evaluarea realizărilor în domeniul reformei sistemului de justiţie

EVALUAREA REALIZĂRILOR ÎN

DOMENIUL REFORMEI SISTEMULUI DE

JUSTIŢIE JUVENILĂ ÎN MOLDOVA

UNICEF - MOLDOVA

septembrie 2010

2

EVALUAREA REALIZĂRILOR ÎN DOMENIUL REFORMEI SISTEMULUI DE JUSTIŢIE JUVENILĂ ÎN MOLDOVA

CUPRINS

O scurtă notă despre misiunea de evaluare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Prezentare generală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Sumar executiv . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6

PARTEA I. Procesul de reformare a justiţiei juvenile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

1) Politică şi advocacy . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

2) Reforma legislativă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10

3) Reforma administrativă/restructurarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11

4) Alocarea resurselor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .12

5) Instruirea şi dezvoltarea capacităţilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13

6) Mecanismele de răspundere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .14

7) Coordonarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .15

8) Date şi cercetări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .15

PARTEA II. Sistemul de justiţie juvenilă în Moldova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18

1) Prevenirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18

2) Vârsta minimă de răspundere penală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19

3) Reţinerea şi audierea bănuiţilor minori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19

4) Măsurile extrajudiciare şi justiţia restaurativă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21

5) Ţinerea învinuiţilor minori în arest preventiv şi în timpul judecării cauzei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22

6) Judecarea cauzelor privind minorii şi pronunţarea sentinţei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25

7) Condiţiile şi atitudinea faţă de minorii care îşi execută pedepsele în instituţiile de corecţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29

8) Probaţiunea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31

9) Copiii sub vîrsta minimă de răspundere penală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31

PARTEA III. Susţinerea reformării sistemului de justiţie juvenilă de către UNICEF . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35

1) Strategia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35

2) Planificarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36

3) Managementul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38

4) Evaluarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39

PARTEA IV. Concluzii şi recomandări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41

PROGRESE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41

PROVOCĂRI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43

RECOMANDĂRI DE ORDIN GENERAL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45

RECOMANDĂRI PENTRU UNICEF . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47

Anexa 1. Colectarea şi analiza datelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48

Anexa 2. Lista persoanelor intervievate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55

Anexa 3. Lista documentelor consultate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57


3

„Unii îl pot considera pe un învinuit drept criminal, noi îl apreciem drept un copil”.- Preşedintele unei instanţe judecătoreşti

O scurtă notă despre misiunea de evaluare

Misiunea de evaluare s-a desfăşurat în perioada 25 mai – 5 iunie 2009. Din echipă au făcut parte Dan O’Donnell, consultant

internaţional, şi doi consultanţi naţionali: Vasile Rotaru şi Victor Zaharia. Susţinerea a fost acordată de Tatjana Colin, Şef al

programului UNICEF de protecţie a copilului, Silvia Lupan, Sorin Hanganu şi Valentina Timina.

Echipa a intervievat reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii, Curţii Supreme de

Justiţie şi ai Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Departamentului

Instituţiilor Penitenciare, Direcţia de Probaţiune, Avocatul parlamentar pentru drepturile copilului, Institutului Naţional al

Justiţiei şi ai Serviciului de Asistenţă Juridică.

La Chişinău au fost vizitate o instanţă judecătorească ordinară, un comisariat de poliţie, un izolator de urmărire penală,

Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului şi Centrul de plasament temporar al minorilor. Deplasarea la

Teleneşti a inclus vizitarea Judecătoriei raionale, Procuraturii, oficiului Serviciului de probaţiune şi oficiului Centrului de

justiţie comunitară – un ONG.

De asemenea, a fost vizitată Colonia de reeducare din or. Lipcani, Colonia de corecţie pentru femei de la Rusca, unde fetele

minore îşi ispăşesc pedepsele, o şcoală pentru minori cu devieri de comportament din s. Soloneţ şi un izolator de urmărire

penală din Bălţi. Au avut loc discuţii de tip focus grup cu un grup de judecători din Teleneşti şi cu angajaţii izolatorului

pentru minori din Bălţi.

Echipa, de asemenea, a intervievat reprezentanţi ai ONG-urilor, inclusiv directorii Institutului pentru Drepturile Omului

din Moldova, Centrului de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului şi al Institutului de Reforme Penale –

partenerul cheie în domeniu al UNICEF.

Concluziile şi recomandările preliminare ale misiunii de evaluare au fost prezentate în cadrul unei întrevederii cu partenerii

moldoveni şi a unei întrevederi cu donatori şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Lista cu numele persoanelor intervievate şi documentele analizate este anexată la prezentul Raport (a se vedea

Anexele 2 şi 3).

Prezentare generală

Moldova şi-a declarat independenţa de fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) în anul 1991.

Odată cu proclamarea independenţei în regiunea Transnistreană (la Est) şi în Găgăuzia (la Sud) au apărut mişcări

separatiste. În anul 1992 a fost negociat un acord de încetare a focului în Transnistria, regiunea rămânând sub

controlul unui guvern nerecunoscut. În anul 1994 Găgăuzia a fost recunoscută drept regiune semi-autonomă.

Moldova este o republică unitară având un parlament unicameral şi putere judecătorească independentă.1

Partidul Comuniştilor s-a aflat la putere în Moldova din anul 2001. Alegerea noului Parlament a avut loc în anul

2009 generând o criză politică de câteva luni. Nemulţumirile privind rezultatele electorale au condiţionat proteste

şi distrugerea parţială a Parlamentului şi a Preşedinţiei, precum şi arestarea a sute de protestatari şi observatori.

1 Cu toate acestea, după cum a fost menţionat mai jos, în Moldova există o regiune semi-autonomă.


4

Moldova are o populaţie de aproximativ 3.39 milioane de locuitori (fără populaţia Transnistriei), din totalul căreia

în jur de 22 procente sunt persoane cu vârsta sub 18 ani. Aproximativ 76 procente din populaţie sunt moldoveni;

cele mai numeroase minorităţi etnice sunt ucrainenii (8.4 procente), ruşii (5.8 procente) şi găgăuzii (4.4 procente).2

Economia, în mare parte, depinde de agricultură şi remitenţe, care în anul 2007 au constituit cel puţin 20 procente

din Produsul Intern Brut (PIB).3 Aproximativ 15-25 procente din populaţie au emigrat peste hotarele ţării în căutarea

unui loc de muncă.4 Potrivit Băncii Mondiale, rata populaţiei care trăieşte în sărăcie a scăzut de la 73 procente în 1999

la 29 procente în 2009.5 În anul 2007 venitul Naţional Brut (VNB) pe cap de locuitor a constituit 1,260 dolari SUA.

Constituţia a fost adoptată în anul 1994.6 Tratatele internaţionale constituie parte componentă a legislaţiei naţionale şi, în

caz de neconcordanţe, prioritate au reglementările internaţionale.7

Moldova a devenit Parte la Convenţia cu privire la drepturile copilului (CDC) în anul 1993. Raportul iniţial al Moldovei

privind implementarea CDC a fost prezentat Comitetului pentru Drepturile Copilului („Comitet”) în anul 2001 şi examinat

în septembrie 2002; al doilea şi al treilea raport consolidat a fost prezentat în anul 2007 şi examinat în anul 2009.8 În

constatările sale finale privind raportul iniţial al Moldovei, Comitetul şi-a exprimat îngrijorarea privind lipsa unui sistem

separat de justiţie juvenilă şi a îndemnat autorităţile să solicite asistenţa UNICEF.9 După examinarea în anul 2009 a celui

de-al doilea raport al Moldovei Comitetul şi-a exprimat regretul că unele din îngrijorările şi recomandările sale privind

justiţia juvenilă nu au fost luate în consideraţie sau implementate în modul corespunzător, şi şi-a reiterat recomandarea

sa anterioară potrivit căreia urmează a fi instituit un sistem de justiţie juvenilă în deplină conformitate cu prevederile

Convenţiei.10

Moldova a devenit membru al Consiliului Europei în anul 1995 şi Parte la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului în anul 1997.

2 Rezultatele preliminare ale Recensământului populaţiei din 2004 (care nu a inclus populaţia Transnistriei), citate de Comitetul pentru eliminarea discriminării

rasiale, Rapoarte prezentate de Statele Părţi în conformitate cu Articolului 9 al Convenţiei, ediţia a şaptea a rapoartelor periodice din 2006, Addendum

Moldova, CERD/C/MDA/7, 2006, alin. 3.

3 Migraţia şi remitenţele sunt catalizatori importanţi pentru creşterea economică în Moldova, Comunicat de presă al Băncii Mondiale nr. 2007, disponibil pe

www.worldbank.org, accesat pe 31 ianuarie 2010.

4 Propunere de proiect: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, UNICEF, Chişinău, data nespecificată, p. 6, citarea datelor estimative ale PNUD.

5 Banca Mondială, Moldova Poverty Update, Raportul nr. 35618-MD, Washington DC, 2006, Tabelul 1.1.

6 Articolul 50 din Constituţie cuprinde câteva prevederi generale despre drepturile copilului.

7 Naţiunile Unite, Documentul de bază constituind parte a rapoartelor Statelor Părţi: Republica Moldova, HRI/CORE/1/Add.114, aprilie 2001, alin. 22–24.

(Articolul 4.2 din Constituţie prevede: „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica

Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale”, şi Articolul 8.2 prevede: „Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional

conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.”

8 Comitetul pentru Drepturile Copilului, Examinarea rapoartelor prezentate de Statele Părţi potrivit Articolului 44 din Convenţie, Rapoartele periodice doi

şi trei ale Statelor Părţi spre prezentare în 2005: Republica Moldova, CRC/C/MDA/3, 2007; Comitetul pentru Drepturile Copilului, Examinarea rapoartelor

prezentate de Statele Părţi potrivit Articolului 44 din Convenţie, Constatări finale, Raportul periodic doi şi trei al Republicii Moldova, CRC/C/MDA/CO/3,

2009.

9 Comitetul pentru Drepturile Copilului, Examinarea rapoartelor prezentate de Statele Părţi în conformitate cu Articolul 44 al Convenţiei, Constatări finale,

Raportul iniţial al Republicii Moldova, CRC/C/15/Add.192, 2002, alin. 51 şi 52.

10 Comitetul pentru Drepturile Copilului, Constatări finale, Raportul periodic doi şi trei al Republicii Moldova, CRC/C/MDA/CO/3, alin. 7 şi 73.

11 Legea nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994 prevede că reţinerea sau arestarea copilului „sunt aplicate doar ca măsuri excepţionale”; că copiii reţinuţi sau

arestaţi sunt ţinuţi sub arest separat de adulţi şi de copiii condamnaţi; interzice aplicarea pedepsei capitale sau închisorii pe viaţă; şi prevede că în procesul

dezbaterilor judiciare în care figurează copii este obligatorie participarea apărătorului (A se vedea Articolul 28, alin. 2-5).


5

Oficiul UNICEF a fost deschis în Moldova în anul 1993. Prezentul Program de ţară cuprinde perioada 2007-2011.

Legea privind drepturile copilului a fost adoptată în anul 1994, iar în anul 1998 a fost înfiinţat Consiliul naţional pentru

protecţia drepturilor copilului.11

După declararea independenţei, Moldova dispunea doar de câteva componente ale sistemului de justiţie juvenilă.

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 14-15 ani învinuite de comiterea unei infracţiuni grave şi persoanele cu vârsta cuprinsă

între 16-17 ani învinuite de comiterea oricărei infracţiuni erau judecate de instanţa de judecată ordinară în conformitate

cu prevederile speciale ale Codului penal şi Codului de procedură penală. În acea perioadă exista doar o singură colonie

de corecţie pentru băieţii condamnaţi având vârsta de 14-17 ani. Fetele adolescente îşi executau pedepsele în închisorile

pentru femei. Copiii implicaţi în activităţi cu caracter penal, care nu au atins vârsta pentru a fi supuşi urmăririi penale,

puteau fi transferaţi de Comisia pentru minori la o şcoală pentru copii cu comportament antisocial.12 Precum în alte ţări

membre ale fostei URSS, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne activa o direcţie numită Inspectoratul pentru minori, a

cărei responsabilitate era să supravegheze copiii cu comportament antisocial, inclusiv infractorii care nu au atins vârsta

majoratului, adolescenţii consideraţi drept potenţiali infractori şi persoanele eliberate după executarea pedepsei.

Rata infracţiunilor comise de minori în decada imediat următoare declarării independenţei a sporit, potrivit Ministerului

Afacerilor Interne, de la 1,652 cazuri în 1992 până la 2,684 în 2001.13 Numărul cazurilor vizând minorii condamnaţi pentru

comiterea unei infracţiuni pare să rămână relativ stabil în perioada anilor ’90. Cu toate acestea, în perioada dată au fost

înregistrate 1,500-1,600 condamnări.14 Numărul minorilor care îşi ispăşeau pedeapsa în instituţia de corecţie pentru minori

în perioada vizată a scăzut semnificativ de la 262 în 1993 până la 153 în 1999.15

Numărul infracţiunilor săvârşite de minori şi-a atins apogeul în anul 2004 şi s-a redus ulterior fiind mai jos decât numărul

înregistrat în anul 1992 – o scădere cu 45 procente în decurs de cinci ani.16 Cu toate acestea, numărul cazurilor de omucideri

nu s-a redus, iar numărul cazurilor de viol a crescut dramatic.17

În 2000 numărul condamnărilor a atins 1,934 reducându-se până la 445 cazuri în anul 2008 – o descreştere cu 77 procente.

Datele obţinute de la Procuratura Generală confirmă o scădere de aproape 50 procente a numărului de urmăriri penale

iniţiate în privinţa minorilor în decada dată – de la 2,976 în 2002 până la 1,629 în 2008.18

11 Legea nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994 prevede că reţinerea sau arestarea copilului „sunt aplicate doar ca măsuri excepţionale”; că copiii reţinuţi sau

arestaţi sunt ţinuţi sub arest separat de adulţi şi de copiii condamnaţi; interzice aplicarea pedepsei capitale sau închisorii pe viaţă; şi prevede că în procesul

dezbaterilor judiciare în care figurează copii este obligatorie participarea apărătorului (A se vedea Articolul 28, alin. 2-5).

12 Comisia pentru minori era un organ administrativ compus din reprezentanţi ai administraţiei publice locale, poliţiei şi alţii.

13 Botezatu, T., Catana, T., Costachi, J., şi Rotaru, V., Justiţia juvenilă în Republica Moldova, Raport de evaluare 2002–2003, Guvernul RM, UNICEF, data

nespecificată, p. 10.

14 Comitetul pentru Drepturile Copilului, Examinarea rapoartelor prezentate de Statele Părţi în conformitate cu Articolul 44 al Convenţiei, Constatări finale,

Raportul iniţial al Republicii Moldova, CRC/C/28/Add.19, 2002, alin. 391. În 2000 şi 2001 a fost înregistrată o creştere sporită a condamnărilor (1,934 şi 1,894,

corespunzător).

15 Ibid., alin. 400 şi 405. (Numărul acestora era mult mai redus în 2000 şi 2001 datorită aplicării amnistiei.)

16 2,753 în 2004 şi 1,502 în 2008. A se vedea Biroul Naţional de Statistică, Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2008, nr. 08-06/126, 2009, Tabelul 7.

Disponibil pe http://www.statistica.md/newsview.php?l=en&id=2623&idc=168, accesat pe 31 ianuarie 2010.

17 De exemplu, 12 omucideri în 2004 şi acelaşi număr de cazuri în 2008; 25 violuri în 2004 şi 115 în 2008 (Cele mai recente date sunt prezentate în Buletinul

Curţii Supreme de Justiţie, nr. 3, martie 2009).

18 Date [nepublicate] prezentate echipei de evaluare de Procuratura Generală.


6

În decursul ultimilor cinci ani numărul condamnaţilor minori care îşi executau pedepsele a fluctuat între pragul maxim de

138 în 200619 şi pragul minim de 32 în perioada desfăşurării misiunii de evaluare. Cifra minimă se datorează, în mare parte,

aplicării amnistiei în anul 2008, anterior numărul minorilor (băieţi şi fete) care îşi ispăşeau pedeapsa atingând 119.20 În

perioada misiunii de evaluare 93 minori se aflau în izolatoarele de urmărire penală.21

UNICEF a început să acorde asistenţă în domeniul dezvoltării justiţiei juvenile în anul 2001 prin intermediul unui şir de

discuţii în cadrul unor mese rotunde. În anul 2002 UNICEF a susţinut realizarea unei analize de situaţie de către un grup de

experţi naţionali.22 Drept urmare, a fost lansat un proiect de trei ani (2003-2005) susţinut de un grant în valoare de 750,000

dolari SUA de la Guvernul Olandei, precum şi implementat în anul 2008 un grant în valoare de 1.355 milioane dolari SUA de

la Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (ASDI).

Sumar executiv

După declararea independenţei Moldova nu avea nici instanţe judecătoreşti, nici judecători specializaţi pe minori.

Adolescenţii învinuiţi de săvârşirea unei infracţiuni erau supuşi urmării penale în conformitate cu prevederile speciale ale

Codului penal şi Codului de procedură penală. În acea perioadă exista o colonie de corecţie pentru băieţi cu vârsta cuprinsă

între 14-18 ani şi secţii separate pentru minori în izolatoarele de urmărire penală. O unitate specializată de poliţie era

responsabilă pentru prevenirea infracţiunilor, iar organele administrative denumite „Comisiile pentru minori” puteau plasa

copiii implicaţi în săvârşirea infracţiunilor sau cu „devieri în comportament” în şcoli de corecţie.

Legislaţia penală adoptată în anul 2002, la scurt timp după ce UNICEF a iniţiat asistenţa în domeniul dezvoltării justiţiei

juvenile, a făcut sistemul justiţiei mai represiv faţă de minori din anumite puncte de vedere. De atunci, legislaţia a fost

modificată de câteva ori şi, la momentul actual, aceasta este mai compatibilă cu standardele internaţionale din domeniul

drepturilor copilului. Cu toate că copiii nu mai pot fi plasaţi în şcoli de corecţie fără o încheiere judecătorească, programele

comunitare de prevenire a infracţiunilor rămân a fi foarte slabe.

Au fost elaborate materiale de instruire participativă, un număr impunător de judecători, procurori, colaboratori ai poliţiei

şi ai penitenciarilor au participat la instruiri, iar drepturile copilului sunt încadrate în planuri de instruire profesională. În

fiecare instanţă judecătorească cel puţin un judecător şi un procuror au fost desemnaţi pentru examinarea cauzelor privind

minorii, cu toate că pentru majoritatea lor cauzele privind minorii reprezintă o parte mică a sarcinii lor de lucru.

Numărul minorilor condamnaţi pentru comiterea infracţiunilor şi numărul minorilor privaţi de libertate – fie în cadrul

unei şcoli de corecţie, centru de detenţie sau colonie de corecţie – a scăzut dramatic. Calitatea instruirii colaboratorilor

penitenciarilor s-a îmbunătăţit. Cu toate acestea, persistă necesitatea pentru progres ulterior în domeniul politicilor şi

programelor, precum şi pentru un plan de restructurare a subsistemului responsabil pentru învinuiţii şi condamnaţii minori.

Centrul de plasament temporar pentru copiii străzii, copiii pierduţi şi alţi copii expuşi riscului a fost renovat. Totodată, au

fost întreprinse eforturi (soldate cu succes limitat) de a şcolariza minorii aflaţi în detenţie şi de a acorda servicii psihosociale

minorilor care îşi execută pedepsele.

19 Date statistice [nepublicate] ale Ministerului Justiţiei prezentate UNICEF („copii după gratii”).Botezatu, T., Catana, T., Costachi, J., şi Rotaru, V., Justiţia juvenilă

în Republica Moldova, Raport de evaluare 2002–2003, Guvernul RM, UNICEF, data nespecificată, p. 10.

20 Ibid. Amnistia sau graţierea se aplicau frecvent după declararea independenţei – în 1996, 1998, 1999, 2001, 2006 şi 2008 – şi, de regulă, aveau drept rezultat

eliberarea minorilor condamnaţi sau învinuiţi pentru infracţiuni cu aplicarea violenţei.

21 În Moldova, precum în majoritatea ţărilor din regiune, persoanele ţinute în arest preventiv nu doar rămân în detenţie în timpul judecării cauzei, dar şi în

perioada exercitării căilor de atac. Termenul folosit în Moldova este deseori tradus în engleză ca detenţie „presentenţială”.

22 Botezatu, J. R., membru al Curţii Supreme de Justiţie; Catana, T., procuror; Costachi, J., Preşedintele Asociaţiei femeilor de carieră juridică şi Rotaru, V.,

Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, Justiţia juvenilă în Republica Moldova – Raport de evaluare pentru anii 2002-2003, UNICEF, publicat

în 2003, cu toate că elaborarea raportului a demarat în anul 2002. Concluziile preliminare au fost folosite în prima propunere de grant (A se vedea nota 139

mai jos).


7

A fost înfiinţat Serviciul de probaţiune şi Serviciul de asistenţă juridică finanţat din mijloacele publice, care se află în procesul

de instruire a personalului specializat şi de elaborare a programelor pentru minori. Au fost introduse măsurile axate pe

prevenirea abuzurilor faţă de bănuiţii minori – iarăşi cu succes limitat – iar instituţia de avocat parlamentar, recent înfiinţată,

are un rol deosebit la investigarea situaţiei bănuiţilor, deţinuţilor şi condamnaţilor minori.

Datele privind minorii condamnaţi sunt relativ suficiente, pe când informaţia despre alte aspecte este destul de limitată.

Aparent, politicile sunt în mare măsură bazate pe teoriile tradiţionale şi pe bunul-simţ; cercetarea empirică riguroasă a

infracţionalităţii juvenile şi a justiţiei juvenile este limitată sau chiar lipseşte. Impactul unei bune părţi de activităţi întreprinse

nu a fost evaluat în mod separat.

Activitatea UNICEF în domeniul justiţiei juvenile a început în anul 2001 în Moldova. O analiză a situaţiei realizată de un grup

de experţi naţionali în anul 2002 a condiţionat un proiect de trei ani în valoare de 750,000 dolari SUA finanţat de Guvernul

Olandei, urmat de un grant în valoare de 1.355 milioane dolari SUA de la ASDI. Primul proiect a durat din 2003 până în 2005,

iar implementarea celui de-al doilea proiect a demarat în 2008.

Primul proiect a inclus componentele ce ţin de reforma legislaţiei şi instruire, precum şi proiecte-pilot de asistenţă juridică

şi recalificare a infracţiunilor; cel de-al doilea proiect s-a axat pe reforma legislaţiei, asistenţa juridică şi serviciile de

probaţiune pentru minori. Un ONG naţională a jucat un rol important în implementarea primului proiect, contribuind,

astfel, la consolidarea capacităţilor, pe când UNICEF a susţinut un organ de coordonare interdepartamental care nu mai

activează. Societatea civilă are un rol mai redus în executarea celui de-al doilea proiect.

Recomandările echipei de evaluare au fost următoarele:

Grupul de lucru privind justiţia juvenilă urmează a fi reactivat.•

Prioritate urmează a fi acordată programelor-pilot bazate pe comunităţi de prevenire secundară a infracţiunilor, în •

baza cercetării cauzelor săvârşirii infracţiunilor şi a factorilor de prevenire, precum şi programelor bazate pe comunităţi

de prevenire a recidivei juvenile, prin „înlăturarea” copiilor din sistemul judiciar şi prin aplicarea faţă de minori a

pedepselor neprivative de libertate.

Închiderea secţiei pentru minori din izolatorul de urmărire penală din Chişinău constituie o prioritate. Urmează a fi •

examinată posibilitatea deschiderii în capitală a unei instituţii destinate în exclusivitate minorilor, cu spaţii separate

pentru acei în aşteptarea judecării cauzei şi acei care îşi execută pedepsele.

Practica utilizării celulelor de izolare în calitate de măsură disciplinară urmează a fi eliminată. •

Dosarele administrative şi, în caz de necesitate, penale urmează a fi iniţiate în privinţa autorităţilor publice care încalcă •

drepturile copiilor.

Urmează a fi elaborat şi testat un program în vederea acordării asistenţei minorilor eliberaţi din instituţiile de •

corecţie.

Urmează a fi examinată posibilitatea înfiinţării unei sau mai multor instanţe judecătoreşti specializate pe minori şi •

copii, ţinându-se cont de recomandările Comitetului pentru Drepturile Copilului.

Urmează a fi efectuat un studiu de monitorizare a acţiunilor procedurale care implică minori, pentru a evalua impactul •

instruirii şi al altor reforme deja implementate şi pentru a identifica necesităţi pentru instruiri şi reforme ulterioare.

Legislaţia şi procedurile vizând copiii implicaţi în acţiuni cu caracter penal, dar care nu au atins vârsta necesară pentru •

a fi traşi la răspundere penală, urmează a fi clar definită şi ajustată la principiul „măsurii extreme” şi alte standarde

internaţionale relevante.

Urmează a fi elaboraţi noi indicatori ai justiţiei juvenile, iar mecanismele de compilare şi analiză a datelor urmează a fi •

mai transparente şi solide.


8

UNICEF şi alte instituţii internaţionale urmează să continue să susţină avocaţii publici, Serviciul de probaţiune, Avocaţii •parlamentari pentru drepturile copilului, Institutul Naţional al Justiţiei şi să instruiască colaboratorii instituţiilor de

corecţie, în special, psihologii şi lucrătorii sociali.

Asistenţa tehnică urmează a fi acordată în vederea sprijinirii investigării cauzelor şi prevenirii infracţiunilor şi a recidivei; •monitorizării acţiunilor procedurale în care sunt implicaţi minorii; implementării unui sistem mai solid de gestionare

a datelor; elaborării unui plan de restructurare a sistemului de corecţie; şi efectuării unui studiu de fezabilitate privind

desemnarea unui sau mai multor judecători specializaţi pe minori şi/sau înfiinţării instanţelor judecătoreşti specializate

pe copii.

Urmează a fi examinată posibilitatea extinderii activităţilor legate de problemele aferente copiilor şi justiţiei.•


9

PARTEA I. Procesul de reformare a justiţiei juvenile

1) Politici şi advocacy

În anul 2003 Grupul de lucru privind justiţia juvenilă din cadrul Consiliului naţional pentru protecţia drepturilor copilului,

compus din reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor corespunzătoare, precum şi din experţi naţionali independenţi, a

desfăşurat o evaluare a sistemului de justiţie juvenilă.23 Recomandările din cadrul raportului au fost prezentate la Conferinţa

naţională privind justiţia juvenilă şi aprobate de autorităţile relevante ulterior în acelaşi an. Cu toate că nu a fost adoptată

o politică naţională în domeniul justiţiei juvenile,24 raportul dat a influenţat considerabil reformele legislative aprobate

ulterior şi, fără îndoială, a influenţat politicile urmate de unele ministere şi instituţii. Recomandările, de asemenea, au

asigurat ca politicile mai vaste adoptate ulterior să ţină cont de problema justiţiei juvenile (a se vedea mai jos).

În anul 2007 Parlamentul a aprobat Strategia naţională de consolidare a sistemului judecătoresc în contextul programului

de activitate a Guvernului vizând integrarea europeană.25 „Eficientizarea sistemului de justiţie pentru minori” constituie unul

din cele nouă componente ale Strategiei.26 Au fost identificate patru obiective/activităţi specifice: evaluarea necesarului

de personal şi de spaţii; perfecţionarea cadrului legislativ pentru a spori garanţiile procesuale acordate minorilor şi a

simplifica procedurile; specializarea judecătorilor şi instruirea altor categorii de personal din sistemul judecătoresc;

crearea infrastructurii pentru funcţionarea în bune condiţii a justiţiei pentru minori.27 Punctul dat prevede îmbunătăţirea

instrumentării cauzelor în care copiii sunt implicaţi ca victime sau învinuiţi. Unele scopuri specificate în punctul dat al

Strategiei, în special, cel de a reduce tergiversarea în examinarea cauzelor, vor fi foarte benefice pentru inculpaţii minori.

Scopurile propuse sunt binevenite, cu toate că valoarea lor reală depinde de natura măsurilor întreprinse în vederea

realizării lor. Atare măsuri, însă, nu sunt identificate. Intenţia explicită de a institui instanţe judecătoreşti economice

specializate în toată ţara, menţionată într-un al punct, spre exemplu, se contrastează cu referinţele vagi la specializare şi

creare a sistemului de justiţie juvenilă.

Strategia naţională de dezvoltare pe anii 2008-2011 prevede consolidarea justiţiei juvenile, în special prin „Îmbunătăţirea

cadrului legislativ în domeniul protecţiei drepturilor minorilor prin elaborarea unor propuneri de reglementare unitară

pentru simplificarea procedurilor şi sporirea garanţiilor procesuale acordate minorilor [şi] Crearea infrastructurii pentru

funcţionarea în condiţii adecvate a justiţiei pentru minori prin specializarea judecătorilor şi a altor categorii de personal

din sistemul judiciar şi crearea unui centru de documentare şi informare accesibil profesioniştilor în materie de justiţie

juvenilă”.28 Scopurile propuse sunt vage, dar foarte relevante.

Strategia, de asemenea, recomandă, ca poliţia să prevină criminalitatea în rândul minorilor “prin aplicarea unui complex de

măsuri şi programe speciale pentru minori şi familiile acestora, care locuiesc într-un mediu cu risc infracţional sporit…”29

Recunoaşterea faptului că multe măsuri urmează a fi întreprinse pentru a preveni criminalitatea este apreciată pozitiv, însă

neînţelegerea importanţei unei abordări mai vaste şi bazate pe date concrete confirmă necesitatea îmbunătăţirii activităţii

de advocacy.

23 Ibid.

24 Adoptarea planului naţional de acţiuni privind reformarea justiţiei juvenile a constituit unul dintre obiectivele proiectului în domeniul justiţiei juvenile din

anii 2003-2005. A se vedea Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, UNICEF, 2002, p. 9.

25 Strategia naţională de consolidare a sistemului judecătoresc şi Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de consolidare a sistemului judecătoresc,

aprobate prin Hotărârea Parlamentului nr. 174-XVI din 19 iulie 2007.

26 Ibid., Anexă, punctul 7.

27 Ibid., punctul 7(d).

28 Strategia Naţională de Dezvoltare pe anii 2008-2011, adoptată prin Legea nr. 295-XVI din 21 decembrie 2007, punctul 1.2.3 (iv).

29 Ibid., punctul 1.1.3(vi).


10

2) Reforma legislativă

În Moldova nu există o lege în domeniul justiţiei juvenile. Cele mai relevante legi sunt Codul penal şi Codul de procedură

penală, ambele intrând în vigoare în anul 2003, când UNICEF era la început de cale în activitatea sa din sfera justiţiei

juvenile.30

Codul penal din anul 2002 a suferit câteva modificări pozitive. Una dintre aceste modificări constă în faptul că pedepsele

privative de libertate nu mai sunt imperative pentru minorii condamnaţi cu antecedente penale.31

Câteva prevederi ale noului Cod penal au avut consecinţe negative pentru minori,32 dat fiind faptul că acestea au extins

lista categoriilor de infracţiuni pentru care minorii cu vârsta cuprinsă între 14-15 ani puteau fi traşi la răspundere penală.33

Potrivit vechiului Cod penal, minorii cu vârsta între 14-15 ani puteau fi traşi la răspundere penală pentru 39 categorii de

infracţiuni deosebit de grave.34 Potrivit Codului penal din 2002, ei puteau fi traşi la răspundere penală pentru o sută de

categorii de infracţiuni calificate drept „grave”.35 Noul Cod penal a majorat termenul de pedeapsă maximă aplicată minorilor

condamnaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni36 la 10 până la 15 ani şi, în privinţa anumitor infracţiuni, a limitat

discreţia instanţei de judecată de a suspenda executarea pedepsei.37

Noul Cod de procedură penală a inclus prevederile ce ţin de minori într-un singur capitol, subliniind, astfel, importanţa

tratării diferite a bănuiţilor şi învinuiţilor minori. Articolul 477(2) din noul Cod de procedură penală prevede că reţinerea

minorului, precum şi arestarea lui preventivă pot fi aplicate doar în cazuri când acesta este învinuit de săvârşirea unor

infracţiuni grave. Articolul 475 obligă instanţa de judecată să ia în consideraţie nivelul dezvoltării intelectuale şi psihologice,

natura şi necesităţile bănuiţilor şi inculpaţilor minori, precum şi cauzele care au contribuit la săvârşirea infracţiunii şi

influenţa, dacă a existat, a altor persoane. În articolul 186(4) durata ţinerii minorului în arest preventiv a fost redusă de la

şase până la patru luni.

Aceste coduri au fost modificate ulterior pentru a fi aduse în concordanţă cu drepturile copilului. Numărul infracţiunilor

pentru care minorii pot fi traşi la răspundere penală la vârsta de 14 ani, în raport cu vârsta de 16 ani, a fost redus considerabil

printr-o modificare operată în anul 2003.38 În anul 2006 au fost aprobate alte modificări.39 O modificare la Codul penal

30 Codul de procedură penală a intrat în vigoare în iulie 2003.

31 Codul penal, articolul 75.

32 După cum este menţionat mai jos, unele dintre aceste modificări au fost ulterior abrogate.

33 În Moldova sunt cinci categorii de infracţiuni (cu excepţia contravenţiilor administrative): infracţiuni uşoare (pentru care este prevăzută pedeapsa cu

închisoare pe un termen de doi ani sau mai puţin), infracţiuni mai puţin grave (pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoare pe un termen de la doi

până la cinci ani), infracţiuni grave (pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoare pe un termen de la cinci până la doisprezece ani), infracţiuni deosebit

de grave (pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoare pe un termen de la doisprezece ani până la detenţie pe viaţă) şi infracţiuni excepţional

de grave (detenţie de viaţă). Până la intrarea în vigoare a acestui Cod, minorii cu vârsta între 14-15 ani puteau fi traşi la răspundere penală doar pentru

săvârşirea infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave. Noul Cod prevede, de asemenea, tragerea la răspundere penală a minorilor care au

săvârşit infracţiuni grave. Cu alte cuvinte, vârsta de răspundere penală a fost redusă de la 16 la 14 ani pentru categoria dată de infracţiuni.

34 Comitetul pentru Drepturile Copilului, Raportul iniţial al Republicii Moldova, CRC/C/28/Add.19, alin. 378.

35 Codul penal, articolul 21(1).

36 Justiţia juvenilă în Republica Moldova – Raport de evaluare 2002–2003, p. 18, care compară articolul 23 din Codul vechi cu articolul 70 din Codul intrat în

vigoare în anul 2003.

37 Ibid., care compară articolul 43 din vechiul Cod cu articolul 90 din noul Cod intrat în vigoare în anul 2003, care a limitat opţiunea dată la infracţiuni săvârşite

cu intenţie pentru care se aplică pedeapsa cu închisoare pe un termen de cinci ani şi infracţiuni săvârşite din imprudenţă pentru care se aplică pedeapsa cu

închisoare pe un termen de până la şapte ani.

38 Legea nr. 305-XV din 11 iulie 2003 de modificare a articolului 21(2) din Codul penal.

39 Legea privind modificarea unor acte legislative, inclusiv Codul penal şi Codul de procedură penală, Legea nr. 184-XVI din 29 iunie 2006.


11

40 Ibid., articolul I.7, care modifică articolul 75(3) din Codul penal.

41 Legea privind modificarea unor acte legislative, I.7, care modifică articolul 75(4) din Codul penal şi articolul I.6 care modifică articolul 84(1) din Codul

penal.

42 Codul penal, articolul 75(3), citat de Comitetul pentru Drepturile Copilului, Raportul periodic doi şi trei al Republicii Moldova, CRC/C/MDA/3, alin. 369.

Articolul dat face referinţă la două categorii de infracţiuni: „uşoare” şi „mai puţin grave”, adică la acele infracţiuni care se pedepsesc cu până la cinci ani de

închisoare în cazul unui infractor adult. A se vedea Codul penal, articolul 16(2) şi (3).

43 Pentru săvârşirea infracţiunilor „grave” infractorii adulţi sunt pedepsiţi cu până la 12 ani de închisoare. A se vedea Codul penal, articolul 16(4).

44 Ibid., articolul 109. Pentru săvârşirea infracţiunilor „grave” infractorii adulţi sunt pedepsiţi cu până la 12 ani de închisoare. A se vedea nota 43.

45 Legea privind modificarea unor acte legislative, articolul II.4.

46 Legea privind modificarea unor acte legislative. Articolul II.2 prin care se modifică articolul 166 din Codul de procedură penală.

47 Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, p. 12.

prevede că pedepsele aplicate infractorilor minori nu pot depăşi o jumătate din pedeapsa aplicabilă unui adult.40 Pedeapsa

maximă care poate fi aplicată unui minor pentru fiecare infracţiune în parte a fost redusă de la 15 ani la 12 ani şi 6 luni.41

Modificări ale altor trei prevederi ale Codului penal asigură conformarea aplicării pedepselor principiului de „măsură

extremă”. Potrivit uneia dintre prevederi, pentru săvârşirea unei infracţiuni care nu este calificată drept gravă minorului

nu i se aplică pedeapsă privativă de libertate, dacă se apreciază că luarea măsurii de constrângere cu caracter educativ

este suficientă pentru a preveni săvârşirea altor infracţiuni.42 O prevedere similară în acest sens, potrivit căreia minorilor

condamnaţi nu li se aplică pedepse privative de libertate dacă se constată că măsurile de constrângere cu caracter educativ

sau internarea minorului într-o instituţie de învăţământ specială sau într-o instituţie curativă sunt suficiente pentru a preveni

comportamentul cu caracter penal, a fost modificată în favoarea minorilor condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor

grave.43 În cele din urmă, o prevedere potrivit căreia împăcarea cu victima unei infracţiuni înlătură răspunderea penală, a

fost modificată în privinţa minorilor fiind incluse şi infracţiunile grave.44

Două modificări importante au fost operate în Codul de procedură penală. Potrivit uneia dintre modificări, procurorul, şi nu

poliţia, este responsabil pentru investigarea cauzelor privind minorii.45

Potrivit altei modificări, durata aflării minorului la poliţie după reţinere a fost redusă de la 72 la 24 ore.46

Legea cu privire la probaţiune şi Legea cu privire la mediere adoptate în anul 2007 şi 2008, corespunzător, de asemenea, au

consecinţe benefice asupra minorilor, după cum este menţionat în Partea II a prezentei evaluări.

Elaborarea unei legi cu privire la justiţia juvenilă a constituit unul din scopurile proiectului din domeniul justiţiei juvenile

din anii 2003-2005.47 Acest obiectiv nu a fost realizat. Cu toate că legislaţia aplicabilă bănuiţilor şi învinuiţilor minori a

fost considerabil îmbunătăţită, se recunoaşte necesitatea pentru schimbări suplimentare. Elaborarea unei legi cu privire

la justiţia juvenilă ar putea fi un mijloc mult mai eficient de instituire a unui sistem de justiţie juvenilă comprehensiv şi

coerent.

3) Reforma administrativă/restructurarea

Cele mai semnificative reforme administrative legate de justiţia juvenilă vizează instanţele judecătoreşti şi acţiunile

procedurale aplicabile minorilor. În anul 1997 Curtea Supremă de Justiţie a adoptat instrucţiunile cu privire la cauzele

privind minorii, subliniind necesitatea participării obligatorii a apărătorului din momentul reţinerii minorului. Potrivit

instrucţiunii, educaţia şi circumstanţele comiterii infracţiunii urmează a fi luate în consideraţie; minorului nu i se va aplica

pedeapsă dacă se apreciază că infracţiunea nu a prezentat pericol pentru societate; şi urmează a fi examinată posibilitatea


12

48 Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie nr. 37 din 12 noiembrie 1997, alin. 5, 10, 20 şi 21, citată în Justiţia juvenilă în Republica Moldova, Raport de evaluare

2002–2003, p. 22.

49 Ibid., alin. 8.

50 Nu este posibil de a diferenţia impactul acestei măsuri administrative de impactul pozitiv al noii legislaţii, care a intrat în vigoare anul precedent.

51 Potrivit datelor nepublicate prezentate echipei de evaluare, în anul 2008 doar două instanţe judecătoreşti au examinat mai mult de un dosar în privinţa

minorilor pe săptămână şi 17 judecătorii ordinare au examinat mai puţin de un dosar pe lună (în mediu).

52 Hotărârea Guvernului nr. 1059 din 27 septembrie 2004.

suspendării executării pedepsei cu închisoare pe un termen de trei ani sau mai puţin.48 În instrucţiuni, de asemenea, a fost

subliniată importanţa desfăşurării şedinţelor de judecată astfel încât să fie minimizat impactul negativ asupra minorului.49

În anul 2004 Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat o hotărâre prin care a obligat preşedinţii instanţelor judecătoreşti

să desemneze unul sau mai mulţi judecători specializaţi pe examinarea cauzelor privind minorii învinuiţi de săvârşirea

unei infracţiuni. În acelaşi an, Procurorul General a dispus ca în fiecare raion să fie desemnat câte un procuror care să

instrumenteze cauzele privind învinuiţii minori. Aparent, hotărârile date au avut un impact pozitiv asupra modului în care

sunt trataţi minorii în sistemul de justiţie juvenilă.50 Cu toate acestea, impactul este limitat, parţial, deoarece judecătorii

desemnaţi în calitate de judecători specializaţi pe cauzele cu minori nu sunt suficient instruiţi şi deoarece majoritatea

lor examinează un număr redus de dosare privind minorii.51 Tot în anul 2004, responsabilitatea de a supraveghea minorii

în privinţa cărora s-au aplicat pedepse neprivative de libertate, inclusiv munca neremunerată în folosul comunităţii şi

condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (probaţiunea), a fost transferată de la Ministerul Afacerilor

Interne la Ministerul Justiţiei.52 Modificarea dată a fost consolidată prin Legea cu privire la mediere şi Legea cu privire

probaţiune.

4) Alocarea resurselor

Criza financiară globală din anul 2008 a avut un impact simţitor asupra Moldovei, generând, în mod special, reducerea

remitenţelor. Guvernul a reacţionat prin reducerea cu 20 procente a bugetului tuturor ministerelor şi instituţiilor publice.

Insuficienţa resurselor disponibile afectează grav unele elemente ale sistemului. Cel mai reuşit exemplu îl constituie secţia

pentru minori de la izolatorul de urmărire penală din Chişinău, unde condiţiile sunt, sincer vorbind, inumane. Cu toate că

condiţiile materiale sunt proaste în majoritatea instituţiilor în care minorii sunt privaţi de libertate, acestea nu se compară

cu condiţiile din izolatorul din Chişinău. Există, însă, şi două excepţii: „centrul de plasament temporar” din Chişinău (care

nu este parte a sistemului de justiţie juvenilă ca atare) şi penitenciarul pentru femei, în care un număr foarte mic de fete

adolescente îşi execută pedepsele.

Unii oficiali, de asemenea, au menţionat că insuficienţa resurselor stagnează procesul de ajustare la prevederile reformelor

legislative recente. Spre exemplu, Procuratura Generală a menţionat că numărul insuficient al psihologilor creează dificultăţi

în vederea asigurării prezenţei acestora la orice audiere a unui minor. Reprezentanţii Serviciului de probaţiune au indicat

că reducerea recentă a bugetului a afectat capacitatea acestuia de a presta servicii şi de a compensa cheltuielile suportate

de consilierii de probaţiune (de exemplu, cheltuielile de deplasare pentru a vizita delicvenţii). Constrângeri similare au

contribuit la fluctuaţia sporită de cadre. Un reprezentant al Consiliului naţional pentru protecţia drepturilor copilului a

remarcat că, după părerea sa, lipsa resurselor tergiversează procesul de instituire a programelor şi mecanismelor necesare

pentru implementarea noii legislaţii în domeniul justiţiei juvenile.

Discrepanţele dintre condiţiile din cele mai bune şi cele mai rele instituţii din cadrul sistemului de corecţie reflectă

diferenţele modului în care sunt alocate resursele. Potrivit uneia dintre interpretări, persistenţa condiţiilor proaste în

majoritatea unităţilor nu este atât un indicator al finanţării insuficiente, cât al gradului jos de prioritate acordat investiţiilor

necesare. Potrivit unei interpretări mai optimiste, se aşteaptă că procesul de investiţii va continua, condiţiile în alte unităţi

urmând să fie îmbunătăţite treptat.


13

53 Comitetul pentru Drepturile Copilului, Rapoartele periodice doi şi trei ale Republicii Moldova, CRC/C/MDA/3, alin. 374.

54 Consiliul este alcătuit din şapte judecători, patru procurori, un reprezentant al Ministerului Justiţiei şi un reprezentant al Facultăţii de drept a Universităţii

de Stat din Moldova.

55 Vizitarea unui penitenciar constituie parte a programului.

Unii oficiali de stat, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile, au fost de acord cu faptul că lipsa mijloacelor financiare nu

constituie obstacolul de bază pentru îmbunătăţirea condiţiilor în instituţiile care formează o parte din sistemul de justiţie

juvenilă în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, criza economică curentă ar putea spori necesitatea pentru asistenţă din

partea donatorilor internaţionali.

5) Instruirea şi dezvoltarea capacităţilor

Instruirea a constituit unul din obiectivele de bază ale primului proiect în domeniul justiţiei juvenile. A fost elaborat un

manual privind justiţia juvenilă destinat, în special, judecătorilor, procurorilor şi organelor de drept. Este de menţionat că

130 judecători şi procurori au fost instruiţi în domeniul drepturilor copilului în cadrul a şase seminare.53 În anul 2006 noile

module au fost integrate în curriculumul de formare a judecătorilor şi procurorilor.

Legea prin care a fost înfiinţat Institutul Naţional al Justiţiei a fost adoptată în anul 2006. Institutul este o instituţie

autonomă condusă de Consiliu.54 Funcţiile de bază ale Institutului Naţional al Justiţiei sunt de a asigura formarea iniţială

şi continuă a judecătorilor şi procurilor. În general, instruirea durează 18 luni. Curriculumul cuprinde un curs de 32 ore ce

ţine de domeniul justiţiei juvenile. În cadrul cursului dat este utilizat manualul elaborat cu susţinerea UNICEF. Scopurile şi

metodologia instruirii prevăd dezvoltarea deprinderilor şi valorilor, precum şi însuşirea cognitivă a informaţiei.55

Prima promoţie de 20 procurori şi 9 judecători a absolvit Institutul în anul 2009. Primul curs de formare continuă privind

„copiii în sistemul de justiţie penală” pentru judecători şi procurori a fost organizat în anul 2007. Cursul de două zile s-a

axat pe psihologia copilului şi tehnicile de audiere, în special, a copiilor-victime. Un curs similar a fost planificat pentru anul

2009. În anul 2008 Institutul a organizat ad-hoc un curs de formare iniţială pentru mediatori şi consilieri de probaţiune.

Posibilitatea instruirii avocaţilor publici este în proces de discuţie.

Părerile despre impactul instruirilor sunt variate. Un judecător care a participat în activităţi de trei zile în anul 2006 şi care a

fost intervievat de echipa de evaluare a dat dovadă de cunoaşterea şi respectarea drepturilor învinuiţilor şi condamnaţilor

minori. Judecătorul dat a menţionat, de asemenea, că, după părerea sa, instruirea procurorilor a avut un impact considerabil

asupra comportamentului lor profesional, exprimat prin reducerea cazurilor de aplicare a arestului preventiv şi de solicitare

a pedepsei maximale. Un alt grup de judecători au confirmat că atât instruirile, cât şi materialele au fost utile. Un avocat

public a considerat că cursurile de instruire organizate de UNICEF, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

(OSCE) şi Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii (NORLAM) au fost utile, dar au avut un

impact limitat, dată fiind participarea doar a specialiştilor tineri.

Pe de altă parte, Viceministrul Justiţiei a declarat că rezultatele instruirii judecătorilor sunt „foarte rele”. Avocatul parlamentar

pentru drepturile copilului şi-a exprimat părerea susţinând că judecătorii continuă „să nu respecte interesul superior” al

minorilor. Şeful Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului a menţionat că, după părerea sa, persoanele

instruite continuă „să nu respecte legea”. Şi un reprezentant al Procuraturii Generale a constatat: „Trebuie să ne schimbăm

mentalitatea în ceea ce priveşte abuzul”.


14

Toţi colaboratorii poliţiei („inspectori pentru minori”) au participat în activităţi de instruire de cinci zile privind violenţa

împotriva copiilor – identificarea cazurilor, replica, repartizarea, precum şi tehnicile de audiere atât a victimelor, cât şi a

agresorilor.

Instruirea colaboratorilor instituţiilor de corecţie a fost realizată prin intermediul unui program separat susţinut de

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Un reprezentat al Departamentului Instituţiilor Penitenciare a

informat echipa de evaluare că cadrele urmează a fi „reinstruite” la fiecare trei ani. Din discuţiile cu angajaţii, echipa de

evaluare şi-a creat impresia că ei sunt conştienţi de drepturile copilului. Lipsa declaraţiilor privind pretinsele abuzuri confirmă

această impresie. Instruiri suplimentare sunt necesare în domeniul diferitor metodologii şi abordări în vederea acordării

asistenţei delicvenţilor şi prevenirii recidivei. Astfel de instruiri urmează a fi însoţite de îmbunătăţiri în alte domenii, cum

sunt promovarea coordonării interdepartamentale, elaborarea programelor bazate pe comunitate, modificarea legislaţiei

şi a reglementărilor aplicabile şi îmbunătăţirea condiţiilor materiale în instituţiile de corecţie, în care îşi execută pedepsele

băieţii învinuiţi şi condamnaţi.

6) Mecanismele de răspundere

În anul 2003 Comitetul Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Torturii şi-a exprimat îngrijorarea, dat fiind faptul că „incapacitatea

raportată a Statului …de a asigura investigaţii prompte, imparţiale şi depline ale numeroaselor cazuri de pretinsă tortură şi

maltratare contribuia la o cultură de impunitate în rândurile reprezentanţilor organelor de drept”. Investigaţiile desfăşurate

de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii în anul 2007 au demonstrat că aplicarea forţei în privinţa persoanelor

arestate, inclusiv a bănuiţilor minori, de către poliţie continuă să fie o practică obişnuită.56

Responsabilitatea pentru investigarea infracţiunilor, inclusiv a abuzurilor faţă de minori de către poliţie sau alţi funcţionari

publici, ţine de procuratură. Echipa de evaluare a fost informată că campania împotriva torturii a demarat acum doi ani şi

că au fost realizate anumite progrese. Plângerile depuse împotriva colaboratorilor de poliţie sunt examinate de procurorii

dintr-un alt raion, pentru a evita toleranţa şi complicitatea. Numărul colaboratorilor de poliţie în privinţa cărora a fost

pornită urmărirea penală a crescut, iar unora dintre aceştia li s-au aplicat pedepse cu închisoare pentru abuzurile faţă de

bănuiţii adulţi. Plângerile împotriva colaboratorilor de poliţie învinuiţi de abuzuri faţă de bănuiţii minori sunt „mai puţin

obişnuite”. Cu toate acestea, nu a fost posibil de a identifica o cauză din anii recenţi în care ar fi fost aplicată o pedeapsă

penală sau administrativă pentru abuzul colaboratorului de poliţie faţă de un bănuit minor.

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au menţionat că în decursul ultimelor doi-trei ani nu a fost înregistrată nici

o plângere împotriva colaboratorilor de poliţie învinuiţi de comportament inadecvat faţă de copii. O astfel de negare

colectivă nu doar nu este credibilă, ci şi consolidează impresia că nu există voinţă politică de a eradica abuzurile.

Centrul pentru Drepturile Omului, alcătuit din trei avocaţi parlamentari, a fost înfiinţat în anul 1997.57 În anul 2008 un

ombudsman al cărui mandat include protecţia drepturilor copilului a fost inclus în structura Centrului.58 Un membru al

Centrului a informat echipa de evaluare că a vizitat instituţia de corecţie pentru minori de patru-cinci ori în anul 2008.

Dat fiind faptul că nu au fost înregistrate plângeri împotriva colaboratorilor, recomandările ombudsmanului s-au axat

pe condiţiile materiale şi educaţie. Izolatoarele de urmărire penală sunt, de asemenea, vizitate regulat. A fost planificată

56 Raportul Guvernului Republicii Moldova în urma vizitei efectuate de către Comitetul european pentru prevenirea torturii şi pedepselor sau tratamentelor

inumane sau degradante (CPT) din 14-24 septembrie 2007, CPT/Inf (2008) 39, Consiliul Europei, Strasbourg, decembrie 2008, alin. 13 (Comitetul a raportat,

în mod special, că aproximativ o treime din deţinuţii intervievaţi în mod separat a confirmat că au raportat că au fost maltrataţi fizic, de regulă, în timpul

interogărilor la comisariatele de poliţie, şi că majoritatea deţinuţilor care nu au raportat abuzuri au explicat acest fapt prin faptul că şi-au recunoscut vina

repede).

57 Naţiunile Unite, Documentul de bază constituind parte a rapoartelor Statelor Părţi: Republica Moldova, HRI/CORE/1/Add.114, aprilie 2001, alin. 40

(Ombudsman mai este denumit şi „avocat parlamentar”).

58 Legea nr.56-XVI din 20 martie 2008.


15

59 Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, 2002, p. 12.

60 Malby, S., Evaluarea proiectului UNICEF: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, Centrul juridic pentru copii şi UNICEF, Chişinău, mimeo,

septembrie 2006, p.21.

o vizită la „şcoala specială”. Un reprezentat al Departamentului Instituţiilor Penitenciare a explicat că Centrul pentru

Drepturile Omului urmează a fi informat despre fiecare caz de utilizare a cătuşelor sau aplicare a bâtei pentru a constrânge

un deţinut.

Autorităţile nu întotdeauna reacţionează pozitiv la recomandările avocaţilor parlamentari. Un exemplu a vizat cazul unui

copil de 11 ani care s-a plâns că a fost bătut fiind reţinut pentru furt şi care a identificat colaboratorul vinovat. Reacţia

iniţială a procurorului a fost să pornească urmărirea penală pentru pretinsul furt, şi nu în privinţa abuzului. În perioada

desfăşurării misiunii de evaluare urmărirea penală încă nu era finisată.

Informaţia obţinută de echipa de evaluare demonstrează că Centrul pentru Drepturile Omului joacă un rol important

în monitorizarea tratamentului faţă de bănuiţii şi deţinuţii minori şi în aducerea cazurilor de abuz în atenţia autorităţilor

responsabile. Cu toate acestea, urmărirea penală şi investigaţiile administrative nu sunt prompte şi eficiente, şi, în consecinţă,

gradul de răspundere rămâne a fi redus.

7) Coordonarea

Consiliul naţional pentru protecţia drepturilor copilului a fost înfiinţat în anul 1998. Membrii Consiliului sunt reprezentanţi

ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului şi ai Ministerului

Educaţiei şi Tineretului, precum şi reprezentanţi ai Curţii Supreme de Justiţie, Procuraturii Generale, UNICEF şi ai ONG-urilor.

UNICEF a susţinut înfiinţarea Secretariatului în anul 2002, însă şi-a sistat asistenţa în anul 2007 date fiind preocuparea

pentru durabilitate. Componenţa Consiliului s-a modificat în anul 2008: UNICEF şi ONG-urile nu mai sunt membri, însă pot

participa în calitate de observatori.

În anul 2001 Consiliul a constituit un Grup de lucru în domeniul justiţiei juvenile. Sistarea finanţării şi modificarea ulterioară

a statutului Consiliului sau a donatorilor a încetat activitatea Grupului de lucru, condus/întrunit de UNICEF. În primul raport

de progrese ale proiectului UNICEF în domeniul justiţiei juvenile din anii 2008-2011 se recunoaşte faptul că lipsa coordonării

între principalii parteneri guvernamentali constituie un obstacol pentru implementare. Chiar dacă majoritatea persoanelor

intervievate au fost de acord cu faptul că coordonarea interdepartamentală în domeniul justiţiei juvenile este insuficientă,

unii dintre ei au recunoscut că eforturile orientate spre reforma legislativă au continuat şi s-au dovedit a fi eficiente.

8) Date şi cercetări

Proiectul în domeniul justiţiei juvenile din anii 2003-2005 a recunoscut pe bună dreptate că „Îmbunătăţirea colectării

şi gestionării datelor este esenţială pentru reforma sistemului de justiţie juvenilă” şi a remarcat că, „Colectarea datelor

statistice despre copiii în sistemul de justiţie este complet dezorganizată… fiind colectată informaţie insuficientă şi

contradictorie”.59

O realizare a constituit faptul că în anul 2003 Consiliul Superior al Magistraturii a început să publice date. Elaborarea unui

sistem comprehensiv computerizat de gestionare a datelor a eşuat datorită nedorinţei unor ministere de a oferi informaţie.60

Datele continuă să fie compilate şi publicate separat de către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei şi Consiliul

Superior al Magistraturii, cu toate că în anul 2004 Biroul Naţional de Statistică a început să compileze şi să publice unele

date din aceste surse.


16

Datele compilate de Ministerul Afacerilor Interne includ numărul bănuiţilor minori dezagregate după antecedente penale,

dacă infracţiunea a fost săvârşită de un infractor sau în grup şi dacă bănuitul se afla în stare de ebrietate la momentul

săvârşirii infracţiunii. Departamentul Instituţiilor Penitenciare publică datele despre minorii deţinuţi în izolatoarele de

urmărire penală şi penitenciare, dezagregate după sex, instituţie şi infracţiune. Aceste date nu fac diferenţiere între minorii

învinuiţi şi acei care aşteaptă judecarea cauzei sau sentinţa şi minorii condamnaţi a căror sentinţă a fost contestată.

Procuratura Generală a prezentat echipei de evaluare date despre numărul de urmăriri penale pornite şi numărul cauzelor

transmise în instanţa de judecată. Diferenţa între cele două cifre (618 dosare în anul 2008) nu este detaliată din punct

de vedere al motivului de încetare a urmăririi penale, care putea constitui insuficienţa probelor, discreţia de a „libera de

răspunderea penală” potrivit articolului 54 din Codul penal sau medierea reuşită.

Datele despre cauzele privind minorii, examinate de instanţele judecătoreşti, sunt dezagregate după instanţe judecătoreşti.

Numărul minorilor condamnaţi anual este publicat şi dezagregat după infracţiuni şi pedeapsă.61 Datele despre dosarele

penale restante sau examinate şi despre sentinţa pronunţată (achitare sau condamnare) nu sunt divizate după criterii de

adulţi şi copii. În mod similar, datele despre perioada, exprimată în luni, în decursul căreia dosarele rămâneau restante se

publică, însă nu se face diferenţiere între cauzele privind minorii şi adulţii.

Datele nepublicate, dar care ar fi fost utile pentru monitorizarea funcţionării sistemului de justiţie juvenilă, planificarea şi

pregătirea reformelor, includ procentul învinuiţilor minori aflaţi în arest preventiv sau deţinuţi în timpul judecării cauzei şi

durata detenţiei acestora; durata examinării cauzelor; termenul pedepselor aplicate dezagregate după tipul infracţiunii,

vârstă şi condamnări anterioare; termenul pedepselor executate; numărul persoanelor condamnate în calitate de minori

care îşi execută pedepsele în penitenciarele pentru adulţi dată fiind vârsta lor şi numărul adulţilor în instituţiile pentru

minori; precum şi indicatori ce ţin de reintegrarea socială a minorilor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei (de

exemplu, încadrarea în şcoală sau în câmpul muncii) şi a deţinuţilor eliberaţi.

Strategia naţională pentru consolidarea sistemului judecătoresc pentru anii 2007-2010 şi Planul de acţiuni pentru

implementarea Strategiei naţionale pentru consolidarea sistemului judecătoresc adoptate prin Hotărârea Parlamentului

nr. 174-XVI din 19 iulie 2007, prevăd îmbunătăţirea sistemelor de colectare a datelor despre infractorii minori. Potrivit unui

demnitar de stat intervievat de echipa de evaluare: „Datele sunt întotdeauna colectate. Problema este că nu dispunem de

capacitatea de a le analiza”. Desigur, faptul că datele relevante ce ţin de diferite aspecte ale sistemului sunt publicate

separat de către instituţiile responsabile pentru asigurarea ordinii de drept, pentru urmărirea penală, judecarea şi

pronunţarea sentinţelor şi penitenciarele, descurajează analiza interconexiunii între diferite componente ale sistemului

şi nu asigură o imagine unitară a justiţiei juvenile. În special, situaţia dată este condiţionată de lipsa unui mecanism de

coordonare interdepartamentală.

Elaborarea unui mecanism eficient pentru centralizarea, schimbul şi publicarea informaţiei este necesară, dar nu mai

puţin importantă este identificarea noilor indicatori care ar vărsa mai multă lumină asupra aspectelor politice cheie şi

îmbunătăţirii capacităţilor de analiză.

În cadrul proiectului din 2003-2005, UNICEF a finanţat un studiu numit „Situaţia copiilor în locurile de detenţie”.62 Studiul,

efectuat de un ONG naţional de top, cuprinde capitole scrise de cinci autori, inclusiv profesori de la Universitatea de Stat

din Moldova. Două capitole analizează legislaţia naţională şi internaţională, iar un capitol evaluează condiţiile din colonia

de corecţie pentru băieţii minori. Cel mi interesant capitol analizează respectarea procedurii, performanţa apărătorilor,

61 Omor, viol, jaf, tâlhărie, furt, huliganism (comportament huliganic) şi infracţiuni legate de droguri; pedeapsă privativă de libertate, amendă, suspendarea

condiţionată a executării pedepsei (probaţiunea), munca neremunerată în folosul comunităţii şi altele.

62 Dolea, I., Vulpescu, A., Grosu, V., Rotaru, V., şi Zaharia V., Situaţia copiilor în locurile de detenţie, Institutul de Reforme Penale şi UNICEF, Chişinău, 2005.


17

63 Rotaru, V., Respectarea drepturilor delicvenţilor minori intervievaţi de echipele mobile.

64 Vulpescu, A, Şef al Serviciului de Reintegrare Socială al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, „Caracteristica psihologică şi prevenirea delicvenţei

juvenile”, citând Coordonate psiho-sociale care determină revenirea în sistemul penitenciar a minorilor externaţi din centrele de reeducare, Vulpescu, A., şi

Laiu, L., Bucureşti, 2003 (editorul nu a fost identificat).

condiţiile de detenţie şi experienţa minorilor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în baza

informaţiei furnizate de minori.63 Este un exemplu elocvent al modului în care poate fi auzită chemarea la respectarea

drepturilor copiilor şi pot fi luate în consideraţie opiniile minorilor, precum şi al importanţei informaţiei care poate fi

obţinută doar de la ei pentru a identifica practicile ce urmează a fi schimbate.

Capitolul ce ţine de prevenirea infracţiunilor descrie câteva rezultate interesante şi face recomandări care favorizează

respectarea drepturilor copilului. O mare parte a analizei, însă, nu este confirmată de date sau neglijează regula „corelaţia

nu implică cauzalitate”. Poate fi menţionat doar un singur studiu empiric despre infractorii minori efectuat după declararea

independenţei, care subliniază necesitatea efectuării mai multor cercetări în acest domeniu important.64


18

PARTEA II. Sistemul de justiţie juvenilă în Moldova

1) Prevenirea

Responsabilitatea pentru prevenirea infracţiunilor de către minori ţine, în mare parte, de Ministerul Afacerilor Interne şi, în

special, de o instituţie specializată denumită „inspectorii pentru minori”, care a existat cu mult timp înainte de declararea

independenţei. În perioada desfăşurării misiunii de evaluare, în cadrul Ministerului activau 202 inspectori (jumătate dintre

care erau femei), toţi cu studii superioare. Se planifica să fie angajaţi 24 psihologi care vor lucra cu copiii victime şi copiii

bănuiţi.

Activităţile lor cu caracter preventiv includ menţinerea prezenţei copiilor în şcoli; discuţii pe teme cum sunt abuzul şi traficul

de droguri; supravegherea generală prin intermediul vizitării copiilor la domiciliu şi discuţiilor cu copiii şi părinţii lor; şi, la

necesitate, efectuarea „acţiunilor de protecţie” (adică, mutarea copiilor de la domiciliu şi internarea lor în instituţiile de

protecţie a copilului). 5,175 copii au fost înregistraţi la inspecţia pentru minori în anul 2007.65

Comisia pentru minori este un organ administrativ înfiinţat în perioada sovietică, de regulă, constând dintr-un reprezentant

al poliţiei, direcţiilor locale de educaţie şi sănătate, consiliului local şi, posibil, al procuraturii şi judecătoriei locale, şi al

organizaţiilor sociale. Comisiile aveau funcţia de a separa copiii de părinţii lor în scopuri de protecţie, care, de regulă,

însemna, plasarea copiilor într-un orfelinat, şi de a interna copii implicaţi în infracţiuni uşoare sau comportament antisocial

în „şcoli închise pentru copii cu devieri în comportament”. Nu este clar câte din astfel de comisii mai funcţionează.66 La

Chişinău Comisia a fost redenumită în Comisia pentru protecţia drepturilor copilului, care se întruneşte de trei-patru ori

pe an. Legea privind drepturile copilului din 1994 a privat comisiile de competenţa de a interna copiii în „şcoli speciale”.

Ministerul Afacerilor Interne a informat echipa de evaluare că 1,187 cazuri au fost transmise Comisiilor pentru minori în

decursul ultimilor şase luni.

În anul 1998 în capitală a fost înfiinţată Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului. Direcţia prestează un şir de servicii

copiilor vulnerabili şi familiilor lor, inclusiv asistenţă juridică şi psihosocială adolescenţilor cu grad sporit de risc, precum şi

lucrează cu copiii străzii.67

În anul 2006 a fost instituit Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.

Poliţia pentru minori şi, într-o oarecare măsură, alte autorităţi, în special, procurorii, ţin discursuri în şcoli cu scopul de a

preveni săvârşirea infracţiunilor. Centrele de justiţie comunitară, de asemenea, încep să examineze posibilitatea desfăşurării

activităţilor de prevenire în şcoli. Aparent, şcolile nu au un rol clar definit în prevenirea infracţiunilor. În multe şcoli nu sunt

psihologi.

În timpul anului şcolar 2004-2005, Centrul de informare şi documentare privind drepturile copilului şi un ONG naţional , a

desfăşurat un program de educaţie de la egal la egal orientat spre prevenirea înfracţionalităţii. Programul a fost abandonat

din cauza lipsei de înteres din partea Ministerului Educaţiei şi al UNICEF.

Strategia naţională privind acţiunile comunitare pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-200968 face

referinţă la copiii aflaţi în conflict cu legea ca fiind grupul ţintă, însă nu indică nici un criteriu pentru identificarea copiilor

Comitetul pentru Drepturile Copilului, Raportul periodic doi şi trei al Republicii Moldova, CRC/C/MDA/3, alin. 66.

În Raportul de evaluare din 2002-2003 s-a menţionat că acestea au devenit „inactive în majoritatea comunităţilor”, p. 42.

Aceasta, de asemenea, reprezintă copiii în procesele judiciare, când participarea părinţilor sau tutorilor acestora este imposibilă, precum şi examinează

anumite probleme ce ţin de legislaţia familiei.

Strategia naţională privind acţiunile comunitare pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-2009, adoptată prin Hotărârea Guvernului nr.

954 din 20 august 2007.

65

66

67

68


19

69 Codul penal, articolul 21(1). Limitele date de vârstă sunt prevăzute în legislaţia majorităţii ţărilor din regiune, inclusiv în Albania, Armenia, Azerbaidjan,

Belarus, Bulgaria, Kazahstan, Kârgâzstan, Lituania, Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan şi Ucraina, precum şi în Mongolia şi Vietnam. A se vedea studiul

nepublicat despre justiţie juvenilă şi drepturile copilului: limite, proceduri şi dispoziţii, UNICEF Innocenti Research Centre, Florence, 2008.

70 Comitetul pentru Drepturile Copilului, Drepturile copilului în justiţia juvenilă, Comentariul general nr. 10, CRC/C/GC/10, 2007, alin. 32 şi 33.

71 Codul de procedură penală, articolul 166(6).

72 bid., articolul 166(1)-(3).

expuşi riscului de a săvârşi o infracţiune sau de recidivă. A fost adoptat un Plan de acţiuni pentru protecţia drepturilor

copilului şi prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile pentru anii 2008-2010, însă implementarea acestuia a fost redusă

la minimum. Majoritatea persoanelor intervievate de echipa de evaluare care şi-au exprimat opinia în vederea prevenirii

infracţiunilor, au considerat că eforturile inspectorilor pentru minori şi ale Comisiilor pentru minori în acest domeniu nu

au fost efective sau au fost insuficiente. Într-adevăr, multe persoane intervievate au recunoscut necesitatea unor politici

şi programe de prevenire mai bune. Nu există programe de prevenire îndreptate spre copiii cu riscul sporit de a comite

infracţiuni (prevenire secundară). Concluziile privind cauzele săvârşirii infracţiunilor cuprinse în documentele oficiale,

deseori, sunt foarte simpliste. Nu există nici o analiză a corelaţiei între diferiţi factori asociaţi cu riscul sporit de săvârşire

a infracţiunii, factorii asociaţi cu diferite tipuri de infracţiuni sau cu vârsta infractorului şi factorii care previn săvârşirea

infracţiunilor de către copiii făcând parte din grupuri cu risc sporit. Lipsa cercetărilor în domeniul criminalităţii poate fi

legată de lipsa prevenirii secundare.

2) Vârsta minimă de răspundere penală

Urmărirea penală poate fi pornită în privinţa minorilor care au săvârşit infracţiuni grave şi care au atins vârsta de 14

ani; persoanele cu vârsta de 16 ani pot fi urmărite penal pentru orice infracţiune prevăzută de Codul penal.69 Aceasta

corespunde recomandărilor Comitetului pentru Drepturile Copilului care încurajează Statele „să ridice pragul vârstei

minime de răspundere penală la vârsta de 12 ani în calitate de vârstă minimă absolută şi să continue să-l ridice până la

pragul maxim de vârstă…de exemplu 14 sau 16 ani”.70

Numărul infracţiunilor pentru săvârşirea cărora minorii pot fi traşi la răspundere penală de la vârsta de 14 ani a crescut de

la 39 la peste 150 odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal în anul 2003, iar ulterior s-a redus la aproximativ acelaşi

număr de infracţiuni stabilit anterior.

3) Reţinerea şi audierea bănuiţilor minori

Bănuiţii minori reţinuţi de poliţie

Bănuiţii minori reţinuţi de poliţie nu se pot afla în stare de arest mai mult de 24 ore.71 Anterior, limita constituia 72 ore, fiind

aceeaşi şi pentru adulţi.

Bănuitul poate fi reţinut dacă este prins în flagrant delict, dacă martorul ocular indică direct că anume această persoană a

săvârşit infracţiunea, dacă pe corpul sau pe hainele persoanei sau pe bunurile acesteia sunt descoperite urme evidente ale

infracţiunii, dacă există bănuială rezonabilă că o persoană a săvârşit infracţiunea şi dacă persoana a încercat să se ascundă

sau dacă identitatea acesteia nu s-a putut constata sau dacă există temeiuri rezonabile de a presupune că persoana va

săvârşi alte infracţiuni, va împiedica aflarea adevărului sau se va sustrage de la urmărirea penală.72 Potrivit informaţiei

oferite de Procuratura Generală, în anul 2008 au fost reţinuţi doar 103 minori în raport cu 1,620 urmăriri penale pornite în

privinţa minorilor de către procurori.


20

În comisariatele de poliţie există celule speciale pentru bănuiţi, însă nu există spaţii care ar permite detenţia minorilor separat

de adulţi. Mai mult, practica de a aplica forţa faţă de bănuiţi pentru a obţine declaraţii este răspândită.73 În consecinţă, în

anul 2006 responsabilitatea de a investiga infracţiunile săvârşite de minori a fost pusă în sarcina procurorilor.74 Copiii pot

rămâne la comisariatele de poliţie timp de 24 ore, însă părinţii acestora urmează a fi înştiinţaţi imediat. Un procuror urmează

a fi informat în decursul a trei-şase ore şi îşi asumă responsabilitatea pentru audiere.75 Audierea copiilor nu poate dura mai

mult de două ore fără întrerupere, iar în total nu poate depăşi patru ore pe zi.76 La audiere participarea apărătorului şi a

pedagogului sau psihologului este obligatorie.77

Aceste şi alte reforme, cum sunt examenul medical de rutină practicat la admiterea în izolatoarele de urmărire penală

din cadrul Ministerului Justiţiei, ar fi putut reduce incidenţa aplicării violenţei de către poliţie faţă de bănuiţii minori. Din

anul 2004 nu a avut loc nici un sondaj privind experienţele deţinuţilor minori. Din păcate, potrivit altor surse, asemenea

măsuri nu au contribuit la eliminarea abuzurilor. Un reprezentant al Avocatului Parlamentar a informat echipa de evaluare

că poliţia „foarte des” aplică forţa fizică la reţinerea minorilor.

Există, de asemenea, dovezi că regulile menite să prevină abuzul nu sunt întotdeauna respectate. Diferite surse au specificat

că poliţia uneori reţine bănuiţii minori pe o durata mai mare decât cea permisă şi nu întotdeauna într-un mod prompt

înştiinţează familiile minorilor. Astfel de factori cum sunt neglijenţa apărătorilor şi obişnuinţa multor minori cu violenţa

contribuie la menţinerea impunităţii colaboratorilor de poliţie.78 Un avocat public a remarcat că prezenţa psihologului sau

pedagogului în timpul audierii unui copil bănuit este „pur formală. Ei doar semnează documentul confirmând că au fost

prezenţi”.

Centrul de plasament temporar

Centrul de plasament temporar din Chişinău al Ministerului Afacerilor Interne are o capacitate de 25 copii. În timpul vizitei

la centru se aflau 9 copii. Copiii frecventează şcoala în comunitate. Ei nu erau prezenţi în timpul vizitei.

Centrul dispune de 30 colaboratori, inclusiv 18 poliţişti şi 3 psihologi. Clădirea a fost renovată în anul 2002. Încăperile sunt

curate şi bine mobilate. În centru sunt patru dormitoare. Atât băieţii, cât şi fetele pot fi plasaţi la centru.

Copiii sunt divizaţi în două grupuri. Majoritatea copiilor sunt copiii fugari, copiii străzii sau copiii reţinuţi în urma raidurilor

în cafenele cu acces la Internet. Deseori, ei stau doar o zi sau chiar câteva ore, în timp ce este determinată sau organizată

o soluţie adecvată situaţiei lor. (Aproximativ 900 copii au fost admişi în decursul primelor cinci luni ale anului 2009). Copiii

admişi pe o durată mai îndelungată de până la şase luni sunt numiţi „rezidenţi”. Copiii pot fi admişi printr-o decizie a Comisiei

pentru minori, comisariatului de poliţie sau, pur şi simplu, şefului instituţiei.

Din grupul doi fac parte copiii străini neînsoţiţi în aşteptarea repatrierii, precum şi copiii neînsoţiţi din Moldova sosiţi din

73 Raportul Guvernului Republicii Moldova în urma vizitei efectuate de către Comitetul european pentru prevenirea torturii şi pedepselor sau tratamentelor

inumane sau degradante (CPT) din 20-30 septembrie 2004, CPT/Inf (2006)7, Consiliul Europei, Strasbourg, februarie 2006, alin. 13-15; a se vedea, de

asemenea, Acordarea asistenţei juridice şi psiho-sociale copiilor aflaţi în sistemul de justiţie penală, Raport de monitorizare, Institutul de Reforme Penale,

Chişinău, 2005, p. 40.

74 Cazurile când minorii au fost maltrataţi de procurori şi, un caz în care un procuror a violat un minor, au fost, de asemenea, raportate, însă, evident, sunt

mai puţin obişnuite. A se vedea Acordarea asistentei juridice şi psiho-sociale copiilor aflaţi in sistemul de justiţie penală, p. 40 (cercetare efectuată în anul

2004).

75 Codul de procedură penală, articolele 166(6) şi 167(1). Nu este clar dacă termenul de trei ore pentru înştiinţarea procurorului începe să curgă din momentul

reţinerii sau după limita de trei ore pentru a decide dacă copilul urmează a fi tratat în calitate de bănuit sau eliberat.


77 Ibid., articolul 479(2).

78 Ibid., (privind neglijenţa apărătorului).


21

79 Regulamentele din 31 mai 2002, citate în Justiţia juvenilă în Republica Moldova – Raport de evaluare 2002-2003, p. 25.

80 Comunicat de presă, UNICEF Moldova, 16 aprilie 2009.

81 Codul de procedură penală, articolul 5.1, citat în Justiţia juvenilă în Republica Moldova – Raport de evaluare 2002-2003, p. 41.

82 Ibid.

83 Codul de procedură penală, articolul 483(1) cu referinţă la articolul 54 din Codul penal. Prevederile date se aplică, în special, infracţiunilor „uşoare” şi

„mai puţin grave” pentru săvârşirea cărora un infractor adult este pedepsit cu închisoare pe un termen de cinci ani sau mai puţin. A se vedea Codul

penal, articolul 16. (Articolul 55, de asemenea, asigură judecătorii cu discreţia, în cazul infracţiunilor uşoare, „de a libera de răspundere penală” şi de a

aplică o sancţiune administrativă, cum este amenda. Însă practica dată se asociază mai mult cu aplicarea pedepselor alternative decât cu recalificarea

infracţiunii).


85 Potrivit articolului 483(1) din Codul de procedură penală, aplicarea unor astfel de măsuri este obligatorie, iar potrivit Articolului 54 din Codul penal

– opţională. Dat fiind faptul că măsurile vizate – „măsuri de constrângere cu caracter educativ” specificate în articolul 104 din Codul penal presupun

avertizarea, discrepanţa dată poate avea puţină importanţă practică.

străinătate după repatriere. Moldova a semnat şase acorduri cu alte ţări privind repatrierea copiilor neînsoţiţi.

În privinţa copiilor admiţi în instituţie se deschid două dosare: în unul sunt specificate motivele admiterii – de regulă, o

declaraţie semnată de colaboratorul de poliţie, iar altul, pregătit de un lucrător social, include informaţii despre domiciliul

copilului, discuţiile cu copilul şi altele.

Dosarele tuturor copiilor prezenţi în perioada desfăşurării misiunii de evaluare au fost revizuite de echipă. Era vorba de

dosarele a două surori moldovene repatriate pentru reunificarea cu familia lor; un copil care se afla în grija bunicii care a fost

internată la spital; doi copii abandonaţi; o fată de 16 ani alungată de acasă de mama ei; un băiat alungat de acasă de tatăl

lui; şi un băiat sub vârsta de 14 ani care a săvârşit un furt, însă nu vroia să fie transferat la şcoala specială.

Admiterea la centru nu este reglementată prin lege, ci prin regulamentele aprobate de Ministerul Afacerilor Interne.79 În

timpul protestelor împotriva guvernării care au avut loc în aprilie 2009, unii copii au fost reţinuţi în mod arbitrar şi deţinuţi

în centrul de plasament temporar (precum şi la comisariatele de poliţie) fără a fi înştiinţaţi prompt părinţii acestora. Situaţia

creată nu este o reflecţie a practicii obişnuite a centrului, însă ilustrează pericolul inerent cauzat de lipsa unor criterii de

admitere prevăzute de lege. UNICEF a emis o declaraţie exprimându-şi îngrijorarea pentru situaţia copiilor deţinuţi sau

daţi în căutare în legătură cu protestele din centrul capitalei, şi a solicitat ca copiii deţinuţi drept urmare a protestelor să

beneficieze pe deplin de drepturile lor garantate prin lege.80

4)Măsurile extrajudiciare şi justiţia restaurativă

Poliţia este obligată să transmită procurorului toate dosarele iniţiate în privinţa minorilor bănuiţi de săvârşirea unei

infracţiuni, cu condiţia că minorul a atins vârsta de răspundere penală. Poliţia nu dispune de discreţia de a întreprinde

măsuri care ar fi considerate drept măsuri extrajudiciare.

Potrivit Codului de procedură penală înlocuit în anul 2003, procurorii aveau discreţia de a transmite Comisiei pentru minori

dosarele iniţiate în privinţa minorilor care nu prezentau pericol pentru societate sau să dispună supravegherea minorului.81

În schimb, Comisia putea interna minorii în şcoli speciale. În practică, însă, aceasta se întâmpla foarte rar.82 Potrivit noului

Cod de procedură penală şi Cod penal, practica dată a fost înlocuită prin discreţia de nu porni urmărirea penală în privinţa

minorilor care au săvârşit pentru prima dată o infracţiune care nu este calificată drept gravă, dacă se constată că „corectarea

minorului poate fi obţinută fără a-l trage la răspundere penală”.83 Decizia procurorului de a-şi exercita discreţia trebuie să

fie confirmată de încheierea judecătorului de instrucţie „de a libera minorul de răspundere penală”.84 Încheierea dată poate

fi însoţită de internarea minorului într-o şcoală specială sau instituţie medicală sau de aplicarea unor astfel de măsuri cum

este transmiterea minorului sub supraveghere.85


22

Mai mult, articolul 109 din Codul penal prevede că împăcarea „înlătură răspunderea penală” pentru anumite infracţiuni.

Articolul dat se aplică când infractorul are antecedente penale. În anul 2006 acesta a fost modificat astfel încât minorii

beneficiază de posibilitatea dată chiar în cazul săvârşirii unei infracţiuni grave.86

Un proiect-pilot în domeniul medierii a demarat în anul 2004. Legea cu privire la mediere a fost adoptată în anul 2007.87

Potrivit legii date, în cauze penale medierea poate fi solicitată de victimă sau de învinuit sau poate fi propusă de procuror

sau instanţa de judecată la orice etapă a procesului. Acordul de a participa la mediere este benevol şi nu suspendă

procesul.88 Procedura este identică pentru învinuiţii minori şi adulţi, cu excepţia participării obligatorii a pedagogului sau a

psihologului la acţiunile de mediere în care sunt implicaţi minorii.89 Mediatorii sunt instruiţi în cadrul Institutului Naţional al

Justiţiei, iar Consiliul de mediatori este numit de către Ministrul Justiţiei. Cinzeci şi opt de mediatori au fost atestaţi. În cauze

penale taxa pentru serviciile de mediere se achită din banii publici. În cauzele prevăzute de articolul 109 din Codul penal,

acordul de mediere „înlătură răspunderea penală”.

În timpul unei vizite, echipa de evaluare a discutat cu reprezentanţii Centrului de justiţie comunitară, un ONG care prestează

servicii de mediere în cazurile când minorii sunt învinuiţi de săvârşirea unei infracţiuni. Din cele cinci cauze instrumentate

în anul 2009, medierea a fost reuşită în trei cazuri (un caz ţinea de furt şi două – de bătaie), drept urmare, dosarele nu au

fost transmise în instanţa de judecată. Echipa a fost impresionată de modul în care este implementată medierea în cauzele

în care sunt implicaţi minorii. Centrul de justiţie comunitară este unul din cele 17 centre înfiinţate în toată ţara în rezultatul

proiectului-pilot în domeniul medierii susţinut de UNICEF, ASDI şi fundaţia Daneză ICCO (Organizaţia Interbisericească

pentru Dezvoltare şi Cooperare).

Echipa de evaluare a fost informată că în anul 2008 procurorii au investigat 1,629 infracţiuni săvârşite de minori, însă au

decis să transmită dosarele în instanţa de judecată doar în privinţa 1,100 minori. Nu sunt clare motivele.90

5) Ţinerea învinuiţilor minori în arest preventiv şi în timpul judecării cauzei

Articolul 477 din Codul de procedură penală prevede că învinuiţii minori pot fi deţinuţi „doar în cazuri excepţionale” când

sunt învinuiţi de săvârşirea infracţiunilor grave sau excepţional de grave.91 Posibilitatea liberării sub control judiciar trebuie

să fie examinată în fiecare caz.92 Procuratura generală a informat echipa de evaluare că, în practică, doar minorii învinuiţi de

săvârşirea infracţiunilor cu caracter violent (de exemplu, viol, omor) sunt supuşi arestării preventive. Aceasta este greu de

confirmat în lipsa datelor despre caracteristica deţinuţilor şi acuzaţiilor înainte împotriva lor.

Alternativele pentru arestul preventiv şi în timpul judecării cauzei includ eliberarea minorului sub supravegherea părintelui

sau tutorelui, liberarea pe cauţiune şi arestarea la domiciliu.93

Durata maximă a arestării preventive constituie patru luni pentru învinuiţii minori.94 Cu toate acestea, limita dată nu se

aplică detenţiei în timpul procesului şi exercitării căilor de atac. Unica limită aplicabilă minorilor deţinuţi în timpul etapelor

86 Legea nr. 184-XVI din 29 iunie 2006, articolul I.17 (nu şi în cazul infracţiunilor deosebit de grave).

87 Legea cu privire la mediere a adoptată pe 14 iunie 2007 şi a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2009.

88 Legea cu privire la mediere, articolele 2(3) şi 25(2).

89 Ibid., articolul 32(3).90 O decizie în baza articolului 54 poate fi considerată drept reîncadrarea juridică a faptelor.

91 După cum a fost menţionat mai sus, categoria de infracţiuni grave include peste 110 infracţiuni.

92 Codul de procedură penală, articolul 476.

93 Ibid., articolele 175, 184, 188.

94 Ibid., articolul 186(4) (potrivit codului precedent termenul constituia şase luni pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 16 - 17 ani).


23


96 Comitetul pentru Drepturile Copilului, Raportul periodic doi şi trei al Republicii Moldova, CRC/C/MDA/3, Tabelul 38.

97 Discuţii cu reprezentanţii Procuraturii Generale.

98 Date nepublicate prezentate de Departamentul Instituţiilor Penitenciare pentru 1 mai 2009.

99 Drepturile copilului în justiţia juvenilă, Comentariul general nr. 10, CRC/C/GC/10, alin. 83.

date ale procesului este identică celei aplicabile adulţilor, adică, termenul trebuie să fie „rezonabil”.95

Datele despre termenul mediu de detenţie a minorilor aflaţi în arest preventiv şi în cadrul examinării cauzei sau exercitării

căilor de atac nu sunt publicate. În una din cele două instituţii de detenţie vizitate de echipa de evaluare era deţinut un

minor timp de mai mult de un an. Colaboratorii celei de-a doua instituţii au menţionat că durata obişnuită de detenţie a

minorilor constituie de la patru luni până la un an.

Numărul învinuiţilor minori privaţi de libertate s-a redus considerabil în decursul ultimelor zece ani. Din 2000 până în 2002

numărul mediu al minorilor deţinuţi constituia 178; din 2003 până în 2005 media a scăzut până la 119 pe an; şi în anul 2006

acesta a constituit 84.96 În anul 2008 82 minori se aflau în arest preventiv (adică, aproximativ 8 procente din 1,011 minori

în privinţa cărora a fost pornită urmărirea penală în acel an).97 Cu câteva săptămâni înainte de desfăşurarea misiunii de

evaluare, numărul minorilor deţinuţi în instituţiile de detenţie constituia 59 băieţi şi 2 fete – un număr de două ori mai mare

decât numărul minorilor condamnaţi internaţi în instituţiile de corecţie.98

Echipa de evaluare crede că sunt necesare alte măsuri pentru a asigura ca termenul total de detenţie să nu depăşească şase

luni, în conformitate cu opiniile Comitetului pentru Drepturile Copilului.99

Patru izolatoare de urmărire penală dispun de spaţiu pentru învinuiţii minori şi minorii în aşteptarea judecării cauzei sau ai

căror sentinţă este contestată. Două dintre aceste centre au fost vizitate de echipa de evaluare.

Izolatorul de urmărire penală din Chişinău

Echipa de evaluare a vizitat secţiile pentru minori şi femei ale izolatorului de urmărire penală din capitală. Centrul, construit

în secolul nouăsprezece, este într-o stare rea. Capacitatea acestuia este de 630 persoane, iar numărul persoanelor deţinute

constituie 1,100.

Secţia pentru minori constă din cinci celule pe o parte a coridorului într-o clădire separată. În Celulele de pe partea cealaltă

sunt prevăzute pentru autorităţile publice şi funcţionarii publici (de exemplu, poliţiştii, procurorii, membri ai Parlamentului)

care aşteaptă judecarea cauzei. Uşile celulelor sunt din metal cu o singură deschizătură, iar deţinuţii iau masa nemijlocit în

celulele lor. Astfel, practic nu este nici o posibilitate de contact între băieţii şi adulţii deţinuţi.

Capacitatea pentru minorii deţinuţi este de 50 persoane – cinci celule cu o capacitate de zece persoane fiecare. La momentul

vizitei numărul persoanelor în celule constituia 33 băieţi şi o fată deţinută în secţia pentru femei. (Colaboratorii au explicat

că atunci când numărul fetelor deţinute depăşeşte cifra unu, acestea sunt deţinute în celule separate în aceeaşi zonă cu

băieţii). Doar un singur ofiţer de corecţie este desemnat în mod special pentru secţia pentru minori. Statele de personal

includ un psiholog, însă nici unul nu a fost prezent la data vizitei.

Există şi o clasă pe acelaşi coridor unde sunt amplasate celulele. Renovată cu asistenţa UNICEF, aceasta creează o impresie

plăcută şi este bine echipată, contrastând considerabil cu celulele. Au fost găsiţi doar doi profesori doritori de a preda

în centru, de aceea, doar două obiecte (matematica şi geografia) sunt studiate săptămânal. Aproximativ o jumătate de

deţinuţi frecventează orele. În timpul care rămâne clasa este folosită în calitate de cameră pentru vizionareatelevizorului.


24

Pe coridor, de asemenea, se află o cameră unde este amplasată o masă de tenis şi o bancă pentru susţinători.

Deţinuţii au dreptul să petreacă zilnic două ore în aer liber. Spaţiile utilizate în acest scop sunt, de fapt, nişte celule în aer

liber de 40 m2 cu nişte gratii în loc de acoperiş, legate printr-un tunel de clădirea unde este amplasată secţia pentru minori.

Din motive de securitate, deţinuţii au acces la camera cu TV, camera de agrement şi celulele în aer liber în grupuri mici (de

exemplu, celulă după celulă).

Echipa de evaluare a făcut o scurtă vizită într-o celulă. În aceasta se aflau opt deţinuţi, cinci paturi supraetajate, o masă

mică şi o bancă pe care se afla o farfurie cu supă. Masa era prea mică pentru a permite să se aşeze mai mult de o persoană.

Într-un colţ al celulei se afla veceul şi un lavoar separate de restul camerei de un perete jos şi o draperie. O altă celulă avea

rafturi încorporate pe care se păstrau farfuriile şi cănile. Paturile din celulă erau aşternute, dar nu era mobilă pentru a

păstra lucrurile personale. Nu a fost văzut echipament electronic.100 În cameră erau una sau două icoane. Camera era bine

iluminată datorită unei ferestre, însă, impresia generală era de suprapopulare şi condiţii insalubre.

Periodic apar probleme disciplinare (cinci incidente în timpul lunii anterioare vizitei). În decursul anului 2009 au fost

înregistrate 14 cazuri de leziuni corporale, inclusiv o comoţie cerebrală cauzată de o încăierare. Disciplina este asigurată

prin detenţie într-o celulă izolatoare, în care, în timpul vizitei, se afla un minor. Celula este dotată cu un veceu elementar,

un scăunel dărăpănat şi un pat de scânduri de dormit, care este împăturit la perete în timpul zilei. În celulă era o fereastră şi

lumină electrică. Deţinuţii izolaţi au dreptul să petreacă două ore pe zi la aer liber. Perioada maximă de izolare este de şapte

zile, însă, termenul obişnuit constituie trei zile.

Fata adolescentă era deţinută într-o celulă cu patru femei adulte. Celula era mai mică decât celulele din secţia pentru

minori şi părea suprapopulată, însă, era mai curată şi dotată cu un televizor, un vas cu fructe şi mai multe ornamente. Fata

a menţionat că era satisfăcută de faptul că se afla în secţia pentru femei.

Termenul arestării preventive nu poate depăşi patru luni, pe când termenul de detenţie în timpul judecării cauzei şi a

exercitării căilor de atac este nelimitat. Din cei 33 deţinuţi prezenţi, unul se afla în instituţie timp de mai mult de un an.

Persoanele care ating vârsta de 18 ani fiind în detenţie sunt transferaţi în secţia pentru adulţi.

Şeful unităţii medicale a declarat că deţinuţii sunt supuşi examenului medical la admiterea în instituţie. Cazuri de dependenţă

de droguri sau alcool nu sunt frecvente, însă aproape toţi deţinuţii fumează. Cu toate că legea interzice fumatul persoanelor

sub vârsta de 18 ani, angajaţii consideră că ar fi ineficient să interzică fumatul minorilor când adulţii au ţigări.

Echipa de evaluare consideră că prioritate trebuie să fie acordată înfiinţării în capitală a unei instituţii de detenţie noi,

exclusiv pentru învinuiţii minori.

Izolatorul de urmărire penală din Bălţi

Construit în anul 1812, izolatorul de urmărire penală din Bălţi este cel mai vechi din Moldova. Cu toate acestea, condiţiile în

secţia pentru minori sunt mai bune decât cele în centrul de detenţie din Chişinău.

La momentul vizitei în instituţie se aflau 460 persoane, inclusiv 15 băieţi şi o fată sub vârsta de 18 ani. Potrivit directorului,

opt ani în urmă în instituţie se aflau 70 deţinuţi minori.

Pe coridorul unde sunt amplasate celulele pentru adulţi se află trei celule pentru băieţi deţinuţi. Celulele sunt largi şi spaţioase,

fiind dotate cu şase paturi supraetajate, un veceu, un lavoar, două ferestre, o masă şi bănci. Uşile sunt confecţionate din

100 Echipa de evaluare nu a intrat în cameră deoarece deţinuţii au fost împotriva prezenţei acesteia.


25

Este vorba de 42 instanţe judecătoreşti ordinare.

Datele prezentate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Constatări preliminare ale monitorizării şedinţelor de judecată în Republica Moldova, OSCE,

Chişinău, 2006; Raport analitic: Respectarea standardelor unui proces echitabil şi a drepturilor corespunzătoare ale părţilor în cadrul proceselor judiciare

(aprilie 2006–mai 2007), OSCE, Chişinău, 2008.

101

102

103

lemn, nu din fier, iar pe geamuri sunt draperii. Un televizor este mutat dintr-o celulă în alta în cadrul secţiei pentru minori

drept recompensă pentru purtare bună.

Cinci zile pe săptămână deţinuţii minori frecventează orele. Minorii dispun de sală de forţă bine echipată, pe lângă celulele

fără acoperiş utilizate pentru plimbările la aer liber, şi de o cameră cu o masă de tenis. Minorii au dreptul să se folosească

de aceste dotări două ore pe zi.

Durata obişnuită a detenţiei minorilor variază de la patru luni până la un an. În perioada vizitei nici un minor nu se afla în

detenţie mai mult de nouă luni. „Echipa mobilă” de jurişti a acordat asistenţă în vederea reducerii termenului de detenţie.

Un medic a menţionat că cele mai frecvente probleme de sănătate ţin de starea psihologică a deţinuţilor, care se manifestă

prin insomnie. Medicul a estimat că jumătate din deţinuţii minori suferă de dereglări psihologice.

Majoritatea problemelor disciplinare sunt soluţionate prin intermediul discuţiilor. Obligaţia de a deretica este, de asemenea,

utilizată în calitate de pedeapsă. Celula izolatoare este utilizată rar; şapte-opt luni anterioare misiunii de evaluare doi băieţi

care au bătut un al treilea băiat au fost pedepsiţi fiind plasaţi în celula izolatoare timp de trei zile.

Un reprezentant al Avocatului Parlamentar, care a vizitat instituţia dată, a menţionat că plângerile deţinuţilor se refereau la

calitatea joasă a serviciilor prestate de avocaţi şi nu la condiţiile sau tratamentul de către angajaţi.

6) Judecarea cauzelor privind minorii şi pronunţarea sentinţei

Judecătorii şi procurorii specializaţi

În anul 2004 Curtea Supremă de Justiţie a adoptat hotărârea privind procedura aplicabilă infractorilor minori, drept urmare

a căreia au fost desemnaţi 48 judecători specializaţi pe minori. O decizie similară a fost luată de Procuratura Generală, fiind

desemnaţi 45 procurori. În consecinţă, în fiecare instanţă de judecată ordinară activează cel puţin un judecător desemnat

şi un procuror desemnat responsabil pentru instrumentarea cauzelor privind învinuiţii minori.101

După cum a fost specificat mai sus, judecătorii şi procurorii desemnaţi au fost instruiţi în domeniul drepturilor copilului.

Cu toate acestea, este de menţionat că judecătorul desemnat pentru examinarea cauzelor privind minorii este implicat

doar la etapa de judecare a cauzei; procedurile pre-judiciare, inclusiv decizia de a dispune arestarea ţin de competenţa

judecătorului de instrucţie. Dat fiind faptul că instanţele judecătoreşti ordinare sunt judecătorii de jurisdicţie generală, iar

cauzele privind minorii constituie estimativ 10 procente din numărul total al dosarelor penale, majoritatea judecătorilor

desemnaţi pentru minori îşi petrec majoritatea timpului examinând dosare penale şi civile obişnuite. În patru din zece

instanţe judecătoreşti ordinare în anul 2008 numărul cauzelor privind minorii a constituit mai puţin de un dosar pe lună, în

mediu, şi doar patru judecătorii au examinat în mediu un dosar privind minori pe săptămână.102

De aici reiese că, cu toate că au fost întreprinse eforturi de a asigura accesul învinuiţilor minori la procurori şi judecători

specializaţi, gradul de specializare a acestora este limitat. În anii 2006 şi 2007, cu susţinerea OSCE, a demarat un program

în vederea monitorizării proceselor de judecată pentru a evalua corespunderea acestora garanţiilor procesuale.103 Ar fi util

de a monitoriza procesele desfăşurate în privinţa infractorilor minori, precum şi a cauzelor privind copiii victime şi martori,


26

pentru a determina ce impact a avut desemnarea şi instruirea judecătorilor şi procurorilor asupra tratamentului copiilor şi

minorilor implicaţi în procese penale. Echipa de evaluare consideră că urmează a fi examinată posibilitatea instituirii uneia

sau mai multor instanţe judecătoreşti specializate, care să instrumenteze doar cauzele privind copiii şi minorii, dat fiind

faptul că rezultatele unui astfel de studiu ar ajuta la formularea deciziilor în vederea paşilor care urmează a fi întreprinşi în

vederea specializării ulterioare.

Garanţiile procesuale şi procedurile specializate

Principalele garanţii procesuale aplicabile tuturor învinuiţilor şi inculpaţilor, indiferent de vârsta lor, sunt prevăzute în

Capitolul II din Codul de procedură penală şi Capitolul I din Codul penal. Standardele vizate corespund cerinţelor legislaţiei

internaţionale în domeniul drepturilor omului. Mai mult, articolul 7(1) din Codul de procedură penală prevede că „procesul

penal se desfăşoară în strictă conformitate cu…tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte”, din care face

parte Convenţia cu privire la drepturile copilului. Aliniatul cinci al articolului dat prevede că „Dacă, în procesul judecării cauzei,

instanţa stabileşte că norma juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale

în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte, instanţa va aplica

reglementările internaţionale în direct”.104

Codul, de asemenea, determină un şir de garanţii aplicabile în mod special minorilor. Articolul 474, de exemplu, prevede că

„Şedinţa de judecare a cauzei în privinţa minorului, de regulă, nu este publică”.

O mare parte de prevederi care se referă la minori sunt incluse în capitolul denumit „Procedura în cauzele privind minorii”.105

Capitolul dat se aplică persoanelor care nu atins vârsta de 18 ani în timpul săvârşirii infracţiunii, chiar dacă acestea au atins

majoratul în timpul judecării cauzei.

Participarea în procesul penal a reprezentantului legal al minorului este obligatorie.106 Acesta se admite în procesul penal

din momentul primei audieri a copilului.107 Dacă acţiunile reprezentantului legal „aduc prejudicii intereselor copilului”,

acesta poate fi înlocuit cu un alt reprezentant numit de instanţa de judecată.

Audierea minorului nu poate dura mai mult de două ore fără întrerupere, iar în total nu poate depăşi patru ore pe zi.108 La

audierea minorului (de exemplu de către procuror în timpul urmăririi penale) sau judecarea cauzei participarea apărătorului

şi a pedagogului sau psihologului este obligatorie.109

Articolul 475 enumeră circumstanţele care urmează a fi stabilite pe lângă faptele cauzei (adică, elementele infracţiunii).

Acestea includ vârsta învinuitului, „gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului

şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului; [şi] cauzele şi

condiţiile care au contribuit la săvârşirea infracţiunii”.110 Circumstanţele date urmează a fi stabilite înainte de judecarea

cauzei. Mai mult, „În cazul când se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boală psihică,

trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvârşirea actului”.111

Prevederile Codului de procedură penală care au intrat în vigoare în anul 2003 corespund cerinţelor articolului 40 al

104 Articolul 1(3) din Codul penal, de asemenea, prevede că reglementările internaţionale prevalează asupra oricăror prevederi incompatibile ale Codului, şi pot fi aplicate în mod direct.

105 Codul de procedură penală, Titlul III, Capitolul I, articolele 474- 487.

106 Ibid., articolul 480. A se vedea, de asemenea, articolul 78 care descrie în detaliu drepturile procedurale ale reprezentantului legal.



109 Ibid., articolele 479(2) şi 481.




27

112 Avocaţii desemnaţi pentru instrumentarea unui dosar câştigă 15 dolari SUA pe zi, dintre care o jumătate este dedusă pentru impozite. Avocaţii publici angajaţi pe zi plină de lucru câştigă de la 600 până la 700 dolari SUA pe lună.

113 Legea nr. 184-XVI din 29 iulie 2006, articolul I.7, prin care a fost adăugat aliniatul 3 la articolul 75 al Codului penal. Prevederea dată se aplică în cazul infracţiunilor „uşoare” şi „mai puţin grave” (adică, pentru săvârşirea cărora se aplică pedeapsa cu închisoare pe un termen de cinci ani sau mai puţin, dacă infractorul este un adult).

114 Ibid., articolul I.9 care modifică alin. 1 al articolului 84 din Codul penal. Pedeapsa maximă care poate fi aplicată unui minori pentru pluritate de infracţiuni este de 15 ani. Ibid., articolul I.10.

Convenţiei cu privire la drepturile copilului.

Dreptul la asistenţă juridică

După cum a fost menţionat mai sus, participarea apărătorului este obligatorie la orice etapă a procesului şi oricând un

minor este audiat în calitate de bănuit sau învinuit.

Până nu demult, reprezentarea bănuiţilor şi inculpaţilor incapabili să achite pentru serviciile juridice era asigurată de

apărătorul numit din oficiu. În anul 2008 a fost înfiinţat Serviciul de asistenţă juridică, care dispune de cinci oficii, câte unul

în jurisdicţia geografică a fiecărei curţi de apel. În perioada desfăşurării misiunii de evaluare, Serviciul de asistenţă juridică

dispunea de nouă avocaţi contractaţi pentru o zi plină de lucru, toţi fiind în capitală. Sarcina de lucru a unui avocat public

constituie aproximativ 10 dosare pe lună. În restul ţării, Serviciul de asistenţă juridică are un registru al avocaţilor privaţi

care pot fi angajaţi de la caz la caz.

Serviciile de urgenţă (de exemplu, reprezentarea în timpul audierii persoanelor reţinute de poliţie) sunt prestate tuturor la

solicitare, fără a fi evaluată capacitatea lor de plată. Aproximativ o treime a clienţilor nu a atins vârsta de 18 ani, iar UNICEF

s-a angajat să contribuie la angajarea a 10 avocaţi pentru a instrumenta dosarele privind minorii.

Serviciul de asistenţă juridică este finanţat din bugetul Ministerului Justiţiei. Tarifele sunt mai joase decât cele aplicabile

în sectorul privat, însă şi acestea au crescut.112 Funcţionarea sistemului este monitorizată de Consiliul Naţional pentru

Asistenţa Juridică Garantată de Stat, care se întruneşte lunar, adoptă regulamente şi examinează rapoartele despre sarcina şi

serviciile prestate, precum şi plângerile despre calitatea serviciilor. Consiliul, menit să asigure independenţa serviciului, este

alcătuit dintr-un reprezentant al baroului, un reprezentant al ONG-ului din domeniul drepturilor omului şi un reprezentant

al Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor şi al Consiliului Superior al Magistraturii.

Pronunţarea sentinţelor – pedepse privative de libertate

O modificare la Codul penal adoptată în anul 2006 prevede că minorii condamnaţi pentru infracţiunile care nu sunt

calificate drept grave nu vor fi privaţi de libertate, cu excepţia cazurilor când „se constată că luarea măsurii cu caracter

educativ nu este suficientă pentru corectarea minorului”.113 Modificarea dată, de asemenea, a redus pedeapsa maximă care

poate fi aplicată unui infractor minor (pentru o infracţiune) până la 12 ani şi 6 luni.114

Mai mult, modificările la Codul penal operate în anul 2009 au redus pedepsele pentru anumite tipuri de infracţiuni.

Pedeapsa maximă pentru furt, de exemplu, a fost redusă de la trei la doi ani, iar pedeapsa maximă pentru jaf – de la cinci la

trei ani. Modificările date sunt în favoarea minorilor şi a adulţilor.

Măsurile vizate pot fi considerate ca fiind măsuri îndreptate spre conformarea principiilor prevăzute de articolul 37(b)

al Convenţiei cu privire la drepturile copilului, şi anume a „măsurii extreme”, care fiind aplicată, trebuie să fie „cât mai

scurtă posibil”. Cu toate acestea, în viziunea echipei de evaluare măsurile date nu corespund pe deplin acestor principii.

Principiul potrivit căruia minorilor condamnaţi nu li se aplică pedepse dacă pot fi aplicate măsurile de constrângere cu

caracter educativ, urmează a fi recunoscut într-o formă mai vastă: minorilor condamnaţi nu li se aplică pedepse privative

de libertate dacă pedepsele neprivative de libertate de orice natură pot să prevină săvârşirea repetată a infracţiunilor,

indiferent de gravitatea infracţiunii. În mod similar, pedepsele privative de libertate nu vor depăşi perioada necesară unui


28

infractor pentru a finisa programul de reabilitare sau a demonstra schimbări de atitudine şi comportament, care confirmă

că el/ea este gata să se întoarcă în comunitate. Pedepsele maxime care pot fi aplicate minorilor în majoritatea ţărilor din

regiune sunt mai mici de 12 luni şi 6 luni.

În decursul ultimilor cinci ani numărul minorilor în privinţa cărora s-au aplicat pedepse privative de libertate s-a redus

brusc de la 194 în anul 2004 până la 100 în anul 2008.115 Rata minorilor condamnaţi în privinţa cărora s-au aplicat pedepse

privative de libertate s-a redus brusc în aceeaşi perioadă, deoarece numărul condamnărilor s-a redus radical de la 1,774

în anul 2004 până la 445 în anul 2008.116 Declinul numărului minorilor în privinţa cărora s-au aplicat pedepse privative de

libertate se datorează, parţial, amnistiei din anul 2008.

Pedepse alternative – probaţiunea

Pedeapsa alternativă de bază aplicată în Moldova, precum în majoritatea ţărilor, este condamnarea cu suspendarea

condiţionată a executării pedepsei, care reprezintă echivalentul probaţiunii. Pedeapsa dată se aplică atât minorilor, cât şi

adulţilor, cu condiţia că infracţiunea nu este calificată ca fiind gravă şi că infractorul nu are antecedente penale.117 În procesul

deciderii în privinţa aplicării pedepsei date, judecătorul urmează să ia în consideraţie „circumstanţele cauzei şi persoana

celui vinovat”.118 Probaţiunea se aplică pe un termen fix de la unu până la cinci ani.119 Dacă, după expirarea a cel puţin

jumătate din termenul de probă, condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportament

exemplar, instanţa de judecată, la propunerea Serviciului de probaţiune, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea

condamnării şi stingerea antecedentelor penale.120

Alte pedepse alternative includ munca neremunerată în folosul comunităţii şi amenzile.121 Munca neremunerată în folosul

comunităţii nu poate fi aplicată minorilor care nu au atins vârsta de 16 ani.122 În anul 2008 amenzile au fost aplicate

aproximativ în privinţa a 10 procente din numărul minorilor condamnaţi, iar munca neremunerată în folosul comunităţii

– în privinţa a aproximativ 25 procente.

Unii minori condamnaţi renunţă la pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunităţii, deoarece aceasta este

considerată drept înjositoare. Mai mult, autorităţile locale se opun acestei practici dată fiind ostilitatea faţă de infractori. Cu

toate acestea, multe persoane intervievate au considerat că aplicarea unui număr sporit de pedepse cu munca neremunerată

în folosul comunităţii reprezintă, totuşi, o tendinţă pozitivă. În prezent, munca neremunerată în folosul comunităţii este

privită ca o modalitate alternativă de a întoarce datoria comunităţii, o formă de pedeapsă, şi nu o modalitate de a însuşi

anumite deprinderi şi de a valorifica munca în timpul reconcilierii cu comunitatea. După părerea echipei de evaluare,

aplicarea sporită a pedepselor cu munca neremunerată în folosul comunităţii constituie un pas pozitiv şi urmează a fi

întreprinse eforturi ulterioare în vederea transformării pedepsei date într-o alternativă viabilă şi productivă pedepselor cu

închisoare.

115 Situaţia copiilor în Republica Moldova, Tabelul 10. (Numărul pedepselor privative de libertate era mai mare în 2005 şi 2006 – 224 şi 227, respectiv, şi constituia 124 persoane în 2007).

116 Ibid.

117 Codul penal, articolul 90(1) şi (4), care se referă la infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care se aplică pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult cinci ani şi infracţiunile săvârşite din imprudenţă pentru care se aplică pedeapsa maximă pe un termen de şapte ani. (Pedeapsa maximă pentru săvârşirea acestor infracţiuni ar fi mai mică dacă infractorul ar fi minor). Articolul 90(3) prevede obligaţia de a repara prejudiciul cauzat, însă nu şi pentru minori.


119 Ibid., articolul 90(5). (Condiţiile care pot fi impuse la aplicarea probaţiunii sunt enumerate în alin. 6 al acestui articol.) Dacă comportamentul condamnatului a fost exemplar, probaţiunea poate fi încetată mai devreme.


121 Ibid., articolul 62(1)(a) şi (d).

122 Ibid., articolul 67(4). Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de 60 - 240 ore şi este executată nu mai mult de patru ore pe zi.


29

123 Un reprezentant al Departamentului Instituţiilor Penitenciare a informat echipa de evaluare că în anul 2008 23 deţinuţi au fost transferaţi de la instituţia pentru minori la un penitenciar pentru adulţi.

124 Fiecare zi lucrată la bucătărie este echivalată cu trei zile de pedeapsă.

7) Condiţiile şi atitudinea faţă de minorii care îşi execută pedepsele în instituţiile de corecţie

În Moldova există o singură colonie de corecţie pentru infractorii minori. Aceasta este prevăzută doar pentru băieţi; fetele

condamnate la privaţiune de libertate îşi execută pedepsele în penitenciarul pentru femei. Băieţii condamnaţi îşi pot

executa pedepsele în instituţia pentru minori până la atingerea vârstei de 23 ani, când instanţa de judecată trebuie să

decidă asupra aprobării transferului lor în instituţia pentru adulţi, şi dacă transferul se aprobă, să indice în care instituţie

urmează a fi transferat minorul. Datele despre numărul persoanelor condamnate fiind minori care îşi execută pedepsele în

instituţiile pentru adulţi nu sunt disponibile.123

Colonia de corecţie pentru minori

Colonia de corecţie pentru minori este o parte a clădirii în care se află şi un penitenciar pentru adulţi. Capacitatea totală

a ambelor instituţii constituie 250 persoane, iar numărul total al deţinuţilor în timpul vizitei constituia aproximativ 100

persoane.

În colonia pentru minori se aflau 40 persoane, inclusiv 14 persoane condamnate ca minori, dar care au atins vârsta de 18

ani. Majoritatea minorilor deţinuţi au săvârşit anterior două-patru infracţiuni pentru care li s-au aplicat pedepse neprivative

de libertate. Excepţie fac violatorii şi ucigaşii în privinţa cărora se aplică pedepse privative de libertate chiar dacă ei nu au

antecedente penale. Majoritatea omorurilor săvârşite de minori sunt săvârşite în timpul furturilor, deseori, când infractorul

se află în stare de ebrietate.

Angajaţii desemnaţi să lucreze cu minorii includ nouă lucrători sociali şi psihologi, unsprezece profesori de discipline

academice şi şapte profesori de meserie. Instruirea profesională include tâmplăria şi prelucrarea metalului.

Rolul lucrătorilor sociali constă în acordarea asistenţei deţinuţilor în vederea comunicării cu familiile lor şi coordonării

evaluării domiciliului deţinutului când el/ea devine eligibil/ă pentru eliberarea înainte de termen. Psihologii nu sunt

calificaţi să presteze servicii de terapie. Ei intervievează deţinuţii minori la sosire (când minorii sunt ţinuţi în „carantină” timp

de 14 zile) şi consultă „şefii secţiei” despre modul de comportare cu fiecare deţinut.

Există 17 programe diferite pentru deţinuţii minori, inclusiv bazele igienice, prevenirea violenţei şi pregătirea pentru

eliberare. Unele dintre aceste programe sunt oferite de ONG-uri. Lunar deţinuţii minori pregătesc un buletin informativ.

O dată pe lună Institutul de Reforme Penale oferă asistenţă juridică. Angajaţii Avocatului Parlamentar pentru copii, de

asemenea, efectuează sistematic vizite. Săptămânal vine un preot şi din când în când minorii sunt vizitaţi de alte grupuri

religioase.

Cu toate că instituţia este amplasată în apropierea hotarului de nord - mai mult de trei ore de la capitală, majoritatea

deţinuţilor minori sunt vizitaţi de familiile lor, în special, de bunei sau fraţi şi surori, dat fiind faptul că părinţii lor sunt plecaţi

în străinătate. Pentru întâlnirile cu familia este prevăzută o clădire separată, unde deţinuţii şi membrii familiei lor petrec

câteva zile împreună. Clădirea este dotată cu o bucătărie şi câteva dormitoare de diferite dimensiuni.

Deţinuţii minori pot lucra la bucătărie, efectua lucrări de întreţinere sau lucra în comunitate. Lucrul în comunitate (pentru

angajatori privaţi) este remunerat cu 100 lei (aproximativ 7 dolari) pe zi – un salariu bun pentru tinerii din Moldova.

Persoanele care lucrează la cantină obţin o reducere a pedepsei, precum şi o remunerare financiară.124

Disciplina este asigurată prin încarcerarea în celulele izolatoare pe un termen de până la şapte zile. Sancţiunea dată a fost

aplicată de trei ori în decursul a cinci luni anterioare desfăşurării misiunii de evaluare. Psihologul vizitează minorii aflaţi în


30

celulele izolatoare a doua zi după încarcerare, însă nu zilnic, cu excepţia cazurilor că el/ea consideră că există temei specific

pentru a monitoriza bunăstarea deţinutului. Celulele izolatoare sunt mai spaţioase şi mai bine întreţinute decât cele din

instituţia de detenţie din capitală. Un adult deţinut în celula izolatoare, cu care a discutat echipa de evaluare, avea materiale

de citit.

Toţi deţinuţii minori împart un dormitor spaţios. În pofida numărului deţinuţilor, dormitorul nu părea suprapopulat.

Dormitorul era bine iluminat, fiind dotat cu un televizor, radiouri şi ornamente (în special postere) pe pereţi. Pisicile se

plimbau liber în clădire. Instituţia, în general, este foarte spaţioasă având spaţii verzi atractive. Spre deosebire de multe

instituţii pentru minori şi adulţi, o mare parte din instituţie este prevăzută pentru minori (de exemplu, clădiri separate

pentru şcoală şi magazin). Instituţia pentru adulţi era înconjurată de un perete de trei metri înălţime, asemenea unui

penitenciar cu securitate sporită şi unui penitenciar cu grad redus de securitate. Cu toate acestea, dat fiind faptul că în

cadrul penitenciarului este amplasată o gospodărie în care lucrează deţinuţii adulţi, există un anumite grad de comunicare

între minori şi adulţi.

Un reprezentant al Ombudsmanului a indicat că nu au fost primite plângeri despre maltratări în secţia pentru minori.

Penitenciarul pentru femei

Penitenciarul pentru femei are o capacitate de 220 persoane. În penitenciar activează aproximativ 100 persoane, inclusiv 75

de funcţii sunt prevăzute pentru profesioniştii atestaţi. În perioada desfăşurării misiunii de evaluare, în penitenciar se aflau

260 deţinute, inclusiv două deţinute sub vârsta de 18 ani. Una dintre ele avea vârsta de 16 ani şi deja a executat doi ani din

pedeapsa aplicată. Ambele deţinute îşi executau pedepsele pentru omor.125 Nici una dintre femei nu-şi executa pedeapsa

pentru infracţiunea săvârşită sub vârsta de 18 ani.

În penitenciar se oferă educaţie remedială şi educaţie şcolară medie, cursuri de însuşire a calculatorului, cursuri de cusut,

formarea deprinderilor de viaţă şi consiliere individuală şi în grup. Deţinutele pot lucra fabricând uniforme sau pot activa

în gospodărie. Munca lor este remunerată. În timpul primei luni de aflare a deţinutei în penitenciar este elaborat un plan

individual de intervenţie, care este anual revizuit împreună cu deţinuta. Una dintre fete consultă psihologul aproape zilnic.

Niciuna dintre ele nu este vizitată de familie, însă o fată corespondează cu sora sa.

În penitenciar sunt două regimuri de bază: „închis” şi „general”. Deţinutele noi-venite sunt plasate în celulele de sosire pe

termen de câteva luni (însă nu mai mult de o treime din termenul pedepsei, dacă acesta este scurt). Dacă comportamentul

lor este bun, deţinutele sunt transferate la regimul general, locuind în dormitoare fără gratii pe ferestre şi ale căror uşi nu

se încuie pe timp de noapte. Ele pot petrece perioade de timp nelimitate în curte şi în grădini. Celulele şi dormitoarele

care corespund acestor regimuri sunt amplasate pe etaje diferite ale clădirii, care a fost recent renovată, fiind curată şi bine

amenajată. Nu se întreprind măsuri pentru a separa deţinutele sub vârsta de 18 ani de deţinutele adulte, deoarece numărul

deţinutelor minore este atât de mic încât separarea ar contravine interesului lor.

Celulele şi dormitoarele sunt bine amenajate. În ele sunt poze, covoraşe, plante şi pisici. Penitenciarul se află într-o zonă

rurală, însă spre deosebire de penitenciarul pentru minori, este amplasat în centrul Republicii. Din penitenciar se deschide

o privelişte cu dealuri care înconjoară clădirea, şi pot fi auzite păsările cântând. Afară este prevăzut un teren pentru volei,

însă nu este o sală sportivă pentru timpul de iarnă.

Regulamentele privind sancţiunile disciplinare sunt identice cu cele aplicabile la nivel de întreg sistem, însă încarcerarea

în celulele izolatoare nu se aplică deţinutelor adolescente sau mamelor care locuiesc cu copiii lor. În calitate de măsură

125 O deţinută şi-a ucis bunica în timpul furtului săvârşit cu copii mai mari, iar alta a ucis „prietenul” bunicii cu care aceasta locuia.


31

disciplinară este aplicat transferul de la regimul „general” la regimul „închis”.

Liberarea condiţionată înainte de termen

Deţinuţii minori pot fi liberaţi condiţionat după executarea unei părţi din pedeapsă. Deţinuţii devin eligibili pentru o

posibilă eliberare după executarea unei treimi de pedeapsă aplicată pentru săvârşirea unei infracţiuni care nu este calificată

drept gravă; jumătate din pedeapsă pentru o infracţiune gravă; şi două treimi din pedeapsă pentru o infracţiune deosebit

de gravă.126

O comisie a cărei membri sunt reprezentanţi ai penitenciarului, procuraturii raionale şi ai administraţiei publice locale,

decide asupra recomandării ca deţinuţii să fie eliberaţi înainte de termen. Hotărârea aparţine instanţei de judecată. În

practică, nu toţi deţinuţii eligibili sunt recomandaţi, însă toate recomandările sunt acceptate.

8) Probaţiunea

În anul 2007 denumirea serviciului responsabil pentru exercitarea controlului asupra pedepselor penale a fost

modificată în „probaţiune”. Legea cu privire la probaţiune a fost adoptată anul imediat următor şi a învestit serviciul cu

funcţii suplimentare.127 Pe lângă exercitarea controlului asupra infractorilor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a

executării pedepsei (adică, în privinţa cărora s-au aplicat „pedepse condiţionate”), funcţiile Serviciului de probaţiune

includ întocmirea referatelor despre personalitatea învinuiţilor şi exercitarea controlului asupra condamnaţilor în privinţa

cărora s-au aplicat pedepse neprivative de libertate (de exemplu, munca neremunerată în folosul comunităţii), precum şi

asupra condamnaţilor liberaţi condiţionat de pedeapsă penală. Numărul persoanelor sub vârsta de 18 ani în privinţa cărora

Serviciul de probaţiune a exercitat control la finele anului 2008 a constituit aproximativ 1,000 persoane, iar 170 dosare noi

au fost adăugate la sarcina de lucru în primele patru luni ale anului 2009. În fiecare oficiu un consilier este desemnat pentru

întocmirea referatelor presentenţiale de evaluare psihosocială a minorilor.

Când Serviciul de probaţiune exercită control asupra unui minor, se efectuează o evaluare a personalităţii acestuia şi se

adoptă un plan individual. Metodologia aplicată este simplă („discuţii cu copilul”) şi încă se află în curs de elaborare, dar

aceasta include vizite la domiciliu şi discuţii cu părinţii minorilor aflaţi în conflict cu legea.

Echipa de evaluare nu a obţinut informaţie despre încărcătura medie de lucru. Într-un oficiu organ de probaţiune vizitat

sarcina constituia 150 persoane, inclusiv cinci minori. În cadrul organului de probaţiune activau doi consilieri de probaţiune,

un loc fiind vacant. Angajaţilor le era cunoscută situaţia celor cinci minori.

9) Copiii sub vîrsta minimă de răspundere penală128

Înainte de anul 1994 Comisiile pentru minori aveau competenţa de a investiga cauzele privind copiii implicaţi în fapte

„periculoase pentru societate” sau „antisociale”.129 Primele erau definite ca „fapte care ar fi fost considerate infracţiuni dacă

nu era vârsta persoanelor care le-au săvârşit”; faptele antisociale nu erau definite.130 Dacă Comisia constata că copii care au

atins vârsta de 11 ani erau implicaţi în fapte „periculoase pentru societate” sau „antisociale”, astfel de copii puteau fi internaţi

în şcolile pentru copii cu devieri în comportament („şcoli speciale”). În anul 1994 Legea privind drepturile copilului a privat

comisiile de competenţa dată prin prevederea potrivit căreia „Repartizarea copilului în instituţii educative speciale se face

126 Codul penal, articolul 93(5). Infracţiunile deosebit de grave includ omorul, acţiuni violente şi violul săvârşite în anumite circumstanţe.

127 Legea dată a fost adoptată pe 14 februarie 2008 şi a intrat în vigoare pe 13 septembrie 2008.

128 Termenul dat este utilizat într-un şir de evaluări referindu-se la copii sub pragul minim de vârstă pentru urmărire penală („vârsta minimă de răspundere penală”), care au fost implicaţi într-un comportament calificat drept infracţiune în Codul penal şi alte acte normative relevante.

129 Articolul 17(a) şi (b) al Regulamentului cu privire la comisiile pentru minori, citat în Justiţia juvenilă în Republica Moldova – Raport de evaluare 2002-2003, p. 8.

130 Articolul 17(d) al Regulamentului cu privire la comisiile pentru minori, alin. 4 al Regulamentului cu privire la inspecţia pentru minori prevede că comportamentul antisocial presupune cerşitul şi ghicitul pentru bani. A se vedea Justiţia juvenilă în Republica Moldova – Raport de evaluare 2002-2003, p. 8.

131 Legea privind drepturile copilului, articolul 29(1).


32

numai conform hotărârii judecătoreşti la propunerea organelor de resort respective de pe lângă autorităţile administraţiei

publice locale”.131

Odată cu intrarea în vigoare a Legii privind drepturile copilului, numărul copiilor aflaţi la şcoala specială s-a redus cu

aproximativ 90 procente.

Şcoala pentru copii cu devieri în comportament („şcoala specială”)

Şcoala specială din Soloneţ este situată la 150 km distanţă la nord de Chişinău, lângă hotarul cu Ucraina. Şcoala este

amplasată într-un complex de cinci clădiri mari din secolul al nouăsprezecelea – un fost conac boieresc. Cea mai mică

clădire este utilizată pentru serviciile administrative. Într-un bloc se află punctul medical; în altul sunt situate dormitoarele

şi săli de studii; în altul – clasele; în altul – bucătăria şi cantina; şi în ultimul bloc – un gimnaziu, o bibliotecă şi ateliere.

Infrastructura necesită reparaţie, însă nu este într-o stare periculoasă pentru minorii din şcoală sau pentru sănătatea lor.

Condiţiile nu sunt mai rele decât în unele şcoli din mediul rural din Moldova, iar condiţiile din blocul administrativ sunt

similare celor din alte blocuri.

În decursul primilor ani după declararea independenţei numărul copiilor din şcoală a atins numărul de 300; în timpul

vizitei în şcoală se aflau 38 băieţi cu vârsta cuprinsă între 11-16 ani. Numărul angajaţilor este de 55 persoane, inclusiv nouă

pedagogi, nouă educatori, un medic cu normă parţială, o infirmieră şi trei paznici; în şcoală nu activează nici un lucrător

social, şi nici un psiholog. Pedagogii (şi alţi angajaţi) sunt reprezentaţi atât de bărbaţi, cât şi de femei.

Clasele păreau să fie bine mobilate şi dotate, cu toate că materialele sunt vechi. Curriculumul, fiind acelaşi ca şi în alte şcoli,

este prevăzut până în clasa a noua (adică, ultimul an al şcolii obligatorii). Elevii care absolvesc clasa a noua, deseori, sunt

transferaţi la şcoala de meserii şi, potrivit informaţiei obţinute, nu sunt dificultăţi în obţinerea admiterii lor la această şcoală.

Din alte activităţi fac parte corul, sportul şi lucrul manual. În bibliotecă pot fi găsite câteva cotidiene şi ediţii periodice

pentru tineri, atât în limba rusă, cât şi în limba de stat, precum şi o colecţie vastă de literatură şi cărţi documentare. În şcoală

este o sală dotată cu computere, mese şi scaune donate de banca locală. Atât limba rusă, cât şi limba de stat sunt predate

aici. În şcoală nu este o biserică, de aceea preotul din sat vizitează şcoala de sărbători. Un grup de misionari, de asemenea,

vine periodic în vizită.

Elevii nu poartă uniforme şi părul lor nu este ras. Vizita a coincis cu ultima zi din anul şcolar şi câţiva elevi purtau cămăşi albe

şi cravate. Atmosfera era relaxată. Elevii s-au apropiat de Directorul şcolii pentru a-i vorbi. În şcoală activează un consiliu al

elevilor care face propuneri şi discută problemele de ordin general cu angajaţii şcolii.

Şcoala este înconjurată de un gard care era parte a conacului boieresc. Gardul nu este acoperit de sârmă, iar pe ferestrele

clădirilor nu sunt gratii. Elevii dorm în dormitoare spaţioase, iar fiecăruia îi revine câte un inventar de mobilă pentru

păstrarea lucrurilor personale. În şcoală sunt covoare, draperii, postere şi sunt afişate lucrările elevilor. Mobilierul şcolii este

vechi şi cenuşiu. Sala de sport este dotată cu ceva echipament. Atelierele de lucru cu lemn şi metal nu mai sunt utilizate din

lipsa de îngrijire şi materiale, iar instrumentele de lucru sunt prea vechi.

Câteodată, pentru elevi sunt organizate excursii, elevii sunt vizitaţi de grupuri de studenţi, echipe sportive sau grupuri

culturale din comunitate. Elevii care au marcat progrese în procesul de reabilitare pot pleca acasă pe un termen de la 10

până la 30 zile. Unsprezece copii au obţinut permisiunea de a pleca acasă de Paşti.

Şcoală dispune de o gospodărie în cadrul căreia sunt produse fructe, legume şi lapte. O mare parte din aceste produse sunt

consumate de elevi, care lucrează până la patru ore neremunerate pe zi.

O infirmieră care a fost intervievată a menţionat că punctul medical dispune de suficient echipament şi medicamente

pentru a face faţă problemelor de sănătate de rutină. Infecţiile respiratorii sunt problema cea mai frecventă iarna, iar

leziunile minore (luxaţiile, tăieturile) sunt specifice verii. În şcoală nu au fost cazuri de automutilare în anii recenţi şi nici


33

un elev nu suferă de boli transmisibile pe cale sexuală. Nici un elev nu este retardat mintal sau necesită tratament pentru

probleme psihologice.

Legea privind drepturile copilului din anul 1994 a privat Comisia pentru minori de autoritatea de a interna copii în şcoli

speciale, solicitând o hotărârea judecătorească în acest sens. Toţi elevii au fost implicaţi în activităţi cu caracter penal – în

special, furturi – săvârşite la vârsta sub pragul minim de vârsta de răspundere penală. Dosarul este, de regulă, transmis

de inspectorul pentru minori Consiliului pentru protecţia drepturilor copilului înfiinţat în locul Comisiei pentru minori.

Consiliul examinează situaţia familiei şi, dacă conchide că internarea copilului este oportună, transmite dosarul în instanţa

de judecată ordinară.

Câţiva judecători, procurori şi avocaţi din capitală, întrebaţi despre procedurile de internare a copiilor în şcoala specială, au

manifestat ezitare în ceea ce ţine de legea aplicabilă. Drept urmare, în timpul vizitei la şcoală, echipa de evaluare a examinat

patru dosare şi a văzut că hotărârile judecătoreşti se bazează pe articolul 29 din Legea privind drepturile copilului din

1994, articolul 71 din Codul familiei şi articolele 228-241 şi 257 din Codul de procedură penală. Cel mai relevant aliniat al

articolului 29 prevede că „Repartizarea copilului în instituţii educative speciale se face numai conform hotărârii judecătoreşti

la propunerea organelor de resort respective de pe lângă autorităţile administraţiei publice locale”.132 Articolul 71 din Codul

familiei prevede că „La cererea autorităţii tutelare, instanţa judecătorească poate hotărî luarea copilului de la părinţi fără

decăderea acestora din drepturile părinteşti, dacă aflarea copilului împreună cu părinţii prezintă pericol pentru viaţa şi

sănătatea lui, şi punerea acestuia la dispoziţia autorităţii tutelare”. Din hotărârile examinate, de asemenea, reieşea că atât

copiii, cât şi părinţii au fost audiaţi în timpul şedinţelor de judecată, cu toate că nu era clar dacă ei au beneficiat de asistenţă

juridică.

Statutul şcolii, adoptat în anul 2004, prevede că perioada minimă de aflare în şcoală constituie şase luni, iar perioada maximă

– trei ani. Mai mult, elevii, în principiu, nu pot rămâne în instituţie după atingerea vârstei de 16 ani. Deciziile în vederea

eliberării elevilor sunt luate anual, la sfârşitul anului de studii. Consiliul pedagogilor decide care elevi au progresat în ceea

ce ţine de reabilitare şi se pot întoarce acasă (sau, dacă nu au casă, la instituţia rezidenţială pentru copii). Ei înaintează

propuneri Consiliului pentru protecţia drepturilor copilului din municipiul unde este situată şcoala, care, la rândul său, ia

decizia respectivă după ce solicită informaţia despre familia şi domiciliul copilului de la consiliile respective. Procesul poate

fi iniţiat printr-o solicitare din partea familiei copilului, şi nu în baza propunerii angajaţilor şcolii. Câteodată, Consiliul nu

acceptă propunerile şcolii, în special, când în raport se specifică că familia copilului nu a fost găsită sau este disfuncţională.

Înainte de a lua o hotărâre Consiliul vizitează şcoala şi discută cu copilul. În anul 2008 20 copii au fost eliberaţi, 17 fiind

transferaţi la părinţii lor şi 3 – în alte instituţii. Directorul planifică să elibereze încă 20 copii în anul 2009.

În decurs de doi ani şcoala ţine legătura cu elevii eliberaţi prin intermediul consiliilor locale. Directorul a menţionat că nici

unul dintre cei 20 elevi eliberaţi în anul 2008 nu a săvârşit infracţiuni în mod repetat.

Echipa de evaluare consideră că procedurile de admitere la şcoală ar trebui revizuite, astfel încât să fie asigurată

compatibilitatea deplină cu drepturile copiilor în cauză. Cu toate că şcoala nu creează impresia unei instituţii cu măsuri

sporite de securitate, internarea presupune privaţiunea de libertate în sensul că elevii nu pot părăsi instituţia din propria

iniţiativă şi participă la activităţile organizate în comunitate doar cu ocazii speciale.133 Prin urmare, se aplică articolul 37

al Convenţiei cu privire la drepturile copilului, potrivit căruia „Nici un copil să nu fie privat de libertate în mod ilegal sau

arbitrar. Arestarea, deţinerea sau întemniţarea unui copil trebuie să fie conformă cu legea şi nu va fi decât o măsură extremă

132 Legea privind drepturile copilului, articolul 29, alin.(1)

133 Cea mai relevantă definiţie a libertăţii este prevăzută în Regula 11(b) a Regulilor de la Havana: „Privaţiunea de libertate înseamnă orice formă de detenţie sau întemniţare sau internare a unei persoane într-o instituţie publică sau privată de detenţie, din care persoana nu poate pleca la propria dorinţă, prin ordinul oricărui organ judiciar, administrativ sau alt organ public.”


34

şi cât mai scurtă posibil”.

Prevederea dată se aplică indiferent de faptul dacă privaţiunea de libertate se bazează pe legea penală.

Articolul 71 din Codul familiei prevede o bază legală slabă pentru internarea unui minor la şcoala specială. Acesta permite

separarea copilului de părinţii lui, însă nu autorizează privarea lui de libertate. Cu toate că internarea în instituţiile rezidenţiale

a copiilor implicaţi în săvârşirea infracţiunilor poate fi garantată în anumite circumstanţe, aceasta nu poate fi justificată în

calitate de măsură menită să protejeze viaţa sau sănătatea.

Dat fiind faptul că procedurile privind copiii care nu au atins vârsta de răspundere penală nu au caracter penal, garanţiile

care urmează a fi respectate într-un proces penal nu sunt aplicabile. Cu toate acestea, articolul 37(d) din Convenţia cu

privire la drepturile copilului sugerează ca dreptul la asistenţă juridică să fie respectat în orice tip de proces, când este

vorba de privaţiune de libertate, indiferent de natura procesului.134 Legislaţia, de asemenea, trebuie să prevadă principiul

potrivit căruia privaţiunea de libertate să nu fie aplicată decât în calitate de „măsură extremă” şi, fiind aplicată, aceasta

urmează a fi „cât mai scurtă posibil”.135 Mai mult, în pofida faptului că în practică copilului i se oferă posibilitatea de a fi

audiat înainte ca să fie luată o decizie, urmează a fi reglementate modalităţile de participare a copilului la proces (inclusiv

dreptul la consultaţie şi asistenţă juridică). Într-adevăr, ar fi util de a examina posibilitatea admiterii consensuale la şcoală.

Consimţământul ambilor părinţi şi al copilului ar fi relevant, deoarece atât părinţii, cât şi copilul deseori trebuie să-şi schimbe

modul obişnuit de viaţă, iar acordul preliminar privind durata şi scopurile internării poate spori probabilitatea succesului.

Admiterea opiniei date nu va exclude posibilitatea internării involuntare.

Revizuiri periodice

Regulamentele care reglementează activitatea şcolii urmează a fi revizuite din anumite puncte de vedere. Angajaţii au

menţionat că încarcerarea în celulele izolatoare este permisă în calitate de măsură disciplinară, cu toate că aceasta nu

se aplică în practică. Regulile Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor lipsiţi de libertate specifică că întemniţarea în

celule solitare reprezintă o formă de tratament crud, inuman sau degradant, care urmează a fi strict interzisă.136 Regulile,

de asemenea, prevăd că „Minorii trebuie să fie asiguraţi, în măsura posibilităţilor, cu oportunitatea de a lucra contra

remunerare…însă nu urmează a fi obligaţi să o facă” şi că „Fiecare copil care lucrează trebuie să aibă dreptul la o remunerare

echitabilă”.137 Echipa de evaluare este conştientă de faptul că reducerile recente ale bugetului tuturor instituţiilor de stat din

cauza crizei economice mondiale îngreunează schimbarea politicii curente de remunerare. Însă, problema dată urmează a

fi examinată, deoarece remunerarea pentru munca aleasă contribuie la creşterea respectului pentru valoarea şi demnitatea

muncii.

134 „Copiii privaţi de libertate să aibă dreptul de a avea acces rapid la asistenţă juridică sau la orice altă asistenţă corespunzătoare, precum şi dreptul de a contesta legalitatea privării lor de libertate, în faţa unui tribunal”. (În acest context, ar fi ilogic de a recunoaşte dreptul copilului la asistenţă juridică după internare, nu şi în timpul procesului care poate rezulta în internare).

135 Convenţia cu privire la drepturile copilului, articolul 37(b).

136 Regulile Naţiunile Unite pentru protecţia minorilor lipsiţi de libertate, Regula 67. (Articolul 39(a) al Convenţiei cu privire la drepturile copilului interzice tratamentul crud, inuman şi degradant, precum este prevăzut şi în multe alte tratate internaţionale).

137 Ibid., Regulile 18(b) şi 46.


35

138 Comitetul pentru Drepturile Copilului, Constatări finale la raportul iniţial al Republicii Moldova, CRC/C/15/ Add.192, p. 10; a se vedea, de asemenea, pp. 7-8.

139 Ibid., p. 10.

140 Comitetul pentru Drepturile Copilului, Raportul iniţial al Republicii Moldova, CRC/C/28/Add.19, alin. 391 şi Rapoartele periodice doi şi trei ale Republicii Moldova, CRC/C/MDA/3, Tabelul 38.

PARTEA III. Susţinerea reformării sistemului de justiţie juvenilă de către UNICEF

1) Strategia

În Moldova nu există nici un document care ar conţine o strategie globală pentru reforma justiţiei juvenile. O strategie

poate fi dedusă din documentele de program ale proiectelor în domeniul justiţiei juvenile din anii 2003-2005 şi 2008-

2011. Primul proiect era compus din trei componente: reforma juridică, dezvoltarea politicii şi advocacy; dezvoltarea

capacităţilor (instruirea); şi „măsurile alternative privaţiunii de libertate, reintegrarea socială şi asistenţa juridică acordată

copiilor”. Obiectivul de bază era definit ca asigurarea respectării drepturilor prevăzute în Convenţia cu privire la drepturile

copilului, aparţinând copiilor din sistemul de justiţie juvenilă, luând în consideraţie recomandările Comitetului pentru

Drepturile Copilului din anul 2002.138 Au fost identificate cinci „strategii cheie” privind advocacy, reforma legislativă,

dezvoltarea capacităţilor, asistenţa tehnică guvernului şi societăţii civile şi „monitorizare şi reacţie”.139 Obiectivele concrete

includ instituirea secţiilor de poliţie de sector specializate pe minori; crearea unui „sistem computerizat de gestionare a

informaţiei din domeniul justiţiei juvenile” şi monitorizarea comprehensivă a cauzelor (de la arestare până la executarea

pedepselor); elaborarea „programelor de recalificare prejudiciară şi postjudiciară a infracţiunilor”; şi elaborarea unui „Cod

cuprinzător de justiţie juvenilă”.

Unele aspecte importante ale Strategiei erau defectuoase. Câteva scopuri nu au fost atinse din motive care, probabil, ar

fi putut anticipate. De exemplu, dat fiind faptul că noul Cod penal şi Cod de procedură penală erau pregătite pentru a fi

adoptate, era puţin probabil ca să fie elaborată o lege cuprinzătoare cu privire la justiţia juvenilă. Numărul relativ mic de

infractori minori reţinuţi de poliţie şi termenul scurt de detenţie la poliţie insinuează că crearea secţiilor de poliţie separate

pentru minori nu era un scop realist.

Proiectul, de asemenea, aparent, se baza, într-o oarecare măsură, pe puţină informaţie despre situaţia curentă şi ipoteze

neconfirmate. Documentul de proiect prevede, de exemplu, că „numărul adolescenţilor condamnaţi s-a dublat în anul

2000”, pe când datele oficiale arată că numărul condamnărilor constituia 1,531 în anul 1999 şi 1,702 în anul 2000.140

Constatarea că „Necunoaşterea aspectelor juridice de către minori determină, în multe cazuri, încălcarea legislaţiei penale

şi administrative”, reprezintă un exemplu al unei ipoteze contestabile.

Intrarea în vigoare a legislaţiei adoptate în anul 2002 a condiţionat modificarea proiectului prin includerea unor scopuri şi

activităţi importante, cum este programul pilot de prevenire bazat pe şcoală, centrul rezidenţial pentru copiii străzii, care,

de asemenea era conceptualizat ca prevenire, şi un proiect pilot de probaţiune pentru minori. Acestea au constituit un

răspuns pozitiv la oportunităţi noi.

Cel de-al doilea proiect era axat pe „analiza situaţională”, bazată pe lege şi fapte, a rezultatelor şi concluziilor din cadrul

proiectului din domeniul justiţiei juvenile din anii 2003-2005, precum şi pe o evaluare a posibilităţilor şi a limitelor.


36

Proiectul se axează pe trei „domenii prioritare” şi trei „domenii secundare”:

1. Reforma juridică continuă

2. Formarea unui serviciu de probaţiune

3. Acordarea asistenţei juridice eficiente

4. Prestarea serviciilor copiilor deţinuţi

5. Prevenirea delicvenţei juvenile

6. Instruirea profesioniştilor din sfera justiţiei juvenile.

Sunt identificate trei „scopuri de bază”:

1. Reducerea cu 30 procente a „numărului total de copii deţinuţi”

2. Reducerea cu 50 procente a termenului de arest preventiv aplicat copiilor

3. Reprezentarea legală în 100 procente de cazuri a tuturor copiilor privaţi de libertate.

Obiectivele determinate sunt mai ample:

1. Sprijin în încheierea reformei de justiţie juvenilă în legislaţie, politică şi dezvoltarea capacităţilor;

2. Elaborarea în continuare a alternativelor privaţiunii de libertate, înainte şi după pronunţarea sentinţei, prin intermediul

probaţiunii, muncii neremunerate în folosul comunităţii şi a medierii;

3. Dezvoltarea în continuare a asistenţei juridice şi psihologice pentru „copiii aflaţi în conflict cu legea”, victimele-copii şi

martorii-copii;

4. Perfecţionarea serviciilor şi programelor preventive corespunzătoare.

Reforma justiţiei a constituit unul dintre obiectivele Cadrului ONU de Asistenţă pentru Dezvoltare (UNDAF). UNICEF a

participat la activitatea unui grup tematic privind justiţia împreună cu alte organizaţii ale Naţiunilor Unite. Coordonarea

cu donatorii bilaterali şi regionali şi ONG-urile internaţionale şi naţionale, cum sunt ABA/ROLI, NORLAM şi OSCE, avea loc

ad- hoc.141

ONG-urile au jucat un rol important în implementarea proiectului din anii 2003-2005, însă rolul acestora s-a redus în

cadrul proiectului din anii 2008-2011. Institutul de Reforme Penale, principalul partener reprezentând societatea civilă

în primul proiect, a jucat un rol semnificativ în cercetarea, promovarea şi implementarea proiectului pilot de asistenţă

juridică şi socială. Contribuţia acestuia a avut şi beneficii secundare din punct de vedere al dezvoltării capacităţilor tinerilor

profesionişti care au lucrat pentru organizaţie în cadrul acestor proiecte. Decizia de a muta accentele pe sprijinirea

partenerilor guvernamentali se datorează, parţial, influenţei Declaraţiei de la Paris cu privire la eficacitatea ajutorului pentru

dezvoltare, precum şi scopurilor justificate în vederea durabilităţii şi proprietăţii. Cu toate acestea, în ţările din Europa

Centrală şi de Est, aflate în tranziţie, societatea civilă este slab dezvoltată. Asistenţa urmează a fi acordată organizaţiilor

societăţii civile, precum şi organelor de stat, nu doar din cauza că acestea uneori sunt mai eficiente, dar şi din cauza că

consolidarea capacităţii lor şi încurajarea cooperării statului cu societatea civilă reprezintă un obiectiv justificat de lungă-

durată, care contribuie la consolidarea democraţiei.

2) Planificarea

Primul proiect era mai puţin comprehensiv decât cel de-al doilea. Acesta nu s-a axat pe prevenirea infracţiunilor, reabilitarea

condamnaţilor minori care îşi execută pedepsele (cu excepţia instruirilor angajaţilor instituţiilor de corecţie) şi serviciile

după eliberare. Unele activităţi preventive erau incluse în proiect pe parcursul implementării acestuia. Potrivit evaluării

141 Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).


37

142 Evaluarea Proiectului UNICEF: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, p. 4.

143 De exemplu, documentul de proiect prevede îmbunătăţirea condiţiilor în instituţiile de detenţie şi instituţiile de corecţie pentru minori, care nu era inclusă în recomandările făcute în urma evaluării. Propunerea de proiect: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, p. 16.

independente a proiectului, unele activităţi au avut un impact nesemnificativ, iar altele au avut rezultate mai bune.142 În

cadrul evaluării, de asemenea, a fost recomandat ca prevenirea să fie inclusă în cel de-al doilea proiect, ceea ce a şi fost

realizat.

Evaluarea proiectului din anii 2003-2005 s-a încheiat cu o serie de recomandări privind viitorul asistenţei UNICEF în domeniul

dezvoltării justiţiei juvenile în Moldova. Cel de-al doilea proiect a inclus activităţile recomandate în urma evaluării, cu unele

completări şi modificări.143 Drept urmare, proiectul este mai holistic, axându-se, în special, pe necesitatea unor politici şi

programe de prevenire mai coerente.

Cu toate acestea, mai există şi unele lacune. Se pare că accentul pus pe recalificarea infracţiunilor şi pe pedepsele alternative

se datorează atenţiei acordate programelor aplicate în instituţiile de corecţie şi serviciilor destinate minorilor care pleacă

din instituţiile de corecţie şi se întorc în comunitate. Susţinerea instituţiilor de corecţie se limitează, în mare parte, la accesul

la educaţie, elaborarea programelor psihosociale şi „îmbunătăţirea condiţiilor fizice”. Activităţile date se axează mai mult

pe îmbunătăţirea condiţiilor instituţiilor şi nu pe dezvoltarea capacităţilor de a asista delicvenţii în procesul de pregătire

pentru o reintegrare reuşită în societate şi comunitate.

Răspunderea pentru încălcarea drepturilor copiilor reprezintă o latură importantă a justiţiei juvenile care nu este abordată

în mod direct de nici unul dintre proiecte. De sigur, este vorba de o problemă sensibilă, care nu poate fi, însă, neglijată când

aplicarea violenţei de către poliţie este documentată cu lux de amănunte. Unele reforme juridice implementate sunt menite

să prevină violenţa aplicată faţă de bănuiţii minori, dar şi instruirea este strâns legată de subiectul dat. Un plan cuprinzător

care ar aduce justiţia juvenilă în conformitate cu standardele internaţionale ar trebui să includă activităţi menite, în mod

special, să combată problema dată, acolo unde ea există.

În mare parte, planurile adoptate par să fi fost realiste. Un obiectiv specific care nu a fost realizat era susţinerea acordată

secţiei pentru minori din centrul de detenţie principal din capitală. Această acţiune urma să fie realizată odată cu construcţia

unui centru nou, care nu a fost să fie. În retrospectivă, o tergiversare îndelungată în acest sens putea fi prevăzută, date fiind

interesele economice implicate în înstrăinarea terenului pe care este amplasată clădirea actuală şi selectarea terenului

pentru un centru nou.

Primul proiect, de asemenea, nu a reuşit să creeze o bază de date computerizată, interdepartamentală privind justiţia

juvenilă din cauza rezistenţei din partea unor organe, în special, a Ministerului Afacerilor Interne. O astfel de rezistenţă se

manifesta în multe ţări şi putea fi anticipată. Importanţa situaţiei create este determinată de faptul că legislatorii şi politicienii

sunt lipsiţi de informaţia necesară pentru a lua decizii justificate bazate pe informaţie credibilă în procesul de instituire a

unui sistem de justiţie juvenilă compatibil cu obligaţiile asumate de Moldova potrivit normelor de drept internaţional.

Vina pentru incapacitatea de a anticipa impactul crizei economice globale, care are un efect negativ asupra consolidării

unor instituţii noi (de exemplu, a probaţiunii), precum şi asupra investiţiilor în sistemul judiciar şi de corecţie, nu poate fi

pusă pe seama nimănui. Incapacitatea de a anticipa criza politică, care a apărut în scurt timp după desfăşurarea misiunii

de evaluare, poate fi considerată drept un regres, însă, din fericire, acea criză nu a avut până când un impact major asupra

implementării celui de-al doilea proiect.

Nedurabilitatea Consiliului naţional pentru protecţia drepturilor copilului şi a Grupului său de lucru în domeniul justiţiei

juvenile reprezintă un eşec mult mai serios, care, probabil, putea fi anticipat. Lipsa unui organ interministerial responsabil

pentru adoptarea politicilor în domeniul justiţiei juvenile şi coordonarea activităţilor ministerelor respective şi ai altor

instituţii publice, cum sunt cele din sistemul judiciar şi Procuratura Generală, contribuie la îngreunarea şi fragmentarea


38

implementării. Reanimarea Consiliului şi a Grupului de lucru reprezintă o provocare serioasă pentru angajamentul

guvernului asumat în privinţa drepturilor copilului. Anume în acest domeniu criza politică actuală ar putea avea un impact

simţitor, şi va fi testată capacitatea UNICEF de a reacţiona în mod adecvat obstacolelor imprevizibile în afara controlului

acestuia.

Obiectivele ambelor proiecte erau definite în termeni rezonabil de clari. Trei „scopuri minime” identificate în cel de-al doilea

proiect, chiar dacă sunt clare, merită comentarii suplimentare. Primul scop (reducerea cu 30 procente a „numărului total

de copii deţinuţi”) pare să fie arbitrar, în special, deoarece creează impresia că include atât minorii condamnaţi, cât şi cei

necondamnaţi. Acesta nu se bazează pe nici o analiză a conformării cu principiul de „măsură extremă”. Astfel, nu există

o ipoteză justificată privind care copii deţinuţi înainte sau după judecarea cauzei sau executând pedepsele privative de

libertate, nu ar fi trebuit privaţi de libertate. Caracterul arbitrar al scopului este subliniat de faptul că acesta poate fi atins

fie prin reducerea numărului minorilor privaţi de libertate, fie prin reducerea termenului de privaţiune de libertate. De aici

reiese neclaritatea privind rezultatele pe care autorii doreau să le atingă.

Al doilea scop (reducerea cu 50 procente a termenului de arest preventiv aplicat copiilor)144 pare să fie oportun şi, într-

adevăr, este dificil de a imagina situaţia în care nu ar fi oportună reducerea termenului de detenţie cu o jumătate. Problema

este că nu există date de referinţe privind durata medie a detenţiei în astfel de instituţii. Modificările recente operate în

legislaţie limitează durata arestului preventiv la patru luni, însă, problema reală pare să rezide în durata judecării cauzelor

şi exercitarea căilor de atac, în special, când acţiunile date afectează minorii deţinuţi. Datele nedocumentate indică că mai

sunt cazuri când minorii petrec un an sau mai mult în centrele de detenţie.

Scopul al treilea (reprezentarea legală în 100 procente de cazuri a tuturor copiilor privaţi de libertate) este justificat, însă nu

recunoaşte că toţi minorii învinuiţi de săvârşirea unei infracţiuni au dreptul la asistenţă juridică, indiferent de faptul dacă ei

sunt privaţi de libertate. Nu este un motiv de a face diferenţiere între persoanele private de libertate şi acelea care ar putea

fi private de libertate în dependenţă de rezultatul procesului.

O evaluare independentă a celui de-al doilea proiect, desfăşurată la finele primului an de implementare, a atras atenţia

asupra lipsei dreptului de proprietate a autorităţilor naţionale. În pofida faptului că comentariul dat se referă mai mult la

implementare şi mai puţin la planificare, acesta implică un simţ limitat al stăpânirii de către guvern – şi de către societatea

civilă – a procesului de formare a sistemului de justiţie juvenilă care respectă drepturile copilului. Faptul că conţinutul celui

de-al doilea proiect atât de strict urmează recomandările consultanţilor internaţionali care au evaluat primul proiect, şi

tăcerea celui de-al doilea proiect (spre deosebire de primul) privind procesul care duce la acceptarea scopurilor, confirmă

această concluzie.

3) Managementul

Implementarea proiectului din anii 2003-2005 a deviat considerabil de la forma aprobată a proiectului. Iniţial, 44 procente

din buget erau alocate pentru advocacy, dezvoltarea politicii, reforma legislativă şi managementul datelor; 38 procente –

pentru dezvoltarea capacităţilor (instruire); şi 18 procente – pentru servicii (recalificarea infracţiunilor, pedepsele alternative

şi asistenţa juridică şi socială). În realitate, doar 9 procente din buget au fost cheltuite pentru fiecare din primele două

componente, iar 82 procente au fost direcţionate spre proiectele pilot.145

În mare parte, aceste schimbări pot fi considerate drept replici adecvate la schimbarea circumstanţelor şi, într-o oarecare

măsură, la prezumpţii nefondate din cadrul proiectului. Unele activităţi prevăzute în cadrul primului component (în special,

144 Propunerea de proiect: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, pp. 3 şi 4.

145 Evaluarea proiectului UNICEF: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, p. 20.


39

146 Ibid.

147 Caraseni, G., Raport de control: Proiectul UNICEF privind reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, UNICEF, 29 octombrie 2008, pp. 3 şi 10.

148 Ibid., p. 8.

149 Malby, S., Evaluarea proiectului UNICEF: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, Centrul juridic pentru copii şi UNICEF, Chişinău, mimeo, septembrie 2006.

150 Caraseni, G., Raport de control: Proiectul UNICEF privind reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, UNICEF, 29 octombrie 2008.

reforma legislativă) s-au desfăşurat cu cheltuieli mai puţine decât a fost anticipat, pe când altele (în special, crearea unui

sistem computerizat cuprinzător de gestionare a datelor) s-au dovedit a fi imposibile.146 Au apărut posibilităţi care nu au

fost anticipate, în special, solicitarea din partea guvernului de a acorda asistenţă în cadrul formării sistemului de probaţiune.

Disponibilitatea UNICEF de a-şi ajusta planurile la aceste solicitări şi posibilităţi este un exemplu al unui management

eficient.

UNICEF, de asemenea, a consimţit să susţină două proiecte din domeniul prevenirii: un proiect bazat pe şcoală propus de un

ONG şi o instituţie rezidenţială deschisă pentru copiii străzii înfiinţată de consiliul municipal din capitală. În cadrul evaluării

independente a proiectului s-a conchis că decizia de a susţine proiectul bazat pe şcoală era „prematură” deoarece nu s-a

bazat nici pe cercetarea cauzelor criminalităţii, nici pe un plan naţional de prevenire a infracţiunilor. Echipa de evaluare

este de acord cu această concluzie, care, după părerea noastră, se aplică deciziei de a susţine ambele proiecte de prevenire.

Eşecul de a evalua impactul acestor experienţe a constituit o oportunitate pierdută de a învăţa din ele.

În cadrul evaluării independente a proiectului din anii 2008-2011, desfăşurate în luna octombrie 2008, s-a conchis că UNICEF

era prea direct implicat în gestionarea implementării şi ar trebui să încurajeze mai multă implicaţie directă a partenerilor

guvernamentali.147 S-a constatat, de asemenea, că finanţarea de către UNICEF a unui manager de proiect (Unitate de

implementare a proiectului) cu oficiul la Ministerul Justiţiei a constituit un aranjament eficient, care a facilitat o cooperare

eficace între UNICEF şi partenerul său.148 A treia concluzie a fost că unii parteneri mai mici au „fragmentat viziunile despre

implementarea proiectului”. Echipa de evaluare crede că problemele ce ţin de fragmentare şi dreptul de proprietate sunt

legate de faptul că Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Grupul său de lucru în domeniul justiţiei

juvenile sunt inactive. Proiectele privind justiţia juvenilă, în mod obligatoriu, implică un şir de ministere, organe, instituţii

şi organizaţii, şi este dificil ca un singur minister să asigure participarea activă a tuturor partenerilor fără un organ puternic

interdepartamental de coordonare.

UNICEF a fost de acord cu aceste concluzii şi, drept urmare, a întreprins măsurile de rigoare. UNICEF continuă să asigure

finanţare şi asistenţă tehnică, însă, Ministerul Justiţiei şi-a asumat un rol mai pro-activ, inclusiv responsabilitatea de

coordonare cu alţi parteneri implementatori. Aceste realizări sunt prea recente pentru a le fi evaluat impactul.

4) Evaluarea

O evaluare independentă a primului proiect privind justiţia juvenilă (2003-2005) a fost efectuată în anul 2006 de un expert

străin.149 Evaluarea independentă a primei etape a celui de-al doilea proiect, de asemenea, a avut loc, fiind efectuată de un

expert naţional.150 Activităţile specifice nu au fost evaluate.

Unele activităţi pot fi evaluate ca parte a unui proiect de evaluare mai vast şi mai comprehensiv. Un exemplu ar fi evaluarea

modificărilor în legislaţie din punctul de vedere al corespunderii acestora obligaţiilor internaţionale. Ar fi oportună o

evaluare separată a unor activităţi specifice. De exemplu, ar fi util de a evalua instruirile – un component major al primului

proiect – în mod separat.


40

Evaluarea primului proiect a fost bună, cu toate că concluziile privind prevenirea par a fi destul de diluate. Evaluatorul a

considerat proiectul implementat în şcoli ca fiind „doar parţial relevant”, deoarece mulţi delicvenţi nu frecventează şcoala.151

Fără îndoială, este adevărat, însă, cu toate acestea, proiectul ar putea fi considerat util dacă prin intermediul acestuia s-a

redus numărul infracţiunilor săvârşite de minoritatea de delincvenţi înrolaţi în şcoli – un aspect al problemei care nu a fost

luat în consideraţie. În schimb, evaluatorul a conchis că activităţile proiectului privind copiii străzii implementat de Direcţia

municipală pentru protecţia drepturilor copilului erau „foarte relevante”, cu toate că numărul beneficiarilor era mic. Se pare

că aceste concluzii nu se bazează pe o evaluare obiectivă a impactului proiectului dat.

În cadrul evaluării primului an de implementare a celui de-al doilea proiect au fost făcute câteva recomandări importante

privind managementul proiectului. Una, menţionată mai sus, vizează transferul responsabilităţii de la UNICEF partenerilor

guvernamentali. O altă recomandare ţine de necesitatea de a evalua activităţile de instruire. A treia recomandare importantă

se referă la reacţia adecvată la schimbarea mediului proiectului, şi anume, crearea Consiliului Naţional de Asistenţă Juridică.

Din evaluare, de asemenea, rezultă că UNICEF ar trebui să înceteze susţinerea renovării claselor şi birourilor psihologilor din

cadrul centrelor de detenţie, cu toate că, în mod paradoxal, raportul citează un deţinut minor care îşi exprimă recunoştinţa

faţă de UNICEF pentru susţinerea acordată care l-a făcut „să se simtă om”.152

Recomandările formulate în cadrul evaluării sunt valoroase, iar UNICEF a reacţionat cel puţin la una din recomandări prin

susţinerea Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică. Echipa de evaluare este de acord cu necesitatea de a evalua

instruirile, însă recomandă ca, pe lângă evaluările făcute de formatori (a se vedea mai jos), impactul instruirilor să fie apreciat

prin intermediul monitorizării modului în care instituţiile activează acum. Echipa de evaluare are rezerve faţă de sugestia

tacită precum că UNICEF nu ar fi trebuit să susţină activităţile de renovare a unor părţi ale instituţiilor de detenţie pentru

minori, însă este de acord cu faptul că lucrări de acest gen nu mai sunt necesare la etapa dată.153

Criza politică actuală a condiţionat recomandarea potrivit căreia UNICEF ar trebui să se retragă şi să încurajeze partenerii

guvernamentali să-şi asume un rol mai activ în managementul implementării proiectului. Dreptul de proprietate a guvernului

asupra proiectelor susţinute de UNICEF este întotdeauna un deziderat. În acest caz, echipa de evaluare consideră că acesta

urmează a fi legat de reanimarea Grupului de lucru privind justiţia juvenilă. Echipa de evaluare crede, de asemenea, că

cooperarea între autorităţi şi societatea civilă, atât la nivel naţional, cât şi nivel municipal, nu trebuie considerată ca fiind

indiscutabilă, ci ar trebui să fie încurajată în mod activ.

151 Evaluarea proiectului UNICEF: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, p. 4.

152 Raport de control: Proiectul UNICEF privind reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, p. 7. Raport de control: Proiectul UNICEF privind reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, p. 7.

153 96,000 dolari SUA au fost cheltuiţi pentru renovarea claselor, asigurarea cu manuale, iar investiţii similare au fost făcute pentru a-i permite deţinuţilor minori să participe la procesul de educaţie în şcoală. În unele instituţii beneficiile de la atare investiţii erau nesemnificative, deoarece factorii, care variază de la atitudinea deţinuţilor până la dificultatea de a atrage pedagogii, au limitat numărul minorilor care au beneficiat de aceste investiţii. În alte instituţii, însă, deţinuţii au reacţionat mult mai pozitiv. Dată fiind suma modestă a investiţiilor, echipa de evaluare consideră că o astfel de intervenţie nu era bine planificată, însă nu a fost a priori inoportună.


41

154 Aceste date nu includ reducerea considerabilă care a avut loc în anul 2008 datorită aplicării amnistiei. Aceste date nu includ deţinuţii condamnaţi fiind minori care au fost transferaţi la penitenciarele pentru adulţi după atingerea vârstei de 18 ani, şi, dimpotrivă, includ numărul minorilor cărora li s-a permis să rămână în instituţia pentru minori după atingerea vârstei de 18 ani.

155 Acest număr s-a redus considerabil după aplicarea amnistiei şi constituia 61 persoane în timpul desfăşurării misiunii de evaluare.

156 Numărul copiilor în această şcoală poate, de asemenea, să cuprindă unii minori care s-au aflat sub urmărire penală, însă, în privinţa cărora a fost aplicată măsura de constrângere cu caracter educativ potrivit articolului 75(3) din Codul penal.


158 Ibid., articolul 475

159 Ibid., articolul 91 (6).

PARTEA IV. Concluzii şi recomandări

Mai jos sunt prezentate concluziile şi recomandările de bază ale echipei de evaluare. Concluziile sunt divizate în două părţi:

prima se referă la progrese, iar a doua – la provocări. Recomandările sunt, de asemenea, divizate în două părţi: recomandări

generale şi recomandări pentru UNICEF Moldova.

PROGRESE

Minorii privaţi de libertate

După declararea independenţei, numărul minorilor care îşi execută pedepsele s-a redus cu peste o jumătate, de la 262 în

anul 1993 până la 119 în anul 2008.154

Numărul minorilor deţinuţi în aşteptarea judecării cauzei, sentinţei sau care au exercitat căile de atac s-a redus considerabil

în anii recenţi de la 182 în anul 2001 până la 129 în anul 2008.155

Numărul minorilor internaţi în „şcoli speciale” pentru copii cu devieri în comportament care nu au atins vârsta minimă de

răspundere penală s-a redus cu aproape 90 procente în decursul anilor 2001-2008.156

1.Reforma legislativă

Modificări substanţiale au fost operate în legislaţia privind delicvenţii minori. Modificările la Codul penal şi Codul de

procedură penală adoptate în anul 2002 sunt următoarele:

Minorii nu pot fi supuşi arestării preventive, cu excepţia cazurilor când ei sunt acuzaţi de săvârşirea unei infracţiuni •grave;

Durata ţinerii minorilor în stare de arest preventiv nu poate depăşi patru luni;• 157

Astfel de factori cum sunt vârsta minorului, necesităţile şi gradul de dezvoltare intelectuală şi emoţională a lui, influenţa •altor persoane şi cauzele care au contribuit la săvârşirea infracţiuni, urmează a fi luaţi în consideraţie în cadrul urmăririi

penale şi judecării cauzei;158

Pedepsele privative de libertate nu mai sunt obligatorii pentru condamnaţii minori cu antecedente penale; •Deţinuţii minori sunt eligibili pentru liberare condiţionată înainte de termen după executarea de la o treime până la •două treimi din pedeapsă.159

Ulterior codurile date au fost modificate în anul 2006. Potrivit acestor modificări:

Termenul de reţinere a unui minor de poliţie a fost redus de la 72 ore la 24 ore; •Responsabilitatea pentru investigarea infracţiunilor săvârşite de minori a fost transferată de la poliţie la procuror; •Pedeapsa privativă de libertate nu poate fi aplicată minorilor condamnaţi, dacă o pedeapsă alternativă ar preveni •


42

săvârşirea repetată a infracţiunii, cu excepţia cazurilor când este vorba de săvârşirea infracţiunilor deosebit de

grave;160

Pedeapsa maximă care poate fi aplicată în privinţa unui infractor minor nu poate depăşi o jumătate din pedeapsa care •ar fi putut fi aplicată unui adult condamnat pentru săvârşirea aceleaşi infracţiuni.

Legea cu privire la mediere şi Legea cu privire la probaţiune adoptate în anul 2007 şi 2008, respectiv, de asemenea, au avut

consecinţe benefice pentru minori. De exemplu, o mediere reuşită poate înlătura răspunderea penală a minorilor pentru

săvârşirea tuturor tipurilor de infracţiuni, cu excepţia infracţiunilor deosebit de grave.

3. Judecătorii şi procurorii specializaţi

În fiecare raion cel puţin un judecător şi un procuror au fost desemnaţi pentru instrumentarea cauzelor în care sunt implicaţi

infractorii minori.

4. Poliţia pentru minori

Poliţia pentru minori, care a existat înainte de declararea independenţei, a fost instruită în domeniul drepturilor copiilor.

Este necesară încheierea cu succes a instruirilor.

5. Instruirea

A fost elaborat şi se utilizează un manual pentru instruirea judecătorilor, procurorilor şi poliţiei. Acesta se bazează pe me-

tode interactive şi cuprinde atât aspectele juridice, cât şi psihologice ale justiţiei juvenile. Cursul a fost inclus în curriculu-

mul Institutului Naţional al Justiţiei, în care sunt instruiţi judecătorii şi procurorii, precum şi al Academiei de Poliţie. Toţi

judecătorii şi procurorii responsabili pentru minori au beneficiat de instruire. Mulţi colaboratori ai instituţiilor sau unităţilor

de corecţie pentru minori, de asemenea, au beneficiat de instruire.

6. Infractorii minori

Copii cu vârsta sub pragul minim de vârstă de răspundere penală (între 14-16 ani, în dependenţă de infracţiune) nu mai pot

fi internaţi în „şcoli speciale” prin decizia unui organ administrativ, ci doar printr-o hotărâre judecătorească.

7. Prevenirea săvârşirii infracţiunilor

La Chişinău Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului acordă multe forme de asistenţă familiilor şi copiilor

vulnerabili, contribuind la prevenirea săvârşirii infracţiunilor de către copii.

8. Reţinerea de poliţie şi urmărirea penală

Minorii bănuiţi de săvârşirea unei infracţiuni nu pot fi reţinuţi de poliţie mai mult de 24 ore. Părinţii urmează a fi înştiinţaţi

imediat. Procurorii sunt informaţi prompt şi sunt responsabili pentru investigarea cauzelor. Ei trebuie să pună persoana

sub învinuire şi, dacă consideră că detenţia este necesară în interesele urmăririi penale, înaintează demersuri în vederea

obţinerii mandatului judiciar în decurs de 24 ore. Anterior, minorii, de rând cu adulţii, puteau fi reţinuţi timp de 72 ore fără

un mandat judiciar. Bănuiţii şi învinuiţii minori au dreptul la avocat în timpul audierilor.

9. Măsurile extrajudiciare

Copiilor care nu au atins vârsta de 18 ani şi care au săvârşit o infracţiune pentru prima dată le pot fi aplicate măsuri extra-

judiciare, dacă ei au fost învinuiţi de săvârşirea unei infracţiuni uşoare şi dacă procurorul şi judecătorul de instrucţie sunt

de acord că urmărirea penală nu este necesară pentru prevenirea recidivei.161 măsurile extrajudiciare voluntare şi rezultă în

160 Acestea sunt infracţiuni săvârşite cu intenţie pentru care se aplică pedeapsă cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani (când infractorul este adult), inclusiv omorul, violul săvârşit în circumstanţe agravante, acţiunile cu caracter violent sau jaful, precum şi anumite infracţiune legate de droguri.


43

161 Codul de procedură penală, articolul 483.


163 Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2008, Tabelul 10.

aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ, cum sunt avertismentul, supravegherea, obligarea minorului să

restituie daunele cauzate sau terapia.

10. Medierea

Legea cu privire la mediere, care include şi medierea în cauzele penale, a intrat în vigoare, mediatorii fiind instruiţi şi atestaţi.

Transmiterea cauzelor privind minorii pentru mediere a început şi sunt obţinute rezultate pozitive. Medierea reuşită în

cadrul urmăririi penale sau judecării cauzei înlătură răspunderea penală.

11. Arestul preventiv

Ţinerea minorilor în stare de arest preventiv (adică, prin mandat judiciar în perioada dintre punere sub învinuire şi judecare

a cauzei) nu poate depăşi patru luni.162

12. Asistenţa juridică

În anul 2008 a fost înfiinţat un program de asistenţă juridică garantată de stat pentru persoanele învinuite de săvârşirea

unei infracţiuni, şi avocaţii publici devotaţi în exclusivitate cauzelor privind minorii urmau să fie angajaţi în curând.

13. Pedepsele alternative

Aplicarea pedepselor cu munca neremunerată în folosul comunităţii este larg-răspândită. Din anul 2006 până în anul 2008

pedeapsa dată a fost aplicată în privinţa unei pătrimi din toţi minorii condamnaţi.163

A fost înfiinţat Serviciul de probaţiune pentru a exercita control şi acorda asistenţă minorilor (şi adulţilor) în privinţa cărora

s-au aplicat pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În perioada 2006-2008, rata minorilor condamnaţi în privinţa cărora s-a aplicat orice formă de pedeapsă alternativă a variat

de la 78 procente până la 83 procente.

14 .Aplicarea pedepselor (pedepse privative de libertate)

Termenul pedepselor care pot fi aplicate minorilor pentru majoritatea tipurilor de infracţiuni s-a redus cu o jumătate în

anul 2006.

15.Condiţiile la centrele de detenţie şi unităţile de corecţie

Majoritatea angajaţilor instituţiilor de corecţie cu care a discutat echipa de evaluare par să fie motivaţi şi să respecte drep-

turile copilului. Condiţiile şi politicile în majoritatea instituţiilor vizitate sunt, din mai multe puncte de vedere, compatibile

cu drepturile copilului.

PROVOCĂRI

1. Datele

Cu toate că unele date despre criminalitate şi justiţia juvenilă se compilează şi se publică de către Biroul Naţional de

Statistică, nu există nici un organ specializat pe justiţia juvenilă (sau justiţia penală, în general) care ar compila şi ar analiza

informaţia de acest gen. Datele privind unele aspecte importante nu sunt nici colectate nici publicate. Drept exemplu pot

servi datele despre:


44

numărul dosarelor recalificate (articolele 54 şi 109 din Codul penal)•numărul învinuiţilor minori privaţi de libertate•durata detenţiei presentenţiale•liberarea înainte de termen •recidiva •numărul persoanelor condamnate ca minori care se află în penitenciarele pentru adulţi.•

2. Prevenirea

Lipsesc programe destinate pentru acordarea asistenţei copiilor cu risc sporit de săvârşire repetată a infracţiunii.

3. Cercetarea

Lipsesc cercetări şi analize ale cauzelor săvârşirii infracţiunilor şi ale eficienţei măsurilor destinate prevenirii săvârşirii

infracţiunilor sau recidivei.

4. Măsurile extrajudiciare

Cu excepţia medierii, măsurile extrajudiciare, de regulă, nu presupun repartizarea minorului în cadrul unui program bazat

pe comunitate destinat analizei cauzelor criminalităţii şi acordării asistenţei copilului pentru a evita recidiva.

5. Detenţia în cadrul judecării cauzei şi exercitării căilor de atac

Nu există limite de timp prevăzute pentru judecarea cauzelor sau căile de atac, precum şi pentru detenţie în cadrul judecării

cauzei sau exercitării căilor de atac. Datele despre durata detenţiei nu sunt disponibile, cu toate că au fost raportate cazuri

de detenţie timp de un an sau mai mult.

Condiţiile în izolatorul de urmărire penală, unde este deţinută majoritatea minorilor, sunt inumane, iar sancţiunile

disciplinare aplicate încalcă standardele internaţionale.

6. Copiii sub vârsta de răspundere penală

Legea şi procedurile care vizează copiii având comportament cu caracter penal, care sunt prea mici pentru a fi traşi la

răspundere în calitate de infractori minori, nu sunt clar definite. În special, nu este obligatorie respectarea principiului

„măsurii extreme” şi nu este recunoscut dreptul la asistenţa juridică în asemenea procese.

7. Coordonarea

Grupul de lucru în domeniul justiţiei juvenile, care a contribuit considerabil la formarea justiţiei juvenile, a devenit inactiv.

8. Răspunderea

În iulie 2008 Raportorul Special al Naţiunilor Unite pe probleme de tortură a constatat că maltratarea în cadrul perioadei

iniţiale de reţinere la poliţie este larg-răspândită. Diferite surse au informat echipa de evaluare că practica aplicării

violenţei faţă de minori de către poliţie nu a fost eliminată. Cu toate acestea, autorităţile nu s-au putut referi la cazuri

în care investigaţiile ar determina identificarea colaboratorilor de poliţie responsabili de asemenea abuzuri şi aplicarea

sancţiunilor.

9. Starea instituţiilor de detenţie presentenţială, şcolii speciale şi penitenciarului pentru minori

Condiţiile în secţia pentru minori din izolatorul de urmărire penală din Chişinău sunt incompatibile cu standardele •internaţionale minime.

Legislaţia şi practica din Moldova sunt incompatibile cu standardele internaţionale care interzic aplicarea faţă de •minori a încarcerării în celule izolatoare sau solitare în calitate de măsură disciplinară .


45

Munca în şcoala specială – spre deosebire de munca la penitenciarul pentru minori – nu este remunerată. •Starea fizică a penitenciarului pentru minori, a celor două instituţii de detenţie presentenţială vizitate şi a şcolii •speciale sunt inferioare condiţiilor din penitenciarul pentru femei.

10. Evaluarea

Eficienţa unor măsuri introduse recent nu a fost evaluată, cum sunt desemnarea şi instruirea judecătorilor şi procurorilor

specializaţi şi instruirea angajaţilor instituţiilor de corecţie.

RECOMANDĂRI GENERALE

1. Datele

Datele privind săvârşirea infracţiunilor de către copii şi justiţia juvenilă urmează a fi publicate anual. Urmează a fi elaboraţi

indicatori noi care vor permite o evaluare mai completă a corespunderii obligaţiilor Moldovei asumate în cadrul Convenţiei

cu privire la drepturile copilului şi prin prisma altor norme europene, şi vor oferi informaţia necesară pentru deciziile

politice, precum şi vor permite evaluarea impactului politicilor existente şi a noilor politici sau a schimbării standardelor

legale aplicabile.

2. Cercetarea

Urmează a fi cercetate cauzele delicvenţei în Moldova, cu perspectiva elaborării programelor de prevenire secundară şi

terţiară. Cercetarea urmează să se axeze nu doar pe factorii social-economici care corelează cu criminalitatea raportată,

dar şi pe legătura între diferiţi factori de risc, factorii protectivi care ajută copii şi adolescenţii în situaţii cu risc înalt să evite

săvârşirea infracţiunii, şi riscul şi factorii protectivi legaţi de diferite tipuri de infracţiuni. Urmează, de asemenea, să fie

examinată posibilitatea cercetării infracţiunilor neraportate, care este utilă pentru evaluarea politicilor de aplicare a legilor

şi asigurarea ca politicile de prevenire să fie elaborate într-un mod optim.

3. Coordonarea

Grupul de lucru în domeniul justiţiei juvenile ar trebui reactivat în vederea acordării asistenţei în vederea implementării

proiectului privind justiţia juvenilă pentru anii 2008-2011.

4. Răspunderea

Autorităţile de resort ar trebui să întreprindă acţiuni administrative şi, dacă este necesar, penale prompte drept răspuns la

încălcările drepturilor copiilor de către oficiali, inclusiv cauzele transmise lor de către avocatul parlamentar. Avocaţii publici

ar trebui să acorde asistenţă clienţilor lor în vederea aducerii în atenţia autorităţilor corespunzătoare a cazurilor de abuz.

5. Prevenirea şi recalificarea infracţiunilor

Crearea programelor pilot de prevenire secundară bazată pe comunitate, fundamentate pe cercetarea cauzelor criminalităţii,

ar trebui să constituie o prioritate.

Totodată, prioritate trebuie să fie acordată creării programelor mai ample pentru prevenirea terţiară bazată pe comunitate

şi orientate spre copiii sub vârsta de 14 ani având comportament cu caracter penal, copiii sub vârsta de 16 ani implicaţi în

săvârşirea infracţiunilor uşoare şi copiii implicaţi în măsuri extrajudiciare, precum şi extinderii opţiunilor pentru pedepsele

alternative. Drept exemplu pot servi programele post-şcolare şi casele de tip familial.

6. Asistenţă la reintegrare

Urmează a fi elaborat şi testat un program de asistenţă a minorilor eliberaţi din instituţiile de corecţie. Serviciul de probaţiune

poate fi cel mai potrivit organ pentru implementarea unui astfel de program, care ar trebui să ajute minorilor eliberaţi să se

reintegreze în familiile lor şi să dispună de acces la educaţie şi/sau angajare în câmpul muncii.


46

7. Izolatorul de urmărire penală din Chişinău

Închiderea secţiei pentru minori din cadrul izolatorului de urmărire penală din Chişinău trebuie să fie prioritară. Numărul

deţinuţilor minori (30+) este suficient pentru a justifica crearea unei instituţii separate pentru minori. Este puţin probabil

ca o instituţie prevăzută pentru aproximativ 1,000 deţinuţi adulţi şi 30 deţinuţi minori să asigure condiţiile adecvate pentru

detenţia celor din urmă.

Cu toate acestea, înainte de construi o clădire nouă, în mod special, pentru detenţia presentenţială a minorilor, urmează a

fi examinată posibilitatea deschiderii unei instituţii pentru minori în capitală care ar avea secţii separate pentru minorii în

aşteptarea judecării cauzei şi cei care îşi execută pedepsele.

8. Regulamentele privind minorii privaţi de libertate

Practica utilizării celulelor izolatoare în calitate de măsură disciplinară pentru minori urmează a fi eliminată. Trebuie să fie

recunoscut dreptul copiilor de la şcoala specială la remunerarea muncii efectuate.

9. Monitorizarea procedurilor judiciare

Una dintre problemele de bază ce ţine de dezvoltarea justiţiei juvenile în Moldova, precum în multe ţări din regiune, ţine

de valoarea, utilitatea şi fezabilitatea judecătorilor şi procurorilor specializaţi în contrapunere cu instanţele judecătoreşti

specializate. O întrebare similară apare despre valoarea şi fezabilitatea apărătorilor specializaţi. Un studiu al procedurilor

anterioare desemnării judecătorilor şi procurorilor pentru minori, asemănător rapoartelor bazate pe monitorizarea proce-

durilor penale din anii 2006 şi 2007, ar contribui la evaluarea eficienţei instruirii acestora şi a măsurii în care desemnarea

judecătorilor şi procurorilor pentru instrumentarea cauzelor, ca parte a sarcinii de dosare civile şi penale, este utilă pentru

asigurarea ca învinuiţii minori să fie trataţi în conformitate cu standardele internaţionale şi europene relevante. Un ase-

menea studiu ar putea şi ar trebui să aprecieze performanţa avocaţilor care reprezintă minorii, precum şi compatibilitatea

condiţiilor fizice. Echipa de evaluare, de asemenea, recomandă ca studiul să includă monitorizarea procedurilor în cadrul

cărora copiii figurează în calitate de victime sau martori – o problemă care a fost inclusă în propunerea de proiect, însă,

până când, nu a fost tratată cu prea mare atenţie.

10. Judecătorii/instanţele judecătoreşti specializate pe minori/copii

Întrebarea dacă desemnarea judecătorilor şi procurorilor special instruiţi în vederea instrumentării cauzelor privind mi-

norii este cea mai bună abordare pentru asigurarea drepturilor minorilor implicaţi în procese penale sau, cel puţin, un

pas în direcţia corectă, dat fiind numărul, caracterul şi distribuţia cauzelor în Moldova şi resursele disponibile în prezent

sau potenţial, este o problemă în privinţa căreia autorităţile intervievate de către echipa de evaluare au opinii diferite.

Monitorizarea independentă a procedurilor cu implicarea judecătorilor şi procurorilor specializaţi va vărsa lumină asupra

acestei probleme. Fără a prejudeca rezultatele unui astfel de studiu, echipa de evaluare consideră că numărul dosarelor

privind învinuiţii minori instrumentate anual în diferite sectoare ale Chişinăului ar face fezabilă şi rentabilă crearea unei

judecătorii specializate aici. Urmează a fi examinată posibilitatea creării unei astfel de judecătorii specializate în calitate de

pasul următor în cadrul formării sistemului de justiţie juvenilă şi conformării recomandărilor Comitetului pentru Drepturile

Copilului formulate în anii 2002 şi 2009.


47

RECOMANDĂRI PENTRU UNICEF1. UNICEF ar trebui să continue să susţină:

avocaţii publici•Serviciul de probaţiune •Avocatul parlamentar pentru drepturile copilului•Institutul Naţional al Justiţiei •instruirea angajaţilor instituţiilor de corecţie, în special, a psihologilor şi a lucrătorilor sociali. •

2. UNICEF ar trebui să acorde asistenţă tehnică şi alt sprijin adecvat:

Cercetarea cauzelor şi prevenirea săvârşirii infracţiunilor şi recidivei şi elaborarea programelor şi proiectelor pilot •care urmează a fi implementate în comunitate şi instituţiile de corecţie existente;

Monitorizarea procedurilor legale vizând minorii învinuiţi de săvârşirea infracţiunilor şi alte proceduri legale în care •sunt implicaţi copiii (de exemplu, în calitate de victime);

Crearea unui sistem mai robust de compilare, analiză şi răspândire a datelor despre criminalitate şi despre •funcţionarea şi impactul justiţiei juvenile;

Elaborarea unui plan de restructurare a sistemelor de corecţie pentru a asigura corespunderea deplină a acestora •standardelor internaţionale relevante; şi

Efectuarea unui studiu de fezabilitate privind desemnarea unuia sau mai multor judecători pentru minori sau •crearea judecătoriilor pentru minori sau pentru copii, în special, în calitate de o modalitate de a reduce termenul

de detenţie presentenţială a minorilor.

3. Dat fiind faptul că au fost realizate progrese considerabile în vederea atingerii scopurilor propuse în cadrul prezentului

proiect de justiţie juvenilă la o jumătate din durata proiectului, urmează a fi examinată posibilitatea extinderii activităţilor,

urmând să fie incluse problemele strâns legate de scopurile proiectului dat, şi în special:

Drepturile copiilor privaţi de libertate în instituţiile pentru copii cu dezabilităţi mentale sau probleme psihologice; •Drepturile copiilor implicaţi în procese penale în calitate de victime sau martori; •Orice probleme juridice identificate prin cercetarea cauzelor şi prevenirea criminalităţii.•


48

Anexa 1. Colectarea şi analiza datelor Unul dintre scopurile evaluării vizate l-a constituit aprecierea existenţei informaţiei care corespunde indicatorilor globali şi

regionali; identificarea problemelor sau dificultăţilor în vederea utilizării sau definirii unor atare indicatori; şi investigarea

existenţei altor indicatori relevanţi. Evaluarea arată că datele care corespund majorităţii indicatorilor UNODC şi TransMONEE

sunt disponibile, în pofida unui număr impunător de probleme privind definirea sau relevanţa indicatorilor, în modul în

care aceştia sunt definiţi la momentul actual. Datele privind câţiva indicatori importanţi, cum sunt durata medie a detenţiei

în izolatoarele de urmărire penală (date confidenţiale), comunicarea cu familiile, măsurile extrajudiciare şi reintegrarea

socială, nu sunt colectate în prezent. Lacuna dată urmează a fi remediată în vederea facilitării monitorizării standardelor

relevante naţionale şi internaţionale.

Indicatorii şi observaţiile corespunzătoare ale echipei de evaluare sunt următoarele:

1) Sistemul naţional de colectare a datelor şi indicatorii internaţionali şi regionali

(a) Infracţiunile săvârşite de infractorii minori

Indicatorul dat este definit de matricea elaborată în cadrul proiectului TransMONEE ca fiind „numărul infracţiunilor săvârşite

de persoanele cu vârsta cuprinsă între 14-17 ani”, clasificate după tipul infracţiunii, adică, infracţiuni împotriva persoanei,

proprietăţii şi altele.164

Publicaţia Biroului Naţional de Statistică „Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2008” conţine un tabel care reflectă

numărul infracţiunilor săvârşite de persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani, precum şi un tabel cu numărul persoanelor

sub vârsta de 18 ani care au săvârşit infracţiuni.165 Primul tabel este divizat în nouă categorii de infracţiuni: omor, inclusiv

tentativă de omor, leziuni corporale grave, violuri, tâlhării, jafuri, furturi (categorie cu cel mai mare număr de infracţiuni

comise), escrocherii, huliganism şi infracţiuni legate de narcomanie. Cel de-al doilea tabel cuprinde date despre numărul

minorilor care au comis aceste crime (tâlhării, jafuri, furturi, huliganism şi infracţiuni legate de narcomanie) pe vârstă (14-15

ani şi 16-17 ani).

Datele din aceste două tabele cuprind perioada anilor 2004-2008. În doi ani din perioada vizată numărul infractorilor minori

depăşeşte numărul infracţiunilor săvârşite de minori, şi în ceilalţi trei ani numărul infractorilor este mai mare decât numărul

infracţiunilor comise. Ambele tabele ilustrează o descreştere semnificativă.166

În anul 2008 Biroul Naţional de Statistică a publicat un raport special care cuprinde date privind minorii care au comis

infracţiuni dezagregate după tipul infracţiunii (nouă categorii specificate mai sus şi „altele”) şi după sexul infractorului.167

Raportul cuprinde perioada anilor 2003-2007, însă, doar datele pentru anii 2006 şi 2007 sunt dezagregate după tipul

infracţiunii. Ponderea fetelor care au comis infracţiuni a variat între minimum 7.4 procente în 2007 şi maximum 9.6 procente

în 2005.168

(b) Copiii aflaţi în conflict cu legea/copiii arestaţi

Termenul „arest” este definit în Manualul UNODC-UNICEF ca fiind „reţinerea de către poliţie…sau alte forţe de securitate

dat fiind conflictul cu legea actual, perceput sau presupus”. „Conflictul cu legea”, la rândul său, este definit ca „săvârşirea

sau învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni”, cu toate că definiţia este completată cu următoarea frază: „În dependenţă

de contextul local”, termenul, de asemenea, poate semnifica „copiii aflaţi în atenţia sistemului de justiţie juvenilă sau de

164 Indicatorul dat nu este inclus în Manualul UNODC-UNICEF. (A se vedea Organizaţia Naţiunilor Unite, Manualul pentru măsurarea indicatorilor justiţiei juvenile, Biroul Naţiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor şi a Criminalităţii (UNODC) şi UNICEF, New York, 2007.

165 Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2008, Tabelele 7 şi 8.

166 O descreştere cu 45 procente a numărului infracţiunilor comise de minori şi o scădere cu 52 procente a numărului de infractori minori.

167 Biroul Naţional de Statistică, Femei şi bărbaţi în Republica Moldova, Chişinău, 2008. Aceste date sunt dezagregate după regiuni urbane şi rurale.

168 Ibid., p. 266, Tabelul 9.1.


49

169 Ibid., p. 274, Tabelul 9.22. Ponderea fetelor care execută pedeapsa cu închisoare a variat între minimum 2 în 2004 şi maximum 14 în 2006; ponderea băieţilor a variat de la minimum 33 în 2004 până la 124 în 2006. Nu se cunoaşte dacă cifrele vizate se referă la numărul persoanelor admise în instituţiile de corecţie în timpul anului sau numărul existent la o anumită dată.

170 Datele sunt plasate pe pagina web a Departamentului Instituţiilor Penitenciare: http://www.penitenciar.gov.md/ro/statistica.html, accesată pe 31 ianuarie 2010.

171 Ibid., Tabelele 1 şi 3.

172 „Forma nr. 1”.

173 Departamentul Instituţiilor Penitenciare: http://www.penitenciar.gov.md/ro/statistica.html, accesat pe 31 ianuarie 2010, Tabelul 11.

justiţie penală fiind consideraţi periclitaţi în virtutea comportamentului sau mediului lor de trai.” TransMONEE defineşte

termenul vizat mai clar ca fiind „numărul copiilor/minorilor reţinuţi de poliţie (ulterior arestaţi fiind bănuiţi de săvârşirea

unei infracţiuni).”

Când un copil este adus la comisariatul de poliţie din Moldova, colaboratorul de poliţie trebuie să întocmească şi să semneze

un proces-verbal în decurs de trei ore. Dacă copilul este eliberat înainte de acest termen, procesul-verbal nu se întocmeşte.

Echipa de evaluare nu cunoaşte despre existenţa unor date oficiale privind numărul minorilor „reţinuţi” de poliţie. Cu toate

acestea, Procuratura Generală a pus la dispoziţia echipei informaţia dată pentru anul 2008. În acel an, procurorii au iniţiat

1,630 urmăriri penale în privinţa bănuiţilor minori, inclusiv 103 minori au fost reţinuţi de poliţie. Aceste date ilustrează

faptul că arestul nu este un indicator valabil al „copiilor aflaţi în conflict cu legea.”

(c) Copiii deţinuţi

Manualul UNODC-UNICEF descrie indicatorul dat făcând referinţă la „copiii deţinuţi în timpul urmăririi penale, în perioada

presentenţială şi postsentenţială în orice tip de instituţie (inclusiv copiii reţinuţi de poliţie).” Indicatorul dat este definit în

cadrul TransMONEE ca fiind „numărul total al copiilor/minorilor aflaţi în conflict cu legea şi plasaţi în instituţiile de corecţie/

punitive sau instituţiile deschise/semi-deschise la sfârşitul anului.”

Publicaţia anuală a Biroului Naţional de Statistică nu conţine date privind indicatorul vizat. Publicaţia specială a Biroului

despre femei şi bărbaţi cuprinde date pentru anii 2003 şi 2004 despre numărul minorilor care îşi execută pedepsele în

instituţii de corecţie divizat după sex.169

Departamentul Instituţiilor Penitenciare publică date despre numărul persoanelor aflate în izolatoarele de urmărire penală

şi instituţiile de corecţie în prima zi a anului.170 Informaţia dată este analizată din punct de vedere al tipului instituţiei

şi, astfel, identifică numărul persoanelor aflate în instituţiile de corecţie pentru minori şi izolatoarele de urmărire penală

pentru minori.171

Datele vizate nu reprezintă o reflecţie exactă a numărului total de persoane care nu au atins vârsta de 18 ani şi care se află

în instituţiile date, deoarece acestea nu iau în consideraţie fetele care îşi execută pedepsele în instituţiile pentru femei, şi

nu includ băieţii care rămân în instituţiile pentru minori după atingerea vârstei de 18 ani. Departamentul, de asemenea,

completează lunar (însă nu publică) forme statistice care cuprind o analiză mai detaliată a numărului de persoane în fiecare

instituţie de detenţie şi corecţie dezagregat după vârstă (peste sau sub 18 ani) şi sex.172 Informaţia dată reflectă numărul

minorilor aflaţi în spitalul penitenciarului.

Datele despre infractorii minori publicate de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare sunt divizate după vârstă (14,

15, 16 şi 17 ani).173

(d) Copii deţinuţi în perioada urmăririi penale sau pre-sentenţială

Matricea TransMONEE defineşte indicatorul dat ca fiind „numărul copiilor deţinuţi în perioada urmăririi penale în timpul

anului.” Manualul UNODC-UNICEF descrie indicatorul dat făcând referinţă la copiii privaţi de libertate în aşteptarea judecăţii

sau minorii deţinuţi în aşteptarea sentinţei, însă, nu şi minorii în privinţa cărora a fost pronunţată o sentinţă şi care aşteaptă

rezultatul în urma aplicării căilor de atac.


50

Datele privind minorii „deţinuţi” în izolatoarele de urmărire penală pot fi extrase cu uşurinţă din datele colectate şi publicate

de Departamentul Instituţiilor Penitenciare (a se vedea mai sus). Cu toate acestea, datele despre numărul minorilor „plasaţi”

în izolatoarele de urmărire penală în timpul anului nu sunt publicate.

(e) Durata detenţiei înainte de judecarea cauzei

În prezent nu sunt colectate date în privinţa acestui indicator important. Lacuna dată urmează a fi remediată în mod

prioritar pentru a facilita monitorizarea standardelor relevante naţionale şi internaţionale.

(f ) Mortalitatea copiilor deţinuţi

Departamentul Instituţiilor Penitenciare dispune de astfel de date, însă nu le publică.

(g) Separarea de adulţi

Manualul UNODC-UNICEF defineşte indicatorul dat ca reprezentând „rata copiilor deţinuţi care nu sunt totalmente separaţi

de” deţinuţii adulţi.174

Trei contexte distincte urmează a fi analizate. Comisariatele de poliţie nu dispun de încăperi care ar permite separarea

minorilor de adulţi. Termenul de reţinere a copiilor de către poliţie în comisariatele de poliţie nu poate depăşi 24 ore.

Presupunem că toţi bănuiţii minori contactează într-o oarecare măsură cu bănuiţii adulţi aflaţi în comisariatele de poliţie,

cu toate că minorii reţinuţi de poliţie pentru abateri minore care nu au caracter penal sau pentru infracţiuni uşoare sunt

aduşi direct la „recepţia” destinată în exclusivitate pentru copii. Datele despre numărul bănuiţilor minori reţinuţi de poliţie

nu sunt publicate. Aparent, cifra dată este relativ redusă.175

Minorii care aşteaptă judecarea cauzei, sentinţa sau decizia instanţei de apel sau recurs sunt deţinuţi în încăperi separate

ale penitenciarelor unde majoritatea deţinuţilor sunt adulţi. Fetele sunt deţinute cu femeile deţinute. Băieţii sunt închişi în

încăperi separate, însă structura acestora este astfel, încât măsurile necesare pentru a asigura separarea agravează condiţiile

de detenţie. (De exemplu, timpul petrecut „afară” se rezumă la o celulă fără acoperiş şi nu la plimbările în curte). Deţinuţii

minori şi adulţi sunt transportaţi în instanţa de judecată în aceleaşi mijloace de transport.

Fetele condamnate la închisoare îşi execută pedepsele în penitenciarele pentru femei. Dat fiind numărul redus de fete care

ispăşesc acest gen de pedeapsă (două – în perioada misiunii de evaluare), separarea acestora de femeile deţinute nu este

fezabilă. Mai mult, în penitenciarele pentru femei deţinutele ale căror comportament este satisfăcător nu sunt închise în

celule, ci dorm în dormitoare şi îşi petrec marea parte a zilei la aer în spaţii deschise.

Colonia de corecţie pentru băieţi se află într-o instituţie mare rurală care include o zonă pentru deţinuţii adulţi. Aici adulţii

sunt acei care sunt separaţi de deţinuţii minori într-o clădire separată care ar putea fi numită penitenciar într-un penitenciar.

Aparent, gradul de separare este sporit, dar, fără îndoială, nu este exclus contactul între deţinuţii minori şi adulţi.

Mai mult, precum se întâmplă în majoritatea ţărilor din regiune, deţinuţii minori care ating vârsta de 18 ani până la ispăşirea

pedepsei, precum şi infractorii minori care ating vârsta de 18 ani până la pronunţarea sentinţei pot rămâne în instituţia de

corecţie pentru minori. În perioada desfăşurării misiunii de evaluare peste 1/3 (14 din 40) persoane aflate în colonia de

corecţie pentru minori erau infractori minori care au atins vârsta de 18 ani.

174 Proiectul TransMONEE nu include indicatorul dat. (A se vedea Moestue, H., Pierduţi în sistemul de justiţie: copiii aflaţi în conflict cu legea în Europa de Est şi Asia Centrală, Oficiul Regional UNICEF pentru ECE/CSI, Geneva, mai 2008, Anexa 2).

175 Numărul acestora a constituit 103 în 2008, potrivit informaţiei prezentate echipei de evaluare de Procuratura Generală.


51

Din aceste considerente, doar câţiva deţinuţi şi arestaţi minori sunt „completamente separaţi” de deţinuţii şi arestaţii adulţi.

În dependenţă de modul de interpretare a criteriilor date, se poate conchide că atât băieţii din izolatoarele de urmărire

penală, cât şi/sau băieţii care execută pedepsele în coloniile de corecţie pentru minori corespund acestor criterii. Ambele

cifre sunt publicate.

(h) Comunicarea cu părinţii şi familia

Manualul UNODC-UNICEF defineşte indicatorul dat ca „rata copiilor deţinuţi vizitaţi de sau care şi-au vizitat părinţii sau

tutorele sau un membru adult al familiei în decurs de ultimele trei luni.”

Datele privind indicatorul vizat nu sunt nici publicate nici colectate sistematic de nici una dintre instituţiile în care infractorii

minori sunt sau pot fi deţinuţi.

(i) Condamnări

Matricea TransMONEE descrie indicatorul dat ca fiind „numărul minorilor condamnaţi în timpul anului” dezagregat după

criterii de sex, vârstă şi tipul infracţiunii, adică infracţiuni împotriva persoanei, proprietăţii şi altele.176

Publicaţia anuală despre copii a Biroului Naţional de Statistică conţine date despre numărul minorilor condamnaţi în funcţie

de şapte tipuri de infracţiuni: omor, viol, furt, jaf, tâlhării, huliganism şi crime legate de droguri.177 Informaţia dată nu este

analizată după criterii de sex sau grupuri de vârstă.

(j) Pedeapsa cu închisoare

Manualul UNODC-UNICEF descrie indicatorul dat ca fiind „rata copiilor condamnaţi în privinţa cărora a fost pronunţată o

sentinţă privind aplicarea pedepsei privative de libertate”, adică deţinerea în penitenciare de tip deschis, semi-închis sau

închis. Matricea TransMONEE limitează indicatorul dat la copiii cu vârsta între 14-18 ani.

Datele detaliate despre pedepsele aplicate în privinţa infractorilor minori, inclusiv pedepsele cu închisoare, sunt publicate

de Biroul Naţional de Statistică.178 Datele nu sunt divizate după criterii de sex, vârstă, antecedente penale sau alte criterii

relevante. Cu toate acestea, datele despre minorii din cadrul sistemului de corecţie sunt divizate după tipul infracţiuni. În

anul 2008 peste o jumătate de minori îşi ispăşeau pedeapsa pentru omor sau viol.179 Acest fapt se datorează, în mare parte,

amnistiei aplicate în privinţa infractorilor minori condamnaţi pentru infracţiuni care nu au fost însoţite de violenţă; în anul

2007, 22 procente din deţinuţii minori îşi ispăşeau pedeapsa pentru una din aceste două categorii de infracţiuni.180

Deţinuţii pot fi liberaţi de o parte din pedeapsă şi pot fi graţiaţi, însă datele despre deţinuţii minori care beneficiază de

aceste posibilităţi nu sunt colectate în mod sistematic.

(k) Pedepse alternative

Matricea TransMONEE solicită informaţie despre tipul pedepselor aplicate condamnaţilor minori. Cele douăsprezece

categorii utilizate sunt: pedeapsa cu închisoare; plasarea într-o instituţie educaţională/de corecţie; recalificarea infracţiunii

până la pronunţarea sentinţei; avertismentul/liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen; obligarea de a-şi cere

scuze; amendă/compensaţii băneşti; muncă neremunerată în folosul comunităţii sau munca corecţională; transmiterea sub

supraveghere; probaţiunea; amânarea pedepsei; liberarea de pedeapsă, şi altele.

176 Manualul UNODC-UNICEF nu prevede indicatorul dat.

177 A se vedea Situaţia copiilor în Republica Moldova în 2008, Tabelul 9.

178 Ibid., Tabelul 10.

179 Ibid., Tabelul 11 (10 omoruri şi 3 violuri din 24 deţinuţi minori).

180 Ibid., (5 omoruri şi 26 violuri din 141 deţinuţi).


52

Indicatorii regionali şi globali, în mod inevitabil, nu corespund întocmai tipurilor de pedepse recunoscute de legislaţia

naţională. În Moldova datele despre numărul persoanelor care nu atins vârsta de 18 ani condamnate pentru comiterea unei

infracţiuni sunt divizate după şase tipuri de pedepse: închisoare, amendă, condamnare condiţionată (adică, probaţiune),

suspendarea executării pedepsei, munca neremunerată în folosul comunităţii şi altele.181 Înainte de anul 2006 probaţiunea

era cea mai frecvent aplicată pedeapsă. Începând cu 2006, când a fost introdusă pedeapsa cu munca neremunerată în

folosul comunităţii, aproximativ 25 procente din toate pedepsele aplicate minorilor constituiau munca neremunerată în

folosul comunităţii şi aproximativ 40-50 procente constituiau probaţiunea.

Liberarea de răspunderea penală, tradusă, de asemenea, ca „anularea pedepsei” presupune înlocuirea unei pedepse

„penale” cu o „măsură de constrângere cu caracter educativ”, care include avertismentul, încredinţarea minorului pentru

supraveghere părinţilor, obligarea minorului să restituie daunele cauzate, obligarea minorului de a urma un curs de

tratament medical de reabilitare psihologică şi internarea într-o instituţie specială de învăţământ.182 Asemenea pedepse

sunt rareori aplicate.183

(l) Măsuri exrtajudiciare dispuse până la pronunţarea sentinţei

Manualul UNODC-UNICEF defineşte indicatorul dat ca „ponderea copiilor implicaţi în măsuri extrajudiciare sau a copiilor

condamnaţi, dar care sunt implicaţi în măsuri extrajudiciare înainte de pronunţarea sentinţei”. Definiţia este completată

de fraza potrivit căreia indicatorul are menirea să estimeze „numărul copiilor implicaţi în măsuri extrajudiciare înainte de

şedinţa de judecată.” Explicaţia dată este, într-o oarecare măsură, confuză, şi Manualul recunoaşte că ceea ce constituie

măsuri extrajudiciare „urmează a fi identificat în contextul local.” 184 În Moldova poliţia nu dispune de discreţia de a aplica

măsuri extrajudiciare faţă de infractorili minori (sau adulţi). Procurorii dispun de o astfel de discreţie din anul 2003, cu toate

că hotărârile lor urmează a fi aprobate de judecătorul de instrucţie. După cum este specificat în raportul de evaluare, ei pot

decide să nu pornească urmărirea penală împotriva persoanelor care au săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară şi

dacă ei consideră că „corectarea” minorului poate fi obţinută fără a-l trage la răspundere penală. Mai mult, împăcarea cu

victima înainte de judecată (adică, înainte de pronunţarea sentinţei) „exclude răspunderea penală.”

Cu toate că datele despre măsurile extrajudiciare nu sunt publicate, sunt disponibile datele despre numărul de urmăriri

penale pornite. Potrivit informaţiei prezentate echipei de evaluare de Procuratura Generală, numărul de urmăriri penale

pornite este cu aproximativ 50 procente mai mare decât numărul minorilor în privinţa cărora a fost luată hotărârea de a

porni urmărirea penală.185 Din păcate, motivele pentru astfel de hotărâri nu se cunosc: în câte cazuri procurorul consideră că

nu sunt suficiente probe pentru a porni urmărirea penală şi în câte cazuri are loc împăcarea, sau în câte cazuri se consideră

că interesele justiţiei pot fi întrunite fără judecarea cauzei (adică, prin aplicarea măsurilor extrajudiciare)?

(m) Reintegrarea socială a persoanelor care au executat pedeapsa privativă de libertate

Indicatorul dat este definit ca „ponderea copiilor eliberaţi din detenţie, care beneficiază de servicii de reintegrare socială.”

Există o problemă în vederea modului în care este definit indicatorul dat, deoarece se consideră că programele de reintegrare

socială prezintă importanţă pentru infractorii eliberaţi din penitenciare după executarea pedepsei, şi nu pentru persoanele

eliberate din izolatoarele de urmărire penală.

În orice caz, datele nu sunt disponibile. Motivul este că atare programe sunt nereuşite şi importanţa lor nu este

recunoscută.

181 Ibid., Tabelul 10.

182 A se vedea Codul de procedură penală, articolele 485-487; Codul Penal, articolele 93 şi 104.

183 Mai rar de o dată pe an, în mediu, în 2005 - 2008.

184 Nu este clar de ce ponderea infractorilor ai căror acţiuni au fost reîncadrate juridic trebuie să fie calculată luând în consideraţie numărul „copiilor ai căror acţiuni au fost reîncadrate juridic sau condamnaţi” şi nu numărul minorilor învinuiţi sau în privinţa cărora a fost pornită urmărirea penală.

185 A se vedea mai jos


53

186 A se vedea definiţia din Manualul UNODC-UNICEF, citată în secţiunea (b) a prezentei anexe.

187 Numărul admiterilor a variat de la minimum 1,459 în anul 2006 până la maximum 1,680 în anul 2008.

188 “Cerşitul sau vagabondajul” şi “pierdut” sunt exemple de prima categorie de grupuri, iar “preşcolar”, “elev la şcoala primară” şi “elev la şcoala medie” sunt exemple ale celei de-a doua categorii de grupuri.

2) Alte date şi informaţii relevante

Copiii admişi la centrul de plasament temporar

După cum a fost menţionat în raportul de evaluare, criteriile pentru admiterea la centrul de plasament temporar cu care

operează Ministerul Afacerilor Interne sunt foarte vage. Majoritatea copiilor admişi sunt „copii aflaţi în conflict cu legea”,

în sensul că cu copiii vizaţi nu se „lucrează în cadrul sistemului de justiţie juvenilă.”186 Centrul de plasament temporar este

parte a zonei obscure, care reprezintă atât protecţia copilului/bunăstarea copilului, cât şi prevenirea delincvenţei.

Datele privind numărul copiilor admişi la acest centru au fost publicate cel devreme începând cu anul 2006.187 Sunt

identificate şapte grupuri de copii, unele dintre acestea fiind definite din punct de vedere al motivului pentru admitere,

pe când altele descriu mediul social/educaţional al copilului.188 Numărul admiterilor repetate – aproximativ o treime din

numărul total – este constatat. Publicaţia acestor date constituie o evoluţie pozitivă, în special, din punctul de vedere

al transparenţei. Cu toate acestea, valoarea informaţiei ar creşte dacă ar fi utilizaţi indicatori suplimentari şi mai clari (de

exemplu, vârsta, sexul, motivele pentru admitere, durata aflării la centru).

Cazuri de pornire a urmăririi penale

Procuratura Generală colectează date despre numărul urmăririlor penale pornite anual în privinţa minorilor bănuiţi de

participare la comiterea unei infracţiuni. Informaţia dată este utilă, în special, când este contrapusă cu datele privind

criminalitatea juvenilă şi condamnările minorilor. Cu toate acestea, informaţia vizată ar fi fost şi mai utilă dacă ar fi fost

identificate motivele pentru discrepanţe între aceşti indicatori. În anul 2008, spre exemplu, au fost raportate 1,502 infracţiuni

săvârşite de 1,554 minori; în 1,629 cazuri urmărirea penală a fost pornită împotriva bănuiţilor minori, şi 445 minori au fost

condamnaţi. Unica întrebare evidentă care apare după analiza acestor date este următoarea: de ce numărul cazurilor de

începere a urmăririi penale depăşeşte numărul raportat de infracţiuni comise de minori?

Totodată, Procuratura Generală a informat echipa de evaluare despre faptul că din 1,629 cazuri de pornire a urmăririi penale,

1,011 cauze au fost trimise în judecată. De ce s-a hotărât de a înceta urmărirea penală în 618 cazuri? În câte cazuri procurorii

au hotărât să claseze cauza penală din alte motive? În câte cazuri urmărirea penală a fost încetată datorită medierii reuşite?

În câte cazuri urmărirea penală a fost încetată din cauza evadării învinuitului?

Datele publicate de asemenea nu varsă lumină asupra discrepanţelor între numărul minorilor în privinţa cărora a fost

pornită urmărirea penală şi numărul condamnărilor. În câte din cele 576 cazuri care nu s-au soldat cu condamnare instanţa

de judecată a decis că învinuitul minor este inocent? În câte cazuri minorul a evadat? Şi câte dintre asemenea dosare

rămâneau restante la sfârşitul anului?

O înţelegere adecvată a modului în care funcţionează un sistem de justiţie juvenilă presupune compilarea, publicarea şi

analiza datelor privind aceşti indicatori sau indicatori similari. Aceasta este important în special când sunt introduse noi

proceduri şi norme.


54

Datele privind judecarea cauzelor care implică minorii

Curtea Supremă de Justiţie compilează date despre numărul dosarelor în care sunt implicaţi învinuiţii minori, examinate

de fiecare instanţă de judecată din Moldova, precum şi despre numărul minorilor condamnaţi de instanţa de judecată.189

Datele despre sarcina fiecărei judecătorii sunt, de asemenea, publicate anual, fiind specificat numărul dosarelor primite,

restante şi soluţionate, inclusiv date despre durata examinării dosarelor restante. Din păcate, aceste date nu sunt divizate

după categorii de dosare şi, astfel, nu varsă lumină asupra examinării dosarelor care implică învinuiţii minori (sau alte

dosare care implică copii).190

Recidiva

Cu toate că mulţi profesionişti din domeniul justiţiei juvenile şi-au exprimat îngrijorarea privind numărul minorilor

recidivişti, nu au putut fi găsite date care ar viza această problemă – fie informaţii privind comiterea repetată a infracţiunilor

de minori sau numărul infractorilor minori care au continuat să comită infracţiuni în calitate de adulţi. Informaţii despre

acest fenomen sunt esenţiale pentru elaborarea strategiilor de prevenire şi reabilitare şi pentru evaluarea eficienţei acestora

odată fiind aplicate.

Dezagregarea datelor după criteriul etnic

Datele despre infracţiunile comise şi infractori nu sunt divizate după criteriul etnic.

Date despre infracţiunile comise împotriva copiilor

Publicaţia anuală a Biroului Naţional de Statistică despre copii conţine un tabel în care sunt prezentate date despre „crimele

comise împotriva copiilor” în anii 2004-2008. Datele sunt divizate în şase categorii: omor, vătămări intenţionate grave,

violuri, jafuri, tâlhării şi altele.191 Este o realizare binevenită, cu toate că valoarea acestor date ar creşte cu mult dacă datele

ar fi fost clasificate în dependenţă de alţi factori, cum sunt vârsta şi sexul victimei; dacă infractorul este copil, adolescent sau

adult; existenţa relaţiilor de familie sau altor relaţii între victimă şi infractor; locul săvârşirii infracţiunii; şi rezultatul acţiunilor

procedurale.

189 Date statistice prezentate de Curtea Supremă de Justiţie echipei de evaluare. Sumarul datelor este disponibil în Buletinul Curţii Supreme de Justiţie, nr. 3, martie 2009.

190 Ibid

191 A se vedea Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2008, Tabelul 13.


55

Anexa 2. Lista persoanelor intervievate

Funcţionari publici

N. Eşanu, Viceministrul Justiţiei

V. Cojocaru, Vice-director, Departamentul Instituţiilor Penitenciare

V. Popa, Director, Serviciul de probaţiune

V. Zubic, Viceministrul Afacerilor Interne

M. Popovici, Şef, Departamentul Minori şi Moravuri, Ministerul Afacerilor Interne

P. Corduneanu, Şef, Direcţia ordine publică, Ministerul Afacerilor Interne

V. Soţchi, Şef, Departamentul relaţii internaţionale şi integrare europeană, Ministerul Afacerilor Interne

G. Puşcă, Comisar, Comisariatul de poliţie a sectorului Centru din Chişinău

I. Druţă, Director, Centrul de plasament temporar pentru minori

I. Serbinov, Procurorul General Adjunct

M. Roşioru, Şef de direcţie, Procuratura Generală

R. Popov, Şef de direcţie, Procuratura Generală

T. Plămădeală, Avocat parlamentar

R. Botezatu, Vice-preşedinte, Curtea Supremă de Justiţie, membru al Consiliului Superior al Magistraturii

E. Fistican, Director, Institutul Naţional al Justiţiei

D. Gînu, psiholog, membru al Consiliului naţional pentru protecţia drepturilor copilului

G. Chirilă, Director, Penitenciarul pentru femei de la Rusca

T. Plămădeală - Grigoras, psiholog, Penitenciarul pentru femei de la Rusca

A. Boico, Director, Şcoala specială din Soloneţ

I. Furmuzachi, Director, Colonia de corecţie pentru minori din Lipcani

V. Petrachi, Director Izolatorul de urmărire penală din Chişinău

T. Nicolaeva, psiholog, secţia pentru minori, Izolatorul de urmărire penală din Chişinău

A. Negu, Şef, Secţia pentru minori, Izolatorul de urmărire penală din Bălţi

S. Morori, Şef, Servicii educaţionale, psihologice şi sociale, Izolatorul de urmărire penală din Bălţi

N. Chiloru, lucrător social, Izolatorul de urmărire penală din Bălţi

E. Serbucov, pedagog, Izolatorul de urmărire penală din Bălţi

O. Sternioală, Judecătorul desemnat pentru minori, Judecătoria sect. Buiucani

I. Hîrbu, Preşedinte, Judecătoria Teleneşti

G. Ursan, Judecător de instrucţie, Judecătoria Teleneşti

G. Popa, Judecător, Judecătoria Teleneşti

S. Lazar, Judecător, Judecătoria Teleneşti


56

V. Stihii, Judecător, Judecătoria Teleneşti

V. Stavila, Procuror, Teleneşti

C. Rodica, Consilier de probaţiune, Teleneşti

L. Alina, Consilier de probaţiune, Teleneşti

R. Todua, Şef poliţie, Teleneşti

M. Trofimciuc, Inspector pentru minori, Teleneşti

S. Chifa, Şef, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului

V. Railean, Şef, Secţia juridică, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului

I. Ciobanu, Asistent social, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului

L. Darii, Coordonator, Serviciu de asistenţă juridică

I. Ciobanu, Avocat public

Societatea civilă

I. Dolea, Director, Institutul de Reforme Penale

M. Burlacu, Preşedinte, Consiliul de mediere

N. Mogîldea, Director, Centrul de justiţie comunitară

C. Gavriliuc, Director, Centrul de informare şi documentare privind drepturile copilului

V. Jereghi, Director, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova

Agenţiile şi organizaţiile internaţionale

A. Yuster, Reprezentant, UNICEF

S. Blanchet, Reprezentant adjunct, UNICEF

T. Colin, Şef al programului protecţia copilului, UNICEF

S. Lupan, Asistent de program, UNICEF

S. Hanganu, Manager, Proiectul UNDP „Consolidarea Capacităţii Institutului Naţional al Justiţiei”

I. Sőrman - Nath, Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională

I. Cuza, Fundaţia Soros Moldova


57

Anexa 3. Lista documentelor consultate

Legislaţia

Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994192

Codul penal, Legea nr. 985-XV din 18 aprilie 2002193

Codul de procedură penală, Legea nr. 122-XV din 14 martie 2003194

Legea cu privire la drepturile copilului nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994

Codul familiei nr. 1316-XIV din 26 octombrie 2000 (extrase)

Codul de executare a sancţiunilor de drept penal (Capitolul 14)

Documente guvernamentale

Biroul Naţional de Statistică, Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2008, nr. 08-06/126, 2009195

Biroul Naţional de Statistică, Femei şi bărbaţi în Republica Moldova, Chişinău, 2008

Planul de acţiuni pentru protecţia drepturilor copilului şi prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile pentru anii

2008-2010

Raport de evaluare a şcolii internat pentru copii cu devieri în comportament din satul Soloneţ, raionul Soroca, Ministerul

Educaţiei şi Tineretului, UNICEF şi Uniunea Europeană, Chişinău, 2007

Strategia naţională de consolidare a sistemului judecătoresc adoptată prin Hotărârea Parlamentului nr. 174-XVI din

19 iulie 2007

Strategia naţională de acţiune comunitară pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pentru anii 2007-2009, Guvernul

Moldovei şi Grupul de Nivel Înalt pentru Copii, Chişinău, 2007

Botezatu, T., Catana, T., Costachi, J., şi Rotaru, V., Justiţia juvenilă în Republica Moldova, Raport de evaluare 2002-2003, Guvernul

Moldovei, UNICEF, nedatat

Manualul de instruire privind justiţia juvenilă: un curs interactiv de justiţie juvenilă, UNICEF, Ministerul Afacerilor Interne,

Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală, data nespecificată

Documentele Naţiunilor Unite

Comitetul pentru Prevenirea Torturii, Examinarea rapoartelor prezentate de Statele Părţi în conformitate cu Articolul 19 al

Convenţiei, Concluzii şi recomandări privind raportul iniţial al Republicii Moldova, CAT/C/CR/30/7, 2003

Comitetul pentru Eliminarea Discriminării Rasiale, Rapoartele prezentate de Statele Părţi în conformitate cu

Articolul 9 al Convenţiei, Al şaptelea raport periodic al Statelor Părţi spre prezentare în 2006, Addendum Moldova,

CERD/C/MDA/7, 2006

192 http://www.legislationline.org/documents/section/constitutions/country/14, accesată pe 31 ianuarie 2010.

193 În vigoare din iunie 2003.

194 În vigoare din iunie 2003.

195 Disponibil pe pagina web a Biroului Naţional de Statistică: http://www.statistica.md/newsview.php?l=en&id=2623&idc=168, accesată pe 31 ianuarie 2010 (Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2008).


58

Comitetul pentru Drepturile Copilului, Examinarea rapoartelor prezentate de Statele Părţi în conformitate cu Articolul 44 al

Convenţiei, Constatări finale, al doilea şi al treilea raport periodic al Republicii Moldova, CRC/C/MDA/CO/3, 2009

Comitetul pentru Drepturile Copilului, Examinarea rapoartelor prezentate de Statele Părţi în conformitate cu Articolul 44

al Convenţiei, Al doilea şi al treilea raport periodic al Statelor Părţi spre prezentare în 2005: Republic of Moldova, CRC/C/

MDA/3, 2008*


Convenţiei, Constatări finale, Raportul iniţial al Republicii Moldova, CRC/C/15/Add.192, 2002


Convenţiei, Raportul iniţial al Republicii Moldova, CRC/C/28/Add.19, 2001196

Naţiunile Unite, Documentul de bază constituind parte a rapoartelor Statelor Părţi: Republica Moldova, HRI/CORE/1/

Add.114, 2001

Naţiunile Unite, Manual de măsurare a indicatorilor justiţiei juvenile, Biroul Naţiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor şi

a Criminalităţii (UNODC) şi UNICEF, New York, 2007

Documentele UNICEF

Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, Raport de progrese nr. 1, 1 ianuarie 2008 – 12 decembrie 2008

Caraseni, G., Raport de control: Proiectul UNICEF privind reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, UNICEF, 29

octombrie 2008

Moestue, H., Pierduţi în sistemul de justiţie: copiii aflaţi în conflict cu legea în Europa de Est şi Asia Centrală, Oficiul Regional

UNICEF pentru ECE/CSI, Geneva, mai 2008

Malby, S., Evaluarea proiectului UNICEF: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, Centrul juridic pentru copii şi

UNICEF, Chişinău, mimeo, septembrie 2006

Propunerea de proiect: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, UNICEF, Chişinău, data nespecificată,

mimeo [2006]

Propunerea de proiect: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, 01 decembrie 2003 – 30 noiembrie 2005, UNICEF,

Chişinău, data nespecificată, mimeo

Propunerea de proiect: Reforma sistemului de justiţie juvenilă în Moldova, UNICEF, Chişinău, mimeo, octombrie 2002

Documentele ONG-urilor

Dolea, I., Vulpescu, A., Grosu, V., Rotaru, V., şi Zaharia V., Situaţia copiilor în locurile de detenţie, Institutul de Reforme Penale

şi UNICEF, Chişinău, 2005

Acordarea asistentei juridice si psiho-sociale pentru copii în sistemul de justiţie penală, Raport de monitorizare, Institutul

de Reforme Penale, Chişinău, 2005

Vulpescu, A, Şef al Serviciului de Reintegrare Socială al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, „Caracteristica psihologică

şi prevenirea delicvenţei juvenile”, citând Coordonate psiho-sociale care determină revenirea în sistemul penitenciar a minorilor

externaţi din centrele de reeducare, Vulpescu, A., şi Laiu, L., Bucureşti, 2003 (editorul nu a fost identificat)

Data prezentării şi nu data publicării.196


59

Alte documente

Raportul Guvernului Republicii Moldova în urma vizitei efectuate de către Comitetul european pentru prevenirea torturii

şi pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) din 14-24 septembrie 2007, CPT/Inf (2008) 39, Consiliul

Europei, Strasbourg, decembrie 2008

Raportul Guvernului Republicii Moldova în urma vizitei efectuate de către Comitetul european pentru prevenirea torturii

şi pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) din 20-30 septembrie 2004, CPT/inf (2006)7, Consiliul

Europei, Strasbourg, februarie 2006

Raport analitic: Respectarea standardelor unui proces echitabil şi a drepturilor corespunzătoare ale părţilor în cadrul

proceselor judiciare (aprilie 2006–mai 2007), Misiunea OSCE în Moldova şi Oficiul OSCE pentru Instituţii Democratice şi

Drepturile Omului, Chişinău, 2008

Constatări preliminare ale monitorizării şedinţelor de judecată în Republica Moldova, OSCE, Chişinău, 2006

Banca Mondială, Migraţia şi remitenţele sunt catalizatori importanţi pentru creşterea economică în Moldova, Comunicat de

presă al Băncii Mondiale nr. 2007

Banca Mondială, Moldova Poverty Update, Raport nr. 35618-MD, Banca Mondială, Washington DC, 2006


60

Documents

evaluarea realizărilor în domeniul reformei sistemului de justiţie