R E F E R A T

DISCIPLINA: DREPT EXECUTIONAL PENALTEMA: „EXECUTAREA PEDEPSEI AMENZII PENALE”

Executarea pedepsei amenzii penale

În sistemul pedepselor, instituit prin legea noastră penală, pedeapsa amenzii penale ocupă între pedepsele principale un loc bine definit (art. 53, pct. 1 lit. B C. Penal). În scara pedepselor principale ocupă locul 3, după pedeapsa deţinerii pe viaţă şi a închisorii. Ca si concept, amenda este o pedeapsă prevăzută de lege, care constă în obligarea condamnatului la plata unei sume de bani în contul statului. După natura ei, după obiectul ei, ea este o pedeapsă privativă de bani, este o pedeapsă pecuniară. Situaţia pecuniară a condamnatului constituie o valoare importantă a acestuia, căci de volumul şi integritatea acestuia depinde existenţa şi bunăstarea lui şi a familiei sale. Amenda, din acest punct de vedere, este o atingere adusă mijloacelor de existenţă ale condamnatului şi, ca atare, ea are un caracter de constrângere, şi un caracter alifictiv.

Pedeapsa amenzii, ca mijloc de constrângere penală, prezintă o seamă de avantaje, mai cu seamă în comparaţie cu pedeapsa închisorii. Mai întâi, este o pedeapsă mai uşoară, care nu atrage pentru condamnat urmări prea grave. Ea este potrivită, ca sancţiune penală, pentru sancţionarea infracţiunilor uşoare şi pentru infractorii puţin periculoşi.

Prin aplicarea acestei pedepse, condamnatul nu este despărţit de familie şi nu-şi pierde locul de muncă. Apoi, amenda nu implică o privaţiune de durată, în timp, în afară de cazurile când ea constă într-o sumă mare, cel condamnat fiind obligat să achite deodată prin rate multe, mulţi ani şi sume mari. În sfârşit, pedeapsa amenzii are însuşirea de a fi divizibilă şi, din această cauză, aptă pentru o individualizare largă. Ea se poate adapta în funcţie de gravitatea faptei, de starea material-bănească şi veniturile condamnatului.

Amenda însă prezintă şi unele dezavantaje de care trebuie să se ţină seama atât de către legiuitor, cât şi de către judecător. Astfel, mai întâi, amenda nu are totdeauna un caracter suficient de personal, în sensul că veniturile băneşti ale condamnatului sunt, de cele mai multe ori şi, veniturile băneşti ale familiei, fie veniturile familiei părinteşti, fie veniturile familiei proprii. De pe urma amenzii suferă, nu numai condamnatul, ci şi familia acestuia.

În al doilea rând, pedeapsa amenzii nu este egală pentru toţi condamnaţii, fiindcă aceştia sunt de diferite categorii sociale şi profesionale, unii cu o situaţie bănească şi materială ridicată (venituri mai mari), alţii cu o situaţie bănească şi materială mai modestă. Pentru primii, pedeapsa amenzii, chiar maximul ei, este mai uşoară, pentru ceilalţi, pedeapsa amenzii, chiar minimul ei, este mai grea. Cum s-a spus, pentru unii, amenda maximă înseamnă puţin, iar pentru alţii, amenda minimă înseamnă mult. Este adevărat că se tinde ca acest dezavantaj să fie evitat, în lege prevăzându-se că, în aplicarea amenzii, trebuie să se ţină seama de veniturile condamnatului şi ca acesta să fie proporţională cu starea materială şi bănească a condamnatului şi cu obligaţiile sale faţă de membrii familiei.

În al treilea rând, sunt multe dificultăţi în executarea acestei pedepse. Condamnatul, de cele mai multe ori, este judecat în stare de libertate şi rămâne în libertate şi după judecată. Plata amenzii depinde , în bună măsură de condamnat şi de buna sa credinţă. Unii din aceştia sunt „răi platnici”, sunt de rea-credinţă şi nu vor să plătească, se eschivează şi se sustrag de la plată. Alţii întâmpină greutăţi obiective la plată, n-au bani şi nu pot plăti. Este adevărat, în lege sunt

prevăzute mijloace de constrângere la plată, cum este executarea silită sau înlocuirea amenzii cu închisoarea. Dar şi recurgerea la aceasta înseamnă demersuri, acte, etc.

Pedeapsa unică sau pedeapsa alternativă. Limite.Amenda este prevăzută ca sancţiune în cazul unor infracţiuni din codul penal şi în cazul

unor infracţiuni din legile speciale.În Codul Penal, amenda este prevăzută pentru unele infracţiuni contra integrităţii

corporale, sănătăţii ori demnităţii persoanei (lovirea, vătămarea corporală din culpă), unele infracţiuni contra avutului personal (furturi, abuz de încredere, distrugeri), infracţiuni contra activităţii organizaţiilor de stat ori publice, neglijenţe în serviciu, infracţiuni de fals. În raport cu totalul infracţiunilor din codul penal (circa 200), amenda este prevăzută pentru circa 50 de infracţiuni.

În legile speciale, amenda este prevăzută pentru puţine infracţiuni. Ea este prevăzută pentru unele infracţiuni în domeniul unor activităţi reglementate de lege şi pentru infracţiuni în domeniul unor activităţi economice. În multe din aceste legi speciale, sunt prevăzute infracţiuni uşoare, dar amenda este folosită rar, nici măcar alternativ cu pedeapsa închisorii. Amenda ar fi potrivită în aceste domenii a fi folosită mai frecvent şi cu rezultate pozitive.

Amenda poate să fie prevăzută ca singura pedeapsă pentru anumite infracţiuni, ca pedeapsă unică, dar ea poate fi prevăzută şi ca pedeapsă alternativă, adică închisoare sau amendă, instanţa fiind îndrituită să aplice una din cele două, în funcţie de gradul de pericol social al acestei infracţiuni. În legea noastră s-a adoptat mai mult sistemul al doilea, sistemul alternativ, care are avantajul că instanţa poate alege, în vederea individualizării pedepsei, dintre cele două pedepse, pe cea mai potrivită, după gradul de pericol social al infracţiunii respective şi al infractorului.

În ceea ce priveşte determinarea limitelor speciale, în art. 63, alin. 2 C. penal se înscriu dispoziţii lămuritoare. Anume, se prevăd două ipoteze: una, când infracţiunea se pedepseşte numai cu amendă, ca pedeapsă unică, şi alta, când infracţiunea se pedepseşte cu pedeapsă alternativă, închisoare sau amendă. În prima ipoteză, când pentru o infracţiune se prevede numai amenda, fără a-i arăta limitele speciale, minimul special al acesteia era de 50.000 lei, iar maximum special era de 500.000.

Executarea amenziiAmenda, ca şi celelalte pedepse, devine eficientă în măsura în care ea este pusă în

executare şi în măsura în care este executată în mod efectiv de condamnat. În Codul penal (art. 63) în Legea nr. 23 din 1969 pentru executarea pedepselor (art. 33-34) şi în Codul de procedură penală (art. 425) se cuprind dispoziţii care asigură executarea amenzii. În aceste dispoziţii se prevăd mai multe căi de executare a amenzii şi anume: calea executării voluntare, calea executării silite şi calea înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

Executarea voluntară a amenzii Potrivit dispoziţiilor legale, instanţa de executare este obligată ca, îndată după rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare la amenda penală, să trimită condamnatului dispozitivul hotărârii de condamnare, împreună cu o comunicare prin care îl somează să achite amenda, în termen de 30 de zile de la comunicare. Persoana condamnată este obligată să plătească amenda în termenul prevăzut şi să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare. Aceasta este calea obişnuită, normală.

Dispoziţia menţionată nu prevede explicit că este vorba de o plată voluntară şi integrală a amenzii, dar aceasta se subînţelege, deoarece depunerea recipisei de plată presupune că plata s-a făcut integral şi voluntar. Plata se face la organul financiar al organului administraţiei locale în raza căruia domiciliază condamnatul sau la un oficiu C.E.C., iar recipisa, se depune direct la instanţa de executare. Această executare nu presupune nici o procedură de punere în executare, deoarece plata se face în mod voluntar. În plus, plata trebuie să se facă în termen de 30 de zile de la data comunicării. Odată cu depunerea recipisei de plată, pedeapsa amenzii se socoteşte executată, iar condamnatul absolvit de executarea pedepsei. Există, în acest mod de executare, suficiente facilităţi de plată, ceea ce exprimă umanismul executării acestei sancţiuni penale.

O a doua modalitate de executare a pedepsei amenzii, similara cu prima este plata în rate lunare a amenzii. În art. 93, alin. 3 al legii se prevede că, atunci când condamnatul se găseşte în imposibilitatea de a plăti integral amenda în termenul prevăzut de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, judecătorul pentru executarea pedepselor, la cererea condamnatului, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii în rate lunare. Această modalitate de executare a amenzii prezintă avantajul că, pentru condamnaţii cu dificultăţi materiale şi pecuniare, plata se face într-un termen mai lung – cel mult până la 2 ani, că ratele de plată, care înseamnă sume mai mici de plată, sunt mai uşor de executat.

Judecătorul va cerceta situaţia materială a condamnatului, va reţine ce fel şi câte obligaţii materiale, financiare are faţă de familie ori alte obligaţii şi, în funcţie de datele existente, va dispune plata în rate lunare într-un răstimp mai îndelungat, până la 2 ani. Plata se face tot la un organ financiar sau la C.E.C., într-un anumit cont, insă există şi în acest mod de executare, obligaţia pentru condamnat ca după plata fiecărei rate să depună recipisa de plată la instanţa de executare.

După plata tuturor ratelor, pedeapsa se socoteşte executată.Executarea silităExistă situaţia când executarea amenzii nu se face de bună voie, pe căile arătate mai sus,

adică prin plata integrală a amenzii sau prin plata ratelor lunare. Într-o atare situaţie, executarea se face pe calea executării silite, reglementată prin Legea penală, în care se prevede expres că executarea amenzii penale, în cazul nerespectării termenului de achitare a acesteia ori a unei rate, când plata amenzii a fost eşalonată, se face prin urmărirea silită a bunurilor condamnatului în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală. Potrivit acestuia, executarea amenzii se face prin reţinerea şi vărsarea la bugetul statului a unei treimi din venitul net realizat de condamnat pentru munca prestată ori din pensia acestuia; sumele destinate acoperirii altor datorii, pe care le-ar avea condamnatul, se calculează în cotele prevăzute de lege, asupra celorlalte două treimi din venitul net.

În art. 425, alin. 3, pct. a, C. procedură penală se fac şi alte precizări referitoare la venitul persoanei încadrate în muncă sau la alte venituri din muncă ori din pensie dacă condamnatul este pensionar, reţinerile făcându-se asupra acestor venituri. În lege se mai prevede că „în cazul prevăzut de lit. a amenda se execută de către unitatea care face plata retribuţiei sau a oricărui venit din muncă ori de către organul care dispune efectuarea plăţii pensiei”.

În sfârşit, în lege se mai prevede că organele menţionate mai sus – unitatea care face plata retribuţiei, pensiei, sunt obligate să comunice instanţei de executare la data achitării integrale a amenzii, executarea acesteia. Aceste organe mai „sunt obligate să înştiinţeze instanţa despre orice împrejurare ce împiedică executarea”.

Ca aspecte procesuale putem spune că executarea silită a amenzii se efectuează potrivit normelor procedurale prevăzute în art. 425, alin. 3 C. penal. În cuprinsul acestui articol se prevede că, în caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată integrală a amenzii sau a unei rate lunare, instanţa de executare procedează la punerea în executare a amenzii.

În cazul când cel condamnat este încadrat în muncă sau realizează alte venituri din muncă ori este pensionar, instanţa comunică unităţii care face plata retribuţiei ori a oricărui venit din muncă ori organul care dispune efectuarea plăţii pensiei, a) cuantumul amenzii de executat; b) dispoziţia de a efectua reţinerile în contul amenzii şi a le vărsa la bugetul statului.

În afară de aceasta, instanţa de executare mai comunică organului local al administraţiei de stat al localităţii unde domiciliază condamnatul, un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii.

În ipoteza în care amenda nu se acoperă din veniturile celui condamnat, în lege se prevede că executarea amenzii se face asupra altor bunuri ale condamnatului. În această ipoteză, instanţa de executare trimite organului administraţiei locale un extras de pe acea parte a dispozitivului care priveşte aplicarea amenzii.

Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii. Condiţii de înlocuire.Există situaţii când cel condamnat la amendă, după ce aceasta a fost pusă în executare,

sub forma comunicării efectuată de instanţa de executare, „se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii”. Într-o atare situaţie, instanţa de executare poate înlocui pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii…(art. 631 C. penal). Aşadar, în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii, potrivit dispoziţiei legii, pentru ca pedeapsa amenzii pronunţată legal să se execute totuşi, instanţa de executare are dreptul de a înlocui pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii. În felul acesta, pedeapsa amenzii aplicată legal nu rămâne neexecutată, ci ea este înlocuită cu pedeapsa închisorii, care apoi se pune în executare1.

Înlocuirea pedepsei amenzii, în caz de neexecutare a acesteia, cu pedeapsa închisorii, se face în anumite cazuri şi în anumite condiţii prevăzute de lege.

Aceste condiţii sunt de trei feluri: unele care privesc sustragerea de la executarea amenzi şi altele care privesc limitele amenzii neachitate şi limitele pedepsei închisorii, prevăzută de lege pentru acea infracţiune. A. Sustragerea cu rea-credinţă de la plata amenzii. O primă condiţie, care promovează şi justifică înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, constă în sustragerea condamnatului cu rea-credinţă de la plata amenzii. În art. 63 C. penal se prevede că înlocuirea amenzii cu închisoarea se dispune în situaţia în care cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la plata amenzii.

O asemenea sustragere presupune o seamă de acţiuni sau inacţiuni prin care se tinde a nu se plăti amenda. Aşa un timp, condamnatul, deşi are mijloace de plată, venituri, bunuri, el nu plăteşte amenda, invocând cu rea-credinţă alte cheltuieli personale sau familiale, care nu sunt reale sau, pur şi simplu, refuză să plătească. Caracterizarea de „rea-credinţă” se deduce din atitudinea condamnatului, care deşi ştie că a fost pedepsit şi obligat la plata unei amenzi şi pe care, cu un efort în plus ar putea-o plăti, se eschivează să plătească, dovedind necinste, rea-credinţă.

1.1

Nu constituie sustragere cu rea-credinţă de la plata amenzii, cazurile în care veniturile din muncă sau sarcinile mari ale condamnatului faţă de familie nu-i îngăduie în mod real plata amenzii, nici integral şi nici eşalonat în rate lunare. De asemenea, problema înlocuirii nu se pune în cazurile în care condamnatul nu este încadrat în muncă, pensionar, şi când plata amenzii a fost pusă în executare prin reţinere treptată din retribuţie sau din pensie. B. Înlocuirea în limitele amenzii neachitate. A doua condiţie priveşte înlocuirea pentru amenda neachitată, care poate fi aplicată de instanţă (exemplu 100.000 lei), din care nu s-a achitat nimic (amenda neachitată) sau s-a achitat o parte, o rată, două, în total 50.000lei. În acest caz, amenda neachitată este restul de 50.000lei. Înlocuirea cu închisoarea se va face pentru amenda neachitată – fie 100.000 lei, fie 50.000, fiindcă aceasta este amenda neachitată. Prevederea este exactă şi necesară, fiindcă ar fi nejust ca, în cazul când s-a achitat o parte, înlocuirea să se facă în raport cu suma iniţială, aceea de 100.000 lei. C. Înlocuirea în limitele pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. O a treia condiţie se referă la condiţiile în care înlocuirea este posibilă şi legală. În lege (art. 63 C. penal), se prevede că instanţa va putea înlocui pedeapsa amenzii cu închisoarea „în limitele pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită”.

Această dispoziţie face trimiterea, în primul rând, la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. Ori, în lege pentru infracţiunea săvârşită s-ar fi putut prevedea fie pedepse alternative – închisoare sau amendă – şi instanţa a aplicat amenda, fie numai închisoare şi când, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, s-ar aplica amenda. Faţă de cele de mai sus înlocuirea amenzii cu închisoarea este posibilă în două situaţii: a) când pentru infracţiunea respectivă se prevede în lege pedeapsa alternativă, închisoare ori amendă, şi instanţa a aplicat amenda sau, când, pentru infracţiunea respectivă se prevede în lege numai pedeapsa închisorii şi instanţa având în vedere circumstanţele atenuante reţinute, a aplicat pedeapsa amenzii. Numai în aceste cazuri poate avea loc înlocuirea amenzii cu închisoarea, fiindcă numai în aceste cazuri se poate realiza dispoziţia din art. 63, în sensul „ca pedeapsa închisorii să poată înlocui amenda în limitele pedepsei închisorii prevăzute pentru infracţiunea săvârşită”.

În al doilea rând, aceeaşi dispoziţie din art. 63 C. penal, face trimitere la cuantumul sau durata pedepsei închisorii ce se aplică, în sensul că se aplică pe o durată între limitele speciale ale închisorii prevăzute pentru infracţiunea săvârşită. Dacă în lege se prevede închisoarea între 6 luni şi un an, instanţa va înlocui amenda cu închisoarea pe o durată între aceste limite. Pentru determinarea duratei închisorii care înlocuieşte amenda, prin Regulamentul de aplicare se fixează echivalentul în lei a unei zile de închisoare. Dacă amenda este de 10.000 lei se vor calcula zilele de închisoare după acest echivalent. Dacă amenda este de 5.000 lei şi echivalentul este o zi închisoare egal cu 100 lei, durata închisorii va fi de 50 de zile.

În al treilea rând, aplicându-se înlocuirea amenzii cu închisoarea se procedează la o reapreciere a pedepsei, aplicându-se închisoarea în limitele pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, în raport cu criteriile de individualizare (art. 72 C. penal) şi cu circumstanţele atenuante recunoscute în favoarea condamnatului cu prilejul aplicării amenzii. În sfârşit, potrivit art. 63 C penal se va ţine seama şi de partea din amendă care a fost achitată.

Mai trebuie adăugat ca din punctul de vedere al executării pedepsei închisorii, care înlocuieşte amenda, ea se va executa după toate normele privind executarea pedepsei închisorii într-un loc de deţinere.

Bibliografie:

1. Ioan Chis, Drept execuţional penal, Bucureşti, Editura Universul Juridic2. Constantin Sima,Drept Executional Penal ,Editura Hamangiu, 3. Streteanu Florin, Drept penal, partea generală, Bucureşti, Editura C.H.Beck