Executarea Silită a Părților Sociale

15.02.2014

Executarea silită a părților sociale studiu

Turcu Andrei AVOCAT STAGIAR ÎN CADRUL S.C.A. „VARGAN ȘI VARGAN” BAROUL SUCEAVA

Turcu Andrei Executarea silită a părților sociale

1

Cuprins Executarea silită a părților sociale .............................................................................................. 2

1. Noțiuni introductive ........................................................................................................ 2

Contractul de societate în Noul Cod Civil ............................................................................ 2

Patrimoniul societății .......................................................................................................... 2

Societatea cu răspundere limitată ...................................................................................... 3

Părțile sociale și dreptul de agrement al asociaților ........................................................... 3

2. Prevederile legale și interpretarea lor ............................................................................ 4

Dispozițiile Legii 31/1990 a societăților comerciale ............................................................ 4

Dispozițiile Noului Cod de procedură civilă......................................................................... 7

3. Cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic .................................................. 9

4. Concluzii ........................................................................................................................ 10


2

Executarea silită a părților sociale

1. Noțiuni introductive Pentru a se putea discuta despre executarea silită a părților sociale dintr-o societate cu

răspundere limitată trebuie să fie lămurite, mai întâi, anumite noțiuni.

Contractul de societate în Noul Cod Civil În art. 1881 din NCC se prevede că „prin contractul de societate două sau mai multe persoane

se obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să contribuie la aceasta

prin aporturi bănești, în bunuri, în cunoștințe specifice sau prestații, cu scopul de a împărți

beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta.”. Această definiție cuprinde cele

trei elemente esențiale ale societății: intenția de asociere, aportul adus de fiecare asociat și

suportarea beneficiilor și pierderilor. Din sintagma „se obligă reciproc să coopereze” reiese

atât caracterul intuitu-personae cât și affectio societatis, acel element psihologic care îi animă

pe asociați să se întrunească în vederea obținerii de profit. Elementul psihologic și caracterul

intuitu-personae sunt strâns legate între ele, uneori persoanele asociaților reprezentând unul

din motivele esențiale ale asocierii.

Patrimoniul societății Art. 1882 alin (3) prevede că „fiecare asociat contribuie la constituirea societății prin aporturi

bănești, în bunuri, în prestații sau în cunoștințe specifice.”. Conform art. 1883 din NCC, „în

cazul unei societăți cu personalitate juridică, aporturile intră în patrimoniul societății

(…)”(s.n.), iar art. 1887 prevede că „prezentul capitol constituie dreptul comun în materia

societăților”, găsindu-și aplicare, prin urmare, și în materia S.R.L.-ului.

Patrimoniul societății este format din totalitatea drepturilor și obligațiilor cu caracter

patrimonial care aparțin societății1. Mai mult, patrimoniul propriu al persoanei juridice este o

condiție de existență a acesteia, ce presupune un ansamblu de drepturi și obligații pe care

aceasta le are în mod independent de drepturile și obligațiile ce aparțin altor subiecte de drept

și în mod distinct față de cele aparținând membrilor colectivului de persoane fizice care

alcătuiesc fundamentul personalității juridice a titularei lor2.

Prin urmare, se poate vorbi despre autonomia patrimoniului societății față de patrimoniile

proprii ale asociaților, autonomie ce are anumite consecințe juridice, una dintre ele fiind aceea

că bunurile aduse ca aport de asociați ies din patrimoniul lor și intră în patrimoniul societății3.

Acest fapt este prevăzut și în Legea 31/1990 care prevede în art. 65 alin. (1) că „în lipsă de

stipulație contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din

momentul înmatriculării ei în registrul comerțului.”. Asupra bunurilor aportate asociații nu mai

1 Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ediția a VIII-a, Editura Universul Juridic, București, 2008, p. 216. 2 Mircea N. Costin și Călin M. Costin, Dicționar de drept civil de la A la Z, ediția a II-a, Editura Hamangiu, București, 2007, p. 751. 3 Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., p. 216.


3

au niciun drept, în schimbul lor dobândindu-se părți de interes, părți sociale sau acțiuni.

Devenind proprietate a societății, ele nu mai pot fi urmărite nici de creditorii asociaților.

JURISPRUDENȚĂ: Prin DECIZIA COMERCIALĂ NR. 195 din 5 februarie 2009, Curtea de Apel

București - Secția a V-a Comercială – a dispus respingerea recursului ca nefondat, unul dintre

motive fiind că „sechestrul asigurător se poate dispune doar asupra bunurilor pe care

debitoarea le are în proprietate, scopul fiind acela de a împiedica micșorarea patrimoniului

acesteia și de a asigura exercitarea dreptului de gaj general al creditorilor.

În atare situație, în condițiile în care recurenta-creditoare însăși recunoaște că bunul imobil

asupra căruia instanța de fond nu a înțeles să instituie sechestru asigurator nu aparține

recurentei-debitoare, ci unei societăți comerciale, soluția primei instanțe este în concordanta

cu prevederile legale precizate, recurenta debitoare – chiar asociat și administrator – fiind

subiect de drept distinct, cu patrimoniu distinct de societatea care are bunul în proprietate și

care nu este debitor al creditoarei”.

Societatea cu răspundere limitată Se impun și anumite precizări privind societatea cu răspundere limitată. S.R.L.-ul ar putea fi

definit ca o formă societară constituită pe baza deplinei încrederi, de două sau mai multe

persoane, care pun în comun anumite bunuri pentru a desfășura o activitate comercială în

vederea împărțirii profitului și care răspund pentru obligațiile sociale în limita aportului lor4.

Reprezintă un tip hibrid de asociere, ce îmbină trăsături ale societăților de persoane cu ale

societăților de capitaluri. Astfel, asemenea societăților în nume colectiv, S.R.L.-ul se bazează

pe încrederea persoanelor (asocierea are caracter intuitu-personae), numărul asociaților este

limitat (maximum 50, minimum unul singur în cadrul societății cu asociat unic), iar cesiunea

părților sociale nu este liberă. Asemănarea cu societatea pe acțiuni este aceea că asociații

răspund pentru obligațiile sociale în limita aportului lor.

Părțile sociale și dreptul de agrement al asociaților Părțile sociale reprezintă fracțiunile capitalului social al societății cu răspundere limitată ce nu

pot avea o valoare mai mică de 10 lei5. Ele se sunt atribuite fiecărui asociat proporțional cu a

sa cotă de participare la capitalul social.

Potrivit legii, părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile (art. 11 alin (2) din

Lege). Legiuitorul a interzis prin această dispoziție emiterea unor titluri negociabile

reprezentative, ceea ce ar însemna ca părțile sociale să poată fi cedate prin modalitățile proprii

cesiunii titlurilor reprezentative, respectiv andosare și tradițiune, ceea ce ar contraveni

dreptului de agrement prevăzut de lege în beneficiul asociaților S.R.L.-ului6.

Prin urmare, legea interzice emiterea de titluri negociabile reprezentând părțile sociale, însă

aceasta nu înseamnă că părțile sociale nu pot fi negociate, dimpotrivă, se permite expres

transmisiunea la o valoare diferită de cea nominală a părților sociale către terți „numai dacă a

4 Ibid., p. 386. 5 Vasile Nemeș, Drept comercial, Ediția a II-a, Editura Univers Juridic, București, 2012, p. 248. 6 St.D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societăților comerciale, Comentariu pe articole, Ediția 4, Editura C.H. Beck, București, 2009, p. 114.


4

fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social.” (art. 202 alin

(2) din Lege) – dreptul de agrement al asociaților. Transmisiunea trebuie înscrisă în registrul

comerțului, moment de la care începe să își producă efectele față de terți, și în registrul de

asociați ai societății.

Din autonomia patrimoniului societății, din puternicul caracter intuitu-personae, din dreptul

de agrement și din formalitățile ce trebuie îndeplinite în vederea transmisiunii părților sociale

reiese faptul că acestea au un regim aparte, care va influența și posibilitatea/imposibilitatea

urmăririi lor silite de către creditorii asociaților.

2. Prevederile legale și interpretarea lor

Dispozițiile Legii 31/1990 a societăților comerciale Art. 66 din Legea 31/1990 a societăților comerciale prevede la alin. (1) că „Pe durata societății,

creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile

cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-

ar cuveni prin lichidare.” (s.n.).

Acest articol dă glas concepției potrivit căreia de la data înființării societății, bunurile aduse ca

aport ies din proprietatea asociaților și intră în patrimoniul societății. Dacă asociații nu mai au

dreptul de a dispune cu privire la ele, cu atât mai puțin creditorii acestora vor putea să le

pretindă.

În schimbul aportului adus în societate, asociații dobândesc un drept de creanță ce are ca

obiect participarea la luarea deciziilor în adunarea generală, dreptul la beneficii și dreptul la

împărțirea activului social în caz de lichidare și dizolvare. Beneficiile dobândite și părțile

cuvenite în urma lichidării aparțin asociaților, prin urmare, pot fi urmărite de către creditorii

personali ai acestora. Legea nu lasă loc de interpretare, enumerarea celor două posibilități ale

creditorilor fiind limitativă, putând fi urmărite doar:

1) părțile din beneficii cuvenite asociatului debitor după bilanțul contabil (dividende);

2) părțile ce i se vor cuveni asociatului debitor în urma lichidării societății.

Prin urmare, pe durata existenței societății, creditorii pot urmări doar profitul cuvenit

debitorului asociat. După dizolvare, se vor putea îndestula din partea cuvenită debitorului în

urma lichidării. Având în vedere că aceste beneficii se află în proprietatea debitorului asociat,

nu există niciun motiv pentru care să nu poată fi urmărite de creditori.

Următorul alineat prevede o excepție de la regula instituită de primul: „Creditorii prevăzuți la

alin. (1) pot totuși popri, în timpul duratei societății, părțile ce s-ar cuveni asociaților prin

lichidare sau pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor.” (s.n.). Se oferă astfel posibilitatea

urmăririi părților cuvenite asociaților după lichidare chiar în timpul funcționării societății.

Referindu-se la părțile sociale, acest alineat prevede posibilitatea popririi, sechestrul și

vânzarea fiind posibile doar în ceea ce privește acțiunile. Aceasta reiese din formularea

textului de lege, care face clar distincția între acțiuni si părți sociale, acestea din urmă


5

neputând fi incluse în categoria acțiunilor. Conform doctrinei7, acțiunile reprezintă diviziuni

sau fracțiuni ale capitalului unei societăți pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, oferind

titularului lor calitatea de acționar, cu drepturile și obligațiile specifice – noțiune diferită de

cea a părților sociale.

Dacă am accepta o interpretare extensivă, care să asimileze noțiunii de acțiuni pe cea a părților

sociale, am ignora distincția expresă făcută de legiuitor. De asemenea, s-ar încălca art. 11 alin.

(2) din Legea 31 care interzice reprezentarea părților sociale prin titluri negociabile – calitate

pe care o au acțiunile. Având în vedere aceste precizări, putem afirma că singura modalitate

de executare silită în timpul funcționării S.R.L.-ului, prevăzută de art. 66 alin. (2), este poprirea

părților cuvenite în urma lichidării, deoarece respectivul articol face referire la părți sociale

doar în legătură cu poprirea.

Întrucât pentru a afla partea cuvenită debitorului care ar putea fi poprită trebuie ca lichidarea

să fi avut loc, și cum pentru aceasta societatea trebuie dizolvată, rezultă că poprirea nu se va

institui asupra unor părți determinate, ci asupra unora care vor fi determinate la un moment

viitor. Art. 780 din Noul Cod de procedură civilă prevede chiar în primul alineat posibilitatea

instituirii popririi asupra unor „sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri incorporale

urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care

aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente” (s.n.).

Această poprire poate fi privită ca fiind instituită asupra unei creanțe afectate de condiție.

Condiția constă în dizolvarea și lichidarea societății. Același articol din NCPC prevede în alin.

(4) următoarele: „Se va putea popri și creanța cu termen ori sub condiție. În acest caz, poprirea

nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiției”.

Deci art. 66 alin. (2) oferă posibilitatea popririi, însă aceasta va putea fi executată doar la

momentul dizolvării și a lichidării societății, deoarece părțile care se cuvin prin lichidare nu pot

fi aflate decât dacă lichidarea are loc.

În concluzie, legea nu permite executarea silită a părților sociale, ci a părților care se cuvin

asociaților în urma lichidării societății, aceste două noțiuni fiind complet diferite. Și cum

pentru a afla părțile cuvenite prin lichidare, trebuie ca lichidarea să se fi produs, rezultă că în

acest caz este vorba de o poprire asupra unor creanțe determinabile.

Ambele alineate ale art. 66 fac referire la executarea silită indirectă, deoarece obținerea în

natură de către creditor a prestației nu se realizează în niciunul din cazuri. Cel care are de

realizat o creanță va urmări să și-o îndestuleze din sumele obținute prin valorificarea bunurilor

debitorului, ori a celor pe care debitorul le care de primit de la terțe persoane. În cazul primului

alineat, creditorul va alege modalitatea concretă de executare silită, iar în cazul celui de-al

doilea este prevăzută expres poprirea8.

7 Nicoleta Rodica Dominte, Organizarea și funcționarea societăților comerciale, Editura C.H. Beck, București, 2008, pp. 142-143. 8 Dumitru A.P. Florescu, Paul Coman și alții, Executarea silită – Reglementare – Doctrină – Jurisprudență, Ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2009, pp. 2-3.


6

JURISPRUDENȚĂ: Judecătoria Târgu Jiu, prin SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3317 din 3 Mai 2010 a

dispus, printre altele:

„Capitalul social are o semnificație juridică întrucât el constituie limita gajului general al

creditorilor societății, în sensul că în patrimoniul societății trebuie să existe bunuri a căror

valoare să fie cel puțin în limita capitalului social, în raport de capitalul social se calculează

profitul societății și rezervele acesteia.

Ca o consecință a destinației sale capitalul social este intangibil, el neputând fi folosit pentru

plata dividendelor către asociați.

Părțile sociale reprezintă fracțiuni ale capitalului social al societății, asociații dobândesc în

schimbul aportului un număr de părți de interes, părți sociale sau acțiuni corespunzătoare

valorii aportului fiecăruia.

Potrivit art. 66 alin.2 din L. 31/1990 creditorilor asociaților li se recunoaște posibilitatea popririi

doar asupra părților ce li s-ar cuveni acestora prin lichidarea societății.

Bunurile aduse ca aport de către asociați, care constituie capitalul social al societății, și care

sunt cuprinse în activul social formează gajul general al creditorilor societății, ele putând fi

urmărite numai de acești creditori pentru executarea obligațiilor asumate de către societate,

fiind exclus concursul creditorilor asociaților pentru executarea obligațiilor asumate de aceștia

din urmă ca persoane fizice.

În acest sens , măsura dispusă de executorul judecătoresc privind instituirea popririi asupra

părților sociale a asociaților societății contestatoare în vederea executării unei datorii proprii

a asociaților vine în contradicție cu dispozițiile L 31/1990.

Pentru recuperarea unor datorii proprii a asociaților creditorii acestora au posibilitatea

urmăririi dividendelor încasate de către asociați și nicidecum a părților sociale pe care aceștia

le dețin în cadrul societății”.

JURISPRUDENȚĂ: Tribunalul Iași, prin DECIZIA CIVILĂ nr. 209 din 21.02.2005 a dispus, printre

altele că:

„Înființarea popririi asupra părților sociale deținute de debitor este inadmisibila.

Capitalul social al unei societăți comerciale este expresia valorica a totalității aporturilor

asociaților care participa la constituirea societății. În cadrul societăților cu răspundere limitată

acesta este divizat în anumite fracțiuni denumite părți sociale. Asociații dobândesc în schimbul

aportului un număr de părți sociale corespunzătoare valorii aportului fiecăruia. În limita

aportului, asociatul devine creditor al societății , cu toate consecințele care decurg de aici.

Potrivit dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 31/1990 „bunurile constituite ca aport în societate

devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registru”.

În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. 1 din aceeași lege, „pe durata societății creditorii

asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite

asociatului după bilanțul contabil , iar după dizolvarea societății asupra părții ce i s-ar cuveni

prin lichidare” , iar alin. 2 prevede situația în care creditorii pot totuși popri în timpul societății,


7

părțile ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare sau pot sechestra și vinde acțiunile debitorului

lor.

Dispozițiile art. 66 din Legea nr. 31/1990 nu lasă loc de interpretare , fiind clare în legătura cu

obiectul popririi . Pe durata societății, creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor

numai asupra părții din beneficii cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după

dizolvarea societății, asupra părții ce s-ar cuveni după lichidare.

Deci, poprirea se poate înființa asupra părților ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare si nu

asupra părților sociale pe care aceștia le dețin în societate.

Ca urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedura civila recursul promovat de

contestatori va fi admis , modificându-se în tot hotărârea atacată în sensul admiterii

contestației la executare si anularii formelor de executare efectuate asupra celor 19 părți

sociale pe care debitorul de deține la societatea contestatoare”.

Există în doctrină și opinii contrare9. Se invocă faptul că art. 66 ar reglementa în ambele

alineate „ipoteze similare aplicabile societăților, fără a face distincția intre ele, existând un

raport de coordonare”. Nu putem adera la această părere, tocmai pentru motivele expuse mai

sus.

Legea face distincție clară între executarea diferitelor tipuri de societăți, chiar dacă articolul

66 se află în capitolul numit dispoziții comune. Referindu-se la părți sociale, prevede ca

modalitate de executare poprirea, iar cu privire la acțiuni, sechestrul și vânzarea silită. Nu

putem pune semnul egal între noțiunea de acțiuni cea de părți sociale. Faptul că articolul 66

face este inclus în dispozițiile comune nu ne îndreptățește să îl interpretăm extensiv și forțat,

oferindu-i sensuri pe care nu le are. Legiuitorul a fost clar în exprimarea folosită, urmărind prin

distincția părți sociale/acțiuni să prevadă un regim diferit de executare silită pentru diferitele

tipuri de societăți.

În plus, Legea 31 conține și alte dispoziții din care reiese distincția părți sociale / acțiuni,

precum art. 11, care interzice ca părțile sociale să fie reprezentate prin titluri negociabile.

Acțiunile, în schimb, reprezintă prin ele însele titluri ce pot fi negociate. Este puțin probabil ca

legiuitorul să fi fost inconsecvent în exprimarea folosită și să nu distingă între noțiuni pe care

tocmai le diferențiase în primele articole ale acestei legi.

Dispozițiile Noului Cod de procedură civilă Art. 756 din NCPC, intitulat „Vânzarea titlurilor de valoare și a unor bunuri cu regim de

circulație special”, prevede la alin. (3) că „Vânzarea acțiunilor la societățile închise și a părților

sociale se face în mod amiabil, potrivit art. 753, iar în lipsă, de către executor, prin licitație

publică, dacă legea nu prevede un sistem special privind circulația acestora”. Referire la

vânzarea părților sociale face și alin. (4) care dispune că atunci când vânzarea „bunurilor

prevăzute la alin. (3) se face de către executor sau de către un agent specializat, acesta va

întocmi un caiet de sarcini care, în afara altor mențiuni prevăzute de lege, va cuprinde, sub

sancțiunea nulității vânzării, actul constitutiv al societății, numărul și felul acțiunilor sau

9 Marius Claici, Despre poprire și sechestru execuțional în legătură cu părțile sociale, www.juridice.ro.


8

părților sociale supuse vânzării, garanțiile constituite asupra lor, clauzele speciale privind

vânzarea sau cesiunea acestora și drepturile de preferință acordate asociaților, situația

financiară anuală pe ultimele două exerciții financiare, precum și orice documente necesare

pentru aprecierea consistenței și valorii drepturilor societare aferente acțiunilor sau părților

sociale scoase la vânzare.”.

Aceste prevederi pot duce la concluzia că părțile sociale pot fi vândute după ce asupra lor s-a

aplicat sechestru. Cu alte cuvinte, sunt contrazise dispozițiile Legii 31/1990, care interzic

urmărirea părților sociale, permițând doar înființarea popririi, și nu asupra părților sociale, ci

asupra părților rezultate după lichidare. Având în vedere că Legea 31/1990 rămâne legea

specială ce reglementează, printre altele, și regimul juridic al S.R.L.-ului (inclusiv a părților

sociale), nu putem face aplicarea normelor NCPC (norme procedurale cu caracter general), cu

ignorarea dispozițiilor speciale ce reglementează expres și specific aceeași materie. Cum

specialul primează generalului, rezolvarea acestui conflict de norme legale va favoriza

dispozițiile Legii 31/1990. În concluzie, nu putem accepta posibilitatea vânzării silite a părților

sociale ca fiind instituită de NCPC.

Unii autori și practicieni10 afirmă că acest articol se referă la cesiunea părților sociale cu

acordul celorlalți asociați (reprezentând 3/4 din capital). Nu suntem de această părere. Art.

756, deși poartă denumirea marginală „Vânzarea titlurilor de valoare și a unor bunuri cu regim

de circulație special”, el este inclus în subsecțiunea „2. Valorificarea bunurilor sechestrate” din

cadrul secțiunii a 2-a – „Procedura urmăririi mobiliare”. Aplicând o interpretare logică, și luând

în considerare așezarea normelor legale în ordinea respectivă și includerea art. 756 în

respectiva secțiune, este clar că acest articol nu se referă la o cesiune, ci la o vânzare de bunuri

sechestrate.

În doctrină11 s-a afirmat că această normă ar naște posibilitatea executării silite a părților

sociale cu acordul celorlalți asociați. Nu putem fi de acord nici cu această ipoteză, din mai

multe motive:

- Legea 31/1990 face referire la acordul asociaților doar in ceea ce privește cesiunea

părților sociale, nu vinderea silită a acestora, cele două ipoteze fiind distincte;

- Se invocă art. 1908 din NCC, articol ce reglementează societatea simplă, diferită de

S.R.L.;

- Însuși autorul, invocând art. 275 alin. (4) din L31/1990, articol ce interzice expres

reprezentarea părților sociale prin titluri negociabile, afirmă că vânzarea acestora la

licitație publică (în cazul în care nu se pot înstrăina amiabil) este sancționată de lege și

poate avea consecințe penale. Iată un alt aspect prin care normele NCPC contravin

Legii 31/1990: vânzarea părților sociale prin licitație publică de către executor ar

echivala cu acordarea de statut negociabil acestora, fapt interzis expres de lege;

- Dacă legiuitorul ar fi permis o procedură de executare silită prin acordul celorlalți

asociați, ar fi prevăzut-o expres, iar faptul că nu a făcut-o nu ne oferă nouă posibilitatea

10 Idem. 11 Petre Piperea, Despre (im)posibilitatea executării silite a părților sociale, http://www.juridice.ro/285695/despre-imposibilitatea-executarii-silite-a-partilor-sociale.html.


9

de a interpreta forțat unele norme doar pentru a o face posibilă, deoarece aceasta ar

însemna să adăugăm legii.

- Această concepție rămâne valabilă și pentru ipoteza S.R.L.-ului cu asociat persoană

juridică, întrucât este vorba de aceeași distincție între patrimoniul societății și cel al

asociatului, menținându-se și caracterul intuitu-personae al asocierii, iar legea nu face

nicio diferențiere de regim juridic.

3. Cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic Potrivit art. 13 din Legea 31/1990, „în cazul în care, într-o societate cu răspundere limitată,

părțile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic, are

drepturile și obligațiile ce revin, potrivit prezentei legi, adunării generale a asociaților”.

În cazul în care S.R.L.-ul are un singur asociat, dispare caracterul intuitu-personae al asocierii,

iar patrimoniul societății este parte a patrimoniului asociatului unic. Aparținând în

integralitatea sa unei singure persoane, patrimoniul social va putea fi urmărit de către

creditorii acesteia. Nu se aduce atingere intereselor vreunui alt asociat, pentru că, evident, nu

există alți asociați, iar aplicarea restricțiilor de la urmărirea silită a părților sociale impuse de

către Legea 31/1990 nu își mai găsește sensul, acele reguli fiind menite să protejeze interesele

celorlalți asociați.

Dacă s-ar accepta o abordare contrară, s-ar oferi asociatului unic posibilitatea comiterii de

abuzuri de drept. Orice persoană și-ar putea feri patrimoniul de creditori prin constituirea unei

societăți cu asociat unic și transferul bunurilor urmăribile în patrimoniul noii societăți. Aceasta

este și menirea art. 15 din Legea 31/1990, care prevede, pentru un mai bun control al activității

asociatului și al raporturilor sale cu societatea, că toate „contractele între societatea cu

răspundere limitată și persoana fizică sau persoana juridică, asociat unic al celei dintâi, se

încheie în formă scrisă, sub sancțiunea nulității absolute”.

Deși prevederi legale exprese nu există, având în vedere finalitatea dispozițiilor legale, aceea

de a proteja atât interesele asociaților, cât și pe cele ale creditorilor acestora, și asigurarea

cadrului legal pentru exercitarea acestor drepturi cu bună-credință, considerăm că

patrimoniul societății cu răspundere limitată cu asociat unic poate fi urmărit silit de către

creditorii asociatului.


10

4. Concluzii - Din autonomia patrimoniului societății, din puternicul caracter intuitu-personae al

S.R.L.-ului, din dreptul de agrement și din formalitățile ce trebuie îndeplinite în vederea

transmisiunii părților sociale reiese că acestea au un regim special, iar urmărirea silită

trebuie să fie supusă unui regim la fel de special;

- Legea 31/1990 a societăților comerciale nu permite urmărirea silită a părților sociale;

- Legea 31/1990 permite, pe timpul existenței societății, urmărirea beneficiului realizat

de asociat;

- Legea 31/1990 permite, după dizolvarea societății, urmărirea părților rezultate în urma

lichidării;

- Legea 31/1990 permite, pe timpul existenței societății, poprirea părților ce ar rezulta

după lichidare;

- În cazul S.R.L.-ului cu asociat unic, restricțiile prevăzute de Legea 31/1990 nu își mai au

sensul, acestui tip de asociere lipsindu-i caracterul intuitu-personae, iar patrimoniul

social e parte integrantă a patrimoniului unicului asociat debitor;

- Noul Cod de procedură civilă conține norme ce se referă la vânzarea părților sociale

sechestrate, venind astfel în contradicție cu normele Legii 31/1990, care prevede

posibilitatea înființării sechestrului asupra acțiunilor și nu asupra părților sociale. Cum

specialul primează generalului, vor avea prioritate normele Legii 31/1990.


11

BIBLIOGRAFIE

1. Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ediția a VIII-a, Editura Universul Juridic,

București, 2008.

2. St.D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societăților comerciale,

Comentariu pe articole, Ediția 4, Editura C.H. Beck, București, 2009.

3. Mircea N. Costin și Călin M. Costin, Dicționar de drept civil de la A la Z, ediția a II-a, Editura

Hamangiu, București, 2007.

4. Nicoleta Rodica Dominte, Organizarea și funcționarea societăților comerciale, Editura C.H.

Beck, București, 2008.

5. Dumitru A.P. Florescu, Paul Coman și alții, Executarea silită – Reglementare – Doctrină –

Jurisprudență, Ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2009

6. Vasile Nemeș, Drept comercial, Ediția a II-a, Editura Univers Juridic, București, 2012.

7. Petre Piperea, Despre (im)posibilitatea executării silite a părților sociale,

http://www.juridice.ro.

8. Marius Claici, Despre poprire și sechestru execuțional în legătură cu părțile sociale,

http://www.juridice.ro.

9. *** LEGEA 31/1990 A SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

10. *** NOUL COD CIVIL

11. *** NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ

http://www.juridice.ro/

Documents

Executarea Silită a Părților Sociale