Upload
atenaioana
View
363
Download
4
Embed Size (px)
Citation preview
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
Imaginaţi-vă un om foarte bogat care locuieşte într-o casă luxoasă, plină de mobilă şi tablouri de valoare. Fiindcă se teme de hoţi, angajează un paznic pentru a-i pazi casa. Dar neavând încredere în paznic, el îi dă nenumărate alarme false pentru a-l ţine în “priză“. După un timp, paznicul oboseşte şi devine irascibil, începe să-şi urască stăpânul şi devine agresiv. Când are loc cu adevărat o spargere, el nu mai recţionează, presupunând că este doar o altă alarmă falsă. Când stăpânul cel bogat apare, paznicul plin de frustrare şi mânie, îl atacă şi îl bate.
Aşa văd eu pericolele vaccinării. Nu ar fi oare mai bine să ne asigurăm că geamurile sunt bine închise, gardul reparat şi poarta încuiată? Aceasta este ceea ce face tratamentul constituţional şi, în opinia mea, este cel mai eficient mod de prevenţie.
Dr. Christian Kurz Austria
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
PRACTICA VACCINĂRII
PRIN PRISMA TEORIEI ŞI PRACTICII HOMEOPATICE
Ce ne spune homeopatia despre vaccinare? Dezbaterea asupra vaccinării datează de la prima
încercare din secolul al XVIII-lea de a mima imunitatea naturală. Având în vedere că există întrebări
serioase privind efectele medicale ale vaccinărilor moderne şi că părinţii caută tot mai frecvent
sprijinul medicilor homeopaţi, este important să ştim şi să înţelegem ceea ce teoria şi practica
homeopată ne spun privitor la această practică medicală – vaccinarea.
Homeopatia are o atitudine ambivalentă în privinţa vaccinării. Multe organizaţii homeopatice
evită să discute public această problemă şi ea nu apare în nici un curriculum ca un subiect aparte. Fără
îndoială că susţinerea puternică a instituţiilor medicale şi guvernamentale pentru vaccinare, în ciuda
îngrijorării crescânde chiar în sânul comunităţii de cercetare medicală face ca luarea unei poziţii
împotriva acestei politici medicale să fie riscantă. Cu toate acestea poziţia noastră nu trebuie să se
bazeze pe convenienţe, ci pe fapte clare medicale.
Scopul acestei lucrări nu este să prezinte dovezile pro sau contra vaccinării, ci mai degrabă să
expună ceea ce teoria şi practica homeopatiei din ultimii 200 de ani ne-au învăţat despre vaccinare.
Această lucrare explorează aceste probleme pornind de la scrierile mai multor distinşi homeopaţi, de la
detaliate observaţii clinice. Ceea ce rezultă este un consens asupra faptului că practica vaccinării nu
este congruentă cu principiile homeopatiei, chiar dacă este o aplicare nerafinată a legii similitudinii.
Evidenţele clinice sugerează că vaccinarea are consecinţe serioase pe termenn scurt şi lung atât
datorită efectului asupra miasmelor, cât şi datorită susceptibilităţii crescute la şocul vaccinării a
anumitor tipuri constituţionale. Dar o înţelegere completă a fenomenelor declanşate de vaccinare
continuă să ne scape. Funcţionarea sistemului imunitar rămâne un mister. Ceea ce nu ştim despre boală
şi prevenţie depăşeste cu mult ceea ce ştim. Datele, atât din surse alopatice cât şi homeopatice, aduc
dovezi că efectele vaccinării moderne, multiplă, aplicată maselor în copilăria timpurie sunt
semnificative.
Pentru medicii homeopaţii, următoarele constatări sunt inevitabile :
1. practica vaccinării nu respectă principiile homeopatice ale vindecării
2. vaccinarea are potenţialul de a resuscita slăbiciunii latente.
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
Justeţea politicii de vaccinare – nedovedită încă în literatura medicală
Problema eficienţei şi siguranţei vaccinărilor, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung sunt
departe de a fi rezolvate în comunitatea ştiinţifică. Dovezile care există sunt deschise interpretării.
Un cercetător, plecând de pe o poziţie pro-vaccinare, în urma unui studiu al literaturii de
specialitate a ajuns la concluzia că vaccinarea este ineficientă atât în eradicarea (scopul primar
declarat) cât şi în protejarea contra bolilor specifice şi că are consecinţe grave în bolile cronice, în
special în cancer şi boli autoimune: „în urma studierii literaturii vaste ce demonstrează ineficienţa şi
pericolul reprezentat de vaccinare, am ajuns la concluzia că solicitarea întreruperii tuturor programelor
de vaccinare este acum inevitabilă.” (Viera Scheibner, PhD., Vaccination:100 Years of Orthodox
Research shows that Vaccines Represent a Medical Assault on the Immune System, 1993).
Faptul că poziţia pro-vaccinare rămâne cea oficială nu este un indicator al corectitudinii sale, ci
doar încredinţează povara celor care vor contesta un status quo de peste 200 de ani. De-a lungul
timpului, povara evoluţiei a fost purtată de cei care au contestat paradigma vremurilor respective. Dat
fiind timpul îndelungat care se poate scurge între momentul vaccinării şi apariţia sechelelor, este dificil
de demonstrat relaţia cauză-efect, trebuie să aşteptăm strângerea evidenţelor epidemiologice odată cu
trecera timpului, aşa cumam aşteptat ani de zile evidenţele statistice care corelau fumatul cu cancerul
pulmonar.
Este interesant de menţionat cazul paraliziilor poliomielitice care au fost folosite ca argument în
susţinerea campaniei de vaccinare anti-polio în timpul epidemiei din 1949-1950 din Anglia, cazuri
despre care s-a demonstrat apoi, în anul 1950, că au fost provocate de administrarea anterioară de
toxoid pertussis şi/sau pertussis difteria. Această poliomielită provocată a fost descrisă şi în alte ţări în
urma introducerii vaccinării universale contra tetanosului şi tusei convulsive în anii 1940 (Scheibner).
Vaccinarea în timpul lui Hahnemann
În timpul lui Hahnemann, singura vaccinare cunoscută era cea anti-variolă. Infectarea cu puroi
din pustulele bolnavilor cu variolă era o practică străveche folosită în Orient. În Anglia a fost adusă ca
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
urmare a contactelor diplomatice cu Constantinopole. Utilizarea modernă în Occident începe cu Dr.
Edward Jenner, care a observat că mulgătoarele care se contaminau cu Vaccina vacilor făceau o formă
mai uşoară de variolă. Asta l-a determinat să infecteze oamenii cu puroi din pustulele de vaccină,
această practică răspândindu-se rapid în întreaga Europă în încercarea de stăvilire a epidemiilor de
variolă. Termenul de vaccinare derivă din latină, vacca însemnând vacă.
Cu această ocazie începe şi discuţia privind eficienţa vaccinării, unii susţinând că aceasta nu
făcea decăt să răspândească variola, alţii susţinând că, din contră, era singura măsură de protecţie
împotriva acestei înspăimântătoare boli. Efortul Dr. Jenner îi va inspira apoi pe alţii, cel mai cunoscut
fiind Pasteur, părintele teoriei şi terapiei moderne a vaccinării. Pasteur reprezenta ramura medicală
occidentală interesată de prevenţie, pornind de la teoria originii bacteriene a bolilor şi a formelor
biologice fixe. Corpul este văzut ca supus invaziei diverşilor agenţi patogeni din exterior, cu care
sistemul său imun trebuie să lupte şi să învingă . În acest proces corpul câştigă, cumva, imunitate
împotriva infecţiilor ulterioare.
Ideea de baza a vaccinării este de a oferi această mult dorită imunitate fără a risca întâlnirea cu
agentul patogen natural. Aceasta se realizează prin introducerea artificială a unei forme vii atenuate sau
a unei fracţiuni – presupus inofensive! - al acelui agent în organism. Imunitatea este echivalată cu
numărul de celule albe pregătite de atac la întâlnirea cu tulpina sălbatică. Totuşi, există cercetări care
pun la îndoială statutul de indicator real al imunităţii deţinut de celule albe. Studiile au evidenţiat
prezenţa unui titru crescut de anticorpi post-vaccinare la copii care au contactat boala, şi copii
nevaccinaţi, cu titru scăzut sau inexistent, care nu s-au îmbolnăvit. Aceste studii indică implicarea altor
părţi ale sistemului imun, inclusiv a sistemul respirator şi a tegumentului.
Hahnemann a scris puţin despre vaccinare, dar în Organon, din prima ediţie, scrie că practica
vaccinării era un exemplu al aplicării principiului similitudinii. Majoritatea comentariilor se referă la
valabilitatea în natură a principiului similitudinii, şi anume că două boli similare nu pot coexista în
aceeaşi persoană. În aforismul 46 afirmă:”...când boala vaccinală atinge maturitatea, datorită marii
similarităţi, micşorează homeopatic foarte mult variola ce survine şi o face mult mai blândă..”
Mai târziu, în ediţia a 6-a, adaugă următoarea notă: „acesta pare să fie motivul acestui
remarcabil fapt benefic, anume că de la răspândirea vaccinării jenneriene cu vaccină, variola umană nu
a mai apărut în epidemii sau cu virulenţa cu care apărea cu 40-50 de ani în urmă, când un oraş pierdea
cel puţin jumătate şi frecvent două treimi din copii omorâţi de această molimă îngrozitoare.”
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
În acelaşi aforism, Hahnemann vorbeşte despre erupţia dată de v. vaccina şi spune:”...
inocularea vaccinei, după ce a prins, vindecă perfect şi permanent, în manieră homeopatică, prin
similaritatea acestei miasme accesorii (vaccina) erupţiile cutanate analoage ale copiilor, frecvent cu
evoluţie îndelungată şi foarte deranjante...”.
Hahnemann pare să fi considerat că metoda jenneriană de vaccinare – scarificarea folosind v.
vaccina – era preventivă în epidemii şi curativă atunci când era folosită împotriva stărilor de boală
similare.
Este posibil ca vaccinarea să fi inspirat folosirea în homeopatie a produselor patologice în
formă diluată şi potenţată. Spre sfârşitul vieţii Hahnemann acceptă primul nosod testat de Hering,
cunoscut de noi ca Psorinum. În Bolile cronice găsim despre nosode: „..Spun utilizare homeopatică,
pentru că nu rămâne idem, chiar dacă substanţa preparată s-ar administra pacientului de la care a fost
prelevată, nu ar rămâne idem, pentru că nu i-ar fi utilă decât potenţată...dar dinamizarea sau potenţarea
o schimbă şi o modifică...astfel potenţată şi modificată, substanţa pruriginoasă (Psorin) atunci când
este luată nu mai este idem cu substanţa originală brută, ci numai cu simillimum. Pentru că între IDEM
şi SIMILLIMUM nu există intermediar...”
Hahnemann şi-a revizuit mai târziu poziţia, afirmând că folosirea nosodului din aceeiaşi
materie patologică nu este homeopatie, ci isopatie – principiul identităţii şi nu al similitudinii. Aceasta
nu l-a împiedicat pe Hering şi pe alţii să continue experimentarea nosodelor.
J. Compton Burnett şi Vaccinozele
Următoarea referire critică apare sub forma unei mici broşuri intitulate Vaccinosis a lui J.
Compton Burnett, homeopat englez din sec. 19. Aici se ridică, pentru prima dată în istoria literaturii
homeopatice de limbă engleză, problema că vaccinarea imprima o modificare (stare de boală) asupra
forţei vitale, pe care el a denumit-o „vaccinoză”. Face distincţie între aceasta şi bine-cunoscutele reacţii
imediate la vaccinare, cunoscute atunci sub denumirea de „vaccinia”. Burnett îşi baza teoria pe articole
apărute în revistele homeopatice din Germania. În timpul lui Burnett, vaccinare însemna folosirea v.
variolei atenuat sau al v. vaccina. El a promovat descoperirile homeopaţilor germani:Rummel,
Boenninghausen, Grauvogel, Kunkel, Goullon care au observat efectele secundare ale vaccinării anti-
variolă şi au descris utilizarea remediului Thuya în vindecarea lor. Îi acordă lui Boenninghausen
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
meritul de a fi fost primul care a observat homeopaticitatea Thuya – variolă, iar lui Kunkel şi Goullon
meritul de a fi utilizat această observaţie în tratamentul efectelor vaccinării.
Burnett este primul care atrage atenţia asupra pericolelor vaccinării şi a folosirii produselor
patologice în încercarea de prevenţie a unor boli grave. Acesta l-a criticat dur pe Koch pentru modul în
care a folosit bacilul tuberculozei. Koch a fost forţat să se exileze în Egipt, unde propune folosirea unei
potenţări homeopatice a germenului, sub denumirea de Tuberculinum.
Pentru Burnett, vaccinarea instala o stare de boală. Aceasta se datorează folosirii unui produs
patogenic, iar faptul că este administrat cu intenţie protectivă nu îi scade puterea de a produce boala.
Dacă vaccinarea are efect, acesta se datorează răspunsului dat de forţa vitală, ca urmare a stării de
slăbiciune latentă induse forţei vitale. Acestă slăbiciune este miasma sicotică descrisă de Hahnemann,
iar remediul său major împotriva sicozei şi a gonoreei era de asemeni Thuya.
Burnett vine cu afirmaţia radicală că reacţia imediată la vaccin, „vaccinia”, nu reprezintă de
fapt dovada că vaccinarea „a prins”. El argumentează că dacă forţa vitală recţionează puternic la
vaccinare, prin reacţii locale şi febră, atunci forţa vitală este suficient de puternică să se lupte şi cu
boala naturală. El susţine că dacă persoana nu răspunde bine la vaccinare, profilaxia „nu prinde”,
aceasta se întîmplă pentru că vaccinarea s-a implantat pe forţa vitală ca o stare de boală ce pune
serioase probleme şi care va evolua spre cronicizare, stare numită de el „vaccinoză”:
„persoana vaccinată este otrăvită de virusul vaccinal, ceea ce este denumit <a prinde> este, în
realitate, reacţia constituţională prin care organismul înlătură mai mult sau mai puţin virusul introdus.
Dacă nu <prinde> şi VIRUSUL A FOST ABSORBIT , <prinderea> devine un proces cronic – pareze,
nevralgii, cefalee, acnee...Cu cât <prinde> mai puţin, cu atât persoana respectivă este mai probabil să
sufere de vaccinoză cronică, de adevărata boală vaccinată în forma sa cronică, frecvent o nevralgie sau
o pareză.” (J. Compton Burnett, Vaccinosis)
Pentru Burnett, protecţia conferită de vaccinare nu poate exista decât prin creearea unei stări de
boală ce face ca forţa vitală să nu mai fie susceptibilă, aşa cum ar fi în stare normală, să răspundă
agentului patogen natural. Iar această „protecţie” se face la preţul unei afectări profunde a economiei
interne :
„persoana vaccinată este o persoană care suferă de vaccinoză...este starea sa de boală care îl
protejează de variolă...prin urmare trebuie să atrag atenţia asupra ceea ce eu consider a fi o realitate, şi
anume: de multe ori se insinuează adânc în constituţie fără a produce vreun simptom local.” (J.
Compton Burnett, Vaccinosis)
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
Burnett face şi alte observaţii privind practica vaccinării:
1. protecţia conferită de vaccinare are ca rezultat o scădere a morbidităţii dar nu modifică rata
mortalităţii, aceasta întrucât vaccinarea, reprezentând forma mai „uşoară” a bolii îi protezează
numai pe aceeia care prezentau o susceptibilitate redusă faţă de boala naturală şi nu îi
protejează cu adevărat pe cei care au o susceptibilitate ridicată.
2. protecţia oferită variază în timp şi în concordanţă cu doza, ceea ce înseamnă că epidemiile vor
apărea oricum cu regularitate.
3. vaccinarea, aşa cum este ea practicată de Jenner şi de Pasteur, folosind doze ponderale, se va
sfârşi cu un dezastru pentru că conferă doar protecţie temporară, nu individualizează doza şi pe
termen lung are consecinţe cronice. De asemenea, va creşte rata mortalităţii pentru că dacă pe
deasupra vaccinozei persoana face şi boala pe care vaccinarea dorea să o prevină, şansele ca el
să moară sunt mai mari decât dacă nu ar fi fost vaccinat.
4. singura metodă fără riscuri de a efectua homeoprofilaxie este folosind diluţii potenţate din
produsele patogene. El nu specifică, dar pare să sugereze că şi profilaxia homeopatică este
temporară şi redusă în timp de forţa vitală care reface starea de sănătate.
Perspective homeopatice asupra vaccinării în secolul 20
La începutul secolului 20 apar tratatele clasice ale lui Stuart Close şi Herbert A.Roberts care
conţin referiri clare despre vaccinare. Niciunul dintre ei nu abordează problema în detaliu, aplecându-
se mai mult asupra problemelor apărute în urma vaccinărilor şi observate în practica clinică. Close
argumentează contra vaccinării invocând modul de administrare . El nu intră în detalii ca Burnett, dar
mesajul său e clar: vaccinarea se bazează pe conceptul similitudinii, dar aplicarea sa este defectuoasă şi
periculoasă:
„homeopatia se opune metodelor de vaccinare şi de serum-terapie, chiar daca multi susţin că
multe din aceste metode se bazează pe principiul homeopatic. Acesta este adevărat în ceea ce priveşte
principiul care a stat la bază, dar metoda de aplicare a pricipiului reprezintă o violare a principiilor
naturale şi eficiente de administrare a medicamentelor şi produce leziuni severe organismului viu. S-a
demonstrat clinic şi experimental că asemenea metode nu sunt necesare, iar rezultatele cu care se
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
mândresc pot fi obţinute mai sigur, mai rapid prin administrarea medicamentelor homeopatice indicate
în doze sub-fiziologice, pe căile naturale ale organismului, decât prin introducerea forţată prin
intermediul unui ac hipodermic sau printr-un alt mod.” (Stuart Close, The Genius of
Homeopathy:Lectures and Essays on Homeopathic Philosophy).
Roberts adoptă vederile lui Hahnemann cu privire la utilizarea ţesutului bolnav ca fiind isopatie
şi nu homeopatie, astfel vaccinarea nu este un exemplu al principiului similitudinii în acţiune, ci al
legii identităţii sau a isopatiei. El consideră vaccinarea ca fiind periculoasă şi o incriminează în
patologia cancerului.
G. Vithoulkas, în The Science of Homeopathy, explică în detaliu de ce vaccinarea este un agent
patogen care produce un şoc ce afectează forţa vitală într-un mod asemănător cu o boală severă sau un
medicament alopat. Afirmă că vaccinarea nu este homeopatică întrucât nu este individualizată. El
propune o interpretare a celor trei moduri de reacţie posibile la vaccinare: uşoară, puternică, foarte
puternică. Reacţia uşoară sau lipsa de reacţie înseamnă că forţa vitală nu este suficient de puternică
pentru a rezista şocului. Reacţia puternică sugerează că forţa vitală este capabilă să depăşească şocul
vaccinării, dar atunci nu este „protejat” de vaccinare (această „protecţie” constă din supresia artificială
a susceptibilităţii naturale la un anumit agent patogen). Reacţia forte puternică înseamnă că există o
susceptibilitate crescută, dar forţa vitală nu este suficient de puternică pentru a depăşi şocul şi apar
leziuni severe.
Vithoulkas susţine că îmbolnăvirile în urma a vaccinării antivariolice observate de Burnett sunt
observate de homeopaţi în timpurile noastre ca urmare a vaccinărilor anti-rabie, anti-tetanos, anti-
gripale etc. El citează un caz în care o femeie care fusese tratată cu succes are o recădere în urma
vaccinării antivariolă şi nu mai răspunde la tratament până în momentul cînd administrarea unei doze
de nosod, Variolinum, îndepărtează blocajul instalat în urma vaccinării.
Faptul că miasma sicotică este predispusă şocului în urma vaccinării este cunoscut şi acceptat
încă din timpul lui Burnett. Astăzi, în practica homeopatică se recunoaşte că un pacient poate suferi
schimbări importante ale sănătăţii în urma vaccinării şi că el trebuie tratat pentru sindromul „n-a mai
fost bine de la vaccinare”.
O altă personalitate contemporană, Dr. Richard Moskowitz, trage următoarele concluzii:
„A susţine că un vaccin ne face <imuni> sau ne protejeajă de o boală acută este o inducere în
eroare extrem de periculoasă, este exact opusul adevărului, când de fapt nu face decât să împingă boala
în profunzime şi ne obligă să o adăpostim cronic, rezultatul fiind slăbirea progresivă a răspunsurilor şi
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
o tendinţă din ce în ce mai scăzută de a vindecare sau rezolvare spontană.” (The Case Against
Immunizations).
În ultimii ani au apărut 2 lucrări remarcabile: Imphen – das gescheft mit dem Angst, Dr. G.
Buchwald (medic alopat) din Germania care înregistrează şi analizează cazuri grave post-vaccinale din
sec. 19 până în prezent şi Vaccination, Social Violence and Criminality, a lui Harris Coulter, mare
istoric şi epistemolog al gândirii medicale, în care introduce conceptul de minimal brain lesions ca
posibilă reacţie postvaccinală. Este un studiu statistic asupra ratei handicapului cerebral minor corelat
cu rata violenţei şi criminalităţii din SUA la primele generaţii vaccinate în proporţie de masă.
Profilaxia în homeopatie
Prima menţiune scrisă a folosirii unui medicament homeopatic în scopul prevenirii unei boli
infecţioase specifice, metodă cunoscută sub numele de Homeoprofilaxie, datează din anul 1801. În acel
an, dr. Samuel Hahnemann scrie o lucrare intitulată Vindecarea şi Prevenţia Scarlatinei în care descrie
rezultatele obţinute prin tratarea bolnavilor de scarlatină cu Belladonna 30 şi cum a folosit acelaşi
remediu în scop profilactic pentru a preveni contaminarea altora. Remediul a fost ales datorită
similitudinii tabloului clinic al scarlatinei cu simptomele produse de administrarea Belladonnei la
oamenii sănătoşi. Aceast mod de aplicare a principiului similitudinii – fundamentul homeopatiei –
pentru a selecţiona remediile atât pentru tratamentul cât şi pentru prevenţia bolilor a fost folosit de
homeopaţi începând cu anul 1801. Lista homeopaţilor care au descris utilizarea remediilor în scop
profilactic este una a marilor maeştrii: Boenninghausen (1849 Brief Instructions for non-physicians
concerning the prophylaxis and treatment of asiatic cholera), Burnett (1884 Vaccinosis and its Cure
by Thuya; with Remarks on Homoeoprophylaxis), Kent (1900 Lectures on Homoeopathic Philosophy),
Close (1920 The Genius of Homoeopathy), Shepherd (1967 Homoeopathy in Epidemic Diseases),
Sankaran (1972), Speight (1982 Homoeopathy and Imunisation), Eizayaga (1991 Treatise on
Homoeopathic Medicine). Metoda a fost întâmpinată de opoziţie atât din partea confraţilor alopaţi,
care susţin că metoda nu funcţionează – acelaşi lucru îl susţin şi despre tratamentul homeopatic, cât şi
din partea homeopaţilor care susţin că filozofic este o utilizare inadecvată şi că această abordare trebuie
aplicată numai în cazul epidemiilor şi al situaţiilor acute.
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
Problema homeoprofilaxiei, adică aplicarea peventivă a principiului similitudinii este în general
ignorată de comunitatea homeopatică. Un foarte cunoscut susţinător al aplicării principiului
similitudinii în prevenţie Dr. Isaac Golden, homeopat australian, îşi prezintă experienţa în cartea
Vaccination? A Review of Risks and Alternatives.
Rudi Verspoor, într-o lucrare despre vaccinare, afirmă că în experienţa lui, copiii Sulphur,
Pulsatilla, Silicea şi, într-o măsură mai mică, Calcarea sunt cei mai predispuşi la infecţii cronice ale
tractului respirator superior, eczeme, astm şi diverse tulburări de personalitate în urma vaccinărilor.
Acelaşi lucru este valabil pentru adulţi cu aceste constituţii. Pulsatilla, Silicea sunt amândouă remedii
ale miasmei sicotice.
În concluzie, teoria şi practica homeopatică ne învaţă că actuala abordare a prevenţiei care
implică injectarea dozelor ponderale de material viral viu sau atenuat, însoţit de diverşi produşi
chimici, are consecinţe asupra sănătăţii nu numai pe termen scurt, dar mult mai important, are efecte pe
termen lung. Problema vaccinării este abordată din ce în ce mai serios în toate şcolile de homeopatie.
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
EFECTE ADVERSE ALE VACCINOPROFILAXIEI
Mulţi medici sunt îngrijoraţi de efectele pe care vaccinarea le are asupra stării de sănătate a
pacienţilor lor.
În practica homeopată de zi cu zi se cunosc obstacolele pe care le ridică vaccinarea în calea
însănătoşirii. Numeroase dovezi adunate de-a lungul timpului de savanţi, cercetători ai medicinii
convenţionale, evidenţiază foarte clar riscurile pe termen lung ale vaccinării.
Continuă să fie raportate multiple cazuri de complicaţii în urma vaccinării. Spre exemplu, în
literatură găsim următoarele efecte adverse induse de vaccinare, presupuse rare, după vaccinul MMR şi
polio:
- eritem local;
- febră;
- iritabilitate;
- oboseală;
- rash-uri generalizate (de tip urticarie generalizată);
- conjunctivită;
- artropatii;
- tremor periferic;
- tuse şi/sau coriză;
- meningită post-vaccinală (aseptică);
- sindrom Guillain-Barre;
- nevrită brahială;
- şoc anafilactic;
- scleroză multiplă;
- artrită cronică.
Leziunile permanente, precum consecinţele meningitei post-vaccinale, ca şi afecţiunile care
ameninţă viaţa, precum şocul anafilactic, sunt cele mai temute. Cele cu durată scurtă şi intensitate mai
redusă sunt uzual interpretate ca reacţia normală sistemului imun activ împotriva unei boli atenuate
(vaccinul) şi sunt, în consecinţă, considerate ca nesemnificative. Din datele statistice disponibile reiese
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
că “efectele adverse” ale bolilor reale sunt mult mai frecvente şi mai semnificative decât cele ale
vaccinărilor. De aceea, se trage următoarea concluzie: vaccinarea previne mai multe rele decât
produce, şi de aceea aduce un beneficiu considerabil societăţii.
Din punct de vedere legal, doar simptomele care apar într-o anumită perioadă limitată de timp
(câteva zile) după vaccinare, sugerand o legătură cauzală directă, sunt considerate ca fiind efecte
adverse ale vaccinării. Simptomele care se dezvoltă lent, intr-un interval semnificativ de timp, sunt
dificil de corelat cu momentul vaccinării, deoarece în acel interval pacientul a fost expus altor
nenumăraţi stimuli imunitari din mediul ambiant. Pentru că datele culese asupra acestor reacţii
intarziate sunt dificil şi uneori chiar imposibil de prelucrat statistic, acestea nu sunt prezentate şi
comunicate ca efecte adverse ale vaccinării, modificând semnificativ în acest mod adevărata prevalenţă
a manifestărilor adverse post-vaccinale. Spre exemplu, până în anul 1991 “doar” 1870 pacienţi
reclamaseră efecte adverse post-vaccinale în Germania. În anul 1992, numărul confirmat oficial de
efecte secundare postvaccinare a fost de 3407, ceea ce corespunde unei prevalenţe de 4,3 la 100.000 de
persoane şi o incidenţă de 0,21 la 100.000 de pacienţi. (Buchwald). Binenţeles că numărul plangerilor
este cu mult mai mare.
Strângerea de date referitoare la efectele adverse post-vaccinale care apar la o distanţă mare de
timp de la momentul vaccinării este foarte dificilă. Iar aceasta ar fi utilă doar dacă s-ar studia loturi de
pacienţi vaccinaţi în paralel cu loturi similare de pacienţi nevaccinaţi. Un asemenea studiu ridică multe
probleme etice şi medico-legale, în plus, este foarte dificil să găseşti un număr semnificativ de
persoane care să nu fi fost vaccinate.
O problemă importantă care se pune în analiza frecvenţei efectelor adverse post-vaccinale este
cea a atenţiei cu care acestea sunt monitorizate şi cât de frecvent se stabileşte corelaţia dintre reacţia
adversă şi vaccinare. În editorialul din J. Med. Microbiol. scrie: „rata meningitei post-vaccinale variază
în diferitele studii şi poate fi dependentă de cât de mult au încercat investigatorii să scoată în evidenţă
aceste cazuri”. Acest comentariu era pe marginea unui studiu despre vaccinarea MMR în Marea
Britanie. Autorii studiului arătau că riscul de meningită aseptică nu este, cum se estima anterior, de
0,4-10 la milion, ci mai degrabă 1-11 la 10.000. În timpul vaccinării în masă aceasta înseamnă un
număr şocant de mare de complicaţii, avand în vedere faptul că în această situaţie toată lumea, fără
excepţie, a intraă în contact cu virusul atenuat, nu doar un anumit procent cum se întamplă în boala
naturală.
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
Un exemplu foarte semnificativ este trecerea unui interval de 7 ani între introducerea în 1988 a
vaccinării MMR în Marea Britanie cu tulpina Urabe (produs care în Germania a fost vândut sub
numele Pluserix şi Rimparix până când a fost retras în 1992) până la demonstrarea riscul înalt implicat.
Se consideră că noua tulpină, Jeryl Lynn, produce mult puţin frecvent, dacă nu chiar deloc, meningită
aseptică –dar unele cazuri au fost deja raportate şi pentru această tulpină.
Reactivitatea sistemului imunitar
Este important să realizăm că reacţia sistemului imunitar la administrarea unui vaccin nu este
cunoscută decât parţial. Frecvent, s-a constatat că nivelurile anticorpilor nu sunt corelaţi cu imunitatea
la boală. Investigarea imunităţii celulare este tehnic mult mai dificilă şi s-a dovedit a fi extrem de
complexă.
Există câteva afirmaţii pe care le consider importante:
1. proprietăţile potenţial provocatoare de boală ale unui vaccin sunt necunoscute în termeni reali
(atâta vreme cât structura genomului nu este cunoscută);
2. nu se cunoaşte în detaliu reactivitatea sistemului imun al gazdei la vaccinul injectat;
3. interacţiunea dintre starea alterată a sistemului imunitar (după vaccinare) cu alte variabile
potenţiale nu este cunoscută.
Nu cunoaştem ce consecinţe pe termen lung pot rezulta de aici, deoarece studiile se
concentrează în primul rând asupra reacţiilor pe termen scurt ale vaccinurilor. Există totuşi o
serie de indicii ale unor reacţii adverse târzii.
Consecinţe târzii
Apariţia artralgiei a fost dovedită de primele studii asupra vaccinării antirubeolice. Pe baza
acestora, un purtător de cuvânt al Institutului de Medicină din Marea Britanie afirma: „comitetul
concluzionează că există o legătură cauzală între vaccinarea anti rubeolică cu tulpina RA 27/3 şi
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
incidenţa artritei cronice la femei.” În 1973, Thompson “raporta 11 cazuri de copii care au avut artrită
recurentă cu durata de cel puţin 36 luni după vaccinarea cu HPV77; au fost raportate şi cazuri de artrită
reactivă potenţial după vaccinarea cu tulpina RA 27/3.”
Artralgia şi afectările artritice apar frecvent în legătură cu afecţiunile pentru care sunt
responsabile reacţiile autoimune, exemplele sugestive fiind lupusul sistemic eritematos, sclerodermia,
sindromul Sharp, polimiozita sau artrita reumatoidă.
Este recomandat de aceea să se studieze legătura dintre activarea sistemului imun şi afecţiunile
auto-imune, deoarece numărul acestor maladii este în creştere pe măsură ce şi noi cunoaştem tot mai
multe despre patofiziologia lor: tiroidita Hashimoto, mixedemul primar, anemia pernicioasă, gastrita
atrofică autoimună, boala Addison, menopauza prematură, sindromul Goodpasture, miastenia gravis,
pemfigusul vulgar, sterilitatea masculină primară, oftalmia simpatică, scleroza multiplă, anemia
hemolitică autoimună, ciroza primară biliară, colita ulcerativă, sindromul Sjogren şi multe altele.
Cunoaştem faptul că imunizarea poate conduce la deteriorarea unei afecţiuni autoimune
preexistente. Simptomele cu care organismul se exprimă în aceste situaţii sunt un indicator al
slăbiciunii sistemului de reglare, probabil depăşite la un organism aparent sănătos, dar probabil
prezente în subsidiar (Coulter foloseşte termenul de „ouă crăpate”…). În general, este recomandat să
ne abţinem de la imunizarea cu vaccinuri vii în aceste situaţii – pacienţii cu afecţiuni auto-imune,
procese inflamatorii cronice. Aceştia vor fi vaccinaţi exclusiv în situaţia în care această manevră este
puternic indicată. Coulter subliniază şi că „nu este greu de înţeles de ce vaccinarea, legată de o
interferenţă considerabilă cu reglarea imunităţii, poate agrava progresia unei afecţiuni vasculitice.”
Se cunosc chiar efecte adverse directe; astfel, 10 din 1 milion de americani vaccinaţi au
dezvoltat encefalită autoimună postvaccinală şi nevrită periferică (sindrom Guillain-Barre) la 1-2
săptămâni după imunizarea cu virus atenuat influenza.
Una peste alta, a fost şi rămâne dificil de dovedit că imunizările sunt activ implicate în debutul bolilor
autoimune, deoarece aceste afecţiuni apar după o perioadă lungă de timp. În plus, studiile, în special
cele predictive, sunt în foarte mare măsură subiective şi greu de condus.
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
CONCLUZII
Din datele expuse, se pot sugera câteva concluzii:
1. vaccinarea modulează sistemul imun. Exact ce se petrece este încă imposibil de analizat prin
metodele ştiinţifice actuale.
2. în mod deosebit, consecinţele pe termen lung sunt necunoscute pentru că prezenţa lor este dificil de
demonstrat statistic.
3. aşa numitele leziuni minime şi consecinţele lor nu sunt incluse în studiile statistice ale efectelor
secundare ale vaccinării.
4. vaccinarea nu oferă protecţie totală
Întrebarea decisivă pe care ne-o punem fiecare este dacă beneficiile aşteptate pe termen scurt
întrec răul potenţial provocat pe termen lung. Cu toţii tindem să ne preocupăm numai cu ce se întâmplă
acum, bolile şi suferinţele care ne ameninţă acum sunt pentru noi mai importante decât posibilele
complicaţii din viitor. O encefalită rujeolică ne îngrozeşte mai mult decât durerea reumatică a unui
adult de 30-40 de ani. Dacă există totuşi o legătură între vaccinări şi bolile autoimune sau cancer, este
îndoielnic că analiza cost-beneficii aplicată astăzi mai rămâne valabilă. Având în vedere faptul că
tratamentul homeopatic şi homeoprofilaxia pot reduce semnificativ numărul sechelelor produse de
bolile copilăriei, practica vaccinării devine din ce în ce mai îndoielnică.
Cunoaşterea naturii bolilor cronice, aşa cum este ea descrisă de Hahnemann, este în măsură să
îl facă pe medicul homeopat foarte sceptic în legătură cu introducerea produselor patogene în corpul
uman. Confirmînd intuiţia lui Hahnemann, experienţa colectivă a marilor medici homeopaţi arată că
vaccinare este un obstacol în procesul vindecării şi că multe boli debutează în urma unei vaccinări. Mai
mult, bolile copilăriei sunt în general uşor de stăpânit, iar copiii nevaccinaţi au în general o evoluţie
mai puţin complicată comparativ cu copiii vaccinaţi.
VACCINOPROFILAXIA UN PUNCT DE VEDERE DIN PERSPECTIVA HOMEOPATICÃ
extras Lucrare de Diploma in Homeopatie - 2001, Dr. Atena Ioana ANTONESCU
Bibliografie
1. Beale, A.J., "Hazards of vaccine production," FEMS Microbiol. Let., 1992, 100; pages 469-474. 2. Boenninghausen, C, 1849, ‘Brief Instructions for non-physicians concerning the prophylaxis and
treatment of asiatic cholera’, Lesser Writings, Jain, 1986.3. Brandis, H., Medical Microbiology, 4. Buchwald, G., 1994, Impfen- Das Geschäft mit der Angst, EMU, Verlag. 5. Burnett, J 1884, Vaccinosis and its Cure by Thuja; with Remarks on Homoeoprophylaxis, repub. WHL
1992.6. Chakravarti, V.S. and Lingam, S., "Measles induced remission of psoriasis," Annals of Tropical
Paediatrics, 1986, 6; pages 293-294 7. Clare, D., "Families win support for vaccine compensation claim," B.M.J., Vol. 309, 24. Sept. 1994;
page 759. 8. Clarke, J.H., Practical Materia Medica, 9. Close, S 1920, The Genius of Homoeopathy, Jain 1991.10. Coulter, Harris L., A Shot in the Dark, 1991, 11. Coulter, Harris L., Homoeopathic Science & Modern Medicine, North Atlantic Books 198112. Coulter, Harris L., Minimal Brain Damage Syndrome, North Atlantic Books13. Eizayaga, F, 1991, Treatise on Homoeopathic Medicine, E Marecel, Buenos Aires.14. Elmiger, J., Rediscovering Real Medicine , Element Books 199815. Forsey, T., "Mumps vaccines-current status," J. Med. Microbiol., 1994; 41; 16. Golden, Isaac, Vaccination? A Review of Risks and Alternatives, 199317. Gustafson, T.L., "Measles outbreak in a fully immunized secondary-school population," New England
Journal of Medicine, 1987, 316(13); pages 771-774. 18. Hahnemann, Samuel, Chronic Diseases19. Hahnemann, Samuel, Organon of Medicine editia a 6-a20. Howson, C.P., "Chronic Arthritis after rubella vaccination," Clin. Inf. Dis., 15, 1992; 21. Howson, C.P., 1991, Adverse effects of Pertussis and Rubella Vaccines, National Academy Press,
Washington, D.C. 22. Ivan, Aurel; Azoicai, Doina, Vaccinologie, Ed. Polirom Iasi 199523. Kent, J.T., Lectures on Homoeopathic Philosophy, B.Jain Publishers 199524. Miller, E., "Risk of aseptic meningitis after measles, mumps and rubella vaccine in UK children,"
Lancet, 341, April 17, 1993; 25. Roitt, I.M., Immunologie, 199126. Shephard, D 1967, Homoeopathy in Epidemic Diseases, Health Science Press, 1981.27. Speight, L 1982, Homoeopathy and Immunisation, Health Science Press.28. Stratton, K.R., "Adverse events associated with childhood vaccines other than pertussis and rubella,"
J.A.M.A., May 25, 1994; 271, No. 20, 29. Suarez, J., "Prevalence of anti-mumps IgG antibodies in a pediatric population," Enferm. Infecc.
Microbiol. Clin., Mar. 1992, 10(3); pages 130-4. 30. Vithoulkas, G., The Science of Homoeopathy31. Wharton, M., "A large outbreak of Mumps in the postvaccine era," J. Infect. Dis., Dec. 1988, 158(6);
pages 1253-60. 32. Wyatt, H.V., "Vaccine associated poliomyelitis," Lancet, 343, March 5, 1994