ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE COMERT

TEZA DE LICENTA

FACTORI DE RISC IN TRANZACTIILE COMERCIALE

BUCURESTI 2010

1

CUPRINS

Capṣi Riscul în cadrul tranzacţiilor comerciale

1.1Conceptul de risc şi incertitudine1.2Clasificarea riscurilor1.3Clasificarea factorilor de risc

1.3.1 Factori macroeconomici1.3.2 Factori sectoriali1.3.3 Factori microeconomici

1.4 Importanţa factorilor de risc în managementul riscului

Cap II Riscul şi factorii de risc pe piaţa bancară

2.1 Conceptul de risc bancar

2.2 Clasificarea riscurilor bancare şi principalii factori de risc

Cap III Studiu de caz

Concluzii

Cap I

2

1.1 Conceptul de risc şi incertitudine

Creṣterea complexităţii relaŢiilor structurale ale întregului sistem economico-social, la care se adaugă dezvoltarea stiintei ṣi tehnologiei, au creat mutaŢii importante în modul de abordare a aspectelor teoretice ṣi practice ale noŢiunilor de risc ṣi incertitudine la nivel de firmă. Pe prim plan, s-au impus aspectele privind conŢinutul ṣi semnificaŢia practică a conceptelor de risc ṣi incertitudine în general, opiniile diferiţilor speciali ti în acest domeniu fiind extrem de diverse.

Astfel, riscul poate fi privit ca reprezentând incapacitatea unei firme de a se adapta la timp ṣi cu cel mai mic cost la modificările de mediu. Privit din acest punct de vedere, riscul care afectează activitatea unei firme are ca principală sursă instabilitatea climatului de afaceri (element exogen firmei) ṣi incapacitatea agentului economic de a contracara la timp ṣi fără costuri ridicate efectele generate de această evoluŢie continuă a mediului în care acŢionează. În acest sens, o activitate rentabilă în prezent poate deveni nerentabilă în viitor ca urmare a modificării nefavorabile a condiŢiilor de mediu. Rezultă, astfel, că riscul este o caracteristică permanentă a activităŢii unei firme, aceasta trebuind să implementeze mecanisme adecvate de gestionare a riscului, care să evidenŢieze rapid modificările apărute ṣimăsurile de intervenŢie.

În definiŢia dată de OCDE, se apreciază că “riscul este constituit din posibilitatea ca un fapt cu consecinŢe nedorite să se producă”. Această definiŢie are la bază eventualitatea ca un eveniment (anticipat cu o anumită probabilitate sau neprevăzut de decident) să se materializeze ṣi să afecteze negativ anumite aspecte ale activităŢii economice.

Standardele InternaŢionale de Contabilitate consideră că riscul reprezintă varietatea rezultatelor obŢinute. Ajustarea în funcŢie de risc poate implica creṣterea valorii la care este estimată o datorie. În evaluarea rezultatelor ṣi cheltuielilor afectate de condiŢii de incertitudine, trebuie aplicat principiul prudenŢei, pentru a nu supraevalua activele ṣi a subevalua datoriile. Totuṣi, elementele de incertitudine nu justifică constituirea unor provizioane excesive sau subevaluarea obligaŢiilor.

Analizând aceste definiŢii, se pot desprinde principalele caracteristici ale riscului:

a) riscul derivă din incertitudine; adoptarea deciziei are loc în prezent, iar punerea în practică ṣi rezultatele se vor produce în viitor. Incertitudinea provine din necunoaṣterea cu privire la care eveniment din cele identificate se va produce ṣi la ce moment, care vor fi efectele reale ṣi amplitudinea producerii acestora;

3

b) riscul implică ideea de pierdere potenŢială, indiferent de natură, generată de evoluŢia unui factor în sens contrar aṣteptărilor decidentului;

c) efectele riscului, odată produse, nu mai pot fi înlăturate;

d) riscul apare atât în procesul activităŢii economice, sociale, cât ṣi în afara acestuia, ca urmare a raporturilor dintre om ṣi natură;

e) asumarea riscului presupune o remunerare corespunzătoare a capitalului investit;

f) riscul reprezintă o incapacitate de adaptare a firmei la condiŢiile de mediu;

g) riscul este o măsură a vulnerabilităŢii firmei, a probabilităŢii de apariŢie a succesului sau eṣecului.

Cunoscând aceste trăsături specifice noŢiunii de risc, se poate acŢiona în direcŢia elaborării unor politici moderne de prevenire a riscului, de ocrotire împotriva riscului ṣi de înlăturare a efectelor sale.

Analizând lucrările stiintifice scrise în ultimele decenii referitoare la problematica riscului, se evidentiază o evolutie în aprecierea notiunilor de risc ṣi incertitudine, precum ṣi manifestarea a trei tendinte principale în acest domeniu:

- creṣterea într-un ritm fără precedent a situaŢiilor de risc ṣi incertitudine, cauzate de extinderea fenomenului de internaŢionalizare a activităŢilor, de externalizare a unei părŢi a acestora, de diversificare a instrumentelor financiare, crizele economice care capătă o amploare tot mai mare, cre terea competiŢiei etc.;

- extinderea preocupărilor economiṣtilor de a dezvolta cunoṣtinŢele ṣtiinŢifice în acest domeniu, prin apelarea la un număr mare de ramuri ale ṣtiinŢei (management, marketing, finanŢe, statistică etc.) ṣi prin identificarea, testarea ṣi implementarea de noi instrumente de evaluare, prevenire ṣi protecŢie împotriva riscului;

- amplificarea ṣi diversificarea consecinŢelor pe care implementarea instrumentelor ṣi tehnicilor de prevenire ṣi protecŢie împotriva riscului le generează asupra mediului economic, social, natural.

Cele trei tendinŢe menŢionate sunt interdependente, iar problematica riscului ṣi a incertitudinii la nivelul unui agent economic devine tot mai complexă, îmbogăŢindu-se cu noi sensuri. În permanenŢă, managerii trebuie să cunoască nivelul riscului fiecărui proiect de afaceri, precum ṣi dacă el este mai mare decât câ tigul potenŢial.

4

În acelaṣi timp, în condiŢiile economice ṣi sociale ale tranziŢiei la economia de piaŢă, stabilitatea ṣi siguranŢa agentului economic nu mai sunt dictate numai de acŢiunile proprii, ci de toŢi participanŢii la viaŢa economică. În acest sistem complex al interdependenŢelor se înscriu:

- întreprinderea, care acŢionează pentru obŢinerea unor rezultate care să permită acoperirea cheltuielilor efectuate ṣi înregistrarea de profit;

- sistemul financiar, care, în cazul apariŢiei riscului ṣi a instabilităŢii, alocă, în anumite condiŢii, fonduri băne ti pentru asigurarea continuităŢii procesului de producŢie;

- statul, prin intermediul subvenŢiilor acordate, dar ṣi al impozitelor ṣi taxelor percepute;

- consumatorii, care reprezintă clienŢii firmei.

AcŢiunile conṣtiente ṣi inconṣtiente efectuate de toŢi ace ti participanŢi la realizarea activităŢii firmei pot determina apariŢia unor efecte directe a teptate, corespunzătoare obiectivelor fixate, dar ṣi manifestarea unor efecte întâmplătoare, nedorite, pe care literatura de specialitate le define te ca fiind riscuri.

Problema raportului dintre incertitudine ṣi risc, ca, de altfel, ṣi aceea dintre certitudine ṣi incertitudine, nu are doar importanŢă teoretică, ci ṣi una practică deosebită. Aceasta din urma este pusă în evidenŢă mai ales în procesul de adoptare a deciziilor, deoarece fenomenele ṣi procesele care influenŢează activitatea unei firme se pot afla în diferite situaŢii de incertitudine sau de risc, ceea ce poate afecta rezultatele obŢinute. Din acest motiv, se impune cunoa terea diferenŢierilor dintre incertitudine ṣi risc, astfel încât agenŢii economici să-ṣi definească comportamentul faŢă de acestea.

Deṣi termenii “risc” ṣi “incertitudine” sunt folosiŢi, de multe ori, pentru a exprima unul ṣi acelaṣi lucru, există o diferenŢă clară între ei. Astfel, incertitudinea reprezintă faptul de a nu ti ceea ce urmează să se întâmple în viitor, iar riscul este modul în care se caracterizează cât de multă incertitudine există. Cu cât există mai multă incertitudine, cu atât riscul va fi mai pronunŢat ṣi invers. Riscul reprezintă, deci, o caracterizare a gradului de incertitudine.

EsenŢa riscului este dată de incapacitatea firmei de a prevedea cu exactitate evoluŢia viitoare a activităŢii desfăṣurate. Riscul reprezintă, astfel, acel factor de probabilitate ce poate fi asociat unui posibil rezultat atunci când factorul de decizie cunoaṣte toate efectele viitoare posibile ale deciziei luate.

5

Incertitudinea este situaŢia în care decidentul nu poate identifica toate sau chiar nici unul din evenimentele posibile a se produce ṣi nu poate estima probabilitatea producerii lor. Incertitudinea presupune anticiparea foarte vagă a unor elemente, astfel încât nu se poate face nici o previziune cu privire la ceea ce se va întâmpla. O situaŢie este incertă atunci când nu se cunosc suficient sau deloc evoluŢia ulterioară a evenimentelor ṣi probabilităŢile de apariŢie a acestora, ceea ce afectează procesul de adoptare a deciziei. În privinŢa riscului, se pot face estimări ale evenimentelor ce se pot produce ṣi se pot determina probabilităŢile apariŢiei lor.

Gradul de incertitudine al unei afaceri este dat de acele riscuri care nu pot fi identificate de o firmă la un moment dat, în timp ce gradul de risc este dat de riscurile identificate. Cu cât ponderea riscurilor neidentificate într-o anumită situaŢie este mai mare, cu atât evoluŢia activităŢii analizate este mai incertă. Chiar dacă decidentul cunoa te cea mai mare parte a riscurilor implicate în acŢiunile sale, este posibil ca incertitudinea să nu dispară în totalitate.

Incertitudinea poate avea un caracter subiectiv sau obiectiv. Caracterul subiectiv al incertitudinii provine din faptul că estimările cu privire la apariŢia unui anumit eveniment se bazează pe aprecierile ṣi percepŢiile decidentului, în funcŢie de informaŢiile de care acesta dispune în momentul respectiv ṣi de experienŢa dobândită în domeniul analizat. Incertitudinea obiectivă apare în situaŢia în care evenimentele identificate ṣi probabilităŢile de apariŢie sunt determinate pe baza unor date reale, referitoare la evoluŢiile anterioare, existând un consens în această privinŢă în rândul majorităŢii persoanelor implicate în procesul decizional.

Riscul trebuie privit ṣi prin prisma consecinŢelor sale, ceea ce necesită asumarea responsabilităŢii pentru materializarea sa. Astfel, riscul are efecte diverse, atât asupra unităŢii economice, cât ṣi asupra terŢilor.

Efectele riscului nu se manifestă numai pe plan intern, ci depăṣesc perimetrul firmei ṣi pot afecta ṣi clienŢii sau furnizorii acesteia. Pentru clienŢi, pierderile cele mai mari provin din calitatea necorespunzătoare a produselor achiziŢionate ṣi din nerespectarea termenelor de livrare, care le pot afecta grav desfă urarea activităŢii ṣi, mai departe, respectarea contractelor cu clienŢii lor. Pentru furnizori, riscurile provin din neîncasarea la timp a creanŢelor sau din intrarea firmei debitoare în starea de încetare a plăŢilor, precum ṣi din rezilierea contractului din diverse motive. Aceste efecte asupra terŢilor pot avea, mai departe, alte consecinŢe pentru întreprinderea în cauză, ṣi anume pierderi de imagine, care, spre deosebire de o pierdere financiară, sunt mai greu recuperat ṣi de comensurat.

6

Riscul este un concept complex, dificil de evaluat, ṣi cunoaṣte o serie de forme de manifestare. Indiferent de metodele folosite, el nu va putea fi eliminat în totalitate din activitatea unei firme, importantă fiind determinarea nivelului riscului pe care întreprinderea este dispusă să-l accepte. Nivelul acceptabil al riscului se referă la riscul maxim pe care un agent economic este dispus să ṣi-l asume, el fiind diferit în funcŢie de condiŢiile concrete ale fiecărei activităŢi economice ṣi de atitudinea faŢă de risc a decidentului.

1.2 Clasificarea riscurilor

Economia de piaŢă implică, prin legile după care se conduce, apariŢia unor riscuri ṣi incertitudini specifice, care, coroborate cu caracteristicile activităŢii fiecărui agent economic, pot determina apariŢia unor situaŢii ṣi stări conjuncturale nefavorabile. Necunoaṣterea riscurilor ce pot apărea, a factorilor de cauzalitate ṣi a măsurilor de intervenŢie în cazul materializării poate avea consecinŢe negative pentru firma în cauză, putând determina chiar falimentul ei. Din acest motiv, se impune clasificarea riscurilor, în scopul cunoaṣterii mecanismului de acŢiune al fiecăruia ṣi al implementării unor instrumente adecvate de protecŢie.

În literatura de specialitate consacrată problematicii riscului ce afectează activitatea agentului economic, există o multitudine de variante referitoare la clasificarea riscurilor.

După nivelul la care este localizat, riscul poate fi:

a) risc macroeconomic – este rezultatul evoluŢiei într-un anumit sens a condiŢiilor mediului de afaceri. Acesta este generat de acŢiunea conjugată a unui număr variat de factori de natură economică, politică sau socială, a căror evoluŢie în timp trebuie luată în considerare de către managementul firmei. Acest tip de riscuri poate fi cauzat de greve, convulsii sociale, războaie civile, schimbări de guverne, modificări de politică, recesiune economică, restricŢii de convertibilitate a monedei naŢionale în valută, de transfer al fondurilor în străinătate, inflaŢie, evoluŢia nefavorabilă a ratei dobânzii pe piaŢă, sistemul juridic etc. Riscurile macroeconomice pot fi clasificate în riscuri de Ţară, de transfer, suveran, financiar, de inflaŢie, operaŢional, de implantare ṣi juridic.

b) risc sectorial – este dat de caracteristicile sectorului în care firma îṣi desfăṣoară activitatea, fiind, mai departe, dependent de sistemul politic, de infrastructură, legislaŢie, cultură, concurenŢă etc.;

c) risc microeconomic (specific firmei) – este determinat de factori endogeni,

7

specifici fiecărei întreprinderi în parte. Acesta se poate clasifica, mai departe, după diverse criterii.

Riscul se poate caracteriza prin asocierea unei legi de probabilitate pentru apariŢia fiecărui rezultat scontat. Probabilitatea arată în ce măsură este posibilă producerea unui anumit eveniment în condiŢii determinate. Deci, pentru fiecare eveniment există o probabilitate de apariŢie. Atât probabilitatea, cât ṣi riscul pot fi apreciate subiectiv ṣi obiectiv.

Probabilitatea subiectivă apare când aprecierea riscului se face de către un singur individ ṣi reflectă mentalităŢile ṣi gradul de documentare ale persoanei respective. Probabilitatea obiectivă intervine când aprecierea riscului se face de către mai mulŢi indivizi, pe baza evidenŢei istorice a datelor statistice.

Astfel, după posibilitatea de interpretare a legii de probabilitate, riscurile se pot clasifica în:

a) riscuri subiective – depind de aprecierile subiective ale fiecărui individ, de informaŢia sa;

b) riscuri obiective – inerente oricărei activităŢi caracterizate printr-o anumită probabilitate de variaŢie a rezultatelor ṣi sunt independente de individ.

În funcŢie de posibilitatea de previziune, riscurile pot fi:a) riscuri previzibile – sunt provocate de factori ce pot fi prevăzuŢi înainte de

desfăṣurarea unei operaŢiuni sau activităŢi. Printre cauzele care provoacă acest tip de riscuri se numără decesele, maternitatea, bătrâneŢea, modificarea bruscă a temperaturii prin schimbarea anotimpurilor, fluctuaŢiile valutare în condiŢiile unei crize economice mondiale etc. Efectele acestor categorii de riscuri pot fi eliminate sau reduse prin adoptarea din timp a unor măsuri corespunzătoare.

b) riscuri imprevizibile – sunt provocate de factori imprevizibili, întâmplători, ce nu pot fi prevăzuŢi înainte de începerea derulării unei operaŢiuni. Ele pot fi provocate de secetă, inundaŢii ṣi alte calamităŢi naturale apărute în cadrul raporturilor dintre om ṣi natură, precum ṣi de evenimente fortuite în cadrul raporturilor dintre oameni, cum sunt războaie, greve, naŢionalizări, restricŢii valutare impuse de stat etc. În cazul acestor riscuri, se manifestă o tendinŢă de creṣtere a ponderii a lor, precum ṣi de majorare a costurilor

pentru eliminarea sau reducerea pagubelor provocate. După originea factorului care le generează, riscurile pot fi:

8

a) riscuri interne – sunt generate de factori care acŢionează în interiorul unei întreprinderi ṣi se referă la defecŢiuni ce pot apărea în funcŢionarea mijloacelor fixe, fraude provocate de angajaŢi, greve ale personalului, accidente de muncă provocate de nerespectarea normelor de protecŢie a muncii, penalităŢi plătite partenerilor de afaceri ca urmare a nerespectării contractelor din motive subiective etc.;

b) riscuri externe – sunt determinate de cauze localizate în afara întreprinderii ṣi care afectează activitatea firmei în cauză. Se referă la majorarea impozitelor de către stat, oscilaŢii ale cursului valutar, modificări nefavorabile ale dobânzii bancare, calamităŢi naturale, pierderi financiare provocate de partenerii de afaceri.

Din punctul de vedere al măsurilor pe care întreprinderea le poate adopta pentru a se proteja împotriva acestor riscuri, cele mai importante sunt riscurile interne, pentru acestea firma având posibilităŢi mai mare de intervenŢie. În privinŢa riscurilor externe, agentul economic dispune de căi reduse de acŢiune, mai important pentru el fiind identificarea acestor riscuri pentru a încerca reducerea consecinŢelor în cazul materializării lor.

După natura lor, riscurile se mai pot gupa astfel:a) riscuri sociale – sunt provocate de evenimente sociale previzibile sau

imprevizibile, precum boala, decesul, invaliditatea, reducerea nivelului de trai, ṣomajul, maternitatea etc. ProtecŢia împotriva acestor riscuri depinde, în mare măsură, de politica statului în domeniu, de nivelul de dezvoltare a economiei naŢionale, calitatea sistemului educaŢional. În general, se poate afirma că statele moderne acordă o importanŢă primordială ocrotirii individului împotriva riscurilor sociale, scopul fundamental al oricărui regim modern fiind acela de a proteja interesele indivizilor la nivel naŢional, în condiŢii de echitate ṣi dreptate socială.

b) riscuri naturale – provocate de calamităŢi naturale.

c) riscuri politice – sunt determinate de evenimente politice majore, precum războaie, greve, embargo, naŢionalizare, restricŢii de export.

Acoperirea riscurilor politice este greu de realizat sau chiar imposibilă, având în vedere consecinŢele grave ale acestor tipuri de riscuri, declanṣate de interesele majore ale statului, care, în asemenea situaŢii, se opun intereselor individului sau întreprinderilor. Riscul politic este inerent activităŢii unui agent economic, indiferent de Ţara unde acŢionează; el nu poate fi evitat, poate fi doar luat în considerare ṣi estimat.

9

PosibilităŢile de atenuare sau de compensare a pagubelor în acest caz depind exclusiv de poziŢia ṣi atitudinea autorităŢilor statale.

d) riscuri economice – sunt cele mai numeroase ṣi se pot clasifica, la rândul lor, după o multitudine de alte criterii. Dată fiind varietatea acestor tipuri de riscuri, ṣi formele de prevenire sau atenuare a prejudiciilor provocate sunt numeroase.

Riscurile care afectează activitatea unui agent economic se pot clasifica ṣi după alte criterii. O întreprindere se confruntă cu toate aceste categorii de riscuri, însă cel mai frecvent întâlnite sunt riscurile economice. Acestea sunt cele mai importante pentru o companie ṣi prin prisma faptului că un manager are posibilităŢi mai multe de intervenŢie pentru prevenirea sau eliminarea lor. Din acest motiv, se impune acordarea unei atenŢii sporite acestei categorii de riscuri, astfel încât managementul unei firme să le identifice mai uṣor ṣi să adopte măsuri care să contracareze efectele evenimentelor nedorite.

După natura lui, riscul economic poate fi:

- risc pur, accidental, asigurabil. Împotriva acestui risc, agenŢii economici se pot asigura, cu un anumit cost.

- risc speculativ, în care agenŢii economici au atât posibilitatea de a pierde, cât ṣi de a câṣtiga.

În funcŢie de profilul, dimensiunile ṣi aria de activitate, însăṣi structura organizatorică a firmei poate fi sursă de risc pentru aceasta. Prin analiza funcŢiilor fiecărei componente a structurii organizatorice, se poate stabili coeficientul de risc aferent, natura riscurilor ṣi modul de intervenŢie.

În scopul cunoaṣterii riscurilor provocate de propria structură organizatorică, activitatea firmei se poate diviza pe următoarele faze: cercetare-dezvoltare, aprovizionare, producŢie ṣi vânzare. În faza de cercetare-dezvoltare, riscurile speculative pot fi determinate de protecŢia gre ită a unui brevet, efectuarea de investiŢii neproductive sau obŢinerea de produse fără cerere asigurată pe piaŢă; în etapa de aprovizionare, surse de risc pot fi condiŢiile de achiziŢie ṣi cursul valutar al monedei naŢionale, în faza de producŢie prezenŢa unor rebuturi, funcŢionarea necorespunzătoare a mijloacelor fixe, întreruperi nejustificate ale fluxului tehnologic, iar în faza de vânzare obŢinerea unor preŢuri de vânzare sub nivelul pieŢei sau rezilierea unor contracte de vânzare.

ṣi în cazul riscurilor pure se pot identifica unele surse interne care pot afecta grav desfăṣurarea activităŢii unei firme, precum incendiile, exploziile, scurgeri de informaŢii,

10

fraude, accidente etc.Din punct de vedere funcŢional, riscul poate fi clasificat astfel:

a) riscul de exploatare – arată variaŢia rezultatului de exploatare la modificarea condiŢiilor de exploatare;

b) riscul financiar – reflectă variaŢia rezultatului la modificarea condiŢiilor de finanŢare a activităŢii firmei;

c) riscul de faliment sau de insolvabilitate – este riscul ca întreprinderea

să nu poată achita la scadenŢă datoriile faŢă de furnizori, bugetul statului, bănci etc.

Riscul de exploatare, numit ṣi risc economic, se referă la variabilitatea sau nesiguranŢa obŢinerii unui anumit rezultat de exploatare. El exprimă incapacitatea firmei de a se adapta la timp ṣi cu cele mai mici costuri la variaŢiile mediului economico-social ṣi reflectă variabilitatea rezultatului economic sau a cash flow-ului de exploatare în funcŢie de condiŢiile de exploatare.

Riscul financiar exprimă variabilitatea indicatorilor de rezultate ca urmare a modificării structurii financiare a întreprinderii.

Riscul financiar este asociat modului de finanŢare a activităŢii firmei. Dacă o întreprindere apelează la împrumuturi, ea îṣi asumă o obligaŢie financiară fixă,reprezentată de cheltuielile financiare cu dobânzile, ceea ce face ca îndatorarea, prin mărimea ṣi costurile ei, să determine modificarea rezultatelor obŢinute ṣi a riscului financiar. Dacă, în schimb, finanŢarea activităŢii se realizează numai pe seama resurselor interne, cum sunt profitul reinvestit ṣi majorările de capital social prin noi aporturi ale acŢionarilor, aceasta nu presupune asumarea unor obligaŢii de plată rigide. Cu cât obligaŢiile cu costuri fixe (credite bancare, leasing) au o pondere mai ridicată în cadrul surselor financiare, cu atât riscul financiar este mai ridicat.

Riscul de faliment se manifestă în cazul în care întreprinderea nu poate achita la scadenŢă plăŢile faŢă de creditorii săi.

În activitatea practică, firmele se pot confrunta cu dificultăŢi de plată, care pot fi temporare sau permanente. În cazul existenŢei unor dificultăŢi permanente de plată a obligaŢiilor faŢă de terŢi, se poate vorbi de o deteriorare a situaŢiei financiare a firmei, cu consecinŢe negative asupra solvabilităŢii acesteia. Factorii care conduc o afacere la faliment variază. MulŢi economiṣti atribuie acest fenomen ratelor ridicate ale dobânzii, recesiunii economice sau datoriilor mari faŢă de creditori. Totodată, specificul activităŢii ṣi reglementările juridice pot contribui la dificultăŢile financiare ale unei companii. Studiile

11

efectuate au arătat că firmele mici, private ṣi cele nou înfiinŢate sunt mai vulnerabile decât cele mari ṣi cu experienŢă pe piaŢă.

Dintre riscurile enunŢate anterior, riscurile de exploatare sunt cele mai cuprinzătoare ṣi se pot clasifica astfel:

1) riscul de organizare ṣi conducere – provine dintr-o structură organizatorică deficitară a firmei, în cadrul căreia anumite compartimente funcŢionale importante sunt inexistente. Acest risc se poate diviza, mai departe, în:

- riscul de recrutare a personalului - riscul de dotare tehnico-materială ṣi financiară - riscul de management (de conducere)

2) riscul de investiŢii - poate rezulta din inutilitatea, utilitatea parŢială sau ineficienŢa economică a unei investiŢii ṣi are efecte negative grave, uneori imprevizibile, cu consecinŢe ireparabile asupra activităŢii firmei.

3) riscul de aprovizionare – este riscul de a nu putea aproviziona continuu procesul de producŢie cu materii prime, materiale, combustibil, energie.

4) riscul de fabricaŢie – orice proces de fabricaŢie implică o serie de riscuri, ce pot fi cauzate de o multitudine de factori tehnici, economici, sociali, naturali. În această categorie de riscuri se înscriu: modificarea la intervale scurte de timp a parametrilor tehnici ai sortimentelor, ca urmare a apariŢiei unor produse concurente noi pe piaŢă; rebuturi determinate de materiale necorespunzătoare sau de forŢa de muncă insuficient calificată; defecŢiuni tehnice ale utilajelor, care determină întreruperea procesului de fabricaŢie.

5) riscul de depozitare – este legat de modul în care sunt asigurate spaŢiile de depozitare a produselor ṣi mărfurilor, de dimensiunile ṣi caracteristicile tehnico-funcŢionale ale acestora, de modul cum sunt amplasate ṣi administrate aceste spaŢii.

6) riscul de desfacere – este riscul de apariŢie a pierderilor în urma relaŢiilor cu clienŢii sau ca urmare a modificării condiŢiilor pieŢei. Riscul de desfacere mai este denumit ṣi risc comercial, fiind identificat, la modul general, cu riscul care apare în procesul realizării bunurilor ṣi serviciilor.

7) riscul valutar – este generat de fenomene ṣi procese specifice pieŢei valutare, precum devalorizare, revalorizare, reglementările privind transferurile valutare ṣi convertibilitatea, care au consecinŢe deosebite asupra situaŢiei economico-

12

financiare a unei firme. 8) riscul creditului – provine fie din incertitudinea creditorului cu privire la încasarea

creanŢelor ca urmare a lipsei de bonitate a debitorului, fie din incertitudinea debitorului cu privire la posibilitatea achitării la timp a datoriei, datorată nerealizării veniturilor programate.

9) riscul de muncă – se manifestă în forme diferite, în funcŢie de cauzele generatoare, ṣi afectează locurile de muncă sau nivelul salarizării forŢei de muncă.

10) riscul de publicitate comercială – poate proveni fie din lipsa de publicitate, fie din publicitatea deformată.

11) riscul în contracte economice – este riscul de cre tere a preŢului pe piaŢă, în timp ce întreprinderea trebuie să livreze produsele la preŢuri inferioare, fixate prin contracte semnate anterior, sau riscul de deteriorare a preŢului datorită fluctuaŢiilor valutare.

12) riscul licitaŢiilor – se referă la pagubele pe care le pot avea fie firma organizatoare a licitaŢiei, fie firma participantă.

13) riscul tehnologic – se referă la pierderile pe care le poate suporta întreprinderea datorită neimplementării celor mai noi tehnici ṣi tehnologii. riscul de transport – se referă la pierderile materiale sau financiare pe care întreprinderea le poate suporta ca urmare a efectuării transportului materiilor prime, materialelor, produselor, mărfurilor în condiŢii improprii sau cu întârziere.

14) riscul ratei inflaŢiei – inflaŢia afectează rentabilitatea unei firme, din acest motiv întreprinderea trebuie să Ţină seama de deprecierea monetară în încheierea contractelor ṣi în întocmirea situaŢiilor financiare.

Standardele InternaŢionale de Contabilitate abordează problematica riscului în IAS 32, intitulat “Instrumente financiare: prezentare ṣi descriere”, care se referă la instrumentele financiare utilizate de către firmă ṣi la riscurile financiare aferente tranzacŢiilor efectuate cu acestea. În acest sens, IAS 32 define te următoarele categorii de riscuri:

1) riscul de preŢ – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să varieze în timp ṣi poate îmbrăca mai multe forme, respectiv:

c) riscul valutar – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să

13

fluctueze în timp datorită modificării cursului valutar;

d) riscul ratei dobânzii – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să se modifice ca urmare a variaŢiei ratei dobânzii bancare;

e) riscul de piaŢă – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să varieze datorită modificării preŢurilor titlurilor de pe piaŢă, indiferent de cauzele acestor schimbări.

2) riscul de credit – este riscul ca una din părŢile implicate de instrumentul financiar să nu-ṣi execute obligaŢia asumată, cauzând celeilalte părŢi o pierdere financiară;

3) riscul de lichiditate – se referă la imposibilitatea de vinde rapid pe piaŢă un activ financiar la o valoare apropiată de cea reală sau justă. Se mai nume te ṣi risc de finanŢare, întrucât firma poate avea dificultăŢi în procurarea fondurilor necesare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate.

4) riscul fluxului de numerar – este riscul ca valoarea fluxurilor viitoare de numerar generate de un instrument financiar să fluctueze.

Alături de criteriile prezentate anterior, mai pot exista ṣi alte criterii de clasificare a riscurilor, pe care managerii unei întreprinderi le pot lua în considerare, în funcŢie de riscurile care sunt estimate să apară în activitatea lor.

Se reŢine, însă, că în viaŢa unui agent economic orice risc este posibil să apară atunci când conjunctura îl favorizează. El nu va putea fi eliminat în totalitate din activitatea economică a unei firme. Important pentru agentul economic este să determine nivelul de risc pe care este dispus să i-l asume în condiŢiile obŢinerii unui anumit nivel al profitului ṣi să adopte măsuri de atenuare a pierderilor în cazul materializării acestuia.

1.3. Clasificarea factorilor de risc

Factorii de risc sunt forŢele motrice care, în anumite condiŢii, pot conduce la producerea unor evenimente generatoare de pierderi pentru agenŢii economici. Factorii de risc pot fi clasificaŢi după mai multe criterii, astfel:

1) în funcŢie de locul acŢiunii:

a) factori externi – sunt factori legaŢi de caracteristicile economiei naŢionale sau ale sectorului de activitate în care activează firma, de sistemul politic sau social al Ţării. Ei nu pot fi influenŢaŢi de către manageri ṣi afectează în acelaṣi mod toate întreprinderile.

14

b) factori interni – sunt legaŢi de caracteristicile intrinseci ale fiecărui agent economic.

2) după natură:a) factori economici; b) factori sociali;

c) factori politici.

3) după posibilitatea de previzionare:a) factori previzibili (cerŢi sau determinabili); b) factori imprevizibili (incerŢi sau aleatori);

4) în funcŢie de efortul propriu al firmei: a) factori dependenŢi de efortul propriu; b) factori independenŢi de efortul propriu.

5) după nivelul la care acŢionează: a) factori macroeconomici; b) factori sectoriali; c) factori microeconomici.

Cei mai mulŢi dintre factorii de risc care acŢionează la nivelul unei entităŢi economice nu depind de efortul propriu al managementului, ci, în cea mai mare măsură, sunt sub controlul administraŢiei centrale. De asemenea, majoritatea acestor factori are caracter conjunctural ṣi acŢionează din afara întreprinderii.

Dintre informaŢiile folosite de către agenŢii economici, cele care privesc factorii de risc au o importanŢă deosebită. Cu cât ace ti factori sunt mai bine cunoscuŢi de către decidenŢi, cu atât riscul afacerii va fi mai redus. Practic, calitatea informaŢiilor influenŢează decisiv calitatea analizei riscului. În procesul decizional, managerii se confruntă, însă, cu o serie de probleme legate de disponibilitatea acestor informaŢii, calitatea lor, promptitudinea obŢinerii, actualitatea, exactitatea, costul etc.

DificultăŢile procurării de informaŢii pertinente provin, în primul rând, din diversitatea ṣi complexitatea elementelor componente ale mediului de afaceri, printre care pot fi amintite:

- numărul mare de agenŢi economici care activează pe piaŢă;

15

- cadrul legal-instituŢional complex sau birocratic;

- mediul economico-social;

- politica economică, financiară ṣi socială a guvernului.

În al doilea rând, aceste elemente nu sunt constante în timp, ci se află într-o continuă evoluŢie ṣi schimbare, conducând la cre terea situaŢiilor de risc ṣi incertitudine. Pentru a atenua această instabilitate a mediului, este important ca firmele să dispună ṣi să utilizeze un număr cât mai mare de informaŢii pertinente.

Totodată, trebuie remarcată necesitatea procurării unor informaŢii de calitate. Calitatea informaŢiilor depinde de profesionalismul personalului din compartimentele de analiză ale întreprinderii, de existenŢa unor instituŢii publice, a cabinetelor de consultanŢă, a băncilor, care pot furniza informaŢii pertinente sub formă de studii, rapoarte, informări etc.

Veridicitatea informaŢiei poate avea de suferit dacă nu sunt utilizate căile adecvate de transmitere. De multe ori, aceste căi sunt întâmplătoare ṣi complexe, implicând riscul distorsionării informaŢiei ca urmare a acŢiunii subiective a culegătorilor de informaŢii ṣi a celor care le transmit sau le utilizează. PertinenŢa informaŢiei depinde ṣi de cultura de afaceri dintr-o anumită Ţară. De regulă, se obŢin mai uṣor date veridice într-un stat cu o cultură superioară decât în unul aflat în situaŢia opusă.

O altă problemă se referă la gestionarea volumului de informaŢii, privită în sensul accesului cât mai rapid la informaŢii pertinente. Aceste informaŢii riscă să fie incluse într-un volum mare de informaŢii în continuă creṣtere ṣi să nu li se mai acorde importanŢa necesară. Pentru evitarea acestei probleme, se pot utiliza sisteme informatice performante de gestiune a informaŢiilor.

InformaŢiile, cât mai numeroase ṣi mai detaliate, sunt absolut necesare în analiza riscului. Există, însă, o diferenŢă evidentă între informaŢiile de care o firmă are nevoie ṣi cele pe care le poate culege ṣi utiliza. Costul informaŢiilor diferă de la o sursă la alta, cele mai ieftine fiind cele obŢinute din sursele publicate. La costul informaŢiilor se adaugă timpul ṣi resursele umane implicate în culegerea ṣi prelucrarea lor. Utilizarea unei game variate de proceduri ṣi mijloace de tratare a informaŢiilor reduce semnificativ timpul de reacŢie a firmei la schimbările de mediu.

În condiŢiile în care la baza deciziilor economice stă o bază informaŢională tot mai

16

largă, verificarea ṣi validarea informaŢiei sunt condiŢii indispensabile pentru reducerea incertitudinii ṣi pentru adoptarea unor decizii eficiente. InformaŢiile corecte ṣi complete contribuie la realizarea unei analize de calitate a riscului ṣi oferă, astfel, managerului posibilitatea de a fundamenta cât mai bine strategia de dezvoltare a firmei. AcŢionând într-un mediu dinamic, informaŢiile numeroase, limitele acestora, costul, riscul, câ tigurile potenŢiale devin o provocare adresată managerilor firmei.

1.3.1. Factorii macroeconomici

Sunt factori externi ṣi au o importanŢă covâr itoare asupra nivelului de risc al unei firme, luarea în considerare a acestora în mecanismul decizional necesitând o bună înŢelegere de către decident a mediului economic general, a vulnerabilităŢilor economiei naŢionale, a relaŢiilor structurale ale acesteia, a calităŢii sistemului politic ṣi instituŢional al statului. Factorii externi se pot grupa, după natura lor, în factori economici, sociali ṣi politici.

a) Factorii economici

Cuprind patru grupe principale: a1) starea economiei naŢionale; a2) dimensiunea pieŢei interne; a3) situaŢia financiară internă; a4) factorii geografici.

Materializarea factorilor economici duce la apariŢia evenimentelor de natură economică, acestea putând afecta grav rezultatele întreprinderii. Printre cele mai importante evenimente economice ce pot influenŢa negativ activitatea firmei se numără scăderea economică sau diminuarea cre terii economice, cre terea rapidă a costurilor de producŢie ca urmare a ratei ridicate a inflaŢiei sau a importurilor masive de produse energetice, combustibili etc., apariŢia deficitelor comerciale sau bugetare, a dezechilibrelor balanŢei de plăŢi, diminuarea venitului naŢional etc. Toate acestea determină deteriorarea climatului general de afaceri ṣi restrâng oportunităŢile de afaceri ale întreprinderilor.

b) Factorii sociali

Se referă la structura socială, diferenŢele între nevoi ṣi aspiraŢii, valorile spirituale ale populaŢiei, tradiŢiile acesteia. Ei se pot grupa în următoarele categorii:

b1) forŢa de muncă ṣi ocuparea;b2) populaŢia ṣi veniturile;

17

b3) cultura.

Cele mai importante evenimente sociale care pot conduce la materializarea riscului sunt conflictele interetnice sau de natură religioasă, greve, revolte ṣi demonstraŢii împotriva regimului politic, conflicte ale personalului cu conducerea firmei. Cu cât gradul de cultură, civilizaŢie, educaŢie ṣi de dezvoltare al unei naŢiuni este mai ridicat, cu atât probabilitatea producerii unor astfel de evenimente este mai mică. La nivel de firmă, cele mai multe evenimente de natură socială care pot provoca pierderi provin din insuficienta motivare a personalului, atitudinea ostilă a salariaŢilor faŢă de manageri sau faŢă de schimbare, gradul scăzut de calificare.

c) Factorii politici

Urmăresc calitatea liderilor politici ṣi a partidelor politice, puterea relativă a guvernului ṣi eficienŢa instituŢiilor statului. Se pot grupa în două mari categorii:

c1) mediul politic;c2) mediul legal-instituŢional.Factorii politici de risc, atunci când se manifestă, provoacă pierderi mult mai mari

decât evenimentele economice, mergând până la falimentul firmei sau naŢionalizarea bunurilor acesteia. Cele mai importante evenimente de natură politică sunt războaiele, actele teroriste, conflictele regionale, revoltele. Toate aceste evenimente sunt determinate, de cele mai multe ori, de acŢiunea conjugată a factorilor politici ṣi a celor sociali ṣi au un impact major, în primul rând, asupra economiei naŢionale, apoi se repercutează asupra activităŢii fiecărei firme. ConsecinŢele unor astfel de evenimente sunt controlate ṣi eliminate cu mare dificultate de către puterea politică.

Cea mai mare parte a informaŢiilor referitoare la componenta socio-politică a riscului este destul de greu de evaluat ṣi interpretat. În acelaṣi timp, riscul activităŢii unui agent economic mai este influenŢat ṣi de alŢi factori socio-politici externi, precum aderarea la tratatele ṣi convenŢiile internaŢionale, gradul de acces la resurse financiare externe, conflictele regionale. ṣi în cazul acestor factori există o mare dificultate legată de obŢinerea informaŢiilor necesare, de cuantificarea ṣi aprecierea lor obiectivă.

1.3.2. Factorii sectoriali

Sunt factori externi ṣi influenŢează în mod considerabil rezultatele activităŢii oricărei întreprinderi. Se referă, în general, la piaŢa pe care activează o firmă ṣi cuprinde următorii factori mai importanŢi:

18

a. furnizorii;

b. clienŢii;

c. concurenŢii.

a. Principalul obiectiv al activităŢii de aprovizionare se concretizează în asigurarea completă a resurselor materiale corespunzătoare cantitativ ṣi calitativ cu necesităŢile firmei, la locul ṣi termenele solicitate. În aceste condiŢii, contractele de aprovizionare încheiate cu furnizorii trebuie să urmărească obŢinerea unor costuri minime cu materiile prime ṣi materialele cumpărate, dar ṣi desfă urarea ritmică a fluxului de producŢie în cadrul întreprinderii. Principalele evenimente nedorite ce pot apărea sunt legate de nerespectarea de către furnizori a condiŢiilor specificate în contracte, de majorarea preŢurilor de vânzare a materialelor, falimentul unui furnizor important, riscul ca firma să nu poată achita furnizorii ca urmare a unei crize de lichidităŢi. Pentru reducerea riscului, se impune ca firma să încheie contracte de aprovizionare cu mai mulŢi furnizori ṣi să prevadă preŢuri ferme de livrare, precum ṣi o gestionare adecvată a patrimoniului său.

Trebuie precizat că, în cadrul furnizorilor, se includ ṣi instituŢiile financiare care pun la dispoziŢie firmei resurse financiare sub formă de împrumuturi. Referitor la acestea, apar aceleaṣi riscuri ca ṣi în cazul furnizorilor de materii prime ṣi materiale, la care se mai adaugă, însă, ṣi alte categorii de riscuri, legate de penalităŢile plătite în cazul nerambursării la timp împrumutului, refuzul creditorilor de a mai împrumuta firma ca urmare a neonorării la timp a obligaŢiilor financiare sau a unei structuri financiare precare etc.

b. ClienŢii se manifestă ca un factor de risc pentru întreprindere dacă prezintă un grad mare de concentrare. Dacă în cazul falimentului unui furnizor, activitatea firmei nu este, de regulă, afectată foarte grav, agentul economic putând găsi alte surse de aprovizionare, dispariŢia unui client poate pune probleme deosebite întreprinderii, mai ales dacă acesta are o pondere mare în cifra de afaceri a companiei.

ṣi în cazul consumatorilor, evenimentele nedorite pot fi provocate de nerespectarea termenilor contractuali, pierderea unor clienŢi neurmată de găsirea altora, impunerea unor condiŢii dezavantajoase pentru firmă sau solicitarea unor avantaje financiare atunci când clienŢii deŢin o situaŢie privilegiată. De menŢionat că, în cazul clienŢilor, riscurile sunt mai reduse atunci când ace tia nu sunt beneficiarii finali ai produselor.

c. PiaŢa pe care activează o întreprindere cuprinde, alături de furnizori ṣi clienŢi, ṣi firmele concurente. Succesul sau e ecul unei firme pe piaŢă depinde, în mare măsură, de deciziile concurenŢilor. În aceste condiŢii, firma trebuie să se informeze în permanenŢă cu privire la nivelul investiŢiilor întreprinderilor concurente, la nivelul productivităŢii muncii

19

acestora, al capacităŢilor de producŢie, al strategiei lor comerciale.

Rivalitatea între firmele din cadrul aceluiaṣi sector are ca principale forme de manifestare războiul preŢurilor, campaniile de publicitate, serviciile post-vânzare oferite clienŢilor etc. Multe din aceste forme de concurenŢă, în special reducerea preŢurilor, au ca efect reducerea rentabilităŢii în cadrul sectorului, ceea ce afectează negativ toŢi agenŢii economici. În mod evident, nivelul concurenŢei influenŢează dimensiunea riscului operaŢional, generând, cel mai adesea, reduceri sau limitări ale preŢului de vânzare sau ale cantităŢilor vândute.

1.3.3. Factorii microeconomici

Sunt factori interni ṣi acŢionează în mod direct asupra nivelului riscului ṣi al performanŢelor activităŢii unui agent economic. Cuprind următoarele categorii mai importante:

a) potenŢialul uman; b) potenŢialul tehnico-material;

c) potenŢialul financiar.

a) PotenŢialul uman

Desfă urarea corespunzătoare a activităŢii într-o întreprindere presupune utilizarea de forŢă de muncă adecvată sub aspect cantitativ, structural ṣi calitativ. De aceea, se impune o analiză atentă a personalului angajat ṣi a modului în care acesta corespunde cerinŢelor structurii organizatorice, a stabilităŢii salariaŢilor, a eficienŢei utilizării timpului de lucru al acestora ṣi a productivităŢii muncii, a calităŢii managementului.

Gestiunea eficientă a resurselor umane previne riscul de migrare a personalului, al declan ării grevelor sau conflictelor de muncă, al apariŢiei accidentelor de muncă, al manipulării defectuoase a echipamentelor, al rebuturilor etc. Materializarea acestor riscuri are consecinŢe nefavorabile asupra volumului producŢiei obŢinute, asupra calităŢii producŢiei obŢinute, asupra modului de respectare a contractelor încheiate cu clienŢii, asupra performanŢelor firmei ṣi imaginii sale pe piaŢă.

b) PotenŢialul tehnico-material

Viabilitatea unei firme într-un mediu concurenŢial depinde ṣi de resursele materiale

20

de care aceasta dispune ṣi pe care le folose te în procesul de producŢie. Resursele materiale utilizate de către firmă cuprind activele imobilizate ṣi activele circulante. Cantitatea, structura ṣi calitatea acestora trebuie să fie conforme cu nivelul ṣi calitatea activităŢii pe care firma dore te să o desfă oare.

Principalii factori de risc legaŢi de echipamentele utilizate se referă la utilizarea necorespunzătoare a acestora, neefectuarea la timp a reparaŢiilor capitale ṣi curente, întreŢinere neadecvată, toate acestea putând provoca defecŢiuni ṣi întreruperi în funcŢionarea mijloacelor fixe, realizarea de produse rebutate, eficienŢă scăzută în exploatare. Pentru prevenirea apariŢiei acestor riscuri, se impune dimensionarea mijloacelor fixe în raport cu nivelul ṣi structura producŢiei ce trebuie realizată, respectarea programului de reparaŢii capitale ṣi curente, urmărirea folosirii eficiente din punct de vedere extensiv ṣi intensiv a echipamentelor, prevenirea apariŢiei premature a uzurii fizice ṣi morale.

Referitor la materiile prime ṣi materialele utilizate, riscurile pot apărea în toate în fazele circuitului economic. Astfel, în faza de aprovizionare, riscurile se referă la neefectuarea la timp a aprovizionării sau în cantităŢi insuficiente, pierderi pe timpultransportului, necorelarea programului de aprovizionare cu cel de producŢie, care conduce la imobilizarea de resurse băne ti în stocuri materiale pentru producŢie. În timpul depozitării, principalele riscuri provin ca urmare a depozitării în spaŢii neadecvate, manipulării necorespunzătoare, evidenŢei deficitare a stocurilor. La utilizarea materiilor prime ṣi materialelor, întreprinderea se poate confrunta cu riscul depă irii normelor de consum, al nerespectării standardelor de fabricaŢie sau a caietelor de sarcini, al gradului scăzut de valorificare productivă a materialelor. Toate aceste riscuri, odată materializate, afectează negativ volumul producŢiei, calitatea produselor obŢinute, rezultatele firmei, modul de respectare a contractelor încheiate cu beneficiarii.

c) PotenŢialul financiar

Fiecare agent economic are o anumită structură financiară, care se poate identifica din bilanŢul contabil. Structura financiară este un element care diferenŢiază firmele din punct de vedere al performanŢelor. Alegerea unei structuri financiare inadecvate poate genera costuri foarte mari, ceea ce creează premisele apariŢiei riscului financiar sau chiar de faliment.

Decizia în privinŢa structurii financiare trebuie să conducă la un raport optim între finanŢările prin credite ṣi cele prin capitaluri proprii, astfel încât costurile de finanŢare să fie minime. Dacă firma are un volum foarte mare de credite contractate, ea se confruntă cu riscul de a nu putea plăti ratele scadente ṣi dobânzile aferente în cazul în care nivelul

21

dobânzii înregistrează o cre tere foarte mare.

Rata dobânzii este un factor de origine externă, asupra căruia managerii nu pot acŢiona direct, nivelul său depinzând de politica monetară promovată de banca naŢională, de conjunctura economică generală etc. Managerii au, însă, posibilitatea să aleagă mai multe surse de finanŢare, în funcŢie de costurile pe care le generează ṣi de restricŢiile financiare la care este supusă întreprinderea. În acest fel, alegerea unei structuri financiare adecvate poate conduce la reducerea costului capitalului ṣi a riscului financiar.

Date fiind caracteristicile diferite ale diverselor categorii de activităŢi, producerea evenimentelor ce conduc la materializarea riscului poate avea consecinŢe diferite asupra acestora. Cu cât gradul de complexitate a activităŢii desfă urate este mai mare, cu atât numărul evenimentelor posibile generatoare de riscuri este mai mare i, implicit, gradul de risc este mai mare.

1.4. Importanta factorilor de risc in managementul riscului

Cap II Riscul şi factorii de risc pe piaţa bancară

O bancă este un intermediar financiar care oferă împrumuturi, depozite şi servicii de plată. În prezent, băncile se diferenţiază între ele prin gama largă de servicii financiar-bancare pe care le oferă clienţilor.

Băncile joacă un rol important în dirijarea fondurilor atrase de la clienţii depozitari către clienţii împrumutaţi. Acestea sunt expuse la riscuri financiare, operaţionale, ale afacerii şi riscuri ale apariţiei de evenimente. În acest context s-a dezvoltat conceptul de managementul riscurilor bancare.

Pieţele internaţionale s-au extins şi au apărut oportunităţi de dezvoltare a unor produse noi şi de furnizare a unei game mai largi de servicii. În timp ce ritmul acestor schimbări pare să fie mai rapid în unele ţări decât în altele, băncile de pretutindeni au devenit, în general, mai implicate în procesul de dezvoltare a noilor instrumente, produse, servicii şi tehnici.

Dinamica, complexitatea şi aria de implementare a conceptului de management al riscului constituie motivaţia alegerii acestei teme.

2.1 Conceptul de risc bancar

22

Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din nici o activitate nu se poate obţine profit fără risc.

Mediul economic, cel monetar, cel financiar bancar sunt permanent supuse unei concurenţe acerbe. Astăzi băncile sunt privite de către specialişti, şi nu numai, ca fiind acele instituţii care administrează riscul. Această caracterizare dată băncilor se datorează în special faptului că orice operaţiune financiar-bancară pe piaţa internă şi internaţională este supusă acţiunii unui ansamblu de factori de risc independenţi.

O strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atât programe cât şi proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimizarea probabilităţii producerii acestor riscuri şi a expunerii potenţiale a băncii. Acest lucru rezultă din obiectivul principal al acestor politici, anume acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, iar obiectivul central al activităţii bancare îl costituie obtinerea unui profit cât mai mare pentru acţionari.Numai ca nu intotdeauna aceste doua obiective - general si sectorial - se afla in concordanta. S-ar putea ca, in anumite situatii, costul implementarii si exploatarii procedurilor care vizeaza gestiunea riscului sa fie mai mare decat expunerea potentiala la risc. Ceea ce nu inseamna ca aceste programe trebuie selectate in functie de criterii de eficienta. In alte cazuri s-ar putea ca strategia bancii sa implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. In acest caz trebuie luata decizia intotdeauna avand in vedere si cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii corespunzatoare si pierderile potentiale mai mari. Insa minimizarea riscurilor nu trebuie sa se transforme intr-un obiectiv in sine.

Obiectivele managementului bancar sunt :

-maximizarea rentabilitatii, -minimizarea expunerii la risc,-respectarea reglementarilor bancare in vigoare.

Importanta gestiunii bancare nu se rezuma doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai costiinciosi in indeplinirea sarcinilor de serviciu.

O gestiune eficace a riscurilor bancare isi pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii.

Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al gestiunii riscurilor, daca folosesc paradicma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei, daca adopta masuri precise de adptare a performantei la risc si, in fine, daca vor crea

23

mecanisme de raportare a performantei in functie de risc, pentru a se asigura ca investitorii inteleg impactul gestiunii riscului asupra valorii firmei bancare.

Analizând noţiunea de risc nu se poate formula o definitie unică. In schimb, pot fi distinse trei caracteristici principale:

- cauzele riscului provin din instabilitatea sub semnul căreia se desfăşoară toate procesele din viaţa economică a unei ţări;

- punctul critic de manifestare a riscului este determinat de obiectivele întreprinzătorului;

- riscul reprezintă posibilitatea ca obiectivele să nu fie realizate.

Riscul bancar ar putea fi definit ca fiind probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere sau ca fiind probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect.

2.2 Clasificarea riscurilor bancare si principalii factori de risc

În literatura de specialitate există o serie de clasificări după cum urmează:

1) În funcţie de caracteristica bancară: a) riscuri financiare (riscul de lichiditate, riscul de capital); b) riscuri de prestare (riscul operaţional, riscul tehnologic, riscul introducerii de noi produse); c) riscuri ambientale (riscul de fraudă, riscul economic, riscul legal).

2)În funcţie de geneză: a) risc de exploatare; b) risc financiar; c) risc de faliment.

3)În funcţie de natura lor: a) riscuri comerciale; b) riscuri provocate de cauze de forţă majoră; c) riscuri politice; d) riscuri valutare (de schimb valutar, rată a dobânzii).

4)În funcţie de expunerea la risc:

24

a) riscuri pure = riscuri a căror expunere este generată de activităţi şi procese bancare cu potenţial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi; a.1. - riscuri fizice (distrugeri, accidente, avarii); a.2. - riscuri financiare (generate de operaţiunile bancare tradiţionale); a.3. - riscuri criminale şi frauduloase (fraude, furturi, deturnări de fonduri); a.4. - riscuri de răspundere (nerespectarea normelor bancare); b) riscuri lucrative (speculative) = expunerea la risc este generată de încercarea de a obţine profit maxim. b.1. - riscuri de piaţă (variaţia condiţiilor de piaţă); b.2. - riscuri de afacere; b.3. - riscuri de lichiditate (incapacitatea de a finanţa operaţiunile bancare curente).

5)În funcţie de caracteristica bancară: a). - riscuri financiare (generate de operaţiile bancare tradiţionale); a.1. - riscul de creditare (probabilitatea neîncasării creditelor acordate); a.2. - riscul de lichiditate; a.3. - riscul de piaţă (variaţia ratei dobânzilor, riscul valutar, etc.).

Clasificarea riscurilor bancare în conformitate cu prevederile Băncii Reglementelor Internaţionale:a)Riscuri financiare: - riscul ratei dobânzii; - riscul cursului de schimb; - riscul de lichiditate; - riscul titlurilor cu venit variabil.

b)Riscuri legate de parteneri: - riscul clientelei; - riscul apărut pe piaţa interbancară; - riscul de ţară; - riscul de credit (furnizor, piaţă).

c)Riscul comercial: - riscul de produse; - riscul serviciilor; - riscul de piaţă; - riscul de imagine.

d)Riscuri legate de forţa de muncă

25

e)Riscuri operaţionale şi tehnice: - calitatea operaţiunilor; - nivelul de informatizare şi telecomunicaţii.

f)Riscul gestiunii interne: -riscul de reglementare; -riscul de deontologie; -riscul de strategie; - riscul de insuficienţă funcţională; - riscul resurselor umane; - riscul de comunicare; - riscul controlului intern total şi financiar .

Băncile acordă o atenţie deosebită gestionării prudente a riscurilor asociate activităţilor lor, în efortul de a asigura creşterea stabilă a profitului. În vederea eficientizării acestui proces a fost necesară promovarea unor măsuri uniforme de monitorizare a riscurilor, în paralel cu elaborarea de proceduri interne de lucru, puse de acord cu prevederile legislative şi strategia băncilor.

Unul din obiectivele strategice ale băncilor îl constituie evaluarea, monitorizarea şi diminuarea riscului de credit, care derivă atât din activitatea de creditare propriu-zisă, cât şi din alte categorii de tranzacţii, cum sunt: acordarea de scrisori de garanţie, deschiderea/confirmarea de acreditive, scontarea efectelor de comerţ, etc. . Pentru evaluarea riscului de credit, băncile utilizează sisteme interne de rating de credite, precum şi metode de analiză economico-financiară computerizată, similare cu cele utilizate de băncile străine.

Definirea conceptului de risc de credit

Definind conceptul de risc de credit, acesta poate fi considerat ca un eveniment nedorit care poate conduce la neîndeplinirea parţială sau totală a scopului unui proiect la termenele sau la nivelele prestabilite.

Numai aplicarea conceptului în domeniul microeconomic permite definirea riscului ca fiind un eveniment accidental, previzibil, împotriva căruia firmele se pot asigura. În această situaţie se poate afla o societate de asigurări care încasează contravaloarea primei de asigurare pentru evenimente care, neproducându-se nu generează cheltuieli de despăgubire. Într-o situaţie similară se află băncile care constituie provizioane de risc pentru creditele acordate clienţilor, credite care fiind rambursate la scadenţă nu necesită utilizarea provizioanelor, astfel încât acestea devin profit pentru bancă. Importanţa

26

elementelor constitutive ale riscului, probabilitatea acestuia de a se produce şi amplitudinea sa, rezidă din caracteristicile acestora.

Evaluarea probabilităţii de a se produce se poate cuantifica pe baza percepţiei partenerilor afectaţi de risc. În cazul unei relaţii de credit dintre bancă şi client, fiecare din cei doi parteneri are propria percepţie asupra riscului de neplată a creditului.

Luarea în considerare a unei valori corecte a probabilităţii de realizare a riscului este posibilă dacă în procesul de analiză cu privire la acordarea creditului partenerii comunică, oferind unul altuia toate elementele de risc potenţial. Amplitudinea, respectiv mărimea consecinţelor generate de producerea riscului, ca parametru constitutiv al acestuia, se estimează în momentul încheierii tranzacţiei. Potrivit definiţiei, riscul se poate reda schematic prin următoarea ecuaţie:

Riscul = amplitudinea * probabilitatea1

Din combinarea celor două componente se construieşte matricea riscului redată în tabelul de mai jos:

Tabel nr. 1: Matricea riscului

    AMPLITUDINE

P   Scăzută Medie Mare

R        

O Mică 1 2 3

B      

A      

B      

I Medie 2 4 5

L      

I      

T      

A Mare 3 5 6

T        

1 Dardac N., Floricel C. -„Monedă, credit, bănci”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000

27

E        

Sursa: Prelucrat după Roxin, L. – „Gestiunea riscurilor bancare”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1997

Sub aspect economic, riscul este definit de trei activităţi principale. Prima activitate este a analiza, care presupune identificarea riscurilor existente şi evaluarea consecinţelor posibile, directe şi indirecte. A reduce, a doua activitate ce defineşte riscul, presupune acţiunea de prevenire a producerii riscurilor pentru a le diminua efectele sau chiar a le înlătura. A finanţa, presupune a stăpâni ansamblul costurilor şi pierderilor potenţiale

generate de riscuri. 2

Legat de activitatea bancară, riscul de credit reprezintă probabilitatea ca un credit acordat unui client să nu fie rambursat conform contractului. Clauzele principale pe care le conţine un contract de credit cu referire la obligaţiile de rambursare sunt termenele de plată către bancă a ratelor de credit, respectiv nivelul ratelor şi al dobânzilor. Estimarea cât mai corectă a riscului de credit în momentul analizei cererii clientului se face pe baza parametrilor iniţiali ai stării clientului şi ai tranzacţiei pentru care acesta solicită finanţarea. Situaţia în care se află clientul în momentul în care solicită aprobarea unui credit se poate aprecia în funcţie de două categorii de parametri şi anume: parametri financiari şi parametri nefinanciari, aşa cum este redat în tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 2: Parametrii iniţiali de analiză a bonităţii clientului

CLIENT TRANZACŢIE

Aspecte financiare Aspecte nefinanciare Natura şi structura tranzacţiei

1.Informaţii istorice de performanţă:

-contul de profit şi pierderi

-bilanţul

-fluxul de lichidităţi

2.Situaţia financiară curentă:

- documente de evidenţă recente (bilanţ, balanţe, etc.)

- Ramura de activitate

- Piaţa

- Furnizorii

- Tehnologia

- Legislaţia

- Proprietatea

- Conducerea

- Strategia

- Scopul tranzacţiei

- Termen (scurt, mediu, lung)

- Surse de rambursare

- Calitatea sursei de credit

- Tipul produsului de credit

- Garanţii (structură, valoare de piaţă în prezent şi în perspectivă,

2 Roxin L., Basno C. -„Gestiunea riscurilor bancare”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997Normele metodologice nr.12/2002 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr.5/2002 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit cu modificările şi actualizările ulterioare;

28

3.Previziuni financiare:

-flux de lichidităţi, buget de venituri şi cheltuieli.

- Planul de afaceri

- Marketing

- Politica de personal

calitate)

Sursa: Vlaicu, Alexandru N.-„Managementul riscului bancar”

Activităţile specifice managementului riscului se referă la: identificarea factorilor de risc, activitate care constă în a localiza factorii de risc în mediul în care firma acţionează şi a-i grupa în funcţie de politica de protecţie la risc - factori din mediul fizic sau din mediul economic, factori sociali, factori interni sau externi etc., precum şi la definirea riscurilor din punct de vedere al conexiunii dintre probabilitatea de apariţie a acestora şi activităţile

firmei. 3

Administrarea riscurilor, care constă în diminuarea sau eliminarea efectelor negative ale riscului înregistrat, utilizând în acest scop tehnici specifice de previzionare a riscului, de gestiune preventivă, de conservare a efectelor sau de transfer asupra terţilor, este o altă activitate specifică managementului riscului.

Obiectivul managementului riscului este menţinerea nivelului de risc între limitele în care riscul este suportabil, iar costul acoperirii riscului care s-ar produce nu diminuează rentabilitatea întreprinderii.

Principalii factori de risc

Nivelul profiturilor generate de o bancă este influenţat atât de factori controlabili cât şi de factori necontrolabili.

Factorii controlabili sau endogeni, pe care managementul îi poate influenţa, includ mixul de afaceri (vânzarea en-gros, en-detail), înregistrarea de venituri (limitele venitului net din dobânzi, serviciul de distribuire a veniturilor şi profiturilor din tranzacţiile făcute), calitatea împrumutului şi controlul cheltuielilor.

Factorii necontrolabili sau exogeni care influenţează performanţele bancare includ: nivelul ratelor dobânzii, condiţii economice generale şi schimbării în mediul concurenţial în care banca îşi desfăşoară activitatea.

Băncile nu pot controla aceşti factori externi dar ele îşi pot constitui planuri flexibile pentru a reacţiona la manifestarea negativă a acestor factori.

Riscurile financiare sunt singurele riscuri care pot fi cuantificate printr-un sistem de indicatori, riscuri care reprezintă o consecinţă directă a dezechilibrelor permanente asupra carora managementului băncii are un control.

3 Diaconescu M.-„Bănci, sisteme de plăţi, riscuri”, Editura Economică, Bucureşti 2000

29

Riscurile nonfinanciare (comerciale, de mediu) sunt generate de factori exogeni asupra cărora managementul băncii fie are un control limitat, fie nu are un control.

Potrivit reglementărilor în vigoare, riscurile semnificative sunt riscuri cu impact însemnat asupra situaţiei patrimoniale şi/sau reputaţionale a instituţiilor de credit4

În vederea îmbunătăţirii activităţii bancare, instituţiile de credit trebuie să ia măsuri pe linia administrării următoarelor riscuri semnificative: riscul de credit, riscul de piaţă, riscul de lichiditate, riscul operaţional şi riscul reputaţional.

Pentru administrarea riscurilor semnificative, Consiliile de Administraţie ale băncilor trebuie să întreprindă următoarele măsuri:

a) să aprobe şi să reconsidere profilul de risc al acestora;

b) să aprobe politicile privind administrarea riscurilor respective, să le analizeze periodic, cel puţin anual, şi să dispună revizuirea acestora, după caz;

c) să asigure luarea de către conducătorii instituţiei de credit a măsurilor necesare pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscurilor, inclusiv pentru activităţile externalizate;

d) să aprobe procedurile de stabilire a competenţelor şi a responsabilităţilor în domeniul administrării riscurilor;

e) să aprobe externalizarea unor activităţi;

f) să aprobe politica de instruire a personalului;

Potrivit aceloraşi reglementări, conducerea executivă a instituţiilor de credit este responsabilă pentru îndeplinirea următoarelor obiective:

a) implementarea strategiilor aprobate de consiliul de administraţie şi asigurarea comunicării acestora personalului implicat în punerea lor în aplicare;

b) asigurarea comunicării politicilor şi procedurilor pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscurilor personalului implicat în punerea lor în aplicare;

c) menţinerea unor sisteme de raportare corespunzătoare a expunerilor la riscuri, precum şi a altor aspecte legate de riscuri;

d) menţinerea limitelor corespunzătoare privind expunerea la riscuri, inclusiv pentru condiţii de criză, în conformitate cu mărimea, complexitatea şi situaţia financiară a instituţiei de credit;

e) menţinerea eficienţei şi eficacităţii sistemului de control intern;

30

f) analizarea oportunităţii externalizării unor activităţi prin prisma riscurilor implicate de externalizare;

g) supravegherea şi monitorizarea contractului de externalizare;

h) asigurarea unui personal calificat, având experienţa şi cunoştinţele necesare;

i) asigurarea instruirii corespunzătoare a personalului;

j) asigurarea concordanţei politicilor de remunerare a personalului cu strategia instituţiei de credit privind riscurile.

Aşa cum rezultă din schema de mai jos o instituţie de credit se confruntă cu riscurile semnificative menţionate anterior, fără însă a le considera ca fiind limitative.

31

Riscurile semnificative ale

instituţiilor de credit

Riscul de creditare

Riscul de piaţă

Riscul de lichiditate

Riscul operaţional

Riscul reputaţional

Riscul de contrapartidă

Riscul de expunere

Riscul de recuperare

Riscul de preţ

Riscul valutar

Riscul ratei dobânzii

Riscul de faliment a contrapartidei cu expunere mare

Riscul neacoperirii pasivului cu activele existente

Riscul ieşirii de fonduri neacceptate

Riscul de fraudă

Riscul de pierdere a controlului

Riscul utilizării de modele şi formule necorespunzătoare

Riscul utilizării de sisteme informatice neperformante

Riscul legal şi de reglementare

Riscul unei publicităţi negative

Riscul pierderii încrederii în soliditatea instituţiei

Riscul trecerii dintr-o clasă superioară în una inferioară de rating

Riscurile semnificative ale instituţiilor de credit

Riscul de creditare

Riscul de piaţă

Riscul de lichiditate

Riscul operaţional

Riscul reputaţional

Riscul de contrapartidă

Riscul de expunere

Riscul de recuperare

Riscul de preţ

Riscul valutar

Riscul ratei dobânzii

Riscul de faliment a contrapartidei cu expunere mare

Riscul neacoperirii pasivului cu activele existente

Riscul ieşirii de fonduri neacceptate

Riscul de fraudă

Riscul de pierdere a controlului

Riscul utilizării de modele şi formule necorespunzătoare

Riscul utilizării de sisteme informatice neperformante

Riscul legal şi de reglementare

Riscul unei publicităţi negative

Riscul pierderii încrederii în soliditatea instituţiei

Riscul trecerii dintr-o clasă superioară în una inferioară de rating

32

Capitolul III Studiu de caz

Guvernanţa corporatistă oferă băncii o structură disciplinată prin intermediul căreia banca îşi stabileşte obiectivele şi mijloacele prin care acestea pot fi atinse, precum şi monitorizarea rezultatelor acestor obiective. Guvernanţa corporatistă eficientă încurajează banca sa-şi utilizeze resursele mai eficient. Guvernanţa corporatistă este definită de un set de relaţii între managementul băncii, consiliul de administraţie, acţionari şi alţi beneficiari. Elementele guvernanţei corporatiste sunt: o strategie care să permită evaluarea contribuţiei individuale şi succesul general; aplicarea unor responsabilităţi clare, autoritatea adoptării deciziilor şi alte responsabilităţi potrivite pentru profilul de risc al băncii; o funcţie puternică de gestionare a riscului financiar, sisteme adecvate de control intern şi proiectarea funcţională a proceselor, cu verificările şi soldurile necesare; valori corporatiste, coduri de conduită şi alte standarde de comportament adecvat şi sisteme eficiente utilizate pentru asigurarea conformităţii; transparenţa şi informaţiile

potrivite care circulă la nivel intern, cât şi către terţi.4

Banca a fost înfiinţată în 1990, sub denumirea de „Banca pentru Mica Industrie şi Libera Iniţiativă- Mindbank”, fiind prima bancă cu capital privat autohton şi străin din România. Activitatea preponderentă a băncii a fost creditarea în condiţii deosebite de prudenţă a întreprinderilor mici şi mijlocii iar capitalul social iniţial a fost de 1,5 miliarde lei (vechi). Începând cu anul 2006, ATE Bank Grecia a început să cumpere acţiuni ale Mindbank, procesul de achiziţionare încheindu-se în primăvara anului 2007. De atunci, banca şi-a schimbat numele în ATE Bank România, precum şi strategia de afaceri.

În prezent capitalul social al băncii subscris şi vărsat este de 116.000.000 lei, fiind deţinut de:

1. Agricultural Bank of Greece (ATE Bank) 88,00%,;

2. Uniunea Natională a Cooperaţiei Meşteşugareşti UCECOM 9,00%;

3. Persoane fizice: 2,00%, ;

4. Persoane juridice române: 1,00%.5

Tipurile de credit acordate de bancă

ATE Bank România oferă clienţilor săi, persoane juridice (cu preponderenţă) şi persoane fizice, următoarele tipuri de credite:

4 Nicolescu Ovidiu, Verboncu Ion-“Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei”, Editura: Editura

Economică , Bucureşti 2003

5 Regulamentul de organizare şi funcţionare al ATE Bank - România

33

Creditele pe termen scurt de trezorerie se acordă pentru acoperirea necesarului de lichiditate privind activitatea de exploatare curentă a clientelei (deschideri de credite permanente, credite pe baza de linii globale de exploatare, credite pentru finanţarea stocurilor, avansuri temporare garantate cu certificate de depozit sau alte valori, credite pentru importuri, etc).

Credite pentru export se referă la mobilizarea creanţelor asupra străinătăţii, credite furnizor, credite cumpărător şi alte credite pentru export.

Creditele pentru echipament se acordă de regulă pe termen mediu pentru finanţarea investiţiilor productive efectuate de clienţi (achiziţii, construcţii sau amenajări de imobilizări corporale de uz profesional, achiziţii de imobilizări corporale).

Creditele pentru bunuri imobiliare se acordă pentru plata parţială a achiziţiilor de bunuri imobiliare sau pentru reparaţii de bunuri imobiliare efectuate de investitor sau de un promotor imobiliar (persoană juridică specializată). Pentru acordarea unor asemenea credite banca va solicita, de regulă, garanţii ipotecare.

Creditele privind clientela financiară au la bază contracte încheiate cu instituţii autorizate, autohtone sau străine (societăţi de leasing, de investiţii, de portofoliu, mijlocitorii de valori imobiliare). Aceste credite pot fi pe termen scurt sau mediu.

Procesul de creditare Tabelul nr. 3: Procesul de creditare în ATE Bank România

Etapa

Persoana

responsabilăAcţiune & Responsabilitate

1. Sucursală

- Prezentarea ofertei comerciale a Blom Bank France- România;

- Simularea încadrării solicitantului în condiţiile minime de acordare a creditului ;

- Întocmirea dosarului de credit;- Calcularea Credit Scoring-ului;- După aprobare, întocmeşte contractul de credit şi

de garanţie, angajează creditul;2 Centrală –

Departament Credite

- Primirea dosarului de credit al clientului;- Verificarea solicitantului şi/ sau codebitorilor în

bazele de date ale băncii şi ale CIP, CRB, Biroul

34

de Credit, AEGRM;- Verificarea documentelor aferente garanţiilor şi

întocmirea Memorandumului /Notei de prezentare;- Primeşte decizia Comitetului de Credite şi o

comunică sucursalei care a transmis solicitarea clientului;

3.Comitet de

credit - Aprobă/Respinge cererea de credit.

Sursa: Proceduri interne de lucru privind acordarea creditelor în ATE Bank România

Monitorizarea creditelor se realizează cu personalul din unităţile teritoriale (sucursale).

Analiza riscurilor

Pentru gestionarea riscului de credit, banca işi propune să urmărească periodic o serie de indicatori care să reflecte calitatea portofoliului de credite. Aceşti indicatori se referă la:

Indicatori privind rambursarea creditelorIndicatori privind deprecierea creditelorIndicatori pentru evaluarea riscului de credit

1. Indicatorul de solvabilitate

2. Rata generală de risc

3. Rata riscului de credit

4.Pragul de semnificaţie pentru riscul de credit. Atingerea pragului de semnificaţie pentru riscul de credit impune revizuirea politicii de creditare.

Limite prudenţiale1. Limite asupra creditelor totale2. Limite privind concentrarea creditelor3. Limite privind distribuţia pe categorii de clientelă4. Limite privind tipurile de credite acordate persoanelor fizice5. Limite privind distribuţia creditelor acordate persoanelor juridice pe domenii de

activitate6. Limite privind distribuţia creditelor acordate persoanelor juridice pe tipuri de

credite7. Alte limite privind forma de proprietate, rezidenţa clientelei sau valuta de

acordare a creditelor

35

Analiza portofoliului de credite (cumulat)

Analiza riscului de credit se realizează pentru fiecare client atât la momentul acordării cât şi pe parcursul derulării creditului.

În Anexă este redată o notă de prezentare întocmită în baza analizei unui dosar de credite, document ce se supune aprobării Comitetului de Credite al băncii

Tabelul nr. 4: Portofoliul de credite al ATE BANK

RON

Nr.crt

Denumire indicator 31.10.2007 30.06.2007 %

0 1 2 3 4=2/3*100

1. Total credite, din care: 293.343.140 178.825.156 164,04

- curente- restante- îndoilenice

290.509.915

1.093.360

1.739.865

176.178.102

895.594

1.751.460

164,89

122,08

99,33

2 Provizioane: 2.362.882 2.157.025 109,54

3 Credite persoane juridice

251.543.719 170.976.141 147,12

4. Credite persoane fizice 41.799.421 7.849.015 532,54

5. Credite acordate acţionarilor şi/sau parţilor afiliate

- - -

Sursa: Raport intern de analiză al ATE Bank România

36

Tabelul nr. 5: Clasificare credite, ATE Bank România

Nr

crt

Denumire indicator

31.10.2007 30.06.2007 Pondere

(%)Valoare credite

% Valoare

credite

%

0 1 2 3 4 5=2/4*100

1 Standard 140.655.603 47,95 113.462.840 63,45 123,97

2 În observaţie 69.917.780 23,84 33.631.121 18,81 207,89

3 Substandard 31.552.628 10,75 7.978.003 4,46 395,49

4 Îndoielnic 13.369.951 4,56 2.267.122 1,27 589,73

5 Pierdere 37.847.178 12,90 21.486.070 12,01 176,15

Total 293.343.140 100 178.825.156 100 164,04

Sursa: Raport intern de analiză al ATE Bank

Tabelul nr. 6: Evolutia indicatorilor privind riscul de credit in ATE Bank România

Nr. crt

Denumire indicator 31.10.2007

(%)

30.06.2007

(%)

Limita admisa la:

31.10 30.06

1 Rata generală de risc

Total active bilanţiere şi elem.extrabil. ajustate la risc/Total active bilanţiere şi elem. extrabil.)

74,35 66,26 < 53% < 47%

2 Rata riscului de credit (1)

Expunere neajustată princ. îndoielnic şi pierdere/total principal + dob îndoielnic şi

17,66 13,59 <2,8% N/A

37

pierdere.

3 Pondere credite acordate în total activ

61,54 44,55 < 50% < 50%

4 Credite acordate în raport cu depozitele atrase de la clientelă

153,48 99,25 <150 % <150 %

5 Credite acordate în raport cu capitalurile proprii

234,08 141,02 <150 % <150 %

Sursa: Raport intern de analiză al ATE Bank România

38

Concluzii

Din datele prezentate mai sus se observă, pe de o parte, o creştere substanţială a volumului de credite, iar pe de altă parte o deteriorare a calităţii portofoliului de credite, precum şi creşterea riscului de credit şi depaşirea limitelor admise prin politicile băncii.

De asemenea, în general, performanţa financiară realizată de clienţii de credite a fost în scădere, înfluenţând negativ şi calitatea portofoliului de credite al băncii.

O mai bună gestionare a riscului de credit ar presupune:

- o analiză mai temeinică la acordarea creditelor, respectiv fondată pe documente prezentate de client, cum ar fi: plan de afaceri, fluxuri de numerar, buget de venituri şi cheltuieli, situaţii financiare pe ultimii doi ani, etc;

- prelungirea liniilor de credit, acordarea de noi credite aceluiaşi client care beneficiază deja de împrumuturi de la bancă, precum şi reeşalonările de credit să se facă în baza unor analize mai complete, luându-se în calcul toate sumele datorate băncii (ex: comisioane neîncasate, prime de asigurare achitate de către bancă şi nerestituite etc.) şi cu încadrarea clientului respectiv într-o grilă de condiţii mai restrictive;

- segregarea clară a responsabilităţilor în cadrul procesului de creditare, avându-se în vedere principiul „ celor patru ochi”;

- dezvoltarea în cadrul Centralei băncii, a unei structuri specializate în monitorizarea creditelor;

- revizuirea reglementărilor interne cu privire la calitatea garanţiilor acceptate;- dezvoltarea procedurilor de lucru pentru fiecare produs de creditare, care să

includă şi acţiuni de control;- schimbarea evaluatorului independent, cel puţin la 2-3 ani şi în special în

situaţiile în care bunurile aduse în garanţii au fost supraevaluate; - implementarea unor acţiuni de control de către departamentele de resort din

Centrala Băncilor;- structurile specializate cu managementul riscului să dezvolte şi să

implementeze modele de rapoarte destinate Conducerii băncii, care să permită şi o analiză a eventualelor neconcordanţe între maturităţile elementelor de activ şi pasiv.

39

Bibliografie

Vlaicu Alexandru N. -„Managementul riscului bancar”, Economistul, supliment v. 14, nr. 1684, p. I, August 2004

Roxin L., Basno C. -„Gestiunea riscurilor bancare”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997;

Dardac N., Floricel C. -„Monedă, credit, bănci”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000;

Diaconescu M., -„Bănci, sisteme de plăţi, riscuri”, Editura Economică, Bucureşti, 2000.

Ioan Trenca - „Noi cerinţe privind managementul riscului de Creditare”, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

Nicolescu O., Verboncuṣi -“Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei”, Editura: Editura

Economică , Bucureşti 2003 Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi

adecvarea capitalului Normele metodologice nr.12/2002 pentru aplicarea Regulamentului Băncii

Naţionale a României nr.5/2002 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit cu modificările şi actualizările ulterioare;

Normele nr 17/2003 ale BNR privind organizarea si controlul intern al activitatii institutiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum si organizarea si desfasurarea activitatii de audit intern a institutiilor de credit

Procedurile interne de lucru privind acordarea creditelor în ATE Bank România

Politica ATE Bank România cu privire la managementul riscului de credit Regulamentul de organizare şi funcţionare a ATE Bank România Raportul intern de analiză al ATE Bank România

40