Studiu de caz – Factori de risc ai abandonului

școlar în Județul Brașov

Abandonul şcolar este considerat, în plan social, o formă a eşecului şcolar, ce se

caracterizează prin părăsirea prematură a şcolii înaintea obţinerii unei calificări sau a unei pregătiri

profesionale complete, sau înaintea încheierii actului de studii început. În cele mai multe cazuri,

abandonul şcolar se datorează delicventei juvenile, recurgerii la droguri, vieţii de familie

dezorganizate.

Acest fenomen poate fi caracterizat prin absenteism total sau parţial. În cazul mediului

urban, absenteismul parţial poate fi cauzat de influenţa cercului de prieteni asupra copilului, de

atracţiile pe care oraşul le exercită asupra acestuia, în timp ce în cazul mediului rural, acesta poate fi

cauzat de ajutorul pe care copiii trebuie să-l dea părinţilor în muncile agricole, fiind determinat de

condiţiile satului.

Abandonul reprezintă o formă de deviantă şcolară.

Numărul de cazuri de abandon şcolar este mai mare la sate şi în comunităţile de rromi,

aceştia fiind folosiţi ca sursa de venit, sau văzuţi ca indivizi cu responsabilităţi în gospodărie, sau

pur şi simplu deoarece tradiţia nu prevede educaţia copiilor.

Luând în considerare această definiţie, în Municipiul Brașov, în 2010-2011, abandonul

şcolar timpuriu a fost de 19.2%. Statisticile nu indică faptul că, în cazul Municipiului Brașov, acesta

s-a triplat între 2000 şi 2010; abandonul şcolar timpuriu în Municipiul Brașov a scăzut de fapt în

această perioadă, în 2000 fiind de 22.3% şi doar din 2010 ajungând sub 20%.( potrivit unei statistici

elaborate de o organizaţie creştină din România).

Din numărul de copii şcolarizaţi, la nivelul anului 2010, 75% dintre cei din mediul rural nu

au liceul. Potrivit statisticii, doar 24,54% dintre elevii de la sate, absolvenţi ai ciclului gimnazial, au

ajuns să urmeze studiile liceale, însă, în opinia autorilor studiului, ceea ce îngrijorează este faptul că

ponderea acestora scade de la an la an cu circa 10%. Cea mai mare parte a abandonului şcolar se

înregistrează la nivelul claselor a IX-a şi a X-a, iar cauza principală este saracia

Numărul de cazuri de abandon şcolar este mai mare la sate şi în comunităţile de rromi,

aceştia fiind folosiţi ca sursa de venit, sau văzuţi ca indivizi cu responsabilităţi în gospodărie, sau

pur şi simplu deoarece tradiţia nu prevede educaţia copiilor.

Luând în considerare această definiţie, în Municipiul Brașov, în 2010-2011, abandonul

şcolar timpuriu a fost de 19.2%. Statisticile nu indică faptul că, în cazul Municipiului Brașov, acesta

s-a triplat între 2000 şi 2010; abandonul şcolar timpuriu în Municipiul Brașov a scăzut de fapt în

această perioadă, în 2000 fiind de 22.3% şi doar din 2010 ajungând sub 20%.( potrivit unei statistici

elaborate de o organizaţie creştină din România).

Din numărul de copii şcolarizaţi, la nivelul anului 2010, 75% dintre cei din mediul rural nu

au liceul. Potrivit statisticii, doar 24,54% dintre elevii de la sate, absolvenţi ai ciclului gimnazial, au

ajuns să urmeze studiile liceale, însă, în opinia autorilor studiului, ceea ce îngrijorează este faptul că

“ponderea acestora scade de la an la an cu circa 10%”. “Cea mai mare parte a abandonului şcolar se

înregistrează la nivelul claselor a IX-a şi a X-a, iar cauza principală este saracia

Cea mai mare rată a abandonului şcolar în mediul rural se înregistrează la copiii de peste 14

ani. Doar o treime din cei care termină gimnaziul îşi continuă studiile şi merg să urmeze liceul.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în intervalul 2005-2010, rata

abandonului a crescut îngrijorător, la nivelul învăţământului primar şi gimnazial fiind vorba chiar de

o dublare.

Învăţământ primar şi gimnazial:

� 2005-2006 - 1,2%

� 2006-2007 - 1,2%

� 2007-2008 - 1,5%

� 2008-2009 - 1,7%

� 2009-2010 - 1,8%

�

0

0.5

1

1.5

2

2005-

2006

2006-

2007-

2007-

2008

2008-

2009

2009-

2010

Ponderea abandonului scolar

(2005 - 2010)

Deşi la învăţământul liceal abandonul a scăzut uşor, în mediul rural renunţarea la şcoală

atinge cote alarmante, doar o treime din copiii de la ţară reuşind să-şi continue studiile, deci să

meargă în clasa a IX-a. Având în vedere că sunt total neatractive şi foarte mulţi elevi ajung la

învăţământul profesional şi de ucenici doar pe motiv de medie mai mică şi repartizare prin

calculator, cel mai ridicat abandon din întregul nivel de învăţământ preuniversitar s-a înregistrat la

aceste forme de educaţie, între 5,8 şi 11,6%.

Sărăcia copilului prezintă anumite particularităţi. Nevoile unui copil sunt diferite ca tip şi ca

structură faţă de cele ale unui adult. În cazul copilului, sărăcia vizează întreaga gamă de resurse

necesare dezvoltării acestuia într-o persoană adultă cu oportunităţile necesare de funcţionare socială

normală.

Sărăcia, „aderarea“ la „găştile de cartier“ şi lipsa de preocupare a părinţilor faţă de copii,

mai ales a celor plecaţi la muncă în străinătate, sunt principalele cauze ale abandonului şcolar.

Potrivit „Raportului asupra stării sistemului de învăţământ - 2009“, în perioada 2001-2007, rata

abandonului şcolar a înregistrat, la clasele I-VIII, un trend continuu ascendent, crescând cu peste

50%.

Astfel, la clasele I-IV s-a mărit de la 1%, în 2001-2002, la 1,7%, în 2009-2010, iar la clasele

V-VIII, de la 1,4%, în 2001-2002, la 2,3%, în 2009-2010. Spre deosebire de această perioadă,

înînvăţământul primar şi gimnazial, anul şcolar 2009-2010 a marcat pentru prima dată o tendinţă

pozitivă în ceea ce priveşte abandonul.

În anul şcolar 2009-2010, rata abandonului a fost, în rândul elevilor de la clasele I-VIII, de

1,9%, faţă de 2,0% în anul anterior. Micile semnale pozitive sunt atenuate, din păcate, de valoarea

indicatorului corespunzătoare mediului rural, aceasta crescånd de la 1,8%, la 2,2%. În ceea ce

priveşte rata abandonului şcolar în învăţămåntul liceal, potrivit raportului, aceasta se situează la un

nivel relativ redus.

În perioada 2001-2004, în cazul liceelor, abandonul a scăzut de la 3,3%, la 2,3%. În anul

şcolar 2006-2007, rată a crescut la 3,3%. În 2009-2010, rata abandonului a înregistrat o uşoară

scădere - 2,9%. Evoluţia oscilantă a ratei abandonului şcolar la nivelul liceului este vizibilă atåt în

råndul fetelor, cåt şi al băieţilor.

În învăţămåntul profesional, rata abandonului şcolar a atins, în 2009-2010, un nivel foarte

ridicat - 8,5%.

În învăţămåntul postliceal şi de maiştri, rata abandonului şcolar în 2001-2002 şi 2004/2005

a atins aproximativ 10%, în 2006/2007 - 7,5%, iar în 2009-2010 - 4,8%.

1. Scopul studiului de caz

Efectele abandonului şcolar sunt deosebit de grave şi sunt de natură socială, economică,

familială, etc. Cei care abandonează şcoala nu vor avea o calificare profesională şi astfel nu se vor

putea integra din punct de vedere socio-economic. Şcoala asigura formarea morală şi civica a unei

persoane. Cei care nu şi-au încheiat ciclul de studii nu-şi vor putea exercita rolul de părinte şi cel de

cetăţean al unei comunităţi în mod corect.

Cei care abandonează şcoala nu vor putea asigura un mediu de viaţa destul de bun familiei.

Cel mai probabil, copiii lor vor abandona şcoala la rândul lor, datorită insuficientei financiare.

Neavând o calificare profesională, cei care abandonează şcoală sunt viitori şomeri şi

reprezintă pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăţi sociale şi pierderi.

Deşi înainte de 1989, în România rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după

schimbarea regimului la democraţie, s-a constatat că elevii tind tot mai mult să părăsească şcoala,

fiind încurajaţi printre altele şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o

prioritate şi nici o garanţie pentru asigurarea unui loc de muncă. Datorită efectelor negative

multiple, de-a lungul timpului s-au înfiinţat numeroase organizaţii precum: institute de ocrotire a

minorilor, centre de consiliere, fundaţii pentru ajutorarea copiilor cu dificultăţi economice, centre de

reeducare în fiecare judeţ al României, care sprijină dreptul la educaţie la copiilor.

Excluziunea copiilor trebuie studiată atât ca lipsă de acces la servicii destinate lor cât şi ca

diminuare a şanselor de integrare ulterioară, economică şi socială. Dezavantajele suferite de copii le

ameninţă şansele de a-şi dezvolta capabilităţile necesare reuşitei în viaţă.

Din acest punct de vedere, trebuie luate în considerare dimensiunile tradiţionale în

dezvoltarea copilului: sănătatea şi educaţia. Blocarea accesului la serviciile fundamentale are efecte

dezastruoase asupra copiilor, determinând excluziunea pe termen lung (de exemplu restrângerea

oportunităţilor pe piaţa muncii). De aceea se poate spune că cele mai importante probleme ale

copiilor sunt implicit şi forme de expunere ale acestora la mecanisme de excluziune în viaţa lor ca

adulţi.

Efectele asupra traiectoriilor de viaţă viitoare. Copiii vor deveni adulţi, iar condiţiile de

viaţă, alegerile şi oportunităţile din copilărie vor afecta în mod decisiv poziţia lor viitoare în

societate ca adulţi. Prin urmare, impactul situaţiei lor economice, sociale, educaţionale sau a

dezvoltării lor psihologice asupra şanselor de reuşită pe termen lung trebuie de asemenea să fie

evaluat.

Pe de altă parte este important să izolăm efectele asupra condiţiei copilului datorate unor

probleme care afectează în general societatea, cum ar fi sărăcia şi dezorganizarea familiei. Pe de

altă parte, trebuie surprinse blocajele sistemice sau deficienţele modului de organizare a instituţiilor

implicate în dezvoltarea copilului, cum ar fi cele ce ţin de serviciile fundamentale, de sănătate şi

educaţie. Multe dintre problemele expuse ţin fie de pasivitatea statului şi a societăţii în faţa unor

situaţii critice (copiii străzii), fie de tipul de program focalizat pe copilul în situaţie de risc, de pildă

acumularea unui deficit de capacităţi în centrele de plasament. Există pe de altă parte o serie de

fenomene de devianţă care îi conduc pe copiii implicaţi în situaţii care le pot marca existenţa,

excluzându-i definitiv de la un mod de viaţă normal, cum ar delincvenţa, consumul de droguri,

traficul şi exploatarea.

Proiectarea cercetării a avut în vedere analiza celor mai grave forme şi mecanisme de

excluziune socială cu care se confruntă copiii din România şi impactul acestora pe termen lung, atât

la nivel individual, cât şi la nivelul societăţii în ansamblu.

Studiul a urmărit să realizeze o analiză generală a factorilor de risc ai abandonului școlar din

numicipiul Brașov.

2. Obiective și ipoteze

Evaluarea impactului contextului socio-economic asupra copiilor.

Identificarea categoriilor de copii cu risc ai abandonului școlar.

Identificarea condiţiilor şi mecanismelor de excluziune şi a interacţiunii dintre acestea.

Identificarea aspectului cheie legat de abandonul școlar al copilului, care poate facilita

dezvoltarea unor politici în domeniu.

Identificarea unor strategii de suport şi de promovare a incluziunii sociale a copilului.

Datorită complexităţii fenomenului de abandon, analiza a fost desfăşurată pe mai multe

nivele:

- nivelul individual al copiilor consideraţi excluşi

- familiile lor sau instituţiile de ocrotire

- societatea că întreg, statul bunăstării (nivel reprezentat de actorii relevanţi implicaţi

în sistemul de protecţie a copilului)

Studiile de caz pe şcolile din medii cu problem din Municipiul Bra șov, cu o rată mare a

abandonului şi performanţe şcolare scăzute au pus în evidenţă câteva aspecte interesante:

• Riscul cel mai mare de abandon este la începutul nivelului de învăţământ. Astfel, în

clasa I se constată cea mai mare rată a abandonului din ciclul primar, copiii având probabil

probleme în a se integra / adapta condiţiilor sistemului de învăţământ. În clasa a V-a se constată cea

mai mare rată a abandonului din ciclul gimnazial, şi chiar pe ansamblul claselor I-VIII. Abandonul

în clasa a opta este mic, însă rata de promovabilitate este de asemenea scăzută, indicând aceeaşi

problemă a polarizării între unităţile de învăţământ.

• Există tendinţa formării unor clase – problemă (cumularea elevilor slabi). În multe

situaţii cazurile de abandon proveneau din o aceeaşi clasă. Se pune astfel problema modului în care

se realizează distribuirea pe clase precum şi a faptului că nu exista personal calificat care să lucreze

cu clasele problemă.

• Multe din cazurile de abandon sunt copii despre care şcoală nu mai are informaţii .

Am identificat cazuri de familii care îşi schimbă domiciliul (unii care au migrat în rural) dar care nu

cer transferul copiilor. O parte din aceşti copii nu au abandonat în fapt şcoala, întrucât este posibil

să o frecventeze în localitatea în care se află în prezent, însă “li s-a pierdut urma”.

� Profilul şcolilor cu rată mare de abandon

Pe lângă faptul că şcoala se adresează unei comunităţi sărace, cu multiple probleme sociale,

cu o atitudine de relativ dezinteres faţă de şcoală, factori explicativi ai ratelor ridicate de abandon şi

repetenţie în şcoală pot fi identificaţi şi la nivelul resurselor umane şi organizaţionale ale şcolii:

• Lipsa unei strategii a şcolii de a aborda problema abandonului

• Modul de constituire a claselor e inechitabil – clasele cu probleme primesc şi noii

veniţi în şcoală

• Lipsa cadrelor didactice specializate pentru clasele cu probleme

• Schimbări frecvente în administraţie şi conducere, fluctuaţia mare în rândul

profesorilor.

• Dotările materiale şi infrastructura şcolii sunt deficitare

� Polarizare educaţională şi profesională

Erodarea sistemului de suport a făcut că reuşita şcolară a copilului să depindă în principal de

sprijinul familiei. Cheltuielile pentru şcoală au crescut substanţial ca pondere în bugetele de

familie. Acest fapt a avut drept consecinţă creşterea inegalităţii de şansă în faţa şcolii. Scăderea

drastică a ratei de participare şcolară în mediile sărace şi numărul scăzut de tineri din mediul rural

care urmează liceul şi facultatea sunt dovezi în acest sens. Dinamica participării şcolare a copiilor

din medii defavorizate este contrară trendului înregistrat pe ansamblul populaţiei.

Copiii din familii cu posibilităţi beneficiază de educaţie de calitate, cel mai adesea

finalizându-şi pregătirea la nivelul superior, în timp ce copiii din familii sărace se limitează la nivele

de învăţământ inferioare, cel mai adesea la învăţământul obligatoriu, fără să dobândească o

pregătire, o calificare, care să le asigure şanse de reuşită pe termen lung. Pe de altă parte,

participarea în sistemul profesional de tip neuniversitar se menţine la un nivel scăzut. În consecinţă,

polarizarea educaţională actuală se va concretiza într-o polarizare profesională în viitor: un segment

important de populaţie va avea pregătire superioară, universitară iar la polul opus un larg segment

va fi slab calificat sau necalificat în timp ce segmentul cu calificare medie va fi foarte redus.

3. Metode de cercetare

Pentru realizarea părţii practice a lucrării de licenţă s-a impus necesitatea utilizării unei ample

metodologii. O parte din instrumente: ancheta socială, interviul, observaţia au fost folosite în scopul

culegerii informaţiilor despre client, studiul de caz a fost utilizat în vederea redării unei imagini cât

mai complete (holistică) despre grupul ţintă, iar o altă categorie (proiectul de intervenţie) s-a impus

a fi folosită în vederea identificării unor strategii de soluţionare a problemelor clienţilor.

Utilizarea predominată a unei singure metode poate veni în detrimentul informaţiilor culese

şi prezentate. Fiecare metodă are specificul ei şi îşi dovedeşte eficienţa pe o anumită dimensiune

după care este necesară intervenţia unor metode complementare pentru realizarea unei imagini

complete, coerente, cât mai obiective despre cazurile prezentate.

Instrumentele amintite mai sus nu au fost utilizate simultan, ci în funcţie de tipul de informaţii

care au intervenit în prezentarea cazului.

Ancheta socială:

Această metodă face parte din categoria instrumentelor la care s-a făcut apel în culegerea

datelor despre client constituind un prim pas în procesul identificării problemelor cu care se

confruntă acesta.

Ancheta socială cuprinde, pe de o parte, informaţii cu caracter general cum ar fi datele de

identificare (nume, prenume, vârsta, data şi locul naşterii, domiciliul, stare civilă, stare de sănătate,

venituri) cât şi informaţii care să surprindă specificul cazului respectiv.

Este o metodă care prezintă deopotrivă avantaje şi dezavantaje. Pe de o parte permite

culegerea unui număr mare de informaţii într-un timp relativ scurt, ne oferă posibilitatea să

dobândim o imagine obiectivă asupra cazului prin interacţiunea cu ceilalţi membrii ai familiei iar pe

de altă parte există riscul ca beneficiarul, din tendinţa de autoprotecţie sau de prezentare într-o

lumină favorabilă anchetatorului să furnizeze date distorsionate.

Interviul :

Face parte din categoria metodelor calitative, constituind, deopotrivă, mijloc de comunicare

şi metodă de intervenţie.

În scopul culegerii datelor pentru lucrarea de faţă am făcut apel la unul din tipurile de interviu,

şi anume cel semistruturat (semistandardizat).

Dacă în cazul interviului structurat întrebările şi ordinea sunt dinainte stabilite, în interviul

semistructurat prestabilite sunt doar temele în jurul cărora se va purta discuţia. Aşa se face că

operatorul va placa pe teren cu un ghid de interviu şi nu cu un instrument elaborat în detaliu. Acest

lucru solicită experienţă şi plasticitate din partea intervievatorului pentru a ajunge la date relevante.

Ghidurile de interviu cunosc o mare varietate de forme, începând de la unele ce cuprind doar câteva

teme mai generale, până la altele cu o listă lungă de subiecte şi întrebări specifice. Forma ghidului

depinde şi de cât de familiară îi este cercetătorului problema şi populaţia de investigat; dacă ele sunt

mai puţin cunoscute, se porneşte cu un ghid sumar.

În lucrarea de faţă această metodă a fost adresată la două categorii de populaţie: profesorilor

şi elevilor.

Interviul semistructurat aplicat elevilor ne-a permis culegerea de informaţii cu privire la

situaţia actuală a elevilor în plan şcolar şi familial. (vezi anexa III).

Aceiaşi metodă adresată profesorilor a avut ca obiectiv surprinderea modului în care plecarea

părinţilor în străinătatea a afectat situaţia şcolară a copilului. (vezi anexa II).

Avantajul acestei metode constă în posibilitatea surprinderii simultane a unor informaţii

relevante din biografia clientului cât şi a comportamentului nonverbal al acestuia care poate să

constituie un indiciu al veridicităţii celor afirmate.

Punctele slabe ale interviului ar fi: tăcerea şi refuzul clientului de a colabora manifestată atât

la începutul cât şi în timpul conversaţiei. În debutul întâlniri clientul poate să tacă deoarece se simte

jenat că a apelat la un asistent social sau este un client involuntar. În timpul întâlnirii, „asistentul

social are sarcina de a evalua corect motivul care a determinat tăcerea”1.

Tăcerea în cazul clientului poate indica prezenţa uneia din următoarele stări: clientul simte că

a spus prea mult despre un anumit subiect, simte o emoţie puternică şi are nevoie de timp pentru a

reflecta asupra ei. Întrebările adresate în timpul interviului pot să declanşeze un blocaj al clientului

acesta începând să plângă din dorinţa de a opări explorarea problemei.

Un alt punct slab al acestei metode poate veni din partea asistentului social ca urmare a

insuficientei experienţe de lucru, el grăbindu-se să facă interpretări eronate.

1 Irimescu, G., Tehnici specifice în asistenţa socială, Ed. Universităţii A.I. Cuza , Iaşi, 2002, p. 132

Studiul de caz:

Este prin excelenţă o metodă calitativă. „Prin studiul de caz nu se abordează numai persoane,

nu se studiază numai realitatea psiho- socială din perspectiva acestor persoane sau a biografiei lor,

ci se cercetează un fragment din realitate, intervenind deopotrivă şi metoda observaţiei”.2

De regulă, studiul de caz porneşte de la un cadru teoretic care este esenţial în culegerea de

date. Fără o ipoteză sau o idee directoare, recolta de informaţii este minoră. Urmează selectarea

cazurilor şi precizarea unităţilor de analiză (individ, situaţie). În continuare se trece la studiul

fiecărui caz în parte prin interviu, observaţie, iar în final se extrag datele relevante şi se dezvoltă

toată implicaţiile. Validitatea pe care o oferă studiul de caz este parţială.

Clasificarea studiilor de caz include trei mari categorii:

o Studiu de caz intrinsec, urmăreşte investigarea cât mai minuţioasă a unui caz particular,

fără scopul de a desprinde trăsături generale sau de „a testa” o ipoteză sau o idee.

o Studiul de caz instrumental cercetează un caz particular în detaliu cu scopul de a lămuri

o problemă mai generală. Cazul este un instrument al unei strategii de cunoaştere mai largi.

o Studiul de cazuri colective, susţine ideea că studierea mai multor cazuri face posibilă

înţelegerea unui fenomen social.

În lucrarea de faţă această metodă a fost valorificată pentru surprinderea aspectelor negative a

fenomenului migraţionist asupra dezvoltării psiho-sociale a copiilor.

În realizarea studiului de caz au fost folosite o serie de tehnici între care şi genograma

(arborele familial). Aceasta descrie tipurile de relaţii şi evenimente care s-au desfăşurat de-a lungul

generaţiilor: naşterea, decesele, divorţurile, pot fi condensate într-o genogramă. Aceasta se

completează de către asistentul social împreună cu familia şi „ajută la dezvăluirea regulilor nescrise

ale familiei”.3

Harta eco reprezintă o altă tehnică care permite precizarea locului unei persoane sau familiei

sale în contextul social.

Observaţia:

Este o metodă fundamentală de culegere a datelor care ne-a însoţit pe parcursul utilizării

metodelor menţionate.

Deşi poate fi utilizată ca metodă de sine stătătoare, devine de cele mai multe ori tehnică pe

fondul altor metode.

2 Iluţ, P., Abordarea calitativă a socioumanului, Ed. Polirom, Iaşi, 1997, p. 105 3 Irimescu, G., Op. cit., p. 139

Ca formă, observaţia poate fi directă sau indirectă, clientul fiind sau nu conştient de prezenţa

observatorului.

În realizarea interviului am apelat la această metodă pentru a ne asigura de fidelitatea datelor

furnizate de client.

În realizarea observaţiei intervin o serie de etape:

Faza iniţială de stabilire a obiectului observaţiei, a locului unde se va realiza observaţia , a

duratei de lucru, a elementelor care vor constitui punctele esenţiale ale observaţiei, precum şi a

strategiilor ce se vor utiliza. Urmează etapa în care se desfăşoară observaţia propriu-zisă,

concretizată în culegerea datelor esenţiale. În ultima fază se realizează o evaluare a datelor culese şi

formularea concluziilor.

Avantajul acestei metode este acela că permite culegerea unui număr mare de informaţii într-

un timp relativ scurt însă poate interveni tendinţa de faţadă, subiectul prezentându-se într-o lumină

favorabilă în faţa observatorului.

Proiectul de intervenţie:

Proiectul de intervenţie este o metodă cu o largă utilizare în foarte multe domenii de

activitate. Reprezintă „un obiectiv de realizat de către anumiţi actori într-un context dat, într-un

anumit termen, cu anumite mijloace precizate şi utilizând instrumente şi tehnici adecvate”.4

În lucrarea de faţă această metodă a avut ca obiectiv încercarea de trasare, la nivel teoretic (cu

posibilitate de aplicare în practică) a unor direcţii de soluţionare a problemelor identificate:

introducerea asistentului social şcolar, înfiinţarea unui club al părinţilor în care aceştia să

dobândească o serie de tehnici eficiente de educaţie a copiilor şi constituirea unei linii telefonice

care să contribuie la consolidarea relaţiei elev- părinte plecat în străinătate şi la întărirea legăturii

familie- şcoală. Proiectul îşi propune, de asemenea, valorificarea elevilor cu abilităţi intelectuale şi

sociale deosebite prin înfiinţarea unui grup de suport care să intervină în sprijinirea unor cazuri

similare ulterioare.

4 Miftode, V., Op. Cit., p. 403

4. Subiecți

Nume şi prenume client: B.G.N.

Scopul efectuării evaluării:

- identificarea impactului produs în urma abandonului școlar;

- stabilirea nevoilor şi aşteptărilor clientului;

- stabilirea unor strategii de intervenţie în scopul sprijinirii acestora;

Locul evaluării: Şcoala generală nr. X, judeţul Brașov.

Informa ţii de identificare a clientei:

Studii: elevă în clasa a VII-a, la Şcoala generală nr. X, oraş Brașov,

Venituri: alocaţia, la care se adaugă veniturile mamei,

Starea de sănătate: favorabilă;

Religie: ortodoxă;

Etnie: română.

o Modalităţi de identificare a clientei de către asistentul social:

Tulburările de comportament ale elevei, conflictul cu profesorii, părinţi sunt plecaţi la

muncă în străinătate.

o Eventuale contacte anterioare cu alte instituţii

Eleva a mai fost contactată de preotul parorh, care cunoscând situaţia familială a acesteia i-a

acordat suport moral.

o Situaţia prezentă şi motivul selectării clientei de către asistentul social

Situaţia şcolară a lui B.G.N. s-a deteriorat considerabil. Dacă în urmă cu un an eleva

participa la concursuri şi olimpiade şcolare, în prezent frecvenţa şcolară este redusă, iar notele

dominante sunt de 5 şi 6.

Rezultatele şcolare slabe, conflictele cu cadrele didactice, afilierea elevei la un grup cu

tulburări comportamentale, constituie motivele abandonlui școlar.

Prezentarea problemei:

o Încercări precedente de soluţionare a problemei

B.G.N. a făcut numeroase eforturi de rezolvare a problemei de relaţionare cu mama. Eleva a

participat la numeroase concursuri şi olimpiade şcolare, fiind conştientă că acest lucru provoacă

mulţumire mamei. Eleva şi-a exprimat dorinţa de a petrece mai mult timp cu mama, preluând o

parte din treburile casnice. Din nefericire aceste eforturi nu au avut rezultatele scontate, tentativele

de consolidare a relaţiei afective mamă – fiică fiind considerate de B.D. ca un semn de slăbiciune,

dependenţă.

În ceea ce priveşte problemele de natură şcolară, B.G.N. nu a avut nici o iniţiativă de

soluţionare a acestora.

o Maniera de percepţie a problemei de către clientă

B.G.N. nu mai manifesta interes pentru nici o disciplină şcolară şi refuză să se mai implice

în acţiunile socio-culturale desfăşurate la nivelul clasei sau al şcolii

Eleva susţine că deprecierea situaţiei şcolare şi afilierea la un grup cu tulburări

comportamentale constituie o formă de revoltă îndreptată împotriva mamei care nu şi-a îndeplinit

atribuţiile parentale în mod corespunzător.

o Maniera de percepţie a problemei de către asistentul social

Asistentul social consideră că B.G.N. se confruntă cu probleme de natură afectiv-

emoţională. Rezervele sunt foarte mari în ceea ce priveşte luarea unor iniţiative de îmbunătăţire a

relaţiei cu mama, deoarece aceasta din urmă ar interpreta aceste demersuri ca un semn de naivitate,

slăbiciune a fiicei sale.

Asistentul social a constatat că eleva este neîncrezătoare în posibilitatea îmbunătăţirii relaţiei

cu mama, acum când aceasta se află la o distanţă atât de mare.

B.G.N. se confruntă şi cu probleme şcolare, ca urmare a lipsei supravegherii materne. Mama

minorei manifesta o exigenţă sporită în direcţia obţinerii performanţelor şcolare de către aceasta.

Eleva s-a implicat într-un anturaj necorespunzător care contribuie la agravarea situaţiei şcolare ale

acesteia.

Informa ţii privind activitatea şcolară a clientei:

o Relaţia clientei cu profesorii

Era degradată comparativ cu anii precedenţi. Eleva nu se mai implica în activităţile şcolare,

şi nu mai prezinta interes pentru nici o disciplină.

Relaţia elevă – profesori era de respingere din partea lui B.G.N. şi de dezamăgire

manifestată de cadrele didactice.

o Relaţia elevei cu colegii de clasă

Dacă în urmă cu un an, eleva era privită cu admiraţie de colegii de clasă, în prezent părerea

acestora s-a schimbat în sens negativ. Eleva manifestă o atitudine de superioritate în raport cu

aceştia şi se comportă ca şi cum ar fi mult mai experimentată în problemele de viaţă decât ei.

B.G.N. relaţionează mai bine cu băieţii decât cu fetele, pe care le consideră mult prea naive.

Profesorii sunt de părere că eleva are o influenţă negativă asupra colegilor de clasă.

o Relaţia familie – şcoală

B.G.N. este printre puţinii elevi ai căror părinţi nu menţineau legătura cu şcoala.

Informa ţii despre locuinţă:

Clienta locuieşte împreună cu persoana care o supraveghează într-un apartament cu patru

camere amenajat în mod corespunzător.

Analiza câmpului de forţe

Puncte tari:

- potenţial intelectual,

- perseverenţă.

- spirit de iniţiativă,

- spirit competitiv.

Puncte slabe:

- tulburări afectiv-emoţionale,

- impulsivitate,

- aroganţă,

- atitudine de superioritate.

Nevoile şi aşteptările clientului

o de ce anume are nevoie clientul

- suport afectiv emoţional,

- stimulare în direcţia restabilirii echilibrului în ceea ce priveşte rezultatele şcolare,

- sprijin în direcţia dobândirii deprinderilor administrativ-gospodăreşti şi a celor de

gestionare eficientă a veniturilor,

- suport în înlăturarea tulburărilor comportamentale.

o Percepţia clientului asupra problemei

- B.G.N. este conştientă de deteriorarea situaţiei şcolare, dar precizează că în prezent nu

este stimulată să acţioneze în direcţia îmbunătăţirii ei,

- Eleva este neîncrezătoare în posibilitatea consolidării afective cu mama. Ea consideră că

dacă apropierea afectivă nu a fost posibilă atâta timp cât cele două au locuit împreună, acum când

mama se află la o distanţă atât de mare, şansele sunt foarte reduse.

o Percepţia problemei clientei de către cei din jur

- profesorii sunt încrezători în profesionalismul asistentului social şi al echipei care

acţionează în direcţia îmbunătăţirii relaţiei mamă – fiică, bazându-se şi pe potenţialul intelectual al

elevei.

Evaluarea iniţială

o Consolidarea relaţiei afective mamă – fiică este absolut necesară. O relaţie eficientă ar

contribui la restabilirea echilibrului în ceea ce priveşte rezultatele şcolare ale elevei şi la

diminuarea tulburărilor comportamentale ale acesteia.

o Factori care favorizează rezolvarea problemelor clientei:

- profesorii sunt încrezători în potenţialul intelectual al elevei şi sunt dispuşi să organizeze ore

de pregătire şcolară suplimentară.

Scopul intervenţiei – îmbunătăţirea situaţiei şcolare a elevei şi diminuarea tulburărilor

comportamentale.

Obiective

o îmbunătăţirea rezultatelor şcolare ale elevei,

o consolidarea relaţiei afective mamă – fiică,

o înlăturarea tulburărilor comportamentale ale clientei,

o gestionarea eficientă a veniturilor financiare,

o valorificarea abilităţilor socio-culturale ale elevei în etapele ulterioare ale proiectului.

Evaluarea rezultatelor obţinute până în prezent:

Până în prezent nu s-a organizat decât o singură întâlnire a grupului de suport coordonată de

asistentul social şi care a avut ca obiectiv dezvoltarea abilităţilor sociale ale participanţilor. Clienta

s-a implicat în acţiunile desfăşurate de grup.

Profesorii au organizat două sesiuni de pregătire şcolară suplimentară la care a participat şi

B.G.N.

În viitor, se urmăreşte punerea în practică a celorlalte strategii amintite anterior.

Fişă de observaţie

Numele şi prenumele subiectului observat: B.G.N.

Vârsta: 13 ani,

Locul observării: Şcoala generală nr. X, judeţul Brașov – cabinetul de consiliere şcolară,

Durata observaţiei: aproximativ două ore.

I. Deprinderi de comunicare

a. verbală – eleva este comunicativă, foloseşte un limbaj elevat, este sigură pe ceea ce

spune şi manifestă putere de convingere.

Vorbeşte repede, fără pauze între cuvinte şi trece de la un subiect la altul. A evitat să

vorbească despre conflictul cu profesoara de biologie şi despre tatăl său pe care mărturiseşte că l-a

iubit foarte mult.

Tonul vocii este ridicat în timpul discuţiei.

b. non-verbală – B.G.N. a avut o atitudine degajată, am reuşit să stabilesc cu uşurinţă

contactul vizual cu aceasta pe parcursul discuţiei. Clienta inspiră o atitudine de superioritate şi

aroganţă.

II. Grad de adaptabilitate

Eleva se adaptează cu uşurinţă la situaţii noi. A acceptat cu uşurinţă discuţia şi a fost

deschisă şi sinceră pe tot parcursul acesteia

III. Grad de sociabilitate

Ridicat, însă se constată o atitudine de superioritate în relaţia cu prietenii. Nu

interacţionează cu oricine, ci preferă colegii de sex opus cu care, precizează ea este mai

compatibilă.