Upload
others
View
8
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE A UNIVERSITĂŢII CREŞTINE
„DIMITRIE CANTEMIR” ŞI INSTITUTUL DE ŞTIINŢE POLITICE ŞI
RELAŢII INTERNAŢIONALE AL ACADEMIEI ROMÂNE ORGANIZEAZĂ
CONFERINŢA CU
TEMA:
“250 de ani de la publicarea Contractului social; actualitatea operei lui Jean-
Jacques Rousseau”.
Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la naşterea lui Jean-Jacques Rousseau şi,
totodată, 250 de ani de la publicarea uneia dintre cele mai importante lucrări aparţinând
marelui gânditor iluminist - „Contractul social”. Cu acest prilej, Facultatea de Ştiinţe
Politice a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” Bucureşti, în colaborare cu
Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, organizează
conferinţa „250 de ani de la publicarea „Contractului social”; actualitatea operei lui
Jean-Jacques Rousseau”.
Scopul conferinţei este acela de a readuce în dezbaterea contemporană temele de
reflecţie ale unui gânditor-cheie în dezvoltarea modernităţii, într-un tip de interogaţie
generică, specifică constituţionalismului american: Dacă ar trăi, ce ar avea de spus
Rousseau cu privire la ceea ce se întâmplă în zilele noastre? De asemenea, conferinţa îşi
propune explorarea unor idei ale lui Jean-Jacques Rousseau necunoscute sau insuficient
INSTITUTUL DE ŞTIINŢE POLITICE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE AL ACADEMIEI ROMÂNE
MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI UI SPORTULUI
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR’’ FACULTATEA DE STIINTE POLITICE
tratate în cercetarea românească din domeniile ştiinţelor politice, relaţiilor internaţionale,
ştiinţelor comunicării şi ştiinţelor juridice.
Conferinţa va avea loc pe data de 06.04. 2012 la Facultatea de Ştiinţe Politice a
Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, între orele 10 şi 18. Profesorii şi cercetătorii
interesaţi să participe sunt invitaţi să trimită titlul comunicării şi un abstract pînă la data
de 31.03.2012 pe adresa [email protected]. Timpul alocat prezentării nu trebuie
să depăşească 15 minute.
Conferinţa se va desfăşura pe următoarele paneluri:
I. Filosofie politică, teorie politică şi teoria relaţiilor internaţionale
J.-J. Rousseau: Primul autor modern al doctrinei politice a ecologismului? J.-J.
Rousseau: Precursor al democraţiei poporului sau teoretician al democraţiei liberale? J.-
J. Rousseau: nihilist avant la lettre? Comunicarea: o definiţie a stării de natură sau o
cale către starea civilă? Starea de natură: o ficţiune sociologică sau o realitate istorică?
J.-J. Rousseau şi starea de natură ca paradigmă a relațiilor internaţionale; J.-J. Rousseau
şi ideea federaţiei statelor europene; J.-J. Rousseau: Tema politicii ca religie civilă.
II. Influenţa operei lui Jean-Jacques Rousseau asupra dezvoltării ştiinţelor
comunicării
Opinia publică: cea de-a doua conştiinţă? Opinia publică: practică a name and shame?
Discuţia despre originea limbilor şi semnificaţia sa politică; Conceptul „voinţei
generale” şi comunicarea; Contribuţia lui J.-J. Rousseau la analiza critică a limbajului
politic şi public
Lucrările în forma lor finală vor fi publicate într-un volum colectiv.
1 NB:Vor fi luate în considerare titlurile şi abstractele deja transmise înainte de publicarea online a invitaţiei
- 1 -
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ„DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREŞTI
Facultatea de Știinţe Politice
în colaborare cu
ACADEMIA ROMÂNĂInstitutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale
PROGRAMULCONFERINŢEI NAŢIONALE
Ediţia I
SPAŢIUL PUBLIC EUROPEAN – ÎNCOTRO?9 MAI 2013
Bucureşti
- 4 -
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la intrarea învigoare a Tratatului de la Maastricht privind UniuneaEuropeană, act juridic prin care proiectul european, lansatîn anii 50 ai secolului al XX-lea sub forma ComunităţiiEuropene a Cărbunelui şi Oţelului, încerca să depăşeascălimitele integrării economice printr-o formulă de uniunepolitică a cărei natură, prerogative şi funcţii rămân pânăastăzi o sursă constantă de dileme academice, controversepolitice şi ambiguităţi instituţionale. Cu acest prilej,Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Creştine„Dimitrie Cantemir” Bucureşti, în colaborare cu Institutulde Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al AcademieiRomâne, organizează conferinţa „Spaţiul public european –încotro?”.Scopul conferinţei este acela de a pune în dezbateretemele care frământă în ultimii ani mediile academice,politice şi jurnalistice din Europa şi, într-o anumită măsură,publicul larg european, precum viabilitatea politică aUniunii sau capacitatea Uniunii de a răspunde prin politicilesale obiectivelor asumate prin tratate şi aşteptărilorstatelor membre şi cetăţenilor europeni. De asemenea,conferinţa îşi propune explorarea unor idei insuficienttratate în cercetarea românească din domeniile ştiinţelorpolitice şi ştiinţelor comunicării, precum cea a consistenţeisi coerenţei „spaţiului public european”, plecând de laaccepţiunea propusă termenului de „spaţiu public” de cătreJürgen Habermas, respectiv de cadru în care se desfăşoarădezbaterea politică în mod public şi transparent.
- 5 -
AGENDA CONFERINŢEI_______________________________________________
Sosirea participanţilor09:00-9:30 Înregistrarea participanţilor, distribuireamapelor şi programului conferinţei09:30-10:30 Deschiderea conferinţei10:30-11:00 Pauză de cafea11:00-14:00 Lucrări pe secţiuni14:00-14:30 Pauză de cafea14:30-15:00 Sesiunea de închidere și concluzii
- 7 -
PREŞEDINŢI DE ONOARE_____________________________________________Prof. univ. dr. Momcilo LuburiciPreşedinte fondator Universitatea Creştină „DimitrieCantemir” BucureştiProf. univ. dr. Corina Adriana DumitrescuRector Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”BucureştiCOMITETUL DE ORGANIZARE_____________________________________________Conf. univ. dr. Gheorghe Ciascai, decan FSP, UCDCC.S. III dr. Gabriela Tănăsescu, ISPRI, Academia RomânăConf. univ. dr. Ion-Lucian Catrina, FSP, UCDCLect. univ. dr. Victor Negrescu, FSP, UCDCLect. univ. dr. Ilarion Ţiu, FSP, UCDCPrep. univ. drd. Nicolae Drăguşin, FSP, UCDC
- 8 -
COMITETUL ŞTIINŢIFIC_____________________________________________Prof. univ. dr. Gheorghe Lepădatu, prorector UCDCProf. univ. dr. Victor Munteanu, prorector UCDCProf. univ. dr. Dan Dungaciu, director, ISPRI, AcademiaRomânăProf. univ. dr. Cristian Dumitrescu, FSP, UCDCConf. univ. dr. Gheorghe Ciascai, decan, FSP, UCDCConf. univ. dr. Ion-Lucian Catrina, FSP, UCDCC.S. III dr. Gabriela Tănăsescu, ISPRI, Academia RomânăLect. univ. dr. Alexandru Ștefănescu , FSP, UCDC
- 9 -
SESIUNEA DE DESCHIDERE__________________________________________________9 mai 2013
Sala 130, 09:30-10:30
Prof. univ. dr. Momcilo LuburiciPreşedintele Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, titlurezervat
Prof. univ. dr. Corina Adriana DumitrescuRectorul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, titlurezervat
Prof. univ. dr. Dan DungaciuDirectorul Institutului de Ştiinţe Politice şi RelaţiiInternaţionale, Academia Română, Spaţiul public, populism şicriza proiectului european.
Dr. Sebastian HulubanSecretar de stat pentru politica de apărare și planificare,MApN, titlu rezervat, (de confirmat)
Ambasador dr. Vasile Leca, Integrarea, şansaeuropenizării Balcanilor
- 10 -
SECŢIUNEA IDIMENSIUNEA TEORETICĂ A PROBLEMEI SPAŢIULUI
PUBLIC EUROPEAN__________________________________________________9 mai 2013
Sala 130, 11:00-14:00
moderatori: Conf. univ. dr. Gheorghe Ciascai şi CS III dr.Viorella Manolacheraportor: Asist. univ. drd. Dan Carbarău1. Conf. univ. dr. Gheorghe Ciascai, Facultatea de Ştiinţe Politice,UCDC, Paradoxurile politice ale Uniunii Europene: între competenţesuverane şi limitări structurale2. Dr. Lucian-Ştefan Dumitrescu, ISAR, Transnaţionalismeuropean şi modelul democratic al Uniunii Europene3. C.S. III dr. Viorella Manolache, Institutul de Ştiinţe Politice şiRelaţii Internaţionale, Academia Română, Spaţiul public european:alternative filosofico-politice (de)blocante4. Lect. univ. dr. Alexandru Ştefănescu, Facultatea de ŞtiinţePolitice, UCDC, Europa ca „geografie filosofică” inversată5. Asist. univ. drd. Camelia Runceanu, Facultatea de ŞtiinţePolitice, UCDC, Espace public et intellectuels roumains: guère decauses ou causes de guerre? Du café des écrivains à la tribune desintellectuels ou de la portée des idées sur le marché
- 11 -
6. Prep. univ. drd. Nicolae Drăguşin, Facultatea de ŞtiinţePolitice, UCDC, Polemica J. Habermas – J. Ratzinger şi ideea religieicivile europene: Întregirea spaţiului public european?7. Dr. Bianca Berna, SNSPA, Uniunea Europeană în modeleledecizionale poliheuristice. Aspecte şi interpretări8. Drd. Ioana Drăgulin, Universitatea Bucureşti, Criza welfarestate şi modelul de civilizaţie occidental9. Asist. univ. drd. Dan Carbarău, Facultatea de Ştiinţe Politice,UCDC, Spaţii sociale. Observaţii pe marginea teoriei bourdieuziene
- 12 -
SECŢIUNEA a II-aSPAŢIUL PUBLIC EUROPEAN – CADRU AL POLITICILOR
EUROPENE ŞI AL DEZVOLTĂRILOR INSTITUŢIONALE__________________________________________________9 mai 2013
Sala 71, 11:00-14:00
moderatori: Lect. univ. dr. Marcela Monica Stoica şi Lect.univ. dr. Marius Eugen Raduraportor: Lect. univ. dr. Vasile Ostaciuc1. Prof. univ. dr. Cristian Sorin Dumitrescu, Lect. Univ. Asoc.Dr. Marcela Monica Stoica, Marian Popa, Facultatea de ŞtiinţePolitice, UCDC, Turcia şi Uniunea Europeană. Realităţi şiperspective2. Prof. univ. dr. Constantin Hlihor, Facultatea de Istorie, UCDC,Securitatea umană şi guvernanţa multinivel în Uniunea Europeanăîntre deziderat şi realitate politică3. Lect. univ. dr. Dan Mihalache, Facultatea de Ştiinţe Politice,UCDC, Partidele transnaţionale şi alegerile pentru ParlamentulEuropean. Cum va fi în 2014?4. Lect. univ. dr. Marcela Monica Stoica, Facultatea de ŞtiinţePolitice, UCDC, De la Maastricht la Lisabona. Evoluţii ale ConsiliuluiEuropean în arhitectura instituţională a Uniunii Europene5. Lect. univ. dr. Marius Eugen Radu, Facultatea de ŞtiinţeJuridice şi Administrative, UCDC, Locul şi rolul Europol înarhitectura UE
- 13 -
6. Lect. univ. dr. Vlad Mihai Dorel, Facultatea de Ştiinţe Juridiceşi Administrative, UCDC, Aspecte etice şi de responsabilitate socialăa comercianţilor în materia protecţiei mediului la nivel european7. C.S. III dr. Lorena Stuparu, Institutul de Ştiinţe Politice şiRelaţii Internaţionale,, Academia Română, Cetăţenia europeană –de la utopie la realitate8. Conf. univ. dr. Sabin-Daniel Drăgulin, Facultatea de ŞtiinţePolitice, UCDC, Fenomenul migraţiilor şi Uniunea Europeană9. Drd. Mirela Băcanu Vasile, Drd. Silviu Petre, SNSPA, Statul caactor schizofrenic în relaţiile internaţionale. Cazul industrieiromâneşti de apărare10. Lect. univ. dr. Vlad Mihai Dorel, Facultatea de Ştiinţe Juridiceşi Administrative, UCDC,, Aspecte teoretice şi practice aleadministrării probelor în materie civilă – interpretarearegulamentului UE nr. 1206/200111. Lect. univ. dr. Daniela Radu, Facultatea de Ştiinţe Politice,UCDC, Operationalizing Resilience in the European PeacebuildingContext
- 14 -
SECŢIUNEA a III-aSPAŢIUL PUBLIC EUROPEAN – SPAŢIU AL COMUNICĂRII
TRANSNAŢIONALE__________________________________________________9 mai 2013
Sala 77, 11:00-14:00
moderatori: Lect. univ. dr. Maria Cernat şi CS III dr. GabrielaTănăsescuraportor: Lect. univ. dr. Mona Mitarcă1. C.S. III dr. Gabriela Tănăsescu, Institutul de Ştiinţe Politice şiRelaţii Internaţionale, Academia Română, Sfera publică şi sferapublică europeană. Modelele normative ale rolului media îndemocraţie2. Lect. univ. asoc. dr. Gheorghe Radu, Facultatea de ŞtiinţePolitice, UCDC, Internaţionalizarea elitelor europene – încotro?3. CS III, Lect. univ. asoc. dr. Henrieta Anişoara Şerban,Institutul de Filosofie “C. R. Motru”, Academia Română, The Role ofNetworking in the EU4. Lect. univ. dr. Maria Cernat, Facultatea de Ştiinţe Politice,UCDC Media Pluralism and Public Space – Advertising andCensorship in Times of Financial Crisis5. Lect. univ. dr. Ilarion Ţiu, Facultatea de Ştiinţe Politice, UCDCDiscursul anticomunist din presa legionară de exil ca formă deintegrare în spaţiul public European
- 15 -
6. Lect. univ. dr. Victor Negrescu, Facultatea de Ştiinţe Politice,UCDC, European Political Life or is Europe ready to have a politicalelected president of the Comission?7. Conf. univ. dr. Sorin Mitulescu, Universitatea Europei de Sud-Est, Parteneriatul european pentru politici de tineret - comunicarepublica europeana8. Lect. univ. drd. Monica Mitarcă, Facultatea de Ştiinţe Politice,UCDC, Modalităţi discursive de construire a credibilităţii online.Studiu de caz: ebay.com9. Prep. univ. drd. Alexandru Climescu, Facultatea de ŞtiinţePolitice, UCDC, Străinul European: discursuri populist-naţionalisteîn campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012
- 16 -
SESIUNEA DE ÎNCHIDERE ȘI CONCLUZII__________________________________________________9 mai 2013
Sala 130, 14:30-15:00
Dezbateri în plen
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“ Facultatea de Științe Politice
(Departamentul Științe Politice Departamentul Comunicare și Relații Publice)
Splaiul Unirii nr. 176, Sector 4, București Tel: 021.330.87.50
021.330.79.00
http://politice.ucdc.ro [email protected] http://www.facebook.com/politice.ucdc
CONFERINȚA Discurs, raționalitate
și comunicare în sfera publică
SECȚIUNI:
Tipologii ale discursului public
Mass-media și Comunicare
Relații internaționale
București 27 iunie 2014
2
DESCHIDEREA LUCRĂRILOR
Sala 71
Orele 9.45 – 10.00
MESAJE DE DESCHIDERE
prof. univ. dr. DOINA MUREȘAN
Decan al Facultății de Științe Politice
prof. univ. dr. FLORIAN RÂPAN
Prodecan al Facultății de Științe Politice
lect. univ. dr. ILARION ȚIU
Director al Departamentului de Cercetare al Facultății de Științe
Politice
3
Secțiunea I TIPOLOGII ALE DISCURSULUI PUBLIC
Sala 71 Orele 10.00 – 12.00
MODERATOR: conf. univ. dr. GHEORGHE CIASCAI
10.00 – 10.20 conf. univ. dr. GHEORGHE CIASCAI
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
Strategii de comunicare ale Comisiei Europene pentru promovarea
spațiului public european
10.20 – 10.40
lect. univ. dr. ALEXANDRU ȘTEFĂNESCU
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
De la cuvânt la rațiune și invers – problema „discursului mixt“
10.40 – 11.00
lect. univ. dr. DANIELA RADU
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
Discursul normativ privind justiția tranzițională
11.00 – 11.20
prep. univ. dr. NICOLAE DRĂGUȘIN
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
Trei categorii ale vorbirii și constituirea spațiului public. O lectură
maioresciană a Condiției umane de Hannah Arendt
11.20 – 11.40
drd. IOANA CRISTEA-DRĂGULIN
Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice
Raportul dintre transformism și revoluția pasivă la Antonio Gramsci
11.40 – 12.00
asist. univ. dr. DENISA-ADRIANA OPREA
Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Comunicare și
Relații Publice
Towards national discourse in literature
4
Secțiunea a II-a MASS-MEDIA ȘI COMUNICARE
Sala 68 Orele 10.00 – 12.20
MODERATOR: lect. univ. dr. MARIA CERNAT
10.00 – 10.20
lect. univ. dr. MARIA CERNAT
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
I am Ukrainian: PR Stunt or Genuine Cry for Help
10.20 – 10.40
lect. univ. dr. ANCA PĂIUȘESCU
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
Dreptul la critică al presei, între legalitate și controverse
10.40 – 11.00
asist. univ. dr. SONIA-CRISTINA STAN
Universitatea „Spiru Haret“, Facultatea de Jurnalism și Științele comunicării
Discursul televizual al știrilor – între raționalitate și apelul la irațional
11.00 – 11.20
lect. univ. dr. ALINA DUDUCIUC
Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Comunicare și
Relații Publice
Comunicarea emoțiilor prin noile tehnologii (ICTs)
11.20 – 11.40
lect. univ. dr. MONICA MITARCĂ
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
Facebook și promovarea de carte. Autorul-hub
11.40 – 12.00
lect. univ. dr. DAN MIHALACHE
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
Comunicare și marketing politic la alegerile europarlamentare din mai
2014
5
12.00 – 12.20
lect. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU
Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău, Departamentul de limba și literatura
română și științe ale comunicării
Patterns of communication in the era of technology
6
Secțiunea a III-a RELAȚII INTERNAȚIONALE
Sala 69 Orele 10.00 – 12.00
MODERATOR: conf. univ. dr. SABIN DRĂGULIN
10.00 – 10.20 conf. univ. dr. SABIN DRĂGULIN
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
Naționalism și antisemitism în secolul modernizării statului român (1848-
1948)
10.20 – 10.40 lect. univ. dr. ILARION ȚIU
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
Relațiile româno-franceze în perioada regimului comunist: campanie de
imagine vs. pragmatism economic
10.40 – 11.00
prof. univ. dr. CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU, lect. univ. dr. MARCELA-
MONICA STOICA, dr. MARIAN POPA
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
Evoluții instituționale post-Lisabona
11.00 – 11.20
lect. univ. dr. MARCELA-MONICA STOICA
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice
Considerații privind strategia de comunicare a Comisiei Europene pentru
euroalegerile din mai 2014
11.20 – 11.40
conf. univ. dr. ION CHICIUDEAN, asist. univ. dr. CORINA DABA-BUZOIANU
Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Comunicare și
Relații Publice
Imagining Europe within national borders: the case of the Romanian
debates for the European Parliament
7
11.40 – 12.00
conf. univ. dr. ION CHICIUDEAN, asist. univ. dr. MONICA BÎRĂ
Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de Comunicare și
Relații Publice
Patrimony and national identity in Romania
8
COMITETUL ȘTIINȚIFIC
prof. univ. dr. MOMCILO LUBURICI, Președinte UCDC
prof. univ. dr. CORINA-ADRIANA DUMITRESCU, Rector UCDC
prof. univ. dr. DOINA MUREȘAN, Decan al Facultății de Științe Politice, UCDC
prof. univ. dr. FLORIAN RÂPAN, Prodecan al Facultății de Științe Politice, UCDC
prof. univ. dr. CRISTIAN DUMITRESCU, Facultatea de Științe Politice, UCDC
prof. univ. dr. VICTOR MUNTEANU, Prorector UCDC
prof. univ. dr. GABRIELA POHOAȚĂ, Prorector UCDC
conf. univ. dr. GHEORGHE CIASCAI, Facultatea de Științe Politice, UCDC
conf. univ. dr. ION CHICIUDEAN, Prodecan al Facultății de Comunicare și
Relații Publice, SNSPA
lect. univ. dr. ILARION ȚIU, Facultatea de Științe Politice, UCDC
lect. univ. dr. ALEXANDRU ȘTEFĂNESCU, Facultatea de Științe Politice, UCDC
lect. univ. dr. ALINA DUDUCIUC, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA
COMITETUL DE ORGANIZARE
conf. univ. dr. SABIN DRĂGULIN, Facultatea de Științe Politice, UCDC
lect. univ. dr. DANIELA RADU, Facultatea de Științe Politice, UCDC
lect. univ. dr. MARCELA-MONICA STOICA, Facultatea de Științe Politice, UCDC
lect. univ. dr. MARIA CERNAT, Facultatea de Științe Politice, UCDC
asist. univ. dr. CORINA DABA-BUZOIANU, Facultatea de Comunicare și
Relații Publice, SNSPA
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
BUCUREȘTI
INSTITUTUL INTERNAŢIONAL PENTRU DREPTURILE OMULUI
CONFERINŢA NAŢIONALĂ
PROBLEME ACTUALE ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE DIN ROMÂNIA
7 MAI 2015
BUCUREŞTI, ROMÂNIA
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREȘTI
INSTITUTUL INTERNAŢIONAL PENTRU DREPTURILE OMULUI
PROGRAMUL
CONFERINŢEI NAŢIONALE
PROBLEME ACTUALE ALE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE DIN ROMÂNIA
7 MAI 2015
BUCUREŞTI, ROMÂNIA
AGENDA CONFERINŢEI
7 MAI 2015
10.30 – 11.00 – Sosirea invitaţilor
11.00 - 12.00 – Dezbatere publică
11.00 – 12.00 – Reorganizarea
administrativ-teritorială a României
12.00 – 13.00 – Descentralizarea
competenţelor şi financiară
13.00 – 14.00 – Regionalizare sau
eficientizarea actualelor regiuni de
dezvoltare
14.00 – 14.30 – Pauză de cafea
14.30 – 16.00 – Dezbateri pe secţiuni
Conferinţa naţională se va desfăşura în Bucureşti, la
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“, Bucureşti, Splaiul
Unirii nr. 176, sector 4, sala 130.
COMITETUL ȘTIINȚIFIC
Membrii de onoare:
Prof.univ.dr. Momcilo LUBURICI, Preşedinte fondator al
Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir”
Prof.univ.dr. Corina Adriana DUMITRESCU, Rector al
Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir”
Membrii:
Conf.univ.dr. Eugen Nicolaescu - Vicepreşedinte al
Senatului UC ”D.C.”, Decan FBC, U.C. „D.C.“, Bucureşti.
Prof.univ.dr. Valentina Zaharia – Vicepreşedinte al
Senatului U.C. „D.C.“, Bucureşti.
Prof.univ.dr.Cristiana Cristureanu - Prorector, U.C. „D.C.“,
Bucureşti
Prof. univ. dr. Georgeta Ilie – Prorector, U.C. „D.C.“,
Bucureşti
Prof.univ.dr.Marinella Turdean- Prorector, U.C. „D.C.“,
Bucureşti
Prof. univ. dr. Gheorghe Lepădatu – Director ICSM, U.C.
„D.C.“, Bucureşti
Prof. univ. dr. Constanta Călinoiu - Director adj. IIDO, U.C.
„D.C.“, Bucureşti
Gheorghe Văduva - Director adj. IIDO, U.C. „D.C.“,
Bucureşti
Prof.univ.dr. Viorica Ionaşcu – Director adj. ICSM, U.C.
„D.C.“, Bucureşti
Prof.univ.dr. Nicolae Neacșu – Director adj. ICSM, U.C.
„D.C.“, Bucureşti
Lect. univ. dr. Camelia Brâncoveanu- Director IISC, U.C.
„D.C.“, Bucureşti
Prof.univ.dr. Manoela Popescu – Cancelar Senat ,UC ”D.C.”
Bucureşti
Prof. univ. dr. Florian Râpan– Decan Facultatea de Ştiinţe
Politice, UC ”D.C.” Bucureşti
Prof. univ. dr. Petrică Truscă– Decan Facultatea de Ştiinţe
Juridice si Administrative , UC ”D.C.” Bucureşti
Prof. univ. dr. Cristian DUMITRESCU - UC ”D.C.” Bucureşti
Prof. univ. dr. Petru Filip - UC ”D.C.” Bucureşti
Prof. univ. dr. Dumitru Mazilu- - UC ”D.C.” Bucureşti
Prof. univ. dr. Cristian Ionescu - UC ”D.C.” Bucureşti
Prof. univ. dr. Ion Chelaru - UC ”D.C.” Bucureşti
Prof. univ.dr. Gheorghe Iancu - Universitatea din
Bucureşti
Prof.univ.dr.Luminita Dragne- UC ”D.C.” Bucureşti
Prof. univ. dr. Florin Negoiţă
Conf. univ. dr. Titus Corlăţean - UC ”D.C.” Bucureşti
COMITETUL DE ORGANIZARE
Prof.univ.dr.Petru FILIP Prof. univ. dr. Florian RÂPAN
Prof. univ. dr. Doina MUREŞAN
Prof. univ. dr. Florin NEGOIŢĂ
Conf. univ. dr. Agata Mihaela POPESCU
Conf. univ. dr. Lucian CATRINA
Conf. univ. dr. Luminiţa KOHALMI
Conf. univ. dr. Ilarion ŢIU
Lector univ. dr. Camelia BRANCOVEANU
Lector univ. dr. Marcela Monica STOICA
Lector univ. dr. Anca PĂIUŞESCU
Responsabil I.T. – Puicălău George
Responsabil publicitate – Cristian SLAVU
Emilian VLAD
SECŢIUNI
Secţiunea I
Sala 130
Implicaţii juridice ale reformei administrative:
Moderatori:
Prof.univ.dr.Petru Filip
Prof. univ. dr. Constanta Călinoiu Prof. univ. dr. Florin Negoiţă
Secţiunea a II-a
Sala 71
Impactul reformei asupra partidelor politice:
Moderatori:
Conf.univ.dr. Lucian Catrina
Conf. univ. dr. Luminiţa Kohalmi
SECŢIUNI
Secţiunea I
Sala 130
Implicaţii juridice ale reformei administrative
Moderatori: Prof.univ.dr.Petru Filip
Prof. univ. dr. Constanta Călinoiu Prof. univ. dr. Florin Negoiţă
1. Prof. univ. dr. Dumitru MAZILU – Administrația publică
– o componentă a realizării rolului statului în epoca
integrării europene și globalizării economiei
2. Prof.univ.dr.Petru Filip – titlu rezervat
3. Prof. univ. dr. Constanta CALINOIU – Consideraţii cu
privire la consolidarea reformei administraţiei publice din
România
4. Prof. univ. dr. Florin NEGOIŢĂ – Autorităţi
administrative autonome postdecembriste. Autonomia
administrativă în ţările UE.
5. Prof. univ. dr. Florin NEGOIŢĂ Aspecte şi principii ale
autonomiei în administraţia publică locală din ţările
membre ale Uniunii Europene
6. Prof. univ. dr. Manuela POPESCU – Efectele comunicării
globale în contextul regionalizării
7. Prof. univ. dr. Mădălina TOMESCU – Autoritatea şi
exercitarea acesteia în administraţia publică
8. Prof. univ. dr. Cristian JORA – Unele consideraţii cu
privire la principiile sistemului de publicitate imobiliară
reglementat de Legra nr. 7/1996, modificată şi de noul Cod
Civil
9. Conf. univ. dr. Benonica VASILESCU – Necesitatea
asigurării stabilităţii şi corelării soluţiilor legislative în
materia administraţiei publice locale
10. Conf. univ. dr. Ancuţa OPREA – Influenţa reogranizării
administraţiei publice asupra societăţii moderne
11. Conf. univ. dr. Mihaela Agatador POPESCU –
Euroregionalizarea – un concept presant, cu orizonturi
complicate.
Administratorul public – factor de succes pentru un
management eficient la nivel local
12. Conf. univ. dr. Marius RADU – Aspecte de drept
comparat privind legalitatea timbrului de mediu
13. Conf. univ. dr. Bogdan DAVID – Legal consciousness in
the works of age ancient and medieval thinkers
14. Conf. univ. dr. Camelia BRANCOVEANU - "Constituţia
din 1923 şi modernizarea administrativă a României".
15. Lect. univ. dr. Alice ZDANOVSCHI – Consideraţii privind
principiul autonomiei locale financiare
Secţiunea a II-a
Sala 71
Impactul reformei asupra partidelor politice:
Moderatori: Conf.univ.dr. Lucian Catrina
Conf. univ. dr. Luminiţa Kohalmi
1. Prof. univ. dr. Cristian Sorin DUMITRESCU – Scurte
consideraţii privind reforma în administraţia publică
locală
2. Prof. univ. dr. Doina MUREŞAN – Politica regională,
principalul instrument european de investiţii strategice
3. Conf. univ. dr. Sabin DRĂGULIN – Riscurile politice si
financiare ale regionalizării României
4. Conf. Gheorghe CIASCAI - Impactul aderarii Romaniei la
Uniunea Europeana asupra administratiei publice locale -
aspecte politice, institutionale si bugetare
5. Conf. univ. dr. Ilarion ŢIU – Organizarea regională a
partidelor politice. Cazul Partidului Totul pentru Țară
6. Conf. univ. dr. Luminţa KOHALMI - Percepţii privind
regionalizarea şi riscuri de securitate asociate
7. Lector univ. dr. Marcela Monica STOICA – Principiul
reprezentativităţii şi noua reformă a Codului Electoral din
România. O abordare istorică şi politică
8. Lector univ. dr. Anca PĂIUŞESCU – Codul de conduită al
funcţionarului public şi conflictul de interese
Impactul alegerilor europene asupra alegerilor naționale din
România
9. Lector univ. dr. Oana DUȚĂ - Noutăți legislative privind
rolul instituțiilor autorității publice centrale în procesul
electoral
10. Asist. univ. drd. Dan CARBARĂU – Aspecte istorice din
organizarea administrativă a României