Ministerul Educaţiei Tineretului şi Ştiinţei al Republicii MoldovaUniversitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială TransportSpecialitatea Inginerie și Management în Transport

Referat la disciplina:Filozofie

Tema: Cele trei mari religii monoteiste:Iudaismul, Creştinismul si Islamismul

Elaborat: st. gr.IMT-141Furculiță Ion

Verificat: Lector universitar Cheianu-Tudos Carolina

Chișinău 2015

De la începuturile omenirii, fiinţa umană a crezut în “ceva” supranatural, superior naturii

vizibile. Omul a încercat să explice unele mistere, cum ar fi naşterea, moartea, originea lumii.

Încă din preistorie, primii oameni îşi îngroapă morţii cu diverse arme, podoabe, obiecte uzuale,

ca şi cum ar trebui să le folosească în altă viaţă, accea pe care se consideră că ar trăi-o după

moarte. Foarte de timpuriu, de asemenea, omul pare să-şi fi pus întrebări despre originile naturii,

despre cauza unor fenomene pe care nu şi le putea explica: trăsnetul, fulgerul, tunetul, vânturile,

ziua şi noaptea, revenirea ciclică a anotimpurilor etc. El a atribuit toate acestea unuia sau mai

multor zei atotputernici. În fine, se pare că oamenii au dorit ditotdeauna să intre în contact cu zeii

pentru a-i îndupleca în favoarea lor. Tot ceea ce oamenii cred şi fac în cinstea puterilor

supranaturale constituie religia.

În ordinea apariţiilor lor, religiile monoteiste sunt: iudaismul, zoroastrismul, creştinismul,

islamismul, bahai. Unii includ şi hinduismul în rândul religiilor monoteiste, pentru că pluralismul

dumnezeilor hinduşi se reduce în final la o "unică divinitate". Iudaismul, creştinismul şi

islamismul sunt cele trei mari religii monoteiste ale lumii actuale. Credincioşii lor cred într-un

Dumenzeu unic, al cărui cuvânt a fost revelat oamenilor şi transcris într-o carte.

Cele trei religii monoteiste au apărut în epoci diferite în străvechiul Orient Mijlociu:

iudaismul, cu Avraam, Isaac şi Iacov, în sec. XIX î. Hr. în ţara Canaanului; creştinismul, cu Iisus

Hristos şi cei doisprezece apostoli, în secolul I al erei creştine, în Iudeea şi în Galileea; islamul,

cu Muhammad (Mahomed), în 622 d. Hr, în Arabia.

Cele trei religii îşi atribuie menirea de a-l face cunoscut pe tot pământul pe Dumenezeul

unic. Propovăduiesc învăţătura că el grăieşte prin intermediul profeţilor, al înţelepţilor şi uneori

al mesagerilor (îngerilor). Cuvintele lui Dumenezeu sunt scrise în cărţile sfinte: Biblia, pentru

evrei, Biblia completată cu Evangheliile, pentru creştini, şi Coranul, pentru musulmani.

Iudaismul este o religie a Legii, unde predomina legea si actiunea.“Evreu”, in ebraica

yehudi, insemna initial “cel ce se trage din tribul lui Iuda”. Dupa divizarea regatului lui Solomon

in doua regate, Israel la nord, Iuda la sud (722 i.Hr.), cuvantul “evreu” desemna locuitorul

regatului Iuda. Oglinda iudaismului este Thora. Un pagan il intreaba pe fariseul Hillel (sec.I

i.Hr.) la ce se rezuma Thora, iar el i-a raspuns: ”Altuia nu face ce tie nu-ti place. Asta e toata

Tora, acum du-te și studiază.’’ Conform traditiei evreiesti, Moise insusi a primit intreaga Thora

pe muntele Sinai, “Thora” insemnand grup de legi, oracol profetic, mesaj al unui profet. Pe langa

Thora mai exista o colectie de traditii cu invataturi privind mistica religioasa, numita Kabbala.

Acest curent de interpretare mistica a Vechiului Testament are la baza ermetismul, o doctrina

filosofica inchisa, a carei intelegere presupune initiere. Intemeietorul acestei religii este Moise.

Traditia iudaica privind interpretarea ezoterica a Vechiului Testament este inclusa in Kabbala.

Iudaismul este prima religie care a afirmat existenţa unui Dumenzeu unic. Biblia este istoria

vieţii şi a speranţei poporului evreu; este totodată povestirea revelaţiei Dumenzeului unic, care se

face cunocut oamenilor dezvăluindu-şi Numele („Eu sunt”) şi dându-şi „poruncile”. Primul om

care a crezut în revelaţia Dumenzeului unic este Avraam. Poporul Israel se consideră de la un

anumit moment al istoriei sale "poporul ales al singurului Dumnezeu”. Cele trei religii se mai

numesc si avraamice. Biblia spune că, prin veacul XIX î.Hr, la Ur, în Mesopotamia, Avraam

aude aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ieşi din ţara ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta”.

Supunându-se cuvântului divin, el pleacă în ţara Canaanului, care se va numi pământul lui Israel.

Acolo, Dumnezeu face un legământ cu Avraam şi îi făgăduieşte nenumăraţi urmaşi, fiindcă a

crezut în El. În Coran, Avraam pleacă din Babilon în Siria-Palestina. Astăzi, evrei, creştini şi

musulmani se recunosc toţi ca urmaşi ai lui Avraam, întrucât crezul lor, ca şi cel al lui Avraam,

este într-un Dumnezeu unic.

Crestinismul este o religie a iubirii, caci Dumnezeu este iubire. Este o religie revelata,

pentru ca Dumnezeu s-a facut el insusi cunoscut oamenilor si le-a dezvaluit Planul Sau privind

mantuirea oamenilor. Crestinii recunosc trei taine fundamentale:Treimea, Intruparea si Invierea.

Este religia veritabila, adevarata pentru ca intemeietorul ei este insusi Dumnezeu, prin persoana

Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. In aceasta constau taria si veridicitatea acestei religii, oglinda

crestinilor fiind Noul Testament.Dumnezeu a pus crestinismul peste toate celelalte religii, asa

cum a pus Omul - chipul si asemanarea Sa - peste intreaga sa creatie, peste toate vietatile

pamantului. Crestinismul este barca de salvare a omenirii. Este un mod de viata si de traire

autentica - unica si singura cale spre Dumnezeu. Crestinismul da singura definitie completa a

omului si a lumii, a vietii si a lui Dumnezeu. Creştinismul apare pe pământul Israelului, ocupat

pe atunci de romani. Un evreu din Nazaret, pe nume Iisus, este recunoscut de ucenicii săi drept

Mesia cel anunţat de Biblie şi Fiul lui Dumnezeu. El spune că a fost trimis pe pământ pentru a

răspândi în toată omenirea legământul încheiat între Iahve şi poporul evreu. Dumnezeu care, în

Vechiul Testament,vorbise prin intermediul profeţilor, vorbeşte de acum înainte prin Fiul Său,

Iisus Hristos. Credinţa în Iisus este cea care îi desparte pe creştini de evrei, care îl aşteaptă în

continuare pe Mesia. Viaţa şi învăţătura lui Iisus sunt cunoscute din texte care, pentru creştini

alcătuiesc cea de-a doua parte a Bibliei, Noul Testament. In creştinism, unicitatea lui Dumnezeu

include divinitatea Fiului său şi divinitatea Duhului Sfânt, aspect exprimat în doctrina trinitară.

Viziunea trinitară nu o întalnim la mormoni şi la Martorii lui Iehova, care au doctrine diferite: în

cazul mormonilor triteismul, în timp ce Martorii lui Iehova susţin că Isus Cristos este inferior

Dumnezeului Tată Iehova. Cu toate aceste diferenţe, toate aceste culte susţin că ele însele sunt

creştine, dar nu le recunosc şi pe celelalte biserici ca atare.

Islamismul este o religie cu prioritate a actiunii. Intemeietorul acestei religii este

Mohammed, iar oglinda islamului este Coranul. Allah nu este Dumnezeul musulmanilor.

Cuvantul Allah provine din limba araba si nu din religia musulmana. Allah este numele dat lui

Dumnezeu de catre arabi,cu mult inainte de aparitia islamului.Cuvantul islam isi are originea in a

patra forma verbala a radacinii slm-aslama = a se supune, ce are intelesul de”supunere devotata

(fata de Allah)”. Unul care se supune cu totul voiei lui Allah este un moslem. La randul sau,

cuvantul Coran (Qur’an ) isi are radacina in qara’a = a citi, a recita, reprezentand pentru adeptii

religiei islamice cuvantul lui Allah. Coran mai poate insemna una sau mai multe pericope ale

unei singure carti sau intreaga colectie de revelatii ale lui Mohammed, intemeietorul

islamismului. O singura revelatie de sine statatoare Mohammed o numea sura, cuvant la care si-

au dat moslemii multa silinta zadarnica spre a-l talcui, nu este altceva decat evreiescul sura, care

poate insemna un sir de pietre intr-un zid, un rand intr-o carte sau o epistola. Fiecare sura

cuprinde mai multe semne. In acelasi timp, Coranul indeplineste functia de logos, de Verb vesnic

al lui Dumnezeu atotputernic si creator. Termenul islam - supunere devotata (fata de Allah) - mai

circula si cu intelesul de lume musulmana, lume care impartaseste credinta islamica, precum si

de civilizatie islamica. Islamul a preluat şi adaptat multe elemente din iudaism şi creştinism. La

fel ca evreii, musulmanii practică un monoteism radical, considerându-l pe Iisus Hristos un

profet, si nu Fiul lui Dumnezeu. Musulmanii îi cosideră pe creştini politeişti.

Cărţile sfinte ale evreilor, creştinilor si musulmanilor sunt privite ca având aceeaşi

origine, ceea ce explica asemanarile dintre ele. Dintre elementele comune celor trei religii ar

trebui menţionat că ele propovăduiesc numeroase valori morale comune, de asemenea faptul că

în toate cele trei carţi sfinte se întalnesc motive si mituri comune cum ar fi păcatul originar,

potopul, legenda despre Iosif si Putifar, despre nasterea lui Iosif, legendele despre Moise şi

altele.

Deosebiri

Spre deosebire de Biblia crestina, Coranul este o invatatura morala, un codice religios si, in

acelasi timp, si un cod juridic, prin care se reglementeaza “intreaga viata religioasa, politica,

civila si penala, pana la ocupatia zilnica”. Obligatiile rituale esentiale (cei cinci”stalpi” ai

credintei) - marturia de credinta, rugaciunea, milostenia, postul si pelerinajul – sunt reglementate

strict de legislatia islamica.

Exista diferente categorice intre crestinism si islamism : Hristos a condamnat folosirea violentei

pentru promovarea credintei crestine, in timp ce Mohammed a ordonat folosirea sabiei pentru

inaintarea cauzei islamului. Iata de ce este greu de spus despre islam ca ar fi o religie a pacii. 

Prin contrast, crestinismul este nu numai o religie a pacii, ci mai mult este iubitoare de pace :

Iisus Hristos i-a invatat pe urmasii Sai astfel ; “Iubiti pe vrajmasii vostrii, binecuvantati pe cei ce

va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc. Ca

sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni

si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti” (Mt. 5, 44-45). 

Coranul mai poate fi considerat si o stransura de versete din Thora, Evanghelie si fabule, asa cum

recunoaste de fapt insusi Mohammed. Liderii religiosi radicali considera “jihadul islamic” ca al

saselea”stalp” al credintei. Coranul este o carte vasta, plina de poezie si contradictii. In el puteti

gasi condamnari ale razboiului si incitari la lupta, minunate expresii de toleranta si imagini aspre

impotriva necredinciosilor. Pe langa Coran exista o colectie de traditii cu privire la invataturile

lui Mohammed, transmise prin surse demne de incredere, numita Hadith. 

Este cu adevarat Coranul o carte contradictorie care cu o mana condamna razboiul, iar cu cealalta

il comanda ? Categoric raspunsul este “Nu !”. Aceste contradictii din Coran sunt rezolvate prin

recunoasterea invataturilor progresive ale lui Mohammed, care trec de la pace la razboi in timpul

vietii si experientei sale.

In plus, invatati islamici au concluzionat ca declaratiile contradictorii reflecta “revelatia

progresiva”, care a fost croita pentru a se potrivi cu circumstantele lui Mohammed. 

Episodul fugii din Mekka (Hegira) a lui Mohammed si adapostirea acestuia timp de trei zile intr-

o pestera a muntelui Thaur, aproape de Mekka, in data de 16 iunie 622 are o insemnatate

deosebita pentru adeptii islamului, aceasta constituind si data inceperii erei mohammedane (dupa

religie, lumea araba s-ar afla in anul 1384). 

Exista de altfel si o obligatie de credinta ca fiecare adept sa mearga cel putin o data in peregrinaj

la Kaaba, conditie impusa si de Coran. Marturia de credinta (shahadah) consta in afirmatia: “Nu

exista alta divinitate decat Allah si Mohammed este trimisul lui Allah”(Coran CXII, 1). Aceasta

lege fundamentala a islamului exprima caracterul teologic rigid al acestei religii, atat de

controversata in urma evenimentelor din ultimii douazeci de ani. Impusa popoarelor cucerite si

trecute cu forta la islamism, doctrina religioasa musulmana – timp de peste douasprezece secole

– a creat fatalismul acestora, fara concesii in raport cu existenta. 

Un rau foarte mare al Islamului este admiterea poligamiei, usurinta divortului, in general

inferioritatea femeii si instituirea sclaviei. Acest mod de gandire, impus prin forta armelor, este

specific doctrinei religioase islamice care nu are ca esenta dragostea pentru creator, ci frica si

supunerea oarba in fata acestuia, este normal, deoarece religia islamica - rigiditatea sa - se

conduce strict dupa textul literar coranic si dupa traditia sacra Sunnah. Ritualurile tin de morala

islamica si se bazeaza pe Coran si Traditie.

Schismele religiei islamice au fost reprezentative prin dimensiunile genealogice, teologice si

politico-militare. Marea schisma din primul secol al Hegierei i-a impartit pe musulmani in doua

grupuri inegale: Sunnitii - masa majoritara, care se ”considera” ortodoxa - si minoritatea siita.

Sunnismul este orientarea majoritara in islam, cuprinzand aproximativ 85% din totalul

musulmanilor. Islamul siit este intim legat de traditiile persane, fiind concentrat mai ales in Iran.

O invatatura noua fata de Iudaism si Crestinism, asadar, este invatatura ca Mohammed este

trimisul lui Dumnezeu, pecetea profetilor, care adevereste si incheie toate revelatiile anterioare.

Pentru crestini, binecuvantarea tuturor neamurilor intru semintia lui Avraam este o profetie

mesianica. Ea implica faptul ca Avraam a fost ales drept stramosul “Mantuitorului”, a carui

venire fusese profetita cu mult timp in urma. 

De altfel, Apostolul Pavel da prima interpretare a istoriei lui Avraam pentru crestini. Pe de alta

parte, el subliniaza ca Dumnezeu isi tine fagaduinta si intregul popor al lui Israel va fi mantuit.

Totodata, atrage atentia ca acum si celelalte popoare crestine sunt “fii lui Avraam” si, prin

urmare, fagaduinta lui Avraam, si nu pastrarea Legii, care a venit mai tarziu prin Moise. 

Apostolul Pavel sustine ca credinta in Iisus Hristos este conditia pentru a fi alesul lui Dumnezeu.

Prin aceasta extensiune a fagaduintei date de Dumnezeu lui Avraam asupra “popoarelor” care

cred in Hristos, Apostolul Pavel a depasit legatura stransa intre religie, popor, politica. Poporul

ales nu mai este poporul unei anumite etnii, ci noul Israel, poporul nascut in credinta, in Hristos.

Chiar daca crestinismul a devenit religie de stat sub Constantin cel Mare, el nu este in esenta o

religie politica, ci urmareste, asa cum ne-a invatat Mantuitorul, pregatirea fiecaruia pentru a

deveni “cetatean” al Imparatiei vesnice. Spre deosebire de aceasta atitudine, pentru evrei si

musulmani legatura dintre religie, politica, stat este foarte pregnanta. Evreii sustin ca Avraam a

actionat conform vointei lui Dumnezeu, de el a tinut Legea, inainte sa fie data lui Moise. Prin

urmare, Avraam este un precursor al Legii lui Moise si fagaduinta lui Avraam se refera doar la

poporul lui Israel.

Islamul s-a raspandit din sec.al VII-lea prin cuceriri si stabilirea unui stat bazat pe legea

Coranului. In centrul Islamului nu se afla (ca in crestinism) credinta interioara, reflexia asupra

invataturii, ci actiunea oamenilor la toate nivelurile religiei, dreptului, economiei si politicii. Si

daca invatatura Coranului nu se exprima prin sistem economic, de drept sau religios, atunci ei

trebuie sa actioneze. Acestea se definesc prin actiune si nu prin mistica. Aceasta atitudine se

regaseste si in descrierea lui Avraam, care nu mai este, ca parintele evreilor, o persoana

interiorizata, care isi asuma vointa lui Dumnezeu. 

Pentru musulmani, Ibrahim (Avraam) este omul actiunii, el este cel care distruge idolii poporului

sau (cum au distrus talibanii statuile budiste din sudul tarii). Iar fiul lui Avraam nu isi asculta in

liniste tatal, cand acesta intentioneaza sa-l jertfeasca, ci ca un adevarat musulman, el confirma cu

tarie ca doreste sa fie jertfit, daca este voia lui Allah.

In Coran nu Isaac va urma sa fie sacrificat (ca in Thora), ci Ismael, fiul lui Avraam si a roabei

sale Agar. Ca fiu al roabei, Ismael, fiul lui Avraam nu joaca un rol important in Vechiul

Testament.

In schimb, pentru musulmani, Ismael este parintele arabilor, care a intemeiat impreuna cu

Avraam, Mekka. Prin urmare, nu fiul nascut dintr-o casatorie legitima este considerat patriarh, ci

intaiul nascut al lui Avraam.

Musulmanii au dreptul de a trai in conformitate cu religia lor, cu valorile si invataturile ei.

Aceasta este o optiune pe care va fi dificil sa incercam sa le-o luam. Cu toate acestea, ceea ce

oferim este o intelegere moderata si echilibrata si va trebui sa ne aplecam mai mult asupra acestei

probleme, sa studiem elementele religiei islamice intr-un mod obiectiv si rational, sa ne

consolidam ideea pe care o avem despre islamism. Iata, bunaoara, musulmanii il respecta pe

Iisus, pe care il considera unul dintre cei mai importanti mesageri ai lui Dumnezeu. Coranul

confirma nasterea sa si o considera pe Fecioara Maria femeia cea mai pura a Creatiei. 

Asadar, cele trei religii nu pot fi puse in acord, singurele lucruri ce pot fi facute sunt cunoasterea

identitatii fiecaruia si constientizarea ca religie distincta. Crestinismul se defineste prin mistica,

prin interiorizare, prin cercetare launtrica. Iudaismul se defineste prin pastrarea cu sfintenie a

Legii lui Moise. La ei legatura dintre religie, politica si stat este pregnanta. Musulmanii se

definesc prin actiune in numele lui Allah, avandu-l ca mare profet pe Mohammed. Si la ei

legatura dintre religie, politica si stat este foarte pregnanta. 

O alta deosebire este data de ziua de odihna, care la crestini este duminica, la evrei, sambata

(Sabbatul), in timp ce Mohammed a oranduit ca sarbatoare saptamanala pentru mosleni, vinerea

(CoranXIII;125).

Asemanari 

Avraam este considerat parintele crestinilor, evreilor si musulmanilor, un parinte comun celor

trei mari religii. O caracteristica comuna este venerarea proorocului Ilie de catre cele trei religii,

cu mentiunea ca profetul Ilie ocupa un loc important in cadrul misticii iudaice si islamice. Ilie

este maestrul spiritual invizibil care se adreseaza celor care sunt chemati la o relatie directa cu

lumea divina. In traditia iudaica Ilie este si marele facator de bine pentru cei suferinzi, dar si

mesagerul mantuirii, de aceea in seara zilei de Pessoh se tine deschisa usa casei pentru ca sa

poata intra la ritualul Seder si chiar se pregateste un al cincelea pahar.

Toate cele trei religii monoteiste au modele similare de dezvoltare, care creeaza entitati cu

predispozitie spre tensiune si conflict, indiferent de locul ocupat de violenta in sistemul de valori

al fiecarei religii. Predispozitia pentru raporturi conflictuale provine din considerentele

urmatoare: 

• doua dintre ele au fost initiate de ”profeti” ale caror actiuni au dus la formarea unor comunitati

politico-religioase, in timp ce crestinismul a fost intemeiat de Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, si

are la baza legea iubirii;

• aceste religii dispun de un profund si de nezdruncinat sens al “Istoriei Sacre”, care transcende

granitele nationale, definind viziunea si ethosul unui “popor al lui Dumnezeu”;

• fiecare dintre aceste religii s-a format in opozitie cu alte comunitati politico-religioase: Moise

si-a condus poporul din Egipt ridicandu-l pe Iahve contra zeilor egipteni si a faraonului; Iisus

Hristos a fost rastignit de romani cu sprijinul liderilor religiosi conservatori ai Ierusalimului,

titlul sau de “Rege al iudeilor” punandu-l in stare de conflict cu autoritatea Cezarului, laica si

religioasa; Mohammed si discipolii sai au folosit toate resursele religioase si politice pentru a-i

aduce sub ascultarea lui Allah pe toti”paganii” si structurile lor politice.

Credincioşii celor trei religii îl cinstesc pe Dumnezeul unic, însă îi numesc diferit. La

evrei, este vorba de patru litere care, din respect, nu sunt rostite: IHWH (se scrie Iahve, însă când

se citeşte se înlocuieşte cu Adonai, Stăpânul), care înseamnă „Cel care este, a fost şi va fi”. La

creştini, este Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. La musulmani, este Allah. Pentru toţi, este

vorba de Cel milostiv. Numele său – sub toate formele care i se atribuie – înseamnă că El este

izvorul întregii existenţe.

Astăzi, Ierusalimul este Cetatea Sfânta a evreilor, creştinilor si musulmanilor. Dacă

pentru evrei ea reprezintă sinteza tuturor gloriilor trecutului lor şi a tuturor speranţelor de viitor,

pentru musulmani este a treia capitală sfânta după Mecca si Medina prin importanţa sanctuarelor

de pe Muntele Moria: Domul Stâncii şi Moscheea El-Aqsa. Iar pentru creştini Ierusalimul este

Cetatea Sfânta prin excelenţa pentru că pământul lui a primit Jertfa de sange a lui Iisus Hristos.

Datorită istoriei schimbătoare este dificil să înţelegem nivelul actual al relaţiilor dintre

creştinism, iudaism si islamism. În istorie, relaţia dintre iudaism şi creştinism a fost tensionată. În

trecut, creştinii erau învăţaţi că evreii l-au ucis pe Iisus Hristos, ,,crimă’’ pentru care ar fi trebuit

pedepsiţi. Adepţii Islamului s-au referit în istorie la evrei, creştini şi la ei înşişi ca la ,,Oamenii

Cărţii’’, datorită faptului că cele trei religii se bazează pe anumite cărţi de origine divină.

Doctrinar însă, creştinismul este perceput de către islam ca o formă de politeism, aşa cum este

reflectat de chiar textul sfânt islamic (Coranul), care spune textual că "este blasfemie curată să

pretinzi că Dumnezeu este unul din trei într-o Trinitate". Musulmanii consideră că Biblia şi Tora,

cărţile sfinte ale Creştinismului şi Iudaismului au fost interpretate greşit şi distorsionate de către

credincioşii respectivelor religii. Bazaţi pe această credinţă, musulmanii văd în Coran corectarea

greşelilor făcute de creştini.

Toate cele trei religii sunt teologice. Ele duc undeva, au un scop, o ţinta. Istoria are un

început, Dumnezeu a intervenit în istorie într-un anume fel, şi istoria se indreaptă către un final -

cand Dumnezeu va aduce istoria la un sfârşit.