CARMEN COMANICIU

FISCALITATE INTERNAŢIONALĂ

- suport de curs -

1

CUPRINS

1. Rolul politicii financiare în asigurarea echilibrului macroeconomic 1.1 Consideraţii generale privind politica economică 1.2 Coordonate ale politicii financiare 1.3 Politica financiară în domeniul cheltuielilor publice 1.4 Politica financiară în domeniul veniturilor publice2. Formarea resurselor financiare publice pe baza veniturilor fiscale 2.1 Conţinutul şi caracterizarea generală a veniturilor fiscale 2.2 Principalele impozite şi taxe în sistemul fiscal românesc 2.3 Contribuţiile angajatorilor şi asiguraţilor - surse de constituire a fondurilor de asigurări sociale3. Tendinţe ale reformei fiscale în U.E. din perspectiva armonizării şi coordonării fiscale 3.1 Consideraţii generale privind bugetul uniunii europene 3.2 Caracteristicile politicii fiscale europene 3.3 Armonizarea impozitelor indirecte 3.4 Coordonarea impozitelor directe 3.5 Evoluţii fiscale şi bugetare în statele membre U.E.4. Consideraţii privind evitarea dublei impuneri internaţionaleBibliografie

2

Obiective: Identificarea componentelor politicii economice; Stabilirea coordonatelor politicii financiare; Precizarea elementelor esenţiale privind politica financiară

în domeniulul cheltuielilor publice; Stabilirea principalelor aspecte ale politicii financiare în

domeniul veniturilor publice.

Profundele schimbări de natură socială, economică, culturală şi politică, la nivel naţional şi internaţional, impun reflectare asupra posibilităţilor de perfecţionare a structurilor teritorial-statale, a fluxurilor de eforturi şi efecte de natură social-economică, atât din perspectivă microeconomică, cât şi macroeconomică.

1.1 CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND POLITICA ECONOMICĂ

Promovarea funcţiilor economice primordiale ale statului, în sensul eficienţei, echităţii şi stabilităţii, îşi pune amprenta asupra funcţionării pieţelor.

Ansamblul deciziilor de intervenţie sau neintervenţie, adoptate de autorităţile publice, având drept scop reglarea producţiei, repartiţiei şi alocării

3

resurselor, defineşte politica economică.1 Această definiţie induce căutarea unui răspuns pentru întrebarea: Există legături între teoria economică, practica economică şi politica economică?

Precizările făcute de specialişti, pentru activitatea economică, fenomenul economic, procesul economic, legile şi principiile economice şi libertatea economică conferă răspuns la întrebarea formulată, în sensul existenţei unor interdependenţe între politica economică, teoria şi ştiinţa economică şi cercetarea economică.

În acest sens, remarcăm următoarele2: Procesul complex reflectat în acte, fapte,

comportamente şi decizii privitoare la atragerea şi utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulaţiei, distribuţiei şi consumului de bunuri în funcţie de nevoi şi interese economice, reprezintă activitatea economică.

Forma exterioară a activităţii economice reprezintă fenomenul economic.

Desfăşurarea vieţii economice în timp şi spaţiu, reliefând transformările cantitative, calitative şi structurale în starea activităţii economice exprimă procesul economic.

Relaţiile constante între acte, fapte şi comportamente economice, condiţiile prealabile de îndeplinit, tendinţele în evoluţia proceselor economice, comportamentul participanţilor la procesele economice, specificitatea procesului economic faţă de procesul

1 Manolescu G. (coord.), "Politici economice - concepte, instrumente, experienţe", Editura Economică, Bucureşti, 1997, pp. 27-282 Dobrotă N., Ciucur D., Coşea M., Enache C., Gavrilă I., Tănase Ghiţă P., Gogoneaţă C., Popescu C., Angelescu C., ş.a. "Economia politică", Editura Economică, Bucureşti, 1995, pp. 18-41

4

natural sunt aspecte reflectate de legile (principiile) economice.

Dezechilibrele micro şi macroeconomice impun identificare riscurilor şi incertitudinilor în economie şi posibilităţilor de atenuare a acestora.

Cunoaşterea şi analiza actelor, faptelor şi comportamentelor economice, precum şi identificarea specificităţii acestora presupune cercetare economică.

Controlul comportamentului economic, analiza factorilor de influenţă ai comportamentului economic se realizează prin intermediul politicii economice.

Fig. nr. 1 Legături şi interdependenţe pentru politica economică

Analiza coordonatelor teoretice ale politicii economice, identificarea variabilelor, modelelor, obiectivelor şi instrumentelor politicii economice, strategiile de stabilizare, de asigurare a echilibrelor economice, de asigurare a creşterii economice şi bunăstării, rolul modelării în politica economică sunt principalele elemente ce îşi pun amprenta asupra componentelor politicii economice, respectiv: politica monetară, politica valutară, politica fiscală, politica bugetară, politicile de preţuri, politica de venituri, politica ocupării, politica sectorială, politicile comerciale, politica financiară a firmei.

ACTE, FAPTE, COMPORTAMENTE ECONOMICE

LEGI, PRINCIPII, TEORII ECONOMICE

POLITICA ECONOMICĂ

5

Politica monetară reprezintă ansamblu de acţiuni care utilizează controlul ofertei de monedă de către Banca Centrală, ca un instrument de realizare a obiectivelor generale ale politicii economice (creşterea economică, ocuparea forţei de muncă, stabilitatea preţurilor, echilibrul extern). Politica monetară semnifică recunoaşterea posibilităţilor de a acţiona prin monedă asupra monedei şi deci, renunţarea la conceptul de neutralitate monetară.

Prin politica fiscală se stabilesc volumul şi provenienţa resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de prelevare care urmează a fi utilizate, obiectivele urmăririi, precum şi mijloacele de realizare a acestora. Politica fiscală poate viza atingerea unor scopuri diferite, fie de natură pur fiscală, fie de natură publică, militară, socială, culturală, etc. De aceea, ea reprezintă o parte componentă a acţiunilor economice generale ale statului. Între politica economică şi cea fiscală sunt relaţii strânse, de interdependenţă, în sensul că politica fiscală se implică în rezolvarea cerinţelor economiei prin acţiunea de intervenţie a statului în procesele economice, cu ajutorul instrumentelor de care dispune.

Politica bugetară reprezintă expresia alegerilor bugetare realizate de un centru de decizie publică (local, central sau supranaţional), având finalităţi exclusiv economice şi sociale, şi implicând utilizarea (instrumentarea) cheltuielilor publice.

Politica preţurilor constituie un subsistem al politicii economice, exprimând, într-un fel "puterea societăţii" asupra membrilor ei din punct de vedere al formării, aplicării şi urmăririi preţurilor şi tarifelor în toate sectoarele de activitate, atât în mod direct, cât şi indirect.

6

În cadrul politicii economice, politica veniturilor are ca obiectiv tradiţional stabilirea salariilor la un nivel care să nu erodeze nivelul de trai şi nici să nu genereze inflaţia, compromiţând astfel, obiectivele politicii economice. Ca parte integrantă a politicii economice a unei ţări, aceasta trebuie să permită creşterea bunăstării întregii populaţii prin măsuri, mijloace şi instrumente, astfel utilizate, încât să asigure un anumit nivel al veniturilor, în funcţie de gradul de dezvoltare al producţiei şi de creşterea productivităţii, promovând corelarea echitabilă a veniturilor diferitelor categorii ale populaţiei.

Politica de ocupare reprezintă un ansamblu de intervenţii publice pe piaţa muncii, pentru stimularea creării de noi locuri de muncă, pentru ameliorarea adecvării resurselor de muncă la nevoile economiei, pentru asigurarea unei fluidităţi şi flexibilităţi pe piaţa muncii.

Politica industrială reprezintă ansamblul măsurilor pragmatice adoptate de stat, în scopul influenţării deciziilor întreprinderilor (industriale, publice, private), promovării anumitor obiective cu caracter general (reducerea şomajului, a inflaţiei, a deficitului balanţei de plăţi externe prin promovarea exporturilor, asigurării şi protejării structurilor concurenţiale de piaţă, etc.), care permit o dezvoltare industrială eficientă şi sănătoasă.

Politicile agroalimentare se manifestă ca intervenţii specifice complementare sau compensatorii. În esenţă, ele vizează dezvoltarea cercetarea, formarea şi informarea în sectorul agroindustrial, reducerea costului social al alimentaţiei, garantarea calităţii produselor, cuprinzând măsurile specifice diferitelor subsectoare componente ale sistemului agroalimentar.

7

Politica comercială, ca parte a politicii economice a unui stat, cuprinde totalitatea măsurilor, reglementărilor cu caracter juridic, fiscal, valutar, bugetar, financiar, bancar şi de altă natură, promovate în scopul orientării şi integrării relaţiilor comerciale cu exteriorul.

Politica financiară a firmei, componentă a politicii sale generale, cuprinde: un set de obiective financiare pe termen mediu, ce se referă fie la ansamblul activităţii, fie la componentele majore ale acestei, împreună cu volumul şi structura resurselor disponibile; acţiunile principale de întreprins; principalii responsabili şi executanţi; sursele de finanţare; termenele finale şi intermediare; indicatorii globali şi parţiali.

Rolul politicii financiare în asigurarea echilibrului economico-financiar nu poate fi evidenţiat, fără precizarea următoarele aspecte3:

Asigurarea echilibrului, în progres, între cererea globală (agregată) şi oferta globală (agregată), respectiv creşterea economică, dezvoltarea economică în funcţie de posibilităţile existente şi viitoare, ca şi în concordanţă cu cererea agregată de bunuri materiale şi servicii.

Ocuparea deplină a resurselor de muncă (respectiv caracterul activ şi predominant al factorului muncă) şi particularităţile manifestării cererii şi ofertei agregate de asemenea resurse.

Asigurarea economiei naţionale cu monedă, în cantităţile şi structurile cerute de mersul normal al fluxurilor economice rele, ca şi de alte motivaţii.

Orice politică economică are componentele sale bugetară şi fiscală, prin acestea realizându-se, în funcţie de multiple circumstanţe, funcţiile economice şi 3 Dobrotă N., Ciucur D., Coşea M., Enache C., Gavrilă I., Tănase Ghiţă P., Gogoneaţă C., Popescu C., Angelescu C., ş.a. , "Economia politică", Editura Economică, Bucureşti, 1995, pp. 309-310

8

sociale ale statului, funcţii transmise legal şi exercitate de executorul acestuia - guvernul şi administraţiile publice locale.

Asigurarea pe termen mediu a unei balanţe comerciale şi a unei balanţe de plăţi externe echilibrate.

Asigurarea coerenţei deciziilor macroeconomice prin integrarea problemelor macroeconomice în strategii globale de creştere şi dezvoltare.

1.2 COORDONATE ALE POLITICII FINANCIARE

Noţiunea de „finanţe” a apărut odată cu dezvoltarea relaţiilor bani – marfă – bani, cu dezvoltarea forţelor de producţie, cu apariţia proprietăţii private, cu apariţia statului cu funcţii şi atribuţii importante în organizarea şi conducerea activităţilor economico-sociale naţionale.

Relaţiile social-economice, exprimate în formă bănească, prin mijlocirea cărora se constituie şi se utilizează fonduri băneşti şi prin intermediul cărora se înfăptuieşte repartiţia produsului naţional brut între agenţii economici, populaţie şi stat sunt relaţii financiare sau finanţe.4

Apariţia şi evoluţia finanţelor publice este indisolubil legată de existenţa statului şi de utilizarea banului şi a formelor valorice de realizare şi repartizare a produsului intern brut.

Într-o economie de piaţă, statul este prezent atât în viaţa politică, cât şi în viaţa economică şi socială,

4 Gh. D. Bistriceanu, M. N. Adochiţei, E. Negrea, ”Finanţele agenţilor economici”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1995, pp. 3-5

9

având drept rol principal, asigurarea bunurilor şi serviciilor publice.

Pentru buna desfăşurare a activităţii şi pentru o continuă dezvoltare a domeniul social-cultural (învăţământ, sănătate, cultură, artă, apărare naţională, ordine publică, etc.), pentru buna funcţionare a administraţiei publice şi pentru dezvoltarea activităţii din sectorul economic (cercetare ştiinţifică, transporturi, comunicaţie, energie, etc.) se impune creşterea şi diversificarea nevoilor de finanţare a statului.

Funcţiile statului în ceea ce priveşte desfăşurarea normală a activităţii economico-sociale, coordonarea şi sincronizarea proceselor economico-sociale, ca o consecinţă a accentuării complexităţii şi diversităţii acestor procese, a multiplicării interdependenţelor dintre ele, nu pot fi îndeplinite decât prin existenţa banului public.

Relaţiile social-economice băneşti prin mijlocirea cărora persoanele publice (statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile de drept public, etc.) îşi constituie şi utilizează fondurile de resurse financiare, reprezintă sfera de cuprindere a finanţelor publice.

Noţiunea de finanţe publice este indisolubil legată de „parteneriatul” care trebuie să existe între stat şi cei care contribuie la constituire şi utilizarea resurselor financiare publice (persoane fizice şi persoane juridice).

Din acest punct de vedere, se pot formula două întrebări: Ce sunt resursele financiare publice şi care este conţinutul acestora? şi Cum şi pentru ce sunt utilizate resursele financiare publice?

Răspunsul la aceste două întrebări este concretizat prin misiunea socială a finanţelor publice, exercitată prin funcţiile acestora (funcţia de repartiţie şi funcţia de control).

10

Pentru a înţelege necesitatea finanţelor publice în viaţa social-economică a unei naţiuni, trebuie evidenţiată legătura şi raportul între resurse şi utilizări, respectiv legătura şi raportul între venituri şi cheltuieli.

Fiecare individ se va preocupa în permanenţă de obţinerea unor venituri care să-i asigure existenţa şi dezvoltarea. Resursele băneşti obţinute ca urmare a exercitării unei munci salariale, desfăşurării unei activităţi independente, cedării folosinţei dreptului de proprietate, etc., vor fi utilizate în vederea acoperirii unor necesităţi de consum şi dezvoltare (cheltuieli pentru hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, utilităţi, educaţie, achiziţii de bunuri de folosinţă îndelungată, etc.). Prima preocupare a fiecărui individ este de a-şi asigura un echilibru între aceste venituri şi cheltuieli şi de a-şi asigura un optim în ceea ce priveşte utilizarea resurselor pentru consum, reîntregire şi creştere. Individul va căuta în permanenţă să utilizeze o serie de metode de urmărire şi control, concretizate în balanţe de încasări şi plăţi, în bugete de venituri şi cheltuieli.

O firmă se „naşte” în vederea desfăşurării unei activităţi aducătoare de câştig pentru cei ce se preocupă de înfiinţarea şi gestionarea ei. Veniturile obţinute din vânzarea unor produse finite, din comercializare mărfurilor, din prestarea unor servicii, ş.a., determină efectuarea unor cheltuieli materiale şi financiare. Rezultatul obţinut din activitatea desfăşurată se va concretiza în obţinerea unui profit sau a unei pierderi. Durata de viaţă a firmei depinde direct de obţinerea profitului, de preocuparea permanentă care trebuie să existe spre maximizarea acestui profit, de modul cum sunt repartizate resursele pentru fondul de consum, fondul de înlocuire şi fondul de dezvoltare. În acest sens, managerul va căuta metode şi tehnici de management,

11

instrumente de utilizat, în vederea asigurării echilibrului financiar. Sintetic, dar şi detaliat, resursele de care dispune o unitate pentru acoperirea necesităţilor de producţie, prestării de servicii sau executării de lucrări, pentru dezvoltare, pentru acţiuni social-culturale, pentru achitarea obligaţiilor faţă de stat, etc. sunt regăsite în bugetul de venituri şi cheltuieli. Acesta, va trebui să ţină mereu seama de influenţa factorilor ce conduc la creşterea sau diminuarea activităţii economice, de resursele de finanţare utilizate şi rezultatele financiare obţinute, de tipurile de activităţi, de fluxurile băneşti de intrare şi ieşire.

Existenţa sectoarelor neproductive într-o economie, a unor domenii de interes general, a unor persoane fizice cu insuficiente resurse financiare, a instituţiilor statului cu sarcini şi funcţii de interes public, determină efectuarea unor cheltuieli destinate consumului social (învăţământ, ocrotirea sănătăţii, protecţie socială, cultură, apărare, etc.), a unor cheltuieli menite să acopere necesităţile de mijloace băneşti impuse reîntregirii factorilor materiali ai producţiei, a unor cheltuieli menite să asigure creşterea de capital (dezvoltarea). Acoperirea acestor cheltuieli de interes public se va realiza prin intermediul resurselor financiare publice, motiv pentru care statul trebuie să se preocupe de stabilirea echilibrului bugetar, de obţinerea excedentului.

Activitatea financiară a unui stat trebuie să se bazeze pe norme, metode, principii, măsuri şi instrumente concrete şi just aplicate, în vederea constituirii, repartizării şi optimizării fondurilor de resurse financiare, în conformitate cu obiectivele politice, sociale şi economice. Cele afirmate definesc, practic, politica

12

financiară ca parte integrantă a politicii generale, sociale şi economice a unui stat.

Folosirea conştientă a legilor economice, dirijarea proceselor economico-financiare se realizează prin intermediul politicii financiare.

Definiţia politicii financiare şi definiţia finanţelor, subliniază strânsa legătură ce există între acestea, deoarece politica financiară este chemată să determine cuantumul şi sursa resurselor financiare, pe de o parte, iar pe de altă parte, să determine fundamentat efectul economico-social al utilizării acestor resurse.

Volumul total al resurselor financiare publice este determinat de nivelul cheltuielilor totale, nivel influenţat, de politica financiară a statului, de reţeaua de instituţii publice în funcţiune şi cele care urmează a se înfiinţa, de numărul de salariaţi, de obiectivele din domeniul social propuse a se realiza într-o perioadă, de programele de cercetare, de obiectivele stabilite pentru domeniul economic, de finanţarea administraţiei centrale şi locale, de dobânzile aferente datoriei publice, etc.

1.3 POLITICA FINANCIARĂ ÎN DOMENIUL CHELTUIELILOR PUBLICE

Identificarea coordonatelor politicii financiare în domeniul cheltuielilor publice presupune: definirea conceptului de cheltuieli publice, stabilirea conţinutului sistemului cheltuielilor publice, precizarea caracteristicilor şi modalităţilor de grupare a cheltuielilor publice, analiza nivelului, structurii şi dinamicii cheltuielilor publice, specificarea factorilor de influenţă ai cheltuielilor publice şi analiza eficienţei cheltuielilor publice.

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat,

13

pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

Cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite căi, pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului: servicii publice generale, acţiuni social-culturale, întreţinerea armatei şi a întregii activităţi desfăşurate în domeniul militar, acţiuni economice, etc.

Sistemul cheltuielilor publice înglobează: Cheltuielile publice efectuate de administraţiile

publice centrale de stat, din fondurile bugetare şi extrabugetare;

Cheltuielile colectivităţilor locale (ale unităţilor administrativ-teritoriale);

Cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat;

Cheltuielile organismelor internaţionale finanţate din resursele publice prelevate de la membrii acestora.

Cheltuielile publice totale se obţin prin însumarea cheltuielilor diferitelor categorii de administraţii publice, din care s-au dedus sumele reprezentând transferuri de resurse financiare între administraţiile publice. Un asemenea calcul conduce la determinarea cheltuielilor publice totale consolidate.

Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituţiilor publice, care se acoperă fie de la buget, fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituţiilor, pe seama veniturilor obţinute de acestea.

14

Cheltuielile bugetare se referă la numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Stabilirea caracteristicilor şi modalităţilor de grupare a cheltuielilor publice, identificarea factorilor de influenţă ai cheltuielilor publice, determinarea indicatorilor privind nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice sunt principalele aspecte din analiza cheltuielilor publice.

Stabilirea caracteristicilor şi modalităţilor de grupare a cheltuielilor publice vizează soluţionarea următoarelor probleme5:

Care este modul de orientarea a resurselor publice?

Care sunt instituţiile prin care sunt efectuate cheltuielile publice?

Cum se realizează repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatori de credite bugetare?

Care este structura cheltuielilor publice pentru buna desfăşurare a activităţilor din instituţiile publice?

Cum este realizată satisfacerea acţiunilor publice?

Cum sunt realizate transferurile către persoanele fizice şi persoanele juridice cu venituri insuficiente?

În ce cuantum trebuie să fie transferurile către cei cu venituri insuficiente?

Cum se poate realiza dezvoltarea şi modernizarea patrimoniului public?

Cum sunt orientate cheltuielile publice către ramurile sau sectoarele de activitate?

5 I. Văcărel, G. Anghelache, Gh. D. Bistriceanu, T. Moşteanu, F. Bercea, M. Bodnar, F. Georgescu, ”Finanţe publice – Ediţia a III-a revăzută şi adăugită”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2002, pp. 150-155

15

Care sunt obiectivele şi activităţile ce definesc nevoile publice?

Care este momentul în care trebuie să fie efectuate cheltuielile publice şi ce modalitate de efectuare se utilizează?

Cum se realizează angajamentul statului în efectuarea unor cheltuieli publice?

Există sau nu un contraserviciu din partea beneficiarului alături de procesul de finanţare a cheltuielilor publice?

Finanţarea cheltuielilor publice presupune sau nu rambursabilitate?

Ce şi cât reprezintă cheltuielile de consum definitiv de P.I.B.?

Care sunt cheltuielile ce presupun crearea de valoare adăugată, respectiv avansarea de P.I.B.?

Răspunsurile la aceste întrebări scot în evidenţă necesitatea dimensionării cheltuielilor publice în vederea satisfacerii nevoilor publice, ţinând seama de obiective economice, sociale, culturale, militare, politice, financiare, etc.

Deseori, pentru realizarea acestor obiective nu sunt suficiente resursele interne, motiv pentru care cheltuielile publice totale însumează programul cheltuielilor publice stabilit pe baza resurselor interne şi intrările de credite externe.

Existenţa structurii cheltuielilor publice permite, pe lângă o analiză corespunzătoare a acestora la nivel naţional pe total şi pe componente şi o analiză comparativă cu cheltuielile publice din alte state, cu acelaşi nivel de dezvoltare sau cu nivel diferit.

Astfel, tipologia cheltuielilor publice presupune identificarea tipurilor de cheltuieli, ţinând seama de

16

clasificaţia administrativă, clasificaţia economică, clasificaţia funcţională şi clasificaţia financiară:

Tab. nr. 1 Clasificarea cheltuielilor publice

Criterii de clasificare a cheltuielilor

publice

Tipuri de cheltuieli publice

In funcţie de instituţiile în care sunt realizate cheltuielile publice (clasificaţia administrativă)

Cheltuieli publice pentru ministere, departamente,agenţii guvernamentale Cheltuieli publice pentru instituţii publice autonome Cheltuieli publice pentru unităţi administrativ-teritoriale

În funcţie de conţinutul economic al cheltuielilor publice (clasificaţia economică)

Cheltuieli publice curente (de funcţionare) Cheltuieli publice de capital (de investiţii) Cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative Cheltuieli publice de transfer (de redistribuire)

În funcţie de domeniul, ramura sau sectorul de activitate spre care sunt dirijate resursele financiare publice (clasificaţia funcţională)

Cheltuieli publice în domeniul social (învăţământ, sănătate, ocrotire socială, cultură, artă, tineret şi sport, refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, menţinerea echilibrului ecologic) Cheltuieli publice pentru susţinerea unor programe privitoare la cercetare Cheltuieli publice în domeniul economic (investiţii de interes public, subvenţii, facilităţi) Cheltuieli publice pentru asigurarea cerinţelor de apărare a ţării, ordinii publice şi siguranţei naţionale

17

Cheltuieli publice pentru finanţarea administraţiei publice centrale şi locale Cheltuieli publice privind dobânzile aferente datoriei publice Cheltuieli publice determinate de emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare şi de riscul garanţiilor

În funcţie de momentul şi de modul în care se efectuează (clasificaţia financiară)

Cheltuieli publice definitive Cheltuieli publice temporare Cheltuieli publice virtuale sau

posibile Cheltuieli publice fără

contraprestaţie Cheltuieli publice cu contraprestaţie Cheltuieli publice definitive Cheltuieli publice provizorii Cheltuieli publice speciale Cheltuieli publice globale

În funcţie de rolul cheltuielilor în procesul reproducţiei sociale

Cheltuieli publice reale (negative) Cheltuieli publice economice

(pozitive)

Clasificaţia folosită de instituţiile specializate ale O.N.U. (clasificaţia funcţională şi clasificaţia economică) presupune identificarea următoarelor tipuri de cheltuieli:

Cheltuieli pentru servicii publice generale; Cheltuieli publice pentru apărare; Cheltuieli publice pentru educaţie; Cheltuieli publice pentru sănătate; Cheltuieli publice pentru securitate socială; Cheltuieli publice pentru locuinţe şi servicii

comunale; Cheltuieli publice pentru recreaţie, cultură şi

religie;

18

Cheltuieli publice pentru acţiuni economice; Cheltuieli publice pentru alte scopuri.şi Cheltuieli publice ce reprezintă consum final; Cheltuieli publice ce reprezintă formarea brută

de capital.

În România, elaborarea bugetului de stat presupune utilizarea clasificaţiei funcţionale şi a clasificaţiei economice. O importanţă deosebită o are stabilirea unor raporturi judicioase între cheltuielile destinate consumului şi cele destinate dezvoltării, importanţă ce a prins contur încă de la începutul anilor ́90, când trecerea de la o economie centralizată la o economie de piaţă, a presupus reconsiderarea priorităţilor în utilizarea resurselor financiare publice.

Potrivit O.M.F. nr. 1954/16 decembrie 20056, începând cu data de 1 ianuarie 2006, clasificaţia funcţională a indicatorilor privind cheltuielile publice cuprinde:

clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetului de stat;

clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetelor locale;

clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat;

clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj;

6 Ordinul a fost publicat în MO 1176/27.12.2005 şi cuprinde Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice, având în vedere corelarea clasificaţiei bugetare cu Sistemul conturilor naţionale, cu Manualul de statistica finanţelor publice, ediţia 2001, în vederea respectării standardelor internaţionale privind finanţele publice şi angajamentului privind implementarea acquis-ului comunitar în domeniul finanţelor publice

19

clasificaţia funcţională a cheltuielilor fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

clasificaţia funcţională a cheltuielilor din credite externe;

clasificaţia funcţională a cheltuielilor din credite interne;

clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetului fondurilor externe nerambursabile;

clasificaţia funcţională a cheltuielilor trezoreriei statului;

clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii;

clasificaţia funcţională a cheltuielilor evidenţiate în afara bugetelor locale.

În acest fel, cheltuielile bugetului de stat cuprind următoarele categorii:

Tab. nr. 2 Clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetului de stat

Cheltuieli pentru servicii publice generale Autorităţi publice şi acţiuni externe (administraţia

prezidenţială; autorităţi legislative; autorităţi executive; alte organe ale autorităţilor publice; servicii publice descentralizate; contribuţia la bugetul U.E. şi cofinanţarea fondurilor primite de la Uniunea Europeană);

Cercetare fundamentală şi cercetare dezvoltare (cercetare fundamentală de bază; cercetare şi dezvoltare pentru servicii publice generale);

Alte servicii publice generale (programe de informare şi prezentare a imaginii României; fond de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului; fond de intervenţie

20

la dispoziţia Guvernului; fondul Naţional de Preaderare; târguri, saloane şi expoziţii de carte şi de publicaţii culturale; alte servicii publice generale);

Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi; Transferuri cu caracter general între diferite nivele

ale administraţiei (transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, finanţate parţial din împrumuturi externe; transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat; transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor pentru şomaj; transferuri din bugetul de stat către bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate; transferuri din bugetul de stat către bugetele locale din fondul de Intervenţie; transferuri din bugetul de stat asigurărilor pentru şomaj către bugetele locale.

Cheltuieli pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Apărare (administraţie centrală; apărare naţională; ajutor militar extern; apărare civilă; cercetare şi dezvoltare pentru apărare; alte cheltuieli în domeniul apărării)

Ordine publică şi siguranţă naţională (administraţie centrală; servicii publice descentralizate; poliţie; jandarmerie; paza şi supravegherea frontierei; siguranţa naţională; protecţie civilă şi paza contra incendiilor; autorităţi judecătoreşti; penitenciare; protecţie civilă; cercetare şi dezvoltare pentru ordine publică şi siguranţa naţională; alte cheltuieli în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale).

Cheltuieli social - culturale Administraţie centrală; Servicii publice descentralizate; Învăţământ (învăţământ preşcolar; învăţământ

primar; învăţământ secundar inferior; învăţământ

21

secundar superior; învăţământ profesional; învăţământ postliceal; învăţământ universitar; învăţământ postuniversitar; centre de specializare, perfecţionare, calificare şi recalificare; biblioteci centrale, universitare şi pedagogice; case de copii; învăţământ special; internate şi cantine pentru elevi; cămine şi cantine pentru studenţi; alte servicii auxiliare; cercetare şi dezvoltare pentru învăţământ; alte cheltuieli în domeniul învăţământului);

Sănătate (administraţie centrală; servicii publice descentralizate; asistenţa medicală pentru specialităţi clinice; asistenţa medicală în centre medicale multifuncţionale; alte servicii medicale ambulatorii; servicii de urgenţă prespitaliceşti şi transport sanitar; spitale generale; unităţi de recuperare-reabilitare a sănătăţii; maternităţi; sanatorii balneare şi de recuperare; centre medicale cu paturi; alte unităţi sanitare cu paturi; servicii de sănătate publică; hematologie şi securitate transfuzională; cercetare aplicativă şi dezvoltare experimentală în sănătate; alte cheltuieli în domeniul sănătăţii);

Cultură, recreere şi religie (administraţie centrală; servicii publice descentralizate; biblioteci publice naţionale; muzee; instituţii publice de spectacole şi concerte; edituri; consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice; împrumuturi acordate pentru protejarea monumentelor istorice; centre culturale; grădini botanice; târguri, saloane şi expoziţii de carte şi publicaţii culturale; servicii de emisiuni radio-tv şi publicaţii; servicii recreative şi sportive; sport; tineret; servicii religioase; cercetare şi dezvoltare în domeniul culturii, recreerii şi religiei; alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei);

22

Asigurări şi asistenţă socială (administraţie centrală; servicii publice descentralizate; pensii şi ajutoare pentru bătrâneţe; asistenţă acordată persoanelor în vârstă; asistenţă socială în caz de invaliditate; asistenţă socială pentru familie şi copii; asigurări pentru şomaj; ajutoare la trecerea în rezervă; ajutoare pentru urmaşi; ajutoare pentru locuinţe; ajutor social; centre de primire şi cazare a persoanelor solicitante a statutului de refugiat; alte cheltuieli în domeniul prevenirii excluderii sociale; cercetare şi dezvoltare în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale; alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale).Cheltuieli pentru servicii şi dezvoltare publică,

locuinţe, mediu şi ape Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică (administraţie

centrală; servicii publice descentralizate; dezvoltarea sistemului de locuinţe; alimentare cu apă; amenajări hidrotehnice; cercetare şi dezvoltare în domeniul locuinţelor, serviciilor şi dezvoltări publice; alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale);

Protecţia mediului (administraţie centrală; servicii publice descentralizate; reducerea şi controlul poluării; protecţia biosferei şi a mediului natural; cercetare şi dezvoltare în domeniul mediului; alte servicii în domeniul protecţiei mediului).

Cheltuieli pentru acţiuni economice Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă

(administraţie centrală, servicii publice descentralizate; meteorologie; educaţia şi protecţia consumatorului; sistemul naţional antigrindină; prevenire şi combatere inundaţii şi gheţuri; stimularea exportului; cooperare economică

23

internaţională; stimulare întreprinderi mici şi mijlocii; programe de dezvoltare regională şi socială; rezerva de stat; alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale; măsuri active pentru combaterea şomajului; alte acţiuni generale de muncă);

Combustibili şi energie (administraţie centrală; cărbune şi alţi combustibili minerali solizi; petrol şi gaze naturale; combustibil nuclear; energie electrică; alţi combustibili; alte cheltuieli privind combustibilii şi energia);

Industria extractivă, prelucrătoare şi construcţii (industria extractivă a resurselor minerale altele decât combustibilii minerali; industria prelucrătoare; alte cheltuieli în domeniul industriei);

Agricultura, silvicultura, piscicultura şi vânătoare (administraţie centrală; servicii publice descentralizate; amendare soluri acide şi alcaline; îmbunătăţiri funciare, irigaţii, desecări şi combaterea eroziunii solului; protecţia plantelor şi carantina fitosanitară; programe pentru sprijinirea producătorilor agricoli; reproducţia şi selecţia animalelor; alte cheltuieli în domeniul agriculturii; silvicultura; piscicultura şi vânătoare; alte cheltuieli în domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii şi vânătorii);

Transporturi (administraţie centrală; drumuri şi poduri; transport în comun; transport pe calea ferată; transport cu metroul; transport pe apă; aeroporturi; aviaţia civilă; zboruri speciale; alte acţiuni în domeniul aviaţiei civile; conducte şi alte sisteme de transport; alte cheltuieli în domeniul transporturilor);

Comunicaţii; Cercetare şi dezvoltare în domeniul economic

24

(cercetare şi dezvoltare în domeniul acţiunilor generale economice, comerciale şi de muncă; cercetare şi dezvoltare în domeniul agriculturii, silviculturii, pisciculturii şi vânătorii; cercetare şi dezvoltare în domeniul combustibilului şi energiei; cercetare şi dezvoltare în domeniul industriei extractive, prelucrătoare şi construcţiilor; cercetare şi dezvoltare în domeniul transporturilor; cercetare şi dezvoltare în domeniul comunicaţiilor; cercetare şi dezvoltare în alte domenii economice);

Alte acţiuni economice (fondul Român de Dezvoltare Socială; zone libere; turism; proiecte de dezvoltare multifuncţionale).

Rezerve, Excedent / Deficit

Problematica raţionalităţii cheltuielilor publice şi a cheltuielilor bugetare nu poate fi rezolvată, în sens pozitiv, fără luarea în considerare a factorilor ce determină mărimea acestor cheltuieli, fără a ţine seama de fenomenele şi procesele ce au loc în economie, fără o analiză pertinentă a cadrului local, naţional şi internaţional.

Volumul, structura şi dinamica cheltuielilor publice sunt influenţate de:

modificări survenite în volumul şi structura populaţiei;

modificări intervenite în nivelul de dezvoltare economică;

modificări ale nivelului de educaţie şi cultură a membrilor societăţii;

modificări ale stării de sănătate a populaţiei; noile cerinţe privind cercetarea ştiinţifică; noile cerinţe de formare şi utilizare a

resurselor şi a masei bunurilor şi serviciilor;

25

diferenţele semnificative între veniturile obţinute de membrii societăţii;

dinamica persoanelor ce necesită asistenţă socială;

crearea unor noi centre urbane şi dezvoltarea celor existente;

finanţarea unor utilităţi publice caracteristice mediului urban;

nivelul de pregătire şi dotarea existentă în instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale şi a siguranţei naţionale;

existenţa unor conflicte armate; nivelul şi structura împrumuturilor publice, a

datoriei interne şi externe; modificarea funcţiilor şi atribuţiilor statului,

corespunzător economiei de piaţă funcţionale; etc.Tratarea la modul general a factorilor care conduc

la modificarea volumului, structurii şi dinamicii cheltuielilor publice, impune o delimitarea a acestora în următoarele categorii: factori demografici; factori economici; factori sociali; urbanizarea; factori militari; factori de ordin istoric; factori politici.

Principiile, metodele şi instrumentele utilizate de politica financiară în domeniul cheltuielilor publice demonstrează rolul acesteia în stabilirea:

cuantumului cheltuielilor publice; structurii cheltuielilor publice; destinaţiei cheltuielilor publice; obiectivelor ce trebuie realizate prin intermediul

cheltuielilor publice; metodelor de finanţare, subvenţionare şi

gestionare a cheltuielilor publice; căilor de realizare a obiectivelor politice,

economice, sociale, etc., cu minim de resurse financiare.

26

În domeniul cheltuielilor publice, politica financiară va căuta în permanenţă stabilirea unui raport optim între efect şi efort, între eficienţă şi eficacitate, iar soluţia aleasă pentru fiecare tip de cheltuială va trebui să fie cea care produce cele mai multe efecte economice, sociale şi financiare.

Astfel, o importantă metodă de evaluare a cheltuielilor publice pe baza criteriului eficienţei o constituie analiza cost-beneficiu, respectiv avantajul obţinut pe seama furnizării serviciului public, bine cunoscut fiind faptul că, în sectorul public obiectivul principal este maximizarea bunăstării sociale.

Din punct de vedere al cheltuielilor publice, stabilirea raportului optim între efort şi efect trebuie să se bazeze pe:

stabilirea valorii prezente nete a proiectului de investiţii în sectorul public;

identificarea beneficiilor şi costurilor reale, directe, indirecte, tangibile şi intangibile, în momentul stabilirii realizării unor cheltuieli publice;

precizarea sectoarelor unde este strict necesar existenţa unui proiect de investiţii;

identificarea existenţei sau nu a surplusului consumatorului prin realizarea unui proiect de investiţii în sectorul public;

orientarea activităţilor economice în vederea utilizării eficiente a resurselor financiare.

Politica financiară în domeniul cheltuielilor publice trebuie să se bazeze în permanenţă pe indicatorii de eficienţă ai cheltuielilor publice, aceştia presupunând nu o analiză individuală, ci una sistemică.

1.4 POLITICA FINANCIARĂ ÎN DOMENIUL VENITURILOR PUBLICE

27

Acoperirea cheltuielilor publice presupune existenţa banului public.

Ce este banul public? Care este cuantumul acestui ban public? Cine contribuie la constituirea banului public? În ce cuantum trebuie să fie contribuţia celor ce asigură obţinerea resurselor financiare publice? Cum pot fi influenţate procesele economice prin intermediul resurselor financiare publice? Care este tactica care trebuie elaborată în vederea realizării obiectivelor economice, sociale şi politice? Care este strategia folosită în funcţie de fenomenele şi procesele ce au loc în economie?

La toate aceste întrebări se obţin răspunsuri prin intermediul politicii financiare, răspunsuri ce nu sunt altceva decât obiectivele majore ale politicii financiare.

În acest sens, formarea resurselor financiare publice se poate realiza atât din interiorul ţării, cât şi din afara graniţelor ţării. Cei ce vor contribui la constituirea banului public sunt contribuabilii, persoanele fizice şi persoanele juridice, în funcţie de capacitatea lor economică, în funcţie de veniturile realizate şi de averea dobândită.

Oricât de mult ar fi subliniat rolul cheltuielilor publice în cadrul unei naţiuni, oricât de bine ar fi înţeles rolul, funcţiile şi atribuţiile statului, resursele financiare publice nu se pot constitui pe baza unor contribuţii benevole din partea contribuabililor.

Iată că, prin intermediul politicii financiare se poate stabili cuantumul şi structura prelevărilor obligatorii care să alimenteze fondurile financiare ale statului într-o anumită perioadă. Toate aceste prelevări obligatorii vor constitui veniturile fiscale ale statului. Prelevările obligatorii trebuie să fi stabilite în funcţie de organizarea

28

juridică a contribuabililor, de ramura economică în care îşi desfăşoară activitatea, de mărimea şi capacitatea economico-financiară, de zona geografică în care acţionează, de natura veniturilor realizate, de nivelul cheltuielilor înregistrate, de dimensiunea averii dobândite, de nivelul de dezvoltare a ţării, de efectele negative generate la nivel micro şi macro economic.

Sistemul prelevărilor obligatorii (impozite, taxe, contribuţii), structura acestora, plătitorii şi suportatorii, termenele de plată, modul de impunere şi percepere, intră în sfera de acţiune a politicii fiscale, ca parte integrantă din politica financiară.

Acoperirea cheltuielilor publice nu se poate realiza numai prin intermediul veniturilor fiscale, deoarece acest lucru ar însemna împovărarea celor care desfăşoară activităţi creatoare de plus valoare, iar echitatea s-ar transforma în discriminare.

Acesta este motivul pentru care resursele financiare publice vor trebui să fie constituite şi pe seama următoarelor venituri:

venituri nefiscale (vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, vărsăminte de la instituţiile publice, venituri ca urmare a prescripţiei extintive, venituri din amenzi sau alte sancţiuni, restituiri de fonduri din finanţarea bugetară, încasări din valorificarea unor bunuri confiscate sau abandonate, etc.);

venituri din capital (venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice, venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului, venituri din privatizare, etc.);

venituri cu destinaţie specială (taxe speciale, venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat al statului, donaţii şi sponsorizări, sume acordate

29

de persoane fizice şi juridice în vederea participării la finanţarea unor acţiuni de interes public, etc.).

Creşterea nevoilor sociale într-un ritm mult mai rapid decât evoluţia produsului intern brut, determină preocuparea fiecărui stat faţă de sporirea resurselor financiare publice.

Factorii economici, monetari, sociali, demografici, politici, militari, de natură financiară, influenţează nivelul şi structura resurselor financiare publice, motiv pentru care trebuie să se cunoască tipologia acestora.7

Conform criteriilor de clasificare, tipologia resurselor financiare publice este următoarea:

În funcţie de conţinutul economic: Venituri fiscale; Resurse de trezorerie; Resurse provenind din împrumuturi publice; Finanţarea prin emisiune monetară fără

acoperire. În funcţie de locul ocupat în bugetul general consolidat:

Resurse financiare ale bugetului de stat; Resurse financiare ale bugetului asigurărilor

sociale de stat; Resurse financiare cu destinaţie specială; Resurse financiare ale bugetelor unităţilor

administrativ-teritoriale. În funcţie de ritmicitatea încasării:

Resurse financiare publice ordinare; Resurse financiare publice extraordinare; Resurse financiare publice incidentale; Resurse financiare publice întâmplătoare.

În funcţie de provenienţă:7 I. Văcărel, G. Anghelache, Gh. D. Bistriceanu, T. Moşteanu, F. Bercea, M. Bodnar, F. Georgescu, ”Finanţe publice – Ediţia a III-a revăzută şi adăugită”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2002, pp. 379-383

30

Resurse financiare publice interne; Resurse financiare publice externe.

Indiferent de tipul resurselor financiare publice, acestea alimentează bugetul public, în vederea finanţării unor utilităţi cu caracter public, în favoarea tuturor cetăţenilor sau numai anumitor categorii de cetăţeni aflaţi în situaţii specifice.

Începând cu 1 ianuarie 2006, conform O.M.F. nr. 1954/16.12.2005, se modifică clasificaţia funcţională a veniturilor bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului fondurilor externe nerambursabile, bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi cele evidenţiate în afara bugetelor locale. 8

Astfel, veniturile bugetului de stat conţin următoarele categorii:

Tab. nr. 3 Clasificaţia funcţională a veniturilor bugetului de stat

Venituri curente - Venituri fiscale Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la

persoane juridice (impozit pe profit de la agenţi economici; impozit pe profit de la băncile comerciale; impozit pe veniturile realizate de persoane juridice nerezidente; impozitul pe profit obţinut din activităţi comerciale ilicite sau din nerespectarea Legii privind protecţia consumatorului; impozitul pe venitul reprezentanţelor din România ale societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine;

8 Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1176/27.12.2005 şi cuprinde Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice

31

impozitul pe profitul realizat de persoana fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, care nu generează o persoană juridică; impozitul pe venitul microîntreprinderilor; impozit pe veniturile microîntreprinderilor realizate de persoana fizică, care nu generează o persoană juridică; alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice);

Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane fizice (impozit pe venituri din activităţi independente; impozit pe venituri din salarii; impozit pe venituri din cedarea folosinţei bunurilor; impozit pe venituri din dividende; impozit pe venituri din dobânzi; impozit pe venituri din pensii; impozit pe veniturile obţinute din jocuri de noroc, din premii şi din prime în bani şi/sau natură; impozit pe veniturile din transferul titlurilor de participare; impozit pe venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare; impozit pe venituri din valorificarea dreptului de proprietate intelectuală; impozit pe venituri realizate de persoane fizice nerezidente; impozit pe venituri din activităţi agricole; impozit pe venituri obţinute din valorificarea de bunuri în regim de consignaţie şi din activităţi desfăşurate pe baza unui contract de agent, comision sau mandat comercial; impozit pe veniturile din activităţile de expertiză contabilă, tehnică, judiciară şi extrajudiciară; impozit pe venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit codului civil; impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici; impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; sume virate pentru

32

sponsorizarea entităţilor nonprofit; impozit pe venit din alte surse, cote şi sume defalcate din impozitul pe venit; alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane fizice);

Impozit pe salari, restanţe ani anteriori; Impozite şi taxe pe proprietate (impozit pe terenuri;

taxe judiciare de timbru; taxe de timbru pentru activitatea notarială şi alte taxe de timbru; alte impozite şi taxe pe proprietate);

Impozite şi taxe pe bunuri şi servicii (taxa pe valoare adăugată încasată; sume defalcate din taxa pe valoare adăugată; alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii - impozitul pe ţiţeiul din producţia internă şi gazele naturale; taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice şi termice; cote aplicate asupra veniturilor realizate în domeniul aviaţiei civile; taxa de timbru social asupra valorii automobilelor noi din import; taxe de autorizare pentru comercializarea alcoolului, băuturilor alcoolice, produselor din tutun şi cafelei; cote din taxe de şcolarizare; alte impozite şi taxe generale pe cifra de afaceri, vânzări şi valoare adăugată; accize; taxe pe servicii specifice - venituri cu destinaţie specială din cota unică asupra carburanţilor auto livraţi la intern de producători, precum şi pentru carburanţii auto consumaţi de aceştia şi asupra carburanţilor auto importaţi; alte taxe şi servicii specifice; taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi - taxe pentru jocurile de noroc; taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare; taxe pe activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale; taxa asupra unor activităţi dăunătoare sănătăţii şi din publicitatea lor;

33

taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc; taxe pentru prestaţiile efectuate şi pentru eliberarea autorizaţiilor de transport în trafic internaţional; alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi);

Impozit pe comerţul exterior şi tranzacţiile internaţionale (taxe vamale de la persoane juridice pentru importurile din UE; taxe vamale de la persoane juridice pentru restul importurilor; dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente taxelor vamale de la persoane juridice; taxe vamale şi alte venituri de la persoane fizice; venituri cu destinaţie specială din comisionul pentru servicii vamale; alte taxe pe tranzacţii şi comerţ internaţional);

Alte impozite şi taxe fiscale.Venituri curente - Contribuţii de asigurări

Contribuţiile angajatorilor; Contribuţiile asiguraţilor.

Venituri curente - Venituri nefiscale Venituri din proprietate (vărsăminte din profitul net al

regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale; încasări din cota reţinută, conform codului penal; restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi; venituri din concesiuni şi închirieri; venituri din dividende; alte venituri din proprietate; venituri din dobânzi);

Vânzări de bunuri şi servicii (venituri din prestări de servicii şi alte activităţi - taxe de metrologie; taxe consulare; venituri din taxe pentru prestaţii vamale; taxe şi tarife pentru analize şi servicii efectuate de laboratoare; taxe şi alte venituri din învăţământ; venituri din expertiza judiciară şi extrajudiciară; venituri realizate cu ocazia participării la acţiuni sub egida organizaţiilor internaţionale; venituri din

34

prestări servicii; taxe şi alte venituri din protecţia mediului; venituri din timbru judiciar; venituri din recuperarea unor cheltuieli judiciare avansate de stat; venituri din despăgubiri; alte venituri din prestări servicii şi alte activităţi; venituri din taxe administrative, eliberări, permise; amenzi, penalităţi şi confiscări;

Diverse venituri (venituri din aplicarea prescripţiei extinctive; sume din recuperarea debitelor provenite din drepturi necuvenite; venituri din producerea riscurilor asigurate; vărsăminte din veniturile şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice; fond de risc; venituri din ajutoare de stat recuperate);

Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile (donaţii şi sponsorizări; alte transferuri voluntare).

Venituri din capital Venituri din valorificarea unor bunuri (venituri din

valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice; venituri din valorificarea stocurilor de rezerve de stat şi de mobilizare; venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului; venituri obţinute în procesul de stingere a creanţelor bugetare; alte venituri din valorificarea unor bunuri).

Operaţiuni financiare Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate

(încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru finalizarea unor obiective aprobate prin convenţii bilaterale şi acorduri interguvernamentale; încasări din rambursarea împrumuturilor acordate persoanelor care beneficiază de statutul de refugiat; încasări din rambursarea împrumuturilor din fondul de redresare financiară; încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru proiecte de investiţii în turism sau a unor activităţi finanţate integral din

35

venituri proprii; încasări din rambursarea microcreditelor de la persoane fizice şi juridice; încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru acoperirea arieratelor către CONEL şi ROMGAZ; încasări de la beneficiarii creditului extern pentru importul de combustibil; încasări din rambursarea împrumuturilor acordate pentru finanţarea lucrărilor agricole; încasări din rambursarea altor împrumuturi acordate

Ponderea cea mai mare în totalul resurselor financiare publice o deţin veniturile fiscale, concretizate în impozite, taxe şi contribuţii. Politica financiară a oricărui stat în domeniul veniturilor publice rezervă o atenţie deosebită prelevărilor obligatori, nu în sensul creşterii acestora pe seama creşterii poverii fiscale, ci în sensul lărgirii bazei de impozitare şi creşterii numărului celor care participă la constituirea banului public.

Conţinutul şi caracterizarea generală a veniturilor fiscale din România, în strânsă corelaţie cu sistemul fiscal din statele membre ale Uniunii Europene, scot în evidenţă necesitatea reformei fiscale, creşterea încrederii în sistemul fiscal naţional şi aşezarea fiscalităţii pe principii de etică, eficienţă şi eficacitate.

Cuvinte cheie: Politică economică, Politică financiară: Echilbrul economico-financiar: Cheltuieli publice; Venituri publice.

36

Rezumat:Analiza coordonatelor teoretice ale politicii economice,

identificarea variabilelor, modelelor, obiectivelor şi instrumentelor politicii economice, strategiile de stabilizare, de asigurare a echilibrelor economice, de asigurare a creşterii economice şi bunăstării, rolul modelării în politica economică sunt principalele elemente ce îşi pun amprenta asupra componentelor politicii economice, respectiv: politica monetară, politica valutară, politica fiscală, politica bugetară, politicile de preţuri, politica de venituri, politica ocupării, politica sectorială, politicile comerciale, politica financiară a firmei

Relaţiile social-economice băneşti prin mijlocirea cărora persoanele publice (statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile de drept public, etc.) îşi constituie şi utilizează fondurile de resurse financiare, reprezintă sfera de cuprindere a finanţelor publice. Activitatea financiară a unui stat trebuie să se bazeze pe norme, metode, principii, măsuri şi instrumente concrete şi just aplicate, în vederea constituirii, repartizării şi optimizării fondurilor de resurse financiare, în conformitate cu obiectivele politice, sociale şi economice. Cele afirmate definesc, practic, politica financiară ca parte integrantă a politicii generale, sociale şi economice a unui stat.

1. Completaţi următoarea frază: "Expresia alegerilor bugetare realizate de un centru de decizie publică, având finalităţi exclusiv economice şi sociale, şi implicând utilizarea cheltuielilor publice" este ..............................................................................................

2. Ce sunt relaţiile financiare:

37

..............................................................................................

..............................................................................................3. Relaţiile economico-sociale în formă bănească, care se

manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia sunt: a. cheltuieli publice; b. cheltuieli bugetare; c. venituri publice.

4. Sistemul cheltuielilor publice înglobează: a. Cheltuielile publice efectuate de administraţiile publice centrale de stat, din fondurile bugetare şi extrabugetare; b. Cheltuielile colectivităţilor locale (ale unităţilor administrativ-teritoriale); c. Cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat; d. Cheltuielile organismelor internaţionale finanţate din resursele publice prelevate de la membrii acestora.

A) a+b+c+d; B) a+b; C) a+b+c.

5. Completaţi următoarea frază:"Sistemul prelevărilor obligatorii (impozite, taxe, contribuţii), structura acestora, plătitorii şi suportatorii, termenele de plată, modul de impunere şi percepere, intră în sfera de acţiune ......................................................................."

6. Specificaţi tipologia resurselor financiare publice în funcţie de ritmicitatea încasării............................................................................................................................................................................................

38

Obiective: Stabilirea conţinutului şi caracteristicilor generale ale

veniturilor fiscale; Identificarea principalelor obligaţii fiscale în sistemul fiscal

românesc; Stabilirea principalelor surse de constituire a fondurilor de

asigurări sociale..

În condiţii considerate normale, statul apelează în mod obişnuit la constituirea banului public pe seama plăţilor efectuate de contribuabili persoane fizice şi juridice.

În acest caz sunt formate resursele financiare publice ordinare, concretizate în venituri fiscale şi venituri nefiscale. Toate aceste resurse sunt considerate a fi resurse de provenienţă internă, pe care statul se poate baza, în condiţiile în care, aşezarea şi perceperea lor corespunde condiţiilor social-economice şi politice interne şi internaţionale.

2.1 CONŢINUTUL ŞI CARACTERIZAREA GENERALĂ A VENITURILOR FISCALE

De regulă, într-o economie modernă, necesarul de resurse depăşeşte posibilităţile de procurare a acestora, deoarece resursele au un caracter limitat, iar cererea de resurse înregistrează continuu o tendinţă de creştere.

Resursele financiare, ca elemente de bogăţie a unei naţiuni, alături de cele materiale, umane şi informaţionale, reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti

39

necesare realizării obiectivelor economico-sociale, într-o anumită perioadă de timp.

Structura resurselor financiare ale societăţii presupune existenţa:

resurselor financiare publice (resursele financiare ale administraţiei centrale şi locale; resursele financiare ale asigurărilor sociale; resursele financiare ale instituţiilor publice cu caracter autonom; resursele financiare ale unităţilor economice publice);

resurselor financiare private (resursele financiare ale unităţilor economice private; resursele financiare ale organizaţiilor fără scop lucrativ; resursele financiare ale populaţiei).

Structura resurselor financiare publice diferă de la o ţară la alta, iar în evoluţia istorică a acestora s-au înregistrat numeroase modificări.

Din punct de vedere al conţinutului economic, resursele financiare publice se concretizează în:

prelevările cu caracter obligatoriu; resursele de trezorerie; resursele provenind din împrumuturi publice; resursele provenind din emisiune monetară

fără acoperire. Ponderea cea mai mare în cadrul resurselor

financiare publice ordinare este deţinută de venituri fiscale, respectiv impozite, taxe şi contribuţii, suportate şi achitate de contribuabili, ca urmare a desfăşurării unei activităţi sau deţinerii în proprietate a unor bunuri.

Analiza veniturilor fiscale identifică rolul pe care acestea trebuie să-l îndeplinească în plan financiar, economic şi social, fără a neglija relaţiile dintre: nevoile individuale şi nevoile sociale; bunurile private şi bunurile sociale; mobilizare, repartiţie şi control; venituri publice şi

40

cheltuieli publice; interes local, interes naţional şi interes internaţional.

De cele mai multe ori, în limbajul curent al unui contribuabil, noţiunile de impozite, taxe şi contribuţii nu au semnificaţie diferită, plecându-se de la considerentul că acestea reprezintă plăţi către bugetul administraţiei centrale sau locale, pentru constituirea banului public.

Semnul egal nu mai trebuie pus între aceste elemente, motiv ce determină analiza obligaţiilor fiscale pe baza următoarelor coordonate:

definirea obligaţiilor fiscale; elementele tehnice ale obligaţiilor fiscale; caracteristicile obligaţiilor fiscale; principiile impunerii; funcţiile obligaţiilor fiscale; structura obligaţiilor fiscale; indicatori micro şi macroeconomici.

Potrivit modului de aşezare şi percepere specific pentru impozite, taxe şi contribuţii, apar semnificative diferenţe între acestea. În acest sens, sunt concretizate următoarele definiţii:

i mpozitul reprezintă “o formă de prelevare silită la dispoziţia statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerestituibil, a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau/şi juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice”9.

taxele reprezintă “plăţile efectuate de persoane fizice şi juridice, de regulă, pentru serviciile prestate acestora de către stat”10.

9 Talpoş I., “Finanţele României”, vol. I., Editura Sedona, Timişoara, 1997, p. 13710 Bistriceanu Gh., Adochiţei M., Negrea E., “Finanţele agenţilor economici”, Editura Didactică şi Pedagogică RA, Bucureşti, 1995, p. 238

41

contribuţiile reprezintă plăţi efectuate de persoane fizice şi juridice în vederea constituirii unor fonduri cu destinaţie precisă.

În legile prin care sunt instituite impozitele trebuie precizate toate elementele tehnice, în aşa fel încât, reglementările să fie cunoscute şi respectate de contribuabili şi organele fiscale ale statului.

Elementele impozitului se referă la: denumirea impozitului – reflectă natura

economică a impozitului; plătitorul impozitului – reprezintă persoana

fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozitul;

suportatorul impozitului – reprezintă persoana care practic suportă impozitul;

obiectul impozitului – este reprezentat de materia impozabilă, respectiv de baza de calcul în stabilirea impozitului;

sursa impozitului – reprezintă mijloacele din care se plăteşte impozitul;

modul de impunere şi percepere – reprezintă măsurile stabilite de către organele financiare pentru stabilirea, constatarea, evaluarea materiei impozabile, determinarea cuantumului impozitului şi încasarea;

unitatea de impozitare – este unitatea de măsură în care se evaluează obiectul impozabil;

cota de impunere – reprezintă o sumă sau un procent ce se aplică asupra bazei de impozitare;

termenul de plată – arată când şi cum trebuie plătit impozitul;

facilităţi fiscale – fac parte din măsurile de politică economică, financiară şi socială şi cuprind scutirile de plată, eşalonări ale plăţilor, amânări de plată, etc.

42

Astfel, potrivit Legii 571/22.12.2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare obligaţie fiscală sunt prezentate elementele tehnice caracteristice, prin intermediul titlurilor, capitolelor şi articolelor.

Principiile impunerii reprezintă cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească un sistem fiscal raţional.

Economistul englez Adam Smith a formulat pentru prima dată principiile fundamentale ale impunerii, respectiv : maxima de justiţie (în sensul de dreptate socială în materie de impozite, ce presupune că cetăţenii unei ţări trebuie să contribuie la constituirea banului public, atât cât le permit veniturile obţinute); maxima de certitudine (se referă la faptul că, legile ce prevăd impozite şi taxe trebuie să fie clare, concise şi cunoscute cu anticipaţie de către contribuabili); maxima comodităţii (vizează asupra faptului că, modalităţile de plată a impozitelor şi taxelor trebuie să fie cât mai convenabile pentru contribuabili); maxima economiei şi randamentului (presupune cote mici pentru impozitare, deci sarcini fiscale mici pentru toţi contribuabilii, dar încasarea în totalitate a obligaţiilor fiscale).11

Alte categorii de principii au fost formulate de francezul Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie. În concepţia lui Maurice Allais, principiile impunerii sunt următoarele: individualitatea (presupune că prin intermediul fiscalităţii trebuie să se dezvolte personalitatea fiecărui cetăţean); nediscriminarea (presupune că odată stabilite impozitele şi taxele, acestea să nu dea naştere la discriminări în rândul contribuabililor); impersonalitatea (presupune că sunt preferabile impozitele asupra fiecărui bun sau

11 Smith A. , “Avuţia naţiunilor”, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1965, pp. 242-244

43

operaţiune în parte, decât impozitele sintetice); neutralitatea (presupune că utilizarea sistemului de impozite şi taxe să favorizeze dezvoltarea economiei); legitimitatea (presupune că fiscalitatea trebuie să facă distincţie între veniturile legale şi cele ilegale); lipsa arbitrariului (presupune existenţa unui cadru legislativ clar, concis, concret şi care să nu dea naştere vreunui arbitrariu).12

În legislaţia românească, principiile fiscalităţii presupun:13

neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin;

certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea acestora;

eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.

12 Allais M., “L’impôt sur le capital et la reforme monetaire”, Hermann Editeurs des Sciences et des Arts, Paris, 1989, pp. 36-4313 Art. 3 din Legea 551/22.12.2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

44

Principalele funcţii pe care obligaţiile fiscale, în calitate de principale pârghii economico-financiare, le îndeplinesc, în totalitate sau parţial, sunt următoarele :

mijloace de dimensionare a necesarului de resurse financiare ce urmează a fi constituite şi folosite în economia naţională;

mijloace de semnalare, control şi reglare pentru a da posibilitatea unor analize şi a unor decizii de mare importanţă în reglarea optimă a mecanismului economic;

mijloace de stimulare, de sancţionare a agenţilor economici şi a lucrătorilor lor, prin creşterea interesului pentru anumite activităţi ce presupun dezvoltare economică şi socială (în condiţiile acordări unor facilităţi, stimulente sau privilegii fiscale), dar şi prin sancţionarea acelor acte şi fapte ce presupun în principal încălcarea prevederilor legale fiscale (contravenţii şi sancţiuni);

mijloace de cuantificare a eficienţei cu care trebuie să fie folosite resursele materiale, financiare şi umane.

În general, obligaţiile fiscale deţin aceleaşi caracteristici, ce derivă din concep şi funcţii, indiferent de nivelul dezvoltării economice şi sociale al unei naţiuni.

Specificitatea obligaţiilor fiscale este vizibilă în structura veniturilor fiscale, identificată de: trăsăturile de formă şi fond; obiectul impunerii; scopul urmărit prin intermediul perceperii lor; frecvenţa cu care se realizează aşezarea şi perceperea; instituţia ce se ocupă cu administrarea obligaţiilor fiscale.

În acest sens, clasificarea impozitelor presupune existenţa următoarelor tipuri14:14 Văcărel I., Anghelache G., Bistriceanu Gh., Moşteanu T., Bercea F., Bodnar M., Georgescu F., "Finanţe publice", Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2002, pp. 415-

45

trăsăturile de fond şi formă identifică existenţa impozitelor directe şi a impozitelor indirecte. Caracteristicile impozitelor directe vizează: stabilirea nominală în sarcina contribuabililor; existenţa cotelor de impunere aplicate la veniturile sau averea contribuabililor; încasarea se realizează direct de la subiectul impozabil; intenţia legiuitorului este ca subiectul şi suportatorul impozitului să fie una şi aceeaşi persoană. Din categoria impozitelor directe fac parte: impozitele reale (impozitul funciar; impozitul pe clădiri; impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere; impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc), stabilite în funcţie de unele obiecte materiale şi nu de situaţia personală a subiectului impozitului; impozitele personale aşezate asupra venitului sau averii subiectului impozabil (impozite pe veniturile persoanelor fizice; impozite pe veniturile societăţilor de capital; impozite pe averea propriu - zisă; impozite pe circulaţia averii; impozitul pe sporul de avere). În categoria impozitelor indirecte (taxe de consumaţie; venituri ce provin de la monopolurile fiscale; taxe vamale, taxe de timbru şi de înregistrare) sunt incluse acele impozite percepute cu ocazia comercializării unor bunuri sau prestării unor servicii, de regulă subiectul impozitului fiind o altă persoană decât suportatorul acestuia.

după obiectul impunerii se regăsesc: impozitele pe venit, impozitele pe avere şi impozitele pe consum (cheltuieli).

scopul instituirii impozitelor determină existenţa impozitelor financiare (pentru obţinerea de venituri necesare acoperii cheltuielilor publice) şi a impozitelor de ordine (pentru limitarea unei acţiuni).

418

46

modul de realizare a încasării determină identificarea impozitelor permanente (încasare permanentă) şi impozitelor incidentale (încasare o singură dată).

instituţiile ce administrează impozitele într-un stat de tip federal, determină existenţa impozitelor federale, a impozitelor statelor, provinciilor sau regiunilor, membre ale unei federaţii şi impozite locale; într-un stat de tip unitar instituţiile ce administrează impozitele, determină existenţa impozitelor administraţiei centrale de stat şi impozitelor locale.

Pornind de la aceste criterii de clasificare, fiecare stat îşi construieşte sistemul său fiscal, având în vedere suveranitatea fiscală, ţinând cont de fenomenele şi procesele ce au loc în economie la un moment dat şi de sarcinile ce decurg din acestea.

Pentru cuantificarea nivelului fiscalităţii pe teritoriul unui stat, în vederea scăderii poverii fiscale dar şi a asigurării resurselor financiare publice sunt luaţi în considerare următorii indicatori:

Total venituri fiscale (impozite directe + impozite indirecte);

Total impozite directe (impozit pe profit + impozit pe venit + contribuţii asigurări sociale + contribuţii unităţi economice + impozite şi taxe de la populaţie + alte impozite directe);

Total impozite indirecte (taxa pe valoarea adăugată + accize + taxe vamale + alte impozite indirecte);

Structura veniturilor fiscale (cote procentuale pe categorii de obligaţii fiscale din total venituri fiscale);

Ponderea impozitelor directe în total impozite (Impozite directe / Total impozite *100);

47

Ponderea impozitelor indirecte în total impozite (Impozite indirecte / Total impozite * 100);

Rata fiscalităţii generale (Venituri fiscale / PIB * 100);

Rata fiscalităţii directe (Impozite directe / PIB * 100);

Rata fiscalităţii indirecte (Impozite indirecte / PIB * 100);

Veniturile fiscale medii pe locuitor (Venituri fiscale / Numărul populaţiei);

Indicele presiunii fiscale directe (Fluxul impozitelor directe / PIB (la preţul pieţei));

Indicele presiunii fiscale indirecte (Fluxul impozitelor indirecte / PIB (la preţul pieţei));

Indicele presiunii fiscale globale (Indicele presiunii fiscale directe + Indicele presiunii fiscale indirecte);

Indicele prelevărilor fiscale totale (Fluxul impozitelor directe şi indirecte / Total venituri bugetare).

Structura sistemului fiscal din România a suferit

profunde mutaţii de-a lungul timpului.Ordinul 1870 din 27.12.2004 pentru aprobarea

instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a plăţii, publicat în Monitorul Oficial 1256 din 27.12.2004, cuprinde în anexă, nomenclatorul obligaţiilor bugetare, respectiv:

Impozit pe profit datorat de: Banca Naţională a României; băncile comerciale; persoanele juridice române; persoanele juridice străine

Impozit pe veniturile microîntreprinderii; Impozit pe veniturile obţinute din România de

nerezidenţi - persoane juridice nerezidente;

48

Impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice;

Accize din: vânzarea de bere; vânzarea de vinuri; vânzarea de băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri; vânzarea de produse intermediare; vânzarea de alcool etilic; vânzarea produselor din tutun; vânzarea uleiurilor minerale; vânzarea de cafea; vânzarea altor produse;

Accize de rambursat; Taxa pe valoarea adăugată (lunar sau

trimestrial); Contribuţia de asigurări sociale datorată de

angajator; Contribuţia individuală de asigurări sociale

reţinută de la asiguraţi; Contribuţia de asigurări sociale datorată pentru

persoane pentru care plata drepturilor se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj;

Contribuţia pentru pensia suplimentară reţinută de la persoanele cuprinse în sistemul de asigurări sociale;

Contribuţia la fondul de pensii şi asigurări sociale ale agricultorilor;

Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator;

Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pentru şomeri;

Contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator;

Contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi;

Contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată de angajator;

49

Contribuţia pentru asigurări de sănătate reţinută de la asiguraţi;

Contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată pentru persoane pentru care plata drepturilor se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj;

Contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată pentru persoanele care satisfac stagiul militar în termen;

Contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată pentru persoanele care execută pedepse privative de libertate sau aflate în arest preventiv;

Contribuţia pentru asigurări de sănătate calculată pentru concediile medicale care se deduce din contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator;

Taxa pe jocuri de noroc datorată anticipat sau lunar pe perioada de valabilitate a licenţei de exploatare a jocurilor de noroc;

Taxa pe jocuri de noroc regularizată periodic în funcţie de realizări, datorată pentru perioada de raportare;

Taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc;

Impozit pe veniturile din activităţi independente;

Impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor;

Impozit pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;

Impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice;

Impozit pe veniturile din dobânzi; Impozit pe veniturile din pensii; Impozit pe veniturile din premii şi din jocuri de

noroc;

50

Impozit pe veniturile obţinute din câştiguri din transferul titlurilor de valoare;

Impozit pe veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală;

Impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi - persoane fizice;

Impozit pe veniturile din activităţi agricole; Impozit pe veniturile obţinute din valorificarea

de bunuri în regim de consignaţie şi din activităţile desfăşurate pe baza unui contract de agent, comision sau mandat comercial;

Impozit pe veniturile din profesii libere (activităţi de expertiză contabilă, tehnică judiciară şi extrajudiciară);

Impozit pe veniturile realizate în baza unor convenţii sau contracte civile pe prestări servicii încheiate în condiţiile codului civil;

Impozit pe veniturile din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni similare;

Impozit pe veniturile din activităţi comerciale - impozit pe veniturile realizate în baza unor convenţii / contracte civile încheiate în condiţiile codului civil;

Impozit pe alte venituri ale persoanelor fizice; Impozit la ţiţeiul şi la gazele naturale din

producţia internă; Taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii; Taxa pentru autorizarea şi controlul activităţii

nucleare; Cota din veniturile realizate de persoanele

juridice române care prestează activităţile prevăzute la art.2 lit. a) din OG nr.47/1998 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al aviaţiei civile;

51

Cota aplicată fondului de salarii realizat lunar, inclusiv asupra câştigurilor realizate lunar de colaboratori persoane fizice (art.53/OUG nr. 102/1999);

Taxa de timbru social asupra valorii autovehiculelor noi din import, cu capacitate cilindrică de minimum 2000 cm3;

Taxa pe activitatea de prospecţiune, explorare, exploatare a resurselor minerale;

Redevenţe miniere şi petroliere; Taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei

electrice şi termice; Taxa din veniturile instituţiilor de învăţământ

superior; Vărsăminte din profitul net; Taxe de autorizare pentru comercializarea

alcoolului, băuturilor alcoolice, produselor din tutun şi a cafelei;

Vărsăminte de la persoanele juridice, pentru persoanele cu handicap neîncadrate;

Sume datorate privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;

Contribuţia pentru învăţământul de stat; Contribuţia agenţilor economici din turism; Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate

potrivit dispoziţiile legale Penalităţi pentru nedepunerea sau depunerea

cu întârziere a declaraţiei de impozite şi taxe; Impozit pe profitul obţinut din activităţi

comerciale ilicite sau din nerespectarea legii privind protecţia consumatorilor.

2.2 PRINCIPALELE IMPOZITE ŞI TAXE ÎN SISTEMUL FISCAL ROMÂNESC

52

Importanţa impozitelor şi taxelor se reflectă în aportul pe care acestea îl au la formarea resurselor financiare publice în vederea efectuării cheltuielilor publice. Folosite alături de alte instrumente financiare, impozitele şi taxele trebuie să contribuie la redresarea situaţie economice, să dezvolte personalitatea fiecărui cetăţean.

Odată cu intrarea în vigoare, în România, a codului fiscal începând cu data de 1 ianuarie 2004, prin intermediul Legii 571/22.12.2003, a fost realizat un pas important în reforma fiscală, în primul rând datorită modului de abordare a obligaţiilor fiscale. În acest sens, s-a realizat o unificare a legislaţiei privind impozitele şi taxele într-un singur act normativ, ceea ce conferă atât contribuabililor, cât şi organelor statului cu atribuţii în domeniul fiscal, posibilitatea aşezării obligaţiilor fiscale pe principii ce pot conduce la echitate şi eficienţă pentru întregul sistem fiscal.

Prevederile Codului Fiscal se referă la: Dispoziţii generale; Impozitul pe profit; Impozitul pe venit; Impozitul pe veniturile microîntreprinderii; Impozitul pe veniturile obţinute din România

de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România

Taxa pe valoare adăugată; Accize; Măsuri speciale privind supravegherea

producţiei, importului şi circulaţiei unor produse accizabile

Impozite şi taxe locale; Infracţiuni;

53

Dispoziţii finale.

Potrivit capitolelor, titlurilor şi articolelor codului fiscal, se remarcă:

o definirea unor concepte cu care operează fiscalitate românească;

o stabilirea principiilor impunerii;o precizarea elementelor tehnice pentru

principalele impozite şi taxe din sistemul fiscal.

2.2.1 IMPOZITUL PE PROFIT

Impozitul pe profit, principalul impozit direct, ocupă un loc important în sistemul fiscal din România, atât datorită participării sale la formarea veniturilor bugetare ale statului, cât şi datorită influenţei pe care o are asupra activităţilor economico-sociale desfăşurate în economia naţională.

Prin Legea nr. 571/22.12.2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi adăugirile ulterioare s-a produs mutaţii semnificative asupra elementelor tehnice privitoare la impozitul pe profit.

Iniţial, prevederile din Codul fiscal privitoare la impozitul pe profit au cuprins şapte capitole, iar ulterior, datorită modificărilor, capitolul patru a fost abrogat, respectiv:

Capitolul I - Dispoziţii generale; Capitolul II - Calculul profitului impozabil; Capitolul III - Aspecte fiscale internaţionale; Capitolul IV - Reguli speciale aplicabile

vânzării-cesionării proprietăţilor imobiliare şi titlurilor de participare (capitol abrogat prin art. I pct. 2 din Legea nr. 163/2005);

54

Capitolul V - Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale;

Capitolul VI - Reţinerea impozitului pe dividende;

Capitolul VII - Dispoziţii tranzitorii şi finale.

Potrivit prevederilor Titlului II din Codul fiscal, privind impozitul pe profit, prezentăm cele mai semnificative elemente:

Contribuabilii obligaţi la plata impozitului pe profit sunt: persoanele juridice române; persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România; persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică; persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română; persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică.

Scutirile de la plata impozitului pe profit vizează următorii contribuabili: trezoreria statului; instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, dacă legea nu prevede altfel; persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile cuprinse în titlul IV; fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat; cultele religioase, pentru veniturile obţinute din activităţi

55

economice care sunt utilizate pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil; cultele religioase, pentru veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, şi pentru veniturile obţinute din chirii, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrările de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ şi pentru acţiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despăgubiri sub formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate; instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, cu modificările ulterioare; asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, potrivit Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile obţinute din activităţi economice şi care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune; Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii; Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legi; Banca Naţională a României. (literă introdusă prin art. I, pct. 4 din O.G. nr. 83/2004).

56

Pentru o parte din activităţi se acordă scutiri de la plata impozitului pe profit şi pentru organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale.

Cota standard de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%. Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi la care impozitul pe profit datorat pentru veniturile realizate este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri.

Determinarea profitului impozabil se realizează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Veniturile neimpozabile luate în considerare la calculul profitului impozabil includ: dividendele primite de la o persoană juridică română; diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare; diferenţele de evaluare a investiţiilor financiare pe termen lung; veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere; veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere; veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile; veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative.

57

Cheltuielile deductibile luate în considerare pentru determinarea profitului impozabil sunt numai acele cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

O parte din cheltuieli au deductibilitate limitată. Aceste cheltuieli corespund următoarelor tipuri: cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit; suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exerciţiul curent şi/sau din anii precedenţi; cheltuielile de transport, cazare şi indemnizaţia acordată salariaţilor, în cazul contribuabilului care realizează pierdere în exerciţiul curent şi/sau din anii precedenţi, în limita nivelului legal stabilit pentru instituţiile publice; cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului; perisabilităţile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei centrale, împreună cu instituţiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice; cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii; cheltuielile cu provizioane şi rezerve; cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar; amortizarea; cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele facultative de pensii ocupaţionale, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 de euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant; cheltuielile cu primele de asigurare private de sănătate,

58

în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 200 de euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant; cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor construite prevăzute de legea locuinţei, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%; cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente autoturismelor folosite de angajaţii cu funcţii de conducere şi de administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuţii.

Din punct de vedere fiscal sunt considerate a fi cheltuieli nedeductibile următoarele categorii: cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate; cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursă în numele persoanelor fizice şi juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România; dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile de întârziere datorate către autorităţile române şi străine, potrivit prevederilor legale; cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată; cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reţinere la sursă; cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele generate de

59

plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la preţul de piaţă pentru aceste bunuri sau servicii; cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor; cheltuielile înregistrate de societăţile agricole, constituite în baza legii, pentru dreptul de folosinţă al terenului agricol adus de membrii asociaţi, peste cota de distribuţie din producţia realizată din folosinţa acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere; cheltuielile determinate de diferenţele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se deţin participaţii, precum şi de diferenţele nefavorabile de valoare aferente obligaţiunilor emise pe termen lung, cu excepţia celor determinate de vânzarea-cesionarea acestora; cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile; cheltuielile cu contribuţiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative; cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului; alte cheltuieli salariale şi/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat; cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu sunt încheiate contracte; cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum şi cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepţia celor care privesc bunurile reprezentând garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de

60

închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale; pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion, precum şi pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în litigiu, neîncasate; cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat efectuate potrivit legii; cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; cheltuielile cu taxele şi cotizaţiile către organizaţiile neguvernamentale sau asociaţiile profesionale, altele decât cele prevăzute în legislaţie.

Prevederi speciale privind deductibilitatea fiscală a cheltuielilor înregistrate de contribuabil se referă la următoarele: contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: sunt în limita a 3‰ din cifra de afaceri şi nu depăşesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat; rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare; provizioanele constituite sunt deductibile în limita unui procent de 20% începând cu data de 1 ianuarie 2004, 25% începând cu data de 1 ianuarie 2005, 30% începând cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili, dacă îndeplinesc

61

condiţii prevăzute de lege legate de înregistrare, încasare, garantare, includerea în venituri; cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu trei, iar în condiţiile în care gradul de îndatorare a capitalului este peste trei, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar sunt nedeductibile; în cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar ale contribuabilului depăşesc veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda, deductibilitatea acestei diferenţe fiind supusă limitei prevăzute de prevederea legală; cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătăţirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării; în cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operaţional, locatorul are această calitate, amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing făcându-se de către utilizator, în cazul leasingului financiar, şi de către locator, în cazul leasingului operaţional, cheltuielile fiind deductibile, deoarece în cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operaţional locatarul deduce chiria (rata de leasing); pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi.

În cazul unei asocieri fără personalitate juridică, veniturile şi cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare în asociere.

Persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în

62

România au obligaţia de a plăti impozitul pe profit pentru profitul impozabil care este atribuibil sediului permanent. În acest caz, pentru determinarea profitului impozabil numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent se includ în veniturile impozabile şi numai cheltuielile efectuate în scopul obţinerii acestor venituri se includ în cheltuielile deductibile.

Persoanele juridice străine care obţin venituri din proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română au obligaţia de a plăti impozit pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri.

Atribuirea creditului fiscal se realizează în următoarele condiţii: dacă o persoană juridică română obţine venituri dintr-un stat străin prin intermediul unui sediu permanent sau venituri supuse impozitului cu reţinere la sursă şi veniturile sunt impozitate atât în România cât şi în statul străin, atunci impozitul plătit către statul străin, fie direct, fie indirect prin reţinerea şi virarea de o altă persoană, se deduce din impozitul pe profit. Deducerea pentru impozitele plătite către un stat străin într-un an fiscal nu poate depăşi impozitul pe profit, calculat prin aplicarea cotei de impozit pe profit la profitul impozabil obţinut în statul străin, determinat în conformitate cu regulile prevăzute sau la venitul obţinut din statul străin.

Orice pierdere realizată printr-un sediu permanent din străinătate este deductibilă doar din veniturile obţinute din străinătate.

Contribuabilii au obligaţia de a plăti impozitul pe profit trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Banca Naţională a României,

63

societăţile comerciale bancare, persoane juridice române, şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligaţia de a plăti impozitul pe profit lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoarele celei pentru care se calculează impozitul.

Organizaţiile nonprofit au obligaţia de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul. Contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul. Contribuabilii care au definitivat până la data de 15 februarie închiderea exerciţiului financiar anterior depun declaraţia anuală de impozit pe profit şi plătesc impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor.

Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit, până la termenul prevăzut pentru depunerea situaţiilor financiare, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi care depun declaraţia anuală de impozit pe profit până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor. În cursul anului fiscal, contribuabilii au obligaţia de a depune declaraţia de impunere până la termenul de plată al impozitului pe profit, inclusiv.

O persoană juridică română care plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină şi să verse impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat. Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică română. Impozitul care trebuie reţinut se plăteşte la bugetul de

64

stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 31 decembrie a anului respectiv.

Datorită faptului că impozitul pe profit vizează câştigurile obţinute de entităţile juridice ca urmare a activităţii desfăşurate, sunt acordate o serie de facilităţi fiscale, ce conferă impozitului pe profit calitatea de stimulator pentru dezvoltarea economică şi socială.

Toate cele nuanţate şi enumerate mai sus, reprezintă elemente semnificative ce caracterizează impozitul pe profit, ele referindu-se la elementele tehnice ale acestuia.

2.2.2 IMPOZITUL PE VENIT

Impozitul pe venit face parte din categoria impozitelor directe, mobilizate la bugetul de stat şi care în mare parte se referă la modul de impozitare a veniturilor obţinute de contribuabili persoane fizice.

Fiind o formă veche de impozitare, această obligaţie fiscală a suferit profunde mutaţii din punct de vedere al modului de prelevare, condiţiilor de aplicare, materiei impozabile şi subiectului impozabil.

Începând cu data de 1 ianuarie 2004, intrarea în vigoarea a Codului fiscal, prin intermediul Legii nr. 571/22.12.2003 a produs mutaţii semnificative asupra elementelor tehnice referitoare la impozitul pe venit. Cota unică de impozitare, aplicată începând cu data de 1 ianuarie 2005, a produs de asemenea modificări substanţiale în ceea ce priveşte locul şi rolul impozitului

65

pe venit în ansamblul impozitelor directe din sistemul fiscal românesc.

În prezent, potrivit prevederilor Titlului III - Impozit pe venit, din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, elementele semnificative se referă la:

CAPITOLUL I - Dispoziţii generale; CAPITOLUL II - Venituri din activităţi

independente; CAPITOLUL III- Venituri din salarii; CAPITOLUL IV - Venituri din cedarea folosinţei

bunurilor; CAPITOLUL V - Venituri din investiţii; CAPITOLUL VI - Venituri din pensii; CAPITOLUL VII- Venituri din activităţi agricole; CAPITOLUL VIII- Venituri din premii şi din

jocuri de noroc; CAPITOLUL VIII1 - Venituri din transferul

proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; CAPITOLUL IX - Venituri din alte surse; CAPITOLUL X- Venitul net anual impozabil; CAPITOLUL XI - Proprietatea comună şi

asociaţiile fără personalitate juridică; CAPITOLUL XII- Aspecte fiscale internaţionale; CAPITOLUL XIII - Obligaţii declarative ale

plătitorilor de venituri cu reţinere la sursă; CAPITOLUL XIV - Dispoziţii tranzitorii şi finale.Principalele aspecte cuprinse în această

reglementare vizează: Contribuabili ce datorează impozit pe venit

fac parte din următoarele categorii: persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României; persoanele fizice rezidente, numai

66

pentru veniturile obţinute din România, care sunt impuse la nivelul fiecărei surse din categoriile de venituri; persoanele fizice nerezidente, care desfăşoară activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România pentru venitul net atribuibil sediului permanent; persoanele fizice nerezidente, care desfăşoară activitate dependentă în România pentru venitul salarial net din această activitate dependentă; persoanele fizice nerezidente, care obţin venituri în România.

În categoria veniturilor supuse impozitului pe venit sunt incluse următoarele: venituri din activităţi independente; venituri din salarii; venituri din cedarea folosinţei bunurilor; venituri din investiţii; venituri din pensii; venituri din activităţi agricole; venituri din premii şi din jocuri de noroc; venituri din transferul proprietăţilor imobiliare; venituri din alte surse.

Nu toate veniturile obţinute de persoane fizice intră în categoria veniturilor impozabil, motiv pentru care lista veniturilor neimpozabile cuprinde: ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, precum şi cele de aceeaşi natura primite de la alte persoane, cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă; sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum şi orice alte drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societăţile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi, cu ocazia tragerilor de amortizare; sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau deces; pensiile pentru invalizii de război, orfani,

67

văduvele/văduvii de război, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din scheme facultative de pensii ocupaţionale şi cele finanţate de la bugetul de stat; contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice; sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat; veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare; drepturile în bani şi în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenţii şi elevii unităţilor de învăţământ din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională şi persoanele civile, precum şi cele ale gradaţilor şi soldaţilor concentraţi sau mobilizaţi; bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru instituţionalizat; sumele sau bunurile primite cu titlu de moştenire şi donaţie; veniturile din agricultură şi silvicultură; veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, în condiţii de reciprocitate, în virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte; veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale ale României amplasate în străinătate; veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, cu condiţia ca poziţia acestora, de oficial, să fie confirmată

68

de Ministerul Afacerilor Externe; veniturile primite de cetăţeni străini pentru activitatea de consultanţă desfăşurată în România, în conformitate cu acordurile de finanţare nerambursabilă încheiate de România cu alte state, cu organisme internaţionale şi organizaţii neguvernamentale; veniturile primite de cetăţeni străini pentru activităţi desfăşurate în România, în calitate de corespondenţi de presă, cu condiţia reciprocităţii acordate cetăţenilor români pentru venituri din astfel de activităţi şi cu condiţia ca poziţia acestor persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe; sumele reprezentând diferenţa de dobândă subvenţionată pentru creditele primite în conformitate cu legislaţia în vigoare; subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, dacă subvenţiile sunt acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare; veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau în natură primite de persoanele cu handicap, veteranii de război, invalizii şi văduvele de război, accidentaţii de război în afara serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, urmaşii eroilor-martiri, răniţilor, luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, precum şi persoanele persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945; premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile olimpice; premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport şi altele asemenea, obţinute de elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi nerezidenţi în cadrul competiţiilor desfăşurate în România; prima de stat acordată în conformitate cu prevederile Legii nr. 541/2002 privind economisirea şi

69

creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificările şi completările ulterioare; alte venituri care nu sunt impozabile, aşa cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.

Pentru veniturile obţinute din activităţi independente, salarii, cedarea folosinţei bunurilor, pensii, activităţi agricole, premii şi alte surse, cota de impozitare este de 16% aplicată asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din categoria respectivă.

Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente. Venitul net din activităţi independente se determină ca diferenţă între venitul brut (sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfăşurarea activităţii; veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale sau din alte creanţe utilizate în legătură cu o activitate independentă; câştigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o activitate independentă, inclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activităţii; veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă persoană; veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă) şi cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Venitul net dintr-o activitate independentă care este desfăşurată de către contribuabil, individual, fără salariaţi, se determină pe baza normelor de venit, stabilite de Ministerul Finanţelor Publice. Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se stabileşte prin

70

scăderea din venitul brut a unor cheltuieli deductibile egale cu 40% din venitul brut şi a contribuţiilor sociale obligatorii plătite. Venitul net provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală se stabileşte prin deducerea din venitul brut a unor cheltuieli deductibile egale cu 50% din venitul brut şi a contribuţiilor sociale obligatorii plătite.

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază. Această deducere se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1000 lei inclusiv, astfel: pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 250 lei; pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 350 lei; pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 450 lei; - pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 550 lei; pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere - 650 lei. Contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1001 lei şi 3000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive, respectiv scad pe măsura creşterii venitului. În situaţia în care contribuabilii realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3000 lei, nu se mai acordă deducerea personală.

71

Determinarea impozitului pe venitul din salarii la locul unde se află funcţia de bază, se realizează prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni (contribuţia la asigurările sociale, contribuţia la asigurările de şomaj, contribuţia la asigurările de sănătate), a deducerii personale acordată pentru luna respectivă, a cotizaţiei sindicale plătită în luna respectivă şi a contribuţiilor la schemele facultative de pensii ocupaţionale, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 200 euro.

Determinarea impozitului pentru veniturile salariale obţinute în afara funcţiei de bază, impozitul pe salarii se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.

Informaţiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind în fişele fiscale, ce trebuie să fie completate de către plătitorul de venituri, păstrate de acesta şi transmise către organul fiscal teritorial.

Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente. Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor se stabileşte prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.

Veniturile din investiţii sunt cele care se referă la: dividende; venituri impozabile din dobânzi;

72

câştiguri din transferul titlurilor de valoare; venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare; venituri din lichidare/dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice. Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sume primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, se impun cu o cotă de 10% din suma acestora. Veniturile sub formă de dobânzi se impun cu o cotă de 10% din suma acestora, pentru depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate, începând cu data de 1 iunie 2005. Impozitul, în cazul venitului impozabil obţinut din lichidare/dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice de către acţionari/asociaţi persoane fizice, se calculează prin aplicarea unei cote de 16% asupra câştigului net realizat din transferul titlurilor de valoare dobândite începând cu data de 1 iunie 2005 şi înstrăinate începând cu data de 1 ianuarie 2006 într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobândirii, respectiv prin aplicarea unei cote de 1% asupra câştigului net din transferul titlurilor de valoare dobândite începând cu data de 1 iunie 2005 şi înstrăinate într-o perioadă mai mare de 365 de zile inclusiv de la data dobândirii.

Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile înfiinţate din contribuţiile sociale obligatorii, făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din schemele facultative de pensii ocupaţionale, şi cele finanţate de la bugetul de stat. Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin scăderea unei sume neimpozabile lunare de 900 lei din venitul din pensii. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii.

73

Veniturile din activităţi agricole sunt venituri obţinute din următoarele activităţi: cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat; cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor; exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea. Venitul net dintr-o activitate agricolă se stabileşte pe bază de norme de venit, stabilite de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi aprobate de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Impozitul pe venitul net din activităţi agricole se calculează prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului net, determinat pe bază de norme de venit, cât şi în sistem real, impozitul fiind final.

Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, iar veniturile din jocuri de noroc cuprind câştigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot definite conform normelor metodologice, altele decât cele realizate la jocuri de tip cazino şi maşini electronice cu câştiguri. Venitul net este diferenţa dintre venitul din premii sau din jocuri de noroc şi suma reprezentând venit neimpozabil. Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 20% aplicată asupra venitului net care nu depăşeşte cuantumul de 10000 lei şi cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net care depăşeşte cuantumul de 10000 lei.

Sunt supuse impozitării veniturile realizate din transferul dreptului de proprietate asupra construcţiilor de orice fel şi terenul aferent acestora, care se înstrăinează în termen de până la 3 ani inclusiv, de la data dobândirii, precum şi veniturile realizate din

74

transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor de orice fel, fără construcţii, dobândite după 1 ianuarie 1990. Venitul impozabil din transferul proprietăţilor imobiliare, reprezintă diferenţa favorabilă dintre valoarea de înstrăinare a proprietăţilor imobiliare, terenuri şi/sau construcţii, şi valoarea de bază a acestora. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului impozabil.

În categoria veniturilor din alte surse se includ, următoarele venituri: prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii; câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare; venituri primite de persoanele fizice pensionari, sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale; venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial. Impozitul pe venit se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului brut.

Venitul net anual impozabil se stabileşte pe fiecare sursă de venit prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate. Impozitul pe venitul net anual impozabil datorat este calculat de organul fiscal competent, pe baza declaraţiei de venit, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil din anul fiscal respectiv.

Impozitul pe venit, ca principală sursă directă de formare a resurselor bugetare necesită în permanenţă

75

adaptare la cerinţele economiei de piaţă, la încurajarea dezvoltării, scoaterea la suprafaţă a economiei subterane şi descurajarea muncii "la negru".

2.2.3 TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

Taxa pe valoarea adăugată este o principală sursă pentru constituirea veniturilor bugetare, datorită faptului că este un impozit general, aplicat, în principiu, la toate tranzacţiile comerciale, că este un impozit pe consum, fiind suportat de consumatorul final, că este datorat sub forma unei cote procentuale din preţ, fiind vizibil în fiecare stadiu unde intervin tranzacţii comerciale şi că este neutru în raport cu numărul tranzacţiilor comerciale, toate aceste reflectând astfel particularităţile acestui impozit indirect.

În România, taxa pe valoarea adăugată a fost cuprinsă în lista veniturilor fiscale începând cu data de 1 iulie 1993, înlocuind astfel, vechiul impozit pe circulaţia mărfurilor, decizia luată fiind o macrodecizie fiscală, cu mari influenţe asupra întregului sistem fiscal românesc.

Sfera de cuprindere, operaţiunile impozabile, scutirile de la impozit, regulile de impozitare, persoanele obligate la plata acestui impozit, faptul generator şi exigibilitatea, baza de impozitare, cotele de impozitare, regimul deducerilor sunt elemente ce au suferit semnificative modificări de la aplicarea pentru prima dată a acestui impozit şi până în prezent.

Prin Legea nr. 571/22.12.2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi adăugirile ulterioare, taxa pe valoarea adăugată a fost reglementată prin intermediul Titlului VI, astfel:

CAPITOLUL I - Dispoziţii generale; CAPITOLUL II - Sfera de aplicare;

76

CAPITOLUL III - Persoane impozabile; CAPITOLUL IV - Operaţiuni impozabile; CAPITOLUL V - Locul operaţiunilor impozabile; CAPITOLUL VI - Faptul generator şi

exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată; CAPITOLUL VII - Baza de impozitare; CAPITOLUL VIII - Cotele de taxă pe valoarea

adăugată; CAPITOLUL IX - Operaţiuni scutite; CAPITOLUL X - Regimul deducerilor; CAPITOLUL XI - Plătitorii taxei pe valoarea

adăugată; CAPITOLUL XII - Regimul special de scutire; CAPITOLUL XIII - Obligaţiile plătitorilor de taxă

pe valoarea adăugată; CAPITOLUL XIV - Dispoziţii comune; CAPITOLUL XV - Dispoziţii tranzitorii.Principalele aspecte cuprinse în prevederile

Codului fiscal se referă la: Operaţiunile care îndeplinesc cumulativ

anumite condiţii, (constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată; locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice) intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată şi poartă denumirea de operaţiuni impozabile. Acestea pot fi: operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute de reglementările în vigoare; operaţiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată, dar este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau

77

serviciile achiziţionate; operaţiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată şi nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziţionate; operaţiuni de import scutite de taxa pe valoarea adăugată, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea adăugată în vamă.

Faptul generator al taxei pe valoarea adăugată reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale, necesare pentru exigibilitatea taxei.

Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă atunci când autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa pe valoarea adăugată de la plătitorii taxei, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator şi intervine la data la care este emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii sau la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii.

În constituirea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată se iau în considerare următoarele: pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, din tot ceea ce constituie contrapartidă obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni; preţurile de achiziţie sau, în lipsa acestora, preţul de cost, determinat la momentul livrării; suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea prestărilor de servicii.

Baza de impozitare pentru un import de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor,

78

stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorate pentru importul de bunuri.

Pentru impozitarea valorii adăugate, în România se utilizează cota standard şi cota redusă a taxei pe valoarea adăugată.

Cota standard a taxei pe valoarea adăugată este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operaţiune impozabilă care nu este scutită de taxa pe valoarea adăugată sau care nu este supusă cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată.

Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% şi se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri: dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii, cinematografe; livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv publicităţii; livrările de proteze de orice fel şi accesoriile acestora, cu excepţia protezelor dentare; livrările de produse ortopedice; medicamente de uz uman şi veterinar; cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

Operaţiunile de interes general din interiorul ţării care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată se referă la: spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de

79

îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi, cantinele organizate pe lângă aceste unităţi, serviciile funerare prestate de unităţile sanitare; prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari, precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicienii dentari; prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical; transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop; livrările de organe, de sânge şi de lapte, de provenienţă umană; activitatea de învăţământ prevăzută de Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, desfăşurată de unităţile autorizate, inclusiv activitatea căminelor şi a cantinelor organizate pe lângă aceste unităţi, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de către instituţiile publice sau de către alte entităţi recunoscute, care au aceste obiective; prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţă şi/sau protecţia socială efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social; serviciile de cazare, masă şi tratament, prestate de persoane impozabile care îşi desfăşoară activitatea în staţiuni balneoclimaterice, dacă au încheiat contracte cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi contravaloarea acestora este decontată pe bază de bilete de tratament; prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau alte entităţi recunoscute ca având caracter social; prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în

80

interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial ce au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă; prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică; prestările de servicii culturale, precum şi livrările de bunuri strâns legate de aceste servicii, efectuate de instituţii publice sau de organizaţii culturale nonprofit; prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale; activităţile specifice posturilor publice naţionale de radio şi de televiziune, cu excepţia activităţilor de publicitate şi altor activităţi de natură comercială; activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor şi proiectelor, precum şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, în programele-nucleu şi în planurile sectoriale, prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum şi activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate în parteneriat internaţional, regional şi bilateral; livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de producătorii agricoli individuali şi asociaţiile fără personalitate juridică ale acestora; prestările

81

următoarelor servicii financiare şi bancare, de genul: acordarea şi negocierea de credite şi administrarea creditului de către persoana care îl acordă; acordarea, negocierea şi preluarea garanţiilor de credit sau a garanţiilor colaterale pentru credite, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul; orice operaţiune legată de depozite şi conturi financiare, inclusiv orice operaţiuni cu ordine de plată, transferuri de bani, instrumente de debit, carduri de credit sau de debit, cecuri sau alte instrumente de plată, precum şi operaţiuni de factoring; emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu moneda naţională sau străină, cu excepţia monedelor sau a bancnotelor care sunt obiecte de colecţie; emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu titluri de participare, titluri de creanţe, cu excepţia executării acestora, obligaţiuni, certificate, cambii, alte instrumente financiare sau alte valori mobiliare; gestiunea fondurilor comune de plasament şi/sau a fondurilor comune de garantare a creanţelor efectuate de orice entităţi constituite în acest scop; operaţiunile de asigurare şi/sau reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele care intermediază astfel de operaţiuni; jocurile de noroc organizate de persoanele autorizate, conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi; lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din Decembrie 1989; transportul fluvial de persoane în Delta Dunării şi pe rutele Orşova-Moldova Nouă, Brăila-Hârşova şi Galaţi-Grindu; livrarea obiectelor şi veşmintelor de cult religios, tipărirea cărţilor de cult, teologice sau cu conţinut bisericesc şi care sunt necesare pentru practicarea

82

cultului, precum şi furnizarea de bunuri asimilate obiectelor de cult, conform art. 1 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, cu modificările şi completările ulterioare; arendarea, concesionarea şi închirierea de bunuri imobile; livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite în baza prezentului articol, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere.

În ceea ce priveşte importul, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, următoarele: importul de bunuri a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de taxa pe valoarea adăugată; bunurile introduse în ţară de călători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în ţară ori în străinătate, în condiţiile şi în limitele stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare, pentru regimul vamal aplicabil persoanelor fizice; bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free, precum şi prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanţelor diplomatice şi a personalului acestora; importul de bunuri de către misiunile diplomatice şi birourile consulare, precum şi de către cetăţenii străini cu statut diplomatic sau consular în România, în condiţii de reciprocitate, potrivit procedurii stabilite prin norme; importul de bunuri efectuat de reprezentanţele organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi de către cetăţenii străini angajaţi ai acestor organizaţii, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii, potrivit procedurii stabilite prin norme; importul de bunuri de către forţele armate ale statelor străine membre NATO pentru uzul acestora sau

83

al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe sunt destinate efortului comun de apărare; importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donaţii destinate unor scopuri cu caracter religios, de apărare a sănătăţii, de apărare a ţării sau siguranţei naţionale, artistic, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură, în condiţiile stabilite prin norme; importul de bunuri finanţate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, organisme internaţionale şi/sau organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară, în condiţiile stabilite prin norme; importul următoarelor bunuri: bunurile de origine română, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului, bunurile reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garanţie, bunurile care se înapoiază în ţară ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protecţia mediului, stabilite prin hotărâre a Guvernului.

În categoria scutirilor pentru exporturi sau alte operaţiuni similare şi pentru transportul internaţional se cuprind: livrările de bunuri expediate sau transportate în afara ţării, de către furnizor sau de altă persoană în contul său; livrările de bunuri expediate sau transportate în afara ţării de cumpărătorul care nu este stabilit în interiorul ţării, sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi folosite la echiparea sau aprovizionarea ambarcaţiunilor de agrement şi avioanelor de turism sau a oricărui mijloc de transport de uz privat; prestările de servicii, inclusiv transportul şi prestările de servicii accesorii transportului, legate direct de exportul

84

de bunuri sau de bunurile plasate în regimuri vamale suspensive, cu excepţia prestărilor de servicii; transportul, prestările de servicii accesorii transportului, alte servicii direct legate de importul bunurilor, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate; transportul internaţional de persoane şi serviciile direct legate de acest transport, inclusiv livrările de bunuri destinate a fi acordate ca trataţie pasagerilor la bordul unui vapor, avion, autocar sau tren; în cazul navelor utilizate pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri, pentru pescuit sau altă activitate economică sau pentru salvare ori asistenţă pe mare, al navelor de război, următoarele operaţiuni: livrarea de carburanţi, echipamente şi alte bunuri destinate a fi încorporate sau utilizate pe nave, cu excepţia navelor folosite pentru pescuit fluvial sau de coastă; prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora; în cazul aeronavelor care prestează transporturi internaţionale de persoane şi/sau de mărfuri, următoarele operaţiuni: livrările de carburanţi, echipamente şi alte bunuri destinate a fi încorporate sau utilizate pe aeronave; prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora; prestările de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de navigaţie care îşi desfăşoară activitatea în regimul special maritim sau operate de acestea, precum şi livrările de nave în întregul lor către aceste companii; livrările de bunuri şi prestările de servicii, în favoarea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, a personalului acestora, precum şi a oricăror cetăţeni străini având statut diplomatic sau consular în România, în condiţii de reciprocitate; livrările de bunuri şi prestările de servicii, în favoarea reprezentanţelor

85

organismelor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România, precum şi a cetăţenilor străini angajaţi ai acestora, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii; livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii, către forţele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul forţelor armate sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate sau pentru aprovizionarea cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare comun; în cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate în afara ţării şi pentru prestările de servicii, scutirea se acordă potrivit unei proceduri de restituire a taxei, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice; livrările de bunuri şi prestările de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de către guverne străine, de organisme internaţionale şi de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară, inclusiv din donaţii ale persoanelor fizice; construirea, consolidarea, extinderea, restaurarea şi reabilitarea lăcaşurilor de cult religios sau a altor clădiri utilizate în acest scop; prestările de servicii poştale, efectuate pe teritoriul României de operatorii prevăzuţi de Ordonanţa Guvernului nr. 70/2001 pentru ratificarea Actelor adoptate de Congresul Uniunii Poştale Universale de la Beijing (1999), aprobată prin Legea nr. 670/2001, constând în preluarea şi distribuirea trimiterilor poştale din străinătate, inclusiv servicii financiar-poştale; servicii prestate de persoane din România, în contul beneficiarilor cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru bunurile din import aflate în perioada de garanţie; prestările de servicii efectuate de intermediari care acţionează în numele sau în contul unei alte persoane.

Scutirile speciale legate de traficul internaţional de bunuri se referă la: livrarea de bunuri

86

care sunt plasate în regim de antrepozit vamal; livrarea de bunuri destinate plasării în magazinele duty-free şi în alte magazine situate în aeroporturile internaţionale; următoarele operaţiuni desfăşurate într-o zonă liberă sau într-un port liber: introducerea de bunuri străine într-o zonă liberă sau port liber, direct din străinătate, în vederea simplei depozitări, fără întocmirea de formalităţi vamale; operaţiunile comerciale de vânzare-cumpărare a mărfurilor străine între diverşi operatori din zona liberă sau portul liber sau între aceştia şi alte persoane din afara zonei libere sau a portului liber; scoaterea de bunuri străine din zona liberă sau portul liber, în afara ţării, fără întocmirea de declaraţii vamale de export, bunurile fiind în aceeaşi stare ca în momentul introducerii lor în zona liberă sau portul liber; prestările de servicii legate direct de operaţiunile în regim de antrepozit vamal şi magazine duty-free.

Determinarea taxei pe valoarea adăugată de plată sau a sumei negative de taxă pe valoarea adăugată, presupune stabilirea diferenţei între taxa pe valoarea adăugată dedusă şi taxei pe valoarea adăugată colectată, astfel:

în situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă operaţiunilor taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată;

în situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile, exigibilă într-o perioadă fiscală, denumită taxă colectată, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, dedusă în acea perioadă fiscală, rezultă o

87

diferenţă denumită taxă pe valoarea adăugată de plată pentru perioada fiscală de raportare.

Furnizorii şi beneficiarii unor bunuri sunt obligaţi la aplicarea unor măsuri de simplificare a taxei pe valoarea adăugată. Aceste măsuri se aplică pentru: deşeurile şi resturile de metale feroase şi neferoase, precum şi materiile prime secundare rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare; terenurile de orice fel; clădirile de orice fel sau părţi de clădire; materialul lemnos. Facturile emise pentru livrările de astfel de bunuri trebuie să poarte menţiunea "taxare inversă". Furnizorii şi beneficiarii evidenţiază taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor livrări, respectiv achiziţii, în jurnalele de vânzări şi de cumpărări concomitent şi o înscriu în decontul de taxă pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără a avea loc plăţi efective între cele două unităţi în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată.

2.2.4 ACCIZE

Accizele sunt taxe speciale de consum ce se aplică asupra unor categorii de produse. Ele fac parte din categoria impozitelor indirecte, mobilizate la bugetul de stat.

Deoarece impozitele indirecte intră sub incidenţa armonizării fiscale din punctul de vedere al Uniunii Europene, reglementările în vigoare din România în

88

perioada prezentă referitoare la accize au fost adoptate conform Directivelor CEE.

În acest sens, potrivit prevederilor Legii 571/22.12.2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, elementele tehnice ale accizelor (Titlul VII) se referă la:

CAPITOLUL I - Accize armonizate; CAPITOLUL II - Alte produse accizabile; CAPITOLUL III - Impozitul la ţiţeiul şi la gazele

naturale din producţia internă; CAPITOLUL IV - Dispoziţii comune; CAPITOLUL V - Dispoziţii tranzitorii.

Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat, pentru următoarele produse provenite din producţia internă sau din import: bere; vinuri; băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri; produse intermediare; alcool etilic; produse din tutun; uleiuri minerale şi electricitate.

Conform prevederilor Secţiunii a 2-a "Produse accizabile" este identificată următoarea clasificare a produselor supuse accizelor:

1. Bere - orice produs încadrat la codul NC 2203 00 sau orice produs care conţine un amestec de bere şi de băuturi nealcoolice, încadrat la codul NC 2206 00, având, şi într-un caz, şi în altul, o concentraţie alcoolică mai mare de 0,5% în volum.

2. Vinuri:a) vinuri liniştite - toate produsele încadrate la

codurile NC 2204 şi 2205, cu excepţia vinului spumos, respectiv:

- au o concentraţie alcoolică mai mare de 1,2% în volum dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi

89

la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare;

- au o concentraţie alcoolică mai mare de 15% în volum dar care nu depăşeşte 18% în volum, au fost obţinute fără nici o îmbogăţire, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.

b) vinuri spumoase, care cuprind toate produsele încadrate la codurile: NC 2204 10; 2204 21 10, 2204 29 10 şi 2205, şi respectiv:

- sunt prezentate în sticle închise, cu un dop tip ciupercă, fixat cu ajutorul legăturilor sau care sunt sub presiune datorată dioxidului de carbon în soluţie egală sau mai mare de 3 bari;

- au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.

3. Băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri:a) alte băuturi fermentate liniştite care se

încadrează la codurile NC 2204 şi 2205, ca şi toate produsele încadrate la codurile NC 2206 00, cu excepţia altor băuturi fermentate spumoase, cu:

- o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 10% în volum;

- o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 10% în volum, dar nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.

b) alte băuturi fermentate spumoase care se încadrează la codurile: NC 2206 00 31; 2206 00 39; 2204 10; 2204 21 10; 2204 29 10 şi 2205, care sunt prezentate în sticle închise cu un dop tip ciupercă, fixat cu ajutorul

90

legăturilor sau care sunt sub presiune datorată dioxidului de carbon în soluţie egală sau mai mare de 3 bari, care:

- au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 13% în volum;

- au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 13% în volum, dar nu depăşeşte 15% în volum şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.

4. Produse intermediare:a) toate produsele care au o concentraţie

alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 22% în volum, şi care se încadrează la codurile: NC 2204, 2205 şi 2206 00;

b) orice băutură fermentată liniştită, care are o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 5,5% în volum şi care nu rezultă în întregime din fermentare;

c) orice băutură fermentată spumoasă, care are o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 8,5% în volum şi care nu rezultă în întregime din fermentare.

5. Alcool etilic:a) toate produsele care au o concentraţie

alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum şi care sunt încadrate la codurile NC 2207 şi 2208, chiar atunci când aceste produse fac parte dintr-un produs încadrat la alt capitol al nomenclaturii combinate;

b) produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 22% şi care sunt cuprinse la codurile NC 2204, 2205 şi 2206 00;

c) ţuică şi rachiuri de fructe;d) orice alt produs, în soluţie sau nu, care

conţine băuturi spirtoase potabile. 6. Produse din tutun:

a) ţigarete:

91

- rulourile de tutun destinate fumatului ca atare şi care nu sunt ţigări sau ţigări de foi;

- rulourile de tutun care se pot introduce într-un tub de hârtie de ţigarete, prin simpla mânuire neindustrială;

- rulourile de tutun care se pot înfăşura în hârtie de ţigarete, prin simpla mânuire neindustrială;

- orice produs care conţine parţial alte substanţe decât tutunul, dar care respectă criteriile caracteristice.

b) ţigări şi ţigări de foi:- rulourile de tutun care conţin tutun natural;- rulourile de tutun care au un înveliş

exterior din tutun natural;- rulourile de tutun care au o umplutură din

amestec tăiat fin, înveliş exterior de culoarea normală a unei ţigări, care acoperă complet produsul, inclusiv filtrul, dar exclusiv muştiucul, dacă este cazul, şi un liant, cu condiţia ca: învelişul şi liantul să fie din tutun reconstituit; masa unitară a rolei de tutun, excluzând filtrul sau muştiucul, să nu fie sub 1,2 grame; şi învelişul să fie fixat în formă de spirală, cu un unghi ascuţit de minimum 30 grade faţă de axa longitudinală a ţigării;

- rulourile de tutun, care au o umplutură din amestec tăiat fin, înveliş exterior de culoare normală a unei ţigări, din tutun reconstituit, care acoperă complet produsul, inclusiv filtrul, dar exclusiv muştiucul, dacă este cazul, cu condiţia ca: masa unitară a ruloului, excluzând filtrul şi muştiucul, să fie egală sau mai mare de 2,3 grame; şi circumferinţa ruloului de tutun de minimum o treime din lungimea ţigării să nu fie sub 34 mm;

- orice produs care conţine parţial alte substanţe decât tutunul, dar care respectă criteriile specifice şi are învelişul din tutun natural, învelişul şi

92

liantul din tutun reconstituit sau învelişul din tutun reconstituit.

c) tutun de fumat: - tutunul tăiat sau fărâmiţat într-un alt mod,

răsucit sau presat în bucăţi, şi care poate fi fumat fără prelucrare industrială;

- deşeurile de tutun prelucrate pentru vânzarea cu amănuntul;

- orice produs care conţine parţial alte substanţe decât tutunul, dacă produsul respectă criteriile specifice.

7. Uleiuri minerale:a) benzină cu plumb cu codurile: NC 2710 11

31; 2710 11 51 şi 2710 11 59;b) benzină fără plumb cu codurile: NC 2710 11

41; 2710 11 45 şi 2710 11 49;c) motorină cu codurile: NC 2710 19 41; 2710

19 45 şi 2710 19 49;d) păcură cu codurile: NC 2710 19 61; 2710 19

63; 2710 19 65 şi 2710 19 69;e) gazul petrolier lichefiat cu codurile: NC 2711

12 11 până la 2711 19 00;f) gazul natural cu codurile NC 2711 11 00 şi

2711 21 00; g) petrol lampant cu codurile NC 2710 19 21 şi

2710 19 25;h) benzen, toluen, xileni şi alte amestecuri de

hidrocarburi aromatice cu codurile: NC 2707 10; 2707 20; 2707 30 şi 2707 50.

Determinarea nivelului accizei se realizează pe baza accizei unitare, exprimată în euro/unitatea de măsură.

Producţia şi/sau depozitarea produselor accizabile, acolo unde acciza nu a fost plătită, poate

93

avea loc numai într-un antrepozit fiscal, ce poate funcţiona numai pe baza autorizaţiei valabile emise de autoritatea fiscală competentă, în condiţiile în care sunt îndeplinite cerinţele specifice.

Pe durata deplasării unui produs accizabil, acciza se suspendă, dacă sunt satisfăcute următoarele cerinţe: deplasarea are loc între două antrepozite fiscale; produsul este însoţit de minimum 3 exemplare ale unui document administrativ de însoţire, care satisface cerinţele prevăzute în norme; ambalajul în care este deplasat produsul are la exterior marcaje care identifică cu claritate tipul şi cantitatea produsului aflat în interior; containerul în care este deplasat produsul este sigilat corespunzător, conform prevederilor din norme; autoritatea fiscală competentă a primit garanţia pentru plata accizelor aferente produsului.

Pentru orice produs accizabil, acciza devine exigibilă la data când produsul este eliberat pentru consum în România.

Termenul de plată al accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă, iar în cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim suspensiv sau într-un regim vamal de import cu exceptarea de la plata tuturor sumelor aferente drepturilor de import, momentul plăţii accizelor este momentul înregistrării declaraţiei vamale de import.

Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a depune la autoritatea fiscală competentă o declaraţie de accize pentru fiecare lună în care este valabilă autorizaţia de antrepozit fiscal, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă.

Se realizează scutiri de la plata accizelor, în următoarele condiţii: livrarea produselor se realizează în

94

contextul relaţiilor consulare sau diplomatice; livrările sunt realizate de organizaţiile internaţionale recunoscute ca atare de către autorităţile publice ale României, în limitele şi în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale, care pun bazele acestor organizaţii, sau prin acorduri încheiate la nivel statal sau guvernamental; livrările sunt realizate de forţele armate aparţinând oricărui stat-parte la Tratatul Atlanticului de Nord, cu excepţia Forţelor Armate ale României; pentru rezerva de stat şi rezerva de mobilizare, pe perioada în care au acest regim.

Antrepozitarii autorizaţi sau importatori au obligaţia marcării produselor accizabile prin timbre sau banderole.

Pe lângă produsele ce intră în categoria accizelor amortizate există şi alte categorii de produse supuse accizelor, respectiv:

cafea verde cu codurile NC 0901 11 00 şi 0901 12 00; cafea prăjită, inclusiv cafea cu înlocuitori, cu codurile: NC 0901 21 00; 0901 22 00 şi 0901 90 90; cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, cu codurile NC 2101 11 şi 2101 12;

confecţii din blănuri naturale cu codurile: NC 4303 10 10; 4303 10 90 şi 6506 92 00, cu excepţia celor de iepure, oaie, capră;

articole din cristal cu codurile: NC 7009 91 00; 7009 92 00; 7013 21; 7013 31; 7013 91; 7018 90; 7020 00 80; 9405 10 50; 9405 20 50; 9405 50 00 şi 9405 91;

bijuterii din aur şi/sau din platină cu codul NC 7113 19 00, cu excepţia verighetelor;

autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv din import rulate, cu codurile: NC 8703 21; 8703 22; 8703 23 19; 8703 23 90; 8703 24; 8703 31; 8703 32 19; 8703 32 90; 8703 33 19 şi 8703 33 90;

95

produse de parfumerie cu codurile NC 3303 00 10 şi 3303 00 90;

aparate de luat imagini fixe şi alte camere video cu înregistrare cu codul NC 8525 40, cu excepţia aparatelor fotografice numerice digitale cu codul NC 8525 40 11;

cuptoare cu microunde cu codul NC 8516 50 00;

aparate pentru condiţionat aer, cu codurile: NC 8415 10 10 şi 8415 10 90;

arme de vânătoare şi arme de uz individual, altele decât cele de uz militar sau de sport, cu codurile: NC 9302 00 00; 9303; 9304 00 00;

iahturi şi bărci cu sau fără motor pentru agrement, cu codurile: NC 8903 10; 8903 91; 8903 92 şi 8903 99.

Plătitori de accize pentru produsele prevăzute mai sus sunt agenţii economici - persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate - care produc sau importă astfel de produse.

Sunt scutite de la plata accizelor următoarele categorii de produse: produsele exportate direct de agenţii economici producători sau prin agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea pe bază de comision; produsele aflate în regimuri vamale suspensive, conform prevederilor legale în domeniu. Pentru ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă, agenţii economici autorizaţi, potrivit legii, datorează bugetului de stat impozit în momentul livrării. Impozitul pentru gazele naturale din producţia internă, provenite din zăcăminte de gaze naturale, din zăcăminte de gaze cu condensat şi din zăcăminte de ţiţei, se plăteşte la bugetul de stat de către agentul economic autorizat potrivit legii în domeniu prin care se realizează

96

livrarea acestor produse către consumatorul final. Cota de impunere este de 4 euro/tonă (pentru ţiţei) şi 7,40 euro/1.000 m3. (pentru gazele naturale).

Prin prevederi legale sunt stabilite pe diferite tipuri de produse accizabile măsuri de supraveghere, atât pentru producţie, cât şi pentru comercializare.

2.2.5 IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE

Impozitele şi taxele locale reprezintă principale surse de venit la nivelul bugetelor locale. Stabilirea acestor obligaţii fiscale intră în competenţa atât a organelor centrale cu atribuţii în domeniul financiar-bugetar, dar şi a comunităţilor locale, luând în considerare faptul că, cerinţele existente la nivel teritorial presupun identificarea surselor de venituri proprii şi a transferurilor din bugetul de stat.

În general, impozitele şi taxele locale se referă la impozitarea bunurilor deţinute în proprietate de către contribuabili (clădiri, teren, mijloace de transport) şi stabilirea unor sume ce trebuie plătite în vederea obţinerii unor avize, certificate, autorizaţii, licenţe, etc. (servicii prestate contribuabililor de către stat).

Conform Titlului IX din Legea nr. 571/22.12.2003 privind Codul fiscal, cu completările şi modificările ulterioare, impozitele şi taxele locale sunt reglementate prin intermediul următoarelor capitole:

CAPITOLUL I - Dispoziţii generale; CAPITOLUL II - Impozitul pe clădiri; CAPITOLUL III - Impozitul pe teren; CAPITOLUL IV - Taxa asupra mijloacelor de

transport,

97

CAPITOLUL V - Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor;

CAPITOLUL VI - Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;

CAPITOLUL VII - Impozitul pe spectacole; CAPITOLUL VIII - Taxa hotelieră; CAPITOLUL IX - Taxe speciale; CAPITOLUL X - Alte taxe locale, CAPITOLUL XI - Scutiri şi facilităţi comune; CAPITOLUL XII - Alte dispoziţii comune; CAPITOLUL XIII - Sancţiuni; CAPITOLUL XIV - Dispoziţii finale.Impozitul pe clădiri se datorează bugetului local

al unităţii administrativ-teritoriale pentru clădirile deţinute în proprietate de contribuabili, amplasate în raza acelei unităţi administrativ-teritoriale.

Scutirile de la plata impozitului pe clădiri sunt conferite pentru: clădirile proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii publice, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice; clădirile care, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice; clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute de lege şi părţile lor componente locale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice; clădirile instituţiilor de învăţământ preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice; clădirile unităţilor sanitare de interes naţional care nu au trecut în patrimoniul autorităţilor locale; clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome

98

"Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice; clădirile aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", atribuite conform legii; construcţiile şi amenajările funerare din cimitire, crematorii; clădirile sau construcţiile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii; clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în lipsă de moştenitori legali sau testamentari; clădirile restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; clădirile retrocedate potrivit art. 1 alin.(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, cu modificările şi completările ulterioare; clădirile restituite potrivit art. 6 alin.(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 66/2004, cu modificările şi completările ulterioare; oricare dintre următoarele construcţii speciale: sonde de ţiţei, gaze, sare; platforme de foraj marin; orice centrală hidroelectrică, centrală termoelectrică, centrală nuclearoelectrică, staţie de transformare şi de conexiuni, clădire şi construcţie specială anexă a acesteia, post de transformare, reţea aeriană de transport şi distribuţie a energiei electrice şi stâlpii aferenţi acesteia, cablu subteran de transport, instalaţie electrică de forţă; canalizaţii şi reţele de

99

telecomunicaţii subterane şi aeriene; căi de rulare, de incintă sau exterioare; galerii subterane, planuri înclinate subterane şi rampe de puţ; puţuri de mină; coşuri de fum; turnuri de răcire; baraje şi construcţii accesorii; diguri, construcţii-anexe şi cantoane pentru intervenţii la apărarea împotriva inundaţiilor; construcţii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătăţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor; poduri, viaducte, apeducte şi tuneluri; reţele şi conducte pentru transportul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare; terasamente; cheiuri; platforme betonate; împrejmuiri; instalaţii tehnologice, rezervoare şi bazine pentru depozitare; construcţii de natură similară stabilite prin hotărâre a consiliului local.

Impozitul pe clădiri pentru persoane fizice se stabileşte în lei/mp şi se determină în funcţie de:

tipul clădirii (clădiri cu pereţi sau cadre din beton armat, cărămidă arsă, piatră naturală sau alte materiale asemănătoare; clădiri cu pereţi din lemn, cărămidă nearsă, paiantă, vălătuci, şipci sau alte materiale asemănătoare; construcţii anexe corpului principal al unei clădiri, având pereţii din beton, cărămidă arsă, piatră sau alte materiale asemănătoare; construcţii anexe corpului principal al unei clădiri, având pereţii din lemn, cărămidă nearsă, vălătuci, şipci sau alte materiale asemănătoare; subsol, demisol sau mansardă utilizată ca locuinţă; subsol, demisol sau mansardă utilizată cu alte scopuri decât cel de locuinţă);

existenţa sau nu a instalaţiilor (cu instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire; fără instalaţii de apă, canalizare, electricitate sau încălzire);

zona în cadrul localităţii (A, B, C, D);

100

rangul localităţii (o, I, II, III, IV, V).Dacă o persoană fizică are în proprietate două

sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează: cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; cu 50% pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; cu 75% pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; cu 100% pentru cea de-a patra clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

Pentru persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se determină prin aplicarea unei cote de impozitare (cuprinsă între 0,5% şi 1% şi stabilită prin hotărâre a consiliului local) asupra valorii de inventar a clădirii (valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare).

Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în tranşe semestriale.

Impozitul pe teren este datorat de orice persoană care are în proprietate teren situat în România şi se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ - teritoriale în raza căreia este situat terenul.

Scutirile de impozitul pe teren se referă la: terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire; orice teren al unui cult religios recunoscut de lege şi al unei unităţi locale a acestuia, cu personalitate juridică; orice teren al unui cimitir, crematoriu; orice teren al unei instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar, autorizată provizoriu sau acreditată; orice teren al unei unităţi sanitare de interes naţional care nu a trecut în patrimoniul autorităţilor locale; orice teren deţinut,

101

administrat sau folosit de către o instituţie publică, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice; orice teren proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a altor instituţii publice, aferent unei clădiri al cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari, exceptând suprafeţele acestuia folosite pentru activităţi economice; orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia; terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, orice terenuri ocupate de iazuri, bălţi, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecţie definite în lege, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeţei solului; terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosinţă a terenului, emis de oficiul judeţean de cadastru şi publicitate imobiliară; terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale administrate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., zonele de siguranţă a acestora, precum şi terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranţă; terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii; terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în lipsă de

102

moştenitori legali sau testamentari; terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 pe durata pentru care proprietarul este obligat să menţină afectaţiunea de interes public; terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin.(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 pe durata pentru care proprietarul este obligat să menţină afectaţiunea de interes public; terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 6 alin.(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 pe durata pentru care proprietarul este obligat să menţină afectaţiunea de interes public.

Calculul impozitului pe teren se realizează în funcţie de:

zona din cadrul localităţii (A,B,C,D); rangul localităţii (0,I,II,III,IV,V); categoria de folosinţă(teren arabil; păşune;

fâneaţă; vie; livadă; pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră; teren cu ape; drumuri şi căi ferate; neproductiv);

clasa de calitate (I,II,III,IV,V).Impozitul pe teren se stabileşte în lei / metru

pătrat şi se plăteşte anual, în două transe semestriale.

Taxa asupra mijloacelor de transport se plăteşte la bugetul local, unde persoana ce are în proprietate un mijloc de transport înmatriculat în România îşi are domiciliu, sediul sau punctul de lucru.

Scutirile de la plata taxei asupra mijloacelor de transport se referă la: autoturismele, motocicletele cu ataş şi mototriciclurile care aparţin persoanelor cu handicap locomotor şi care sunt adaptate handicapului acestora; navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta

103

Ialomiţei; mijloacele de transport ale instituţiilor publice; mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localităţi, dacă tariful de transport este stabilit în condiţii de transport public.

Determinarea taxei asupra mijloacelor de transport (în funcţie de capacitatea cilindrică, în lei pe fiecare fracţiune de 500 cm3) având în vedere următoarele caracteristici:

tipul mijlocului de transport (autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 2.000 cm3 inclusiv; autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 2.000 cm3; autobuze, autocare, microbuze; alte vehicule cu tracţiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone inclusiv; tractoare înmatriculate; motociclete, motorete şi scutere);

numărul axelor şi masa totală maximă autorizată (vehicule cu două axe; vehicule cu trei axe; vehicule cu patru axe; vehicule cu 2+1 axe; vehicule cu 2+2 axe; vehicule cu 2+3 axe; vehicule cu 3+2 axe; vehicule cu 3+3 axe;

tipul de suspensie (axă/axe motoare cu suspensie pneumatică sau un echivalent recunoscut; axă/axe motoare cu alt sistem de suspensie);

masa totală maximă autorizată, în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinaţie de autovehicule (până la 1 tonă inclusiv; peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone; peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone; peste 5 tone);

tipul mijlocului de transport pe apă (luntre, bărci fără motor, scutere de apă, folosite pentru uz şi agrement personal; bărci fără motor, folosite în alte scopuri; bărci cu motor; bacuri, poduri plutitoare; şalupe;

104

iahturi; remorchere şi împingătoare; vapoare ; ceamuri, şlepuri şi barje fluviale).

Taxa asupra mijlocului de transport se plăteşte anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor se plăteşte de orice persoană care trebuie să obţină un certificat, aviz sau altă autorizaţie, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizaţia necesară.

În categoria acestor taxe sunt cuprinse: taxa pentru eliberarea certificatului de

urbanism, în mediul urban; taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de

construire pentru o clădire care urmează a fi folosită ca locuinţă sau anexă la locuinţă;

taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol;

taxa pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier în vederea realizării unei construcţii, care nu sunt incluse în altă autorizaţie de construire;

taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere de corturi, căsuţe sau rulote ori campinguri;

taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru amplasarea corpurilor şi a panourilor de afişaj, a firmelor şi reclamelor;

105

taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru orice altă construcţie decât cele prevăzute;

taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, totală sau parţială, a unei construcţii;

taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism sau a unei autorizaţii de construire;

taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu;

taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului, de către primari sau de structurile de specialitate din cadrul consiliului judeţean;

taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă;

taxa pentru eliberarea unei autorizaţii pentru desfăşurarea unei activităţi economice;

taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare;

taxa pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, deţinute de consiliile locale;

taxa pentru eliberarea certificatelor de producător.

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate se plăteşte de orice persoană, care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu altă persoană, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale.

106

Aceste taxe includ: taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate şi taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate.

Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei respective la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate, cota taxei fiind stabilită de consiliul local şi este cuprinsă între 1% şi 3%. Valoarea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se calculează anual, prin înmulţirea numărului de metri pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local.

Impozitul pe spectacole este plătit de orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiţie sportivă sau altă activitate distractivă în România. Impozitul pe spectacole se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau altă activitate distractivă, prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor.

Taxa hotelieră este taxa pentru şederea într-o unitate de cazare, care se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, o dată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate. Unitatea de cazare are obligaţia de a vărsa taxa colectată la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situată aceasta. Taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei stabilite (cuprinsă între 0,5% şi 5%, în baza hotărârii consiliului local) la tarifele de cazare practicate de unităţile de cazare.

Taxele speciale sunt adoptate pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în

107

interesul persoanelor fizice şi juridice, de către consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

În conformitate cu legile financiare şi fiscale, consiliile locale adoptă o serie de hotărâri privind impozitele şi taxele locale, luând în considerare necesităţile de creştere a veniturilor proprii ale bugetului local în scopul asigurării finanţării cheltuielilor publice locale şi condiţiile locale specifice zonei (a se vedea în acest sens Anexa nr. 4).

2.3 CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR ŞI ASIGURAŢILOR - SURSE DE CONSTITUIRE A

FONDURILOR DE ASIGURĂRI SOCIALE

Necesitatea asigurărilor sociale apare datorită importanţei pe care trebuie să o acorde statul, ocrotirii, protecţiei şi ajutorului, atât cetăţenilor activi, cât şi celor inactivi temporar sau definitiv.

Prin intermediul asigurărilor sociale, sunt constituite "relaţii social-economice băneşti cu ajutorul cărora în procesul repartiţiei produsului naţional brut se formează, se repartizează, se gestionează şi se utilizează fondurile băneşti necesare ocrotirii obligatorii a salariaţilor şi pensionarilor din companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale din reţeaua cooperaţiei de consum şi de credit, a membrilor cooperaţiei meşteşugăreşti şi asociaţiilor agricole, a avocaţilor, a agricultorilor, a meşteşugarilor cu ateliere proprii, a întreprinzătorilor particulari, a slujitorilor cultelor, a personalului casnic care lucrează la persoane fizice, a persoanelor care deservesc blocurile de locatari, aflate în

108

incapacitate temporară sau permanentă de muncă, în caz de bătrâneţe şi în alte cazuri prevăzute de lege".15

Realizarea unui sistem public naţional unificat de asigurări s-a impus datorită profundelor mutaţii ce au avut loc asupra trăsăturilor societăţii economice din România.

Trăsăturile sistemului public naţional de asigurări sociale decurg din rolul acestui sistem, respectiv acela de a asigura stimularea reproducţiei sociale şi de a contribui la dezvoltarea economiei naţionale. În acest sens se impune: existenţa unui cadru unitar de aplicare a legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale; identificarea cu precizie şi în baza unor analize substanţiale şi pertinente persoanelor ce pot sau trebuie să beneficieze de sistemul asigurărilor sociale; identificarea formelor de protecţie a cetăţenilor prin asigurările sociale; stabilirea modului în care trebuie să fie constituite resursele de asigurări sociale şi care este componenţa acestor resurse; precizarea raportului optim între resursele de asigurări sociale şi modul de utilizare al acestora.

Principiile ce stau la baza construcţiei sistemului public naţional de asigurări sociale cuprind: unicitatea (existenţa unui sistem unificat naţional de asigurări sociale); obligativitatea (identificarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor ce desfăşoară activităţi aducătoare de venituri faţă de sistemul de asigurări sociale); garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale; ocrotirea cetăţenilor pe toată durata de pierdere a capacităţii de muncă; contributivitatea (existenţa contribuţiilor de asigurări sociale suportate şi

15 Văcărel I., Anghelache G., Bistriceanu G., Moşteanu T., Bercea F., Bodnar M., Georgescu F., "Finanţe publice", Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Didactică şi Pedagogică R.A. Bucureşti, Bucureşti, 2002, pp. 262-263

109

plătite de angajatori şi asiguraţi); egalitatea (existenţa aceloraşi drepturi şi obligaţii pentru persoanele asigurate, în condiţiile în care îndeplinesc aceleaşi condiţii); etica şi echitatea socială (plata indemnizaţiilor de asigurări sociale trebuie să se realizeze în concordanţă cu contribuţia adusă la crearea fondului de asigurări sociale); scutiri de impozite şi taxe pentru anumite categorii de indemnizaţii de asigurări sociale; imprescriptibilitatea dreptului la pensie şi la indemnizaţiile de asigurări sociale (persoanele ce îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţie, au dreptul să ceară oricând stabilirea pensiei sau indemnizaţiilor de asigurări sociale); autonomie şi descentralizare (existenta unor organe şi organisme proprii pentru gestionarea fondurilor de asigurări sociale).16

Protecţia cetăţenilor prin sistemul naţional de asigurări sociale presupune identificarea următoarelor forme de protecţie: pensiile; trimiterile la tratament şi odihnă; indemnizaţiile şi ajutoarele; cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii; ajutoare în caz de şomaj; alocaţii de sprijin; ajutoare de integrare profesională.

Identificarea resurselor necesare constituirii fondurilor de asigurări sociale vizează numărul persoanelor fizice şi juridice şi mărimea veniturilor obţinute de aceştia, deoarece baza acestor resurse este formată din contribuţiile angajatorilor şi asiguraţilor la asigurările sociale.

2.3.1 ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT

16 Văcărel I., Anghelache G., Bistriceanu G., Moşteanu T., Bercea F., Bodnar M., Georgescu F., "Finanţe publice", Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Editura Didactică şi Pedagogică R.A. Bucureşti, Bucureşti, 2002, pp. 264-267

110

Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit sistemul public de asigurări sociale.

În condiţiile actuale, în România, reglementările privind asigurările sociale de stat au la bază Legea 19/17.03.2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin intrarea în vigoare la 01.04.2001 a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, sistemul de pensii românesc a intrat în reformă, principalele elemente de noutate ale acestuia fiind create pentru a remedia deficienţele sistemului de asigurări sociale existent anterior.

Reforma sistemului public se bazează pe o serie de principii, promovate în toate statele membre U.E., respectiv:

- administrarea şi gestionarea sistemului printr-o instituţie nou creată care să asigure transparenţă şi responsabilitate în gestionarea bugetelor;

- lărgirea ariei contribuabililor, prin cuprinderea obligatorie în sistem a tuturor persoanelor care realizează venituri profesionale peste un anumit nivel;

- îmbunătăţirea ratei de dependenţă dintre asiguraţi şi beneficiari, prin mărirea progresivă a vârstelor de pensionare şi a stagiilor de cotizare;

- asigurarea flexibilităţii privind pensionarea, prin introducerea posibilităţilor de pensionare anticipată;

- redefinirea regimului contribuţiei de asigurări sociale, responsabilitatea achitării acesteia fiind distribuită între angajator şi angajat;

- stabilirea unei formule de calcul a pensiei care să aibă în vedere venitul asigurat pe toată durata de

111

cotizare, spre deosebire de baza de calcul inechitabilă şi discriminatorie prevăzută în sistemul anterior;

- stabilirea unei formule de actualizare a pensiilor, în vederea evitării erodării puterii de cumpărare.

În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă şi funcţionarii publici; persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti; persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj; persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin 3 salarii medii brute, şi care se află în una dintre situaţiile următoare: asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management; membri ai asociaţiei familiale; persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora; alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale; persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic, echivalente cu cel puţin 3 salarii medii brute.

În Bugetul asigurărilor sociale de stat sunt cuprinse veniturile sistemului public (provenite din contribuţii de asigurări sociale, dobânzi, majorări pentru plata cu întârziere a contribuţiilor, precum şi din alte venituri) şi cheltuielile sistemului public (efectuate pentru contravaloarea prestaţiilor de asigurări sociale din sistemul public, pentru organizarea şi funcţionarea

112

sistemului public, pentru finanţarea unor investiţii proprii şi alte cheltuieli prevăzute de lege).

Cotele de contribuţii de asigurări sociale (aprobate anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat) sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă normale, deosebite sau speciale şi sunt datorate de asiguraţi şi angajatori.

Pentru determinarea contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul asiguraţilor, baza de calcul este constituită din: salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă sau veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asiguraţii; venitul lunar asigurat, prevăzut în declaraţia sau în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut.

Baza lunară de calcul, la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări sociale, o constituie fondul total de salarii brute lunare realizate de asiguraţi.

2.3.2 ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE

Funcţionarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate în România, în etapa actuală, se bazează pe prevederile cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 150/31.10.2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare.

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii şi promovării sănătăţii populaţiei care asigură acordarea unui pachet de servicii de bază (ce cuprinde serviciile medicale,

113

serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii şi produse la care au dreptul asiguraţii şi se suportă din fondul de asigurări de sănătate, în condiţiile unui contract-cadru).

Cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fondul de asigurări de sănătate, au calitatea de persoane asigurate pentru asigurările sociale de sănătate. Serviciile medicale suportate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate cuprind următoarele:

Servicii medicale profilactice - monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, indiferent de statutul de asigurat al femeii; urmărirea dezvoltării fizice şi psihomotorii a sugarului şi a copilului; controalele periodice pentru depistarea bolilor ce pot avea consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate; servicii medicale din cadrul programului naţional de imunizări; servicii de planificare familială, indiferent de statutul de asigurat al femeii; servicii medicale stomatologice preventive trimestrial, pentru copiii până la vârsta de 18 ani, individual sau prin formarea de grupe de profilaxie, fie la grădiniţă, fie la instituţiile de învăţământ preuniversitar; servicii medicale stomatologice preventive de două ori pe an, pentru tinerii în vârstă de la 18 ani până la 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă.

Servicii medicale curative - serviciile medicale de urgenţă; serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la diagnosticarea afecţiunii: anamneză, examen clinic, examene paraclinice şi de laborator;

114

tratamentul medical, chirurgical şi unele proceduri de recuperare; prescrierea tratamentului necesar vindecării, inclusiv indicaţiile privind regimul de viaţă şi muncă, precum şi igieno-dietetic.

Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi alte mijloace terapeutice

Servicii medicale şi de îngrijiri la domiciliu Alte servicii speciale - urgenţe medicale;

cazurile prevăzute în contractul-cadru.Constituirea fondului naţional unic de asigurări

sociale de sănătate se realizează pe seama: contribuţiilor persoanelor fizice şi juridice; subvenţiilor de la bugetul de stat; dobânzilor, donaţiilor, sponsorizărilor, veniturilor obţinute din exploatarea patrimoniului CNAS şi CAS, precum şi alte venituri, în condiţiile legii.

Contribuţia persoanei fizice la fondul naţional de asigurări de sănătate se realizează lunar, sub forma unei cote procentuale aplicată asupra: veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit; veniturilor din activităţi desfăşurate de persoane care exercită profesii libere sau autorizate potrivit legii să desfăşoare activităţi independente, dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar, dacă este singurul venit asupra căruia se calculează contribuţia; veniturilor din agricultură şi silvicultură, stabilite potrivit normelor de venit pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator; indemnizaţiilor de şomaj şi alocaţiilor de sprijin; veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute mai sus.

Persoanele juridice sau fizice având calitatea de angajator au obligaţia să calculeze şi să vireze casei

115

de asigurări o contribuţie de asigurări de sănătate datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea respectivă, raportată la fondul de salarii realizat.

Veniturile fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, colectate de casele de asigurări sunt utilizate pentru: plata serviciilor medicale, a medicamentelor, a materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru; plata cheltuielilor de administrare, funcţionare şi de capital în limita a maximum 3% din sumele colectate; constituirea fondului de rezervă în cotă de 1% din sumele constituite la nivelul CNAS.

2.3.3 AJUTORUL DE ŞOMAJ

Persoanele apte de muncă, ce nu pot fi încadrate din lipsă de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor, sunt considerate şomeri şi beneficiază, potrivit prevederilor legale în vigoare, de ajutor de şomaj şi de alte forme de protecţie socială, precum şi de sprijin în vederea reintegrării lor profesionale prin calificare şi recalificare.

Reglementările actuale privind ajutorul de şomaj se bazează pe prevederile Legii 76/16.01.2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, cu următoarele componente:

CAPITOLUL I - Dispoziţii generale; CAPITOLUL II - Concepte privind piaţa muncii; CAPITOLUL III - Sistemul asigurărilor pentru

şomaj; CAPITOLUL IV - Măsuri pentru prevenirea

şomajului;

116

CAPITOLUL V - Măsuri pentru stimularea ocupării forţei de muncă;

CAPITOLUL VI - Instituţii şi responsabilităţi în aplicarea legii;

CAPITOLUL VII - Răspunderea juridică; CAPITOLUL VIII - Dispoziţii tranzitorii şi finale.Obiectivele pe piaţa muncii, urmărite prin

intermediul reglementărilor privind sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt: prevenirea şomajului şi combaterea efectelor sociale ale acestuia; încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă; sprijinirea ocupării persoanelor aparţinând unor categorii defavorizate ale populaţiei; asigurarea egalităţii şanselor pe piaţa muncii; stimularea şomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă; stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă; îmbunătăţirea structurii ocupării pe ramuri economice şi zone geografice; creşterea mobilităţii forţei de muncă în condiţiile schimbărilor structurale care se produc în economia naţională; protecţia persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj.

Persoana ce poartă atributul de şomer este cea care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare; starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci; nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare; este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă.

117

Crearea sistemului asigurărilor pentru şomaj presupune identificarea categoriilor de asiguraţi, stabilirea elementelor componente ale bugetului asigurărilor pentru şomaj şi stabilirea indemnizaţiei de şomaj.

În sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate persoanele fizice (cetăţenii români care sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri în România, în condiţiile legii, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari; cetăţeni români care lucrează în străinătate, în condiţiile legii; cetăţeni străini sau apatrizi care, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România, sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri, în condiţiile legii) care au obligaţia să plătească contribuţiile de asigurări pentru şomaj şi au dreptul să beneficieze de indemnizaţie de şomaj. Se maI pot asigura în sistemul asigurărilor pentru şomaj şi următoarele categorii de persoane: asociat unic, asociaţi; administratori care au încheiat contracte potrivit legii; persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; membri ai asociaţiei familiale; cetăţeni români care lucrează în străinătate, conform legii; alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate potrivit legii şi care nu se regăsesc în una dintre situaţiile menţionate.

Bugetul asigurărilor pentru şomaj cuprinde veniturile (contribuţiile angajatorilor şi ale persoanelor juridice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii, asimilate angajatorului; contribuţiile individuale ale persoanelor asigurate obligatoriu; contribuţiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare pentru şomaj; venituri din alte surse, inclusiv din finanţare externă) şi cheltuielile sistemului asigurărilor pentru şomaj.

118

Angajatorii au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de persoanele asigurate obligatoriu, prin efectul legii.

Contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj este în cotă de 0,5%, aplicată asupra salariului de bază lunar brut, pentru asiguraţii ce au calitatea de salariat sau, asupra veniturilor brute lunare realizate, pentru celelalte persoane asigurate. Persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj, au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aplicată asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj.

Cheltuielile sistemului asigurărilor pentru şomaj cuprind în principal următoarele categorii: plata indemnizaţiilor de şomaj; plata contribuţiilor pentru asigurări sociale de stat şi a contribuţiilor pentru asigurări sociale de sănătate pentru beneficiarii indemnizaţiilor de şomaj, stabilite potrivit legii; plăţile compensatorii acordate potrivit legii; taxe, comisioane şi alte cheltuieli ocazionate de efectuarea plăţilor; finanţarea măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi a măsurilor pentru prevenirea şomajului; finanţarea serviciilor de formare profesională pentru persoanele care, potrivit legii, beneficiază în mod gratuit de aceste servicii; finanţarea studiilor, rapoartelor şi analizelor privind piaţa muncii, comandate instituţiilor de specialitate de către Comisia Naţională de Promovare a Ocupării Forţei de Muncă şi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă; organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, inclusiv realizarea de obiective de investiţii, dotări şi alte cheltuieli de natura

119

cheltuielilor de capital, în limitele prevăzute de lege; participarea la activitatea unor organizaţii internaţionale, inclusiv plata cotizaţiilor pentru afilierea la acestea; aplicarea măsurilor în vederea recuperării debitelor; cofinanţarea unor proiecte privind modernizarea serviciilor de ocupare şi formare profesională pe baza unor acorduri internaţionale; cofinanţarea unor programe privind stimularea ocupării forţei de muncă; rambursarea împrumuturilor contractate în condiţiile legii, precum şi plata de dobânzi şi comisioane aferente acestora; alte cheltuieli prevăzute de legislaţia în vigoare.

Statul poate acţiona asupra economiei prin

intermediul impozitelor şi taxelor, transferurilor sociale şi cheltuielilor publice, menţinându-se echilibrul între oferta globală şi cererea globală.

În condiţiile în care politica fiscală acţionează asupra veniturilor obţinute de contribuabili, se acţionează direct asupra consumului, care influenţează la rândul său producţia.

Reducerea sarcinilor fiscale în scopul creşterii venitului disponibil şi implicit creşterea consumului, în condiţiile în care nivelul cheltuielilor publice rămâne neschimbat, reprezintă o politică fiscală de tip “tax-cut”. Aplicându-se o politică fiscală de tip “tax-cut”, se constată că nu se va asista la o creştere a consumului în acelaşi cuantum cu reducerea prelevărilor fiscale, deoarece o parte din creşterea venitului disponibil obţinut ca urmare a reducerii impozitelor şi taxelor va fi utilizată pentru consum, iar o parte va fi utilizată pentru economisire.

În ceea ce priveşte politica fiscală şi economia ofertei se constată că o reducere a presiunii fiscale şi o reducere a cheltuielilor publice generează stimularea ofertei. Această remarcă are la bază teoria elaborată de economistul american Arthur B. Laffer, care prin

120

intermediul unei curbe demonstrează că o scădere a presiunii fiscale creează condiţii pentru creşterea încasărilor fiscale. Laffer apreciază că suma încasărilor fiscale este o funcţie crescătoare a ratei de impozitare până la un nivel maxim, după care devine o funcţie descrescătoare a acestei rate.

Fig. nr. 2 Curba Laffer

Cele două zone ale curbei lui Laffer sunt: zona din stânga segmentului IP2 – o zonă admisibilă, unde reducerea asietei este inferioară creşterii ratei presiunii fiscale; zona din dreapta segmentului IP2 – o zonă inadmisibilă, unde creşterea presiunii fiscale nu compensează reducerea asietei.

În afara nivelului maximal, se pot observa, la aceeaşi sumă de venituri fiscale, două rate ale presiunii fiscale, una situată în zona admisibilă (P1) şi una situată în zona inadmisibilă (P3). De aici rezultă absurditatea adoptării unor rate ridicate de prelevări obligatorii.

121

Deoarece curba lui Laffer este o reprezentare pur formală, ea nu permite determinarea pragului de impozitare I, unde presiunea fiscală poate fi considerată ca excesivă. Totuşi, este dovedit empiric, că în ţările în care presiunea fiscală este ridicată, o nouă creştere a ratei fiscale, are drept repercursiune o serie de riscuri, respectiv: riscul diminuării eforturilor productive; riscul fraudei şi evaziunii fiscale; riscul inflaţiei prin fiscalitate; riscul diminuării competitivităţii internaţionale.17

Cuvinte cheie: Impozite, taxe, contribuţii; Elementele tehnice ale obligaţiilor fiscale; Principiile impunerii.

Rezumat:Resursele financiare, ca elemente de bogăţie a unei

naţiuni, alături de cele materiale, umane şi informaţionale, reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor economico-sociale, într-o anumită perioadă de timp.

Ponderea cea mai mare în cadrul resurselor financiare publice ordinare este deţinută de venituri fiscale, respectiv impozite, taxe şi contribuţii, suportate şi achitate de contribuabili, ca urmare a desfăşurării unei activităţi sau deţinerii în proprietate a unor bunuri.

1. Obiectul impozitului este reprezentat de :a) mijloacele din care se plăteşte impozitul;b) natura economică a impozitului;c) materia impozabilă.

2. Elementul tehnic al impozitului care specifică măsurile precizate de organele financiare pentru stabilirea, constatarea, evaluarea materiei impozabile, determinarea cuantumului şi încasarea impozitului este:a) obiectul impozitului;b) cota de impunere;c) sursa impozitului;

17 Manolescu Gh., “Buget abordare economică şi financiară”, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pp. 70-71

122

d) modul de impunere şi percepere.3. Care din următoarele afirmaţii reprezintă caracteristici ale

impozitelor :a) impozitul reprezintă obligaţia contribuabilului de a plăti o sumă de bani;b) impozitul este o obligaţie generală;c) impozitul este o obligaţie definitivă;d) impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil;e) impozitul se datorează numai în situaţia în care persoanele fizice sau juridice deţin anumite bunuri sau realizează anumite venituri;f) impozitul este o obligaţie fiscală prevăzută prin lege.

4. Ce reprezintă principiile impunerii:a) instrumente de politică monetară;b) metode de reglare a egalităţii între fluxul prelevărilor fiscale prestabilite şi fluxul prelevărilor fiscale reale;c) cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească un sistem fiscal raţional.

5. Care din următorul principiu al impunerii emis de francezul Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie, se regăseşte în maxima de certitudine emisă de Adam Smith:a) individualitatea;b) nediscriminarea;c) impersonalitatea;d) neutralitatea;e) legitimitatea;f) lipsa arbitrariului.

123

Obiective: Precizarea consideraţiile generale privind bugetul UE; Stabilirea caracteristicilor politicii fiscale europene; Aspecte privind armonizarea impozitelor indirecte Aspecte privind coordonarea imopozitelor directe.

Înfiinţarea Comunităţii Europene şi dezvoltarea integrării europe au impus mutaţii semnificative la nivelul finanţelor UE, din punct de vedere al bugetului UE şi al fondurilor destinate statelor membre şi statelor candidate la aderare.

3.1 CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND BUGETUL UNIUNII EUROPENE

Pentru îndeplinirea politicilor sale, UE are nevoie de un buget care, pe de o parte, să respecte întocmai principiile generale bugetare, iar pe de altă parte, să fie construit în aşa fel încât, să asigure transparenţă, claritate, eficienţă şi eficacitate în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene.18

La nivelul fiecărei naţiuni se pun întrebări de genul: Ce este bugetul public? Cum se "construieşte" bugetul public? Bugetul public răspunde întocmai cerinţelor existente în economie? Există corelaţii pertinente între veniturile şi cheltuielile cuprinse în buget? Aceleaşi întrebări trebuie să ofere răspuns şi din perspectiva bugetului UE.

Bugetul este un document, o lege, un sistem de fluxuri financiare, un instrument de politică economică, prin care sunt prevăzute anual, veniturile şi cheltuielile bugetare.

18 Stolojan T., Tartacan R., "Integrarea şi politica fiscală europeană", Editura Burg, Sibiu, 2002, pp. 96-97

124

Construcţia bugetului public presupune respectarea întocmai a principiilor bugetare, respectiv: principiul universalităţii; principiul unităţii; principiul neafectării veniturilor; principiul anualităţii bugetului public; principiul specializării bugetare; principiul unităţii monetare; principiul echilibrului bugetar; principiul publicităţii.

Aplicarea strictă a principiului universalităţii dă posibilitatea: cunoaşterii cât mai exacte şi reale a volumului total al veniturilor şi cheltuielilor bugetare; cunoaşterii corelaţiei care există între anumite venituri şi cheltuieli ce se află în conexiune strânsă; asigurării posibilităţilor de control asupra cuantumului total al veniturilor şi cheltuielilor bugetare.

Utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor, cunoaşterea clară a situaţiei finanţelor publice, a formei echilibrate sau deficitare a bugetului, poate fi realizată respectând principiul unităţii bugetare (unicitatea documentului).

Existenţa resurselor financiare este o condiţie generală a acoperirii cheltuielilor bugetare pe ansamblu. Iată motivul pentru care, un venit bugetar nu trebuie să fie perceput pentru finanţarea unei anumite cheltuieli bugetare, realizându-se astfel depersonalizarea veniturilor bugetare.

Durata de timp necesară încasării veniturilor bugetare (pe surse de provenienţă) şi efectuării cheltuielilor bugetare (pe destinaţii şi în funcţie de conţinutul economic) presupune respectarea principiului anualităţii şi cel al specializării bugetare.

Operaţiunile bugetare exprimate într-o monedă, trebuie să fie realizate astfel încât, lichidităţile băneşti provenite din încasarea veniturilor să acopere nevoile de plăţi scadente.

125

Prin mijloacele de publicitate conţinutul bugetului trebuie adus la cunoştinţa celor implicaţi direct sau indirect în realizarea veniturilor şi cheltuielilor, în toate etapele procedurii bugetare (elaborarea proiectului de buget, aprobarea bugetului, execuţia bugetului, încheierea execuţiei bugetare).

Construcţia bugetară nu trebuie să se bazeze numai pe aceste aspecte teoretice ale principiilor bugetare. În acest sens, în domeniul cheltuielilor bugetare, politica financiară trebuie să caute în permanenţă stabilirea unui raport optim între efect şi efort, între eficienţă şi eficacitate, iar soluţia aleasă pentru fiecare tip de cheltuială trebuie să fie cea care produce cele mai multe efecte economice, sociale şi financiare. Reconsiderarea priorităţilor în utilizarea resurselor financiare bugetare, presupune stabilirea unor raporturi judicioase între cheltuielile destinate consumului şi cele destinate dezvoltării.

Aceste sunt motivele pentru care în construcţia bugetului Uniunii Europene trebuie să se urmărească:

principalele categorii de venituri - venituri proprii tradiţionale; parte din taxa pe valoarea adăugată încasată de către statele membre; cota din produsul naţional brut al statelor membre; alte venituri;

cuantumul veniturilor - stabilit în funcţie de categoriile de venit, respectiv: pentru veniturile proprii tradiţionale pe baza taxelor vamale încasate la graniţele externe ale UE şi a taxelor agricole percepute la importul produselor agricole; pentru venitul din taxa pe valoarea adăugată, prin aplicarea unei cote asupra bazei de impozitare, calculată drept procent din produsul naţional brut al fiecărui stat membru; venituri provenite din cote ale produsului naţional brut al ţărilor membre în situaţia în care celelalte venituri sunt insuficiente; încălcarea unor

126

reglementări atrage după sine plata majorărilor, penalităţilor şi dobânzilor;

modul de orientare a resurselor; modul de repartizare a cheltuielilor pentru

obiectivele principale ce vizează politica agricolă comunitară şi politica de convergenţă economică şi socială;

structura cheltuielilor pe categorii, respectiv: cheltuieli pentru agricultură; cheltuieli pentru operaţiuni structurale; cheltuieli pentru politici interne; cheltuieli pentru politici externe; cheltuieli administrative, cheltuieli de pre-aderare; cheltuieli pentru constituirea de rezerve şi garanţii;

modul de realizare a transferurilor de resurse către beneficiari şi cuantumul acestui transfer;

stabilirea momentului şi modalităţilor de efectuare a cheltuielilor;

asigurarea echilibrului bugetar prin stabilirea unui plafon maxim la capitolul cheltuieli, ca procent din produsul naţional brut al statelor membre.

Etapele procedurii bugetare nu sunt simplu de realizat... Ele vor avea efectul dorit, numai în măsura în care metodele, tehnicile şi instrumentele utilizate vor putea permite o analiză corespunzătoare a factorilor ce influenţează veniturile şi cheltuielile bugetare.

3.2 CARACTERISTICILE POLITICII FISCALE EUROPENE

Ca o componentă esenţială a politicii economice a fiecărui stat, politica fiscală este cea care contribuie la finanţarea cheltuielilor publice, devenind astfel un atribut al suveranităţii naţionale. Astfel, fiecărui stat îi revine responsabilitatea proprii politici fiscale, în raport cu

127

obiectivele urmărite privind dezvoltarea şi creşterea economică.

Din această perspectivă, se caută des răspuns la întrebarea dacă există sau nu o politică fiscală europeană. Un răspuns negativ nu poate fi acordat, deoarece existenţa în sine a Uniunii Europene, determină existenţa componentelor politicii economice.

Politica fiscală europeană nu poate viza şi nici nu are dreptul să impună o standardizare la nivelul sistemelor fiscale ale statelor membre.

Acţiunea politicii fiscale europene se concretizează în compatibilizarea sistemelor fiscale naţionale pentru statele membre şi cele candidate la integrare, în baza obiectivelor comune stabilite prin tratatele încheiate.

În acest sens, politica fiscală europeană trebuie: să ofere posibilităţi pentru afirmarea pe deplin

a liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor şi capitalului; să acţioneze în sens pozitiv asupra

concurenţei; să stabilească şi să aplice metode şi tehnici ce

conduc la diminuarea fenomenului evazionist şi cel de spălare a banilor;

să impună, acolo unde este cazul, reguli privind construcţia sistemului fiscal naţional în statele membre;

să ofere soluţii privind instituirea unor impozite şi taxe, care să contribuie la creşterea veniturilor bugetare în statele membre;

să impună condiţii din punct de vedere fiscal pentru ţările candidate la aderare;

să oblige statele participante la Uniunea Economică şi Monetară şi noile state membre, să respecte prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere;

128

să urmărească menţinerea stabilităţii macroeconomice şi evitarea deficitelor guvernamentale excesive;

să urmărească pentru viitor, realizarea convergenţei nominale şi reale într-o Uniune extinsă.

Coordonarea politicilor naţionale din statele membre UE în vederea înfăptuirii obiectivelor UE, a cerinţelor pieţei unice şi a uniunii economice şi monetare, are un impact semnificativ asupra politicilor fiscale ale statelor membre, asupra structurii sistemului fiscal, a modului de impunere şi percepere, în aşa fel încât fiscalitatea să nu reprezinte o frână în dezvoltarea de ansamblu a UE, ci un factor stimulator.

Diferenţele semnificative ale gradului de fiscalitate în ţările membre UE, determină implicarea Comisiei Europene prin coordonare şi armonizare la nivelul fiscalităţii, nu în sensul "atacării" suveranităţii fiscale naţionale, ci în sensul permiterii companiilor şi persoanelor fizice să beneficieze din plin de avantajele pieţei unice, sprijinirii obiectivelor generale ale politicii UE şi existenţei unei concordanţe între politica fiscală a UE şi celelalte politici privind locurile de muncă, protecţia consumatorilor, energia, mediu, etc.

Structura diferită a sistemelor fiscale naţionale din statele membre, determină alegerea corespunzătoare a impozitelor şi taxelor ce vor intra sub incidenţa armonizării fiscale şi a celor care vor intra sub incidenţa coordonării fiscale.

Termenul de armonizare semnifică acţiunea de a (se) armoniza (din fr. harmoniser), respectiv a face să fie sau a fi în concordanţă.

Noţiunea de coordonare reprezintă acţiunea de a coordona şi rezultatul ei. A coordona (provenit din fr. coordonner) presupune a pune de acord părţile unui tot,

129

a îndruma în sens unitar o serie de activităţi în vederea aceluiaşi scop, în vederea obţinerii unui ansamblu coerent.

Corelaţiile efectuate între structura veniturilor fiscale, principiile politici fiscale europene şi noţiunile de coordonare/amonizare, au scos în evidenţă următoarele:

Deciziile în domeniul fiscal pot fi luate numai în condiţiile în care se înregistrează acceptarea în unanimitate din partea Consiliului de Miniştri.

Datorită procesului de realizarea a Pieţei Unice au putut fi luate unele măsuri privind eliminarea diferitelor frontiere fiscale dintre statele membre, dar fără abolirea principiului destinaţiei şi fără armonizarea ratelor.

Ponderea cea mai mare în cadrul resurselor financiare publice, la nivelul fiecărui stat membru, o deţin impozitele indirecte. Caracteristicile acestor impozite sunt în general aceleaşi în fiecare stat, iar structura lor vizează în principal taxa pe valoarea adăugată şi accizele. Impozitele indirecte sunt impozite suportate de consumatorul final şi ele sunt vizibile în fiecare stadiu unde intervin tranzacţii comerciale, fiind neutre în raport cu numărul acestor tranzacţii. Aceste aspecte au fost luate în considerare la începerea procesului privind armonizarea impozitelor indirecte.

În funcţie de nivelul de dezvoltare al forţelor de producţie, impozitele directe au fost aşezate şi percepute, în decursul timpului, pe diferite bunuri materiale, diverse activităţi, pe venituri sau avere. Reglementarea impozitelor directe se realizează în funcţie de mărimea venitului sau averii, cu termene de plată stabilite şi cunoscute în prealabil, ceea ce le conferă caracterul de impozite nominative. Principalele avantajele ale impozitării directe vizează: existenţa un venit sigur pentru stat, dinainte cunoscut, pe care se

130

poate baza în anumite intervale de timp; împlinirea unor deziderate de justiţie fiscală, deoarece sunt exonerate veniturile necesare minimului de existenţă şi prin faptul că se ţine seama de sarcinile familiale; uşurinţă în determinare şi percepere. Dezavantajele impozitelor directe vizează următoarele: nu sunt agreabile plătitorilor; se consideră că nu ar fi productive, întrucât conducerea statelor nu ar avea interes să devină nepopulară prin mărirea acestor impozite; pot conduce la abuzuri în ce priveşte aşezarea şi încasarea impozitelor.19

În cazul impozitele directe, subiectul şi suportatorul impozitului ar trebui să fie, potrivit intenţii legiuitorului, una şi aceeaşi persoană, motiv pentru care, impozitele de acest tip au o incidenţă directă asupra subiectului plătitor. Incidenţa directă definitivă se manifestă asupra subiecţilor în cazul impozitului pe veniturile salariale, a impozitului pe dividende şi a altor impozite suportate de persoanele fizice, care nu mai au posibilitatea transpunerii obligaţiei fiscale în sarcina altor persoane. În cazul impozitului pe profit, de ex. incidenţa directă se manifestă doar în prima instanţă, întrucât impozitul pe profit, ca şi alte impozite (din care unele considerate indirecte), face parte din preţul bunurilor şi serviciilor aducătoare de venituri impozabile. Ca atare, suportarea finală a acestuia se realizează de către beneficiarii sau consumatorii în al căror preţ este inclus.20

În practica financiară internaţională, impozitele directe reale sunt cele mai răspândite şi au ca obiect al impunerii pământul, clădirile, activităţile economice cu caracter neagricol şi mişcarea capitalului bănesc.

19 Bistriceanu G., Adochiţei M., Negrea E., "Finanţele agenţilor economici", Editura Didactică şi Pedagogică RA, Bucureşti, 1995, pp. 248-24920 Talpoş I., "Finanţele României", Vol. 1, Editura Sedona, Timişoara, 1997, pp. 156-157

131

Caracterizarea impozitelor directe reale presupune că acestea se stabilesc asupra obiectelor materiale pe baza unor criterii exterioare care nu redau puterea economică a subiectului, fapt pentru care impozitele reale îi avantajează pe moşieri şi-i dezavantajează pe micii proprietari, ceea le determină caracterul lor regresiv. Randamentul fiscal al acestor obligaţii fiscale este redus, deoarece cotele de impunere sunt scăzute, sistemul de impunere nu cuprinde întreaga materie impozabilă, oferind numeroase posibilităţi de evaziune. Lipsa de uniformitate în stabilirea impozitelor reale în cadrul diferitelor unităţi locale şi arbitrariul în perceperea acestora accentuează şi mai mult lipsa de echitate a impozitelor reale.21

Caracteristicile impozitelor directe au condus la eşuări din punct de vedere al armonizării fiscale, motiv pentru care UE a ales coordonarea pentru fiscalitatea directă.

Realizarea coordonării şi armonizării fiscale din perspectivă europeană este axată în prezent pe creştere economică, competitivitate şi crearea de locuri de muncă în Uniunea Europeană.

Obiectivele strategice ale Uniunii Europene pentru perioada 2005-2010 sunt prosperitatea, solidaritatea şi securitatea continentului european, iar politica fiscală şi vamală joacă un rol vital în realizarea acestor obiective.

Eforturile întreprinse de către Uniunea Europeană, în vederea atingerii obiectivelor strategice au în vedere următoarele:22

21 Şaguna D.D., Iliescu S., Şova D.C. "Procedura fiscală", Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996, pp. 53-5422 extras din Discursul Comisarului European pentru Fiscalitate şi Uniune Vamală László Kovács la Academia de Studii Economice Bucureşti, 24 iunie 2005

132

Impozitarea nu trebuie să împiedice buna funcţionare a pieţei europene, aceasta fiind cea mai mare piaţă internă competitivă din lume, cu peste 455 de milioane de consumatori. Accentul se va pune pe eliminarea birocraţiei, reducerea costurilor de conformitate şi eliminarea dublei impozitări, folosind reguli simple, transparente şi previzibile pentru companii.

Impozitarea directă va presupune crearea unei baze de impozitare consolidate comune în UE, ceea ce ar presupune elaborarea unui set unic de reguli privind impozitarea companiilor, valabil în toată Uniunea Europeană, în vederea eliminării obstacolelor fiscale în situaţia investiţiilor transfrontaliere.

O bază de impozitare comună pentru companii nu presupune aplicarea unei rate de impozitare comună, care trebuie să rămână în competenţa statelor membre, ci aceasta trebuie să vizeze continuarea acţiunilor Codului de conduită pentru afaceri, în sensul eliminării regimurilor de impozitare nocive pentru mediul de afaceri şi monitorizării imobilismului acestor regimuri.

Măsurile întreprinse în fiscalitatea directă au vizat şi vor continua acest trend, spre tratamentul fiscal al dividendelor plătite companiilor-mamă de către filiale, al fuziunilor transfrontaliere şi al plăţilor dobânzilor şi drepturilor de autor între companiile asociate.

Facilităţile fiscale în întreaga Uniune europeană trebuie să fie utilizate optim, în beneficiul cercetării şi dezvoltării, ca principal factor ce stimulează creşterea economică.

Comisia fiscală va urmări realizarea strategiei de simplificare, modernizare şi aplicare uniformă a sistemului privind taxa pe valoarea adăugată, în funcţie de destinaţie, în mod special prin simplificarea obligaţiilor

133

aferente plăţii TVA în cazul activităţilor desfăşurate în interiorul Comunităţii.

Se intenţionează crearea unui “ghişeu unic”, unde comercianţii să-şi poată achita în statul membru unde sunt stabiliţi toate obligaţiile privind plata TVA pentru activităţile desfăşurate pe întreg teritoriul UE.

Tot în domeniul taxei pe valoare adăugată, Comisia intenţionează să prezinte, o propunere de schimbare a locului impozitării serviciilor furnizate de companii către consumatori. Principalul obiectiv este ca locul impozitării să fie în continuare locul în care este consumat serviciul, pentru a preveni distorsiunile generate de concurenţă şi de dubla impozitare sau de neimpozitarea furnizării de servicii internaţionale.

Cota standard minimă pentru taxa pe valoarea adăugată va fi menţinută până în anul 2010, ca urmare a hotărârii miniştrilor UE, iar aspectele ce vizează cotele reduse să ajungă la stadiul de armonizare.

Din punct de vedere al accizelor, se pune problema unui anumit grad de apropiere a ratelor, pentru a reduce distorsiunile legate de concurenţă şi fraudă în cadrul Pieţei Interne. Aspectele vor fi îndreptate spre: importanţa ratelor de accizare a alcoolului, care sunt o expresie a circumstanţelor, culturilor şi tradiţiilor naţionale; taxele aplicate pentru autoturisme pentru reducere a emisiilor de CO2 la autoturisme.

În domeniul politicii vamale se va urmări simplificarea şi armonizarea regulilor şi procedurilor vamale. Codul vamal modernizat va reflecta toate schimbările majore care au avut loc şi de asemenea va furniza, baza legală pentru gestionarea electronică a operaţiunilor vamale. Sistemul vamal al UE trebuie să răspundă şi preocupărilor din ce în ce mai serioase legate de securitate şi să contribuie la combaterea

134

terorismului internaţional prin controale mai stricte şi mai eficiente la frontieră. O altă prioritate importantă în domeniul politicii vamale este combaterea contrafacerii şi pirateriei, prin întărirea cooperării între autorităţile vamale naţionale, între autorităţile vamale şi alte organisme de aplicare a legii, între administraţiile vamale şi sectorul privat, precum şi între UE şi ţările din care provin mărfurile contrafăcute.

3.3 ARMONIZAREA IMPOZITELOR INDIRECTE

Impozitele indirecte, legate direct de tranzacţiile comerciale cu bunuri şi servicii, reprezintă un venit important în bugetele statelor membre Uniunii Europene.

În condiţiile aplicării unor prevederi fiscale naţionale diferite corespunzător bazei de impozitare şi cotelor de impunere pentru impozitele indirecte, pot apărea bariere importante în competiţia din piaţa unică.

Chiar dacă nu în totalitate, s-a reuşit armonizarea fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată şi accize.

Armonizarea taxei pe valoarea adăugatăMomentele semnificative în armonizarea taxei pe

valoarea adăugată (existenţa acestui impozit, problematica bazei de impozitare şi a cotelor de impozitare, sistemul tranzitoriu pentru TVA, simplificarea sistemului) au la bază prevederile Directivele CEE, respectiv:

Directiva a VI-a, 77/388/CEE (Art.2,4,5,6,7 privind sfera de aplicare şi persoanele impozabile; Art.3 privind teritorialitatea; Art.10, exigibilitatea taxei; Art.11, baza de impozitare; Art.12, cotele de TVA; Art.13,14,15,

135

operaţiunile scutite de TVA; Art. 17-20, deduceri; Art.24, 25, 26, regimuri speciale, excepţii);

Directiva 86/560/CEE privind rambursarea TVA;

Decizia Comisiei nr.98/527/CEE privind combaterea fraudelor în domeniul TVA.

Armonizarea taxei pe valoarea adăugată din perspectiva U.E. presupune:

Introducerea TVA în toate statele membre; Uniformizarea bazei de impozitare şi a cotelor de

impozitare; Simplificarea sistemului privind TVA; Trecerea la un sistem tranzitoriu de TVA

Principalele caracteristici ale taxei pe valoarea adăugată în Uniunea Europeană sunt următoarele23:

Sistemul european privind taxa pe valoarea adăugată s-a instituit şi se modifică pe baza Directivelor UE.

S-a impus ca până în anul 1970 toate statele membre să introducă taxa pe valoarea adăugată în structura sistemele fiscale naţionale.

S-a procedat la uniformizarea bazei de impozitare şi a cotelor de impozitare, începând cu anul 1977.

Unele state membre au negociat pentru a obţine exceptare de la TVA sau cote diferenţiate de impozitare pentru unele regiuni sau teritorii. În acest fel, zone precum Insulele Canare, Ceuta şi Melilla din Spania, Gibraltar din Marea Britanie, şi Insulele Aland din Finlanda sunt scoase de sub jurisdicţia sistemului

23 a se vedea în acest sens Directiva a VI-a 77/388/CEE, Directiva 86/560/CEE, Decizia Comisiei nr.98/527/CEE şi htp.//en.wikipedia.org/wiki/VAT

136

european privind TVA, iar în Madeira din Portugalia s-au acceptat perceperea de cote de impozitare variabile.

Cota standard de impozitare este stabilită la un nivel minim de 15%, statele membre având posibilitatea să majoreze această cotă, dar nu mai mult cu 10 puncte procentuale.

Pentru anumite categorii de bunuri şi servicii sunt acceptate cote reduse de impozitare, cote super-reduse (sub 5%) şi cota zero. Situaţia cotei zero nu este o caracteristică a Directivei a VI-a, intenţia fiind de a stabili o valoare minimă a cotei de impozitare, respectiv 5%. Totuşi, în unele state membre şi în special în Marea Britanie s-a acceptat menţinerea cotei zero prin derogare, fără a exista posibilitatea lărgirii sferei de acţiune a acestei cote la alte bunuri şi servicii.

Utilizarea unor cote diferite de TVA în statele membre a pornit de la premisa că bunurile şi serviciile pot fi împărţite în mai multe categorii, tinând cont de necesitatea acestora. În acest fel, categoria bunurilor de lux viza cote mai mari de impozitare, iar categoria bunurilor esenţiale, cote mici de impozitare. Deşi state precum Franţa şi Marea Britanie susţineau această teorie, practica a demonstrat că această teorie nu mai are aceeaşi valabilitate (de ex. în Marea Britanie, îmbrăcămintea pentru copii intră în sfera cotei zero, iar îmbrăcămintea pentru adulţi, în sfera cotei de 17,5%).

Regulile pentru includerea taxei pe valoare adăugată în preţuri, în interiorul UE se referă la modul de realizare a comercializării. Astfel, în situaţia în care ponderea cea mai mare a vânzărilor se adresează consumatorului final (business to consumer), preţurile trebuie să includă TVA-ul, iar în situaţia în care livrările vizează a altă societate (business to business), preţurile nu trebuie să includă TVA-ul.

137

Taxa pe valoare adăugată fiind datorată sub forma unei cote procentuale este vizibilă în fiecare stadiu unde intervin tranzacţii comerciale, devenind un impozit neutru în raport cu numărul tranzacţiilor comerciale.

În toate statele membre UE se aplică principiul destinaţiei în materie de TVA, în sensul în care livrările de bunuri şi servicii dintr-un stat membru în alt stat membru sunt exceptate de TVA în ţara de origine şi supuse obligaţiei de plată a TVA în ţara de destinaţie.

Din analizele efectuate asupra efectelor taxei pe valoarea adăugată s-a ajuns la următoarele concluzii: acest impozit este benefic pentru entităţile juridice, în sensul deducerii TVA-ului aferent achiziţiilor, spre deosebire de consumatorul final care suportă impozitul prin preţul plătit pentru bunul sau serviciul achiziţionat; cei bogaţi plătesc mai puţin comparativ cu cei săraci, impozitul acţionând astfel ca un impozit regresiv; analiza modului de acţiune a cererii şi ofertei trebuie să se realizeze luând în considerare atât existenţa impozitului, cât şi inexistenţa sa, pentru a deveni pe de o parte o obligaţie fiscală suportabilă pentru contribuabil, iar pe de altă parte o sursă certă pentru obţinerea resurselor financiare publice (vezi figura următoare).

138

Fig. nr. 3 Analiza cerere - ofertă într-o piaţă cu impozitare

Cotele de impozitare pentru TVA practicate în ţările membre UE au suferit multiple modificări începând cu anul 1967, până în anul 2005.

Tab. nr. 4 Evoluţia cotelor de TVA, în statele membre UE24

State membre UE

Data pentru stabilirea

cotei de TVA

Cote standard

Cote reduse

Austria01.01.1973 16 801.01.1976 18 801.01.1981 18 8/1301.01.1984 20 1001.01.1971 18 601.01.1978 16 601.01.1981 17 6

24 European Commission, DOC/1636/2005, "VAT rates applied in the member states of the European Community", Situation at 1st July 2005, pp. 31-35

P

Q

Cerere

Ofertă

Ofertă + I

I

Q2 Q1

P2

P1

IVenit

139

Q - cantitateP- preţI - impozit

Belgia01.03.1982 17 1/601.01.1983 19 1/601.04.1992 19.5 1/6/1201.01.1994 20.5 1/6/1201.01.1996 21 1/6/1201.01.2000 21 6

Danemarca

03.07.1967 10 -01.04.1968 12.5 -29.06.1970 15 -29.09.1975 15 9.2501.03.1976 15 -03.10.1977 18 -01.10.1978 20.25 -30.06.1980 22 -01.01.1992 25 -

Finlanda01.06.1994 22 5/1201.01.1995 22 6/12/170101.1998 22 8/17

Franţa

01.01.1968 16.66 601.12.1968 19 701.01.1970 23 7.501.01.1973 20 701.01.1977 17.6 701.07.1982 18.6 4/5.5/701.07.1986 18.6 2.1/4/5.5/7/1301.01.1989 18.6 2.1/5.5/1329.07.1991 18.6 2.1/5.5/1301.08.1995 20.6 2.1/5.501.04.2000 19.6 2.1/5.5

Germania

01.01.1968 10 501.07.1968 11 5.501.01.1978 12 601.07.1979 13 6.501.07.1983 14 701.01.1993 15 701.04.1998 16 701.01.1987 18 3/6

140

Grecia 01.01.1988 16 3/628.04.1990 18 4/801.04.2005 19 4.5/9

Irlanda

01.11.1972 16.37 1/5.2603.09.1973 19.5 1/6.7501.03.1976 20 1001.03.1979 20 1/1001.05.1980 25 1/1001.09.1981 25 1.5/1501.05.1982 30 1.8/1801.03.1983 35 2.3/2301.05.1983 23/35 2.5/5/1801.07.1983 23/35 2/5/1801.05.1984 23/35 2/5/8/1801.03.1985 23 2.2/1001.03.1986 25 2.4/1001.05.1987 25 1.7/1001.03.1988 25 1.4/5/1001.03.1989 25 2/5/1001.03.1990 23 2.3/1001.03.1991 21 2.3/10/12.501.03.1992 21 2.7/10/12.501.03.1993 21 2.5/12.501.01.1996 21 2.8/12.501.03.1997 21 3.3/12.501.03.1998 21 3.6/12.501.03.1999 21 4/12.501.03.2000 21 4.2/12.501.01.2001 20 4.3/12.501.01.2004 21 4.4/13.5

Italia

01.01.1973 12 610.05.1976 12 6/923.12.1976 12 1/3/6/908.02.1977 14 1/3/6/9/1203.07.1980 15 2/801.11.1980 14 1/2/3/6/9/1201.01.1981 15 2/8

141

Italia

05.08.1982 18 2/8/10/1520.12.1984 18 2/901.08.1988 19 2/901.01.1989 19 4/913.05.1991 19 4/9/1201.01.1993 19 4/924.02.1995 19 4/1001.10.1997 20 4/10

Luxemburg01.01.1970 8 401.01.1971 10 2/501.07.1983 12 3/601.01.1992 15 3/6

Marea Britanie

01.04.1973 10 -29.07.1974 8 -18.06.1979 15 -01.04.1991 17.5 -01.01.1995 17.5 801.09.1997 17.5 5

Olanda

01.01.1969 12 401.01.1971 14 401.01.1973 16 401.01.1976 18 401.01.1984 19 501.10.1986 20 601.01.1888 18.5 601.10.1992 17.5 601.01.2001 19 6

Portugalia

01.01.1986 16 801.02.1988 17 824.03.1992 16 501.01.1995 17 501.07.1996 17 5/1205.06.2002 19 5/1201.07.2005 21 5/1201.01.1969 11.11 2.04/6.3801.01.1971 17.65 3.09/9.8901.06.1977 20.63 3.54/11.43

142

Suedia

08.09.1980 23.46 3.95/12.8716.11.1981 21.51 3.67/11.8801.01.1983 23.46 3.95/12.8701.07.1990 25 4.17/13.6401.01.1992 25 1801.01.1993 25 2101.07.1993 25 12/2101.01.1996 25 6/12

Spania

01.01.1986 12 601.01.1992 13 601.08.1992 15 601.01.1993 15 3/601.01.1995 16 4/7

Cehia01.01.1993 23 501.01.1995 22 529.04.2004 19 5

Cipru

01.07.1992 5 -01.10.1993 8 -01.07.2000 10 501.01.2002 13 501.01.2003 15 5

Estonia01.01.1991 10 -01.01.1993 18 -01.01.2000 18 5

Letonia01.05.1995 18 -01.01.2003 18 901.05.2004 18 5

Lituania

01.05.1994 18 -01.08.1994 18 901.01.1997 18 -01.05.2000 18 501.01.2001 18 5/9

Malta 01.01.1995 15 501.01.2004 18 5

Polonia 08.01.1993 22 3/7

Slovacia

01.01.1993 23 501.08.1993 25 601.01.1996 23 601.07.1999 23 1001.01.2003 20 14

143

01.01.2004 19 -Slovenia 01.07.1999 19 8

01.01.2002 20 8.5

Ungaria

01.01.1988 25 0/1501.01.1993 25 0/601.08.1993 25 1001.01.1995 25 0/1201.01.2004 25 5/15

Tab. nr. 5 Lista cotelor de TVA aplicate în statele membre UE, în anul 200525

Stat membru UE

Cote standard

Cote reduse

Cote super-reduse

Austria 20 10 -Belgia 21 6 -Danemarca 25 - -Finlanda 22 8 /17 -Franţa 19,6 5,5 2,1Germania 16 7 -Grecia 19 9 4,5Irlanda 21 13,5 4,4Italia 20 10 4Luxemburg 15 6 3Marea Britanie

17,5 5 -

Olanda 19 6 -Portugalia 21 5 / 12 -Suedia 25 6 / 12 -Spania 16 7 4UE 15 19,81 8,53 3,67Cehia 19 5 -

25 European Commission, DOC/1636/2005, "VAT rates applied in the member states of the European Community", Situation at 1st July 2005, p. 3

144

Cipru 15 5 -Estonia 18 5 -Letonia 18 5 -Lituania 18 5 / 9 -Malta 18 5 -Polonia 22 7 3Slovacia 19 - -Slovenia 20 8,5 -Ungaria 25 5 / 15 -UE10 19,2 6,77 3UE25 19,51 7,65 3,34

Analiza datele prezentate mai sus, scoate în evidenţă respectarea cerinţelor impuse de Uniunea Europeană privind limita minimă şi maximă privind cota standard.

Se remarcă faptul că numai în Cipru şi Luxemburg se practică cota standard de TVA la valoarea minimă impusă de UE (15%), explicaţia pentru o asemenea practică fiind legată de declararea acestor state ca făcând parte din zona paradisurilor fiscale cu fiscalitate scăzută.

În Germania, Marea Britanie, Spania, Cehia, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Olanda şi Slovacia, cota standard de TVA este sub media înregistrată la nivelul UE, iar în Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Irlanda, Italia, Portugalia, Suedia, Polonia, Slovenia şi Ungaria, cota standard de TVA depăşeşte media înregistrată la nivelul UE.

Deşi armonizarea fiscală în materie de TVA s-a concretizat în ceea ce priveşte baza de impozitare şi cota standard de impozitare, se constată că doar două state (Danemarca şi Slovacia) nu practică cote reduse de TVA şi apar state (Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg,

145

Spania, Polonia) unde se practică atât cota redusă, cât şi cota super-redusă.

Aplicarea cotelor reduse de TVA, atât în vechile state membre, cât şi în cele noi vizează următoarele produse şi servicii: alimente de bază, furnizarea apei, produsele farmaceutice, echipamentele medicale pentru persoanele handicapate, transportul de călători, cărţile, ziarele, periodicele, serviciile scriitorilor şi compozitorilor, locuinţele sociale, produsele agricole, servicii hoteliere, evenimente sportive, utilizarea facilităţilor sportive, serviciile sociale, serviciile prestate în crematorii, asistenţa medicală şi dentară, colectarea deşeurilor, curăţenia străzilor.

Conform articolului 28 (2)A din Directiva a VI-a CEE, ţările şi operaţiunile în care se aplică cota zero de TVA sunt următoarele:

Belgia - vânzarea ziarelor cu informaţii general, difuzate zilnic sau săptămânal; vânzarea unor produse reciclate;

Danemarca - vânzările de ziare cu o apariţie de cel puţin o dată pe lună;

Estonia - vânzările şi închirierile de mijloace de transport maritim şi aerian (exclusiv cele destinate sportului şi agrementului), inclusiv părţi sau echipamente pentru acestea;

Irlanda - vânzările de cărţi şi pamflete (exclusiv ziare, periodice, cataloage, etc.); vânzările de alimente şi băuturi pentru consumul populaţiei (exclusiv băuturile alcoolice, preparatele culinare, îngheţata); vânzările de seminţe şi plante utilizate pentru producţia alimentelor; vânzările de furaje pentru animale (exclusiv hrana animalelor de casă); vânzările de medicamente pentru uz uman şi veterinar; vânzările de articole de igienă pentru femei; vânzările de echipamente şi aparatură medicală

146

(exclusiv protezele dentare); vânzările de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii în vârstă de până la zece ani (exclusiv articolele din blană şi piele şi articolele ce nu corespund ca şi mărime pentru vârsta copilului); vânzările de lumânări din ceară; serviciile oferite de Comisionarii Luminii irlandeze;

Italia - vânzările de aur neprelucrat, în lingouri; vânzările de teren ce nu pot fi utilizate drept teren construibil; vânzările de metale feroase şi neferoase;

Cipru - vânzările de alimente şi băuturi destinate consumului uman (exclusiv preparatele din alimentaţia publică, băuturile alcoolice, îngheţata, ciocolata, fursecurile, biscuiţii); vânzările de produse farmaceutice, medicamente şi vaccinuri;

Malta - vânzările de alimente şi băuturi destinate consumului uman şi animal (exclusiv preparatele din alimentaţia publică, băuturile alcoolice, îngheţata, hrana animalelor de casă); vânzările de seminţe şi material săditor; vânzările de animale vii utilizate pentru producţie sau sacrificate pentru obţinerea de alimente; vânzările de apă, cu excepţia apei furnizate întreprinderilor, apei distilate şi apei minerale; vânzările de medicamente şi produse farmaceutice; ajutoarele persoanelor handicapate (cu excepţia aparatelor auditive, protezelor dentare);

Polonia - vânzările de cărţi şi periodice specializate;

Finlanda - vânzările de ziare şi periodice; servicii de tipărire pentru membrii organizaţiilor non-profit;

Suedia - serviciile legate tipărirea periodicelor realizate de organizaţiile non-profit; vânzările medicale către spitale;

Marea Britanie - vânzările de cărţi, ziare, periodice, hărţi; vânzările de hrană pentru oameni şi

147

animale, cu excepţia semipreparatelor, îngheţatei, ciocolatei, hrana animalelor de casă; vânzările de seminţe şi material săditor; vânzările de animale vii pentru producţie sau sacrificare; vânzările de apă, exclusiv apa furnizată întreprinderilor, apa distilată şi apa minerală; vânzările de produse medicale şi farmaceutice; vânzările de aparate medicale şi aparate pentru persoanele cu handicap, exclusiv aparatele auditive, protezele dentare, ochelari; vânzările de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii; construcţia de imobile rezidenţiale; vânzările sau donaţiile organizaţiilor caritabile; vânzările de benzi magnetice şi filme pentru Institutul Naţional pentru Nevăzători; vânzările de radio-receptoare pentru nevăzători; transportul de persoane în orice mijloc, cu o capacitate de până la 12 persoane; transportul de persoane din sau în alte locuri în afara statului; vânzările de caravane şi case plutitoare; vânzările de ghete şi căşti de protecţie pentru activităţile industriale; vânzările de motociclete şi căşti pentru motociclişti; publicaţiile bancare.

Armonizarea accizelorLa nivelul Uniunii Europene problematica

armonizării fiscale în domeniul accizelor este cuprinsă în: Directiva 92/12/CEE privind regimul general,

depozitarea, circulaţia şi controlul produselor supuse accizării;

Directiva 95/59/CEE privind armonizarea accizelor pe tutun;

Directiva 92/79/CEE amendată de Directiva 99/81/Ec privind alinierea taxelor pe ţigări;

Directiva 92/80/EEC privind alinierea taxelor pe produse de tutun, altele decât ţigările

148

Directiva 2002/10/CEE privind amendarea Directivelor anterioare privind accizele pe produsele din tutun

Directiva 92/83/CEE privind accizele pe alcool şi băuturi alcoolice;

Directiva 92/84/CEE privind alinierea nivelului accizelor pe alcool şi băuturi alcoolice

Directiva 92/81/CEE şi 92/82/CEE privind accizele asupra uleiurilor minerale.

Caracteristicile accizelor ce au fost luate în considerare pentru armonizare au vizat următoarele:

Accizele sunt impozite indirecte, aşezate asupra consumului unui număr restrâns de produse, dar practicabile în toate statele membre.

Particularităţile produselor supuse accizelor sunt: supravegherea producţiei şi comercializării din partea statului; consumul acestor produse determină externalităţi negative; elasticitatea cererii în raport cu venitul este supraunitară.

Manifestarea asemănătoare a caracteristicilor consumului de produse supuse accizelor a permis aplicarea armonizării fiscale pentru băuturile alcoolice, produsele din tutun şi produsele energetice (carburanţi şi combustibil, mai puţin electricitatea, gazele naturale, huila şi cărbunele)

Determinarea accizelor se realizează, fie în baza unor cote procentuale aplicate asupra preţului, fie în sume fixe pe produs. Toate statele membre UE sunt obligate la aplicarea legislaţiei privind accizele pentru cele trei categorii de produse.

De regulă, plata accizelor se realizează în statul în care sunt consumate produsele accizabile.

Armonizarea accizelor din perspectivă europeană presupune:

149

Definirea grupelor de produse accizabile; Determinarea grupului particular de produse

pentru armonizare; Stabilirea nivelului minim al accizelor pentru cele

trei grupe de produse; Câmpul de aplicare a eventualelor exonerări.

La nivelul Uniunii Europene s-a reuşit armonizarea accizelor pentru baza de impozitare şi pentru mişcarea produselor purtătoare de accize între statele membre. Din punct de vedere al cotelor de impozitare, au fost stabilite doar limite minime obligatorii, pentru fiecare categorie de produs accizabil.

Uniunea Europeană a reuşit armonizarea accizelor pentru trei categorii de produse, respectiv:

Băuturi alcoolice; Produse din tutun; Combustibil.

Armonizarea accizelor pentru alcool şi băuturi alcoolice s-a realizat prin Directiva 92/83/CEE din 19 octombrie 1992.

În acest sens, au fost definite elementele pentru: bere, vin, vin spumant, produse intermediare, alcool şi băuturi spirtoase. Obligaţiile referitoare la accizele pentru produsele alcoolice sunt fixate în funcţie de numărul de hectolitrii/grade pentru produsul finit.

Prevederile europene ce vizează armonizarea accizelor pentru produse alcoolice scot în evidenţă următoarele aspecte:

Statele membre pot realiza o clasificare a berii, cu o concentraţie nu mai mare de 4 grade şi pot utiliza aceleaşi cote de impozitare per hl, indiferent de categorie. Reducerile de cote de impozitare pentru bere

150

pot fi acceptate, dar numai în condiţia în care se produce mai puţin de 200000 hl de bere pe an, iar reducerea nu poate să depăşească 50% din cota standard naţională aplicată pentru accize.

Se pot accepta cote reduse de impozitare şi în cazul vinului, vinului spumant sau alte băuturi fermentate, exceptând berea, în condiţiile în care concentraţia alcoolică nu depăşeşte 8,5%.

Pentru produsele intermediare, statele membre pot aplica o singură cotă de impozitare redusă, dar aceasta nu trebuie să fie mai mult de 40% din cota standard naţională şi să nu fie mai mică decât cota practicată pentru vin şi alte băuturi fermentate.

Accizele pentru alcool pur şi băuturi pe bază de alcool sunt stabilite tot în funcţie de numărul de hectolitri/alcool pur de 20°C. Reducerea cotei de impozitare poate fi aplicată pentru alcoolul etilic produs în micile distilerii, dar aceasta nu trebuie să depăşească 50% din cota standard naţională de accizare.

Aplicarea unor cote diferite de accize pentru băuturi alcoolice în statele membre a condus la efecte negative asupra pieţei, în sensul extinderii fraudei şi contrabandei cu aceste produse, însă deocamdată nu există acordul unanim al tuturor membrilor Consiliului de Miniştri în ceea ce priveşte uniformizarea cotei de impunere.

Comisia Europeană consideră că este încă dificil de a stabili concluzii privitoare la nivelul competiţiei între categoriile de produse alcoolice accizate în mod diferit. Alegerea consumului dintr-o anumită categorie variază nu numai în funcţie de preţ (în care este inclusă şi acciza), ci şi în funcţie de alţi factori, cum sunt obiceiurile, ocaziile, cultura şi climatul. În acest sens, cererea pentru o anumită categorie de băuturi alcoolice

151

este deseori independentă de nivelul preţului. În multe state membre, pentru băuturi alcoolice nivelul cotelor de impozitare este destul de ridicat, astfel încât aceasta deţine ponderea cea mai mare în preţul produsului.

Deşi la nivelul politicii sanitare şi politicii agrare sunt obiective ce vizează considerabil impozitarea alcoolului, Comisia Europeană a sesizat că în majoritatea statelor membre nu se ţine seama de aceste obiective. Dacă sunt aplicate cote reduse sau chiar zero pentru vin, aceste cote vizează producţia de vin din statele membre şi promovarea obiectivelor Organizaţiei Pieţei Comune a Vinului.

Din analiza situaţiilor privind accizele la nivelul statelor membre U.E se contată următoarele:

Accizele pentru bere stabilite în hl/grade Plato înregistrază valori cuprinse între 0,746 Eu/unit. de măsură şi 2Eu/unit. de măsură. Valorile cele mai mici sunt înregistrate în Malta (0,746 Eu), Cehia (0,759), Germania (0,787 Eu) şi Luxemburg (0,7933 Eu), iar valorile cele mai mari în Ungaria (1,706 Eu), Belgia (1,7105 Eu) şi Austria (2 Eu). Doar în Malta se constată un nivel al accizelor la bere stabilit pentru 1 hl/grade Plato sub nivelul minim impus, urmând ca armonizarea completă se se realizeze conform graficului de aliniere negociat.

În situaţia accizelor stabilite pentru bere în hl/grade alcool, în majoritatea statelor membre, cota standard este peste cota minimă impusă, valorile cele mai mici fiind înregistrate în Lituania (2,03 Eu/unit. de măsură), Franţa (2,6 Eu/unit. de măsură), iar valorile cele mai mari fiind înregistrate în Marea Britanie (18,22 Eu/unit. de măsură), Finlanda (19,45 Eu/unit. de măsură) şi Irlanda (19,87 Eu/unit. de măsură). Letonia se află încă

152

în perioada de graţie privind armonizarea completă în situaţia accizelor la bere în hl/grade alcool.

Pentru produsele alcoolice pe bază de vin, nefiind stabilită o valoare minimă a accizelor, situaţia cotei de impunere variază între 3,25 Eu/hl (Ungaria) şi 273 Eu/hl (Irlanda), în situaţia distilatelor din vin şi 8,4 Eu/hl (Franţa) şi 546,01 Eu/hl (Irlanda), pentru vinul spumant. Cota 0% în cazul accizelor pentru distilatele se practică în Austria, Cehia, Cipru, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania. În situaţia vinului spumant, cota 0% pentru accize se întâlneşte în Austria, Cipru, Grecia, Italia, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovenia şi Spania

La băuturile fermentate, altele decât vinul şi berea, nu s-a stabilit o cotă minimă pentru accize. În această situaţie, nivelul se află cuprins între 3,4 Eu/hl (Franţa) şi 546,01 Eu/hl (Irlanda). Cota zero de impozitare este întâlnită în Austria, Cipru, Grecia, Italia, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovenia şi Spania.

În majoritatea statelor membre UE, cotele de impozitare pentru accizele la băuturile alcoolice intermediare sunt stabilite la acelaşi nivel indiferent de existenţa celor două categorii de produse, respectiv băuturi alcoolice intermediare distilate şi băuturi alcoolice intermediare spumante. Doar în Belgia, Danemarca şi Olanda se practică cote diferenţiate, având în vedere existenţa acestor categorii de băuturi alcoolice. Având în vedere cota minimă impusă de 45 Eu/hl, se constată că în toate statele membre s-a ajuns la acest nivel minim de impozitare şi în majoritatea situaţilor s-a depăşit. Cotele cele mai reduse sunt întâlnite în Grecia (45 Eu/hl) şi Cipru (45,7 Eu/hl), iar cotele cele mai ridicate în Irlanda (396,12 Eu/hl) şi Suedia (500,29 Eu/hl).

153

Pentru alcoolul etilic, cota minimă de impozitare în situaţia accizelor este de 550 Eu sau 1000 Eu/hl alcool pur. Valorile variază între 608,17 Eu/hl (Cipru) şi 5553,45 Eu/hl (Suedia).

Armonizarea accizelor pentru produsele din tutun s-a realizat prin prevederile din Directiva 95/59/CEE.

Elementele luate în considerare la armonizare au vizat următoarele:

determinarea tipurile de produse din tutun, respectiv: ţigarete, trabucuri şi ţigări din foi, tutun pentru fumat, alte produse destinate fumatului;

stabilirea accizei specifice în euro/unitatea de măsură;

stabilirea accizei specifice ca procent din preţul de vânzare al produselor incluzând toate taxele;

stabilirea accizei specifice ca pondere în valoarea totală a impozitelor aplicate asupra produselor;

stabilirea accizei ad-valorem, în cote procentuale aplicate asupra preţului de vânzare al produselor;

stabilirea accizei totale, prin însumarea accizei specifice şi accizei ad-valorem;

precizarea nivelului minim impus.Stabilită ca sistem mixt, acciza aplicată produselor

din tutun permite, pe de o parte, o compensare între produsele cu cerere mare şi produsele scumpe, iar pe de altă parte, o neutralitate între ţările în care se înregistrează costuri scăzute de producţie şi cele cu costuri ridicate.26

26 Alexandru F., "Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă", Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 285

154

Acciza specifică stabilită în Euro la 1000 bucăţi ţigarete înregistrată în statele membre UE se află situată între 4,2 Eu/unit. de măsură (Spania) şi 148,19 Eu/unit. de măsură (Marea Britanie). Valori mici de impozitare sunt înregistrate şi în Grecia, Italia şi Belgia, iar valori ridicate sunt regăsite în Irlanda, Danemarca şi Olanda.

În situaţia accizei ad-valorem, valorile stabilite de statele membre presupun o variaţie între 10,5% (Letonia) şi 57,97% (Franţa).

Pentru trabucuri şi ţigări din foi, acciza specifică se determină în Eu/1000 bucăţi în Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia, Suedia, Marea Britanie şi în Eu/kilogram în Cipru şi Lituania. Aciza specifică pentru tutunul destinat fumatului se stabileşte în Eu/kilogram.

Valorile cele mai mici înregistrate pentru acciza specifică în cazul trabucurilor şi ţigărilor din foi sunt în Lituania (11,01 Eu/UM), Malta (14,49 Eu/UM) şi Letonia (16,48 Eu/UM), iar valorile cele mai ridicate sunt înregistrate în Marea Britanie (215,82 Eu/UM), Irlanda (196,41 Eu/UM) şi Estonia (159,78 Eu/UM).

Pentru acciza ad-valorem aplicată trabucurilor şi ţigărilor din foi, valorile sunt cuprinse între 0% (Cehia, Cipru, Estonia, Irlanda, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Malta, Polonia, Slovacia, Suedia) şi 27,57% (Franţa).

La determinarea accizelor tutunului pentru prizat, statele membre utilizează următoarele forme de impozitare: numai acciza specifică (Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Irlanda, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Malta, Slovacia, Slovenia, Suedia, cu valori cuprinse între 17,89 Eu/UM - Estonia şi 69,78 Eu/UM - Suedia); numai acciza ad-valorem (Austria, Belgia, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania, Ungaria, cu valori cuprinse între 36% - Luxemburg,

155

Portugalia şi 59% - Grecia); şi acciza specifică şi acciza ad-valorem (Finlanda - 3,62 Eu/UM+50%, Germania - 30,55 Eu/UM+17,94%, Olanda - 28,74 Eu/UM+13,97%, Polonia - 10,66 Eu/UM+19,39%).

Cea de-a treia categorie a produselor luate în considerare la armonizare sunt cele din categoria combustibililor, reglementate prin Directiva 94/74/CEE, Directiva 2003/96/CEE, Directiva 92/81/CEE şi Directiva.

Prevederile privind armonizarea accizelor pentru combustibil vizează: stabilirea categoriilor de produse ce intră în procedura de armonizare (benzină, motorină, gaz lampant, păcură, gaz lichefiat, gaze naturale, cărbune şi cocs, energie electrică); stabilirea cotei minime impuse de UE; specificitate în situaţia uleiurilor minerale.

Factorii luaţi în considerare de fiecare stat la stabilirea cotelor de impozitare în situaţia accizelor pentru combustibil sunt următorii:

obiectivele politicilor în domeniul energetic; măsurile antiinflaţioniste; protecţia consumatorilor casnici; comportamentul consumatorilor; existenţa altor impozite asupra produselor; nivelul minim impus de UE.Cota minimă a accizelor, stabilită pentru benzina

cu plumb este de 421 Eu/1000 litri. Cu excepţia Ciprului (347,18) şi Poloniei (418,71), toate statele membre înregistrează o cotă peste cota minimă impusă. Valorile cele mai mici sunt întâlnite în Estonia (421,73), Spania (428,79), Letonia (420,97), Lituania (421,15), Slovenia (421), iar valorile cele mai ridicate în Germania (721), Olanda (744), Marea Britanie (813,37).

156

Nivelul minim pentru acciza la benzina fără plumb este de 359 Eu/1000 litri. Valori reduse în cazul acestei categorii sunt înregistrate în: Cehia (374,47), Estonia (287,54), Grecia (296), Cipru (303,74), Letonia (287,64), Lituania (287,01) şi Slovenia (365,91). Cele mai ridicate valori se înregistrează în Belgia (607,0613), Germania (669,8), Franţa (639,6), Olanda (668,1), Finlanda (614,1), Marea Britanie (726,39).

Pentru motorina auto nivelul minim al accizei este de 302 Eu/1000 litri. Sub acest nivel sunt înregistrate valori în Estonia (245,42), Grecia (245), Spania (293,86), Cipru (248,48), Letonia (248,48), Lituania (245,22), Luxemburg (265,3548), Malta (245,46), Polonia (291,06), fie datorită perioadelor de graţie, fie unor prevederi specifice din Directivele CEE. Valorile cele mai ridicate se întânesc în Danemarca (405,09), Germania (485,7), Franţa (416,9), Italia (413), Suedia (466,17), Marea Britanie (770,97).

Cu excepţia Letoniei, unde acciza stabilită la motorina pentru uz industrial este de 20,97 Eu/tonă, statele membre practică o cotă de accizare peste nivelul minim impus de 21 Eu/1000 litrii. Valori mai mici de 50 Eu/tonă sunt întâlnite în Belgia (21), Estonia (44,09), Irlanda (47,36), Luxemburg (21) şi Olanda (46,56), iar valori mai mari de 300 Eu/tonă în Cehia (314,69), Danemarca (405,09), Ungaria (345,18), Austria (317), Suedia (370,37).

În cazul motorinei pentru încălzire, nivelul minim al accizei este de 21 Eu/1000 litrii. Conform unor prevederi speciale din Directivele CEE, sunt întâlnite valori sub minimul impus, respectiv: Belgia (18,4854), Lituania (20,97). Valorile cele mai ridicate sunt în Danemarca (405,09) şi Italia (403).

157

3.4 COORDONAREA IMPOZITELOR DIRECTE

Impozitele directe reprezintă surse semnificative în formarea veniturilor bugetare, deoarece se referă în principal la impozitarea profiturilor/veniturilor societăţilor comerciale şi la impozitarea veniturilor obţinute de persoanele fizice din orice sursă.

Pentru această categorie de impozite, Uniunea Europeană nu a reuşit realizarea armonizării fiscale, drept urmare îşi continuă activitatea în domeniul coordonării fiscale.

Factorii care au influenţat direct imposibilitatea armonizării impozitelor directe, decurg din diferenţele majore în ceea ce priveşte impunerea veniturilor persoanelor fizice şi juridice la nivelul statelor membre, referitor la:

baza de impozitare (venituri impozabile, venituri neimpozabile, cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal, cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal);

cota de impunere (utilizarea unor cote progresive, utilizarea unor cote unice de impozitare);

situaţia plătitorului şi suportatorului (în cele mai frecvente cazuri plătitorul este aceeaşi persoană cu suportatorul, dar sunt şi cazuri în care apar cei doi subiecţi);

existenţa diferenţei semnificative de timp între fluxurile reale şi fluxurile financiare (momentul înregistrării venitului şi cel al încasării şi momentul înregistrării cheltuielii şi cel al plăţii);

puterea de cumpărarea a venitului realizat, în special la nivelul persoanelor fizice;

158

existenţa diferenţelor între povara fiscală la nivelul entităţilor economice şi povara fiscală la nivelul individului;

existenţa contribuţiilor obligatorii de asigurări sociale ale asiguraţilor şi angajatorilor;

structuri diferite la nivelul veniturilor obţinute (venituri din activităţi de producţie, venituri din activităţi de prestări servicii, venituri din activităţi salariale, venituri din activităţi libere).

Progresele făcute în impozitarea directă au fost destul de lente, deoarece, de multe ori eforturile făcute în domeniul impozitării companiilor au eşuat.

Problematica coordonării în domeniul impozitelor directe este reliefată de:

analiza structurii şi evoluţiei impozitelor directe; coordonarea impozitării companiilor; coordonarea impozitării veniturilor personale; reguli privind ajutoare de stat cu caracter fiscal.

Structura şi evoluţia impozitelor directe în statele membre UE (conform datelor prezentate în lucrarea "Structures of the taxation systems in the European Union", Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, 2004) arată diferenţe majore între state, respectiv:

în perioada 1995-2002, ponderea impozitelor directe în total obligaţii fiscale varia între 31,5% şi 33,5% în cazul UE 25 şi UE 15 şi între 22,2% şi 29,1% în cazul celor noi zece state membre;

variaţiile ponderii impozitelor directe în total obligaţii fiscale, în perioada 1995 - 2002 sunt relativ mari (în Danemarca se înregistrează cea mai mare pondere - între 60,1% şi 62,1%, iar în Slovenia cea mai redusă pondere - între 17,5% şi 20,2%;

159

structura impozitelor directe în toate ţările membre UE presupune existenţa: impozitelor pe venituri personale, impozitelor pe veniturile corporaţiilor şi alte impozite directe;

în toate ţările membre, în total impozite directe, ponderea cea mai mare o deţin impozitele aferente veniturilor personale.

Coordonarea impozitării companiilorAdâncirea integrării economice se poate realiza

numai în condiţiile în care gradul de colectare al impozitelor directe va avea trend crescător. Veniturile sunt obţinute atât pe teritoriul statelor membre, cât şi pe teritoriul altor state. Înregistrarea în totalitate a acestor venituri, stabilirea corespunzătoare a impozitelor aferente, precum şi încasarea în totalitate a obligaţiilor fiscal nu se poate realiza, decât în condiţiile în care există o cooperare corespunzătoare între administraţiile fiscale ale statelor membre. În acest sens, prevederile Directivei Consiliului 77/799/CEE privind cooperarea reciprocă între autorităţile fiscale naţionale, sunt apreciate deoarece respectarea lor conduce la creşterea gradului de cooperare între administraţiile fiscale naţionale.

Un alt succes în ceea ce priveşte coordonarea impozitelor directe au fost şi aspectele ce vizează relaţiile transfrontaliere. astfel, prin Directiva 90/434/CEE, privind fuziunile sunt realizate precizări privind reducerea măsurilor fiscale defavorabile regrupării companiilor, iar prin Directiva 90/435/CEE privind “societăţile mamă şi filialele” sunt specificate modalităţile privind eliminarea dublei impuneri a beneficiilor distribuite între compania mamă şi filialele din alt stat membru. Diferenţele fiscale existente la nivelul societăţii-mamă şi a filialelor, pot

160

influenţa decizia de amplasare a investiţiilor şi astfel, are loc o distorsionare a concurenţei.

La data de 1 decembrie 1997, a fost aprobată de Consiliul ECOFIN, o nouă strategie în domeniul impozitării directe, concretizate în "Pachetul fiscal", ce include: o nouă conduită în domeniul impozitării companiilor; metode şi măsuri privind eliminarea distorsiunilor în impozitarea veniturilor din capital; metode şi măsuri privind eliminarea reţinerilor la sursă asupra plăţilor trans-frontaliere a dobânzilor şi redevenţelor între firme.

Codul de conduită pentru impozitarea afacerilor nu a căpătat forţă de lege, în schimb a devenit un instrument pentru înlăturarea unor măsuri fiscale ce pot influenţa negativ competiţia şi integritatea bazelor de venituri din statele membre.27

Scopul comunicării Comisiei Europene "Spre o piaţă unică fără obstacole fiscale" a fost acela de a trasa caracteristicile impozitelor companiilor statelor membre, în sensul de neutralitate în termeni de opţiuni economice şi de influenţare a modului de finanţare a investiţiilor.28

Coordonarea impozitării veniturilor personaleÎn principal, în domeniul impozitării directe, statele

membre respectă o recomandare făcută de Comisie în 1993 privind impozitarea veniturilor non-rezidenţilor, care propunea un ansamblu de reguli de diferenţiere între rezidenţi şi non-rezidenţi în ceea ce priveşte fiscalitatea. Această recomandare nu are caracter de constrângere.

27 Stolojan T., Tartacan R., "Integrarea şi politica fiscală europeană", Editura Burg, Sibiu, 2002, p. 22428 Stolojan T., Tartacan R., "Integrarea şi politica fiscală europeană", Editura Burg, Sibiu, 2002, pp. 227-230

161

Impunerea diferită în statele membre a veniturilor obţinute de persoanele fizice (în unele state se utilizează forma de impozitare progresivă, în alte state forma de impozitare cu cotă unică) a determinat Comisia Europeană de a acţiona asupra:

eliminării obstacolelor privind libera circulaţie a forţei de muncă;

eliminarea migrării forţei de muncă înalt calificată, din motive fiscale;

stabilirii conduitelor privind impozitarea veniturilor din salarii, dividende, dobânzi, câştiguri din capital;

nediscriminării între rezidenţi şi nerezidenţi ai statelor membre;

stabilirii regimului deducerilor de la impozitare; evitării dublei impuneri; combaterii actelor şi faptelor de evaziune

fiscală.Reguli privind ajutoarele de stat cu caracter

fiscalUn pas important în coordonarea directă l-a

constituit elaborarea unor linii directoare privind ajutoarele de stat cu caracter fiscal, prin intermediul prevederilor (Communication 98/C 384/ 03).

În acest sens au fost stabilite criteriile pentru definirea ajutorului de stat (transfer de resurse ale statului; avantaj economic; selectiv; efect asupra competiţiei şi comerţului) şi a excepţiilor admise (ajutor regional, ajutor orizontal şi ajutor sectorial, toate în scopul promovării dezvoltării), precum şi procedurile de notificare şi autorizare a ajutoarelor de stat (criterii de îndeplinit pentru acordarea ajutoarelor de stat; decizia

162

Comisiei Europene pentru acordarea sau nu a ajutorului de stat).29

Dacă la nivelul impozitelor indirecte s-a realizat

armonizarea privind baza de impozitare şi cotele de impozitare, în situaţia impozitelor directe, prevederile Directivelor Europene nu impun limite minime în ceea ce priveşte cota de impunere şi nici elementele obligatorii ce trebuie luate în considerare la determinarea bazei impozabile. Toate prevederile în acest sens, sunt la stadiu de recomandare. Evoluţia cotelor de impozitarea companiilor este prezentată în tabelul următor:

Tab. nr. 6 Cotele aplicate pentru impozitarea companiilor,în statele membre UE30

State membre UE

2001 2002 2003 2004 2005

Austria 34 34 34 34 25Belgia 40,2

(39)40,2(39)

33,99(33)

33,99(33)

33,99(33)

Cehia 31 31 31 28 26Cipru 15 15Danemarca 30 30 30 30 30Estonia 0 0Finlanda 29 29 29 29 26Franţa 34,43

(33,33)35,43

(33,33)35,43

(33,33)35,43

(33,33)34,95

(33,33)Germania 26,375

(25)26,375

(25)27,96(26,5)

26,375(25)

26,375(25)

Grecia 37,5 35 35 35 35Irlanda 20 16 12,5 12,5 12,5Italia 36 36 34 33 33

29 Stolojan T., Tartacan R., "Integrarea şi politica fiscală europeană", Editura Burg, Sibiu, 2002, pp. 240-24330 http://www.oecd.org/document şi http://www.euroactiv.com

163

Letonia 19 15Lituania 15 15Luxemburg 31,2

(30)22,88(22)

22,88(22)

22,88(22)

22,88(22)

Malta 35 35M. Britanie 30 30 30 30 30Olanda 35 34,5 34,5 34,5 31,5Polonia 28 28 27 19 19Portugalia 32 30 30 25 25Slovacia 29 25 25 19 19Slovenia 25 25Spania 35 35 35 35 35Suedia 28 28 28 28 28Ungaria 18 18 18 16 16

În perioada 2004-2005, se constată că 11-12 state utilizează cote de impozitare cuprinse în intervalul 0-25% (nivelul cel mai redus fiind întâlnit în Estonia - 0% şi în Irlanda - 12,5%), iar restul 13-14 state utilizează cote de impozitare cuprinse în intervalul 25-35% (nivelul cel mai ridicat de 35%, fiind întâlnit în Malta şi Spania).

La nivelul întregii Uniunii Europene este resimţită relaxarea fiscală la nivelul impozitării companiilor, efectul fiind cel de creştere şi dezvoltare economică.

În perioada 2000-2005, cota de impozitare a companiilor nu a suferit nici o modificare în Marea Britanie (30%), Spania (35/%) şi Suedia (28%). Restul statelor membre au optat pentru o reducere a fiscalităţii directe pentru companii, respectiv:

în Austria în anul 2005, faţă de perioada 2000-2004 a avut loc o reducere semnificativă, cu 9 puncte procentuale.

Belgia a început relaxarea fiscală din 2003, cota de impozitare reducându-se cu 15,44%.

164

Danemarca păstrează o cotă de impozitare de 30% din anul 2001, când a fost redusă cota cu 2 puncte procentuale.

Finlanda a păstrat în perioada 2000-2004 cota de impozitare la valoarea de 29%, iar în anul 2005 a redus această cotă cu 10,34%.

În perioada 2000-2005, în Grecia cota cea mai mare de impozitare a fost de 40% - în 2000, ajungând la 35% în 2005, ceea ce înseamnă o reducere cu 5 puncte procentuale.

Irlanda a realizat o relaxare fiscală de aproape 50% în perioada 2000-2004, ajungând astfel să practice cea mai redusă cotă de impozitare în UE 15.

In Italia, reducerea cotei de impozitare a companiilor s-a realizat progresiv cu câte 1 sau 2 puncte procentuale, de la an la an.

Luxemburg păstrează cota de impozitare de 22,88% din anul 2002, când a cunoscut o scădere faţă de anul 2000 de 26,66%.

În Olanda, reducerea cotei de impozitare a companiilor s-a făcut progresiv, de la 35% în perioada 2000-2001, la 34,5% în perioada 2002-2004 şi la 31,5% în 2005.

Portugalia a înregistrat o reducere a cotei de impozitare în perioada 2004-2005 cu 7 puncte procentuale faţă de perioada 2000-2001.

La nivelul Uniunii Europene, pentru perioada 2004-2005, cotele medii pentru impozitare companiilor sunt următoarele:

Tab. nr. 7 Cote medii pentru impozitarea companiilor în UE, 2004-2005

State Cote medii pentru

165

membre UE

impozitarea companiilor2004 2005

UE 15 29,645 28,613UE 10 19,1 18,5UE 25 24,3725 23,5565

Graficele prezentate în continuare, evidenţiază, o dată în plus, tendinţa de relaxare fiscală.

Fig. nr. 4 Evoluţia cotelor de impozitare a companiilor, pentru statele din UE15, în perioada

2000-2005

166

Fig. nr. 5 Evoluţia cotelor de impozitare a companiilor, pentru statele din UE 10,

în perioada 2004-2005

167

Fig. nr. 6 Media cotelor de impozitare a companiilor, în statele membre UE, pentru perioada 2004-2005

Analiza evoluţiei fiscalităţii în statele membre, din punct de vedere al impozitării veniturilor personale, trebuie să ţină seama de: ponderea acestor impozite pe veniturile personale în total obligaţii fiscale; modul de impozitare aplicat (cote progresive de impozitare în funcţie de tranşele de venit sau cote unice de impozitare); elementele luate în considerare la determinarea venitului impozabil; existenţa sau nu a impozitului pe venitul global; relaţia dintre impozitul pe venit şi contribuţiile sociale.

În perioada 1970-1999, cotele de impozitare aplicate asupra veniturilor personale, în majoritatea statelor membre UE au cunoscut o stagnare. Începând cu mijlocul anului 2000, au fost implementate o serie de măsuri pentru scăderea ratelor de impozitare. Din punct

168

de vedere al ponderii în PIB, în perioada 2000-2004 se constată o scădere a impozitelor pe venitul personal, acestea continuând să rămână la nivelul fiecărui stat membru, sursă semnificativă la nivelul bugetului central.

Evoluţia ratei marginale a impozitului pe venitul personal în state membre UE, în perioada 2000-2004, este prezentată în tabelul următor:

Tab. nr. 8 Evoluţia ratelor marginale ale impozitului pe venitul personal, pentru angajaţi, pentru statele

din UE15,în perioada 2000-2004, în %

State membre

UE

2000 2001 2002 2003 2004 2004/

2000Austria 50 42,7 42,9 42,9 42,9 -14,2Belgia 52,6 53,4 47,4 45,1 45,1 -

14,26Danemarca

54,3 54,9 54,4 54,3 54,9 +1,10

Finlanda 52,6 52,5 51,8 51,1 50,3 -4,32Franţa 47,3 39,8 40 37,9 37 -

21,78Germania 53,8 51,2 51,2 51,2 47,5 -

11,71Grecia 45 35,7 33,6 33,6 33,6 -

25,33Irlanda 44 42 42 42 42 -4,55Italia 46,4 45,9 41,4 41,4 41,4 -

10,78Luxemburg 47,2 37,5 33,9 33,9 33,9 -

28,18M. Britanie 40 40 40 40 40 -Olanda 60 52 52 52 52 -

169

13,33Portugalia 35,6 35,6 35,6 35,6 35,6 -Spania 48 48 48 45 45 -6,25Suedia 55,4 55,5 55,5 56,2 56,5 +1,98

Analiza datelor din tabelul de mai sus scoate în evidenţă rate marginale foarte ridicate pentru impozitul veniturilor personale. Relaxarea fiscală nu este atât de accentuată cum a fost semnalată la nivelul impozitării companiilor.

În perioada 2000-2004, rata marginală a impozitului pe veniturile personale, la nivelul statelor din UE15, a fost cuprinsă între 33,6% şi 54,9%.

În Danemarca se constată o evoluţie fluctuantă a ratei marginale a impozitului pe veniturile personale, înregistrându-se valori de: 54,3% în anii 2000 şi 2003; 54,4% în anul 2002; 54,9 în anii 2001 şi 2004. Aceeaşi situaţie fluctuantă se regăseşte şi în Franţa, însă valorile sunt mai reduse, astfel încât se constată o reducere a ratei marginale a impozitului pe veniturile personale cu 10,3 puncte procentuale în anul 2004, faţă de anul 2000.

O stabilitate în ceea ce priveşte rata marginală a impozitului pe veniturile personale, pentru perioada 2000-2004 se întâlneşte în Marea Britanie (cu o rată de 40%) şi în Portugalia (cu o rată de 35,6%).

Statele unde se constată că nu s-a adoptat principiul relaxării fiscale în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor personale sunt Suedia, unde s-a înregistrat o creştere a ratei marginale a impozitării veniturilor personale în 2004, faţă de 2002 cu 1,98% şi Danamerca, unde în anul 2004, fată de anul 2002, s-a înregistrat o creştere cu 1,1%.

Restul statelor (Austria, Belgia, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda şi

170

Spania) au procedat la o reducere a ratei marginale a impozitării, în perioada analizată. Cele mai semnificative reduceri se constată în Luxemburg, unde cota de impozitare s-a redus cu 13,3 puncte procentuale (-28,18%) şi Grecia, unde cota de impozit s-a redus de la 45% la 33,6% (-25,33%).

Realizând o analiză de ansamblu, se constată că media ratei marginale a impozitului veniturilor personale pentru statele din UE a înregistrat o scădere de 4,96 puncte procentuale în anul 2004 (43,85%) faţă de anul 2000 (48,81%). În anul 2004, sub media UE15 se află Austria, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie şi Potugalia, valoarea cea mai mică fiind înregistrată în Grecia (33,6%). Peste media UE15 se află Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Olanda, Spania şi Suedia, cea mai mare valoare fiind înregistrată în Suedia (56,6%).

Reprezentarea grafică a ratelor marginale ale impozitului veniturilor personale se prezintă astfel:

Fig. nr. 7 Ratele marginale ale impozitului pe veniturile personale, în statele aflate sub media

UE15,

171

în perioada 2000-2004

Fig. nr. 8 Ratele marginale ale impozitului pe veniturile personale, în statele aflate peste UE15,

în perioada 2000-2004Toate aceste analize scot în evidenţă diferenţe

majore în ceea ce priveşte impozitarea directă la nivelul statelor membre UE, având în vedere ponderea redusă a acestor impozite în produsul intern brut şi tendinţa statelor spre progres şi dezvoltare.

172

3.5 EVOLUŢII FISCALE ŞI BUGETARE ÎN STATELE MEMBRE U.E.

Analiza datelor privind evoluţia fiscalităţii în statele membre UE s-a realizat pe seama sistemului european naţional şi regional de raportare financiară ESA 95, o metodologie ce contribuie major la dezvoltarea şi progresul situaţiilor financiare naţionale.31

Sistemul de impozitare şi taxare este foarte diferit, atât pe total Uniune Europeană, cât şi la nivelul UE 15 şi UE 10, din punct de vedere al clasificării resurselor fiscale şi cotelor de impozitare utilizate.

Acesta este motivul pentru care ne-am conturat analiza, având în vedere ponderea veniturilor fiscale în PIB (impozite indirecte, impozite directe şi contribuţii sociale) şi ratele absolute de impozitare (consum, muncă, capital). Sistemul European al Situaţiilor Financiare impune armonizarea definiţiilor şi regulilor de raportare pentru situaţiile financiare naţionale ale Uniunii Europene şi statelor membre.

Utilizarea clasificaţiei impozitelor şi taxelor ţinând seama de funcţiile economice ale acestora permite simplificarea analizei şi înlăturarea categoriilor de obligaţii fiscale cu pondere foarte redusă.

Ponderea veniturilor fiscale în PIB este indicatorul ce caracterizează povara fiscală. În situaţia în care se constată un nivel ridicat al ponderii veniturilor fiscale în PIB, de regulă statele practică o cotă ridicată pentru contribuţiile sociale.

31 "Structures of the taxation systems in the European Union, data 1995-2002", Luxemburg: Office for Official Publications of the European Communities, 2004 şi "Structures of the taxation systems in the European Union, data 1995-2003", Luxemburg: Office for Official Publications of the European Communities, 2005

173

Începând cu a doua jumătate a anului 1990, statele membre UE duc o politică de reducerea a poverii fiscale, în vederea dezvoltării şi progresului economic, conform criteriilor de la Maastricht şi a Pactului de Stabilitate şi Dezvoltare.

Modul în care au evoluat ponderea veniturilor fiscale în PIB şi ratele absolute de impozitare la nivelul Uniunii Europene este redat în tabelul următor.

Structura veniturilor fiscale este mult diferită în noile state membre, comparativ cu UE15, motiv ce conduce la diferenţe majore în ceea ce priveşte ponderea impozitelor şi taxelor în PIB, în special în situaţia impozitelor directe. Explicaţia se poate da pe seama cotelor de impozitare practicate pentru venitul personal (între 19% în Slovacia şi 50% în Danemarca) şi a cotelor practicate pentru impozitarea veniturilor companiilor (între 10% în Cipru şi 38,6% în Germania).

Reforma fiscală din majoritatea statelor membre a presupus reducerea fiscalităţii în situaţia veniturilor personale, prin modificarea: ratei la care un impozit se aplică diferitelor nivele de câştiguri individuale; bazei de impozitare; regimului deducerilor.

Ponderea cea mai mare în cadrul veniturilor fiscale o deţin impozitele indirecte (variind între 13,8% şi 14,2% din PIB). Impozitele directe şi contribuţiile sociale deţin o pondere asemănătoare în PIB, dar se constată că la nivelul vechilor state membre impozitele directe depăşesc contribuţiile sociale în mod semnificativ.

174

Fig. nr. 9 Ponderea impozitelor indirecte în PIB, la nivelul UE, în perioada 1995-2003

Fig. nr. 10 Ponderea impozitelor directe în PIB, la nivelul UE, în perioada 1995-2003

175

Fig. nr. 11 Ponderea contribuţiilor sociale în PIB, la nivelul UE, în perioada 1995-2003

Fig. nr. 12 Evoluţia ratelor efective de impunere, la nivelul UE, în perioada 1995-2003

●●●

Evoluţii fiscale în Austria, în perioada 1995-2003Povara fiscală în Austria este cu aproximativ patru

puncte procentuale mai mare decât media Uniunii, ceea ce plasează această ţară în acelaşi grup cu Finlanda, Belgia şi Franţa.

176

Măsurile de lărgire a bazei de impozitare, de creştere a încasărilor din impozite directe ca urmare a creşterii plăţilor anticipate, precum şi introducerea de dobânzi penalizatoare pentru datoriile restante, au determinat o creştere a ponderii impozitelor în PIB.

Structura impozitelor în Austria este în linii mari asemănătoare cu cea a mediei europene, impozitele pe forţa de muncă şi contribuţiile sociale, ca procent din PIB, aflându-se peste media Uniunii.

În perioada 1995-2003, principalele măsuri de politică fiscală în Austria au vizat atât contribuabilii persoane juridice, cât şi persoanele fizice prin: creşterea ponderii impozitului pe profit în ansamblul impozitelor directe; simplificarea modalităţilor de reţinere a impozitului pe dividende şi dobânzi, prin aplicarea unei cote uniforme ; majorarea cotelor de impozitare pentru uleiuri minerale şi introducerea impozitării pentru electricitate şi gaze naturale; scăderea deducerilor reprezentând deprecierile şi acoperirea pierderilor înregistrate de companii; creşterea cotei de impozitare în cazul impozitului pe dividende şi dobânzi; modificări privind asocierile de afaceri fără personalitate juridică; reducerea cotelor de impunere aferente tuturor tranşelor de venit cu câte un punct procentual cu excepţia cotei aferente celei mai mari tranşe; introducerea unui sistem de credite variabile; cheltuielile profesionale şi cele de studii au devenit cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal; acordarea de scutiri de impozit pentru unele donaţiile între companii; acordarea de subvenţii fiscale pentru creşterea investiţiilor î maşini şi echipamente tehnologice; introducerea beneficiilor pentru îngrijirea copiilor;

●●●

177

Evoluţii fiscale în Belgia, în perioada 1995-2003Majoritatea deciziilor de politică fiscală din Belgia

au avut ca şi punct de plecare îndeplinirea criteriilor de aderare la UEM, în special în ceea ce priveşte reducerea semnificativă a datoriei publice ca procent din PIB.

Creşterea semnificativă a poverii fiscale, a plasat Belgia peste media UE., ceea ce a condus la atingerea în anul 2000 a echilibrului bugetar.

Principalele măsuri fiscale luate în perioada 1995-2003 au vizat: creşterea impozitării veniturilor personale; desfiinţarea indexării deducerilor salariale; introducerea unei cote de criză şi a unui fond de solidaritate; acordarea unor facilităţi angajatorilor, în special prin reducerea contribuţiilor de asigurări sociale; renunţarea la limita de timp pentru recuperarea pierderilor în cazul companiilor, dar redefinirea conceptului de profit; reducerea cotelor de impozitare cu 10 puncte procentuale în situaţia impozitului pe dividende; creşterea progresivă a cotei standard de TVA; etc.

Pentru anul 2006 se preconizează o schimbare radicală a sistemului fiscal belgian, cu măsuri ce au drept scop: uşurarea sarcinii fiscale aferente veniturilor personale, prin instituirea unui sistem de credit fiscal pentru cei ce realizează venituri reduse; tratarea nediferenţiată a persoanelor căsătorite faţă de cele necăsătorite; creşterea alocaţiei pentru îngrijirea copiilor; existenţa unor finalităţi ecologice; renunţarea la cota de criză pentru profiturile companiilor; scutiri de impozit pentru profitul investit în situaţia IMM-urilor; reducerea cotei de TVA în situaţia unor servicii; etc.

●●●

178

Evoluţii fiscale în Danemarca, în perioada 1995-2003Începând cu anul 1993, politica bugetară a

Danemarcei s-a axat pe creştere economică, prin reducerea cheltuielilor bugetare, atingându-se astfel un excedent bugetar de 0,4% din PIB în anul 1997 şi de 1,7% din PIB în anul 2002.

Evoluţia poverii fiscale a presupus creşteri semnificative până în anul 1999, după care s-a simţit o "uşoară" relaxare, dar care plasează Danemarca pe poziţia a doua la nivelul statelor membre.

În timp ce contribuţiile sociale sunt cele mai reduse din Europa, ponderea impozitelor indirecte în PIB este cea mai ridicată comparativ cu ponderile din celelalte ţări ale Uniunii. De asemenea taxele de mediu, reprezentând 4%-5% din PIB situează Danemarca pe primul loc în ceea ce priveşte ponderea lor în PIB.

Cu scopul de a stimula economisirea şi munca, au fost instituite următoarele măsuri: transferarea sarcinii fiscale dinspre forţa de muncă spre mediu, reducerea cotelor de impozitare a veniturilor, în special a veniturilor mici; creşterea impozitelor pe energie (produse petroliere, electricitate, gaze naturale şi cărbune); existenţa unei politici de "îngheţarea" a impozitelor, în timpul perioadei electorale.

Deşi iniţial s-a planificat implementarea unei reduceri graduale a impozitelor în perioada 2004-2007, s-a decis realizarea acestor reduceri integral în 2004 pentru stimularea economiei ţării.

●●●

179

Evoluţii fiscale în Finlanda, în perioada 1995-2003Recesiunea economică ce a avut loc în Finlanda

la începutul anilor ’90, a determinat transformări majore în economia ţării.

S-au impus astfel o serie de măsuri, care iniţial din punct de vedere fiscal au însemnat o creştere a poverii fiscale, prin creşterea semnificativă a veniturilor fiscale. În anul 1998 s-a înregistrat primul excedent bugetar, care a fost de 6,9% din PIB, cu o pondere a impozitelor şi taxelor în PIB de 47-48%.

Începând cu anul 2001, politica fiscală s-a concentrat spre reducerea gradului de fiscalitate, în special aferent forţei de muncă. Această reducere s-a putut realiza numai pe seama creşterii impozitării veniturilor companiilor şi a venitului din capital.

O reducere vizibilă a acestei ponderi a avut loc la nivelul anilor 2001 şi 2002. Deşi majoritatea statelor conduc o politică fiscală spre evitarea dublei impuneri, în Finlanda a fost introdusă o dublă taxare a dividendelor, începând cu anul 2003.

Ponderea impozitului pe profit în total impozite este relativ mare ca urmare a unei baze de impozitare mărite dar şi ca urmare a creşterii profitabilităţii firmelor. Deşi cota de impunere este una din cele mai mici cote întâlnite în Europa celor 15, reforma fiscală din 2005 va reduce impozitul pe profit la 26% iar impozitul pe venitul din capital la 28%, pentru a creşte competitivitatea Finlandei în faţa extinderii Uniunii. Un nivel relativ ridicat al impozitării se întâlneşte şi la nivelul accizelor, în special pentru băuturile alcoolice, unde se depăşeşte minimul european.

●●●

180

Evoluţii fiscale în Franţa, în perioada 1995-2003La mijlocul anilor ’90 deficitul bugetar a atins

pragul de 3% fixat prin Tratatul de la Maastricht. În acest context prioritatea politicii fiscale în a doua jumătate a anilor ‘90 a fost aceea de a asigura respectarea condiţiilor bugetare impuse de participarea la Uniunea Economică şi Monetară. În consecinţă, guvernul francez a fost nevoit să crească presiunea fiscală asupra firmelor şi populaţiei în 1997 şi 1998.

Perfecţionarea finanţele publice a început în anul 1999, prin reducerea deficitului bugetar cu aproape un punct procentual., în baza menţinerii veniturilor colectate.

Deşi politica fiscală franceză are ca prim obiectiv reducerea poverii fiscale, ponderea impozitelor indirecte în PIB se situează peste media Uniunii, iar cea a impozitelor directe sub media Uniunii.

Contribuţiile sociale constituie o parte semnificativă a veniturilor bugetare, cea mai mare parte a acestora fiind suportată de angajatori. O reducere vizibilă a ponderii acestor contribuţii în PIB se produce în 1998 datorită reducerii contribuţiilor angajaţilor la asigurările de sănătate.

Alături de Spania, Belgia, Austria şi Germania, Franţa se caracterizează prin deţinerea uneia dintre cele mai reduse ponderi a impozitelor legate de mediu ca procent din PIB,

Între anii 1995-1999 politica fiscală s-a concentrat asupra creşterii veniturilor bugetare şi evitarea creşterii presiunii fiscale asupra muncii. Această finalitate a fost atinsă prin ajustări graduale ale sistemului fiscal. În afară de creşterea cotei standard de TVA de la 18,6% la 20,6% în 1995, o trăsătură specifică perioadei 1995-2000 a fost creşterea periodică a cotelor şi lărgirea bazei de impozitare la impozitul pe profit şi la cel pe venit.

181

În ceea ce priveşte impozitul pe profit, o suprataxă temporară de 10% a fost introdusă în 1995, taxă care a fost ridicată la 25% în 1997. Aplicarea unei cote reduse de 19% asupra câştigurilor de capital a fost limitată.

Pentru finanţarea măsurii de reducere a săptămânii lucrătoare la 35 de ore, a fost introdusă o prelevare suplimentară asupra profiturilor, aplicabilă întreprinderilor mari. Din 1999 politica fiscală a urmărit reducerea poverii fiscale.

În august 2000, guvernul francez a anunţat un program de relaxare fiscală, întins pe perioada 2001-2003. Cele mai multe reduceri au vizat populaţia. Cota standard de TVA a fost redusă de la 20,6% la 19,6% însă accizele la motorină au fost majorate pentru a fi aduse cât mai aproape de cele corespunzătoare celorlalţi combustibili.

●●●

Evoluţii fiscale în Germania, în perioada 1995-2003La începutul anilor ‘90, ponderea impozitelor în

PIB a crescut semnificativ, pe seama creşterii contribuţiilor sociale datorită procesului de unificare. Astfel, Germania deţine supremaţia în Cadrul Europei celor 15 în ceea ce priveşte contribuţiile sociale în total venituri fiscale, în timp ce impozitele directe şi cele indirecte sunt printre cele mai scăzute din Europa.

Deşi Germania are o cotă standard de TVA de numai 16%, veniturile colectate pe seama acestui impozit se situează doar cu puţin sub media Uniunii. Utilizarea cotei reduse şi a scutirilor de TVA este limitată comparativ cu ceea ce se întâmplă în celelalte state membre.

De asemenea veniturile din taxele de mediu ca procent în PIB sunt reduse comparativ cu media Uniunii.

182

Ca urmare a reformei în domeniul impozitării în scopuri ecologice ponderea veniturilor amintite a crescut uşor după 1999.

Ponderea relativ scăzută a veniturilor din impozitul pe profit se datorează faptului că multe afaceri nu sunt taxate ca şi companii ci intră sub incidenţa impozitului pe venitul personal şi beneficiază de regimuri, comparativ, favorabile de amortizare.

La 1 aprilie 1999 a intrat în vigoare reforma impozitului pe venit. Ultima parte a acestei reforme este realizată în 2005 când cota marginală maximă va fi redusă de la 53% în 1998, la 42% în 2005, iar cota marginală minimă de la 25,9% la 15%.

Încasările din impozitul pe profitul companiilor a scăzut drastic de la 26 milioane EURO la doar două milioane în 2001. În parte acest lucru poate fi explicat prin modificările ce au avut loc. Până la sfârşitul anului 2001, companiile puteau cere diferenţa de impozit ce rezulta între aplicarea fostei cote de 45% asupra profiturilor reţinute şi noua cotă de 30% de care beneficiau dacă distribuiau acele profituri. Multe companii au recurs la această tactică, beneficiind de substanţiale rambursări. În acelaşi timp însă au crescut veniturile colectate pe seama impozitului pe dividende şi a impozitului pe venitul personal. În 2002 veniturile din impozitul pe profit au rămas reduse.

●●●

Evoluţii fiscale în Grecia, în perioada 1995-2003

183

Progrese remarcabile se observă asupra deficitului bugetar înregistrat în Grecia, în perioada 1990-2002, scăderea fiind de aproximativ 15 puncte procentuale (de la 16% în anul 1990, la 1,2% în anul 2002), datorat în cea mai mare creşterii veniturilor bugetare.

Presiunea fiscală relativ redusă comparativ cu alte state membre, determină ca sistemul fiscal grecesc să se bazeze în principal pe impozitele indirecte.

Grecia se remarcă prin liniile de navigaţie comercială, fiind o ţară care împreună cu Japonia deţine o mare parte din vasele de mare tonaj. Acest aspect particularizează şi regimul fiscal în sensul existenţei unei taxe specifice “tonnage tax” ai cărei subiecţi sunt companiile rezidente şi nerezidente care deţin vase greceşti şi care înlocuieşte impozitul pe profit obţinut din operaţiunile cu nave maritime. Mărimea taxei depinde de greutatea şi de vechimea navei.

Legea bugetului pe 2001 a implementat scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru persoanele cu venituri reduse şi în plus a fost majorată reducerea de impozit pentru persoane în vârstă, persoane invalide şi pentru familiile cu copii. Începând cu anul 2003 deducerile au fost transformate în credit fiscal.

Cota de impozit pe profit, în cazul societăţilor necotate, a fost redusă de la 40% la 37,5% în 2001 şi la 35% în 2002, pentru a reduce diferenţele între societăţile cotate şi cele necotate. Începând cu anul 2004 s-a introdus o măsură de stimulare a investiţiilor, constând în impozitarea cu 25% a profitului, dacă investiţia este de minim 30 milioane de EURO.

În ceea ce priveşte contribuţiile sociale, s-a acordat o reducere de 50% din cuantumul obligaţiei în

184

legătură cu noii angajaţi, precum şi o reducere a obligaţiei angajatorilor pentru angajaţii cu venituri mici.

●●●

Evoluţii fiscale în Irlanda, în perioada 1995-2003În perioada 1997-2001 în Irlanda s-au înregistrat

excedente bugetare, în anul 2002 s-a înregistrat un uşor deficit, datorat în principal evoluţiilor ciclice. În 2003 s-a revenit la excedentul bugetar.

Irlanda are cea mai redusă pondere a impozitelor totale în PIB, beneficiind de reduceri atât ale impozitării directe cât şi a celei indirecte, inclusiv a contribuţiilor sociale, în ultimii ani. Structura sistemului fiscal irlandez se remarcă printr-o pondere relativ ridicată a impozitelor indirecte, reflectând accentul pus pe TVA şi accize. Pe de altă parte, greutatea specifică a contribuţiilor sociale în totalul veniturilor bugetare este redusă comparativ cu media Uniunii.

Veniturile persoanele presupun existenţa a două cote, respectiv 20% (în 1996 era de 27%) şi 42% (în 1996 era de 48%), dar datele statistice arată că 80% din persoanele ce obţin venituri sunt supuse impozitării la cotă standard.

Recenta creştere a impozitului pe profit ca procent în PIB, poate fi atribuită în mare parte creşterii economice rapide, care aparent a compensat efectele relaxării fiscale.

După negocieri cu Comisia Europeană cota standard a impozitului pe profit a fost redusă în mai multe etape de la 40% , cât era în 1995 la 12,5% , cu începere de la 1 ianuarie 2003. De asemenea a fost introdusă o cotă de 30% pentru IMM-uri, care a fost şi ea redusă la 12,5% în 2001. Tot în 2001 cota de TVA a fost redusă la 20%, pentru ca în 2002 să fie din nou ridicată la 21%.

185

●●●

Evoluţii fiscale în Italia, în perioada 1995-2003Îndeplinirea criteriilor de aderare la Uniunea

Economică şi Monetară şi reducerea datoriei publice au constituit o adevărată provocare pentru Italia.

Până în 1997 structura veniturilor din impozite a rămas neschimbată. Totuşi în 1998, a fost implementată o importantă reformă fiscală. Au fost introduse reduceri semnificative ale contribuţiilor sociale ale angajatorilor precum şi reduceri ale impozitului pe profit care au fost contrabalansate de creşteri ale impozitelor indirecte.

Structura prezentă a veniturilor fiscale este caracterizată în principal de o pondere relativ ridicată a impozitelor directe, în special a celor pe venitul personal.

Reforma din 1998 a introdus modificări şi în ceea ce priveşte impozitarea capitalului, fiind lărgită baza de impozitare, astfel că, dacă anterior era impozitată doar dobânda, definită ca un câştig non-speculativ de pe urma investirii, au început să fie impozitate toate tipurile de câştig de capital. Cota de impozitare era de 12,5% sau de 27%, în funcţie de durata investiţiei.

În ceea ce priveşte impozitarea profiturilor companiilor, s-a acţionat în direcţia uşurării poverii fiscale. A fost instituit un sistem de impozitare care cuprinde două categorii de rate, o rată standard şi una redusă, în scopul reducerii costului finanţării prin capital propriu.

Aceeaşi reformă a eliminat contribuţia obligatorie a angajatorului la asigurările de sănătate, reducându-se astfel contribuţia socială a angajatorului. În acelaşi timp a fost introdusă o nouă taxă regională în legătură cu activităţile productive, bazată pe valoarea producţiei exclusiv amortizarea.

186

Începând din anul 2000 până în prezent, transferurile din bugetul administraţie centrale către bugetele locale se bazează în principal pe veniturile din TVA.

În 2000 a fost realizată o nouă reformă fiscală menită să reducă povara fiscală a populaţiei cât şi a agenţilor economici în perioada 2001-2003.

În 2001 prima tranşă de venit, în legătură cu venitul personal a fost redusă iar deducerea acordată pentru dobânzile aferente împrumuturilor angajate pentru cumpărarea locuinţei, ratele de leasing sau ratele aferente serviciilor medicale au fost majorate pentru persoanele încadrate în muncă, pentru cei care câştigă minimul pe economie şi pentru liber profesionişti. Cota standard de impozitare a profitului a fost redusă de la 37%, cât era în 2000, la 36% în 2001. Au fost luate şi o serie de măsuri pentru stimularea angajării de noi salariaţi şi a iniţiativei în afaceri.

Prin legea bugetului din 2003 a fost realizat un prim pas dintr-o reformă mai amplă a impozitului pe venit, fiind stabilite 5 tranşe de venit, cu cote de impunere cuprinse între 23% şi 45%. A fost instituit şi un nou sistem de deduceri care descresc pe măsura creşterii venitului.

Reforma impozitului pe venit a fost precedată de acordarea unor amnistii fiscale, care au permis regularizarea poziţiei contribuabililor faţă de administraţiile fiscale. La sfârşitul anului 2003 măsurile stimulative.

Cu începere de la 1 ianuarie 2004 a fost introdusă un nou sistem de impunere a profitului cu o cotă legală de impunere de 33%. Acest nou sistem asigură printre altele scutirea câştigurilor de capital concomitent cu non-deductibilitatea pierderilor corespunzătoare.

187

Constituirea de grupuri de societăţi din motive fiscale a fost instituită, atât la nivel naţional cât şi mondial, cu condiţia ca societatea-mamă să deţină cel puţin 50% din capitalul subunităţilor. La nivel naţional opţiunea pentru consolidarea fiscală este bilaterală şi poate fi exercitată numai de unele sau de toate societăţile aparţinând grupului, baza impozabilă consolidată fiind dată de suma algebrică a veniturilor impozabile ale societăţilor consolidate, indiferent de procentul deţinut de societatea-mamă în capitalul acestora.

●●●

Evoluţii fiscale în Luxemburg, în perioada 1995-2003Cu o pondere a veniturilor din impozite în PIB de

41%-42%, Luxemburgul este aproape de media Uniunii. Povara fiscală a înregistrat o uşoară scădere în perioada 1995-1998, în special ca rezultat al relaxărilor fiscale, după care a crescut în 2002 ca urmare creşterii veniturilor din impozitul pe profit.

Cu toate acestea Luxemburgul, prin dimensiune, localizare geografică şi structură economică, are un puternic sector economic extern.

Comparativ cu celelalte state membre, Luxemburgul se bazează în mare măsură pe impozitele directe. Totuşi veniturile din impozite directe au cunoscut un uşor declin în condiţiile în care au fost implementate reduceri ale cotelor de impunere atât aferente venitului personal cât şi profiturilor corporaţiilor.

Greutatea specifică, relativ ridicată, a impozitelor directe este în principal legată de venitul din impozitul pe profit: acesta reprezintă în medie 7,7% din PIB în perioada 1995-2002, comparativ cu 2,6% În Europa celor 15. Cu toate acestea, după standardele europene, cotele

188

de impozitare, relativ reduse, a veniturilor personale determină încasări reduse ca pondere în PIB.

Programul de reformă din 2001-2002 a introdus măsuri bugetare care nu au fost compensate de alte taxe, consolidând tendinţa de descreştere a poverii fiscale. Reforma fiscală a redus impozitarea veniturilor personale prin creşterea pragului de scutire, reducerea cotei marginale maxime, precum şi prin modificarea tranşelor de venit.

●●●

Evoluţii fiscale în Marea Britanie,în perioada 1995-2003

De la începutul anilor ’90 au fost întreprinse mai multe acţiuni pentru consolidarea finanţelor publice ale Angliei, sub forma creşterilor impozitelor directe şi indirecte şi sub forma restrângerii cheltuielilor bugetare. Creşterea economică neaşteptată şi menţinerea nivelului veniturilor bugetare au determinat înregistrarea unui surplus la nivelul veniturilor bugetare în perioada 1998-2001.

Comparativ cu celelalte ţări ale Uniunii, în Anglia povara fiscală este destul de redusă, structura actuală a veniturilor fiscale fiind caracterizată printr-o greutate specifică relativ ridicată a impozitelor directe, ceea ce reflectă importanţa impozitului pe venitul personal, iar ponderea contribuţiilor sociale fiind printre cele mai mari din UE.

În ultima perioadă, se constată înregistrarea unei îmbunătăţiri a stimulentelor financiare legate de muncă, fiind luate o serie de măsuri în ceea ce priveşte structura venitului personal şi contribuţiile sociale. Modificări semnificative s-au înregistrat în regimul deducerilor pentru cuplurile căsătorite şi familiilor cu copii, existând

189

astfel destul de multe credite fiscale în acest sens, scopul fiind acela de reducere a sărăciei. Sistemul de asigurări sociale a fost modificat atât în interesul angajatorului cât şi al angajatului.

Stimulentele financiare se resimt şi la nivelul întreprinzătorilor, pai ales pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

●●●

Evoluţii fiscale în Olanda, în perioada 1995-2003În Olanda a fost realizată o considerabilă

consolidare fiscală la sfârşitul anilor ’90, deficitul bugetar scăzând de la 4,2% din PIB în 1995 la 0,8% în 1998.

Consolidarea a continuat şi în 1999, înregistrându-se un excedent de 0,7%, excedent care a fost de 2,2% în 2000. Aceste rezultate se datorează în principal creşterii economice rapide dar care a condus la o creştere a poverii fiscale.

Evoluţiile pozitive s-au stopat începând cu anul 2001, înregistrându-se de atunci deficit bugetar, care în anul 2003 a depăşit pragul stabilit prin Pactul de Stabilitate şi Creştere.

Toate acestea au determinat întreprinderea unor măsuri în domeniul fiscal-bugetar, concretizate cu precădere în: creşterea impozitării indirecte comparativ cu impozitarea directă; trecerea poverii fiscale relativ ridicate asupra contribuţiilor sociale spre povară fiscală prin prisma impozitelor; înlocuirea deducerilor cu creditele fiscale aplicabile veniturilor personale şi contribuţiilor; transferuri de fonduri între bugetul administraţiei centrate şi fondurile de securitate socială; perceperea contribuţiilor sociale nu numai din veniturile salariale, ci şi din beneficiile sociale; majorarea cotelor de

190

impozitare de tipul "taxelor verzi"; acordarea de facilităţi fiscale societăţilor ce angajează şomeri; etc.

O reformă fiscală majoră a fost implementată la 1 ianuarie 2001, conducând la o reducere de ansamblu a impozitării populaţiei care a fost finanţată pe seama creşterii economice, prin reducerea deducerilor acordate, precum şi prin majorarea impozitelor indirecte.

Pentru 2002 politica fiscală a urmărit stimularea ofertei de muncă, prin combaterea aşa numitei “capcane a sărăciei” şi prin descurajarea pensionării anticipate.

Întrucât cercetarea-dezvoltarea reprezintă un element esenţial pentru creşterea economică, trebuie amintită măsura fiscală adoptată pentru stimularea acestor activităţi, şi anume aceea de a reduce costurile salariale ale angajatorilor care au salariaţi care lucrează la proiecte de cercetare-dezvoltare.

●●●

Evoluţii fiscale în Portugalia, în perioada 1995-2003O consecinţă notabilă a consolidării bugetare în

perioada 1995-1999 în Portugalia a fost aceea a creşterii raportului impozite/PIB. şi reducerii plăţilor la dobânzi.

Începând cu anul 2000, evoluţia deficitului bugetar s-a inversat, datorită diminuării creşterii economice şi implicit a reducerii veniturilor bugetare. Remedierea situaţie s-a realizat prin instituirea amnistiei fiscale pentru impozite directe şi contribuţii.

Portugalia se bazează într-o mare măsură pe impozitarea indirectă pentru colectarea veniturilor bugetare. La nivelul anului 2002 ponderile impozitelor indirecte, a celor directe şi a contribuţiilor sociale au fost de 42%, 27% şi respectiv de 31% şi se poate afirma că ele nu au cunoscut modificări substanţiale de-a lungul anilor. Portugalia colectează un nivel substanţial de taxe

191

de mediu, în principal sub forma impozitelor pe energie, în timp ce taxele de drum sunt mai puţin semnificative ca şi cuantum.

Scopul major al măsurilor adoptate în perioada 1999-2002 a fost acela de creştere a echităţii, în paralel cu îmbunătăţirea competitivităţii afacerilor. Atingerea acestor finalităţi a fost urmărită prin extinderea bazei de impozitare şi îmbunătăţirea administrării fiscale, în acelaşi timp continuându-se combaterea evaziunii fiscale care ar trebui să asigure veniturile suficiente sau care să permită o relaxare fiscală.

●●●

Evoluţii fiscale în Spania, în perioada 1995-2003În perioada 1995-2002, în Spania s-a realizat o

substanţială consolidare fiscală, echilibrul bugetar fiind posibil datorită restrângerii cheltuielilor bugetare şi creşterii încasărilor din TVA şi contribuţii sociale. Povara fiscală a înregistrat o creştere uşoară între 1995 şi 2002 dar a rămas a doua cea mai scăzută din Europa celor 15, după Irlanda.

Ponderea impozitelor indirecte în PIB, în Spania, se află printre cele mai scăzute din UE, fapt ce poate fi explicat în parte prin existenţa unei cote standard de TVA care este una dintre cele mai reduse din cadrul UE şi prin practicarea a două cote reduse de TVA.

Impozitarea redusă în Spania este reflectată în mod particular în impozitarea directă. În ultimii ani Spania a implementat două reforme fiscale importante, în 1995 referitor la impozitarea profitului companiilor şi în 1999 referitor la veniturile personale. Ultima dintre acestea a fost continuată la începutul anului 2003. Ambele reforme au urmărit simplificarea şi creşterea neutralităţii

192

sistemului fiscal, încurajarea muncii, economisirii, investiţiilor şi asumării riscurilor.

Reforma impozitării profitului a avut drept obiectiv creşterea neutralităţii impozitării diferitelor surse de venituri. A fost realizată şi o îmbunătăţire în ceea ce priveşte dubla impunere internaţională a dividendelor şi câştigurilor de capital aplicată corporaţiilor care deţineau 5% (anterior 25%) din capitalul companiilor străine. De asemenea în 1997 a fost introdusă o cotă redusă pentru IMM-uri (30%), fiind modificată şi perioada de recuperare a pierderilor (la 15 ani în prezent).

În scopul de a stimula continuarea desfăşurării anumitor activităţi au fost acordate o serie de facilităţi fiscale. Din 2002, în cazul reinvestirii profitului, companiile pot deduce din obligaţia de plată către stat un procent de 17% (20% din 2003) din profitul cuprins în venitul impozabil.

Impozitul pe venitul personal a fost simplificat în două etape în 1999 şi în 2003. Numărul tranşelor de venit a fost redus de la 6 la 5, cota marginală maximă fiind şi ea redusă de la 56% la 48% şi ulterior la 45% iar cea minimă a fost redusă de la 20% la 16% şi apoi la 15%. În 1999 diferite reduceri au fost înlocuite cu deduceri personale care se diferenţiază în funcţie de mai multe aspecte cum ar fi de exemplu de numărul persoanelor aflate în întreţinere, vârsta acestora, mărimea venitului. În plus au fost remodelate plăţile de impozit prin reţinere la sursă astfel încât să corespundă mai bine caracteristicilor contribuabililor, fiind ridicat şi pragul de la care există obligativitatea completării declaraţiilor de venit. A fost desfiinţată deductibilitatea dobânzilor aferente ipotecilor fiind acordat în schimb un credit fiscal pentru sprijinirea contribuabililor care investesc în locuinţa proprie.

193

●●●

Evoluţii fiscale în Suedia, în perioada 1995-2003Suedia a suferit o recesiune severă la începutul

anilor ’90. Creşterea PIB a fost negativă pentru trei ani consecutivi 1991-1993, înregistrându-se în acelaşi timp şi deficit bugetar, deficit care a atins un maxim de 11,9% în 1993.

În anii următori a avut loc un proces de consolidare fiscală, ceea ce a condus la înregistrarea unui excedent bugetar de 1,9% în 1998 ( maximul fiind atins în 2001 şi anume un excedent bugetar de 4,5%). Procesul de consolidare fiscală este rezultatul conjugat al creşterii impozitelor şi reducerii cheltuielilor şi creşterea pozitivă a PIB.

Suedia este ţara cu cea mai mare povară fiscală din întreaga UE, sistemul fiscal suedez bazându-se în mare măsură pe impozitarea directă, în special pe impozitul pe venitul personal, pentru colectarea veniturilor fiscale.

Reforma fiscală majoră din 1991 a transformat sistemul fiscal al acestei ţări într-un aşa zis sistem “dual” de impozite, care combină o impozitare progresivă accentuată a venitului din muncă cu o relativ scăzuta impozitare a profiturilor companiilor.

Ca urmare a recesiunii şi a înregistrării de deficite bugetare, fapt ce a fost înrăutăţit de insuficienta finanţare a reformei, au fost luate mai multe măsuri pentru sporirea veniturilor bugetare.

Abia în ultimii ani, începând cu 1999 şi 2000, pot fi observate reduceri ale cotelor de impozitare.

În 2000 a fost făcut primul pas pentru compensarea angajaţilor pentru introducerea contribuţiei lor la pensie. Din punct de vedere tehnic acest lucru a

194

fost făcut prin introducerea unui credit fiscal. În acelaşi timp a fost desfiinţată deducerea aferentă contribuţiei. În completarea creditării, pragul de impozitare a fost majorat cu scopul de reducere a numărului de contribuabili care plătesc impozitul.

O reformă a impozitelor legate de mediu a fost iniţiată în 2001, prevăzută a se desfăşura pe o perioadă de 10 ani. În cadrul acesteia au fost majorate impozitele la energie pentru menaje şi sectorul de servicii, cea ce a contrabalansat reducerile la contribuţiile sociale ale angajatorilor. La nivelul anul 2002, impozitele legate de mediu au reprezentat 3% din PIB.

●●●

Evoluţii fiscale în Cipru, în perioada 1995-2003Cu o povara fiscală relativ redusă, structura

veniturilor fiscale în Cipru se caracterizează printr-o pondere relativ ridicată a impozitelor indirecte (42,7%) şi o pondere redusă a contribuţiilor sociale. Veniturile din impozite directe sunt la acelaşi nivel cu media Europei celor 15 dar în cadrul acestora se remarcă o pondere scăzută a impozitului pe venitul personal şi o pondere, aproximativ de trei ori mai mare decât media Europei celor 15, a impozitului pe profit (15,4% ).

Pentru anii 2003 şi 2004 există o taxă suplimentară de 5% pentru venitul impozabil care depăşeşte o anumită sumă.

Cipru este în prezent ţara cu cel mai redus impozit pe profit în cadrul Europei celor 25 ( exceptând Estonia care nu impozitează profitul nedistribuit). O dată cu reducerea cotei de impozitare au fost abolite o serie de stimulente, totuşi sectorului naval i se aplică un regim mai special.

195

În ceea ce priveşte TVA, aceasta este armonizată cu legislaţia europeană. Cota standard este de 15% (până în a doua jumătate a anului 2002 aceasta a fost de 10%, după care a fost majorată la 13% la 1 iulie 2002 şi la 15% în ianuarie 2003). Cipru a solicitat măsuri tranzitorii dintre care pot fi amintite cota zero pentru alimente şi medicamente, cotă redusă pentru restaurante şi scutirea de TVA pentru terenurile de construcţie.

Accizele la petrol şi motorină vor fi aliniate gradual la minimul impus de UE.

●●●

Evoluţii fiscale în Cehia, în perioada 1995-2003Având o pondere a impozitelor de 35% în PIB în

anul 2002, Cehia are o presiune fiscală sub media noilor state membre precum şi a întregii uniuni extinse. Între anii 1995 şi 2002 povara fiscală a scăzut cu mai bine de 4 puncte procentuale.

Contribuţiile sociale, reprezentând 42% din volumul total al impozitelor au o pondere ridicată, la fel cum este şi cazul altor ţări precum Germania şi Slovacia. Aproape trei pătrimi dintre acestea sunt suportate de angajatori.

În timp ce impozitele directe sunt cu aproximativ 10 puncte procentuale mai reduse faţă de media Uniunii, impozitele indirecte se află la nivelul mediei, dintre acestea rolul cel mai important avându-l TVA şi accizele.

Impozitul pe venitul personal este perceput la nivelul administraţiei centrale iar veniturile colectate pe seama acestuia reprezintă circa 4,8% din PIB, cea mai redusă pondere înregistrată în cadrul UE la nivelul anului 2002.

Începând cu anul 1993 Cehia a aplicat un sistem de impunere progresivă a veniturilor pe tranşe de venit

196

(iniţial în număr de 6, cu cote de impunere cuprinse între 15% şi 47%, iar din 2000 în număr de 4, cu cote marginale cuprinse între 15% şi 32%).

Impozitul pe profit, de 45% în 1993, a scăzut progresiv până la 28% în 2004 iar pentru anii 2005 şi 2006 a fost aprobată o reducere la 26% respectiv la 24%.

Fondurile de investiţii, fondurile mutuale şi casele de pensii se supun unei cote de impozitare de 15%, cotă care a fost redusă în 2004 la 5%. Dividendele plătite persoanelor juridice se supun unui impozit de 15%, reţinut la sursă şi au caracterul unei plăţi anticipate. Câştigurile de capital sunt incluse în profitul impozabil şi sunt impozitate cu o cotă de 28%. S-a acordat un credit fiscal, măsură anulată în 2004, companiilor, altele decât societăţile de investiţii, la nivelul a 50% din impozitul reţinut la sursă pentru dividendele plătite acţionarilor.

În ceea ce priveşte TVA, principiile acesteia sunt în concordanţă cu legislaţia în materie a UE. De la 1 mai 2004 cota de TVA, care anterior era de 22%, a fost redusă la 19%. O cotă redusă este aplicată pentru apă, produse agricole şi alimentare, medicamente, servicii sociale şi de sănătate şi alte produse. La fel ca majoritatea noilor state membre, Cehia a solicitat o perioadă de tranziţie pentru aplicarea cotei standard la construcţii de locuinţe şi la încălzire.

Sistemul de accize este în conformitate cu legislaţia UE. Cotele aplicate la uleiurile minerale, tutun şi alcool au fost majorate în ianuarie 2004. Ca o derogare Cehia poate aplica accize mai reduse la ţigarete şi alte produse din tutun până la sfârşitul anului 2006.

197

●●●

Evoluţii fiscale în Estonia, în perioada 1995-2003Estonia înregistrează o pondere a impozitelor de

35,2% în PIB, care este cu 5% mai mică decât media Europei celor 15, şi cu 2% mai mică decât media noilor state.

Impozitele indirecte reprezintă 40,1% din totalul veniturilor fiscale.

Începând cu 1994 Estonia aplică o cotă unică de impozitare a veniturilor personale de 26%. Acest nivel este în mod evident sub nivelul mediei din Europa celor 15 precum şi sub cel al mediei din noile state membre.

În 1994 a fost stabilit un cuantum minim al impozitului ce trebuie plătit de liber profesionişti, iar în 1999 aceeaşi măsură a fost introdusă şi pentru angajatori, baza impozabilă minimă fiind stabilită la nivelul salariului minim pe economie.

În 2000 Estonia a modificat sistemul de impozitare a profiturilor la o rată deja existentă de 26%. Astfel cu începere de la 1 ianuarie 2000 nu se percepe impozit asupra profitului nedistribuit, fiind supus impozitării numai profitul distribuit obţinut de companiile rezidente sau cel atribuibil sediului permanent al unei companii nerezidente. Companiilor nerezidente, fără sediu permanent în Estonia se aplică cota de 26%.

Cota de impozitare atât a veniturilor cât şi a profiturilor vor fi reduse treptat astfel: la 26% în 2005, la 22% în 2006 şi la 20% în 2007.

Regimul privind TVA a fost aliniat cu Directiva a VI-a în ultimii ani, iar noua lege privind TVA în vigoare de la 1 mai 2004 este în conformitate deplină cu directiva. Cota de TVA este de 18%, având acest nivel din 1995, situându-se cu 1,3 puncte procentuale sub

198

media Europei celor 15 care este de 19,3%. O cotă redusă de 5% se aplică unor medicamente şi echipamente medicale, cu începere de la 1 septembrie 2001.

În ceea ce priveşte accizele, acestea au fost majorate semnificativ de la 1 mai 2004, însă sunt încă reduse faţă de minimul UE. Estonia are ca termen limită atingerea nivelelor corespunzătoare ale accizelor anul 2010. Accizele la ţigarete sunt cu mult sub nivelul din UE.

●●●

Evoluţii fiscale în Letonia, în perioada 1995-2003Ponderea veniturilor totale din impozite în PIB a

fost de 31,3% în 2002, cu aproximativ 9% mai mică decât media Europei celor 15 şi cu 6% mai mică decât media noilor state membre. În perioada 1995-2002, ponderea amintită a scăzut de la 37,2% la 31,3%.

Impozitele indirecte reprezintă cea mai importantă sursă de venituri ale statului, a căror pondere în totalul veniturilor fiscale a fost de 37,7% în 2002. Această valoare este mai redusă decât media Europei celor 15 dar mai redusă decât media noilor state membre.

Politica fiscală curentă a acestui stat se bazează pe legile introduse de reforma fiscală din 1995. În Letonia doar administraţia centrală colectează impozite, administraţiile locale nu au dreptul de a percepe propriile lor impozite şi taxe dar în ultimă instanţă ele primesc 16,8% din totalul veniturilor fiscale, procent care este semnificativ mai mare decât cel existent în celelalte ţări ale Europei celor 25.

Modificările care au survenit în nivelul impozitelor ca procent din PIB au avut ca şi cauză criza bancară din 1995, criza financiare din Rusia din 1998 asupra

199

economiei letoniene, schimbările legislative privind reducerea poverii fiscale a antreprenorilor.

În ceea ce priveşte impozitul pe venit există o cotă unică de 25%, un nivel evident sub media Europei celor 15. Acesta este colectat la nivel central după care este transferat în proporţie de 71,6% bugetelor locale.

În Letonia există o serie de facilităţi fiscale existând zone favorizate şi porturi libere.

Legislaţia privind TVA este în concordanţă cu exigenţele europene în domeniu. Cota standard a rămas nemodificată din 1995, fiind de 18%. Toate bunurile şi serviciile care au fost scutite de TVA până la sfârşitul lui 2002, cum sunt unele medicamente, servicii hoteliere, cărţi şi altele, se supun cu începere din ianuarie 2003 cotei reduse de 9%. Cu începere de la 1 ianuarie 2004, cota redusă a fost modificată de la 9% la 5%.

În vederea armonizării accizelor pentru produsele din petrol, au fost aduse noi amendamente legislaţiei privind accizele. Acestea asigură conformitatea cu ratele stabilite prin Directiva 2003/96/CE, printr-o aliniere treptată. Acciza pentru ţigarete este mai redusă decât minimul solicitat, aceasta urmând să fie majorată gradual până în 2010 când se preconizează atingerea nivelului adecvat.

●●●

Evoluţii fiscale în Lituania, în perioada 1995-2003Cu o presiune fiscală de 29,3%, în 2002, Lituania

are cea mai redusă povară fiscală din Europa celor 25. Impozitele indirecte reprezintă mai bine de 40%

din totalul impozitelor colectate. Ponderea veniturilor colectate pe seama TVA şi a accizelor în total venituri se situează cu mult peste media Uniunii. Ponderea

200

impozitelor directe şi a contribuţiilor sociale reprezintă fiecare circa 30%.

În perioada 1995-1999, cea mai ridicată cotă legală de impozitare a profitului a fost de 29%. În 2000 această cotă a fost redusă la 24%.

Prin noua lege privind impozitul pe profit, în vigoare de la 1 ianuarie 2002, această cotă a fost redusă de la 24% la 15%. Anumite venituri obţinute de entităţi străine rezultate în Lituania, care nu îşi desfăşoară activitatea prin intermediul unui sediu permanent sunt impozitate cu 10%; dividendele şi alte forme de distribuiri ale profitului sunt impozitate prin reţinere la sursă cu 15%.

Noua lege privind impozitarea veniturilor a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2003, fiind aplicate doar două cote de impozitare. Cota de 15% este aplicată veniturilor provenite din dividende primite, venituri din dobânzi, activităţi sportive, activităţi artistice, vânzare sau alt tip de transfer de proprietate, pensii, plăţile aferente asigurărilor de viaţă încheiate. Celelalte categorii de venituri sunt impozitate cu 33%.

Legea privind impozitarea proprietăţii moştenite a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003. Acestea se impozitează cu 5% sau cu 10% în funcţie de valoarea impozabilă a proprietăţii moştenite sau nu se impozitează dacă au o valoare sub 2.90 mii EURO sau sunt moştenite de copii, părinţi, părinţi adoptivi, bunici, nepoţi, fraţi, surori sau văduvi.

Legea revizuită privind TVA care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002 a fost concepută astfel încât să fie în concordanţă cu directivele CE. Cota standard este de 18%. Cote reduse de 5% şi 9% se aplică pentru servicii de transport de persoane, cărţi, ziare şi reviste, produse farmaceutice şi medicale, servicii hoteliere, şi altele.

201

Sistemul de asigurări sociale a fost creat în perioada 1991-1995, având un buget separat de bugetul statului. De la începutul anului 2000, contribuţia obligatorie la asigurările sociale de stat a crescut de la 31% la 34%. În prezent contribuţia angajatorului se ridică la 31% ( anterior 30%) din salariile brute ale angajaţilor, în timp ce contribuţia angajaţilor se ridică la 3% ( anterior 1%).

●●●

Evoluţii fiscale în Malta, în perioada 1995-2003

202

Având o pondere a impozitelor totale în PIB de 31%, Malta este una dintre ţările cu cea mai redusă povară fiscală în cadrul ţărilor Uniunii extinse. În perioada 1999-2002 această pondere a înregistrat o creştere de patru puncte procentuale.

Sistemul fiscal maltez îşi are originile în vechiul sistem de impozitare britanic.

Malta se remarcă prin faptul că nu dispune de un nivel sub-central de colectare a impozitelor. Cea mai mare parte a veniturilor din impozite se constituie pe seama impozitelor indirecte care deţin o pondere de 40%.

Partea reprezentată de impozitele directe în total impozite se află la nivelul mediei europene, în timp ce ponderea contribuţiilor sociale este cu 10 puncte procentuale mai redusă decât media Uniunii.

În ceea ce priveşte impunerea venitului personal, în Malta se aplică un sistem de impunere progresivă, pe cinci tranşe de venit, cota minimă fiind de 15%, iar cota maximă de 35%.

Nu există un sistem distinct pentru impozitarea companiilor, acestea fiind supuse impozitării asemănător unui individ, iar cota curentă de impozitare este de 35% fiind cea mai mare cotă înregistrată în rândul noilor state membre.

Principiile pe linie de TVA sunt în concordanţă cu legislaţia europeană, cota standard curentă fiind de 15%. Există şi o cotă redusă de 5% şi cota zero. Spre deosebire de celelalte ţări membre Malta nu a solicitat măsuri tranzitorii în ceea ce priveşte TVA. Accizele la petrol şi motorină vor fi aduse la minimul UE până la 1 ianuarie 2010.

●●●

203

Evoluţii fiscale în Polonia, în perioada 1995-2003În ceea ce priveşte ponderea impozitelor în PIB,

Polonia este în rând cu media Europei celor 15, aceasta având o valoare de 39,1% ceea ce înseamnă că reprezintă a doua cea mai ridicată valoare în cadrul noilor state membre şi că este doar cu 1,5 puncte procentuale mai mică decât media Europei celor 15.

Schimbările substanţiale în ponderea impozitelor în total venituri fiscale şi ca procent din PIP au explicaţia în interschimbarea între impozitul pe venitul personal şi contribuţiile sociale, produsă în anul 1999.

Impozitul pe venitul personal este aplicat la nivelul central de administrare fiscală. Polonia aplică sistemul de impozitare progresivă, având trei tranşe de venit, cota minimă fiind de 19% iar cea maximă de 40%.

Cota curentă de impozitare a profitului este de 24%. Ea a suferit modificări de-a lungul anilor astfel: a fost de 34% în 1999, 30% în 2000, 28% în 2001 şi 27% în 2003. Deşi tendinţa generală a politicii fiscale a Poloniei este aceea de reducere a impozitării companiilor, cota actuală de impozitare este cu 6,8 puncte procentuale mai ridicată decât media Uniunii.

În Polonia, câştigurile de capital sunt incluse în profitul impozabil şi impozitate cu cota de impunere obişnuită, deşi unele companii sunt impozitate cu o cotă mai redusă. O cotă de 15% este aplicată asupra dividendelor primite atât de persoane fizice cât şi juridice, rezidente sau nerezidente, prin metoda reţinerii la sursă. Veniturile din dobânzi sunt impozitate cu 20% atât pentru rezidenţi cât şi pentru nerezidenţi, persoane fizice sau juridice.

Principiile de aplicare a TVA sunt conforme cu legislaţia europeană, cota standard fiind de 22%. O cotă redusă de 7% este aplicată în cazul unor produse

204

alimentare, articole pentru copii, conexiunilor la Internet şi publicaţiilor de presă de la 1 ianuarie 2001. Polonia a solicitat măsuri tranzitorii în ceea ce priveşte TVA - pragul de impozitare a IMM-urilor, cotă redusă pentru restaurante şi cota zero pentru cărţi.

Referitor la accizele la combustibili, acestea vor fi aliniate gradual la minimul european iar accizele la ţigarete se află în mod evident sub nivelul adecvat.

●●●

Evoluţii fiscale în Slovacia, în perioada 1995-2003Slovacia este una dintre ţările cu cea mai redusă

povară fiscală, alături de Lituania, Letonia şi Malta, înregistrând o continuă scădere a ponderii impozitelor în PIB, de la 41,5% în 1995 la 31,3%. Această reducere are la bază cauze care ţin atât de impozitele directe cât şi de impozitele indirecte.

Ponderea reprezentată de contribuţiile sociale în PIB a rămas la valoarea de 14% până în 2001, după care a scăzut cu două puncte procentuale ajungând să reprezinte 39% din total venituri, depăşind media Comunităţii.

În perioada 1995-2002 au fost făcute modificări importante în domeniul impozitului pe venitul personal, prin: reducerea numărului tranşelor de impozitare; reducerea cotei marginală maxime; dublarea deducerilor; instituirea unor deduceri speciale.

Descreşterea veniturilor fiscale, raportate la PIB, este legată în principal de impozitul pe profit. Cota de impozitare a companiilor a fost redusă de la 40% cât era în 1999 la 29% în 2000 şi la 25% în 2002.

În ceea ce priveşte regimul de amortizare a imobilizărilor, cea mai semnificativă modificare a fost aceea de scurtare a perioadei de amortizare, măsură

205

care a vizat reducerea poverii fiscale pentru întreprinzători. În acelaşi timp a fost instituită o schemă de creditare pentru investitori.

Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă prin reforma fiscală, de la 1 ianuarie 1993 şi împreună cu accizele au înlocuit impozitul pe cifra de afaceri şi taxa pentru import. Amendamentele care au fost aduse legislaţiei privind TVA au vizat armonizarea cu directivele europene, printre aspectele vizate numărându-se regulile de aplicare a taxei la servicii financiare şi de asigurări, impozitarea transportului internaţional (cu autocarul) de persoane, stabilirea locului tranzacţiilor pentru prestarea serviciilor, impozitarea operaţiunilor de iniţiere a procedurilor de faliment. Toate actele normative referitoare la accize au fost concepute pe baza directivelor europene, Slovacia angajându-se să armonizeze legislaţia în domeniu.

La sfârşitul anului 2003 a avut loc o reformă fiscală radicală. Scopul său final este acela de a face sistemul fiscal slovac să devină unul dintre cele mai competitive sisteme din UE şi din zona OECD. Guvernul s-a asigurat ca reforma nu o să aibă implicaţii negative asupra poziţiei fiscale a ţării.

În domeniul impozitării directe, reforma fiscală a fost centrată pe introducerea unei cote unice de impozitare, astfel, în concordanţă cu principiul impozitării egale atât a veniturilor indivizilor cât şi a companiilor, este aplicată o cotă unică de 19% începând cu 1 ianuarie 2004.

În 2003 Slovacia a avut o cotă standard de TVA de 20% şi una redusă de 14%. În urma reformei, cu începere de la 1 ianuarie 2004 este eliminată cota redusă, urmându-se să se aplice doar o singură cotă de 19%.

206

Reforma a introdus majorarea accizelor la uleiurile minerale, tutun şi produse din tutun şi la bere.

●●●

Evoluţii fiscale în Slovenia, în perioada 1995-2003În Slovenia ponderea impozitelor în PIB a fost de

39,8%, această valoare fiind extrem de apropiată de media Europei celor 15 şi în acelaşi timp este cea mai ridicată în cadrul noilor state membre. În perioada 1995-2002 poate fi sesizată o anumită fluctuaţie a valorii în discuţie, pe ansamblu putându-se vorbi despre un uşor declin. La fel ca în majoritatea noilor state membre, ponderea impozitelor indirecte în total venituri este ridicată (41,9%). Şi contribuţiile sociale sunt semnificative cu o pondere de 37,9% în timp ce ponderea impozitelor directe este cu 2,3 puncte mai mică decât media noilor state membre.

În perioada 1995-2002 se poate vorbi şi despre o creştere substanţială a veniturilor din impozitul pe profit, chiar dacă ponderea reprezentată de acestea se află încă cu puţin sub media Europei celor 15 precum şi de o reducere a contribuţiilor sociale ale angajatorilor mai ales în anii 1996 şi 1997.

Impozitul pe venit în Slovenia este impozitat progresiv, pe bază de şase tranşe de venit cu cote cuprinse între 17% şi 50%. Aceste cote au rămas neschimbate din 1995.

Cota actuală de impozitare a profitului este de 25%, iar o cotă redusă de 10% se aplică companiilor care îşi desfăşoară activitatea într-o zonă economică cu regim special. Cota de impunere a profitului a fost redusă o singură dată de la 30% în 1993 la 25% în 1994. Slovenia aplică un sistem special de stimulente acordate

207

investitorilor şi are două zone care beneficiază de regim fiscal preferenţial.

Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă la 1 iulie 1999, înlocuind impozitul pe circulaţia mărfurilor şi aceasta a fost armonizată cu legislaţia europeană. Cota standard actuală de TVA este de 20%.

Slovenia a solicitat măsuri tranzitorii referitoare la TVA şi anume aplicarea unei cote reduse la restaurante şi lucrări de construcţii şi în cea ce priveşte pragul de impozitare al IMM-urilor.

Accizele la carburanţi vor fi aliniate gradual la minimul european. La ţigarete, accizele sunt cu mult sub minimul european dar vor fi şi ele aliniate.

●●●

Evoluţii fiscale în Ungaria, în perioada 1995-2003Cu o pondere a impozitelor în PIB de 39%,

povara fiscală înregistrată în Ungaria este cea mai ridicată comparativ cu a celorlalte noi state membre şi apropiată de media Europei celor 15. În perioada 1999-2002 povara fiscală a crescut cu 4 puncte procentuale.

La fel ca în majoritatea noilor state membre, veniturile din impozite indirecte ocupă un loc foarte important, reprezentând aproximativ 40% din totalul veniturilor fiscale.

Ponderea veniturilor din impozite directe este cu 6 puncte procentuale mai redusă decât media europeană în timp ce ponderea veniturilor din contribuţii sociale este cu puţin sub această medie.

Veniturile fiscale sunt împărţite între administraţia centrală şi cele locale. Impozitul pe venitul personal este colectat la nivel central.

Începând cu 1992 Ungaria aplică impozitarea progresivă cu trei tranşe de venit, cota minimă fiind de

208

20% iar cea maximă de 38%. Nu există deduceri personale, în Ungaria aplicându-se sistemul creditului fiscal.

În ultimii ani s-a manifestat o tendinţă puternică de reducere a impozitării impozitului pe profit, Ungaria având o cotă unică de impozitare de 18%, în vigoare din 1995. Trebuie menţionat faptul că au fost anulate de la 1 ianuarie 2003 o serie de stimulente care se acordau celor care au investit în Ungaria, dar această măsură a fost contrabalansată de instituirea unui nou sistem de creditare fiscală.

Legislaţia în materie de TVA este în concordanţă cu exigenţele legislaţiei europene. Din 1992, cota standard de TVA este de 25%, iar cota redusă de 12% se aplică în cazul alimentelor de bază, medicamente, cărbune, energie electrică şi majoritatea serviciilor. Cota zero se aplică cărţilor utilizate în educaţia publică şi anumitor medicamente şi obiecte medicale. Ungaria a solicitat măsuri tranzitorii, pentru practicarea cotei reduse la încălzire şi alimentaţie publică.

În ceea ce priveşte accizele, cotele la combustibili vor fi aliniate în anumite cazuri la minimul european. Accizele la ţigarete se află în mod evident sub nivelul minim acceptat. O cotă redusă de accize este practicată, până în 2007, în cazul distileriilor de mici dimensiuni.

●●●

Informaţiile referitoare la evoluţiile fiscale şi bugetare ale statelor membre UE, au fost prezentate pe baza unor extrase din "Structures of the taxation systems in the European Union", publicaţie oficială a Comisiei Europene, ediţiile 2004 şi 2005.

209

Cuvinte cheie: Politia fiscală europeană; Armonizarea TVA; Armonizarea accizelor; Coordonarea impozitelor directe.

210

Rezumat:Acţiunea politicii fiscale europene se concretizează în

compatibilizarea sistemelor fiscale naţionale pentru statele membre şi cele candidate la integrare, în baza obiectivelor comune stabilite prin tratatele încheiate.

Structura diferită a sistemelor fiscale naţionale din statele membre, determină alegerea corespunzătoare a impozitelor şi taxelor ce vor intra sub incidenţa armonizării fiscale şi a celor care vor intra sub incidenţa coordonării fiscale.

Termenul de armonizare semnifică acţiunea de a (se) armoniza (din fr. harmoniser), respectiv a face să fie sau a fi în concordanţă.

Noţiunea de coordonare reprezintă acţiunea de a coordona şi rezultatul ei. A coordona (provenit din fr. coordonner) presupune a pune de acord părţile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activităţi în vederea aceluiaşi scop, în vederea obţinerii unui ansamblu coerent.

Armonizarea taxei pe valoarea adăugată din perspectiva U.E. presupune:Introducerea TVA în toate statele membre; Uniformizarea bazei de impozitare şi a cotelor de impozitare; Simplificarea sistemului privind TVA; Trecerea la un sistem tranzitoriu de TVA

Armonizarea accizelor din perspectivă europeană presupune: Definirea grupelor de produse accizabile; Determinarea grupului particular de produse pentru armonizare; Stabilirea nivelului minim al accizelor pentru cele trei grupe de produse; Câmpul de aplicare a eventualelor exonerări.

Problematica coordonării în domeniul impozitelor directe este reliefată de: analiza structurii şi evoluţiei impozitelor directe; coordonarea impozitării companiilor; coordonarea impozitării veniturilor personale; reguli privind ajutoare de stat cu caracter fiscal.

211

1. Ce trebuie să urmărească construcţia bugetului Uniunii Eoropene?

2. Ce trebuie să ofere politica fiscală europeană?3. În ce constă armonizarea fiscală din perspectivă

europeană?4. In ce constă coodonarea fiscală din punctul de vedere al

U.E.?5. Care sunt principalele etape ale armonizării în materie de

TVA?6. Care sunt principalele etape ale armonizării accizelor?7. Ce cuprind directivele europene legat de ajutorul de stat?8. Care ete tendinţa în evoluţia cotelor de TVA la nivelul

U.E.?9. Care este tendinţa în evoluţia impozitelor directe în statele

membre U.E.?10. Precizaţi principalele aspecte ale evoluţiilor fiscale din

statele membre U.E.

212

Obiective: Stabilirea semnificaţiei dublei impuneri internaţionale; Indentificarea criteriilor pentru acordarea rezidenţei

fiscale; Precizarea principalelor modalităţi de evitare a dublei

impuneri internaţionale; Stabilirea spectelor semnificative ale metodelor

convenţionale de evitare a dublei impuneri internaţionale.

Amplificarea relaţiilor economice şi financiare internaţionale determină apariţia situaţiilor în care persoanele fizice şi juridice obţin venituri atât pe teritoriul statului unde îşi au domiciliul/sediul, cât şi pe teritoriul altui stat.

Dacă până la jumătatea secolului al XIX – lea, prelevările fiscale nu produceau efecte specifice de ordin internaţional, introducerea impozitelor directe de tip personal a condus la apariţia unor fenomene de dublă impunere internaţională.

Respectarea principiilor impunerii formulate de Adam Smith (maxima de justiţie, maxima de certitudine, maxima comodităţii, maxima economiei şi randamentului32) şi de Maurice Allais (individualitatea, nediscriminarea, impersonalitatea, neutralitatea, legitimitatea, lipsa arbitrariului33) presupune ca veniturile 32 Smith A. , “Avuţia naţiunilor”, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1965, pp. 242-24433 Allais M., “L’impôt sur le capital et la reforme monetaire”, Hermann Editeurs des Sciences et des Arts, Paris, 1989, pp. 36-43

213

realizate sau averea deţinută să fie impozitate, dar o singură dată.

În aceste condiţii se impune evitarea dublei impuneri internaţionale, deoarece impozitarea repetată a veniturilor realizate atât în statul de rezidenţă, cât şi în statul de origine, constituie o piedică în dezvoltarea relaţiilor economice dintre state, diminuând interesul operatorilor internaţionali pentru efectuarea investiţiilor în străinătate.

Modalităţile prin care statele pot evita dubla impunere trebuie să fie regăsite în legislaţia fiscală naţională, unde pot fi menţionate scutirile sau reducerile de impozite pentru anumite venituri obţinute în străinătate, scutirile de taxe vamale sau de taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiuni de import - export, deducerea impozitului plătit în străinătate din impozitul datorat în ţara de rezidenţă, etc.34

Apariţia dublei impuneri juridice internaţionale este consecinţa suprapunerii a două suveranităţi fiscale, care îşi exercită, fiecare în parte, dreptul de a impune o anumită materie impozabilă reperat pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa, sau care, deşi îşi are originea pe alt teritoriu, aparţine unui contribuabil având rezidenţa pe teritoriul său.

Dubla impunere juridică internaţională este de fapt supunerea unei anumite materii impozabile de către două state diferite, la acelaşi impozit, pe acelaşi exerciţiu financiar.

Pentru a analiza aspectele privind fenomenul dublei impuneri internaţionale trebuie luată în considerare tipologia contribuabililor, respectiv:

34 Alexandru M. “Dubla impunere internaţională – modalităţi de evitare”, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 61

214

REZIDENŢI - persoane fizice şi juridice ce au domiciliul în ţară şi sunt impozitate fie nelimitat potrivit principiului veniturilor mondiale, fie numai pentru veniturile din surse interne, potrivit principiului teritorialităţii

NEREZIDENŢI - persoane fizice şi juridice străine, impozitate numai pentru veniturile realizate din sursele aflate pe teritoriul statului respectiv

Rezidenţa fiscală pe care fiecare stat o va acorda unui contribuabil va fi potrivit unui criteriu care îl avantajează respectiv: formalităţile de constituire; viaţa administrativă; centrul conducerii; activitatea de exploatare; controlul acţionarilor

În acest sens pot fi exemplificate următoarele criterii ce stau la baza stabilirii rezidenţei fiscale:

În dreptul intern al SUA - societatea naţională (Domestic Corporation) este societatea creată sau organizată în SUA sau conform legilor SUA sau a unui din statele sale.

În Noua Zeelandă - o societate are rezidenţa în locul în care are biroul principal de conducere (Head Office), termen interpretat ca centrul conducerii administrative.

Legislaţia din Marea Britanie defineşte conceptul “conducerii centrale şi de control” ca fiind locul unde cele mai înalte funcţii ale conducerii şi controlului sunt exercitate.

Austria, Belgia, Germania, Franţa, Italia, Portugalia, Spania, Suedia - utilizează sediul social drept criteriu de determinare a rezidenţei fiscale a unei societăţi.

Legislaţia japoneză - precizează că orice societate al cărui birou principal de conducere este înregistrat în Japonia este considerată ca

215

având rezidenţă fiscală în această ţară, neavând importanţă dacă a fost constituită potrivit dreptului japonez sau străin.

Potrivit dreptului fiscal italian - dacă cea mai mare parte a activităţilor se exercită în Italia, societatea va fi considerată ca având rezidenţa sa fiscală în Italia, chiar dacă societatea a fost constituită sau are sediul în străinătate.

În Australia, o societate constituită în străinătate are rezidenţa fiscală în această ţară, dacă exercită o activitate comercială şi dacă acţionarii care deţin majoritatea voturilor în societate sunt rezidenţi ai Australiei.

În Suedia, o societate holding străină poate fi considerată rezidentă dacă conducerea şi controlul se află în Suedia, dacă ea deţine un portofoliu de titluri şi dacă persoanele fizice de naţionalitate suedeză controlează societatea, direct sau indirect.

În Argentina, societăţile civile sau comerciale, naţionale sau străine, au domiciliul în locul unde se exercită principalele funcţiuni de conducere şi administrare.

Potrivit jurisprudenţei olandeze, pentru stabilirea rezidenţei fiscale sunt luate în considerare: locul de desfăşurare a activităţilor de conducere; locul unde se află clădirea cuprinzând biroul principal; locul unde se ţine contabilitatea centrală; moneda în care se reflectă operaţiunile societăţii în contabilitate; locul unde bilanţul, contul de profit şi pierdere şi raportul anual sunt stabilite; locul de desfăşurare a adunării generale a acţionarilor; locul de înregistrare a societăţii în Registrul comerţului; sediul statutar.

216

Principalele categorii de metode utilizate de state pentru evitarea dublei impuneri internaţionale sunt:

metode unilaterale (metoda creditării - deducerii; metoda scutirii - exceptării) metode convenţionale.Principalele aspecte ce sunt luate în

considerare pentru evitarea dublei impuneri internaţionale utilizând modalităţile convenţionale sunt:

Scopul convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri

Convenţiile model pentru evitarea dublei impuneri internaţionale

Cadrul juridic al convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri: aplicarea în timp a convenţiilor fiscale; sfera de aplicare teritorială a convenţiilor fiscale; sfera de aplicare a convenţiilor fiscale referitoare la persoane; impozite vizate de convenţiile fiscale; raporturile dintre convenţiile fiscale internaţionale şi dreptul intern; reglementarea litigiilor referitoare la aplicarea sau interpretarea convenţiilor fiscale

Criterii de atribuire a dreptului de impunere de către state: rezidenţa; sediul permanent; naţionalitatea.

Alocarea dreptului de impozitare a veniturilor şi capitalurilor, prin:

impunerea veniturilor imobiliare şi a câştigurilor din capital

impunerea profiturilor (beneficiilor) întreprinderilor

217

impunerea profiturilor (beneficiilor) întreprinderilor de transporturi internaţionale

impunerea veniturilor din dividende impunerea veniturilor din dobânzi impunerea veniturilor din comisioane impunerea redevenţelor impunerea veniturilor din profesii

independente impunerea veniturilor di profesii

dependente impunerea veniturilor realizate sub formă

de onorarii, tantieme, jetoane de prezenţă

impunerea veniturilor realizate de artişti şi sportivi

impunerea veniturilor din pensii şi rentă impunerea remuneraţiilor pentru

îndeplinirea unei funcţii publice impunerea veniturilor studenţilor,

stagiarilor şi persoanelor aflate la specializare

impunerea altor venituri impunerea capitalurilor

Introducerea în România a Codului Fiscal începând cu data de 1 ianuarie 2004, aduce precizări referitoare la impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România.

Potrivit legislaţiei româneşti în vigoarea, persoanele fizice nerezidente sunt:

Persoanele fizice române fără domiciliul în România, pentru veniturile obţinute din România prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul

218

României sau într-o perioadă ce depăşeşte în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind în anul caracteristic vizat;

Persoanele fizice străine, pentru veniturile obţinute din România prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depăşeşte în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind în anul caracteristic vizat;

Persoanele fizice române fără domiciliul în România, precum şi persoanele fizice străine ce realizează venituri din activităţi, dar nu prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României. Veniturile sunt obţinute într-o perioadă care nu depăşeşte în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind în anul calendaristic vizat, în condiţiile prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri.În articolul 3, capitolul 1, titlul V sunt precizate

veniturile impozabile obţinute din România de nerezidenţi, respectiv: dividende de la o persoană juridică română; dobânzi de la un rezident; dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a sediului permanent; redevenţe de la un rezident; redevenţe de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevenţa este o cheltuială a sediului permanent; comisioane de la un rezident; comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o cheltuială a sediului permanent; venituri din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România, indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoanele care participă efectiv la asemenea activităţi sau de către alte persoane; venituri

219

din prestarea de servicii de management, de intermediere sau de consultanţă din orice domeniu, dacă aceste venituri sunt obţinute de la un rezident sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România; venituri reprezentând remuneraţii primite de nerezidenţi ce au calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române; venituri din servicii prestate în România; venituri din profesii independente desfăşurate în România (doctor, avocat, inginer, dentist, arhitect, auditor şi alte profesii similare) în cazul când sunt obţinute în alte condiţii decât prin intermediul unui sediu permanent sau într-o perioadă sau perioade care nu depăşesc în total 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat; venituri din pensii primite de la bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat, în măsura în care pensia lunară depăşeşte plafonul în vigoare; venituri din transportul internaţional aerian, naval, feroviar sau rutier, ce se desfăşoară între România şi un stat străin; veniturile din premii acordate la concursuri organizate în România; veniturile obţinute la jocurile de noroc, practicate în România, de la fiecare joc de noroc obţinute de la acelaşi organizator într-o singură zi de joc.

Impozitul datorat se calculează, se reţine şi se virează la bugetul de stat până la data de 20, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României din ziua precedentă celei în care se efectuează plata către bugetul de stat, devenind astfel un impozit final.

Cotele ce sunt aplicate veniturilor brute sunt următoarele: 5% pentru veniturile din dobânzile la depozitele la termen, certificatele de depozit şi alte

220

instrumente de economisire la bănci şi alte instituţii de credit autorizate şi situate în România; 20% pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc ;15% în cazul oricăror alte venituri impozabile obţinute din România.

Dacă un contribuabil este rezident al unei ţări cu care România a încheiat o convenţie pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi capital, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obţinut de către acel contribuabil din România nu poate depăşi cota de impozit prevăzută în convenţie care se aplică asupra acelui venit. În situaţia în care cotele de impozitare din legislaţia internă sunt mai favorabile decât cele din convenţiile de evitare a dublei impuneri se aplică cotele de impozitare mai favorabile. Pentru aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri nerezidentul are obligaţia de a prezenta plătitorului de venit certificatul de rezidenţă fiscală.

La data de 31 decembrie 2003, România avea încheiate 74 de Convenţii pentru evitarea dublei impuneri cu alte state, din care un număr de 27 se aplicate din perioada post-decembristă.

Situaţia Convenţiile pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România cu alte state,

la 31.12.200335

Nr. Crt.

Data de la care se aplică

convenţia

Ţara

1. 01.01.1972 R.F. Germania2. 01.01.1974 Danemarca, SUA3. 01.01.1975 Franţa4. 01.04.1976 Anglia

35 “Ghid privind impozitarea veniturilor din salarii şi activităţi independente realizate de persoanele fizice nerezidente”, Ministerul Finanţelor Publice, 2003

221

5. 01.01.1978 Austria, Belgia*, Canada, Japonia, Suedia6. 01.01.1979 Finlanda*, Italia7. 01.01.1980 Olanda*, Pakistan*, Spania8. 01.01.1982 Egipt, Norvegia9. 01.01.1983 Cipru10. 01.01.1985 Iordania, Malayezia11. 01.01.1986 Sri Lanka12. 01.01.1987 Maroc13. 01.01.1988 India14. 01.01.1989 Bangladesh, Turcia, R.S.F. Iugoslavia*15. 01.01.1990 Tunisia16. 01.01.1992 Kuweit, Siria17. 01.01.1993 China, Zambia18. 01.01.1994 Elveţia, Nigeria19. 01.01.1995 Cehia, Coreea de Sud20. 01.01.1996 Africa de Sud, Albania, Bulgaria, Federaţia

Rusă, Grecia, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Ungaria

21. 01.01.1997 Algeria, Croaţia, Ecuador, EAU, Malta, Moldova, Vietnam

22. 01.01.1998 Armenia, Filipine, Liban, R. F. Iugoslavia, Thailanda, Ucraina, Uzbekistan

23. 01.01.1999 Belarus, Israel24. 01.01.2000 Georgia, Indonezia, Namibia, Portugalia25. 01.01.2001 Coreea de Nord, Irlanda, Kazahstan26. 01.01.2002 Australia, Mexic27. 01.01.2003 Letonia, Lituania, Macedonia, Singapore*28. 01.01.2004 Slovenia

* Cu Belgia s-a încheiat o nouă Convenţie, care se aplică de la data de 01.01.1999;

Cu Finlanda s-a încheiat o nouă Convenţie, care se aplică de la data de 01.01.2001; Cu Olanda s-a încheiat o nouă Convenţie, care se aplică de la data de 01.01.2000; Cu Pakistan s-a încheiat o nouă Convenţie, care se aplică de la data de 01.01.2002; Prevederile Convenţiei cu R.S.F. Iugoslavia se aplică în cazul Bosnia – Herţegovina; Convenţia pentru Singapore se aplică din data de 01.01.2004.

222

Prin intermediul acestor convenţii, România şi statele respective, doresc să promoveze relaţiile lor reciproce economice prin reducerea obstacolelor fiscale.

Convenţiile pentru evitarea dublei impuneri oferă soluţii concrete în problematica impozitării activităţii internaţionale şi reflectă politica statelor contractante la stimularea investiţiilor străine şi a investitorilor străini. Aceste convenţii, ca instrumente juridice internaţionale, sunt utilizate pentru prevenirea şi eliminarea dublei impuneri internaţionale, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pentru stabilirea unor drepturi fiscale între statele semnatare, pentru prevenirea şi înlăturarea unor discriminări fiscale.36

Aşa cum rezultă şi din datele prezentate în tabelul de mai sus, cea mai veche convenţie de evitare a dublei impuneri a încheiat-o România cu Republica Federală Germania. Decretul de ratificare a acestei convenţii este 625/21.11.1973 şi textul convenţiei a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 197/1973.

O nouă Convenţie între România şi Republica Federală Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital a fost semnată la Berlin în 4 iulie 2001 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 73/ 31.01.2002.

Impozitele existente în România şi în R.F. Germania cărora se aplică această convenţie sunt37:

Impozit român Impozit germanImpozitul pe venitul obţinut de persoanele fizice

Impozitul pe venit (Einkommensteuer)

Impozitul pe profit Impozitul pe corporaţie

36 Moşteanu T., “Convenţiile pentru evitarea dublei impuneri fiscale internaţionale”, Revista “Impozite şi taxe”, nr. 8/199737 vezi art. 2 Impozite vizate, alin. 3, din Convenţie

223

(Korperschaftsteuer)Impozitul pe salarii şi alte remuneraţii similare

Impozitul comercial (Gewerbesteuer)

Impozitul pe venitul agricol

Impozitul pe capital (Vermogenensteuer)

Impozitul pe dividende

Potrivit aceste convenţii, sunt stabilite măsurile de evitarea dublei impuneri, atât pentru România, cât şi pentru R.F. Germania. În cazul în care un rezident al României realizează venituri sau deţine capital, ce pot fi impuse în R.F. Germania evitarea dublei impuneri se realizează prin: deducerea din impozitul pe venitul rezidentului a unei sume egale cu impozitul pe venit plătit în R.F. Germania; deducerea din impozitul pe capitalul rezidentului a unei sume egale cu impozitul pe capital plătit în R.F. Germania. Deducerea nu va putea depăşi acea parte a impozitului pe venit sau a impozitului pe capital, astfel cum este calculată înainte ca deducerea să fie acordată, care este atribuibilă, după caz, venitului sau capitalului care poate fi impozitat în R.F. Germania.

Măsurile pentru evitarea dublei impuneri prezintă importanţă pentru ambele state, însă se impune ca statul de rezidenţă să asigure măsuri complementare de eliminare a dublei impuneri, dacă aceasta continuă să persiste.

Cunoaşterea prevederilor convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri internaţionale de către contribuabili nu presupune descrierea sistemului fiscal practicat în statele contractante, ci numai orientările permise şi garantate în desfăşurarea operaţiunilor internaţionale.

Prin încheierea acordului de asociere la Uniunea Europeană, România s-a angajat în armonizarea

224

legislaţiei interne cu legislaţia existentă în ţările membre Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte sistemul fiscal naţional, scopul principal este acela de a asigura resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor bugetare, scop ce nu poate fi realizat prin creşterea numărului de impozite şi taxe sau prin ridicarea cotelor de impozitare.

Existenţa unui sistem fiscal „optim” presupune promovarea unei politici fiscale favorabile economiei liberale, respectarea unor principii referitoare la neutralitatea concurenţială, promovarea investiţiilor, utilizarea convenţiilor fiscale pentru reglementarea relaţiilor economice dintre state.

Cuvinte cheie: Evitarea dublei impuneri internaţionale; Rezidenţă fiscală; Convenţii privind evitarea dublei impuneri internaţionale.Rezumat:

Apariţia dublei impuneri juridice internaţionale este consecinţa suprapunerii a două suveranităţi fiscale, care îşi exercită, fiecare în parte, dreptul de a impune o anumită materie impozabilă reperat pe teritoriul aflat sub jurisdicţia sa, sau care, deşi îşi are originea pe alt teritoriu, aparţine unui contribuabil având rezidenţa pe teritoriul său.

Dubla impunere juridică internaţională este de fapt supunerea unei anumite materii impozabile de către două state diferite, la acelaşi impozit, pe acelaşi exerciţiu financiar.

Modalităţile prin care statele pot evita dubla impunere trebuie să fie regăsite în legislaţia fiscală naţională, unde pot fi menţionate scutirile sau reducerile de impozite pentru anumite venituri obţinute în străinătate, scutirile de taxe vamale sau de taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiuni de import - export, deducerea impozitului plătit în străinătate din impozitul datorat în ţara de rezidenţă.

1. Ce este dubla impunere internaţională?2. Care sunt criteriile folosite pentru atribuirea rezidenţei

225

fiscale?3. De ce este necesară evitarea dublei impuneri

internaţionale?4. Care sunt principalele metode utilizate pentru evitarea

dublei impuneri internaţionale?5. In ce constă metoda creditării?6. Ce sunt convenţiile privind evitarea dublei impuneri

internaţionale?7. Care sunt principalele categorii de impozite vizate de o

convenţie privind evitarea dublei impuneri internţionale?

Androniceanu A.

"Noutăţi în managementul public", Editura Universitară, Bucureşti, 2004

Allais M. “L’impôt sur le capital et la reforme monetaire”, Hermann Editeurs des Sciences et des Arts, Paris, 1989

Alexandru F. "Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă", Editura Economică, Bucureşti, 2002

Alexandru M. "Dubla impunere internaţională. Modalităţi de evitare", Editura Economică, Bucureşti, 2003

Atkinson A.B., Stiglitz J.E.

"Lectures on Public Economics", Londra, McGraw Hill Book Company, 1980

Bistriceanu G., Adochiţei M., Negrea N.

“Finanţele agenţilor economici”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995

Blejer I.M., “Microeconomics dimensions of

226

Ter-Minassian public finance. Essays in honour of Vito Tanzi”, Ed. Routlege, London, 1997

Brezeanu P. "Fiscalitate - concepte, metode, practici", Editura Economică, Bucureşti, 1999

Brezeanu P., Marinescu I.

"Finanţele publice şi fiscalitatea între teorie şi practică", Editura Fundaţiei "România de Mâine", Bucureşti, 1998

Brezeanu P., Marinescu I.

"Finanţele publice şi fiscalitatea ", Editura Fundaţiei "România de Mâine", Bucureşti, 1998

Bogdan I. (coord.),

"Tratat de management financiar-bancar", Editura Economică, Bucureşti, 2002

Boulescu M., Cadâr F., Borună V.

"Administrarea impozitelor şi taxelor", Editura Economică, Bucureşti, 2003

Bostan I. “Controlul financiar”, Editura Polirom, Iaşi, 2000

Comaniciu C. “Managementul finanţelor publice în profil teritorial”, Editura Imago, Sibiu, 2002

Comaniciu C. “Fiscalitate – aplicaţii practice”, Editura Imago, Sibiu, 2002

Comaniciu C. "Fiscalitate - dispoziţii şi efecte", Editura Continent, Sibiu, 2003

Comaniciu C. "Impozite, taxe, contribuţii - probleme şi studii de caz", Editura Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, Sibiu, 2003

Comaniciu C. "Fiscalitate - valenţe multidimensionale",Editura Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu,Sibiu, 2007

Condor I. “Drept fiscal şi financiar”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1996

Condor I. “Evitarea dublei impuneri pe venit şi pe avere”, Editor Tribuna economică, Bucureşti, 1999

Corduneanu C. “Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor”, Editura Codecs, Bucureşti, 1998

Dobrotă N., Ciucur D.,

Coşea M.,

"Economia politică", Editura Economică, Bucureşti, 1995

227

Enache C., Gavrilă I., Tănase Ghiţă P Gogoneaţă C., Popescu C., Angelescu C. Dumitrescu L. "Managementul întreprinderii

comerciale" Editura Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, Sibiu, 2003

Duverger M. “Finances publiques”, Edit. Presse Universitaire de France, Paris, 1978

Filip G. “Fiscalitatea şi nivelul său relativ”, Revista “Finanţe. Credit. Contabilitate”, nr. 8 /1995

Florescu D.A.P., Coman P., Bălaşa G.

"Fiscalitatea în România. Reglementare - Doctrină - Jurisprudenţă", Editura All Beck, Bucureşti, 2005

Gogoneaţă C., Gogoneaţă A.

“Economie politică. Teorie micro şi macroeconomică. Politici economice”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1995

Gorcea C. “Indexul obligaţiilor fiscale”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1998

Hada T. “Finanţele agenţilor economici din România”, Editura Intelcredo, Deva, 1999

Halpern p., Weston J.F., Brigham F.E.

“Finanţe manageriale”, Editura Economică, Bucureşti, 1996

Hoanţă N. “Economie şi finanţe publice”, Editura Polirom, Iaşi, 2000

Ionescu L. "Controlul şi implicaţiile economice, financiare şi fiscale ale impozitelor indirecte", Editura Economică, Bucureşti, 2001

Iorgovan A. “Tratat de drept administrativ”, vol. II, Editura Nemira, Bucureşti, 1996

Lăcriţa G. “Impozitele şi taxele locale”, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 1999

Manolescu Gh. “Buget – abordare economică şi financiară”, Editura Economică, Bucureşti, 1997

Manolescu Gh. "Politici economice - concepte,

228

(coord),

instrumente, experienţe", Editura Economică, Bucureşti, 1997

Minea M.Ş. “Regimul juridic al finanţelor publice în România”, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 1998

Moşteanu T. (coord.)

"Politici fiscale şi bugetare pentru reformarea economiei şi relansarea creşterii economice", Editura Economică, Bucureşti, 2003

Mrejeru T. “Impozite şi taxe contencios administrativ”, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 1999

Nicolescu O., Verboncu I.

“Management”, Editura Economică, Bucureşti, 1996

Petrescu I., Muscalu E.

"Tratat de management public", Editura Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, Sibiu, 2003

Popovici M., Comaniciu C., Moldovan I.

"Fiscalitate între teorie şi pragmatism", Editura Alma Mater, Sibiu, 2001

Popovici M., Comaniciu C., Moldovan I.

"Fiscalitate", Ediţia a II -a revizuită şi îmbunătăţită, Editura Alma Mater, Sibiu, 2002

Smith A. “Avuţia naţiunilor”, vol. II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1965

Slemrod J. “Tax policy în the real world”, Cambridge University Press, U.S.A., 1999

Stolojan T., Tartacan R.

"Integrarea şi politica fiscală europeană", Editura Burg, Sibiu, 2002

Şaguna D.D., Iliescu S., Şova D.C.

"Procedura fiscală", Editura Oscar Print, Bucureşti, 1996, pp. 53-54

Talpoş I. “Finanţele României”, vol. I, Editura Sedona, Timişoara, 1997

Ţara I. Gh. “Conceptul de control financiar”, Revista Tribuna Economică, nr. 6, iunie 2000

Ungureanu M. “Organizarea şi conducerea trezoreriei finanţelor publice în condiţiile economiei de piaţă în România”, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, 1996

229

Văcărel I. “Politici economice şi financiare de ieri şi de azi”, Editura Economică, Bucureşti, 1996

Văcărel I. “Politici fiscale şi bugetare în România 1990-2000”, Editura Eficient, Bucureşti, 2001

Văcărel I., Anghelache G., Bistriceanu Gh. Moşteanu T., Bercea F., Bodnar M., Georgescu F.

”Finanţe publice – Ediţia a III-a revăzută şi adăugită”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2002

Voinea G.M., Boariu A., Soroceanu M.

"Concepte şi expresii importante pentru aplicarea legislaţiei fiscale din România", Editura Polirom, Iaşi, 2005

Wright G. (coord.), Nemec J.,

“Finanţe publice. Teorie şi practică în tranziţia central-europeană”, Editura Ars Longa, Bucureşti, 2000

Comunicat de presă nr. 420/22.12.2005, Cabinet purtător de cuvânt, relaţii publice şi mass-media, din cadrul ANAF Conferinţa Interguvernamentală pentru aderarea la Uniunea Europeană - România - CONF - RO 57/01, Document de Poziţie, Capitol 29 - Prevederile financiare şi bugetare; Acceptarea acquis-ului comunitar Decizia 98/527/CEE privind combaterea fraudelor în domeniul TVA "Dicţionar de Economie Politică", Editura Politică, Bucureşti, 1974 Directiva 77/799/CEE privind cooperarea reciprocă între autorităţile fiscale naţionale Directiva 77/388/CEE privind taxa pe valoarea adăugată Directiva 90/434/CEE privind fuziunile Directiva 90/435/CEE privind “societăţile mamă şi filialele” Directiva 90/436/CEE privind convenţia de arbitraj Directiva 92/12/CEE privind regimul general, depozitarea, circulaţia şi controlul produselor supuse accizării Directiva 92/79/CEE privind alinierea taxelor pe ţigări Directiva 92/80/CEE privind alinierea taxelor pe produse de tutun,altele decât ţigările Directiva 92/81/CEE şi Directiva 92/82/CEE privind accizele

230

asupra uleiurilor minerale Directiva 92/83/CEE privind accizele pe alcool şi băuturi alcoolice Directiva 92/84/CEE privind alinierea nivelului accizelor pe alcool şi băuturi alcoolice Directiva 95/59/CEE privind armonizarea accizelor pe tutun Directiva 86/560/CEE privind rambursarea TVA Directiva 2002/10/CEE privind amendarea Directivelor anterioare privind accizele pe produsele din tutun "Evoluţii fiscale şi bugetare în luna decembrie 2002", Raport al Ministerului Finanţelor Publice "Excise Duty Tables - Part 1 - Alcoholic Beverages", European Commission, Ref 1.021, , iulie 2005 "Excise Duty Tables - Part 2 - Energy products and electricity", European Commission, Ref 1.021, iulie 2005 "Excise Duty Tables - Part 3 - Manufactured tobacco", European Commission, Ref 1.021, iulie 2005 Legea 19/17.03.2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 140/01.04.2000 Legea 547/17.10.2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 676/25.10.2001 Legea nr. 189/17.04.2001, privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.217/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 70/1994 privind impozitul pe profit, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 196/19.04.2001 Legea nr. 76/16.01.2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 103/06.02.2002 Legea 345/01.06.2002 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371/01.06.2002 Legea nr. 414/26.06.2002 privind impozitul pe profit, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 456/27.06.2002 Legea nr. 571/22.12.2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 927/23.12.2003 Legea nr. 210/04.07.2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 580/5 iulie 2005 Legea 379/15.12.2005 privind bugetul stat pentru anul 2006,

231

publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1151/19.12.2005 Legea 380/15.12.2005 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1150/19.12.2005 O.M.F.P. nr.281/10.02.2004 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat", cod 14.13.01.01/a, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 158/23.02.2004 O.M.F.P. nr.256/04.02.2004 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului "Decont de taxă pe valoarea adăugată", publicat în Monitorul Oficial al României nr. 129/12.02.2004 O.M.F.P. nr.600/20.04.2004 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului 710 "Declaraţie rectificativă" Cod 14.13.01.00/r, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 397/04.05.2004 O.M.F.P. nr. 1870/27.12.2004 pentru aprobarea instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a plăţii, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1256 din 27.12.2004 O.M.F.P. nr.35/17.01.2005 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit",120 "Decont privind accizele", 130 "Decont privind impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 76/24.01.2005 O.M.F.P. nr.91/31.01.2005 de modificare a OMFP nr.281/2004 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat", cod 14.13.01.01/a, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 117/07.02.2005 O.U.G. nr. 150/31.10.2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 838/20.11.2002 "Reglementări contabile pentru agenţii economici", Ministerul Finanţelor Publice, Editura Economică, Bucureşti, 2002 "Situaţia macroeconomică pentru anul 2006 şi proiecţia acesteia pe anii 2007-2009", Raport elaborat de Ministerul Finanţelor Publice "Soluţii referitore la aplicarea unor prevederi legale privind impozitul pe profit coroborate cu reglementările contabile armonizate cu directivele europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin Decizia Comisiei centrale fiscale nr. 9/08.10.2003", Ministerul Finanţelor

232

Publice, Editura Economică, Bucureşti, 2003 "Structures of the taxation systems in the European Union, data 1995-2002", Luxemburg: Office for Official Publications of the European Communities, 2004 "Structures of the taxation systems in the European Union, data 1995-2003", Luxemburg: Office for Official Publications of the European Communities, 2005 "VAT rates applied in the member states of the European Community", European Commission, DOC/1636/2005, Situation at 1st July 2005 http://www.anaf.mfinante.ro/wps/PA_1_1_15H/static/buget/executii/ rom12/rom09.htm http://www.en.wikipedia.org/wiki/VAT http://www.euroactiv.com http://www.europa.eu.int/comm/taxation_customs http://www.europa.eu.int/scadplus/leg/en http://www.euro-info.ccir.ro/programe/fiscalis.htm http://www.mfinante.ro/buletin/arhiva2002/12/rom08.htm http://www.oecd.org/document

233