UNIVERSITATEA DE STIINT E AGRICOLE SI MEDICINA

VETERINARA ION IONESCU DE LA BRAD IASI

FACULTATEA DE AGRICULTURA

SPECIALIZARE A AGRICULTURA

Prof. univ. dr. MIHAIL AXINTE

FITOTEHNIE

VOL.I

ANUL IV

INVATAMANT LA DISTANTA

EDITURA ION IONESCU DE LA BRAD

IASI - 2006

PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE

1.1. DEFINITIE, OBIECT, IMPORTANTA, LOCUL

IN RANDUL DISCIPLINELOR AGRONOMICE .

Fitotehnia este stiinta agronomica care, pe baza cunoasterii biologiei

plantelor si a cerintelor acestora fata de factorii de vegetatie, cauta si foloseste

cele mai potrivite ca i si metode de cultivare pentru ridicarea calitativa si

cantitativa a productiei, in limitele eficientei economice si cu protectia mediului

inconjurator.

Fitotehnia isi trage numele din cuvintele grecesti phyton (planta) si tehne

(arta , mestesug), care ar defini arta sau mestesugul de a cultiva plante. In sens larg

al notiunii , intra in preocuparile fitotehniei cultivarea tuturor plantelor anuale,

bienale si perene, ierboase ori lemnoase. In sensul restrans al notiunii, sens folosit

actualmente, fitotehnia se ocupa numai de plantele de camp care se cultiva pe

suprafete intinse.

Fitotehnia studiaza planta ca organism viu, singurul in stare sa uneasca ,

sub actiunea energiei solare, carbonul, hidrogenul, oxigenul si diferite elemente

chimice in acid fosfogliceric sau acidul oxalil-acetic, care reprezinta punctul

initial in biosinteza a numeroase si complexe substante organice : glucide, protide,

lipide, pectine, glucozizi, alcaloizi, enzime, vitamine, etc.

Asadar, plantele ierboase cultivate pe suprafete mari, cu functia lor

generatoare de substante organice utile omului, constituie obiectul fitotehniei.

Importanta fitotehniei se contureaza pregnant nu numai prin rolul

determinant detinut de cultivarea plantelor si evolutia societatii ci si prin

actualitatea si perspectiva acestui domeniu de activitate umana. Retrospectiva

istoriei releva ca dupa domesticirea animalelor, omul neolitic, in timpul cat turma

de animale se hranea pe pasune, si-a perfectionat uneltele de munca folosite

pentru scormonirea pamantului din jurul primitivei sale colibe, deprinzandu-se

astfel sa cultive plante, luate din flora spontana si care i s-au parut folositoare.

Odata cu alegerea plantelor utile din flora spontana si insusirea deprinderii de a le

cultiva, omul neolitic a devenit sedentar, schimbandu-si radical modul de viata.

Numeroase sunt dovezile care atesta influenta cultivarii plantelor asupra

evolutiei societatii, dar cea mai convinga toare ramane faptul ca toate civilizatiile

vechi s-au intemeiat pe progresele acelor vremuri in cultivarea plantelor si anume

1

: in Sud-Estul Asiei pe cultivarea orezului ; in Babilon, Egipt, Grecia si Imperiul

roman pe cultivarea graului, orzului si meiului ; civilizatiile incasa , maya si azteca

de pe continetul american, au avut ca substrat economic cultivarea cartofului si

porumbului.

Esecurile in cultivarea plantelor au generat, totdeauna perioade de

foamete si regres social-economic, prabusiri de imperii, disparitia unor civilizatii,

etc. Este edificator ce a spus Emil Prodan ca orice civilizatie incepe cu

agricultura.

Pana in timpurile noastre cultivarea plantelor a ra mas ramura de baza in

productia agricola a celor mai multe tari, determinandu-le in mare masura

progresul economic si tehnic.

Fa ra indoiala ca satisfacerea nevoilor alimentare a tot mai numerosilor fii

ai Terrei impune in prezent, dar mai ales in viitor sarcini tot mai mari in domeniul

cultiva rii plantelor.

Din 1960 si pana in prezent, populatia globului aproape s-a dublat,

numarand cca 6,3 miliarde de oameni, cu tendinta ca in 2050 sa se ajunga la 8,9

miliarde, cresteri mari inregistrandu-se mai ales in ta rile mai sarace.

Productia alimentara s-a dublat in ultimii 40 de ani, depasind cresterea

numarului populatiei in perioada respectiva, dar fa ra a eradica foametea din unele

zone ale globului.

Desi, sunt conditii sa se asigure fiecarui locuitor al planetei hrana

calculata la 2700 calorii, totusi, peste 840 milioane de oameni rabda de foame

zilnic, din care peste 100 de milioane sunt copii. Zilnic mor din cauza foamei cca

100 de mii de oameni, iar peste doua miliarde, indeosebi femei si copii sufera de

lipsa de fier si iod.

Cauzele foamei de care sufera o mare parte a omenirii pot fi cautate in

inechitatea asigurarii alimentelor necesare traiului zilnic.In unele tari cum ar fi

USA se inregistreaza peste 3500 calorii pe locuitor, in timp ce in Africa, la sud de

Sahara, revin mai putin de 2100 calorii pe om si pe zi.

Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca specialistii in nutritie au dovedit

necesitatea asigurarii a cel putin 3000 calorii/zi pentru omul adult cu activitate

normala . Adaugand la acest consum exigentele mereu crescande fata de calitatea

si varietatea hranei zilnice, se apreciaza ca peste un sfert de secol nevoia de hrana

a omenirii se va satisface numai daca productia agricola va creste substantial.

Din cele aproximativ 1,6 miliarde hectare cultivate pe Terra, plantele de

camp detin cca 1,2 miliarde hectare si se recolteza anual, din diferite motive, sub

un miliard de hectare (973-780,6 milioane ha in 2001).

Ponderea cea mai mare (aproximativ 2/3 din suprafata o detin cerealele.

Majoritatea tarilor a realizat 100-170 kg cereale pe locuitor/an, favorabila fiind

cantitatea de 500-700 kg cereale pe locuitor si pe an, fata de 400 kg cat exista

actualmente in unele tari. Pentru a ajunge la cantitatea corespunza toare de cereale

pe locuitor este necesara marirea continua a productiei si imbuna tatirea calitatii

acesteia.

2

Leguminoasele pentru boabe , dar si plantele produca toare de gra simi,

plantele proteaginoase, al doilea grup de plante importante fitotehnic folosit in

alimentatia oamenilor, furajarea animalelor si prelucrarea industriala, trebuie sa-si

dubleze productiile la unitatea de suprafata .

Plantele producatoare de radacini si tuberculi , care substituie cerealele in

Africa tropicala umeda, in America latina si alte zone, trebuie sa-si ma reasca

productia cu peste 50 %.

Preocupari sunt pentru cresterea productiei la plantele textile (bumbac,

canepa, in, iuta, etc.), la cele zaharifere (trestia de zahar, sfecla pentru zahar) la

cele medicinale si aromatice.

Cresterea resurselor alimentare pentru populatia globului mai poate fi

facuta prin valorificarea algelor si planctonului, a pestelui, unor proteine din

reziduri petroliere si gaze naturale, ori obtinute prin sinteza chimica, sporirea unor

suprafete cultivate in Africa si America Latina, readucerea in circuitul agricol a

unor terenuri acide, sa raturate, cu exces de umiditate sau erodate, dar care,

necesita fonduri banesti uriase.

Fata de cele ara tate, ramane ca cea mai importanta sursa de crestere a

productiei, ma rirea randamentului la unitatea de suprafata a noilor cultivare cu

potential foarte ridicat de productie, imbunatatirea calitatii lor.

In realizarea acestor obiective un rol insemnat revine FITOTEHNIEI ,

care, prin natura preocupa rilor sale, are un indiscutabil caracter interdisciplinar,

fiind o disciplina de sinteza (integratoare), care, pe baza de cunostinte

fundamentale, de tehnica generala agricola si economica are ca obiectiv si

captarea cat mai economica a energiei radiante si termice a soarelui in fitomasa

culturilor de camp, conturand in cea mai mare masura profesiunea de INGINER

AGRONOM.

Fitotehnia are un caracter de stiinta fundamentala, teoretica, prin studiile

ce le face asupra biologiei plantelor si relatiilor acestora cu mediul inconjuta tor si

un caracter de disciplina tehnica aplicativa, prin elaborarea ma surilor tehnice de

cultivare a plantelor in contextul elucidarii problemelor fundamentale.

Exista trei directii posibile de crestere a productiei vegetale : extinderea

suprafetelor cultivate, cresterea fertilitatii solurilor si sporirea randamentelor la

unitatea de suprafata .

Pe plan modial, teoretic, suprafata arabila se poate extinde, dar

posibilitatile financiare si limita rile tehnice nu permit cresteri mari ale suprafetei.

In tara noastra, prima cale de marire a productiei, prin cresterea

suprafetelor cultivate cu anumite plante, se face in detrimentul altora, suprafata

arabila a ta rii fiind limitata.

Cea mai importanta cale de sporire a productiei culturilor de camp in tara

noastra, ramane sporirea productiei la unitatea de suprafata prin masuri

tehnologice corespunzatoare la cultivare performante.

Avand in vedere ca suprafata arabila la un locuitor in tara noastra a scazut

continuu, de la 0,42 ha in anul 1990, la 0,30 ha in anul 2000, solutia viabila de

crestere a productiei ra mane asocierea producatorilor agricoli, deoarece, cresterea

3

productiei la ha, se poate realiza prin mecanizarea lucrarilor, utilizarea

ingrasamintelor chimice si organice, folosirea cultivarelor cu productivitate

ridicata si acestea se pot obtine numai pe suprafete mari de teren.

Valorificarea solurilor slab producatoare acide, sara turate, cu exces de

umiditate sau afectate de eroziune, aplicarea unor tehnologii rationale si

performante, necesita, deasemenea, suprafete mari de teren agricol.

Cercetarea stiintifica multidisciplinara, trebuie sa rezolve multe din

problemele deficitare actuale.

In ce priveste cercetarea stiintifica , FITOTEHNIA foloseste metode

proprii : a) culturi comparative executate in conditiile obisnuite de viata a

plantelor cultivate ; b) culturi in vase de vegetatie ; c) culturi in mediu controlat

casa de vegetatie, fitotron ; d) determinari si analize biologice efectuate in

laborator, toate executate dupa prevederile tehnicii experimentale.

Rezultatele experimentale, oricat de favorabile ar fi, sunt supuse mai intai

verificarii pe suprafete intinse in conditii de productie si in zone pedoclimatice cat

mai variate si daca corespund dezideratelor propuse sunt difuzate in productie.

Avand in vedere ca FITOTEHNIA actioneaza asupra unor plante

cultivate, organsime ce se deosebesc functional de cele spontane, lucreaza cu o

masa de indivizi (o comunitate) si nu cu plante izolate si ca productia vegetala are

un caracter fluctuant, intrucat este rezultatul interactiunii dintre masa de indivizi si

conditiile de mediu, ambele pa rti afectate de instabilitate, ea se sprijina pe o serie

de discipline fundamentale si tehnice.

Dintre stiintele fundamentale, fitotehnia, se sprijina in primul rand pe

stiintele biologice si chimice apoi pe biofizica si matematica.

Disciplinele biologice ajuta fitotehnia sa cunoasca particularitatile

plantelor cultivate, de un real folos fiind descoperirile fiziologiei vegetale , care se

aplica cu mult succes in fitotehnie. Nu intamplator unii cerceta tori considera

fitotehnia o fiziologie vegetala aplicata.

Botanica este o alta ramura a biologiei cu care fitotehnia vine in stransa

lega tura, care ne da o privire de ansamblu asupra intregului regn vegetal, deosebit

de utila pentru a intelege relatiile dintre plantele cultivate si mediul inconjuta tor.

Fitotehnia preia faptele stabilite de botanica si le duce mai departe pana la cele

mai mici detalii de cunoastere. Pentru fitotehnie, prezinta interes si cunostintele

de ecologie stiinta care se ocupa de relatiile dintre plante si mediul inconjurator

si fitopedografia, ce se ocupa cu ra spandirea geografica a plantelor.

In fundamentarea sa teoretica Fitotehnia se sprijina pe datele chimiei

(biochimiei, agrochimiei), pentru cunoasterea compozitiei chimice si a

particularitatilor de nutritie ale plantelor cultivate, care pune la dispozitie

substante, care regleaza nutritia acestora sau fenomene fiziologice (enzime,

vitamine, hormoni sau fitoregulatori de crestere), substante pentru combaterea

bolilor, da una torilor si buruienilor.

Fitotehnia foloseste in activitatea sa de cercetare multe din cunostintele de

biofizica si matematica.

4

Biofizica , cu cunostintele sale despre tratamente cu ultrasunete, unde

electromagnetice, radiatii ionizante, infrarosii si rontgen, despre folosirea

izotopilor radioactivi, devine in ultima vreme tot mai mult folosita si utila

fitotehniei, iar matematica ne ajuta la calcularea statistica a rezultatelor

experimentale.

In latura sa aplicativa fitotehnia primeste un real sprijin din partea

majoritatii disciplinelor agronomice. Toate aceste discipline agrotehnica,

ameliorarea plantelor, pedologia, climatologia, protectia plantelor, mecanizarea

agriculturii, zootehnia etc. ajuta fitotehnia sa-si indeplineasca menirea de a ridica

cantitativ si calitativ productia culturilor de camp.

1.2. CLASIFICAREA PLANTELOR DE CAMP

Provenind din diferite familii botanice, cu particularitati morfologice si

biologice diverse, necesitand diferite conditii pedoclimatice si tehnologii de

cultura, plantele de camp au fost introduse in diferite clasificari, mai importante

fiind urma toarele :

1.2.1. Dupa particularitatile morfologice se clasifica in familii

botanice, clasificare al ca rui neajuns consta in faptul ca se inglobeaza in aceeasi

grupa , plante cu tehnologii diferite de cultivare : spre exemplu in fam.

Graminaceae si Papilionaceae se inglobeaza plante semanate la distante mici si

care nu se prasesc (grau, secara , orz, ova z, orez, linte) si plante semanate la

distante mari si care se prasesc (porumb, sorg, soia, fasole etc. ;

1.2.2. Dupa insusiri biologice, dintre care mai frecvent se folosesc :

- durata ciclului antogenetic care clasifica plantele de camp in trei grupe :

anuale, bienale si perene ;

- cerintele fata de ca ldura, deosebindu-se :

- plante de camp termofile (porumb, sorg, orez, fasole, fl.soarelui,

ricin, bumbac, tutun) ;

- plante de camp cu cerinte moderate (grau, orz, mazare, in pentru

ulei, sfecla pentru zahar ) ;

- plante de camp iubitoare de clima racoroasa si umeda (secara ,

triticale, ovaz, orzoaica pentru bere, inul pentru fibra, etc.) ;

- cerinte fata de sol :

- plante ce reusesc pe soluri ra race si acide (lupin, ovaz, secara,

triticale, etc.) ;

- plante iubitoare de soluri neutre si fertile (grau, porumb, floarea-

soarelui, canepa, sfecla pentru zaha r) ;

- plante ce valorifica soluri alcaline (sorg, iarba de Sudan, sfecla

pentru zaha r).

Dupa cum se observa se inglobeaza in aceiasi grupa plante diferite atat

morfologic cat si tehnologic.

5

1.2.3. Dupa particularitatile tehnologice , plantele de camp se clasifica

folosind unii parametri fitotehnici :

- epoca de semanat : toamna, prima vara ;

- distanta intre randuri : 6-12,5 cm ; 45-60 cm ; 60-80 cm.

Se inglobeaza in aceiasi grupa plantele diferite morfo-biologic.

1.2.4. Dupa criterii economice . Se are in vedere :

- folosirea produsului principal :

- plante alimentare (grau, secara, porumb, orez, fasole,

cartof) ;

- plante industriale (fl.soarelui, soia, in, canepa , bumbac,

tutun) ;

- furajere ( porumb, ovaz, soia, sorg) ;

- aromatice si medicinale (anason, coriandru, chimion,

fenicul, menta,degetel, levantica , mac, etc.).

1.2.5. Dupa alte criterii :

1. cereale ; 2. leguminoase pentru boabe ;

3. oleaginoase (producatoare de uleiuri ) ; 4. plante textile

(produca toare de fibre textile) ; 5. plante tuberculifere si ra dacinoase ; 6.

tutun ; 7. Hamei ; 8. plante aromatice si medicinale.

Aceasta ultima clasificare a plantelor de camp este acceptata de catre cei

mai multi fitotehnisti, fiind considerata mai practica, desi nu delimiteaza grupele

de plante dupa un singur criteriu.

1.3. ACUMULAREA PRODUCTIEI VEGETALE SI FACTORII

CARE O CONDITIONEZA

Planta verde are particularitatea de a crea materie organica folosind

substante anorganice luate din mediul inconjurator. Aceste substante sunt bioxidul

de carbon, apa, precum si unele elemente ca azotul, fosforul, potasiul, magneziul,

fierul si alte macro si microelemente aflate in sol sub forma de diferite saruri.

Punctul de plecare al reactiilor chimice extrem de complicate, ce se

produc in planta verde si care duc la sinteza numeroaselor substante organice si

organo-minerale ce constituie corpul plantei este fotosinteza. Din imensa energie

2 a soarelui (constanta solara este de cca 1360 w/m ), ar putea sa fie absorbita de

frunzele verzi (covor continu) doar in jur de un sfert de miliardime iar din acestea,

doar cca 1-2 % (in medie) este fixata sub forma de energie chimica in fitomasa si

numai la culturi foarte bine dirijate fitotehnic se poate ajunge la 4-7 (10) %.

Din punct de vedere fitotehnic intereseaza ca fitomasa acumulata in

unitatea de timp sa fie cat mai ridicata. Aceasta presupune corelarea cat mai

avantajoasa a urma torilor factori :

6

- o suprafata foliara activa cat mai mare exprimata prin indicele suprafetei

foliare (ISF : ha suprafata foliara /ha cultivat) si durata de timp cat mai lunga a

2 suprafatei foliare active (DSF = m /zile ) ;

- randament fotosintetic cat mai mare, exprimat prin eficienta capta rii

radiatiei active fotosintetizante (RAF), care, in conditii experimentale cu factori

controlati a ajuns la valori de 15-25 %, depasind de 3-5 ori pe cele reale din

terenuri cultivate, in conditii fitotehnice superioare ;

- pierderile din fotosinteza reala (prin respiratie, fotorespiratie, pradatori,

boli, etc.) sa fie cat mai mici, altfel spus, fotosinteza aparenta (neta) sa reprezinte

o cota cat mai mare din potentialul fotosintetic brut.

Productia de fitomasa (P) poate fi exprimata astfel :

P % = I.A.F x I.S.F x t

I.A.F. intensitatea aparenta a fotosintezei ;

I.S.F. indicele suprafetei foliare

t - durata perioadei de productie

Din productia totala de fitomasa , indicele de recolta trebuie sa fie cat mai

mare (indicele de recolta = raport boabe/paie ; tuberculi/vreji, etc.).

Care sunt limitele productiilor, fata de cele actule ? Din formula de calcul

al productiei de fitomasa (P) rezulta necesitatea ca timpul cat terenul este ocupat

cu vegetatie cultivata sa fie cat mai lung (practicarea culturilor succesive), iar

indicele suprafetei foliare sa fie cat mai favorabil, sa nu depaseasca 4 -7 in functie

de specia cultivata . Este necesara o corecta dirijare a culturilor pentru ca I.S.F. sa

creasca rapid, aparatul foliar sa fie mentinut activ o perioada cat mai mare de timp

prin fertilizare corecta si echilibrata , combaterea bolilor si da unatorilor, irigare,

folosirea microelementelor si stimulatorilor de crestere, ingrasamintelor foliare,

etc.

Pentru cresterea productiei de fitomasa , se asteapta cel mai mult de la

I.A.F. (intensitatea aparenta a fotosintezei). Din acest punct de vedere sunt

diferentieri nete intre plantele cultivate care asimileaza carbonul pe calea C si C ,

3 4

respectiv la care primul produs de fixare a CO este cu 3 atomi de carbon (APG

2

acidul fosfogliceric) sau cu 4 atomi de carbon (A.O.A. acidul oxalil acetic),

respectiv un complex biochimic complementar al caii C . Datorita existentei

3

fotorespiratiei, plantele de tip C asimileaza CO cu o intensitate mai redusa (15-

3 2

2 30 mg CO /dm /h) decat cele de tip C , la care intensitatea fotosintezei poate

2 4

2 atinge valori de 50-70 mg CO /dm /h.

2

Rezulta necesitatea revederii zona rii plantelor inclusiv microzonarea lor,

pentru a folosi eficient conditiile naturale de mediu. Se asteapta , de asemenea,

progrese mari in Genetica si Ameliorarea plantelor, prin crearea unor genitori

ameliorati biochimic chiar la plantele de tip C si eventual transferul ciclului

3

accesoriu AOA la plantele cele, mai raspandite in cultura , care sunt de tip C

3

(grau, soia, floarea-soarelui, sfecla , etc.).

7

Fotosinteza aparenta (acumularea fitomasei) se desfasoara in cursul

zilelor din perioada de crestere intensa (vara) dupa curbe bimaximale, spre

deosebire de etapele de la inceputul si sfarsitul vegetatiei, cand sunt unimaximale.

Sunt necesare cercetari fundamentale pentru stabilirea punctelor de compensare

pentru lumina si plafoanelor de saturare cu lumina care lipsesc la multe specii de

plante cultivate. Punctul de compensatie este intensitatea luminii la care cantitatea

de CO absorbit in fotosinteza este egala cu cantitatea eliminata in respiratie

2

500-1000 lucsi la plantele heliofile. Ele trebuie corelate cu desimile din lan, cu

varsta plantelor etc., stabilirea nivelului de turgescenta al tesuturilor la care apare

stressul hidric, care poate fi influentat prin zonarea culturilor, perioada

semanatului, desimi, irigare, combaterea bolilor foliare si a pradatorilor.

In dirijarea irigatiei trebuie tinut cont ca redobandirea capacitatii de

asimilare a CO nu se realizeaza decat dupa o anumita perioada de timp in urma

2

inlaturarii deficitului de apa sau mai grav, ca dupa stres hidric prelungit,

intensitatea fotosintezei nu mai revine las nivelul normal, in timp ce respiratia este

mai putin influentata. Intensitatea fotosintezei este influentata de concentratiile

CO si O , care la randul lor sunt influentate de desimea lanului.

2 2

Elementele nutritive influenteaza mult intensitatea fotosintezei. Fosforul

participa la formarea ATP si la fosforilarile intermediare din fotosinteza, iar

potasiul determina , turgescenta si osmoreglarea celulelor facilitand schimbul de

gaze. Carenta potasiului reduce intensitatea fotosintezei si activeaza respiratia.

Alte macroelemente si microelemente sunt necesare pentru cresterea

randamentelor. Magneziul intra in componenta clorofilei, lipsa lui intensifica

respiratia ; manganul intra in complexul enzimatic de eliminare fotosintetica a

oxigenului ; zincul faciliteaza difuziunea CO in planta ; natriul, indispensabil

2

pentru ciclul fotosintetic accesoriu la plantele de tip C .

4

1.4. PRINCIPALII FACTORI CARE CONTRIBUIE LA

CRESTEREA PRODUCTIEI PLANTELOR DE CAMP.

In cursul ontogenezei organismul Angiospermelor este sediul unor

procese si fenomene extrem de complexe ce urmeaza o anumita succesiune : o

cordonanta indreptata spre atingerea ma rimii si arhitectonicii (configuratiei

morfoanatomice) specifice fiecarei plante, iar cealalta, spre asigurarea

reproducerii si perpetuarii speciei.

In primul caz totul se insumeaza in fenomenul cresterii masei vegetale, cu

diferentierea organelor vegetative (ra dacina, tulpina , lastari, frunze, etc.) care se

pot masura ca volum, lungime, grosime sau masa (greutate), iar in al doilea caz se

inscriu procesele ce duc la inflorire si fructificare. Toate aceste procese se afla sub

control genetic, fiind influentate insa si de mediul ambiant.

In ontogeneza deosebim o perioada de crestere mai lenta, apoi o perioada

de expansiune si in final, din nou, o perioada de diminuare a cresterii.

8

Capacitatea organelor vegetative de a inmagazina plusul de substante, ce

depaseste posibilitatile de receptie a fructificatiilor in fazele incipiente este o

insusire deosebit de importanta , deoarece, substantele de rezerva pot fi reutilizate.

Productia vegetala totala (biomasa totala ) la o planta de cultura reprezinta

intreaga masa vegetala realizata la unitatea de suprafata, cuprinzand organele

aeriene si subterane ale plantelor si se exprima, de regula , in substanta uscata. O

parte din biomasa se pierde in timpul vegetatiei. Din productia vegetala totala ,

numai o parte se foloseste direct de catre om si aceasta este productia agricola

sau recolta (produs agricol global). In functie de specie, circa 24-70 % din

biomasa totala o reprezinta produsul agricol. Produsul agricol global (util) este

format din produs principal si produs secundar , in raport diferit de la o planta la

alta, determinand indicele de recolta (Indice Harwest).

De exemplu, la grau, produsul principal il formeaza boabele, iar produsul

secundar paiele si plevile, la porumb boabele, iar produsul secundar tulpinile,

frunzele, panusile, rahisul stiuletilor.

La cartof produsul principal util este format din tuberculi, iar cel secundar

din tulpini (vreji) si frunze ; la sfecla pentru zaha r produsul principal util in primul

an de vegetatie este format din corpul sfeclei, iar cel secundar din colete si frunze,

in timp ce in anul al doilea de vegetatie, produsul principal (util) este format din

fructe (seminte) iar cel secundar din ramuri tulpinale si frunze ; la menta produsul

principal coincide cu biomasa agricola atunci cand se recolteaza herba si cu

frunzele cand se recolteaza folia.

Atat amelioratorii, cat si tehnologii militeaza pentru cresterea produsului

principal in ponderea produsului agricol, indicele de recolta sa fie cat mai mare.

Fiecare specie sau cultivar poseda un potential biologic si productiv.

Potentialul biologic este capacitatea plantei agricole de a elabora o anumita masa

organica (biomasa). Potentialul productiv sau productivitatea potentiala este o

notiune care include numai produsul agricol, adica produsul cu valoare

economica. Structura biomasei oglindeste modul cum organismul vegetal

valorifica energia solara captata si arata cum se poate spori capacitatea

productiva .

Fitotehnia se ocupa de porductivitatea asociatiilor vegetale sau

fitosistemelor si nu de plantele izolate. Tehnologia culturilor plantelor isi propune

realizarea ansamblului de conditii care sa duca la cresterea nivelului productiei

vegetale, imbunatatirea indicelui de recolta, cresterea calitatii productiei si

protejarea mediului inconjura tor.

Realizarea acestor deziderate este conditionata de urmatorii factori :

factorii ecologici (climatici, edafici, orografici) si zonarea

ecologica a plantelor ;

factori biologici : soiul sau hibridul cultivat si valoarea

materialului de semanat si plantat ;

factorii tehnologici : rotatia, fertilizarea, lucrarile solului, sa manta

si semanatul, lucra rile de ingrijire, recoltarea si pastrarea

productiei ;

9

factorii social-economici forma de exploatatie, dotarea, modul

de valorificare a productiei.

Din conlucrarea factorilor amintiti se realizeaza capacitatea de productie a

plantelor sau productivitatea lor, aceasta fiind maxima atunci cand factorii sunt

optimi.

Fiecare specie sau grup de specii dispune de elemente specifice de

productivitate : la cerealele paioase elementele de productivitate sunt infratirea

productiva , numa rul de spiculete in spic, numa rul de flori fertile in spiculet ;

numarul de boabe in spic si masa a 1000 de boabe ; la leguminoase elementele de

productivitate sunt numarul de pasta i pe planta, numarul de boabe in pastaie, masa

boabelor din pastaie si pe o planta, numarul de plante la unitatea de suprafata , etc.

La floarea soarelui distingem o productie brutto si una netto. In primul

caz productia principala este reprezentata prin totalitatea fructelor aflate pe

calatidiu, in celalalt caz se iau in calcule numai semintele (miezul), fiind produsul

agricol principal, economic.

La cartof, la produsul principal se iau in considerare tuberculii ce

depasesc 20-25 g, exprimandu-se in numar de tuberculi pe planta si numar de

plante la ha.

Cunoasterea si dirijarea rationala a mijloacelor de sporire cantitativa si

calitativa a productiei agricole vegetale constituie preocupa ri de baza ale

Fitotehniei, care trebuie sa aplice diferentiat solutiile de crestere a productiei in

functie de conditiile climatice de sol si de soi sau hibrid.

1.4.1. Factorii ecologici.

Fiecare specie de plante are cerinte deosebite fata de clima (lumina ,

caldura, apa, aer), tipul de sol si fertilitatea naturala a acestuia, de care trebuie sa

se tina seama in repartizarea ei pe teritoriul ta rii (zonare) si tehnologiile de cultura

aplicate.

Factorii de vegetatie sunt studiati pe larg la fiziologie vegetala ,

climatologie, pedologie si agrotehnica .Noi ne vom referi la cateva aspecte

generale privind influenta lor asupra cresterii si dezvoltarii plantelor de camp,

urmand ca la fiecare specie de plante sa prezenta m cerintele ecologice foarte

aprofundat.

Lumina . Energia luminii naturale sau artificiale este folosita in sinteza

substantelor organice din plante, prin intermediul clorofilei, in procesul de

fotosinteza .

Intensitatea procesului fotosintetic este dependenta de suprafata foliara ,

numarul si distribuirea cloroplastelor, activitatea enzimatica etc., concentratia

bioxidului de carbon, lumina, temperatura, apa, elementele nutritive din sol, etc.

Asupra procesului fotosintetic actioneaza intensitatea luminoasa, calitatea

luminii si durata iluminarii (fotoperioada).

10

Intensitatea luminii conditioneaza parcurgerea fazelor de vegetatie a

plantelor (cresterea, inflorirea, fructificarea, rezistenta la ca dere, continutul in

zaha r, in amidon, sau alte componente.

De intensitatea luminii in anumite limite depinde productivitatea

plantelor. Sunt plante adaptate la intensitati luminoase mai ridicate (de lumina)

cum ar fi sfecla pentru zahar, floarea soarelui, cartoful, bumbacul, porumbul si

altele la intensitate mai mica (de umbra) cum este fasolea, inul pentru fibre, etc.

Calitatea luminii exprimata prin componentele spectrului influenteaza

cantitatea si calitatea productiei. S-a constatat ca sub actiunea razelor rosii si

galbene se sintetizeaza in special hidrati de carbon, iar in cazul celor albastre, mai

multe substante proteice. Razele rosii stimuleaza si germinatia semintelor

(Zamfirescu N., si colab., 1965).

Durata iluminarii, lungimea zilei sau fotoperioada este specifica fieca rei

plante, ca rezultat al adaptarii in timpul forma rii lor. Astfel, sunt plante de zi

scurta (si noapte lunga ), plante de zi lunga (si noapte scurta) si chiar plante

indiferente, fenomen numit fotoperiodism.

Plantele de zi scurta, soia, tutunul, bumbacul, orezul, porumbul, sorgul,

meiul, canepa, etc. originare din latitudini sudice, fructifica la inceputul toamnei

(zile mai scurte) pe cand plantele de zi lunga ca orzul, graul, secara, ovazul,

maza rea, sfecla, inul, mustarul etc., fructifica vara in conditii de zile lungi (Staicu

Ir., 1969). Plantele indiferente sunt hrisca, floarea-soarelui, bumbacul, etc. sau

apar biotipuri (soiuri) in cazul aceleiasi specii cu preferinta pentru zile scurte sau

zile lungi.

La porumb hibrizii tarzii sunt tipici de zi scurta, dar s-au creat si hibrizi

precoci care fructifica mai devreme.

La cartof pentru formarea tuberculilor sunt necesare zile scurte, iar pentru

formarea semintelor de zile lungi. Cunoasterea cerintelor plantelor fata de

fotoperioada are consecinte practice in zonarea si tehnica de cultura a acestora.

Dirijarea factorului lumina (ca durata si intensitate) se poate face in sere,

case de vegetatie, fitotron. In camp dirijarea acestui factor natural se realizeaza

prin zonarea rationala a plantelor, amplasarea culturii pe pante cu expozitie

sudica , semanatul la distante corespunza toare, in epoca optima, cu orientarea

randurilor nord-sud, combaterea buruienilor, respectarea desimilor optime.

Procesul de fotosinteza se amplifica prin suplimentarea bioxidului de

carbon folosind ingrasa minte organice sau generatoare de bioxid de carbon.

Caldura . Cerintele plantelor pentru caldura sunt in stransa legatura cu

specia, soiul sau hibridul si cu fazele de vegetatie. Se iau in consideratie

temperatura aerului si solului. Caldura influenteaza ritmul absorbtiei apei si

elementelor nutritive, viteza de deplasare a acestora, reactiile chimice si procesele

fiziologice care au loc in planta, deci cresterea si dezvoltarea.

Cunoasterea temperaturii minime de germinatie este importanta pentru

stabilirea datei optime a semanatului. Astfel, graul, orzul, mazarea, inul se pot

0 0 semana la temperaturi de 1-3 C in sol ; bobul, lupinul, macul la 3-5 C, soia,

0 0 0 floarea-soarelui la 6-8 C ; porumbul la 8-10 C ; fasolea, bumbacul la 10-11 C ;

11

0 0 orezul, meiul la 11-12 C ; tutunul la 13-14 C etc. Sema natul mai devreme

determina ca multe semi nte sa nu germineze, se instaleaza agenti patogeni si

dauna tori, iar semanatul mai tarziu determina goluri in lan si prelungirea perioadei

de vegetatie.

In fazele urmatoare de crestere, plantele au o temperatura minima de

crestere, denumita zero biologic. La plantele originare din climatul temperat

(grau, secara , triticale, orz, ovaz, etc.) zero biologic este considerat temperatura de

0 5 C, iar cele originare din climatul cald (porumb, bumbac, tutun, etc. temperatura

0 de 8-10 C (Velican V., 1972). Un indice de evaluare a necesarului de ca ldura este

suma gradelor pentru intreaga perioada de vegetatie (insumarea temperaturilor

medii zilnice (active) sau insumarea unitatilor termice.

Reglarea regimului termic se face prin zonarea corespunzatoare a

plantelor, orientarea randurilor nord-sud, combaterea buruienilor, efectuarea

lucra rilor de ingrijire la timp, etc.

Aerul . Viata plantelor este dependenta de componentele aerului din sol si

atmosfera. Aerul din sol influenteaza cresterea sistemului radicular al plantelor si

viata microorganismelor. Rada cinile plantelor se dezvolta bine in sol aerat.

Cerintele mari au orzul, bumbacul, ova zul maza rea, floarea-soarelui, cartoful,

porumbul, sfecla pentru zahar, iar cerinte mai mici au hrisca si orezul. Cresterea

procentului de bioxid de carbon la peste 1 % in sol devine va ta mator pentru

radacini. Primenirea aerului din sol se face prin difuziune si schimbarea in masa .

Schimbarea in masa are loc prin intermediul unor factori fizici (oscilatii de

temperatura, vant, ploaie, etc.) si biologici (galerii de cartite, rame, insecte, etc.).

Reglarea regimului de aer in sol se poate realiza prin lucrarile solului, prin prasile

mecanice si manuale sau chiar prin folosirea de substante generatoare de oxigen.

Peroxidul de calciu (CaO ) in prezenta apei elibereaza treptat oxigenul.

2

CaO + H O > Ca (OH) + O

2 2 2 2

Apa , este deosebit de importanta pentru viata plantelor. Ea mentine starea

de hidratare a citoplasmei, starea de turgescenta, contribuie la sinteza substantei

uscate (1-5 %), este eliminata prin transpiratie. Apa dizolva si disociaza sa ruri

minerale, punand la dispozitia plantelor elementele necesare. Apa este necesara in

toate fazele de vegetatie, de la imbibarea si germinarea semintelor si pana la

maturitate in cantitati diferite, in functie de faza de crestere si dezvoltare. Fazele

in care lipsa apei influenteaza mai mult evolutia plantelor ssunt numite faze

critice.

Raportul intre cantitatea de apa consumata si substanta uscata sintetizata

reprezinta coeficientul de transpiratie sau consumul specific de apa . Consumul

specific este influentat de natura si potentialul de fertilitate a solului, conditiile

climatice, varsta plantei. Creste cand continutul apei in sol este mai mare, cand

scad rezervele nutritive din sol, cand scade umiditatea relativa a aerului si pe

masura avansarii in vegetatie.

12

Cerintele fata de apa impart plantele in xerofite, higrofite si mezofite

(intermediare).

Plantele xerofite sau sistemul radicular puternic dezvoltat si suprafata de

transpiratie redusa, suportand perioade de seceta, iar cele higrofite necesita

umiditate ridicata .

Sursa de apa pentru plante o constituie precipitatiile atmosferice, apa de

irigare, roua, intr-o oarecare masura .

Reglarea regimului de apa se realizeaza prin ma suri agrotehnice,

acumularea si pastrarea apei in sol, prin irigare.

Elementele chimice nutrive. Plantele absorb din sol azotul,

fosforul,potasiul, calciul si alte elemente conform cu cerintele lor in functie de

specie, soi, hibrid si faza de vegetatie.

Compozitia chimica a plantelor variaza in raport cu varsta si cu diferitele

parti analizate. Din frunze si tulpini, dupa fecundare, o parte din elementele

nutritive migreaza spre fructe si seminte ; o alta parte din elemente se elimina in

sol prin ra dacini si prin spalarea plantelor de catre precipitatii. Reglarea

elementelor chimice se face prin lucrarile solului,fertilizare si activitatea

microorganismelor din sol.

Solul . Prin insusirile fizico-chimice si biologice solul influenteaza

plantele de cultura .

Textura solului prezinta importanta pentru diferite plante. Astfel solurile

lutoase sunt favorabile pentru majoritatea plantele de cultura: porumb, grau, orz,

ovaz, trifoi, lucerna , fasole, mazare, soia, rapita, sfecla , in, canepa etc.

Solurile usoare sunt valorificate mai bine de ca tre lupin, cartof, secara ,

triticale, sfecla . Solurile cu textura mai fina sunt favorabile graului, ova zului,

bobului, orezului. Fertilizarea si lucra rile solului se fac tinand cont de textura

solului.

Structura solului . In solurile cu structura buna ( agregatelor 1 - 10 mm)

aerul, apa si elementele nutritive se gasesc in proportii favorabile, favorizand

activitatea microbiana si cresterea rada cinilor. Structura poate fi influentata la

randul ei de ca tre plantele de cultura . Plantele prasitoare distrug structura,

gramineele perene, graul si ovazul o mentin in stare buna.

Reactia solului . Majoritatea plantelor realizeaza cele mai bune rezultate

pe solurile neutre, slab acide sau slab alcaline. Solurile acide sunt valorificate de

lupin, secara , cartof, ovaz, iar cele alcaline de orz, sorg, rapita , bumbac, sfecla

pentru zaha r, musetel.

Zonele agricole si zonarea ecologica a plantelor

Zonele productiei agricole vegetale in Romania

Romania este situata in zona centrala a emisferei nordice intre paralelele

4338 si 4816 latitudine nordica si meridianele 2016 si 2946 longitudine

estica .

13

Romania are un relief variat, climat continental (cu variatii destul de

mari) si conditii de sol foarte diferite, cuprinzand urmatoarele regiuni:

- de campie , circa 7.350.000 ha (31% din suprafata tarii);

- dealuri si podisuri , circa 11.417.000 ha (48% din suprafata tarii);

- de munte , cu circa 5.000.000 ha (21% din suprafata ta rii) .

Zonele agricole reprezinta aproximativ 70% din suprafata tarii,

cuprinzand campiile, dealurile si podisurile.

In baza unor studii intreprinse de A.S.A.S. teritoriul agricol al Romaniei a

fost impartit in trei zone agricole principale, luandu-se in considerare insusirile si

fertilitatea solurilor, relieful si clima (fig. 1.1.)

Zona I (campia de sud si de vest), cu soluri fertile, climat cald (suma de

grade = 4.000 4.300C) si secetos (250 - 550 mm precipitatii);

Zona a II-a (podisurile din: Oltenia, nord-vestul Munteniei, centrul

Moldovei, vestul ta rii si centrul Transilvaniei), cu soluri de fertilitate mijlocie si

clima moderata (3.400 4.000C) si semiumeda (550 - 650 mm precipitatii);

Zona a III-a (dealurile subcarpatice din intreaga tara si depresiunile

intramontane), cu soluri mai putin fertile, clima racoroasa (3.000-3.400C) si

umeda (650 - 750 mm precipitatii).

Zonarea ecologica a plantelor agricole.

In urma cercetarilor stiintifice efectuate de institutele si statiunile de

cerceta ri agricole, observatiile izvorate din practica, zonele de favorabilitate ale

plantelor s-au stabilit pe baze tot mai precise. In conditii ecologice favorabile,

tehnologiile utilizate pentru diferite plante au eficacitate mai buna, punandu-se in

valoare intreg potentialul productiv al acestora.

Prin zonarea ecologica a plantelor se intelege stabilirea zonelor de

favorabilitate la plantele cultivate, pe baza coroborarii conditiilor naturale din

regiune cu cerintele biologice ale plantelor fata de acestea (O.BERBECEL si

colab., 1960). Prin conditiile de mediu se intelege totalitatea factorilor externi in

care creste planta; prin conditii de existenta se intelege factorii pe care ii cere

planta, potrivit specificului sau ereditar ; prin factori de actiune se intelege -

totalitatea factorilor care actioneaza asupra organismului vegetal in perioada de

vegetatie. Nu intotdeauna conditiile de existenta se gasesc in conditiile de mediu,

care inglobeaza toti factorii de actiune.

Prin zonarea ecologica se urmareste amplasarea culturilor in acele

conditii de mediu unde plantele intalnesc cei mai importanti factori din conditiile

de existenta in optimum sau aproape de optimum.

In prima faza a elabora rii zonarii se stabilesc cerintele pedoclimatice ale

plantelor (faza de analiza ), apoi se confrunta cerintele pedoclimatice ale plantelor

cu conditiile de clima si sol din zona stabilindu-se zonele de favorabilitate (faza

de sinteza ), cu graduarile: foarte favorabile, favorabile, putin favorabile,

improprie.

14

Pentru fiecare planta (soi, hibrid), in functie de cerintele pedoclimatice, la

scara intregii ta ri, s-au stabilit, in general, trei zone ecologice de cultura ,

prezentate detaliat, la fiecare cultura:

Legenda

Fig. 1.1. Harta zonelor agricole din Romania

-Zona foarte favorabila, cu conditiile pedoclimatice cele mai favorabile

cresterii si dezvolta rii plantelor, unde se pot obtine productii mari, de

calitate si constante ;

-Zona favorabila, cu conditii pedoclimatice care asigura productii bune,

insa mai putin constante datorita unor factori ecologici care limiteaza

productivitatea;

-Zona mai putin favorabila, cu conditii pedoclimatice mai putin

favorabile.

In mod obisnuit, plantele se cultiva in primele doua zone ecologice, cea

de a treia fiind mai putin economica. Fertilizarea, irigarea, crearea de soiuri si

hibrizi cu plasticitate ecologica influenteaza incadrarea plantelor in diferite zone

ecologice.

1.4.2. Factorii biologici

Samanta ca factor biologic de productie

La plantele superioare din Ingrangatura Angiospermelor, samanta este

rezultatul unirii celor doi gameti mascul si femel prin procesul dublei

fecundari. Dupa fecundare ovulul se dezvolta rezultand samanta si componentele

sale de baza, embrionul, endospermul si tegumentul seminal sau embrionul,

cotiledoanele si tegumentul seminal.

15

Ca urmare a procesului complex al fecundatiei rezulta atat sa manta cat si

fructul, intalnindu-se seminte propriu-zise cat si diferite fructe (achene, cariopse,

nucule, etc.).

Pentru plantele cultivate notiunea de sa manta are un sens mai larg, ea

reprezentand in mod conventional orice organ al plantei care serveste la

reproducerea acesteia in conditii de productie. Ca atare, in sens fitotehnic,

notiunea de sa manta include seminte propiu-zise (la leguminoase, crucifere,

solanaceae etc.), fructe (cariopse, achene, nucule etc.) sau diferite organe

vegetative utilizate pentru reproducere (tuberculi, bulbi, butasi, stoloni, etc.).

Materialul de sema nat sau plantat trebuie sa indeplineasca urma toarele

conditii :

sa apartina unui soi sau hibrid cu potential ridicat de productie (sa fie

autentic, omogen si stabil, inscris in catalogul oficial al soiurilor si

hibrizilor) ;

sa aiba productivitate ridicata si insusiri de calitate superioare ;

sa posede insusiri fiziologice superioare (rezistenta la boli, da unatori,

seceta, ca dere, frangere, iernare, etc.) ;

sa aiba puritate biologica si fizica ridicate si capacitate germinativa

corespunzatoare S.R-ului ;

sa fie sanatos.

In domeniul producerii si inmultirii materialului de semanat si plantat este

folosita notiunea de sa manta certificata , care provine dintr-un sistem organizat de

producere, aprobata conform S.R-lui.

Sa manta este temelia pe care se construieste orice strategie a dezvolta rii

productiei vegetale (FAO).

Intr-o prima etapa are loc crearea de cultivare (soiuri si hibrizi) de mare

productivitate si stabilitate, cu rezistenta, la conditii nefavorabile, boli si

dauna tori, calitate superioara, pretabilitate la recoltare mecanizata , iar in etapa a

doua se produce si inmulteste materialul semincer.

In standardele de stat prinicipalii indici de calitate se refera la puritatea

biologica a semintelor, la insusiri fizice si fiziologice ale acestora, starea lor

sanitara .

Prin valoarea biologica se intelege apartenenta semintelor la un soi, linie,

hibrid cu insusiri superioare, cat si puritatea genetica sau biologica . Aceste

caracteristici se stabilesc prin actiunea de certificare a semintelor in camp,

determinandu-se autenticitatea, provenienta, categoria biologica, puritatea

biologica si starea sanitara .

Controlul calitatii si eliberarea certificatelor de calitate a semintelor si

materialului de plantare in fazele de producere, conditionare, tratare, ambalare,

etichetare, depozitare, pastrare, transport si comercializare, se face de ca tre

Inspectia de stat pentru calitatea semintelor si materialului saditor din cadrul

Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii rurale in conformitate cu

normele tehnice interne si cu reglementarile internationale (Legea nr.75/1995).

16

Categoriile biologice din procesul de producere a semintelor sunt definite

astfel :

- samanta amelioratorului (SA) este produsa de ca tre sau sub

indrumarea directa a amelioratorului sau mentinatorului, folosind

selectia conservativa sau alte metode stiintifice specifice, fiind

destinata producerii semintelor de prebaza ;

- samanta prebaza (PB) este samanta din toate verigile biologice din

sa manta amelioratorului care a fost produsa de, sau, sub

responsabilitatea directa a mentinatorului, care satisface cerintele

impuse de reglementarile in vigoare privind puritatea varietala ,

germinatia, etc., specificate pentru semintele de prebaza.

In terminologia actuala , samanta de prebaza poate fi echivalentul

categoriilor biologice de baza superelita si superelita, linii consagvinizate, linii

consagvinizate (camp de mentinere), iar in cazul cartofului clonele (A B C D E) ;

- samanta de baza (B) este sa manta produsa de catre sau sub directa

responsabilitate a mentina torului, fiind obtinuta din samanta de

prebaza , destinata producerii de sa manta certificata . Aceste seminte

trebuie sa satisfaca cerintele impuse de reglementa rile in vigoare

privind puritatea varietata, germinatia, etc., specificate pentru

semintele de baza .

In terminologia actuala samanta de baza corespunde categoriei biologice

de elita, linii consagvinizate androsterile si restauratoare de fertilitate, hibrizi

simpli, forme parentale folosite pentru loturile de hibridare in vederea producerii

semintei comerciale (F-1) ;

- samanta certificata (C) este samanta produsa direct din baza in cazul

soiurilor, pentru reinmultiri sau consum, iar in cazul hibrizilor este

sa manta produsa in loturi de hibridare din samanta de baza , fiind

destinata producerii de recolta pentru consum (F ).

1

In cazul speciilor autogame este admisa si producerea semintelor

certificate din generatia a I si a II-a. (C si C ).

1 2

In terminologia curenta sa manta certificata corespunde categoriilor

biologice inmultirea I (I ), inmultirea a II-a (I ), hibrizi comerciali (F ), HS, HT,

1 2 1

HD, hibrizi Top Cross, hibrizi intre soiuri, soiuri sintetice, soiuri multiliniale,

material saditor viticol selectionat si autentic, material sa ditor de dud, hamei,

etc.

- samanta standard (ST ) este folosita pentru culturi destinate consumului.

Materialul biologic care in urma controalelor in camp corespunde

indicilor stabiliti de standardele de stat, primeste un act de certificare cu care

sa manta produsa poate fi valorificata. In actul de certificare se inscrie categoria

biologica, procentul puritatii biologice, procentul plantelor cu seminte greu

separabile, a celor atacate de boli si da una tori.

Dintre caracteristicile fizice ale semintelor, cu importanta deosebita se

prezinta puritatea, componenta botanica a semintelor stra ine, masa a 1000 de

17

boabe, iar dintre insusirile fiziologice, capacitatea si energia germinativa, puterea

de stra batere, cold-testul.

Deasemenea, se mai analizeaza la cerere umiditatea semintelor, starea

sanitara , masa (greutatea) specifica , uniformitatea, masa hectolitrica

(volumetrica ), puterea de strabatere, cold-testul, etc. Toti acesti indici se studiaza

la lucrarile practice de Fitotehnie.

In etapa a treia urmeaza conditionarea semintelor in statii speciale si

controlul calitatii in laboratoarele inspectoratelor teritoriale pentru controlul

calitati semintelor si materialului sa ditor.

In toate tarile cu agricultura moderna folosirea semintelor certificate

detine pondere mai mare decat a semintelor retinute din productii proprii, cand se

realizeaza productii net inferioare.

In tara noastra in ultimii 8-10 ani, pe suprafete destul de intinse, in

agricultura privatizata, s-au folosit seminte de calitate inferioara (din productie

proprie) cu consecinte negative asupra productiei si calitatii, cu toate ca s-au luat

unele ma suri de subventionare de catre stat.

1.4.2.1. Controlul calitatii materialului de semanat

In producerea materialului de semanat in unitati specializate, se

efectueaza controale sistematice in perioada de vegetatie privind respectarea

parametrilor de calitate inscrisi in S.R, iar dupa recoltare si conditionare se

analizeaza din punct de vedere al puritatii, energiei si capacitatii germinative,

viabilitatii, etc. Se efectueaza urmatoarele analize :

1. Analize genetice. Prin analize genetice se determina puritatea biologica

a materialului semincer, eliminarea indivizilor straini netipici din lan. Pentru

fiecare suprafata de cultura se elibereaza un certificat de recunoastere. Dupa

recoltare, puritatea biologica se poate determina prin metode de laborator, vase de

vegetatie, etc.

2. Analize fizice . Materialul de semanat este supus unor determina ri

privind anumite caracteristici fizice cum ar fi : puritatea fizica (P), masa a 1000 de

boabe, (MMB), masa hectolitrica (MH), marimea semintelor (dimensiunile),

umiditatea, caracteristicile organoleptice. O parte din indicatori intra in formula

de calcul a normei de sa manta la hectar.

Puritatea fizica (P). este procentul de samanta pura din specia analizata ,

raportat la masa probei de analizat. Se determina din urmatoarele considerente :

puritatea face parte din formula de calcul a normei de samanta la ha ;

indica cuantumul pierderilor ce pot rezulta prin conditionarea produsului ;

in functie de componenta numerica si diversitatea impuritatilor se

stabileste metoda de conditionare si pa strare a semintei ;

oglindeste nivelul masurilor agrofitotehnice ca si conditiile pedoclimatice

in care s-a obtinut sa manta.

18

Determinarea puritatii fizice se efectueaza dupa ce semintele au fost

supuse operatiunilor de conditionare, prin care au fost eliminate impuritatile

aproape in totalitate , sau direct materialului adus din camp.

Concomitent cu puritatea fizica se determina componenta botanica a

impuritatilor, notiune ce defineste numarul de seminte de buruieni sau alte plante

de cultura din proba si se exprima numeric la proba de 500 g sau 1000 g seminte.

O atentie deosebita se acorda speciilor de buruieni de carantina (neghina,

cuscuta, etc.).

In functie de rezultatul acestor determinari, semintele pot fi respinse de la

semanat, formulandu-se si recomanda ri privind operatiunile de conditionare

ulterioara .

Masa a 1000 de boabe (MMB) este un indice fitotehnic ce se refera la

masa a o mie de seminte (din sa manta pura) cu umiditatea existenta in momentul

determinarii, exprimata in grame. Aceasta insusire fizica trebuie cunoscuta din

urmatoarele considerente :

face parte din elementele formulei de calculare a normei de samanta la

hectar ;

constituie un indicator important in aprecierea modului de comportare a

soiurilor si hibrizilor in aceleasi conditii agrotehnice si climatice ;

ajuta la estimarea productiei la unitatea de suprafata , fiind un element al

productivitatii.

Masa a 1000 de boabe se determina la samanta pura. Este de dorit ca

valorile acestui indicator sa fie cat mai mari posibile.

Masa absoluta a 1000 de boabe este masa semintelor raportata la

substanta uscata .

100 U Ma masa absoluta

Ma = Mr x -------------- Mr masa relativa a 1000 de seminte (MMB)

100

Masa specifica este raportul intre masa a 1000 de boabe si volumul

acestora.

MMB (g )

Ms = ----------------- ; MMB = masa relativa a 1000 boabe (g)

3 3 V (cm ) V = volumul a 1000 boabe (cm )

Masa hectolitrica (MH ) este o notiune care defineste densitatea masei de

seminte si reprezinta masa unui volum de 100 l seminte exprimata in kg. Masa

hectolitrica este influentata de umiditate, puritate, marimea si forma semintelor,

masa specifica a semintelor, etc.

Se determina la produsele destinate consumului alimentar si prelucrarilor

industriale, pentru estimarea operativa a cantitatilor de produse prin cubaje,

precum si la calcularea volumului necesar de depozitare a produselor respective.

Masa hectolitrica este corelata in mare masura cu productia de faina de cereale,

19

fiind un indice calitativ in relatiile comerciale ale intreprinderilor de morarit si

panificatie, indicand in anumite limite randamentul de extractie al fainii si

calitatea acesteia. La orez s-a constatat ca MH in functie de puritate se coreleaza

pozitiv cu randamentul in boabe decorticate, servind la intocmirea baremului

minim de decorticare.

In functie de marimea masei hectolitrice, produsele agricole sub forma de

boabe se grupeaza in grele (maza re, fasole, grau, porumb) care au masa

hectolitrica mai mare de 75 kg si usoare (floarea soarelui, ovaz, etc.), cu masa

hectolitrica, in mod obisnuit, sub 40 kg si mijlocii intre 75-40 kg.

Marimea semintelor se exprima prin dimensiunile boabelor (lungimea,

latimea, grosimea, diametru). Dimensiunile semintelor oscileaza in anumite

limite, in functie de unii factori de mediu si tehnologici, in functie de pozitia

acestora in inflorescenta (mijloc, varf, baza), formarea lor pe tulpina principala ,

pe frati, pe ramificatii.

Conditionarea semintelor, cu triorul se face in functie de dimensiuni.

Calibrarea semintelor este separarea lor pe categorii in functie de dimensiuni si

forma , oferind avantaje la semanatul de precizie.

Umiditatea semintelor - este determinata in mod repetat, la predarea

produselor la bazele de receptie, pe timpul depozitarii si la livrare.

Umiditatea semintelor reprezinta continutul de apa exprimat in procente,

care exista la un moment dat intr-o proba de seminte si care se poate elimina prin

uscare la etuva la o anumita temperatura pana la greutatea constanta sau care

poate fi pusa in evidenta prin alte metode (electrometrice).

Este necesara determinarea umiditatii din urma toarele motive :

- are un rol in stabilirea momentului recolta rii ;

- are importanta in procesul de prelucrare ;

- ajuta la stabilirea scazamintelor ce au loc in masa de seminte, prin

reducerea continutului in apa .

Umiditatile recomandate sunt de 14-15 % la cereale,12 % la leguminoase,

sub 10 % la oleaginoase, etc.

In mod obisnuit umiditatea se determina cu umidometre electronice.

Examenul organoleptic se refera la culoarea, luciul si mirosul semintelor.

Rezultatele se exprima prin comparatie cu caracteristicile normale. Cu aceasta

ocazie pot fi sesizate unele modificari care se produc in masa de seminte datorate

unor procese nedorite, cum ar fi : mucega irea, incingerea, umezirea, rancezirea,

alte procese de alterare.

Semintele lucioase reflecta o pastrare buna, cele care si-au pierdut luciul o

pastrare proasta . Examenul organoleptic poate stabili daca sa manta nu a fost

falsificata.

Analize fiziologice . In cadrul analizelor fiziologice intra determinarile :

energia germinativa ; capacitatea germinativa ; cold-testul ; viabilitatea ; puterea

de stra batere.

Analizele fiziologice au rolul de a evidentia capacitatea semintelor de a

germina si de a produce plante normale si viguroase.

20

Germinatia semintelor este exprimata prin doua notiuni : energia

germinativa si capacitatea germinativa.

Capacitatea germinativa (G) este data de numa rul de seminte, exprimat

procentual, care, in conditii optime de temperatura, umiditate si aeratie, produc

germeni (colti) normali, intr-un anumit timp, stabilit prin STAS fiecarei specii de

plante (7 8 zile).

Energia germinativa reprezinta numarul de seminte, exprimat procentual,

care in conditii optime de temperatura, umiditate si oxigen, produc germeni

normali intr-un timp mai scurt, adica 1/2 - 1/3 din timpul stabilit pentru

determinarea capacitatii germinative.

Vigoarea germenilor exprimata prin energia germinativa , se masoara

dupa formula propusa de Piper pentru viteza de germinare. Energia germinativa

este corelata de timpul mediu de germinatie (TMG). Semintele cu energie

germinativa mare in laborator, au in camp capacitate de germinare apropiata sau

de multe ori egala cu aceia obtinuta in laborator.

Energia germinativa variaza in functie de specie, modul de pastrare a

semintei, conditiile de mediu si agrofitotehnia folosita .

Ritmul in care semintele germineaza se exprima prin indicele TMG

(timpul mediu de germinare).

(n.d)

TMG = -------------- in care :

n

n = numarul de seminte germinate zilnic cu germeni normali ; d =

numarul de ordine al zilelor considerate si cu valorile prezentate.

Daca avem doua probe cu germinatia de 96 % si una are TMG 5,2, iar a

doua 6,5, prima proba este mai valoroasa.

Germinatia se determina din urma toarele considerente :

- face parte din formula de calcul a normei de sa manta la hectar ;

- ajuta la stabilirea gradului de dezvoltare a embrionului si maturitatii

semintelor ;

- da indicatii asupra vechimii si conditiilor de pastrare a semintelor.

- ajuta la stabilirea valorii orzului destinat pentru fabricarea berii.

Factorii care influenteaza procesul germinatiei sunt de ordin intern, faza

de maturitate, repausul germinal, vechimea semintelor (longevitatea) si de ordin

extern (apa, temperatura, aerul, lumina).

Faza de maturitate este importanta la materialul de semanat, recoltarea

facandu-se la maturitate deplina, atunci cand embrionul este complet dezvoltat.

Repausul seminal este perioada ce urmeaza recolta rii cand semintele nu

germineaza chiar daca se intrunesc factorii germinatiei (apa, ca ldura, oxigen).

Cauzele repausului germinal sunt multiple : impermeabilitatea pentru apa a

tegumentului seminal ; restrictii in schimbul de gaze ; prezenta in tegument a unor

substante inhibitoare ale germinatiei (amoniac, acizi, etc.) ; repausul embrionului

care se afla sub influenta anumitor substante chimice.

21

Prezenta sau absenta repausului seminal sunt controlate genetic, dar pot fi

influentate si de factorii ecologici si tehnologici. Perioada de trecere treptata a

semintelor de la starea de repaus la starea in care pot germina este cunoscuta sub

denumirea de postmaturare , cand se produc modificari de natura fizica , chimica ,

ce creeaza conditii pentru germinare.

Longevitatea semintelor este durata de timp cat ele isi pastreaza

germinatia si depinde de factorii ereditari, conditiile de vegetatie, tehnologia de

cultivare, pa strarea. Semintele isi pot pastra germinatia de la 2-3 ani pana la 15-

100 ani. Lonvegitatea economica se refera la perioada de timp in care procentul

de seminte germinabile nu scade sub minimum cerut de S.R. Rezulta ca in

productie trebuie folosita samanta cat mai proaspa ta .

Dintre factorii externi, lumina este un factor indiferent la majoritatea

semintelor puse la germinat. Speciile de plante cu seminte mai mici necesita

lumina in procesul de germinatie, majoritatea speciilor germinand la intuneric.

Viabilitatea semintelor este o analiza fiziologica rapida, prin care se

stabileste daca embrionul este viu, considerandu-se o corelatie pozitiva intre

viabilitate si germinatie. Rezultatele au valoare estimativa .

Cold-test testul presupune germinarea semintelor in conditii de

temperatura minima. Metoda este folosita pe scara larga la porumb si floarea-

soarelui, oferind informatii importante asupra comporta rii materialului de semanat

in conditiile in care dupa semanat survin temperaturi scazute.

Puterea de strabatere este capacitatea coltilor (germenilor = de a strabate

un strat de nisip de la 1 la 6 cm in perioada de timp stabilita pentru germinatie

plus 2 zile se exprima in procente (1 cm semin mici ; 3 cm seminte mijlocii, 6

cm seminte mari).

Analiza starii sanitare a semintelor este uzuala in prezent, necesitand

personal specializat.

Samanta utila si cantitatea de samanta la ha . Toate determina rile care se

fac la materialul de semanat au drept scop stabilirea calitatii semintelor si a

normei de semanat.

Sa manta utila se calculeaza cu formula :

P G

, = in care : SU

100

Su samanta utila % ; P puritatea % ; G germinatia %

Cunoscand samanta utila se calculeaza cantitatea de sa manta la hectar :

D . MMB D. MMB D. MMB x 100

C = --------------- = ----------- = --------------------

Su P x G P X G

100

22

Avand in vedere ca germinatia semintelor se stabileste in conditii optime

de laborator, iar in camp conditiile de germinare sunt mult diferite de optim, se

propune introducera in calcul a procentului de rasa rire in camp (% Rc) si desimea

2 care trebuie realizata la ra sa rire in camp (D) in plante /m . In acest caz cantitatea

de sa manta la ha se calculeaza dupa urmatoarea relatie :

D . MMB . 100 C = cantitatea de sa manta la ha (kg)

2 C = -------------------- in care : D = desimea in plante ra sa rite la m

kg/ha

MMB = masa a 1000 de boabe (g)

G x % Rc G = germinatia in %

% R = procentul de rasarire in camp

c

La plantele prasitoare cantitatea de sa manta la ha se calculeaza astfel:

D . MMB

C = -------------- ; D desimea de semanat in b.g./ha

P x G x 100

S-a determinat ca procentul de rasarire in camp la grau, in conditii

bune de semanat este de 85-90 % din capacitatea germinativa determinata in

laborator si poate sa scada la 65-70 % in conditii nefavorabile.

La sorg procentul de rasa rire este 50-60 % din germinatia determinata in

laborator iar la leguminoase (mazare) de 75 % din boabele germinabile sema nate .

1.4.3. Factori tehnologici

Tehnologia culturii plantelor isi propune realizarea ansamblului de

masuri, incepand cu infiintarea si organizarea fitosistemelor , intretinerea

(ingrijirea) lor pana la recoltare, care, sa permita mentinerea echilibrului intre

resursele energetice, trofice, hidrice si consumul populatiei ce alca tuieste

fitosistemul, asa fel incat potentialul productiv sa se poata manifesta integral.

Prin organizarea fitosistemului se realizeaza un ecran fotosintetic cu mare

capacitate de interceptare, absorbtie si convertire a luminii solare in materie

organica, sporeste potentialul productiv prin ma rirea numarului partenerilor pe

unitatea de suprafata , alegandu-se desimea optima, potrivita cu tipul plantelor si

resurselor energetice si trofice.

Repartizarea uniforma a partenerilor pe teren evita concurenta dintre

indivizi folosindu-se mai bine resursele energetice, trofice si hidrice.

Tot prin organizarea corespunzatoare a fitosistemului se amelioreaza

conditiile de mediu, pentru ca partenerii sa poata beneficia, pe masura

necesitatilor de factorii indispensabili vietii si activitatii productive.

Protejarea plantelor impotriva agentilor patogeni, insectelor si buruienilor

pe tot parcursul vegetatiei, in vederea pa strarii cat mai indelungate a suprafetei

foliare fotosintetizante, contribuie implicit la crearea de biomasa totala si

principala , realizandu-se o calitate tot mai buna.

Factorii tehnologici se prezinta pe larg la fiecare cultura .

23

1.4.4. Factori social-economici

Exploatatia agricola este un sistem tehnico-economico-social complex,

care urma reste sa gaseasca cele mai adecvate metode pentru a se mentine intr-un

echilibru functional.

Sistemul de exploatatie agricola are caracteristici specifice, care se

refera la caracterul complex, dinamism, adaptabilitate, caracter deschis caracter

probabilistic, determinat de actiunea unor factori naturali, economici, etc. cu

caracter aleator, caracterul autoreglabil si autoorganizabil (Ciurea I.V., 2005).

Exploatatia agricola este un organism economic reprezentat de o persoana

sau un grup de persoane fizice sau juridice, care, dispunand de mijloace de munca

proprii sau inchiriate, concep si desfasoara un complex de procese de munca, in

vederea obtinerii unui profit permanent.

Modalitatile cum influenteaza productia plantelelor de camp, factorii

social economici, sut prezentate pe larg la disciplina de Management in

exploatatiile agricole.

1 .5.Calitatea produselor agricole si posibilitatile de imbunatatire

In micul dictionar enciclopedic, calitatea productiei este nivelul la care

ansamblul insusirilor fiecarui produs, fieca rei lucrari etc. corespunde destinatiei

iar in Dictionarul limbii romane, editat de Academia Romaniei calitatea este

totalitatea insusirilor esentiale care determina un fenomen, iar mai departe,

caracteristica pozitiva , insusire buna, frumoasa (vol.I, p.318).

In cazul produselor agricole de care se ocupa Fitotehnia, considera m

insusiri esentiale numai pe acelea care dau produsului particularitatile ce-l fac apt

de utilizare, cu cele mai bune rezultate, in scopul pentru care a fost creat. La

produsele destinate prelucra rilor industriale, in categoria insusirilor esentiale intra

si acelea care permit sau usureaza procesul tehnologic de prelucrare. Oricare ar fi

produsul, calitatea este un efect al constitutiei sale fizice si chimice. In literatura

de specialitate, se confunda de cele mai multe ori, insusirile ce definesc calitatea

cu cele cantitative. Astfel, de pilda se afirma ca sfecla pentru zahar este de calitate

superioara, cand are continutul mai ridicat in zaharoza . Tot asa se vorbeste de

semintele oleaginoase, cand sunt mai bogate in substante grase, de boabele

leguminoaselor ori cerealelor, daca au continut mai ridicat in proteine, de tulpinile

de in si canepa daca au continut mai ridicat in fibre textile. In toate aceste cazuri

este vorba de realizari cantitative. Am putea afirma ca s-a imbunatatit calitatea

produselor agricole respective, numai atunci cand s-ar reusi sa se schimbe in ele

unele insusiri esentiale, in asa fel incat acestea sau produsele finite realizate sa

aiba proprietati alimentare sau tehnice noi si superioare, de pilda, fibre cu

rezistenta , elasticitate, finete, etc. mai mare, ulei cu proprietati culinare sau

tehnologice mai bune, paine de calitate superioara , etc.

Asupra calitatii are o inraurire si cantitatea. Sfecla pentru zahar devine

planta industriala in momentul in care continutul in zaharoza ajunge la 12-14 %,

cand industria zaharului o accepta ca materie prima, cand extragerea zaha rului

24

satisface indicii economici, iar produsul realizeaza exigentele consumatorului.

Cresterea continutului in zahar va fi cantitativa, schimbarea compozitiei chimice,

prin reducerea azotului vatamator, va fi insusire de calitate.

Daca Fitotehnia s-a preocupat in trecut, mai mult de cantitatea productiei,

in momentul de fata acorda o mare importanta calitatii acesteia.

Despre calitatea productiei, se vor prezenta date importante cand se va

studia fiecare planta.

1.6. Originea si evolutia plantelor cultivate

Plantele cultivate asta zi, provin, majoritatea lor, din flora spontana , omul

selectionand formele cu insusiri pozitive si necesare lui. Ele n-au avut din

totdeauna aria de ra spandire de azi. S-au format in anumite regiuni, cu conditii de

mediu deosebite, regiuni numite centre genice sau de origine.

Pe baza studiilor intreprinse asupra colectiilor de plante si a cercetarilor in

diferite zone geografice N.Vavilov (1935) citat de Bilteanu Gh., 2003 a delimitat

centrele de origine din tabelul 1.1.

Tabelul 1.1.

Centrele de origine a principalelor plante cultivate

Centrul si subcentrul

de origine Zone Principalele specii

Panicum miliaceum

Andropogon sorghum

China Centrala si Fagopyrum esculentum

I.CHINA de Vest Hordeum hexastichum

Glycine hispida

Phaseolus angularis

Cannabis sativa

Papaver somniferum, etc.

Oryza sativa

Cicer arietinum

Phaseolus mungo

Assamul Phaseolus aureus

II.INDIA si Birmania Phaseolus calcaratus

II A. Subcentrul (fa ra India de Vigna sinensis

principal N-V, Pundjab) Sesamum indicum

Carthamus trinctorius

Gossypium herbaceum

Corchorus capsularis

Hibiscus cannabinus

Cannabis indica, etc.

II B. Subcentrul Indochina si Arhi- Saccharum officinarum

indo-malaezian pelagul malaezian Musa textilis, etc.

25

Triticum aestivum - vulgare

Triticum aestivum -compactum

India de nord-vest Tr.aestivum-sphaerococcum

(Pundjab, Pisum sativum

III. Asia Centrala Casmirul) Lens esculenta

Afganistanul Vicia faba

Tadjikistanul Phaseolus aureus

Uzbekistanul Brassica Juncea

Tian-Shanul de

Linum usitatissimum

Vest

Sesamum indicum

Cannabis indica

Gossypium herbaceum

Triticum monococcum

Tr.turgidum,

ssp.turgidum,conv.durum

Tr.aestivum ssp.vulgare

IV Orientul Interiorul Triticum orientale

Apropiat Asiei Mici, Triticum persicum

Transcaucazia, Triticum Timopheevi

Iranul, Triticum aestivum ssp.maccha

Muntii Turkmeniei

Hordeum distichum

Secale cereale

Avena byzantina

Avena sativa

Lens esculenta

Lupinus albus

Medicago sativa, etc.

Triticum durum

Triticum dicoccum

Triticum polonicum

Triticum spelta

Avena byzantina

V. Bazinul Tarmurile Ma rii Avena brevis

mediteranian Mediterane Lathyrus sativum

Lupinus albus

Linum usitatissimum

Beta vulgaris

Carum carvi

Pimpinella anissum

Thymus vulgaris

Mentha piperita

Salvia officinalis

26

Humulus lupulus

Triticum durum abyssinicum

Triticum turgidum abysinicum

Triticum dicoccum abysinicum

Triticum polonicum abysinicum

Hordeum sativum

Andropogon sorghum

Vigna sinensis

VI. Abisinia Abisinia, Eritrea si

Linum usitatissmium

parte din Somalia Ricinus communis

Zea mays

Mexicul de sud, Phaseolus vulgaris

VII. Mexicul Guatemala Phaseolus lunatus

si America Centrala Honduras Phaseolus acutifolius

Costa Rica Gossypium hirsutum

Ipomea batata

Nicotiana rustica etc.

Zea mays amylacea

VIII. America de Sud Peru, Ecuador, Solanum tuberosum

Bolivia, Brazilia, Solanum andigenum

Paraguay , Chile Phaseolus lunatus

Gossypium barbadense

Nicotiana tabacum

Arachis hypogaea, etc.

Cele mai multe specii de plante cultivate isi au originea si centrele genice

din Asia (cca 400 specii din 600). Din continetul american provin cca 100 de

specii din cele 600.

La evolutia plantelor, inca de la inceputuri, alaturi de procesele de natura genetica

au contribuit intr-o ma sura foarte mare conditiile ecologice.

Extinderea ariei de cultivare a plantelor in afara centrelor de origine s-a

facut prin schimburi comerciale, migratiunea popoarelor, expeditii geografice,

descoperirea de zone noi. In diferite zone ale lumii s-au creat colectii mondiale de

plante, care sunt importante, pe de o parte, in descoperirea de noi resurse vegetale,

care imbogatesc sortimentul de plante utile omului, iar pe de alta parte, in

asigurarea sectorului de genetica . Si ameliorarea plantelor cu genitorii valorosi

pentru crearea de cultivare mai productive, mai rezistente la boli, seceta, etc.

In Romania s-a infiintat Banca de resurse Genetice Vegetale la

Suceava, subordonata Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvolta rii Rurale si

un depozit frigorific ICDA Fundulea, unde se asigura pastrarea pe termen scurt si

lung, a germoplasmei pentru crearea de cultivare noi si pentru pa strarea si

dezvoltarea biodiversitatii.

27

CONDI T IONAREA S I P A STRAREA

SEMIN T ELOR

2.1. IMPORTANTA

Pa strarea semintelor a constituit pentru om o preocupare din cele mai

vechi timpuri.

Datele arheologice atesta ca , initial, pastrarea semintelor de cereale s-a

facut in gropi sa pate in stanca sau in pa mant in regiunile cu climat mai uscat, iar

in regiunile mai umede in vase de lut ars, de diferite ma rimi. Metoda pa stra rii in

gropi lipite cu argila si arse s-a pa strat multa vreme si pe teritoriul tarii noastre,

mai ales in epoca migrarii popoarelor.

Pa strarea in magazii a fost cunoscuta si la popoarele antice (egipteni, chi-

nezi, romani) de la care s-au pastrat si o serie de lucra ri scrise privind ingrijirea

cerealelor (CATO, VARO; Codexul impa ratilor bizantini, TEODOSIU si

IUSTINIAN etc., citati de BORCEAN, 1978).

Incepand, cu evul mediu si, mai ales, o data cu dezvoltarea industriei si

comertului, s-a pus problema stocurilor mari de cereale; pentru care s-au construit

magazii, la inceput din lemn, apoi din cara mida , iar in ultima vreme din beton

armat.

La noi in tara, primele silozuri s-au construit la Galati si Braila (1891), iar

mai tarziu la Constanta (1909). Reteaua de silozuri s-a marit in perioada anilor

1939 1942, prin constructiile executate in Campia Dunarii si s-a extins in toata

tara in intervalul ce s-a scurs.

In paralel s-au efectuat studii pentru stabilirea tehnologiei de pastrare a

diferitelor produse vegetale, o atentie deosebita , acordandu-se materialului

semincer. In prezent pastrarea semintelor reprezinta o veriga tehnologica

importanta, careia trebuie sa-i fie acordata toata atentia.

2.2. RECEPTIONAREA SI CIRCULATIA SEMINTELOR

Pentru receptionarea semintelor de la produca tori, in bazele de receptie se

fac urmatoarele pregatiri: - intocmirea planului de receptie; - asigurarea si

pregatirea spatiilor pentru depozitare; - prega tirea utilajelor pentru receptionare si

depozitare; - organizarea laboratorului pentru efectuarea analizelor; - elaborarea

planului de compartimentare a produselor pe calitati, - instruirea intregului

personal si asigurarea cu materiale.

28

Receptionarea produselor se executa de catre laboratorul bazei in prezenta

producatorului, primul procedand la extragerea probelor primare (prin sondaj) din

mijlocul de transport.

Asupra probelor se fac urma toarele determinari, la toate produsele:

examen organoleptic ; puritatea fizica ; umiditatea si starea fitosanitara .

Pe langa aceste determinari, se mai determina :

- masa hectolitrica (la grau, secara , orz, orzoaica, ova z, orez si floarea-

soarelui);

- boabele imbra cate in palee (%) la grau;

- uniformitatea (orz si orzoaica );

- procentul de boabe galbene (orez);

- boabele atacate de plosnite si sticlozitatea (grau).

Dupa efectuarea analizelor si stabilirea incadra rii produselor in normele

tehnice de receptionare, se intocmesc documentele de calitate , iar mijloacele de

transport sunt dirijate la cantare.

Compartimentarea produselor vegetale sub forma de boabe consta in

repartizarea loturilor de seminte in depozite, dupa urmatoarele criterii: specie, soi

sau hibrid, umiditate, puritate, masa hectolitrica , stare fitosanitara, alte

caracteristici calitative, tipul depozitului etc.

Produsele destinate pentru samanta , care au la baza acte de recunoastere

in camp, se compartimenteaza: pe specii, soiuri, loturi cu acelasi act de

recunoastere si aceleasi caracteristici calitative.

Produsele destinate consumului se compartimenteaza pe destinatii:

consum alimentar, consum furajer, consum industrial, export etc.

2.3. INSUSIRILE FIZICE ALE MASEI DE SEMINTE

Caracteristicile fizice prezinta o deosebita importanta in operatiunile de

manipulare, transport si conservare a produselor agricole, sub forma de boabe.

Cele mai importante insusiri fizice sunt: capacitatea de curgere ,

autosortarea , porozitatea, sorbtia, higroscopicitatea si termoconductibiIitatea .

Capacitatea de curgere (sau friabilitatea ). Este insusirea semintelor si a

masei de boabe de a se deplasa pe un plan inclinat, formand o panta naturala .

Unghiul format intre panta de curgere si orizontala poarta denumirea de unghiul

taluzului natural .

Capacitatea de curgere este influentata de: forma semintelor, marimea si

greutatea volumetrica, continutul in umiditate, puritatea tehnica, caracteristicile

suprafetei pe care se realizeaza curgerea. Astfel, cea mai mare capacitate de

curgere o au semintele sferice, cu tegumentul neted (mazare, soia). Friabilitatea se

reduce mult la semintele imbracate in palee, (orz, ovaz) si este foarte scazuta la

semintele rugoase (sfecla ) si la cele prevazute cu perisori (bumbac). Capacitatea

de curgere este influentata negativ de cresterea continutului de umiditate, cat si de

reducerea puritatii tehnice a masei de boabe.

29

Aceasta insusire are importanta la construirea instalatiilor de transport

prin cadere libera in cadrul silozurilor, la incarcarea si golirea celulelor, la

stabilirea suprafetelor pentru depozitarea in vrac a semintelor, la tratarea

semintelor pentru semanat si in timpul sema natului etc.

Autosortarea. Este insusirea masei de boabe de a se separa in mod

natural, in timpul manipula rii sau a transportului, pe componente, in functie de

forma, ma rimea si greutatea (masa) specifica . Fenomenul se produce frecvent la

umplerea sau golirea celulelor de siloz, cand datorita curentilor aerului si a

capacitatii diferite de plutire, boabele mai usoare cad spre periferie si raman la

suprafata gra mezii, in timp ce boabele si componentele grele cad la baza ei si in

centru.

In acest fel se creeaza vetre neuniforme, cu grad diferit de afanare,

umiditate, ceea ce favorizeaza degradarea produsului.

Autosortarea este cu atat mai accentuata, cu cat masa de boabe are o

puritate mai redusa, iar natura impuritatilor mai eterogena.

Datorita autosortarii, sondarea mijloacelor care transporta seminte in vrac

trebuie sa se faca atat in colturi, cat si in mijloc si pe toata adancimea vracului.

Pentru prevenirea autosortarii in operatiunile de manipulare a semintelor

in silozuri, la inca rcarea si golirea celulelor se monteaza dispozitive de

uniformizare.

Porozitatea. Reprezinta volumul spatiilor goale, ocupate de aer, dintre

componentele solide, raportate la volumul masei depozitate. Porozitatea (P) sau

spatiul intergranular se poate determina cu relatia:

V v

= P 100 ,

V

in care V reprezinta volumul total al masei de seminte, iar v - volumul

componentelor solide. Rezulta ca daca se elimina spatiul intergranular, rezulta

V

= 100 D densitatea , respectiv spatiul ocupat de masa de seminte si

v

impuritati, raportat la volumul total al masei depozitate.

Factorii care influenteaza afanarea sunt: forma, marimea si suprafata

componentelor solide, uniformitatea masei de boabe, continutul de umiditate,

natura corpurilor stra ine, grosimea vracului, tipul depozitului. Aceasta inseamna

ca, sub influenta autosortarii, porozitatea are valori diferite in masa de boabe, cu

influente importante asupra proceselor fizice si fiziologice care se petrec in timpul

depozita rii.

Porozitatea prezinta mare importanta la pa strarea semintelor prin aerare

activa , in functie de ea stabilindu-se caracteristicile ventilatoarelor si durata

ventila rii. Cunoasterea porozitatii este necesara si la uscarea semintelor, intrand in

calculul bilantului termic, cat si la gazarea semintelor cu insecticide.

Sorbtia. Este insusirea semintelor si a masei de boabe de a retine din

mediul inconjurator vaporii de diferite substante si gaze. Acest fenomen se poate

produce prin: absorbtie, adsorbtie, condensatie capilara si chemosorbtie.

30

Cedarea vaporilor de diferite substante sau a gazelor de ca tre seminte

mediului inconjurator poarta denumirea de desorbtie .

Aceasta insusire a semintelor se datoreste suprafetei mari a acestora, cat si

structurii coloidal por