39
FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV CURS 1. Particularităţi morfofuncţionale ale tubului digestiv 2. Particularităţi morfofuncţionale ale glandelor anexe 3. Motilitatea tubului digestiv

Fizio digestiv 1 dentara.ppt

Embed Size (px)

Citation preview

FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

CURS

1. Particularităţi morfofuncţionale ale tubului digestiv

2. Particularităţi morfofuncţionale ale glandelor anexe

3. Motilitatea tubului digestiv

1. 1. Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale tubului tubului digestivdigestiv

Digestia reprezinta ansamblul proceselor mecanice, fizice si chimice prin care alimentele sunt transformate in compusi suficient de simpli care sunt absorbiti.

Aparatul digestiv este alcătuit din organe la nivelul cărora se realizează digestia şi absorbţia alimentelor.

Aparatul digestiv este alcătuit din:tubul digestivglandele anexe.

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale tubului tubului digestivdigestiv

Cavitatea bucalăLimba este un organ musculo-membranos cu rol în:

masticaţie, deglutiţie, vorbire articulată, supt, organ de simţ. Structură: schelet osteofibros; muşchi striaţi; mucoasă bucala. Mucoasa linguală pe faţa dorsală (superioară) şi pe margini prezintăpapilele linguale: circumvalate, foliate, fungiforme ce au în structură mugurii gustativi.

Dinţii sunt organe dure ale apara-tului masticator, cu rol în:triturare, vorbire articulată.

Cavitatea bucală Este despărţită de arcadelealveolo-gingivo-dentare în: vestibulul bucal cavitatea bucală propriu-zisă.

În cavitatea bucală se află:limbaglanda sublinguală.

În vestibulul bucal se deschide canalul Stenon (canalul excretor al glandei parotide).

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale tubului tubului digestivdigestiv

FaringeleEste un conduct musculomembranos, dispus de la baza craniului

până în dreptul vertebrei C8 unde se continuă cu esofagul.

Structură:adventicea; aponevroză intrafaringiană; musculara: muşchi striaţi (constrictori ce micşorează prin contracţie diametrele faringelui şi ridicători ce îl ridică în timpul deglutiţiei); mucoasă.

Esofagul Este un canal musculomembranos prin care bolul alimentar trece

din faringe spre stomac. Structural prezinta: adventicea; tunica musculară cu fibre longitudinale la exterior şi circulare la interior (în 1/3 superioară fibrele musculare sunt striate, iar în rest netede);tunica submucoasă conţine glande ce secretă mucus ce uşurează înaintarea bolului alimentar; tunica mucoasă prezintă cute longitudinale ce dispar la trecerea bolului alimentar, având rol de transport.

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale tubului tubului digestivdigestiv

Stomacul Este situat în etajul supramezocolic al cavităţii abdominale între

splină şi ficat.

Stomacul are: două feţe (anterioară şi posterioară),două margini (curbura mare, convexă şi curbura mică, concavă),două orificii: cardia (sup.), pilor (inf.). Stomacul are forma literei J cu: porţiune verticală şi una orizontală. Porţiunea verticală are două părţi: fornixul (fundul stomacului) ce conţine punga cu aer şi corpul stomacului. Porţiunea orizontală are două zone: antrul piloric – o zonă mai dilatatăcanalul piloric – continuat cu duodenul.

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale tubului tubului digestivdigestiv

Structura stomacului: 1) tunica seroasă (peritoneul); 2) tunica musculară formată din fibre musculare netede dispuse

pe trei planuri (longitudinale, circulare, oblice), fibrele circulare se îngroaşă în jurul orificiului piloric formând sfincterul piloric.

Musculatura stomacului prezintă contracţii tonice şi peristaltice. În stratul muscular se găseşte plexul mienteric Auerbach;

3) tunica submucoasă conţine vase, nervi, plexul submucos Meissner, foliculi limfatici;

4) tunica mucoasă conţine glande gastrice (cardiale produc mucus, fundice produc pepsinogen şi acid clorhidric, pilorice produc mucus şi gastrină).

Particularităţi morfofuncţionale ale tubului digestiv

mucoasa

sub-mucoasa

musculara

seroasa

pori de deschidere a gl. gastrice

epiteliu

corion

folicul limfatic

musculara mucoasei

vase limfaticearterevene

fibre musculare oblicef. musculare circulare

plex mienteric Auerbach

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale tubului tubului digestivdigestiv

Intestinul subţireSe întinde de la stomac până la intestinul gros. Prezintă o

porţiune fixă (duoden) şi una mobilă (jejunoileon). Duodenul, are formă de potcoavă, cu concavitatea în sus, în care

se află capul pancreasului. Jejunoileonul, se întinde de la flexura duodenojejunală până la orificiul ileocecal. Este legat de peretele posterior al abdomenului prin mezenter. I se descriu 14 –16 flexuozităţi în formă de U numite anse intestinale.

Structura: 1) tunica seroasă (peritoneul); 2) tunica musculară cu fibre musculare netede dispuse

longitudinal la exterior şi circular la interior. Prezintă pexul mienteric Auerbach. Prezintă mişcări: peristaltice, segmentare, pendulare;

3) tunica submucoasă conţine: vase, nervi, plexul submucos Meissner, foliculi limfatici;

4) tunica mucoasă prezintă plici circulare şi vilozităţi intestinale (absorbţia intestinală).

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale tubului tubului digestivdigestivMucoasa intestinului subţire are: un epiteliu unistratificat format

din celule cu platou striat (margine în perie), celule caliciforme (mucoase) şi celule argentiforme; glande interstiţiale Lieberkűhn.

Vilozităţile intestinale: proeminenţe cilindrice sau conice întâlnite de-a lungul intestinului subţire; în număr de 5 milioane; suprafaţă de 50 m2; la suprafaţă au un epiteliu unistratificat în care predomină celulel cu platou striat (margine în perie). Sub epiteliu se află fibre musculare netede, care favorizează absorbţia. În centrul vilozităţii se află: o venulă; o reţea de capilare; o arteriolă; un vas limfatic (chilifer).

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale tubului tubului digestivdigestiv

submucoasa

mucoasa

celule caliciforme

Microvilozitaticelula

absorbanta

microvilozitati

celuleabsorbante

celulecaliciforme

celuleentero-

endocrine

celulefagocitare

vas limfaticarterevene

glandeintestinaleLieberkühn

capilar

chilifercentral

corion

muscularamucoasei

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale tubului tubului digestivdigestiv

Intestinul gros Continuă jejunoileonul şi se deschide la exterior prin orificiul anal. Este subîmpărţit în: cec, colon, rect.

Cecul, are formă de sac şi se găseşte în fosa iliacă dreaptă. Prezintă apendicele vermicular. Colonul, începe de la nivelul valvulei ileocecale şi se termină în dreptul vertebrei S3. Are 4 segmente: ascendent, transvers, descendent,

sigmoid.

Stuctură: 1) tunica seroasă (peritoneul); 2) tunica musculară cu fibre musculare netede, longitudinale la exterior ce formează teniile şi circulare la interior. Prezintă plexul mienteric Auerbach; 3) tunica submucoasă conţine vase, nervi, plexul submucos Meissner, foliculi limfatici; 4) tunica mucoasă ce conţine glande..

Rectul, începe de la nivelul vertebrei S3 şi se sfârşeşte la nivelul orificiului anal. Are 2 porţiuni: ampula rectală si canalul anal. Structura: 1)tunica seroasă (peritoneu); 2)tunica musculară cu fibre musculare netede circulare si longitudinale. Fibrele dispuse circular în jurul canalului anal formează sfincterul intern al anusului. Sfincterul extern al anusului este format din fibre musculare striate; 3)tunica submucoasă; 4)tunica mucoasă

Particularităţi morfofuncţionale ale tubului digestivParticularităţi morfofuncţionale ale tubului digestiv

Colon transversCurbura colica dr

curburacolica stg

Colondescendent

Teniiciucuri

epiploici

haustre

ColonsigmoidCanal anal

anus

rect

canalanal

anusColoane anale

Sfincterintern

Sfincterextern

cec

Colonascendent

ValveIleo-cecale

Ileonapendice

apendice

rect

Glandele salivare Secretă saliva cu rol în digestia bucală. Sunt 2 categorii: glande salivare mici fără canal excretor (palatine, labiale, bucale, linguale), glande salivare mari cu canal excretor ce îşi varsă produsul de secreţie în cavitatea bucală *parotide, *submandibulare, *sublinguale.

Particularităţi morfofuncţionale ale tubului digestivParticularităţi morfofuncţionale ale tubului digestiv

2. 2. Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale glandelor glandelor anexeanexeFicatul Este situat în etajul supramezocolic, este acoperit de peritoneul visceral. Sub peritoneu se află capsula fibroasă – Glisson. De pe faţă ei internă pleacă septuri conjunctivovasculare ce pătrund în parenchimul hepatic.

Între aceste septuri se delimitează lobulii hepatici (unităţile morfofuncţionale ale ficatului). Vascularizatia hepatica e dubla:--din vena porta (functionala),--din artera hepatica (nutritiva). Sangele hepatic e colectat de venele suprahepatice ce se varsa in vena cava inferioara.La întâlnirea a 3 lobuli hepatici se află spaţiul port ce conţine: artera perilobulară (ram din artera hepatică), vena perilobulară (ram din vena portă), canalicul biliar perilobular, vase limfatice.

Arterahepatica

Venaporta

Vena suprahepatica

sinusoide

sinusoide

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale glandelor anexeglandelor anexe

Lobulul hepatic este format din: - celule hepatice (hepatocite); - capilare sinusoide (provin din capilarizarea venei perilobulare);- vena centrolobulară spre care converg capilarele sinusoide;- canaliculele biliare intralobulare. Celulele hepatice sunt dispuse sub forma unor lame formate

dintr-un singur rând de celule, între care se delimitează spaţii în care se găsesc capilarele sinusoide.

Între hepatocitele adiacente sunt canaliculii biliari intralobulari. Fiecare hepatocit vine în contact * cu capilarul sinusoid (polul vascular) unde îsi varsă secreţia endocrină şi* cu canaliculul biliar intralobular (polul biliar) unde îşi varsă secreţia exocrină.

Cordoane de hepatocite

capilar sinusoid

Canaliculi biliari

Endoteliufenestrat

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale glandelor anexeglandelor anexe

Căile biliare sunt: intrahepatice şi extrahepatice.Căile biliare intrahepatice sunt: canaliculii biliari intralobulari ce

converg, formând canaliculii biliari perilobulari ce se găsesc în spaţiul portal şi care se deschid în canaliculii biliari interlobulari.

Aceştia converg şi formează 2 canale hepatice (drept şi stâng).Căile biliare extrahepatice sunt: - canalul hepatic comun ce se formează din unirea, la nivelul

hilului hepatic, a celor 2 canale hepatice; - canalul coledoc ce se întinde de la locul unde din canalul

hepatic comun se deschide canalul cistic şi până la duoden, unde se deschide împreună cu canalul principal al pancreasului în ampula hepatopancreatică Vater, care este prevăzută cu sfincterul Oddi;

- canalul cistic care leagă calea biliară principală de vezica biliară, având rolul de a conduce bila în perioadele interdigestive spre vezica biliară;

- vezica biliară (colecistul) un rezervor în care se depozitează bila în perioadele interdigestive.

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale glandelor anexeglandelor anexe

PancreasulEste o glandă mixtă având funcţie exocrină şi endocrină.

Structura: cap (înconjurat de duoden), col, corp, coadă. Este acoperit de o capsulă conjunctivă din care se desprind spre interior septuri conjuncti-vovasculare ce separă lobulii pancreatici.

Pancreasul exocrin este format din acini de la care pleacă ductele colectoare interlobulare şi interlobare care confluează formând:

ductul principal Wirsung şi ductul accesor Santorini, ce străbat pancreasul de la coadă la cap şi se deschid împreună cucanalul coledoc în duoden prin ampula Vater.

Pancreasul endocrin estereprezentat de insuleleLangerhans răspândite difuz în ţesutul exocrin.

Duct biliar comunDuct pancreatic

Wirsung

Coada pancreas

Cap pancreas

duoden

AmpulaVater

Ductbiliar

Duct pancreatic

accesor

3. Motilitatea tubului digestiv3. Motilitatea tubului digestiv

Fenomenele mecanice ale tubului digestiv sunt:

Motilitatea bucala : masticatia si deglutitia

Motilitatea esofagiana: peristaltismul esofagian

Motilitatea gastrica: umplerea si evacuarea gastrica

Motilitatea intestinala: peristaltismul si segmentatia, defecatia

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

1. MasticaţiaEste un proces extrem de complex, care constă în fragmentarea

mecanică a alimentelor solide şi semisolide, concomitent cu îmbibarea lor cu salivă.

Actul masticaţiei constă, în esenţă, în mişcări ritmice de coborâre şi ridicare a mandibulei, cărora li se supraadaugă mişcări de propulsie, retropulsie şi de lateralitate, asociate cu mişcările buzelor, obrajilor şi ale limbii care, acţionând coordonat, direjează bolul alimentar între dinţi.

Muschii masticatori, striati,sunt impartiti in 4 grupe functionale: -- ridicatori si propulsori: maseter si pterigoidian intern; -- ridicatori si retractori: temporal;

-- coboratori si propulsori: pterigoidian intern; -- coboratori si retractori: milohioidian, geniohioidian, digastric.

La procesul masticaţiei contribuie toţi dinţii: incisivii cu rol de tăiere, caninii cu rol de sfâşierea alimentelor, iar premolarii şi molarii la măcinarea alimentelor.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

Masticaţia este un act parţial voluntar şi parţial reflex. Ea este iniţiată prin deschiderea voluntară a gurii, prin semnalele

nervoase care pleacă din zona motorie corticală. Coborârea mandibulei determină întinderea fusurilor

neuromusculare, care declanşează reflexul miotatic. Semnalele proprioceptive ajung, prin intermediul nervului V, la

centrul bulbopontin al masticaţiei, de unde pornesc comenzi motorii prin nervii VII la buze şi obraji, prin nervii XII la musculatura limbii şi prin nervii V la muşchii ridicători ai mandibulei, declanşând contracţia lor şi apropierea arcadelor dentare.

Bolul alimentar, comprimat între arcadele dentare, stimulează presoreceptorii şi proprioceptorii musculotendinoşi Golgi. Aceste semnale sunt transmise prin fibrele senzitive ale nervului V, în centrul masticaţiei de unde pornesc semnale inhibitoare pentru muşchii ridicători ai mandibulei şi semnele activatoare pentru muşchii coborâtori şi ciclul reîncepe.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

Centrul bulbopontin al masticaţiei, pe baza informaţiilor primite de la nivelul gurii, activează sau inhibă diverşi nuclei motori implicaţi în masticaţie.

Centrul masticator bulbopontin, în afara influenţelor periferice (bucale), este coordonat şi de stimuli proveniţi de la centrii nervoşi superiori (zonele corticale din apropierea segmentelor centrale ale analizatorilor gustativi şi olfactivi, amigdalei, hipotalamusului, formaţiunea reticulată), care corelează masticaţia cu celelalte manifestări digestive.

2. Deglutiţia Este un proces constituit dintr-un lanţ de reflexe prin care

conţinutul bucal străbate faringele şi esofagul, ajungând în stomac. În funcţie de situaţia topografică a bolului alimentar, se disting 3

timpi ai deglutiţiei: bucal, faringian şi esofagian, dintre care numai primul poate fi declanşat şi oprit voluntar.

După ce bolul alimentar a trecut istmul faringian, progresiunea sa până în stomac nu mai poate fi controlată voluntar

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

Timpul bucal În timpul bucal deglutiţia debutează cu plasarea alimentului

masticat, „însalivat” şi agregat sub formă de bol alimentar, pe faţa posterioară a limbii, pentru a se termina cu trecerea acestuia prin istmul bucofaringian.

Bolul alimentar, situat în spaţiul cuprins dintre dosul limbii şi bolta palatină, este împins posterior prin acţiunea de piston realizată de ridicarea vârfului limbii pe arcada dentară superioară.

Întreaga parte anterioară a limbii se ridică şi se lipeşte pe bolta palatină, propulsând bolul spre faringe printr-o mişcare bruscă, în sus şi îndărăt.

Durata timpului bucal este, scurtă, de cca 0,3 sec şi se asociază cu oprirea concomitentă a masticaţiei şi respiraţiei.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestivTimpul faringian Timpul faringian al deglutiţiei, declanşat de stimularea zonei receptoare

de la nivelul istmului bucofaringian, se caracterizează prin:1) contracţia susţinută a muşchilor care păstrează baza limbii ridicată,

împiedicând reîntoarcerea bolului alimentar în cavitatea bucală; 2) ridicarea vălului palatin, ceea ce determină închidereea reflexă a

choanelor evitând refularea alimentelor în cavitatea nazală; 3) contracţia muşchilor suprahioidieni, ridicători ai faringelui şi

laringelui, aduc deschiderea laringelui la adăpostul epiglotei şi al rădăcinii limbii. O dată cu ridicarea laringelui corzile vocale se apropie;

4) sfincterul muscular esofagian superior (primii 3 cm ai esofagului superior) care, prin contracţia sa tonică, menţine partea superioară a esofagului închisă, evitând pătrunderea aerului în esofag în timpul inspiraţiei, se relaxează, permiţând pătrunderea bolului alimentar din faringe în partea superioară a esofagului;

5) o dată cu ridicarea laringelui şi relaxarea sfincterului esofagian superior se contractă muşchiul constrictor superior al faringelui, care generează o undă peristaltică rapidă ce se deplasează în jos de-a lungul muşchilor faringieni, trecând în musculatura esofagului.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestivÎn timpul faringian al deglutiţiei, choanele nazale şi traheea sunt

închise, esofagul se deschide, iar unda peristaltică, apărută în zona faringelui, forţează bolul în partea superioară a esofagului.

Timpul esofagianTimpul esofagian al deglutiţiei asigură deplasarea bolului prin 2

tipuri de unde peristaltice: primare şi secundare. Undele primare reprezintă continuarea undelor plecate din faringe,

care ajung în stomac în 8 – 10 sec. Dacă în acest interval scurt al undei primare alimentele ingerate nu trec în stomac, distensia muscualturii netede de la nivelul celor 2/3 inferioare ale esofagului excită plexul nervos intramural, care constituie factorul de declanşare a undelor peristaltice secundare. Ultimii 2 – 3 cm ai esofagului deasupra implantării în stomac, deşi anatomic nu prezintă caracterul unui sfincter, se contractă tonic şi închid esofagul. Zona respectivă reprezintă sfincterul esofagian inferior (cardia).

Contracţia lui evită refluxul conţinutului gastric în esofag şi protejează mucoasa esofagului. Deschiderea sfincterului cardia este mediată de neuroni. Dozele mari de gastrină intensifică tonusul sfincterului cardia.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

Controlul nervos al deglutiţiei Reflexul deglutiţiei este declanşat de stimuluii proveniţi de la

nivelul receptorilor (mecano-, termo- şi chemoreceptori) din partea posterioară a limbii (nervul IX) şi din zona reflexogenă, constituită din stâlpii anteriori şi posteriori şi peretele posterior esofagian (nervul V, ramura faringiană a nervului IX şi nervului X).

Deglutiţia poate fi declanşată şi voluntar, cu condiţia să existe în cavitatea bucală o substanţă de înghiţit.

Dacă gura este perfect uscată, nu poate fi declanşat reflexul.Semnalele provenite de la nivelul receptorilor periferici, precum

şi comanda corticală voluntară, ajung prin intermediul nucleului tractusului solitar şi al formaţiei reticulate în centrul deglutiţiei, situat în bulb şi porţiunea inferioară a punţii.

Stadiile ulterioare ale deglutiţiei sunt coordonate prin centrul deglutiţiei.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

Căile eferente ale timpilor bucal şi faringian ai deglutiţiei sunt reprezentate prin fibrele care ajung la muşchii respectivi prin nervii V, VII, XI, XII, iar fibrele motorii, care inervează esofagul, sunt de provenienţă vagală, ea declanşând contracţiile peristaltice şi asigurând progresiunea lor în funcţie de semnalele primite de la centrul deglutiţiei în timp ce inervaţia intrinsecă modelează această activitate.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv3. Motilitatea gastricăStomacul îndeplineşte trei funcţii motorii: 1) depozitarea unei cantităţi de alimente; 2) amestecarea lor cu sucuri digestive până se formează o „mixtură”

semilichidă numită chim; 3) descărcarea chimului în duoden într-un ritm optim digestiei şi

absorbţiei intestinale.Din punct de vedere fiziologic, stomacul poate fi divizat în două

părţi: corpul şi antrul.Funcţia de rezervor al stomaculuiStocarea alimentelor în stomac se face între anumite limite (1–1,5

litri), fără modificări însemnate ale presiunii intragastrice. Acest proces, numit relaxare receptivă, este declanşat de mişcarea faringelui şi a esofagului şi se realizează prin intermediul nervului vag, care reduce tonusul muşchilor gastrici. Alimentele care pătrund în stomac sunt dispuse sub formă de cercuri concentrice la nivelul corpului stomacului, ultimele alimente aflându-se în apropierea cardiei, iar primele sunt dispuse în apropierea peretelui stomacal.

Particularităţi morfofuncţionale ale Particularităţi morfofuncţionale ale tubului tubului digestivdigestiv

UMPLEREA GASTRICAFunctional, se descriu 2 regiuni:* proximala (fundus si 1/3 din corp) cu rol de depozitare; se relaxeaza la cresterea volumului continutului – relaxare receptiva.* distala specializata pentru triturare si amestecare.Undele peristaltice amesteca continutul cu suculgastric si se obtine chimul gastric . EVACUAREA GASTRICADepinde de volumul si de compozitia continutului:particulele sunt eliminate la 15-20 min dupa lichide,viteza de evacuare a chimului depinde de *presiunea intragastrica; *presiunea intraduodenala, *rezistenta la trecerea chimului prin regiunea pilorica,solidele digestive (carne, ou) parasesc stomacul in 1 ora de la ingestia lor,solidele nedigerabile (fibrele alimentare) stau in stomac toata perioada postprandiala si evacuate tardiv,lichidele hipo- si hipertone se elimina lent,cresterea aciditatii gastrice ca si continutul caloric crescut incetinesc evacuarea gastrica.

esofag

pilor

duoden

stomac

chim gastric

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

Mişcările gastrice de amestecare Stomacul prezintă două categorii de contracţii cu rol în

amestecarea conţinutului său cu sucul gastric: tonice şi peristaltice.Contracţiile tonice, de adaptare la conţinut şi amestecare, sunt

contracţii de intensitate mică. Ele încep în apropierea cardiei şi avansează spre pilor,

determinând amestecarea alimentelor cu secreţia gastrică şi deplasarea straturilor cele mai externe ale alimentelor spre antrul piloric: se repetă la cca 20 sec.

Contracţiile peristaltice sunt prelungiri ale contracţiilor tonice, care devin de intensitate mare la nivelul antrului piloric. Ele se intensifică în momentul evacuării conţinutului gastric în duoden.

Deschiderea pilorică fiind mică, la fiecare undă peristaltică numai câţiva ml din conţinutul antrului piloric sunt expulzaţi în duoden, iar cea mai mare parte este aruncată înapoi spre corpul stomacului.

Această mişcare de retropulsie contribuie într-o mare măsură la amestecarea conţinutului gastric.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

Evacuarea stomacului Procesul este realizat de undele peristaltice care străbat stomacul

spre duoden, având de învins rezistenţa sfincterului piloric. Cât timp stomacul este gol pilorul este întredeschis şi lasă să

treacă secreţia gastrică şi saliva înghiţită. Gradientul de presiune, realizat în această situaţie, este de 3 – 5

cm H2O.

Contracţiile peristaltice intermitente, care determină o presiune mai mare de 50 – 70 cm H2O în regiunea atrului piloric, sunt capabile să

efectueze evacuarea chimului. Procesul de evacuare este determinat, de gradientul de presiune

dintre antrul piloric şi duoden.Controlul motilităţii gastriceMişcările stomacului sunt reglate pe căi nervoase şi umorale, ca

urmare a semnalelor care pleacă atât de la nivelul stomacului, cât şi a duodenului.

Semnalele gastirce sunt de natură nervoasă şi umorală.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

Stomacul are chemo- şi mecanoreceptori. Stimularea acestor receptori din mucoasă şi musculoasă

declanşează atât reflexe locale intramurale, cât şi reflexe extrinseci, prin intermediul căilor vagale şi simpatice.

Distensia stomacului de către alimente stimulează mecanoreceptorii, iar semnalele nervoase, urmând căile vagale, ajung la centrul gastromotor bulbar, de unde, pe cale eferentă vagală, inhibă tonusul zonei gastrice proximale (de depozit), prin care se măreşte capacitatea de depozitare şi intensifică activitatea peristaltică a zonei distale („pompa pilorică”), concomitent cu inhibarea sfincterului piloric.

Gastrina, eliberată din zona antrului piloric, sub acţiunea peptidului eliberator de gastrină secretat de fibrele vagale şi sub acţiunea produşilor de digestie proteică, intensifică, activitatea pompei pilorice şi inhibă sfincterul piloric, contribuind la evacuarea stomacului şi contractă uşor sfincterul cardia prin care împiedică refluxul chimului în esofag.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

Factorii duodenali care inhibă golirea stomaculuiÎn timpul evacuării stomacului, receptorii duodenali sunt

exercitaţi de componentele fizice şi/sau chimice ale chimului gastric ajuns în duoden şi declanşează reflexe mediate parţial prin nervii extrinseci, având centrul reflex în ganglionii prevertebrali, de unde pleacă fibre eferente simpatice gastroinhibitorii, iar alte semnale pleacă prin nervii vagi la centrul bulbar şi de aici la stomac.

Unele semnale sunt transmise din duoden direct în stomac, prin sistemul nervos enteric.

Prin aceste reflexe enterogastrice, care inhibă peristaltismul antral şi evacuarea gastrică, se evită supraîncărcarea duodenului cu chim gastric.

Reflexul enterogastric este foarte sensibil la prezenţa substanţelor iritante şi a acidităţii crescute a chimului ajuns în duoden.

Blocând evacuarea gastrică, reflexele enterogastrice permit neutralizarea acidităţii chimului prin secreţiile pancreatice.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

4. Motilitatea intestinului subţireLa 8 – 9 ore de la ingerare resturile alimentare ajung în cecum,

mişcările intestinului asigurând contactul intim al alimentelor cu sucurile intestinale şi progresiunea lor de-a lungul tractului digestiv. Tranzitul intestinului subtire ~ 12 ore. Formele de motilitate sunt: motilitatea 1)interdigestiva;2) digestiva (2-3 h de la ingestie); 3)propulsia in masa. Intestinul prezintă mişcări: segmentare, pendulare, tonice şi peristaltice.

Mişcările segmentare Se prezintă sub forma unor contracţii inelare ale muşchilor

circulari, apărute simultan în diverse porţiuni ale intestinului, pe care îl împart în segmente egale sau inegale.

Contracţiile ulterioare, care apar cu frecvenţă de 8 – 12/min se instalează în segmentele intesinale care au fost relaxate.

Mişcările pendulareSunt considerate ca fiind efectul contracţiilor izolate ale fibrelor

longitudinale, care asigură alunecarea anselor una peste alta, intervenind şi în amestecarea conţinutului.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

Mişcările toniceSunt mişcări prin care muşchiul îşi modifică lungimea fără a-şi

modifica tensiunea. Aceste mişcări sunt prezente în toate zonele tubului digestiv

prevăzute cu muscualtură netedă. Aceste 3 tipuri de mişcări descrise intră în categoria mişcărilor de

amestecare, cu toate că ele asigură, într-o oarecare măsură, şi propulsia conţinutului intestinal.

Mişcările peristaltice Propulsia conţinutului intestinal este asigurată îndeosebi prin ele. Undele peristaltice se transmit într-o singură direcţie, dinspre

stomac spre porţiunile terminale ale intestinului subţire. Direcţia de propagare a undei peristalice este determinată de

”polarizarea” plexului mienteric în direcţie anală. Excitantul natural al peristaltismului este reprezentat de distensia

intestinului de conţinutul său. În duoden apar şi mişcări antiperistaltice.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv5. Motilitatea colonuluiFuncţiile de bază ale colonului constau în: 1) absorbţia apei şi a electrolitiţor; 2) conservarea materiilor fecale până la epuizarea lor.Jumătatea proximală a colonului este legată, îndeosebi, de procesul

de absorbţie, iar jumătatea distală este răspunzătoare de conservarea materiilor fecale. Deoarece aceste funcţii nu necesită mişcări intense de lungă durată, colonul se contractă, în general, lent. Mişcările pot fi divizate în două categorii: de amestecare şi de propulsie. Mişcările de amestecare

Se aseamănă cu mişcările segmentare ale intestinului subţire. În felul acesta materiile fecale sunt expuse treptat în contact cu mucoasa intestinului gros, în vederea absorbţiei apei şi electroliţilor, încât din totalul de cca 1500 ml apă din chilul pătruns în cecum se elimină prin fecale doar 80 – 150 ml.

Mişcările de amestecare, în special din cecum şi colonul ascendent, contribuie, într-o oarecare măsură, şi la propulsia materiilor fecale în direcţia anusului.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestivMişcările de propulsie Mişcările peristaltice tipice, observate la nivelul intestinului subţire,

se produc rar de-a lungul colonului. Propulsia se realizează prin: 1) mişcări segmentare; 2) mişcări în masă. Cu ajutorul în special, al mişcărilor segmentare, propulsia materiilor

din cecum în colonul transvers necesită cca 8 – 15 ore. Deplasarea materilor fecale, devenite semisolide, din colonul

transvers în colonul sigmoid se realizează, cu precădere, prin contracţiile în masă.

Aceste mişcări apar, de regulă, în decursul primei ore de la micul dejun şi durează cca 15 min.

Mişcările în masă pot fi iniţiate prin stimulare intensă a parasimpaticului (vagul pentru colonul drept şi 1/2 colonului transvers şi nervul pelvic pentru restul colonului).

Factorii umorali care stimulează motilitatea colonului sunt reprezentaţi de gastrină şi serotonină.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

6. DefecaţiaEste un act motor care constă în eliminarea la exterior a materiilor

fecale. Acest act este coordonat de centrii medulari şi controlat cortical. Cea mai mare parte din timp rectul este aproape gol, din cauza unui

sfincter funcţional slab situat la joncţiunea sigmoidorectală. Reflexul defecaţiei este declanşat, în condiiţii fiziologice, atunci

când mişcările în masă împing sub presiune în rect conţinutul colonului sigmoid.

Odată atins pragul critic al distensiei peretelui rectal sunt iniţiate semnale, care se transmit prin plexul mienteric ce iniţiază unde peristaltice în colonul descendent, sigmoid şi rect, forţând materiile fecale spre anus.

Odată cu apropierea undei peristaltice spre anus sfincterul anal intern se relaxează, iar dacă sfincterul extern se relaxează şi el are loc defecaţia.

Acest efect global se numeşte reflexul intrinsec al defecaţiei. Acest reflex este slab şi pentru a fi eficient el trebuie întărit prin

reflexul parasimpatic al defecaţiei.

Motilitatea tubului digestivMotilitatea tubului digestiv

Semnalele nervoase sunt conduse prin nervii pelvici în centrii sacrali ai defecaţiei (S2 – S4).

Centrul simpatic se află în măduva lombară, care asigură „contenţia” materiilor fecale, prin diminuarea peristaltismului enterocolic şi prin contracţia sfincterului anal intern.

Controlul voluntar al defecaţiei Se realizează prin intervenţia scoarţei cerebrale. Defecaţia este un

act reflex spinal, care poate fi inhibat voluntar prin menţinerea sfincterului anal extern contractat sau poate fi facilitat voluntar prin relaxarea sfincterului şi contracţia musculaturii abdominale şi a diafragmului.

Frecvenţa defecaţiilor este de 1 – 3/zi, dar există mulţi subiecţi normali care exercită acest act o dată la 2 – 3 zile.

Eliminarea totală a resturilor alimentare a unui prânz test se face în 5 – 7 zile, în primele 3 zile tranzitând prin tubulul degestiv cca 70% din cantitatea ingerată.