Universitatea Spiru Haret

Facultatea de educatie fizica si sport

Fiziopatologia cartilajului

Indrumator :

Lecor.univ. dr. Buhociu Elena

Autor:

Dobrescu C.A. Alexandru Cristian

Condromalacia rotuliana

Cartilajul de pe suprafaţa articulara a rotulei este ca un amortizor

natural. Suprasolicitarea, uzură sau alţi factori pot duce la o stare

cunoscută sub numele de condromalacia patelara sau rotuliana – o

definiţie generală care indica deteriorarea cartilajului de pe suprafaţa

rotuliană.

Cel mai frecvent simptom este durerea de genunchi, care creşte în

intensitate atunci când mergeţi pe jos sau când urcaţi scările. Tratamente

simple – cum ar fi odihna şi gheaţa – sunt utile pentru calmarea durerii,

dar uneori poate fi nevoie şi de fiziokinetoterapie, sau chiar intervenţii

chirurgicale pentru a ameliora durerea.

Simptome

Durerea în condromalacia rotuliană apare în partea din faţă a

genunchiului. Această durere se poate agrava atunci când:

– mergeţi pe jos sau urcaţi şi coborâţi scările

– îngenunchiaţi sau luaţi poziţia ghemuit

– staţi cu un genunchi îndoit pentru o perioadă lungă de timp

Vârsta. Sindromul de durere din condromalacia rotuliană se întâlneşte de

obicei la adolescenţi şi tineri. Probleme la genunchi apar frecvent la

persoane mai în vârstă, dar la aceştia  cauza cea mai frecvenţa este

artroza.

Sex. Femeile sunt mult mai predispuse să dezvolte afecţiunea.

Anumite sporturi. Alergatul şi săriturile pot pune un stress suplimentar pe

genunchi.

Complicaţiile

Durerile din condromalacia rotuliană pot duce la dificultăţi în desfăşurarea

activităţilor de rutină, cum ar fi poziţia ghemuit sau urcatul scărilor.

 

http://mihairascu.ro/condromalacia-rotuliana/ (19:07,18 măr.)

Artroza este o afecţiune în care cartilagiul se deteriorează şi

devine mai moale şi mai subţire. Acest proces poate avea loc la nivelul

tuturor articulaţiilor dar este întâlnit cu precădere la nivelul articulaţiilor

gâtului, spatelui, genunchilor, şoldurilor, degetelor de la mâini şi de la

picioare.

Artroza este o afecţiune reumatic cronică, cu evoluţie înceată, dar

progresivă: asta înseamnă că procesul nu se opreşte şi că deteriorarea

cartilagiilor este din ce în ce mai gravă. Dintre toate afecţiunile reumatice,

artroza este cea mai des întâlnită, şi ea afectează mai multe femei decât

bărbaţi. La persoanele mai în vârsta această diferenţă dispare iar suferinţa

poate fi întâlnită în proporţii egale la ambele sexe.

Oamenii asociază frecvent artroza cu bătrâneţea şi uzura cauzată de ea,

ca şi cum persoana care suferă de artroza este neapărat bătrâna. De fapt,

acest lucru nu este câtuşi de puţin adevărat. De asemenea, cuvântul

"uzura" induce cumva ideea că nu se mai poate face nimic, dar de fapt se

poate.

În ciuda cercetărilor în domeniu, nu se ştie exact care este cauza

artrozei. Se ştie însă că e vorba de o acţiune conjugată a mai multor

factori.

Factorul ereditar

În unele familii artroza apare mai des decât în altele. Deci factorul ereditar

are un rol important în instalarea şi dezvoltarea artrozei. Dacă vorbim de

ci de factorul genetic atunci putem spune că există şanse ca artroza să se

instaleze mai repede şi să afecteze mai multe articulaţii.

Suprasolicitarea articulaţiilor .Un alt factor este suprasolicitarea

susţinută şi îndelungată a articulaţiilor, de exemplu din cauza

supraponderalităţii, a îndeplinirii unei munci foarte grele, a sportului

îndelungat şi greu sau a unei leziuni sportive (de exemplu deteriorarea

meniscului). Aceasta nu este cauza principală a artrozei, dar poate ajuta

că boala să se instaleze mai curând sau să evolueze mai rapid.

Modificări ale articulaţiei

În cazul artrozei, cartilagiul va fi deteriorat, din motive necunoscute

(imaginea 5). Calitatea lui se modifica: devine rugos la suprafaţă şi pot

apărea fisuri în el. Cartilagiul deteriorat nu se poate reface, ba chiar, în

timp, poate dispărea de tot.

Dacă există mai puţin cartilagiu, articulaţia nu va mai putea atenua

la fel de bine şocurile din timpul mişcării; capetele oaselor se vor mişca

mai puţin. Din această cauză se modifică şi solicitarea oaselor de sub

cartilagiu: din ce în ce mai multă presiune va fi pusă pe ele. Osul va

încerca să primească această presiune crescută mărindu-se, astfel încât

pe marginea osului se pot forma vârfuri osoase "ciocuri" (imaginea 6).

Aceste modificări în structura articulaţiei - diminuarea cartilajiului şi lăţirea

extremităţilor osoase - pot duce la o deformare a articulaţiei. De aceea

artroza este denumită cu termenul latinesc "artrosis deformans", ceea ce

înseamnă exact deformare.

Deteriorările produse sunt permanente: cartilagiul sau osul care şi-au

modificat formă nu vor mai reveni la forma iniţială, sănătoasă.

Inflamarea articulaţiei

Articulaţia nu e supusă doar deformărilor, ci şi inflamărilor.

Deoarece suprafaţa cartilagiului devine neregulată, articulaţia se poate roti

mult mai puţin. Se produce tensiune în articulaţie şi de aici apare o

inflamare. Este de asemenea posibil ca bucăţi de cartilagiu să ajungă în

cavitatea articulaţiei. Mucoasa din interior - sinoviul - este cel care trebuie

să repare situaţia. El se poate inflama şi produce lichid. Prin urmare,

articulaţia se va umfla. Aceste inflamări ale articulaţiei aparţin artrozei; nu

înseamnă că e vorba de artrită reumatoida.

Altă poziţie a articulaţiei

Într-un stadiu mai avansat al bolii, se poate modifica şi poziţia

osului, caz în care, pentru că osul să se poată mişca, muşchii şi

tendoanele sunt solicitaţi mai mult. Acest lucru poate duce prin

suprasolicitare, la durere şi înţepeneală.

Noduli Heberden

În cazul femeilor este foarte des întâlnită o formă a artrozei care se

numeşte noduli Heberden - la articulaţiile dintre ultimele falange. În

general aceşti noduli nu dor decât o scurtă perioadă, când se formează.

Evoluţia artrozei

Multe persoane cu artroza se întreabă: oare ce mă aşteaptă, cum

va evolua boala? Artroza este o afecţiune cronică, cu evoluţie lentă şi care

nu se vindecă. Cartilagiul se deteriorează treptat şi nu se mai poate reface

în suficientă măsură.

Boala evoluează diferit de la o persoană la alta. Nu se poate spune de la

început în ce măsură o persoană se va confrunta cu dureri, înţepeneala şi

limitări ale mişcării.

Evoluţia artrozei e diferită de la persoana la persoană. Artroza se poate

dezvolta în diverse articulaţii. Nu se poate prezice cât de mult va fi afectat

cartilajiul, şi nici ce probleme specifice va avea cineva. Nu se poate

prezice dacă o persoană va avea dureri şi înţepeneli, sau va trebui să

accepte limitări ale mişcării. Se poate întâmpla ca o radiografie să arate

multe probleme şi totuşi persoana respectivă să nu remarce aproape

nimic în viaţa de zi cu zi. Dar se poate şi invers. Nu se ştie ce factori

determina aceste deosebiri.

Artroza secundară este o boală care apare dacă aţi avut la un

moment dat probleme cu articulaţia - o inflamare, o traumă de vreun fel

(un os rupt sau probleme cu meniscul) sau slăbirea ligamentelor; toate

acestea sunt lucruri care slăbesc articulaţia şi o fac mai predispusă la

artroza.

Apariţia artrozei poate fi şi consecinţa unui sport practicat intensiv sau a

reluării prea curând a sportului după o rănire sau o operaţie.

Afectarea mai multor articulaţii

Dacă aveţi artroza probabil vă întrebaţi dacă există riscul că boala

să afecteze mai multe articulaţii. Asta depinde. Dacă există o cauză

precisă a artrozei (de exemplu aveţi deja probleme cu genunchiul său cu

meniscul), atunci există şanse mai mari ca artroza să rămână la o singură

articulaţie.

Dacă nu există o cauză precisă, atunci aveţi şanse mai mari să fie

afectate mai multe articulaţii. De regulă, în acest caz e vorba de factori

ereditari.

Cel mai mare factor de risc pentru artroza rămâne vârsta: la

persoanele peste 75 de ani artroza se întâlneşte foarte des.

Artrită reumatoida şi artroza

Artrită reumatoida şi artroza sunt boli diferite. Artrită reumatoida este o

afecţiune inflamatorie care apare ca urmare a unei inflamări în membrana

sinovială.

Artroza este o afecţiune în care cartilajiul se rupe, după ce în timp

are loc o deteriorare treptată a acestuia. Artroza poate apărea devreme,

acolo unde au existat deja deteriorări, de exemplu din cauza unei infecţii :

atunci vorbim de artroza secundară.

Decalcifierea oaselor şi artroza

Decalcifierea oaselor (osteoporoza) şi artroza sunt ambele întâlnite

la persoane mai în vârstă, dar adesea nu au nimic de-a face una cu alta.

În cazul artrozei, osul de sub cartilaj se măreşte treptat, ca reacţie la

deteriorarea şi pierderea acestuia. În cazul osteoporozei are loc o pierdere

de calciu din os, iar acesta devine mai fragil.

Dacă cartilagiul îşi pierde proprietăţile normale asta nu înseamnă

că veţi avea probleme imediat. La multe persoane, chiar şi la tineri,

artroza este deja instalată în anumite articulaţii fără să creeze probleme

respectivelor persoane.

Prima problemă simţită este durerea. Durerea este un simptom

care poate apărea la orice articulaţie afectată de artroza. Ea este graduala

şi apare mai ales când se face mişcare sau când articulaţia este

suprasolicitată. Durerea poate deveni mai accentuată pe parcursul zilei.

De asemenea, puteţi experimenta durere dacă după o perioadă de repaos

reluaţi mişcarea; aceasta se numeşte durere iniţială. Într-un stadiu mai

avansat articulaţia va deveni mai greu de folosit şi veţi simţi durere şi în

timpul nopţii sau în perioade de repaos.

Dacă o articulaţie se inflamează, ea va produce mai multă durere,

se va umfla şi va fi caldă şi uneori se va înroşi. Dacă durerea se

acutizează puteţi începe un tratament cu analgezice sau antiinflamatorii

după o consultaţie prealabilă cu medicul.

În momentul când mă ridic de pe canapea uneori mă sprijin pe

şold. Văd că oamenii se uită la mine miraţi, căci nu înţeleg care este

problema. O prietenă bună obişnuieşte să spună : ah, nu e nimic, are

ceva probleme la pornire.Pe lângă durere, multe persoane suferă din

cauza înţepenirii articulaţiei, mai ales după o perioadă de repaos. Dacă,

de exemplu, aţi stat mai mult în aceeaşi poziţie vă veţi simţi înţepenit când

reluaţi mişcarea; asta se numeşte înţepenire iniţială. Vă ridicaţi greu în

picioare după ce aţi stat aşezat o vreme, mâinile vă pot fi înţepenite după

o perioadă de nemişcare, sau aveţi greutăţi în a ridica mâinile deasupra

capului. Şi gâtul vă poate înţepeni. Înţepenirea poate apărea în orice

articulaţie afectată de artroza.

Înţepeneala dispare prin mişcare.

Limitări ale mişcării

Articulaţiile dureroase şi înţepenite se mişcă mult mai greu.

Anumite mişcări pot deveni dificil sau chiar imposibil de efectuat, însă asta

depinde de care anume articulaţii sunt afectate de artroza. De exemplu, e

mai greu să răsuceşti capul, să ridici capul său umărul, să îndoi

genunchiul său degetul mare de la picior.

Pentru că nu doar articulaţia în sine poate fi afectată ci şi muşchii din jurul

ei pot fi slăbiţi, articulaţia îşi poate pierde stabilitatea şi forţa. Scade şi

forţă musculară şi apare o senzaţie de slăbiciune. Suprasolicitarea

tendoanelor provoacă şi mai multă durere. Din această cauză, se poate

de exemplu să aveţi o anume nesiguranţă în genunchi în timpul mersului

şi să vă fie teamă că veţi cădea, ceea ce nu face decât să sporească

şansele dv. că într-adevăr să cădeţi.

Umflarea:Uneori articulaţia poate fi mai umflată. Aceasta este

urmarea unei inflamări şi a producerii de lichid în exces în articulaţie.

Articulaţia poate părea îngroşata şi din cauza măririi în volum a

extremităţilor osoase prin apariţia osteofitelor "ciocurilor" osoase.

Modificări ale poziţiei corpului

Într-un stadiu mai grav al artrozei poziţia oaselor se poate modifica, ceea

ce poate rezulta într-o poziţie defectuoasă, de exemplu cu genunchii

îndoiţi înspre interior.

mergi sus

În cazul artrozei la gât sau la spate, zona din jurul încheieturii

afectate este dureroasă. Durerea este produsă de faptul că sinoviala,

ligamentele şi capsula sinovială sunt forţate să se întindă, ca urmare a

modificărilor produse în articulaţie. "Ciocurile" de pe marginea articulaţiei

pot apăsa pe nervi.

La articulaţii durerea este produsă în general de faptul că osul de

sub cartilagiul afectat e obligat să suporte o greutate mai mare. "Ciocurile"

apărute trag şi ele de mucoasa. Capsula articulaţiei şi ligamentele pot fi

prea întinse din cauza instabilităţii articulaţiei. Capsula sinovială se poate

inflama şi ea, ducând la durere şi umflare.

Din cauza durerii veţi ajunge să folosiţi mai puţin anumite articulaţii, motiv

pentru care muşchii din jurul articulaţiilor respective îşi vor pierde forţa şi

rezistenţă.

Deoarece muşchii slăbesc, apare mai multă presiune pe articulaţie, şi

astfel cartilagiul deja afectat se deteriorează şi mai mult.

Când durerile se acutizează

Când situaţia devine mai gravă, durerea creşte şi nici una din măsurile

care funcţionează de obicei (relaxare, căldură, exerciţii) pare a nu mai

avea vreun efect.

În unele cazuri fizioterapia ajuta temporar, alteori necesar tratamentul

medicamentos, dar uneori - atunci când osul este deformat, când durerea

e prea intensă sau deteriorarea e foarte gravă - se impune operaţia.

Deoarece cauza bolii nu este cunoscută încă, artroza nu poate fi

vindecată. Dar asta nu înseamnă că un tratament bun nu are efect:

durerea şi înţepeneala se pot diminua, iar articulaţia rămâne cât de cât

funcţională.Există o terapie prin exerciţii care ajută la păstrarea funcţionarii

muşchilor şi a articulaţiilor şi există de asemenea medicamente împotriva

durerilor şi a înţepenelii. Într-un stadiu mai avansat articulaţiile pot fi atât

de afectate încât se impune o operaţie de înlocuire a articulaţiei cu una

artificială.Efortul dv. personal este foarte important pentru combaterea

artrozei. În fapt, dv. lucraţi împreună cu medicul pentru a obţine rezultatul

dorit. Tratamentul necesită din partea dv., pe lângă perseverenţă şi

disciplină, şi o doză de răbdare, căci nu întotdeauna veţi obţine imediat

rezultatul dorit.

http://www.reumatism.ro/disease/artroza (19:30,18 mar)

Osteocondrita disecanta este cea mai frecventa cauza a pierderii

unui corp liber în spaţiul articular la pacienţii tineri. Deoarece rezultatele

clinice sunt adesea slabe in fazele avansate ale bolii, diagnosticul

necesită un indice ridicat de suspiciune. Impotenta functionala partiala

poate fi uneori singurul semn clinic. Diagnosticul se face prin examenul

radiologic,iar rezonanta magnetica are un rol important în determinarea

stabilităţii fragmentului osteo-cartilaginos lezat. Managementul

conservator este pilonul de tratament al leziunilor stabile. În timp ce

majoritatea pacienţilor răspund la tratament conservator, cei cu leziunile

instabile necesită gestionare artroscopica.

Osteocondrita disecanta este o tulburare relativ rara, caracterizata

de o zonă focala de tesut osos subcondral, care necrozeaza. Cartilajul

care acopera tesutul osos necrozat rămâne intact initial, hranindu-se din

lichidul sinovial. Cand este resorbit osul necrozat, cartilajul isi pierde

suportul, iar fragmente din el pot fi deplasate în spaţiul articular.Există

două tipuri principale de osteocondrita: forma adulta, care apare după ce

cartilajul de crestere se închide, şi forma juvenila, care apare la pacienţii

cu cartilaje deschise.În trecut, acesta afectiune aparea predominant la

bărbaţi tineri. Recent, acesta afectiune a fost raportata cu o frecvenţa in

crestere printre tinerele atlete. . Lasata netratata poate conduce la

modificari degenerative precoce cu durere cronica si impotenta

functionala.Incidenta în populaţia generală este estimata la 15-30 cazuri la

100,000 de persoane. Este recunoscuta ca o cauza importanta de dureri

articulare la adolescenţii activi. Osteocondrita disecanta a fost cunoscuta

ca afecteaza bărbaţii cu varsta cuprinsa între 10 şi 20 de ani. Un studiu a

remarcat faptul că băieţii sunt de trei-patru ori mai susceptibili de a fi

afectati decat fetele. Incidenta pare a fi în creştere in favoarea femeilor.

Zonele cele mai frecvent afectate includ, în ordinea descrescătoare

a frecvenţei, condilii femurali, talusul şi capitulum humeral. Genunchiul

este implicat in aproximativ 75 % din cazuri. Zona neportanta a condilului

femural medial este locaţia în 85% din cazurile de osteocondrita disecanta

a genunchiului. In 20-30% din cazuri este bilaterala.

Cauze

Traumatica:Traumatismul a fost descris ca etiologie potentiala pentru

osteocondrita disecanta. La genunchi, traumatismul direct poate creea o

fractura transcondrala, totusi predilectia pentru portiunea posterolaterala a

condilului femural medial sugereaza traumatisme indirecte. La glezna

leziunile traumatice sunt acceptate ca etiologie. Subluxatia tibiotalara

determina incarcerarea talusului sub tibie sau fibula. Leziunile

anterolaterale talare determina impactarea talusului in fibula. Cauza

exacta a osteocondritei disecante a cotului nu este clara. Cei mai multi

medici considera rolul important al microtraumei repetitive ca etiologie

potentiala. Sporturile precum baschetul determina formarea unor forte de

compresie intre capul radial si capitelium, conducind la modificari

osteocondritice.

Ischemia:Ischemia a fost investigata ca etiologie potentiala pentru

osteocondrita disecanta. Predispozitia naturala pentru ischemie conduce

la formarea de sechestre osoase si vulnerabilitate la traumatisme.

Genetica:Cativa cercetatori au investigat o legatura genetica pentru

aceasta boala. S-a raportat o influenta ereditara pentru boala.

Simptomele osteocondritei disecante variaza cu stadiul leziunii. La

genunchi leziunile incipiente sunt asociate cu simptome vagi si slab

definite, incluzind grade diferite de durere si tumefiere. Cei mai multi

pacienti au dureri legate de activitate şi rigiditate după perioade de

neîntrebuinţare. Plângerile comune includ senzatii de instabilitate pe

genunchi, precum şi incapacitatea de a extinde complet articulatia. Pe

masura ce leziunea progreseaza, simptome precum durere, hidartroza

(acumulare de lichid in genunchi), crepitatii sunt observate frecvent.

Aceste simptome sunt intermitente si asociate cu exercitiile sau incarcarea

ponderala. Pacientii trebuie intrebati asupra frecventei simptomelor.

Simptomele care sunt constante si severe sunt asociate tipic cu corpii

pierduti din genunchi. Simptomele care cresc in intensitate si frecventa pot

indica progresia leziunii. In plus,corpii pierduti in articulatie pot fi palpati.

Costocondrita este o inflamatie a articulatiilor prin care coastele

superioare se unesc cu cartilajul care le mentine la nivelul sternului.

Aceasta afectiune determina durere localizata care poate fi reprodusa prin

apasarea cartilajului de pe fata anterioara a toracelui. Costocondrita este

in general o afectiune benigna care trece fara tratament.

Cauza este necunoscuta de cele mai multe ori.

- costocondrita (cu cauza necunoscuta) este o cauza frecventa a durerii

toracice la copii si adolescenti. Reprezinta intre 10 si 30% din durerile

intalnite la copii. Varful de incidenta al acestei afectiuni este 12-14 ani;

- costocondrita este, de asemeni, considerata un diagnostic posibil pentru

adultii care prezinta durere toracica. Durerea toracica la adulti este

considerata un semn cu potential serios al unei afectiuni cardiace, pana la

proba contrarie. Durerea toracica la adulti determina medicul sa

recomande o multitudine de teste pentru a exclude prezenta unei afectiuni

cardiace.

Daca aceste teste sunt normale, iar examenul fizic releva semne de

costocondrita, medicul va stabili diagnosticul de costocondrita ca si cauza

a durerii toracice. Este important, totusi, pentru adultii cu durere toracica

sa fie examinati si testati pentru afectiunile cardiace inainte de a fi

diagnosticati cu costocondrita. Deseori diagnosticul diferential intre cele

doua este dificil de stabilit fara teste suplimentare. Afectiunea este mai

frecventa la femei decat la barbati (70% versus 30%). De asemeni,

costocondrita poate apare ca urmare a unei infectii sau ca o complicatie in

urma unei interventii chirurgicale care implica sternul.

Cauzele costocondritei sunt:

Costocondrita este un proces inflamator, dar de obicei nu are o cauza

definita. Traumele minore repetate ale peretelui toracic sau infectiile

respiratorii virale pot determina de obicei durere toracica datorita

costocondritei.

Ocazional, costocondrita este rezultatul unei infectii bacteriene care apare

la persoanele care folosesc droguri cu injectare intravenoasa sau la

persoanele care au suferit o interventie chirurgicala la nivelul toracelui.

Dupa operatie, cartilajul poate deveni mai predispus la infectii, datorita

reducerii fluxului sanguin in zona operata.

Diferite tipuri de afectiuni infectioase pot determina costocondrita:

- virale: costocondrita apare frecvent in cazul infectiilor virale respiratorii datorita inflamatiei articulatiei costocondrale de la infectia virala in sine sau datorita efortului de tuse;

- bacteriene: costocondrita poate apare dupa o interventie chirurgicala si poate fi cauzata de o infectie bacteriana;

- fungice: infectiile fungice sunt cauze rare ale costocondritei.

Simptomele costocondriteiSus

Durerea toracica asociata costocondritei este de obicei precedata de exercitiu fizic, un traumatism minor sau de o infectie a tractului respirator superior. Durerea este de obicei ascutita si localizata pe fata anterioara a peretelui toracic. Poate iradia spre spate sau abdomen si este mai frecventa pe partea stanga.

Cele mai frecvente puncte in care se intalneste durerea toraica sunt coastele a patra, a cincea si a sasea. Aceasta durere este mai intensa la miscarea trunchiului sau daca pacientul respira adanc. De asemeni, se amelioreaza daca pacientul nu se misca sau respira superficial. Sensibilitatea reproductibila resimtita la presarea articulatiilor costale (articulatii numite costocondrale) este o caracteristica stabila a costocondritei. Fara aceasta sensibilitate diagnosticul de costocondrita nu poate fi pus.

Diagnosticul de costocondrita nu se stabileste in urma unor teste. Istoricul personal si examenul fizic sunt principalele etape pentru stabilirea diagnosticului. Testele sunt uneori folosite pentru a elimina alte afectiuni care au simptome similare, dar sunt mai periculoase, cum ar fi afectiunile cardiace.

Policondrita recidivanta este o boala rara care este intalnita

la toate rasele. Ambele sexe sunt egal afectate si nu exista agregare

familiala. Aproximativ 30% din pacientii cu policondrita recidivanta au si o

alta suferinta reumatica, cel mai frecvent vasculita sistemica, poliartrita

reumatoida, lupus eritematos sistemic sau sindrom Sjogren. La pacientii

cu policondrita recidivanta s-a gasit o frecventa semnificativ crescuta a

HLA-DR4 fata de indivizii normali. Nu s-a gasit insa un subtip predominant

de HLA-DR4 asa cum s-a intamplat la pacientii cu poliartrita reumatoida

care sunt HLA-DR4 pozitivi.

PATOLOGIE SI FIZIOPATOLOGIE Cea mai precoce anomalie

histologica observata in cartilajul articular este o pierdere focala sau difuza

a bazofiliei, indicand depletia in proteoglicani a matricei cartilaginoase. In

jurul cartilajului interesat se gasesc infiltrate inflamatorii care constau

predominant in celule mononucleare si ocazional plasmocite. in faza

acuta, leucocitele polimorfonucleare pot fi de asemenea prezente.

Distractia cartilajului incepe la periferie si avanseaza spre centru. Apar

zone lacunare cu pierderi de condrocite. Cartilajul degradat este inlocuit

cu tesut de granulatie si ulterior de fibroza si arii focale de calcificare.

Zone mici de cartilaj regenerat pot fi de asemenea prezente. Studiile de

imuno-fluorescenta au aratat prezenta imunoglobulinelor si a

complementului la locul leziunii. La microscopul electronic s-a observat un

material granular fin in matricea degenerata care a fost interpretat ca fiind

reprezentat de enzime sau imunoglobuline.

Mecanismul imunologic joaca un rol in patogenia policon-dritei

recidivante. La locul inflamatiei se gasesc depozite de imunoglobuline si

complement. in plus, anticorpii fata de colagenul de tip II si complexele

imune sunt detectate in serul unor bolnavi. Posibilitatea ca raspunsul imun

fata de colagenul de tip II sa joace un rol important in patogeneza este

sustinuta experimental de aparitia condritei auriculare la soarecii imunizati

fata de colagen de tip II. Anticorpii fata de colagenul de tip II sunt gasiti in

serul acestor animale, iar depozitele imune sunt detectate la locul

inflamatiei urechii. Imunitatea mediata celular poate fi de asemenea

implicata in producerea leziunilor tisulare caci transformarea limfocitelor

poate fi evidentiata atunci cand limfocitele acestor pacienti sunt expuse la

extracte cartilaginoase. La unii pacienti a fost pus in evidenta un raspuns

imun umoral si celular fata de colagenul de tip IX si XI.

Disolutia matricei cartilaginoase poate fi indusa prin injectarea

intravenoasa la iepurii tineri de papaina, o enzima proteolitica, ceea ce

provoaca in 4 ore colapsul cartilajului urechii, anterior rigid. Reconstructia

matricei apare in aproximativ 7 zile. in policondrita recidivanta, pierderea

matricei cartilaginoase este determinata cel mai probabil de actiunea

enzimelor proteolitice eliberate din condrocitele, leucocitele

polimorfonucleare si monocitele care au fost activate de mediatorii

inflamatiei.

MANIFESTARI CLINICE Condrita auriculara este cea mai

frecventa manifestarea clinica a policondritei recidivante, ea apare la 40%

din pacienti, dar poate afecta uneori pana la 85% din pacienti (elul 326-l).

De obicei sunt afectate ambele urechi. Pacientii prezinta o durere brusca,

sensibilitate si tumefactia portiunii cartilaginoase a urechii. Lobii urechii nu

sunt afectati deoarece ei nu contin cartilaj. Tegumentele supraiacente au

pentru scurt timp o coloratie rosie sau violacee. Episoadele prelungite sau

recurente conduc la un aspect flasc al urechii. Tumefactia poate obstrua

trompa lui Eustachio (cauzand otita medie) sau meatul auditiv extern,

ambele putand afecta auzul. Inflamatia arterei auditive interne sau a

ramurii sale cohleare produce surditate, vertij, greata sau varsaturi.

Cartilajul nasului se inflameaza in timpul primelor atacuri. Afectarea

nasului apare la aproximativ 50% din pacienti. Pacientii prezinta obstructie

nazala, rinoree sau epistaxis. Piramida nazala devine rosie, tumefiata si

sensibila sau se poate colaba, producand deformarea "in sa\". La unii

pacienti, deformarea "in sa\" se dezvolta insidios, fara sa fie precedata de

inflamatie. Deformarea "in sa\" se observa mai frecvent la pacientii tineri,

in special la femei.

Artrita este manifestarea de debut a policondritei recidivante la

aproximativ o treime din pacienti si poate fi timp de mai multe luni singura

modificare clinica. Pe parcurs, mai mult de jumatate din pacienti vor avea

artrita. Artrita este de obicei asimetrica, oligo- sau poliarticulara si

intereseaza atat articulatiile periferice mari, cat si pe cele mici. Un episod

de artrita dureaza de la cateva zile la mai multe saptamani si se remite

spontan, fara deformari articulare reziduale. Acutizarile artritei pot sa nu

fie legate temporal de alte manifestari de policondrita recidivanta.

Articulatiile sunt calde, sensibile si tumefiate. Lichidul sinovial nu este de

tip inflamator. In plus fata de articulatiile periferice, inflamatia poate

cuprinde cartilajele costocondrale, sternomanubriene si sternoclaviculare.

Distractia acestor cartilaje poate produce pectus excavatum sau chiar

perete totacic anterior flasc. Policondrita recidivanta poate aparea la

pacientii cu poliartrita reumatoida preexistenta, sindrom Reiter, artrita

psoriazica sau spondilita anchilozanta. Sindromul mielodisplazic a fost

intalnit la mai multi pacienti cu policondrita recidivanta.

Evolutia bolii este foarte variabila, cu episoade care dureaza de la cateva

zile la cateva saptamani si apoi se remit spontan. La alti pacienti boala are

o evolutie cronica, insidioasa. intr-un studiu, rata de supravietuire la 5 ani

a fost de 74% si la 10 ani de 55%. in contrast cu primele date, numai

aproximativ jumatate din decese au putut fi atribuite policondritei

recidivante sau complicatiilor tratamentului. Complicatiile pulmonare sunt

responsabile pentru doar 10% din decese. in general, pacientii cu forme

difuze de boala au un prognostic mai sever.

MODIFICARI PAR ACLINICE Deseori sunt prezente o usoara

leucocitoza si o anemie normocitara, normocroma. Viteza de sedimentare

a hematiilor este de obicei crescuta. Factorii reumatoizi si anticorpii

antinucleari pot fi ocazional pozitivi, in titruri mici. Anticorpii fata de

colagenul de tip II sunt prezenti la majoritatea pacientilor, dar nu sunt

specifici. Complexele imune circulante pot fi detectate mai ales la pacientii

cu boala activa precoce. Concentratiile crescute de gammaglo-buline pot

fi prezente. Anticorpii anticitoplasma neutrofilelor (ANCA) citoplasmatici (c-

ANCA) sau perinucleari (p-ANCA) sunt gasiti la unii pacienti cu forma

activa de boala. Caile aeriene superioare si inferioare pot fi evaluate prin

tehnici imagistice cum ar fi tomografia lineara, laringotraheografia sau

tomografia computerizata si bronhoscopia. Bronhografia este efectuata

pentru a identifica ingustarea bronhiilor. Obstructia aeriana intratoracica

poate fi de asemenea evaluata prin studii ale fluxului inspirator sau

expirator. Radiografia toracica poate arata ingustarea bronhiilor principale,

largirea aortei ascendente sau descendente datorata aneismelor si

cardiomegalie, in cazul prezentei insuficientei aortice. Radiografia poate

arata calcificari ale zonelor de cartilaj unde au fost localizate leziunile:

urechile, nasul, laringele sau traheea.

DIAGNOSTICUL Diagnosticul se bazeaza pe recunoasterea

modificarilor clinice tipice. Biopsiile cartilajului afectat de la nivelul

urechilor, nasului sau tractului respirator confirma diagnosticul, dar sunt

necesare doar cand manifestarile clinice nu sunt tipice. Pacientii cu

granulomatoza Wegener pot avea deformare in "sa\" a nasului, dar

interesarea pulmonara poate fi deosebita de cea din policondrita

recidivanta prin absenta afectarii auriculare si prin prezenta leziunilor

granulomatoase din arborele traheobronsic. Pacientii cu sindrom Cogan

au keratita interstitiala si anomalii vestibulare si auditive, dar acest

sindrom nu intereseaza tractul respirator sau urechile. Sindromul Reiter

poate semana initial cu policondrita recidivanta datorita artritei

oligoarticulare si afectarii oculare, dar aceste afectiuni se deosebesc in

timp prin aparitia uretritei si a leziunilor mucocutanate tipice si prin

absenta interesarii cartilajului nasului sau al urechilor. Poliartrita

reumatoida poate initial sugera o policondrita recidivanta datorita artritei si

inflamatiei oculare. Artrita din poliartrita reumatoida este insa eroziva si

simetrica. in plus, titrai factorilor reumatoizi este de obicei mult mai inalt

ativ cu cel din policondrita recidivanta. Infectiile bacteriene ale pavilionului

urechii pot fi confundate cu policondrita recidivanta, dar difera prin aceea

ca intereseaza de obicei o singura ureche si includ si lobul. Cartilajul

auricular poate fi lezat si traumatic sau prin degeraturi.

Policondrita recidivanta se poate dezvolta la pacientii cu boli autoimune

variate, incluzand lupusul eritematos sistemic, poliartrita reumatoida,

sindromul Sjogren si vasculitele. In majoritatea cazurilor aceste boli

preceda aparitia policondritei recidivante, de obicei cu luni sau ani. Este

posibil ca acesti pacienti sa aiba modificari imunologice care predispun la

dezvoltarea acestui grup de boli autoimune.

TRATAMENT

La pacientii cu condrita activa sau vasculita asociata, predni-sonul

in doze de 40 pana la 60 mg/zi este deseori activ in supresia activitatii

bolii; ulterior, pe masura ce boala este controlata, doza este redusa

treptat. La unii pacienti, predni-sonul poate fi oprit, in timp ce la altii sunt

necesare doze mici de 10-l5 mg/zi pentru supresia bolii. Medicamentele

imunosupresoare ca ciclofosfamida sau azatioprina trebuie rezervate

pacientilor care nu raspund la prednison sau care necesita doze mari

pentru controlul activitatii bolii. Dapsona si ciclofosfamida au avut efecte

benefice la unii pacienti. Pacientii cu inflamatie oculara semnificativa

necesita frecvent administrare intraoculara de steroizi precum si doze mari

de prednison. Uneori poate fi necesara inlocuirea valvelor sau operarea

unui aneism aortic. La pacientii cu obstructie subglotica este necesara

traheostomia. La pacientii cu colaps traheobronsic poate fi necesara

montarea unor stenturi.sotite de edem la nivelul zonei dureroase.

http://www.mediculmeu.com/boli-ale-sistemului-imun/artrita-psoriazica-si-artrita-asociata-cu-boala-gastrointestinala/policondrita-recidivanta.php (21:30 ,joi)

Osteoartrita este o afectiune in care cartilajul care protejeaza si

inveleste suprafetele articulare se deterioreaza o data cu trecerea

timpului. In cele din urma, oasele, nemaifiind separate de cartilaj, se

freaca unele de altele, ducand la lezarea tesutului si a osului subiacent si

determinand aparitia simptomelor articulare dureroase ale osteoartritei. 

Osteoartrita, denumita cateodata boala articulara degenerativa sau

osteoartroza, reprezinta cea mai frecventa forma de artrita si este cauza

principala a durerii si invaliditatii in randul adultilor in varsta. 

Boala afecteaza adesea articulatiile coloanei vertebrale, degetelor de la

mana, degetului mare de la mana, soldului, genunchilor sau degetelor de

la picioare. Osteoartrita de la nivelul genunchiului se soldeaza

cu invaliditate in 10% din cazurile (1 din 10 persoane) aparute la varsta de

peste 55 de ani si 25% dintre acestea (1 din 4 persoane) au invaliditate

severa.

Osteoartrita este rezultatul unor modificari chimice de la nivelul

cartilajului care fac ca el sa se distruga intr-un ritm mai rapid decat este

produs. In majoritatea cazurilor, specialistii nu cunosc cauza distrugerii

cartilajului. 

In unele cazuri, poate aparea ca rezultat al unei alte afectiuni (osteoartrita

secundara). 

Greutatea corporala excesiva tensioneaza suplimentar articulatiile, in

special cele care sustin greutatea, cum ar fi genunchii, soldurile si

articulatiile de la nivelul talusului. Specialistii estimeaza ca fiecare libra

(aproximativ o jumatate de kilogram) de greutate corporala tensioneaza cu

cel putin 3 libre (aproximativ un kilogram si jumatate) articulatia

genunchiului si chiar cu mai mult articulatia soldului. Studiile arata faptul

ca scaderea in greutate poate diminua simptomele osteoartritei

genunchiului sau probabilitatea de a dezvolta aceste simptome. 

O singura leziune articulara majora sau mai multe leziuni articulare minore

pot duce cu timpul la deteriorari ale cartilajului. Chiar daca activitatile

obisnuite de zi cu zi nu pot produce osteoartrita, anumite tipuri de

activitati, cum ar fi ridicarea de greutati in mod frecvent sau repetitiv, statul

pe vine sau activitatile din cadrul unor sporturi sau slujbe care implica

ingenunchierea, tensioneaza in mod repetat articulatia si pot creste riscul

dezvoltarii osteoartritei. 

Slabiciunea musculara creste de asemenea probabilitatea dezvoltarii

osteoartritei. De exemplu, slabiciunea musculara la nivelul cvadricepsului

de pe fata anterioara a coapsei creste probabilitatea de dezvoltare

a osteoartritei genunchiului.

Activitatile zilnice obisnuite efectuate intr-o articulatie a carei pozitie este

deviata de la axa normala sau care este mai laxa si mai mobila decat in

mod normal, pot duce la deteriorarea articulatiei si creste riscul dezvoltarii

osteoartritei. 

De asemenea, o infectie articulara in antecedente, poate altera procesele

chimice de la nivelul cartilajului si duce la dezvoltarea osteoartritei. 

La un procent mic din populatie pare a exista o legatura intre distrugerea

cartilajului si anumiti factori. 

Existenta unui istoric familial de osteoartrita (mai multe cazuri de

osteoartrita in randul membrilor aceleiasi familii) poate influenta procesele

chimice de la nivelul cartilajului. 

Unele afectiuni metabolice sau endocrine mai rar intalnite, cum ar fi

existenta unei cantitati in exces de fier in (hemocromatoza) sau productie

in exces de hormoni tiroidieni sau paratiroidieni, pot produce leziuni ale

cartilajului si respectiv osteoartrita. 

Deficiente ale cresterii sau dezvoltarii articulatiei pot accelera distrugerea

cartilajului si pot duce la dezvoltarea osteoartritei la o varsta mai tanara.

Aceste afectiuni neobisnuite afecteaza de obicei articulatia soldului.

Simptome

Printre simptomele osteoartritei se numara: 

- durerea, in special la nivelul mainilor, soldurilor, genunchilor sau

picioarelor si cateodata la nivelul coloanei vertebrale; durerea este in

stransa relatie cu activitatea desfasurata in articulatia respectiva si este

mai puternica la sfarsitul zilei sau dupa perioade de activitate; pe masura

ce boala avanseaza, durerea apare chiar si in repaus 

- rigiditate (care dureaza mai putin de o ora) dupa perioade de inactivitate,

cum ar fi dimineata la trezire sau dupa repaus prelungit 

- limitarea miscarilor in articulatie 

- durere la palpare si tumefiere ocazionala 

- deformari articulare (in special in stadiile tardive ale osteoartritei) 

- cracmente articulare (crepitatii), insotite adesea de durere; aceste

cracmente pot aparea de asemenea si intr-o articulatie normala

(nonartritica) si sunt de obicei nedureroase. 

Simptomele osteoartritei pot fi de la minore la severe. Simptomele depind

de articulatiile afectate. In cazul in care sunt afectate articulatiile care

sustin greutatea (cum ar fi soldurile si genunchii), apar mai multe

complicatii decat in cazul osteoartritei de la nivelul articulatiilor care nu

sustin greutatea, cum ar fi cele de la nivelul degetelor. 

De obicei, osteoartrita este limitata la un singur set de articulatii, cum ar fi

de exemplu ambii genunchi. Cu toate acestea, ea poate avea mai multe

localizari in organism (de exemplu, genunchii si mainile). In mod normal

osteoartrita produce simptome numai la nivelul uneia sau mai multor

articulatii; simptomele care afecteaza intregul orgasnism cum ar fi,

scaderea in greutate sau rash-ul nu sunt intalnite in osteoartrita. 

Pe masura ce osteoartrita devine din ce in ce mai severa, simptomele pot

presupune o pierdere totala a functiei articulatiilor afectate.

Mecanism fiziopatogenic

Osteoartrita este o boala lent progresiva. Cartilajul se distruge in

mod gradat pana ce suprafetele osoase articulare, initial separate prin

cartilaj, ajung sa se frece unele de altele. 

Rata cu care osteoartrita progreseaza variaza in limite largi de la o

persoana la alta. Simptomele pot lipsi ani de zile, pana ce oasele si

tesuturile sunt lezate. Evolutia osteoartritei este greu de anticipat, datorita

faptului ca simptomele pot disparea in anumite perioade de timp.

Simptomele articulare pot ramane constante sau se pot inrautati in mod

gradat in cativa ani. Simptomele pot sa apara si dupa aceea sa dispara

(simptome recurente), ca si in cazul altor forme de artrita. 

Desi procesul fiziopatogenic al osteoartritei afecteaza cartilajul din intregul

organism, simptomele apar numai in una sau doua articulatii sau grup de

articulatii. Simptomele sunt localizate adesea la nivelul coloanei

vertebrale, articulatiilor degetelor, soldurilor, genunchilor sau degetelor de

la picioare. Initial, durerea apare numai in timpul perioadelor de activitate.

Pe masura ce boala avanseaza, durerea poate aparea si in repaus. 

Oasele de la nivelul articulatiilor degetelor pot creste in dimensiuni,

dezvoltand niste excrescente numite nodulii Heberden si Bouchard. 

Pozitia genunchilor in genu varum (cu genunchii in exteriorul liniei

mediane) sau in genu valgum (cu genunchii la interior de linia mediana) se

intalnesc frecvent in cadrul osteoartritei. Aceste deformari duc la aparitia

unor pierderi inegale de cartilaj si pe masura ce cartilajul se deterioreaza,

pozitiile in genu varum sau genu valgum se agraveaza. 

Desi nu exista pentru aceasta afectiune, multe persoane fac fata

simptomelor osteoartritei cu ajutorul medicamentelor si prin schimbarea

stilului de viata. Intr-un numar mic de cazuri, osteoartrita devine destul de

severa pentru a necesita tratament chirurgical in scopul inlocuirii

articulatiei distruse sau pentru alipirea oaselor articulare, interventie in

urma careia miscarile in articulatie vor fi limitate (proces numit artrodeza).

Atat tehnicile chirurgicale cat si componentele articulare artificiale folosite

in interventiile chirurgicale sunt in continua imbunatatire.

Factori de risc

Se pare ca anumiti factori cresc riscul de dezvoltare a osteoartritei.

Printre acestia se numara: 

-varsta inaintata, care nu produce practic osteoartrita dar este un factor in

dezvoltarea simptomelor (la aproape toate persoanelecu varstapeste 65

de ani exista semne radiologice de osteoartrita la nivelul mainilor) 

-obezitatea, factor care este asociat in mod evident cu osteoartrita de la

nivelul genunchiului; obezitatea duce la cresterea tensiunii de la nivel

articular, in special la nivelul articulatiilor care sustin greutatea, cum ar fi

soldul, genunchii si articulatiile de la nivelul talusului; folosireaexcesiva a

greutatilor poate de asemenea altera structurile articulare si favoriza

aparitia osteoartritei 

-istorie familiala de osteoartrita (mai multe cazuri de osteoartrita in randul

membrilor aceleiasi familii) 

-traumatisme mici si repetate sau o singura leziune la nivelul unei

articulatii, lucru ce poate afecta structura articulara normala 

-activitatile care cresc in mod repetat tensiunea de la nivelul unor

articulatii, inclusiv statul pe vine, ingenunchiatul sau ridicarea masiva de

greutati (pe care unele slujbe sau sporturi o presupun) 

-densitate osoasa crescuta, fapt ce duce la scaderea capacitatii oaselor

de a atenua impacturile si de a proteja cartilajul; opusul acestei conditii

este de asemenea adevarat: femeile cu osteoporoza au un risc scazut de

a dezvolta osteoartrita 

-forta musculara scazuta si scaderea sensibilitatii proprioceptive

(capacitatea de a aprecia pozitia diferitelor segmente corporale in raport

cu mediul inconjurator); aceasta se intalneste la pacientii care au leziuni

nervoase (neuropatii) si uneori in sau in anemia Biermer (deficit de

vitamina B12) 

-scaderea cantitatii de estrogen la femeie, in special dupa menopauza 

-carenta de vitamina D: vitamina D este necesara pentru mentinerea

sanatatii osoase si de asemenea a sanatatii cartilajului; carenta de

vitamina D se asociaza cu progresia mai rapida a osteoartritei.