Gandirea economica romaneasca 1. Mersul ideilor economice în România până la 1859

Formarea şi dezvoltarea gândirii economice româneşti au fost determinate de împrejurări istorice interne şi externe, în care poporul nostru şi-a desfăşurat activitatea economico-socială, de luptele pentru libertate şi unitate, pentru a fi stăpân pe destinul său. Suportul acestor lupte l-a constituit, împreună cu comunitatea de teritoriu, de origine, de limbă, de cultură şi altele, conştiinţa comunităţii vieţii economice, la a cărei fundamentare ştiinţifică economiştii au contribuit în mod substanţial. Ei au demonstrat că în ciuda dezmembrării şi a stăpânirii străine, dezvoltarea vieţii economice a românilor a fost comună în esenţa ei. De asemenea, au evidenţiat că formarea şi dezvoltarea nestingherită a economiei naţionale sunt indisolubil legate de realizarea unităţii statale, de unirea tuturor românilor în acelaşi „trup politic" (N. Bălcescu). M. Kogălniceanu arăta că unirea „este singurul mod în stare de a consolida naţionalitatea românilor, de a le da demnitate, putere şi mijloace pentru a îndeplini misia lor", în timp ce I.C. Brătianu evidenţia că „sufletul României nu se poate manifesta decât în unitate naţională". I. Ghica sublinia că fără unire „geniul nostru naţionale nu se poate dezvolta".

O altă caracteristică a gândirii economice româneşti a fost manifestarea ei unitară pe întreg teritoriul românesc chiar dacă el a fost separat vremelnic prin graniţe politice, dezvoltarea ei în esenţă pe aceleaşi coordonate - realizarea unităţii statale,, înlăturarea jugului străin şi înfăptuirea prefacerilor economico-sociale şi politice înnoitoare. Mărturie stau circulaţia permanentă a ideilor şi operelor economice între economiştii de pe toate teritoriile româneşti, cercetarea de către ei a problemelor economice din fiecare parte a ţării în strânsă legătură cu cele fundamentale ale întregii economii româneşti, idei şi teorii apropiate şi chiar identice, toate acestea fiind subordonate imperativului major - constituirea şi dezvoltarea economiei naţionale prin unirea tuturor românilor într-un stat naţional independent.

Gândirea economică românească s-a dezvoltat, fireşte, în contact cu cea din alte ţări. Astfel, în lucrările gânditorilor români întâlnim idei ale mercantilismului, fiziocratismului, liberalismului clasic, protecţionismului, socialismului utopic, ş.a. Ei au preluat idei din curente şi şcoli economice, dar cu deosebire pe acelea care se refereau la problemele economice ce preocupau poporul român şi pe care le-au interpretat în dependenţă de realităţile economiei româneşti formulându-se astfel idei şi teorii originale ce reprezintă contribuţii la dezvoltarea ştiinţei economice.

1.1.Consideratiile economice ale lui Dimitrie CantemirD. Cantemir (1673-1723), domnitor patriot şi mare cărturar, cu o vastă cultură, a formulat

numeroase consideraţii economice privind probleme ca: originea marii proprietăţi funciare boiereşti şi relaţiile dintre boieri şi ţărani, politica fiscală, consecinţele jugului otoman asupra economiei ţării, punerea-n valoarea a resurselor naţionale, rolul agriculturii, meşteşugurilor etc. în cadrul economiei.

D. Cantemir releva că la baza formării marilor proprietăţi funciare şi a relaţiilor dintre boieri şi ţărani stau „daniile domneşti" şi respectiv aducerea unor ţărani şerbi din ţinuturile învecinate. Totodată, el dezvăluia abuzurile boierilor şi caracterul spoliator al politicii fiscale, arătând că ţăranii „sunt siliţi să muncească cu sârguinţă pentru stăpânii lor; nu li se hotărăşte dinainte cât să lucreze, ci stă la bunul plac al stăpânului să hotărască câte zile trebuie să fie puşi la muncă; ţăranul „plăteşte atâtea dări, câte voieşte domnia să-i pună; la aceasta nu se hotărăşte nici felul şi nici sorocul de plată". Ca urmare ţăranul sărăceşte din ce în ce mai mult ceea ce are efecte negative asupra stării generale a economiei".

Dar principala piedică în calea dezvoltării economice a ţării, a punerii în valoare a resurselor ei, o constituia, după părerea lui Dimitrie Cantemir, jugul otoman. Jugul otoman şi desele schimbări de domnie implicau scurgerea peste hotarele ţării a unor imense sume de bani, atât de necesari dezvoltării ei. Toate acestea afectau deosebit de grav dezvoltarea agriculturii, meşteşugurilor, comerţului ş.a., a întregii activităţi economice, cu toate că ţara dispunea de numeroase bogăţii. Pentru a opri scurgerea de bani peste hotarele ţării şi acumularea lor în ţară D. Cantemir considera necesară asigurarea independenţei ţării cât şi unirea şi independenţa tuturor românilor de pe teritoriul Daciei, „pe care acum stau Ţara Moldovei, Ţara Românească şi Ardealul".

Privite în totalitatea lor, consideraţiile lui D. Cantemir despre unitatea românilor, necesitatea întăririi statului feudal centralizat, în care să fie instituită domnia ereditară pentru a

înlătura tendinţele anarhice generate de lupta pentru domnie, înlăturarea jugului otoman, creşterea bogăţiei ţării prin dezvoltarea agriculturii, meşteşugurilor, comerţului exterior, ş.a., alcătuiesc o doctrină mercantilistă având bineînţeles anumite particularităţi legate de problemele economice şi politice ale ţărilor române din acea vreme.

1.3. Nicolae Bălcescu - opera economicăN. Bălcescu (1819-1852) a fost personalitatea cea mia reprezentativă a gândirii economice antifeudale, principala lucrare economică scrisă de acesta fiind „Reforma socială la Români" sau „Chestiunea economică în principatele române".

În centrul gândirii economice a lui N. Bălcescu a stat problema agrară. Înţelegând rolul esenţial al proprietăţii în funcţionarea oricărei economii, şi deci şi a celei feudale, N. Bălcescu formulează interesante concluzii privind geneza, esenţa, rolul şi perspectivele economiei feudale din ţările române.

Dintre concluziile mai importante ce pot fi desprinse din studiile lui N. Bălcescu, menţionăm:

1.        - la baza genezei şi evoluţiei marii proprietăţi feudale stă pierderea treptată a dreptului de proprietate şi folosinţă asupra pământurilor comune şi particulare ale locuitorilor de la sate în favoarea bisericii, boierilor, ca urmare a aşa-numitelor „danii" domneşti. Pierderea pământurilor a dus la pierderea libertăţii şi a egalităţii între clasele sociale (ţărani şi boieri);

2.        - situaţia grea în care se găseau ţările române se datora formelor învechite de organizare. Era necesară deci, înlocuirea acestora cu forme moderne de organizare specifice ţărilor apusene, calea preconizată de Bălcescu pentru ieşirea din criză constând, în opinia sa, în împroprietărirea ţăranilor cu pământul pe care, de fapt, ei îl lucrau;

3.        - împroprietărirea ţăranilor era posibilă în condiţiile în care boierii cedau o parte din pământurile lor ţăranilor, aceştia urmând să plătească statului „o dreaptă răscumpărare". După înăbuşirea revoluţiei de la 1848, N. Bălcescu ajunge la concluzia că problema agrară poate fi rezolvată după ce, în prealabil, se rezolvă problema naţională, adică unirea tuturor românilor într-un stat naţional propriu şi independent;

4.        - strategia de dezvoltare a ţărilor române se baza pe lângă modernizarea agriculturii pe dezvoltarea industriei, iar resortul principal al creşterii productivităţii muncii şi al sporirii eficienţei întregii economii îl constituia munca liberă, degrevată de orice servituţi feudale, precum şi de dominaţia străină.

O altă problemă importantă cercetată de N. Bălcescu a reprezentat-o problema naţională. Din această perspectivă, N. Bălcescu era de părere că revoluţia română (populară prin participare şi antifeudală ca obiective) avea de rezolvat mai multe sarcini pe parcursul unei perioade mai mult sau mai puţin îndelungate:

-         înlăturarea feudalilor de la putere şi democratizarea statului prin instaurarea puterii poporului;-         înlăturarea proprietăţii funciare feudale, democratizarea pământului (prin împroprietărirea

ţăranilor clăcaşi) şi democratizarea capitalului (prin înfiinţarea de instituţii de credit), care împreună să ducă la desfiinţarea exploatării omului de către om;-         făurirea statului naţional unitar român;

-         realizarea independenţei economice şi politice a ţării faţă de străinătate, prin scuturarea oricărui jug străin.

„Revoluţia de la 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber şi egal, ca statul să se facă românesc. Ea fu o revoluţie democratică. Revoluţia de la 1848 a vrut ca românul să fie nu numai liber, dar şi proprietar . . .  Ea fu o revoluţie socială. Revoluţia viitoare. . .  va cere unitatea şi libertatea naţională. Ea va fi o revoluţie naţională".

Gândirea economică a lui N. Bălcescu a constituit momentul de vârf al gândirii economice din ţara noastră până la 1859, numeroase generaţii de cărturari patrioţi continuându-i opera şi după Unirea din 1859.