34
Capitolul 1. 1. Cum era pământul la început? 2. Ce constatare a făcut Dumnezeu despre lumină după ce a creat-o? 3. Ce a despărţit Dumnezeu în prima zi a creaţiunii? 4. Ce a creat Dumnezeu în ziua a doua? 5. Ce a despărţit Dumnezeu în ziua a doua? 6. În care zi a făcut Dumnezeu să se arate uscatul? 7. Cum a făcut Dumnezeu să se arate uscatul? 8. În care zi nu se aminteşte că Dumnezeu ar fi constatat că „….era bun(ă)”? 9. Care sunt cele 3 elemente create în ziua a treia? 10. Care sunt cele 2 trăsături ale pomilor creaţi în ziua a trei? 11. Care sunt cele trei funcţii ale luminătorilor creaţi în ziua a 4-a? 12. În calitatea lor de semne, ce trebuia să arate luminătorii? 13. Unde slujesc luminătorii „ca luminători”? 14. Care sunt cele 3 categorii de luminători şi când stăpâneşte fiecare? 15. Cu ce scop a aşezat Dumnezeu luminătorii în întinderea cerului (3 scopuri)? 16. Ce a zis Dumnezeu în ziua a cincea? 17. Care trei binecuvântări le-a rostit Dumnezeu asupra peştilor? Dar asupra păsărilor? 18. Care sunt cele trei categorii de animale create de Dumnezeu în ziua a 6-a? 19. Cum l-a creat Dumnezeu pe om? (2 elemente) 20. Care sunt cele 3 domenii de stăpânire acordate de Dumnezeu omului? 21. Care sunt cele 4 binecuvântări rostite de Dumnezeu asupra omului? 22. Ce hrană i-a dat Dumnezeu omului? Dar păsărilor şi vietăţilor de pe urcat? 23. Ce constatare a făcut Dumnezeu despre cele ce le-a creat în ziua a şasea? Capitolul 2. 1. În care zi şi-a sfârşit Dumnezeu lucrarea pe care o făcuse? 2. În ce fel şi-a sfârşit Dumnezeu lucrarea pe care o făcuse?(3 elemente) 3. De ce a binecuvântat şi sfinţit Dumnezeu ziua a 7-a? 4. Ce anume ţinea loc de ploaie la început? 5. Din care 2 componente l-a creat Dumnezeu pe om (sufletul viu)? 6. În ce parte (punct cardinal) era aşezată Grădina din Eden? 7. Care erau cele trei tipuri de pomi din Grădina Edenului? 8. Unde era aşezat pomul vieţii? Dar al cunoştinţei binelui şi răului? 9. Câte râuri ieşeau din Eden? 10. Numele celor 4 braţe de râuri. 11. Care ţară o înconjoară Pisonul? 12. Ce se găseşte în ţara Havila (3 elemente)? 13. Ce se spune despre arul din Havila? 14. Care ţară o înconjoară Gihonul? 15. Pe unde curge Hidechelul? 16. Ce trebuia să facă omul în grădina Edenului? 17. Din care pom nu i-a fost permis omului să mănânce? 18. Când urma să moară omul în caz că va mânca din pomul oprit? 19. De ce şi ce fel de ajutor i-a făcut Dumnezeu omului? 20. Cine le-a dat nume vieţuitoarelor create de Dumnezeu? 21. Despre care vieţuitoare nu se aminteşte că Adam le-ar fi dat nume? 22. Din ce a făcut-o Dumnezeu pe femeie? 23. Ce a făcut Dumnezeu cu femeia după ce a creat-o? 24. Ce a spus Adam când a văzut-o pe femeie? 25. De ce s-a numit femeia „femeie”? 26. De ce va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa? (2 elemente)

genesa intrebari

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: genesa intrebari

Capitolul 1.1. Cum era pământul la început? 2. Ce constatare a făcut Dumnezeu despre lumină după ce a creat-o? 3. Ce a despărţit Dumnezeu în prima zi a creaţiunii? 4. Ce a creat Dumnezeu în ziua a doua? 5. Ce a despărţit Dumnezeu în ziua a doua?6. În care zi a făcut Dumnezeu să se arate uscatul? 7. Cum a făcut Dumnezeu să se arate uscatul?8. În care zi nu se aminteşte că Dumnezeu ar fi constatat că „….era bun(ă)”?9. Care sunt cele 3 elemente create în ziua a treia? 10. Care sunt cele 2 trăsături ale pomilor creaţi în ziua a trei?11. Care sunt cele trei funcţii ale luminătorilor creaţi în ziua a 4-a?12. În calitatea lor de semne, ce trebuia să arate luminătorii?13. Unde slujesc luminătorii „ca luminători”?14. Care sunt cele 3 categorii de luminători şi când stăpâneşte fiecare?15. Cu ce scop a aşezat Dumnezeu luminătorii în întinderea cerului (3 scopuri)?16. Ce a zis Dumnezeu în ziua a cincea?17. Care trei binecuvântări le-a rostit Dumnezeu asupra peştilor? Dar asupra păsărilor?18. Care sunt cele trei categorii de animale create de Dumnezeu în ziua a 6-a?19. Cum l-a creat Dumnezeu pe om? (2 elemente)20. Care sunt cele 3 domenii de stăpânire acordate de Dumnezeu omului?21. Care sunt cele 4 binecuvântări rostite de Dumnezeu asupra omului?22. Ce hrană i-a dat Dumnezeu omului? Dar păsărilor şi vietăţilor de pe urcat?23. Ce constatare a făcut Dumnezeu despre cele ce le-a creat în ziua a şasea?

Capitolul 2.1. În care zi şi-a sfârşit Dumnezeu lucrarea pe care o făcuse?2. În ce fel şi-a sfârşit Dumnezeu lucrarea pe care o făcuse?(3 elemente)3. De ce a binecuvântat şi sfinţit Dumnezeu ziua a 7-a?4. Ce anume ţinea loc de ploaie la început?5. Din care 2 componente l-a creat Dumnezeu pe om (sufletul viu)?6. În ce parte (punct cardinal) era aşezată Grădina din Eden? 7. Care erau cele trei tipuri de pomi din Grădina Edenului?8. Unde era aşezat pomul vieţii? Dar al cunoştinţei binelui şi răului?9. Câte râuri ieşeau din Eden?10. Numele celor 4 braţe de râuri.11. Care ţară o înconjoară Pisonul? 12. Ce se găseşte în ţara Havila (3 elemente)? 13. Ce se spune despre arul din Havila?14. Care ţară o înconjoară Gihonul?15. Pe unde curge Hidechelul?16. Ce trebuia să facă omul în grădina Edenului? 17. Din care pom nu i-a fost permis omului să mănânce?18. Când urma să moară omul în caz că va mânca din pomul oprit?19. De ce şi ce fel de ajutor i-a făcut Dumnezeu omului?20. Cine le-a dat nume vieţuitoarelor create de Dumnezeu?21. Despre care vieţuitoare nu se aminteşte că Adam le-ar fi dat nume?22. Din ce a făcut-o Dumnezeu pe femeie?23. Ce a făcut Dumnezeu cu femeia după ce a creat-o?24. Ce a spus Adam când a văzut-o pe femeie? 25. De ce s-a numit femeia „femeie”?26. De ce va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa? (2 elemente)27. Ce fel de haine a purtat prima pereche de oameni?

Capitolul 31. Dintre care animale era şarpele cel mai şiret?2. Care a fost prima întrebare adresată de către şarpe femeii?3. Ce a interzis Dumnezeu în legătură cu pomul din mijlocul grădinii? (2 elemente)4. Care este prima minciună consemnată în Sfânta Scriptură?5. Potrivit spuselor şarpelui ce s-ar fi întâmplat în caz că omul ar fi mâncat din pomul oprit? (2 elemente). Când ar fi avut loc

aceste lucruri?6. Care sunt cele 3 trăsături ale pomului care au atras-o pe femeie?

Page 2: genesa intrebari

7. Unde era bărbatul Evei când ea a mâncat din pom? 8. Care a fost rezultatul imediat al neascultării primei perechi de oameni?9. Ce au văzut ei atunci când l-i s-au deschis ochii?10. Din ce şi-au făcut Adam şi Eva şorţuri?11. Când (în ce moment al zilei) Dumnezeu,care umbla prin grădină?12. Care a fost prima întrebare adresată de Dumnezeu omului după cădere?13. De ce s-a ascuns omul de Dumnezeu?14. Care a fost a doua întrebare adresată de Dumnezeu omului după cădere?15. Ce a întrebat-o Dumnezeu pe Eva? Care a fost răspunsul ei?16. Care au fost cele 2 blesteme rostite de Dumnezeu asupra şarpelui?17. Care va fi rezultatul final al vrăşmăsiei dintre şarpe şi femeie? Cine ce va zdrobi?18. Care au fost cele 2 blesteme rostite de Dumnezeu asupra femeii?19. Din cauza cui şi care sunt cele 2 motive pentru care pământul este blestemat?20. Care sunt efectele blestemării pământului (3 sau 4)?21. Până când are efect blestemul asupra omului?22. De ce i-a dat Adam femeii numele de „Eva”?23. Ce fel de îmbrăcăminte le-a făcut Dumnezeu celor 2? De unde a avut materialul?24. De ce nu i-a permis Dumnezeu omului să locuiască în Grădina Edenului şi după cădere?25. Ce urma să facă omul după ce a fost izgonit din grădină?26. Unde i-a aşezat Dumnezeu pe paznicii grădinii? 27. Ce făceau heruvimii şi ce drum păzeau ei?

Capitolul 4.1. Ce a spus Eva când l-a născut pe Cain?2. Care era ocupaţia lui Cain? Dar a lui Abel?3. Când şi ce fel de jertfă a adus Cain? Ce produse a adus el a jertfă?4. Ce fel de jertfă a adus Abel şi din ce produse?5. Spre cine şi spre ce a privit Dumnezeu cu plăcere?6. Cum a reacţionat Cain la „neplăcerea” lui Dumnezeu? (2 elemente)7. Care este prima întrebare pusă de Dumnezeu lui Cain ?8. Ce se întâmplă dacă faci bine? Dar dacă faci rău?9. Care trebuie să fie atitudinea mea faţă de păcatul care pândeşte la uşă?10. De ce aplecat Abel la câmp?11. Ce l-a întrebat Dumnezeu pe Cain după ce l-a omorât pe Abel? Care a fost răspunsul lui Cain?12. Cine striga din pământ la Dumnezeu?13. Din care ogor a fost izgonit Cain?14. Care a fost efectul blestemului rostit de Dumnezeu asupra pământului lucrat de Cain?15. Care a fost statutul lui Cain după ce l-a ucis pe Abel?16. Ce se va întâmpla dacă cineva îl va omorî pe Cain?17. Cum l-a ajutat Dumnezeu pe Cain ca nimeni să nu-l omoare?18. Unde „s-a mutat” Cain după ce a discutat cu Dumnezeu?19. Unde se situa ţara Nod?20. Primul copil al lui Cain menţionat în Biblie….21. Cum s-anumit cetatea cetatea construită de Cain?22. Numele fiului, nepotului şi strănepotului lui Enoh –fiul lui Cain?23. Cine a fost tatăl lui Lameh?24. Numele celor 2 neveste ale lui Lameh. 25. Care sunt cei 2 fii ai lui Ada? 26. Cine este fratele lui Iabal (şi după mamă)? Dar al lui Iubal?27. Tatăl cui este Iabal? Dar Iubal?28. Care sunt copiii lui Ţila?29. Cine a fost Tubal-Cain?30. Cum s-a numit sora lui Tubal-Cain?31. Pe cine a omorât Lameh?32. După spusele lui, de câte ori va fi răzbunat Lameh? 33. Cum s-a numit fiul pe care Adam l-a primit în locul lui Abel?34. Cine a fost tatăl lui Enos? Dar bunicul lui? 35. Când au început oamenii să cheme Numele Domnului?

Capitolul 5.1. Care sunt cele două părţi ale omului? 2. Când au primit Adam şi Eva numele de „om”?

Page 3: genesa intrebari

3. Câţi ani a avut Adam când s-a născut Set?4. Cum arăta Set când s-a născut? 5. Câţi ani a trăit Adam? 6. Câţi copii a avut Adam? 7. Câţi ani a trăit Set?8. Câţi ani a trăit Enos?9. Cine au fost tatăl, bunicul şi străbunicul lui Cainan? 10. Cine au fost fiul, nepotul şi strănepotul lui Cainan? 11. Câţi ani a trăit Cainan? 12. Cine au fost tatăl, bunicul şi străbunicul lui Enoh?13. Cine au fost fiul, nepotul şi strănepotul lui Enoh?14. Câţi ani a umblat Enoh cu Dumnezeu şi câţi ani a avut când Dumnezeu l-a luat la El?15. Cine a fost cel mai bătrân om care a trăit vreodată şi câţi ani a trăit?16. Cine au fost tatăl, bunicul şi străbunicul lui Noe?17. De ce i-a dat Lameh fiului său numele „Noe”? 18. Câţi ani a trăit Lameh?19. Cum se numesc fii lui Noe? 20. Câţi ani a avut Noe când i s-au născut copiii?

Capitolul 6.1. Ce anume din trăsăturile fiicelor oamenilor i-a atras pe fiii lui Dumnezeu?2. Pe cine dintre fiicele oamenilor au luat de nevastă fiii lui Dumnezeu?3. Ce a declarat Dumnezeu în legătură cu Duhul Său? 4. De ce nu va rămâne Duhul lui Dumnezeu de-a pururi în om? 5. Care a fost termenul limită dat de Dumnezeu pentru supravieţuirea omului?6. Cum îi numeşte Scriptura pe oamenii de dinainte de potop? (3 denumiri)7. Înainte de potop, cum erau întocmirile gândurilor din inima omului? 8. „I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om pe pământ şi………………..”. 9. Care sunt cele 4 categorii de vieţuitoare pe care Dumnezeu urma să le distrugă prin potop? De ce le-a distrus?10. De ce a căpătat Noe milă înaintea Domnului? (3 motive,-v.9)11. Cum era pământul înainte de potop? (2 elemente)12. Care este păcatul major pentru care Dumnezeu a hotărât nimicirea? (v.13)13. Din ce lemn a fost construită corabia?14. Cu ce a fost „tencuită” corabia pe dinăuntru şi pe dinafară?15. Care erau dimensiunile corăbiei (lungime, lăţime, înălţime)?16. Unde era aşezată fereastra? Care era lăţimea ei?17. Unde se afla uşa?18. Câte etaje a avut corabia?19. Care au fost persoanele care au intrat în corabie?20. Alături de oameni şi animale, ce altceva trebuia să fie în corabie?

Capitolul 7.1. Câte perechi trebuia să intre în corabie din animalele curate? Dar din cele necurate?2. După câte zile de la intrarea lui Noe a început potopul?3. Câte zile şi nopţi a durat potopul?4. Ce vârstă avea Noe când a venit potopul?5. Care este data exactă a potopului?6. Care a fost origine apelor potopului (v.11)?7. Cine a închis uşa corăbiei?8. „Noe a făcut……..” (7:5).9. Cu cât s-au înălţat apele deasupra munţilor?10. Cât timp au fost apele mari pe pământ?

Capitolul 81. Cum a potolit Dumnezeu apele? (3 elemente)2. În ce zi şi unde s-a oprit corabia?3. Ce s-a întâmplat în luna 10, ziua 1 ? 4. Care a fost primul animal care a ieşit din corabie?5. După câte zile a deschis Noe fereastra ca să dea drumul corbului?6. Ce a făcut corbul? S-a mai întors?7. Care a fost al doilea animal care a ieşit din corabie? 8. Cum a reuşit porumbelul să intre din nou în corabie?

Page 4: genesa intrebari

9. La câte zile i-a dat drumul Noe porumbelului a doua oară? 10. Când s-a întors porumbelul şi ce a adus? 11. Ce a înţeles Noe când a văzut frunza de măslin ruptă de curând?12. La câte zile i-a dat drumul Noe porumbelului a treia oară? 13. Ce s-a întâmplat a treia oară cu porumbelul? 14. Data exactă a secării apelor.15. În ce zi a ieşit Noe din corabie?16. Ce a făcut Noe imediat după ieşirea din corabie?17. Din ce animale a adus Noe jertfe (arderi)?18. Ce miros a avut jertfa? 19. De ce a promis Dumnezeu că nu va mai blestema pământul din pricina omului? (v.21)20. Care sunt cele 4 perechi de elemente antonimice care nu vor înceta „cât va fi pământul”?

Capitolul 9.1. Care este tripla binecuvântare rostită de Dumnezeu asupra lui Noe şi asupra fiilor săi?2. Care urma să fie „atitudinea” animalelor faţă de om după potop?3. Ce le-a dat Dumnezeu oamenilor ca hrană după potop? (2 elemente)4. În ce constă viaţa vieţuitoarelor (9:4)?5. De ce sângele celui care varsă sângele altui om trebuie să fie vărsat de om (9:6)? 6. Care a fost legământul făcut de Dumnezeu cu Noe şi vieţuitoarele ieşite din corabie? 7. Care a fost semnul legământului?8. Cine erau incluşi în acest legământ (v.12) şi care este termenul lui de valabilitate (v.16)?9. Ce-i va aminti curcubeul lui Dumnezeu?10. Cine este tatăl lui Canaan?11. Care a fost ocupaţia lui Noe de după potop? Ce plantă a cultivat el?12. Ce a făcut Noe când s-a îmbătat? 13. Care dintre fiii lui „i-a văzut goliciunea”?14. Unde erau ceilalţi doi fii ai lui Noe în timpul acesta?15. Cine au acoperit goliciunea lui Noe?16. Care a fost fiul cel mai tânăr al lui Noe??????????17. Care a fost blestemul rostit asupra lui Canaan, fiul lui Ham?18. Potrivit binecuvântării rostite de Noe, în corturile cui urma să locuiască Iafet?19. Cât a mai trăit Noe după potop? Dar în total?

Capitolul 10.1. A avut Noe nepoţi înainte de potop?2. Care sunt fii lui Iafet? (7 fii)3. Ce popoare se trag din fii lui Iafet?4. Care sunt fii lui Ham? (4 fii)5. Cine a fost tatăl, bunicul şi străbunicul lui Nimrod?6. Ce ni se spune despre Nimrod? 7. Cine a zidit cetăţile Babel şi Ninive?8. Ai cui descendenţi sunt filistenii? 9. Care au fost fii lui Sem?10. Care sunt cei doi fii ai lui Eber?11. Care este semnificaţia numelui lui Peleg?12. Din cine au ieşit oamenii care s-au răspândit pe pământ după potop?

(adică stră-stră-străbunicul nostru )

Cap. 111. Câte limbi se vorbeau pe pământ înainte de construirea turnului Babel?2. În ce ţară se afla câmpia unde a fost construit turnul Babel?3. În ce direcţie a trebuit să meargă oamenii ca să ajungă în ţara Şinear?4. Din ce materiale s-a construit turnul Babel? Ce s-a folosit în loc de piatră? Dar în loc de var?5. Ce două lucruri au fost construite în ţara Şinear? (…………şi un turn.)6. Cât de înalt era turnul?7. Ce au urmărit ei prin ridicarea acestor construcţii? (2 elemente)8. Câte popoare de zidari s-au întâlnit în câmpia Şinear?9. Afară de intervenţia specială a lui Dumnezeu, ce altceva i-ar mai fi putut opri în realizarea planului lor?10. Cum a împiedicat Dumnezeu finalizarea construcţiilor?11. Unde s-au dus oamenii după ce li s-a încurcat limba? 12. De ce s-a numit Babel „Babel”? (2 elemente)

Page 5: genesa intrebari

13. Cine a fost tatăl lui Arpacşad? 14. Cine a fost străbunicul lui Eber?15. Cum s-au numit cei 2 fii ai lui Eber?16. Cine au fost tatăl, bunicul şi străbunicul lui Avraam? 17. În familia lui Avraam erau 2 „Nahor”-i. În ce relaţii de rudenie se aflau aceştia cu Avraam?18. Care sunt cei 3 fiii ai lui Terah? Dar cei 2 fraţi ai lui Avraam? 19. Cine au fost tatăl, bunicul şi străbunicul lui Lot? În ce relaţii de rudenie se afla Lot cu Avraam?20. În care cetate şi ţară a murit Haran?21. Care a fost numele iniţial al nevestei lui Avraam?22. Cum se numea nevasta lui Nahor (junior), a cui fiică era? În ce relaţie de rudenie se afla Nahor cu propria-i nevastă? 23. Cum se numeau cele 2 fiice ale lui Haran?24. Ce boală avea Serai?25. Care sunt cele 4 persoane despre care se menţionează că au pornit împreună din Ur spre Canaan?26. În ce localitate a murit Terah? Până la urmă Haran e localitate sau om?

Cap. 121. De unde a trebuit să iasă Avraam? (3 elemente) Unde a trebuit să meargă?2. Ce două lucruri „mari” i-a promis Dumnezeu lui Avraam?3. Ce vor păţi cei care-l blestemă pe Avraam? Dar cei care-l binecuvântează?4. Câţi ani a avut Avram când a ieşit din Haran? Cine au „ieşit” cu el? (nume)5. De unde a ieşit Avram prima oară? Dar a doua oară?6. Cum se numeşte locul de popas al lui Avram din ţara Canaan unde a zidit un altar? 7. Ce copac renumit se găsea la Sihem? 8. Cine locuiau în ţinuturile spre care se îndrepta Avraam, adică în Canaan? 9. Cât din Canaan urma să fie a seminţiei lui Avraam?10. Între care localităţi şi pe ce „formă de relief” a făcut Avraam al doilea popas din Canaan? Care era la apus şi care la răsărit?

Unde a dormit şi ce a făcut Avram acolo? (2 elemente)11. În ce parte aluat-o Avram de la Betel?12. Din ce cauză s-a mutat Avram în Egipt? 13. Care era „cusurul” Sarei? De ce anume s-a temut Avraam? 14. Care a fost minciuna!!! lui Avraam? Dar a Sarei? 15. De la cine a aflat Faraon de doamna Sarai?16. În a cui casă a locuit Serai în Egipt? 17. Ce a primit Avraam în schimbul soţiei sale? (6 elemente)18. Ce a păţit Faraon din cauza Sarei? 19. Ce întrebări i-a pus Faraon lui Avram? (3)20. Cine a fost al doilea bărbat al Sarei?21. Cine s-a ocupat de securitatea lui Avraam la plecare din Egipt?

Cap. 131. În ce direcţie a plecat Avram din Egipt?2. Ce crezi, Lot a fost în Egipt? 3. În ce consta bogăţia lui Avraam?4. Ce a făcut Avraam când s-a întors lângă Betel?5. Din ce cauză nu putea Avraam şi Lot să locuiască împreună?6. Care categorie dintre slujitorii lui Avraam şi Lot erau mai „certăreţi”?7. În cuvântarea sa împăciuitoare, cum l-a numit Avraam pe Lot?8. Ce regiune a ales Lot şi în ce parte se afla această câmpie?9. De ce a ales lot Câmpia Iordanului? Cum era câmpia Iordanului înainte ca Dumnezeu să fi nimicit Sodoma şi Gomora? 10. Cum erau oamenii din Sodoma? (2 elem.)11. Cu ce a comparat Dumnezeu sămânţa lui Avraam? 12. Ce copaci vestiţi erau lângă Hebron? Ce a făcut Avraam lângă aceştia (2 elem.)

Cap. 141. Cum s-a numit împăratul Sodomei de pe vremea lui Lot? Dar împăratul Gomorei?2. Cum se mai numea Ţoarul?3. Cum se mai numea valea Sidim? Ce s-a întâmplat acolo?4. Cum s-a numit împăratul care i-a subjugat pentru multă vreme pe împăratul Sodomei şi Gomorei? 5. Unde se afla stejarul Paran?6. În ce munte locuiau Horiţii?7. Ce popor a fost învins la Ham? Cine mai purta numele acesta?8. Care au fost cei 4 aliaţi ai Sodomei?

Page 6: genesa intrebari

9. Care a fost raportul de forţe între cele 2 coaliţii? Cine avea şanse mai mari se câştig?10. Arioc era împărat sau preot? (vezi şi în alte părţi)11. Ce fântâni erau în valea Sidim?12. Care împăraţi au căzut în „cazanele” de smoală? Ce au făcut ceilalţi aliaţi ai lor?13. Ce au luat biruitorii din Sodoma? (3 elemente)14. Cine a dat de ştire lui Avraam despre răpirea lui Lot? Unde locuia atunci Avraam?15. De ce naţionalitate era Mamre? Cine erau fraţii lui?16. Cine erau „aliaţii” lui Avraam? 17. Câţi soldaţi formau „armata de eliberare” organizată de Avraam?18. Până unde i-a urmărit Avraam pe jefuiori? (2 variante)19. Unde se afla Hoba?20. Ce a adus înapoi Avraam de la jefuitori? (4 elem)21. Unde l-a întâmpinat împăratul Sidimei pe Avraam?22. Cum se mai numea Valea Împăratului?23. Unde era împărat Melhisedec? Ce i-a adus el lui Avraam?24. Ce era Melhisedec, împărat sau preot?25. Cui a dat Avraam zecimea din toate?26. Ce a luat Avraam din „prada de război” pentru sine?27. De ce nu a luat Avraam nimic, „nici măcar un fir de aţă sau o curea de încălţăminte”?

Cap. 151. Cum S-a numit Dumnezeu pe Sine în vedenia pe care Avraam a avut-o? (2 elem)2. Iniţial pe cine a vrut Avraam să-l facă moştenitorul averii lui?3. Unde s-a născut Eliezer?4. Cu ce a comparat Dumnezeu mulţimea urmaşilor lui Avraam?5. Cum a socotit Dumnezeu credinţa lui Avraam? 6. Ce animale a luat Avraam pentru ceremonia încheierii legământului? (5 categ.)7. Ce a făcut Avraam cu aceste dobitoace? Care animale nu le-a despicat?8. Ce au făcut păsările răpitoare? Cum a reacţionat Avraam?9. Ce s-a întâmplat cu Avraam pe la apusul soarelui? (3 elem)10. Cât timp urma să dureze robia urmaşilor lui Avraam? Al câtelea nem urma să se întoarcă?11. Ce va face Dumnezeu cu neamul care va robi sămânţa lui Avraam?12. Cum va ieşi sămânţa lui Avraam din această robie?13. Ce se spune despre vârsta senectuţii (bătrâneţii) lui Avraam? Când urma să fie el îngropat?14. Ce se spune despre nelegiuirea amoriţilor?15. Ce s-a întâmplat după asfinţitul soarelui? (3 elemente)16. Care au fost cele două râuri-hotar al teritoriului făgăduit de Dumnezeu lui Avraam? Care este râul cel mare?17. Ce popoare locuiau în această regiune? (10)

Cap. 16. 1. Care era locul de provenienţă a Agarei? 2. Agar era slujitoarea lui Avraam, sau a Sarei?3. Câţi ani a locuit Avraam în Canaan înainte de a accepta oferta soţiei sale cu privire la Agar?4. Care a fost atitudinea lui Agar faţă de stăpâna ei după ce s-a văzut însărcinată ?5. Ce i-a spus Avraam Sarei după ce aceasta se plânsese de atitudinea dispreţuitoare a slujnicei sale?6. Cum a reacţionat Agar la tratamentul dur venit din partea stăpânei?7. Unde a găsit-o îngerul Domnului pe Agar? Unde ducea drumul pe care se afla izvorul acela?8. Ce a întrebat-o îngerul pe Agar? Ce sfat i-a dat îngerul?9. Cât de mult va înmulţi Dumnezeu sămânţa lui Agar?10. De ce a primit fiul Agarei numele „Ismael”?11. Cu ce îl compară Dumnezeu pe Ismael?12. Ce relaţie a avea Ismael cu oamenii?13. Cine a spus: „am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut”?14. Cum s-a numit fântâna cu pricina? Între ce localităţi se află ea?15. Câţi ani avea Avraam când s-a născut Ismael?

Cap. 171. Câţi ani a avut Avram când Dumnezeu i-a schimbat numele?2. În ce poziţie a stat Avraam înaintea lui Dumnezeu?3. Ce înseamnă Avraam?4. Cât timp urma să stăpânească urmaşii lui Avraam Canaanul? Cât timp va dura legământul încheiat de Dumnezeu cu Avraam?5. Care a fost semnul legământului „avraamic”?

Page 7: genesa intrebari

6. Cine trebuia să fie tăiat împrejur? La câte zile după naştere?7. Numai membrii familiei lui Avraam trebuiau circumcişi sau şi alţii? Cine anume?8. Ce se întâmpla cu un copil netăiat împrejur?9. Cum a reacţionat Avraam când Dumnezeu i-a spus că Sara îi va naşte un fiu?10. Ce i-a spus Avraam lui Dumnezeu în legătură cu Ismael? 11. Ce înseamnă Isaac?12. Care sunt cele 3 verbe folosite de Dumnezeu pentru descrierea ascensiunii lui Isaac?13. Câţi voievozi urmau să se nască din Ismael?14. Câţi ani avea Sara când Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam naşterea lui Isaac? 15. La cât timp după darea făgăduinţei urma să aibă loc evenimentul?16. Ce a făcut Dumnezeu după ce a încheiat discuţia cu Avraam?17. La câte zile după darea legământului aavut loc circumciziunea?18. Câţi ani avea Ismael cu ocazie circumciziunii? Dar Avraam?

Cap. 181. Unde locuia Avraam când Dumnezeu i-a făcut o vizită? Ce făcea el chiar atunci?2. Cam în ce perioadă a zilei au sosit vizitatorii? Câţi erau?3. Care a fost semnul de bun venit din partea lui Avraam?4. Ce „îngăduinţă” a cerut Avraam din partea musafirilor?5. Unde s-au odihnit cei 3?6. Din ce consta meniul oferit de Avraam străinilor? (4 elemente).Ce le-a promis el iniţial că le va da să mănânce?7. Din câte măsuri de făină a făcut Sara turte? De care făină a fost?8. Cum a fost viţelul gătit pentru oaspeţi? Cine l-a adus din cireadă? Cine l-a gătit?9. Cine a fost „ospătarul” care i-a servit pe cei 3?10. Peste cât timp urma să i se facă o nouă vizită lui Avraam?11. Unde era Sara în timp ce masa se servea sub stejar?12. Ce 2 lucruri se menţionează în legătură cu Sara, care o împiedicau să mai aibă copii?13. Cum a reacţionat Sara la auzul cuvintelor despre naşterea unui fiu?14. Domnul l-a întrebat pe Avraam: Este oare ceva prea……….. pt Domnul?15. Care a fost minciuna Sarei?16. Ce a făcut Avraam când cei trei au purces la drum? 17. Ce urma să poruncească Avraam fiilor lui şi casei lui după el?18. Cine va fi binecuvântat în Avraam? Ce fel de neam va ajunge el?19. Cum era păcatul Sodomei şi Gomorei?20. Care a fost întrebarea lui Avraam vizavi de distrugerea cetăţilor? (v.23)21. Care a fost numărul de pornire a lui Avraam în negocierea cu Dumnezeu?22. După gândirea lui Avraam, ce trăsătură a lui Dumnezeu L-ar „împiedica” să distrugă pe cel bun împreună cu cel rău?23. Cum vorbeşte Avraam despre Sine? Ce se consideră el? (v.27) 24. Care a fost al doilea număr de negociere? Dar al treilea? Dar al patrulea? Dar al cincilea? Dar al şaselea? 25. Cum a luat Avraam cuvântul la ultima şi antepenultima rundă de negocieri?26. Unde s-a dus Avraam după negocieri?

Cap. 191. Cine erau cei 2 îngeri care au ajuns la Sodoma? La cine au luat prânzul în ziua aceea?2. Unde L-au găsit pe Lot?3. Cum i-a salutat lot pe îngeri? 4. La ce hotel vroiau să doarmă ce 2? 5. La care restaurant au luat până la urmă cina? Ce pâine s-a mâncat la masa aceea?6. Cine au înconjurat casa lui Lot şi de ce?7. Cine a ieşit din casă ca să stea de vorbă cu „furioşii”? De ce a încuiat uşa?8. Cum i-a numit Lot pe sodomani? 9. Ce ofertă „generoasă” a avut Lot în schimbul străinilor din casa lui? 10. Care a fost răspunsul sodomiţilor? 11. Cum era considerat Lot de către concetăţenii lui? (v.9)12. Cu ce l-au ameninţat sodomanii pe Lot? Cum au încercat să între în casă?13. Cum a intrat Lot în casă? Cine a încuiat uşa?14. Ce au păţit oamenii care voiau să intre în casa lui Lot?15. Ce i-au poruncit îngerii lui Lot să scoată din cetate? (4 elem)16. Ce au crezut ginerii lui Lot când acesta le-a spus ce se va întâmpla cu cetatea?17. Pe cine au apucat îngerii de mână ca să-i scoată din cetate? (4pers)18. Ce a spus unul din îngeri după ce cei 4 au fost scoşi din cetate? Cum a răspuns Lot?19. Care a fost temerea lui Lot pentru care n-a vrut să alerge la munte?

Page 8: genesa intrebari

20. Care au fost cele 2 elemente pentru care Lot a preferat cetatea? (v.20)21. Ce „hatâr” i-a făcut Dumnezeu lui Lot? De ce i-a spus să se grăbească?22. Ce înseamnă Ţoar? (răspuns:mic)23. În ce parte a zilei a început să plouă foc şi pucioasă? Care au fost cele 4 elemente nimicite?24. Ce s-a întâmplat cu doamna Lot? Din ce cauză?25. Ce a văzut Avraam a doua zi când privea spre Sodoma?26. Potrivit cu v. 29 de ce l-a scăpat Dumnezeu pe Lot de prăpăd?27. Unde s-a dus până la urmă Lot? Unde l-a timis Dumnezeu mai înainte? De ce s-a mutat din Ţoar?28. Ce casă a avut Lot pe munte? Cine mai locuiau cu el acolo?29. Care dintre fetele lui Lot era mai „cu iniţiativă”?30. Care a fost marea problemă a fiicelor lui Lot? Ce soluţie au găsit? 31. Care dintre fiicele lui Lot este mama lui Moab? Dar a lui Ben-Ammi?32. Care sunt cei doi fii ai lui Lot? Care sunt cele două popoare care au descins din el?

Cap. 201. Unde s-a mutat Avraam de lângă stejarii lui Mamre? Între care două localităţi se găsea Gherarul?2. Cine a fost împăratul Gherarului?3. De ce a luat-o Abimelec pe Sara?4. De ce a minţit Avraam din nou?5. Ce i-a spus Dumnezeu noaptea în vis lui Abimelec?6. A păcătuit Abimelec împotriva lui Avraam?7. Cu ce şi-a apărat Abimelec nevinovăţia în faţa lui Dumnezeu? (v.5)8. Ce oficiu (titlu) îi atribuie Dumnezeu lui Avraam în discuţia cu Abimelec? (v.7)9. Ce s-ar fi întâmplat cu Abimelec dacă n-ar fi înapoiat-o pe Sara soţului ei? 10. Cum au reacţionat slujitorii lui Abimelec când au aflat adevărul?11. Ce întrebări i-a pus Abimelec lui Avraam? Ce lucruri a făcut Avraam faţă de Abimelec?12. Care a fost concepţia greşită alui Avraam despre ţara lui Abimelec? (v.11)13. De ce minciuna lui Avraam avea şi o doză de adevăr?14. Ce hatâr i-a fost cerut Avraam Sarei?15. Ce cadou i-a făcut Abimelec lui Avraam?16. În ce regiune a ţării sale I-a dat voie Avraam lui Abimelec să locuiască?17. Câţi bani a primit Avraam de la Abimelec? De ca a dat Abimelec banii aceştia?18. De ce boală le-a vindecat Dumnezeu pe femeile din casa lui Abimelec la rugăciunea lui Avraam?

Cap. 211. Care a fost „vremea hotărâtă” despre care se vorbeşte în 21:2?2. Ce vârstă avea Isaac când a fost circumcis?3. De ce i-a dat Avraam fiului său numele Isaac?4. Ce vârstă avea Avraam când s-a născut Isaac?5. Ce „reproş” îi face Sara lui Dumnezeu vizavi de naşterea fiului ei?6. Ce a făcut Avraam în ziua în care a fost înţărcat Isaac?7. Care a fost motivul indignării Sarei faţă de Ismael?v.9 8. Ce i-a cerut Sara lui Avraam în legătură cu Agar şi fiul ei? Cum şi-a motivat Sara această dorinţă?9. Care e motivul pentru care Dumnezeu este de acord cu dorinţa Sarei? v.12u.p.10. De ce dorea Dumnezeu să facă „un neam” şi din Ismael?11. La câte zile după discuţia lui cu Sara despre izgonirea roabei a împlinit Avraam dorinţa soţiei sale?12. În ce perioadă a zilei a plecat Agar de la cortul lui Avraam?13. Ce mâncare a primit Agar de la Avraam la plecare? Ce a făcut Avraam cu burduful de apă?14. În care pustie a „hoinărit” Agar cu Ismael?15. Ce a făcut Agar cu Ismael când s-a terminat apa din burduf? 16. La ce distanţă a „şezut” Agar de Ismael? De ce n-a rămas Agar lângă copil? Cum şi-a manifestat ea durerea faţă de copilul ei

suferind de sete? (2 elem)17. Potrivit descrierii biblice ce glas l-a determinat pe Dumnezeu să intervină, glasul copilului sau al mamei?18. Ce întrebare „a strigat” Îngerul Domnului din cer? 19. Care sunt cele 3 porunci date de înger lui Agar? v.18.20. De ce intervenţie specială a lui Dumnezeu a fost nevoie pentru ca Agar să descopere izvorul?21. Unde a locuit Ismael, în care pustie? Ce meserie a învăţat? Care a fost arma lui preferată? De unde era originară nevastă-sa?

Cine „i-a luat” nevasta?22. Cum se numea căpetenia oştirii lui Abimelec?23. Ce a spus Abimelec despre grija lui Dumnezeu faţă de Avraam?24. Ce două juruinţe i-a cerut Abimelec lui Avraam? Faţă de cine trebuia Avraam să şi îndeplinească prima juruinţă? Pe cine

avea în vedere a doua juruinţă? 25. Pe ce a trebuit „să se jure” Avraam? 26. Ce a „băgat de vină” Avraam lui Abimelec? Cum s-a apărat Abimelec?27. Ce animale a dat Avraam lui Abimelec? (2 categ.)28. Ce mărturie dădeau cele 7 mieluşele pe care Avraam i le-a dat lui Abimelec?

Page 9: genesa intrebari

29. De ce fântâna săpată de Avraam a primit numele „Beer Seba”? Ce înseamnă Beer -Şeva?30. Unde a încheiat Avraam legământ cu Abimelec?31. Cum se mai numea ţara lui Abimelec?32. Ce plantă a sădit Avraam la Beer-Seba? Ce altceva a mai făcut el acolo?33. Ce statut a avut Avraam în ţara filistenilor?

Cap. 221. De ce i-a cerut Dumnezeu lui Avraam sacrificarea fiului său? v.12. Ce ţară i-a indicat Dumnezeu ca fiind locul sacrificării lui Isaac? Care munte? v.23. Ce fel de jertfă ar fi trebuit să fie adusă din Isaac?4. Când a pornit Avraam spre ţara Moria?5. Din cine s-a compus grupul celor ce l-au însoţit pe Isac spre locul sacrificiului? Câte slugi au mers cu ei? Ce animal cărăuş au

foosit?6. În a câta zi de călătorie a zărit Avraam locul indicate de Dumnezeu?7. Câţi dintre cei care au pornit împreună a trebuit să se oprească pe drum?8. Ce „minciunică” a tras Avraam celor 2 slugi?9. Ce accesorii pentru jertfă au fost duse de către Isaac? Dar de către Avraam? 10. Ce întrebare „incomodă” i-a pus Isaac lui Avraam? Care a fost răspunsul?11. Ce pregătiri a făcut Avraam pentru buna desfăşurare a jertfei? 12. Cine l-a oprit pe Avraam să-şi ucidă copilul? Ce i-a spus îngerul lui Avraam?13. Ce a dovedit Avraam prin gestul de supunere faţă de cerinţa lui Dumnezeu? v.1214. Unde se afla berbecul care a fost sacrificat în locul lui Abel?15. Cum a numit Avraam locul în care a adus jertfa? 16. Cu ce a comparat Dumnezeu mulţimea urmaşilor lui Avraam? (2 elem)17. În ce relaţie se vor afla urmaşii lui Avraam cu cetăţile vrăşmaşilor?18. De ce vor fi binecuvântate toate neamurile în sămânţa lui Avraam?19. Care era domiciliul stabil al lui Avraam pe vremea când Dumnezeu i-a cerut sacrificarea fiului?20. A cui soţie a fost Milca? Dar a cui fiică?21. Care sunt cei 8 copii ai lui Nahor şi ai Milcăi? 22. Cine au fost tatăl, bunicul şi străbunicul Rebecăi?23. Cum s-a numit ţiitoarea lui Nahor cu care acesta a avut copii? Câţi şi cum se numesc?

Cap. 231. Câţi ani a trăit Sara? Unde a murit ea?2. Cum se mai numea Hebronul? 3. Ce a cerut Avraam de la fii lui Het?4. Cum îl priveau fii lui Het pe Avraam?5. Ce ofertă generoasă i-au făcut fii lui Het lui Avraam? Care a fost reacţia lui Avraam la auzul acestei oferte?6. Al cui mormânt l-a dorit Avraam ca loc de odihnă pentru Sara?7. Cine a fost tatăl lui Efron?8. Cum s-a numit peştera-mormânt de la marginea ogorului lui Efron?9. Cum ar fi dorit Avraam să intre în posesia peşterii Macpela? v.910. Unde era Efron când Avraam negocia cu fii lui Het?11. În auzul cui a vorbit Efron lui Avraam? (2 elem)12. Ce dar i-a oferit Efron lui Avraam? (2 elem) Cum a reacţionat Avraam?13. Câţi siclii valora pământul dăruit de Efron lui Avraam?14. Până la urmă a plătit Avraam pământul sau nu?15. Ce loc celebru se afla faţă-n faţă cu ogorul lui Efron?16. Ce cuprindea mosia lui Avraam? (4 elem. v.17)17. Ce două denumiri diferite apar în acest capitol pentru Hebron?

Cap. 241. Care rob era îngrijitorul tuturor averilor lui Avraam?2. Ce gest a trebuit să facă robul lui Avraam înainte de a purcede la legământ? Pe Cine a jurat robul? Ce a cuprins jurământul?

(2 elem) v.3-4 Din ce categorie de oameni îşi dorea Avraam o noră?3. Ce întrebare de clarificare a pus robul cu privire la locul unde urma să stea Isaac după căsătorie? Care a fost răspunsul lui

Avraam?4. Cine urma să fie ghidul robului în căutarea soţiei potrivite pentru Isaac?5. În ce caz robul urma să fie dezlegat de jurământul său? 6. Cu ce animale şi câte a plecat robul lui Avraam la drum? Ce zestre a luat robul cu el?7. Unde locuia Nahor? Cine era el pentru Avraam?8. În ce moment al zilei a ajuns robul la cetatea lui Nahor?9. Unde şi-a odihnit robul cămilele? În ce poziţie se odihnesc cămilele? 10. Care era obiceiul vremii aceleia legat de fântână? Cine şi când veneau după apă?11. Ce două lucruri cere robul în „introducerea” rugăciunii sale? 2 elem. v.1212. Care a fost „testul” prin care robul a recunoscut-o pe ceea care urma să fie soţia lui Isaac?13. Cât de repedea răspuns Dumnezeu la rugăciunea robului?14. Cu ce vas pentru apă a ieşit Rebeca la fântână?15. Cine au fost tatăl, bunicul şi bunica, şi străbunicul Rebecăi?16. Cum era Rebeca? (2 elem.)17. Cum i-a dat Rebeca apă robului?18. De unde au băut cămilele?

Page 10: genesa intrebari

19. Cum privea robul toată scena „adăpării”? (2 elem.)20. Ce cadou i-a dat robul fetei pentru serviciul făcut? (2 elem) Ce greutate în siclii avea veriga? ??????Unde se punea veriga

asta? Dar brăţările?21. Ce a întrebat-o robul pe fată după ce i-a dat cadourile?22. De la cine s-a interesat robul de gazdă pentru noapte?23. Ce mâncare pentru animale era din belşug la casa lui Betuel? (2 elem)24. Care a fost reacţia robului când a realizat călăuzirea lui Dumnezeu în îndeplinirea misiunii pentru care se afla acolo? Ce două

trăsături ale lui Dumnezeu sunt subliniate în rugăciunea sa de mulţumire?25. Cui i-a povestit Rebeca prima dată de cele întâmplate?26. Cum se numea fratele Rebecăi? Cine s-a dus la fântână ca să-l invite acasă pe străin?27. Cum l-a numit Laban pe robul lui Avraam?28. Ce două pregătiri a făcut Laban pentru primirea musafirului?29. Ce patru lucruri a făcut Laban când au ajuns acasă?30. Până când n-a vrut robul să mănânce?31. Care 4 categorii a câte două de animale le-a amintit robul când vorbea de propăşirea lui Avraam?32. Unde trebuia robul să caute nevastă pentru Isaac?33. Ce relaţie de rudenie indică robul în discuţia sa cu Laban? v.4834. Ce atitudine a cerut robul din partea familiei fetei faţă de Avraam (2 elem.)

Ce răspuns clar aştepta robul din partea familiei fetei? (cele 2 variante) De ce depindea dacă robul urma s-o ia la dreapta sau la stânga?

35. Care a fost atitudinea lui Laban vizavi de cele întâmplate? v.50. 36. Ce a trebuit să facă robul cu Rebeca? (2 elem) v.5137. Care a fost reacţia robului când a văzut că totul a mers strună?38. Ce daruri a mai dat robul Rebecăi? (3 elem) Cine au mai primit daruri bogate?39. Ce au făcut robul şi oamenii lui după ce „afacerea” a fost încheiată? (3 elem.)40. Ce a spus robul a doua zi dimineaţa?41. Ce favor au cerut fratele şi mama fetei? Câte zile?42. Cum a reacţionat robul?43. Care a fost ultima „procedură” înainte ca să i se dea drumul Rebecăi?44. Cine a mai plecat împreună cu Rebeca de la casa părintească? v.59.61 45. Ce binecuvântare a fost rostită asupra Rebecăi înainte de plecare? (2 elem)46. De unde se întorsese Isaac cu puţin timp înainte de sosirea Rebecăi? În ce ţară locuia el?47. Ce făcea seara Isaac pe câmp? Ce a zărit el?48. Ce a făcut Rebeca în momentul când l-a zărit pe Isaac?49. Ce a făcut Rebeca în momentul când a aflat că acela care venea în întâmpinarea lor era chiar Isaac?50. Ce i-a povestit robul lui Isaac?51. Ce a făcut Isaac cu Rebeca? (3 elemente) De ce pierdere a fost mângâiat Isaac în felul acesta?

Cap. 251. Cum s-a numit a doua nevastă a lui Avraam?2. Din cine se trag madianiţii?3. Cine a fost bunicul lui Seba? Mai apare undeva numele acesta în Biblie?4. Cine sunt fii lui Madian? 5 fii5. Cui a dat Avraam toate averile sale?6. Cum s-a îngrijit Avraam de fiii ţiitoarelor sale? Unde i-a îndepărtat pe aceştia de lângă Isaac? 7. Câţi ani a trăit Avraam?8. Când a murit Avraam? v.8 (3 elem)9. Ce se spune că s-a întâmplat cu Avraam după moartea sa?10. Unde şi cine l-au îngropat pe Avraam?11. Cine a cumpărat loc de mormânt pentru Avraam?12. Ce a făcut Dumnezeu cu Isaac după moartea tatălui său? Unde locuia el?13. Câţi fii a avut Ismael? Care este întâi născutul? 14. De unde provenea mama lui Duma, Masa, Tema, Ietur şi Nafiş?15. Câţi ani a trăit Ismael? 16. Între care 2 repere au locuit fii lui Ismael? Unde este situat Şurul?17. Câţi ani avea Isaac când s-a însurat? 18. De ce naţionalitate era Betuel? Dar Laban? Unde locuiau ei ?19. Ce boală avea Rebeca? Cine s-a rugat pentru vindecarea Rebecăi?20. Ce făceau copiii în pântecele Rebecăi?21. Ce întrebare şi-a pus Rebeca vizavi de duelul băieţilor? Cum a încercat să afle răspunsul la întrebare?22. Ce i-a spus Domnul Rebecăi în legătură cu ceea ce se petrecea în pântecele ei? 23. Care dintre cei doi urma să fie mai tare? Cine pe cine va sluji?24. Cât de roşu era Esau? Cu ce este el comparat? Ce înseamnă Esau?25. De ce îl ţinea Iacov pe Esau la naştere? Ce înseamnă Iacov?26. Câţi ani avea Iacov când i s-au născut feciorii?27. Ce meserie ave Esau? Unde îi plăcea să petreacă timpul?28. Ce fel de om era Iacov? Unde stătea el mai mult?29. De ce-l iubea Isaac mai mult pe Esau?30. Ce mâncare pregătea Iacov când Esau s-a întors obosit de pe câmp? Ce culoare avea ciorba?31. De ce s-a numit Esau Edom? 32. Ce i-a cerut Iacov lui Esau în schimbul ciorbei?33. De ce spune Esau că nu-i slujeşte la nimic dreptul de întâi născut?

Page 11: genesa intrebari

34. Cum şi-a pecetluit Esau tranzacţia dreptului de întâi născut?35. Ce a mâncat Esau la masa pregătită de Iacov? (3 elem)36. Ce a făcut Esau după ce a mâncat bine?

Cap. 261. Ce l-a determinat pe Isaac să apeleze la ajutorul lui Abimelec?2. Al cui împărat era Abimelec?3. Unde i-a interzis Dumnezeu lui Isaac să plece?4. Ce statut avea Isaac în ţara lui Abimelec? 5. Care jurământ avea să-l ţină Dumnezeu cu Avraam?6. Cât de mare urma să fie numărul descendenţilor lui Isaac? Cine va fi binecuvântat în sămânţa lui?7. Ce trei lucruri spune Dumnezeu despre Avraam că le-a păzit?8. Cum a repetat Isaac greşeala tatălui său?9. De ce a minţit Isaac?10. Cum a aflat Abimelec că Rebeca era nevasta lui Isaac?11. Ce întrebări i-a pus Abimelec lui Isaac?12. Ce s-ar fi întâmplat cu acela care s-ar fi atins de Isaac sau nevastă-sa?13. Unde, în ce ţară a făcut Isaac semănături? Cum l-a binecuvântat Dumnezeu?14. Până unde a mers Isaac îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult?15. De ce îl pizmuiau filistenii pe Isaac? (3 elem)16. Ce au făcut filistenii cu fântânile săpate de robii lui Avraam?17. De ce i-a spus Abimelec lui Isaac să plece din ţinutul lor?18. Unde a plecat Isaac după ce Abimelec l-a somat să plece?19. Ce a făcut Isaac cu fântânilr săpate de tatăl său? (2 elem)20. De ce s-au certat păstorii din Gherar cu păstorii lui Isaac?21. Ce înseamnă Esec? Dar Sitna? 22. La a câta fântână săpată nu a mai fost ceartă între Isaac şi păstorii Gherarului? Cum au numit fântâna aceasta? Ce înseamnă

Rehobot? 23. Unde s-a mutat Isaac din valea Gherarului? 24. Care 3 făgăduinţe i-a dat Dumnezeu lui Isaac la Beer-Şeba? De ce a fost atât de atent Dumnezeu cu Avraam?25. Ce a făcut Isaac la Beer-Şeba? (3 elem.)26. Cu cine a venit Abimelec la Isaac în Beer-Şeba?27. Ce două lucruri evidenţiază Isaac din atitudinea neprietenoasă a celor din Gherar în întrebarea pe care le-o pune?28. Ce au văzut filistenii în mod „lămuri” în legătură cu Isaac?29. Ce jurământ i-au cerut filistenii lui Isaac? Ce trei argumente aduc ei în acest sens? (3 elem.)v.2930. Cum i-a tratat Isaac pe oaspeţii lui?31. Când a fost legat jurământul?32. Ce veste i-au adus robii lui Isaac chiar în ziua în care s-a legat prin jurământ cu Abimelec? Ce nume i-au dat fântânii? Cum

au numit cetatea în care locuia Isaac? Ce înseamnă Beer-Şeva?33. La ce vârstă s-a însurat Esau? Cum s-au numit nevestele lui şi ce naţionalitate erau ? Cum s-au numit socrii lui Esau? Cine a

fost tatăl Iuditei? Dar a Basmatei? 34. Ce au reprezentat nevestele lui Esau pentru Isaac şi Rebeca?

Cap. 271. Când l-a chemat Isaac la el pe Esau ca să-l binecuvânteze?2. Cum şi-a început Isaac discursul…? v.23. Ce i-a cerut Isaac lui Esau? Care erau armele de vânătoare ale lui Esau?4. Cum trebuia să fie mâncarea pregătită de Esau?5. Cine a mai auzit discuţia celor 2?6. Ce a l-a „sfătuit” Rebeca pe Iacov?7. Cine urma să facă mâncarea, Iacov sau Rebeca? Cum trebuia să fie mâncarea pregătită de Rebeca? 8. Care a fost argumentul lui Iacov din care cauză el preconiza că tatăl îl va recunoaşte? De care două lucruri se temea Iacov?

v.129. Ce a spus mama cu privire la posibilitatea blestemării lui Iacov?10. Ce două metode de „deghizare” a adoptat Rebeca în dreptul lui Iacov? Ce părţi ale corpului au fost acoperite cu pieile iezilor?

De l-a îmbrăcat cu hainele lui Esau?11. Din ce a constat hrana dusă de Iacov lui Isaac? (3 elem) vezi siv. 2512. Cu ce cuvinte s-a prezentat Iacov în faţa lui Isaac?13. Ce l-a întrebat Isaac?14. Câte minciuni „i-a tras” Iacov tatălui lui?15. Ce a răspuns Iacov la întrebarea: „Cum l-ai găsit, fiule?”16. Ce constatare a făcut Isaac după ce l-a pipăit pe Iacov? 17. Ce ultimă întrebare i-a pus Isaac lui Iacov înainte de a fi mâncat?18. Ce i-a mai cerut Isaac lui Iacov după ce a mâncat? Ce a simţit Isaac atunci?19. Cu ce a asemănat Isaac mirosul lui Esau?20. Ce a dorit Isaac să-i dea Dumnezeu lui Esau (de fapt Iacov)? (2 elem)21. În ce constă grăsimea pământului? (2 elem)22. Potrivit binecuvântării rostite de Isaac în ce relaţie urma să fie Iacov cu neamurile şi cu fraţii săi? Cum să fie cel care-l

blestemă pe Iacov? Dar cel care-l binecuvântează?23. La cât timp după plecarea lui Iacov a sosit Esau?24. Ce i-a cerut Esau lui Isaac?25. Ce l-a întrebat Isaac? Care a fost răspunsul? (complet!)

Page 12: genesa intrebari

26. Ce sentiment a încercat Isaac când a auzit cuvintele lui Esau?27. Ce l-a întrebat Isaac pe Esau în legătură cu cel care fusese înaintea lui?28. Cum va rămâne acela pe care Isaac l-a binecuvântat?29. Cum a reacţionat Esau când a aflat despre cele întâmplate? Ce i-a cerut lui Isaac?30. Potrivit gândirii lui Eau, care a fost dubla înşelăciune a lui Iacov?31. Ce l-a mai întrebat Esau pe Isaac? v.36.38 Ce a făcut Esau?32. Ce două lucruri vor lipsi din casa lui Esau?33. Cu ce îşi va câştiga Esau existenţa? În ce relaţie se va afla cu fratele său? Ce se va întâmpla când se va răscula Esau?34. Ce sentiment l-a luat în stăpânire pe Esau faţă de Iacov?35. Când s-a gândit Esau să-l ucidă pe Iacov?36. Cum a aflat Rebeca de gândurile lui Esau?37. Unde şi la cine l-a trimis Rebeca pe Iacov?38. Cât urma să rămână Iacov acolo? (3 elem)39. Cine urma să-i dea de ştire lui Iacov că poate să se întoarcă?40. Din ce cauză s-a scârbit Rebeca de viaţă? *Notă: Dat fiind faptul că în această secţiune am avut capitole foarte lungi, am considerat că e bine să ne rezumăm la capitolele 21-27 pentru ora următoare. Sper că nu vă supăraţi pentru asta.

Cap. 281. Ce două lucruri i-a făcut Isaac lui Iacov înainte de plecare? Ce poruncă i-a dat?2. Cum s-a numit ţara în care s-a refugiat Iacov?3. Ce a fost Betuel pentru Iacov? Dar Laban?4. Ce atribut al lui Dumnezeu apare în binecuvântarea rostită de Isaac asupra lui Iacov?5. Care ţară urma s-o stăpânească Iacov?6. De ce naţionalitate era Betuel? Dar Laban?7. Cine l-a trimis pe Iacov la Padan-Aram, Isaac sau Rebeca? 8. Cum a înţeles Esau că lui Isaac nu-i plăceau fetelelui Canaan? 9. Cum o chema pe fata lui Ismael pe care Esau a luat-o de nevastă? Al câtelea fiu era Nebaiot între fii lui Ismael? Câte neveste

a avut Esau?10. De unde şi spre unde a plecat Iacov?11. Ce pernă a avut Iacov în prima noapte a călătoriei?12. Ce făceau îngerii pe scara visată de Iacov?13. Cine stătea deasupra scării?14. Al cui urma să fie pământul pe care sta culcat Iacov? (2 elemente)15. Cu ce a comparat Dumnezeu sămânţa lui Iacov? În ce direcţii urma să se răspândească Iacov? 16. Cine va fi binecuvântat în Iacov şi în sămânţa sa?17. Ce a făgăduit Dumnezeu lui Iacov vizavi de călătoria sa? V. 1518. Ce a spus Iacov când s-a sculat din somn? 19. Ce sentiment l-a copleşit pe Iacov când s-a trezit? Cum era locul acela pentru el?20. Cum numeşte Iacov locul somnului său? v.1721. Ce a făcut Iacov dimineaţa cu piatra pe care a dormit? Ce a turnat peste ea?22. Ce denumire i-a dat Iacov locului în care a ridicat stâlpul de aducere aminte?23. Ce înseamnă Betel? Ce nume a purtat Betelul înainte?24. Care sunt condiţiile cerute de Iacov în juruinţa sa?25. Ce promisiune financiară a făcut Iacov în juruinţa sa?

Cap. 291. În ce direcţie a plecat Iacov de la Betel?2. Câte turme de oi se odihneau la fântâna pe care Iacov a întâlnit-o pe drum?3. Cine prîvăleau piatra de la gura fântânii? Cum era piatra aceea? 4. Ce întrebare le-a pus Iacov păstorilor? Cu ce apelativ li s-a adresat?5. Care a fost a doua întrebare? Dar a treia?6. Cine era tatăl Rahelei?7. Ce sfat i-a dat Iacov păstorilor? V.78. Cu ale cui turme a venit Rahela la fântână?9. Cine a prăvălit piatra pentru ca Rahela să poată adăpa turmele?10. Când a sărutat-o Iacov pe Rahela, înainte sau după ce i-a spus că sunt verişori? Ce a făcut Iacov după ce a sărutat-o pe

Rahela?11. Ce a făcut Laban când a aflat de Iacov? (4 elem)12. Ce i-a zis Laban lui Iacov? v.1413. Cât timp a lucrat Iacov la Laban pe degeaba?14. Care era defectul Leei? Dar „cusurul” Rahelei? (2 elem)15. De ce a vrut Iacov să lucreze 7 ani pentru Rahela? 16. Ce i-a spus Laban lui Iacov când acesta i-a cerut-o pe Rahela? V.19

Page 13: genesa intrebari

17. Cum i s-au părut lui Iacov anii de slujire pentru Rahela? Cum aşa?18. Pe cine a invitat Laban la ospăţul nunţii lui Iacov cu Lea?19. Cum s-a numit roaba Leei? Cine i-a dat-o? A cui roabă a fost înainte?20. Care au fost cele 3 întrebări puse de IAcov când acesta şi-a dat seama că a luat ţeapă?21. Ce argument a adus Laban pentru înşelăciunea sa?22. La cât timp după ce s-a căsătorit cu Lea a luat-o Iacov de nevastă pe Rahela?23. Cum se numea roaba Rahelei?24. De ce Leea a născut mai mulţi copii decât Rahela?25. Ce înseamnă Ruben? Ce a spus Lea după ce l-a născut pe Ruben?26. Ce înseamnă Simeon? De ce i-a dat Lea numele acesta?27. Ce înseamnă Levi? De ce a primit acest nume?28. Ce înseamnă Iuda? De ce a primit numele acesta?29. Care sunt primii 4 copii ai Leei în ordine crescătoare?

Cap. 30.1. Ce atitudine a arătat Rahela faţă de sora ei când a văzut că nu face copii? Ce i-a spus lui Iacov?2. Ce atitudine a arătat Iacov faţă de Rahela când aceasta i-a cerut să- i dea copii? Ce i-a spus Rahelei?3. Cum a soluţionat Rahela problema incapacităţii ei de a naşte? Cum s-a numit roaba care i-a născut fii lui Iacov?4. Cum s-a numit primul copil al Bilhei? Ce înseamnă Dan? De ce aprimit numele acesta?5. Cum s-a numit al doilea copil al Bilhei? Ce înseamnă Neftali şi de ce a primit numele acesta?6. Ce a făcut Lea când a văzut că nu mai naşte?7. Care a fost primul copil al Zilpei? Ce înseamnă Gad? De ce a primit acest nume? Cine a spus „cu noroc!”?8. Cum s-a numit al doilea copil al Zilpei? Ce a zis Lea când s-a născut Aşer? Ce înseamnă Aşer?9. Ce a adus Ruben de pe câmp pe vremea secerişului? Ce sunt astea? Ce a spus Rahela când a văzut mandragorele?10. Ce i-a spus Lea Rahelei când aceasta a cerut mandragore? Ce i-a dat Rahela în schimb Leei pentru mandragore?11. Cum se numeşte al cincilea fiu al Leei? Ce a spus Lea când s-a născut acesta?12. Cum s-a numit al şaselea fiu al Leei? Ce a zis Lea? Ce însemnă Zabulon?13. Cum s-a numit unica fată a lui Iacov? Ce înseamnă Dina? Cine e mama ei?14. Ce trei atitudini a adoptat Dumnezeu faţă de Rahela înainte de naşterea lui Iosif?15. Ce înseamnă Iosif? Ce a spus Rahela când l-a născut pe Iosif?16. Ce a spus Iosif lui Laban după ce i s-a născut Iosif?17. Ce i-a cerut Iacov lui Laban înainte de plecare? Ce argument a adus? V.2618. Ce argument aduce Laban ca să-l determine pe Iacov să rămână? Ce-i promite?19. Ce s-a întâmplat cu puţinul lui Laban în urma activităţii lui Iacov?20. Ce l-a întrebat Iacov pe Laban înainte ca acesta din urmă să-l întrebe „ce să-ţi dau”? Ce i-a răspuns Iacov la această întrebare

din urmă?21. Ce simbrie a cerut Iacov? Din care animale? Cu ce caracteristici?22. Cum urma să se dovedească cinstea lui Iacov în ceea ce priveşte simbria? Cum erau socotite animalele care nu aveau

caracteristicile stipulate în înţelegere?23. Caprele negre intrau sau nu la simbrie????24. Cui a încredinţat Laban turma primită de la socru-su ca simbrie?25. Ce distanţă era între turmale lui Iacov şi turmele lui Laban?26. Ce fel de nuiele a descojit Iacov? (3 categ) Unde apus nuielele? De ce?27. Ce fel de miei zămisleau oile uitându-se la nuielele despuiate?28. Ce alt tertip a folosit Iacov ca să mai „scoată” câte o turmă? V.4029. Ce făcea Iacov cu oile tari în perioada de gestaţie? Dar cu cele slabe?30. În ce consta avuţia lui Iacov? v.30

Cap. 311. Ce au zis „şogorii” lui Iacov când au văzut că acestuia îi merge bine?2. Ce a observat Iacov pe faţa lui Laban?3. Ce i-a poruncit Dumnezeu lui Iacov? Ce i-a făgăduit?4. Unde s-a consfătuit Iacov cu nevestele sale înainte de plecare?5. Care Dumnezeu a fost cu Iacov în timp ce slujea la Laban?6. De câte ori i-a schimbat Laban simbria lui Iacov?7. Ce nu i-a îngăduit Dumnezeu lui Laban? 8. Care oi făceau miei pestriţi atunci când mieii pestriţi erau simbria lui Iacov?9. După spusele lui Iacov, cine i-a luat turmele lui Laban?10. Ce vis a avut Iacov în perioada de gestaţie a oilor? Cum erau ţapii şi berbecii?11. Îngerul Domnului a spus lui IAcov: „Eu sunt Dumnezeul……………………”12. Ce i-a poruncit îngerul Domnului lui Iacov?13. Ce au răspuns Rahela şi Lea lui Iacov vizavi de plecare?

Page 14: genesa intrebari

14. De ce Lea şi Rahela considerau că Laban le priveşte ca pe nişte străine?15. Care a fost concluzia finală a femeilor?16. Pe ce animale călătoreau nevestele şi copii lui Iacov? 17. În ce ţară îşi agonisise Iacov averile? În ce ţară locuia tatăl Său?18. Unde era Iacov când Rahela a fura idolii tatălui său?19. Cu ce l-a înşelat Iacov pe Laban înainte de plecare?20. Ce râu a trebuit să treacă Iacov la întoarcerea spre casă? Spre ce munte s-a îndreptat?21. La câte zile a aflat Laban că Iacov plecase?22. Cu cine aplecat Laban în urmărirea lui Iacov? Câte zile i-au urmărit? Unde i-au ajuns?23. Ce i-a spus Dumnezeu în vis lui Laban?24. Unde şi-au întins corturile atât Iacov cât şi Laban?25. Care au fost primele 2 întrebări pe care Laban le-a adresat lui IAcov?26. Ce acuzaţie i-a adus Laban lui Iacov cu privire la fiicele sale?27. De care 2 înşelăciuni l-a inculpat Laban pe IAcov? 26-2728. Cum l-ar fi lăsat Laban pe Iacov să plece dacă acesta l-ar fi înştiinţat? Ce instrumente muzicale ar fi folosit Laban?29. Pe cine ar fi dorit Laban să sărute (să pupe!!!) înainte de plecare?30. Ce „compliment” îi face Laban lui Iacov? 31. De ce nu a folosit Laban forţa împotriva lui Iacov?32. De ce a plecat Iacov, după părerea lui Laban? Ce i-a mai reproşat? V.3033. Cu ce a justificat Iacov fuga sa? 3134. Ce trebuia să se întâmple celui (celei) care a furat idolii?35. În câte 5 corturi a căutat Laban idolii? În care corturi? În care a intrat mai întâi? A doua oară? Ultima dată?36. Unde ascunsese Rahela idolii?37. Cum i s-a adresat Rahela tatălui ei? (????) Care a fost scuza Rahelei de a nu se da jos de pe …….. de pe ce?38. Ce atitudine a arătat Iacov faţă deLaban când a văzut că acesta n-a găsit nimic? Ce l-a întrebat? Pe cine a chemat Iacov să fie

judecători? Care fraţi????39. Câţi ani a stat Iacov la Laban? 40. Cine l-a despăgubit pe Laban pentru animalele furate sau sfâşiate? Ce nu a mâncat Iacov din turma lui Laban?41. Ce îi cerea înapoi Laban lui Iacov, ce i sa fura ziua sau ce i se fura noaptea?42. De ce suferea Iacov ziua? Dar noaptea?43. Câţi ani a slujit Iacov pentru turme? De câte ori i-a fost schimbată simbria?44. În ce situa-ia ar fi plecat Iacov cu mâinile goale de la Laban?45. Ce a văzut Dumnezeu drept pentru care a intervenit? La ce judecată se poate referi ultima parte a v.42?46. Ai cui erau nevestele, copii şi turma lui Iacov? sic!47. Ce a propus până la urmă Laban? De ce legământ? 4448. Ce monument a ridicat IAcov? Pe cine a pus să strângă pietre? Care fraţi?49. Ce au făcut cu pietrele? Unde au mâncat împreună Iacov şi Laban?50. Cum a numit Laban movila? Dar Iacov? Ce înseamnau cele două denumiri? Cum aşa? Iegar-Sahaduta e sinonim cu Galed?

Care-i treaba aici?51. Ce alt nume i-a mai dat Laban movilei? De ce?52. Ce nu i-a dat Laban voie lui Iacov să facă cu fetele lui? (2 elem) Ce avertizare i-a dat Laban lui Iacov in caz că acesta ar face

altfel?53. Ce mărturie însemna piatra şi movila între Iacov şi Laban?54. În dorinţa lui Laban care Dumnezeu trebuia să judece între el şi Iacov? (3 elem)

Pe cine s-a jurat Iacov?55. Ce a făcut Iacov pe munte? 54 Cine au mâncat acolo? Cât au stat?56. Când a plecat Laban înapoi? Ce a făcut el chiar înainte de plecare?

Cap. 321. Cu cine s-a întâlnit Iacov pe drum? Ce a zis Iacov când i-a văzut? Ce nume i-a pus acelui loc? Ce înseamnă Mahanaim?2. În ce ţară locuia Esau? Cine era Edom pentru Esau? 3. Ce mesaj i-a trimis Iacov lui Esau? Din ce era compusă averea lui Iacov? Ce animale nu apar în această înşiruire, chit că el

avea multe din acestea?4. De ce a trimis el mesajul acesta lui Esau?5. Ce ştire au adus solii lui IAcov? Câţi soldaţi avea Esau?6. Ce sentiment l-a luat în stăpânire pe Iacov când a aflat vestea venirii lui Esau? Ce măsuri de precauţie a luat? Ce animale a

împărţit în două?7. De ce a împărţit Iacov tabăra?8. Cum se simţea Iacov în raport cu credincioşia lui Dumnezeu? 109. Ce avea Iacov când a trecut Iordanul? 10. Pe cine voia să apere Iacov de mânia lui ESau? .1111. Cu ce a comparat Dumnezeu sămânţa lui Iacov?

Page 15: genesa intrebari

12. Unde a petrecut Iacov noaptea? În care „locul acela”? 13. Câte animale de fiecare a făcut Iacov cadou lui Esau?14. Unde mergeau turmele-dar, înainte sau după Iacov?15. Ce trebuia să răspundă primul rob care îl întâlnea pe Esau la întrebările acestuia? Dar al doilea? Dar al treilea?16. Ce urmărea IAcov cu darul său? v.2017. Unde a petrecut Iacov cu familia sa noaptea? Ce a mai trecut Iacov dincolo de pârâu în afara familiei sale?18. Cine mai era cu IAcov atunci când un om a început să lupte cu el? Până când au luptat?19. Ce a făcut omul acela când a văzut că nu-l poate birui pe Iacov?20. Ce i-a cerut omul acela lui Iacov? Ce a răspuns Iacov? 21. Ce l-a mai întrebat omul acela?22. Ce înseamnă Israel? De ce a primit acest nume?23. Ce a cerut Iacov după ce omul acela i-a schimbat numele? Ce a răspuns acesta? Ce i-a făcut Omul lui Iacov?24. Ce nume i-a pus Iacov locului aceluia? Ce înseamnă? De ce i-a pus numele acesta?25. Din ce parte a piciorului şchiopăta Iacov? Ce nu mănâncă israeliţii până în ziua de azi din cauza celor întâmplate cu IAcov?

Cap. 331. Ce a făcut Iacov când a văzut că se apropie Esau? În ce ordine şi-a aşezat el familia? Iacov a mers înaintea sau în urma

familiei?2. De câte ori s-a aruncat Iacov cu faţa la pământ înaintea lui Esau?3. Ce a făcut Esau? 4 elem; Ce au făcut ei împreună?4. Ce a întrebat Esau când le-a văzut pe femei şi pe copii? Ce a răspuns Iacov?5. Ce a făcut întreaga familie înaintea lui Esau? În ce ordine?6. Ce l-a întrebat Esau pe Iacov cu privire la animalele trimise lui? Ce i-a spus Esau? V.97. Cum a stăruit Iacov de Esau? Cum a privit Iacov faţa lui Esau? Cum l-a privit Esau pe Iacov? Ce a făcut Dumnezeu cu

IAcov?8. Cine a vrut să meargă înaintea lui IAcov când acesta şi-a continuat călătoria?9. De ce nu a vrut Iacov să meargă împreună cu Esau? Care animale aveau micuţi? 10. Unde urma să se întâlnească din nou Iacov cu Esau?11. Ce ajutor a vrut să-i dea Esau lui Iacov? Cu ce s.a mulţumit Iacov? 12. Unde a fost următorul popas al lui Iacov? Ce înseamnă Sucot? De ce s-a dat acest nume acelui loc?13. Lângă care cetate a tăbărât Iacov la întoarcerea din Padan-Aram? În ce ţară era cetatea aceasta?14. De la cine a cumpărat Iacov loc de tabără? Cu ce preţ? Cum se numea unul din fii lui Sihem? Ce era Sihem, localitate sau

persoană?15. Ce a făcut Iacov la Sihem? Cum a numit el altarul? Ce înseamnă El-Elohe-Israel?

Cap. 341. Cine era mama Dinei? De ce s-a dus Dina în Sihem?2. Cine a necinstit-o pe Dina? De ce naţionalitatea era nesimţitu? Cum se numea tatăl său? Cine era împărat la Sihem?3. Ce i-a cerut Sihem tatălui său? Ce a făcut Hamor? 4. Unde erau fii lui Iacov pe vremea când Sihem a necinstit-o pe Dina? 5. Cum au reacţionat fii lui Iacov când au auzit de cele întâmplate? Cum au catalogat ei fapta lui Sihem şi ce părere au avut

despre o asemenea faptă? 7.u.p6. Ce rugăminte şi ce ofertă „generoasă” a pus Hamor în faţa fiilor lui Iacov (3 elem)? Ce argument „sensibil” avea Hamor ca

Dina să devină soţia lui Sihem? 7. Ce a oferit Sihem pentru Dina?8. Cum au vorbit fii lui Iacov lui Hamor şi lui Sihem? Din ce cauză?9. Ce condiţie le-au pus fiii lui Iacov bărbaţilor din Sihem? Ce efect a avut această condiţie? 1810. Cum era privit Sihem în casa tatălui său?11. Unde s-au purtat „negocierile” între sihemiţi?12. Ce avantaj economic a văzut Hamor în posibila lui încuscrire cu Iacov? v.2313. În ce loc s-a efectuat tăierea-mprejur?14. În a câta zi de „suferinţă” au murit bărbaţii din Sihem? Cine i-au omorât? Cu ce armă?15. Ce au făcut fii lui Iacov cu Sihemul şi cu sihemiţii?16. Care era temerea lui Iacov când a văzut faptele lui Simeon şi Levi? Cine era mama lui Simeon? Dar a lui Levi?17. De care 2 popoare se temea Iacov? 18. Ce justificare au avut cei 2 fii ai lui Iacov? v.31!!!

Cap.351. Unde l-a trimis Dumnezeu pe Iacov şi ce trebuia să facă acolo? (2 elem)2. Ce trei porunci a dat Iacov familiei sale înainte de a pleca la Betel?3. Ce obiecte de valoare a îngropat Iacov şi Unde?

Page 16: genesa intrebari

4. Ce sentiment s-a răspândit printre cetăţile din jurul lui Iacov?5. În ce ţară era şi cum se mai numea Betelul?6. Cum a numit Iacov altarul? Ce înseamnă şi de ce l-a numit aşa?7. Cine a fost Debora? Unde a fost îngropată? Cum s-a numit stejarul care i-a ţinut umbră?8. De câte ori i-a schimbat Dumnezeu numele lui Iacov?9. Ce binecuvântare i-a dat Dumnezeul Atotputernic din nou lui Iacov? 10. De unde s-a înălţat Dumnezeu? Ce monument a făcut Iacov acolo? Ce jertfă a adus?11. Ce înseamnă Betel?12. Spre ce localitate se îndrepta Iacov când Rahela a născut? Ce i-a spus moaşa Rahelei în timpul naşterii?13. Cum l-a numit Rahela pe copil? Ce înseamnă? Cum l-a numit Iacov pe copil? Ce înseamnă?14. Pe ce drum este îngropată Rahela? Cum se mai numeşte Betleemul?15. Ce a făcut Iacov la mormântul Rahelei?16. Unde şi-a întins Iacov cortul după ce a plecat de la mormântul Rahelei? Ce nelegiuire a făcut Ruben? 17. Care sunt cei 12 fii ai lui Israel în ordine şi grupaţi după mamele lor?18. Unde locuia Isaac? S-a întâlnit Iacov cu Isaac? Dar cu Rebeca? 19. Câţi ani a trăit Isaac? Cum a murit? Cine l-au îngropat?

Cap. 361. Cum se numeau nevestele lui Esau? Vezi şi 26:34 şi 28:92. Cine mai poartă numele de Ada în Biblie?3. Care dintre soţiile lui Esau a fost fata lui Elon hetitul? Vezi şi 26:344. Cine era tatăl lui Oholibama? Dar bunicul? Ce naţionalitatea era? Dar tatăl Iuditei?5. Care dintre fiicele lui Ismael a fost soţia lui Esau? Vezi şi 28:9 Până la urmă Basmat a fost fiica lui Elon sau a lui Ismael?

Cum se poate că şi Mahalat şi Basmat erau surorile lui Nebaiot? Cine a fost Nebaiot? (încurcate-s căile lui…. Esau! )6. Cum s-a născut fiul Adei, întâiul născut al lui Esau? Vezi că mai există un Elifaz în cartea lui Iov!!!7. Cum s-a numit fiul Basmatei? Vezi că socrul lui Moise, Jetro a purtat şi el numele Reuel!!! 8. Dar fiii Oholibamei? Vezi că mai există un Ieuş, fiul lui Roboam în 2Cron.11:19!! Şi Core mai sunt destui!!! Core

„răzvrătitul” Num 16; Core „cântăreţul” Ps. 42….9. De ce s-a mutat Esau în altă parte? 2 elem. v7.10. În care munte s-au aşezat edomiţii sau esauiţii?11. Cine a fost tatăl lui Omar? Ce a fost Esau pentru Omar? (obs. La Ierusalim există pe locul fostului Templu o moschee numită

El-Omar!)12. Cum s-a numit ţiitoarea lui Elifaz? Cine este tatăl şi mama amaleciţilor? Vezi că şi localitatea de unde şi-a adus Samson

„frumoasa” tot Timna se numea!!! Şi tot acolo a dat-o în bară şi Iuda. Vezi 38:1213. Cine este tatăl lui Miza? Dar a lui Nahat? 14. Core a fost fiul sau nepotul lui Esau????15. Cine au fost vechii locuitori ai Seirului?16. Ana a fost hevit sau horit? Dar Ţibeon?17. Ai cui fii au fost Dişon şi Dişan?18. Cine a fost tatăl Timnei? Cum s-a numit concubina lui Elifaz?19. Cum s-au numit fiii lui Ţibeon? Ce a fost Ţibeon pentru nevasta lui Esau, Oholibama? Ce a găsit Ana în pustie? Ce făcea el

atunci?20. Unul dintre nepoţii lui Seir se numeşte Acan, fiul lui Eţer!!! Nu cel din cauza căruia au luat israeliţii bătaie la Ai!!!21. Unul din împăraţii edomiţi s-a numit Bela! Unde aţi mai întâlnit numele acesta?22. Ştiai că a existat şi un Saul, împărat edomit? Ce alţi 2 Sauli cunoşti?

-----io zic că ajunge cu încâlcitura asta

Cap. 37 1. Câţi ani avea Iosif când păştea oile cu fraţii săi?2. Ce spunea Iosif tatălui său în legătură cu fraţii săi?3. De ce îl iubea Iacov mai mult pe Iosif decât pe ceilalţi fii ai lui?4. De ce i-a făcut Iacov o haină pestriţă lui Iosif?5. Ce sentiment nutreau fraţii lui Iosif faţă de el? De ce? Cum vorbeau fraţii lui Iosif cu el?6. Cui a istorisit Iosif visul său? Care a fost reacţia fraţilor săi?7. Cum a început Iosif povestirea visului?8. Potrivit cu visul lui Iosif, ce făceau el şi fraţii lui pe câmp? Ce s-a întâmplat cu snopii? Detalii!!9. Ce 2 întrebări i-au pus fraţii lui Iosif? Din ce cauză l-au urât şi mai mult pe Iosif? (2 elem)10. Care a fost al 2-lea vis al lui Iosif? Cui a istorisit el acest vis?11. Care a fost atitudinea tatălui la auzul visului lui Iosif? Ce 2 întrebări mustrătoare i-a pus ?12. Cum au reacţionat fraţii după ce au auzit şi cel de-al doilea vis? Dar tată?13. De ce s-au dus fiii lui Iacov la Sihem? Ce-i Sihemul? Localitate sau om?14. Care a fost răspunsul lui Iosif când tatăl lui a vrut să-l trimită la Sihem?

Page 17: genesa intrebari

15. Ce trebuia să vadă Iosif la Sihem? Cerinţa exactă a lui Iacov!16. Din care vale a pornit Iosif şi unde a ajuns?17. Ce făcea Iosif când s-a întâlnit cu un om…? Cine pe cine a întâlnit? Ce l-a întrebat omul acela? 18. Ce a răspuns Iosif? 19. De unde ştia omul acela unde au plecat fraţii lui Iosif? 20. Când s-au sfătuit fraţii lui Iosif să-l omoare?21. Ce au zis fraţii lui Iosif între ei? Ce intenţionau să facă cu Iosif? Ce intenţionau să spună? De ce ar fi făcut toate acestea?22. Cine a intervenit pentru Iosif? Ce a făcut el cu Iosif? Ce le-a zis fraţilor?23. Ce variantă de tratament a propus Ruben? În ce groapă a propus el să-l arunce pe Iosif?24. Ce avea Ruben de gând să facă cu Iosif? (2 elem)25. Ce au făcut fraţii cu Iosif când acesta a ajuns la ei? (2 elem) Cum era groapa aceea? 26. Ce au făcut fraţii după ce pe Iosif l-au pus la „înmuiat”?27. Ce naţionalitate avea ceata de negustori care a trecut prin zonă? De unde veneau? Ce aduceau aceştia din Egipt? (3 elem) Cu

ce transportau marfa?28. Cine a fost iniţiatorul vânzării lui Iuda? Cu ce a justificat el acest demers? V.26-2729. Până la urmă ce erau negustorii? Ismaeliţi sau madianiţi?30. Câţi bani au luat fraţii pe Iosif? De care bani? Unde l-au dus pe Iosif?31. Ce a făcut Ruben când a văzut că Iosif nu mai era în groapă? Ce le-a spus fraţilor? Exact!32. Ce au făcut fraţii cu hainele lui Iosif? Ce animal au tăiat?33. Cine a dus hainele lui Iosif la Iacov? Cu ce mesaj? 34. Ce a spus Iacov văzând hainele însângerate? Ce alte reacţii a mai avut? (3 elem)35. Cine au încercat să-l mângâie pe nemângâiatul Iacov? Câte fiice avea Iacov?36. Care era vorba de jale a lui Iacov faţă de mângâietorii lui?37. Cui l-au vândut madianiţii pe Iosif? Ce era Potifar?

Cap. 381. La cine a „tras” Iuda când i-a părăsit pe fraţii săi? De unde era acesta?2. Cum s-a numit socrul canaanit al lui Iuda?3. Cum s-a numit primul fiu al lui Iuda? Dar al doilea? Dar al treilea? Unde era Iuda când s-a născut cel de-al treilea fiu?4. Cum s-a numit nevasta lui Er? 5. Cine l-a omorât pe Er? De ce? 6. De ce a avut Onan datoria de a se căsători cu nevasta fratelui său decedat?7. Care a fost nelegiuirea lui Onan? 8. Cine l-a omorât pe Onan? De ce?9. Ce i-a zis Iuda lui Tamar după moartea lui Onan? De ce i-a dat Iuda sfatul acesta?10. Unde a locuit Tamar după moarte lui Onan?11. La cât timp de la moartea soţiei s-a suit Iuda la Timna? Cu cine s-a dus? De unde era acesta? De ce s-a dus?12. Ce veste a aflat Tamar despre socrul său?13. Cum s-a deghizat Tamar pentru ca socru-su să n-o recunoască? Detalii!!!14. Unde s-a aşezat ea? Pe care drum? De ce a făcut Tamar toată această înscenare?15. Ce a crezut Iuda când a văzut-o pe Tamar? 16. Ce i-a promis Iuda Tamarei în schimbul „serviciilor” sale?17. Ce zălog i-a lăsat Iuda Tamarei? (3 elem)18. Prin cine a trimis Iuda iedul? A găsit-o? De ce nu?19. Ce i-a întrebat Hira pe enaimiţi? Ce au răspuns aceştia?20. Ce i-a spus Hira lui Iuda când s-a întors fără succes?21. Ce a spus Iuda când a aflat că Tamar n-a fost găsită de cărte Hira?22. Ce veste a ajuns la Iuda la aprox. trei luni de la „fapta” sa cu Tamar?23. Care a fost verdictul lui Iuda? 24. Ce a făcut Tamar când oamenii au scos-o s-o ardă?25. Ce a spus Iuda după ce Tamar l-a confruntat cu fapta sa? De ce era Tamar mai puţin vinovată? 26. Care dintre gemenii lui Tamar s-a născut primul? Ce înseamnă Pereţ? De ce a primit numele acesta? 27. Cum s-a numit al doilea dintre gemeni? Ce înseamnă Zerah? De ce a primit numele acesta?

Cap. 391. De ce naţionalitate era Potifar?2. Care a fost rezultatul faptului că Domnul a fost cu Iosif?3. Ce a observat stăpânul lui Iosif la acesta? V.34. În ce fel a căpătat Iosif mare trecere înaintea lui Potifar? V.45. De ce a binecuvântat Dumnezeu casa lui Potifar? În ce domeniu s-a bucurat Potifar de binecuvântarea lui Dumnezeu?6. Care era singura grijă a lui Potifar?7. Cum arăta Iosif?

Page 18: genesa intrebari

8. Cu ce cuvinte a încercat nevasta lui Potifar să-l ademenească pe Iosif?9. De care lucruri îi cerea Potifar socoteală lui Iosif? Care a fost singurul lucru pe care Potifar i „l-a oprit ”lui Iosif? Cine era

mai mare în casa lui Potifar?10. Ce întrebare retorică îi pune Iosif soţiei lui Potifar?11. De câte ori a încercat doamna Potifar să-l „corupă” pe Iosif?12. Ce moment favorabil a întrezărit doamna Potifar pentru a-l forţa pe Iosif să păcătuiască? V.1113. Cum măsură a încercat doamna Potifar ca să nu-i scape Iosif?14. Cum a reacţionat Iosif? V.1215. Ce a făcut doamna Potifar când a văzut că totuşi i-a scăpat prada?16. Ce minciună ticluită a născocit doamna Potifar? Care a fost vina lui Potifar, după părerea soţiei sale?17. După spusele doamnei Potifar de ce a fugit Iosif afară? 18. Ce a făcut doamna P cu hainele lui Iosif?19. Ce i-a spus doamna lui Potifar când acesta s-a întors acasă?20. Cum a reacţionat stăpânul lui Iosif la spusele nevestei sale?21. În ce temniţă a fost aruncat Iosif? 22. Cum şi-a arătat Dumnezeu bunătatea Sa faţă de Iosif în temniţă?23. Ce însărcinare i-a dat mai marele temniţei lui Iosif? Ce se întâmpla în temniţă fără ştirea lui Iosif?24. De ce mai marele temniţei nu trebuia să se îngrijească de nimic? În ce a dat Domnul izbândă lui Iosif?

Cap. 401. Care doi dregători ai faraonului au ajuns în temniţa în care era Iosif?2. Cine i-a pus pe aceştia doi sub supravegherea lui Iosif? Cum se numea căpetenia străjerilor? Cât timp au stat aceştia în

temniţă?3. Cum şi-a dat Iosif seama că ceva ciudat se întâmpla cu cei doi dregători? E întrebare le-a pus iosif?4. Care a fost răspunsul dregătorilor?5. După spusele lui Iosif, ale cui sunt tâlmăcirile? Şi totuşi cui trebuiau să istorisească cei doi visurile?6. Care a istorisit primul? Care a fost visul paharnicului? Amănunte!7. Care a fost tâlmăcirea? Ce însemnau cele 3 zile? V.138. Ce rugăminte adresează Iosif paharnicului? V.149. Ce spune Iosif despre soarta lui nedreaptă? V.1510. Care a fost visul pitarului? Unde erau coşurile? Ce era în coşuri? A cui mâncare era în coşul de sus? Ce fel de mâncare? Ce

făceau păsările? 11. Ce însemnau cele 3 coşuri? Care urma să fie soarta pitarului? (3 elem)12. Ce zi semnificativă a fost la 3 zile după tălmăcirea visului? Ce a făcut Faraon în această zi?13. Ce a făcut mai marele paharnicilor pentru Iosif după ce a ieşit din puşcărie?

Cap. 411. La câţi ani după eliberarea paharnicului a avut Faraon visul? Lângă care râu s-a văzut Faraon în vis?2. Cum arătau primele 7 vaci? (2 elem) De unde au ieşit ele? Unde au început să pască?3. Cum arătau celelalte 7 vaci? (2 elem) Ce au făcut acestea cu cele dintâi? Ce a păţit Faraon după ce, în vis, a asistat la scena

înghiţirii?4. Cum arătau primele 7 spice din cel de-al doilea vis? (2 elem) Pe câte tulpini au crescut cele 7 spice?5. Cum arătau celelalte 7 spice? Ce au făcut acestea cu cele dintâi? Ce a păţit Faraon după ce a asistat şi la a doua scenă a

înghiţirii?6. Ce stare psihică avea Faraon în dimineaţa de după vise? La cine a apelat el pentru destăinuirea viselor? (2 elem) 7. Când a luat paharnicul cuvântul ca să pledeze în favoarea lui Iosif? Cum a început el cuvântarea?8. Care a fost argumentul paharnicului? V.13 9. Ce demers a întreprins Faraon când a auzit despre Iosif? 10. Ce pregătiri a făcut Iosif pentru a se putea prezenta în faţa lui Faraon?11. Care a fost concepţia parţial greşită a lui Faraon despre Iosif? 15. u.p.12. Ce i-a spus Iosif lui Faraon despre tălmăcirea visurilor?13. Observă diferenţele de amănunt între prima descriere a visurilor şi cea de-a doua, făcută de Faraon lui Iosif!!!!!!!!!14. Potrivit cu cele spuse de Faraon, cine au încercat, fără succes, să tălmăcească visele?15. Ce i-a arătat Dumnezeu în vis lui Faraon?16. Ce fel de vânt a ars cele 7 spice goale?17. Care este semnificaţia comună a celor 7 vaci frumoase şi a celor 7 spice pline? La ce teritoriu se aplica această prezicere?18. Care este semnificaţia celor 7 vaci slabe şi a celor 7 spice goale?19. Care a fost efectul foametei în ţara Egiptului? (3 elem) v.30-3120. Ce semnifică faptul că Faraon a visat de două ori aceeaşi realitate? (2 elem)21. După recomandarea lui Iosif, ce calităţi trebuia să aibă omul care urma să fie pus în fruntea ţării? (2 elem)22. Cine categorie de „politicieni” urmau să strângă rezerve de hrană în toată ţara? Ce parte Din roade trebuiau ei să colecteze?23. Ce fel de bucate trebuiau să fie strânse? Ce grămezi? Unde erau adunate şi păzite !!! aceste provizii şi la îndemâna cui erau?

Page 19: genesa intrebari

24. De ce s-au făcut proviziile? V.3625. Cui au plăcut sfaturile pe care le-a dat Iosif?26. Cu cine a discutat Faraon despre persoana celui care urma să primească demnitatea propusă de Iosif? Ce a spus Faraon

slujitorilor săi? v.38 Care a fost calitatea fundamentală care îl recomanda pe Iosif pentru această funcţie?27. Care două trăsături îl făceau pe Iosif fără egal în faţa tuturor oamenilor? Cum şi-a dat Faraon seama de aceste 2 calităţi ale lui

Iosif? V.3928. Ce domeniu de stăpânire i-a dat Faraon lui Iosif? (2 elem) vezi şi v.41; Care a fost singurul element care îl ridica pe Faraon

deasupra lui Iosif?29. Ce i-a dat Faraon lui Iosif ca semn al puterii? Ce haine i-a dat? Ce i-a pus la gât?30. În care car stătea Iosif? În carul lui Faraon, sau…?31. Ce se striga înaintea lui Iosif?32. Ce i-a mai zis Faraon lui Iosif în ceea ce priveşte autoritatea lui? V.4433. Ce nume a dat Faraon lui Iosif? Ce înseamnă Ţafnat Paeneah? Cine a fost nevasta lui Iosif? A cui fată a fost ea? Unde era

preot Poti-Fera?34. Care a fost prima acţiune a lui Iosif după investirea sa în funcţie?35. Câţi ani avea Iosif când a primit aceea mare responsabilitate?36. Ce regulă s-a adoptat pentru strângerea proviziilor? V.48 u.p.37. Cât grâu s-a strâns? De ce au încetat să mai măsoare grâul?38. Când s-au născut fii lui Iosif, înainte sau după foamete?39. Cum s-a numit cel dintâi fiu al lui Iosif? Ce înseamnă Manase? De ce i-a dat acest nume? (2 elem)40. Cum s-a numit al doilea fiu al lui Iosif? Ce înseamnă? De ce a primit acest nume? 41. Unde era foamete, numai în Egipt sau…? Ce era din belşug în Egipt pe când în altă parte era foamete?42. Ce a strigat poporul egiptean lui Faraon când a flămânzit? Ce răspuns le-a dat Faraon?43. Cine cumpărau grâu de la Iosif? (2 elem)

Cap. 421. Ce i-a întrebat Iacov pe fiii lui când a aflat în Egipt se vinde grâu?2. De ce i-a trimis Iacov pe fiii săi în Egipt ca să cumpere grâu de acolo? 3. Câţi dintre fraţii lui Iosif au plecat în Egipt? De ce nu l-a trimis Iacov şi pe Beniamin?4. Cu cine s-au întovărăşit fii lui Iacov? v.55. Ce poziţie au adoptat fraţii în faţa lui Iosif?6. Ce rol artistic a jucat Iosif în faţa fraţilor săi? Cum le-a vorbit? Ce i-a întrebat? Ce au răspuns fraţii?7. Ce amintiri au trezit fraţii în mintea lui Iosif? Cu ce i-a acuzat Iosif pe fraţii lui?8. Care a fost răspunsul fraţilor? Ce argumente aveau ei? 9. Care a fost acuzaţia repetată de Iosif?10. Ce argumentaţie au întocmit fraţii după ce a doua oară Iosif i-a acuzat că sunt iscoade?11. De câte ori a repetat Iosif acuzaţia?12. Cum urmau să fie încercaţi fiii lui Iacov? Ei sau cuvintele lor au fost încercate? Vezi şi v.16 Pe cine s-a „jurat” Iosif că nu-i

va lăsa să plece până nu vine şi Beniamin? Cine trebuia să-l aducă pe Beniamin? Ce urmau să facă ceilalţi în timpul acela? 13. Ce s-ar fi adeverit în cazul în care nici unul nu voia să plece după Beniamin? V.1614. Câte zile au stat cu toţii în închisoare? Din ce cauză în a treia zi Iosif le-a dat o „înlesnire” fraţilor săi?15. Care a fost înlesnirea? De ce scăpau fiii lui Iacov prin aducerea lui Beniamin în Egipt?16. Cum au interpretat fraţii cele întâmplate? Ce vorbeau între ei? V. 2117. Care a fost interpretarea lui Ruben? 22 u.p18. Cum de fraţii nu şi-au dat seama că Iosif înţelegea tot ce vorbeau ei între ei?19. De ce a plecat Iosif pentru scurtă vreme din prezenţa lor? Ce a făcut când s-a întors? (2 elem) Unde a fost legat Simeon? Cu

ce? Cine l-a legat? 20. Ce trei porunci a dat Iosif în legătură cu satisfacerea nevoilor fraţilor săi?21. Ce animal au folosit fraţii lui Iosif pentru transport?22. Cine a găsit prima dată banii în gura sacului? Cum? Unde? Ce a spus acesta fraţilor săi?23. Ce s-a întâmplat cu inima fraţilor când au auzit că banii sunt în sac? Ce au zis unii altora?24. Ce au făcut fraţii lui Iosif după ce au descoperit banii? (2 elem) v.2925. De care două lucruri s-au plâns fraţii în faţa tatălui lor? V.3026. Potrivit cuvintelor fiilor lui Iacov, care urma să fie rezultatul ducerii lui Beniamin la Egipt? V3427. Când au văzut fraţii că toţi au banii în sac? Care a fost reacţia lor şi a tatălui lor?28. Ce cuvinte de durere le-a spus Iacov fiilor săi? v.3629. Ce promisiune ciudată face Iuda în faţa tatălui său? 30. Care a fost răspunsul hotărât al lui Iacov la oferta lui Iuda? Ce argument a avut? Ce s-ar fi întâmplat dacă ceva Beniamin ar fi

păţit ceva rău în călătorie? Cap. 43

1. Ce le-a spus Iacov fiilor săi după ce grâul adus din Egipt a fost terminat?2. Ce declaraţie a făcut Iosif înaintea întoarcerii fraţilor săi din Egipt?

Page 20: genesa intrebari

3. Care a fost condiţia pusă de Iuda pentru a pleca din nou în Egipt?4. Ce întrebare le-a pus Iacov fiilor săi în legătură cu informaţiile pe care aceştia le-au furnizat în Egipt? V.65. Ce două întrebări a pus Iosif fraţilor săi, potrivit cuvintelor lui Iuda? 6. Ce argument au adus fraţii în sprijinul nevinovăţiei lor? V.7u.p.7. Care trei categorii urmai să beneficieze de pe seama plecării lui Beniamin în Egipt?8. Cine şi-a asumat răspunderea pentru Beniamin? Cine a avut iniţiativa vânzării lui Iosif? Din mâna cui trebuia să-l ceară Iacov

pe Beniamin? În ce caz era Iuda vinovat pentru totdeauna? (2 elem)9. Ce ultimă observaţie cu iz de reproş a făcut Iuda în cuvântarea sa? V.1010. Care au fost primele cuvinte de încuviinţare din partea lui Iacov? v.11 Ce le-a spus Iacov fiilor săi să ia în saci când pleacă în

Egipt? Ce produse formau darul fraţilor pentru „omul acela”? (6elem) Din care două produse se spune că trebuiau să ia „puţină”?

11. De ce a trebuit ca fraţii să ia argint „îndoit”? Care a fost explicaţia simplă a lui Iacov în legătură cu întâmplarea cu banii găsiţi în saci? V.12.u.p.

12. Cine a trebuit să dea ajutor fraţilor ca să aibă trecere înaintea lui Iosif? V.1413. Pe care dintre fiii săi i-a amintit Iacov în mod special în dorinţa lui de a-şi vedea fiii reîntorcându-se? Cu declaraţie plină de

abnegaţie încheie Iacov cuvântarea sa înainte de plecarea fiilor săi?14. Ce trei lucruri au luat cu ei şi ce trei lucruri au făcut fii lui Iacov? v.1515. Cu cine a pus Iosif la cale organizarea mesei pentru fraţii săi? Unde au stat fraţii până li s-a pregătit masa? Ce fel de carne s-a

folosit pentru prepararea meniului? 16. Cum au reacţionat şi ce au spus fraţii când au văzut că sunt cazaţi în casa lui Iosif? Ce cauză dibuiau ei pentru faptul că au

ajuns acolo? Care erau cele 2 temeri ale fiilor lui Iacov? v.18u.p.17. Cu cine au încercat fraţii lui Iosif să clarifice situaţia banilor? V.19 Unde au avut loc negocierile?18. Care este elementul „minciună” în expunerea cazului de către fraţi în faţa economului? Compară cu 42:35 Ce criteriu

determina valoarea banilor în vechime? –răspuns: greutatea! V.2119. Cu ce cuvinte îi linişteşte economul pe fraţi? V.23.p.p. După părerea economului cine le-a pus înapoi banii în sacii fiilor lui

Iacov? (2 elem.) Cum de nu au văzut fraţii când Dumnezeu le-a pus banii în saci? (după părerea economului, nu după părerea ta! ) Ce argument avea economul în favoarea tuturor celor expuse de el? (ultima parte a discursului economului) Cine li l-a adus pe Simon?

20. Ce 3 servicii le-a făcut economul fraţilor lui Iosif?21. Care masă a mâncat-o Iosif împreună cu fraţii? (nu materialul din care a fost făcută masa mă interesează ) Ce pregătiri au

făcut fraţii când au aflat că urmau să mănânce cu Iosif?22. Ce două lucruri au făcut fraţii când a ajuns Iosif?23. Ce întrebare le-a pus Iosif când i-a întâlnit pe fraţi? Ce au răspuns aceştia? Ce două lucruri au mai făcut? 24. Ce a întrebat Iosif când l-a văzut pe fratele lui, Beniamin? Ce i-a spus lui Beniamin?25. Care a fost motivul pentru care Iosif şi-a încheiat repede alocuţiunea? (2 elem)26. Unde a plâns Iosif? Ce a făcut după ce a plâns pentru ca fraţii lui să nu-şi dea seama…? Ce a spus Iosif după ce s-a arătat din

nou înaintea fraţilor săi?27. De ce egiptenii nu mâncau laolaltă cu evreii? În ce ordine şi după ce criteriu s-au aşezat fraţii lui Iosif la masă? Cum se uitau

unii la alţii fraţii lui Iosif?28. Din care bucate a pus Iosif să li se dea şi fraţilor săi? De câte ori mai mult a primit Beniamin? Pe lângă că au mâncat, ce au

mai făcut Iosif şi fraţii săi împreună? v.34.

Cap. 441. Ce poruncă i-a dat Iosif economului? Ce cantitate de merinde au primit fraţii? Ce au mai primit „în plus”?2. Ce fel de pahar a fost pus în sacul lui Beniamin?3. În ce perioadă a zilei au plecat fraţii la drum? Cu cine au plecat ei împreună? 4. Ce s-a întâmplat când fraţii abia ieşiseră din cetate? Cine a alergat după ei? 5. Ce le-a spus economul fraţilor? Care a fost prima întrebare? Dar a doua? Care a fost constatarea economului? V.5u.p.6. Care a fost întrebarea cu care au reacţionat fraţii la acuzaţia economului? Care a fost a doua întrebare a fraţilor?7. Ce pedeapsă au propus fraţii înaintea economului? V.9 (2 elem)8. Cum a reacţionat economul, ce a spus? Ce variantă înlocuitoare a propus el? (2 elem)9. Cine a deschis sacii fraţilor? Cu sacul cui a început economul „scotoceala”? 10. Ce au făcut fraţii când Beniamin s-a dovedit a fi vinovat? Cu ce călătoreau fraţii lui Iosif?11. Unde era Iosif când fraţii au ajuns din nou la casa lui? Ce au făcut fraţii când au ajuns înaintea lui Iosif?12. Care 2 întrebări li le-a aruncat Iosif fraţilor săi? 13. Cine a fost purtătorul de cuvânt al fraţilor înaintea lui Iosif? Care 3 întrebări de „predare” le-a pus Iuda? După spusele lui

Iuda, ce a făcut Dumnezeu cu ei? Potrivit cuvintelor lui Iuda, cine trebuia să devină rob al lui Iosif?14. Care a fost prima frază rostită Iosif ca reacţie la „oferta” lui Iuda? 15. Ce permisiune a cerut Iuda de la Iosif? Ce compliment i-a făcut Iuda lui Iosif?16. Ce spune Iuda despre Iosif şi despre Beniamin?17. Ce a cerut Iosif în legătură cu Beniamin?18. După spusele lui Iuda, ce s-ar întâmpla dacă Beniamin l-ar părăsi pe Iacov?

Page 21: genesa intrebari

19. În ce relaţie îl pune Iuda pe Iacov cu Iosif? V.2720. De ce tindea Iacov să creadă că Iosif a fost într-adevăr sfâşiat de fiare? V.2821. Ce s-ar fi întâmplat dacă fraţii l-ar fi luat şi pe Beniamin de la tatăl lor şi i s-ar fi întâmplat vreo nenorocire?22. În ce relaţie se afla sufletul lui Iacov cu sufletul lui Beniamin?23. Ce răspundere şi-a asumat Iuda faţă de Beniamin? V.32p.p24. Ce alternativă altruistă a prezentat Iuda în faţa lui Iosif? Ce întrebare retorică pune Iuda? Ce exclamaţie plină de sensibilitate

face el?

Cap. 451. Ce a strigat Iosif când nu s-a mai putut stăpâni înaintea celor ce-l înconjurau?2. Cine au auzit plânsul lui Iosif? (2 elem)3. Ce întrebare le-a pus Iosif fraţilor săi după ce le-a dezvăluit adevărata identitate?4. Din ce cauză nu au putut răspunde fraţii la întrebarea lui Iosif?5. Ce chemare le-a adresat Iosif fraţilor săi?6. Ce le-a cerut Iosif fraţilor săi? (2 elem) v.5 Cine l-a trimis pe Iosif în Egipt? De ce? Vezi şi v.77. De câţi ani ţinea deja seceta când Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi?8. Ce l-a făcut Dumnezeu pe Iosif pentru Faraon? Al cui stăpân şi al cui cârmuitor era Iosif?9. Ce poruncă le dă Iosif fraţilor săi? v.9 Ce invitaţie i-a transmis Iosif tatălui său?10. Cum se numea ţinutul în care urma să locuiască Iacov? Cine din familia lui urmau să mai locuiască acolo? Ce animale sunt

menţionate în invitaţia lui Iosif?11. Cine urma să hrănească familia lui Iacov în ţinutul Goşen?12. Cum a încercat Iosif să întărească şi mai mult că într-adevăr el este acela? V.1213. Ce trei lucruri le-a cerut Iosif fraţilor săi? v.1314. Cine a plâns la despărţire, Iosif sau Beniamin? Dar ceilalţi fraţi? Ce au făcut fraţii după ce Iosif i-a îmbrăţişat?15. Unde s-a răspândit veste venirii fraţilor lui Iosif? Cui a plăcut lucrul acesta?16. Ce a spus Faraon lui Iosif să le ceară fraţilor săi? (v.17) Ce urma să le dea Iosif fraţilor săi? Ce urmau ei să mănânce? V.1817. Ce poruncă avea Iosif să le spună fraţilor din partea lui Faraon? 18. Cu ce şi-au adus fraţii lui Iosif nevestele şi copiii în Egipt?19. De ce nu trebuia să le pară rău fiilor lui Iacov de ce lăsau în canaan?20. Ce i-a dat Iosif lui Beniamin în plus faţă de ceilalţi fraţi? (2 elem)21. Câţi măgari şi câte măgăriţe i-a trimis Iosif lui IAcov? Cu ce erau încărcaţi măgarii? Dar măgăriţele?22. Ce sfat le-a dat Iosif fraţilor săi imediat înainte de plecare? 23. Cum au formulat fraţii vestea bună a existenţei celui Care a fost vândut?24. Ce atitudine a adoptat Iacov când a auzit despre Iosif? De ce a rămas rece inima lui Iosif?25. Ce s-a întâmplat cu duhul lui Iacov când a văzut că nu era glumă ceea ce spuneau fiii? Când a fost înviorat duhul lui Iacov?

Ce a exclamat el? (3 elem)

Cap. 461. Ce a luat Iacov cu el în Egipt? În ce loc a adus Iacov jertfe lui Dumnezeu?2. Ce a răspuns IAcov când Dumnezeu l-a strigat într-o noapte într-o vedenie?3. De ce nu trebuia ca Iacov să se teamă să coboare în Egipt? 4. După spusele lui Dumnezeu cine mai urma să coboare cu IAcov în Egipt?5. Cine urma să-l scoată pe IAcov din Egipt? Cine urma să-i închidă ochii lui IAcov?6. Pe cine a luat IAcov cu el în Egipt? (v.7)7. Care erau fiii lui Ruben? Ce alţi doi Enohi cunoşti? 8. Cine a fost tatăl lui Saul? Cine a fost mama lui? Ce alţi 2 Sauli cunoşti? 9. Care erau cei 3 fii ai lui Levi? (!!!!!!!)10. Care au fost fii lui Iuda? Cine a fost mama lui Pereţ şi Zarah? Care 2 fii ai lui Iuda au murit în canaan? Cum se numesc fii lui

Pereţ?11. Cine a fost tatăl lui Iov? Ce alt Iov mai cunoşti?12. Cine a fost tatăl lui Elon? Ce rudă a lui Esau a mai purtat acest nume?13. Câte persoane din descendenţa Leei au mers în Egipt?14. Cine era tatăl lui Haggi, Şuni şi Eri?15. Cine era tatăl lui Imna, Işva şi Işvi? Cine erau tatăl şi bunicul lui Heber? Cum se nume fiica lui Aşer?16. Câţi inşi au coborât în Egipt din progenitura Zilpei?17. Cum s-a numit nevasta lui Iosif? Dar cei 2 fii?18. Cine e tatăl lui Bela? Unde ai mai întâlnit numele? Dar tatăl lui Ghera, Naaman, Roş, Mupim şi Hupim şi Ard?19. Câţi din descendenţii Rahelei au coborât în Egipt?20. Câţi fii a avut Dan? Cum l-a chemat?21. Câţi din descendenţii Bilhei au coborât în Egipt?22. Câţi din familia lui Iacov, fără neveste, au mers în Egipt? Care a fost totalul celor ieşiţi din Iacov care au fost cu el în Egipt?

Cum explici cifrele 66 şi 70? (la prima cifră se adaugă 4: Iacov, Iosif şi cei doi fii ai lui)

Page 22: genesa intrebari

23. Cine a fost mesagerul care l-a anunţat pe Iosif de sosirea lui Iacov?24. Unde s-au întâlnit Iosif şi Iacov? Ce a făcut Iosif când l-a văzut pe tatăl său?25. Ce i-a spus Iacov lui Iosif când l-a văzut?26. Pe cine a înştiinţat Iosif de sosirea rudelor sale? 27. Ce trebuiau să răspundă fraţii lui Iosif când Faraon i-a întrebat despre meseria lor?28. Cum priveau egiptenii pe păstori?

Cap. 471. Cine a înştiinţat pe Faraon de venirea familiei lui Iacov? Cu câţi dintre fraţii săi a fost Iosif la Faraon?2. Ce întrebare le-a pus Faraon? Ce au răspuns fraţii?3. De ce s-au mutat „pentru o vreme” fraţii lui în Egipt? (2 elem)4. În care parte a ţării i-a aşezat Iosif pe fraţii săi?5. Cine urma să se ocupe de turmele lui Faraon?6. Ce a făcut Iacov cu Faraon? 7. Ce l-a întrebat Faraon pe IAcov? Ce a răspuns Iacov? Câţi ani a călătorit el?8. De câte ori a binecuvântat Iacov pe Faraon?9. În al cui ţinut le-a dat Iosif moşie fraţilor săi?10. În care ţări era foamete pe vremea lui Iosif? Ce făceau oamenii din pricina foametei? 11. Cum a strâns Iosif tot argintul din Egipt şi Canaan?12. Ce au cerut egiptenii de la Iosif când nu mai aveau bani? Ce întrebare i-au pus?13. Ce fel de animale a primit Iosif în schimbul pâinii? 14. Ce le-a mai rămas egiptenilor după ce banii şi turmele s-au gătat? (2elem)15. Împreună cu ce voiau egiptenii să se vândă lui Faraon? Cum puteau pământurile să moară??? Ce au cerut egiptenii pentru

pământurile lor? De ce?16. Cine a cumpărat toate ogoarele din Egipt? Pentru cine?17. Unde a mutat Iosif poporul? 18. Cine au putut să-şi păstreze posesiunile agricole în Egipt? Din ce venit trăiau preoţii?19. Cât din roadele cultivate trebuiau egiptenii să dea lui Faraon? La ce se foloseau celelalte 4 părţi?20. De ce îl apreciau egiptenii atât de mult pe Iosif? V.2521. Ce lege a introdus Iosif în Egipt?22. Ce au făcut israelţii în ţinutul Gosen? V.2723. Câţi ani a trăit Iacov în Egipt? Dar în total?24. Ce i-a cerut Iacov lui Iosif înainte de moarte? Unde voia el să fie îngropat? Ce i-a spus Iosif? 25. Ce act solemn i-a cerut Iacov lui Iosif? Ce a făcut Iosif după ce a jurat?

Cap. 481. Ce veste neplăcută despre tatăl său a ajuns la Iosif? Cu cine s-a dus Iosif la Iacov?2. Ce a făcut Iacov când i s-a spus că vine Iosif la el (2 elem)?3. Care Dumnezeu şi unde i s-a arătat lui Iacov? Cum se mai numeşte Luz?4. Ce i-a spus Dumnezeu Lui Iacov laLuz? !!!5. Care au fost cei doi fii „înfiaţi” ai lui Iosif?6. I-a înfiat Iacov pe toţi fiii lui Iosif? Cine urmau să fie moştenitori în locul lui Efraim şi Manase şi purtătorii lor de nume?7. De unde venea Iacov când „i”(!!!)-a murit Rahela? Pe ce drum a fost îngropată? Cum se mai numeşte Efrata? Ce înseamnă

Betleem?8. Ce a întrebat Israel când s-a uitat la cei doi fii ai lui Iosif? Ce a răspuns Iosif?9. De ce a cerut Iacov lui Iosif să-i apropie pe fiii lui?10. Cum şi-a manifestat Iacov afecţiunea sa faţă de cei doi fii „înfiaţi”? Ce probleme avea Iacov la bătrâneţe?11. Ce i-a spus Iacov lui Iosif după ce i-a sărutat fiii? 12. Cum i-a aşezat Israel pe cei doi fii? Care la dreapta şi care la stânga? Dar faţă de Iosif în ce poziţie erau?13. Care dintre cei doi era întâi născutul? Pe capul cui a pus Iacov mâna dreaptă?14. Pe cine a binecuvântat Iacov? Care a fost binecuvântarea rostită? !!! De când şi până când l-a călăuzit Dumnezeu pe Iacov?

De ce l-a izbăvit îngerul de orice rău? Al cui nume urmau să-l poarte aceştia? Unde urmau să se înmulţească? 15. Ce demers „reparator” a încercat Iosif? Ce i-a spus lui Iacov?16. Ce a răspuns Iacov? !!!17. Potrivit binecuvântării rostite de iAcov, ce urmau să spună israeliţii despre Efraim şi Manase?18. Ce moştenire i-a dat Iacov lui Iosif în plus faţă de fraţii săi?

Cap. 491. De ce au trebuit să se strângă fiii lui Israel?2. Ce cuvinte de apreciere rosteşte Iacov despre Ruben? Ce deficienţă de caracter l-a dus pe Ruben să-şi piardă întâietatea? Ce

faptă nelegiuită a comis el?3. Pe care dintre fiii lui îi numeşte Iacov în mod special „fraţi”? Ce sunt săbiile lui Simeon şi Levi?

Page 23: genesa intrebari

4. Cum exprimă Iacov neplăcerea sa faţă de cele comise de Simeon şi Levi? V.6 p.p. Ce au făcut aceştia în mânia lor? Dar în răutatea lor? Ce şi de ce să fie blestemat? Care urma să fie soarta acestor două seminţii?

5. Ce va primi Iuda de la fraţii săi? Ce va face mâna lui Iuda cu vrăşmaşii? Ce atitudine vor adopta fiii tatălui său faţă de el? 6. Cum este numit Iuda? De unde s-a întors el? Ce asemănări există între Iuda şi o leoaică? Ce se întreabă în legătură cu Iuda?7. Ce nu seva depărta din Iuda? Până când? De cine vor asculta popoarele??? Unde îşi leagă el măgarul? Dar mânzul măgăriţei?

În ce îşi spală hainele? Dar mantaua? Cum sunt ochii lui? Dar dinţii?8. Unde va locui Zabulon? (2 elem) În ce parte se va întinde hotarul lui? 9. Ce este Isahar? Unde se culcă? Ce vede el în legătură cu locul odihnei lui şi cu ţinutul lui? Ce atitudine adoptă el faţă de

povară? Dar faţă de bir?10. Ce înseamnă Dan? Ce va face el cu poporul lui? Ce va fi el? (2 elem) Ce face el pe cărare? Ce se întâmplă cu călăreţul? 11. Ce exclamaţie face Iacov după ce vorbeşte despre Dan?12. Ce se va întâmpla cu Gad? Ce va face el? (2 elem) 13. Ce se spune despre Aşer? Cui va da el bucate alese?14. Ce este Neftali? Ce fel de cuvinte rosteşte el? 15. Ce este Iosif? Unde este sădit el? Până unde se înalţă ramurile lui? Ce au făcut arcaşii? (3 elem)16. Ce s-a întâmplat cu arcul lui Iosif? Cine a întărit mâinile lui Iosif? Ce a ajuns Iosif? (2 elem) 17. Memorează 49:25!18. Ce spune Iacov despre binecuvântările tatălui lui Iosif? (2 elem) Ce să vină peste capul lui Iosif? Cum este numit el? 26 u.p19. Ce este Beniamin? Ce face el dimineaţa? Dar seara?20. Cu ce fel de binecuvântare a binecuvântat Iacov pe fiecare din fiii lui? V.28up21. Unde voia Iacov să fie îngropat? La cine voia el să fie adăugat? Cine mai erau îngropaţi la Macpela? De la cine a fost

cumpărat ogorul şi peştera?22. Ce mişcare a făcut Iacov după ce a dat porunci fiilor săi? Ce s-a întâmplat cu el după aceea?

Cap. 501. Ce a făcut Iosif când a murit Iacov? (3 elem)2. Ce a poruncit el doctorilor?3. Câte zile a durat procesiunea de îmbălsămare? Dar doliul egiptenilor? 4. Prin cine a transmis Iosif vorbă la Faraon că el doreşte să-şi îngroape tatăl în Canaan?5. Ce a răspuns Faraon la cererea lui Iosif? !!!6. Cine dintre egipteni au participat la funeraliile lui Iacov?7. Cine din familia lui Iacov au participat la funeralii? Cine au rămas în Gosen pe timpul funeraliilor lui Iacov?8. Ce alte categorii au mai participat la funeralii, care au făcut ca alaiul să fie foarte mare? 9. Ce au făcut în aria lui Atad? Unde era aria aceasta? Câte zile de bocet a ţinut Iosif în cinstea tatălui său?10. Cine au fost martori la acest bocet şi ce au spus ei? De ce s-a numit aria aceea Abel-Miţraim? Ce înseamnă?11. Ce au făcut Iosif şi tot alaiul după înmormântare?12. Ce temere au început să nutrească fraţii lui Iosif după moartea tatălui lor?13. Cine i-a vorbit lui Iosif despre porunca pe care tatăl lor a dat-o înainte de moarte? Ce a spus Iacov? v.1714. Ce au făcut fraţii lui Iosif ca semn al supunerii lor? Ce au spus ei?15. Ce le-a răspuns Iosif? Ce întrebare retorică le-a pus? 16. De ce a întors Dumnezeu răul în bine în viaţa lui Iosif? V.2017. Ce asigurare le-a dat Iosif fraţilor săi? Ce efect a avut această asigurare pentru fraţii lui Iosif?18. Câţi ani a trăit Iosif?19. Până la al câtelea neam a văzut Iosif pe fiii lui Efraim? Cum s-a numit fiul lui Manase? Pe ai cui genunchi s-au născut fiii lui

Machir?20. Ce le-a spus Iosif fraţilor săi înainte de moartea sa?21. Ce jurământ le-a cerul Iosif fraţilor săi?22. Ce au făcut cu Iosif după ce a murit? (2 elem)

(În) sfârşit!!!

Test. 1. Plantele au fost create în ziua:

a. a treia b. a patra c. a cincea

2. Tatăl tuturor crescătorilor de vite este:a. Iabal b. Ebal c. Iubal

3. După câte zile de la urcarea în corabie s-a deschis fereastra corabiei pentru prima dată?a. 340 b. 347 c. 307

Page 24: genesa intrebari

4. Când a ieşit din Haran, Avraam avea a. 75 ani b. 80 ani c. 85 ani

5. Împăratul Sodomei s-a numit:a. Birşa b. Bela c. Bera

6. Avraam le-a dat celor 3 musafiri:a. unt şi brânză b. unt şi lapte c. unt şi smântână

7. Cei 2 care i-au omorât pe sihemiţi erau fiiia. Leei b. Zilpei c. Bilhei

8. Sihem eraa. hamorit b. hevit c. hetit

9. Ultimul fiu al Leei a fosta. Isahar b. Simeon c. Zabulon

10. Tufişul în care s-a agăţat berbecul era de a. tamarisc b. măcieş c. nu se ştie

11. Mama amaleciţilor este a. Timna b. Miza c. Ana

12. Iacov la trimis pe Iosif la a. Sihem b. Hebron c. Dotan

13. Câţi tauri a tăiat Elcana când şi-a dus fiul la Templu?a. 3 b. 2 c. 1

14. Când amurit, Eli aveaa. 89 ani b. 98 ani c. 99

15. Chivotul a stat la filistenia. 7 ani b. 7 luni c. 7 săptămâni

16. Eleazar locuia la a. Bet-Şemeş b. Chiriat-Iearim c. Bet-Car

17. Fiii lui Samuel judecau poporul laa. Eben-Ezer b. Chiriat-Iearim c. Beer-Şeba

18. A fost „tânăr şi frumos“a. Chis b. Saul c. Beniamin

19. Sisiera a fost căpetenia oştiriia. Ţoarului b. Haţorului c. Haranului

20. Saul a ajuns împărat la a. 23 ani b. 32 ani c. 30 ani

1. Cui a zis Dumnezeu „creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul…”?a. peştilor b. omului c. păsărilor

2. Care dintre următoarele sunt braţe ale râului care izvora din Eden?a. Hidechel şi Havila b. Cuş şi Havila c. Hidechel şi Ghihon

3. Ce fel de jertfe au adus Cain şi Abel?a. de mâncare b. pentru păcat c. de mulţumire

Page 25: genesa intrebari

4. Câte zile au fost mari apele pe pământ (la potop)?a. 40 de zile b. 150 de zile c. 7 zile

5. Nimrod a fost fiul luia. Sem b. Ham c. Iafet

6. Cele 2 fiice ale lui Haran se numeaua. Ada şi Ţila b. Milca şi Ţila c. Milca şi Isca

7. Îngerul Domnului a găsit-o pe Agar în pustie şi a întrebat-oa. Ce faci tu aici? b. De ce plângi? c. De unde vii?

8. Abimelec a fost împăratula. Gherarului b. Sihemului c. Salemului

9. Care din următoarele denumiri înseamnă „colibe”?a. Seir b. Sihem c. Sucot

10. Laban a numit „movila mărturiei”a. Galed b. Iegar-Sahaduta c.Miţpa

11. Rahela eraa. frumoasă la chip b. frumoasă la statură c. frumoasă la statură şi mândră la statură şi plăcută la chip şi mândră la faţă

12. Fiica lui Ismael, care a fost soţia lui Esau a fosta. Basmat b. Oholibama c. Iudita

13. Edom înseamnă:a. roşu b. păros c. primul

14. Care dintre fraţii lui Iosif a interpretat cele întâmplate cu ei în Egipt ca fiind o dare de seamă pentru sângele lui Iosif?a. Iuda b. Ruben c. Simeon

15. Socrul lui Iosif s-a numita. On b. Oz c. Poti-fera

16. Nevasta legitimă a lui Iuda a fost:a. Timna b. Şua c. Şela

27. Care din următoarele localităţi era numită şi Betabara?a. Betania b. Betesda b. Betel

28. La Sărbătoarea Corturilor Isus a vorbit despre Sine ca desprea. Pâinea vie b. Lumina lumii c. Apa vieţii

29. Cel care a spus „Haidem să mergem să murim cu el” a fosta. Petru b. Filip c. Toma

30. Precizaţi valoarea de adevăr a frazei: „Isus i-a întins lui Iuda bucăţica şi Iuda a luat-o”a. adevărat b. fals c. nu ştiu

31. Filip a spus „Arată-ni-L pe Tatăl şi…a. vom crede b. vom fi liniştiţi c. ne este de ajuns

32. „În lume veţi avea necazuri dar………………………….. Eu am biruit lumea!” a. aveţi credinţă b. nu vă-ntristaţi c. îndrăzniţi

33. Ana era pentru Caiafaa. tată b. fiu c. socru

Page 26: genesa intrebari