50
CODUL DEONTOLOGIC AL PSIHOLOGULUI ŞCOLAR 1) Principiul respectării drepturilor şi demnităţii oricărei persoane. Psihologul va desfăşura activitatea, manifestând respect faţă de trăirile, experienţele, cunoştinţele, valorile, ideile, opiniile şi opţiunile celorlalţi. Nu va manifesta inechitate pe criterii de cultură, naţionalitate, etnie, rasă, religie, sex. 2) Principiul competenţei profesionale. Psihologul se va angaja numai în acele activităţi profesionale pentru care are cunoştinţele, aptitudinile, atitudinile, experienţa şi atestarea necesare. 3) Principiul integrităţii morale şi profesionale în toate relaţiile. Psihologul va prezenta într-o manieră onestă pregătirea şi calificările sale oriunde se află în relaţii profesionale. 4) Principiul respectului colegial. Psihologul va manifesta faţă de colegii săi de profesie onestitate, corectitudine, loialitate şi solidaritate. Este inadmisibil clarificarea relaţiilor dintre colegi şi colaboratori în prezenţa clienţilor. 5) Principiul responsabilităţii profesionale şi sociale sau principiul „Nu dăuna”. Psihologul va manifesta o maximă responsabilitate pentru starea de bine a oricărui individ, familiei, grupului sau comunităţii faţă de care îşi exercită rolul de psiholog. El va acţiona astfel încât să nu cauzeze daune sănătăţii, stării generale sau statului social al beneficiarului. Psihologul nu oferă informaţii care ar putea agrava starea individului, este prudent la recomandările oferite. 6) Principiul inofensivităţii şi caracterului adecvat al metodelor şi tehnicilor psihologice aplicate. Tehnicile aplicate trebuie să corespundă scopurilor cercetării, vârstei, studiilor, condiţiilor experimentului şi să nu fie periculoase pentru sănătatea individului. 7) Principiul imparţialităţii. Este inadmisibilă atitudinea preconcepută sau neobiectivă faţă de beneficiar. 8) Principiul colaborării dintre psiholog şi individ. Psihologul va informa beneficiarul despre posibilităţile reale ale psihologiei contemporane în problema vizată, despre hotarele competenţei şi posibilităţilor sale. 9) Principiul acceptării necondiţionate a persoanei (se referă la emoţiile beneficiarului, dar nu la acceptarea oricărui comportament). Psihologul nu face judecăţi de valoare sau judecăţi morale referitoare la viaţa beneficiarului. Nu va eticheta individul, nu va pronunţa aprecieri negative în voce. 10) Principiul confidenţialităţii. Psihologul se angajează să nu divulge informaţiile furnizate de beneficiar altor persoane, aducând astfel prejudicii psihologice, morale, juridice beneficiarului – păstrarea secretului profesional. 11) Principiul nondirectivităţii. Psihologul nu decide în locul beneficiarului. 1

Ghidul psihologului scolar

Embed Size (px)

DESCRIPTION

ghid psihologic

Citation preview

CODUL DEONTOLOGIC AL PSIHOLOGULUI ŞCOLAR

1) Principiul respectării drepturilor şi demnităţii oricărei persoane. Psihologul va desfăşura activitatea, manifestând respect faţă de trăirile, experienţele, cunoştinţele, valorile, ideile, opiniile şi opţiunile celorlalţi. Nu va manifesta inechitate pe criterii de cultură, naţionalitate, etnie, rasă, religie, sex.

2) Principiul competenţei profesionale. Psihologul se va angaja numai în acele activităţi profesionale pentru care are cunoştinţele, aptitudinile, atitudinile, experienţa şi atestarea necesare.

3) Principiul integrităţii morale şi profesionale în toate relaţiile. Psihologul va prezenta într-o manieră onestă pregătirea şi calificările sale oriunde se află în relaţii profesionale.

4) Principiul respectului colegial. Psihologul va manifesta faţă de colegii săi de profesie onestitate, corectitudine, loialitate şi solidaritate. Este inadmisibil clarificarea relaţiilor dintre colegi şi colaboratori în prezenţa clienţilor.

5) Principiul responsabilităţii profesionale şi sociale sau principiul „Nu dăuna”. Psihologul va manifesta o maximă responsabilitate pentru starea de bine a oricărui individ, familiei, grupului sau comunităţii faţă de care îşi exercită rolul de psiholog. El va acţiona astfel încât să nu cauzeze daune sănătăţii, stării generale sau statului social al beneficiarului. Psihologul nu oferă informaţii care ar putea agrava starea individului, este prudent la recomandările oferite.

6) Principiul inofensivităţii şi caracterului adecvat al metodelor şi tehnicilor psihologice aplicate. Tehnicile aplicate trebuie să corespundă scopurilor cercetării, vârstei, studiilor, condiţiilor experimentului şi să nu fie periculoase pentru sănătatea individului.

7) Principiul imparţialităţii. Este inadmisibilă atitudinea preconcepută sau neobiectivă faţă de beneficiar.

8) Principiul colaborării dintre psiholog şi individ. Psihologul va informa beneficiarul despre posibilităţile reale ale psihologiei contemporane în problema vizată, despre hotarele competenţei şi posibilităţilor sale.

9) Principiul acceptării necondiţionate a persoanei (se referă la emoţiile beneficiarului, dar nu la acceptarea oricărui comportament). Psihologul nu face judecăţi de valoare sau judecăţi morale referitoare la viaţa beneficiarului. Nu va eticheta individul, nu va pronunţa aprecieri negative în voce.

10) Principiul confidenţialităţii. Psihologul se angajează să nu divulge informaţiile furnizate de beneficiar altor persoane, aducând astfel prejudicii psihologice, morale, juridice beneficiarului – păstrarea secretului profesional.

11) Principiul nondirectivităţii. Psihologul nu decide în locul beneficiarului.12) Principiul nonexploatării. Psihologul nu va exploata sau nu va profita de persoanele faţă de care

manifestă un ascendent de autoritate. Va evita hărţuirea, comportamentele de abuz faţă de cei cu care vine în contact în timpul activităţii profesionale.

13) Principiul fundamentării şi caracterului ştiinţific al rezultatelor cercetărilor. Psihologul va formula rezultatele cercetării în termini şi noţiuni, acceptate în ştiinţa psihologică.

14) Principiul autonomiei. Informaţia obţinută nu va fi discutată cu persoane străine domeniului psihologiei. Psihologul nu transmite metodele şi tehnicile de lucru persoanelor necompetente. Va manifesta obiectivitate şi corectitudine.

15) Principiul manifestării preocupării faţă de respectarea standardelor sau principiilor etice. În cazul violării standarde etice de către unul din colegi, psihologul este obligat să atragă cu maximă discreţie şi colegialitate atenţia acelui coleg asupra conduitei neadecvate, iar în cazul în care comportamentul non-etic persistă se va adresa organelor de resort (Comisia Metodică a Psihologilor a DGETS/minister).

16) Principiul formării şi dezvoltării profesionale. Psihologul depune permanent un efort de menţinere şi dezvoltare proprie profesională prin informare permanentă, participare la programe de formare profesională de specialitate, consultări cu specialişti din domeniu.

17) Principiul instruirii şi formării cunoştinţelor psihologice la populaţia Republicii Moldova. În scopul formării la elevi, părinţi, cadre didactice a culturii psihologice generale, a trebuinţei populaţiei în cunoştinţe psihologice în lucrul cu copii la fiecare etapă de vârstă, psihologul va promova psihologia prin participări în mass-media: radio, tv, alte publicaţii.

1

APROBAT:Director:

____________________

F I Ş A DE P O S T a psihologului şcolar

1. Numele şi prenumele ___________________________________________________2. Funcţia: psiholog şcolar

a) locul şi data naşterii _________________________________________________b) domiciliul _________________________________________________________c) studii _____________________________________________________________

_____________________________________________________________a) formare continuă (reciclare, stagii, cursuri postuniversitare, masterat, doctorat etc.)

______________________________________________________________ __________________________________________________________________

b) grad didactic _______________________________________________________c) vechimea de muncă _________________________________________________d) vechimea în funcţii __________________________________________________

Obiectivele specifice ale activităţii de muncă: elaborarea planului individual de activitate; pregătirea minuțioasă și desfășurarea fiecărei activităţi planificate; participarea la adaptarea conținutului și metodelor de însușire a programelor instructive

la posibilitățile și particularitățile intelectuale și personale ale elevilor; efectuarea analizei psihologice a situației sociale de dezvoltare în instituțiile de

învățământ, stabilirea problemelor de bază și determinarea cauzelor apariției lor, a căilor și mijloacelor de soluționare ale lor;

efectuarea profilaxiei sănătăţii mentale și sociale, în dezvoltarea intelectuală, emoțională și personală a copiilor;

contribuirea la dezvoltarea personală și intelectuală integră a copiilor la fiecare etapă de vârstă, formarea aptitudinilor către autoeducație și autodezvoltare;

acordarea ajutorului colectivului pedagogic în armonizarea climatului social-psihologic din instituțiile de învățământ;

participarea în comun cu cadrele didactice și managerii școlari la pregătirea, desfășurarea activităților psihopedagogice (consilii, conferințe, mese rotunde etc.);

acordarea ajutorului specializat părinților (tutelă, curatelă) în procesul educației, dezvoltării și formării personalității integre și armonioase a copilului;

contribuirea la asigurarea activității cadrelor didactice din instituțiile de învățământ cu materiale științifico-metodice și elaborări din domeniul psihologiei;

contribuirea la dezvoltarea psihologiei ca ştiinţă, la răspândirea și implementarea în practica instituțiilor de învățământ a realizărilor din domeniul psihologiei, susţinând cu responsabilitate rolul psihologiei ca disciplină în faţa societăţii;

respectarea programul de lucru conform Codului Muncii al RM.

2

Relaţiile de muncă: Ierarhice:

- Directorul general al DGETS, mun. Chişinău;- Directorul instituției.

Funcţionale:- Specialist principal responsabil de activitatea serviciului psihologic, CMM, mun.Chişinău.

Responsabilităţi, obligațiuni, sarcini specifice postului de muncă: respectă actele normative ale activității serviciului psihologic din instituție (conform

regulamentului); respectă codul deontologic şi etica profesională; completează şi păstrează documentaţia corespunzător cerinţelor şi recomandărilor de

rigoare; contribuie la crearea unui climat psihologic favorabil în instituţia preuniversitară, la

diminuarea situaţiilor de conflict, să acorde ajutor corpului didactic în soluţionarea problemelor vizând dezvoltarea psihică, emoţională, comportamentul copiilor etc.;

poartă răspundere de calitatea şi precizia examinărilor psihologice, de aplicarea testelor şi formelor de interviu realizate. Psihologul nu va divulga cheia interpretării testelor copiilor, părinţilor, pedagogilor, persoanelor străine domeniului psihologiei;

poartă răspundere de modul de realizare a consilierii psihologice şi a orientării şcolare; poartă răspundere de modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor de

psihoprofilaxie, de remediere psihologică şi instruire psihologică; informează administraţia instituţiei, părinţii, tutorii despre carenţele depistate la elevi; oferă informaţii strict necesare individului. Psihologul nu va oferi informaţie, care ar

putea agrava starea individului; manifestă obiectivitate şi corectitudine profesională. protejează confidenţialitatea tuturor informaţiilor adunate în timpul activităţii

profesionale. În situaţiile justificate de lege, de iminenţă sau posibilă vătămare fizică sau crimă psihologul este obligat să furnizeze informaţii confidenţiale, fără consimţământul celor vizaţi;

Psihologul este obligat la depistarea caracterului clinic a problemelor copilului să-l direcţioneze la specialistul de profil şi/sau centre specializate pe lângă DGETS, Ministerul Educaţiei sau nonguvernamentale.

prezintă planul şi raportul de activitate managerului instituţiei, specialistului principal responsabil de serviciul de asistenţă psihologică;

prezintă la eliberarea funcţiei toată documentaţia managerului principal al instituţiei. Toată informaţia legată de activitatea de psihoprofilaxie, psihodiagnostic, de dezvoltare şi remediere să rămână în şcoală (materialul brut şi actele de documentare legate de el).

Competenţele postului de muncă:a) Cunoştinţe în legătură cu domeniul muncii:- cunoştinţe în domeniul psihologiei și psihopedagogiei (Psihologia vârstelor, Consiliere

psihologică, Psihodiagnostic, Psihologia pedagogică);- cunoştinţe de utilizare a calculatorului (Word, Power Point, Excel, Internet etc.).

3

b) Abilităţi: de comunicare; de prezentare; de realizare a examinărilor psihologice; de consiliere psihologică; de planificare, organizare şi desfăşurare a sesiunilor de training; de organizare şi participare în lucru de echipă.

c) Stilul de muncă: orientare spre valorile general umane şi spre cerinţele curente ale vieţii cotidiene; respectul demnității umane; responsabilitate profesională; empatie şi receptivitate la problemele socio-umane; confidențialitate; iniţiativă şi perseverenţă; obiectivitate; creștere profesională; adaptabilitate la sarcini de lucru schimbătoare; rezistenţă la sarcini repetitive.

Pregătirea necesară postului de muncă: de bază: studii superioare; cursuri speciale de formare continuă în domeniu: psihopedagogie, metodica predării

disciplinei la care prestează asistenţa metodică, utilizarea calculatorului.

Salarizarea:Categoria:_________________________________________________________________Spor la salariu:_____________________________________________________________Spor pentru vechimea în muncă:_______________________________________________Prima lunară: ______________________________________________________________

Specialist principal, metodist responsabil de disciplina: __________________________:___________________________________ _______________________________ (Numele, prenumele) (semnătura)_________ ___________________________ (Data)

NOMENCLATORUL CABINETULUI DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ

Codul Denumirea Notă01. Acte normative

01.01 Regulamentul cu privire la activitatea psihologului şcolar01.02 Drepturile şi obligaţiunile psihologului

4

01.03 Codul deontologic al psihologului01.04 Regulamentul concursului municipal „Muncă. Talent. Cutezanţă”.01.05 Portofoliul psihologului:

CV-ul; Copia diplomelor de studii; Copia certificatului de grad didactic; Certificatele de participare la seminare, conferinţe etc.; Materialele atestării precedente.

02. Acte organizaţional – metodice02.01 Programul de lucru02.02 Plan anual de activitate 02.03 Raport anual de activitate 02.04 Registrul Serviciului de Asistenţă Psihologică02.05 Registrul de evidenţă a elevilor din grupul de risc 02.06 Formarea şi dezvoltarea profesională (materialele de la seminare,

mese rotunde etc.).02.07 Psihoprofilaxie:

02.06.01 Materiale de psihoprofilaxie: şedinţe cu elevii 02.06.02 Materiale de psihoprofilaxie: şedinţe cu cadrele

didactice 02.06.03 Materiale de psihoprofilaxie: şedinţe cu părinţii

02.08 Psihodiagnostic: 02.07.01 Metode psihodiagnostice clasele primare 02.07.02 Metode psihodiagnostice clasele gimnaziale 02.07.03 Metode psihodiagnostice clasele liceale 02.07.04 Metode psihodiagnostice cadre didactice, părinţi

02.09 Consiliere psihologică (individuală şi de grup, materiale pentru elevi, părinţi, profesori)

02.10 Dezvoltare şi remediere psihologică: 02.09.01 Program de dezvoltare şi remediere psihologică: a

abilităţilor de comunicare; 02.09.02 Program de dezvoltare şi remediere psihologică: a

încrederii în sine; 02.09.03 Program de dezvoltare şi remediere psihologică: a

proceselor psihice; 02.09.04 Program de remediere psihologică: Diminuarea

agresivităţii etc.02.11 OŞP:

02.10.01 metode psihodiagnostice OŞP; 02.10.02 programe, proiecte didactice OŞP elevi 02.10.03 programe, proiecte didactice OŞP părinţi 02.10.04 informaţie, programe, proiecte didactice OŞP

cadre didactice02.12 Promovarea cunoştinţelor psihologice (mass-media: TV, radio,

5

ziare)03. Acte speciale

03.01 Mapă pentru fiecare clasă separat unde este inclusă: lista elevilor, procesele verbale ale rezultatelor diagnosticării, materialul brut al diagnosticării de grup. Caracteristicile elevilor claselor de trecere (la solicitarea administraţiei, dirigintelui etc.)

03.01.01 clasa I 03.01.02 clasa II 03.01.03 clasa III 03.01.04 clasa IV ş.a.m.d.

03.02 Note informative cu privire la examinarea psihologică a elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor prezentate pe parcursul anului în cadrul consiliilor pedagogice etc.

03.03 Fişe de examinare (Dezvoltarea şi remedierea psihologică)03.04 Mapă pentru fişele de asistenţă la ore/activităţi03.05 Arhiva activităţii psihologice (pe 5 ani): registru, plan, raport,

procese verbale, note informative.04. Mediateca psihologului

04.01 Biblioteca psiho-pedagogică a specialistului la disciplină04.02 Revista „Psihologie”, Ziarul „Школьный психолог” etc.04.03 Soft educaţional (site-uri internet)04.04 Dotarea cabinetului cu instrumentariul necesar: mobilier (pentru

activitate consultativă individuală, de grup şi pentru relaxare), casetofon, computer, birotică (mape necesare, pixuri, creioane colorate etc.)

04.05 Rezervă de fond (material - fişe de răspuns)

Proces verbal al psihodiagnozei de grup Nr. ________

Instituţia _______________________________Clasa _________ Vârsta ______ Data ________Scopul examinării___________________________________________________________________________________________________________________________________________Tehnica/Metodica ___________________________________________________________________________________________________________________________________________Examinator ________________________

6

Prelucrarea datelorNr Nume, Prenume Valori brute Nivelul plasării Notă *

1.2.3.4.5.6.7.8.9.10.11.12.13.14.15.16.17.18.19.20.21.22.23.24.25.26.

Concluzii _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Recomandări _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Psiholog __________________________________ semnătura ___________________Notă *: psihologul notează observările cu privire la rezultatele obţinute (retestare, grup de remediere, norma etc.)

Proces verbal sumativ Nr. ________

Instituţia _____________________________Clasa ________ Vârsta ______ Data ________Scopul examinării___________________________________________________________________________________________________________________________________________Tehnica/Metodica ___________________________________________________________________________________________________________________________________________Examinator ________________________

7

Prelucrarea datelor pe niveluriNr.d/o

N.P. Kern-Yuraseck

Căsuţa Dictare grafică

Rezultate’

Concluzii __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Recomandări ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Psiholog __________________________________ semnătura ___________________Rezultate *: psihologul notează observările cu privire la rezultatele obţinute (grup de remediere, norma, direcţionare la centru specializat etc.)

Proces verbal al psihodiagnozei individuale Nr. ________

Nume, Prenume________________________________ Instituţia _______________________Vîrsta _________________Clasa ____________ Data ________________________________Scopul examinării___________________________________________________________________________________________________________________________________________Examinator _________________________

Prelucrarea datelorNr Tehnica/Metodica Valori brute Nivelul plasării

8

1.2.3.4.5.6.7.Concluzii __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Recomandări ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Psiholog __________________________________ semnătura ___________________

Proces verbal al psihodiagnozei individuale Nr. ________

Nume, Prenume________________________________ Instituţia ________________________Vîrsta _________________Clasa ____________ Data ________________________________Scopul examinării___________________________________________________________________________________________________________________________________________

Prelucrarea datelorNr Tehnica/Metodica Valori brute Nivelul plasării

1.2.3.4.5.6.7.Concluzii ______ ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Recomandări ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Psiholog __________________________________ semnătura ___________________Fişă de caracterizare psihologică a elevului (la solicitare)

Data completării ________________Numele prenumele _______________________Vârsta ______ clasa ___ data naşterii ______

I. Date despre familie_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

9

II. Date medicale (dezvoltarea fizică şi starea generală a sănătăţii) _____________________________________________________________________________________________

III. Procese intelectuale şi stilul de muncă1. Nivelul de inteligenţă ________________________________________2. Limbajul __________________________________________________3. Memoria __________________________________________________4. Gândirea __________________________________________________5. Atenţia ___________________________________________________6. Spiritul de observaţie ________________________________________7. Imaginaţia _________________________________________________8. Motivaţia __________________________________________________9. Stilul de muncă _____________________________________________

IV. Conduita la lecţii şi în colectivul clasei1. Participarea la lecţii ______________________________________________2. Disciplina la lecţii________________________________________________3. Participare la viaţa colectivului clasei ________________________________4. Aprecieri ale colectivului de elevi ____________________________________________

________________________________________________________________________5. Statutul în grup ______________________________6. Aprecieri ale profesorilor, dirigintelui _________________________________________

________________________________________________________________________

V. Trăsături de personalitate 1. Tipul dominant de temperament _____________________________________________2. Emotivitatea _____________________________________________________________3. Trăsături dominante de caracter

Pozitive __________________________________________________________ Negative __________________________________________________________

VI. Interese, înclinaţii, aptitudini ________________________________________________________________________________________________________________________

VII. CONCLUZII ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

VIII.Prognoza de dezvoltare a elevului ____________________________________________________________________________________________________________________

Psiholog __________________________________ semnătura ___________________Fişa de caracterizare psiho-pedagogică a elevului (model detaliat)

A. Date generale:Nume, Prenume...........................................................................................Data naşterii...................., părinţii (studii, loc de muncă), ........................................................................................................................................................................................................................Adresa ................................................................................................................................................mediul familial: familie normală, lipsa unui părinte, părinţi vitregi, fraţi, surori mai mari sau mai mici alte persoane apropiate de familie; atmosfera şi climatul educativ: înţelegere

10

deplină între părinţi, părinţi şi copii; familia în curs de disociere, dezorganizată; condiţiile de viaţă şi de muncă ale elevului: favorabile, satisfăcătoare, nefavorabile).

B. Date medicale: dezvoltarea fizică şi starea generală a sănătăţii, comoţii cerebrale, boli somatice cronice.

C. Procesele intelectuale şi stilul de muncă:Nivelul de inteligenţă: capacitatea de înţelegere, puterea de judecată, priceperea de a compara, de a analiza, de a sistematiza, de a selecta esenţialul, de a stabili legături, funcţionalitatea şi operaţionalitatea cunoştinţelor dobândite; spiritul de cercetare;Percepţia: Spiritul de observaţie: foarte bun, bun, superficial, slab dezvoltat;Atenţia: Capacitatea de a fi atent în timpul lecţiei ________________________ Comutarea, stabilitatea, concentrarea, distribuirea, volum, mobilitatea (în timpul lecţiei, jocului, altor activităţi)Productivitatea la lecţii: înaltă, medie, joasă.Memoria: volumul ...................................................., viteza ..........................................................Memoria: mecanică..................................................., logică............................................................,de scurtă durată...................................................., de lungă durată..................................................,Gândirea: intuitiv-plastică …………………….…, verbal-abstractă................................................,Teoretică................................................................., practică...................................................................,Creativă.................................................................., critică.................................................................Limbajul: vocabular bogat, exprimare uşoară, clară, frumoasă, închegată; exprimare corectă, dar insuficientă; vocabular redus, sărac; exprimare defectuoasă; exprimare anevoioasă şi incorectă, tulburări de limbaj;Imaginaţia şi creativitatea: tipul de imaginaţie; capacitatea de a stabili corelaţii, manifestarea inventivităţii, a creativităţii; atribute: foarte bogată, inventivă, de nivel mediu, slabă; capacitatea creativă; Motivaţia: intenţia de a cunoaşte, încadrarea în disciplină şi conţinutul activităţii; preocupare pentru cunoaştere; preocupare de notă; interes pentru creativitate, descoperiri; participare activă, perseverenţă, consecvenţă, satisfacţie de reuşita învăţării;Stilul de muncă: elevul lucrează: sistematic, temeinic, cu interes pentru cunoaştere şi acţiune; organizat, ritmic, rămânând în limitele manualului; inegal, alternând pregătirea conştiincioasă cu perioade de delăsare, inconsecvent, manipulează cu nota; învaţă ne sistematic, în salturi, numai pentru a obţine note de trecere, are lacune mari în cunoştinţe; atribute: foarte sârguincios, puţin sârguincios, comod, leneş.

D. Conduita la lecţii şi în colectivul clasei: Participarea la lecţii: intervine cu completări; participă activ; are contribuţii spontane; e

greu antrenat, participă numai când este solicitat; liniştit, parcă e absent; răspunde numai în urma observaţiilor repetate;

Disciplina la lecţii: disciplinat; receptiv la observaţii şi îndrumări; disciplinat numai în condiţii de constrângere; nereceptiv la cerinţe; nedisciplinat; gălăgios, antrenează şi colegii în abateri; lipseşte nemotivat de la ore; are preocupări laterale în procesul instructiv educativ;

Participarea la viaţa colectivului clasei: autoritar, bun organizator şi animator; se integrează în colectiv, bun executant; rezolvă sarcinile repartizate fără iniţiativă; se sustrage de la activităţi, lucrează din obligaţii; retras, izolat, nu se integrează în colectiv, nu participă la activităţi extraşcolare;

Aprecieri ale colectivului de elevi: bun coleg, sensibil la greutăţile colegilor; apreciat pentru 11

rezultatele la învăţătură; preocupat mai mult de sine, egoist, individualist; neacceptat; respins de colectiv.

E. Trăsături de personalitate:b) Firea şi temperamentul:

extravertit (deschis, comunicativ, sociabil); introvertit (închis, rezervat, puţin sociabil); tip combinat;

coleric: impulsiv, nestăpânit, uneori brutal, cu dispoziţie optimistă, vesel, sentimente puternice, super - excitabil;

sanguinic: energic, vioi, uşor adaptabil, vesel, realist, controlat, stăpânit, sociabil; flegmatic: liniştit, domol, lent, reţinut, interiorizat, comod, indiferent, capabil de

concentrare puternică; melancolic: rezistenţă redusă la efort, extrem de sensibil, uneori trist, gânditor, capabil de

analiză fină;

c) Emotivitatea: hiperemotiv, excesiv de timid, emoţiile îi dezorganizează performanţele; emotiv, dar fără reacţii dezadaptate; controlat, stăpânit cu preţul unui efort; calm, echilibrat, foarte calm, uneori nepăsător;

d) Trăsături dominante de voinţă şi caracter: pozitive: fermitate, hotărâre, hărnicie, conştiinciozitate, temeinicie, punctualitate,

modestie, politeţe, spirit de responsabilitate, spiritul autocritic, încrezător în forţele proprii, dornic de afirmare;

negative: nehotărâre, timiditate, laşitate, necinste, neîncredere, nesinceritate, lipsa de tact, nestăpânire, indiferenţă, lipsa iniţiativei, responsabilităţii, lenevie, superficialitate, nepunctualitate, lipsa autocriticii.

F. Interese, înclinaţii, aptitudini deosebite: de ordin intelectual; ştiinţific; tehnic; artistic; sportiv.

Concluzii (apreciere generală a personalităţii, asupra dominantelor şi resurselor, asupra modului de valorificare a acestora; recomandări, privind activitatea instructiv - educativă ulterioară): _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Prognoza de dezvoltare a elevului:_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

FIŞĂ DE EXAMINARE nr._____(pentru elevii din grupul de remediere)

1. Numele şi prenumele ____________________________________________ vârsta________2. Şcoala ____________________________________________________ clasa ____________3. Scopul examinării _________________________________________________________________________________________________________________________________________4. Date despre familie ___________________________________________________________

Componenţa familiei, tipul familiei (completă /incompletă, divorţ, nevoiaşă, plecaţi peste hotare, degradare etc.), starea materială

12

_____________________________________________________________________________5. Relaţii interpersonale în familie ______________________________________________________________________________________________________________________________6. Sfera emoţională __________________________________________________________________________________________________________________________________________7. Situaţia şcolară ______________________________________________________________

Reuşita, purtarea

_____________________________________________________________________________8. Relaţii cu colegii __________________________________________________________________________________________________________________________________________9. Trăsături de caracter ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________10. Atracţii patologice ___________________________________________________________11.Interese ____________________________________________________________________12. Rezultatele investigaţilor.13. Program de dezvoltare şi remediere psihologică __________________________________________________________________________________________________Codul ________14. Termeni de realizare ______________________________________________________________________________________________________________________________________15. Concluzii cu privire la rezultatele participării la şedinţele de dezvoltare şi remediere psihologică _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________16. Recomandări generale ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Psiholog ___________________________________________ Semnătura _________________

12. REZULTATELE INVESTIGAŢIILOR

Data, testul Rezultatele obţinute Note

Testare

13

Retestare

Nr.d/o I. Activitatea de învăţare Aprecierea Observaţii1. manifestă activism2. este atent/ă3. este perseverent/ă4. înţelege şi realizează sarcina5. manifestă responsabilitate6. reacţionează la observaţii7. adresează întrebări de clarificare

14

8. deţine deprinderi de activitate independentăII. Relaţii cu colegii

1. statutul elevului/ei în clasă: lider, preferat, acceptat, respins, izolat

2. atitudinea elevului faţă de colegii săi:a) prietenos/oasăb) tolerant/ăc) cooperant/ăd) indiferent/ăe)agresiv/ăf) violent/ăIII. Relaţii cu profesorii

1. atitudine politicoasă 2. atitudine prietenoasă3. rezervat4. lipsa de contact5. brutal/ă6. impertinent/ă

IV Comportamentul/conduita 1. respectă Regulamentul intern al

instituţiei de învăţământ2. disciplinat/ă3. stăpânire de sine4. absentează frecvent de la ore5. provoacă situaţii conflictuale6. limbaj vulgar

V. Motivaţia1. prezenţa motivaţiei2. manifestă interes3. curiozitate4. mobilizare5. răbdare6. cu iniţiativă

FIŞA DE ASISTENŢĂ LA ORE

Data_________ clasa________ obiectul_________________ Profesor___________________Numele, Prenumele elevului/ei ___________________________________________________Scopul____________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Nr.d/o VI. Starea emoţională Aprecierea Observaţii 1. dispoziţia2. emotivitatea3. stabilitatea emoţională4. reacţii afective

VII. Alţi indicatori

15

CONCLUZII:__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

RECOMANDĂRI:______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Data Psiholog

ANALIZA PSIHOLOGICĂ A LECŢIEI(OBSERVAŢIE ASUPRA ACTIVITĂŢII PROFESORULUI)

DATA________CLASA________PREZENŢI_________ABSENŢI_______DISCIPLINA_____________NUMELE, PRENUMELE ÎNVĂŢĂTORULUI/PROESORULUI___________________________________SUBIECTUL OREI_________________________SCOPUL ASISTENŢEI_________________________________________________________________________OBSERVAŢIILE

16

1.Corectitudinea formulării obiectivelor lecţiei: da nu 2.Specificul autoorganizării activităţii de învăţare-predare :

Nivelul pregătirii către lecţie (cunoaşte structura şi conţinutului lecţiei, conştientizează scopurile psihopedagogice ale lecţiei, este pregătit lăuntric către realizarea scopurilor lecţiei)

pregătit nepregătit

Capacitatea de pregătire a învăţătorului/profesorului la începutul orei (concentraţia) concentrat neconcentrat

Capacitatea învăţătorului/profesorului de a capta şi concentra atenţia elevilor: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10Capacitatea de muncă în procesul desfăşurării lecţiei : energic pasiv

Capacitatea de antrenare a: memoriei gândirii

Capacitatea activităţii de a : reproduce crea /improviza

Сapacitatea profesorului de a provoca : către activitate de învăţare de a impune activitatea de învăţare

Сapacitatea de asimilare a cunoştinţelor: Pregătite şi predata de profesor găsite şi asimilate sinestător Activitatea independentă de învăţarea elevilor este: înaltă joasă

Capacitatea de control, analiză şi evaluare : învăţător/profesor elevi

Învăţătorul/profesorul în procesul de predare /învăţare a aplicat formele: frontală de grup individuală

Învăţătorul/profesorul a aplicat strategiile de lucru ca: explicaţia prezentarea informaţiei disputa discuţie prelegerea

evaluarea în scris descrierea observaţia disputa gândirea critică

de cercetare asaltul de idei prelegerea exerciţii

conspectul de reper lucrul cu manualul activitatea practică alte activităţi

Fixarea rezultatelor activităţii: Activitatea în grup lucrul cu manualul activitatea independentă

Oral scris ilustrativ

3.Specificul activităţii elevilor:Capacitatea de muncă la începutul lecţiei :

Pregătiţi nepregătiţi

Capacitatea de concentrare şi implicare în activitatea lecţiei: Rapid lent

Numărul elevilor activi pe parcursul lecţiei:___________

Nivelul de interes al elevilor faţă de procesul de predare /învăţare:

Cointeresaţi indiferenţi

Capacitatea clasei de a lucra împreună (nivelul cooperării ):

17

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

4. Interrelaţionarea profesor -elev.Climatul psihologic____________:Atmosfera de cooperare şi conlucrare_____________:Dispoziţia şi fonul emoţional_______:Manifestarea atitudinii de respect a profesorului faţă de elevi:Adresarea către elevi: а) pe nume b) prenume c) numele, prenumele d) alte formeStilul de interrelaţionare al profesorului cu elevii:

autoritar democrat liberal

Respectă particularităţile de vârstă : da nu uneori

Respectă trăsăturile şi specificul individual al elevilor : da nu uneori 5.Concluzii :

Lecţia a fost : creativă cu elemente de creativitate necreativă Ne normativă logică lipseşte logica

Evaluarea lecţiei : s-a realizat nu s-a realizatscopul lecţiei : realizat nerealizatSubiectul lecţiei : dezvăluit nedezvăluitritmul de lucru al lecţiei: înalt josVolumul activităţii realizate: înalt josDistribuţia timpului în procesul predării lecţiei : raţional iraţional

Tema pentru acasă a fost propusă: până la sunet după sunet cu anumite explicaţii fără explicaţii

dozarea temei pentru acasă : maxim minim mediu Notele acumulate de către elevi :«10»- «9»- «8»- «7»- «6»- «5»- «4»- «3»- «2»- «1»- Сu unele comentarii fără comentarii

Concluzii şi recomandări:

Cadrul asistat : _______________________(semnătura ) Psihologul _________________(semnătura)

ПСИХОЛОГИЧЕСКИЙ АНАЛИЗ УРОКА (НАБЛЮДЕНИЕ ЗА ДЕЯТЕЛЬНОСТЬЮ ПЕДАГОГА)

ДатаКласс По списку учеников в классе Присутствовали на урокеПредметФИО учителяТема урокаЦель

Наблюдение на уроке

18

1.Формулировка учителем цели урока: да нет2.Особенности самоорганизации и деятельности учителя:

Подготовленность к уроку ( степень овладения содержанием и структурным компонентами урока, степень осознания психологической цели и её внутренняя готовность к её осуществлению )

готов не готов

Рабочее состояние учителя в начале урока (собранность) собран не собран

Умение учителя быстро и полно овладеть вниманием класса: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10Рабочее состояние в ходе работы: энергичен пассивенСоотношение нагрузки на: память мышлениеСоотношение деятельности: воспроизводящей творческойСоотношение побуждения учащихся к деятельности и принуждения:

побуждение принуждение

Соотношение усвоения знаний: в готовом виде в самостоятельном поиске

Самостоятельность учащихся: высокая низкаяСоотношение контроля, анализа и оценки: учителем ученикамиУчитель использовал такие формы работы как:

фронтальная групповая индивидуальная

Учитель использовал такие формы работы как: объяснение сообщение беседа рассказ устный опрос

письменный опрос описание наблюдение диспут проблемный

поисковый мозговая атака лекция упражнения

конспектирование работа с книгой практическая работа

другое

Закрепление результатов работы: работа в группе работа с учебником самостоятельная работа

устно письменно наглядно

3.Особенности деятельности учеников:Рабочее состояние в начале урока:

собраны рассеяны

Скорость включения в общую работу класса: быстро медленно

Количество активных учеников:

Степень интереса учеников к происходящему:

заинтересованы безразличны

Способность класса работать вместе ( уровень сплочённости ):

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

19

4. Взаимоотношения учителя с учениками.Психологический климат:Доброжелательная атмосфера:Положительный эмоциональный фон настроения:Уважительное отношение учителя к ученикам:Обращение к ученикам по: а) имени б) фамилии в) смешанные г) другоеСтиль взаимоотношения с учащимися:

авторитарный демократический попустительскийУчет возрастных особенностей учащихся:Учёт индивидуальных особенностей учащихся:5.Выводы по уроку в целом:

Урок : творческий с элементами творчества нормативный не нормативный логичный не логичный

Итог: подведён не подведёнУрок цели: достиг не достигТема урока: раскрыта не раскрытаТемп урока: высокий низкийОбъём выполненной работы: большой малыйИспользование времени урока: рационально нерациональноДомашнее задание дано: до звонка после звонка с пояснением без поясненияДозировка домашнего задания: недостаточное превышенное оптимальноеКоличество оценок за урок:«10»- «9»- «8»- «7»- «6»- «5»- «4»- «3»- «2»- «1»- с пояснением без пояснения

Общие выводы и рекомендации:

Психолог:

Ancheta de observare a comportamentului şi a activităţii de învăţare a elevului

Scopul: de a stabili atitudinea psihologului, profesorului faţă de elev (pozitivă sau negativă), cum este perceput elevul.

Ancheta a fost întocmită după principiul Diferenţialului semantic, metodă propusă de Charles E. Osgood, (1952, 1957), pentru a determina perceperea individuală a caracteristicilor persoanei.

20

Psihologul, profesorul aprecieză gradul de dezvoltare a 12 calităţi-perechi la elev, folosind scara de 7 puncte: 7 – foarte înalt dezvoltată, … 1 – deloc dezvoltată. Calităţile din coloana stângă reprezintă perceperea pozitivă a elevului. Calităţile din coloana dreaptă reprezintă perceperea negativă a subiectului, prezenţa trăsăturii negative.

Calcularea rezultatelor se va face în dependenţă de punctajul total acumulat de fiecare elev la fiecare scală. Se calculează media sumei punctajului stabilit de psiholog, profesori pentru fiecare calitate bipolară. Cu cât e mai aproape de cifra 7, cu atât e mai înalt nivelul de acceptare a elevului de către profesor. Dacă este mai jos de 3, atunci acest elev întâmpină dificultăţi şcolare, se presupune existenţa carenţelor în dezvoltarea personalităţii lui. Elevii cu nivel scăzut de dezvoltare vor fi supuşi psihodiagnozei şi apoi incluşi în grupul de dezvoltare şi remediere psihologică.

ANCHETĂ DE OBSERVARE a comportamentului şi a activităţii de învăţare a elevului

(adaptată D.Ştefaneţ)

N.P. elevului _________________________clasa __________ Dаtа _______________Disciplina _______________

Apreciaţi dezvoltarea următoarelor calităţi la elev, folosind scara de 7 puncte: 7 – foarte înalt dezvoltată, … 1 – deloc dezvoltată. Calităţile din coloana stângă reprezintă perceperea pozitivă a elevului. Calităţile din coloana dreaptă reprezintă perceperea negativă a subiectului. În fiecare rând bifaţi varianta aleasă în tabel.

Caracteristica elevului / polul pozitiv

7 6 5 4 3 2 1 Caracteristica elevului / polul negativ

Învaţă cu interes Învaţă fără interesCalm, încrezut în sine Neliniştit, neîncrezutLa lecţie e disciplinat, atent Nedisciplinat, neatentComunicabil Necomunicabil, timidElev deştept Elev slabÎncredere în sine Neîncredere în sinePaşnic, stăpânire de sine Conflictogen, agresivPrietenos Egoist, ostilResponsabil Iresponsabil Deschis Închis Activ, cu iniţiativă Pasiv, fără iniţiativăCooperare cu colegii Necooperare cu colegii

АНКЕТАнаблюдения за учебной деятельностью и поведением ученика на уроке

Анкета составлена по принципу семантического дифференциала. Выявляет эмоционально-личностное отношение психолога, педагога к учащемуся. По каждой шкале (полярному суждению) определяются баллы по 7-балльной шкале следующим образом:

21

7 6 5 4 3 2 1+3 +2 +1 0 -1 -2 -3

Шкалы (полярные суждения) в данной анкете можно изменять в зависимости от целей исследования.

Далее в списке учеников, участвовавших в исследовании, проставляются баллы, полученные по каждой шкале различными педагогами напротив фамилий учеников. Так, например: Анна Б. по первой шкале получила от 5 учителей - предметников баллы - 61544, и так далее по всем шкалам.

АНКЕТАнаблюдения за учебной деятельностью и поведением ученика на уроке

(aдаптированная Д.Штефанец)

Ф.И. ученика _________________________класс __________ дата ___________________Предмет _______________

Оцените уровень развития следующих парных качеств учащихся, используя 7 бальную шкалу: 7 – высокий уровень, … 1 – низкий уровень. Слева - положительные качества, справа отрицательные качества

Положительный полюс 7 6 5 4 3 2 1 Отрицательный полюсУчится с интересом + Учится без интересаСпокойный + Суетливый, тревожный На уроке дисциплинирован, внимателен

+ Недисциплинирован,невнимателен

Общителен + НелюдимСильный ученик + Слабый ученик Уверенный в себе, независимый + Неуверенный, зависимыйНеконфликтен, невозмутимый + Конфликтен, раздражительный Дружелюбный + Враждебный, агрессивный Ответственный + Безответственный Открытый + Замкнутый Энергичный, с инициативой + Пассивный, без инициативыСотрудничает + Несотрудничает

FIŞĂ DE EVALUARE A LECŢIEI

Data ________ Clasa ______ Nr. de elevi (prezenţi/înscrişi) ________Obiectul __________________ Învăţătorul _________________________ grad did. _____Scopul evaluării:

□ ___________________________________Subiectul lecţiei: __________________________________________________________Tipul lecţiei ____________________________________________Resurse procedurale (metode, procedee, forme de organizare a activităţii elevilor):_____________________________________________________________________________________________

22

Resurse materiale (mijloace de învăţământ):_____________________________________________________________________________________________

Grupa Indicatori Scara de notare Observaţii4 5 6 7 8 9 10

I. Proiectarea lecţiei

1. Elaborarea planului şi pregătirea condiţiilor necesare desfăşurării lecţiei:- Documentarea metodico-ştiinţifică;- Formularea obiectivelor;- Corelaţia dintre obiective-conţinut-itemi de evaluare (componentele actului didactic);- Exprimarea, aspectul estetic;- Asigurarea mijloacelor de învăţământ.

II. Desfăşurarea lecţiei

2. Prezentarea conţinutului (ştiinţific, logic etc.) 3. Realizarea obiectivelor operaţionale4. Corelaţii interdisciplinare5. Asigurarea caracterului practic-aplicativ6. Alegerea şi folosirea metodelor de predare – învăţare (eficacitatea metodelor de organizare)7. Îmbinarea diferitelor forme de activitate (frontală, pe grupuri, individuală, joc)8. Utilizarea mijloacelor de învăţământ9. Utilizarea raţională a timpului.10. Motivare. Activizarea elevilor11. Strategii de diferenţiere şi individualizare12. Asigurarea feedback- ului13. Evaluarea permanentă, formativă, finală14. Respectarea cerinţelor faţă de tema pentru acasă15. Atmosfera şi climatul afectiv-motivaţional

III. Comportamentul

profesorului

16. Organizarea, îndrumarea, conducerea activităţii de învăţare. Dialogul elev – elev 17. Perseverenţa în realizarea obiectivelor

18. Creativitatea în concepţia şi conducerea lecţiei19. Conduita în relaţiile cu elevii. Ţinuta. Autoritatea.20. Limbajul (verbal, nonverbal).21. Capacitatea de stăpânire de sine şi prezenţa de spirit

IV. Autoevaluarea 22. Autoanaliza şi autoaprecierea V. Alţi indicatoriTotal

Concluzii:Lecţia este: creativă cu elemente de creativitate se respectă etapele nu se respectă etapele Logica expunerii Lipseşte logica Lecţia scopurile: le-a realizat nu le-a realizatSubiectul lecţiei: total expus parţial relatat nu a fost relatat Tempoul lecţiei: înalt moderat scăzutVolumul muncii îndeplinite: mare mediu mic __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Recomandări: _____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Nota _____________________________________ Semnătura evaluatorului ______________________________

Lista suport pentru „Fişa de asistenţă la ore” (elev)(caracteristici şi indici utilizaţi în completarea rubricii: Observaţii şi Alţi indicatori)

№ Caracteristici Indici (nivel)1. Aspect exterior plăcut agreabil neadecvat neglijent2. Organizare organizat mediu cu fluctuaţii dezorganizat3. Pregătire foarte bun bun mediu slab4. Erudiţie erudit insuficient ocazional lipsă 5. Potenţial intelectual înalt mediu slab foarte slab

23

6. Limbaj literar dezvoltat mediu redus foarte redus7. Vocabular literar popular vulgar bogat mediu sărac 8. Exprimare uşoară medie greoaie corectă incorectă 9. Defecte bîlbîială se împiedică în vorbire ticuri10. Atenţie foarte atent atent distras neatent 11. Spirit de observaţie foarte bun bun slab dezvoltat superficial12. Imaginaţie creativ reproductiv bogat sărac13. Creativitate inventiv ocazional şablonat slab dezvoltat14. Comunicare degajat afectiv susţinut tensionat 15. Sociabilitate sociabil mediu nesociabil retras16. Colaborare activ suficient insuficient lipsă 17. Independenţă independent dependent sigur nesigur18. Sîrguinţă foarte sîrguincios sîrguincios puţin sîrguincios nesîrguincios19. Pasiune pasionat pasiv indiferent20. Mobilizare total parţial insuficient lipsă 21. Interes înalt mediu mic lipsă22. Participare la lecţie activ, intervine

cu completăriare contribuţii spontane

e greu antrenat, participă numai cînd este solicitat

inactiv, parcă e absent

răspunde numai în urma observaţiilor repetate

23. Disciplină la lecţii disciplinat receptiv la observaţii, îndrumări

disciplinat numai în condiţii de constrîngere

nereceptiv la cerinţe

nedisciplinat gălăgios, antrenează şi colegii în abateri

24. Însuşiri aptitudinale lucrează repede, rezolvă uşor şi corect

rezolvă corect, dar un timp mai îndelungat

lucrează greoi, cu erori, nu se încadrează în timp

nu lucrează

25. Dispoziţie bun schimbător vesel visător meditativ trist rău retras26. Emotivitate hiperemotiv emotiv neutru timid27. Stabilitate emoţională echilibrat neechilibrat nervos controlat (cu efort)28. Stăpînire de sine foarte calm calm mediu iritabil29. Reacţii afective pozitiv periodic negativ lipsă30. Extraversiune/

intraversiuneextravertit intravertit tip combinat

31. Trăsături de voinţă şi caracter manifestate

pozitive: ferm, hotărît, harnic, conştiincios, temeinic, punctual, modest, politicos, cu spirit de răspundere, cu spirit autocritic, încrezător în forţele proprii, dornic de afirmare

negative: nehotărît, nesincer, lipsit de tact, nestăpînit, indiferent, lipsit de iniţiativă, de răspundere, leneş, superficial, nepunctual, fără spirit autocritic, puţin încrezător în forţele proprii

32. Răbdare înalt mediu slab lipsă33. Anxietate înalt mediu scăzut lipsă34. Frică înalt mediu scăzut lipsă35. Nervozitate înalt mediu scăzut lipsă36. Atitudine faţă de

observaţiipozitiv negativ indiferent

37. Agresivitate lipsă strigă ameninţă sare la bătaie

Lista suport pentru „Fişa de asistenţă la ore” (clasa)(caracteristici şi indici utilizaţi în completarea rubricii: Observaţii şi Alţi indicatori)

№ Caracteristici Indici (nivel)1. Activitate înalt mediu slab lipsă2. Atenţie înalt mediu slab lipsă3. Forma de lucru frontal individual grup perechi4. Limbaj literar dezvoltat mediu redus foarte redus5. Vocabular literar popular vulgar bogat mediu sărac 6. Exprimare uşor mediu corect greoi

24

7. Productivitate înalt mediu slab lipsă8. Participare înalt mediu slab lipsă9. Colaborare înalt mediu scăzut lipsă 10. Mobilizare total parţial insuficient lipsă 11. Comunicare degajat afectiv susţinut tensionat 12. Sociabilitate sociabil mediu nesociabil retras13. Implicare înalt mediu slab lipsă14. Înţelegere înalt mediu slab contradicţii15. Susţinere reciproc mediu lipsă indiferenţă16. Dispoziţie bună meditativă tristă rea17. Interes înalt mediu slab lipsă18. Atmosferă interesantă captivantă indiferenţă plictiseală19. Norme morale respectate mediu respectate puţin respectate nerespectate20. Observaţii binevoitoare critice atacuri evidente atacuri

ascunse21. Respectarea opiniilor înalt mediu scăzut lipsă22. Căldură, entuziasm înalt mediu slab răceală23. Pasiune pasionat pasiv indiferent lipsă24. Stăpînire de sine foarte calm calm mediu iritabilitate25. Reacţii afective pozitive negative lipsă fluctuante26. Stabilitate emoţională echilibrată neechilibrată nervozitate27. Răbdare înalt mediu slab lipsă28. Anxietate înalt mediu scăzut lipsă29. Frică înalt mediu scăzut lipsă30. Nervozitate înalt mediu scăzut lipsă31. Atitudine faţă de

observaţiipozitiv negativ indiferent atacuri

32. Atitudine faţă de elevi pozitivă elevi privilegiaţi elevi ignoraţi negativă33. Atitudine faţă de

profesorpozitivă negativă indiferentă

34. Climat psihologic confort tensionat indiferenţă afectiv 35. Tip de relaţii prietenie amicie reci duşmănie

Anexa 7. Registrul de evidenţă a elevilor din grupul de risc

Paginile vor fi completate în modul următor:Nr. d/o N.P.

Clasa, vârst

aProblema

Forme de susţinere

psihologică

Termeni (început -

sfârşit)1. Plămădeală Ion cl.II-A,

8,5 aniIndisciplină,

nereuşită şcolară-Asistenţă la ore-Consiliere

30.09- 24.12.2009

25

-Consilierea părinţ.-Psihodiagnoză-Remediere psihol.

26

Fişă de informare a părintelui cu privire la acordarea asistenţei psihologice

Stimate __________________________(Numele, Prenumele părintelui)

sunteţi invitat la psiholog.

Data _________________ Ora ___________

Locul ________________________________

Psihologul ___________________________ (semnătura) (Nume, Prenume)

Numele, Prenumele părintelui_________________i s-a adus la cunoştinţă căNumele, Prenumele elevului _________________Clasa ________________ vîrsta ________ aniI se recomandă şedinţe cu psihologul cu scopul __________________________________________________________________________________Semnătura părintelui _______________________Notă ______________________________________________________________________________________________________________________Data ____________ Psiholog ________________

Fişă de recomandare la Centrul ________________________________

Date generale despre elev:Numele, prenumele ________________________________________Instituţia de învățământ _____________________________________Data, luna, anul naşterii_____________________________________Clasa ________Scopul ________________________________________________________________________________________________________Numele Prenumele părintelui_____________________________ semnătura ____________(În caz de refuz, părintele semnează și în scris își expune motivul refuzului de a frecventa centrul)Data eliberării „–––––„ ––––––––––––––Director adjunct / Psiholog ________________________________Tel. Contact _________________

Fişa elevului cu privire la rezultatele obţinute

27

în urma remedierii psihologice în cadrul CDR „Armonie”

Numele, prenumele elevei (ului)_______________________________________________Data, luna, anul naşterii______________________________________________________Instituţia de învățământ _____________________________________Perioada frecventării CDR „Armonie”:_________________________________________Frecvenţa activităţilor: sistematic, periodic, episodic.Implicarea în activităţi: activ, pasiv, cu interes, indiferent, etc.______________________Concluzia psihologului (succintă descriere: psihodiagnoză, psihoconsiliere, remediere psihologică, numărul de şedinţe şi frecvenţa) ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––Recomandări pentru diriginte –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––_____________________________________________________________________________Recomandări pentru psiholog–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––_____________________________________________________________________________

Directorul CDR „Armonie” L. Savca

Specialistul de la CDR „Armonie”Data

Notă! Dirigintele, psihologul este responsabil de îndeplinirea recomandărilor propuse de către specialiştii CDR „Armonie”. Fişa este transmisă de către specialistul CDR „Armonie” psihologului instituţiei de învăţământ.

Raport anual

28

cu privire la activitatea Serviciului de Asistenţă Psihologică realizat în cadrul instituţiei ____________________________,

pentru anul de studii ____________

Psiholog ______________________, stagiu psihologic_______, grad didactic _________Total elevi _________, clase___________, cadre didactice_______ în instituţie.Scopul şi obiectivele pentru anul curent de studii:__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Total măsuri de psihoprofilaxie realizate în anul de studii 201_ – 201_:Grupul ţintă Forme de activitate Total

măsuriTotal

participanţiComunicare/ Informaţie

Discuţie Seminar/ training

Alte activităţi

EleviPărinţi Pedagogi

Total Subiectele cele mai relevante:

Pentru elevi: (3-4 subiecte) ……………………………………………………………………………………………………..……………………………………………………………………………………………………..……………………………………………………………………………………………………..

Pentru părinţi: (3-4 subiecte) ……………………………………………………………………………………………………..……………………………………………………………………………………………………..……………………………………………………………………………………………………..

Pentru pedagogi: (3-4 subiecte) ……………………………………………………………………………………………………..……………………………………………………………………………………………………..……………………………………………………………………………………………………..

Total consilieri realizate în anul de studii 201_ – 201_:Grupul ţintă Total consilieri Total participanţi

Elevi Ind. Ind. grup grup

Părinţi Ind. Ind.grup grup

Pedagogi Ind. Ind. grup grup

Total Ind. Ind.grup grup

Problemele abordate în cadrul consilierii au fost:Cu elevii: (3 subiecte)

29

Cu părinţii: (3 subiecte) Cu pedagogii: (3 subiecte)

Total supuşi psihodiagnosticului în anul de studii 201_ – 201_:Grupul - ţintă Forma

diagnosticuluiTotal participanţi Subiecţi

nivel scăzutElevi Individual

De grupPărinţi Individual

De grupPedagogi Individual

De grupTotal

Total tehnici utilizate: _______

Total elevi incluşi în grupurile de dezvoltare, remediere şi psihocorecţie în anul de studii 201_ – 201_:

Tipul de remediere

Rezultatul remedierii Total Recuperare Recuperare parţială Nerecuperare

De grup Individual Total şedinţe: de grup_______, individuale _______.Şedinţele de dezvoltare, remediere şi psihocorecţie au fost aplicate în scopul:

Formarea şi dezvoltarea profesională:a) seminar, training, masă rotundă, conferinţă etc. - tema, locul desfăşurării, forma de participare): local: 1.

2. municipal: 1.

2. naţional: 1.

2. internaţional:

b) comunicări în Mass-media: TV, Radio, publicaţii ş.a. ______

Asistări la ore:Cl. I Cl. IV Cl. V Cl. IX Alte clase Total

30

Total elevi incluşi în grupul de risc: ______Specificaţi: ........................................................................................................................................................…………………………………………………………………………………………………...…………………………………………………………………………………………………...…………………………………………………………………………………………………..

Total elevi orientaţi în alte centre: ______Specificaţi: ........................................................................................................................................................…………………………………………………………………………………………………...…………………………………………………………………………………………………..

Concluzii şi recomandări: ..................................................................................................................................…………………………………………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………………………..

Sugestii cu referire la subiectele seminarelor organizate de DGETS pentru viitor:…………………………………………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………………………..…………………………………………………………………………………………………..

Psiholog: ______________________ Data prezentării_________________

31