Goana după iluzii: Şi totuşi, am învins drogurile! Roman autobiografic de Anca Georgiana Drăgan

Anca Georgiana Drăgan

GOANA DUPĂ ILUZIIȘi totuși, am învins

drogurile!

Mărturii

această carte se publică în format electronicși tipărit.Prezenta ediție electronică este securizată cuSecure-EBook Packager, Novisoft.Ilustrații: fotografii de Daniel Drăgan.Coperta: Leo Orman.

© 2014 ePublishers. ISBN 978-606-8499-69-7Ediţia Secure-eBook. Toate drepturile rezervate.

pentru formatele digitale ale prezenteilucrări, ca și pentru ediția tipărită,adresați-vă editurii ePublishers:

[email protected] [email protected].

Tel./Fax: 021 312 8212

www.ePublishers.ro

Made in Romania

4

ANCA GEORGIANA DRĂGAN Goana după iluziiANCA GEORGIANA DRĂGAN Goana după iluzii

Ceea ce citiți acum este numai o parte din carte.Pentru a citi întreaga carte, cumpărați-o prin pagina sade web (click aici). Puteți opta între versiunea tipărităa cărții sau una dintre versiunile sale digitale.

Puteți de asemenea scrie la [email protected] suna la 0722 156 408. Vă așteptăm!

http://www.secure-ebook.com?a_aid=4fae45c5

mailto:[email protected]

http://www.coresi.net/_goana-dupa-iluzii/index.html




http://www.secure-ebook.com/?a_aid=4fae45c5

http://www.epublishers.ro/


http://www.secure-ebook.com/?a_aid=4fae45c5

CUPRINS

7 Mulţumiri

10 Despair and Hope

11 Disperare și speranță

12 Georgiana Has Given a Voice tothe Addicts in Romania

13 Georgiana este vocea celordependenți de droguri dinRomânia

14 Georgiana Wrote a Book that isReally Special

15 Georgiana a scris o carte care estecu adevărat deosebită

16 Goana după iluzii – prin ochiiunui dependent

17 „Viaţa bate filmul”

5

ANCA GEORGIANA DRĂGAN Goana după iluzii

18 Dragii mei cititori,

19 Prolog

23 Frânturi din culisele unui film degroază

51 Rolul principal masculin – brunetulmisterios

69 Ambalajul iubirii perfecte

101 Drogurile strică totul!

122 Dependenţa – drumul dintrenegare şi acceptare

165 Regizorul filmului se schimbăbrusc

217 Mormonii

247 Faţă în faţă cu diavolul

272 Începutul unui... nou început:Mână Deschisă

304 Cât de NORMAL este un creştin?

351 Epilog Drogurile NU strică totul!

361 Cine a fost Georgiana Drăgan?

6


Mulţumiri

Îi mulţumesc în primul rând lui Dumnezeu pentrudragostea Lui necondiţionată şi pentru că mi - a dat şansaunei vieţi libere de orice dependenţă. Mai mult de atât, Îimulţumesc pentru că m - a ales să duc mesajul speranţeişi altora.

Îi mulţumesc bunicii mele, fiinţa pe care ampreţuit - o cel mai mult şi care astăzi nu mai este printrenoi. În inima mea rămâne vie până în momentul în care nevom reîntâlni. Datorită ei astăzi sunt cine sunt.

Le mulţumesc parinţilor mei pentru dragostea lor şipentru că au avut puterea să ierte toate greşelile făcutefaţă de ei. Sunteţi o mare binecuvântare pentru mine, văiubesc mult!

Îi mulţumesc fratelui meu pentru tot ce am trăit şitrăim împreună, dar mai ales pentru că prin putereaexemplului său mi - a dat şi mie dorinţa şi puterea de arenunţa la droguri şi a - mi clădi un viitor, bucurându - măde o viaţă liberă. Îi mulţumesc şi cumnatei mele, LaetitiaGotte Drăgan pentru tot ce este şi pentru dragosteanemărginită pe care i - o poartă fratelui meu.

Îi muţumesc celui care îmi este acum alături şi carea reuşit să îmi arate că dragostea încă există. Te iubesc,Mihai Costin Moldoveanu.

Îi mulţumesc Margaritei Cabot, prima persoa năcare a crezut cu adevărat în potenţialul meu. Marga, printine Dumnezeu a început transfor marea în viaţa mea. Te

7


iubesc mai presus de orice cuvinte scrise pe hârtie, cu odragoste scrisă pe inima mea… Vei rămâne mereu men -torul meu.

Mulţumesc tuturor celor implicaţi în lucrareaFundaţiei Mână Deschisă, pentru tot sprijinul pe care mil - au acordat în procesul meu de reabilitare. Cuvintele derecunoştinţă faţă de fiecare lucrător din această fundaţiear fi prea sărace, comparativ cu ceea ce simt pentru ei.

Muţumesc tuturor celor implicaţi în lucrareaFundaţiei Teen Challenge, pentru schimbarea pe care auadus - o în viaţa fratelui meu şi, implicit, a mea. Respectulşi dragostea mea faţă de aceşti oameni rămân veşnice.

Mulţumesc oamenilor din biserica „Centrul CreştinNehemia” din Câmpina, începand de la lideri şi până lamembrii bisericii, pentru că mi - au fost ca o familie în aniipetrecuţi în Câmpina.

Le mulţumesc prietenelor mele: Iulia Toader,Bianca Ciurariu, Adina Stanciu, Dana Economu, AndreeaDan, Gabriela Rechita, Carmen Păuna, Monica Narges,Mihaela Vulpe, Liliana Soare, Andrea Wassaja si VioricaHuţanu pentru tot ce am petrecut împreună şi pentruloialitatea lor faţă de mine.

Îi mulţumesc Adrianei Neagu pentru ajutorul datla corectarea manuscrisului. Adriana, eşti un om minu -nat, este o onoare pentru mine să te cunosc.

Le mulţumesc prietenelor mele din Cluj implicate înFundaţia Preventis: Tabita Cernica, Violeta Fărăgău, Ru -xan dra Pasztor, pentru toate clipele minunate petrecuteîmpreună şi pentru dragostea pe care mi - au arătat - o defiecare dată când au avut ocazia. Sunteţi unice!

Îi mulţumesc preşedintelui ROSAAC, SjaakMon - ster, pentru încrederea pe care a avut - o în mine şipentru cuvintele frumoase pe care mi le - a scris la

8


începutul carţii. Sjaak, eşti un exemplu de curaj şideterminare, motiv pentru care ai tot respectul meu.

Îi mulţumesc primarului Câmpinei, domnul HoriaTiseanu, pentru mesajul de încurajare pe care l - a avut cuprivire la această carte şi pentru dorinţa dânsului de a seimplica în ajutorarea oamenilor cu probleme din România.

Îi mulţumesc ambasadorului Olandei în România,domnul Matthijs van Bonzel, pentru interesul manifestatîn a ajuta fundaţiile care luptă pentru tinerii consumatoride droguri din ţara noastră şi pentru interesul său faţă depublicarea acestei cărţi.

Le mulţumesc toturor prietenilor mei care participăla Grupul de sprijin Mână Deschisă, grup înfiinţat pentrusprijinul dependenţilor din România. Momentele petrecutecu voi sunt unice! Mă bucur că Dumnezeu a trimis înviaţa mea oameni minunaţi, cu care pot să vorbesc aceeaşilimbă şi care mă fac să mă simt înţeleasă. Vă mulţumescpentru tot ce aţi făcut pentru mine în momentele greleprin care am trecut uneori.

Nu în ultimul rând mulţumesc din inimă EdituriiePublishers pentru că a ajutat ca un vis să devină realita -te, astfel ca mesajul speranţei să poată ajunge la cei careau nevoie să - l citească.

Le mulţumesc tuturor celor care mă cunosc şiîntr - un fel sau altul au avut impact asupra vieţii mele.

Dacă am uitat pe cineva – cer iertare. Nu a fost cuintenţie. Sunteţi cu toţii prezenţi în inima mea şi vă iu -besc.


9


10


Despair and Hope

The torment that addiction brings for its victimsand their families and friends is indescribable. Mostly itturns into a hopelessly showing situation that can last formany years. Society responds with anger and rejectionand gives up hope for these fellow citizens. But it is exactlyhope that addicts need because at many occasions theygave up hope for themselves as well.

The story of Georgiana is one of these stories ofdespair turning into hope. I saw Georgiana coming inMână Deschisă Association and I followed her over theyears of her recovery. Not an easy road, but a road thatshe walked with perseverance and growing trust in God.That fact that she expressed this journey towards recoveryin this book is an offering of hope to those that still missthis perspective. May this book therefore inspire youand/or your beloved ones to believe that for you as wellthere is a way out of addiction.

Mână Deschisă is one of the organizations that ispart of the RoSaaC federation (www.rosaac.ro). Togetherthese organizations offer prevention and treatment foraddicts and their families. RoSaaC believes in fullrecovery and healing of addicts. All RoSaaC organizationswork from a Christian background.

Sjaak Monsterpresident of ROSAAC since 2008

http://www.rosaac.ro/





http://www.manadeschisa.ro/


11


Disperare și speranță

Chinul pe care îl provoacă dependenţa victimelor saleprecum şi familiilor şi prietenilor acestora este indescriptibil.De regulă se transformă într - o situaţie disperată, care poatedura mulţi ani. Societatea răspunde cu furie şi respingere şirenunţă la speranţă pentru aceşti concetăţeni. Dar tocmaide speranță au nevoie persoanele dependente, deoareceadesea renunță ei înșiși la speranță.

Povestea Georgianei este una dintre aceste poveşti dedisperare transformată în speranţă. Am văzut - o pe Georgianavenind în Asociaţia Mână Deschisă şi am urmărit - o de - alungul anilor de recuperare a ei. Un drum nu uşor, dar undrum pe care ea a mers cu perseverenţă şi cu o tot maiputernică credință în Dumnezeu. Faptul că ea şi - a prezentatcălătoria spre redresare în această carte este o ofrandă desperanţă pentru cei cărora le lipsește încă aceastăperspectivă. Fie, prin urmare, ca această carte să te inspirepe tine, sau pe cei dragi ți, să crezi că și pentru tine există ocale de ieşire din dependență.

Mână Deschisă este una dintre organizaţiile care facparte din ROSAAC Federaţiei (www.rosaac.ro). Împreună,aceste organizaţii oferă prevenire şi tratament pentrudependenţi şi familiile lor. ROSAAC crede în recuperareacompletă şi vindecarea toxicomanilor. Toate organizatiileROSAAC funcționează în baza unui crez creștin.

Sjaak Monsterpreşedinte ROSAAC din 2008

(Sjaak Monster lucrează din 1977 cu persoaneledependente din olanda)









Georgiana Has Given aVoice to the Addicts in

Romania

Georgiana has been able toarticulate her life and experiences in thisbook. She has given a voice to theaddicts in Romania. She is determinedand focused. Georgiana is a story ofhope. She encourages us to continuedoing what we do (helping and believing

in others). She is a true hero, guiding others on the brinkof desperation and despair.

Georgiana, thank you for this insight, and theconvictions of your faith. We are so proud of you!

Marshall and Larisa McKenna,directors, Mână deschisă Rehabilitation Center

12



http://tabpres.org/outreach/global-missions/


Georgiana este voceacelor dependenți de

droguri din România

Georgiana a fost în măsură să - șitranspună viaţa şi experienţele înaceastă carte. Ea este acum voceapersoanelor dependente de droguri dinRomânia. Este hotărâtă şi are o țintăprecisă. Georgiana reprezintă o povesteplină de speranţă. Ea ne încurajează să

continuăm să facem ceea ce facem (adică să - i ajutăm peceilalți şi să credem în ei). Ea este o adevărată eroină,îndrumând pe cei care sunt pe marginea depresiei şidisperării.

Îţi mulţumim, Georgiana, pentru această viziune,precum şi pentru convingerile credinţei tale. Suntem atâtde mândri de tine!

Marshall și Larisa McKenna, directori, Centrul de Reabilitare Mână deschisă

13





Georgiana Wrote aBook that is Really

Special

During my one and a half years’ stay in Romania Ihad the chance to travel quite a lot across Romania. I havemet many examples of successful Dutch - Romanianinitiatives in various sectors, such as justice, business,charity, health care, education. Besides being successful,some of them are really special. Such is the cooperationwithin the Mâna Deschisă Association. Mână Deschisăoffers a chance to those with no chances left… apparently.Georgiana Drăgan tells us to look better, not to give up,and to struggle for chances for change. I would like tocongratulate Mână Deschisă for their great work ininspiring people like Georgiana. I would like to express mywarm support and appreciation for Georgiana. She wrotea book that is really special. It touches us in thedescription of what she went through, it inspires us in theperspective that one can find a way out, one can find thatinner strength.

I hope that Georgiana’s experiences will help manyother people understand that there is always a chance tosucceed in life if one decides to look for it – and if oneaccepts help in finding it.

Matthijs van Bonzelambassador

14


15


Georgiana a scris o carte care este

cu adevărat deosebită

De - a lungul perioadei de un an şi jumătate, cât amstat în România, am avut şansa să călătoresc destul demult de - a lungul şi de - a latul României. Am întâlnitnumeroase exemple de iniţiative de succesolandezo - române în diverse domenii: justiţie, afaceri,caritate, sănătate, educaţie. Pe lângă faptul că sunt desucces, unele dintre ele sunt cu adevărat speciale. Aşaeste cooperarea din cadrul Asociaţiei Mână Deschisă.Mână Deschisă oferă o şansă acelora care în aparenţă numai au nicio şansă. Georgiana Drăgan ne spune să neuităm din nou, să nu cedăm şi să ne străduim să obținemșansa schimbării. Aş vrea să - i felicit pe cei de la MânăDeschisă pentru extraordinara lor activitate prin care îicălăuzesc pe cei ca Georgiana. Doresc să - mi exprimputernicul meu suport şi apreciere pentru Georgiana. Eaa scris o carte care este cu adevărat deosebită. Ea nemişcă prin descrierea momentelor prin care a trecut, nedeschide perspectiva unei căi de ieșire din impas, degăsire a forței interioare.

Sper ca experienţa Georgianei să ajute mulţioameni să înţeleagă că există întodeauna în viaţă o şansăsă reuşeşti – dacă decizi să o cauţi şi dacă accepţi ajutorpentru a o găsi.

Matthijs van Bonzelambasador

Goana după iluzii –prin ochii unui

dependent

Georgiana A. Drăgan: o autobiografie scrisă în ter -menii suferinţei, deznădejdii, regretelor şi viciilor, dar careîn final prinde conturul unei lecţii de viaţă al cărei lait -motiv este ideea că orice problemă are o rezolvare atuncicând există voinţă şi speranţă. Consider că sprijinulcomunităţii este un pilon foarte important în procesul dereintegrare în societate a consumatorilor de substanţeadictive. O carte care îndeamnă la reflecţie asupra desti -nului, condiţiei, existenţei umane!

ing. Horia Laurențiu Tiseanu, primarul Municipiului Câmpina

16


http://www.primariacampina.ro/

http://www.primariacampina.ro/

„Viaţa bate filmul”

De multe ori am auzit zicala „viaţa bate filmul”, darprin prisma experienţei mele de viaţă, mi - a fost greu săcred. Cartea Georgianei însă m - a convins. Felul în caredescrie suferinţele diverse prin care a trecut de - a lungulvieţii este atât de real, încât te face să simţi că eşti acoloşi că ar trebui să intervii cumva. Iar uneori chiar să uiţi căe viaţa reală şi să preferi să crezi că e doar un film urât.Pe de altă parte, este o poveste a speranţei, a credinţei cănu există o groapă prea mare din care Dumnezeu să nu tepoată scoate. După tot ce veți citi în paginile ce urmează,faptul că Georgiana a ajuns în punctul în care a scrisaceastă carte, este în sine un miracol.

Violeta Fărăgău, psiholog în adicţii

asociaţia preventis, Cluj

17


http://www.preventis.ro/scurtadescriere.html



Dragii mei cititori,

Am cuprins „peisajul” trist al trecutului meu în aceastăcarte. Îi mulţumesc însă lui Dumnezeu, că în infinita Lui iubirem - a scos din întunericul în care agonizam şi mi - a dat putereasă o iau de la capăt. Mi - a dat un viitor şi m - a făcut conştientăde scopul meu pe acest pământ. Mai mult decât atât, mi - a datsperanţa vieţii veşnice.

Datorită puterii de transformare a dragostei Lui, acesttrecut a devenit doar un „instrument” prin care pot da speranţăcelor care trec prin aceeaşi suferinţă. Dumnezeu este artist îna reda ceea ce oamenii consideră a fi pierdut şi, mai mult decâtatât, este artist în a face acel ceva să strălucească.

Tati, această carte îţi este dedicată ţie şi celor ce cusiguranţă le vei atinge inimile. Îţi mulţumesc că m - ai consideratpregătită să duc mesajul speranţei şi altora!

Dragi cititori, sper ca inimile voastre să fie pregătitepentru ceea ce vor citi, deoarece sunt convinsă că vă va schimbaviaţă.

Cu drag,


P. S. Am schimbat numele unora dintre personajepentru a le proteja imaginea.

18


Prolog

Ce este viaţa?O singură întrebare cu o multitudine de răspun -

suri.Dacă aş face un sondaj pe această temă, cu

singuranţă aş afla modul în care oamenii îşi trăiesc vieţile.Pentru că răspunsul pe care ei îl dau vine de obicei ca oreflexie a traiului lor.

O persoană obişnuită să conducă, dar şi să câştige,îţi va spune că viaţa este o luptă în care doar cei puterniciies învingători. Un actor sau un pasionat al filmului vavedea viaţa derulându - se pe un mare ecran de cinemato -graf, iar pe sine jucând rolul principal. Romanticii trăiesco continuă poveste de dragoste, chiar şi atunci când suntsinguri şi neînţeleşi. Oricum, iubesc viaţa... Cei cu spiritulmai rebel vor căuta întotdeauna activităţile pline deadrenalină şi vor declara că viaţa este o aventură. Pentruunii viaţa înseamnă distracţie. Pentru alţii, suferinţă.

Când ai aproape tot ce îţi doreşti şi te simţi împlinitai vrea să trăieşti cât mai mult. Când simţi însă că viaţanu îţi oferă nimic altceva decât lacrimi şi durere neînţe -leasă ai vrea ca totul să se spulbere într - o clipă. Să numai fii nevoit să priveşti în jurul tău şi să îi vezi pe alţiifericiţi în timp ce tu agonizezi în valurile amărăciunii. Sănu îţi mai chinui mintea cu atâtea întrebări care încep deobicei aşa: de ce...? Singurul lucru pe care mai eşti capabilsă ţi - l doreşti este să închizi ochii şi să te laşi purtat de un

19


val care să te ducă într - o altă lume. O lume care nuseamănă deloc cu povestea de groază numită realitate. Sădeschizi ochii ca o fiinţă complet nouă, să laşi în următotul şi să începi să te bucuri din nou. De ce unii oamenipar aşa de mulţumiţi de viaţă, iar alţii aproape căblesteamă ziua în care s - au născut? Dacă am comparatraiul nostru cu o peliculă, oare chiar am putea spune căam ales noi rolul pe care îl jucăm, sau ne - a fost băgat pegât de alţii? Am ajuns ceea ce suntem pentru că astane - am dorit sau pentru că am fost dirijaţi de anumiţifactori care ne - au marcat profund existenţa?

Mai sunt oameni care văd viaţa ca pe un vis. Visfrumos sau coşmar. Le respect părerea, cu care însă nusunt de acord. Asta pentru că în vis te trezeşti de obicei înmijlocul evenimentelor. În viaţa reală însă ajungi acolodupă ce ai parcurs un itinerar. Nimic nu este întâmplător.Nu ajungi să îţi bei lacrimile amestecate cu rimelul de pegene dacă în prealabil totul a fost minunat. Ţi - au fostaruncate vreodată în faţă, de către oameni binevoitori,remarci de genul „Niciodată nu credeam că tu poţi ajungeîn halul ăsta?” Fraze seci, spuse de persoane care nu gân -desc înainte de a le scoate pe gură.

„Cineva aşa ca tine să se distrugă şi să îi distugă şipe alţii! Ce - a fost în capul tău când ai făcut asta?” A fostcreier, dragii mei… Creier cu care, la nivel de cortex, amgândit şi am acţionat conform gândurilor mele. Am luatanumite decizii pe care, din păcate, le - am transformat înceva real. Am jucat totuşi rolul pe care mi - l doream pânăsă ajung în acest punct? Atunci, de ce mă trezeam demulte ori suspinând fiindcă nu am realizat nimic din ceeace mi - am dorit de când eram copil? Am avut dorinţe şiidealuri, dar am ales să trăiesc doar frânturi din speran -ţele mele ascunse, pentru că atât mi - a fost permis. De ce?De cine? Nu suntem noi fiinţe libere, capabile de a necoordona viaţa după bunul nostru plac, fără să ne pese ce

20


spun cei din jur? Într - adevăr, suntem fiinţe libere, daroare ne trăim această libertate la propiu sau ne încătuşămcu lanţuri groase de care mai târziu ne este greu săscăpăm? Sau poate, fără să vrem, le dăm altora prilej săne încătuşeze, le permitem să ne invadeze viaţa şi să nefure idealurile, să ne transforme într - o invenţie pe caresuntem nevoiţi, în cele din urmă, să o acceptăm. Gândimde fiecare dată când facem ceva sau îi lăsăm pe alţii săgândească uneori în locul nostru? Mai putem spuneatunci că jucăm rolul principal sau repetăm fără noimăreplici suflate de alţi actori? Chiar seamănă viaţa cu unfilm?

Nu cred, pentru că de fapt, filmele au fost inspiratedin viaţă…

Există totuşi posibilitatea să mai poţi zâmbi fără săfii nevoit să închizi ochii şi să te transpui într - o altă lume,o lume imaginară în care ţi - ai creat un ideal?

Există!Poţi să îngropi toată suferinţa şi să renaşti în gloria

bucuriei, a frumosului gând că nu ai trăit degeaba? Poţicrede că nimic din tot ce ţi s - a întâmplat nu a fost sufici -ent de puternic ca să te distrugă definitiv?

Poţi!Trebuie doar să fii dispus să o iei de la început. Să

te ridici din mocirla negricioasă în care te - au aruncatdeciziile proaste din trecut, să te cureţi de tot noroiul carete - a murdărit şi să mergi mai departe.

Să trăieşti tu!Sunt lucruri din trecutul tău care ai fi vrut să se fi

petrecut altfel? Sunt decizii de care îţi este ruşine şimomente pe care mai bine le - ai îngropa? Ai fost tratatgreşit de către cei din jur? Ai cumva sentimentul că ţi s - afurat dreptul la viaţă?

21


Dacă este aşa, vreau să fii convins că şi eu amtrecut prin acelaşi lucru. Am gândit şi simţit la fel ca tine.Şi poate chiar suntem îndreptăţiţi în toate acestea. Amales totuşi să fac un lucru. Să o iau de la capăt. Să îmischimb viaţa şi să las trecutul în urmă. Să trăiesc eu. Euîmpreună cu Dumnezeu!

22


Frânturi din culiseleunui film de groază

Era miezul nopţii. Masa de lemn scârţâia asurzitorpe gresia din bucătărie, zgomotul contopindu - se cuţipetele tatălui meu care venise iarăşi beat. Tremuram capuii de vrabie în faţa vulturului, uitându - ne cu groază lacuţitul pe care îl ţinea în mână. Rămăsese îmbrăcat cuhainele de la muncă, iar cămaşa de pe el era pătată de vinşi transpiraţie. Mirosea îngrozitor. Îl vedeam ca pe unmonstru pregătit să ne atace şi îmi era aşa de frică, încâtsimţeam că fac pe mine. Ditamai matahala, de 1,85 m şiaproape 100 de kilograme, ne privea cu ochii înroşiţi debăutură, în timp ce ascuţea cuţitul. Era un bărbat destulde bine făcut, mai ales fiindcă fusese sportiv deperformanţă în tinereţe. Acum însă, în halul în care arăta,nu ai mai fi crezut asta. Tenul închis la culoare îl ajutaseprobabil la cucerirea fetelor, dar în situaţia de faţă păreaun demon fugit din iad.

A mai dat un picior la masă, care din nou a scârţâitzgomotos. Eu m - am ascuns mai bine în spatele lui Dani,fratele meu, şi am început să ţip. Uşa de la intrare eraîncuiată, deci nu aveam pe unde să fugim. Avusese grijăsă facă asta când a intrat în casă pentru ca noi să nuputem scăpa. Nu aveam mai mult de 8 ani când seîntâmpla asta şi deja devenise un lucru obişnuit. Eramcopil, dar asta nu m - ar fi împiedicat să îl omor dacă aş fi

23


avut în mână obiectul necesar. Aşa de sătulă eram descandalurile acestea. Repertoriul a început:

– Fă, proasto, cum de am ajuns eu să mă însor cutine? Eşti la fel de jegoasă ca şi maică - ta, sunteţi un neamde spurcaţi pe care nu l - am suportat niciodată! Abiaaştept să mă îmbăt odată mai tare şi să îţi iau gâtul, căoricum nu eşti bună de nimic!

– Dar ce ţi - am făcut de vorbeşti aşa cu mine?,răspundea, plângând, mama mea. Nu ţi - e milă de mine?De ce te comporţi aşa? Dacă nu îţi mai convine, hai sădivorţăm şi eşti liber să îţi găseşti pe cine vrei. Mai binelipsă decât să ne mai chinuim unul pe celălalt!

– Te omor!!!Tata a sărit de la masă venind furios spre mama

care se retrăsese speriată în colţul bucătăriei. În câteva secunde, atât eu cât şi Dani eram în faţa

ei, încercând să o protejăm de lovituri. Mama era destul deînaltă, ştiam, deci, că o poate lovi şi peste capetelenoastre. În lipsă de alte soluţii, am început să ţipăm câtne ţinea gura:

– Las - o în pace, tati! Tremuram de frică. Eram atât de micuţi... – Te rugăm, nu da în ea, nu ţi - e milă măcar de noi?!

Las - o în pace! Vrei să o omori? – Ai noroc de data asta că sunt copiii aici, dar tot te

prind eu singură şi te rup cu bătaia. S - a așezat la masă şi a continuat să bea. După

câteva pahare iar s - a enervat, a luat cana în mână şi aaruncat - o direct spre capul ei, încercând să o nimerească.Cana s - a spart de perete, în strigătele noastre de teamă,iar el, văzând că nu şi - a atins ţinta, s - a ridicat din nou săo bată pe mama. A apucat să o prindă de braţ, dar noieram deja în faţa ei ca două scuturi micuţe, dar fărăputere prea mare. Ştiam că oricât de beat era pe noi nu ne

24


lovea. Am scăpat - o şi de data asta şi după ce i - a datdrumul la braţ am fugit toţi în dormitor. De nervi a fugitdupă noi. Am blocat uşa cu trupurile noastre în timp ceel lovea cu pumnii şi cu picioarele, gata să o scoată dinbalamale. Luase iar cuţitul. Dacă reuşea să deschidă,probabil ne omora pe toţi de furie.

– Fă, deschide uşa că o sparg şi dacă intru pestetine te omor! Tu te joci cu mine, nenorocito? Ai întors şicopiii împotriva mea? Păi îţi dau foc şi ţie şi la toată familiata!

Încă o lovitură în uşă. S - a întors în bucătărie şi după câteva ore în care a

mai înjurat de unul singur, a adormit pe scaun înconjuratde sticle. Era deja 4 dimineaţa. În două ore mama trebuiasă plece la muncă şi noaptea era pierdută. Doamne, cemilă îmi era de ea! Cel puţin o dată pe săptămână treceaprin acelaşi coşmar. Doar pentru că avea temperamentuldiferit faţă de tata şi nu reuşea să se ridice la nivelulstandardelor lui perfecţioniste. De când ne - am întors de labunica, la 6, respectiv 7 ani, eu şi Dani aveam obligaţia săsuportăm manifestările violente ale tatălui nostru mai alescând se îmbăta criţă.Totul devenise rutină. Când se trezeasuna la serviciu, scuzându - se că îi e rău şi nu poate săajungă, după care continua să bea toată ziua. Ne era şiruşine să ieşim în faţa blocului. Toţi vecinii ne cunoşteau,aveam faimă de scandalagii. Inimile noastre micuţedeveniseră izvoare ce clocoteau de amărăciune şi, fără săalegem noi, la o vârstă destul de fragedă, am învăţat,simţit şi deprins ca fiind normal sentimentul aprig al urii.Uram viaţa, familia, scandalurile, alcoolul şi chiar pe noiînşine. Lipsiţi fiind de un model de tată care să ne oferesiguranţă, bâjbâiam în căutarea unui sens al lucrurilor.Noi nu eram precum acei copii care visau încă de mici cala maturitate să ajungă la fel ca tata. Noi voiam săcreştem, ca să evadăm din mediul nenorocit în care

25


fusesem aşezaţi de soartă şi să ne răzbunăm! Gândul căva veni o zi în care îi vom da înapoi tatălui nostru tot cemerita ne hrănea minţile, ajutându - ne în acelaşi timp sămergem mai departe.

Zilele erau la fel, săptămânile erau la fel, anii eraula fel. Cum trăiam noi în fiecare zi? În frică, panică, alcool,violenţă, lacrimi, lovituri, cuţite, singurătate, gol, întune -ric, ură. Ne consolam însă la gândul răzbunării. Ştiam căva veni o zi...

Nesiguranţă, ruşine, inferioritate... Eşti un nimeni,nu ai valoare, oamenii râd de tine, te - ai născut degeaba...Respingere, durere, lacrimi şi iar lacrimi. Copilul din minenu voia să înfrunte lumea de afară. Îmi trebuia o carapace,dar unde s - o găsesc? Unde să fug şi să mă ascund detoate umbrele, de nefericirea asta numită viaţă? Cum sărup lanţurile care mă ţin şi să dispar pentru totdeauna?

De disperare m - am unit cu suferinţa, care a devenitparte din mine, era normalul. Îmi plăcea să sufăr pentrucă oricum nu cunoscusem bucuria niciodată. Durerea adevenit în schimb bucurie. Rolul de victimă mi se potriveaca o mănuşă urâtă de la second - hand şi consideram cămerit tot răul pe care îl trăiam. Mă născusem pentru asta,altfel nu puteam să îmi explic de ce tot răul din lume îşistabilise parcă reşedinţa în viaţa mea insipidă şi nu voiasă mai plece. Atunci, să fiu o eroină a tristeţii, să arătlumii că nu există lovitură care să mă doboare, că am sărezist indiferent câte lacrimi voi vărsa. În lupta aceasta voicâştiga!

*****

Aveam 13 ani. Era vacanţa de vară şi, ca în fiecarean, venisem la bunica de care fusesem crescută până lavârsta când a trebuit să merg la şcoală. Totul părea fără

26


culoare, searbăd şi anost, mă simţeam singură şi îmi erafrică. Dani se afla în Bucureşti ca să susţină examenul deadmitere la liceu şi fară el păream pierdută. Roxana,prietena mea, dormea lângă mine. Atunci am auzit pecineva strigând la poartă. Îi cunoşteam glasul şi îmi păreabine că venise pentru că îl iubeam foarte mult. Chiar maimult decât îmi iubeam viaţa. Ştiam că el nu mă iubeşte lafel, dar simplul fapt că mă băga în seamă îmi era suficient.Consideram că nici nu merit mai mult. Îmi acceptamcondiţia, ştiam că sunt grasă şi urâtă, totuşi nu înţele -geam de ce toţi băieţii îmi făceau curte. Poate pentru căpăream mai mare faţă de vârsta pe care o aveam? Toţivoiau să se culce cu mine. Mulţi dintre ei credeau că suntcurvă şi mă tratau ca atare, astfel că, virgină fiind, toţi arfi jurat contrariul.

– Mircea! Ce faci aici la ora asta?– De ce, nu te bucuri să mă vezi?– Ba da, bineînţeles. Doar că nu mă aşteptam. E o

surpriză foarte plăcută! Să nu îl supăr, trebuie să am grijă să îi vorbesc

frumos, îmi spuneam în gând, poate pleacă şi nu mai stă cumine deloc, mă părăseşte, nu mă mai bagă în seamă... Sănu fac ceva greşit că nu mai vine altădată! ai grijă,Georgiana, ai grijă!

– Îmbracă - te şi haide cu mine, vreau să neplimbăm!

Mai mult mi - a ordonat, parcă era ofiţer şi eu unbiet soldăţel de mâna a doua care abia s - a înrolat şi habarn - are de capul lui. Nu conta, important era că venise lamine şi asta îmi umplea inima de bucurie, chiar dacăuneori mă mai înjura sau se comporta urât, îi treceamtotul cu vederea. La cât de frumos era în comparaţie cumine, doar faptul că mă alesese era important, restul eraudetalii.

27


Înalt, bine făcut, brunet, ochi negri. Mereu aveagrijă să aibă părul aranjat şi se îmbrăca de parcă defila pepodium în fiecare zi. Mirosea superb. Probabil se dăduseiar cu unul dintre acele parfumuri al cărui nume nicimăcar nu îl auzisem vreodată. Mă uitam la pantalonii mei,care se descususeră într - o parte, şi îmi venea să plâng.Chiar nu înţelegeam cum de putea să stea cu mine.Familia lui era mult mai bogată decât a mea. Se mândreacu asta şi mă umilea de fiecare dată când avea ocazia.Uneori chiar îmi atrăgea atenţia că sunt prea urâtîmbrăcată şi mă străduiam să nu plâng. Uram multmomentele când îmi cerea să mă schimb, pentru că nuprea aveam cu ce.

M - am furişat în casă încercând să nu fac zgomot întimp ce îmi căutam haine să mă îmbrac. Am rămas cuaceiaşi pantaloni, dar mi - am pus o bluză mai drăguţă. Nuaveam cu ce să mă încalţ pentru că mi se rupsese unuldintre pantofi. Altă pereche nu aveam... Am luat în grabăpapucii bunicii mele, bucurându - mă că e noapte şi nu sevede prea bine. Altfel, Mircea ar fi comentat, ca de fiecaredată. În scurt timp am plecat cu el în noapte. La poartă nemai aşteptau trei băieţi, prieteni de altfel şi cu Dani. Nuîmi era deloc teamă, doar îi cunoşteam foarte bine.Petrecusem zeci de nopţi împreună, formam practic ungrup de distracţie. Mircea se comporta cam ciudat, dar num - am îngrijorat. Când am văzut că ei au luat curba sprepoieniţa din vale m - am gândit că vor să bem ceva feriţi deochii sătenilor. Ce groaznic m - am înşelat! Singură cu ei,afară întuneric beznă, nicio casă în jur...

– Georgiana, ştii la ce ne - am gândit noi? Ce - ai zicesă facem ceva aşa... toţi patru, să ne simţim şi noi bine?

Bomba aceasta a fost lansată de Mircea, liderul degrup şi printre altele... iubitul meu. Brusc am simţit un golîn stomac, acea senzaţie de rău care apare înaintea uneiprimejdii şi te face să îţi îngheţe sângele. M - a apucat o

28


frică că aş fi preferat să mor pe loc. Dacă aş fi putut, m - aşfi evaporat, ca să scap astfel de nenorociţii aceia care sigurvoiau să - mi facă rău.

– Ce te - a apucat, Mircea? Ai înnebunit sau e dincauza băuturii? De asta nu mai judeci? Cum să ne simţimbine cu toţii? Te rog frumos, vreau să plec acasă! Ori măduci tu, ori, dacă nu, ştiu drumul, stai liniştit!

– Mă iubeşti?– Ce întrebare e asta, Mircea? Nu - şi are rostul! Te

rog mult, du - mă acasă, poate s - a trezit bunica! Atât de frică îmi era, încât nici imaginaţia nu mă

mai ajuta. Mircea ştia oricum că bunica nu avea nicioautoritate în faţa mea. Scuza aceasta era, deci, răsuflată.

– Să ştii că nu mă supăr dacă îi rezolvi şi pe ei aşacum ai mai făcut - o cu mine (noi nu făcusem sex înadevăratul sens al cuvântului, NORMAL, cum spunoamenii, dar aveam metodele noastre de a ne împlinipoftele). Aveam doar 13 ani! Îl iubeam mult, era primulbărbat care mă sărutase, mă ţinuse în braţe, mă mângâ -iase! Până la el văzusem astfel de lucruri doar în filme,dar mă convinsese repede. O fărâmă de speranţă că înviitor poate ne vom căsători, aşa cum îmi promisese, încăsălăşluia în inima mea. Şi, dintr - odată, el îmi spunea cunonşalanţă că nu se supără dacă accept să facem sex îngrup. Din contră, chiar asta îşi dorea el! Îl priveam şi numai vedeam decât întunericul.

Mă simţeam aşa de umilită, aşa de nevaloroasă.Oare chiar eu nu contam pentru nimeni? Asta era menireamea, să fiu bătaia de joc a oamenilor, inclusiv a celor pecare îi iubeam? Cu ce greşisem, pentru ce plăteam? Ceaveam în minus faţă de toate fetele drăguţe şi respectatepe care bunica mi le dădea mereu ca exemplu?

– Mircea, du - mă acasă, te rog frumos! Nu vreau săfac nimic, nici să vorbim, vreau acasă, atât!

29


M - a luat deoparte să discutăm, încercând să măconvingă. Ne - am certat, am ţipat la el, am ajuns chiar săîl implor. A rămas impasibil. Prietenii lui erau mai preţioşi.Zdrobită, mi - am acceptat condamnarea. Am cerut totuşiun loc separat pentru fiecare. Îmi era ruşine, mă gândeamla Dani, la cât de mult îl iubeam şi ce nevoie aş fi avut deel atunci. Dacă ar şti că prietenii lui îmi fac asta, cusiguranţă i - ar omorî. dani, unde eşti, de ce nu mă aperi?de ce m - ai lăsat singură cu nenorociţii aştia care îşi bat jocde mine? daniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!

Toţi mi - au furat inocenţa, aruncându - mă pradăgoliciunii urâte, iar ura mea faţă de bărbaţi a crescut şimai mult.

Am rămas virgină, dar ce mai conta? Nenorociţiimi - au furat oricum şi ultimul dram de frumuseţe interi -oară, ultimul strigăt disperat al copilului care voia să sebucure de viaţă. M - au stins efectiv în putregaiul sângeriual durerii. Când am ajuns acasă eram devastată, măspălam pe mâini ca disperata, dar murdăria rămăseseparcă impregnată în piele. am doar 13 ani! de ce a trebuitsă trec prin toate astea? de ce nu am fost lăsată să măbucur de copilărie, să mă joc, să alerg, să mă julesc îngenunchi, să sar coarda, să râd, să mă bucur, să cânt, sămă arunc în braţele părinţilor, să plâng, să iubesc, sătrăiesc? Să cresc odată şi am să plătesc fiecăruia în parte!am să îi învăţ eu minte! Vor suferi mai mult decât mine! Vaveni ziua, nicio problemă!

Până aproape de 18 ani, când mi - am pierdut şivirginitatea, aproape că am fost violată de trei ori de alţibărbaţi. Parcă eram blestemată. Îi stârneam pe bărbaţifără să fac ceva special, mai ales pe cei însuraţi, şi nuînţelegeam de ce. Soarta a fost însă de partea mea şi amscăpat cu bine.

30


Spre norocul meu, ai mei nu au aflat ce am păţit înnoaptea aceea odioasă. Ei s - au lăudat prin sat cu ceea cemi - au făcut, dar lumea nu prea i - a crezut. Bineînţeles căeu nu am recunoscut nimic şi a rămas cuvântul lorîmpotriva cuvântului meu. Povara acestui secret a planatasupra mea ca un junghi. M - am antrenat atât de bineîncât, după un timp, aproape am şters totul din minte saucel puţin aşa am vrut. Am blocat informaţia într - un locascuns al minţii mele şi am decis să uit. Ani la rând l - amprivit pe unul dintre ei cum venea la noi şi bea împreunăcu Dani, dar nu simţeam nimic. Eram imună, mă ascun -deam în negare, pur şi simplu nu mă mai interesa. Rănilecare au rămas le - am conştientizat abia după mult timp şiprocesul de vindecare a fost foarte dureros.

*****

Mă uitam cu ochii goi la asistenta medicală de larecepţie, încercând să îmi dau seama ce fel de persoană arputea fi. Oare cum să îi vorbesc astfel încât să înţeleagă cedisperată sunt şi să nu mă trimită acasă? De câteva ziletot umblam încercând să caut un loc. Prietenele mele măînsoţiseră de fiecare dată ca să mă ajute în caz de nevoie.Acum venise şi Ionuţ. Nu aveam neapărătă nevoie deprezenţa lui, mai ales că îl consideram singurul vinovat.Crezusem că îl iubesc, dar acum voiam să îl văd mort. Eraîmbrăcat cu aceleaşi haine fără gust pe care le tot foloseaşi îmi era ruşine cu el. De ce oare nu a stat acasă? Dupăce că îmi era rău trebuia să îl mai suport şi pe nespălatulăsta care mă scârbise? El ar fi trebuit să fie în locul meu,să - l opereze şi să nu - l mai coasă la loc! Îi uram până şirespiraţia, îmi era greu să mă uit la el şi să nu îmi vină săîi rup gâtul.

– Cu ce te putem ajuta, domnişoară?

31


Întrebarea asistentei mi - a întrerupt şirul gânduri -lor.

– Ăaa... bună ziua, mă scuzaţi, doamnă, ăaa...pentru un avort...

– Hai, dragă, mai cu viaţă, că nu te omoară nimeni!Tu sau prietenele tale? Care a călcat strâmb?

– Păi, eu...– Buletin ai la tine ca să îţi fac fişa? Eşti majoră?

Câţi ani ai?– Într - o lună jumătate fac 18. Nu i - am împlinit.S - a uitat la colega ei care a ridicat din umeri a

nepăsare şi a făcut un gest aprobator cu capul, după caremi - a cerut banii.

– Te costă atât! Prima la dreapta, uşa din capătulcoridorului. Domnul doctor e deja acolo. Îi dai chitanţa şite rezolvă.

Am răsuflat uşurată în timp ce porneam spre uşaindicată. Eram fericită că mă acceptaseră, chiar dacă nuaveam 18 ani. Altfel aş fi fost nevoită să mă prezint cuunul dintre părinţi. Doctorul care m - a primit era foartetânăr, mai degrabă părea rezident. Speram că ştie ce face.Mi - era frică de eventualele consecinţe.

– Hai, iubita, intră, că nu te mănânc. Cu ce teputem ajuta?

Ionuţ s - a uitat urât. Gelozia lui îmi provoca repul -sie.

– Vreau să avortez. Cred că sunt însărcinată.– A câta oară?Doamne, ce impertinent! Drept cine mă credea?– Prima dată, bineînţeles!– Da, atunci e cel mai greu. După, devine obişnuin -

ţă.

32


I - aş fi băgat bisturiul în ochi. În general, mediciierau foarte vulgari, mai ales bărbaţii. Simţeam că mătratează ca pe un animal.

– Mergi la toaletă, dezbracă - te şi urcă pe masă.Am făcut întocmai cum mi - a cerut. În baie îmi

tremurau picioarele şi îmi venea să vomit. Îmi era frică denecunoscut. dacă mor pe masă? dacă nu rezist la durereşi am nevoie de anestezie totală? dacă vomit pe doctor?Când am terminat m - am dus spre locul condamnării.Parcă eram în faţa ghilotinei. M - am aşezat în poziţianecesară şi am aşteptat:

– În câte luni eşti, iubita?, m - a întrebat medicul.– Cred că o lună şi jumătate. Sau două. Nu ştiu

sigur.– Şi boul cu care l - ai făcut ce zice de asta? Nu ştie

şi el ce înseamnă sexul protejat? Sau te prostituezi?– E afară, mă aşteaptă. Nu mă prostituez. De fapt

el a fost primul. Acum aproape două luni...– Din prima, aşa? Eu i - aş omorî pe nenorociţii ăştia

care nu ştiu de capul lor. Ce uşor îi e să stea afară acum.Hai, fă - i anestezia!, i - a ordonat asistentei care s - a şi grăbitsă execute.

Ea era o femeie foarte frumoasă, nu se potrivea subnicio formă cu decorul înfiorător al cabinetului acela. Încomparaţie cu medicul părea zâna cea bună. Era mult maiblândă şi îmi vorbea frumos. Şi - a pregătit seringa şi încâteva secunde m - a şi înţepat.

Injecţia m - a durut foarte tare. Doctorul m - a lăsat înpace câteva minute pentru ca anestezicul să - şi facăefectul, după care a trecut la procedura medicală. De cums - a atins de mine am început să plâng şi să ţip, în timp ceîncercam să mă ridic în şezut:

– Dacă nu te linişteşti să ştii că mă opresc! Eştipregătită sau nu? Vrei să vii mâine, poate te mai

33


obişnuieşti cu ideea şi stai mai cuminte? Aşa nu pot sălucrez! Încetezi tu sau mă opresc eu?

– Nu, nu! Acum, vă rog! Sunt pregătită, dar doarerău! Nu vreau să mai vin mâine, trebuie să termin cu astaazi! Ajutaţi - mă, am nevoie de dumneavoastră. Vă promitcă am să încerc să nu mă mai mişc, chiar dacă mă doare.

– Când l - ai conceput nu te - a durut? Asta e, rezistă!Te - ai bucurat de plăcere, acum suportă şi durerea. Aşase întâmplă dacă te joci cu focul, iubita mea, ajungi să tearzi... Data viitoare fii mai atentă, ca să nu mă cauţi dinnou. E mult mai ieftin un prezervativ, crede - mă! Şi nudoare deloc, doar te jenează puţin. Ha ha ha.

Mă trata mai rău decât pe animale. Mă întrebamdacă atunci când a depus jurământul lui Hippocrate omulacela ştia ce spune sau recitase pur şi simplu o poezie.Cu mâna stângă m - am prins de bara metalică din exteriorşi cu cealaltă am apucat - o pe asistentă de halat. Ea mămângâia şi mă încuraja să rezist că nu durează mult,maximum cinci minute. Am închis ochii şi l - am lăsat pedoctor să îşi facă treaba.

Cele cinci minute au însemnat pentru mineaproape cât cinci ani. Am revăzut tot circuitul nenorocitprin care ajunsesem acolo. Cum l - am recucerit pe Ionuţdupă patru ani de aşteptare, timp în care îl iubisem cudisperare. Fusesem orbită de dragoste. M - am lăsat condu -să de sentimente. M - am dăruit lui după câteva luni,crezând că e alesul şi că în scurt timp ne vom căsători.Nu îl mai vedeam aşa de frumos ca la început, dar nuconta. După experienţa de la 13 ani am sperat că în celedin urmă am întâlnit dragostea. Chiar dacă era un simplublond spălăcit, cu ochii albaştri şi părul ca de maimuţăpe piept, totuşi îl iubeam. Uram în schimb părul lui de pepiept! Mai ales atunci când îşi lua cămaşa aceea oribilăcu flori şi îşi lăsa descheiaţi ultimii doi nasturi. Parcă avea

34


lăstari sub cămaşă, atât de urât se vedea. Dacă măgândeam mai bine, realizam că arăta de fapt îngrozitor,eu însă îl văzusem ca pe un mare prinţ. Mai bine aşa,decât frumos ca Mircea, dar care mă părăsise la câtevasăptă mâni după abuz...

După ce am făcut dragoste cu Ionuţ prima dată arefuzat să ne protejăm. Argumentase asta prin faptul cămai bine se masturbează decât să ejaculeze afară, câtdespre prezervativ, nici nu voia să audă. Mie îmi fusesefrică de anticoncepţionale, auzisem lucruri rele despre eleşi nu voiam să le încerc. Aşa am ajuns în situaţia neferi -cită ca la o lună de la marele eveniment să nu îmi vinăciclul. Ionuţ mă întreba în fiecare zi dacă nu s - a schimbatceva. Când au trecut deja cam 10 zile peste limita normalăam fost sigură. Nu am avut nevoie nici de test de sarcină.Am urât acel copil imediat. Era produsul unei greşeli, doarun impediment în faţa viitorului meu şi a scopurilor pecare le - am ales pentru viaţa mea. În niciun caz nu puteamsă am un copil cu Ionuţ. El era un iresponsabil, numuncea şi se vedea clar că nici nu are tragere de inimă săo facă. Efectiv nu îi plăcea să muncească! Era doar untrântor care se obişnuise să stea la ţară cu părinţii şi sălucreze din când în când la câmp. Nu avea aspiraţii maimari de la viaţă şi încerca să mă manipuleze ca eu să facacelaşi lucru. Chiar îmi ceruse să mă mut cu el la ţară şisă renunţ definitiv la şcoală. Nenorocitul voia să - mi fureşi singurul lucru bun care îmi mai rămăsese pe lume.

Când a auzit ce intenţii are, tata nu mi - a mai datvoie să umblu cu el. Trebuia să termin şcoala. Eram înultimul an de liceu şi urma să dau bacalaureatul.

După un timp, Ionuţ şi - a schimbat strategia, hotă -rând să se mute în Bucureşti, cu chirie. Nici asta nu măinteresa. Pasiunea de la început se stinsese. Să cresc uncopil fără tată nici nu intra în discuţie. Deci, singurasoluţie a rămas avortul. Nu aveam niciun resentiment,

35


inima îmi era împietrită. Tot ce voiam era să se terminetotul şi să uit. Nimic altceva...

Rimelul mi se întinsese pe toată faţa şi nu maiaveam lacrimi să plâng. Dacă nu se termina mai repede,simţeam că leşin. Aparatul acela numit aspirator făcea unzgomot infernal. Parcă îmi extrăgea toate organele interne,aşa de tare mă durea. Asistenta încă mă ţinea de mână şimă încuraja să rezist. Dacă vomitam, probabil aş fi făcut - ocu tot cu ficat şi bilă:

– Uite - ţi, dragă, copilul!Doctorul ţinea în mână o eprubetă plină de sânge,

în care înota ceva ce părea a fi un embrion. Cred căintenţia era să mă şocheze, însă nu i - a reuşit. Pentru mineacea formă fără viaţă nu reprezenta nimic. Doar oeliberare. Scăpasem de o mare povară şi nimic mai mult.Nici dacă m - aş fi chinuit nu aş fi avut lacrimi şi pentru el.Şi ar fi fost oricum o ipocrizie din partea mea, în condiţiileîn care nu simţeam nimic. Eu doar mă bucuram că seterminase şi abia aşteptam să plec acasă. Nu fuseseconceput din dragoste şi nu voiam să îl văd. Probabilajungea la crematoriu sau la coşul de gunoi... Cui îi păsa?Inima mea era de piatră:

– Pot să mă ridic acum? Nu mă interesează să îlvăd, nu mă ajută cu nimic. Doar îmi vine să vomit, atât.

– Săracul de el. Bine că nu a trăit. Ce uşor e să îifaci, dar să îi creşti…

Nu mă interesa judecata lui. Nu fusese în locul meuca să ştie cum mă simţisem. Din exterior păream ocriminală. Îmi asumam chiar şi acest statut. O făcusem cubună ştiinţă, fără să îmi pară rău. Voiam să fiu lăsată înpace. Asistenta m - a ajutat să mă ridic şi m - a dus într - oaltă cameră să mă odihnesc puţin. M - am întins pe pat, cuo tăviţă renală lângă mine şi am aşteptat să îmi mai treacăameţeala. Prietenele mele au intrat să mă vadă şi după

36


zece minute am hotărât să plec. Voiam să ies din mediulacela obscur şi să uit. Chiar dacă aş fi căzut moartă pestradă trebuia să plec de acolo cât mai repede. Nu maisuportam nici măcar mirosul acela de spital. Îmi accentuastarea de rău. Am ieşit pe uşă, clătinându - mă, şi am datnas în nas cu Ionuţ.

Mă aştepta îngrijorat şi aş fi vrut din inimă să nufi fost acolo. Simpla lui prezenţă mă făcea să îl urăsc. Mi - afost greu să răspund la toate întrebările lui şi până laurmă a încetat să mi se adreseze. Sigur şi - a dat seama cănu am dispoziţia necesară pentru un dialog. Am plecatdin spital, dar pe drum mi s - a făcut şi mai rău. Amvomitat într - o pungă de pufuleţi şi aproape că am leşinatîn autobuz. Ar fi fost mult mai bun un taxi, dar trebuia săpăstrez banii pentru a - mi cumpăra medicamente. Cu greuam reuşit să ajungem la bloc şi am preferat să urc repedeca să nu îl mai văd. El a rămas afară şi după zece minutea început, bineînţeles, să mă streseze cu telefoanele. Măsuna din zece în zece minute ca să vadă cum mă simt. Numă impresiona cu nimic. Era prea târziu ca să mă maisensibilizeze în vreun fel sau altul. Spre seară, cândmi - am mai revenit din starea de rău, am ieşit să mă vadă.Adevăratul meu scop era însă acela de a - mi bate puţin jocde el:

– Cum te simţi, Georgiana? Te doare ceva? Ai maivomitat? Mai eşti ameţită? Pot să te ajut cu ceva?Spune - mi şi fac orice.

– Da, poţi să faci ceva foarte folositor pentru mine.Chiar ţi - aş rămâne profund recunoscătoare toată viaţa.Pleacă la ţară, în mediul în care te simţi cel mai bine, şiuită că exist! Şterge numărul meu de telefon din agendata, aruncă toate pozele cu mine şi, dacă ţi - e mai uşor,trece - mă pe lista cuceririlor tale sexuale. Dar lasă - mă înpace, că nu mai vreau să te văd! Vreau să fiu singură şisă îmi revin după trauma pe care am suferit - o! Vezi unde

37


am ajuns din cauza ta? Doar tu ai fost vinovat! Mi - amomorât copilul, îţi dai seama?! Sigur era băiat...

De mică îmi plăcuse să fac pe actriţa. Toată lumeazicea că am talent. Puteam chiar şi să plâng la comandă,să râd, să cânt sau să fiu tristă. M - am folosit de acest atuca să vărs câteva lacrimi pentru ca totul să pară şi maicredibil. Ce - i drept, m - am chinuit puţin fiindcă eramepuizată, dar a mers. Pe mine nu mă interesa de copil.Doar voiam să îl fac pe el să pară un monstru şi eu ovictimă. Şi chiar aşa vedeam relaţia dintre noi. Mă bucurafoarte mult că aveam ocazia să îl jignesc.

– Eu ţi - am zis să îl păstrezi! De ce dai vina doar pemine? De ce nu te - ai protejat tu? De ce nu ai vrut să temăriţi cu mine?

– Aşa e, mă, nebunule! Şi ce făceam? Mergeam laţară şi îl creşteam din banii pe care îi scoteai tu muncindca tractorist pe câmp? Renunţam la şcoală ca să mă facvăcăriţă? Munceam cu mă - ta la sapă, făceam carieră,este? Aveam viitorul asigurat.

– Ce noroc ai că tocmai ai avortat. Altfel, te rupeamcu bătaia.

– Vezi ce nenorocit eşti, ţăranule! Mi - e scârbă detine! Eu am trecut prin atâtea greutăţi şi tu te gândeşti sămă baţi. Eşti o jigodie!

– Haide, iartă - mă, dar tu mă enervezi! Îmi pare răupentru ce ai păţit, ştiu că sunt mai vinovat decât tine. Darnu mă face să par un nenorocit fără inimă. Ştii că nu echiar aşa.

După ceva timp m - am dus să dorm. Eramextenuată, dar fericită că cel puţin scăpasem de copil şiIonuţ plecase. Speram că întunericul nopţii ce avea săvină îmi va şterge amintirile ca un burete şi voi fi din noula fel ca înainte. Nu voiam să mai vorbesc despre asta, să

38


mă mai gândesc sau să îmi mai pese. Voiam să rămânătrecut.

Aşa cum eram obişnuită, mi - am activat mecanis -mul de auto - apărare pe care îl folosisem de atâtea ori încădin copilărie: blocajul emoţional. Nu voi mai şti, nu îmivoi mai aminti, va fi ca şi când nu am păţit eu asta.IMUNĂ, acesta era cuvântul potrivit. Fără regrete, fărălacrimi inutile, fără vină, doar ascunzând totul. Fugind deruşine, crezând că sunt bine, dar urându - mă tot mai multpentru fiecare greşeală pe care o acumulam. Carcasaneagră a morţii care ţinea încătuşat sufletul meu de copilmi - a devenit scut. În interior clădisem palate deamărăciune şi putregai, dar la exterior reflectamnonşalanţă şi detaşare. Viaţa merge mai departe.

*****

orice lucru care se întâmplă o singură dată în viaţata e posibil să nu se mai întâmple şi a doua oară. dar oricelucru care se întâmplă de două ori, sigur se va întâmpla şia treia oară. (paulo Coelho – alchimistul)

Întrebare:– Cum ai descrie o viaţă anostă, lipsită de culoare

şi sens?– Păi... ca pe un şir neîntrerupt de evenimente fără

scop, un obicei nefast devenit rutină, un film regizat cubani puţini, o operă de artă pictată pe întuneric, unsimplu gust amar. Dacă nu ştii încotro te îndrepţi, veiajunge altundeva! Dacă nu ştii încotro te îndrepţi, fiecaredrum te va duce acolo... De ce?

– Spuneai ceva despre un film prost regizat? Areasta legătură şi cu actorii sau...?

39


– Eşti jurnalist de ceva vreme, se vede, aiexperienţă. Ai studiat cumva şi psihologia? Întrebările taleau o ţintă mult prea precisă. Trebuie să recunosc, aidreptate. Din cauza alegerilor greşite de multe ori actoriijoacă în roluri foarte proaste. Din păcate, protagonistaacestui film insipid numit Viaţa fără direcţie sunt chiareu!

*****

Stăteam întinsă pe pat, în camera din apartamen -tul prietenului meu Raul şi fumam liniştită. Este uimitorcum un lucru infim poate deveni centrul existenţei tale. Cebune sunt ţigările!, mă gândeam eu. astea da prieteneadevărate, sunt acolo exact când ai nevoie de ele. nu tetrădează, nu te bârfesc, sunt mereu dispuse să te ajute!Am tras încă un fum adânc în piept, după care l - am scosafară, făcând cerculeţe perfecte. Matematic vorbind aveamşapte ani de când fumam şi - mi fusese greu să le reuşescatât de bine. Mă apucasem de fumat la 13 ani, cu Roxana,în vacanţa aceea urâtă în care am fost şi abuzată. Acumeram deja artistă şi nu duceam deloc lipsă de practicăavând în vedere faptul că inhalam zilnic fumul a cel puţin15 - 20 de ţigări. Viaţa era cam nasoală, totul se transfor -mase într - un fel de vid în care mintea mea nu mai puteapercepe decât acea gaură neagră a universului, univers încare oricum nu îmi găseam locul.

În timp ce eu fumam indiferentă, Raul a început săcotrobăie prin sertarul de la noptieră, căutând disperatceva.

Oare mă mai iubea băiatul ăsta sau fusesem osimplă strălucire în efemerul unei nopţi de vară? Totulpornise ca la carte, tipul de basm minunat în care prinţule topit după prinţesă şi face orice ca să îi intre în graţii. De

40


la o vreme însă, necazurile vieţii reale dărâmaseră zidulprotector al acestei poveşti frumoase şi fărâmele de viscare mai rămăseseră păreau că se sting şi ele.

Deodată, Raul scoate din sertar o seringă deinsulină şi apoi o fiolă spartă de ser fiziologic, arsă pefund, şi mă priveşte cu nonşalanţă. M - am îngrozit înmomentul în care mi - am dat seama ce vrea să facă. Inimaa început să îmi bată mult mai repede şi de nervi aproapecă îmi venea să vomit. Dacă aş fi avut obiectul necesar, cusiguranţă îi spărgeam capul.

nu pot să cred, oare am halucinaţii sau el chiar vreasă se drogheze în faţa mea?

Ştiam că se apucase iar de heroină şi eram mâhni -tă din cauza asta, dar chiar să nu se mai ferească deloc?Una era să ştiu, şi în imensa mea prostie să sper că nu edecât ceva trecător, şi alta să ajung să particip chiar eu laacest spectacol.

Uram faptul că sunt iubita unui dependent dedroguri. Mai ales a unui dependent de heroină, desprecare auzisem lucruri foarte grave. Avem un mare dispreţfaţă de consumatorii acestui drog, cu care nu - mi plăcea săam de - a face. Îmi era frică de ei.

Nu pot spune totuşi că eram complet neştiutoare înceea ce priveşte subiectul droguri. În liceu am avut la unmoment dat un iubit care mai fuma marijuana. Din purăcuriozitate, după cum spunea el. În timpul unei petrecerila el în casă, atât eu cât şi fratele meu ne - am hotărât săîncercăm acest drog. Din aceeaşi curiozitate... A fost osimplă distracţie după cum ne plăcea să credem, care nus - a mai repetat mulţi ani după aceea.

Când Raul s - a mutat la noi în bloc, şi noi doi amdevenit iubiţi, situaţia s - a schimbat. Într - o seară, tot încadrul unei petreceri, am repetat această ispravă. De dataasta am fumat haşis. Pe moment nu ni s - a părut mare

41


lucru. Mulţi oameni fumau marijuana sau haşis, şi marealor majoritate nici măcar nu le considerau a fi droguri.Chiar ne mândream în faţa prietenilor, cu faptul că amfumat câteva jointuri. Şi nimeni nu părea foarte surprinsde acest fapt. Pentru că nimeni nu considera acestedroguri periculoase...

Dacă ar fi fost vorba numai de ele, nici măcar nui - aş fi interzis lui Raul să le consume. Singurul drog decare îmi era frică, şi cu care el avusese de - a face eraheroina. Acum începuse din nou... Şi voia să o facă în faţamea...

Atât de uimită eram, încât nici nu mai înţelegeamce simt. Cu siguranţă mă încerca un sentiment de teamă:o profundă teamă de necunoscut, izvorâtă probabil şi dinceea ce auzisem despre heroină. Câţiva tineri din cartierulîn care locuiam, undeva la periferia oraşului Bucureşti,se drogau de mulţi ani, unii dintre ei chiar sfârşiseră înpuşcărie sau muriseră din cauza lor. În plus, eram şifoarte mânioasă. Mă gândeam oare unde dispăruse res -pectul de la început, când Raul venea la uşa mea cutrandafiri? În comuniune perfectă cu ele se găsea, bine -înţeles, tristeţea. Nu înţelegeam cum de acest băiat, dealtfel foarte inteligent, putea să facă asta. De ce nu seoprea? Măcar din dragoste pentru mine... Chiar atât depuţin contam pentru el, încât să pună un preţ mai marepe acest praf odios decât pe sentimentele mele? Tristeţeas - a transformat în durere, durerea în amărăciune şi, cuglasul stins, l - am întrebat:

– Ce faci, Raul, doar n - ai de gând să îţi rupi capu`aici, în faţa ochilor mei? Mă supăr rău de tot, doar n - aiînnebunit la cap! Du - te în sufragerie, nu fi nesimţit!

Cu o privire care nu spunea mai nimic şi o voceimpasibiă, îmi răspunse:

– Nu vrei să încerci şi tu o dată?

42







Cine a fost GeorgianaDrăgan?

Am fost abuzată în copilărie, am avut relaţii greşite,am fost respinsă de oameni, am băut, am dansat aproapegoală prin discoteci, m - am drogat, am furat, am minţit,am urât, am rănit, am fost aproape hindusă, am crezut înevoluţionism, New - Age, m - am botezat la mormoni, m - amînchinat chiar lui Satan şi am ajuns să Îl înjur peDumnezeu...

DAR...Sunt bine încredinţată că nici moartea, nici viaţa,

nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile deacum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea,nicio altă făptură, nu vor fi în stare să mă despartă dedragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos,Domnul nostru. Amin!

Vă iubesc. Dumnezeu să binecuvânteze toţi cititoriiacestei cărţi! Sper ca măcar o frază din conţinutul ei săajungă la inima voastră şi să aducă rod. Poate chiar să văschimbe viaţa...

361


362


aspecte de la lansarea ediției tipărite a prezenteicărți (13 decembrie 2013).

https://www.facebook.com/vasile.poenaru/media_set?set=a.568330493246495.100002086486851&type=3


363

Bunica mea, fiinţa care m - a iubit poate cel mai mult şicare ne - a crescut. nimic nu va putea umple golul lăsat dedispariţia ei din viaţa mea…

Împreună cu fratele meu, în ziua în care am împlinit 22de ani. drogaţi şi fără speranţă pentru viitor.



364


Împreună cu fratele meu, astăzi. au trecut ani decând rătăceam împreună în paradisul înşelător al dro -gurilor. prin puterea lui dumnezeu, suntem doi oameni noi,transformaţi radical.



365

Conferinţa anuală RoSaaC 2013. liderii organizaţiilormembre ale acestei Federaţii.

la sfârşit de Campanie, semnând ca martoră pentru eleviicare îşi luau angajamentul că nu vor consuma droguri niciodată.



366


acordând un interviu pentru o campanie de prevenire aconsumului de droguri.



367

În faţa elevilor din liceele clujene, mărturisindu - micalvarul, în cadrul unei campanii de prevenire a consumului dedroguri, organizată de Fundaţia preventis.

pornind pe un drum nou, alături de Mihai CostinMoldoveanu!







369





ISBN 978-606-8499-68-0Ediţia tipărităISBN 978-606-8499-69-7Ediția NovisoftISBN 978-606-8499-70-3Ediția EPUB Elefant.roISBN 978-606-8499-71-0Ediția PDF Elefant.ro







Documents

Goana după iluzii: Şi totuşi, am învins drogurile! Roman autobiografic de Anca Georgiana Drăgan