LIBERALISMUL PERIFERIEI

PARTEA I: Gramatica fractală în istoria europeană a ideii liberale

Ștefan Stănciugelu

CUPRINS

Prefață

Anti-Prefață

Cuvânt înainte

Capitolul I Geometria fractală a naturii și gramatica fractală a socialului

1. Ce este geometria fractală?

2. Logica fractală în genetică și în sociobiologie

3. Fractal sau ”Constructal”: greșește Mandelbort direcția de timp?

4. Legea fractală a Naturii – legea de expansiune a capitalismului european?

5. ”Jocurile minții” și logica fractală în analiza lui Ioan Petru Culianu

6. O gramatică fractală a politicului: Metropola își creează replici în Periferie

7. Etapele dezvoltării fractale în relația Metropolă-Periferie

Capitolul II. Teoria științelor social-politice și metodologia-suport pentru analiza

dinamicii ideii liberale în Periferia sud-est europeană

1. Structura cercetării – Linii de analiză istorică

2. Trei etape ale mişcării ideii liberale în spaţiul românesc

3. Fundamente teoretico-metodologice ale cercetării

3.1. Logica fractală a fenomenului de periferializare economică a Europei

3.2. Conceptele-cheie ale analizei: Liberalism şi Democraţie

3.3. Liberalismul: difuziunea şi asimilarea ideilor liberale

3.4. Liberalismul Centrului - liberalismele Periferiei

3.5. Recursul la metodă. Limite ale cercetării ştiinţifice

Capitolul III. Personajele centrale: ”Metropola” și ”Periferia” în cadrele gramaticii

fractale a expansiunii capitaliste

1. Metropola: identitate geo-politică și profil economic

2. Ce este Periferia? Profil geo-politic și economic

3. Metropola își creează fractalul politic în Periferie

4. Geometria fractală – de la geometria formelor abstracte la geometria Naturii

5. Afacerea Strousberg – statul metropolitan apără capitalul privat investit în Periferie

6. Convenția liberală cu Austro-Ungaria (1875-1886) blochează dezvoltarea capitalistă

românească

Capitolul IV. Liberalism şi democraţie

1. Ce nu este liberalismul? Către o definiţie multidimensională a termenului

2. Liberalismul: principiul maximei libertăţi egale

3. G. Sartori: liberalismul ca democraţie liberală

CONCLUZII

Dumitru Iacob: Cuvânt înapoi

Bibliografie

PREFAȚĂ

Lucrarea pe care v-o propunem este Partea I dintr-o cercetare mai largă, care a plecat de la

teza de doctorat și a crescut pe nesimțite, cu fiecare idee-adaos, cu un suport teoretico-

metodologic ce a schimbat întreaga perspectivă (”gramatica fractală”) și cu mulți noi autori

contemporani care au publicat pe problema liberalismului între 2003-2016 și care au devenit,

astfel, noi parteneri de dezbatere.

Cum lesne se poate închipui, cartea a crescut și în număr de pagini. Și, astfel, a ajuns la un

ordin de mărime despre care am aflat că produce frisoane oricărui Editor: cam 1000 de

pagini.

Un scurt, clar - cu dovezi de practică editorială, precis, simplu, și preaconvingător expozeu de

Editor a dus imediat la reorganizarea cercetării în 4 părți, care vor apărea sub titlurile de mai

jos.

(1) LIBERALISMUL PERIFERIEI.

Partea I: Gramatica fractală în istoria europeană a ideii liberale

(2) LIBERALISMUL PERIFERIEI.

Partea II: Structuri fractale în Periferia Metropolei – Rusia, România, Turcia

(3) LIBERALISMUL PERIFERIEI.

Partea III: Logica fractală a liberalismului clasic în spațiul românesc

(4) LIBERALISMUL PERIFERIEI.

Partea IV: De la neoliberalismul oligarhic la ”neofeudalismul democratic” post-comunist

Fiecare dintre cele patru părți are profilul unei secțiuni autonome în economia întregii

cercetări. Ele sunt legate între cadrele unei teorii matematice (geometrie noneuclidiană, teoria

mulțimilor) care s-a descoperit după 100 de ani de cercetare și dezbateri că se întemeiază pe

un principiu prezent deopotrivă în procese, structuri amorfe și structuri ale lumii vii din

Natură: Principiul auto-similarității. Pe acest principiu, un matematician aparte - cu aptitudini

de empirist - a întemeiat o ramură nouă a matematicii – ”Geometria fractală”.

Din ”Geometria fractală a Naturii” pe care o propune B. Mandelbroît (1975-1982), noi am

derivat ”Gramatica fractală a socialului”, care a întemeiat perspectiva de interpretare a

modernizării românești din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea – un ”secol de

liberalism românesc”, privit între limitele Constituția cărvunarilor (1822) și sfârșitul anilor

1920, când sociologul și filosoful român, Ștefan Zeletin, își publică lucrarea – sinteză a

dezbaterilor doctrinare din spațiul românesc: Neoliberalismul (1927).

Lucrarea de față – Partea I - este secțiunea metodologică a întregii cercetări, în dublă

perspectivă.

În primul rând, ea vrea să demonstreze temeiul științific al Geometriei fractale a Naturii, din

care derivăm Gramatica fractală a socialului. În al doilea rând, această parte formulează

întrebările de cercetare, metodologia comparativistă și perspectiva de abordare a întregii

cercetări, alături de ipotezele de lucru și axele pe care se construiește interpretarea istoriei

ideii liberale (doctrină, ideologie de guvernare, instituții admnistrativ-politice) în Periferia

Europei de sud-est (Rusia, România, Turcia).

Deci România a fost o Periferie a Europei. Și este, în continuare, o Periferie.

Sine ira et studio.

(Nădăjduim că Anti-Prefața va lămuri în ce sens noi românii suntem o Periferie a Metropolei

occidentale.)

ANTI-PREFAȚĂ

Lucrarea a cărei Anti-Prefață tocmai ați început să o citiți (i) nu își propune să ofere o nouă

teorie despre modernitatea românească;

(ii) nu respinge teoriile actuale despre modernizare sau dinamica ideii de libertate în spațiul

românesc ori în Europa; și

(iii) nu urmărește să răstoarne munții printr-o teorie universală, care să ofere cheia de

lectură, înțelegere și predicție pentru toate fenomenele din natură și societate.

Din contră.

Lucrarea a cărei Anti-Prefață încă o citiți tocmai a produs o negare a negației.

Cercetarea pe care v-o propunem urmărește dialogul, cooperarea, complementaritatea și co-

evoluția teoretică în analiza morfologiei ideii liberale în sud-estul Europei.

Teoriilor despre modernizarea și democratizarea românească le propunem spre dezbatere o

interpretare nouă, al cărei principiu fondator a fost descoperit de matematicieni – Legea auto-

similitudinii, în baza căreia a fost construită o geometrie și o teorie a mulțimilor total diferite

de ceea ce ne învățaseră geometri, teoreticieni ai mulțimilor, logicieni antici și moderni. Un

alt matematician a descoperit că același principiu al auto-similitudinii funcționează și

ordonează arii geologice, structuri amorfe, dar și procese ale lumii vii din Natură, propunând,

așa cum vom vedea în continuare, o Geometrie fractală a Naturii.

Potrivit aceste teorii, Întregul se regăsește în fiecare din părțile sale, fiecare Parte fiind deci o

replică la o scală anume a Întregului. Propunerea de dezbatere pe care o lansăm teoriilor

modernizării românești pleacă de la un proiect de transfer al Legii fractale a Naturii în

domeniul social-politicului și al economicului: Comunitățile umane, organizațiile, instituțiile

social-politice și economice cresc – se dezvoltă/extind – în baza aceleiași Legi a Naturii, prin

crearea de replici cu anumite grade de similitudine.

Aceasta este propoziția de bază a Gramaticii fractale a socialului, cu care vom lucra în

continuare.

Istoria ne arată că procesul de dezvoltare al statelor occidentale și de creștere a puterii și

sferei lor de influență, expansiunea capitalistă până la împărțirea lumii în colonii (spre

sfârșitul secolului al XIX-lea), pare să se supună acestei Legi Naturale – care întemeiază

comportamente și decizii, strategii de dezvoltare și expansiune politică și economică,

deopotrivă. Am observat că o astfel de creștere a Metropolei occidentale are drept constantă

crearea de fractali – replici politico-administrative și integrarea lor ca Periferie – spațiu

subdezvoltat tehnologic, dependent economic și politic de produsele industriei metropolitane

și de acceptarea statelor Metropolei occidentale în ceea ce privește calitatea de actor politic

internațional. De exemplu, România a fost de partea câștigătoare în Războiul de Independență

din 1877-1878, dar, ea a devenit ”stat independent” de suzeranul otoman doar după ce statele

Metropolei occidentale i-au recunoscut acest nou statut internațional.

Procesul de ”periferializare” pare că este asumat de Metropola occidentală pentru sud-estul

Europei începând cu mijlocul secolului a XIX-lea, cu scopul de a-și spori sfera de influență

politică și economică, în dauna (ori împotriva) Imperului țarist, dispus oricând, după 1825, să

dezmembreze Imperiul otoman și să deranjeze echilibrul întregii zone, lucru care punea în

pericol interese economice și sfere de influență ale statelor Metropolei. O regularitate anume

vrea să scoată în evidență cercetarea noastră – și acum vom vedea sensul în care România

este o Periferie a Europei.

Conform regulilor gramaticii fractale pe care o propunem, creșterea Metropolei se face prin

integrarea de arii economice din marginea sistemului, pe care le transformă în Periferii –

piață de desfacere și economii agrare de pe care capitalul industrial-financiar metropolitan

preia surplusul și îl direcționează spre statele naționale din care provin și care îi asigură

protecție politică și sprijin juridic. Vom ilustra ideea de mai sus în analiza noastră, prin cazuri

și politici-tip de ”periferializare”, precum eliminarea taxelor vamale pentru produsele

occidentale în vremea guvernării A.I. Cuza – M. Kogălniceanu (1859-1866), Afacerea

Strousberg (1868-1878) și Convenția vamală și de navigație cu Austro-Ungaria (1875-1886).

I. Morfologia ideii liberale. Propunem deci în cele ce urmează o interpretare1 mai puțin

obișnuită a fenomenului modernizării și democratizării în Periferia sud-est europeană:

societățile Periferiei sunt asistate de Metropolă să se modernizeze în sens democrat-liberal,

ca efect al unui fenomen natural de expansiune, generat fie de epuizarea ori sărăcirea

1 Accentuăm ideea că nu propunem o teorie în sensul clasic al termenului – analiza noastră are drept

caracteristică de fond schimbarea perspectivei de lectură a modernizării românești și a procesului de

democratizare, începând cu Revoluția de la 1848 și Constituția de la 1866, fenomenul fiind urmărit în etapa

liberalismului clasic centrată pe principiul economic al liberului schimb (A. Smith) și al specializării statelor în

producția și schimbul economic internațional (D. Ricardo) este înlocuită cu ideologia neoliberală protecționistă

pe care elita intelectuală românească o semnala politicienilor și guvernelor ”liberschimbiste” încă din anii 1860

(D. Pop Marțian, P.S. Aurelian, A.D., Xenopol).

resurselor de pe piețele local-regionale occidentale, fie de planificarea strategică privind

creare de noi piețe pentru profit.

Deci când resursele local-regionale din aria metropolitană se reduc ori când Metropola se află

în proces natural de creștere - expansiune economică și politică pentru propria

conservare/consolidare, Ea își creează replici politico-administrative în margine, pentru

mijlocul secolului al XIX-le ”marginea” fiind partea de sud- est a Europei. Ca rezultat al unui

proces natural de expansiune economică și politică, aceste replici devin deci Parte din noul

Întreg care le-a integrat. În ipostaza de Periferie, noile societăți contribuie cu resurse la

conservarea-creșterea Întregului, fiind însă lipsite de beneficii economice.

Noua etapă de creștere a Metropolei care tocmai și-a integrat Periferie (1856-1888) se

caracterizează deci printr-o redistribuire neechivalentă a resurselor economice la nivel de

Întreg. Periferia contribuie, ca într-o Lege a Naturii insensibilă față de drepturi și libertăți

umane, cu resurse economice – investiții și costuri la creșterea Întregului, fără a primi

echivalenți însă beneficii economice pentru propria creștere. Timp de 3 decenii (1859-1888)

Principatele Române, apoi România, au participat la o relație de schimb economic total

dezavantajos cu Metropola, în baza unui principiu economic al liberului schimb, pe care

doctrina și ideologia liberală clasică îl iau drept temei al schimburilor economice și al

creșterii avuției naționale – (i) liberului schimb și (ii) specializarea piețelor la nivel

internațional (A. Smith, D. Ricardo).

Creșterea și expansiunea Metropolei prin integrarea de Periferii este tratată în analiza de față

în termenii unui proces natural, centrat pe expansiunea capitalului metropolitan cu scopul

obținerii de profit, pe care statele occidentale o susțin, o stimulează și o protejează atunci

când interesele capitalului industrial-financiar sunt amenințate (ex. Afacerea Strousberg,

1868-1878). În căutare de profit, capitalul privat metropolitan ajutat de statul național

occidental este interesat (i) de crearea de piețe noi de desfacere pentru produsele unei

industrii tehnologizate ce produce mărfuri de serie, ieftine, (ii) agentul capitalist căutând

dirijarea către Metropolă (ori în investiții pe alte piețe) a surplusului economic obținut în

Periferie din tranzacții mărfuri - materii prime, la prețuri foarte avantajoase ori prin contracte

directe cu bugetul noului stat liberal-democrat ”asistat” să devină o replica a Metropolei -

fractal politico-administrativ.

Privind dinspre Periferie înspre Metropolă, acest proces natural de creștere este stimulat și

amplificat de condițiile unei presiuni uriașe de modernizare pe care o resimte societatea sud-

est europeană. Expansiunea capitalismului occidental este cu atât mai eficientă pe termen

lung, cu cât elitele politică și intelectuală ale societăților pe care capitalul privat metropolitan

le ”periferializează” resimt modernizarea ca urgență societală și devin, astfel, deschise pentru

proiectul creat în jurul ideii liberale. În fapt, oferta liberal-democrată a Metropolei era cea

mai eficientă soluție administrativ-politică de modernizare în epocă și, de aceea, irezistibilă

pentru un agent modernizator ai cărui membri sunt educați în universitățile occidentale.2

Statul liberal-democrat mai are un avantaj major în fața oricărei alte formule politico-

administrativă ce poate fi adoptată pentru modernizare rapidă de către o societate semi-

feudală, a cărei elită politică și intelectuală dorește să ”ardă etapele” modernizării: poate fi

creat și impus ușor de ”sus în jos”. Proiectul liberal-democrat este, astfel, ușor adoptat și

transformat în realitate administrativă, el având și avantajul că este compatibil (deși

funcționează deficitar), cu cadrele generale ale unui imaginar social-politic al ”Vechiului

regim”.

Procesul de creștere-dezvoltare al Metropolei occidentale prin crearea și integrarea de

Periferii în sud-estul Europei3 apare, la prima vedere, un proiect difuz, mai degrabă implicit

și netocmit de un ”Consiliu al statelor Metropolei” ori al capitalului privat occidental. În mod

obișnuit, statele Metropolei au interese proprii – primul dintre ele fiind securitatea și

protejarea economiei naționale – implicare, susținere, protecție a agentului capitalist în

căutarea de piețe noi de desfacere și profit – funcție despre care manualele de drept și

politologie nu vorbesc, de obicei, la capitolul ”Funcțiile statului”. Uneori, statele

metropolitane se înțeleg și acționează planificat împreună, când se aliază împotriva unui

pericol comun – ex. creșterea influenței și a puterii Imperiului țarist în regiune, ce părea

dispus oricând să dezmembreze și să preia resursele Imperiului otoman după 1826. Alteori, în

2 Sub logica gramaticii fractale în care operăm, Metropola se angajează într-un proces de expansiune economică

și politică și spre America Latină – în cadrul unor societăți care aparțin de ceea ce se poate numi ”Semi-

Periferie” – o arie a cărei elită intelectuală și politică răspunde diferit de cea a Periferiei la efectele Legii fractale

de expansiune a Metropolei. Răspunsul acestor societăți la procesul de expansiune capitalistă va fi unul de

acceptare-integrare ca fractal politico-administrativ al Metropolei, dar elita guvernantă lansează strategii de

protecție a pieței naționale încă de la începutul expansiuii metropolitane. În fapt, o elită politică și intelectuală

reacționează rațional, planificat, deturnând procesul natural de creștere și expansiune al Metropolei, care

utilizează principul auto-similarității pentru a drena surplusul economic de pe o piață de desfacere nou integrată

ca Periferie. Semi-Periferia ca fractal politic al Metropolei deci operează dintru început cu o ideologie

economică potecționistă, pe care economiștii sud-estului european (Fredrich List-Germania, D.P. Marțian, A.D.

Xenopol, P.S. Aurelian, Șt. Zeletin – România) o numeau neoliberală și care va fi aplicată politic abia după 3

decenii de istorie ca fractal politico-administrativ al Metropolei (1856-1888) – cum este cazul Periferiei

românești. 3 În acord cu teoria sistemului mondial modern formulată de Imm. Wallerstein în Sistemul mondial modern

(1974), avem următoarele etape în evoluția sistemului: Etapa I: 1450-1640, Etapa II: 1640-1815; Etapa III:

1815-1917; Etapa IV: 1917- . Analiza noastră se aplică pe Etapa III în istoria sistemului – secolul al XIX-lea. În

această etapă, noi susținem că ideea liberală a Metropolei creează specii la nivelul Periferiei şi Semiperiferiei.

Procesul de expansiune al capitalismului occidental ”poartă cu el ideea de libertate”, cum ar spune Zeletin - o

expansiune ce pare să vină în întâmpinarea unei urgențe pentru modernizare a societăților Periferiei.

situații direct legate de spațiul românesc, statele Metropolei acționează planificat în

conferințe și congrese internaționale prin care stabilesc reguli și dispoziții de reformare a

statului român. Că stabilesc destine și căi de evoluție istorică a statului roman în mod direct

prin aceste acțiuni planificate, credem că se poate dovedi ușor prin documentele Congresului

de la Paris (1856) și ale Convenției de la Paris (1858). Ambele acțiuni la care participă state

ale Metropolei occidentale au elemente de politică națională și internațională strict referitoare

la Principatele Române - de la destinul lor statal ca Principate Unite Dunărene, până la

convocarea de Adunări Ad-hoc ori trecerea unor județe din Basarabia (aflată sub controlul

rușilor) spre Moldova – Cahul, Ismail și Bolgrad. Câștigurile politic-administrative

dobândite de Principate, apoi de România, sunt parte a unui process mai larg în care

Metopola își caută căi și strategii de securizare, conservare ori expansiune a influenței și a

ariei de operare a capitalului privat national. De exemplu, transferul celor 3 județe din sud-

vestul Basarbiei de sub controlul rusesc, sub control administrativ românesc nu a avut vreun

scop legat de problema națională ori de dezvoltare a României – nu trebuie uitat că această

operațiune strict legată de Principatul Modovei avea niște consecințe direct legate de

interesele Metropolei - ea tăia accesul rușilor la gurile Dunării. Câștigul românesc era

colateral în economia întregii strategii a Metropolei, pe care o regăsim în viața politică

românească începând cu aceste prevederi ale Tratatului de la Paris (1856).

Avem o strategie și efecte pozitive pentru Principatele Române la nivel administrativ:

Metropola asistă deci modernizarea și creșterea administrativ-politică a Principatelor

Române, ajutată fiind de entuziasmul elitei intelectuale românești pentru modernizare și

Unire. Faptul că Metropola nu a reacționat când A. I. Cuza a fost ales Domn al unui singur

stat în 1859 nu este dovada lipsei de asistență a Metropolei în configurarea fractalului

politico-administrativ în Periferia românească. Mai degrabă, pare că avem de-a face cu o

inițiativă curajoasă și decisivă de nesupunere a elitei intelectuale și politice românești –

”Politica faptului împlinit” - care nu a deranjat ori afectat în nici un fel interesele Metropolei.

Marile puteri ale Metropolei occidentale au în permanență un mecanism de ultimă instanță

prin care controlează schimbările politice și instituționale, precum și voința politică în

Principatelor Române: recunoaștere internațională de către Metropolă a Principatelor

Române/României ca actori politici ai sistemului – ceea, ce, în ultimă instanță, este o definire

de identitate.

Este limpede că deși nu s-au înțeles întotdeauna, deși au avut interese proprii pe care le-au

urmărit și care erau direct dependente de ceea ce se întâmpla în Periferie, în cele 3 decenii în

care marile puteri occidentale au asistat construcția statului român și au influențat-o decisiv

(1856-1888), economia românească a pierdut sistematic în fața capitalului privat occidental.

În primul rând, prin eliminarea taxelor vamale de către guvernele de sub domnia lui Cuza

(1859-1866), apoi prin Convenția vamală și de navigație cu Austro-Ungaria (1875-1886) ori,

mai devreme, prin Afacerea Strousberg (1868-1878), prin care capitalul privat german

abuzează, încalcă prevederile contractuale stabilite de Guvernul român cu reprezentanții

societății pe acțiuni Strousberg și înșeală statul român cu sume uriașe de la buget – toate

acestea sunt exemple relevante privind căile prin care societatea românească participa în

epocă la un schimb de neechivalenți cu Metropola, în calitate de Periferie a acesteia.

Pare că o lege a sistemului mondial modern se întrevede aici: Periferiile nu cresc niciodată în

același ritm cu Metropola sistemului, căci capitalul privat și tehnologia înaltă ale Metropolei

preiau surplusul economic la rate de schimb avantajoase de pe piața Periferiei. Deși sunt parte

a aceluiași sistem, ritmurile de creștere sunt diferite pentru componentele sistemului, din

pricina distribuirii de resurse și beneficii în favoarea Metropolei. Ideea nu este nouă.

Ceea ce vrea să adauge interpretarea noastră la teoria Centru – Periferie privind sistemul

mondial modern (Imm. Wallerstein, F. Braudel) aplicată la secolul al XIX-lea european este

că această distribuție și redistribuție de resurse în relația Metropolă - Periferie, precum și

expansiunea capitalismului occidental țin de o lege naturală – o Lege a Naturii, căreia îi

lipsesc fundamentele etice de vreun fel: un organism care crește în virtutea informațiilor din

propriul ADN nu își pune problema vreodată că anumite Părți ale Întregului beneficiază mai

mult, deși participă cu mai puțin la conservarea ori creșterea în cele mai bune condiții ale

Întregului, ar spune Legea evoluționistă a conservării. În același sens, procesul natural de

creștere al Metropolei prin integrarea de Periferii are caraceristici ne-etice și i-morale prin

referire la distribuirea de resurse la nivelul Întregului, în cazul nostru, în defavoarea Periferiei

românești.

Este de acceptat ca, în virtutea aceleaiși legi naturale, Periferia românească primește drept

beneficiu la schimb asistența internațională a Metropolei în procesul de configurare a

identității instituționale, care să permită realizarea idealurilor de unitate națională și

independență asumate eroic de elita politică și intelectuală românească, independent de

ideologie ori apartenență politică.

Prețul acestui schimb este însă fundamental defavorabil sub aspect economic Periferiei

românești, care nu doar pierde la rate de schimb comercial, dar este construită în virtutea

aceleiași legi naturale pentru satisfacerea intereselor de creștere ale Metropolei - o piață de

desfacere pentru capitalul industrial și financiar occidental.

Legea Naturală care explică expansiunea capitalistă a Metropolei prin crearea de Periferie în

sud-estul Europei a funcționat timp de 3 decenii, Metropola fiind favorizată sistematic de

ideologia liberală clasică în procesul de creștere a controlului economic și al extragerii de

profit prin schimburi dezavantajoase de pe piața Periferiei românești (1856-1888). Datele de

istorie economică și cele privind politicile publice ale guvernelor românești până după

încheierea Convenției vamale și de navigație cu Austro-Ungaria (1875-1886) vor fi

prezentate în analiza pe care v-o propunem, în mai multe ocazii.

Aceleași date de istorie juridică, economică și de balanță comercială, de doctrină și ideologie

de guvernare arată însă că, de la sfârșitul anilor 1880, Periferia românească ia măsuri prin

care falsifică Legea Naturală de creștere a Metropolei, măsuri care erau în acord total cu

interesele de dezvoltare ale societății românești și – de ce nu – chiar cu interesele elitei

politice și economice românești, care fusese 3-4 decenii doar un actor pasiv și neajutorat

economic și financiar, incapabil să beneficieze de legea capitalistă a profitului în schimburile

internaționale cu Metropola.

Periferia românească ripostează deci împotriva Metropolei, cu instrumente și arme juridice

(Legile economice din 1886-1888).

Astfel, elita politică și intelectuală (economiștii neoliberali, în principal) falsifică Legea

Naturală de creștere a controlului economic al Metropolei asupra pieței și economiei

românești, schimbând fundamental ideologia economică a liberalismului clasic cu ideologia

economică protecționistă de tip neoliberal.

Prezentarea de până acum asumă existența unei regularități de un alt nivel decât cea asumată

de teoria Centru-Periferie – ceea ce este greu de acceptat sub aspectul unei logici a teoriei

social-politice: dacă o teorie se referă la ”sistemul mondial modern”, cum ar putea exista o

Legitate/regulă/regularitate care să fie ”mai generală” decât cea a întregului sistem însuși?

Eroarea de logică este doar aparentă. Faptul că există o regulă de un nivel de generalitate mai

larg decât cea a întregului nostru sistem social-politic la nivel global implică și călătoria în

jos, spre micro-structuri, context în care devine perfect compatibil cu orice logică a teoriei

social-politice următorul enunț:

”Expansiunea economică și politică a Metropolei spre Europa de sud-est în secolul al XIX-

lea este expresia social-politică a unei gramatici fractale centrată pe un exercițiu de auto-

similaritate specific geometriei non-euclidiene, care s-a dovedit a fi suportul unei Legi a

Naturii – Legea fractală.”

De unde rezultă, evident, că nu universul - spațiul geo-fizic de aplicare al Regulii este în

discuție aici. Legea fractală a auto-similarității se referă la cu totul altceva – ea trimite la

universul de întemeiere al regulii de evoluție politică și economică la nivel internațional.

Cronologic vorbind – în sensul ”identificării în plan științific” a acestei legi a auto-

similarității - matematicienii au lucrat primii cu ea. Ea a fost folosită ca principiu iterativ

pentru abstracțiunile amorfe ale teoriei mulțimilor și ale geometriei neeuclidiene precum

”Mulțimile Cantor”, ”Triungiul lui Sierpinski”, Curbele von Koch”, ”Curba C a lui Levy”

etc., până ce acest principiu al auto-similarității a fost identificat tot de un matematician că se

regăsește de milarde de ani în Natură. De aici, geometria fractală a Naturii.

În acord cu această teorie matematică aplicată la Natură și la mediul social, un organism ca

Întreg se regăsește în multe cazuri în fiecare dintre Părțile sale, la o anumită scală și cu un

anume grad de similaritate. Un copac, de exemplu, își regăsește forma ca Întreg și își

construiește conform unui program genetic replici în margine (”periferie”): fiecare creangă

cu care copacul crește și se dezvoltă, precum fiecare frunză nouă sunt rezultatul unui

exercițiu de auto-similaritate pe care matematicieni geniali ai ultimilor 150 de ani îl

descoperiseră în ecuații matematice, independent de natură, în mulțimi și figuri gemetrice

neregulate, care se abăteau de la canoanele geometriei euclidiene.

Cu aceste minime informații de plecare, sperăm că devine acceptabil acum, sub aspectul

coerenței și al logicii de întemeiere, un alt enunț derivat din geometria fractală a naturii, pe

care îl luăm ca Ipoteză de lucru:

”Procesul de creștere al forței economice și politice a statelor occidentale în secolul al XIX-

lea se desfășoară în baza unui exercițiu de auto-similaritate, prin care Metopola își creează

fractali - replici politico-administrative pe care îi integrează ca Periferie economică (piață de

desfacere de pe care capitalul privat metropolitan preia surplusul economico-financiar, în

condițiile unei rate de schimb dezavantajoase pentru noile periferii).”

Sperăm să putem valida o astfel de ipoteză în logica mai largă a unei gramatici fractale, în

cadrele căreia urmărim ideea liberală în trei dintre ipostazele sale istorice:

(1) doctrină (liberalism clasic, neoliberalism românesc),

(2) structuri politico-administrative (democrația liberală), alături de

(3) structură și comportament economic al agentului modernizator – (a) politici publice ale

clasei politice românești (partide politice, grupuri de interese ajunse la putere) și (b)

intelectuali români – ideologi ai liberalismului clasic (I. Ghica, I. Strat) și neoliberali (D.P.

Marțian, P.S. Aurelian, A.D. Xenopol, Șt. Zeletin).

II. Ocolirea paradigmei ”formelor fără fond”. Interpretarea pe care o propunem va încerca

– sperăm că este posibil – să analizeze modernizarea româneasccă fără a folosi aparatul

conceptual-metodologic al ”formelor fără fond” (T. Maiorescu), dinspre care se construiesc,

fie în prelungire, fie ca reactive, abordări și teorii autonome - unele complementare, altele

contradictorii sub raportul concluziilor în analiza oportunității modernizării prin import de

instituții occidentale, al gradului ori vitezei de adoptare a acestor idei și forme occidentale în

spațiul românesc. Atât perspectiva gramaticii fractale pe care o propunem, cât și

perspectivele și teoriile legate explicit ori implicit de paradigma formelor fără fond operează

cu aceleași resurse și infomații. Diferența dintre ele stă în modul în care construiesc ”drumul”

ori calea aceleiași modernizări și în poziția pe care se află cercetătorul atunci când evaluează

construcția acestui proces. Intuitiv, s-ar putea să ne întâlnim cu multe dintre aceste teorii ale

modernizării românești la încheierea lucrării, deși am pornit construcția din capete diferite ale

drumului - o sa vedem imediat ce efecte are această poziționare geografică în logica

abordării modernizării românești de secol nouăsprezece.

1. La nivelul teoriilor ce resping în totalitate ”forma” instituțională vest-europeană, Dimitrie

Barnoschi este, poate, cel mai relevant în epocă. În viziunea sa, spațiul românesc ratează

”adevărata modernizare”, care nu era cea dată de Revoluția de la 1848 și Constituția de la

1866, ci de o construcție modernizatoare graduală, care să integreze dezvoltări istorice

instituționale interne, pe linia boierilor cărvunari (novatori) și a Regulamentelor organice

(1822-1856).4

4 Dimitrie V. Barnoschi, Originile democrației române. "Cărvunarii": Constituția Moldovei de la 1822, Editura

Elisavaros, București, 1997. În 1922, când publică lucrarea, D.V. Barnoschi, strănepotul cărvunarului Basilius

Barnovschi, semnalează o ruptură totală și nefericită a modernizării românești în secolul al XIX-lea, tocmai

pentru a sugera fundamentul real-tradițional pe care trebua să îl aibă noua Constituție del a1923: ”Gândirea

cărvunară, care a dat românilor democrația modernă în forma ei cea mai potrivită, dispărea cu totul la 1848. Din

acest moment începe clădirea edificiului social romțn pe nisip; adică pe teorii abstracte și pe tradiția altor

popoare. Revoluția românească din anul 1848 este cea mai mare dintre toate revoluțiile întâmplate în restul

lumii în acest an. Nicăieri n-a rezultat o mai adâncă prefacere. (…) Până unde se va înălța pe aripile ideologiei

revoluția gândirii românești, ne dă o măsură falansterul lui Manolache Bălăceanu de la Scăieni din Prahiva.

Comunismul nostru are, după cum vedem, o mândră origină: Un boier care-și sacrifică averea pentru înfăptuirea

acestei utopii. Deviza revoluției pașoptiste ar fi putut fi: Formele sociale se copiază din cărți și de la străinii

civilizați, neținând seamă de trecutul național. Generația pașoptistă a slujit cu credință sub acest steag; iar după

2. Cea mai mare parte a teoriilor despre modernizarea / democratizarea românească în secolul

al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea abordează fenomenul în cadrul

paradigmei5 ”formelor fără fond” – independent de utilizarea explicită a acestei formule

maioresciene inspirate, creatoare de paradigmă privind modernizarea românească după

Revoluția de la 1848.

Atunci când folosim termenul ”paradigmă” ne referim la concept și cu sensul preluat și

accentuat de N. Frigioiu din lucrarea lui Th. Kuhn, Structura revoluțiilor științifice - N.

Frigioiu, Curs de politologie și doctrine politice (2001), care comentează asupra dimensiunii

subiectiv-opționale a cercetătorului față de ideile unei astfel de realizări științifice împărtășite

de o comunitate de cercetători, care pentru o vreme oferă probleme și soluții model acestei

comunități de practicanți, dar care, cu timpul, se vor dovedi insuficiente și nu vor mai putea fi

rezolvate în interiorul aceluiași model de gândire:

”Paradigma conține caracterele și proprietățile unui model general, predeterminând

activitatea cercetătorului.”6

aproape două decenii de lupte, idealul fost realizat prin adoptarea constituției belgiene.”, pp. 241-243; vezi

întreg raționamentul derulat la pp. 241-249 5 Folosim termenul ”paradigmă” în sensul de ”model general de interpretare, la care participă o ”constelație de

grup de cercetători” - unul dintre cele 22 de sensuri cu care Th. Kuhn operează în Structura revoluţiilor

ştiinţifice, Humanitas, Bucureşti, 2008, trad. Bogdan Radu, Studiu introductiv, Mircea Flonta, preluând ideea pe

care o introduce Kuhn în 1970, la a doua ediţie a cărţii: „matrice disciplinară” a unei „constelaţii de grup” de

cercetători (pp. 249-250). Un termen alternativ pentru ”paradigmă” cu referire la abordări legate de ”formele

fără fond” oferă Gr. Georgiu referindu-se la ”curentul neoevoluţionist”, care include o serie de gânditori români

ce construiesc în acest ”cadru de interpretare a procesului social”: Eminescu Stere, Ibrăileanu, Motru, Gherea,

Zeletin, Lovinescu și alții; apud Gr. Georgiu, Istoria culturii române moderne, Bucureşti, Editura Facultăţii de

Comunicare şi Relaţii Publice – SNSPA, 2001, p. 140. Constantin Schifirneț, în Formele fără fond – un brand

românesc, Editura Comunicare.ro, București, 2007, introduce ideea de ”program național” de cercetare-

interpretare, argumentând apoi pe tema ”perenității” acestui progam de cercetare și explicare-interpretare în

cadrul modelului de gândire creat de ”formele fără fond”: ”Teoria formelor fără fond nu este o teorie despre

trecut. Ea este deosebit de actuală. Tranziţia actuală prin care trece România are multe similarităţi cu perioada

de început a epocii noastre moderne. Este încă un argument că această teorie exprimă idei, conduite, mentalităţi

specifice oricărei tranziţii. Astăzi ne confruntăm cu forme fără fond rezultate din idei, fapte şi mentalităţi ce

fiinţează predominant în această perioadă de tranziţie. În primul rând, trebuie amintită Constituţia adoptată în

1991. Actul fundamental al ţării a fost elaborat pentru o societate în care, la momentul acela, dominant era

modelul de viaţa socială şi de economie socialiste, iar societatea capitalistă practic nu fiinţa. Apoi, constituţia

conţine o prevedere privind prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de cele interne, premisă indiscutabilă

pentru generarea de forme fără fond. În acelaşi mod se poate discuta şi despre procesul de privatizare,

eminamente capitalist, realizat de oameni cu o formaţie economică socialistă. Aşa se explică multe dintre

comportamentele de capitalist sălbatic, primitiv la mulţi dintre noii proprietari, ce nu au exersat relaţia dintre

patron şi salariat, cu respectarea strictă a drepturilor elementare ale angajatului. Funcţionarea aproape

nestingherită a economiei subterane confirmă inadaptabilitatea sistemului legislativ şi a unor instituţii la nevoile

reale ale societăţii româneşti.”; Vezi C. Schifirneț, Teoria formelor fără fond despre mentalităţi şi

disfuncţionalităţi instituţionale,

https://www.researchgate.net/...FORMELOR_FARA_FOND/.../0046352862d206083c.. 6 Apud Nicolae Frigioiu, Curs de politologie și doctrine politice, Facultatea de Comunicare și Relații Publice,

București, Anul II, 2001, p. 19; vezi și subcapitolul ”Ambiguitățile conceptulu de cultură politică” din Curs de

politologie și doctrine politice, Anul II, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, 2001, accesibil la

http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1248-Culturile-politice-Politologie-si-doctrine-politice-dr-

Nicolae-Frigioiu-p-7

Privind dinspre acțiunile agentului modernizator românesc – politicieni, doctrinari, ideologi,

întreprinzători și elita intelectuală ”critică” ori ”imitaționistă” - evitarea ideii de ”forme”

instituționale importate și adaptate este imposibilă: elita românească este agentul politic și

intelectual care declanșează o ”revoluție” ce reclamă valori liberale vest-europene, adoptă

legi și face reforme liberale, discută în Adunare Constituantă forma democrat-liberală a unui

stat la 1866 și pune în balanță valori sociale și politice de tip liberal precum și mecanismele

de apărare ale acestora.

Mai precis, agentul național al modernizării românești operează cu instituții și idei liberale

occidentale. El le ”împrumută”, le adoptă pe fiecare cu grade variate de eficiență și le pune în

funcțiune în modalități mai apropiate ori mai îndepărtate de cele ale regimului lor originar de

funcționalitate. Le adaptează la realitățile românești în mod creativ, spun unele teorii. Or,

clasa politică românească greșește tocmai pentru că le-a falsificat regimul originar de

funcționare. Unele teorii vorbesc despre adaptarea în chip creator a acestor instituții și valori-

idei modernizatoare străine. Altele văd în modernizarea intituțională românească un eșec ori

un proces cu efecte total diferite decât cele intenționate – nu discutăm aici factori și contexte

argumentative ale unei teorii sau alteia.

Așa cum se poate observa, fără a utiliza nici un moment sintagma fondatoare ori vreo

trimitere la ”fond”/”formă”, logica în care am produs narațiunea de mai sus este în mod

fundamental legată de ”formele fără fond” maioresciene.

Pare aproape imposibil să produci o cercetare a modernizării românești în afara acestei

paradigme: indiferent pe care dintre termenii sintagmei construiești analiza, vei scrie în mod

necesar despre ”formele instituționale” împrumutate de spațiul românesc și adaptate corect,

constructiv-creator, greșit în grade diferite și pentru instituții diferite ori cu efecte general

negative etc. în interiorul acestei paradigme fondată pe ideea maioresciană.

Întrebarea este dacă putem, totuși, să privim modernizarea instituțională românească în afara

acestei logici. Intenția nu este să negăm sau să punem sub semnul întrebării eficiența

paradigmei ori a teoriilor care o alcătuiesc. Scopul este să producem cercetare într-un alt

spațiu metodologic, sub o teorie generală a matematicii neeuclidiene – geometria fractală - și

să vedem în ce măsură concluziile se raportează la paradigma fondatoare a celor mai multor

cercetări românești pe tematica modernizării instituționale în perioada 1822-1927.7

7 Datele istorice sunt relative, ca în orice abordare pe durate lungi, desigur – am luat ca reper Constituția

cărvunarilor (1822) și 1927 - anul publicării cărții fundamentale a doctrinei neoliberale românești de către

Ștefan Zeletin – Neoliberalismul.

3. Deși vom utiliza informație din interiorul acestei paradigme în abordarea democratizării

românești, vom încerca să ne folosim cât mai puțin de mecanismele teoretico-explicative ale

unor abordări derivate explicit sau implicit din ”formele fără fond”. Vom verifica apoi în

Concluzii în ce măsură cercetarea noastră produce informație in/compatibilă cu idei și teorii

precum cea a sincronismului european prin imitație (E. Lovinescu); a sincronismului ”critic”

european (I. Bădescu)8; a ”modernității tendențiale” (C. Schifirneț)

9; a sociologiei și

geopolitici frontierei (cu abordările de teme particulare ale domeniului - I. Bădescu, D.

Dungaciu, R. Baltasiu, C. Degeratu, Sandra Cristea)10

; a adaptării structurilor instituționale la

”matricea psiho-spirituală românească” (N. Frigioiu11

); a ”distanței paradigmatice” dintre

epoca istorismului revoluționar și cea a istorismului organic (Gr. Georgiu)12

; a Revoluției de

la 1848 ca moment întemeietor al democratizării românești (D. Berindei13

, A. Niculescu14

,

Gh. Platon15

; Apostol Stan16

); a ”fondului fără formă” (M. și D. Iacob,17

D. Barbu18

); a

8 Ilie Bădescu, Sincronism european și cultură critică românească, Editura Ștințifică și Enciclopedică,

București, 1984; vezi și (i) analiza impactului și semnificației lucrării îni Radu Baltasiu, ”Ilie Bãdescu,

Sincronism european și culturã criticã româneascã. Comentarii pe marginea cãrții”, Sociologie românească, Vol.

IV, 1/2006: (ii) Ilie Bădescu, Tratat de geopolitică, Editura Mica Valahie, București, 2011; (iii) Dan Dugaciu,

Elita interbelică. Sociologia românească în context european: contribuții la o sociologie a sociologiei, Editura

Mica Valahie, București, 2011; (iv) Ilie Bădescu, Dan Dungaciu, Radu Baltasiu, Istoria sociologiei. Teorii

contemporane, Bucureşti, Editura Eminescu, 1996; (v) Ilie Bădescu, Radu Baltasiu, Ciprian Bădescu,

Sociologia și economia problemelor sociale, Editura Mica Valahie, București, 2011. 9 Constantin Schifirneț, Formele fără fond – un brand românesc, Editura Comincare.ro, București, 2007;

Modernitatea tendenţială. Reflecții despre evoluția modernă a societății, Tritonic, București, 2016 -

semnificația lucrării este sporită în analiza conceptuală și de logica întemeietoare a fenomenului modernizării în:

Alexandru Cârlan, ”Comentarii. Formele fără fond, un brand românesc”, Revista Română de Sociologie, serie

nouă, anul XIX, nr. 1–2, p. 173–179, Bucureşti, 2008.

10 Ilie Bădescu, Dan Dungaciu, Radu Baltasiu, Claudiu Degeratu, Sandra Cristea, Sociologia şi geopolitica

frontierei, Volumul 2, Editura Floare albastră, București, 1995. 11

Nicolae Frigioiu, Politologie si doctrine politice vol. 1. Introducere în științele politice, Editura Economica,

București, 2007; Politologie si doctrine politice vol. 2. Puterea imaginii si imaginarul puterii, Editura

Economica, București, 2010 12

Vezi subcapitolul „Direcţia nouă” în căutarea acordului dintre formă şi fond”, în: Grigore Georgiu, Istoria

culturii române moderne, Editura Comunicare.ro, 2007, pp. 127-129; Grigore Georgiu, Identitate şi

integrare. De la disjuncţie la conjuncţie, Editura Institutului de Teorie Socială, 2001; Grigore Georgiu, Națiune,

cultură, identitate, Editura Diogene, București, 1997; vezi și capitolul ”Tranziția spre modernitate și profilul

cultural constructiv al secolului al XIX-lea”, în Istoria culturii române moderne, Editura Comunicare.ro, 2007,

op.cit, pp. 94-114; Grigore Georgiu, ”Europa – un laborator al comunicării interculturale”, ACTA

UNIVERSITATIS DANUBIUS Nr. 1/2008; Grigore Georgiu, Comunicarea interculturală. Probleme, abordări,

teorii, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2010.

13 Dan Berindei, Revoluția Română din 1848. Considerații și reflecții, Cluj-Napoca,1997.

14 Adrian Niculescu, Aux racines de la democratie en Roumanie. Pruncul român: premier journal libre roumain

– chronique de la Revolution valaque de 1848, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2008; Adrian Niculescu, Între

două frontiere: De la ”limes”-ul lui Fokas la granița lui Eminescu, Editura Scriptor, Cluj-Napoca, 2009. 15

Gheorghe Platon, Geneza revoluției române de la 1848: introducere în istoria modernă a României, Editura

Junimea, Iași, 1980 16

Apostol Stan, Revoluția română de la 1848. Solidaritate și unitate națională, Editura Albatros, București,

1987

modernizării și democratizării românești prin partidele politice (I. Bulei,19

Gh. Iacob20

); a

”constituționaliștilor” români pentru care Constituția de la 1866 este victoria ”moderației

asupra radicalismului” (Ioan Stanomir21

); la care adăugăm – fiind convinși că nu am epuizat

evantaiul de abordări – perspectiva centrată pe ”tranziția spontană” (V. Pasti22

).

III. Un soi anume de interdisciplinaritate: ”geometria fractală” și științele politicului

Basarab Nicolescu semnalează în Transdisciplinaritatea (2007), conținutul

interdisciplinarității în sens de transfer de metode de la o disciplina la alta, cu efect final în

adâncirea disciplinarității, tocmai pentru a o diferenția de transdisciplinaritate, a cărei

metodologie are un suport diferit de pluri- și inter-disciplinaritate – ea acceptă, de exemplu,

Terțul Inclus.23

În declarația de întemeiere a grupului de studiu transdisciplinar CIRET,

autorul român se referă din nou la „interdisciplinaritate” ca împrumut de metode/concepte și

transferul acestora dintr-o știinta în alta. Alte analize ale transdisciplinarității se referă la

acest tip de abordare ca fiind un proces în care răpsunsul la întrebări, rezolvarea de probleme

sau formularea unei teme de cercetare este prea larg sau prea complex ca să poată fi realizată

prin intermediul unei singure discipline. Interdisciplinaritatea trimite la acțiunea de a integra

perspective din mai multe discipline pentru a înțelege un fenomen sau proces prea complex

pentru a folosi instrumentarul metodologic și teoriile de tip monodisciplinar.24

Sensul în care folosim interdiscipinaritatea deviază cumva de la formele ”clasice” în care a

fost operaționalizat conceptul – interdisciplinaritatea este înțeleasă deseori ca o asociere de

perspective și transfer de metode din aceeași arie ștințifică – ex. metode ale psihologiei

17

Maria Iacob, Dumitru Iacob, Fondul și forma – o poveste culturală, Tritonic, București, 2010; vezi și analiza

semnificțaiei lucrării în Diana Cismaru, ”Între fond şi formă: armonia prin comunicare”, Nov. 2010,

https://dianacismaru.wordpress.com/2010/11/19/fondul -fara-forma-patologii-si-agresiuni. 18

Daniel Barbu, Bizanț contra Bizanț, Editura Nemira, București, 2001; Daniel Barbu, ”Etica ortodoxă și

spiritul românesc”, în: Daniel Barbu (coord.), Firea românilor, Editura Nemira, București, 2004, ed. 2-a. 19

Ion Bulei, Conservatori și conservatorism în România, Editura Enciclopedică, București, 2000. 20

Gheorghe Iacod (ed.), Modernizarea României (1859-1939). Legislație și strategie economică, Editura

Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2012; Gheorghe Iacob, România în epoca modernizării (1859-

1939), Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2013. 21

Ioan Stanomir, Nașterea Constituției. Limbaj și drept în Principate până la 1866, Editura Nemira, București,

2004. 22

Vladimir Pasti, Sociologie politică, Editura Ziua, București, 2004. 23

Vezi Capitolul 2 din Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest, Junimea, Iași, 2007:

Transdisciplinaritatea presupune acceptarea Terțului inclus – un eveniment sau un lucru poate sa fie A și non-A

în acelasi timp (ex. entitatea cuantică este în acelaşi timp particulă şi undă, fără a fi nici doar particulă, nici doar

undă); https://ro.scribd.com/doc/282979271/Basarab-Nicolescu-ce-Este-Realitatea. 24

apud Repko, A., Szostak, R. (2011), Interdisciplinary Research. Process and Theory, Sage Publications,

http://www.qcentro.org/Etica/quelcom/archivo/textos/transdicispl.Nicolescu.htm.

cognitive pentru cercetări de știință politică, împrumutul de către istorici a metodologiei

sociologice, antrooplogie și științe ale mass media etc..

În interpretarea pe care v-o propunem se regăsește acest mecanism de împrumut între științele

sociale. Cu un adaos: vom utiliza o teorie integratoare construită de matematicieni celebri

precum Georg Cantor (1854-1919), Giuseppe Peano (1858-1932), David Hilbert (1865-

1942), Helge von Koch (1870-1924), Waclaw Sierpinski (1882-1969), Gaston Julia (1893-

1979) (1918), Felix Hausdorff (1868-1942) și alții, care au creat în afara oricărei experiențe

(ori conștiință a experienței de acest tip) ecuații pentru curbe, mulțimi și forme din afara

tradiționalului spațiu euclidian al figurilor geometrice regulate, perfecte, pe care nu le

regăsim, de fapt, niciodată în Natură. Benoît Mandelbrot a fost matematicianul întemeietor al

”geometriei fractale a Naturii”, care va reprezenta teoria cea mai largă a modelului nostru de

analiză: în perioada 1975-1982 (până în 2010, când a ținut ultima conferință publică),

matematicianul cu înclinație specială de a rezolva probleme de algebră prin folosirea de figuri

geometrice, a observant că aceste modele matematice neeucidiene lucrate timp de 100 de ani

de creiere geniale sunt de fapt parte a Naturii. Mai precis, geometria formelor amorfe cu care

lucraseră matematicienii se regăsește, de fapt, într-un principiu cu care Natura se joacă adesea

în situații de construcție, creștere, dezvoltare, organizare. A numit ”fractal” (lat. Frangere =

frângere, fărâmițare a unui întreg) acest principiu al auto-similarității care devine bază pentru

o ”geometrie naturală”, al cărei principiu activ îl intuiau și îl utilizaseră deja filosofi,

cercetători, minți geniale și oameni obișnuiți în viața cotidiană, deopotrivă: Întregul se

regăsește în Parte, iar Partea devine, astfel, o replică a Întregului la dimensuni mai mici și

cu un anume grad de similitudine.25

25

Un astfel de principiu al auto-similarității poate fi întâlnit în concepția lui Aristotel despre relația stat-individ,

potrivit căreia ”Omul este un animal social iar Statul este din natură anterior individului”, în sensul că individul

se naște cu instinctul de a trăi în comuntăți organizate precum familia, satul și Statul – care e cea mai desăvârșită

dintre ele; Monadologia leibizană are aceeași idee întemeietoare în care monada supremă – Dumnezeu se

regăsește în fiecare din monadele existente – Întregul se regăsește în fiecare dintre Părțile sale; putem merge mai

departe spre arhitectură, spre creații populare cu broderii de pătrate în pătrate, în pătrate, în pătrate șamd – pe

aceeași logică a auto-similarității, ori putem mege spre artă, poezie, proză etc. S-au scris cărți despre logica

fractală în pictură, în poezie – să luăm două dintre creațiile eminesciene - ”Trecut și viitor e în sufletul meu, ca

pădurea într-un sâmbure de ghindă (subl. ns.) și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop

de rouă.” (Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis, 1872) – care se referă la această logică a Întregului reflectat în

Parte; pentru Eminescu vezi, în special, Nicoleta Ifrim, Poetica fractală și re-lectura poemului eminescian

Memento mori, Editura Europlus, Galați, 2011; vezi și abordarea fractală în literatură, în: Nicoleta Ifrim,

Fractalitatea și discursul literar. Ipostaze ale unei noi teorii a receptării, Editura Europlus, Galați, 2011.

Separat și în perspectivă diferită, Ioan Petru Culianu creează în interiorul paradigmei fractale, în care

intersectează principiul auto-similarității cu ”spațiul Hilbert” (spațiu matematic cu o infinitate de dimensiuni) –

vezi Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Dicționar al religiilor, Introducere: religia ca sistem, Humanitas,

București, 1993; Ioan Petru Culianu, Jocurile minții. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie, ediţie

îngrijită de Mona Antohi şi Sorin Antohi, traduceri: Mona Antohi, Sorin Antohi, Claudia Dumitriu, Dan

Petrescu, Catrinel Pleşu, Corina Popescu, Anca Vaidesegan, Polirom, Iași, 2002 și prleungirile-aplicații ale

teoriei lui Culianu: Nicu Gavriluță, Fractalii şi timpul social, Cluj-Napoca: Dacia, 2003; Nicu Gavriluțã,

Geometria fractală este intuitivă. Ea este aplicată în cele mai diverse arii și domenii – de fapt,

Mandelbrot a început să lucreze cu acest principiu în domeniul improbabilului, pe piața

bursieră, calculând dinamica și ciclicitatea dinamicii prețurilor acțiunilor.26

A descoperit apoi

că în Natură, acest fragmentarism apare la diferite nivele și poartă un principiu al auto-

similitudinii – un organism se dezvoltă creând extensii care sunt similare în grade diferite –

dar similare – Întregului.27

Copacul – de exemplu, se regăsește în fiecare dintre crengile prin

care se dezvoltă, într-un anume grad de similitudine. Fiecare creangă care crește este

rezultatul unui program biologic pe care îl conține sămânța ori fructul său – deci Întregul se

regăsește în toate părțile sale. Iar o creștere a unei noi ramuri este o necesitate – organismul

se dezvoltă conform unui anumit program care îl precede și care este rezultatul unei selecții

naturale prin care orice creștere ori descreștere este atât programată, cât și necesră pentru

conservarea în starea celui mai mare bine pentru a-și putea transmite mai departe genele în

condițiile cele mai eficiente.

Sperând că cel puțin la nivel intuitiv suntem suficient lămuriți cu privire la ideea ”geometriei

fractale a Naturii”, putem îndrăzni o întrebare: Nu cumva această lege a auto-similaritții – o

lege naturală – se regăsește și în domeniul social și politic, la nivel de organizații sau

comunități, situații de întemeiere, evoluție, morfologie social-politică ori geopolitică etc.?

Transferul de la Natură la societate nu este nelalocul lui: comunitățile sociale și grupurile

omenești sunt parte a Naturii, e adevărat, parte rațională a Naturii, diferită de orice altă

specie, care a ”cucerit social Pământul” și care poate chiar să modifice Natura până la

granițele amenințării propriului mediu de existență. Pare că omenirea își poate stabili singură

Mișcãri religioase orientale. O perspectivã socio-antropologicã asupra globalizãrii practicilor yoga, Editura

Provopress, Cluj-Napoca, 2006; Nicu Gavriluţă, Mentalităţi şi ritualuri magico-religioase, Cuvânt înainte de

Ştefan Afloroaei, Editura Polirom, Iaşi, 1998, secțiunea privind hermeneutica fractalilor la Culianu, pp. 195-

209; Nicu Gavriluță, ”Studiu introductive” la: Jean Servier, Terorismul, Institutul European, Iași, 2002,

traducere de Bogdan Geangalau; poezie - Șerban Foarță, Fractalia, Editura Brumar, Timișoara, 2004; literatură

– vezi construcția fractală asumată de Mircea Cărtărescu în romanul Orbitor, Aripa stângă, vol. 1, Humanitas,

București, 2002. 26

Vezi ”fractalii incertitudinii” ca analiza a aleatoriului mandelbrotian sau aleatoriului fractalic – cum numește

Nassim Nicholas Taleb în Lebada neagră. Impactul foarte puțin probabilului, Editura Curtea Veche, București,

2010, pp. 306-307 logica de analiză și modelul fractal al lui B. Mandelbroît. În urma unei discuții pe care o are

cu Mandelbort pe problema nevoii de date pentru a interpreta alte date, Taleb scrie despre evoluția preocupărilor

lui Mandelbort: ”(…) lumea uită că el a început cu economia, orientându-se apoi spre fizică și geometria naturii.

Lucrul cu date atât de abundente ne umilește; ne furnizează intuiția următorei erori: parcurgerea drumului de la

reprezentare la realitate în direcția greșită.” – o pledoarie pentru a recunoaște limitele predictibilității într-o

realitate nonlineară care are grade de libertate mult mai mari decât cea lineară, în care se pot recunoaște ușor

relații de determinare. 27

Se pare că termenul cel mai potrivit pentru acest principiu nu este cel de ”auto-similaritate”, ci cel de ”auto-

afinitate” – de apartenență la aceeași familie de lucruri/forme/procese. Mandelbroît – ne spune N. Taleb – nu a

reușit să impună termenul apartenenței la o familie, cel referitor la ”autosimilaritate” și conotația lui

răspândindu-se independent de voința și intenția lui Mandelbort. La origini, aceasta logică fractală se voia o

logică a apartenenței la aceeași familie, mai degrabă decât o logică a asemănării; vezi Taleb, Lebăda neagră..,

op.cit., p. 309.

legile de evoluție, modificând programe genetice și având putere de control auspra legilor

Naturii. Guvernele decid în ședințe ori în Parlamente expansiunea statelor – războaie ori păci

iar proprietarii companiilor de comerț oceanic stabilesc ei înșiși, în virutea maximizării

câștigurilor proprii, cu care parte a globului să facă schimb de mărfuri ori de unde să cumpere

și unde să vândă. Dincolo de deciziile lor se află o serie de legi economice – ex. Legea

profitului, Legea diviziunii sociale a muncii, Legea expansiunii capitalismului dinspre Centru

spre Periferii – ba, chiar, legea evidentă a reciprocității întemeierii: Dacă nu există Periferie,

nu există Centru, așa cum dacă nu există state și agenți economici ai Centrului, nu poate

exista Periferia pe care ei o creează spre propriul lor profit.

Întrebarea noastră chestionează dincoace de aceste legități: nu cumva ănaintea lor există o

alta – o Lege a Naturii în sensul real al termenului, diferită de cea a contractualiștilor (care

era o invenție asumată), o Lege care să guverneze deci în mod real procese și mecanisme de

naștere, creștere, dezvoltare ale organizațiilor și comunităților umane?

Dacă expansiunea capitalistă și relația dintre Centru și Periferie este de fapt efectul unei Legi

a Naturii, în virturea căreia, procesele de creștere socială și politică sunt stabile și eficiente

tocmai pentru că… respectă o Lege a Naturii?

Să luăm Legea auto-similarității, descoperită de matematicieni geniali în ecuațiile și funcțiile,

curbele din geometria lor cu figuri neregulate – adevărate ”obiecte matematice monstruoase”.

Am văzut că un copac, în totală sfidare a geometriei euclidiene, se dezvoltă cu anumite grade

de similaritate pe exact acest principiu numit de Mandelbrot – ”fractal”: Întregul își creează

Părți în care se regăsește. Dacă suntem în mijlocul Naturii și omul este un ”animal social” și

parte integrantă a Naturii – o specie între mii și mii de specii, nu cumva și el acționează și se

dezvoltă în virutea acelorași legi care guvernează celelalte animale sociale și procese naturale

de creștere-dezvoltare? Întrebarea e perfect legitimă.

Mai luăm un exemplu: o comunitate care se dezvoltă-crește nu cumva o face în această logică

a auto-similarității asumate ca proiect sau pe care o aplică non-conștient, pur și simplu din

nevoi interne de a-și crea instituții de conducere similare la nivele noi, ca urmare a procesului

de creștere-extindere-expansiune?

Un alt exemplu la acest nivel intuitiv poate fi și un caz de creștere-dezvoltare al unei instituții

internaționale despre care cu toții ama auzit și care nu are legătură directă cu lucrarea de față:

Întemeierea și evoluția NATO (Anti-prefețele s-ar putea să permită, dacă nu chiar să ceară un

astfel de joc al aparentei incoerențe – nu știm sigur, pentru că nu există încă un Protocol

pentru scrierea de Anti-prefață).

Ar fi un test pentru metoda pe care vrem să o aducem în științele social-politice românești, în

particular, în înțelegerea modernității românești de secol nouăsprezece, care reprezintă

subiectul lucrării de față. Dacă vă convingem într-o oarecare măsură cu acest exemplu ale

cărui informații și acțiuni au pătruns adânc în imaginarul nostru politic de ființe televizuale și

consumatoare de informație despre evenimente internaționale, opțiuni și mecanisme de

securitate colectivă, nădăjduim să ne creștem șansele de dialog pentru subiecte și procese de

acum 100-150 de ani.

Căci, deși e o ”Anti-Prefață”, reamintim că în al doilea paragraf am operat o negare a

negației.

Geometria fractală a naturii, a cărei logică vrem să o testăm în domeniul politic, va fi însoțită

de o serie de concepte ajutătoare precum ”Centru”/”Metroplă”, ”Periferie”. Un principiu

metodologic legat de punctul geografic dinspre care privim procesul de creștere al NATO va

fi și el adăugat.

III. CO-EVOLUȚIA28

: Se extinde NATO dinspre Centru spre Periferie, ori țările din graniță

aderă la NATO?

Răpunsul la această întrebare este direct dependent de poziția pe care te situezi în momentul

în care discuți despre derularea procesului istoric și geo-politic de extindere al Alianței.

Presupoziția de baza a acestei logici de analiză este că NATO reprezintă un Întreg care se

dezvoltă prin incluziune de Părți din marginea sa. Astfel, Întregul își creează Periferii – Părți

pe care le înglobează succesiv înt-un exercițu de creștere-expansiune, care este un proces

natural pentru întărirea și securizarea Întregului.

28

Vezi Dumitru Iacob, Ștefan Stănciugelu, ”Coevolution and the second hundred years war”, în: Andrei Taranu

(ed.), Governing for the Future, MEDIMOND Publishing Company, Bologna, 2016, pp. 33-40: ”Coevoluţia” se

referă la „evoluţie împreună”: cooperare, construcție, toleranță, care pot genera un proiect; coevoluția este doar

superficial asemănătoare cu ”coexistența pașnică” – Războiul rece a fost caz exemplar de co-existență pașnică

în care părțile gestionau un conflict; coevoluția poate genera dezvoltare economică ori evoluție în baza unui

proiect, pe când coexistența nu poate crea proiecte comune de dezvoltare.

Există trei poziții de cercetare diferite care generează trei tipuri de discurs, în jurul termenilor

”Alianța ca Întreg” (12 țări care întemeiază NATO în 4 aprilie 1949) și ”Marginea

(Periferia)” organizației, ca Parte a Întregului:

1.1. NATO se extinde și înglobează țări din zona de graniță, pe care o transformă în

Periferie.

1.2. Țări din granița NATO aderă la Alianță.

1.3. Extinderea NATO este un fenomen (i) de creștere instituțională a unui Centru și care (ii)

răspunde în egală măsură unei nevoi de securitate exprimate de state din Periferia

organizației.

Astfel – așa cum se observă din enunțurile 1.1-1.3.:

(i) NATO își sporește prin extindere eficacitatea funcțiilor de securitate ca întreg – DECI

dacă cercetătorul ”privește dinspre Occident”, atunci NATO se extinde, integrând state din

Periferie pentru întărirea organizației în a oferi răspunsuri nevoilor de securitate;

(ii) Țări din perieria NATO doresc să își sporească securitatea externă – DECI dacă

cercetarea se situează pe poziția societăților ori statelor care devin membre ale NATO,

atunci, în mod natural, rezultă că ”statele aderă/se integrează”.

(ii + i) pot genera o judecată în cadrele conceptului ”Co-evoluție”: DECIZIA DE

EXPANSIUNE A NATO PENTRU PROPRIA CONSOLIDARE corespunde unei NEVOI

DE CREȘTERE EXPRIMATE DE ȚĂRI DIN PERIFERIA SA.

DECI - dacă se iau în calcul ambele sensuri ale procesului de creștere al Alianței, atunci se

spune că statele din Periferia NATO ”aderă la NATO” + ”în valul N de extindere a

organizației”.

Poziția pe care te situezi influențează deci în mod decisiv conținutul și natura discursului –

mesaj politic-narațiune și cercetare ștințifică, deopotrivă.

Nici una dintre varaintele de lucru nu este superioară celeilate. Diferența este că cercetarea se

concentrează pe contexte și situații diferite în cele două cazuri, efortul de explicare și

înțelegere iluminând mai bine/mai puțin bine anumite elemente ale acestui proces istoric și

geopolitic la care participă cele două categorii de actori: (i) Centrul (NATO, ca Întreg) și (ii)

Periferia (statele care ”aderă” în mod asumat, explicit, ca rezultat al unei voințe sociale liber

exprimate, la NATO).

Regula auto-similarității: procesul de creștere al NATO a avut ca bază un exercițiu de auto-

similaritate, organismele de decizie ale NATO creând Periferii pe care să le înglobeze în

virtutea unui exercițiu de conservare și creștere naturală (sporirea eficienței și a securității

Întregului).

Țările care au fondat NATO în 1949 au avut la bază un Acord – reguli și norme, valori care

au constituit nucleul întregii asocieri, pentru realizarea unei organizații politico-militare

internaționale cu scop de apărare în fața agresiunilor externe, la vremea aceea pericolele fiind

evidente și implicit asumate ca venind dinspre Răsăritul comunist.

La 4 aprilie 1949, organizația avea 12 membri – state independente – care își propun

obiective defensive la care să participe structuri politico-militare solidare, care dețin forțe ce

reacționează, confom unor reguli instituționale, în caz de amenințare sau agresiune militară

împotriva Organizației ca întreg sau a oricăruia dintre membrii care au constituit-o: Belgia,

Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia,

Portugalia, Olanda, SUA.29

Alianța politico-militară se va extinde în șase ”valuri”.30

Primul val de creștere al Alianței este în 1952 – organizația internațională încorporează acum,

Grecia și Turcia.

Al doilea val de extindere apare în 1955, când Republica Federală a Germaniei devine

membră a NATO.

Al treilea val apare n 1982, când alianța va integra și Spania.

Al patrulea val apare după 44 de ani – Polonia, Cehia și Bulgaria devenind membre NATO în

1999.

În 2004 se produce un alt val de extindere al NATO – al cincilea, care va inlcude Slovenia,

Slovacia, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia și România.

Al șaselea val de extindere apare în 2009, prin integrarea Croației și Albaniei în structurile

Alianței.

Observația noastră este că o logică anume de tip integrator se regăsește în toate momentele

de creștere ale alianței politico-militare: atunci când se extinde, Părțile pe care le

29

Articolul 5 al Organizației Tratatului Nord-Atlantic este strict legt de apărare militară: ”Părtile convin ca un

atac armat impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi considerat ca

un atac impotriva tuturor si, in consecinta, daca se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele,

exercitand dreptul sau individual sau colectiv la autoaparare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Natiunilor

Unite, va da asistenta Partii sau Partilor atacate, prin luarea in consecinta, individual si concertat cu celelalte

parti, a acelor masuri ce vor fi considerate necesare, inclusiv folosirea fortei armate, pentru a restaura și a

mentine securitatea zonei Nord-Atlantice.” – articolul 5 a fost activat abia după o jumătate de secol, la 12

septembrie 2001, imediat după atentatele teroriste îmotriva SUA de la 11 septembrie 2001. 30

Portalul NATO: http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics.htm

încorporează Întregul au, (i) sub un anumit factor de scalare, (ii) un grad anume de

similitudine cu Întregul - Alianța alcătuită din statele fondatoare.

De exemplu, începâd cu 1999, factorul de similitudine politică a Părților care vor fi integrate

devine explicit și reprezintă un criteriu de extindere/aderare la Întregul reprezentat de Alianță.

Ceea ce înseamnă că țările fostului Pact de la Varșovia, din valurile 4-5 au avut nevoie de

parcurgerea unei etape – condiții de aderare pentru verificarea gradului de similaritate

militară, politico-administrativă și chiar economică în raport cu Întregul – NATO, înainte de

a deveni Părți ale Întregului (NATO).

SUB ACESTE CONDIȚII, se poate spune că Întregul se regăsește la un alt nivel, în toate

Părțile care îl alcătuiesc.

Și invers.

1.) OBSERVAȚII – NATO și Legea Naturală de creștere și dezvoltare

PRIMA OBSERVAȚIE: Întregul (NATO) se dezvoltă prin crearea de Periferii – Părți (țările

pe care le integrează) în baza unui exercițiu de auto-similaritate, în care Periferia se

modelează ca o replică a Întregului, înainte de a fi integrată ca Parte.

A DOUA OBSERVAȚIE: Condițiile și evaluarea gradului de similitudine care să permită

accesul la condiția de Parte în NATO sunt formulate și evaluate de Întregul care se extinde –

deci Întregul își creează și integrează Părțile sub un anume factor de similitudine, stabilit ca

adecvat de către Întreg, în și pentru interesele proprii de dezvoltare, creștere, conservare și

perfecționare a funcțiilor de supraviețuire/perpetuare, putem spune, folosind un limbaj neo-

evoluționist.

A TREIA OBSERVAȚIE: Expansiunea Alianței în condițiile de mai sus nu se realizează ca

rezultat al unui act caritabil, de ajutorare a Periferiei – Întregul „decide” (consilii, organisme

de conducere etc.) că o astfel de creștere îi este folositoare în primul rând lui însuși.

A PATRA OBSERVAȚIE: CO-EVOLUȚIA. Procesul este cu atât mai eficient cu cât

acțiunea ”naturală” de creștere a NATO pentru propriile nevoi întâmpină o acțiune la fel de

”naturală” de sens invers a Părților, în căutare de creștere a propriei securități.

Istoria extinderii NATO are deci un sens anume din perspectiva logicii sale de constituire, pe

de o parte, a logicii sale de extindere, pe de altă parte.

Două sunt elementele-cheie ale acestei istorii din punctul de vedere al analizei pe care o

propune lucrarea de față.

Partea se regăsește în Întreg. Înainte de toate, Alianța s-a creat în momentul în care state cu

aspirații de securitate și infrastructură politic-instituțională similare (în măsuri relativ diferite)

au hotărât să formeze un Întreg – Alianța Nord-Atlantică pentru obținerea anumitor beneficii,

în baza unui set de reguli și norme. Deci Părți relativ similare au creat un Întreg în care se

regăsesc fiecare dintre ele.

Întregul se regăsește în Parte. În al doilea rând, exercițul de dezvoltare – creștere al NATO

a presupus crearea unor Periferii – state care să îndeplinească o serie de condiții legate de

gradul de simlitudine cu Întregul – după 1999 aceste condiții devin explicite și se referă

inclusiv la democrația de tip liberal, care nu fusese cirteriu de aderare înainte de 1999.

În acest context, NATO este o organizație care se extinde în logica unui exercițiu de auto-

similaritate, sub o Lege a Naturii, înglobând Părți, pe care le creează și le adapteză înainte de

integrare, ca auto-replici – organizații naționale care sunt similare într-un grad semnificativ

Întregului și Părților care compun deja Întregul.

Concluzia potrivit căreia NATO are o istorie de evoluție ghidată de principul de creștere al

auto-similarității și în cadrele unei gramatici fractale a lumii politice internaționale pare că

are drept suport adevărul-evidență.

2.) Geometria ne-euclidiană și matematicienii care creează „curbe înspăimântătoare”

Matematicianul Georg Cantor a descoperit această logică a auto-similarității înaintea tuturor,

dar în lumea mulțimilor cu elemente abstracte. Conform descoperirii sale, dacă un segment

de dreaptă va suferi o operațiune de împărțire în 3 sub-segmente, dintre care să fie eliminat

segmentul din mijloc, se va genera, prin acțiuni similare în fiecare etapă următoare o mulțime

infinită care nu poate fi explicată prin geometria clasică, euclidiană.

Extinzând, elementele acestei mulțimi tind să fie scalare, ceea ce înseamnă că gradul lor de

neregularitate și / sau fragmentarea lor este identică la orice scară și este rezultatul aceluiași

exercițiu de auto-similaritate. Aceasta reprezintă ceea ce un alt matematician – Benoît

Mandelbort, va numi în 1975 ”serii fractale”:

”Anumite serii fractale sunt curbe sau suprafețe, altele sunt elemente ale Pulberilor lui Cantor

(disconnected "dusts")31

, iar altele sunt atât de ciudate în formă încât nu avem termeni

adecvați pentru ele nici în domeniul științelor, nici în cel al artelor artelor.”32

Un praf sau o pulbere este o realitate fzică a cărei dimensiune topologică este nulă –

”Multimea lui Cantor” este un hibrid care se plasează undeva între linie și punct – ea

corespunde unei ”pulberi”. B. Mandelbrot vorbește despre ”Mulțimea Cantor” în sensul unui

prototip de fractal obținut în matematică prin această fracționare la infinit conform unei

reguli, prin care el va ilustra mai apoi numeroase fenomene de creștere din Natură și din

artă.33

Această logică matematică a fost identificată, de asemenea, de matematicianul Helge von

Koch (1870-1924) și a rămas în istoria matematicii prin ceea ce s-a numit ”Fulgul lui

Koch”34

. El se obține pe aceeași logică a auto-similarității: se înlocuiește treimea din mijloc a

unui triunghi echilateral de pe fiecare latură cu două segmente, astfel încât să se formeze un

nou triunhghi echilateral exterior, cu baza în linia triunghiului anterior. Apoi, se execută

aceiași pași pe fiecare segment de linie a formei rezultate, la infinit. Se obervă că, progresiv,

perimetrul acestei figuri crește cu patru treimi și sfârșește într-un număr infinit de execuții ale

acestor pași; lungimea este infinită, în timp ce aria figurii rezultate rămâne finite – arată

matematicienii ne-euclidieni. De aceea, fulgul Koch mai este denumit prin expresia "curbă

monstru."

31

Marea decscoperire a lui Mandelbrot este că aduce ecuațiile și mulțimile, seriile de figuri obținute din spațiul

abstract al matematicii în realitatea naturală; vezi descrierea lui Mandelbrot, în Benoît Mandelbrot, The Fractal

Geometry of Nature, Freeman and Company, New-York,1982,

http://ordinatous.com/pdf/The_Fractal_Geometry_of_Nature.pdf. Vezi și Alain Boutot, Inventarea formelor,

Editura Nemira, București, pp. 33-39. 32

Benoît Mandelbrot, The Fractal Geometry of Nature, Freeman and Company, New-York,1982, pp. 1-2;

Mandelbrot, Fractals: Form, Chance and Dimension, W.H. Freeman, San Francisco ,1975; o a doua ediție, cea

după care am lucrat noi, apare revizuită și completată în 1982 sub titlul: THE FRACTAL GEOMETRY OF

NATURE la New-York; vezi și aplicațiile economice ale teoriei fractalilor - Benoit Mandelbrot, ”A Multifractal

Walk Down Wall Street," SCIENTIFIC AMERICAN, February 1999, pp. 1-2; 33

Vezi descrierea lui Mandelbrot, op.cit., pp. 75-78, în special, unde autorul încearcă să ”îmblânzească” fractalii

matematici. 34

Matematicieni care au descoperit acest principiu al auto-similaritii - Giuseppe Peano (1858-1932) (1890),

David Hilbert (1865-1942) (1891), Helge von Koch (1870-1924) (1904), Waclaw Sierpinski (1882-1969)

(1916), Gaston Julia (1893-1979) (1918), Felix Hausdorff (1868-1942) (1919) – anii din parantezele

suplimentare sunt cei în care au făcut descoperirea; vezi:

http://biomedphys.sgu.ru/Files/LIB/Springer/Chaos%20and%20Fractals/03.pdf;

http://www.math.nus.edu.sg/aslaksen/gem-projects/maa/World_of_Fractal.pdf .

Figura 1. Curbele monstru van Koch sau

”Fulgul lui Koch”.

Aceste mulțimi sunt toate gândite și lucrate ca simple abstracții matematice35

- o realitate

matematică despre care H. Poincare zicea că face parte din ”galeria de monștri” – ”ființe

matematice paradoxale”, care se obțin eliminând treimea centrală a unui segment de dreaptă,

păstrându-se doar marginile rezultate, care, la rândul lor suferă aceeși operațiune de eliminare

a treimii din mijloc – un exercițiu de auto-smiliaritate care generează un rezultat

”monstrous”: avem o infinitate de puncte situate la o distanță finită unele de altele, distanța

rămânând complet discontinuă. Ea e alcătuită din puncte izolate, care se separă undele de

altele prin intervale progresiv mai mici. Fiecare componentă a mulțimii devine imaginea la

scală a Întregului și e obținută cu procedura recursivă simplă pe care am enunțat-o. Ea nu

satisface o condiție esențială din geometria euclidiană și nici o mulțime a unor soluții date de

ecuații algebrice.36

De exemplu, ”Curbele monstru” alăturate au următoarea proprietate: nu

au legătură cu geometria liniilor perfect drepte sau cu aiile figurilor geometrice alcătuite din

linii drepte despre care învățăm la școală.

Dacă am continua operațiunea iterativă pe triunghiul lui Koch la infinit vom obține

următoarele rezultate ”monstruoase”:

(i) lungimea ”fulgului” lui Koch va fi infinită;

(ii) această lungime infinită se aplică pe… o arie finită, egala cu 8/3 din aria triunghiului

originar pe care am început iterațiile.

35

Au fost stabilite sau indicate dimensiunile câtorva fractali: Curba lui Koch are dimensiunea fractală: D = log

4/ log 3, Praful lui Cantor - log 2/ log 3, Sita lui Sierpinski — log 3/ log 2, Sita tridimensională a lui Sierpinski

— log 4/log 2, Buretele lui Menger — log 20/log 3 etc.; apud Ștefan Frunză, Fractali, RecMat - 2/2002, 1-5:

Ștefan Frunză, Fractali, Curs opțional, anul IV, Facultatea de Matematica - Informatică, 2004. 36

Alain Boutot, Inventarea formelor, Editura Nemira, vol. 1, București, pp. 33-35.

Euclid ar spune, poate, astăzi că ne aflăm în fața unui non-sens geometric – cum să te

descurci cu rezultatul de 8/3 referitor la o arie finită a unei figuri geometrice neregulate, cu un

perimetru de valoare infinită?

Alții ar spune că Euclid nu vede sensul acestei realități geometrice pentru că este orbit de

faptul că o comunitate uriașă de matematicieni și ne-matematicieni cred și au fost educați în

paradigma lui.

3.) Geometria fractală – un exercițiu de replicare ca Lege Naturală

Ce-ar fi dacă legea auto-similaritții pe care am identificat-o în construcția și expansiunea

NATO ar fi Lege o Naturii în cel mai pur sens al acestei atribuiri ”naturaliste”, de care

științele socialului și ale politicului tind, mai degrabă, să fugă, de fapt, din frica unei etichete

negative astăzi, precum cea de ”organicism”?

Cât de utilă ar fi o astfel de regularitate pe care am descoperit-o în extensia NATO pentru

explicarea unor fenomene sociale, dacă reușim să o dovedim, de exemplu, ca lege specifică

dezvoltării lumii biologice – o Lege a Naturii? Nu cumva temeiul natural dă legitimitate-forță

de susținere-acceptare a acesteia ca lege a socialului?

Legea Naturală este cel mai adesea asociată în științele sociale cu filosofii contractualiși,

rareori cu Aristotel – cu trimitere la ”zoon politickon” – animalul social sau Statul care este

din Natură anterior individului.

Conceptul propriu-zis ”Lege Naturală„ este cunoscut ca element al filosofiei contractualiste,

în bază căreia, Statul a apărut printr-un contract social între indivizii care existau în mod

izolat în Starea de Natură – o etapă în evoluția omenirii anterioară Statului. Ei trăiau deci sub

o ”Lege Naturală” – lege care, ca și contractul social care a generat Statul, nu a fost asumată

ca etapă istorică ”naturală” în mod serios de nici unul dintre contractualiști. Ea este o invenție

asumată, care să permită justificarea unei stări sociale și a unui enunț care nu putea fi

argumentat pe bazele unui adevăr empiric: egalitatea în drepturi și libertăți a indivizilor prin

simpla apartenență la categoria umanului.

Aici ar trebui să se încheie Anti-Prefața.

Cum nu există nici reguli și nici protocoale pentru anti-prefețe, am hotărât că funcția ei este

aceea de a provoca intuiția Cititorului/ei, acreditând potențialul explicativ al gramaticii

fractale prin aplicarea regulilor ei asupra unui fenomen contemporan despre care se vorbește

mereu în mass media – istoria NATO ca rezultat al unei Legi Naturale de conservare și

creștere prin crearea de Periferii similare politico-administrativ și militar, pe care apoi le

integrează pentru sporirea funcțiilor Întregului (NATO) – securitate pentru NATO (Întregul),

de presupus a fi distribuită în fiecare dintre Părțile (statele) sale.

Aceasta este o gramatică social-politică, a cărei Lege Naturală de bază – auto-similaritatea –

se regăsește frecvent în lumea biologicului social non-rațional, în speță.

E adevărat, ea a fost descoperită prin calcule matematice care au deviat de la logica

”normalității” euclidiene a cercurilor, triunghiurilor și pătratelor perfecte despre care învățăm

la școală și azi, fără să ne spună nimeni că așa ceva nu există niciunde: Natura, ca și

societatea, sunt departe de a fi compuse din figuri ori procese perfecte.

Natura cu forme și procese nergulate, ca și societatea complexă de astăzi împărtășesc, totuși,

o Lege a auto-similarității:

(i) dacă te uiți cu lupa la coasta Marii Britanii (și înainte, și după BREXIT) vei vedea ca ea

arată același grad de neregularitate pe care îl vezi din avion, dar, la scale diferite, obseva

Mandelbort încă din 1967, cand publica articolul "How long is the coast of Britain? Statistical

self-similarity and fractional dimension".37

(ii) dacă privești nervurile unei frunze de copac ori o secțiune din sistemul vaselor capilare

din sistemul vaselor de sânge de pe întinsul corpului uman, vei observa că ele reflectă, la o

anumită scală, Întregul;

(iii) neuronii din creierul uman își caută asemănătorul/similarul pentru a lucra împreună –

Legea lui Hebb: Fire together, wired together,38

în condițiile în care orice rețea neuronală

reflectă Întregul ori este o replică la o scală uriaș de mică a creierului uman ca ansamblu de

rețele de neuroni.

Vrem să vă anunțăm că, în mod conștient, am pregătit Anti-Prefața noastră pentru a încerca

să exportăm în orizontul Dumneavoastră de înțelegere similarul modului în care vedem noi

37

Mandelbrot, Benoit B. (5 May 1967). "How long is the coast of Britain? Statistical self-similarity and

fractional dimension" (PDF). Science. 156 (3775): 636–638. 38

Apud Maria Luiza Flonta et al., Neurobiologia cogniţiei, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2013,

p. 4; aceasta este regula activării simultane descoperită de neuropsihologul canadian Donald Hebb (1949):

Neurons that fire together, wire together. Neuroştiinţele ultimilor ani explică învăţarea ca situaţii şi contexte în

care reţele corticale se activează împreună. Învăţăm cel mai adesea prin asociaţie - adică, o mobilizare de reţele

sinaptice: creierul mobilizează rapid structurile sinaptice cu toate informaţiile semantice şi experienţele

depozitate în diferitele sale structuri şi arii, ca să găsască o informaţie corespunzătoare sau asemănătoare de care

să lege sau de care să separe noua informaţie apărută. Este Legea asocierii, formulată de Hebb: Când învăţăm ne

folosim amintirile şi experienţele anterioare - cea ce ştim şi ceea ce are deja circuite sau hărţi sinaptice, pentru a

asimila sau a construi spontan un concept nou, care nu avea o încă reţea sinaptică. Atunci când a apărut

informaţia nouă s-au activat reţele sinpatice învecinate, astfel încât au fost activaţi electric o serie de neuroni

conectaţi şi care deţin deja o informaţie ce face trimitere într-o formă sau alta la stimulul nou apărut; vezi

Dispenza, Joe, Antrenează-ți creierul! Strategii și tehnici de transformare mentală, Curtea Veche Publishing,

București, 2012, p. 240.

lumea naturală ori o parte a ei, lumea socială și, în particular, lumea istoriei ideii liberale în

Europa, despre care vom vorbi în continuare.

Nu ne așteptăm să aveți același grad de acceptare ori înțelegere cu noi ori cu alți Cititori/e –

nu urmărim să fim identici în acceptarea ideii – nici nu pare posibil să măsurăm perfecțiunea

unei astfel de suprapuneri.

Pentru reușita comunicării noastre este suficient să operăm în aceeași logică a gramaticii

fractale, care nu presupune copiere ori identitate, ci respectare de reguli – în speță, acceptarea

ideii. O astfel de acceptare ar fi rezultatul unui proces conștinet asumat al auto-similarității ca

principiu explicativ pentru diferite fenomene naturale, biologice, umane (raționale și non-

raționale). Cele mai multe dintre modurile în care vrem să generăm simili-reacții sunt non-

conștiente.

(Dacă o să citiți sintagma CUVÂNT ÎNAINTE încă o dată în decurs de câteva secunde,

atunci există șanse ca regula auto-similarității să meargă mai departe în efectele ei de

cooperare și dialog pe care le asumă Anti-Prefața noastră.)

CUVÂNT ÎNAINTE39

Ce ne propunem să demonstrăm prin conectarea istoriei ideii liberale la o Lege a

Naturii descoperită de matematicieni?

Lucrarea de față își propune să urmărească în ce măsură istoria ideii liberale în Europa

împărtășește caracteristici ale exercițiului natural de auto-similaritate, prin care Metropola

occidentală se extinde-crește prin crearea de fractali politico-administrativi în marginea ei

sud-est europeană.

(i) Privind dinspre Metropola Occidentală înspre Periferia Europei, se pare că avem de-a face

cu un proces natural de creștere a Metropolei, care își creează fractali în Periferie pentru a-și

putea controla și administra eficient propriul proces de creștere (economică, a sferei de

influență politică, a bunăstării cetățenilor etc.). În căutare de noi piețe pentru desfacere și sub

acțiunea capitalistă a Legii Profitului, stucturile politice ale Metropolei vor securiza

expansiunea capitalului privat și vor proteja preluarea surpusului economic din Periferie

înainte de toate, prin crearea de fractali politici de tip liberal – structuri admnistrativ-politice

39

Mulțumiri Cititorului/ei care a citit a doua oară sintagma CUVÂNT ÎNAINTE.

cu care să poată comunica, pe care le cunosc și cu care pot negocia și stabili condiții de

prelevare a surplusului economic alcătuit din materii prime, sume uriașe de la bugetul statului

de tip democrat-liberal pentru construcția de infrastructură feroviară, de exemplu, de care

Periferia are urgentă nevoie și pe care nu o poate construi singură pentru că îi lipsesc

expertiza, industria de mașini și tehnologia necesară.

(ii) Pentru perioada secolului al XIX-lea și până la România Mare creată în 1918, observă

istoricul American Keith Hitchins în lucrarea România 1866-1947 (2013, ed. 4-a),

modernizarea românească și procesul de formare a Națiunii au fost fenomene în permanentă

interdependență. Măsurile și proiectele guvernărilor și partidelor politice – dincolo de disputa

lor cu privire la căile modernizării – erau legate de problematica formării statului național

prin unirea Principatelor române, apoi a României rezultate după reîntregirea națională din 1

decembrie 1918.

Tipuri de abordări ale modernizării românești

În aceste condiții, observă istoricul american specializat pe problemele României și ale

Europei de sud-est, istoria românească de secol nouăsprezece apare ca o perioadă de

permanent contact al spațiului românesc cu Metropola – ”Occidentul”, cum îi spune K.

Hitchins.

Începând cu primii boieri novatori ai anilor 1820 (boierii cărvunari, ”cetitori de carte”) și

până în anii 1880 (perioada la care se oprește analiza din cartea de față), procesul de

modernizare românescă la toate nivelele sale a fost ”asistat” într-o fomă sau alta de Occident

– Puterile Occidentale, pe care le numim cu termenul ”Metropolă” – un personaj politic și

economic de tip colectiv care a însoțit în permanență procesul de modernizare românesc

declanșat instituțional la 1848 de către fii de boieri școliți la Paris, ca prima generație de

bursieri ai statului roman (1836-1840).40

Aproape întreaga elită care a modernizat România și

40

Sunt fiii de boieri pe care îi vom întâlni în Cartierul Latin al Parisului, unde locuiau majoritatea, apoi ca

studenți la cursurile universitare și la conferințele doctrinarilor liberalismului clasic francez în Paris, în

societățile secrete legate de ideea națională și de unirea Țărilor Române, precum și în închisorile românești -

arestați pentru ”conspirație de stat” împotriva regimului regulamentar românesc; îi vom regăsi pe baricadele

Revoluției de la 1848 atât în Moldova, cât și în Țara Românească, în actele pregătitoare ale Unirii din 1859, în

guvernarea liberală în care unul dintre ei este ales domn (A. I. Cuza, 1859-1866), în Constituanta de la 1866 și

în toată perioada de modernizare românescă aflată sub analiza noastră: I.C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu

(singurul care are o diplomă luată la Belin, după ce a fost ”retras” din Franța), A. I. Cuza, Ion Ghica, Nicolae

Bălcescu, Vasile Alecsandri, C.A. Rosetti și alții. Date istorice de la sfârșit de secol nouăsprezece arată că peste

a contribuit la eliminarea privilegiillor feudale, înscriind România într-o lume capitalistă,

aparținea nu clasei mijlocii a burgheziei, ca în spațiul Metropolei, ci clasei de tineri boieri

educați la Paris, Viena și Berlin. Cercetătorii arată că între 100 de înalți functionari de stat de

la sfârșitul secolului al XIX-lea și în perioada interbelică41

jumătate au făcut studiile în Franța

și Belgia, întreaga perioadă de modernizare a României fiind realizată de o clasă politică

majoritar școlită în universitățile Metropolei occidentale. ”Metropola” este compusă din state

occidentale evoluate, cu interese diferite privind controlul militar și politic în sud-estul

Europei. Statele diferite ale Metropolei se întâlnesc însă pe un teren comun al legilor de

evoluție economică de tip capitalist, care se aplică atât capitalului privat, cât și capitalului

mixt, în care autorităție statale sunt parte. Profitul este cea mai vizibilă dintre aceste legi. De

la un punct încolo, piața națională nu mai este suficientă pentru capitalul privat occidental iar

agentul burghez, protejat adesea direct de statul Metropolei, caută piețe noi în afara Europei

de vest. Europa de sud-est este piața din Periferia Metropolei occidentale de care ne vom

ocupa în lucrarea noastră.

Întrebarea este unde ne poziționăm noi atunci când vorbim despre acest proces de expansiune

capitalistă a Metropolei, care își creează Periferie în aria Europei de sud-est?

Dacă privim modernizarea capitalistă de pe teritoriul Europei de sud-est, vedem o anumită

dimensiune a procesului; dacă ne plasăm în Paris, la Londra, Viena, Berlin ori Amsterdam,

obervăm că procesul de difuziune a ideilor și instituțiilor liberal-capitaliste arată altfel. Ideea

punctului geo-politic de pe care se realizează cercetarea dezvoltării capitaliste a Europei de

vest până la împărțirea întregului glob pămânesc în colonii, în conexiune cu modernizarea

Europei de sud-est în secolul al XIX-lea (România, ideea liberală în Rusia) și primătate a

secolului al XX-lea (Turcia între 1920-1938) merită un exercițiu separat de verificare.

Cercetătorul care se uită din Occident spre Europa de sud-est

75% dintre politicienii români erau educați în școlile Metropolei occidentale – cei mai mulți la Paris, apoi la

Berlin, Budapesta, Viena, ”(...) fiind, prin urmare, în contact direct cu ”civilizația europeană”. Cei

”responsabili” de modernizarea țării au înțeles, încă din perioada studiilor, că singura cale pentru români era

dezvoltarea ”în pas cu Europa.”; cf. Gheorghe Iacob, România în epoca modernizării (1859-1939), Editura

Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2013, p. 26; vezi și distincția ”clasă politică”/”elită politică” și

ponderea diferitelor profesiuni în structura Parlamentului înainte și după Marea Unire din 1918, pp. 51-52; 54-

55 41

Gh. Iacob se referă la o listă de 100 de lideri politici români – 24 de șefi de partide, 27 de prim-minștri, 71 de

miniștri - dintre care 81 au studiat în străinătate și 19 în țară; din cei 81, 50 au făcut studii în Fanța și Belgia, 17

în Germania, 10 la Viena și Budapesta, 2 în Italia și 2 în Rusia (basarabeni); vezi Gh. Iacob, , România în epoca

modernizării (1859-1939), Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2013, pp. 53-55

I.) K. Hitchins prinde în câteva paragrafe o întreagă istorie a modernizării românești în

structurile ei non-culturale (economic, politic-instituțional, social). Selecția autorului și a

textului au un rost anume pentru analiza noastră, așa cum se va observa mai jos. Valoarea

specială a textului este dată de locul dinspre care istoricul privește modernizarea românească:

”O componentă fundamentală a formării națiunii a fost legătura crescândă a românilor cu

Europa Occidentală. Contactele conomice au avut inițial o importantță capitală în scoaterea

României din relativa izolare impusă de suzeranitatea otomană. Schimburile dintre România

și Europa Occidentală (inclusiv Austro-Ungaria și Germania) s-au extins spectaculos între

anii ‘70 și Primul Război Mondial, când volumul exporturilor românești s-a triplat iar

importurile au crescut de patru ori, dovadă a integrării României în sistemul economic

inernațional. Acest ritm dinamic al comerțului cu Europa Occidentală s-a menținut și în

perioada dintre cele două războaie mondiale. (…)

Rolul Occidentului în dezvoltarea industriei românești a fost complex. Exportând în România

cantități masive de bunuri manufacturate, Occidentul a grăbit dispariția meșteșugurilor

tradiționale în secolul al XIX-lea și a întârziat dezvotarea unei industrii moderne. În același

timp însă, transferul de tehnologie și substanțiale investiții de capital au impulsionat

industrializarea. Investițiile pe scară largă au început după dobândirea independenței de către

România în 1878, iar în preajma Primului Război Mondial capitalul străin devenise

predominant în numeroase ramuri industriale, în special în domeniul petrolului, al gazului

metan și al electricității, al metalurgiei și al industriei chimice. Capitalul străin mai deținea o

parte semnificativă din industrie în perioada interbelică, dar în 1938 elita industrială și

financară românească ajunses să-și sporească propriul capital pe ansamblul industriei la

aproximativ 60 la sută.

Relațiile economice ale României cu Europa Occidentală aveau în primul rând un cararacter

de dependență. Esențială pentru bunăstarea țării era vânzarea în străinătate a unor mari

cantități de produse agricole și de alte materii prime. Astfel, pierderea piețelor internaționale

în timpul crizei economice de la începutul anilor ‘30 a provocat mari greutăți economice în

țară. Dependența de exporturi a descurajat reformele din agricultură, pentru că a tins să

consolideze structurile tradiționale ale unei agriculturi țărănești ineficiente. În ceea ce

privește industria, cu toate că industriașii și bancherii români, sprijiți de Partidul Național

Liberal, au încercat să-și extindă controlul asupra economiei naționale prin limitarea

participării capitalului străin, România a continuat să fie un mare importator de capital,

rămânând astfel dependentă de investițiile occidentale în privința impulsionării economiei.

Europa Occidentală a exercitat, de asemenea, o influență decisivă asupra instituțiilor politice

românești. Elita intelectuală și politică românească se ducea cu regularitate în Occident, în

special în Frața și Germania, pentru studii universitare. Timp de un secol, aceasta a găsit

surse de inspirație și idei, direct și indirect, în toate curentele ideologice din Europa de la

vremea respectivă, de la romantism și liberalism până la diverse tipuri de naționalism și

conservatorism. Occidentul a oferit un exemplu și în plan instituțional: Constituția de la 1866

a fost elaborată după modelul constituției belgiene din 1831, principalele coduri de legi au

fost inspirate din cele franceze, iar structurile parlamentare se bazau foarte mult pe

experiența occidentală în acest domeniu.”42

Cercetătorul care se uită dinspre Europa de sud-est spre Occident

(II) Gheorghe Iacob oferă un exemplu ilustrativ privind modificarea aproape insesizabilă de

conținut a cercetării, generată de direcția dinspre care cercetătorul privește modernizarea

capitalistă românească, mai ales pentru că are el însuși o evaluare privitoare la abordările

românești, în ansamblu:

”Problema modernizării și a raportării la Europa occidentală este mai veche decât istoria

statului România. Găsim referiri și chiar abordări care se doresc teoretice începând cu secolul

al XVIII-lea și tot mai dese din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Toți sau aproape toți

autorii sunt de acord că Principatele Române – apoi România – au făcut eforturi deosebite

pentru a prelua modelul occidental, de a se moderniza, de a reduce distanța față de țările

dezvoltate. Indiferent în ce moment am face ”măsurătorile”, după ce metode etc., opiniile

diferă. După unii autori decalajul față de Occident s-a accentuat, după alții s-a redus. Noi, o

spunem de la început, ne includem în a doua categorie.”43

III.) Semnificația specială a textelor de mai sus pentru perspectiva de analiză pe care o

propunem se referă la ”accentul direcției” dinspre care privește cercetătorul. Rezultatele

acestei poziționări geo-politice (nu e vorba despre lipsa obiectivtății în cercetare) are efecte în

dimensiunile pe care investigația le poate ilumina pentru fenomentul de analizat.

În mod obiectiv, spre deosebire de analizele românești, care privesc modernizarea dinspre

România înspre Europa occidentală, istoricul american privește din sens opus - dinspre

Occident spre România. Schimbând locul și perspectiva – ca într-o aplicație electronică de-

42

Keith Hitchins, România 1866-1947, Humanitas, trad. G. Potra, Delia Răzdolescu București, 2013, Ediția a

IV-a, pp. 11-12 43

Gheorghe Iacod (ed.), Modernizarea României (1859-1939). Legislație și strategie economică, Editura

Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2012, p. I.

acum binecunscută cu zoom pentru harta Europei și a lumii, ne putem uita la un spațiu de la

înălțimi diferite. Keith Hitchins aparține de o anumită categorie de analiști care se uită

dinspre Occident spre România atunci când analizează procesul de modernizare, cei mai

cunoscuți, poate, dintre aceștia find sociologii aparținători de paradigma Centru-Periferie,

istoricul american păstrându-și însă propria identitate de cercetare, fără a participa la modelul

de analiză Centru-Periferie. Pentru teoria din urmă, spațiul românesc are relevanță în sistemul

mondial modern doar dacă deține calitatea de Periferie – arie a sistemului dependentă

economic de Centrul sistemului, prin stablirea unei relații comerciale dezavantajoase

Periferiei, în care se schimbă în permanență ne-echivalenți: materie primă și resurse naturale

(eventual lucrări plătite către agentul capitalist al Metropolei din bugetul de stat al Periferiei),

contra mărfuri ieftine – produse finite create de o industrie înalt tehnologizată în epocă,

efectele imediate fiind condamnarea Periferiei la condiția de țară agrară și piață de desfacere

a mărfurilor companiilor occidentale.

IV.) Deci direcția dinspre care se ”privește” modernizarea românească este esențială în sensul

identificării tipului de relație dintre Metropolă și Periferie. Atunci când privim dinspre

România, spunem că modernizarea românească este un proces de tipul simplei imitări –

reușite ori nereușite a Occidentului, ori al asimilării modelelor occidentale, așa cum putem

spune că modernizarea românească este un proces de ”sincronizare” cu Apusul ori de

adaptare creativă a instituțiilor occidentale. Ar putea fi vorba despre o ”modernitate

tendențială”, de un proces de asimilare și adaptare al ”formelor occidentale” la ”fondul

românesc”, ori de o discrepanță sau lipsă de comunicare între un ”fond fără formă” care –

după o jumătate de secol sau un secol ajung să își creeze ”forma„ ori eșuează în adaptarea

formei – oricare ar fi perspectiva teoretică, avem de-a face cu o lectură a modernizări

Românești privită ”dinspre România” spre Metropola occidentală. Oricare ar fi teoria de

referință ”dinspre România”, ea aparține parcă de o paradigmă integratoare centrată pe trei

termeni: ”forma fără fond” – ”sincronizarea cu Apusul” – ”fondul fără formă”. În interiorul

acestei paradigme integratoare coborâtoare din curentul junimist (Titu Maiorescu), teoriile

sunt foarte diferite – în anumite situații, chiar opuse – ex. teoria a imitației integrale (E.

Lovinescu, 1924), în disonanță cu teoria ”sincronismului critic” (”sincronism european și

cultură critică românească”, I. Bădescu, 1984-).

România – țară a Periferiei Metropolei occidentale

Oare ce tip de informație ar produce analiza modernizării capitaliste românești dacă am privi

dinspre Metropolă spre Periferie și sub o teorie care susține o Lege Naturală ce explică

expansiunea capitalistă a Metropolei?

(…)

BIBLIOGRAFIE Părțile I-IV

Aligică, Dragoş Paul, „Liberalismul economic” în: Alina Mungiu Pippidi (ed.), Doctrine

politice. Concepte politice şi realităţi româneşti, Polirom, Iaşi,1998

Almond, Gabriel, Verba, Sidney, Cultura civică. Atitudini politice şi democraţie în cinci

naţiuni. Bucureşti, Editura Du Style, 1996

Althuser Louis, Pour Marx, Maspero, Paris, 1965

Antohi Sorin, Studiul introductiv: ”Laboratorul lui Culianu” în: Ioan Petru Culianu, Jocurile

mintii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie, ediţie îngrijită de Mona Antohi şi Sorin

Antohi, traduceri: Mona Antohi, Sorin Antohi, Claudia Dumitriu, Dan Petrescu, Catrinel

Pleşu, Corina Popescu, Anca Vaidesegan, Polirom, Iași, 2002,

Antohi, Sorin (coord.), Ioan Petru Culianu. Omul şi opera, Iaşi, Polirom, 2003

Aristotel, Politica, Editura Univers Enciclopedic, București, 2010 (1924)

Bacon, R., Noul Organon, Editura Academiei, Bucureşti, 1957

Baltasiu, Radu, ”Ilie Bãdescu, Sincronism european și culturã criticã româneascã. Comentarii

pe marginea cãrții, Sociologie românească, Vol. IV, 1/2006

Baltasiu, Radu, Elemente de Sociologie. Națiune și capitalism – Considerații de sociologie

românească și weberiană, Editura BELADI, Craiova, 2002

Barbu, Daniel, (coord.), Firea românilor, Editura Nemira, București, 2004, Ediția a 2-a

Barbu, Daniel, Bizanț contra Bizanț, Editura Nemira, București, 2001

Barbu, Daniel, Etica ortodoxă și spiritul românesc, în: Daniel Barbu (coord.), Firea

românilor, Editura Nemira, București, 2004, ed. 2-a

Barnoschi, Dimitrie V., Originile democrației române. "Cărvunarii": Constituția Moldovei de

la 1822, Editura Elisavaros, București, 1997.

Bădescu, Ilie, Baltasiu, Radu, Bădescu, Ciprian, Sociologia și economia problemelor sociale,

Editura Mica Valahie, București, 2011

Bădescu, Ilie, Conceptul de libertate în gândirea lui Nicolae Iorga, Editura Meridiană,

Bucureşti, 1987

Bădescu, Ilie, Dungaciu, Dan, Baltasiu, Radu, Degeratu, Claudiu, Cristea, Sandra ,

Sociologia şi geopolitica frontierei, Volumul 2, Editura Floare albastră, București, 1995

Bădescu, Ilie, Dungaciu, Dan, Baltasiu, Radu, Istoria sociologiei. Teorii contemporane,

Bucureşti, Editura Eminescu, 1996

Bădescu, Ilie, Idei politice românești. Doctrine și teorii, Editura Mica Valahie, București,

2004

Bădescu, Ilie, Sincronism european şi cultura critică românească, Editura Ştiinţifică și

Enciclopedică, Bucureşti, 1984

Bădescu, Ilie, Tratat de geopolitică, Editura Mica Valahie, București, 2011

Bejan, Adrian, The Physics of Life, The Evolution of Everything, St. Martin’s Press, New

York, 2016

Bell, Daniel, The End of Ideology. On the Exhaustion of Political Ideas in the Fifties,

Harvard University Press, Cambridge, Mass, 2001

Belloc, J., The French Revolution, Oxford University Press, London, 1966

Berindei, Dan (coord.), Istoria românior, vol. VII, Tom 1, Constituirea României moderne

(1821-1878), Editura Enciclopedică, București, 2004

Berindei, Dan, Diplomaţia românească modernă de la începuturi la proclamarea

idependenţei de stat, Albatros, Bucureşti, 1995

Berindei, Dan, Revoluția Română din 1848. Considerații și reflecții, Cluj-Napoca, 1997

Berlin, Isaiah, Patru eseuri despre libertate, Humanitas, Bucureşti, 1996

Bernard, Lewis, The Emergence of Modern Turkey Oxford University, London

1968;

Besançon, Alain, Originile intelectuale ale leninismului, Humanitas, Bucuresti, 1993

Bishop, John D., Adam Smith's Invisible Hand Argument Journal of Business Ethics, Vol.

14, No. 3 (Mar., 1995)

Bobbio, Norberto, Democracy and Dictatorship, University of Minnesota Press, Minneapolis,

1989

Bogdanov, V., Butler D. (eds.), Democracy and Election, Electoral Systems and Their

Political Consequences, Cambridge University Press, Cambridge, 1983

Botez, Constantin, Epopeea feroviară românească, Bucureşti, Editura Sport–Turism, 1977

Boudon, Raymond, Efecte peverse și ordine socială, Eurosong & Book, București, 1998

Boudon, Raymond, L'ideologie ou l'origine des idees recues, Fayard, Paris, 1986

Boutot, Alain, Inventarea formelor, Editura Nemira, București, 1996

Braudel, Fernand, Timpul lumii, Meridiane, 1989 (1979), Bucureşti, trad. A. Rizea, vol. 1

Brown, James H., Toward a metabolic theory of ecology, Ecology, 85(7), 2004

Bryce, J., Modern Democracies, Macmillan, New York, 1921, vol. 1

Bucur Maria, Miroiu Mihaela (editoare), Patriarhat și emancipare in istoria gândirii politice

românești, Polirom, Iași, 2002

Bulei, Ion, Conservatori și conservatorism în România, Editura Enciclopedică, București,

2000

Carmichael, Joel, A History of Russia, Hippocrene Books, New-York, 1990

Carpentier, Jean, Francois Lebrun (coord.), Istoria Europei, Humanitas, București, 2006

Carsalade, Yves, Les grandes etapes de l'histoire economique, Ellipses, Paris, 1998

Căpreanu, Ioan, Partide și idei politice în România (1880-1947), Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1995

Cârlan, Alexandru, Comentarii. Formele fără fond, un brand românesc, Revista Română de

Sociologie, serie nouă, anul XIX, nr. 1–2, pp. 173–179, Bucureşti, 2008

Cernea, Emil, Molcuț, Emil, Istoria statului și dreptului românesc. Terminologia vechiului

drept românesc, Editura Universul Juridic, București, 2013

Cojocaru, Ionuț, România și Turcia – Actori importanți în sistemul de relații

interbelice (1918-1940), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2014

Condurachi, J., Câteva cuvinte asupra condiţiei juridice a străinilor în Moldova şi Ţara

Românească până la Regulamentele Organice, Cultura Naţională, Bucureşti, 1918

Constant, Benjamin, Scrieri politice, Editura Nemira, București, 2001

Costin, Liviu, ”Ioan Petru Culianu şi reconstrucţia cognitivă a Istoriei religiilor”, în Ştefan

Afloroaei (coord.), Ideea europeană în filosofia românească (I), Revista Hermeneia Iași, 2005

Craig, G.A., Europe since 1815, Hold and Co., New-York, 1971, ed. 3

Crăiuţu, Aurelian, „A fi sau a nu fi liberal” în: Alina Mungiu Pippidi (ed.), Doctrine politice.

Concepte politice şi realităţi româneşti, Polirom, Iaşi,1998

Culianu, Ioan Petru, Eros și magie în Renaștere. 1484, Editura Polirom, Ed. A 3-a, trad. Dan

Petrescu, Ana Cojan, Ion Acsan, Iași, 2003

Culianu, Ioan Petru, Jocurile mintii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie, ediţie

îngrijită de Mona Antohi şi Sorin Antohi, traduceri: Mona Antohi, Sorin Antohi, Claudia

Dumitriu, Dan Petrescu, Catrinel Pleşu, Corina Popescu, Anca Vaidesegan, Polirom, Iași,

2002

Dahl Robert A., Democracy and Its Critics, Yale University Press, Yale, 1989

Dawkins, P., Gena egoistă, Humanitas, București, 2016

Demetrescu, Pop T., Constituţiile României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,

1984

Dobrei, Nicolae-Emanuel, Molocea, Andreea, ”Liberalismul”, în: Mihaela Miroiu (ed.),

Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluție și impact, Polirom, Iași, 2012

Dobrogeanu-Gherea, Constantin, Neoiobăgia, Studiu economico-sociologic al problemei

noastre agrare, București, 1910

Docea, Vasile, Carol I și monarhia constituțională. Interpretări istorice. Timișoara, Editura

Presa Universitară Română, București, 2001

Dogan, Mattei, Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi în sociologie, Editura Institutul

European, Iaşi, 2010, trad. Ionela Băluţă, Alexandra Ionaşcu, Ruxandra Ivan, Silvia Marton,

Prefaţă de Cristian Preda, Alexandra Ionaşcu

Dogan, Mattei, Pelassy, Dominique, Cum să comparam naţiunile: sociologie politică

comparativă, Alternative, Bucureşti, 1993

Dogaru, Cosmin-Stefan, ”Funcţionarea sistemului bipartidist în România (1866-1914)” în:

Annals of the University of Bucharest / Political science series 13 (2011), 1, pp. 55-66. URN:

http://nbn-resolving.de/urn:nbn:de:0168- ssoar-377513

Drăganu, Tudor, Începuturile şi dezvoltarea regimului parlamentar în România până la 1916,

Dacia, Cluj, 1991

Droz, J., Histoire des doctrines politiques en Allemagne, PUF, Paris, 1968

Dugaciu, Dan, Elita interbelică. Sociologia românească în context european: contribuții la o

sociologie a sociologiei, Editura Mica Valahie, București, 2011

Durkheim, Emile, Les formes elementaires de la vie religieuse, Alcan, Paris, 1925

Edwards, Paul (ed.), The Encyclopedia of Philosophy, vol. 3, Macmillan Publishing Co.,

New-York, 1972

Eglash, Ron, African Fractals: Modern Computing and Indigenous Design, Rutger university

Press, 1999

Ehrenfeld, David, The Arrogance of Humanism, Oxford University Press, New-York, 1978

Eliade, Mircea, Culianu, Ioan Petru, Dicționar al religiilor, Humanitas, București, 1993

Falconer, K., Fractal Geometry, Wiley, New-York, 1990

Feyzioglu, Turhan, Un liberateur et un modernizateur genial, Kemal Attaturk, Centre

de Recherche Attaturk, Ankara, 1987

Fisher, L., Constitutional Rights: Civil Rights and Civil Liberty, vol. 2, MacGraw Hill, New-

York, 1992

Flew, Antony, Dicţionar de filosofie şi logică, Humanitas, Bucureşti, 1996 (1979 ), trad. D.

Stoianovici

Flonta, Maria Luiza et al., Neurobiologia cogniţiei, Editura Universităţii din Bucureşti,

Bucureşti, 2013

Florea, N., Ideologie şi cunoaştere, Editura Politică, Bucureşti, 1979

Foarță, Șerban, Fractalia, Editura Brumar, Timișoara, 2004

Frigioiu, Nicolae, Politologie si doctrine politice vol. 1. Introducere în științele politice,

Editura Economica, București, 2007

Frigioiu, Nicolae, Politologie si doctrine politice vol. 2. Puterea imaginii si imaginarul

puterii, Editura Economica, București, 2010

Frunză, Ștefan, Frunză, Irina, Fractali (II), în Revista”Recreații matematice”, editată de

Catedra de Matematică a Universității Gh. Asachi din Iasi, VII, ianuarie-iunie 2005

Frunză, Ștefan, Fractali, Curs opțional, anul IV, Facultatea de Matematica - Informatică, 2004

Frunză, Ștefan, Fractali, RecMat - 2/2002, 1-5:

Fukuyama, Francis, Sfârşitul istoriei şi ultimul om, Paideea, Bucureşti, 1992

Fukuyama, Francis, The End of History, National Interest, Summer 1989

Gavriluţă, Nicu, Actualitatea paradigmei Eliade-Culianu în interpretarea mitologiilor

contemporane, JOURNAL STUDY RELIGIONS IDEOLOGIES No. 15 Winter 2006

Gavriluță, Nicu, Fractalii şi timpul social, Cluj-Napoca, Dacia, 2003

Gavriluță, Nicu, Fractalii, exegeza inversă şi jocurile computaţionale. O introducere în

hermeneutica de tip fractal a lui Ioan Petru Culianu, Dilemateca, anul VI, nr. 61, iunie 2011

Gavriluță, Nicu, Mentalităţi şi ritualuri magico-religioase, Cuvânt înainte de Ştefan Afloroaei,

Editura Polirom, Iaşi, 1998

Gavriluță, Nicu, Mișcãri religioase orientale. O perspectivã socio-antropologicã asupra

globalizãrii practicilor yoga, Editura Provopress, Cluj-Napoca, 2006

Gavriluță, Nicu, Studiu introductiv la: Jean Servier, Terorismul, Institutul European, Iasi,

2002, traducere de Bogdan Geangalau

Georgiu, Grigore, Europa – un laborator al comunicării interculturale, ACTA

UNIVERSITATIS DANUBIUS Nr. 1/2008; Grigore Georgiu, Comunicarea interculturală.

Probleme, abordări, teorii, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2010

Georgiu, Grigore, Identitate şi integrare. De la disjuncţie la conjuncţie, Editura Institutului de

Teorie Socială, 2001

Georgiu, Grigore, Istoria culturii române moderne, Editura Comunicare.ro, București, 2007

Gherea, Constantin -Dobrogeanu, Opere complete, Editura Politcă, Bucureşti, 1978

Ghica, Ion, Pagini alese din scriitorii români (1816-1899), Cartea Românească, 1984

Gîrlea, Olesea, Cogut, Sergiu, Fractalii între ştiinţele reale şi cele umaniste, GazetaSF.

Revistă electronică de artă și literatură speculativă, Nov 1, 2013

Goleman, Daniel, Inteligenţa socială. Noua ştiinţă a relaţiilor umane, Curtea Veche,

Bucureşti, 2007

Grigoraş, N., Dregătorii târgurilor moldoveneşti şi atribuţiile lor până la Regulamentul

organic, Avântul, Iaşi, 1942

Grimm, Harold J., Lorenzo Valla's Christianity, Church History, 18, doi:10.2307/3161356

Hamilton, J. Madison, J. Jay, Federalist Papers, J.M. Dent Ltd., London, 1992

Hayek, Frederick A., Drumul către servitute, Humanitas, Bucureşti, 1994 (1944), trad. Eugen

B. Marian

Hearder, H., Europe în the Nineteenth Century (1830-80), Sing Cheng Printing,

Hong-Kong, 1982

Hitchins, Keith, România 1866-1947, Humanitas, trad. G. Potra, Delia Răzdolescu București,

2013, Ediția a IV-a

Howard, Harry, The partition of Turkey – A diplomat history 1913 – 1923, New

York, 1966

Huntington, Samuel P., The Third Wave, University of Oklahoma Press, Oklahoma, 1991

Hurezeanu, Damian, ”Civilizaţia română modernă şi problema tranziţiei” în: Radu Florian,

Damian Hurezeanu, Alexandru Florian, Tranziţii în modernitate. România secolelor XIX-

XX, Noua Alternativă, Bucureşti, 1997

Huzum, Eugen, Concepte şi teorii social-politice, Editura Institutul European, Iaşi, 2011

Iacob, Dumitru, Stănciugelu, Ștefan, ”Coevolution and the second hundred years war”, în:

Andrei Țăranu (ed.), Governing for the Future, MEDIMOND Publishing Company, Bologna,

2016

Iacob, Gheorghe (ed.), Modernizarea României (1859-1939). Legislație și strategie

economică, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2012

Iacob, Gheorghe, România în epoca modernizării (1859-1939), Editura Universității

”Alexandru Ioan Cuza” Iași, Iași, 2013

Iacob, Maria, Iacob, Dumitru, Fondul și forma – o poveste culturală, Tritonic, București,

2010

Ifrim, Nicoleta, Fractalitatea și discursul literar. Ipostaze ale unei noi teorii a receptării,

Editura Europlus, Galați, 2011

Ifrim, Nicoleta, Poetica fractală și re-lectura poemului eminescian Memento mori, Editura

Europlus, 2011

Iliescu, A.P., Solcanu, M. (eds.), Limitele puterii, All Bucureşti, 1994

Iliescu, Adrian-Paul, Introducere în politologie, Editura All, București, 2002

Iliescu, Adrian-Paul, Liberalismul: între succese şi iluzii, All, Bucureşti, 1998

Ionescu, D., Ţuţui, Gh., Matei, Gh., Dezvoltarea constituţională a statului român, Editura

Ştiinţifică, Bucureşti, 1957

Iordache, Anastasie, Ion Ghica – diplomatul și omul politic, Editura Majadahonda, București,

1995

Iorga, Nicolae, Evoluţia ideii de libertate, Meridiane, Bucureşti, 1986, pref., note, Ilie

Bădescu

Iorga, Nicolae, Istoria comerţului românesc, Tiparul românesc, 1925

Iorga, Nicolae, Istoria românilor, Bucureşti, 1938, vol. 8 (Revoluţionarii)

Iorga, Nicolae, Supt trei regi. România contemporană de la 1904 la 1930. Istorie a unei lupte

pentru un ideal moral şi naţional, Editura Fundației Pro, ediţie îngrijită, note şi comentarii de

Valeriu Râpeanu şi Sanda Râpeanu, Bucureşti, 1999

Iosca, Mircea, “Industria în România la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului

XX”, în Studii şi materiale de istorie modernă, vol. 3, Academiei, Bucureşti, 1963

Iosca, Mircea, Urmările economice şi sociale ale dobândirii independenţei de stat a

României, în Revista de istorie, tom. 30, nr. 4/1977

Ischboldin, Boris, History of the Russian Non-Marxian Social-Economic Thought, New

Book Society of India, New Delhi, 1971

Ischboldin, Boris, History of the Russian Non-Marxian Social-Economic Thought,

New Book Society of India, New Delhi, 1971

Ivănescu, Mihaela, Alegeri și comportamente electorale în România. De la local la național,

Editura Universitară, București, 2015

Japsers, K., Originea şi sensul istoriei în Texte filosofice, Editura politică, Bucureşti, 1986

Jinga, Victor, Gândirea economică românească în secolul al XIX-lea. Consideraţii sumare,

Cluj, 1938

Johnson, John J., Political Change in Latin America, Stanford University Press,

Stanford, 1958

Julio, Didier, Larousse, Univers enciclopedic, Bucureşti, 1996, trad. L.Gavrilem

Kallos, N., Mare, Călina, Ideologie şi ştiinţă, Editura Politică, Bucureşti, 1964

Kili Suna, Kemalism, Robert College, Istanbul, 1969

Kili Suna, Kemalism in Contemporary Turkey, International Political Science

Review/Revue internationale de science politique Vol. 1, No. 3, Political Ideology:

Its Impact on Contemporary Transformations (1980)

Kili Suna, The Ataturk Revolution: A Paradigm of Modernisation. Istanbul: Ttirkiye

I§ Bankasi Kultiir Yaymlan, Istanbul, 2003

Kinross, Patrick, Attaturk. The Rebirth of a Nation, Phoenix, London, 1995

Kohn, Hans, Revolution and Dictatorships, Cambridge, Mass., Harvard University Press,

1934

Kuhn, Thomas, Structura revoluţiilor ştiinţifice, Humanitas, Bucureşti, 2008, trad. Bogdan

Radu, Studiu introductiv, Mircea Flonta

L. Fisher, Constitutional Rights: Civil Rights and Civil Liberty, vol. 2, MacGraw Hill, New-

York, 1992

Le Goff, Jacques, Negustorii şi bancherii în Evul Mediu, Meridiane, Bucureşti, 1994

List, Friedrich, The National System of Political Economy, Longmans, Green and Co.,

London, 1922

Lorenz, W., Fractal Geometry of Architecture: Fractal Dimensions as a Connection Between

Fractal Geometry and Architecture, în Ascheron, Claus (ed.), "Biomimetics - Materials,

Structures and Processes. Examples, Ideas and Case Studies, Series: Biological and Medical

Physics, Biomedical Engineering", Springer Verlag, Heidelberg Dordrecht London New

York, 2011

Macridis, Roy C., Mark H.Hulling, Contemporary Political Ideologies. Movements and

Regimes, Harper Collins, New-York, 1996, ed. 6-a

Madariaga, Isabel, Catherine the Geat. A short history, Yale University Press, New-

Haven, 1990

Maier, Charles, Democracy since the French Revolution, în John Dunn (ed.), Democracy.

The unfinished journey 508 BC to AD 1993, Oxford University Press, Oxford, 1993

Mamina, Ion, Scurtu, Ioan, Guverne şi guvernanţi 1916-1938, Silex, Bucureşti, 1996

Mandelbrot, Benoit B., "How long is the coast of Britain? Statistical self-similarity and

fractional dimension" (PDF). Science. 156 (3775): 636–638

Mandelbrot, Benoit, ”A Multifractal Walk Down Wall Street," SCIENTIFIC AMERICAN,

February 1999

Mandelbrot, Benoît, The Fractal Geometry of Nature, Freeman and Company, New-

York,1982

Mandelbrot, Benoît, Fractals: Form, Chance and Dimension, W.H. Freeman, San Francisco,

1975

Manent, Pierre, Istoria intelectuală a liberalismului, Humanitas, București, 1994

Mannheim, Karl, Ideology and Utopia, Rutledge & Kegan, London 1954, ed. 7-a

Marţian, Dionisie-Pop, Opere economice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1961

Marx, K., Engels, Fr., Opere alese, vol. 2, Editura Politică, Bucureşti, ed. 3-a, 1967

Mechin, Benoist, Mustafa Kemal ou la mort d'un empire, Albin Michel, Paris, 1959

Mihai, T., Politica monetară şi a banilor în România, vol. I, p. 261 în Demetrescu, E.,

Influenţa Şcoalei economice liberale în România veacului al XIX-lea, teză de doctorat cu V.

Madgearu, Bucureşti, 1935, p. 5

Mill, John Stuart, Despre libertate, Humanitas, Bucureşti, 1994

Miroiu, Andrei, ”Conservatorii romani: intre patriarhalism si constructia statului modern” în:

Bucur Maria, Miroiu Mihaela (editoare), Patriarhat și emancipare in istoria gandirii politice

romanesti, Polirom, Iași, 2002

Miroiu, Mihaela (ed.), Ideologii politice actuale. Semnificații, evoluție și impact, Polirom,

Iași, 2012

Miroiu, Mihaela, Prefață: în Bucur Maria, Miroiu Mihaela (editoare), Patriarhat și

emancipare in istoria gandirii politice romanesti, Polirom, Iași, 2002

Montesquieu, Charles, Despre spiritul legilor, vol. 1, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, 1964

Mouzelis, N.P., Modern Greece: Facets of Underdevelopment, Macmillan Press, London,

1978

Mouzelis, Nicos P., Politics în the Semi-Periphery. Early Parlaments and Late

Industrialization în the Balkans and Latin America, MacMillan, London, 1986

Mouzelis, N. P., Modern Greece: Facets of Underdevelopment, Macmillan Press, London,

1978

Murgescu, Alexandru Bogdan (coord.), Barnea, Ion Bucur, Simion Câlția, Ioan Cârjă, Adrian

Cioroianu, Alin Ciupală, Antal Lukacs, Ecaterina Lung, Mirela–Luminița Murgescu,

Constantin Petolescu, Bogdan Popovici, Florin Țurcanu

Naumescu, V., Despre liberalism în România. Realităţi, dileme, perspective, Editura

Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2001

Nechita, Vasile C., M.Pohoaţă, Ion, Din istoria liberalismului economic în România, Porto-

Franco, Galaţi, 1993

Nica, Constantin, Liberalismul şi societatea modernă, Noua Alternativă, Bucureşti, 1995

Nica, Constantin, Opţiunea neoliberală, Institutul de Teorie Socială, Bucureşti, 1997

Nicolescu, Basarab, Transdisciplinaritatea. Manifest, Junimea, Iași, 2007

Nicolescu-Quintus, Valentin, Pirca, Radu A., ”Femeia in gandirea nationalista romaneasca:

patriarhalismul indiferentei” în: Bucur Maria, Miroiu Mihaela (editoare), Patriarhat și

emancipare in istoria gandirii politice romanesti, Polirom, Iași, 2002

Niculescu, Adrian, Aux racines de la democratie en Roumanie. Pruncul român: premier

journal libre roumain – chronique de la Revolution valaque de 1848, Editura Clusium, Cluj-

Napoca, 2008

Niculescu, Adrian, Între două frontiere: De la ”limes”-ul lui Fokas la granița lui Eminescu,

Editura Scriptor, Cluj-Napoca, 2009

Noess, A. et alt., Democracy, Objectivity and Subjectivity; Studies în the Semantics and

Cognitive Analysis of Ideological controversy, Oslo, 1956

Nozick, Robert, Anarchy, State, and Utopia, Harper Torchbooks, New York, 1974

Olteanu, Antoaneta, Rusia imperială. O istorie culturală a secolului al XIX-lea, Editura All,

București, 2011

Opriţescu, Mihail, Economia în principatele Române. 1829-1866, Editura Economică,

Bucureşti, 2001

Opriţescu, Mihail, Istoria economiei, Editura ASE, Bucureşti, 2005

Oţetea, Andrei, Renaşterea și reforma, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1964

Pasti, Vladimir, Sociologie politică, Editura Ziua, București, 2004

Patapievici, Horia-Radu, ”Ultimul Culianu”, Litere, Arte si Idei, supliment cultural al ziarului

Cotidianul, IV, 27 (161), 18 iulie 1994

Patapievici, Horia-Radu, „Perfecţiunea şi moartea”, în Orizont, nr. 5, 1997

Pîrvulescu, Cristian, Politici și instituții politice, Editura TREI, București, 2002, Ediția a II-a

revizuită

Platon, Gheorghe, Geneza revoluției române de la 1848: introducere în istoria modernă a

României, Editura Junimea, Iași, 1980

Pleșca, Vasile, Liberalismul şi democraţia. Dezbateri contemporane, Editura Institutul

European, Iași, 2011

Polin, Raymond, Polin, Claude, Le liberalisme. Espoir ou peril, La Table Ronde, Paris, 1984

Popa, Raluca, “Dimensiuni ale patriarhatului in gandirea liberala romaneasca intre 1848 si al

doilea razboi mondial” în: Bucur Maria, Miroiu Mihaela (editoare), Patriarhat și emancipare

in istoria gandirii politice romanesti, Polirom, Iași, 2002

Potter, David, Goldblatt, David, Margaret Kiloh, Paul Lewis, Democratization, Polity Press,

Cambridge, 1997

Preda Cristian, Tranziție, liberalism și națiune, Editura Nemira, București, 2001

Preda, Cristian, Soare, Sorina, Regimul, partidele și sistemul politic din România, Editura

Nemira, București, 2008

Prelot, Marcel, Histoire des idees politiques, Dalloz, Paris, 1958

Radu Rosetti, Pentru ce s-au răsculat ţăranii?, Bucureşti, 1907

Radu, Alexandru, Fenomenul partidist, Editura PRINTECH, București, 1999

Rădulescu-Motru, C., Regele Carol I şi Destinul României – Discurs ţinut la Academia

Română, 26 mai 1939, în Din viaţa Regelui Carol I. Mărturii, Bucureşti, 1939

Rădulescu-Motru, Constantin, Personalismul energetic şi alte scrieri, Editura Eminescu,

Bucureşti, 1984

Ricoeur, Paul, Eseuri de hermeneutică, Humanitas, Bucureşti, 1994

Romila, Adrian G., Culianu si religia ca sistem, Idei in Dialog, Nr. 6 (57) / 2009

Rosetti, Radu, Scrieri, Minerva, Bucureşti, 1980

Rousseau, Jean-Jacques, Contractul social, Editura Antet, Bucureşti, 2013

Rucker, Rudy, Mind Tools: The Five Levels of Mathematical Reality, Boston, Houghton

Mifflin, 1987

Santoni, R.E., Social and Political Philosophy, Doubleday, New-York, 1973

Sartori, Giovanni, Teoria democraţiei reinterpretată, Polirom, Iaşi, 1999 (1987), trad. Doru

Pop, Prefaţă Dan Pavel

Sbârnă, Gheorghe (coord.), Constituţiile României. Studii, Editura Cetatea de Scaun,

Târgoviște, 2012

Schapiro, J.S., Liberalism. Its Meaning and History, Van Nostrand Reinhold Co., New York,

1958

Schifirneț , Constantin, ”Modernitatea tendențială, Sociologie românească, 4, 2009

Schifirneț, Constantin, Filosofie românească în spațiul public, Tritonic, București, 2009

Schifirneț, Constantin, Formele fără fond – un brand românesc, Editura Comunicare.ro,

București, 2007

Schifirneț, Constantin, Geneza modernă a ideii naționale. Psihologie etnică și identitate

românească, Albatros, București, 2001

Schifirneț, Constantin, Modernitatea tendenţială. Reflecții despre evoluția modernă a

societății, Tritonic, București, 2016

Scurtu, Ioan, Bulei, Ion, Democraţia la români, 1866-1938, Humanitas, Bucureşti, 1990

Simona-Grazia Dima, - 'Ultimul Culianu' sau tragica interferenţă dintre ştiinţă şi destin,

Bucurestiul Cultural, nr. 129

Sîmbotin, Dan Gabriel, Anul 1600, Cenzura imaginarului științific la începutul modernității,

Institutul european, Iași, 2015

Skjerve, Eystein, Glattre, Eystein, Fractal phenomena and fractal analysis in epidemiological

studies, The Norwegian School of Veterinary Science, Proceedings of the 11th International

Symposium on Veterinary Epidemiology and Economics, 2006

Slăvescu Victor, Ion Strat. Economist - Financiar - Diplomat, 1836-1879, Imprimeria

Naţională, Bucureşti, 1946

Somerville, R.E. Santoni, Social and Political Philosophy, Doubleday, New-York, 1973

Spinoza, B., “Traité des authorites theologique et politique”, în Oeuvre completes, Galimard,

Paris, 1954

Stan, Apostol, Ion C. Brătianu şi liberalismul român, Editura Globus, Bucureşti, 1993

Stan, Apostol, Istoria liberalismului în România de la origini până la 1918, Editura

Enciclopedică, Bucureşti, 1996

Stan, Apostol, Revoluția română de la 1848. Solidaritate și unitate națională, Editura

Albatros, București, 1987

Stanomir, Ioan, Nașterea Constituției. Limbaj și drept în Principate până la 1866, Editura

Nemira, București, 2004

Stănciugelu, Irina, Măştile comunicarii. De la etică la manipulare şi înapoi, Tritonic,

Bucureşti, 2009

Stănciugelu, Ştefan, Niculescu, Adrian, Neo-Patrimonial State and Democracy in

Contemporary Romania, European Journal of Science and Theology, June 2012, Vol. 8,

Supplement 1, 195-210

Sutǎ, N., (coord.), Istoria comertului și a politicii comerciale romanești, Ed. Economicǎ,

București, 1998

Szostak, Repko, A., R., Interdisciplinary Research. Process and Theory, Sage Publications,

2011

Şandru, Daniel, Reinventarea ideologiei. O abordare teoretico-politică, Editura Institutul

European, Iaşi, 2009

Şuţu, Nicolae, Opere economice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957

Taleb, Nassim Nicholas, Lebada neagră. Impactul foarte puțin probabilului, Editura Curtea

Veche, București, 2010

Tarde, Gabriel, Les lois de l’imitation Chapitre I à V. Une édition électronique réalisée à

partir du livre de Gustave Gabriel TARDE, Les lois de l’imitation. Première édition : 1890.

Texte de la deuxième édition, 1895. Réimpression. Paris: Éditions Kimé, 1993

Taylor, Richard P., Micolich, Adam P., Jonas, David, Fractal Expresionism, Physics World,

Volume 12, Issue 10, October 1999

Tănase, Gheorghe, Separaţia puterilor în stat, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1994

Tocqueville, Alexis de, De la democratie en Amerique, tom 1, Vrin, 1990, Paris

Trăsnea, O., Originile ideologice ale revoluţiei din S.U.A., în Viitorul social nr. 4/1976

Trăsnea, Ovidiu, Doctrine politice şi acţiune politică, în Ion Mărginean (coord.), Partide

politice şi orientări doctrinare în România anilor '90, partea I, cercetare sponsorizată de

CNCSU, 1996, mss., Biblioteca SNSPA

Trăsnea, Ovidiu, Filosofia politică, Editura Politică, Bucureşti, 1986

Treptow K.W. (ed), A History of Romania, The Center for Romanian Studies, The Romanian

Cultural Foundation, Iaşi, 1966

Turhan Feyzioglu, Un liberateur et un modernizateur genial, Kemal Attaturk, Centre

de Recherche Attaturk, Ankara, 1987

Țăranu, Andrei (ed.), Governing for the Future, MEDIMOND Publishing Company,

Bologna, 2016

Țăranu, Andrei, Doctrine politice contemporane, Editura Fundației Pro, București, 2005

Ungureanu, Ion, Idealuri sociale și realități naționale, Editura Științifică și Enciclopedică,

București, 1988

Ungureanu, Ion, Paradigme ale cunoaşterii sociologice, Humanitas, Bucureşti, 1991

Ungureanu, Radu-Sebastian, Securitate, suveranitate și instituții internaționale: crizele din

Europa de Sud-Est în anii ‘90, Prefață de Andrei Miroiu, Iași, Polirom, 2010

Vasileanu, Marius, ”A ajuns “ultimul Culianu” la o mathesis universalis?”, Ziarul financiar, 6

iulie 2010

Vlad, Radu Dan, Gândirea economică românească despre industrializare 1859-1900, Editura

Mica Valahie, București, 2012, e-book

Vlăsceanu, Lazăr, Zamfir, Cătălin, (coord.), Dicţionar de sociologie, Babel, Bucureşti, 1993

Voicu, George, Pluripartidismul. O teorie a democraţiei, Editua All, București,1998

Voinea, Şerban, Marximsul oliharhic, Editura I. Brănişteanu, Bucureşti, 1926

Wallerstein, Immanuel, Sistemul mondial modern, Meridiane, trad. Dorel Abraham, Ilie

Bădescu, Mihai Ghibernea, Bucureşti, 1992

Weber, Max, Etica protestantă şi spiritul capitalismului, Humanitas, Bucureşti, 1993

Weber, Max, Politica - o vocaţie şi o profesie, Anima, Bucureşti, 1994

West, G.B., Brown, J.H., Enquist, B.J., The fourth dimension of life: fractal geometry and

allometric scaling of organisms, Science, 1999, Jun 4; 284(5420):

Wilson, E.O., Cucerirea socială a Pământului, Humanitas, București, 2015

Wilson, E.O., Sociobiology, Cambridge, MA: Belknap/Harvard University Press, 1975

Xenopol, A.D., Primul proiect de constituţie al Moldovei din 1822. Originile Partidului

Conservator şi ale Partidului Liberal, Mem. Acad. Rom., seria II, tom XX, 1891

Xenopol, A.D., Scrieri sociale şi filosofice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, ediţie, studiu

introductiv, comentarii de N.Gogoneaţă, Z.Ornea

Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr (coord.), Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti,

1993

Zane, G., Cuza vodă, Junimea, Iaşi, 1973

Zeletin, Ștefan, Burghezia română. Originea şi rolul ei istoric. Neoliberlismul, Nemira,

Bucureşti, 1999, studiu introductiv Cristian Preda, note bio-bibliografice C.D.Zeletin

Zodian, Mihai, Capitolul ”Conservatorismul” în: Mihaela Miroiu (ed.), Ideologii politice

actuale. Semnificații, evoluții și impact, Polirom, Iași, 2016

SURSE WEB CONSULTATE

http://ler.is.edu.ro/~cr/index.php?page=person&id=233

https://books.google.ro/books?id=oaoyIlUkvPgC&pg=PA86&lp

file://Downloads/ICRM.pdf

http://irrd.ro/wp-content/uploads/2014/06/CONSTITUTIILE-ROMANIEI-SBARNA.pdf

http://enciclopediaromaniei.ro/Proclama%C5%A3ia_de_la_Islaz

file:///C:/Users/StefanS/Downloads/ICRM.pdf

www.jsri.ro/old/pdf%20version/jsri_no_13.pdf

http://www.ucv.ro/pdf/departamente_academice/dma/suporturi_curs/7.MatGen.pdf

http://www.math.uaic.ro/~tofan/depozit/aritmetica.pdf

Pecican, Ovidiu, Culianu între ştiinţă şi revelaţie, Apostrof, ANUL XXI, 2010, NR. 7 (242),

http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1180

http://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/Ideea-Europeana_afloro.pdf

http://fanzin.clubsf.ro/fractalii-intre-stiintele-reale-si-cele-umaniste/

https://issuu.com/raducom/docs/mircea_eliade__ioan_petru_culianu-d

http://www.esa.org/history/Awards/papers/Brown_JH_MA.pdf.

https://www.scribd.com/doc/3046109/Aristotel-Politica

www.sciquest.org.nz

http://www.natgeo.ro/dezbateri-globale/omul-si-viata/9186-natura-e-constructal

http://constructal.org/.

http://clc2017.eu/

http://www.natgeo.ro/dezbateri-globale/omul-si-viata/9186-natura-e-constructal.

http://www.compendiu.ro/MonoX/ModuleGallery/SocialNetworking/MonoSoftware.MonoX.

GetImage.axd?git=SnFile&entityid=77a2556a-a921-405a-9674-

a28400dc261d&tstamp=635212368833770000

https://www.amazon.com/African-Fractals-Modern-Computing-Indigenous/dp/0813526140

http://www.unibuc.ro/CLASSICA/Xenopol-vol6/cap18.pdf;

http://fiziologie.umft.ro/ro/CV1.PDF

http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index_aprofundat_aparate_si_sisteme_si_boli_sistemul_c

irculator.html.

https://www.amazon.com/African-Fractals-Modern-Computing-Indigenous/dp/0813526140

http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics.htm

https://ro.scribd.com/doc/282979271/Basarab-Nicolescu-ce-Este-Realitatea,.

https://www.researchgate.net/...FORMELOR_FARA_FOND/.../0046352862d206083c.

http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1248-Culturile-politice-Politologie-si-

doctrine-politice-dr-Nicolae-Frigioiu-p-7

https://www.researchgate.net/...FORMELOR_FARA_FOND/.../0046352862d206083c..

https://dianacismaru.wordpress.com/2010/11/19/fondul -fara-forma-patologii-si-

agresiuni

http://www.qcentro.org/Etica/quelcom/archivo/textos/transdicispl.Nicolescu.htm

http://ordinatous.com/pdf/The_Fractal_Geometry_of_Nature.pdf

http://ordinatous.com/pdf/The_Fractal_Geometry_of_Nature.pdf

http://ordinatous.com/pdf/The_Fractal_Geometry_of_Nature.pdf;

http://www.slideshare.net/tudorandreivalcan/cap-1-fractali-si-geometria- fractala-30703121

https://plus.maths.org/content/fractal-expressionism

http://revista22.ro/34077/70252069/biserica-familia-tradiional-si-constituia.html

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/spiritualia-a-ajuns-ultimul-culianu-la-o-mathesis-

universalis-6506700

http://www.wesjones.com/eoh.htm

http://www.academia.edu/2913174/Formele_f%C4%83r%C4%83_fond_un_brand_rom%C3

%A2nesc

http://romaniasociala.ro/2016/06/21/modernitatea-tendentiala-reflectii-despre-evolutia-

moderna-a-societatii-editura-tritonic-2016/

http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1248-Culturile-politice-Politologie-si-

doctrine-politice-dr-Nicolae-Frigioiu-p-7

https://www.scribd.com/doc/311586218/ISTORIA-ECONOMIEI-ROMANE%C8%98TI-

MODERNE-pdf

http://enciclopediaromaniei.ro/w/Afacerea_Strousberg

http://www.creeaza.com/afaceri/comert/Comertul-exterior-i-politica-c676.php

http://enciclopediaromaniei.ro/

https://www.scribd.com/doc/311586218/ISTORIA-ECONOMIEI-ROMANE%C8%98TI-

MODERNE-pdf

https://www.scribd.com/doc/311586218/ISTORIA-ECONOMIEI-ROMANE%C8%98TI-

MODERNE-pdf

https://www.scribd.com/doc/311586218/ISTORIA-ECONOMIEI-ROMANE%C8%98TI-

MODERNE-pdf

https://www.scribd.com/doc/311586218/ISTORIA-ECONOMIEI-ROMANE%C8%98TI-

MODERNE-pdf https://www.scribd.com/doc/3046109/Aristotel-Politica,

https://books.google.ro/books?id=EhlkDAAAQBAJ&pg=PA1&dq=Ideologii+politice+actual

e&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwj4yueKsoXOAhWBL8AKHVmxBuQQ6AEIHDAA#v=snip

pet&q=Dobrei&f=false

https://www.jstor.org/stable/2117851?seq=1#page_scan_tab_contents

http://www.jstor.org/stable/25072635

http://www.britannica.com/biography/Leonardo-Bruni.

https://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/lect-andrei-taranu-doctrine-politice.pdf

http://www.liberalhistory.org.uk/history/bentham-jeremy/

https://archive.org/stream/utilitarianismli00mill/utilitarianismli00mill_djvu.txt

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/lupta-revolu-ia-francez-i-biseric-

fenomenul-decre-tin-rii

https://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/adrian-niculescu-istorie-politica.pdf

https://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/lect-andrei-taranu-doctrine-politice.pdf

https://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/lect-andrei-taranu-doctrine-politice.pdf

https://filosofiepolitica.files.wordpress.com/2008/03/adrian-niculescu-istorie-politica.pdf

http://www.humanitas.ro/humanitas/anatomia-unei-stafii

Recomandare de lectură: Alain Besançon, utopia încarnată şi actualitatea

sovietologiei

http://icsu.ro/wp-content/uploads/2011/09/ist12.pdf

http://ices.acadiasi.ro/sites/default/files/2016-

02/Liberalismul%20%C5%9Fi%20democra%C5%A3ia_0.pdf

http://revistatimpul.ro/documents/suplimente/Supliment-TIMPUL-iunie-2016.pdf

http://classiques.uqac.ca/classiques/tarde_gabriel/lois_imitation/tarde_lois_imitation_1.pdf

http://www.europenizare.ro/studlog/download.php?file=ICRM.pdf&category=icrm

http://irrd.ro/wp-content/uploads/2014/06/CONSTITUTIILE-ROMANIEI-SBARNA.pdf

http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1248-Culturile-politice-Politologie-si-

doctrine-politice-dr-Nicolae-Frigioiu-p-7

https://books.google.ro/books?id=EhlkDAAAQBAJ&pg=PA1&dq=Ideologii+politice+actual

e&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwj4yueKsoXOAhWBL8AKHVmxBuQQ6AEIHDAA#v=one

page&q=Ideologii%20politice%20actuale&f=false ,

https://dianacismaru.wordpress.com/2010/11/19/fondul -fara-forma-patologii-si-

agresiuni

http://www.acad.ro/com2014/doc/d1006-sesiuneCarol/profAxenciuc.pdf

http://www.academia.edu/7296041/Conservatorismul;

https://books.google.ro/books?id=EhlkDAAAQBAJ&pg=PT250&lpg=PT250&dq=mihai+zo

dian+conservatorismul

file:///C:/Users/StefanS/Downloads/ICRM.pdf

http://www.docfoc.com/download/documents/121938713-ilie-badescu-sincronism-european-

si-cultura-critica-romaneasca-pdf

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f7/Constantin_Dobrogeanu-Gherea_-

_Neiob%C4%83gia_-_Studiu_economico-sociologic_al_problemei_noastre_agrare.pdf