8
HOTĂRÂRE nr. 19 din 17 ianuarie 1996 privind aprobarea Regulamentului- cadru de organizare şi funcţionare a pieţelor, târgurilor şi oboarelor Guvernul României hotărăşte: Art. 1 Se aprobă Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a pieţelor, târgurilor şi oboarelor, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 În aplicarea atribuţiilor ce revin autorităţilor publice locale potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991 şi ţinând seama de prevederile legale în domeniu, se recomandă consiliilor locale să elaboreze regulamente proprii privind organizarea şi funcţionarea pieţelor, târgurilor şi oboarelor, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU NICOLAE VĂCĂROIU Contrasemnează: Ministrul comerţului, Petru Crişan Secretar de stat, şeful Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, Octav Cozmâncă ANEXĂ REGULAMENTUL-CADRU de organizare şi funcţionare a pieţelor, târgurilor şi oboarelor I. Dispoziţii generale Obiectul şi scopul regulamentului-cadru Art. 1 Prezentul regulament-cadru stabileşte modalităţile de organizare a comerţului în zonele publice, condiţiile minime de dotare şi regulile generale de funcţionare a formelor specifice de comerţ şi de prestări de servicii în aceste zone. Art. 2 Scopul regulamentului-cadru este organizarea comerţului în zonele publice, în condiţii de protecţie optimă a consumatorilor şi de concurenţă loială între agenţii economici. Art. 3 Utilizatorii pieţei sunt: - comercianţii cu amănuntul, persoane fizice sau juridice, care prestează activitate de comerţ cu amănuntul;

H 19-1996 Piete Targuri Oboare

Embed Size (px)

DESCRIPTION

legislatie

Citation preview

HOTRRE nr

HOTRRE nr. 19 din 17 ianuarie 1996 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare i funcionare a pieelor, trgurilor i oboarelor

Guvernul Romniei hotrte:

Art. 1Se aprob Regulamentul-cadru de organizare i funcionare a pieelor, trgurilor i oboarelor, cuprins n anexa care face parte integrant din prezenta hotrre.

Art. 2n aplicarea atribuiilor ce revin autoritilor publice locale potrivit Legii administraiei publice locale nr. 69/1991 i innd seama de prevederile legale n domeniu, se recomand consiliilor locale s elaboreze regulamente proprii privind organizarea i funcionarea pieelor, trgurilor i oboarelor, n termen de 30 de zile de la data publicrii n Monitorul Oficial al Romniei a prezentei hotrri.

PRIM-MINISTRU NICOLAE VCROIU

Contrasemneaz: Ministrul comerului, Petru Crian

Secretar de stat, eful Departamentului pentru Administraie Public Local, Octav Cozmnc

ANEX

REGULAMENTUL-CADRU de organizare i funcionare a pieelor, trgurilor i oboarelor

I. Dispoziii generale

Obiectul i scopul regulamentului-cadru

Art. 1Prezentul regulament-cadru stabilete modalitile de organizare a comerului n zonele publice, condiiile minime de dotare i regulile generale de funcionare a formelor specifice de comer i de prestri de servicii n aceste zone.

Art. 2Scopul regulamentului-cadru este organizarea comerului n zonele publice, n condiii de protecie optim a consumatorilor i de concuren loial ntre agenii economici.

Art. 3Utilizatorii pieei sunt:

- comercianii cu amnuntul, persoane fizice sau juridice, care presteaz activitate de comer cu amnuntul;

- productorii agricoli individuali, care i comercializeaz propriile produse agroalimentare i unele produse meteugreti;

- agenii economici prestatori de servicii;

- ali poteniali utilizatori care exercit o activitate comercial cu amnuntul, potrivit legii.

II. Organizarea comerului n zone publice

1. Forme de comer specifice zonelor publice

Art. 4Comerul n zone publice poate fi desfurat n piee locale, precum i n perimetre teritoriale delimitate de consiliile locale, special amenajate pentru desfurarea unor activiti de comer cu amnuntul sau de prestri de servicii.

Art. 5(1) Tipurile de piee care pot fi organizate n zone publice sunt:

a) piee agroalimentare: ansambluri sau, n unele cazuri, numai locuri special amenajate, organizate pentru aprovizionarea populaiei cu legume, fructe, lapte i produse lactate, carne i preparate din carne, miere, produse conservate, pete, flori, semine, cereale, psri i animale mici i altele asemenea, precum i unele articole de uz gospodresc, realizate de mica industrie sau de micii meteugari, precum i cu alte articole nealimentare de cerere curent;

b) trguri: zone publice unde se vnd i se cumpr legume, fructe, vite, ln, produse artizanale i meteugreti, articole de mbrcminte i nclminte, materiale de construcii, furaje etc.;

c) oboare: zone publice destinate comerului cu ovine, caprine, porcine, bovine, bubaline, cabaline, precum i cu furaje;

d) blciuri: zone publice destinate comercializrii produselor agroalimentare, artizanale, meteugreti, n asociere cu activiti de prestare de servicii destinate petrecerii timpului liber (jocuri distractive sau de noroc autorizate, uniti de alimentaie public cu servire rapid);

e) piee mixte: zone publice destinate comerului specific n trguri i oboare.

(2) Tipurile de piee prevzute la alin. (1) se regsesc n cuprinsul prezentului regulament-cadru sub denumirea generic de pia.

2. Piaa: tipodimensiuni i amplasare

Art. 6(1) Piaa agroalimentar va fi amplasat, cu precdere, n mediul urban i, potrivit necesitilor locale, funcioneaz dup un program zilnic, de dou-trei ori pe sptmn sau sptmnal.

(2) n funcie de locul de amplasare i de mrimea localitii urbane, pieele agroalimentare pot fi de mai multe tipuri:

a) piee de tipul I, cu peste 500 locuri de vnzare pe platoul pieei; este eficient ca acestea s fie organizate n marile aglomeraii urbane;

b) piee de tipul II, cu 250-500 locuri de vnzare; sunt specifice oraelor mijlocii i mici, precum i n cartierele marilor aglomeraii urbane;

c) piee de tipul III, cu pn la 250 locuri de vnzare; se pot organiza n oraele mici i mijlocii;

d) piee volante, amplasate, dup necesitile locale, ndeosebi n apropierea centrelor comerciale i cu o durat limitat de funcionare n timpul zilei.

Art. 7(1) Trgul poate fi organizat n localiti urbane i rurale, cu un program de funcionare de dou-trei ori pe sptmn, o dat pe sptmn sau la anumite date tradiionale.

(2) Trgurile pot fi de mai multe tipuri:

a) generale, cuprinznd alturi de grupele de produse specifice alimentare i o gam mai mult sau mai puin diversificat de produse industriale;

b) specializate, oferind spre vnzare o diversitate de produse din sectorul industrial;

c) strict specializate, organizate pentru o grup de produse bine individualizat: de exemplu, trgul de maini auto, trgul de ceramic etc.

Art. 8Oborul se organizeaz n mediul rural i, n cazuri excepionale, la periferia localitilor urbane.

Art. 9Blciul se poate organiza n special n mediul rural, n anumite perioade sau la date tradiionale ale anului.

Art. 10La amplasarea i la realizarea pieei se va ine seama i de urmtoarele principii:

- ncadrarea, inclusiv din punct de vedere constructiv, n planul urbanistic general;

- accesul facil al populaiei n pia;

- asigurarea de legturi cu arterele principale de penetraie din zonele de producie;

- rezervarea unui spaiu suficient pentru desfurarea ntregii activiti;

- asigurarea locurilor de parcare pentru autovehicule i a semnalizrilor corespunztoare.

Art. 11n contextul general al necesitii ncadrrii n prevederile planului de urbanism general al unei localiti, se impune amplasarea pieelor agroalimentare n zonele de locuit cu o densitate mare a populaiei, pe artere de circulaie major, pe artere de acces sau n punctele de convergen ale traficului pietonal.

3. Administrarea i gestionarea pieei

Art. 12Piaa poate funciona numai n baza unei autorizaii de funcionare eliberate de primar, dup obinerea avizelor legale (certificat de urbanism, autorizaie de construcie, avizul Poliiei sanitar-veterinare i al Inspectoratului de Poliie Sanitar i Medicin Preventiv, avizul poliiei, al centrului judeean de metrologie, al Ageniei pentru protecia mediului, al inspeciilor teritoriale de prevenire a incendiilor, avizele pentru utiliti etc.).

Art. 13Piaa se organizeaz i funcioneaz pe baza regulamentului propriu, elaborat de administraia pieei n concordan cu prevederile legii, ale prezentului regulament-cadru i aprobat de primar.

Art. 14(1) Gestionarea activitilor care se desfoar n perimetrul unei piee agroalimentare se realizeaz de ctre administraia pieei, care poate s reprezinte, dup caz:

a) servicii publice ale consiliilor locale;

b) instituii de interes public;

c) persoane juridice cu capital de stat, privat sau mixt.

(2) Administraia pieei se poate organiza numai n oraele mari n care sunt organizate i funcioneaz un numr minim de cinci piee agroalimentare. n celelalte localiti, autoritatea pieei va fi denumit responsabil al pieei.

Art. 15(1) Pe raza unei localiti, funcionarea fiecrui trg, blci i obor va fi supravegheat de ctre primar.

(2) Primarul poate numi o comisie pentru funcionarea trgurilor, blciurilor i a oboarelor, format din 2-3 persoane de specialitate, n funcie de mrimea i de durata trgului, blciului i oborului, cu sarcini concrete pentru buna funcionare a acestora.

III. Disciplina pieei

1. Atribuiile i responsabilitile administraiei pieei, precum i ale Comisiei pentru funcionarea trgurilor, a blciurilor i a oboarelor

Art. 16Pentru buna funcionare a pieei, trebuie respectate urmtoarele reguli de tehnologie comercial:

a) ansamblul unei piee se constituie dintr-un platou, acoperit sau descoperit, dimensionat n raport cu un anumit numr de locuri de vnzare pentru comerciani ambulani i productori, precum i, unde este cazul, cu hale, magazine, uniti prestatoare de servicii, exploatate de societi comerciale;

b) platoul pieei se realizeaz ca o platform asfaltat i amenajat, cu posibiliti de control asupra mrfurilor care intr n pia, cu utiliti, dotare i echipare corespunztoare desfacerii mrfurilor: instalaii sanitare, electrice, de ap potabil i canalizare; mobilier specific; copertine; dotri P.S.I.;

c) mobilierul din dotarea platourilor se recomand a fi construit din mese realizate din plci de beton mozaicat, fixate pe schelet metalic sau postament din beton, avnd prevzute sub blaturi spaii de pstrare a mrfurilor cu posibilitate de ventilare, nchidere i de asigurare a lor;

d) n funcie de specificul local al ofertei de produse ce se comercializeaz n perimetrul pieei, se impune ca platoul acesteia s fie sectorizat pe grupe de produse, n relaii compatibile de vecintate, cu asigurarea de utiliti i dotri adecvate. Pentru comercializarea produselor de uz gospodresc, spaiul ocupat trebuie s fie de maximum 10% din suprafaa platoului pieei;

e) pentru vnzarea de lapte i produse lactate este obligatorie asigurarea condiiilor legale de igien;

f) pe platoul trgului sau al oborului se vor atribui sectoare distincte pentru vnzarea psrilor i a animalelor, dotate corespunztor cu cuti, adptori, rui pentru legarea animalelor etc.;

g) n cadrul halei sau n alte construcii special amenajate, preponderent va fi suprafaa afectat vnzrii produselor agroalimentare specifice: carne, preparate din carne, pete proaspt i congelat, brnzeturi, conserve i semiconserve de orice fel, legume-fructe, flori; se poate realiza i o secie de preparate culinare n care s se prelucreze, n vederea vnzrii, o parte din produsele alimentare care se aduc n pia.

Art. 17(1) Piaa va fi dotat, dup caz, cu toate serviciile care faciliteaz desfurarea activitii n condiii optime, potrivit legii, dimensionate n funcie de numrul locurilor de vnzare i de tipul de pia, respectiv:

- depozitarea mrfurilor i a ambalajelor;

- punct de control sanitar-veterinar;

- pstrarea i nchirierea cntarelor;

- locuri pentru amplasarea cntarelor de control;

- bazine pentru splarea produselor;

- ateliere de ntreinere i de reparaie a instalaiilor electrice, termice, frigorifice, de ap;

- fntni cu jeturi de ap potabil amplasate pe platou;

- punct sanitar de prim-ajutor;

- birou administrativ;

- punct destinat activitilor organelor de control;

- posturi telefonice publice;

- spaii pentru pstrarea materialelor de ntreinere i de curenie;

- teren de parcare;

- punct de strngere a deeurilor (eventual crematoriu);

- spaii pentru cazarea productorilor;

- punct cu mijloace de prim intervenie pentru P.S.I.;

- punct de paz;

- WC-uri publice.

(2) Administraia pieei va stabili, dup caz, i atribuii specifice ale serviciilor prevzute la alin. (1), care intr n dotarea pieei.

Art. 18n oboare i n piee mixte, pe lng dotrile prevzute la art. 17, se mai asigur i:

- spaiu special amenajat pentru animalele suspecte a fi bolnave;

- conteiner ermetic, preferabil din oel, pentru animalele moarte.

Art. 19Activitatea de alimentaie public n incinta pieei se organizeaz numai prin uniti specializate i clasificate, potrivit legii.

Art. 20Pentru asigurarea unor informaii de pia privind oferta, preurile practicate etc., se poate organiza un serviciu adecvat acestui scop.

Art. 21Boxele din hale, magazinele, unitile prestatoare de servicii din incinta pieei pot fi date n administrare privat prin licitaie public, pe baz de contract, potrivit legii.

Art. 22Programul pieei va fi stabilit i va fi afiat vizibil n perimetrul biroului administrativ al pieei.

Art. 23Pentru desfurarea unui comer civilizat i pentru meninerea unor raporturi corecte ntre utilizatorii pieei i cumprtori, se vor supraveghea corectitudinea cntririlor efectuate, precum i legalitatea mijloacelor de msurare folosite.

Art. 24Salubrizarea pieei va fi efectuat zilnic i ori de cte ori este necesar.

2. Drepturile i obligaiile utilizatorilor pieei

Art. 25Activitile de comer i de prestri de servicii n pia se realizeaz numai n spaiile afectate fiecrui comerciant/productor/prestator de servicii. Sunt interzise vnzrile pe suprafaa cilor de circulaie (strzi, trotuare etc.) sau n parcri.

Art. 26Orice persoan fizic sau juridic, care dorete s exercite o activitate de comer i/sau de prestri de servicii pe platoul pieei, se va prezenta la administraia pieei pentru nregistrarea sa ntr-un registru special al acesteia, primind un tichet nominal de utilizare a unui loc de vnzare n pia.

Art. 27Fiecare utilizator va plti pentru locul ocupat n pia un tarif de utilizare stabilit i fcut public potrivit reglementrilor legale n vigoare i va declara - sub regimul confidenialitii - cantitile de produse aduse spre comercializare.

Art. 28Comercianii i productorii care vnd n pia sunt obligai s posede documente legale privind calitatea de productor/comerciant, autorizaia sanitar-veterinar i/sau certificat sanitar-veterinar, documente de provenien sau de origine a mrfurilor: factur, aviz de nsoire a mrfurilor etc.

Art. 29(1) Utilizatorul autorizat s desfoare comer sau prestri de servicii n pia exploateaz spaiile pe care le ocup, pe propria rspundere. Acestuia i se interzice s permit unui ter s utilizeze, chiar parial, locul de vnzare atribuit, sau s-l subnchirieze.

(2) Prevederile alin. (1) se aplic i n cazurile prevzute la art. 21 din prezentul regulament.

Art. 30Utilizatorii pieei vor efectua cntrirea i msurarea mrfurilor numai cu mijloacele de msurare legale, verificate metrologic n termen i adecvate scopului, potrivit legii.

Art. 31Orice utilizator al pieei va afia datele de identificare a mrfurilor, a preurilor i a tarifelor practicate, la loc vizibil i pentru fiecare produs/serviciu comercializat.

Art. 32Persoanele juridice cu activitate n perimetrul pieei i vor afia datele de identificare a societii comerciale pe care o reprezint.

Art. 33Este interzis vnzarea n pia a substanelor toxice, inflamabile sau explozive, de orice fel, a celor care duneaz mrfurilor aflate la vnzare, precum i a armelor de foc i a muniiei.

Art. 34Fiecare utilizator al pieei va pstra curenia n perimetrul n care i desfoar activitatea.

IV. Dispoziii finale

Art. 35Extrase din regulamentul propriu referitoare la obligaiile i la drepturile utilizatorilor se vor afia n perimetrul biroului administrativ al pieei.

Art. 36Administraia pieei va sprijini organele de control autorizate n activitatea acestora.

Art. 37Nerespectarea de ctre administraia pieei a atribuiilor i a responsabilitilor ce i revin din prezentul regulament-cadru atrage rspunderea disciplinar, material, contravenional sau penal, dup caz, potrivit prevederilor legale.

Publicat n Monitorul Oficial cu numarul 21 din data de 30 ianuarie 1996