HORMONII PANCREATICI4

HORMONII PANCREATICI

HORMONII PANCREATICI

Pancreasul endocrin: 1 milion de insule Langerhans >>> celule care produc tipuri diferite de hormoni

Diabetul zaharat

Diabetul zaharat (DZ): conditie patologica asociata cu nivele crescute de glucoza plasmatica <<< urmare a unei secretii inadecvate de insulina ± alterari ale actiunilor insulinei.

Tip I (DZ insulinodependent, IDDM) Distrugerea celulelor B (cauza imuna sau idiopatica), cu

deficit sever sau absolut de Ins. asociat cu cetoză în cazurile netratate

Tip II (DZ non-insulinodependent, NIDDM) rezistenta tisulara la insulina ± deficienta relativa a

secretiei de Ins, obezitatea este un factor important de risc, nu este dependent de Ins; circulaţia endogenă a Ins este

suficientă pentru a preveni cetoacidoza.

ANTIDIABETICELEINSULINA

INSULINA (Ins) proteină mică; la om GM 6000 Da conţine 51 aa dispuşi în 2 lanţuri (A şi B), legate prin punţi

disulfidice (lanţul A = 21 aa; lanţul B = 30 aa)

SINTEZA PANCREATICA a Ins Celulele B: la niv. aparatului Golgi - proIns (polipeptid cu 86

aa) >>>este metabolizată prin ruperea lanţurilor: Ins si peptid C

Aparatul Golgi produce proIns care este depozitată în granulele celulei.

La acest nivel, capetele lanţului se leagă prin punţi “- S – S -”, formând Ins, iar mijlocul lanţului pierde câte 2aa la fiecare capăt, restul de 31aa formând PEPTIDUL C, secretat o dată cu Ins, dar căruia nu i se cunoaşte o acţiune fiziologică.

INSULINA

ELIBERAREA Eliberarea insulinei are loc

Constant (ritm bazal) La o rata crescuta ca raspuns la cresterea glucozei.

Eliberarea Ins, ca răspuns la factorii stimulatori (în principal creşterea nivelului plasmatic al glucozei) are loc în 2 faze: iniţială, rapidă = reflectă eliberarea Ins din depozite secundară, lentă eliberarea Ins din depozite şi noi sinteze

Mecanismul molecular de reglare a eliberarii Ins Hiperglicemia creşterea intracelulară a nivelurilor ATP

inchide canalele de K+ ATP dependente scăderea curentului de K+ prin aceste canale determină o depolarizare a celulelor B şi deschiderea canalului de Ca2+ voltaj dependente creşterea intracelulară a Ca2+ secreţia Ins

INSULINA

Factori care stimulează eliberarea de Ins. glucoza plasmatică şi alte zaharuri (ex. manoza). unii aminoacizi (leucina, arginina) activitatea vagală – Ach stimulează eliberarea Ins, prin

acţiunea pe rec. M glucagonul acizii graşi diferiţi hormoni ai tractului gastro-intestinali (GIT):

gastrina, secretina, colecistokinina, polipeptidul gastric inhibitor (GIP), enteroglucagonul; GIT sunt eliberaţi după ingestia alimentelor explicaţia faptului că glucoza administrată oral determină o creştere mai mare a eliberării Ins, decât glucoza administrata i.v.

agoniştii 1 presinaptici stimulează secreţia Ins, integrarea controlului SNV asupra secreţiei Ins are loc în

HIPOTALAMUS stimularea ariilor ventrolaterale determinând o creştere a Ins,

antidiabeticele orale (sulfonilureele)

INSULINA

Factorii care inhibă eliberarea de Ins: SOMATOSTATIN agoniştii - adrenergici (în timpul stres-

ului este eliberata Adr. efect mai mult pe rec. în timpul stresului creşte nivelul sanguin al glucozei)

integrarea HIPOTALAMUS: ariile ventromediana inhibă eliberarea Ins.

medicamente: DIAZOXID, FENITOIN, VINBLASTINA, COLCHICINA.

INSULINA

METABOLIZAREAInsulina endogena este inactivata in ficat: 60% rinichi: 35-40%

Insulina exogena este inactivata in ficat: 35-40% rinichi: 60% T1/2 = 3-5- min.

INSULINAEFECTELE BIOLOGICE ALE INS

Metabolismul glucidic asigurarea utilizarii tisulare a glucozei prin usurarea

patrunderii sale in celulele musculare si in adipocite; cresterea depozitelor de glicogen prin :

favorizarea transformarii glucozei in glicogen (glicogenogeneza)

micsorarea procesului de glicogenoliza hepatica; inhibarea gluconeogenezei hepatice din aa

Metabolismul proteic : favorizarea sintezei proteice musculare datorita

cresterii disponibilului de aminoacizi (ca urmare a inhibarii gluconeogenezei hepatice)

maririi sintezei ribozomale proteice in celulele musculare;

INSULINAEFECTELE BIOLOGICE ALE INS

Metabolismul lipidic : cresterea anabolismului lipidic datorita:

maririi disponibilului de acizi grasi (prin hidroliza lipoproteinelor de catre lipoproteinlipaza),

favorizarii sintezei trigliceridelor (prin glucofosfati)

si micsorarii lipolizei (prin inhibarea lipazei din adipocite);

Alte efecte cresterea influxului celular al ionilor de potasiu

(datorita stimularii Na+,K+-ATP-azei membranare).

MECANISMUL MOLECULAR DE ACŢIUNE AL INS

Receptorul Ins = 2 heterodimeri,

fiecare conţinând o subunitate ,

extracelulara, situs de recunoaştere a ligandului

o subunitate transmembranară, conţine o tirozin-kinază.


În momentul legării Ins la subunitatea la suprafaţa celulei, sunt stimulate tirozin-kinazele din porţiunea .

Prima proteină fosforilată prin activarea tirozin-kinazei receptorului este o proteină cu lanţ scurt - substratul 1 al receptorului insulinic (IRS-1), rec. având peste 22 de situsuri pentru fosforilarea tirozinică.

După fosforilarea tirozinică la diferite situsuri, IRS-1 se leagă la alte kinaze pe care le activează, producând în continuare fosforilări.

Această serie de fosforilări în interiorul celulei, reprezintă mesagerul secund al Ins şi are ca rezultat efecte variate, inclusiv translocarea unor proteine cum ar fi transportorii pentru glucoză (GLUT) sechestrati în interiorul celulei.


Factori care moduleaza interactiunea Ins-receptor:

Glucocorticosteroizii scad afinitatea Ins. pentru receptorii săi;

GH în exces creste afinitatea Ins. pentru receptori;

creşterea nivelului Ins. în plasmă (de ex. în obezitate sau în insulinoame) determină o scădere a concentraţiei receptorilor pentru Ins = “down-regulation”: mecanism intrinsec prin care se limitează răspunsul celulei ţintă la concentraţii excesive ale Ins.

TRATAMETUL DZ Ins : indicata în tratamentul DZ tip I pt.

suplimentarea/ substituirea hormonului endogen deficitar

DZ tip II: antidiabetice orale. În stress (infecţii, sarcină, infarct, intoxicaţii,

intervenţii chirurgicale) DZ tip II: vor primi insulină DZ tip I: se vor administra doze suplimentare de

insulină (stresul cresterea Adr. care acţionează în principal pe receptorii hiperglicemie).

TRATAMETUL DZ

Specii de insulină: Insulina animala

Insulină de bou (diferă cu 3aa de cea umană) Insulină de porc (diferă cu 1aa de cea umană) Amestec insulină bou 70% + insulină porc 30%

Insulină umană - tehnici de recombinare ADN prin biosinteză în E. coli

Analogi de insulina umana - Proins umană (o alternativă pentru preparatele cu durată lungă de acţiune).

TRATAMETUL DZPrincipalele tipuri de preparate de INS şi durata lor de

acţiune Cu acţiune ultrascurtă, cu perioadă de latenţă foarte

mică (15 min) şi durată scurtă de acţiune (3-4 ore): analogi de Ins umana (Insulin Lispro, Humalog)

Cu acţiune scurtă şi instalare rapidă a acţiunii (instalare la 30 min, max la 2-3 ore, durata 3-6 ore): diferite forme de Insulină Regular, Velosulin, etc.

Insulină standard cu durată intermediară de acţiune (instalare la 1-2 ore, maxim la 6-12 ore) Suspensie ISOPHAN-INSULINA Suspensie Zinc-Insulină (Insulină lentă) Diferite forme de insulină lentă (altele decât Zn-Ins).

TRATAMETUL DZ

Principalele tipuri de preparate de INS şi durata lor de acţiune

Insulină cu perioadă de latenţă mare şi durată lungă de acţiune : instalare in 4-6 ore, max la 14-20 ore, se mentine 20-36 ore.

Insulina bifazica: NOVOLIN 70/30, HUMULIN 70/30

EFECTE ADVERSE ALE INS Hipoglicemia : cauzata de

nerespectarea orarului meselor doze prea mari de insulină efort fizic prea mare

Instalare Rapida: palpitatii, tahicardie, transpiratii,

tremuraturi Lenta (după insulină ultralentă) : direct confuzie

mentala si coma Tratament

po solutii dulci i.v. glucoza 10 – 25g i.m. glucagon 1 mg

EFECTE ADVERSE ALE INS Reacţii alergice : tip. I (Ac anti-Ins., tip. IgE)

Rezistenţa imună la Ins, mediată de Ac tip IgG.

Tratament Terapia discontinuă cu Ins prin alternare cu dietă şi

antidiabetice orale scadere puternică a dozelor de Insulină Imunosupresia cu GCS

Lipodistrofia la locul injectării

INSULINA ADMINISTRAREA INSULINEI Subcutanat Stilouri injectoare portabile Sisteme ansă-închisă (sisteme de perfuzie a

Ins controlate de nivelul sanguin al glucozei)

Pompe de Ins : s.c., i.v., intraperitoneal. Administrare sub formă de aerosoli

(absorbţie scăzută, sub 8%).

ANTIDIABETICE ORALE

Sunt compusi de sinteza activi p.o., utili in tratamentul DZ tip II, atunci cand numai dieta nu mai realizeaza controlul afectiunii, insa insulina nu este necesara.

SULFONILUREELEMecanism de acţiune: se leagă la receptori specifici asociaţi canalului de K+

ATP dependent depolarizarea celulei -pancreatice deschiderea canalului de Ca2+ voltaj dependente (dif. de canalul de Ca2+ tip L cardiac) stimulează sinteza şi eliberarea de INS.

□scad sinteza şi elib de Glucagon

□potenţează acţiunea Ins la niv. rec celulelor ţintă (legarea si inchiderea can de K+ extrapancreatice)

Sulfuniluree de gen. I

Farmacocinetica Se absorb complet si rapid Metabolizare: hepatica TOLBUTAMIDA: T½ = 4-5 ore CLORPROPAMIDA: T½ = 32 ore,

metabolizare la produsi activi; 20-30% se elimina neschimbata in urina

TOLAZAMIDA: T ½ = 7 ore. ACETOHEXAMIDA: T½ = 10-16 ore,

metabolizare hepatica cu metabolit activ.

Sulfuniluree de gen. I

Contraindicaţii: Insuficienta hepatica sau renala, deoarece exista risc de

toxicitate cumulativa

RA hipoglicemie, mai ales cînd se asociază cu:

anticoagulante cumarinice, fenilbutazona, sulfonamide (inhibarea metabolizarii).

salicilati in doza mare, clofibrat (deplasare de pe proteine) icter colestatic rash cutanat (mai ales când se consumă alcool – reactii de

tip disulfiram), clorpropamida: hiponatremie de dilutie (stimulează

secreţia de VASOPRESINĂ şi îi potenţează acţiunea tubulară efect antidiuretic); leucopenie, trombocitopenie

celelalte sulfuniluree de gen I au efect diuretic

Sulfonilureele de gen a II a

Se administrează cu precauţie la persoanele în vârstă sau cu afecţiuni cardiovasculare. Prezintă risc crescut hipoglicemiant. Prezintă mai puţine reacţii adverse decât cele din generaţia I.

Gliburida – reacţii adverse – roşeaţă, senzaţie de căldură după ingestia de etanol), retenţie redusă de apă, Contraindicaţii: insuficienţă renală, insuficienţă hepatică.

Glipizida – are T½= 2-4 ore, scurt, de aceea riscul de hipoglicemie este mic. Contraindicaţii - insuficienţă renală, insuficienţă hepatică.

Glimepirida – monoterapie, o doză pe zi sau în asociere cu insulina. Sunt necesare cele mai mici doze dintre toate sulfonilureele. T½= 5 ore, durată lungă de acţiune. Metabolizare hepatică.

BIGUANIDELE Metformina, buformina

Mecanism de acţiune: Scăderea nivelului glucozei în plasmă atunci cand acesta este

crescut, fara sa modifice glicemia normala (nu este legat de prezenţa funcţionalităţii celulelor beta pancreatice).

Sunt agenţi antihiperglicemianti (euglicemianţi), mai mult decât hipoglicemianţi.

Efecte farmacodinamice: stimularea glicolizei cu creşterea utilizării glucozei în

periferie reduc gluconeogeneza hepatică scad absorbţia glucozei în tractul gastro-intestinal scad nivelul plasmatic al glucagonului

Farmacocinetica Metforminul : T½ de 1,5-3 ore, nu este metabolizat, se elimina

renal nemodificat.

BIGUANIDELE Metformina, buformina

Efecte adverse: anorexie, greţuri, vărsături disconfort abdominal, diaree scade absorbţia vitaminei B12 (în terapia cronică cu

metformin) acidoze lactice (blocheaza gluconeogeneza , deci

influenteaza metab. hepatic al acidului lactic)

Contraindicaţii: boli renale boli hepatice alcoolism condiţii de anorexie disfuncţie cronică cardiopulmonară: in conditii de anoxie

tisulara creste riscul de acidoza lactica.

THIAZOLIDINDIONELEPioglitazone, rosiglitazone.

Mecanismul de acţiune: agonisti ai receptorilor nucleari PPAR-γ (peroxisome proliferator-activated receptor gamma) localizati in muschi, ficat si tesut gras.

scad rezistenta la insulina prin creşterea sensibilităţii receptorilor insulinici de pe celulele ţintă

potenţează acţiunea insulinei cresc captarea glucozei şi oxidarea glucozei în ţesutul

muscular sau adipos reduc gluconeogeneza hepatică.

Indicaţii: rezistenţă la insulină (HTA, dislipidemii, ATS) DZ tip II

INHIBITORII DE ALDOREDUCTAZĂ Tolrestat reduce toxicitatea glucozei în

ţesuturi (ochi, rinichi, trunchiuri nervoase).

Mecanism de acţiune: inhibă enzimele celulare care convertesc glucoza în fructoză şi în continuare la sorbitol

Indicaţii: prevenirea nefropatiilor din DZ prevenirea retinopatiilor sau reducerea lor

INHIBITORII DE ALFA-GLUCOZIDAZĂ Limitează competitiv absorbtia glucidelor prin inhibarea

alfaglucozidazei din peretele intestinal scade riscul creşterii nivelelor plasmatice de glucoză postprandial.

ACARBOZA se leagă cu o afinitate de 1000 ori mai mare de alfa-glucozidază decât carbohidraţii naturali. Astfel, absorbţia majorităţii carbohidraţilor este întârziată (dextrine, maltoză, sucroză, nu şi lactoză).

Efecte adverse: flatulenţă (20-30%) diaree (3%)

Interactiuni: Dacă se asociază cu Ins sau sulfonilureele creşte riscul

hipoglicemiilor. Nu se asociază nici cu metformin pentru interferă cu absorbţia acestuia.

GLUCAGONUL Este secretat în celulele A ale pancreasului endocrin. Are 29 aa într-un singur lanţ. Precursorul este glicentin. Metabolizare rapida hepatică, renală, plasmatică; T½ de 3-6

minute.

Mec de actiune: cuplare pe rec specifici activare AC creste AMPc intracelular efecte metabolice si miocardice.

Efecte: hiperglicemiant creşte gluconeogeneza şi ketogeneza creste glicogenoliza, lipoliza efecte inotrop şi cronotrop pozitiv (similar cu ale agoniştilor

beta adrenergici) scade motilitatea intestinala.

GLUCAGONULIndicaţii: hipoglicemie severă intoxicaţii cu betablocante (combate deprimarea cardiaca det. de

supradozare) diagnosticul capacităţii funcţionale pancreatice şi a capacităţii de

relaxare intestinală.

Reacţii adverse: greţuri, vărsături

OBS: Celulele intestinale secretă enteroglucagon, o familie de peptide

glucagon-like - glicentin, GLP-1, GLP-2. La nivel intestinal lipsesc enzimele de conversie a acestor peptide în

glucagon propriu-zis. Funcţia lor biologică e neclară. GLP 1 este un stimulant al eliberarii de Ins a fost numit

insulinotropin; considerat ca un potenţial tratament în DZ tip II. Acţionează pe receptori de suprafaţă hepatici iniţiind sinteza

de AMPc.

POLIPEPTIDUL AMILOID INSULAR (IAPP, amylina)

37 aa produs de celulele beta pancreatice. Doze farmacologice inhibă acţiunea insulinei de a

promova captarea glucozei de către muşchi. Face parte din familia peptidelor de reglare, alături de CGRP (CGRP inhibă secreţia Ins).

OBS: Analog al amylinei – PRAMLINTIDE –

antihiperglicemiant; adjuvant în terapia DZ tip I la pacienţi cu episoade recurente de hipoglicemie insulin indusă, refractară în general la alte măsuri profilactice.

HORMONII TIROIDIENI

Tiroidă: celule foliculare

T4 (L-TIROXINA) T3 (L-TRIIODOTIRONINĂ)

celule interfoliculare CALCITONINĂ

HORMONII TIROIDIENI

Biosinteză: Celulele foliculare prelevează activ iodurile din

sânge (concentraţie celulară normală fiind de 20-50 ori mai mare decât în plasmă).

Iodurile sunt oxidate iodul se leagă de grupările tirosil ale triodotironinei. Aceste grupări, mono- sau diiodate sunt apoi

transferate enzimatic şi cuplate cu alte grupări tirosinice iodate, de pe aceeaşi moleculă de tireoglobulină, formându-se moleculele de T3 sau T4.

Producţia zilnică normală la adult este de 70-90 g T3.

HORMONII TIROIDIENIFarmacocinetică: Transportul plasmatic - hormonii tiroidieni se leagă

reversibil de o glicoproteină acidă (TBG); se realizează şi o legare mai slabă de prealbumină.

Aproximativ 35% din T4 e transformată în T3, care este de 4 ori mai activă decât T4.

proporţia de fracţii legate T4 – 99,96% T3 – 99,6%

Turnover-ul zilnic al fracţiilor T4 – 10% T3 – 60%

HORMONII TIROIDIENIFarmacocinetică:

Clearance-ul metabolic zilnic T4 – 1,1/l T3 – 24 l

Timp de înjumătăţire T4 – 7 zile T3 – 1 zi

Absorbţia orală T4 – 75-90% T3 – 95%

HORMONII TIROIDIENIFarmacodinamie Receptorii pentru hormonii tiroidieni sunt prezenţi în: hipofiză ficat rinichi cord muşchi scheletic Plămâni Intestin splină (mai puţini) testicul (mai puţini) creier (număr intermediar)

Afinitatea pentru T3 e de 10 ori mai mare decât pentru T4.

HORMONII TIROIDIENItrei tipuri de receptori pentru hormoni

tiroidieni: receptori de suprafaţă care mediază

creşterea prelevării de glucoză şi aminoacizi

receptori proteici citosolici – hormonul legat este în echilibru cu hormonul liber din citosol

hormon liber citosolic se leagă la receptori situaţi pe faţa internă a membranei mitocondriale şi la receptori cromatinici nucleari

HORMONII TIROIDIENI Receptorii nucleari pentru T3 fac parte din

familia de proteine care include şi proteinele c-erb oncogene.

Alţi membri ai acestei familii includ receptorii hormonilor steroizi pentru vitamina A şi receptorii pentru vitamina D.

Receptorii pentru T3 există în 2 forme, alfa şi beta.

Concentraţia diferită ale celor două forme de receptori în diferite ţesuturi pot produce variaţii ale efectului T3 la nivelul acestora.

HORMONII TIROIDIENI Cele mai multe efecte ale tiroidei pe procesele

metabolice par să fie mediate prin activarea receptorilor nucleari, care conduc la creşterea formării de ARNm şi a sintezelor proteice. De exemplu, creşterea formării Na/K ATP-azei şi, în

consecinţă, creşterea turnoverului ATP şi a consumului de oxigen sunt responsabile pentru efectele calorigene ale hormonilor tiroidieni. Astfel se explică perioada de latenţă mare (ore-zile) după administrarea hormonilor tiroidieni.

Numărul receptorilor pentru hormoni tiroidieni influenţează homeostazia organismului.

De asemenea, stimularea receptorilor nucleari T3 conduce la creşterea sintezei receptorilor beta-adrenergici, ceea ce explică creşterea sensibilităţii hipertiroidianului faţă de catecolamine.

Efectele hormonilor tiroidieni - Hipotiroidism

SNC creşte latenţa reflexelor încetinirea proceselor mentale (bradilalie,

bradipsihie) Aparat locomotor:

fatigabilitate creşte fosfataza alcalină creşte lactic dehidrogenaza

Facies şi fanere: faţă „infiltrată”, palidă mimică redusă edem periorbital „limba mare” parul şi unghiile „casante”


Aparat cardiovascular: bradicardie scade debitul cardiac pericardite ateromatoză

Aparat respirator: retenţie de bioxid de carbon, pleurezii

Aparat gastro-intestinal: tranzit intestinal încetinit apetit scăzut

Efecte hematologice: anemie scade eritropoetina


Efecte metabolice: scade metabolismul bazal creşte colesterolemia cresc trigliceridele plasmatice încetinirea metabolizării medicamentelor

Funcţia sexuală: hipomenoree sterilitate impotenţă oligospermie

Efectele hormonilor tiroidieni - Hipertiroidism

SNC nervozitate instabilitate emoţională „fugă de idei” insomnie hiperkinezie anomalii EEG (în formele grave)

Aparat locomotor: fatigabilitate osteoporoză hipercalcemie

Facies şi fanere: retracţie a pleoapei superioare exoftalmie „piele caldă şi umedă” tendinţă la transpiraţie par fin


Aparat cardiovascular: creşte funcţia cronotropă şi inotropă aritmii creşte debitul cardiac insuficienţă cardiacă angor

Aparat respirator: scade capacitatea vitală dispnee

Aparat gastro-intestinal: tranzit intestinal accelerat apetit crescut

Efecte metabolice: creşte metabolismul bazal pierdere ponderală hipocolesterolemia hipotrigliceridemie creşte metabolizării medicamentelor


Funcţia sexuală: tulburări menstruale fertilitate scăzută

creştere, diferenţiere şi reglarea metabolismului energetic. Sunt hormoni anabolizanţi (condiţionează

sinteza de proteine şi creşterea). Acţiune calorigenă a hormonilor tiroidieni este

unul dintre principalele mecanisme prin care organismul rezistă la frig.

Numai la niveluri anormal de mari, patologice, au efecte catabolizante pe toate liniile metabolice.

Hormonii tiroidieni

Indicaţii: terapia de substituţie a insuficienţei tiroidiene

de orice natură. Se poate face profilaxia cretinismului, cu o

dezvoltare mentală şi fizică normală, numai dacă tratamentul este început imediat după naştere.

Contraindicaţii: aritmii insuficienţe cardiace grave la bătrâni şi cardiaci, tratamentul se începe cu

doze mai mici, creşterea dozelor de creştere, la copii

Preparate disponibile

Pentru T3 LIOTHYRONINE (CYTOMEL, TRIOSTAT)

oral: 5, 25, 50 μg parenteral: 10 μg/ml

LIOTROPINĂ (THYBON, TIRONON) comprimate de 20 μg

Pentru T4 LEVOTHYROXINE (SYNTROID, LEVOTHROID, LEVOXYL)

oral: 0,025; 0,05; 0,075; 0,088; 0,1; 0,112; 0,125; 0,137; 0,15; 0,175; 0,2; 0,3MG/KC

parenteral: 200; 500 μg/fiolă (100 μg/ml la solvire) LIOTRIX (RAŢIA 4:1 = T4:T3) (THYROLAR)

comprimate de 12,5; 25; 30; 50; 60; 100; 120; 150; 180 μg T4 şi de 4 ori mai mult decât T3

Pulbere uscată de tiroidă (USP) (ARMOUR THYROID, THYROID STRONG, THYRAR, S-P-T) oral - comprimate de 15; 30; 60; 90; 120; 180; 240; 300μg comprimatele S-P-T conţin 120; 180; 300μg

IODUL

necesar - un aport de 0,1 mg/zi (adult). În lipsa iodului scade sinteza de T3, T4, creşte TSH,

tiroida se hipertrofiază pentru a capta mai mult iod din sânge, dar, cel mai des ea nu reuşeşte să asigure necesarul de T3 şi T4 şi guşa este însoţită de insuficienţă tiroidiană.

Profilaxia guşei endemice: administrarea de comprimate de 1 mg iodură de potasiu şi

utilizarea de sare cu adaos de iodură de potasiu la prepararea alimentelor.

Dozele mari (50-150 iod/zi) inhibă activitatea tiroidei, pentru un timp limitat şi vascularizaţia tiroidei scade, consistenţa ei devenind fermă – efecte folosite în pregătirea preoperatorie (administrarea unor doze mari de iod cu 2 săptămâni preoperator) la cazurile de hipertiroidie(supuse ulterior tiroidectomiei subtotale).

IODUL

Reacţii adverse: cresc depozitele intraglandulare de iod nu pot fi utilizaţi în monoterapie deoarece glanda ar

putea scăpa din blocajul iodurilor în 2-8 săptămâni şi se produce o severă exacerbare a tirotoxicozei la o glandă îmbogăţită în ioduri.

„guşă fetală” iodism –

rash acneiform, afectarea secreţiilor glandei salivare, ulceraţii membranoase ale mucoaselor, conjunctivite, rinoree, febră medicamentoasă, gust metalic, discrazii sanguine, reacţii anafilactoide

Interacţiuni medicamentoase – funcţia tiroidei

DOPAMINA LEVODOPA GCS SOMATOSTATINInhibă secreţia TRH sau TSH fără a

induce hipotiroidie.


Iodurile (inclusiv Amiodarona), litiul aminoglutetimida

Inhibă sinteza hormonilor tiroidieni sau eliberarea acestuia cu inducerea hipotiroidismului( sau, ocazional, a hipertiroidismului).


Medicamentele care afectează transportul plasmatic al medicamentelor

Cresc TGB: estrogenii tamoxifenul heroina metadona mitotanul

Scad TGB: androgenii GCS

Dislocuiesc T3, T4 de pe TGB, cu o hipertiroxinemie tranzitorie: salicilaţii fenclofenac acid mefenamic furosemid


Medicamente care afectează metabolismul hormonilor tiroidieni:

cresc metabolizarea hepatică carbamazepina fenitoin fenobatbital rifampicina rifabutin (modificări ale nivelului seric T3, T4, dar nu şi al FT4

sau TSH) inhibă 5’-deiodinaza cu scăderea T3, creşterea receptorilor

T3 acid iopanoic ipodate amiodarona betablocantele GCS propiltiouracil












Alte interacţiuni: interferă cu absorbţia T4:

colestipol colestiramină hidroxidul de aluminiu sucralfate sulfat feros

induc boli tiroidiene autoimune cu hipo- sau hipertiroidism: IFN alfa IL-2

ANTITIROIDIENE DE SINTEZĂTioamide: METHIMAZOLE PROPILTHIOURACIL CARBIMAZOLE (metabolit al methimazol)Inhibitori anionici PERCLORAT PERTECHNETATE THIOCYANATEIodurileSubstanţele de contrast iodate IPODATE ACID IOPANOICIodul radioactiv I131 – iodura de sodiubeta-blocantele

ANTITIROIDIENE DE SINTEZĂTioamide:

Mecanism de acţiune: Tioamidele acţionează prin mecanisme multiple.

Acţiunea lor majoră constă în prevenirea sintezei hormonale prin inhibarea reacţiilor catalizate de tiroid-peroxidază, blocând, astfel, organificarea iodului. Ele nu blochează captarea iodului de către glandă. În plus, ele blochează cuplarea iodotirozinelor.

Propiltiouracil şi (într-o măsură mai mică) methimazol inhibă transformarea periferică a T3 şi T4.

Aceşti compuşi inhibă mai mult sinteza decât eliberarea hormonilor titoidieni. După oprirea tratamentului adesea sunt necesare 3-4 săptămâni până când se refac depozitele de T4.

ANTITIROIDIENE DE SINTEZĂ

Reacţii adverse: apar precoce rash maculopapular cu prurit, febră, rar vasculite, artralgii, reacţii lupus-like, poliserozite icter colestatic, hepatite limfoadenopatii Hipoprotrombinemie, agranulocitoză, rar (0,3-0,6%, mai mult

la persoanele în vârstă care primesc doze mari peste 40mg/zi) – se întrerupe rapuid administrarea, în caz de complicaţii infecţioase se indică antibioterapie.

Reacţii încrucişate între propiltiouracil şi metimazol Scade nivelul de T3, T4 , creşte TSH şi creşte în dimensiuni

glanda cu creşterea vascularizaţiei – „guşă de propilthiouracil”


Indicaţiile tioamidelor: tireotoxicoze sindrom hipertiroidien datorat b. Basedow

sau unor noduli tiroidieni hiperfuncţionali”


Inhibitori anionici Percloratul blochează captarea iodurilor de

către glandă prin inhibarea competitivă a mecanismului de transport al iodurilor. Efectul se obţine la doze mari.

Indicaţii: hipertiroidismul medicamentos (amiodaronă) Utilizarea este limitată pentru că induce

anemie aplastică.

Iodul radioactivMecanism de acţiune: Iodurile inhibă organificarea şi eliberarea hormonilor şi

scade volumul şi vascularizaţia glandei hiperplazice. La indivizii susceptibili, iodurile pot induce hipertiroidism sau pot precipita hipotiroidism.

La doze farmacologice (mai mari de 6mg/zi) acţiunea lor majoră constă în inhibarea eliberării hormonilor, posibil prin inhibarea proteolizei tiroglobulinei.

Ameliorarea simptomelor tirotoxice se realizează în 2-7 zile.

În plus, iodurile scad vascularizaţia, volumul şi fragilitatea glandei hiperplazice – valoare medicală în pregătirea preoperatoprie.

Iodul radioactivReacţii adverse: cresc depozitele intraglandulare de iod nu pot fi utilizaţi în monoterapie deoarece glanda ar

putea scăpa din blocajul iodurilor în 2-8 săptămâni şi se produce o severă exacerbare a tirotoxicozei la o glandă îmbogăţită în ioduri.

„guşă fetală” iodism – rash acneiform, afectarea secreţiilor glandei

salivare, ulceraţii membranoase ale mucoaselor, conjunctivite, rinoree, febră medicamentoasă, gust metalic, discrazii sanguine, reacţii anafilactoide

Iodul radioactivIndicaţii: diagnostic tireotoxicoze Administrat oral este rapid absorbit şi este captat în foliculii

tiroidieni. Are un T1/2 de 5 zile, o penetraţie de ordinul 400-2000 μm. După câteva săptămâmi de administrare proce: balonarea” celulelor epiteliale şi necroze epiteliale, distrugerea foliculilor edeme infiltraţie leucocitară

Utilizarea este limitată datorită potenţialului carcinogen.Contraindicaţii: sarcină alăptare restricţie la adultul până la 40 ani

Tratamentul cu antitiroidiene are următoarele scopuri:

vindecarea pe cale medicamentoasă a bolii Basedow (70-80%)

pregătire preoperatorie criză tireotoxică Se impune controlul periodic al

leucogramei

Documents

HORMONII PANCREATICI4