Sistemul social şi politic al Europei anului 1000 este feudal. Acest termen caracterizează atât sistemul în întregul său, cât şi clasa socială dominantă a acestui sistem, precum şi normele care îi sunt proprii. Aceste norme pun în evidenţă valorile societăţii feudale : legăturile personale şi pământul.

În schema trifuncţională a societaţii feudale seniorii şi vasalii sunt “cei ce luptă “. Acest ordin oferă protecţie celorlalte două ordine , clerul şi ţăranii. Formarea ordinului cavalerilor este rezultatul destrămării Imperiului Carolingian în zeci de principate şi a declinului puterii monarhice.

Atacurile ungurilor , normanzilor şi sarazinilor favorizează ascensiunea unei clase de războinici (cavaleri) care-şi arogă funcţia de protecţie în societate. Şi cum unica bogăţie este pământul , serviciile acestui ordin sunt plătite prin danii funciare.

Cei care oferă protecţie sunt numiţi “seniori “ sau “suzerani “ , iar cei care solicită “vasali” . Legătura dintre senior şi vasal se face prin contractul vasalic. Acesta are la bază feudul (feuda) şi creează obligaţii reciproce.

Cele două instituţii , vasalitatea şi feudul , dau naştere regimului feudal, propriu lumii occidentale , ieşite din Imperiul Caroligian . Prin regimul feudal se definesc raportulrile feudo-vasalice stabilite la nivelul clasei cavalerilor din Occident.

Raporturile feudo-vasalice se stabilesc ăn cadrul unui dublu ceremonial : al omagiului şi al învestiturii.

Aceste raporturi erau determinate de datină. Vasalul era obligat să-şi recunoască în mod solemn dependenţa de seniorul care i-a dat pământ cu drept de posesiune. El se prezenta înaintea senorului pentru a-şi depune omagiul , declarând că devine “ omul lui ”.

“ În primul rând ei au depus omagiul în felul următor : contele îl întreba pe fiecare dacă el vrea să devină omul său , fără rezervă, şi acesta răspundea : << Eu vreau>>, apoi îşi împreuna mâinile sale între cele ale contelui , ei se legau apoi prin sărut . În al doilea rând, acela care depusese omagiul

făgăduia credinţa sa , declarând contelui următoarele : << Eu promit pe credinţa mea de a fi din acest moment cedincios contelui Guillaume şi de a-l apăra contra tuturor, cu bună credinţă şi fără înşelătorie >>. În al treilea rând , el jura pe moaştele sfinţilor , apoi contele, cu varga pe care o ţinea în mână , le dădea învestirea tuturor celor care-I făgăduiseră credinţă, îi depuseseră omagiul şi rostiseră un jurământ.. “

În schimbul jurământului , seniorul dădea vasalului o feudă ( o bucată de pământ , un sat , o parte dintr-un sat ). Depunerea omagiului şi învestirea creau între senior şi vasal o serie de obligaţii reciproce.

Vasalul se obliga să respecte persoana, familia, onoarea şi averea seniorului. Aceasta era datoria de credinţă ( fidelitate ). Vasalul trebuia să-şi însoţească seniorul în război ( dar nu mai mult de 60 de zile pe an ). El trebuia să ia parte la consfătuirile la care îl convoca şi să asiste la scaunul de judecata. Aceastea erau îndatoririle de sfat. În cazul în care seniorul îşi înălţa fiul la rangul de cavaler sau îşi mărita fica sau când el însuşi pornea înn cruciadă , vasalul era obligat să-i dea seniorului un ajutor în bani.

La rândul său , suzeranul ( seniorul ) era dator să-şi susţină vasalul contra duşmanilor acestuia, să-I facă dreptate , să-l sfătuiască la nevoie şi să-i ocrotească familia în caz de moarte. Seniorul şi vasalul erau legaţi deci printr-un adevărat contract .

Când vasalul sau suzeranul nu-şi respectau obligaţiile , jurământul înceta să mai fie valabil . Vasalul care-şi înşela suzeranul se făcea vinovat de trădare şi îşi pierdea feudul. Suzeranul care nu-şi respecta vasalul sau abuza de drepturile sale faţă de acesta îşi pierdea drepturile asupra feudului.

În principiu , toţi nobilii erau egali. Întinderea pământului şi numărul vasalilor stabileau însă o ierarhizare pe care ei o recunoşteau şi o exprimau în termeni precişi.

Organizarea nobilimii pe baza acestor relaţii vasalice reprezintă ierarhia feudală .

Domeniul feudal

Iniţial, feudul este un beneficiar cu caracter provizoriu . La moartea vasalului acesta trebuie returnat suzeranului . Cu timpul, feudul capătă un caracter ereditar .

Conform dreptului de imunitate acordat de monarh , proprietarul domeniului (Dominus) beneficiază de privilegii militare , judiciare , administrative şi fiscale care exclud amestecul puterii centrale. EL are dreptul de judecată , conform legii şi cutumei tradiţionale . Are dreptul de a percepe veniturile rezultate ( taxe şi amenzi ). Domeniul feudal îi conferă nobilului putere economică şi politică, având în stăpânire pământul , bunurile , animalele şi supuşii. Seniorul îşi rezervă şi drepturi exclusive numite monopoluri : monopolul de a construi mori , unde sunt obligaţi să macine ţăranii , monopolul de a vinde băutură pe domeniu , monopolul vânatului şi pescuitului.

Ca exploatare economică , domeniul seniorial constă într-o suprafaţă de câteva mii de hectare. El cuprinde rezerva senioriala şi loturile ţăranilor ( manse).

Rezerva seniorială , unde se găseşte şi castelul , cuprinde terenurile arabile , lucrate de ţărani , livezile , fâneţele , pădurile şi păşunile , apele.

Mansele ţăranilor cuprind gospodăriile şi ogoarele.În centrul domeniului se află castelul feudal. Castelul are o funcţie

militară, dar şi social-politică. Este simbolul puterii nobilului. Aici se află reşedinţa stăpânului , cu toate dependinşele , dar şi locul de refugiu al ţăranilor de pe domeniu în caz de pericol .

Castelul este construit pe înălţimi , pe insule sau în zone inundabile. Accesul se face cu ajutorul unui pod mobil , care face legătura cu zidul de apărare. Construcţia principală o reprezintă donjonul , turnul principal , cel mai bine fortificat , care poate exista şi izolat . În donjon se află locuinţa familiei stăpânului. În afara donjonului se află curtea şi dependinţele. Acest ansamblu este înconjurat cu ziduri groase şi înalte , prevăzute cu turnuri de apărare. În exterior, zidul este înconjurat cu un şanţ larg cu apă , peste care se poate trece în castel pe un pod mobil .

Castelul şi donjonul acestuia au reprezentat uneori punctul de plecare pentru înfiinţarea unor oraşe.

Motivaţia pesonală : Am ales această temă deoarece mi-a plăcut foarte mult faptul că deşi existau ranguri atât superioare cât şi inferioare , ambele presupuneau oarecum aceeaşi obligaţii una faţă de cealaltă , spre deosebire de alte popare unde datoriile celor superiori erau foarte limitate faţă de cei inferiori . Un alt motiv pentru alegerea făcută îl reprezintă ritualurile acestora , de ex. omagiul care crea între senior şi vasal o serie de obligaţii reciproce.

Concluzia personală : Ierarhia feudală a fost un domeniu de mare suprafaţă în care trăiau persoane care depindeau unele faţă de altele, astfel ambele părţi au putut avea o viaţă mulţumitoare.

Bibliografia : Cartea : Localitatea : Bucureşti Denumirea: Istorie

Autor : Cristian GreşanuEditura: CorintAnul: 1983Paginile: 18, 23, 24, 25

Internet : www.google.ro – Ierarhia feudală Manual : Paginile 70 şi 71