Ieremia 1:1 1. CUVINTELE LUI IEREMIA. Introducere cea mai uzuală a cărţilor profetice este „cuvântul Domnului a vorbit,” etc. (Ezechiel 1,3; Osea 1,1; Ioel 1,1, etc.). LXX începe cu expresia, „Cuvântul lui Dumnezeu ce a fost vorbit lui Ieremia.” Unii comentatori evrei sunt de părere că a fost folosită introducerea mai scurtă ebraică deoarece nu prezintă numai profeţii, ci cuprinde şi material privitor la viaţa personală a lui Ieremia (vezi Amos 1,1).

HILCHIA. Desigur marele preot cu acelaşi nume şi care a ieşit în evidenţă prin găsirea „cărţii legii” (2Regi 22,8). Faptul că tatăl lui Ieremia era din Anatot, îl identifică în mod cert ca aparţinând la urmaşii lui Abiatar, care fusese scos din preoţie pe vremea lui Solomon (1Regi 2,26.27.35).

DIN PREOŢII. Ieremia era preot din naştere şi profet printr-o chemare divină specială, ca şi alţi profeţi(vezi Ezechiel 1,3; Zaharia 1,4; comp. p. 1085).

ANATOT. Una din cele patru cetăţi din Beniamin hotărâtă urmaşilor lui Aaron (vezi Iosua 21,17.18), cam la 4 km. la nord-est de Ierusalim, imediat în spatele Muntelui Măslinilor.

Ieremia 1:2 2. AL TREISPREZECELEA AN. Care este 628/27 î. Hr. presupunând ca Ieremia socotea anii începând de toamna; era 627/26 daca îi socotea începând cu primavara asa cum sustin unii. Ambele date sunt calculate de la moartea lui Iosia în 609.

Ieremia 1:3 3. ÎN AL TREISPREZECELEA AN. Adică 586 î.Hr. (vezi Vol. II, p. 97, 98). Ultima captivitate a început în a cincia lună iudaică a aceluiaşi an. Întrucât activitatea profetică a lui Ieremia se continuă dincolo de punctul acesta (vezi p. 19) lucrarea profetului s-a întins pe o perioadă de mai bine de 40 de ani.

Ieremia 1:4 4. MI-A VORBIT. Sau „A venit la mine”. În mod evident primul capitol este rânduit ca o introducere aautorului la întreaga carte. În el, de la bun început, Ieremia îşi prezintă împuternicirile de profet al lui Dumnezeu. Această chemare o avea nu prin alegere omenească, ci în virtutea unei însărcinări direct de la Dumnezeu. Sentimentul adânc al chemării divine era forţa care-l mâna în activitatea sa, sprijinul şi tăria lui în clipele de descurajare împotriva ostilităţii neamului său.

Ieremia 1:5 5. MAI ÎNAINTE CA SĂ TE FI ÎNTOCMIT. Chiar mai înainte ca Ieremia să se fi născut fusese hotărât să îndeplinească slujba de profet. La fel, fiecărui om Dumnezeu i-a precizat un loc al datoriei şi al răspunderii în marele Său plan (vezi PK 536; COL 326, 327).

TE PUSESEM DEOPARTE. Sau „Te-am sfinţit”. Cuvântul ebraic qadash, care, în forma în care este găsit aici, ar putea fi tradus prin „declarat sacru (sau dedicat)” (vezi Geneza 2,3). Dumnezeu a pus deoparte pe Ieremia pentru a fi folosit în mod special. El l-a deosebit pentru lucrarea Sa aparte, profetică.

TE FĂCUSEM. Sau „Te-am rânduit”. Ebr. nathan, „a da,” folosit cu sensul de „a hotărî.” O alegere asemănătoare înainte de naştere a fost făcută în ce priveşte Ioan Botezătorul (Luca 1,15). Ieremia ar fi putut să refuze de a se supune chemării divine. Toţi oamenii sunt înzestraţi la naştere cu anumite posibilităţi, dar cade în răspunderea lor să-şi dezvolte aceste posibilităţi pe deplin. „Locul anumit hotărât nouă în viaţă este determinat de destoiniciile noastre” (Ed 267). Noi trebuie să descoperim care este acest loc şi să căutăm să îndeplinim scopul şi planul lui Dumnezeu cu noi.

PROOROC. Prooroc sau profet este acela care primeşte direct de la Dumnezeu descoperiri care să fie vestite altora. El nu este în primul rând un povestitor, sau prezicător. Mai degrabă el este un glas sau un interpret pentru Dumnezeu. Descoperirea pe care o primeşte profetul poate să se refere sau poate să nu se refere la viitor.

NEAMURI. Cuvântul ebraic goyim, se traduce prin „păgâni,” sau „neamuri idolatre.” Ieremia urma să

fie solul lui Dumnezeu nu numai pentru Iuda, ci şi pentru neamurile idolatre dimprejur.

Ieremia 1:6 6. AH! DOAMNE, DUMNEZEULE! Literal „Vai! Doamne, Iehova! (vezi Vol. I, p. 35, 170-173). Tânărul s-a tras îngrozit înapoi de la gândul de a fi profet. L-a cuprins un simţământ al nevredniciei, şi fiinţa sa s-a dat în spate de la o sarcină în care el ar fi ieşit din mersul obişnuit al semenilor din generaţia sa. După cum este evident şi din amara lui tânguire din timpul activităţii lui de mai târziu (cap. 15,10) el se temea de duşmănia oamenilor.

EU NU ŞTIU SĂ VORBESC. Sau „Nu pot să vorbesc”. Ieremia obiecta că îi lipseşte elocvenţa care să-l califice pentru slujba profetică. Un profet trebuia să vorbească atât oamenilor mari cât şi mulţimilor. Cum ar putea el, lipsit de talentul oratoric, să câştige atenţia oamenilor sau să-i câştige la Dumnezeu (vezi Exod 3,11; 4,10)? El simţea că n-ar putea să-şi înveşmânteze soliile într-un limbaj potrivit.

COPIL. Ebr. na’ar, „un tânăr” (vezi Geneza 41,12; Exod 33,11). Judecând după lungimea activităţii sale, se pare că Ieremia să fi fost sub 25 de ani, poate numai de 18 sau 20 de ani. Na’ar este folosit în alte părţi pentru a însemna adulţi tineri (vezi Geneza 41,12; 1Regi 3,7).

Ieremia 1:7 7. NU ZICE. Dumnezeu refuză să primească scuzele profetului şi răspunde cu o categorică afirmare a voinţei Sale. Atunci când porunceşte Dumnezeu, gândurile cu privire la sine nu-şi mai au locul. Nu mai rămâne decât o singură datorie – datoria simplei ascultări. Ieremia trebuie să se ducă oriunde şi la oricine alegea Dumnezeu să-l trimită, fie împăraţi idolatri, preoţi corupţi, profeţi mincinoşi, judecători nedrepţi – la oameni de orice rang, oricât de supuşi sau de puternici. Ieremia spusese, „Nu ştiu să vorbesc.” Dumnezeu a răspuns, „Tu va trebui să vorbeşti orice îşi poruncesc Eu.” Dumnezeu urma să-l califice pentru tot ce el ar fi fost chemat să facă (vezi Exod 4,1-12; Matei 10,18.19).

Ieremia 1:8 8. EU SUNT CU TINE. Dumnezeu a făgăduit să sprijine şi să ocrotească pe profetul Său. Conştiinţa că Dumnezeu era cu el a ridicat pe Ieremia deasupra timidităţii şi temerii sale şi l-a făcut de neînvins. El a fost asaltat de mulţi duşmani puternici şi adesea s-a găsit în primejdia cea mai mare din pricina învăţăturilor sale nepopulare şi a necruţătoarei sale osândiri a nelegiuirii; însă această făgăduinţă, repetată cel puţin de două ori (cap. 1,19; 15,20), trebuie să fi fost pentru el un izvor nemaipomenit de tărie şi mângâiere. La fel făgăduinţa cea mult cuprinzătoare a lui Isus. „Eu sunt cu voi în toate zilele” (Matei 28,18-20), a dat curaj şi putere creştinilor care au căutat să se supună marii însărcinări evanghelice.

Ieremia 1:9 9. MI-A ATINS GURA. După chemarea profetului, a venit acest act solemn al consacrării, simbolizând revărsarea de noi puteri ale gândirii şi ale exprimării. În felul acesta atingându-i-se buzele (vezi Isaia 6,6.7), Ieremia era asigurat că nu poate fi nici o îndoială cu privire la solia sa. El avea să meargă înainte rostind cuvintele puse de Spiritul lui Dumnezeu în inima lui (vezi Ieremia 5,14; 15,16 comp. Isaia 51,16; 59,21; Matei 10,20; 2Petru 1,21).

Ieremia 1:10 10. PESTE NEAMURI. Profetul era învestit cu autoritate de reprezentant al lui Dumnezeu. Cuvântul tradus prin „pun,” când apare în forma în care îl găsim aici, înseamnă „a face” pe cineva supraveghetor, un mai mare, sau un dregător (vezi Geneza 39,4.5; Numeri 1,50; 2Regi 25,23). Ieremia era desemnat ca un trimis al lui Dumnezeu cu autoritate având să dea în ştire gândurile lui Dumnezeu cu privire la neamuri. Cuvântul urma să fie cuvântul lui Dumnezeu (vezi Isaia 55,10.11).

SĂ SMULGI. Sau „să dezrădăcinezi.” Profetul care dă în ştire gândurile lui Dumnezeu este înfăţişat cael însuşi săvârşindu-le (vezi Ieremia 5,14; Isaia 6,10; Ezechiel 43,3). Lucrarea lui Ieremia avea să aibă o îndoită natură – distructivă şi constructivă. Metaforele din Ieremia 1,10 sunt luate din arhitectură şi din agricultură. Patru vorbe exprimă fraza distructivă a pedepselor, iar două vestesc planul lui Dumnezeu de a restatornici şi tămădui. Cartea lui Ieremia este un comentariu al acestor afirmaţii.

Ieremia 1:11 11. TOIAG DE MIGDAL. Sau „Pom de migdal”. Ebr. Shaqued, de la rădăcina shaqad, „a sta treaz.” Migdalul îşi trage numele de la faptul că e cel dintâi pom care se trezeşte la viaţă primăvara. El înfloreşte în Palestina încă în ianuarie.

Ieremia 1:12 12. EU VEGHEZ. De la ebr. Shaqad(vezi v. 11). În v. 11 şi 12 avem de-a face un interesant joc de cuvinte. Ce urmează este o încercare de a reda această formă literară, „Văd ramurile unui pom treaz... Bine aivăzut, căci Eu stau treaz asupra cuvântului Meu, ca să-l împlinesc,” sau „eu văd toiagul unui pom veghetor... căci Eu veghez asupra cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.”

Ieremia 1:13 13. CAZAN. Ebr. Sir, un vas de gospodărie folosit pentru a pregăti mâncare (vezi 2Regi 4,38) şi pentru spălat (Psalmi 60,8). Această a doua viziune era un simbol al „cuvântului” asupra căruia Dumnezeu veghea să se împlinească şi dezvăluia calea pe care va împlini acest cuvânt. Tabloul este cel al unui cazan, aşezat pe un foc în care se suflă spre a arde puternic, de unde un cazan clocotind (vezi Iov 41,20).

DINSPRE MIAZĂNOAPTE. După cum se vede cazanul era înfăţişat ca aplecat pe o parte şi înclinându-se dinspre miazănoapte, cu gura gata să verse conţinutul lui în clocote spre miazăzi asupra ţării lui Iuda.

Ieremia 1:14 14. DE LA MIAZĂNOAPTE. Vezi cap. 4,6; comp. Ezechiel 26,7. Deşi Babilonul era la răsăritul Iudeii, drumurile militare şi căile de invadare a Palestinei ajungeau la Palestina dinspre miazănoapte. Era cu neputinţă pentru oştiri să străbată pustiul de-a dreptul dinspre răsăritul Palestinei. De aceea evreii deseori se referă la Babilon în legătură cu miazănoaptea. Direcţia se referă nu la locul de reşedinţă al invadatorului, ci la drumul pe care îl va urma la intrarea în ţară, căci invadatorii din răsărit cât şi cei din nord veneau dinspre nord. Prinşii de război se spunea că erau duşi în ţara de la miazănoapte, şi de acolo urma ca Domnul să-i readucă (vezi Ieremia 3,18; 23,8; 31,8; Zaharia 2,6).

NENOROCIREA. Literal „răul” acela pe care cu multă vreme înainte în preziseseră profeţii (vezi Mica3,12). Cuvântul ebraic pentru „nenorocire” ra’ah nu se referă întotdeauna la săvârşirea de rele morale. De obicei este folosit pentru a descrie tulburări, nenorociri, calamităţi.

Ieremia 1:15 15. VOI CHEMA. Mai degrabă, „chem.” Construcţia ebraică înfăţişează acţiunea ca fiind în curs de împlinire.

ÎMPĂRĂŢIILE DE LA MIAZĂNOAPTE. Vezi v. 14. Triburile sau clanurile ce alcătuiau împărăţia invadatorului nordic (vezi cap. 25,9). Pasajul ar putea fi tradus „familiile, anume împărăţiile de la miazănoapte. Rostul pluralului este acela de a accentua tabloul nenorocirii ce venea.

INTRAREA PORŢIILOR. Poarta unei cetăţi orientale era de obicei în locul unde se împărţea dreptatea (vezi Geneza 19,1; Iosua 20,4; Iov 29,7). Conducătorii vrăjmaşilor cuceritori urma să-şi aşeze scaunele puterii lor la porţile Ierusalimului (Ieremia 39,3–5 comp. cap. 43,9.10).

Ieremia 1:16 16. ÎMPOTRIVA LOR. Păcatele amintite în mod deosebit se evidenţiaseră în timpul relei domnii a lui Manase (vezi 2Cronici 33,1-7).

Ieremia 1:17 17. ÎNCINGE-ŢI COAPSELE. Metafora este luată din obiceiul răsăritean de a se strânge cu o cingătoare veşmintele lungi şi uşoare când oamenii se pregăteau de drum sau de lucru (vezi 1Regi 1,14.46; 2Regi 4,29; 9,1; vezi comentariul la Psalmi 65,6). Ieremia avea să se pregătească în mod temeinic pentru sarcina sa (vezi Luca 12,35; 1Petru 1,13). El urma să exprime deschis şi neînfricat orice solie pe care i-o dădea Dumnezeu.

SĂ TREMURI. Repetarea îndemnului de a avea curaj arată timiditatea firească a tânărului profet (vezi 1Timotei 4,12; 6,13; 2Timotei 2,3). Dar mai este şi o aluzie că Ieremia va avea să întâmpine o mare împotrivire în lucrarea sa.

Ieremia 1:18 18. TE FAC. Sau „Eu Te-am făcut”. „Eu” stă în contrast cu „tu” din v. 17. În ebraică ambele pronume sunt accentuate. Profetul era neînfricat în a-şi face puterea, şi Dumnezeu era gata să-Şi facă partea acordând ocrotirea şi puterea cerută.

O CETATE ÎNTĂRITĂ. Un simbol al tăriei şi invincibilităţii.

Ieremia 1:19 19. EU SUNT CU TINE. Ieremia era avertizat că săvârşirea lucrării lui Dumnezeu urma să ridice cea mai crâncenă împotrivirea din partea vrăjmaşului. Asemenea trimişilor lui Isus, el era trimis ca un miel în mijlocul lupilor (Luca 10,3). Cu toate acestea, prezenţa lui Dumnezeu urma să-l însoţească şi să fie ocrotirea lui (vezi Exod 33,14).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2, 5–8PK 407

7–9AA 599

9, 10, 14, 16 PK 409

17–19PK 408; 2T 17

Ieremia 2:1 1. CUVÂNTUL DOMNULUI. Această expresie introduce o serie de profeţii ce se extind de la cap. 2 până la cap. 6. Această serie este o privire retrospectivă asupra trecutului lui Israel, şi arată felul în care stărileprezente sunt rezultatul greşelilor din trecut. Profeţia a fost dată în timpul primilor zece ani ai activităţii lui Ieremia (627/26 - c. 616 î.Hr.), după cum se vede în al XIII-lea an al lui Iosia (cap. 3,6; comp. cap. 1,9).

Ieremia 2:2 2. DU-TE ŞI STRIGĂ. Dacă Ieremia era în Anatot, acum i s-a poruncit să plece de acolo şi să se ducă la Ierusalim în vederea activităţii lui profetice.

MI-ADUC AMINTE. Literal, „Îmi aduc aminte de tine” spre binele tău, sau în folosul tău (vezi Neemia 5,19).

DRAGOSTEA PE CARE O AVEI CÂND ERAI TÂNĂRĂ. Sau „Bunătatea tinereţii tale”. Gramaticalexpresia poate însemna fie dragostea [credincioşia] lui Dumnezeu faţă de Israel, fie cea a lui Israel care răspunde fierbinţilor rugăminţi ale iubirii lui Dumnezeu. Printr-o figură poetică Dumnezeu este prezentat ca Îndrăgostitul iar Israel ca logodnica Lui.

LOGODITĂ. Literal, „vremea logodnei,” sau „starea de a fi logodnică.” Starea de logodire era începutul istoriei ei.

PĂMÂNT NEASEMĂNAT. Israel şi-a dovedit sinceritatea dragostei dând uitării confortul şi starea oarecum de siguranţă a Egiptului pentru a urma pe Dumnezeu într-o pustie stearpă.

Ieremia 2:3 3. ÎNCHINAT. Sau „Sfinţenie”. Sau „lucru sfânt”; vezi Deuteronom 7,6.

CELE DINTÂI ROADE. Tabloul celor dintâi roade era ceva cunoscut pentru iudei (vezi Exod 23,19;

Numeri 18,12.13). Israel era partea cea mai de preţ a secerişului, o parte dedicată lui Dumnezeu.

SE FĂCEAU VINOVAŢI. Sau „Vor fi vinovaţi”. Nici unui neam păgân nu avea să i se îngăduie să mănânce sau să înghită pe Israel (Ieremia 10,25; 50,7; comp. Deuteronom 7,16).

Ieremia 2:5 5. CE NELEGIUIRE? Vezi Mica 6,34. Dumnezeu provoca pe Israel să arate că El fusese necredincios sau că El călcase legământul. De fapt, profetul întreabă, „Oare Domnul a dovedit vreo înşelăciune sau nu Şi-aţinut vreuna din făgăduinţe? În ce dat El greş?” (vezi Deuteronom 32,4). Versetul acesta prezintă mişcătoareacerinţă a unei iubiri jignite, conştientă de integritatea şi credincioşia ei.

NIMICURI. Sau „Deşertăciune”. O referire la idolii lui Israel (Ieremia 10,15; 14,22; 16,19; comp. Deuteronom 32,21; 1Regi 16,13; 1Corinteni 8,4; vezi comentariul la Eclesiastul 1,2). Cândva Israel umblase după Dumnezeu; acum poporul se ţinea de lucruri deşarte.

AU AJUNS EI ÎNŞIŞI DE NIMIC. Oamenii privesc la natura lucrului la care se închină (vezi Deuteronom 7,26; Romani 1,21-23; PP 306, 324, 335).

Ieremia 2:6 6. N-AU ÎNTREBAT. Sau „Nici nu au spus”. Oamenii erau josnic de nerecunoscători faţă de providenţialele eliberări şi faţă de grija binefăcătoare pe care Dumnezeu le revărsase cu mână largă asupra lor,şi acordau o mică preţuire Binefăcătorului lor.

NE-A SCOS. Viaţa lui Israel ca naţiune începe cu marele act al eliberării. Eliberarea din sclavia egipteană este deseori amintită ca exemplul suprem al miraculoasei intervenţii a lui Dumnezeu în favoarea poporului Său (Exod 20,2; Deuteronom 7,8; Isaia 63,10–14; Osea 2,15; 11,1; 12,9.13; 13,4; Amos 2,10; Mica 6,4; etc.).

PRIN PUSTIE. Ocrotirea de către Dumnezeu a unei aşa mari mulţimi de oameni faţă de primejdiile şi lipsurile din pustie constituie o uimitoare dovadă a atotputerniciei Lui, cum şi a bunătăţii şi purtării Lui de grijă (vezi Deuteronom 32,10).

UMBRA MORŢII. Vezi comentariul la Psalmi 23,4.

Ieremia 2:7 7. ÎNTR-O ŢARĂ CA O LIVADĂ. Aceasta înseamnă „o ţară în care erau plantate vii şi pomi roditori,” în contrast cu „pustia” şi „pământul sterp” prin care trecuse Israel în drum spre Canaan.

VOI. Schimbarea de la persoana a treia la a doua face ca aplicarea soliei să fie mai personală.

MI-AŢI SPURCAT ŢARA. Vezi Levitic 25,23; Deuteronom 11,12; comp. Levitic 18,25, 27, 28; Numeri 35,34.

Ieremia 2:8 8. PREOŢII. Versetul acesta descrie vinovăţiile celor trei clase conducătoare preoţii, păcătoşii şi proorocii (vezi v. 26; Mica 3,11).

PĂZITORII LEGII. Sau „Care mânuiesc Legea”. Preoţii trebuia să fie pe deplin cunoscători ai Legii (vezi comentariul la Deuteronom 31,9; Psalmi 19,7; Proverbe 3,1) şi să se explice poporului (Deuteronom 33,10; Maleahi 2,6.7).

PĂSTORI. Această expresie desemnează pe conducătorii ce purtau răspunderea în teocraţia lui Israel, atât civilă cât şi religioasă (vezi Ieremia 3,15; 10,21; Ieremia 22,22; Ieremia 25,34–36; 1Regi 22,17; Isaia 44,28; Zaharia 10,3; 11,5).

Ieremia 2:9

9. CEARTA. Ebr. Rib, „a avea o dispută,” „a conduce un caz de judecată” (vezi Isaia 3,13; 57,16). Dumnezeu încă va urmări pe cale judecătorească şi Îşi va susţine învinuirile contra răzvrătitului Său popor. Cearta Lui va consta în revărsarea judecăţilor Sale asupra lor (vezi comentariul la Psalmi 74,22).

Ieremia 2:10 10. TRECEŢI ÎN OSTROAVE. Sau „treceţi în insule,” sau „treceţi în ţinuturile de pe coastele mării.” Evreii erau îndemnaţi să-şi îndrepte privirea către alte neamuri şi să observe credincioşia acestor oameni faţă de dumnezeii păgâni şi să pună în contrast această credincioşie cu necredincioşia lor faţă de adevăratul Dumnezeu.

CHITIM. Numele denotă aici pe greci în general (vezi comentariul la Geneza 10,4).

CHEDAR. Unul din fiii lui Israel, care a ajuns strămoşul unui trib nomad ce trăia în Pustiul Arabiei (vezi comentariul la Geneza 25,13).

VEDEŢI DACĂ S-A ÎNTÂMPLAT. Israeliţii dăduseră pe faţă dorinţa de a imita neamurile dimprejur (1Samuel 8,5.19.20), dar nu în ce priveşte credincioşia în religie. O sârguincioasă cercetare de la răsărit la apus nu ar putea da pe faţă un exemplu asemănător de necredincioşie.

Ieremia 2:11 11. ŞI-A SCHIMBAT VREODATĂ UN POPOR DUMNEZEII? Întrebarea atrage un răspuns negativ.Numai în cazuri cu totul deosebite un neam păgân îşi nesocotea religia lui strămoşească. Chiar şi azi mulţi aderenţi ai religiilor păgâne sunt mai credincioşi dumnezeilor lor decât sunt credincioşii creştini cu numele faţă de singurul Dumnezeu adevărat.

MĂCAR CĂ EI NU SUNT DUMNEZEI. Expresia spune literal, „şi ei nu sunt dumnezei.” „Măcar că” se traduce conjuncţi ebraică şi nu trebuie luat ca un adverb de timp [în limba engleză are şi sensul de „încă”]. Dumnezeii neamurilor sunt ireali. Dumnezeii pe care se presupune că îi reprezintă idolul nu există.

A SCHIMBAT SLAVA. Israel preschimbase ce era real cu ceva ireal şi dăduseră adevărul pentru minciună (vezi Psalmi 106,20; Romani 1,23). „Slava” era Dumnezeu, izvorul oricărei prosperităţi (vezi Deuteronom 10,21; 1Samuel 4,21; Psalmi 3,3). În alte locuri Dumnezeu este amintit ca „mărirea,” sau mai potrivit „mândria” lui Israel (Amos 8,7; Osea 5,5). Alte neamuri şi-ar fi putut uita dumnezeii lor falşi fără ca prin aceasta să sufere vreo pierdere. Dar Israel, uitând pe Dumnezeul lor, Iehova, a procedat nu numai contrar obiceiului altor neamuri, ci şi contrar glasului raţiunii.

Ieremia 2:12 12. MIRAŢI-VĂ. Sau „Fiţi înmărmuriţi”. Nelegiuirea lui Israel este atât de oribilă încât profetul, în această pasionată personificare, cheamă însăşi cerurile să se înfricoşeze.

Ieremia 2:13 13. ÎNDOIT PĂCAT. Cele două păcate sau rele pot fi definite ca, 1) lepădarea a ceea ce este real, şi 2)adoptarea a ceea ce este ireal. În mod firesc cel dintâi a dus la cel de-al doilea.

M-AU PĂRĂSIT. Acest „Mă” este accentuat în ebraică.

APE VII. Adică ape curgătoare. Expresia ebraică tradusă astfel se întâlneşte în Geneza 26,19; Levitic 14,5, etc. Cu privire la această imagine compară cu Ieremia 17,13; Ioan 4,10; 7,37; 3T 467; PP 413.

PUŢURI CRĂPATE. Totdeauna apa a fost ceva preţios în Orientul Apropiat. Oricine poseda un izvor îmbelşugat de apă dătătoare de viaţă ar fi fost un nebun să-l dea în schimbul unui puţ crăpat în care s-ar găsi apă stătută.

Ieremia 2:14 14. ROB. Ebr. Ebed, care poate să denote sau un slujitor salariat sau o persoană în robie. Întrebarea profetului cere un răspuns negativ. Nu! Israel nu este un sclav. Israel este întâiul născut al lui Iehova (Exod

4,22).

ROB NĂSCUT ÎN CASĂ. În general, sclavii se împărţeau în două clase, cei capturaţi în război sau cumpăraţi, şi cei născuţi şi crescuţi în casa stăpânului lor. Dumnezeu intenţionase ca Israel să stăpânească, nu să fie ţinut în servitute.

PENTRU CE A AJUNS DE PRADĂ? Poporul nu avea motiv să învinuiască pe Dumnezeu fiindcă pierduseră libertatea. Nenorocirea era o urmare a propriei lui acţiuni (vezi v. 17). Oamenii nu trebuie să învinuiască pe Dumnezeu pentru propriile lor înfrângeri. Ei îşi fac sau îşi ruinează destinul prin propriile lor hotărâri.

Ieremia 2:15 15. PUI DE LEI. Năvălitorii străini, numiţi în felul acesta din pricina cruzimii şi puterii lor (vezi Isaia 5,29.30). Adesea tiranii şi asupritorii sunt asemuiţi cu leii (Iov 4,10.11; Psalmi 58,6; Ezechiel 19,3.6; Naum 2,11.12; Ieremia 4,7; 50,17).

Ieremia 2:16 16. NOF. Memphis, o veche cetate capitală a Egiptului Inferior (nordic), aproape la 16 mile sud de Cairo pe malul apusean al Nilului. Numele ebraic Nof sau Mof (Osea 9,6), era probabil o deformare a părţii de mijloc a numelui egiptean Mem-nefer. În asiriană oraşul era numit Mempi; sau Mimpi, din care a derivat numele grecesc de Memphis a fost centrul cultului Ptah. Pe vremea lui Ieremia, Memphis continua să fie una dintre cetăţile de frunte ale Egiptului, şi era renumită pentru populaţia ei cosmopolită.

TAHPANES. De obicei identificat cu Dafnae, modernul Tell Defenneh, în Delta răsăriteană. Această cetate intră cu forţă în istoria fazei finale a activităţii lui Ieremia (cap. 43,7-10). Nof şi Tahpanes îi reprezintă aici pe egipteni care îi aduseseră pagube lui Iuda.

Ieremia 2:17 17. TU SINGUR. Vezi cap. 4,18; comp. Psalmi 107,17. Profetul evidenţiază adevărata cauză a nenorocirilor. Dumnezeu nu a uitat pe poporul Său; acesta a uitat pe Dumnezeu. El i-a adus pe adevărata calea vieţii, dar ei au ales o altă cale.

Ieremia 2:18 18. ŞI ACUM. Ebr. We’attah, o formulă obişnuită pentru a trage o concluzie din ceea ce s-a stabilit. „Acum” este din punct de vedere logic iar nu temporal.

CE CAUŢI ÎN EGIPT? Sau „Calea Egiptului”. Profeţii de mai înainte condamnaseră încercarea de a obţine libertate de sub puterea Asiriei printr-o alianţă cu Egiptul (Isaia 30,1–7; 31,1–3; vezi Osea 7,11.16). Ieremia întreabă aici „Ce este de câştigat dintr-o asemenea alianţă?”.

Tot atât de bine s-ar putea întreba azi un creştin, „Ce ai tu de făcut pe calea Egiptului?” – în păcatele sau plăcerile lui.

APA NILULUI. Ebr. Sichor, de la egipteanul Shi-hor, însemnând „apele lui Hor,” o aglomerare de apela hotarul răsăritean al Deltei. Nu se cunoaşte exact locul unde se găsea.

RÂUL. Aici desigur este vorba despre Eufrat (vezi Geneza 31,21; Exod 23,31; vezi comentariul la Numeri 22,5). LXX vorbeşte de „râuri” ca şi cum ar include pe amândouă, Tigrul şi Eufratul. „Râul” este aici un simbol pentru puterea asiriană.

Ieremia 2:19 19. NECREDINCIOŞIA. Sau „Abateri”. Ebr. Meshubot, „apostazie,” „abateri,” „rătăcire,” un cuvânt întâlnit cel mai adesea în Ieremia. Dintre cele 12 apariţii ale acestui cuvânt în Vechiul Testament, 9 sunt în această carte (cap. 2,19; 3,6.8.11.12.22; 5,6; 8,5; 14,7).

CE RĂU. Definit ca fiind dublu, 1) apostazie faţă de Dumnezeu, şi 2) indiferenţă faţă de Dumnezeu.

Ieremia 2:20 20. ŢI-AI SFĂRÂMAT JUGUL. Sau „Am sfărâmat”. LXX şi Vulgata zic, „Tu ai sfărâmat jugul,” lucru care este mai corect privind folosirea persoanei a doua în restul versetului. Jugul şi legăturile se referă ladisciplina şi călăuzirea Domnului (vezi cap. 5,5).

NU MAI VREAU SĂ SLUJESC. Sau „Nu voi mai călca”. Literal, „Nu voi servi,” o traducere susţinută de LXX şi versiunea siriacă. O mică schimbare a unei litere dă traducerea, „Eu nu vreau să păcătuiesc.” Aceasta era preferată de învăţaţii evrei care se ocupau de ortografia ebraică, şi aşa se găseşte în Targumuri. Ideea pare a fi că Israel îşi declară independenţa şi îşi afirmă libertatea de a nu mai sluji lui Dumnezeu (vezi v. 31).

ORICE DEAL ÎNALT. O desemnare a numeroaselor locuri sfinte unde se aduceau sacrificii lui Baal sau unde erau practicate ritualurile desfrânate pentru Aserah şi Astartea (vezi Deuteronom 12,2; 1Regi 14,23;2Regi 16,4; 17,10; Isaia 57,5.7; Ieremia 3,6.13; 17,2; Ezechiel 6,13).

TE-AI ÎNTINS. Sau „Umbli încoace şi încolo”. Ebr. Şa’ah, „a se întinde pe jos [ca o prostituată],” în neruşinatul adulter spiritual al idolatriei (vezi comentariul la Exod 34,15).

Ieremia 2:21 21. O VIE MINUNATĂ. Sau „O viţă nobilă”. Ebr. Soreq. Un soi ales de viţă orientală ce făcea struguri de culoare roşie închis (vezi Deuteronom 32,32; Psalmi 80,8.9; Isaia 5,1–7; Osea 10,1).

CUM? Perversitatea şi decăderea lui Israel nu erau ca urmare a unei neglijenţe din partea lui Dumnezeu, ci a propriei lor pervertiri.

Ieremia 2:22 22. SPĂLA. Ebr. Kabas, „a curăţa” sau „a călca,” adică „a curăţi (veşmintele) şi a le face prin călcarea cu picioarele sau prin baterea (lor) în apă.” Auto-curăţirea şi ispăşirea de păcat este cu putinţă, deşi oamenii au probat-o în toate veacurile.

SILISTRĂ. Un alcalin mineral, natron sau carbonat de sodiu, o depunere la anumite lacuri alcaline din Egipt. În vremurile vechi ea era adunată spre a face leşie pentru spălat (vezi Proverbe 25,20). Acest produs nu trebuie să fie confundat cu ceea ce este cunoscut acum sub numele de nitru, sau salpetru, care este nitrat de potasiu sau sodiu.

SODĂ. Un alcalin vegetal, obţinut din arderea anumitor vegetale şi folosit la spălat.

SCRISE. Literal, „pătate,” sau „mânjite”

Ieremia 2:23 23. CUM POŢI SĂ ZICI? Această întrebare este ceva mai mult decât anticiparea profetului a unei posibile încercări a acestor păcătoşi de a se apăra. Se pare că locuitorii iudei au rostit de repetate ori această obiecţie (vezi v. 35). Întrucât Iosia reînviase cultul public prescris al lui Iehova, desigur că poporul se autosugestiona cu gândul că se închina adevăratului Dumnezeu, în ciuda faptului că idolatrele ritualuri păgâneşti încă mai continuau (vezi cap. 9,13.14).

BAALI. Pluralul pentru Baal. Cuvântul este echivalentul „altor dumnezei” din cap. 1,16.

ÎN VALE. Profetul îşi întărea învinuirile prin recurgerea la fapte. Probabil că Ieremia se referea la ticăloşiile care se săvârşeau în valea fiului lui Hinom la sud-est de Ierusalim (cap. 7,31.32; 19,2.6.13.14; 32,35). Pe sprânceana sudică a dealului ce domina această vale, Solomon ridicase o înălţime pentru Moloh, zeul lui Amon (vezi comentariul la 1Regi 11,7). Din timp în timp idolatrii împăraţi de mai târziu au reînviat îngrozitoarele ritualuri în acelaşi lor. Ahaz şi Manase şi-au trecut fiii prin foc (2Regi 16,3; 21,6; 2Cronici 28,3; 33,6). Pentru a pune capăt urâciunilor din această vale, bunul împărat Iosia a pângărit locul cu oase şi murdării (vezi 2Regi 23,10).

DROMADERI. Ebr. Bikrah, „o cămilă tânără,” înfăţişată aici alergând încoace şi încolo cu dorinţa înfocată. Aşa este focul după idolatrie pe care îl dă pe faţă poporul Israel.

Ieremia 2:24 24. MĂGĂRIŢĂ SĂLBATICĂ. În zelul său Israel se aseamănă cu aceste fiinţe sălbatice, fără frâu (vezi Iov 24,5; 39,5).

LUNA EI. Timpul împerecherii ei.

Ieremia 2:25 25. NU TE LĂSA CU PICIOARELE GOALE. Sau „Retrage-ţi piciorul”. Sensul pare a fi, „Încetează această nebunească alergare după idoli până ce picioarele nu-ţi sunt goale şi gâtul nu-ţi este ars de sete.”

DEGEABA, NU. Sau „Nu e nici o nădejde”. Îndemnul nu este de nici un folos. Iuda este hotărât să meargă înainte pe calea lui păcătoasă. El consideră că a mers prea departe ca să mai dea înapoi.

DUMNEZEI STRĂINI. Vezi Ieremia 3,13; Deuteronom 12,3; 32,16.

Ieremia 2:26 26. AŞA DE ULUIŢI VOR RĂMÂNE CEI DIN CASA LUI ISRAEL. Sau „Casa lui Israel e ruşinată”. Mai corect, „Casa lui Israel va fi dată de ruşine. Timpul ebraic folosit aici poate fi socotit ca un trecut al certitudinii profetice. Un asemenea timp descrie un eveniment viitor ca un fapt împlinit, în chipul acesta accentuând temeinicia împlinirii. Mai poate fi aici şi un joc de cuvinte la cuvântul „ruşine” în limba ebraică „bosheth.” Bosheth era uneori folosit ca un nume de ocară pentru Baal (vezi Ieremia 11,13; Osea 9,10). Israel alesese mai degrabă să slujească „ruşinea” decât pe Iehova, şi răsplata nu putea fi altceva decât ajungerea de ruşine (vezi Ieremia 6,15; 8,9).

ÎMPĂRAŢII LOR. Compară cu cele trei clase de conducători amintite în v. 8.

Ieremia 2:27 27. LEMNUL. Literal, „un pom,” sau „o bucată de lemn,” aici înfăţişând materialul din care este făcut un idol (vezi 1Samuel 40,20; 44,9; 45,20; Osea 4,12).

TU EŞTI TATĂL MEU. Cât de cu totul stupid este să atribui crearea şi susţinerea vieţii unei bucăţi de lemn. Domnul pune deşertăciunea cultului idolatru în cea mai puternică lumină a lui pentru a pune în evidenţă abaterea nejustificată a lui Israel.

PIATRĂ. Adică, un idol făcut din piatră (vezi Ieremia 3,9; Deuteronom 4,28; 28,36.64; 29,17; 2Regi 19,18; Ezechiel 20,32).

CÂND SUNT ÎN NENOROCIRE. Comp. Psalmi 78,34; Isaia 26,16. Adesea nenorocirea aduce pe oameni la adevăratele simţăminte (vezi Osea 5,15).

Ieremia 2:28 28. UNDE SUNT DUMNEZEII TĂI? Compară Deuteronom 32,37.38; vezi comentariul la Judecători 10,14. Insinuarea nu a fost făcută pentru a-şi bate joc de cei din Iuda, ci spre a trezi în aceştia conştiinţa grozavei lor apostazii şi a-i face să recunoască adevăratul izvor al ajutorului şi al nădejdii (vezi Isaia 43,11.25;51,12).

SĂ SE SCOALE. O aluzie la lipsa de viaţă şi de putere a acestor dumnezei (vezi Ieremia 10,15; Isaia 46,7).

CÂTE CETĂŢI AI. Fiecare cetate îşi avea dumnezeu ei ocrotitor (vezi cap. 11,13).

Ieremia 2:29

29. PENTRU CE VĂ CERTAŢI? Oamenii nu aveau nici un motiv să se plângă. Răzvrătirea lor era prea evidentă pentru a mai fi explicată. Cum mai puteau ei încerca să se îndreptăţească? Orice pretenţie la făgăduinţele mai dinainte ale lui Dumnezeu fusese pierdută prin nelegiuirile lor.

Ieremia 2:30 30. DEGEABA. Versetele 30-35 accentuează din nou gândul (v. 5) că, cu nici un chip, Dumnezeu nu poate fi blamat pentru răzvrătirea lui Israel.

COPIII. Sau „Copiii voştri”. Aici este vorba de copiii sau locuitorii Iudeii. Cetăţile şi aşezările lui Iuda, erau uneori, şi poate şi în acest caz, prezentate ca înfăţişând pe mame, şi locuitorii din ele ca pe copii (vezi comentariul la Levitic 19,18; Ioel 3,4–6; Zaharia 9,13).

PROOROCII VOŞTRI. Bărbaţii care fuseseră trimişi să le mustre cu asprime nebuniile şi să-i îndemne a-şi îndrepta căile (vezi 2Cronici 36,15.16; Neemia 9,26; Matei 23,29–31; Fapte 7,52). Culmea acestei furii contra idolilor solilor lui Dumnezeu a fost atinsă în jumătatea de secol a domniei lui Manase (2Regi 21,16). Isaia a fost unul dintre primii profeţi martiri care căzuseră (PK 382; EGW, Material Suplimentar la Isaia 1,1).

Ieremia 2:31 O PUSTIE. La fel ca în versetul 5 Dumnezeu îi provoacă pe oameni să spună ce nedreptate le-a facut care i-a determinat să-I întoarcă spatele. Le-a fost Dumnezeu un pamânt pustiu în care să nu găsească scăpare? Dimpotrivă, Dumnezeu a fost izvorul din care Iuda şi-a luat toate cele necesare vieţii. (vezi Deuteronom 32, 13. 14; Neemia 9, 15).

SUNTEM SLOBOZI. Sau „Suntem domni”. Această expresie redă un singur cuvânt ebraic. Totuşi, e multă incertitudine cu privire la înţelesul exact al cuvântului tradus în chipul acesta. După tradiţia masoretică rădăcina este rud, ceea ce înseamnă „a hoinări” sau „a umbla bezmetic.” Expresia ar însemna în acest caz „o lepădare a autorităţii lui Dumnezeu” (vezi comentariul la v. 20) şi ar fi o afirmare a independenţei şi încumetării. De fapt oamenii ziceau, „Noi vrem să hoinărim în voie. Vrem să facem ce ne place. Noi ne suntem stăpâni (domni), şi nu vrem să ţinem seama de legi, fie ele omeneşti sau dumnezeieşti.”

Însă rădăcina ar putea fi radad şi nu rud, în care caz ideea exprimată ar însemna, „noi suntem subjugaţi.” LXX zice, „noi nu vom fi stăpâniţi.” Unul din manuscrisele LXX zice, „noi nu vom fi înrobiţi.” Traducerea grecească Aquilla, ca şi Vulgata, sprijină exprimarea „noi ne răzvrătim.”

Ieremia 2:32 32. BRÂUL. Sau „Podoaba”. În mod firesc s-ar putea aştepta ca o mireasă să ţină cu drag la podoabelecare-i amintesc de căsătoria ei.

M-A UITAT. Iuda a făcut ceva mai rău decât să-şi fi uitat podoabele din afară care aminteau de căsătoria ei. Ea şi-a uitat soţul (vezi cap. 3,14).

Ieremia 2:33 33. CE BINE ŞTII SĂ-ŢI ÎNTOCMEŞTI CĂILE! Sau „Pentru ce te găteşti?”. Iuda este înfăţişată ca înfrumuseţându-se şi împodobindu-se ca o desfrânată cu scopul de a umbla după legături ilicite cu neamuri străine şi cu dumnezeii lor, în timp ce Dumnezeu, adevărata lor slavă, este dat uitării.

ŞI LA NELEGIUIRE. Sau „Ai învăţat pe cele nelegiuite”. Adică femeile nelegiuite, după cum este indicat de pluralul feminin din ebraică. Iuda ajunsese atât de decăzută încât chiar şi femeile cele mai stricate puteau să înveţe de la ea. Nelegiuirea poporului ales al lui Dumnezeu nu numai că întărea pe păgâni în idolatria lor dar îi şi învăţa noi căi de a o practica.

Ieremia 2:34 34. SĂRMANII NEVINOVAŢI. Printre aceştia fără îndoială erau cei care suferiseră din cauza relei împărţiri a dreptăţii (Ieremia 7,6; 19,4; 22,3.17; Mica 3,10), copiii care fuseseră jertfiţi lui Moloh, cum şi profeţii şi alţi martori ucişi, îndeosebi în timpul domniei lui Manase (vezi Ieremia 2,30; 2Regi 21,16; 24,3.4).

NU I-AI PRINS. Sau „Nu i-am găsit”. Textul ebraic poate fi tradus fie la persoana întâi singular, fie la persoana a doua singular feminin.

FĂCÂND NICI O SPARGERE. Ebr. Machtereth, înseamnă spargere [a unei case]” în timpul nopţii. Întreaga idee ar putea fi tradusă, „Nu i-am găsit (prins) în timp ce săvârşeau o spargere a unei case în timpul nopţii.” Această traducere aduce ideea că nevinovaţii care fuseseră omorâţi, nu fuseseră găsiţi vinovaţi (vezi v. 30). Dacă cei omorâţi ar fi fost vinovaţi de vreo crimă serioasă, cum ar fi fost „spargerea unei case noaptea,” legea nu l-ar fi învinuit de crimă pe cineva care i-ar fi lovit prinzându-i asupra faptului (vezi comentariul la Exod 22,2). Însă martirii aceştia erau „sărmani nevinovaţi,” nu criminali. După KJV întregul pasaj lasă a se înţelege că vina era atât de făţişă şi vădită încât Dumnezeu nici nu mai avea nevoie să o demonstreze.

Ieremia 2:35 35. SUNT NEVINOVAT. Poporul întreg părea a nu-şi da seama de vină. Se poate că poporul se mângâia cu gândul că, deşi se afundase adânc în timpul domniei lui Manase, reforma exterioară a lui Iosia îndepărtase mânia lui Dumnezeu, care-i ameninţa (2Regi 22,17).

MĂ VOI CERTA. Sau „Voi pleda”. Şi anume cu intenţia de a pedepsi.

Ieremia 2:36 36. PENTRU CE ATÂTA GRABĂ? Sau „Pentru ce alergi încoace şi încolo?”. Adică, de ce era naţiunea într-o aşa grabă ca să-şi schimbe atitudinea şi să-şi schimbe alianţa?

DIN EGIPT ÎŢI VA VENI RUŞINEA. Spre dezonoarea şi ruşinea sa, Ahaz a încheiat alianţa cu împăratul Asiriei (vezi 2Regi 16,10; 2Cronici 28,16–21). Profetul prezisese că o alianţă cu Egiptul va aduce oocară şi o tulburare asemănătoare. Prezicerea s-a împlinit în mod literal în timpul domniei lui Zedechia (Ieremia 37,5-10).

Ieremia 2:37 37. DE ACOLO. Adică, din Egipt.

ÎN CARE TE ÎNCREZI. Adică cei în care Iuda se încrezuse şi îşi pusese nădejdea.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

6 PP 377

13 CH 300; CW 102; Ed 83; FE 168, 422; GC 478; PK 233; PP 413; 3T 467, 474; 4T 625; 5T 63, 519; 6T 164; 7T 150, 204, 276

21 AA 15; COL 290; PK 19

34 EW 76, 234; LS 206; TM 262; 1T 138, 219, 314, 511; 2T 47, 256, 361, 483, 506; 3T 192, 209, 243, 443; 4T 239, 392, 514, 646; 5T 11, 190, 234, 288, 662; 6T 144; 8T 155

Ieremia 3:1 1. EL ZICE. Ebr. Le’emor, literal, „zicând.” Legătura acestei forme verbale cu contextul nu este indicată. Comentatorii au prezentat diferite lămuriri pentru această construcţie nenaturală, 1) Ea este legată de „leapădă” (cap. 2,37). 2) Un rând care în original suna, „Cuvântul Domnului mi-a vorbit zicând,” a fost lăsat deoparte din textul original, rămânând doar un singur cuvânt. 3) Exprimarea ebraică nu este un echivalent neobişnuit pentru „cu alte cuvinte,” sau „de exemplu.” 4) Este o elipsă, şi cuvântul ar trebui redat printr-o exprimare ca aceasta, „De obicei se spune,” sau „s-ar putea spune.” Oricare traducere ar fi adoptată, interpretarea celor ce urmează rămâne neschimbată. În LXX sau Siriacă nu găsim traducerea acestui cuvânt.

SE DESPARTE. O aluzie la legea din Deuteronom 24,1-14. Dacă această solie profetică a fost rostită după descoperirea legii şi rezultatul vădit pro-reînvierea interesului faţă de cuprinsul cărţii (2Regi 22,10.11),

ilustraţia nu va fi avut o forţă deosebită. Însă, data soliei nu poate fi stabilită cu precizie. În acelaşi timp Ieremia s-ar putea să facă aluzie la experienţa şi solia predecesorului său, Osea. Ca o ilustrare a puterii lui Dumnezeu cu perversul Său popor, Osea îşi luase înapoi perversa lui soţie (Osea 2,14.16.19.20; 3,1). Ieremia a avut greaua sarcină de a convinge pe oamenii din zilele lui că Dumnezeu nu-i putea reprimi ca ai Săi până ceei nu dovediseră o adâncă schimbare a inimii.

SE MAI ÎNTOARCE. Verbul ar putea fi înţeles ca posibilitate, „ar fi să se întoarcă El?”

ŢARA ACEEA. Vezi comentariul la Deuteronom 24,4.

MULŢI IBOVNICI. Deoarece Iuda se legase de Dumnezeu prin legătura unui legământ solemn, „faptasa de a merge după alţi dumnezei” era socotită ca un adulter spiritual. Ea era vinovată nu numai de un singur caz de necredincioşie, ci de stăruire şi repetare în alergarea încoace şi încolo după nenumăraţi dumnezei.

SĂ TE ÎNTORCI IARĂŞI. Este o oarecare nesiguranţă cu privire la traducerea corectă a formei verbului (shob) tradus în felul acesta. Siriaca, Targumurile, Vulgata şi KJV traduc pe shob ca un imperativ. Aceasta face pe Domnul să spună, Cu toate că potrivit rânduielilor legale, nu s-ar cuveni să te primesc, totuşi,întoarce-te la Mine. Chemarea la întoarcere este ideea fundamentală din această cuvântare (Ieremia 3,12, 14, 22; 4,1; Zaharia 1,3), aşa că nu ar fi nelalocul ei aici. Totuşi, shob, în forma lui este masculin, pe când Dumnezeu Se adresează poporului Său sub înfăţişarea unei femei. Pronumele feminin se întâlneşte mai înainteîn acest verset şi, din moment ce figura nu s-a schimbat, ar fi natural să ne aşteptăm la o formă feminină a verbului. Pe de altă parte, cei mai mulţi învăţaţi moderni, urmând LXX traduc această exprimare ca o întrebare, în mod vădit socotind shob ca un infinitiv, „a se întoarce.” În cazul acesta exprimarea redă o mirare sau surpriză că Iuda s-ar gândi să se întoarcă. RSV zice, „V-aţi reîntoarce?” iar o explicaţie pe marginea versiunii ASV spune „te gândeşti să te întorci?” Această interpretare pare că se potriveşte mai bine cu vers. 2.Fără îndoială, mai înainte ca Dumnezeu să poată reprimi aceşti rătăcitori ar trebui să existe o dovadă a unei schimbări din partea lor, şi un temei al seriozităţii intenţiei.

Ieremia 3:2 2. ÎNĂLŢIMI. Locurile adulterelor spirituale ale lui Iuda (vezi 2Regi 21,3; comp. Ieremia 2,20).

LA DRUMURI. Asemenea unei prostituate, ca să atragă pe trecători (vezi Geneza 38,14; Proverbe 7,12; Ezechiel 16,24, 25).

CA ARABUL. Pofta nesăţioasă a lui Iuda după riturile idolatre ale cultelor naturii este asemuită cu aceea a unui tâlhar din pustiu care stă la pândă ca să jefuiască o caravană ce trece pe acolo.

Ieremia 3:3 3. OPRITE. După cum prezisese Dumnezeu (vezi comentariul la Levitic 26,19; vezi comentariul la Deuteronom 28,23.24), seceta venise ca urmare a apostaziei lor (Ieremia 14,1–6).

PLOAIA DE PRIMĂVARĂ. Sau „Ploaia târzie”. Ploaia de primăvară sau târzie cade în martie sau la începutul lui aprilie; şi ploaia timpurie în octombrie şi noiembrie (vezi comentariul la Deuteronom 11,14; Ieremia 5,24; Ioel 2,23). Amândouă erau necesare pentru un seceriş bogat.

FRUNTE DE CURVĂ. Imaginea denotă obrăznicie, încăpăţânare, neruşinare (Ieremia 6,15; 8,12; comp. Apocalips 17,5). Pedepsirea n-a făcut nici o impresie asupra lui Iuda.

Ieremia 3:4 4. ACUM. Sau „De acum”. Fără îndoială o referire la reformele lui Iosia, care începuseră în al XII-lea an al domniei sale şi au culminat prin marea celebrare a sărbătorii Paştelui, după şase ani (1Cronici 34,3; 35,19). Chiar dacă împăratul era plin de râvnă, răspunsul poporului era în cea mai mare parte o slujire din buze.

PRIETENUL. Sau „Călăuză”. Ebr. ’alluph, „un prieten,” „un amic intim,” folosit aici în loc de soţ, (vezi comentariul la Proverbe 2,17).

Ieremia 3:5 5. ÎŞI VA ŢINE? Sau „Va păstra?”. Aceasta pare a fi o continuare a aşa-numitei strigării începute în v.4. Poporul îşi exprimă convingerea că mânia dumnezeiescului său Soţ va trece, în ciuda necredincioşiei lor.

AI VORBIT. Un contrast profund arătat între cuvintele cu înfăţişare plăcută şi căile ei idolatre.

CÂT AI PUTUT. Sau „cât ai fost în stare.” Iuda şi-a folosit toate puterile la săvârşirea răului.

Ieremia 3:6 6. DOMNUL MI-A ZIS. Profetul compară atitudinile lui Iuda faţă de idolatrie cu cele ale lui Israel. Iuda era înclinat să privească cu batjocură dispreţuitoare triburile de nord care fuseseră luate în robia asiriană.Ieremia arată că vina ei este de fapt mai mare.

PE VREMEA ÎMPĂRATULUI IOSIA. Aceasta urmează să aşeze cuvântarea în primii ani ai activităţiilui Ieremia (vezi p. 19). Ea se poate să fi fost rostită la scurt timp după încercarea lui Iosua de a curăţi ţara deidolatrie şi de a restatornici adevăratul cult al lui Iehova.

AI VĂZUT? Israel fusese luat în robie cam cu o sută de ani mai înainte. „Ai văzut?” este folosit aici în sensul de „ai luat aminte.”

NECREDINCIOASA. Sau „Care dă înapoi”. Ebr. Meshubah, „dare înapoi.” Israel era sora renegată a lui Iuda.

S-A DUS. Forma verbală ebraică denotă o îndeletnicire obişnuită (vezi cap. 2,20).

Ieremia 3:7 7. SE VA ÎNTOARCE. Sau „Întoarce-te”. Poate, mai bine, se va întoarce.” Ebraicul tashub poate fi tradus şi într-un fel şi în altul, dar deoarece traducerea anterioară presupune că cel căruia i se vorbeşte este masculin, şi aici în mod evident referirea la Iuda se face la feminin, este mult mai logic să se adopte traducereadin urmă.

SORA EI VICLEANĂ. Sau „Înşelătoare”. Compară Ezechiel 16,46; 23,2.4. În mod făţiş Israel rupseselegătura cu Iehova, însă se pretindea că e sinceră şi în acelaşi timp se deda la înşelăciune. Ascunsa sinceritate a lui Iuda era în ochii lui Dumnezeu mult mai mare decât făţişa profanare a lui Israel. La necredincioşia lui Israel, Iuda adăuga şi vicleşugul şi ipocrizia.

Ieremia 3:8 8. A VĂZUT. Sau „Am văzut”. Un manuscris ebraic şi câteva manuscrise greceşti, şi Siriaca zic, „ea a văzut.” Oricare din exprimări este corespunzătoare cu contextul.

M-AM DESPĂRŢIT. Sau „Am îndepărtat”. Lepădarea împărăţiei de nord şi pierderea vieţii naţionale alui Israel a avut loc cu ocazia exilului asirian (2Regi 17,6.18).

Ieremia 3:9 9. STRIGĂTOARE. Sau „Uşurătatea” Ebr. Qol, de la rădăcina qalal, „a fi uşor,” „a trece repede peste,” „a lua în glumă.” Acesta pare să fie singurul loc unde cuvântul qol are acest sens. LXX sprijină această redare prin expresia eis outhen, literal, „ca şi cum n-ar fi nimic.” Potrivit acestei traduceri Iuda nu dădea nici o semnificaţie desfrâului ei.

SPURCAT. Vezi cap. 2,7.

PIATRA ŞI LEMNUL. Idolii lor (vezi cap. 2,27).

Ieremia 3:10 10. DIN TOATĂ INIMA. Reforma din timpul lui Iosia (v. 6) a fost o simplă întoarcere exterioară la

Dumnezeu. În inimă oamenii încă se agăţau de idolii lor. După moartea împăratului, ei au decăzut într-o idolatrie făţişă (2Regi 23,31.32; 2Cronici 36,5–8).

CU PREFĂCĂTORIE. Literal, „cu înşelăciune,”. În pretenţia sa de reformă Iuda practica o minciună.

Ieremia 3:11 11. PARE NEVINOVATĂ. Sau „S-a îndreptăţit”. Vezi comentariul la v. 7. Ipocrizia era tot atât de jignitoare pentru Dumnezeu ca şi apostazia făţişă (PP 523). Faptul că Iuda poseda privilegii mai mari îi sporeavinovăţia. Printre avantajele lui Iuda erau următoarele, 1) O neîntreruptă succesiune de împăraţi descinzând din casa lui David. În tot timpul anilor existenţei sale ca împărăţie, domnise numai o dinastie. Ca urmare Iuda a fost cruţată de răsturnările politice care alcătuiseră plaga vecinei din nord. 2) Prezenţa înăuntrul hotarelor eia Templului şi vizibilei manifestări a prezenţei lui Dumnezeu în Templu. 3) Prezenţa înăuntrul hotarelor ei a majorităţii preoţilor şi leviţilor, reprezentanţi oficiali ai cultului lui Iehova. 4) Exemplul cu caracter de avertizare dat prin căderea lui Israel timp de o sută de ani.

Faţă de toate aceste avantaje Iuda ajunsese necredincioasă, ipocrită şi de o mândrie de nesuferită. De aici Israel, în ciuda făţişei sale apostazii, era mai puţin vinovat decât Iuda (vezi Ezechiel 16,51.52; 23,11; Matei 12,41.42; Luca 18,14). „Cu cât este mai mare cunoştinţa voii lui Dumnezeu, cu atâta este mai mare păcatul celor care o nesocotesc.” (PP 584).

Ieremia 3:12 12. MIAZĂNOAPTE. Aici, provinciile nordice ale Imperiului asirian unde fusese exilate cele zece triburi (vezi 2Regi 15,29; 17,6; 18,11; Ieremia 16,15; 23,8; 31,8). Exilaţii erau invitaţi să se pocăiască şi să se întoarcă.

ÎNTOARCE-TE, NECREDINCIOASĂ. În ebraică este un joc de cuvinte, cuvântul pentru „întoarce-te” fiind shubah, şi cuvântul pentru apostaziată, necredincioasă fiind meshubah. Porunca însemnă literal „întoarce-te, O, Israele ce ai dat înapoi.” (vezi comentariul la v. 6). Apelul adresat lui Israel urmărea evident să stârnească în Iuda o dumnezeiască gelozie şi pocăinţă (vezi Romani 11,14).

NU VOI ARUNCA O PRIVIRE ÎNTUNECOASĂ. Sau „Nu-mi voi face mânia Mea să cadă”. Literal, „nu voi face faţa mea să cadă.” Idiomul este ilustrat în Geneza 4,56 (vezi Levitic 17,10; Psalmi 34;16).

Ieremia 3:13 13. RECUNOAŞTE-ŢI NELEGIUIREA. Pocăinţa şi recunoaşterea păcatelor sunt necesare a avea loc înainte de primirea iertării. Trebuie ca oamenii plini de curaj să stea în faţa păcatelor lor şi în mod sincer să le recunoască (vezi Psalmi 51,3; Isaia 59,12; Ieremia 14,20). Nimic nu trebuie reţinut şi nu trebuie aduse scuze deşarte (vezi comentariul la Proverbe 28,13).

DUMNEZEI STRĂINI. Vezi Ieremia 2,25; Deuteronom 12,2; 32,16.

Ieremia 3:14 14. COPII. Ca şi tatăl din parabola lui Isus cu fiul pierdut, Dumnezeu va primi cu bine pe acei fii care au rătăcit printr-o ţară depărtată.

EU SUNT STĂPÂNUL. Sau „Eu sunt căsătorit”. Ebr. Baal, „a lua în posesie o femeie ca mireasă sau soţie,” sau „a stăpâni.” LXX adoptând cel de-al doilea înţeles, redă exprimarea prin, „Eu voi stăpâni peste voi.” Se observă amestecul de metafore din acest verset. Întâi Israel este comparat cu fiii care au luat-o razna,apoi cu o femeie care s-a despărţit de stăpânul ei (vezi Ieremia 31,32; comp. Isaia 54,5; Osea 2,19.20).

UNUL DINTR-O CETATE. Profetul consideră că se vor întoarce numai câţiva. Adevăraţii pocăiţi nu urmau să alcătuiască decât o mică rămăşiţă. Oamenii aveau să fie luaţi individual.

FAMILIE. Ebr. Mishpachah, „un clan” sau „o subîmpărţire a unui trib.” „Familie” aici denotă o subîmpărţire mai mare, mai întinsă decât o cetate, de fapt, una care poate cuprinde mai multe cetăţi. Ideea e sprijinită şi de faptul că doi oameni aveau să fie luaţi dintr-o „familie,” în vreme ce numai „unul” dintr-o

cetate, (vezi Geneza 10,5; 12,3; comp. 22,18). Trebuie luat în seamă că acest cuvânt de „cetate” poate să arate o unitate de o mărime oarecare, de la aceea a unui sat la aceea a unui oraş mare.

Ieremia 3:15 15. PĂSTORI. Vezi comentariul la cap. 2,8.

DUPĂ INIMA MEA. David a fost numit om după inima lui Dumnezeu 1Samuel 13,14; Psalmi 89,20; Fapte 13,22). Păstorii aleşi de Dumnezeu sunt puşi în contrast cu împărăţii lui Israel, aleşi, nu de Dumnezeu ci potrivit dorinţelor raţiunii (vezi Osea 8,4). Împăraţii aceştia duseseră naţiunea la apostazie şi ruină.

Ieremia 3:16 16. CÂND VĂ VEŢI ÎNMULŢI. Compară Ieremia 23,3; Ezechiel 36,11; vezi şi Deuteronom 8,7–20.

CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI. Chivotul era simbolul prezenţei dăinuitoare a Domnului. Ca atare el era şi obiectul de mare cinstire. Deasupra milostivitorului lui se descoperea slava Şechinei, simbolul vizibil al prezenţei Dumnezeului Celui Preaînalt. El era centrul serviciului simbolic al vechiului Israel. Ieremia prezicea venirea timpului când Dumnezeu avea să facă din simbolul prezenţei Sale ceva învechit. Glorioase ar fi fost experienţele vechiului Israel dacă poporul ar fi acceptat planul lui Dumnezeu cu privire la el. (vezi p. 27-30).

Ieremia 3:17 17. IERUSALIMUL, SCAUNUL DE DOMNIE. Dacă Israel ar fi luat aminte la lumina din Cer, Ierusalimul ar fi fost întărit ca o puternică metropolă a pământului” [DA 577; vezi p. 30].

TOATE NEAMURILE. Compară Isaia 66,18; Zaharia 14,16.

Ieremia 3:18 18. CU CASA LUI ISRAEL. Israel şi Iuda aveau să se întoarcă amândouă din ţara robiei şi urma să fierestatornicită unitatea naţională (vezi Isaia 11,12.13; Ezechiel 37,16.17; Osea 1,11; comp. Efeseni 2,14–16; 3,6). Duşmănia care existase atât de mult timp între ele avea să dispară şi amândouă aveau să se întoarcă la Dumnezeu (vezi Ieremia 30,3.10.11; 31,31–33; 50,4.5).

ŢARA DE LA MIAZĂNOAPTE. Ţările captivităţii, Asiria (vezi comentariul la v.12) şi Babilonia (vezicomentariul la cap. 1,44; comp. cap. 16,15; 23,8). După aceste cuvinte LXX mai spune, „şi din toate ţările (comp. cap. 32,27).

Ieremia 3:19 19. CUM SĂ TE PUN? Aceste cuvinte trebuie văzute ca o exclamaţie, „Cum să te pun!” sau „Cum te voi aşeza?”

ÎNTRE COPIII MEI. Este o foarte mare deosebire de păreri cu privire la înţelesul acestei expresii. Uniiaplică „copiii” la alte neamuri între care Israel avea să-şi primească moştenirea. Împotriva acestei interpretări stă faptul că Iuda este înfăţişat ca soţia lui Iehova, (cuvântul „te” aici este pentru feminin). Dar pare cu totul nepotrivit a socoti o femeie (v. 20) printre fii. Alţii fac o paralelă cu prima parte a v. 16, ca şi cum Dumnezeu spune „Cum te voi aşeza printre fii?” LXX redă pasajul acesta astfel, „Te voi aşeza printre copii!”.

O ŢARĂ PLĂCUTĂ. Sau „pământul cel dorit” (vezi Psalmi 106; Zaharia 7,14; comp. Daniel 8,9; 11,16.41).

PODOABĂ ÎNTRE PODOABE. Sau „Moştenire bună a oştirilor”. Literal, „o moştenire, frumuseţea frumuseţilor naţiunilor.”, adică o moştenire nespus de glorioasă (vezi Ezechiel 20,6.15). S-a pierdut mult din naturala frumuseţe şi fertilitate a Palestinei.

TATĂ. Comp. v. 4.

Ieremia 3:21 21. UN VUIET SE AUDE. Sau „Un glas s-a auzit”. Într-o bruscă şi dreaptă trecere (v. 21-25) profetul

înfăţişează poporul său ca într-o pocăinţă şi mărturisire de penitenţă pornită din adâncul inimii.

PE ÎNĂLŢIMI. Chiar locurile care fuseseră scenele idolatriei desfrânate sunt înfăţişate ca răsunând la strigătul de plânset şi de rugăminţi de iertate (vezi cap. 7,29). Potrivit obiceiului din răsărit, locurile înalte sau proeminente erau adesea alese pentru jale publică (vezi Judecători 11,37; Isaia 15,2).

Ieremia 3:22 22. VĂ VOI IERTA ABATERILE. Sau „Voi vindeca”. Comp. cap. 30,17; 33,6.

IATĂ-NE VENIM. Acesta ar trebui să fie răspunsul poporului faţă de oferta iertării şi restatornicirii. Domnul le-a dat „chiar cuvinte cu care puteau să se întoarcă la El” (PK 410).

Ieremia 3:23 23. ÎN ADEVĂR, ZADARNIC. Textul ebraic al primei părţi a versetului este foarte scurt şi drept urmare neclar. El zice literal, „Cu adevărat pentru înşelăciunea dealurilor, zarva, munţii.” Un număr de manuscrise ebraice leagă cele două cuvinte „zarva” şi „munţii” în expresia „zarva munţilor.” Pentru „de pe dealuri”, LXX are „dealurile.” Ideea generală este clară. Un puternic şi hotărât contrast este arătat între orgiile înşelătoare şi amăgitoare cum şi fără de valoare ale închinării la idoli şi siguranţa cultului lui Iehova.

Ieremia 3:24 24. IDOLII. Sau „Ruşinea”. Literal, „ocara,” adică idolatria ruşinoasă a poporului (vezi Ieremia 11,13; Osea 9,10). Ebraicul bosheth, „ruşine” era folosit şi ca nume de batjocură pentru Baal (vezi Ieremia 2,26).

AU MÂNCAT. Unii comentatori aplică aceasta la marele număr de oi şi vite care au fost sacrificate dumnezeilor păgâni şi la copiii arşi ca jertfă lui Moloh, zeul cu foc al lui Amon (Psalmi 106,38; Ieremia 7,31). Apare ca foarte probabil că aici se face referire la ruina generală ce a fost urmarea apostaziei generale.

Ieremia 3:25 25. SĂ NE CULCĂM. Domnul dorea o completă recunoaştere a păcatului şi o primire a pedepsei fără a se prezenta nici o scuză şi fără prezentarea nici unei circumstanţe atenuante. De obicei cineva care este cuprins de durere şi amărăciune se arunca la pământ sau pe pat (vezi 2Samuel 12,16; 13,31; 1Regi 21,4) spre a da drumul emoţiilor copleşitoare ce-l zdrobesc.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

4 3T 227; 4T 363

12, 13 DA 300

12–14PK 410

13 COL 158; MH 123

14 MB 64

19 PK 410

20 GC 382

22 GW 209

22–25PK 410

Ieremia 4:1 1. ISRAELE. Probabil că în mod deosebit este vorba de triburile de nord ale lui Israel care se găseau înexil, deşi unii gândesc că termenul este folosit aici într-un sens general. Bineînţeles celor din Iuda li se

adresează direct în v.3.

URÂCIUNILE. În mod precis idolii lor (Deuteronom 27,15; 29,17; 1Regi 11,5.7; 2Regi 23,13; 2Cronici 15,8; Ezechiel 20,7.8).

RĂTĂCI. Ebr. Nud, „a fi fără ţintă,” „a fi fără cămin.” Forma participială a verbului este tradusă prin „pribeag” în Geneza 12,14.

Ieremia 4:2 2. DACĂ VEI JURA. O continuare a situaţiilor din v. 1. Jurarea pe numele Domnului este o recunoaştere a supremaţiei lui Dumnezeu (vezi Deuteronom 10,20; Ieremia 12,16; vezi comentariul la Deuteronom 6,13). Urma să se înceteze cu jurarea pe alţi dumnezei. Oamenii trebuiau să dea dovadă că Dumnezeu era suprem în mintea lor.

NEAMURILE. Concluzia propoziţiei condiţionale este redată în cuvintele, „atunci neamurile vor fi”. Dumnezeu intenţionase ca convertirea lui Israel să ducă la convertirea neamurilor înconjurătoare (vezi Psalmi 102,13,15; vezi p.29, 30). Binecuvântările asigurate lui Israel pe temeiul aceleiaşi condiţii şi în aceeaşi măsurăerau asigurate fiecărui neam şi fiecărui ins de sub întinsul cerurilor” (PK 500, 501).

ÎN EL. Adică în Domnul.

Ieremia 4:3 3. OAMENII DIN IUDA. Îndemnarea la pocăinţă şi reformă este aici în mod precis adresată împărăţieide miazăzi.

ŞI DIN IERUSALIM. Unele manuscrise ebraice, LXX, Vechea Latină, şi Targumurile zic, „Şi către locuitorii din Ierusalim.”

DESŢELENIŢI-VĂ UN OGOR NOU. Sau „Pământ înţelenit”. În limba ebraică este aici un joc de cuvinte care ar putea fi redat astfel, „lucraţi pământul nelucrat.”

NU SEMĂNAŢI ÎNTRE SPINI. Compară parabola Domnului Isus cu privire la diferitele feluri de teren (Matei 13,7.22). Dacă spinii şi buruienile nu urmau să fie îndepărtate ele aveau să înăbuşe seminţele reforme (vezi comentariul la Luca 8,7). Era necesar pentru Iuda să facă o lucrare de curăţire pentru a se scăpade idolatrie, cum şi de stricăciunea morală şi socială. Nici o lucrare pe jumătate, ca acea care s-a săvârşit sub Iosia, nu avea să fie îndestulătoare.

Ieremia 4:4 4. TĂIAŢI-VĂ ÎMPREJUR. Toţi oamenii fuseseră tăiaţi împrejur în carne, însă nu toţi fuseseră tăiaţi împrejur „pentru Domnul.” Profetul căuta să dezvăluie adevăratul rost al ritualului şi să se împotrivească simplei concepţii formaliste de ritual. Prin circumcizie se intenţionase să se vadă un simbol al devoţiunii inimii faţă de Dumnezeu şi nu un semn al depărtării de idolatrie (vezi comentariul la Levitic 17,10.11). Îndepărtarea cărnii prepuţului însemna îndepărtarea oricărei necurăţii (vezi Deuteronom 10,16; 30,6). Adevărata tăiere împrejur este mai mult interioară decât exterioară (vezi Romani 2,28.29; Filipeni 3,3; Coloseni 2,11).

FĂRĂ SĂ SE POATĂ STINGE. Profetul aseamănă mânia lui Dumnezeu faţă de păcat cu focul ce nu poate fi potolit, adică, focul pe care nu-l poate stinge nimeni până ce-şi va fi desăvârşit lucrarea de nimicire (vezi cap. 7,20).

Ieremia 4:5 5. DAŢI DE ŞTIRE ÎN IUDA. Profetul începe aici o nouă cuvântare a sa. Subiectul se ocupă cu nenorocirea ce urmează să vină. El începe prin a vesti înspăimântătoarele pregătiri de invazie ale unui duşman puternic.

SUNAŢI. Acesta era semnalul de alarmă prin care poporul era vestit de primejdia ce-i ameninţa (vezi Osea 5,8; Ioel 2,1).

TRÂMBIŢĂ. Ebr. Shophar (vezi Vol. II, p. 39).

STRIGAŢI ÎN GURA MARE. Sau „Strigaţi, adunaţi laolaltă”. Avertizarea trebuia să dea putinţă locuitorilor să părăsească locurile deschise, şi cu familiile şi bunurile lor să-şi caute scăparea în cetăţile întărite. Teama de oştirile invadatoare i-a împins pe recabiţi la Ierusalim (vezi cap. 35,11).

Ieremia 4:6 6. STEAG. Vezi comentariul la Psalmi 60,4. Pe o prăjină înaltă urma să se aşeze un semnalizator care să îndrume pe refugiaţi spre Sion.

FUGIŢI. Sau „Retrageţi-vă”. Mai corect, „duceţi-vă la loc sigur.” Ebr. ’uz înseamnă „a se adăposti.” Familiile şi bunurile urmau să fie aduse înăuntrul zidurilor cetăţii.

NU VĂ OPRIŢI. Compară Matei 24,16-18.

DE LA MIAZĂNOAPTE. O evidentă referire la babilonieni (vezi comentariul la cap. 1,14). Că nenorocirea avea să vină de la miazănoapte este arătat de repetate ori de către Ieremia (vezi cap. 1,13.14; 6,1.22; 13,20; 25,9).

În vremurile mai apropiate de noi s-a susţinut părerea că aceşti invadatori nordici erau sciţi. Istoricul grec Herodot (i. 103-107) declară că în timpul domniei lui Ciaxares (c. 625-c. 585 î.Hr.) aceşti sălbatici păgâni în scurtă vreme au ajuns stăpânii Asiriei. El mai relatează cum au coborât ei din Caucaz, au înfrânt Media, au spus Asia Apuseană şi plănuiau să invadeze Egiptul. Regele Egiptului, Psametik I, l-a înduplecat prin daruri bogate, când au ajuns în Palestina, să plece (vezi Vol. II, p. 90).

Deşi anumite fapte ale năvălitorilor sciţi s-ar încadra în cele spuse de Ieremia, cum ar fi direcţia de undevenea (mişcările lor iuţi, limba lor străină şi pustiirea pe care au lăsat-o în urmă), altele însă nu se încadrează. Sciţii nu aveau nici iscusinţa şi nici răbdarea de a susţine un asediu de lună durată, şi nici nu au dus în exil popoarele învinse.

Mai mult încă, nu există nici o dovadă istorică asupra faptului că au săvârşit vreo invadare de mare măsură a Palestinei. E cu putinţă ca doar să fi trecut în drumul lor spre Egipt, probabil trecând prin Valea Esdraelonului (vezi Judecători 1,27) cum şi drumul de coastă pe la sud. Nu există nici o referire despre vreo invazie în Iuda a sciţilor sau a vreunui alt neam nordic pe vremea lui Ieremia. Nici Herodot nu spune că a avutloc vreo asemenea invazie.

Pe de altă parte, descrierea pe care Ieremia a făcut-o acestui duşman ce se apropia din nord se potriveşte întocmai haldeilor. Nebucadneţar este amintit pe nume ca fiind năvălitorul din nord (cap. 15,9).

Ieremia 4:7 7. LEUL. Mai potrivit „un leu”. O figură de stil înfăţişând puterea irezistibilă precum şi cruzimea năvălitorilor haldei (Ieremia 49,19; 50,17, 44; comp. Geneza 49,9; Proverbe 30,30; Isaia 5,29; Daniel 7,4; Apocalips 5,5).

SE ARUNCĂ. [„A venit,” KJV]. Ieremia a descris viitoarea invazie cu vigoarea unui dramatic prezent.

NEAMURI. Atât Iudeea cât şi popoarele din jur urmau să fie atacate şi biruite (vezi cap. 25,9; 27,6).

A PĂRĂSIT LOCUL. Sau „E pe drumul său”. Ebr. Nasa’, „a pleca.” Nasa’ are ca înţeles de bază „a scoate ţăruşii cortului,” de unde „a strânge cortul,” din care, mai departe, a derivat „a porni la drum.”

PUSTIASCĂ. Literal „o groază.” Repetatele invazii ale haldeilor au lăsat ţara lui Iuda aproape nelocuită (vezi cap. 2,15; 39,3).

Ieremia 4:8 8. ACOPERIŢI-VĂ CU SACI. Un veşmânt larg sau o îmbrăcăminte făcută din fir gros de culoare închisă, purtată în vreme de jale şi umilire (vezi comentariul la Geneza 37,34).

NU SE ABATE DE LA NOI. Nobilele eforturi depuse de Iosia spre reformă nu fuseseră îndestulătoare. Mare parte din lucrurile rele introduse în timpul domniei lui Manase încă mai dăinuiau (vezi comentariul la 2Regi 24,3).

Ieremia 4:9 9. ÎŞI VOR PIERDE INIMA. Sau „Va pieri”. Versetul 9 descrie efectul avut asupra mai marilor la venirea invaziei. Expresia „inima ... se va pierde,” este idiomatică pentru pierderea curajului.

PROOROCII. Proorocii mincinoşi înşelaseră poporul cu falsul simţământ al siguranţei. Din pricina neîmplinirii prezicerilor lor şi erau cuprinşi de spaimă.

Ieremia 4:10 10. AI ÎNŞELAT. Unii au găsit o dificultate în acest verset, ca şi cum Dumnezeu ar fi învinuit de înşelare. Cel care vorbeşte se presupune a fi Ieremia. Cel mai firesc chip de a privi pasajul este acela de a crede că profetul îşi exprimă propriile sale sentimente într-un limbaj puternic (vezi Isaia 63,17; Iona 4,3,4; etc.). Însuşi Ieremia mai foloseşte o vorbire asemănătoare în altă parte (vezi Ieremia 20,7). Profetul poate se va fi aşteptat la grabnica împlinire a unor profeţii ca acelea din Ieremia 3,14-18. Se poate ca el să fi avut în minte profeţiile din 2Samuel 7,12-16 şi 1Regi 2,33, care preziceau permanenţa casei lui David. De aici puternica lui dezamăgire faţă de viziunea care ameninţa cu nenorocirea.

Printre alte sugestii sunt următoarele, 1) O schimbare în punctuaţia vocalică spre a reda expresia, „Şi cineva va spune,” etc. În cazul acesta subiectul poate fi înţeles sau ca cineva din popor, sau cineva dintre profeţii mincinoşi. Codex Alexandrinus LXX zice, „Ei spuneau,” „ei” fără îndoială voind să se refere la profeţii mincinoşi. 2) Cuvintele sunt cele ale profeţilor mincinoşi care constatau că prezicerile lor de pace nu se împlineau. 3) Pasajul prezintă pe Dumnezeu ca săvârşind ceea ce împiedică de la înfăptuire (vezi comentariul la 2Samuel 12,11; 16,22; 24,1), ca şi cum Ieremia spune, „Tu ai îngăduit ca ei să fie aşa de mult înşelaţi de proorocii lor mincinoşi” (vezi 1Regi 22,22; Isaia 63,17; Ezechiel 14,9; 2Tesaloniceni 2,11). 4) Exprimarea este o întrebare, „Este cu putinţă ca Tu să îngădui ca poporul Tău să fie în aşa fel înşelat?” 5) Cuvântul tradus prin „înşelat” ar trebui redat prin „dezamăgit,” sau ar trebui să i se dea un înţeles de îngăduinţă făcând ca pasajul să sune, „Tu ai îngăduit ca acest popor să fie mult înşelat.”

Ieremia 4:11 11. UN VÂNT ARZĂTOR. Din pricina violenţei, văpăii şi nespusei lui uscăciuni, „vântul uscat şi arzător ce bătea dinspre pustie era blestemul climatic al ţării.

LOCURILE ÎNALTE. Ebr. Shephayim, „culmi goale.”

NU CA SĂ VÂNTURE. În Palestina cele mai folositoare brize erau cele dinspre vest. Aceste vânturi din vest nu numai că răcoreau pe secerători, dar erau şi folositoare la vânturarea grâului. Însă, un vânt puternic dinspre răsărit nu era în nici un fel folositor sau binefăcător. El aducea un prăpăd asupra vegetaţiei şi era prea puternic pentru vânturarea grâului. El alcătuia o îndoită nenorocire, un simbol potrivit al judecăţii fără de milă.

Ieremia 4:12 12. UN VÂNT PUTERNIC VINE DE ACOLO. Sau, „un vânt mai puternic decât acelea” desigur înţelegându-se un vânt mai tare decât cele de care se foloseau la vânturat şi curăţit. Un asemenea vânt ar fi luat şi grâul şi pleava.

PÂNĂ LA MINE. Literal, „pentru Mine.”

LE VOI ROSTI HOTĂRÂREA. Sau „Sentinţă împotriva lor”. Acest vânt înspăimântător era simbolul judecăţilor gata să se abată asupra păcătoşilor din Iuda şi Ierusalim. El va „rosti hotărârea” nu prin cuvânt, ci

prin faptă. În ebraică pronumele „Eu” (subînţeles în româneşte) este accentuat.

Ieremia 4:13 13. NIMICITORUL ÎNAINTEAZĂ. Sau „El se va sui”. Verbul ebraic de aici este adesea folosit cu privire la pornirea la război (vezi comentariul la Judecători 1,1).

CA NORII. Posibil o figură a bruscheţii apariţiei duşmanului pentru a împlini judecăţile lui Dumnezeu cum şi a desimii maselor oştirilor invadatoare (vezi Ezechiel 38,16; Ioel 2,2).

CA UN VÂRTEJ. O figură care fără îndoială reprezintă iuţeala duşmanului cum şi zăpăceala ce a urmat năvălirii lui.

MAI UŞOR DECÂT VULTURII. O figură de stil biblică des întâlnită (vezi Ieremia 48,40; Deuteronom 28,49; 2Samuel 1,23; Plângeri 4,19; Habacuc 1,8).

VAI DE NOI! Un strigăt de presimţire înspăimântătoare scos de popor când se găseşte fără scăpare în mâinile forţelor invadatoare (vezi v. 20; cap. 9,18.19).

Ieremia 4:14 14. CURĂŢEŞTE-ŢI INIMA DE RĂU. Deplina pocăinţă şi schimbare a inimii erau singurele mijloace de eliberare rămase pentru Ierusalim. Nici o schimbare nu poate duce la mântuire dacă această schimbare nu atinge inima. Mai înainte ca fântâna să fie curată trebuie curăţate izvoarele. Pentru a aduce roade bune, pomultrebuie să fie bun (vezi Isaia 1,16.17; Matei 15,19; 2Corinteni 7,1).

SĂ FII MÂNTUIT. Deşi în primul rând se face referirea la izbăvirea vremelnică de judecăţile ce urmau să vină neîntârziat, renaşterea spirituală va însoţi adevărata spălare a inimii (vezi 2Tesaloniceni 2,13; Tit 3,5).

GÂNDURI NELEGIUITE. Sau „gânduri ticăloase.”

Ieremia 4:15 15. DE LA DAN. O specificare a limitei nordice a Palestinei (vezi Deuteronom 34,1), deseori amintită împreună cu limita sudică, Beer-Şeba (vezi Judecători 20,1; 1Samuel 3,20; etc.). Dan se găseşte la piciorul muntelui Hermon. Oraşul la origine a fost o colonie sidoniană numită Laşem. În migraţia lor spre nord, daniţiiau cucerit Laşemul şi i-au dat un alt nume, „Dan” (vezi comentariul la Iosua 19,47). Când Roboam a ales cetatea Dan ca loc unde să aşeze unul din viţeii de aur (vezi 1Regi 12,29), oraşul a ajuns un cunoscut centru al idolatriei. Din această extremitate nordică a ţării aveau să vină primele rapoarte despre apropierea haldeilor.

MUNTELE EFRAIM. Cu privire la aşezarea şi însemnătatea acestei denumiri geografice vezi Nota Adiţională la 1Samuel 1. Pomenirea lui Efraim îndată după Dan dă o indicaţie fie a grabnicei răspândiri a veştilor cu privire la năvălitor, fie chiar a rapidei apropieri a năvălitorului. Hotarele lui Efraim erau numai la o mică depărtare de Ierusalim.

Ieremia 4:16 16. SPUNEŢI. Sau „amintiţi”. Profetul se adresează neamurilor înconjurătoare să ia seama la pedeapsacare este gata să se abată asupra poporului ales. Prăbuşirea Ierusalimului va sluji ca o avertizare pentru păgâni.

ÎMPRESURĂTORI. Asediatorii haldei ai Ierusalimului aveau să execute o supraveghere atât de apropiată încât numai puţini, dacă ar fi reuşit vreunii, să poată scăpa (vezi Isaia 1,18).

Ieremia 4:17 17. CA CEI CE PĂZESC UN OGOR. Pământurile cultivate din Palestina. De obicei erau împrejmuite. Hotarele erau marcate doar prin pietre aşezate la intervale ca semne de hotar (vezi comentariul la Deuteronom 19,14). Erau necesari păzitori sau supraveghetori spre a feri cerealele de animale şi de jefuitori. Ieremia compară corturile şi întăriturile armatei lui Nebucadneţar cu corturile ridicate de proprietari în

vederea ocrotirii turmelor şi recoltelor lor.

Ieremia 4:18 18. CĂILOR ŞI FAPTELOR TALE. Sau „Purtarea ta şi faptele tale”. Expresia aceasta poate fi înţeleasă ca arătând obiceiurile statornicite cum şi faptele personale. Aceste cuvinte se întâlnesc adesea (cap. 7,3.5; 18,11; 26,13; 35,15).

RODUL. Sau „Au procurat”. Vezi comentariul la cap. 2,14; Psalmi 107,17; vezi 5T 120.

RĂUTĂŢI. Sau „Nelegiuiri”. Cuvântul ebraic poate să însemne atât răutatea însăşi, cât şi nenorocirea care venea ca urmare (vezi comentariul la cap. 1,14). Contextul cere aici ultimul sens.

Ieremia 4:19 19. MĂRUNTAIELE MELE. Un strigăt de adâncă durere sufletească. Evreii considerau măruntaiele ca fiind sediul celor mai puternice emoţii (vezi Geneza 43,30; 1Regi 3,26). Versetul acesta constă dintr-o serie de dureroase rugăminţi fierbinţi ce exprimau mâhnirea nespusă, aproape de disperare. Profetul îşi exprimă simţămintele ţinând în seamă nenorocirea ce urma să vină. Profetului i se descoperise înspăimântătoarea nimicire şi pustiire ce avea să se abată asupra lui Iuda prin Nebucadneţar (vezi Ieremia 1,14). Cuvintele lui alcătuiesc şi descrierea ultimelor zile de necaz ce urmează să se abată asupra unei lumi nepocăite (GC 31; 4T15).

Ieremia 4:20 20. DĂRÂMARE. Literal, „zdrobire,” „sfărâmare,” nu „prăbuşire.”

SE VESTEŞTE. Sau „Se strigă”. Se vor aduce veşti despre o nenorocire după alta (vezi Deuteronom 32,23; Ezechiel 7,26).

ŢARA. Ebr. ’ereţ, care poate fi tradus sau prin „ţară” sau prin „pământ.” Nimicirea zugrăvită în capitolul acesta îşi are primordiala ei aplicare în pustiirea ţării lui Iuda de către armatele babiloniene, dar descrie şi stările din ziua cea mare a lui Dumnezeu la sfârşitul vremii (Ed 181; GC 310).

COLIBELE. În înţelesul aici general de locuinţe.

Ieremia 4:21 21. PÂNĂ CÂND? Strigătul disperat al cuiva care nu vede nici o speranţă de un sfârşit grabnic al războiului.

STEAGUL. Vezi comentariul la v. 6.

Ieremia 4:22 22. CĂCI. Deşi Dumnezeu nu răspunde în mod direct la întrebarea până când urmează să dureze acestejudecăţi, El prezintă motivul moral al venirii lor. Deducţia este clară că atâta vreme cât poporul Său stăruia în nebunia răzvrătirii, tot atâta vreme puteau să se aştepte că aveau să continue judecăţile.

FĂRĂ MINTE. Literal, „nebun.”

Ieremia 4:23 23. MĂ UIT. Profetul face o descriere grafică a celor văzute de el în viziune profetică. Expresia, „Mă uit ... şi iată,” se întâlneşte de patru ori (v.23-26).

PĂMÂNT. Ebr. ’ereţ, care poate fi redat sau „ţară” sau „pământ” (vezi comentariul la v.20). Cu privirela aplicarea profeţiei la versetul imediat cât şi la viitorul mult mai depărtat vezi comentariul la Deuteronom 18,15; vezi de asemenea p. 25-28. Printr-o aplicare secundară, Ieremia 4,23-27 descrie pustiirea milenială (vezi GC 659).

PUSTIU ŞI GOL. Sau „Fără formă şi deşert”. Aceeaşi expresie este folosită pentru a descrie pământul

în starea lui originală (Geneza 1,2). În parte pământul va reveni la starea aceasta în ziua cea mare a lui Dumnezeu (GC 659; vezi comentariul la Apocalips 20,1).

LUMINA LOR A PIERIT. Sau „Nici o lumină”. Compară Geneza 1,2; vezi comentariul la Ieremia 4,24.

Ieremia 4:24 24. ZGUDUIŢI. Sau „Ei tremurau”. Profetul descrie situaţia din timpul asediului Ierusalimului aceasta fiindu-i prezentată printr-un limbaj figurat (vezi comentariul la v. 25).

SE CLATINĂ. Sau „Se mişcau uşor”. Literal, „Erau zguduiţi,”

Ieremia 4:25 25. NICI UN OM. În scena prezentată profetului nu se vedea nici o fiinţă omenească (vezi comentariul la cap. 36,29; 44,22).

Ieremia 4:26 26. CARMELUL. Sau „Locul roditor”. Literal, „livadă de pomi,” adică cea mai roditoare parte din toată ţara (vezi comentariul la cap. 2,7). Ceea ce fusese roditor, acum se arătase ca o pustie goală.

Ieremia 4:27 27. DE TOT. Sau „Un sfârşit deplin”. Deşi nimicirea descrisă urma să fie grozavă, ea nu avea să fie nimicirea finală. Profetul prezicea o revenire a lui Israel şi a lui Iuda în ţările lor (vezi comentariul la cap. 3,14-18). La fel, pământul redus la pustiirea milenială va înflori din nou (vezi 2Petru 3,12.13).

Ieremia 4:28 28. DIN PRICINA ACEASTA. Elementele naturii sunt personificate şi înfăţişate ca jelind pustiirea pământului.

SUNT ÎNTUNECATE. Cerurile sunt înfăţişate ca învelindu-se în norii întunecoşi ai jelirii pământului pustiu.

CĂCI EU AM ZIS. Vaiul viitor era ceva tot atât de sigur ca şi starea de păcat ce atrăgea pedeapsa.

Ieremia 4:29 29. TOATE CETĂŢILE. Locuitorii cetăţilor urmau să fugă la apropierea oştirilor vrăjmaşe.

CĂLĂREŢI ŞI ARCAŞI. Un caracteristic fel de a înfăţişa armatele asiriene şi haldee pe monumente.

PE STÂNCI. Mai degrabă, „printre stânci,” sau „în stânci.” Stâncile şi peşterile au fost adesea folosite ca locuri de adăpost, de scăpare în decursul istoriei iudeilor (vezi Judecători 6,2; 1Samuel 13,6; 14,11; 24,3; 1Regi 18,13; Ieremia 16,16).

LOCUITOR. Sau „Un om”. Ebr. ’ish, „o persoană bărbătească adultă” în contrast cu omul în sensul general (ebr. ’adam), ca în v. 25.

Ieremia 4:30 30. TU, PUSTIIT-O. Sau „Când eşti jefuită.” O traducere care nu cere [ca în KJV] cuvintele de adaus „când” şi „eşti,” este „tu, pustiit-o.” „Tu” de aici, în ebraică este feminin şi se referă la Ierusalim (vezi v. 31). Cetatea este personificată aici ca o femeie care în zadar se mai împodobeşte spre a plăcea admiratorilor ei.

Ce vei face? Ce cale ar putea lua „fiica Sionului” (v. 31) când este asediată de babilonieni? Mândria şi încrederea ei sunt rău întemeiate, deoarece starea ei este disperată. De ce mai nădăjduieşte împotriva nădejdii că va scăpa?

SULEMENI OCHII. Literal, „îţi măreşti ochii”. Referirea este la obiceiul femeilor orientale de a pune

o pulbere minerală neagră pe marginile pleoapelor (vezi comentariul la 2Regi 9,30). Această pulbere neagră avea o strălucire metalică şi făcea ca ochii să apară mai mari şi mai scânteietori.

IBOVNICII. Puterile străine pe care le curta. Iuda căuta continuu siguranţă în alianţele străine (vezi comentariul la cap. 2,33.36). Însă toate aceste eforturi de a găsi siguranţă în aceşti „ibovnici,” „iubiţi” străini vor fi în van.

Ieremia 4:31 31. FIICA SIONULUI. Numele cetăţii sau a locuitorilor Ierusalimului, în personificarea poetică (vezi Isaia 1,8).

SUSPINĂ. Sau „Se jeleşte”. Literal, „caută aer deschizând gura”.

ÎNTINDE MÂINILE. O expresie ce denotă durere şi un strigăt după ajutor (Plângeri 1,17).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3 COL 56; PK 412; RC 63; 5T 53; 9T 62

14 PK 412

19, 20 Ed 181; GC 310; PK 538, 726; 9T 15

22 4T 596

23–26Ed 181; PK 727; 9T 15

23–27EW 290; GC 659; SR 415

Ieremia 5:1 1. CUTREIERAŢI. Porunca se dă pentru a arăta universalitatea stricăciunii morale ce stăpânea în Ierusalim. Provocarea aceasta ne aminteşte de vechea istorisire cu înţeleptul grec, Diogen, întemeietorul şcoliicinice a filozofiei, care a apărut pe străzile Atenei cu un felinar aprins căutând un om cinstit. Faptul că oamenii sunt îndemnaţi să „cutreiere,” „să se uite,” „să întrebe” şi „să caute,” atrage cu putere atenţia la marea raritate a oamenilor drepţi.

PIEŢE. Pieţele de negoţ, sau pieţele publice unde oamenii se adunat de pretutindeni.

VOI IERTA. Compară cu Geneza 18,25-32.

Ieremia 5:2 2. VIU ESTE DOMNUL. A jura pe Numele viului Dumnezeu (vezi Deuteronom 6,13; 10,20.21; Psalmi 63,11; Isaia 45,23) însemna a recunoaşte pe Iehova ca Domn suprem.

Ieremia 5:3 3. NU VĂD OCHII TĂI? Sau „Ochii tăi asupra”. Dumnezeu vede dincolo de pretenţia omului şi cercetează motivele care conduc purtarea (vezi 2Cronici 16,9; Proverbe 5,21; 15,3; Ieremia 16,17; 32,19).

ADEVĂRUL. Ebr. ’emunah, „tărie,” „credincioşie.” ’Enumah este tradus prin „credinţă” în Habacuc 2,4, unde, totuşi, „credincioşie” ar putea fi cea mai potrivită traducere. Dumnezeu caută oameni ai „credinţei”sau „credincioşiei” deoarece El însuşi este un Dumnezeu al „adevărului”, „credincios” (Ebr. ’enumah, Deuteronom 32,4).

Ieremia 5:4 4. CEI MICI. Sau „Aceştia sunt săraci.” Profetul trage aici concluzia că o asemenea decădere morală se limita numai la cei loviţi de sărăcie.

NU CUNOSC. Ieremia sugerează că purtarea lor defectuoasă se datora lipsei lor de învăţătură religioasă.

LEGEA. Sau „Judecata”. Ebr. Mishpat, însemnând uneori o lege religioasă sau un sistem de legi decretate de Dumnezeu ca fiind drepte (vezi 1Samuel 10,25 şi 2Regi 17,33, unde mishpat este tradus prin „obiceiul,” „datina”).

Ieremia 5:5 5. CEI MARI. Fără îndoială conducătorii, preoţii, etc. Rangul şi educaţia lor le oferea posibilitatea să studieze legea şi să afle din ea „calea Domnului.”

DAR. Ebr. ’ak, „numai,” sau „cu adevărat” (vezi Psalmi 67,1). Înţelesul cuvântului aici ar fi „în mod deosebit.”

TOŢI AU SFĂRÂMAT JUGUL. Sau „Aceştia au sfărâmat cu totul jugul”. Din pricină că aceştia au păcătuit contra unei lumini mai mari, sunt şi mai vinovaţi.

Ieremia 5:6 6. LEUL. Fără îndoială, prin simbolurile acestui verset sunt vizaţi babilonienii. Cele trei animale ar putea înfăţişa respectiv, tăria, cruzimea şi iuţeala.

PUSTIE. Sau „Seri”. Ebr. ’araboth, interpretat de vechile versiuni ca pluralul lui ’ereb, „seară” (vezi Habacuc 1,8; Ţefania 3,3) cu toate că ’araboth nu e nicăieri pluralul lui ’ereb. ’Araboth este pluralul obişnuit al lui ‚arabah, „pustiu,” şi deci comentatorii cei mai moderni traduc expresia aceasta, „un lup al pustiilor.” Traducerea „al pustiirilor,” păstrează mai bine paralela cu expresia de mai sus, „din pădure.”

PÂNDĂ. Ebr. Shaqad, „a sta de veghe” (vezi comentariul la cap. 1,11). Această stare de veghe, la pândă, probabil că se referă la asedierea Ierusalimului şi a altor oraşe ale Iudeii.

ABATERILE. Sau „apostazii” (vezi comentariul la cap. 2,19).

S-AU ÎNMULŢIT. Literal „sunt numeroase.”

Ieremia 5:7 7. JURĂ. Vezi Deuteronom 32,17.21; Iosua 23,7; Ţefania 1,5; vezi comentariul la Ieremia 2,11.

SE DEDAU LA PREACURVIE. Atât spirituală cât şi literală (vezi comentariul la Numeri 25,1; Judecători 2,17; 1Regi 14,15; 2Regi 9,22; 23,7). Asocierea imoralităţii cu închinarea la idoli face din această imagine un simbol extrem de adecvat.

CU GRĂMADA. Ei se îngrămădeau în casa curviei, templele idolilor, locurile adulterului atât spiritual cât şi trupesc (vezi comentariul la 1Regi 11,5).

Ieremia 5:8 8. FIECARE NECHEAZĂ. Compară Ieremia 13,27; Ezechiel 22,11.

Ieremia 5:9 9. PEDEPSESC. Vezi comentariul la Psalmi 8,4; 59,5. Aceste cuvinte sunt repetate în Ieremia 5,29 şi 9,9.

RĂZBUN. Profetul foloseşte vorbirea omenească pentru a exprima cât de mult întristase poporul pe Dumnezeu (vezi Ieremia 44,22; comp. Isaia 30,27; Ezechiel 5,13; 6,9). Dumnezeu, soţul lor de drept, este arătat ca nemaifiind dispus să suporte răutăţile lor dezgustătoare.

Ieremia 5:10

10. ZIDURI. Este o divergenţă de păreri cu privire la înţelesul cuvântului ebraic tradus astfel. Unii interpretează cuvântul ca însemnând „râu de viţe de vie,” alţii ca ziduri sprijinitoare (ale teraselor). Cuvântul tradus în KJV, „întărituri,” pare să se refere sigur la „mlădiţele” sau „cârceii” viţei. Profetul pare a avea în minte imaginea unei vii împrejmuite cu zid (vezi Isaia 5,1; Ieremia 2,21).

DE TOT. O rămăşiţă avea să mai scape de la pieire. (vezi v.18; vezi comentariul la cap. 4,27). Dovadă că avea să se pună o limită furiei turbate a babilonienilor.

BUTUCI. Membrii degeneraţi ai lui Iuda urmau să fie retezaţi de la viţă, însă butucul însuşi avea să rămână. Dumnezeu s-a lepădat de ei şi i-a dat în mâinile babilonienilor.

Ieremia 5:12 12. TĂGĂDUIESC. Ebr. Kachash, care în forma folosită aici înseamnă „a nega,” „a se dezice.” (vezi comentariul la Psalmi 66,3). Poporul se purtase cu înşelăciune faţă de Domnul. Ei îl tăgăduiseră şi-L negaserăca Dumnezeu al lor.

NU ESTE EL. LXX zice, „Lucrurile acestea nu stau aşa.” Este greu de crezut că poporul a tăgăduit cutotul existenţa lui Iehova. Totuşi ei tăgăduiseră solia profetică ce le povestea soarta ce-i ameninţa. Judecăţile care căzuseră asupra lor erau atribuite întâmplării sau sorţii. Pe de altă parte soliile profeţilor mincinoşi, făgăduind neamurilor pace şi siguranţă (vezi Ieremia 14,13; 23,25, 32; comp. Isaia 28,15), erau primite cu ardoare de cei care ţineau la păcat.

Ieremia 5:13 13. PROOROCII. Versetul acesta este o continuare a vorbirii evreilor necredincioşi. Avertizările profetice, afirmau ei, nu se vor împlini iar profeţii se vor dovedi că sunt doar un vânt.

AŞA SĂ LI SE FACĂ. În mod vădit aceşti necredincioşi îşi exprimă dorinţa ca solia şi foamea prezise să cadă pe capul proorocilor.

Ieremia 5:14 14. DOMNUL. Dumnezeul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

FOC. În loc de a se dovedi că este vânt, cuvântul lui Dumnezeu în gura lui Ieremia este înfăţişat ca devenind un foc care imediat şi fără putinţă de înlăturare va mistui pe batjocoritori, aşa cum focul mistuie lemnul uscat (vezi Ieremia 1,9.10; 23,29; comp. Psalmi 83,14.15; Isaia 9,18.19).

Ieremia 5:15 15. DE DEPARTE. Posibil o aluzie directă la prezicerea din Deuteronom 29,49. În comparaţie cu ţări ca Moabul, Filistia şi Edomul, Babilonul era o ţară depărtată şi aşa este descrisă în Isaia 39,3 (vezi Ieremia 1,15; 4,16).

CASĂ A LUI ISRAEL. Aici sunt desemnate cele două triburi rămase, singurii reprezentanţi liberi ai întregii acţiuni a lui Israel (vezi Ieremia 6,9; 9,26; Ezechiel 13,16; 18,31).

TARE. Ebr. ’ethan literal, „care nu seacă niciodată” (vezi Amos 5,24) şi de aici metaforic „puternic,” „dăinuitor” (vezi Mica 6,2, unde ’ethan este tradus prin „tare”). Nu avea să existe scăpare din faţa acestui popor învingător al cărui număr părea a nu scădea sau a da înapoi niciodată, şi ale cărui forţe păreau nesecate.

NEAM STRĂVECHI. Marea vechime a Babilonului pare a nu fi făcut decât să adauge la mândria, aroganţa, cruzimea şi la iscusinţa în arta nimicirii.

LIMBĂ. Limba la care se face referire probabil că era aramaica, limba care în scurtă vreme a ajuns calea de înţelegere diplomatică şi comercială (vezi Vol. I, p. 2930). Aramaica este înrudită îndeaproape cu ebraica (vezi comentariul la 2Regi 18,26). Unii gândesc că se face referire la limba babiloniană.

Ieremia 5:16 16. TOLBA. Babilonienii erau iscusiţi în mânuirea arcului (vezi cap. 4,29).

MORMÂNT DESCHIS. O expresie proverbială (vezi Psalmi 5,9), desigur referindu-se la puterea mistuitoare a arcaşilor babilonieni (vezi Isaia 5,28; 13,18).

Ieremia 5:17 17. EL ÎŢI VA MÂNCA. Compară Deuteronom 28,30.48.51.

FIII. Expresia zice literală, Ei îţi vor mânca fiii şi fiicele.” „Mâncarea,” sau „defavoarea” poate fi atunciluată în înţelesul general de nimicire, de consumare.

VA TRECE. Ebr. Rashash, „a dărâma.” LXX zice, „treiera.” Întăriturile lui Iuda vor fi dărâmate în întregime (vezi Deuteronom 28,52).

SABIE. Aici un termen general pentru orice armă de război (vezi Ieremia 33,4; comp. Ezechiel 26,9).

Ieremia 5:18 18. DE TOT. Vezi comentariul la v.10; comp. 4,27.

Ieremia 5:19 19. PENTRU CE? Gândul se întoarce la tema principală a capitolului, cauzele judecăţilor ce erau gata să se abată asupra naţiunii. În caz că evreii ar fi fost atât de necuviincioşi încât să ceară motivele nenorocirilor, ţinând seamă de făgăduinţele lui Dumnezeu faţă de ei, şi alegerea ce El le-o făcuse ca popor al Lui ales, proorocul urma să le răspundă cu o contra-învinuire. Iuda uitase pe Iehova şi se îndreptase către idolatrie. Făgăduinţele lui Dumnezeu fuseseră date cu condiţia ascultării şi sincerităţii.

VEŢI SLUJI. Pedeapsa era pe măsura naturii ofensei. Dumnezeu le dăduse ţara Sa, dar din moment ce ei preferaseră să slujească zeităţilor străine, ei urmau să fie duşi să slujească străinilor într-o ţară străină (vezi Deuteronom 28,47.48).

Ieremia 5:20 20. VESTIŢI. Literal, „faceţi să se audă,” sau „proclamaţi.”. Solia era pentru toţi.

Ieremia 5:21 21. FĂRĂ MINTE. Sau „Înţelegere”. Păcatul, îndeosebi păcatul cu voia erodează percepţiile morale (vezi Ieremia 4,22; Osea 7,11).

OCHI ŞI NU VEDE. Iuda în mod voit era orb şi se încăpăţâna să fie surd. Nimeni nu este aşa de orb ca acela care nu vrea să vadă. Păcatul cu premeditare taie nervul optic al sufletului (vezi cap. 6,10).

Ieremia 5:22 22. NU VOIŢI SĂ VĂ TEMEŢI DE MINE? În ebraică „Mine” stă în poziţie accentuată la începutul propoziţiei.

HOTAR NISIPUL. Profetul face apel la infinita putere şi desăvârşita înţelepciune a lui Dumnezeu aşa cum sunt dovedite în natură. Tainele adâncului, imensitatea întinderii şi valurile ei repezi care se aruncă în sus ca nişte munţi, fac marea să fie un simbol corespunzător al forţelor naturale sălbatice şi aproape de nestăvilit. Totuşi, Dumnezeu prin suveranitatea Sa universală, stăpâneşte furia adâncului. El zăgăzuieşte oceanul în anumite hotare, spunând, „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale.” (Iov 38,11; comp. Psalmi 33,7; 104,9; Proverbe 8,29). Deşi izvoarele de nisip în parte sunt uşor mutate din loc, întinsele maluri nisipoase alcătuiesc o foarte puternică stavilă pentru neîncetata bătaie a valurilor.

Ieremia 5:23 23. INIMĂ RĂZVRĂTITĂ. Marea şi valurile ascultau de marele suveran al universului, însă oamenii refuzau a I se supune. Locuitorii din Iuda s-au îndărătnicit în faţa voii lui Dumnezeu. Se răzvrătiseră

împotriva legii lui Dumnezeu şi a slujirii Lui, şi de fapt L-au sfidat.

Ieremia 5:24 24. NU ZIC. Nici cutremurătoarea grandoare a puterii lui Dumnezeu, aşa cum este ea desfăşurată în mare, nici bunătatea atrăgătoarea lucrărilor Sale, dezvăluită în binecuvântarea ploii, nu mişca pe Iuda spre o temere evlavioasă şi un respect sfânt.

DĂ PLOAIE. Natura nu are o putere în ea însăşi care să acţioneze aparte de Creator (vezi 8T 259). Legile ei nu sunt auto-active. Neîncetat Dumnezeu este la lucru în natură prin ele. Ploaia este un dar din partea Marelui Binefăcător al omenirii (vezi Levitic 26,4).

PLOAIE TIMPURIE. Această ploaie cădea toamna târziu. Ea reînviora pământul ars şi însetat şi făcea să încolţească sămânţa de curând semănată (vezi Vol. II, p. 108, 110).

TÂRZIE. Ploaia aceasta, atât de necesară pentru maturizarea cerealelor, cădea primăvara, în martie saula începutul lui aprilie, înainte de anotimpul secerişului (vezi Deuteronom 11,14; vezi Ioel 2,23). Rodnicia anului era strâns legată de regularitatea anotimpurilor de ploaie.

SĂPTĂMÂNILE PENTRU SECERIŞ. Se poate să fie o referire la cele şapte săptămâni dintre Paşte şiziua Cincizecimii (vezi Exod 23,16; 34,22; Numeri 28,26; Deuteronom 16,9.10). În general ploua puţin în timpul acestor săptămâni, şi recoltarea cerealelor se putea face fără întrerupere (vezi Geneza 8,22). Neobişnuita sosire a ploii în timpul seceratului grâului în zilele lui Samuel a adus spaimă în inima israeliţilor (1Samuel 12,17.19). Cele trei sărbători principale ale Israelului coincideau cu cele trei vremi de seceriş, Paştele la vremea secerişului orzului, ziua Cincizecimii sau sărbătoarea săptămânilor, la seceratul grâului, şi sărbătoarea corturilor la sfârşitul recoltării fructelor.

Ieremia 5:25 25. ACESTE. Adică, binecuvântările amintite în v.24 (vezi cap. 3,3; 12,4).

Ieremia 5:26 26. EI PÂNDESC. Metafora este preluată din ocupaţia păsărarului. Păsărelele erau prinse cu laţuri întinse pe pământ (vezi Psalmi 91,3; 124,7; Proverbe 6,5).

PRIND OAMENI. Prin planurile lor pline de răutate premeditată şi prin practicile lor înşelătoare aceşti oameni nelegiuiţi pândeau ca pradă pe cel nevinovat şi nebănuitor (vezi Mica 7,2).

Ieremia 5:27 27. COLIVIE. O referire la colivia sau coşul de răchită în care erau aşezate păsărelele prinse (vezi Apocalips 18,2).

VICLEŞUG. În mod vădit înţelesul este că, aşa cum colivia păsărarului este plină cu păsărelele pe care le-a prins, la fel casele oamenilor sunt pline cu lucruri dobândite prin vicleşug şi necinste. Ei se îmbogăţiseră prin înşelăciune şi prin excrocarea reciprocă în afaceri (vezi Psalmi 73,12).

Ieremia 5:28 28. SE ÎNGRAŞĂ. Adică, au ajuns la prosperitate (Deuteronom 32,15; Psalmi 73,7; 92,14; Proverbe 28,25).

ÎNTREC. Sau „Strălucesc”. Vezi Ieremia 2,33; Ezechiel 5,6,7.

ORFANUL. Oamenii erau de o indiferenţă nesimţitoare faţă de obligaţiile lor sociale pentru cei aflaţi înlipsă (vezi Exod 22,22; Isaia 1,23; etc.).

Ieremia 5:29 29. PEDEPSE. Vezi v. 9, comp. Maleahi 3,5; Iacov 5,4. Vina cere plată.

Ieremia 5:30 30. GROZAVE LUCRURI. Sau „Minunate”. Ebr. Shammah, „grozav,” „înspăimântător.” Un lucru încremenitor şi înspăimântător ce se va întâmpla în ţară. Versetele 30 şi 31 rezumă motivele sorţii inevitabile care stă să se abată asupra Ierusalimului. Proorocii, preoţii şi poporul se uniseră la rele.

Ieremia 5:31 31. PROOROCESC NEADEVĂRURI. Literal, „proorocesc minciuni.”

CU AJUTORUL LOR. Literal, „potrivit îndemnului lor,” adică, după îndrumarea lor. Preoţii îşi îndeplineau slujbele ascultând de aceşti prooroci mincinoşi. Această subordonare a preoţilor faţă de prooroci mincinoşi este ilustrată în cap. 29,24-26.

ÎI PLAC ACESTE LUCRURI. Fără îndoială aceasta explică succesul profeţilor mincinoşi şi al preoţilor. Ei se preocupau cu ceea ce măgulea inima oamenilor. Oamenii se rătăceau cu bună ştiinţă.

LA URMĂ. Sau „Sfârşit”. Nelegiuirea unită a conducătorilor şi a poporului făcea de neînlăturat un „sfârşit.” Naţiunea era chemată să ia aminte la acest fapt. În vreme ce profeţii mincinoşi se gândeau numai la prosperitatea lor imediată şi prezentă, Ieremia era preocupat de soarta finală a naţiunii, în viitor.

<B>COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3 PK 414

9 COL 304

Ieremia 6:1 1. COPII AII LUI BENIAMIN. Locuitorii Ierusalimului sunt desemnaţi astfel poate printr-o figură de stil numită sinecdocă, o figură prin care o parte reprezintă întregul. La aşezarea iniţială a hotarelor de trib, Ierusalimul cădea în cuprinsul teritoriului lui Beniamin (vezi comentariul la Iosua 15,80). Înainte de vremea lui David cetatea îşi socotea cetăţenii atât din Iuda (vezi comentariul la Iosua 15,63) cât şi din Beniamin (vezi comentariul la Judecători 1,21). Hotarul dintre Beniamin şi Iuda trecea prin valea Hinom (Iosua 15,8) care era în sudul cetăţii. Oraşul de naştere al lui Ieremia, Anatot, se găsea pe teritoriul lui Beniamin (vezi Ieremia 1,1), şi unii au fost de părerea că această solie se poate să fi fost vestită acolo, la începutul activităţii lui Ieremia (PK 409). Aceasta ar explica de ce chemarea a fost adresată îndeosebi lui Beniamin, deşi ea se aplica la întreaga populaţie.

DIN MIJLOCUL. Mai înainte (cap. 4,6) locuitorii din districtele de la ţară fuseseră îndemnaţi să-şi caute scăparea fugind la Ierusalim. Acum este o avertizare să fugă din Ierusalim în ţinuturile de păşuni nelocuite din sud. Capitolul 6 descrie cu putere sosirea oştirilor duşmane din nord. Noul apel trebuie să fi fostfăcut pentru a arăta că distrugerea va fi atât de totală încât chiar şi cele mai puternice întărituri ale cetăţii se vor dovedi de mai puţină siguranţă decât şederea în câmp deschis. Pe de altă parte cap. 4,6 s-ar putea referi lavremea primelor năvăliri, când oraşele întărite ofereau o oarecare siguranţă.

TECOA. Un oraş cam la 16 km. la sud de Ierusalim, situat pe un deal cam la 800 m. deasupra niveluluimării, dominând Pustia Iudeii. Era oraşul natal al femeii înţelepte tocmite de Ioab pe vremea lui David (2Samuel 14,2). Era oraşul de unde se trăgea profetul Amos (Amos 1,1). Oraşul mai poartă şi acum numele Tegu’. În versetul acesta este un joc de cuvinte. Cuvintele pentru „trâmbiţă” şi „Tecoa” îşi au amândouă rădăcina în ebraicul taqa’, „a mâna,” „a face zgomot,” sau „a trâmbiţa.”

SEMN. Fără îndoială aici este vorba de „semn de foc” (vezi Judecători 20,38.40).

BET-HAHEREM. Literal, „casa viei.” A fost identificat ca ’Ain Karim, cam la 7 km. la apus de Ierusalim.

SE VEDE. Sau „Se arată”. Literal, „a privi în jos asupra (de undeva de sus).” Răul sau nenorocirea în mod figurat este arătat ca atârnând deasupra poporului şi privind în jos către prada sa.

MIAZĂNOAPTE. Vezi cap 1,14; 4,6.

Ieremia 6:2 2. NIMICESC. De la ebraicul damach, care poate fi tradus şi prin „a reduce la tăcere” uneori în sensul de a nimici sau „a dărâma” (vezi Osea 4,5, unde cuvântul pentru „nimici” este damach).

Ieremia 6:3 3. PĂSTORII. Pasajul acesta a fost înţeles în două feluri, 1) conducătorii oştirilor invadatorilor sunt asemuiţi cu păstorii sau ciobanii ale căror turme mănâncă orice fir de iarbă (vezi comentariul la Numeri 22,4).2) Este un tablou al situaţiei de după invazie, cu cetăţile dărâmate, ţara pe jumătate e pustie, şi beduinii venindacolo cu turmele lor la păscut.

Ieremia 6:4 4. PREGĂTIŢI-VĂ S-O BATEŢI. Sau „Pregătiţi război”. Literal, „sfinţiţi război,” sau „consacraţi război.” Luptele erau precedate de sacrificii de divinaţie şi rugăciuni. Obiceiurile haldeilor în această privinţă sunt descrise în Ezechiel 21,21.22. Israeliţii aduceau şi ei sacrificii şi înălţau rugăciuni (vezi Deuteronom 20,1-3; 1Samuel 13,9-12) înainte de a porni la luptă. Compară expresia „sfintei Mele oştiri” (vezi comentariulla Isaia 13,3).

HAIDEM! SĂ NE SUIM. Invadatorii se îndemnau unii pe alţii la atac. Ei sunt nerăbdători ca nu cumvasă se piardă vreo clipă pentru înfrângerea duşmanului şi punerea mâinii pe pradă.

ZIUA NAMEAZA MARE. Nu este nici o slăbire nici chiar în timpul arşiţei dogoritoare a soarelui din miezul zilei (cap. 15,8; 20,16). O, dacă oamenii de azi ar fi tot atât de înfocaţi în lupta spirituală pentru împărăţia lui Dumnezeu! Atunci nu s-ar pierde nici o clipă sau ocazie.

Ieremia 6:6 6. OŞTIRII. Vezi Vol. I, p. 173; vezi comentariul la Iosua 5,14; Psalmi 24,10.

TĂIAŢI COPACI. Profetul face o descriere grabnică a unui asediu din vechime. Terenul din jurul cetăţii a fost curăţat. Copacii au fost tăiaţi şi lemnul a fost folosit la construirea de metereze, valuri de pământ, turnuri şi maşini militare. Legea mozaică interzicea tăierea pomilor fructiferi pentru scopuri de asediere (vezi comentariul la Deuteronom 20,19.20). Plutarh aminteşte de o aceeaşi lege la egipteni, dar este îndoielnic dacă alte neamuri nordice aveau acelaşi scrupule.

RIDICAŢI ŞANŢURI. Sau „Faceţi o movilă”. Coşuri de pământ erau cărate şi turnate pentru a face o movilă care era înălţată până ce se ajungea la înălţimea zidurilor. De pe asemenea înălţimi se puteau lansa atacuri directe (vezi comentariul la 2Samuel 20,15; 2Regi 19,32; Isaia 29,3; Ezechiel 4,2).

NUMAI APĂSARE. Vezi 2Regi 24,3.4; Isaia 1,21; Ezechiel 7,23.

Ieremia 6:7 7. FÂNTÂNĂ. Tradiţia masoretică zice, „izvor.”

ŢÂŞNEŞTE. LXX, Vulgata ca şi comentatorii moderni consideră cuvântul ebraic ca derivând de la rădăcina qarar, „a fi rece” şi redau acest pasaj prin „menţine rece” sau păstrează proaspăt.” Într-un rezervor subteran apa este ferită şi păstrată proaspătă şi gata pentru folosire. Conform acestei interpretări, Ierusalimul îşi păstrează nelegiuirea.

Alţii însă, urmând interpretarea rabinică, consideră că rădăcina de la care se derivă este qur care înseamnă „a scoate (apă).” De aici ei interpretează acest pasaj ca însemnând „a face apa să ţâşească.” Conform acestei interpretări, Ierusalimul izvorăşte sau face să ţâşnească neîncetat nelegiuire şi apăsare.

Oricare ar fi imaginea pe care a avut-o în minte profetul, gândul evident este că cetatea era cu desăvârşire stăpânită de nelegiuire.

Ieremia 6:8 8. IA ÎNVĂŢĂTURĂ. În mijlocul avertizărilor cu privire la grozava pedepsire se face acest duios apel din partea Dumnezeului lui Israel, care este infinit de bun şi răbdător, şi nu vrea să aducă nimicire asupra poporului Său. Domnul îi îndeamnă să se lase mustraţi şi cercetaţi prin disciplina Sa.

DEPĂRTEZ. Ebr. Yaqa, „a întoarce spatele cuiva (în dezgust).” Dumnezeu nu era dispus să-Şi întoarcă spatele faţă de neamul pe care El îl alesese (vezi Ezechiel 23,18; Osea 9,12; 11,8).

Ieremia 6:9 9. VOR CULEGE. Sau „Vor culege deplin”. În această imagine ciorchinii sunt iudeii, iar culegătorii sunt năvălitorii, babilonienii. Captivitatea şi nimicirea urma să aibă loc de repetate ori şi pe deplin (vezi Vol. II, p. 95-97).

RĂMĂŞIŢELE LUI ISRAEL. Regatul lui Iuda era tot ce mai rămăsese din Israel în zilele lui Ieremia. Cele zece triburi fuseseră duse în captivitate de asirieni (vezi Isaia 24,13; Ieremia 49,9; Obadia 5).

PUNEŢI DIN NOU MÂNA. Sau „Întoarceţi mâna înapoi”. Prinşii de război vor fi din nou duşi în Babilon (Ieremia 52,28-30; comp. 2Regi 24,14; 25,11).

MLĂDIŢE. Sau „Coşuri”. Ebr. Salsilloth, un cuvânt cu înţeles nesigur, întâlnindu-se doar aici în Vechiul Testament. Unii sunt de părere că ar însemna „mlădiţe,” „ramuri,” sau „viţe.” Totuşi LXX îl redă prinkartalles, „paner (coş),” o traducere sprijinită de cea asiriană şi de ebraica modernă.

Ieremia 6:10 10. CUI? Ieremia pare a fi covârşit de simţământul zădărniciei misiunii sale. Din pricina încăpăţânării poporului întreaga lui lucrare de predicare părea zadarnică.

URECHEA LOR ESTE NETĂIATĂ ÎMPREJUR. În alte pasaje se vorbeşte despre inimă (vezi Levitic26,41; Deuteronom 10,16; Ieremia 9,26; Ezechiel 44,7.9) şi despre buze (vezi Exod 6,12.30) ca netăiate împrejur, dar aceasta este singura referire din Vechiul Testament unde se foloseşte pentru ureche o asemenea expresie (vezi Fapte 7,51). Locuitorii Iudeii îşi astupaseră urechile faţă de învăţăturile lui Dumnezeu şi cu încăpăţânare îşi urmaseră drumul lor profan. Ei erau îndărătnici şi răzvrătiţi.

O OCARĂ. Sau „O batjocură”. Solia lui Dumnezeu prin profetul său era luată în bătaie de joc şi dispreţuită. Ea ajunsese un obiect de ocară şi derâdere (vezi cap. 20,8).

NU LE PLACE. Lucrările religioase sunt de folos închinătorului numai când sunt săvârşite voios şi din inimă.

Ieremia 6:11 11. PLIN DE MÂNIE. Râvna pentru cauza lui Dumnezeu îl mistuia în mod simbolic pe profet (vezi Ieremia 4,19; comp. Ezechiel 3,3].

N-O POT OPRI. Un tablou al epuizării răbdării.

COPILUL DE PE ULIŢĂ. Toţi, indiferent de vârstă sau de sex, vor fi nimiciţi laolaltă, de la copiii de pe uliţă până la bătrâni şi cel încărunţit de vreme.

VOR FI PRINŞI. Adică, vor fi surprinşi de pedeapsă (vezi Ieremia 8,9; comp. Isaia 8,15; etc.).

Ieremia 6:12 12. VOR TRECE... ALTORA. Toate lucrurile pe care oamenii le socoteau de preţ vor fi trecute în mâna altora. Versetele 12-15 sunt într-o strânsă paralelă cu cap. 8,10-12 (vezi Deuteronom 28,30).

Ieremia 6:13

13. PROOROC. Conducătorii spirituali – proorocul şi profetul – ar trebui să fie cei dintâi în stăvilirea răului. Dimpotrivă ei erau cei vinovaţi în privinţa aceasta.

Ieremia 6:14 14. FIICEI. Expresia aceasta s-ar părea să nu fi fost în textul ebraic folosit de traducătorii KJV, lucru indicat de faptul că au folosit litere cursive. Totuşi, acest cuvânt se găseşte în multe manuscrise ebraice, în versiunea greacă Symmachus, în cea Siriacă, în Targumuri şi Vulgata, şi este folosită şi în altă parte în Ieremia(cap. 8,11, 21, 22).

UŞURATIC. Superficial.

PACE. Ebr. Shalom, un cuvânt folosit adesea pentru a da să se înţeleagă toate lucrurile bune ale vieţii. Shalom a fost definit ca însemnând nu numai „pace” dar şi „plinătate,” „prosperitate,” „fericire,” „sănătate,” prietenie” etc. Shalom sau echivalentul său salaam şi astăzi este cuvântul obişnuit de salut în multe ţări răsăritene.

Pretinşii prooroci din zilele lui Ieremia acopereau păcatele poporului şi prezentau tablouri măgulitoare cu privire la perspectivele viitoare ale lui Iuda (vezi Ieremia 8,11; 14,13; 23,17; comp. Mica 3,5). Prin învăţăturile lor plăcute la auz dar înşelătoare, aceşti necredincioşi conducători adormeau sufletele păcătoşilor într-o odihnă forţată. Ei ar fi trebuit să dea avertizare cu privire la nenorocirea ce era gata să vină cum şi la nevoia de pocăinţă, dar în schimb ei dădeau asigurarea că nu e nimic de temut (vezi Ezechiel 13,22).

Proorocii care vestesc pace şi siguranţă în ciuda nelegiuirii, când Dumnezeu declară că păcatul era aproape să-şi culeagă răsplata inevitabilă, nu sunt decât ecoul minciunii satanice rostite de şarpe în grădina Eden, „Hotărât nu veţi muri.” (Geneza 3,4). Prin Ieremia cât şi prin alţi soli Dumnezeu dăduse de ştire că ziuaharului pentru Iuda era aproape să se încheie, şi că răsplata pentru săvârşirea răului nu mai putea fi amânată (comp. Ezechiel 12,21-28). Însă proorocii mincinoşi denunţau pe Ieremia şi solia trimisă din cer (vezi Ieremia 28,29) şi căutau să liniştească temerile poporului că răul lor fel de purtare ar avea urmări. Profeţii mincinoşi spuneau, şi aşa se şi întâmpla, „Mâine vom face tot ca azi, ba încă mai rău.” (Isaia 56,12).

Ieremia 6:15 15. SUNT DAŢI DE RUŞINE. Sau „Au fost ei ruşinaţi?”. „Ei” se referă la neruşinaţii conducători spirituali. Dacă ei s-ar fi ruşinat de monstruoasa lor răutate, ar mai fi fost nădejde. Însă ei erau nespus de învârtoşaţi, îşi pierduseră „orice pic de simţire” (Efeseni 4,19), trecând de limita de la care mai puteau fi influenţaţi de Spiritul Sfânt.

NU ROŞESC. Comp. cap. 3,3; 8,12. Lipsa de ruşine e dovadă de conştiinţă înceţoşată.

Ieremia 6:16 16. STAŢI ÎN DRUMURI. Metafora aceasta este aceea a unui călător care, pierzând drumul, se opreşte la răscrucea mai multor drumuri, cercetând şi întrebând cu grijă care este drumul cel bun.

CĂRĂRILE CELE VECHI. Cărarea sau calea cea bună şi dreaptă este aceea pe care merseseră străbunii evlavioşi ai lui Iuda. Păzirea principiilor etice şi morale ale legământului urma să aducă neamului cât şi fiecărui ins în parte cele mai alese binecuvântări spirituale (vezi PK 411).

ODIHNĂ PENTRU SUFLETELE VOASTRE. Cel care umblă pe cărarea pe care o arată Dumnezeu va găsi pace şi tihnă (vezi comentariul la Matei 11,28.29).

Ieremia 6:17 17. STRĂJERI. Compară Isaia 56,10; Ezechiel 3,17; 33,7.

SUNETUL TRÂMBIŢEI. Sunetul de trâmbiţă era semnalul de alarmă folosit de santinelele de pe zidurile cetăţii (vezi cap. 4,5).

NU VREM SĂ FIM CU LUARE AMINTE. Compară cu „nu vrem să umblăm pe ele” din v. 16.

Ieremia 6:18 18. DE ACEEA. Adică, deoarece israeliţii îşi astupaseră urechile atât faţă de avertizarea scrisă cât şi faţă de îndemnul prietenesc.

NEAMURI. Ebr. Goyim (vezi comentariul la cap. 1,5). Profetul chema neamurile păgâne să fie martore la judecăţile lui Dumnezeu revărsate asupra poporului Său (vezi Isaia 1,2).

ADUNARE A POPOARELOR. Sau „Adunări”. Se poate, în mod figurat ca un juriu al neamurilor păgâne. Aceste neamuri erau chemate să asculte sentinţa rostită „peste poporul acesta,” Israel (v.19).

CE LI SE VA ÎNTÂMPLA. Sau „Ce este între ei”. Înţelegându-se fie 1) culmea nelegiuirii şi decăderii lor, fie 2) mărimea pedepsei ca urmare a stricăciunii lor.

Ieremia 6:19 19. VOI ADUCE. Literal, „Eu chiar aduc.” Judecata este înfăţişată ca fiind deja pe drum.

RODUL GÂNDURILOR LUI. Locuitorii Iudeii aveau să culeagă roadele celor pe care ei înşişi le semănaseră. Încăpăţânarea şi lipsa lor de pocăinţă aduceau asupra lor o grabnică ruină (vezi comentariul la Proverbe 1,31). Ceea ce fac oamenii e rezultatul a ceea ce sunt. Din gânduri izvorăsc faptele.

Ieremia 6:20 20. CE NEVOIE AM. Sau „În ce scop”. Ieremia accentuează aici faptul că Dumnezeu nu primeşte doar o simplă slujire exterioară. Păzirea întregului sistem ceremonial era fără de folos dacă nu era însoţit de o religie a inimii (vezi 1Samuel 15,22; Psalmi 40,6; Isaia 1,11–13; Ieremia 7,21–23; Ezechiel 20,39; Osea 6,6; Amos 5,21–24; Mica 6,6–8).

SEBA. Pe temeiul descoperirilor arheologice recente, Seba de acum este identificată cu Yemen, o ţară în sud-vestul Arabiei (vezi 1Regi 10,1). Sebaenii erau un popor semitic de negustori care se ocupau mai ales cu mărfuri de lux ca aurul, tămâie şi pietrele preţioase (vezi Isaia 60,6; vezi comentariul la 1Regi 10,1.2). Capitala lor era la Marib.

TRESTIE MIROSITOARE. Literal, „Trestie dulce”. În general identificată cu trestia mirositoare denumită de arabi kalaman şi de indieni rotang, cele mai alese varietăţi crescând în India şi sudul Arabiei (veziEzechiel 27,19). Rădăcinile, tulpina şi frunzele plantei răspândeau o esenţă parfumată când erau zdrobite.

Ieremia 6:21 21. PIETRE DE POTICNIRE. Probabil aici arătând pe haldei, pricina căderii şi nimicirii lui Iuda.

VECINI ŞI PRIETENI. Cuprinzând o nimicire generală şi fără a ţine seama de nimic.

Ieremia 6:22 22. ŢARA DE LA MIAZĂNOAPTE. Vezi comentariul la cap. 1,14; 4,6.

SE RIDICĂ. Ebr. ’ur, „a se ridica,” „a fi împins la acţiune.”

MARGINILE PĂMÂNTULUI. O figură de stil denotând părţile cele mai depărtate ale pământului (vezi cap. 25,32). Invadatorul este descris în altă parte ca venind „de departe” (cap. 5,15). Ţara robiei de unde Dumnezeu avea să aducă pe poporul Său este descrisă în termeni asemănători cu cei folosiţi aici (cap. 31,8).

Ieremia 6:23 23. ARC. Babilonienii şi asirieii erau iscusiţi în folosirea acestei arme (vezi cap. 4,29; 5,16).

SULIŢĂ. Ebr. Kidon, probabil „o lance” sau „o suliţă lungă şi subţire,” o suliţă uşoară care putea fi aruncată spre ţintă (vezi cap. 50,42).

CUMPLIŢI. Lipsa de milă şi cruzimea invadatorilor era arătată în felul cum au tratat pe Zedechia (vezi cap. 52,8-11). Fiii împăratului au fost ucişi în faţa lui, după care i s-au scos ochii, aşa încât ultima sa amintire vizuală a fost această scenă oribilă. După aceea a fost trimis în lanţuri la Babilon. Monumentele perpetuează raportul unora dintre obiceiurile lor barbare.

GLASUL LOR URLĂ. Năvălitorii urmau să fie atât de numeroşi încât zgomotul apropierii lor avea să semene cu urletul sau mugetul mării (vezi Isaia 5,30; 17,12).

GATA DE LUPTĂ. Înarmaţi şi echipaţi pentru o luptă neîntârziată.

Ieremia 6:24 24. LA VUIETUL APROPIERII LOR. Sau „Faima lor”. Versetele 24 şi 25 descriu uluirea pricinuită de veştile sosirii invadatorilor.

Ieremia 6:25 25. NU IEŞIŢI. Nu vă avântaţi dincolo de zidurile Ierusalimului (vezi v. 1).

Ieremia 6:26 26. TĂVĂLEŞTE-TE. Dovada unei amărăciuni la culme. Presărarea pe corp, mai ales pe cap, cu cenuşă de către cineva era un semn de amărăciune, umilinţă şi penitenţă (vezi 2Samuel 13,19; comp. Neemia 9,1). Uneori cel îndurerat şi penitent stătea culcat pe cenuşă (vezi Iov 2,8; 42,6; Iona 3,5.6). Culmea nenorocirii sau a zdrobirii de inimă putea fi exprimată prin tăvălirea în cenuşă.

SINGURUL TĂU FIU. Stingerea urmaşilor cuiva în mijlocul unui popor care punea cel mai mare accent pe posedarea de copii, urma să aducă cea mai dureroasă amărăciune.

Ieremia 6:27 27. TE. Referirea se face la Ieremia (vezi PK 419) iar nu la „fiica poporului meu” (v. 26) aşa cum păreasă arate contextul. Lucrul acesta este văzut clar din faptul că pronumele ebraic este feminin. Domnul căuta evident să încurajeze pe profet să fie credincios în ciuda experienţelor grele.

PAZĂ. Sau „Turn”. Ebr. Bachon, „unul care încearcă,” „unul care probează,” sau „un examinator.” Traducerea „turn” [KJV] vine negreşit de la asocierea lui bachon cu bachin, forma de plural a căruia este tradusă cu „turnuri,” locuri de pază în Isaia 23,13. Totuşi bachin, are un sens incert.

CETĂŢUIA. Ebr. Mibşar, „un loc făcut de neapropiat,” în general folosit pentru a descrie o cetate întărită. Ieremia urma să stea tare pentru Domnul ca o întăritură împotriva căreia mâna omului nu poate izbuti.

CERCETEZI. Ebr. Bachan, „a pune la încercare,” „a cerceta,” „a proba.” Versetele 28-30 folosesc termeni metalurgici. Procesul de curăţire nu dă decât argint lepădat (v. 30).

Ieremia 6:28 28. RĂZVRĂTIŢI. LXX zice, „unii care nu vor să ia aminte,” adică, nişte neascultători.

ARAMĂ ŞI FIER. În ele însele acestea nu sunt metale fără valoare, dar dacă ar fi descoperite de cineva care le examinează şi care se aşteaptă să găsească aur sau argint, el ar fi foarte mult dezamăgit. Dumnezeu ca marele Examinator era adânc dezamăgit în ce priveşte poporul Său. Ei nu izbutiseră nicidecum să ajungă la înaltul destin pe care El îl intenţiona pentru ei, şi cu toate acestea se socoteau mai buni decât păgânii.

Ieremia 6:29 29. DEGEABA CURĂŢESC. Sau „Topeşte în zadar”. Continuarea simbolului cu procesul de curăţire. Marile sforţări depuse de Dumnezeu în favoarea poporului Său nu erau de nici un folos.

Ieremia 6:30 30. LEPĂDAŢI. Ebr. Ma’as, „a lepăda,” „a dispreţui,” „a arunca.” Prin lucrarea sa Ieremia îndemna peoameni să arunce zgura neascultării (PK 410). Jocul de cuvinte cu „lepădat” sporeşte forţa soliei profetului. Locuitorii din Iuda decăzuseră foarte mult faţă de înaltul ideal al lui Dumnezeu faţă de ei ca naţiune, şi în starea actuală a lor ei erau cu totul acceptabil pentru El. El nu mai putea să mai sufere umblarea lor rătăcitoare, ca nu cumva îndelunga Sa răbdare să fie interpretată ca o aprobare a faptelor lor (vezi p. 29-32).

<B>COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

14 Ev 281; EW 234, 282; GC 655; PK 141, 435; SR 405; 1T 335; 2T 440; 4T 185; 5T 77, 83; vezi de asemenea EGW la Ier. 8,11

16 DA 331; GC 478; GW 306; PK 411; 4T 513; 5T 585; 8T 296

19 DA 588; Ed 146

27 PK 419

30 PK 409

Ieremia 7:1 1. CUVÂNTUL VORBIT. Această expresie, care se întâlneşte deseori în Ieremia (cap. 11,1; 18,1; 21,1; 25,1; 30,1; 32,1; 34,1; 35,1; 40,1; 44,1), alcătuieşte introducerea uneia din cele mai impresionante predici profetice. Conţinutul acestei predici este raportat în cea mai mare parte în cap. 7-10. Predica a fost ţinută la poarta Templului (cap. 7,2), şi adesea este numită „Cuvântarea Templului.” Ea osândea greşita încredere pe care evreii o aveau în Templu cât şi în formele religiei. Asemănarea cap. 7 cu cap. 26 a dus pe unii la concluzia că cel din urmă este un rezumat al predicii, urmărind să descrie urmările ce avea să le sufere Ieremia din pricină că prezentase solia. Dacă lucrurile stau astfel, predica a fost ţinută „la începutul domniei lui Ioiachim” (cap. 26,1; vezi PK 412-415). Fără îndoială că este posibil ca Ieremia să repete mai târziu cuprinsul acestei predici „în cetăţile lui Iuda” (cap. 11,6; PK 414).

Ieremia 7:2 2. POARTA. Negreşit poarta „curţii Casei Domnului” (cap. 26,2). Deoarece Ieremia era preot, el avea tot dreptul să intre în Templu. Este probabil că el a stat la una din porţile ce duceau de la curtea din afară la cea interioară sau superioară. Dintr-un asemenea loc avantajos el putea privi întreaga adunare a închinătorilor (vezi cap. 36,10).

TOŢI BĂRBAŢII LUI IUDA. Se presupune că această predică a fost rostită cu ocazia unei sărbători naţionale, când Templul era plin de închinători.

SĂ VĂ ÎNCHINAŢI. Profetul socoteşte că, din moment ce poporul a venit să se închine lui Dumnezeu, el trebuie să ia aminte la cuvântul pe care Dumnezeu îl are pentru ei.

Ieremia 7:3 3. DOMNUL OŞTIRILOR. „Domnul (ebr. Yahweh) oştirilor” este unul dintre cele mai maiestuoase şi mai inspiratoare de respect titluri ale Dumnezeirii (vezi Vol. III, p. 173). Titlul acesta este obişnuit în Ieremia (vezi cap. 2,19; 5,14; 7,21; 8,3; 10,16; 11,17.20; 15,16; etc.). El accentuează faptul că Dumnezeu are la porunca Sa forţă şi puteri negrăite. În Vechiul Testament „oştire” adesea se referă la o oştire de oameni (vezi 2Cronici 28,9; Ieremia 51,3). Comandantul unei oştiri era denumit „căpetenia oştirii” (1Regi 1,19 etc.). Despre îngeri se vorbeşte ca despre o „oştire” (vezi 1Regi 22,19; Neemia 9,6; Psalmi 103,21; 148,2), şi termenul este aplicat corpurilor cereşti (vezi Deuteronom 4,19; 17,3; 2Regi 17,16; 21,3.5; Ieremia 8,2; 19,13;etc.). Dumnezeul lui Israel avea la porunca sa nenumărate „oşti” de forţe spirituale şi materiale. El este Domnul oştirilor cerurilor (vezi Apocalips 19,6).

CĂILE ŞI FAPTELE. O combinaţie de cuvinte frecventă în Ieremia (vezi v. 5; cap. 4,18; 18,11; 26,13;35,15). „Căile” pot fi înţelese ca referindu-se la înclinaţiile interioare, la obiceiurile statornicite sau cursul

vieţii în general, iar „faptele” roadele exterioare sau faptele separate care alcătuiesc aceste obiceiuri.

Ieremia 7:4 4. NU VĂ HRĂNIŢI CU NĂDEJDI ÎNŞELĂTOARE. Fără îndoială că profeţii mincinoşi susţineau că Dumnezeu nu va îngădui niciodată ca Templul, locul Său de locuinţă, să cadă în mâini profane, că prezenţa acestui Templu în Ierusalim va sluji ca un fel de vrajă care să ocrotească cetatea şi pe locuitorii ei (vezi comentariul la Mica 3,11). Tot la fel astăzi mulţi membri ai bisericii se încred în legăturile lor exterioare cu biserica în ce priveşte mântuirea. Ei sunt mai dispuşi pentru forme religioase exterioare decât pentru pregătirea interioară a inimii.

TEMPLUL DOMNULUI. Această expresie, repetată de trei ori, exprima mândria ce o simţea poporul faţă de măreţia instituţiei religioase ce era reprezentată prin Templu. Acesta era un fel de ataşament superstiţios.

ACESTA ESTE. Clădirile Templului erau printre cele mai frumoase construcţii ridicate vreodată. Ne putem închipui pe profet arătând spre aceste clădiri în vreme ce repeta aceste cuvinte (vezi Matei 24,1). Dar edificiile impunătoare sunt un sărac înlocuitor al sincerei devoţiuni din inimă. Ritualul şi ceremonia prin ele însele nu pot aduce ispăşirea pentru păcat. Sporirea posibilităţilor şi a numărului trebuie să fie însoţită de o corespunzătoare sporire în arzătoare pioşenie.

Ieremia 7:5 5. DACĂ VĂ VEŢI ÎNDREPTA CĂILE. Sau „Dacă întru totul vă veţi îndrepta căile”. O continuare a ideii din v. 3. Nu va fi suficientă o reformă parţială sau cu jumătate de inimă. Numai o pocăinţă deplină urmată de o viaţă de strictă cinste şi integritate în legăturile cu ceilalţi oameni putea folosi la înlăturarea pedepselor ce ameninţau să se reverse.

Ieremia 7:6 6. DACĂ VEŢI ASUPRI. Adevărata religie pătrunde în fiecare fază a vieţii, inclusiv legăturile sociale. Valoarea şi dovada esenţială a religiei este demonstrată prin efectele produse de religie în purtare (vezi Iacov 1,27).

STRĂIN. Categoriile amintite aici alcătuiesc o generală desemnare a tuturor celor săraci şi neajutoraţi (vezi Exod 22,21–24; 23,9; Deuteronom 10,18; 14,29; 24,17–21; Deuteronom 27,19).

NU VEŢI VĂRSA SÂNGE NEVINOVAT. Fără îndoială aici sunt cuprinşi şi ucigaşii judiciari datorităsentinţelor nedrepte ale curţilor de judecată, în afară de ucigaşii nemiloşi.

Ieremia 7:7 7. NUMAI AŞA. Profetul pune concluzia propoziţiei condiţionale începută anterior. Numai pe împlinirea condiţiilor date în v. 5 şi 6 era făgăduită continuarea ocrotirii şi dăruirii (vezi p. 27-30).

DIN VEŞNICIE ÎN VEŞNICIE. Vezi p. 30.

Ieremia 7:8 8. VĂ HRĂNIŢI CU NĂDEJDI ÎNŞELĂTOARE. Sau „Cuvinte înşelătoare”. O aluzie la cuvintele goale şi fără rost ale proorocilor mincinoşi, care îndrumau pe oameni spre aspectele exterioare ale serviciului religios în loc să-i îndrume către o experienţă lăuntrică autentică (vezi comentariul la v.4).

Ieremia 7:9 9. FURAŢI. Construcţia ebraică este vie şi hotărâtă. Ideea poate fi redată astfel, „Cum! Furând, ucigând, săvârşind adulter? etc. Predominanţa şi perpetuarea acestor fapte păcătoase sunt înfăţişate în mod evident.

NU-I CONVERTIŢI. Sau „nu i-aţi cunoscut.” Dimpotrivă, Iehova se descoperise israeliţilor prin marele act al eliberării din sclavie, miraculoasa ocrotire în pustie şi proclamarea sfintei Sale legi, şi celelalte fapte providenţiale ce au mai urmat. Poporul cunoştea din experienţă că El era Dumnezeu (vezi Exod 20,1.2).

Ieremia 7:10 10. PESTE CARE AŢI CHEMAT NUMELE MEU. Sau [„Chemat cu Numele Meu”. Vezi Ieremia 7,11.14.30; 32,34; 34,15; vezi comentariul la Deuteronom 12,5.

SĂ FACEŢI TOATE ACESTE URÂCIUNI. Aceste cuvinte de concluzie nu pot face parte din ceea cespunea poporul. Ele apar mai curând să fie cuvintele profetului, care dezvăluie intenţiile ascunse ale acestor închinători formalişti. Având în vedere faptul că încă nu sosiseră judecăţile cu care fuseseră ameninţaţi oamenii continuau săvârşirea urâciunilor.

Ieremia 7:11 11. PEŞTERĂ DE TÂLHARI. Cei care serveau şi se închinau la Templu erau oameni plini de nelegiuiri care-şi acopereau nelegiuirile cu o mantie de evlavie.

VĂD LUCRUL ACESTA. Sau „Am văzut”. Locuitorii iudei nu-şi puteau ascunde intenţiile dinaintea lui Dumnezeu. El nu era orbit prin zadarnicele lor jertfe. El văzuse totul şi urma să dea pedepse cuvenite (veziPsalmi 10,11.13.14; Isaia 29,15).

Ieremia 7:12 12. ŞILO. Un oraş pe teritoriul lui Efraim a cărui aşezare este arătate în Judecători 21,19. Poziţia sa centrală a făcut din el locul unde s-a socotit ideal pentru a se aşeza cortul întâlnirii (vezi Iosua 18,1). Şilo a rămas reşedinţa chivotului tip de 300 de ani. La sfârşitul acestei perioade chivotul a căzut în mâinile filistenilor (vezi 1Samuel 4,10.11). Din pricina copleşitoarei idolatrii a lui Israel Dumnezeu a părăsit locuinţa lui din Şilo” (Psalmi 78,60). Filistenii puseseră mâna pe chivot şi se presupune că atunci au nimicit şi cetatea (vezi comentariul la 1Samuel 5,1).

Aşezarea cetăţii Sale acum cunoscută ca Seilun a fost supusă săpăturilor de către un grup de arheologi danezi sub conducerea lui H. Kjaer în 1926 şi în 1929. Ei ajunseseră la concluzia că cetatea a fost locuită în era de bronz de mijloc şi din nou cam din secolul al XIII-lea la al XI-lea î.Hr., că pe la mijlocul secolului al XI-lea a fost distrusă prin foc; că oraşul s-ar părea să mai fi fost puţin timp locuit cam de la 1050 la 300 î.Hr. Aceste descoperiri arheologice sunt în armonie cu datele biblice. Deşi Biblia nu dă nici un raport precis cu privire la nimicirea cetăţii, ea menţionează înfrângerea israeliţilor de către filisteni la Eben-Ezer şi Afec şi capturarea chivotului (1Samuel 4,1-11). Probabil că la data aceea cetatea a fost arsă cu foc.

CE I-AM FĂCUT. Putea chivotul din Ierusalim să asigure mai mare imunitate acestui oraş de cum o făcuse pentru Şilo din vechime? Soarta lui Şilo arată că în ce priveşte mântuirea nu este corect să te bazezi pe simpla închinare exterioară. Eli a privit în chip uşuratic la practicile nelegiuite ale fiilor săi (vezi 1Samuel 2,12–17.22–25; PP 575–580), şi poporul socotea că mai degrabă chivotul le va atrage aprobarea lui Dumnezeu, decât religia curată şi sinceră. Aceste păcate au atras asupra lui Şilo pedeapsa lui Dumnezeu (vezi1Samuel 4,17; Psalmi 78,55–64). Ieremia avertizează pe popor că aceeaşi pedeapsă care a venit asupra lui Şilo şi a sanctuarului său este aproape să se abată asupra Ierusalimului şi a Templului lui (Ieremia 7,14).

RĂUTĂŢI. Vezi 1Samuel 2,12.

Ieremia 7:13 13. V-AM VORBIT DIS-DE-DIMINEAŢĂ, ŞI N-AŢI ASCULTAT. Sau „Sculându-Mă devreme şi vorbind”. Un idiom, însemnând a vorbi cu înfocare şi continuu. Expresia este ceva obişnuit la Ieremia, fiind întâlnită adesea, uneori cu uşoare modificări (vezi Ieremia 7,25; 11,7; 25,3.4; 26,5; 29,19; 32,33; 35,14.15; 44,4; comp. 2Cronici 36,15.16). Totuşi, oamenii lui Iuda nu voiau să asculte, indiferent cu câtă ardoare şi cât de neobosit le vorbea Dumnezeu (vezi Proverbe 1,24; Matei 23,37).

Ieremia 7:14 14. PESTE CARE ESTE CHEMAT NUMELE MEU. Vezi comentariul la v. 10.

VĂ PUNEŢI ÎNCREDEREA. Vezi comentariul la v.4.

ŞILO. Ieremia folosea nimicirea acestei cetăţi ca o pildă a ceea ce avea să se întâmple Ierusalimului şi templului (Ieremia 26,9; Mica 3,12).

Ieremia 7:15 15. VĂ VOI LEPĂDA. Adică, vă voi alunga într-o ţară străină. Ţara Canaanului era ţara lui Iehova (vezi comentariul la Levitic 25,23; Osea 9,3), o ţară de care El se îngrijise în mod deosebit, având-o continuu sub ochiul Lui priveghetor (vezi Deuteronom 11,12). Din această sferă a veghetoarei griji, Iuda urma să fie scos (vezi Ieremia 15,1; 23,39; 32,31; 52,3), aşa cum regatul nordic al lui Israel fusese dus în robie de asirieni(vezi 2Regi 17,18–23; 23,27).

EFRAIM. Un termen deseori întâlnit spre a desemna triburile nordice (vezi Isaia 7,2; Osea 4,17; 5,9; 12,1; comp. Psalmi 78,67.68). Tribul lui Efraim fusese cel mai numeros şi mai puternic din nord. De asemenea din tribul acesta ieşise Ieroboam, primul rege al regatului nordic. Deci termenul „Efraim” urmează să se aplice întregului regat.

Ieremia 7:16 16. NU MIJLOCI. Ca şi cu alţi profeţi ai lui Dumnezeu, Ieremia era un om al rugăciunii, un om plin de râvnă în a mijloci în favoarea poporului său (vezi Ieremia 11,14; 18,20; comp. Geneza 18,23–32; Exod 33,11–14; Numeri 14,13–20; 1Samuel 7,9,10; 12,17–19,23; Psalmi 106,23). Din moment ce naţiunea refuzase să se schimbe, nimic nu putea înlătura soarta care venea. Pedeapsa şi mustrarea trebuie să fie lăsate să-şi facă lucrarea. Rugăciunea de mijlocire pentru a înlătura înspăimântătoarele judecăţi urma să fie fără folos(vezi Ieremia 11,14; 14,11,12; 15,1; comp. Exod 32,10; 1Ioan 5,16).

Ieremia 7:17 17. NU VEZI? Dacă Ieremia dorea să cunoască motivele interzicerii din v.16 nu avea decât să ia aminte la fapte. Neruşinata apostazie a pretinsului popor al lui Dumnezeu era făţişă, publică şi fără ruşine.

Ieremia 7:18 18. COPIII. Familia întreagă, cuprinzând şi pe copii, era unită la cultul idolatriei; de aici şi caracterul pustiitor al judecăţii rostită asupra lor (vezi comentariul la cap. 6,11).

TURTE. Ebr. Hawwanim, „turte pentru jertfe.” Aducerea de turte pentru jertfe era ceva caracteristic lacultele din Orientul Apropiat. Această practică păgână şi-a făcut mai târziu drum în creştinism. Epifanius (Against Heresies lxxviii. 23; lxxix. 1) declara că unele femei mergeau atât de departe încât jertfeau turte în numele şi în cinstea fericitei fecioare. În anumite zile ele aduceau pâine şi o ofereau în numele Mariei. Dar cu toate că luau parte la aceasta, turtele pentru sacrificiu de pe vremea lui Ieremia erau un fel de jertfă de mâncare cu care era însoţită o libaţie, o jertfă de băutură ca o parte a cultului (vezi cap. 44,19.25). Se crede că chipul zeiţei era imprimat pe turte.

ÎMPĂRĂTEASA CERULUI. Vezi comentariul la cap. 44,17.

ALTOR DUMNEZEI. Adorarea împărătesei cerului nu era decât una din formele idolatriei păgâne ce se practica.

Ieremia 7:19 19. PE EI ÎNŞIŞI. Urmările propriei idolatriei a porului urmează să cadă asupra propriilor lor capete (vezi Iov 35,6.8; Proverbe 8,36).

SPRE RUŞINEA LOR. Vezi cap. 3,25.

Ieremia 7:20 20. NU SE VA STINGE. Nici o putere omenească nu mai avea să fie în stare să stingă focul judecăţii din moment ce odată a fost aprins (vezi Ieremia 4,4; 15,14; 17,27; 21,12; Plângeri 2,3; 4,11; comp. Deuteronom 32,22).

Ieremia 7:21 21. DOMNUL OŞTIRILOR. Vezi comentariul la v.3.

ARDERI DE TOT. Din ebr. ’oleh, literal, „care se ridică” (vezi comentariul la Geneza 8,20; Levitic 1,3). Toată jertfa era mistuită de focul de pe altar (vezi Levitic 1,9).

JERTFELE. Ebr. Zebachim, un termen general folosit pentru toate jertfele în care carnea animalului era mâncată (vezi comentariul la jertfele de pace, Vol. I, p. 700, 701). Profetul declara că locuitorii din Iuda puteau tot aşa de bine să mănânce şi carnea arderilor de tot ca şi pe aceea a jertfei de pace (vezi Ieremia 6,20;Osea 9,1). Deoarece Dumnezeu nu primea pe nici unele din ele. Înmulţirea jertfelor nu puteau abate venirea judecăţii.

Ieremia 7:22 22. N-AM VORBIT. Aceasta este unul din pasajele dificile ale Bibliei în care înţelesul literal şi superficial par să contrazică afirmaţiile lămurite ale altor pasaje din Scripturi. Ieremia pare a tăgădui că la Sinai Dumnezeu ar fi dat vreo îndrumare cu privire la aducerea de jertfe. Totuşi, nu trebuie să înţelegem în felul acesta vorbirea lui. Că profetul nu tăgăduieşte validitatea sistemului jertfelor reiese clar din alte afirmaţii făcute chiar de gura lui (cap. 17,26; 31,14; 33,11.17–24). Atunci cum poate fi înţeleasă această afirmaţie? În mod evident Ieremia foloseşte ca o figură retorică prin compararea a două idei în care predominanta uneia este arătată prin tăgăduirea celeilalte. Alte exemple de o astfel de figură sunt, 1) Geneza 45,8. Aici Iosif le spune fraţilor săi că nu ei îl trimiseseră în Egipt, ci Dumnezeu, deşi în mod cert fraţii lui avuseseră o parte însemnată în această chestiune. 2) Exod 16,8. Aici Moise spune mulţimii răzvrătite că murmurările lor nu erauîmpotriva lui, ci împotriva lui Dumnezeu, cu toate că nemulţumirile fuseseră precis îndreptate împotriva lui Moise. O figură asemănătoare a fost folosită de Isus (Luca 14,26). Luate literal, cuvintele Lui par ca şi cum ar porunci oamenilor să-şi urască pe membrii propriei lor familii. Însă, El nu căuta decât să accentueze că iubirea faţă de Dumnezeu trebuie să întreacă iubirea faţă de oameni. Prin „ură” el înţelegea „mai mică iubire.”

Acest pasaj accentuează că ascultarea faţă de legea morală se situează mai presus de ascultarea de un sistem ceremonial (vezi 1Samuel 15,22; Psalmi 51,16.17). Păzirea riturilor exterioare avea de scop să ajute la păstrarea unei sincere ascultări (vezi Deuteronom 6,1-3), dar nicidecum să fie un înlocuitor al sfinţeniei inimii.Despre felul de cult adus lui Dumnezeu de compatrioţii lui Ieremia, Dumnezeu nu vorbise la Sinai.

Ieremia 7:23 23. EU VOI FI DUMNEZEUL VOSTRU. Vezi Exod 6,7; Levitic 26,12; Deuteronom 29,13. Expresiaaceasta se întâlneşte adesea în Ieremia (cap. 11,4; 24,7; 30,22; 31,3; 32,38).

TOATE CĂILE. Pasajul acesta este asemănător cu cel din Deuteronom 5,23 (vezi Deuteronom 9,12.16; 11,28; 31,29).

CA SĂ FIŢI FERICIŢI. Sau „o veţi duce bine.” O expresie obişnuită în Ieremia (vezi cap. 38,20; 40,9;42,6), găsită de asemenea şi în cartea Deuteronomului (vezi 4,40; 5,16.33; 6,18).

Ieremia 7:24 24. N-AU ASCULTAT. Ebr. Shama’, „a auzi”, de unde „a luat aminte la”, „a da ascultare la”, „a asculta.” Versetele 24-28 repetă tristul fapt al neascultării lui Israel faţă de poruncile aducătoare de bine ale lui Iehova (vezi Psalmi 81,11.12).

N-AU LUAT AMINTE. Sau „Plecat urechea”. Vezi Isaia 55,3; Ieremia 25,4; 44,5.

PORNIRILE INIMII. Sau „Închipuirile”. Ebr. Sheriruth, „împietrirea,” „încăpăţânarea”. În Vechiul Testament totdeauna este în legătură cu inima (vezi Ieremia 3,17; 9,14; 11,8; 13,10; 16,12; 18,12; 23,17; comp. Deuteronom 29,19; Psalmi 81,12).

AU DAT ÎNAPOI. Sau „Au mers înapoi”. Vezi v. 26; Ieremia 2,27; 32,33; comp. Neemia 9,29; Osea 4,16. Iuda era asemenea unui bun îndărătnic care-şi întorcea spatele şi nu vrea să-şi vâre gâtul în jug. În viaţa religioasă şi morală nu este stare pe loc. Este sau înaintare sau dare înapoi (vezi 5T 93).

Ieremia 7:25 25. SLUJITORII MEI. Comp. Matei 21,33-41.45.

PROOROCII. Comp. 2Cronici 36,15.16.

DE DIMINEAŢĂ. Vezi comentariul la v. 13.

Ieremia 7:26 26. ASCULTAT. Vezi comentariul la v. 24.

ŞI-AU ÎNŢEPENIT GÂTUL. Un simbol ce exprimă îndărătnicia (vezi comentariul la 2Regi 17,14).

MAI RĂU DECÂT. Oamenii din zilele lui Ieremia păcătuiau faţă de o lumină mai mare. Ei nu trăgeau foloase din experienţa străbunilor lor. Dimpotrivă, concetăţenii lui Ieremia aşezaseră obiecte ale idolatriei chiar în cuprinsul Templului (vezi Ieremia 7,30; comp. 2Regi 21,7).

Ieremia 7:28 28. POPORUL. Literal, „naţiunea.” Israel ieşea în evidenţă ca un exemplu proeminent de încăpăţânare şi rebeliune (vezi Isaia 1,4). Vina lui era sporită în şi mai mare măsură datorită privilegiilor legământului.

ADEVĂRUL. Adică, credincioşia sau fidelitatea (vezi comentariul la cap. 5,3).

Ieremia 7:29 29. TUNDE-ŢI PĂRUL. Verbul ca şi pronumele posesiv „ţi” [al tău] sunt feminine în ebraică, arătând că se adresează unei femei. În KJV genul este indicat prin cuvintele, „O, Ierusalime,” care sunt adăugate. Cetatea era asemuită cu o femeie care, în adâncimea amărăciunii ei din cauza pierderii copiilor ei, îşi tunde părul şi se îndreaptă spre înălţimi spre a-şi jeli pierderea (vezi Judecători 11,37; Plângeri 1,1–3). Tăierea părului era un semn de mâhnire nemărginită (Iov 1,20; Isaia 15,2; Ieremia 16,6; 48,37; Mica 1,16). Unii au socotit ca o referire la pletele de păr pe care nazireii le lăsau să le atârne ca semn sau dovadă a consacrării lor lui Dumnezeu (Numeri 6,19), plete pe care, atunci când un nazireu se făcea necurat din pricină că se atinsese de un mort, trebuia să le tundă (Numeri 6,21).

ÎNĂLŢIMI. Ebr. Shephaim, „vârfuri înalte sterpe.”

Ieremia 7:30 30. ŞI-AU AŞEZAT URÂCIUNILE. Manase pângărise Casa lui Dumnezeu aşezând în ea chipul Astarteei (vezi 2Regi 21,5.7; vezi comentariul la Ieremia 7,18). Oamenii nu erau mulţumiţi să săvârşească ritualuri desfrânate la vechile altare canaanite sau să ardă tămâie oştirii cerului pe acoperişurile caselor (vezi Ieremia 19,13), ei au mers atât de departe încât au pângărit locaşul lui Dumnezeu (vezi cap. 23,11; 32,34).

Ieremia 7:31 31. LOCURI ÎNALTE. Cuvântul ebraic folosit aici bamoth, se deosebeşte de cel tradus prin înălţimi în v. 29; şi se referă la locuri statornicite pentru închinare idolatră (vezi 1Regi 11,7; 2Regi 17,9; Ezechiel 16,16).

TOFET. Un loc în valea Ben-Himon, unde copiii erau sacrificaţi lui Moloh. Nu se ştie sigur de unde derivă cuvântul „tofet.” Unii socotesc că acest cuvânt derivă de la ebraicul tuph, care înseamnă „a scuipa” sau„a vărsa” şi îl privesc ca un termen de urâciune sau scârbă. Tofet se poate să fi fost un nume de ocară dat acestui centru de idolatrie după cum bosheth, „ruşine” era pentru Baal (vezi comentariul la Judecători 6,32; 2Samuel 2,8). Baal este chiar pus în locul lui Tofet în Ieremia 19,5; 32,35. Alţii cred că Tofet derivă de la toph, „tobă” (vezi Vol. III, p. 30, 31), şi afirmă că numele s-a dat locului aceluia din pricina obiceiului de a folosi toba care să astupe strigătele copiilor care erau jertfiţi lui Moloh. În Paradisul pierdut (cartea I, 11, 391-396) Milton face aluzie la o atare practică,

„Întâi Moloh, rege îngrozitor, mânjit de sânge

De jertfe omeneşti şi lacrimi de părinţi;

Deşi prin uruit de tobe şi de dairele

A pruncilor strigare-nspăimântată nu se mai auzea.

Când erau traşi prin foc pentru al său

Oribil idol.”

HINOM. O vale la sud-vestul Ierusalimului numită acum Wadi-er-Rababeh. În vechime probabil că a fost o vale adâncă cu pereţi prăpăstioşi şi stâncoşi însă coroziunile din cursul secolelor au făcut depresiunile mai puţin pronunţate. În timpul perioadei regilor lui Iuda valea a ajuns să fie cunoscută ca închinată cultului lui Moloh. Solomon a fost cel dintâi care a inaugurat acest urâcios rit (vezi 1Regi 11,7; 2Regi 23,13). Cultul lui Moloh a ajuns să devină deosebit de proeminent în zilele lui Ahaz (vezi 2Cronici 28,3) şi ale lui Manase (vezi 2Cronici 33,6). Pentru a pune capăt acestor urâciuni Iosia a „pângărit” valea (2Regi 23,10.14) făcând din ea, potrivit tradiţiei, locul unde se aduceau hoiturile şi gunoaiele. Cartea lui Enoh (27,1) aminteşte locul acesta numindu-l „valea blestemată.” Numele grecesc gehenna din Noul Testament este o transcriere a ebraicului ge Himon, numele dat acestei văi.

SĂ-ŞI ARDĂ ÎN FOC COPIII. Sacrificarea de copii făcea parte din cultul idolatru al fenicienilor, moabiţilor, amoniţilor şi al altora. Acest înspăimântător obicei a fost adoptat de Ahaz (vezi comentariul la 2Regi 16,3) şi de Manase Diodorus Siculus (xiii. 37, 39; xx. 14) descrie un astfel de sacrificiu adus lui „Cronus din Tir” (Baal sau Moloh) aşa cum avea loc în zilele lui, în colonia feniciană Cartagina. Zeul era înfăţişat printr-o statuie de aramă în forma unei figuri omeneşti cu cap de taur şi cu braţele întinse. Copilul sacrificat, atunci când era pus pe braţe, se rostogolea într-o gaură în flăcări. Diodorus nu spune clar dacă acel copil era ars de viu sau mai întâi ucis, aşa cum se întâmpla de obicei cu o ardere de tot (vezi Ieremia 19,5; Ezechiel 16,20.21) După Plutarh (On Superstition, 13), descriind şi el astfel de ritualuri, spune că copilului i se tăia gâtul. Mamelor care asistau, le era interzis să plângă; instrumentele de suflat şi tobele acopereau sunetul plângerii. Însă se poate ca în zilele lui Ieremia copiii să fi fost mai întâi ucişi. Asemenea jertfe, declară psalmistul, erau aduse „demonilor” (Psalmi 106,37.38).

NU-L PORUNCISE. Vezi cap. 19,5; 32,25. Nu numai că Dumnezeu nu poruncise asemenea ritualuri, dar interzicea cu stricteţe asemenea practici sub pedepse aspre (vezi Levitic 18,21; 20,1–5; Deuteronom 12,31; 18,9,10).

Ieremia 7:32 32. DIN LIPSĂ DE LOC. Vezi cap. 19,6.15. Gândul pare a fi că măcelul va fi atât de mare încât nu va mai rămâne loc de îngropăciune.

Ieremia 7:33 33. HRANA PĂSĂRILOR. O mare mulţime de trupuri moarte urma să rămână neîngropate (vezi Deuteronom 28,26; Ieremia 16,4; 19,7; Ieremia 34,20), din pricina întinderii măcelului şi al micului număr de supravieţuitori.

NIMENI NU LE VA SPERIA. Cetatea urma să ajungă atât de depopulată încât nu avea să fie nimeni care să sperie păsările sau fiarele ca se nu se ospăteze din trupurile moarte (comp. Apocalips 19,17.18.21).

Ieremia 7:34 34. STRIGĂTELE DE VESELIE. Sau „Glas de petrecere”. Vaietele şi tânguirile urmau să înlocuiască bucuria şi veselia. Îndeosebi se aminteşte încetarea cântecelor şi a muzicii vesele cu care mirele şi mireasa erau însoţiţi de la casa unuia la a altuia (vezi Isaia 24,7,8; Ieremia 16,9; Apocalips 18,23).

PUSTIA. Ebr. ’chorbah, folosit pentru locurile în care cândva fuseseră locuite, dar care căzuseră în ruină. Ţara avea să ajungă un adevărat pustiu.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2–7PK 413

4 COL 292; FE 398; 4T 535; 5T 486

10 TM 79

12, 14 PP 514

23 ML 283

23, 24, 28 PK 414

31 PP 337

Ieremia 8:1 1. În vremea aceea. Asta înseamna vremea în care au loc evenimentele menţionate în cap. 7, 32 - 34.

Vor scoate Oasele. Unii au sugerat că motiv pentru o asemenea profanare ar fi jaful, o căutare de comori, ornamente, insigne, etc. îngropate de obicei alături de împaraţi. Contextul sugerează că motivul ar fi mai degrabă aducerea ruşinii şi dezonoarei asupra celui decedat. O asemenea practică este în armonie cu obiceiurile macabre ale asirienilor faţă de mormintele împaraţilor teritoriilor cucerite. Clasele menţionate ca având oasele scoase din morminte sunt cele date înapoi lui Iuda.

Ieremia 8:2 2. Întinde. Fară îndoială risipite şi prădate fără interes, fără urmă de respect.

Ostiri a cerului. Exista ironie în aceasta imagine. Corpurile cereşti marturisesc fără cuvinte despre profanarea oaselor închinatorilor lor.

Iubit. Vezi 2 Împarati 17, 16; 21, 3; Ieremia 19, 13; Ezechiel 8, 16; Tefania 1, 5. Închinarea lor devenise o deşanţare nebunească.

Strânge. Se refera la îngropare.

Ieremia 8:4 4. Cade şi nu se mai scoală. Absurditatea persistenţei încăpăţânate a locuitorilor Ierusalimului folosită în căi perverse este arătată printr-un contrast cu ceea ce fac oamenii de obicei. Un om care alunecă şi cade ramâne el întins acolo unde cade fără a face o încercare să se ridice?

Se abate fără să se-ntoarcă. Nu este, de asemenea, un instinct natural pentru cel care s-a rătăcit de la calea dreaptă să se întoarcă la ea?

Ieremia 8:6 6. Se aruncă la luptă. Înfocarea şi curajul nebunesc al calului de razboi este o figură pentru dorinţa oamenilor de a se arunca în bratele destinului (vezi Iov 39, 11 - 25).

Ieremia 8:7 7. Cocorul. Profetul subliniază un contrast evident între fidelitatea păsărilor faţă de instinctele lor migratoare şi infidelitatea omului faţă de legile care îi guvernează fiinţarea. Palestina se întinde în calea migraţiei unor păsări care merg din Africa spre nord. Atât cocorul alb cât şi cel negru sunt cunoscuţi în Palestina. În migrarea lor aceste păsări trec de la Marea Roşie spre nord deasupra vaii Iordanului. Ele se opresc în Palestina ca să se hranească pe animale mici de apa de-a lungul Iordanului şi a Marii Galileii. Câtevapăsări sunt mai punctuale în obiceiurile migratoare.

Vremea venirii. Evreiescul mo'adim, "locul venirii" sau "vremea venirii".

Turtureaua. Întoarcerea ei era vestită ca un semn al venirii primăverii (Cântarea cântarilor 2, 12).

Rândunica. În migraţiile sale între Africa şi Europa, această pasare trece prin Palestina. Cei mai mult de320 de km de apă proaspătă din serpentinele râului Iordan fac viaţa insectelor abundentă, spre deosebire de coasta Mediteraneană.

Ieremia 8:8 8. Cum puteţi să ziceţi? În mod vădit aceste cuvinte se adresează îndeosebi preoţilor şi proorocilor mincinoşi (vezi vers. 10; cap. 2,8; 5,31). Ei erau cei care se lăudau cu înţelepciunea lor şi că stăpâneau legea în ciuda nepăsării lor faţă de cerinţele divine.

Degrabă. [„În zadar ea a făcut,” trd. Nitz]. Proorocii mincinoşi nu voiau să aibă nici una din învăţăturile lui Ieremia, deoarece ei se socoteau înţelepţi şi hotărâţi de Dumnezeu ca învăţători ai poporului. Preoţii, la fel rătăceau poporul prin falsificarea Sfintei Scripturi.

Ieremia 8:9 9. Ce înţelepciune? [„Ce înţelepciune deci este întrânşii?” trd. Nitz.; „Înţelepciunea lor la ce foloseşte?”trd. G. Gal.]. Literal, „despre înţelepciune?” Adică, în ce privinţă? Temerea de Dumnezeu este începutul înţelepciunii (Prov 1,7; 9,10; 2Tim 3,15). Însă aceşti mincinoşi conducători religioşi nu dădeau cinste nici uneia dintre ele.

Ieremia 8:10 10. De aceea. Pedepsirea şi cauzele ei (vers. 10-12) sunt descrise într-un limbaj aproape identic cu cel din cap. 6,13-15 (a se vedea comentariile de acolo).

Le voi da … ogoarele lor altor stăpâni. Adică, alţii le vor lua în stăpânire.

Ieremia 8:12 12. Vor fi daţi de ruşine. Vezi la cap. 6,15.

Ieremia 8:13 13. Vreau să isprăvesc cu ei. „Cu totul îi voi mistui,” trd. Nitz.]. Expresia tradusă în felul acesta este îndoielnică, o altă posibilitate fiind că s-ar putea să descrie de la ebraicul ’asaph, care înseamnă „a aduna.” Expresia ar suna atunci „vreau neapărat să adun.” LXX zice: „Neapărat ei vor aduna laolaltă.” [„Când vor aduna roadele ţarinei, se vor prăbuşi,” trd. G.Gal.]. Compară cu Ţef. 1,2.3. Traducerea: „Voi mistui neapărat,” (KJV) este întemeiată pe presupunerea că rădăcina verbului este suph şi nu ’asaph.

Nu vor mai fi struguri. Unii socotesc acest pasaj ca o ameninţare cu lipsa de recoltă şi cu lipsa de alimente. Pare însă mai logic să dăm vorbirii un înţeles figurat, ca o descriere a naţiunii. Poporul lui Dumnezeu ajunsese o vie degenerată, fără roade, un smochin sterp, şi o ramură veştedă (vezi Isa 5,2; Ier 2,21; Mat 21,19; Luc13,7-9).

Frunzele. Pune în contrast tabloul omului drept din Psa 1,3 cu tabloul din Ier 17,8.

Le voi da celor ce vor trece peste ele. [„Vor trece de la ei,” KJV; Bunurile pe care le-am dat, se vor duce de la dânşii,” trd. Nitz; „Le voi da celor ce vor năvăli în ţara lor,” trd. G.Gal.]. Textul ebraic al acestei expresii este obscur. LXX nu are nici o redare corespunzătoare. Textul ebraic ar putea fi redat literal astfel: „Le voi da lor, ei vor trece peste ele.” Legătura dintre aceste două idei nu este clară.

Ieremia 8:14 14. Pentru ce şedem jos? [„Pentru ce stăm liniştiţi?” KJV; „De ce şedem?” trd. Nitz.; „De ce stăm locului?” trd. G.Gal.]. Profetul în mod dramatic rosteşte cuvinte ce vor fi folosite de oamenii îngroziţi în discuţia dintre ei.

Ape otrăvite. [„Fiere,” KJV; trd. Nitz.]. Ebr. ro’sh, o plantă amară şi otrăvitoare (vezi Deu 29,18; 32,32; Psa 69,21), poate cucuta, colocintul, macul sau mătrăguna.

Ieremia 8:15 15. Pace. Vezi la cap. 6,14.

Groază. [„Spaimă,” trd. Nitz]. Ebr. be’athah, „groază” sau „cutremurare.”

Sforăitul. Într-un chip dramatic profetul descrise sosirea năvălitorului înspăimântător în partea de miazănoapte şi spaima ce avea să urmeze.

Dan. Un oraş la hotarul de miazănoapte al Palestinei (vezi la cap. 4,15).

Nechezatul. Aici denotând caii de război (vezi la 17,3).

Vin. Deşi în viitor, năvălirea este dramatic descrisă ca şi cum deja ar avea loc.

Ce cuprinde ea. [„Cetatea şi locuitorii ei,” trd. Nitz; G.Gal.]. Literal, „ceea ce o umple.”

Ieremia 8:17 17. Şerpi otrăvitori. [„Basilici,” trd. Nitz.]. Ebr. siph’onim. Specia de şerpi la care se face referire nu este cunoscută precis, dar neîndoios că era o varietate otrăvitoare. LXX îi redă prin „şerpi otrăvitori,” şi nu prin „şerpi basilici”.

Descântec. Descântarea de şerpi o găsim în trecut din timpuri foarte îndepărtate (vezi la Exo 7,11), şi ea încă mai este practicată, mai ales în India şi Egipt. Se pare că unii şerpi nu răspund la descântec (vezi la Psa 58,4.5;vezi la Ecl. 10,11). Profetul a folosit figura cu un asemenea şarpe spre a înfăţişa neînduplecata firea năvălitorului. Furia duşmanului nu va fi potolită sau slăbită prin nici o iscusinţă sau metodă.

Ieremia 8:18 18. Mă doare inima. [„Inima mi-e leşinată,” KJV; „Inima mi-e bolnavă,” trd. Nitz.; G.Gal.]. Textul ebraic al primei părţi a versetului e obscur. Este totuşi limpede că inima profetului era zdrobită din pricina deznădăjduitei stări a poporului său. Capitolul 8 se încheie cu o revărsare a chinului sufletesc sfâşietor de inimă al lui Ieremia din pricina nenorocirii naţionale gata să vină.

Ieremia 8:19 19. Pentru ce? Dumnezeu răspunde printr-o contra-întrebare. Pentru ce a stăruit poporul în idolatrie? Nenorocirea lor nu se datora vreunei lipse de credincioşie din partea Sa, ci propriei lor necredincioşii faţă de Împăratul lor.

Idoli străini. [„Nimicnicii străine,” KJV; „Deşertăciuni străine,” trd. Nitz; „Idoli din ţări străine,” trd. G.Gal.]. Aceste icoane străine înfăţişau dumnezei care nu existau (vezi Deu 32,21; 1Rg 16,13.26; Ier 14,22; Psa 31,6). Copiii lui Iuda aleseseră să slujească unor dumnezei străini; ca urmare, Iehova i-a aruncat într-o ţară străină.

Ieremia 8:20 20. Secerişul a trecut. Unii socotesc acest verset ca o continuare a tânguirii robilor, alţii, ca o continuare a tânguirii amare a profetului din pricina sorţii poporului. În orice caz,ea este jelirea înfrângerii. În Palestina recoltarea cerealelor începe cam în aprilie. Culesul fructelor vine cam în august sau septembrie. Când recolta de cereale era compromisă mai era o nădejde că va fi o recoltă de struguri, smochine etc. însă pentru Iuda anotimpul strângerii fructelor – ultima ocazie – trecuse şi nu se vedea nici o scăpare. Acum nenorocirea ei se arăta ca de neînlăturat.

Curând va veni pe lume cea din urmă vară şi se va strânge cea din urmă recoltă. Atunci, de pe buzele amii de inşi care acum trăiesc în mulţumire de sine se va înălţa din nou această tânguire a disperării (vezi 7T16).

Ieremia 8:21 21. Durerea. [„Rana,” trd. Nitz; „Căderea,” trd. G.Gal.]. pasajul spune literal: „Pentru zdrobire… suntzdrobit” (vezi cap. 23,9). Ieremia era zdrobit de simţământul totalei ruine adunate pentru poporul său.

Mă doare. [„Sunt negru,” KJV] „Sunt în jale,” trd. Nitz.; „sunt mâhnit,” trd. G.Gal.]. Vezi la cap. 4,28. Profetul se îmbracă în doliu (vezi Psa 38,6; 42,9).

Spaima. [„Înspăimântarea,”KJV]. Ebr. shammah, „un eveniment groaznic,” „groază” (vezi la cap. 5,30).

Ieremia 8:22 22. Leac alinător. [„Balsam,” trd. Nitz.; „Balsam alinător,” trd. G.Gal.]. O răşină sau o gumă aromatică mult preţuită pentru proprietăţile ei lecuitoare (vezi cap. 46,17; 51,8), ce se extrage dintr-un brad mărunt care face flori şi care creşte în regiunile muntoase din răsăritul Iordanului. În vremurile Vechiului Testament produsul era exportat (vezi Gen 37,25; Eze 27,17). Nu exista nici un balsam pentru rănile spirituale ale lui Israel şi nici un vindecător care să-l aplice? Răspunsul implicat este: „Ba da, este!” Solia adusă de profeţi dacă ar fi fost ascultată, ar fi adus vindecare.

Există un leac pentru boala păcatului. S-ar putea ca păcatul să fie mare, dar Medicul sufletului e şi mai mare.

Pentru ce? Lipsa de vindecare a poporului nu se datora lipsei de mijloace care să aducă vindecare, ci refuzului naţiunii de a veni la Marele Medic. Poate că oamenii ajunseseră nesimţitori la nevoia lor. Poate că erau prea mândri ca să accepte leacul şi gândeau că se pot tămădui singuri. Poate că ajunseseră să îndrăgească boala. Cu nici un chip ei nu voiau să privească la Tămăduitor şi să trăiască.

Vindecarea. Ebr. ’arukah, nu este acelaşi cu cel tradus „vindecare” în vers. 15. ’Arukah se referă la o carne proaspătă ce creşte pe locul rănit.

Fiica poporului Meu. Un obişnuit idiom ebraic implicând că naţiunea ebraică în tot cursul istoriei ei a fost „mama,” iar generaţia prezentă era „fiica.”

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5 PK 414

7 CT 189; PK 414

11 EW 234; GC 655; 1T 335; 4T 185; 5T 77, 83; see also EGW on Jer. 6:14

20 1T 50; 2T 243; 5T 353, 590; 7T 16; 8T 252; 9T 48

22 CH 536; COL 418; DA 365; PK 119, 719; 6T 230

Ieremia 9:1 1. O! De mi-ar fi capul. În mod logic versetul acesta aparţine la capitolul 8 şi aşa este aşezat în Biblia ebraică [ca şi în trd. G. Gal.]. Limbajul folosit aici în mod potrivit a fost numit poezia suferinţei (vezi Isa 23,4; Plângeri 2,11; 3,48). Deznădăjduita nenorocire a lui Iuda a mişcat adânc pe profet şi el a plâns cu amar. Neîndoios versetul acesta este motivul denumirii lui Ieremia ca “profetul tânguitor.” Profunzimea sentimentelor sale ca şi duioşia cuvintelor sale ne reamintesc de Hristos, care a plâns pentru păcatele şi soarta poporului Său, nenorocit cu şase sute de ani mai târziu (vezi Luc 19,41-44).

Ieremia 9:2 2. Un han. “Un loc de locuit,” KJV; “O colibă,” trd. Nitz.; G.Gal.]. Vieţuirea la un loc cu oameni neevlavioşi şi decăzuţi din Iuda ajunsese atât de nesuferită, încât Ieremia dorea pacea şi liniştea unei vieţi

retrase într-un loc singuratic şi pustiu (vezi Osa 55,6-8).

Preacurvari. [„Adulteri,” trd. Nitz.; „Desfrânaţi,” G.Gal.]. Atât literal cât şi spiritual (vezi la cap. 2,20;3,8.9; 5,7.8).

Ieremia 9:3 3. Întinsă. [„Ei îndoaie,” KJV]. Literal, „culcă.” Marile arcuri de război erau încordate apăsând piciorul pe capătul de jos în timp ce capătul celălalt era încovoiat pentru a se prinde coada de arc făcută din maţe de bou. Numele ebraic pentru cei care încovoiau arcul în cap. 50,14.29 este literal „călcători ai arcului,”(KJV; „încordaţi arcul,” trd. Cornil.].

Limba. Limba lor este asemuită cu un arc cu care ei împroaşcă săgeţile minciunii asupra semenilor lor (vezi Psa 57,4; 58,7; 64,3.4; comp. Isa 59,4).

Adevăr. Vezi la cap. 5,3; 7,28. LXX redă acest gând prin „Minciuna, nu credincioşia a biruit.” Nu pecalea cinstei şi a integrităţii ajunseseră ei tari şi bogaţi în ţară, ci prin vicleşug, fraudă şi înşelăciune.

Din răutate în răutate. Nu poate fi stare pe loc în răutate. Păcătoşii înaintează de la o formă de nelegiuire la alta (vezi 1Tim 3,13).

Nu mă cunosc. În înţelesul de „ei nu recunosc” (vezi 1Sa 2,12;Iov 18,21; Osea 4,1). Aceasta era cauza rădăcină a întregului lor rău.

Ieremia 9:4 4. Fiecare să se păzească. Când o naţiune s-a depărtat de principiile fundamentale ale religiei, ce mai poate ţine în frâu pe oameni în purtarea lor? Urmarea este deplina prăbuşire a moralităţii (vezi Mica 7,5.6). Aşa cum Ieremia învăţase prin amară experienţă, nu se putea încrede în nimeni, nici în cei din propria sa familie (vezi Ier 12,6; comp. Mat 10,36).

Ieremia 9:5 5. Se trag pe sfoară. [„Vor merge cu calomnii,” KJV; „Înşeală,” trd. Nitz.; G.Gal.]. Oamenii din vremea lui Ieremia înşelau nu numai pe duşmanii declaraţi, dar chiar şi pe prietenii lor.

Îşi deprind limba. [„Şi-au învârtit limba,” KJV; trd. G.Gal.]. O dezvăluire a nenaturaleţii răutăţii lor. Limba trebuia să fie deprinsă la experienţa minţii.

Se trudesc. [„Se ostenesc,” KJV; Se ostenesc,” trd. Nitz.]. iscusinţa lor de a face răul este întrecută de voinţa de a-l săvârşi.

Ieremia 9:6 6. Locuinţa ta. O referire fie la locuinţa lui Ieremia, fie la aceea a poporului. La versetul 6, LXX spune: „Camătî peste camătă, înşelăciunea peste înşelăciune, ei nu au dorit să mă cunoască.” [„Silnicie peste silnicie şi viclenie peste viclenie. De aceea nu vor să ştie de Mine” trd. G.Gal.].

Nu vor. [„Ei refuză,” KJV]. Necunoaşterea de Dumnezeu a poporului era voită (vezi vers. 3, cap. 5,4.5). Încălcarea e o chestiune a alegerii.

Ieremia 9:7 7. Domnul oştirilor. Vezi la cap. 7,3.

Şi voi topi. Pentru a îndepărta zgura. Dumnezeu avea să-i treacă prin cuptorul suferinţei (vezi la Ier 4,27-30; comp. Isa 48,10). Scopul pedepsirii era curăţirea iar nu nimicirea (vezi Zah 13,9; Mal 3,3).

Cum aş putea. O întrebare ce justifica felul de purtare divin (vezi Ioan 5,4). În ce alt chip i-ar fi putut trata Dumnezeu în situaţia în care se găseau?

Ieremia 9:8 8. Săgeata ucigătoare. [„O săgeată trasă,” KJV]. Mai bine „o săgeată ucigătoare;” sau „o săgeată dintr-un arc puternic.” În versetul 3 limba lor este asemănată cu un arc. Aici este asemănată cu o săgeată ucigătoare.

Ieremia 9:9 9. Pedeapsa. [„Cercetez,” KJV]. Adică, „pedepsesc” (vezi la Osa 8,4; 59,5).

Ieremia 9:10 10. Pentru. „Din pricina.” Versetul acesta şi cel următor descriu trista pustiire a ţării, şi a oraşelor, cum şi exilul locuitorilor lor.

Munţii. Terasele de pe coastele dealurilor, cândva cultivate şi roditoare, aveau să ajungă sterpe.

Câmpurile. [„Locuinţele,” KJV]. Ebr. ne’oth, „păşuni” [trd. Nitz., GGal.]. Deşi cândva pline de turme, aveau să ajungă atât de pustii încât nici păsările nu ar fi putu găsi hrană.

Jelanie. Ebr. qinah, „o elegie,” [„un cântec de jale,” trd. G.Gal.; „bocire,” trd. Nitz.]. asupra particularităţilor poetice ale lui qinah vezi vol. III, p. 27. Cântecele de jale erau cântate de plângătoarele de profesie despre care se aminteşte în vers. 17.

Turme. [„Vite,” KJV]. Ebr. miqneh, adesea folosit în sens general pentru a include toate animale domestice: boi, vaci, capre, oi, cai măgari şi cămile.

Ieremia 9:11 11. Morman de pietre. Ruinele constând din moloz şi pietre (vezi cap. 51,37). .

Şacali. Ebr. ţamim, [„şacali,” (vezi cap. 10,22; 41,33; 51,37), care nu trebuie confundat cu ebr, tamim,„un monstru de mare.” (Gen 1,21; Psa 148,7), sau „şarpe” (Exo 7,9.10).

Ieremia 9:12 12. Unde este omul înţelept? Atât înţeleptul, cât şi profetul sunt chemaţi acum să arate cauzele nenorocirilor naţionale (vezi cap. 8,8.9).

Pentru ce? o explicaţie a lui „aceste” întâlnit mai la începutul versetului. Întrebarea era „Pentru ce a fost ruinată ţara şi a ajuns o pustietate tristă?”

Ieremia 9:13 13. Pentru că. Iehova Însuşi dă acum răspunsul la întrebarea pusă în vers. 12.

Legea. Ebr. torah, care este un termen mai cuprinzător decât de „lege.” Torah înseamnă „învăţătură,” „instruire” şi „îndrumare,” şi mai poate fi folosit cu privire la învăţăturile profeţilor (vezi Ier 18,18; 26,4.5; vezi la Deu 28,16).

Nu l-am urmat. Pronumele [în româneşte la masculin „l”] în ebraică este la feminin, ceea ce lămureşte faptul că se face referire mai degrabă la „lege” decât la „glas”(Deu28,15).

Ieremia 9:14 14. Aplecările. [„Închipuirile,” KJV]. Ebr. sheriruth, „încăpăţânare,” ceea ce totdeauna cuvântul ebraic înseamnă în Biblie (vezi cap. 3,17:24; 11,8; 16,12; 18,12 etc.).

Baali. În loc să-i înveţe legea lui Iehova (vezi Deu 11,19), părinţii lor i-au învăţat să urmeze nişte dumnezei ca Baal din Peor (vezi Deu 4,3), Baal Zebub din Ecron (1Rg 1,2) şi Baal al fenicienilor (1Rg 16,31.32). vezi la Osea 2,17.

Ieremia 9:15

15. Domnul oştirilor. Vezi la cap. 7,3.

Voi hrăni. Literal, „hrănesc.” Ce urmează a se întâmpla este înfăţişat ca şi cum deja are loc.

Ape otrăvite. Ebr. ro’sh (vezi la cap. 8,14). Amarele dureri de care poporul urmează să aibă parte în curând sunt comparate cu această plantă amară, otrăvitoare (vezi la Ier 23,15; comp. Deu 29,18 Plâng 3,19).

Ieremia 9:16 16. Îi voi risipi. Vezi la Ier 16,13; 47,4; comp. Lev 26,33; Deu 28,36.64.

voi trimite sabia. Până în ţara exilului lor nu urma să aibă nici linişte, nici siguranţă (vezi cap. 42,16; 44,27).

Ieremia 9:17 17. Domnul oştirilor. Vezi la cap. 7,3.

Căutaţi. Sau „purtaţi-vă cu inteligenţă.” [„Luaţi aminte,” trd. G.Gal.].

Plângătoarele. [„Bocitoarele,” trd. G.Gal.]. Ebr. megonoth, literal „femeile care intonează o qinah [cântare de jale]” (vezi la vers. 10). Când moartea îşi făcea loc în vreo familie erau tocmite bocitoare pentru aplânge pierderea. Ele accentuau jalnicele lor bocete prin despletirea părului, sfâşierea hainelor etc. Vezi 2Cr 35,25; Ecl. 12,5; Amos 5,16; Mat 9,23; Mar 5,38). Ieremia zugrăveşte poporului nenorocirea ca şi cum ar fi avut loc şi sugerează ca onorurile obişnuite pentru mort să fie aduse.

Iscusite. Literal, „înţelepte,” folosit aici în sensul de „iscusiţi” în arta bocitului. [„Deprinse a jeli,” trd. Nitz.; „Isteţe,” trd. G.Gal.]. Cu multă iscusinţă ele aminteau virtuţile celui mort, şi atingeau coardele sensibileale inimii supravieţuitorilor (vezi cap. 22,18).

Ieremia 9:19 19. Prăpădiţi. [„Jefuiţi,” KJV „Nimiciţi,” trd. Nitz; „Pierduţi,” G.Gal.]. Ebr. shadad, „a devasta.”

Ruşine. Literal, „făcut de ruşine.”

Să părăsim ţara. [„Să pierdem ţara,” trd. G.Gal.]. Plecarea nu era de bună voie.

Ne-au surpat locuinţele. [„Ne-au aruncat afară,” KJV]. Expresia aceasta poate fi tradusă şi: „Ei au trântit la pământ locuinţele noastre.” O schimbare uşoară în punctuaţie dă traducerea: „Locuinţele noastre aufost surpate.” Limbajul din KJV trebuie înţeles figurat. Locuinţele sunt înfăţişate ca vărsând pe locuitorii lor nelegiuiţi (vezi Lev 18,28; 20,22).

Ieremia 9:20 20. Ascultaţi femeilor. Referirea se face probabil la bocitoarele tocmite amintite în vers. 17, deşi s-ar putea să fie o referire la toate femeile din ţară.

Învăţaţi pe copiii voştri. [„învăţaţi pe fiicele voastre,” KJV; trd. Nitz.; G.Gal.]. Din cauza grozavei sporiri a numărului deceselor (vers. 21) numărul obişnuit al bocitoarelor învăţate nu urma să fie îndestulător. Urma să fie nevoie ca actualele bocitoare să transmită iscusinţa lor fiicelor şi vecinelor lor.

Ieremia 9:22 22. Ca gunoiul. Punctul de comparaţie este în neglijenţa şi dispreţul cu care avea să fie ratate cadavrele(Ier 8,2; 16,4; 25,33; comp. 2Rg 9,37).

Snopul înapoia secerătorului. [„mănunchi înapoia secerătorului,” KJV]. La fel ca pologul de cereale proaspăt secerate înapoia unui secerător, cei omorâţi urmau să zacă victimele îngrămădite ale Groaznicului Secerător. Totuşi, este o deosebire. Cerealele erau adunate, însă aceşti morţi urmau să fie lăsaţi acolo unde cădeau sau în mod dispreţuitor să fie călcaţi în picioare.

Ieremia 9:23 23. Laude. Ceea ce înseamna "laudarosenie", aşa cum apare în 1 Împarati 20 : 11; Psalmi. 52 : 1; Proverbele 27 : 1 ; etc. Profetul scoate în evidenta subiecte amagitoare ale laudei de sine. Sfaturile omenesti de care au fost mândrii oamenii vor fi zadarnice în ziua pustiiri.

Întelepciunea. Probabil prima referinta este la inteligenta, perspicacitate politica. Totusi, orice încredere pusa în întelepciunea umana o sigura înselatorie, pentru ca este partiala si nesigura (vezi Proverbe 3:5; 1 Corinteni 13 : 9, 10 ).

Taria. Poterile militare, armele, taria soldatilor, forta materiala, etc. Toate acestea sunt limitate.

Bogatia. Averea si posesiunile materiale nu constituie o baza solida pentru lauda : "Bogatia îsi face aripi si, ca vulturul îsi ia zborul spre cer". (Proverbele 23 : 5).

Ieremia 9:24 24. În aceasta gasesc placere. Cel cu adevarat întelept îi atribuie lauda doar lui Dumnezeu, niciodata siesi (vezi versetul 23). Cunoasterea lui Dumnezeu este singurul teren solid pentru lauda (vezi 1 Corinteni 1 : 31; 1 Corinteni 10 : 17) Doar acel om este cu adevarat întelept în a carui inima o asemenea stiinta este pretuita, deoarece este viata vesnica (Ioan 17 : 3). Aceasta cunostinta are un aspect intelectual implicând întelegerea. Relatia omului cu Dumnezeu are o baza inteleapta si motivanta. NU este ucenicie oarba. Omultrebuie sa-L slujeasca pe Dumnezeu cu întreaga minte (Matei 22 :37). Dar cunoasterea lui Dumnezeu merge dincolo de întelegerea teoretica. Este o cunoastere experimentala. Este practica. Se manifesta în umblarea pe caile Domnului. (Vezi Iov 22: 21; Ieremia 22: 26).

Mila. Evreiescul chesed "dragoste divina". Dumnezeu doreste ca oamenii sa ia cunostinta de atributele Sale.

Judecata. Evreiescul mishpat (vezi Ieremia 5 : 4; Psalmi 119 : 7).

Gasesc placere. Dumnezeu gaseste placere în manifestarea acestor atributelor morale asa precum Îi place sa le vada reflectate în copiii Sai (vezi Mica 6 :8; 7 : 18).

Ieremia 9:25 25. Cei tăiaţi împrejur cu cei netăiaţi împrejur. Literal "taiati în pielea preputului". Afirmatia este enigmatica. Poate fi echivalenta cu "circumcisi în necircumciziune"(vezi cap 4 : 4). Întelesul ar fi atunci ca desi ritualul exterior ar fi evident, nu exista purificare interioara a inimii. Semnul exterior ca simbol al dedicarii lui Dumnezeu era în sine însuti fara valoare daca inima nu era si ea dedicata. RSV traduce fraza "circumcisi si totusi necircumcisi" (vezi Ieremia 4 : 4; Deuteronom 10 :16; 30 : 6; Romani 2 :25, 28, 29; 1 Corinteni 17 : 19; Galateni 5 : 6; 6 : 15; Coloseni 2 : 11).

Ieremia 9:26 26. Egipteni, iudei, edomiţi. Plasarea lui iuda între Egipt si Edom este unsemn al degradarii.

Colţurile bărbii. Literal "tuns la tâmple", care înseamna "a avea colturile parului taiate".. Unele popoare, precum tribul nord arabic Chedar (vezi capitolul 49 : 28, 32), aveau obiceiul de a-si taia parul într-un cerc rotund, pe lânga tâmple. Aceasta practica avea o semnificatie religioasa si era interzisa iudeilor (vezi Levitic 19 : 27; 21 : 5). Herodot spune despre arabi "ei zic ca parul lor este taiat ca al lui Bahus; dar ei îl taie într-o forma circulara tunzându-l rotund pe lânga tâmple."

Toate neamurile. Aici profetul se poate referi la toate natiunile pagâne. Iuda era necircumcis în inima. În mod consecvent aceasta natiune nu a avut elocventa mai mare decât pagânii în ochii lui Dumnezeu si puteaastepta judecatile li Dumnezeu.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1GC 21; 2T 361

1, 2PK 420

9 PK 415; 7T 89

23 AA 572

23, 24 AA 531; COL 401; CS 340; CT 46, 66; CW 119; FE 352, 376; MH 410; PK 69; TM 96, 258; 3T 550; 5T 737; 6T 148, 257

23 - 25 CW 102; FE 171

24 PK 413

Ieremia 10:1 1. Casa lui Israel. Expresia aceasta este folosită aici pentru a desemna rămăşiţa naţiunii israelite, regatullui Iuda şi nu regatul de la miazănoapte (vezi comentariul la cap. 4,1.3).

Ieremia 10:2 2. Felul de vieţuire al neamurilor. În primul rând se face referire la felul lor de închinare, la religia lor (vezi Levitic 18,3; 20,23; vezi comentariul la Ieremia 4,18).

Semnele cerului. Păgânii făceau calcule astrologice bazându-se pe arătări extraordinare pe cer. Fenomenele cereşti precum eclipsele, cometele şi conjuncţiile speciale ale corpurilor cereşti erau adesea considerate că determinau soarta naţională sau individuală (vezi Isaia 47,13).

Pentru că neamurile. Motivul avertizării este răspândirea şi influenţa amăgitoare a practicilor religioase idolatre. Că idolatria îi fascina pe israeliţi este clar din frecventele avertizări împotriva acesteia (vezi Exod 23,24.32.33; Levitic 18,3; Deuteronom 7,1-5; Judecători 2,3).

Ieremia 10:3 3. Obiceiurile. Din ebr. chuqqah, „ceva prescris” sau „orânduire” (vezi Psalmi 119,5).

Deşert. Ebr. hebel, „abur”, „suflare”, ceva pasager şi lipsit de valoare (vezi comentariul la Eclesiastul 1,2).

Taie un lemn. Lipsa de valoare a idolilor ca dumnezei este cu tărie demonstrată atragându-se atenţia asupra originii acestor idoli (vezi Isaia 40,20; 45,20).

Meşter. Ebr. charash, „un lucrător talentat” sau „un meseriaş îndemânatic”, de la un verb ce înseamnă „a ara” sau „a născoci”. În mâinile unui astfel de artizan lemnul din pădure devine o operă de artă.

Ieremia 10:4 4. Îl împodobeşte. Chipul sculptat este apoi împodobit cu metale preţioase (vezi Isaia 40,19).

Îl ţintuiesc. Idolul este prins în cuie de vreun zid sau un stâlp pentru a-l face să stea drept şi pentru a-l feri de cădere (vezi Isaia 41,7).

Ieremia 10:5 5. Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări. Ebr. miqshah, folosit în Vechiul Testament numai pentru lucrări strunjite sau bătute cu ciocanul (vezi Exod 25,18.31.36) sau pentru un câmp de castraveţi (vezi Isaia 1,8).

Ogor de castraveţi. Sau „palmier” [KJV]. Ebr. tomer. Cuvântul care în general denotă un palmier este ortografiat tamar (Exod 15,27; Levitic 23,40; Numeri 33,9; etc.). Este îndoielnic că aici este vizat un palmier.

A fost sugerată o altă interpretare bazată pe un comentariu dintr-o lucrare apocrifă, Epistola lui Ieremia, scrisă în perioada macabeilor. Pasajul din Ieremia pare să se refere la această profeţie. Versetul 70 (v. 69 din LXX) al acestei epistole zice: „Căci aşa după cum o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi nu păzeşte nimic, aşa sunt şi dumnezeii lor de lemn, îmbrăcaţi în aur şi argint.” Ţinând seama că traducerea „ogor de castraveţi” este sprijinită de Isaia 1,8 este posibil ca prin ebraicul tomer profetul să fi intenţionat să desemneze o sperietoare de păsări. Aceasta ar da interesanta traducere: „Ei sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi.” O sperietoare într-o grădină de zarzavat este ţeapănă, fără viaţă şi neputincioasă. Ea este pusă ca să sperie păsările, dar până şi ele pot ajunge să-şi dea seama de neputinţa ei.

Nu vorbesc. Ca şi sperietorile de păsări dintr-un ogor, idolii, deşi pe dinafară sunt făcuţi să semene cu ofăptură omenească şi deşi stau într-o poziţie ca şi cum ar vorbi, nu sunt decât nişte stâlpi muţi (vezi Psalmi 115,5).

Sunt duşi de alţii. De obicei idolii erau căraţi în timpul marilor procesiuni ale dumnezeilor cu ocazia sărbătorilor religioase babiloniene (vezi Psalmi 115,7; 1Samuel 46,1.7).

Nu pot să meargă. Idolii nu pot să meargă singuri nici măcar la propria procesiune.

Nu vă temeţi de ei. Păgânii se închinau dumnezeilor lor fie cu speranţa că aceşti dumnezei le-ar putea face bine, fie de teama că le vor face rău. Însă profetul declară că aceşti dumnezei nu sunt în stare nici să-şi vatăme vrăjmaşii şi nici să-şi ajute prietenii. Ei nu pot nici răsplăti, nici pedepsi (vezi Isaia 41,23).

Ieremia 10:6 6. Nici unul nu este ca Tine. Dumnezeu este prezentat aici ca incomparabilul (vezi Exod 15,11; Psalmi 86,8.10).

Numele Tău. Numele lui Dumnezeu reprezintă caracterul Lui descoperit, faima Lui, reputaţia Lui (vezi comentariul la Psalmi 31,3).

Ieremia 10:7 7. Teamă. Vezi comentariul la Psalmi 19,9; Proverbe 1,7.

Împărat al neamurilor. Suveranitatea universală a lui Dumnezeu este dezvăluită. Iehova este mai mult decât Dumnezeul evreilor (vezi Romani 3,29); El este Dumnezeul întregii lumi (vezi Psalmi 22,28; 47,7.8; 96,10).

Ţi se cuvine. Ebr. ya’ah, „a se cuveni”. Teamă plină de respect trebuie manifestată numai faţă de Iehova; nu i se mai cuvine nimănui.

Toţi înţelepţii neamurilor. Aici sunt indicaţi nu numai înţelepţii şi filosofii păgânilor, ci şi dumnezeii lor – oricine vor fi fost socotiţi de aceşti păgâni drept izvoare de înţelepciune (vezi Psalmi 89,6). Toată înţelepciunea lumească este nebunie înaintea lui Dumnezeu (1Corinteni 1,19-31).

Ieremia 10:8 8. Proşti şi fără minte. Închinătorii la idoli sunt descrişi ca greoi la simţire, incapabili de a pricepe, necultivaţi şi proşti (vezi comentariul la Psalmi 115,8; Iona 2,8).

Ştiinţa idolilor nu este decât deşertăciune. Ebr. musar, „pedepsire”, „învăţătură”, „îndemnare”. Ultima parte a versetului zice literal: „învăţătura deşertăciunilor este lemn.” Prin „deşertăciune” profetul fără îndoială înţelege „idoli” (vezi Ieremia 8,19; 14,22; comp. Deuteronom 32,21; Psalmi 31,6). Idolii sunt făcuţi din lemn. Şi nu pot da nici o învăţătură.

Ieremia 10:9 9. Foiţe de argint. Literal, „ciocănit şi întins”. Un înveliş exterior de argint şi aur care acoperea chipul de lemn (vezi Isaia 30,22; 40,19; Ieremia 10,4). Opera era cu totul rezultatul strădaniei omeneşti.

Tarşiş. Literal, „topitorie” sau „rafinărie”. Tarşişul geografic era poate la sudul Spaniei la Tartessus, unde Fenicienii au dezvoltat bogăţia minerală a Spaniei (vezi Ezechiel 27,12; Iona 1,3; vezi comentariul la 1Regi 10,22).

Ufaz. Amplasarea exactă a acestui loc este necunoscută. Mulţi l-au înţeles ca o variantă a lui Ofir (vezi comentariul la Geneza 10,29; Daniel 10,15).

Argintarului. Ebr. soreph, „un rafinator”, de unde „aurar” sau „argintar”.

Albastru. Ebr. tekeleth, „lână violet-purpurie”.

Purpură. Ebr. ’argaman, „lână vopsită cu roşu purpuriu.”

Meşteri iscusiţi. Cei ce făceau idolii erau artişti „iscusiţi” (vezi comentariul la cap. 9,17).

Ieremia 10:10 10. Dumnezeu cu adevărat. Ieremia Îl aşează aici în contrast pe Iehova cu idolii falşi, care sunt numai dumnezei imaginari. Dumnezeu este adevărul personificat (vezi Psalmi 31,5; Ioan 14,6; 17;3; 1 Ioan 5,20).

Dumnezeul viu. În contrast cu lipsa de viaţă a idolilor, Dumnezeu are viaţa în Sine (Ioan 5,26). Sursa existenţei Sale este în propria Sa Fiinţă. Toate celelalte fiinţe vii trăiesc „în El” (vezi Fapte 17,28).

Veşnic. În contrast cu lipsa de putere şi cu existenţa vremelnică a tuturor celorlalte obiecte de închinare, Dumnezeu este „Împăratul veşnic”. Domeniul Lui nu este limitat nici de spaţiu, nici de timp.

Nu pot să sufere. Adică, „să suporte cu răbdare” sau „să îndure”.

Ieremia 10:11 11. Aşa să le vorbeşti. Versetul acesta este scris în limba aramaică. Se poate invoca numai o presupunere drept motiv al acestei introduceri a limbii aramaice. Deoarece versetul pare a curma oarecum brusc cursul natural al vorbirii, unii bănuiesc că este o interpolare, fie o glosă marginală, fie poate un fragmentdin vreun Targum aramaic. Totuşi s-a mai oferit şi o altă explicaţie. Cei care ţin la autenticitatea versetului sunt de părere că pasajul s-ar putea să fie un răspuns alcătuit de profet în limba curentă a Babilonului pentru afi folosit atunci când, după exil, Babilonienii i-ar fi invitat pe iudei să li se alăture la cultul idolatru.

Vor pieri. În aramaică (vezi mai sus) este o asemănare fonetică între cuvintele „a face” şi „a pieri”.

Ieremia 10:12 12. El a făcut. Numai Iehova are dreptul să pretindă închinare, şi acest drept este întemeiat pe faptul că El este Creatorul. Lui îi datorează existenţa toate fiinţele (vezi Psalmi 96,5). Universul este produsul energiei Sale creatoare (Isaia 40,22.26; 42,5; 44,24; 45,12.18; 51,13). Idolii sunt creaţi, în timp ce Dumnezeu creează.El este Creatorul. Versetele 12-16 din Ieremia 10 apar în cap. 51,15-19 cu uşoare deosebiri.

Ieremia 10:13 13. La tunetul lui. Activitatea continuă a lui Dumnezeu este înfăţişată prin fenomenele naturii (vezi Amos 5,8; 9,5.6). Psalmistul vede chiar şi în furtuna însoţită de tunete o desfăşurare a puterii maiestuoase a lui Dumnezeu. El denumeşte tunetul, vocea lui Dumnezeu (vezi comentariul la Psalmi 29,3).

Urlă apele. Ebr. hamon, „freamăt”, „tumult” şi deci „mulţime” sau „îmbulzeală”.

Norii. Ebr. nesi’im, definit ca „ceaţă umedă”, folosit în sensul acesta numai aici, în Ieremia 51,16 şi Psalmi 135,7 care în mare măsură sunt paralele şi in Proverbe 25,14.

Dă naştere fulgerelor şi ploii. Literal, „pentru ploaie”.

Ieremia 10:14

14. Prost. Vezi comentariul la v. 8.

Orice argintar. Adică, „orice afinator de metale”, sau „giuvaergiu” sau „argintar” (Vezi comentariul la v. 9).

Rămâne de ruşine. Idolul căruia meşteşugarul i-a încredinţat toată iscusinţa lui rămâne un obiect lipsit de viaţă.

Ieremia 10:15 15. Lucru de nimic. Ebr. hebel, „abur” sau „suflare” (vezi Ieremia 10,3; vezi comentariul la Eclesiastul 1,2).

Lucrare înşelătoare. Literal, „lucrare de batjocură”. Idolii în sine nu merită decât râs şi batjocură, deşi credinţa sinceră chiar şi a unui idolatru nu ar trebui să devină un subiect de batjocură pentru un creştin.

Când va veni pedeapsa. Vezi comentariul la Psalmi 8,9; 59,5. La timpul când făuritorii de idoli îşi vor primi pedeapsa, idolii vor pierii (v. 11).

Ieremia 10:16 16. Partea lui Iacov. Iehova (vezi Psalmi 16,5; 73,26; 119,57).

Ca ei. Asemenea idolilor pieritori făcuţi de tâmplari sau de giuvaergii.

El a întocmit totul. De la ebr. yasar, „a alcătui”, „a forma”, „a crea” (vezi comentariul la Geneza 1,2), de unde sensul „cel care întocmeşte” sau „cel care face”. Idolii sunt făcuţi de om, însă Dumnezeu a format universul.

Sămânţă. Ebr. shebet, în primul rând „un toiag”, „un sceptru”, „un braţ”. Shebet a mai ajuns să fie folosit pentru o ceată de oameni conduşi de cineva cu un toiag, de unde shabot este tradus prin „trib” sau „seminţie”

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3. Acest nume maiestuos stă într-un contrast evident cu numele dumnezeilor păgâni.

Ieremia 10:17 17. Ia din ţară. Aici probabil înţelegând pământul.

După digresiunea din cap. 10,1-6, în care se ocupă cu nebunia idolatrei, profetul se întoarce la subiectul cap. 9, şi anume – pustiirea grabnică a ţării şi exilarea locuitorilor. În chip dramatic profetul zăreşte plecarea exilaţilor. El îi îndeamnă pe oameni ca în grabă să adune câteva lucruri şi să fie gata pentru imediata plecare spre Babilon (vezi Ezechiel. 12,3)

Legătura cu ce este al tău. Ebr. kin’ah, „o povară”, „un pachet”, „o legătură”.

Strâmtoare. Ebr. masor, „un asediu” sau „un loc asediat”.

Ieremia 10:18 18. De data aceasta. Mai bine acum! Cu ocaziile anterioare invadatorii Ierusalimului se retrăseseră fără succes (2Regi 16,5; 19,35.36), sau se mulţumiseră cu jefuirea şi tributul (2Regi 14,14).

Voi arunca. O figură de stil ce accentuează furia expulzării (vezi Ieremia 16,13; comp. 1Samuel 25,29).Însuşi Iehova este vorbitorul.

Ca să simtă. În ebraică este simplu, „să găsească”, fără a arăta obiectul. Traducerea siriacă adaugă obiectul: „pe mine”, adică pe Dumnezeu. Targumurile comentează expresia „ca să simtă”, afirmând că este vorba de nenorocire. Se poate că dinadins profetul a lăsat exprimarea imprecisă. Ceea ce vor găsi va depinde

de atitudinea pe care ei o vor avea sub pedeapsă.

Ieremia 10:19 19. Vai de mine. Naţiunea, aici personificată, este înfăţişată ca deplângându-şi starea nenorocită, ruina casei sale, şi pierderea copiilor săi.

Zdrobită. Literal, „o ruptură” sau „o fractură”.

O voi suferi. A recunoaşte şi accepta suferinţa pe care cineva şi-a atras-o prin purtarea sa rea este primul pas în reformă (vezi Plângeri 3,39.40). Evreii din zilele lui Ieremia respingeau categoric orice gând că repetatele solii ameninţătoare cu privire la iminenta captivitate s-ar putea adeveri (vezi Ieremia 7,3; Ezechiel 11,3; 12,21-28). Până şi devotatul suflet al lui Ieremia se răzvrăteşte iniţial la gândul acesta. El se simte adâncrănit (cap. 4,19; 8,21; 15,18), plânge (cap. 9,1; 13,17; 14,17), şi se roagă ca să fie înlăturată captivitatea (cap.7,16; 11,14; 14,11). Îi era greu să înţeleagă că nu putea fi înlăturată (vezi cap. 11,11; 14,19).

Ieremia 10:20 20. Cortul. Un simbol al Ierusalimului, sau poate al întregii ţări a lui Iuda.

Funiile. Continuă imaginea cu cortul.

Nu mai sunt. Copiii erau morţi sau în exil (vezi Ieremia 31,15; comp. Gen 42,36).

Ieremia 10:21 21. Păstorii. Conducătorii civili (vezi comentariul la cap. 2,8; comp. cap. 3,15).

N-au propăşit. Textul ebraic poate fi tradus şi prin „n-au prosperat”, sau „nu au lucrat înţelepţeşte”.

Ieremia 10:22 22. Vuiet. Expresia zice literal „sunetul unei veşti” sau „Ascultă! Veşti!” Zguduirea înfăţişează mărşăluirea unei mari oştiri ce porneşte la luptă (vezi cap. 6,23; 8,16).

De la miazănoapte. Vezi comentariul la cap. 1,14; 4,6.

Şacali. Ebr. tannim, (vezi comentariul la cap. 9,11).

Ieremia 10:23 23. Ştiu. Vorbitorul este profetul, însă el vorbeşte ca reprezentant al lui Iehova. Versetele 23, 24 alcătuiesc o rugăciune de mijlocire, cu o mărturisire corespunzătoare a păcatului şi o cerere de îndulcire a pedepsei (vezi cap. 18,20).

Soarta omului. Adică, calea vieţii.

Nu stă în puterea omului. În sine şi de la sine omul nu poate să hotărască bine unde şi cum să meargă. El are nevoie de călăuzire divină (vezi Psalmi 37,33; Proverbe 16,9; 20,24). Izraeliţii preferau propria lor cale.

Ieremia 10:24 24. Pedepseşte-mă. O mărturisire a vinovăţiei şi o încuviinţare a nevoii de îndreptare. Este un semn de nădejde când păcătosul în mod sincer recunoaşte rătăcirea umblărilor sale şi de bunăvoie se supune pedepsei necesare.

Cu măsură. Ebr. mishpat, „judecată”, folosit aici în sensul de „dreptate” (vezi comentariul la cap. 5,4).

Să nu mă nimiceşti. Literal, „să nu mă micşorezi”.

Ieremia 10:25 25. Varsă. Compară Psalmi 79,6,7.

Nu Te cunosc. Poate mai bine „nu Te-au cunoscut”. Toate neamurile au primit o anumită măsură de iluminare (vezi Romani 1,18-25; 2,14-16)

Mănâncă pe Iacov. Dumnezeu a îngăduit ca păgânii să-l pedepsească pe poporul Său pe care-l alesese. Satana a căutat să profite de ocazie pentru a-l nimici pe deplin pe Israel (vezi Isaia 10,6.7). Neamurile au depăşit îngăduinţa lui Dumnezeu (Isaia 47,6).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 FE 171

6, 7 MH 433; PK 97; 8T 281

10 ML 288

10–12MH 413; PP 336

10–13PK 97

10–16FE 172

11, 12 8T 263

13 MH 416; PP 115; 8T 260

14–16PK 98; PP 336

16 MH 413; 8T 263

23 MH 417; 3T 482

23, 24 PK 421

Ieremia 11:1 1. Cuvântul. Vezi comentariul la cap. 1,1; 2,1. Acest capitol cuprinde o parte a soliei prezentată în „Cuvântarea Templului” (vezi comentariul la cap. 7,1; comp. PK 414). Această solie a fost mai târziu repetată în toată ţara lui Iuda (vezi comentariul la cap. 11,6).

Ieremia 11:2 2. Cuvintele acestui legământ. Datorită găsirii în timpul domniei lui Iosia a „cărţii legii”, expresia „acestlegământ” capătă aici un sens special (vezi 2Regi 22,8 la 23,8). Partea din Sfânta Scriptură care timp de mulţiani fusese pierdută se presupune a fi fost cartea Deuteronomul, sau cel puţin o parte din ea (vei PK 392, 393).Cartea Deuteronomul cuprindea „cartea legământului” (PK 392). Învăţătura lui Ieremia atrăsese deseori atenţia asupra sfaturilor date în Deuteronom (PK 411). Chiar legământul era acela încheiat la Sinai (Ieremia 11,4; comp. Exod 19,5; Levitic 16,12). Cartea Deuteronomul cuprindea un rezumat amănunţit al condiţiilor acestui legământ. Lui Ieremia îi revenea lucrarea de a îndrepta atenţia oamenilor la preceptele neglijate ale acestei cărţi (PK 414).

Ieremia 11:3 3. Blestemat. Vezi Deuteronom 27,26.

Ascultă. Ebr. shama’, „a auzi”, folosit adesea în sensul de „a lua aminte la”, „a da atenţie”, „a da ascultare”.

Ieremia 11:4

4. Din cuptor. Această expresie, arătând spre robia lui Israel în Egipt, este o altă reflecţie a cărţii legământului (vezi Deuteronom 4,20).

Ascultaţi glasul Meu. Vezi Deuteronom 11,27; 28,2-14.

Ieremia 11:5 5. Jurământul. În ce priveşte o explicaţie, vezi Levitic 26,3-13; Deuteronom 7,8; 8,18.

Curge lapte şi miere. O expresie proverbială care indică belşugul pământului Palestinei (vezi comentariul la Exod 3,8; comp. Deuteronom 6,3).

Amin. Ebr. ’amen, o expresie obişnuită în cadrul cultului ebraic (vezi Neemia 8,6; Psalmi 41,13; 106,48). Cuvântul „amin” folosit în limba noastră derivă din această rădăcină şi înseamnă: „Aşa să fie”.

Ieremia 11:6 6. În cetăţi. Se vede că Ieremia mergea din cetate în cetate stăruind asupra importanţei ascultării de „cuvintele acestui legământ” (vezi PK 414).

Ieremia 11:7 7. În toate cetăţile. Cu privire la sensul acestui idiom vezi comentariul la cap. 7,13.

Ieremia 11:8 8. Pornirile. Literal, „încăpăţânarea”.

Cuvintele legământului acestuia. Vezi Deuteronom 27,28.

Ieremia 11:9 9. Uneltire. Ebr. qesher, scoţând în evidenţă o legare laolaltă. Părea ca şi cum poporul într-o inimă urma pe calea apostaziei spirituale. Efectele aparent salutare ale străduinţei din toată inima a lui Iosia de a izgoni idolatria au fost de scurtă durată.

Ieremia 11:11 11. Voi aduce… nenorocire. Literal, „aduc rău”, accentuând hotărârea lui Dumnezeu de a pedepsi poporul din pricina nelegiuirii lui.

Nu-i voi asculta. Aceasta nu înseamnă că Domnul avea să nu ia deloc aminte la rugăciunile poporului Său. Dar când poporul avea să strige să fie scăpat de necazul prezis, Dumnezeu nu avea să înlăture pedeapsa. Domnul ştia ce era mai bine pentru poporul Său. Disciplina era menită să fie salutară. Deşi nu era nici o scăpare din nenorocirea naţională cu care se ameninţa, Domnul era la fel de pregătit şi dispus să asculte orice rugăciune de căinţă personală şi să împlinească orice cerere individuală de iertare aşa cum fusese totdeauna. Nelegiuirea lui Iuda ca un tot este arătată în v. 9 şi 10.

Ieremia 11:12 12. Să cheme pe dumnezei. Compară experienţa împăratului Saul. Când, din cauza apostaziei, Domnul a refuzat să răspundă la întrebarea împăratului cu privire la rezultatul luptei iminente, Saul s-a îndreptat la vrăjitoarea din En-dor (vezi comentariul la 1Samuel 28,6.7). Că naţiunea ca întreg era nepocăită este arătat limpede prin graba cu care oamenii s-au întors către dumnezeii lor mincinoşi.

Ieremia 11:13 13. Câte cetăţi ai. Vezi comentariul la cap. 2,28.

Altare. Literal, „ruşine”, despre care se arată în propoziţia următoare că se referă la chipul lui Baal (vezi comentariul la cap. 2,26). Cu privire la reînnoirea cultului lui Baal produsă de Manase, fiul şi urmaşul luiEzechia, vezi comentariul la 2Cronici 33,1-3.

Ieremia 11:14

14. Tu însă nu mijloci. Această dă de înţeles că în iubirea sa faţă de poporul său Ieremia mijlocise stăruitor pentru el (vezi comentariul la cap. 7,16). Continuarea lor în nelegiuire a făcut inutilă această mijlocire. Ei nu dăduseră pe faţă nici un spirit de pocăinţă, iar strigătul lor nu era nimic altceva decât expresia dorinţei lor de a scăpa de pedeapsă (vezi comentariul la v. 11).

Ieremia 11:15 15. Nelegiuiri. Ebr. mezimmeh, literal, „un plan rău”.

Mulţime. Textul ebraic al acestei părţi a versetului este obscur, iar legătura gramaticală a cuvântului pentru „mulţime” este imprecisă. În loc de „mulţime” LXX redă prin euchai, „rugăciuni” sau „juruinţe”, care s-ar părea că este sensul intenţionat aici. Pasajul ar putea fi tradus atunci: „De ce iubitul Meu a săvârşit nelegiuirea în casa Mea? Oare rugăciunile şi jertfele sfinte vor îndepărta răutatea de la tine, sau voi scăpa de aceste lucruri?” „Carnea sfântă” vrea să însemne „carnea sfinţită”, adică „carnea de jertfă”.

Ieremia 11:16 16. Măslin verde. Compară Psalmi 54,8; Romani 11,1-24. Cuvântul tradus „verde” denotă bogăţia şi abundenţa frunzelor.

Ieremia 11:17 17. Te-ai sădit. Cel care sădeşte un pom are dreptul să-l smulgă dacă se dovedeşte că este neroditor. Dumnezeu a avut un plan deosebit pentru vechiul Israel (vezi p. 26, 27). Când poporul a dat greş în misiunea sa divină, Dumnezeu a îndepărtat de la ei drepturile şi privilegiile lor speciale (vezi Matei 21,33-43; Isaia 5,1-7; Ieremia 2,25).

Ieremia 11:18 18. Mi-a dat de ştire. Anume, despre faptele lor rele. Întorcându-se de la păcatele lui Iuda şi Israel în general, profetul îşi îndreaptă atenţia în restul capitolului la „faptele” concetăţenilor săi din Anatot şi la complotul lor de a-i lua viaţa.

Ieremia 11:19 19. Un miel blând. „Un bou” [KJV]. Ebr. ’alluph. Când este folosit ca substantiv înseamnă „prieten”, „un amic intim” (vezi comentariul la cap. 3,4), sau uneori „vită” (vezi comentariul la Psalmi 144,14). Ca adjectiv el înseamnă „blând”. Aşa că în loc să se traducă acest pasaj în forma ebraică „un miel sau un bou” (caîn KJV), el poate fi tradus „un miel blând” sau „un miel dezmierdat”. LXX redă expresia prin „un miel nevinovat”.

Ieremia 11:20 20. Răzbunarea. Ieremia apelează la Dumnezeu spre a-i face dreptate. Unii au socotit că vorbirea aceasta este oarecum răzbunătoare, dar acesta nu este în mod necesar cazul. Ieremia era conştient de faptul căel săvârşea lucrarea Domnului. Deci orice îi încurca lucrarea era un atac împotriva lui Dumnezeu (vezi Vol. III, p. 624).

Ieremia 11:21 21. Oamenii din Anatot. Anatotul fusese rânduit pentru preoţi (Ioan 21,18), şi era localitatea de originea lui Ieremia (Ieremia 1,1). Deci „oamenii din Anatot” erau preoţi, ba mai mult, ei erau rude apropiate ale lui Ieremia (vezi cap. 12,6). Fusese greu pentru Ieremia să-şi dea seama de adâncimea apostaziei lui Iuda (cap. 11,9-11; vezi comentariul la cap. 10,19). Acum, Dumnezeu îl înştiinţează pe Ieremia de complotul tainic împotriva vieţii lui (cap. 11,18.19.21) şi când profetul află despre uneltirea lor împotriva lui însuşi începu să înţeleagă atitudinea împotriva lui Dumnezeu (v. 20; vezi cap. 12,1; 17,18).

Nu prooroci. Compară experienţa lui Amos (Amos 7,10-13) cu cea a lui Isus (Luca 4,16-30) şi a lui Pavel (Fapte 9,23; 23,12).

Ieremia 11:22 22. Tinerii. Adică bărbaţii de vârsta militară, după cum reiese din faptul că urmau să moară „ucişi de sabie”.

Ieremia 11:23 23. Nici unul nu va scăpa. Dacă „rămăşiţa” se referă la cei care aveau să se întoarcă din robie, atunci evident că profeţia se aplica numai la aceia care uneltiseră împotriva lui Ieremia, deoarece unii dintre bărbaţii din Anatot s-au înapoiat (vezi Ezra 2,23; Neemia 7,27). Pe de altă parte, profetul s-ar putea să se refere la ducerea în exil a tuturor locuitorilor cetăţii. Faptul că Anatotul era în apropierea Ierusalimului acea să aducă asupra lui toată forţa invaziei babiloniene.

Pedeapsă. Literal „cercetare”. Scopul cercetării este pedepsirea (vezi comentariul la Psalmi 8,4; 59,5). Ieremia foloseşte această expresie ca în mod deosebit să se refere la timpul hotărât de Dumnezeu pentru pedepsirea apostaţilor (vezi Ieremia 8,12; 10,15; 23,12; 46,21; 48,44; 50,27; 51,18).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

2 PK 466

5 1T 203

6 PK 414

Ieremia 12:1 1. Ca să nu mă cert cu Tine. Ieremia apare ca nespus de nedumerit de continua prosperitate a celor nelegiuiţi. Deşi în inimă este convins că Dumnezeu este „drept”, el nu poate pune întru totul de acord concepţia sa despre Dumnezeu cu faptele experienţei omeneşti. Şi alţi sfinţi s-au frământat cu aceeaşi problemă, de exemplu Iov (Iov 21,7-13) şi David (Psalmi 73,1-12; vezi Introducerea la Psalmi 73). Dacă, după cum pare probabil, Ieremia 12 se încadrează cronologic între cap. 11 şi 13, Ieremia se poate că încă mai era tulburat de duşmănia şi uneltirea semenilor din Anatot.

Propăşirea. Literal, „tihniţi”, sau „liniştiţi”.

Ieremia 12:2 2. I-ai sădit. Vezi cap. 11,17.

Au prins rădăcină. O figură de stil care exprimă situaţia prosperă a celor răi.

Inima. Sau „Rărunchii” [KJV]. Aceste organe erau socotite a fi sediul emoţiilor, de unde, prin „rărunchi” erau înţelese „simţămintele lăuntrice” (vezi Psalmi 26,2).

Ieremia 12:3 3. Tu, Doamne. Încrezător că Dumnezeu are cunoştinţă de sinceritatea sa, Ieremia aşteaptă ca Dumnezeu să-l răzbune.

Oi, care trebuie tăiate Vezi cap. 11,19. Ieremia cere pentru duşmanii săi pedeapsa pe care iei intenţionau să i-o aplice lui.

Pregăteşte-i. Ebr. qadash, deseori tradus prin „a sfinţi”, aici în mod vădit înseamnă „a fi pus deoparte” sau „a fi hotărât pentru”.

Ieremia 12:4 4. N-are să ne vadă sfârşitul. LXX zice: „Nu vede căile noastre.”

Ieremia 12:5 5. Dacă alergând. Sau „a alergat”. Dumnezeu îi cere lui Ieremia să-şi compare micile întristări cu necazurile mult mai mari ale altora, sau cu necazurile mult mai mari care vor veni peste el.

Cei ce aleargă pe picioare. O figură de stil reprezentând vicisitudinile obişnuite ale vieţii, în comparaţie

cu „caii” sau „călăreţii”, ce reprezintă situaţiile mai dificile. De la omul de rând se poate aştepta „să ţină pasul” cu semenii săi, dacă însă oboseşte când se ia la întrecere cu cei care aleargă pe jos, cum ar putea el să facă faţă sarcinii mult mai grele de „a ţine pasul” cu caii? Învăţătura dată profetului din vechime ar putea să sepotrivească fiecăruia astăzi. Dacă neglijăm sarcinile mici din viaţă, cum am putea face faţă răspunderilor mai mare care vin? Dacă nu putem suporta necazurile mai mici ale vieţii, cum vom putea face faţă îngrozitoarelor dureri adânci care ar fi să vină? Şi la urmă, dacă nu izbutim să facem faţă cu credinţă şi încredere la situaţiile zilei de azi, cum vom putea fi în stare să ţinem piept greutăţilor celor mai de nesuportat şi amăgirilor celor mai copleşitoare ce vor veni asupra noastră în cursul „timpului strâmtorării” (vezi GC 621, 622)?

Îngâmfate. Ebr. ga’on, „înalt”, „evidenţiere”, sau „mândrie”. Traducerea obişnuită a lui ga’on în VT este „mândrie”. Se pune întrebarea ce anume se înţelege aici prin expresia „mândria Iordanului”, sau „înălţimea Iordanului”. Unii consideră că se face referire la „apele înalte ale Iordanului” denotând revărsarea fluviului în vremea secerişului (vezi Iosua 3,15; 1Cronici 12,15). Alţii sunt de părere că se face referire la „copacii înalţi ai Iordanului”, care, împreună cu tufele lor şi trestiile de sub ei alcătuiesc o junglă sau „un hăţiş” locuit de lei şi alte animale sălbatice (vezi Ieremia 49,19; Zaharia 11,3. Indiferent dacă „îngâmfarea” Iordanului este „potopul” sau „hăţişul”, este clar contrastul dintre acesta şi „ţara liniştită”.

Ieremia 12:6 6. Fraţii tăi. Fie familia apropiată a lui Ieremia, fie oamenii din Anatot care erau „fraţii” lui Ieremia în sacra slujbă a preoţiei (vezi comentariul la cap. 1,1; comp. cap. 11,23).

Ieremia 12:7 7. Casa mea. Desigur că expresia se referă mai degrabă la izraeliţi decât la Templu, după cum este arătat de partea următoare (vezi Osea 8,1; 1Timotei 3,15; Evrei 3,6). Fără îndoială, cel care vorbeşte este Domnul, nu Ieremia.

Lăsat. Cuvântul ebraic folosit aici pune accentul pe lipsa atenţiei sau grijii în continuare faţă de persoana sau lucrul „lăsat”.

Ieremia 12:9 9. Moştenirea mea. În ebraică versetul acesta este o întrebare: „Moştenirea mea este pentru mine o pasăre pestriţă?” Păsările de care este vorba în v. 9 sunt păsări de pradă.

Ieremia 12:10 10. Păstori. Conducătorii oştilor năvălitoare sunt comparaţi cu păstorii ale căror turme au prăpădit recolta (vezi cap. 6,3).

Ieremia 12:11 11. Pustiesc. Întreita repetare a ideii vine să sporească în mod vădit puterea tabloului.

Nimeni nu ia seama la ea. O expresie ce denotă indiferenţa, un păcat care face şi mai copleşitoare nelegiuirea izraeliţilor (vezi Isaia 42,25; 57,1.11).

Ieremia 12:12 12. Sabia Domnului. Numită astfel deoarece puterea militară a Babilonului în timpul lui Nebucadneţar afost unealta folosită pentru a executa planul divin de pedepsire a poporului lui Dumnezeu (vezi comentariul laDeuteronom 32,41; comp. Isaia 7,20; 10,5.6).

Pace. Vezi comentariul la cap. 6,14.

Ieremia 12:13 13. Seceră spini. Mai bine forma ultimă.

De ce culegeţi. Ebr. tehi’oth, „produse” sau „sporuri”, adică recolta solului.

Ieremia 12:14

14. Vecinii mei cei răi. Edomiţii, moabiţii, amaleciţii, filistenii şi alte neamuri înconjurătoare care s-au bucurat de căderea lui Iuda şi l-au atacat când era slab (vezi 2Regi 24,1.2).

Îi voi smulge. În vremea robiei lor neamurile acestea păgâne urmau să sufere pedeapsa asemănătoare cu aceea a lui Iuda (vezi cap. 25,15-29).

Ieremia 12:16 16. Vor pune Numele Meu. Dacă un neam păgân avea să se întoarcă la Iehova, Dumnezeul lui Israel, neamul acela avea să fie „aşezat statornic în mijlocul” poporului Său, adică să fie considerat ca aparţinând Domnului. Planul lui Dumnezeu era ca aceste neamuri să se întoarcă la El şi să fie adăugate la poporul Său, Israel.

Ieremia 12:17 17. Voi nimici. Sau „Smulge şi nimici”. Atât neamurilor cât şi fiecărui ins în parte le este dat un timp deprobă, iar când timpul acesta este trecut, neamul care nu se pocăieşte va cădea sub mânia lui Dumnezeu (vezi PK 364).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 5T 397

3 FE 348

Ieremia 13:1 1. Aşa mi-a vorbit Domnul. Evenimentele acestui capitol pot fi datate cu o grad înalt de probabilitate în597 î.Hr., în timpul celor trei luni ale domniei lui Ioiachin, deoarece, aşa cum consideră unii, probabil că în v. 18 este amintită regina (mamă) (vezi comentariile acolo), şi deoarece Nehuşta, mama lui Ioiachin este deseori amintită în legătură cu domnia lui Ioiachin (vezi 2Regi 24,6-8.12.15; Ieremia 22,24.26; 29,2).

Brâu. Ebr. ’ezor, „o cingătoare a coapselor”. Cingătoarea coapselor îi reprezenta în mod simbolic pe Izraeliţi, cei pe care Dumnezeu îi alipise de Sine (vezi v. 11).

Să nu-l moi în apă. Un veşmânt umed şi murdar urma să se descompună cu atât mai repede (vezi v. 7).

Ieremia 13:3 3. A doua oară. Nu este dat intervalul de timp dintre întâia şi a doua solie.

Ieremia 13:4 4. Du-te la Eufrat. Deoarece la punctul lui cel mai apropiat fluviul Eufrat este la aproximativ 350 de mile de Ierusalim, unii au pus la îndoială dacă era vizat fluviul acesta sau dacă se făcea referire la vreo altă aşezare geografică având acelaşi nume. Cuvântul pentru Eufrat, Perath, este continuu tradus prin „Eufrat” în tot VT. În fiecare caz are lângă sine cuvântul pentru „fluviu” cu excepţia din acest capitol, din 2Cronici 35,20şi Ieremia 51,63. Două călătorii până la şi de la fluviul Eufrat, una ca să îngroape brâul (Ieremia 13,4.5), iar alta ca să-l dezgroape (v. 6, 7) ar fi însemnat sarcina extrem de grea şi de anevoioasă de a face un drum de vreo 1400 de km. Unii au considerat că importanţa profeţiei acestui capitol îndreptăţea o asemenea întreprindere. Alţii au susţinut că „Eufrat” se referă aici la o altă aşezare geografică, şi au dat felurite explicaţiipentru folosirea lui Perath. Explicaţiile sugerate sunt: 1) că acesta era un vad de apă în apropiere de Ierusalim,dar încă neidentificat; 2) că Perath este o greşeală de transcriere a lui Parah (Iosua 18,23), considerat a fi camla 5,3 km. la nord-est de Anatot; 3) că el era Paran, potrivit cu traducerea grecească a lui Aquila. Ultima explicaţie pare extrem de improbabilă. Toate celelalte traduceri redau Perath prin Eufrat. Deşi pot exista îndoieli cu privire la faptul dacă lui Ieremia i s-a cerut într-adevăr să îngroape brâul pe malurile renumitului fluviu, nu este nici o îndoială cu privire la explicaţia profeţiei simbolice. Brâul sau cingătoarea reprezintă casa lui Israel (Ieremia 13,11), iar îndepărtarea şi îngroparea lui, ducerea în Babilon a poporului.

Ieremia 13:6 6. După mai multe zile. Nu ni se spune cât a stat îngropat brâul. A fost suficientă vreme pentru ca

stricarea lui să-l facă de nefolosit (vezi v. 7).

Ieremia 13:7 7. Stricat. Ebr. shachath.

Ieremia 13:9 9. Mândria peste măsură de mare a Ierusalimului. Deşarta, trufaşa, arogantă mândrie ce izvora din inima păcătoasă şi îndărătnică a poporului. Orice lovitură dată mândriei cetăţii probabil că avea să implice şi marele obiect al mândriei Ierusalimului, Templul (vezi comentariul la cap. 7,4).

Ieremia 13:10 10. Pornirile. Literal, „încăpăţânarea”.

Ieremia 13:11 11. Casa lui Israel. Simbolismul profeţiei este aici explicat. Cingătoarea sau brâul reprezintă atât casa lui Israel cât şi casa lui Iuda.

Poporul Meu. Dumnezeu îi aminteşte poporului Său care le-ar fi fost partea dacă ei s-ar fi dovedit credincioşi Lui şi ar fi ascultat de voia Sa (vezi Deuteronom 7,6; 26,18.19; 28,1.13; vezi p. 23-38).

Ieremia 13:12 12. Vase. Ebr. nebel aici nu un burduf de piele (ebr. no’d, vezi comentariul la Psalmi 56,9), ci „un marevas de pământ” (vezi Isaia 30,14; Plângeri 4,2).

Se vor umple cu vin. Neînţelegând importanţa spirituală a acestei ilustraţii unice, întrebarea: „Crezi că noi nu ştim că toate vasele se vor umplea cu vin?” a fost pusă de oameni pe de o parte ca uimire, pe de altă parte în bătaie de joc. De ce mai avea să le spună Ieremia ceea ce ei deja ştiau?

Ieremia 13:13 13. Împăraţii. Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin şi Zedechia, împăraţii lui Iuda (vezi 2Regi 23,31 la 24,20; Vol.III, p. 94-98), erau cu toţii amestecaţi în evenimentele finale ale împărăţiei de sud. Se poate că profetul îi aveape toţi în minte.

Ieremia 13:14 14. Îi voi sfărâma. Este vorba de vasele de pământ (vezi comentariul la v. 12). Acestea îi reprezintă pe locuitorii ţării.

Ieremia 13:15 15. Nu fiţi mândri. Mândria constituia păcatul obişnuit al lui Iuda (vezi v. 9).

Ieremia 13:16 16. Daţi slavă Domnului. Adică, faceţi ceea ce cere cunoaşterea lui Dumnezeu şi a cerinţelor Sale. Ca în cazul lui Acan (Iosua 7,19) o asemenea faptă ar implica o mărturisire plină de căinţă a păcatului.

Munţii întunecoşi. Literal, „munţii amurgului”, un tablou sugerând, poate, lăsarea negurii şi întunericului pedepsei şi disperării ce curând aveau să simtă din pricina nelegiuirii lor (vezi Isaia 59,9.10).

Ieremia 13:17 17. Voi plânge. Profetul îşi exprimă duioasa sa grijă cum şi adânca iubire faţă de poporul său (vezi Plângeri 1,16; vezi comentariul la Ieremia 9,1).

Turma Domnului. Prin această expresie Dumnezeu înfăţişează relaţia Sa duioasă faţă de copiii Săi (veziZaharia 10,3; Ioan 10,1-6).

Ieremia 13:18 18. Împărătesei. Ebr. gebirah, aici crezându-se a se referi la regina mamă, Nehuşta, mama regelui

Ioiachin (Ieconia) (vezi Ieremia 29,2; 2Regi 24,8). Acelaşi cuvânt gebirah, este aplicat mamei lui Asa (vezi 1împăraţi 15,13; 2Cronici 15,16). Că aceste regine mame au exercitat uneori o mare influenţă în treburile împărăţiei este indicat de uzurparea autorităţii supreme de către Atalia (vezi 2Regi 11; vezi comentariul la Daniel 5,10).

Ieremia 13:19 19. Miazăzi. Ebr. negeb, o regiune în partea de sud a Iudeii (vezi Vol. I, harta din faţa pag. 321).

Tot. Se accentuează deplinătatea deportării ce se apropie. Este vorba de întreaga ţară cuprinzându-se aici şi cetăţile din sud.

Ieremia 13:20 20. Miază-noapte. Drumul obişnuit al invaziei de la Babilon ajungea în Palestina dinspre nord (vezi comentariul la cap. 1,4).

Unde este turma? Se adresează Sionului personificat, aşa cum se vede din genul pronumelui „ţi” care înebraică este feminin. Turma reprezintă pe locuitorii din Iuda. De aceştia Sionul ar fi trebuit să poarte grijă cu duioşie. Însă Sionul s-a dedat la nelegiuire şi în mod josnic a neglijat „turma Domnului” (v. 22).

Întrebarea este pusă pe fundalul invaziei care deja era în curs, după cum este arătat de cuvintele: „cei ce vin de la miază-noapte”. Întrebarea cercetătoare a profetului nu-şi găseşte nici un răspuns. Ca şi cel fără haină de nuntă, Sionul „a amuţit” (Matei 22,12). De fapt întrebarea nu cerea nici un răspuns. Durerosul adevăr este cu totul prea evident. Ziua punerii la probă trecuse. Turma trece în mâini vrăjmaşe.

Aceeaşi întrebare cercetătoare este adresată părinţilor, învăţătorilor şi conducătorilor spirituali. Dumnezeu a încredinţat suflete preţioase purtării lor de grijă. El va cere o strictă socoteală celor care sunt păzitorii turmei Sale.

Ieremia 13:21 21. Voi pune mai mari peste tine. Sau „El va pedepsi”. Fără îndoială că aici se face referire la Dumnezeu (vezi DA 641).

Pe care i-ai obişnuit să-ţi fie prieteni de aproape. Ideea generală este probabil că obiectul încrederii lui Iuda îl va dezamăgi.

Ieremia 13:22 22. S-au ridicat. Literal, „sunt descoperite”. Ridicarea „pulpanei”, era un indiciu al celei mai adânci decăderi (vezi Isaia 47,1-3; Naum 3,5). Basoreliefuri asiriene zugrăvesc femei captive îndurând această ocară.

Se dezgolesc. Aceasta poate însemna că ei urmau să fie siliţi să umble desculţi ca sclavii de rând sau ca o desfrânată lepădată (vezi Isaia 20,2-4).

Ieremia 13:23 23. Etiopian. Literal, „cuşit”. Aceşti oameni din partea superioară a Nilului (vezi comentariul la Geneza10,6; vezi Vol. II, p. 52) nu erau necunoscuţi locuitorilor din Iuda (vezi Ieremia 38,10). Figura aceasta de stil imprima cu putere tristul adevăr că atât de nedezlipit era prins păcatul lui Iuda încât locuitorii lui nu erau în stare ca să-şi „schimbe” singuri purtarea lor rea. Nu le mai rămăsese decât captivitatea.

Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele. Aici este arătată zădărnicia oricărei strădanii omeneşti de a birui răul fără puterea lui Dumnezeu (vezi 1Împăraţi 8,46; Psalmi 130,3; Proverbe 20,9; Eclesiastul 7,20; Romani 3,9-12; 7,22-8,4; 1Ioan 1,8-2,2).

Ieremia 13:24 24. Pleava. Ebr. qash, paiele sfărâmate şi rupte găsite pe arie după ce boii călcaseră grâul. Acest păiş sau pleavă avea să fie luată de temutul vânt arzător care suflă din pustiul Arabiei (vezi comentariul la cap. 4,41).

Ieremia 13:25 25. Minciună. Probabil o referire la cultul dumnezeilor mincinoşi.

Ieremia 13:26 26. Îţi voi ridica poalele. Vezi comentariul la v. 22. O expresie figurată arătând descoperirea „ruşinii” poporului.

Ieremia 13:27 27. Preacurviile. O expresie care înfăţişează cultul idolatru al izraeliţilor (vezi cap. 3,20).

Nechezăturile. O figură de stil înfăţişând dorinţele neînfrânate şi pofta păcătoasă a lui Iuda după idolatrie (vezi cap. 2,24; comp. cap. 5,8).

Să te cureţi. Ultima parte a versetului înfăţişează nădejdea plină de iubire a Domnului după reforma spirituală a izraeliţilor. Vorbirea sugerează o nădejde amestecată cu o deznădejde tânguitoare datorită continuei umblări nepocăite a poporului.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

17 GC 21

20 DA 641; CG 561; CT 170; FE 223; PP 192; 4T 424; 6T 205

21 DA 641;

MH 346

CS 35; Te 286

Ieremia 14:1 1. Cuvântul Domnului. Cu aceasta începe o nouă profeţie, considerată de unii ca întinzându-se până la cap. 17,18. Solia din cap. 14 nu este datată. Totuşi, s-a presupus că Ieremia a dat-o ceva mai devreme de ultima parte a celui de-al treilea an al domniei lui Ioiachin (vezi cap. 25,1), căci nicăieri în capitol nu găsim vreun indiciu că haldeii veniseră deja împotriva Ierusalimului.

Seceta. Dacă seceta descrisă aici trebuie identificată cu aceea amintită în cap. 3,3, timpul acestei profeţii ar putea să cadă cam în primul deceniu al activităţii lui Ieremia.

Ieremia 14:2 2. Cetăţile. Literal, „Porţile”. În vremurile antice viaţa publică se concentra la porţile cetăţii (vezi comentariul la Geneza 19,1). Dărăpănarea porţilor reprezenta prăbuşirea vieţii economice şi a altor activităţi publice.

Ieremia 14:3 3. Nu găseau apă. Compară 1Regi 18,5; Amos 4,7.8.

Acopăr capul. Un gest dovedind amărăciune (vezi 2Samuel 15,30; 19,4).

Ieremia 14:4 4. Crapă. Cuvântul tradus în felul acesta de fapt nu înseamnă „a crăpa” aşa cum definim noi cuvântul acesta, ci mai degrabă, „a fi cuprins de groază”. În limbaj poetic, cuvinte care în mod firesc sunt puse în seama unor fiinţe omeneşti uneori sunt puse în seama unor obiecte neînsufleţite.

Ieremia 14:5 5. Cerboiaica. Deşi cunoscută pentru duioasele ei simţăminte faţă de puii ei, îi părăseşte în disperata şi

zadarnica ei căutare după iarbă.

Ieremia 14:6 6. Şerpi. Ebr. tannim, „şacali” (vezi comentariul la cap. 9,11).

Ieremia 14:7 7. Nelegiuirile noastre. Datorită iubirii lui faţă de poporul său Ieremia se simte mânat să se roage pentru iertarea lor (vezi comentariul la cap. 7,16). În numele poporului său el mărturiseşte fără să fie silit fărădelegile lor. Profetul ştia că starea de apostazie spirituală a lui Iuda adusese seceta asupra poporului (cap. 3,2.3).

Ieremia 14:8 8. Nădejdea lui Israel. Ebr. miqweh Yisra’el, o expresie ce se întâlneşte numai aici şi în cap. 17,13. Profetul accentuează faptul că pentru Iacov nu există nici o altă „nădejde” decât Domnul.

Un străin. Modul plin de culoare al lui Ieremia de a exprima aparenta indiferenţă a lui Dumnezeu faţă de Iuda „la vreme de nevoie”.

Ieremia 14:9 9. Încremenit. Sau „împietrit”, „perplex”. LXX redă prima parte astfel: „Vrei să fii ca un adormit?”.

În mijlocul nostru. Credinţa biruitoare a lui Ieremia îi dă asigurarea că Dumnezeu nu este aşa cum ar vrea să spună v. 8, „un străin în ţară” (vezi v. 8), ci că Domnul rămâne cu credincioşie în mijlocul poporului său. Plin de încredere profetul ştie că deşi Domnul întârzie să lucreze, totuşi El, „ca un viteaz”, îi va mântui peai Săi.

Ieremia 14:10 10. N-are plăcere de ei. Din pricină că poporul lui Iuda nu s-a depărtat de la trăirea lor în păcat, ci a găsit plăcere „să alerge încoace şi încolo” pe cărările nelegiuirilor lor, Dumnezeu este nevoit să respingă cererea lui Ieremia.

Pedepseşte. Vezi comentariul la Psalmi 8,4; 59,5.

Ieremia 14:11 11. Nu mijloci. Vezi cap. 7,16; 11,14.

Ieremia 14:12 12. Nu le voi primi. Această afirmaţie a fost înţeleasă ca şi cum ar însemna că aceste posturi şi jertfe erau pur superficiale, ceremonii lipsite de spiritul sincer al adevăratei închinări (vezi Isaia 1,10-15), şi deci neputând a fi primite de Dumnezeu. Totuşi, pasajul acesta ar putea să însemne că posturile şi jertfele lor, deşi într-o măsură sinceră, au venit prea târziu pentru a mai abate pedeapsa divină.

Cu sabia. Într-o foarte mare măsură istoria neamului omenesc a demonstrat consecinţele urgiilor războiului, încât sabia, foametea şi ciuma au ajuns o treime a răului proverbială (vezi cap. 21,9).

Ieremia 14:13 13. Proorocii lor le zic. Unul dintre motivele de seamă ale decăderii spirituale a israeliţilor a fost puternica influenţă rea a multor profeţi mincinoşi, stricaţi şi căutători de plăceri care înşelau poporul cu nădejdea păcii. Profeţii argumentau fals că din pricină că izraeliţii erau poporul ales al lui Dumnezeu, erau în siguranţă de orice înfrângere, şi că urmau să aibă parte numai de bine. Deoarece învăţătura acestor falşi conducători religioşi era mai plăcută urechilor poporului decât soliile date de adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu, profeţii mincinoşi erau primiţi cu mai multă plăcere decât vestitorii rânduiţi de Dumnezeu. Împotrivirea profeţilor mincinoşi a făcut ca sarcinile solilor lui Dumnezeu să fie nespus de grele (vezi comentariul la Isaia 30,8-10; Ieremia 5,31; Ezechiel 13; Amos 3,5-12).

Nu veţi vedea. În mod deosebit proorocii mincinoşi făceau să răsune nota populară tăgăduind cele trei

pedepse făgăduite poporului de Dumnezeu (vezi v. 12), făgăduindu-i binecuvântările unei continue prosperităţi şi „o pace trainică”.

Ieremia 14:15 15. De sabie şi de foamete. Domnul rosteşte asupra acestor înşelători exact nenorocirile despre care ei ziceau că n-au să vină niciodată.

Ieremia 14:16 16. Nu va avea cine să-i îngroape. A nu fi înmormântat cu cinstea şi ceremonia cuvenită era considerat de Iudei o mare ocară (vezi cap. 8,2; 16,5.6).

Ieremia 14:17 17. Fecioara. O personificare poetică a lui Iuda, cu referire îndeosebi la cetatea ei capitală, Ierusalimul (vezi Isaia 37,22; Ieremia 8,21; Plângeri 1,15; 2,13).

Ieremia 14:18 18. Dau peste oameni străpunşi de sabie. Profetul prevedea starea de jale a ţării datorită captivităţii babiloniene.

Sleite de foame. Sau „bolnavi de foame”. Adică, suferind de boli pricinuite de foame, cum este starea rea datorată malnutriţiei şi alte slăbiciuni fizice care apar pe urma lipsei de hrană.

Cutreieră. Sau „negustoresc”. Sensul aceste expresii este oarecum neclar. Unii socotesc că pasajul vreasă spună că proorocul şi preotul vor cutreiera ţara robiei încoace şi încolo neştiind unde să se stabilească şi unde se vor duce apoi. Alţii cred că vrea să spună că aceşti falşi conducători religioşi nu vor lua nici o învăţătură din crunta experienţă a exilului, ci vor continua să-i facă „negustoria” şi în timpul captivităţii.

Ieremia 14:19 19. Ai lepădat Tu de tot. Aici din nou (vezi v. 7-9) iubirea de ţară şi de popor său îl determină pe profet să mijlocească cu ardoare pentru ei. El începe printr-o serioasă discuţie cu Dumnezeu cu privire la cauzele stărilor de grozavă nenorocire.

Ieremia 14:20 20. Ne recunoaştem. Ieremia recunoaşte în mod deschis nelegiuirile poporului său. Totuşi el face apel la iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de poporul Său (vezi comentariul la Psalmi 85,10).

Ieremia 14:21 21. Pentru Numele Tău. Compară argumentele folosite de Ieremia cu cele prezentate de Moise în favoarea lui Israel (vezi Numeri 14,15-19).

Scaunul de domnie. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu este simbolul prezenţei Sale. Aici scaunul de domnie pare a desemna cetatea Ierusalimului ca loc de reşedinţă a lui Dumnezeu (vezi cap. 3,17; 17,12).

22. Idolii. Lipsa de valoare a idolilor ajunsese să fie văzută tot mai mult de către toţi în timpul acestei perioade de secetă (v. 1) prin deplina neputinţă a acestor dumnezei mincinoşi de a aduce mult necesara ploaie (vezi Isaia 41,29; Ieremia 10,3.8).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

9 MB 107

10–121T 355

19, 21 PK 461

21 COL 148; 8T 23

Ieremia 15:1 1. Chiar dacă Moise. Capitolul 15, după cum se vede, continuă neîntreruptă solia cap. 14. Astfel amândouă capitolele au probabil aceeaşi dată. Continuând dezbaterea, ca să zicem aşa, între Sine şi Ieremia (vezi v. 1-9), Dumnezeu declară din nou că respinge orice mijlocire pentru israeliţii apostaţi. Fără îndoială Moise şi Samuel sunt amintiţi din pricină că au avut succes în mijlocirea lor la Dumnezeu (vezi Exod 32,9-14;Numeri 14,11-20; 1Samuel 7,8.9; comp. Ezechiel 14,14).

Ieremia 15:2 2. Cei sortiţi. Fără îndoială această clasificare urmărea să întipărească în oameni imposibilitatea de a scăpa.

Ieremia 15:3 3. Patru feluri. Sabia este unealta directă a morţii. Animalele şi păsările de pradă mănâncă trupurile moarte (vezi Deuteronom 28,25.26; 1Regi 21,23.24; Ieremia 7,33).

Ieremia 15:4 4. De pomină. Literal, „de spaimă” sau „de groază”, adică un popor care va fi dispreţuit de alte naţiuni (vezi 2Cronici 29,8; vezi comentariul la Deuteronom 28,25).

Din pricina lui Manase. Domnia recenta şi rea a acestui împărat nelegiuit (vezi 2Regi 21,1-18) era încă proaspătă în mintea poporului. Persistenţa poporului de a urma exemplul acestui împărat rău constituia cauza necazului lor de acum. Amintirea neprihănitului împărat Ezechia accentuează contrastul dintre caracterul tatălui şi cel al fiului.

Ieremia 15:6 6. Sătul de milă. Vezi comentariul la Geneza 6,6.7. Răbdarea ajunsese la capăt în ce priveşte păcătoşii din Iuda, aşa cum se întâmplase şi faţă de antediluvieni.

Ieremia 15:7 7. Lopata. Ebr. mizreh, „o furcă de vânturat” folosită pentru aruncarea grâului în aer aşa încât vântul săsufle paiele (vezi Psalmi 1,4; Matei 3,12).

Porţile. Vezi comentariul la cap. 1,15

Căci. În limba ebraică nu există un cuvânt care să-i corespundă. Prin înlăturarea acestui „căci” se întăreşte forţa acestui pasaj.

Ieremia 15:8 8. Văduvele lor. Războiul cu invadatorii este descris ca lipsindu-le pe femei de soţii lor.

Mama. Desigur că ideea este că din moment ce taţii au fost ucişi, femeile mai în vârstă sunt lăsate să se încreadă în destoinicia fiilor lor. Totuşi, totul este zadarnic, înfrângerea este inevitabilă.

Namiaza mare. Poate ceasul când „pustiitorul” era mai puţin aşteptat, timpul când cele mai multe oşti se odihneau (vezi comentariul la cap. 6,4).

Ea. Adică cetatea, Ierusalimul. Cuvântul ebraic obişnuit pentru cetate, ’ir, mai înseamnă şi „spaimă”. Deşi acest ultim sens este destul de rar, el se potriveşte aici mai bine în context. Astfel aceste cuvinte de încheiere ar putea să zică literal: „Într-o clipă voi aduce peste ea spaimă şi groază.” LXX zice: „Deodată am adus asupra ei cutremur şi nelinişte”.

Ieremia 15:9 9. Născuse şapte. Naşterea atâtor fii indică o asigurare îmbelşugată a viitorului.

Soarele ei apune. Fără îndoială o imagine care exprimă amărăciunea mamei fiind lăsată „ruşinată şi de

ocară” din cauza lipsei de fii şi moştenitori (vezi Geneza 16,4; 30,1.23; Isaia 54,4; vezi comentariul la Rut 4,15).

Ieremia 15:10 10. Vai de mine. Contemplând efectele soliei sale profetul îşi dă seama imediat că misiunea sa, asemenea celei a lui Hristos, nu este să aducă „pacea, ci sabia” (Matei 10,34).

Împrumut. Vezi comentariul la Exod 22,25. Atât datornicii evazivi cât şi creditorii hrăpăreţi constituiauobiectul blestemului. Nefiind nici împrumutat, nici creditor, Ieremia se simte nespus de nedreptăţit de faptul că era privit de toţi ca „un om de ceartă şi de pricină.”

Ieremia 15:11 11. Domnul a răspuns. În ebraică acest verset este neclar. Acest pasaj dificil ar putea fi tradus în mod literal: „Domnul a spus: Negreşit te voi întrista spre binele tău; negreşit voi face pe vrăjmaş să se roage de tine cu stăruinţă la vreme de nenorocire şi la vreme de necaz.” Sensul pare a fi că Dumnezeu îl mângâie pe profet dându-i făgăduinţa eliberării de vrăjmaşii săi.

Ieremia 15:12 12. Poate fierul. Diverse interpretări au fost date acestui „fier”. În raport cu fierul mai tare de la „miază-noapte”:

1. Era felul lui Dumnezeu de a arăta că rugăciunea lui Ieremia, oricât de puternică în mijlocire (vezi cap. 14,7-9; 19-22), nu putea schimba planul divin de a pedepsi poporul pentru abaterile sale.

2. Înfăţişa incapacitatea lui Iuda de a rezista fierului „de la miază-noapte” al puterii atotbiruitoare a Haldeilor.

3. Înfăţişa slăbiciunea lui Faraon Neco al Egiptului din sud, pe care se bizuiseră israeliţii pentru a împiedica înaintarea babiloniană, în comparaţie cu forţa militară a lui Nebucadneţar care năvălea dinspre miazănoapte.

4. Înfăţişa neputinţa vrăjmaşilor lui Ieremia de a ţine piept însărcinării divine a profetului, putere care este asemănată cu fierul mai tare de la miazănoapte.

5. Înfăţişa neputinţa lui Ieremia de a învinge răutatea împietrită şi încăpăţânată a poporului care avea dârzenia fierului de la miazănoapte.

Aramă. Ebr. nechosheth, „aramă” sau „bronz”.

Ieremia 15:13 13. Averile. După cât se pare cuvintele acestea îi sunt adresate lui Ieremia ca cel care mijlocea pentru popor şi, prin urmare, le era reprezentant.

Fără despăgubire. Sau „Fără preţ”. O figură de stil indicând deplina părăsire. Dureros, Dumnezeu era silit să renunţe la poporul Său din pricina păcatelor lor, aşa cum oamenii renunţă în mod liber la ceea ce este lipsit de valoare.

Ieremia 15:14 14. Te voi duce rob. Mai multe manuscrise ebraice zic „vei servi” în loc de „te voi duce rob”.

Ieremia 15:15 15. Adu-ţi aminte de mine. În v. 15-18 Ieremia îşi revarsă intensele simţăminte ale sufletului. La suprafaţă, vorbirea folosită de profet ar părea de răzbunare, dar nu trebuie neapărat înţeleasă astfel (vezi Vol. II, p. 624). Ieremia pleda ca să se facă dreptate.

Ieremia 15:16

16. Când am primit cuvintele Tale. Se poate că el avea în minte chemarea sa ca vorbitor din partea lui Dumnezeu (vezi cap. 1,1.2). În consecinţă, el ar vrea să povestească marea sa experienţă care venise la el prinlegătura sa cu Domnul. Hrănirea sa cu cuvintele lui Dumnezeu au adus inimii sale „bucurie şi veselie”; iar aceste cuvinte au ajuns pentru el „mai dulci decât mierea, decât picurul fagurelui (vezi Psalmi 19,10). Compară experienţa lui Ezechiel (vezi comentariul la Ezechiel 3,1.3).

După Numele Tău sunt numit. Expresia zice literal „numele Tău a fost chemat asupra mea”. Ieremia recunoştea că fusese adoptat în familia cerului şi că acum purta numele de familie (vezi Efeseni 3,15). Pe temeiul acesta făcea apel să fie ocrotit de vrăjmaşii săi (Ieremia 15,15).

Dumnezeul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

Ieremia 15:17 17. Singur. Evident, de la data chemării sale Ieremia nu avusese parte de multă desfătare în societate. Ca un om deosebit de Dumnezeu el n-a găsit plăcere în societatea petrecăreţilor.

De frica puterii Tale. Potrivit cerinţelor divine profetul dusese o viaţă de abstinenţă. Totuşi lepădarea sa de sine nu fusese totdeauna trăită cu voie bună. Uneori sufletul lui era cuprins de simţăminte de neplăcere şi indignare. Compară experienţa lui Ezechiel (vezi comentariul la Ezechiel 3,14).

Ieremia 15:18 18. Izvor înşelător. Adică ape care seacă, înşelându-l astfel pe cel care vine aşteptându-se la apă. Multedin izvoarele sau văile Palestinei care sunt pline de apă iarna, sunt uscate vara (vezi comentariul la 1Samuel 17,3).

Ieremia 15:19 19. Dacă te vei lipi. Aceasta implică o mustrare a atitudinii profetului. Domnul îl asigură pe Ieremia că dacă îşi reia atitudinea cea dreaptă „Eu te voi aduce iarăşi” (KJV) [„îţi voi răspunde iarăşi”, Cornilescu]. Profetului i se va îngădui să „stea înaintea” Domnului în sensul deplin al cuvântului. El va fi îndrumat să-şi continue slujba de crainic pentru Dumnezeu (vezi 1Regi 17,1; 18,15).

Dacă vei depăşi. În calitate de crainic al lui Dumnezeu Ieremia trebuia să deosebească „ce este de preţ de ce este fără preţ”, aurul de zgură, nu numai în poporul căruia îi slujea, dar şi în sine însuşi.

Să se întoarcă. În vreme ce unii din popor urmau să asculte de Ieremia şi astfel „să se întoarcă” la el luând aminte la îndrumarea lui şi ridicându-se la nivelul experienţei lui spirituale, profetul nu trebuia să îngăduie ca vreo împotrivire nelegiuită sau vreun gând de înfrângere să-l ispitească să se întoarcă el la popor făcând compromis în ce priveşte misiunea sa spre a dobândi favoarea lor.

Ieremia 15:20 20. Te voi face. Domnul caută să-l încurajeze pe Ieremia dându-i aceste preţioase făgăduinţe. Totuşi Domnul a văzut de cuviinţă să-i descopere servului Său şi unele din viitoarele greutăţi ale profetului. În v. 20 şi 21 Domnul îi prevesteşte lui Ieremia că cei răi se vor război cu el (vezi PK 419). Astfel asprele prigoniri prin care a trecut Ieremia în activitatea lui de mai târziu n-au venit asupra lui pe neaşteptate, şi, fiind prevenit, a fost mai bine pregătit să le întâmpine.

Aramă. Aliajul pe care noi acum îl numim bronz era cunoscut pe timpul lui Ieremia. Imaginea unui „zid de aramă” fortificat este asemănătoare cu aceea a unei „cetăţui” (vezi comentariul la cap. 6,27) cu care era asemănat profetul.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 PK 415

16 CSW 43; DA 386; Ed 252; ML 26; 6T 52, 153, 393; 7T 195

20, 21 PK 419

Ieremia 16:1 1. Cuvântul Domnului. Vezi comentariul la cap. 14,1.

Ieremia 16:2 2. Să nu-ţi iei nevastă. Această interdicţie fără îndoială că a venit mai de timpuriu în viaţa profetului, căci tinerii evrei se căsătoreau de obicei devreme (vezi comentariul la Geneza 38,1; 2Regi 22,1; 23,36; vezi Vol. II, p. 151). Motivul acestei interdicţii este arătat în Ieremia 16,3.4. Atât părinţii cât şi copiii aveau să sufere în curând cea mai tragică soartă. Starea de necăsătorit a lui Ieremia urma să fie un semn pentru această generaţie răzvrătită. Compară Isaia 8,18; Ezechiel 24,24.27. Conducerea lucrării lui Dumnezeu deseori necesită sacrificii personale (Luca 14,26; vezi comentariul la 1Corinteni 7,29).

Ieremia 16:4 4. Boala rea. Literal, „morţile bolilor”; se poate referi la cele pricinuite de ciumă sau foamete (vezi comentariul la cap. 14,18) în contrast cu cele primite de sabie.

Nu-i va plânge. Deoarece iudeii considerau rânduielile şi ceremoniile religioase ca fiind de o mare importanţă, neglijarea lor era o mare dezonoare (vezi cap. 9,20-22; 14,16).

Ieremia 16:5 5. Casă de jale. LXX traduce „masă de jale”. Această interdicţie sublinia şi mai mult seriozitatea nenorocirilor care urmau să vină asupra lui Iuda (vezi Ezechiel 24,15-27; vezi comentariul la Levitic 10,6.7).

Pacea Mea. Nici o năpastă mai mare ca aceasta nu putea veni asupra lui Iuda, deoarece „pacea” lui Dumnezeu conţinea toate celelalte binecuvântări constituind expresia deplină a „bunătăţii şi îndurării” Domnului (vezi Ioan 14,27; vezi comentariul la Ieremia 6,14).

Ieremia 16:6 6. Nu vor fi îngropaţi. Vezi comentariul la v. 4.

Nu-şi va face tăieturi… şi nu se va rade. Aceste practici păgâneşti „pentru mort” erau interzise de lege (vezi Levitic 19,28; 21,5; Deuteronom 14,1; comp. Ieremia 7,29). Evident, israeliţii adoptaseră aceste obiceiuri, negreşit săvârşindu-le cu şi mai mare sârguinţă în timpul domniei lui Ahaz şi Manase (vezi Ieremia 41,5; Mica 1,16). Dintre cele două fapte rele, raderea creştetului capului era probabil cel mai adesea practicată.

Ieremia 16:7 7. Nu le va pune masa în timpul jălirii. LXX traduce aici: „Tu să nu frângi o pâine în jale pentru ei”, o exprimare susţinută de două manuscrise ebraice. Dacă traducerea este corectă, ea probabil se referă la ospeţele funerare.

Ieremia 16:8 8. Casă de petrecere. Ieremia nu avea să se ferească nu numai de locurile de jale (vezi v. 5); el urma să se ţină departe şi de participarea la vreo ocazie socială de petrecere. În solemna conştiinţă a misiunii sale speciale el trebuia să se abţină de la asemenea întâlniri.

Ieremia 16:9 9. Voi face să înceteze. Vezi cap. 7,34; 25,10; 33,11.

Ieremia 16:10 10. Ce nelegiuire şi păcat am făcut? Un nou prilej când cei apostaţi din îngustime spirituală sau din surpriză ipocrită întreabă de ce trebuie să vină peste ei pedepsele lui Dumnezeu (vezi cap. 5,19; 13,22). Orbi faţă de realitate şi adâncimea propriei lor nelegiuiri, ei nu puteau vedea că se găseau într-o stare mai rea decâtalţii, şi găseau o falsă, dar alinătoare mângâiere în această comparaţie. Ei se agăţau mereu de formele cultului adevărat şi se încredeau în Templu (vezi comentariul la cap. 7,4).

Ieremia 16:12 12. Pornirile. Literal, „încăpăţânarea”.

Ieremia 16:13 13. Veţi sluji altor dumnezei. Întrucât poporul lui Dumnezeu stăruia fără încetare să slujească în ţara lor dumnezeilor străini, ca o plată cuvenită Domnul urma să-i aşeze în ţara acestor dumnezei ca să le slujeascăacolo.

Ieremia 16:14 14. Nu se va mai zice. Atât de mult mai vie în amintirea lor urma să fie robia babiloniană decât robia egipteană încât, atunci când exilaţii se vor fi întors ei se vor gândi mai mult la eliberarea lor din Babilon decât la exodul lor din Egipt ca o distinsă manifestare a îndurării şi puterii divine.

Ieremia 16:15 15. Ţara de la miazănoapte. Adică, Babilonul (vezi comentariul la cap. 1,14).

Ieremia 16:16 16. Mulţime de pescari. O figură de stil reprezentând invadatorii babilonieni, care urmau să împresoare Iuda şi Ierusalimul, ca şi un năvod, neîngăduindu-i cuiva să scape (vezi Amos 4,2; Habacuc 1,15). Imaginea pescarilor este folosită şi într-un sens bun. Isus a asemănat împărăţia cerurilor cu „un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti” (Matei 13,47). El i-a chemat pe ucenicii Săi spre a fi „pescari de oameni” (Matei4,19). Adevăratul evanghelist este descris ca „vânând şi pescuind după oameni” (Ev 116).

Vânători. O altă imagine care îi reprezintă pe invadatori poate accentuând ideea urmăririi israeliţilor individual spre a fi prinşi sau omorâţi, în timp ce „pescarii” reprezintă prinderea iudeilor ca un tot în năvodul campaniei militare.

Ieremia 16:18 18. Voi răsplăti. La fel cum în legea mozaică o restituire sau o pedeapsă uneori egală cu dublul răului săvârşit, alcătuiau adesea măsura pedepsirii (vezi Exod 22,4.7), la fel aici Dumnezeu îl avertizează pe Iuda că acea cale a nelegiuirii aleasă de ei nu-i va duce decât la o răsplătire din plin.

Ieremia 16:19 19. Scăparea mea. Profetul cultivă o nădejde şi încredere cu privire la ceea ce va face Dumnezeu în viitor. Aceasta îi sugerează o privelişte a ceea ce Domnul intenţiona să facă pentru cetăţenii naţiunilor străine care se vor întoarce la El (vezi p. 29, 30). LXX redă ultima parte a versetului în mod corespunzător: „Cât de zadarnici au fost idolii pe care şi i-au făcut părinţii voştri, şi în ei nu este nici un ajutor.”

Ieremia 16:21 21. Vor cunoaşte. Vezi comentariul la Ezechiel 6.7.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

16 Ev 116

21 GC 287

Ieremia 17:1 1. Priboi de fier. O daltă sau o unealtă de gravat (vezi Iov 19,24).

Diamant. Ebr. shamir, „şmirghel”, „adamant”, „cremene”. Acesta nu este diamantul pe care-l cunoaştem noi, ci o piatră ascuţită încastrată în fier care se folosea la gravat. Vezi Ezechiel 3,9; Zaharia 7,12. Cuvântul acesta este folosit aici spre a arăta că „păcatul lui Iuda” era săpat adânc şi de neşters „pe tabla inimiilor” (2Corinteni 3,3).

Pe coarnele. Foarte probabil coarnele altarelor închinării lor idolatre. Pentru descrierea coarnelor vechiului altar vezi Exod 27,2; 29,12.

Ieremia 17:2 2. Cum se gândesc la copiii lor. Crescuţi într-un mediu idolatru, copiii urmau să fie înclinaţi să umble pe aceeaşi cale rea.

Astarteele. Ebr. ’asherim, Aşera era numele unei zeiţe păgâne, al cărei cult era însoţit de ritualuri desfrânate şi simbolul acestei zeiţe era un pom sau un stâlp de lemn (vezi comentariul la Judecători 3,7; vezi Vol. III, p. 39).

Copaci verzi. Deşi Aşera nu era o dumbravă de copaci, Templul acestei zeiţe păgâne era în genere legat cu o astfel de dumbravă, la fel cum „dealurile înalte” erau asociate cu altarele păgâne (vezi Deuteronom 12,2.3; Isaia 57,7).

Ieremia 17:3 3. Muntele Meu. Textul ebraic al acestei expresii este obscur. Multe din versiunile vechi consideră expresia ca adverbială, indicând doar locul unde aveau loc idolatriile, adică pe munţi sau dealuri.

Avuţiile. O aluzie la prăzile pe care invadatorii babilonieni aveau să le ia din Ierusalim, mai ales de la Templu (vezi 2Regi 24,10-16).

Ieremia 17:4 4. Vei pierde. Ebr. shamat, „a fi desfăcut”, „a lăsa să crească”, indicând predarea „moştenirii” lui Iuda în mina Haldeilor. Întrucât shamat are şi sensul de a lăsa pământul nelucrat, sau îngăduindu-i să stea „în repaus” (vezi Exod 23,10.11), ţara lui Iuda datorită robiei ce urma să vină, avea să se repauzeze şi să se „bucure se sabatele ei” (vezi Levitic 24,32-34; 2Cronici 36,21).

Focul. Vezi Deuteronom 32,22.

Ieremia 17:5 5. Blestemat. Dându-şi seama că cea mai mare parte a necazului suferit de naţiunea sa era pricinuit de alianţele ei cu Asiria şi cu Egiptul, lucru care indică un transfer al încrederii lor pentru pace şi siguranţă de la Domnul la „om”, profetul, cu o bruscheţe plină de semnificaţie, îi denunţă pe aceia care purtau răspunderea acestei încrederi înşelătoare.

Să fie omul. Cuvântul ebraic pentru „om” este aici gebor, „un om tânăr şi viguros”.

Se încrede în om. Cuvântul ebraic pentru „om” aici este ’adam, „om” (în sens generic), adică „o persoană”, cineva care face parte din neamul omenesc. Aici, „om” însemnează doar cineva care este o fiinţă omenească, în felul acesta în mod potrivit vrând să arate că neamurile pe care se bizuiau izraeliţii pentru ajutor nu erau în definitiv decât oameni având slăbiciunile obişnuite tuturor oamenilor. Solia profetului este plină de semnificaţii pentru zilele noastre. Cât de uşor este pentru oameni să caute izvoare omeneşti de ajutor şi călăuzire în loc să se sprijine pe ceea ce a făgăduit Dumnezeu!

Ieremia 17:6 6. Un nenorocit. Ebr. ’ar’ar, „tufiş” fiind probabil vorba de „jneapăn”. O imagine plină de forţă a pustietăţii şi lipsei de rod. Într-o asemenea stare de părăsire, tristeţe, cu totul lipsit de binecuvântările de care ar fi putut avea parte, omul care se încrede în om „nu vede venind fericirea.”

Pământ sărat. Această impresionantă figură de stil ar aduce imediat în minte ţărmurile pustii ale Mării Moarte, sterpe din pricina sării pe care o conţin atât apa cât şi pământurile.

Ieremia 17:7 7. Binecuvântat să fie omul. Aici avem contrariul a ceea ce se spune în v. 5: „Blestemat să fie omul”.

Ieremia 17:8 8. Ca un pom. La fel cu cuvintele psalmistului (vezi comentariul la Psalmi 1,3).

Sădit lângă ape. Prin urmare primind umezeală din plin, acest pom înfloritor nu este îngrijorat de venirea „secetei”. La fel este şi cu cei drepţi, care primesc putere pentru fiecare încercare din cauză că se încred în Dumnezeu.

Ieremia 17:9 9. Înşelătoare. Ebr. ’aqob, de la rădăcina ’aqab, „a prinde de călcâi”, „a înşela”. Aici este descoperirea tragicului motiv care îl determină pe omul nerenăscut să aleagă să fie un „ienupăr” uscat (v. 6) în pustia păcatului, decât un pom roditor, „sădit lângă apele” (v. 8) vieţii mântuitoare. Motivul acesta este însăşi naturanerenăscută şi păcătoasă a omului (vezi Iov. 15,14; Psalmi 51,5; 58,3; Eclesiastul 9,3; Romani 7,14-20; Efeseni 2,3).

Deznădăjduit de rea. Literal, „de nevindecat”, adică neavând nici o posibilitate ca să-şi vindece propriulsău rău (vezi Ieremia 13,23; 30,12.13; Matei 9,12.13).

Ieremia 17:10 10. Rărunchii. „Rinichii” ca reprezentanţi ai omului lăuntric, ai motivelor ascunse (vezi comentariul la Psalmi 7,9). Dumnezeu îl va judeca pe fiecare după faptele lui (vezi Matei 16,27; Romani 14,12; 2Corinteni 5,10; Apocalipsa 22,12). Judecata nu se va ocupa numai de faptele cuiva; ea va avea în vedere şi „rodul”, influenţa faptelor cuiva faţă de un altul, atât în viaţă cât şi după moarte.

Ieremia 17:11 11. Ca o potârniche. Ebraica primei părţi a versetului este obscură. Unii sunt de părere că pasajul acesta se referă la o credinţă a iudeilor că potârnichea adaugă la propriile ei ouă şi pe cele furate de la alte păsări şi că puii acestora după ce au fost scoşi la iveală o părăsesc. Se poate că Ieremia foloseşte această credinţă pentru a ilustra cele ce se petrec cu omul apucător, a cărui lăcomie îl face să îngrămădească avuţii care nu-i aparţin de drept, şi care mai devreme sau mai târziu „îşi fac aripi” şi dispar (vezi Proverbe 23,5).

Ieremia 17:12 12. Scaun de domnie plin de slavă. Vezi comentariul la cap. 14,21.

Ieremia 17:14 14. Vindecă-mă. Compară cap. 3,22; 30,17; 33,6. Profetul Îl cunoaşte pe Singurul care poate vindeca inima păcătoasă (vezi Psalmi 6,2; 30,2; 103,1-3).

Tu eşti slava mea. Vezi Deuteronom 10,21; Psalmi 71,6.

Ieremia 17:15 15. Să se împlinească dar! Cuvintele ironice, batjocoritoare ale israeliţilor nepocăiţi ca răspuns la prevestirile lui Ieremia cu privire la pedepse. Părea că oamenii se simţeau în deplină siguranţă şi nici nu visau la necazurile lor viitoare. Aceasta este încă o indicaţie că această serie de solii a avut loc în prima parte a activităţii profetului (vezi comentariul la cap. 14,1; 15,1; 16,2).

Ieremia 17:16 16. N-am venit. Unii au interpretat această declaraţie a lui Ieremia ca arătând că el nu se grăbise să-şi părăsească ocupaţia de păstor spre a împlini însărcinarea de la Dumnezeu ca profet (vezi Amos 7,14.15), afirmând că înainte de chemare el îşi îngrijise turmele în Anatot şi „locurile lui” (vezi 1Cronici 6,60). Oricum, ebraica acestui pasaj este oarecum obscură şi ar putea să fie înţeleasă şi altfel. Un alt sens posibil este că Ieremia nu s-a dat înapoi de la a-L urma pe Dumnezeu ca păstor spiritual. O a treia interpretare posibilă este aceea reflectată în RSV (vezi mai jos la „Păstor”).

Păstor. Ebr. ro’eh, „păstor”. Unii cred că cuvântul trebuie citit ra’ah, „rău”, cum se traduce în Siriacă şiîn traducerile greceşti ale lui Aquila şi Symmachus. De aceea RSV redă această expresie astfel: „Eu nu te-am zorit să trimiţi răul”.

N-am dorit. Profetul protestează că deoarece nu dorise să vadă „ziua nenorocirii”, a pedepsei divine, despre care el prezisese că va veni asuprea poporului său, el nu prea se grăbea să fie crainicul lui Dumnezeu.

Ieremia 17:18 18. Să fie acoperiţi ruşine. Vezi comentariul la Psalmi 35,4.

Îndoită urgie. Literal, „îndoită sfărâmare”.

Ieremia 17:19 19. Aşa mi-a vorbit Domnul. De aici începe o nouă serie de profeţii care n-au nici o legătură directă cu ceea ce s-a prezentat mai înainte. Aceasta se poate să fie fost dată la câtva timp după soliile raportate în cap. 14 la 17,18 şi se probabil cu ceva mai înainte de Cuvântarea de la Templu (vezi comentariul la cap. 7,1; vezi şi PK 411).

Ieremia 17:21 21. Aşa vorbeşte Domnul. Versetul acesta ca şi cele următoare arată că pângărirea Sabatului era practicată în Ierusalim, îndeosebi la „porţile” cetăţii (vezi comentariul la Geneza 19,1; Iosua 8,29).

Povară. Vezi un raport asemănător de călcare a Sabatului în Neemia 13,14-22. Aceste poveri se poate să fi fost de cereale, vin, fructe, peşte şi alte articole de comerţ care erau aduse în cetate de la ţară de către ceicare veneau la Templu să se închine. Mai erau şi de mărfuri ale cetăţii, care erau vândute în sfânta zi de odihnă. Astfel, tabloul prezentat este acela al unei păziri neglijente a Sabatului, lucru nespus de dezgustător pentru Dumnezeu (vezi Isaia 56,26; comp. cap. 58,13.14).

Ieremia 17:25 25. Acestei cetăţi. Ar fi greu să se găsească vreun text biblic care să înfăţişeze în mod mai cert marea importanţă a păzirii Sabatului. Dacă iudeii ar fost credincioşi faţă de legea lui Dumnezeu, şi îndeosebi faţă de porunca Sabatului, atunci ar fi avut parte de nesfârşite binecuvântări.

În care şi călări. Simboluri ale slavei împărăteşti (1Regi 4,26; Zaharia 9,9.10).

Locuită în veci. Cu privire la soarta plină de slavă pe care ar fi putut să o aibă Ierusalimul, vezi DA 577; comp. PK 46, 564; vezi şi p. 29, 30.

Ieremia 17:27 27. Nu veţi asculta. Faptul că neglijenţa israeliţilor în păzirea Sabatului a adus acest rezultat tragic este mărturisit în 2Regi 25,9.

Nu se va stinge. Nu că focul va arde neîncetat, ci mai degrabă că „focul” dreptăţii răsplătitoare a lui Dumnezeu nu va avea să se stingă până ce nu va fi împlinit pe deplin planul divin. Ierusalimul a fost distrus prin foc atât de Babilonieni în 586 î.Hr., cât şi de Romani în 70 d.Hr.; iar în amândouă cazurile nici o sforţare omenească nu a fost în stare să oprească incendiul până ce nu şi-a terminat cu totul lucrarea de nimicire ce-i fusese hotărâtă.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5 CW 34, 164; DA 414; FE 501; LS 323; MH 486; PK 329; TM 106, 313, 350, 367, 375, 380, 464, 480, 487, 494; 2T 130; 5T 195; 7T 178, 213; 8T 145, 162

5, 6 COL 201

5–8FE 172, 372, 441

5–10FE 223

7 MH 286

8 GC 602

9 CH 456; COL 159; PP 688; 1T 188, 482; 3T 253, 336; 5T 194, 332

9, 10 2T 512

10 3T 191; 5T 494

11 Ed 143

12 PP 34

13 3T 186, 464; 5T 371

13, 14 FE 172

19, 21, 22 PK 411

21–25GC 19

24, 25 DA 577; PK 411, 564

25 PK 46

27 PK 412

Ieremia 18:1 1. Cuvântul. Această solie nu are dată. Totuşi, pare a fi o strânsă legătură între cap. 18 şi 19, şi deci data acestei solii ar fi cam 605 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 19,1).

Ieremia 18:3 3. Roata. Literal, „cele două roţi”. Anumite roţi din antichitate erau construite cu două discuri de piatrăînvârtindu-se una deasupra celuilalt. Cel inferior era pentru a pune în mişcare maşinăria cu piciorul; cel superior ţinea bucata de lut căreia mâna olarului îi dădea forma în timp ce se rotea.

Ieremia 18:4 4. N-a izbutit. Literal, „s-a stricat”. Vezi comentariul la cap. 13,7.

A făcut un alt vas. Adică, l-a remodelat făcându-l un alt vas.

Ieremia 18:6 6. Nu pot să fac eu cu voi? Aici Dumnezeu îi vorbeşte lui Israel nu ca indivizi şi nu cu privire la mântuirea personală, ci ca o naţiune şi în termenii relaţiei de legământ cu El (vezi v. 7). Întreaga purtare a lui Dumnezeu cu Israel în veacurile trecute a fost întemeiată pe chemarea lui Israel de a sluji în calitate de depozitari ai voinţei Sale descoperite (Romani 3,1.2) şi de a fi unealta Sa deosebită în scopul mântuirii lumii (Gen 12,1-3; Deuteronom 4,6-9.20; 7,6-14; vezi p. 26, 27). Dumnezeu a pus în faţa poporului Său în mod lămurit faptul că stricta ascultare din partea lor era o cerinţă pentru ca El să-i binecuvânteze şi să-i facă o binecuvântare pentru alţii (Deuteronom 28,1-14) şi că neascultarea din partea lor avea să aducă în mod inevitabil un blestem şi în cele din urmă lepădarea lui Israel ca popor al Său ales (Deuteronom 28,15.63-66). Aici, prin Ieremia, Dumnezeu reafirmă ceea ce deja spusese prin Moise şi adaugă avertizarea că neascultarea din partea lor urma să anuleze făgăduinţele binecuvântării şi asigurarea că pocăinţa sinceră va face fără efect ameninţările cu lepădarea (Ieremia 18,7-10). În ce priveşte expunerea principiilor pe baza cărora Dumnezeu lucrează cu naţiunile, vezi comentariul la Daniel 4,17; vezi şi comentariul la Exod 9,16.17.

Cum este lutul. Ca naţiune Israel intrase de bunăvoie în relaţia de legământ (Exod 19,3-8; 24,3-8). Făcând aceasta israeliţi Îl acceptaseră pe Dumnezeu ca împărat al lor (vezi 1Samuel 8,7), pentru a conduce trebuirile naţiunii în aşa fel încât prin ei să înfăptuiască mântuirea omenirii (vezi Ioan 4,22; vezi p. 26-30). Ca urmare a propriei lor alegeri în această privinţă ei ajunseseră ca lutul în mâna olarului. În zilele lui Ieremia „lutul s-a stricat în mâinile olarului” (Ieremia 18,4), iar ca meşter olar, Dumnezeu era îndreptăţit să-i înlăture ca naţiune. Dar în îndurarea Sa El era dispus să reia vasul de lut fără valoare şi să-l facă „un alt vas” (v. 4). Tot ce fusese făgăduit încă se putea împlini cu condiţia să-L iubească pe Dumnezeu şi să-I slujească (Zaharia 6,15; comp. Isaia 54,7; Ezechiel 36,11; 43,10.11; Mica 6,8; Zaharia 10,6; vezi şi p. 31, 32).

Ieremia 18:7 7. Voi smulge. Cuvinte care trebuie să-i fi amintit lui Ieremia chemarea lui în lucrarea profetică (cap. 1,10). Dumnezeu afirma că soarta tuturor naţiunilor este în mâinile Lui (vezi Psalmi 103,19; Daniel 2,20.21; 4,25).

Ieremia 18:8 8. Se întoarce de la răutatea lui. Aici este înfăţişat adevărul profund că universul este un univers moral, şi că naţiunile stau sau cad în funcţie de raportarea lor la legea morală. Dacă o naţiune îşi conduce treburile în mod corect, urmând preceptele dreptăţii şi milei, „prosperă” (Psalmi 1,3). Dacă pe de altă parte, ea devine tiranică, umblă numai după bunuri materiale şi seculare ale vieţii, şi dispreţuieşte normele purtării cinstite pe plan naţional şi internaţional, „va pieri” (vezi Psalmi 1,6). Încă mai era timp pentru ca Iuda să se pocăiască.

Îmi pare rău. Vezi comentariul la Geneza 6,6; Ioel 2,13.

Ieremia 18:10 10. De binele. Iudeii nu trebuia să-şi închipuie că poziţia lor ca popor al lui Dumnezeu le asigura continuitatea favorii divine, indiferent dacă trăiau sau nu potrivit cu voia lui Dumnezeu.

Ieremia 18:11 11. Pregătesc. Ebr. yasar, „a forma” (vezi comentariul la Geneza 1,1). Cuvântul tradus în acest capitol prin olar vine din rădăcina aceasta. Dumnezeu pregăteşte judecata împotriva poporului Său. Totuşi, mai este vreme ca să se întoarcă „fiecare de la calea …cea rea”.

Ieremia 18:12 12. Degeaba. Răspunsul acesta nu era de fapt rostit de poporul lui Iuda, ci era redarea din partea Domnului a ceea ce poporul spunea în inimă şi prin fapte. Cuvintele acestea trebuie înţelese ca exprimând nu o atitudine de disperare, ci mai degrabă una care în mod sfidător leapădă oferta lui Dumnezeu de îndurare din versetul anterior. Este ca şi cum apostaţii ar spune: „Nu te amăgi că vom face aşa cum doreşti tu” (vezi cap. 2,25).

Ieremia 18:13 13. Întrebaţi. Vezi cap. 2,10. Lucru destul de tragic, în vreme ce păgânii fuseseră credincioşi falsei lor închinări, israeliţii Îi fuseseră necredincioşi lui Dumnezeu.

Fecioara. Ebr. bethulah (vezi comentariul la Isaia 7,14). Acest cuvânt înfăţişează în mod izbitor ruşineaadulterului spiritual al lui Israel (Ieremia 14,17; Ezechiel 16).

Ieremia 18:14 14. Părăseşte zăpada? Ideea pe care vrea să o exprime aici este că tăria Domnului, în care ar fi trebuit să se încreadă poporul Său, este ca şi zăpada care nu lipseşte de pe Liban.

Se văd secând apele? Râurile cu mult dorita apă rece ce curgeau din depărtare sau izvoarele din vârfurile înalte nu secau niciodată.

Ieremia 18:15 15. S-a abătut. O referire la profeţii şi învăţătorii mincinoşi care conduc poporul în rătăcire (vezi cap. 14,13-18).

A părăsit vechile cărări. Aceleaşi ca şi „căile” amintite mai înainte, referindu-se la credinţa cândva morală a patriarhilor (vezi comentariul la cap. 6,16). Părăsind „căile” sau drumurile largi, pentru a merge pe poteci strâmte, „cărări” cum se putea aştepta Iuda la altceva decât să se abată sau poticnească?

Ieremia 18:16 16. Pustietatea. Literal, „o oroare”. Invazia care se apropia urma să pricinuiască o extremă depopulare.Deoarece „uimiţi” sau „uluiţi” vine de la aceeaşi rădăcină ebraică, este mai bine tradus prin „îngroziţi”.

O veşnică batjocură. Literal „O fluierare continuă”.

Dau din cap. Sau clatină din cap; nu în bătaie de joc, ci în împreună simţire faţă de starea de pustiire a ţării.

Ieremia 18:17 17. Vântul de la răsărit. Temutul vânt nimicitor, copleşitor, plin de praf din pustie (vezi comentariul la Ieremia 4,11; comp. Psalmi 48,7; Iona 4,8).

Le voi întoarce spatele. Din moment ce lumina feţei lui Dumnezeu însemna plinătatea bucuriei şi a păcii(vezi Numeri 6,25.26), întoarcerea feţei Sale însemna a fi lăsat în umbrele nenorocirii. În cazul de faţă aceastase făcea ca o dreaptă răsplătire dată celor care-şi întoarseră spatele Domnului (vezi Ieremia 2,27).

Ieremia 18:18 18. Veniţi. Soliile precise ale profetului treziseră îndârjita împotrivire a oamenilor, care se dezvăluise printr-o ură făţişă, ei căutând să-l omoare pe Ieremia (vezi cap. 11,21).

Căci nu va pieri Legea. Printr-o amăgire de sine oamenii credeau că preoţii şi profeţii populari le dăduseră suficiente îndrumări din lege, şi că ei se puteau bizui pe aceste îndrumări în ciuda avertizărilor lui Ieremia despre venirea unor crize. Se pare că starea descoperită în acest verset a constituit fundalul complotului lui Paşhur (vezi cap. 20,1-3).

Ieremia 18:20 20. Au săpat o groapă. O prezentare vie a duşmanilor lui Ieremia vinovaţi de o împotrivire atât de plinăde nemulţumire faţă de el încât să-l prindă în capcană într-o groapă ca pe o fiară sălbatică.

Să-mi ia viaţa. Literal „sufletul meu” (vezi comentariul la Psalmi 16,10).

Am stat înaintea Ta. Aici referindu-se îndeosebi la mijlocirile fără de succes ale profetului pentru poporul său (vezi cap. 14; 15). Cartea apocrifă (şi semi-istorică) 2 Macabei face următoarea observaţie interesantă cu privire la rugăciunile de mijlocire ale lui Ieremia: „Atunci Onia a deschis gura şi a zis: „Acesta este un iubitor al fraţilor, Ieremia, profetul lui Dumnezeu, care se roagă mult pentru popor şi pentru cetate!” (2 Macabei 15,14).

Ieremia 18:21 21. Dă pe copiii lor pradă. Pentru o lămurire a tonului aparent de răzbunare din v. 21-23 vezi comentariul la psalmii imprecatori, Vol. III, p. 624.

Ieremia 18:22 22. Să se audă strigăte. Când poporul respinge ofertele de îndurare din partea lui Dumnezeu, nu mai rămâne nimic de făcut decât a lăsa Ierusalimul să fie ocupat de babilonieni, care aveau să apese asupra locuitorilor lui cu cruzimea invadatorului (vezi 2Regi 8,12; Osea 13,16). Sculpturile asiriene păstrate dezvăluie cu totul lămurit soarta grozavă care îi aştepta pe prizonierii de război în acele vremuri de demult.

Laţuri. Cele folosite de vânătorii de păsări (vezi Psalmi 140,5; 142,3).

Ieremia 18:23

23. Nu le ierta. Vezi comentariul la v. 21.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

3–6MH 471

6 8T 186; 9T 181

11–158T 70

12–15FE 223

14 CT 358, 373; FE 186, 434; 6T 164

14, 15 FE 170, 371

Ieremia 19:1 1. Aşa vorbeşte Domnul. Deoarece sunt multe puncte de asemănare între acest capitol şi cap. 7, mulţi comentatori au tras concluzia cele două cuvântări pe care le ţine aici Ieremia aparţin primei părţi a dramei lui Ioiachim. Strânsa legătură dintre evenimentele acestui capitol şi cele din cap. 25, 20 şi respectiv 36, arată că evenimentele din cap. 19 par să fi avut loc în timpul celui de-al patrulea an al lui Ioiachim, probabil 605/604 î.Hr. (vezi PK 432).

Bătrânii. Adică reprezentanţii mai vârstnici ai conducătorilor civili şi religioşi.

Ieremia 19:2 2. Valea. Valea Hinom era situată la sud de Ierusalim (vezi harta p. 625; vezi comentariul la cap. 7,31).Ebr. Ben Hinom, „fiul lui Hinom”. Se poate că valea să-şi tragă numele de la primul ei stăpân, sau de la cineva dintre cei care locuiau acolo. Mai vezi şi comentariul la 2Regi 23,10; Matei 5,22.

Poarta olăriei. Se poate să se fi numit astfel pentru că ducea la locul unde se arunca ceramica spartă. Dacă este aşa, întreaga privelişte de acolo îi oferea lui Ieremia o imagine adecvată a ceea ce urma să li se întâmple iudeilor din pricina apostaziei lor.

Ieremia 19:3 3. Împărăţi ai lui Iuda. Se poate să fie folosit pluralul spre a-i cuprinde atât pe Ioiachim, care domnea atunci, cât şi pe urmaşul său, Ioiachin.

Să ţiuie urechile. Această expresie a fost folosită aici spre a arăta nimicirea Ierusalimului şi a Templului(vezi Ieremia 7,14; comp. 2Regi 21,12-15).

Ieremia 19:4 4. Au spurcat locul acesta. Literal, „au făcut de nerecunoscut locul acesta”, adică l-au luat de la Domnul şi l-au dat unui dumnezeu străin (vezi 2Regi 21,1-5.10-12; 2Cronici 33,1-7)

Sânge nevinovat. Evident o referire la nemiloasele jertfe de copii aduse zeului Moloh (vezi comentariul la cap. 7,31).

Ieremia 19:5 5. Înălţimi lui Baal. Vezi cap. 2,23.

Să ardă pe copii. Vezi comentariul la cap. 7,31.

Nu-l poruncisem. O figură de stil în care accentul este pus printr-o subestimare a situaţiei de fapt. Nu numai că Dumnezeu nu poruncise aceste practici; El le interzisese sub pedepsele cele mai aspre (vezi Levitic 18,21; 20,1-5; Deuteronom 12,31; 18,9.10; Ieremia 7,31).

Ieremia 19:6 6. Tofat. Locul acesta era legat, aşa cum arată versetul acesta, cu „valea fiului lui Hinom” (vezi v. 2), unde în zilele lui Iosia şi Ieremia, copiii erau trecuţi prin foc în cinstea lui Moloh, ca jertfe (2Regi 23,10; vezi comentariul la Ieremia 7,31).

Valea Măcelului. Ca o dreaptă răsplătire pentru cultul cel nemilos şi crud al lui Iuda, locul acesta îngrozitor avea să fie prefăcut într-un loc al „măcelului” atunci când Ierusalimul avea să fie cucerit de Babilonieni (vezi 2Regi 25,1-9).

Ieremia 19:7 7. Hrană păsărilor. Vezi Ieremia 7,33; 16,4; 34,20; Apocalips 19,17.18).

Ieremia 19:8 8. O groază şi o batjocură. Vezi comentariul la cap. 18,16.

Rănile. Literal, „loviturile”, adică rănile şi măcelul aduse de invadatorii babilonieni asupra ţării.

Ieremia 19:9 9. Îi voi face să mănânce. Vezi Deuteronom 28,49-57; Plângeri 2,20. Iosif Flavius aminteşte cazul unei mame care şi-a mâncat propriul ei copil din pricina foamei cumplite din Ierusalim în timpul asediului condus de Titus, în anul 70 d.Hr. (Războaiele iudeilor, vi. 3. 4).

Ieremia 19:11 11. Fără să poată fi făcut la loc. În repetate rânduri Domnul Îşi avertizase poporul că va aduce nenorocirea peste ei din pricina mulţimii păcatelor lor (cap. 4,6.7; 18,11, etc.). Printr-o acţiune izbitoare profetul avea să întipărească acum acest adevăr în mintea lor. Spargerea vasului de lut ilustra în chip zguduitor care aveau să fie efectele invaziei Babiloniene. Totuşi, ameninţarea era condiţionată. Încă nu era prea târziu pentru a îndepărta osânda de deasupra cetăţii şi a neamului. Dumnezeu declarase: „Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa, şi că-l voi nimici; dar dacă neamul acesta,despre care am vorbit astfel, se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie îmi pare rău de răul pe care îmi pusesem în gând să i-l fac” (cap. 18,7.8).

Cuvintele „fără să poată fi făcut la loc” nu intenţionau să se înţeleagă că Dumnezeu îşi retrăsese făgăduinţele Sale privitoare la o reîntoarcere şi restaurare în Pământul Făgăduit după captivitatea Babiloniană (vezi p. 31). După aceea făgăduinţele au fost repetate (Ieremia 29,10; 30,3; etc.). Cu nici un chip ele nu erau contrazise de profeţia de faţă.

Doar când iudeii L-au lepădat pe Hristos au fost pentru totdeauna lepădaţi de a mai fi poporul lui Dumnezeu (Matei 21,33-43). Cu privire la relaţia dintre reîntoarcerea contemporană a iudeilor cu profeţia dinvechime vezi p. 33.

Îngropaţi în Tofet. Vezi comentariul la v. 6. Îngroparea lor în Tofet exprima, de fapt, judecata grozavă a lui Dumnezeu ce avea să vină asupra celor apostaţi datorită nelegiuirii lor.

Lipsă de loc. Vezi comentariul la cap. 7,32.

Ieremia 19:12 12. Voi face cetatea aceasta ca Tofetul. O comparaţie vie a ruinei şi nimicirii oraşului cu cea a Văii lui Hinom (vezi comentariul la v. 2). Dispreţul sugerat de numele Tofet avea să fie aruncat asupra întregii cetăţi aIerusalimului (vezi comentariul la cap. 7,31).

Ieremia 19:13 13. Acoperişul. Acoperişurile plate ale caselor din vechime erau locuri potrivite pentru închinarea la corpuri cereşti (vezi Ieremia 32,29; Ţefania 1,5).

Oştirea cerului. Soarele, luna şi stelele (vezi cap. 8,2).

Ieremia 19:14 14. Casa Domnului. Din Valea Ben-Hinom, unde dăduse conducătorilor poporului solia sa (vezi v. 1, 2), profetul s-a îndreptat acum spre Templu pentru a-i vesti întregului popor venirea judecăţii divine.

Ieremia 19:15 15. Aşa vorbeşte Domnul. Evident cuvântarea lui Ieremia adresată poporului repetă ceea ce fusese spus conducătorilor în Valea Ben-Hinom, aşa că versetul acesta nu cuprinde decât un scurt rezumat al soliei.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2, 10, 11, 14 PK 431

15 PK 432

Ieremia 20:1 1. Fiul lui Imer. Această informaţie îl deosebeşte de „Paşhur, fiul lui Malchia” (cap. 21,1). Fiul lui Imer se poate să fi fost tatăl lui „Ghedalia” amintit în cap. 34,1-4. şi care a fost una din căpeteniile care mai târziu s-au împotrivit cu putere lui Ieremia.

Priveghetor de căpetenie. Desigur apropiat în rang cu marele preot. Înalta sa poziţie la Templu este motivul care l-a mânat la fapte de violenţă împotriva lui Ieremia (v. 2, 3), mai ales că profetul rostise solia către popor „în curtea Casei Domnului” (vezi cap. 19,14.15). S-ar părea că evenimentele din cap. 20 urmeazăimediat după cele din cap. 19 (vezi comentariul la cap. 19,1).

Ieremia 20:2 2. Proorocul Ieremia. Aceasta este întâia dată când în carte numele şi titlul lui Ieremia apar împreună. Fără îndoială motivul este de a îndreptăţi îngrijorarea şi ocara suferite de Ieremia.

Butuci. Ebr. mahpeketh, „ceva ce constrângea la o poziţie strâmbă a capului”, adică un instrument de tortură care punea corpul în cea mai inconfortabilă şi mai chinuitoare poziţie. În această stare de suferinţă şi înjosire a petrecut Ieremia noaptea într-unul din locurile cele mai de vază a Ierusalimului, „poarta de sus a lui Beniamin”. Poarta aceasta era probabil aceeaşi cu Poarta Oilor (vezi cap. 37,13), deşi unii cred că butucii aceştia erau în alt loc, şi că poarta de sus a lui Beniamin era una din intrările în curtea Templului. Harta de la p. 490 arată cele două aşezări posibile.

Ieremia 20:3 3. A doua zi. După o noapte profetul a fost eliberat din tortura cu butucii, dar aceasta nu înseamnă că în acel moment i s-a dat drumul din închisoare. Este vădit că Ieremia a petrecut mult timp în închisoare, perioadă în care a scris soliile pentru împăratul Ioiachin (vezi PK 433; vezi comentariul la cap, 36,5).

Magor – Misabib. Literal, „spaimă din toate părţile” (vezi Psalmi 31,13; Ieremia 6,25; 20,10). Se poatecă profetul şi-a găsit mângâiere în Psalmi 31 şi că a aplicat cuvintele „spaima care domneşte împrejur” mai degrabă prigonitorului său decât sieşi, aşa cum făcuse psalmistul (vezi Psalmi 31,9-16).

Ieremia 20:5 5. Toate bogăţiile. Literal, „toată comoara”, adică prada pe care babilonienii urmau să o găsească în Ierusalim.

Ieremia 20:6 6. Veţi merge la Babilon. Toţi israeliţii au fost duşi în exil, afară de „poporul sărac al ţării” (2Regi 24,14; 25,12; Ieremia 40,7).

Le-ai proorocit minciuni. Aceasta lasă să se înţeleagă clar că Paşhur pretindea că este proroc, şi că era membru al partidei anti-haldeene care stăruiau pe lângă popor să lupte împotriva oştirilor lui Nebucadneţar,

partidă care respingea avertizările lui Ieremia de a nu-şi pune încrederea în ce priveşte siguranţa naţională în alianţa cu Egiptul (vezi cap. 2,18.36; 14,13-15; 37,5-10).

Ieremia 20:7 7. M-ai înduplecat. Vezi comentariul la cap. 4,10. Plângerile poate erau o reacţie la noaptea îngrozitoare petrecută de profet în butuci (vezi v. 2, 3). În starea lui de deprimare Ieremia considera că lucrarea lui era o înfrângere, o înfrângere făcută şi mai amară prin teama neîncetată că Dumnezeu nu-Şi va împlini făgăduinţele (vezi Ieremia 1,8-10; comp. Ieremia 15,10.17; Iona 4,1-4).

Mai tare decât mine. În amara sa tânguire Ieremia sugerează că Domnul a făcut uz de forţa Sa pentru a-l sili pe Ieremia, împotriva dorinţei şi voinţei lui, să primească o însărcinare de la care el se dăduse înapoi.

Ieremia 20:8 8. Strig. Ebr. za’aq, „a scoate un strigăt de tânguire”.

Ieremia 20:9 9. Nu voi mai pomeni. Simţământul său de dezamăgire şi de înfrângere l-a făcut pe profet să creadă că singura lui scăpare era de a înceta să mai îndeplinească însărcinarea de crainic al lui Dumnezeu.

Cuvântul Său. Literal, „el”. Antecedentul trebuia să fie dedus din context. Unii sunt de părere că se face referire la cererea stăruitoare a lui Dumnezeu ca Ieremia să fie instrumentul prin care să vorbească Dumnezeu, lucru de care Ieremia nu putea să scape; alţii, că subiectul este focul însuşi: „în inima mea este un foc mistuitor.”

Nu pot să-l opresc. Mai degrabă, „Nu i-am putut rezista”.

Ieremia 20:10 10. Vorbesc rele. Sau „Defăimarea multora”. Compară Psalmi 31,13, cuvântul pentru „defăimare” înseamnă „o şoptire”, „vorbire de rău”. Pasajul vrea să arate că Ieremia auzise pe mulţi spunând vorbe rele cu privire la el.

Spaima care domneşte împrejur. Ebr. magor misabib, numele dat lui Paşhur (vezi comentariul la v. 3).

Învinuiţi-l. Ideea ar putea fi: „Spuneţi ce ştiţi despre el, şi noi vom raporta ceea ce voi ne spuneţi.” Persecutorii lui Ieremia nădăjduiau să poată obţine dovada neloialităţii lui Ieremia faţă de naţiune (vezi cap. 11,19; 18,18).

Pândesc să vadă dacă mă clatin. Sau „... dacă mă poticnesc”.

Se va lăsa prins. Sau „înşelat” (vezi v. 7). Vrăjmaşii nădăjduiau că Ieremia va fi prins în cursă în râvna lui profetică spunând un lucru care i-ar fi adus condamnarea şi ar fi sfârşit prin moarte.

Ieremia 20:11 11. Domnul este cu mine. În ciuda neliniştii şi descumpănirii Ieremia nu face loc deznădejdii; încrederealui este încă neclintită în Dumnezeu (vezi comentariul la 23; 27; 2Corinteni 4,1.8.9). Apele necazului nu pot să inunde această încredere, şi nici focul persecuţiei nu poate să consume această credinţă (vezi Isaia 43,1.2).

Puternic. Ebr. aris, derivat de la verbul ’aras, „a tremura”. Domnul este amintit ca fiind „Cel puternic” [Cel înspăimântător”, KJV], poate în sensul că „îi face pe alţii să tremure”. Dacă vrăjmaşii lui erau „puternici”(vezi cap. 15,21), profetul era sigur că Dumnezeu „ca un viteaz puternic” [„ca un puternic înspăimântător”, KJV], urma să fie un adversar mai mult decât potrivit pentru ei (vezi Isaia 9,6).

Ieremia 20:12 12. Dumnezeul oştirilor. Vezi comentariul la Psalmi 24,10; Iosua 5,14. Poate o reflectare a ideii din v. 11, care Îl înfăţişează pe Dumnezeu ca pe un războinic.

Rărunchii. Vezi comentariul la cap. 17,10.

Ieremia 20:13 13. Cântaţi Domnului. Deprimarea profetului face loc nădejdii; întristarea face loc bucuriei (vezi Psalmi30,5).

Ieremia 20:14 14. Blestemată să fie ziua. Restul capitolului îl înfăţişează pe Ieremia într-o prăpastie a disperării care ne aminteşte de aceea a patriarhului Iov (vezi comentariul la Iov 3,1-6). Totdeauna să ne amintim permanent că deşi aceste personaje biblice au fost puternici bărbaţi ai lui Dumnezeu, au fost totodată fiinţe omeneşti „supuse aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (Iacov 5,17).

Ieremia 20:15 15. L-a umplut de bucurie. Gândul despre marea bucurie părintească mai adaugă o împunsătură de durere la întristarea de acum a profetului (vezi cap. 15,10). Ceea ce adusese voie bună părinţilor lui Ieremia îi aducea lui disperare.

Ieremia 20:16 16. Să ajungă ca cetăţile. O referire la „cetăţile câmpiei” (Geneza 19,29) nimicite prin foc de Dumnezeu. Nimicirea lor a ajuns o pildă a pedepsei divine care vine cu siguranţă ca urmare a nelegiuirii oamenilor (vezi Deuteronom 32,32; Isaia 1,9.10; Iuda 7).

Strigăte de război. Ebr. tern’ah, „un semnal de alarmă”, poate strigătul de război al unei oştiri năvălitoare.

Ieremia 20:17 17. N-am fost omorât. Capitolul se încheie cu un crescendo, ca să zicem aşa, al unei vorbiri îndrăzneţe,extrem de însufleţite. Profetul îşi regretă adânc existenţa.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

7 PK 420

9 AA 575; Ev 700; PK 432, 437; 7T 27

10 FE 458; PK 420; TM 505; 1T 236, 334, 526

11, 13 PK 420

Ieremia 21:1 1. Cuvântul. Capitolul 21 nu e în succesiune cronologică cu capitolele următoare, dar aparţine domnirilui Zedechia. Foarte probabil că evenimentele descrise aici au avut loc la începutul ultimului asediu al lui Nebucadneţar contra Ierusalimului, 588 în.Hr. (vezi Vol. II, p. 98; Vol. III, p. 92). Văzând oştirile babiloniene împresurând Ierusalimul, Zedechia cuprins de teamă perspectivei ameninţătoare, a trimis doi conducători la Ieremia spre a întreba pe Domnul.

Paşur. Nu cel amintit la cap. 20 (vezi cap. 20,9).

Ţefania. „Al doilea preot” (Ier 52,24; comp. 2Rg 25,18), unul imediat după marele preot.

Ieremia 21:2 2. Nebucadneţar. „Nebuchadnezzar,” KJV]. Această cartografiere ce se întâlneşte deseori în Ieremia este mai apropiată de babiloniana Nabi-kudurri-uşur, decât Nebucarneţar din unele traduceri (vezi la Dan 1,1).

Poate. Deşi solii veniseră să întrebe cu privire la calea pe care trebuia s-o urmeze împăratul şi

sugerează că se şi aşteptau la un răspuns favorabil pentru Zedechia. Ei doreau ca Domnul să săvârşească „una dintre minunile Lui” spre a scăpa cetatea de primejdia ei. Ţinând seama de miraculoasa nimicire a armatei lui Sanherib (2Rg 19; Isa 37), această acţiune se poate să fie una de aşa zis respect, având ca scop să ademenească pe profet să se alăture celor care se împotriveau babilonienilor. Mai târziu s-a mai făcut o încercare de a atrage pe Ieremia de partea împăratului (Ier 37,3).

Să-l îndepărteze de la noi. Adică să ridice asediul.

Ieremia 21:4 4. Voi întoarce. Ieremia informează pe reprezentanţii împăratului că strădaniile lor sunt în van. Dumnezeu nu va îndepărta pedeapsa de la poporul Său. Babilonienii urmau să vină mai aproape şi tot mai aproape, înaintând în chip irezistibil, până ce în cele din urmă urma să vină „în mijlocul cetăţii acesteia.”

Ieremia 21:5 5. Eu Însumi voi lupta. De multe ori în cursul istoriei lui, Israel întâmpinase cu încredere oştiri superioare, încrezătoare că Dumnezeu era cu eu. Dar acum, „Dumnezeul lui Israel” (vers. 4), declară că El este de partea năvălitorilor haldei. Cauza lui Israel este lipsită de nădejde.

Ieremia 21:7 7. Voi da pe Zedechia. Lipsa de frică a lui Ieremia s-a dovedit în chip izbitor prin aceste cuvinte cu privire la un împărat care era însă pe tron, şi unul care fusese puternic îndemnat de căpeteniile sale să înfrunte puterea lui Nebucadneţar (vezi cap. 38,1-6).

Îi va trece prin ascuţişul săbiei. [„Îi voi lovi cu ascuţişul săbiei,” trd. Nitz.]. Aceasta s-a întâmplat în mod literal (vezi cap. 52,8-11.24,27).

Ieremia 21:8 8. Iată că vă pun înainte. Ieremia vorbeşte aici în sensul literal fie al găsirii „căii vieţii” prin predarea la haldei sau prin mergerea pe „calea morţii” dacă li se vor împotrivi. În altă parte aceleaşi cuvinte au fost folosite pentru a exprima un înţeles mult mai spiritual (vezi Deu 11,26-28; 30,15-19).

Ieremia 21:9 9. Cine va ieşi. Vrăjmaşii lui Ieremia puteau uşor tâlcui această afirmaţie ca însemnând că profetul susţinea fie trădarea, fie dezertarea. În ciuda întregii împotriviri faţă de profet, au fost mulţi cei care au luat aminte la cuvintele lui, şi ca urmare îşi salvaseră viaţa (vezi cap. 39,9; 52,15).

Pradă. Vezi cap. 38,2; 39,18; 45,5.

Ieremia 21:10 10. O va arde. Deşi cucerirea cetăţilor asediate adesea atrăgea asupra acestor locuri nimicirea prin foc,la fel este de adevărat că multe din ele au scăpat de la această soartă, după capriciul învingătorului. Inspiraţia de la Dumnezeu a profeţiilor lui Ieremia este indicată de precisa lor împlinire (Ier 52,12.13 comp. 2Rg 25,8.9;2Cr 36,19).

Ieremia 21:12 12. Casă a lui David. O referire la diferiţi slujbaşi ai cârmuirii care aparţineau familiei regale. Funcţiile judecătoreşti ale statului pare să fi fost apucate în mare parte de membri ai familiei regale.

Dis de dimineaţă. Se pare că unul din cele mai bune mijloace folosite de un cârmuitor oriental spre a păstra favoarea poporului era de a se scula în zorii zilei şi de a se duce la poarta cetăţii (vezi Gen 19,1) pentrua asculta plângerile şi cererile celor care fuseseră vătămaţi. Vădita neglijare din partea lui David a acestui înţelept obicei a oferit ocazia pentru răzvrătirea lui Absalom (vezi la 2Sa 15,26-), în timp ce atenţia dată de Solomon nevoilor au contribuit la faima împăratului ca om înţelept (vezi 1Rg 3,16-28). Aşteptarea până la o parte mai târzie în timp a zilei, când căldura devenea copleşitoare, ar fi avut acest drept urmare pierderea aceste ocazii de a împărţi poporului dreptatea cuvenită (vezi 1Sa 4,5; Ecl 10,16.17).

Asuprit. [„Jefuit,” KJV]. Ebr, gazal, „a sfâşia,” „a prinde,” „a jefui.”

Ieremia 21:13 13. Cetate. [„Locuitori,” KJV; „Cel ce zaci în vale,” trd. Nitz.; „Locuitoare,” trd. G.Gal.]. literal, „locuitoare.” În ebraică este folosit genul feminin, ca şi în cazul „fiica Sionului” (Ier 4,31; 6,2.23; Psa 9,14). Se pare că aceasta este o referire la parte de jos a cetăţii Ierusalimului.

Stânca. Ebr. şur, „o stâncă mare.” Se poate că aceasta înfăţişează partea cea mai înaltă a Ierusalimului, care era clădită pe dealul Sionului (vezi la cap. 17,3).

Cine se va pogorî? Ca şi iebusiţii de pe vremuri, locuitorii iudei se încredeau în ceea ce ei în mod greşitsocoteau a fi fortăreaţa cu neputinţă de cucerit a poziţiei naturale a Sionului (vezi la 2Sa 5,6.7).

Ieremia 21:14 14. Pădurii. Această expresie a fost interpretată ca însemnând sau 1) în adevăr păduri (vezi 1Sa 23,15), sau 2) palatul regal, care, din pricina coloanelor de cedru, fusese numit „casa din pădurea Libanului” (1Rg 7,2; 10,21; vezi 2Sa 7,2.7; Ier 22,6.7). Una din faptele de distrugere ale unei armate invadatoare, ca aceea a lui Nebucadneţar, era tăierea “cedrilor înalţi” “şi a brazilor aleşi” (2Rg 19,23). Repetatele distrugeri de copaci din ţară dau în parte motivul rarităţii copacilor în Palestina modernă.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

8 EW 221

Ieremia 22:1 1. Aşa vorbeşte Domnul. Data exactă a acestei solii nu este sigură. Totuşi, ceea ce pare clar este că eaa venit în timpul domniei lui Ioiachim (vezi la vers. 10, vezi şi la PK 429, 430).

Ieremia 22:3 3. Judecată. Sau „dreptate.” Din cuvintele versetului dinainte „tot poporul care intraţi pe porţile acestea” s-ar părea că Ieremia şi-a rostit solia către împărat atunci când acesta stătea la poartă înaintea supuşilor săi (vezi la cap. 21,12), probabil conducând treburile statului.

Vărsaţi sânge nevinovat. Un exemplu de asemenea cruzime neînduplecată şi extremă ete omorârea lui Urie de către Ioiachim (vezi la cap. 26,20-23).

Ieremia 22:4 4. Dacă lucraţi după cuvântul acesta. Aici din nou profetul zugrăveşte grafic slava şi prosperitatea carear fi venit asupra Ierusalimului dacă poporul ar fi împlinit scopul lui Dumnezeu pentru ei (vezi la cap. 17,25).

Ieremia 22:5 5. Pe Mine însumi jur. O expresie scoţând în evidenţă certitudinea intenţiei lui Dumnezeu de a aduce planul Său la îndeplinire (vezi Gen 22,16). Motivul pentru care Dumnezeu jură în felul acesta este, fără îndoială, că nu există altcineva mai mare decât El însuşi (Evr 6,13).

Această casă. Din context reiese limpede că nu se referă la Templu, ci la palatul regal.

Ieremia 22:6 6. Tu eşti … ca Galaadul. „Casa împăratului” este comparată aici cu „Galaadul” şi „vârful Libanului,” evident datorită pădurilor care erau pe vârfurile ambelor şiruri de munţi. Renumiţii „cedri din Liban” şi la fel de renumiţii „stejari din Basan” erau folosiţi ca potrivite simboluri ale gloriei şi prestigiului împăraţilor (vezi Isa 2,13; Zah 11,12). S-ar putea la fel de bine ca acest verset să se refere la sala împărătească a pădurii Libanului (vezi la Ier 21,14).

Ieremia 22:7 7. Cei mai frumoşi cedri. Când a cuprins Ierusalimul, Nebucadneţar a nimicit prin foc frumoasele

construcţii din lemn (Ier 52,12.13; comp. 2Rg 25,8.9; 2Cr 36,19).

Ieremia 22:9 9. Au părăsit legământul. Vezi Deu 29,24-26. „Legământul” care făcuse din Israel poporul deosebit allui Dumnezeu a fost rupt de popor, nu de Domnul.

Ieremia 22:10 10. Cel mort. O referire la dreptul împărat al lui Iuda, Iosia, pentru care Ieremia alcătuise o plângere solemnă (vezi 2Cr 35,25). Iosia era nespus de respectat şi de iubit de poporul său, şi moartea lui timpurie a fost profund deplânsă.

Cel ce se duce. O referire la fiul şi urmaşul lui Iosua, Ioahaz, pe care faraon Neco l-a detronat şi l-a dus în Egipt (2Rg 23,31-34; 2Cr 36,2-4). Soarta acestui împărat care nu avea să se mai întoarcă în „ţara de naştere” era mai potrivită să fie plânsă decât moartea lui Iosia, care fusese rănit de moarte pe câmpul de luptă (vezi l a2Rg 23,29.30; 2Cr 25,24), şi în felul acesta a fost cruţat de a gusta din răul care urma să vină asupra poporului său (2Rg 22,20; Isa 57,1). Aceste referiri la Iosia şi Ioahaz arată că vremea când a fost dată această solie era hotărât după domnia lui Ioahaz (vezi la Ier 22,1.11).

Ieremia 22:11 11. Şalum. Altfel cunoscut ca Ioahaz (vezi la 2Rg 23,30; 1Cr 36,1).

Ieremia 22:12 12. Va muri. Vezi la 2Rg 23,34).

Ieremia 22:13 13. Cel ce îşi zideşte casa. Referire chiar la Ioiachim personal (vezi la vers. 1). În mod vădit, Ioiachim dovedea nepăsare faţă de situaţia economică a supuşilor săi, care chiar atunci sufereau greutăţile de pe vremea năvălitorilor străini şi poverile tributului greu (vezi 2Rg 23,35).

Odăile. Literal, „odăile de la acoperiş.”

Fără să-i dea plata. Se vădeşte că Ioiachim impunea munca forţată unora dintre nenorociţii lui supuşi. În loc să fie liberi, de fapt erau sclavi, primind hrană, dar plată nu.

Ieremia 22:14 14. O casă mare. Adică o casă încăpătoare „cu odăi mari la etaj” (vezi la vers. 13 şi cu ferestre largi [vezi trd. G.Gal.].

Căptuşeşte. [„Acoperă,” trd. Nitz.; „Tăblii de cedru,” trd. G.Gal.]. Literal, „acoperit,” „panelat.”

Roşu. Probabil aceeaşi substanţă roşie folosită la clădirile din Asiria şi Egipt (Eze 23,14). Se poate să fi fost chinoros, sau humă roşie şi oxid de fier. Ioiachim negreşit avea trufaşa ambiţie de a întrece gloria arhitecturală a împăratului egiptean, faraonul Neco, care-l pusese pe tron (2Rg 23,34).

Ieremia 22:15 15. Te întreci în cedri. [„Te închizi în cedri,” KJV]. Literal, „fiindcă te iei la întrecere cu cedri.” Acelaşi cuvânt tradus aici „te închizi” [KJV], este tradus „te lupţi” în cap. 12,5 [KJV]. Cu alte cuvinte, Ieremia mustră pe Ioiachim pentru strădania depusă de a întrece măreţia etalată cu trufie de alţii.

Tatăl tău. O referire la tatăl lui Ioiachim, Iosia, care s-a bucurat de o viaţă normală, bine cumpătată, dejudecată şi „dreptate.” Mărirea lui era una lăuntrică ce depăşea cu mult măreţia palatelor lui Ioiachim.

Ieremia 22:16 16. Nu înseamnă lucrul acesta a mă cunoaşte? Vezi cap. 9,23.24. Spre deosebire de fiul său, Iosia nu căutase mărimea prin înfăptuiri civile. Mărimea lui a constat din părtăşia lui cu Domnul şi această părtăşie a fost descoperită prin dreptate şi milă faţă de „pricina sărmanului şi a celui lipsit” (vezi Mica 6,8; Mat

25,34-40).

Ieremia 22:17 17. Lăcomia. Literal, „câştigul tău” (vezi cap. 6,13; 8,10), obţinut prin „asuprire şi silnicie.”

Sânge nevinovat. Vezi la cap. 26,20-23; vezi la cap. 22,3.

Ieremia 22:18 18. Nu-l vor plânge. Urma să fie un izbitor contrast între moartea lui Ioiachim şi aceea a lui Iosia. Nu uram să fie nici un fel de tânguire pentru neevlaviosul fiu cum fusese pentru evlaviosul tată (vezi 2Cr 35,25). Rudele lui Ioiachim nu urmau să plângă pierderea cuiva iubit; nici supuşii împăratului nu urmau să se tânguiască de pierderea conducătorului lor (vezi 1Rg 13,30; Mar 5,38.39).

Ieremia 22:19 19. Va fi înmormântat. Vezi cap. 36,30. Cu privire la împrejurările morţii lui Ioiachim vezi la 2Rg 24,5.

Ieremia 22:20 20. Suie-te pe Liban. Data acestei solii (vers. 20-30) nu poate fi precizată, totuşi versetele 24-26 arată că solia a fost dată în timpul scurtei domnii a lui Ioiachim, 597 înHr., şi a fost adresată acestui împărat. Munţii Libanului şi ai Basanului dominau drumul babilonienilor, deci un loc potrivit pentru a deplânge nenorocirile lui Iuda.

Abarim. Numele dar şirului de munţi de la sud de Galaad şi Basan (vezi Num 27,12; 33,47;Deu 32,45).

Toţi cei ce te iubesc. [„Ibovnicii,” KJV]. Naţiunile acelea cum sunt asirienii şi egiptenii, cu care Iuda făcuse alianţă (2Rg 16,7-9; comp. Eze 23,5.9; vezi la Ier 4,30). Plinătatea acestei nimiciri a avut loc când oştirea lui faraon Neco a fost zdrobită de Nebucadneţar la Carchemiş (Ier 46,2).

Ieremia 22:21 21. Tinereţea ta. Adică „tinereţea! Sau începuturile lui Iuda ca naţiune, şi nu „tinereţea” împăratului. [„Timpul prosperităţii tale,” trd. Nitz.;M „Vremea ta de linişte,” trd. G.Gal.].

Ieremia 22:22 22. Pe toţi păstorii tăi îi va paşte. Literal, „păstori pe toţi păstorii tăi,” un joc de cuvinte caracteristic ebraice. Profeţia aceasta arată că invazia babiloniană avea să nimicească pe căpeteniile şi conducătorii lui Iuda.

Vântul. O referire la vântul pârjolitor de răsărit ca preînchipuind nenorocirea ce urma să se abată asupra ţării lui iuda (vezi la cap. 4,11; 18,27).

Ieremia 22:23 23. Vei geme. [„Cât de îndurător vei fi,” KJV; „Cât ai să fii vrednic de plâns,” trd. Nitz.]. O altă traducere ar fi: „cum vei geme,” sau „cum vei suspina.” Acesta este un fel impresionant, grafic, de a exprima nenorocirea şi osânda de neînlăturat care era gata să se abată asupra conducătorilor şi poporului lui Iuda.

Ieremia 22:24 24. Ieconia. [„Conia,” KJV; trd. Nitz.]. Domnia lui Ieconia nu a durat decât trei luni, având loc în anul 597 în.Hr., (vezi Vol. II, p. 96, 97, Vol. III, p. 92).

Inel de pecetluit. [„Sigiliul,” KJV]. Ebr. chotam, „inel de pecetluit.” Acest sigiliu era simbolul puterii regale ce făcea valabil orice decret (vezi 1Rg 21,8; Hagai 2,23). Însemna posedarea celui mai de preţ lucru (vezi la Cânt. Cânt. 8,6).

Te-aş scoate. [„Te-aş smulge,” KJV; trd. Nitz., G.Gal.]. În chipul acesta hotărât Dumnezeu vesteşte

judecata asupra lui Ioiachim (vezi Ier 24,1; 29,1.2); comp. 2Rg 24,12.15).

Ieremia 22:25 25. Nebucadneţar. Cu privire la acest nume vezi la cap. 21,2.

Ieremia 22:26 26. Mama ta. Datorită tinereţii lui Ioiachim când se va sui pe tron, este foarte posibil ca mama lui, Nahuşta (2Rg 24,8; Ier 29,2), să fi avut o mare influenţă în timpul domniei fiului ei (vezi la Ier 13,18). Din pricina aceasta, când s-a sfârşit cu domnia lui Ieconia, s-a sfârşit şi puterea ei.

Într-o altă ţară. Atât mama cât şi fiul au fost duşi robi în Babilon de Nebucadneţar (Ier 29,1.2; comp. 2Rg 24,10-15).

Ieremia 22:27 27. Nu se vor mai întoarce. Este cât se poate de evident că Ioiachim nu s-a mai întors în ţara lui Iuda, deoarece el încă era rob când Evil-Merodac (Amel-Marduc) a urcat pe tronul Babilonului (vezi cap. 52,31-34), şi continuă să rămână în această stare „în tot timpul vieţii sale.”

Ieremia 22:28 28. Vas. Ebr. ’eşeb, „o formă,” „un lucru,” adică „ceva format.” Cuvântul acesta este folosit în apoziţie cu „vas” care în schimb se referă la o piesă de olărie formată de un olar. Ieconia era un „vas” dispreţuit, sfărâma şi lepădat în Babilon.

Sămânţa. Ebr. zera’, însemnând fie „sămânţă” (de la plante etc), fie „vlăstare,” „urmaşi.” Această referire pare să spună că deşi Ieconia nu avea la acea dată decât 18 ani (597 în.Hr.), avea deja unul sau mai mulţi copii. Însemnările cuneiforme îl arată ca având cinci copii în 592 în.Hr. (vezi la 2Cr 36,9).

Ieremia 22:29 29. Ţară. Sau „pământ” (vezi la cap. 4,20). Întreita repetare a cuvântului acestuia accentuează siguranţa planului lui Dumnezeu cu privire la Iuda (comp. Luc 22,31; Iosna 8,51; 10,1).

Ieremia 22:30 30. Lipsit de copii. A doua jumătate a versetului acestuia explică aceasta ca însemnând că nici unul din„urmaşii,” „din sămânţa” sau vlăstarii lui Ioiachim (vezi vers. 28), nu va avea să şadă pe tronul lui. Nici copiiidirecţia ai lui Ioiachim, şi nici urmaşii lui mai îndepărtaţi nu au domnit vreodată peste Iuda. Chiar şi când Zerubabel a ajuns conducătorul iudeilor care s-au întors din robie, el nu a condus ca împărat (PK 451).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

13–15Te 27

13–17MH 337; PK 429

17 Te 27

18, 19 PK 430

Ieremia 23:1 1. Vai. În cap. 23 nu există nici o indicaţie cu privire la data acestei solii da vai. Totuşi, văzând că profeţia este aşezată între o solie dată înainte de ducerea în robie a lui Ioiachim (cap. 22,20-30) şi o solie care vine îndată după robia lui Ioiachim (cap. 24), nu este deloc neîntemeiat a presupune că cu privire la acest timpdin ţara exilului, Ezechiel urma la fel să contrasteze pe păstorii mincinoşi cu cei adevăraţi (vezi Eze 34).

Păşunea Mea. O precisă amintire dată conducătorilor lui Iuda că Domnul este adevăratul Păstor al turmei Sale (vezi Psa 23; 79,13; 100,3; Ioan 10,11.15).

Ieremia 23:2 2. Mi-aţi risipit oile. Această învinuire era adevărată atât literal cât şi spiritual. Ca urmare a neglijenţei, a tiraniei slăbiciunii şi a apostaziei conducătorilor israeliţi au fost împrăştiaţi în Egipt, Asiria, Babilon etc.

Vă voi pedepsi. Vezi la Psa 8,4; 59,5. Deoarece ca nişte credincioşi păstori nu se interesaseră de turmă cu scopul de a satisface nevoile oilor, Dumnezeu avea să pedepsească pe păstorii aceştia „din pricina răutăţii faptelor” lor.

Ieremia 23:3 3. Le voi aduce înapoi. Deşi o singură şi finală pedepsire avea să vină asupra „păstorilor,” sau conducătorilor, există o nădejde pentru „rămăşiţa oilor.” Profetul a adus lui Iuda aceste solii de nădejde chiarcând oştirile asediatoare ajunseseră în faţa Ierusalimului (vezi PK 427), se poate că la data când Ioiachim a fost asediat în 597 în.Hr. (vezi la vers. 1).

Ieremia 23:4 4. Le vor paşte. Păstorii cei răi „se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau „oile Mele” (Eze 34,8). Dumnezeu avea de gând ca păstorii vremii de restatornicire să fie credincioşi numelui şi încredinţării lor şi să fie sub păstori credincioşi ai „Arhipăstorului” )1Pet 5,2-4).

Ieremia 23:5 5. Odraslă. Vezi la Isa 11,1; Zah 3,8; 6,12).

El va împărăţi. [„Un rege va domni,” KJV]. Sau „El va domni ca un împărat,” referindu-se la „Odrasla,” Hristos, care va conduce cu „dreptate şi judecată” împărăţia celor răscumpăraţi (vezi Isa 9,6.7; Dan 7,13.14; Apoc 11,15).

Ieremia 23:6 6. Şi Israel. Făgăduinţa restatornicirii pentru cei care erau credincioşi a fost dată întregului popor, atât casei lui Iuda, cât şi casei lui Israel (vezi la cap. 3,18).

Domnul, Neprihănirea noastră. [„Domnul, Dreptatea noastră,” KJV]. Un titlu ce atrage atenţia asuprafaptului că neprihănirea [dreptatea], vine numai prin Hristos (vezi Rom 1,16.17; 3,21-25; 8,1-4; 9,30-33).

Ieremia 23:7 7. Nu se va mai zice. În veacurile viitoare eliberarea lucrată în „favoarea poporului lui Dumnezeu „va întrece cu mult în faimă pe aceea lucrată pentru copiii lui Israel la data exodului” (PK 427; vezi la Ier 16,14,15).

Ieremia 23:8 8. Ţara de la miază noapte. Vezi la cap. 1,14.

Ieremia 23:9 9. Asupra proorocilor. Expresia aceasta începe oarecum brusc o nouă parte a capitolului, în care este denunţată nelegiuirea proorocilor mincinoşi.

Ieremia 23:10 10. Preacurvii. Atât literale, cu privire la viaţa desfrânată a acestor prooroci mincinoşi, cât şi spirituale,cu referire la închinarea lor la alţi dumnezei (vezi la cap. 5,7).

Alergătura. Felul lor de viaţă.

Vitejia lor. [„Puterea lor,” KJV]. Literal, „tăria lor,” aceea cu care se făleau în locul dreptăţii.

Ieremia 23:11 11. Stricaţi. [„Profani,” KJV]. Adică, „neevlavioşi” sau „nereligioşi.” [„Nelegiuit,” trd. Nitz.;

„Necredincioşi,” trd. G.Gal.]. atât de nelegiuiţi ajunseseră aceşti preoţi şi aceşti profeţi, încât cutezaseră să-şisăvârşească nelegiuirile chiar în Templu,” Casa Domnului” (vezi Ier 7,8-11; 32,31-34; Eze 8,3-16).

Ieremia 23:12 12. În anul când îi voi pedepsi. [„Cercetării lor,” KJV; „Anul pedepsei,” trd. Nitz.; „Anul răfuielii,” trd. G.Gal.]. Adică al pedepsei (vezi la Psa 8,4; 59,5).

Ieremia 23:13 13. Nebunie. Ebr. tiphlah, „necuviinţă,” „lucru neplăcut,” „fără gust.” Ieremia se referă aici la răul din profeţii mincinoşi din regatul de nord al lui Israel spre a accentua osânda şi mai puternică ce dăinuia asupra celor din regatul de sud al lui Iuda din pricina stării lor de apostazie (vezi cap. 3,6-10)

Au proorocit pe Baal. Adică au dat învăţătură religioasă în numele lui Baal (1Rg 18,19; 22,6.7).

Ieremia 23:14 14. Lucruri grozave. Încumetarea făţarnică a profeţilor mincinoşi care-i mâna să proorocească în Numele Domnului, în timp ce călcau poruncile Domnului era mai grozavă pentru Ieremia decât chiar închinarea făţişă la Baal. Datorită naturii însăşi a păcatului făţărniciei, mai multă nădejde este pentru un păcătos pe faţă decât pentru un făţarnici (vezi 5T 144).

Ca Sodoma. Atât de înrăiţi ajunseseră aceşti conducători spirituali încât, ca şi Isaia, Ieremia îi asemănacu „locuitorii” cetăţilor câmpiei (vezi Isa 1,10).

Ieremia 23:15 15. Ape otrăvite. [„Fiere,” KJV]. Vezi la cap. 8,14; 9,15.

Nelegiuirea. [„Profanitatea,” KJV]. Vezi la vers. 11.

Ieremia 23:16 16. Domnul oştirilor. Vezi la cap. 7,3.

Vă leagănă în închipuiri zadarnice. [„Vă fac să fiţi de nimic,” KJV; „Vă ademenesc cu deşertăciune,” trd. Nitz.]. Adică vă leagănă în nădejdi deşarte. Aceasta dă la iveală deosebirea dintre proorocii adevăraţi şi cei mincinoşi. Cei dintâi mustrau pe oameni pentru păcatele lor, rostind asupră-le judecata lui Dumnezeu dacă nu se pocăiau. Cei din urmă linişteau şi domoleau pe oameni pe oameni prin înşelătoarele asigurări de pace, care nu veneau „din gura Domnului” vezi la cap. 14,13).

Ieremia 23:17 17. Pace. Vezi la cap. 6,14.

Aplecările inimii. [„Închipuirea,” KJV]. Mai degrabă, „încăpăţânarea” (vezi cap. 6,17; 13,10; 18,12). Cele spuse de proorocii mincinoşi învârtoşau pe oameni în nelegiuirea lor în loc să-i îndrepte spre pocăinţă.

Ieremia 23:18 18. Cine a fost de faţă la sfatul Domnului. Adică: la care dintre aceşti prooroci mincinoşi a fost dată deDumnezei îngăduinţa să aibă parte la planurile şi scopurile Lui tainice? Vezi la Amos 3,7.

Ieremia 23:19 19. Furtuna. [„Veselie,” KJV; „Vifor,” trd. G.Gal. „Vârtej,” trd. Nitz.]. O descriere grafică a furiei şi forţei mâniei lui Dumnezeu dezlănţuită asupra nelegiuiţilor.

Ieremia 23:20 20. Nu se va potoli. [„Nu se va întoarce,” KJV, trd. Nitz.]. Deci mânia sau urgia lui Dumnezeu nu se va întoarce, nu se va potoli sau domoli până ce nu s-a împlinit planul lui Dumnezeu.

În cursul vremilor. [„În zilele de pe urmă,” KJV; „În zilele de apoi,” trd.Nitz.; „La sfârşitul vremii,”

trd. G.Gal.]. După captivitate babiloniană poporul lui Dumnezeu va înţelege atunci că ea fusese pentru mustrarea şi disciplinarea lor (vezi Eze 14,22.23).

Ieremia 23:21 21. Totuşi ei au alergat. Aceşti prooroci mincinoşi erau ca nişte soli care se numiseră singuri, care fără să aştepte porunca împăratului, se năpusteau afară din curtea împărătească spre a da de ştire poporului în numele împăratului ceea ce ei nu fuseseră însărcinaţi să vestească (vezi 2Sa 18,22-29).

Ieremia 23:22 22. Sfatul Meu. Vezi la vers. 18. Adevăratul sol al lui Dumnezeu este cunoscut ca atare prin roadele lui bune (Mat 7,20.21).

Ieremia 23:23 23. Dumnezeu de aproape. [„Dumnezeu la îndemână,” KJV; „Dumnezeu care vede numai din apropiere,” trd. G.Gal.]. În timp ce adevăraţii profeţi îşi îndeplineau lucrarea cu convingerea că Dumnezeu era aproape de ei în gând şi faptă (vezi Psa 73,23-26; 139,7-12), profeţii mincinoşi procedau ca şi cum Domnul ar fi fost „departe,” dezinteresat de planurile şi faptele oamenilor (vezi Psa 10,11; 73,19; 94,7).

Ieremia 23:24 24. Poate cineva să stea într-un loc ascuns? O avertizare referitoare la omniprezenţa lui Dumnezeu (vezi Psa 139).

Ieremia 23:25 25. Am avut un vis. Obişnuita susţinere a profeţiilor mincinoşi. Repetarea expresiei este pentru accentuare.

Ieremia 23:27 27. Din pricina lui Baal. [„Pentru Baal,” KJV]. Vezi la vers. 13.

Ieremia 23:28 28. Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? [„Ce e pleava?” KJV; „Ce au de-a face paiele cu grâul?” trd.G.Gal.]. Domnul pune în contrast adevărata descoperire pe care El o dă oamenilor cu cea mincinoasă (vers. 32). Nu ar fi greu să se deosebească ce este „paie” de ce este „grâu.”

Ieremia 23:29 29. Un foc. Când este rostit cuvântul Domnului, el nimiceşte ce este rău, curăţă ce este bun şi mistuie ca pe paie cuvintele profeţilor mincinoşi (vezi Ier 5,14; 20,9; Psa 39,3; 1Cor 3,12.13).

Ca un ciocan. O altă lămurită figură de stil (comp Mat 21,44; Evr 4,12).

Ieremia 23:30 30. Îşi ascund unul altuia cuvintele Mele. [„Fură cuvintele Mele,” trd. Nitz.; „Fură cuvintele Mele unii de la alţii,” trd. G.Gal.]. Pronumele „Mele” arată că aceşti profeţi mincinoşi învăluiau soliile lor de împrumut în limbajul adevăraţilor profeţi pentru a asigura o mai mare amăgire.

Ieremia 23:31 31. Îl dau drept. [„Zice,” trd. Nitz; „Grăieşte,” trd. G.Gal.]. Ebr. ne’um, nu cuvânt ebraic obişnuit pentru „vorbire” ci un cuvânt care se referă special la o rostire dumnezeiască. Folosirea cuvântului ne’um de către profeţii mincinoşi accentuează neruşinarea pretenţiilor lor pline de înşelăciune.

Ieremia 23:32 32. Îndrăzneala lor. [„Prin uşurătatea lor,” KJV]. Literal, „prin lăudăroşenia lor.!

Ieremia 23:33 33. Ameninţarea Domnului. [„Povara,” KJV; „Sarcina lui Iehova,” trd. Nitz,; „Povara profeţiei Domnului,” trd. G.Gal.]. Ebr. massa, „o exprimare” (vezi la Isa 13,1).

Care este această ameninţare? [„Ce povară,” KJV; „Care este sarcina? Trd. Nitz.]. Evident profeţii mincinoşi întrebau cu îngâmfare ce rostire divină are Ieremia pentru eu. Repetarea întrebării descoperă un sentiment de ironie. LXX şi Vulgata zic: „Voi sunteţi povara,” adică, solia este despre voi şi pentru voi.

Ieremia 23:34 34. O ameninţare a Domnului. Deosebita judecată a lui Dumnezeu va cădea asupra celui care rosteşte aceste cuvinte cu o lipsă de evlavie nepăsătoare şi plină de încumetare.

Ieremia 23:35 35. Ce a răspuns Domnul? Negreşit un protest contra folosirii îndrăzneţe a cuvintelor lipsite de evlavie: „o ameninţare [povară] a Domnului” (vers. 34). Lepădând o asemenea învăţătură înşelătoare, Ieremia cheamă poporul să dea crezare credincioaselor exprimări ale voii lui Dumnezeu, care sunt adevăratul răspuns la problemele şi dificultăţile lui Iuda.

Ieremia 23:36 36. Domnul oştirilor. Vezi la cap. 7,3.

Ieremia 23:37 37. Ce a zis Domnul? O repetare pentru accentuare (vezi a vers. 35).

Ieremia 23:39 39. Vă voi uita. [„Vă voi ridica întocmai ca pe o greutate şi vă voi arunca,” trd. G.Gal.] Sau, „cu siguranţă vă voi uita,” un fel puternic accentuat de exprimare a pedepsei din partea Domnului pentru aceşti înşelători, când ocuparea şi nimicirea Ierusalimului prin apropiata invazie babiloniană urma să aibă ca urmare robia lor (vezi 2Rg 25,1-21).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 GC 655

3–6PK 426

5 TM 16

5, 6 AA 223

6 DA 578; MB 18; 6T 91

7, 8 PK 427

11 PK 449

18 3T 441

21 RC 51

28 AH 192; COL 40; CT 541; CW 47, 147; Ev 86, 210; FE 307, 381, 451; MYP 286; TM 318, 334; 1T 602; 7T 153, 204; 8T 302

29 5T 254

Ieremia 24:1 1. Mi-a arătat. [„Mă făcu să văd,” trd. Nitz.; „Mă făcu să văd această vedenie,” trd. G.Gal.]. Vezi Ier 1,11-13; Zah 1,8.

Nebucadneţar. Vezi la cap. 21,2.

Ieconia. Vezi la cap. 22,24. Contextul vrea să spună că vedenia a venit la scurtă vreme după ce Ioiachim a fost luat rob (597 în.Hr.), posibil înainte de sfârşitul anului.

Căpetenii. [„Mai marii,” trd. Nitz.; „Dregătorii,” trd. G.Gal.]. Conducătorii lui Iuda (vezi cap. 27,30).

Lemnari şi fierari. [„Meşteşugari şi făurari,” trd. G.Gal.]. Literal, „artizani şi făurari,” (vezi 2Rg 24,14). Ducerea acestor meşteşugari iscusiţi a restrâns posibilitatea de a face arme sau adăposturi (vezi la 1Sa 13,19), şi neîndoios că a înzestrat pe Nebucadneţar cu un plus de meşteşugari iscusiţi pentru construirea măreţelor clădiri pe care el le ridica în Babilon.

Ieremia 24:2 2. Se coc întâi. De obicei smochinele se culegeau la începutul lui august. Cele care erau „cele dintâi roade” (Osea 9,10), „poamele de vară” (Mica 7,1, G.Gal.), „smochină timpurie” (Isa 28,4), erau socotite ca odeosebită delicatesă.

Foarte rele. Aceste smochine nu puteau fi mâncate, poate fiindcă erau stricate sau erau de un soi cu gust rău.

Ieremia 24:3 3. Ce vezi? Întrebarea urmărea să întipărească în mintea lui Ieremia însemnătatea simbolurilor.

Ieremia 24:4 4. Cuvântul Domnului. Se vede că profetului i s-a dat un oarecare răgaz până ce „cuvântul Domnului i-a vorbit,” spre a reflecta asupra celor ce văzuse, deşi intervalul trebuie să fi fost foarte scurt.

Ieremia 24:5 5. Cum deosebeşti tu aceste smochine bune. [„Ca aceste smochine bune,” KJV; „Precum aceste smochine sunt bune,” trd. Nitz.; „Precum te uiţi cu jind la smochinele bune,” trd. G.Gal.]. „Prinşii de război” urmau să aibă o soartă mai bună decât care rămăseseră (vezi la vers. 6). Ei se arătau dispuşi să primească acea cale rânduită de Dumnezeu chiar dacă aceasta însemna robia lor.

Ieremia 24:6 6. Ochi binevoitor. Din punct de vedere material şi economic, starea iudeilor în Babilon pe vremea reîntoarcerii din robie era mult mai bună decât aceea de sclavi sau prinşi de război (vezi Ier 29,4-7.28; comp. Eze 2,1.64-70). Cărţile Ezra şi Neemia arată favoarea binevoitoare de care s-au bucurat prinşii din Iuda sub monarhii persani. Experienţa lui Daniel şi a tovarăşilor lui dovedeşte cât de sus se puteau ridica evreii în cercurile de guvernământ. Într-adevăr din pricina acestei mulţumitoare stări de lucruri mulţi din prinşii iudei nu s-au întors în ţara lor de baştină când li s-a dat această ocazie. Însă adevărata bunăvoinţă sau adevăratul bine pe care Dumnezeu îl avea în gând pentru prinşii de război era restabilirea lor în Palestina şi deplina lor restatornicire în privilegiile legământului.

Ieremia 24:7 7. Voi fi Dumnezeul lor. Într-o oarecare măsură acest lucru s-a împlinit în istoria postexilică a iudeilor,aşa cum arată faptul că niciodată după aceea, ei nu au mai fost închinatori la idoli. Captivitatea i-a curăţat efectiv de toate tendinţele în această direcţie. Totuşi, făgăduinţa a adus după sine restaurarea totală a privilegiilor legamântului.

Ieremia 24:8 8. Cei ce au rămas în ţara aceasta. Vezi la vers. 5. Istoria ulterioară descoperă că cei rămaşi înapoi o duseseră mult mai rău decât cei ce fuseseră duşi robi (vezi la vers. 9, 10).

În ţara Egiptului. Cei care trăiau în Egipt neîndoios aveau să împărtăşească soarta celor care mai târziufugiseră din ţară (vezi cap. 44,26-30).

Ieremia 24:9 9. Îi voi face de pomină. [„Îi voi da să fie îndepărtaţi,” KJV; „Şi-i voi da pildă înfricoşată de nenorocire,” trd. G.Gal.]. Adică, experienţa tristă a lui Iuda va umple de groază alte împărăţii.

Ieremia 24:10 10. Sabia. Vezi la cap. 14,12.

Din ţara pe care le-o dădusem. Culminarea pedepsirii celor neascultători este deplina îndepărtare din ţara moştenirii lor, fie aceasta prin exil, fugă sau moarte.

Mulţi dintre evreii care rămăseseră în Iudeea după cea de-a treia deportare în Babilon în 586 în.Hr., au fugit de bună voie în Egipt după omorârea lui Ghedalia, câteva luni mai târziu. Eu au făcut aceasta în ciuda avertizării date de Ieremia că o asemenea faptă urma să ruineze însuşi scopul care o determina. Teama de o suferinţă ulterioară în urma acţiunilor lui Nebucadneţar (vezi la cap. 4,2). Nu e deloc de mirare că Dumnezeuînfăţişa pe aceşti oameni striaţi ca pe nişte „smochine rele.”

Ieremia 25:1 1. Al patrulea an al Ioiachim. Solia cap. 25 este cu precizie aşezată în anul ce a urmat imediat duceri înBabilon a primilor robi iudei (vezi la Dan 1,1). Solia dată în al patrulea an al lui Ioiachim, în 605 sau 604 în.Hr., ar părea a fi precedat parabola profetului cu privire la vasul olarului (vezi Ier 18; 19; PK 431).

Cel dintâi an. Nebucadneţar a urmat la tron tatălui său în vara lui 605 în.Hr., care ar fi anul urcării sale pe tron. Cel dintâi an al său ar fi următorul an întreg calendaristic, care după calculul iudaic ar începe în toamna anului 605, şi după calendarul babilonian în primăvara lui 604 (vezi la Dan 1,1; vezi şi Vol. II, p. 138; 160, 161n; Vol. III, p. 91, 92.

Nebucadneţar. Vezi la cap. 21,2.

Ieremia 25:3 3. Al treisprezecelea an. Anul civil iudaic 627/626 î.Hr., (vezi la cap. 1,2), socotit de la 605/604 ca anul al patrulea al lui Ioiachim.

Douăzeci şi trei de ani. De la 626 în.Hr. (vezi la cap. 1,2) la 604 în.Hr. (vezi la cap. 25,1) sunt exact 23 d ani prin calculare incluzivă (vezi Vol. II, p. 136, 137). Perioada aceasta de 23 de ani se referă astfel la lungimea lucrării lui Ieremia la data când a fost dată solia din cap. 25.

De dimineaţă. Un idiom arătând efort stăruitor (vezi la cap. 7,13).

Ieremia 25:5 5. Întoarceţi-vă. Acest apel la pocăinţă, convertire şi ascultare arată în mod hotărât misiunea adevăratului profet (vezi 2Rg 17,13; Eze 18,30-32).

Din veşnicie în veşnicie. Dacă exilaţii şi-ar fi îndeplinit misiunea lor dumnezeiască, sălăşluirea lor în ţară ar fi fost permanentă (vezi p. 30).

Ieremia 25:7 7. Spre nenorocirea voastră. Vezi cap. 24,9.

Ieremia 25:8 8. Domnul oştirilor. Vezi la cap. 7,3.

Ieremia 25:9 9. Toate popoarele. [„Toate familiile,” KJV; „Toate hoardele seminţiilor,” G.Gal.; „Neamurile,” trd. Nitz.]. Diferitele rase subjugate de Nebucadneţar, şi care furnizau oameni care să servească în oştirile babiloniene.

De la miazănoapte. Vezi la cap. 1,14; 4,6.

Robul Meu. [„Sluga Mea,” trd. G.Gal.; „Unsul Meu,” trd. Nitz.]. vezi cap. 27,6; 43,10. Şi Cir a fost numit „robul” lui Dumnezeu întrucât avea să împlinească o lucrare ce Dumnezeu dorea să fie săvârşită (vezi Isa 44,24 la 45,5).

Nebucadneţar. [„Nebuchadnezzar,” KJV]. Cu privire la această scriere a numelui vezi la cap. 21,2).

Pustiu. [„Uimire,” KJV. Ebr. shammah, „groază” [Nitz.], (vezi la cap. 5,30).

Batjocură. [„Fluierătură,” KJV]. Adică derâdere.

Ieremia 25:10 10. Strigătele de bucurie. Nu numai că aceste strigăte de bucurie (vezi la cap. 7,34) urmau să nu mai fie auzite, dar nici „uruitul morii,” râşnirea grâului de către femei (Exo 11,5; Mat 24,41), şi „lumina lămpii” urma să înceteze. Tabloul prezentat în Ier 25,10 e un tablou care descrie deplina destrămare a vieţii de familie, atât în ce priveşte privilegiile ei de bucurie, cât şi preocupările ei zilnice (vezi Apoc 18,22.23).

Ieremia 25:11 11. Pustiu. [„Uimire,” KJV]. Literal, „groază” (vezi la cap. 5,30).

Şaptezeci de ani. Această menţionare a perioadei de 70 de ani cuprinde naţiunile din imediata vecinătate a lui Iuda (vezi vers. 9), în timp ce cap. 29,10 se referă a captivitatea lui Iuda. Totuşi, LXX redă această ultimă propoziţie astfel: „şi ei vor servi printre neamuri şaptezeci de ani,” [„vor rămânea robi între popoare, şaptezeci de ani,” trd. G.Gal.], ceea ce se potriveşte cu cap. 29,10, care aplică cei 70 de ani numai laiudei.

Această perioadă de 70 de ani a fost în general socotită una şi aceeaşi cu perioada de 70 de ani ai captivităţii babiloniene (cap. 29,10). Amândouă aceste perioade trebuie să fie socotite de la 605 în.Hr., la 536 în.Hr., inclusiv (în ce priveşte o tratare a acestei perioade de 70 de ani vezi Vol. III, p. 90-92, 94-97).

Ieremia 25:12 12. Voi pedepsi. Această profeţie împotriva Babilonului a început să fie împlinită când „mezii şi perşii”au cucerit cetate, au ucis pe Belşaţar şi au pus capăt Imperiului neobabilonian (Dan 5,17-31). Deşi Babilonul a fost folosit de Dumnezeu ca să mustre e poporul Său, aceasta nu a scutit pe babilonieni de a fi pedepsiţi pentru propriile lor nedreptăţi (vezi Ier 50,51; cf. Isa 10,5-16).

Împăratul Babilonului. Ca unul din principalii vrăjmaşi ai lui Israel în timpurile Vechiului Testament, Babilonul a devenit un simbol potrivit în cartea Apocalipsei, al creştinismului decăzut, în împotrivirea ei faţă de rămăşiţa poporului lui Dumnezeu (vezi la Apoc 14,8; 17,5; 18,2). În mare măsură simbolurile din cartea Apocalipsei sunt luate din experienţele Israelului literal din vechime sau sunt bazate pe soliile simbolice ale profeţilor Vechiului Testament (vezi AA 585). Pentru acest motiv, când sunt studiate simbolurile cărţii Apocalipsei, un lucru important e să se dea o atenţie cât mai mare părţilor corespunzătoare din istoria şi profeţia Vechiului Testament. Numai pe un astfel de fundal simbolurile Apocalipsei primesc deplinul înţeles pe care Inspiraţia a intenţionat ca ele să-l exprime.

Diferite aspecte ale pedepsirii Babilonului aşa cum sunt arătate în Ier 25 sunt de valoare în legătură cu studierea pedepsirii Babilonului spiritual aşa cum e prezentată în Apoc 16 la 19 (vezi Isa 14,4). Observaţi următoarele:

Vezi tabelul urmator

Ieremia 25:14 14. Le vor supune şi pe ele. Literal, „va face servi din ele.” Ca răsplătire divină babilonienii, pe atunci naţiunea fruntaşă a lumii, la rândul lor urmau să devină robii biruitorilor lor.

Ieremia 25:15 15. Ia din mâna Mea acest potir. Vezi Osa 75,8; Isa 51,17.22; Apoc 14,10.

Ieremia 25:16 16. Vor bea. [„Ei vor bea,” KJV]. O vie ilustrare a panicii şi a groazei care a apucat diferitele neamuricând a năvălit biruitorul babilonian asupra lor. Vinul mâniei lui Dumnezeu (vezi vers. 15) le va îmbăta, ca să zicem aşa, cu groază şi disperare (vezi Isa 51,17.22; Ier 51,7; Hab 2,16; cf. Apoc 14,10; 17,4; 18,3).

Ieremia 25:17 17. Eu am luat potirul. Adică, profetul a făcut lucrul acesta în chip figurat turnând profeţiile sale împotriva acestor naţiuni.

Ieremia 25:18 18. Iuda. Ieremia începe nararea judecăţilor dumnezeieşti cu o profeţie de mustrare rostită asupra propriului său popor pentru nelegiuirea lor, şi apoi trece la aceea care va fi dată altor naţiuni (vezi 1Pet 4,17).

Batjocură. [„Uimire,” KJV]. Literal, „groază” (vezi la cap. 5,30).

Blestem. [„Fluierare,” KJV]. Expresia din KJV arată un dispreţ.

Ieremia 25:19 19. Faraon. Împăratul Egiptului pe vremea aceea era Neco II (609-594 în.Hr.) care a fost înfrânt de Nebucadneţar la Carchemiş.

Ieremia 25:20 20. La toată Arabia. [„Poporul amestecat,” KJV; „Poporul cel amestecat,” trd. Nitz.; „Popoarele de robi amestecate,” trd.G.Gal.]. Sau „mulţimea amestecată” (vezi Ier 59,37; cf. Exo 12,38; Nem 13,3). Posibilo aluzie la ionieni şi carienii pe care Psametik I, Tatăl lui Neco II îi colonizase în Egipt, şi care erau folosiţi în oastea egipteană ca trupe auxiliare (vezi Herodot II, 152, 154); vezi la Iov 1,1.

Ţara filistenilor. Aceasta include cele patru cetăţi care urmează imediat: Ascalon, Gaza, Ecron şi Aşdod.

Celor ce au mai rămas din Aşdod. Poate o aluzie la faptul că împăratul egiptean Psametik I (vezi Vol. II, p. 90) a cucerit Aşdodul după un asediu de 29 de ani (vezi Herodot II, 157).

Ieremia 25:22 22. Ostroavelor. Ebr. ’i, „insulă,” „ţinut de coastă” sau „ţărm.” Aici se face o referire la insulele şi ţărmurile Mării Mediteraneene (vezi la Isa 49,1).

Buz. Aşezarea e nesigură. Se socoteşte de către unii că ar fi fost în Arabia.

Cei ce îşi rad colţurile bărbii. [„Sunt în colţurile cele mai depărtate,” KJV]. Adică, aceia care îşi tund părul într-un anumit fel.

Ieremia 25:24 24. Arabilor. [„Poporul amestecat,” LKV]. Vezi la vers. 20.

Ieremia 25:25 25. Zimri. Numele unei ţări care nu se mai întâlneşte nicăieri în altă parte în afară de Biblie. Unii cred că el trebuie pus în legătură cu Zimran, fiul cel mai mare al lui Avraam de la Chetura (Gen 25,1.2), şi că poziţia lui aici arată un trib arab nomad la sud-est de Palestina. Alţii îl consideră un nume criptic pentru Elam.

Elam. Vezi la Gen 10,22.

Ieremia 25:26 26. Şeşac. Considerat de unii a fi o denumire criptică pentru Babilon, la care s-a ajuns printr-un procedeu numit atbaş (vezi la cap. 51,1). Când e descifrat, consoanele ş-ş-c sunt egale cu b-b-l forma ebraicăa Babilonului. Alţii gândesc că Şeşac poate să reprezinte acadianul Şişku, o denumire a Babilonului care apare în liste împărăţeşti târzii.

Va bea după ei. După ce va constrânge pe celelalte naţiuni să bea potirul înfrângerii, Babilonul însuşi urma la rândul lui să aibă aceeaşi experienţă.

Ieremia 25:27 27. Beţi, îmbătaţi-vă. Ieremia pare să revină la vers. 15, 16 (vezi comentariile de acolo), zugrăvind spaima şi dezamăgirea care avea să vină asupra oamenilor prin întristările neînţelegerii internaţionale.

Vărsaţi. O izbitoare reprezentare a predării, a vomării, prăzilor care fuseseră luate în război.

Ieremia 25:29 29. Încep să fac rău. Din nou, ca în vers. 18, tabloul judecăţii dumnezeieşti începe cu o vedenie a pedepsirii lui Israel (vezi 1Pet4,17). Dacă Ierusalimul nu poate să scape de invazia caldeeană, cu siguranţă nupot să scape naţiunile împrejurătoare. De aceea ele, ca şi Iuda, vor fi înţelepte dacă se supun la jugul babilonian (vezi Ier 49,12).

Ieremia 25:30 30. Va răcni. Versetele 30,33 rezumă printr-o figură dramatică solia cap. 25. Mai devreme profetul notase judecăţile care urmau să vină asupra lui Iuda şi asupra naţiunilor din jurul ei (vers. 9), şi în cele din urmă asupra Babilonului (vers. 12). Acum, în rezumat, Dumnezeu este înfăţişat ca răcnind din locuinţa Sa pentru a pedepsi toate naţiunile.

Aceste cuvinte îşi vor găsi o altă împlinire în conflictul final al naţiunilor precedând imediat a doua venire a lui Hristos (vezi GC 656, 657; PP 340).

Împotriva locului locuinţei Lui. Literal, „împotriva locului păşunii Lui” (vezi Ioel 3,16; Amos 1,2). [„Împotriva pajiştii Sale,” trd. G.Gal.].

Va striga. Comp. 1Tes 4,16).

Ieremia 25:31 31. Se ceartă. Ebr. rib, „ceartă” sau „un caz înaintea judecăţii.” Tabloul este acela al lui Dumnezeu şezând la judecată asupra naţiunilor nelegiuite.

Pradă săbiei. Simbol al distrugerii prin război. În conflictul final al naţiunilor, nelegiuiţii vor pieri prin felurite mijloace (vezi GC 657).

Ieremia 25:32 32. O mare furtună. În ce priveşte comentariile vezi la cap. 23,19.

Marginile pământului. Adică, de la cele mai îndepărtate părţi ale pământului (vezi cap. 6,22).

Ieremia 25:33 33. Cei pe care-i va ucide Domnul. Vezi Isa 34,1-4; 66,15.16.24; GC 657).

Nu vor fi nici jeliţi. A nu primi respectul serviciului de înmormântare obişnuit însemna să se adauge la dezonoarea pedepsirii lor.

Ieremia 25:34 34. Păstori. Aceia care erau păstori neadevăraţi ai poporului păşunii lui Dumnezeu (vezi la cap. 23,1).

Acelaşi vai e rostit împotriva falşilor conducători religioşi, care, în zilele de pe urmă, au făcut poporul să se încreadă în o minciună (GC 635).

Tăvăliţi-vă. Literal, „a se rostogoli.” „Rostogoliţi-vă” poate fi urmat de cuvântul de adaos „în cenuşă”[ca în KJV], sau poate fi adăugată altă expresie care se potriveşte la context, ca de pildă „pe pământ,” sau „în ţărână.” Fapta era o expresie de doliu şi de durere.

Povăţuitor. [„Căpetenii,” KJV]. Literal, „cei puternici,” adică, fruntaşii şi conducătorii poporului.

Vas de preţ. LXX redă această expresie: „şi veţi călca ca berbecii aleşi” [ce în G.Gal.].

Ieremia 25:35 35. Povăţuitor. Vezi comentariile la vers. 34.

Ieremia 25:36 36. Se aud. Omiţând aceste cuvinte de adaos se pare că se întăreşte forţa propoziţiei, care descrie pe Ieremia ca auzind „strigătul” şi „urletul” conducătorilor poporului. [„Răsună strigarea păstorilor şi urletul conducătorilor,” trd. Nitz.].

Ieremia 25:37 37. Colibele. Sau literal, „locurile de păşune,” (vezi la vers. 30).

Ieremia 25:38 38. Ca un pui de leu. „Mielul lui Dumnezeu” este şi „leul din seminţia lui Iuda” (Apoc 5,5). Un „leu” aduce în minte nu numai un tablou de maiestate dumnezeiască dar, şi o reprezentare grafică a puterii nimicitoare, ca aceea pe care Domnul o va folosi când săvârşeşte „fapta ciudată” a Sa de distrugere a nelegiuiţilor (vezi la Isa 28,21). Aici Ieremia reia ilustraţia din vers. 30, care preînchipuie mânia Domnului prin răcnetul unui leu (vezi Amos 3,8) care-şi părăseşte „locuinţa” din pădure spre a-şi căuta prada.

Urgia. Ebr. chazon, „aprindere;” totdeauna cu sensul de „mânie” şi folosit numai cu privire la Dumnezeu în Vechiul Testament. [„Văpaia mâniei,” trd. G.Gal.; „Aprinderea mâniei,” trd. Nitz.].

Pustiitor. [„Apăsător,” KJV]. Ebr. yomah, participiul lui yamah, „a apăsa.”

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–38PK 430, 431

2, 3 PK 430

5 PK 319

8–11PK 430

12 PK 552

15–19PK 431

29 PK 450

30 PP 340; 1T 354

31 GC 656; ML 362; Te 231

33 EW 290; GC 657; SR 415

34, 35 GC 655

Ieremia 26:1 1. La începutul domniei. Aceasta nu este o dată definită (vezi cap. 8,1), dar poate fi considerată în deplină siguranţă că e la un timp aproximativ între 608 şi 605 în.Hr. Cu certitudine a fost înainte de cea dintâiasediere a Ierusalimului de către Nebucadneţar (vezi la Dan 1,1), deoarece babilonienii nu sunt menţionaţi în capitolul acesta şi Ioiachim e descris ca fiind prietenos faţă de Egipt. Solia Domnului de la Templu din Ier 7-10 e rezumată pe scurt aici în cap. 26. Reacţiile la discurs din partea poporului şi a conducătorilor şi rezultatul final al întregului sunt raportate numai aici (vezi la cap. 7,1; vezi şi PK 415-419).

Ieremia 26:2 2. Stai în curtea Casei Domnului. Vezi la cap. 7,2. Versetele 2-6 ale capitolului 26 sunt un rezumat al cap. 7,1-15. Foarte probabil că incidentul acesta a avut loc la una din sărbătorile care aduceau închinători dintoate părţile naţiunii.

Nu lăsa nici un cuvânt din ele. Evident solia divină urma să conţină ceva ce Ieremia s-ar fi sfiit să aducă la cunoştinţa poporului.

Ieremia 26:3 3. Poate că vor asculta. Atât de aspră este ameninţarea care urmează (vezi vers. 6) încât e exprimată cu nădejdea că poate nu va trebui să fie pusă în practică.

Mă voi căi. Vezi la vers. 19.

Ieremia 26:4 4. Să urmaţi legea Mea. Rea răspunderea profetului de a învăţa poporul cererile pe care legea lui Dumnezeu le avea faţă de ei, şi de a căuta să lămurească pentru priceperea lor (vezi cap. 7,25-28; 25,4-7).

Ieremia 26:5 5. Dis de dimineaţă. Vezi la cap. 7,13.

Ieremia 26:6 6. Voi face Casei acesteia ca lui Şilo. Locul unde fusese aşezarea vechiului sanctuar fusese distrus (vezi la cap. 7,13.14).

Ieremia 26:7 7. Preoţii, proorocii. Ieremia era însărcinat de Dumnezeu să aducă o avertizare într-un chip special celor două ordine cărora el le aparţine. Celui dintâi prin naştere (vezi la cap. 1,1) şi celui din urmă prin rânduire divină (vezi la cap. 1,5). profeţii mincinoşi erau îndeosebi duşmănoşi faţă de Ieremia (cap. 23,9-40).

Ieremia 26:8 8. Trebuie să mori negreşit. În nelegiuirea şi amăgirea lor de sine, preoţii , proorocii şi „tot poporul” au hotărât să aducă la tăcere glasul osânditor al aceluia care era credincios în a da la iveală nelegiuirile lor.

Ieremia 26:9 9. Pentru ce prooroceşti? Că Templul, care era mândria şi gloria israeliţilor (vezi la cap. 7,4), urma să sufere soarta vechiului sanctuar din Şilo era un gând de nesuferit care a mobilizat „tot poporul” împotriva profetului. Poporul îşi pusese întreaga încredere într-o strictă ţinere a slujbelor religioase exterioare ale Templului.

Ieremia 26:10 10. Căpeteniile lui Iuda. Pe cât se pare aceşti cârmuitori împărăteşti nu erau de faţă când Ieremia a dat avertizare divină, ci erau „în casa împăratului,” poate la un conciliu cu împăratul. Când au venit acum la Templu, „au şezut ca să asculte” ce mai avea Ieremia de spus.

Ieremia 26:11

11. Vinovat de pedeapsa cu moartea. Aici avem un bun exemplu de iniţiativă şi metodă vicioasă atât de caracteristică pentru Evul Mediu, care transfera puteri lumeşti a statului pentru pedepsire şi moarte pe cei acuzaţi pe nedrept de erezie şi blasfemie.

Ieremia 26:12 12. Domnul m-a trimis. Totdeauna răspunsul adevăraţilor profeţi şi predicatori ai Cuvântului este că solia lor nu e după alegerea şi invenţia lor proprie, ci vine prin ei direct de la Dumnezeu (vezi 2Sa 23,1-3; Amos 3,7.8; 2Pet 1,20.21).

Ieremia 26:13 13. Îndreptaţi-vă căile. Apărarea lui Ieremia a fost simplă şi numai solia pe care i-o dăduse Dumnezeu. Dacă poporul lui Dumnezeu şi-ar fi îndreptat căile, distrugerea cu care erau ameninţaţi ar fi putut să fie evitate.

Ieremia 26:14 14. Iată în mâinile voastre. Prin această curajoasă desconsiderare a propriei sale siguranţe, Ieremia a adăugat forţă la propria sa solie şi, de fapt, prin mijlocul acesta şi-a păstrat viaţa. Căpeteniile au fost mulţumite cu privire la sinceritatea lui Ieremia şi au luat măsuri ca să-i ocrotească viaţa (vezi PK 418).

Ieremia 26:15 15. Numai să ştiţi. Profetul face apel, nu la preoţi şi la profeţi de la care nu putea să aştepte dreptate, cui se adresează „tuturor căpeteniilor şi întregului popor” (vezi vers. 12). Căpeteniile îndeosebi au fost cei care au ezitat de a vărsa sângele nevinovat al cuiva care vorbea nu de la sine ci din partea lui Dumnezeu.

Ieremia 26:16 16. Nu este vinovat de pedeapsa cu moartea. Prin solia lui directă Ieremia în mod evident a plecat balanţa opiniei publice în favoarea sa, şi de aceea viaţa i-a fost cruţată.

Ieremia 26:17 17. Bătrânii. Numiţi aşa fie din cauza distincţiei lor oficiale (vezi 1Rg 8,1; 20,7) sau din cauza voinţei lor. Mult respect se arată faţă de părerea acelora care aveau atât vârsta înaintată, cât şi înţelepciune.

Ieremia 26:18 18. Mica. Identic cu autorul cărţii lui Mica (vezi Mica 1,1; p. 22).

Ieremia 26:19 19. S-a temut de Domnul. În timp ce nu există referire la altă experienţă în Scripturi, ea e în acord cu caracterul lui Ezechia (vezi 2Cr. 29,4–10; 32,26).

Domnul S-a căit. Vezi la Gen. 6,6; Exo 32,24; Num 23,19; Jud 2,18; Ioel 2,13.

Să ne împovărăm sufletul cu o nenorocire aşa de mare? Ideea în ebraică este că ei făceau sau puteau săfacă un mare rău împotriva lor înşişi dacă ar fi luat viaţa unui profet inocent. LXX spune: „Întrucât am făcut un mare rău împotriva propriilor noastre suflete.” Versetul acesta e paralel cu sfatul lui Gamaliel când s-a ridicat înaintea sinedriului: „Dar dacă este dela Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţiîmpotriva lui Dumnezeu.” (vezi Fapte 5,34-39). Rezultatul acestui sfat dat de bătrâni a fost de a deschide calea ca Ieremia să-şi continue lucrarea. Datorită în mare parte sprijinului dat profetului de Ahicam (vezi Ier 28,24), sfatul acesta al bătrânilor a fost primit şi pus în practică de conducătorii naţiunii.

Ieremia 26:20 20. Urie. Întâmplarea aceasta a fost probabil raportată pentru a arăta că experienţa lui Ieremia nu a fost unică.

Ieremia 26:21 21. În Egipt. Vezi cazurile paralele ale lui Ieroboam (2â1Rg 11,40), Hadad (1Rg 11,17.18) şi Iosif şi Maria (Mat 2,13-15). Ţara de pe malurile Nilului a fost deseori un azil pentru refugiaţi din Iudeea.

Ieremia 26:22 22. A trimis nişte oameni în Egipt. Tratate antice conţineau o aluzie prin care ambele părţi făgăduiau să extrădeze prizonierii politici către ţara lor de origine.

Elnatan. Probabil socrul împăratului (vezi 2Rg 24,8). Elnatan era unul dintre principii favorabili lui Ieremia (Ier 36,12).

Ieremia 26:23 23. L-au scos pe Urie si…l-au adus. Pre cazuri mai timpurii de martiriu al profetilor, vezi 1 Împarati 19 :10, 14; 2 Cronici 24 : 19-22 . În conformitate cu traditia iudaica Isaia a fost "taiat în doua cu ferestraul" de Manase (Vezi Evrei 11 : 37; EGW material suplimentar la Isaia 1 : 1). Urie a fost tratat în modul cel mai rusinos. "Corpul lui mort" nu a fost acceptat spre îngropare cu parintii sai si a fost "socotit…în mormintele oamenilor de rând" în valea Chedron. Mai târziu, împaratul care a comis aceasta dezonoare a fost el însusi "îngropat cu o înmormântare ca cea a magarului", fara onoarea funerara obisnuita sau jelire (Ieremia 22 : 18, 19).

Ieremia 26:24 24. Ahicam. Tatal lui Ahicam a fost probabil acel Safan care era un scrib bine cunoscut în reforma lui Iosia , cel care a supravegheat restaurarea templului. (vezi 2 Împarati 22 : 3, 8-14; 2 Cronici 34 : 8, 14-21). Fratii lui Ahicam, Ghemaria (Ieremia 36 : 12, 25) si Eleasa (cap. 29 : 3) aveau un caracter nobil. La fiul lui Ahicam, Ghedalia (vezi cap. 40 : 6) "guvernator peste cetatile lui Iuda", a gasit refugiu Ieremia dupa cucerirea Iudeii de catre Nebucadnetar (cap. 40 : 5, 6).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 - 24 PK 415 - 418; 4T 165 - 168

2, 3 4T 165

4 - 6 PK 415; 4T 166

8 - 15 4T 167

9, 15 PK 417

18, 19 PK 418

Ieremia 27:1 1. Ioiachim. Mai multe manuscrise ebraice zic ”Zedechia,” care fără îndoială e exprimarea corectă, cume clar dovedit de versetele 3, 12 (vezi cap. 28,1). Deşi Zedechia domnea prin îngăduinţa lui Nebucadneţar, care-l aşezase pe tron (vezi 2Regi 24,17-19), el şi regii învecinaţi care plăteau tribut Babilonului, nu părăsiseră nădejdea de a se elibera de jugul haldeu. Experienţa din Ieremia 27 a avut loc în al IV-lea an al lui Zedechia, cam pe la 593 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 28,1).

Ieremia 27:2 2. Legături şi juguri. Dramatizarea unor preziceri simbolice ca aceasta (vezi Isaia 20,2; Ieremia 18,19; Ezechiel 12,5-7; Fapte 21,11) urmărea să imprime cu putere în mintea oamenilor ceea ce deţine viitorul pentru ei, şi să-i trezească, dacă era cu putinţă, la o înţelegere a lipsei lor spirituale. Înfăţişându-se aşa cum a făcut, ca şi cum ar fi fost un rob captiv legat sau un animal de povară cu jug, Ieremia ar fi captivat atenţia tuturor mai mult decât ar fi putut-o face doar prin cuvinte. Naţiunile amestecate în această conspiraţie, cel mai puţin Zedechia, urmau să fie lăsate fără nici o scuză de a gândi că planurile lor aveau vreo perspectivă de succes.

Ieremia 27:3 3. Trimite-le. Aşa cum se arată în partea de încheiere a versetului, regii numiţi aici trimiseseră „trimişi”

sau ambasadori la Zedechia, grăbind o alianţă împotriva lui Nebucadneţar. Naţiunile acestea sunt menţionate în aceeaşi ordine în profeţia din cap. 25,21.22, dată cu 11 ani mai înainte. Această prezicere anterioară se împlinise parţial până la data aceasta. Totuşi, dintr-un motiv oarecare, aceşti regi cultivau nădejdea că puteau izbuti într-o rebeliune împotriva lui Nebucadneţar.

Ieremia 27:4 4. Spune-le. Sau „Porunceşte-le”. Ieremia fusese însărcinat să spună reprezentanţilor regilor numiţi în v. 3 că eforturile lor vor fi zadarnice; că în providenţa lui Dumnezeu, Babilonul urma să fie biruitorul irezistibil al naţiunilor, instrumentul divin pentru a le pedepsi pentru nedreptăţile lor.

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,2. Titlul acesta aplicat la „Dumnezeul lui Israel” a fost în mod deosebit folosit pentru a impresiona naţiunilor care nu cunoşteau pe Domnul, că adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul „oştirilor” cerului, era mai mult decât un egal pentru oştirile pământului (vezi comentariul la Iosua5,14; Psalmi 24,10)

Ieremia 27:5 5. Dau pământul. O reamintire că acelaşi Dumnezeu care a creat pământul (Amos 4,12; 9,6) este Cel care controlează destinul lui, care „răstoarnă şi pune pe împăraţi” (vezi Psalmi 13,18; Daniel 2,21; 5,18.19; pentru comentarii în plus vezi comentariul la cap. 4,17).

Cui îmi place. Sau „Cui Mi se pare potrivit”.

Ieremia 27:6 6. Robul meu. Vezi comentariul la cap. 25,9.

Fiarelor câmpului. Oştirile cuceritoare strângeau îndeobşte caii şi vitele de la cei învinşi, în felul acesta mărind amărăciunea şi deznădejdea. Învinşilor, li se agrava astfel necazul şi disperarea de înfrânţi.

Ieremia 27:7 7. Fiului său, şi fiului fiului său. Vezi Nota adiţională la Daniel 5. Lucrul acesta poate să sugereze scurtimea duratei Imperiului Babilonian după domnia lui Nebucadneţar, deoarece şirul urmaşilor lui nu coboară mai departe de a doua generaţie după el, fie pe linia directă sau indirectă (vezi Vol. III, p. 47). Aceasta se poate referi la Nabonid şi Belşaţar (ginerele lui Nebucadneţar şi fiul ginerelui său), ca cei doi cârmuitori mai proeminenţi care au urmat lui Nebucadneţar, deşi acesta nu este în mod necesar cazul. Decât să se refere la anumiţi succesori ai lui Nebucadneţar, s-ar putea să însemne doar că împărăţia urma să existe pentru un timp de lungime nedefinită.

O vor supune. Cu toate că „toate neamurile vor fi supuse lui” Nebucadneţar, împăratul Babilonului nu urma să stabilească un imperiu de lungă durată. Perşii şi alte popoare urmau la rândul lor să supună pe împăratul Babilonian, aşa că îl vor supune şi pe el. (vezi cap. 51,11.27-29).

Ieremia 27:8 8. Sabie. Biciuirile cu război, sabie, foamete şi ciumă sunt din nou enumerate (vezi comentariul la cap. 14,12).

Ieremia 27:9 9. Ghicitori. Aceia care trăgeau la sorţi sau foloseau alte mijloace pentru a determina calea de urmat (vezi comentariul la cap. 14,12).

Cititori în stele. Sau „Vrăjitori”. Vezi comentariul la Levitic 19,26.

Vrăjitori. Vezi comentariul la Exod 7,11; Daniel 2,2, comp. Isaia 47,9.12. Prezicerile tuturor acestor pronosticatori păgâni erau evident de acord privind îndemnarea acestor cinci naţiuni să se răscoale împotriva lui Nebucadneţar.

Ieremia 27:10

10. Ca să fiţi îndepărtaţi. Prin inspiraţie divină Ieremia ştia care ar fi fost rezultatul dacă regii ar fi urmat sfatul acestor oracole păgâne. Regii şi oştirile lor urmau să meargă la luptă şi să piară, aşa cum a făcut Ahab când a ascultat de „un duh al minciunii” în gura profeţilor mincinoşi (1Regi 22,15-37).

Ieremia 27:12 12. Plecaţi-vă grumazul. Acelaşi sfat dat naţiunilor înconjurătoare (v. 11) este în mod specific adresat „lui Zedechia, împăratul lui Iuda.” Ca conducător al poporului, împăratul, dacă ar fi dorit aşa, putea probabil să conducă naţiunea să se supună Babilonului (vezi PK 458).

Ieremia 27:13 13. Sabie. Vezi comentariul la cap. 14,12; 27,8.

Poporul. Nu numai o singură naţiune, ci orice naţiune care nu ar fi vrut să se plece Babilonului.

Ieremia 27:14 14. Provocare a minciunii. Cu privire la lucrarea înşelătoare a acestor profeţi mincinoşi vezi comentariul la cap. 14,13; 23,1.2.11.21.23.30.31.33.34.

Ieremia 27:15 15. Ca. Ebr. Lema’an. Totuşi, nu e necesar ca scopul să fie exprimat aici, deoarece lema’an poate fi folosit într-un sens ironic. Rezultatul urmării neascultării lui Iuda este subliniat aici, iar nu scopul lui Dumnezeu. În Biblie, Dumnezeu este adesea prezentat ca făcând ceea ce nu împiedică (vezi comentariul la 1Regi 22,22).

Ieremia 27:16 16. Vor fi aduse în curând. Nebucadneţar dusese „uneltele Casei Domnului” înainte ca Zedechia să fi urcat la tron (2Regi 2,10-13; 2Cronici 36,7). Pentru a mângâia poporul care jelea foarte mult această pierdereimportantă, profeţii mincinoşi preziceau că aceste unelte sfinte vor fi readuse la Ierusalim. Totuşi, aceste vase n-au fost aduse înapoi decât atunci când Cirus le-a redat iudeilor (Ezra 1,7-14).

Ieremia 27:17 17. Pentru ce să ajungă cetatea aceasta o dărâmătură? Este evident că această prezicere mincinoasă a apropiatei înapoieri a vaselor Templului era şi o profeţie dar şi un îndemn la răscoală. Ieremia şi-a dat seama că o revoltă putea duce numai la devastarea Ierusalimului şi apoi la nimicirea Templului.

Ieremia 27:18 18. Să mijlocească. Ieremia sfătuieşte pe profeţii mincinoşi mai degrabă să mijlocească la Dumnezeu pentru ca vasele pe care Nebucadneţar nu le luase mai înainte „să nu se ducă la Babilon,” decât să-şi piardă timpul în zadarnice eforturi de a recâştiga vasele care deja fuseseră luate de la Templu.

Ieremia 27:19 19. Stâlpii. Cele două coloane de bronz numite Iachin şi Boaz care erau de fiecare parte a pridvorului Templului (vezi comentariul la 1Regi 7,15). Cât priveşte „marea turnată care era sprijinită de doisprezece boi,vezi comentariul la 1Regi 7,23. Cele zece „temelii” pentru cele zece lighene sunt descrise în 1Regi 7,27-37. Deşi nu este enumerat aici, chivotul era încă în Templu, unde a rămas până când a fost ascuns în timpul arderii finale a Ierusalimului (vezi PK 452).

Ieremia 27:20 20. Ieconia. Vezi comentariul la cap. 22,24.

Ieremia 27:22 22. Duse în Babilon. Cu privire la împlinirea acestei profeţii vezi 2Regi 25,13-15.

Până în ziua. O aluzie la sfârşitul celor şaptezeci de ani de captivitate (vezi comentariul la Ieremia 25,11.12; 28,10; Daniel 9,2).

Comentariile lui Ellen G. White

1–22PK 443, 444; 4T 168, 169

2, 3 4T 168

2–11PK 443

4–11, 21, 224T 169

Ieremia 28:1 1. În acelaşi an. Timpul cap. 28, adică anul al IV-lea al domniei lui Zedechia (aproximativ 593 î.Hr.), vine nu mult după acela al cap. 29.

Hanania. Acest bărbat pare să fi fost unul din cei mai de seamă adversari ai lui Ieremia şi unul din conducătorii partidei de rezistenţă care căuta să alcătuiască o alianţă cu naţiunile învecinate împotriva Babilonului (vezi cap. 27).

Gabaon. Ca şi Anatot, aceasta era una din cetăţile preoţilor (vezi Iosua 21,13.17.18). Aceasta ar putea arăta că Hanania, ca şi Ieremia, era şi preot şi „prooroc”. Cândva „locaşul Domnului” [„cortul” - KJV] fusesela Gabaon (1Regi 3,4; 1Cronici 16,39; 2Cronici 1,3). Gabaonul, modernul ej-Jib, era la 8,4 km. nord-vest de Ierusalim.

Ieremia 28:2 2. Sfărâme jugul. Referirea e fără îndoială la „jugul” pomenit de proorocul adevărat (cap. 27,1). Hanania a îndrăznit să contrazică solia inspirată a lui Ieremia.

Ieremia 28:3 3. Peste doi ani. E cu putinţă ca alianţa dintre Iuda şi naţiunile învecinate împotriva lui Nebucadneţar (vezi cap. 27,1-8) să fi început deja să se contureze iar Hanania nu se îndoia de certitudinea succesului ei.

Toate uneltele. Cutezător, Hanania prezice o mare scurtare a perioadei de timp cât Ieremia spusese că „uneltele Casei Domnului” urma să rămână în Babilon (vezi cap. 27,22).

Ieremia 28:4 4. Ieconia. Vezi comentariul la cap. 22,24. Evident Ioiachim era însă socotit de mulţi împăratul de drept (vezi Vol. II, p. 96, 97), pe care ei îl aşteptau să-l vadă că se reîntoarce şi e repus în scaunul lui de domnie. Acest sfârşit ar fi contrazis direct profeţia lui Ieremia că Ioiachim nu se va reîntoarce în Iuda, ci va muri într-o ţară străină (cap. 22,24-26).

Ieremia 28:6 6. Amin. Poate că profetul vrea să zică, „Doresc ca acesta să fie cazul; ar fi minunat dacă ar fi adevărat.” Unii totuşi susţin că Ieremia a rostit aceste cuvinte cu o puternică ironie, profetul aparent punându-se de acord cu prezicerea lui Hanania numai pentru a da pe faţă şi mai puternic falsitatea ei.

Ieremia 28:7 7. Numai. Domnul avea ceva de spus în chestiunea aceasta indiferent de orice dorinţe sau preziceri ale omului.

Ieremia 28:9 9. Pacea. Vezi comentariul la cap. 6,19.

Se va cunoaşte. Pentru a câştiga favoarea, profetul mincinos mulţumea şi înşela poporul cu făgăduinţe despre o prosperitate sigură, în opoziţie cu prezicerile despre „foamete şi ciumă” (vezi v. 8) făcute de proorocul adevărat (vezi comentariul la cap. 14,12). Ieremia ştia că putea să-şi sprijine cazul pe chestiunea împlinirii sau neîmplinirii profeţiilor sale (vezi Deuteronom 18,20-22).

Ieremia 28:10 10. L-a sfărâmat. Experienţa aceasta a profetului mincinos Hanania şi a adevăratului profet Ieremia este paralelă cu aceea a lui Zedechia şi a lui Mica (1Regi 22,1-25). Prin acest act cutezător de forţă Hanania dorea fără îndoială să-i arate poporului că el nu va îngădui ca ei să fie insultaţi prin acest simbol odios al robiei. Prin această sfărâmare a jugului se dorea implicarea unei garanţii că puterea Babiloniană va fi zdrobită.

Ieremia 28:11 11. Peste doi ani. Vezi comentariul la v. 3.

Ieremia a plecat. Profetul adevărat nu s-a împotrivit şi nu s-a răzbunat pe folosirea forţei fizice de cătreHanania.

Ieremia 28:12 12. După ce. Se poate ca acest „cuvânt” să nu fi venit imediat după experienţa v. 11. RSV introduce versetul prin cuvintele, „La oarecare timp după ce profetul Hanania rupsese barele jugului,” etc.

Ieremia 28:13 13. Jug de fier. Vezi comentariul la Deuteronom 28,48. Ca o mustrare faţă de toate încercările de a rezista lui Nebucadneţar ca „serv” ales al lui Său pentru a pedepsi pe poporul Său (vezi Ieremia 25,9), Dumnezeu stăruie în folosirea figurii jugului, dar de astă dată cu o forţă mai puternică, mai severă, aceea a „fierului”, avertizând astfel pe răsculaţi că orice rezistenţă va avea ca urmare numai o sclavie mai amară şi maidureroasă.

Ieremia 28:14 14. Domnul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3; 27,4.

Fiarele câmpului. Vezi comentariul la cap. 27,6.

Ieremia 28:16 16. Te izgonesc. Sau „Te voi arunca”. Literal, „te voi trimite,” care repetă, pentru efect ironic, acelaşi verb ebraic pentru „trimis” ca în v.15.

Vei muri în anul acesta. Că aceasta însemna un an întreg şi nu era limitat la partea rămasă a unui an calendaristic sau civil e arătat de expresia asemănătoare a lui Hanania, „peste doi ani” (sau „în cuprinsul a doi ani întregi”) (vezi comentariul la v. 3, 4). Perioada aceasta extinzându-se până „în luna a şaptea,” se poate să fi fost pentru a da lui Hanania timp de pocăinţă, sau să dea poporului timp să-şi dea seama de pretenţiile false ale lui Hanania. Moartea lui Hanania e o paralelă a sorţii lui Anania şi a lui Elima (vezi Fapte 5,4.5; 13,6-11).

Ieremia 28:17 17. În anul acela. N-a trecut mai mult de o şesime din anul „întreg” (vezi v.1) până când prezicerea lui Ieremia din vers. 16 s-a şi împlinit. Grabnica împlinire a prezicerii profetului trebuie să fi impresionat poporul în ce priveşte faptul că chemarea lui Ieremia era adevărată, dar fără îndoială unii tot au refuzat de a primi chiar şi aceasta ca o dovadă în favoarea lui Ieremia.

Comentariile lui Ellen G. White

1–17PK 444–446; 4T 170–172

1 4T 170

2–4PK 445

3–84T 170

9 PK 445

9–174T 171

10–17PK 446

Ieremia 29:1 1. Cuprinsul epistolei. Probabil nu multă vreme după ce Ioiachim fusese luat prizonier (vezi comentariul la v. 4) scrisoarea aceasta a fost trimisă de Ieremia la captivii din Babilon (2Regi 24,8-16; 2Cronici 36,5-8; Daniel 1,1-4). Dispreţuit şi de către fraţii său din patrie, Ieremia îşi îndreaptă atenţia către exilaţi.

Rămăşiţa bătrânilor. Aceasta arată că nu toţi din aceşti bărbaţi conducători (vezi comentariul la Ezechiel 8,1; 20,1) se duseseră în exil.

Ieremia 29:2 2. După ce împăratul Ieconia. Vezi comentariul la cap. 22,24. Aceasta a fost probabil scrisă pe la începutul domniei lui Zedechia, şi astfel înainte de evenimentele din cap. 27 şi 28 (vezi comentariul la cap. 27,1; 28,1).

Împărăteasa. Adică, împărăteasa mamă (vezi comentariul la cap. 13,18); mama lui Ioiachim, Nehuşta, soţia lui Ioiachim a fost luată prizonier împreună cu el (2Regi 24,8.12.15).

Lemnarii şi fierarii. Vezi comentariul la cap. 24,1.

Ieremia 29:3 3. Le-am trimis-o prin. Aceşti doi bărbaţi erau evident prieteni şi susţinători ai lui Ieremia, şi era naturalca Ieremia să-i însărcineze pe ei cu ducerea soliei la exilaţii din Babilon. Eleasa, numit „fiul lui Şafan,” era pe cât se poate un frate al lui Ahicam, protectorul lui Ieremia (vezi comentariul la cap. 26,24). Ghemaria era probabil fiul lui Hilchia care a fost marele preot în cursul domniei lui Iosia, şi care a găsit cartea legii şi care de altfel a fost la loc de frunte în lucrarea de reformă (vezi 2Regi 22; 2Cronici 34). Scrisoarea a fost trimisă din Ierusalim.

Ieremia 29:4 4. Pe care i-am dus. Profetul informa pe exilaţi de faptul că starea lor de captivitate din vremea aceea nu era contrar voii lui Dumnezeu, şi că ei trebuiau să accepte în linişte soarta şi să facă tot ce puteau mai bine în această situaţie.

Ieremia 29:5 5. Zidiţi case. Faptul că un astfel de sfat era necesar arată că, la fel cu fraţii lor din patrie (vezi cap. 28),exilaţii iudei din Babilon erau neliniştiţi şi îndărătnici în supunerea faţă de biruitorii lor haldei. Atitudinea aceasta primea sprijin din partea profeţilor mincinoşi dintre ei, care stăruiau de popor să nu se supună. Sfatul lui Ieremia către exilaţi era ca ei să primească cu răbdare starea lor prezentă de supunere.

Ieremia 29:6 6. Să facă. Sau „Să nască”. Naşterea de nepoţi în exil arată că captivitatea lor urma să dureze cel puţin două generaţii. De asemenea se descoperea că ei urmau să fie lăsaţi oarecum în pace să-şi vadă de propriile lor căi, deoarece înrobitorii lor urmau să le îngăduie să posede case şi pământuri (vezi comentariul la v. 5). Favoarea împărătească dovedită faţă de Daniel trebuie să fi fost un factor de a uşura soarta iudeilor captivi.

Ieremia 29:7 7. Binele. Sau „Pacea”. Vezi comentariul la cap. 6,14. Aducerea la îndeplinire a acestui îndemn de a se ruga pentru Babilon trebuie să fi fost o experienţă cât se poate de dificilă pentru exilaţi, având în vedere sentimentul natural de repulsie pe care captivii îl vor fi nutrit împotriva biruitorilor lor (vezi Psalmi 137). Domnul manifestă acelaşi duh de blândeţe şi de toleranţă faţă de caldei, pe care Isus mai târziu L-a dat pe faţăpentru samaritenii neospitalieri (vezi Luca 9,54-56).

Ieremia 29:8 8. Proorocii, ghicitorii voştri. Aceste două categorii de înşelători îşi făceau lucrarea atât în Babilon cât şi în Iudeea, prezicând că iudeii urmau să fie grabnic eliberaţi din captivitate (vezi cap. 28,1-3) „Ghicitorii” erau aceia care încercau să spună mai dinainte viitorul prin diferite metode de interpretare a semnelor şi arătărilor (vezi comentariul la Daniel 1,20).

Visătorii. Sau „Faceţi să fie visate”. Aceste visuri înşelătoare erau, la urma urmei, acelea pe care israeliţii doreau să le audă din nou scoţând în evidenţă plângerea divină mai timpurie „poporului Meu îi plac aceste lucruri” (vezi Ieremia 5,31; Isaia 30,9.10; Mica 3,11).

Ieremia 29:9 9. În numele meu. În îndrăzneala şi făţărnicia lor nesfântă, aceşti înşelători pretindeau că vorbesc din partea lui Dumnezeu (vezi comentariul la cap. 14,13).

Ieremia 29:10 10. Şaptezeci de ani. Făgăduind această nădejde înşelătoare a unei captivităţi scurte, Dumnezeu din nou afirmă că şaptezeci de ani întregi va dura captivitatea (vezi cap. 25,12). La data aceasta deja trecuseră 10ani din cei 70 (vezi cap. 25,12).

Îmi voi aduce aminte de voi. Sau „Vă voi cerceta”. Vezi comentariul la Psalmi 8,4; 59,5. Când cei 70 de ani aveau să ajungă la sfârşitul lor, atunci, şi nu mai înainte, urma să împlinească Dumnezeu cuvântul Său cel bun al făgăduinţei milei şi îndurării făcând ca poporul Său să fie adus „înapoi în locul acesta.”

Ieremia 29:11 11. Un viitor şi o nădejde. Sau „Un sfârşit aşteptat”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu făgăduieşte naţiunii Sale alese că toate lucrurile se vor sfârşi pentru ei cu bine în cIuda captivităţii lor. Dacă cu dreptate Domnul urma să „rănească” pe copiii Săi prin intermediul captivităţii, în iubirea şi îndurarea Lui, El urma să-i „vindeceprin intermediul refacerii (vezi Deuteronom 32,39; Iov 5,18; Osea 6,1).

Ieremia 29:13 13. Cu toată inima. Această minunată făgăduinţă este un ecou al celor din Deuteronom 4,29. Dumnezeu arată lămurit că El nu poate face nimic pentru poporul Său dacă el nu-L caută cu intenţie sinceră.

Ieremia 29:15 15. Prooroci în Babilon. Anume prooroci mincinoşi (vezi comentariul la v. 21), pe care aceşti îngâmfaţiîi preferau în locul lui Ieremia.

Ieremia 29:16 16. Asupra împăratului. Adică, asupra lui Zedechia.

Ieremia 29:17 17. Sabie. Încă o pomenire a celor trei pedepse, sabia, foametea şi ciuma, aduse de război (vezi comentariul la cap. 14,12).

Grozave. Sau „Rele”. Ebr. Sho’arim, „grozave,” „dezgustătoare,” o expresie mai puternică de dezgust decât „foarte rele” (cap. 24,2). Ieremia compară din nou pe cei rămaşi în Iuda după captivitatea lui Ioiachim cu smochine rele, care nu pot fi mâncate (vezi comentariul la cap. 24,8-10).

Ieremia 29:18 18. Sabie. Vezi comentariul la v. 17; vezi comentariul la cap. 14,12.

Spaimă. Literal „îi dau spre groază” (vezi comentariul la cap. 7,13).

Pustiire. Sau „Uimire”. Vezi comentariul la cap. 25,9.

Ieremia 29:19 19. Nenumărate rânduri. Literal, „Sculându-Mă de dimineaţă”. „Sculându-Mă de dimineaţă este un idiom care arată o râvnă stăruitoare (vezi comentariul la cap. 7,13).

Ieremia 29:20 20. V-am trimis. Vezi comentariul la v. 4.

Ieremia 29:21 21. Ahab. Nimic nu se ştie cu privire la aceşti prooroci mincinoşi, Ahab şi Zedechia, în afară de ce e declarat aici. Ei erau probabil căpeteniile partidei rebeliunii printre exilaţi.

Nebucadneţar. Sau „Nebucadreţar”. Pentru o explicaţie cu privire la ortografia numelui împăratului Babilonian vezi comentariul la cap. 21,2.

Ieremia 29:22 22. I-a fript în foc. Metoda aceasta de executare era evident obişnuită la Babilonieni pentru rebelii trădători (vezi Daniel 3,6.20). Dacă aceşti prooroci erau agitatori printre exilaţi (vezi comentariul la v. 21), babilonienii nu urmau să considere nici o pedeapsă ca prea crudă.

Ieremia 29:23 23. Mişelie. Literal, „lucru fără noimă,” „nebunie,” de la un cuvânt în evreieşte care poartă în sine sugestia lipsei de castitate (vezi comentariul la Geneza 34,7; Deuteronom 22,21; Judecători 19,23.24). Aceasta arată că aceşti conducători, Ahab şi Zedechia, ca şi colegii lor din Ierusalim duceau o viaţă ticăloasă şi desfrânată (vezi Ieremia 23,14).

Ştiu lucrul acesta. Aceşti falşi conducători religioşi trebuie să fi înşelat pe oameni spre a-i crede că sunt oameni de un bun caracter moral. Dacă adulterele proorocilor mincinoşi ar fi fost cunoscute, ei şi-ar fi pierdutinfluenţa asupra minţii oamenilor. Dumnezeu a dezvăluit aici pentru toţi un raport al purtării păcătoase a acestor profeţi apostaţi.

Ieremia 29:24 24. Să-i spună. Pare că o nouă secţiune începe aici şi că v. 23 constituie sfârşitul scrisorii începute în v. 4. Solia lui Ieremia către exilaţi a stârnit mânia profeţilor rivali falşi din Babilon, şi s-a alcătuit o mişcare pentru a distruge pe Ieremia.

Şemaia. Evident un conducător din Babilon în opoziţie cu Ieremia. Nu se cunoaşte nimic mai mult cu privire la el peste ceea ce este descoperit aici.

Nehelamitul. Există presupunerea că „nehelamitul” e derivat de la ebraicul chalam, cu sensul de „a visa”, însă ea este respinsă de majoritatea învăţaţilor.

Ieremia 29:25 25. Tu ai trimis. Sau „Ai trimis scrisori”. Acestea se poate să fi fost trimise prin solii numiţi în v. 3 cânds-au întors de la Babilon. Când soliile au ajuns la Ierusalim, Ieremia a luat cunoştinţă de ele. Drept urmare el atrimis o solie răspuns mustrând aspru pe Şemaia.

Ţefania. Întrucât el era „al doilea preot” (Ieremia 52,24; comp. 2Regi 25,18), se nădăjduia că autoritatea şi influenţa lui l-ar opri pe Ieremia din profetizare, şi că el ar putea fi pedepsit ca un înşelător. Ţefania a acţionat pentru împăratul Zedechia într-un fel de temporizare (vezi Ieremia 21,1; 37,3). Mai târziu, când Nebucadneţar, „căpetenia străjerilor,” a cucerit Ierusalimul, Ţefania a fost luat prizonier şi executat (cap.52,24-27).

Ieremia 29:26 26. Iehoiada. Unii au susţinut că el fusese înlocuit de Ţefania din cauză că nu susţinea partida rebeliunii. Întrucât probabil era datoria „preotului al doilea” de a păstra ordinea în Templu şi de a pedepsi pe impostorii profeţi, Şemaia a mustrat pe Ţefania pentru încropeala şi timiditatea lui în împlinirea slujbei lui prin

aceea că nu a suprimat pe Ieremia, care aici dă cuprinsul „scrisorilor” lui Şemaia (v. 25).

Toţi nebunii. Un termen batjocoritor aplicat adesea la pretendenţi (vezi 2Regi 9,11; Osea 9,7).

În butuci. Vezi comentariul la cap. 20,2.

Ieremia 29:28 28. Robia va fi lungă. Cuvântul adăugat „robia,” e probabil corect, judecând după context (vezi comentariul la v. 5, 10).

Ieremia 29:29 29. Citise... scrisoarea. Ţefania evident a făcut lucrul acesta fie pentru ca să avertizeze pe Ieremia cu privire la complotul vrăjmaşilor lui împotriva lui sau pentru a determina pe profet să-şi îmblânzească sau să-şi modereze cuvintele.

Ieremia 29:31 31. Trimete să spună tuturor. Aceasta pare să arate că legătura dintre Babilon şi Palestina era frecventă.

Ieremia 29:32 32. Voi pedepsi pe Şemaia. Felul specific al pedepsei nu este arătat în cazul lui Şemaia aşa cum fusese în cazurile lui Ahab şi Zedechia (vezi v. 21, 22).

Comentariile lui Ellen G. White

1–324T 172–174

1 4T 172

5–7PK 442

5–94T 172

7 PK 440

8, 10 PK 441

10 4T 169, 172

10–13PK 553

11 DA 57; Ed 21, 101; MB 101; PP 129

12, 13 ML 19

13 SC 43; 4T 43, 533; 6T 51

13, 14 6T 53

14 PK 552; 4T 172

21 PK 442

21–234T 173

Ieremia 30:1

1. Cuvântul. Vezi comentariul la cap. 1,1.

Ieremia 30:2 2. Scrie într-o carte. Sau „Scrieţi toate cuvintele”. Profetului i s-au dat îndrumări să scrie ceea ce îi fusese descoperit cu privire la aşezarea din nou a lui Israel, şi raportul acesta se găseşte în cap. 30 şi 31. Făgăduinţele acestea cu privire la viitoarea aşezare din nou au fost înregistrate de profet îndată după schimbulde scrisori din cap. 29 (vezi Ellen G. White, Material suplimentar la cap. 25,25-29; 30; 31).

Ieremia 30:3 3. Voi aduce înapoi. Făgăduinţa divină din cap. 29,10-14 este dezvoltată aici pentru a include nu numairegatul de sud al lui Iuda, ci şi regatul de nord al lui Israel. Inima profetului e îndreptată nu numai spre captivii din Babilon, ci şi către ci din Asiria şi din cetăţile mezilor (vezi 2Regi 17,56).

Ieremia 30:5 5. Săgeţi de groază. Sau „Un glas de tremur”. LXX zice, ”un glas de frică.” Dumnezeu zugrăveşte profetului pe israeliţi într-o stare din cele mai de plâns (vezi Plângeri 2,18-22). Cuvintele acestea vor mai aveao împlinire în timpul strâmtorării “prin care poporul lui Dumnezeu trebuie să treacă îndată înainte de a doua venire a lui Hristos” (PP 201).

Nu este pace. Vezi comentariul la cap. 6,14.

Ieremia 30:6 6. Naşte vreun bărbat. Nu puteau fi descrise mai impresionant suferinţele îngrozitoare ale oamenilor (vezi cap. 4,31; 6,24; 13,21).

Ieremia 30:7 7. Ziua aceea este mare. În primul rând, profetul vede aici strâmtoarea care va veni curând asupra Ierusalimului şi a Iudeii de către Babilonieni sub marele lor cuceritor Nebucadneţar (vezi 2Regi 25; 2Cronici 36,17-21). Când e aplicată la timpul sfârşitului, „ziua aceea” priveşte către ziua cea mare a Domnului la fineleistoriei acestei lumi prezente. Nimicirea Ierusalimului de către Babilonieni şi romani nu era „decât o umbră palidă” a acelui eveniment (GC 36; vezi comentariul la Ieremia 30,5; Ioel 1,15).

Vreme de necaz pentru Iacov. Sau „Timpul strâmtorării lui Iacov”. LXX zice, „un timp de strâmtoare pentru Iacov.” Ieremia ilustrează intensitatea experienţei care avea să vină peste Israel (vezi comentariul la v.6) printr-o comparaţie cu experienţa lui Iacov când s-a luptat cu îngerul (vezi comentariul la Geneza 32,24-26). Iacov era ameninţat de un frate mânios gata să omoare pentru a răzbuna vătămări din trecut. Pentru a se pregăti în vederea crizei, Iacov zăbovi pentru a petrece noaptea în rugăciune. Povara de pe inima sa era ca totul să fie adus în bună rânduială cu Dumnezeu. Pe cât putuse, Iacov se străduise să îndrepte fiecare faptă rea pe care o făcuse. Prin străduinţa şi credinţa lui, i s-a dat lui Iacov, înainte ca noaptea să fi trecut, asigurarea binecuvântării lui Dumnezeu. Privind înainte către experienţa copiilor lui Iacov, Ieremia arată că, la data invaziei Babiloniene (vezi comentariul la Ieremia 34,7), ei urmau să treacă printr-un chin de moarte asemănător cu acela al strămoşului lor. Dar cu profeţia despre o aşa mare „strâmtorare” profetul a legat o asigurare că fiecare suflet credincios „va fi izbăvit din ea.”

Exact aceeaşi experienţă de puternică cercetare de suflet va veni asupra Israelului spiritual după încheierea timpului de probă, imediat înainte de a doua venire a Domnului. Numai aceia care îşi vor fi fost mărturisit fiecare păcat cunoscut va fi în stare să iasă biruitori din timpul acela de agonie spirituală cunoscut ca „timpul strâmtorării lui Iacov” (vezi GC 616-618).

Ieremia 30:8 8. Voi sfărâma jugul. În primul rând referindu-se la jugul Babilonienilor, care a fost sfărâmat când sub Cirus, s-a îngăduit exilaţilor să se înapoieze în ţara lor (vezi 2Cronici 36,22.23; Ezra 1,1-4).

Ieremia 30:10 10. Nu te teme. Această asigurare mângâietoare este substanţial repetată în cap. 46,27.28 (vezi Isaia 41,8-16; 43,5-7).

Iacov. Aici folosit ca sinonim pentru „Israel” (vezi Geneza 32,27.28) pentru a reprezenta poporul lui Dumnezeu.

Te voi izbăvi din ţara cea depărtată. În primul rând aceasta se referă, aşa cum e arătat de context, la reîntoarcerea exilaţilor din captivitatea lor Babiloniană.

Linişte. Sau „Fii liniştit”. Făgăduinţele de prosperitate viitoare erau condiţionate de ascultare (vezi p. 31, 32).

Ieremia 30:11 11. Te voi pedepsi cu dreptate. Sau „Cu măsură”. Aici Dumnezeu dă poporului Său asigurarea că deşi, din cauza vinovăţiei lor, El trebuie să-i mustre, Îi va reaşeza în locul lor după ce vor fi învăţat lecţia ascultării de El. În iubirea Sa Dumnezeu nu avea să-i „nimicească de tot,” aşa cum urma să facă cu asupritorii păgâni ai poporului Său.

Ieremia 30:12 12. Lovitura ta este de nevindecat. Motivul pentru care Dumnezeu nu îndrăznea să lase pe Iuda cu totul nepedepsit” (vezi v. 11) era că poporul la data aceasta mersese prea departe în păcatele lui. Versetele 12-15 descriu starea de plâns a lui Iuda. Omeneşte vorbind, nu era nădejde pentru el. Totuşi, Dumnezeu a făgăduit să-i vindece rănile (v. 17).

Ieremia 30:13 13. Nici unul nu-ţi apără pricina. Iuda fusese uitată de ibovnicii ei (vezi comentariul la v. 14), şi acum sta singură, deoarece părăsise pe Dumnezeu.

Nu-i nici un leac. Sau „Nici un medicament vindecător”. A doua şi a treia propoziţie ale acestui verset zic literal, „nu [sunt] leacuri pentru rana voastră, [nici] vindecare pentru voi.” Aceasta repetă adevărul din v. 12 (vezi Isaia 15,6; Osea 5,13). Din nou Dumnezeu somează pe poporul Său dedat la păcate să caute mântuirea sufletului prin Domnul lor, care, ca să zicem aşa, e singurul leac alinător din Galaad pentru rănile păcatului (vezi comentariul la Isaia 8,22).

Ieremia 30:14 14. Toţi cei ce te iubeau. Sau „Toţi ibovnicii tăi”. Aliaţii (vezi comentariul la cap. 22,20 acum îşi dau seama cât de fără de ajutor este cazul lui Iuda în faţa opoziţiei Babiloniene.

Ieremia 30:15 15. De ce te plângi? Un tablou impresionant al stării de plâns a lui Iuda deznădăjduit de bolnav şi rănit (vezi Plângeri 1).

Durerea, pe care ţi-o pricinuieşte boala ta. Sau „Întristarea ta e fără leac”. Vezi comentariul la v. 12, 13.

Ieremia 30:16 16. Cei ce te mănâncă. În cIuda faptului că Dumnezeu a folosit pe Babilonieni ca instrumente ale Sale pentru a pedepsi pe poporul Său pentru apostazia lui, haldeii înşişi nu aveau să scape de răsplata divină din cauza propriei lor nelegiuiri (vezi comentariul la cap. 25,12).

Ieremia 30:17 17. Te voi vindeca. Cu toate că foştii aliaţi ai lui Iuda urmau să-l dispreţuiască din cauza nenorocirilor lui, şi să-l socotească drept un lepădat (vezi comentariul la v. 13, 14), Dumnezeu nu avea să uite naţiunea Sa aleasă. În iubirea Sa, El urma să-i vindece „rănile” (vezi Osea 6,1).

Ieremia 30:18 18. Aduc înapoi pe prinşii de război. Versetele 18-21 descriu prosperitatea de care ar fi avut parte Israel dacă poporul ar fi acceptat soarta lor divină şi ar fi adus la îndeplinire în chip loial misiunea dată lor de

Cer (vezi p. 31, 32). Pentru biserica lui Dumnezeu (vezi p. 35, 36) versetele acestea prezic eliberarea finală din această lume rea prezentă (vezi PK 538).

Ieremia 30:19 19. Îi voi înmulţi. Profetul prevede răspândirea cunoştinţei de adevăratul Dumnezeu şi adunarea de convertiţi de pe întreaga faţă a pământului (vezi p. 29, 30).

Ieremia 30:21 21. Căpetenia. Sau „Nobilii lor”. Literal, „magnificul lui,” „principele lor,” Acelaşi cuvânt este tradus prin „minunat” în Osea 8,1.

Ieremia 30:22 22. Poporul meu. Domnul dorea ca Iuda să intre în această deplină legătură cuprinsă în această expresie, dar poporul Său ales nu a ajuns să trăiască la înălţimea privilegiilor lui. Făgăduinţa cum aparţine bisericii creştine (Evrei 8,10). În starea de pe noul pământ legătura aceasta va ajunge să se realizeze în toată plinătatea ei (vezi Apocalips 21,3).

Ieremia 30:23 23. Furtuna. Un impresionant tablou al judecăţii lui Dumnezeu care vine asupra păcătoşilor nepocăiţi (vezi cap. 23,19.20; 25,32.33).

Ieremia 30:24 24. Nu se va potoli. Sau „Nu se va întoarce”. Eliberarea poporului lui Dumnezeu urma să fie însoţită de nimicirea Babilonului, naţiunea care ţinea captiv pe Israel (cap. 25,12.26), şi în cele din urmă prin judecată asupra nelegiuiţilor din toate naţiunile (cap. 25,31-33). Dumnezeu vesteşte acum intenţia Sa de a duce lucrul acesta până la deplina lui împlinire.

În cursul vremurilor. Sau „În zilele de pe urmă”. Adică, la data împlinirii profeţiei şi după aceea. În clipa aceea viitorul se arăta întunecos. În faţă stătea invazia şi deportarea. Împlinirea măreţelor făgăduinţe de prosperitate apăreau aproape de necrezut. Viitorul avea să confirme intenţiile milostive ale lui Dumnezeu.

Comentariile lui Ellen G. White

5–7GC 616; PP 201

6 GC 641; PP 340

6, 7 Ev 241; GC 630

7 Ed 181; EW 37, 272; GC 649; LS 117; PK 538, 727; SR 97, 407; 1T 353; 5T 451; 9T 15

10, 11 PK 474

11 PK 475

17 PK 474

17, 18 Ed 182

18 PK 538

Ieremia 31:1 1. Tuturor seminţiilor lui Israel. Capitolul 31 continuă raportul celor scrise de Ieremia, cu privire la restaurarea întregii naţiuni a lui Israel. Capitolul acesta, ca şi cap. 30, a fost scris îndată după schimbul de scrisori dintre profet şi exilaţi (vezi comentariul la cap. 30,2), pe la începutul domniei lui Zedechia (vezi comentariul la cap. 29,2).

Ieremia 31:2 2. A căpătat trecere. Dumnezeu asigură pe poporul Său în v.2 şi 3 că dovada iubirii Lui din trecut faţă de ei este garanţia iubirii Sale viitoare faţă de ei. Strămoşii lor scăpaseră de sabia egiptenilor la exod, şi în felul acesta au aflat „odihnă” prin eliberarea dumnezeiască.

Ieremia 31:3 3. Veşnică. Vezi comentariul la Exod 12,14; 21,6; 2Regi 5,27. Profetul mângâie pe poporul său declarând că iubirea divină manifestată faţă de strămoşii lor este încă revărsată şi peste ei, deoarece este veşnică (vezi Isaia 49,14-16). Este imposibil să nu fie „traşi” către Dumnezeu cu funiile iubirii Sale (vezi Osea11,4), dacă nu se împotrivesc harului Lui.

Ieremia 31:4 4. Te voi aşeza. Sau „Te voi zidi”. Sub binecuvântarea lui Dumnezeu exilaţii repatriaţi au restaurat Ierusalimul şi Templul Lui. Ei au restabilit, cel puţin în oarecare măsură, viaţa lor religioasă, socială şi politică. Totuşi, măsura deplină a prosperităţii prezise în cap. 31 nu s-a împlinit niciodată deoarece poporul s-a abătut iarăşi de la gloriosul lor destin (vezi PK 705; p. 30-32).

Fecioara lui Israel. Vezi comentariul la cap. 14,17.

Timpane. Ebr. tuppim, instrumente muzicale de soiul tobei (vezi Vol. III, p. 30).

Ieremia 31:5 5. Samaria. Capitala regatului de nord al lui Israel este amintită pentru a arăta că unii din cei care aparţineau celor zece seminţii urmau de asemenea să fie aduşi înapoi din exil.

Se vor culege şi roadele. Sau „Se vor mânca asemenea unor lucruri obişnuite”. Literal, „vor profana,” sau „vor începe să folosească;” „se vor bucura de roadă” (RSV). Poate că e o aluzie la rânduiala amintită în Levitic 19,23-25.

Ieremia 31:6 6. Străjerii. Faptul că aceşti „străjeri” ai lui Efraim, seminţia dominantă a regatului nordic, vor îndemna poporul să se suia la Sion (Ierusalim) accentuează din nou ceea ce este descoperit în versetul anterior, că toate cele douăsprezece seminţii vor fi unite într-un singur Israel. Cultul idolatru rival, instituit la Betel şi Dan (vezi 1Regi 12,26-33), care fusese intenţionat să împiedice cele zece seminţii ale regatului nordic de a se închina la Templul din Ierusalim, urma să fie reînfiinţat.

Ieremia 31:7 7. În fruntea neamurilor. Sau „Printre fruntaşul neamurilor”. Sau „pentru căpetenia naţiunilor,” referindu-se la Israelul mântuit (vezi Deuteronom 28,13; comp. Exod 19,5.6; Levitic 20,24.26; Deuteronom 7,6; 26,18.19).

Înălţaţi-vă glasurile. Sau „Vestiţi”. Literal, „faceţi să se audă,” adică, „proclamaţi” lucrul acesta.

Rămăşiţa. Vezi comentariul la cap. 3,18.

Ieremia 31:8 8. Ţara de la miazănoapte. Vezi comentariul la cap. 3,18.9. În ce priveşte o împlinire parţială a acestei profeţii vezi comentariul la Ezra 3,12.13.

Ieremia 31:9 9. Plângând vin. Pentru o împlinire partiala a acestei profetii vezi Ezra 3 . 12, 13.

Efraim. Ca unul din cele mai proeminente dintre cele 10 semintii nordice ale lui Israel, Efraim este folosit aici pentru a reprezenta întregul Israel (vezi Exod 4 : 22; Ezechiel 37 : 19; Osea 11 : 1-3).

Efraim. Ca seminţia cea mai de seamă dintre cele zece seminţii nordice ale lui Israel, Efraim este folositaici pentru a reprezenta tot Israelul (vezi Exod 4,22; Ezechiel 37,19; Osea 11,1-3).

Ieremia 31:10 10. Ostroave depărtate. Mai degrabă „ţinuturile de coastă depărtate.” (vezi Isaia 41,1; 49,1; 66,19).

Ieremia 31:12 12. Ei vor veni şi vor chiui de bucurie. În vers. 12-14 Ieremia vorbeşte despre binecuvântările şi prosperitatea ce vor veni asupra exilaţilor repatriaţi. Prezenta lor „jale” va fi transformată într-o veşnică „veselie” şi „mângâiere” dacă ei vor rămâne ascultători de planul Domnului pentru naţiunea lor restaurată.

Ieremia 31:15 15. Un ţipăt se aude. Profetul acum contrastează printr-o figură deosebită vaiul prezent cu bucuria viitoare a celor luaţi captivi.

Rama. Cu privire la amplasarea Ramei vezi Nota Adiţională la 1Samuel 1. Cu toate că erau mai multe locuri cu acelaşi nume, nu este nici o îndoială cu privire la faptul că Rama pe care o pomeneşte Ieremia aici era aceea aproape de mormântul Rahelei, care la rândul ei era aproape de „hotarul lui Beniamin la Ţelţah” (1Samuel 10,2). Rama (probabil de identificat cu modernul Ramallah) era pe drumul pe care exilaţii iudei urmau să fie duşi când mergeau de la Ierusalim la Babilon, şi pare să fi fost un punct de strângere a captivilor înainte de aspra lor călătorie la locul captivităţii (vezi comentariul la Ieremia 40,1). Măcelărirea unora dintre copiii lui Israel de către Babilonieni şi robia altora toate având loc aproape de mormântul Rahelei, descoperă aplicabilitatea acestui simbol. Rahela este înfăţişată ca fiind martoră la necazul suferit de descendenţii ei şi ca plângând cu amar pentru copiii ei. Matei, sub călăuzirea Duhului Sfânt a aplicat paragraful acesta la uciderea de către Irod a copiilor din Betleem (vezi comentariul la Matei 2,18).

Rahela. Ebr. Rachel. Ca mamă a lui Iosif şi a lui Beniamin şi ca soţie favorită a lui Iacov, este evident că aici se vorbeşte despre ea ca fiind mama copiilor lui Israel.

Ieremia 31:16 16. Opreşte-ţi plânsul. Profetul din nou încurajează pe Iuda să accepte captivitatea care urma să vină (vezi cap. 29,5-7), şi prin credinţă să privească spre aşezarea din nou a naţiunii.

Ieremia 31:17 17. Pentru urmaşii tăi. Sau „În sfârşitul tău”. Vezi comentariul la cap. 29,11.

Copiii tăi vor veni. În primul rând aceasta se referă la repatrierea exilaţilor din captivitate. În al doilea rând se referă la timpul acela când reaşezarea va fi permanentă, timpul „reaşezării din nou a tuturor lucrurilor”(Fapte 3,21) la a doua venire a lui Hristos. Făgăduinţele găsite în Ieremia 31,16.17 pot pe bună dreptate da asigurare pentru oricare Rahelă modernă din Israel, că dacă ea e credincioasă faţă de Domnul, copilaşii ei, care au fost loviţi de moarte, îi vor fi redaţi de către marele Dătător de viaţă în vesela dimineaţă a învierii (vezi GC 645; PK 239).

Ieremia 31:18 18. Aud pe Efraim bocindu-se. Profetul privea înainte către un timp de pocăinţă, cel puţin din partea unora dintre exilaţi. În starea lor de pocăinţă israeliţii urmau să recunoască faptul că păcatele lor merită mustrarea lui Dumnezeu.

Ca un junc. După cum un animal încă neînvăţat ţine piept în zadar jugului, tot aşa Israel a aflat prin tristă experienţă că refuzul lor de a se pleca la voia lui Dumnezeu era ca şi cum ar fi dat înapoi cu piciorul „într-un ţepuş” (Fapte 9,5). Totuşi, când pocăinţa smerită a biruit inimile lor încăpăţânate, strigătul lor a fost, „Întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu.”

Ieremia 31:19 19. După ce m-am întors. Israelul continuă atitudinea penitentă exprimată în v. 18. Întristarea pentru păcat este subliniată prin imaginile folosite, „Mă bat pe pulpă.” (vezi Luca 18,13).

Ieremia 31:20 20. Un fiu scump. Vezi v. 9. Inima plină de iubire a lui Dumnezeu urmăreşte pe Efraim, după cum un tată iubeşte cu înfocare pe fiul lui preaiubit (vezi Isaia 49,14-16).

Când vorbesc de el. Sau „De când am vorbit contra lui”. RSV zice, „căci de câte ori vorbesc împotriva lui.” Cu toate că Dumnezeu trebuie să mustre pe poporul Său pentru păcatele lui, iubirea Lui nu putea să părăsească pe aleşii Săi.

Îmi arde inima. O expresie caracteristică ebraică indicând emoţia puternică (vezi comentariul la cap. 4,19).

Milă. Literal „compătimire.”

Ieremia 31:21 21. Ridică semne pe drum. Apelul lui Dumnezeu adresat lui Israel este ca acesta să se aşeze într-un astfel de raport faţă de El în ascultare şi devoţiune încât să poată urma cu bucurie şi satisfacţie indicatoarele, ca să zicem aşa, care îl vor aduce în chip sigur înapoi în propria lui ţară (vezi cap. 6,16).

Fecioara lui Israel. Vezi comentariul la cap. 14,17.

Ieremia 31:22 22. Vei fi pribeagă. A rătăci încoace şi încolo cu nesiguranţă, ezitând între ascultare şi apostazie (vezi Osea 2,7).

Va peţi pe bărbat. Sau „Înconjura un bărbat”. Sensul acestei expresii nu este clar. Învăţaţii au oferit următoarele sugestii ipotetice, 1) că Israel, femeia, s-ar reîntoarce la soţul ei, Iehova; 2) că stările ar fi atât de paşnice încât o femeie ar fi în stare de a îndeplini oficiul de protector care în mod normal ar cere un bărbat; 3)că femeia este fecioara Maria şi bărbatul Isus; aceasta era vederea părinţilor bisericeşti, printre care a lui Augustin; 4) că femeia reprezintă pe Israel, care la aşezarea lui din nou ar fi mai tare ca foştii ei biruitori.

Ieremia 31:23 23. Iată. Ebr. ’od, „iarăşi,” „încă odată.” Întorcându-se către regatul sudic, profeţia descoperă că şi el va fi reaşezat în starea de mai înainte.

Ieremia 31:24 24. Plugarii. Vezi comentariul la Isaia 65,21-23.

Ieremia 31:25 25. Voi răcori. Sau „Căci am săturat”. Sau „deoarece voi sătura.” Pacea şi mulţumirea sunt soarta acelora care umblă pe căile dreptăţii.

Ieremia 31:26 26. La aceste lucruri m-am trezit. Evident viziunea versetelor anterioare fusese dată lui Ieremia în somnul său (vezi Ieremia 23,28; Ioel 2,28). Când el s-a deşteptat şi s-a gândit la făgăduinţele minunate pe care le-a dat Dumnezeu, somnul „îi fusese dulce.”

Ieremia 31:27 27. Voi însămânţa. Totdeauna fusese intenţia lui Dumnezeu ca pe pământul acesta să fie o populaţie de„oameni” şi „dobitoace,” pentru slava lui Dumnezeu şi pentru bucuria omului (vezi Isaia 11,6-12; 65,17-25; Ezechiel 36,8-11; Ioel 2,21-22).

Ieremia 31:28 28. Să-i smulg. La fel cum Dumnezeu pedepsise poporul său pentru păcatele lor, tot aşa în iubirea Lui răscumpărătoare El le va da pace şi prosperitate; El va veghea asupra lor „ca să-i zidească şi să-i sădească” (cap. 1,10).

Ieremia 31:29 29. Aguridă. Evident apostaţii din timpul lui Ieremia îşi linişteau conştiinţa ocărând pe părinţii lor pentru suferinţele şi vaiul lor (vezi comentariul la Ezechiel 18,2). Ieremia, împreună cu Ezechiel fusese însărcinat de Dumnezeu să informeze pe călcătorii legii că vina era ceva individual, că fiecare om era răspunzător pentru propriile sale fapte (vezi Ieremia 31,30; vezi comentariul la Ezechiel 18,4).

Ieremia 31:31 31. Un legământ nou. Israeliţii nu ajunseseră să realizeze cerinţele divine din cauză că se străduiseră să fie drepţi prin propriile lor străduinţe zadarnice. Recunoscând această tendinţă umană inerentă, Domnul făgăduia „un legământ nou.” Prin aranjamentul acesta omul devine sfânt prin credinţa în Răscumpărătorul şi Sfinţitorul (vezi Galateni 3; Evrei 8,8-10; vezi comentariul la Ezechiel 16,60). Era dorinţa lui Dumnezeu ca exilaţii repatriaţi să intre cu toată inima şi cu tot sufletul în această experienţă a unui legământ nou.” Dar naţiunea nu a ajuns să se ridice la nivelul ocaziilor avute (vezi p. 29-32).

Ieremia 31:33 33. O voi scrie în inima lor. Legea lui Dumnezeu nu urma să fie doar un etalon extrem al dreptăţii. Ea urma să fie un izvor al acţiunii pentru a călăuzi şi a controla purtarea omului (vezi Romani 8,1-4; 2Corinteni 3,3-6).

Ieremia 31:34 34. Nu va mai învăţa. Eşecul servilor lui Dumnezeu în mare parte de a instrui poporul în adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, din cauza săvârşirii neglijente a rânduielilor şi ceremoniilor vechiului legământ, avea să fie corectat de intima cunoaştere şi comuniune pe care credincioşii urmau să o aibă cu Domnul lor prin credinţa stimulată de noul legământ (vezi Ioan 6,4.46; 1Cronici 2,6-16; Coloseni 1,27.28).

Ieremia 31:35 35. A rânduit luna. Sau „Rânduiala lunii”. Dumnezeu se referă la siguranţa şi permanenţa legii şi a ordinii naturale ca o garanţie pentru siguranţa şi permanenţa „legământului veşnic” (vezi Ieremia 32,40; comp. Isaia 55,3; Ezechiel 37,26).

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

Ieremia 31:36 36. Neamul lui Israel. Sau „Sămânţa lui Israel”. Făgăduinţa aceasta care nu s-a împlinit cu Israelul literal (vezi comentariul la v. 31), se va împlini cu Israelul spiritual, acum adevărata ”sămânţă” a lui Avraam (vezi Galateni 3,29).

Ieremia 31:37 37. Pot fi măsurate. La fel cum noul legământ prezintă stabilitatea şi permanenţa divină (vezi v. 35, 36), scoate în evidenţă şi adevărul că intelectul omenesc nu poate sonda adâncimea cunoştinţei planului divin cu privire la poporul lui Dumnezeu (vezi Romani 11,32).

Ieremia 31:38 38. Cetatea va fi zidită. O descriere divină, în termeni care să fie înţeleşi de oamenii din vremea aceea, adeplinătăţii zidirii Ierusalimului. „Turnul lui Hananeel” era în zidul de miazănoapte (vezi harta, p. 490), şi „poarta unghiului” la colţul de nord-vest (vezi Zaharia 14,10); în felul acesta cetatea cea nouă urma să fie completă de la colţ la colţ.

Ieremia 31:39 39. Gareb. În Vechiul Testament nu e nici o altă menţionare a lui Gareb sau al lui Goat. Gareb este greu de identificat, dar se crede că ar fi la sud sau vest de Ierusalim.

Ieremia 31:40 40. Valea unde se aruncă trupurile moarte. Negreşit o referire la Valea lui Hinom (vezi comentariul la cap. 13,2). „Pârâul Chedron” era depresiunea adâncă de partea răsăriteană a cetăţii, şi „poarta cailor” era

„către răsăritul” Templului. Toată partea aceasta care a fost dărâmată de invadatorii Babilonieni profetul o vede refăcută şi „închinată Domnului.”

Comentariile lui Ellen G. White

1 PK 474

1–36T 125

3 COL 202; DA 480; MH 123; SC 54; 5T 632; 8T 278; 9T 167

7–9PK 474

10–14PK 475

11 8T 278

12 Ed 167; PK 409

13 DA 301

13, 14 8T 278

15–17CG 565; PK 239

16, 17 ML 352

20 8T 276

23–25PK 476

31 PP 371

31–34PK 476

33, 34 CT 454; PP 372

33–37DA 106

34 COL 204; GC 485

Ieremia 32:1 1. Al zecelea an. Cam pe la 587 î.Hr., în mijlocul asediului final al Ierusalimului (vezi comentariul la cap. 52,4). Sincronizarea între anul al X-lea al lui Zedechia şi al XVIII-lea al lui Nebucadneţar este una de ceamai mare valoare în Vechiul Testament pentru scopurile cronologice biblice (vezi Vol. II, p. 160).

Ieremia 32:2 2. Împresura Ierusalimul. Politica lui Zedechia de trădare şi intrigă a determinat pe Nebucadneţar să asedieze Ierusalimul. Pe vremea aceasta s-a întâmplat ca regele lui Iuda, provocat la mânie de prezicerile persistente de înfrângere făcute de Ieremia (vezi v. 3-5; cap. 34,2.3; 38,20-23), închisese pe profet „în curtea temniţei” (vezi Neemia 3,25). De fapt, Nebucadneţar a început să asedieze Ierusalimul în anul al IX-lea la domniei lui Zedechia (vezi comentariul la cap. 39,1), dar el fusese constrâns să abandoneze temporar asediul din cauza apropierii unei oştiri egiptene (vezi cap. 37,5.11). De la data începerii asediului (vezi cap. 39,1), până la ridicarea temporară a asediului de către Babilonieni, Ieremia fusese liber în cetate (vezi comentariul la cap. 37,4). După încercarea profetului de a se reîntoarce la Anatot, şi datorită denaturării motivelor sale de către vrăjmaşii săi (vezi cap. 37,11-14), Ieremia a fost întemniţat „în casa logofătului Ionatan” (cap. 37,15).

La cererea deţinutului regele îl luase pe Ieremia de a colo şi-l dusese „în curtea temniţei, care ţinea de casa împăratului Iuda,” poate pentru ca profetul să fie repede la îndemână pentru consultare cu privire la rezultatulprobabil al asediului (vezi cap. 37,20.21).

Ieremia 32:3 3. Pentru ce prooroceşti? E de notat că profeţia citată în v. 3-5 fusese rostită de Ieremia la o dată anterioară, şi aici Zedechia face referire la ea ca motiv al punerii lui la închisoare. Predarea acestei solii lui Zedechia e raportată în cap. 34,2.3.

Ieremia 32:4 4. Se vor vedea faţă în faţă. Sau „Vor vedea ochii lui”. Lucrul acesta este semnificativ având în vedere profeţia lui Ezechiel (vezi Ezechiel 12,13). Nebucadneţar „a spus să scoată ochii lui Zedechia” (vezi Ieremia 39,7), şi astfel, faţa cuceritorului Babilonian, care băga groază în privitori din cauza mâniei ei, a fost unul din ultimele lucruri pe care avea să le vadă regele lui Iuda pe pământ (vezi Ieremia 52,10.11; comp. 2Regi 25,6.7).

Ieremia 32:5 5. Unde va rămânea. Zedechia, orb şi nenorocit, şi-a sfârşit ultimii ani în închisoare la Babilon (vezi cap. 52,11). Faptul că el nu a fost menţionat când Evil-Merodac a eliberat pe Ioiachim din închisoare (vezi cap. 52,31) ar părea să arate că la data aceea Zedechia era mort.

Îmi voi aduce aminte. Sau „Voi cerceta”. Vezi comentariul la Psalmi 8,4; 59,5.

Ieremia 32:7 7. Hananeel. În afară de faptul că era văr de gradul întâi al profetului (vezi v.8, 9) nimic nu se descoperă în Biblie cu privire la Hananeel. Întrucât până la „anul de veselie” pământul putea să fie vândut, s-adat unei persoane din cel mai apropiat grad de rudenie cea dintâi ocazie de a exercita „dreptul de răscumpărare” (Ieremia 32,7; vezi comentariul la Levitic 25,23-25; Rut 3,12; 4,1-6).

Cumpără ogorul meu. Sau „Cumpără-ţi ogorul meu”. Prin răscumpărare de către Ieremia a unui ogor în Anatot, profetul a dat o dovadă de netăgăduit în ce priveşte credinţa sa în solia lui Dumnezeu, că, deşi israeliţii aveau să fie duşi în captivitate, ei urmau să se înapoieze în ţara lor şi la ogoarele lor (vezi v.44). Incidentul acesta a avut o paralelă în istoria Romei când cetăţenii patrioţi ai acelei cetăţi au cumpărat terenuri la valoarea întreagă a pieţei chiar în timpul când Hanibal, cuceritorul cartaginez, înainta către capitala de pe Tibru (vezi Liviu xxiv. 11).

Ieremia 32:8 8. Cumpără-l. Sau „Cumpără-l pentru tine”. Ogorul lui Hananeel era probabil deja sub controlul oştirilor care asediau atunci Ierusalimul (vezi comentariul la v.2). Singur lucrul acesta era îndestulător pentru a determina pe Hananeel să-şi vândă ogorul. Pe lângă aceasta, s-ar putea ca Hananeel, datorită faptului că Ieremia îndemna la supunere faţă de Nebucadneţar, ar fi fost o puternică posibilitate ca haldeii să ocrotească pe profet şi interesele lui.

Ieremia 32:9 9. Şaptesprezece sicli de argint. Această sună, în echivalentul ei Babilonian, ar fi avut o putere de cumpărare de un bou sau nouă oi sau capre.

Ieremia 32:10 10. Zapisul. Sau „Dovada”. Adică, actul de cesiune. El a fost „pecetluit” pentru a-l feri de orice modificări neautorizate. Totul a fost făcut în forma strict legală, pentru a adăuga tărie parabolei dramatizate.

Cântărit. Sau „plătit.” Întrucât în timpurile vechi banii de metal erau evaluaţi mai mult ca lingou decât ca monedă, erau „cântăriţi” (vezi Geneza 23,16; Zaharia 11,12).

Ieremia 32:11 11. Pecetluit… deschis. Cel dintâi trebuie să fi fost originalul „zapisului de cumpărare” iar cel din urmă

duplicatul. Sau documentul „sigilat” poate se poate să fi conţinut amănunte care nu interesau pe „martori” (vezi v. 10, 11).

Ieremia 32:12 12. Baruc. Cu privire la istoria acestui însemnat scrib vezi p. 343.

În faţa tuturor iudeilor. Aceasta arată că Ieremia nu era supus la o întemniţare izolată, ci era în curtea închisorii (vezi v.2). Această parabolă dramatizată executată în faţa multor martori, urma să fie curând cunoscută prin toată cetatea. Prin acest act de aparentă nebunie, profetul scotea în evidenţă certitudinea profeţiei sale, că poporul deşi dus captiv de Babilonieni urma să se reîntoarcă în ţara lor (vezi v. 15).

Ieremia 32:14 14. Vas de pământ. Nu era ceva neobişnuit ca oamenii din vechime să-şi pună cele mai scumpe tezaure ale lor în asemenea vase (vezi 2Cronici 4,7), deoarece asemenea vase erau o mai bună ocrotire împotriva umezelii şi a putrezirii decât cele făcute din lemn. Vestitele suluri de la Marea Moartă erau păstrate în asemenea vase de lut (vezi Vol. I, p. 31-34).

Să se păstreze multă vreme. O avertizare că robii nu trebuiau să aştepte o grabnică reîntoarcere în patria lor.

Ieremia 32:15 15. Vor mai cumpăra. Profetul însuşi nu putea spera să tragă folos personal din cumpărătura lui. El nu mai era tânăr, şi el însuşi prezisese că timpul captivităţii urma să ţină 70 de ani. Totuşi, profetul punea în faţa poporului în parabola măreaţa nădejde a reîntoarcerii din ţara exilului.

Ieremia 32:16 16. Am făcut Domnului această rugăciune. Ieremia începe acum una din cele mai călduroase mijlociri pentru poporul lui Dumnezeu pe care le avem raportate în Biblie (vezi Ezra 9,5,15; Isaia 37,16-20; Daniel 9,3-19).

Ieremia 32:17 17. Nimic nu este de mirat. Atotputernicia lui Dumnezeu furnizează baza cererii smerite dar călduroasea profetului (vezi Geneza 18,14; Ieremia 32,27).

Ieremia 32:18 18. Îndurare. Ebr. Chesed, „iubire dumnezeiască” (vezi Nota adiţională la Psalmul 36). Versetul acesta prezintă cele două fundaţii ale cârmuirii divine, iubirea şi harul lui Dumnezeu, şi dreptatea Lui (vezi Exod 20,6; 34,6.7; Psalmi 85,10; 89,14).

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

Ieremia 32:19 19. Mare la sfat. Această caracterizare împreună cu cea anterioară „Dumnezeul cel mare, cel puternic,”foloseşte o exprimare asemănătoare cu aceea înscrisă de Isaia într-una din marele lui profeţii despre Hristos (vezi Isaia 9,6).

După căile lui. Vezi Ieremia 17,10; Matei 16,27; 2Corinteni 5,10.

Ieremia 32:20 20. Până în ziua de azi. Înţelesul este fie că „semnele şi minunile” săvârşite de Dumnezeu în Egipt când a eliberat poporul Său erau încă vii în mintea poporului de pe vremea lui Ieremia, fie că „semnele şi minunile” începute în Egipt continuaseră până în prezent.

Printre oameni. Sau „Alţii”. Poate că acest cuvânt adăugat [KJV] ar fi mai bine omis. Referirea este la oameni în general.

Ieremia 32:24 24. Şanţurile de apărare. Adică, turnurile sau terasamentele care erau folosite la lucrările de asediu (vezi comentariul la cap. 6,6). Aşa cum era prezis de Ieremia, Babilonienii chiar atunci asediau Ierusalimul. Toate lucrările de asalt care se înălţau erau vizibile pentru locuitorii cetăţii sortite nenorocirii. Era cu neputinţă pentru israeliţi să scape de suferinţele „săbiei, foametei şi ciumei.”

Ieremia 32:25 25. Tu mi-ai zis. Cuvintele par să reflecte un ton întrebător. În faţa asaltului Babilonian împotriva lui Iuda şi a Ierusalimului era implacabil dificil pentru profet să înţeleagă porunca dumnezeiască de a cumpăra ogorul cu bani înaintea martorilor.

Ieremia 32:26 27. Este ceva de mirat din partea mea? Sau „Ceva prea greu”. Dumnezeu voia să întărească credinţa luiIeremia şi să-i fortifice încrederea în ascultarea de porunca de a cumpăra ogorul (vezi v.17).

Ieremia 32:27 28. Nebucadneţar. Referitor la aceasta scriere vezi Ieremia 21 : 2; Daniel 1 : 1.

Ieremia 32:29 29. Pe acoperişul cărora. Vezi comentariul la cap. 19,13. Chiar locurile acelea unde locuitorii Ierusalimului aduseseră „tămâie lui Baal şi au turnat jertfe de băuturi altor dumnezei” urmau să fie martore alejudecăţi şi răsplătirii dumnezeieşti. În locul „tămâiei” idolatriei lor care să se înalţe în slăvi, fumul ruinelor arzând urma să se înalţe la cer ca o mărturie a nelegiuirii poporului.

Ieremia 32:31 31. De când s-a zidit. Ierusalimul fusese o cetate iebusită înainte ca David să o cucerească (2Samuel 5,6-10). Pe urmă a fost rezidită şi dezvoltată. Totuşi idolatria regilor lui Iuda a făcut-o un izvor de continuă provocare.

Ieremia 32:32 32. Preoţii lor şi proorocii lor. Din nou conducătorii spirituali sunt scoşi ei singuri în evidenţă şi acuzaţica o categorie (vezi comentariul la cap. 2,8), împreună cu conducătorii civili şi poporul.

Ieremia 32:33 33. Spatele. Un gest de dispreţ şi aversiune (vezi cap. 2,27; 7,24; 18,17).

Într-una. Literal, „Sculându-mă de dimineaţă”. Pentru explicaţii vezi comentariul la cap. 7,13.

Ieremia 32:34 34. Urâciunile. Urâciunile cu privire la cultul idolilor menţionaţi în versetul acesta şi cel următor fuseseră săvârşite de Ahaz (2Cronici 28,1-4) şi repetate de Manase (2Regi 22,23; 2Cronici 34,25), dar pare evident că idolatria persista după moartea lui.

Chemat numele meu. Vezi Ieremia 7,10.11.14.30; vezi comentariul la Deuteronom 28,10.

Ieremia 32:35 35. Am zidit înălţimi. Înălţimi pe care era practicată idolatria (vezi 2Regi 17,9-11; 2Cronici 31,1).

Hinom. Vezi cap. 7,29.31; 19,2.

Ieremia 32:37 37. Îmi voi strânge. Vezi comentariul la cap. 29,10.11. În ce priveşte natura condiţională a acestor făgăduinţe vezi p. 34.

Ieremia 32:38 38. Poporul meu. În versetele 38-40 Dumnezeu repetă făgăduinţa Sa cu privire la noul „legământ”

(cap. 31,31-34).

Ieremia 32:41 41. Îmi voi sădi. O figură de stil sugerând siguranţa şi permanenţa.

Ieremia 32:42 42. Mari nenorociri. Vezi comentariul la cap. 11,11.

Ieremia 32:43 43. Se vor cumpăra iarăşi ogoare. Israeliţilor cuprinşi de disperare care socoteau că Babilonienii îi vor lipsi pentru totdeauna de ţara lor, li s-a dat asigurarea că descendenţii lor vor stăpâni din nou ogoarele lui Iuda. Tranzacţia lui Ieremia de a cumpăra ogorul din Anatot era o confirmare profetică, ca să zicem aşa, a asigurării sale (vezi comentariul la v. 15).

Fără oameni şi fără dobitoace. Când locuitorii asediaţi ai Ierusalimului au văzut pustiirea săvârşită de haldei în iubita lor ţară a lui Iuda, eu au dat drumul sentimentelor lor în aceste cuvinte vii. Deja prezicerea lui Ieremia cu privire la pustiirea care avea să se abată asupra ţării (cap. 4,25; vezi comentariul la cap. 4,20-23) se împlinea înaintea ochilor poporului.

Ieremia 32:44 44. Miazăzi. Caracteristicile geografice notate aici descriu binecunoscuta suprafaţă a ţării Iudeii (vezi Iosua 15). Această referire aparte pare să nu pomenească nimic cu privire la ţara care aparţinea regatului de nord al lui Israel.

Prinşii lor. Pentru ca nu cumva cineva să nu prindă ideea parabolei dramatizate, Domnul proclamă certitudinea reîntoarcerii din captivitate. Însuşi faptul că Domnul prezisese captivitatea, care acum ajunsese săaibă loc, confirma făgăduinţa reîntoarcerii.

Comentariile lui Ellen G. White

1–44PK 466–472

8–10PK 466

14, 15 PK 469

17–23PK 470

19 8T 250

24–27PK 471

35 PP 337

37–44PK 472

Ieremia 33:1 1. Era încă închis. Profetul este încă în locul întemniţării lui menţionat în cap. 32 (vezi comentariul la cap. 32,2).

Ieremia 33:2 2. Face aceste lucruri. Adică pământul, cum se înţelege din implicaţie (vezi Ieremia 10,11; comp. Ioan 45,18).

Domnul. Ebr. Yahweh, tetragrama (vezi Vol. I, p. 171-173).

Ieremia 33:3 3. Lucruri mari. Literal, „lucruri cu neputinţă de cuprins.”

Ieremia 33:4 4. Surpate. Vezi comentariul la cap. 32,24.

Ieremia 33:5 5. Vor înainta să lupte. Israeliţii s-au năpustit împotriva Babilonienilor numai pentru a fi respinşi, şi astacu preţul multor trupuri „moarte ale oamenilor” (vezi comentariul la cap. 32,24).

Ieremia 33:6 6. Vindecare şi sănătate. Dumnezeu trece acum de la o prezentare a mustrării poporului Său la o făgăduinţă a aşezării lor din nou, când ei urmau să aibă „un izvor bogat în pace şi credincioşie.” Versetele 6-26 prezintă un tablou viu al slavei pe care ar fi putut-o avea Israel după întoarcerea lui din captivitate dacă poporul ar fi luat aminte la lumina din Ceruri şi ar fi conlucrat cu Dumnezeu în realizarea planurilor şi scopurilor Lui pentru salvarea lumii. Din nefericire, ei s-au abătut iarăşi şi iarăşi de la destinul lor măreţ şi în felul acesta au realizat numai în mică măsură fericirea prezisă aici. Odată cu transferarea făgăduinţelor la Israelul spiritual multe din preziceri vor vedea o împlinire în Biserica Creştină (vezi p. 25-38).

Ieremia 33:7 7. Ai lui Israel. Israel şi Iuda, este cuprins în făgăduinţa reîntoarcerii din exil.

Ieremia 33:8 8. Îi voi curăţi. Bucuria simţită pentru binecuvântările temporare era dependentă de împlinirea unor anumite cerinţe spirituale (vezi p. 27). Pentru a gusta din slava descrisă în v. 6-26 era necesar ca Israel să-şi lepede păcatele. Pentru aceia care se pocăiau sincer, Dumnezeu prezenta făgăduinţa iertării, o iertare deplină şi fără plată. Oamenii nu trebuiau să fie descurajaţi de mărimea abaterilor lor trecute, gândind că situaţia lor era fără de nădejde. Nu numai că Dumnezeu le-ar fi iertat păcatele dar le-ar fi dar şi har pentru ascultare viitoare (Ezechiel 36,25-28).

Ieremia 33:9 9. O pricină de laudă. Sau „Un nume de bucurie”. Cu toate că Israel păcătuise grozav, Dumnezeu nu-Şi retrăsese nici una din făgăduinţele Sale de îndurare. Acestea, normal, erau condiţionate de ascultare. Era cu putinţă ca Israel, după captivitate, să ajungă la deplina slavă făgăduită a poporului vechi (vezi p. 31, 32). Prin Zaharia era dată asigurarea: ”Vor fi ca şi când niciodată nu i-ar fi lepădat” (Zaharia 10,6). Aşa este şi în cele spirituale. Indiferent de cât de mult s-ar fi depărtat un om de cărarea purtării drepte el poate fi primitînaintea lui Dumnezeu ca şi cum n-ar fi păcătuit.

Ieremia 33:10 10. Lipsit de oameni. Vezi comentariul la cap. 32,43.

Ieremia 33:11 11. Strigătele de bucurie. O repetare a bucuriilor prezise de care va avea parte poporul lui Dumnezeu. Aceleaşi sunete de bucurie care aveau să dispară în timpul exilului (vezi comentariul la cap. 7,34) urmau să fieauzite acum din nou în ţară.

Jertfe de mulţumire. Vezi comentariul la cap. 32,44.

Ieremia 33:13 13. Sud Vezi capitolul 32, 44

Ieremia 33:14 14. Voi împlini. Vezi comentariul la cap. 23,5-7.

Ieremia 33:15 15. Odraslă neprihănită. Vezi Isaia 11,1; vezi comentariul la Zaharia 38,6.12.

Ieremia 33:16 16. Cum îl vor numi. Cu toate că v. 16 repetă prezicerea din cap. 23,6, el diferă de acea referire prin faptul că aici cetatea este numită „Domnul, Neprihănirea noastră.” Dacă Ierusalimul ar fi trăit conform cu ceea ce Dumnezeu intenţiona ca el să fie, viitorul lui ar fi fost mult mai slăvit (vezi p. 30).

Ieremia 33:17 17. David nu va fi lipsit niciodată. Aceasta repetă făgăduinţa din 2Samuel 7,16; 1Regi 2,4; Psalmi 89,20.29.35.36. Vezi comentariul la 1Regi 2,4.

Ieremia 33:18 18. Darurile de mâncare. Adică, „darurile de făină,” sau „daruri de cereale” (vezi Vol. I, p. 703, 704).

Ieremia 33:20 20. Legământul meu cu ziua. Din nou, ca mai înainte, Dumnezeu garantează siguranţa „legământului” cu poporul Său, referindu-Se la siguranţa legii naturale (vezi comentariul la cap. 31,35).

Ieremia 33:22 22. Oştirea cerurilor. Numărul infinit al corpurilor cereşti este folosit pentru a ilustra marea mulţime care va fi socotită ca „sămânţă a lui David.”

Ieremia 33:24 24. Ce zic oamenii aceştia. Unii comentatori au înţeles pasajul acesta ca fiind o luare în râs din partea păgânilor din cauza aparentei căderi a „celor două familii,” pe care aceşti comentatori le interpretează ca fiindcele două regate ale israeliţilor, Israel şi Iuda (vezi Ezechiel 35,10; 36,19-20). Alţii interpretează cuvântul „oamenii” ca fiind israeliţii înşişi (vezi Ieremia 4,10; 5,14.23; 6,19), care, în necredincioşia, lor făcuseră loc disperării (vezi. 32,42.43; 23,10), din cauză că chiar „cele două familii,” familia lui David şi a lui Levi (cap. 33,21.22) păreau să fi fost părăsite de Dumnezeu.

Ieremia 33:25 25. Dacă... legământul meu. Dumnezeu întâmpină această disperare înfăţişând siguranţa legii naturale ca dovadă a siguranţei făgăduinţelor Sale pentru poporul Său (vezi comentariul la v. 20).

Ieremia 33:26 26. Sămânţa lui iacov. Unii sugerează că „cele două familii” (v. 24) pot fi casa lui Iacov şi Casa lui David. Dumnezeu dă răspunsul Său la batjocorirea dispreţuitoare din partea păgânilor sau la exprimarea de descurajare din partea poporului Său (vezi comentariul la v. 24). El le făgăduieşte să-i readucă la slava lor de mai înainte (vezi comentariul la v. 9).

Comentariile lui Ellen G. White

1–14PK 472–474

1 PK 472

2–96T 228

2–12PK 473

3 Ed 127, 282; ML 23; 8T 335

13, 14 PK 474

16 MB 106; 6T 228

17, 18 AA 223

Ieremia 34:1 1. Când Nebucadneţar. Capitolul acesta începe prin relatarea evenimentelor care au avut loc la începutul asediului final al Ierusalimului, pe când profetul era încă în libertate, deoarece profeţia de aici transmisă lui Zedechia (v. 2, 3) era citată de rege ca motiv pentru întemniţarea lui Ieremia (vezi comentariul lacap. 32,2).

Ieremia 34:3 3. Vei da ochii cu împăratul. Vezi comentariul la cap. 31,4.

Ieremia 34:4 4. Nu vei muri ucis de sabie. Asigurarea aceasta forte probabil a fost dată lui Zedechia pentru a-l convinge să înceteze rezistenţa faţă de Babilonieni şi să ajungă la înţelegere cu Nebucadneţar. Deşi Zedechia ar fi fost dus captiv la Babilon, supunerea din partea sa i-ar fi asigurat o viaţă paşnică şi o înmormântare onorabilă.

Ieremia 34:5 5. Au ars miresme pentru părinţii tăi. Sau „Arderile tatălui tău”. Pare că aceasta e o referire la mirodeniile şi parfumurile care erau arse la înmormântarea regilor şi a persoanelor cu mare vază (1Cronici 16,14; 21,18.19). Aici nu este o aluzie la vreo practica crematorie, aproape niciodată practicată între iudei.

Te vor jeli. Puneţi în contrast aceasta cu prezicerea lui Ieremia făcută cu privire la înmormântarea lui Ioiachim (cap. 22,18.19). Zedechia este asigurat că nu va avea un sfârşit atât de dezonorant dacă ar ceda faţă de Babilon.

Ieremia 34:7 7. Lachiş. Cetatea aceasta este pomenită deoarece, în afară de Ierusalim, era una din fortificaţiile cele mai puternice ale lui Iuda (2Regi 18,13.14.17; 2Cronici 32,9), şi pentru că împreună cu Azeca au rezistat cel mai îndelungat timp lui Nebucadneţar. În 1935 şi 1938, 21 de scrisori scrise cu cerneală pe ostraca, sau cioburi de oale (vezi Vol. I, p. 123, 125; Vol. II, p. 97, 98), au fost descoperite în ruinele de la Lachiş. Câtevadin acestea erau scrise de un anume Hoshiah, evident un ofiţer staţionat în apropiere, către Ioash comandantulLachişului, înainte de invazia Babiloniană. Ele descoperă într-o manieră vie starea de nelinişte a ţării la vremeacăderii lui Iuda. O scrisoare afirmă, „Să ştie (Domnul meu) că noi urmărim semnalele Lachişului, potrivit cu toate îndrumările pe care le-a dat Domnul meu, pentru că nu putem vedea Azeca.” (W.F. Albright, trad, în J.B. Rutherford, Ancient Near Eastern Texts [Princetown University Press, 1950], p. 322). Vehemenţa cu care Lachişul a fost la scurt timp după aceea distrus este evidenţiată de faptul că cetatea a fost arsă atât de tare încât mare parte din construcţia din cărămidă a zidului cetăţii a căpătat o culoare roşie aprinsă. Aceste descoperiri de la Lachiş pot să oglindească severitatea distrugerii de care a avut parte Ierusalimul în acelaşi timp. Ruinele sunt aşa numite Tell-ed-duweir.

Azechei. Şi aceasta era una din „cetăţile de apărare” ale lui Iuda (2Cronici 11,5-12). Situl este acum numit Tell ez-Zakariyeh.

Ieremia 34:8 8. Să vestească slobozenia. Deşi legea mozaică îngăduia ca israeliţii să fie puşi sub robie numai pentru un timp limitat (vezi comentariul la Exod 21,2), mulţi stăpâni îşi depăşiseră drepturile. Nobilii din Iuda, ca şi aceia din Atena, înainte de Solon, aplicau legea datoriei astfel încât să aducă un mare număr din semenii lor însclavie. Acum, sub primejdia apăsătoare a atacului Babilonian, fie pentru a asigura primirea serviciului de conlucrare binevoitoare a oamenilor liberi în locul ajutorului forţat al sclavilor sau pentru vreun alt motiv, Zedechia făgăduia libertate tuturor celor aflaţi în robie în Ierusalim.

Ieremia 34:10 10. Ei nu au ascultat. Având perspectiva primejdiilor care ameninţau din afară, şi a primejdiei din parteaunei clase de oameni oprimaţi, care s-ar fi putut ridica în ajutorul invadatorului (vezi Exod 1,10) ordinul lui Zedechia de a elibera pe sclavi a fost întâmpinat cu o generală ascultare din partea principilor şi a poporului.

Ieremia 34:11 11. Dar pe urmă s-au răzgândit. Haldeii au ridicat temporar asediul pentru a întâmpina oştirea egipteană care se apropia (vezi v.21, cap. 37,5), făcând pe cei mai mulţi din locuitorii Ierusalimului să creadă zadarnic că trecuse primejdia faţă de cetatea lor. Aşa că „i-au silit să fie iarăşi robi şi roabe.”

Ieremia 34:14 14. După şapte ani. Aceasta era legea (vezi comentariul la Exod 21,2) pe care poporul o călcase (Ieremia 34,8-14; vezi Isaia 58,6).

Ieremia 34:15 15. O învoială înainte mea. Înţelegerea aceasta de eliberare a sclavilor fusese încheiată solemn de rege şi de „toate căpeteniile şi tot poporul” (v. 8-10) în curţile Templului, şi astfel, într-un anumit sens, fusese încheiată cu Dumnezeu Însuşi (vezi Neemia 5,8-13). De aceea, călcând acest „legământ” poporul păcătuise nu numai contra semenilor lor dar şi contra Dumnezeului lor.

Peste care este chemat numele meu. Vezi Ieremia 7,10.11; vezi comentariul la Deuteronom 12,5).

Ieremia 34:17 17. Eu vestesc... slobozenia. Libertatea rânduită de Dumnezeu (Levitic 25,10), dar tăgăduită de către popor faţă de semenii lor, urma să fie transformată de judecata lui Dumnezeu într-o „slobozenie” care, la rândul ei, avea să lase pe vinovaţi pradă „săbiei, ciumei şi foametei,” dar şi robiei.

Ieremia 34:18 18. Tăind un viţel în două. Cu privire la semnificaţia acestui ritual vezi comentariul la Geneza 15,10.

Ieremia 34:19 19. Famenii. Adesea, aceştia erau străini de naştere (vezi comentariul la cap. 38,7), care deveneau prozeliţi când intrau în slujba împăratului. Nu era un lucru neobişnuit ca eunucii să deţină posturi înalte la curţile orientale, şi cei pomeniţi aici, ca şi căpeteniile lui Iuda şi ale Ierusalimului, se îmbogăţiseră probabil dând bani cu împrumut israeliţilor mai săraci şi apoi făcându-i robi pentru a-şi asigura compensarea.

Ieremia 34:20 20. Ca hrană. Această necinste era considerată o pedeapsă extremă pentru păcat (vezi cap. 16,4; 19,7).

Ieremia 34:21 21. De la voi. Literal „de la împotriva voastră.” Aceasta arată, aşa cum s-a menţionat mai înainte (vezi comentariul la v. 14), că Babilonienii ridicaseră asediul Ierusalimului, dând principilor Ierusalimului falsa părere că primejdia trecuse, şi falsa nădejde că ajutorul le venea de la Egipt (vezi. 37,5-10).

Ieremia 34:22 22. Cu foc. Vezi cap. 52,12-14.

Fără locuitori. Vezi comentariul la cap. 32,43.

Ieremia 35:1 1. Pe vremea lui Ioiachim. Experienţa raportată în cap. 35 a avut loc într-o perioadă mai timpurie a lucrării lui Ieremia, la scurt timp înainte ca Babilonienii au venit împotriva Ierusalimului (vezi PK 423).

Ieremia 35:2 2. Recabiţii. Întemeietorul acestei familii era Ionadab, sau Ionadab (v. 6, KJV) care trăise pe vremea luiIehu, regele Samariei (841-814 î.Hr.), cam cu 240 de ani mai înainte. Iehu era bucuros ca să-l aibă alături de sine şi Ionadab era la fel de bucuros să fie cu Iehu din pricina râvnei lui pentru Domnul (vezi 2Regi 10,15.16).Ionadab a stăruit ca urmaşii săi să adopte un fel strict de vieţuire.

Ieremia 35:4

4. În chilia. Odăile acestea, sau apartamentele acestea, alipite de Templu (1Regi 6,5) erau aparent atribuite preoţilor sau profeţilor importanţi, aici „fiilor lui Hanan”. Expresia „omul lui Dumnezeu” ne face să înţelegem că cel numit astfel era profet (vezi 1Samuel 2,27; 1Regi 13,1; 20,28; 2Regi 4,7.9).

Căpeteniilor. Fără îndoială o serie de demnitari oficiali, laici, care făcea din incinta Templului locul lor permanent de rezidenţă (vezi cap. 36,10).

Maaseia. Probabil tatăl lui Ţefania „al doilea [sau delegat] preot” (cap. 21,1; 29,25; 52,24).

Ieremia 35:6 6. Noi nu bem vin. În tot timpul vieţii recabiţii erau ca nazireii (vezi comentariul la Numeri 6,2-5), un popor deosebit, trăind departe de oraşe şi reţinându-se de la deţinerea de proprietăţi.

Ieremia 35:11 11. Când s-a suit însă Nebucadneţar. În mod apologetic, recabiţii au explicat că ei au fost constrânşi să vină temporar în cetatea Ierusalim cu ceilalţi locuitori din provincia Iuda, din cauza invaziei Babiloniene (Ieremia 4,6; 8,14; comp. 2Regi 24,1.2)

Ieremia 35:13 13. Domnul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

Să luaţi învăţătură. În izbitor contrast cu recabiţii, care stăruiseră credincios timp de secole în ascultarea de rânduiala tatălui lor, Ionadab, „oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului”, deşi pretinzând că sunt copii lui Dumnezeu, refuzase stăruitor „să asculte” de sfatul lui Dumnezeu (vezi comentariul la cap. 7,13).

Ieremia 35:15 15. Întruna. Vezi comentariul la cap. 7,13.

Ieremia 35:17 17. Le-am vestit. Că această plângere a Domnului e îndreptăţită apare de repetate ori afirmat din parteamultora dintre învăţătorii şi profeţii lui Dumnezeu (vezi Proverbe 1,24; Isaia 65,12; 66,4; Ieremia 7,13; 24,4-7; etc.)

Ieremia 35:18 18. Pentru că aţi ascultat. Ceea ce laudă îndeosebi Dumnezeu aici este constanţa şi credincioşia recabiţilor dată pe faţă în ţinerea unei legi omeneşti.

Ieremia 35:19 19. Nu va fi lipsit… de urmaşi. Astfel de făgăduinţe sunt, normal, condiţionate de stăruitoarea credincioşie a descendenţilor (vezi comentariul la 1Regi 2,4). Loialitatea fiilor lui Recab faţă de o viaţă de abstinenţă impusă lor era o aspră mustrare pentru poporul apostat şi decăzut al lui Iuda, luat ca întreg.

Comentariile lui Ellen G. White

1-19 PK 423-425; 4T 174-176

6 PK 423; 4T 174

12-14 PK 423; 4T 174

14,15 4T 164

14-17 PK 424

14-19 4T 175

17 4T 164

18,19 PK 425

Ieremia 36:1 1. În al patrulea an al lui Ioachim. Adică, pe la 604 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 25,1). După ce Ieremia prezentase solia lui directă raportată în cap. 19, profetul a fost arestat şi întemniţat (vezi cap. 20). În timpul şi după aceasta întemniţare au avut loc evenimentele capitolului 36 (vezi PK 432-437).

Ieremia 36:2 2. Un sul. Acesta, fără îndoială era făcut din piele, uneori numit popular pergament, deşi pergamentul adevărat n-a ajuns să fie folosit decât începând din secolul al doilea î.Hr. (vezi volumul I, p. 30, 31).

Toate neamurile. Versetul acesta prezintă într-o propoziţie cuprinsul cap. 25.

Ieremia 36:3 3. Poate. La data aceasta încă mai era o nădejde, deşi slabă, ca Iuda să se pocăiască.

Ieremia 36:4 4. Baruc. Cu privire la identitatea lui Baruc vezi p. 343.

Ieremia 36:5 5. Eu sunt închis. Ieremia era încă deţinut (vezi comentariul la v.1; PK 432).

Ieremia 36:6 6. Du-te tu însuţi şi citeşte. Întrucât Ieremia era împiedicat de a merge la „Casa Domnului”, Baruc a fost chemat nu numai să fie secretarul profetului, dar să fie şi predicatorul soliilor de inspiraţie dumnezeiască ale lui Ieremia.

În ziua postului. Ocazia aceasta nu era o zi obişnuită de post anual (vezi comentariul la v. 9), ci una dinacele ocazii speciale „vestite” în timp de criză raţională (2Cronici 20,1-3; Ioel 2,15). Era un timp, când un mare număr de oameni s-ar fi adunat laolaltă, şi ar fi fost într-o dispoziţie sufletească de a asculta o mustrare dumnezeiască, o chemare la pocăinţă. E cu putinţă, ca Ioiachim, la sfatul preoţilor săi apostaziaţi şi a proorocilor săi mincinoşi, să fi proclamat postul acesta pentru a trezi poporul la o mai mare rezistenţă faţă de Babilonieni.

Ieremia 36:9 9. În al cincilea an. Acesta era anul ce urma după porunca dată de Domnul (vezi comentariul la v. 1).

În luna a noua. Citirea sulului a avut loc în cursul iernii în luna care începea în noiembrie sau decembrie. Întrucât anii de domnie ai regilor lui Iuda pare să fi început toamna (vezi Vol. II, p. 110, 140, 146), citirea aceasta s-ar fi putut să fi avut loc curând după două sau trei luni de când începuse scrisul.

Ieremia 36:10 10. Ghemaria. Tatăl lui era probabil acel Şafan care a avut o parte de seamă la rezidirea templului în timpul lui Iosia (2Regi 22,23). Este evident din lucrurile acestea că Şafan era unul din conducătorii redeşteptării adevăratului cult al lui Dumnezeu. Nu e de mirare că fiii lui erau susţinători ai lui Ieremia. Unul din ei, Ahicam, protejase pe profet (vezi comentariul la Ieremia 26,24), şi acum un altul, Ghemaria, îngăduie lui Baruc să citească „cuvintele lui Ieremia” în odaia sa.

Poarta cea nouă. Unii cred, că aceasta se poate să fi fost o parte mai deosebită a lucrării de reconstrucţie săvârşită de Hilchia şi Şafan (2Regi 22,3-6).

Ieremia 36:11 11. Fiul lui Ghemaria. Vezi comentariul la v. 10.

Ieremia 36:12 12. La casa împăratului. Se poate ca Mica să fi făcut lucrul acesta intenţionat spre a face ca regele şi consilierii lui regali să cunoască cuvintele lui Ieremia.

Ieremia 36:14 14. Au trimis… pe Iehudi. Căpeteniile evident n-au fost satisfăcute cu un raport din spusele altora, cu privire la o chestiune atât de importantă, şi aşa au trimis pe Iehudi pentru a aduce pe Baruc în consiliul lor pentru a verifica reportul lui Mica (vezi v. 11-13).

Ieremia 36:17 17. Cum ai scris? Căpeteniile doreau să cunoască cine purta răspunderea pentru solia profetului. A folosit Baruc propriile sale cuvinte la exprimarea ideilor profetului sau erau ele efectiv cuvintele lui Ieremia? Răspunsul lui Baruch a dat la iveală, că cuvintele erau într-adevăr ale lui Ieremia (v. 18).

Ieremia 36:18 18. El îmi spunea cu gura lui. În terminologie modernă noi am spune, că profetul a dictat solia sa secretarului său.

Cu cerneală. Cu privire la compoziţia cernelurilor vechi vezi Vol. I, p. 31.

Ieremia 36:19 19. Du-te de te ascunde. Când şi cum a fost eliberat Ieremia (vezi comentariul la v. 1) astfel încât să poată fi în stare să se ascundă, nu suntem informaţi.

Ieremia 36:20 20. Lăsând cartea. Unii au sugerat, ca aceasta s-a făcut deoarece Ieremia şi Baruc puteau fi urmăriţi legal numai pe baza de netăgăduit al sulului însuşi. Evident, căpeteniile trăgeau nădejdea că regele nu ar merge atât de departe. Totuşi, în privinţa aceasta ei au fost dezamăgiţi (vezi v. 23, 26).

Ieremia 36:22 22. În casa de iarnă. Probabil, un apartament special în aripa sudică a palatului (vezi Amos 3,15). Întrucât lucrurile se petreceau în luna Kislev, sau Chisleu (noiembrie-decembrie al nostru; vezi Vol. II, p. 116), era necesar să fie acolo foc pentru a se obţine căldură.

Ieremia 36:23 23. Foi. Foile separate ale materialului de scris erau de obicei prinse laolaltă pentru a alcătui un sul.

Ieremia 36:25 25. Stăruiseră. Trei dintre căpetenii (vezi v. 12), Elnatan, Delaia şi Ghemaria au avut curajul de a stăruipe lângă rege, să nu ardă sulul, dar el n-a ascultat de ei.

Ieremia 36:26 26. Fiul împăratului. Sau „fiul împăratului”, Ierahmeel trebuia să fi fost „fiul” împăratului numai în sensul, că făcea parte din „casa împărătească” (vezi Estera 1,9), deoarece Ioiachim era numai de 25 de ani „când a ajuns împărat” (2Regi 23,26), şi astfel nu ar fi putut să aibă un fiu destul de vârstnic care să execute porunca lui.

Domnul i-a ascuns. Cu toate că Ieremia şi Baruc se ascunseseră (vezi comentariul la v. 19), providenţa divină a fost aceea care l-a împiedicat pe împărat să-i găsească.

Ieremia 36:27 27. Cuvântul Domnului a vorbit. Probabil, pe când profetul şi Baruc erau ascunşi (v. 19, 26).

Ieremia 36:28 28. Toate cuvintele care erau în cea dintâi carte. În al doilea sul nu trebuia să lipsească nimic din ceea

ce fusese cuprins în sulul dintâi (vezi v. 32).

Ieremia 36:29 29. Oameni şi dobitoace. Evident, Ioiachim a obiectat cât se poate de hotărât la acea parte a soliei lui Ieremia care prezicea că pustiirea lui Iuda de către împăratul Babilonului urma să fie atât de deplină, încât ţarasă ajungă cu totul nelocuită (vezi comentariul la cap. 4,25; 32,43).

Ieremia 36:30 30. Nici unul din ai lui. Prezicerea divină de nenorocire asupra lui Iuda şi a Ierusalimului acum se concentrează asupra lui Ioiachim însuşi. În timp ce el a fost urmat de fapt la tron de fiul său Ioiachin (2Regi 24,6), tinerelul Ioiachin a domnit numai trei luni (2Regi 24,8). Împăratul următor, Zedechia, era al treilea fiu al lui Iosia (vezi 1Cronici 3,15; vezi comentariul la 2Regi 24,17), şi ultimul rege, care să domnească peste regatul sudic al iudeilor.

Trupul lui mort. Vezi comentariul la cap. 22,18.19.

Ieremia 36:32 32. Multe alte cuvinte… au mai fost adăugate. Nu numai că a fost scrisă solia din cel dintâi sul, dar au fost scrise în al doilea sul şi alte solii asemănătoare.

Comentariile lui Ellen G. White

1-32 PK 432-437; 4T 176-181

2-3 4T 176

2-4 PK 432

3 PK 435; 4T 178

4-8 4T 177

5-9, 14-22 PK 433

15-25 4T 177

23-26 PK 434

26-29 4T 178

28,30,31 PK 436

30-32 4T 179

32 PK 437

Ieremia 37:1 1. Zedechia. Capitolele 37-44 dau un raport continuu al vieţii şi întâmplărilor de mai târziu ale lui Ieremia, începând cu venirea la tron a celui din urmă împărat al lui Iuda (2Regi 24,17.18).

A fost pus împărat. Zedechia a fost un împărat marionetă al Babilonienilor, şi totuşi, în acelaşi timp un moştenitor legitim al tronului. Lui i s-a cerut fără îndoială să depună un jurământ de ascultare faţă de Nebucadneţar, dar după câţiva ani a călcat acel jurământ încheind o alianţă cu diferite naţiuni învecinate împotriva Babilonului. Zedechia şi consilierii lui au atras astfel tragedia din 586 î.Hr.

Ieremia 37:2

2. Dar nici el. Având în vedere ultima parte a domniei sale care urmează, aceasta e o afirmaţie introductivă cu privire la caracterul general al domniei lui Zedechia.

Se pare că Zedechia, cel puţin personal, credea că Ieremia este un adevărat proroc. Deşi nu e afirmat, contextul lasă a se înţelege că Ieremia a răspuns la cererea împăratului pentru rugăciune (v. 3). Cel puţin, conform raportului (v. 5), pare că la scurt timp după cererea aceasta oştirea egipteană s-a retras de la Ierusalim. Ceva mai târziu Zedechia a avut o întrevedere secretă cu profetul, la care el pare să fi dat pe faţă o teamă ascunsă, dacă nu o profundă convingere, că Ieremia era un sol inspirat.

Dacă observaţiile acestea au valabilitate, ar părea că deciziile lui Zedechia reflectau ezitare, mai mult decât o îndoială sau necredinţă făţişă. Graba cu care Zedechia a fost de acord cu cererea căpeteniilor pentru aruncarea lui Ieremia în închisoarea lui Malchia (vezi cap. 38,4-6), numai pentru a-l scoate din închisoare la sugestia unuia din eunucii regali (v. 7-13), sugerează că dacă Zedechia ar fi avut curajul convingerilor sale, soarta Ierusalimului ar fi putut să fie cu mult diferită.

Ieremia 37:3 3. Iucal. Sau Iehucal (vezi cap. 38,1).

Zefania. Aceşti doi bărbaţi, Iucal şi Zefania erau membrii ai partidei de opoziţie faţă de Babilon, şi, ca atare, erau neprietenoşi faţă de profet (cap. 21,1.2; 29,25; 38,16).

Domnul, Dumnezeul nostru. Aceste cuvinte s-ar putea să arate nu numai că ei executau porunca împăratului, ci şi că ei nădăjduiau să-l câştige pe Ieremia de partea lor printr-o manifestare de zel religios pentru Domnul (vezi cap. 21,1.2).

Ieremia 37:4 4. Nu-l aruncaseră încă în temniţă. Ieremia n-a fost întemniţat decât la asediul final al Ierusalimului în cursul anului al X-lea al lui Zedechia (vezi comentariul la cap. 32,1.2), deşi asediul a început de fapt în al IX-lea an al lui (cap. 39,1).

Ieremia 37:5 5. Oastea lui faraon. Incidentul acesta era fără îndoială rezultatul acordului dintre Hofra (numit Apries de către greci) şi Zedechia, de a rezista lui Nebucadneţar (vezi comentariul la Ezechiel 17,15). Oştirile egiptene erau în general bine echipate cu care şi cai (Ezechiel 17,15, vezi Isaia 31,1), şi capabile să execute lucrări de asediere (Ezechiel 17,17).

Ieremia 37:7 7. Se întoarce. Apelul lui Zedechia pentru ajutor egiptean a rupt „legământul” cu haldeii (Ezechiel 17,17.18). Apropierea egiptenilor, ca şi aceea a lui Tirhaka în timpul invaziei asiriene (2Regi 19,9; Isaia 37,9),a avut ca rezultat nimic mai mult decât o suspendare temporară a ostilităţilor în jurul Ierusalimului.

Ieremia 37:8 8. Haldeii se vor întoarce. După ce Nebucadneţar a respins încercarea lui Apries, s-a reîntors la atacul său contra Ierusalimului, l-a luat şi l-a distrus cu desăvârşire (2Regi 25,1-10; 2Cronici 36,17-19).

Ieremia 37:9 9. Nu vă înşelaţi. Zadarnice au fost nădejdile împăratului lui Iuda şi ale sfetnicilor lui, că Egiptul ar fi fost în stare să-i scape de Babilonieni.

Ieremia 37:10 10. Câţiva oameni răniţi. O figură grafică ilustrând certitudinea sorţii nenorocite a Ierusalimului. Avândîn vedere grabnica distrugere a Templului care se apropia, unii oameni drepţi din Ierusalim s-au hotărât să aşeze chivotul sfânt dincolo de posibilitatea de a fi ajuns de mâinile nemiloase ale oştirilor invadatoare (vezi comentariul la cap. 27,19). Interludiul prezent din asediul final în cursul căruia Babilonienii au ridicat temporar asediul pentru a preîntâmpina ameninţarea oştirilor ce înaintau din Egipt (vezi comentariul la cap. 32,2), a acordat acestor oameni evlavioşi ocazia necesară pentru a ascunde chivotul. Cu bocet şi tristeţe, ei au

dus în taină chivotul într-o peşteră, unde este „încă ascuns. El n-a fost niciodată tulburat de când a fost tăinuit” (PK 453). Înăuntrul chivotului erau tablele de piatră, pe care scrisese Dumnezeu Cele Zece Porunci cu însuşi degetul Său (Deuteronom 10,1-5). Vezi EGW, material suplimentar la Exod 31,18.

Ieremia 37:11 11. Se depărtase. Sau „Se spărsese”. Tabăra haldeilor „se spărsese”, adică, oştile se retrăseseră de la asediere.

Ieremia 37:12 12. Ieremia a vrut să iasă. Ieremia considera lucrarea sa ca îndeplinită după îndelungaţi ani de slujire credincioasă, şi acum a încercat să se retragă în satul lui de baştină, Anatot (vezi PK 453).

Să scape din mijlocul poporului. Sau „Să se despartă de acolo”. Ebraica aici este obscură. RSV aici zice, „pentru a-şi primi partea”. Ieremia avea o proprietate în Anatot, în „ţara lui Beniamin”, (cap. 32,6-12), şivizita lui acolo s-ar fi putut referi la această proprietate.

Ieremia 37:13 13. Poarta lui Beniamin. Aceasta este de obicei identificată cu Poarta Oilor în colţul de nord-est al Ierusalimului.

Ireia. Probabil un frate al lui Iucal (vezi v. 3).

Vrei să treci. Aparent, acuzaţia lui Ireia, că Ieremia era vinovat de trădare, era bazată pe presupunerea că profetul intenţiona, să se furişeze în tabăra Babiloniană, pentru a se uni cu vrăjmaşul.

Ieremia 37:15 15. Căpeteniile mâniate. Ridicarea asediului Ierusalimului de către haldei din cauza apropierii egiptenilor (vezi comentariul la v. 5) fără îndoială a întărit partida anti-Babiloniană şi a făcut-o mai agresivă.

Ieremia 37:16 16. Gherlă. Literal „odăi boltite”, rânduite pentru încarcerarea deţinuţilor individuali. Că Ieremia a avutun timp dificil în celula lui din închisoare, este arătat în apelul său prin care cere să nu mai fie trimis acolo (vezi v. 20, cap. 38,26).

Unde a stat multă vreme. Profetul trebuie să fi fost în această închisoare specială timp de mai multe săptămâni. Lungimea totală a întemniţării lui finale a fost de aproape un an.

Ieremia 37:17 17. Împăratul Zedechia a trimis. Neaprobând asprul tratament aplicat profetului, şi totuşi aparent înfricoşat de sfetnicii săi, Zedechia a chemat „în taină” pe Ieremia, totuşi sperând ca prin profet să poată primivreun cuvânt favorabil „din partea Domnului”.

Vei fi dat. Curajos şi fără de a ceda la ispita de a-şi modifica solia pentru a scăpa de o mai departe persecuţie din partea vrăjmaşilor săi, profetul înaintat în vârstă repetă cu dârzenie tăioasă prezicerea lui de mai înainte: Zedechia urma să fie luat prizonier de Babilonieni (vezi cap. 32,1-5).

Ieremia 37:19 19. Unde sunt prorocii voştri? Aceşti impostori înşelaseră în chip josnic pe împărat. În loc ca Ierusalimul să fie eliberat aşa cum pretinseseră ei (vezi cap. 28,1-4) cetatea era asediată, iar retragerea trecătoare a haldeilor care părea să justifice speranţele lor, doar a scos în evidenţă înşelătoria acestor oameni.

Ieremia 37:20 20. Ca nu cumva să mor acolo. Vezi comentariul la vers. 16.

Ieremia 37:21 21. În curte. Aceasta a fost ca răspuns la cererea personală a lui Ieremia (v. 20). Cu excepţia

incidentului menţionat în cap. 38,6, profetul a rămas acolo „în curtea străjuită a palatului regelui lui Iuda” (vezi cap. 32,2; 33,1), situată deasupra solului, având lumină şi aer bun, până când cetatea a fost cucerită de către Babilonieni.

O pâine. Porunca împăratului arată că Ierusalimul era deja asediat şi că provizia de hrană era din cauza aceasta redusă.

Comentariile lui Ellen G. White

1-21 PK 425-455, 4T 181,182

1-3 4T 181

3,5 PK 452

5,9,10 4T 181

9-13 PK 453

12-15 4T 181

14,15 PK 454

17 4T 181

17-20 PK 454

18-21 4T 182

21 PK 455

Ieremia 38:1 1. Ghedalia. El trebuie să fie deosebit de omul cu acelaşi nume, care era fiul lui Ahicam, protectorul lui Ieremia (vezi cap. 26,24; 39,14). Cu privire la Iucal [sau Iehucal] şi Paşhur vezi cap. 21,1; 37,3. Aceste patru căpetenii erau printre împotrivitorii cei mai de seamă ai lui Ieremia.

Ieremia 38:4 4. Ar trebui omorât. Căpeteniile au refuzat să primească solia lui Ieremia. Ei priveau pe Ieremia ca un trădător, unul care din dorinţa de siguranţă personală, vrea să dezerteze la Babilonieni. Compară cap. 37,11-15. Ei au cerut pedeapsa extremă contra lui Ieremia.

Ieremia 38:5 5. Este în mâinile voastre. Zedechia, al cărui caracter slab şi spirit şovăitor făceau din el un om lipsit de verticalitate, şi-a dat îndoielnic consimţământul faţă de cererea căpeteniilor hotărâte.

Ieremia 38:6 6. Groapa. Literal „puţ” sau „cisternă”. Malchia este probabil cel pomenit în v.1. Hamelech însemnează„împăratul”. Malchia era probabil „fiul împăratului” în sensul că era un membru al casei regale (vezi comentariul la cap. 36,26).

Nu era apă, dar era noroi. Fie apa din groapă se sfârşise din cauza asediului, fie acţiunea avea loc undeva în octombrie sau noiembrie, când puţină apă va mai fi rămas după sezonul uscat (vezi Vol. II, p. 110).În orice caz nu rămăsese pe fundul gropii decât un strat de noroi în putrezire. Evident, căpeteniile se temeau de efectul asupra poporului, dacă ar fi executat public pe Ieremia (vezi comentariul la v. 4, 5). De aceea profetul a fost slobozit în groapă pentru a rămâne acolo până ar fi murit de foame (v. 9). Este foarte posibil caîn Plângeri 3,53-55 Ieremia să se refere la timpul acesta de mizerie şi de suferinţă.

Ieremia 38:7 7. Ebed-melec. Literal, „un slujitor al împăratului”. Întrucât cuvântul este nearticulat în textul ebraic, este probabil un nume propriu şi aşa e tradus în LXX şi Vulgata. Nu ştim prea multe cu privire la Ebed-Melec, dar este clar din naraţiune că era aproape de împărat, ca unul din favoriţii lui (vezi comentariul la v. 8), şi că el a folosit influenţa sa fără teamă pentru a proteja pe Ieremia.

Poarta lui Beniamin. Acesta este de obicei identificată cu Poarta Oilor din colţul de nord-est al Ierusalimului.

Ieremia 38:8 8. A ieşit din casa împăratului. O indicaţie cu privire la strânsa legătură din Ebed-Melec şi împărat.

Ieremia 38:9 9. Oamenii aceştia au făcut rău. Unele manuscrise LXX zic, „Tu ai făcut rău”, în felul acesta aşezând răspunderea şi blamul chiar asupra împăratului.

Nu este pâine. Asediul Ierusalimului ajungea la stadiile lui finale şi disperate.

Ieremia 38:10 10. Treizeci de oameni. Acest număr aparent mare poate să fi fost oferit pentru a preîntâmpina orice împotrivire la eliberarea profetului, pe care ar fi putut să o facă căpeteniile. Un manuscris ebraic are „trei” în loc de „treizeci”.

Uşurinţa aparentă cu care Zedechia a luat o hotărâre numai pentru a o revoca puţin mai târziu, dă mărturie despre o slăbiciune fundamentală de caracter. Şovăiala se dovedea de a fi ruina împăratului. Pentru comentarii mai departe vezi comentariul la cap. 37,2.

Ieremia 38:11 11. Vistierie. Sau depozit.

Petece. Atenta purtare de grijă a lui Ebed-Melec este o nestemată în această istorie. Funiile singure ar fifost suficiente pentru a scoate pe Ieremia. Dar Ebed-Melec a procurat petece, ca funiile să nu pătrundă în carnea bătrânului profet.

Ieremia 38:12 12. Subsiori. Vezi comentariul la v. 11.

Ieremia 38:13 13. A rămas în curte. Din nou se dă pe faţă caracterul şovăitor al lui Zedechia. El a permis ca Ieremia să fie scos din groapa noroioasă, dar nu a îndrăznit să-l elibereze complet pe profet.

Ieremia 38:14 14. La intrarea a treia. E cu neputinţă să identificăm locul acestei întâlniri secrete.

Am să te întreb ceva. E clar că împăratul nu avea un respect din inimă pentru sfatul profetului, şi nu putea să nu-l asculte, măcar parţial (vezi cap. 37,17).

Ieremia 38:15 15. Mă vei omorî. Lui Ieremia evident îi era greu să accepte faptul că împăratul nu sprijinise asprul tratament pe care i-l aplicaseră căpeteniile.

Nu mă vei asculta. LXX zice, „Tu nu mă vei asculta”, cu cel mai puternic dintre negativele greceşti (vezi comentariul la Matei 5,18).

Ieremia 38:16

16. Care ne-a dat viaţă. Sau, „care ne-a făcut sufletele” (RSV). Zedechia a făcut acest puternic jurământ pentru a îndepărta de la profet orice bănuială ce ar mai fi persistat cu privire la sinceritatea intenţiei sale.

Ieremia 38:17 17. Dumnezeul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

Căpetenii. Aceia care comandau oştirea ce împresura Ierusalimul. Nebucadneţar era la Ribla, pe râul Orontes în Coele-Siria (vezi cap. 39,5).

Ieremia 38:19 19. Au trecut la haldei. Pare că un număr de iudei se predaseră haldeilor, fie ca răspuns la soliile lui Ieremia, sau numai pentru că frica lor îi îndemna la acţiunea aceasta, ca să-şi scape viaţa.

Ieremia 38:22 22. Nevestele, care au mai rămas. Soţiile şi concubinele foştilor regi care, împreună cu propriile nevesteşi concubine ale lui Zedechia, urmau să fie luate de către „căpeteniile Babilonului”.

Prietenii tăi. Literal, „oamenii păcii tale”, adică aceia care, în chip înşelător, asiguraseră pe împărat că totul va ieşi bine. Cuvintele femeilor deveneau mai pline de sens prin aparenta lor referire la „noroiul” în care fusese aşezat Ieremia (v. 6).

Ieremia 38:24 24. Să nu ştie nimeni. Împăratul, disperat de slab şi şovăitor, avea mai mare frică faţă de căpetenii decâtde Dumnezeul cerului şi de profetul Lui.

Ieremia 38:26 26. În casa lui Ionatan. Vezi comentariul la cap. 37,15.16. Slabul împărat se temea ca cineva să ştie că el avusese o întrevedere cu profetul, aşa că s-a îngrijit să aibă o acoperire pentru această întâlnire.

Ieremia 38:27 27. Le-a răspuns. Ieremia a cedat cererii împăratului (vezi comentariul la v. 26), şi a spus căpeteniilor ceea ce îi „poruncise împăratul”. Ieremia nu greşise, prin reţinerea faţă de căpetenii a unora dintre informaţii la care nu aveau drept, după cum şi Samuel a luat o poziţie asemănătoare la porunca directă a lui Dumnezeu (vezi comentariul la 1Samuel 16,2).

Nimeni n-auzise nimic. Evident, conversaţia dintre împărat şi profet nu fusese auzită, şi chestiunea nu amai fost de importanţă.

Ieremia 38:28 28. Curtea temniţei. Vezi comentariul la v. 13.

În ziua luării Ierusalimului. Evident nu după multă vreme de la întrevederea finală a lui Ieremia cu Zedechia (v. 14-26).

Comentariile lui Ellen G. White

1-28 PK 455-458; 4T 182-184

1-5 4T 182

2-4 PK 455

6 AA 575; PK 456; 4T 182, 525

7-14 4T 182

5-18 PK 456

15-20 4T 183

19,20 PK 457

24,25 PK 458; 4T 184

Ierusalimul în timpul lui Ieremia

Ieremia 39:1 1. În al nouălea an. Asedierea finală a Ierusalimului a început aproximativ la 15 ianuarie 588 î.Hr. (vezi comentariul la 2Regi 25,1 pentru temeiul acestei date).

Ieremia 39:2 2. Au pătruns în cetate. După ce au asediat Ierusalimul timp de treizeci de luni, Babilonienii au penetratdefensiva „în ziua a noua a lunii a patra”. Data aceasta poate fi aproximată pe aceeaşi bază ca aceea din v. 1 –19 iulie 586 î.Hr. În ceea ce priveşte un raport mai detaliat al asedierii şi capturării Ierusalimului, vezi Ieremia 52 şi 2Regi 25.

Ieremia 39:3 3. Toate căpeteniile. În loc de a fi şase căpetenii, cum se lasă aici a se înţelege, erau probabil numai trei,sau chiar numai doi, dacă numele Nergal-Şareţer, pomenit de două ori, reprezintă numai o persoană.

Nergal-Şareţer, a cărui formă Babiloniană este ur,(Nergal-sharri-us însemnând, „Nergal să ocrotească pe împărat”, este menţionat într-un almanah al curţii lui Nebucadneţar, ca „prinţ de Sin-magir”. Sin-magir era o cetate şi o provincie a Babiloniei aflându-se la nord de Babilon. Numele acesta apare într-o formă mai scurtă în pasajul ce se discută aici, deşi masoreţii, care au adăugat vocalele la textul consonantic (vezi Vol. I, p. 25, 26), nu au înţeles lucrul acesta. În mod eronat ei au făcut din titlul lui Nergal-Şareţer o parte a cuvântului următor, „Nebo”, creând în felul acesta numele propriu Samgar-Nebo. De fapt, textul ar trebui să spună, „Toate căpeteniile împăratului Babilonului au venit şi au stat în poarta de mijloc, Nergalsareţer de Sinmagir, Nebo-sarsechim, rab-saris-ul Nergalşareţer, rab-mag-ul cu tot restul ofiţerilor împăratului.”

Nu se ştie, dacă titlul rab-mag este o variantă a lui Sin-magir, sau un titlu separat Babilonian. De aici, este nesigur dacă două persoane cu numele Nergalsareţer au fost în Ierusalim sau numai una. Nergal-Şareţer este altminteri cunoscut ca ur sau Neriglisar, al doilea succesor(ginerele lui Nebucadneţar, Nergal-sharus la tron, fiind împărat al Babilonului de la 560-556 î.Hr. (vezi Vol. III, p. 46, 47).

Nebo-Sarrechim este un nume necunoscut. Cu privire la titlul rab-saris, vezi comentariul la Daniel 1,3.

Ieremia 39:4 4. Au fugit. Vezi cap. 52,7. „Grădina împăratului” era probabil aproape de „iazul Siloe” (vezi comentariul la Neemia 3,15), şi din aceasta împăratul a plecat prin poarta dintre ziduri. În general se crede, petemeiul dovezilor arheologice, că aceasta era undeva aproape de colţul sud-estic al zidului cetăţii. Ei au fugit către răsărit, spre câmpie, sau Arabah, numele distinctiv al văii Iordanului (vezi comentariul la 2Samuel 2,29).

Ieremia 39:5 5. Au ajuns pe Zedechia. Pare ca evidentă intenţia împăratului de a trece râul Iordan în apropiere de Ierihon, pentru a găsi adăpost în ţinutul liber al Galaadului, sau la un potenţial aliat ca Moab sau Amon (vezi cap. 27,3).

Ribla. Această cetate din nord, „în ţara Hamatului”, era un centru de trafic pe râul Orontes, şi în felul acesta oferea un cartier general natural pentru Nebucadneţar în invadarea Palestinei.

Ieremia 39:6

6. A pus să junghie la Ribla pe fiii lui. Această pedeapsă severă dată de cuceritorul haldeu (v. 6, 7) era datorată faptului că el aşezase pe Zedechia pe tron ca presupus vasal credincios al lui, şi totuşi regele lui Iuda s-a răsculat ca un trădător împotriva lui (2Regi 24,17-20), şi a călcat jurămintele cele mai solemne făcute în numele lui Iehova (vezi PK 447).

Ieremia 39:7 7. Au pus să scoată ochii lui Zedechia. În felul acesta s-au împlinit două profeţii, care aparent se excludeau una pe alta, 1) că Zedechia va vedea pe Nebucadneţar şi va fi luat la Babilon (cap. 32,4.5); şi 2) că va muri la Babilon, dar nu-l va vedea (Ezechiel 12,13).

Ieremia 39:8 8. Au ars cu foc casa împăratului. În ce priveşte un raport mai amănunţit al acestei devastări, vezi Ieremia 52,12-14; comp. 2Regi 25,8-10.

Ieremia 39:9 9. Au luat robi. Pentru a preveni răscoala, Nebucadneţar a urmat aceeaşi politică de depărtare, cum făcuseră asirienii înaintea lui (2Regi 15,29; 17,6).

Ieremia 39:10 10. A lăsat… din cei mai săraci. Lucrul acesta fără îndoială a fost făcut pentru a preveni un gol politic în ţară. Darurile în pământuri făcute celor săraci urmau să asigure supunerea lor faţă de Babilonieni, şi poate, de asemenea, prin cultivarea pământului Babilonienii s-ar fi aşteptat chiar şi la ceva tribut.

Ieremia 39:11 11. Dăduse poruncă… cu privire la Ieremia. E clar că Nebucadneţar aflase despre sfatul neabătut al lui Ieremia de supunere faţă de Babilon, fie prin dezertori sau spioni, fie de la Zedechia însuşi, şi aşa îndată ce a aflat, că Ieremia „fusese legat cu lanţuri împreună cu toţi prinşii de război” (cap. 40,1), a ordonat, ca profetul să fie eliberat.

Ieremia 39:13 13. Nebuzaradan… a trimis. Probabil din Rama (vezi comentariul la v.14; cap. 40,1). Nebuzaradan estecunoscut din rapoarte Babiloniene. Numele lui Babilonean, Nabu-zer-iddinam înseamnă „Nabu dă odraslă”. Titlul lui ebraic, Rab-ţab-bachim, corect tradus „căpetenia gărzii”, însemnează literal „mai marele măcelarilor”. Totuşi, termenul era folosit într-un înţeles mai cuprinzător pentru a desemna mai marele gărzii personale a împăratului. În rapoartele Babiloniene este înscris câteva decenii mai târziu cu titlul de „mai marele bucătar”, care idiomatic, avea înţelesul mai cuprinzător de „cancelar”.

Nebuşazban. Numele lui Babilonian, Nabu-şezibanni însemnează, „Nabu, mântuieşte-mă!”. Cu privire la Nergal-Şareţer vezi comentariul la v. 3.

Ieremia 39:14 14. Curtea temniţei. Vezi cap. 38,28. Afirmaţia aceasta poate fi armonizată cu cap. 40,1, admiţând faptul că Ieremia a fost luat din închisoare şi dus ca prizonier cu ceilalţi captivi o distanţă de câţiva kilometri de la Ierusalim la Rama (vezi comentariul la cap. 31,15), unde căpitanul Babilonian i-a adus vestea bună a eliberării lui. Raportul din cap. 39,14 omite evenimentele intermediare dintre eliberarea lui Ieremia din închisoare şi unirea lui cu Ghedalia, întâmplări care sunt relatate în amănunt în cap. 40,1-6.

L-au încredinţat. La propria lui alegere (vezi cap. 40,5).

Ghedalia. Vezi comentariul la cap. 26,24. Credincios atitudinii familiei sale, „fiul lui Ahicam” acum ieseîn faţă ca prieten şi protector al lui Ieremia.

Ieremia 39:15 15. Pe când era închis. Versetele 15-18 sunt un raport parantetic al făgăduinţei lui Dumnezeu pentru Ebed-Melec din pricina bunătăţii lui faţă de Ieremia.

Ieremia 39:16 16. Ebed-melec. Vezi comentariul la cap. 38,7.

Ieremia 39:17 17. Te voi izbăvi. Din cauza loialităţii lui faţă de Ieremia, Dumnezeu făgăduieşte Etiopianului că viaţa îiva fi cruţată de „mâna” căpeteniilor lui Iuda, un grup de oameni mâniaţi din cauza atitudinii sale faţă de profet(cap. 38,7-13), şi că nu va „cădea sub sabia” (cap. 39,18) Babilonienilor, deoarece cu siguranţă Ieremia avea să mijlocească pentru el.

Prada ta. Un idiom însemnând că viaţa lui urma să fie cruţată. Într-un timp, când nenumărate mii de oameni îşi pierdeau viaţa, un om nu putea să ceară o mai mare răsplătire ca aceasta.

Comentariile lui Ellen G. White

1-7 4T 184

1,2 PK 458

6,7 PK 459

11-14 PK 460

Ieremia 40:1 1. Rama. Cel mai probabil ceea ce este acum Ramallah, nu Rama din Beniamin (vezi comentariul la cap. 31,15). Oraşul aceste era evident folosit de Babilonieni ca o staţie pentru prizonierii aduşi de la Ierusalimşi puşi la dispoziţie pentru alte ordine cu privire la ei. Aparent, Nebuzaradan nu întâlnise pe Ieremia mai înainte, şi a folosit prilejul acesta pentru a face surpriză profetului cu vestea cea bună, că trebuie să fie eliberatde îndată (vezi comentariul la cap. 39,14).

Ieremia 40:2 2. Domnul, Dumnezeul tău. Întrucât ajunsese până la el vorba că Ieremia era profetul iudeu care susţinuse supunerea faţă de Babilon, comandantul gărzii recunoaşte cu bunătate pe Dumnezeul lui Israel şi misiunea Lui prin Ieremia, şi, plin de respect, lasă la alegerea profetului, să meargă unde voieşte (vers. 4, 5).

Ieremia 40:4 4. Din lanţuri. Este evident din raportul amănunţit, că lui Ieremia i s-a dat libertate fizică reală aici la Rama (vezi comentariul la cap. 39,14).

Ieremia 40:5 5. L-a pus… peste cetăţile lui Iuda. Ca şi Ieremia, Ghedalia era fără îndoială, unul din conducătorii, care sprijiniseră politica supunerii faţă de haldei (vezi comentariul la cap. 26,24; 36,10). În cursul recentelor săpături făcute la Lachiş s-a descoperit o imprimare făcută cu sigiliul care purta inscripţia, „Aparţinând lui Ghedaliahu, care este peste casă”.

Merinde şi daruri. RSV zice, „o acordare de alimente şi un cadou”. Din cauza lipsei pe care Ieremia o suferise din cauza asediului, aceste „merinde” reprezentau o mare binecuvântare. „Darurile” erau probabil în bani pentru a compensa opoziţia şi implicit neajunsurile suferite de profet din cauză că susţinuse supunerea faţă de Babilon.

Ieremia 40:6 6. Miţpa. Miţpa era evident aleasă pentru a fi noul centru al cârmuirii. Această cetate, al cărei nume însemnează „turn de veghere” (vezi comentariul la Geneza 31,49), era probabil în teritoriul lui Beniamin (vezicomentariul la Iosua 18,26; 2Regi 25,23). Acolo Samuel „judeca pe Israel”, (1Samuel 7,15.16), şi Saul a fost ales împărat (1Samuel 10,17-25). Miţpa a fost identificată cu Tell-en-Naşbeh la care s-au făcut săpături de dezgropare de o expediţie condusă de către prof. W. F. Bade.

Ieremia 40:7 7. Căpeteniile. Conducătorii diferitelor unităţi izolate ale oştirii Iudaice, care „rămăseseră pe câmp”, acum îşi dădeau seama că o opoziţie mai departe faţă de Babilonieni era zadarnică. De aceea, nu le mai rămânea altceva decât să caute protecţie la Ghedalia.

Ieremia 40:8 8. Netofa. O localitate cam la 6,5 km la sud-est de Betleem.

Iezania. Probabil un străin naturalizat din micul regat Maaca de la răsărit de Iordan (vezi comentariul la2Samuel 10,6).

Ieremia 40:10 10. Strângeţi vinul. Lucrul aceasta plasează întâmplarea în toamna anului respectiv. Întrucât proprietarii ogoarelor, viilor şi livezilor de măsline fuseseră duşi prizonieri la Babilon, Ghedalia a oferit „căpeteniilor” aceste roade pentru a face faţă nevoilor lor imediate, şi pentru a procura hrană pentru sezonul de iarnă care se apropia.

Ieremia 40:11 11. Toţi iudeii. Aceia care fugiseră în ţările apropiate pentru a scăpa de urmărirea haldeilor.

Ieremia 40:12 12. Un mare belşug. Ogoarele, deşi necultivate pentru vară, evident produseseră de la sine un mare belşug pentru sărmana rămăşiţă rămasă în Iuda.

Ieremia 40:14 14. Ştii? Regele amoniţilor coalizase cu Zedechia contra Babilonienilor (cap. 27,3). Dacă nu îndrăznise să reziste lui Nebucadneţar pe faţă, tot mai nădăjduia să-şi realizeze planul prin Ismael. Iohanan a aflat de complot şi, din credincioşie faţă de noul său protector, a avertizat pe Ghedalia; dar în zadar, deoarece acesta din urmă, în încredere nevinovată, a refuzat să creadă în vinovăţia lui Ismael (vezi v. 16).

Ieremia 40:16 16. Nu este adevărat. Poate, că Ghedalia nu s-a încrezut în Iohanan, fostă „căpetenie” în oştirea lui Zedechia. În orice caz, cinstitul Ghedalia nu voia să se înjosească pentru a urma sfatul lui Iohanan de a preveni uciderea, chiar dacă Ismael îi ameninţă însăşi viaţa lui.

Ieremia 41:1 1. În luna a şaptea. Nu există o afirmaţie directă cu privire la timpul când s-au petrecut evenimentele din capitolul 41, dar, observând natura continuă a naraţiunii, pare rezonabil de a trage concluzia că ele au urmat imediat după evenimentele din cap. 40.

Luna a şaptea. Adică aproximativ la două sau trei luni după ce Ierusalimul fusese luat de Babilonieni (cap. 39,1.2), dacă naraţiunea, după cum pare, decurge neîntrerupt (vezi PK 460).

Au mâncat împreună. Ismael şi cei trei tovarăşi de conspiraţie ai lui, au făcut o vizită lui Ghedalia, evident cu misiunea curtenitoare de recunoaştere a înaltei slujbe a lui Ghedalia, dar în realitate cu intenţia de a-l ucide pe Ghedalia şi toţi aderenţii lui.

Ieremia 41:3 3. Oamenii de război. În opoziţie cu „haldeii”, RSV traduce această expresie astfel: „şi ostaşii haldei care se întâmplase să fie acolo”.

Ieremia 41:4 4. Nimeni nu ştia nimic. Atât de eficient a fost masacrul încât nimeni n-a scăpat ca să dea de veste.

Ieremia 41:5 5. Din Sihem. Aceşti optzeci de oameni par să fi fost într-un pelerinaj de jale pe ruinele templului,

poate şi pentru ca să ţină Sărbătoarea Corturilor şi să aducă jertfele de cereale şi de tămâie pe locul unde fusese vechiul altar.

Cu barba rasă. Un obicei interzis de legea mozaică (vezi Levitic 19,27.28; Deuteronom 14,1.2).

Ieremia 41:6 6. Mergea plângând. Înşelător, Ismael îi întâmpină ca unul care împărtăşeşte durerea lor. LXX însă prezintă pe peregrini plângând, nu pe Ismael.

Ieremia 41:7 7. I-a junghiat. Scopul acestei fapte sălbatice nu este clar. Oricare dintre următoarele ar fi putut fi cauza: 1. o nestăpânită îndârjire a spiritului trezită de prezenţa acestor jeluitori; 2. o bănuială că dispoziţia peregrinilor de a recunoaşte pe Ghedalia în calitate de conducător pus de Babilonieni, adică un act de trădare contra lui Iuda; 3. represalii răzbunătoare din partea lui Ismael pentru uciderea „căpeteniilor lui Iuda” (vezi cap. 52,10); 4. jefuirea averii peregrinilor.

Ieremia 41:9 9. Afară de Ghedalia. Sau „Din cauza lui Ghedalia”. Ismael îi ucisese pe aceşti oameni prin înşelăciuneafolosirii numelui lui Ghedalia (v. 6).

Se temea de Baeşa. Vezi 1Regi 15,16-22; 2Cronici 16,1-6.

Ieremia 41:10 10. Fiicele împăratului. Fiii lui Zedechia fuseseră ucişi la Ribla (cap. 39,6). Fiicele fuseseră cruţate şi predate lui Ghedalia pentru ocrotire. Luându-le în custodia şi sub protecţia sa, Ismael pretinde că e reprezentatul cârmuitor al casei regale, potrivit cu obişnuinţa răsăriteană.

Amoniţi. Întrucât ei fuseseră aliaţi cu Zedechia (vezi comentariul la cap. 27,3; 39,5), Ismael considera că putea găsi loc sigur acolo. Într-adevăr, cap. 40,1 arată că regele lor „a însărcinat pe Ismael” să omoare pe Ghedalia.

Ieremia 41:11 11. Iohanan. Vezi cap. 40,8.13.15.

Ieremia 41:12 12. Apele cele mari. Răzbunarea acestor crime laşe a avut loc la marele iaz din Gabaon, acum ej-Jîb, cam la 9,2 km spre nord-vest de Ierusalim. Iohanan dăduse mai înainte o avertizare cu privire la primejdia pentru viaţa lui Ghedalia (cap. 40,13.14).

Ieremia 41:13 13. S-a bucurat. Un indiciu că Ghedalia fusese popular şi că aceia care fuseseră sub conducerea lui, se bucurau că omorul a fost răzbunat.

Ieremia 41:15 15. Cu opt oameni. Evident, doi din cei „zece oameni” ai lui Ismael (v. 1) fuseseră ucişi în una din ciocnirile anterioare (v. 2, 3, 11, 12).

Amoniţi. Vezi comentariul la v. 10.

Ieremia 41:17 17. Han. Ebr. geruth, „un loc de sălăşluire”, adică, un han pentru călători.

Chimham. Barzilai Galaaditul arătase bunăvoinţă faţă de David (2Samuel 19,31-39), şi din cauza aceasta David dăduse instrucţiuni lui Solomon să-l trateze pe fiul lui Chimham cu toată curtoazia şi grija (vezicomentariul la 1Regi 2,7). Probabil, că se dăduse lui Chimham acest teren din apropiere de Betleem de către regele evreu ca proprietatea a lui personală, şi aceasta explică numele hanului.

Ieremia 42:1 1. Iezania. Vezi cap. 40,8. În loc de Iezania LXX dă aici numele de Azaria (vezi cap. 43,2).

Ieremia 42:2 2. Mijloceşte pentru noi. Întrucât Ieremia se dusese la Miţpa (cap. 40,6), el era fără îndoială printre cei care au fost duşi de Ismael şi salvaţi de Iohanan la Gabaon (cap. 41,10.13.14). Privind la el ca la adevăratul lor profet în al cărui patriotism se putea pune încredere, tot poporul l-a solicitat să ceară de la Dumnezeu în favoarea lor înţelepciune şi călăuzire.

Ieremia 42:5 5. Atunci ei au zis. Acum, deplin smeriţi din cauza suferinţelor aduse asupra lor de invazia Babiloneană, poporul declara călduros deplina lui supunere la orice ar fi avut Dumnezeu în gând pentru ei. Ei s-au legat să dea ascultare la „glasul Domnului” (v. 6). Vezi comentariul la v.20.

Ieremia 42:7 7. După zece zile. Acest interval de timp ar fi trebuit să fie o dovadă pentru popor, că Ieremia nu dădeapropriul său răspuns, ci unul care venea prin el de la Dumnezeu după multă rugăciune şi meditaţie (vezi comentariul la Ieremia 24,4; comp. Ezechiel 3,15.16).

Ieremia 42:10 10. Voi face să propăşiţi. O reafirmare a intenţiei lui Dumnezeu faţă de poporul său (vezi cap. 1,10; 18,7-10; 24,4-6; vezi comentariul la cap. 32,41).

Îmi pare rău. Vezi comentariul la Numeri 23,19. Aceasta nu vrea să însemne întristare pentru ceea ce fusese făcut în trecut, cum simt oamenii pentru fărădelegile lor, ci o schimbare în intenţia lui Dumnezeu de la pedeapsă la îndurare datorită schimbării atitudinii şi acţiunii oamenilor (vezi Ieremia 18,8; 26,3; vezi comentariul la Ioel 2,13).

Ieremia 42:12 12. Vă va lăsa să locuiţi în ţara voastră. Sau „Să vă întoarceţi în ţara voastră”. Aceasta poate fi înţeleasă fie în sensul că vor fi luaţi la Babilon, aşa cum fuseseră luaţi alţii şi mai târziu, readuşi în patria lor; sau că ei, ca „rămăşiţa” iudeilor, primind permisiunea de la haldei să rămână acum în ţara lor (2Regi 25,10-12.22), urmau cu siguranţă să se întoarcă la propriile lor ogoare şi vii. Pare evident că Ieremia intenţiona acest din urmă sens.

Ieremia 42:14 14. În ţara Egiptului. Ţara Nilului părea să ofere un loc sigur şi paşnic pentru locuit. Egiptul era grânarul Răsăritului şi recoltele lui bogate aveau să ofere un plăcut şi foarte de dorit contrast cu stările de foamete prin care trecuse „rămăşiţa” (v. 2) din cauza invaziei Babiloniene.

Însuşi răspunsul profetului adresat poporului dădea dovada că era inspirat de Dumnezeu. Intenţiile, dorinţele sau nădejdile poporului de a merge la Egipt (v. 14-20), în cIuda bunăvoinţei lor exprimate de a urmasfatul Domnului, oricare ar fi fost el (vezi comentariul la v. 5), erau acum dezvăluite de Dumnezeu în solia aceasta dată prin Ieremia. Dumnezeu în îndurarea Sa nu a lăsat poporul neavertizat cu privire la urmările lepădării soliei Sale (v. 16-18).

Ieremia 42:16 16. Vă va ajunge acolo. Încă odată, Ieremia avertizează împotriva căutării de ajutor la Egipt în loc de ase supune Babilonienilor (vezi cap. 2,36; 37,7-10).

Ieremia 42:20 20. Vă înşelaţi singuri. Râvna intenţiei declarate a poporului de a urma voia lui Dumnezeu era numai o pretenţie. Ca şi Balaam de pe vremuri (vezi comentariul la Numeri 22,20), poporul nădăjduia că Domnul va aproba un fel de purtare pe care ei doreau să urmeze. Noi trebuie să ne ferim totdeauna de a face aceeaşi greşeală în marile noastre decizii în viaţă.

Ieremia 43:1 1. Toate cuvintele. Vezi cap. 42,10-22.

Ieremia 43:2 2. Azaria. Faptul că Azaria este menţionat înaintea conducătorului de grup recunoscut, Iohanan (cap. 41,13.16; 42,1.8), ar părea să arate că Azaria era adevăratul conducător al nemulţumirii predominante. Această acuzaţie conform căreia Ieremia vorbea lucruri neadevărate, şi asta cu scopul de a preda poporul „în mâinile haldeilor” (cap. 43,3), repeta acuzaţia anterioară ridicată împotriva lui (vezi cap. 39,13.14).

Îngâmfaţi. Literal „obraznici”, sau „încumetaţi”. Adjectivul acesta sugerează că aceşti „oameni” în nici un caz nu reprezentau tot poporul, dar, aşa cum se întâmplă adesea, agresivitatea lor vocală i-a făcut în stare să ia iniţiativa.

Ieremia 43:3 3. Baruc. Poporul aduce acuzaţia că Baruc, ca secretar şi însoţitor al profetului (vezi p. 343), influenţase pe Ieremia să „predea” această rămăşiţă de iudei „în mâinile haldeilor”.

Ieremia 43:4 4. Iohanan. Evident, el a început din nou să acţioneze ca un conducător al rămăşiţei lui Iuda.

Ieremia 43:5 5. Toate rămăşiţele. Acestea cuprindeau şi pe Ieremia şi pe Baruc (v.6).

Se reîntorseseră. O referire la refugiaţii din Amon, Moab sau Edom (cap. 40,11), a căror includere în această emigrare însemna că, practic, toată Iudeea urma să rămână nepopulată.

Ieremia 43:6 6. Fiicele împăratului. Acesta cuprinde pe toate principesele regale (vezi comentariul la cap. 41,10).

Lăsate cu Ghedalia. Vezi Ieremia 39,9-14; comp. 2Regi 25,8-12.22.

Ieremia 43:7 7. Tahpanes. Vezi comentariul la Ieremia 2,16; comp. 1Regi 11,19. Oraşul acesta era locul unde emigraţii au hotărât să-şi fixeze noul lor cămin, cel puţin pentru un timp.

Ieremia 43:9 9. În lutul cuptorului de cărămizi. Pentru alte acţiuni cu previziuni ce uzitează simboluri, vezi Ieremia 19,10; 27,2; Ezechiel 12,1-7.

Ieremia 43:10 10. Va întinde covorul peste ele. Sau „Îşi va întinde cortul regal”. Unii înţeleg aceasta ca fiind o referirela baldachinul întins peste tronul temporar. Alţii înţeleg prin acest „covor” acoperitoarea de piele aşezată pe platforma de sub tron, pe care criminalii îngenuncheau pentru a primi lovitura de moarte. Aceasta din urmă interpretare este favorizată de exprimarea din LXX, „şi el va ridica armele împotriva lor”. Interpretarea concordă cu prezicerea profetică cum că atunci când Nebucadneţar va veni în Egipt, va fi răzbunătorul lui Dumnezeu pentru a executa mânia Lui împotriva poporului Său răsculat.

Ieremia 43:11 11. El va veni. În ce priveşte fundalul istoric al acestei invazii, vezi comentariul la cap. 46,13.

Ieremia 43:12 12. Se va înveli. Nebucadneţar urma să-şi însuşească ţara Egiptului tot atât de uşor, cum se îmbracă un păstor cu haina sa. LXX zice în locul expresiei acesteia „şi el va cerceta ţara Egiptului de paraziţi, aşa cum unpăstor îşi caută haina sa de paraziţi”.

Ieremia 43:13 13. Stâlpii. Adică obeliscurile locului.

Bet-şemeş. Literal, „casa soarelui”; identificat cu Heliopolis, sau On. LXX pentru locul acesta zice „şi el va sfărâma stâlpii din Heliopolis, care sunt în On”. Heliopolis este un nume, grec însemnând „cetatea soarelui”. Cetatea era aşezată aproape de locul unde e modernul Cairo. Numele lui egiptean era Iunu, al cărei forme ebraică este ’On (Geneza 41,45.50; etc.)

Comentariile lui Ellen G. White

5-7 PK 460

Ieremia 44:1 1. În ţara Egiptului. Această solie de la Dumnezeu a venit probabil la câţiva ani după ce au avut loc evenimentele cap. 43 (vezi comentariul la cap. 44,15). Cele trei cetăţi numite erau fără îndoială locuri unde se stabiliseră emigranţii din Iudeea.

Migdol. Poate Tell el-Heir, un oraş cam la 17,6 km de sud de Pelusium.

Tahpanes… nof. Vezi comentariul la cap. 2,16.

Patros. O regiune sau ţară, nu o cetate. Era un nume general pentru Egiptul sudic sau de sus (vezi Vol.III, p. 81).

Ieremia 44:2 2. Aţi văzut toate nenorocirile. Începând cu un apel la propria lor experienţă personală, Dumnezeu nădăjduia să convingă pe iudei că propriile lor necazuri şi nenorociri fuseseră cauzate de apostazia lor de la cultul adevăratului Dumnezeu (vezi v. 3).

Ieremia 44:4 4. Întruna. Sau „Sculându-mă devreme”. Vezi comentariul la cap. 7,13.

Ieremia 44:5 5. N-au luat aminte. Sau „Urechea lor”. Vezi Isaia 55,3; Ieremia 7,24; 25,4.

Ieremia 44:8 8. Aducând tămâie. Cuvintele acestea lasă a se înţelege, că pe lângă persistarea în practicile idolatre cunoscute ale propriei lor ţări, ei s-au dedat şi la acelea ale Egiptului. Tocmai primejdia acestei legături idolatre cu Egiptul era ceea ce făcea pe Ieremia să se opună la orice plan al alianţei cu acea ţară.

Ieremia 44:9 9. Nelegiuirile nevestelor voastre. Că aceste principese regale au făcut mult pentru a încuraja apostazia este pe larg arătat în istoria poporului lui Dumnezeu. Solomon a introdus idolatria în mare măsură prin influenţa soţiilor lui păgâne (1Regi 11,4-8). Exact aceeaşi influenţă a fost exercitată de regina mamă a lui Asa (1Regi 15,9-13) şi regina mamă a lui Ahazia (2Cronici 22,1-4). Multe femei din familiile regale din Iuda erau de naştere străină şi de aceea au devenit promotorii principali ai unui cult idolatru străin, soţiile nobililor şi alealtor cetăţeni urmând exemplul lor nelegiuit.

Ieremia 44:10 10. Înaintea părinţilor voştri. Vezi Romani 9,4.5.

Ieremia 44:11 11. Îmi întorc faţa. Vezi comentariul la Ezechiel 6,2.

Ieremia 44:12 12. Şi-au îndreptat faţa. Observaţi jocul din această expresie. Dumnezeu şi-a îndreptat faţa împotriva

poporului Său (v. 11) din cauză că ei îşi îndreptaseră faţa pentru a merge împotriva sfatului Său.

Ieremia 44:14 14. Doresc, să se întoarcă. O indicaţie, că exilaţii încă se mai agăţau de nădejdea de a se întoarce în patria lor. Asigurarea că urmau să fie „câţiva, care vor scăpa” e repetată mai deplin în v.28.

Ieremia 44:15 15. Care ştiau. Evident, soţii consimţiseră mai curând sau mai târziu la practicile idolatre ale soţiilor lor(vezi comentariul la v. 19).

Ieremia 44:17 17. Împărătesei cerului. Zeiţa aceasta e de obicei identificată cu asiro-Babiloniana Iştar. Întrucât de acest cult erau legate ceremonii imorale, el a trezit indignarea fierbinte a lui Ieremia, îndeosebi pentru că era opartea importantă a idolatriei practicate atunci. Asiro-Babiloniana Iştar, zeiţa mamă, era echivalenta divinităţiicunoscute evreilor ca Aştoret, şi canaaniţilor cu Astarte, ale cărei figurine se găsesc în Palestina (vezi Vol. II, p. 39, 319). Această zeiţă a fertilităţii, a maternităţii, a iubirii sexuale şi a războiului era adorată în ritualuri de un caracter vulgar, imoral şi degradator. Ea era în esenţă una şi aceeaşi zeiţă, deşi adorată sub multe nume şi sub multe aspecte ca mama-pământul, mama-virgină, şi e identificată într-un sens general cu Atargatis, „Marea Mamă” a Asiei Mici, Artemis (Diana), din Efes, Venus, şi altele. Diferite nume date zeiţei mamă-virgină conţin un element însemnând „doamnă”, sau „stăpână”, ca Nana, Innini, Irnini, Beltis. Unele denumiri erau Belti, „doamna mea” (echivalentul exact al italianului Madonna), Belit-ni, „doamna noastră”, şi „împărăteasa cerului”, numele sub care Iştar era adorată pe acoperişurile caselor ca luceafărul de dimineaţă sau de seară, cu o jertfă de turte coapte, vin şi tămâie. Iştar mai era cunoscută şi ca mama milostivă care mijloceşte la zei pentru închinătorii ei. Unele din numele şi atributele acestea sunt astăzi echivalente Fecioarei Maria, şi multe din cultele localizate ale Fecioare din Lumea Veche sunt considerate a fi supravieţuiri moderne ale cultului unora din diferitele ipostaze ale anticei zeiţă-mamă.

Iuda,… Ierusalimul. Ei se dedaseră la idolatrie cu multă vreme înainte de raptivitate, iar reforme precum cele ale lui Ezechia şi Iosia nu fuseseră permanente.

Ieremia 44:19 19. Turte. Vezi comentariul la cap. 7,18.

Voia bărbaţilor. Mâniate de cuvintele lui Ieremia, care osândeau nelegiuirea lor, femeile au reacţionat repede declarând, în apărarea lor, că soţii lor le aprobaseră acţiunile.

Ieremia 44:22 22. O pricină de blestem. Mai degrabă „Fără nici un locuitor”. Aceasta nu trebuie înţeleasă într-un sens absolut, ci doar ca un tablou impresionant al extremei pustiiri a lui Iuda (vezi comentariul la cap. 4,25).

Ieremia 44:23 23. Pentru aceea… aceste nenorociri. Profetul combate definitiv apărarea apostaziaţilor arătând că lăudăroasa lor aparentă prosperitate s-a sfârşit în chip tragic, prin faptul că ţara „a ajuns un pustiu de groază şi de blestem, fără locuitori, cum se vede astăzi” (v. 22).

Ieremia 44:25 25. Vrem să împlinim juruinţele. În chip ironic Ieremia îi asigură că juruinţele lor de neascultare răzvrătită faţă de voia lui Dumnezeu urmează să fie anulate de juruinţa divină, că ei vor îndura mizerie şi moarte în Egipt (vezi v. 13).

Ieremia 44:26 26. Numele meu cel mare. Adică, Domnul (vezi Geneza 22,16; Exod 3,15; vezi comentariul la Ieremia 7,3). Numele lui Dumnezeu „nu va mai fi chemat” de apostaţi „în toată ţara Egiptului” pentru că ei nu-L respectaseră şi-L profanaseră, şi de asemenea pentru că „vor pieri de tot” (Ieremia 44,27).

Ieremia 44:30

30. Faraon-Ofra. Acest împărat egiptean, cunoscut grecilor ca Apries, a domnit aproape douăzeci de ani (588-569 î.Hr.). Din cauza unei revolte a armatei a trebuit să cedeze tronul comandantului armatei Ahmose, mai bine cunoscut prin numele grecesc Atmosis (vezi Vol. II, p. 91). Tradiţia spune că, din cauză căIeremia osândise felul lor de umblare, iudeii din Egipt au ucis cu pietre pe profet, deşi după alte tradiţii el a supravieţuit până la invazia lui Nebucadneţar în Egipt, şi a fost dus fie la Babilon, fie înapoi în Iudea, unde a murit de moarte naturală.

Comentariile lui Ellen G. White

28 PK 461

Ieremia 45:1 1. Baruc. În acest capitol ne este oferită o imagine interioară a caracterului credinciosului scrib al lui Ieremia (vezi p. 343).

Al patrulea an al lui Ioiachim. În acord cu această dată, cap. 45 vine după cap. 36 (vezi cap. 36,4; vezi comentariul la cap. 36,1).

Ieremia 45:3 3. Vai de mine! Cu profetul Ieremia aflat la închisoare, iar regele şi sfetnicii săi neluând aminte la soliileprofetului, Baruc cunoaşte descurajarea. Ambiţia lui de a ajunge să ocupe un post important într-un stat Iudaic reînviat (v.5) părea spulberată datorită evidentei nereuşite a străduinţelor lui Ieremia. Prorocul putea săaibă o înţelegere plină de simpatie faţă de simţămintele secretarului şi să-l ajute, deoarece şi el trecuse prin amare dezamăgiri (capitolele 15,10-21; 20,7-18). Baruc, ca toţi oamenii, avea nevoie să aştepte şi amarul, ca şi dulcele, înfrângerea ca şi prosperitatea (vezi Iov 2,10).

Ieremia 45:5 5. Nu umbla după ele. Nici un succes pământesc nu putea să fie atât de important pentru Baruc ca lucrarea pe care Dumnezeu dorea ca el să o facă. Fiecare are un loc în marele plan al lui Dumnezeu, pe care numai el îl poate împlini.

Îţi voi da… viaţa ta. Dumnezeu mângâie pe Baruc, scribul, cu făgăduinţa că El îi va fi îndurător. În viu contrast cu răzbunarea şi răsplata divină, care urma să se coboare peste „ţara aceasta” a Iudei (v. 4) şi răul care urma să vină „peste orice făptură” datorită invaziei Babiloniene (2Regi 25), viaţa lui Baruc urma să fie ocrotită de Dumnezeu. Cea mai mare parte a poporului nu avea să beneficieze de o astfel de asigurare, ci urma să piară mizerabil în distrugerea Ierusalimului.

Ca pradă în război. Vezi comentariul la cap. 39,18.

În toate locurile. Aceste cuvinte arată clar că viitorul lui Baruc urma să fie unul de rătăcire şi exil. Ştim,că el a coborât în Egipt (vezi cap. 43,5-7). Tradiţia spune, că el a murit fie în Egipt sau în Babilon.

Comentariile lui Ellen G. White

5 MH 476

Ieremia 46:1 1. Cuvântul Domnului. Ebr. debar-Yahweh, o expresie tehnică ce apare de peste 50 de ori în cartea lui Ieremia. Dabar, „cuvânt”, adesea are sensul mai puternic de „poruncă” (vezi Deuteronom 4,13, unde „cele zece porunci” e literal „cele zece cuvinte”). Dabar mai poate să însemne şi „problemă”, „ocupaţie”, „afacere” (Exod 24,14; Iosua 2,14; 1Cronici 26,32). Astfel, „cuvântul Domnului” este aici declaraţia cu autoritate a lui Iehova cu privire la planurile Sale cu popoarele lumii.

Asupra neamurilor. Versetul acesta introduce o secţiune nouă a cărţii lui Ieremia. Capitolele 46-51 conţin o serie de 10 declaraţii poetice cu privire la diferite naţiuni şi triburi, Egipt (cap. 46), filistenii (cap. 47), Moab (cap. 48), amoniţii (cap. 49,1-6), Edom (cap. 49,7-22), Damasc (cap. 49,23-27), Kedar (cap.

49,28.29), Hazor (cap 49,30-33), Elam (cap. 49,34-39) şi Babilon (cap. 50,1-51,58). Ebraicul ’al, tradus aici prin „asupra”, e probabil mai bine înţeles prin „cu privire la”, deoarece, cu toate că aceste profeţii zugrăvesc multe judecăţi dumnezeieşti, ele promit şi refacere (vezi cap. 48,47; 49,6.39).

Ieremia 46:2 2. Faraon Neco. Cu privire la înţelesul termenului „Faraon” vezi comentariul la Geneza 12,15. Neco II (609-594 î.Hr.) a venit la tronul Egiptului într-un timp când naţiunea trecea printr-o renaştere politică, culturală şi economică. Tatăl său, Psamtik I (663-609 î.Hr.) se bucurase de sprijinul politic şi militar al Asiriei împotriva Egiptenilor, care dominaseră Egiptul timp de aproape un secol. Odată cu dezintegrarea Imperiului Asirian, el îşi declarase independenţa faţă de Asiria, şi întemeiase dinastia a XXVI-a, sau Saită. Comerţul cu Grecia şi Fenicia a înflorit şi prosperitatea economică s-a evidenţiat. Independenţa de curând câştigată şi prosperitatea au încurajat un simţ de mândrie şi putere naţională.

Când Ninive a căzut în anul 612 î.Hr., Imperiul Asirian, care dominase afacerile Răsăritului Apropiat timp de peste două secole şi jumătate, a ajuns la un sfârşit, lăsând un vid politic. Egiptenii au văzut în situaţia aceasta un prilej pentru a restabili un imperiu în Asia Apuseană. La scurt timp după ce Neco II a urmat tatăluisău în 609 î.Hr., o armată Egipteană a fost trimisă în ajutorul Asirienilor, pe care Babilonienii îi înlăturaseră dintr-o capitală aşezată într-o situaţie de forţă majoră la Haran. Campania de recucerire a Haranului a fost un eşec. Anul următor (608 î.Hr.) Neco pare să fi fost din nou în Palestina şi Siria. Se pare că la data aceasta oastea lui a înfrânt trupele lui Iuda şi a ucis pe regele Iosia în lupta de la Meghido (2Regi 23,29.30; 2Cronici 35,20-27). Neco s-a dus apoi spre nord împotriva Babilonienilor la Carchemiş, pe Eufrat (2Cronici 35,20). Trei luni mai târziu s-a înapoiat, şi la Ribla (2Regi 23,31.33) a pus pe Ioahaz, noul rege al lui Iuda, în lanţuri, urcându-l la tron pe Ioiachim (2Regi 23,34), care evident era mai puţin naţionalist şi mai înclinat să urmeze o conducere străină.

Patru ani mai târziu, „în al patrulea an al lui Ioiachim” (Ieremia 46,2) oştirile lui Neco erau din nou la Carchemiş.

Carchemiş. Un oraş pe malul apusean al Eufratului, dominând unul din cele mai importante vaduri. Era punctul natural de trecere în Mesopotamia pentru oştiri, care invadau din Vest, şi era astfel un loc de mare importanţă strategică şi comercială.

Nebucadneţar. Tatăl lui Nebucadneţar, Nebopolasar (626-605 î.Hr.) a fost cel care împreună cu mezii şi seiţii, a definitivat distrugerea Imperiului Asirian. Deţinând jumătatea răsăriteană a Cornului Fertil, el, în mod natural, ar fi dorit să stăpânească şi ţinutul Apusean. Astfel, a devenit adversarul principal al lui Neco, care încerca să restabilească dominaţia egipteană asupra Palestinei şi Siriei. În ce măsură a izbutit Nebopolasar în Apus, nu este clar. Nu există surse, materiale Babiloniene sau egiptene pentru anii mai târziu ai domniei sale. Atât este clar că, la data când Nebucadneţar a urmat tatălui său în 605 î.Hr., Babilonienii eraupregătiţi pentru lupta decisivă cu egiptenii în privinţa controlului asupra Palestinei şi Siriei.

În al patrulea an al lui Ioiachim. În acord cu cap. 25,1, anul al patrulea al lui Ioiachim a fost anul întâi allui Nebucadneţar, 604 î.Hr. Mulţi istorici au preferat să dateze această a doua bătălie de la Carchemiş.

Totuşi, dificultatea acestei interpretări este aceea că cronicarul, (cum este Berosus; vezi comentariul la Daniel 1:1) spune, că această bătălie a avut loc înainte de suirea lui Nebucadneţar la tron, în timp ce Ieremia afirmă că bătălia de la Carchemiş a fost dusă în anul al patrulea al lui Ioiachim, anul întâi al lui Nebucadneţar, cel puţin la câteva luni după ce el venise la tron. Iosif Flavius (Antichităţi, x. 6. 1) în interpretează pe Ieremia afirmând că bătălia de la Carchemiş a avut loc după ce Nebucadneţar a devenit împărat.

La început, întrucât nu se ştia despre această cronică, iar sursele istorice pentru anii 609-604 î.Hr. nu prezentau evenimente din Palestina şi Siria, se credea că îndată după prima bătălie de la Meghido (acum datată ca 609 î.Hr.), Babilonienii preluaseră Palestina şi Siria, iar Berosus vorbea despre o răzvrătire împotriva lor.

Alţii au rezolvat problema punând semnul egal între anul al IV-lea al domniei lui Ioiachim şi anul urcării pe tron al lui Nebucadneţar (înainte de primul său an efectiv de domnie).

S-a oferit şi o altă interpretare. Expresia „anul al IV-lea al lui Ioiachim“ poate fi la fel de logic considerat ca nată nu a bătăliei, ci a mesajului (v.1) care a venit asupra profetului „împotriva Egiptului, şi oştirii faraonului Neco al Egiptului... în al patrulea an “. În astfel de caz expresiile corespondente cuvintelor „care”, cu dublă determinare, pot fi luate ca paranteze, ca aluzii la binecunoscuta bătălie a acelui an.

Ieremia 46:3 3. Pregătiţi. Adică, „puneţi în ordine”.

Scutul. Ebr. magen, un scut mic, probabil circular purtat de trupele înarmate cu armament uşor.

Pavăza. Ebr. innah,(s o pavăză lungă pentru apărarea întregului corp, folosit de trupele înarmate cu armament greu.

Ieremia 46:4 4. Îmbrăcaţi-vă cu platoşa. Ebr. siryonoth, „armura”.

Ieremia 46:5 5. Ce văd? Sau „De ce”. Profetul exprimă surpriza la înfrângerea egiptenilor. El probabil fusese martor personal la retragerea egipteană de la Carchemiş, când Babilonienii îi urmăreau de aproape.

Zice Domnul. Ebr. ne’um-Yahweh. Această expresie de afirmaţie divină apare de peste 160 de ori în Ieremia.

Ieremia 46:6 6. Miază-noapte. Vezi comentariul la cap. 1,14.

Ieremia 46:7 7. Nilul. Sau „Un potop”. Ebr. ye’or, de la egipteanul ’iteru, „râul”, adică, Nilul (vezi Geneza 41,1.2; Exod 1,22; 2,3; 7,15.17-21.24.25). Egiptul, practic o ţară fără ploi, depindea de revărsarea anuală a Nilului pentru irigaţie. Timpul când Nilul ajungea la nivelul lui cel mai înalt, în septembrie şi octombrie, marca evenimentul principal al anului, şi din vechime existau raporturi conştiincioase ale acestor lucruri. Profetul foloseşte aici tabloul Nilului, care se revarsă ca un simbol impresionant pentru oştirilor egiptene care cotropesc Palestina şi Siria (vezi Ieremia 46,8).

Ieremia 46:9 9. Etiopieni. Ebr. Kush (vezi comentariul la Geneza 10,6).

Put. Probabil mai degrabă locuitorii din Punt sau din Libia, pe coasta răsăriteană a Africii (vezi comentariul la Geneza 10,6).

Lud Ebr. Ludim. Nu este sigur dacă lidienii menţionaţi aici erau lidieni din Asia Mică apuseană sau un trib african învecinat cu Egiptul. În favoarea primei interpretări vine redarea din LXX, ludoi, „lidieni”, şi faptul că o inscripţie a lui Asurbanipal, împăratul Asiriei, afirmă că tatăl lui, Neco, Psametik I, avea în oştirea sa trupe puse la dispoziţie de către Gyges, împăratul Lidiei. În favoarea faptului, că ei sunt un trib african, ar fi faptul că Ludim descindea din Miţraim, fiul lui Ham, lucru care i-ar înrudi cu egiptenii. În mod normal nu s-ar exclude astfel faptul ca ei să fi migrat la o dată mai timpurie din Africa în Asia Mică (vezi comentariul la Geneza 10,13).

Lidienii nu trebuie să fie confundaţi cu descendenţii lui Lud, fiul lui Şem, care par să fi fost un popor din Mesopotamia de Nord (Geneza 10,22; 1Cronici 1,17; vezi comentariul la Geneza 10,22).

Ieremia 46:10 10. Domnul, Dumnezeul oştirilor. Cu privire la înţelesul acestei expresii, vezi comentariul la cap. 7,3.

Sabia mănâncă. În ebraică săbiile sunt prezentate ca având gură. Astfel „ascuţişul săbiei” este literalul

pentru „gura săbiei” (Geneza 34,26); o „sabie cu două tăişuri” este literalul pentru „o sabie cu guri” (Proverbe 5,4). Mânerele săbiilor erau uneori construite în forma unui cap de animal, cu lama ieşind din gura fiarei.

Jertfă. Ebr. zebach, de la zabach, „a jertfi” sau „a măcelări”. Aici, rădăcina însemnând „măcelărire” pare ideea mai proeminentă.

Miază-noapte [ţara de la miază-noapte, KJV]. Vezi comentariul la cap. 1,14.

Ieremia 46:11 11. Fecioară. O expresie favorită a lui Ieremia, când se referă la poporul Israel (vezi Ieremia 14,17; 18,13; 31,4.21; Plângeri 1,15; 2,13). Aici este aplicată la Egipt.

Degeaba întrebuinţezi leacuri multe. Sau „Vei folosi”. Aceasta poate fi tradusă la prezent „tu foloseşti” (vezi ASV), sau la trecut, „Zadarnic ai folosit multe leacuri” (RSV). Egiptenii erau cei mai de frunte între popoarele Orientului Apropiat antic în practica medicală. Două tractate medicale Egiptene importante au fost găsite, Papirul Chirurgical Edwin Smith şi Papirul Medica Ebers. Ele arată, că aspectele practice ale medicinii egiptene erau la un nivel remarcabil de înalt la o dată timpurie. Medicii dovedeau iscusinţă la tratarea fracturilor şi înţelegeau valoarea pulsului la determinarea stării pacientului. Ei s-au apropiat în cercetările lor de descoperirea circulaţiei sângelui. Herodot (iii. 1. 129) afirmă că împăraţii persani Cir şi Dariu au folosit medici egipteni. Grecii s-au inspirat în ceea ce priveşte ştiinţa lor medicală atât de mult din cunoştinţele egiptene, încât au identificat zeul lor al medicinii Asclepios (numit de către romani Aesculapius) cu medicul şi înţeleptul egiptean din Dinastia a III-a, Imhotep. Ideea profetului pare a fi aceea că, deşi Egiptul ar putea să producă cei mai mari medici ai lumii, nu avea să găsească vindecarea propriei lui răni în ziua cercetării.

Ieremia 46:13 13. Cuvântul. Vezi comentariul la v. 1. Versetul acesta e scris în proză. Versetele 3-12, 14-24 şi 27-28 sunt în formă poetică. Versetul 13 constituie o introducere la o nouă secţiune a soliei profetice, o prezicere a inundării Egiptului din partea lui Nebucadneţar.

Venirea. Din cauza unei lipse de confirmare istorică, mulţi învăţaţi au pus la îndoială faptul că invadarea Babilonienilor spre Egipt descrisă aici şi la Ieremia 43,8-13; 44,30; Ezechiel 29,1-20 ar fi avut loc efectiv. Iosif Flavius afirmă, că „în al cincilea an după jefuirea Ierusalimului, care a fost anul al XXIII-lea al domniei lui Nebucadneţar, Nebucadneţar… a invadat Egiptul pentru a-l supune, şi, după ce a ucis pe regele care domnea atunci şi a numit un altul, a luat din nou captivi pe iudeii care erau în ţară şi i-a dus la Babilon” (Antichităţi, x. 9. 7). Că nu se poate pune cu totul bază pe această afirmaţie a lui Iosif Flavius este evident dinfaptul că Apries e fost rege al Egiptului de la 588-569 î.Hr., şi deci nu a fost ucis de Nebucadneţar în anul a XXIII-lea al acestuia din urmă (582 î.Hr.). În plus, nu e nici o dovadă contemporană că Egiptul a fost invadatpe vremea aceea. Unii istorici interpretaseră mai înainte o inscripţie a unui Nesuhor, guvernator al Elefantinei din Egiptul de Sus sub Apries, ca indicând că Nebucadneţar invadase Egiptul şi pătrunsese spre sud până la Asuan (scris şi Aswân). Dar, studiul ulterior a arătat că inscripţia cu pricina fusese greşit interpretată şi că ea în schimb se aplică la o răscoală a mercenarilor greci şi asiatici din Egiptul de Sus.

Există totuşi o tăbliţă Babiloniană fragmentară, datată în anul a XXXVII-lea al lui Nebucadneţar (568 î.Hr.), care vorbeşte de un conflict între Nebucadneţar şi Amasis al Egiptului. Deşi nu este cu putinţă a determina detaliile acestei invazii, faptul că ea a avut loc în anul după ce Amasis doborâse pe predecesorul său, Apries, ar putea duce la gândul că Nebucadneţar a văzut în războiul civil care bântuia atunci în Egipt, o ocazie de a cuceri acea ţară slăbită, şi de a o adăuga la imperiul său. Evenimentul acesta ar putea fi de asemenea cadrul corect al naraţiunii lui Iosif Flavius (vezi paragraful anterior). Profeţia lui Ezechiel (cap. 29,17-20) cu privire la o cucerire Babiloneană dată în „al douăzeci şi şaptelea an” (571-570 î.Hr.) adaugă un plus de probabilitate pentru o invazie pe vremea aceea. Istoria seculară tace cu privire la extinderea succesuluiaceste invazii Babiloniene. S-ar putea să fi fost mai mult decât o singură campanie, dar se crede că această campanie este aceea descrisă aici de Ieremia.

Unii au sugerat că Ieremia putea să fi fost un martor ocular al evenimentului descris în cap. 46,13-26. Într-un astfel de caz Ieremia ar fi fost un om bătrân. Data aceste invazii a fost 568-567 î.Hr. El începuse să

profetizeze cu 60 de ani mai înainte în 627-626 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 1,2).

Ieremia 46:14 14. Migdal. Vezi comentariul la cap. 44,1.

Nof. Adică, Memphis (vezi comentariul la cap. 2,16).

Tahpanes. Vezi comentariul la cap. 2,16. E vrednic de notat, că toate localităţile menţionate aici sunt înEgiptul de Jos, lucru care poate indica faptul că invazia Babiloniană nu a pătruns departe în sus pe valea Nilului.

Ieremia 46:15 15. Pentru ce ţi-au căzut vitejii tăi? Sau „Au fost înlăturaţi”. O schimbare în vocale permite traducerea „Chep a fugit”. Acesta ar fi în acord cu LXX, care zice, „Pentru ce a fugit Apis?” Apis, egiptean Hep, a fost din vremuri istorice zeul-taur al Memphisului. Mai multe inscripţii din Dinastia a XXVI-a, timp în care Ieremia a fost în Egipt, vorbeau despre Hep ca „instalat în casa lui Ptah”, zeul principal al Memphisului. Se credea că Apis e întrupat într-o succesiune de tauri sfinţi, care erau ţinuţi în mare lux la Memphis pentru cult şi divinizare. Când asemenea tauri mureau, erau mumificaţi şi îngropaţi cu mare grijă.

În 1850 arheologul francez Mariette a descoperit Serapeul la Sakkara, unul din vechile cimitire ale Memphisului. Acesta constă din două galerii subterane lungi de aproximativ 365m, având pe laturi cripte funerare, care conţineau trupurile mumificate a peste 60 de tauri, întinzându-se din secolul al XIV-lea până în al II-lea î.Hr. A doua din aceste galerii a fost construită de Psametik I, un contemporan al lui Ieremia, fapt care arată poziţia superioară pe care cultul lui Apis o deţinea pe vremea acestei profeţii.

Probabilitatea ca profetul să se fi gândit aici la Apis este întărită de faptul că ebraicul ’abbir, „cel viteaz”, înseamnă şi „taur”, şi aşa e tradus în Psalmi 22,12; 50,13; 68,30; Isaia 34,7. Aşa cum pe vremea lui Moise zeii egipteni erau arătaţi în adevărata lor lumină (vezi comentariul la Exod 8,2; 10,21), tot aşa acum, dramatizând înfrângerea egiptenilor, Ieremia pare să arate falimentul marilor zei-tauri.

Ieremia 46:16 16. Să ne întoarcem. Aceste sunt evident cuvintele trupelor mercenare greceşti, diferite triburi africane,popoare din Asia Mică, de obicei folosite în oştirile egiptene ale acestei perioade. Lipsite de o loialitate înnăscută faţă de Egipt, ele erau gata să dezerteze când îşi dădeau seama când sunt înfrânte.

Ieremia 46:17 17. Acolo strigă. O uşoară schimbare în punctarea vocală permite traducerea, „Şi lui Faraon, împăratul Egiptului, daţi-l nume, „Zarvă”…”.

Faraon. Un titlu regal egiptean şi nu numele propriu al regelui (vezi comentariul la Geneza 12,15). Nu e clar la care cârmuitor se face aici referire. LXX îl identifică cu Neco, dar traducerea aceasta lasă loc la multiple interpretări.

A lăsat să treacă clipa potrivită. Sau „El a trecut timpul rânduit”. Sau, „el a lăsat să treacă timpul rânduit”. Raritatea informaţiilor istorice cu privire al războiul pe care Ieremia îl descrie (vezi comentariul la v.13) face cu neputinţă de a cunoaşte dacă afirmaţia aceasta se referă sau nu la vreo ezitare a lui Faraon în unirea la luptă cu Babilonienii, când aceasta ar fi fost în avantajul său.

S-ar putea ca aici să fie o referire la risipirea ocaziei pentru naţiunea Egipteană. Fiecărei naţiuni i s-a îngăduit să-şi ocupe locul pentru a determina dacă va împlini scopul divin. Când o naţiune dă greş, slava ei se depărtează (PK 535; vezi comentariul la Daniel 4,17).

Ieremia 46:19 19. Nof. Vezi comentariul la cap. 1,14.

Ieremia 46:20

20. Nimicitorul. Ebr. q,(eres un cuvânt care apare numai aici în Biblie. Sensul rădăcinii lui „a ciupi”, „a pişca”, sugerează că (geres s-ar putea referi la o insectă care înţeapă şi care pune pe fugă prin ciupituri juncana Egiptului. RSV zice, „Un tăun de la miază-noapte a venit asupra ei”.

Miază-noapte. Vezi comentariul la cap. 1,14.

Ieremia 46:21 21. Simbriaşii. Aceasta este încă o referire la mercenarii, care jucau un rol important în oştirea egipteană în timpul perioadei acestei (vezi comentariul la v.9, 16).

Ziua pedepsirii Sau „Cercetării”. De la ebraicul paqad, însemnând la bază „a vizita”, dar folosit adesea în sensul de a cerceta cu pedeapsă (vezi Exod 20,5; Iov 35,15; Psalmi 59,5; Isaia 26,14; Ieremia 14,10). „Timpul cercetării lor”, „anul cercetării lor” sunt expresii favorite pentru Ieremia (vezi cap. 8,12; 10,15; 11,23; 23,12; 48,44; 50,27; 51,18). Ziua lui Iehova de cercetare a Egiptului era nu numai o pedepsire, dar şi ochemare la îndreptarea acţiunilor şi la pocăinţă a inimii (vezi Ieremia 46,28).

Ieremia 46:22 22. Fâşâitul unui şarpe. Sau „Ca un şarpe”. Adică, sunetul oştirii Egiptene în retragere nu e ca mersul unor trupe bine organizate, ci seamănă mai degrabă cu o încercare ascunsă de a o şterge pe tăcute dinaintea Babilonienilor care sosesc, şi care „înaintează ca o oştire”.

Ieremia 46:23 23. Pădurea. Aici folosit probabil figurat pentru mulţimea ostaşilor din oştirea egipteană sau pentru a reprezenta densitatea populaţiei. Nu prea poate să fie luat literal, întrucât nu există păduri în Egipt.

Ieremia 46:24 24. Miază-noapte. Vezi comentariul la cap. 1,14.

Ieremia 46:25 25. Domnul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

Amon din No. Ebr. ’Amon minno’, literal, „Amen din No”. Cetatea egipteană Teba (modernele Luxor şi Karnak), cam la 480 km la sud de Cairo pe malul răsăritean al Nilului. Amon fusese original Zeul local al Tebei; de unde cetatea a ajuns să fie cunoscută în egipteană ca Niut ’Imen, „cetatea lui Amen”. Biblicul „No” este o transliterare ebraică a celei dintâi părţi al numelui egiptean al cetăţii.

Odată cu începerea Regatului de Mijloc al Egiptului (cam pe la 2000 î.Hr.), şi aşezarea cetăţii de scaun la Teba, zeul local Amen a ajuns repede la supremaţie printre zeităţile Egiptului. Lui i-au fost date atributele zeului soare Ra‘, şi cele două zeităţi au fost identificate ca una singură sub numele de Amen-Ra‘. Importanţa lui Amen e ilustrată de proeminenţa numelor Amenemhet, numele a patru alţi regi ai perioadei Imperiale. Alţi câţiva Faraoni, ca Tutankhamon, de asemenea au purtat nume compus din Amen. În cursul Dinastiei al XXI-lea (c. 1085 - c. 950 î.Hr.) mari preoţi ai lui Amen au domnit de fapt ca regi ai Egiptului, şi pe vremea lui Ieremia marile preotese ale lui Amen erau principese regale. Probabil cea mai mare dovadă a proeminenţei lui Amen-Ra‘ e templul lui de la Karnak, parte din vechea Teba, care, deşi e în ruine, încă mai rămâne unul din cele mai mari monumente arhitecturale supravieţuitoare ale lumii antice.

Făgăduind pedepsirea lui Amen şi a lui Faraon, Domnul simboliza venirea mâniei Sale asupra întregilor sisteme religioase şi politice ale Egiptului.

Ieremia 46:26 26. Va fi locuit. Versetul acesta descoperă adevăratul scop al judecăţilor lui Dumnezeu asupra Egiptului. Pedepsele nu erau intenţionate să-l distrugă deplin, ci să-l aducă prin umilire la pocăinţă.

Ieremia 46:27 27. Nu te teme. Îngrozitorul tablou de înfrângere pentru Egipt zugrăvit în capitolul acesta se sfârşeşte cu o solie de nădejde pentru Israel. Judecăţile cereşti asupra vecinilor lui Israel, ca şi acelea asupra lui însuşi,

erau intenţionate să realizeze întoarcerea la Dumnezeu.

Ieremia 47:1 1. Cuvântul Domnului. Vezi comentariul la cap. 46,1.

Filisteni. Cei numiţi filisteni, se găseau în Palestina încă din vremea lui Avraam (vezi comentariul la Geneza 21,32; Iosua 13,2), dar ei au ajuns la putere în marea migraţiune a popoarelor maritime cam pe la 1200 î.Hr. (vezi comentariul la Geneza 10,14 şi Vol. II, p. 27, 33, 34, 47). Ei au fost printre principalii adversari ai primilor evrei, dar, după perioada de domnie a lui David, ei au jucat un rol mult mai puţin important în istoria lui Israel.

Faraon să bată Gaza. Sau „Faraon a bătut Gaza”. Informaţiile istorice sunt prea puţine pentru a identifica acest atac. Au fost diferite perioade care ar fi permis un astfel de asalt. El ar fi putut avea loc în perioada obscură dintre cele două lupte din Carhcemiş (608-604 î.Hr.), sau la retragerea lui Neco prin Palestina după a doua bătălie după Carhcemiş în 604 î.Hr., sau pe timpul invaziei lui Apries în 587 î.Hr. Singura împrejurare din timpul lui vieţii lui Ieremia privitoare la un atac Egiptean asupra Gazei despre care este un raport istoric, este acela pomenit de Herodot în care Neco II după înfrângerea suferită la Magdolus, forma greacă a lui Migdol, care înseamnă „cetăţuia / fortăreaţa”. Locaţia sa nu este cunoscută. Herodot (II.159) zice: „Neco, ajungând la luptă cu sirienii pe uscat la Magdolus, i-a biruit, şi după luptă a luat Cadytis,care este o mare cetate în Siria”. Numele „Siria” este folosit aici ca incluzând Palestina şi „Cadytis” este în general considerată ca fiind Gaza.

Dacă aceasta este încadrarea corectă a profeţiei, ea trebuie să fie datată în 608 î.Hr., sau puţin mai târziu. Dacă pe altă parte referirea lui Herodot nu este la Gaza, atunci trebuie admis faptul că nu există probe directe privitoare la data când a avut loc acest atac.

În vremurile biblice Gaza era cel mai important centru comercial al Palestinei. Ea se găseşte la capătul sudic al Câmpiei fertile al Palestinei, la punctul de întâlnire a două din principalele căi ale Palestinei. Aici drumul comercial din pustiul răsăritean – cu bogăţia lui de fier şi aramă de la minele din Edom – se unea cu marele Derek hay-yam, sau „Calea Mării”, drumul de coastă mergând spre Nord de Egipt. Din cauza poziţiei ei pe acest traseu, cetatea era de mare însemnătate strategică. Egiptenii folosiseră acest drum timp de aproape1000 de ani în incursiunile lor obişnuite către Palestina şi Siria. În timpul Dinastiilor a XVIII-a şi a XIX-a, când Egiptenii au dominat peste mare parte din Palestina, Gaza a fost unul din centrele principale administrative. Cucerind Gaza, oricare faraon care invada Palestina, şi-ar fi asigurat astfel un punct de unde sădomine linia ţărmului, să-şi protejeze comunicaţiile cu Egiptul, şi să controleze mare parte din comerţul ţării.

Faptul că solia aceasta a fost dată, „înainte ca Faraon să bată Gaza” arată că ea era o profeţie de prezicere, o avertizare pentru filisteni cu privire la soarta care-i aştepta. Compară solia lui Iona către Ninive (Iona 3).

Ieremia 47:2 2. De la miază-noapte. Dacă atacul egiptean a fost pornit de Neco la întoarcerea lui din Carhcemiş în 608 î.Hr., (vezi comentariul la v. 1), sau la scurt timp după bătălia de la Meghido, mai devreme în acelaşi an, apropierea lui de Câmpia Filisteană ar fi fost de la Miază-noapte.

Unii au înţeles v. 1 şi 2 ca referindu-se la dominaţia Palestinei de către Babilonieni, mai serioasă şi mai îndelungată decât năvălirile atât sub Neco cât şi sub Apries. Atunci, v. 2-7 s-ar referi la invaziile Babiloniene. Conform acestei interpretări, v. 1 ar atrage atenţia la faptul, că înainte ca egiptenii să fi atacat Gaza, Domnul deja avertizase pe filisteni de judecăţile şi mai mari, care urmau să vină asupra lor din partea Babilonienilor.

Ieremia 47:4 4. Tir şi Sidon. Tirul şi Sidonul dominau coasta la miază-noapte de Câmpia Filisteană, şi evident erau aliate cu filistenii.

Ţinutul Caftor. Literal, „insula Caftor”, adică Creta, de unde filistenii emigraseră cu ceva timp în urmă (vezi comentariul la Geneza 10,14; vezi şi Vol. II, p. 33, 34).

Ieremia 47:5 5. Pleşuvă. Poate o referire la o distrugere a cetăţii atât de completă, încât locul urma să fie lăsat ca o colină pleşuvă, sau tell (vezi comentariul la Iosua 11,13). Se poate ca profetul să fi avut în minte ideea unei pleşuvii ca semn al doliului, îndeosebi în legătură cu întrebarea lui: „Până când îţi vei face tăieturi de jale?” Raderea capului şi aplicarea de lovituri vătămătoare pe trup erau modalităţi obişnuite de exprimare a mâhnirii (vezi Ieremia 16,6; comp. Deuteronom 14,1)

Ascalonul. O cetate filisteană de frunte, cam la 19,2 km la nord de Gaza pe şoseaua de pe ţărm.

Văilor. Ebr. ‘emeq, mai degrabă „o câmpie”, aici Câmpia Palestiniană.

Ieremia 47:6 6. Când te vei odihni odată? Profetul pune o întrebare retorică pentru a scoate în evidenţă afirmaţia lui din v. 7, conform căreia Dumnezeu a rânduit aceste judecăţi asupra filistenilor.

Ieremia 48:1 1. Moab. Ţara aceasta ocupa platoul de la răsărit de Marea Moartă. Poporul ei era înrudit cu evreii, fiind descendenţi din Lot, nepotul lui Avraam (Geneza 19,36.37). Când Israel s-a aşezat în Canaan, teritoriul lui Moab se afla între râul Arnon şi pârâul Zered. Sămânţa lui Ruben a ocupat ţinutul de la Nord. David a înglobat Moabul în imperiul său (2Samuel 8,2.11.12; 1Cronici 18,2.11). Regatul de miază-noapte a încercat să păstreze un oarecare control asupra lui (vezi comentariul la 2Regi 1,1). La sfârşitul domniei lui Ahab, când Ahazia s-a urcat la tron, un anume Meşa, s-a revoltat împotriva lui Israel şi a întemeiat Moabul, ca un regat independent (2Regi 3,4-27), înglobând în teritoriile sale pe acela care mai înainte fusese deţinut de seminţia luiRuben. El a raportat cuceririle sale pe o placă de bazalt negru, cunoscută astăzi sub numele de Piatra Moabită. Inscripţia aceasta a fost descoperită în 1868 la Dibon, şi este acum în Muzeul Luvru din Paris (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3). Moabul a continuat ca un regat independent, până când Ţinutul Apusean a fost cotropit de asirieni în secolul a VIII-lea î.Hr.

Capitolul 48 enumeră câteva cetăţi moabite care urmau să ajungă sub biciul Babilonienilor. Din cele 25 numite, 21 pot fi identificate în mod rezonabil. Toate locurile acestea cu excepţia a patru erau pe teritoriile dela nord de Arnon, care fuseseră acordate lui Israel la timpul colonizării Canaanului, şi care fuseseră luate de lael cu prilejul revoltei Moabului în secolul al IX-lea î.Hr. De fapt Meşa aminteşte 11 din locurile menţionate în capitolul acesta ca fiind printre acelea pe care i-a luat de la Israel. El pretinde mai departe că ar fi adăugat 100de orăşele ţării sale (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3). În felul acesta Ieremia pare să descrie îndeosebi judecăţile lui Dumnezeu asupra acelor moabiţi care locuiau în fostul teritoriu al seminţiei lui Ruben.

Nebo. Nu se confunda cu zeul Babilonian (Isaia 46,1), sau muntele Nebo (Deuteronom 32,49). Aici Nebo denumeşte o cetate, ca în Numeri 32,38, probabil aflându-se pe muntele Nebo sau aproape de el, la răsărit de capătul de miază-noapte al Mării Moarte. Pe Poarta Moabită, Meşa pomeneşte, că a luat cetatea aceasta de la Israel (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Chiriataim. Un loc aflat cam la 11,2 km spre nord de râul Arnon, cunoscut acum ca el-Qereyât. Meşa se referă la el sub numele Qiryathan, şi pretinde că l-a zidit (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Cetăţuia. Sau „Misgab”. Locul Misgabului este necunoscut. Cuvântul ebraic apare în Isaia 25,12 şi e tradus acolo cu „întăriturile înalte”.

Hesbon. O cetate aflată cam la 24,4 km la est-nord-est de la Mărea Moartă. Aparţinuse teritoriului seminţiei lui Ruben, fiind luată de la Sihon Amoritul pe când Israel a ocupat ţara Canaanului (vezi Numeri 32,33.37). Însă Hesbonul lui Ieremia nu mai era pe mâna evreilor. Săpăturile de la Tell Hesbân au descoperit rămăşiţe din timpul lui Ieremia şi din timpul monarhiei timpurii, pe când aceasta era renumită despre iazurile lui cu peşte (Cântarea Cântărilor 7,4).

Se pune la cale. Ebr. chashab. Aici este vorba de un joc de cuvinte, ebraicul pentru Hesbon fiind Cheshbon. Această construcţie este o bună ilustraţie a puternicului ton poetic care străbate profeţia. Versetul

2 pare să arate că pe vremea lui Ieremia Hesbonul era centrul unei uneltiri contra Moabului.

Madmenul. Locul este incert, deşi ar putea fi nordicul Khirbet Dimneh, cam la 15,2 km la răsărit de limba de pământ care se extinde în Marea Moartă pe partea ei răsăriteană.

Ieremia 48:3 3. Horonaim. Amplasamentul acestui loc e necunoscut. El este Hauromenul pe care Meşa afirmă, că l-aluat de la Israel la porunca lui Chemoş (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Ieremia 48:5 5. Suişul Luhitului. Fără îndoială un drum, dar aşezarea ei necunoscută. S-ar fi putut să ducă prin una din multele wadi sau albii adânci şi înguste de râuri, care străbăteau platourile Moabului şi duceau în jos către Marea Moartă.

Horonaim. Vezi comentariul la v. 3.

Ieremia 48:6 6. Nevoiaş desţărat. Ebr. ‘aro‘er, de la rădăcina ‘arar, „a se dezbrăca”. Referirea de aici este posibil la ienupăr sau tamarisc, care în înfăţişarea lui despuiată era un simbol potrivit pentru goliciunea refugiaţilor moabiţi. Aici e un subtil joc de cuvinte, care nu poate fi tradus. Cuvântul ebraic redat prin „bălărie” [în KJV] este şi numele Aroerului, una din cetăţile lui Moab (vezi vers. 19). LXX zice: „măgar sălbatic” ca derivând dela ebr. ‘arod, în loc de ‘aro‘er. Exprimarea aceasta a fost adoptată de RSV. Imaginea unui măgar sălbatic rătăcitor e potrivită cu adevărat pentru refugiaţii fără cămin din pustie. Totuşi, cuvântul ebraic aproape identic‘ar‘ar din cap. 17,6 este redat „tamarisc sălbatic” de LXX şi „tufiş” în RSV, aşa că pare mai sigur de a păstra exprimarea textului ebraic.

Ieremia 48:7 7. În robie. Tabloul oferit este cel al idolilor popoarelor captive fiind duşi în exil împreună cu închinătorii lor (Isaia 46,1.2).

Ieremia 48:8 8. Valea. „Valea” şi „câmpia” se referă la cele două caracteristici geografice principale ale teritoriului moabit, partea răsăriteană a văii Iordanului, privind către Marea Moartă, şi marele platou al Transiordaniei, înălţându-se la aproape 1215 m deasupra văii şi întinzându-se până în Deşertul Arab.

Ieremia 48:10 10. Blestemat. Rostirea unui blestem asupra oricui a fost ales de Dumnezeu ca răzbunător al Său, şi care s-ar reţine de aplica judecăţile Lui, este o manieră poetică de a scoate în evidenţă inevitabilitatea evenimentelor prezise.

Ieremia 48:11 11. Se odihnea… pe drojdiile lui. Ieremia compară Moabul cu un vin, care niciodată n-a fost tras într-un alt butoi, şi în felul acesta a absorbit însuşirile drojdiilor lui. Cu toate că ţara lor avusese diferiţi sorţi politici, faptul că moabiţii nu suferiseră niciodată o deportare într-o ţară străină (ei nu fuseseră turnaţi „dintr-un vas în altul”), probabil i-a determinat să nu adopte perspective noi ale lumii şi mersului ei. În felul acesta provincialismul lor s-a dezvoltat într-o mulţumire de sine naţională, care a atras prăbuşirea lor.

Ieremia 48:12 12. Oameni cari-l vor pritoci. Ebr. so‘im, „închinători”, adică, aceia care înclină vasele pentru a turna afară conţinutul lor.

Ieremia 48:13 13. De ruşine cu Chemoş. Un viu contrast cu declaraţiile făloase ale lui Meşa (vezi inscripţia de pe Piatra Moabită tradusă în Nota Adiţională la 2Regi 3).

Dat de ruşine… cu Betel. O referire la cultul idolatru unui viţel înfiinţat de Ieroboam la Betel, şi

continuat în general în tot decursul împărăţiei de la miază-noapte (vezi 1Regi 12,26-29). Aşa cum Israel a descoperit că idolii lui erau fără de putere, la fel acum Moabul îi va găsi pe ai săi.

Ieremia 48:18 18. Locuitoare, fiica Dibonului. Adică locuitorii Dibonului. Compară expresiile „fiica Egiptului” (cap. 46,11), „fiica lui Iuda” (Plângeri 1,15), „fiica Sionului” (Plângeri 2,10). Dibonul, modernul Dhibân, era o cetate însemnată în partea de miază-zi a teritoriului ocupat mai înainte de către Ruben, cam la 5,2 km şi cam la 19,2 km la est de Marea Moartă. Se găseşte pe marea Derek ham-melek, sau „Calea Împăraţilor” („drumul mare” din Deuteronom 2,27), care în vremurile vechi era principala cale de comunicaţie mergând de la nord spre sud prin Transiordania. Dibonul a fost un loc de tabără al israeliţilor pe drumul lor în Canaan (vezi Numeri 33, 45, 46) şi mai târziu reclădit de seminţia lui Gad (Numeri 32,34), şi după aceea a fost inclus în teritoriile lui Ruben. Pe Piatra Moabită, Meşa raportează că Dibonul era printre acele cetăţi pe care el le-a luat de la Israel şi le-a adăugat la regatul Moabului (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Ieremia 48:19 19. Aroer. Un oraş cam la 5 km la sud-vest de Dibon, acum numit ‘Arâ‘ir. Nu e identic cu Aroerul din Numeri 32,34, sau cu acela din 1Samuel 30,28. El e menţionat de Meşa ca fiind capturat de la Israel (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Drum. Ebr. derek. Probabil o referire la Calea Împăraţilor (vezi comentariul la v. 18), pe care era aşezat Aroerul. Această cale era drumul natural pentru refugiaţii moabiţi, pe care să-l apuce când fugeau de Babilonienii care se apropiau de la nord. Aici Ieremia cheamă în chip ironic pe locuitorii din Aroer să iasă şi să privească pe concetăţenii lor, care fugeau pe drumul spre sud dinaintea năvălitorilor.

Ieremia 48:20 20. În Arnon. Sau, „la Arnon” (RSV). Arnonul era cel mai de seamă râu al Moabului. El curgea spre apus de pe platou spre Marea Moartă şi marca hotarul sudic al seminţiei lui Ruben când Israel deţinea acel teritoriu.

Ieremia 48:21 21. Ţara câmpiei. Vezi comentariul la v. 8.

Holon. Poate un loc în apropiere de Medeba, deşi amplasarea exactă nu este cunoscută.

Iahaţ. Considerat a fi sau modernul Jalul sau Khirbet et-Teim, în apropiere de Medeba, în locul în care mai înainte fusese Ruben de nord. Aici a biruit Israel pe Sihon, împăratul Amoriţilor (vezi Numeri 21,23.24). Piatra Moabită se referă la el ca fiind Iahaţ şi spune că el era reşedinţa împăratului israelit în timpul războiului cu Meşa. Împăratul moabit se laudă că dumnezeul său, Chemoş, a alungat pe israeliţii din Iahaţ (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Mefaat. Posibil modernul Tell ei-Jâwah, cam la 11,2 km sud de Rabat-amon.

Ieremia 48:22 22. Dibon. Vezi comentariul la v. 18.

Nebo. Vezi comentariul la v. 1.

Bet-Diblataim. Nu e sigur dacă acesta este identic cu Almon-Diblataim, unde Israel a tăbărât înainte de a intra în Canaan (Numeri 33,46). Aceasta din urmă e socotită a fi modernul Khirbet Deleilât esh-Sherqîyeh unde fusese pe vremuri centrul lui Ruben. Bet-Diblataim apare ca Beth-Diblathen pe Piatra Moabită, unde Meşa pretinde să-l fi construit (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3). Khirbet Deleilât esh-Sherqîyeh se află cam la11,2 km la sud de Medeba.

Ieremia 48:23 23. Chiriataim. Vezi comentariul la v. 1.

Bet-Gamul. Modernul Khirbet ej-Jumeil, cam la 11,2 km la este de Dibon, în ceea ce fusese mai înainteRuben de Sud.

Bet-Meon. Aceste e cunoscut acum ca Ma‘în, cam la 7,2 km spre sud-vest de Madeba. E identic cu Baal-Meon, pe care le-au zidit oamenii lui Ruben (vezi Numeri 32,37.38), şi cu Bet-Baal-Meon (în Iosua 13,15-21). Meşa se refera la el în piatra moabită prin aceste amândouă nume din urmă, şi spune că a zidit (înţelegând rezidit) cetatea (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3). Extinderea ruinelor lui prezente arată că el trebuie să fi fost un loc plin de însemnătate. Ezechiel îl clasează la un loc cu alte două cetăţi ca fiind „podoabaţării” Moabului (Ezechiel 25,9). O explicaţie pentru varietatea numelor lui e sugerată de afirmaţia că oamenii lui Ruben i-au schimbat numele (vezi Numeri 32,28). Evident, schimbarea a fost de la păgânescul Baal-Meon,literal „Baal al locuinţei” în Bet-Meon, literal „casa locuinţei”. După aceea, vechiul nume şi noul nume par că uneori au fost contopite în Bet-Baal-Meon, literal „casa lui Baal al locuinţei”.

Ieremia 48:24 24. Cheriiot. Locul acesta n-a fost identificat. El e menţionat pe Piatra Moabită ca oraşul, unde Meşa a adus pe Orel, comandamentul Israelit al Atarotului, „târându-l înaintea lui Chemoş în Cheriiot” (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3).

Boţra. Probabil oraşul er Bes menţionat ca fiind rezidit de Meşa (vezi Nota Adiţională la 2Regi 3). Aşezarea e necunoscută. Cetatea trebuie să fie deosebită de Boţra din Isaia 63,1 şi Ieremia 49,13, care era în Edom.

Ieremia 48:25 25. Tăria. Literal „Cornul”. Un simbol al puterii. Vezi comentariul la Plângeri 2,3.

Ieremia 48:27 27. Prins… printre hoţi. A fi prins ca hoţ este prezentat ca o pricină de mare ruşine (vezi cap. 2,26). Aici profetul foloseşte aceeaşi idee, ca o întrebare retorică, probabil pentru a scoate în evidenţă un Moab caredispreţuieşte în mod nelegitim pe Israel.

Ieremia 48:30 30. Cunosc. Expresia aceasta este exprimată emfatic în ebraică. E o reasigurare puternică pentru Israelul călcat în picioare şi dispreţuit că Domnul cunoaşte adevărul în cIuda mândriei şi lăudăroşeniei omului,pe care Israel o auzise (v.29).

Ieremia 48:31 31. Chir-heres. Considerat a fi acelaşi cu Chir-Hareset din 2Regi 3,25 şi Isaia 16,7, modernul el-Kerak din Moabul de sud. După ce s-a referit la cetăţi care mai înainte îi aparţinuseră lui Israel, Ieremia menţioneazăo localitate din Moabul însuşi. Aici Meşa se refugiase în faţa asediatorilor israeliţi, şi adusese ca jertfă pe fiul său cel mai mare ca ardere de tot pe zidurile cetăţii (vezi 2Regi 3,25-27).

Ieremia 48:32 32. Sibma. O localitate aproape de Hesbon, dar aşezarea precisă nu este cunoscută. Localitatea era vestită pentru viile ei.

Iaezer. Aşezarea e nesigură, dar se crede că a fost la apus sau la nord-vest de Rabat-Amon. S-ar putea să fie menţionată aici pentru a arăta cât de departe la nord pătrunseseră cuceririle moabite în teritoriul lui Israel.

Ieremia 48:33 33. Strigăte. Strigătele voioase din perioada culesului viei când strugurii erau călcaţi în teascuri.

Ieremia 48:34 34. Eleale. Modernul el-‘Al, aproape de Hesbon.

Iahaţ. Vezi comentariul la v. 21.

Ţoar. O localitate în Moabul de Sud. Se consideră că aşezarea este acum acoperită acum de capătul de sud-est al Mării Moarte.

Horonaim. Vezi comentariul la v. 3.

Apele Nimrimului. Wâdi en-Numeirah, un curs de apă ducând la capătul sud-estic al Mării Moarte. Profetul descrie un strigăt de disperare, care răsună într-o parte şi alta, atât prin partea de nord cât şi prin partea de sud a teritoriului moabit, incluzând în felul acesta întreaga ţară (vezi Isaia 15,6).

Ieremia 48:35 35. Înălţimile. Ebr. bamah. Termenul acesta a fost original folosit cu privire la un deal sau un munte, unde se ţinea cultul. Mai târziu cuvântul a fost folosit pentru movile artificiale, sau platforme şi în sfârşit şi pentru capele, unde se aducea închinare zeilor. O bamah descoperită la Ghezer a dat la iveală o serie de pivniţe subterane, în care s-au găsit un altar şi oase de bărbaţi, de femei şi de copii, şi de diferite animale. Solomon a înălţat o bamah zeului moabit Chemoş, în apropierea lui Ierusalim (vezi 1Regi 11,7). Regii lui Israel au construit bamoth în toate cetăţile lor (vezi 2Regi 17,9). Aceste capişti erau ceva obişnuit şi în Iuda (vezi 1Regi 22,43; 2Regi 15,35; 16,4). Ele au fost distruse în Iuda atât de Ezechia (2Regi 18,4) cât şi de Iosia(vezi 2Regi 23,5). În reforma din timpul lui Iosia, Ieremia a jucat un rol de seamă.

Ieremia 48:36 36. Fluier. Ebr. chalilim, literal „cei străpunşi”. Aceste instrumente erau fluiere duble sau oboi. Fluiereleerau folosite pereche, cu capetele ţinute aparte, fiecare mână acţionând un fluier separat şi în felul acesta producând tonuri separate. Ele erau folosite în deseori pentru bucurie sau pentru jale. Aici fără îndoială Ieremia se referă la folosirea aceasta din urmă. În ce priveşte o mai departe descriere a acestor instrumente, vezi Vol. III, p. 38, 39.

Ieremia 48:37 37. Toate capetele. Raderea capului şi a bărbii şi aplicarea de tăieturi pe corp erau semne obişnuite de doliu la popoarele vechi (vezi Isaia 15,2.3; Ieremia 16,6).

Ieremia 48:40 40. Ca vulturul. O referire la Babilonieni (comp. Ezechiel 17,3-7).

Ieremia 48:41 41. Cheriotul. Vezi comentariul la v.24.

Ieremia 48:42 42. Va fi nimicit. Odată cu exilul Babilonian, moabiţii practic au dispărut ca popor.

Ieremia 48:43 43. Groaza, groapa şi laţul. Ebr. pachad wapachath wapach, un izbitor exemplu de aliteraţie demonstrând natura poetică a exprimării lui Ieremia (vezi comentariul la Plângeri 3,47).

Ieremia 48:44 44. Pedepsei. Vezi comentariul la cap. 46,21.

Ieremia 48:45 45. Hesbon. Vezi comentariul la v. 2.

Sihon. Compară Numeri 21,28. Sihon, regele amoriţilor, luase de la Moab teritoriul de la nord de râul Arnon, care era ocupat de Ruben (vezi comentariul la Judecători 11,19) şi mai târziu recucerit de Moab (vezi comentariul la 2Regi 3,5; vezi şi Vol. II, p. 864, 865). Regiunea este amintită aici prin numele lui Sihon.

Celor ce se fălesc. Literal, „fiii zgomotului”. O referire la moabiţi (vezi Amos 2,2).

Ieremia 48:46 46. Chemoş. Dumnezeul moabiţilor (vezi v. 7).

Ieremia 48:47 47. Voi aduce înapoi. O făgăduinţă de nădejde fără de îndoială condiţională (cap. 18,9.10).

Comentariile lui Ellen G. White

10 TM 274; 1T 222; 7T 175

11 TM 255; 8T 150

Ieremia 49:1 1. Copiilor lui Amon. Asemeni moabiţilor, naţiunea aceasta descindea din Lot (vezi Geneza 19,38), nepotul lui Avraam, şi deci era înrudită cu Israel. Când Israeliţii au intrat în Canaan, amoniţii erau în posesiunea platourilor din Transiordania la răsărit de partea nordică a regatului amonit al lui Sihon. Tribul lui Gad a ajuns vecin cu amoniţii, când a preluat teritoriile nordice ale lui Sihon. Amoniţii par să fi avut o dispoziţie deosebit de înverşunată împotriva lui Israel. David (1Cronici 19; 20,1-3), Iosafat (2Cronici 20,1-25) şi Ioatam (2Cronici 27,5.6), toţi s-au războit cu ei. Amoniţii au dus o politică înşelătoare pe vremea lui Ieremia. Deşi la început aliaţi ai Babilonului împotriva lui Iuda (vezi 2Regi 24,2), ei mai târziu au încercat să înscrie pe Iuda într-o ligă împotriva Babilonului (vezi comentariul la Ieremia 27,3). Când a venit nimicirea Ierusalimului, ei au dat pe faţă o mare mulţumire (vezi Ezechiel 25,1-7). Mai târziu au uneltit uciderea lui Ghedalia (vezi Ieremia 40,14).

Malcom. Sau „Împăratul lor”. Ebr. malkam, ale cărui consoane pot să fie şi pentru milkom (vezi 1Regi 11,5.33) şi în felul acesta să reprezinte numele divinităţii amonite. LXX zice Melchom (în felul acesta sprijinind referirea la dumnezeul amonit, Milkom). Întrucât în Ieremia 48 profetul Ieremia aminteşte de multe ori pe dumnezeul Moabit Chemoş (v. 7, 13, 46), pare rezonabil să înţelegem aici numele divinităţii naţionale aamoniţilor. Se consideră că Milkom este identic cu Molech, căruia îi erau jertfiţi copii ca ardere de tot (vezi Levitic 18,21; 20,2; vezi comentariul la 1Regi 11,7).

Stăpâneşte… Gadul. Când poporul lui Gad a fost exilat de Tiglat-Pileser III al Asiriei (vezi 1Cronici 5,26), în ultima jumătate a secolului al VIII-lea î.Hr., amoniţii evident au pus stăpânire pe ţara lor.

Ieremia 49:2 2. Raba. Capitala amonită, Rabbat-Amon, acum ‘Ammân, capitala Regatului Haşemit al Iordanului. Locul era cam la 36,8 km la răsărit de Râul Iordan în linie dreaptă.

Ieremia 49:3 3. Hesbonul. Vezi comentariul la cap. 48,2. Cetatea moabită e chemată să se jelească pentru ceea ce deja se întâmplase Aiului, iar asta pentru că prevesteşte poate chiar propria-i soartă.

Ai. Aceasta este doar referirea la un Ai din Transiordania. Oraşul era probabil aproape de Hesbon.

Ziduri. Ebr. gederoth, un cuvânt reprezentând în altă parte staule de oi (vezi Numeri 32,16.36; 1Samuel 24,3; Ţefania 2,6), care erau îngrădituri de ziduri în câmpuri deschise. Ideea de aici a lui Ieremia prezintă faptul că poporul lui Amon va părăsi cetăţile cucerite de ei şi vor căuta refugiu în câmpia deschisă în aceste îngrădituri.

Malcom Sau „Împăratul lor”. Sau Milcom (vezi comentariul la v. 1).

Ieremia 49:4 4. Văile. Apele Transiordaniei curg prin căi adânci, numite wadi, care adesea rămân verzi, când restul ţinutului se usucă. Raba e numită „cetatea apelor” (vezi 2Samuel 12,27).

Ieremia 49:5

5. Domnul, Dumnezeul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

Ieremia 49:6 6. Voi aduce înapoi. Vezi comentariul la cap. 48,47.

Ieremia 49:7 7. Edom. Ţara edomiţilor cunoscută ca „muntele Seir” (vezi Geneza 36,8) se află la sud de Moab, extinzându-se de la pârâul Ţered spre sud, către Golful Aqabah. Ea cuprindea ţinutul de ambele părţi a lui Araba, marea depresiune care continuă despicătura văii Iordan la sud de Marea Moartă. Ţinutul la răsărit de Araba este caracterizat prin formaţii calcaroase frumoase. Deşi e semideşert şi rar populat azi, sunt ample dovezi arheologice că Edomul în timpurile biblice susţinea o extinsă populaţie. El era important pentru două motive: mai întâi, el conţinea depozite valoroase de cupru şi de fier (comp. Deuteronom 8,9), pe care cârmuitorii lui le exploatau; şi al doilea, el controla calea comercială din pustiu la Palestina Apuseană şi la Mediterană, ca şi marea cale împărătească, ce duce spre Nord în Siria.

Populaţia Edomului era mai îndeaproape înrudită cu israeliţii decât erau moabiţii sau amoniţii; ei descindeau din Esau, „adică Edom” (Geneza 36,1). Pentru motivul acesta lui Israel i se poruncise să le arate odeosebită consideraţie (vezi Deuteronom 23,7). Deşi legăturile dintre cele două naţiuni par să fi fost rezonabilde prietenoase (vezi Deuteronom 2,4-6,29), ele mai târziu au degenerat într-o vrăjmăşie îndârjită. Edomiţii ausimţit o deosebită plăcere din cauza distrugerii Ierusalimului de către Babilonieni (vezi Psalmi 137,7).

Profeţia lui Ieremia contra Edomului este paralelă cu aceea a lui Obadia. Câteva pasaje sunt atât de similare (Ieremia 49,7; comp. Obadia 8; Ieremia 49,9.10a; comp. Obadia 5, 6; Ieremia 49,14-16; comp. Obadia 1-4), încât pare că un scriitor a citat pe celălalt. Totuşi, e imposibil de a determina care reprezintă originalul şi care un citat sau dacă, într-adevăr, cei doi profeţi s-ar putea să fi colaborat asupra acestor pasaje şi apoi fiecare le-a inclus în propriile sale exprimări.

Teman. Fie un district al Edomului, luând numele de la Teman, nepotul lui Esau (vezi Geneza 36,15), sau un sinonim poetic pentru Edom.

Ieremia 49:8 8. Plecaţi în peşteri. Adică, locuind în locuri inaccesibile şi adânci de refugiu. Formaţiile stâncoase atât de caracteristice ale ţării, aveau peşteri şi locuri retrase pentru ascundere.

Dedan. Un trib, care descindea din Avraam şi Chetura (vezi Geneza 25,3). Ei erau cunoscuţi ca negustori (vezi Ezechiel 27,15.20; 39,13).

Nenoricirea peste Esau. Fără îndoială, nenoriciri destinate să cadă asupra Edomului.

Pedepsi. Vezi comentariul la cap. 46,21.

Ieremia 49:9 9. Ar lăsa. Ideea este că culegătorii mai lasă nişte ciorchini, în timp ce hoţii, în mod normal, distrug numai până adună cât le trebuie, dar judecata viitoare va face o lucrare deplină.

Ieremia 49:10 10. Copiii. Literal „Sămânţa”.

Ieremia 49:11 11. Orfanii. În mijlocul unui tablou de distrugere deplină profetul invită pe aceia care supravieţuiesc grozăviilor războiului, să-şi pună încrederea în Iehova. Judecăţile dumnezeieşti nu sunt lipsite de scopul pozitiv de a aduce pe oameni înapoi la El.

Ieremia 49:12 12. Să bea potirul. Vezi Ieremia 27,15, comp. Ieremia 13,12-14; Apocalips 14,10.

Ieremia 49:13 13. Pe mine însumi jur. Compară Evrei 6,13.

Boţra. De obicei identificat cu eirah,(Bus cam la 38,4 km de sud-est de Marea Moartă. Este evident o altă cetate decât aceea menţionată în cap. 48,24.

Ieremia 49:16 16. Stâncilor. Ebr. sela‘. Ieremia probabil că se referă aici la localitatea numită Sela (mai târziu cunoscută ca Petra, „stâncă”), cam la 81,6 km de sud de Marea Moartă. Aceasta era de fapt o fortăreaţă de necucerit din munţi într-un amfiteatru natural. La ea se putea ajunge numai printr-o trecătoare strâmtă, Sîq, care se întinde cale de 2 km printre ziduri prăpăstioase înalte de la 30,5 la 48,8 m.

Ieremia 49:17 17. Pustiit. Compară profeţia împotriva Ierusalimului, cap. 19,8. Vezi comentariul la v. 7 pentru o descriere a Edomului.

Ieremia 49:19 19. Se suie. Sau „va veni”. Versetele 19-21 sunt virtual identice cu cap. 50,44-46, unde aceleaşi cuvinte sunt aplicate Babilonului.

Malurile îngâmfate ale Iordanului. Sau „Umflarea Iordanului”. Ebr. ge’on hayyarden, „maiestatea Iordanului” (tradus „mândria Iordanului” în Zaharia 11,3). Unii cred că Ieremia se referă la apele Iordanului care se umflă pe timpul revărsării. Totuşi, întrucât expresia pare să denote o vizuină sau ascunzătoare de lei, pare mai rezonabil de a înţelege că această expresie se aplică la desişul de sălcii, tamarisci şi de trestii care tivesc malurile râului (vezi comentariul la Ieremia 12,5).

Cine este ca mine? Înţelesul exact al ultimei părţi a versetului 19 nu este clar. Pare că aici Dumnezeu seprezintă pe Sine în postura de supraveghetor al lucrurilor care se întâmplă Edomului. Lucrul acesta în sine ar trebui să fie o mângâiere şi pentru aceia care sunt pedepsiţi, deoarece ei pot şti că, oricât de haotice aparent ardeveni împrejurările lor, o mână dumnezeiască dirijează soarta lor.

Ieremia 49:20 20. Teman. Vezi comentariul la v. 7.

Îi voi târî. Propoziţia zice literal „ei îi vor târî cele mici ale turmei”. Rabinii înţelegeau aceasta ca însemnând că „cei mici ai turmei îi vor târî”, şi citau cucerirea ţinutului Apusean, de către perşi, care pe vremea lui Ieremia erau un popor foarte neînsemnat. Totuşi, o interpretare mai probabilă priveşte expresia „cei mici” ca obiect al verbului, şi traduce pasajul: „Chiar şi cei mici ai turmei vor fi târâţi”. Referirea este decila completa captivitate, care urmează să vină asupra poporului Edomului. O astfel de traducere formează o mai bună paralelă cu expresia finală a acestui verset.

Ieremia 49:21 21. Marea Roşie. Ebraica de aici este dramatică, zicând literal: „Un strigăt – la Marea Roşie se aude unzgomot.” Hotarul sudic al Edomului, în timpul celei mai mari prosperităţi a lui se întindea până la Golful Aqabah, vârful nord-estic al Mării Roşii (vezi 1Regi 9,26). Strigătul de groază ajunge până la cea mai mare depărtare a ţării pustiite.

Ieremia 49:22 22. Boţra. Vezi comentariul la v. 13.

Ieremia 49:23 23. Damasc. Una din aşezările cele mai vechi, din locurile cu importanţă continuu locuite în Răsăritul Apropiat (vezi Geneza 14,15). Oraşul era aşezat pe un platou întins la răsărit de şirul munţilor Anti-Liban, într-o oază fertilă formată de râurile Paspar şi Abana. El a fost cucerit de David (vezi 2Samuel 8,5.6) şi iarăşi de Ieroboam II (vezi 2Regi 14,28). Totuşi, în cursul celei mai mari părţi ale perioadei regatului divizat, Damascul a fost capitala unuia din statele aramaice principale. În cele din urmă şi-a pierdut independenţa în

faţa lui Tiglat-Pileser III al Asiriei în 733-732 î.Hr. Pentru o perioadă de timp considerabilă după aceea, el pare să fi fost comparativ din punct de vedere politic. În afară de afirmaţia lui Ieremia din Ieremia 49,23-27 nu există altă menţionare biblică în cursul perioadei de exil, cu excepţia referirilor cu totul întâmplătoare în Ezechiel 27,18; 47,16-18; 48,1. Totuşi, Damascul a rămas un centru comercial foarte important. El era situat la întretăierea a două căi comerciale importante, 1) Calea Mării, care mergea spre nord din Egipt de-a lungul Coastei Mediteraneene, şi de acolo transversal Palestinei de nord pe calea Meghido şi Lacul Galileii, şi 2) Calea Împăraţilor, care ducea negoţul pustiului din Arabia şi Edom spre nord prin Transiordania. Drumurile acestea se întâlneau la Damasc şi duceau de acolo prin pustiu în Mesopotamia. În felul acesta arameii au devenit marea naţiune comercială continentală a Răsăritului Apropiat, aşa cum fenicienii au devenit comercianţii maritimi.

Hamat. O cetate pe râul Orontes cam la 188,8 km, la nord de Damasc, modernul Hama. Numele apare în inscripţiile asiriene ca Amâttu şi Hammâtu.

Arpad. Modernul Tell Erfâd, o cetate cam la 152 km la nord de Hamat şi cam la 30,4 km la nord de Aleppo. Numele apare în texte asiriene ca Arpadda. Hamatul şi Arpadul sunt adesea pomenite împreună (vezi 2Regi 18,34; 19,13; Isaia 10,9; 36,19).

Ieremia 49:27 27. Ben-Hadad. Compară Amos 1,4. Ben-Hadad este literal „fiul lui Hadad”. Hadad era un dumnezeu aramaic. Ben-Hadad era un nume caracteristic regilor Damascului (vezi 1Regi 15,18; 20,1; 2Regi 13,3; vezi comentariul la 1Regi 15,18). Aici pare să fie folosit ca o referire generală la regii sirieni.

Ieremia 49:28 28. Chedar. Oamenii aceştia erau descendenţi ai lui Ismael (vezi Geneza 25,13) şi astfel ca şi moabiţii, amoniţii şi edomiţii pomeniţi în Ieremia 48,49, erau înrudiţi cu Israel. Ei par să fi fost vestiţi ca arcaşi (Isaia 21,16.17). E clar din Ieremia 49,29, că ei duceau o existenţă nomadă, pastorală, conform textului din Ezechiel 27,21, patria lor era Arabia. Lucrul aceste e de asemenea clar din referirea lor ca „oamenii din răsărit”, ebr. bene-qedem, „fii ai răsăritului”, un termen frecvent pentru locuitorii din Pustiul Arabiei (vezi comentariul la Judecători 6,3; 1Regi 4,30; comp. Judecători 7,12; 8,10; Iov 1,3; Ezechiel 25,4.10).

Haţor. Vechiul Testament pomeneşte câteva localităţi cu numele acesta (Iosua 11,1; 15,23.25; Neemia 11,33). Totuşi, acestea par să fi fost la apus de Iordan, în timp ce Haţorul pomenit aici este aşezat clar la răsărit de Palestina. S-a sugerat că numele Haţor ebr. or,(chas poate fi derivat de la ebr. er,(chas „un oraş fărăziduri”, „un sat”. Cuvântul „sate” din expresia „satele pe care le locuieşte Chedar” (Isaia 42,11) e de la er.(chas În felul acesta poate fi aici o referire generală la acei arabi, care locuiau în sate în contrast cu vecinii lor nomazi, care sunt indicaţi prin numele Chedar.

Ieremia 49:31 31. Sculaţi-vă. Rostit de către Iehova Babilonienilor invadatori.

Liniştit. Ebr. shelew, „netulburaţi”, „fără grijă”. Oamenii din Arabia sunt prezentaţi ca ducând o viaţă liberă, nomadă, fără fortificaţiile obişnuite printre popoarele mai fixate locului.

Ieremia 49:32 32. Ce-şi rad colţurile bărbii. Sau „Colţurile cele mai depărtate”. Vezi comentariul la cap. 9,26.

Ieremia 49:33 33. Şacali. Ebr. tannim, „urlătorii”, probabil şacali. Animalele acestea sunt deseori pomenite în Scriptură, în legătură cu cetăţile pustiite (vezi Isaia 13,22; Ieremia 9,11; 10,22, 51,37). Traducerea „dragoni” [KJV] pare să fi apărut din confundarea lui tannim cu tannin, „şarpe” (Exod 7,9.12), sau „dragon” (Isaia 27,1;51,9, etc.).

Un pustiu pe vecie. Lipsa oricărei urme din acest Haţor (vezi comentariul la v. 28) scoate în evidenţă adevărul acestei preziceri.

Ieremia 49:34 34. Elam. Aceasta era ţara care ocupa podişurile de la răsărit de Babilonia, o regiune aflată acum în părţile apusene ale Iranului modern. Elamul şi-a pierdut independenţa ajungând sub asirieni pe vremea lui Asurbanipal (669 – c. 627 î.Hr.), şi mai apoi a fost înghiţit în Imperiul Babilonian renăscut pe vremea lui Nebucadneţar.

La începutul domniei. Profeţia aceasta a fost dată la scurt timp după deportarea iudeilor la Babilon în 597 î.Hr., când Nebucadneţar a luat pe Ioiachin, familia regală şi mulţi ostaşi şi meşteşugari în exil. După aceea împăratul Babilonian a pus pe Zedechia, unchiul lui Ioiachin pe tron. O profeţie cu privire la Elam a fostdeosebit de semnificativă, într-un timp când mulţi erau exilaţi în Babilon, şi astfel într-un mult mai strâns contact cu elamiţii decât oricând mai înainte.

Profeţia aceasta a fost dată într-un timp crucial din viaţa personală a lui Ieremia. Ea e contemporană cusolia sa contra ambasadorilor străini trimişi la Zedechia (vezi cap. 27; vezi comentariul la cap. 27,3).

Sunt insuficiente informaţii pentru a urmări din punct de vedere strict istoric împlinirea tuturor amănuntelor acestor preziceri. Ca şi cu Edomul (vezi comentariul la Obadia 15, 17), anumite lucruri erau probabil legate de slava viitoare a lui Israel, şi deci, din perspectiva aceasta, condiţionale.

Ieremia 49:35 35. Arcul. Elamiţii erau vestiţi pentru arcaşii lor (vezi Isaia 22,6).

Ieremia 49:38 38. Voi aşeza scaunul de domnie. O metaforă arătând că Dumnezeu veghea asupra treburilor Elamului (vezi Psalmi 103,19; Ieremia 43,10).

Ieremia 49:39 39. Voi aduce înapoi. Vezi comentariul la cap. 48,47.

Comentariile lui Ellen G. White

11 MH 202

Ieremia 50:1 1. Cuvântul rostit de Domnul. Vezi comentariul la cap. 46,1. Multe din expresiile cap. 50, 51 care descriu pustiirea Babilonului literal apar din nou în Apocalips 16-19 în descrierea făcută de Ioan căderii Babilonului mistic (vezi comentariul la Isaia 47,1). Un studiu atent al acestor expresii în cadrul lor istoric se poate dovedi un ajutor în clarificarea sensului aceloraşi expresii în cadrul lor în cartea Apocalipsului. Notaţi următoarele:

Vezi tabelul urmator

Vezi şi comentariul la Isaia 13,14; 47,1; Ieremia 25,12; comp. Ezechiel 26,13.</IND>

Babilon. Prorocia lui Ieremia împotriva Babilonului este cea mai lungă (cap. 50,1-51,58) din rostirile lui împotriva naţiunilor străine, care înconjurau Israelul. Babilonul era pe vremea aceea puterea dominantă în Răsăritul Apropiat, şi era adversarul principal al poporului lui Iuda. Celelalte naţiuni molestaseră din când în când pe Iuda, dar Babilonul l-a biruit şi l-a nimicit. Profeţia aceasta evident urmează să fi datată în anul al patrulea al lui Zedechia (vezi cap. 59,59.60), 594-593 î.Hr., din toamnă în toamnă.

Unii s-au mirat că Ieremia, a cărui politică era o continuă îndemnare la cooperarea cu Babilonul (cap. 27,12-18), ar putea să prezinte într-un timp atât de crucial ca acesta o exprimare atât de puternică tocmai contra acelei ţări. Răspunsul pare să se găsească în faptul, că această profeţie nu fusese dată pentru folosul iudeilor din Ierusalim, cărora Ieremia le adresase soliile sale de credincioşie faţă de Babilon, ci era mai degrabă intenţionată pentru israeliţii care erau exilaţi în Babilon (vezi cap. 50,4-8.17-20; 51,60-64). Dacă solia ajungea la Babilonieni ea era pentru ei o avertizare că Iehova urma încă să aducă judecată şi nimicire

asupra lor pentru faptul că ei nu conlucraseră deplin cu planul Cerului. Pentru exilaţii iudei ea era o asigurare că Dumnezeu nu uitase soarta lor, şi că urma să vină şi o zi de refacere pentru ei.

Ieremia 50:2 2. Bel… Merodac. Babilonianul belu, „domn” (înrudit cu ebr. ba‘al), un titlu al dumnezeului principal al Babilonului, Marduk („Merodac” din acest verset). Ieremia de repetate ori prezentase pedeapsa adusă asupra naţiunilor învecinate ca fiind o pedeapsă asupra dumnezeilor lor falşi (vezi cap. 46,25; 48,7.13.46; vezicomentariul la cap. 49,1).

Mitologia Babiloniană cu privire la Marduk seamănă în unele privinţe cu naraţiunea biblică. Istorisirea Babiloniană a creaţiunii, Enuma elish, povesteşte că înainte de crearea lumii a fost un mare război în cer, în care Marduk, împăratul dumnezeilor, a biruit şi a omorât pe Ti’âmat, zeiţa mamă primară a haosului de apă. Apoi a făcut cerul şi pământul din trupul ei, şi apoi a creat pe om, ca să servească zeii, făcându-l din sângele unei alte divinităţi. În vederea acestor asemănări desfigurate ale luptei lui Iehova cu Lucifer, cu privire la crearea omului, profeţia lui Ieremia că „Merodac este zdrobit” ajunge să fie de o deosebită importanţă.

Ieremia 50:3 3. Miază-noapte. Vezi comentariul la cap. 1,14. În 539 î.Hr., perşii şi mezii au biruit Babilonul. Media se află la miazănoapte de Babilonia.

Ieremia 50:5 5. Un legământ veşnic. Era scopul lui Dumnezeu ca disciplina aplicată exilaţilor să ducă la o adevărată pocăinţă şi ca rămăşiţa lui Israel, la înapoiere, să împlinească destinul pe care Dumnezeul îl plănuise pentru descendenţii lui Avraam (vezi p. 29, 30).

Ieremia 50:6 6. Păstorii. Atât conducătorii religioşi, cât şi cei religioşi ai lui Israel a făcut pe Israel, să se abată din calea cea dreaptă. Când conducătorii religioşi ai naţiunii şi-au pierdut puterea spirituală, cârmuitorii au alunecat repede în jos din punct de vedere moral.

De pe munţi pe dealuri. Se poate, ca profetul să fi avut aici în minte faptul că cultul idolatru era adesea practicat pe vârful dealurilor. În orice caz, simbolul descrie starea abandonată a lui Israel din punct de vedere spiritual, rătăcind fără un păstor prin munţi, fără odihnă, şi totuşi neamintindu-şi de adevăratul lor staul. Augustin de Hippo se referea la starea inimii omului în felul următor: „Tu ne-ai plămădit pentru Tine, şi inima noastră este fără odihnă până găseşte odihnă în Tine” (Confesiuni, I.1).

Ieremia 50:7 7. Locaşul neprihănirii. Aceasta este o expresie bogată şi impresionantă aşa cum este folosită aici cu privire la Iehova. Termenul „locaş”, ebr. naweh, continuă tema pastorală din v.6. Naweh este folosit în altă parte ca locul unde locuiesc păstorii (cap. 33,12) şi turmele lor (cap. 23,3; 49,20). Dumnezeu este declarat ca fiind nu doar adevăratul sălaş al Israelului pierdut, ci şi izvorul dreptăţii.

Ieremia 50:8 8. Fugiţi. Cu privire la tabloul cu poporul lui Dumnezeu fugind din Babilonul spiritual, vezi comentariulla Apocalips 18,4.

Ţapi. Tabloul oferit este cel al ţapilor, care sunt întotdeauna în frunte pentru a conduce turma.

Ieremia 50:9 9. O mulţime de neamuri mari. Sau „O adunare de neamuri mari”. Naţiunile acestea sunt enumerate în cap. 51,27.28.

Ieremia 50:12 12. Coada. Babilonul se fălea că are conducerea lumii. Într-un timp, când naţiunea urca la cel mai înalt vârf al puterii sale (vezi comentariul la v. 1), Ieremia, în ironie muşcătoare o numeşte profetic „coada neamurilor”. Compară profeţia lui Balaam cu privire la Amalec (Numeri 24,20).

Pustiu. Prin previziune profetică, Ieremia priveşte peste secole şi vede rezultatul unei succesiuni de catastrofe care urma să facă din Babilonul „un pustiu, un pământ uscat, şi fără apă”. Solul Babiloniei era extrem de fertil. Când era irigată, ţara dădea recolte abundente, dar când era lăsată fără apă, repede ajungea un vast pustiu. Din timpurile cele mai vechi prosperitatea Mesopotamiei centrale şi sudice depindea de existenţa unei cârmuiri puternice, care putea să menţină reţeaua canalelor de irigaţie. Perioadele de anarhie erau perioade de pustiire. Aşa cum profetul prezice dezastrul politic, el vede şi ţara devenind un pustiu.

Pustiirea prezisă a venit, deşi nu imediat după căderea Babilonului. Sub perşi, ţara Babiloniei a continuat să fie extrem de productivă. Herodot (i. 193), scriind în timpul perioadei aceleia, declara: „Deoarece teritoriul Babilonean, ca şi Egiptul e întretăiat de canale… El e atât de roditor în producerea de grâu, încât are recoltă de două ori însutită, iar când produce cel mai bine, este de trei ori însutită. Frunzele de grâu şi de orz cresc acolo până la patru degete întregi în lăţime, şi, cu toate că ştiu până la ce înălţime cresc acolo meiul şi susanul, nu o voi menţiona, deoarece sunt deplin sigur că pentru aceia care nu au fost niciodatăîn ţara Babiloniană, ceea ce s-a spus cu privire la producţiile ei va apărea pentru mulţi de necrezut… Ei au palmieri, care cresc pretutindeni pe întreaga câmpie.” (Henry Cary, trad.)

O situaţie asemănătoare a domnit în vremurile romane; Pliniu (Natural History, xviii. 17), în sec. I d.Hr., afirmă că erau două recolte pe an în Babilonia. Mesopotamia a continuat să înflorească sub cârmuirea musulmană până la 1258, când mongolii, sub nepotul lui Gingis Han, au invadat Asia Apuseană. Ca parte a distrugerii lor, ei au demolat sistemul de irigaţie. De atunci, câmpiile centrale şi sudice ale Mesopotamiei au fost în mare parte pustii.

Ieremia 50:13 13. Nu va mai fi locuită. Întrucât v. 12 pare să se aplice ţării ca un tot, versetul aceasta se referă în special la oraş. Babilonul nu a fost distrus de Cir, şi declinul lui a venit prin stadii lente (vezi comentariul la Isaia 13,19). Timp de multe secole, cea mai impunătoare din rămăşiţele vechiului Babilon, marea movilă care conţine fortăreaţa-palatul imperial şi învecinata Poarta a lui Iştar era o masă de cărămizi sfărâmicioase. Nimeni nu poate privi la această scenă de ziduri sfărâmate şi de pustiire generală fără de a-şi da seama cât de deplin au fost împlinite prezicerile lui Ieremia.

Ieremia 50:15 15. Întinde mâinile. Adică, se predă.

Ieremia 50:17 17. Asiria. O referire la distrugerea regatului de miază-noapte a lui Israel de către împăratul asirian, Salmanasar V, în 723-722 î.Hr. (2Regi 18,9-12).

Ieremia 50:18 18. Cum am pedepsit. Ninive, capitala Asiriei a fost distrusă de către Babilonieni şi mezi în 612 î.Hr. Lamai puţin de zece ani după aceea rămăşiţele împăratului au dispărut, şi curând asirienii ca naţiune au fost pierduţi din punctul de vedere al istoriei. Căderea lor e descrisă impresionant în profeţia lui Naum. Împărăţia Babilonului urma ca în curând să-şi piardă independenţa ajungând în mâinile perşilor (539 î.Hr.), şi în timpul domniei lui Xerxes ea a încetat chiar de a fi un regat subordonat şi a fost contopit cu Asiria ca o provincie. Cetatea Babilon a fost în mare parte distrusă cu toate că a continuat să mai existe un timp după aceea (vezi comentariul la Isaia 13,19).

Ieremia 50:19 19. Carmel. Zonele amintite aici sugerează că Dumnezeu plănuia să restaureze limitele originale ale lui Israel. Carmel este literal, „ţara grădină”. Basan, Efraim şi Galaad erau vestite pentru rodnicia, pădurile şi cirezile lor de vite (vezi Deuteronom 32,14; Judecători 8,2; Isaia 35,2; Osea 9,13; Mica 7,14; Zaharia 11,2). Făgăduinţele acestea erau condiţionate de ascultare (vezi PK 704).

Ieremia 50:20 20. Nu va mai fi. Iertarea de păcat făgăduită aici ar fi urmat unei sincere pocăinţe şi unei adevărate redeşteptări spirituale. Păcatele care caracterizaseră pe Israel înainte de exil nu mai trebuiau să fie repetate.

Israel n-a izbutit să împlinească scopul divin.

Pe care o voi lăsa. Literal, „pe care o voi face să rămână”. Textul aceste este o asigurare de iertare pentru rămăşiţa poporului lui Dumnezeu; RSV zice: „căci voi ierta pe aceea, pe care îi voi lăsa ca o rămăşiţă”.Iudeilor care fuseseră lăsaţi la sfârşitul captivităţii, li se dădea aici făgăduinţa că, dacă erau oameni ai pocăinţei, Dumnezeu nu avea să le mai ţină în socoteală împotriva lor faptele rele ale istoriei lor trecute.

Ieremia 50:21 21. De două ori răzvrătită. Sau „Merathaim”. O formă duală ebraică, probabil derivată de la ebraicul marah, „a fi răzvrătit”, şi astfel însemnând „îndoită răzvrătire”. Numele ar putea fi folosit pentru a accentua gravitatea rebeliunii Babilonienilor contra lui Iehova. Babilonienii avuseseră mare prilej de a cunoaşte şi de a servi pe adevăratul Dumnezeu prin mărturia captivilor iudei din mijlocul lor. Folosirea acestui nume pentru Babilon ar putea fi şi un joc de cuvinte. Marrâtim era numele Babilonean pentru o lagună în Babilonia de sud la capătul Golfului Persan.

Împotriva locuitorilor ei şi pedepseşte-i. Literal, „cercetare”, aici fără îndoială în sensul de pedeapsă (vezi comentariul la cap. 46,21). Ca şi Merathaim, el pare să fie un joc de cuvinte cu un termen Babilonian, probabil în cazul acesta cu Puqudu, numele unui trib aramaic din sud-estul Babiloniei. Oamenii aceştia sunt menţionaţi în Ezechiel 23,23 ca fiind în oştirea Babiloneană.

Ieremia 50:23 23. Ciocanul. O putere care cândva zdrobise alte naţiuni, este ea însăşi acum sfărâmată (vezi Isaia 14,4-6).

Ieremia 50:24 24. Fără să te aştepţi. Babilonul a fost luat prin surprindere de către perşi (vezi comentariul la Daniel 5,30.31).

Ieremia 50:25 25. Domnului, Dumnezeului oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

Ieremia 50:27 27. Taurii. Posibil o referire la războinicii sau principii Babilonului (vezi Psalmi 22,12; 68,30; Isaia 34,7).

Ieremia 50:28 28. Strigătele. Sau „Glasul”. Iudeii aceia care fuseseră martori oculari ai invadării şi căderii Babiloniei puteau să dea o mărturie impresionantă în Ierusalim cu privire la mărimea pedepsei naţiunii care distrusese Templul.

Ieremia 50:29 29. Nimeni să nu scape. Tabloul este al unui asediu tipic al unei cetăţi din vechime. În felul acesta Babilonienii doborâseră întăriturile naţiunilor învecinate lor. Aceeaşi tactică e întrebuinţată acum împotriva lor.

Ieremia 50:30 30. Tinerii lui. Compară cu cap. 49,26, unde aceeaşi prezicere este făcută cu privire la cetatea Damasc.

Ieremia 50:34 34. Răzbunătorul. Sau „Răscumpărătorul”. Ebr. go’el. cuvântul acesta apare de peste 40 de ori în Vechiul Testament, deşi Ieremia îl foloseşte numai aici. E diferit tradus în KJV, ca „răscumpărător”, „rudă”, „răzbunător”, „pedepsitorul”. Acesta este termenul aplicat la ruda apropiată a cărei datorie era să răzbune o ucidere (vezi Numeri 35,19), şi să răscumpere terenul vândut de un om sărac (vezi Levitic 25,23-25; comp. Rut 3,9; vezi comentariul la Rut 2,20). Domnul este prezentat aici ca ruda lui Israel, care va şi pedepsi pe persecutorii lui şi îl va repune în îndreptăţita lui moştenire.

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

Le va apăra pricina. Expresia ebraică e foarte poetică, zicând literal „apărând va apăra apărarea lor”.

Ieremia 50:35 35. Sabia. Versetele 35-38 sunt o unitate poetică, aşa cum e arătat de repetarea expresiei „sabia împotriva”. În ebraica consonantică expresia tradusă „seceta peste” (v. 38) este identică cu aceea tradusă ca „sabia împotriva”. Siriaca oferă peste tot aceeaşi traducere.

Înţelepţii. Babilonul era vestit pentru înţelepţii lui, de care domnitorii depindeau pentru călăuzire (vezi Daniel 2,2.12; 5,15).

Ieremia 50:36 36. Prorocii minciunii. Ebr. baddim, „vorbitori seci”. Referirea a probabil la aşa numiţii înţelepţi ai Babilonului (vezi Isaia 44,25).

Ieremia 50:37 37. Oameni de tot felul. Probabil o referire la trupele străine din oştirea Babiloniană.

Vistierii. Babilonienii jefuiseră vistieriile lui Iuda (vezi Ieremia 52,17-23; Daniel 1,2).

Ieremia 50:38 38. Ape. Prosperitatea Babiloniei depindea de cele două mari râuri ale ei, Tigrul şi Eufratul (vezi comentariul la v. 12, 35).

Au înnebunit cu idolii. Sau, „cu lucrurile oribile pe care le fac ca nişte nebuni”. Profetul probabil are în minte orgiile săvârşite în prezenţa unor idoli groteşti şi adesea obsceni.

Ieremia 50:39 39. Fiarele pustiei. Expresia „fiarele pustiei împreună cu fiarele insulelor” este traducerea ebraicului siyyim ’eth-’iyyim Sunetul acestui pasaj, când e citit în ebraică, sugerează ţipetele pătrunzătoare ale animalelor sălbatice când umblă încoace şi încolo printre ruinele Babilonului pentru pradă. Siyyim( este folositde învăţaţi în diverse moduri, derivând de la o rădăcină ebraică care înseamnă „uscăciune”, în acest caz indicând un animal de deşert, sau de la o altă rădăcină care înseamnă „a striga”, sugerând un animal care latră.’Iyyim, adoptat de traducătorii KJV a fi o formă a lui ’i, „insulă” este considerat de autori recenţi a proveni dela rădăcina „a striga”, cu fererire la şacali.

Struţul. Ebr. benoth ya‘anah, probabil literal „fiicele pustiului”, sau „fiicele pământului tare, pietros”. Termenul denotă struţii (vezi comentariul la Levitic 11,16).

Nu va mai fi locuit. Vezi comentariul la v. 13.

Ieremia 50:41 41. Miază-noapte. Vezi comentariul la cap. 1,14; 50,3.

Marginile pământului. Sau, „cele mai depărtate părţi ale pământului” (vezi cap. 51,27.28). Când mezii şi perşii au doborât Babilonul în 539 î.Hr., imperiul lor, în întinderile lui nordice şi estice, se extindea dincolo de limitele oricărei alte puteri mondiale anterioare. Imperiul Persan, aşa cum s-a constituit el în cele din urmă, se întindea de la hotarul Indiei în Răsărit până la Tracia şi Egipt în Apus, la sud în Arabia şi la nord până la actualul Turkestan şi Caucaz. Acesta era cu mult cel mai mare imperiu pe care îl cunoscuse lumea până atunci.

Ieremia 50:43 43. Mâinile i se slăbesc. Vezi Daniel 5,6, unde este descrisă purtarea lui Belşazar în timpul căderii Babilonului. Nabonid, cu care Belşazar împărţea domnia, pare la fel să nu fi prezentat o puternică rezistenţă invadatorilor. Istoricul Babilonian Berosus afirmă că Nabonid a înaintat împotriva perşilor, dar a fost înfrânt

în luptă, apoi a fugit şi mai târziu s-a predat fără a încerca să se apere (vezi Josephus, Against Apion, i. 20). Aşa numita Cronică a lui Nabonid, documentul cuneiform care constituie o sursă primară cu privire la cădereaBabilonului în mâinile perşilor, reflectă acelaşi tablou de dezorganizare, apărând parţial poziţia lui Nabonid. Ea declară: „În luna Tashritu, când Cir a atacat oştirea Akkadului la Opis pe Tigru, locuitorii Akkadului s-au răzvrătit, dar el (Nabonid) a masacrat pe locuitorii zăpăciţi. În ziua a XIV-a, Sipar a fost luat fără de luptă. Nabonid a fugit. În ziua a XVI-a, Gobryas (Ugbaru), guvernatorul din Gutium şi oştirea lui Cir au intrat în Babilon fără de luptă. Mai apoi Nabonid a fost arestat în Babilon, când s-a reîntors (acolo).” (Ancient Near Eastern Texts, J. B. Pritchard, ed., p. 306.)

Ieremia 50:44 44. Iată. Versetele 44-46 sunt aproape identice cu cap. 49,19-21, unde cuvintele sunt aplicate la Edom (vezi comentariul de acolo).

Comentariile lui Ellen G. White

20 COL 205; GC 485

23-25 PK 532

25 PP 509

33,34 PK 532

Ieremia 51:1 1. Împotriva locuitorilor Haldeii. Ebr. leb qamay, „inima [sau mijlocul] celor care se ridică împotriva mea”, o descriere potrivită a Babilonienilor în rebeliunea lor împotriva Domnului. Expresia aceasta a adăugat semnificaţie prin aceea că apare a fi un cifru vechi Iudaic de tipul cunoscut ca atbaş, un procedeu prin care ultima literă a alfabetului ebraic era pusă în locul celei dintâi, penultima în locul celui de a doua, şi aşa mai departe. Prin procedeul acesta consoanele expresiei leb qamay devin Kasdim, ebraicul pentru haldei. În felul acesta RSV traduce „împotriva locuitorilor Haldeii”. Cu privire la alte exemple ale cifrului vezi comentariul lacap. 25,25.26; 51,41.

Vânt nimicitor. Sau, „duhul unui nimicitor” (RSV). Totuşi, în vederea amintirii unor „vânturători” (v.2.) contextul pare să sugereze că traducerea „vânt nimicitor” este de preferat.

Ieremia 51:2 2. Vânturători. Tabloul este acela al metodei orientale de separare a grâului de pleavă după ce călcarea cu picioarele de către boi treierase cerealele. Amestecul de grăunţe şi pleavă era aruncat în aer; grăunţele fiindmai grele cădeau pe pământ, în timp ce vântul ducea pleava. Aşa urmau să fie împrăştiaţi Babilonienii de „vântul nimicitor” al perşilor.

Ieremia 51:3 3. Să se întindă arcul. Ebraica acestui verset este obscură, şi a fost tradusă în diferite moduri. E dificil de a determina ce avea Ieremia în gând prin afirmaţia aceasta. Pasajul s-ar putea să fie înţeles ca arătând uşurinţa cu care Babilonienii au fost biruiţi. Reiese deci că vrăjmaşii aproape nici n-au avut nevoie să se înarmeze pentru luptă. O traducere recentă a aşa numitului Cilindru al lui Cir (vezi Vol. III, ilustraţia din faţa p. 64), un raport pro-persan în cuneiformă a capturării Babilonului, descrie oştirea Medo-Persană înaintând asupra cetăţii: „Mult împrăştiatele lui [Cir] trupe… mergeau ca la plimbare cu armele strânse. Fără nici o bătălie el [Marduk, zeul Babilonului] l-a făcut să intre în oraşul său Babilon.” (Ancient Near Eastern Texts, J. B. Pritchard, ed., p. 315.) Vezi mai departe le cap. 50,43.

Platoşă. Sau armură.

Ieremia 51:5 5. Părăsiţi. Ebr. ’alman, probabil însemnând „văduvit”, deci ’almanah, forma feminină, înseamnă „văduvă”. Versetul acesta este un contrast îmbărbătător faţă de Plângeri 1,1 (comp. Isaia 50,1.2; 54,4-10).

Şi. Ebr. ki, o conjuncţie care poate să aibă mai multe sensuri. Unii traducători preferă înţelesul mult mai comun al lui ki, „căci” (Jewish Publication Society), sau „dar” (RSV) în care caz „ţara lor” trebuie să fie înţeleasă ca referindu-se la aceea a haldeilor (v. 4). Luat în sensul acesta, pasajul contrastează păcatele şi pedeapsa Babilonienilor cu restaurarea pe care Dumnezeu intenţionează pentru poporul său. Totuşi, traducerea KJV, („deşi”) cu ideea de concesiune e posibilă. Ea aminteşte faptul că mântuirea lui Israel de către Dumnezeu şi de fapt a tuturor oamenilor are loc în cIuda păcatelor lor, cu condiţia ca ei să fie binevoitori să primească mântuirea.

Sfântul lui Israel. Vezi comentariul la Isaia 1,4.

Ieremia 51:6 6. Fugiţi. În cartea Apocalips marea putere antihristică este prezentată deseori sub ilustraţia vechiului Babilon (vezi Apocalips 17; 18; şi la Isaia 13,4; Ieremia 50,1). Compară îndeosebi cu Apocalips 18,4.

Ieremia 51:7 7. Potir. Compară cap. 25,15-29, unde diferitelor naţiuni li se cere să bea vinul mâniei lui Dumnezeu, indicând distrugerea lor de către Imperiul Babilonian care se ridica. Acea putere trebuie acum să bea din acelaşi potir. Sub ilustraţia vechiului Babilon, Ioan vizionarul scrie despre puterea îmbătătoare şi căderea finală a Babilonului spiritual (Apocalips 14,8.10; 16,19-21; 17; 18).

Ieremia 51:9 9. Să vindecăm Babilonul. Prin captivitate Dumnezeu intenţiona nu numai să aducă pe Israel la pocăinţă, dar şi să facă pe Babilonieni şi alte naţiuni pe care iudeii urma să le întâlnească în exilul lor, să cunoască adevărata religie. Prin oameni ca Daniel şi Ezechiel s-a dat Babilonienilor prilejul de a cunoaşte pe Iehova şi a-l urma. Eşecul în a-l cunoaşte a fost un factor contribuitor la căderea lor.

A ajuns până la ceruri. Compară Apocalips 18,5.

Ieremia 51:11 11. Media. S-ar putea ridica întrebarea de ce atât Isaia (Isaia 13,17), cât şi Ieremia numesc pe mezi cuceritori ai Babilonului când numele istorice arată cucerirea ca fiind făcută de o coaliţie de mezi şi perşi, în care cei din urmă erau puterea dominantă. Răspunsul poate ar rezida în faptul că pe vremea lui Isaia mezii erau deja cunoscuţi ca popor, deşi nu chiar ca o naţiune unită, şi că pe vremea lui Ieremia ei constituiau un imperiu puternic la nordul şi vestul Babilonului, în timp ce în zilele nici unuia din aceşti profeţi o referire la perşi nu ar fi fost prea plină de înţeles pentru cititori. Cu privire la istoria timpurie a mezilor şi a perşilor, vezi comentariul la Daniel 2,39; de asemenea Vol. III, p. 50-52. De abia prin anul 553 sau 550 î.Hr., la 40 de ani sau mai multe de la darea profeţiei lui Ieremia, Cir II rege vasal de Anşan sub Media şi mai târziu rege al Persiei şi-a asumat independenţa şi s-a lansat într-o serie de cuceriri care înainte de moartea sa a văzut întemeierea Imperiului Persan, cel mai mare din câte existase până atunci. În felul acesta pe vremea lui Ieremia mezii încă mai persistau mari în conştiinţa popoarelor învecinate şi termenul mezii era folosit pentru referire la popoarele unite ale Mediei şi al Persiei pe vremea lui Daniel (vezi comentariul la Daniel 6,8).

Templul. Babilonienii demonstraseră concret lepădarea lui Iehova din partea lor prin distrugerea de către ei a Templului de la Ierusalim. În consecinţă ei aveau să sufere „răzbunarea Domnului”.

Ieremia 51:13 13. Ape mari. Sau „multe”. Vezi comentariul la Ieremia 50,12.38; comp. Apocalips 17.1; vezi comentariul la Ieremia 51,6.

Ieremia 51:14 14. A jurat pe sine. Compară cap. 49,13.

Oamenii. Oştirile invadatoare care au doborât Babilonul.

Ieremia 51:15

15. El a făcut. Versetele 15-19 sunt aproape identice cu cap. 10,12-16 (vezi comentariul de acolo).

Ieremia 51:17 17. Argintar. Sau „Topitor”. Ebr. soreph „unul care rafinează”, „un giuvaergiu”.

Ieremia 51:18 18. Pedeapsa. Vezi comentariul la cap. 46,21.

Ieremia 51:19 19. Partea. Nelegiuiţii îşi moştenesc partea, sau ceea ce şi se cade, în viaţa aceasta (vezi Psalmi 17,14), dar Iehova însuşi, care a făcut toate, este moştenirea poporului Său (vezi Psalmi 119,57; 142,5).

Ieremia 51:20 20. Ciocan. Ebr. mappes „un instrument de sfărâmare”. Referirea e probabil la o bâtă de luptă sau buzdugan. Comentatorii au dezbătut cu privire la cel căruia îi sunt adresate v. 20-23. Cea mai bună concluzie pare a fi că Dumnezeu aici vorbeşte Babilonului şi descrie diferitele căi pe care Babilonienii urma să aducă judecăţi asupra naţiunilor.

Ieremia 51:23 23. Cârmuitori. Sau „Căpitani”. De la ebr. pachah. Acest cuvânt e derivat de la asirianul pahâtu, şi denotă un guvernator provincial, sau satrap (vezi Neemia 2,7; Estera 3,12; Hagai 1,1).

Căpetenii. De la ebraicul sagan. Cuvântul acesta e derivat de la asirianul shakenu, şi denotă un slujbaş oficial de rang mai mic, un prefect (vezi Neemia 2,16).

Ieremia 51:24 24. Voi răsplăti. Faptul că prădăciunile Babilonienilor fuseseră folosite de Dumnezeu pentru a pedepsi răul şi pentru a aduce pe poporul Său la pocăinţă, nicidecum nu scădea răspunderea Babilonienilor pentru faptele lor nelegiuite (AA 581). Fiecare om e făcut răspunzător pentru propriile sale alegeri rele. Deşi Dumnezeu poate să întoarcă o faptă rea pentru a servi un scop bun (Psalmi 76,10), acesta în nici un caz nu Îl face răspunzător pentru păcat. Dumnezeu face adesea ca planurile vrăjmaşului să servească scopurile îndurării(vezi DA 471).

Sub ochii voştri. Versetul acesta este adresat iudeilor.

Ieremia 51:25 25. Munte nimicitor. Referirea este lămurit la Babilon, dar întrucât cetatea era situată într-un ţinut cu totul şes, expresia trebuie să fie înţeleasă figurat cu privire la marea ei putere de dominare. Daniel foloseşte o figură similară pentru împărăţia lui Dumnezeu (Daniel 2,34.35.44.45; comp. Apocalips 17,9.10).

Ieremia 51:26 26. Piatra din capul unghiului. Aceste verset nu trebuie să fie luat literal în sensul că materialele de construcţie ale cetăţii ruinate Babilon nu urma să mai fie din nou folosite pentru scopuri de construcţie. Multedin dărâmăturile cetăţii antice au fost folosite în timpuri medievale şi moderne de către arabi la construirea diferitelor sate, care sunt acum în interiorul limitelor externe ale vechiului Babilon. Versetul trebuie să fie înţeles mai de grabă ca o afirmaţie figurată că vechiul Imperiu Babilonian niciodată nu urma să mai fie restaurat, şi că cetatea urma să fie nimicită şi niciodată să nu fie restaurată în fosta ei glorie şi importanţă (vezicomentariul la cap. 50,12).

Ieremia 51:27 27. Ararat. Aceasta se referă la regatul cunoscut în inscripţiile asiriene ca Urartu, aşezat în Armenia răsăriteană la nord-vest de Lacul Van. În 2Regi 19,37 şi Isaia 37,38, unde în ebraică se zice: „ţara Ararat”, KJV, mergând după LXX traduce expresia cu „ţara Armeniei”. Cyaxares a încorporat Urartu în Imperiul Med.

Minni. În inscripţiile asiriene Mannai, un popor care trăia la sud şi sud-este de Lacul Urmia. Ei mai sunt

cunoscuţi ca manneani şi munna.

Aşchenaz. Iskuzai, un popor care trăia la sud-est de Lacul Urmia (vezi Geneza 10,3). Învăţaţii îi identifică cu sciţii, un popor de jefuitori de oricine incertă, care s-au abătut asupra Mesopotamiei din Asia Centrală în secolul al VII-lea î.Hr. Herodot (i. 95) afirmă că timp de 28 de ani (653-625 î.Hr.) ei au dominat şi au jefuit Media (vezi George C. Cameron, History of Early Iran, p. 176,232). Apoi Cyaxares, regele Med i-a biruit şi ei au devenit aliaţii lui. Pare că de la sciţi au deprins mezii destoinicia în mânuirea arcului, pentru care ei au ajuns să fie renumiţi (vezi Ieremia 51,11). Sciţii au fost aliaţi cu mezii şi cu Babilonienii la distrugerea Imperiului Asirian la finele secolului al VII-lea, şi apar din nou în v. 27 ca un aliat med la distrugerea Babilonului.

Căpetenii. Ebr. tipshar probabil de la tupsharru „un scriitor pe tăbliţă”, „un scrib”. Pretutindeni în Orientul Apropiat antic „scribul” implica mult mai mult decât o persoană talentată în arta scrisului. Scribii deţineau poziţii de relativă mare importanţă, şi termenul folosit aici înseamnă un ofiţer militar de rang înalt.

Ieremia 51:28 28. Mezi. Vezi comentariul la v. 11.

Cârmuitorii şi căpeteniile. Vezi comentariul la v. 23.

Ieremia 51:30 30. Nu mai luptă. Sau „Se abţin să lupte”. Atât rapoartele cuneiforme cât şi raportul biblic arată că Babilonienii n-au făcut un efort hotărât să reziste cuceririi medo-persane. Raportul cuneiform, aşa cum e conţinut în aşa numita Cronică a lui Nabonid, raportează o singură bătălie reală, aceea de la Opis pe Tigru, unloc cam la 185 km la nord de Babilon (loc mai târziu identificat cu Seleucia – Tell Umair). Un alt document cuneiform, cunoscut ca Cilindrul lui Cir (vezi Vol. III, ilustraţia din faţa p. 64), declară că „fără nici o luptă, el[Marduk, dumnezeul Babilonului] i-a făcut [pe Cir] să intre în oraşul său Babilon” (Ancient Near Eastern Texts, J. B. Pritchard, ed., p. 315.). Există oarecare dovezi că Cir, care a condus atacul, s-ar putea să fi avut contact cu preoţii lui Marduk din interiorul cetăţii, care n-aveau nici o plăcere de regele domnilor, Nabonid. În cazul acesta trădarea se poate să fi jucat un rol hotărât în căderea cetăţii.

Naraţiunea biblică descrie pe regele Belşaţar la o orgie în noaptea când cetatea a fost cucerită (Daniel 5; vezi comentariul la Ieremia 50,43).

Cetăţui. Adică, fortificaţiile lor. Cetatea Babilonului era extraordinar de bine fortificată. Săpăturile au arătat că în afară de un extins zid exterior dublu cu o lăţime medie de aproape 31 m la bază, cetatea propriu-zisă era înconjurată de un şanţ cu apă – făcut prin abaterea unei părţi din apa Eufratului – în spatele căruia se ridica un triplu zid cu o lăţime totală la bază de aproape 17 m. Şi apoi în interiorul acestuia, cartierulregal era protejat de alte fortificaţii. Vezi harta de la p. 796.

Istoricii greci Herodot (i. 190, 191) şi Xenofon (Cyropaedia, vii. 5. 1-36) şi unul şi altul afirmă, că atunci când au fost atacaţi de către mezi şi perşi, Babilonienii şi-au căutat refugiu înăuntrul zidurilor lor, considerându-se în stare să reziste la un asediu prelungit.

Ieremia 51:31 31. Alergătorii. Sau „Un post”. Versetele 31, 32 zugrăvesc confuzia printre slujitorii regelui când şi-au dat seama că atacatorii au obţinut acces la cetatea lor presupus de necucerit.

Ieremia 51:32 32. Trecătorile sunt luate. Cuvântul tradus prin „trecători” este redat „vaduri” în Iosua 2,7; Judecători 3,28. Herodot şi Xenofon (vezi referirile sub „cetăţui”, Ieremia 51,30) afirmă că atacatorii au intrat abătând apa răului care curgea prin cetate îndeajuns pentru ca să îngăduie trupelor să intre pe calea albiei râului.

Ieremia 51:33 33. Secerişul. Secerişul Babilonului a fost secerat de vrăjmaşii lui când l-au jefuit (vezi Isaia 17,5; comp. Ioel 3,13).

Ieremia 51:34 34. Balaur. Ebr. tannin. S-ar putea să fie o aluzie aici la Babilonianiul sirrush, o făptură imaginară compusă semănând cu un balaur consacrată dumnezeului Marduk. Sute de reprezentări ale acestui animal în cărămizi smălţuite împodobeau marea Poartă a lui Iştar din Babilon (vezi comentariul la vers. 58).

M-a izgonit. Fie de la ebr. nadach, „a arunca”, sau de la ebr. duach, „a clăti”. Ambele definiţii duc la unsens bun.

Ieremia 51:36 36. Marea. Ebr. yam, uneori folosit cu referire la râuri (vezi Isaia 19,5; Naum 3,8, unde yam e folosit cu privire la Nil). Că aceste este gândul profetului aici, pare evident din faptul că Babilonia era caracterizată prin sistemul de râuri şi canale (vezi comentariul la Ieremia 50,12.38).

Referirea lui Ieremia aici s-ar putea să fie la abaterea apelor Eufratului, mijloc prin care trupele medo-persane au putut să intre în Babilon (vezi comentariul la v. 32). E un fapt interesant de asemenea, deşi poate nu este intenţia acestei profeţii, că râul Eufrat, care în vremurile antice curgea prin inima cetăţii şi făcea din el un mare centru comercial, acum urmează un alt curs la oarecare depărtare de ruinele Babilonului. Stâlpii faimosului pod care cândva se întindea peste râu în centrul cetăţii zac acum în pământ uscat. Vezi harta de la p. 796.

Ieremia 51:37 37. Va ajunge un morman de dărâmături. Vezi comentariul la cap. 50,13.

Şacali. Ebr. tannin, „şacali” (vezi comentariul la cap. 49,33).

Ieremia 51:39 39. Încălziţi de vin. Sau „În fierbinţeala lor”. Poate referindu-se la faptul că atunci când Babilonul a căzut, conducătorii naţiunii erau aprinşi de orgii şi chef (vezi Daniel 5). Herodot (i. 191) afirmă că „datorită marii ei [cetăţii] extinderi, când cei care erau la extremităţi au fost cuceriţi, Babilonienii care locuiau în centru nu ştiau nimic cu privire la capturare (deoarece s-a întâmplat să fie o sărbătoare); ci dansau pe vremea aceea, şi se bucurau până au primit oarecare informaţii cu privire la adevăr. Şi astfel Babilonul a fost ocupat.” (Henry Cary, trad.)

Să se veselească. Profetul zugrăveşte ironia exaltării Babilonienilor beţi chiar în pragul nimicirii lor.

Cel de veci. Ebr. ‘olam, un cuvânt care denotă durata fie pentru veşnicie, fie pentru perioade limitate de timp (vezi comentariul la Exod 21,6). În timp ce erau în încremenirea beţiei, Babilonienii urmau să fie ucişişi astfel să doarmă „somnul cel de veci” al morţii. Expresia „să nu se mai scoale” înseamnă că ei nu aveau să se mai trezească aşa cum face omul beat, după ce se sting efectele beţiei lui. Întrucât toţi nelegiuiţii sunt înviaţi la finele mileniului (Apocalips 20,5), este necesar de a da lui ‘olam din Ieremia 51,39 înţelesul de durată limitată.

Ieremia 51:40 40. Miei. Mieii, berbecii şi ţapii probabil reprezintă diferitele clase ale populaţiei Babilonului, „ţapii” reprezentând pe conducători (vezi Isaia 34,6; Ezechiel 39,18).

Ieremia 51:41 41. Şeşac. Un nume considerat de unii a fi tot un simbol încifrat (vezi comentariul la v. 1; cap. 25,26).

Ieremia 51:42 42. Marea. O afirmaţie impresionant de similară este găsită într-o inscripţie cuneiformă pe un cilindru de lut cunoscut ca Cilindrul lui Cir (vezi Vol. III, ilustraţia din faţa p. 64). Acest raport pro-persan al cuceririi Babilonului descrie armata lui Cir în înaintarea ei către Babilon: „Oştile lui lăţite – numărul lor, asemenea aceluia al apelor râului, nu putea fi stabilit – curgeau, având armele strânse” (Ancient Near Eastern Texts, J. B. Pritchard, ed., p. 315.)

Ieremia 51:43 43. Pustiu. Vezi comentariul la cap. 50,12.13.

Ieremia 51:44 44. Bel. Vezi comentariul la cap. 50,2.

Ce a înghiţit. Adică, naţiunile şi prăzile care fuseseră adunate la Babilon. Când perşii au preluat conducerea au îngăduit reîntoarcerea popoarelor captive şi a idolilor lor. În inscripţia mai sus citată (v. 42), Cir afirmă: „(Cât priveşte regiunea) de la… Aşur şi Susa, Agade, Esnuna, oraşele Zamban, Me-Turnu, Der, ca şi regiunea guţilor, am înapoiat (acestor) sfinte cetăţi de cealaltă parte a Tigrului, ale căror sanctuare au fost ruine de multă vreme, chipurile care obişnuiau să trăiască în ele şi am stabilit pentru ele sanctuare permanente. (De asemenea) am adunat pe toţi (foştii) lor locuitori şi le-am redat locuinţele. Mai departe am reinstalat la porunca lui Marduc marele domn, pe toţi dumnezeii Sumerului şi a Akkadului pe care Nabonid îi adusese la Babilon… spre mânia Domnului dumnezeilor nevătămaţi în (fostele) lor capele, locurile care îi fac pe ei fericiţi”. (Ancient Near Eastern Texts, J. B. Pritchard, ed., p. 316.)

Zidul. Vezi cap. 50,15.

Ieremia 51:46 46. Un stăpânitor… împotriva altui stăpânitor. Există dovezi că la scurtă vreme după timpul lui Ieremia, începând cu moartea lui Nebucadneţar şi mai departe a fost multă tulburare, atât internă cât şi externă înainte de căderea imperiului Babilonean. Versetul 46 reflectă starea de presimţire înspăimântătoare de care trebuie să fi fost stăpâniţi mulţi dintre Babilonieni când au văzut propria lor cârmuire sfâşiată de ceartă. Şi asta într-un timp când o nouă putere viguroasă se ridica spre conducerea şi dominaţia lumii (vezi Vol. III, p. 46-49). În decursul istoriei poporul de rând a suferit cel mai greu din cauza intrigilor şi războaielorunor domnitori răi. Poporul lui Dumnezeu e încurajat să nu slăbească şi să nu se teamă în faţa unor astfel de nenorociri.

Ieremia 51:47 47. Idolii. Vezi comentariul la v. 52.

Ieremia 51:48 48. Vor striga de bucurie. Sau „Vor cânta”. Compară cu Isaia 44,23, unde natura este în mod figurat invitată să se bucure de mântuirea lui Israel.

Miază-noapte. Vezi comentariul la cap. 1,14. Cu toate că Cir, biruitorul persan, de fapt a venit din Iranul de apus, el s-a apropiat de Babilon comandând oştirile fostului Imperiu Med, de la miazănoapte de Mesopotamia. Mulţi din diferitele popoare care alcătuiau oştirea lui (vezi v. 27) erau din naţiunile de miază-noapte.

Ieremia 51:49 49. Morţi ai lui Israel. Ebraica acestui verset îngăduie mai multe traduceri diferite, depinzând de felul cum diferite versete sunt văzute a avea legătura unele cu altele. În afară de exprimarea din KJV, e posibilă exprimarea marginală din ASV: „Babilonul va cădea, o, morţi ai lui Israel, şi la Babilon vor vădea morţii întregii ţări”. Traducerea din RSV: „Babilonul va cădea pentru morţii lui Israel, cum pentru Babilon au căzut cei ucişi ai întregului pământ”, depinde de inserarea ipotetică a prepoziţiei „din pricina” înaintea cuvântului tradus „morţi”.

Ieremia 51:50 50. Gândiţi-vă. Sau „aduceţi-vă aminte”. Solia lui Ieremia scoate în evidenţă că lucrul care trebuia să aibă locul de frunte în mintea iudeilor trebuia să fie gândul revenirii în Palestina, de îndată ce prilejul îngăduia.Însemnătatea acestui îndemn e văzută în faptul că la mulţi ani după aceea, când Cir şi urmaşii lui au îngăduit acelor iudei care au dorit să se înapoieze să facă lucrul acesta, numai o fracţiune din naţiune a răspuns la chemare. Cu toate că pe vremea lui Ieremia exilaţii tânjeau de dor după patria lor, în timp de două sau trei generaţii, către finele celor 70 de ani decretaţi de Dumnezeu pentru captivitatea lor (cap. 29,10), ei se

stabiliseră în Babilon, şi, având parte de oarecare prosperitate, majoritatea a refuzat să se înapoieze pe dealurile stâncoase ale Palestine cu cetăţile şi satele ei ruinate.

Ieremia 51:52 52. Idoli. Babilonienii luaseră în râs, şi dispreţuiseră pe iudei din cauză că Templul lui Iehova era în ruine; acum nu mai aveau să facă aceasta, deoarece idolii lor urmau să fie nimiciţi.

Ieremia 51:53 53. S-ar înălţa până la ceruri. Referirea e poate cu privire la zidurile excesiv de înalte ale Babilonului şi la marele turn al templului care stătea în centrul cetăţii. Deoarece astăzi au rămas în picioare numai fundaţii sfărâmate, este imposibil de a calcula înălţimea zidurilor Babilonului, aşa cum stăteau ele la zenitul gloriei lui. Herodot (i. 178) afirmă că zidul cetăţii era înalt de 200 de coţi împărăteşti (cam 340 de picioare). Deşi aceasta este fără îndoială o exagerare (vezi Nota Adiţională la Daniel 4), ea lasă a se înţelege că zidul trebuie să fi ajuns la o înălţime neobişnuită. Ziguratul, sau turnul templului Babilonului, după o inscripţie cuneiformă contemporană, se înalţă cam la 300 de picioare.

Ieremia 51:55 55. Zarva cea mare. Posibil o referire la vuietul numeroasei populaţii a Babilonului sau glasul autorităţiicu care Babilonul vorbea în gloria lui.

Valurile. Ebr. gallehem, „valurile lor”. Lucrul acesta ar trebui probabil văzut ca o referire nu la Babilonieni, ci la oştirile atacatoare.

Ieremia 51:56 56. Domnul este un Dumnezeu care răsplăteşte. Literal, „un Dumnezeu al răsplătirilor este Iehova”.

Ieremia 51:57 57. Voivozi. Aici sunt înşirate diferitele clase ale oficialităţii Babiloniene (vezi comentariul la v. 23).

Somnul cel de veci. Vezi comentariul la v. 39.

Ieremia 51:58 58. Zidurile cele largi. Vezi comentariul la cap. 50,15; vezi comentariul la cap. 51,30.53.

Porţile lui cele înalte. Potrivit cu o descriere cuneiformă a Babilonului, cetatea se fălea cu opt porţi principale, în afară de multe altele mai mici. O altă inscripţie cuneiformă a lui Nebucadneţar (aşa numită East India House Inscription) afirmă că canaturile porţilor erau din cedru acoperit cu aramă (bronzul biblic). Printre cele mai impresionante dintre rămăşiţele descoperite la Babilon sunt ruinele Porţii Iştar, în zidul de miază-noapte, prin care trece una din arterele principale ale cetăţii. Cărămizile emailate ale acestei porţi erau modelate ca să formeze reliefuri de tauri în mărime naturală (consacraţi zeului Adad) şi „sirush” (monştri mitologici în chip de balauri consacraţi lui Marduk). Aceste figuri erau albe şi galbene pe un fond albastru. În total cei care au făcut săpăturile au apreciat un minimum de 575 de astfel de figuri de animale pe această singură poartă.

Se trudesc pentru foc. Compară Habacuc 2,13.

Ieremia 51:59 59. Fiul lui Neria. Evident Seraia era un frate al lui Baruc, scribul şi ajutorul lui Ieremia (vezi cap. 32,12). Aşezând solia sa în mâinile lui Seraia, Ieremia o încredinţa fără îndoială unui prieten de încredere şi deaceleaşi păreri.

S-a dus… cu Zedechia. Având în vedere starea de nelinişte din Apus care ameninţa să se transforme într-o revoltă activă contra Babilonului, nu e iraţional a crede că Nebucadneţar convocase pe vasalul său în capitală pentru a-şi înnoi jurământul de credinţă (vezi PK 447).

O interpretare intrigantă, deşi lipsită cu totul de vreo dovadă, este că vizita la Babilon făcută de regele

lui Iuda s-ar putea să fi fost cu scopul de a participa la dedicarea marelui chip al lui Nebucadneţar în câmpia Dura (vezi comentariul la Daniel 3,1). Totuşi, o astfel de sugestie trebuie să rămână numai în domeniul speculaţiei.

În al patrulea an. Şi anume 594-593 î.Hr. Profeţia aceasta a fost dată în anul controversei lui Ieremia cuprofetul mincinos Hanania (vezi cap. 28).

Cel mai mare cămăraş. Sau „Principe liniştit”. Ebr. śar menuchah, „principe al locului de odihnă”, poatedesemnând pe şeful serviciului încartiruirii, slujbaşul însărcinat cu aranjarea încartiruirii împăratului în călătoria lui. O altă sugestie, bazată pe ideea că menuchah uneori denotă opusul războiului (1Regi 8,56; 1Cronici 22,9), este că Seraia s-ar putea să fi fost un conducător al partidei pentru pace din Iuda, şi astfel, într-un sens favorabil Babilonienilor.

Ieremia 51:60 60. Într-o carte. Literal, „într-o singură carte”. Că aceasta nu era singura copie a soliei contra Babilonului reiese din faptul că raportul nu s-a pierdut atunci când cartea a fost aruncată în Eufrat (v. 63). Profetul, sau secretarul său Baruc, probabil a făcut o copie pe un sul separat a părţii profeţiilor cu privire la Babilon, şi i-a dat-o lui Seraia când s-a ivit prilejul de a o trimite la Babilon.

Ieremia 51:62 62. Pustiu. Vezi comentariul la cap. 50,12.13.

Ieremia 51:63 63. S-o arunci. Ieremia adesea şi-a dramatizat profeţiile (vezi cap. 13,1-11; 19,1-13; 27,2.3; 43,9.10).

Ieremia 51:64 64. Până aici. Cu versetul acesta profeţia lui Ieremia se sfârşeşte. Capitolul final e un epilog istoric.

Comentariile lui Ellen G. White

6 PK 715

8 PK 532

9 PK 530

13 Ed 176

14, 31, 32, 41 PK 531

41 PK 515, 522

56-58 PK 532

59 PK 447

Ieremia 52:1 1. Zedechia. Versetele 1-27, 31-34 sunt aproape identice cu 2Regi 24,18-25,21.27-30 (vezi comentariile acolo). Capitolul acesta a fost probabil adăugat pentru a arăta pe deplin împlinirea istorică a profeţiilor lui Ieremia cu privire la căderea lui Iuda. Cu privire la autorul acestui capitol vezi p. 344.

Douăzeci şi unu de ani. Pe vremea celei mai mari crize din istoria lui, Iuda a avut nenorocirea de avea la conducerea lui un rege tânăr, lipsit de experienţă şi şovăitor.

Hamatul. Zedechia era frate vitreg al lui Ioiachim (vezi 2Regi 23,36) dar frate bun al lui Ioahaz (vezi 2Regi 23,31), care cu ani înainte fusese îndepărtat de la Neco II al Egiptului, marele rival al lui Nebucadneţar.

Ieremia 52:3 3. Mânia Domnului. Afirmaţia aceasta nu trebuie interpretată ca dovadă că rebeliunea lui Zedechia împotriva Babilonului era lucrarea unui Dumnezeu mâniat care dorea ca prin aceasta să aducă prăpădul asupra lui Iuda. Perfidia regelui iudeu venea din propria lui alegere.

Zedechia s-a răsculat. Vezi comentariul la 2Regi 24,20. Tânărul şi neexperimentatul Zedechia a trebuit să se confrunte cu probleme care ar fi copleşit pe mulţi cârmuitori de un caracter mai dârz şi cu mai multă îndârjire ca el. El a fost aşezat pe tron nu prin succesiune legală, ci de către o putere străină dominantă care ţinea în exil, împreună cu mulţi din conducătorii naţionali, pe regele îndreptăţit. El era înconjurat de naţiuni doritoare de a răzvrăti împotriva Babilonului şi de asemenea doritoare ca el să li se unească. Consiliile lui erausfâşiate de cearta dintre partida pro-Babiloniană susţinută de Ieremia şi un naţionalism popular susţinut de profeţi mincinoşi. El era mereu hârţuit de fantomatica nădejde că Egiptul i-ar putea scăpa ţara de oprimarea Babiloniană.

Ieremia 52:4 4. Al nouălea an. Asedierea Ierusalimului probabil a început la 15 ianuarie, 588 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 39,1), şi a ţinut până la 19 iulie, 586 î.Hr., o perioadă de doi ani şi jumătate. Totuşi cetatea n-a fost sub atac permanent tot timpul. La un punct oarecare în decursul campaniei, oştirea lui Apries, regele Egiptului (Faraon Hofra, cap. 44,30), a avansat spre Palestina, când Babilonienii s-au retras temporar (vezi cap. 37,5-11).

Împotriva Ierusalimului. Asediul prezent se deosebea de invaziile anterioare prin aceea că acum era intenţia lui Nebucadneţar de a distruge naţiunea. Trecutele invazii ale lui Iuda diminuaseră mult atât teritoriul cât şi populaţia ţării. Un autor apreciază că numărul populaţiei din ţară scăzuse cu cel puţin jumătate până la un tragic total de poate 150.000 (W. F. Albright, The Biblical Archaeologist, IX,1 [Februarie, 1946], p. 4). Acum Babilonienii au dat atacul „împotriva celorlalte cetăţi ale lui Iuda”, inclusiv Lachiş şi Azeca (vezi comentariul la cap. 34,7).

Ieremia 52:7 7. O spărtură. Adică s-a făcut o spărtură în zid. Contextul pare să arate că rezistenţa s-a prăbuşit din cauza foametei.

Ieremia 52:8 8. Ierihon. E posibil ca Zedechia să fi fugit în direcţia văii Iordanului cu intenţia de a scăpa în Transiordania, unde se găseau moabiţii şi amoniţii. Mai devreme în decursul domniei lui, naţiunile acestea căutaseră alăturarea lui Zedechia la o coaliţie împotriva Babilonienilor (vezi cap. 27,3).

Ieremia 52:11 11. A pus să scoată ochii. Prizonierii erau de obicei orbiţi prin străpungerea globurilor ochilor cu vârfulunei suliţe. Pe lângă suferirea torturii cuprinsă în pierderea vederii, Zedechia a suferit chinul psihic de a-şi aminti în tot restul vieţii sale, ca ultim lucru ce a privit, priveliştea îngrozitoare a executării fiilor săi.

Ieremia 52:12 12. În ziua a zecea. Adică 18 august, 586 î.Hr. Două evenimente sunt pomenite în legătură cu data aceasta: 1) Nebuzaradan a venit la Ierusalim, şi 2) a ars Templul şi multe alte clădiri. Conform textului din 2Regi 25,8, raportul paralel, el a sosit în ziua de 7 a lunii şi a ars Templul în ziua de 10. Posibilitatea unei erori de scrib e mai puţin probabilă decât corectitudine ambelor date. Trebuie să fie un interval considerabil pentru îndepărtarea comorilor din cetate înainte de distrugere. O altă posibilitate este că focul a durat trei zile (vezi Vol. III, p. 98).

Al nouăsprezecelea an. Schimbarea în datare introdusă aici, de la un calcul în termenii domniei lui Zedechia la unul după cei ai lui Nebucadneţar, este o admitere tacită că domnia trecuse de la regele iudeu la cel Babilonian. Învăţaţii moderni depind de asemenea schimbări în datele de pe vechile tăbliţe şi din alte documente pentru mare parte din informaţiile lor cu privire la datele aproximative la care regii mesopotamieniau început domnia lor (vezi Vol. III, p. 86,87).

Ieremia 52:13 13. A ars casa Domnului. Distrugerea Templului şi a altor clădiri publice n-a fost un rezultat al asediului, ci un act deliberat al Babilonienilor, săvârşit la o lună după căderea cetăţii.

Ieremia 52:14 14. A dărâmat… toate zidurile. Cu privire la vers. 14-23 vezi comentariul la 2Regi 25,10-17.

Ieremia 52:22 22. Cinci coţi. Înălţimea capitelurilor coloanelor e dată în 2Regi 25,17 ca trei coţi, nu cinci. Aici din nou avem posibilitatea unei erori de scrib (vezi comentariul la Ieremia 52,12), dar este la fel de posibil ca cifrele să reprezinte diferite metode de calcul. Cu privire la obiectele de metal luate din Templu, Ieremia 52 dădiferite detalii independente care nu se găsesc în Regi. Un scriitor s-ar putea să fi exclus şi altul să fi inclus, caparte din capitol, a unei bande decorative sub sau un segment superior deasupra reţelei sculptate de rodii. Cei care lucrează constant cu date din cărţile de referinţe ştiu cât de adesea o eroare sau discrepanţă aparentă estedescoperită a fi o simplă diferenţă în ceea ce priveşte punctul de vedere.

Ieremia 52:24 24. Marele preot. Nu numai conducătorii politici, dar şi căpeteniile religioase ale naţiunii, au cunoscut nimicirea. Cu doar puţin timp înainte de aceasta, Ţefania, preotul al doilea, auzise pe Ieremia prezicând moartea conducătorilor Ierusalimului (cap. 21,1.7).

Ieremia 52:25 25. Şapte oameni. 2Regi 25,19 zice: „cinci oameni”. Mai multe informaţii cu privire la clasificarea captivilor ar putea clasifica aparenta discrepanţă.

Ieremia 52:28 28. Al şaptelea an. Acest verset probabil descrie o campanie de vară în 598 (vezi comentariul la Ieremia 52,29), anul care a precedat captivitatea lui Ioiachin, care a fost în anul al VIII-lea, 597 (2Regi 24,12).

Ieremia 52:29 29. Al optsprezecelea an. Acesta era anul care preceda capturarea Ierusalimului (Ieremia 52,12), probabil în vara lui 587. Sezonul obişnuit de campanii războinice era primăvara şi vara (vezi comentariul la 2Samuel 11,1; de asemenea Vol. II, p. 109n.). Unii învăţaţi au susţinut că acest al XVIII-lea an este timpul căderii cetăţii, şi că Ieremia 52,12 oferă o dată eronată (vezi Vol. III, p. 93, n. 6), dar nu există nici un motiv pentru a admite o contradicţie. Versetul 30 raportează o captivitate adiţională în anul al XXIII-lea, care nu e menţionată în altă parte. Evident, nu e motiv de a pune la îndoială faptul că în anul al VII-lea şi în anul a XVIII-lea mulţi iudei au fost de asemenea luaţi. Întrucât pe vremea aceea campaniile războinice anuale erau ceva obişnuit, prizonierii erau fără îndoială luaţi adesea şi de repetate ori. Capturarea a 832 de persoane în anul al XVIII-lea nu trebuie, deci, să fie socotită aceeaşi cu captivitatea majoră din anul al XIX-lea.

Raportul diferitelor deportări nu identifică cifrele date, aceştia putând fi sau cei care au început călătoria în exil sau cei care au supravieţuit călătoriei pline de încercări şi care au ajuns cu adevărat în Babilon. Conform rapoartelor istoriei antice rezultatul obişnuit al unei astfel de deportări era acela că supravieţuitorii ultimi reprezentau doar o fracţiune a celor care au început marşul forţat. Astfel, dacă rapoartele captivilor se referă la cei care în realitate au sosit la Babilon, trebuie să credem că mult mai mulţi fuseseră făcuţi prizonieri de Nebucadneţar, dar au murit înainte de a fi ajuns la Babilon. Pe de altă parte, dacă numerele date se referă la aceia care au pornit în lanţuri (vezi cap. 40,4) în exil, avem imaginea tragică a unor grupuri reduse care au ajuns până în Babilon.

Ieremia 52:31 31. Douăzeci şi cincia zi. În 2Regi 25,27 întâlnim ziua a XXVII-a. Aici din nou avem un eveniment care a avut loc în diferite etape, care se poate să fi avut loc sau se poate să nu fi avut loc în aceeaşi zi (vezi comentariul la Ieremia 52,12). De aceea este imposibil de afirmat dacă aceste cifre diferite sunt ori o eroare a unui scrib ori două date valabile alese de doi scriitori diferiţi pentru a raporta acelaşi eveniment general.

A înălţat capul. Aproximativ anul 561 î.Hr. (vezi Vol. II, p. 161). Cu privire la v. 31-33, vezi comentariul la 2Regi 25,27-29

Ieremia 52:34 34. Necontenit. Sau „Dietă continuă”. Despre raţiile oferite lui Yaukin (Ioiachin), regele lui Iuda şi fiilor lui se menţionează pe rapoarte Babiloniene din anul 592 î.Hr., la numai câţiva ani după ce a început exilul lui (vezi Vol. II, p. 97). Evident, la început a fost liber, dar mai târziu a fost pus în închisoare, unde a rămas probabil până când Evil-Merodac l-a eliberat şi i-a rânduit o raţie alimentară până la moartea lui.

Comentariile lui Ellen G. White

16 PK 460