ION LUCA CARAGIALE

Naştere• Multă vreme s-a crezut că Ion Luca Caragiale s-ar fi născut „în

noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie”, date bazate pe amintirile lui Caragiale. Însă certificatul de botez, descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menționează:Act de botez„La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soț a nume Dl Luca Caragiali ot mahalaoa ___ orașul ___ fiu. și astăzi la șapte ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci și doi s’a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii Răsăritului. de subt-iscălitul preot al Bisericii satului Haimanale dânduise numele Ioan de nașul său Maria sin Caragiali din mahalaoa ___ orașul ___.”D: Maria Caragiali nașaPreot Sterie Grecu

• În conformitate cu singurul document oficial care menționează nașterea, data nașterii lui Ion Luca Caragiale este 1 februarie 1852, în satul Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, fiul avocatului Luca Caragiali, secretar al Mănăstirii Mărgineni, şi al Ecaterinei Karaboa, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas, din Braşov.

Şcoala primară•La sfîrșitul anului 1857, familia Caragiale se mută la Ploiești. •În anul şcolar 1858–1859, Ion Luca Caragiale este elev la „Instrucţiunea cu slava popească”, aflată în curtea bisericii Sfântu Gheorghe din Ploieşti, sub îndrumarea părintelui Marinache.

•În anul 1859–1860 este înscris la Şcoala Domnească nr. 1 (Şcoala Mare) din Ploieşti, învățător fiind Basil Drăgoșescu, căruia îi va păstra o caldă amintire. Conform documentelor, este retras de la școală, fiind bolnav, în decembrie 1859. Va repeta clasa a doua începând din 1860, apoi va continua cursurile primare la Şcoala Domnească nr. 1, avându-i ca institutori pe Basil Drăgoşescu şi pe Zaharia Antinescu. În vara anului 1863 absolvă ciclul primar.

Gimnaziul

• Pentru că în Ploiești nu exista încă un gimnaziu propriu-zis, în 1863–1864 frecventează prima clasă gimnazială la Institutul de băieţi al lui Pavel Eliade, „pensionat privat”, fiind primul din cei 85 de elevi. La sfârșitul aceluiași an se află înscris într-o clasă cu 18 elevi a „Gimnasiului de băeți din Ploiesci” (devenit în 5 august 1866, Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel”), care își deschisese cursurile 3 noiembrie 1864.

• În 1865–1867 este elev la Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti. Perioada 1867–1868 ar fi neclară din punct de vedere al situaţiei şcolare, deşi biografii susţin că până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. Cert este că I. L. Caragiale a absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești.

Curs de teatru• Fascinat de teatru, se înscrie la

cursul de mimică şi declamaţie (1868–1870), ţinut la Conservatorul din Bucureşti de unchiul său Costache Caragiali, actor şi autor dramatic cunoscut în epocă.

• În toamna anului 1868 îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, pe atunci sufleur în trupa lui Mihail Pascaly.

Costache Caragiali

Mihai Eminescu

Sufleur, copist, republican• După un scurt stagiu de sufleur şi

copist, în trupa celuilalt unchi (Iorgu Caragiali), este angajat, la 20 iunie 1870, copist la Tribunalul Prahova, fiind destituit la 24 octombrie 1870.

• În 8 august 1870 face parte dintre „republicanii” lui Alexandru Candiano-Popescu. Mai târziu va evoca participarea sa la mişcarea republicană în schiţa Boborul!

• La 10 septembrie 1870, moare tatăl său, iar tânărul copist devine singurul susţinător al familiei.

Sufleur şi copist• În următoarea perioadă, dintre

1871–1872, este sufleur la Iaşi, în trupa lui Mihail Pascaly, apoi sufleur al doilea şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, tot la propunerea lui Mihail Pascaly.

• Peste ani, autorul va evoca acestă epocă în Amintiri din teatru, republicate ulterior sub titlul Din carnetul unui vechi sufleor.

Mihail Pascaly

Debut jurnalistic• În decembrie 1873 debutează în revista lui N.

T. Orăşanu, „Ghimpele”, cu un sonet dedicat baritonului italian Agostino Mazzoli. Până în 1875 continuă să scrie în „Ghimpele” semnându-şi cronicile cu pseudonimele Car…, Palicar și cu inițialele I. L. C., C…

• Concomitent trece şi pe la „Telegraful” lui I. C. Fundescu, colaborează şi la ziarul umoristic „Asmodeu”. La sfârşitul anului 1875 era unul dintre colaboratorii importanţi la „Calendarul Ghimpelui”.

• Pe lângă talentul incontestabil, tânărul Caragiale a fost susţinut şi de unchiul său Costache Caragiale, care era prieten cu C. A. Rosetti, N. T. Orăşanu, Petre Grădişteanu. La 1 octombrie 1874 îi apare un poem în „Revista contemporană”.

Revista “Claponul”• Timp de doi ani, 1875–1876, este girant responsabil

la „Alegătorul liber”, foaie liberală de opoziţie și redactor la „Ghimpele”.

• În 2 noiembrie 1876, apare ziarul „Unirea democratică” (organ al tinerilor liberali). Redactori sunt: Dim. Aug. Laurian, Gogu Cantacuzino, viitorul redactor al cotidianului „Voinţa Naţională”, I. L. Caragiale, care se îngrijeşte de scoaterea gazetei, scrie texte şi corectează manuscrisele celorlalţi.

• În 13 februarie 1877, moare unchiul său Costache Caragiale, protectorul său.

•În luna mai 1877, scoate primul număr al revistei liliputane „Claponul”. După 6-8 numere este nevoit să renunţe din lipsă de fonduri. După 15 noiembrie apare „Calendarul Claponului”. •La sfârşitul anului, pe parcursul căruia servise în „garda civică”, începe în „România liberă” seria de foiletoane O cercetare critică asupra teatrului românesc.

O noapte furtunoasă• La invitaţia lui M. Eminescu, pe care-l cunoscuse la Giurgiu

cu zece ani în urmă, începe colaborarea la ziarul „Timpul”, în februarie 1878, alături de Mihai Eminescu, Gr. Peucescu, Scipione Bădescu, Ronetti Roman, Ioan Slavici.

• În luna aprilie 1878 termină traducerea la Roma învinsă, tragedie în cinci acte de Parodi, a cărei premieră va avea loc pe 15 mai, la Teatrul Naţional din București.

• Câteva zile luni mai târziu, pe 26 mai 1878, participă pentru prima dată la întrunirile bucureştene ale Socetăţii „Junimea”.

•La a XV-a aniversare a „Junimii”, în data de 12 noiembrie 1878, citeşte la Iaşi comedia O noapte furtunoasă sau Numărul 9.•Premiera va avea loc în 18 ianuarie 1879, la Teatrul Național din București. Din prudență, Ion Ghica, directorul de atunci al Teatrului Naţional, nu-i trece numele pe afiș. •La al doilea spectacol, Ion Ghica intervine în text fără consimţământul autorului. Iritat, Caragiale retrage piesa de pe afiş.•Piesa este publicată în „Convorbiri literare” (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale. Prima parte a piesei a apărut la 1 octombrie 1879, iar partea a doua la 1 noiembrie 1879.

Conu Leonida faţă cu reacţiunea• În 1880, piesa Conu Leonida faţă cu reacţiunea

este citită în cercul „Junimii”, acasă la Titu Maiorescu.

• La 1 februarie 1880 apare în „Convorbiri literare” cea de-a doua piesă comică a lui Caragiale, Conu Leonida faţă cu reacţiunea. Farsă într-un tablou. Ea va fi reprodusă integral şi în „Timpul”.

• Pe perioada verii îi apare o serie de aforisme tot în „Convorbiri literare”.

• În ianuarie 1881 i se tipăreşte prima scrisoare din ciclul celor care formează versiunea oficială, cu titlul Amintiri din teatru, a prozei Din carnetul unui vechi sufleor. În acelaşi număr apărea şi prima parte din Amintiri din copilărie de Ion Creangă. Pe la mijlocul lunii iunie, Caragiale se retrage de la redacţia ziarului „Timpul”.

• În iulie 1881, la Grădina Raşca, are loc premiera comediei Conu Leonida făţă cu reacţiunea, cu N. Hagiescu (Leonida) şi M. Mateescu (Efimița, în travesti), în regia lui C. I. Nottara.

Revizor şcolar şi piese mediocre• În luna octombrie 1881, după ce plecase de la „Timpul”,

prin Decret Regal, la recomandarea lui V. A. Urechia, ministrul Instrucţiunii şi Cultelor, a fost numit revizor şcolar pentru judeţele Neamţ şi Suceava.

• Anul următor, în februarie 1882, este transferat, la cerere, în circumscripţia districtelor Argeş-Vâlcea, prin Decretul Regal din 22 februarie 1882. Iniţial are reşedinţa la Piteşti, apoi se mută la Râmnicu Vâlcea. În luna octombrie 1882, părăseşte funcţia de revizor şcolar.

• În 18 februarie 1883 are loc premiera farsei Soacra-mea Fifina (O soacră), la Teatrul Naţional din Bucureşti.

• Anul următor, 1884, pe 1 martie, are loc premiera operei bufe Hatmanul Baltag, spectacol caracterizat de presă drept „cel mai deplin succes”.

O scrisoare pierdută• La 5 octombrie 1884 a citit la aniversarea

„Junimii”, la Iași, O scrisoare pierdută.• Pe 13 noiembrie 1884, în prezența reginei,

piesa e reprezentată cu un mare succes pe scena Teatrului Naţional din București. Caragiale este chemat la rampă de două ori. Succesul extraordinar de la premieră este urmat de un şir de 11 reprezentaţii consecutive.

• În luna decembrie, O scrisoare pierdută este pusă în scenă mai întâi la Iaşi şi apoi la Craiova. Piesa a avut succes la public, graţie şi actorilor I. Petrescu (Trahanache), C. Nottara (Tipătescu), I. Niculescu (Caţavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton Leonteanu (Brânzovenescu), Ștefan Iulian (Pristanda), N. Mateescu (Cetăţeanul turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe).

Aristizza Romanescu

Constantin Nottara

D’ale carnavalului• La data de 25 februarie 1885, comedia D-ale

carnavalului, prezentată la concursul organizat de Teatrul Naţional, este premiată de un juriu din care făceau parte Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, B. P. Haşdeu, V. A. Urechia.

• O perioadă, Caragiale a fost funcţionar la Regia Monopolurilor, unde o va cunoaşte pe Maria Constantinescu, iar din această legatură se va naşte Mateiu I. Caragiale, pe 12 martie 1885. Tatăl îl declară la ofiţerul stării civile. Tot în martie, repetă lectura comediei D-ale carnavalului, la o serată a „Junimii”.

• La data de 8 aprilie 1885 are loc premiera piesei D’ale carnavalului, pe scena Teatrului Naţional din București, iluminată electric. Din păcate piesa nu s-a bucurat de succes, fiind fluierată. În mai, D’ale carnavalului apare în revista „Convorbiri literare”.

• În luna septembrie 1885, Maiorescu publică în „Convorbiri literare”, în numărul 6 al revistei, studiul Comediile d-lui I. L. Caragiale.

Căsătoria• În 26 iunie 1888, este numit, prin Decret

Regal, Director General al Teatrelor. Decretul Regal va apărea în iulie, ministrul Instrucţiunii Publice şi Cultelor fiind Titu Maiorescu.

• În 7–8 ianuarie 1889 se căsătoreşte civil şi religios cu fiica arhitectului Gaetano Burelly, Alexandrina. Căsătoria religioasă a avut loc la Biserica Creţulescu. Va avea cu aceasta mai mulţi copii, dintre care au supravietuit doi: Luca (n. 1893), viitor scriitor, mort tânăr şi Ecaterina (n. 1894). Demisionează (5 mai) din funcţia de Director General al Teatrelor.

• În mai 1889, apare la Editura Librăriei „Socec” volumul Teatru, prefaţat de Titu Maiorescu cu studiul publicat în 1885, Comediile d-lui I. L. Caragiale.

Năpasta• În numărul pe ianuarie 1890, revista

„Convorbiri literare” publică drama Năpasta.

• În 3 februarie 1890 are loc premiera la Teatrul Naţional din Bucureşti. La scurt timp apare în volum la Editura „Haiman”, cu dedicaţia „Dnei Ana T. Maiorescu”.

• În luna iulie 1890, Caragiale publică articolul-evocare Ironie, din care pricină relaţiile cu Maiorescu devin tensionate.

• În luna septembrie 1890, Caragiale devine profesor la Liceul particular „Sf. Gheorghe”, condus de Anghel Demetriescu, prieten al său.

Moftul român• În 1893, pe 24 ianuarie, apare primul

număr al revistei umoristice „Moftul român”, Caragiale, director. A. Bacalbaşa, prim-redactor.

• Pe 8 iulie 1893 apare nr. 41, ultimul din prima serie a revistei „Moftul român”.

• În ziua de 3 iulie 1893, se naşte Luca (Luki) al doilea fiu al scriitorului.

• În asociaţie cu Mihalcea, Caragiale deschide în noiembrie 1893 o berărie pe strada Gabroveni.

• În ianuarie 1894, scoate împreună cu I. Slavici şi G. Coşbuc, „Vatra. Revistă ilustrată pentru familie”. Articolul-program Vorba de acasă este semnat de cei trei directori.

• În februarie 1894, la Iaşi, editorii „Fraţii Şaraga” scot ediţia de Teatru, în două volume.

Schiţe şi Momente• În aprilie 1896 apare volumul Schiţe

uşoare în „Biblioteca pentru toţi”, nr. 58, Editura librăriei „Carol Müller”.

• În cursul anului 1897 îi apar volumele Schiţe. Traduceri şi originale (Editura „Şaraga”) şi Notiţe şi fragmente literare („Biblioteca pentru toţi”, nr.121–122)

• Între 1 aprilie şi 18 noiembrie 1901 apare seria a doua a publicaţiei „Moftul român”, 31 de numere, condusă şi concepută de Caragiale.

• La 10 octombrie 1901, apare volumul Momente (Editura „Socec”).

Berlin• În primăvara lui 1904, împreună cu

familia, face o călătorie prin Italia, Franţa şi Germania, deşi susţinea că vrea să se stabilească la Cluj.

• În toamna lui 1904 se stabilește la Berlin. • În aprilie 1907 publică în ziarul vienez

„Die Zeit”, în traducere germană şi sub semnătura „Un patriot român”, prima parte a articolului 1907. Articolul apare integral, în luna noiembrie, la Editura „Adevărul”, într-un tiraj total de 10.000 de exemplare, cu titlul 1907. Din primăvără până-n toamnă.

• La 20 septembrie 1907 semnează contractul de vânzare către Editura „Minerva” a întregii sale opere, apărută în volume şi broşuri.

• În luna februarie 1908 îi adresează lui Titu Maiorescu un mesaj de felicitare şi astfel se restabileşte legătura dintre cei doi.

Moartea• În 1908, la Editura „Minerva”,

apare seria Opere complete, în trei volume.

• În 1910 apare la Editura „Adevărul” volumul Schiţe nouă, ultima apariţie editorială antumă.

• Moare subit în zorii zilei de 9/22 (stil nou) iunie 1912, în locuinţa sa din Berlin.

• În toamna aceluiaşi an, trupul său a fost deshumat din cimitirul berlinez şi adus în ţară, unde a fost reînhumat la Cimitirul „Bellu” din Bucureşti, în 22 noiembrie, alături de Mihai Eminescu şi George Coşbuc.