3
Importanța spălatului pe mâini Spălatul mâinilor trebuie să se facă frecvent, să devină un obicei şi să avem în vedere că niciodată nu se întâmplă nimic rău dacă ne spălăm prea des. Specialiştii în igienă recomandă spălatul pe mâini în următoarele situații: După utilizarea toaletei. Înainte de mâncare. Înainte să începem să gătim. Când intrăm în casă. Când ne apropiem de un copil mic. După schimbarea scutecelor la un copil. După utilizarea transportului în comun. După ce ne-am jucat cu animalele de companie. După vizitarea unui bolnav. Înainte de scoaterea sau introducerea lentilelor de contact. După manipularea gunoiului. După ce ai stat alături de o persoană care a tuşit, a strănutat sau şi-a suflat nasul. Ori de câte ori sunt mâinile murdare. Spălatul pe mâini este cea mai bună metodă pentru a preveni răspândirea germenilor şi pentru a ţine departe bolile infecţioase. Germenii, precum bacteriile, viruşii şi paraziţii au mai multe căi de trasmitere, însă principalul factor favorizant dezvoltării şi înmulţurii acestora este reprezentat de mâinile murdare. Alte modalităţi de transmitere includ: apa şi mâncarea contaminată, microbii eliberaţi în timpul răcelii prin strănut, suprafeţe contaminate, fluidele unei persoane bolnave. În situaţiile in care copiii vin în contact cu germenii, ei se infectează prin simpla atingere a obiectului contaminat de nas, de ochi sau de gură. Spălatul mâinilor constituie prima metodă de luptă împotriva acestor microorganisme.

Importanța Spălatului Pe Mâini

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Importanta spalarii mainilor , protectia muncii referat 2015

Citation preview

Page 1: Importanța Spălatului Pe Mâini

Importanța spălatului pe mâini

Spălatul mâinilor trebuie să se facă frecvent, să devină un obicei şi să avem în vedere că niciodată nu se întâmplă nimic rău dacă ne spălăm prea des.

Specialiştii în igienă recomandă spălatul pe mâini în următoarele situații: După utilizarea toaletei. Înainte de mâncare. Înainte să începem să gătim. Când intrăm în casă. Când ne apropiem de un copil mic. După schimbarea scutecelor la un copil. După utilizarea transportului în comun. După ce ne-am jucat cu animalele de companie. După vizitarea unui bolnav. Înainte de scoaterea sau introducerea lentilelor de contact. După manipularea gunoiului. După ce ai stat alături de o persoană care a tuşit, a strănutat sau şi-a suflat nasul. Ori de câte ori sunt mâinile murdare.

Spălatul pe mâini este cea mai bună metodă pentru a preveni răspândirea germenilor şi pentru a ţine departe bolile infecţioase. Germenii, precum bacteriile, viruşii şi paraziţii au mai multe căi de trasmitere, însă principalul factor favorizant dezvoltării şi înmulţurii acestora este reprezentat de mâinile murdare. Alte modalităţi de transmitere includ: apa şi mâncarea contaminată, microbii eliberaţi în timpul răcelii prin strănut, suprafeţe contaminate, fluidele unei persoane bolnave. În situaţiile in care copiii vin în contact cu germenii, ei se infectează prin simpla atingere a obiectului contaminat de nas, de ochi sau de gură.Spălatul mâinilor constituie prima metodă de luptă împotriva acestor microorganisme.Boli serioase precum meningita, bronşiolita, hepatita A şi diferite tipuri de diaree infecţioasă pot să fie prevenite prin simpla activitate de spălare a mâinilor.Aşadar, spălatul mâinilor trebuie să devină o rutină.

Indicatii1. Spală mâinile cu apă călduţă.2. Săpuneşte mâinile 10-15 secunde. Freacă bine spaţiile dintre degete şi locurile de sub unghii unde se ascund de obicei, germenii. A nu se uita nici încheietura mâinilor.3. Clăteşte mâinile bine şi şterge-le cu un prosop curat sau cu prosoape de hârtie. Folosirea uscătoarelor de mâini nu este cea mai bună variantă, pentru că mulţi germeni îşi găsesc „adăpost” pe fanta de evacuare a aerului, de unde apoi se împrăştie. Dacă te ştergi pe un prosop murdar sau umed e ca şi cum nu te-ai fi spălat pe mâini.4. Foloseşte săpun special pentru copii. Pe lângă faptul că sunt mai puţin puternice decât cele pentru adulţi, unele marci de săpun au o formă interesantă, tocmai pentru a atrage copiii să se spele cât mai des pe mâini. 

Page 2: Importanța Spălatului Pe Mâini

Pentru a preveni majoritatea bolilor infecţioase, este suficient să spălam mâinile corect şi frecvent, pentru că mâinile transmit 80% dintre bolile infecţioase dintre care fac parte răceala şi gripa. Cel mai important lucru este ca spălatul mâinilor să se facă aşa cum trebuie, nu superficial.

Suprafeţele cele mai “infectate”: Chiuveta de bucătărie - este mai plină de germeni decât unele toalete. Doar în 

scurgerea chiuvetei se găsesc aproximativ 150.000 de bacterii pe centimetru pătrat. Nici nu mai vorbim de robinete şi de buretele cu care speli vasele, în care reziduurile alimentare favorizează dezvoltarea agenţilor patogeni.

Mânerul căruțului de la supermarket. Fiind atins de zeci de oameni într-o zi, acesta se acoperă de salivă, bacterii sau chiar de reziduuri (rezultate nu doar în urma utilizării lor de persoane care nu s-au spălat pe mâini după ce au folosit toaleta, ci şi în urma descompunerii particulelor alimentare care rămân pe mâner).

Butoanele folosite la comun cu alte persoane. Este vorba atât de butoanele liftului, cât şi de cele ale bancomatelor. Ca şi în cazul robinetelor şi al mânerelor din toaletele comune, pe acestea se acumulează o varietate de bacterii provenite de la zecile, poate sutele de persoane care le folosesc într-o zi. În băile comune, robinetele sunt cele care conţin cei mai mulţi germeni, iar dacă le foloseşti atât pentru a deschide apa, cât şi pentru a o închide, este ca şi cum nici nu te-ai fi spălat pe mâini. 

Poşeta şi portofelul. Studii recente au arătat că pe o mare parte din poşetele femeilor se întâlnesc pseudomonas (bacterii care dau infecţii oculare), stafilococi responsabili de infecţii ale pielii, dar şi Salmonella şi Escherichia coli (care dau tulburări digestive). 

Spălatul exagerat al mainilor

Spălatul mâinilor este necesar de mai multe ori pe zi, după fiecare activitate care predispune contactul direct cu suprafeţe contaminate. În timp ce nu există un numar maxim de spălări, există şi situaţii în care expunerea pielii la ingredientele deshidratante din săpun poate cauza uscarea ţesutului cutanat si crăparea acestuia (situaţia se regaseşte, de pildă, în activitatea cadrelor medicale, care îşi spală mâinile de foarte multe ori in fiecare zi).

În acest caz, aplicarea unei loţiuni hidradante si utilizarea unui săpun hidratant, preferabil sub formă de loţiune, elimină orice pericol asociat cu spălarea repetată a mâinilor într-un interval scurt de timp.

În concluzie, oamenii trebuie să înţeleagă faptul că spălatul mâinilor, unghiilor şi degetelor oferă cel mai sigur mijloc de prevenire a unor infecții digestive şi respiratorii, parazitoze, dar şi a Hepatitei A şi a gripei. Nu subestima puterea unor maini curate! Putinele minute pe care le petreci in baie alaturi de copil pentru a va spala pe maini, te scutesc in anumite situatii de vizitele facute doctorului.