În grădina Ghetsemani

De Vasile Voiculescu

-poezie tradiționalistă-

1. Tradiționalismul este un curent cultural apărut la începutul sec. XX și dezvoltat de-a lungul

perioadei interbelice, care apără și promovează tradiția, văzută ca un ansamblu de valori străvechi.

Direcția tradiționalistă a fost susținută ideologic prin înființarea a trei reviste literare, ce au generat mișcări

semnificative:

a. Sămănătorismul - revista ”Sămănătorul”- București-condusă de Al. Vlahuță, G. Coșbuc și N. Iorga

- Reactualizează ideile enunțate în revista ”Dacia literară”- Se opun influențelor străine- Respectă trecutul și condamnă prezentul- Se inspiră din viața satului

b. Poporanismul - revista ”Viața românească”-Iași-condusă de Garabet Ibrăileanu- Manifestă admirație față de țărănimea asuprită- Abordează teme sociale diverse- Colaboratori : M. Sadoveanu, O. Goga, Ion Pillat, T. Arghezi

c. Gândirismul - revista ”Gândirea”- Cluj, apoi București- condusă de Cezar Petrescu, Nichifor Crainic

- Își propun să exprime specificul național- Promovează credința ortodoxă- Valorifică mituri autohtone- Colaboratori: L. Blaga, V. Voiculescu, Radu Gyr

Trăsăturile generale ale tradiționalismului:

- Valorificarea specificului național- Prețuirea mediului rural- Idealizarea satului și a țăranului român- Surse de inspirație preferate: istoria și folclorul- Refuzul oricăror influențe străine

2. Date despre autor Vasile Voiculescu este un poet tradiționalist provenit dintr-o familie de intelectuali, care prețuia munca,

socotită drept sursă a unor satisfacții. Tot din familie îi este insuflată și înclinația spre echilibru și spre înțelegerea învățăturilor biblice, astfel încât volumul de debut, ”Poezii” (1916) cuprinde opere ce dezbat motive specifice mitologiei creștine: păcatul, alungarea din Rai, crima lui Cain, decăderea morală a omului, sacrificiul lui iisus Hristos, etc.

Participând de frontul Primului Război Mondial, ca medic militar, prezintă eroismul luptătorilor în volumul de poezii ”Din Țara Zimbrului”.

Volumul ”Poeme cu îngeri” (1927) îi aduce Marele Premiu al Academiei Române și îl situează, ca valoare și originalitate, pe linia lui L. Blaga și a lui T. Arghezi.

1

Creațiile litarare din ultima perioadă au fost publicate doar postum, în volumul ”Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu”, deoarece poetul a fost întemnițat pentru refuzul de a se lepăda de credință și eliberat grav bolnav, în pragul decesului.

De remarcat faptul că în toate creațiile poetice predomină câteva problematici esențiale:

- Definirea lui Dumnezeu ca stăpân- Criza omului sfâșiat de pustietate lăuntrică- Raportul dintre Divinitate și individ- Dualitatea ființei umane: trup perisabil+suflet nemuritor

Poet autentic religios, Voiculescu a publicat peste 100 de poezii în revista ”Gândirea”, cărora li se adaugă

numeroase lucrări în proză, cu precădere fantastice și filosofice (”Capul de zimbru”, ”Ultimul Berevoi”, ”Lostrița”), precum și câeva piese de teatru: ”Umbra”, ”La pragul minunii”, ”Fata ursului”, etc.

3. Date despre operă

Poezia a fost publicată inițial în revista ”Gândirea”, căreia autorul i-a rămas fidel o lungă perioadă, iar ulterior a fost inclusă în volumul numit sugestiv ”Pârgă” (1921), ce marchează ”coacerea”, maturizarea artistică și îl situează pe Voiculescu în tradiționalism, prin versificarea unor episoade biblice cunoscute.

4. Geneza poeziei

Punctul de plecare al poeziei se află în Evanghelia după Luca, unde e consemnat momentul ultimei rugăciuni a Mântuitorului, în grădina de la poalele Muntelui Măslinilor: ”Părinte, de voiești, treacă de la Mine acest pahar...Dar nu voia mea, ci voia Ta să se facă! Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ.” (Luca 22, 40-45)

Rugăciunea a fost rostită înainte de arestarea lui iisus de către escorta înarmată, condusă de Iuda, care Îl trădează printr-o sărutare.

Motivele biblice nu sunt simple elemente decorative, ci alegorii ale neliniștii omului în aspirația sa către Dumnezeu.

5. Tema poeziei

Credința ortodoxă, adânc înrădăcinată în sufletul poetului prin educația primită de la părinți și prin structura

sa profesională (medic), este socotită coordonata fundamentală a spiritualității românești și, deci, regăsită adesea în creațiile poeților tradiționaliști.

Ideea centrală a poeziei este cea a dualiății uman-divin a ”Celui care unește contrariile”, însă generalizând, constatăm că esența e cea a confruntării dintre trup (partea materială, perisabilă) și suflet (fărâma de eternitate ce înalță spiritual omul).

6. Semnificația titlului Titlul fixează locul de rugăciune, grădina Ghetsemani, situată în Țara Sfântă, la poalele Muntelui Măslinilor, loc

Încărcat de simboluri, devenit sacru prin martiriul ce are ca scop izbăvirea de păcate a omenirii.

Numele grădinii provine din limba ebraică veche, ”gat șemen” însemnând ”locul unde se presau măslinele”. Dacă în mod firesc spațiul unei grădini e asociat ideii de relaxare, citind poezia, vom constata că această grădină se transformă într-un Eden decăzut, dominat de neliniște și chin.

7. Structura și semnificațiile

2

Poezia e alcătuită din patru catrene , ce urmăresc două planuri: interior (zbuciumul sufletesc al Mântuitorului)

exterior, al naturii, aflate în strânsă legătură cu suferința Celui ce se roagă.

a. Prima secvență lirică reliefează natura umană a lui Iisus, în lupta cu un destin care-L înspăimântă. ”Paharul”

Ce trebuia primit, numit tot metaforic, ulterior, ”grozava cupă”, reprezintă, atât în textul biblic, cât și în poezie, păcatele omenirii, pe care Fiul lui Dumnezeu este nevoit să Și le asume, pentru a absolvi lumea de păcatul originar.

Frica de ceea ce va urma, de suferințe și de moarte, specifică muritorilor, generează o rugăciune aprinsă, rostită dintr-o poziție smerită, ce face trimitere la metaniile întâlnite în ritualurile creștine: ”pe brânci”. Această imagine iconică este deosebit de sugestivă, creionând, la nivel vizual, dramatismul interor.

Cel de-al treilea vers e construit pe baza antitezei dintre cele două laturi: cea umană, sugerată prin simbolul sângelui și cea divină, redată la nivel vizual-cromatic prin paloarea supraomenească a feței, albul fiind, totodată, un simbol al purității.

Zbuciumul sufletesc are proporții cosmice, întreaga natură fiind străbătută de o jale metafizică. Rugăciunea îmbracă forma unei ”amarnice strigări”, ce generează o adevărată furtună, idee accentuată prin intermediul hiperbolei.

Detaliile ilustrate în poezie sunt fidele sursei de inspirație, atât metafora paharului, cât și exprimarea umanității lui Hristos prin sudorile de sânge regăsindu-se în ambele texte.

b. Imaginile vizuale din prima strofă sunt completate, în cel de-al doilea catren, prin ”mâna nendurată”,

metaforă a poruncii Tatălui Ceresc, care-L îmbie să preia păcatele omenirii. Setea uriașă, dorința de a împlini această voie divină depășesc limitele umanului, trădat, totuși, prin frica imposibil de controlat.

c. Aparent, conținutul ”grozavei cupe” este mierea și dulceața, atrăgătoare pentru Cel însetat. În esență,

însă, gustul amar al veninului și culoarea verzuie prevestesc chinurile groaznice ce vor fi suportate pentru ca noi, oamenii, să ne putem înfrupta din ceea ce e bun, adică viața cea veșnică. Iisus-Omul refuză cu fermitate această sarcină, aflându-se la limita dintre cele două realități: viața și moartea. Versul final al celei de-a treia strofe concentrează ideea conflictului permanent dintre suflet și trup, între spirit și materie.

d. În ultima strofă , accentul e plasat asupra planului interior, căci întreaga natură preia zbuciumul,

frământările lui Iisus, schițate în termeni apocaliptici. Hiperbola măslinilor personificați sporește tragismul, ce se răsfrânge asupra întregului Univers.

În „vraiștea grădinii”, replică terestră a Edenului din care a fost izgonit Adam, apare sugestia morții, împlinindu-se astfel planul divin: uliii, păsări răpitoare, prevestesc un sfârșit dramatic.

Ambiguitatea stilistică a ultimei strofe e dată de posibilitatea dublei interpretări semantice a sintagmei „bătăi de aripi”: fie e sugerată prezența îngerilor, mesageri divini precizați și în textul Evangheliei („...iar un înger din cer s-a arătat Lui și-L întărea”), fie bătaia aripilor uliilor, simbol al unei morți iminente.

8. Simboluri Grădina, simbol regăsit încă din titlu, poate semnifica întregul univers terestru, fiind un loc propice meditației.

Printre măslini, simbol pentru pace și iubire, Iisus- Omul are o ezitare în a înfrunta suferința și moartea, chiar dacă latura sa divină Îi dictează că misiunea de a izbăvi lumea de păcate trebuie dusă la bun sfârșit.

Metafora centrală, cea a ”paharului”, face trimitere atat la Cina cea de Taină, ce avusese loc înaintea rugăciunii, cât și la Taina Euharistiei, socotită de creștini o mângâiere până la moștenirea Împărăției Cerurilor.

3

9. Expresivitatea poeziei sporește emoția cititorului, fiind susținută prin folosirea numeroaselor figuri de stil,

Constituite în imagini artisttice diverse.

Poezia e dominată de sobrietate, simplitate și concizie, deoarece autorul nu își propune o tălmăcire personală a textului biblic, ci o redare fidelă , obiectivă. Inovația textului constă în fina îmbinare a registrului stilistic religios cu expresii populare și regionalisme, ceea ce confirmă apartenența poeziei la curentul tradiționalist.

Din punct de vedere morfologic, se remarcă folosirea verbelor la timpul imperfect, ce indică o acțiune începută în trecut și neterminată, sugerând, totodată, permanența relatării. Punctele de suspensie ce încheie versurile sporesc tonul elegiac al poeziei și constituie un îndemn la meditație.

Tehnicile prozodice sunt tradiționale : organizare riguroasă în patru catrene, cuprinzând versuri cu măsură stabilă, de 14 silabe, cu ritm iambic și rimă încrucișată.

10.Concluzie Vasile Voiculescu e socotit de criticii literari un scriitor ce definește momentul liric al anului 1920 (și nu numai), un poet religios, „hrănit din substanța evangheliilor” (Tudor Vianu).

4