Incercari_si_Ispite_-_Transcriere_-_1546.pdf

8/19/2019 Incercari_si_Ispite_-_Transcriere_-_1546.pdf

1/8

28 noiembrie 2010, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Cristian Petrişor

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib -ro.org saucontactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: [email protected]

- 1 -

Data: 28 noiembrie 2010Text: Iacov 1Titlu: Încercări şi ispite Vorbitor: Cristian Petrişor

I. Introducere

În urmă cu cinci ani au avut loc două evenimente care m-au marcat personal. Primul avea loc într-ofamilie a unei văduve care de ceva ani a început să-l caute pe Dumnezeu. Venea la biserică, ascultacu plăcere cuvântul lui Dumnezeu şi era foarte preocupată de înţelegerea lui. Toate acestea pânăîntr-o bună zi în care a primit cea mai cumplită veste: fiul ei cel mai tânăr a avut un accident şi-amurit.

Când a primit această veste toată lumea i s-a cutremurat. Tot Dumnezeul despre care auzise şidespr e care cineva îi vorbise până atunci nu mai era un Dumnezeu bun şi al iubirii, ci au începutacele frământări care parcă pas cu pas au depărtat-o tot mai mult de Dumnezeu şi I-a întors spateleîn cele din urmă.

La doar câteva săptămâni, tot într-o familie a unei văduve, se întâmpla un eveniment similar.Această mamă într -o seară a primit vestea că fiul ei a avut un accident, băiatul ei cel mai mare car etocmai împlinise 27 de ani. A mers la Cluj, l-a găsit la Neurochirurgie în comă de gradul III. Dupăcâteva zile acest fiu al ei s-a stins. S-a întors acasă şi a înfruntat toată suferinţa şi durerea care eracopleşitoare, dar s-a agăţat şi mai mult de Dumnezeu, şi trecând prin acest eveniment a ajuns maiîntărită şi mai aproape de Dumnezeu ca oricând.

Întrebarea care se ridică este: de ce un deznodământ atât de diferit, deşi vorbim despre aceleaşi

evenimente? De ce pe unii aceleaşi evenimente îi distrug, când pe alţii aceleaşi evenimente îiîntăresc? Oare de ce o finalitate aşa de diferită în cele două cazuri? Şi în multe altele pe care lecunoaştem chiar noi personal?

V-aş invita să încercăm să dăm un răspuns la această întrebare întorcându-ne în textul din Iacov pecare l-am studiat. Nu vom face un pas mai departe prin epistolă, ci dimpotrivă, ne vom întoarce la

primele teme pe care le-am studiat în cap.1. Aşadar, în cap.1 am vorbit despre o perspectivă corectăasupra încer cărilor, după care am vorbit despre o perspectivă corectă asupra ispitelor. Iar cea de-atreia temă în dreptul căreia ne-am oprit: o perspectivă corectă asupra cuvântului lui Dumnezeu.

În această dimineaţă aş vrea să privim în mod deosebit la primele două teme pe care le-am studiat: o

perspectivă corectă asupra încercărilor şi o perspectivă corectă asupra ispitelor. Nu-mi propun săintru în foarte multe detalii ale textului care a fost parcurs. Însă, în această dimineaţă v -aş invita săurmărim împreună câteva adevăruri legate de teologia încercărilor şi ispitelor. După care în câtevamomente aş vrea să privim la câteva valenţe legate de terminologia încercărilor şi ispitelor, dupăcare să ne apropiem de câteva concluzii la frământarea acestei dimineţi.

II. Încercări şi ispite

Aşadar, câteva adevăruri legate de teologia încercărilor şi a ispitelor. În momentul în care am intrat

în Epistola lui Iacov cap.l, v.2-12, am observat că Iacov ne învaţă un lucru clar: încercările lucreazărăbdare. Şi dacă răbdarea îşi face desăvârşit lucrarea, atunci această răbdare sau perseverenţă atragedesăvârşirea sau duce la desăvârşire.


2/8



- 2 -

În momentul în care am făcut un pas mai departe şi am intrat în cea de -a doua temă, Iacov cap.1,v.13-19, am descoperit un alt rol şi o altă finalitate: ispitele, dimpotr ivă, se folosesc de ceva ce-iînlăuntrul nostru, se folosesc de pofta din noi. Şi folosindu-se de pofta din noi ne duc la păcat. Însă

păcatul odată făptuit aduce moartea.

Acestea sunt adevărurile evidente pe care le-am văzut în textul studiat. Aş vrea însă să pun oîntrebare: este posibil să răstorn rolul celor două evenimente? Adică, este corect să spun că s-ar putea ca uneori ispitele să lucreze răbdare? Sau perseverenţă? Şi în momentul în care ispita lucrează perseverenţă sau răbdare, şi aceasta-şi face desăvârşit lucrarea, până la capăt, aceasta astragedesăvârşirea?

Sau pe de altă parte – încercarea. Încercarea să ne ducă la păcat, şi păcatul odată făptuit să aducămoartea. Oare este posibilă o astfel de răsturnare? Cred că răspunsul este – da. Şi aş oferi doar douăexemple în sprijinul acestui răspuns. Primul exemplu, exemplul Domnului Isus Hristos: ni se spunecă Domnul Isus Hristos a fost dus de Duhul în pustie unde a fost ispitit de diavolul. Dar, deşi ispitit,după 40 de zile şi 40 de nopţi Domnul Isus a ieşit din pustie, plin de puterea Duhului Sfânt a lui

Dumnezeu, şi a început să proclame evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. În cazul Domnului IsusHristos, deşi în cadrul ispitirii, El nu a păcătuit; astfel, nu a fost condamnat la moarte, ci dimpotrivă,a fost întărit în credinţa lui în Dumnezeu şi în ascultarea de Dumnezeu.

Un alt exemplu, şi de data aceasta clasic atunci când vorbim de încercări şi ispite – exemplul luiIov. S-ar putea ca noi să ştim ceva lucruri pe care Iov nu le cunoştea. Noi ştim şi dialogul care aavut loc în ceruri, nu doar evenimentele care au trecut prin viaţa lui Iov. Şi ştim că la un moment datdiavolul a dat buzna în prezenţa lui Dumnezeu şi a spus: există un om neprihănit pe pământ, aidreptate, şi numele lui e Iov, dar acest om Te slujeşte din interes. Te slujeşte pentru că l-ai cumpăratcu binecuvântări şi i-ai făcut doar bine. Însă ia atinge-te de ceva din viaţa lui, de binecuvântările pecare i le-ai dat, şi vei vedea că Te va blestema în faţă. Cu alte cuvinte, Iov Te slujeşte din interes şi-ţi voi dovedi acest lucru, îi spune diavolul.

Şi urmează evenimentele în viaţa lui Iov. Nu numai atât. Dumnezeu îi îngăduie Satanei să se atingăchiar şi de sănătatea din trupul lui Iov. Dar deşi trecând prin aceste ispite Iov nu păcătuieşte. Iov,dimpotrivă, descoperă un Dumnezeu extraordinar, suveran şi atotputernic, dar un Dumnezeu pe carenu l-a cunoscut până acum, un Dumnezeu care intră în relaţie cu el, un Dumnezeu care merită slujitşi care merită cinstit.

Aşadar, este corect să spunem că s-ar putea să existe această răsturnare de roluri atunci când vorbimde ispită sau de încercare. Deja cred că ajungem la o concluzie, sau ne dăm seama de un adevăr.

Terminologia aceasta cred că nu este foarte bună, sau cel puţin nu este completă.Şi aş vrea să fac un pas mai departe şi v-aş invita să privim la terminologia încercărilor şi a ispitelor .Lucru care devine evident atunci când studiem Epistola lui Iacov este faptul că Iacov nu are doitermeni, nu foloseşte doi termeni. Iacov nu are doi termeni distincţi, unul pentru încercare şi celălalt

pentru ispită. În Epistola lui Iacov există un singur termen, acelaşi termen care uneori este tradusîncercare, iar alteori este tradus ispită.

Studiind Noul Testament realizăm că nu doar la Iacov este valabil acest lucru, ci în întreg NoulTestament există un singur termen care uneori, în funcţie de context, este tradus încercare, iaralteori este tradus ispită. Însă lucrurile nu se limitează doar la aria Noului Testament, ci chiar şi în

Vechiul Testament lucrurile stau la fel. Aşadar, aş oferi câteva exemple, şi v-aş invita să urmărimsubstantivul şi verbul pe care-l foloseşte Iacov.


3/8



- 3 -

Substantivul este – peirasmos. Îl regăsim în v.2 din cap.1 şi spune astfel cuvântul lui Dumnezeu: Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite – şi urmează substantivul peirasmos, tradus prin – încercări. Dar când citesc v.12 din aceeaşi epistolă, acelaşi capitol, spuneIacov: ferice de cel ce rabdă – şi apare acelaşi substantiv, peirasmos, dar de data aceasta nu mai estetradus – încercare – ci – ispita.

Dacă aş ieşi din perimetrul epistolei, v-aş invita să veniţi împreună cu mine în Epistola lui Pavelcătre Corinteni; şi astfel spune el în cap.10:13, un ver set foarte cunoscut: nu v-a ajuns nicio – dardin nou e acelaşi termen, acelaşi substantiv – peirasmos, şi de data aceasta este tradus ca – ispită;oare de ce nu – încercare? ...care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeuîmpreună cu – acelaşi termen peirasmos – ispită sau încercare, a pregătit şi mijlocul ca să ieşiţi dinea, ca s-o puteţi răbda.

Dar m-aş opri în dreptul unui verset celebru, rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, Matei cap.6:13;spune cuvântul lui Dumnezeu: şi nu ne duce în – şi din nou e acelaşi termen, peirasmos, acelaşisubstantiv, care înseamnă fie încercare, fie ispită; însă se pare că cei mai mulţi preferă traducerea

prin ispită din pricina următoarei afirmaţii – şi păzeşte-ne de cel rău.

Dar, aş face o paranteză puţin aici, legat de acest verset. În primul rând versetul poate fi tradus fărănici o problemă – şi nu ne duce pe noi în încercare, ci păzeşte-ne de cel rău. N-aş vrea să par firesc,n-aş vrea să par un om slab, dar daţi-mi voie să afirm înaintea dumneavoastră: mie nu-mi fac

plăcere încercările. Nu mă bucură faptul să trec prin încercări. Suferinţa nu-mi aduce bucurie, şiIacov nici nu spune aşa ceva, ci el vorbeşte despre finalitatea pe care o pot avea aceste evenimente;şi această finalitate determină bucuria.

Dacă privim la Petru, Petru îngână acelaşi adevăr ca şi Iacov; şi spune el în cap.1:6: În ea, în promisiunea lui Dumnezeu, în această nădejde vie, în moştenirea neîntinată şi nestricăcioasă şi carenu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi , în ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacătrebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, aici în vremelnicie, prin felurite încercări.

Încercarea aduce întristare şi eu nu i-o cer lui Dumnezeu; nu-i spun: Doamne, Te rog frumos să măîncerci. S-ar putea ca uneori să fie nevoie să-mi testez, să-mi evaluez credinţa, dar asta nu înseamnăcă Scriptura ne învaţă să cerem încercări, dimpotrivă. Dacă privim la Cuvântul lui Dumnezeu, oarea greşit Saul în momentul în care confruntându-se cu aceste încercări, cu problemele din viaţa lui, îlruga pe Dumnezeu în repetate rânduri: Doamne, te rog să iei acest sol al Satanei, ia-l din carneamea. Şi l-am rugat pe Dumnezeu de trei ori, spunea Saul, dar Dumnezeu mi-a răspuns: Harul Meuîţi este de ajuns.

Să nu ne înşelăm. Dacă privim chiar la învăţătura Domnului Isus Hristos, la un moment dat chiarDomnul Isus Hristos le vorbea ucenicilor Săi pe care-i iubea, le vorbea despre evenimentele tragicecare vor veni şi vor prevesti dărâmarea Templului şi a Ierusalimului, Matei 24. Dar deşi le spune: vaveni un necaz aşa de mare cum n-a mai fost de la întemeierea pământului până atunci şi nici de-acolo încolo nu va mai fi, Domnul Isus le spune: rugaţi-vă ca aceste lucruri să nu se întâmpleiarna; rugaţi-vă ca aceste lucruri să nu se întâmple într -o zi de Sabat.

Dar de ce Doamne, dacă aşa ai decis Tu? Dacă aşa ai determinat Tu evenimentele, şi aşa ai stabilit Tu planul, de ce? Să nu ne înşelăm; eu îi spun lui Dumnezeu dacă a venit o boală peste mine:Doamne, Te rog frumos să-mi dai vindecare. Îl supăr prin aceasta pe Dumnezeu? Nicidecum!

Doamne, nu mă duce în încercări, sau dacă sunt acolo, dacă ajung acolo: izbăveşte-mă de cel rău,Te rog.


4/8



- 4 -

Aş încheia paranteza şi aş reveni la verbul pe care-l întâlnim în text. Aşadar, chiar în Epistola luiIacov v-aş invita să urmărim verbul şi adverbul; peirasmos – este substantivul, iar verbul este –

peirasos – se vede foarte clar aceeaşi rădăcină. Versetul 13: Nimeni când este – adverbul peirasos –şi-i tradus ispitit; dar de ce nu încercat? Sau de ce nu testat, pentru că acesta este sensul primar altermenului? Nimeni când este ispitit să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”, sunt încercat de

Dumnezeu, sunt testat de Dumnezeu, căci – o, aici înţeleg de ce – căci Dumnezeu nu poate fi ispititca să facă rău.

Şi Iacov reabilitează imaginea şi caracterul lui Dumnezeu, şi spune: Dumnezeu niciodată nu te vavâna şi nu-i va vâna pe cei pe care i-a creat, pe cei pe care i-a întocmit, pentru că Dumnezeudintotdeauna a ales să facă bine copiilor Săi. În acest sens, între ghilimele afirm, Dumnezeu esteincapa bil să facă rău; şi tocmai de aceea Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nuispiteşte pe nimeni – acelaşi verb – ci fiecare este ispitit – acelaşi adverb – când este atras de poftalui însuşi şi momit.

Însă, pe cât de evident este că acest termen este tradus mereu ca – ispită, v-aş invita să priviţi

împreună cu mine la un alt îndemn din partea lui Dumnezeu prin Pavel pentru cei din Corint, în2Corinteni cap.13:5, spune Pavel: Pe voi înşivă – şi-i acelaşi verb peiraso, dar cum să traduci – pevoi înşivă ispitiţi-vă? Adică cum să ne ispitim? Nu poate fi vorba de aşa ceva, ci pe voi înşivăîncercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă; pe voi înşivă testaţi-vă.

Aş face o precizare: în momentul în care te afli într -o biserică, neoprotestantă în mod deosebit, şifoloseşti termenul de – încercare, oare la ce se gândesc cei care-l aud? De obicei ne gândim laevenimente foarte dureroase prin care trecem, dar evenimente care vin de la Dumnezeu, nu vin de laDiavolul, pentru că altfel le-am spune ispită, şi nu numai atât, vin de la Dumnezeu şi au şi un scop,un rol bine definit: au rolul de a ne face bine, de a ne maturiza.

Imaginaţi-vă că aş pune aceeaşi întrebare într-o sală de clasă unor copii şi i-aş întreba pe ei: la ce văgândiţi în momentul în care rostesc termenul – încercare? La ce s-ar gândi? La un test, la a evalua,şi acesta este sensul primar al termenului şi este foarte corect. Problema este că noi l -am încărcatfoarte mult, cu foarte multe concepte, cu foarte multe explicaţii care mai degrabă ne încurcă în celedin urmă. Aşadar, este vorba de a încerca, în sensul de a testa, de a evalua valoarea unui lucru şichiar a o creşte. Pe voi înşivă încercaţi-vă în acest sens.

Sau Marcu, cap.1:13, când vorbeşte de ispitirea Domnului Isus Hristos: unde a stat 40 de zile fiind –şi din nou acelaşi adverb; dar de ce n-a fost Domnul Isus testat? Ei, cu siguranţă a fost testat. Dar

pentru că găsim în text faptul că este vorba de diavolul care vine şi se apropie de Domnul Isus, îi

spunem ispită. Aş vrea să închei aceste dezbateri şi nu voi merge mai mult pe ele, legate determinologie. Aş vrea însă să mă apropii de câteva concluzii în virtutea lucrurilor pe care le-amafirmat şi le-am descoperit împreună.

Suntem invitaţi să ne desprindem ochii de la originea evenimentelor şi de la intenţionalitatea lor , pentru că de cele mai multe ori nici unul din noi nu suntem în măsură să dăm un răspuns corect.Accentul nu trebuie să fie aici, ci accentul este pe ceea ce pot deveni acele evenimente. Adică, aş

putea afirma foarte clar că orice eveniment poate deveni fie ispită, fie încercare. Important nu estecine a trimis sau care este intenţia cu care a venit un eveniment în viaţa mea, deşi sunt întrebărilegitime, dar nu acestea sunt importante. Întrebarea importantă este: ce pot deveni ele pentru mine?Şi aici avem un control mai mare pentru că Dumnezeu a hotărât astfel.


5/8



- 5 -

III. Finalitatea încercărilor sau ispitelor

În consecinţă, aş face câteva precizări: este greşit, sau nu este neapărat înţelept să te focalizezi peoriginea evenimentelor; de unde vin ele? În momentul în care Iov porneşte în prezenţa luiDumnezeu şi spune: acuma vreau să Te întreb şi să văd, se scuză cumva Dumnezeu şi spune – Iov,nu înţelegi ce s-a întâmplat de fapt, am fost prins într-o capcană, de fapt toate aceste lucruri au venitde la Diavolul. Oare se scuză Dumnezeu?

Nu, pentru că la urma-urmei toate evenimentele trec prin mâna lui Dumnezeu, absolut toate.Diavolul nu are autoritatea de a face un lucru fără să treacă prin filtrul lui Dumnezeu, nu se poateaşa ceva. În consecinţă, a sta să vorbeşti foarte mult să vorbeşti despre originea evenimentelor esteirelevant pentru mine şi pentru tine, pentru că de cele mai multe ori nu sunt în stare să dau unrăspuns corect şi calificat.

Este deasemenea greşit să mă focalizez pe eveniment. Orice eveniment are un caracter neutru,interschimbabil. Pe unii, acelaşi eveniment, îi duce la viaţă în timp ce pe alţii îi apropie mai mult de

cel rău şi-i duce la moarte. Aşadar, soluţia nu se găseşte în evenimentul cu care mă confrunt, chiardacă am întrebări legate de natura lui. Tocmai de aceea, evenimentele au un caracter brut, pot facedin ele orice: pot să mă apropie mai mult de Dumnezeu sau pot să mă depărteze de Dumnezeu.

Întrebarea este însă: unde ar trebui să-mi fie focalizată privirea? Privirea noastră trebuie să fiefocalizată pe modul în care noi înşine trecem prin evenimente, şi aici nu ne mai place niciunuiadintre noi. Dumnezeu, deşi este atotputernic, nu ne poate forţa pe niciunul dintre noi, pentru că aales să ne respecte libertatea. Nu ne poate forţa pe niciunul dintre noi să apucăm înspre viaţă, dupăcum nu ne poate forţa pe niciunul dintre noi s-o apucăm spre moarte. Tocmai de aceea, îţi puneînainte şi-mi pune înainte variantele, ca-n vechime.

Dar dacă Dumnezeu nu poate face acest lucru, oare poate diavolul? Ne poate sili s-o apucăm pe undrum sau pe altul? Nicidecum, să nu ne înşelăm. Tocmai de aceea este irelevant să dau vina pe puterile spirituale. Nu, orice eveniment are un caracter brut pe care-l pot folosi fie să mă ducă înspredesăvârşire, fie să mă ducă înspre moarte. Problema este în mine nu în puterile spirituale. Nutrebuie căutată acolo rezolvarea, ci în viaţa mea, în modul în care răspund, reacţionez la evenimentele cu care mă confrunt.

S-ar putea ca în situaţia în care mă aflu, copleşitoare, o durere acută pe care să n-o pot explica, la unmoment dat să spun: Doamne, realmente nu mai cred că ai dreptate. Realmente nu mai cred că eştiadevărat. Iubirea pe care o declarai, şi despre care îmi vorbeai, şi îndurarea pe c are o afirmi mereuşi mereu în Sfânta Scriptură, realmente n-o mai cred. Cum pot concilia aceste pretenţii ale Tale cu

situaţia cu care mă confrunt?

Şi până aici întrebările mele sunt corecte şi Dumnezeu abia aşteaptă să intrăm în dialog cu El, pentru că tânjeşte după dialogul nostru. Însă în momentul în care I-am întors spatele lui Dumnezeuşi I-am spus: decât cu un astfel de Dumnezeu, mai bine fără, atunci am reacţionat şi I-am întorsspatele. Şi acel eveniment care m-ar fi putut duce la desăvârşire, mă duce la moarte. Doamne, Terog dă-ne un discernământ corect.

Nu, lucrurile nu trebuie căutate într -o decizie a puterilor supranaturale. Acesta este destinul nostru,nu avem încotro. Toate aceste evenimente sunt harul lui Dumnezeu, chiar dacă uneori e foarte greusă rosteşti un astfel de lucru, dar absolut toate. Şi prin toate evenimentele, dacă-L cunosc peDumnezeu, pot trece prin ele astfel încât tot mai mult să se regăsească chipul Lui în viaţa mea,caracterul Lui în fiinţa mea, tot mai mult să mă apropii de El şi să merg înspre desăvârşire, atunci


6/8



- 6 -

când Îi cunosc caracterul, atunci când ştiu că este Tatăl meu. Şi s-ar putea să fie momente în care sănu mai pot privi înainte, şi situaţia cu care mă confrunt să nu mai primească niciun răspuns, să numai aibă nicio logică. Poate e momentul să mă uit înapoi şi să văd că Dumnezeu dintotdeauna aurmărit binele în viaţa mea, şi întărit de acest adevăr să merg mai departe, chiar dacă momentan nu

pot să dau un răspuns, să merg mai departe.

Îmi amintesc de o situaţie similară din viaţa mea în relaţia cu părintele meu pământesc. Eram copil,eram foarte mic şi tatăl meu m-a luat de câteva ori cu el la Cluj. M-am născut şi am crescut înSomeşul Rece, dar tata mă lua cu el la Cluj, la atelierul unde lucra în Piaţa Flora, şi pentru mine erao mare aventură să stau cu el o zi întreagă. Mă bucuram ori de câte ori mă lua şi mă ducea cu el.

Într-o zi a venit la mine şi mi-a spus: „Cristi, să ştii că mâine te duc la Cluj şi vei stai cu mine o ziîntreagă în atelier”. Când am auzit nu mi-am mai încăput de bucurie. Însă imediat mi s-a stins

bucuria, pentru că mi-a zis: „eu o să merg foarte devreme. Însă când te trezeşti tu, te va duce mama până în staţie, te pune pe autobuz şi vii singur cu autobuzul până în Cluj. Ştii cum ai mers cu minealtădată: ai trecut prin Gilău, prin Lona, prin Floreşti, şi în momentul în care intri în Mănăştur ve zi

podul acela mare, iar când ajungi acolo ştii că aceea e staţia unde coborâm noi de fiecare dată. Când

ajungi în staţie, te voi aştepta acolo. Tu cobori din autobuz şi mergem împreună la atelier ”.

A venit şi ziua cea mare. Am mers în staţie, era foarte simplu în staţia din Someşul Rece pentru cănu erau multe autobuze, nu aveai cum să urci greşit. Am urcat şi a început inima să -mi bată foartetare. Şi am ajuns în Gilău, am ajuns în Lona, am trecut de Floreşti, şi la un moment dat am văzut înzare podul mare şi am ştiut că se apropie staţia în care trebuie să cobor. Autobuzul a oprit sub pod şiam coborât, am nimerit staţia corect. Însă, dacă până acum mi-a bătut inima foarte tare, de dataaceasta nu mai aveam nicio nădejde.

Am coborât din autobuz şi autobuzul a plecat, şi m-am uitat în stânga şi-n dreapta şi nu mă aşteptanimeni! Eram singur într-un loc străin. Emoţiile mele de copil nu vi le pot descrie acum. Însă dupăce am stat câteva momente m-am gândit la drumul pe care- l făcusem cu tatăl meu până la atelier şiam pornit pe el. Şi am început să mă duc singur până am văzut atelierul. Am intrat şi am întrebat pecolegii tatălui meu unde este tata. Dar ei mi-au răspuns: nu-i aici pentru că a plecat demult ca să teaştepte pe tine.

Ce se întâmplase de fapt? Tatăl meu a venit cu multă vreme înainte, însă a urcat pe pod ca să vadăcând va veni autobuzul. Şi când a venit autobuzul a stat acolo, era doar la zece metri distanţă; a stat

pe pod şi s-a uitat cum fiul lui coboară din autobuz, se uită în dreapta, în stânga, şi nu ştie încotro. Avăzut modul în care la un moment dat mi-am îndreptat paşii şi am pornit înspre atelier, şi a venitdoar câţiva paşi în urma mea. Nu ştiam. Şi la puţin timp după ce am ajuns eu la atelier a ajuns şi el.

Deseori lucrurile stau exact la fel în relaţia noastră de fii cu părintele nostru ceresc, cu Dumnezeu.Deseori privim în jurul nostru şi nu mai vedem prezenţa Lui nicăieri. Şi s -ar putea să auzi şoaptacelui rău: te-a abandonat. Dumnezeu nu şi-a abandonat fiii niciodată, după cum niciun tată care-şiiubeşte copiii nu poate fi dezinteresat de ei.

Dumnezeu dintotdeauna caută creşterea noastră şi maturizarea noastră, la fel cum părintele meu pământesc se uita la fiul său să vadă ce va face. Oare va trece mai departe? Oare se va maturiza prinexperienţa prin care trece, prin încercarea cu care se confruntă? La fel este şi cu Dumnezeu. Tocmaide aceea, în momente în care nu văd nicio ieşire, nu se mai ivesc zorii în situaţiile cu care măconfrunt, nu sunt chemat să fac nimic altceva decât, crezând caracterul Tatălui meu, să-mi amintesc

pe unde umbla Părintele meu şi să pornesc într -acolo.


7/8



- 7 -

IV. Înţelepciunea

Tocmai de aceea, Iacov ne arată ce face diferenţa în astfel de evenimente: Dacă-i lipseşte cuivaînţelepciunea... Şi acolo, când stai în staţia vieţii şi nu ştii încotro, acesta-i primul lucru pe care-lceri: Doamne, nu am înţelepciune. Te rog frumos să mi-o dai, pentru că ai promis că mi-o vei da cumână largă şi fără mustrare; şi ea îi va fi dată, ne spune Iacov în v.5 din cap.1, dar s-o ceară cucredinţă, fără să se îndoiască deloc.

Şi ceri acest lucru, dar cu îndoială: oare o primesc? Oare în ce se vede ea, în ce se măsoară aceastăînţelepciune? Înţelepciunea nu se măsoară şi nu răspunde la întrebarea: de ce mi se întâmplă ceea cemi se întâmplă, chiar dacă fiecare dintre noi punem această întrebare. Oare de ce a murit tatăl meu?Ca să mă întorc eu la Dumnezeu? Nu, pentru asta a murit Domnul Isus Hristos, acesta este adevărul.S-ar putea să trăiesc zeci de ani, şi chiar să ajung în pragul morţii şi să nu primesc un răspuns laaceastă întrebare. Dumnezeu nu s-a obligat pe Sine faţă de nimeni să răspundă la acest gen deîntrebări.

Oare i-a răspuns vreodată lui Iov: Iov, ştii ce s-a întâmplat de fapt? Nu. Frumuseţea este că în loc săne răspundă la întrebările noastre, care nu duc nicăieri de cele mai multe ori, ne răspunde la ceea ceeste vital şi ni se descoperă pe Sine. Şi cunoaştem un Dumnezeu mai măreţ şi mai frumos, unDumnezeu suveran, un Dumnezeu pe care merită să-L slujeşti, pentru că deşi te trece prin valeaumbrelor morţii, toate evenimentele converg spre binele tău şi spre binele meu, atunci când, spunePavel în Romani, alegi să-L iubeşti pe Dumnezeu.

Pe de altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binel e celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său, slăvit să fie Numele luiDumnezeu! Chiar dacă în această clipă a vremelniciei nu înţeleg, chiar dacă în acest momentlucrurile nu capătă sens, evenimentele prin care trec nu au logică, chiar dacă... mă opresc înaintea

lui Dumnezeu şi spun: Doamne, dă-mi înţelepciune!

Dar în ce se vede această înţelepciune? În ce se măsoară ea? Înţelepciunea se vede şi se măsoară înceea ce fac cu ceea ce mi se întâmplă; în faptul că -I spun: Doamne, îmi amintesc de drumul desprecare mi-ai vorbit că trebuie să merg, şi decid, şi aleg să merg mai departe. Chiar dacă răspunsurileîntârzie să apară, chiar dacă întrebările abundă în jurul meu, chiar dacă... aleg să merg mai departe,

pentru că-Ţi cunosc caracterul, pentru că ştiu cine eşti, pentru că înţeleg în ce se măsoarăînţelepciunea. Nu în – de ce mi se întâmplă ceea ce mi se întâmplă, ci în ceea ce fac cu ceea ce mise întâmplă.

Este mult mai important ceea ce facem decât ceea ce simţim la un moment dat. După cum este mult

mai important ceea ce se întâmplă în noi, decât ceea ce se întâmplă cu noi. Dumnezeu nu se valimita de la a vinde vremelnicia noastră de dragul veşniciei noastre. Dumnezeu nu se va limita de laa vinde acest tru p de carne, care se desface oricum, pentru acel suflet care va moşteni împărăţia luiDumnezeu. Pentru că Dumnezeu realmente ne vrea binele, chiar şi atunci când nu înţelegem. Nutrebuie să fac nimic altceva decât să-I răspund în virtutea înţelepciunii, şi să-I rămân credincios.

De multe ori îmi doresc atât de mult să am răspunsul la întrebarea: de ce? Care-i logica? Ce urma săse întâmple? De cele mai multe ori însă, niciun om şi nici chiar Dumnezeu nu ne va răspunde peacest pământ la acest gen de întrebări. Dar există întrebări mult mai importante decât aceasta, lacare suntem obligaţi să răspundem, şi de care atârnă desăvârşirea sau moartea fiecăruia dintre noi, şiaceastă întrebare este: ce fac în ciuda evenimentelor cu care mă confrunt? Ce fac cu ceea ce mi seîntâmplă?


8/8



- 8 -

Aş vrea să mă apropii de încheiere, pentru că am început cu această întrebare: de ce pe unii aceleaşievenimente îi distrug, în timp ce pe alţii aceleaşi evenimente îi întăresc. De ce? De ce undeznodământ atât de diferit? Pentru că Dumnezeu a fost bun cu unii, timp în care a fost răuintenţionat cu alţii? Nu, Dumnezeu nu-şi schimbă caracterul niciodată, şi tocmai aceasta a afirmatIacov foarte clar: În El nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. Şi El de bunăvoia Lui ne-anăscut ca să ne facă bine, ca să aşeze în noi chipul pe care l-am vândut din grădina Edenului. Şi

pentru aceasta va vinde Universul întreg dacă trebuie, de dragul acestui chip în noi: Hristos în noi,nădejdea slavei.

Dumnezeu realmente ne vrea binele, chiar mai mult decât îl înţelegem sau uneori ni-l vrem noi.Dumnezeu ne vrea binele şi acest lucru îmi dă linişte. S-ar putea ca momentan să privesc şi săanalizez ceea ce este în jurul meu şi să nu pot da un răspuns, să nu -L pot îndreptăţi pe Dumnezeu

prin răspunsul meu, să nu-I pot face dreptate.

Dar poate în astfel de momente nu trebuie să fac nimic altceva decât să mă întorc în urmă şi să vădcum de fiecare dată, prin atâtea evenimente şi prin atâtea istorii ale oamenilor, Dumnezeu mereu le-a făcut bine, chiar şi atunci când nu au înţeles. Şi bazat pe acest adevăr să găsesc puterea de a merge

mai departe, spunându-i: Doamne, completează înţelepciunea în fiinţa mea, pentru că recunosc căeste limitată, este ciuntită. Doamne, dă-mi această înţelepciune în mod deplin, dar cum altfel decâtalegând să merg pe calea Ta, împreună cu Tine, fără să-ţi întorc spatele.

V. Concluzii

De ce pe unii aceleaşi evenimente îi distrug, în timp ce pe alţii aceleaşi evenimente îi întăresc?Mass-media în ultimii ani ne-a asediat cu ştiri despre oameni care s-au sinucis pentru că şi-au

pierdut un loc de muncă, pentru că şi-au pierdut iubirea care nu le-a fost împărtăşită, pentru că şi-au

pierdut... Dar fiecare dintre noi ştim atâtea alte exemple ale unor oameni care au trecut prin exactaceleaşi situaţii, exact aceleaşi evenimente, şi trecând prin ele au găsit puterea de a se ridica, de a leînfrunta, şi au ieşit mai puternici din ele şi mai aproape de desăvârşire.

Ce face diferenţa? Oare o decizie a puterilor supranaturale? Eu mă liniştesc cu aceasta: să ştiu cănoi suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu şi acest lucru îmi dă linişte. Însă problema nu este la

puterea lui Dumnezeu, spune Petru, ci la răspunsul pe care-l dau. Doamne păzeşte-ne reacţia pe carene-o asumăm în astfel de evenimente.

Doamne, învaţă-ne să-ţi răspundem cu înţelepciune, indiferent de evenimentele în care ajungem sau prin care ne treci, pentru ca aceste evenimente neutre din jurul nostru să ne aducă mai aproape de

desăvâşire. Doamne, noi vrem să călătorim înspre Tine, să putem ajunge într-o bună zi acasă; vrem acolo, pentru totdeauna. Doamne, ajută-ne să facem diferenţa în virtutea înţelepciunii Tale! Amin

Documents

Incercari_si_Ispite_-_Transcriere_-_1546.pdf