CUPRINS

I. TEHNICA PROCEDEULUI BRAS 2 I.1. Poziţia corpului şi capului 2 I.2. Mişcările picioarelor 2 I.3. Mişcările braţelor 4 I.4. Coordonarea mişcărilor 5 I.5. Coordonarea mişcărilor de braţe şi picioare cu respiraţia 6 I.6. Tehnica startului şi acţiunilor după start în procedeul bras 8 I.7. Tehnica întoarcerii 9 I.8. Modificări ale tehnicii înotului în funcţie de viteza de deplasare 10

II. TEHNICA PROCEDEULUI FLUTURE (DELFIN) 11 II.1. Poziţia corpului şi capului 11 II.2. Mişcările picioarelor 11 II.3. Mişcările braţelor 12 II.4. Coordonarea mişcărilor de braţe şi picioare 13 II.5. Respiraţia şi coordonarea ei cu mişcările de înot 15 II.6. Tehnica startului 16 II.7. Tehnica întoarcerii 16 II.8. Modificări ale tehnicii de înot în funcţie de viteza de deplasare 16

III. PARTICULARITĂŢI ALE TEHNICII STARTURILOR ŞI

ÎNTOARCERILOR ÎN PROBELE DE ŞTAFETĂ (LIBER ŞI MIXT) ŞI ÎNOT MIXT INDIVIDUAL 17

IV. NOŢIUNI DE REGULAMENT 19

Noţiuni de regulament privind tehnica procedeelor sportive de înot 19 CERINŢE PENTRU ACTIVITĂŢILE PRACTICE DIN ANUL II SEMESTRUL AL II-LEA 21 PROBE DE CONTROL PRACTICE PENTRU ANUL II SEMESTRUL AL II-LEA 21 TEME 22 BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ 22

Inot: Metodica predarii Inapoi la pagina principala

I. TEHNICA PROCEDEULUI BRAS

I.1. Poziţia corpului şi a capului Corpul este întins pe apă, cu faţa în jos. Unghiul format de corp cu orizontala apei este

de aproximativ 200, mai mare decât în cazul celorlalte procedee (Fig. nr. 1).

Fig. nr. 1

Capul se află în prelungirea corpului, bine „ascuns” între braţe în faza de alunecare,

pentru a obţine o poziţie hidrodinamică optimă. Picioarele sunt întinse, vârfurile de asemenea, braţele întinse sus în prelungirea corpului.

Toate segmentele sunt întinse dar nu încordate. Conform regulamentului de înot, aşa cum am mai amintit, pe tot parcursul probei o parte

a capului trebuie să spargă suprafaţa apei, cu excepţia unui ciclu de mişcări după start şi după întoarceri.

Poziţia descrisă este considerată ca bază de referinţă în descrierea tehnicii procedeului. Greşeli frecvente • Poziţia ridicată sau prea scufundată a capului, determină o rezistenţă mare la înaintare,

iar poziţia prea scufundată a capului poate duce la descalificarea înotătorului; • Întinderea insuficientă a braţelor înainte, dar şi a umerilor, scurtează vâslirea braţelor

şi creşte rezistenţa la înaintare; • Picioarele depărtate şi îndoite, corpul îndoit: scade viteza prin creşterea rezistenţei la

înaintare. I.2. Mişcările picioarelor

Picioarele execută acţiuni de grupare şi pregătire a suprafeţelor de vâslire, urmate de acţiuni propulsive, simultan, prin lateral-înapoi şi de sus în jos.

Suprafeţele de vâslire sunt formate din marginea internă a labelor picioarelor, zona maleolară internă şi suprafaţa medială a gambelor.

Mişcarea picioarelor cuprinde două faze: faza pregătitoare şi faza activă (propulsivă). Tempoul mişcărilor este diferit în cele două faze. Faza pregătitoare, în care picioarele se grupează, se execută mai lent, iar impulsia picioarelor din faza activă se execută mai rapid, aceasta reprezentând principala acţiune care determină viteza de înot.

- Faza pregătitoare Din întins cu picioarele uşor depărtate, se execută flexia gambelor pe coapse (călcâiele la

şezută uşor depărtate). De asemenea, coapsele depărtate se flexează limitat pe abdomen, doar atât cât să nu permită ieşirea tălpilor deasupra apei. În finalul acestei faze vârfurile picioarelor se orientează spre în afară (lateral), printr-o rotaţie externă a gambelor, în flexie dorsală accentuată.

Unghiurile formate de flexia multiplă au valori diferite, astfel: coapsa face cu abdomenul un unghi de aproximativ 1300 pentru a evita creşterea accentuată a rezistenţei la înaintare; gamba se flexează complet pe coapsă (mai precis, în jurul a 450); laba piciorului execută o flexie dorsală la 800. Unghiul între coapse (depărtarea genunchilor) are o valoare de aproximativ 700 (Fig. nr. 2 ). Astfel, este opusă apei suprafaţa maximă a zonei de vâslire.

Greşeli frecvente • Îndoirea accentuată a coapsei pe abdomen, produce frânare frontală accentuată,

reacţia fiind în sens contrar direcţiei de înaintare; 2

Fig. nr. 2 Unghiuri şi suprafeţe de vâslire

• Flexia cu călcâiele apropiate şi genunchii depărtaţi sau flexia cu călcâiele depărtate şi

genunchii apropiaţi are efecte negative asupra acţiunii de împingere a picioarelor; • Lipsa ridicării gambelor şi flexiei dorsale a vârfurilor micşorează suprafeţele de

vâslire, existând tendinţa de a efectua bătaia cu suprafaţa superioară a labei, rezultatul este o acţiune ineficientă a picioarelor;

• Faza pregătitoare se execută cu viteză mare ceea ce determină creşterea rezistenţei la înaintare şi o pierdere mare de viteză.

Faza pregătitoare Faza activă (propulsivă)

1

5

2

6

3

7

4

8

9

Fig. nr. 3 - Faza activă (propulsivă) Constă dintr-o împingere spre înapoi şi uşor lateral a apei cu tălpile, realizată prin

extensia articulaţiilor coxo-femurale, a genunchilor, iar în final flexia plantară a labelor. Zona maleolară internă se orientează spre înapoi, prin lateral şi de sus în jos, descriind un traseu eliptic. Pe măsură ce picioarele se întind genunchii intră în rotaţie externă. Împingerea se termină când picioarele sunt întinse complet, cu vârfurile spre lateral, urmată de relaxarea labelor şi apropierea activă a picioarelor. Această apropiere a picioarelor are efect propulsiv prin expulzarea apei cuprinse între acestea şi se evită creşterea rezistenţei la înaintare prin obţinerea rapidă a poziţiei hidrodinamice (Fig. nr. 3).

Acţiunea complexă a picioarelor creează forţe portante mari, cu efect propulsiv pe direcţia de deplasare.

Greşeli frecvente • Împingere cu labele picioarelor întinse (vârfurile „împung” apa), realizându-se doar o

lovire a apei de sus în jos şi spre înapoi, fără efecte propulsive, lipsind sprijinul pe apă;

3

• Împingerea se execută spre lateral, din cauza genunchilor mult depărtaţi, iar apropierea picioarelor este lentă: astfel, traiectoria se scurtează, acţiunea este ineficientă, iar păstrarea picioarelor depărtate produce frânare mare la înaintare;

• Întinderea labelor înainte de întinderea completă a picioarelor, reduce mult forţa de împingere;

• Viteza foarte mare sau prea mică a triplei extensii: propulsia este ineficientă în primul caz, iar în cea de-a doua situaţie corpul se poate chiar scufunda;

• Poziţia asimetrică a picioarelor determină o propulsie asimetrică, numai un picior va efectua împingerea, celălalt va lovi apa. Această acţiune contravine regulamentului.

I.3. Mişcările braţelor

Acţiunile braţelor la procedeul bras sunt de mare importanţă, deoarece prin forţele portante mari pe care le realizează contribuie la obţinerea vitezei de deplasare.

Cele două faze ale mişcării braţelor, faza activă şi cea pregătitoare, se execută sub nivelul apei. Braţele vâslesc simultan şi simetric. Prin acţiunea lor, braţele contribuie direct la obţinerea vitezei de înot în faza activă, iar în faza pregătitoare urmăresc micşorarea cât mai mult a rezistenţei la înaintare.

Braţele, în faza activă, vâslesc prin lateral-înapoi până lângă piept, de aici, în faza pregătitoare, revin pe drumul cel mai scurt pentru a executa o nouă fază activă.

- Faza activă Cuprinde trei momente: apucarea apei, tracţiunea

şi împingerea, acestea executându-se pe o traiectorie sinuoasă (Fig. nr. 4).

Apucarea apei se execută din poziţia întins a corpului, după terminarea momentului de alunecare.Braţele încă întinse execută o rotaţie internă din umeri,favorizând întoarcerea palmelor spre exterior, apoiflexia acestora pe antebraţe. Palmele apasă pe apă în jos, prin lateral (Fig. nr. 5).

Fig. nr. 4

Fig. nr. 5 Apucarea apei şi poziţia capului

Tracţiunea se execută în continuarea apucării apei. Ea începe prin îndoirea treptată a

braţelor, iar prin rotaţia internă din umeri, coatele realizează o poziţie ridicată faţă de antebraţe. Când palmele ajung la nivelul coatelor, unghiul între braţ şi antebraţ ajunge la aproximativ 900 (Fig. nr. 8). Antebraţele sunt orientate spre fundul bazinului şi uşor lateral faţă de cot.

Antebraţele şi palmele constituie suprafeţele de vâslire. Palmele în punctul lor cel mai adânc, sunt orientate spre exterior faţă de coate, iar coatele spre exterior faţă de umeri, în acelaşi plan frontal.

Împingerea este redusă deoarece antebraţele şi palmele nu depăşesc, în acţiunea lor spre înapoi, decât foarte puţin planul umerilor. În finalul fazei active braţele se strâng sub piept cu antebraţele şi palmele orientate spre înainte.

4

În timp ce sunt aduse sub bărbie cu degetele înainte, palmele vâslesc având o poziţie oblică spre înapoi şi spre torace.

Greşeli frecvente • Efectuarea vâslirii prin lateral aproape de suprafaţa apei, determină o eficienţă redusă

a acesteia; • Vâslire prea lungă, palmele depăşind nivelul umerilor, ajungând uneori până la

abdomen, fapt ce contravine cerinţelor regulamentului. Deşi se creează un spor de viteză, acesta nu compensează rezistenţa mare la înaintare care rezultă din acţiunea braţelor în faza pregătitoare;

• Tracţiunea timpurie a coatelor determină o vâslire ineficientă prin reducerea suprafeţelor de vâslire şi scurtarea traseului palmelor;

• Depărtarea braţelor în lateral, înainte de începerea tracţiunii, este o mişcare nepropulsivă care scurtează traiectoria vâslirii.

- Faza pregătitoare După gruparea braţelor sub piept, cu palmele sub bărbie, urmează „strecurarea” acestora

înainte pe axul deplasării cu palmele apropiate şi orientate în jos. Coatele se apropie treptat, braţele se întind accentuat până ce umerii ajung la urechi. Palmele înaintează sub nivelul apei, la mică adâncime. Întreaga fază pregătitoare se execută în aşa fel încât să se reducă la maximum rezistenţa la înaintare.

Greşeli frecvente • Grupare insuficientă a braţelor sub piept va crea rezistenţă mare la înaintare în faza

pregătitoare; • „Strecurarea” braţelor înainte cu coatele flexate are ca efect o creştere a rezistenţei

frontale şi a reacţiei în sens contrar direcţiei de înaintare; • Întinderea incompletă a braţelor înainte şi lipsa momentului de „alungire” a acestora

scurtează vâslirea, faza de alunecare lipseşte, iar frecvenţa mişcărilor creşte. I.4. Coordonarea mişcărilor

Într-o prezentare simplistă coordonarea mişcărilor de braţe cu cea a picioarelor ar fi următoarea: din plută pe piept, cu corpul întins, braţele încep faza activă, timp în care picioarele execută faza pregătitoare; când picioarele execută faza activă, braţele se pregătesc întinzându-se înainte. Unui ciclu de mişcări de braţe îi corespunde un ciclu de mişcări de picioare şi un moment de alunecare în finalul acţiunii propulsive a picioarelor.

Dacă facem o analiză mai atentă vom observa că există un decalaj între acţiunea braţelor şi cea a picioarelor. Astfel, coordonarea corectă este următoarea: din întins, moment prelungit de alunecare, evitându-se pierderea accentuată a vitezei, braţele prind apa şi execută tracţiunea timp în care picioarele rămân întinse. În continuare, braţele se grupează sub piept, moment în care începe faza pregătitoare a picioarelor. Braţele se strecoară înainte şi aproape de finalul întinderii lor picioarele încep propulsia până la întinderea completă a membrelor, după care urmează un nou moment de alunecare (Fig. nr. 6).

5Fig. nr. 6 Coordonarea mişcărilor în procedeul bras

În brasul de viteză momentul de alunecare între sfârşitul propulsiei picioarelor şi începutul tracţiunii braţelor este aproape eliminat.

Acest decalaj în coordonarea mişcărilor de braţe şi picioare, contribuie la realizarea unei eficienţe maxime a fiecărei acţiuni parţiale şi însumarea efectelor, evitându-se astfel frânările mari ale unor segmente pe durata fazei active a celorlalte segmente.

Fig. nr. 7 Ciclograma mişcărilor de înot bras

Greşeli frecvente • Executarea simultană a fazelor active cu braţele şi picioarele, fapt ce determină o

pauză mare şi frânări excesive la pregătirea membrelor, iar înaintarea este sacadată; • Pregătirea picioarelor se face în timpul tracţiunii braţelor, ceea ce face să crească

rezistenţa la înaintare, iar eficienţa vâslirii braţelor scade; • Lipsa momentului de alunecare din cauza vâslirilor însumate, scade randamentul,

accentuând oboseala mai ales la începători. I.5. Coordonarea mişcărilor de braţe şi picioare cu respiraţia

Tehnica respiraţiei La bras respiraţia se execută spre înainte. Pentru a inspira înotătorul aduce gura la

suprafaţă, fără mişcări ample ale capului şi fără dereglarea poziţiei corpului, ridică bărbia şi o împinge spre înainte. Respiraţia este favorizată de acţiunea braţelor care creează o forţă portantă ce are ca efect ridicarea umerilor şi capului faţă de nivelul apei (Fig. nr. 8).

Fig. nr. 8

Moment inspirator: capul ridicat, mâinile la nivelul bărbiei Coordonarea respiraţiei cu mişcările de înot (Fig. nr. 9) Inspiraţia se execută în momentul tracţiunii braţelor, când acestea au ajuns la nivelul

umerilor şi începe gruparea lor sub piept şi când sprijinul pe apă este foarte puternic. În timpul grupării braţelor există un moment de apnee, iar expirul se execută pe durata întinderii braţelor înainte şi momentului de apucare a apei.

Această tehnică a respiraţiei şi coordonarea ei cu mişcările, favorizează plutirea mai înaltă a corpului în faza pregătitoare a braţelor şi propulsiei picioarelor, iar corpul „plonjează” înainte.

Respiraţia se poate face la un ciclu de mişcări sau la două cicluri în probele de viteză, cu obligaţia regulamentară de păstrare a unei părţi a capului la suprafaţă.

6

1. Întins, palmele apucă apa întoarse spre exterior

2. Tracţiune spre exterior şi în jos cu îndoirea braţelor - expir

3. Moment inspirator - braţele în finalul fazei active - pregătirea picioarele

4. Capul coboară în apă, picioarele execută flexia, braţele înainte

5. Picioarele execută propulsia, braţele înainte

Fig. nr. 9 Tehnica globală în procedeul bras

Greşeli frecvente • Expirul nu se face complet sub apă, în acest caz înotătorul fie că rămâne cu expiraţia

neterminată, iar în plămâni rămâne o cantitate de aer rezidual, care nu va permite introducerea prin inspir a unei cantităţi de aer proaspăt pentru susţinerea efortului, fie va continua să expire şi în timpul afectat pentru inspir, inspir care va fi incomplet, creându-se în ambele situaţii datorie de oxigen. Dacă în această situaţie înotătorul va mări durata pentru efectuarea unei inspiraţii normale, se pierde coordonarea;

• Efectuarea inspiraţiei în timpul tracţiunii braţelor, adică un inspir timpuriu ca în tehnica clasică, va determina ridicarea prea devreme a capului deasupra apei, schimbarea unghiului corpului faţă de orizontala apei şi creşterea rezistenţei la înaintare;

7• Inspiraţia întârziată reduce timpul optim necesar pentru o inspiraţie completă;

• Ridicarea accentuată a capului pentru a inspira, dereglează mişcările de înot, modifică poziţia corpului crescând rezistenţa la înaintare;

• Menţinerea permanentă a capului deasupra apei face ca expiraţia să se realizeze deasupra apei. În această situaţie trunchiul este mai ridicat, picioarele mai scufundate, iar rezistenţa la înaintare este mare.

I.6. Tehnica startului şi acţiunilor după start în procedeul bras

Poziţia iniţială pe bloc-start, impulsia şi drumul aerian (zborul) sunt foarte asemănătoare cu cele descrise la startul în procedeul craul pe piept. Diferenţa constă în faptul că intrarea în apă, la startul în procedeul bras, se face sub un unghi mai mare, pentru a permite o scufundare mai mare (aproximativ 50 cm), care să favorizeze efectuarea acţiunilor specifice brasului în timpul drumului subacvatic, acţiuni diferite faţă de cele efectuate la procedeul craul.

Acţiunile efectuate în timpul drumului subacvatic După pătrunderea în apă, înainte de a pierde viteza de alunecare, înotătorul execută o

vâslire lungă cu braţele, până lângă şolduri. Momentul de împingere este prelungit până la întinderea completă a braţelor şi orientat paralel cu axul de înaintare. Această acţiune are ca scop de a prelungi alunecarea sub apă cu viteză mare. Urmează îndoirea braţelor cu strecurarea lor înainte pe sub piept şi începe gruparea picioarelor, după ce braţele au depăşit nivelul umerilor. În continuare, picioarele execută o propulsie puternică, urmată de un mic moment de alunecare, după care braţele execută o nouă vâslire, de data aceasta obişnuită, timp în care capul, care pe toată durata drumului subacvatic se ţine cu bărbia în piept, se ridică pentru a marca ieşirea la suprafaţă. Executarea unui ciclu complet de braţe şi de picioare sub apă după start şi întoarceri, este permisă de regulament. După ieşirea capului la suprafaţă se înoată în continuare cu tehnica de bras obişnuită (Fig. nr. 10).

Fig. nr. 10 Acţiunile imediat următoare startului

Greşeli frecvente • Intrarea în apă se face sub un unghi prea mic sau prea mare, determinând în primul

caz ieşirea timpurie la suprafaţă (acţiunile sub apă nu pot fi eficient executate pentru a prelungi alunecarea), iar în a doua situaţie se prelungeşte excesiv drumul subacvatic;

• Momentul de alunecare este menţinut prea mult sau nu este menţinut, având ca efect pierderea accentuată de viteză în prima situaţie, iar în a doua nu se valorifică optim alunecarea, care este mai rapidă sub apă;

• Ridicarea timpurie a capului scurtează drumul subacvatic, ieşirea la suprafaţă se face devreme, fără a beneficia de avantajul acţiunilor subacvatice;

8

• Vâslirea braţelor este scurtă, cu eficienţă redusă; • Vâslirea cu braţele întinse sau prea îndoite de la începutul vâslirii are ca efect o

eficienţă redusă a acţiunilor sub apă; • Neefectuarea expirului în ultima parte a alunecării sub apă influenţează negativ

reluarea unei respiraţii normale imediat ce capul a ieşit la suprafaţă. I.7. Tehnica întoarcerii

Tehnica întoarcerii în procedeul bras este direct legată de prevederile regulamentului. Aceste prevederi ale regulamentului obligă pe înotător să atingă peretele cu ambele mâini simultan, dar nu obligatoriu la acelaşi nivel însă cu condiţia ca umerii să fie menţinuţi orizontali (paraleli cu suprafaţa apei). Atingerea peretelui cu mâinile se poate face la, deasupra sau sub suprafaţa apei. În aceste condiţii întoarcerea în procedeul bras, nu poate fi una rapidă.

Întoarcerea în procedeul bras este asemănătoare cu întoarcerea simplă descrisă la procedeul craul pe piept dar cu unele particularităţi şi cuprinde aceleaşi momente.

- Atacul peretelui Înotătorul întinde energic braţele înainte şi atinge peretele simultan cu palmele. În

continuare, braţele se îndoaie, în acelaşi timp capul şi umerii se ridică. Se realizează astfel un moment de sprijin pe perete.

- Întoarcerea propriu-zisă Corpul se apropie de perete iar picioarele se îndoaie (se ghemuiesc). Aproape în acelaşi

timp o mână părăseşte contactul cu peretele şi se orientează pe noua direcţie, iar corpul pivotează în jurul axului longitudinal, în aceeaşi parte. Tălpile se aşează pe perete, cea din partea întoarcerii fiind mai jos, corpul este orientat cu umărul spre noua direcţie şi se efectuează sprijinul. Mâna rămasă pe perete împinge, depărtând umerii de perete, continuând pivotarea corpului. În continuare, corpul se scufundă în poziţia ghemuit încă pe o parte cu tălpile pe perete, braţele cu palmele sub bărbie.

- Împingerea de la perete şi drumul subacvatic Braţele se întind, concomitent cu împingerea puternică a picioarelor, iar corpul se întinde

pe noua direcţie sub nivelul apei, încă orientat pe o parte. Urmează alunecarea, timp în care se corectează poziţia corpului, acesta ajungând în culcat cu faţa în jos cu umerii orizontal. Înainte de a pierde viteza de alunecare se execută sub apă un ciclu complet de braţe, înotătorul iese la suprafaţă continuând cursa folosind tehnica normală (Fig. nr. 11).

1

4

2

5

3

6

Fig. nr. 11 Întoarcerea în procedeul bras

9

I. 8. Modificări ale tehnicii înotului în funcţie de viteza de deplasare Cu toate că procedeul bras este cel mai lent dintre procedeele sportive de înot,

specialiştii, prin prevederile regulamentului, au căutat să conserve tehnica clasică a brasului, deoarece valoarea aplicativă şi spectaculară a acestuia a impus protejarea lui.

În dorinţa de a creşte viteza de înot în acest procedeu, s-a recurs la creşterea frecvenţei mişcărilor şi forţei acestora, la reducerea amplitudinii mişcărilor. În aceste condiţii consumul energetic creşte, dar randamentul rămâne încă necorespunzător.

Tendinţa actuală este de alungire a mişcărilor, acţiunile se cuplează mai eficient, faza de alunecare nu se menţine, vâslirile se efectuează la adâncime, căutând zonele cu apă nemişcată pentru a realiza un sprijin cât mai eficient. Plutirea în inspir în momentul efectuării tracţiunii cu braţele, uşurează menţinerea corpului într-o poziţie mai înaltă în faza de maximă rezistenţă la înaintare. În faza pregătitoare a braţelor trunchiul lucrează activ „plonjând” înainte împreună cu braţele. În probele de viteză, datorită forţei şi frecvenţei mişcărilor, oscilaţiile verticale sunt mai accentuate.

Dacă în trecut domina acţiunea picioarelor în realizarea vitezei de înot, astăzi se înregistrează un echilibru, prin creşterea randamentului acţiunilor de vâslire a braţelor. Pentru a mări viteza de înot, se urmăreşte creşterea forţei braţelor şi picioarelor dar şi a forţei generale a înotătorilor de bras.

ÎNTREBĂRI

1. Care este poziţia corectă a corpului şi a capului în procedeul bras? 2. Precizaţi unghiurile formate de flexia multiplă în faza pregătitoare a mişcărilor

de picioare la procedeul bras. 3. Descrieţi faza activă (propulsivă) a mişcărilor de picioare bras. 4. Enumeraţi greşelile întâlnite la mişcările picioarelor în procedeul bras. 5. Care sunt greşelile frecvente la mişcarea braţelor în procedeul bras? 6. Descrieţi coordonarea corectă dintre mişcările braţelor şi picioarelor în

procedeul bras şi precizaţi greşelile pe care le întâlnim cel mai frecvent. 7. Cum se face coordonarea respiraţiei cu mişcările în procedeul bras? 8. Care sunt acţiunile ce se efectuează în drumul subacvatic după start şi după

întoarcere la procedeul bras? 9. Descrieţi tehnica întoarcerii folosită în procedeul bras.

10

II. TEHNICA PROCEDEULUI FLUTURE (DELFIN)

II.1. Poziţia corpului şi capului Corpul este întins pe apă cu faţa în jos, formând un unghi de aproximativ 100 cu

orizontala apei. Braţele sunt întinse sus în prelungirea corpului, picioarele sunt apropiate şi întinse, cu vârfurile întinse (în flexie plantară). Capul se află între braţe şi oscilează în timpul înotului, alternând de la ridicarea cu bărbia deasupra apei la scufundarea sub nivelul umerilor. Aceste oscilaţii ale capului sunt determinate de tehnica înotului în care corpul ondulează permanent, ca urmare a acţiunilor de „biciuire” executate de picioare.

Ca şi la celelalte procedee poziţia descrisă este convenţională, ea nu se menţine în nici un moment în timpul înotului în acest procedeu.

Greşeli frecvente • Ridicarea accentuată a capului, cu extensia corpului, face ca rezistenţa la înaintare să

crească, iar eficienţa mişcărilor de braţe se reduce; • Corpul ondulează accentuat în defavoarea biciuirii picioarelor, în această situaţie

eficienţa este redusă, iar consumul energetic inutil. II.2. Mişcările picioarelor

Picioarele execută mişcări simultane de biciuire în plan vertical. Suprafeţele de propulsie mobilizate în aceste mişcări sunt mari. În acest fel se creează forţe portante mari, necesare menţinerii corpului pe orizontală, dar se obţine şi un efect important pe direcţia de înaintare şi în acelaşi sens.

Aşa cum s-a mai amintit, mişcarea seamănă cu bătaia cozii delfinului care, deşi se efectuează în plan vertical, se realizează o mare viteză de înaintare în plan orizontal. Această mişcare este asemănătoare cu acţiunea picioarelor în procedeul craul pe piept, dar deosebirea constă în faptul că în procedeul fluture ele acţionează simultan (Fig. nr. 12).

Mişcările picioarelor au două faze: faza pregătitoare şi faza activă

- Faza pregătitoare După terminarea fazei active (bătaia în jos a

picioarelor), bazinul este situat la mică adâncime sub nivelul apei, iar picioarele sunt întinse formând un unghi obtuz cu abdomenul (Fig. nr. 13 poziţia nr. 1).

Fig. nr. 12 Analiza tehnicii mişcărilor de picioare

Din această poziţie începe faza pregătitoare prin coborârea bazinului şi ridicarea picioarelor spre suprafaţă. În continuare, coapsele se flexează uşor pe abdomen, iar gambele se flexează pe coapse urcând spre suprafaţă, până în momentul în care călcâiele ating suprafaţa apei. Unghiul format de coapse şi abdomen este mai mare de 1200, iar cel dintre gambe şi coapse mai mare de 900, pentru a se evita crearea unei rezistenţe mari la înaintare (Fig. nr. 13 poziţia nr. 6).

Greşeli frecvente • Flexia accentuată a coapselor pe abdomen are ca efect o rezistenţă mare la înaintare,

iar mişcarea ondulatorie a corpului va fi prea mare; • Îndoirea exagerată a genunchilor: acţiunea picioarelor devine ineficientă prin

orientarea greşită a bătăii şi nu se transmite corpului. 11

1 2 3 4 5

6 7 8 9 10

Fig. nr. 13 Structura globală a tehnicii mişcărilor de picioare

- Faza activă Reprezintă mişcarea descendentă a picioarelor denumită şi bătaia picioarelor. Este o

mişcare biciuită specifică cu rol determinant în realizarea sprijinului pe apă şi se efectuează din articulaţia coxo-femurală.

Mişcarea activă este precedată de ridicarea bazinului, urmează ridicarea coapselor şi extensia genunchilor care proiectează gambele în jos cu viteză accelerată. Labele picioarelor sunt întinse (flexie plantară) cu vârfurile orientate spre interior, călcâiele uşor depărtate realizându-se astfel o bătaie cu suprafaţa maximă a labelor. Când coapsele ajung pe linia corpului, se opresc, mişcarea fiind continuată de gambe şi finalizată de lovitura de „biciuire” cu labele picioarelor. Aceste acţiuni trebuie să propulseze corpul în sus şi înainte.

Acţiunea picioarelor se transmite şi corpului care execută mişcări ondulatorii la nivelul umerilor şi al bazinului, ele trebuie să se coordoneze pentru a mări eficienţa mişcărilor de picioare.

În finalul bătăii în jos bazinul se află la înălţime maximă. Greşeli frecvente • Picioarele sunt depărtate sau cu vârfurile în flexie dorsală: scade foarte mult eficienţa

bătăii; • Frecvenţa bătăilor de picioare este prea mare, iar ca efect se produce o obosire

prematură şi eficienţa este redusă. II.3. Mişcarea braţelor

Acţiunea de vâslire a braţelor reprezintă principalul factor propulsiv. Braţele efectuează mişcări simultane şi simetrice. Prin apă braţele execută o vâslire de sus în jos şi înapoi (faza activă), iar prin aer braţele sunt duse din înapoi spre înainte prin lateral (faza pregătitoare), în mod simultan şi simetric.

Principalul efect al acţiunii de vâslire a braţelor este de propulsie a corpului spre înainte, iar ca efect secundar se realizează un „sprijin” pentru acţiunile corpului şi capului.

- Faza activă (vâslirea propriu-zisă) 1) Intrarea braţelor în apă şi prinderea apei Braţele intră în apă puţin întinse, în lateral faţă de linia umerilor, cu palmele orientate

spre interior. 2) Tracţiunea Tracţiunea începe cât mai devreme posibil, fără a prelungi alunecarea, imediat ce braţele

au intrat în apă. Braţele se depărtează apăsând cu palmele lateral şi în jos, se îndoaie din coate, iar umerii execută o rotaţie internă. Palmele se deplasează şi ajung la nivelul coatelor. De aici, palmele şi coatele continuă vâslirea până ajung în acelaşi plan vertical cu umerii. În acest moment, suprafeţele de vâslire au devenit maxime, opunând apei palmele şi antebraţele.

12

Fig. nr. 14 Traiectoria vâslirii braţelor

3) Împingerea După ce au depăşit planul umerilor,

braţele continuă să se îndoaie, se apropie de corp, iar palmele se apropie de linia mediană a acestuia şi continuă rotaţia internă a umerilor. Palmele şi antebraţele sunt orientate perpendicular pe direcţia de înaintare dar treptat, ele vor depăşi nivelul coatelor (planul vertical al acestora), împingând apa pe sub torace, spre bazin, întinzându-se lângă coapse unde se execută un ultim impuls cu palmele. Acestea se orientează cu degetele mici în sus.

Greşeli frecvente • Acţiunea de vâslire se execută cu articulaţia pumnului relaxată: efectul este o slabă

apucare (prindere) a apei, iar vâslirea în general devine ineficace; • Executarea tracţiunii direct spre torace (corect, tracţiunea începe prin lateral):

vâslirea se scurtează, iar sprijinul pe apă este insuficient; • Tracţiune cu braţele întinse: eficacitatea devine redusă, deoarece mişcarea este largă,

de suprafaţă; • Împingerea apei se face fără apropierea coatelor de torace: forţa este redusă; • Terminarea împingerii înainte de întinderea completă a braţelor, braţele sunt scoase

din apă prin lateral: se scurtează vâslirea, ceea ce determină mărirea frecvenţei mişcărilor şi deci, consum energetic mare.

- Faza pregătitoare (drumul aerian al braţelor) Ieşirea braţelor din apă începe cu ridicarea umerilor, îndoirea coatelor care se ridică

deasupra apei (punctul cel mai înalt) şi proiectarea antebraţelor înainte, prin lateral, aproape de suprafaţa apei. În dreptul umerilor se realizează depărtarea maximă a palmelor faţă de aceştia, după care se orientează spre linia mediană pentru a intra în apă înainte şi uşor lateral faţă de axa mediană (palmele orientate spre exterior, degetele mari intră mai întâi în apă).

În acţiunea de pregătire a braţelor intervine şi o oarecare relaxare a coatelor, fapt ce contribuie la odihna musculaturii braţelor. Ieşirea braţelor din apă este favorizată de poziţia înaltă a umerilor şi poziţia joasă (adâncă) a bazinului. Imediat ce intră în apă braţele, poziţia umerilor şi bazinului se inversează.

În concluzie, drumul aerian al braţelor este scurt, razant şi relaxat, dependent de oscilaţiile umerilor şi bazinului.

Greşeli frecvente • Braţele se duc înainte prin lateral întinse: acţiunea este obositoare şi măreşte

amplitudinea pregătirii; • „Căderea coatelor” la intrarea braţelor în apă: apucarea apei este deficitară, vâslirea,

în cel puţin prima parte a ei, devine ineficientă; • Prelungirea drumului aerian printr-un traseu înalt al braţelor: se întârzie apucarea şi

sprijinul pe apă, iar corpul se scufundă mai accentuat. II.4. Coordonarea mişcărilor de braţe şi picioare (Fig. nr. 15)

13

Structura globală a coordonării mişcărilor dintre braţe şi picioare în procedeul fluture este următoarea: la un ciclu complet de braţe se execută două bătăi de picioare şi o respiraţie.

1. Braţele intră în apă sus, în dreptul umerilor, picioarele execută prima bătaie

2. Mâinile apasă în jos şi lateral, cotul înalt şi îndoit, scurtă apnee apoi expir

3. Mâinile se apropie sub piept (coatele la 900), picioarele pregătesc a doua bătaie, expirul

este spre final

4. Palmele se îndreaptă spre şolduri, inspir, picioarele execută a doua bătaie

5. Braţele sunt aruncate înainte, capul intră în apă

Fig. nr. 15 Tehnica procedeului fluture (delfin)

Structura globală a coordonării mişcărilor dintre braţe şi picioare în procedeul fluture

este următoarea: la un ciclu complet de braţe se execută două bătăi de picioare şi o respiraţie.

Prima bătaie de picioare se face în momentul intrării braţelor în apă, după care poate urma o scurtă fază de alunecare. Prima bătaie de picioare are un rol propulsiv.

Cea de-a doua bătaie de picioare are loc la ieşirea braţelor din apă şi prima parte a drumului aerian al acestora. A doua bătaie de picioare este mai puternică şi are rolul de a favoriza ridicarea umerilor şi capului, creând condiţii pentru scoaterea braţelor din apă şi efectuarea inspiraţiei (Fig. nr. 16).

Intrarea capului şi braţelor în apă este asemănătoare unei plonjări, declanşând o ondulaţie care se transmite trunchiului, apoi picioarelor, terminându-se cu bătaia gambelor şi a labelor picioarelor (bătaia picioarelor se aseamănă cu mişcarea cozii delfinului). În acest timp, braţele execută drumul lor acvatic pe o traiectorie „în gaură de cheie” (Fig. nr. 14), ieşind din apă în momentul pregătitor al celei de-a doua bătaie a picioarelor.

14

Fig. nr. 16 Ciclograma mişcărilor de înot fluture (delfin)

Greşeli frecvente • Nerespectarea tempoului mişcărilor de braţe are ca efect pierderea coordonării

corecte; • Intrarea capului în apă după braţe, întârzie începerea tracţiunii şi diminuează

mişcările ondulatorii; • Mişcări ondulatorii prea ample care conduc la un efort crescut al picioarelor pentru

ridicarea bazinului la suprafaţa apei şi care nu mai concordă cu viteza mişcărilor de braţe;

• Amplitudinea prea mică a mişcărilor ondulatorii are ca efect o propulsie redusă, şoldurile şi picioarele „cad”, poziţia corpului va fi sub un unghi mare faţă de orizontala apei;

• Coborârea bazinului (extensie) în momentul scoaterii braţelor determină o ondulaţie prea amplă, iar braţele nu pot fi duse eficient spre înainte din cauza necoordonării mişcărilor de picioare cu mişcarea umerilor;

• Scoaterea timpurie sau întârziată a braţelor din apă influenţează negativ viteza de deplasare, mărind cantitatea de efort prestat.

II.5. Respiraţia şi coordonarea ei cu mişcările de înot

Tehnica globală a respiraţiei (Fig. nr. 15) Inspiraţia se execută prin ridicarea capului şi proiectarea bărbiei înainte, aproape de

suprafaţa apei. Capul se duce pe spate înainte ca braţele să iasă din apă, se face inspiraţia până ce braţele în drumul lor aerian ajung în dreptul umerilor. În continuare, capul se apleacă activ înainte, intră în apă înaintea braţelor, odată cu coborârea umerilor, ridicarea bazinului şi bătaia propulsivă a picioarelor.

O altă variantă pentru inspir, folosită de înotători, se execută prin răsucirea capului lateral, ca la craul pe piept. În acest fel se evită ridicarea capului de pe apă, diminuându-se astfel amplitudinea ondulaţiilor corpului. Cu toate că pare mai avantajoasă această tehnică este mai puţin folosită de înotătorii de fluture.

Inspirul este scurt şi puternic, executat pe gură. Expirul se execută sub apă, este prelungit, marcând un moment de finalizare accentuată

înainte de a ieşi gura la suprafaţă şi foarte puţin după acest moment. Coordonarea respiraţiei cu mişcările de înot La un ciclu de mişcări de braţe se execută o respiraţie. Pentru a păstra timp mai

îndelungat o poziţie mai aplatizată a corpului pe apă, unii înotători execută o respiraţie la două cicluri de braţe.

15

Pentru a executa inspirul şi a nu deregla poziţia corpului pe apă, capul se ridică din apă puţin înainte de ieşirea braţelor, iar după efectuarea inspirului acesta reintră în apă înainte ca braţele să reintre la rândul lor în apă. În timpul tracţiunii braţelor există un moment de apnee după care urmează expirul realizat energic.

16

Greşeli frecvente • Efectuarea incompletă a inspirului din cauza duratei scurte a poziţiei capului cu gura

afară din apă, sau efectuarea incompletă a expirului: în ambele situaţii se creează un deficit de aer care se accentuează treptat până la senzaţia de sufocare şi pot determina chiar dereglări de coordonare;

• Ridicarea accentuată a capului pentru efectuarea inspirului măreşte amplitudinea ondulaţiilor, fapt ce duce la dereglarea generală a coordonării.

II.6. Tehnica startului

- Poziţia pe bloc-start, impulsia, drumul aerian şi intrarea în apă sunt asemănătoare cu cele de la procedeul craul pe piept. Impulsia de pe bloc-start este energică, folosind avântul braţelor, zborul este întins, fără planare, intrarea în apă se face sub un unghi ascuţit, uşor mai mare ca la craul.

- Drumul subacvatic şi ieşirea la suprafaţă După intrarea în apă, drumul subacvatic este mai adânc, spre deosebire de cel de la craul

pe piept. În timpul drumului subacvatic înotătorul execută una sau mai multe mişcări ondulatorii pentru prelungirea acestuia cu viteză mare, iar braţele execută o vâslire obişnuită până la şolduri, după care capul se ridică şi picioarele execută o mişcare pregătitoare. Se creează astfel, condiţii pentru ieşirea capului şi a braţelor din apă.

Toate aceste acţiuni urmăresc păstrarea vitezei cu care s-a pătruns în apă însă, înainte ca aceasta să scadă, trebuie să înceapă mişcările de înot.

În concluzie, startul este întins, la joasă înălţime, drumul sub apă scurt şi cu viteză mare, mişcările de înot încep repede, înainte de a pierde viteză.

Greşeli frecvente Pe lângă greşelile prezentate la craul şi bras, care sunt în mare parte aceleaşi şi la fluture,

întâlnim şi alte greşeli, cum ar fi: • Executarea mai multor mişcări de picioare (ondulaţii) sub apă, poate conduce la o

pierdere importantă de viteză, prin prelungirea drumului subacvatic; • Scoaterea braţelor din apă când corpul este încă prea scufundat, efortul este inutil cu

pierdere mare de viteză. II.7. Tehnica întoarcerii

Întoarcerea în procedeul fluture este identică cu întoarcerea simplă descrisă la procedeul craul. Cu toate acestea, la fluture întoarcerea prezintă câteva particularităţi şi anume: la atacul peretelui deosebirea constă în faptul că el trebuie atins cu mâinile simultan şi la acelaşi nivel (prevedere de regulament), după împingerea de la perete drumul subacvatic este mai adânc, timp în care înotătorul execută una sau mai multe mişcări ondulatorii, o vâslire completă cu braţele şi imediat iese la suprafaţă continuând înotul fluture pe noua direcţie cu tehnica regulamentară.

Greşelile de execuţie sunt cele descrise la tehnica startului în procedeul fluture.

II.8. Modificări ale tehnicii de înot în funcţie de viteza de deplasare În vederea realizării unei viteze mai mari de deplasare este necesară creşterea într-o

oarecare măsură a frecvenţei mişcărilor de înot şi de asemenea, creşterea forţei acestor mişcări.

Pentru ca braţele să poată realiza traiectoria ideală a vâslirii este foarte important să se dezvolte mobilitatea la nivelul articulaţiei scapulo-humerale. Rolul braţelor în realizarea propulsiei înotătorului în procedeul fluture este foarte important, dezvoltarea forţei şi rezistenţei acestora va contribui direct la realizarea unei viteze mai mari de înot.

ÎNTREBĂRI

1. Descrieţi tehnica mişcărilor de picioare în procedeul fluture. 2. Faceţi o descriere a tehnicii mişcărilor de braţe în procedeul fluture şi

arătaţi care sunt cele mai frecvente greşeli. 3. Prezentaţi coordonarea integrală dintre respiraţie şi mişcările braţelor şi

picioarelor în procedeul fluture. 4. Cum se efectuează respiraţia în procedeul fluture?

III. PARTICULARITĂŢI ALE TEHNICII STARTURILOR ŞI ÎNTOARCERILOR

ÎN PROBELE DE ŞTAFETĂ (LIBER ŞI MIXT) ŞI ÎNOT MIXT INDIVIDUAL

Ca tehnică, procedeele de înot în probele de ştafetă şi de mixt individual, nu diferă de cea de la probele individuale de înot. Înotul pe parcurs, acţiunile după start şi întoarceri, trebuie să respecte aceleaşi cerinţe regulamentare.

În probele de ştafetă liber (o echipă de ştafetă este formată din patru înotători) primul înotător din echipă ia startul de pe bloc-start la comandă, aşa cum s-a arătat la startul în procedeul craul. După ce străbate în înot distanţa respectivă execută sosirea regulamentară, iar după atingerea peretelui, înotătorul din al doilea schimb, care aşteaptă pe bloc-start în poziţia de plecare, execută la rândul lui startul, înotul pe traseu şi sosirea pentru ca în continuare, schimbul trei şi patru să procedeze în acelaşi fel. Înotătorul care urmează să ia startul trebuie să respecte cerinţele regulamentare privind momentul schimbului (ia startul după ce schimbul anterior atinge regulamentar peretele) şi este răspunzător în caz că pleacă mai devreme, fapt ce duce la descalificarea echipei.

Întoarcerile şi sosirea în probele de ştafetă liber sunt asemănătoare cu cea din probele individuale de liber.

În ştafetele de înot mixt ordinea procedeelor de înot este: spate-bras-fluture-liber. Primul schimb, care trebuie să înoate în procedeul spate, va lua startul din apă, identic cu startul la procedeul spate. Celelalte schimburi vor lua startul de pe bloc-start, acesta fiind identic cu tehnica startului procedeului respectiv, prezentată la descrierea tehnicii procedeelor de înot.

La ştafeta de mixt, primul schimb înoată în procedeul spate, deoarece startul se ia din apă. Dacă procedeul spate ar fi plasat în altă ordine ar împiedica efectuarea cursivă şi eficientă a schimbului.

În înotul pe parcurs fiecare schimb trebuie să respecte, când înoată în procedeul respectiv, prevederile regulamentare cunoscute. Întoarcerile şi sosirile sunt asemănătoare celor prezentate la tehnica procedeelor de înot şi ele trebuie respectate întocmai.

În probele de înot mixt individual ordinea procedeelor este: fluture-spate-bras-liber. Acelaşi înotător trebuie să înoate în toate cele patru procedee în ordinea amintită. În această probă apar modificări importante la întoarceri, atunci când se trece de la un procedeu la altul (la fiecare 50 m sau 100 m). Dacă distanţa de înot în fiecare procedeu impune parcurgerea mai multor lungimi de bazin, întoarcerile ca tehnică sunt asemănătoare cu cele descrise la procedeul respectiv.

După parcurgerea distanţei în primul procedeu (fluture), trecerea la cel de-al doilea procedeu (spate) se face astfel: înotătorul atinge peretele cu mâinile simultan în poziţia pe piept, picioarele grupate se duc pe sub corp spre perete, înotătorul se scufundă şi ia poziţia de împingere cu faţa în sus, continuă cu împingerea şi alunecarea pe sub apă cu executarea mişcărilor specifice următorului procedeu – spate (Fig. nr. 17).

17

Fig. nr. 17 Întoarcerea la trecerea din procedeul fluture la spate în proba de înot mixt

individual

La finalul parcurgerii distanţei în procedeul spate, trecerea la procedeul bras se face printr-o întoarcere simplă sau întoarcere prin răsturnare înapoi.

Întoarcerea simplă: după atingerea peretelui cu o mână în poziţia pe spate, corpul se îndreaptă, picioarele îndoite se duc pe sub corp cu tălpile spre peretele bazinului, se inspiră profund pe gură, după care înotătorul se scufundă şi ia poziţia de împingere cu faţa în jos. În continuare se execută împingerea, drumul subacvatic cu mişcările specifice următorului procedeu – bras, ieşirea la suprafaţă şi înotul pe parcurs.

Întoarcerea prin răsturnare înapoi este o întoarcere rapidă şi mai pretenţioasă. În această variantă atacul peretelui se face mai adânc, după care înotătorul se răstoarnă

complet înapoi, răsturnare favorizată de lăsarea capului pe spate şi aruncarea energică a picioarelor îndoite peste apă. Prin această mişcare de rotaţie înapoi, înotătorul ajunge sub apă cu faţa în jos, cu tălpile pe perete, în poziţia de împingere. Urmează împingerea cu întinderea braţelor, alunecarea sub apă cu efectuarea mişcărilor specifice procedeului bras, ieşirea la suprafaţă şi înot în procedeul bras (Fig. nr. 18).

Fig. nr. 18 Întoarcerea prin răsturnare înapoi la trecerea din procedeul spate la procedeul

bras în proba de înot mixt individual

După ce s-a înotat distanţa de bras, trecerea în ultimul procedeu de înot – craul, se face printr-o întoarcere simplă, asemănătoare cu cea de la bras, după împingerea de la perete, în drumul subacvatic se execută mişcări specifice procedeului craul şi se continuă cu înotul craul până la terminarea probei.

ÎNTREBĂRI

1. Din câţi înotători este alcătuită o ştafetă pentru probele de înot liber şi înot mixt?

2. Care este ordinea procedeelor în proba de ştafetă mixt, dar în proba de înot mixt individual?

3. Care sunt particularităţile tehnicii starturilor în probele de ştafetă mixt şi înot mixt individual?

4. Prezentaţi particularităţile întoarcerilor în proba de ştafetă mixt şi înot mixt individual.

18

19

IV. NOŢIUNI DE REGULAMENT Noţiuni de regulament privind tehnica procedeelor sportive de înot 4. Startul

4.1. În probele de liber, bras şi fluture, startul se va lua de pe bloc-start, prin săritură. La fluierul lung al arbitrului general, înotătorii se vor urca pe marginea din spate a bloc-startului, cu ambele tălpi la aceeaşi distanţă de marginea dinainte şi rămân pe loc.

La comanda starterului „Luaţi locurile” ei vor lua imediat o poziţie de plecare cu cel puţin un picior la marginea dinainte a bloc-startului. Când toţi înotătorii sunt în poziţie nemişcată, starterul va da semnalul de pornire (pistol, claxon, fluier sau comandă).

4.2. La startul în procedeul pe spate, în proba individuală sau în ştafeta de mixt, cursele vor începe din apă. La fluierul lung al arbitrului general, înotătorii vor intra imediat în apă şi fără a întârzia exagerat se întorc în poziţia de start. Când toţi sportivii au luat această poziţie, starterul dă comanda „Luaţi locurile”. Când toţi sunt nemişcaţi el dă semnalul de plecare.

4.3. La Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale sau alte competiţii F.I.N.A., comanda „Luaţi locurile” se va da în limba engleză: „Take your marks”, iar la fiecare bloc-start va fi montat câte un difuzor pentru multiplicarea semnalului (toţi sportivii să-l audă odată). Sunetul acestor difuzoare va fi suficient de tare, ca în cazul unui start greşit să poată fi auzit.

4.4. Starterul poate să recheme înotătorii după primul start greşit şi să le reamintească că n-au voie să plece înaintea semnalului de start. După primul start greşit, orice înotător care porneşte înaintea semnalului de start va fi descalificat.

Dacă semnalul de start a fost dat înainte ca descalificarea să fie pronunţată, cursa va continua iar înotătorul sau înotătorii care au pornit înaintea semnalului de start vor fi descalificaţi la finalul ei.

Dacă descalificarea se pronunţă înainte ca semnalul de start să se audă, acesta nu va mai fi dat, înotătorii vor fi rechemaţi, descalificările anunţate iar startul va fi reluat fără concurenţii penalizaţi.

4.5. Semnalul de start fals este identic cu cel de start corect dar este repetat cu intermitenţă, iar frânghia de start greşit este lăsată să cadă pe apă. Dacă arbitrul general decide că startul este greşit, el va fluiera, urmând apoi semnalul repetat de start fals şi căderea frânghiei.

4.6. Dacă greşeala unui oficial duce la greşeala unui înotător sportivul este absolvit. Multe din aceste reglementări în legătură cu startul sunt abrogate. În prezent startul este

unic. Orice înotător care pleacă înaintea semnalului de start va fi descalificat. 5. Înotul liber

5.1. Înotul liber înseamnă că într-o probă astfel denumită, un înotător poate să înoate orice procedeu tehnic, excepţie făcând probele de ştafetă mixt şi mixt individual, în care distanţa de liber poate fi parcursă în oricare procedeu în afară de bras, spate sau fluture.

5.2. La întoarcerile şi sosirile în procedeul liber, înotătorul trebuie să atingă peretele cu oricare parte a corpului său, nefiind obligat să-l atingă cu mâna. 6. Înotul spate

6.1. Înotătorii, în momentul startului, stau în apă cu faţa spre peretele de plecare, cu mâinile prinse pe mânerele de start.

Picioarele, inclusiv degetele, trebuie să fie aşezate sub suprafaţa apei. Este interzis să se sprijine picioarele în sau pe marginea sparge-valului.

6.2. La semnalul de start şi în momentul executării întoarcerii sportivul trebuie să se împingă de la perete şi să înoate pe spate pe tot parcursul cursei. El trebuie să fie pe spate tot timpul cu excepţia momentului de execuţie a întoarcerii. Poziţia normală pe spate poate include o mişcare de rulare (răsucire) a corpului în jurul axei longitudinale, rulare care să nu depăşească 900 faţă de orizontala apei. Poziţia capului nu interesează.

20

Interpretarea articolului SW 6.2. dată de F.I.N.A.: Excepţie de la această regulă face întoarcerea în procedeul spate, când este permisă orice

deviere de la poziţia normală pe spate pentru efectuarea unei acţiuni de întoarcere cursivă. 6.3. O parte a corpului înotătorului trebuie să spargă în permanenţă suprafaţa apei cu

excepţia întoarcerii şi a distanţei de maxim 15 m după start sau întoarceri, când îi este permisă imersiunea completă, dar după această distanţă capul trebuie să se afle la suprafaţă.

6.4. În timpul întoarcerii este permis înotătorului să se răstoarne trecând prin plan vertical, dar el trebuie să se reîntoarcă pe spate înaintea desprinderii de peretele bazinului.

În timpul întoarcerii şi până la desprinderea de perete, o parte a corpului înotătorului trebuie să atingă peretele bazinului.

6.5. La sosire înotătorul trebuie să atingă peretele cât încă se găseşte în poziţia normală pe spate. 7. Înotul bras

7.1 De la începutul primei mişcări de braţe după start şi întoarceri, corpul trebuie menţinut continuu cu pieptul pe apă şi cu umerii paraleli cu linia apei.

7.2. Toate mişcările de braţe vor fi simultane şi vor fi executate în acelaşi plan orizontal, fără mişcări alternative.

7.3. Mâinile trebuie întinse înainte împreună, de la piept şi apoi readuse la piept, peste, la sau sub suprafaţa apei.

Cu excepţia startului şi a întoarcerilor, mâinile nu vor depăşi linia şoldurilor la mişcarea spre înapoi.

7.4. Toate mişcările de picioare bras vor fi simultane şi se vor executa în acelaşi plan orizontal, fără mişcări alternative.

7.5. Labele picioarelor trebuie să fie întoarse în afară la faza propulsivă. Mişcările forfecate în formă de „mişcare fluturată” sau delfin, nu sunt permise. Spargerea suprafeţei apei cu laba piciorului este permisă, în afară de cazul când este urmată de o mişcare în jos de delfin.

7.6. La fiecare întoarcere şi la sosire, atingerea peretelui se face cu ambele mâini simultan, la, deasupra sau sub suprafaţa apei. Umerii trebuie să rămână orizontali cu suprafaţa apei până în momentul atingerii.

Capul poate fi scufundat după ultima tracţiune de braţe înainte de întoarcere cu condiţia ca el să fi spart suprafaţa apei într-un anume punct pe parcursul ultimei tracţiuni complete sau incomplete care a precedat atingerea peretelui.

7.7. În tot timpul unui ciclu complet de braţe şi a unei mişcări de picioare, o parte a capului înotătorului va trebui să spargă suprafaţa apei, cu excepţia momentului de după start şi după fiecare întoarcere când înotătorul poate face o mişcare completă de braţe (depăşind linia şoldurilor) şi o mişcare de picioare, cu scufundare completă. Capul trebuie să spargă suprafaţa apei înaintea executării celei de a doua mişcări de braţe. 8. Înotul fluture

8.1. Corpul trebuie menţinut cu pieptul pe apă, paralel cu suprafaţa apei, de la începutul primei mişcări de braţe, după start şi după fiecare întoarcere şi trebuie să rămână în această poziţie până la sosire. Nu este permisă rularea pe spate în nici un moment.

8.2. Ambele braţe trebuie să fie duse înainte pe deasupra apei şi aduse înapoi simultan. 8.3. Toate mişcările de picioare trebuie să fie executate simultan. Sunt permise mişcări

de ridicare şi coborâre în plan vertical şi simultan ale membrelor inferioare. Nu este obligatoriu ca picioarele sau labele picioarelor să fie menţinute la acelaşi nivel dar nu se permit mişcări alternative.

8.4. La fiecare întoarcere sau sosire, peretele va fi atins cu ambele mâini simultan, la, deasupra sau sub nivelul apei.

8.5. La start şi la întoarceri înotătorului i se permite să efectueze una sau mai multe mişcări de picioare şi o tracţiune de braţe sub apă, care să-l aducă la suprafaţa apei dar nu are voie să depăşească limita a 10 m. 9. Înotul mixt

9.1. În probele de mixt individual, înotătorul poate să acopere distanţa înotând în cele patru procedee în următoarea ordine: fluture, spate, bras şi liber.

9.2. În probele de ştafetă mixt, înotătorii trebuie să parcurgă cursa înotând fiecare câte unul din cele patru procedee în următoarea ordine: spate, bras, fluture, liber.

9.3. Încheierea fiecărei distanţe parcurse într-un procedeu se consideră ca sosire şi deci este necesară respectarea prevederilor regulamentare privind sosirile.

ÎNTREBĂRI

1. În ce situaţii un înotător poate fi descalificat atunci când se dă startul? 2. În ce constă deosebirea privind startul în procedeul spate, faţă de startul

pentru celelalte procedee? 3. Cu care parte a corpului trebuie să atingă înotătorul peretele la

întoarcerile şi sosirile în probele de liber? 4. Câte grade are voie să se răsucească un înotător care înoată spate şi în ce

situaţie acesta poate devia de la poziţia normală pe spate? 5. După start şi după întoarceri în procedeul spate, pe ce distanţă are voie

înotătorul să fie cu corpul în imersiune completă, dar în procedeul bras? 6. Cum trebuie să se execute mişcările de braţe şi picioare la procedeul

fluture şi bras pentru a respecta prevederile regulamentului?

CERINŢE PENTRU ACTIVITĂŢILE PRACTICE DIN

ANUL II SEMESTRUL AL II - LEA: - Pentru promovare la disciplina nataţie, pe lângă cunoaşterea aspectelor teoretice

prezentate în cele două module de curs din acest semestru, fiecare student trebuie să fie capabil să demonstreze practic, tehnica procedeelor sportive de înot.

- Probele practice se vor susţine după parcurgerea modulului de lecţii practice stabilit pentru cel de-al doilea semestru.

- Prezentarea la examenul teoretic este condiţionată de promovarea cu nota minimă 5 (cinci) a fiecărei probe de control prezentate mai jos.

PROBE DE CONTROL PRACTICE PENTRU

ANUL II SEMESTRUL AL II-LEA (fiecare probă se notează separat): I. CRAUL PE PIEPT Tehnica de înot în procedeul craul pe piept în coordonare integrală. II. CRAUL PE SPATE Tehnica de înot în procedeul craul pe spate în coordonare integrală. III. PROCEDEUL BRAS a) Tehnica vâslirii braţelor b) Tehnica mişcărilor de picioare c) Tehnica respiraţiei d) Tehnica de înot în procedeul bras în coordonare integrală. IV. ÎNOT PE DISTANŢA DE 50 m CONTRA CRONOMETRU

21

Fiecare student va înota pe distanţa de 50 m în unul din procedeele sportive la alegere. Timpul realizat după străbaterea acestei distanţe se va transforma în note conform tabelului de mai jos.

TABEL CU TRANSFORMAREA TIMPULUI REALIZAT ÎN NOTE STUDENŢI STUDENTE NOTA

Craul Spate Bras Craul Spate Bras 10 42" 45" 48" 49" 53" 55" 9 47" 50" 53" 54" 58" 1'00" 8 53" 56" 59" 1'00" 1'04" 1'06" 7 1'00" 1'02" 1'06" 1'06" 1'10" 1'12" 6 1'07" 1'10" 1'13" 1'13" 1'17" 1'19" 5 1'14" 1'18" 1'20" 1'20" 1'24" 1'26"

NOTĂ: Proba de înot integral are următorul conţinut: startul regulamentar, mişcările ce se

execută sub apă după start, înotul pe parcurs, întoarcerea regulamentară, mişcările ce se execută sub apă după întoarcere, înotul pe parcurs şi sosirea regulamentară.

Proba de înot integral se desfăşoară pe distanţa a două lungimi de bazin (dus-întors). Fiecare dintre probele prezentate pe procedee, trebuie promovată cu minimum nota

cinci. Dacă la una sau mai multe probe nu se obţine nota minimă, nu se calculează media finală, studentul respectiv fiind considerat restanţier la probele practice şi nu va fi admis la examinarea teoretică. La susţinerea restanţelor pentru probele practice se reiau doar probele nepromovate.

Studenţii care vor demonstra tehnica procedeului fluture vor primi bonificaţie la nota finală obţinută în urma susţinerii probelor practice. Bonificaţia care se poate acorda în această situaţie este de 1 punct, maximum 1,5 puncte. De asemenea, în cazul în care se înoată în proba de 50 m contra cronometru în procedeul fluture, pentru nota 10 un student trebuie să înoate distanţa în 44", iar o studentă în 51". Pentru timpii mai slabi, cadrul didactic conducător al cursului practic, va stabili o grilă de notare asemănătoare cu cea prezentată mai sus.

TEME: 1. Prezentaţi asemănările privind tehnica de înot sportiv dintre procedeul

bras şi procedeul fluture (delfin), inclusiv cele din tehnica starturilor şi întoarcerilor regulamentare.

2. Descrieţi câteva situaţii concrete în care un înotător poate fi descalificat în timpul participării la o probă din cadrul unui concurs de înot.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

1. Fiedler, Paul, Fetescu, Sava

- Înot, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1996.

2. Jivan, Ioan - Îndrumar metodic de înot, I.E.F.S., Bucureşti, 1990. 3. Olaru, Mircea - Înot, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982. 4. Ţurcaş, C. - Înotul şi jocurile în apă pentru copii, Editura Sport-Turism,

Bucureşti, 1975. 5. F.R.N. - Manual metodic de înot (uz intern), Traducere după Pursley,

Dennis, Bucureşti, 1986.

22