INDRUMAR SPIRITUAL     Sculandu-te dis de dimineata spala-ti fata sau fa un dus rece si asezandu-te la rugaciune vei citi:     1. Rugaciunea diminetii din ceaslov;     2. Trei catisme din psaltirea lui David;     3. Psalmul 50 si 142 apoi metani pana ce ostenesti. Vei citi acestea cu atentie in gand sau in soapta dupa care te vei aseza pe un scaunel sau pe marginea patului si vei zice concentrat cu mintea adusa in inima rugaciunea Imparateasca a Sf. Nostri Parinti isihasti: "Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul(pacatoasa), cam 15-20 de minute. O luna 7,9, un an, doi trei, cu rabdare, si statornicie pana ce se va arata in inima ta Iisus si te va binecuvanta si vei ajunge, cum spune Sf. Iisihie Sinaitul sa praznuiesti in fiecare clipa in tine o sarabatoare a bucuriei. Si te va scapa Iisus Domnul nostru de pofte si patimi si va calauzi cugetul tau spre descoperirea tainelor duhovnicesti. Dupa cele 15-20 de minute de chemare mergi cu pace la lucrul tau zicand in gand chemarea. Se cade apoi a sti ca cel putin de 4 ori in an sa te spovedesti si sa te impartasesti. Nu uita a da si mintii cel putin o ora de lectura si zi de zi sa nu te lipsesti de citirea cu masura a Noului Testament. Citirea se face rar, cu mintea neimprastiata si cu multa meditatie la cele citite spre a intelege bine cuvantul Scripturii. Si apoi te va calauzi ce sa faci gandul propriu cel induhovnicit.     Seara:     Inainte de a te aseza in pat zi mai intai rugaciunea de seara din ceaslov si apoi inca 15-20 de minute de rugaciunea lui Iisus dupa care te vei culca adormind in chemarea dulcelui nume de lumina a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos!

  Cu dragoste si adanca smerenie, GEORGE, ucenic

al ieroschimonahului Daniil staretul schitului Rarau, ce de mult a trecut in lumea celor drepti inchis fiind in puscarie.

 

Însemnări asupraarmonizării umane

O călătorie în cultura spirituală

consemnate de Adrian Şcheul

CUPRINS

pagi

na

CAPITOLUL I - REFLECŢIICredo

4Introducere

5Începutul Evangheliei după Apostolul Ioan

6O succintă analiză asupra unor revelaţii ale ultimelor decenii 7Aflarea lui Dumnezeu

10Laudă ţie – boală prietenă

12O viziune asupra bolii 14O viziune asupra vindecării

15O lecţie de viaţă 17Scrisoare către fiul meu Alec

18Scurt extras din codul deontologic spiritual

19Contribuţii la gîndirea arhetipală

20Noi contribuţii la gîndirea arhetipală

21Deschideţi ochii !

22Deschideţi inima !

24Despre ascultare

25Despre dragoste şi iubire 27Despre rezonanţă 28

Din înţelepciunea chinezească 37Draga mea !

38Dumnezeu este Iubire 39Cu înţelegere, despre lene

41Luarea deciziilor

42Şapte moduri de a căpăta mai multă încredere în tine, de a te optimiza 44Trăieşte ca şi cînd Paradisul ar fi pe pămînt

46Psalmul 91, tîlcuit pentru Ionel, prietenul meu

47Radio RAI 49Recunoştinţă înaintaşilor

50Hai să fim subiectivi

51Să gîndim folositor ! 52Să ne iertăm ! 54Stagnarea

55Să-i iubim pe handicapaţi

56Scrisoare deschisă către fratele meu

57Tîlcuirea Psalmului 36 (fragmente)

58Versus Caragiale & Co. – Sunt bogat !

60Vestea cea bună

61Viaţa nu e complicată 63

CAPITOLUL II - ARMONIZAREA UMANĂNumerologia

65Construcţia umană

66Puncte de vedere

67Scara raiului, de Ioan Scărarul – Cuvînt înainte

68 Test 2001 69 Test de personalitate, cules de pe Internet 70Avertisment – În atenţia celor care beneficiază de puteri menite să aline

Suferinţele oamenilor 71

Jurămîntul lui MAIMONIDE şi Despre timp 72

Imn în cinstea dragostei 73

Diverse rugăciuni 74

Psalmul 117 (fragment) 76Dacă – de Rudvard Kipling

76Învaţă – după Boris Pasternak

77Decalogul tăcerii

78

CAPITOLUL III – FORUMMesajul Arhanghelului Poporului Român către oamenii de vază 79Iubesc ROMÂNIA !

79

Despre originea şi tradiţiile creştine ale poporului român 81Note de lectură

82Mesajul lui Dalai Lama pentru Mileniul III

83Scrisoare către Preafericitul Teoctist şi Înalt-Prea-Sfinţitul Ioan Robu 85Scrisoare către Ion Iliescu 87Scrisoare către Papa

88Cuvînt de încheiere

90Bibliografie

91

Motto: “Sfînt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi”(1 Corinteni,3,17)

C R E D O

OMUL este suprema creaţie a lui DUMNEZEU şi – ca atare – perfect, ca alcătuire. Nimic nu lipseşte, nimic nu prisoseşte.

Fiecare om are rolul şi locul său. Necunoaşterea sau nerespectarea acestora conduc la cele mai mari tragedii.

OMULE ! Cunoaşte-te – ca să te respecţi ! Respectă-te – ca să-l respecţi şi pe celălalt, de lîngă tine ! Respectă-l pe celălalt, ca să-L respecţi pe DUMNEZEU ! De aici – începe IUBIREA !

NIMIC NU-I MAI MULT SAU MAI PUŢIN DECÎTA FI OM !

Introducere

Scăpat de viciul fumatului, după peste 30 de ani de subjugare şi sute de tentative de eliberare, am constatat o rapidă deschidere către domeniul

spiritual, o “foame” de literatură religioasă, filosofică, “paranormală”, pe un fond religios stabil, în măsura în care – începînd cu noaptea de 22/23 decembrie 1989 – îmi restabilisem raporturile fireşti cu Divinitatea şi eram un creştin (romano-catolic, după bunica poloneză) practicant.

Interesul se menţine pînă astăzi, ceea ce m-a făcut ca – în aceşti 11 ani – să acumulez un volum destul de important de informaţii. Preocuparea pentru cunoaşterea şi armonizarea (perfecţionarea) umană m-au condus către Numerologie, o ştiinţă care se ocupă de evaluarea personalităţii umane şi care îmi pune la dispoziţie o serie de criterii şi tipologii – pe care le aplic oamenilor cu care vin în contact şi pe care doresc să-i ajut în cunoaşterea şi desăvîrşirea de sine.

De cîteva luni, favorizat de accesul la un computer personal, am început să aştern pe hîrtie Tablouri numerologice complexe – pentru prieteni, cunoştinţe şi “clienţi”; mai mult de atît, am început să-mi consemnez părerile, atitudinile, impresiile asupra unor lecturi, asupra unor probleme concrete de viaţă, grupate în jurul subiectului OM. La sugestia şi cu ajutorul “tehnic” al unui prieten, am conceput şi, ulterior, realizat un site pe Internet, dedicat armonizării umane, constituit din 3 componente: 1. Reflecţii, un capitol în care am grupat aceste însemnări care, la cîteva zile, erau completate cu noi şi noi teme; 2. Armonizarea umană, un capitol care prezintă Numerologia – ca o componentă a cunoaşterii şi desăvîrşirii umane -, inclusiv oferta unor consultaţii şi consultanţe de profil, o serie de citate, poeme şi rugăciuni legate de Om, de construcţia şi armonizarea lui; 3.Forum, un capitol de epistole şi însemnări de atitudine creştină şi românească. Acelaşi prieten, văzînd că demersul meu prinde contur şi substanţă, mi-a sugerat că materialul prezentat, cu foarte puţine intervenţii, poate constitui “substanţa” unei cărţi, ce poate fi publicată în format digital şi, ulterior, clasic, pe hîrtie, în funcţie de găsirea mijloacelor adecvate.

Mărturisind aici contribuţia infimă atît la alegerea citatelor, cît şi la redactarea însemnărilor – activităţi la care am fost permanent asistat din planul subtil -, trebuie să mulţumesc celor care, sub forma inspiraţiei, mi-au călăuzit ochii, mintea şi mîna !. Le sunt profund recunoscător şi îi asigur că sunt gata să continuăm colaborarea…

Sper ca stilul meu - cam încîlcit şi greoi –să nu împiedice înţelegerea temelor propuse, pentru că demersul meu vizează o mai bună înţelegere, o mai bună cunoaştere de sine, ca premisă pentru evoluţia spuirituală, pentru Armonizare. Dacă voi fi reuşit să contribui la aceasta, chiar şi pentru un singur om, pentru un singur frate, nu am trăit degeaba, nu am muncit degeaba… Dacă, urmare lecturii, veţi rămîne cu impresia că aş putea să vă

ajut în demersul cunoaşterii şi afirmării voastre, vă rog nu ezitaţi să mă căutaţi. Cu dragoste, cu răbdare, cu speranţă, vă stau la dispoziţie !

7 aprilie 2003 - Adrian.

Începutul Evangheliei după Apostolul Ioan La început era Cuvîntul

şi Cuvîntul era la Dumnezeu şi Cuvîntul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate lucrurile au fost create prin El

şi nimic din ceea ce a fost creat nu a fost creat fără El. În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.

A fost un om trimis de Dumnezeu şi numele lui era Ioan.

El a venit ca martor, ca să dea mărturie despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.

Nu era el Lumina, ci el a venit ca să dea mărturie despre

Lumină. Cuvîntul era adevărata Lumină, care luminează pe tot omul care vine

în lume. Era în lume şi lumea a fost creată prin

El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor care L-au primit, celor care cred în numele Lui,

le-a dat putere să devină copii ai lui Dumnezeu, copii născuţi nu din sînge, nici din dorinţă trupească, nici din voinţă omenească, dar născuţi din Dumnezeu. Şi Cuvîntul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut slava Lui, slava Unicului- Născut de la Tatăl, plin de har şi de adevăr. Amin.

REVELAŢIE – Fenomen prin care Dumnezeu Îşi

dezvăluie natura şi voinţa Sa anumitor persoane

(conform DEX)

O succintă analiză asupra unorrevelaţii ale ultimelor decenii

Literatura ultimilor decenii, aparţinînd domeniilor religios, filosofic şi paranormal consemnează o serie întreagă de revelaţii, pe care – autorii – le prezintă ca atare sau, pur şi simplu, ca păreri proprii.

Înainte de orice, doresc să subliniez că – din punctul meu de vedere şi nu numai al meu – toate gîndurile, toate ideile noastre, ale oamenilor, sunt influenţate de “factori exteriori”, pe care cei mai mulţi îi conştientizează, dar nu toţi. O seamă de cunoscuţi autori – fie muzicieni, poeţi, oameni de ştiinţă – au recunoscut şi declarat că au fost inspiraţi, în opera lor. Am spus “factori exteriori”, în sensul că aceste inspiraţii au provenit dintr-o sursă exterioară, deşi percepţia majoritară se referă la o voce interioară. Justa aşezare a lucrurilor cere să acceptăm că Toate gîndurile ne sunt influenţate, într-un fel sau altul, chiar dacă senzaţia este că suntem Noi cei care gîndim. Citez, în acest sens, din Pierre Teilhard de Chardin, preluat de George Văsîi în cartea sa în Cercetări în lumea nevăzută – vol.II, pag.109: <<Trebuie să ştiţi că

oamenii pămînteni sunt întocmai ca nişte prize, care primesc contactul, fie cu oamenii care introduc prin fire lumină, fie cu cei care introduc curenţi ce-ţi ard aparatele şi te aruncă în întuneric. NU EXISTĂ SĂ NU FII PRIZA CUIVA !. Depinde cui te-ai făcut priză…>>. Corelînd cu afirmaţia lui Emanuel Swedenborg că Omul se poate afla în două ipostaze în raportul său cu Divinitatea – cu faţa, primind Informaţia (Iubirea) divină, sau cu spatele, întrerupînd contactul [ceea ce el defineşte ca fiind “păcatul”] – obţinem un tablou complet.

Referindu-mă, în speţă, la Revelaţii în accepţiunea particulară reluată în motto din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, o serie întreagă de autori ne prezintă în scrierile lor o complexitate de informaţii privind Lumea nevăzută, precum şi Mesaje ale unor entităţi spirituale, începînd cu Dumnezeu Însuşi, Isus Cristos, Duhul Sfînt, Sfînta Fecioară. Interesant este că majoritatea vizionarilor – ca să-i descriem cu un termen generic – nu aparţin lumii religioase, ba, chiar mulţi dintre ei, fiind “necredincioşi”, dacă nu atei !. Ceea ce-i uneşte pe toţi este Convertirea, în sensul deschiderii totale spre Divinitate, şi Iubirea, ca atitudine generală faţă de Dumnezeu, de Oameni, de Creaţie (Natură). Dacă din scrierile de acum un secol ale lui Rudolf Steiner – vizînd prezentarea Lumii spirituale – transpare un aer rece, ştiinţific, cele de dată mai recentă sunt mult mai vii, mai emoţionale, mai sentimentale, mai pline de Iubire, aşa cum afirmam.

Deşi marea majoritate a scrierilor lansează severe avertismente privind soarta – viitorul umanităţii, corelate cu decăderea naturii umane, nu puţine sunt cele care aduc balsamul unei încurajări, privind susţinerea Omului de către Fiinţele spirituale, de către Divinitate, în demersul său pămîntean. Rezumînd, tabloul se prezintă astfel: trăim într-un mediu ostil, deteriorat de noi înşine şi de înaintaşii noştri, datorat în principal neascultării noastre, nerespectării Legilor divine – care funcţionează şi acţionează, care nasc consecinţe, efecte, karmă; şansa noastră, a fiecăruia şi a tuturor, este să ne trezim, să ne convertim, să renaştem (să ne naştem din nou); “oferta” lui Dumnezeu este, în continuare, valabilă, El ne iubeşte şi ne doreşte.

În ce priveşte aspectul şi compoziţia acestei Lumi nevăzute descrierile sunt foarte variate, mult diferite şi, de multe ori, contradictorii. Situaţia este paradoxală, dacă ne raportăm doar la dualitatea revelată de Pierre Teilhard de Chardin sau de Emanuel Swedwnborg. În ce mă priveşte, îmi explic aceste relatări atît de diferite pe două căi: în primul rînd, prin personalitatea unică a fiecărui om, incluzînd aici şi modul diferit de percepţie a uneia şi aceeaşi “realităţi”, iar, în al doilea rînd, prin complexitatea-diversitatea infinită a Realităţii, la care ne racordăm - oricum – parţial. Iată de ce,

personal, nu consider aceste relatări contradictorii şi, cu atît mai puţin, “simple plăsmuiri”. Dacă psihologii şi, mai ales, psihiatrii fac dese referiri la “lumi ireale”, creaţii ale unor “minţi bolnave”, eu cred că trebuie să ne reconsiderăm punctul de vedere, în sensul de a lărgi gama “lumilor posibile”, înţelegînd că Existenţa, Lumea, este infinită şi, în consecinţă, cuprinde Toate “lumile”, inclusiv cele plăsmuite. Oricît de ciudate, de stranii ar fi aceste lumi, ele există, iar contacul cu ele se face prin intermediul unor entităţi “ciudate” şi “stranii”, care se aciuează pe lîngă bolnavii mintali, pe principiul afinităţii, pentru că – nu-i aşa ? – “NU EXISTĂ SĂ NU FII PRIZA CUIVA !”. Eu nu sunt atras de astfel de “lumi” şi nu recomand nimănui să le contacteze, dar aceasta nu înseamnă că ele nu există !.

Am citit mai multe cărţi care prezintă relatări ale Lumii nevăzute, pe unele am să vi le recomand, dar înainte de aceasta vă împărtăşesc o concluzie, care mi s-a întărit, cu fiecare carte citită: Omul nu este rezultatul unui hazard, al unei “întîmplări evolutive”, şi nu este singur; el aparţine unei Lumi minunate, o lume guvernată de Lege şi condusă de un Guvernator, care este Drept – fiind primul care respectă Legea -, dar, mai ales, Bun, Iubitor – bunătate şi iubire care se răsfrînge asupra noastră, a tuturor oamenilor !. Aceasta este soarta noastră, karma noastră; ceea ce facem cu ea depinde NUMAI DE NOI !.

Înainte de a vă prezenta cîteva dintre cărţile de “revelaţii”, ţin să vă împărtăşesc o CHEIE de abordare a acestui gen de literatură: Citiţi, recitiţi, aprofundaţi studiul Bibliei, această carte a cărţilor ; citiţi, recitiţi şi aprofundaţi scrierile Sfinţilor părinţi, Filocalia, Patericul, Imitaţiunea (Urmarea) lui Cristos de Thomas a Kempis; citiţi, recitiţi şi aprofundaţi scrierile despre viaţa şi opera Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Efrem Sirul, Maxim Mărturisitorul, Augustin, Francisc de Assisi, Tereza de Lisieux, Tereza de Avila, Anton de Padova, Ioan Scărarul şi mulţi alţii; citiţi, recitiţi şi aprofundaţi cărţile sacre ale celorlalte religii ale lumii – Vedele, Upanişadele, Legea lui Manu, Ramayana, Bhagavad Gita, Gatele, Lankavatara Sutra, Filosofia lui Confucius, Cartea despre TAO şi TE, Talmudul, Cabala, Coranul – acestea şi altele aparţinînd Tezaurului sacru al religiilor lumii. Toate acestea şi alte asemenea lor vă vor pregăti drumul cunoaşterii !.

Pentru că, oricum, suntem personalităţi distincte şi avem – fiecare – percepţia noastră proprie, care “nu se potriveşte” celorlalţi, am să mă rezum să vă prezint cîteva dintre cărţile pe care le-am citit şi vi le recomand, subliniind că – pentru mine – cele mai potrivite, cele mai încurajatoare, mi s-au părut cele apropiate de religie, în speţă de creştinism, dar – în toate – am

găsit o reverberaţie a Lumii divine, aşa cum am perceput-o din Biblie şi din celelalte scrieri religioase clasice, pe care vi le-am recomandat deja.

Aşadar, vă recomand următoarele scrieri:Glasul cerului deschis şi celelalte scrieri care consemnează Apariţiile şi Mesajele Preacuratei (Fecioarei Maria) de la Medjugorje, apariţii şi comunicări care se fac, începînd din 1985, prin intermediul unor copii din Bosnia şi Herţegovina;Către Preoţi – fiii preaiubiţi ai Sfintei Fecioare – o lucrare a Mişcării sacerdotale mariane iniţiate de don Stefano Gobbi;Cercetări în lumea nevăzută – volumele 1-3, de George Vasîi – cuprinzînd informaţiile culese de autor, cu ajutorul vizionarei Veronica;Adevărata viaţă în Dumnezeu – vol 1-3 de Vassula Ryden; un roman de dragoste suprafirească, în care luăm contact cu Isus Cristos, cel de azi, dar şi cu mama Sa, Sfînta Fecioară;Forţă contra forţă de Cristian Gănescu, revelaţii obţinute de vizionarul Eugen; Cuvîntul lui Dumnezeu – prezentat de mişcarea Noul Ierusalim, de la Pucioasa, un Cuvînt care se revelează astăzi, aici, pentru noi românii;Îngerul meu Aleh şi celelalte scrieri ale doamnei Melfior Ra;Moartea morţii şi desăvîrşirea de Ilie Cioară, precum şi întreaga serie de scrieri care ne prezintă revelaţiile sale privind lumea de dincolo;Shambala şi celelalte cărţi ale Contelui Incapuciato;Dumnezeu ne vorbeşte; Isus din voi; Voi şi îngerii voştri şi celelalte scrieri ale Feliciei Munteanu (Alida Avram) obţinute prin dictare celestă;Să fie lumină ! şi celalte scrieri ale lui Tanea Cuţov;Profeţiile de la Celestine şi A zecea viziune de James Redfield;Duhul Sfînt – asociatul meu de D.Y.Cho;În zarea nemuririi de Prentice Mulford;Transformarea – calea bucuriei de Dr.W.B.Joy; Medicina corpului energetic şi celelalte scrieri ale Dr.Janine Fontaine;Karma pură şi întreg serialul lui S.N. Lazarev;Conversaţii cu Dumnezeu şi celelalte scrieri ale lui Neale Donald Wasch;Izvorul vindecării e Iubirea de Bruce şi Genny Wright Davis;Matei, vorbeşte-mi despre Rai şi Revelaţii pentru o nouă eră de Suzanne Ward, precum şi celelalte minunate cărţi apărute în Editura For You.

Adaug, la această listă, scrierile mai vechi cum sunt Sic cogito a lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, Împărăţia misterioasă a spiritelor de J.Loerber, dar mai ales Înţelepciunea iubirii conjugale şi Raiul şi iadul, ca şi alte scrieri ale lui Emanuel Swedenborg şi închei cu un citat din K.G.Dürckeim: Omul contemporan, atingînd limitele înţelepciunii sale raţionaliste, obosit de

satisfacţiile mediocre şi revoltat împotriva unei căutări exclusive a reuşitei şi eficienţei, aspiră la cu totul altceva. Şi are nevoie să-l găsească. El este în sfîrşit pregătit să primească experienţa eliberatoare a EU-ului său Esenţial, să nu mai trateze cu superficialitate întîlnirea cu transcendenţa sa, ci să recunoască în Ea o forţă care, eliberîndu-l de neliniştea existenţei, creează pentru el, pe un alt plan, o misiune şi o promisiune. Cu speranţa de vă fi fost un ghid onest şi util pe calea întîlnirii cu transcendenţa, vă urez succes !.

Nu pot să închei fără a mulţumi tuturor fiinţelor importante din viaţa mea, începînd cu părinţii şi celelalte rude, continuînd cu ghizii mei spirituali, dar şi profesionali, cu prietenii şi neprietenii – deopotrivă. Toţi mi-au fost de mare ajutor şi le rămîn recunoscător !.

Aflarea lui Dumnezeu

Mă întreabă prietenul meu Ion: “L-ai căutat pe Dumnezeu ?!” şi “L-ai găsit ?!”. Primul lucru care îmi vine în minte este îndemnul de la Delphi: “Omule, cunoaşte-te şi vei stăpîni lumea”, adică ÎL VEI CUNOAŞTE PE DUMNEZEU !, după înţelegerea mea. Da, Ioane, mi se pare că primul, cel mai simplu – dar şi cel mai complicat – demers al nostru este să ne cercetăm, să ne cunoaştem. Este simplu pentru că nu necesită aparate sofisticate, fonduri de cercetare, condiţii speciale… Este, în acelaşi timp, complicat pentru că subiectul şi, totodată, obiectul cercetării este deosebit de complex – dacă vrei – cel mai complex. Şi totuşi dacă vrei să cunoşti lumea, viaţa – şi dacă nu vrei – trebuie să începi şi, chiar, să sfărşeşti prin a-ţi sonda propriul eu. Într-o formă sau alta asta facem, cu toţii. Suntem circa 6 miliarde de cercetători activi. Au mai fost alte miliarde şi vor mai veni, probabil şi mai mulţi. Fiecare, în parte, cu toţii cercetăm – zi de zi, ceas de ceas şi, chiar, secundă de secundă – “ce e cu noi”. Toate aceste studii sunt valoroase, pentru că fiecare cercetează “un caz unic”. Iată de unde vine chemarea de a nu judeca, de a nu condamna pe nimeni. Dimpotrivă, spun eu, se impune admiraţie pentru munca fiecăruia, pentru că aceasta îmbogăţeşte patrimoniul cunoaşterii şi, chiar mai mult, patrimoniul experienţelor umane. Avem la îndemînă un volum imens de informaţii, dar este opţiunea noastră asupra modului de folosire al acestora. Aparţine liberului nostru arbitru atît decizia

de orientare a acestor cercetări, cît şi aprofundarea şi utilizarea experienţei semenilor noştri. Beţivul, excrocul, criminalul, ca şi toţi ceilalţi, au liberul lor arbitru şi aceasta “se vede” din însăşi existenţa şi “activitatea” acestora. Ei fac cercetări “de specialitate”, pe care – să fim sinceri – noi nu le-am face !. Sigur că societatea, noi doi – în speţă – condamnăm astfel de atitudini, dar NU avem voie nici să judecăm şi nici să condamnăm oamenii cu aceste atitudini. Punctez aici greşita orientare a sistemului nostru (uman) judiciar, care NU contribuie la reorientarea “cercetărilor” acestor oameni, ci se mulţumeşte să-i condamne şi să-i izoleze, ceea ce – de multe ori – duce la perfecţionarea “cercetărilor” lor. Aşazisa lor izolare duce, în fapt, la formarea unor “colective de cercetare” cu rezultate, vai, dezastroase !

Dar să revenim la cercetările noastre, nu pentru că ar fi mai valoroase, ci pentru că “ne privesc” şi ne interesează. Pot să-ţi împărtăşesc că sunt ani buni de cînd, printr-o fericită “schimbare de direcţie” mă pasionează cunoaşterea omului. Dacă începutul l-a constituit religia, ca instrument şi tehnică de legare a omului de Divinitate [utilizînd aici o accepţiune întîlnită la mulţi autori], cercetările mele s-au axat pe studierea “componentelor caracterului uman”, pe baza Numerologiei, a aspectelor “paranormale” ale cunoaşterii şi activităţii umane., precum şi a experienţelor “suprafireşti” legate de contactarea “lumii de dincolo”. Lecturile – integrale sau doar parţiale – ale unora din cărţile prezentate în bibliografia selectivă pe care ţi-o anexez, ca şi contactele şi dialogurile cu numeroşi maeştrii spirituali [cărora le sunt profund recunoscător] mi-au îmbogăţit permanent bagajul de informaţii, astfel încît – pot afirma, cu deplină sinceritate – că am ajuns să ştiu că ştiu enorm de puţin !. Asta nu mă face nici să mă descurajez, nici să abandonez, nici să mă ambiţionez. Pur şi simplu sunt fericit că ştiu astăzi mai mult decît ieri, că am dobîndit – în fiecare clipă – o nouă experienţă, care mă îmbogăţeşte şi, mai ales ştiu că viaţa este un proces continuu de cunoaştere şi experimentare, divers şi complex, dar mai ales fără sfîrşit. Mai presus decît acestea, eu fiind o Fecioară, apreciez în mod deosebit RÎNDUIALA lumii, domnia Legii, existenţa unui Dumnezeu minunat, care este cel dintîi care respectă această Lege. Şi, atunci, ştiu că – dintre toate atributele divine – DREPTATEA este cea dintîi sau, dacă vrei, cea mai sigură. Sincer să fiu, sub apăsarea păcatelor mele, a greşelilor numeroase – pe care ŞTIU că nu le pot desfiinţa – doresc ca BUNUL DUMNEZEU să nu fie doar o metaforă !. La fel de sincer, incertiudinea aceasta este cea “care mă struneşte”, pentru că mie “frica” nu-mi inspiră (prea mult) respect, în măsura în care – inspirat de seria de cărţi Conversaţii cu Dumnezeu a lui Neale D. Walsch – percep frica drept alternativă a iubirii. Dacă am ceva, în mod constant, pe toată durata vieţii, aceasta e iubirea. Şi, de fapt, nici nu o

am ci o trăiesc, o experimentez. Am “descoperit” – în aceşti ani – şi m-am străduit să transmit aceasta în însemnările mele că Iubirea este o energie, este ENERGIA PRIMARĂ care susţine Lumea. Dacă Dumnezeu probabil că nu este Atoatecreator, cu siguranţă este ATOATEŢIITOR şi acesta o face prin intermediul acestei energii a Iubirii, din care toate formele de energie provin, se extrag. Interesant mi se pare să înţelegem că frica, pe care am definit-o drept alternativă a iubirii, este blocarea acestei energii şi iată cum explic eu o chestiune îndeobşte cunoscută şi anume că “frica paralizează” !.

Revenind la căutarea şi, mai ales, găsirea lui Dumnezeu, trebuie să recunosc că, mai degrabă, El m-a căutat pe mine, El este Cel care “a bătut la geamul meu”, aşa cum, de altfel, Noul Testament ne face cunoscut !. Ajungînd aici, trebuie – deasemenea – să-ţi mărturisesc că am dobîndit obişnuinţa, de o bună bucată de timp, de a citi zilnic, sistematic – pe baza recomandărilor Calendarului liturgic – din Biblie, această CARTE A CĂRŢILOR, care este o sursă inepuizabilă de cunoaştere şi, mai ales, de înţelegere a ceea ce experimentez zi de zi, a ceea ce sunt eu, a ceea ce trăiesc. Iată de ce am început, din ianuarie, să consemnez în scris aceste “citiri”, pe care intenţionez să le pun la dispoziţia tuturor, pe calea SITE-ului meu de pe Internet, care – la nivelul posibilităţilor şi a nivelului meu – se ocupă de Armonizarea umană, pentru că, dacă tot experimentăm – conştient sau inconştient, intenţionat sau nu – cred că este bine să armonizăm aceste experimente, în final să ne armonizăm cu toţii şi, atunci, vor dispare…beţivul, excrocul, criminalul. Apostolul Pavel spune că “toate sunt pentru om, dar nu toate îi sunt folositoare”. În acest sens înţeleg necesitatea “desfiinţării” experienţelor acestor, totuşi, fraţi ai noştri.

În mod direct şi tranşant îţi răspund: Da, L-am căutat şi L-am găsit pe Dumnezeu, realmente “în toate cele ce sunt”, începînd cu mine şi continuînd cu toate cele din jur, pentru că de “încheiere” NU poate fi vorba !. El este minunat, este imens, este de necuprins şi atunci ştiu că am găsit doar o mică parte din El, ceea ce mă îndeamnă să caut în continuare !. Acest ultim îndemn l-am întîlnit în multe părţi, la mulţi autori, dar nu cantitatea şi acurateţea informaţiilor mă determină în demersul meu. Suntem subiectivi, ceea ce pentru mine este un izvor de bucurie, apreciind atît unicitatea mea, cît şi a – tuturor – celorlalţi. Iată de ce “aflarea” mea nu rezolvă nici căutarea ta şi nici a celorlalţi ! Ceea ce, însă, vă pot transmite, asemenea unuia dintre patronii mei spirituali –Apostolul Andrei–: “l-am aflat pe Domnul !”. Ceea ce, sper, vă va fi de folos, ţie – în primul rînd !.

Laudă ţie – boală, prietenă !

Poate vă sună ciudat, dar sper că-mi veţi da dreptate, după ce-mi veţi asculta argumentele ! Boala – în accepţiunea pe care vi-o propun – este un semnal; semnalul că ceva anume determină proasta funcţionare a organismului (trupului) nostru. Formele de manifestare se întind de la simpla indis-poziţie – de orice fel -, oboseala de toate felurile şi pînă la bolile grave – care ne imobilizează la pat ,pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp. Gravitatea şi respectiv periculozitatea acestor forme -care, la majoritatea bolilor sunt graduale, cu evoluţie în timp – vă propun să nu le legaţi nici de amploarea facto-rului “răspunzător” de boală (gravitatea accidentului; întîrzierea în prezentarea la medic; agresivitatea “microbului”,etc. ) , nici de robusteţea propriului corp şi nici de talentul şi inspiraţia medicului – tămă-duitorului. Pentru că, totuşi, trebuie să le legăm de “ceva”, vă sugerez să vă gîndiţi la boală ca la un semnal (vezi mai sus !), ceea ce ne conduce la o altă interpretare a gradelor diferite de gravitate-pericu-lozitate; şi anume în funcţie de gravitatea pericolului pe care semnalul vrea să-l prevină şi de iminenţa acestuia, în timp şi în spaţiu ! Să abordăm acum cauzele bolilor, sursa lor reală, precum şi pericolele- riscurile care trebuiesc înlăturate pentru a redobîndi starea de sănătate, pentru a ne vindeca.

Cauze spirituale. Sunt cele mai profunde, cele mai ample, cu o manifestare în plan material în termen de pînă la 20 de ani; ele vizează o greşită înţelegere a condiţiei umane, respectiv o greşită atitudine faţă de Creator şi faţă de creaţia sa. Pericolul este mare – acela de a rata această viaţă şi – ca atare – neînlăturarea cauzei poate conduce chiar la moarte, la trecerea într-un alt plan, deîndată ce acesta este ratat !;

Cauze sufleteşti. Sunt mai puţin profunde şi se manifestă în plan material într-un interval de circa 20 de luni; ele vizează o greşită percepţie, abordare şi atitudine în plan sentimental, în planul caracterului (astralului) nostru. Pericolul este mai mic, el vizînd o greşită utilizare a “tandemului” corp-suflet, ceea ce tot ratare este, deci…!

Cauze materiale. Sunt cauze superficiale, uşor detectabile şi care vizează un greşit tratament aplicat organismului – în ceea ce priveşte respiraţia, alimentaţia sau “programul” său (odihnă, sexualitate, vicii etc). Pericolul este mai mic; caracterul (sufletul) şi chiar spiritul se pot dezvolta pe un fond trupesc labil, care uneori este chiar preferat-căutat, ceea ce poate conduce la ideea unei justificări (carmice?!) a comportamentelor inadecvate

de respiraţie, alimentaţie, regim de viaţă. Sigur că evoluţia spiritual-sufletească a individului sau liberul său arbitru îi permit să-şi dorească o stare de sănătate şi astfel el va înlătura aceste cauze – care, într-o anumită etapă, iau fost de ajutor în drumul evoluţiei. Ceea ce doresc să reţinem din enumerarea acestor cauze este independenţa lor de factorii de risc de îmbolnăvire, care sunt studiaţi de medicină şi care se referă la factori genetici, factori patogeni şi acci-dente. Aceşti factori, din păcate, sunt confundaţi cu cauzele bolii, astfel încît, pe lîngă tratarea efectelor (de cele mai multe ori), avem tratarea falselor (aparentelor) cauze ale bolilor. Iată CAUZA pentru care marea majoritate a tratamentelor- fie alopate, fie alternative- nu vindecă în adevăratul sens al cuvîntului ! De multe ori se obţin aşa-zise vindecări, manifestate prin dispariţia totală a simptomelor prezentate iniţial de bolnav; dar, vai, după un timp relativ scurt , boala (avînd cauzele prezentate la punctele 1-3) reapare, uneori în altă parte, dar de cele mai multe ori mult mai virulentă-agresivă. Iată un motiv serios de reflecţie pentru toţi medicii, pentru toţi tămăduitorii şi, în fond, pentru toţi oamenii ! Deontologia spirituală, din care diversele variante (inclusiv Hipocrate) se inspiră, cere ca – în numele Iubirii, al iubirii de aproape – să nu-i faci nici un rău semenului tău.Ori ignorarea cauzei reale a bolii, abordarea factorilor de risc drept cauze ale bolilor duc la tratamente superficiale (ale efectelor)- cu consecinţe negative multiple, dintre care enumăr: ratarea ocaziei de autocunoaştere; acordarea încrederii proprii unor “mijloace ilegale”, respectiv medicamentelor, doctorilor, tămăduitorilor; prelungirea sufe-rinţelor prin neînlăturarea în sine a cauzei; pierderea încrederii şi a speranţei, odată cu reapariţia bolii. Dacă bolnavul înţelege cauza reală a bolilor sale, a problemelor lui – în general – şi doreşte îmbunătăţirea stării sale, nu are altceva de făcut decît de înlăturat CAUZA, ceea ce s-ar traduce printr-o schimbare generală de atitudine, cu efect rapid şi uneori miraculos, fără mari cheltuieli. Evident că, în măsura în care boala s-a manifestat pe o perioadă mai lungă de timp şi a atras modificări morfologice sau energetice, acestea vor trebui înlăturate, cu ajutorul factorilor competenţi (medici de specialitate, nutriţionişti, energeticieni). Şansa mare pe care am întîlnit-o pe drumul cunoaşterii şi desăvîrşirii de sine, de a afla mai multe despre CINE ŞI CUM SUNT mi-a dat-o Boala, drept pentru care îi mulţumesc prietenei mele, ca şi tuturor celorlalţi mulţi prieteni care m-au ajutat pe acest greu, dar superb drum ! Vă îndemn şi pe voi, prieteni necunoscuţi, să-mi cunoaşteţi prietena şi - de-o fi s-o întîlniţi - să vă bucuraţi de prietenia ei, de sfatul ei. N-o ignoraţi şi n-o dispreţuiţi, Vă rog !

O VIZIUNE ASUPRA BOLII*

Noi, oamenii, apărem ca entităţi materiale, din carne şi sînge, dar suntem atomi !. Energie pură !. Ştiinţa a dovedit acest lucru. Cu cît privim mai atent atomul, observăm particulele, iar la nivel şi mai fin, particulele dispar în nişte încrengături energetice ordonate, care vibrează la nivele foarte înalte [quarci - nota mea]. Dacă te gîndeşti la hrană, din această perspectivă, ceea ce introduci în sistemul tău afectează starea de vibraţie. Unele alimente ridică nivelul energetic, altele îl scad. Adevărul este foarte simplu. Boala este rezultatul scăderii vibraţiei energetice. Cînd energia scade sub un anumit nivel, forţele naturale ale naturii îşi asumă sarcina de a dezintegra corpul nostru. Atunci cînd un om moare, celulele corpului îşi pierd imediat vibraţia şi, chimic, devin foarte acide. Această stare acidă este semnalul pentru microbi, viruşi, bacterii şi ciuperci că este momentul să se apuce să descompună aceste ţesuturi. În universul fizic, acesasta este treaba lor. Întorc corpul înapoi în pămînt.

Atunci cînd energia din trup scade din cauza hranei pe care o consumăm, suntem predispuşi la boală. Priviţi ce se întîmplă: cînd mănînci, hrana este metabolizată şi lasă în trup un fel de cenuşă. Această cenuşă poate avea natură acidă sau alcalină, depinde de hrană. Dacă este alcalină, va fi uşor extrasă din corp, cu puţină energie. Dacă este acidă, este foarte greu ca sistemul circulator şi sistemul limfatic să o elimine şi rămîne în organe şi ţesuturi ca materie solidă - forme cristalizate de joasă vibraţie, care crează blocaje sau disfuncţii la nivelul celulelor. Cu cît mai multe produse secundare acide se adună, cu atît mai acide vor deveni ţesuturile în sine şi un microb sau un virus care tocmai trece pe acolo îşi va spune: "Iată un ţesut pe care trebuie să îl descopmpun".

Noi, oamenii, suntem într-o stare energetică alcalină, adică înaltă, sau acidă, în care microbii există în noi sau vin din afară şi încep să ne descopună. Boala este literalmente o putrezire specifică unei părţi din corpul nostru, din cauza microbilor pe care noi înşine i-am atras, dîndu-le semnalul că suntem morţi.

Mîncarea hotăreşte aproape în întregime starea în care ne aflăm. În general, alimentele care lasă resturi acide în corp sunt grele, prea prelucrate, prea sintetizate şi dulci: carnea de tot felul, pîinea, patiseria, alcoolul, cafeaua, fructele zaharisite. Alimentele alcaline [hrana vie - nota mea] sunt verzi, proaspete şi vii: zarzavaturile şi sucurile lor, legumele, fructele, cum ar fi avocado, roşiile, grapefruit, lamîi,etc.

* Material preluat integral din James Redfield - Secretul SHAMBALEI, editura MIX Braşov, 2002, pag. 70-72

O VIZIUNE ASUPRA VINDECĂRII

Un prieten, să-i spunem James, pleacă în căutarea unei prietene de-a lui, Charlene, dispărută în condiţii misterioase, care a lăsat, totuşi – ca reper – o hartă, care-l ajută pe James să localizeze zona în care ar putea-o găsi. Zona respectivă, o Vale, la rîndul ei misterioasă, este populată de personaje şi întîmplări ciudate. La un moment dat, James suferă un accident – o luxaţie a gleznei – un bun “prilej” de a o întîni şi cunoaşte pe Maya, un medic [terapeut] care-l îndrumă pe James pe Calea vindecării.

În primul rînd, Maya îl îndeamnă pe James să se oprească şi să facă o analiză privind gravitatea accidentării, pentru că “perioada de refacere depinde de ceea ce crezi tu [pacient] şi nu de ceea ce îţi voi spune eu [medic, terapeut]”.

În al doilea rînd, vine o întrebare cu care noi, bolnavii, nu suntem obişnuiţi: “Ai idee de ce ţi s-a întîmplat acest accident ?”, iar, la nedumerirea lui James asupra importanţei acestui aspect, vine clarificarea: “atitudinea legată de cauza unui accident sau a unei boli va afecta perioada de recuperare”. Şi pentru că James nu înţelege felul acesta de tratament, vine explicaţia: “Dă-mi voie să-ţi povestesc despre medicina pe care o practic, a spus ea [Maya]. Medicina este pe cale de a se schimba şi acest lucru se petrece cu rapiditate. Nu mai privim corpul omenesc doar ca pe un mecanism, ale cărui piese se uzează şi trebuie reparate sau înlocuite. Am început să înţelegem că sănătatea trupului este determinată în mare măsură de procesele mentale, de ceea ce credem despre viaţă şi mai ales despre noi înşine, atît la nivel conştient, cît şi în subconştient. Acest lucru reprezintă o schimbare fundamentală. Înainte, doctorul era expertul şi vindecătorul, iar pacientul era un receptor pasiv, care spera că medicul are răspuns la toate. Acum însă, este cunoscut că atitudinea interioară a pacientului e de o importanţă crucială. Un factor cheie îl reprezintă modul cum tratăm teama şi stresul. Cîteodată conştientizăm frica, însă, de cele mai multe ori, ea se află

reprimată în interiorul nostru. O atitudinea vitează este aceea prin care problemele sunt negate, date la o parte, sub pretextul că avem de îndeplinit nişte planuri măreţe. Dacă vom adopta această poziţie, atunci frica va continua să ne macine, fără ca noi să ne dăm seama. Adoptarea unui punct de vedere pozitiv este foarte importantă în menţinerea sănătăţii, însă pentru ca această atitudine să fie eficientă, trebuie să fim pe deplin conştienţi, să acţionăm cu iubire, fără teribilisme. Părerea mea este că frica nemărturisită dă naştere unor blocaje în fluxul nostru energetic, blocaje care, în cele din urmă, cauzează probleme. Frica se va manifesta din ce în ce mai puternic, dacă nu ne hotărîm să o înfruntăm. Problemele de ordin fizic reprezintă de fapt nişte consecinţe. Ideal ar fi ca blocajele să fie tratate din timp, preventiv, înainte ca boala să se declanşeze”.

După această punere în temă şi după ce James primeşte confirmarea că şi “efectele unor accidente…sunt tot o boală”, urmează tratamentul. Prima etapă este “să-ţi aminteşti ce anume a provocat problema ta de sănătate. … Pentru a putea primi aceste informaţii, va trebui să-ţi calmezi mintea”. Informaţiile vor parveni “cu ajutorul intuiţiei, al rugăciunii”, după caz. Vindecarea noastră este posibilă pentru că “suntem dotaţi cu abilitatea – neştiută încă – de a ne influenţa viitorul, inclusiv starea sănătăţii;…puterea se află în mîinile fiecărui individ;…Corpul nostru are posibilităţi miraculoase de regenerare. Părţile trupului – văzute în trecut ca simple forme – sunt privite acum ca fiind sisteme energetice în transformare (sublinierea mea – AS). Ai citit despre ultimele cercetări referitoare la rugăciune ?. Dovedirea ştiinţifică a faptului că acest gen de vizualizare spirituală dă rezultate a compromis total vechea concepţie materialistă despre vindecare”.

A doua etapă începe cu …“primul pas pe care va trebui să-l facem în acest proces, constă în a identifica, a ajunge la acea teamă, care este întotdeauna legată de problemele medicale. În felul ăsta am debloca în mod conştient energia corpului, făcînd posibilă vindecarea. Următorul pas ar fi să adunăm cît mai multă energie şi să o direcţionăm spre locul care a suferit blocajul”.

James ne împărtăşeşte: “Lăsîndu-mă condus de ea, am început să observ frumuseţea din jurul meu şi să mă conectez spiritual la ea. Am simţit cum creşte în mine un sentiment de iubire. Culorile deveneau din ce în ce mai vii şi eram tot mai conştient de ce se petrece în jur. Puteam spune că şi energia Mayei crescuse odată cu a mea. Cînd am simţit că atinsesem cea mai înaltă vibraţie, m-am uitat la ea: îmi zîmbea.- Foarte bine. Acum concentrează-ţi energia în zona afectată de blocaj.- Cum să fac asta ? am întrebat

- Foloseşte-te de senzaţia de durere. Ea există tocmai pentru a te ajuta să te concentrezi asupra ei…

În afară de faptul că ne avertizează despre ceva care nu este în regulă, durerea mai are şi un alt rol: ne arată cu exactitate locul unde sunt problemele, astfel încît să putem merge în interiorul corpului, pe urmele acestui semnal şi să ne concentrăm atenţia şi energia chiar în acel loc… Desigur că pentru a potoli durerile severe – în cazul în care concentrarea nu mai dă rezultate – se vor folosi anestezicele, deşi eu cred că e mai bine ca durerea să nu fie îndepărtată cu totul, pentru a mai avea totuşi un semnal ce ar putea fi folosit la nevoie…

Mai departe, cu ajutorul durerii, va trebui ca, în mod conştient, să canalizăm energia divină superioară spre locul identificat şi, folosindu-ne de iubire, să repunem celulele de acolo într-o perfectă stare de funcţionare…

…imaginează-ţi cum energia plină de iubire se îndreaptă spre locul critic, făcînd ca atomii din acel loc să aibă o vibraţie înaltă. Observă cum particulele fac salturi şi pătrund pe acest nivel energetic superior, pur, care reprezintă modul optim de existenţă. Pe măsură ce vibraţia lor creşte, vei simţi furnicături în acel loc…

Acum rămîi mai departe concentrat pe locul dureros şi începe să simţi cum energia, furnicătura, se ridică spre picioare…spre şolduri…pătrunde în abdomen şi în piept… şi, în cele din urmă, se îndreaptă spre ceafă şi spre cap. Simte cum fiecare organ funcţionează cu maximum de eficienţă”.

Împărtăşindu-vă că această Viziune a fost preluată integral din cartea A zecea viziune a lui James Redfield, apărută în editura MIX din Braşov, în anul 2001, vă îndemn să vi-o însuşiţi cu iubire şi încredere, în corelaţie cu celelalte însemnări ale acestei cărţi.

O LECŢIE DE VIAŢĂ

O femeie iese din casă şi vede 3 moşnegi cu barba alba stînd în faţa casei.

Nu-i cunoştea dar vazîndu-i supăraţi îi invită în casa sa mănînce ceva.- “Soţul tău este acasă?” - întreabă ei.- “Nu , este ieşit”.- “Atunci nu putem intra” - replică ei.

Seara, cînd soţul se întoarce acasă, ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi..- “Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înauntru “ Femeia se duce si îi invită.- “Nu putem intra toţi în casă” replică ei.

- “Cum asa?” întreabă ea.Unul dintre mopşnegi îi explică. Eu sunt BUNĂSTARE , el este SUCCES iar celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi să vină în casă. Femeia intră în casă şi îi spune soţului,care se bucură.

- “Ce bine!, în acest caz invită-l pe BUNĂSTARE să ne umple casa cu bunăstare!”Soţia nu a fost de acord.

- “De ce să nu-l invităm pe SUCCES?”Nora îi asculta dintr-un colţ al casei.- “N-ar fi mai bine să-l invităm pe IUBIRE? Casa noastra ar fi atunci plină de iubire!” - a sugerat nora.- “Hai sa ne ghidăm după sfatul norei” îi zice soţul soţiei. “Du-te afara

si invita-l pe IUBIRE să ne fie oaspete.”Femeia iese afară şi întreabă:

- “Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete”IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el, se pornesc în urma lui şi

ceilalţi doi. Surprinsă, femeia întreabă : - “L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?”Cei trei moşnegi replicară: - “Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar

fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el, mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNASTARE şi SUCCES!!!!!!”

Dorinţa mea pentru tine....Unde este durere, îţi doresc pace şi fericire. Unde sunt îndoieli

personale, îţi doresc reînnoirea încrederii în abilitatea ta de-a trece peste greutăţi. Unde este oboseală sau blazare, îţi doresc întelegere, răbdare şi puteri reînnoite. Unde este frică , îţi doresc iubire şi curaj.

Ai de ales din două variante: 1. Să citeşti acest mesaj. 2. Să inviţi la iubire împartăşind acest mesaj cu toţi cei care îţi sunt dragi Sper că vei alege varianta doua. Eu am facut-o !.

[mesaj preluat de pe Internet]

Scrisoare către fiul meu Alec

Dragule,Mult mă bucur şi-I mulţumesc lui Dumnezeu că exişti !

Multe sunt cele ce le aflu în tine cu bucurie, îndeobşte dintre cele ce mie-mi lipsesc. Nu le înşir aici, dar menţionez doza mare de stabilitate, de echilibru, venite – desigur – dintr-o maturitate spirituală superioară.

Sunt, însă, unele care mă întristează şi despre acestea vreau să-ţi scriu.Ar fi, în primul rînd catastrofismul (dacă îngădui) reacţiilor tale, în

faţa diverselor încercări prin care treci, încercări pe care ar trebui să le percepi drept modalităţi de perfecţionare, de elevare spirituală, emoţională şi intelectuală (de cunoaştere), încercări prin care trecem toţi şi pentru care e bine să-I mulţumim lui Dumnezeu. Spre deosebire de o viaţă liniară, fără evenimente relevante, o viaţă presărată cu încercări ne asigură dezvoltarea de care avem atîta nevoie !. Modalitatea de percepere şi abordare a acestor încercări este cea care face diferenţa. Iată de ce, înţelegerea lor, corecta lor abordare şi rezolvare este calea cea bună, iar nu descurajarea şi tratarea lor catastrofică. Ele (încercările) trebuiesc luate în piept, analizate şi rezolvate, prin parcurgerea lor senină, prin desprinderea învăţămintelor – evident necesare în viitor. Aceasta este cheia rezolvării lor, cea care ne fereşte de repetarea lor, repetare menită să ne înveţe – totuşi – lecţia !.

Ar fi, în al doilea rînd, lipsa accidentală a încrederii în sine, lipsă care, deasemenea, te privează de buna depăşire a aceloraşi încercări (sau altora…). Încrederea în sine, despre care se vorbeşte în anexă, e o chestiune de opţiune. Depinde de tine şi numai de tine, dacă o ai sau nu !. Optează pentru ea şi-o vei avea !. Cu o singură precizare: este vorba de încredere şi nu “prea mare încredere”, care NU e bună !.

În cel de-al treilea rînd, legat de precedentul, este aparenta absenţă a controlului asupra propriilor fapte, senzaţia că te laşi condus de forţe exterioare, pe care nu le aprobi, dar nici nu le poţi evita. Şi asta depinde tot numai de tine; aceste forţe, tentaţii, provocări există, dar TU eşti singurul care decizi, ele neputînd să-ţi forţeze decizia. Ignoră-le şi înţelege că tu şi numai tu eşti cel care conduce propria maşină pe drumurile vieţii. Tu şi numai tu hotărăşti pe care drum mergi, tu şi numai tu ai volanul şi toate celelalte comenzi. Trebuie să recunoşti că e foarte plăcut să conduci, că ştii bine să conduci, aşa că “drum bun!”, pe traseele pe care le doreşti, cu încrederea că posezi o maşină trăznet, care-ţi permite aproape orice, cu condiţia să-ţi cunoşti şi respecţi interesul. Eu îţi sugerez doar importanţa atingerii, în bune condiţii, a ţintei, a ţelului – care ne aşteaptă pe toţi, la finalul călătoriei. Ai, anexat, o prezentare succintă a performanţelor maşinii pe care o conducem, pe drumul vieţii, cu intenţia de a-ţi spori încrederea în sine !

Cu speranţa că-ţi vor fi utile aceste rînduri, te îmbrăţişez cu dragoste !Tata.

SCURT EXTRAS DIN CODUL DEONTOLOGIC SPIRITUAL

Omul este încununarea creaţiei lui Dumnezeu. El a creat întregul Univers din Iubire, cu Iubire şi pentru Iubire. Iubirea este sursa, sensul şi ţelul (destinaţia) creaţiei.

Umanitatea este o UNITATE în diversitate. „Noi toţi UNA suntem”.Fiecare OM are rolul şi locul său în Univers; nimeni nu lipseşte,

nimeni nu prisoseşte.Corpul fizic (pămîntean) al omului este doar o componentă a sa. Acest

corp se subordonează legilor fizice (ale materiei), evoluînd într-o lume spaţio-temporală cu 4 dimensiuni.

Acest corp dispune de o conştienţă (o minte) adecvată, care funcţionează (raţionează) în conformitate cu legile materiei qatro-dimensionale şi, deci, limitat la acestea.. „Acum cunoaştem în parte” (parţial).

Componentele superioare ale omului – sufletul şi spiritul – aparţin unei lumi superioare, cu n dimensiuni, cu alte legi.

Cunoaşterea superioară (spirituală) – de fapt adevărata CUNOAŞTERE este infinită şi include cunoaşterea „pămînteană”..

Accesul omului, în întruparea sa pămînteană, la CUNOAŞTERE este limitat, în măsura în care conştienţa (mintea) lui operează în doar 4 dimensiuni, din cele n. Insăşi metoda sa de acces, prin ‘cercetare’ nu-I permite accesul. Dictonul „crede şi nu cerceta” este o cheie pentru înţelegerea problemei. Prin aceasta nu ni se interzice cercetarea (în general NU ni se interzice nimic, cel puţin nu din partea Divinităţii); ni se sugerează, însă, calea accesului la CUNOAŞTERE, respectiv credinţa. Credinţa – aici, dar nu numai – este atitudinea omului de „a se încredinţa” , de a se deschide către ceva sau cineva fără rezerve (fără frică, frica fiind după cum bine se ştie un inhibitor, o blocare – opusul deschiderii!). Odată canalul deschis este de aşteptat un aflux de informaţii (de cunoaştere), cu menţiunea că factorul timp – acum, peste o oră, o zi, etc – nu are nici o relevanţă în plan spiritual, ceea ce înseamnă că afluxul vine ATUNCI cînd trebuie (un trebuie tot spiritual, deci – deasemenea – greu de asimilat în plan pămîntean, în 4 dimensiuni – cele cu care operăm firesc , cu mintea noastră).

CUNOASTEREA , fiind infinită, este evident atemporală şi nu suferă evoluţii, modificări. Ceea ce oamenii „descoperă”, „inventează” , în principal pe calea cercetării, îmbogăţeşte DOAR „cunoaşterea pămînteană”, fiind în fond un transfer de informaţii (de cunoaştere) dinspre CUNOAŞTERE – „ATUNCI cînd trebuie”.

Deontologia ‘cunoaşterii pămîntene’ impune o serie de reguli, dintre care enumăr:-cunoaşterea mea nu o exclude-contrazice pe a ta; ele sunt complementare:-cunoaşterea mea este a noastră, a tuturor, pentru că „UNA suntem”;-cunoaşterea noastră este doar o parte infimă a CUNOAŞTERII; -cunoaşterea noastră e bine să sporească, deci şi a mea şi a ta;-cunoaşterea noastră sporeşte pe calea cercetării, dar accesul la CUNOAŞTERE se face pe calea credinţei; nu ignora şi nu împiedica aceasta !;-nu uita că IUBIREA este sursa şi ţelul vieţii; cunoaşterea fără Iubire nu are sens !

O serie de factori înconjurători, dar şi cunoaşterea „noastră” ne informează că lumea noastră pămînteană (şi nu numai) are o serie de legi, reguli de alcătuire, valabile atît în micro cît şi în macro-univers. Există, pentru cine vrea să vadă, o serie de „modele”, arhetipuri – a căror cunoaştere (înţelegere) poate să ajute mult la creşterea înţelepciunii (nivelul elevat al cunoaşterii); dintre acestea se cunosc ramificaţia, oul, spirala ş.a., - dar evident nu toate, pentru că „doar în parte cunoaştem”. Aceste arhetipuri rînduiesc alcătuirea şi funcţionarea materiei (şi nu numai!); e foarte bine să cunoaştem cît mai multe dintre ele, să ne bucurăm cînd descoperim altele, dar să înţelegem că ele TOATE acţionează, cu sau fără cunoaşterea noastră (limitată); arhetipul descoperit de mine nu este mai bun decît al tău, nu-l înlocuieşte ci ele coexistă şi acţionează împreună. Spune-mi ce ai descoperit şi-ţi spun şi eu şi să fim convinşi că este MEREU ceva în plus de descoperit; împreună ne va fi mai uşor şi mai bine !

Extrasul este realizat de mine, de-a lungul anilor de studiu în domeniu.

Contribuţii la gîndirea arhetipală

Motto: “Toate sunt pentru om, dar nu toate îi sunt folositioare”

Apostolul Pavel

De folos îi este omului cunoaşterea ! Aceasta îl ajută să înţeleagă cine este şi cum este. O contribuţie importantă la deschiderea orizontului cunoaşterii o aduce gîndirea arhetipală, adică cunoaşterea arhetipurilor, a tiparelor alcătuirii universului – a macro şi a micro-universului. Un prim domeniu abordat, de la Jung încoace este lumea arhetipurilor materiei, care studiază arhetipurilor din natură – cum ar fi ramificaţia, linia şi cercul, oul, crucea şi altele. Introducere în gîndirea arhetipală a doamnei arh.Elena Iliescu, carte apărută în Editura Mirabilis este o cale minunată de “intrare in tematică”. Continuînd pe acest drum, către esenţă, vom descoperi arhetipuri, încă mai minuna-te – arhetipurile energetice. Ştiind că materia este – în fond – energie condensată sau, altfel spus, o formă de manifestare a energiei, vom înţelege că arhetipurile materiale – mai sus enumerate, dar şi toate celelalte – sunt “condensări” sau forme de manifestare ale arhetipurilor energetice. Iată deci că vom putea cunoaşte arhetipul ramificaţiei, dar şi arhetipul energiei de ramificare; la fel arhetipul energiei pozitive (masculine) şi respectiv negative (feminine) [nu sunt misogin !-nota mea], arhetipul energiei de multiplicare (reproducere) şi aşa mai departe. Această abordare ne va permite un avans considerabil pe drumul cunoaşterii şi înţelegerii universului şi a noastră. O cărare minunată ni se deschide spre abordarea arhetipurilor energetice “necondensate”, nematerializate. Enumăr doar cîteva: arhetipul energiei de deschidere, de curgere, de primenire (omonime, dar cu “condensări” diferite)[blocarea acestei energiei duce la fenomenul de stagnare, la cloacă, cu tot ceea ce decurge de aici]; arhetipul energiei de creştere/evoluţie [ceea ce nu creşte – descreşte, ş.a.m.d.]; practic toate formele de manifestare ale energiei/forţei sunt arhetipale, avînd deci arhetipul magnetismului, al electricităţii, al vibraţiilor (la modul general şi particular), al gîndului. Iată cît de departe am ajuns şi nu ne mai mirăm că din acest loc se vede un lucru măreţ: ARHETIPUL IUBIRII, adică al energiei originare, din care toate, dar absolut toate energiile provin sau, altfel spus, ale cărei forme sunt. Evident că vorbind de Iubire, de Origine/Sursă am ajuns la Divinitate, la Dumnezeu care – iată – este şi Destinaţia oricărui demers. Şi iată că drumul nostru ni l-a scos în cale pe Isus Cristos, manifestarea iubirii divine (forma supremă de manifestare a iubirii este jertfa, sacrificiul !). Iar în acest domeniu, vă recomand din nou s-o cunoaşteţi şi s-o ascultaţi pe doamna Elena Iliescu, care – în cadrul expoziţiei de icoane MODELUL HRISTIC, de la Sala Radio – a susţinut, în seara de 7 octombrie a.c., o conferinţă cu tema

“Arhetipul în icoană şi poezie”, în colaborare cu poeta dr. Elena Chiţimia-Armenescu.

Noi contribuţii la gîndirea arhetipală

Motto: "Nu există practic nimic în Universul material care să încorporeze altceva decît cele 5 solide.”

Cristina Nicoleta Sprînceană – Ştiinţa pierdută a lui Zalmoxis

Pornind de la informaţia citată în motto, propun continuarea analizei privind arhetipurile care stau la baza lumii noastre materiale, cu scopul cunoaşterii formelor şi forţelor care ne determină existenţa, cel puţin în plan material. Dacă nu am reuşit încă să definim ştiinţific cele 5 elemente constitutive ale lumii materiale – focul, aerul, pămîntul, apa şi eterul (prana), avem, de la Platon încoace, cel puţin reprezentarea geometrică a acestor elemente. E foarte posibil ca, studiind comportamentul energetic al acestor corpuri să descoperim esenţa fenomenelor, dar mai ales efectele benefice, care ne pot schimba radical modul de viaţă, acum, cînd am intrat în noul ciclu planetar, în noua eră a Vărsătorului. Este evident că întreaga noastră existenţă materială este limitată de o serie de paradigme, pe care va trebui să le abandonăm, începînd cu accepţiunea actuală a legii valorii, cu modul de producţie consumatorist care, iată – ne conduc către stagnare, către o criză mondială ce pare fără ieşire ! Încrederea în perfecţiunea Planului divin, care nu este catastrofic, mă face să întrevăd radicale răsturnări în percepţia şi abordarea Prezentului, a Realităţii într-o perspectivă foarte apropiată. Un rol important în acest sens îl are, după părerea mea, concentrarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul energetic, al energiilor arhetipale, care stau la baza lumii noastre materiale. Cu ocazia celui de-al VIII-lea Simpozion naţional de terapii naturale alternative şi complementare, ţinut la Bucureşti, în zilele de 15-17 noiembrie a.c, sub patronajul Academiei Dacoromâne şi a Fundaţiei Mirabilis, m-a bucurat foarte mult să iau cunoştinţă de cercetările care se fac la Iaşi, în domeniul biofotonicii şi la Bucureşti, în cadrul Centrului de studii complexe,

alături de alte numeroase comunicări. Rezultatele prezentate în cadrul simpozionului sunt fascinante şi-mi întăresc încrederea în contribuţia Românească. Continuarea cercetărilor inter şi trans-disciplinare vor aduce, foarte curînd rezultate spectaculoase, care vor sta la baza schimbării de paradigmă, despre care am afirmat. Revenind la cele 5 corpuri (solide) ale lui Platon, studierea forţelor-energiilor care se manifestă în interiorul acestora va aduce informaţii uluitoare, mult mai ample şi mai folositoare umanităţii, în completarea celor obţinute de doamna prof.univ. Marioara Godeanu, părintele Piramidei de la Piteşti. Este vremea să cunoaştem şi să stăpînim forţele primare ale materiei; dar, de data aceasta, să fim nişte stăpîni adevăraţi, nişte buni stăpîni, aşa cum ne îndeamnă Biblia, pentru a nu repeta dramatica experienţă a strămoşilor atlanţi ! Natura, Universul are nişte forţe colosale, dar nu oarbe. Ea poate şi trebuie să fie stăpînită, dar cu iubire şi nu cu dispreţ, pentru a nu se întoarce împotriva stăpînului, ştiut fiind că orice opresiune naşte revoltă ! Privirea iubitoare a stăpînului face să crească “recolta”. Este ceea ce ne dorim, este ceea ce căutăm, pentru a ieşi din criză. În criză se află mentalitatea noastră paradigmatică; nu există o criză a suprapopulării şi nici una a subproducţiei, a limitării mijloacelor de subzistenţă ! Aşezarea noastră corectă în ecuaţia Om – Univers – Divinitate, abordarea corectă a relaţiilor noastre cu Divinitatea şi cu Universul ne vor permite ieşirea din aşa-zisa criză. Ne stau la îndemînă mijloace de trai inepuizabile, în măsura în care ieşim din iluzia separării (căci noi toţi “Una suntem” !). Dezvoltarea durabilă, în respect faţă de Natură, ne permite o existenţă decentă, îndestulătoare, fără periclitarea urmaşilor ! Cunoaşterea şi folosirea forţelor arhetipale ale universului material ne vor permite o existenţă demnă, fără pericole şi fără crize, pentru că Pămînt, Apă, Aer. Foc şi Eter există din abundenţă, dintr-un izvor care nu seacă niciodată. Nimic nu este mai puţin şi nici mai mult decît a fi Om pe Pămînt, aici unde toate ne-au fost puse la dispoziţie, să le stăpînim, repet, ca nişte buni stăpîni. Fie binecuvîntat Dumnezeu !

Deschideţi ochii !

“Vă pomenesc în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Părintele măririi, să vă dea un spirit de înţelepciune, care să vă dezvăluie

cunoaşterea Lui, ca, luminîndu-vi-se ochii minţii, să ştiţi care este nădejdea chemării Sale, care este bogăţia de mărire a moştenirii Sale printre cei sfinţi şi care este întinderea fără margini a puterii Sale faţă de noi, credincioşii.”. (Efeseni 1,17-18).

Nu este – acesta – un îndemn repetat al celebrului “cască ochii, să vezi unde calci!”, deşi consider că nu este îndeajuns de respectat; şi aceasta… se vede !.

Vă propun să vă deschideţi ochii minţii, cu care aveţi posibilitatea să vedeţi cît de frumoasă este lumea, în completarea celor ce le vedeţi cu privirea naturală. Am afirmat, de multe ori, că avem un corp minunat alcătuit, care include şi această minune – ochii. Ei sunt cei care ne permit să ne vedem, în primul rînd mama, apoi tata şi ceilalţi oameni şi – în sfîrşit – această minunată Natură, care ne încojoară. Cu toate cercetările realizate, savanţii mai au multe de descoperit cu privire la perfecţiunea alcătuirii şi funcţionării ochilor.

Din păcate, pozitivismul şi materialismul ştiinţific ne-au făcut un mare deserviciu. Ne-au incumbat ideea că (doar) ceea ce se vede există ! Cu toate acestea, (tot) oamenii de ştiinţă au descoperit şi ne-au transmis un lucru senzaţional: materia este energie condensată. Această descoperire – şi eu, prin descoperire înţeleg, la modul propriu, devoalare, adică “înlăturarea unui voal care ascunde ceva” – ar fi trebuit să genereze, la nivel general, înţelegerea faptului că – de fapt – vederea noastră naturală este iluzorie, părelnică, parţială. Noi, efectiv, vedem doar formele condensate de energie, care sunt doar o parte a “cîmpului energetic” ce ne înconjoară, fără a realiza că suntem noi înşine o entitate energetică, din care trupul nostru reprezintă doar partea condensată – cea care ne dă o identitate, dar numai parţială.

Dacă afirmam că ochiul nostru este o minune, trebuie să recunosc că-mi lipsesc mijloacele pentru a defini mintea noastră, o entitate energetico-informaţională mult superioară (chiar) ochiului. Cu ajutorul ei, cu ajutorul “ochilor minţii”, pe care vă propun să-i deschideţi, putem înţelege, putem chiar “vedea”, această structură uluitoare, care este Universul. Atunci şi numai atunci, cînd ne vom folosi ochii minţii, vom înţelege că Acesta este mult mai mult decît ceea ce percepem cu ochii, urechile şi celelalte organe de simţ – minunate, de altfel -, dar care, vai, percep doar o parte a Realităţii. Atunci şi numai atunci, vom înţelege că, aşa cum credem că există curentul

electric – pentru că îi vedem (simţim) efectele – va trebui (nu în sens de constrîngere !) să credem că există multe alte forme de energie, care produc efecte, unele sesizate şi unele, din păcate, nesesizate.

Vă propun, pentru începutul acestui drum – al înţelegerii superioare a realităţii – să luaţi contact cu “gîndirea arhetipală”, un domeniu care identifică – în întraga natură înconjurătoare – arhetipurile, tiparele, care stau la baza alcătuirii (a arhitecturii) universului vizibil. Veţi înţelege atunci Ordinea care domneşte în această alcătuire şi veţi înţelege, mai presus de orice, că există un Creator – care, din haosul primordial a alcătuit o lume atît de perfectă. Veţi înţelege şi vă veţi bucura că nu suntem singuri, că aparţinem unei Lumi minunate, din care universul vizibil (perceptibil) este doar o parte. Veţi înţelege şi veţi respecta Toate Legile care guvernează această lume, dintre care Legea Iubirii este cea dintîi, este cea care stă la baza Creaţiei şi nu este ceea ce – îndeobşte – definim prin iubire, adică un sentiment (frumos şi nobil, dealtfel !) ci O ENERGIE, O FORŢĂ, din care toate celelalte energii provin, atît cele condensate, pe care le percepem, cît şi cele subtile, formînd UN ÎNTREG !

Atunci şi numai atunci - cînd veţi deschide ochii minţii şi veţi vedea toate acestea – veţi fi fericiţi, pentru că veţi ÎNŢELEGE ! Aceasta vă va conduce paşii spre (re)citirea Bibliei - o CARTE A CĂRŢILOR, aşa cum a fost numită –, ceea ce vă va permite o “deschidere a orizontului <<vizibil>>” ce nici nu poate fi descrisă. De aceea, vă rog, DESCHIDEŢI OCHII ! Vă mulţumesc !

Deschideţi inima !

Vă îndemnam, mai înainte, să vă deschideţi ochii – şi mă refeream la “ochii minţii”. Acum şi aici, vă fac un alt îndemn, sigur, mai însemnat: deschideţi-vă inima, fraţi ai mei !. Dacă, aşa cum spuneam, deschiderea ochilor minţii vă va permite perceperea Realităţii, deschiderea inimii vă va aduce un beneficiu şi mai însemnat: vă va racorda la Sursa primară energetică – care este IUBIREA !. Ori acest lucru, spuneam – este şi mai însemnat – pentru că, odată “energizaţi”, veţi putea Totul, inclusiv să vă deschideţi ochii minţii, ceea ce – pentru unii dintre noi – nu este aşa de simplu. Cînd vă îndemn să vă deschideţi inima, mă refer la toate aspectele, la toate modalităţile. Nu vă fie teamă: inima voastră nu vă va conduce la nimic rău,

la nimic riscant, atîta timp cît din ea va izvorî Iubire: iubire pentru părinţi, iubire pentru partener, iubire pentru prieteni, iubire pentru natură, iubire pentru Dumnezeu, care este deasupra tuturor acestora, deasupra - nu ca amplasament, ca locaţie – ci ca importanţă, El fiind Cel care a creat Totul – pe părinţii, partenerii şi prietenii noştri şi întreaga natură. Dumnezeu le-a făcut pe toate din Iubire, cu Iubire şi pentru Iubire, adică: le-a făcut dintr-un imbold de Iubire pentru întreaga Sa creaţie; le-a făcut cu ajutorul energiei primare a Iubirii, din care provin Toate energiile; şi, în sfîrşit, le-a făcut pentru ca această energie a Iubirii “să curgă”, “să funcţioneze”, “să dea viaţă”, “să lege Totul Întruna”. Trebuie să recunoaşteţi că – astfel definită – Iubirea este mult mai mult decît credeaţi. Da, AŞA este Iubirea şi DE ACEEA este ea minunată !. Apropiaţi-vă, cu inima deschisă, de ea, îmbrăcaţi-vă cu ea şi veţi avea nişte trăiri minunate, care vor schimba radical modul vostru de a percepe Realitatea, Viaţa, ceea ce vă va apropia de Dumnezeu - Cel care este IUBIRE. Altfel (decît pînă acum) veţi înţelege Cuvîntul lui Dumnezeu, care “e scris” în Biblie (şi în celelalte Cărţi Sfinte), altfel veţi înţelege religia, oricare ar fi ea, altfel veţi “înţelege” filosofia şi toate celelalte. TOATE au un alt înţeles, dacă vă apropiaţi de ele cu Iubire, cu inima deschisă !. Veţi constata că oamenii au mai multe calităţi, decît defecte, viaţa voastră cuprinde multe întîmplări fericite, iar celelalte întîmplări au – totuşi – un rost, un scop, un înţeles, care probabil pînă acum vi-au scăpat !. Veţi înţelege că nu aveţi de aşteptat “un viitor mai luminos”, pentru că noi trăim în prezent, într-un prezent luminos, pentru că trăim cu Iubire, din Iubire şi pentru Iubire, iar Iubirea are două componente: Lumina cunoaşterii şi Căldura iubirii. Nu este nici o inadvertenţă, nici o contradicţie în cele afirmate: deschideţi-vă inima şi veţi înţelege ! Veţi înţelege de ce Lumina orbeşte şi de ce Căldura arde, de ce Gagarin “nu l-a văzut pe Dumnezeu în cosmos”; veţi înţelege “de ce iubim viaţa”, “de ce iubim libertatea” şi – de fapt – CUM e bine să le iubim !. Eu vă spun că e bine să înţelegem că Toate Una sunt, că nu există contradicţii, decît într-o abordare unilaterală, dar doresc ca voi să înţelegeţi, cu propriile voastre fiinţe, cu inima deschisă, toate acestea şi Toate, în general. Nu e nici greu, nici complicat, nu aveţi nevoie de nimic, decît SĂ VĂ DESCHIDEŢI INIMA ! Sesizaţi, vă rog, că am spus – peste tot – inima şi nu inimile, pentru că - eu am înţeles - că “Toate Una sunt” !.După ce vă deschideţi inima şi ochii minţii veţi “vedea” cît de minunată este Lumea, cu tot ce conţine ea, veţi înţelege că nu mai aveţi nevoie de îndemnuri, nici măcar de acela de a iubi, pentru că Iubirea e totul; veţi înţelege că îndemnul creştinesc de a vă iubi duşmanii nu este ciudat: pur şi simplu altfel nu se poate !. Veţi înţelege de ce Isus Cristos a spus că în Iubire

este cuprinsă toată Legea şi toţi Profeţii şi că în Iubire sunt cuprinse toate Poruncile lui Dumnezeu (Decalogul lui Moise). Veţi înţelege că “toate sunt pentru om, dar nu toate îi sunt de folos” (aşa cum se exprimă Apostolul Pavel) şi - atunci – veţi înţelege că Legile, Poruncile lui Dumnezeu nu sunt restricţii ci îndrumări, menite a ne călăuzi viaţa şi atunci veţi iubi Viaţa, aşa cum este, pentru că este frumoasă, este minunată şi merită a fi trăită. Veţi înţelege şi veţi aprecia de ce, Sfînta Fecioară, a adresat acele cuvinte minunate lui Dumnezeu: “Preamăreşte suflete al meu pe Domnul !”. Veţi înţelege Psalmii lui David şi toate Imnele de laudă. Cu speranţa că veţi trăi toate aceste revelaţii minunate, vă îndemn: deschideţi inima !. Şi nu uitaţi: Dumnezeu a creat Totul din Iubire, adică cu Inima deschisă !

Despre ascultare

Motto: “Căci nu este discipol care să-şi depăşească maestrul…”

După îndelunga răbdare, ascultarea este o altă virtute, care ne asigură evoluţia spirituală. Din păcate, ascultarea este foarte puţin cultivată de omul zilelor noastre. Nu-L ascultăm pe Dumnezeu, nu ne ascultăm părinţii, nu ne ascultăm conducătorii şi şefii, dar ne mirăm că lucrurile NU merg bine…

Cred că şi în cazul ascultării, eroarea provine dintr-o paradigmă greşită, dar aproape generalizată: Ne naştem şi trăim ca să învăţăm. De aici rezultă probleme de comunicare între indivizi: eu am învăţat mai mult, ştiu mai multe şi, atunci, cum să-mi ascult părinţii, şefii, semenii ?! Întrebare logică, dar o logică de circumstanţă, în cadrul paradigmei de care este vorba.

Dacă ieşim din acestă paradigmă şi înţelegem că Ne naştem şi trăim ca să experimentăm, bazîndu-ne pe o cunoaştere preexistentă, lucrurile se schimbă şi au o altă logică. Trăim într-o altfel de lume decît cea pe care ne-am închipuit-o, într-o lume reală, creată de DUMNEZEU, o lume perfectă, cu legi imuabile (fără excepţii- care să întărească regula). DUMNEZEU este Omnipotent şi Omniscient şi nu are nevoie de cercetările noastre, care să descopere legi, teoreme, structuri, substanţe, etc. Ele, toate, există şi noi nu

facem altceva decît să luăm cunoştinţă despre existenţa lor, să le redescoperim … Da, este nevoie de cercetare, de învăţătură, de cunoaştere – dar toate acestea spre a redescoperi minunata lume, pe care Dumnezeu a creat-o pentru noi; această lume, cu legile sale perfecte, suntem chemaţi s-o experimentăm în plan material. Este bucuria şi aşteptarea lui DUMNEZEU ! EL ne-a acordat liberul arbitru, libertatea de a experimenta orice în cadrul acestei lumi. Dar, precum ne avertiza Apostolul Pavel, toate sunt pentru om, dar nu toate îi sunt de folosinţă.

O primă lege a Lumii este cea a cauzalităţii, astfel încît orice cauză atrage un efect. Cunoscînd şi respectînd această lege, vom şti că toate evenimentele prin care trecem de-a lungul vieţii, pe care le experimentăm, au o cauză, deci nu sunt hazardate, haotice; ele sunt conjuncturale, dar o conjunctură logică, cauzală. Justa apreciere a tuturor acestor evenimente ţine de discernerea Cauzei. Pe de altă parte suntem “emiţători”, surse de multiple cauze – care produc efecte. Fiecare gînd, cuvînt, atitudine, sentiment, faptă a noastră este o Cauză, care va produce un efect, în consecinţă. De aici – responsabilitatea noastră pentru tot ceea ce “emitem”.

Revenind la experimentare, trebuie să înţelegem că tot, absolut tot ceea ce trăim – de-a lungul vieţii este Experienţă şi nu doar marile evenimente, marile întîlniri, marile revelaţii etc. Experimentăm cu toţii, împreună, această minunată lume. Experienţa mea nu este nici mai presus şi nici mai prejos de cea a apropiatului meu; ele sunt complementare şi sinergice pentru că “dacă doi dintre voi pe pămînt se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu, care este în ceruri”. Această lege, pe care este bine s-o cunoaştem şi s-o aplicăm are o interpretare interesantă, atunci cînd analizăm valoarea numerologică a capitolului şi versetului în care apare, la Matei 18,19: 18 are valoarea 9, însemnînd însumarea, iar 19 are valoarea 1, însemnînd începutul. Strămoşii noştri ne-au lăsat multe vorbe de folosinţă, printre care şi aceea că unde-s doi puterea creşte !.

Baza ascultării o constituie împărtăşirea experienţei, implicit a cunoaşterii pe care ea se bazează. Indiferent cine este persoana cu care venim în contact, orice vîrstă, sex, pregătire, nivel intelectual are, ea este purtătoarea unei experienţe, diferită de a noastră. Ascultarea ei ne permite însuşirea unor valoroase cunoştinţe, care au stat la baza experienţei sale de viaţă, indiferent de capacitatea persoanei de a discerne cauzele primare ale diverselor sale experienţe. Dacă persoana respectivă ne este favorabilă, ne simpatizează sau are nevoie de implicarea noastră, va fi cu atît mai mult dispusă să ne împărtăşească experienţa sa, cunoştinţele sale. Este cazul lui DUMNEZEU, care ne iubeşte, care ne-a creat din iubire, cu iubire şi pentru iubire şi care este Omniscient. Este cazul părinţilor care ne iubesc şi ne-au

dat viaţă din iubire. Este şi cazul şefilor, care au nevoie de colaborarea noastră. Dacă înţelegem că toate întîlnirile noastre NU sunt întîmplătoare, deci au o cauză, dar şi un rost, vom face efortul de a-i asculta pe interlocutorii noştri, pentru a ne îmbogăţi experienţa şi, implicit cunoaşterea, pe seama lor. Este în interesul nostru, al fiecăruia şi al tuturor. Să ascultăm!

Despre dragoste şi iubire

Iată doi termeni sinonimi şi nu chiar !. Verbalizînd, se spune că "eşti îndrăgostit", "faci dragoste" şi respectiv "iubeşti", acţiuni - totuşi - diferite.

Să le luăm pe rînd. A fi îndrăgostit este un lucru minunat, care te face să te simţi minunat, "de pe altă planetă", niţel cam "aerian". În general, eşti îndrăgostit de o persoană, de cele mai multe ori de sex opus. Subiectul dragostei are - din punctul tău de vedere - nişte calităţi potrivite gustului tău, iar defectele eşti dispus să nu le iei în seamă, fie ignorîndu-le, fie - chiar - justificîndu-le. Se spune, de multe ori - deasemenea - că eşti îndrăgostit de natură (în general) sau de o componentă a ei - un peisaj, o floare, un animal etc. Firesc ar fi să spui că-ţi place natura, o floare, un animal. Oricum, a fi îndrăgostit este un sentiment înălţător şi totuşi doar un sentiment. El este o reacţie a fiinţei, o percepţie a "realităţii" care produce plăcere, bucurie, înălţare sufletească.

A face dragoste este altceva. Este o acţiune, o exprimare, o transpunere a sentimentului de "a fi îndrăgostit". La rîndul său, această acţiune produce plăcere, bucurie, înălţare sufletească.

A iubi este Altceva !. Iubirea este necondiţionată - în primul rînd !. Ea este foarte bine descrisă în Biblie, în Scrisoarea Apostolului Pavel către Corinteni, capitolul 13, versetele 1-13, deşi în traduceri apare cu termenul "dragoste". E bine să (re)citiţi acest paragraf pentru a înţelege caracteristicile, virtuţile iubirii. Iubirea este treapta de sus a unei scări, care mai cuprinde nădejdea şi credinţa, pe care le incumbă. Nădejdea sau speranţa, despre care, de altfel, se spune că "moare ultima" se "naşte" prima !. Şi ea este necondiţionată. Sperăm (nădăjduim) dincolo de orice "temeiuri". Credinţa sau încrederea este, la rîndul ei, necondiţionată. "Fericit este cel ce crede fără să <<vadă>>" - îi spune Isus apostolului Toma.

Într-o lume duală, în care trăim, înţelegem toate lucrurile prin antiteze, antonime. Nu există - pentru noi - sus fără jos, bun fără rău şi aşa mai departe. Nici iubirea n-o vom înţelege fără antonimul ei - frica !. Da, opusul iubirii, absenţa ei este cel mai bine definită prin frică şi nu prin ură, aşa cum

deseori se crede. Toate manifestările specifice absenţei iubirii, cum sunt gelozia, dorinţa de posedare, dorinţa de control îşi au izvorul în frică. Frica este, la rîndul ei, necondiţionată, neîndrituită, nefundamentată - decît pe absenţa iubirii !.

Iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui - baza Legilor divinităţii în aproape toate religiile lumii, este, pînă la urmă, acţiunea conştientă de racordare a individului la energia universală a iubirii, cea care "mută munţii" sau, mai complet, creează Universul. Un om care nu iubeşte, care se hrăneşte cu frică, în loc de iubire, moare - mai devreme sau mai tîrziu - pentru că se izolează de Sursa vieţii, Iubirea.

Aceasta este iubirea necondiţionată: cunoaşterea de sine, ca şi a "celorlalţi", a lui Dumnezeu Creatorul, dorinţa de bine, frumos, adevăr, cunoaştere, comunicare, părtăşie. Frica de a nu accede la toate acestea vine din izolarea noastră faţă de Sursă. Ieşirea din izolare, deschiderea către iubire este un act conştient, pe care putem şi e bine să-l facem spre folosul nostru. Avem libertatea să alegem !. Depinde numai de noi !.

Despre rezonanţăElemente de programare neurolingvistică

Pornind de la informaţiile cuprinse în pliantul de prezentare a unui seminar ce se organizează în judeţul Cluj şi care are menirea de a-şi aduce aportul la dezvoltarea autocunoaşterii, încerc să prezint modul în care percep eu problematica propusă, urmînd să abordez, pe rînd, subiectele abordate de organizatori, în materialul de prezentare a seminarului, după cum urmează:

înţelegerea modelelor de gîndire şi de exprimare ale celorlalţi; utilizarea efectivă a modelelor lingvistice şi a tehnicii formulării

întrebărilor rezolvarea activă şi competentă a conflictelor fixarea şi structurarea unor scopuri semnificative conştientizarea strategiilor individuale transformarea comportamentelor şi sentimentelor negative în unele

pozitive dezvoltarea flexibilităţii şi creativităţii comportamentale

îmbunătăţirea încrederii şi înţelegerii în relaţiile profesionale şi personale.

1.Înţelegerea modelelor de gîndire şi de exprimare ale celorlalţi este foarte importantă atît pentru extinderea capacităţii noastre de gîndire şi de exprimare, cît şi pentru asigurarea comunicării cu cei din jurul nostru - odată ce am înţeles necesitatea comunicării. Suntem o unitate în diversitate sau - altfel spus - suntem diferiţi, dar împreună ceea ce impune să ne cunoaştem, pe noi înşine, dar şi pe cei din jurul nostru. Autocunoaşterea, ca mijloc de evoluţie, de armonizare, începe cu noi înşine şi continuă cu noi toţi, într-un proces continuu, succesiv şi alternativ, cu efect sinergic - cunoaşterea mea îmi permite cunoaşterea celor din jurul meu, iar cunoaşterea acestora îmi completează şi potenţează propria cunoaştere.

Avem, fiecare dintre noi propriul model, propria schemă de gîndire şi de exprimare, rod al mai multor factori care ţin de moştenirea karmică şi genetică, de educaţia primită, de instruirea şcolară şi profesională, de experienţa de viaţă. Deşi există atît de mulţi factori, rezultatul este relativ unitar şi compact. El nu este imuabil, dar nici nu suferă vizibile transformări, ci suferă o serie de completări-modificări care - din păcate - de foarte puţine ori provoacă "schimbări de curs". Mai degrabă experienţele dramatice, la limită, cu consecinţe corporale sau sentimentale, sunt cele care marchează aceste modificări sesizabile, în ceea ce priveşte modelul de gîndire şi de exprimare. În ceea ce priveşte influenţele pe care contactul cu cei din jur l-ar putea provoca, acestea sunt minime - şi aceasta pentru că, în marea noastră majoritate, NU ştim să ascultăm, NU înţelegem şi NU credem că modelele de gîndire şi de exprimare ale celorlalţi ar putea avea vreo relevanţă şi, cu atît mai puţin, vreo valoare sau influenţă asupra propriilor noastre modele. Se vorbeşte - de mult - de un "dialog al surzilor". Este - printre altele - una din cauzele alienării societăţii omeneşti, începînd cu cuplul şi continuînd cu familia, colectivitatea, naţiunea şi societatea, în ansamblu. Suntem - pe orice nivel - o sumă de entităţi, în loc să constituim o entitate integratoare. De aici iluzia "interesului propriu", diferit şi - de cele mai multe ori - diferit de "interesul general". Suma vectorilor intereselor proprii ESTE un vector al interesului general, dar care tinde către 0, atît timp cît interesele proprii sunt disjuncte. Redefinirea interesului propriu drept componentă şi rezultantă a Interesului general este singura cale de emancipare din stagnarea-blocajul actual, care - în dinamica vieţii - conduce la decădere, pentru că - nu-i aşa ? - Cine nu creşte - descreşte.

Pentru cei ce înţeleg aceste lucruri şi îşi doresc evoluţia-armonizarea este, deci, importantă cunoaşterea modelelor de gîndire şi exprimare ale

celor cu care vin în contact. Întrucît suntem identităţi de o diversitate infinită NU este posibil să definim fiecare dintre aceste modele. Ceea ce este important atunci cînd intrăm în relaţii - de orice fel - cu cei din jur este să înţelegem şi să acceptăm că fiecare dintre aceştia are UN MODEL PROPRIU. Evident că vom întîlni, de fiecare dată, componente comune, alături de unele diferite. Cheia succesului (comunicării) este acceptarea, îngăduinţa reciprocă, identificarea corespondenţelor şi realizarea unor "înţelegeri" - bazate pe acest fond comun, renunţînd - prin reciprocitate - la impunerea unor clauze inacceptabile uneia dintre părţi. Evident că acest "fond comun" scade în măsura în care sunt implicaţi din ce în ce mai mulţi oameni, dar întotdeauna EL există !. Succesul asocierilor, de orice fel, este dat de identificarea fondului comun şi de ignorarea - cu bună ştiinţă - a "specificităţilor". Cîştigul este întotdeauna mai mare decît pierderea, în acest caz. Iată ceea ce ar trebui să urmărim de fiecare dată. Din păcate orgoliul - care întunecă dreapta judecată - este cel care face ca această schemă să nu funcţioneze. Iată efectul de bumerang !. Orgoliul, care se bazează pe dorinţa apărării propriului interes, conduce la lovirea acestui interes. Altfel spus fiecare pasăre pe limba ei piere !.

Cu titlu de exemplu, la nivel minimal, unii oameni au o gîndire analitică, alţii sintetică, alţii - diferite combinaţii; unii sunt introvertiţi, alţii extrovertiţi; unii sunt profunzi, alţii superficiali; unii sunt rapizi, alţii lenţi. Enumerarea ar putea continua pe multe pagini, iar dacă avem în vedere combinaţiile în care pot intra aceste componente, grevate şi de alte componente genetice, karmice, educaţionale şi mai ales conjuncturale, obţinem - aşa cum arătam - o diversitate infinită. Aceasta NU este însă un impediment în calea comunicării, dacă înţelegem UNITATEA căreia îi aparţinem şi care creează premisa fondului comun.

Comunicarea este necesară şi este posibilă. Numai cine nu vrea nu poate !. Iar cine vrea, va ţine cont de existenţa acestei infinităţi de modele de gîndire şi de comunicare. Contactul cu tot mai multe persoane, cu tot mai multe modele ne îmbogăţeşte cunoaşterea, dar şi şansele vieţii, pentru că - se ştie - numai împreună vom reuşi !. Doar o parte dintre noi au ca temă principală a vieţii cooperarea-colaborarea, dar - cu toţii - ştim că unde-s doi - puterea creşte !.Expresia în sine, dar şi experienţa noastră de viaţă, ne spun că este vorba despre doi , despre 1+1 şi nu despre 1 alături de 1 !. Aritmetica ne învaţă despre "cel mai mare divizor comun". Acesta este fondul comun - care există, pe care trebuie să-l găsim şi pe care trebuie să-l folosim. Spre binele nostru, al fiecărui 1 !.

2. Utilizarea efectivă a modelelor lingvistice şi a tehnicii formulării întrebărilor.

Aceasta este o temă tehnică, asupra căreia este bine de consultat specialiştii în domeniu.

Din punctul meu de vedere, ca nespecialist, folosirea unor modele lingvistice adecvate, adaptate atît domeniului, cît, mai ales, auditoriului este deosebit de importantă, atunci cînd urmărim maximizarea efectelor demersului nostru. Pentru că - pe de altă parte - o supertehnicizare este, deasemenea, riscantă, sunt de părere că - la nivelul cunoştinţelor comune - este recomandabil să folosim modele lingvistice accesibile, clare, nesofisticate. Adecvarea acestor modele, dictată de bunul simţ, de buna măsură, ne va ajuta să ne exprimăm limpede ideile, aşteptările şi să obţinem, din partea colaboratorilor, măcar buna înţelegere a problematicii.

În ceea ce priveşte tehnica formulării întrebărilor, este bine să înţelegem că răspunsurile de care avem nevoie depind - în acurateţe, precizie, calitate - de modul de formulare al întrebărilor. Iată de ce va trebui să acordăm o atenţie sporită modului de formulare, îmbinînd două aspecte - aparent contradictorii -: să lăsăm respondentului o totală libertate de analiză, dar să-i limităm, pe cît posibil, posibilităţile de divagaţie, care ne pot deruta, încurca, bloca. De accea, vom îmbina întrebările libere, deschise, cu răspunsuri multiple şi detailate, cu întrebările închise, cu răspuns alternativ (cu doar 2 variante). Vom face aceasta cu discreţie, cu delicateţe, fără să-i sugerăm vreo presiune, vreo închistare a dreptului său de exprimare. Evident că rezultatele vor creşte odată cu experienţa, cu abilităţile dobîndite, dar acestea vor apare - pur şi simplu - "făcînd", sau cum zice americanul "just do it". Fiecare experienţă de viaţă, de dialog, de convorbire va fi un prilej de exersare, de perfecţionare. Tot o problemă de dualism, de aparenţă contradicţie, este îmbinarea între a te aştepta şi a nu te aştepta la un anumit răspuns, la întrebarea pe care eşti gata s-o formulezi. Verificarea încrucişată a răspunsurilor, care se va face, deasemenea, cu discreţie, este menită să consolideze rezultatele obţinute, în vederea continuării demersului.

Sporirea permanentă a bagajului de cunoştinţe, de informaţii, atît pe baza lecturii - de toate tipurile -, cît şi a celorlalte mijloace, este cheia succesului. Iată de ce timpul, această mare comoară aflată la îndemînă (la care însă NU e bine "să ne închinăm" !), va fi folosit pentru permanenta dobîndire de noi şi noi cunoştinţe, informaţii, abilităţi. Din acest punct de vedere şi nu numai, nu trebuie să existe timpi morţi !. Averea - zestrea - noastră se îmbogăţeşte sau nu, în funcţie de utilizarea timpului aflat la dispoziţie, care însumează, conform convenţiei general acceptate, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămînă, 365 (uneori 366) de zile pe an. Exerciţiile, experimentările permanente, fie că suntem într-o companie, fie că suntem singuri sunt menite să ne perfecţioneze, aşa cum neamţul spune "uebung

macht der meister" (exerciţiul te ajută să devii maestru), ceea ce este de dorit, pentru fiecare dintre noi. Abordarea diverselor modele lingvistice şi exersarea diverselor tehnici de formulare a întrebărilor, inclusiv într-o "autoconvorbire" au menirea de a ne perfecţiona !.

3. Rezolvarea activă şi competentă a conflictelor.Da, rezolvarea activă şi competentă a conflictelor este o cale sigură de

succes !.Conflictele, confruntarea violentă a două sau mai multe părţi implicate

au o parte bună, în sensul decelării diferenţelor existente, dar, vai !, mult mai multe părţi rele… De aceea, permanenta, activa şi competenta rezolvare a lor este o preocupare de bază a celui care-şi doreşte armonia, liniştea, pacea !.

Rezolvarea oricărui conflict porneşte de la cît mai completa înţelegere a situaţiei, a premiselor şi conţinutului acestuia.

În general, premisele unui conflict ţin de existenţa unor diferenţe şi divergenţe de idei, opinii, atitudini, dar şi de incapacitatea (din păcate aproape generalizată) a acceptării existenţei acestor diferenţe. Da, deşi noi toţi una suntem, fiecare dintre noi este altfel. Nici n-ar avea sens şi nici n-ar fi plăcut să fim toţi la fel !. Diversitatea în unitate este o caracteristică de bază a Universului. De aici provin diferenţele de opinii, de percepţii şi concepţii. În ceea ce priveşte diferenţele de interese, aici lucrurile stau însă altfel. NU avem, pînă la urmă, interese diferite, disjuncte, dacă înţelegem că "una suntem". Oricît de egoişti, egocentrici, am fi, însuşi propriul egoism ar trebui să ne spună că interesul propriu este parte a întregului şi, reciproc, că interesul general este parte a propriului interes. Iată de ce divergenţele de interese nu-şi au locul şi nici rostul !.

Conţinutul unui conflict este determinat de cauza şi scopul apariţiei sale. În general, cauza este menţionata incapacitate de acceptare a unor idei, păreri, atitudini diferite iar scopul este impunerea propriei viziuni, a uneia sau alteia sau tuturor părţilor implicate.

Permanenta rezolvare a conflictelor se referă la atenţia pe care e bine s-o atribuim fiecărui şi tuturor conflictelor ce ne implică - direct sau indirect - indiferent în ce stadiu s-ar afla, cu atît mai bine şi mai eficient, cu cît ele s-ar afla în stadiu incipient. Ignorarea existenţei lor, negarea sau desxconsiderarea lor, nu are menirea a ne aduce foloase. Mai devreme sau mai tîrziu ele vor naşte consecinţe care, într-un fel sau altul, direct sau indirect ne vor afecta !.

Rezolvarea conflictelor trebuie să fie activă, prin implicarea noastră în dezamorsarea, în soluţionarea lor. Activ nu înseamnă - nici aici ! - agresiv. Implicarea noastră are menirea înţelegerii cauzelor şi scopului conflictului şi, pe această cale a găsirii căilor de rezolvare.

Competenţa noastră, atît de dorită în orice domeniu, se referă atît la abordarea conflictului, cît, mai ales, în soluţionarea lui. Competenţa, dobîndită pe căile cunoscute ale cunoaşterii, ale experienţei de viaţă, ne va ajuta în corecta implicare, care să nu accentueze premisele, da,r mai ales, în oferirea soluţiei corecte.

Soluţia corectă, calea de rezolvare a oricărui conflict este tocmai revelarea interesului comun, al tuturor părţilor implicate. Acest interes comun, care implică îmbogăţirea propriului patrimoniu, ca parte a patrimoniului general, cu ideile, părerile, atitudinile celorlalţi, odată reliefat şi acceptat de părţi, dezamorsează conflictul, făcîndu-l caduc. Atunci cînd fiecare parte implicată îşi înţelege locul şi menirea, va fi, mai degrabă, interesată în colaborare şi nu în confruntare. Unirea face puterea, spun Înţelepţii…

4. Fixarea şi structurarea unor scopuri semnificative.Este evident că succesul oricărui demers uman este determinat de

subordanarea acestuia unui scop. Acţiunile aleatorii, hazardate, dezordonate, chiar încununate de succes, nu pot aduce beneficii reale, patrimoniale - în sensul larg al cuvîntului. Risipirea energiei pentru scopuri nesemnificative are menirea secătuirii de resurse, în măsura în care rezultatele unor astfel de acţiuni revendică noi consumuri energetice, pentru anihilarea sau neutralizarea lor.

Scopurile semnificative ale omului, dacă vreţi Scopul, sunt legate de definirea menirii sale. Diversele sisteme filosofice şi religioase propun abordări diferite, multiple, dar, în general, acestea se încadrează în două paradigme:

A. Omul se naşte şi trăieşte pentru a învăţaB. Omul se naşte şi trăieşte pentru a experimenta (existenţa în

plan material)Pentru că, personal, sunt adeptul celei de-a doua paradigme, care

presupune o cunoaştere preexistentă (naşterii), voi aborda tema din această perspectivă.

Menirea omului fiind aceea de a experimenta, este evident că scopul său primordial, semnificativ, va fi să îşi îmbogăţească permanent experienţa de viaţă. Pornind de la recomandarea Apostolului Pavel, de a ne orienta către "cele folositoare", opţiunile - respectiv deciziile - noastre se vor îndrepta către aspectele, evenimentele, fenomenele utile ale vieţii. Forţînd puţin lucrurile, vom fi de acord că - pe de-o parte, nu decelăm întotdeauna corect utilitatea unor opţiuni, iar, pe de altă parte, că acumulăm o experienţă utilă chiar şi din lucruri, evenimente, întîmplări inutile, dacă nu chiar păgubitoare, degradante. Iată de ce, dincolo de orientarea opţiunilor şi, respectiv,

deciziilor noastre către variantele utile, folositoare, fiecare împrejurare a vieţii, fiecare trăire îşi are rostul, utilitatea sa. Nu întîmplător se spune că "omul învaţă (mai bine) din greşeli", eu preferînd totuşi să spun "experimentează" - în loc de învaţă, sau - apropiind puţin cele două paradigme - "îşi aminteşte".

Acest aspect fiind - din punctul meu de vedere - lămurit, să trecem la alte scopuri semnificative. Evoluţia fiind o caracteristică evidentă a materiei, a naturii - chiar dacă ea nu fundamentează - în accepţiunea general spirituală - Existenţa materială, scopurile evolutive, pe toate planurile, sunt şi pot deveni scopuri semnificative ale devenirii umane. O evoluţie în plan material, în plan social, profesional, cultural, intelectual, religios, dar mai ales spiritual fiind de dorit şi fiind utilă - fixarea ei drept scop semnificativ sau, după caz, drept scopuri semnificative, este benefică, împlinind şi desăvîrşind fiinţa umană. Segmentarea acestor scopuri, împletirea, combinarea şi complementarea lor ţine de firea şi caracterul fiecărui individ, de zestrea sa complexă, spirituală, sufletească, genetică, culturală, educaţională, profesională şi de experienţa personală acumulată. Cunoaşterea de sine, introspecţia şi evaluarea permanentă a sinelui pot şi trebuie să stea la baza fixării acestor scopuri, în diversele etape ale vieţii, astfel încît bilanţul relativ - al oricărui moment - să aducă satisfacţii individului, fără - însă - a uita apartenenţa sa la Întreg, la Unitate, faţă de care are o dublă responsabilitate, individuală şi colectivă.

5. Conştientizarea strategiilor individuale.Această conştientizare este inclusă tot de cunoaşterea de sine, cheie a

devenirii de sine. Odată de am luat cunoştinţă şi ne-am însuşit scopurile noastre

semnificative, este firesc să adoptăm nişte strategii adecvate, individuale - dar nu individualiste, în măsura în care am înţeles apartenenţa noastră la Întreg, la Unitate.

Strategia - un termen preluat din arta militară - conform DEX-ului, "se ocupă de problemele pregătirii, planificării şi ducerii [desfăşurării] războiului şi operaţiilor militare". În cazul nostru, este vorba de pregătirea, planificarea şi desfăşurarea acţiunilor menite să ne îndeplinească scopurile, ţintele.

O bună pregătire presupune cunoaşterea cît mai amănunţită a acestor scopuri şi ţinte, a modalităţilor de atingere a lor, precum şi a legilor şi mecanismelor de funcţionare a vieţii, în general. Această cunoaştere este un deziderat permanent, un scop în sine, o ţintă, care presupune o deschidere cît mai mare către tot ceea ce ne înconjoară. Este bine ca niciodată să nu

considerăm încheiat acest proces, pentru că - aşa cum se zice - "omul cît trăieşte - învaţă". Simt nevoia să adaug "şi aplică", în sensul că, doar odată cu experimentarea, cu aplicarea în viaţă a cunoştinţelor, a informaţiilor îşi împlineşte omul menirea, aşa cum am mai arătat.

Planificarea oricărei acţiuni, care porneşte de la buna cunoaştere, este - în acelaşi timp - o tehnică, dar şi o artă. Este, în primul rînd, o tehnică pentru că presupune folosirea unor mijloace tehnice. Proiectul este - în general - o schiţă care anticipează "obiectul" ce urmează a fi realizat. Acesta trebuie "închipuit", "prefigurat" - în toate componentele şi detaliile sale, ceea ce ţine - în mare măsură - de pregătirea "tehnică" a proiectantului. Este, în al doilea rînd, o artă - pentru că presupune şi incumbă creativitate, inventivitate, talent, în general. Deşi convenţia spune că talentul este o caracteristică nativă, practica, experienţa umană arată că diferenţierile dintre indivizi - şi sub acest aspect - NU sunt absolute. O doză suficientă de cunoaştere şi încredere în sine pot surmonta relativul handicap. Ştiinţa spirituală afirmă că "dacă un om poate ceva - toţi oamenii pot acel ceva". Evident că este nevoie de o cantitate suplimentară de efort, de concentrare, dar…se poate !. Nici nu realizăm ce rezervor nesecat de inspiraţie ne aşteaptă !. Să îndrăznim doar !.

Desfăşurarea acţiunilor este partea plăcută, în care avem doar să observăm concretizarea, materializarea proiectelor noastre, în măsura în care "ne-am făcut bine lecţiile". Nu doar pentru că "viaţa-i complicată", dar este nevoie uneori de intervenţia noastră pentru corectarea, corijarea "defectelor de proiectare". Nu vă speriaţi şi nu dezarmaţi !. Perfecţiunea este doar un deziderat, un proces, care necesită numeroase intervenţii şi corecţii. Acestea au, însă, menirea de "a ne ţine în priză" şi "a ne face mîna", pentru că - nu-i aşa - "exerciţiul aduce desăvîrşirea". Fiţi, deci, pregătiţi pentru permanenta implicare în desfăşurarea acţiunilor voastre, oricît de bine le-aţi fi proiectat şi chiar cu atît mai mult !. Aceasta-i viaţa noastră - o transpunere, o materializare conştientă a "proiectelor" noastre !. Succes !.

6. Transformarea comportamentelor şi sentimentelor negative în unele pozitive.Se pare că avem de-a face aici cu o banalitate, cu un panseu sau -

dimpotrivă - cu o imposibilitate. În ambele cazuri, problema sună cam aşa: se pot transforma comportamentele şi sentimentele ?!.

Înainte de a aborda această problemă, să analizăm cele două mari categorii umane - optimiştii şi pesimiştii - care, desigur, au răspunsuri opuse la întrebarea de mai sus. Deşi sunt un optimist incurabil, eu îi admir pe pesimişti. Din punctul meu de vedere ei dispun de două calităţi: capacitatea

de analiză şi tenacitatea. Capacitatea lor de analiză le permite "să vadă partea goală a paharului". Din păcate, dezvoltarea acestei capacităţi de analiză îi privează de capacitatea de sinteză, de capacitatea de "a vedea întregul". Numai aşa se explică de ce ei nu sesizează că partea goală nu există şi nu are rost fără partea plină şi, cu atît mai puţin…fără pahar!. Cu adevărat pahare goale, în accepţiunea de mai sus, nu există !. Asta o ştiu şi optimiştii şi pesimiştii. Deosebirea dintre ei este că optimiştii, ştiu - conştient sau nu -, intuiesc că există o Sursă a apei. Dacă apă este şi a fost, ea va mai fi !. Şi atunci optimismul lor este întemeiat !. Şi pesimismul este, din păcate, întemeiat !. Oricînd şi oriunde vei putea găsi "partea goală a paharului", pentru că, nu-i aşa ?, într-o lume duală, cea în care trăim, nu există plin fără gol, bun fără rău, sus fără jos, etc. Depinde ce cauţi în această viaţă, ce-ţi doreşti. Şi optimiştii şi pesimiştii găsesc ceea ce caută !. Este o chestiune de opţiune, de alegere, iar noi - oamenii - avem deplinul liber arbitru !. Depinde, repet, ce alegem !.

Odată lămurit acest aspect, e clar - pentru mine, cel puţin - că depinde doar de noi ca să ne schimbăm comportamentele şi sentimentele, dacă aceasta este dorinţa, alegerea noastră. Existenţa comportamentelor şi sentimentelor negative este chiar îndreptăţită, este un reper pentru alegere. Altfel, n-am avea ce alege !. Şi nici n-am şti de ce să ne ferim !. Pentru că sunt adeptul paradigmei folositor - nefolositor, alegerea mea se raportează la acest tip de ecuaţie, alegînd, optînd pentru ceea ce-mi este folositor. Printre altele, îmi este folositor să cunosc comportamentele şi sentimentele negative, pentru a alege, pentru mine ca şi pentru ceilalţi, comportamente şi sentimente pozitive. Transformarea primelor în celelalte vizează atît comportamentul meu cît şi al celorlalţi, cu care vin în contact. De îndată ce iau contact cu manifestări negative, mă străduiesc să mă conving şi să-i conving pe ceilalţi asupra caracterului lor dăunător, nefolositor. Nu este întotdeauna uşor să-i conving pe cei din jur, mai ales pentru că - în fond - fiecare are dreptul la propria viziune, la propria opţiune. Iată de ce, este necesar să aduc în discuţie interesul comun, care - odată cunoscut, înţeles şi acceptat - ne permite alegerea variantei optime. Cunoscînd aspectul subiectiv al tuturor percepţiilor şi, în consecinţă, al judecăţilor noastre, este posibil ca, uneori, ceea ce mie mi se părea nefolositor, negativ, să se transforme în contrariul său, în măsura în care argumentele noastre, ale mele şi ale celorlalţi - subsumate interesului comun - conduc către o asemenea concluzie. Acesta este sensul corect de abordare a comportamentelor şi sentimentelor noastre şi aşa trebuie să aibă loc transformarea lor din negative în pozitive. Ele sunt negative sau pozitive doar raportîndu-le la întreg - la interesul comun - şi pot fi transformate ca rezultat al alegerii noastre.

7. Dezvoltarea flexibilităţii şi creativităţii comportamentale.Comportamentul nostru, care reprezintă concretizarea atitudinilor faţă

de cei din jur, are - ca orice altă acţiune - o dublă semnificaţie. În primul rînd, el are menirea de a transmite celor cărora ne adresăm, celor cu care venim în contact, un mesaj - mai mult sau mai puţin clar - asupra ideilor şi concepţiilor noastre, precum şi asupra intenţiilor noastre. În al doilea rînd, el provoacă reacţia celorlalţi, menită să ne aducă informaţii privind poziţia lor faţă de ideile, concepţiile şi intenţiile noastre, precum şi privind ideile, concepţiile şi intenţiile lor. Iată de ce avem tot interesul ca acest schimb de informaţii să fie cît mai clar, cît mai corect şi cît mai complet.

Întrucît comportamentul - al nostru dar şi al celor din jur - este influenţat de personalitatea fiecăruia, personalitate atît de complexă şi atît de individualizată, este necesar să înţelegem că există o multitudine de factori şi aspecte, care influenţează percepţia individuală. De aceea, va trebui să ne concentrăm asupra a două aspecte.

Primul vizează propriul comportament şi se referă la justa sa gestionare. Asigurarea unui grad înalt de flexibilitate şi crativitate, adecvat atît scopurilor noastre, cît - mai ales - persoanelor cărora ne adresăm, are menirea de a ne asigura succesul demersului. Flexibilitatea comportamentului nostru, care are menirea de a asigura un maximum de comunicativitate, trebuie să conducă la manifestarea şi transmiterea acelor componente ale personalităţii noastre care să rezoneze cu cele ale conlocutorilor noştri, pentru a obţine disponibilitatea maximă spre dialog, spre colaborare. Creativitatea vizează găsirea cît mai multor punţi de legătură şi exprimarea lor în mod atractiv, invitînd la dialog, la colaborare.

Al doilea aspect vizează concentrarea asupra personalităţii celorlalţi, care va porni de la certitudinea existenţei unor componente valoroase şi valabile ale caracterului celorlalţi, consonante cu propriul nostru caracter, la identificarea şi promovarea acestor ca bază a dialogului şi colaborării. Şi în acest sens este nevoie de flexibilitate şi creativitate.

Baza de la care va trebui să pornim este binecunoscuta afirmaţie că (întotdeauna) sunt mai numeroase aspectele care ne apropie, decît cele care ne despart. Dacă la aceasta adaugăm existenţa unui interes comun, parte a interesului general, vom fi în măsură să intrăm "în relaţie" cu (aproape) oricine.

O componentă importantă a comportamentului nostru este sinceritatea, chiar dacă uneori aceasta pare a ne atrage neplăceri. Este bine să înţelegem că un comportament sincer are menirea să ne asigure succesul pe termen lung. Afirmaţiile "minciuna are picioare scurte" şi "s-ar putea ca 99

de minciuni să te ajute, dar a suta te va înfunda" sunt pline de conţinut şi ne îndeamnă spre un comportament corect !. Adevărul iese întotdeauna la iveală !. De aceea, nici măcar "o mică minciună folositoare" n-ar trebui să facă parte din arsenalul nostru !.

8. Îmbunătăţirea încrederii şi înţelegerii în relaţiile profesionale şi personale

Aceste două aspecte ale relaţiilor interumane, încrederea şi înţelegerea, acţionează complementar, sinergic.

Încrederea este în general greşit înţeleasă. Ea este - de cele mai multe ori - confundată cu certitudinea. Se spune "acesta este un om de încredere", în sensul că respectivul a confirmat că "se poate avea încredere în el". A avea încredere în cineva înseamnă - totuşi, mai degrabă - a te încredinţa fără rezerve cuiva. Este evident că te poţi încredinţa, fără rezerve, unei persoane care a confirmat, dar încrederea nu se rezumă la aceasta. Nu e bine şi nu putem să avem relaţii doar cu persoanele care au confirmat, care s-au arătat a fi de încredere, care - să fim sinceri - sunt puţini !. Pentru a înţelege mecanismul încrederii, este interesant de studiat comportamentul cîinilor. Astfel, o persoană care intră în teritoriul unui cîine fără a avea frică nu va fi atacată de acesta !. Dacă vreţi, acea persoană a avut încredere, s-a încredinţat fără rezerve (fără frică). Cîinii percep foarte bine frica - care, potrivit cercetărilor, produce modificări chimice în organism (ştiinţa spirituală se referă la vibraţii joase, "negative"). Aceste modificări sunt un semnal de alarmă privind intenţiile respectivei persoane, ceea ce pune în gardă animalul. Un om echilibrat, lipsit de resentimente, nu are modificări chimice (respectiv vibraţii joase) şi nu reprezintă nici un pericol. De aceea, el este agreat, acceptat de animal.

Înţelegerea este o deschidere a circuitului de relaţii interpersonale, stabilirea unei punţi de legătură între indivizi. Ea se bazează pe acceptarea de sine, ca şi a celorlalţi - aşa cum fiecare este (cu bune şi rele), ca şi a necesităţii intercomunicării, interrelaţionării.

Stabilirea şi desfăşurarea unor bune relaţii profesionale şi personale este condiţionată de îmbunătăţirea încrederii şi a înţelegerii - bazată pe cunoaştere şi recunoaştere, a sinelui şi a celorlalţi, a apartenenţei comune.

Iubirea, această energie primordială creatoare, avînd caracteristicile atît de bine prezentate de Apostolul Pavel, în Prima scrisoare către Corinteni - capitolul 13, versetele 1-13, stă la baza oricăror raporturi fireşti interumane. Succesul acestor relaţii este asigurat de prezenţa iubirii, care este opusul fricii - în sensul său general. Un om care iubeşte, în sensul cel mai larg, este nu doar disponibil, deschis relaţiilor interumane, ci chiar interesat de stabilirea unor astfel de relaţii, menite să asigure implicarea sa în

binele celorlalţi, pentru că acesta este sensul esenţial al iubirii - binele celorlalţi !. De aici provine caracterul complementar şi sinergic, fiecare dintre noi fiind o componentă a întregului, care funcţionează sinergic, prin colaborarea componentelor.

În finalul acestei prezentări vreau să atrag atenţia asupra riscului programării umane. Este adevărat că interesul nostru comun (acel interes general) - la care am făcut referire - este ca fiecare componentă să "funcţioneze" cît mai bine. Aceasta presupune - evident - cunoaşterea de sine, care implică apartenenţa la Unitate, la Întreg, ca şi a modului de funcţionare a acestui întreg. Perfecţionarea permanentă a acestei cunoaşteri are menirea de a asigura perfecţionarea sistemului. Programarea acestei permanente perfecţionări pare - de accea - perfect îndreptăţită. Cu toate acestea, consider că ea - programarea - este periculoasă şi neavenită. Suntem, fiecare dintre noi, o entitate unică, complexă şi avem un drept inalienabil - liberul arbitru, libertatea totală a deciziilor noastre. Intervenţia din afară, chiar dacă este dictată de buna intenţie a perfecţionării individului şi a contribuţiei sale la interesul general, NU este de acceptat, în măsura în care afectează propria voinţă, propria libertate. Oricît de bine intenţionaţi ar fi profesorii, maeştrii, ei nu fac altceva decît să caute impunerea propriei viziuni, concepţii, asupra diferitelor componente ale vieţii. Dacă se rezumă la prezentarea acestor viziuni şi concepţii, lăsînd elevilor libertatea de decizie, ei fac o muncă utilă, de perfecţionare a cunoaşterii. Însă impunerea acestor viziuni şi concepţii, prin metode mai mult sau mai puţin subtile, este un atentat la libertatea individului - care este un drept inalienabil, cum arătam mai devreme.

În concluzie, autocunoaşterea este un deziderat valabil pentru fiecare dintre noi. Ea presupune o atenţie sporită acordată tuturor oportunităţilor întîlnite de-a lungul vieţii. Rezonanţa - o caracteristică a relaţiilor interumane şi care face obiectul de studiu al seminarului menţionat este bine a fi cunoscută şi folosită. Iată motivul prezentei abordări, cu menţiunea de mai sus, de a lăsa fiecărui om libertatea de a alege preferinţele sale, modul său de abordare şi de comportament - în relaţiile cu ceilalţi.

Din înţelepciunea chinezească

Poţi cumpăra o casă…, dar nu un cămin !.

Poţi cumpăra un pat…, dar nu şi somnul !.

Poţi cumpăra un ceas…, dar nu şi timpul !.

Poţi cumpăra o carte…, dar nu şi cunoaşterea !.

Poţi cumpăra un post…, dar nu şi respectul !.

Poţi cumpăra un doctor…, dar nu şi sănătatea !.

Poţi cumpăra sufletul…, dar nu şi viaţa !.

Poţi cumpăra sexul…, dar nu şi iubirea !.

[culese de pe Internet]

Draga mea !

Am avut, azi dimineaţă, o destul de lungă “interpelare la Şefu”, la Doamne, Doamne – în care mă plîngeam că nu înţeleg de ce “se întîmplă” ca 95% dintre oameni să fie “aşa ca tine”, după cum afirmi, în sensul de a nu-i prea interesa componenta lor spirituală, ceea ce – evident -, din punctul meu de vedere, duce la ratarea vieţii. Accept că înţelegerea mea poate să fie parţială, deci greşită, şi, pînă la urmă, “schema generală” sau Planul lui Dumnezeu, cum se mai spune, să fie altfel. Pînă voi înţelege mai mult, mai bine, îţi transmit aşa cum văd eu. Şi asta pentru că am primit un fel de răspuns, care zicea “de ce te interesează ceilalţi, de ce vrei să te ocupi de ceilalţi, dacă nu eşti în stare să te ocupi de cei de lîngă tine ?!”. Trebuie să

recunosc că întrebarea aceasta am rostit-o “împreună”, pentru că şi eu constat că “nu sunt în stare” !. Problema mea, dilema mea, este cum s-o fac, totuşi, pentru că, vei fi de acord, nu doar odată am încercat… Ştiu foarte bine că nu-i poţi spune unui “nebun” că e nebun, iar, în cazul tău, nu-i poţi spune unui adormit că doarme…Bine, bine şi atunci CUM să fac ?!. Pentru că altfel nu-mi vine nici o idee, nici o soluţie, am să-ţi scriu…

Am să-ţi scriu…despre mine şi, sper că asta nu te deranjează ! Ştii foarte bine şi, chiar, îţi place s-o afirmi, de cîte ori ai ocazia, că întotdeauna am făcut ce-am vrut. Accept, evident, că ai dreptate, dar tu – şi voi toţi, ceilalţi – nu faceţi ce vreţi ?!. Ba da, dar – mai mult ca sigur – nu vă daţi seama !. Iată un prim aspect pe care vreau să-l lămuresc, pentru tine, pentru toţi !. Avem sau nu liberul arbitru, putem face ce vrem, ce putem – de fapt – să facem ?. Aşa cum, sunt sigur, ai reţinut din însemnările mele, existenţa liberului arbitru este o Realitate. Sunt de acord că nu toţi o “observă”, nu toţi o “cred”, dar, dă-mi voie să-ţi spun, asta nu depinde decît de tine, de fiecare în parte. Nici Dumnezeu, nici eu, nici oricine altcineva nu poate “să te convingă”. Dacă ai să faci efortul - da de asta e nevoie, de un efort de înţelegere – de a-ţi analiza propria viaţă, propriile experienţe, mai apropiate sau mai îndepărtate, ai să constaţi că de foarte multe ori ai făcut ce ai vrut, cum ai vrut. Ceea ce – desigur – te derutează, te face să nu înţelegi, de fapt, este că (tot) de foarte multe ori ai fost împiedicată, într-un fel sau altul, să faci ce vrei, după cum, tot de foarte multe ori nu ai reuşit să faci ce vrei . Asta te conduce, pe tine şi pe mulţi alţii, să conchideţi că “nu prea poţi face ce vrei”. Hai să vorbim puţin despre libertate, căci libertatea o percepem drept manifestarea “liberă” a propriei voinţe. Ne-au învăţat la şcoală că “libertatea este necesitatea înţeleasă”, aşa după cum afirma un cunoscut filosof (de care nu-mi amintesc şi-mi cer scuze - lui, profesorilor, dar şi ţie); bineînţeles că asta suna bine în urechile comuniştilor, care vegheau să “învăţăm ce trebuie”!. Dacă, însă, am să completez “formula”, spunînd că LIBERATATEA ESTE NECESITATEA ÎNŢELEASĂ A RESPECTĂRII LEGILOR, completare care nu-mi aparţine neapărat, o să ajungem la ceva despre care am mai scris: LUMEA ESTE GUVERNATĂ DE LEGE, cu tot ceea ce decurge de aici. Şi atunci, nici eu, nici tu, nici ceilalţi, nu avem a ne plănge că “nu avem deplină libertate”, în măsura în care nu avem voie să facem anumite lucruri !. În fond, la drept vorbind, voie avem – dar Legea, odată încălcată prin acţiunile noastre contrare, îşi va manifesta, la rîndul ei, acţiunea, sau – dacă vrei – reacţiunea. Şi asta pentru că Legea cuprinde şi “legea cauzalităţii” – care “spune” că orice cauză produce un efect sau, după cum spuneau strămoşii, după faptă şi răsplată. Nu am, nu ai, nu avem de ce să ne plîngem !. O lume fără Lege este un haos şi, cred eu şi nu numai eu,

NU asta trebuie să ne dorim. Sper să fi fost destul de clar în exprimare pentru a fi transmis un prim mesaj: SUNTEM LIBERI !. Ne rămîne doar “să înţelegem pe ce lume trăim”, ori – pentru asta – trebuie să ne trezim, în primul rînd !. Odată treziţi – în sensul de mai sus – vom face paşii următori: vom fi curioşi să cunoaştem şi să înţelegem tot mai bine această lume, în care trăim, să ne cunoaştem pe noi, pe ceilalţi, din jurul nostru. Ori, dacă ne vom cunoaşte, cel puţin pe noi înşine, "vom stăpîni lumea”, aşa cum – pe drept cuvînt – ne asigură Oracolul de la Delphi !.

Un alt aspect, foarte pe scurt, se referă la “ce ne dorim ?”. Din nou am să mă refer la mine. Eu îmi doresc fericire, pentru că – în momentele de fericire – am avut nişte trăiri superbe, pe care le doresc multiplicate, prelungite, generalizate. Eu îmi doresc pace, pentru că războiul, confruntarea de orice fel, îmi strică echilibrul şi dacă n-am echilibru, dacă nu sunt echilibrat NU SUNT. Eu îmi doresc voie bună, pentru că nu pot comunica cu “morocănoşii”, nu se poate comunica cu ei şi dacă comunicare nu e… Eu îmi doresc bună înţelegere pentru că, dacă nu ne înţelegem nu suntem împreună şi dacă nu suntem împreună NU SUNTEM, pentru că NOI TOŢI UNA SUNTEM, aşa cum am învăţat de la Isus Cristos. Eu îmi doresc multe altele, dar, ca să rezum, îmi doresc LUMINĂ ŞI IUBIRE şi, pentru că una o implică pe cealată, îmi doresc IUBIRE, pentru că DACĂ IUBIRE NU E, NIMIC NU E, după cum spunea (şi) Marin Preda, Dumnezeu să-l odihnească !.

Aşa că, hai să ne iubim, cu toţii, şi atunci vom fi şi liberi şi fericiţi şi oricum altfel şi altceva ne vom dori !

Cu iubire, Adrian.

Dumnezeu este Iubire

Iată o afirmaţie în general cunoscută şi acceptată, dar prea puţin înţeleasă !.

Am făcut de mai multe ori trimitere la descierea pe care Apostolul Pavel o face în Întîia scrisoare către Corinteni cap.13, versetele 1-13, Iubirii, Dragostei, categorii perfect sinonime în acest context. Este o bună cale de a înţelege CUM este Dumnezeu.

Din păcate, o bună parte a celor care cred în Dumnezeu se bazează pe o altă percepţie şi concepţie, personală, dar profund greşită !. Cu deosebirile inerente, de la individ la individ, această concepţie proiectează un

Dumnezeu de tipul Super-om, cu calităţile şi defectele Sale. Calităţile Sale sunt îndeobşte cele super-umane, amplificate şi sublimate. Defectele, în schimb, ar fi că îngăduie răul, nedreptatea, inechitatea şi nu pedepseşte pe cei "vizibil" incorecţi, motiv pentru care apar şi reţinerile, îndoielile şi, uneori, chiar revolta !. Această categorie de oameni, destul de numeroasă, are o caracteristică comună: sunt închişi, izolaţi faţă de Lume şi, implicit, faţă de Dumnezeu, Creatorul ei. În forumul lor, aceşti oameni, bine intenţionaţi - de altfel -, analizează lumea înconjurătoare pe baza propriilor criterii, constatînd existenţa a numeroase "defecte" ale Creaţiei, îndeosebi ale semenilor lor. Criteriul lor principal de analiză separă oamenii şi evenimentele în două categorii - "bun" şi "rău", înregistrînd, pe de-o parte, predominanţa răului iar, pe de altă parte, inechitatea consecinţelor - respectiv lipsa de noroc a celor buni şi inexistenţa sau insuficienţa "pedepselor" pentru faptele rele, respectiv pentru oamenii răi. În mod firesc aceste constatări îi tulbură, îi derutează, îi uimeşte. Aşa este normal să arate Creaţia lui Dumnezeu ?, se întreabă ei - pe bun temei. Raţiunea lor le spune că ceva nu este în regulă, dar nu reuşesc să desluşească ce anume.

Cu totul altfel analizează şi raţionează un om care se deschide către Lume şi către Dumnezeu !. Această deschidere, care - în fond - semnifică racordarea la fluxul general de energie, de iubire, le permite să cunoască şi să înţeleagă altfel lucrurile, lumea. Dumnezeu a creat Lumea din iubire, cu iubire şi pentru iubire, ceea ce exclude - din start - posibilitatea unor "rateuri". Această creaţie înseamnă transformarea Haosului în Lege (în Organizare). Ceea ce este minunat, dar şi dificil, este că El a înzestrat Omul cu liberul arbitru, ceea ce înseamnă capacitatea de a alege orice, oricum, fără ca aceasta să anihileze funcţionarea Legii. Una din principalele legi este cea a cauzalităţii (a karmei - în accepţiunea orientală) - care produce efecte, consecinţe. Odată instaurată Legea în Univers, nu mai este nevoie de intervenţia lui Dumnezeu, pentru a judeca, a răsplăti, a pedepsi sau a premia. Funcţionarea integrală şi permanentă a legii cauzalităţii asigură echitatea, corectitudinea. Doar judecata noastră strîmtă, parţială, deci incorectă, ne poate face să credem că există inechitate, nedreptate - şi aceasta în principal din cauza factorului timp, care pentru noi are atît de multă relevanţă, dar care, vai, nu este decît o convenţie, o iluzie !. Aşa cum tot iluzie este faptul că Dumnezeu aşteaptă ceva de la noi, că are nevoie de ceva de la noi (de exemplu recunoştinţă), că se supără pe noi, că ne pedepseşte şi multe altele, din păcate…NU !. Dumnezeu este (doar?!) Iubire !. El - pur şi simplu - ne iubeşte !. Nu pentru că suntem buni, nu pentru că suntem ascultători, nu pentru că suntem recunoscători, nu pentru că suntem corecţi, perfecţi sau oricum altfel. El ne

iubeşte aşa cum suntem, aşa cum El ne-a creat. Avem totala libertate de a ne trăi aşa cum vrem propria noastră viaţă, dar e bine - folositor - pentru noi să înţelegem CUM funcţionează Lumea şi, în primul rînd, că aceasta este reglementată de Lege, inclusiv de legea cauzalităţii. "După faptă şi răsplată" şi "Cum îţi aşterni aşa dormi" - ne învaţă înţelepciunea populară. Dacă ţinem cont de aceasta nu avem a ne mira, nici a ne teme. Putem însă să ne bazăm pe Iubirea lui Dumnezeu !. El revarsă continuu asupra noastră Iubirea Sa, Harul Său. Aceasta este sursa - unica Sursă - a existenţei noastre, dar şi a vindecării noastre, oricare ar fi "boala" noastră, trupească, sufletească, spirituală. Dacă acum ne dorim Sănătatea, Binele, Frumosul, Curatul, Adevărul nu avem altceva de făcut decît să ne deschidem către Iubire, către Dumnezeu. Indiferent cît de bolnavi am fi, Vindecarea se va revărsa asupra noastră, pentru că "Dragostea este răbdătoare; dragostea este binevoitoare; nu invidiază, nu este lăudăroasă, nu se umflă în pene; nu este necuviincioasă, nu umblă după ale sale, nu se supără, nu ţine socoteală de rău; nu se bucură de nedreptate, ci se desfată de adevăr. Ea toate le acoperă, toate le crede; toate le nădăjduieşte, toate le îndură" - aşa cum scrie Apostolul Pavel, în pasajul citat anterior.

Odată vindecat, omul se înţelege pe sine şi pe cel de alături, nu mai doreşte să judece, nu mai caută pedeapsa, ci "toate le acoperă". El îl va înţelege altfel şi pe Dumnezeu, care nu este un Super-om, ci mult mai mult, infinit mai mult !. Într-un cuvînt, Dumnezeu este Iubire, ceea ce nu poate fi descris de om decît parţial.

Încununarea Creaţiei - Omul - este perfect, dar nu în accepţiunea noastră curentă !. El este şi poate fi sfînt, în acestă viaţă, în măsura în care se dechide către Sfinţenie, către Dumnezeu. Este ceea ce "aşteaptă" Dumnezeu de la noi. Am pus ghilimelele pentru că - în fod - Dumnezeu nu aşteaptă, nu speră, nu vrea nimic. El doar oferă, creează !. Noi suntem cei care decidem ce dorim: să fim sfinţi sau nu, cu consecinţele de rigoare, pe care Legea le atrage.

Atunci şi numai atunci cînd facem alegerea potrivită - folositoare nouă - avem a aştepta consecinţele potrivite, folositoare. Dacă alegem Iubirea, atunci vom trăi în iubire, cu tot ceea ce iubirea incumbă. Dacă nu, atunci - e bine să înţelegem - am ales frica, opusul iubirii, cu tot ceea ce aceasta, la rîndul său, atrage după sine. E posibil ca uneori să fi făcut o alegere greşită - pentru noi. Nu ne rămîne decît să corectăm această alegere !. Iubirea - sursa vindecării, cum spuneam - este disponibilă, oricînd, oriunde, pentru oricine. Viaţa noastră este o succesiune de alegeri, de decizii - care definesc Cine suntem şi Cine vrem, cu adevărat, să fim !. Important este ce decidem, ce alegem acum. Dacă decidem să fim sfinţi - adică deschişi către Iubire, către

Dumnezeu - suntem sfinţi, indiferent ce alegeri am făcut în trecut. Asta nu înseamnă nici că suntem perfecţi, în accepţiunea noastră curentă, şi nici că alegerile noastre trecute greşite nu mai produc consecinţe. Ceea ce atrage decizia noastră de a fi sfinţi este "scăldarea" noastră în Iubire, ceea ce conduce la purificarea noastră, astfel încît tentaţiile, ispitele (despre care vorbeşte religia) să nu mai aibă putere asupra noastră. Astfel, alegerile noastre viitoare nu vor mai fi ameninţate de tendinţe dăunătoare nouă !.

Să ne deschidem spre Iubire, spre Dumnezeu, să optăm pentru sfinţenie !. Iată singura cale de a atrage Fericirea mult dorită şi căutată !. E la îndemîna noastră !.

Cu înţelegere, despre lene

“Dacă ar şti omul ce-l aşteaptă…”. Da, aşa se spune !. Pe de altă parte, să fim sinceri, într-o formă sau alta, ni se spune mereu… Problema noastră NU este că nu ştim, deşi – cu siguranţă - nu prea ştim, ci că nu credem, indiferent CE ni se spune !. Şi totuşi, eu afirm că nu asta e problema. Problema, din punctul meu de vedere (şi nu numai al meu) este LENEA. Despre lene ni se spune că “este mare cucuoană” şi că “este izvorul tuturor păcatelor”, ceea ce bine ar fi să credem !. Înainte de orice aş vrea să fiţi de acord să definim păcatul drept “sincopă energetică” sau, altfel spus, întreruperea comunicării cu Divinitatea – comunicarea fiind, evident, “închiderea unui circuit energetic”. Definiţia am adaptat-o după Swedenborg, căruia îi datorez multe !. Este evident că orice entitate, orice structură, orice fiinţă, în absenţa energiei… moare. Păcatul, în accepţiune religioasă, este “întreruperea comunicării cu Dumnezeu”, datorită nerespectării poruncilor (legilor) Lui. E bine să înţelegem că aceste porunci, aceste legi – care, vezi Doamne, ne provoacă atîtea probleme – NU sunt capricii, nu sunt piedici, nu sunt capcane. Legile sunt cele care “orînduiesc” Lumea. Fără legi, totul ar fi un haos. De altfel, Cărţile sfinte ale tuturor religiilor şi culturilor afirmă, într-o formă sau alta, că Lumea este creată din nimic, din haos şi că Divinitatea a impus Legea în locul haosului. Această Lege are multe componente, multe forme de manifestare, dar putem s-o percepem – prin reducere – ca o “energie formatoare”. Revenind, abaterea de la Lege, care este o separare faţă de Sistem, atrage moartea, excluderea din sistem. Aici intervine o chestiune de opţiune: LIBERUL ARBITRU !.

Da, omul are liberul arbitru, el poate să hotărască, complet liber, dacă vrea “să facă parte din sistem”. Numai că, să fie foarte clar, în afara sistemului e haos, e nimic şi nu altceva, nu un alt sistem. Avem deplina libertate a opţiunilor noastre, care se subsumează UNEI opţiuni cardinale, dar e bine să înţelegem clar CE ALEGEM ?!?. Iar, dacă am ales să facem parte din sistem, e la fel de bine să înţelegem CUM funcţionează acesta. Ni se spune şi trebuie să înţelegem că aici domneşte LEGEA. Iată singura constrîngere. Dacă, cumva, vă imaginaţi un alt fel de sistem vă asumaţi riscul opţiunii pentru…nimic, pentru haos. E dreptul vostru, e liberul vostru arbitru !. Pentru cei care “acceptă constrîngerea” de a face parte din sistem, e bine să cunoască Legea, pentru că – nu-i aşa ? – “necunoaşterea legii nu te absolvă de obligativitatea respectării ei”. Iar, dacă înţegem şi credem ceea ce a afirmat ISUS CRISTOS că “toată Legea şi toţi Profeţii se cuprind în LEGEA IUBIRII” ne va fi mult mai uşor să ne gestionăm apartenenţa la sistem. Vă recomand “cel mai frumos poem de iubire al tuturor timpurilor”, scris de Apostolul Pavel, în Prima scrisoare către Corinteni, capitolul 13, versetele 1-13. Repet, dacă aţi ales să faceţi parte din sistem şi înţelegeţi că este necesar să cunoaşteţi Legea, citiţi, vă rog, cît mai des, acest poem !. Veţi înţelege, ca şi mine, că – totuşi – nu este atît de greu, că VIAŢA ESTE FRUMOASĂ ŞI MERITĂ A FI TRĂITĂ !. Şi atunci veţi înţelege ce mare păcat e Lenea, pentru că ea ne privează de energia necesară trăirii, bucuriei, fericirii ! Hai să nu mai fim leneşi !.

Luarea deciziilor

Pentru că eficienţa vieţii noastre este strîns legată de valoarea deciziilor noastre şi pentru că – nu-i aşa ? – viaţa noastră este o succesiune continuă de procese decizionale am să vă împărtăşesc cum iau eu deciziile, învăţat fiind de un prieten american, al cărui nume l-am uitat (fapt pentru care îi cer iertare !) şi care a scris o carte numită Calea leneşului de a se îmbogăţi.

Nu cred că este nevoie să vă spun de ce am ajuns să citesc această carte… Ba da, am să vă spun: ştiu că sunt leneş şi – atunci – mă interesează căile de “gestionare” a vieţii, recomandate acestei categorii; pe de altă parte, vreau să mă îmbogăţesc, dar NU în accepţiunea pur materialistă… De la început vă mărturisesc că (şi) această carte… m-a îmbogăţit !.

Iată deci ce m-a învăţat acest prieten: luarea unei bune decizii, care – evident – va atrage consecinţe benefice asupra mersului evenimentelor vieţii, presupune trei paliere, respectiv etape succesive.

Prima etapă constă în definirea corectă a problemei pe care vrem s-o soluţionăm, printr-o bună decizie. Chiar dacă pare formal şi formalist, aceasta înseamnă s-o scriem, pur şi simplu, pe hărtie. Acest “proces” ne permite, în foarte multe cazuri (prietenul meu crede că ponderea acestora se apropie de 80%), să găsim soluţia, respectiv varianta optimă decizională. Se întîmplă, realmente, să abordăm superficial şi fugitiv problemele care ne apar în faţă şi, de aceea, definirea lor (pe calea redactării) ne ajută să pătrundem esenţa lor şi, astfel, să le găsim soluţionarea.

A doua etapă este una a analizei comparative a variantelor de soluţionare şi se referă doar la acele probleme a căror rezolvare nu am găsit-o în prima etapă. Şi aceasta o vom face “în scris”, adică înşirînd pe coloane avantajele şi dezavantajele fiecărei variante. Interesul nostru de a lua o decizie optimă, aferentă variantei optime, trebuie să ne determine la o concentrare asupra problematicii şi la o sinceritate totală, care nu înseamnă “o obiectivare” a avantajelor şi dezavantajelor, ci la identificarea tuturor consecinţelor viitoarei decizii. Dacă o consecinţă este “obiectiv” un avantaj, dar “subiectiv” un dezavantaj, o vom înscrie la categoria dezavantaje, pentru că este importantă poziţia noastră faţă de respectiva consecinţă. Sigur că interesul nostru este ca actele noastre să nu ne atragă “pedepse” şi atunci avantajos este să luăm decizii corecte, ceea ce, pentru mulţi înseamnă “obiectiv”. În acest sens se impune justa definire a avantajelor şi dezavantajelor viitoarei decizii sau, dacă vreţi, obiectivarea lor. Această analiză comparativă, spune prietenul meu, va ajuta la desprinderea variantei optime, a celei care aduce cele mai multe avantaje şi cele mai puţine dezavantaje, pentru cele mai multe dintre problemele noastre (din nou, după părerea lui, cca 80%).

A treia etapă, menită să ne ajute (doar) în cazurile dificile, în care analiza comparativă NU poate evidenţia varianta optimă, vizează o tehnică ceva mai greu de abordat, apelarea la “serviciile” unui computer superperformant, pe care prietenul meu îl denumeşte computerul inconştient, referindu-se la inconştientul sau – dacă vreţi – subconştientul nostru. Eu, făcînd parte din categoria celor uşor de lămurit şi de convins, am să vă descriu “tehnologia” acestei operaţiuni, cu speranţa ca (măcar) unii dintre voi să apeleze la ea. Şi am s-o fac în mod simplu şi direct, precum o face şi prietenul meu, în cartea de care vi-am amintit, pentru că nici unul, nici celălalt NU suntem specialişti în domeniu. NOI am constatat că această tehnologie funcţionează, pur şi simplu. Ştim şi preţuim faptul că suntem

“dotaţi” cu un instrument de mare valoare, o adevărată comoară, pe care, vai, o folosim aşa de puţin… Este vorba de acest inconştient sau – dacă vreţi – de un creer ultraperformant, care depăşeşte cu mult TOATE computerele “realizate” vreodată de om. Ceea ce noi vă propunem, este să apelaţi la el, pentru fundamentarea deciziilor, repet, atunci cînd aţi epuizat – fără succes, adică fără desprinderea variantei optime de decizie - cele două etape preliminare. “Tehnologia”, simplă şi directă, după cum spuneam, constă în transmiterea “sarcinii” de rezolvare a problemei, respectiv de identificare a variantei optime de decizie, către creerul vostru. Aceasta se poate face într-o stare adecvată de relaxare, pe care o obţineţi prin izolarea de toţi factorii perturbatori exteriori şi regresul stării de “conştienţă” către nivelul de 20%, care poate fi obţinută prin numărătoarea inversă de la 100 spre 20 (sau prin oricare alte mijloace proprii fiecărui individ). Odată ajunşi în această stare de detaşare, veţi transmite - mental sau oral – “sarcina”: “Trebuie [am nevoie] ca pînă…[atunci] dimineaţă să decid care este varianta optimă de decizie în … [problema]”. Fiind un domeniu sensibil se recomandă (doar) încredere, corectitudine şi sinceritate, în sensul de nu apela la această “tehnică” cu scepticism, “de probă”, cu termene de soluţionare prea scurte (atunci cînd aceasta nu se impune, realmente).

Pentru că, bănuiesc, vor fi unii dintre voi, cel puţin sceptici, ţin să repet: Noi ştim că această tehnică funcţionează şi vi-am prezentat-o din dorinţa sinceră de a vă pune la dispoziţie un instrument complementar pentru luarea deciziilor. Ştim, la fel de bine, că fiecare om este o individualitate, că Nu suntem toţi la fel, dar avem convingerea că metoda funcţionează în TOATE cazurile, în forme diferite, de la individ la individ. Aceasta înseamnă (şi) că răspunsul la problemă va parveni pe căi diferite, în moduri diferite. Principial, “soluţia” va fi percepută drept “o inspiraţie”, fie la trezirea din dimineaţa “sorocului”, fie printr-o sugestie exterioară. Bine ar fi să credeţi că tehnica funcţionează, că soluţia este valabilă şi, atunci, precis că va deveni o obişnuinţă să apelaţi la… această mare comoară, la subconştientul, la inconştientul, la creerul vostru, pentru soluţionarea TUTUROR problemelor voastre, pentru luarea TUTUROR deciziilor voastre. Atunci, veţi fi făcut un mare pas în CUNOAŞTEREA DE SINE şi – pe această cale – în CUCERIREA LUMII, aşa cum “promite” Oracolul de la Delphi.

Şapte moduri de a căpăta mai multă încredere în tine,de a te optimiza *

Toţi căutăm succesul. Toţi vrem recunoaştere – de la oamenii cu care lucrăm şi trăim şi, cel mai important, de la noi înşine. Psihologul Amy I. Flowers este de părere că “încrederea în sine vine din două surse: îndeplinirea ţelurilor propuse – chiar şi a celor minore – şi feedback pozitiv de la ceilalţi”. Iată 7 moduri care conduc tocmai la asta.:

Cunoaşte-te cît mai mult şi, implicit, cît mai bine. Foloseşte toate prilejurile, căile şi modurile de a dobîndi şi înţelege Cine şi cum eşti. Citeşte, ascultă, priveşte ! Toate prilejurile sunt bune pentru a dobîndi (noi) informaţii asupra “universului uman”. Nu dispreţui şi nu ignora ! Din orice “întîmplare”, eveniment, întîlnire poţi desprinde noi aspecte asupra personalităţii umane, a celor din jur şi, implicit – da, implicit – a ta, pentru că, într-o măsură mai mică sau mai mare, toţi suntem la fel, dar nu în acelaşi fel !. Optează pentru cunoaştere şi nu pentru judecată (“vai, dar cum poate să fie aşa…?!” sau “eu nu sunt aşa…!” etc.). Înţelege că ceea ce “este” un om, ceea ce poate un om, este şi poate fi oricare altul, chiar şi tu !. Ceea ce ne diferenţează sunt “dozajele”, dar – mai ales – utilizarea componentelor caracterului nostru. Dacă “vedem” ceva inacceptabil la un om – trebuie să înţelegem că acel “ceva” e şi în noi; dacă, în loc să negăm, acceptăm – avem puterea (venită din cunoaştere) de a-l face “să stea acolo”, să nu se manifeste şi atunci vom fi îndreptăţiţi să spunem “eu nu sunt aşa…!”. Invers, dacă “vedem” ceva acceptabil, ceva ce ne dorim şi nu ne credem în stare, e bine să înţelegem că – pur şi simplu – putem şi noi !. Asta ţine de cunoaştere, încredere şi stăruinţă, muncă, efort … Succes !

Fă-ţi un dosar cu victoriile tale. Umple o cutie sau un album cu dovezi ale realizărilor tale: scrisori, bileţele sau vederi de la prieteni, o apreciere de la şeful tău, chitanţa de la prima chestie serioasă pe care ţi-ai cumpărat-o din banii tăi, o fotografie a copilului tău cînd era mic, etc. Toate acestea te vor ajuta să-ţi aminteşti că eşti iubit şi respectat şi îţi vor ridica moralul cînd eşti deprimat.

Spală-ţi creierul. “De cîte ori mă simt deprimat, încerc să vorbesc cu mine şi să mă încurajez singur”. Foarte bine, spune psihologul. Dialogul cu sine chiar are efecte asupra felului cum te simţi. Dacă ai obiceiul să-ţi spui lucruri urîte (cum ar fi: “De ce am mîncat toată îngheţata aia ? Sunt o scroafă grasă”), înlocuieşte-le cu încurajări, care să nu fie însă exagerate, pe care să le poţi crede.

Stabileşte-ţi ţeluri provocatoare. Fă-ţi zilnic lista cu ceea ce ai de făcut şi liste mult mai ample, cu ţeluri pe termen lung. Asigură-te că nu tot ceea ce îţi propui să faci este foarte dificil sau neplăcut. Propune-ţi însă şi sarcini care implică asumarea unor riscuri, de genul să-i ceri şefului tău responsabilităţi noi sau chiar o mărire de salariu. Un om nu poate evolua fără să-şi asume anumite riscuri.

Petrece-ţi cît mai mult timp cu oameni evoluaţi. Găseşte oameni optimişti şi care să te sprijine şi petrece-ţi timpul liber cu ei, mai degrabă decît cu nefericiţi, plini de complexe şi care te trag după ei.

Prefă-te. Dacă te porţi ca şi cum ţi-ar plăcea persoana ta – te uiţi în ochii oamenilor, ai o atitudine dreaptă şi mîndră şi te comporţi ca un învingător – în cele din urmă, vei începe să te crezi şi tu şi toţi ceilalţi. “Şmecheria este să exersezi mental faptul de a fi mîndru de tine pînă cînd aceasta devine o realitate”- spune Flowers. De fapt nici nu este o şmecherie; împăcarea cu sine, venită din cunoaştere şi acceptare este singura cale de progres uman.

Asumă-ţi responsabilitatea acţiunilor tale. Trebuie să ai tot timpul în minte că ceea ce se întîmplă în jurul tău, împreună cu răspunsul tău, determină rezultatul final al unei situaţii. “Sunt lucruri pe care nu le putem schimba în viaţă, dar suntem întotdeauna responsabili de felul cum reacţionăm la ele” – spune psihologul. Odată ce începi să-ţi dai seama cît de mult poţi influenţa viaţa, începi să te simţi mai puternic. Marele talent, care atrage succesul, este să transformi neîmplinirile în împliniri, defectele în calităţi; asta se realizează în primul rînd prin înţelegerea “mecanismelor de funcţionare” şi în al doilea, prin folosirea lor sau –altfel spus – înţelegerea greşelilor şi evitarea lor. Încă odată – succes !

* Preluat şi completat, după Libertatea din 30 ianuarie 2003, pag 8-9.

Trăieşte ca şi cînd Paradisul ar fi pe pămînt !

Dacă populaţia din întreaga lume ar putea să se reducă la un sat de 100 de persoane, menţinînd proporţiile tuturor popoarelor existente pe pămînt, acest sat ar fi compus în felul următor:57 de asiatici21 de europeni14 americani (din nord, centru şi sud)8 africani52 ar fi femei

48 bărbaţi70 alte rase30 albi70 alte religii şi credinţe30 creştini89 heterosexuali11 homosexuali6 persoane din Statele Unite ar deţine 59% din bogăţiile lumii80 ar sta în case de nelocuit70 ar fi analfabeţi50 ar suferi de malnutriţie1 ar fi pe moarte1 ar fi pe punctul de a se naşte1 ar avea computer1 ar avea diplomă de studii

Şi mai gîndeşte-te la următoarele:Dacă te-ai trezit azi dimineaţă mai mult sănătos decît bolnav,

înseamnă că ai mai mult noroc decît milioane de persoane care nu vor apuca să trăiască.

Dacă nu ai trăi pericolul unei lupte, singurătatea unei închisori, agonia torturii sau chinurile foamei – eşti înaintea altor 500 de milioane de oameni de pe lume.

Dacă poţi să intri în biserică fără teama că vei fi ameninţat, arestat, torturat sau omorît – eşti mai norocos decît 3 miliarde de oameni.

Dacă ai mîncare în frigider, haine cu care să te îmbraci, un loc unde să dormi şi o casă în care să stai – eşti mai bogat decît 75% din populaţia lumii.

Dacă ai bani în bancă, în portofel şi cîteva monede într-o puşculiţă – eşti printre cele 8 procente ale persoanelor care trăiesc bine.

Dacă părinţii tăi sunt încă în viaţă şi încă împreună – eşti, într-adevăr, o persoană rară, chiar şi în Statele Unite şi Canada.

Dacă poţi să citeşti acest mesaj, eşti de două ori binecuvîntat: pentru că cineva s-a gîndit la tine şi pentru că nu te numeri printre cele 2 miliarde de analfabeţi.

Cineva a zis odată:Munceşte ca şi cum nu ai avea nevoie de bani;Iubeşte ca şi cînd nimeni nu te-a făcut vreodată să suferi;Dansează ca şi cînd nimeni nu te vede;Cîntă de parcă nu te-ar auzi nimeni;Trăieşte ca şi cînd Paradisul ar fi pe pămînt !!!(după Sorela-Adelina Erwin).

Psalmul 91 *, tîlcuit pentru Ionel, prietenul meu

Cel ce stă sub ocrotirea Domnului Cel Prea ÎnaltŞi s-a aşezat la masa Celui Mare Împărat,Zice despre Domnul firii: “El este scăparea mea,Dumnezeul meu în care mă încred, mă va salva”

Aceasta este ţinta noastră, scopul “demersurilor” noastre pămîntene, ceea ce ne aşteaptă la capătul drumului. De-am şti asta cu toţii, de-am fi siguri, Toate ni s-ar părea mult mai simple… Din păcate, însă, de cele mai multe ori, noi alegem calea mai grea, a căutărilor “fără ţintă”, a frămîntărilor zadarnice, a poticnirilor, a căderilor, a renunţărilor. Şansa noastră, karma noastră, destinul nostru nu ţine cont – spre fericirea noastră – de greşitele noastre orientări, opţiuni, decizii… şi ne pregăteşte O ÎNTÎLNIRE – cînd, în sfîrşit, Ioane, şi tu şi eu şi fratele nostru VOM VEDEA că “El este scăparea mea…”.

Da, El este-acela care te fereşte de-orice boalăŞi de răii care-ntr-una către tine dau năvală.Sub aripile-I te-ascunde căci e scut şi apărareŞi a Lui credincioşie ţine-n vremi de strîmtorare.

Iată cine conduce “sistemul nostru imunitar”, la propriu şi la figurat ! Dacă înţelegem asta, dacă ne pătrundem de “credincioşia Lui ce ţine-n vremi de strîmtorare” lucrurile se simplifică mult, chiar se schematizează – un motiv de bucurie şi desfătare pentru mintea noastră raţională, care operează cu scheme.

*schema 1. Dumnezeu e credincios întotdeauna*schema 2. Dumnezeu are puterea să ne apere de orice boală,

de orice atac*schema 3. Dacă totuşi intervine vreo boală, vreun atac, vreo

cădere serecitesc schemele 1 şi 2 şi se trece la schema 4

*schema 4. Care este raportul meu cu Dumnezeu ? BUN – atunci voi înţelege că boala, atacul, căderea sunt spre binele

meu, pe care-l voi înţelege, mai repede sau mai tîrziu; mai mult de atît, prin

detaşarea, încrederea şi Iubirea mea, provenite din schemele 1 şi 2, boala, atacul, căderea vor dispare de la sine, fără efortul meu conştient.

Rău. (tot ce nu e BUN – e rău !) – atunci voi înţelege că boala, atacul, căderea au apărut ca un semnal de slăbiciune a mea, care se înlătură prin dobîndirea unor forţe suplimentare, capabile să blocheze boala şi celelalte ameninţări. Schemele 1 şi 2 îmi vorbesc limpede de singura forţă capabilă să-mi asigure apărarea, DUMNEZEU !!!

Urmează prezentarea “capabilităţilor” forţei de care ne vom bucura şi a beneficiilor de care ne vom bucura, alegînd varianta a. din schema 4 de mai sus:

Nu va trebui să tremuri de a nopţii mare groază,Nici de-acea săgeată care zboară-n plină zi de-amiază.Nici de hoţul ce pîndeşte la potecă pe-nserate,Nici de molima ce-atacă pe tot omul: mic şi mare.

Dacă-ar fi să cadă-n gloată zece mii la dreapta ta,De tine nu s-o atinge nici o boală ori dambla,Căci tu vei vedea cu ochii pedepsirea celor răi,Care mişună prin lume, rătăcind pe strîmbe căi.

Fiindcă tu îmi spui într-una: “Domnul este-a mea scăpare”Şi-ţi faci din Cel Prea Înalt – turnul tău de apărare,Peste-al tău sălaş ori casă în veci nu se va abateNici urgia, nici dezmăţul, nici un fel de răutate.

Prezentarea “schemei de apărare”, a “tehnologiei apărării” şi a “beneficiilor apelării la Dumnezeu, ca protector” continuă:

Căci atunci porunci va da îngerilor, spre-aţi veniGrabnic în ajutorare, care te vor sprijini,Pe-a lor braţe te vor duce, ca să nu-ţi scrînteşti piciorulDe vreun bolovan ori piatră şi la mers să ai tot sporul.

Vei păşi peste balauri, peste şerpi şi peste lei,Fără a te-nspăimînta, ori să ai teamă de ei.Domnul spune încă-odată: “Fiindcă mă iubeşte dînsul,Îl voi ajuta în toate, să nu mai cunoască plînsul.

Cînd Mă va chema vreodată, grabnic Eu îi voi răspunde

Şi în toate-a lui necazuri îl voi ajuta oriunde.Îl voi sătura cu-o viaţă lungă şi îi voi mai daTot belşugul, fericirea, dragostea, Iubirea Mea !. Amin

Închei, amintind că mulţi exegeţi afirmă că aceste ultime 3 strofe se referă la Isus Cristos. Eu spun că, fără doar şi poate, El fiind Cel dintîiul, a “beneficiat de ofertă”. Dar, să nu uităm, tocmai Isus ne spune “Îndrăzniţi ! Eu am învins…” – ceea ce înseamnă că şi noi putem învinge !. Schemele 1 – 4 de mai sus, dar mai ales acest Psalm ne spun CUM ! Eu am ales varianta a, din schema 4 şi, te asigur: funcţionează !

* traducerea aparţine Fr.Ioan Bălan, Editura Caritas 1998.RADIO RAI

Deşi îmi place italiana, nu vă propun un post de radio italian, aşa cum pare…

Dacă-i spun “pe lung” Radio din Rai, veţi înţelege la ce mă refer, dar – probabil – veţi fi şi mai derutaţi !. Am să încerc să vă fiu ghid, pentru că – nu-i aşa ? – multe lucruri devin clare, limpezi, atunci cînd avem un ghid.

Radio RAI emite, din totdeauna şi pentru totdeauna, 24 de ore pe zi – sau, dacă vreţi – continuu. Este VOCEA LUI DUMNEZEU, despre care nu se poate să nu fi auzit !.“La început era Cuvîntul” – spune Evanghelia după Ioan, chiar în deschidere; mai apoi, ne explică chiar că “toate prin El s-au făcut”, adică prin Cuvînt. Iată ce putere are acest Cuvînt. Veţi fi, sper, de acord cu mine, că e bine să cunoaştem acest Cuvînt, să-l ascultăm, măcar din cînd în cînd. Este motivul pentru care încerc să vă ghidez către El.

Aţi auzit, deasemenea, de “muzica sferelor” – care, vă asigur, este o componentă a “vocii lui Dumnezeu”, este una din “emisiunile” şi “emisiile” postului de radio despre care vă povestesc.

În sfîrşit, aţi auzit desigur despre “vocea interioară” – cea care “vorbeşte, dar numai atunci cînd noi tăcem !”. Recunosc că nu este uşor să taci, dar dacă reuşeşti…ai ocazia “să prinzi” RADIO RAI.

Dacă am reuşit să vă lămuresc despre ce este vorba şi să vă fac să înţelegeţi cît de important este să ascultăm, măcar din cînd în cînd (cum spuneam) RADIO RAI, să mergem mai departe, la aspectele tehnice:Aparatul de radio – capabil să recepţioneze RADIO RAI – este “încorporat” în noi, deci nu va trebui să faceţi nici un efort pentru procurarea lui. Unde este el amplasat nu se prea ştie; sunt mai multe păreri, dar eu unul sunt mulţumit să ştiu că există şi funcţionează şi nu sunt curios să ştiu cu precizie

dacă el este amplsat în cap, în subconştient, în inimă, în aură, dacă chiar este “amplasat” pe undeva. Se pare că unii, căutîndu-i o viaţă întreagă amplasamentul, nu au ajuns să-l asculte. Ceea ce eu nu vă recomand…Antena, pentru că – evident – e nevoie de una, nu este nici din ferită, nici din cupru, aluminiu, vanadiu sau altele asemenea; nu e nici dipol, nici lungă de nu ştiu cîţi metri. E mult mai simplă ! Unii îi spun rugăciune, alţii meditaţie, alţii relaxare. Toţi au dreptate, dar eu îi spun TĂCERE. Da, tăcerea este cea care ne acordează şi ne racordează la acest post de radio. Spuneam, mai sus, că nu este uşor ! Dar merită !!!.Emisiunile sunt foarte diverse, infinit de diverse şi se adresează fiecăruia dintre noi. Noi suntem cei care alegem, pentru că TOATE emisiunile se difuzează “la cererea” ascultătorilor, a fiecăruia dintre noi. Evident că emisiunea mea preferată poate să nu fie şi a ta; şi invers !. Aţi înţeles, sper, că fiecare dintre ascultători recepţionează propria emisiune preferată.

Recunoştinţă înaintaşilor

Dacă ei nu erau… Dar, nu numai pentru aceasta le sunt recunoscător !. Ei fac parte din patrimoniul meu, cu TOT ceea ce au fost, cu TOT ceea ce au făcut – bune şi rele. Prin toate acestea, ei mi-au făcut un mare bine, pe care eu, cel puţin, îl conştientizez. Înţeleg, astfel, că NU sunt singur, că fac parte dintr-o comunitate. Înţeleg, deasemenea, că suntem – cu toţii – legaţi printr-o multitudine de fire, de relaţii. Mi-e uşor să înţeleg că “firul roşu” – de legătură – este IUBIREA. Dacă am înţeles că Iubirea există, sunt un om salvat! Salvat de la izolare, pentru că, dacă există o mare ameninţare, un mare risc al omului, acestea sunt reprezentate de izolare…Întruparea lui Isus Cristos, Salvatorul nostru, a avut menirea de a ne “trezi”, de a ne face să înţelegem că NU suntem singuri. Mai mult de atît, El ne transmite că TOŢI UNA SUNTEM.

Înaintaşii mei, dar şi ai tăi, ai lui, ai ei, sunt minunaţi. Ei au trăit o bogată experienţă de viaţă, pe care – în mod direct, prin gene, dar şi indirect, prin cultură şi civilizaţie, prin educaţie, ne-au transmis-o, îmbogăţindu-ne. Le mulţumesc şi le sunt recunoscător, în numele meu, al tău, al lui, al ei…

Pentru mine esenţial a fost momentul cînd am înţeles diferenţa dintre parte şi întreg, cînd am înţeles DE CE nu este bine să judecăm: pentru că NU

cunoaştem Întregul şi, ca atare, judecata noastră este trunchiată. De mare folos, în acest sens, mi-a fost informaţia privind “patrimoniul” lui Ştefan cel Mare şi Sfînt. De unde, pînă atunci, reţinusem că El fusese un mare conducător, un viteaz apărător, un mare ctitor de biserici şi mînăstiri, dar şi un “degrabă vărsătoriu de sînge nevinovat” şi un celebru aventurier sentimental. Informaţia – primită prin lecturarea cărţilor lui George Văsîi Cercetări în lumea nevăzută – m-a lămurit DE CE Ştefan este un mare sfînt al poporului român: pentru că “patrimoniul” lui conţine TOATE gîndurile, cuvintele şi faptele sale, despre care eu, noi, avem doar parţial cunoştinţă, astfel încît “abaterile” lui, despre care ne cam face plăcere să ne amintim, reprezintă doar o parte a întregului, o parte de neşters, dar insignifiantă faţă de ÎNTREG !. Iartă-mă, Măria Ta, pentru ignoranţa cu care te judecam şi, în consecinţă, te apreciam !.

Odată iniţiat în acest domeniu, NU mai fac greşeala de “a-mi da cu părerea” asupra fraţilor mei, oricare ar fi aceştia, ştiind că “nu ştiu nimic !”. Pe acest temei se bazează aprecierea şi recunoştinţa mea la adresa înaintaşilor. Un loc prioritar, un loc fundamental în această “galerie”, îl ocupă MAMA MEA, dar şi a ta, a lui, a ei, persoanele de contact cu toţi ceilalţi !. Sărut-mîna, Mamă !. Şi, te rog să mă ierţi pentru numeroasele ocazii în care am uitat acest lucru !.

A fost o perioadă a vieţii în care, din teribilism, eram foarte mîndru, împreună cu un bun prieten – Dumnezeu să te odihnească, Mircea ! – de liberalismul nostru în a ne critica părinţii… Şi, pentru că El nu mai este, dar – cu siguranţă ŞTIE ceea ce şi eu ştiu -cer eu iertare, în numele ambilor, dragilor, iubiţilor noştri părinţi !. Vă îndemn şi pe voi, iubiţi fraţi, să vă iubiţi ÎNAINTAŞII, începînd cu mamele voastre !. Ei sunt cei cărora le datorăm existenţa noastră, experienţa noastră şi conştinţa că NU SUNTEM SINGURI !

Hai să fim subiectivi !

Poate aţi sesizat, deja, din însemnările mele, o anumită aplecare spre nonconformism, spre provocări. De astă dată … vă provoc să fim subiectivi, deşi – probabil – multă lume, multe scrieri, v-au îndemnat spre obiectivitate. Să mă şi să vă explic: obiectivitatea, din punctul meu de vedere aparţine, inclusiv semantic, obiectelor, lucrurilor. Un aparat, un instrument, creat de om spre a culege informaţii, înregistrează OBIECTIV ceea ce “observă”. El nu are sentimente, nervi sau alte “stări” care să-i influenţeze funcţionarea şi, atunci, ni se pare că el este obiectiv. La rigoare, însă, dacă avem în vedere

modul lui de proiectare şi de realizare, el înregistrează şi redă ceea ce a fost programat să detecteze. Corect ar fi să spunem că el înregistrează corect şi nu obiectiv. Este tot mai evident pentru mulţi dintre noi că suntem înconjuraţi de o realitate complexă, multiplă, din care suntem apţi să recepţionăm doar o anumită parte – să-i spunem perceptibilă. Bazat pe aceste aşteptări şi certitudini ale noastre asupra “realităţii” s-a proiectat şi realizat oricare dintre aparate. Iată de ce înregistrările lui se vor referi exclusiv la aceste aşteptări şi certitudini. Marea noastră greşeală este de a considera aceasta Realitatea, obiectiv reflectată şi comensurată de aparatele noastre “obiective”.

Este de notorietate, pentru cei ce au aprofundat aspectele moderne ale ştiinţei că, dincolo de “unicitatea” oricărui lucru, oricărei entităţi, acestea vor fi percepute diferit de fiecare observator. NU există două percepţii identice, aşa cum nu există doi indivizi identici. Sigur că necesitatea comunicării şi, mai ales, a înţelegerii între oameni, impune stabilirea unor repere şi criterii comune de apreciere. De aceea suntem învăţaţi, de mici, să distingem un măr de un ou, pe mama de tata şi toate celelalte. Acesta, însă, vă rog să mă credeţi, NU constituie un proces de obiectivare, ci de identificare, de individualizare, pentru că – sinceri să fim – nici măcar mama nu-i aceeaşi pentru toţi copiii săi şi asta nu pentru că îi tratează în mod distinct !. Pur şi simplu, aşa cum o “văd” eu pe mama nu o “vede” nimeni. Iată de ce expresia “una-i mama” are un conţinut mai bogat decît socotim îndeobşte. Trecînd peste acest proces de individualizare, de identificare – necesar comunicării şi înţelegerii între oameni – obiectivarea, care presupune eliminarea subiectivismului, ne anihilează personalitatea, cu rezultate dezastroase asupra dezvoltării individului, care este îndemnat să-şi cenzureze propriile percepţii, ceea ce tinde spre alienare.

Iată de ce, vă invit să fiţi subiectivi, să înţelegeţi că nu este o ruşine să percepeţi realitatea “altfel” decît cei din jurul vostru. Dimpotrivă, este firesc să aveţi propriul vostru punct de vedere asupra a tot ce vă înconjoară. Ceea ce se impune este să fiţi de acord că acest drept, al propriei percepţii, aparţine fiecărui individ, tuturor indivizilor şi, pînă la urmă, nici nu este un drept – ci este o realitate. De pe această poziţie, veţi înţelege stupiditatea impunerii unui punct “obiectiv” de vedere, veţi înţelege necesitatea comunicării şi înţelegerii dintre oameni subiectivi, care – cu toţii – aparţin unei realităţi complexe, percepute diferit de fiecare individ.

Să fim subiectivi, respectînd subiectivismul tuturor fraţilor noştri. De aici începe înţelegerea şi, mai ales, Iubirea, fără de care nimic nu are sens !

Să gîndim folositor

"Toate sunt pentru om, dar nu toate îi sunt folositoare"Apost

olul Pavel

Doresc să vă împărtăşesc cîteva gînduri şi idei - folositoare, spun eu - privind posibilităţile nebănuite şi nefolosite ale omului.

Se cunoaşte îndeobşte recomandarea "gîndirii pozitive", dar - ca să fim sinceri - ea este tratată fie cu indiferenţă, fie cu o oarecare îngăduinţă, ca să nu ne referim la cei de-a dreptul ostili. Ceea ce este ciudat este că dintre cei ce - de bine de rău - îi dau un oarecare credit, încadrînd-o de cele mai multe ori în autosugestie, sunt foarte puţini care o folosesc. Aceasta se încadrează în tema generală "Ce vrea - de fapt - omul ?", pe care am s-o abordez cu altă ocazie.

Pentru că sunt adeptul relativităţii termenilor de "bun" şi "rău" prefer folosirea paradigmei "folositor - nefolositor" în locul celei "bun - rău" şi atunci, la îndemnul Apostolului Pavel, mă interesează ceea ce îmi şi ne este folositor. Îmi doresc - pentru mine şi toţi ai mei - o experienţă de viaţă utilă, folositoare. Înţeleg - în mare - mecanismele de funcţionare ale acestei lumi şi ştiu că ea este guvernată de Lege. Am învăţat despre Legea cauzalităţii - legea "acţiunii şi reacţiunii" în dinamică, respectiv în fizică şi "a karmei" în domeniul spiritual -, ştiu că ea funcţionează şi, deci, produce efecte şi atunci nu mai sunt chiar atît de mirat de unele componente, evenimente, ale vieţii mele şi a altora. Am învăţat şi ştiu că orice gînd este o energie, o vibraţie - care, odată emis, "intră în ecuaţie". Desigur nu sunt perfect, îmi "scapă" şi mie gînduri nefolositoare, necontrolate - care ştiu că vor genera efecte nefolositoare, nepotrivite, care mă vor afecta şi, tocmai de aceea, le evit cît pot !.Sunt însă şi alte gînduri care mă afectează, ale celor din jururl meu. Pe acestea nu le pot nici controla şi nici evita. De aceea încerc să-i conştientizez pe apropiaţii mei asupra responsabilităţii lor în acest domeniu. Gîndirea folositoare sau nefolositoare, respectiv "pozitivă sau negativă", în accepţiunea psihologilor, ne afectează pe fiecare în parte şi pe toţi în general. Nimeni nu rămîne "în afara schemei", chiar dacă cei mai afectaţi sunt emitentul şi adresantul. Dacă despre imoralitatea gîndurilor "rele" (nefolositoare le consider eu) la adresa celor din jur - şi pentru care NU există nici o justificare, nici o motivare - nu este nevoie de nici un comentariu, în ceea ce priveşte "gîndirea pentru sine" de tip sceptic, realist - aceasta este o mare problemă, cu consecinţe vizibile. Ceea ce mă intrigă este

mulţumirea de sine a celor sceptici, pesimişti, realişti - care, într-o împrejurare sau alta, constată împlinirea prognozei lor sceptice, pesimiste, realiste. Dacă aceştia ar fi realişti întradevăr, ar realiza valabilitatea expresiei cum îţi aşterni aşa dormi . Dacă înţelegem "puterea gîndului" - care se referă la capacitatea sa de materializare - n-ar mai trebui să ne apreciem puterea de anticipare, de evaluare, a unor evenimente, bazată pe aşa-zisul realism, ci pe aceea de fundamentare a acestor evenimente care "au ieşit aşa cum le-am gîndit". Concret, pesimiştii întîlnesc evenimente "pesimiste", iar optimiştii "optimiste". E absolut aceeaşi ecuaţie !. Desigur că evenimentele vieţii fiecăruia NU sunt doar rodul gîndirii proprii, ele fiind influenţate de o serie de alţi factori "exteriori", dar orice gînd stă "la baza" unui evenimet - cele optimiste la baza evenimentelor "optimiste", iar cele pesimiste la baza celor "pesimiste". Iată de ce este importantă "gîndirea folositoare", pentru sine şi pentru cei din jur !. E banal să afirmăm că "orice om îşi doreşte binele" şi, cu toate acestea, experienţa ne arată că există atît de mulţi realişti…Efectul dezastruos, la nivel global, este că realismul lor naşte consecinţe, pentru ei şi pentru ceilalţi !. Cu cît mai repede, şi cu cît mai mulţi vom înţelege puterea gîndurilor noastre, necesitatea "îndreptării" lor către ceea ce este folositor, nouă şi altora, cu atît mai repede şi mai mult Realitatea ne va fi mai folositoare. Fie şi dacă considerăm "gîndirea pozitivă" doar ca o autosugestie, este de dorit să ne "autosugestionăm" către ceva plăcut, folositor !.

Mulţi dintre oameni se consideră slabi, firavi, labili în faţa evenimentelor vieţii, neînţelegînd trei lucruri esenţiale: 1. Viaţa NU este creată pentru suferinţă; 2. Suferinţa Nu este "un dat", o întîmplare obiectivă, de neevitat, ci este o consecinţă, un efect al unei cauze; 3. Viaţa este o combinaţie de cauze şi efecte, dintre care foarte multe NE aparţin !. Gîndirea noastră folositoare NU este şi nu trebuie să fie un efect al unei cauze, cum ar fi starea de bine, ci este şi trebuie să fie cauza unui efect folositor, cum este starea de bine !. Transformarea gîndirii noastre din efect în cauză este calea prin care putem transforma Viaţa noastră şi pe noi înşine. De fapt, nici Nu este vorba despre o transformare !. Gîndirea noastră ESTE cauză şi nu efect !. O cauză folositoare va produce un efect folositor sau, dacă vreţi, o gîndire pozitivă va crea efecte pozitive, chiar dacă e vorba doar de autosugestie !. Să gîndim "pozitiv", să gîndim folositor - pentru noi şi ceilalţi - şi atunci vom avea experienţe de viaţă folositoare. Dacă considerăm plăcutul ca fiind folositor, să gîndim plăcut şi vom avea experienţe de viaţă plăcute !. Dacă nu, atunci să nu ne mirăm şi - mai ales - să nu dăm vina pe alţii, pe soartă, pe ghinion …

"Ţi-e uşor să vorbeşti, dar să te văd în locul meu…" vor spune, probabil, unii dintre voi şi - cu toate acestea - vă asigur că ecuaţia funcţionează AŞA, în toate cazurile. Cu cît mai mult experienţele noastre de viaţă sunt mai descurajante, cu atît mai mult suntem îndreptăţiţi "să schimbăm ceva". Dacă vom continua să "ne bazăm" pe realismul nostru, care ne spune că "nimic nu e de făcut !", evenimentele vieţii ne vor da "dreptate", ne vor confirma că "nu e prea grizav !", dar - dacă vom înţelege că o gîndire folositoare stă la baza unor evenimente folositoare - viaţa noastră va lua un alt curs, pe care noi înşine l-am ales. Pînă la urmă, la fel cu toate împrejurările de viaţă, este vorba despre o alegere, o opţiune. Liberul nostru arbitru, libertatea noastră de a alege ORICE, stă la baza trăirilor noastre, a evenimentelor (în sens general) pe care le trăim. O bună alegere, o bună gîndire, o gîndire folositoare va determina o viaţă folositoare, utilă, plăcută !.

Să învăţăm să alegem, să învăţăm să gîndim, pentru noi şi pentru TOŢI ai noştri şi atunci ne va fi bine, plăcut, folositor - nouă şi alor noştri !. IUBIREA - cauza primară a vieţii - care înseamnă că ne pasă de noi şi de ceilalţi, ne îndeamnă s-o facem !. Să gîndim folositor !.

Să ne iertăm !

Vă invit – acum – la iertare, dar nu la iertarea aproapelui –foarte importantă (şi) ea- ci la iertarea de sine. Aceasta nu înseamnă indiferenţă sau, mai rău, îngăduinţă faţă de propriile greşeli !.

Greşelile, abaterile noastre, deşi fireşti – prin firea noastră omenească – ne pot conduce, vai, pe căi nedorite, neplăcute şi, de aceea, ele trebuiesc corijate, îndreptate – în propriul interes. Aceasta presupune cunoaşterea, identificarea lor, printr-o frecventă autoanaliză. Iată rostul „introspecţiei de seară” care ne este recomandată de religie şi nu numai de ea. Analiza tuturor acţiunilor, atitudinilor, deciziilor luate în cursul zilei pe care tocmai am încheiat-o are menirea de a desprinde – cu detaşarea dobîndită prin îndepărtarea de momentele şi, mai ales, de stările emoţionale în care respectivele decizii au fost luate – a plusurilor şi minusurilor respectivelor decizii, într-o manieră evident subiectivă, dar lipsită de presiunea conjuncturală respectivă. Suntem relativ aceeaşi – în cursul zilei, atunci şi

acolo unde luăm deciziile, şi seara, atunci cînd rememorăm parcursul – şi totuşi diferiţi. Acum şi aici – seara, înainte de culcare – ne-am îndepărtat, în timp şi spaţiu, două repere relevante ale experienţei noastre, de „tumultul” vieţii. Suntem – probabil – mult mai obosiţi, dar nu mai suntem presaţi de „împrejurări”, ceea ce ne conferă capacitatea de analiză „la rece”. Să folosim aceste momente pentru a derula filmul zilei, cu detaşarea spectatorului care vizionează un film „de gata”, asupra căruia are propria viziune regizorală, pe care el l-ar face altfel, începînd cu scenariul, cu rolurile actorilor, cu interpretarea lor şi, totuşi, el rămîne un simplu spectator. Poate mîine va face şi el un film – aproximativ la fel -, poate va fi chemat să joace un anumit rol. Desigur, va putea să fie mult mai bun !. Pînă atunci însă, este chemat să vizioneze acest film, să facă o critică „constructivă”, să desprindă învăţămintele care-l vor face mai bun, mai competitiv, mai mulţumit. Oricum, a doua zi, va fi actorul principal al unui nou episod al acestui serial perpetuu, atîta timp cît este distribuit în rolul vieţii sale.

Să revenim, însă, la iertare !. Odată vizionat filmul, care poate cuprinde şi episoade mai vechi, avem în faţă două alternative: să ne iertăm sau nu greşelile făcute !. Prima alternativă – pe care vi-o recomand – presupune „încheierea procesului”, respectiv sentinţa. Da, am greşit, sunt conştient de aceasta şi înţeleg consecinţele. Dacă aş mai fi pus în faţa respectivei conjuncturi aş decide altfel, dar, pentru că timpul nu poate fi dat înapoi, singurul lucru pe care-l pot face este să mă iert. Aceasta mă ajută să rup firele care mă leagă de respectiva decizie, pentru a redeveni liber. Evident că, atunci cînd aceasta este posibil, voi îndrepta greşala, pentru a anula consecinţele ei, dar voi face aceasta din poziţia de om liber, eliberat (achitat) de greşelile comise. A doua alternativă – de a nu putea sau a nu dori să ne iertăm – deşi pare a aparţine unui om corect, intransigent cu propriile greşeli, nu face altceva decît să ne menţină sclavii propriilor greşeli, iar un sclav nu este şi nu poate fi răspunzător de actele şi faptele sale.

Iată sensul real al iertării – acela de a ne elibera, de a ne face liberi !. Acelaşi lucru este valabil în ceea ce priveşte raporturile noastre cu cei din jur. A-i ţine sclavii greşelilor pe cei care ni le-au făcut nu este în interesul nostru pentru că „un sclav nu este şi nu poate fi răspunzător de actele şi faptele sale”, ceea ce-l va împiedica inclusiv în acţiunea de a îndrepta greşala pe care a comis-o faţă de noi. Să ne iertăm şi să iertăm !.

Stagnarea

Motto: Cine nu creşte, descreşte, decade !

Îmi propusesem, deja, să scriu despre stagnare, dar am primit un imbold suplimentar din partea vărului meu, Doru, care-mi recomandă o carte deosebită, din care el a înţeles că trebuie (suntem, într-un fel, nevoiţi) “să cădem”, înainte de a începe “urcuşul spiritual”. Pentru că ASTA nu-mi sună bine – revin asupra temei stagnării.

Spuneam în motto că “cine nu creşte, descreşte, decade” şi aceasta pentru că mi se pare o bună definiţie a stagnării. Pentru generalizare, putem folosi şi alţi termeni – “a curge”, “a trăi”, “a exista”. Da, o apă care nu curge – bălteşte, stagnează… Lipsa primenirii, întreruperea contactului “cu mediul”, conduce la formarea unei bălţi, care – în timp – se transformă în cloacă. Aici, după cum ştim, “se dezvoltă” un mediu specific, cu o floră şi o faună specifică, sulfuroasă, murdară, “împuţită”, respingătoare. Cam acelaşi lucru se întîmplă cu toate “mediile stagnante”.

În ceea ce ne priveşte pe noi, oamenii, lipsa preocupărilor pentru evoluţia noastră spirituală, pretextată de lipsa de timp, de alte preocupări (prioritare) care ne acaparează, conduce la acelaşi fenomen al stagnării. Această stagnare nu este, însă, o simplă oprire, o aşteptare a unui timp prielnic, ci conduce spre …decădere. Iată de ce, de multe ori, ni se pare că este foarte dificil, aproape imposibil, “să creştem”, să evoluăm pe plan spiritual. A amîna “momentul adevărului”, din păcate, conduce la o amînare sine die, pentru că, dacă astăzi îmi este greu “să încep”, cu atît mai greu îmi va fi mîine !. Şi aceasta din două motive: în primul rînd pentru că “mîine va fi întotdeauna mîine”- adică niciodată, iar, în al doilea rînd, pentru că astăzi, neîncepînd “lucrul cu sinele”, m-am îndepărtat şi mai mult, m-am “afundat” şi mai mult, ceea ce mă face să fiu şi mai descurajat, şi mai incapabil…Nu mai lipseşte decît “un prieten”, care să-mi spună că “ASTA E, n-ai ce-i face, toţi trebuie să cădem, ca să putem creşte, ulterior…”. Observaţi un nou termen, o nouă amînare sine die: ulterior !.

Nu, eu nu cred că sunt predestinat…căderii !. Sunt pur şi simplu leneş, căci – nu-i aşa ? – din lene se trag toate… Tot din lene amîn, tot din lene mi se par altele mai importante, mai stringente !. Şi, atunci, există o singură soluţie: să mă apuc ACUM !!! (de altfel oricare acţiune a noastră se desfăşoară doar în prezent !). Orice amînare, orice scuză găsită nu fac decît să-mi pericliteze grav propria evoluţie spirituală, scopul scopului vieţii,

dacă-mi permiteţi şi acceptaţi. Nu este uşor, dar CE am obţinut vreodată, cu adevărat valoros, uşor ?!?. Iată de ce mă şi vă previn: să începem acum !. Altădată NU se poate, altădată NU EXISTĂ !.

SĂ-I IUBIM PE HANDICAPAŢI !

Din experienţa trăită sesizăm două categorii pregnante de “nenorociţi” (deci oameni fără noroc): handicapaţii, de toate felurile, şi “decăzuţii” (deci oameni căzuţi din statul de om). Percepţia noastră – superficială – este că ambele categorii ar reprezenta cam acelaşi lucru. Fals !. Handicapaţii experimentează – de cele mai multe ori, fără să aibă o vină clară, cunoscută şi recunoscută ! – forme de viaţă specifice, îngrădite, “nelibere”. Fără să dispunem de suficiente informaţii asupra “sursei” handicapului, care, însă, poate fi definită drept karmă (plată), este bine să înţelegem că “nu sunt toţi la fel” !. Şi aici, ca şi în toate celelalte forme de “vieţuire”, mai importantă este atitudinea faţă de Viaţă, ceea ce generează două tipuri distincte, din nou general valabile, unii care “se îmbogăţesc”, care cresc, care evoluează şi alţi care “sărăcesc”, care descresc, care involuează – pentru că stagnare nu există: CINE NU CREŞTE – DESCREŞTE !!!. Evident că nu e o fericire să fii handicapat şi, cu toate acestea, NU handicapul este cel care blochează evoluţia general umană, ci ATITUDINEA. Din acest punct de vedere HANDICAPUL REAL este cel al involuţiei, ceea ce mă face să afirm că…alţii sunt handicapaţii şi că, de fapt, NU există un handicap absolut, extern, care să marcheze insolubil viaţa unui om. În ceea ce îi priveşte pe decăzuţi, care – într-un fel sau altul – sunt nişte… handicapaţi, handicapul referindu-se la incapacitatea de a se desprinde de “condiţia umană” dobîndită, ei au o situaţie mult mai dificilă decît ceilalţi, pentru gradul lor de libertate – în ceea priveşte ATITUDINEA – este mult restrîns, chiar blocat de multe ori, de un factor – sau chiar o multitudine de factori – externi, cum ar fi dependenţa (de alcool, sau de oricare alt drog), inadaptabilitatea socială, căderea psihică. În aceste cazuri, capacitatea personală de desprindere, de evadare din starea dobîndită, este minimală, revenindu-i societăţii rolul de “salvator”, un lucru în general greu înţeles şi, mai ales, greu asumat. Superficialitatea percepţiilor noastre, atitudinile de judecare şi condamnare, sunt cele care blochează acest demers. Iluzia separării ne face să nu înţelegem responsabilitatea pe care o

avem faţă de fiecare membru al societăţii, cu atît mai mare cu cît acesta este mai lipsit, mai handicapat; iar un decăzut este, cu adevărat, - aşa cum am arătat – un handicapat !. Necunoaşterea Legii Iubirii, care guvernează Lumea noastră, necunoaştere care nu ne absolvă de vină, ne face să nu percepem nici modalitatea de a ne achita de această responsabilitate. Nu vom putea, cu toţii, să ne ocupăm de handicapaţi, în accepţiunea largă, de mai sus; pentru aceasta s-au înfiinţat fundaţii, asociaţii, autorităţi naţionale – care, din păcate, nu-şi prea îndeplinesc misiunea. Rămîne, însă, de datoria noastră să contribuim la “recuperarea” acestor fraţi şi aceasta o putem face chiar dacă “nu avem bani, nu avem timp, nu suntem în stare”, aşa cum ni se pare (iată alte, multe, iluzii !). Pentru că ceea ce întradevăr îi poate face recuperabili este IUBIREA. Iată ceva, care avem “în cantităţi nelimitate”. Iubirea noastră, compasiunea, gîndul cel bun poate recupera oricare handicapat. Iar “handicapaţi de iubire” suntem cu toţii, inclusiv eu – Adrian -, care vă chem la “recuperare”, la IUBIRE !.

Scrisoare deschisă către fratele meu

Dragă frate, Vreau să-ţi vorbesc despre păcat, aşa cum înţeleg eu*. Mă îndeamnă Apostolul Petru ca, dacă sesizez că tu eşti în păcat, să-ţi atrag atenţia !.Aşadar, am să-ţi spun cum înţeleg eu păcatul, după cele dobîndite – cel puţin pînă acum.Înţeleg, din scrierile lui E.Swedenborg şi nu numai, că păcatul – în esenţă – este o întrerupere a comunicării cu Dumnezeu, o întoarcere cu spatele la divinitate – care conduce la o răsturnare a raportului dintre cunoaştere şi manifestare (voinţă); respectiv, în loc a folosi cunoaşterea ce-mi parvine de la Divinitate, deîndată ce mă aflu în comunicare (comuniune cu Ea) - pentru a-mi fundamenta deciziile, respectiv manifestarea-voinţa , păcatul, în sensul întreruperii legăturii, mă determină să iau decizii şi să mă manifest în absenţa unicei Surse a justei cunoaşteri şi, pe cale de consecinţă, într-un mod eronat. Înţeleg, deasemenea, că aceasta îmi dăunează mie, interesului meu – iară nu Divinităţii, care este intangibilă, imuabilă. Interesul meu, evident, este să iau în fiecare caz cea mai bună decizie, ca manifestare a liberului meu arbitru – ori aceasta are loc doar în situaţia în care îmi voi fundamenta

decizia pe toate informaţiile, ceea ce se va întîmpla doar în cazul în care NU blochez accesul acestora ! Înţeleg, totodată, că, tot spre interesul meu, este să cunosc toate “reglementările” care mă privesc şi care au menirea să-mi fie de ajutor, astfel percepînd eu “poruncile” pe care Dumnezeu mi le transmite, de-a lungul vremii şi nu ca limitări ale liberului meu arbitru, pretenţii sau solicitări ale Divinităţii, Care, repet nu aşteaptă şi nu necesită nimic din parte-mi ! Dacă folosesc “metoda” gîndirii arhetipale, înţeleg chiar rostul acestor “reglementări”, modul lor de funcţionare şi consecinţele. Prin această prismă, apreciez îndemnul susţinut al Apostolului Pavel de a ne împăca cu Dumnezeu (IICorinteni 5,20) şi ţi-l adresez, cu dragoste ! Vreau să-ţi mai spun că înţeleg, deasemenea, că această întrerupere a comunicării- comuniunii cu Dumnezeu conduce la intrarea într-o lume a iluziilor, despre care îţi voi vorbi pe larg altădată. Acum mă refer doar la una dintre iluzii, iluzia separării, care naşte, vai !, atîtea probleme în ziua de azi ! Mă doare mult dacă tu, ca şi mulţi alţi fraţi de-ai noştri te laşi sedus de această iluzie ! Nu, frate, noi nu suntem separaţi, noi toţi “una suntem”; iată de ce nu trebuie să te mire preocuparea mea de a te şti “împăcat cu Dumnezeu”. Iată de ce te îndemn să fii cu băgare de seamă cînd foloseşti verbele aşa-zis personale a fi, a face, a avea – pentru că Împreună suntem, Împreună facem, Împreună avem ! Nu suntem separaţi ! Aşa înţeleg de ce libertatea mea, la care ţin foarte mult, nu trebuie să afecteze libertatea ta sau a celorlalţi. Tot aşa înţeleg de ce nu pot să te iubesc pe tine, fără să-i iubesc pe toţi ceilalţi. Tare mult m-aş bucura să înţelegem toţi aşa, pentru că cei care gîndesc altfel sunt dintr-o altă lume, a iluziei. Evident că le respect dreptul de a gîndi altfel, de a se manifesta altfel, ştiut fiind că suntem o unitate în diversitate, dar dacă acest altfel înseamnă separaţi nu mai aparţinem aceleiaşi lumi şi asta îţi spuneam că mă doare ! Sper ca tu să nu fii dintre aceia ! În rest, te asigur de dragostea mea, pe care te rog să contezi !

* Înţeleg şi accept că poţi avea un alt punct de vedere, pe care vreau să-l cunosc !

Tîlcuirea Psalmului 36 (fragmente)

Tu încrede-te în Domnul [în ceea ce El este cu adevărat], binele să-l săvîrşeşti, ca în tihnă, fără grijă, pe pămînt să vieţuieşti.

-Legea cauzalităţii, a karmei – care, ca toate legile din Univers funcţionează, produce efecte – “răsplăteşte” faptele tale, faptele bune – cu urmări bune, cum e tihna-pacea, lipsa de griji, iar faptele rele – cu urmări rele, în consecinţă.

Desfătarea ta să fie Domnul şi-a Lui Sfîntă Lege, căci, rugîndu-L, va dispune să ai tot ce-ţi vei alege.

-Respectarea tuturor legilor ne fereşte de “probleme”. Deşi Dumnezeu este “Atotţiitorul”, El nu este deasupra legilor, în afara legilor; El este Cel dintîi care le respectă. Speranţele şi “intervenţiile” noastre în sensul anulării legilor, inclusiv a consecinţelor lor sunt naive, lipsite de respect – pentru Lege şi pentru Dumnezeu, Cel care este primul care le respectă -, lipsite de “şansă”. Adevăratele legi NU au excepţii, nu au favorizaţi, pile, nepoţi… şi nici chiar “credincioşi” – cel ce are credinţă în Dumnezeu, are credinţă în Ordine, în Lege, în Ierarhie.

-A-L ruga pe Dumnezeu pentru “oarece” este destul de riscant, în măsura în care, încă, nu ne-am lămurit “cum stau lucrurile”. Psalmistul ne atrage atenţia că “vei avea tot ce-ţi alegi”, dar ştim noi, cu adevărat, ce ne alegem ?. Şi mai ceva: ştim noi ce consecinţe atrage alegerea noastră ?. Conform “principiului al 4-lea” – prezentat de N.D.Walsch în cartea CEI CE ADUC LUMINA – rezultă că “imediat ce tu decizi cine şi ce eşti, tot ceea ce nu eşti va apare în viaţa ta”, principiu pe care eu îl înţeleg şi-l confirm, dar ştiu, la fel de bine, că foarte puţini dintre voi îl cunoaşteţi şi, mai ales, “îl gestionaţi”, ceea ce atrage – de foarte multe ori – probleme în înţelegerea vieţii, a raporturilor cu Dumnezeu. De aceea, vă recomand, citiţi cartea citată !.

Domnul Sfînt [respectiv ordinea lucrurilor, legile care acţionează în Univers] le dăruieşte celor drepţi zile senine şi-a lor mare moştenire numai de la Dînsul vine. Chiar şi-n zile de restrişte, nu rămîn ei de ruşine, iar în ţară – cînd e foame – ei nu duc lipsă de pîine.

-Consecvent celor afirmate mai sus, respectiv absenţei favoritismelor în aplicarea tuturor legilor, atrag atenţia că “vremurile de restrişte”, ca şi “foamea (foametea)” NU sunt consecinţe ale unor legi globale, la nivel global şi sunt, în orice caz, nişte aspecte relative, la nivel de individ. Ceea ce “îi favorizează” pe aleşi este percepţia lor asupra vieţii, asupra aşa-zisei realităţi. Cunoaşterea Realităţii, de către “cel drept”, îl face să nu perceapă la modul dramatic şi definitiv nici măcar “nevoile biologice”, detaşare care îl

face să supravieţuiască cu “un coltuc de pîine” – ceea ce pentru un altul este insuficient şi produce chiar moartea !. Cunoaşterea Realităţii – spuneam –, care poate să fie conştientă sau, doar intuitivă, lămureşte lucrurile: corpul nostru fizic “se alimentează” cu informaţii, în general 70% provenind pe calea alimentelor, dar “nu se moare aşa uşor de foame”. Dacă avem în vedere că “cel drept”, cel care “respectă dreptatea”, cel care “respectă Legea”, cel care “Îl respectă pe Dumnezeu – Izvorul a Toate”, are raporturi – în special pe calea rugăciunii – cu Dumnezeu, ceea ce îi aduce un aport însemnat de informaţii, atunci înţelegem că el NU este la fel de flămînd şi, deasemenea, înţelegem de ce supravieţuieşte cu “un coltuc de pîine”. Nu e nimic magic, misterios – dar, dacă nu cunoaştem Realitatea, supravieţuirea “celui drept”, ca şi “cuvintele psalmistului” ne pot apare drept “basme de adormit copiii”…

Depărtează-te de rele şi fă binele cît poţi şi-ţi vor merge toate bine, ţie şi-a lor tăi nepoţi !

-Acestea nu sunt porunci; Dumnezeu NU ne-a transmis, în general, porunci ci sfaturi, recomandări – provenite din cunoaşterea “funcţionării” Legilor, din Iubirea ce ne-o poartă, din dorinţa de a ne feri de consecinţele negative ale încălcării legilor, care – negreşit – vor apare !. Şi aici apare o iluzie, în care – din păcate – “ne scăldăm”. Pentru noi oamenii, care suntem foarte legaţi de factorul timp, este destul de dificil să percepem, să înţelegem şi “să credem” în Legea cauzalităţii, a karmei, cea care “funcţionează” negreşit, dar nu neapărat în “termenii” noştri de timp. Se ştie, se spune, că “păcatele părinţilor atrag pedeapsa copiilor”, dar nu se prea înţelege că aceasta este, din punctul nostru de vedere, o “defazare” temporală, care – tocmai – confirmă valabilitatea legii, imuabilitatea ei, respectiv a consecinţelor ei, într-un sens sau altul (“în bine” sau “în rău”)

Căci Domnul nu părăseşte pe cei credincioşi ai Săi, însă El îi nimiceşte pe cei mincinoşi şi răi. Nimiciţi, cu mic cu mare, vor fi cei fărădelege, căci de-osîndă şi pierzare nimeni nu o să-i dezlege.

-Este vorba despre aceeaşi aplicare a Legii cauzalităţii, după caz !. Aici nu apare o intervenţie Divină, nici într-un sens, nici în celălalt, ci este doar Legea – care acţionează, care funcţionează, pur şi simplu. Dumnezeu nu intervine, nu a intervenit şi nu va interveni !. Aceasta NU pentru că El “nu poate”, dintr-un motiv sau altul, ci pentru că El respectă Legea, respectă Ordinea, respectă Ierarhia şi ne îndeamnă şi pe noi s-o facem, tocmai pentru a nu “beneficia” de încălcările legilor… În ceea ce priveşte Ierarhia, vezi

Evanghelia după Marcu 9, 33-37, pentru a înţelege “ce spune Legea”, un fapt nerespectat de “fiii întunericului” şi “plătit” de aceştia, aşa cum “TOŢI PLĂTIM”. De altfel, psalmistul avertizează că “nimeni nu o să-i dezlege” !

Mîntuirea celor drepţi vine de la Dumnezeu, căci El li-i ocrotitorul, la necaz şi-n orice greu.

-Evident că respectarea legilor atrage “mîntuirea” şi “ocrotirea” şi nu vreo “pilă”, vreun favoritism oarecare !. Şi-atunci, Oameni Dumnevoastră, vă îndemn, străduiţi-vă să cunoaşteţi şi să respectaţi toate legile; astfel, Îl veţi cunoaşte, respecta şi iubi pe Dumnezeu şi - atunci – “vă veţi mîntui”, ca efect al strădaniei voastre şi nu – cum probabil aţi fost tentaţi – vreunei “intervenţii”, de orice fel !. Dumnezeu ne iubeşte enorm, ne doreşte enorm “în împărăţia Lui”, dar… pe calea strădaniei, a respectării Ordinii, a Legilor, a Ierarhiei ! Deci, să ne străduim !.

Versus Caragiale & Co.

Sunt bogat !

M-am născut la volan… Probabil de aceea conduc destul de bine. Asta nu înseamnă că n-am avut şi accidente!. Dar, precum vă spuneam, conduc binişor. Şi, mai ales, sunt bogat ! Da, pentru că am maşină ! Şi nu orice fel de maşină, ci una grozavă, mai grozavă decît ultimele prototipuri prezentate la saloane. Are computer de bord, mai grozav decît oricare alt computer existent ! Nu e nici Mercedes, nici Ferari, nici B.M.W…. Nu vă chinuiţi ! Nu despre un autoturism, dintre cele cunoscute, vreau să vă povestesc ! Este vorba despre trupul meu ! Staţi uşor, nu despre masculul din mine e vorba !

Vreau să vă împărtăşesc revelaţia mea asupra a ceea ce, inconştient, posedăm şi, din păcate, nu preţuim… Avem, am primit, prin naştere, o mare avere. Acesta este trupul (corpul) nostru, o mare avere, pe care o cam ignorăm, dar – mai ales – n-o folosim, aşa cum trebuie. Ba, mai rău, îl batjocorim !

S-o luăm cu începutul. Trupul nostru este perfect, o perfecţiune pe care nici una din “maşinăriile” noastre n-o atinge. El este dotat cu toate accesoriile necesare bunei funcţionări. E adevărat că, faţă de autoturismele pe care le avem şi le conducem, NU are marşalier. El merge înainte sau … stă! Nu poate şi nu trebuie să meargă înapoi, pentru că “înapoi” nu există !. Dacă suntem puţin receptivi, înţelegem că misiunea noastră este “să

circulăm”, să experimentăm VIAŢA. Nu ne obligă nimeni să mergem, dar – stînd pe loc – consumăm oricum combustibil, fără a cunoaşte (noi) locuri, oameni, întîmplări – aşadar facem risipă. Să nu înţelegem că ar fi penurie de … combustibil. Nu, nu este penurie, dar “ardem gazul de pomană”… De cît combustibil dispunem sau, altfel spus, “cîtă aţă avem pe mosor” nu ştim, nu ni se spune şi cred că e chiar mai bine aşa ! Problema este ce facem cu el: mergem sau stăm ?!. Este întradevăr problema noastră, nimeni nu ne forţează, într-un fel sau altul şi nici eu nu mă bag ! Eu însumi optez pentru “deplasare”. Îmi plac locurile, oamenii, întîmplările – mai vechi, dar, mai ales, mai noi ! Ştiu că dispun de o maşină grozavă, am aflat că Sursa de combustibil este inepuizabilă, dar mă gîndesc că va trebui să dau – într-un fel – socoteală de modul cum am folosit, atît maşina, cît şi combustibilul. Asta mă face atent la modul cum conduc, ca să nu (prea) fac accidente. Vi-am mărturisit că am deja unele, la activ (sau, mă rog, la pasiv). Aşa că sunt mult mai atent.

Am aflat cîteva lucruri şi despre “computerul de bord”: e nemaipomenit !. Pentru cei ce încă n-au aflat, el se numeşte subconştient (alţii îi spun altfel, dar asta este o altă poveste). Vă spuneam că e nemaipomenit. Am învăţat cîte ceva despre modul de a-l folosi conştient, că – de funcţionat, el oricum funcţionează: el este cel care dirijează toate procesele “dinăuntru” şi – ceea ce este şi mai spectaculos – ne cam pregăteşte traseul; astfel, nu e nimic întîmplător din ceea ce ni se întîmplă, din ceea şi ce întîlnim pe traseul vieţii noastre. Eu simt deja că, în măsura în care sunt mult mai atent la volan şi evit să încalc “regulile de circulaţie”, luînd de bune indicaţiile computerului (unii îi spun “vocea interioară”), traseul pe care “mă plimb” în viaţă (da, pentru mine este o plimbare şi nu aveţi, niciunul dintre voi, motive s-o luaţi altfel) este mult mai plăcut, mult mai uşor, deşi, să nu credeţi că nu am (multe) trasee pe care mi le doresc şi la care nu ajung. Înţeleg, însă, că nu sunt pregătit pentru acele trasee sau – pur şi simplu – ele nu sunt bune pentru mine. Şi, pînă la urmă, tot mulţumit sunt, simţindu-mă protejat (ferit) de “trasee periculoase”. Nu e grozav ?!. Ceea ce am mai aflat şi vreau să vă împărtăşesc este modul de alimentare al acestui computer, precum şi sursa de alimentare. Mulţi îi spun rugăciune, alţii meditaţie, unii chiar relaxare; indiferent de denumire, ea constă în accesarea (dacă îmi permiteţi) Sursei. Eu, personal, o fac prin rugăciune şi, vă asigur, computerul meu de bord merge ZEISS.

Vi-aş mai spune doar un lucru: “Codul rutier”, care reglementează circulaţia pe acest traseu este, deasemenea, minunat şi se numeşte Biblia; acolo găsim toate informaţiile de care avem nevoie, pentru ca întreaga călătorie să fie plăcută şi utilă, să nu rătăcim traseele, să nu ne întoarcem pe

trasee “desfundate”, pentru ca viaţa noastră să fie o plăcută, perpetuă plimbare, cunoscînd locuri, oameni şi întîmplări minunate…

Da, suntem bogaţi, avem maşini grozave, pentru a ne plimba pe trasee minunate şi pentru asta Îi mulţumim lui Dumnezeu. Cel puţin eu, unul, asta fac. Amin.

VESTEA CEA BUNĂ

Da, am o veste bună, chiar foarte bună pentru voi, dragi prieteni !În atmosfera aceasta -atît de apăsătoare pentru cei mai mulţi dintre

voi- am o veste minunată ! Nu sunt singurul care am aflat despre ea, dar mă grăbesc să vi-o împărtăşesc şi eu: Suntem salvaţi !Oricare ar fi problemele care ne preocupă, care ne blochează, care ne fac să ne simţim descurajaţi avem soluţii care să ne ajute să le rezolvăm ! Cei mai optimişti, mai încrezători ştiu deja că “o problemă care nu se rezolvă de la sine NU poate fi rezolvată” ! Este îndeobşte “acoperirea” leneşilor, a pasivilor, dar ea acţionează, funcţionează ! Da, o problemă se defineşte ca fiind o ”chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) şi care cere o soluţionare (imediată)” [DEX, definiţia 2]. Poate că abordînd astfel chestiunea o să înţelegem, cu toţii, că “ne cam facem probleme” – acolo unde, de fapt ele pur şi simplu nu există !. Spun aceasta referin- du-mă la “chestiunile importante” care sunt, într-adevăr sarcinile noastre şi care ar trebui să fie, de fapt, preo- cupările noastre majore şi nu acelea care, îndeobşte, ne creează aşa zisele noastre probleme cotidiene – care ne dau atîta bătaie de cap ! Dacă ne vom studia şi cunoaşte bine rolul şi locul nostru în acestă viaţă, vom constata că – întradevăr – “ne cam facem probleme”.

Să le luăm pe rînd ! Rolul nostru, ca oameni, nu poate fi bine înţeles înainte de a înţelege lumea, în ansamblul ei. Vă propun acceptarea paradigmei “trăim ca să experimentăm viaţa pe pămînt, viaţa în ma- terie”, viaţă care este o particularizare a Vieţii în ansamblu - care include şi alte forme de vieţuire, puţin stu- diate şi, deci, puţin cunoscute. Inserţia vieţii pămîntene într-un ansamblu mai amplu ne permite ieşirea de sub apăsarea dramatică a posibilităţii ratării, a eşecului, care – să fim cinstiţi – ne marchează de multe ori, iar pe unii în mod permanent. Dacă viaţa aceasta NU este singura, unica, definitiva viaţă a mea nu mai am motive de paralizie

la simplul gînd că aş putea s-o ratez ! Şi nici nu-mi mai asum rolul fals de a face tot posibilul ca să evit acestă ratare ! Nu, nu acesta este rolul meu ! Mai degrabă ROLUL meu este să experimentez această viaţă şi să mă bucur de aceste experienţe, pe care le trăiesc, cu bune şi cu rele şi să încerc să le înţeleg, să înţeleg legităţile şi mecanismele care se manifestă de-a lungul acestor experienţe. Evident că voi fi călăuzit de un simţ moral (toţi îl avem !), a cărui “ascultare” îmi va permite evitarea unor experienţe neplăcute, rezul- tat al încălcărilor de norme – pentru că, spuneam mai devreme, există legităţi şi mecanisme, printre care – poate cea dintîi – este Legea cauzalităţii, legea cauzei şi a efectului. La fel de evident este că am un rol propriu, unic, pentru că fiecare îşi are propriile experienţe, legate – prin fire văzute şi nevăzute – de ceilalţi oameni, de toţi oamenii.

În ceea ce priveşte locul nostru, lucrurile par şi mai simple: locul propriu, al meu şi numai al meu, este chiar cel pe care îl ocup, acela de a fi “un om între oameni”, un om între toţi oamenii, legat – prin fire văzute şi nevăzute – de toţi oamenii, mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi, mai simpatici sau mai antipatici, mai serviabili sau mai puţin, mai cooperanţi sau mai puţini, dar CU TOŢII UTILI – acolo unde le este locul !

Fiecare dintre noi are aşadar rolul şi locul său, nimeni nu este în plus, nimeni nu lipseşte ! Nu avem nici a ne căuta un loc sau un rol şi nici a ni le apăra ! Iată baza stupidităţii conflictelor de orice fel, care pro- vin din iluzia separării (Noi, de fapt suntem UNA, suntem legaţi “prin fire văzute şi nevăzute”), ca şi din alte 9 iluzii, pe care le voi aborda separat.

Vestea bună, pe care sper că am reuşit să vi-o transmit şi pe care sper s-o folosiţi, în propriile voastre experienţe de viaţă, am dobîndit-o din Biblie, al cărui Nou Testament chiar aşa se mai numeşte - VESTEA CEA BUNĂ, pentru că suntem chemaţi la viaţă, prin Isus Cristos – Cel care a făcut posibil ca noi, fiecare om să aibă un rol şi un loc propriu în acestă viaţă, restaurată prin Viaţa şi Opera Sa. Vă îndemn s-o citiţi şi sunt convins că Ea va reuşi mult mai bine să vă lămurească ! Da, acolo veţi găsi rezolvări tuturor problemelor voastre, reale sau imaginare, tuturor căutărilor voastre, mai mult sau mai puţin importante sau interesante. Avînd propriul vostru rol şi loc în această lume, în care sunteţi chemaţi să experimentaţi tot ceea ce doriţi, a- vînd liberul vostru arbitru, fără restricţii, dar cu atenţionare asupra legităţilor şi mecanismelor, aveţi deci dreptul de “a vă face orice probleme”, chiar de a vi le creea – cu menţiunea că vă stă doar vouă în putere să le soluţionaţi, ţinînd cont – din nou – de legităţi şi mecanisme, fără de care NU ar funcţiona nici o lume, nici asta, nici altele.

Viaţa nu e complicatăMotto: "Îţi mulţumesc, Doamne, că mă ajuţi să înţeleg că

această problemă a fost deja rezolvată pentru mine"

Nu, viaţa nu e complicată !. Din păcate, însă, noi suntem cei care o complicăm !. Este o formă de masochism, de care nu ne dăm seama, dar care, vai !, produce consecinţe!. Motto-ul, preluat din Întrebări şi răspunsuri la CONVERSAŢII CU DUMNEZEU de N.D.Walsch, este o cheie, o cale de ieşire din blocajul în care, de multe ori, fără să ştim, ne situăm. Blocajul acesta, de tipul "n-am ce face, asta e !", ne paralizează atît gîndirea, cît mai ales acţiunea !. Ni se pare, de foarte multe ori, că nu există soluţii la problemele pe care viaţa ni le scoate în cale. Ştim, ni se spune, că avem resurse nelimitate, că putem rezolva orice problemă, dar - de multe ori - nu suntem deloc convinşi de "funcţionarea" în practică a acestei "teorii". Ce, parcă noi n-am dori…?!. Este, dacă vreţi, o problemă care - la modul general - se referă la raportul nostru cu Divinitatea. Sigur, înţelegem, Dumnezeu există - într-o formă sau alta, ne spunem noi -, am vrea să credem, să avem încredere în El, dar…parcă ceva nu este în regulă !. Parcă ceva lipseşte, sau nu ştim noi, sau nu înţelegem, altfel - cum să ne explicăm anumite lucruri, anumite întîmplări, să le zicem ciudate, de neînţeles, de neexplicat şi, chiar, de neacceptat ?!. De ce mor copii nevinovaţi, de ce lichelele prosperă, de ce vinovaţii nu sunt pedepsiţi, de ce oamenii buni nu au noroc, etc. Iată întrebări la care nu găsim răspuns şi care ne pun pe gînduri, ne fac să avem îndoieli… Şi totuşi, iată un citat lămuritor:

Ce n-ai putea accepta, dacă ai şti că tot ce se întîmplă, toate evenimentele, trecute, prezente şi viitoare, sunt plănuite cu blîndeţe de către Unul al Cărui singur scop este binele tău ?. Poate că I-ai înţeles greşit planul, căci El nu ţi-ar oferi niciodată durerea. Dar mecanismele tale defensive nu te-au lăsat să vezi binecuvîntarea Sa iubitoare strălucind la fiecare pas pe care l-ai făcut vreodată. În timp ce făceai planuri pentru moarte, El te-a condus, cu gingăşie, către viaţa eternă. [Citatul este preluat din cartea Un curs în miracole de către B.Davis şi G.W.Davis în cartea lor Izvorul vindecării e Iubirea apărută la Editura For you].

Sigur că, doar astfel abordînd problemele noastre, vom reuşi să ieşim din blocajul de care aminteam. Deschiderea noastră către Divinitate este o atitudine ce ne aparţine în totalitate, este parte a liberului nostru arbitru. Dar,

înţelegînd Care este Izvorul vindecării, al vieţii - în general - şi înţelegînd scopul şi modul Lui de acţiune, expus în citatul de mai sus, nu avem motive de ezitare, de reţinere, nu avem motive să nu ne încredinţăm unui astfel de Ghid. Ori, tocmai aceasta este credinţa - o încredinţare totală, lipsită de temeri, de reţineri. Iar dacă avem credinţă, măcar cît un grăunte de muştar…Odată cu credinţa, vine şi nădejdea, speranţa, astfel încît nimic nu ni se va părea imposibil, nici o problemă nu va fi de nerezolvat. Iar după nădejde, vine iubirea - izvor al tuturor vindecărilor, izvor de rezolvare a tuturor problemelor noastre, rezolvări gata pregătite după cum ni se spune. Să îndrăznim, să credem, să sperăm, să iubim. Iată CALEA, iată-L pe Isus Cristos, Cel care bate la geamul nostru, al fiecăruia, şi aşteaptă să fie primit !. Să-I deschidem, pentru că El ne aduce rezolvările problemelor noastre. Astfel, viaţa nu e complicată !.

Adevărul doare ?!?

Pornind de la această expresie (paradigmă ?) uzuală, despre care, personal, am o altă părere, îţi scriu - Ioane - pentru a încerca să-mi şi să-ţi explic cum văd eu lucrurile; este o viziune care aparţine Adevărului, fără a pretinde - sau măcar a crede - că este unicul adevăr. O fac din convingerea că Iubirea incumbă obligaţia de a pune în evidenţă eroarea, tocmai pentru ca aceasta să fie corectată, corijată - obligaţie pe care mi-o asum, la recomandarea unuia din mentorii mei - Sfîntul Francisc de Assisi.

Aşadar, iată "cum văd eu lucrurile..." !.Te consider - Ioane - un frate care reprezintă un depozitar al unor

valoroase concepţii şi - chiar - iniţiative. Rezumînd, într-o îndelungată activitate de cercetare-conceptualizare, ţi-ai cristalizat o serie de modele sociale, economice, culturale chiar, vizînd direcţiile de dezvoltare ale societăţii umane, la nivel micro şi macro. În multe puncte, aceste modele se îngemînează, se intersectează cu ideile altora, mai celebri sau mai puţin..., influenţele fiind reciproce - direct sau indirect !. O mare eroare - "poate singura" - pe care o constat şi pe care mă simt obligat s-o subliniez, este separarea de Întreg, care transpare, cel puţin parţial, din gîndirea şi atitudinea multora din cei ce "ară acest ogor...", incluzîndu-te şi pe tine aici. Fără necesara, fireasca racordare la Întreg - toate modelele, toate iniţiativele, rămîn valabile doar la nivel virtual, pur teoretic. Ele îşi păstrează valoarea şi valabilitatea doar pe acest palier - pur intelectul, sau speculativ, dacă vrei -

şi, ca atare, nu reprezintă realmente alternative, variante, programe sau proiecte care ar putea fi "luate în calcul", la modul pragmatic, practic. Ceea ce am întîlnit în lucrările lui Walsch şi consider că trebuie evidenţiat, este că "ceea ce este se defineşte în raport cu ceea ce nu este" (citat aproximativ). Pe de altă parte, am înţeles din Apocalipsă un lucru foarte interesant, aparent paradoxal, şi anume că se (auto)exclud din sistem nu forţele antagonice, potrivnice, negative, ci cele "indiferente", sau căldicele (nici fierbinţi, nici reci - vezi Apocalipsa 3,14-22) şi asta pentru că, spre deosebire de forţele negative - cu rol determinat în ansamblu, celelalte "nu-şi au rostul...". Subliniez, suplimentar, versetul 22 de mai sus, în speranţa că-i vei da curs !.

În ceea ce mă priveşte, reiterez intenţia şi oferta mea (te rog să revezi, în acest sens, precedenta mea "scrisoare de intenţie" pe care ţi-am adresat anterior). Îmi doresc să aparţin unei structuri care să promoveze toate iniţiativele tale valabile. Aşa cum ţi-am mai declarat-o, mă motivează Iubirea pentru DUMNEZEU, pentru Creaţia Lui, căreia îi aparţinem şi pe care o percep ca fiind minunată şi care presupune, incumbă, implicarea noastră, a fiecăruia dintre cei care o doresc, în Evoluţie. La această evoluţie eşti şi tu chemat să-ţi aduci aportul şi, chiar îţi aduci aportul. Ai şi tu, ca noi toţi, o misiune, eşti liber să ţi-o defineşti aşa cum doreşti, ţinînd însă cont de ceea ce este (Legea, Ordinea - prin care DUMNEZEU a transformat Haosul), în măsura în care optezi pentru ceea ce este şi nu pentru ceea ce nu este.

În măsura în care structura despre care menţionam este reală şi nu virtuală, îmi ofer implicarea, contribuţia - fără să condiţionez aceasta de "pragmatismul" demersului...Pe mine nu mă interesează cui "aparţine" această structură, pentru că - simţind firele care ne leagă pe toţi - o consider ca fiind a noastră, în sens larg. În acest sens, sunt de acord că o finanţare modică, pentru început, te poate pune în situaţia de a deveni Preşedintele - îndreptăţit - al acestei structuri. Condiţia, însă - din punctul meu de vedere - este să depăşeşti actuala abordare "sectorială", ruptă de Context, de Ansamblu, de Întreg. Cred, în acest sens, că succesul demersului tău de a obţine această finanţare ţine tocmai de "schimbarea paradigmei" (idee dragă ţie), în cazul acesta tocmai în ceea ce te priveşte. Continuînd în aceeaşi cheie - tocmai tu eşti cel chemat să te încrezi în valabilitatea iniţiativelor tale, odată ce le-ai subsumat Întregului, iar "celelalte" vor veni de la sine. Preluînd o altă "formulă" dragă ţie, primul duşman al Proiectelor tale eşti tu însuţi...Dacă - şi numai dacă - vei urma îndemnul lui ISUS, de a-ţi iubi duşmanii, am o mare şansă de mă integra unei structuri reale care urmează să promoveze multe din frumoasele şi valabilele tale iniţiative. Altfel....

Cu speranţa de a mă fi făcut înţeles, rămîn în aşteptare, cu bucuria de a şti că sunt foarte aproape de un om deosebit, cu iniţiative deosebite, multe - încă - de neînţeles, pentru unii dintre noi... Al tău, Adrian.

Ce avem de făcut ?!- scurtă analiză pe texte franciscane -

Două sunt poeziile Sfîntului Francisc de Assisi pe care le voi folosi, pentru a răspunde la problematica umană perpetuă.

În prima dintre ele - "Rugăciune în faţa crucifixului" - Sfîntul Francisc cere, în nume propriu, dar şi al nostru, al fiecăruia, "o credinţă dreaptă, o speranţă neclintită şi o iubire desăvîrşită", iar CHEIA SUCCESULUI este reprezentată de "priceperea şi înţelepciunea de a împlini poruncile sfinte şi drepte" ale lui DUMNEZEU.

Dacă despre credinţă, speranţă şi iubire Apostolul Pavel, în Prima scrisoare către Corinteni cap.13, versetul 13, ne spune că sunt "cele trei care rămîn", la care aş adăuga că sunt aspecte legate de propria atitudine, despre pricepere şi înţelepciune, ştiinţa spirituală afirmă că este vorba despre cele două simţuri umane estompate - pînă la anihilare -, prin cufundarea în materialitate şi care sunt coordonate de cele două glande superioare amplasate în cap - pineala şi pituitara sau, după ştiinţa medicală, hipofiza şi hiperfiza. Interesantă este, în context, abordarea lui Emanuel Swedenborg, care, referindu-se la creierul mare - ca un centru de prelucrare de informaţii (priceperea în cazul nostru), iar la creierul mic - ca la un centru de decizie (înţelepciunea), interpretează păcatul drept "o întoarcere cu spatele la DUMNEZEU", caz în care ierarhia se răstoarnă, creierul mic luînd decizii fără a beneficia de racordarea informatică a creierului mare la DUMNEZEU (Cunoaşterea Universală), spre deosebire de situaţia corectă, în care - stînd "cu faţa la DUMNEZEU" - şi beneficiind, ca atare, prin intermediul creierului mare, de Cunoaştere decizia luată - de creierul mic - va fi cea corectă. A se vedea, deasemenea, corelaţia cu îndemnul Sfîntului Augustin - "iubeşte şi fă ce vrei", unde atitudinea de a iubi este tocmai racordarea la DUMNEZEU, la Cunoaşterea Universală, la "poruncile sfinte şi drepte ale lui DUMNEZEU" din poezia franciscană analizată.

Dacă premisele pentru o justă abordare a tuturor împrejurărilor vieţii ne sunt clare, să trecem la atitudinea concretă, de fiecare zi, recomandată de Sfîntul Francisc, în cea de-a doua poezie "Rugăciune pentru pacea socială". El îi cere lui DUMNEZEU, îşi propune şi ne propune "să iubim - acolo unde este ură; să iertăm - acolo unde se jigneşte; să unim - acolo unde este dezbinare; să spunem adevărul - acolo unde domneşte eroarea; să aducem credinţă - acolo unde este îndoială (sugestiv antonim al credinţei !); să trezim speranţă - acolo unde chinuie deznădejdea; să aprindem o lumină - acolo unde locuieşte întristarea (alt antonim fericit găsit)". Iar, în cea de-a doua strofă, aşează explicit lucrurile "la locul lor", dorindu-şi "nu atît să fie mîngîiat - cît să mîngîie; nu atît să fie iubit - cît să iubească; nu atît să fie înţeles - cît să înţeleagă", explicîndu-ne că "cel ce dă - primeşte; cel ce se uită pe sine - se regăseşte; cel ce iartă - va fi iertat", iar, în final, defineşte explicit condiţia umană, afirmînd că "cel ce moare - se trezeşte la Viaţa veşnică" înlocuind, în mod strălucit, adormirea cu trezirea. Pentru mine, cel puţin, e foarte clar Ce avem de făcut !!!.

Cîteva considerente asupra liberului arbitru

Liberul arbitru, libertatea de a alege, este un atribut al omului şi doar al omului şi a constituit - conform ştiinţei spirituale - motivul căderii unei părţi a Îngerilor, care nu au înţeles şi nu au fost de acord ca entităţi inferioare lor să dispună de el. Această cădere a fost posibilă datorită neascultării. Neascultarea - care are două aspecte, acela de a recepta informaţia şi acela de a o aplica, de a o "urma", de a fi "ascultător" - conduce, în toate cazurile, la "cădere", la autoexcludere. Iată deci premisa esenţială a exercitării liberului arbitru. Problema alegerii, care ne produce atîta apăsare şi care, de foarte multe ori, ne conduce pe "căi greşite" - printr-o greşită alegere - are, aşadar, o rezolvare foarte simplă - ascultarea. Iată sensul îndemnului augustin - Iubeşte şi fă ce vrei. A iubi înseamnă a fi în rezonanţă cu Divinitatea, a fi pe aceeaşi lungime de undă, implicit a asculta. Odată ce ne plasăm în această postură alegerile noastre, deciziile noastre nu mai sunt o problemă, nu mai sunt bune sau rele, ci doar alternative sau variante preferate, de fiecare dintre noi, în funcţie de propria fire, propria personalitate. Sigur că alegerile noastre vor conduce la consecinţe şi desfăşurări ulterioare diferite, dar în afara ecuaţiei bun-rău, corect-greşit. Interesant este, tot din punctul de vedere al ştiinţei spirituale, că raportarea noastră la Divinitate, inclusiv la Entităţile divine, "aşezarea noastră cu faţa spre DUMNEZEU" (după exprimarea lui Emanuel Swedenborg) ne asigură

exercitarea liberului arbitru, în timp ce poziţia opusă - "cu spatele" - ne acordează cu "entităţile întunericului", suspendîndu-ne liberul arbitru, fără ca măcar să sesizăm acest fapt.

Revenind la Îngeri, este deci de reţinut că ei nu posedă liberul arbitru şi - ca atare - nu aleg să facă un lucru sau altul, bun sau rău. Îngerii Luminii, cei care nu au "căzut", care continuă să fie "în ascultare", fac "fapte de Lumină", a căror beneficiari suntem noi, oamenii, în timp ce Îngerii Întunericului, cei care nu sunt "în ascultare", fac "fapte de Întuneric", fără ca să aleagă, să dorească acest lucru, ci pur şi simplu pentru că nefiind "în ascultare", "în Lumină", sunt "în Întuneric". Iată cum trebuie înţeleasă afirmaţia nou-testamentară a lui Iisus Cristos "cine nu este cu noi este împotriva noastră" şi nu ca pe o atitudine exclusivistă. Îngerii Întunericului NU au fost "daţi afară" pentru că erau "împotrivă", ci s-au autoexclus prin neascultare, prin ieşirea din Lumină, respectiv din IUBIRE, energia din care, cu care şi pentru care DUMNEZEU a creat Lumea.

Creaţia este de o frumuseţe, splendoare şi complexitate greu de cuprins. Un aspect de o subtilitate excepţională este acela privind modalitatea de "recuperare" a Îngerilor căzuţi, care se face prin Om - tocmai cauza, dar şi "beneficiarul" acestei căderi. Este un plan subtil, dar şi sublim, un motiv în plus de a-l iubi şi admira pe DUMNEZEU, de a fi "în ascultare", cale pe care vom contribui, fiecare în felul său, la "iertarea" Îngerilor căzuţi - aspect evocat, de altfel, în Apocalipsa după Ioan.

Să-L ascultăm pe DUMNEZEU şi pe aproapele nostru (să iubim, după exprimarea Sfîntului Augustin) şi atunci exercitarea liberului nostru arbitru va deveni o fericire, o contribuţie la Creaţie, realizînd rolul nostru de co-creatori.

Capitolul II - Armonizarea umană

Numerologia

Numerologia este un instrument al cunoaşterii de sine – ca primă etapă a devenirii de sine. Întrebarea americană “de ce nu eşti bogat, dacă eşti deştept ?” – trebuie să ne-o punem toţi, înţelegînd bogăţia în sens larg şi atunci un corolar ar suna aşa: “spune-mi ce ai acumulat – ca să-ţi spun cine eşti”, ceea ce înseamnă că ESTE treaba noastră, în această viaţă, să

acumulăm bogăţii. Dacă bogăţiile noastre sunt materiale, profitul nostru este…material; dacă bogăţiile noastre sunt imorale, profitul nostru este imoral ş.a.m.d. Pînă la urmă, “Judecata” nu se referă la CÎT AI AVUT, ci la CE AI FĂCUT CU CEEA CE AI AVUT. Adormirea noastră, dar, mai ales, lenea noastră ne fac, pe de-o parte, să nu realizăm CÎT AVEM, iar, pe de alta, să nu valorificăm CEEA CE AVEM. Chiar dacă avem zeci, sute, poate mii de ocazii de a realiza, de a conştientiza aceasta, acestea nu vor avea loc în mod automat, din afară, pentru că NIMENI NU POATE S-O FACĂ ÎN LOCUL NOSTRU !!!. Am învăţat să producem roboţi care să facă ce vrem noi – în locul nostru -, dar pentru DEVENIREA DE SINE nu putem, nu este bine să apelăm la roboţi. Trebuie, pur şi simplu, s-o facem noi !

Analiza numerologică, bazată pe data naşterii şi numele purtat, constă în întocmirea unor tablouri numerologice, din care rezultă, printre altele, o “scară a fericirii”. Această scară conţine toate componentele, cu care operăm pe drumul desăvîrşirii noastre. Ele sunt aceleaşi – pentru toţi oamenii -, dar aşezate şi corelate în mod diferit. Această scară se parcurge, în mod sigur inconştient, dar – pentru “beneficiul” nostru e bine s-o cunoaştem, s-o înţelegem şi să lucrăm pentru “armonizarea” noastră, pentru împlinirea şi desăvîrşirea noastră. Analiza acestei “scări”, ca şi a întregului tablou numerologic, este bine s-o facem la momentele de bilanţ (care ar trebui să aibă un loc important în “activitatea” noastră), la stabilirea unor priorităţi, la declanşarea şi evaluarea unor proiecte importante, ori de cîte ori apar probleme deosebite, de “construcţie” umană, în viaţa noastră.

Nu este importantă valoarea cantitativă a diverselor componente (trepte), ci doar ierarhizarea şi corelarea lor (precedentul stă la baza dezvoltării precedatului, care – odată dezvoltat – contribuie la ridicarea precedentului, ş.a.m.d.). Elementele de aceeaşi valoare, din această scară acţionează complementar şi sinergic ; cunoaşterea şi folosirea acestui lucru ne poate ajuta mult în “demersul” nostru uman; componentele cu valoare 0 funcţionează PERFECT, automat, 0 însemnînd aici infinitul (sau Totul, dacă vreţi…). Cu cît dispunem de mai multe sisteme sinergice, cu atît avem mai multe instrumente de perfecţionare, dar şi o mai mare responsabilitate – pentru că, aşa cum afirmam, la Judecată va trebui să prezentăm Bilanţul a ceea ce am făcut cu ceea ce am avut. Judecata o vom face noi înşine şi, credeţi-mă !, nu există un judecător mai aspru, mai corect…

Iată de ce, vă invit să vă cunoaşteţi, inclusiv pe seama Numerologiei, pentru că scuza “N-am ştiut!” nu funcţionează !. Consultînd site-ul www.apex.com.ro/adrian scheul , aveţi ocazia de a dobîndi informaţii

suplimentare privind cunoaşterea şi devenirea de sine, inclusiv adresa la care puteţi obţine o analiză numerologică.

Motto: Înţelepciunea este strălucitoare; cei care o iubesc o

meditează cu plăcere; cei care o caută o găsesc. Ea vine în întîmpinarea

celor care o doresc pentru a li se face cunoscută. Cine se scoală dis-de-

dimineaţă nu va obosi căutînd-o, căci o va găsi şezînd la poarta lui.(Cartea

Înţelepciunii 6,12-14).

CONSTRUCŢIA UMANĂ

CONSTRUCŢIA ( CASA ) UMANĂ este formată din:Bază (fundament, temelie) şiSuprastructură(casa propriu-zisă – pereţi, tavane, acoperiş)

BAZA este alcătuită din : Scop (scopuri)- Cunoaşterea şi desăvîrşirea propriei persoane Acţiune – Urmărirea permanentă-zilnică a scopului. Plan - Efort permanent, muncă continuă pentru atingerea scopului Resurse - Forţa voinţei .

SUPRASTRUCTURA este formată din propria persoană şi relaţiile cu cei din jur. Buna funcţionare a suprastructuri - în fond a întregului edificiu – este determinată de justa amplasare a elementelor de suprastructură, adică o justă stabilire a priorităţilor. Ierarhizarea acestor elemente- priorităţi este îndeobşte greşit întocmită, cu consecinţe, evident, negative. Cele cinci elemente ce trebuiesc judicios aşezate (ierarhizate) sunt: eu; vocaţia; părinţii; copiii; perechea(soţia,soţul). Încercaţi să vă definiţi priorităţile…

* * *

“Fiecare este liber să treacă în revistă, în acelaş spirit, diferitele părţi emblematice ale corpului omenesc, să le perceapă dintr-o perspectivă sacră, simbolică – în stare să-l conecteze la originile sale divine, să-l regenereze total. Astfel, rupîndu-o cu artificialul, sordidul, viaţa vegetativă, prin luarea de măsuri elementare care se impun, ‘trupul’ nu va mai fi identificat cu ‘carnea’, ci reintegrat în coordonatele sale sacre, raportat la incoruptibilitatea sa originară, divină. (Jean Bies –“Iluminări pentru vremurile de pe urmă”, Editura Mirabilis 2001). * * *

Cele 5 virtuţi care caracterizează omul perfect : Adevărul; Iubirea; Înţelepciunea; Dreptatea; Bunătatea.

Puncte de vedere

CORPUL OMENESC este alcătuirea cea mai minunată dintre toate creaţiunile lui Dumnezeu; fiecare părticică se potriveşte cu altă părticică, fiecare membru contribuie la unitatea armonioasă şi miraculoasă a întregului. Intreg exteriorul şi interiorul omului intonează acelaş cîntec : Toate din mine şi eu însumi slăvesc numele DOMNULUI.Această ordine, această armonie ce se cheamă sănătate, se strică prin apariţia unor tulburări, pe care le numim boli. Bolile interne, suferinţele externe, iată pâinea de toate zilele pe care biata omenire o mestecă mereu, fără voia ei. Părintele Sebastian Kneipp

Omule ! Nu uita să priveşti Cerul ! Nu uita Rugăciunea, scara care te ridică în sferele sublime ale vieţii veşnice ! Rugăciunea este antena pe care o întinzi spre infinit, pe care se vor coborî fluidele divine ce te vor întări şi ferici ! Părintele Cleopa

Iubirea lui Dumnezeu aprinsă în inima lumii de iubirea crucificată a Fiului său ISUS CRISTOS, înviat din morţi, prin puterea credinţei - trezită în inima ta de Duhul Sfînt - este darul cel mai de preţ al vieţii pe pămînt. Ioan Alexandru

Climatul nostru [spiritual] anulează însingurarea raţiunii şi tendinţele ei de a explora rece, logic şi analitic problemele care, de fapt, nu se pot cunoaşte decît prin contemplaţie, adică – mai curînd – printr-un spirit de sinteză, de cuprindere amplă, complexă a fenomenelor privite în ansamblu şi în strînsă cprelaţie şi nu privite singular, dintr-un singur punct de vedere. (Leonardo da Vinci în Cercetări în lumea nevăzută – vol.II, pag.74 de George Văsîi)

Trebuie să ştiţi că oamenii pămînteni sunt întocmai ca nişte prize, care primesc contactul, fie cu oamenii care introduc prin fire lumină, fie cu cei care introduc curenţi ce-ţi ard aparatele şi te aruncă în întuneric. NU EXISTĂ SĂ NU FII PRIZA CUIVA !. Depinde cui te-ai făcut priză… (Pierre Teilhard de Chardin în Cercetări în lumea nevăzută – vol.II, pag.109 de George Văsîi).

SCARA RAIULUI, de Ioan ScărarulCuvînt înainte

Cartea de faţă arată drumul cel bun celor ce aleargă să-şi scrie numele în cartea vieţii celei din ceruri. Cei ce o vor citi şi îi vor urma ei, vor fi povăţuiţi de către dînsa, fără de rătăcire şi în mod desăvîrşit îi va ridica de la cele pămînteşti, spre cele sfinte, arătînd pe Dumnezeu celui pe care l-a ridicat pînă sus. Care scară, cred eu, a văzut-o şi Iacob, cel ce a îndepărtat patimile, cînd se odihnea pe patul lui cel pustnicesc.

Vă îndemn, dar, să urcăm şi noi, cu sîrguinţă şi cu credinţă, această gîndită şi ducătoare la cer scară, ale cărei trepte ne învaţă, cu multă înţelepciune:Despre lepădarea şi despărţirea de viaţa deşartă;Despre neîmpătimire sau neîntristare;

Despre înstrăinare şi despre cele din visurile tinerilor;Despre mucenicia bărbăteştii ascultări;Despre îngrijita şi sincera pocăinţă şi despre închisoarea cea bine plăcută lui Dumnezeu, a celor pedepsiţi;Despre aducerea-aminte de moarte;Despre plînsul care curăţă;Despre liniştitoarea nemîniere;Despre ţinerea de minte a răului (nutrirea unui gînd de răzbunare);Despre grăirea de rău (bîrfeală);Despre tăcere;Despre minciună;Despre trîndăvie;Despre lăcomie;Despre desfrînare şi despre curăţenie;Despre iubirea de arginţi;Despre sărăcie;Despre insensibilitate (indolenţă)Despre cîntarea de psalmi în adunări;Despre diferite privegheri;Despre temere;Despre slava deşartă;Despre mîndrie şi despre necuratele gînduri;Despre simplitate, bunătate, inocenţă şi viciu;Despre umilinţă;Despre discernămînt, în care voi descoperi bogăţie;Despre pustnicie (linişte) şi singurătate;Despre rugăciunea pură şi despre răbdare;Despre nepătimire (apatie);Despre iubire, speranţă, credinţă şi luminare şi în ce fel este posibilă teologia.

Cu adevărat bine a cugetat (Ioan), cel care ne-a orînduit suire întocmai, numărată cu vărsta ce după trup a Domnului. Că ne-a făcut nouă o scară, în mod simbolic, cu treizeci de trepte, după cei desăvîrşiţi treizeci de ani ai Lui. La a Cărui vîrstă matură ajungînd şi noi, ne vom afla drepţi şi neabătuţi spre cădere. Iar cel ce n-a ajuns la această vîrstă este încă prunc şi, cu toată mărturia inimii, nu se va afla plăcut Domnului.

Iar noi, am socotit ca pe un lucru necesar a aşeza aici viaţa preaînţeleptului acestuia ca, văzîndu-I osteneala, să credem celor ce le descrie.

[Cuvîntul înainte este preluat din Ioan Scărarul - Scara raiului, Editura Amarcord, Timişoara, 1998, pag.139-141]

TEST 2001

TEST 2001 este denumirea unui curs intensiv (cu o durată de 7 zile, în regimul marţi-luni) finalizat cu un TEST complex, avînd rolul de a determina principalii parametri ai personalităţii cursanţilor şi, pe această bază, de a recomanda direcţiile orientării socio-profesionale pentru elevi, studenţi, şomeri şi nu numai. TEST 2001 este un sistem complementar tuturor sistemelor educaţionale şi profesionale existente El îşi propune să ofere – într-o ŞCOALĂ FĂRĂ PIX - în forme variate, de la clasic la modern, de la simplu la complex, de la util la plăcut, un întreg GHIOZDAN DE CUNOŞTINŢE ŞI DEPRINDERI strict necesare pentru intrarea în MILENIUL III . Folosind, alături de metodele clasice, metode de învăţare şi testare asistate de calculator, TEST 2001 urmează să determine – cît mai obiectiv – VALOAREA FIECARUIA, ca înmănunchiere a unor calităţi şi defecte, recomandînd DIRECŢIILE FAVORIZANTE DE DEZVOLTARE SOCIALĂ, PROFESIONALĂ ŞI UMANĂ. TEST 2001 se bazează pe principiul “FIECARE OM ARE ROLUL ŞI LOCUL SĂU PE PĂMÎNT” ca o componentă a SISTEMULUI UMANIST INTEGRAL /I.H.S. – Integral Human Society (aflat în fază de conceptualizare*). TEST 2001 – obiect al unui PROIECT INTEGRAL, care prevede mai multe stadii, etape şi planuri de dezvoltare, urmează a fi prezentat în mod public în ziua de 14 septembrie anul curent*.

Articol publicat în revista OPINIA, ARAD, Nr.18, săptămîna 10-16 iulie 1992.

TEST DE PERSONALITATE

Acest test este recomandat de Dalai Lama, pentru a te verifica, pentru a verifica în ce măsură ţi se potriveşte. Este deosebit de intreresant. Sunt doar 4 întrebări, al căror răspuns te va surprinde. Nu trişa ! Mintea este asemenea unei paraşute: funcţionează cel mai bine atunci cînd se deschide. Testul este amuzant, pe parcursul completării sale; nu-ţi rămîne decît să urmezi instrucţiunile. Din nou, nu trişa !

Puneţi o dorinţă, înainte de a începe ! Răspunde la întrebări, succesiv, fără a citi întrebările ce urmează, pentru a nu fi influenţat !(citirea cu anticipaţie a următoarelor întrebări influenţează negativ Coboară cu privirea încet, oprindu-te la întrebarea curentă, fără a o percepe pe următoarea.

Ia-ţi creion şi hîrtie şi notează-ţi răspunsurile, pe măsură ce parcurgi întrebările testului. Vei avea nevoie de răspunsuri la final, pentru evaluare.

Acest chestionar îţi va dezvălui mai multe aspecte ale personalităţii tale !

- Aranjează următoarele 5 animale, în ordinea preferinţelor tale:Vaca; b. Tigrul; c Oaia; d. Calul; e. Porcul- Descrie, într-un singur cuvînt, următoarele:Cîine; b. Pisică; c. Şobolan; d. Cafea; e. Mare (întindere de apă)- Gîndeşte-te la persoanele importante din viaţa ta şi pe care le asociezi cu una din următoarele culori (o singură persoană asociată unei culori !) :Galben; b. Oranj; c. Roşu; d. Alb; e. Verde- Numărul tău preferat şi ziua săptămînii preferată.

InterpretareDupă ce te asiguri de corectitudinea răspunsurilor, reaminteşte-ţi

dorinţa pe care ţi-ai pus-o, înainte de a răspunde la întrebările testului şi urmăreşte interpretarea răspunsurilor:

Răspunsurile la această primă întrebare exprimă priorităţile tale în această viaţă, astfel: Vaca semnifică cariera; tigrul – mîndria proprie; oaia – dragostea; calul – familia; porcul – banii.

Descrierea cîinelui sugerează propria personalitate; a pisicii – personalitatea partenerului; a şobolanului – personalitatea duşmanilor; a cafelei – modul de percepere a actului sexual; decrierea mării – propria ta viată.

Culoarea galben : cineva pe care nu-l vei uita niciodată; Oranj : cineva pe care-l consideri adevăratul prieten; Roşu : cineva pe care-l iubeşti cu adevărat; Alb : sufletul tău pereche; Verde : cineva de care-ţi vei aminti tot restul vieţii.

Ca mulţumire pentru aflarea unor aspecte interesante ale propriei personalităţi şi din solidaritate cu ceilalţi oameni, ţi se recomandă răspîndirea acestui test către un număr de cunoştinţe egal cu numărul tău preferat (vezi întrebarea 4), pentru a ţi se împlini dorinţa pe care ţi-ai pus-o, la începutul testului – în ziua săptămînii pe care o preferi.

Rezervă-ţi cîteva minute, în fiecare zi, pentru a reciti testul şi a medita la interpretarea răspun-surilor, aşa cum recomandă Dalai Lama. Nu pune deoparte acest test !; mantra îşi va face efectul în următoarele 96 de ore, chiar dacă nu eşti o persoană superstiţioasă !

Transmite acest test-mantră la cel puţin 5 persoane şi viaţa ta (şi a lor) se va îmbunătăţi !

Dacă trimiţi la 5 – 9 persoane – se va îmbunătăţi conform dorinţelor tale.

Dacă transmiţi la 9 – 14 persoane – vei avea cel puţin 5 surprize, în următoarele trei săptămîni !

[Test cules de pe Internet]

AVERTISMENTÎn atenţia celor care beneficiază de puteri menite să aline suferinţele

oamenilor

Feriţi-vă să faceţi preziceri, chiar dacă acestea par iminente !În locul prezicerilor, daţi oamenilor puterea de a se îndrepta către

Dumnezeu. Ei nu se vor îndoi de Domnul şi de puterea Lui, dacă voi, cei hărăziţi să vindecaţi şi să alinaţi, sunteţi puternici în credinţa voastră şi în puterile date de Domnul.

În felul acesta, puterile voastre vor creşte şi pornirile voastre vor ceda în faţa Domnului, ele fiind ocolite de destinul nefavorabil.

De veţi continua să preziceţi viitorul, în neputinţa voastră de înţelegere şi în orgoliul vostru de favorizaţi, prin puterile voastre, vă închideţi tot mai mult în plasele destinului vostru de oameni şi puterile vă vor fi luate, mai întîi de către neîncrederea celor în nevoi şi apoi de către Dumnezeu Însuşi.

Iată Înţelepciunea Divină: daţi oamenilor ceea ce se aşteaptă de la voi şi nu-I întristaţi, închizînd destinele lor în faţa Domnului, căci, prin curiozitatea lor, aceştia păcătuiesc amarnic şi pe voi vă ispitesc să călcaţi poruncile Domnului.

Şi voi, cu puterile voastre, vă încredeţi mai mult în acestea decît în Domnul şi orgoliul vostru sporeşte fără voia voastră, împotriva sufletului vostru, pentru trupul şi nimicnicia din care vreţi să ieşiţi.

Iată adevărul, iată ştiinţa voastră şi puterea voastră ! Toate acestea sunt date tuturor, voi sunteţi privilegeaţi prin destinul vostru – dat de suflet şi venit de la Domnul. Nu-i îndepărtaţi pe oameni de credinţă, căci drumul lor cel drept va fi atunci cînd gîndul lor va fi drept, prin credinţă şi iubire neclintită.

Astfel îi ajutaţi să se ajute singuri şi să străbată ochiurile destinului hărăzit de Suspuşii cereşti şi Domnul îi va îndrepta pe drumul lor, iertînd păcatele lor şi acoperind datoriile lor prin credinţă sau prin suferinţă, după cum aceştia ştiu să se ajute.

Voi – vindecători, magi, clarvăzători – nu vă orbiţi puterile prin destăinuirile voastre, că ceea ce vedeţi adevăr este şi “din adevăr – adevăr se naşte”. Dar voi nu vedeţi TOT adevărul, iar destinul prezis de voi se dovedeşte opera voastră de oameni obişnuiţi, incapabili de a înţelege Adevărul şi resemnaţi în faţa minunilor săvîrşite de Domnul. Unde sunt minunile atunci cînd omul ştie ce-l aşteaptă şi se supune destinului trupesc ?!. Unde sunt minunile cînd îl orbiţi, fără voia voastră şi a lui ?! Atunci cînd voi credeţi în prezicerile voastre, mai mult decît în minunile Domnului şi, fără să simţiţi, vă îndoiţi – în felul acesta – de Domnul, căzînd în ispită şi făcînd jocul umbrelor şi întunericului.

Aceasta am avut a vă spune şi eu, împreună cu Domnul; mă închin în faţa Atotputernicului nostru Dumnezeu ! Amin !

[Avertisment prezentat în cadrul unui Simpozion A.N.A.T.E.C.O.R. – la Arad].

JURĂMÎNTUL LUI MAIMONIDE

Sunt gata să-mi încep îndeletnicirea. Vino-mi în ajutor, Dumnezeul meu, ca să-mi pot îndeplini munca aşa cum se cuvine ! Pune în inima mea iubirea de ştiinţă şi de adevăr şi iubirea de făpturile tale. Îndepărtează de mine iubirea de necuvenite cîştiguri şi iubirea de faimă, căci asemenea înclinaţii sunt contrare iubirii de adevăr şi iubirii de făpturile tale. Fă ca trupul şi sufletul meu să fie dîrze şi dă-le puteri ca să poată oricînd să fie de folos celui sărman şi bogatului, omului bun şi celui rău, prietenului şi duşmanului. Fă, Doamne, ca-n cel atins de boală să nu văd altceva decît omul… Fă-mă să ţin seama, în faţa celor din breasla mea, de sfaturile celor ştiutori cu adevărat şi ale celor dornici să mă înveţe să înţeleg, căci mare şi de necuprins este întinderea ştiinţei !

DESPRE TIMP

Dar cea mai sigură sacralizare a timpului este de a trăi oricare moment cu intensitatea cu care trăim coincidenţele magice ale unei sincronicităţi, de a-l trăi aşadar din plin, aşa cum e el, excluzîndu-l pe oricare altul, descoperin-du-i unicitatea şi specificitatea care îl diferenţează. Trebuie să ne facem prezentul cît mai plin posibil, nicidecum în sensul epicurean al unei plăceri senzuale gata să “profite la maximum”, ci prin realism filosofic; numai acest moment există acum, el nu se va întoarce; cred că aceasta e de ajuns pentru a-i stabili preţul. În secolul al XII-lea, Pere de Caussade scria în Abandon a la divine Providence că “unicul lucru necesar pentru suflet se găseşte totdeauna în prezent”; şi adăuga: “Dumnezeu este realitatea fiecărui moment”. Meister Eckhart scrisese deja despre Dumnezeu că era “Dumnezeul prezentului”. Numai prezentul poate dezvălui Prezenţa. Ziua mîntuirii este chiar cea de azi. Chiar astăzi trebuie să fii drept, credincios, iubitor. William Blake voia “să (cu)prindă eternitatea în ora care trece”. Un sufi, adică un ascet al Islamului, este “fiul clipei” la care participă, alunecînd de la prima la următoarea, aşa cum printre degete se scurg boabele de mătănii – şirag neîntrerupt de clipe asigurînd continuitatea unei Creaţii din care, dacă una singură ar lipsi, întreaga creaţie ar dispărea. În final, pentru Diogen “există numai această zi şi această oră”. Text de Jean Bies - Iluminări pentru vremurile de pe urmă

IMN în cinstea dragostei

Chiar de aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dacă nu am dragostea – nu sunt decît o aramă sunătoare şi un chimval zăngănitor, Chiar de aş avea darul profeţiei şi aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa şi aş avea o credinţă desăvîrşită, încît să strămut munţii, dacă nu am dragostea – nimic nu sunt. Dacă întreaga mea avuţie aş da-o în pomeni şi corpul meu l-aş da pe foc, să ard, dacă nu am dragostea – nu-mi foloseşte la nimic. Dragostea este răbdătoare; dragostea este binevoitoare; nu invidiază, nu este lăudăroasă, nu se umflă în pene; nu este necuviincioasă, nu umblă după ale sale, nu se supără, nu ţine socoteală de rău; nu se bucură de nedreptate, ci se desfată de adevăr. Ea toate le acoperă, toate le crede; toate le nădăjduieşte, toate le îndură. Dragostea nicicînd nu încetează. Fie profeţiile, se vor spulbera; fie limbile, vor amuţi; fie ştiinţa, va dispărea. Ţărmurită doar ne este ştiinţa şi mărginită ne este profeţia. Dar cînd va veni desăvîrşirea, ceea ce este nedesăvîrşit va dispărea. Pe cînd eram copil, ca un copil vorbeam, ca un copil cugetam, ca un copil judecam. Cînd însă am devenit om, m-am lăsat de cele copilăreşti. Acum vedem într-o oglindă, nelămurit; dar atunci va fi faţă în faţă. Acum cunosc în parte; atunci însă voi cunoaşte limpede, aşa cum limpede sunt cunoscut. În prezent durează acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Dar cea mai presus dintre ele este dragostea.

1 Corinteni 13, 1-13

Rugăciune către Sfînta Fecioară

Regina lumii – minunata apărătoare a oamenilor şi nădejdea celor care ne refugiem la tine – fii nouă milostivă ! Amin. (se recită cu mîinile în cruce, pe piept).

Rugăciune - de Mihai Eminescu

Crăiasă alegîndu-te Noi ce din mila SfîntuluiÎngenunchiem rugîndu-te Umbră facem pămîntuluiÎnalţă-ne, ne mîntuie Rugămu-ne-ndurărilorDin valul ce ne bîntuie; Luceafărului mărilor;Fii scut de întărire Ascultă-a noastre plîngeriŞi zid de mîntuire; Regină peste îngeri;Privirea-ţi adorată Din negură te aratăAsupră-ne coboară, Lumină dulce, clarăO, Maică prea-curată O Maică prea-curatăŞi pururea Fecioară, Şi pururea FecioarăMarie ! Marie !

Rugăciune în faţa Crucifixului

Atotstăpînitorule, slăvite DUMNEZEULE,Luminează întunericul inimii mele,Dă-mi o credinţă dreaptă,O speranţă neclintită,O iubire desăvîrşită,Priceperea şi înţelepciunea, Doamne,De a împlini Legile Tale sfinte şi vrednice

de crezare ! Amin ! [Sfîntul Francisc de Assisi]

O rugăciune a Sfîntului Francisc de Assisi

Doamne, te implor, fă ca forţa fierbinte şi blîndă a Iubirii Tale să dezlipească ochii mei de tot ceea ce este sub cer, ca să mor din iubire pentru Iubirea Ta, aşa cum Tu ai binevoit să mori din iubire pentru iubirea mea ! Amin.

Rugăciunea Sfîntului Francisc de Assisipentru pacea socială

O, Doamne,Fă din mine un instrument al Păcii Tale : Ca să iubesc – acolo unde este ură;

Să iert – acolo unde se jigneşte;Să unesc – acolo unde este dezbinare;Să spun adevărul – acolo unde domneşte eroarea;Să aduc credinţă – acolo unde este îndoială;Să trezesc speranţă – acolo unde chinuie deznădejdea;Să aprind o Lumină – acolo unde locuieşte întristarea !

O, Doamne,Ajută-mă să năzuiesc:

Nu atît să fiu mîngîiat, cît să mîngîi;Nu atît să fiu iubit, cît să iubesc;Nu atît să fiu înţeles, cît să înţeleg !Căci cel ce dă – primeşte;Cel ce se uită pe sine – se regăseşte;Celui ce iartă – i se va ierta;Iar cel ce moare – se trezeşte la Viaţa Veşnică ! Amin !

Meditaţie

Sunt pătruns de Lumina Duhului Sfînt pînă în adîncurile mele.Această energie luminoasă naşte în mineun nou elan, cu rădăcinile înfipteadînc în propria-mi fiinţă,pentru ca – acum – să pot simţi cum răsaredin mine o sămînţă a vieţii.Sunt activ, puternic, curajos şi creatorşi conştient de aceste proprii valori.Trăiesc clipa în toată plenitudinea ei,

cu tot ceea ce mă entuziasmează cel mai mult.Sunt exprimat de Masculinul din mine. Amin !

Psalmul 117 (fragment)

Lăudaţi pe Domnul că este bun,Că în veac este mila Lui.Să zică dar, toţi cei ce-L iubesc pe Domnul,Că este bun, că în veac este mila Lui.Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii,Aceasta s-a pus în capul unghiului.De la Domnul s-a făcut aceastaŞi minunată este în ochii noştri.Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,Să ne bucurăm şi să ne veselim în ea !O, Doamne, mîntuieşte ! O, Doamne, sporeşte !Binecuvîntat este Cel ce vine întru numele Domnului;Binecuvîntatu-v-am pe voi, din casa Domnului.Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat ! Amin !

DACĂde Rudvard Kipling

De poţi să nu-ţi pierzi capul, cînd toţi în jurul tăuşi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;de poţi, atunci cînd toţi te cred nedemn şi răusă nu-ţi pierzi nici o clipă încrederea în tine;de poţi s-aştepţi oricît, fără să-ţi pierzi răbdarea,de rabzi să fi minţit fără ca tu să minţi,sau cînd, hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea

să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării,de poţi gîndi, dar fără să-ţi faci din asta ţel,de poţi să nu cazi pradă nicicînd dezesperării,succesul şi dezastrul primindu-le la fel;de rabzi s-auzi cuvîntul rostit cîndva de tine,răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut;de poţi să-ţi vezi idealul distrus şi din ruinesă-l reclădeşti cu-ardoarea fierbinte din trecut;

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avereşi tot ce-ai strîns o viaţă să pierzi într-un minut,şi-atunci, fără a scoate o vorbă de dureresă-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;şi dacă corpul tău uzat şi obositîl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă,numai cu străşnicia Voinţei tale şi-astfelsă steie peste vreme aşa precum o stîncă;

De poţi vorbi mulţimii fără să minţi şi dacăte poţi plimba cu regii făr-a te îngîmfa,de nici amici, nici duşmani nu pot vreun rău să-ţi facăpentru că doar dreptatea e călăuza ta;şi dacă poţi să umbli minuta trecătoaresă nu pierzi nici o filă din al vieţii tom,al tău va fi Pămîntul, cu bunurile-i toateşi, ceea ce-i mai mult chiar, să ştii, vei fi un OM !

[traducere de Elena Herovanu]

ÎNVAŢĂ… !

Învaţă de la apă să ai statornic drum,Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi,Învaţă de la stîncă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui, Învaţă de la piatră cît trebuie să spui.Învaţă de la vîntul ce-adie pe poteciCum trebuie prin lume de liniştit să treci.Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori,Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,Învaţă de la nufăr să fii mereu curat !Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea !Învaţă de la stîncă să-nduri furtuna grea.Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti,Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti !Învaţă de la greier – cînd singur eşti – să cînţi !Învaţă de la lună să nu te înspăimînţi.Învaţă de la vulturi cînd umerii ţi-s greiŞi du-te la furnică să vezi povara ei !Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea,Învaţă de la oaie să ai blîndeţea sa.Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor,Învaţă de la toate că totu-i trecător !Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci,Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci !

[după Boris Pasternak]

DECALOGUL TĂCERII

Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros!Taci, atunci cînd ai vorbit destul!Taci, pînă cînd îţi vine rândul să vorbeşti!

Taci, atunci cînd eşti provocat!Taci, cînd eşti nervos şi iritabil!Taci, cînd intri în biserică, pentru ca Dumnezeu să-ţi poată vorbi!Taci, cînd pleci de la biserică, pentru ca Duhul Sfânt să poată imprima

în tine cele ce le-ai auzit!Taci, cînd eşti ispitit să bîrfeşti!Taci, cînd eşti ispitit să critici!Taci, cît să ai timp să gîndeşti, înainte să vorbeşti!

Capitolul III – Forum

Mesajul Arhanghelului Poporului Româncătre oamenii de vază

Spune la domnii voştri aşa: Trăieşte în pace cu vecinii tăi, dar apără ce-i al tău, căci nu-i preţ şi

nici lege, nici în ceruri, nici pe pămînt, nici sub pămînt dacă faci cum îţi zic.Şi înăuntrul obcinei tale, nu pune gard să zici aici e al meu, aici e al

tău. Căci gol vii şi gol pleci. Şi, domnule, de mine pus şi hotărît ,(să) aibi grijă ca să nu se aştearnă negura şi să rămînă burţi goale. Căci eu, care te cinstesc, voi lua cununa cinstei de la tine şi o voi pune la altul. Iar tu vei cade ca un om de rînd, vei sfîrşi ca un om obişnuit.

[ Extras din cartea Forţă contra forţă – Mărturiile unui paranormal consemnate şi comentate de CRISTIAN GĂNESCU, Editura Alaya 2001]

Legea întrajutorării, cultul prieteniei căruia îi era asociat respectul pentru familie, supunerea faţă de legi – cînd erau drepte - şi cultul eroilor făceau parte din etica pitagoreică*.

Ritualul pitagoreic* impunea o curăţenie minuţioasă a corpului şi a veşmintelor (togă din in alb), cuprindea examenul zilnic de conştiinţă, folosirea parfumurilor (şi a unei tămîi speciale) şi a muzicii, pentru a pune în armonie ritmurile sufletului cu cele ale corpului, cina comună, unde era consumată numai carnea albă a animalelor admise pentru jertfele rituale: cocoşi albi, purcei şi iezi de lapte.

* Pitagora a fost iniţiat (şi) în Tracia, ceea ce ne face să credem că este vorba de etica şi ritualurile zalmoxiene (n.n.). [Extras din Matila C. Ghyka – Filosofia şi mistica numărului]

IUBESC ROMÂNIA !

“România e o ţară foarte frumoasă şi mi-au plăcut românii foarte mult.Sunt oameni deschişi şi o companie foarte plăcută (Excelenţa Sa Quinton Mark Quayle, amsadadorul Marii Britanii la Bucureşti –Eenimentul .zile - 11.11.2002).

Sunt român şi iubesc România ! M-am născut, am crescut şi m-am dezvoltat aici, m-am căsătorit şi am doi copii grozavi; cu toţii simţim, trăim şi iubim româneşte şi creştineşte, aşa cum am fost educaţi, formaţi, învăţaţi. Am vizitat şi alte ţări – Polonia, Germania, Elveţia, Danemarca, Statele Unite şi altele; mi-au plăcut toate şi fiecare în parte, dar mult mai mult îmi place România, ţara mea – pe care o cunosc bine (din păcate nu atît cît îmi doresc !). Ştiu destul de multe despre tradiţia noastră, despre strămoşii noştri, mai apropiaţi şi mai puţin apropiaţi. Simt, în sinea mea că “ne tragem” de departe sau – mai corect – de demult ! Mă simt un pic hiperborean, destul de mult atlant (am avut un vis oniric care ‘mi-a amintit’ că am fost pe Atlantida, chiar atunci cînd se scufunda !), un pic pelasg, mai mult traco-get, evident dac, tranzitoriu vlah, dar cel mai mult Român (bine, dacă vreţi, ardelean, cu rădăcini ample bucovinene !). Simt că am fraţi de neam mulţi, în toată lumea, unii (mult prea mulţi) chiar în apropierea hotarelor ţării – din păcate, de cealaltă parte ! Pe toţi îi iubesc şi le doresc tot binele, deopotrivă celor de acasă, ca şi celor înstrăinaţi. Nădăjduiesc că, cei mai mulţi dintre ei, simt asemenea mie şi, de aceea, îi aştept oricînd acasă;

avem pentru toţi loc, chiar dacă din vatra noastră strămoşească lipsesc părţi importante. Decizia este, însă, a lor şi le-o respect ! Sunt de părere că trebuie să facem mai mult pentru fraţii noştri, unde-ar fi ei, mai ales pentru cei în necaz (şi nu cred că este necaz mai mare – pentru ei – decît Dorul de casă !), dar ‘nicăieri nu-i ca acasă’, drept pentru care “îi aştept oricînd acasă”(vezi mai sus). Mi-e dragă ROMÂNIA şi-am aflat de curînd şi “de ce”: pentru că este anagrama de la ARMONIA (fie binecuvîntat francezul Jean Bies, de la care am aflat !). Da, România este armonioasă în toate: în istorie (altfel n-ar fi răzbit !), în cadrul natural, în tradiţie, în cultură, ştiinţă şi altele, dar -mai ales- în Oameni. Vă conjur s-o cercetaţi, s-o cunoaşteţi şi să vă convingeţi. Urmaţi sfatul lui Dalai Lama de a merge în fiecare an într-un loc unde n-aţi mai fost!. Veţi fi uluiţi ! Din nord-vestul ţării, unde o să vedeţi armonia dintre oşeni şi moroşeni -şi nu numai- şi pînă în sud-estul ţării, unde veţi întîlni armonia dintre cei mai vechi munţi ai Europei şi cel mai nou pămînt al ei (Delta) – toată ţara este o Armonie ! De la subsolul bogat în zăcăminte, la solul fertil al cîmpiilor, dar şi al păşunilor alpine – toată ţara este o Armonie ! De la medicina holistică a lui Zalmoxis, la medicina românească de astăzi (deopotrivă alopată şi alternativă), la “aurul gri”(inteligenţa, în domenii de vîrf) românesc de astăzi – toată ţara, tot neamul, tot poporul este în Armonie. De la cultul (religia) Zalmoxiană de odinioară s-a trecut la creştinismul de azi – tot prin Armonie ! (a se vedea “Moşul din Carpaţi” de păr.Ghelasie Gheorghe !). Trăim, deci, într-o ţară armonioasă, într-o ţară minunată, într-o ţară bogată – care are, în armonie, trei mari bogăţii inepuizabile: Oamenii, Pămîntul (pentru exploatare agricolă), Frumuseţile naturale (pentru exploatare turistică). Nu ne rămîne decît să edificăm – prin muncă – o dezvoltare durabilă, în respect pentru Dumnezeu – care ne-a dăruit Totul -, pentru Om – care este scopul Creaţiei şi pentru Natură - care este Sursa noastră !. Iubesc ROMÂNIA şi sunt sigur că ea va propăşi !.

Despre originea şi tradiţiile creştine ale poporului român.

Întrucît au apărut unele luări de poziţie, care propun revenirea la “religia tradiţională zalmoxiană” a poporului român, “religie naţională menită să redea poporului nostru şansa supravieţuirii”, ţin să-mi prezint poziţia.

Sunt creştin român, profund mîndru de originea mea şi a poporului meu şi conştient de misiunea sa; aceasta mă face să nu fiu – de la început – de acord cu atitudinile defetiste privind soarta noastră, a românilor. Sunt conştient de dificultăţile perioadei actuale, chiar şi de pericolele uneltirilor neprietenilor noştri, dar am o mare încredere în capacitatea noastră de a depăşi toate obstacolele, aşa cum istoria - mai nouă şi mai veche - o arată.

Cunosc, din surse demne de încredere, consonante, o serie de aspecte ale istoriei noastre vechi. O serie de informaţii, parvenite atît pe căi palpabile, documentare, arheologice, cît şi pe căi neconvenţionale, inclusiv religios-tradiţionale*, fac referire la Zalmoxis şi la religia zalmoxiană a dacilor. Se cunoaşte că era o religie monoteistă, solară, de mare valoare filosofică şi morală şi de mare impact asupra strămoşilor noştri. Ceea ce se cunoaşte mai puţin, dar mai ales se omite, este confluenţa dintre această religie - generalizată la poporul dac – şi religia creştină, ajunsă pe plaiurile Daciei prin intermediul (recunoscut) al apostolului Andrei. Conjunctura (care nu este niciodată întîmplătoare !) a făcut ca unul dintre ucenicii apostolului să fie tocmai Marele preot zalmoxian, ultimul de altfel !. Acesta, fiind iniţiat – ca toţi marii preoţi – asupra întrupării Divinităţii, a primit cu multă uşurinţă şi înţelegere evanghelizarea Apostolului, care a avut menirea să-l iniţieze – la modul concret – asupra vieţii şi operei Mîntuitorului omenirii, Isus Cristos. Odată iniţiat şi botezat, primind numele de Andrei, după naşul său, a făcut ceea ce Noul Testament - prin Evanghelia după Marcu 16,15 – consemnează a fi misiunea oricărui ucenic al lui Isus Cristos: “Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat, se va mîntui, iar cine nu va crede, va fi condamnat”. Aşadar, Marele preot, care devenise ucenicul şi preotul Andrei i-a predicat noua Evanghelie, în primul rînd, ucenicului său, care – conform tradiţiei zalmoxiene – urma să-i ia locul după moarte, botezîndu-l cu numele Andrei. După aceasta, s-a adresat poporului dac, pe care-l păstorea. Habotnicia şi cerbicia recunoscută a dacilor a făcut ca aceştia să primească cu îndoială şi reţinere predica Marelui preot, pe care l-au bănuit de trădare, mai ales în contextul trădării Regelui Decebal, care a condus la cotropirea (parţială) a Daciei de către romani. Conform tradiţiei, poporul i-a cerut Marelui preot să se supună Judecăţii Divine, pentru a proba valabilitatea (adevărul) predicii sale asupra întrupării Mîntuitorului şi învăţăturilor noii religii. Înaintea consumării acestei judecăţi, pe care Marele preot Andrei a acceptat-o, i s-a

solicitat respectarea tradiţiei, prin desemnarea înlocuitorului. Marele preot Andrei l-a desemnat drept succesor pe ucenicul său Andrei, acceptat fără tăgadă de popor, după care s-a supus judecăţii, prin aruncarea sa rituală în cele 3 suliţe. Moartea Marelui preot Andrei, care – astfel – devine primul martir creştin român, a confirmat justeţea predicii sale, ceea ce a condus la acceptarea noii religii, propovăduite de fostul Mare preot zalmoxian şi continuată de noul Mare preot creştin Andrei şi – în consecinţă – la creştinarea poporului dac. Evident că, la aceasta a contribuit – pe lîngă aspectele formale prezentate – consonanţa filosofico-morală a noii religiin creştine cu religia tradiţională zalmoxiană. Unele probleme de adaptare au apărut în legătură cu puternica remanenţă a sărbătorilor şi tradiţiilor populare, ceea ce a şi condus la unele “suprapuneri”, bine sesizate de cercetători, îndeosebi cu referire la Crăciun, Bobotează, Sînziene etc.

Vreau să cred că expunerea de mai sus, bazată pe informaţii de sorginte tradiţională (tradiţie păstrată şi transmisă, din generaţie în generaţie, în special în mediul schimnicilor din munţii Apuseni, nealterată de nici o influenţă exterioară), desfiinţează dihotomia religie zalmoxiană – religie creştină şi, ca atare, “stringenta necesitate” a înlocuirii uneia cu cealaltă. Personal, mă simt cu atît mai îndreptăţit să mă declar creştin român, cu cît îmi recunosc şi preţuiesc rădăcinile dacice şi, implicit, zalmoxiene !

* Vezi Moşul din Carpaţi de păr.Ghelasie Gheorghe.

NOTE DE LECTURĂ

Iată, tocmai am terminat de citit, la recomandarea entuziastă a unui prieten, lucrarea ŞOCUL PREISTORIC, a domnului Genu Boris Copăceanu. Este un studiu interesant şi incitant, rod al unei munci aprige şi tenace, menite să descifreze şi să pună în evidenţă “Semnătura de Autor” relevată de “Geometria sacră”. Toată admiraţia pentru efortul depus şi pentru informaţiile transmise, rod al EXTRATERESTROLOGIEI şi, respectiv al ZALMOXANALIZEI, fondate de autor.

Ceea ce simt nevoia să consemnez sunt cîteva note critice, menite să “corecteze” considerentele domnului Genu.

În primul rînd, am simţit o vehemenţă şi virulenţă nestăpînite, care – pentru un cercetător – sunt piedici evidente în raţionala abordare, dar, mai ales, în concluziile pe care le trasează, mai ales atunci cînd abordează un domeniu atît de important.

În al doilea rînd, constat o abordare limitată şi limitativă a realităţii “cosmice”, respectiv una pur materială şi materialistă, ceea ce-l conduce la concluzii – evident – limitate. Sunt de-a dreptul surprins că domnia sa, abordînd geometria sacră şi condus fiind la concluzia existenţei paradisului, ignoră SPIRITUALITATEA “Autorului” – a cărui semnătură o regăseşte, în “toate cele ce sunt” ! O abordare holistică, integrală a subiectului i-ar fi permis să-l înţeleagă mai bine pe Autor şi mai ales opera Acestuia. Ca prin minune, percepţia unor conflicte apocaliptice, încrîncenate s-ar fi transformat într-o percepţie blîndă, iubitoare a acestei lumi – IUBIRE care, evident, stă la bază şi justifică Creaţia – al cărei “autorat” domnul Genu, în mod atît de stenic, îl identifică peste tot.

Personal, sunt încîntat de “descoperirile” autorului. Sunt un Român la fel de mîndru de originea sa, conştient şi fericit de valabilitatea tezei primordialităţii româneşti, dar asta nu-mi dă dreptul (şi nici domnului Genu) de a vedea în celelalte rase şi popoare duşmani – pe care să trebuiască, dintr-o firească datorie patriotică, să-i distrug ! Sunt un mîndru şi fericit Român, conştient de Misiunea spirituală superbă a poporului meu, precursor al civilaţiei actuale, dar văd – în ceilalţi oameni -fraţi de ai mei, pe care am datoria de onoare să-i trezesc, să-i recuperez prin IUBIRE ! Eu asta înţeleg că aşteaptă Autorul de la mine şi de la ai mei ! Iar ACASĂ sunt peste tot – şi AICI şi ACOLO unde Autorul mă va trimite. Dacă în mine şi în ai mei El a pus o “sacră genetică”, sunt convins că a făcut-o pentru că aşteaptă de la noi Lucrări importante şi acestea nu pot fi decît lucrări ale IUBIRII NECONDIŢIONATE – singura, de altfel -, lucrări care n-au nimic de-a face cu eugenia!

Sunt de acord (fără a-mi aroga prin aceasta vreun merit !) cu “fabuloasa tezauristică a Parcului Sacru Carpatic”, m-am împlinit ori de cîte ori am luat contact cu ea, din Bucegi la Tîrgu Jiu şi din Bucovina la Sarmisegetuza, sunt –din nou- de acord că merită să-ţi dai viaţa pentru a o apăra, dar de impus – se impune de la sine, prin “Semnătura de Autor”, în care eu văd IUBIRE, o iubire care construieşte, care alină şi mîngîie, care împlineşte prin complementaritate – pentru că REALITATEA (LUMEA) este O UNITATE ÎN DIVERSITATE şi nu o adversitate. Avînd acest tezaur, simt că Lumea ar trebui să-şi dorească “să intre” în România şi nu viceversa; de aceea mi se par umilitoare numeroasele condiţionări pentru “admiterea” României, dar şi acest aspect îl tratez cu Iubire, cu înţelegere şi răbdare,

pentru că Iubirea este îndelung răbdătoare şi înţelegătoare. Dacă fratele meu Genu nu ar fi atît de înverşunat, poate s-ar fi apropiat în alt mod de creştinism, care, din sursele tradiţionale spirituale româneşti, a fost prevestit-proorocit de Zalmoxe însuşi ! Atunci şi numai atunci ar fi înţeles cu adevărat sensul “Semnăturii de Autor”, Iubirea din care, cu care şi pentru care El a creat Lumea ! Atunci şi numai atunci ochii i se vor deschide şi va vedea Minunăţiile Lumii, în care domnia sa a descifrat Semnătura şi va înţelege cu adevărat CINE şi CUM suntem noi, ROMÂNII !!!. Aştept cu speranţă şi răbdare acea zi, pentru că şi fratele meu Genu este un Om minunat, care şi-a adus contribuţia la identificare şi evidenţierea fabulosului Parc Sacru Carpatic !

Mesajul lui Dalai Lama pentru Mileniul III

Ce a spus Dalai Lama la începutul mileniului III, care a început la 01.01.2001.

Îţi ia cîteva secunde să-l citeşti şi să cugeţi. Nu păstra mesajul doar pentru tine !Trebuie (e bine!) să plece de la tine în 96 de ore. O să ai o surpriză plăcută. Este adevărat chiar dacă nu eşti superstiţios sau credincios !

Învăţăturile vieţii în noul mileniu de la DALAI LAMA.Marea dragoste şi marile realizări implică un mare risc.Cînd pierzi să-ţi fie învăţătură !Urmează cei trei R: respect pentru tine, respect pentru alţii, responsabilitate pentru toate acţiunile tale.Aminteşte-ţi că, atunci cînd nu obţii ceea ce vrei, este uneori o minunată lovitură de noroc!Învaţă regulile astfel încît să ştii cum să le calci cum se cuvine!Nu lăsa ca o dispută nesemnificativă să rupă o mare prietenie!Atunci cînd realizezi că ai greşit, imediat ia măsuri să le corectezi!În fiecare zi să petreci cîtva timp pentru tine!Deschide braţele spre schimbare, dar nu-ţi pierde din valorile tale!

Ţine minte că tăcerea este uneori cel mai bun răspuns.Trăieşte o viaţă onorabilă! Atunci cînd îmbătrîneşti şi te gîndeşti în urmă, vei putea să te bucuri a doua oară de ea.O atmosferă plăcută în casă este baza vieţii tale.În neînţelegerile cu cei dragi ia seama numai de situaţia curentă. Nu invoca trecutul !Împărtăşeşte ştiinţa ta ! Este o cale de a atinge imortalitatea.Fii gentil cu pămîntul !O dată pe an, pleacă undeva unde nu ai fost niciodară !Ţine minte: cea mai bună relaţie este cea în care iubirea recuprocă depăşeşte nevoia fiecăruia.Judecă succesul tău prin ceea ce trebuie să renunţi ca să-l poţi obţine.Îmbină iubirea şi gătitul cu renunţarea !

Nu păstra acest mesaj doar pentru tine. Mantra trebuie să plece de la tine în 96 de ore. Vei avea o plăcută surpriză (este adevărat chiar dacă nu eşti superstiţios sau credincios!).

Dacă trimiţi la:0-4 persoane – viaţa ta se va îmbunătăţi uşor;5-9 persoane – viaţa ta se va îmbunătăţi aşa cum ai vrea;9-14 persoane – vei avea cel puţin 5 surprize în următoarele 3 săptămîni.15 persoane şi peste – viaţa ta se va îmbunătăţi drastic şi visele vor deveni realitate !.

“Nădejde neclintită, Tu ne vei păstra pacea noastră,

că întru Tine ne punem nădejdea” Isaia 26,3

Scrisoare către Prea-Fericitul Teoctist şi Înalt-Prea-Sfinţitul Ioan Robu,

+ Lăudat să fie Domnul nostru Isus Cristos !

Excelenţele Voastre,

Mă adresez Dumneavostră, în această perioadă, în care ne pregătim să întîmpi-năm celebrarea Naşterii Mîntuitorului nostru, cu rugămintea a Vă apleca asupra propu- nerilor pe care Vi le prezint în contiuare.

Am avut privilegiul să mă aflu, de mai multe ori în preajma fiecăruia dintre Dumneavoastră, Vi-am simţit vibraţia sufletelor Voastre nobile şi sunt sigur că aveţi aceleaşi sentimente de iubire faţă de poporul nostru. Ştiu, deasemenea, că Vă preocupă în aceiaşi măsură soarta lui şi Vă îngrijorează situaţia actuală.

În ceea ce mă priveşte, sunt un optimist şi cred cu tărie în soarta bună şi în misiu- nea creştină a poporului meu. Iată de ce, am redactat o scrisoare către Preşedintele ţării, pe care o anexez, în speranţa că Veţi fi de acord cu demersul meu şi îl veţi susţine, promovîndu-l la Preşedenţie.

Vin, deasemenea, la Dumneavoastră cu rugămintea de a promova – în cadrul Sfintelor slujbe duminicale, în Bisericile pe care – cu onoare – le păstoriţi, a două rugăciuni pentru Binele poporului român, adaptate după cunoscutele rugăciuni ale Sfîntului Ciprian, respectiv ale Sfîntului Francisc de Assisi – pe care le anexez. Aceste rugăciuni ar putea constitui o temă comună, în cadrul Octavei din luna ianuarie şi – deasemenea canoane zilnice pentru Mănăstirile româneşti, din cadrul Bisericilor Voastre.

Fie ca Sărbătorile pe care, prin post şi rugăciune, le aşteptăm cu multă speranţă, să Vă aducă, Excelenţelor Voastre, multă fericire şi sănătate, putere şi inspiraţie divină, în greaua misiune pe care Vi-aţi asumat-o ! Dumnezeu să Vă aibe în paza Sa !

Rugăciunea Sfîntului Ciprian

Domnului să ne rugăm !Stăpîne Doamne, Isuse Cristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi

Chivernisitorule a toate, Sfînt şi Slăvit eşti; Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie, Tu Cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi

neapropiată, pentru rugăciunea noastră, a smeriţilor şi nevrednicilor robilor Tăi români; depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pămîntul românesc şi pămîntul să-şi dea roadele lui; copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor, femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pîntecului; acestea şi toată lumea mai întîi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti. Aşa Doamne, auzi-ne pe noi păcătoşii, slujitorii Tăi şi robii Tăi români, cu toţi ai casei lor şi dezleagă poporul nostru de demonul de amiază, de toată boala şi de tot blestemul, de toată mînia, nenorocirea, clevetirea invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, nepuntinţa, prostia, neînţelepciunea, mîndria, trufia, cruzimea, nedrep-tatea şi de toate greşelile ştiute şi neştiute, pentru Sfînt Numele Tău, că binecuvîntat eşti în veci. Amin !.

Rugăciunea Sfîntului Francisc de Assisi O, Doamne,Fă din mine un instrument al Păcii Tale : Ca să iubesc – acolo unde este ură;

Să iert – acolo unde se jigneşte;Să unesc – acolo unde este dezbinare;Să spun adevărul – acolo unde domneşte eroarea;Să aduc credinţă – acolo unde este îndoială;Să trezesc speranţă – acolo unde chinuie deznădejdea;Să aprind o Lumină – acolo unde locuieşte întristarea !

O, Doamne,Ajută-mă să năzuiesc:

Nu atît să fiu mîngîiat, cît să mîngîi;Nu atît să fiu iubit, cît să iubesc;Nu atît să fiu înţeles, cît să înţeleg !Căci cel ce dă – primeşte;Cel ce se uită pe sine – se regăseşte;Celui ce iartă – i se va ierta;Iar cel ce moare – se trezeşte la Viaţa Veşnică ! Amin !

“God bless Romania !”

“Dumnezeu ne zîmbeşte astăzi !” George W.Bush, Bucureşti

Domnului Preşedinte al României

Stimate domnule Ion Iliescu,

Sunt foarte fericit şi mulţumit, zilele acestea ! Desigur că o contribuţie importantă Vă aparţine, drept pentru care Vă mulţumesc, în numele meu şi al familiei mele !

Ceea ce mă îndeamnă să Vă scriu este dorinţa fierbinte de a vedea materializate, cît mai curînd, minunatele şanse pe care le avem. Da, avem şanse minunate: avem o ţară minunată, România; avem un popor minunat, cu o frumoasă tradiţie multimilenară (cca 12 milenii – pentru cunoscători !); avem o conjunctură internaţională favorabilă; avem conducători minunaţi (pe care, din păcate, nu prea ştim să-i apreciem), într-un cuvînt avem TOTUL. Sigur că, aceste şanse nefiind “de ultimă oră”, ne întrebăm ce ne lipseşte, totuşi ?! Pentru că – evident – ceva ne lipseşte, din moment ce Nu putem fructifica aceste şanse, cel puţin pînă acum ! Dacă aveţi bunăvoinţa să priviţi motto-ul scrisorii mele, veţi constata că oaspetele Dumneavoastră şi al nostru L-a invocat pe Dumnezeu, ca sursă a BINECUVÎNTĂRII şi a BUNĂVOINŢEI, două aspecte care, veţi fi de acord, noi –Românii- nu le abordăm, nici în Constituţia noastră şi nici în discursul public, deşi suntem în covărşitoare majoritate credincioşi şi, mai mult, creştini, cu o tradiţie de aproape 2 milenii !

Apreciez, în cuvîntările Dumneavoastră, preocuparea faţă de corupţie şi birocraţie (şi nu numai), tare morale care afectează grav corpul naţiunii ! Deasemenea, intenţia declarată de a le ataca frontal, pe căi constituţionale, legale şi instituţionale. Iată de ce, cred că este foarte importantă revenirea României la statutul de ţară creştină (nu religioasă !), prin inserarea în Constituţie, aflată oricum în stadiu de modificare, a prevederii referitoare la conştiinţa poporului român (“Noi credem în Dumnezeu !”) şi în ridicarea la rang de sărbătoare naţională a zilei de 30 noiembrie (prăznuirea Sfîntului Andrei, patronul spiritual şi apostolul nostru), prin adiţiune la ziua de 1 Decembrie. Vă rog, domnule Preşedinte, să Vă îndepliniţi integral misiunea pe care o aveţi, în fruntea poporului român, redîndu-i statutul spiritual care i se cuvine şi i se potriveşte. Nimic altceva nu lipseşte ! Veţi constata rapid că lupta cu corupţia şi alte abateri morale va deveni caducă, energiile populare vor fi eliberate şi bunăstarea materială socială, care Vă produce atîta supărare, va deveni o realitate – bazată pe munca noastră şi nu pe “tranşe”, investiţii străine, credite, ajutoare, care vor fi doar complementare !

Domnule Preşedinte, mi-am permis să vă întocmesc tabloul energetic numerologic, găsind acolo numeroase explicaţii asupra preferinţelor şi atitudinilor Dumneavoastră, mai vechi şi mai noi. Remarc că aveţi o spiritualitate foarte ridicată, de nivel maxim (după unele păreri), la fel cu preşedintele G.W.Bush, avînd deasemenea o personalitate aparte, care de multe ori îmi produce admiraţie, prin lipsa de conformism, prin spontaneitate şi comunicativitate, aspecte care s-au văzut şi plăcut inclusiv la întîlnirea cu preşedintele american. În mod sincer şi deschis recunosc că nu am fost un admirator şi nici susţinător al Dumneavoastră, fiind -asemenea multor conaţionali- dispus să Vă sesizez mai degrabă defectele şi scăpările, drept pentru care îmi cer scuze ! Sunt acum în poziţia de a-mi pune mari speranţe în Dumneavoastră, bazat – pe lîngă aspectele numerologice menţionate – pe sinceritatea şi buna Dumneavoastră intenţie, pe care le cunosc, în particular, de circa 10 ani. Vă rog, faceţi efortul de a Vă depăşi blocajele religioase educaţionale, pentru Dumneavoastră şi pentru Poporul Român !

Regret un singur lucru, în legătură cu Adunarea din 23 noiembrie : Cred că era un prilej potrivit pentru a-l invoca pe J.F.Kennedy, la 39 de ani de la asasinare, pentru a transmite poporului nostru chemarea de a se preocupa de ceea ce fiecare are de oferit ţării sale ! Aferim !

Urîndu-Vă multă sănătate şi fericire, mă rog ca Dumnezeu să Vă întărească în misiunea Dumneavostră!

Al Dumneavoastră, cu sinceritate,Adrian Şcheul

SCRISOARE CĂTRE PAPALaudetur Jesus Christus !

Sanctitatea Voastră,

Sunt un creştin catolic român, care a avut fericirea să Vă întîlnească de 2 ori, odată în august 1991 la Censtohowa, în Polonia şi odată – la mine acasă, la Bucureşti, cu ocazia istoricei Voastre vizite în România. Vă mulţumesc că existaţi !Vă anexez o “scurtă scrisoare către evrei”, pe care am simţit nevoia să o scriu şi pe care Vi-o încredinţez cu conştiinţa că, dacă ea reprezintă o contribuţie valabilă, veţi ştii care-i este locul. Vă mulţumesc pentru interes !Vă urez multă fericire şi împlinirea misiunii pe care în mod atît de strălucit o desfăşuraţi. Dumnezeu să Vă binecuvînteze !

Al Dumneavoastră smerit,Adrian Şcheul

Scurtă scrisoare către evrei

Dragii mei,Simt în sufletul meu un mare regret pentru faptul că nu suntem

împreună ! Din cîte înţeleg eu, ar fi vremea unei reconsiderări din partea învăţaţilor şi preoţilor voştri, despre a căror cunoaştere- înţelepciune sunt încredinţat.

Se împlinesc – iată – circa 2000 de ani de cînd profeţiile Profeţilor voştri s-au împlinit – Mesia s-a întrupat, de la Duhul Sfînt, din Maria Fecioară, la Bethleem.

Înţeleg că strămoşii voştri nu au înţeles şi nu au acceptat ACEASTA ! A greşi este omeneşte şi deci ni se întîmplă tuturor. A persevera, însă, NU !

Logica istorică a ultimilor 3000 de ani ne spune – în mod obiectiv – că, în urmă cu mulţi ani înainte de anul 1, era profeţit (anticipat) şi aşteptat în mijlocul poporului evreu - un evenimet epocal iminent - venirea Mîntuitorului.

Naşterea, viaţa, opera, moartea şi învierea lui Isus Cristos nu au fost recepţionate de strămoşii voştri, din motive care, astăzi, nu mai au importanţă ! Astăzi, însă, după ce următorii 2000 de ani, NU au confirmat profeţiile-aşteptările voastre (repet, iminente la vremea respectivă !), cred că a venit TIMPUL RECONSIDERĂRII ! Dar dacă strămoşii voştri au greşit şi nu au avut ‘ochi să vadă şi urechi să audă’ ?!. Noi, creştinii, considerăm că profeţiile voastre s-au împlinit şi VI S-A NĂSCUT MÎNTUITOR !

“Vă rog, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” a rostit un mare frate de-al vostru, pe care noi îl cinstim drept CEL MAI IUBIT UCENIC AL MÎNTUITORULUI, Apostolul Ioan şi la fel vă rog şi eu!.

Cu frăţească iubire, Adrian – un creştin din Romania.

N.B. Pentru documentare, vă rog să citiţi scrisoarea adresată vouă de Saul sau Paul Apostolul, cum îi spunem noi, pentru că la teologie el se pricepe cel mai bine ! Mulţumesc !.

Cuvînt de încheiere

În speranţa că v-am putut fi de ajutor în demersul vostru de cunoaştere şi desăvîrşire de sine, în măsura în care sunteţi de acord cu primordialitatea acestor preocupări umane, vă redau mai jos cîteva explicaţii şi indicaţii privind Biblia, această Carte a cărţilor – aşa cum este ea definită – primite din partea unei doamne, ce doreşte a-şi păstra pentru moment anonimatul, aflată într-o misiune de mare însemnătate, atît pentru contemporaneitate, cît şi pentru istoria umanităţii, şi care are acces la Cunoaştere. Le însoţesc de îndemnul meu, repetat în mai multe însemnări de a citi, a reciti şi a aprofunda Biblia şi toate celelalte scrieri ce aparţin Tezaurului sacru al religiilor, al umanităţii.

<<BIBLIA este un cod astral, la fel cu celalte Texte sacre date altor populaţii de pe pămînt şi cuprinde o multitudine de porunci – care sunt LEGI ce guvernează universul de lumină – şi sunt date, de multe ori, diverşilor prooroci şi profeţi, într-un mod diferit, tocmai pentru a ne ajuta pe noi să aplicăm corect LEGILE LUI DUMNEZEU care sunt LEGILE UNIVERSULUI.

Biblia conţine profeţii ale mai multor profeţi, prooroci, iniţiaţi; unele dintre aceste profeţii par asemănătoare, dar de la fiecare avem cîte un cuvînt de învăţătură. Ele descriu lucruri profeţite şi întîmplate, obţinute prin claraudiţie şi clarvedere. Singura profeţie neîmplinită în totalitate este Apocalipsa, ultima carte a Bibliei.

Deci, cu răbdare, trebuie să ne aplecăm asupra Bibliei, astfel: Stînd la o masă, cu un creion în mînă, vom citi un capitol, însemnînd cu semnul întrebării (?) ceea ce nu înţelegem încă şi cu o bară (sau oricare alt semn propriu) poruncile – pe care trebuie să le cunoască orice om. >>

Mulţumesc acestei doamne, un adevărat maestru spiritual, pentru îndrumările date pentru restructurarea şi modificările materialului cărţii de faţă.

Vouă, iubiţi fraţi – care aţi parcurs, cu răbdare şi înţelegere aceste însemnări – vă mulţumesc şi vă aştept pe Calea lungă a desăvîrşirii. E foarte posibil să ne întîlnim…

Cu dragoste, Adrian Şcheul

Motto: “Desconsideră studiul lui Dumnezeu şi vei fi condamnat să bîjbîi şi să te poticneşti umblînd prin viaţă legat la ochi,fără simţ de orientare şi fără înţelegerea lucrurilor ce te înconjoară. În felul acesta îţi iroseşti viaţa şi îţi pierzi sufletul” [J.I.Packer- Op.citată la pct.86]

Bibliografie 1. Noul testament 26.Două testamente – William Riley 2. Vechiul Testament 27.Izvoarele luminii – Tomaš Špidlik S.J. 3. Filocalia - vol. 1 - 7 28.Cercetaţi scripturile – W.A.Henrichsen 4. Imitaţiunea (Urmarea) lui Cristos – de Thomas a Kempis

29. Slujiri sacerdotale şi harisme în Biserica ortodoxă –Prea Sfinţitul Stephanos

5. Darurile filocaliei de Ignatie Monahul 30.Calea,adevărul şi viaţa – Nicolae Balotă 6. Istoria unui suflet – SfîntaTereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe

31.După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu – Vladimir Lassky

7. Evanghelia după Toma – A.Marinescu 32.Viaţa lui Isus – Ernest Renan 8. Tîlcuire duhovnicească la psalmi – Sfîntul Vasile cel Mare

33.Fericirea de a cunoaşte calea Arhimandritul Sofonie

9.Patru sute de cugetări creştine – Sfîntul Maxim Mărturisitorul

34.Fericiţii nebuni pentru Hristos Ioan Kovalevsky

10.Cuvinte sfătuitoare –Sf.Efrem Sirul 35.Ortodoxie şi catolicism –Pr.D.Popescu11.Isus – destinul nostru – Wilhelm Busch 36.Forja – Jose Escriva de Balaguer12.PATERICUL SINAITIC –D.G.Tsamis 37.Confesiuni – Sfîntul Augustin13.Cuvinte de har – rugăciuni din literatura universală

38.Voinţa lui Dumnezeu pentru tine Kenneth şi Gloria Copeland

14.Ultimele mărturii –Ms.Vladimir Ghika 39.Legenda de aur – Jaques de Voragine15.Vederea lui Dumnezeu – V.Lossky 40.Tiuprile experienţei religioase-W.James16.Hristos şi karma – François Brune 41.Să înţelegem Biblia – John Stott17.Abecedar al credinţei –Chr.Yannaras 42.Viaţa Sfîntului Francisc-Sf.Bonaventura18.Biruitori prin credinţă – H.Legiehn 43.Toma D´Aquino – M.D.Chenu19.Breviar de religie modernă- R.Stanzel 44.Cuvinte despre nevoinţă - Sf.Isaac Sirul20.Învăţături biblice – B.A.Ramsbottom 45.Călăuză creştină – P.I.David21.Să citim Vechiul Testament – 46.Viaţa Maicii Domnului –

Etienne Charpentier Sfîntul Maxim Mărturisitorul22.Să citim Noul Testament - idem 47.Întîlnire cu creştinismul –Tomka Ferenc23.Manual biblic – Henry H. Halley 48.Cartea lui Enoh – apocrif24.ENCICLOPEDIA BIBLIEI – Editor – Pat Alexander

49.Cuvinte de lumină şi iubire – Sfîntul Ioan al Crucii

25.Sfintele amintiri – sinaxar 50.Armonia universală – V.V. Moisescu

51.Dumnezeu este un drept al omului – Gerald Leroy

79. 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea

52.Mica filocalie a rugăciunii inimii – Jean Gouillard

80. Omul – Tratat de antropologie creştină – vol 1 şi 2 – Petre Ţuţea

53.Apariţiile Fecioarei Maria la Lourdes - R.Laurentin şi A.Hoppe

81.Primejdia mărturisirii – N.Steihardt în dialog cu Ioan Pintea

54.Naşterea din nou – Pierre Oddon 82.Dăruind vei dobîndi – N.Steinhardt55.Împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia cezarului – Nicolai Berdiaev

83.Monahul de la Rohia – N.Steihardt răspunde la 365 de întrebări–Z.Sângeorzan

56.Adevăr şi revelaţie – N.Berdiaev 84.O turmă şi un păstor–Arhim.Bonteanu57.Spirit şi libertate – N. Brediaev 85.Drumul către isihie – N.Steihardt58 Întemeierile – Sf.Tereza de Avila 86.Jurnalul fericirii – N.Steinhardt59.Drumul perfecţiunii –Sf.Tereza de Avila 87.Să-l cunoaştem pe Dumnezeu-J.I.Packer60-Castelul interior – Sf.Tereza de Avila 88.Darurile Filocaliei – Ignatie Monahul61.Anton de Padova – Fernand Lequenne 89.Cercetări în lumea nevăzută –G.Văsîi62.Scrierile Sfîntului Francisc de Assisi 90.Din tainele universului spiritual – idem63.Fratele Francisc – Julien Green 91.Cei trei munţi – George Văsîi64.Scrieri – Sfîntul Francisc din Assisi 92.Nunţile necesare – George Văsîi65.Dascălul pocăinţei-Sf.Ioan Gură de Aur 93.Forţă contra forţă – Cristian Gănescu66.Predici – Sfîntul Ioan Gură de Aur 94.Comuniune cu Dumnezeu –N.D.Walsch67.Omilii la Epistola către Filipeni a Sf. Apostol Pavel – Sf. Ioan Gură de Aur

95.Conversaţii cu Dumnezeu vol. 1-3 – N.D. Walsch

68.Comentar la Evanghelia de la Ioan – Sfîntul Ioan Gură de Aur

96.Enigma vieţii şi a morţii – Dr.Aurel Popescu-Bălceşti

69.Vieţile sfinţilor – vol I şi II 97.Destinul omului- Dr.A.P. Bălceşti70.De ce permite Dumnezeu toate acestea – Richard Steinpach

98.Energia spirituală – cheia universului – Dr.Aurel Popescu Bălceşti

71.Despre Dumnezeu – Baruch Spinoza 99.Marii iniţiaţi – Edouard Schure72.Poziţia domnului Lucian Blaga faţă decreştinism şi ortodoxie – Pr.D.Stăniloae

100..MOŞUL din Carpaţi (NEOFIT pustnicul) – ierom.Ghelasie Gheorghe

73.Sfînta Treime sau La început a fost 101.Omul, HOTARUL de Taină –

iubirea – Pr.Acad.Prof,Dr.D.Stăniloae Ierom..Ghelasie Gheorghe74.Viaţa şi învăţătura Sfîntului Grigorie Palama – Pr.Dr. Dumitru Stăniloae

102.ISIHASM – Ritualul Liturghiei Hristice Ierom. Ghelasie Gheorghe

75.Teologia dogmatică ortodoxă vol.1 – 3 Pr.Dr. Dumitru Stăniloae

103.Pentru o nouă spiritualitate filosofică Mircea Vulcănescu

76.Iisus Hristos – lumina lumii şi îndumnezeitorul omului – Pr.D.Stăniloae

104.Către fiinţa spiritualităţii româneşti Mircea Vulcănescu

77.Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfînt – Pr.Dr. Dumitru Stăniloae

105.Cartea despre DAO şi PUTERE – (Dao De Jing) - Lao zi

78.Manuscrisele de la Marea moartă – I.D.Amusin

106.Iluminări pentru vremurile de pe urmă Jean Biès

†FIAT LUX!

Error: Reference source not found

CASA TACERIIVERONICA GURAU

 

 

 

APOCALIPSA SFÂNTULUI IOAN

 

CAP. I.

1. Descoperirea lui Iisus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu - ca sã arate robilor sãi cele ce trebuie sã se petreacã în curând, - iar El, prin trimiterea îngerului sãu a destãinuit-o robului sãu Ioan.

2. Care a mãrturisit cuvântul lui Dumnezeu si mãrturia lui Iisus Hristos toate câte a vãzut.

3. Fericit este cel ce citeste si cei ce ascultã cuvântul acestei proorocii si pãstreazã cele scrise în aceasta! Cãci vremea este aproape.

4. Ioan celor sapte Biserici care sunt în Asia: har vouã si pace de la Cel ce este si Cel ce era si Cel ce vine si de la cele sapte duhuri, care sunt înaintea scaunului lui.

5. SI DE LA IISUS HRISTOS, MARTORUL CEL CREDINCIOS, CEL INTÂI NÃSCUT DIN MORTI SI DOMNUL IMPARATILOR PAMÂNTULUI. LUI, CARE NE IUBESTE SI NE-A DEZLEGAT PE NOI DIN PÃCATELE NOASTRE, PRIN SÂNGELE SÃU,

6. SI NE-A FÃCUT PE NOI ÎMPÃRÃTIE - PREOTII LUI DUMNEZEU SI TATALUI SÃU - LUI FIE SLAVA SI PUTEREA ÎN VECII VECILOR. AMIN!

7. Iatã, El vine cu norii si ORICE OCHI ÎL VA VEDEA SI-L VOR VEDEA SI CEI CE L-AU ÎMPUNS SI SE VOR JELI DIN PRICINA LUI, TOATE SEMETIILE PAMÂNTULUI. ASA, AMIN!

8. Eu sunt alfa si omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, cel ce era si Cel ce vine, Atottiitorul. 16. In mâna Lui cea dreaptã avea sapte stele; si din gura lui iesea o sabie ascutitã cu douã tãisuri, iar fata Lui era ca soarele, când strãluceste în puterea lui.

17. Si când L-am vãzut am cãzut la picioarele Lui ca un mort. Si El a pus mâna dreaptã peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi si Cel de pe urmã,

18. Si Cel ce sunt viu. Am fost mort, iatã sunt viu în vecii vecilor si am cheile mortii si ale iadului,

19. Scrie deci, cele ce ai vãzut si cele ce sunt si cele ce au sã fie dupã acestea,

20. TAINA CELOR SAPTE STELE, pe care le-ai vãzut în drepta Mea si a celor sapte sfesnice de aur: CELE SAPTE STELE SUNT ÎNGERII CELOR SAPTE BISERICI iar sfesnicele cele sapte sunt sapte biserici.

CAP. II

27. Si le voi pãstori pe ele cu toiag de fier si ca pe vasele olarului le voi sfãrâma, precum si Eu am luat putere de la Tatãl Meu,

28. Si îi voi da lui steaua cea de dimineatã,

29. Cine are urechi sã audã ceea ce zice duhul Bisericilor.

CAP. III

3. Drept aceea, adu-ti aminte cum ai primit si ai auzit si pãstreazã si te pocãieste.

Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un FUR si NU VEI STI ÎN CARE CEAS VOI VENI ASUPRA TA.

5. Cel ce biruieste va fi astfel îmbrãcat în vesminte albe si nu voi sterge deloc numele lui din cartea vietii si voi mãrturisi numele lui înaintea Pãrintelui Meu si înaintea Îngerilor lui.

10. Pentru cã ai pãzit cuvântul rãbdãrii Mele si Eu te voi pãzi pe tine de ceasul ispitei ce va sã vinã peste toatã lumea ca sã încerce pe cei ce locuiesc pe pãmânt.

11. Vin curând; tine ce ai, ca nimeni sã nu ia cununa ta,

12. Pe cel ce biruieste îl voi face stâlp în templu Dumnezeului Meu si afarã nu va mai iesi si voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu si numele cetãtii Dumnezeului Meu al noului Ierusalim (gândire), care se pogoarã din Cer, de la Dumnezeul Meu si numele Meu Cel nou.

18. Te sfãtuiesc sã cumperi de la Mine aur lãmurit în foc, ca sã te îmbogãtesti si vesminte albe ca sã te îmbraci si sã nu dea pe fatã rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi ca sãti ungi ochii si sã vezi.

19. Eu pe câti îi iubesc îi mustru si-i pedepsesc; sârguieste dar si te pocãieste.

20. Iatã stau la usã si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine.

21. Celui ce biruieste îi voi da sã sadã cu Mine în scaunul Meu, precum si Eu am biruit si am sezut cu Tatãl Meu în scaunul Lui.

22. Cine are urechi sã audã ceea ce Duhul zice Bisericilor.

CAP. X.

1. Si am vãzut alt înger puternic pogorându-se din Cer, învãluit într-un nor si pe capul lui era curcubeul iar fata lui strãlucea ca soarele si picioarele lui erau ca stâlpi de foc.

2. Si în mânã avea o carte micã deschisã. Si a pus piciorul Lui cel drept pe mare iar pe cel stâng pe pãmânt,

3. Si a strigat cu glas puternic, precum rãcneste leul. IAR CIND A STRIGAT, CELE SAPTE TUNETE AU SLOBOZIT GLASURILE LOR,

4. Si când au vorbit cele sapte tunete, voiam sã scriu, dar am auzit o voce care zicea din Cer: Pecetluieste cele ce au spus cele sapte tunete si nu le scrie,

8. Iar glasul din Cer pe care îl auzisem, iarãsi a vorbit cu mine si a zis: Mergi de ia cartea cea deschisã din mâna îngerului care stã pe mare si pe pãmânt.

10. Atunci am luat cartea din mâna îngerului si am mâncat-o (prin tot ce se scrie în pagina Maicii Domnului de pe internet vi se redã aceastã carte); si era în gura mea dulce ca mierea dar, dupã ce-am mâncat-o pântecele meu s-a amãrât.

11. Si apoi mi-a zis: TU TREBUIE SÃ PROOROCESTI ÎNCÃ ODATÃ LA POPOARE SI LA NEAMURI SI LA LIMBI SI LA MULTI ÎMPÃRATI.

18. Si pãgânii s-au mâniat, dar a venit mânia Ta si vremea celor morti ca sã fie judecati si sã rãsplãtesti pe robii Tãi, pe prooroci si pe sfinti si pe cei ce se tem de numele Tãu si pe cei mici si pe cei mari, si sã prãpãdesti pe cei ce prãpãdesc pãmântul,

19. Si s-a deschis templul lui Dumnezeu, Cel din Cer si s-a vãzut în templu chivotul legãmântului Sãu si au fost fulgere si vuiete si tunete si cutremur si grindinã mare.

CAP. XII.

1. Si s-a arãtat în Cer un semn mare: o femeie învesmântatã cu soarele si luna era sub picioarele ei si pe cap purta cununã din 12 stele (scaunul de Judecatã VLADIMIRESTIUL),

2. Si era însãrcinatã si striga, chinuindu-se si muncindu-se ca sã nascã,

5. Si a nãscut un copil de parte bãrbãteascã si el avea sã pãstoreascã toate neamurile cu toiag de fier. Si copilul ei fu rãpit la Dumnezeu si la tronul Lui,

6. Iar femeia a fugit în pustie unde are loc gãtit de Dumnezeu (România, localitatea Tudor Vladimirescu) ca s-o hrãneascã pe ea acolo 1260 de zile.

7. Si s-a fãcut rãzboi în Cer: Mihail si îngerii lui au pornit rãzboi cu balaurul. Iar balaurul si îngerii lui au stat în luptã,

8. Dar acestia n-au izbutit nici nu s-a mai gãsit pentru ei loc în Cer.

9. Si aruncat a fost balaurul cel mare, sarpele cel de demult (ateismul, necredinta, fariseismul si minciuna), cel ce însealã toatã lumea aruncat a fost pe pãmânt si îngerii lui aruncati au fost cu el,

10. Si am auzit glas mare în Cer zicând: ACUM S-A FÃCUT MÂNTUIREA si puterea si împãrãtia Dumnezeului nostru si stãpânirea Hristosului Sãu, cãci aruncat a fost pârâsul fratilor nostri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua si noaptea.

11. Si ei l-au biruit prin sângele Mielului si prin cuvântul mârturiei lor si nu si-au iubit viata lor pânã la moarte,

12. Pentru aceasta, bucurati-vã ceruri si cei ce locuiti în acestea. Vai însã pãmântule si mare, fiindcã diavolul a coborât având mânie mare, CÃ STIE CÃ TIMPUL LUI E SCURT,

13. Iar când a vãzut balaurul cã a fost aruncat pe pãmânt, a prigonit pe femeia care nãscuse pruncul,

14. Dar femeii i s-a dat cele douã aripi ale marelui vultur (întelepciunea) ca sã zboare în pustie la locul ei (Vladimiresti) unde e hrãnitã acolo o vreme si vremuri si jumãtate de vreme, departe de fata sarpelui,

15. Atunci sarpele a aruncat din gura lui, dupã femeie apa (învãtãtura lui satanicã) ca un râu ca s-o ia râul,

16. Si pãmântul ia venit femeii într-ajutor, cãci pãmântul si-a deschis gura sa si a înghitit râul pe care îl aruncase balaurul din gurã,

17. Si balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii si s-a pornit sã facã rãzboi cu ceilalti (cei care înteleg si sustin învãtãtura si întelepciunea ei) din semetia ei care pãzesc poruncile lui Dumnezeu si tin mãrturia lui Iisus.

18. Si a stat pe nisipul mãrii.

 

CASA TÃCERII 

INTRODUCERE

    Tot ce voi arãta acum, nu-i altceva decât ceea ce am citit pe fila lãuntricã a eului meu si ceea ce am cules pe parcursul cãlãtoriei din viata mea, din momentele intuitive din cercurile intime familiare si din preajma amicilor mei.

Nu mã voi cruta, nici lãuda si sper sã nu se simtã nimeni jignit de mine.

De fapt numai cel atins si îmbrãcat în haina trufiei, poate sã se simtã tulburat de vre-o expresie potrivitã lui.

Eu din tot sufletul doresc tuturor folos si zbor usor.

Veronica

Bucuresti 1982

 

Din casa tãcerii, biserica lãuntricã din inima noastrã, auzim în nenumãrate rînduri soapte minunate, dacã nu-i închidem usa si hoinãrim departe de ea.

În tãcerea ei nu-i tristete ci complectare spre frumos, spre mai bine. Acest templu minunat detine forte bazate pe sublime principii si, cel mai înalt este perfectiunea în toate domeniile.

Ca sã locuim în aceasta trebuie sã fim încãrcati cu forte necesare ale perfectiunii, prin prezenta baie a înlãntuirii spirituale, prin care ne încãrcãm cu o energie necesarã potrivit nivelului templului.

În Casa Tãcerii implorãm forta infinitãtii si primim luciditate si gînduri folositoare pentru noi si cei ce le vor citi pe cele lãsate prin noi.

Dacã ne unim mai multi în Casa Tãcerii si emitem toti acelasi curent iluminat din atmosfera superioarã divinã, ne încãrcãm cu acelasi fluid (har) care actioneazã si acumuleazã energie ca un acumulator, dacã toate ne punem aceleasi scopuri sincere.

Dacã nu simtim toti în fiinta noastrã vibrînd lumina fortei infinitã, întunecãm aura Casei Tãcerii, ceea ce ne daunã nouã si celor din jur.

În dulcea singurãtate lãuntricã te concentrezi si în umbra dorintelor eliberezi dorinta din cãtusele gîndurilor care norii lor grei le buimãcesc.

Stãruinta prin perfectiune este singura cale prin care primesti puteri si inspiratii promte. Innobileazã si transformã viata într-o bucurie a realizãrilor ce ne depãsesc.

Fiecare primeste din Casa Tãcerii în raport cu cît poate da el altora, fãcîndu-l fericit. Constiinta purificã, transmite desãvîrsirea darurilor spre nemãrginitul bine.

Forta împletitã cu modestie este însotitã de dorinta ca întelepciunea supremã sã dea darul desãvîrsirii. Toate actiunile noastre actioneazã dacã sînt fãcute cu toatã fiinta iubirii si însoteste prin manifestãri faptele.

Faptele fãcute vibreazã si contribuie la temelia Casei Tãcerii al cãrui climat îl cunoaste lucrãtorul.

Toate izvorãsc si se înmultesc transformîndu-se în dorinta faptelor bune, prin care te reprezintã în Casa Tãcerii.

 

 

ALEGETI PRIETENII

    Este bine a nu avea relatii cu oameni care trãiesc fãrã nici un tel, deoarece curentii lor mentali negativi ne izoleazã de tot cei frumos si înãltãtor. Sã iubim pe toti oamenii dar sã acordãm încredere cu prudentã.

Obiceiurile urîte se dezrãdãcineazã cu greu .

Cel mai dãunãtor, pentru a spori în cele bune este sã locuiesti cu un om cu o dezvoltare mentalã inferioarã .

Ti-l faci cel mai aprig dusman, pentru cã neîntelegîndu-te din invidie se dezvoltã urîtenia, care ne supune indispozitiilor si devenim bolnavi deabinelea.

Voia bunã si veselia cuminte te înfloreste si-ti dã aripi cã ai tot zbura fãrã oprire.

Aura ce o avem stabileste climatul fiecãruia în viatã si societate. Nu vorbele sau tãcerea trezesc pe cei din jurul nostru ci ceea ce gîndim ne facem simpatici sau antipatici.

Trebuie sã ne cercetãm cauza antipatiei noastre fatã de cineva, cã aceasta este cauza unei forte nefavorabile (negative) care urãste zidurile si temelia binelui.

Cine trãieste în adevãr aduce în cel mai scurt timp rezultate benefice ce revarsã peste tot fericirea.

Existã forte negative dinafarã care prin ura lor ridicã ziduri si munti de urã pe temelia binelui.

Ura îti macinã sufletul si sãnãtatea precum rugina fierul si te scoate din rîndul oamenilor slujindu-te.

Oamenii care sînt animati de dorinti nobile îsi tin viata în mãnusi de aur.

Mîinile lor sînt conduse de o minte dinamicã, ce sãlãsluieste în lumina care dirijeazã totul fãrã gres. Numai prin efort cinstit distrugem falsul din conceptia noastrã si trãim pentru altii cãpãtând aripi de vultur.

Viata ascunde multe posibilitãti; de aceea trebuie sã fim mereu pregãtiti pentru a receptiona undele din sferele înalte ce ne învatã sã cunoastem adevãratele valori, sã ne dãm mereu silinta de a fi veseli cãci astfel nu lãsãm sã pãtrundã în suflet si în trup otrava, transmitând-o si amicilor din jur.

Veselia transformã pe oameni într-o sferã de care toti avem nevoie.

Mânia si ura ne urâtesc si actioneazã asupra noastrã, strecurându-ne otrava în sânge si ne înrãutãteste viata.

Microbul geloziei ne opreste respiratia pânã la sufocare si ne împinge chiar pânã la crimã. Câte nenorociri sau putut vedea de la aceastã boalã care se cuibãreste aproape în toti oamenii...

 

RELATII INTUITIVE

    Asa cum nu ne cunoastem comorile pãmântului ce le detine în pântecele sãu, iar dibãcia noastrã neputând pãtrunde rãmânem sãraci, tot asa si cu noi, necunoscându-ne rãmânem singuri, ne închidem cãrãrile ce duc spre sublim.

Am observat cã ceea ce visãm ziua cu gândul sau noaptea în somn se transformã în realitate cu usurintã dacã participãm cu fiinta noastrã.

Ce miracol mai este si creerul care ascunde nebãnuite secrete si forte în laboratorul sãu. Prin visarte ne pregãtim un viitor fericit sau un dezastru. Puterea gândului poate actiona la sute si mii de kilometri.

Fãrã a mã trufi, mie mi s-a întâmplat sã fiu o unealtã nemaipomenitã în sensibilitate, ce reprezintã femeia evoluatã pe a cãrei disc se poate imprima vibratiile din oceanul gîndurilor. Ea receptioneazã datoritã organizãrii sale sufletesti. Intuitia acestei femei nu o poate întelege decât persoanele ce se aflã pe aceeasi treaptã cu ea.

Bãrbatul întelept prin iluminare întelege lipsa intelectului superior si înfãptuieste cu încredere intuitia femeii inspirate si în astfel de umbre se zidesc succese.

Astfel de femei stau învãluite în haina modestiei insuflând inconstient darul fortei bãrbãtesti, iar aceasta o foloseste cu posibilitatea ce o posedã ca dar al naturii. Aicea se citeste cum nobletea cedeazã în fata fortei. Femeia nu-i slabã ci e sublimã si se multumeste sã fie folositã ca o busolã, instrument delicat, iar eu cred cã meritã o atentie deosebitã.

Cine ignoreazã intuitia femeii, nu numai cã nu se foloseste, dar îi sugrumã legãturile cu gândurile creatoare si se târãsc inconstient într-o groaznicã prãpastie, din care se naste o pierdere comunã. Se aseamãnã cu moasele ce omoarã pruncii abia conceputi, de care n-au habar ce ar fi putut sã ajungã în viatã. Nu toate femeile au acelasi nivel de intuitie dar toate absolut au o sensibilitate de a pãtrunde (a cunoaste), de a absoarbe din sferele înalte si cele mai sublime forte. Unele din ele sunt aproape de neânteles, li se spun dinamice, cã au mâini de aur sau de fier.

De acestea dacã se apropie capacitãti bãrbãtesti, reusind sã ucidã invidia, pot realiza împreunã în diferite forme creatii nemuritoare.

De ce nu creeazã femeia? De ce sã fie furnizoarea ideilor?

AICI ESTE SECRETUL. CINE A CREAT TOTUL? "BÃRBATUL?"

CE A FÃCUT FEMEIA?

A ADUS PACE SI A DESÃVÂRSIT CREATIA, CEA MAI MARE OPERÃ.

De ce femeia a fost mai dotatã prin firea ei miloasã, gîndindu-se la altul mai slab cãruia îi transmite energie, fortã si curaj?

Se stie cã de câte ori îi dai cuiva aur, primesti înapoi fier, sau îi dai o floare, primesti un spin. De aici se vede cã fiecare dãruieste ce are, însã marea bucurie de partea cui este?

Se pierde oare totul fãrã nici un folos?

Nu cred!

Curiosul îmbrãcat în prostie, cautã sã vadã, sã cunoascã si sã audã totul, fãrã sã-si dea seama cã ceea ce face el, de la sine se împlineste prin silintã si sporeste fortele lãuntrice prin care vede miracolul.

 

ÎNCREDEREA

    Cine si-a dezvãluit gândurile orisicui numai necazuri a avut.

Ne cunoastem amicul în preajma cãruia se creeazã un climat de liniste si de înãltare spre o atmosferã prielnicã. De fapt intuitia ne atrage semnalul de alarmã, numai noi dacã avem capacitate de receptie, prin care putem citi pericolul. În cazul în care intuitia noastrã doarme, atunci s-o ascultãm pe aceea a cãruia este treazã si vom întelege fãrã gres catastrofele amicului chiar fãrã sã-l vedem.

Prietenia ne sileste sã alergãm pe cãile devotamentului, dar de suntem pe calea adevãrului putem citi viclesugul ce zace în sângele falsului prieten si cu toatã masca lui începi sã vezi urâtenia sufletului sãu.

Viclenia si interesul falsului amic îmbracã multe haine ca sã nu fie descoperitã. Tot ce este necinstit în preocuparea sa se retine în constiintã si se reflectã asupra preocupãrii noastre.

Invidia si gelozia provoacã urã pentru toti pe care-i crede mai dotati, iar cel bolnav, fãrã sã-si dea seama îsi otrãveste si corpul prin mânie si îsi distruge interiorul sãu lãuntric neexistent.

Clipele de întelepciune aduc puterea fortei lãuntrice, prin care realizezi planul de viatã prin forte invizibile.

Ce mãret este sã ne privim sincer pe noi însine si sã recunoastem ce citim acolo.

Prin rezultatul acesta putem spune amicului fals: chinurile îti strivesc pacea spiritualã.

Refugiul în singurãtatea noastrã sau în mijlocul naturii sãlbatice ne sopteste cu disperare calamitãti ascunse ce ne pândesc. Intocmai ca unui împãrat care se întoarce biruitor dintr-o luptã este acel om care sugrumã tot ce este în el nedemn.

Inteligenta fiind o facultate activã dã rezultate când este liberã si persistã în a da succese comune, pentru cã avalansa cascadelor spirituale mereu o ambaleazã si curãtindu-o în luminã ca un robot duce la împlinirea înfãptuirii dorintelor care depãsesc fortele umane.

 

ATENTIE

    Fii cu luare aminte sã nu se ascundã în inima ta cugetãri rele, care îti distrug fortele si-ti risipesc sinceritatea si puterea de a pãtrunde ca sã-ti cunosti boala.

Invidia este marele cãlãu, care-ti sufocã inima si nu-ti dã voie sã-ti descoperi rana moralã atât de necinstitã si ca un monstru îti sfâsie tot ce poate fi bun în tine. Un astfel de sclav nu vede nimic frumos din manifestãrile altcuiva, nu are bunãtatea care îndulceste amãrãciunea lui si altora. Din aceastã sclavie se naste ura, mânia, care sluteste caracterul si fizicul. CÂND URÃSTI PE CINEVA ÎL LAUZI, BA CHIAR ZICI CÃ-I SFÂNT CA SÃ-I ADUCI CÂT MAI MULTÃ BÂRFÃ.

Frumusetea faptelor se pot vedea dupã moartea omului.

Lauda sfintilor glorificã pe Dumnezeu pentru care iubire a dorit sã moarã de mai multe ori pentru EL.

Invidiosul este îmbrãcat în ruginã, care miroase urât si conturbã climatul în jurul lui, nu-si vede defectele, e mândru si prost. Haina lui de sãrbãtoare este ura ce-l desparte de tot ce-i atrãgãtor. Se simte bine când poate lovi cu falnicã minciunã. Dojana altuia îl iritã pânã la nebunie, se crede atotstiutor purtând coiful trufiei pe cap.

Cel întelept îi vede pe toti mai evoluati si îsi pãstreazã secretele tainice în inima sa. În conduita lui gãsesti o sfântã ordine în proportie corespunzãtoare pe mãsura eforturilor prin care capãtã luminã din marele ocean de luminã, si-i dã o înfãtisare luminoasã unindu-se cu lumina ce o vede mai strãlucitoare la altul decît la el.-

Într-un astfel de om troneazã iubirea fãrã hotar, frumusetile divine, chipul din jurul lui, pentru cã pizma a fost sufocatã cu iubirea ce a sãdit-o în sufletul lui pentru orice om, indiferent de darurile sau scãderile lui omenesti.

Dragostea lui pentru oricine îi planteazã si sinceritatea în sufletul care se comportã ca un magnet nepãtimas cu o putere de atractie venitã din altã lume.

Primeste descoperiri temeinice, le pãstreazã în visteriile lãuntrice, iar la timpul lor strãlucesc fãrã greutate ajutându-l sã descifreze lumina ce o posedã.

Temelia cuvântului este viziunea initiatoare care dã posibilitate de a pune în comuniune cu cel ce dirijeazã lãuntricul sãu. Se lasã condus, creind prin comportare perfectiunea simturilor ce-l face extrem de fericit chiar în necazuri. Pe acest fond se îmbrãtiseazã binele cu frumosul, dând forme si culori strãlucitoare lucrãrilor si înfãptuirilor lor. Se simte mistuit în întregime de o bucurie puternicã ce oferã alte tãrâmuri din Lumea Tãcerii si simtãminte al cãrui parfum muzical apartine lumii ce a trãit în luminã.

Rãutatea si dispretuirea aproapelui nu stau în acelasi loc cu bunãtatea si dragostea.

Cine ponegreste pe semenul sãu este un sãlbatic, care mãnâncã carnea fratelui si se rãzvrãteste pe tatãl sãu pentru darurile mai numeroase donate fratelui sãu.

 

SOMNUL

    Multi oameni au necaz pe somn cã dorm prea mult. Altii se tânguiesc cã n-au somn. Cum o fi mai bine?

Cei care au somn se aseamãnã pãmântului, plantelor si arborilor care iarna dorm si se odihnesc, dându-ti impresia cã nu mai au viatã. Prin aceastã odihnã se capãtã regenerarea si forte creatoare, iar prin rãdãcinã trãiesc si-si manifestã existenta în timpul când dulcele si caldele raze ale soarelui de primãvarã încep sã trezeascã bogãtiile ce pãreau moarte.

Si noi oamenii putem dormi dar într-un somn de altã naturã decât cel fizic al cãror legi ascunse ne pregãtesc contopirea si ne duc la suprema armonie care nu doarme niciodatã si înlocuieste moartea cu viata, înzestrând-o cu elemente tot mai sublime.

Abia atunci ne dãm seama cã sunt totusi niste legi care permanent lucreazã într-o armonie greu de citit.

În lumea naturii falnicii brazi nu dorm deloc.

Foarte putine plante cu o tentã ruginie mai dormiteazã.

Printre oameni se nasc la sute de ani câte unul din ei încârcat cu forte din ei ce las în urma lui fapte nemuritoare prin a cãrui activitate si prin arta tãcerii mereu învatã pe cei care au înteles rostul legilor.

Ce mãret lucru este sã ne controlãm gândurile si sã refuzãm a mai gândi sau a ne complace cu acele gânduri ce ne tulburã linistea lãuntricã.

Existã oameni în preajma cãrora simti un viscol lãuntric, altii de la distante mari îti tulburã linistea numai dacã-ti îndrepti gândul spre ei.

Undele superioare la astfel de oameni sunt la poli opusi.

 

TINERETEA

    Omul care cautã sã facã în activitatea lui mai mult bine si fericit pe semenul sãu, nu numai cã nu-si ruineazã trupul fizic, dar mereu îl reânnoieste prin bucurii pozitive, ce îl face sã arate mereu tânãr si dinamic, pentru cã detine fortele binelui.

S'au vãzut fiinte omenesti care prin facerea de bine si prin iubirea acordatã tuturor ca pentru ei însãsi, au rãmas cu trupul fizic nesupus stricãciunii. Avem exemple prin sfintele moaste de pretutindenea, care desi aparent cu trupul dorm, din laboratorul dragostei sfinte împrãstie parfum alcãtuit din florile binelui împlinirii cu folos celor ce aleargã si cer.

Faptele binelui dau nemurirea fizicului ce seamãnã mereu binele, pentru cã întelegerea bucuriilor dau valori nemuritoare si transformã cu usurintã un instrument ce reflectã adevãrul.

Astfel de procedee sunt transformate de valorile binelui, care regenereazã fiinta superioarã în întregime.

Omul cât trãieste pe pãmânt se îmbibã si se încarcã de curenti vesnici prin contopirea cu sublimul ce are harul sã dezvolte intuitia cu noi idei.

Un astfel de om este permanent pe câmpul de bãtãlie, întâi cu cele douã fiinte ale lui: trupul cu plãcerile lui, sufletul cu dorintele din altã lume ce le detine în mijlocul celui mai scump diamant: gândirea spre frumosul vesnic ce n'a fost si nici nu v'a fi pipãit vreodatã. Si cei din jur de multe ori n-au puterea de a întelege un astfel de om. Ba de multe ori se declarã adevãrate rãzboaie. Din aceastã luptã se alege cu suferintã din care se naste biruinta, iar învechitele rãtãciri se înlãturã, statornicindu-se seninãtatea care deschide orizonturi luminoaese, dând la ivealã fenomene neasteptate. Prin cãldura stelei cãlãuzitoare clocoteste în omul binelui râvna asupra unui nou adevãr si-l va obtine cu plinãtate, împlinindu-se ceea ce i se pare imposibil si biruind se descãtuseazã de rãu. In acest scop omul trebuie sã-si îndrepte însusirile în scopuri bune. Orice minune izvorâtã din scopuri josnice dã omului înfãtisare hidoasã, priviri de hot, glas ce tulburã si stare de agitatie pentru cei din jur.

Cei ancorati în temelia binelui ating forte supreme ce nu se pot pipãi, creeazã si inventeazã cu usurintã în dorinta arzãtoare de a face binele. Astfel de oameni sunt

condusi de forte ce au fost cultivate în sinea lor a face descoperiri cât mai înãltãtoare a cãror viatã este vesnicã. Individul si sclavul rãului aruncã cu tot ce poate în darurile fratelui sãu si este constient cã nu-i în stare de nimic. In el a murit sublima întelepciune. El se hrãneste cu alimente vãtãmãtoare: ura. Intelectul lui este cârmuit de legi care îl conduce la distrugere. Eul lui îi ordonã numai planuri dezastruoase.

Forta linistitã, naturalã tâsneste din omul bun si transformã tot ce-l înconjoarã într-o primãvarã.

Este normal ca individul care usucã totul si transfor mã în pustiu sã loveascã în frumos.

In marele univers nu se cuprind decât legi ale binelui, de unde radiazã numai fericirea si armonia.

 

PRETUIREA

    Dacã am putea vedea pe semenii nostri mai buni ca noi, mai dotati si mai evoluati în gânduri superioare, ne-am trezi într-o splendidã casã, unde soarele ar strãluci fãrã nori înflorind minunatele flori, din parfumul cãrora ne-am încãrca cu forte care ne-ar dãrui o dulce odihnã si o contemplatie de un nespus farmec. Intr-un astfel de climat simtim cã trãim într-o sublimã atmosferã si cu usurintã putem lua legãtura cu regiunile superioare cãpãtând facultãti cu mãrete idei.

Inselãtoriile tâsnesc dintr-un izvor inferior. Astfel de rezervoare detin noroi puturos care ne cufundã în ignorantã, paralizându-ne vointa sfârsind urât în dorintã grosolanã. Astfel de elemente sunt vãtãmãtoare lor si altora.

Cine zãmisleste o gândire purã produce influente constructive, legând cu pasiune prin lanturi solide, respingând fluxul dãunãtor ale amicului cu emanatii nesãnãtoase.

Inteligenta se purificã prin actiuni de binefaceri, din care se nasc idei si planuri minunate în toate actiunile noastre, având ca îndrumãtor cinstea.

Curentii inferiori ne buimãcesc si ne pun în sclavie, provocând sentimentele de descurajare si urã ce se revarsã asupra altora.

Sã cercetãm adevãrul dacã acesta este univesal, pentru cã acesta îmbunãtãteste energia si stimuleazã ceea ce ne este folositor în planurile vietii active.

Discretia este de aur, bãtutã cu pietre scumpe, dar, dacã mereu s-ar tãcea, tinând în sertarele tainice ce simtim, ar dispare punctul de contact între noi si fortele binelui.

Din noi se transmit forte de agitatie asupra aproapelui nostru, când posedãm gânduri iritante, urã si tristete nemotivatã, care distruge fiinta noastrã si a aceluia spre care le îndreptãm, ruinând prin aceasta pacea lãuntricã si provocând boala fizicului nostru.

Tot gândurile sunt acelea care ne imprimã trãsãturile corpului, care pot fi urâte sau plãcute, de atractie sau de respingere, cizelate sau grosolane.

Temelia acestor gânduri fiind invidia mama tuturor rãutãtilor. O gândire nesãnãtoasã si pãtimasã este ca o otravã care distruge viata prin pulsurile ei dusmãnoase. Printre privirile posomorâte se citeste neâncrederea si te poti astepta la surprize neplãcute la orice pas.

Vigoarea blândã si înteleaptã cu dibãcie respinge fortele rãului si cu grijã planteazã gânduri constructive, care fortificã fizicul prin iubire.

Gândurile rele si egoiste ne tortureazã ca cel mai aprig dusman, ne îndepãrteazã prietenii si ne blocheazã fortele binelui.

Pentru a ne repauza spiritul si a ne împrospãta fortele, trebuie sã ne alungãm gândurile ce ne risipesc si oamenii ce se învârt ca o moarã de vânt. Omul cinstit, emanã fãrã încetare curenti mintali ce influenteazã simpatii si ne dã posibilitatea de a vorbi liber în cercurile noastre scotându-ne din timiditatea în care ne gãsim.

Si mie mi s-a întâmplat ca în preajma unor oameni sã am un debit bogat de vorbire cu fraze alese de mã miram de unde le stiu. Sau cu altii sã devin mutã, chiar prostitã în conversatie asteptând cu nerãbdare sã rãmân singurã.

Prin surâs prietenesc întronezi împãrãtia pãcii. Tinerea în inimã a oricãrei nedreptãti provocate de cineva te oboseste, te slãbeste si îti sãcãtuieste fiinta lãuntricã.

Aceastã obsesie vrãjmasã dã lovituri ce vin de la fortele invizibile rele ca sã distrugã.

Dacã nu intervine lupta vointei murim pe veci.

Ce minunat lucru ar fi sã ne uitãm dusmanii si dusmãnia si sã le transmitem gânduri bune inundîndu-i cu iubire. Ura produce tulburare si mânie, care schimonoseste înfãtisarea fizicã, paralizeazã facultãtile de a gîndi si te face robul gândurilor iritante.

Un astfel de om este josnic si grosolan fãrã jenã de oameni si teamã de Dumnezeu.

 

VIATA LUNGÃ

    Inteligentele active trãiesc ani multi pentru cã se hrãnesc din bucuriile din tot ce fãptuiesc. Existã si inteligente uscate care nu construiesc nimic, clãdesc în aspiratiile lor vise de neîmplinit pentru cã lenea si invidia îi ospãteazã cu neâncrederea în ei.

Cine crede în Eternitate este izvor nesecat si are un orizont nou si îi vine mereu idei proaspete.

Fãrã greutate gãsesti fericirea în turnul gândurilor creatoare si mereu primesti putere prin care reusesti a te elibera de persoane dragi, de mâncãruri alese, de stimulente, de lux si onoruri si de tot ce amãgeste - tentatiile vietii - abia dupã toate acestea te poti considera eliberat din închisoarea materiei.

Poate fi foarte bogat si totusi foarte detasat de tot ce are, pentru cã bogãtia spiritualã îl face sã vadã comorile fãrã pret în fatã.

Cei care sunt mereu veseli, fac parte din domeniile superioare, încrezãtori mereu în succese si prin fericire se ridicã pînâ la legile supreme.

Credinta în reusita gândurilor bune transformã actiunile în victorie si în rezultate fericite. Gândurile bune fac bine, dau forte si puteri din care se nasc reusitele.

În acest mod viata e frumoasã, când omul e vesel si are succese triumfãtoare care sunt silite sã alunge orice invidie si orice gând necurat. Ridicarea sufletului la starea superioarã împiedicã privirile ciudate, citeste în ochii ipocritului intentiile meschine si-l ocoleste ca sã-si poatã manifesta, sãdi gândurile în liniste.

Toate operele sunt rezultatele gândirii care filtrând inteligenta s-a profilat minunea. Trebuie mereu atentie acordatã pentru a nu împiedica libertatea gândurilor si a nu lãsa curentii nefavorabili care vin de la invidiosi. Invidiosul nu poate vedea pe altul mergând înainte, chiar dacã oferã bucurie semenului sau face bucurie altora.

Din lumina ce se reflecteazã din ochii oricãrui om recunosti în slujba cui este.

Egoismul e rãu si lenes, cautã mereu sã împrumute de la altii, nu recunoaste nicodatã cã a furat gândul cuiva, pentru cã sãrãcia lui de idei îl face neputincios, trezindu-i ura ce-i striveste puterea de gândire. Desi vede bunuri trecute pe numele lui, însã în zadar, cã nu-l fac fericit, cã nu-i munca lui. Se luptã sã pozeze ca inventator dar degeaba cã cineva din constientul lui îi sopteste mereu: "esti datornic". E glasul constiintei, neadormitul judecãtor care slãbeste trufia oricui, fie el oricine ar fi.

Cel cu echilibru armonios, prin scopuri curate si altruiste, se simte bine între oamenii de toate nivelele si cautã sã-i facã fericiti, dezinteresul îl sileste ca ideile lui sã fie altoite pe ale altora, pentru a crea fericirea si pentru a duce cu totii o viatã cât mai frumoasã si mai lungã în iubire trecând fiecare în eternitate, strãlucind pe fatã lumina bucuriei cã nu a trãit în zadar pe acest pãmânt.

Dacã fiecare din noi face ceva bun pentru urmasii lui, la nivelul sãu, desi se mutã, (dincolo) totusi el trãieste prin ceea ce lasã în urma sa.

 

FURIA

    Mânia nu e oare emanatia unei indispozitii iritante? Desigur, pentru cã este alimentatã de curenti care iritã si care actioneazã asupra noastrã. Acestia dau nãvalã si fãrã sã-i putem pipãi, intrã pe unde gãsesc deschis, tulburã linistea noastrã si a altora. Dacã trecem gândirea prin filtrul inteligentei spiritului, observãm elemente bune sau rele care se produc din vîrtejul furiei.

Spiritele superioare observã în gândurile rãvãsite de furie, cã devin voalate de curenti negativi ce distrug tot ce întâlnesc în cale.

Binefacerile trezesc în noi interese comune ce ne îndeamnã spre ceva mai bun.

In timp ce mânia revarsã forte de distrugere, discutiile linistite construiesc totul solid. Gândurile bune au puterea de atractie asupra elementelor ce sunt în concordantã cu noi.

Putem gresi când fortãm împlinirea unor dorinte pe care noi le vedem în folosul nostru. Si când încercãm lucrul sau convietuirea cu cel dorit, observãm cã ne-am înselat.

Cea mai perfidã artã este opera gândirii si dacã este dirijatã prin conducerea invizibilã cea bunã si cum nu ne place nouã, ci cum stie Cîrmaciul cã-i mai bine, pentru noi si tot ce ne înconjoarã e perfect.

Dupã ce am dar gres e greu sã mai îndreptãm, ne trebuie timp si dibãcie. Executareaa gîndurilor este o realitate curatã dar numai când este fãcutã sincer si fãrã interese personale. In acest fel ne simtim cu putere si curaj în actiunile noastre.

Secarea izvoarelor gîndirii apare când dormitãm în risipirea imaginatiilor meschine.

Ne vom cunoaste pe noi însine când ne vom îndrepta spre idealuri înalte, fãcând antrenament mintal, în felul acesta substanta gîndirii va lucra cu forte în noi.

Sã ne îndreptãm spre punctul de unde simtim cã ne vine forta ideilor - o persoanã care are curenti ce iritã, stã pe un loc ce detine mesaje nefavorabile, trebuie sã ne adunãm fortele ca sã scãpãm onorabil de necaz.

Manifestarea va fi bogatã si cu rezultate bune, dacã com cãuta sã zdrobim adversarul nostru cu forta iubirii.

Virtutea misterioasã a legii curate de atractie dã fiecãruia puteri dupã dorintele sale.

Trebuie sã fim mereu treji ca sã cercetãm atractiile noastre pentru care trebuie sã veghem pe cine primim înlãuntrul linistei.

Dacã facultãtile mintale sunt treze, pricepem de unde vine hotul linistii noastre numai sã nu ne complacem în compania lui.

Cineva dintre noi trage semnalul de alarmã dar cel ce a intrat pe furis cautã sã ne bruieze. Crestere continuã si durabilã duce la succese dacã stãpînim absolut si ne rezervã bucuria rezultatului.

Sã instalãm paravanul iubirii ca sã oprim furia mâniei.

 

DORINTA

    Dacã se trezeste în mintea noastrã executarea unui lucru si persistã, ne sileste prin imaginatia sa puternicã de a-l înfãptui.

Sã-l începem pentru cã sigur va fi mai perfect decât ne-am închipuit.

Dorinta realã de a face ceva ce vedem imaginar, se suprapune cu intelectul si dã nasterea copilului nostru - creatia - , fie ea în orice domeniu. Important este sã dãm libertate intuitiei ca inspiratia sã-si urmeze regulile stabilite. Linistea sufleteascã atrage climatul prielnic prin care se cultivã punctul eforturilor noastre de care se pot înfrupta si altii nu numai noi.

Calmul tinut în perfectã stare ne dã putere de repaus mintal si putem executa fãrã gres manifestarea conceptiei.

Exercitiul de a primi si transmite idei, ne ajutã sã intrãm în legãturã cu intelectul sublim primind cunostinte inspirate.

În acest mod intelectul nostru devine o oglindã curatã prin care se reflecteazã lucrãrile transmise prin noi. Dacã ne vom apleca sã învãtãm din inspiratiile amicilor nostri, de la naturã si tot ce vin si se manifestã în fel si chip, luãm crema lãsatã de Creatorul Universului întreg care ne dã posibilitatea sã citim ca într-o carte sentimentele ce au fost asternute pe propria fatã.

Cunoasterea oamenilor, a naturii si a tot ce ne înconjoarã este de o mare valoare, pentru cã poti sã-ti alegi fiintele si locul cu podoaba respectivã, ce te ajutã sã-ti pui gândurile la locul potrivit. Marele maestru interior ne prezintã ce sã înfãptuim si de ce sã ne ferim. Nu sîntem scutiti nici de gîndurile rele cu ajutorul cãrora defaimãm pe semenul nostru, aruncîndu-i cu nerusinare pe capul lui fapte ce nici prin minte nu i-a trecut si astfel fãrã a ne da seama ne servim singuri otrava pe care o bem cu satisfactie pe motivul cã am lovit pe acel care ni se pãrea cã a luat-o înainte cu ceva.

Catastrofa este urâtenia invidiei care ne împinge sã distrugem pe aproapele nostru. Grosolãnia invidiei se manifestã de la tãran pânã la printi si regi, fãrã rusine si scrupule purtând vesmintele ipocriziei.

Bunãtatea îmbrãcatã în calm desfãsoarã cele mai frumoase descoperiri si cu seninãtate si cu blândete primeste inspiratie. Ochiul pizmasului nu va zãri niciodatã drumul pãcii creatoare, pentru cã inconstienta întunecatã acoperã cu norii urii drumul spre progresele luminoase. Numai facultãtile spiritualizate aplicã metode de admiratie pentru oricine, inclusiv pentru dusmani. Cauzele superioare sunt recunoscute din forme si culori, forte ce servesc întotdeauna pe altii mai întîi fãrã cãutare la fatã sau la rang, apoi pentru sine si-l înaripeazã în bucurii comune. Concentrarea fortelor în bine ne contopeste si trezeste interiorul nostru sincer, activ si constructiv, mereu vesel, paralizând pasiunile care ne-ar tulbura bunul mers spre sublim. În felul acesta ne simtim împãcati cu toatã lumea, cu noi însine si ne-am uitat chiar dusmanii. Chiar dacã steaua vietii noastre a luat sfârsit, drumul cu luminã ne ajutã sã pãsim cu încredere si fãrã fricã, pentru cã rãufãcãtorii care ne-ar produce groazã, nu au acces pe acest drum la capãtul cãruia stã SOARELE CEL MARE, prin a Cãrui fatã pe unii îi îmbracã în lumina adevãrului, pe altii îi miluieste, iar pe cei mai multi îi trimite în locurile de asteptare sau în chinul ce l-au cãpãtat prin neâncrederea în viata dusã fãrã control, crezând cã totul ia sfârsit aici.

 

INFINITUL

    Când am reusit sã evadãm din temnita strâmtã a mentalului si sã zburãm spre infinit, ne-am gãsit Creatorul, ne-am gãsit pe noi însine, ne-am încãrcat intelectul spiritual care ne ajutã sã descifrãm necunoscutul. Ne trezeste simtãminte ce dormeau în noi, fãcându-ne capabili sã cunoastem în spatiul spiritual lucruri nebãnuite si greu de explicat. Se desfãsoarã o cercetare de care suntem acaparati si prin care gãsim adevãrul.

Ni se aratã de unde vine viata, inteligenta, forta si toate treptele evolutiei si unde ne ducem, ce gãsim la capãtul drumului si cine ne primeste. Cineva trebuie sã fie care ne asteaptã. Prin linistea mintii si detasarea a tot ce ne poate bara drumul spre cunoastere gãsim pe cel dorit care cu generozitate ne oferã paradisul iubirii sale.

Infinitul nu se poate detecta cu nici un aparat decât cu linistea mintii. Multi se exprimã cã portile infinitului divin se manifestã într-o minte simplã, neobositã si curatã. Eu nu stiu cât este de adevãrat, se poate sã gresim pentru cã o fiintã slabã si ignorantã nu poate manifesta la înãltimea sa cele dorite.

Numai o minte agerã, curatã si linistitã poate receptiona si înregistra cele nemaiauzite si nemaiîntâlnite forte. Aceasta poate sã încarce si sã perfectioneze instrumentul sãu, sunt de acord, dar asta se întâmplã când este silit de eforturile celui care doreste sã ajungã la o treaptã superioarã a pãcii scãldatã în luminã, prin care se conecteazã la forta infinitului, izvorul ce înconjoarã universul în mijlocul cãruia se gãseste gigantica rãdãcinã, prin care toate s-au desfãsurat si s-au predat.

Infinitul a creat rãdãcina sau rãdãcina infinitul?

Cine-i Creatorul?

Cine a provocat vîrtejul creatiei, oare rãdãcina sau una din alta, prin activitate a luat forme si viatã.

Vai, ce îndrãzneatã gândire pentru cel de nepãtruns!

Energia infinitului din care toate s-au desfãsurat, ne ia graiul si ne pironeste privirea în necunoscut, pentru cã nu poate cuprinde imensitatea fãrã nume.

Aceastã fortã, aceastã putere infinitã, cuprinde totul si pe noi prin iubire si contopire totalã.

Toate acestea nu le vedem în spatiu, ci prin lãuntrul nostru care ne asigurã cã existã o fortã, o luminã si un infinit mai perfect decât acest adevãr în care ne simtim împliniti si condusi.

Când ne lãsãm uniti cu aceastã fortã a adevãrului, inima si mintea noastrã se contopesc într-o luminã odihnitoare prin care se încarcã cu energie si face totul în jur sã nu mai aibã nici o valoare. Aceastã stare nu e o transã ci o trezire dintr-un somn.

Dacã ne pregãtim, încercãm sã intrãm direct în prizã, forta curentului arde siguranta cea prea îndrãzneatã si ne putem trezi aruncati în forme inferioare de stare ca boli, etc.

Toti misticii si trãitorii de viatã sfântã au rezistat în lumina chemãrii pânã la adânci bãtrâneti pentru cã permanent erau în adoratie si trãire cu ce simteau în tainele chemãrii lãuntrice prin care primeau energie.

Putini, au fost cei favorizati ai soartei, care încã din fragedã pruncie s-au scãldat în baia de luminã a Cerului, fiind folositi ca instrumente în mîinile marelui Maestru. Scufundarea în luminã este cea mai mare realizare însã meritul nu-i al celui scufundat, ci a celui care-l scufundã. In oceanul de luminã oricine poate intra cu râvnã de a primi pace, întelegere, fericire si liniste pe veci.

Cel chemat ascultã si executã cele primite în luminã. Cercetãtorii sau curiosii pot fi încercati de sentimentul înselãrii, dezechilibrãrii sau dezamãgirii, cã nu au descoperit ceea ce au bãnuit.

Cînd energia infinitului doreste sã-si manifeste dorinta, atrage constiinta celui chemat în supraconstiinta sa si o cãlãuzeste pentru scopul ce-l are de îndeplinit, atât cât trebuie sã realizeze.

Cine crede despre el cã este un geniu se însealã. Numai asa ne ducem la adevãrul absolut când ne credem instrumente sau slugi cu putine merite. Inceputul are si sfârsit si sã cãutãm a ne topi în realizãrile bune si luminoase.

Conceptia despre infinit ne înlesneste s-o gãsim oriunde, potrivit stadiului în care ne gãsim.

Dispare ce este inferior si ne armonizeazã cu lumina iubirii, ne unificãm si cunoastem contopirea în forta secretã care se face posibilã sã stea si în lumina noastrã. Din acest moment, universala iubire ne este cunoscutã si ne dã puteri sã privim totul în jurul nostru în mod familiart, pentru cã suntem creati de aceeasi fortã fãrã vârstã.

 

CONTROLUL

    Bine este sã ai un îndrumãtor cu viatã sporitã prin care sã-ti verifici gândurile si actiunile tale. Acest filtru sincer si duhovnicesc, poate sã-ti dea prin devotament din propriile secrete ce le tine ascunse în tainicile visterii ale fiintei sale spirituale.

Gãsirea adevãrului în noi este suprema operã iar controlul prin îndrumãtor este sigiliul dezvoltãrii.

Adevãrul nu-l auzim dacã dormim în imensul nostru laborator care detine nemaipomenite bogãtii spirituale.

In ascunzisul celor mai intime sentimente ne asteaptã ca singuri sã întelegem, cu ajutorul iubirii noastre fatã de el.

In linistea singurãtãtii îl adorãm si prin umilintã ne încãrcãm cu lumina si energie care ne uneste cu bãtrâna fortã. Umilinta ne învesmânteazã pentru a rezista în fata marii lumini si ne înaltã spre Divinul Tron.

Pe acest tãrâm al iubirii, manifestãrile sunt numai în adoratie uitând de noi si de unde am venit, contopindu-ne în aceastã atmosferã de extaz al fericirii neînserate. Aici ajung cei care s-au strãduit sã fie conducta lucrãtoare pe fond linistit, radiind în jurul lor pace si voie bunã. Iubind cu milã mai mult pe dusmani decât pe cei ce ne fac bine si ca un credincios rob executã cele transmise în mintea si fiinta spiritualã. In astfel de momente simti cum te învãluie mantia nesfîrsitei iubiri, dând senzatia de plutire si zbor. Ai dori sã nu se mai termine si sã nu te mai pãrãseascã. Oare cine mânuieste aceastã stare? Si dacã vine de la cel ce o dirijeazã, oare nu-i chiar El, Cel ce conduce întregul Univers? Care-i secretul sau scopul acestei interventii? Desigur, curãtirea si purificarea, prin care sã vedem cã nu se pot urca treptele care duc acolo unde totul se topeste în lumina dreptãtii si cã ne trebuie o detasare completã de bolile ce ne sfâsie haina fiintei noastre spirituale. Nu de boala trupului este vorba ci de acele boli care ucid trupul si sufletul, despãrtindu-l de frumusetile vesnice.

Nu-i greu sã descoperi monstruoasa boalã care se luptã sã scoatã dinlãuntrul nostru pacea, înlocuind-o cu vrajba, iubirea cu ura, dãruirea pentru aproapele cu invidia - mama tuturor rãutãtilor. Orice manifestare a dragostei fatã de cineva dacã-i fãrã îndrumãtor, se naste din deserturile trufiei, nu au duratã si din ea izvorãste nelinistea în jur care împrãstie sentimentele si simtirile linistite.

Adoratia pentru cel gãsit înlãuntrul nostru trebuie fãcutã în sublimã tãcere, pãstrînd-o în secret ca pe ceva de mare pret. Adevãrata esentã a unirii cu cel gãsit este dãruindu-te lui în totalitate.

Actiunea prin propria-i fire asupra celui ce se dãruieste, se cunoaste prin atitudinea ce o manifestã în jurul sãu. Nasterea prin esenta vie înzestreazã pe cel nãscut din nou, cu gândire bogatã cât natura trupeascã admite aceste activitãti.

 

SINGURÃTATEA

    "Singurãtate" dispretuitã de oameni, ce dulce mi-ai fost mereu si ce bine m-am simtit lângã tine! Imi dai idealuri înalte pe care numai cel ce s-a înrudit cu tine le întelege. In copilãrie si în adolescentã umilã, pe culmile gloriei înconjuratã de semenii mei cu gesturi de osanale pe tine te simteam mai aproape si prin tine întelegeam si-mi vedeam micimea.

In dusmãnia temnitei umane alãturi de tine simteam bucurie si pace.-

Ce daruri porti de dai liniste celor care te iubesc? Climatul tãu înaltã fiinta spiritului meu. Mã ajuti sã vãd de unde am venit, ce trebuie sã fac si unde trebuie sã ajung. Si acum ca întotdeauna mã simt bine lângã tine.

Pe pânza vietii când am avut popasuri neplãcute ce bine mi-ai prins! Ai fost singura care nu m-ai pãrãsit si de aceea te iubesc mult. Prietenia cu tine m-a ajutat sã sfidez cruda vijelie ce mã lovea.

Tu, în loc de biciuire mi-ai dat mângâiere; în loc sã mã condamni, mi-ai arãtat calea zborului. In ceata neaîntelegerilor mi-ai deschis lumina. Lasã-mã sã cred cã esti din altã lume. Eu si toti ca mine semãnãm urã, falsitate si ipocrizie. In ce versi dulceata iubirii, strecurând prin ferestrele darurilor tale balsamul divin? In dai posibilitatea sã-mi vãd trecutul, prezentul si viitorul. Numele tãu dã melancolie iar darurile tale înaltã. Lângã tine începem sã ne cunoastem si se trezeste în noi ceva ce doarme de milenii. Rãmîi te rog cu mine, pânã mã voi întoarce în lumea ta. Învãluie, te rog, în linistea ta, pe toti cei care se mai simt bine lângã tine si învatã-i sã citeascã secretele tãcerii. O, câte comori porti! Dã, te rog cheia cunoasterii celor ce te iubesc , sã-ti deschidã visteriile pentru cã stiu cã nu le tii pentru tine si abia astepti sã le dai celor care-si cautã originea prin tine. Pe cât esti de tainicã, pe atât de darnicã. Cum as vrea sã mã topesc în cazanul dragostei tale!

Cine urmãreste rezultatul unui ideal sublim, devine plin de succese, gratie legilor divine omul este superior si baza lumii de unde s-a desprins un timp. Tot ce-i simplu e pretios pentru cã primeste ca un copil totul în luminã si armonie cu Universul dezvoltând cunoasterea si rostul pe pãmânt.

 

15 oct. 1969

CINE O FI ?

    Da, aud! Cine bate la usa cunoasterii mele. Teamã nu am pentru cã-i chiar fiinta mea care vrea sã-si cunoascã armonia sau dezordinea. Aceastã bãtaie nu îngheatã cursul viatii si îmbie la o solemnitate învãluindu-te în linistea mantiei ce lanseazã parfumul pentru a te ajuta sã pãtrunzi spatii ascunse si fãrã nume. Secretul stã în dorinta de a rãzbi prin nemãrginita imensitate lãsându-te condus de perfecta armonie. Puterea si frumusetea ce se acapareazã parcã te topeste în cele ascunse si-ti cuprinde totul. Vezi marea glorie care tace si infinita statornicie mãreatã a eternitãtii ce nu se deplaseazã din lumea sa, privirea fortei pãtrunde totul. Si totusi în imensa putere îl vezi respectând niste legi, ce sunt în permanentã miscare. Ai vrea acest necunoscut sã te înghitã pe veci. Uriasul snop de foc, iradiazã asupra universului o vie si mãreatã iubire pe care o va desãvîrsi în perfectã ordine când va socoti cã a sosit momentul.

In aceastã armonie se stabileste ordinea, iar cel ce a gãsit-o are siguranta unui împãrat puternic ce se bucurã de onoruri.

Privirile lãuntrice te fac modest, iar pãtrunderea sublimului îti dã puterea, fãcându-ti un climat sãrbãtoresc.

Cine pãstreazã anonimatul devine glorios si poate atinge perfectiunea.

Fericirea cu frumusetea sunt surori gemene. Te îmbrãtiseazã si-ti aratã ordinea si mãiestria ce nu pot fi descrise de aceea i se spune mister. Doamne, ce micute celule sînt tãrile de pe planeta noastrã dar ce mici sântem noi oamenii si ce bogãtii prãfuite detine creierul unui om! Ce bine ar fi sã pãrãsim aceste celule în ceasul din urmã cu bucuria ostenilor biruitori ce sunt vrednici de rãsplata conducãtorului lor.

Viata dusã în lasitate si iesiri rusinoase dã fricã de Conducãtorul Suprem pe cînd sinceritatea si curãtenia te face ca un noul-nãscut care vede libertatea în toate si totul posibil.

Omul rãvãsit împrãstie urã si tulburare, iar cel calculat în gândire se lasã mistuit în oceanul iubirii. Intelepciunea modestã te face sã devii servitor glorios pentru tine si semenii ce te înconjoarã, dându-ti bucurii ce te înaltã. De câte ori am ascultat glasul lãuntric nu am dat gres si când nu l-am ascultat am avut rezultate monstruoase. Deci, când vrem ceva, sã vedem ce ne spune cel din inimã.

 

UNIVERSUL NEMURIRII

    Planurile astrale superioare sunt incomparabil mai frumoase, mai clare, mai ordonate si mai pure care pulseazã viata! Clima este constantã fiindcã emanã din aceeasi sursã de

energie ordonatã si binefãcãtoare; lumina are o radiatie blîndã. Nu toate planurile astrale contin privelisti încântãtoare. In cele inferioare persistã o atmosferã rece si întunecoasã; este regatul fiintelor cãzute.

Omul care a gândit nobil, consacrându-si dezinteresat viata binelui si iubirii fatã de aproapele, este liber sã se ducã oriunde îi place.

Omul care pentru satisfacerea instinctelor josnice si a plãcerilor inferioare si-a dedicat viata, nu poate locui decât în compania fiintelor grosolane, înghetate, josnice.

In zonele superioare totul este strãlucitor si minunat!

Orice fiintã este manifestatã prin viata Mântuitorului. Frigul, foamea sau setea nu au loc aici. Corpul nostru fizic pãmântean are cinci simturi, pe când în cel astral se transmite în mod constant caracteristicile câstigate în viata pãmântului.

Toate fiintele astrale sunt frumoase si se materializeazã în formele pe care cel iubit ajunge sã înteleagã delicatetea vibratiilor exprimate cu dragoste infinitã si duiosie nemãrginitã. Sub aspectul gratios al Divinei Mame apare Cel Mic -IISUS - care pluteste prin simpla putere a vointei.

Sentimentele superioare de iubire, atasare si dãruire creeazã legãturi ce nu pot fi distruse. Atunci când firul vietii a luat sfârsit, entitãtile dreptãtii recunosc pe cei iubiti dupã îmbrãcãminte.

Scopul vietii pãmântene este evolutia omului prin auto-efort nelimitat în constiinta divinã.

Unitatea cu Cel care stabileste templele individuale în inimile oamenilor si descoperã completa armonie a unitãtii crestinismului ca pe o învãtãturã demonstreazã superioritatea mintii, arãtându-ti sã învingi rãul prin bine, suferinta prin fericire, cruzimea prin bunãtatea, invidia prin dãruire si ignoranta prin întelepciune. Când citesti pe fila constiintei si gãsesti cã nu te acuzã cu nimic din cele arãtate, îti primesti cu bucurie plecarea în vesnicie.

 

 

SÃ NE CUNOASTEM PE NOI

    Spre cine sã ne îndreptãm privirea sã ne înãltãm inima si mintea si sã aducem multumiri pentru cã ne-am gãsit cãrarea cu atâtea secrete care ne ajutã la realizarea absolutului ascuns în labirintul lãuntric. De felul cum mergem pe cãrare si cum ne exprimãm se poate citi caracterul ce tâsneste din noi.

Indrumãtorul crestinismului cât a stat între oameni iar dupã aceea pãstrându-se traditia nemuritoarelor povete: "binecuvântati pe cei ce vã blestemã", "rugati-vã pentru cei ce vã jignesc" si altele care sã vã fie îndreptare. Numai trãind în linistea realizatã putem atinge izvorul nostru sfânt din tezaurul lãuntric si devenim îndeplinãtori ai sfatului lãsat de Marele Invãtãtor Divin. Altfel, trãia viata animalelor, numai cã ele nu sunt rãspunzãtoare de nimic pentru cã n-au ratiune ca noi, oamenii.

Iisus a spus:

"Împãrãtia Cerurilor este în voi si cel ce se cunoaste pe sine a gãsit-o!" Acestea nu sunt fantezii, ei sfaturi libere, lãsînd ca singuri sã alegem drumul spre infinit. In felul acesta, totul ce se petrece în jurul nostru, sã nu luãm în seamã fãcîndu-ne ca cei cãzuti în transã, care nu aud, nu vãd si nu vorbesc decât ceea ce primesc din lumea în care sunt transportati. Ce bine ar fi sã fie asa, dar la orice jignire ne aprindem de mânie si în furtuna nesocotintei curge ploaia insultelor. Cel ce stã în permanentã cu Stãpânul, nu se schimbã nici la fatã nici la expresii, cine are puternicã temperaturã lãuntricã si dãruire intensã, totul în jurul sãu tace, sensibilitatea fiindu-i purã. Ratiunea se bucurã de cea mai mare stimã în fata adevãrului, care învesmânteazã cu pace cea mai frumoasã hainã.

Dacã nu trãim în mod constient nu putem cultiva linistea si nici nu o putem da, pentru cã nu o avem. Când ne simtim bine lângã cineva, acela detine linistea lãuntricã, pe când altii îti transmit tulburare si tristete, pentru cã sãrãcia nu poate da viatã si voie bunã.

În ochii Creatorului orice fiintã umanã are valoare, dar se cere si din partea noastrã un efort ca sã nu ne întoarcem la Pãrintele nostru numai cu ceea ce ne-a dat El.

Îi vom face oare bucurie minunatã Întelepciunii pline de supremã bunãtate, dacã revenim sãraci?

Înselãtorul si dusmanul de veacuri, poate cã ne sopteste din spate: "Dumnezeu este bogat, nu are nevoie de nimic, ba îti va da si tie!"

Da, E bogat, E bun dar E si drept. Ne dã întreit fatã de ce am cultivat noi, dar pe merit. Când ghemul vietii a luat sfârsit, iar nepipãitul, adicã noi însine, zburãm, lãsând cortul în care ne-am adãpostit sã se dea tãrânii, ne unim cu Cel pe care L-am iubit si ne-a întretinut cu Harurile Sale bogate. In viata pãmântului de la an la an ne schimbãm formele exterioare iar exploziile provocate de supãrãri ne împing la actiuni grave si dacã nu ne abtinem putin regretãm toatã viata. În astfel de stãri nu mai suntem noi cei ce pretindem cã am descoperit adevãrul în care ne-am regãsit. Toate sentimentele se schimbã în noi, ne4 amãgesc cu tot felul de tentatii, dar totul este sã nu lãsãm convertiti si sã sfidãm cu îndârjire sã nu schimbãm aurul cu metalul inferior.

Ceea ce trebuie sã nu se steargã din constiinta noastrã este iubirea cãtre Creatorul nostru prin care ne vine cunoasterea temeinicã a realizãrilor care ne ajutã sã ne descotorosim de gânduri si se manifestã prin ochii nostri ce privesc totul si ne traduce lumea exterioarã

ridicându-ne sã-l cunoastem. Desi gândurile noastre cãlãtoresc destul de mult, câteodatã se întorc ca albinele cu desagiile încãrcate cu polen si cautã sã-si bucure regina stupului.

Regina din noi, scânteia divinã, duce sã adape pe ostenitor din misterioasele izvoare de unde s-au nãscut si le face posibilã urcarea treptelor superioare, trezeste si mentine vigilenta interioarã abandonând orice apetit care ar întrerupe drumul spre luminã.

 

 

PLÃCEREA SI DUREREA

    Plãcerea si durerea sunt surori gemene care se tin de noi, muritorii.

Plãcerea ne prezintã iluzii din care ne învãluie durerea si minciuna.

Unde îsi au rãdãcina si mama lor?

Din ce se nasc oare?

Eu cred cã din iluzii desarte si minciunã pentru cã ne prezintã mii de forme ce dispar ca roua în fata soarelui în lumina adevãrului.

Constiinta si caracterul oare nu sunt un mister? Unde ne conduc actiunile zilnice? Ne folosim de ecranul interior, iar interiorizându-ne ca sã ajungem la originea perfectã, ce ne spune constiinta noastrã care vede în imagini perfectiunea? In timpul somnului ce face ratiunea si cine ne conduce în asa zisele vise ce le avem cu diverse pesoane? Oare fiinta noastrã spiritualã prin eliberare nu aleargã în lumea ei, unde se simte bine? Eliberarea învelisurilor dã posibilitatea de a lua contact cu sublimul nemuritor, iar gãsirea adevãrului ne dã puterea de a întelege adevãratul scop.

Cine-i cãlãuza noastrã si scoaterea din prizonierat? Cum pãtrundem necunoscut aspiratiile vesnice? Inspãimântãtoarea ignoratie ne învãluie în mantia ei, ne orbeste si atrofiazã simturile, aducându-ne la nivelul animalelor inferioare, bâjbâind în infernul întunecos. In acest fel se observã cã o noapte întunecoasã s-a lãsat peste noi, gândirea ne este împrãstiatã, iar înlãuntrul nostru e prezent haosul, pe care nu-l întelegem si ne facem zilele grele, transmitând acest groaznic climat si la cei din jurul nostru. Cîteodatã se manifestã în gen de apostolat acest haos cu aer diabolic, îmrãstiind neliniste si destrãmare.

Cine observã când astfel de manifestãri se strâng în cãmara lãuntricã numai suferinte si apãsare, sã strige dupã ajutor cãtre pacea din noi însine, cea mai mare avere. Pacea interioarã transmite pacea între oameni si tãri.

Universul spiritual lãuntric ne rãspunde numai dacã insistentele noastre sunt cinstite si nepãtimase.

Aspiratiile fierbinti pentru a cunoaste lumina adevãrului, prin eforturi si popasuri miraculoase, ne deschide legea necunoscutului prin care ne contopim cu fericirea.

Tainele împãrãtiei adevãrului, ajutã pe toti acei care nu au disperat în nãdejdea rãbdãrii si a dragostei arzãtoare de a pãtrunde cu usurintã pe tãrâmul dorit. Adevãrul ce transmite lumina si linistea, ne dã posibilitatea de a gãsi cheia cunoasterii de a întelege sensul vietii: de ce am venit si pentru ce ne întoarcem si unde ajungem?

Dacã în noi licãreste scânteia adevãrului vesnic dând fiecãruia la nivelul sãu de a întelege, prin strãdanii mintale, fãrã îndoieli sau iscodiri eliberându-ne de tot ce ne prezintã iluzii false si amenintãtoare de a ne cunoaste pe noi, asa vom ajunge sã descoperim rãspunsul cãutat. Dorinta dupã adevãr ajutã sã ne reântoarcem la starea de întâi, ce a fost îngropatã de plãceri si tentatii ani si ani. Dupã ce am gãsit pacea în lumina adevãrului, putem spune cã avem vesnicia ce înlãturã orice tentatie, trãind chiar din aceastã viatã în fericire, pânã ce ne vom muta în paradisul adevãrului fãrã mari greutãti, neoprindu-ne nimic pe loc si zburând cu încredere acolo de unde am venit. Mutarea nu-i moarte si nici refugiu, ci schimbarea de loc si oameni. Nu prin abandonarea lumii gãsim adevãrul si pacea, ci prin renuntarea tentatiilor luptând cu biruintã.

Când am reusit sã nu mai fim prizonieri obiectelor ce ne înconjoarã, biruinta e din partea noastrã. Viata pe pãmânt poate sã se depene usor si nesimtind cã trecem ca si când facem parte din ea. Ceea ce numea Iisus Domnul cã Impãrãtia Cerurilor este în noi, înseamnã trãirea în pacea si adevãrul luminii Sale. Toate interpretãrile diferite au adus la neîntelegeri si destrãmarea adevãrului.

Absolutul e unul nu cum l-am fãrâmitat, dându-le diferite denumiri oamenii încuiati la minte. Toate luptele din toate timpurile au avut loc pentru cã nu au cunoscut adevãrul vietii în luminã. Numai când atingem adevãrul, cunoastem universul suprem.

Cei care au dobândit aceastã iluminare au cunoscut adevãrul si niciodatã nu mai argumenateazã "necuprinsul" gãsind inutilã orice strãdanie. Intelegerea adevãrului nu-i greu de gãsit pentru cã este chiar în noi, nu ne este strãinã, pentru cã face parte din esenta butucului din care ne-am desprins si la care ne vom reântoarce.

Fortele Inaltului existã în noi, când ne-am contopit cu ele ne ajutã, dar se cere si din partea noastrã efort, pentru a ne ridica nivelul ce-l dorim, astfel nu gustãm dulceata iubitoare a adevãrului. Când iesim din temnita trupului pãmântean, toti care au trãit în lumina adevãrului si s-au mutat la locul crezut ne întâmpinã cu mare bucurie, fãcându-ne calea necunoscutã, usoarã si veselã, cãlãuzindu-ne, dându-ne sigurantã pentru cã am gustat dulceata si am cunoscut frumosul adevãrului silindu-ne sã fim curati si sã avem gustul miresmelor ce hrãnesc pe cei care s-au lãsat învãluiti cu pace.

Adevãrul Testamentului cel Nou, lãsat de Domnul Iisus, lumineazã viata în persistenta propriilor noastre eforturi si de a ne debarasa de cãtusele care, în aparentã se prezintã dulci si-n realitate sunt amare, ce ne distrug viata si zborul spre tãrâmul luminos.

Sã-ti zic Impãrãteasã, dar podoabele Tale pun în umbrã orice Impãrãteasã, pentru cã împodobirea Ta este din esenta fiintei Tale Divine, de aceea nu ai asemãnare si mi se sfâsie sufletul cã nu-i gãsesc nume. Sã Te numesc Mamã dulce si bunã sau Mamã fãrã nume pentru cã toate mi se par cã sunt neputincioase si nu ajung la nivelul Tãu. Toti cei care alergãm la Tine, bem din dulceata harului ce l-ai primit de la Cel ce L-ai purtat pe bratele Tale. Oh, Mamã umilã si preamãreatã, cei care nu pot trãi fãrã a-ti pomeni sfântul Nume, Tu le mângîi sufletul cu roua dragostei Tale! Cu ce gurã sã-ti cântãm, cã sãraci mai suntem si nepriceputi! Vistieria mea fãrã pret, nimeni nu mi te poate fura! Iartã-mã cã te rog, sã-ti scuturi haina si sã ne dai ploaia întelepciunii ca sã încapã în mintea noastrã sublimã ce ne îndreaptã spre Tine! Numai o lacrimã de-a Ta îndulceste oceanele si mãrile si fac pestii si toate plantele sã aibã viatã. Pestii lãudându-te prin salturi si prin tot felul de figuri, iar plantele cântându-ti prin gratioasele onduleuri într-o permanentã adorare ca vietãtile apelor. La cine sã alergãm sã fim ajutati si îndreptati spre Tine, Poartã de Aur ce stai vesnic deschisã? Esti mila întruchipatã stiu, dar deasupra Ta stã DREPTATEA! Am sã alerg la Stãpîniile, Scaunele, Serafimii, Heruvimii, Domniile, Incepãtoriile, Divinii Ingeri, Arhanghelii, Cãpeteniile, Proorocii, Mucenicii, Ierarehii, Apostolii si Cuviosii si la toti plãcutii care se bucurã de privirea voastrã, prin care ne fortificãm puterile si sã aflãm iertare si milã.

Tu esti pacea, mângâierea, si-ti vom cânta cu toatã fiinta noastrã, topindu-ne în Tine!

 

DIN TOATE ZILELE

    Am observat cã cel care vorbeste mult se aseamãnã cu cel care seamãnã, iar cel ce tace, dar mediteazã la cele semãnate de amicul lui, este într-o permanentã recoltã. El vede cã timpul pierdut nu se mai întoarce, nu îl mai foloseste cu mare scumpãtate. Totdeauna a fost fericit de alti oameni ce s-au numit "genii", dar cel mai dotat om este acela ce poate rãbda biciuirile vietii si sã le alegi directia ca sã poti lupta cu curentii zilnici ce vin din toate pãrtile. Cinstea si modestia topeste furia vremii si a oamenilor rãi brutalitatea. Cine se închinã binelui se aseamãnã cu Fiul de Impãrãat. Cel care crede cã are darul de a misca lumea si a o schimba, dar pe el nu se schimbã, amarnic se însealã. Cine se ocupã de schimbarea sa în bine, capãtã forte si poate ajuta sã schimbe natiuni întregi. Nobletea creeazã ordine în firea omului si-l încoroneazã cu gloriile nemuritoare.

Cinstea tine loc de rang, dã echilibru si un pret inegalabil. Un astfel de om nu are invidie si nici rãutate asupra nimãnui. Firea omului, cu caracter controlat, pãtrunde cu usurintã adâncuri nebãnuite si descoperã înalte culmi ce duc spre idealuri neînserate.

 

CUVÂNT ÎNAINTE

TELEFONUL

    Într-una din zilele anului 1970, nu mai retin precis anotimpul, am primit un telefon de la un bãrbat care îmi comunicã cã este doctorul Pâslaru, fiul pãrintelui Pâslaru din Bucuresti si cã în prezent este directorul preventoriului de copii din fosta Mânãstire Tudor Vladimirescu si cã doreste sã mã cunoascã.

I-am rãspuns sã pofteascã.

Când s-a prezentat, chiar în aceeasi zi, ne-am privit unul pe altul si a urmat un moment de tãcere. Am intrat în bibliotecã si dupã un oftat, doctorul mã întreabã:

- Dumneavoastrã sunteti întemeietoarea fostei Mânãstiri Vladimiresti?

- Da!

- Mã minunez cum o fiintã asa micutã la trup si cu ani în urmã când erati un copil, ati putut construi si conduce un asezãmânt, unde ati locuit peste 300 de maici si surori, preoti slujitori si alte persoane de serviciu si gospodãresti. Ca fiu de preot n-ar fi trebuit sã pun aceastã întrebaree, dar ca om sunt depãsit.

- Domnule doctor, eu n-am fost nimic si cât am crezut fãrã sovãire în dorinta Divinitãtii si ca o slugã credincioasã, am pornit la drum alãturi de comitetul de constructie, format din crestini alesi, având în frunte pe pãrintele paroh al comunei Tudor Vladimirescu, Dumitru Gheorghe ca presedinte, care fusese aprobat de sfânta Episcopie a Romanului, de care apartineam, dupã ce sfântul Sinod dãduse aprobare sã ia fiintã mânãstirea "Adormirea Maicii Domnului" pe locul meu pãrintesc. In jurul meu s-au adunat surori din judetul nostru si alte judete din tara noastrã scumpã.

Cine a poruncit sã ia fiintã si acest asezãmânt, pe lângã multe altele ce împodobesc tara cu frumusetile lor, pentru cã primii ctitori nu au fost domnitori de tarã sau boieri cu carte multã, ci niste fete simple de tarã, care pe lângã cã si-au dat fiecare zestrea pãrinteascã ca si mine prin donatia sfintei Episcopii din Roman, am lucrat salahoria toatã pentru întreaga mânãstire, pentru chilii etc., pentru cã Marele Arhitect Divin dãdea fiecãrei în minte ceea ce trebuia pãentru a duce lucru la bun sfârsit.

Eu mergeam prin tarã însotitã de câte o sorã ca sã adun fonduri, iar surorile cãrau cu spatele, cu samarul cãrãmizi, dând la mânã zidarilor, iar cu mânutele îsi împleteau ciorapii sau plovere pentru iarna ce venea. Aproape toate erau sub vârsta de 20 de ani, fãrã experientã si culturã ce se cerea unei lucrãri de mânãstire.

De aceea a fost format si Comitetul care a fost alãturi de noi.

Primul îndrumãtor atât pe tãrâm cãlugãresc cât si gospodãresc i-o datorãm pãrintelui Clement Cucu, primul stîlp ce l-am avut ca preot slujitor, duhovnic si mamã, care la nevoie punea mâna si pe fãcãlet sã se îndrepte copiii zburdalnici, care în timpul liber îsi trãiau copilãria.

Începutul parcã a fost un joc, dar odatã cu vârsta noastrã a luat fiintã si mânãstirea. Când a fost totul gata si ar fi trebuit sã ne bucurãm de rezultatele muncii noastre, am zburat fiecare spre casele pãrintesti, sau cum a hãrãzit Cel care a lovit stupul, ca albinele s-o ia care si pe unde li s-a deschis drumul.

Mi-ati putea pune întrebarea de ce a dorit sã ia fiintã aceastã stupinã, din care toti cei ce au au cunoscut-o s-au îndulcit cu faguri si miere iar dupã scurt timp în care bucuriile au fost doar realizãrile pe tãrâm de constructie si zidiri sufletesti a miilor de români si românce care veneau sã-si vadã lãstarii rupti din copacul familiilor lor si sã se încãlzeascã sufleteste la vatra caldã unde contribuiserã cu bãnutii lor?!

Din anul 1939 pânã în anul 1955, în fiecare an a fost ceva de fãcut pentru împodobirea GRÃDINII MAICII DOMNULUI. Dupã cum stiti, nu aveam frumusetile celorlalte mânãstiri, cu munti si pãduri, dar câmpia cu bogatele ei recolte si dragostea tãranilor de unde ne trãgeam si mai aproape toate, ne fãceau fericite. Toate ne simteam ca la o casã de împãrat, ce simteam un parfum îmbãtãtor. Secretul loviturii stupinei este asa de ascuns, cã mã face sã tac.

Cã noi am gresit nu-i de mirare, dar de ce nu am fost iertate?!

Domnul ne spune cã nici un fir de pãr din capul nostru nu se pierde fãrã voia Lui, oare este mai de pret un fir de pãr la Dumnezeu decât cele 300 de fete maici si surori, care plutesc ca frunzele pe valul unei ape? Noroc cã vântul e prielnic si valurile nu numai cã nu le-a dus la fund, dar parcã le uneste laolaltã si cresc, hrãnindu-se cu amintiri.

Adevãratele slugi sunt devotate tot timpul, nu numai când sunt în gratiile Stãpânului sãu.

Dacã slujirea a fost devotatã, Stãpânul nu le va uita si când nici nu se asteaptã, primeste telefon asa cum am primit eu de la dumneavoastrã.

- Vãd vã dupã toate loviturile ai rãmas aceeasi si pentru acest fapt eu vã ofer o recompensã care sper cã o sã vã bucure.

Locuiesc în chilia d-strã, în stãretie. Intr-o zi dintr-o simplã curiozitate m-am urcat în podul stãretiei.

Printre altele aruncate la repezealã mi-a atras atentia acest pachet cu scrisori adresate dumneavoastrã de la diverse persoane si un dosar prin a cãror hârtii rãsfoind, am constatat cã sunt procese verbale între Episcopia Buzãului care preda predã, prin delegati, mânãstirea delegatiei Sectiei de Sãnãtate a regiunii Galati.

Toate procesele verbale sunt în original cu semnãturile pe ambele pãrti. Dupã ce-l veti studia eu cred cã veti simti nevoia sã faceti o plimbare la Parcul Trandafirilor.

M-am mirat cu câtã usurintã au predat preotii, munca si zestrea unor fiinte cinstite.

Eu mã retrag si sunt fericit cã v-am cunoscut.

-Sãrut-mâna!

Si a plecat voinicul doctor, care dupã aprecierea mea atingea doi metri înãltime. În acest fizic perfect, am constatat cã avea si un caracter de omenie. Primul lucru ce l-am fãcut a fost dorinta de rãsfoire a dosarului cu procese verbale ce au fost întocmite în ziua de 10 iunie 1956 de cãtre delegatii Sfintei Episcopii din Buzãu, cu nr. 6689-127-1956, prin care se predã delegatiilor Sectiei de Sãnãtate a Regiunii Galati cu delegatia nr. 35411-1956.

Deci, prin contractul de închiriere a Episcopiei Buzãului si Sfatului Popular a Regiunii Galati prin care se predã bunurile mobile si imobile situate în fosta Mânãstire "Adormirea Maicii Domnului" de pe lângã comuna Tudor Vladimirescu raion Liesti, reg. Galati, a fost întocmit la data de 28 iunie 1956.

Detaliile vor fi pe scurt, pentru cã nu-i cazul sã le redãm decât în mare:

I. Terenurile din jurul Mânãstirii si din afara Mânãstirii;

II. Clãdiri, clopotnita, stãretia, cãminul preotesc si cele 44 chilii care închid incinta Mânãstirii în formã de cetate: chiliile noi în formã de salvare pentru surorile noi, ce erau sub supravegherea unor maici, sala de mese, bucãtãria si brutãria cu injectoare, casa de oaspeti "Arhondaricul", casa de la stupi cu toate utilajele necesare pentru o stupinã de peste 80 de stupi, infirmeria cu 12 paturi cu punctul farmaceutic, douã clãdiri mari în afara parametrului Mânãstirii din care una cu mai multe saloane unde lucrau 60 de maici cu surori la covoare pentru export, 20 de covoare pentru uz intern, 20 de persoane lucrau la flori artificiale pentru magazinele din Galati si Bucuresti, 8 persoane pictau, 2 sculptau si 2 executau traduceri din limba greacã. Cancelaria Mânãstirii unde lucra secretara, contabila, dactilografa si casiera, precum si o camerã pentru primirea oficialitãtilor.

În holul de la intrarea primei clãdiri aveam vitrine în oglinzi pe cei doi mari pereti, unde erau expuse produsele celor care lucrau în atelierele unificate.

În a doua clãdire din holul mare se intra la stânga în douã saloane dotate cu 35 masini de cusut unde activau cca 40 de surori croitorese, sefã fiind maica Sãvescu Iustina- Singlitichia si maica Radu Vasilica- Marionela. Una din ele lucra cu o grupã de surori la haine preotesti si alta cu o altã grupã de surori, care lucrau pentru cooperativele de consum de la sate si judete si anume: trusouri pentru botez, etc.

În salonul din dreapta aveam rãzboaie manuale pentru presuri si stofe pentru îmbrãcãmintea obstei, pentru maici si surori.

Uzina era dotatã cu douã motoare de 80 kw.

Mai erau în dotare o moarã, o spãlãtorie, grajduri, crescãtorie de porci si pãsãri, un staul pentru 300 de oi, etc.

Numai biserica mare si biserica de iarnã "paraclisul" nu au fost trecute în contract, ci au fost sigilate, iar cheile au fost predate preotului paroh al comunei Tudor Vladimirescu. Asta ar fi culmea rusinii din partea Episcopiei de Buzãu, sã facã din ambele biserici magazii sau nu stiu ce altceva.

Dupã rãsfoirea acestui dosar pe care-l pãstrez, nu am mai fost în stare sã desfac pachetul cu scrisori si le-am pus bine.

Dupã un timp am desfãcut si pachetul cu scrisori ce le primisem de la diverse persoane prin credinta lor, în urma rugãciunilor fãcute în sfânta Mânãstire.

Tot în acest pachet am gãsit niste însemnãri creionate de mine, de care si uitasem, asa ca de scrisorile ce le strînsesem spre pãstrare si de care nu-mi închipuiam cã mai existã.

Printre hîrtiile volante se aflau niste dictãri ce s-au desfãsurat timp de trei zile în biroul meu, dictate de cãtre pãrintele Nil Dorobantu, ce venea destul de des la noi, slujea sfânta Liturghie cu preotii nostri si apoi dispãrea, nu stiai de unde vine si unde se duce. Când venea ne saluta: "Hristos a înviat!" Il întrebam: "De unde veniti?" Si-mi rãspundea scurt: "Din Cer!" Iar la plecare îl întrebam: "Si acum unde pleci, pãrinte?" "Tot în Cer!"

Dictarea fãcutã, în aparentã, în cele trei zile, de pãrintele Nil, s-a dovedit în a treia zi cã nu a fost pãrintele Nil, ci sfântul Ioan Evanghelistul.

Redau întocmai dictarea în acest caiet, pe care abia am descifrat-o din acele hîrtii îngãlbenite, cãci au trecut ceva ani din 1952 pânã în anul 1970.

Celelalte scrisori le-am încredintat sorei Gherman Marioara, fosta contabilã în Mânãstirea noastrã si la cooperativa de productie ce a functionat aproape 5 ani în Mânãstirea noastrã.

În prezent locuieste în Brãila si este salariatã la protoieria din Brãila.

- Gurãu Veronica -

MÃNÃSTIREA VLADIMIRESTI,

Vara anului 1952

PRIMA ZI DE CONVERSATIE

    Era varã.

Lucram la biroul stãretiei diverse. Usa era deschisã. Nepoata mea Ivan Heruvima, care îmi era si ucenicã, mã face atentã de a privi pe geam cum se plimbã prin fata Stãretiei pãrintele Nil Dorobantu. Ii spun nepoatei mele sã îl invite în biroul meu.

Apare în dulamã si cu capul gol cu vesnicul salut:

- "Hristos a înviat!" sora mea.

I-am rãspuns:

- "Adevãrat a înviat!" fratele meu. Dar de unde vii, frãtioare?

- Din Cer, surioarã! Vrei sãti spun ceva? Am citit o carte neamipomenitã si dacã cãdem la învoialã , eu as dori ca tot ce voi povesti sã le si scrii, cã vorbelezboarã ca fulgii în aer.

- Da pãrinte, sunt chiar fericitã sã am în casa asta bucuriile si mãrgãritarele aduse de sfintia ta.

Scot din biroul meu hîrtie si iau creionul în mânã, fãcând o glumã:

- Gata, roaba Domnului ascultã, dar când îmi vine ceva în minte sau nu înteleg, pot sã-ti pun ceva întrebãri? Nu te derutez, cã, cred cã multe cãrti ai mai citit. Pãcat cã nu stai într-un loc.

Se plimbã cu mâinile la spate în fata biroului meu. Era foarte vesel.

Îl întreb:

- Pãrinte, de ce când visãm în somn pe cei dragi, plecati de la noi în vesnicie, îi vedem ca si noi, în trup si conversãm? Cum se face asta? Oare noi plecãm la ei sau ei vin la noi?

- Trupul nostru fizic stã în pat si doarme si totusi acest contact se face foarte usor cã te bucurã nespus. Da, sã-ti spun din ce stiu eu, din cele citite de mine. Existã o miopie care împiedicã întelegerea vietii vesnice si unii cred cã totul se terminã aici dupã ce omul a murit. Nu-i adevãrat, corpul fizic merge de unde a fost luat, la maica lui - pãmântul, iar sufletul - fiinta spiritualã, merge sau se întoarce la Creatorul sãu, se închinã, i se face Judecata individualã de propria lui constiintã; în momentul când se deruleazã toatã viata lui de pe pãmânt, apoi se retrage la locul ce si l-a dobândit prin efort sincer în viata pãmânteanã.

Dacã vedem câtã armonie existã în întregul Univers, ne este destul sã întelegem cã Cineva, o Fortã neînteleasã conduce totul.

Omul este superior prin esenta din care s-a rupt si poate pãtrunde în întelepciunea supremã strãbãtând cu usurintã si energia fulgerului, dacã-i perfect, adicã elementii din care a fost construit corpul fizic nu au fost dezechilibrati prin trãirea ce a dus-o pe

pãmânt. Spre eternitate cãlãtoria este usoarã, dacã esti împãcat cu tine si cu cei ce te înconjoarã.

Omul spiritual se deosebeste de tot ce-l înconjoarã, nu poate fi pipãit si-l poate vedea numai anumiti ochi, chiar de la mari distante, când pãrãseste pãmântul pentru totdeauna. Datoritã acestei cunoasteri el poate învãta pe altii cã omul spiritual este imaterial, strãbãtând cu propria sa fire si este însotit de binele si de rãul ce l-a fãcut în viata pãmânteanã pânã ajunge la Creatorul sãu.

- Pãrinte, cum este Dumnezeu prezent în orice din naturã?

- Foarte simplu! Intelepciunea Creatorului se manifestã în întregul Univers si este prezentã în toate fiintele, cãrora le-a dat viatã. Ii mai zicem esentã nemuritoare. Dupã ce corpul uman devine neînsufletit, unii pot vedea dacã cel plecat a avut viatã nobilã sau a fost o brutã, care, ca un porc s-a tãvãlit în toate murdãriile...

- Constat pãrinte, cã de noi depinde, în legãturã cu vesnicia la bine sau la rãu. De ce taci, pãrinte?

- Pentru cã ai dreptate! Unii oameni socot moartea ca o iesire din închisoare si nu gresesc, altii mai evoluati, o reîntoarcere în patria sa. Aceastã trecere de la o stare la alta n-o pot întelege decât cei care stiu si cred în existenta vesniciei si cã exilul a luat sfârsit. Cine se complace în exil, nu poate întelege!

- Pãrinte, oare nu-i o lasitate cã îngrijim trupul fizic? De ce nu ne lãsãm sã evadãm la prima loviturã?

- Aici e secretul! Eul nostru, adicã scânteia divinã, simte cã nu si-a terminat lucrul pe ogorul vietii si te împinge sã îti vezi drumul încã lung. Pânã nu ajungi la capãtul firului, ghemul se tot rostogoleste.

E de-ajuns pentru azi, plec!

- Unde, pãrinte?

- În Cer!

Si vesel a pãrãsit camera mea de lucru.

Gurãu Veronica -

Bucuresti, 1952

A DOUA CONVERSATIE

    Dupã ce s-a terminat sfânta Liturghie, am trecut în camera de lucru, asezându-mã pe scaunul de la birou cu usa deschisã, asteptând nãzdrãvana figurã a pãrintelui Nil Dorobantu.

Cum mergea ca o balerinã, apare în prag cu salutul:

- "Hristos a înviat!"

Dupã rãspunsul meu, tot plimbându-se prin fata biroului, i-am zis:

- Stai pãrinte pe un scaun!

Dar îmi rãspunde:

- Când vorbesti de întâmplãri frumoase, simti nevoia sã te misti de colo colo, asa cã te rog nu da importantã stãrii mele. Sã legãm firul conversatiei noastre cã o sã-ti prindã bine când le vei reciti rãnitã de singurãtate.

- Ce vrei sã spui cu asta, pãrinte?

- Ah, nimic important! M-a luat gura pe dinainte. De fapt n-ai sã spui din anvon cele dictate de mine.

- Mai stii, pãrinte, mã cunosti, nu tin numai pentru mine ce cred cã-i de folos sufletesc. Dar sã începem lucrul!

- Da, da! Evoluatii care iubesc pe semenii lor ca pe ei însusi, nu mor ci merg învãluiti în lumina iubirii ce au obtinut-o în viata fizicã, mutându-se în adevãrata si luminata iubire pe veci. Cine a asistat la evenimente precise în lumina iubirii, moartea îi este dragã si este fericit cã se mutã într-o pace si frumusete incomparabilã cu ceea ce a pãrãsit în adevãrata viata, asa zisã moarte.

Armonia Universului topeste rãutatea care nu-si gãseste niciunde în lumea sãrbãtoreascã, iar omul care ajunge în tainele fericirii, uitã ce a lãsat în urmã, numai dacã ajunge pe treptele fericitilor. Cei din treptele miluitilor, asteaptã praznicul aceleiasi sãrbãtori cu rãbdare, dupã ce-i ajutã dragostea celor rãmasi în urma lor. Numai cei ce curmã viata cuiva sau a lui pribegesc în haos pânã la a II-a Venire.

Unii chiar de pe pãmânt, au drumul deschis, vãd înainte viitorul ca prezentul, povestind ca orice întâmplare moralã si nu i se pare strãinã pentru cã o trãieste de aici. Cei care doresc sã pipãie, sunt acei care se îndoiesc a crede în frumosul vesnic.

Ceea ce-ti spun eu, le mai stii din cele auzite din bogãtiile Bisericii, dar cred cã nu-ti cade greu.

- Oh, pãrinte, cum sã-mi cadã greu, cã de fiecare datã tot ce auzim în Bisericã este nou. Dar spune-mi, despre cei care pleacã de pe pãmânt, bãtrâni, uscati si urâti, în vesnicie, ce scrie în cartea pe care-ai citit-o?

- Am sã-ti spun ce am gãsit scris.

In vesnicie omul are trupul spiritualizat si se prezintã la vârsta evolutiei. Nenorocirile ce le-a avut trupul pe pãmânt nu se imprimã pe suflet, adicã pe persoana spiritualã, decât faptele cele bune cã cele rele le tine acuzatia, pricepi?

- Nu prea.

Dar la a II-a Judecatã cu ce trup venim, cu cel din pãmânt care n-o sã mai fie sau cu cel spiritual?

- Cam multe vrei sã stii! Dar am sã-ti rãspund: când ai visat pe mama care-i moartã sau pe altcineva care-i plecat de pe pãmânt, cum l-ai vãzut în vis, cu trup sau în abur, mai tânãr sau mai frumos decât îl stiai?

- Da, e adevãrat, dar am vrut sã mai stiu, cã am prilejul fericit acum.

- Bine! In legãturã cu Judecata de Apoi sunt mai multe variante, dar toate sunt bîjbîite. Adevãrul il cunoaste numai Dreptul Judecãtor.

- Pãrinte, poate cã-i mai bine sã nu stiu prea multe si sã cred cum simt eu.

- Ba nu, dogma despre Inviere a fost atacatã de multe ori de cei ce n-au cercetat tainele si n-au pãtruns adevãrul în camerele cele mai ascunse ale tainei.

Si nu le vor cunoaste niciodatã, împiedicându-i orgoliul pãtimas. Cine a crezut ce a simtit, dar sincer, nu mai are nevoie de cuvinte, asa cum singurã ai afirmat. Scopul despre Inviere este cã omul are ceva în el din Creator. Bãtrânetea în ascultarea Creatorului sãu este frumoasã ca o hainã ce nu-si pierde farmecul splendorii si mereu este admiratã de altii. Sã ascultãm pe Apostolul care sustine taina Invierii astfel: "Firea omului este pregãtitã pentru o stare mãreatã, dar pentru cã se seamãnã întru slãbiciune si înviazã întru slavã, se seamãnã în trup firesc si înviazã în trup duhovnicesc..."

- Ce rãu îmi pare pãrinte, cã nu am fãcut si eu teologia! As fi stiut si eu câte stii sfintia ta!

- Poate cã-i mai bine cã nu ai fãcut-o pentru cã multi teologi s-au încurcat în firele neîntelese ale nesfârsitului Divin si al Invierii. Fericirea odrãslitã dintr-o trãire curatã si nepãtimasã ne duce la starea originii.

- Sã ne oprim aici, cã eu trebuie sã plec. Vom continua mâine.

- Nu rãmâi la masã, pãrinte?

- Nu, cã nu mi-e foame. Pe mâine!

Si a fugit ca o pasãre.

-GURÃU VERONICA-

Bucuresti

 

CONVORBIREA TOT DIN A DOUA ZI

dupã vecernie, 1952

    In aceastã zi, dupã vecernie am intrat în chilia mea de lucru, am scos din sertar cele scrise de mine cu pãrintele Nil dimineata înaintea mesei de prânz si le citeam. Cineva bãtu la usã. Era tot pãrintele Nil. Dupã salutul lui, îmi zise:

- Sora mea, nu te superi cã m-am întors... Stiu cã mãnânci mai târziu, cã-i vineri. Ia sã vedem unde am rãmas cu discutia... Sora mea, as dori sã-ti dictez despre altceva, esti de acord?

- Da, pãrinte, cum vrei sfintia ta!

- Cam asa am gãsit eu scris în cartea cititã. Dupã ce corpul a luat fiintã în pântecele mamei, imediat intrã în legãturã cu sufletul, adicã cu scânteia sau cu esenta divinã care dã viatã. Am mai vorbit noi de asa ceva, dar nu e rãu sã le repetãm.

- Doamne, câte mai stii, pãrinte!

- Ei, lasã laudele, cã ceea ce spun, nu spun din desteptãciunea mea.

- Pãrinte, eu o sã-ti mai pun o întrebare, te superi?

- Deloc!

- Dacã sufletul are strânsã legãturã cu trupul, de ce ni-l lasã sã aibã miros urât dupã ce se retrage de unde a venit?

- Iatã de ce, sora mea! Elementele din care este compus corpul intrã în dezagregare si este atras de partea din care a fost compus. Trupurile care nu se dau stricãciunii înseamnã cã au fost la acelasi nivel cu sufletul, în curãtenie si înaltã smerenie nefãtarnicã. In conducerea sa rationalã are fiecare absolut cale liberã. Nu a încãput dusmãnia, ura, bârfa, invidia si judecata aproapelui. Dacã rãmân fãrã viatã, trupurile lor dau parfum si ajutã pe semenii sãi, pentru cã între ele si partea superioarã ce a zburat este o strânsã concordantã, primind aceleasi forte ca întregul corp spiritual, pentru cã trupul rãmas este încãrcat cu

energie divinã. Din evlavie crestinii împart fãrâmiturile sau mici bucãtele, fie în Bisericã sau în casele celor râvnitori în ogorul Domnului. Dar pentru cã sufletul în lumea lui de luminã primeste atâta energie cã dã în fiecare particulã ca în tot trupul, iar evlaviosii primesc dupã credinta lor fortã.

La întâmpinarea Dreptului Judecãtor forta sufletului care a îngãduit sã fie luatã din mãdularele lui, atrage toate particulele ori de unde ar fi ele, se alcãtuiesc în totul ca sã arate supunere în fata Fortei Divine care printr-o privire va face Judecata de obste.

Sufletul distruge cu usurintã elementele ce îi apartin si nimic strãin nu se apropie, neavând locul potrivit. Pentru greseala primului om pe care majoritatea o crede poveste, Creatorul a împãrtit viata în douã, adicã în trup pãmântean cu necazurile lui si cea vesnicã dupã întoarcerea trupului activ de pe pãmânt, numai cã lungimea lor nu-i la fel.

Deplina libertate ce o are omul pe pãmânt, îi dã posibilitatea de a-si aduna bagajul, bun sau rãu, pentru nesfârsitele veacuri, prin activitatea ce o duce pe pãmânt.

Cine în viata pãmântului si-a consumat simturile în rãu si n-a ascultat de comenzile înteleptului lãuntric, nu se poate topi în cazanele bucuriilor si nici în starea fericitilor.

Cei care au navigat în viatã virtuosi, cãlcând ademenirile trupesti, sunt în lumea miluitilor sau a fericitilor. Deci, în vesnicie sunt douã categorii pãrintesti: nu numai la miluiti ci si la fericiti sunt mai multe trepte, dupã evolutia lor.

- Vai de mine, pãrinte, dar cine o sã stea în categoria fericitilor?

- Ei, lasã-mã cã Dumnezeu nu-I tiran ca noi!

- M-am îngrozit!

- Te cred, dar asa e, cum spun eu.

Alcãtuirea omului este perfectã dacã trãieste în armonie cu Stãpânul sãu care-l asteaptã chiar pânã la ultima clipã, când poate descifra cartea vietii lor si sã ardã tot ce a fost rãu în trecutul lui.

- Cum, sã ardã?

- Prin spovedanie sincerã si sã nu mai repete cele trecute pe fiinta vietii lui

- Pãrinte, spune în sfânta Evanghelie cã bogatii nu intrã în Impãrãtia Cerurilor, dar câti sãraci nu sunt rãi! Eu nu mai înteleg!

Pãrintele râde cu haz.

Îmi spune:

- Poti sã fii bogat dar sã fii asa de detasat de tot ce te înconjoarã, ca si cum nimic nu ti-ar apartine; la fel si cu cel sãrac, care din cauza lipsei dã cu barda în Dumnezeu, adicî reprosându-I, nu se roagã, multumindu-I, cã poate sunt altii mai sãraci ca el. E clar? Si la bogat, cît si la cel sãrac, mãsura rãmâne cheia bucuriilor si se socoteste mereu cã o sã soseascã vremea când va da socotealã de toate; astfel de oameni trãiesc un timp în care reusesc sã dezlege legãturile vietii prin virtuti, fiecare dupã nivelul sãu de evolutie. Cântarul dreptãtii nu însealã pe nimeni. Ispitele vietii nu-i trag în jos. Cel ce este legat de tot ce-l înconjoarã, fie orice, despãrtirea sa de trup este grea pentru cã toate fericirile sale desarte s-au împreunat puternic si-l fac nefericit. La fel este si cu suferintele trupesti; suferi cu bucurie sau blestemi pe Cel ce ti-a dat suferintã spre fericire sau încununare. Cel legat de materie sau cel mândru, care se laudã cã nimeni nu trece prin ceea ce trece el si se crede martir, pierde totul iar zãbovirea lui în suferintã se preface în fum. Cel care nu se bucurã de tot ce-i vine în viatã, bune sau rele, înseamnã cã nu e înrudit cu fericirea vesnicã, iar dupã moarte pribegeste prin locurile ce le-au lãsat cei dragi ai lui si pe care nu-i ajutã cu nimic. Cutreierã cu dor si jale locurile si persoanele ce-l fãceau fericit pe pãmânt.

- Pãrinte, Dumnezeu este prin natura Sa bunãtate. Omul nu e înrudit cu El pentru cã l-a creat? De ce unii sunt perfecti iar altii vai si amar de ei?

- Înrudirea, sora mea, e valabilã numai dacã se respectã toate legile Creatorului. Cine este cãlãuzitor de bunãtate si nu preia locul Dreptului Judecãtor, judecându-se numai pe el, el trãieste aici numai în luminã, obtine virtuti cu usurintã si asteaptã cu dor a sa patrie si pentru cã nãdãjduia în binele absolut, i se imprimã în memoria sa voia Creatorului. Pentru un astfel de om amintirile trecutului nu sunt o rusine, îi vine în ajutor esenta binelui, se îndreaptã cu încredere spre Cel pe care si-L imagineazã cã-L asteaptã (adicã existenta absolutã) dând unora posibilitatea sã-L si vadã, fie în eu-l sãu sau în alte forme.

Ce zic proorocii în Biblie: "te-ai fãcut asemenea lui Dumnezeu..." si altele.

Omul posedã ceea ce a crezut si a nãdãjduit, având la îndemânã bunãtãti neânchipuite si trãind chiar de pe pãmânt viata ce-l asteaptã, pentru cã firea lui este asemãnatã cu Sublimul dorit.

Iubirea topeste totul si uneste pe om cu Dumnezeu, îl face sã nu mai aibe nici o dorintã, grija lui este mereu treazã de a face tot ce-I place Stãpânului sãu, întâi de a-L iubi si la fel sã-si iubeascã semenii sãi.

El stie din sfânta Bisericã cã iubirea niciodatã nu cade, prin iubirea lui Dumnezeu, omul iubeste tot ce-i curat.

- Pãrinte, nãdejdea si credinta nu sunt la acelasi nivel cu iubirea?

- Nu, credinta este sprijinul si încrederea spre care nãdãjduia. Chiar dacã celelalte înceteazã, dacã iubirea este lucrãtoare omul biruie, pentru cã este consideratã prima virtute din legea Creatorului. Când cele douã sunt implinite triumfã iubirea.

- Pãrinte, ce-mi spui! Lasã-mã sã zic cã vii din altã lume!

- Dacã asa crezi, fie! Vãd cã-ti merge la inimã!

- La inimã putin spus, ci simt cã mã topesc în cele ce-mi dictezi! Strasnicã carte ai cãpãtat!

- Asa te vreau! Dacã nu te-as fi cunoscut, nu mi-as fi pierdut timpul, stiam cã ce vom depãna nu o sã te încurce si sã te fi silit sã le arunci la cosul cu gunoi.

- Si ce zici de asta, cã esti înainte-vãzãtor, nu?

Si am râs amândoi.

- Lasã-le pe toate si hai sã le mai depãnãm, pentru cã adevãrul binelui nu te saturã niciodatã, cãci trãirea iubirii te leagã de Cel ce este iubirea, care este nelimitatã si-ti face usoarã calea cãtre El. Oamenii care cred cã totul se terminã pe pãmânt, se terminã cu trupurile care sunt sub puterea fortei de comprimare si sunt sfâsiati de cel mai greu chin. Acesta este iadul de care se vorbeste. Creatorul nu-i urãste pentru viciile lor, pentru cã El este izvorul milei, dar în acelasi timp si al dreptãtii. Durerea singuri si-au creat-o, omul singur îsi semneazã sentinta. Iisus Domnul suferã când omul nu se opreste din pãcate si îsi aprinde singur focul suferintelor printr-o trãire dezordonatã. Firea omului este atrasã în toate de ce-i pãtimas si rãu si dacã nu se trezeste la timp, se face "despãrtirea totalã" si plata se face dupã mãsura datoriilor.

- Pãrinte, eu tare as dori sã-mi plãtesc datoriile în aceastã viatã!...

- Bine, sã fie asa cum vrei tu pentru cã Cel ce face dreptate te aude. El stie si cunoaste prostia omului ce aleargã spre plãceri desarte, de aceea iartã când se opreste. Oprirea de la desertãciune, dã îndrãznealã si libertate asemãnãtoare cu aceea ce a avut primii oameni. Spãlarea în izvorul eliberãrii face sã devii transparent pentru vesnicie.

- Pãrinte, pe mine mã chinuie ideea copiilor care vin nedoriti si cei nelegitimi. Cum o mai fi asta în legile iubirii? Cu ce scop îngãduie Creatorul asa ceva?

Pãrintele zâmbeste si mã priveste lung.

- Ce zici, sunt nesocotitã, nu?

- Îmi cad bine frãmântãrile tale si sper sã-ti rãspund la toate ca un scolar ce-si cunoaste lectia. Primul lucru este scânteia divinã care intrã în sînul mamei unde se plãmãdeste; prin nutritia de la mamã creste trupul, precum orice sãmântã aruncatã pe pãmânt nu se pierde ci încolteste, creste si intrã în viatã. La om intervine ratiunea, care se dezvoltã odatã cu cresterea. Firea inteligibilã ajunge prin ce-i impur la o imperfectiune - ceva - ce semãnãm aceea culegem - la o perfectiune, asa cã nimeni nu poate învinui creatia - pentru anumite infirmitãti, astfel cã cel venit plãteste niste datorii ale lui sau ale pãrintilor sãi.

Viata pãmântului constã în nastere si moarte. Numai viata viitoare este stabilã si nemuritoare. In mãsura în care creste trupul, puterea sufletului se dezvoltã si dacã în jurul sãu are grãdinari credinciosi, ajunge la o recoltã bogatã ce încarcã hambarul din care se hrãnesc secole de-a rândul.

Ingerii, numai unii aduc pãmântenilor câte o veste. Legãtura cu pãmântenii o tin plãcutii Creatorului, pentru cã vin în numele Lui, îi vede ca pe Dumnezeu, pentru cã-L reprezintã si este încãrcat cu forte si aproape toti vãzãtorii nu-i poate numi decât cã au vãzut pe Dumnezeu, asa de mari îi vãd.

- Dar porunca primitã este dupã voia lui Dumnezeu, nu?

- Sora mea, în lumea vesniciei nu e anarhie, ci ordine perfectã. Toate legile Universului Divin si planetare sunt întocmite de Creatorul Cel fãrã Nume si necunoscut în vîrstã si prin care toate se desfãsoarã. Dar mai întâi El le respectã.

- Pãrinte, Cel fãr Nume, nu-i Dumnezeu?

- Eu îi zic fãrã nume pentru cã totul mi se pare nepotrivit mãretiei Sale!

- Ce mult Îl iubesti, pãrinte!

Si eu am sã-I zic asa! Dar ia sã-mi rãspunzi, în legãturã cu legile planetare, sunt si alte planete?

- Ei, sigur cã da, dar acum e târziu si e timpul sã plec.

- Unde?

- Ce, nu stii? În Cer!

Si a plecat râzând, parcã zbura.

 

 

CONVERSATIA DIN A TREIA ZI

- anul 1952 -

    Si în aceastã zi pãrintele Nil a intrat în camera mea de lucru cu vesnicul salut "Hristos a inviat!"

Începem dictarea:

- Sora mea, stii cã sunt un mare pãcãtos! Toate pãcatele le-am fãcut!

- Pãrinte, cã sunteti drept sau pãcãtos, nu mã intereseazã, pentru cã si eu sunt la fel cum ai spus sfintia ta. Dar hai spune-mi, ce-ai gãsit în Cerul de unde vii?

- Am citit ceva nemaipomenit de interesant, dar te sfãtuiesc sã nu arãti nimãnui, cã ne vor face pe amândoi nebuni.

- Ce spui, pãrinte?!

Si am râs cu lacrimi.

- Hai la lucru!

Poate vrei sã stii titlul cãrtii din care ti-am dictat câte ceva. Cartea se numeste "Razele Divinitãtii", pentru cã în ea am gãsit foarte, foarte importante raze ce vindecã oamenii de pe pãmânt, cu boli trupesti si sufletesti, ce le capãtã prin credintã asemãnãtoare cu disperarea.

Existã sapte raze ce se realizeazã prin intermediul chemãrii:

- prima razã este purpurie si este de cel mai mare ajutor,

- raza a doua este verde,

- a treia razã este aurie,

- a patra razã este albastrã,

- a cincea razã este violet,

- a sasea razã este de culoarea perlei,

- a saptea razã este rosie.

Efectul radiatiilor se face simtit la anumite lungimi de undã, în proportie cu gradul de evolutie al bolnavului, precum si al celui prin intermediul cãruia se face interventia.

Prin intermediul razei de culoare albã, au loc vindecãri magnetice care seamãnã cu un nor care trec prin fata soarelui. Natura ei fiind pãmânteanã, nu-i de duratã lungã, durata eclipsei este scurtã, usureazã suferintele, dar nu vindecã ca razele divine.

Cele sapte raze divine nu se folosesc toate odatã, ci dupã capacitatea si puterea corpului bolnavului. Vindecarea în mare mãsurã depinde de râvna celui bolnav. Dacã pacientul nu se ridicã la nivelul razelor prin care a primit vindecarea, contactul va dilua si rãmâne doar efectul razei albe, adicã o vindecare scurtã.

Ce-a zis Iisus: "Crezi? Eu pot sã te vindec!"

Deci, si de pacient depinde în mare mãsurã atractia razei specifice bolii si durata vindecãrii lui.

- Pãrinte, la noi vin foarte multi bolnavi de nervi. Cu ce razã se pot vindeca?

- Bolile de nervi apar la persoanele sensibile si care cad fãrã sã-si dea seama, pradã pe drumul vietii.

- Cum pot sã-i ajut, pãrinte?

- Scrie în carte cã poti goni întâi rãul din "aura" lui ca sã poatã deveni instrumentul hãrãzit.

- Dar ce-i cu aura?

- Oricare din muritori, datoritã esentei sale spirituale are în jurul corpului fizic un fel de aureolã ca o protectie, numai cã si aceastã protectie poate fi mai puternicã sau cât un fir de atã în jurul corpului, depinde de gradul lui de evolutie.

- Aaa, stii pãrinte cã eu l-am vãzut pe Petrache Lupu de la Maglavit pe când predica la lume pe acel modest amvon, cã era înconjurat de o luminã albã-argintie, iar el pãrea ca o umbrã în ea, numai cã acea luminã ce se afla în jurul lui era latã cam de vreo cinci palme iar spre picioare se îngusta. Oare aceasta era aura sa?!

- Da, fãrã îndoialã! Ai mai vãzut si la altcineva?

- Nu-mi aduc aminte. Si cum e cu bolnavii mintali? Nu as vrea sã uit...

Se pot ajuta cu raza albastrã bunã? Dar existã si raza albastrã rea?

- Da, existã "raza desfrâului".

- Dar cum o putem deosebi una de alta?

- Eh, ele nu pot sta laolaltã, pentru cã cea bunã vine prin rugãciune, iar cel care i-o aplicã trebuie sã-l domine pe bolnav cu multã dragoste. In felul acesta îl stãpâneste si îl ajutã cu rãbdare si încredere.

- Care rugãciune este mai puternicã alãturi de raza albastrã bunã?

- Aceea în care mintea ajunge mai presus de rugãciunile obisnuite; un fel de extaz sau contopire cu Dumnezeu Creatorul. Aceastã stare îsi are izvorul si bucuriile în rãdãcina Marelui Gânditor din care porneste efectul razei potrivit bolii sufletesti si trupesti. Cel care intervine trebuie sã se contopeascã în luminã.

- Dumnezeule, ce-ai mai gãsit în aceastã carte?

- Mai scria cã omul trebuie sã se foloseascã de tot ce-l înconjoarã, dar sã fie asa de detasat de ele, ca si când în orice clipã ar pãrãsi tot, fãcând din tot ce-i oferã viata un joc minunat. In acest fel el de-aici poate vedea slava nemuririi si prin bucuriile jocului pluteste într-un nepãtruns si minunat mister.

Iubirea într-adevãr atrage pe cel ce cautã sã descifreze formele si culorile iubirii cu suavul si delicatul parfum ce nu are asemãnare, care dã si completeazã toate cele necesare, pentru cã-i din altã lume.

Mai scria cã, cine va cãuta sã smulgã existenta Creatorului din pãmântul omenirii, va zgudui planeta pãmântului si o va transforma în cenusã.

- Pãrinte, poate nu s-a nãscut acel om...

- Ba s-a nãscut, este în fasã, este dintr-o mamã evreicã si dintr-un preot crestin. Intelepciunea lui îi va întrece pe toti de pânã acum, numai cã va fi pentru distrugere, cu ochi de leu, cãruia nu-i place pacea. Mult timp o sã curgã sânge, nu din ordinul lui, ci din neamul lui.

- Te rog pãrinte, de poti sã-mi spui în ce tarã o fi fiara asta...

- Prin Orientul Mijlociu.

- Unde vine?

- Eh, prin Asia.

- O faci pe plictisitul, nu esti sincer...

- Ei, dar mai pleacã omul... iar ne-am întins la vorbã...

- Pãrinte, în numele Domnului Iisus Hristos îti poruncesc sã rãmâi la noi la masã, cãci niciodatã nu ai mâncat la noi. I-auzi, sunã toaca de masã! Mergem si noi la trapezã dupã ce se strâng toate maicile din ascultãri, nu-i asa?

- Pentru cã m-ai rugat în numele Domnului nostru Iisus Hristos si am terminat conversatia sau dictarea, cum vrei sã-i spunem, hai sã mã dezbrac de Nil Dorobantu de care m-am folosit, cã altfel n-am fi fost lejeri în discutiile noastre...

La un gest cu mâinile lui am vãzut un voal alb foarte fin deasupra celui care se dãduse drept pãrintele Nil, rãmânând o persoanã ca transparentã, îmbrãcat ca un roman, care mi-a vorbit:

- Eu sunt Apostolul Iubirii! Fii binecuvântatã si sã rãmâi în iubirea Domnului nostru Iisus Hristos!

Apostolul iubirii avea o înfãtisare luminoasã, blând si bun... hainele-i albe pãreau a fi de mãtase.

Am uitat de masã, pentru cã simteam în gurã un gust deosebit.

Intr-un târziu aud toaca de masã. Nu mai întelegeam ce poate fi! Acum era adevãrata toacã pentru masã, prima fusese provocatã de Apostolul Iubirii.

Am mers la masã, dar nu am putut mânca; eram prea sãtulã de altceva...

Gurãu Vasilica.

 

LA GALATI ÎN ANUL 1963, CÎND LOCUIAM

LA SORA MEA, IVAN MARIA

    Era într-o dupã amiazã. In adnotãrile mele de atunci n-am notat ziua si luna. Eram singurã în camerã. Cineva vorbea lângã mine, nu vedeam pe nimeni, dar auzeam asa: "Ia aminte, candelele simbolizeazã o jertfã plãcutã lui Dumnezeu, pentru cã ea reprezintã o permanentã rugãciune. Apoi scrie ce-ti comunic eu!"

Am luat mai multã hârtie si un creion si stam pe scaun la masa mea de lucru. Regret cã nu am pe nimeni, dar auzeam lângã masa mea de lucru cum respira cineva. Nu-mi inspira nici un fel de teamã, ba din contrã, simteam o energie si multã pace. Incepu sã-mi vorbeascã iar eu trecui în grabã pe aceastã hârtie din care acum le trec pe caiet pentru a nu se pierde.

Vorbea rar... era vorbã de bãrbat.

Începu:

"În lumea biruitoare, la miluiti, cât si la fericiti se vorbeste o singurã limbã pentru toate popoarele ce au venit de pe pãmânt; este limba ce s-a vorbit înainte de "Turnul Babel" , limba universalã.

Cei cãrora le-a fost hãrãzit de Pãrintele Luminilor sã comunice cu fiintele din lumea ce a biruit moartea, înteleg limbajul care se transmite fãrã sã-si dea seama cã cele auzite fac parte din limba divinã obsteascã. Fãrã nici un efort se întelege, iar transmiterea mesajelor verbale pãtrund în constiinta clarviziunii pentru cã este obisnuitã sã asculte vocile prietenilor sãi. Nu existã o comparatie fizicã, doar atât cã deschiderea "drumului luminos" confirmã mesajul. Tu transmiti mesajul fãrã nici o obosealã, ba te simti aerisitã

sufleteste si bine dispusã. Nu esti decât o verigã dintre cele douã lumi. Rareori poti comunica cele transmise când esti singurã, pentru cã te simti ca plutind pe o apã binefãcãtoarte ce spalã constiinta, dând un sentiment de bucurie si sete dupã aer si chiar plimbare. Te simti exceptional în aer liber în timpul comunicãrilor, asa cum ai fost în câmpia Gurguetei în porumb, în primul contact, nu?

- Da.

- Toate comunicãrile s-au fãcut prin dedublare, chemare sau mergând pe cale fãrã sã-ti dai seama cã asa ti-a fost hãrãzit.

- Bunul meu sfãtuitor, ce este dedublarea?

- Dedublãrile nu sunt toate la fel, depinde de ghidul ce-l ai si misiunea ta. Participi la cele ce se petrec, esti constientã dar te ferim de a-ti încãrca mintea cu tot ce vezi si auzi, ca sã nu te obosim. Tu nu ai numai un ghid, sau cum îi spui, sfãtuitor. Pãrintele Luminilor, Marele Guvernator al Universului, trimite persoana potrivitã mesajului si toti din lumea noastrã ti-au prezentat clarviziunea fãrã obosealã, iar tu ai luat totul, orisicând, ca din gura adevãratului Dumnezeu, ce ti s-a pãrut foarte normal. Intre lumea noastrã si a voastrã convorbirea se face prin proectie, prin întelegerea gândirii rationale care dã comandã vorbirii. Acceptarea pãmânteanului se face prin mandatul primit, hãrãzit cu nasterea pe pãmânt. Toti cei cu misiuni spirituale sau stiintifice, trimisi pe pãmânt sunt instrumente spre binele tuturor din iubirea Pãrintelui nostru si al vostru.

Deci, ai înteles cã ceea ce se comunicã din lumea nevãzutã pãmântenilor din toate timpurile, n-a folosit nici un mesaj vorbit, ci au fost transmise prin "proiectie".

- Da.

- Toate proorocirile din Biblie din toate timpurile s-au fãcut prin "proiectie", cu misiunea de a le lãsa iubirea Creatorului oamenilor, de-a lungul secolelor. Tot omul are al treilea ochi, dar la putini le este treaz, majoritatea îl adoarme zicând indiferenti cã este o coincidentã. Niciodatã sã nu cauti a sti ce-ti aduce ziua de mâine pentru cã în curiozitate s-ar putea strecura vagabonzii, dusmanii încrederii în Cel ce nu doarme, pentru binele omenirii sã fii mereu atentã cum închizi sau cum deschizi usa mintii tale, cã trecând prin ploaia vietii sã nu te uzi. Ceea ce îti spun tie e valabil pentru orisicine. Increderea în nemurire dupã pãrãsirea pãmântului te lumineazã, te încãlzeste si înaltã sufletul uman iar drumul îl parcurgi fericit spre perfectiunea eternã. In cine trãieste Iisus, acela poate fi sigur chiar de pe pãmânt cã ocupã locul printre fericiti. Pentru el moartea este "o iubitã" cã numai prin ea se poate muta, primind îmbrãcãmintea perfectiunii."

Simteam vibratii foarte puternice si receptionam cu usurintã cele comunicate de forta binelui, pe care-l simteam cum nu stiu sã redau prin vorbe.

Continuãm:

"Omul nu moare. ci se mutã acolo unde si-a pregãtit locul prin evolutia comenzilor interioare.

Dacã întelegi actiunile esti în armonie perfectã cu Creatorul. Implinirea legilor însãnãtoseazã ratiunea, care devine Judecãtorul a ceea ce ti-ai agonisit în ultima cãlãtorie în prezenta Dreptului Judecãtor în fata Cãruia se deruleazã trecutul.

Omul este regele tuturor fãpturilor din apã si pe pãmânt, dar nimeni nu-l jigneste precum face omul.

Cine vede în orice creatie pe Gloriosul Divin, se înrudeste cu toate si-L respectã ca pe un Stãpân.

- Luminatã fiintã, cuvintele tale îmi umple inima de o pace, dar de ce nu te pot vedea?

- De unde vin eu, tu nu poti rezista a mã vedea.

- Dar cum te cheamã?

Mi-a spus un nume foarte frumos, foarte greu de retinut si a continuat:

- Prin "dragostea de aproapele" atârnã zborul vostru si dobânditi forte nemuritoare, având mereu bucurii sãrbãtoresti. Astfel de oameni împrãstie în jurul lor pace si bucurie. Tu ce simti acum?

- O dulceatã neasemuitã cu nimic din bunãtãtile noastre. Inghit si parcã nu se terminã. Cum as dori sã o am mereu!

- De tine depinde nealteratã hranã ce o simti.

- Vreau sã-ti spun ceva... Maica Preacuratã strãluceste cu o negrãitã frumusete si se lasã vãzutã de oameni mici si pãcãtosi.

- Vrei sã spui cã eu nu-ti îngãdui a mã vedea... Dar ai fi putut rezista lungimii timpului în discutiile noastre?

Când ai vãzut-O pe Doamna Luminii a fost o fracturã de secundã pe care tu o socoti secole, pentru cã încãrcarea cu energie a Preacuratei ce ti-o revarsã din iubire, te face sã nu-ti mai dai seama de timp si te întretine pentru scopurile ce le doresti sã fie implinite.

Ideile binelui suprem vin din izvorul ratiunii Creatorului, ele sunt perle de mare pret iar scoaterea lor face pe cel ce le detine sã-si ducã în armonie si înãltare, chiar dacã el nu aratã, dar se simte de cei sinceri ce stau în preajma lui.

Ogorul suprem trebuie sã fie cultivat si sã staio pitulit, astfel poti deveni un creator în orice domeniu.

Fii binecuvântatã de forta Tronului de Luminã!

Mi-a lãsat în camerã un parfum nemaipomenit.

Gurãu Veronica

ZBORUL NOAPTEA LÂNGÃ MAMA MEA

    Cîti ani sã fi avut, nu stiu, decât cã-i spuneam mamei mele cã în fiecare noapte mã despart în douã. Mama îmi spuse sã-i descriu cum. Eu îi explic cum cã sunt alcãtuitã din douã fiinte, întrucât noaptea când mã culc lângã matale,vine cineva în haine de mãtase albã, tare frumos la înfãtisare, îmi face semn si merg cu el si într-o clipã eu mã despart în douã fiinte: una rãmasã în pat prinsã cu mâinile de gâtul mamei, iar a doua, care sunt tot eu, într-o cãmãsutã albã ca a aceluia care mã ia de mânã si mã plimbã prin frumusetile pe care nu stiu sã le descriu, cãci nu seamãnã cu nimic din satul nostru. Mã uit în urma mea si vãd un fir de borangic ce mi se pãrea cã leagã cele douã fiinte care sunt eu.

Sãrmana mama mã întreabã dacã mi-e fricã când îl vãd si când plec cu el.

La care îi rãspundeam: "Abia astept sã vinã noaptea ca sã zbor într-.o lume de bucurii care nu are asemãnare cu nici o joacã de pe pãmânt, din lumea în care stau ziua, cã acolo nu e noapte, totul lumineazã mai mult decât soarele noastru; lumea parcã e mai bunã si este tare frumos îmbrãcatã, sunt frumoase grãdini cu pomi si flori cu fructe de aur si multe jucãrii ce nu sunt la noi în sat".

Mã întreabã mama, pe unde ies din casã când vine sã mã ia si i-am spus cã de la patul de unde rãmânea ea cu mine, se face un drum luminos, nu stiu de la ce soare, ce trece prin casã, când vine ziua si lumina soarelui prin geam în camera noastrã. Când plec sunt fericitã iar când mã întorc, tare nu pot mirosi mirosul de pucioasã si mangan. Odatã am vrut sã mã ascund în haina celui ce mã lua, rugându-l sã mã opreascã cu el, dar mi-a zis cã trebuie sã vin acasã cã o sã am treabã multã. M-a linistit si mi-a spus cã acel miros urât vine din lumea urâtilor care fac pe oameni sã fie rãi. Mi-a mai spus cã eu sã fiu cuminte si bunã si sã ascult de el cã o sã fie bine. Mama mi-a zis cã de ce nu-l întreb cum îl cheamã. Ei îi rãspund mamei: "Cum sã-l întreb, dacã din cauza fericirii uit de mine si de cei de lângã care am plecat!?"

Totusi mama îngrijoratã, m-a dus la preotul din sat, Dumitru Gheorghe, care nu era încã preotit, însã urma sã fie si cãruyia i-a spus cele auzite de la mine.

Pãrintele cu rãbdare m-a întrebat, cum e cu despãrtirea mea în douã în fiecare noapte, dacã acolo aud clopote si dacã acolo sunt preoti. I-am rãspuns cã parcã totul cântã mai frumos decât multe clopote, nu stiu sã le explic cã n-am auzit în lumea noastrã si nu se aseamãnã cele de acolo cu nimic din ce ne înconjoarã.

În prima zi, pãrintele, la rugãmintea mamei mele, a rugat pe socrul sãu, pãrintele Costache, care era foarte bãtrân sã-mi citeascã moliftele sfântului Vasile. M-a dus mama si a doua zi la pãrintele pentru rugãciune.

Cum ne-a vãzut pãrintele m-a întrebat, dacã în noaptea ce a trecut am mai zburat în lumea aceea si frumoasã. I-am rãspuns cã eram aproape treazã când am vãzut drumul luminos si persoana aceea frumoasã si dulce care m-a condus.

Trei zile la rând mi-a fãcut mos pãrintele moliftele Sf. Vasile cel Mare si dacã a auzit cã zborul meu se face mai usor a sfãtuit pe mama sã-mi dea pace.

Dar mos pãrintele nu m-a uitat si din când în când mã chema si-mi punea întrebãri. Nu mai stiu cum, dar mã chema iar la plecare mã binecuvânta si mã sãruta pe frunte. Stiu cã eram tare fericitã dupã conversatiile cu mos pãrinte, numai cã a durat putin pentru cã într-o noapte rãufãcãtorii l-au omorât, au intrat în casã peste mama preoteasã, chinuindu-o sã le dea banii fetei ce urma sã se cãsãtoreascã cu viitorul ginere si preotul Dumitru Gheorghe, care mã ascultase în prima zi. Jale mare a fost în toatã comuna noastrã pentru mos pãrinte Costache; si eu îmi aduc aminte cã am plâns mult.

Fiinta Luminoasã mi-a zis cã nu va trece 40 de zile si cel care a tãiat capul pãrintelui Costache cu toporul, singur în chinuri în urma unui cutit al unui necunoscut, va mãrturisi înainte de a-si da duhul, adicã de a muri si o sã spunã pe toti care-au fost cu el.

Eu stiu cã i-am spus mamei, dar mama, pentru cã era vãduvã, m-a amenintat cu bãtaia sã nu spun nimãnui, ca sã nu avem necazuri de la cei ce-au fãptuit crima.

Nu au trecut 40 de zile si cele spuse de Fiinta Luminoasã s-au împlinit întocmai, iar biata mamã era uluitã si dorind sã stie cine-mi spune mie cele ce-i spuneam în legãturã cu crima, a alergat la o bãtrânã, care se ocupa cu turnatul cositorului si a rugat-o sã-mi toarnã si mie ca sã stie cine se ocupã de mine, sau sunt bolnavã.

Tusa Ileana m-a asezat pe scaun, mi-a pus un cearsaf, acoperindu-mã toatã. I-a dat mamei un castron cu apã sã-l tinã pe capul meu. Prin cearsaf eu vedeam cum topea pe foc într-un vas cositorul, iar din gurã zicea ceva. Când si-a isprãvit descântecul, vine la mine cu vasul si ce avea topit, adicã cositorul, îl toarnã în castronul cu apã, bolborosind din gurã.

Eu, sã lesin sub cearsaf de râs.

Aud pe tusa Ileana cã-i zice mamei:

- - Uite, Tudoro ce a apãrut în castron, o pãpusã cu aripi. Sã stii cã fata este condusã de un înger, nu-i bolnavã.

Am iesit veselã de sub cearsaf si am rugat-o pe tusa Ileana sã-mi dea pãpusa formatã din cositor s-o am printre jucãriile mele si mi-a dat-o.

Am mângâiat-o pe mama, spunându-i cã sunt sãnãtoasã, voi cãuta sã fiu cuminte, bunã si veselã, cã asa mã vrea Fiinta Luminoasã.

Gurãu Veronica

 

VISUL CU MILOSTENIA

    În anul 1940 pe când locuiam toate surorile într-un bordei, am visat o tânãrã atât de frumoasã, cã nu stiam de-i zânã, înger sau Preacurata, Maica Domnului nostru. Ne priveam si parcã ne topeam într-un fel de iubire. O întreb cine este si ea îmi zâmbi dumnezeeste si-mi spuse:

- Îti voi spune, dacã faci un târg cu mine.

- Ce târg?

- Un legãmânt!

- Cum sã fac un legãmânt dacã nu-mi spui ce anume si nici nu-mi spui cine esti?

- Bine, hai sã-ti spun. Eu sunt fiica cea mare a Impãratului Ceresc.

- Cum poti sã spui cã esti fiica Impãratului si încã cea mai mare?! Cea mai mare este Mãicuta Domnului, nu tu!

- Mãicuta Domnului nu-I fiica Impãratului, e chiar Impãrãteasa. Eu sunt asa cum ti-am spus: fiica Impãratului cea mai mare. Faci legãmânt cu mine? Vreau sã-ti fiu sorã!

- Sorã?

- Da, sorã!

- Sunt prea fericitã de o asa propunere, dar nu mi-ai spus cum te cheamã!

- Mã numesc MILOSTENIA si te vreau sora mea.

- Aoleu, dar eu sunt sãracã si sã mai stii cã eu fac milostenii din ce capãt de la altii; când voi avea, fii sigurã cã nu te voi face de rusine. Hai, dã-mi mâna sã ne legãm pe veci!

- Si în veci sã fim legate. Nu pentru cã numai aici se cere milostenie; siti mai spun ceva: milostenia nu constã numai în bani si alte obiecte, ci mai valoroasã e s-o ai cãtre cei bolnavi, cei cãzuti în deznãdejde, ajutându-i cu un cuvânt de încurajare, pe cei necredinciosi fãcându-i sã creadã în nemurire si copiilor sãdindu-le focul iubirii nemuritoare în grãdina lãuntricã, ajutându-i sã se cultive încetul cu încetul pânã la deplina

maturizare si singuri vor merge pe drumul ce-l cunosc. Cine face acest legãmânt se înrudeste cu Impãratul, iar la mutarea în vesnicie eu îl prezint Impãratului.

Gradul de rudenie cu Impãratul este dupã mãsura milosteniei.

Cei ce au fãcut acest legãmânt cu mine trebuie sã lucreze mereu cu instrumentul milosteniei. Roagã-te ca sã ai viatã bunã, laudã neîncetat pe Impãratul ca sã risipesti aer curat si iubeste mai mult ca orice pe Preacurata Maica lui Iisus, ca sã fii mereu veselã si sã ai bucurii. Eu si toti ca mine care se bucurã de lumina Impãratului se numesc în lumea noastrã "mâinile" Impãratului prin care se sãvârsesc minunile Sale prin noi.

Creatorul vietii pune în miscare voia Sa unde doreste si cu cine vrea.

- Între voi si Domnul nostru Iisus Hristos cine-I mai mare?

- Unii din noi, ca mine, nu am avut trup muritor pentru cã nu ne-am despãrtit de Impãrat, Creatorul vietii planetelor. Tu ce stii? Cã nu s-a nãscut un alt om mai mare ca Iisus! Nimeni din noi nu suntem în mãrime cu El: Iisus este Iubirea, dar si Judecãtor drept, dând fiecãrui posibilitatea sã-si aplice sentinta la momentul Judecãtii individuale.

- Dar când se face Judecata Individualã?

- În momentul când omul a scãpat din închisoare trupeascã si pricepe purul si Divinul Absolut. Scrie cele spuse de mine cã-ti vor fi de folos.

M-am trezit si frumoasa tânãrã sta în aer lângã patul meu în bordei. Am încercat prin strigãte sã scol fetele (surorile) dar în zadar, ea a dispãrut.

-GURÃU VERONICA-

- 22 octombrie 1960 -

 

    Doar o lunã si o zi aveam de când mã eliberasem din puscãrie. În acest timp mã gãseam la sora mea Ivan Maria de la care primisem o camerã unde urma sã locuiesc.

Într-o dupã-amiazã de 22 octombrie 1960 mã gãseam singurã în camerã, în genunchi în fata icoanelor, fãcându-mi pravila de searã. Sã fi fost orele 17, când citeam paraclisul Maicii Domnului. Aud cã cineva bate la usã. Nu m-am sculat din genunchi dar am rãspuns sã intre. S-a deschis usa si vai, minune! Intrã în camerã Prea Sfintitul Nicolae Popovici, fost episcop al Oradei Mari. Era îmbrãcat în maron, cu un fes mov de mãtase pe cap. Am vrut sã mã scol din genunchi dar sfintia sa mi-a fãcut semn cu mâna sã stau în genunchi si sã citesc mai departe.

Bucuria cã mã viziteazã în umila mea camerã un vlãdic care fusese de multe ori la mânãstirea noastrã din Vladimiresti, a fost namaipomenit de mare.

Dupã ce am început mai departe sã citesc paraclisul, Prea Sfintitul Nicolae sta în picioare lângã mine, în fata mesei pe care mã sprijineam la citit, cu mâinile la piept. Din când în când ziceam dupã fiecare cântare: "Prea Sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu miluieste-ne pre noi" îl furam cu ochii si nu-mi venea sã cred cã-i lângã mine. Se închina rar, cu o cruce dreaptã.

Când am isprãvit de citit rugãciunea cãtre Maica Domnului: "Nepãtatã, neântinatã... " am zis: "Slavã Tatãlui si Fiului si Sfântului Duh, Doamne miluieste, Preasfintite Stãpâne blagosloveste" si l-am privit în ochi, asteptând sã-mi dea binecuvântarea, dar a dispãrut prin usa închisã

N-am înteles ce poate fi, cã doar bãtuse la usã, deschisese usa si a închis-o. A stat tot timpul lângã mine, în picioare si deodatã sã disparã cum nu mai stiu.

Am stat mult pe gânduri si nu-mi puteam da seama cum a fost.

Am recapitulat toatã întâmplarea dar de dezlegat mi-a fost imposibil.

Dupã vreo douã luni m-a vizitat un cetãtean pe care nu l-am cunoscut pe moment, dar dupã ce mi-a spus cã-i inginer din Brasov si se numeste Mircea, mi-a spus cã a fost chemat de o sorã de-a Preasfintieie Sale Nicolae Popovici, care-i preoteasã în satul natal al Preasfintiei Sale Nicolae Popovici si care l-a rugat urmãtoarele: înainte de a-si da sufletul în mâna lui Dumnezeu, Preasfintia Sa Nicolae i-a dat un medalion de argint de mãrimea unui ceas de buzunar cu rugãmintea sã-mi fie predat prin inginerul din Brasov. L-am întrebat când a murit Preasfintitul Nicolae si mi-a spus cã în dupã amiaza zilei de 22 octombrie 1960, deci când si-a pãrãsit corpul a trecut si pe la mine, stând la rugãciune.

Mare mi-a fost mirarea, fiind fãrã cuvinte minunãtiile lui Dumnezeu, cum face cu plãcutii si fericitii Sãi, tot ce doresc când ajung sau mai bine zis când se transformã în esenta Creatorului de unde venise si acum unde se reântoarce.

Stiu cã a fost o clipã în rugãciune când am strigat sã fie mijlocitor si pentru toti aceia pe care i-a cunoscut si l-a iubit sincer.

În medalion era urmã de cearã în care se vedea amprentele unor moaste sfinte, dar nu scria ale cui sunt.

Bunul Dumnezeu sã ne facã parte la toti cei care l-am cunoscut si iubit, sã fim, dacã nu sunt prea îndrãzneatã, întru acelasi loc cu Prea Sfintitul Nicolae Popovici!

-GURÃU VERONICA-

 

CAMIONUL

scris în anul 1954

    Aceste întrebãri si rãspunsuri nu sunt asa cum mi-au dat maicile noastre dupã eliberarea mea, exact cele notate de mine din vremurile când le gãseam în pachetul cu scrisori aduse de cãtre doctorul Pâslaru, fost director la preventoriu Mânãstirii noastre, unde erau copii bolnavi.

Lucram în biroul meu, când deodatã simt o prezentã care dorea sã-mi atragã atentia, sã-mi comunice ceva si i-am ascultat soapta. Ca sã provoc conversatia, pentru cã nu vedeam pe nimeni, decât simteam prezenta unei persoane de la care radia o pace si o bunã dispozitie, am început:

- Mi se pare cã viata noastrã este ca o excursie pe pãmânt. Asa este?

Si aud o voce caldã si bunã de bãrbat, care-mi rãspunde cu glasul foarte aproape de mine:

- Da, asa este.

- Dacã arsita si praful drumului îi vca produce sete, ce sã facã?...

- Pentru a putea rezista, sã nu ridice capul sã priveascã în urmã, pentru cã trecutul, rareori poate fi bun.

- Celor mai frumoase flori si celor mai bogate plante pe gunoiul gras le merge bine, dându-ti frumusetea si recolte nemaipomenit de bogate. Cum mai este?

- Clar! Cine cultivã cu nostalgie si plãcere si ascultã frumosul divin, sublim, curat, sincer si cu încredere în tãrâmul nemuririi, culege si stãpâneste ceea ce nu si-a închipuit vreodatã, cã dintr-un gunoi cu miros greu poate cãpãta o asa bogatã mostenire de mare pret.

- Urâtorul binelui si al pãcii, îngerul trufiei poate sã ne însele cu aparitia si cu sfaturile lui?

- Da, el se poate înfãtisa oricui unde are scopuri pentru distrugere, numai cã lumina lui este rosiaticã, nu albã sau aurie ca la îngerii trimisi cu anunturi ziditoare sau semnale de alarmã, iar sfaturile lui sunt de laudã sau de distrugere în familie sau între popoare.

- Putem ajuta pe semenii nostri cu rugãciuni si fapte de milostenie?

- Tu stii bine, rugãciunile si faptele de milostenie ce dar au, dar vrei sã stii si de la mine... Numai rugãciunile ajutã soferul în excursie pe cei cãzuti în tristete în disperãri si boli, cei cuprinsi de amãrãciunea excursiei, de apãsarea remuscãrilor drumului care nu au curajul învingerii, cei ce rãtãcesc pe cãi rusinoase sunt depãsiti de vointa treazã, pentru cei

plecati dintre voi si scufundati în adîncul asteptãrilor mai ales, care n-au fost treji la ora chemãrii, la orice vârstã, pentru cei mici, sã stii cã ei poartã povara pãrintilor rãmasi pe drumuri cu tot felul de tentatii.

- Oh, fii milostiv si spune-mi, dreptatea Divinã prin iubire iartã orice gresealã fãcutã în excursie?

- Nimeni sã nu cadã pradã neîncrederii. Sunt greseli fãcute la furie care se aseamãnã cu o furtunã care-ti smulge chiar acoperisul casei, pe care pânã seara l-ai reparat, adicã nu persistã în gresealã. In persistentã intervine premeditarea, adicã trecerea la pãcate si dacã prin trezire îmbracã haian efortului ce a primit-o prin baia dezlegãrii lãsatã de Marele Preot Iisus Hristos, n-a continuat în cele trecute si spãlate, poate fãrã rusine sã se prezinte în ultima zi în fata Celui drept unde se deruleazã banda vietii cu absolut toate cele bune si cele rele, iar cei pusi sã culeagã cât mai mult în dreptul lui sunt înlãturati de ratiunea - esenta Dreptului Judecãtor ce o are cel în cauzã. Bunãtatea Divinã este în mãsurã egalã cu Dreptatea. Aici ori te încununezi cu milã sau fericire, ori te descompui în rusine, aruncându-te propria ta ratiune pe care n-ai ascultat-o sai ai sufocat-o în haosul pe care l-ai trãit în viata pãmânteanã, cu bucurii ce lasã amar în gurã, dar nu pricepe cã-i învãluit în întunericul provocat de propriul lui somn.

Oh, doar sti cã de la om pânã la dobitoc se sfâsie si-si curmã viata. Se fac rãzboaie crunte, popoare puternice împileazã pe cei mici, lãsându-i fãrã adãpost, flãmânzi si goi. Toate suferintele pe pãmânt vin pentru cã cei ce conduc popoarele trãiesc numai pentru ei, abandonând izvorul binelui ce se cuvine oamenilor. Ceea ce se petrece între oameni si animalele pãmântului sunt atrase prin ratiunea conducãtorului, sufocând libertatea, hrãnindu-se cu pofta sã sugrume si sã stãpâneascã tot ce-i în calea lui. Conducãtorul de popoare care iubeste pacea trãieste multi ani, conducând în liniste si moare iubit de toti. Este o lege pe care voi nu o cunoasteti ce se aplicã de la om pânã la cea mai micã gâzã si se transmite prin radiatii atât cele benefice cât si cele nefavorabile. Cei evoluati simt si le este foarte greu sã locuiascã în preajma fiarelor ce stau pregãtiti sã-si înghitã prada. De aceea au loc dese ciocniri, dupã care urmeazã jaful.

- De ce câteodatã ne copleseste tristetea fãrã motiv, dispretuind totul din jurul nostru? Am dori sã fugim undeva pentru a cunoaste sursa, dar pe cel necunoscut nu-l putem descifra. Cum se face asta?

- Din tot ce se miscã pe pãmânt, omul este compus din douã substante: prima, cea spiritualã, înzestratã cu ratiune si cea de-a doua, cea pãmânteanã.

Cea spiritualã lumineazã ca luceafãrul în ochii tuturor. Tot ce se miscã pe pãmânt, desi unele animale sunt vrãjmase omului, majoritatea îl stimeazã pe stãpân si i se supun. Omul mai este înzestrat cu o întelepciune mai dezvoltatã si pentru cã este desprins din Marele Gânditor al Uiversului, are momente de nostalgie, aducând împãcare prin a cãrei luminã devii fiintã eternã împreunã cu forta dreptãtii, desprinzându-se de tot ce este întristare, iar luminãtorul aratã fiecare cine lucreazã cinstit pentru el si semenii sãi, cine se strãduieste a aduce bucurii în locurile întristate si cine iubeste pe cei ce-l urãsc, ajungând la Cel ce a

cunoscut durerea singurãtãtii, umilinta trãdãrii, chiar si suferinta, rãbdând toate si sorbind paharul pânã la fund, Acela care este Iisus Hristos. El a fost hãrãzit prin propria Sa voie sã salveze pe cei care-L loveau si-L biciuiau, iar El privind mereu la acei din jur, îi mângâia cu calda si blânda privire scãldatã în sânge.

Am început sã plâng în hohote si prin sughituri l-am întrebat:

- Înteleptule sfânt, bunul meu frate si prieten, cine esti? Te rog, spune-mi cã vorbele tale sunt dulci ca mierea!

- Sora mea si a noastrã, eu sunt de alt neam si religie si dacã ti-as spune, toti te-ar tãi ar crede cã esti rãtãcitã, când te vei maturiza si vei fi eliberatã de forme... am sã-ti spun, pânã atunci primeste-mã asa cum îmi place mie sã vin si sã-ti încarc fiinta spiritualã cu energii din lumea Marelui Tron de Luminã de unde si eu mã încarc, mã bucur si îmi completez totul.

- Dar dacã nu esti român, de unde stii sã vorbesti româneste?

L-am auzit râzând:

- Da, asa cum ti-am spus cã sunt de alt neam si religie, doar sîntem copii ai Aceluiasi Pãrinte, care nu se uitã decât pe banda vietii tale si-ti dãruieste locul meritat si dreptul de a primi puteri mari, iuti ca ale fulgerului si posibilitatea de a vorbi limba universalã a Creatorului pe care L-ai iubit si slujit.

- Dar pe Mãicuta Domnului Iisus, ai iubit-o?

- Chiar de nu as fi cunoscut-O, ar fi trebuit sã-mi închipui cã existã o mãreatã mamã, care îmblânzeste dreptatea Tatãlui ce trebuie sã-si îndrepte pe copiii Sãi cu ceartã sau bãtaie. Pe Sfânta Fecioarã am cunoscut-O în Egipt, ea fiind foarte tânãrã cu Pruncul iar eu fiind foarte bãtrân, om întelept, religios al timpului aceluia.

Fii binecuvântatã!"

Iatã cã abia în anul 1964 mi-a venit într-o dimineatã dupã ce mi-am terminat rugãciunile mele, sã mã rog fãrã carte, Tronului de Luminã al Prea Sfintei Treimi sã mi se deschidã "drumul de luminã" ce l-am vãzut pe când eram în închisoarea Jilava, la capãtul cãruia am vãzut un Tron de miliarde de fiinte a cãror energie, as putea spune atomicã, pe care sta un nemaipomenit Arhiereu cu podoabe ce nu pot fi descrise, pentru cã pe pãmânt nu am vãzut la nici un arhiereu.

Deschiderea acestui "drum de luminã" ce mi se desfãsoarã în fiecare dimineatã mi-a fost dãruit în al doilea mandat de mila Divinitãtii spre a primi energie pentru ziua ce o încep si câteodatã apare pe acest drum de luminã persoane pe care vointa Creatorului meu o doreste sã-mi comunice mie nevrednica. Asa mi-a apãrut pe "drumul de luminã" bãtrânul

si înteleptul egiptean care mi-a fãcut cunoscut cã el este persoana care mi-a dictat conversatia pe care eu am denumit-o "CAMIONUL" în anul 1954.

Când îmi apare îl vãd înalt cam de 1,60 m. Cum se face apropierea mea sau a lui, nu stiu sã descriu, stiu cã ne vedem foarte bine si clar, aud perfect cã-mi vorbeste si înteleg totul în perfectã cunostintã de cauzã pentru cã aud totodatã dacã sunã telefonul sau cineva la usã, în timp ce eu mã simt coplesitã de o înaltã bucurie si orice zgomot nu mã poate deranja sau sã mã întrerupã de la mãreata conversatie.

Când trimisul si-a terminat misiunea, mã binecuvinteazã în numele Marelui Guvernator al Universului pe care noi Il numim Pãrinte si Dumnezeu întreit.

A început sã-mi vorbeascã:

- Stii cã ti-am spus cã în viata pãmânteanã am fãcut parte din cercul bãtrânilor întelepti egipteni pe tãrâm religiossi pe când îmi fãceam rugãciunile individual, îmi apãru o persoanã luminoasã. Odatã mi-a spus cã printr-o fecioarã purã, care-i bunãtatea si mila întruchipatã, va veni pe pãmânt o mare fortã a Treimii ca sã împace neamurile si sã zdrobeascã ura.

Eu mã numesc Calemnis - si atunci tot asa mã numeam. Am rugat persoana luminoasã sã nu mor pînã nu va veni Acel mare Trimis pe pãmânt de care mereu întrebam dacã e sosit între noi pe pãmânt.

A sosit si fericita zi când m-a anuntat sã-L pot vedea, numai cã se ascundea în voalul Sfintei Fecioare Maria, în bratele cãreia S-a fãcut încãput.

Regret foarte mult cã nu am mãrturisit în cercul meu de bãtrâni si întelepti egipteni ce stiam de la persoana luminatã despre Iisus si mama ce-L purta pe bratele ei.

De aceea, acum cer Stãpânului ce se odihneste pe Tronul de Heruvimi si Serafimi, Tronul de Puteri, Stãpînii si Domnii, care nu se deplaseazã spre muritorii de pe pãmânt, sã aducã bunele vestiri ca Arhanghelii si Ingerii.

Sunt tare fericit când privirea Divinului se îndreaptã spre mine, prin care înteleg unde trebuie sã merg si ce sã fac.

Am sã mai cobor spre tine, cã mã simt bine vãzându-ti setea de a cunoaste încã mult. Mai am sã-ti spun din viata mea, dar altãdatã. Sã ai lângã tine un caiet si sã-ti notezi cele auzite de la mine. Acum trebuie sã merg la un tânãr din California.

Eu l-am întrebat:

- Bunul meu pãrinte si întelept, cât timp îti trebuie sã ajungi acolo?

A zîmbit si mi-a rãspuns:

- Cei cu misiuni, Cel pe care-L servim, Creatorul Atoate ne încarcã cu energii mult mai mari decât ale fulgerului, cel pe care îl vedeti voi când plouã; asa cã, într-o clipã sunt în California unde vorbesc cu Robert, care are o foarte mare misiune de dus pe pãmânt.

- Robert e crestin, bunul meu prieten?

- Robert e o slugã mare pe pãmânt, fiind si bãrbat înzestrat cu mari posibilitãti, face tot ce-i transmit de la Stãpânul Luminilor.

- El stie cine esti si cum te cheamã?

- Niciodatã n-a fost curios sã stie ca tine, dar a ascultat cele transmise, le-a luat ca primite din gura Creatorului si le duce la bun sfârsit.

Fii binecuvântatã de Cel pe care-L servesc!

- Te-ai supãrat pe mine? Asa sunt eu curioasã, dar sã te stii cã te iubesc. Am sã te ascult în tãcere, numai cã eu nu sunt bogatã ca sã-L bucur pe Stãpânul meu Iisus.

- Bogãtia ta este sã strecori în fiecare fiintã raze de luminã, bucurii de nespus si nãdejde în vesnicie? Prin aceasta ai împlinit voia Stãpânului pe care-L prezentãm si-I aducem mesajul fiecare în felul lui.

Mentineti la orice vârstã credinta si curiozitatea copilãreascã, pentru cã în acest fel îti va pune în miscare lucrarea faptelor bune fatã de cei ce te înconjoarã. Prin aceasta vei împlini legea Marelui Guvernator al Universului."

Am rãmas cu privirea dusã spre un orizont nesfârsit, dar cu o pace provenitã dintr-o altã lume, ce nu mi-o pot explica.

 

MINUNATA GAZDÃ DIN APARTAMENTUL MEU

26 DECEMBRIE 1980

    În anul 1980 rãmãsesem singurã în apartamentul meu; în ziua de 27 decembrie au sunat la usã doi bãrbati tineri care mi-au arãtat legitimatia. Erau de la militia economicã. I-am invitat în casã si i-am întrebat care-i motivul deplasãrii lor. Mi-au spus cã au aflat cã am rãmas singurã si sã am grijã a nu deschide usa persoanelor necunoscute cã misunã foarte multi hoti si întrucât am o colectie de icoane vechi, as putea fi în atentia lor.

Eu ca sã îmi fac curaj, le-am rãspuns cã hotii umblã dupã bani si bijuterii. Dacã i-au zece icoane se face un balot mare si pot fi usor descoperiti.

Cei doi tineri, ca oameni cu experientã, ce vãzuserã multe din activitatea lor, îmi spuseserã:

- Noi ne-am fãcut datoria. Dumneavoastrã luati singurã mãsuri.

Am intrat putin în grijã si mi-am zis cã nu trebuie sã fiu nepãsãtoare. Dar dacã cineva din altã lume, care priveste viitorul i-a trimis, gândindu-mã si cugetând în sinea mea, în interiorul secret în care se aflã Scânteia Creatorului ce ne dirijeazã si conduce totul. Am început sã-mi îndrept privirea spre fiecare icoanã din cele 185 si sã le vorbesc:

- Nu mã adresez lemnului vechi, ci vouã ce reprezentati pe cei dragi, cîte ati auzit de la cei care în decursul secolelor si-au plecat genunchii, si-au îndreptat privirile spre voi, depãnând prin cuvinte cereri, multumiri si laudã. Oare pe mine nu o sã mã auziti dacã vã rog sã-mi pãziti camera mea, voi cei care m-ati pãzit încî de la vârsta de 9 ani. Nu vã implor, ci vã poruncesc la unul din voi care ati purtat trup ca si mine, numai cã prin jertfã si înflãcãratã dragoste oferitã lui Iisus ati cãpãtat energii si misiuni deosebite. Asa cã, trebuie sã ajuti pe cei rãmasi în aceastã lume pestritã de unde ai zburat, luându-mã în sfânta ta pazã!

Din clipa când am fost cam îndrãzneatã, dar stiu cã trebuie sã te ridici cu cerere la nivelul disperãrii si sã bati la usa iubirii celui solicitat, cu îndrãznealã, sã-l obligi, fapt de care multi se bucurã, din câte stiu.

Câte zile au trecut dupã cele arãtate mai sus nu mai stiu, dar într-o searã pe la orele 21, stând în sufragerie pe recamier, cu o cãtelusã de rasã pichinezã ce dormea lângã mine, în timp ce priveam la televizor, eram cam pe la jumãtatea filmului, candela ardea parcã mai frumos ca niciodatã iar parfumul de smirnã ce-l plimbasem prin tot apartamentul încã mai persista, aud cum dinspre dormitor vine cineva. Dupã cãldura ce o emana, pãrea cã e un bãrbat foarte voinic; când fãcea pasi scârtia parchetul. De la dormitor a pornit, a trecut prin fata camerei mele de lucru si s-a apropiat de sufragerie, s-a oprit în holul din fata sufrageriei.

Nu mi-a fost fricã deloc.

Intr-o perfectã pace, fãrã sã mã misc din locul unde mã gãseam, dupã ce m-am închinat, cãtelusa Richeta care pânã în acel moment dormise, s-a trezit, s-a uitat spre hol, apoi spre mine. A repetat de trei ori aceastã miscare, apoi s-a culcat, dormind mai departe.

Apoi am zis cu glas tare:

- Vãd cã-mi dai liniste si sigurantã, buna mea pazã! Iti multumesc tie si Celui ce te-a trimis, fãcând sã simtã si micuta fiintã ce face parte din lumea animalelor. Mã închin Celui ce te-a trimis si tie care ai acceptat sã rãspunzi, cã v-am trezit prin marea mea îndrâznealã "iubirea voastrã"! Cum sã vã multumesc, în ce chip sã vã laud nu mã pricep?! Slugã micã si nevrednicã, mã las în grija voastrã, luminati-mi mintea si dati-mi un strop din bunãtatea si energia voastrã. Nu vreau sã te vãd, cã nu merit! Mi-e destul cã ti-am

auzit mersul de om viteaz! Sub picioarele tale parchetul s-a simtit fericit, dându-ti glas de laudã.

Doamne, câtã putere ai sã dai simtire lucrurilor si animalelor!

Dã-mi si mie te rog credinta copilãreascã vie si pune-mã în miscare cât voi trâi pe aceastã pânzã, în lucrarea faptelor bune!

Oh, Mãicutã a Mîntuitorului meu, chipul Tãu de pe sfânta icoanã si pomenirea Ta îmi este bucuria tuturor lucrurilor mele! Arde cu iubirea Ta tot ce-i în mine rãu si care te-a întristat! Impãrãteasa mea cea bunã si Doamnã, tot ce am Tie îti ofer!

 

BICIUIRI NEVÃZUTE

    Din aceastã zi pânã în ziua de vineri 20 noiembrie 1982 m-am simtit ca biciuitã de cineva. Nu vedeam nimic, dar niste umbre din spate mã loveau urât, lovituri pe care nu le pot explica.

Retrãgându-mã în dormitorul meu, m-am concentrat ca sã mã pot ruga.

Îngenunchiatã în fata sfintelor icoane, mi s-a deschis "drumul de luminã", dispãrând peretele din fatã si pe acest drum luminos, mai strãlucitor decât soarele nostru, a apãrut un print luminos si un urias ciudat.

Dupã obisnuita binecuvântare, printul luminos îmi spuse:

- Îl vezi? Cu acesta te vei lupta o vreme? Fã-ti curaj si intrã în luptã cu încredere cã eu te voi ajuta si nu voi permite sã te doboare!

Luminatul print a scos de sub hainã o coronitã pe care am avut impresia cã ar fi dorit sã o aseze pe capul meu, dar repede a bãgat-o sub haina de unde o scosese, precizând:

- O alta mai frumoasã te asteaptã, dacã ar fi sã te lupti cu cel care mereu este în asalt cu tine! Sã nu te sperie furia lui! Luptã-te cu vitejie! Sã nu te îngrozeascã înfãtisarea lui, cãci eu te voi ajuta si-l vei doborî de fiecare datã!

Dupã aceastã convorbire "drumul luminos" a luat sfârsit, iar eu am înteles cã viata este o continuã luptã cu cel rãu si cu cei care se fac slugile lui.

Anii copilãriei m-au pregãtit, dar cu toate acestea mã simt slabã si mereu voi cere ajutor la Maica Milei si la semenii cu duh bun.

În dimineata zilei de 21 noiembrie 1981, simteam pe uriasul asa de aproape, cã am dat telefon fratelui meu Vãsii George si i-am spus sã vinã de urgentã la mine. A venit speriat

întrebându-mã ce s-a întâmplat. L-am linistit fãcându-i o limonadã ca sã mã aflu în treabã. Cineva sunã la usã. L-am trimis pe el sã vadã cine e. Vãzându-l cã întârzie, am închis ochii si într-o fracturã de secundã l-am vãzut pe urias, care cu un rânjet hidos îmi anunata începerea luptei.

Ei, si tot prin gând i-am rãspuns cã "luminatul print" este cu mine si am iesit sã vãd de ce întârzie George.

La usã, George citea o hârtie, în timp ce pe dinafarã se aflau doi bãrbati cu serviete în mânã. I-am întrebat cine sunt si ce doresc, la care mi-au rãspuns cã sunt de la Judecãtoria sectorului de unde fac si eu parte si cã trebuie sã îmi inventarieze tot ce am în casã.

I-am poftit în casã si i-am întrebat:

- Existã un decret privitor la asa ceva?

Unul din ei îmi rãspunse:

- Nu, sunteti datã la ilicit!

- Ce-i acela ilicit? am întrebat eu.

- Legea 18! mi-a rãspuns el.

- Dar ce prevede legea 18? l-am întrebat.

Mi-a spus cã la aceastã lege intrã toti acei care detin lucruri sau bunuri furate, adicã nemuncite de el.

Abia acum mi-am dat seama cã prin rânjetul uriasului începe lupta, dar îmi dãdeam curaj, bazîndu-mã pe promisiunea "printului luminos" si la nemaipomenita agerime ce-mi va fi transmisã, ca atunci când voi cãdea, sã-mi dea putere si curaj. Simteam cã nu va fi nevoie sã-l oblig si contam pe promisiunea sa cã mã va ajuta.

"În toate Te voi lãuda si preamãri pânã la sfârsitul acestei lupte! Nu se poate ca El sã nu biruiascã!"

Pe câmpul de bãtãlie am cãzut de nenumãrate ori, ce slab e bietul trup când mintea se blocheazã în mijloocul furtunilor provocate de slobodul urias.

Însã razele "divinului soare" au împrãstiat hidosul climat prin propria sa interventie.

O, Doamne! Câteva clipe de durere în luptã ne dau cheia cu care putem pãtrunde în misterul de durere si iubire al Marelui print Iisus Hristos.

A te oferi pe veci Lui si în orisice împrejurare, trebuie sã te mentii puternicei pasiuni a credintei nemuritoare, cerându-i de se poate sã te sanctioneze pe tine în locul altuia, dar sã-ti dea si puteri totdeauna.

În acest mod îti întinzi singur bratele pe propria ta cruce, oferindu-i jertfa ta omeneascã în unire cu a Mântuitorului tãu, sfântã si dumnezeeascã.

De câte ori uriasul si-a arãtat coltii printr-o neasteptatã surprizã, a reusit sã-mi usuce gura, dar razele "Mãretului Print" a îndepãrtat toatã panica din sufletul meu, restabilindu-mi pacea si ordinea.

Pe câmpul de bãtãlie, dacã nu te lupti, nu te numesti viteaz.

Pe drumul trasat de prostãnacul urias, fãrã a mã trufi, pentru cã tot "luminosul Print" l-a condus si numai Lui i se cuvine toatã lauda, am cules si eu buchete de flori chiar dacã au fost stropite cu lacrimi.

Zi de zi am avut lângã mine douã fiinte umane: Gherman Maria si Vãsii George, care mai mult sau mai putin, au bãut din acelasi pahar cu mine, bãuturi, când amare, când mai îndulcite, prin actiunile ce le desãvârsea "Luminatul Print".

Când s-a declarat biruinta pentru cã adevãrul mereu iese deasupra ca si untdelemnul, toti cei care ne-au înconjurat pe lângã cei doi mai sus mentionati, s-au bucurat, iar steagul biruintei l-am asternut la picioarele "Marelui Print".

Gurãu Veronica,

26 ianuarie 1985.