21
http://energie-electrica.com/cum-functioneaza http://www.electricats.ro/electricats/relatii/sch_furnizor/regulament.html Întrebari frecvente Cine sunt furnizorii de energie electrică? În România sunt aproximativ 200 de furnizori de energie electrică. Aceștia sunt persoane juridice, deținătoare de licență de furnizare, care comercializează energia electrică clienților fără a desfășura și activități de transport și distribuție a energiei electrice. Furnizorii de energie electrică vând energia electrică pe care o achiziționează la bursa de energie electrică sau prin contractele bilaterale (licitații, negocieri, import-export) clienților de pe piața liberă și/sau reglementată. Cine sunt operatorii de distribuție energie electrică În România sunt 8 operatori majori de distribuție a energiei electrice, în funcție de zonele țării (Banat, Dobrogea, Muntenia Sud, Muntenia Nord, Moldova, Oltenia, Transilvania Sud, Transilvania Nord). Sunt societăți, titulare ale unei licențe de distribuție, care preiau energia de la societatea de transport, Transelectrica, sau de la producători aflați în rețeaua de distribuție și o distribuie până la consumatorul final. Operatorii de distribuție gestionează și răspund de operarea, întreținerea și dezvoltarea rețelei electrice de distribuție în zonele lor geografice, fiind aceeași pentru toți furnizorii existenți pe piață. Cine sunt producătorii de energie electrică produc energia electrică și o vând: la bursa de energie electrică – OPCOM; furnizorilor consumatorilor eligibili prin contracte bilaterale negociate sau încheiate în urma desfășurării de licitații pe piețe centralizate; furnizorilor consumatorilor captivi prin contracte reglementate de ANRE. Este legal să schimb furnizorul? Începând cu 01.01.2014, ANRE elimină tarifele reglementate pentru energia electrică. Schimbarea furnizorului este o procedură legală, reglementată de către ANRE, prin care fiecare consumator are dreptul de a-și alege furnizorul dintre firmele licențiate în domeniul furnizării de energie electrică. Am nevoie de aprobarea furnizorului actual? Este necesar că furnizorul actual să fie notificat cu privire la începerea procesului de selecție, luând în calcul termenul de preaviz legal/contractual, care este de obicei de 21-30 zile.

Informatii electrice

  • Upload
    drotmo

  • View
    6

  • Download
    3

Embed Size (px)

DESCRIPTION

articol

Citation preview

Page 1: Informatii electrice

http://energie-electrica.com/cum-functioneazahttp://www.electricats.ro/electricats/relatii/sch_furnizor/regulament.html

Întrebari frecventeCine sunt furnizorii de energie electrică?În România sunt aproximativ 200 de furnizori de energie electrică.Aceștia sunt persoane juridice, deținătoare de licență de furnizare, care comercializează energia electrică clienților fără a desfășura și activități de transport și distribuție a energiei electrice.Furnizorii de energie electrică vând energia electrică pe care o achiziționează la bursa de energie electrică sau prin contractele bilaterale (licitații, negocieri, import-export) clienților de pe piața liberă și/sau reglementată.Cine sunt operatorii de distribuție energie electricăÎn România sunt 8 operatori majori de distribuție a energiei electrice, în funcție de zonele țării (Banat, Dobrogea, Muntenia Sud, Muntenia Nord, Moldova, Oltenia, Transilvania Sud, Transilvania Nord).Sunt societăți, titulare ale unei licențe de distribuție, care preiau energia de la societatea de transport, Transelectrica, sau de la producători aflați în rețeaua de distribuție și o distribuie până la consumatorul final.Operatorii de distribuție gestionează și răspund de operarea, întreținerea și dezvoltarea rețelei electrice de distribuție în zonele lor geografice, fiind aceeași pentru toți furnizorii existenți pe piață.Cine sunt producătorii de energie electricăproduc energia electrică și o vând: la bursa de energie electrică – OPCOM; furnizorilor consumatorilor eligibili prin contracte bilaterale negociate sau încheiate în urma desfășurării de licitații pe piețe centralizate; furnizorilor consumatorilor captivi prin contracte reglementate de ANRE.Este legal să schimb furnizorul?Începând cu 01.01.2014, ANRE elimină tarifele reglementate pentru energia electrică. Schimbarea furnizorului este o procedură legală, reglementată de către ANRE, prin care fiecare consumator are dreptul de a-și alege furnizorul dintre firmele licențiate în domeniul furnizării de energie electrică.Am nevoie de aprobarea furnizorului actual?Este necesar că furnizorul actual să fie notificat cu privire la începerea procesului de selecție, luând în calcul termenul de preaviz legal/contractual, care este de obicei de 21-30 zile.Pentru schimbarea furnizorului este necesar să existe:- acordul Distribuitorului din zona de referință materializat prin documentul care poartă denumirea Aviz Tehnic de Racordare (ATR - document care consemnează informații legate de locația punctului de consum, condițiile tehnice existente, eventualele îmbunătățiri ce trebuiesc aduse instalațiilor electrice în vederea racordării la rețeaua electrică)- acordul vechiului furnizor este unul implicit, însă este condiționat de plata la zi a facturilor de energie electricăCât efort presupune schimbarea furnizorului?Trebuie să aveți la îndemână contractul cu furnizorul actual de energie, ultima factură și avizul tehnic de racordare pentru toate locurile de consum.Schimbarea furnizorului nu implică modificări de ordin tehnic și nici nu există întreruperi în procesul furnizării de energie electrică. Dacă ATR-ul este valabil și dacă plata facturilor este la zi (în termenul de scadență a facturilor) față de vechiul furnizor, atunci livrarea de energie poate să înceapă din prima zi a lunii care urmează după expirarea termenului de preaviz menționat mai sus.Care sunt costurile de schimbare a furnizorului?Nu sunt percepute costuri/taxe, taxe de conectare sau de contractare la schimbarea furnizorului de energie. În cazuri izolate este posibil să apară costuri adiacente, ex. în situația emiterii unui ATR nou sau pentru reactualizarea celui vechi dacă nu mai este valabil.

Page 2: Informatii electrice

De ce aș schimba furnizorul actual?Pentru a beneficia de servicii de calitate și preț corect al energiei electrice consumate, raportate la realitățile din piața energiei.De ce curentul liberalizat este mai ieftin?Fiecare consumator are posibilitatea de a-și alege furnizorul de energie electrică și de a negocia clauzele contractuale. O piață concurențială aduce nu doar prețuri mai mici pentru energie, ci și servicii mai bune față de clienți. Prin noi veți avea acces la cele mai bune oferte și condiții de pe piață.Cine va citi contorul după schimbarea furnizorului?Indexul de consum al contorului de energie electrică va fi citit, la fel ca până acum, de Distribuitorul în raza căruia sunteți, în cele mai multe cazuri în mod automat. Pe baza noilor indecși citiți și trimiși de către distribuitorul de energie electrică se va emite factura de energie către dumneavoastră.Trebuie reînoit contractul de distribuție?Contractul de distribuție cu Distribuitorul zonal de energie electrică pentru locul/locurile dumneavoastră  de consum se va actualiza în baza contractului de furnizare energie electrică nou semnat cu furnizorul de energie electrică.Care sunt condițiile de plată?Condițiile de facturare și plată vor fi negociate în parte cu fiecare furnizor de energie. Noi vă vom prezenta ofertele de preț ce vor include și aceste informații.Ce date trebuie să ofer pentru calculul unei oferte de energie?Pentru întocmirea unei oferte personalizate ne sunt necesare următoarele informații:- Adresa locului de consum (județ, localitate)- Nivelul tensiunii de alimentare (înaltă tensiune, medie tensiune, joasă tensiune)- Consumul mediuDupă schimbarea furnizorului, se poate schimba calitatea și continuitatea alimentării cu energie electrică?Schimbarea furnizorului nu implică modificări de ordin tehnic de distribuție energie. Nu este afectată calitatea alimentării cu energie electrică și nu vor exista sincope în alimentarea cu energie. Practic, după ultima citire a contorului, consumul dumneavoastră nu va mai fi transmis către vechiul furnizor, ci va fi transmis noului furnizor de către Distribuitor.

Cum funcționeazăPoți genera economii substanțiale la factura de energie electrică fără să bați niciun drum, în numai 3 pași:

1. Completați formularul cu informațiile pe care le găsiți în factura actuală de energie.2. În scurt timp veți primi o ofertă de preț de la un furnizor partener. Este suficient pentru a vă face o idee

despre cât puteți să economisiți.3. Vă vom contacta pentru a vă explica în ce constă colaborarea noastră și care sunt următorii pași ce

trebuie făcuți în procesul de reprezentare a intereselor dvs. în relația cu furnizorii de energie electrică.Toate acestea fără ca dumneavoastră să vă deplasați. Ne ocupăm noi de tot ce este nevoie.

Rezultatul spre care tindem și pentru care vom face toate demersurile necesare va fi găsirea celor mai bune condiții de furnizare energie electrică și a celui mai bun preț deoarece beneficiile noastre vor fi direct proporționale cu cuantumul reducerii obținută pentru dvs.

Page 3: Informatii electrice

http://energie-electrica.com/cum-functioneaza

Cum sa-ti alegi furnizorul de energie electrica, de la 1 ianuarie 2014 ? (II)

Nuclearelectrica a reintrat pe profit Veniturile Transgaz au crescut, profitul a scazut

13 noiembrie 2013 | Author: Alexandru Moldovan

“Consumatorii de energie eligibili, care se alimenteaza din piata concurentiala au devenit extrem de atenti la incheierea contractelor cu furnizorii, dupa scaderea pretului in piata si a consumului”, declara zilele trecute domnul Ion Lungu, presedintele Asociatiei Furnizorilor de Energie Electrica din Romania (AFEER). Nu acelasi lucru se poate spune insa despre consumatorii persoane juridice, care vor intra in piata concurentiala de la 1 ianuarie 2014, dupa aplicarea ultimei etape a dereglementarii pentru aceasta categorie de consumatori.

Energy-Center prezinta etapele pe care trebuie sa la parcurga un consumator persoana fizica, in alegerea furnizorului, astfel incat sa obtina cel mai bun pret si cele mai bune servicii din partea acestuia. Astfel, consumatorul de energie trebuie sa selecteze dintr-o lista a furnizorilor licentiati de catre ANRE , sa verifice valabilitatea licentei de furnizare si apoi sa contacteze compania aleasa in vederea inceperii negocierilor.

Oferta pe care consumatorul o primeste de la compania de furnizare trebuie sa includa pretul de baza al energiei electrice, tarifele reglementate aferente activitatii de transport a Transelectrica si tarifele reglementate ale activitatii de distributie a distribuitorului regional, pe categoriile de conexiune la care este conectat. Urmeaza procesul de selectie, dupa evaluarea ofertelor potentialilor furnizori, respectiv negocierea clauzelor contractuale in ceea ce priveste drepturile, obligatiile, formele de plata. Atentie insa, dupa semnalele primite la redactie, atragem atentia ca exista cazuri in care furnizorul include in contracte clauze de reziliere cu penalitati mari de plata in cazul in care consumatorul schimba furnizorul inainte de termenul final al

Page 4: Informatii electrice

contractului, aspect sesizat de altfel si de catre Consiliul Concurentei. Se poate ajunge la incalcarea drepturilor consumatorilor prevazute in Legea 123, fara ca acesta sa sesizeze acest lucru.

Furnizorul trebuie sa ofere consumatorului acele facilitati prin care sa ramana in prevederile contractului de buna voie si nu obligat prin aceasta practica comerciala incorecta.

Dupa semnarea contractului cu noul furnizor de energie electrica, respectiv dupa respectarea procedurii stabilita de ANRE prin Ordinul 88, consumatorul notifica fostul furnizor de energie asupra decizie sale de schimbare. Aceasta notificare are un format standard si se adreseaza distribuitorului regional spre stiinta , fostului furnizor si, in copie, noului furnizor.

Fostul furnizor de energie are dreptul sa respinga aceasta solicitare de schimbare a furnizorului in conditiile in care consumatorul are datorii financiare fata de el (facturi restante, penalizari etc). In cazul in care acestea sunt achitate sau renegociate, fostul furnizor este obligat sa raspunsa afirmativ solicitarii consumatorului, de a alege un nou furnizor.

Notificarea trebuie transmisa distribuitorului regional , conform procedurii, cu 21 de zile calendaristice inainte de data de schimbare a furnizorului si de incepere a livrarii de energie electrica de catre noul partener, operatiunea facandu-se numai cu data de 1 a lunii urmatoare.

Alt element important al schimbarii furnizorului tine de existenta ATR (Avizul Tehnic de Racordare) , care trebuie sa fie valid si reactualizat conform puterii solicitate de catre consumator. Amintim ca au fost cazuri in care s-a facut furnizarea de energie fara existenta ATR valabil , lucur sanctionat dur de catre reglementator.

Precizam ca toata procedura de schimbare a furnizorului nu se face cu intreruperea livrarii de energie electrica, iar aparitia unor ulterioare disfunctionalitati in alimentare vor fi sesizate telefonic sau prin fax noului furnizor, care este obligat sa semnaleze distribuitorul regional , iar acesta sa ia masurile tehnice pentru remedierea problemelor aparute.

Procedura de schimbare a furnizorului

Schimbarea furnizorului de energie electrică de către clientul final se face în conformitate cu Ord. ANRE 105/2014. Detalii aici... : Scop:

- Furnizează informaţii privind etapele procesului de schimbare a furnizorului.- Se adresează consumatorilor eligibili care doresc schimbarea furnizorului sau consumatorilor captivi ce doresc să

beneficieze de dreptul de eligibilitate.- În procesul de schimbare a furnizorului de către un client final sunt implicaţi următorii participanţi la piaţa de

energie electrică: clientul final, furnizorul actual, furnizorul nou, OR (operatorul de distribuţie), OM (operatorul de măsurare), OPE (operatorul pieţei de echilibrare) și OMEPA. Documente de Referinţă

Page 5: Informatii electrice

- Legea 123 / 2012 - Legea energiei electrice modificată și completată cu Legea 127/2014;- Ordinul ANRE nr.43/2004 privind aprobarea Contractului-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice

completat cu Ordinul nr. 12/12.05.2006 și Ordinul nr. 74/2014;- Ordinul ANRE nr. 35/2013 - pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a neînţelegerilor legate de încheierea

contractelor dintre operatorii economici din sectorul energiei electrice, a contractelor de furnizare a energiei electrice și a contractelor de racordare la reţea;

- Ordinul 105/2014 – Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică de către clientul final;- Ordinul ANRE nr.28/30.08.2007- Standard de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice;- Ordinul nr. 35/2010 privind cadrul de funcţionare a pieţei angro de energie electrică.

Definiţii:

Furnizor actual – furnizorul care prestează serviciul de furnizare a energiei electrice până la data finalizării procesului de schimbare a furnizorului.

Furnizor nou – furnizorul care va presta serviciul de furnizare a energiei electrice pentru clientul final, pe baza unui nou contract de furnizare, a cărui derulare începe de la data finalizării procesului de schimbare a furnizorului, dată menţionată în contract.

Operator de reţea – (OR) operatorul de distribuţie sau persoana juridică ce exploatează reţeaua electrică de interes public la care sunt racordate instalaţiile electrice ale locului de consum pentru care clientul final solicită schimbarea furnizorului.

Profil de consum – algoritm pentru repartizarea orară, pe baza unui model matematic, a consumului de energie electrică înregistrat lunar.

Profil rezidual de consum – profil de consum care se obţine considerând, pentru fiecare loc de consum, aceeași repartizare orară a consumului lunar ca și repartizarea orară a consumului lunar al întregii categorii de locuri de consum căreia i se aplică acest profil.

Profil specific de consum – algoritm pentru repartizarea orară a consumului înregistrat lunar, pentru o categorie de locuri de consum care au un specific de consum asemănător, stabilit prin prelucrarea statistică a valorilor orare măsurate la un eșantion reprezentativ de locuri de consum din categoria respectivă, pe baza unei proceduri elaborate de operatorul de distribuţie și aprobate de ANRE.

Schimbarea furnizorului – acţiunea prin care, pe parcursul derulării unui contract de furnizare a energiei electrice, clientul final decide, prin opţiune liber exprimată, să înceteze raportul contractual cu furnizorul actual și să încheie contract de furnizare cu un alt furnizor.

Distribuţie de energie electrică – transportul energie electrice prin reţele de distribuţie de ÎT, MT și JT, cu tensiune de linie nominală până la 110kV inclusiv, în vederea livrării acesteia către clienţi, fără a include furnizarea;

Operator de distribuţie – orice persoană care deţine, sub orice titlu, o reţea electrică de distribuţie, titulară a unei licenţe de distribuţie prin care răspunde de operarea, întreţinerea, și dacă este necesar, dezvoltarea reţelei de distribuţie, iar unde este aplicabil, interconectarea acesteia cu alte sisteme, precum și de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului, privind distribuţia energiei electrice;

Client final captiv – consumatorul care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul.

Client final eligibil de energie electrică – consumatorul de energie electrică care poate să aleagă furnizorul și să contracteze direct cu acesta energia electrică necesară, având acces la reţelele de transport și/sau distribuţie.

Client final – orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; noţiunea de “client final” și “consumator” sunt echivalente. Etape:

Page 6: Informatii electrice

Etapa 1. În cazul în care clientul final dorește schimbarea furnizorului alege un furnizor licenţiat cu care dorește să contracteze. Lista furnizorilor este afișată pe site-ul ANRE. Detalii aici.. Etapa 2. Clientul final notifică (Notificare Reziliere) în scris furnizorul actual, că începând cu data de zz.ll.aaaa va avea un alt furnizor. Clientul final transmite o copie a notificării de reziliere atât către noul furnizor cât și către operatorul de distribuţie - OR.Termen: cu cel puţin 21 de zile înainte de data rezilierii, cu respectarea condiţiilor contractuale. Etapa 3. În vederea încheierii contractului de reţea (distribuţie), noul furnizor, respectiv clientul final transmite către OR, solicitarea de contract de reţea (distribuţie) care conţine următoarele date:

a. denumirea clientului final; b. adresa locului de consum; c. codul unic de identificare a punctului/punctelor de măsurare înscris/înscrise pe factura de energie electrică; d. data propusă pentru intrarea în vigoare a noului contract de furnizare; e. perioada de valabilitate a contractului de furnizare încheiat cu clientul final; f. datele de identificare ale furnizorului nou; g. denumirea PRE la care va fi alocat locul de consum de la data prevăzută la lit.d.; h. datele referitoare la puterile absorbite și cantităţile de energie electrică pentru care trebuie asigurat serviciul de reţea

(Anexa 2).Termen: în 3 zile lucrătoare de la primirea, respectiv transmiterea notificării. Etapa 4. OR verifică și validează corectitudinea datelor și transmite răspuns către clientul final, noul furnizor și furnizorul actual, dacă este cazul.Termen: în 2 zile lucrătoare de la primirea documentelor. Etapa 5. OR are obligaţia să încheie cu furnizorul nou ori, după caz, în condiţiile legii, direct cu clientul final, contractul de reţea pentru asigurarea serviciului de reţea la locul de consum; excepţie este cazul când contractul de reţea rămâne în vigoare, dacă acesta era deja încheiat de clientul final și nu se solicită altfel.Termen: 3 zile lucrătoare de la transmiterea datelor. Etapa 6. OR verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile tehnice de schimbare a furnizorului/trecere în eligibilitate din punct de vedere al grupului de măsurare (dacă consumatorul are montat contor cu decontare orară) și aduce la cunoștinţă noului furnizor situaţia consumatorului.În cazul în care consumatorul deţine contor cu decontare orară acesta urmează în continuare procesul de schimbare a furnizorului.În cazul în care consumatorul nu deţine contor cu decontare orară acesta poate opta pentru profilul de consum elaborat de OR și aprobat de ANRE, cu condiţia ca în urma analizei privind încadrarea in profil rezultatul să fie unul favorabil. Termenul de efectuare a analizei de încadrare în profil se face în 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării. Detalii aici... Etapa 7. În cazul locului de consum pentru care se solicită un nou aviz de racordare, ca urmare a trecerii locului de consum către altă persoană fizică/juridică prin închiriere, concesiune sau orice altă formă, fără schimbarea proprietăţii, încheierea unui nou contract de distribuţie pentru locul de consum respectiv este condiţionată de plata de către vechiul titular al locului de consum a facturilor emise către acesta, atât către vechiul furnizor cât și către operatorul de reţea, dacă fostul titular al locului de consum este semnatar al contractului de distribuţie/transport. Etapa 8. Pentru clienţii non-casnici mari este obligatoriu ca OR la care este racordat locul de consum să citească indecșii contorului. După efectuarea citirii, părţile prezente semnează procesul-verbal în care sunt consemnaţi indecșii citiţi.Termen: în ziua în care are loc schimbarea furnizorului.

Page 7: Informatii electrice

Pentru clienţii casnici și clienţii non-casnici mici nu este obligatorie citirea contorului de către OR în ziua în care are loc schimbarea furnizorului, fiind permisă preluarea indexului autocitit de clientul final.

Contractul de distribuţie încheiat de furnizorul actual, încetează la data intrării în vigoare a contractului de distribuţie cu noul furnizor și este înlocuit de acesta, astfel încât se asigură continuitatea serviciilor de distribuţie.

Perioada de valabilitate a contractului de distribuţie încheiat cu furnizorul nou trebuie să coincidă cu perioada de valabilitate a contractului de furnizare încheiat de noul furnizor cu clientul final.

Contractul de Distribuţie va fi întocmit conform Ord. ANRE nr. 43/2004 - Privind aprobarea Contractului-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice.

Procesul de schimbare a furnizorului este gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de

parcurgerea acestuia.

48 comentarii 28096 afișări

Home Financiar

NOUA LEGE A ENERGIEI: de ce aş risca să-mi schimb furnizorul de electricitate? Ce s-ar întâmpla dacă aş urma sfatul ministrului Economieide Loredana VOICULESCU Publicat la: 21.03.2012 19:18 Ultima actualizare: 22.03.2012 16:55

Share On Facebook Twitter Share on G+

Page 9: Informatii electrice

Una dintre părţile bune ale legii privind liberalizarea preţurilor la energie electrică ar fi că orice consumator îşi va putea schimba furnizorul de energie electrică în trei săptămâni, după aprobarea în Parlament a proiectului, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute ministrul Economiei, Lucian Bode.

În realitate însă, după cum gândul va demonstra în continuare, posibilitatea schimbării furnizorului există, teoretic, încă din 2007, dar, în practică, este în continuare foarte greu să beneficiezi de ea la costuri mai avantajoase, pentru că în momentul în care un client vrea să schimbe actualul furnizor el nu mai este tarifat la preţul reglementat, iar furnizorii nu sunt interesaţi de un client casnic, pentru că are un consum prea mic.

Proiectul noii legi a energiei a fost adoptat vineri de Executiv şi a fost trimis în Parlament.

"Din momentul în care proiectul va fi aprobat de Parlament, puteţi să vă schimbaţi furnizorul în maximum trei săptămâni şi furnizorii se vor gândi de 100 de ori la ce facilităţi vor oferi clienţilor", a declarat vineri ministrul Lucian Bode.

În teorie, schimbarea furnizorului este posibilă încă din 2007

De altfel, şi expunerea de motive a proiectului precizează că un client poate opta pentru schimbarea furnizorului. "Proiectul de act normativ garantează clienţilor finali schimbarea furnizorului de energie electrică în termen de trei săptămâni, în baza unei proceduri transparente, şi instituie totodată posibilitatea clienţilor finali de a încheia contracte cu mai mulţi furnizori de energie în acelaşi timp, pentru un singur loc de consum, drept ce le revine exclusiv clienţilor noncasnici de mari dimensiuni, a căror putere maximă aprobată prin avizul tehnic de racordare este stabilită prin reglementările ANRE", arată expunerea de motive a proiectului, obţinută de gândul.

Schimbarea furnizorului de energie este posibilă însă, în teorie, încă din 2007. Potrivit HG 636/2007 privind deschiderea integrală a pieţei de energie electrică şi gaze naturale - consumatorii îşi puteau schimba furnizorii de energie electrică, însă procedura dura patru săptămâni, nu trei, ne-au explicat reprezentanţii furnizorilor de energie, explicând că aceasta este perioada de "preaviz" pe care consumatorul trebuie să o dea vechiului furnizor.

Citeşte şi Băsescu spune că susţine desecretizarea contractelor "băieţilor deştepţi" din energie

Care sunt "facilităţile" la care "furnizorii se vor gândi de 100 de ori"

Page 10: Informatii electrice

gândul a încercat să afle care ar fi "facilităţile" la care "furnizorii se vor gândi de 100 de ori", aşa cum a menţionat ministrul Economiei şi dacă schimbarea furnizorului de energie electrică ar putea duce la scăderea facturii la curent electric pentru populaţie.

"Vei avea posibilitatea să-ţi alegi un alt furnizor de energie electrică, dacă doreşti acest lucru. Noul furnizor îţi poate oferi preţuri mai mici pentru energia electrică, servicii mai bune sau alte beneficii", sunt asiguraţi doritorii într-un pliant realizat de ANRE care a fost difuzat într-o campanie privind schimbarea furnizorului de energie electrică, derulată în 2008.

În răspunsul oficial primit de gândul de la ANRE se arată că după "1 iulie 2007 (...) toţi consumatorii de energie electrică din România, indiferent de natura consumului - industrial sau casnic - au devenit eligibili şi îşi pot alege furnizorul, având dreptul de a negocia preţul energiei electrice cu acesta". De fapt, puterea de negociere a unui client casnic este redusă, tinzând spre zero, au recunoscut ulterior experţii din ANRE. "Urmare a solicitării dumneavoastră, vă informăm că nu există un act normativ, în care să se precizeze <ce se întâmplă cu preţul în cazul în care un client casnic îşi schimbă furnizorul de curent electric>. În mod logic, noul preţ al clientului va fi cel pe care îl va obţine în urma negocierii cu noul furnizor de energie electrică", a declarat Ecaterina Moldovan, de la Serviciul Post Vânzare, Relaţii cu Clienţii din cadrul Sucursalei de Furnizare a Energiei Electrice (SFEE) Transilvania Sud Braşov, într-un răspuns trimis gândul.

Citeşte şi ANRE: Nu vrem să mişcăm preţurile la energie în perioada următoare şi nici nu se poate spune dacă se vor dubla

La consumatorii casnici, schimbarea în prezent a furnizorului ar urca factura la curent în medie cu 10%

Practic, deşi nu scrie nicăieri, reprezentanţi ai ANRE ne-au precizat că dacă un client casnic renunţă la furnizorul lui de energie electrică, el nu va mai beneficia de preţul reglementat, ci factura lui va fi calculată pe baza preţului din piaţă. În prezent, pentru consumatorii casnici care nu îşi exercită dreptul de a-şi alege furnizorul sunt în vigoare tarifele la energia electrică prevăzute în ordinul preşedintelui ANRE nr. 102/2009.

În medie, preţul reglementat este de circa 170 lei/megawatt oră, iar cel de pe piaţa liberă este de 210-220 lei/megawatt oră, potrivit Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER)

În plus, clienţii casnici care ar opta, în prezent, pentru schimbarea furnizorului de energie electrică ar plăti mai mult cu 10% mai mult decât preţul reglementat, susţin reprezentanţii furnizorilor.

Page 11: Informatii electrice

"Şi până acum furnizorul de energie electrică putea fi schimbat. Practic însă, cei care ar schimba furnizorul, în actualele condiţii de pe piaţă, ar plăti, în medie, cu 10% mai mult, decât preţul reglementat, care în prezent este, în medie, de 170 de lei/megawatt oră", a explicat pentru gândul Ioan Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). El a spus că, din moment ce un client vrea să îşi schimbe furnizorul, atunci el înseamnă că renunţă la preţul reglementat, iar noul preţ i se calculează luând în considerare preţul de pe piaţa liberă, care în prezent este de 210-220 lei/megawatt oră.

Proiectul legii privind liberalizarea preţurilor la energie electrică prevede că eliminarea tarifelor reglementate la energia electrică se va face în şase paşi pentru consumatorii industriali şi în 10 paşi pentru consumatorii casnici.

Citeşte şi Guvernul şi FMI au convenit CALENDARUL PENTRU CREŞTEREA PREŢULUI LA ENERGIE şi scot tariful social

Ce spun furnizorii privaţi: "Chiar şi cu preţ dublu pe megawatt oră, un furnizor privat nu v-ar lua în calitate de client casnic"

Furnizorii privaţi de electricitate contactaţi de gândul susţin că nu sunt interesaţi să atragă clienţi casnici, în principal pentru că distribuitorii nu le pot pune acestora la dispoziţie datele de la citirea lunară a contoarelor, iar la o estimare nereală a consumului furnizorii ar trebui să plătească penalizări distribuitorului de energie electrică.

"Tehnic nu e posibil (să schimbi furnizorul), furnizorii privaţi nu au dotările pentru citirea contoarelor. Dacă ar exista contoare cu citire de la distanţă, nu ar fi o problemă. Chiar şi cu preţ dublu pe megawatt oră, un furnizor privat nu v-ar lua în prezent ca şi client casnic. Nu merită. Sunt costuri mari şi încasări mici. În plus, distribuitorii nu ne pot pune la dispoziţie nouă, furnizorilor, la fiecare lună, datele de la citirea contoarelor. Iar pentru fiecare consum lunar estimat incorect de noi, noi plătim penalizări pentru neîncadrarea în consumul pe fiecare oră", a explicat pentru gândul un furnizor privat de energie electrică din Ardeal, sub protecţia anonimatului.

Un reprezentant al unui furnizor de electricitate din Capitală ne îndeamnă politicos să cerem oferte de preţ: "Acum consumatorii casnici sunt protejaţi de un preţ reglementat, care în câţiva ani nu va mai exista. Competiţia pe piaţă va fi tot mai puternică. Un consumator chiar trebuie să ceară oferte de la mai mulţi furnizori şi să aleagă preţul cel mai bun. Aşa este în ţările dezvoltate din Uniunea Europeană".

Page 12: Informatii electrice

Citeşte şi Statul ar putea încasa 1 mld.euro din cedarea unor participaţii minoritare la companiile din energie

Fără scumpiri în acest an

Referitor la preţul energiei electrice, ministrul Bode a declarat în urmă cu două săptămâni că energia electrică furnizată populaţiei nu se va scumpi în acest an. "Este exclusă majorarea preţului energiei electrice furnizată populaţiei. Avem datoria să protejam populaţia mai ales în această perioadă. Anul acesta preţul la electricitate pentru populaţie nu va creşte. Renunţarea la tarifele reglementate se va face etapizat astfel încât să asigurăm suportabilitatea pentru consumatorii finali", a explicat ministrul Economiei.

Mic ghid de schimbare a furnizorului de electricitate

Persoanele fizice care doresc pe viitor să îşi schimbe furnizorul de energie electrică trebuie să urmeze mai mulţi paşi. Mai întâi trebuie să consulte lista cu furnizorii de energie electrică de pe site-ul ANRE. Din cei 189 de furnizori autorizaţi, cu licenţe valabile, doar o treime sunt activi pe piaţă. Astfel, în decembrie 2011, doar 60 de operatori au livrat electricitate consumatorilor finali.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Dan Plaveti, a subliniat că schimbarea se va putea face la nivelul furnizorului, nu al distribuitorului de energie electrică. "Schimbarea se face la nivelul furnizorului, nu la nivelul distribuitorului", a declarat Plaveti.

"Cine va dori să îşi schimbe furnizorul de energie electrică, mai întâi trebuie să contacteze cât mai mulţi furnizori şi să le ceară oferte de preţ. După ce aleg cea mai bună ofertă, trebuie să înştiinţeze vechiul furnizor că renunţă la el, precizând data de la care renunţă. În prezent actuala legislaţie prevede că preavizul este de 30 de zile, noua lege prevede trei săptămâni. Consumatorul nu este nevoie să îi motiveze vechiului furnizor de ce pleacă", ne-a explicat Ioan Lungu. El spune că înainte de a pleca la noul furnizor, clientul trebuie să îşi achite facturile la vechiul furnizor de electricitate.

Apoi, clientul va trebui să discute cu noul furnizor dacă este potrivit contorul de energie electrică pe care îl are sau dacă acesta trebuie schimbat. Un contor cu citire orară costă în prezent circa 80 de euro. Schimbarea furnizorului nu presupune şi alte costuri suplimentare, potrivit reprezentanţilor AFEER.Următorul pas este ca noul furnizor să facă o citire de contor, înainte de deschiderea unui nou cont de electricitate.

Page 13: Informatii electrice

Citeşte şi ZF Power Summit: Şeful CEZ susţine că România are de ales între tarife mai mari şi importul de energie

Ce spun oamenii de afaceri

Reprezentanţii mediului de afaceri sunt sceptici referitor la beneficiile schimbării furnizorului de energie electrică, afirmând că singura soluţie pe care o au firmele, îndeosebi cele mici, este diminuarea consumului de energie electrică, pentru a nu plăti facturi prea mari.

"Mediul de afaceri trebuie să devină conştient că preţul la energie electrică va creşte. Singura soluţie pe care o au la îndemână este creşterea efiecienţei energetice. Acest sector este principala ţintă a marilor investitori, aici se obţin randamente foarte bune. Teoretic, schimbarea furnizorilor de energie electrică este posibilă, însă practic va fi greu de pus în aplicare de firmele mai mici. Acest lucru va putea fi făcut doar de către marii consumatori", a declarat pentru gândul Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Pe de altă parte, un important om de afaceri, care figurează şi în Top Forbes, a declarat recent că odată la trei luni îşi schimbă furnizorul de energie electrică.

Citeşte şi "Băieţii deştepţi" mai lasă de la ei şi acceptă să plătească mai mult. Surprizele renegocierii contractelor din energie

Marii consumatori industriali pot încheia contracte cu mai mulţi furnizori

Expunerea de motive care a însoţit proiectul aprobat de guvern arată că pentru a îmbunătăţi nivelul de concurenţă pe piaţa de energie electrică, clienţii finali care doresc să-şi schimbe furnizorul trebuie să fie în

Page 14: Informatii electrice

măsură să realizeze această schimbare în mod efectiv şi cu uşurinţă. "De asemenea, este necesară instituirea dreptului clienţilor finali de a încheia contracte cu mai mulţi furnizori în vederea acoperirii consumului de energie electrică", arată sursa citată.

Pe piaţa concurenţială de energie electrică, tranzactiile comerciale cu energie electrică se fac angro sau cu amănuntul, conform reglementărilor ANRE, iar preţurile se formează în baza cererii şi ofertei, ca rezultat al unor mecanisme concurenţiale, garantându-se proceduri transparente de achiziţie de energie electrică.

"Proiectul de act normativ asigură protecţia consumatorilor împotriva creşterilor semnificative de preţ"

Pe de altă parte, proiectul adoptat de Guvern la finele săptămânii trecute mai prevede că ANRE va trebui să realizeze anual rapoarte privind impactul renunţării la tarifele reglementate."Prin prezentul proiect de act normativ se urmăreşte reducerea impactului preţului energiei electrice la consumatorii finali ca urmare a instituirii măsurilor de renunţare la tarife reglementate pentru clienţii de energie electrică. Astfel, se instituie în sarcina ANRE, obligaţia de a realiza rapoarte anuale privind impactul renunţării la tarifele reglementate, şi posibilitatea introducerii unor obligaţii de serviciu public în sarcina participanţilor la piaţă în vederea asigurării suportabilităţii de catre consumatori a preţurilor pentru energia electrică", arată expunerea de motive. Acesta conchide: "Aşadar, proiectul de act normativ asigură protecţia consumatorilor de energie electrică împotriva creşterilor semnificative ale preţului energiei electrice"

Citeşte şi Ministerul Economiei: România nu are probleme în producerea de energie electrică

Tarifele reglementate, eliminate în etape

Tarifele reglementate la electricitate vor fi eliminate în şase etape pentru consumatorii industriali şi în zece etape pentru consumatorii casnici, Guvernul urmând însă să elimine începând cu anul viitor şi tariful social care protejează încă familiile sărace de facturi ridicate la energia electrică

Astfel, ponderea din energia electrică furnizată consumatorilor casnici de pe piaţa concurenţială va creşte la 10% în iulie 2013, la 20% în ianuarie 2014, la 30% în iulie 2014, la 40% în ianuarie 2015, la 50% în iulie 2015, la 60% în ianuarie 2016, la 70% în iulie 2016, la 80% în ianuarie 2017, la 90% în iulie 2017 şi la 100% în decembrie 2017.

Page 15: Informatii electrice

În cazul consumatorilor industriali, această pondere va creşte într-un ritm mai rapid, respectiv la 15% încă din septembrie 2012, la 30% din ianuarie 2013, la 45% din aprilie 2013, la 65% din iulie 2013, la 85% din septembrie 2013 şi la 100% din ianuarie 2014.

Amenzi de până la 10% din cifra de afaceri a companiei

Amenzile pentru practici abuzive ale prestatorilor de servicii energetice în relaţia cu clienţii finali vor creşte de până la zece ori, ajungând la 10% din cifra de afaceri a companiei, se arată în proiectul legii care reglementează sectorul energetic.

"De asemenea, în scopul asigurării unei protecţii reale a clienţilor finali de energie electrică de eventualele practici abuzive ale prestatorilor de servicii, se prevede înăsprirea regimului de sancţionare a contravenţiilor, cuantumul amenzilor fiind mărit de până la 10 ori, pentru anumite încălcări ale prevederilor legale ajungând la 10% din cifra de afaceri a operatorului economic", menţionează proiectul de lege.