ÎNGRIJIRI ACORDATE

PACIENŢILOR CU INTOXICAŢII CU

MONOXID DE CARBON

1

MOTTO:

“Dr. House: Ştii că se zice că nu poţi trăi fără dragoste? Ei bine,

oxigenul e şi mai important.”

Replică din serialul „Dr. House”

2

CUPRINS

ARGUMENT...................................................................................................5

CAP I ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR.....6

1.1 Plămân...............................................................................................6

1.2 Fiziologia respiratiei........................................................................11

CAP II INTOXICATIA CU MONOXID DE CARBON............................16

2.1 Simptomatologie.............................................................................17

2.2 Mecanism fiziopatogenic................................................................18

2.3 Diagnostic.......................................................................................22

2.4 Investigatii.......................................................................................22

2.5 Tratament.........................................................................................24

2.6 Profilaxie.........................................................................................28

CAP III INGRIJIRI ACORDATE PACIENTILOR INTOXICATI CU

MONOXID DE CARBON...........................................................................31

DOSAR DE INGRIJIRE NR1.............................................................31

DOSAR DE INGRIJIRE NR 2............................................................40

ANEXE...........................................................................................................49

ANEXA1 Oxigenoterapia....................................................................50

ANEXA2 Injectia intravenoasa............................................................56

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................60

3

ARGUMENT

În sezonul rece, intoxicaţiile cu monoxid de carbon provoacă sute de

decese. Iarna, ele sunt printre cele mai frecvente urgenţe medicale.

Monoxidul de carbon este un gaz care rezultă din arderea lemnelor,

cărbunelui, gazelor şi motorinei. Iar prin folosirea unor sisteme de încălzire

proprii, creşte numărul cazurilor de intoxicaţii.  „De regulă, nu centralele cu

gaz se află la originea celor mai multe intoxicaţii cu monoxid de carbon, ci

sobele şi instalaţiile improvizate", potrivit medicului Bogdan Opriţa,

coordonatorul Unităţii Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Floreasca şi al

SMURD Bucureşti. Acest gaz fără culoare, fără miros şi fără gust se poate

acumula în concentraţii mari în spaţiile închise fără să sesizăm acest lucru .

4

CAP. I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

1.1Plămânii sunt principalul component al sistemului respirator, alături

de o întreagă reţea de organe şi nervi.

Plămânii sunt organe moi, cu aspect buretos şi au o culoare roz-gri. Plă

mânul drept este subdivizat în trei lobi, pe când cel stâng doar în doi. Pleura a

coperă suprafaţa plămânilor şi interiorul peretelui toracic. Aceasta este o mem

brană care conţine o peliculă de lichid lubrifiant (surfactant) între cele două

foiţe care o alcătuiesc.

5

Sistemul respirator este alcătuit din căi respiratorii superioare, inferioar

e, unitatea respiratorie, cutia toracică, diafragmul şi structurile subdiafragmati

ce.Sistemul respirator are că principala funcţie schimbul de gaze.

Structural, sistemului repirator i se descriu:

1. o porţiune de conducere, alcătuită din:

a. cavitate nazală:

→ este împărţită în vestibulul nazal şi cavitatea nazală pro

priu-zisă;

→peretele superior (tavanul) este reprezentat de lama ciuru

ită a etmoidului;

→ peretele inferior (planşeul) este alcătuit din palatul moal

e şi palatul dur;

→peretele lateral conţine cele trei cornete nazale (superior,

mijlociu, inferior).

b. faringe- - este împărţit în:

→ naso-faringe

→oro-faringe

→laringo- faringe.

c. trahee,

d. arbore bronşic - reprezentat de bronhiile primare, bronhii lobare, bronhiol

e, bronhiole terminale şi bronhiole respiratorii.

2. o porţiune respiratorie propriu-zisă:

a) ducte alveolare

b)saci alveolari.

c) alveole: acestea sunt în număr de aproximativ 300 de milioane, au forma p

oliedrica şi aspect de „fagure de miere”. Se distring două tipuri celulare, în fu

ncţie de rolul acestora şi de morfologie:

6

→alveole de tip I, având rol structural;

→ alveole de tip II, având rolul de a secretă surfactant

Plămânul este un organ pereche, localizat în cavitatea toraciă, de o parte

şi de alta a inimii. Plămânii permit intrarea aerului în interiorul corpului în ve

derea asigurării schimburilor de gaze cu sistemul circulator.

Plămânii sunt principalele organe implicate în respiraţie. Aceştia au for

ma unei jumătăţi de con şi sunt acoperiţi cu pleura viscerală. Culoarea plămâ

nilor este variabilă cu vârsta şi în funcţie de anumiţi factori (fumat, poluare s.

a.): la făt culoarea lor este rosie-bruna, la copil gri-roz, la adult cenuşiu.Plămâ

nii cântăresc aproximativ 700 g fiecare, cel drept fiind puţin mai greu decât

cel stâng.

Capacitatea totală a plămânilor este de aproximativ 5.000 cm3 de aer.

Consistenţa acestora este elastică iar faţa lor externă este convexă şi vine în co

ntact cu coastele pe când faţa internă este plană şi vine în contact cu organele

din mediastin.

Fata externă este brăzdată de şanţuri adânci numite scizuri, care compar

timentează plămânii în lobi. Plămânul drept are două scizuri care îl împart în t

rei lobi, pe când plămânul stâng are doar o scizură care îl împarte în doi lobi.

7

Faţa internă prezintă hilul pulmonar, locul în care pătrund/ ies vasele, n

ervii şi bronhia principală. La plămânul stâng se descrie anterior de hil impres

iunea cardiacă şi impresiunea lăsată de aorta descendenta. În ceea ce priveşte

plămânul drept, anterior de hil se găseşte tot impresiunea cardiacă însă de dim

ensiuni mai reduse decât la plămânul stâng şi impresiunile venei cave

superioară şi venei cave inferioare.

Baza pulmonara are aspect concav şi vine în contact cu diafragmă. Prin

intermediul acesteia, plămânii au raport cu ficatul în dreapta şi fundul gastric

şi splina în stânga.

Vârful pulmonar depăşeşte în sus prima coastă, venind în raport cu orga

nele de la nivelul bazei gâtului.

Marginea anterioară a plămânilor este ascuţită şi este localizată posterio

r de stern, fiind acoperită de recesul costo-mediastinal.

Marginea posterioara este rotunjită şi vine în raport cu coloana vertebra

lă şi extremitatea posterioară a coastelor.

Plămânii sunt alcătuiţi din arbore bronşic, lobuli, ramificaţiile vaselor p

ulmonare şi bronşice, nervi şi limfatice, toate fiind cuprinse în ţesut conjuncti

v.

8

Bronhia principală pătrunde în plămân prin hilul pulmonar şi se împarte

intrapulmonar în bronhie lobara superioară, bronhie lobara mijlocie şi bronhie

lobara inferioară pentru plămânul drept şi bronhie lobara superioară şi inferioa

ră pentru plamânul stâng.

Bronhiile lobare se divid ulterior în bronhii segmentare. Acestea asigur

a aeraţia segmentelor bronhopulmonare.

Bronhiile segmentare se divid în bronhiole lobulare, care la rândul lor s

e ramifică în bronhiole respiratorii de la nivelul cărora pornesc ductele alveola

re care se termină prin săculeţi alveolari.

Alveolele pulmonare au aspectul unor săculeţi, cu perete subţire, potrivi

t pentru schimburile gazoase.În jurul alveolelor este prezentă o bogată reţea d

e capilare perialveolare, care formează, împreună cu pereţii alveolari, bariera

alveolo-capilară.

9

Bariera alveolo-capilara este formată din surfactant, apă, pneumocitele

de tip I, membrana bazală a peretelui alveolar şi a peretelui capilar şi peretele

capilar. La nivelul acestei bariere se realizează schimburile de gaze dintre

alveole şi sânge.

Inervaţia plămânului provine din plexul pulmonar (vegetativ)

Vascularizaţia pulmonară:

- nutritivă: asigurată de arterele bronşice;

- funcţională: aparţine marii circulaţii. Aceasta începe prin trunchiul pulmo

nar care după un scurt traiect se împarte în artere pulmonare: dreapta şi stâ

nga. Intrapulmonar, arterele pulmonare se împart în ramuri care însoţesc r

amificaţiile arborelui bronşic până în jurul alveolelor, unde formează reţea

ua capilară peri-alveolara. De la acest nivel pleacă venele pulmonare care

vor ieşi din plămân prin hil şi se duc spre atriul stâng.

1.2Fiziologia respiraţiei

Plămânii sunt responsabili în primul rând cu respiraţia. Aceasta este rep

rezentată de schimbul de oxigen şi dioxid de carbon între organism şi med

iul exterior.

Funcţional, respiraţia a fost împărţită în patru etape:

A. Ventilaţia pulmonară

Doi factori importanţi influenţează dimensiunea plămânilor: mişcările d

e ridicare-coborare ale diafragmului şi ridicarea-coborarea coastelor. Respiraţi

a de repaus se realizează prin mişcările diafragmului.

Ridicarea grilajului costal duce la proiectarea anterioară a sternului, îndepărtâ

10

ndu-l de coloană vertebrală, mărind în acest fel diametrul antero-posterior cu

aproximativ 20 % în inspiraţia maximă faţă de expiraţie. Ridicarea grilajului c

ostal se realizează cu ajutorul muşchilor inspiratori iar coborârea acestuia cu a

jutorul muşchilor expiratori.

Presiunea alveolară este în repaus echivalentă cu presiunea atmosferică, î

nsă pentru a permite intrarea aerului în plămâni pe parcursul inspiraţiei, presiu

nea de la acest nivel trebuie să fie negativă.

Contracţia musculaturii inspiratorii are loc în inspir pentru respiraţia de re

paus,expirul fiind un proces pasiv, apărut ca urmare a reculului elastic al plăm

ânilor şi al structurilor elastice din cutia toracică. În concluzie, muşchii respira

tori efectuează lucru mecanic doar pentru inspir în această situaţie.

Expansiunea pulmonară poate fi investigată prin intermediul volumelor pu

lmonare:

a. Volumul curent: aproximativ 500 ml, reprezintă volumul de aer inspira

t şi expirat pe parcursul unei respiraţii normale

b. Volumul inspirator de rezervă: aproximativ 3.000 ml, reprezintă volum

ul suplimentar de aer care poate fi inspirat peste volumul curent

c. Volumul expirator de rezervă: aproximativ 1.100 ml, reprezintă volum

ul de aer care poate fi expirat în urma unei expiraţii forţate după expira

rea unui volum curent

d. Volum rezidual: aproximativ 1.200 ml, reprezintă volumul de aer răma

s în plămâni după o expiraţie forţată.

Suma a doua sau mai multe volume pulmonare formează capacită

ţile pulmonare:

→Capacitatea inspiratorie: aproximativ 3500 ml, reprezintă suma

dintre volumul curent şi volumul inspirator de rezervă

→Capacitatea reziduală funcţională, aproximativ 2.300 ml, este e

11

gală cu suma dintre volumul expirator de rezervă şi volumul rezi

dual

→Capacitatea vitală: aproximativ 4.600 ml, este suma dintre vol

umul inspirator de rezervă, volumul expirator de rezervă şi volu

mul curent

→Capacitatea pulmonară totală, aproximativ 5.800 ml, este egală

cu suma dintre capacitatea vitală şi volumul rezidual.

Atât volumele cât şi capacităţile pulmonare sunt cu 20-25 % mai mici

la femei comparativ cu bărbaţii şi mai mari la atleţi comparativ cu oamenii

care nu practică sport.

Acestea volume (cu excepţia celui rezidual) se măsoară spirometric. În

ceea ce priveşte volumul rezidual şi capacităţile pulmonare se folosesc metod

a diluţiei şi tehnica pletismografica.

Volumul respirator pe minut: are o valoare de aproximativ 6 l/ min şi e

ste produsul dintre volumul curent şi frecvenţa respiratorie şi reprezintă cantit

atea totală de aer deplasată în arborele respirator.

Volume şi capacităţi pulmonare:

-CPT (capacitatea pulmonară totală)

-CVF (capacitate vitală forţată)

-CV (capactiate vitală)

-VR (volum rezidual)

-CI (c capacitate inspiratorie)

-CRF (capacitate reziduală funcţională)

-VEMS (volum expirator maxim pe secundă)

-VIR (volum inspirator de rezervă)

-VC (volum curent)

12

- VER (volum expirator de rezervă)

B. Difuziunea oxigenului şi dioxidului de carbon între alveole şi sânge

Difuziunea reprezintă mişcarea moleculelor de gaz unele printre altele.

Din cinetica acestor molecle rezultă energia necesară difuziunii. Rata difuziu

nii gazelor respiratorii este direct proporţională cu presiunea exercitată de fiec

are gaz, care poartă denumirea de presiune parţială a gazelor.

Odată pătruns în căile respiratorii, aerul este umidifiat. Concentraţia ga

zelor în aerul alveolar diferă foarte mult de cea din aerul atmosferic: aerul alv

eolar este înlocuit parţial cu aer atmosferic la fiecare respiraţie, din aerul alve

olar se extrage permanent oxigenul şi se primeşte permanent dioxid de carbon

de la plămâni.

Membrana respiratorie este formată din endoteliu capilar, interstiţiu pul

monar, epiteliu alveolar.

Rata difuziunii gazelor prin membrana respiratorie este influenţată de a

numiţi factori:

- presiunea parţială a gazului în alveola

- presiunea parţială a gazului în capilarul pulmonar

-dimensiunile memebranei respiratorii;

- coeficientul de difuziune a gazului.

Difuziunea oxigenului se realizează din aerul alveolar spre sângele din

capilarele pulmonare, pentru că presiunea parţială a oxigenului în aerul alveol

ar este de 100 mm Hg pe când în sângele din capilarele pumonare este de 40

mmHg.

Difuziunea dioxidului de carbon se realizează dinspre sângele din capil

arele pulmonare spre alveole, întrucât presiunea sângelui din capilarele pulmo

nare este de 46 mm Hg pe când aerul alveolar are 40 mm Hg.

13

C. Transportul oxigenului şi dioxidului de carbon prin sânge şi lichidele or

ganismului spre şi de la celule

a)Oxigenul, odată dizolvat în plasma capilarelor pulmonare, difuzează în eritr

ocite la nivelul cărora se combină cu ionii de fier, formând oxihemoglobina. S

ângele arterial transporta 20 ml oxigen/dl, dintre care 98,5% e transportat de h

emoglobină, restul fiind dizolvat în plasmă. Cantitatea de oxigen care se leagă

de hemoglobină depinde de presiunea parţială a oxigenului.

b)Dioxidul de carbon difuzează din celule în capilare, în acest fel determinând

creşterea presiunii sale parţiale în sângele venos cu aproximativ 5-6 mm Hg fa

ţă de sângele arterial. Dioxidul de carbon este transportat în plasmă:

- dizolvat în plasmă (aproximativ 5%)

- sub formă de carbaminohemoglobina (5%)

- sub formă de bicarbonat plasmatic (90%).

D. Reglarea respiraţiei este realizată de sistemul nervos central

De aici pleacă stimuli prin intermediul nervilor somatici către muşchii r

espiratori.

Ritmul involuntar al respiraţiei este sub controlul bulbului rahidian.

Centrii pontini modifica activitatea centrilor respiratori bulbari: centrul apneu

stic determina creşterea duratei inspiraţiei, iar centrul pneumotaxic controleaz

ă punctul de întrerupere al pantei inspiratorii, limitând astfel inspiraţia.

14

CAP. IIINTOXICAŢIA CU MONOXID DE CARBON

Monoxidul de carbon este un gaz, incolor, inodor, insipid. Acest gaz

invizibil, otrăvitor, provine din arderea unor gaze precum gazul natural,

motorină, petrolul sau a lemnelor (de exemplu în sistemul de încălzire casnic,

în motoarele maşinilor, în sistemele de gătit sau focuri).

Intoxicarea cu monoxid de carbon apare când se inhalează destul

monoxid de carbon, încât acesta începe să înlocuiască oxigenul transportat de

sânge. Aceasta se întâmplă, deoarece moleculele de monoxid de carbon se

ataşează de celulele roşii din sânge de 250 de ori mai puternic decât cele de

oxigen.

În timp ce oxigenul din sânge este înlocuit de monoxidul de carbon,

ţesuturile şi organele din organism care depind de acest oxigen, nu mai pot

funcţiona normal.

15

Intoxicarea cu monoxid de carbon e cauzată de inhalarea monoxidului,

un gaz insipid, inodor, incolor, provenind din arderea incompletă a unor gaze.

Se poate acumula în zone închise sau semi-inchise, cum ar fi: maşini, case,

clădiri. Dacă se acumulează o cantitate prea mare de monoxid, acesta poate

deveni mortal. Surse uzuale de monoxid de carbon pot include:

- surse uzuale de încălzire (cum ar fi cele pe bază de gaz, lemne sau sobe pe

cărbune)

- gaze de maşină (gaze de eşapament)

- generatoarele bărcilor locuibile

- gazele emise de aparatura casnică

- rulote propulsate pe bază de propan, maşini de lustruit gheaţă şi alte

echipamente de lucru

- fumul de la o maşină în flăcări sau de la o clădire.

Majoritatea factorilor de risc ai intoxicaţiei cu monoxid de carbon pot fi

schimbaţi sau controlaţi. De exemplu, prevenirea acumulării monoxidului de

carbon în locuinţa se poate realiza astfel:

- sistemele de încălzire din locuinţe sau şemineele din interiorul locuinţei vor

trebui verificate anual şi reparate dacă este necesar

- toate sistemele care prezintă instalaţie de aerisire (de exemplu, coşuri sau

furnale) care nu funcţionează, trebuie reparate imediat

- sistemul de eşapament al maşinii sau cel de evacuare al locuinţei trebuie

verificat şi reparat într-un mod regulat

- nu trebuie pornită maşina şi lăsată pornită într-un spaţiu închis sau semi-

inchis, că de exemplu în garaj.

De asemenea, o persoană poate fi expusă la monoxid de carbon şi în

alte situaţii, care nu se pot controla, incluzând:

- la locul de muncă: de exemplu în depozitele unde sunt folosite elevatoare

16

propulsate pe bază de propan, în topitoriile de oţel, în fabricile de presat hârtia

- în timpul incendiilor (de exemplu, într-o clădire, pe un vas sau un avion).

Riscul de a fi expus la monoxidul de carbon este favorizat de prezenţa

unor semne la nivelul sistemelor de încălzire ori la nivelul dverselor

dispozitive, fie la domiciliu fie la serviciu. Aceste semne pot include:

- lipsă sau prezenţa unui coş de evacuare instalat prost

- căderea cărămizilor sau deconectarea coşului de evacuare din jurul

şemineului

- funinginea, rugina sau apă scursă pe şemineu, pe acoperişul sistemului de

evacuare, pe furnal sau pe instalaţia de încălzit.

2.1Simptomatologie:

Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon variază de la simptome

uşoare, pseudogripale (cum ar fi durerile de cap sau de stomac urmate de

febră) până la tulburări severe ale inimii şi creierului. Expunerea prelungită la

cantităţi reduse de monoxid de carbon, pe parcursul mai multor zile poate

determina moartea. Oamenii reacţionează în mod diferit la expunerea la

cantităţi identice de monoxid de carbon. De aceea intoxicaţia cu monoxid de

carbon poate avea urmări uşoare până la cele grave, asupra diverselor

persoane cu acelaşi grad de expunere.

O persoană cu simptome uşoare, de obicei nici nu suspectează

intoxicarea cu monoxid de carbon. Simptomele primare pot imita simptomele

gripei sau ale unor alte boli cu simptome similare, ceea ce îngreunează

diagnosticul pus de un medic. Este de asemenea posibil ca o persoană cu

simptome mult mai grave, să nu fie conştientă de seriozitatea sau gravitatea

condiţiei în care se afla, deoarece expunerea la monoxid de carbon poate

induce oboseală sau confuzie. Dacă o persoană are simptome de intoxicaţie cu

monoxid de carbon sau dacă se suspectează intoxicarea cu acest gaz, primul

17

gest care trebuie făcut este scoaterea persoanei în afara zonei poluate şi apoi

trebuie chemată salvarea.

Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon nu sunt specifice şi de

aceea pot fi asemănătoare cu simptomele prezente în alte boli. Aceste

simptome includ:

- dureri de cap

- greaţă, stare de vomă (adesea întâlnite la copii)

- ameţeala

- oboseală.

Alte simptome pot include:

- confuzie, somnolenta

- ritm cardiac şi puls rapid

- vedere slăbită

- dureri toracale

- convulsii, atacuri de diferite forme

- pierderea conştientei.

Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon se schimbă în funcţie de

concentraţia din sânge a carboxihemoglobinei (hemoglobina de care se

ataşează monoxidul de carbon, în locul oxigenului).

Simptomele ce debutează mai târziu, ale intoxicaţiei cu monoxid de

carbon, pot apărea după zile sau săptămâni de la intoxicaţie. Simptomele

întârziate sau efectele intoxicaţiei pot duce la: pierderea memoriei,

modificarea personalităţii, dezorientare, pierderea auzului şi tulburări în

comportament şi dificultăţi în memorare.

2.2Mecanism fiziopatogenic

18

Intoxicaţia cu monoxid de carbon apare atunci când monoxidul de

carbon se amesteca şi se leagă de hemoglobină sangvină, formând

carboxihemoglobina (COHb). În urma acestui proces prin care monoxidul de

carbon se leagă de hemoglobină, rezultă o scădere a cantităţii de oxigen care

ajunge la nivelul ţesuturilor organismului sau la nivelul organelor vitale, că de

exemplu creierul şi inimă. Monoxidul de carbon are o afinitate faţă de

hemoglobină de 250 de ori mai mare decât oxigenul.

Factorii care determină afectarea organismului în urma intoxicaţiei cu

monoxid de carbon sunt:

- capacitatea de ventilare a locului unde există monoxid de carbon

- cantitatea de monoxid de carbon inhalata

- durata de timp când persoana este expusă la monoxid de carbon

- vârsta persoanei: copiii mici şi persoanele învârsta sunt mult mai uşor

afectaţi şi prezintă simptome mult mai severe

- starea generală de sănătate: persoanele care au şi alte afecţiuni, că de

exemplu boli cardiace sunt mult mai uşor afectate şi au simptome mai severe

19

de boala

- cantitatea de monoxid de carbon ajunsă în circulaţia sangvină la

persoanele care fumează: fumătorii au deja o anumită cantitate de monoxid de

carbon în sângele lor şi dezvolta simptome mult mai severe

- altitudinea: la înălţime, în aer se găseşte o cantitate mai mică de

oxigen care poate concura în cazul expunerii cu monoxidul de carbon.

Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon sunt diferite în funcţie

de concentraţia carboxihemoglobinei din sânge. Persoanele răspund diferit la

acelaşi nivel de monoxid de carbon la care sunt expuse. Copiii, alte persoane

şi persoane cu alte efectiuni pot avea simptome mai severe. În cazul expunerii

la monoxid de carbon a unei femei însărcinate, fătul prezintă un risc ridicat de

intoxicaţie cu monoxid de carbon. Durează mult mai mult eliminarea

monoxidului de carbon din sângele fătului decât eliminarea gazului din

sângele mamei.

Intoxicaţia cu monoxid de carbon se poate instala brusc (inhalând o

mare cantitate de monoxid de carbon într-o perioadă scurtă de timp) sau se

poate instala progresiv (inhalând o mică cantitate de monoxid de carbon o

lungă perioadă de timp).

Decesul în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon apare în 10 minute

de la expunerea la o cantitate mare de monoxid de carbon.

O persoană care are simptome uşoare de intoxicaţie cu monoxid de

carbon, de fapt poate fi intoxicată foarte sever.

O persoană poate avea simptome întârziate ale intoxicaţiei cu monoxid

de carbon, acestea apărând după expunere.

Persoanele care au supravieţuit după o intoxicaţie severă de monoxid de

carbon, pot dezvolta permanent o pierdere de memorie sau o deteriorare a

creierului.

20

Efectele secundare care apar în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon

pot fi întârziate, acestea dezvoltându-se după 2 până la 40 de zile de la

expunerea la monoxid de carbon. Aceste simptome întârziate pot apărea chiar

dacă persoana respectivă a fost tratată. Simptomele întârziate sau efectele

intoxicaţiei pot duce la pierderea memoriei, modificarea personalităţii,

dezorientare, pierderea auzului, tulburări în comportament şi dificultăţi în

memorare.

Atitudinea în caz de intoxicatie

Trebuie anunţat imediat un serviciu medical dacă:

- exista simptome ale intoxicaţiei cu monoxid de carbon, că de exemplu

dureri de cap, greaţă sau ameţeala şi în cazul suspectării intoxicaţiei cu

monoxid de carbon

- persoana prezintă simptome ale intoxicaţiei cu monoxid de carbon şi

este foarte confuză şi dezorientată sau se plânge de dureri în piept (persoană

trebuie scoasă din mediul în care a fost expusă la gaz înainte de anunţarea

serviciului medical)

- persoana este găsită inconştientă după expunerea la monoxid de

carbon; aceasta trebuie scoasă în aer liber, afară din locuinţa, clădire,

autoturism sau din locul unde monoxidul este prezent.

Trebuie anunţat medicul, dacă apar modificări ale vederii, mişcărilor de

coordonare sau modificări în comportament, în timpul săptămânilor de

tratament urmate după intoxicaţia de monoxid de carbon.

2.3 Diagnostic

În cazul expunerii la monoxid de carbon sau atunci când este suspectata

intoxicaţia cu monoxid de carbon, medicul trebuie să adune informaţii despre

istoricul producerii intoxicaţiei. Întrebările vor fi despre durata simptomelor

21

prezente, despre sursa posibilei intoxicaţii cu monoxid de carbon, câte alte

persoane (membrii familiei sau colegii de serviciu) au fost expuse şi dacă au

aceleaşi simptome şi despre sistemele de încălzire şi de gătit folosite. În urma

acestor întrebări, medicul decide dacă este necesar un test pentru monoxidul

de carbon.

2.4 Investigaţii

A. Testul standard pentru monoxidul de carbon măsoară nivelul de

carboxihemoglobina (COHb) din sânge. Acest test nu trebuie să întârzie

niciodată începerea tratamentului. Tratamentul trebuie început cât mai rapid

posibil.

Concetraţiile de COHb din sange:

COHb % Simptome

< 10% Pacient asimptomatic.

10-20% Uşoară cefalee.

20-30% Vertij, greţuri, vărsături, dispnee.

30-40% Alterarea acuităţii vizuale.

40-50% Confuzie, dezorienare.

>50% Comă, disfuncţie cardio-pulmonară, deces.

Cu ajutorul unui analizor portabil al respiraţiei, se poate măsura

cantitatea de monoxid de carbon prezenta în aerul expirat. Acest test poate

măsura nivelele înalte ale gazului, dar nu poate determina nivelele scăzute de

monoxid de carbon.

Întrebările puse de medic precum şi alte investigaţii, sunt necesare

22

pentru a detecta modificările subtile ale capacităţii de gândire clară a

persoanei suspectata de intoxicaţie cu monoxid de carbon.

Acestea pot fi folosite pentru determinarea tipului de tratament folosit.

Măsurători ale nivelului de alcool sau a altor medicamente din sânge,

sunt adesea făcute în cazurile când se suspectează o încercare de sinucidere

sau o intoxicaţie accidentală cu monoxid de carbon.

B. Tehnicile imagistice, că de exemplu rezonanţă magnetică nucleară

(RMN) şi tomografia cu emisie de pozitroni, pot fi uneori folosite pentru a

evalua afectarea creierului.

C.  Determinarea conţinutului în gaze respiratorii al sângelui arterial

(ABG- Arterial Blood Gases) permite să evaluăm: aportul de oxigen; eficienţa

ventilaţiei; nivelul echilibrului acido- bazic.    

1. Presiunea parţială a CO2 (PCO2)

            Se determina presiunea exercitată de CO2 dizolvat în sânge

2. Conţinutul în CO2 (CO2 total, TCO2)

Testul realizează o evaluare generală a reacţiei alcaline / acide a sângelui

arterial, venos sau capilar, determinând CO2 existent

 3. Presiunea parţială a oxigenului  (PO2)

 Testul determina presiunea exercitată de O2 solvit în plasmă.    

Parametrii normali ai concentratiei gazelor sanguine arteriale au fost stabiliti

dupa cum urmeaza:

- presiunea partiala a oxigenului: 75-100 mm Hg;

- presiunea partiala a dioxidului de carbon: 35-45 mm Hg;

- PH: 7.35-7.45;

- bicarbonat: 20-29 mmol/L;

- continutul in oxigen: 15-22 mL per 100 mL de sange (6.6-9.7 mmol/L);

23

- saturatia de oxigen: 95%-100%.

  Oxigenul este transportat în sânge sub două forme: dizolvat şi în combi-

naţie cu hemoglobină. Majoritatea oxigenului arterial este transportat de către

hemoglobină. Difuzia sa la nivelul membranei alveolare este realizată pe baza

gradientului de presiune parţială alveolo- sanguină.                   

   PO2 reflectă cantitatea de oxigen care trece din alveola pulmonară în

sânge şi este direct influenţată de cantitatea de oxigen inhalat.

2.5 Tratament

Scopul tratamentului în intoxicarea cu monoxid de carbon este de a

înlătura monoxidul de carbon de la nivelul hemoglobinei sangvine şi de a

determina un nivel normal al oxigenului în sânge.

Tratamentul imediat în intoxicaţia cu monoxid de carbon, este de a

înlătura persoană din mediul în care monoxidul de carbon este prezent.

În cazul în care se cunoaşte sau se suspectează intoxicaţia cu monoxid

de carbon se iau următoarele măsuri:

- părăsirea clădirii sau a maşinii unde monoxidul de carbon este prezent

- persoană trebuie să stea liniştită (în acest mod se va conserva oxigenul

în sânge, care este deja în cantităţi mici, deoarece monoxidul de carbon l-a

înlocuit parţial)

- în spital se recomandă oxigenoterapia: cel mai frecvent tip de

oxigenoterapie este terapia cu oxigen 100%, aceasta implicând administrarea

oxigenului prin intermediul unei măşti etanşe

- în cazul intoxicaţiei severe cu monoxid de carbon, când nu se poate

realiza o respiraţie fiziologică se recomandă intubarea şi respiraţia artificială a

persoanei respective

- în unele cazuri se recomandă terapia cu oxigen hiperbar, în care

24

persoana respectivă este aşezată într-o cameră unde există presiune crescută a

aerului (camera hiperbara) pentru a înlătura mai rapid monoxidul de carbon.

În momentul tratării intoxicaţiei cu monoxid de carbon se iau în

considerare prezenta anumitor factori.

Tinerii, copiii mici, persoanele învârsta sau persoanele cu afecţiuni

cardiace, sunt mult mai afectaţi de prezenţa monoxidului de carbon în sânge.

De obicei, tratamentul include oxigenoterapie pentru tratarea simptomelor

severe şi scăderea cât mai rapidă a nivelului de monoxid de carbon din sânge.

Dacă tratamentul este prompt, majoritatea persoanelor îşi revin din

intoxicaţia de monoxid de carbon. Dacă nu este tratată, intoxicaţia severă cu

monoxid de carbon determina lezarea inimii sau a creierului său chiar

moartea. Chiar după tratament, dacă o persoană supravieţuieşte după o

intoxicaţie severă cu monoxid de carbon, aceasta poate rămâne cu o pierdere

permanentă de memorie sau lezarea creierului. Oricum, cele mai multe

persoane aflate într-o stare gravă sau care mor în urma intoxicaţiei cu

monoxid de carbon, nu au primit niciodată tratament. Este extrem de

important ca persoanele să fie atenţionate în privinţa semnelor de intoxicaţie

şi în iniţierea imediată a tratamentului în cazul intoxicaţiei cu monoxid de

carbon.

Nu există tratament medicamentos pentru intoxicaţia cu monoxid de

carbon.

Nu există tratament chirurgical pentru intoxicaţia cu monoxid de

carbon.

Tratamentul standard pentru intoxicaţia cu monoxid de carbon este

oxigenoterapia. Aceasta îşi propune să aducă nivelul de oxigen din sânge la

valori normale. Oxigenoterapia determina înlocuirea monoxidului de carbon

cu oxigen.

25

Există două tipuri de oxigenoteapie folosite:

a. Oxigenoterapia cu 100% oxigen

Acest tratament este cele mai frecvent folosit în intoxicaţia cu monoxid

de carbon. Cu ajutorul acestei terapii respiraţia se realizează prin intermediul

unei măşti sau în unele cazuri, se foloseşte ventilaţia mecanică asistată (un tub

introdus prin trahee). Oxigenoterapia determina scăderea concentraţiei de

monoxid de carbon din sânge. De obicei nu sunt riscuri după oxigenoterapia

folosită o scurtă perioadă de timp. Cu toate acestea, persoanele care au

bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC) pot avea probleme cu

respiraţia dacă primesc prea mult oxigen.

b. Terapia cu oxigen hiperbar

26

Aceasta presupune închiderea persoanei intoxicate cu monoxid de

carbon într-o cameră de presiune, în timp ce oxigenul pur este pompat cu

presiune. Aceasta reduce rapid nivelul de monoxid de carbon din sânge şi

restabileşte capacitatea de transport a oxigenului. Camera hiperbara

furnizează oxigen cu o presiune înaltă. Acest tratament este folosit în cazurile

moderate sau severe de intoxicaţie, deoarece acţionează mai rapid decât

oxigenoterapia cu oxigen 100%. Un studiu recent a arătat că trei tratamente cu

oxigen hiperbar pe parcursul a 24 de ore, reduc riscul de apariţie a

problemelor cognitive (de cunoaştere), că de exemplu pierderea memoriei,

atenţiei sau concentrării.

Decizia de a folosi terapia cu oxigen hiperbar, este luată în funcţie de

caz, depinde de persoană şi de severitatea intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

Este folosită cel mai adesea pentru tratarea cazurilor severe de intoxicaţie cu

monoxid de carbon, la persoanele care sunt sau au fost inconştiente datorită

intoxicaţiei, persoanele care au simptome severe, că de exemplu confuzia,

femeile însărcinate care au fost expuse o perioadă importantă de timp la

monoxid de carbon.

În prezent, cercetătorii sunt pe cale de a dovedi că folosirea ambelor

gaze că oxigenul şi dioxidul de carbon împreună, pot reduce nivelul de

monoxid de carbon din organism. Acest tratament potenţial nou, este numit

hiperventilare cu gaze normale. În multe spitale nu există spaţiu pentru

camera hiperbara iar terapia cu oxigen şi dioxid de carbon poate fi mult mai

accesibilă şi mai eficientă ca terapie în intoxicaţia cu monoxid de carbon.

De reţinut!

Tratamentul intoxicaţiei cu monoxid de carbon trebuie început cât mai

repede şi nu trebuie întârziat de recoltarea analizelor. Terapia cu oxigen

hiperbar necesită echipament special şi nu poate fi întotdeauna disponibilă în

27

teritoriul respectiv. Cu toate acestea în cazurile severe de intoxicaţie cu

monoxid de carbon poate determina reducerea riscului de a dezvolta

complicaţii pe termen lung. Persoanele din departamentul de urgenţă care sunt

solicitate, cunosc existenţa unei camere hiperbare în teritoriul respectiv. Nu se

recomandă tratarea simptomelor la domiciliu atunci când se suspectează

intoxicaţia cu monoxid de carbon.

2.6 Profilaxie

1. Sursele de încălzire

→Sursele de încălzire, şemineele şi dispozitivelor de aerisire trebuie

verificate anual. Toate sursele, aparatele de încălzire trebuie să funcţioneze şi

să deţină dispozitive de aerisire pentru a îndepărta gazele acumulate în spaţiile

închise.

→Sursele de încălzire, şemineele şi dispozitivele de aerisire trebuie verificate

dacă au funingine, rugină, murdărie, un blocaj sau eroziuni.

→Nu se foloseşte petrol sau propan pentru funcţionarea sistemelor de

încălzire în spaţii închise, că de exemplu în rulotele de vacanţă, în trailere sau

în corturi.

→Nu se folosesc cuptoarele din bucătărie pentru a încălzi locuinţă, în special

cuptoarele cu gaz.

→Nu se închide locul unde se ard lemne sau hârtie, înainte ca focul să fie

stins complet.

2. Gazele de eşapament ale maşinii

→Nu se recomandă staţionarea într-o maşină parcată, cu geamurile închise şi

cu motorul pornit.

→Nu se recomandă staţionarea într-o încăpere închisă sau aproape închisă ca

de exemplu în garaj, cu motorul pornit chiar dacă uşile garajului sunt

28

deschise.

→Nu se recomandă călătoria în portbagajul unei maşini alimentată cu

benzină.

3. Gătitul

→Nu se recomanda folosirea cărbunelui pentru grătar sau folosirea grătarului

în interiorul rulotelor, maşinilor de campat, trailere sau corturi.

4. Alte surse de monoxid de carbon

→Nu se recomandă plasarea generatoarelor sau maşinilor de presiune lângă

geamurile sau uşile locuinţei.

→Nu se recomandă fumatul sau prezenţa lângă o persoană care fumează, într-

o cameră prost ventilata.

CAPITOLUL III

INGRIJIRI ACORDATE PACIENŢILOR INTOXICAŢI CU

MONOXID DE CARBON

29

Spitalul : JUDEŢEAN DE URGENŢĂ

Secţia : U.P.U.

DOSAR DE ÎNGRIJIRE NR. 1

CULEGEREA DATELOR

DATE DE IDENTITATE

Nume: T. Prenume: R vârsta: 80 sex: M

Domiciliu: Târgovişte Judeţul: Dâmboviţa

Data internării: anul 2014 luna 01 ziua 10 ora 18.05

Data externării: anul 2014 luna 01 ziua 10 ora 19.30

Starea de constienţă: păstrată

Comportament: anxios

Mod de internare: familia

Particularităţi: nu sunt

30

ASPECTE SOCIOLOGICE

Mod de viata: Singur - De familie DA Altul -

Mediul: urban

Ocupatie: pensionar

Probleme sociale : nu sunt

SURSA DE INFORMAŢII:Pacientul: daAparţinătorii: copii

Membrii echipei de îngrijire : da

Documente medicale: nu

Motivele internării: cefalee, acufene, vertij, hipoacuzie dreaptă.

Metode de culegere a datelor

Interviul: da; aparţinătorii.

Istoricul bolii: bolnav adus la U.P.U. de către familie, cu acufene, cefalee,

vertij. Pacientul afirmă că simptomatologia mai sus menționată a apărut de

câteva zile. În cursul zilei de azi s-a accentuat, drept pentru care s-a prezentat la

spital

Antecedente:

♦Heredo colaterale:neagă TBC, HIV, hepatita, epilepsia, diabet zahatat

♦Fiziologice personale: fără importanţă

♦Patologice personale: HTA de 25 de ani

♦Factori de risc legaţi de modul de viaţă: fără importanță

DIAGNOSTICE MEDICALE

Diagnosticul medical la internare:HTA. Corp străin auricular.

31

Diagnosticul medical la externare: Dop cerumen extras. HTA.

EXAMENUL CLINIC PE APARATE

Starea generală: bună.

Tesut celular subcutanat: normal reprezentat.

Sistem ganglionar: nepalpabil.

Sistem osteoarticular: integru, cu articulaţii libere, nedureroase la mobilizare,

fără dureri la nivelul sistemului osteoarticular.

Aparat respirator: torace normal conformat, dispneic. R- 25/min.

Aparat cardio vascular: şoc apexia în spaţiul V intercostal stâng pe linia medio

claviculară, median, tahicardic, AV – 90 b/min, TA – 150/80 mmHg.

Aparat digestiv: abdomen supu, nedureros la palpare, senzaţie de greaţă. 

Aparat uro-genita : loji renale libere, nedureroase.

S.N.C.: ROT prezente, orientat temporo-spațial.

EVALUARE INIŢIALĂElemente fizice RH – pozitiv, Grupa sanguinǎ – A(II)

Date Antropometrice Greutate – 70kg Înǎlţime – 1,68m

TA – 150/80mmHg

P – 90 p/min

R –  25 r/min   

Nevoiafundamentală Manifestarea de dependenţă

Sursa de dificultate

Nevoi fiziologice1. A respira, a avea o

bună circulaţieindependent Respiră spontan

32

2. A se alimenta independent Tranzit intestinal normal

3. A elimina independent Micţiuni fiziologice.4. A se mişca, a avea

o bună posturăindependent Articulații libere,

nedureroase5. De a dormi şi a se

odihniindependent Somn odihnitor

6. A se îmbrăca, dezbrăca

independent Articulații libere, nedureroase

7. A menţine temperatura în limite fiziologice

independent Afebril.

8. A fi curat independent Tegumente integre, curate

9. A evita pericolele independent Orientat temporo-spațial 10.A comunica cu

semeniiindependent Comunicativ

11.A învăţasă-şi păstreze sănătatea

independent -

Nevoi spirituale12.De a păstra religia

şi valori personaleindependent Ortodox

Nevoi sociale13.De a fi util independent Se face util în orice

situaţieNevoi psihologice

14.De a se recreea independent -

DIAGNOSTICE DE NURSING LA INTERNARE

- cefalee,

- acufene,

- vertij,

- hipoacuzie dreaptă

OBIECTIVELE ÎNGRIJIRILOR- Să colaboreze cu echipa de îngrijire;

33

- Să prezinte TA în limite normale

- Să prezinte diminuarea simptomatologiei semnalate

EPICRIZA

Bolnav în vârstă de 80 ani bolnav este adus la U.P.U. de către serviciul

SMURD, în urma unui apel telefonic la 112. La faţa locului s-a constatat că, din

cauza coşului înfundat de la sobă şi pe fondul consumului de alcool, pacientul

prezintă intoxicaţie acuta cu monoxid de carbon. S-a instituit tratament cu O2,

perfuzie endovenoasă cu NaCl 0,9 %, vitamina B1,B6, vitamina C,

metoclopramid. Se recoltează sânge pentru examene de labortor. Se externează

ameliorat.

34

PLAN DE ÎNGRIJIRE – PACIENT T.R. 43 ani

Data Problema

pacientului

Obiectivele de îngrijire intervenţii Evaluarea

acţunilorAutonome Delegate

10.01.2013

1805

10.01.2013

2300

- dispnee,

- greţuri,

- adinamie,

- somnolenţă.

-Bolnavul să respire

normal, fără

dificultate;

-Să nu mai prezinte

greţuri;

-Să fie orientat

temporo-spaţial;

-Să colaboreze cu

echipa de îngrijire;

- măsor funcţiile

vitale;

- pregătesc

bolnavul pentru

recoltarea de

produse de

laborator;

- administrez O2

prin mască.

- recoltez sânge

pentru examene

de laborator;

- administrez

tratament

medicamentos

(NaCl 0,9 %,

vitamina B1,B6,

vitamina C,

metoclopramid.)

1900:

- pacientul nu

mai este

dispneic;

- persistă

senzaţia de

greaţă.

2000:

- coloraţia

tegumentelor

revine la normal;

- nu mai prezintă

greaţă.

2300:

- TA 125/80

35

mmHg;

-AV 75/ min;

- R 16 /min.

10.01.2013

2330

Bolnavul se externează ameliorat.

36

EVALUARE LA EXTERNARE

Nevoiafundamentală Manifestarea de dependenţă

Sursa de dificultate

Nevoi fiziologice1. A respira, a avea o

bună circulaţieindependent Respiraţie spontană

2. A se alimenta independent apetit normal

3. A elimina independent Micţiuni fiziologice4. A se mişca, a avea o

bună posturăindependent Sistem osteoarticular

integru5. De a dormi şi a se

odihniindependent Somn odihnitor

6. A se îmbrăca, dezbrăca

independent Sistem osteoarticular integru

7. A menţine temperatura în limite fiziologice

independent afebril

8. A fi curat independent Tegumente curate, integre.

9. A evita pericolele independent Orientat temporo-spaţial

10. A comunica cu semenii

independent comunicativ

11. A învăţasă-şi păstreze sănătatea

dependent Pacientul să conştientizeze riscul

consumului de alcool.Nevoi spirituale12.De a păstra religia şi valori personale

independent ortodox

Nevoi sociale13.De a fi util independent -

Nevoi psihologice14.De a se recreea independent -

37

EXAMENE DE LABORATOR

DATA EXAMENE DE LABORATOR ŞI PARACLINICE

VALORI GĂSITE

VALORI NORMALE

10.01.20131830

HemoleucogramăLeucocite 10500 4 - 11/*103/μLHgb 12,2g% 13- 14 g%Trombocite 260 000/ mm3 150.000 –400.000%mm3

VSH 5mm/h 4-12 mm/h Glicemie 110/mg/dl 70 - 115/mg/dlCreatinina 1,03/mg/dl 0,7 – 1,20 /mg/dlTGP 18/U/l 0 – 41 /U/lTGO 48 /U/l 0 – 37 /U/l ABG ( gaze arteriale)

PO2: 50 mmHg 75-100mmHgPCO2: 30mmHg 35-45 mmHg

COHb sânge 25%.

38

MEDICAŢIA

DATA MEDICAŢIA DOZA UNICĂ

DOZATOTALĂ

CALEA DE

ADMINIS-TRARE

10.01.2013 NaCL 0,9% 500 ml 500ml P.E.V.Vitamina B1 1f 1f P.E.V.Vitamina B6 1f 1f P.E.V.Vitamina C 1f 1f P.E.V.

Metoclopramid 1f 1f P.E.V.

39

Spitalul : JUDEŢEAN DE URGENŢĂ

Secţia : U.P.U.

DOSAR DE ÎNGRIJIRE NR. 2

CULEGEREA DATELOR

DATE DE IDENTITATE

Nume: S. Prenume: S. vârsta: 20 sex: F

Domiciliu: Ulmi Judeţul: Dâmboviţa

Data internării: anul 2013 luna 02 ziua 10 ora 12.05

Data externării: anul 2013 luna 02 ziua 10 ora 16.30

Starea de constienţă: păstrată

Comportament: anxios

Mod de internare: Salvare

Particularităţi: nu sunt

ASPECTE SOCIOLOGICE

Mod de viata: Singur - De familie DA Altul -

Mediul: rural

Ocupatie: studentă

Probleme sociale : nu sunt

SURSA DE INFORMAŢII:Pacientul: daAparţinătorii: părinţii

Membrii echipei de îngrijire : da

Documente medicale: nu

40

Motivele internării: intoxicaţie cu monoxid de carbon.

Metode de culegere a datelor:Interviul: da; aparţinătorii.Istoricul bolii: bolnav adus la U.P.U. de către familie. Aceştia afirmă că

pacienta a folosit un boiler pe gaze, fără coş de evacuare al gazelor pentru a se

spăla. Şi-a pierdut cunoştinţaîn casă.

Antecedente:

♦Heredo colaterale:neagă TBC, HIV, hepatita, epilepsia, diabet zahatat

♦Fiziologice personale: fără importanţă♦Patologice personale: fără importanţă♦Factori de risc legaţi de modul de viaţă: nu există.

DIAGNOSTICE MEDICALE

Diagnosticul medical la internare:Intoxicaţie acuta cu monoxid de carbon.

Diagnosticul medical la externare: Intoxicaţie acuta cu monoxid de carbon.

EXAMENUL CLINIC PE APARATE

Starea generală: alterată.

Tesut celular subcutanat: normal reprezentat.

Sistem ganglionar: nepalpabil.

Sistem osteoarticular: integru, cu articulaţii libere, nedureroase la mobilizare,

fără dureri la nivelul sistemului osteoarticular.

Aparat respirator: torace normal conformat, dispneic. R- 25/min.

Aparat cardio vascular: şoc apexia în spaţiul V intercostal stâng pe linia medio

claviculară, median, tahicardic, AV – 90 b/min, TA – 120/80 mmHg.

Aparat digestiv: abdomen suplu, nedureros la palpare, senzaţie de greaţă. 

41

Aparat uro-genital : loji renale libere, nedureroase.

S.N.C.: somnolenţă, ROT prezente.

EVALUARE INIŢIALĂElemente fizice RH – pozitiv, Grupa sanguinǎ – A(II)

Date Antropometrice Greutate – 50kg Înǎlţime – 1,58m

TA – 120/80mmHg

P – 90 p/min

R –  25 r/min   

Nevoiafundamentală Manifestarea de dependenţă

Sursa de dificultate

Nevoi fiziologice15.A respira, a avea o

bună circulaţiedependent Dispneic

16.A se alimenta dependent Greaţă

17.A elimina independent -18.A se mişca, a avea

o bună posturădependent Adinamic

19.De a dormi şi a se odihni

dependent Somnolenţă

20.A se îmbrăca, dezbrăca

dependent Adinamic

21.A menţine temperatura în limite fiziologice

independent afebril

22.A fi curat dependent Somnolenţă 23.A evita pericolele independent - 24.A comunica cu

semeniiindependent Comunicativ

25.A învăţasă-şi păstreze sănătatea

independent Educaţie pentru utilizarea corectă a

surselor de încălzire.Nevoi spirituale

42

26.De a păstra religia şi valori personale

independent Ortodox

Nevoi sociale27.De a fi util independent Se face util în orice

situaţieNevoi psihologice

28.De a se recreea independent -

DIAGNOSTICE DE NURSING LA INTERNARE

- Dispnee;

- Greaţă;

- Somnolenţă.

OBIECTIVELE ÎNGRIJIRILOR- Bolnavul să respire normal, fără dificultate;

- Să nu mai prezinte greţuri;

- Să fie orientat temporo-spaţial;

- Să colaboreze cu echipa de îngrijire;

- Să conştientizeze riscurile folosirii echipamentului casnic neomologat.

EPICRIZA

Bolnavă în vârstă de 22 ani bolnav este adus la U.P.U. de către familie.

Aceştia afirmă că pacienta a folosit un boiler pe gaze, fără coş de evacuare al

gazelor pentru a se spăla. Şi-a pierdut cunoştinţaîn casă. La momentul preluării

pacientei, aceasta era conştientă, uşor somnolentă. S-a administrat O2 pe mască,

perfuzie cu NaCl 0,9 %, metoclopramid. Evoluţia a fost favorabilă. Se

externează la ora 1605.

43

PLAN DE ÎNGRIJIRE – PACIENT S.S. 20 ani

Data Problema

pacientului

Obiectivele de îngrijire intervenţii Evaluarea

acţunilorAutonome Delegate

10.02.2013

1205

- dispnee,

- greţuri,

- adinamie,

-Bolnavul să respire

normal, fără

dificultate;

-Să nu mai prezinte

greţuri;

-Să fie orientat

temporo-spaţial;

-Să colaboreze cu

echipa de îngrijire;

- măsor funcţiile

vitale ( TA

120/80mmHg,

AV 90b/min, R

25/min).

- pregătesc

bolnavul pentru

recoltarea de

produse de

laborator;

- administrez O2

prin mască.

- recoltez sânge

pentru examene

de laborator;

- administrez

tratament

medicamentos

(NaCl 0,9 %,

metoclopramid.)

1245:

- pacientul nu

mai este

dispneic;

- persistă

senzaţia de

greaţă.

1430:

- coloraţia

tegumentelor

revine la normal;

- nu mai prezintă

greaţă.

1605:

- TA 125/80

44

mmHg;

-AV 75/ min;

- R 16 /min.

10.02.2013

1605

Pacienta este externată ameliorat.

45

EVALUARE LA EXTERNARE

Nevoiafundamentală Manifestarea de dependenţă

Sursa de dificultate

Nevoi fiziologice12.A respira, a avea o

bună circulaţieindependent Respiră spontan

13.A se alimenta independent apetit normal

14.A elimina independent Micţiuni fiziologice15.A se mişca, a avea o

bună posturăindependent Sistem osteoarticular

integru16.De a dormi şi a se

odihniindependent Somn odihnitor

17.A se îmbrăca, dezbrăca

independent Sistem osteoarticular integru

18.A menţine temperature înlimitefiziologice

independent afebril

19.A fi curat independent Tegumente curate, integre.

20.A evita pericolele independent Orientat temporo-spaţial

21. A comunica cu semenii

independent comunicativ

22. A învăţasă-şi păstreze sănătatea

independent Pacientul să conştientizeze riscul

consumului de alcool.Nevoi spirituale12.De a păstra religia şi valori personale

independent ortodox

Nevoi sociale13.De a fi util independent Se face utilă

Nevoi psihologice15.De a se recreea independent -

46

EXAMENE DE LABORATOR

DATA EXAMENE DE LABORATOR ŞI PARACLINICE

VALORI GĂSITE

VALORI NORMALE

10.01.20131830 Hemoleucogramă

Leucocite 10500 4 - 11/*103/μLHgb 12,2g% 13- 14 g%Trombocite 260 000/ mm3 150.000 –400.000%mm3

VSH 5mm/h 4-12 mm/h Glicemie 110/mg/dl 70 - 115/mg/dlCreatinina 1,03/mg/dl 0,7 – 1,20 /mg/dlTGP 18/U/l 0 – 41 /U/lTGO 48 /U/l 0 – 37 /U/l ABG PO2: 50 mmHg 75-100mmHg

PCO2: 30mmHg 35-45 mmHgCOHb sânge 25%.

47

MEDICAŢIA

DATA MEDICAŢIA DOZA UNICĂ

DOZATOTALĂ

CALEA DE

ADMINIS-TRARE

10.01.2013 NaCL 0,9% 500 ml 500ml P.E.V. Metoclopramid 1f 1f P.E.V.

48

ANEXE

49

OXIGENOTERAPIA

Scop :

1. imbogatirea aerului cu oxigen in scopul combaterii hipoxiei (oxigenarea

redusa a tesuturilor);

2. ameliorarea concentratiei de oxigen in sange.

 HIPOXIA poate fi:

1.  Anemica - prin reducerea hemoglobinei;

2.  Histotoxica - prin blocarea la nivelul celulelor;

3.  Circulatorie - prin tuburari de circulatie.

Indicatiile oxigenoterapiei:

a. Hipoxie Circulatorie - insuficienta cardiaca, edem pulmonar, infarct

miocardic;

b. Hipoxie Respiratorie - soc, anestezi generale, complicatii postoperatorii,

nou nascuti.

 Surse de oxigen:

1. statie centrala de oxigen sau microstatie;

2. butelie de oxigen (de 300 - 10.000 litri oxigen comprimat la 150 atm.)

Pentru a se putea administra, presiunea se regleaza cu reductorul de presiune

(debitmetrul, care indica volumul in litri de oxigen pe minut) si se modifica cu

ajutorul barbotorului .

50

Administrarea oxigenului se face cu:

a. sonda sau cateter nazal;

b. ochelari;

c. masca;

d. cort de oxigen;

e. balon Ambu sau Ruben.

a — butelia de oxigen cu : 

1 — robinetul bombei ;

 2 — reductor de presiune ; 

3,4 — manometre ;

5 — robinet de închidere ;

 6 — robinet de reglare a presiunii de ieşire a oxigenului ;

7 — lanţ de fixare ;

 b — umidificator (detaliu) cu

 8 — oxigen de la butelie ;

 9 — tub spre bolnav.

51

a. Cateterul nazal (sondă) - are orificii laterale multiple. Se introduce în

nara până în faringe, schimbându-se de la o nară la alta. Se poate introduce şi în

laringe.

Tehnica:

· - se dezobstruează căile aeriene

Cateter nazal

52

· - se măsoară lungimea sondei pe obraz de la nara la tragus

· - se introduce cateterul cu mişcări blânde paralel cu palatal osos şi

perpendicular pe buza superioară

· - se fixează sondă cu leucoplast

· - se fixează debitul la 4-6 l/minut

· - se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea acciden-

telor

· - se administrează medicamente cu intermitenţă şi se supraveghează

debitul.

b.Ochelari pentru oxigen - se fixează după urechi şi prezintă 2 mici sonde

de plastic care pătrund în nări. Se recomandă la copii şi bolnavi agitaţi.

Ochelari pentru oxigen

53

 

 

c. Mască pentru oxigen (cu inhalarea aerului expirat) se fixează acoperind

gura şi nasul. În general este greu suportată de bolnav datorită hamului de

etanşeizare.

Tehnica: 

· - se verifică scurgerea oxigenului din sursă

· - se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i uşura controlul măştii

şi i se susţine mâna. Debitul de 10-12 l/minut.

· - se aşează masca pe piramida nazală şi apoi pe gură

· - când bolnavul s-a obişnuit cu masca, se aşează cureaua de fixare în

jurul capului

Mască pentru oxigen

54

 

d.Cortul de oxigen: nu poate depăşi o concentraţie de 50 % a oxigenului,

realizează o circulaţie deficitară a aerului, ducând la încălzirea pacientu-

lui. Se impune răcirea cu gheaţă.

Reguli la administrarea de oxigen:

· - nu se unge cateterul cu substanţe grase (pericol de explozie şi

pneumonie)

· - bombele de oxigen se fixează pe un port butelie, orizontal pentru a

evita loviturile

· - oxigenul nu se foloseşte fără manometru

· - barbotorul să fie bine fixat deoarece prin răsturnare împinge apa în

căile respiratorii ale bolnavului

Incidente la administrarea oxigenului:

· - distensia abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag

· - enfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gâtului prin

fisurarea mucoasei. 

Cortul de oxigen

55

INJECŢIA INTRAVENOASĂ

OBIECTIVELE PROCEDURII

1. administrarea unui medicament direct in sistemul vascular in scop

explorator;

2. tratarea rapidă a problemelor medicale ale pacientului;

3. realizarea unei concentraţii inalte in sange a medicamentului, intr-un

timp scurt

PREGĂTIREA MATERIALELOR

- Tavă medicală/cărucior

- Fiolă sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă

- Ace sterile cu bizoul ascuţit dar scurt

- Seringi sterile cu amboul excentric, de capacităţi adecvate cantităţii de

medicament prescris

- Comprese sau tampoane cu alcool

- Mănuşi de unică folosinţă

- Materiale pentru puncţia venoasă

PREGĂTIREA PACIENTULUI

a) PSIHICĂ:

- Informez pacientul despre procedură

- Îi explic scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite;

- Obţin consimţămantul informat

b) FIZICĂ:

- Asigur intimitatea pacientului

- Verific locurile de elecţie, evitand zonele cu echimoze, cu pilozitate

accentuată sau cu infecţie

- Stabilesc locul pentru injecţie: venele de la plica cotului - bazilică sau

cefalică; venele de pe partea dorsală a mâinii, venele de pe partea posterioară a

56

gambei, venele epicraniene (la copii); venele jugulare

- Poziţionez pacientul în siguranţă în funcţie de locul ales şi de starea sa;decubit

dorsal,poziţie semişezandă

EFECTUAREA PROCEDURII:

- Verific prescripţia medicală

- Obţin informaţii suplimentare, dacă medicamentul este nou

- Îmi spăl mâinile, folosesc mănuşi de unică folosinţă

- Aspir soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii standard

- Elimin bulele de aer din seringă menţinand seringa in poziţie verticală

- Schimb acul cu altul capişonat

- Leg garoul, palpez traiectul venei

- Dezinfectez larg zona aleasă pentru injecţie

- Indepărtez capacul de la ac prin tracţiune

- Efectuez puncţia venoasă conform procedurii

- Verific poziţia acului prin aspirare

- Desfac garoul dacă acul este in venă

- Injectez lent soluţia medicamentoasă, observand locul puncţionat şi reacţiile

pacientului

- Extrag rapid acul adaptat la seringă

- Comprim locul injecţiei cu tampon cu alcool, 3 - 5 minute pentru hemostază

completă

INGRIJIREA PACIENTULUI

- Observ locul injecţiei pentru sangerare

- Ajut pacientul să ocupe o poziţie confortabilă

- Explic conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat in scop

explorator

- Supraveghez pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medicul

57

dacă apar

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

- Colectez materialele folosite in containere speciale, conform PU

- Acul se aruncă necapişonat

- Spăl mainile după indepărtarea mănuşilor

NOTAREA PROCEDURII

- Notez procedura in dosarul/planul de ingrijire;- nume, prenume;data şi ora

administrării;tipul soluţiei administrate, doza.

EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII

Rezultate aşteptate/dorite:

- Medicamentul este injectat lent cand vena este corect puncţionată

- Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat in acest

scop

- Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat in scop

explorator

Rezultate nedorite / Ce fac?

- Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor

substanţe iritante pentru intima vasului (ex. Soluţiile hipertone)- Injectez lent

soluţia

- Senzaţia de uscăciune in faringe şi valul de căldură- Injectez soluţia foarte

lent,comunic cu pacientul

- Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului fără indepărtarea

garoului-Aplicaţi comprese umede reci

- Ameţeli, lipotimie, colaps-Anunţă medicul

- Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator - Anunţ medicul;Se intervine de urgenţă conform protocolului.

58

Locuri de elecţie pentru injecţia intravenoasă:

- Venele de la plica cotului;

- Venele antebraţului

- Venele de pe faţa dorsală a mîinii

- Venele maleolare interne

- Venele epicraniene.

59

BIBLIOGRAFIE

Borundel C. - Medicină internă pentru cadre medii, Editura ALL, Bucureşti,

2009

Titircă L., Dorobanţu E., Gal G., Seuchea M., Zamfir M., Baltă G.,

Rachieru L., Pârvu L., Ghidu V. - Ghid de Nursing cu Tehnici de evaluare şi

îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, Editura Viaţa Medicală

Românească, Bucureşti, 2007.

Titircă L., Dorobanţu E., Gal G., Seuchea M., Udma F. - Îngrijiri speciale

acordate pacienţilor de asistenţi medicali, Editura Viaţa Medicală Românească,

Bucureşti, 2008.

Voiculescu B., Cârmaciu R., Sălăvăstru C., Ciornei C., Niţă C., Niculescu

Th. C. – Compendiu pentru Anatomia şi Fiziologia Omului, Editura CORINT,

Bucureşti, 2007

Voiculescu M. - Medicină internă, Editura Medicală, Bucureşti, 2008

60