Insulele Galapagos

ACEST REFERAT A FOST REALIZAT IN CADRUL DISCIPLINEI DE

ECOLOGIE

http://www.citate-celebre-cogito.ro/10-martie-3/

Asezate de-a lungul Ecuatorului, la o distanta de 1000 km de coasta statului Ecuador, insulele Galapagos sunt locul ideal pentru cei pasionati de biodiversitate. Galapagos este un arhipelag format din insule de origine vulcanica, cu vegetatie luxurianta si specii de animale ce l-au inspirat pe naturalistul Charles Darwin sa scrie teoria evolutionista. Galapagos reprezinta o lume populata de specii exotice, cormorani, broaste testoase, egrete, pescarusi cu picioare albastre, albatrosi, iguane si multe alte specii care nu pot fi vazute in alte parti ale lumii. Insulele Galapagos au fost descoperite la inceputul secolului al XVI-lea. Acestea se afla intr-o continua schimbare, atat datorita activitatii vulcanice, cat si interventiei umane. Extinderea zonelor agricole, a spatiilor locuite de oameni, distruge habitatele speciilor endemice, pescuitul excesiv reduce fauna marina afectand ecosistemul marin, introducerea voluntara si involuntara de specii invazive pericliteaza intregul ecosistem al arhipelagului Galapagos. Numarul ridicat de vizitatori (circa 100.000 de vizitatori anual) a pus in pericol plantele si animalele endemice care se afla pe cale de disparitie, fapt ce a determinat UNESCO sa adauge Insulele Galapagos pe lista “locurilor amenintate”. Inscrierea arhipelagului Galapagos pe lista Patrimoniului Mondial, permite acordarea de asistenta imediata a Ecuadorului, in cadrul fondului patrimoniului mondial. Decizia a fost luata in urma unei misiuni de evaluare a starii de conservare a Parcului National Galapagos (creat in 1959) si a rezervatiei sale marine. Alte amenintari pentru ecosistemele din Galapagos o reprezinta numarul mare de imigranti ilegali si activitatile ilegale (pescuitul ilegal, vanarea speciilor protejate etc.). Pana acum s-au luat masuri in ceea ce priveste protejarea speciilor aflate pe cale de disparitie, eradicarea sau controlarea speciilor de plante si animale introduse, evitarea extinderii spatiilor locuite de oameni, deportarea imigrantilor ilegali, insa, nu s-au luat masuri in privinta turismului (reducerea numarului de vizitatori).

Cuprins

CAP.I DESPRE INSULELE GALAPAGOS pag. 5

1.Localizare si descriere pag. 5

2.Geneza pag. 5-6

3.Clima si vegetatia pag. 6-7

4.Tipuri de amenintari pag. 7

5.Turismul pag. 8-9

CAP.II BIODIVERSITATEA ECOREGIUNII pag. 9

1.Flora pag. 9

A.Specii endemice pag. 9-11

B.Specii introduse pag. 11-12

2.Fauna pag. 12

2.1Nevertebratele pag.12



2.2Reptilele pag. 12



2.3Pasarile pag. 17



2.4Mamiferele pag. 20

A.Specii endemice pag. 20


2.5Speciile marine pag. 22

A.Specii endemice pag.22-23

B.Specii introduse pag. 23

CONCLUZII pag.24

CAP.I DESPRE INSULELE GALAPAGOS

1.Localizare si descriere

Insulele Galapagos sunt un grup de insule situate in Oceanul Pacific, fiind administrate de catre Ecuador.

Insulele sunt situate la aproximativ 1000 km departare de teritoriul continental al statului sud- american Ecuador. Oficial poarta denumirea de “Colon Arhipelago” (arhipelagul lui Columb), insa mai sunt cunoscute ca Insulele Galapagos sau insulele testoaselor sau insulele vrajite (las encantadas).

Insulele Galapagos sunt dispersate pe o suprafata de aproape 60.000 km2.[6] Arhipelagul este constituit din 13 insule mai mari si 115 insule mici de origine vulcanica [2]. Cea mai mare insula din arhipelag este insula Isabela care, cu o lungime de aproximativ 132 km, acopera mai mult de jumatate din aria de uscat a Arhipelagului Galapagos.

Pozitionarea insulelelor in mijlocul unor curenti oceanici extrem de puternici a favorizat evolutia speciilor de pe insula, evolutie unica in intreaga lume. Fiecare insula este diferita de cealalta iar multitudinea speciilor surprinde inca cercetatorii. Este

probabil singurul loc de pe pamant (cu exceptia gradiniilor zoologice) in care pinguinii si pasarile flamingo impart acelas metru patrat de nisip. Leii de mare, broastele testoase, delfinii si o specie unica in lume de pinguini sunt extrem de prietenosi, extrem de blanzi si fara teama de oameni.

Primele documente care atesta existenta acestor pamanturi dateaza de la inceputul secolului al XVI- lea. Frumusetea insulelor atragea marinarii dar nu pentru mult timp- asta din cauza lipsei aproape totale de izvoare de apa dulce. In 1835 Charles Darwin a vizitat arhipelagul Galapagos, iar de atunci aceste insule sunt cunoscute in lumea stiintifica ca cele “care au schimbat lumea” (biodiversitatea insulelor l-a determinat pe Darwin sa elaboreze cunoscuta teorie evolutionista) [6].

In prezent arhipelagul Galapagos este declarat aproape in totalitate Parc National [2].

2.Geneza

Insulele Galapagos sunt teritorii extrem de tinere in raport cu vechimea celorlalte continente. Conform speciaistilor ele s-au format in urma cu 4- 5 milioane de ani. De atunci ele sunt intr-o continua schimbare, vulcanii fiind foarte activi. Geologii au stabilit ca insulele care sunt vizibile in prezent au varste diferite. Au existat si insule mai vechi decat cele existente astazi, dar ele au fost erodate de-a lungul a milioane de ani si au disparut sub suprafata oceanului.

Formarea insulelor este explicata prin doua teorii geologice principale. Conform teoriei placilor tectonice, crusta Pamantului comprima o serie de placi dure de clivaj. Insulele Galapagos sunt situate pe placa Nazca care se indeparteaza de placa adiacenta Cocos. Odata cu deplasarea placii, se deplaseaza si insulele si odata cu deplasarea insulelor Galapagos spre sud- est acestea trec peste un “loc fierbinte”. Conform acestei teorii, caldura provenita din locurile fierbinti devine periodic atat de intensa incat crusta Pamantului se topeste si provoaca eruptii vulcanice suficient de puternice pentru a traversa platforma marina si a da nastere unor noi insule. Utilizand aceste doua teorii, geologii considera ca insulele sud-estice ar fi cele mai vechi si cele din vest, ca insula Fernandina, ar fi cele mai tinere. Insulele sunt compuse din roca bazaltica, care in forma topita este adeasea mai fluida decat alte tipuri de roci vulcanice. Acesta pentru ca atunci cand un vulcan erupe, bazaltul curge in valuri ondulate, creand vulcani cu pante usor rotunjite. Descoperind cum s-au format Insulele Galapagos, geologii au demonstrat ca acestea au fost intodeauna insule si nu s-au desprins din continentul sud-american. Aceasta a avut o importanta cruciala in intelegerea unicitatii florei si faunei din Galapagos si a absentei anumitor tipuri de animale. Initial, insulele au fost conglomerati golase de roca vulcanica in mijlocul oceanului. Fiecare specie de plante si de animale existente acum – multe fiind endemice acestor insule – a fost obligata sa traverseze cel putin 1000 km de ocean pentru a ajunge la destinatie. Unele specii, in special pasarile si animalele acvatice, probabil ca au facut singure aceasta calatorie lunga. Altele, cum ar fi

plantele si insectele, ar fi putut fi transportate de pasari, sub forma de graunte si larve. Cand diferitele specii au ajuns pe insule, aici nu era competitie, astfel ca supravietuirea acestora era garantata. Lispa oamenilor pana relativ recent, a facut ca speciile endemice sa nu invete sa le fie frica de oameni si lipsa de teama este o alta caracteristica unica a insulelor Galapagos. Animale sobolanii, porcii, caprele, cainii si pisicile salbatice au fost aduse pe insule de marinari si astazi ele ameninta speciile endemice.

3.Clima si vegetatia

Ca urmare a intersectarii multiplilor curenti oceanici, climatul acestei regiuni se imparte in doua anotimpuri- sezonul secetos (Garua) din mai pana in decembrie fiind rezultatul actiunii curentului oceanic rece Humboldt. Acest sezon se caracterizeaza prin temperaturi scazute ( 18- 200 C), ceata si burnita. Cea mai rece si uscata luna este luna august, cu temperaturi sub 180 C si 5 mm precipitatii. Sezonul ploios si cald dureaza din decembrie pana in mai si este rezultatul influentei curentului oceanic cald Panama. Acest sezon se caracterizeaza prin caderi masive de precipitatii si temperaturi ridicate, in luna martie atingandu-se temperatura de 30 0 C. Fenomenul meteorologic El Niño care afecteaza regiunile din preajma Oceanului Pacific deoarece face ca precipitatiile anuale sa fie imprevizibile si poate cauza secete sau ploi torentiale. Odata la sapte ani El Niño devine mult mai puternic si oprese curentii ce aduc substantele nutritive de la fundul oceanului catre suprafata, afectand sursele de hrana ale animalelor marine [6].

Insulele au 4 zone de vegetatie (Fig.1) recunoscute universal pe care cresc aproximativ 700 de specii de plante, dintre care 40% sunt endemice (traiesc exclusiv pe teritoriul arhipelagului).

Fig.1 Zonele de vegetatie

In zona litorala sau regiunea joasa de coasta cresc plante care pot tolera continutul ridicat de sare al apei marine ca mangrovele (toate cele 4 tipuri: Rhizophora mangle, Avicennia germinans, Laguncularia racemosa, Conocarpus erecta), iarba, tufisuri.In insulele de dimensiuni mici este caracteristica doar zona litorala. Deasupra zonei litorale se afla zona arida dominata de plante rezistente la seceta, cactusi (Opuntia spp, Jasminocereus thouarsii, Brachycereus nesioticus), arbori, arbusti si iarba. Aceasta zona poate fi divizata in doua subzone. In zona de tranzitie vegetatia devine mai densa datorita cresterii in altitudine si a cresterii cantitatii de precipitatii. Aceasta zona include specii si din zona arida, dar si din zona umeda.Se remarca printr-o varietate de arbusti ca si Guayabillo care este endemic si tomatele endemice care sunt tolerante la sare. In functie de cantitatea de precipitatii, altitudine si de tipul de sol, zona umeda se divide in: padurea de Scalesia intre 300-500 m altitudine (arborii ating 5-15 m inaltime), zona de arbusti Miconia si Pampa intre 600-700 m altitudine (arbustii au 3-4 m inaltime). Umiditatea este maxima in zona umeda, iar majoritatea umiditatii provine din conditiile de ceata (cetile Garua) si nu din precipitatii. Ceata se formeaza in timpul noptii si se mentine pana in urmatoarea zi. Doar sapte insule (cele mai mari) ca si Santa Cruz si Isabela, includ toate cele patru zone de vegetatie[2].

4.Tipuri de amenintari

Patru dintre insulele principale sunt locuite de catre oameni: Isabela, Fernandina, Santiago si Santa Cruz. In prezent numarul populatiei este de 17.000 de indivizi si este intr-o continua crestere necesitand mai mult spatiu. Cu toate acestea, ecologii sugereaza reducerea efectivului populational din insule. In 1998 Bensted- Smith a aratat ca populatia in insule crestea cu 8% pe an, in special datorita imigrantilor din Ecuador care veneau in insule pentru ca le oferea venituri din pescuit si turism. Numarul imigrantilor ilegali este si el mare. Dezvoltarea turismului si locurile de munca disponibile i-au atras pe aceste insule. Guvernul statului Ecuador a demarat un proces amplu pentru a reduce munca la negru, si astfel pentru a reduce imigratia ilegala, implicit pentru a salva arhipelagul Galapagos.

Principalul pericol pentru binestarea speciilor din Galapagos sunt speciile introduse. Erbivorele introduse vite, capre si oi distrug intregul ecosistem al arhipelagului.Acestea consuma hrana si rezervele de apa ale speciilor endemice si cauzeaza degradarea habitatului. Cea mai mare amenintare o reprezinta caprele care sunt in numar de 125.000 doar pe insula Isabela. Odata cu cresterea numarului de turisti a crescut si numarul speciilor introduse.De curand s-a descoperit si o specie de broaste de copac. Pe insule nu existau amfibieni din cauza ca acestea nu tolerau sarea. Plantele introduse reprezinta o amenintare majora pentru vegetatia endemica, mai ales acolo unde anumite nivele trofice nu sunt ocupate, lasand loc liber speciilor introduse. Majoritatea plantelor introduse reprezinta rezultatul invaziei si degradarii habitatelor. Cresterea numarului de specii invazive continua sa reprezinte o problema de interes major din cauza faptului ca acestea pot fi transportate cu usurinta de catre populatia locala de pe o insula pe alta sau pot fi aduse de catre vizitatori . Insectele si animalele introduse,de catre turisti, pe insula, distrug diversitatea. Exista acum 748 specii de plante introduse,fata de cele 500 de plante native. Sobolanii negri,adusi ca pasageri clandestini, pe barca, au mancat ouale pasarilor, au distrus cuiburile si au intrat in competitie cu rozatoarele native, cum ar fi soarecul lui Darwin, care in anul 1996 acesta specie a fost declarata disparuta. Deasemenea pe insula mai exista doar 1538 de Pinguini Galapagos, singura specie de pinguini gasita in partea de nord a Ecuatorului. Un soi de malarie aviara omoara pasarile, in timp ce clima si pradarile pisicilor au redus populatia zburatoarelor.

Schimbarea climatului aduce cu sine consecinte ca si cresterea temperaturii apelor asemanatoare cu cele din timpul curentului El Niño in urma caruia 75% din speciile dependente de hrana marina (pinguinii, iguanele marine) mor. Incalzirea globala produce si ea o crestere a temperaturii, reducand sursele de hrana pentru mamifere, pasari si reptile. Incalzire globala va creste puterea de adaptabilitate a plantelor introduse in defavoarea speciilor endemice care nu vor mai avea surse de hrana.

Cresterea numarului vitelor, vanarea speciilor exotice, incendiile provocate de catre oameni, braconajul, cresterea numarului de turisti, poluarea si supra- exploatarea resurselor marine reprezinta amenintari majore pentru acest ecosistem [3].

5.Turismul

Cand Charles Darwin a calcat pentru prima data pe minunatul taram al Insulelor Galapagos, natura era nestinsa, pura .

Turismul a inceput in 1969 si astazi reprezinta o importanta sursa de venit pentru oamenii din arhipelag . Dupa 174 de ani, ecosistemul insulei sta sa se prabuseasca. Multimea de turisti care viziteaza Galapagos in fiecare an a dus la modificarea ecosistemului si chiar la disparitia unor specii de plante si animale unice in lume. Pe insula si in imprejurimi exista 106 specii, in afara de cele 450 care sunt considerate a fi in pericol si inca 90 care sunt considerate, oficial, vulnerabile.

Dezvoltarea necontrolata a turismului, cu 150% in ultimii 15 ani, a dus la cresterea imigrarii si a traficului intre insule si la introducerea unui numar crescut de specii invadatoare care tulbura echilibrul ecosistemului [7].

Fiecare vizitator al Arhipelagului Galapagos are ocazia de a proteja insulele sau de a deteriora acest ecosistem. Pentru a ajuta la conservarea Parcului National au fost elaborate o serie de reguli de vizitare.

Regulile Parcului National Galapagos Datorita biodiversitatii unice, plantele animalele si rocile vor ramane in locul in care se gasesc! Nu puteti lua nimic de pe insula decat poze!Fiecare insula din arhipelag este unica datorita florei, faunei si peisajului! Introducerea de organisme straine, animale, seminte, plante si insecte afecteaza ecosistemul! Cooperarea dumneavoastra este foarte importanta, evitati ca acest lucru sa se intample!Pentru siguranta dumneavoastra este interzisa atingerea si mangaierea animalelor deoarece pot deveni agresive!Fauna endemica are propriile modalitati de a se hrani, deci este interzis sa ii oferiti orice fel de mancare!In fiecare an mii de oameni viziteaza insulele Galapagos.Imaginati-va ce s-ar intampla daca fiecare ar lua ca amintire o scoica, o planta sau ar perturba un animal!

Privirea pasarilor se face de la o distanta de 2 metri deoarece daca sunt perturbate acestea isi parasesc cuibul!Aducerea de organisme de pe continent sau mutarea celor existente pe insule dintr-un loc in altul este interzisa!Traseele destinate vizitatorlor sunt marcate pentru siguranta dumneavoastra!Nu parasiti cararile!Turistilor le este interzis pescuitul!Este interzisa aruncarea gunoaielor pe insule, in ocean sau in apropierea insulelor! Nu lasati nimic pe insule, decat urmele pasilor dumneavoastra!Puteti sa achizitionati suveniruri facute din lemn, ceramica etc de pe insulele locuite. Cumpararea suvenirurilor realizate din coral negru, carapace de broaste testoase marine, dinti de lei de mare, scoici este impotriva principiilor de conservare a insulelor!Inscriptionarea de nume sau fraze de orice tip pe pietre, arbori etc. este interzisa! Nu uitati: „Imortalitatea dumneavoastra nu este mai importanta decat bunastarea insulelor!’’Nu sunt permise focul si fumatul in aria Parcului National! Din cauza neglijentei, in 1985 si in 1994, insula Isabela a avut de suferit in urma incendiilor.Daca doriti sa faceti camping in locurile autorizate trebuie sa cereti un permis de la directorul parcului.Filmarile profesionale necesita autorizatia directorului Parcului National Galapagos!Inainte de a face ceva care ar putea pune in pericol siguranta vizitatorilor sau a Parcului National, va rugam sa cereti parerea padurarului, a politiei sau marinei ecuadoriene.

Fiecare turist are posibilitatea de a ajuta insulele Galapagos. Tot ce trebuie sa faca este sa cumpere suveniruri de la Magazinul de Cadouri CDRS. Profiturile obtinute din vinderea de suveniruri ajuta la sustinerea cercetarilor celor de la Fundatia Charles Darwin [2].

CAP.II BIODIVERSITATEA ECOREGIUNII

Insulele Galapagos sunt unele dintre cele mai izolate insule de pe glob. Izolarea lor a dus la dezvoltarea unei game largi de animale si plante neobisnuite si uneori unice care au avut un impact enorm in deslusirea evolutiei biologice. Numite initial Insulele Vrajite, arhipelagul adaposteste o flora si o fauna unica pe Pamant, de aceea sunt supranumite „cel mai mare laborator natural al evolutiei speciilor”. Aceasta biodiversitate unica l-a inspirat pe naturalistul Charles Darwin sa scrie lucrarea „Originea speciilor” , lucrare ce a transformat modul in care omenirea privea istoria si evolutia vietii pa Pamant [1].

Pe Insulele Galapagos traiesc numerosi melci, plante, insecte, reptile, pasari si mamifere care sunt specifice doar acestei regiuni (endemice). Din cauza varstei fragede si a nivelului de izolare al arhipelagului, numarul speciilor este redus. Numarul speciilor endemice creste insa daca se iau in calcul si subspeciile. Majoritatea speciilor endemice

din Galapagos au cel putin doua subspecii, asta datorita diferentelor care au aparut in urma proceselor de adaptare prin care au trecut pentru a putea supravietui. Broasca testoasa giganta (Geochelone elephantopus) este un exemplu de varietate a indivizilor, aceasta specie avand in prezent 11 subspecii (in trecut au existat14).

1.Flora

Flora din Galapagos este formata din 560 de specii de plante din care doar 180 sunt endemice. Inca de cand oamenii au pasit pentru prima data pe acest arhipelag, speciile endemice au avut de suferit, mai ales din cauza introducerii altor specii care perturbeaza mediul de dezvoltare al speciilor endemice. In urma cercetarilor, s-a descoperit ca aproximativ 50- 60% din plantele endemice sunt pe cale de disparitie.

A. Specii endemice

Arborele de muschi Scalesia

In prezent se cunosc 15 specii de Scalesia si 5 subspecii si reprezinta un exemplu de capacitate mare de adaptivitate prin dezvoltarea de noi specii care pot supravietui pe diferite insule si in diferite zone de vegetatie.

Taxonomic sunt inrudite cu Floarea- soarelui (fac parte din aceeasi familie) si sunt descendente dintr-un singur „stramos” care a ajuns in insule in trecutul indepartat.

Speciile de Scalesia prezinta anumite caracteristici:variaza in inaltime, de la mai putin de un metru pana la 10 metri;frunzele variaza ca marime si forma si de obicei prezinta peri pe suprafataflorile sunt albe si se pot gasi in numar de 15 (Scalesia cordata) pana la 300 (Scalesia villosa) ;unele specii se dezvolta cu predilectie in zonele aride, in timp ce altele, in special arborii mari, si cresc in zonele umede;

Specia Scalesia pedunculata se gaseste pe insulele San Cristobal, Floreana, Santiago, Santa Cruz si arborii acestei specii ating inaltimi de peste 10 m.

Scalesia pedunculata este considerata o specie pe cale de disparitie. Padurea in care se dezvolta a fost redusa pentru a se crea parcele agricole. Speciile Scalesia mai sunt amenintate si de depasirea numerica a speciilor introduse (Rubus niveus-mure, Passiflora edulis- fructul pasiunii, specii erabcee- iarba).

Scalesia atractyloides- atractyloides (gasita doar in vestul insulei Santiago) si Scalesia atractyloides- darwinii (gasita in estul si in centrul insulei Santiago) au fost pana recent

considerate subspecii pe cale de disparitie. Acesti arbori sunt rosi de catre capre si alte specii de erbivore introduse pe insula Santiago. Solutia salvarii acestor arbori a fost eradicarea caprelor, magarilor si porcilor de pe insula.

Opuntia cactus

Fig.2Opuntia cactus

Aceasta specie se gaseste in zonele joase si aride din Galapagos.Protejerea ei reprezinta o prioritate pentru specialistii de la Fundatia Charles Darwin.

Opuntia cactus (Fig.2) se remarca prin „frunzele” plate cu ace grupate, flori galbene si fructe de culoare verde.

Pe insula se gasesc sase specii de Opuntia cactus si 14 subspecii. Unele specii au trunchiul acoperit de spini in tinerete si la maturitate trunchiul este acoperit cu o scoarta brun rosiatica. Pe insula Santa Cruz, Opuntia echinos var. gigantea atinge 12 m inaltime. Pe insula Santa Fé, Opuntia echinos var. barringtonensis are un trunchi al carui diametru poate atinge 1.25 m.

Evolutia acestor specii a fost inflentata de competitia pentru lumina cu vegetatia inconjuratoare si pradarea de catre iguane si broaste testoase.

Opuntia reprezinta sursa principala de nutritie in zonele aride joase. „Frunzele” sunt consumate de catre iguane si broste testoase, iar fructele sunt utilizate ca hrana de iguane si porumbei. Cateva specii de cintezoi se hranesc cu florile, fructele si semintele acestor specii, iar sursa se apa si-o procura prin ciupirea frunzelor.Florile reprezinta si sursa de nectar a insectelor. Toate aceste animale au o mare insemnatate pentru specia Opuntia deoarece asigura inmultirea speciei prin impastierea semintelor.

Populatiile de Opuntia au fost perturbate de trei factori:

- activitatile umane (agricultura si urbanizarea) ;

- plantele introduse cu care concureaza pentru spatiu, lumina si hrana ;

- erbivorele introduse: capre, magari, porci, vite.

Acestea din urma au avut cel mai mare impact asupra populatiei de Opuntia. Populatia de erbivore calca in picioare speciile mici de Opuntia, si se hranesc cu trunchiul speciilor mai mari.

Opuntia saxicola este declarata specie pe cale de disparitie. Se gaseste doar pe vulcanul Cerro Azul din insula Isabela. Populatia de Opuntia saxicola a fost epuizata de catre capre si vite. Opuntia megaspema var. megasperma si Opuntia megasperma var. orientalis sunt subspecii pe cale de disparitie. Din pacate multe specii Opuntia sunt vulnerabile sau in pericol de disparitie. Opuntia megaspema var. megasperma se gaseste pe insula Floreana si pe insulitele ce o inconjoara. Erbivoarele introduse au afectat populatia de Opuntia megaspema var. megasperma reducand-o drastic, astfel ducand la disparitia mierlelor si a unei specii de cintezoi de pe insula. Aceste doua specii de pasari reprezentau principalii agenti de raspandire a semintelor.

Calandrinia galapagosa

Aceasta specie se gaseste doar pe o singura insula, San Cristobal, si este foarte vulnerabila datorita prezentei caprelor. Pentru a opri declinul acestei specii, Fundatia Charles Darwin a declarat-o specie pe cale de disparitie.

Calandrinia galapagosa este o specie endemica care atinge maxim 60 cm inaltime. Prezinta frunze suculente si flori cu 5 petale nu mai lungi de 1 cm.

Exista cel putin 2 varietati ale acestei specii, una cu flori albe si frunze verzi si alta cu flori roz si frunze purpurii. Calandrinia galapagosa se dezvolta in zonele si de trnzitie.

In 1998 se cunosteau doar doua populatii ale acestei specii. Una dintre ele a fost ingradita pentru a proteja cele 500 de plante existente, iar cealalta populatie, situata in nord- estul insulei, cuprindea mici grupuri de plante raspandite pe peretii craterelor inguste, unde caprele nu uteau ajunge.

In urma cercetarilor specialistilor de la Fundatia Charles Darwin, au fost descoperite noi populatii de Calandrinia galapagosa in nordul insulei in fisurile de lava de la Soppho Cove unde a fost descoperita acum 100 de ani si in sudul si nordul coastei insulei.Populatiile aveau urme de vatamare produse de catre capre si insecte. Pentru a proteja specia de atacatori, s-a recurs la ingradirea noilor populatii [2].

B. Specii introduse

Plantele introduse reprezinta un pericol pentru flora endemica din arhipelagul Galapagos din cauza modului agresiv ca care se lupta cu speciile native pentru lumina, apa si hrana.

Se cunosc 700 de specii de plante introduse in Galapagos din care aproximativ 40 au un impact negativ asupra speciilor endemice [8]. Solutiile care s- au luat pentru ca plantele introduse sa nu dauneze plantele endemice au fost: eradicarea celor care cauzeaza probleme, sustinerea de campanii pentru incurajarea folosirii speciilor endemice ca plante ornamentale si evitarea introducierii altor specii noi pe teritoriul arhipelagului.

Murele

Cele cinci specii de mure (Rubus niveus, Rubus glaucus, Rubus ulmifolius, Rubus adenotrichos, Rubus megalococcus) care populeaza insulele Galapagos sunt agresive, invazive si au un efect negativ asupra vegetatiei endemice. Acestea concureaza cu speciile native lumina, apa si hrana si afecteaza agricultura.

Specia Rubus niveus a fost introdusa in anul 1970 in scopuri agricole pe insula San Cristobal si s-a raspandit si pe insulele Santiago, Santa Cruz si Isabela. Pasarile sunt cele responsabile pentru raspandirea semintelor, dar in cazul raspandirii speciei pe alte insule exista ipoteza ca acestea sa fie introduse de catre oameni in mod deliberat.

Dintre toate speciile de mure, Rubus niveus este cea care produce cele mai mari daune vegetatiei endemice deoarece formeaza desisuri de pana la 4 metri inaltime inlocuind vegetatia nativa si amenintand multe alte plante endemice rare.

Oamenii de stiinta de la Fundatia Charles Darwin (CDF) si cei de la Parcul National Galapagos si-au unit fortele pentru a eradica patru specii de mure din Galapagos si eradicarea speciei Rubus niveus de pe insulele mari. Proiectele au inclus eradicarea speciei Rubus ulmifolius si Rubus glaucus de pe insula Santa Cruz, speciei Rubus adenotrichos de pe insula Isabela si eradicarea speciei Rubus niveus de pe insula Santiago.

Chinina rosie (Cinchona pubescens)

Arbole de chinina este unul dintre cele mai invazive specii de pe insula Santa Cruz. Chinina rosie (cascarilla) este originara din America de Sud. A fost introdus in 1946 in agricultura de catre localnici, probabil pentru calitatile curative sau ca si arbore de umbra.

Arborii de chinina au un impact major asupra vegetatiei din insula Isabela. Paduri dese de arbori de chinina rosie ocupa aproximativ 12.000 hectare. Imprastierea semintelor de catre vant, reproducerea vegatativa si toleranta fata de umbra a rasadurilor contribuie la o inmultire rapida.

Peisajul zonelor de vegetatie inalte s-a schimbat. A trecut de la zone cu arbusti si iarba la paduri inchise cu o bolta de aproximativ 8 m inaltime. Multe specii endemice sunt afectate de prezenta chininei rosii, printre care si Miconia robinsoniana si Pterodroma galapagensis.

Desi mai putin de 2% din totalul zonelor invadate de chinina sunt supravegheate, oamenii de stiinta de la CDF si cei de la Parcul National Galapagos sunt optimisti in ceea ce priveste eradicarea chininei rosii. Acest lucru se poate intampla deoarece arborii de chinina sunt usor de identificat si pentru ca exista o perioada de 2-3 ani intre germinatie si

reproducere, timp suficient pentru a se lua masurile necesare extinctiei speciei. CDF estimeaza ca sunt necesari intre 10 si 15 ani si 6-8 milioane de dolari pentru a eradica Cinchona pubescens de pe insula Santa Cruz.

Eradicarea speciei Cinchona pubescens va ajuta la restaurarea balantei in favoarea florei si faunei endemice din zonele inalte, conservand astfel frumusetea naturala a acestor locuri pentru generatiile viitoare [1].

2.Fauna

2.1 Nevertebratele din Galapagos

Este dificil a se sti cu siguranta cate specii de nevertebrate endemice exista, in spedial datorita faptului ca inca de descopera specii noi. Nevertebratele joaca un rol important in ecosistemul arhipelagului deoarece acestea interactioneaza si cu flora dar si cu fauna. Melcii sunt un bun exemplu de adaptivitate, mai mult de 65 de specii au evoluat upland nisele din anumite ecosisteme. Insulele sunt bogate in insecte ca si fluturii de noapte, fluturi si furnici. Din pacate, multe specii de nevertebrate endemice au disparut ca urmare a activitatilor umane, incluzand distrugerea habitatelor si introducerea de alte specii.

A.Specii endemice

Specia Bulimulus (melcii de pamant)

Diversitatea melcilo de pamant din Galapagos continua sa ii uimeasca pe cercetatorii care studiaza evolutia multiplelor specii dintr-un singur „stramos”.

In Galapagos se gasesc 57 de specii Bulimulus, fiind un exemplu bun de adaptivitate. Cea mai mare diversitate de melci de pamant se gaseste pe insulele mari care au mai multe zone de vegatatie. De exemplu, pe insula Santa Cruz s-au gasit 27 de specii Bulimulus .

Melcii de pamant se hranesc cu plante. Lungimea lor variaza de la 6 mm la 25mm. Culoarea este o caracteristica prin care se pot diferentia speciile si pot fi albi, negru intunecat, maronii sau negri. Nu pot fi activi decat in sezonul ploios, de aceea majoritatea speciilor hiberneaza in timpul sezonului secetos.Pentru a realiza acest lucru, melcii, trebuie sa gaseasca un loc sigur de hibernat si sa blocheze apertura cu un strat de epifragma formata din mucus sau cu un strat gros de calcar (opercul).

Pradatorii melcilor de pamant sunt: furnicile, gandacii, etc.

In urma unui studiu realizat de catre IUCN s-a descoperit ca 26 de specii de Bulimulus sunt pe cale de disparitie si alte 22 sunt vulnerabile. In secolul al XIX-lea au fost descopeite multe specii de melci pe care astazi le putem vedea doar in muzee. Activitatile umane, in special agricultura si urbanizarea, au cauzat distrugerea habitatelor. Melcii traiau in zonele de tranzitie si in cele cu paduri Scalesia care din pacate astazi sunt puternic afectate de catre agricultura. Constructia de drumuri si incendiile provocate sau accidentale au avut efecte dramatice. Specia Bulimulus gilderoyi se gaseste astazi pe o singura vale de pe insula Santa Cruz.

Furnicile de foc

Exista 5 subfamilii, 21 de genuri si 44 de specii de furnici in Galapagos. Din cele 44 de specii de furnici, doar 4 sunt endemice: Camponotus macilentus, Camponotus planus, Cyphomyrmex si Pheidole williamsi.

Introducerea de plante exotice poate afecta microclimatele si microhabitatele. Au fost introduse si specii care concureaza pentru habitat: melcul Subulina octona, limaxul negru-Deroceras laeve si limaxul Vaginulus plebeius. Furnicile de foc si soarecii negri introdusi se hranesc cu melci si cu ouale acestora impiedicand astfel inmultirea lor [2].

B. Specii introduse

Speciile introduse sunt considerate principala amenintare a florei si faunei unice din Galapagos.

In prezent se cunosc aproximativ 480 de specii de nevertebrate introduse pe arhipelag. Acestea reprezinta cira o patrime din numarul total de nevertebrate.

Dintre toate speciile de nevertebrate introduse cel putin cinci au cauzat probleme serioase acosistemului din Galapagos: furnicile de foc, doua specii de viespii si Icerya purchasi.

Icerya purchasi si Rodolia cardinalis

Fig.3 Icerya purchasi

Aceasta specie (Fig.3) este originara din Australia si a ajuns pe insulele Galapagos in anul 1982 si se hraneste cu seva plantelor. In prezent aceasta specie este raspandita pe 15 insule si reprezinta un pericol pentru: cel putin 69 de specii endemice cat si recopltelor agricole, 16 specii de plante pe cale de disparitie printre care si Scalesia atractyloides,

doua specii de mangrove si fluturilor de noapte care se hranesc exclusiv cu plantele afectate de Icerya purchasi.

Specia Radolia cardinalis a fost introdusa de catre specialisti pentru a controla raspandirea specie Icerya purchasi. A fost intodusa in ianuarie 2002 simultan pe insulele: Santa Cruz, San Cristóbal, Isabela si Floreana. Este originara din Australia si a fost introdusa pe 9 insule, iar pe alte 3 insule s-a raspandit pe cale naturala.

Prezenta speciei Radolia cardinalis poate controla, dar nu eradica specia Icerya purchasi [1].

Furnicile de foc

Mica furnica de foc Wasmannia auropunctata este una dintre cele mai agresive specii de nevertebrate introduse pe insulele Galapagos. Impreuna cu furnica de foc tropicala Solenopsis geminata cauzeaza mari daune ecosistemului din Galapagos.

Wasmannia auropunctata este originara din America de Sud si a fost introdusa pe insule intre anii 1910-1920. Prima insula colonizata a fost Santa Cruz, dar in prezent este raspandita pe 8 insule: Floreana, Isabela, Marchena, Pinzón, San Cristóbal, Santa Cruz, Santa Fé, Santiago, si alte 5 insulite.

Solenopsis geminata este originara din America. Prima atestare pe arhipelagul Galapagos este din anul 1981 pe insula San Cristóbal. In prezent este raspandita pe insulele: Floreana, Isabela, San Cristóbal, Santa Cruz, Santa Fe, and Santiago, si alte 5 insulite.

Specia Solenopsis geminata este mai greu de controlat decat specia Wasmannia auropunctata deoarece in noile colonii formate, femelele au aripi si pot sustine zborul pe distante mari. Wasmannia auropunctata produce daune importante speciilor de nevertebrate, reducand numeric in special scorpionii, paianjenii si alte specii de furnici. Solenopsis geminata produce mai putine daune speciilor de nevertebrate, insa este un real pericol pentru iguanele si broastele testoase de pamant in perioada reproduceri. Wasmannia auropunctata ataca si ea broastele testoase, dar este periculoasa pentru faptul ca poate forma colonii de marimea unei insulede dimensiuni reduse amenintand speciile endemice doar unei insule.

In anul 2000 CDF a ponit un proiect pentru eradicarea speciei de furnici de foc Wasmannia auropunctata de pe insula Marchena.Cele doua faze ale strategiei pentru eradicarea furnicilor au fost folosirea insecticidelor non-reziduale AMDRO (furnicile purtau astfel otrava in cuiburi unde isi hraneau regina) si monitorizarea speciei si a altor comunitati de nevertebrate pentru a observa rezultatele insecticidelor. Zona ocupata de Wasmannia auropunctata a fost de 21 de hectare, dar in prezent se pare ca specia a fost eradicata de pe insula Marchena. Un proiect de mai mica amploare utilizand aproape

aceeasi metoda de eradicare a speciei Wasmannia auropunctata s-a desfasurat si pe insula Santa Fé in anii 1990.

In urma rezultatelor obtinute pe insulele Marchena si Santa Fe s-au pornit programe de eradicare a speciei Wasmannia auropunctata de pe insula San Pedro si a speciei Solenopsis geminata de pe insula Mariela. S-a constatat insa ca aceasta metoda de eradicare a furnicilor de foc nu are efect pe inulele de mari dimensiuni unde coloniile acestora ocupa sute de hectare [8].

2.2 Reptilele

Insulele Galapagos sunt cunoscute in special pentru speciile de reptile care nu pot fi gasite in alte locuri de pe glob. Cele mai cunoscute reptile sunt broastele testoase gigante si iguanele marine, unice in lume. Mai exista si doua specii de iguane de uscat, una dintre ele fiind endemica doar insulei Santa Fe, serpi, soparle gecko si alte 7 specii de soparle [5].

A. Specii endemice

Specia Geochelone

Aceasta specie de broaste testoase este considerata de majoritatea oamenilor cea mai reprezentativa pentu arhipelagul Galapagos.

Numarul acestor testoase s-a redus odata cu instalarea oamenilor in arhipelag. Vanatoarea testoaselor impactul speciilor introduse au agravat situatia. Multe specii de broaste testoase au disparut deja sua sunt pe cale de disparitie.

Forma carapacei testoaselor reprezinta o caracteristica de diferentiere intre specii. Broaste testoase cu carapace mai mica se gasesc pe insulele Española si Pinzon, iar specii cu carapace mare se gasesc pe vulcanul Alcedo (Isabela) si pe insula Santa Cruz. Forma diferita a carapacelor poate fi o urmare a adaptarii la conditiile de mediu.Cele in forma de sa sunt mai ridicate in partea frontala pentru a permite testoaselor sa isi intinda gatul ca sa ajunga la sursa de hrana care in zonele uscate se afla la inaltime. Carapacele in forma de dom sunt caracteristice broastelor testoase care se hranesc cu vegetatia din zonele joase. Aceasta forma de carapace le ajuta si sa se deplaseze prin zonele cu vegetatie densa.

Broastele testoase din specia Geochelone pot atinge o inaltime de 170cm si 300 kg. Broastele testoase pot trai mai mult de 100 de ani, cel mai batran exemplar ajungand la varsta de 170 de ani. Testoasele sunt erbivore si se pot hrani cu o mare varietate de plante, incluzand specia Opuntia cacti.

In trecut au existat 250.000 de broaste testoase pe inulele Galapagos. In prezent numarul acestora este de 20.000 de indivizi. In secolul al XIX-lea broastele testoase erau

o sursa de hrana des utilizata. Femelele erau primele vanate deoarece erau de dimensiuni mai mici decat masculii si deoarece in sezonul depunerii oualelor coborau in zonele joase fiind astfel mai accesibile. Broastele testoase erau numeroase in anii 1700 pe insula Floreana, dar in secolul XX acestea au disparut. Pe insula Santa Fe au fost gasite doar urmele existentei lor. Un singur specimen a fost gasit pe insula Fernandina, ale carui ramasite se afla astazi intr-un muzeu din San Francisco. In trecut au existat 14 specii de broaste testoase Geochelone, astazi au mai ramas doar 11. Cinci dintre ele se gasesc pe insula Isabela(cate una pe fiecare vulcan) si alte cinci sunt prezente pe insulele Santiago, Santa Cruz, San Cristobal, Pinzon si Española. Ultima specie, Geochelone abingdoni, traieste la centrul de cercetare Charles Darwin, cantareste 90 kg si masoara 100 cm. Deoarece exemplarul ramas este mascul, atunci cand acesta va muri, specia Geochelone abingdoni va disparea si ea.

Speciile introduse de soareci si furnici cauzeaza si ele mari probleme populatiilor de broaste testoase. Aceste specii invazive distrug ouale testoaselor si se hranesc cu puii lor impiedicand astfel inmultirea broastelor testoase. Speciile invazive de erbivore (capre, magari, vite, porci) distrug vegetatia si concureaza cu testoasele pentru hrana.

Una dintre masurile luate pentru protejarea testoaselor gigante a fost eradicarea porcilor din insulele Santiago, Pinta si din nordul insulei Isabela. Colectarea oualelor din cuiburile testoaselor si ingrijirea puilor pana cand acestia pot supravietui singuri, este o alta metoda de protejare a populatiilor de testoase. Aceast program de crestere al puilor de testoase a salvat speciile de testoase gigante de pe insula Española de la disparitie [2].

Amblyrhynchus cristaus

Amblyrhynchus cristaus sau iguanele marine sunt unice in lume. In 1835, cand Charles Darwin a vizitat insulele Galapagos a scris: „coasta este abundata de soparle negre.

Sapte specii de iguane marine endemice se gasesc pe teritoriul inulelor Galapagos.Marimea lor difera de la o insula la alta, de la 75 cm (Genovesa) pana la 1.3 m (nordul insulei Isabela). Acest tip de iguane prefera coastele de sud cu recife superficiale. Femelele si puii de iguana se hranesc pe uscat in timp ce masculii isi procura hrana apa oceanica, scufundandu- se pentru 10-15 minute pana la o adancime maxima de 10 m.

Iguanele marine se hranesc in special cu alge rosii sau verzi deoarece se regenereaza repede si constituie o sursa constranta de hrana. Majoritatea iguanelor marine se hranesc in mijlocul zilei, cand temperaturile sunt cele mai mari. Iguanele marine se pot hrani si in apele reci datorita posibilitatii de reglare a temperaturii corpului. Seara, iguanele se aduna in grupuri pentru a pastra caldura peste noapte. Amblyrhynchus cristaus are o dieta care contine multa sare. Pentru a elimina sarea de pe glandele de sare localizate sub ochi, iguanele stranuta.

In sezonul de imperechere, masculii devin agresivi si infatiseaza culori mai intense (subspeciile de pe insula Española prezinta pete mari rosii). Dupa imperechere, femelele migreaza in zonele nisipoase unde isi depun ouale in gropi sapate in nisip. Femelele isi apara cuiburile de alte femele. Puii ias din ou dupa 3-4 luni si sunt pradati de serpi, pescarusi si batlani.

Numarul iguanelor marine este inca mare, dar totusi ea este considerata o specie vulnerabila. Cateva populatii de Amblyrhynchus cristaus nu au pui din cauza vanarii acestora de catre pisici. In anii 1970 si adultii erau pradati de catre caini. Iguanele marine sufera si din cauza efectelor negative ale curentului El Niño asupra temperaturii apelor, lasand aceste iguane fara surse de hrana.

Conolophus subcristatus si Conolophus pallidus

Pe vremea cand Charles Darwin a vizitat insulele Galapagos, numarul iguanelor de uscat era mare, astazi numarul lor este mai scazut. Acest lucru s-a intamplat din cauza activitatilor umane si introducerea de specii invazive care afecteaza populatiile endemice de iguane.

Doua specii de iguane de uscat se gasesc pe teritoriul arhipelagului:

-Conolophus subcristatus, specie larg raspadnsita care populeaza zonele uscate din vestul si centrul insulelor (South Plaza, Santa Cruz, Isabela, Seymour, Baltra). Culoarea variaza de la o insula la alta, de la galben la negru maroniu si negru.

- Conolophus pallidus se gaseste doar pe insula Santa Fe. Este de culoare mult mai galbena decat la specia de mai sus, iar ghimpii de pe spate sunt mult mai pronuntati.

Adultii pot atinge o lungime mai mare de 1m, o greutate de 13 kg si pot trai pana la 60 de ani. Pasarile sunt foarte importante pentru iguane deoarece la mananca parazitii si capusele.

Iguanele de uscat traiesc in zonele joase si uscate si isi procura apa mancand cactusi, ceea ce reprezinta si principala lor sursa de hrana. Desi sunt specii erbivore, adultii de iguana se hranesc si cu insecte si centripede. Reproducerea se realizeaza ca si la iguanele marine, femelele sapa o groapa in nisip unde isi depun ouale care vor ecloza dupa 3-4 luni. Durata sezonului de reproducere variaza in schimb de la o insula la alta.

Intre 5000 si 10.000 de exemplare de iguane de uscat se gasesc pe insulele Galapagos. Ambele specii, Conolophus subcristatus si Conolophus pallidus sunt declarete specii vulnerabile. Astazi, iguanele de pe insula Santiago, despre care a scris Charles Darwin nu mai exista.

B. Specii introduse

Pe insulele Galapagos au fost introduse trei specii de soparle gecko, si o specie de broasca de copac (Scinax quinquefasciata).

Cele trei specii de soparle gecko introduse sunt: Phyllodactylus tuberculosus, Phyllodactylus reissi si Lepidodactylus lugubris. Studiile au aratat ca speciile Phyllodactylus tuberculosus si Lepidodactylus lugubris nu reprezinta o amenintare pentru speciile endemice de soparle. Specia Phyllodactylus reissi , in schimb, este o amenintare pentru specia endemica Phyllodactylus galapagoensis, deoarece in viitor din cauza faptului ca depune mai multe oua, este de talie mai mare si se utilizeaza acelasi tip de hrana, ar putea inlocui aceasta specie endemica.

Specia de broaste de copaci, Scinax quinquefasciata, a fost introdusa in anii 1990. De atunci, numarul de broaste de copaci a crescut chiar si in conditiile de seceta. Metoda utilizata pentru a tine sub control numarul acestor broaste este cresterea salinitatii din lagune. In urma cercetarilor, specialistii au observat ca broastele de copaci nu suporta o salinitate mai mare decat 14%. Inaintea aplicarii acestei metode, trebuie asigurat faptul ca aceasta crestere nu are efecte negative asupra celorlalte specii [5].

2.3 Pasarile

Insulele Galapagos adapostesc o mare gama de pasari. Dintre toate pasarile, cele mai cunoscute sunt cintezoii care sunt reprezentantii teoriei evolutioniste a lui Darwin.

Nu mai putin de 85% din pasarile de uscat sunt endemice arhipelagului. Dintre speciile de pasari marine amintim: pinguinii, cormoranii si pescarusii.

Din cauza teritorilui limitat pe care se dezvolta aceste pasari, unele dintre specii au avut dintotdeauna un efectiv populational restrans, de exemplu o specie de cintezoi, Camarhynchus heliobates, nu se gaseste in mai mult de 1000 de indivizi. Din acesta cauza, populatiile de pasari endemice insulelor Galapagos trebuie protejate impotriva invadatorilor [2].

A.Specii endemice

Cintezoii lui Darwin

Sunt pasarile care l-au inspirat pe celebrul naturalist britanic Charles Darwin sa-si postuleze teoria evolutionista. Aceasta specie ofera, in prezent, o pretioasa confirmare a acesteia, suferind o mutatie evolutiva pentru a se adapta mai bine la mediul in care traiesc. Cintezoii lui Darwin specie de cintezoi de marime medie, au suferit o mutatie evolutiva, dezvoltindu-si ciocuri de dimensiuni mai mici, pentru a face fata in competitia pentru hrana, intrarii in lantul trofic al habitatului din Galapagos a unui rival, un cintezoi de dimensiuni mai mari.

Modificarea dimensiunilor ciocului demonstreaza ca speciile care se afla in competitie pentru hrana intr-un areal determinat pot trece prin modificari evolutive, a explicat biologul Peter Grant de la Princeton University, intr-un articol publicat in revista 'Science'. Peter Grant a studiat cintezoii lui Darwin timp de mai multi ani si a inregistrat primele schimbari morfologice ale acestora ca o reactie la o perioada de seceta care a facut ca hrana sa fie greu de gasit. Este foarte rar pentru oamenii de stiinta sa aiba sansa de a documenta schimbarile morfologice ale unui animal, ca reactie la competitia pentru hrana. De cele mai multe ori, aceste modificari se produc atunci cind membrii unei specii migreaza intr-un nou habitat, atunci cind are loc o schimbare majora de climat sau cind sursele de hrana devin mai putine sau chiar se trece la un nou tip de hrana.

Robert C. Fleischer a studiat populatia de cintezoi de pe Insula Daphne din Galapagos, unde specia Geospiza fortis nu avea nici un fel de competitie pentru hrana, putindu-se hrani cu seminte mari sau mici. In 1982, o populatie de cintezoi mai mari, Geospiza magnirostris, a patruns in habitatul acestei insule si a intrat in competitie cu Geospiza fortis pentru semintele mai mari ale plantelor Tribulus. Cintezoii din specia Geospiza magnirostris, datorita dimensiunilor mai mari ale ciocului, au reusit sa deschida aceste seminte de aproximativ trei ori mai rapid decit reprezentantii Geospiza fortis, acaparind, practic, aceasta sursa de hrana.

Situatia a devenit si mai grea pentru cintezoii din specia Geospiza fortis in perioada de seceta din anii 2003-2004, cind rezervele de hrana de pe insula au fost drastic reduse. Rezultatul a fost o rata mare a mortalitatii in rindul populatiei de Geospiza fortis care aveau ciocurile mai mari, raminind un nucleu de populatie din aceeasi specie de cintezoi care aveau insa ciocuri mai mici, putindu-se hrani cu semintele mai mici ale altor plante si raminind astfel in afara competitiei pentru hrana cu Geospiza magnirostris. Aceasta este o forma de evolutie cunoscuta sub numele de modificare caracteriala, in care procesul de selectie naturala produce o schimbare evolutiva in urmatoarea generatie, a mai explicat Peter Grant [6].

Pe insulele Galapagos traiesc 13 specii endemice de cintezoi:speciile Geospiza : Geospiza fuliginosa, Geospiza fortis, Geospiza magnirostris, Geospizadificilis, Geospiza scandens, Geospiza conirostris(specii de pamant)speciile Camarhynchus: Camarhynchus parvulus, Camarhynchus pauper, Camarhynchus psittacula, Camarhynchus pallidus, Camarhynchus heliobates(specii de copaci)alte specii: Platyspiza crassirostris, Certhidea olivacea

Unele dintre specii se gasesc doar pe una sau doua insule. Toate speciile de cintezoi, insa, au pene gri, maro, negre sau oliv; majoritatea masculilor au coloritul negru. Ciocul difera de la o specie la alta.

Pricipalele surse de nutrienti ale cintezoilor sunt: semintele, florile si insectele. Speciile de copac Camarhynchus parvulus, Camarhynchus pauper si cea de pamant Geospiza dificilis se hranesc cu capusele culese de pa testoase sau iguane. Pe insula Wolf, specia de cintezoi Geospiza dificilis ciupeste pasarile de apa si se hraneste cu

sangele lor, fiind denumita „cintezoii vampiri”. Doua specii de cintezoi, Camarhynchus pallidus si Camarhynchus heliobates utilizeaza cateodata betisoare sau spini de la cactusi pentru a scoate insectele din gaurile din copaci.

Ca toate speciile endemice arhipelagului, cintezoii lui Darwin, sunt vulnerabili la schimbarile rezultate in urma activitatilor umane;

- distrugerea habitatelor

- introducerea de specii invazive

- introducrea de boli care afecteaza cintezoii

Pana acum nici o specie de cintezoi nu a disparut, insa, anumite populatii de cintezoi au disparut de pe unele insule: Geospiza magnirostris de pe insula Floreana. Se pare ca acest lucru s-a intamplat din cauza ca pe insula speciile Opuntia erau rare, iar populatiile de cintezoi au intrat in lupta pentru hrana cu o specie invaziva (caprele). Specia Camarhynchus heliobates este pe cale de disparitie. Astazi se mai gaseste doar in doua locuri de pe insula Isabela, iar aceasta populatie are doar 100 de pasari adulte. S-a ajuns in aceasta situatie din cauza distrugerii habitatelor si a introducerii de specii invazive de pradatori.

Oamenii de stiinta incearca sa mentina stabil numarul de cintezoi. Acestia lucreaza la controlarea speciilor invazive amenintatoare (paraziti, vertebrate si nevertebrate introduse) si chiar se gandesc la repopularea zonelor cu cintezoi acolo unde acestia au disparut [2].

Pinguinii din Galapagos (Spheniscus mendiculus)

Pinguinii endemici insulelor Galapagos fac parte din una dintre cele mai mici specii de pinguini din lume. Este singura specie de pinguini care se gaseste in emisfera nordica aproape de ecuator. Oamenii de stiinta banuiesc ca aceasta specie de pinguini a evoluat din specia Humboldt penguin care se gaseste pe coasta de vest a Americii de Sud.

Pinguinii care se gasesc pe insulele Galapagos sunt unici deoarece s-au adaptat temperaturii tropicale de uscat si temperaturii mai scazute a apei. Acesti pinguini isi controleaza temperatura corpului prin:

- ridicarea aripilor, permitand astfel vantului sa ajunga la zonele cu mai putine pene

- ascunderea picioarelor de soare

- inotand in apele reci

Pinguinii adulti din Galapagos au aripile si spatele de culoare neagra si abdomenul alb. Aceste culori ii camufleaza atunci cand isi fac cuibul pe rocile de lava neagra. Alte caracteristici includ o banda neagra ce le strabate pieptul, un punct alb intre ochi si pe barbie. Pinguinii care nu au ajuns la maturitate sunt de culoare gri. Ciocu pinguinilor din Galapagos este mai subtire decat cel al speciei Humboldt penguin. Pinguinii se gasesc pe insulele Isabela si Fernandina unde apa este mai rece, dar uneori acestia pot fi vazuti si pe alte insule, Bartolomé, Santiago, Floreana, Santa Cruz si Rabida. Alegerea locului in care sa se dezvolte se face si dupa disponibilitatea surselor de hrana, care la randul lor depind de temperaturile mai scazute ale apei. Pinguinii din Galapagos se hranesc cu pesti mici si cu unele crustacee. Hranirea se face in grup cand hrana se gaseste din abundenta si individual atunci cand hrana este limitata.

Pinguinii din Galapagos sunt declarati in pericol de disparitie. Este estimat ca mai exista aproximativ 2100 de indivizi din specia Spheniscus mendiculus. Populatia a fost candva mai mare, insa, a fost afectata de El Niño. In urma puternicului El Niño din 1997-1998, populatia pinguinilor a scazut cu 65%. De atunci, populatia pinguinilor a ramas stabila, aratand mici tendinte de recuperare. Totusi, aceasta recuperare trebuie interpretata cu atentie, deoarece, un viitor El Niño ar putea reduce din nou numarul pinguinilor. Oamenii de stiinta cred ca populatiile de pinguini se pot regenera singure, atata timp cat evenimentele antropice sunt tinute sub control. Incalzirea globala ameninta si ea populatiile de pinguini. Alte amenintari la care sunt supuse populatiile de pinguini sunt: pradatorii, distrugerea habitatului, tulburarea habitatelor prin turism, varsarea de petrol in ape si poluarea apelor [4].

Albatrosul din Galapagos (Phoebastria irrorata)

Albatrosul este cea mai mare pasare de pe insulele Galapagos si singura specie de albatros gasita intre tropice.

Specia Phoebastria irrorata este endemica insulelor Galapagos, cantareste 3-4 kg, atinge aproximativ 90 cm inaltime si are o deschidere a aripilor de 2.35 m. Aripile, spatele si coada sunt de culoare maro, mai deschise catre baza, cu dungi ondulate de culoare gri. Gatul este de culoare crem-albiciosa, iar ciocul este galben.

Odata lansati in zbor, albatrosii sunt buni zburatori, insa, lansarea este dificila. In apa, se folosesc de picioarele cu membrane intre degete, de vant si de valuri pentru a se lansa in zbor. Pe uscat, se lanseaza de pe o stanca. Sunt raspanditi doar pe insula Española, insa, cateva perechi au fost vazute si pe Isla de la Plata (Ecuador).

Ritualul de inmultire al albatrosilor este impresionant. Acesta include o serie de secvente care includ rotirea rapida a ciocului, cloncanitul ciocului si ridicarea acestuia pentru a scoate sunetul „whoo-ooo”. Ouale sunt depuse pe pamant intre lunile aprilie si iunie si sunt eclozate 3 luni. Puii ating stadiul de adult in luna decembrie si parasesc colonia in luna ianuarie, petrecandu-si urmatorii 6 ani pe tarmurile Ecuadorului si statului Peru. Dupa acest timp albatrosii se intorc in Galapagos pentru a-si gasi perechea si a se inmulti.

Din cauza inmultirii lente (dupa 6 ani de la eclozare) si efectului activitatilor umane, populatiile de albatrosi sunt vulnerabile, iar daca numarul lor o sa continue sa creasca va fi declarata specie pe cale de disparitie. Albatrosii au fost afectati in trecut de poluarea apei prin scurgeri de petrol. Alte amenintari pentru aceasta populatie o reprezinta specia Nesomimus macdonaldi care se hraneste cu ouale de albatrosi si curentul El Niño din cauza caruia sursele de hrana sunt aproape inexistente, iar in astfel de situatii reproducerea este intrerupta. Monitorizarea populatiilor de albatrosi pentru a intelege mai bine factorii le care afecteaza si activitatile demarate pentru protejarea habitatelor vor ajuta la conservarea acestei specii 5].

B. Specii introduse

Sase specii de pasari au fost introduse in arhipelag, incluzand gainile (Gallus gallus), curcanii (Meleagris gallopavo), rate (Cairina moschata), porumbei (Columba livia) si specii salbatice Crotophaga ani si Bubulcus ibis.

Desi nu toate aceste specii reprezinta un pericol mare pentru flora si fauna endemica, majoritatea acestora sunt purtatori de boli si paraziti care pot avea efecte devastatoare asupra speciilor endemice. Multe dintre boli au ajuns in arhipelag odata cu introducerea pasarilor domestice. In ultimele doua decenii, bolile Newcastle, Marek, salmonela si altele au fost identificate la pasaril domestice. Recent oamenii de stiinta au confirmat faptul ca tumoarea prezanta la cintezoi se datoreaza gripei aviare.

Specia de porumbei Columba livia a fost introdusa in Galapagos in anii 1972-1973 si s-a stabilit in insulele Santa-Cruz, San Cristobal si Isabela. Acesti porumbei sunt purtatori de numeroase boli care afecteaza oamenii, specile salbatice, dar si animalele domestice. In Galapagos, Columba livia este specie purtatoare de Tricomonas gallinae , boala care afecteaza pasarile domestice dar si porumbeii endemici. Deoarece odata cu cresterea numarului de porumbei introdusi crestea si riscul transmiterii bolilor la oameni si la speciile endemice de pasari, s-a decis eradicarea acestora de pe arhipelag [1].

2.4 Mamiferele

Speciile de mamifere sunt mult mai putine in comparatie cu celelalte specii native. Acesta situatie este datorata, probabil, faptului ca este mai dificil ca mamiferele sa formeze populatii pe un arhipelag atat de indepartat.

In trecut, numarul speciilor de mamifere a fost mai mare, dar din nefericire, mamiferele intoduse de catre oameni au concurat cu speciile native pentru hrana si habitat, ducand la extinctia acestora.

A. Specii endemice

Sobolanii din speciile Oryzomys si Nesoryzomys

Sobolanii endemici au avut de suferit odata cu instalarea oamenilor in Galapagos. Speciile invazive au determinat si ele scaderea numarului speciilor de rozatoare.

Cele 6 tipuri de Sobolani care se gasesc pe insulele Galapagos apartin la doua specii: Oryzomys si Nesoryzomys. Acesti sobolani pot atinge 20 cm in lungime si au o coada lunga acoperita cu par. Traiesc in zonele aride si se hranesc in general cu iarba, fructe si seminte. Specia Megaoryzomys curiori, era o specie de talie mare, insa, aceasta a disparut in urma cu aproximativ 100.000 de ani.

Pana in 1997, se credea ca doar doua specii de sobolani endemici mai traiesc: Oryzomys bauri pe insula Santa Fe si Nesoryzomys narboroughii pe insula Fernandina. Pe insula Santiago, sobolanii endemici (Nesoryzomys swarthi), au fost redescoperiti dupa ce s-a crezut ca au disparut. Sobolanii negri introdusi (Rattus rattus) si pradatorii ca si pisicile (Felis catus) sunt o cauza din cauza careia unele populatii de specii endemice au disparut. Bolile si lupta pentru habitat au avut si ele contributia lor.

Pentru conservarea populatiilor de sobolani endemici, oamenii de stiinta incearca sa starpeasca sobolanii negri in special de pe insula Santiago, dar si de pe inulele inconjuratoare.

B. Specii introduse

Daunele produse de mamiferele introduse sunt evidente, in special pentru cei care sunt preocupati de supravietuirea speciilor endemice insulelor Galapagos.

Animalele introduse sunt: soarecele de casa (Mus musculus), sobolanul negru (Rattus rattus), sobolanii maronii (Rattus norvegicus), porcii (Cavia porcellus, Sus scrofa), iepurii (Oryctolagus cuniculus), magarii (Equus asinus), cainii (Canis familiaris), pisicile (Felis catus), caprele (Capra hircus), caii (Equus caballus), si vitele (Bos tauro).

Caprele (Capra hircus)

Caprele au o mare putre distructiva, cauzand daune majore ecosistemelor din Galapagos. Acestea au fost abandonate in Galapagos in urma cu secole de catre oameni (pescari, pirati) pentru a avea carne proaspata pentru atunci cand se intorceau.

Pe insulele Santa-Cruz, Floreana, San Cristobal si sudul insulei Isabela, caprele locuiesc la marginea Parcului National. Aici, eradicarea populatiilor de capre este impiedicata de existenta oamenilor. Pe insulele pe care nu exista populatii de oameni, Española, Pinta, Santiago si nordul insulei Isabela, programele de eradicare a caprelor au

avut succes. Pe insula Española nu mai exista capre din 1978, iar pe insula Pinta din 2001. Insulele mari, Santiago si nordul insulei Isabela, au beneficiat de programul de eradicare al caprelor in anul 2002, iar in 2006 Parcul National Galapagos a declarat ca nu mai exista capre pe aceste teritorii. Recuperarea completa a acestor teritorii va dura, insa, mai multi ani.

Pisicile (Felis catus)

Pisicile salbatice si cele domestice, pradeaza speciile native avand un impact negativ in special asupra populatiilor de pasari si reptile. Acestea au fost introduse in trecut de catre oamenii care poposeau pe insule, dar si de catre actuala populatie, ca animale domestice. Pisicile sunt prezente atat in zonele locuite de oameni cat si in zonele unde acestia lipsesc.

Pisicile abandonate reprezinta un pericol pentru speciile endemice. Ele vaneaza cintezoii lui Darwin, soparle, serpi, pasari si iguanele tinere. Din cauza ca sunt niste pradatori agresivi, amenintand viata salbatica endemica arhipelagului, se incearca eradicarea pisicilor din Galapagos. Acestea au fost eradicate de pe insula Baltra, insa din cauza perceptiei acestora ca animale de casa, populatiile de pisici sunt greu de controlat pe insulele locuite de oameni.

In urma eradicarii pisicilor de pe insula Baltra, s-au observat imbunatatiri in privinta ratei de supravietuire si de reproducere a speciilor endemice. Bazandu-se pe acest succes, oamenii de la Fundatia Charles Darwin si cei de la Parcul National Galapagos, incearca sa scoata specia Felis catus din ecosistemul insulelor Galapagos cu ajutorul unei strategii. Pasii acestei strategii sunt:

-incercarea obtinerii acordului pentru sterilizarea sau eutanasierea pisicilor domestice;

-continuarea sustinerii interdictiei de introducere in arhipelag a pisicilor sau a oricaror alte specii neendemice;

-eradicarea pisicilor salbatice din zonele naturale de pe toate insulele locuite de oameni.

Eventuala eradicare a pisicilor de pe insulele Galapagos va asigura supravietuirea multor specii endemice pe cale de disparitie si va ajuta la restaurarea si mentinerea biodiversitatii caracteristice acestor insule.

Sobolanii (Rattus rattus, Rattus norvegicus)

Sobolanii sunt specii extrem de invazive si agresive, avand un efect negativ asupra vietii salbatice endemice arhipelagului.

Primii sobolani introdusi (Rattus rattus si Rattus norvegicus) au fost adusi in Galapagos odata cu ancorarea corabiilor,inca din secolul XVII . Din pacate, sobolanii se afla si astazi pe numeroase vase care viziteaza insulele, existand astfel continu pericolul unor noi introduceri. In prezent, sobolanii traiesc pe toate insulele locuite de catre oameni.

Sobolanii din Galapagos pot sa se adapteze la conditiile dificile de mediu (ex. suprafetele acoperite cu lava), pot obtine hrana din mai multe surse (fructe, seminte, gunoi, ouale pasarilor si ale reptilelor si animale tinere), concureaza agresiv pentru hrana si se inmultesc rapid. In astfel de conditii, este afectata integritatea ecosistemelor native si cauzeaza eradicarea unor specii endemice.

Speciile afectate de invazia sobolanilor sunt: Oryzomys, Nesoryzomys, Megaoryzomys (sobolanii endemici insulelor Galapagos), pasarile care isi depun ouale pe sol (ex. Pterodroma phaeopygia), cintezoii (Camarhynchus heliobates) si sobolanii endemici (Nesoryzomys swarthi).

Masuri pentru protejarea speciilor endemice au fost luate. Eradicarea sobolanilor din Galapagos reprezinta o prioritate pentru specialisti. Strategiile aplicate sunt: eradicarea sobolanilor introdusi de pe insulele mici si mijlocii, incercarea eradicarii sobolanilor de pe insulele mari, dezvoltarea de strategii pentru prevenirea reintroducerii sobolanilor.

Eradicarea totala a sobolanilor introdusi de pe insulele Galapagos va pregati calea recuperarii toatale a faunei si florei de pe insule.

2.5 Specii marine

Numarul exact al speciilor care formeaza ecosistemul marin este inca necunoscut,insa acesta include mamifere marine ca leii de mare si balenele, pesti, rechini, dar si nevertebrate marine si plante.

A. Specii endemice

Leii de mare (Zalophus wollebaeki)

Leii de mare din Galapagos cateaza atentia vizitatorilor deoarece sunt curiosi si jucausi. Acesta specie de lei de mare, Zalophus wollebaeki este endemica arhipelagului si se caracterizeaza prin dimensiuni mai mici decat leii de mare californieni.

Leii de mare din Galapagos pot fi gasiti in apa de unde isi procura hrana sau pa tarmurile insulelor. Ei prefera litoralele nisipoase si tarmurile usor stancoase. Un mascul din specia Zalophus wollebaeki cantareste pana la 250 kg. Masculii au blana mai putin lucioasa decat femelele si au un semn distinctiv pe frunte (o umflatura). Cand sunt uzi, si masculii si femelele, sunt mai inchisi la culoare (negru-maroniu), iar cand sunt uscati

blana lor este de obicei mai deschisa la culoare. Sezonul de imperechere dureaza din iulie pana in decembrie. In acesta perioada, masculii se lupta inte ei pentru controlul teritoriului si pentru femelele din colonia respectiva. Se cunoaste ca femelele isi schimba teritoriul daca masculul dominant nu corespunde cerintelor lor de imperechere. Femelele dau nastere unui singur pui in fiecare an. Puii, de la varsta de 5 luni pescuiesc singuri. Este obisnuit ca o femela sa fie vazuta cu doi pui de varste diferite langa ea. Intotdeauna insa, puiul cel mare intra in competitie cu cel mic, care este posibil sa nu supravietuiasca.

Leii de mare sunt vulnerabili la o serie de activitati umane, ca si pescuitul ilegal. Puii sunt cei mai afectati, acestia fiind si victimele unui parazit, Philophthalmus zalophi, care le infecteaza ochii.Acestia mai sunt afectati si de curentul El Niño. In 1979, numai 50.000 de lei de mare au supravietuit in Galapagos. In urma evenimentului El Niño din 1997-1998, numarul leilor de mare, in special al celor din sudul arhipelagului Galapagos, a scazut cu 48%. 90% din puii nascuti in 1997 si 67% din masculi au murit din cauza lipsei de hrana. In 2001, numarul total al leilor de mare a fost estimat intre 14.000-16.000 de indivizi. Recent, in urma monitorizarilor, s-a putut observa o recuperare a conditiilor marine, sursele de hrana permitand populatiei leilor de mare sa creasca pana la 16.000-18.000 de idivizi.

Rechinii

Curentii Humboldt si Cromwell si apa rece, atrag rechinii catre insulele Galapagos.

Exista 27 de specii native insulelor Galapagos. Acestia se impart in trei categorii:

1.Rechinii din specia Rhincodon. Acestia sunrt de culoare gri, mai deschisi pe partea ventrala si sunt cei mai mari pesti cartilaginosi din lume, atingand 18 m lungime.

2.Rechinii din specia Sphyrna.Acestia sunt de culoare gri-argintie si gri-maronie, iar pe partea vntrala sunt albi. Mai sunt cunoscuti si ca „rechinii ciocan” deoarece capul lor este aplatizat, lungit in ambele parti. Ochii lor sunt situati in partea exterioara a capului. Acesti rechini populeaza in special imprejurimile insulelor Wolf si Darwin din nordul arhipelagului. Arhipelagul Galapagos este unul dintre putinele locuri unde largi populatii de rechini Sphyrna pot fi gasite.

3.Rechinii cu bot ascutit, incluzand speciile Carcharinus galapagensis, Carcharinus Falciformis, Triaenodon obesus, Carcharinus limbatus.

Rechinii se hranesc cu pesti si chiar cu rechini mai mici. Rechinii sunt foarte importanti ecosistemului marin deoarece acestia situati in varful piramidei trofice. Ecosistemele in care lipsesc rechinii sunt cel mai adesea lipsite de armonie (nebalantate).

Castravetii de mare (Isostichopus fuscus, Stichopus horrens si Holothuria)

Castravetii de mare sunt animale care sunt inrudite cu stelele de mare. Speciile de castraveti de mare care se gasesc in apele din Galapagos sunt: Isostichopus fuscus, Stichopus horrens si Holothuria.

Specia Isostichopus fuscus este un animal in forma de carnat de culoare neagra-maronie si neagra cu proeminente galbene.Pot atinge 20 cm lungime si traiesc pe fundul marii.Unele specii traiesc acoperite de nisip si isi scot tentaculele doar pentru a-si procura hrana. Alte specii ca Isostichopus fuscus si Stichopus horrens traiesc expuse pe stancisau pe nisip. Specia Stichopus horrens este o specie care este inactiva ziua, dormind in crapaturi sau pesteri. Noaptea , insa, aceasta pleaca la vanatoare de hrana in larg.

Castravetii de mare se hranesc cu alge, nisip si alte materiale. Ei recicleaza nutrientii pentru a fi utilizati de alte specii marine. Castravetii de mare se mai hranesc si cu melci mici si nevertebrate pe care ii prinde cu ajutorul tentaculelor.

Cel mai interesant lucru la castravetii de mare este ca atunci cand se simt amenintati, acestia isi elimina intestinele care mai apoi se regenereaza. Aceasta este o metoda eficienta de aparare impotriva pradatorilor.

Reproducerea se intampla atunci cand ouale depuse de femele sunt ferti;izate de catre masculi. Dupa ce acest lucru s-a intamplat, din oua ies larve care plutesc la suprafata oceanului pana se agata de o suprafata. Larvele se vor transforma in castraveti de mare.

Castravetii de mare sunt pescuiti si comercializati, ceea ce dauneaza acestei specii. Odata cu legalizarea pescuitului de castraveti de mare din 1999, numarul acestora a scazut drastici, in 3 luni fiind luati din ecosistemul marin 6-10 milioane de exemplare. Lipsirea ecosistemului marin de castraveti de mare va afectarea organismele care traiesc pe fundul marii deoarece nu mai are cine sa recicleze nutrientii.

B. Specii introduse

Speciile de pesti introduse, nu au beneficiat de atentia cercetatorilor pana de curand. In martie 2006, a fost identificata o specie invaziva de pesti, Tilapia.Aceasta traieste in apa lacurilor de pe insula San Cristobal si probabil a fost introdusa in mod deliberat in scopul pescuitului. Nu este cunoscut inca impactul speciei Tilapia asupra ecosistemul lacurilor, darcercetatorii cred ca acesta o sa fie devastator.

Pana recent, problema speciilor intoduse in ecosistemul marin a fost subestimata. S-a estimat ca zilnic, in lumea intraga, 3000 de specii diferite (pesti, scoici, midii) sunt abandonate in porturi. Aceste specii introduse, pot afecta profund ecosistemele marine. Cercetarile asupra rezervei marine este relativ noua si inca nu se cunosc efectele speciilor introduse asupra faunei si florei marine endemice [5].

CONCLUZII

- arhipelagul Galapagos beneficiaza de o biodiversitate unica in lume, ceea ce atrage anual sute de mii de turisti, ceea are efecte negative asupra ecosistemelor din Galapagos

- de cand au calcat oamenii pentru prima data pe arhipelag, flora si fauna endemica au avut de suferit, multe dintre speciile native fiind astazi pe cale de disparitie

- activitatile umane (agricultura, pescuit, construirea de noi locuinte) distrug habitatele si afecteaza biodiversitatea insulelor

- eradicarea tuturor speciilor invazive este unica solutie pentru ca flora si fauna endemica arhipelagului sa se recupereze

- o parte din daunele cauzate de invazia umana si a speciilor de plante si animale nu pot fi remediate deoarece unele specii endemice sunt astazi doar o amintire (exemplu: disparitia celor 3 specii de broaste testoase si existenta astazi a doar unui exemplar de broasca testoasa din specia Geochelone abingdoni)

Bibliografie:

1.Bensted S. (1998)„ The war against aliens in Galapagos”, Wordsworth Editions, 35-44, 96-98

2.Charles Darwin Foundation site Galapagos biodiversity vision

3.Kramer P. (1984) „Man and other introduced organisms”, Biological Journal of Linnean Society, 253-272

4.Mills, Kyra L. (1997), „Curent status and conservation of the Galapagos Panguin”, Biological Journal of Linnean Society 8-14

5.Swash A. (2000) „Birds, Mammals & Reptiles of the Galapagos Islands”, Pica Press, East Sussex, 43-69

6.wikipedia

7.www.ecomagazin.ro

8.Yael D. (1984), „Chages in the native fauna of the Galapagos Islands following the invasion of the fire ant”, Biological Journal of Linnean Society, 229-242

Documents

Insulele Galapagos