Integrarea şcolară a copiilor cu CES

Puşca Tatiana,

lector univ.

Unităţi de conţinut

Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi mentale, tulburări de învăţare, dificultăţi cognitive.

Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi de vedere.

Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi de auz.

Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi fizice. Integrarea şcolară a copiilor cu tulburări de

comportament.

Tipuri de integrare

Individuală în clasa obişnuită; A 2-3 copii cu CES în clasele obişnuite; Clase diferenţiate (clase de nivel).

Cercetările din Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Norvegia, Suedia au demonstrat că

clasele diferenţiate sunt ineficiente!

Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi mentale, tulburări de învăţare, dificultăţi cognitive În cazul deficienţelor mentale, accentul nu trebuie pus pe forme

de organizare a claselor, ci pe măsurile anticipative, centrate pe problemele specifice fiecărui copil, care pot sprijini integrarea organică a copiilor.

Practica psihopedagogică a demonstrat că este mai bine să greşeşti prin supraaprecierea copilului orientat iniţial spre învăţământul obişnuit decât să-i subapreciezi capacităţile reale, orientându-l cu uşurinţă spre învăţământul special.

Reorientarea tardivă spre învăţământul integrat duce la scăderea dramatică a şanselor de reuşită a integrării sale în clasele obişnuite.

Măsuri profilactice, ameliorative şi de sprijinire: Aplicarea unor măsuri de stimulare şi terapie

specializată în perioada vârstei preşcolare; Pregătirea atentă a debutului şcolar, măsură ce

revine grupei pregătitoare. În cazul întârzierilor accentuate să recomande amânarea cu încă un an a debutului şcolar, dar cu obligaţia pregătirii intensive a acestuia;

Cei care întâmpină greutăţi şi după perioada de pregătire a debutului şcolar vor putea şi integraţi individual sau în grupuri restrânse, în clasele primare obişnuite, dar beneficiind de toate facilităţile integrării (profesor de sprijin, programe speciale de recuperare şi adaptare şcolară)

Soluţii de integrare şcolară

Organizarea clasei pe centre de interes - centre de activitate în care cadrele didactice pun la dispoziţie un sortiment bogat de materiale care permit alternarea stilurilor de învăţare şi a aptitudinilor de dezvoltare. Se realizează în special la lecţiile de abilităţi practice, desen, educaţie fizică, dar şi la celelalte tipuri de lecţii, în funcţie de tema şi conţinutul acestora;

Planificarea activităţilor instructive adecvate nivelurilor de dezvoltare;

Folosirea unor strategii de grupare diferită (în grup, în perechi, individual, profesorul asigurând un feedback prompt şi consecvent);

Soluţii de integrare şcolară

Promovarea interacţiunilor sociale - simpla includere a elevilor cu CES într-un program de integrare şcolară nu este suficientă. Profesorii vor oferi ocazii în care copii să comunice, să relaţioneze şi să coopereze la rezolvarea unor diverse situaţii de învăţare;

Facilitarea dezvoltării sociale şi emoţionale - copii învaţă cel mai bine când se simt în siguranţă şi obţin succese în activităţile şcolare, profesorii fiind cel care creează ambianţa favorabilă.

Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi de vedere Au dificultăţi în efectuarea mişcărilor fizice

detaliate, atente şi coordonate; Unii prezintă întârzieri în dezvoltarea

limbajului din cauza numărului redus de experienţe ce contribuie la acest lucru;

Dezvoltă mai lent capacitatea de a face singuri lucrurile, deoarece nu pot învăţa privindu-i pe alţii;

Au probleme în rezolvarea sarcinilor şcolare la fel de repede ca alţii;

Reguli de relaţionare cu copii slabvăzători sau nevăzători: Elevul cu dizabilităţi vizuale trebuie privit la fel ca oricare dintre

copii clasei; Nu exageraţi cu gesturi de atenţie; Nu favorizaţi elevul mai mult decât ar cere gradul şi specificul

deficienţei sale; Încurajaţi elevii cu dizabilităţi vizuale să se deplaseze prin clasă,

prin şcoală, pentru a învăţa să evite obstacolele şi să identifice cu mai multă uşurinţă locurile cărora trebuie să le acorde atenţie deosebită;

Trebuie apreciaţi mai curând prin intermediul expresiilor verbale sau prin atingeri (bătaie uşoară pe umeri), decât prin modalităţi nonverbale;

Elevii cu dizabilităţi de vedere trebuie să realizeze în principiu aceleaşi sarcini ca şi colegii de clasă. Dacă nu este posibil acest lucru, mijloacele de învăţământ şi conţinutul sarcinilor trebuie adaptate la posibilităţile reale ale acestor elevi.

Reguli de relaţionare cu copii slabvăzători sau nevăzători E nevoie uneori de sprijinul unui ghid (coleg, prieten),

pentru siguranţa copilului nevăzător, care să-l ajute să cunoască spaţiul şcolii, utilizarea unor instrumente de feedback senzorial (tactil, auditiv) ori instrumente electronice (miniradare portabile montate pe rama unor ochelari speciali) utile în orientare;

În curriculum pot fi incluse o serie de teme legate de vedere (fizică - teme despre lumină sau optică, literatură/artă - analiza lucrărilor autorilor nevăzători);

Se recomandă susţinerea independenţei acestora; Încurajarea colegilor de clasă spre a-i include în grupul

lor şi de a comunica cu elevii nevăzători; Cunoaşterea alfabetului Braille.

Soluţii de integrare şcolară:

Aşezarea elevului cu vedere slabă cât mai aproape de tablă (primele bănci, cu privirea perpendiculară pe suprafeţei tablei);

Scrierea clară a notiţelor pe tablă, însoţită de lectura lor simultană cu voce tare;

Utilizarea mijloacelor de amplificare optică, înregistrările audio sau dactilografierea cu caractere mari pe notebook;

Folosirea unor materiale grafice în relief sau asociate cu semnale sonore;

Descrierile şi instrucţiunile verbale să fie cât mai clare şi mai uşor de auzit;

Soluţii de integrare şcolară

Asigurarea unor demonstraţii şi explicaţii individuale sau pe grupuri mici, cu posibilitatea manipulării eventualelor materiale folosite în timpul demonstraţiei de către elevul cu vedere slabă şi aşezarea lui cât mai aproape de locul demonstraţiei;

Alocarea unui timp suficient pentru sarcinile de învăţare şi stimularea deprinderilor de autoservire şi organizare personală;

Abordare flexibilă a examinării şi notării, cu accent pe evaluarea formativă.

Recomandări cu privire la copii slabvăzători: Anunţaţi-vă verbal intrarea şi ieşirea din clasă, prezentaţi-vă, nu

aşteptaţi ca un elev cu dizabilitate vizuală să vă recunoască tot timpul după voce;

În timpul unei conversaţii, prezentaţi-vă întotdeauna şi prezentaţi-i şi pe cei de faţă;

Comunicaţi-le elevilor dacă doriţi să vă schimbaţi locul, să plecaţi sau să încheiaţi discuţia;

Pentru a le capta atenţia, pronunţaţi numele elevilor atunci când vă adresaţi lor sau doriţi să le comunicaţi ceva;

Pentru ambliopi, tipăriţi textele cu caractere mari şi cu efecte vizuale care să permită citirea uşoară;

Aşezaţi elevii cu dizabilităţi vizuale departe de sursele de lumină şi de preferinţă în faţa clasei;

Imaginaţi-vă ca vi se cere ajutorul in conducerea unui nevăzător. Ce faceţi? Cum îl ajutaţi?

Recomandări cu privire la copii slabvăzători : Dacă vi se cere să conduceţi un elev cu dizabilităţi vizuale,

prezentaţi-vă, oferiţi-vă ajutorul şi, dacă a acceptat, oferiţi-i elevului braţul;

Spuneţi-i dacă trebuie să urce sau să coboare, dacă uşa e la stânga sau la dreapta sa, folosiţi cuvinte cu rol descriptiv (drept înainte, mai în faţă, la stânga);

Fiţi cât mai clari în indicaţii şi evitaţi folosirea unor termeni care oferă informaţii inutile pentru ei (chiar acolo, aici, aceasta etc.);

Ajutaţi elevii să se familiarizeze cu spaţiul fizic al clasei şi cu dotările, mijloacele şi materialele didactice existente în clasă sau laboratoare;

Descrieţi în detaliu fiecare aspect al lecţiei care implică folosirii vederii (ex: desene, imagini pe suport media, tabla de scris, instrucţiuni);

Recomandări cu privire la copii slabvăzători : Orice obiect utilizat în activităţi sau experimente va

purta o etichetă înscrisă în alfabetul Braille sau alt cod tactil;

Utilizaţi modele tactice tridimensionale, desene în relief sau folosiţi obiecte reale pentru reprezentări tridimensionale ori de câte ori este posibil;

Formaţi perechi între elevi cu dizabilităţi de vedere şi elevii cu vedere bună, dar asiguraţi-vă că rolul de sprijin pe care îl joacă aceştia din urmă nu le îngreunează învăţarea;

Substituiţi semnalele vizuale cu cele auditive şi tactile.

În cazul elevilor nevăzători:

Au nevoie de suport intuitiv mai bogat şi mai nuanţat pentru înţelegerea celor predate;

Necesită metode şi adaptări speciale pentru prezentarea şi asimilarea conţinuturilor învăţării;

Este necesară intervenţia unui interpret şi alocarea unui timp suplimentar de lucru;

Este prezent cadrul didactic de sprijin, responsabil de activităţile educative extraşcolare.

Notă. În cazul elevilor nevăzători este prezentă capacitatea de compensare, care permite copiilor să prezinte o acuitate auditivă, tactilă, olfactivă, termică, vibratorie, proprioceptivă mai ridicată decât cea a unui copil normal.

Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi de auz Notă. Pierderea auzului la vârste mici determină

imposibilitatea dezvoltării normale a limbajului şi, implicit, a gândirii copilului, ce are consecinţe serioase în planul dezvoltării sale psihice.

Diagnosticul timpuriu al pierderii auzului, urmat imediat de protezarea auditivă, este cea mai eficientă cale de compensare a auzului, dar şi garanţia reuşitei integrării şcolare a copiilor cu această dizabilitate.

Odată cu trecerea timpului, majoritatea elevilor cu dizabilităţi de auz acuză dificultăţi din ce în ce mai mari în ceea ce priveşte dezvoltarea vocabularului, înţelegerea şi construirea frazelor complexe şi a conceptelor, comparativ cu elevii cu auz normal

Adesea elevii cu dizabilităţi vizuale simulează înţelegerea

Recomandări:

Organizarea clasei se face astfel încât fiecare elev să-l poată vedea atât pe profesor, cât şi pe ceilalţi elevi din clasă: cea mai eficientă manieră fiind aşezarea băncilor elevilor în semicerc, scaunul profesorului fiind situat la aceeaşi înălţime cu cele pe care stau elevii, permiţându-se astfel citirea labială;

Profesorul trebuie să evite comunicarea atunci când se află cu spatele la elevi sau când elevii nu privesc spre el;

Utilizarea anumitor modalităţi de ilustrare vizuală a conţinutului prezentat atunci când condiţiile îi permit acest lucru;

Ajutorul acordat elevilor în conştientizarea pe timpul dialogului cine este persoana care comunică;

Să se ceară elevilor cu dizabilităţi să pună în discuţie subiecte sau probleme ridicate de ei;

Staţi întotdeauna în faţa elevului şi atrageţi-i atenţia vorbindu-i;

Recomandări:

Dacă nu vă aflaţi în faţa elevului, atingeţi-l uşor pe umăr sau pe braţ, pentru a-i sugera că vreţi să-i vorbiţi;

Nu vă îngrijoraţi dacă iniţial dvs. şi elevul nu vă înţelegeţi reciproc, cu timpul vă veţi obişnui unul cu celălalt:

Vorbiţi clar şi firesc, în ritmul dvs. normal, în cazul în care nu vi se cere să vorbiţi mai rar;

Nu exageraţi cu mişcarea buzelor şi nu ţipaţi; Folosiţi-vă de mijloacele vizuale, vederea fiind mijlocul principal prin

care elevul primeşte informaţii; Când elaboraţi materialele, împărţiţi frazele lungi în propoziţii mai

scurte, reduceţi atât numărul de cuvinte dificile, cât şi densitatea conceptelor;

Evitaţi elementele de legătură mai rar utilizate (cu toate acestea, drept urmare, în ciuda faptului că) şi folosiţi conjuncţii simple;

Dacă un cuvânt dificil nu poate fi evitat, includeţi o scurtă explicaţie "între paranteze“;

Recomandări:

Reduceţi la minimum expresiile ce conţin condiţionalul care influenţează sensul unei propoziţii (presupunând că, gândindu-ne că, cu condiţia să);

În cazul unui cuvânt nou, repetaţi-l în mai multe contexte, de mai multe ori, pentru a fi bine înţeles;

Evitaţi anumite situaţii gramaticale: verbe la diateza pasivă, forma negativă a verbelor şi alte formulări negative;

Dacă prezentaţi o casetă video, asiguraţi şi subtitrarea; dacă acest lucru nu este posibil, cereţi unui interpret să înregistreze transcrierea pe casetă audio;

Scrieţi la tablă cât mai clar; nu vorbiţi în timp ce scrieţi; Dacă elevul nu înţelege mesajul comunicat, încercaţi să repetaţi; Încurajaţi elevul să participe la lecţii, să răspundă la întrebări şi

să ofere voluntar pentru alte activităţi verbale; arătaţi clar cine vorbeşte sau pune o întrebare (puteţi arăta cu degetul).

Integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi fizice/locomotorii: E nevoie de adaptări şi schimbări importante în

privinţa mediului lor; E necesar modificarea modului de dispunere a

mobilierului sau adaptarea acestuia dacă elevul stă aşezat în fotoliu rulant ori are nevoie de materiale tehnice ajutătoare;

E necesară construirea unor rampe şi căi de acces în şcoală;

Folosirea dictafoanelor pentru a lua notiţe, echipamentelor ajutătoare pentru educaţie fizică şi sport (palete/mingi mai uşoare, mingi de forme diferite şi din materiale speciale);

Dispozitive educaţionale ajutătoare: Dispozitiv de prindere a creionului; Hârtie cu linii spaţiale; Dispozitive de fixare a hârtiei; Bănci înclinate; Computere cu tastaturi adaptate; Huse speciale pentru tastaturi; Manete de accesare a computerelor (manetă

pentru un singur picior, pentru cap, pentru bărbie).

Probleme privind integrarea şcolară a copiilor cu dizabilităţi fizice: Resursele la nivelul şcolii/clasei (domiciliu,

şcoală, clasă); Atitudinea personalului din şcoală; Imaginea de sine şi gradul de sociabilitate din

partea copilului cu dizabilităţi; Posibilitatea efectuării unor mişcări/activităţi

într-o postură care să favorizeze normalitatea tonusului muscular în cazul copiilor cu afecţiuni motorii cerebrale.

Recomandări:

Cereţi elevului să vă comunice când anticipează că va avea nevoie de ajutor;

Nu vă sprijiniţi pe scaunul rulant al elevului (scaunul este o parte din spaţiul personal);

Dacă staţi de vorbă cu un elev aflat în scaunul rulant mai mult de câteva minute, aşezaţi-vă sau aplecaţi-vă pentru a vă situa la nivelul ochilor săi şi a nu-l obliga să adopte o poziţie incomodă şi obositoare;

Pot fi aduse în clasă pupitrele gen masă, cu spaţiu adecvat atât pentru poziţionarea picioarelor, cât şi pentru deplasarea scaunului rulant;

Anticipaţi/identificaţi zonele cu acces dificil sau potenţialele obstacole care limitează accesul elevilor cu scaune rulante;

Recomandări:

Când planificaţi timpul pentru activităţi, ţineţi cont şi de timpul de care au nevoie elevii pentru a schimba sala sau locul;

În timpul activităţilor practice, aşezaţi mai jos materialele şi echipamentul, pentru a facilita accesul la ele sau, pur şi simplu, înmânaţi-le elevului atunci când are nevoie de ele;

Alegeţi tipuri de echipamente care nu necesită multă manevrare manuală;

Acordaţi mai mult timp pentru a-şi duce activităţile la bun sfârşit şi încercaţi să-i implicaţi pe elevi ce utilizează scaune rulante cât mai mult posibil în activităţi;

Recomandări:

Gândiţi-vă la activităţi alternative, care nu solicită foarte mult elevul din punct de vedere fizic;

Revizuiţi şi discutaţi împreună cu fiecare elev cu dizabilităţi paşii de urmat într-o activitate şi anticipaţi care dintre aceşti paşi poate prezenta dificultăţi;

Luaţi toate măsurile pentru ca şi elevii din scaune rulante să poată lua parte integral la activităţile extraşcolare desfăşurate;

Pot avea nevoie de aranjamente speciale pentru călătorie, incluzând însoţitori şi automobile cu rampe adaptate sau cu ascensor electric.

În cazul copiilor nedeplasabili, legislaţia prevede posibilitatea pregătirii şcolare la domiciliu

Integrarea şcolară a copiilor cu tulburări de comportament Presupune aplicarea unor strategii de

intervenţie psihopedagogică destinate prevenirii şi corectării comportamentelor indezirabile.

Rolul decisiv îl are consilierul şcolar, psihologul, dirigintele.

Tipuri de dificultăţi de ordin comportamental: Nivel scăzut: comportament neadecvat,

întâlnit de obicei în clasă (intervenţii inoportune, întreruperea celorlalţi);

Nivel mediu: comportament provocator, care poate fi întâlnit şi în clasă, dar şi în afara ei ( strigătul, cearta cu profesorii, intimidarea celorlalţi);

Nivel ridicat: comportament distructiv accentuat (sfidarea, hărţuiala, agresiunea şi violenţa).

Cauze ale comportamentului neadecvat: Slabe abilităţi de bază; Oportunităţi şi aspiraţii limitate; Slabe relaţii cu ceilalţi, cu părinţii/supraveghetori sau

părinţii; Presiune din partea celorlalţi de a se purta într-un

anumit fel; Părinţi sau supraveghetori incapabili de a-şi exercita

controlul; Expunerea la abuzul fizic sau sexual; Faptul că au fost victime ale rasismului.

E necesară analiza următoarelor aspecte: Tipul şi gravitatea deficienţei/tulburărilor diagnosticate; Vârsta copilului; Experienţa de viaţă a copilului în familia din care provine; Evoluţia şcolară a copilului; Ambianţa din şcoala în care este integrat copilul; Atitudinea şi modalităţile de implicare a familiei şi

comunităţii; Pregătirea psihopedagogică a corpului profesoral; Strategia şi modalităţile de organizare a activităţilor de

predare-învăţare la clasă; Politica educaţională adoptată la nivelul şcolii.

Copii cu TC sunt obişnuiţi:

Să fie mai degrabă pedepsiţi decât recompensaţi de către adulţi;

Să nu aibă relaţii prea bune cu colegii lor; Să aibă relaţii negative cu adulţii din jurul lor.

Recomandări:

Identificarea şi valorificarea permanentă a punctelor tari pe care elevii le au (această caracteristică este atribuită ca o etichetă de către adult pentru a-şi arăta nemulţumirea, dar etichetările construiesc distanţe şi bariere între elevi şi adulţi);

Observaţiile sau avertismentele verbale să fie clare, exprimate între patru ochi şi fără o frecvenţă prea mare;

Activităţile în grup să se desfăşoare în situaţii diverse, cu sarcini care să solicite interacţiunea şi colaborarea dintre membrii grupului;

Elevii cu tulburări emoţionale şi comportamentale să fie incluşi în grupe de lucru, să primească roluri/responsabilităţi clar explicate şi să fie apreciaţi;

Recomandări:

La selectarea/alegerea sarcinilor, elevii să fie consultaţi şi să se ţină seama şi de oportunităţile/propunerile lor;

Comunicarea nonverbală, ascultarea activă, politeţea şi respectul faţă de elevi;

Corectitudinea, promptitudinea, fermitatea în rezolvarea problemelor;

Apropierea fizică de elevi, implicarea în luarea deciziilor, aprecierea realizărilor, evitarea confruntărilor şi atitudinilor autoritare exagerate.

Soluţionarea eficientă a unor TC impune: Înţelegerea comportamentului din perspectiva: Evenimentelor anterioare - ce s-a întâmplat înainte

de apariţia comportamentului manifestat; Comportamentul – în ce anume constă

comportamentul elevului; Consecinţele –care este rezultatul

comportamentului respectiv.

Stabilirea corectă a sarcinilor şi anihilarea comportamentului respectiv.