4
Anul VI, Nr.65, Noiembrie-Decembrie, 2011 Poate fi citit în format electronic la adresa: www.primariacugir.ro Se distribuie gratuit -SIMONA PETRIC- Rodica Cristina FLOREA, Viceprimar Portrete Cugirene Interviu cu primarul orașului Cugir, Ing. Adrian Teban Cu fiecare număr care trece, constatăm că şirul celor care aşteaptă la rând sa fie prezentaţi concetăţenilor noştri, în loc să scadă este tot mai mare. Acest lucru nu face decât să ne încalzească inimile şi să ni le umple de bucurie când vedem că, în ciuda desconsiderării şi umilirii generale, noi, cugirenii, avem motive reale să ne mândrim. Pătrundem acum într-un domeniu foarte puţin ex- plorat, cel al dansului şi v-o prezentăm pe superba Simona Petric, campioana mondială la salsa. Născută la Cugir, Simona şi-a descoperit talentul pen- tru dans la vârsta de 6 ani şi a practicat dansul sportiv la Cugir timp de 6 ani şi jumatate, în trupa regretatei Ma- ria Petrea. A fost membră a Federaţiei Române de Dans Sportiv, în perioada 1990-1996 şi, din acea vreme, are în palmares numeroase cupe şi premii obţinute la concur- suri naţionale şi internaţionale. Au urmat alţi 6 ani de dans tematic şi modern care i-au adus tot atâtea satisfacţii şi bucurii ca şi perioada cosacrată dansului sportiv. Este absolventă a Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir (clasa de informatică) şi a Facultaţii de Automatică şi Cal- culatoare, din cadrul Universităţii Bucureşti. În capitala ţării a descoperit salsa care a atras-o iremediabil şi a ur- mat cursurile primei şcoli de acest gen din România, Latin Rythms, condusă de Campionul European Michael Mus- sulis. Simona Petric întruneşte calitaţile omului de excepţie: inteligenţă, seriozitate, disciplină şi hărnicie. Frumuseţea ei de abanos este în concordanţă cu specificitatea dansu- lui care îi domină viaţa. Nu i-a scapat niciun curs de salsa organizat în România la care a participat ca performer sau cursant alături de trupa sa SalsaPhoria, pe care a fondat-o în 2006. Şi-a perfecţionat stilul de dans în afara graniţelor ţării: Bulgaria, Luxemburg, Polonia, Belgia. A urmat în Cuba lecţii de salsa cubană de la coregrafi renumiţi în do- meniu: Yoannis Tamayo Castillo şi Yuniet Meneses Solis. Suntem convinşi că aţi admirat-o în trupa Mandinga şi în cunoscutele emisiuni de televiziune: Duminica în fami- lie, Ceao Darwin (Antena 1), Cronica Cârcotaşilor (Prima Tv), Surprize,surprize, Genialii, Dănutz SRL, Tonoma- tul DP2 (TVR), Dansez pentru tine, Plaja/Garsoniera lui Măruţa, Teo (Pro Tv)… Palmaresul tinerei şi talentatei Simona Petric este impresionant şi din lunga listă de participări şi locuri obţinute spicuim câteva: locul I: Dance Masters, Salsa Sec- tion, Bucureşti (2009), Puerto Rico Salsa Open, Bucureşti (2010), World Latin Dance Cup, Bucureşti (2010); locul II: World Salsa Championship, Mamaia (2009); locul III: World Salsa Championship, Sofia - Bulgaria (2008), Christ- mas Salsa Bal, Sofia -Bulgaria (2010), 7’th Fanta Dance Fies- ta, Bulgaria (2011). A ocupat locul VII mondial la secţiunea Salsa în cadrul World Latin Dance Cup (San Diego, California, SUA, (2010) şi lo- cul V mondial la secţiunea Bachate în cadrul aceluiaşi con- curs. În mod firesc, aceste rezultate au dus la obţinerea tit- lului de Campioană Mondială la Puerto Rico Salsa Open, Secţiunea Solo Fem- inin (2011). Acum, Simona este în Puerto Rico, unde pregăteşte un show de salsa alături de Angel Santos Ri- vera, noul ei part- ener şi participă la diverse evenimente în calitate de in- structor şi performer. Luna decembrie este o lună cu multe spectacole printre care un Salsa Musical, cu care va face turul insulei şi la care sunt invitaţi dansatori din mai multe ţări, iar Simona va reprezenta România. Se mai adaugă alte două evenimente organizate de Crăciun şi un spectacol de Puertorican Salsa. Simona Petric iubeşte dansul şi îl practică cu ardoare şi talent. Pentru definitivarea portretului ei, cea mai elocventă definiţie este cea dată de Octavian Paler: “O pa- siune nu are nevoie de motivări. Ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă. Dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămurire”. -Stimate domnule primar Adrian Teban, ne apropiem cu paşi repezi spre finele anului 2011, prilej de bilanţ pentru orice gospodar din fruntea unei unităţi administrativ-teritoriale. Pentru început am dori să aflăm cum aţi caracteriza dvs. anul pe care ne pregătim să-l încheiem? Din păcate, pentru administraţia locală, ca de altfel pentru majoritatea locuitorilor, anul 2011 a fost un an al privaţiunilor, un an în care am încercat să ne gestionăm cât mai bine sărăcia. Şi spun acest lucru întrucât am avut la dispoziţie un buget restrâns pe care a trebuit să-l distribuim în aşa măsură încât să putem acoperi cheltuielile curente, să continuăm pe cât posi- bil planul de investiţii, să asigurăm resursele financiare pentru instituţiile şcolare şi spital, şi să oferim locuitorilor din Cugir activităţi culturale şi sportive. Cred că fiecare dintre noi ştie că e foarte simplu să cheltuieşti bani atunci când îi ai, însă e destul de dificil să fii un bun gospodar atunci când nu ai fonduri suficiente. Aş mai spune ca anul 2011 a fost un an al solicitărilor fără răspuns. La fel ca în ultimii trei ani, proiectele noastre locale nu au avut ecou nici pe plan judeţean şi nici pe plan naţional. În concluzie, anul acesta a fost o provocare căreia am reuşit să-i facem faţă. - În ciuda bugetului restrâns pe care l-aţi avut la dispoziţie, totuşi pro- gramul de investiţii a continuat. Care sunt principalele lucrări demarate in 2011? După cum ştiţi, de anul trecut Spitalul Oraşului Cugir a intrat în administrarea primăriei, astfel că avem o mare responsabilitate, chiar dacă soarta spitalului nu depinde doar de primărie. Însă, în ceea ce ne priveşte am alocat fonduri însemnate pentru asigurarea funcţionalităţii unităţii medicale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor din spital, prin rea- bilitarea şarpantelor celor două clădirii care găzduiesc internele şi ma- ternitatea, prin montarea de geamuri termopan la mansarda acestora şi finanţarea unui proiect tehnic în vederea amenajării unei spălătorii. Ma- joritatea cetăţenilor cunosc deja investiţiile pe care administraţia locală le-a făcut în acest an, motiv pentru care nu voi insista pe această temă, ci doresc să-i asigur pe locuitorii Cugirului că spitalul va continua să fie una dintre priorităţile noastre. Referitor la investiţiile în infrastructură, anul acesta am demarat un program prin care intenţionăm să realizăm un număr total de 875 de locuri de parcare. Primele 136 sunt deja gata şi se află în zona străzilor Grigore Ureche, Ştefan cel Mare, Aleea Ştefan cel Mare, Emil Racoviţă. Ne pregătim să începem lucrările pentru alte 239 parcări care vor fi amena- jate pe străzile Rozelor, Trandafirilor şi Lalelelor, după care ne vom muta cu lucrările pe străzile Mureşului, Alexandru Sahia şi Constructorului, unde vom investi în 500 de parcări. Este un proiect prin care urmărim nu doar să descongestionăm zona blocurilor de locuit, ci şi să dăm un plus de civilizaţie şi confort prin modernizarea trotuarele cu piatră cubică, reabili- tarea spaţiilor verzi şi turnarea de covor asfaltic pe zona carosabilă aferentă parcărilor. La capitolul investiţii se înscrie şi reabilitarea străzii 21 Decembrie 1989, pe care am fi dorit să o modernizăm cu fonduri europene, alături de alte şapte străzi din oraş. Din păcate proiectul depus la Ministerul Dezvoltării nu a avut “trecere”, astfel încât o vom reabilita, pe porţiuni, din fondurile locale Tot anul acesta am reuşit să demară şi să finalizăm o lucrare pentru care am alocat bani încă din 2010. Este vorba despre reabilitarea Turnului de Apă, un monument simbol pentru Cugir şi activitatea industrială. Pe viitor ne dorim să exploatăm această investiţie atât din punct de vedere istoric, cât şi turistic. - Există investiţii pe care vi le-aţi propus la începutul anului, însă posibilităţile bugetare nu au permis realizarea lor? Ne-am propus să accesăm cât mai multe programe euro- pene, am investit muncă, bani şi timp încercând să aducem fonduri la Cugir pe diferite proiecte. Am sperat că astfel vom atrage resurse financiare prin care să modernizăm şi să dotăm unităţile de învăţământ din Cugir şi ambulatoriul din cadrul spitalului, să reabilităm reţeaua stradală, să creăm o staţie de epurare şi un canal colector în Vinerea, să creăm o pistă de biciclete între Cugir şi Vinerea. Toate acestea au făcut obiectul unor proiecte pe care le-am depus la diferite minis- tere. Primăria Oraşului Cugir are capacitatea administrativă de a accesa bani europeni, însă nu are culoare politică care trebuie. - Ca primar al Cugirului suntem convinşi că aveţi parte atât de satisfacţii cât şi de regrete. Care este cea mai mare satisfaţie, precum şi cel mai mare regret din anul 2011 ? Aş începe cu cel mai mare regret : nu toate problemele oame- nilor pot fi rezolvate. Nu mă refer în special la problemele administrative, deşi nici acesta nu pot fi toate rezolvate exact atunci când oamenii doresc. Mă refer cu precădere la dificultăţile pe care le traversează unele familii, care în ultima vreme sunt tot mai multe şi mai mari. Zilnic mă întâlnesc cu oameni disperaţi care fac faţă cu greu traiului de zi cu zi. Unii nu cer altceva decât să muncească şi vin la noi cu speranţa că îi putem ajuta în acest sens. Lipsa locurilor de muncă reprezintă cea mai mare problemă a Cugirului. Din păcate nu primăria este cea care generează locuri de muncă. Noi doar putem oferi posibililor investitori un mediu prietenos şi o susţinere administrativă în cazul în care doresc să îşi desfăşoare activitatea în oraşul nostru. În ceea ce priveşte satisfacţiile, aş putea spune că fiecare investiţie, fiecare lucru făcut în oraş şi pentru comunitate oferă satisfacţii. - Ce vă propuneţi pentru anul viitor, şi nu numai? Ştim că intenţionaţi să candidaţi pentru un nou mandat, iar sondajele de opinie vă clasează în preferinţele electoratului cugirean. Care sunt obiectivele dumneavoastră viitoare? Priopritatea numărul unu este Spitalul Orăşenesc Cugir. E nevoie de timp şi bani pentru a pune pe picioare un spital neglijat atâţia zeci de ani. Ne bucurăm că avem alături o echipă de doctori profesionişti şi dedicaţi, alături de care sperăm că vor mai veni şi alţii. Totodată, ne bucurăm că atunci când e vorba de sănătatea cetăţenilor, oamenii politici din Cugir ştiu să facă front comun. Aceste lucruri ne dau speranţa că vom reuşi să aducem unitatea medicală la standardele pe care fiecare le dorim. O altă prioritate o reprezintă dezvoltarea economică. Avem experienţa acestei perioade de opoziţie, care a scos în evidenţă o realitate clară: Cugirul trebuie să aibă capacitatea să se susţină. Singura noastră posibilitate de ne asigura acest lucru, de a nu mai depinde de fondurile naţionale şi judeţene, este aceea de a ne dez- volta economia. Acum avem o infrastructură cât de cât pusă la punct şi în care vom continua să investim. Mai trebuie doar să ne exploatăm la maxim potenţialul. De aceea, gândim o strategie prin care să reuşim să fim percepuţi ca atractivi de către investi- tori, astfel încât locurile de muncă să nu mai fie o problemă, iar nivelul bugetului să crească. În ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură, dacă am pornit din partea de jos şi centrul oraşului, în viitor ne vom fo- caliza eforturile în zona de sus a localităţii, Cindeni şi Râul Mic. Spre exemplu, la anul dorim să finalizăm str. 21 Decembrie, să reabilităm str. Drăgana, să intervenim asupra străzilor Eroilor şi Culturii din Vinerea. Un alt obiectiv pentru anul 2012 va fi realizarea staţiei de epurare în localitate Vinerea, pentru care am depus un proiect la Ministerul Mediului şi Pădurilor. Dacă nu va primii undă verde, va trebui să ne descurcăm din fonduri proprii. - La final, vă rugăm să ne spuneţi cu ce gânduri întâmpinaţi sfintele sărbătorile de iarnă? În primul rând cu încredere în Dumnezeu, cu încredere în comunitatea locală, în puterea noastră de a ne ridica de fiecare dată când suntem îngenunchiaţi, aşa cum am făcut-o întotdeau- na. Cugirul este un oraş de oameni luptători, care au trecut peste perioade mai grele decât cea de acum. Mai întâmpin sărbătorile cu dorinţa ca Naşterea Mântuitorului să aducă linişte în casele tuturor locuitorilor din Cugir, Vinerea şi satele de munte. Crăciun Fericit! Interviu realizat de Luminița BIRĂESC

Interviu cu primarul orașului Cugir, Ing. Adrian Teban Portrete … · Grigore Ureche, Ştefan cel Mare, Aleea Ştefan cel Mare, Emil Racoviţă. Ne pregătim să începem lucrările

  • Upload
    others

  • View
    33

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Anul VI, Nr.65,Noiembrie-Decembrie, 2011

Poate fi citit în format electronic la adresa: www.primariacugir.ro Se distribuie gratuit

-SIMONA PETRIC-

Rodica Cristina FLOREA, Viceprimar

Portrete Cugirene Interviu cu primarul orașului Cugir, Ing. Adrian Teban

Cu fiecare număr care trece, constatăm că şirul celor care aşteaptă la rând sa fie prezentaţi concetăţenilor noştri, în loc să scadă este tot mai mare. Acest lucru nu face decât să ne încalzească inimile şi să ni le umple de bucurie când vedem că, în ciuda desconsiderării şi umilirii generale, noi, cugirenii, avem motive reale să ne mândrim.

Pătrundem acum într-un domeniu foarte puţin ex-plorat, cel al dansului şi v-o prezentăm pe superba Simona Petric, campioana mondială la salsa.

Născută la Cugir, Simona şi-a descoperit talentul pen-tru dans la vârsta de 6 ani şi a practicat dansul sportiv la Cugir timp de 6 ani şi jumatate, în trupa regretatei Ma-ria Petrea. A fost membră a Federaţiei Române de Dans Sportiv, în perioada 1990-1996 şi, din acea vreme, are în palmares numeroase cupe şi premii obţinute la concur-suri naţionale şi internaţionale. Au urmat alţi 6 ani de dans tematic şi modern care i-au adus tot atâtea satisfacţii şi bucurii ca şi perioada cosacrată dansului sportiv. Este absolventă a Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir (clasa de informatică) şi a Facultaţii de Automatică şi Cal-culatoare, din cadrul Universităţii Bucureşti. În capitala ţării a descoperit salsa care a atras-o iremediabil şi a ur-mat cursurile primei şcoli de acest gen din România, Latin Rythms, condusă de Campionul European Michael Mus-sulis.

Simona Petric întruneşte calitaţile omului de excepţie: inteligenţă, seriozitate, disciplină şi hărnicie. Frumuseţea ei de abanos este în concordanţă cu specificitatea dansu-lui care îi domină viaţa. Nu i-a scapat niciun curs de salsa organizat în România la care a participat ca performer sau cursant alături de trupa sa SalsaPhoria, pe care a fondat-o în 2006. Şi-a perfecţionat stilul de dans în afara graniţelor ţării: Bulgaria, Luxemburg, Polonia, Belgia. A urmat în Cuba lecţii de salsa cubană de la coregrafi renumiţi în do-meniu: Yoannis Tamayo Castillo şi Yuniet Meneses Solis.

Suntem convinşi că aţi admirat-o în trupa Mandinga şi în cunoscutele emisiuni de televiziune: Duminica în fami-lie, Ceao Darwin (Antena 1), Cronica Cârcotaşilor (Prima Tv), Surprize,surprize, Genialii, Dănutz SRL, Tonoma-tul DP2 (TVR), Dansez pentru tine, Plaja/Garsoniera lui Măruţa, Teo (Pro Tv)…

Palmaresul tinerei şi talentatei Simona Petric este impresionant şi din lunga listă de participări şi locuri obţinute spicuim câteva: locul I: Dance Masters, Salsa Sec-tion, Bucureşti (2009), Puerto Rico Salsa Open, Bucureşti (2010), World Latin Dance Cup, Bucureşti (2010); locul II: World Salsa Championship, Mamaia (2009); locul III: World Salsa Championship, Sofia - Bulgaria (2008), Christ-mas Salsa Bal, Sofia -Bulgaria (2010), 7’th Fanta Dance Fies-ta, Bulgaria (2011). A ocupat locul VII mondial la secţiunea Salsa în cadrul World Latin Dance Cup (San Diego, California, SUA, (2010) şi lo-cul V mondial la secţiunea Bachate în cadrul aceluiaşi con-curs. În mod firesc, aceste rezultate au dus la obţinerea tit-lului de Campioană Mondială la Puerto Rico Salsa Open, Secţiunea Solo Fem-inin (2011).

Acum, Simona este în Puerto Rico, unde pregăteşte un show de salsa alături de Angel Santos Ri-vera, noul ei part-ener şi participă la diverse evenimente în calitate de in-structor şi performer. Luna decembrie este o lună cu multe spectacole printre care un Salsa Musical, cu care va face turul insulei şi la care sunt invitaţi dansatori din mai multe ţări, iar Simona va reprezenta România. Se mai adaugă alte două evenimente organizate de Crăciun şi un spectacol de Puertorican Salsa.

Simona Petric iubeşte dansul şi îl practică cu ardoare şi talent. Pentru definitivarea portretului ei, cea mai elocventă definiţie este cea dată de Octavian Paler: “O pa-siune nu are nevoie de motivări. Ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă. Dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămurire”.

-Stimate domnule primar Adrian Teban, ne apropiem cu paşi repezi spre finele anului 2011, prilej de bilanţ pentru orice gospodar din fruntea unei unităţi administrativ-teritoriale. Pentru început am dori să aflăm cum aţi caracteriza dvs. anul pe care ne pregătim să-l încheiem?

Din păcate, pentru administraţia locală, ca de altfel pentru majoritatea locuitorilor, anul 2011 a fost un an al privaţiunilor, un an în care am încercat să ne gestionăm cât mai bine sărăcia. Şi spun acest lucru întrucât am avut la dispoziţie un buget restrâns pe care a trebuit să-l distribuim în aşa măsură încât să putem acoperi cheltuielile curente, să continuăm pe cât posi-bil planul de investiţii, să asigurăm resursele financiare pentru instituţiile şcolare şi spital, şi să oferim locuitorilor din Cugir activităţi culturale şi sportive. Cred că fiecare dintre noi ştie că e foarte simplu să cheltuieşti bani atunci când îi ai, însă e destul de dificil să fii un bun gospodar atunci când nu ai fonduri suficiente.

Aş mai spune ca anul 2011 a fost un an al solicitărilor fără răspuns. La fel ca în ultimii trei ani, proiectele noastre locale nu au avut ecou nici pe plan judeţean şi nici pe plan naţional. În concluzie, anul acesta a fost o provocare căreia am reuşit să-i facem faţă.

- În ciuda bugetului restrâns pe care l-aţi avut la dispoziţie, totuşi pro-gramul de investiţii a continuat. Care sunt principalele lucrări demarate in 2011?

După cum ştiţi, de anul trecut Spitalul Oraşului Cugir a intrat înadministrarea primăriei, astfel că avem o mare responsabilitate, chiar dacă soarta spitalului nu depinde doar de primărie. Însă, în ceea ce ne priveşte am alocat fonduri însemnate pentru asigurarea funcţionalităţii unităţii medicale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor din spital, prin rea-bilitarea şarpantelor celor două clădirii care găzduiesc internele şi ma-ternitatea, prin montarea de geamuri termopan la mansarda acestora şi finanţarea unui proiect tehnic în vederea amenajării unei spălătorii. Ma-joritatea cetăţenilor cunosc deja investiţiile pe care administraţia locală le-a făcut în acest an, motiv pentru care nu voi insista pe această temă, ci doresc să-i asigur pe locuitorii Cugirului că spitalul va continua să fie una dintre priorităţile noastre.

Referitor la investiţiile în infrastructură, anul acesta am demarat un

program prin care intenţionăm să realizăm un număr total de 875 de locuri de parcare. Primele 136 sunt deja gata şi se află în zona străzilor Grigore Ureche, Ştefan cel Mare, Aleea Ştefan cel Mare, Emil Racoviţă. Ne pregătim să începem lucrările pentru alte 239 parcări care vor fi amena-jate pe străzile Rozelor, Trandafirilor şi Lalelelor, după care ne vom muta cu lucrările pe străzile Mureşului, Alexandru Sahia şi Constructorului, unde vom investi în 500 de parcări. Este un proiect prin care urmărim nu doar să descongestionăm zona blocurilor de locuit, ci şi să dăm un plus de civilizaţie şi confort prin modernizarea trotuarele cu piatră cubică, reabili-tarea spaţiilor verzi şi turnarea de covor asfaltic pe zona carosabilă aferentă parcărilor.

La capitolul investiţii se înscrie şi reabilitarea străzii 21 Decembrie 1989, pe care am fi dorit să o modernizăm cu fonduri europene, alături de alte şapte străzi din oraş. Din păcate proiectul depus la Ministerul Dezvoltării nu a avut “trecere”, astfel încât o vom reabilita, pe porţiuni, din fondurile locale

Tot anul acesta am reuşit să demară şi să finalizăm o lucrare pentru care am alocat bani încă din 2010. Este vorba despre reabilitarea Turnului de Apă, un monument simbol pentru Cugir şi activitatea industrială. Pe viitor ne dorim să exploatăm această investiţie atât din punct de vedere istoric, cât şi turistic.

- Există investiţii pe care vi le-aţi propus la începutul anului, însă posibilităţile bugetare nu au permis realizarea lor?

Ne-am propus să accesăm cât mai multe programe euro-pene, am investit muncă, bani şi timp încercând să aducem fonduri la Cugir pe diferite proiecte. Am sperat că astfel vom atrage resurse financiare prin care să modernizăm şi să dotăm unităţile de învăţământ din Cugir şi ambulatoriul din cadrul spitalului, să reabilităm reţeaua stradală, să creăm o staţie de epurare şi un canal colector în Vinerea, să creăm o pistă de biciclete între Cugir şi Vinerea. Toate acestea au făcut obiectul unor proiecte pe care le-am depus la diferite minis-tere. Primăria Oraşului Cugir are capacitatea administrativă de a accesa bani europeni, însă nu are culoare politică care trebuie.

- Ca primar al Cugirului suntem convinşi că aveţi parte atât de satisfacţii cât şi de regrete. Care este cea mai mare satisfaţie, precum şi cel mai mare regret din anul 2011 ?

Aş începe cu cel mai mare regret : nu toate problemele oame-nilor pot fi rezolvate. Nu mă refer în special la problemele administrative, deşi nici acesta nu pot fi toate rezolvate exact atunci când oamenii doresc. Mă refer cu precădere la dificultăţile pe care le traversează unele familii, care în ultima vreme sunt tot mai multe şi mai mari. Zilnic mă întâlnesc cu oameni disperaţi care fac faţă cu greu traiului de zi cu zi. Unii nu cer altceva decât să muncească şi vin la noi cu speranţa că îi putem ajuta în acest sens. Lipsa locurilor de muncă reprezintă cea mai mare problemă a Cugirului. Din păcate nu primăria este cea care generează locuri de muncă. Noi doar putem oferi posibililor investitori un mediu prietenos şi o susţinere administrativă în cazul în care doresc să îşi desfăşoare activitatea în oraşul nostru.

În ceea ce priveşte satisfacţiile, aş putea spune că fiecare investiţie, fiecare lucru făcut în oraş şi pentru comunitate oferă satisfacţii.

- Ce vă propuneţi pentru anul viitor, şi nu numai? Ştim că intenţionaţi să candidaţi pentru un nou mandat, iar sondajele de opinie vă clasează în preferinţele electoratului cugirean. Care sunt obiectivele dumneavoastră viitoare?

Priopritatea numărul unu este Spitalul Orăşenesc Cugir. E nevoie de timp şi bani pentru a pune pe picioare un spital neglijat atâţia zeci de ani. Ne bucurăm că avem alături o echipă de doctori profesionişti şi dedicaţi, alături de care sperăm că vor mai veni şi alţii. Totodată, ne bucurăm că atunci când e vorba de sănătatea cetăţenilor, oamenii politici din Cugir ştiu să facă front comun. Aceste lucruri ne dau speranţa că vom reuşi să aducem unitatea medicală la standardele pe care fiecare le dorim.

O altă prioritate o reprezintă dezvoltarea economică. Avem experienţa acestei perioade de opoziţie, care a scos în evidenţă o realitate clară: Cugirul trebuie să aibă capacitatea să se susţină. Singura noastră posibilitate de ne asigura acest lucru, de a nu mai depinde de fondurile naţionale şi judeţene, este aceea de a ne dez-volta economia. Acum avem o infrastructură cât de cât pusă la punct şi în care vom continua să investim. Mai trebuie doar să ne exploatăm la maxim potenţialul. De aceea, gândim o strategie prin care să reuşim să fim percepuţi ca atractivi de către investi-tori, astfel încât locurile de muncă să nu mai fie o problemă, iar nivelul bugetului să crească.

În ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură, dacă am pornit din partea de jos şi centrul oraşului, în viitor ne vom fo-caliza eforturile în zona de sus a localităţii, Cindeni şi Râul Mic. Spre exemplu, la anul dorim să finalizăm str. 21 Decembrie, să reabilităm str. Drăgana, să intervenim asupra străzilor Eroilor şi Culturii din Vinerea.

Un alt obiectiv pentru anul 2012 va fi realizarea staţiei de epurare în localitate Vinerea, pentru care am depus un proiect la Ministerul Mediului şi Pădurilor. Dacă nu va primii undă verde, va trebui să ne descurcăm din fonduri proprii.

- La final, vă rugăm să ne spuneţi cu ce gânduri întâmpinaţi sfintele sărbătorile de iarnă?

În primul rând cu încredere în Dumnezeu, cu încredere în comunitatea locală, în puterea noastră de a ne ridica de fiecare dată când suntem îngenunchiaţi, aşa cum am făcut-o întotdeau-na. Cugirul este un oraş de oameni luptători, care au trecut peste perioade mai grele decât cea de acum. Mai întâmpin sărbătorile cu dorinţa ca Naşterea Mântuitorului să aducă linişte în casele tuturor locuitorilor din Cugir, Vinerea şi satele de munte. Crăciun Fericit!

Interviu realizat de Luminița BIRĂESC

2

DE LA O LUNÃ...LA ALTA...Curierul de Cugir

Poliţia Locală Cugir vă informează :

Jr. Florin ARION, Șef Seviciu Poliția Locală

Prin Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Cugir nr. 79/2011, a fost aprobat Regulamentul de Ordine Publică şi Gospodărire a oraşului Cugir, sens în care facem cunoscute unele obligaţii ce le revin atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice, privind gospodărirea oraşului:

- să întreţină în stare corespunzătoare de curăţenie şi igienă clădirile, locuinţele, spaţiile publice din jurul imobilelor, și căile de acces; iarna să cureţe zăpada de pe tro-tuare; să păstreze curăţenia şi ordinea la locurile stabilite pentru depozitarea rezidu-urilor menajere şi a materialelor refolosibile; să nu ocupe terenurile publice fără apro-barea Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat; să nu distrugă parcurile publice şi locurile de joacă pentru copii; să nu abandoneze pe domeniul public aparate de orice fel, utilaje defecte precum şi orice alte materiale; să ia măsuri de curăţare, să nu acopere, să nu obtureze şanţurile de ape pluviale, rigolele de colectare, podeţele şi tuburile de beton din faţa imobilelor pe care le deţin; agenţii economici să asigurare viabilitatea drumurilor forestiere pentru a preveni degradarea acestora;

- să încheie contracte de colectare de deşeuri menajere cu operatorul serviciului de salubrizare al oraşului Cugir; să nu evacueze în locuri virane, pe domeniul pub-lic sau privat, sau în reţeaua de canalizare a oraşului reziduuri sau substanţe toxice; să nu abandoneze resturi vegetale, deşeuri şi ambalaje lângă recipienţii amplasaţi pe platformele de precolectare a deşeurilor menajere de pe domeniul public; agenţii econ-omici au obligaţia ca la intrare în unitate să amplaseze coşuri de mici dimensiuni pen-tru hârtii şi alte ambalaje; să nu aprindă sau să întreţină focul pe domeniul public, în pieţe, la rampa de depozitare a deşeurilor menajere; să nu efectueze lucrări de reparaţii la autovehicule sau alte utilaje asemănătoare pe domeniul public; persoanele fizice şi juridice, au obligaţia să nu deverseze ape uzate pe domeniul public; să nu arunce sau să depoziteze, pe domeniul public, pe străzi, în parcuri, pe terenuri virane, pe malurile râului Cugir, gunoaie menajere, reziduuri de orice fel;

- să împrejmuiască incintele santierelor de constructii sau a punctelor de lucru şi să instaleze panouri de avertizare si identificare; să întreţină panourile de afişaj sau de publicitate;

- este interzisă vânzarea oricăror produse pe suprafeţele destinate circulaţiei pietonilor sau vehiculelor din piaţă, precum şi blocarea căilor de acces; se interzice comercializarea, pe raza oraşului Cugir a ciupercilor provenite din flora spontană; se interzice comercializarea oricăror produse fără a poseda acte necesare în acest sens (înregistrare la oficiul registrului comerţului sau certificat de producător).

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează, în funcție de gravitatea faptei, cu amendă, după cum urmează: între 100-500 lei pentru persoane fizice, între 300-2500 lei pentru persoane juridice.

În localitatea Vinerea sunt executate lucrări de regularizare a râu-lui Cugir. Până în momentul de faţă s-a intervenit în amonte, până la podul din centru, urmând a se interveni şi în aval de localitate. Au fost efectuate lucrări de recalibrare a albiei, consolidare a malurilor şi praguri de fund .

Proiectul aparţine Administraţiei Naţionale a Apelor Române şi este derulat prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba (SGA). Programată a se finaliza în 2014, investiţia are o valoare totală de peste 5.800.000 lei (5,03 km amenajare albie; 3,8 km protecţie de mal; 1,38 km protecţii dig).

Regularizarea râului Cugir-amonte şi aval de localitatea Vinerea

După ce a câştigat 5 turnee internaţionale şi un turneu Europe-an tenismanul cugirean Bogdan Borza, junior la categoria de vârstă U14, a fost declarat recent “Jucătorul anului 2011 în circuitul “Tennis Europe”. Premiul “Players of the year” recompensează cele mai bune rezultate ale sezonului, iar reprezentantul nostru Bogdan Borza legiti-mat la CSO Cugir, a strâns în 2011, titluri europene la individual şi în echipă, care l-au consacrat ca un valoros sportiv cu o mare perspectivă de viitor. Rezultate care îl apropie de jucători aflaţi azi în vârful ATP şi WTA ca sârbul Novak Djjokavik, scoţianul Andy Murray sau france-zul Gael Monfils, nume pe urmele cărora calcă acum şi Bogdan Borza. În această perioadă Bogdan se află în Statele Unite (Florida) la Aca-demia de Tenis a lui Nik Bolettieri, într-un stagiu de pregătire şi va participa la 3 concursuri internaţionale.

Bogdan Borza, jucătorul anului 2011

Întărirea securității în școli

Strada 21 Decembrie 1918 a intrat în reparaţii

Administraţia locală şi conducerile instituţiilor de învăţământ sunt preocupate în aceeaşi măsură de creşterea siguranţei şi com-baterea violenţei în şcolile din oraşul Cugir. Pe această temă au avut loc mai multe întâlniri între conducerea primăriei şi direc-torii unităţilor şcolare, coordonate de viceprimarul, Rodica Flo-rea.

Chiar dacă la nivelul localităţii noastre nu au avut loc acte grave de violenţă, nu este de neglijat faptul că injuriile, jignirile, îmbrâncelile, intimidările, vulgarităţile pot culmina cu agresiuni fizice. Pentru a fi prevenite astfel de fapte şi pentru a creşte siguranţa elevilor, conducerile şcolilor şi a primăriei au considerat necesară stabilirea unei colaborări între administraţie, Poliţia Locală şi instituţiile de învăţământ.

În acest sens, s-au pus bazele unei comisii orăşeneşti, pe lângă cele existente la nivelul fiecărei şcoli, astfel încât să poată fi stabilit un plan comun de acţiune şi să fie facilitată comunicarea între instituţii. Printre măsurile deja conturate privind întărirea securităţii se numără instalarea unor sisteme de supraveghere video pe holurile, în curtea şi în zona din împrejurul şcolilor. Extinderea iluminatului public în spatele unor instituţii de învăţământ a fost, de asemenea, considerată necesară în condiţiile în care au fost constatate acte de vandalism asupra clădirilor şi gardurilor şcolilor.

O altă problemă semnalată de directorii unităţilor de învăţământ reprezintă frecventarea barurilor de către elevi, în perioada orelor de curs. Pentru a limita acest obicei care afectează prezenţa şi rezultatele şcolare, punând chiar în pericol securitatea elevului, s-a convenit ca Poliţia Locală să organizeze razii şi să-i sancţioneze pe cei care comercializează tutun şi băuturi alcoolice elevilor. În ceea ce-i priveşte pe elevi, asupra lor se vor lua măsuri disciplinare de către conducerea şcolii de care aparţin.

Jr. Florin ARION, Șef Seviciu Poliția Locală

Proiect privind unificarea a două școli din CugirÎn condiţiile scăderii populaţiei şcolare, administraţia publică locală intenţionează să unească două institutii de învăţământ.

În şedinţa Consiliului Local Cugir din data de 22 noiembrie, conducerea primăriei a înaintat un proiect de hotărâre cu privire la unificarea Şcolii Generale cu cls. I-VIII Nr. 2 Cugir cu Şcoala “Singidava”. Initiativa a fost făcută în contextul în care ISJ a solicitat administraţiei locale să trimită propuneri referitoare la reţeaua scolară preuniversitară din Cugir, până în 1 decemebrie a.c.

Adresa inspectoratului a adus în dezbatere problema asigurării numărului de elevi în fiecare instituţie de învăţământ şi opor-tunitatea unificării celor două şcoli, subiecte dezbătute în repetate rânduri de către primărie şi conducerile unităţilor şcolare, fără însă a se ajunge la o soluţie unanim acceptată. Potrivit viceprimarului, Rodica Florea la baza iniţiativei administraţiei locale se află atât argumente demografice, cât şi financiare “În momentul de faţă, cât şi în perspectivă, populaţia şcolară, la fel ca populaţia localităţii, este în scădere, motiv pentru care se impune ca necesară luarea unei măsuri care să echilibreze cifra de şcolarizare la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, astfel încât să nu existe nici o şcoală cu efective sub 300 de elevi. Un al doilea argument îl reprezintă cheltuiala pe care administraţia locală o are cu întreţinerea celor 12 localuri de şcoală , la care se adaugă şi cele ale grădiniţelor arondate lor. Unificarea a două instituţii rezolvă, cu prioritate, problema distribuirii echilibrate a elevilor între şcolile din oraş, iar pe un plan secund, şi problema financiară. Cele mai potrivite pentru a fi unificate sunt Şcoala cu cls I-VIII Nr 2 Cugir si Şcoala “Singidava” a declarat viceprimarul Rodica Florea. Conducerea primăriei a înaintat, odată cu proiectul privind unificarea, şi o propunere referitoare la modificare circumscripţiilor şcolare, care să garanteze distribuirea echilibrată a elevilor în şcolile din oraş.

Consilierii locali, indiferent de partidul din care fac parte, au susţinut necesitatea modificării reţelei şcolare, proiectul de hotărâre iniţiat de conducerea primăriei fiind aprobat, cu menţiunea că au existat şi alte propuneri de unificare, dupa criterii geo-grafice.

Luminița BIRĂESC

Primăria Oraşului Cugir se pregăteşte pentru începerea lucrărilor de construire a şapte drumuri forestiere. Este vorba de Piciorul Neamţului, Preluca – Comarnici, Valea Groşi, Râul Mic – Bucuru, Brădet, Vinerea – Archiş, Afinet. În mo-mentul de faţă are loc evaluarea ofertelor depuse de operatorii economici pentru atribuirea contractului de execuţie lucrări. Achiziţia se efectuează prin cerere de ofertă, fiind publicată în acest sens o invitaţie de participare pe S.E.A.P.

Cele şapte drumuri forestiere se construiesc în baza proiectului cu finanţare nerambursabilă, “Accesibilizarea fondului forestier şi protecţia mediului, prin construirea infrastructurii de transport la O.S. Sâpcea, Cugir, judeţul Alba”. Acesta a fost depus depus de primărie anul trecut, în luna aprilie, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, Axa prioritară I, Măsura 125b. Şase luni mai târziu a fost declarat eligibil şi aprobat spre finantare.

Potrivit graficului de derulare a proiectului, lucrările urmează a fi demarate la începutul anului viitor. Cele şapte drumuri vor avea o lungime totală este de 17,3 km, scopul construirii lor fiind acela de a accesibiliza fondul forestier, pe o suprafaţă de 2103 ha. Valoarea investiţiei se ridică la aproape 7.500.000 lei, din care peste 6.000.000 lei sunt bani europeni, iar restul sunt cheltuielile neeligibile, reprezentând comisioane, taxe, şi TVA, pe care administraţia locală trebuie să le suporte din bugetul local. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni de la demararea lucrărilor.

Cele 7 drumuri forestiere vor facilita accesul în zona de munte a Cugirului, ceea ce va permite atât dezvoltarea agro-turismului, cât şi a industriei de exploatare a lemnului.

Ana Maria STOIAN, Biroul Managementul Proiectelor

cu Finantare Internaţională

Accesibilizarea fondului forestier

În luna noiembrie a sosit la Cugir o delegaţie din oraşul înfrăţit Wasserburg, condusă de Erich Baumgartner cetăţean de onoare al localităţii de la poalele Drăganei. Prietenii ger-mani au dat dovadă încă o dată că sunt ataşaţi de comuni-tatea cugireană, motivul vizitei lor fiind acela de a aduce administraţiei locale o ambulanţă complet dotată. „Anul acesta am avut mai multe discuţii atât cu primarul Wasserbur-gului, Michael Kölbl, cât şi cu preşedintele fundaţiei “Freunde Maria Rast”, Erich Baumgartner în legatură cu problemele sistemului sanitar şi dificutăţile cu care ne confruntăm de la preluarea Spitalului Orăşenesc Cugir. Am discutat inclusiv despre posibilitatea unor schimburi de experienţă între medicii cugireni şi cei din Wasserburg. În urmă cu puţin timp am avut plăcuta surpriză de a fi anunţaţi de intenţia prietenilor noştri de a dona Cugirului o ambulanţă foarte puţin folosită, dotată cu toată aparatura necesară, de la targă, scaun,

Cugirul a primit o ambulanţă din partea prietenilor nemţivaliză pentru materialele de intervenţie portabile până la monitor EKG manual cu stimulator cardiac extern, dis-pozitiv pentru perfuzie sub presiune, două surse de oxigen, una stabilă şi una mobilă, în concluzie tot ceea ce e nevoie pentru restabilirea medicală a pacientului și transportul acestuia la punctul de primire urgențe ” a precizat prima-rul Cugirului, Adrian Teban. Donaţia făcută este apreciată de edilul cugirean ca foarte bine venită în condiţiile în care oraşul beneficiază de serviciile unei singure ambulanţe, care nu poate răspunde tuturor solicitărilor primite. „Se întâmplă să fie nevoie de ambulanţă pe plan local, iar aceasta să fie plecată cu pacienţi aflaţi în stări grave spre Alba Iulia. În astfel de situaţii, o a doua salvare este vitală, motiv pentru care donaţia prietenilor noştri din Wasser-burg este un real ajutor pentru locuitorii Cugirului.”

Ambulaţa primită de administraţia locală a fost dată în administrare Spitalului Orăşenesc Cugir.

Trebuie spus că între cele două localităţi există o înfrăţire reală, concretă, vizibilă şi foarte utilă Cugirului. Wasserburg-ul a donat de-a lungul timpului localităţii de la poalele Drăganei mai multe aparate şi mobilier medi-cal, precum şi o maşină de pompieri folosită în prezent de SVSU. Anul acesta, prin fundaţia “Freunde Maria Rast” a fost adus un autoturism pentru Serviciul Public de Asistenţă Socială, folosit la acordarea îngrijirilor la domi-ciliu pentru persoanele singure şi bolnave.

Romeo IVAN

La începutul lunii noiembrie Primăria Oraşului Cugir a demarat lucrările de reabilitare a străzii principale 21 Decembrie 1918. Pentru ca investiţia să aibă durabilitate în timp, covorul asfaltic va fi turnat după modernizarea reţelei de apă şi introducerea canalizării pluviale. În momentul de faţă se lucrează la înlocuirea conductei de apă potabilă din oţel construită în 1958, cu o conductă nouă din polietilenă, precum şi la schimbarea branşamentelor imobilelor şi a căminelor de apometre. Au fost înlocuiţi primii 200 m de reţea, astfel că un număr de peste 20 de gospodării vor primi apă pe noile conducte, pana la sfarsitul anului.

În ceea ce priveşte canalizarea pluvială, trebuie spus că vor fi am-plasate încă nouă guri de scurgere pe toată lungimea traseului care să preia mai bine apele pluviale.

Profitând de lucrările demarate de primărie, societatea distribui-tore de gaz şi-a anunţat intenţia de a schimba ţevile de gaz aflate la suprafaţă, cu ţevi subterane, pe întreaga lungime a str. 21 Decembrie 1918, până la Uzina de sus.

Curierul de Cugir 3

Curierul Stării CivileSeptembrie 2011

NAŞTERI ÎNREGISTRATE:- TOMOŞIU POGAN MIRU-

NA ELENA (ACT TRANSCRIS, născută în localitatea HOZ DE ANERO – SPA-NIA);

- MUSZKA VAIDA ERIC GA-BRIEL (ACT TRANSCRIS, născut în lo-calitatea COIN – SPANIA).

CĂSĂTORII ÎNREGISTRATE:- MARCU ACHIM şi BOR-

LIANU PAULA-CONSTANŢA;- URITESCU NICOLAE-STE-

LIAN şi WEBER IULIA-VIORICA;- NĂSUI DRAGOŞ ANDREI

şi MERCA CRISTINA ELENA (ACT TRANSCRIS, căsătorie încheiată în lo-calitatea ROMANO DI LOMBARDIA – ITALIA);

- COROBEA DANIEL şi SAMOHVALOVA TATIANA (ACT TRANSCRIS, căsătorie încheiată în lo-calitatea CHIŞINĂU – REPUBLICA MOLDOVA;

- DE LA HOZ ORTIZ BENI-TO şi BENEA MARIA;

- BOLDOZSAR VASILE-IOSIF şi OCU MIHAELA.

DECESE ÎNREGISTRATE:- AVRAM VIOREL, cu ul-

timul domiciliu în oraşul Cugir, str.Vi-ilor nr.38;

- MARIN GEORGETA, cu ultimul domiciliu în com.Pogoneşti, judeţul Vaslui;

- MĂRUNŢEL BOZSI, cu ultimul domiciliu în oraşul Cugir, str.G.Coşbuc nr.24;

- PETRIC LAURENŢIU, cu ultimul domiciliu în oraşul Cugir, str.Al.Sahia nr.17;

- BINA LUIZA, cu ultimul domiciliu în oraşul Cugir, str.Suseni nr.4;

- FLOREA PETRU, ul-timul domiciliu în oraşul Cugir, str.V.Alecsandri nr.80;

- CIURAR ELENA, cu ultimul domiciliu în oraşul Cugir, str.A.Iancu nr.64;

- DINIA EUGENIA-MAR-GARETA, cu ultimul domiciliu în oraşul Cugir, str.Arieşului nr.15;

- PĂDUREAN ANA, cu ultimul domiciliu în oraşul Cugir, str.I.Creangă nr.92;

- POP NICOLAIE, cu ul-timul domiciliu în oraşul Cugir, str.R.Mic nr.105;

- COTOARĂ SABINA, cu ultimul domiciliu în Rîmeţ;

- MARTIN PAVEL, cu ul-timul domiciliu în oraşul Cugir, str.Ghe.Asachi nr.11;

- MOISEŞ IOAN, cu ultimul domiciliu în oraşul Cugir-Vinerea, str.Morilor nr.65;

Rodica CRĂCIUN DRĂGOINicoleta DAICU

Ofițeri Stare Civilă

Consiliul Local Cugir este organul legislativ al administraţiei publice locale, care funcţioneazã în baza Legii nr.215/2001- Legea administraţiei publice locale. Prin intremediul acestei rubrici, îi aducem în atenţia dvs. pe cei 19 consilieri locali ai oraşului Cugir, în ordine alfabetică.

Aleșii noștri

Data naşterii: 28.07.1948 Studii: - 1971-Universitatea “Babeş Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Filologie, Secţia Lb. Franceză- Lb. Română - 1966 - Şcoala Medie Mixtă CugirActivitate profesională: 2008-2010- Proiect Multilateral „Comenius” (parteneri: Colegiul

Naţional “David Prodan” Cugir, Liceul „Georges Pompidou” Castelnau-le-Lez, Franţa, Liceul Teoretic şi Artistic din Aosta, Italia )

2009 -Proiect „Euroscola”-“Parlamentar pentru o zi”- Strasbourg2005-2006- Proiect Bilateral “Comenius” (parteneri: Colegiul Naţional

“David Prodan” Cugir, Liceul “Saint Gabriel” St. Affrique, Franţa)2006, 2008- Autor cărţi “Tradiţii şi obiceiuri în casa Europei unite”,

„Parfum de altădată”1990-1998- Director Adjunct Colegiul Naţional “David Prodan”1971-2008 -Profesor titular gr. I- Colegiul Naţional “David Prodan”Diplome și distincții :2008- Diplome de Excelenţă Olimpicii şcolii româneşti (Guvernul

României); 2007- Diplomă de Excelenţă pentru întreaga activitate (Ministerul

Educaţiei Cercetării şi Tineretului)2008- Medalia de Onoare a Primăriei Castelnau-le-Lez, Franţa2006- Medalia de Onoare a Primăriei Saint Affrique, Franţa2004- Medalia de Cetăţean de Onoare a Oraşului Castelnau-le-Lez1995- Medalia Lyons Club Montpellier Maguelone pentru activitate

socială la Cugir1993- Medalia Lyons Club Montpellier Maguelone pentru sprijinirea

activităţii medicale la Cugir Activitate politică- membru PNL din 2005- Vicepereşedinte PNL 2009-prezent - Consilier local şi Viceprimar Oraşul Cugir- 2008-prezent Ioana PAȘTIU, Secretar

Rodica Cristina Florea Viceprimar,

Consilier Local PNL

Secole de Golgotă a neamului românesc şi Marea Unire

În scopul prevenirii furturilor de componente auto exterioare şi interioare Poliţia oraşului Cugir adresează proprietarilor de autovehicule anumite recomandări:

- Parcaţi autoturismele numai în locuri special amenajate în acest sens, iar daca acestea nu există, în locuri iluminate şi care le puteţi supraveghea;

- Nu lăsaţi niciodată cheile în contact şi asiguraţi autoturismul chiar dacă lipsiţi din el doar câteva minute;- Nu lăsaţi la vedere, în interiorul autoturismului, obiecte de valoare ( genţi, poşete, borsete, telefoane mobile, bani, îmbrăcăminte

etc. );- Instalaţi-vă sisteme de alarmare şi dispozitive anti-furt iar înainte de a pleca de lângă autoturism verificaţi dacă portierele, port-

bagajul şi capota sunt încuiate şi dacă sistemul de alarmă anti-furt este conectat.- Achiziţionând piese şi accesorii auto de la persoane necunoscute şi la preţuri derizorii încurajaţi hoţii.În perioada sezonului rece, adresăm recomandarea ca autoturismele cetăţenilor oraşului Cugir, să fie echipate corespunzător

pentru a face faţă condiţiilor de trafic rutier în sezonul de iarnă. Precizăm în aceste sens faptul că în conformitate cu prevederile art. 102 alin.1, pct. 28, din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului

nr. 195/2002 conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de trasport marfă cu o masă totală autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune inclusiv cel al conducătorului auto fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate se sancţionează cu amendă contravenţională şi reţinerea certificatului de înmatriculare.

Înainte de orice deplasare cu autoturismul adresăm recomandarea conducătorilor auto să-şi ia măsuri în vederea asigurarii unei vizibilităţi optime pentru a nu pune în dificultate desfăşurarea traficului rutier cu consecinţe atât pentru ceilalţi participanţi cât şi pentru cei în cuză.

Subcomisar de poliţie, Mircea Ioan HENTEA Şeful Poliţiei Cugir

Prevenirea furturilor de componente auto şi recomandări cu privire la pregatirea autoturismelor pentru sezonul rece

Viaţa însăşi e o provocare ! Din păcate, tinerii din ziua de azi trăiesc într-o lume care pare să îi fi uitat. Lipsa unor activităţi extraşcolare şi numărul redus de evenimente atât din cadrul şcolii cât şi din oraşul în care vieţuiesc reprezintă o problema. Pentru mulţi dintre ei, fiecare zi e la fel ca cea precedentă. Sunt tineri şi en-ergici, însă fără anumite preocupări prin care ar putea să îşi cana-lizeze excesul de energie, interesul faţă de procesul de studii scade, iar viaţa cotidiană devine monotonă şi lipsită de interes. Fiecare elev are nevoie de o activitate, care sa devină o provocare pentru el spre a-şi depăşi limitele. Această problemă poate fi soluţionată prin introducerea unor discipline facultative culturale, oraganiza-rea unor competiţii care să îi antreneze pe toţi elevii astfel încât să se poată îmbina utilul cu plăcutul.

Din acest motiv, Casa de Cultură vine în sprijinul elevilor cu o nouă serie de cercuri gratuite care sunt menite să dezvolte creativitatea, talentul şi spiritul de echipă, abilităţi care ar putea reprezenta noi provocări pentru ei. Astfel, vă prezentăm câteva din cercurile care se desfăşoară în cadrul Casei de Cultură Cugir, şi anume: cercul de dansuri sportive condus de Sergiu Prodan, cercul de teatru condus de Maria Dodoc, cercul de îndemânare (bijuterii hand-made) condus de d-na Margareta Chiroşca şi cercul de ori-

Provocări artistice la Casa de Culturăgami condus de Mihai Bîrjianu. Pentru mai multe detalii, vă aşteptăm să vizitaţi Casa de Cultură sau pagina de internet a Primăriei Cugir – secţiunea Cultură.

În lipsa unor activităţi benefice, tinerii işi găsesc uşor alte provocări care vin din exterior. Aceste provocări le pot răpi lib-ertatea chiar dacă ele îi acaparează prin ideea de libertate la tot şi orice. Sondajele arată că tot mai mulţi tineri de până la 18 ani devin dependenţi de alcool, un număr foarte mare de elevi sunt fumători, iar unii dintre aceştia au avut cel puţin o experienţă cu mrejele drogurilor. Lipsa unor modele de viaţă, invazia jocuri-lor electronice, a Internetului, a filmelor cu scene de violenţă difuzate de televiziune le trezesc tinerilor noi provocări men-ite să îi depărteze de familie, de şcoală, de realitate. Anturajele nefaste în care intră le schimbă modul de gândire, le schimbă sistemul de valori, iar de la violenţa verbală la cea stradală, apoi la extreme e o distanţă foarte mică.

În concluzie, provocările lumii îi pot purta pe tineri pe cul-mile gloriei sau îi pot darâma precum castelul de nisip învins de valuri. Viaţa însăşi este o provocare, un test de supravieţuire, un şir de încercări care îţi arată care iţi sunt limitele.

Silviu OPRIȘIU, Șef birou Casa de Cultură

Se pare că la bursa neagră a scăzut mult de tot preţul omului.“Parc-am fi născuţi, anume, / Sub semnul unui mit cumplit,

/ Noi să iubim întreaga lume / Şi lumea să ne dea cu flit….”(G.Tărnea). Dar optimist gândind ,vorba lui Cărtărescu : “românul nu “pere” ci “mere”.

Am făcut un ghiveci din începutul rândurilor tocmai pentru a-mi pune puţină ordine în gândurile care doresc a vi le spune. Încerc nu de puţin timp să pricep câte ceva privind în jur, în zi-are, la televizor …în târg. Nu mă dumiresc, sunt mai confuză ca oricând.

Zilele trecute citeam impresia unui pictor roman contem-poran, care turist fiind în Europa, poposeşte într-o provincie asemănătoare comunităţii noastre. Este surprins că-n plină zi , străzile erau goale, prezenţa copiilor lipsea cu desăvârşire, totul era lipsit de viaţă .

Nedumerit intră într-o cafenea unde povestind cu un lo-calnic cere explicaţii. Privind în gol acesta mărturiseşte: lumea occidentală se usucă, e îngrădită în obligaţii bizare, în câţiva ani mi-am pierdut 7 prieteni, s-au sinucis…..

Apelez la telefonul roşu cu divinitatea : ce să-nţeleg, Doamne?La noi e viaţă, ce-i drept “cam nebună”, noi suntem vii, e

forfotă, sunet viu.Dac-aş putea aş lua totuşi o foarfecă şi aş decupa imaginile

intenselor noastre trăiri, -pelerinajul la moaşte care uneori se lasă cu leşinuri, disperarea ajungerii la o sarma sau cârnaţi, pricopseala

unei găleţi, gâlceava zilnică de peste tot.Sfaturile ne învaţă să privim calităţile oamenilor cu mân-

drie şi defectele cu îngăduinţă. Îngăduinţă la infinit ? La ce ne foloseşte ?

Călătoresc cu gândul plimbându-mă pe bulevard. Mă aşez pe o bancă gândindu-mă la vorbele lui Goga : “Ziua este pentru negustori, noaptea pentru poeţi”. Oare poeţii au smuls sau furat o parte din frumoasele şi odihnitoarele băncuţe de pe bulevard?

Românul a renunţaţ să mai gândească, să-şi asume responsabilităţi îşi rezolvă interesele de moment şi individuale şi uneori ignoranţa echivalează cu fericirea.

Ca un laitmotiv îmi vin în minte cuvintele: “românul nu pere” ci “mere”….

Tablele noastre de valori sunt cuprinse în proverbe, în po-ezii ca :

“La noi sunt codri verzi de brad / Şi câmpuri de mătase; / La noi atâţia fluturi sunt, / Şi-atâta jale-n casă.

Privighetori din alte ţări / Vin doina să ne-asculte / La noi sunt cântece şi flori / Şi lacrimi multe, multe……(“Noi”-O.Goga )

Doresc ca-n noul an la masa dumneavoastră, să troneze : sănătatea, fericirea şi voinţa.

NONA

„Românul nu „pere” ci „mere”

Lipsa stimulării intelectuale în primii ani de viaţă conduce la un decalaj educaţional pe care copiii care nu merg la grădiniţă riscă să nu-l mai recupereze şi să părăsească tim-puriu şcoala, iar mediul în care trăiesc în primii cinci ani determină capacitatea lor de a avea succes în viaţă.

Pornind de la premisa că educaţia timpurie este cea mai eficientă investiţie pentru dezvoltarea durabilă a comunităţii ,Şcoala cu clasele I- VIII Nr. 2 Cugir a depus for-mularul de aplicaţie şi a fost selecţionată pentru derularea proiectului „Fiecare copil în grădiniţă” pe parcursul anului şcolar 2011-2012.

Necesitatea unui astfel de proiect a devenit imperativă în momentul în care în zona arondată şcolii nostre au fost identificaţi peste 50 de copii de 3-6 ani provenind din familii dezavatajate care nu sunt înscrişi sau frecventează regulat grădiniţa. Astfel am considerat responsabilitatea nostră să oferim acestor copii şansa egalităţii-să înveţe să interacţioneze, să se dezvolte cognitiv şi emoţional pentru a evita o ulterioară încadrare în învăţământul special sau un eventual abandon şcolar.

Proiectul este unul de interes public-local şi se desfăşoară sub forma unui Acord de parteneriat pentru educaţie între Asociaţia OvidiuRom şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Şcoala cu clasele I- VIII Nr. 2 Cugir, Primăria oraşului Cugir, Consiliul Local Cugir, Serviciul Public de Asistenţă Socială Cugir. Scopul este acela de a integra cu succes în sistemul educaţional copiii de 3-6 ani provenind din familii dezavantajate. Activităţile principale ale proiectului numără constituirea Grupului de Acţiune Locală for-mat din reprezentanţii părţilor implicate, a cărui primă întâlnire a avut loc în data de 25 octombrie 2011, constituirea echipei de proiect, identificarea tuturor copiilor săraci de 3-6 ani din zona arondată Şcolii cu cls. I- VIII Nr. 2 cu risc de a nu se înscrie la grădiniţă, asigurarea spaţiului de învăţare necesar pentru copiii recrutaţi, normarea postului de cadru didactic de către ISJ, asigurarea de îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite pentru copiii eligibili înscriţi în proiect, educarea şi consilierea părinţilor prin sesiuni lunare şi participarea prin rotire la activităţile educative, monitorizarea şi validarea prezenţei precum şi dostribuirea de tichete sociale pentru elevii cu prezenţă zi de zi la grădiniţă.

În urma normării postului de educator, s-a constituit o grupă mixtă de copii de 4-6 ani provenind din familii dezavatajate. Cei 25 de copii beneficiază de rechizite în valoare de 1500 lei, de înbrăcăminte şi încălţăminte acordate de către Consiliul Local în valoare de 3000 lei prin Hotărârea Nr. 151/ 2011 şi de tichete sociale în valoare de 50 lei pe lună, tichete oferite de Asociaţia OvidiuRom părinţilor care se implică în activităţile educative şi ai căror copii vin zi de zi la grădiniţă.

„Fiecare copil în grădiniţă este responsabilitatea fiecăruia dintre noi”, educaţia preşcolară fiind singura modalitate demonstratăde intervenţie eficientă pentru a creşte în mod semnificativ ratele de şcolarizare ale copiilor care provin din medii dezavantajate.

Prof. Delia NICULAȘ, Coordonator local

Şcoala cu clasele I- VIII NR. 2 CUGIR luptă pentru aducerea fiecărui copil în grădiniță

1 decembrie, Ziua Naţională a României, este sărbătoarea naţională care marchează unul dintre cele mai importante evenimente din istoria României, Marea Unire din 1918. Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu patria mamă - România. Unirea de la 1 Decembrie 1918 constituie fructificarea dorinţelor străvechi ale românilor ce au locuit între graniţele bătrânei Dacii.

În fiecare an, Ziua Naţionala a României este celebrată printr-o serie de proce-siuni festive în diverse oraşe ale ţării. Deoarece 1 Decembrie este zi liberă, în peri-oada premergătoare au avut loc o serie de manifestări dedicate acestei sărbători. Astfel, în data de 30 noiembrie 2011, la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.3, din Cugir, a avut loc manifestarea „Secole de Golgotă a neamului românesc şi Marea Unire”, manifestare la care au participat elevii şcolii, însoţiţi de cadrele didactice. Aflaţi sub îndrumarea consilierului educativ al instituţiei, doamna profesoară Luminiţa Sgubea, precum şi a doamnei profesoare de muzică Ionela Popa, elevii ciclului gimnazial au pregătit un program de cântece şi poezie despre Marea Unire. În de-schiderea manifestării, directorul instituţiei, domnul profesor Horia Rotche, ne-a condus, cu măiestrie, pe urmele istoriei, cu 93 de ani în urmă, pentru a ne aminti importanţa şi semnificaţia actului istoric de la 1 decembrie 1918.

Data de 1 Decembrie 1918 reprezintă cel mai important moment al istoriei României. Cu această ocazie, manifestarea - omagiu a elevilor Şcolii cu clasele I-VIII Nr.3, din Cugir, ne invită pe toţi, ca în această zi de sărbătoare să reflectăm asupra valorilor României, asupra identităţii noastre naţionale şi asupra regăsirii modelelor din jurul nostru.

prof. Luminiţa SGUBEA, Consilier educativ, Şcoala cu clasele I-VIII, Nr.3, Cugir

4

Sfatul Specialistului: Şobolanul cenuşiu

Curierul de CugirCugirul a strălucit de Sfântul Nicolae

VOX POPULI: Mesajele cugirenilor de pretutindeniPentru mulţi dintre noi, „dorul de casă” este o noţiune vagă pe

care am avut norocul să nu o cunoaştem. Nu acelaşi lucru pot spune miile de cugireni plecaţi prin mai toate colţurile lumii, care, atunci când soarta le-a oferit o şansă pentru mai bine, au ales să stea departe de locurile natale, de familie şi prieteni. Cât de mult îi mistuie dorul de casă, cât de ataşaţi sunt de Cugir o dovedesc conversaţiile lor de pe facebook, precum şi grupurile create de ei pe acest motor de so-cializare, cum ar fi „Am crescut la Cugir”, „Cugireni de pretutindeni”, „Cugireni”. Ultima lor iniţiativă, de a crea o „Diplomă de cugirean” pentru toţi cei care iubesc necondiţionat acest oraş, indiferent de lo-cul în care trăiesc, ne-a determinat să dedicăm rubrica „vox populi” din această lună, celor care ne reamintesc că „niciunde nu e mai bine ca acasă”.

Emilia Stoica -Madrid (Spania)Nu tuturora le e posibilă viaţa acasă ,din păcate. Mă emoţionează

orice e legat de Cugir, îl văd pe an ce trece cu atâtea transformări fru-moase, parc-ar fi înflorit. E un oraş deosebit şi-mi va rămâne mereu în inimă şi-n gând. Doresc tuturor cugirenilor, oriunde s-ar afla, sarbători fericite, un An Nou plin de bucurii, de realizări şi s-auzim de bine !

Robertino Pavel –Milano (Italia)Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, urez dragilor mei cugireni multă

lumină în suflete, bucurii şi impliniri. Bucuraţi-vă de frumoasele tradiţii româneşti, cântaţi, ascultaţi şi savuraţi din plin colindele şi urările,...e ceva unic în lume, e o adevărată magie. Am descoperit asta doar când am părăsit ţara. Niciunde în lume nu veţi întâlni o atmosferă similară. Profitaţi la maxim şi lasaţi-vă cuprinşi de feeria ei! La mulţi ani!

Dana Chira Vinerean- Madrid (Spania)Pe vremuri oamenii aveau cruce de lemn şi inima de aur. Acum

au cruce de aur şi inima de lemn. Fie ca Sfintele Sărbători să readucă aurul în sufletele noastre. Chiar dacă fizic suntem departe de casă, in-imile noastre sunt acasă alături de cei dragi, în pragul sărbătorilor!Fie ca mirosul de brad, cozonacul cald, colindătorii şi mirosul de iarnă, să vă umple inimile de bucurie şi sufletul de linişte ! NICI O SĂRBĂTOARE NU E CA ACASĂ !!!! Craciun Fericit si un An Nou cu multe bucurii!!!

Ildi Weber –Michigan (USA)Crăciun Fericit să aveţi dragii mei cugireni din toate colturile lu-

Chiar dacă vremea nu prea a ţinut cu spiritul sărbătorilor de iarnă, aducând mai mult a primăvară, Mos Nicolae a ajuns în seara de 6 decembrie la bradul de Crăciun din faţa Catedralei “Adormirea Maicii Domnului”. Sutele de beculeţe care împodobesc imensul brad de Crãciun, “sania cu reni” şi “omul de zãpadã” au aşteptat să fie aprinse sub privirile unei numeroase asistenţe, în special copii şi bunici. Ca în fiecare an, Primarul Adrian Teban a pornit numărătoare inversă pentru pornirea instalaţiei ornamentale a bradului de Crãciun, care a început să lumineze spre încântarea celor mici. Cum era de aşteptat, de la acest mo-ment festiv nu au lipsit colindele, Grupul Aprentis de la Colegiul Național “David Prodan” din Cugir completând farmecul momentului cu un frumos concert .

Chiar dacă primăria a avut la dispoziţie un buget modest pentru înfrumuseţarea localităţii de sărbători, instalaţiile din anii trecut au fost completate cu ornamente noi care au fost amplasate în special pe străzile principale, astfel că oraşul Cugirul a strălucit de Sfân-tul Nicolae. Mircea M. Simu

A venit anotimpul friguros când activiţăţiile agricole sunt foarte mult restrânse. Pe timpul iernii gospodarii harnici se bucură de road-ele muncii lor, obţinute pe parcursul unui an agricol. Dar din păcate produsele agricole şi pe timpul iernii sunt sub atenţia unor musafiri nedoriţi şi periculoşi. Aceştia sunt şobolanii. Cine nu a simţit repulsia generată de vederea şobolanilor?. Există multe specii de şobolani, dar acum vom discuta de şobolanul cenuşiu care este una dintre cele mai răspândite specii de pe glob, fiind întâlnit de la şes până la 1500 de metri altitudine. Mai este cunoscut şi sub denumirea de şobolanul de casă, călător, guzgan. Această specie de rozătoare trăieşte în locurile cele mai umede ale locuinţelor, mereu în apropierea omului şi a ani-maleleor domestice. Este activ în principal la lăsatul serii şi noaptea, dar unii şobolani pot fi activi şi ziua. Trăieşte în grupuri de 50-250 de indivizi. Femela naşte de 2-7 ori pe an câte 6-10 pui. Puii la vârsta de 3 luni ajung deja la maturitatea sexuală. Şobolanii cenuşii sunt om-nivori hrănindu-se cu seminţe de cereale, fructe, ouă de păsări, carne, stârvuri de animale, mamifere mici, etc. Interesant este că evită ali-mentele necunoscute. Pot trăi până la 4 ani.

Şobolanii cenuşii pot fi întâniţi în sate şi oraşe, unde stau în pivniţe, depozite, grajduri, conducte de canalizare, locuri de depozi-tare a gunoaielor, etc. În natură ei îşi sapă vizuini subterane, ce se impart în galerii lungi.

Este considerat un dăunător tipic de provizii, materiale şi pentru igienă. Consumă alimente de toate tipurile, pe care le contaminează cu excremente, urină şi secreţii. Ei rod însă şi mobilă, cabluri electrice, scânduri, grinzi, uşi, ziduri, etc. Grav este că şobolanii acţionează şi ca purtători a numeroase boli infecţioase, ce pot fi trasmise la om şi animale. Tot ei reprezintă şi mijloace de răspândire a puricilor, care pot fi purtători de ciumă şi alte boli grave.

Având în vedere acestea înţelegem cât de important este să ţinem sub control înmulţirea acestor dăunători nedoriţi în gospodăriile noastre.

Combatere. Pentru combaterea şobolanilor trebuiesc folosite dif-erite metode. Pot fi folosite cu succes capcane cu arcuri care trebuie plasate în locurile frecventate de şobolani. Cele mai eficiente metode de combatere sunt totuşi cele chimice. În comerţ se găsesc o gamă variată de produse chimce care dau rezultate bune. Trebuie luat în considerare faptul că şobolanii sunt mamifere inteligente capabile să înveţe rapid cum să evite obiectele sau alimentele folosite pentru combaterea lor. De aceea trebuie folosite momeli de diferite tipuri. Mulţi gospodari au observat că momelile folosite de ei nu sunt con-sumate de şobolani, deşi aceştia sunt în numar mare în gospodărie. Aici este secretul: şobolanii ,,s-au prins” că momela este periculoasă pentru ei. Trebuie folosită altă substanţă chimică. Important este să nu renunţăm şi cu perseverenţă să ne străduim să combatem cât mai mulţi şobolani. Nu trebuie să ne temem că vom extermina toţi şobolanii, Nu vom reuşi acest lucru , dar vom reuşii ceia ce spuneam mai sus să-i ţinem sub control, evitînd pagubele mari şi bolile grave pe care le pot trasmite nouă şi animalelor domestice din gospodăriile noastre.

Gheorghe SPĂTĂCEAN

Cugirul a devenit oficial parte activă în lupta globală pen-tru promovarea energiilor regenerabile. În 29 noiembrie, la Bruxelles, Primarul, Adrian Teban a semnat Convenţia Pri-marilor, în prezenţa înalţilor reprezentanţi ai instituţiilor eu-ropene, precum şi ai altor peste 400 de edili de oraşe semnatare din Uniunea Europeană. Ceremonia a avut loc la Parlamentul European şi fost organizată de Comisia Europeană, în part-eneriat cu Comitetul Regiunilor.

Semnând convenţia, Cugirul s-a alăturat efortului a 3061 de oraşe din U.E. de a diminua emisiile CO2 cu peste 20% până în anul 2020. În fapt, Convenţia Primarilor reprezintă o iniţiativă ambiţioasă a Comisiei Europene prin care se urmăreşte implicarea şi susţinerea autorităţilor locale în punerea în aplicare a unor politici locale inteligente priv-ind, în primă fază, reducerea consumului energetic, utiliza-rea energiei durabile şi implicit îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor.

Cugirul parte activa în lupta globală pentru promovarea energiilor nepoluante

Potrivit primarului Adrian Teban aderarea la convenţie reprezintă o oportunitate pentru Cugir de a beneficia de experienţa pe care o posedă administraţiile locale ale altor oraşe europene în ceea ce priveşte utilizarea energiilor re-generabile.” „Este un domeniu relativ nou, dar care in viitor va sta la baza dezvoltării economice. Se pare că perioada în care resursele energetice erau sigure şi ieftine a luat sfârşit, motiv pentru care tot mai multe autorităţi îşi concentrează eforturile spre utilizarea energiei regenerabile, cum ar fi cea solara şi eoliană. Fiind parte a convenţiei, Cugirul va putea beneficia atât de sprijin informaţional cât şi finan-ciar pentru creşterea eficienţei energetice şi folosirea en-ergiilor regenerabile.” În cadrul evenimentelor organizate cu ocazia convenţiei, edilul Cugirului a luat parte şi la un-ele seminarii pe această temă care au prezentat studii de caz , cum ar fi localitatea Malmo unde un întreg cartier de locuinţe este încălzit cu ajutorul acestor surse nepoluante.

În momentul de faţă Primăria Oraşului Cugir lucrează la întocmirea unui Plan de Acţiune pentru Energie Durabilă, care va fi înaintat Comisiei Europene şi care va fi cuprins în Strategia de Dezvoltare a localităţii. „Ne propunem să monitorizăm cheltuielile cu energia pe tot ce înseamnă clădiri publice astfel încât, până în 2020 să reducem emisi-ile cu cel puţin 20%” a precizat primarul Cugirului

Potrivit edilului şef, Adrian Teban aderarea la această mişcare globală dă şansa Cugirului de a fi pregătit să ac-ceseze fondurile europene care vor fi puse la dispoziţie în anii 2014-2020

Ing. Angelica OLTEAN, Biroul Administrarea domeniului Public

mii. Să fiţi fericiţi, sănătoşi să petreceţi sărbătorile aşa cum din străbuni aţi învăţat, şi, dacă se poate să aveţi pe mese şi un co-zonac, un cârnat fiert, sarmale şi o cană cu vin. Un gând bun să fie pentru fiecare, o colindă nemuritoare şi cu toţii să ne lăsăm pătrunşi de spiritul acestei minunate sărbători, Crăciunul.

Claudia Bokos Udine (Italia )Crăciunul e credinţă. Crăciunul e speranţă. Crăciunul e

puterea de a dărui şi de a primi dragoste! Naşterea Domnului să vă găsească cu sufletele liniştite, pline de bucurie, cu mesele îmbelşugate şi copiii sănătoşi, să aveţi parte de tot ce e mai bun şi curat în viaţă, gândul bun să vă însoţească pretutindeni, zâmbetul să nu vă dispară niciodată de pe buze.

CRĂCIUN FERICIT! şi un fericit an 2012 !!! Cu mult drag pentru toţi cei de acasă.

Marius Florea –Munchen (Germania)Suntem toţi departe de casă, dar sărbătorim cu toţii, cele mai

frumoase sărbători!...cu colinde născute sub zăpezi. Simt acea mireasmă de Iisus născut în iesle!... şi atmosfera de sărbătoare ce se apropie!...Deschideţi uşa cugireni şi lăsaţi spiritul Crăciunului să vă treacă pragul casei. Deschideţi-vă inimile, sufletele, şi faceţi un loc bucuriei şi împlinirii!Vorba bună şi gândul curat să fie cel mai de preţ cadou, iar iubirea, înţelepciunea, încrederea şi gen-erozitatea să vă călăuzească paşii în Noul An. Sărbători fericite şi un An Nou 2012 fericit. La mulţi ani fericiţi şi binecuvântaţi!

Gianina Als (fostă Brindaş)- Göteborg (Suedia)Acum în prag de Sărbători, /Când fulgi de nea acoperă

pământul, /Din depărtări, spre voi ne poartă gândul/ Cu dor, cu drag şi cu urări./ Binecuvântaţi cu toţi să fiţi,/ Colindători ca să primiţi/ Nimic ca să nu vă lipsească/ Căldura Sfântă să vă încălzească!

Fie ca Sfintele Sărbători să vă găsească sănătoşi, cu mesele îmbelşugate şi să aveţi parte de multe bucurii şi împliniri. Sa fiţi mai buni, mai înţelepţi şi mai darnici. Sărbători şi mulţi ani binecuvântaţi!

Stefan Cunnington (Schiop)şi familia- Grantham (Anglia)Vă dorim din toata inima celor de acasă, din Cugir, să aveţi

parte de un Crăciun minunat şi un An Nou Fericit în 2012!!! Sărbători fericite! Cu mult drag (şi dor de casă).

Luminița BIRĂESC