REVOLUȚIE ȘI STELE

interviul 5

Cu domnul profesor Dăscălecu m-am întâlnit într-o dupăamiază de mai la Hociungi,

un sat vechi răzăşesc de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Venise la casa părintească să se ocupe

de grădina de zarzavat pe care o avea pe lângă casă mică cu pridvor şi o livadă în care merii

erau în floare. Domnul profesor m-a invitată să iau loc şi cu un glas domol de povestitor a

început să depene amintiri

-Ştiu că aţi trăit regimul comunism de la instaurarea lui şi până la căderea sa, dar

aţi reuşit să vă bucuraţi şi de câţiva ani buni de democraţie şi recâştigarea libertăţii după

anii grei ai dictaturii comuniste. Una din întrebările la care aş dori, dacă aveţi amabilitatea,

să-mi răspundeţi este legată de viaţa de zi cu zi pe care o duceaţi în ultimii ani de comunism.

Una din marile dureri a majorităţii românilor din acea perioadă era lipsa alimentelor şi

raţionalizarea acestora. Dumneavoastră cum vă descurcaţi din acest punct de vedere?

-Ca fiecare muritor de rând eram prezent la cozile interminabile ce se făceau pentru

aproape orice. Pentru o sticlă de lapte trebuia să mă scol la miezul nopţii şi să mă aşez la

coadă dar să mă şi înscriu pe o listă care o făcea primul venit pentru a nu avea surpriza să

rămân fără laptele necesar celor trei copii care mă aşteptau acasă. Mai rău era în timpul iernii

când viscolea şi nu aveai unde te adăposti, pentru că rândul se făcea în afara magazinului. Ca

să nu mai vorbim de vânzoleala ce se făcea pentru un pachet de drojdie în prejma Crăciunului

sau Paştelui. Vai ce vremuri!

-La bucătărie aveaţi gaz metan sau butelie?

-Gazul metan l-am instalat din păcate mai târziu şi o bună bucată de timp soţia mea a

gătit la butelie.Şi cu butelia alte peripeţii. Pentru a o reîncărca nu era cum e acum, erau alte

cozi. Ne aşezăm la rând fiecare lângă butelia sa, din timpul serii, pentru a doua zi dimineaţa.

Noaptea era tare frig şi făceam câte un foc să ne încălzim. Din oră în oră se făcea apelul şi

cine lipsea era tăiat de pe listă şi rămânea fără butelie.Au fost vremuri grele şi cine nu le-a

trăit, cu greu le poate înţelege. Românii făceau faţă cu greu dar rezistau pentru că cei mai

mulţi nu aveau altă alternativă. Pe măsură ce viaţa era tot mai grea regimul înăsprea şi mai

mult condiţiile de trai. După raţionalizarea alimentelor a urmat şi raţionalizare apei, căldurii

şi electricităţii. Trăiam mai rău ca într-un ghetou. Apă potabilă nu aveam decât 3 ore pe zi,

electricitate 3-4 ore pe zi iar căldura din timpul iernii era ca şi inexistentă.. Nici nu ştiai ce

să-ţi doreşti, să vină vara să mori de foame sau să vină iarnă să mori de frig.Şi totuşi în aşa

condiţii de austeritate copiii învăţau.

- Ca profesor v-a fost greu să vă exercitaţi meseria în aceste condiţii atât de vitrege?

În ce activităţi în afară de cele şcolare eraţi obligat să vă implicaţi

- În foarte multe ce nu implicau meseria de dascăl. Închipuiţi-vă că eram obligaţi să

încheiem contracte de achiziţii pentru porci, iepuri şi păsări, să culegem frunze de dud pentru

creşterea viermilor de mătase, să indicăm ce să cultive oamenii pe loturile de folosinţă, să

facem planuri anuale la colectarea de sticle şi borcane sau maculatură, să facem programe

artistice speciale de preaslăvire a conducătorului iubit şi să participăm la activităţi

megalomanice cum era”Cântarea României un festival naţional de muzica şi poezie închinat

dictatorului

Nu lipseau mobilizările pentru alegerea organelor administrative care oricum erau

câştigate în procent de 100% tot de ei, nomenclaturiştii vremii.

-În 1989 s-au comemorat 100 de ani de la moartea poetului neamului românesc,

Mihai Eminescu, Aţi fost la ipoteşti pe 15 iunie?

-Da! Am fost cu două autocare de elevi de la şcoala la care funcţionam la vremea

respectivă. Surpriză cea mai mare a fost că la Ipoteşti nu s-a organizat nimic în acel an. Lui

Ceauşescu îi era teamă de adunarea unor mase mai mari de oameni. Bănuia ceva

- Ne apropiem de evenimentele din decembrie 1989. Unde vă aflaţi în ziua de 21

decembrie a acelui an?

- Eram la ţară, la Hociungi. Mama mea, Dumnezeu s-o ierte, era bolnavă în acea

perioadă dar era foarte bine informată de tot cursul evenimentelor. Reuşea de pe un aparat de

radio vechi să prindă Europa liberă şi ea era cea care ne făcea informările politice la zi.

Suferise mult atât ea cât şi întreaga noastră familie de pe urma comuniştilor şi era fericită că

apucase ziua în care regimul comunist avea să cadă. Nu am s-o uit niciodată cum mi-a zis

atunci:” Băiete, Pleacă acasă! Dacă e nevoie pune mâna pe armă şi luptă pentru o Românie

liberă!”

- La Roman cum s-a manifestat populaţia?

- Ca în toată ţara. La sediul primăriei s-a adunat mulţime de oameni, s-a scandat” Jos

Ceauşescu!, Trăiască România liberă! Jos comunismul! S-a desemnat o conducere

provizorie...

Ce m-a impresionat cel mai mult au fost coloanele de copii şi adolescenţi cu drapele

ce colindau străzile oraşului.

- După părerea dumneavoastră evenimentele din decembrie 1989 au produs mutaţii

profunde în viaţa românilor?

- Absolut! S-a câştigat libertate de exprimare în primul rând. Fiecare are dreptul să

spună ce gândeşte fără teamă că este vânat de securitate. Multe dintre idealurile

revoluţionarilor de atunci, din nefericire au rămas nerealizate. Mă gândesc la Proclamaţia de

la Timişoara, la idealurile liderilor mişcărilor anticomuniste care s-au întors în ţara precum

Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Radu Câmpeanu şi alţii. Mă întrebi despre evenimente de acum

un sfert de secol pe care le-am trăit la vremea respectivă cu multă intensitate şi speranţă dar

pe care nici acum nu le-am desluşit pe deplin. În România atunci au murit oameni, mulţi

oameni. Cine i-a împuşcat, au existat într-adevăr terorişti, de unde au apărut aceştia, a fost

într-adevăr Revoluţie sau o lovitură de stat? Probabil că generaţia ta va afla adevărul...

- Cum au trăit românii primii ani de libertate?

- Au fost evenimente confuze. Îmi amintesc de luptele pentru putere, mineriade,

reorganizarea economiei, slogane precum Nu ne vindem ţara!, Cert este că la conducere au

rămas multe persoane ce au făcut parte din nomenclatura comunistă, că s-a distrus mult ce s-a

realizat în timpul dictaturii comuniste cu multe sacrificii. Mă gândesc la averea C.A.P. –urilor

la întreprinderi importante, unice în Europa care au fost distruse şi vândute la fier vechi.

- Acum, după atâţia ani consideraţi că România şi românii sunt pe un drum bun?

Visele dumneavoastră legate de libertate s-au împlinit? Este România tara în care doriţi să

trăiască copiii şi nepoţii dumneavoastră?

- S-au făcut lucruri bune dar şi multe rele. Am aderat la N.A.T.O.,facem parte dinU.E.

putem circula liberi oricând şi oriunde dar demagogia este în floare, corupţia a prins ca o

caracatiţă în tentaculele ei întreaga societate.Avem dreptul la opinie dar mai mult înjurăm şi

ne tăvălim în mocirla cuvintelor. Tu poţi să-mi spui dacă asta e România în care doreşti să

trăieşti! S-a făcut târziu, au apărut stelele .Fie ca ele să lumineze gândurile celor care conduc,

destinele acestui popor atât de încercat de vijeliile istoriei!