“Întru slava Sfintei, Celei de o fiinta, de viata facatoarei si nedespartitei Treimi”

De parintele Veniamin Ilie Anul Mântuirii 2009

PREDICA LA ÎNVIEREA DOMNULUI

Hristos a înviat din morti, fiind începatura (a învierii) celor adormiti (I Cor. 15, 20)

Hristos a Înviat, frati crestini! Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca, iar pamânul sa se bucure! Lumina Învierii astazi se pogoara

peste tot omul cel dreptslavitor, înnoind pe omul cel vechi, omorând patimile si înviind virtutile. Astazi Hristos, Cel prin care la început Tatal a zidit lumea si toate cele vazute si pe cele nevazute, din mormânt se ridica ca Un biruitor al mortii.

Timp de peste cinci mii de ani, poporul Lui Dumnezeu, astepta pe Mesia Cel ce avea sa rascumpere neamul omenesc din robia pacatului. Acum s-a adeverit prooroci Sfântului Împarat David, care zice: „Dumnezeu va izbavi sufletul meu din mâna iadului” (Psalmi; 48, 16). Într-adevar, Dumnezeu Omul, Iisus Hristos, a dezrobit neamul omenesc din robia iadului, l-a curatit de pacatul stramosesc ce-l savârsise omul Adam, neascultând de cuvântul Lui Dumnezeu, care-i zisese: „Din pomul cunoasterii binelui si raului sa nu manânci, caci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negresit” (Facere 2, 17). De atunci, de când Adam s-a aratat neascultator de porunca Lui Dumnezeu, a fost izgonit din Rai, pe acest pamânt al ispasirii, unde sa-si plânga fapta sa si sa se caiasca pentru ca nu l-a ascultat pe Dumnezeu, facând voia diavolului. Clipa despartirii lui Adam de Împaratia Cerurilor a marcat despartirea întregului neam omenesc de fericirea Edenului. Tot omul cel nascut din Adam mostenea acest pacat. Trebuia sa vina cineva si sa-l primeasca înapoi pe Adam si întreg neamul omenesc. Cine trebuie sa vina? Trebuia sa vina Cel ce la început cu dragoste multa îl zidise pe dânsul din tarâna si din Duh datator de viata. Dupa cinci mii si ceva de ani, Hristos, Dumnezeu adevarat, se face om, luând Trup omenesc din Fecioara curata si fara de pacat, si facându-se om, a binevoit prin smerenia Sa, sa fie prunc, prin a lui pruncie sa primeasca înapoi pe prunci; facându-se tânar, ca prin tineretea Sa, sa primeasca iarasi pe prunci; facându-se om deplin, ca prin aceasta sa-i reprimeasca înapoi pe toti oamenii, prunci, tineri si batrâni, femei si barbati. El, Dumnezeu Omul, Iisus Hristos, a binevoit a se da în mâinile oamenilor nelegiuiti, care se socoteau întelepti, ca prin rastignirea Sa sa dizolve nelegiuirea, prin patima sa sa stinga focul patimilor pacatoase, iar prin Învierea Sa cea din morti, sa aduca la viata cea vesnica pe tot omul cel dreptslavitor si binecredincios.

Când omul se lasa dus de catre pofta spre pacat, paseste spre moartea sufletului si a trupului sau. Paseste spre îmbolnavirea madularelor trupului sau, si spre trimiterea propriului sau suflet la focul cel vesnic al iadului, unde tot sufletul cel pacatos are, dar nu se mistuie; este chinuit, dar nu moare nicidecum; sufera osânda, dar nu se libereaza niciodata. Când omul simte pericolul mortii sale prin pacat, si se întoarce iarasi la Dumnezeu, cu pocainta si credinta, Dumnezeu îl primeste prin Patima cea de voie a Lui Hristos, omorându-i pacatele, si Înviindu-l împreuna cu Hristos, prin Sfânta Învierea Sa, dezrobindul de lanturile pacatelor. Aceasta este ziua cea mare si plina de veselie a tuturor oamenilor care lepadând pacatul si faradelegea, mor pentru pacat si înviaza pentru Iisus Hristos, pentru Mântuitorul tuturor celor ce se pocaiesc si se reîntorc la Dumnezeu.

Ziua Învierii ne aminteste ca Dumnezeu si-a adus aminte de om, si nu l-a lasat sa sufere vesnic, ci a suferit El, primind Crucea, ca prin aceasta sa daruiasca fericire tuturor crestinilor care se pecetluiesc cu Sfântul Botez, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci. Precum trezim noi din somn pe acela ce dormiteaza, asa a ridicat Domnul pe omul cel ce dormea dus în mireasma cea amagitoare a pacatului. Precum pe Lazar l-a înviat a patra zi, dupa ce deja fusese înmormântat si intrase în dezbinarea cea rea a trupului, asa a înviat si pe omul cel ce era închis în mormântul pacatelor si se strica prin salasluirea în patimi. Precum a înviat-o pe fiica lui Iair, dupa ce murise, asa a trezit din visul cel înselator al nelegiuirii pe omul care se pocaieste si se întoarce iarasi la Dumnezeu, la faptele cele bune si la credinta cea statornica si plina de adevar.

Cei ce au înghetat, se aduna cu nadejde în jurul focului; cei ce au însetat pe cale, cu veselie se apropie de izvorul ce da apa proaspata; cei flamânzi se aduna la masa cea bogata cu bucurie; cei bolnavi se aduna în jurul doctorului, nadajduind ca se vor vindeca. Noi, crestinii ortodocsi, astazi ne adunam în jurul Bisericii,

pentru a ne încalzi inimile din caldura luminii Sfintei Învieri; ne adunam înaintea Icoanei Domnului nostru Iisus Hristos, care a hranit peste cinci mii de barbati, femei si copii, din cele sapte pâini si doi pesti, ca sa ne hraneasca si pe noi din bunatatile Sale cele vesnice; ne apropiem de Sfânta Împartasanie, ca de o doctorie ce ne vindeca trupurile si sufletele cele bolnave datorita pacatului.

Frati Crestini, Astazi suntem datori sa ne împacam unii cu altii, sa punem bariera dezbinarilor dintre noi, sa lepadam

ura si invidia si sa lasam ca dragostea Lui Hristos sa ne mentina pe toti într-o unire nedespartita de tendintele diavolului. Avem dovada mântuirii neamului omenesc. Hristos a înviat din morti, pentru a ne ridica si pe noi, zidirea mâinilor sale, din lanturile în care diavolul îi tinea legati pe vechii testamentari, pentru neascultarea de poruncile Lui Dumnezeu. Acum, ca Dumnezeu Omul a spalat pacatele noastre prin sângele varsat pe Cruce, iar prin Învierea Sa ne-a daruit nadejde de mântuire, trebuie sa ne întoarcem la adevar si sa parasim pacatele. Desi suntem tineri trupeste, totusi, trebuie sa lasam calea cea rea a patimilor si sa ne apropiem de Dumnezeu. Iata, El, nu a asteptat prea mult ca omul sa se întoarca iarasi la dumnezeire, ci a binevoit ca însusi sa vina si sa-l apropie pe om! Ce stapân face acest lucru? Ce rege se smereste în asa fel pentru poporul sau? Hristos Domnul, a venit în chip de rob, ca prin smerenia Sa, sa ridice pe om de la cadere. Avem trebuinta si noi de smerenie si de evlavie, pentru ca Dumnezeu ne asteapta. Cu toate ca El ne asteapta sa ne întoarcem, sa nu uitam ca asteptarea aceasta nu este vesnica! El ne asteapta, iar noi trebuie sa ne întoarcem pâna ce nu vine sfârsitul nostru personal, sau sfârsitul de obste al întregii lumi. Daca sfârsitul ne apuca în pacate si în departare fata de Dumnezeu, în iadul cel cumplit ne va fi partea noastra. Însa, daca ne straduim si cu voie buna ne apropiem iarasi de Dumnezeu, cu siguranta ne va primi, precum un pastor se bucura de oaia ce fusese ratacita, iar acum se întoarce. Se bucura mai mult ca de celelalte oi ale sale, chiar daca aceea este doar una singura. Asemenea si Dumnezeu, se bucura împreuna cu toate cetele îngeresti când un pacatos se întoarce la calea mântuirii.

Acum, în binecuvântata zi a Învierii Domnului, se cuvine sa ne amintim de patimile pe care le-a suferit Domnul pentru noi. A îndurat Crucea, spinii, bicele si bataile, a zacut timp de trei zile în mormânt, si s-a pogorât la iad, pentru a-i zdrobi încuietorile care-i tineau pe cei legati. Chiar marele Sfânt Prooroc, Înaintemergator si Botezator, Ioan, a stat timp de trei ani si sale luni în iad, pentru ca nu fusese însa deschis Raiul. Taina aceasta cuprinde un foarte mare adevar teologic. Daca ne amintim de Botezul Domnului, cum a venit singur la Ioan, care boteza pe malul râului Iordan, spre iertarea pacatelor si spre pregatire poporului pentru a-l primi pe Dumnezeu, vedem cum însusi Dumnezeu adevarat, Dumnezeu Omul, Iisus Hristos, vine catre Ioan si cere sa fie Botezat. Când Ioan îl zareste, se sfieste si cu frica se pleaca înaintea Lui, zicând ca el este cel ce trebuie sa fie botezat de catre Dânsul. Însa, dupa ce Hristos l-a încuviintat ca asa trebuie sa primeasca botezul din mâinile lui Ioan, pentru a se împlini Legea Vechiului Testament, si pentru a pune temelie Legii Noului Testament, Ioan îl boteaza. Despre acest botez sunt multe de discutat. De pilda, ne întrebam: De ce a trebuit sa se boteze în Iordan, si nu în alt râu? A trebuit sa se boteze în Iordan, pentru ca acolo, cu peste cinci mii de ani în urma, lespedea pe care fusese scris pacatul lui Adam, era ascunsa în râul Iordan, chiar daca nimeni nu-si dadea seama de acest lucru. Totusi, Dumnezeu atotstiutorul, a calcat peste acea lespede, a sfarâmat-o si a sters de pe dânsa pacatul adamic. Atunci s-a iertat pacatul omului pentru neascultarea de poruncile Lui Dumnezeu.

Multe sunt tainele Lui Dumnezeu, încât mintea omului nu le poate cuprinde pe toate. Nici Sfânta si Dumnezeiasca Scriptura nu poate cuprinde în dânsa toata întelepciunea Lui Dumnezeu. Însa, ceea ce este omului de folos, a lasat Domnul nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie. Acolo aflam învatatura cea dreapta si calea mântuirii. Ereticii si sectarii nu cred ca mai sunt si alte adevaruri care nu s-au scris. Ei bine, acest lucru este o blasfemie, o înjosire la adresa dumnezeirii. Cum poate o carte sa-l cuprinda pe Dumnezeu? Cum poate Biblia sa scrie totul despre Dumnezeu? Cum are puterea de a cuprinde nelimitata întelepciune a Lui Dumnezeu? La aceste întrebari ei ramân fara raspuns, chiar daca tot încearca sa raspunda cu viclenie. Dumnezeu este necuprins, precum nici întelepciunea Sa nu poate fi cuprinsa. De pilda, sectarii nu cred ca Dumnezeu Tatal, prin Fiul a zidot lumea, toate cele vazute si nevazute. Cu toate ca citesc si ei Sfânta scriptura, nu sunt capabili sa înteleaga ceea ce noi am auzit în Sfânta Evanghelie, zicându-ni-se: „La început era Cuvântul si Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la

Dumnezeu. Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut ” (Ioan I, 1-3). Deci, „toate prin El s-au facut” adica prin Cuvântul Lui Dumnezeu, iar dupa teologhisirea Noului Testament, Iisus Hristos este Fiul si Cuvântul Lui Dumnezeu”. Deci, Cel ce la început zidise toate, venea cu pasi iuti spre Iordan, pentru a se boteza de catre Sfântul Prooroc Ioan, cel prin care Vechiul Testament a fost pecetluit, pentru a pune început Noii Legi, adica Legii Crestine.

Dupa trei ani de zile de propovaduire, mergând printre oameni si învatându-i adevarul, facând minuni multe si înviind mortii, intra si în Ierusalim, fiind întâmpinat cu flori si ramuri de finic. Poporul Evreu se bucura ca le vine un rege, un Om care-i va scoate din robie. Însa, ei nu stiau ca cel ce vine pe mânzul asinei, este cel pe care ei îl vor rastigni si-l vor omorâ; iar, dupa trei zile el va învia, dând viata vesnica neamului omenesc. Toate acestea s-au întâmplat acum aproximativ 2000 de ani. Toate etapele prin care Dumnezeu a daruit mântuire si libertate neamului crestinesc, s-au întâmplat deja. Acum, dupa ce toate s-au desavârsit, a mai ramas ceva. Acum trebuie sa vina iarasi Dumnezeu adevarat, Iisus Hristos, ca Drept Judecator, si sa judece toate neamurile, pe cei vii si pe cei morti, pentru a decide dupa faptele lor, de care parte s-au învrednicit. Atunci va fi vai de cei ce si-au cheltuit viata în pacate si-n faradelegi, ca vor fi trimiti la chinurile cele vesnice! Iar, pentru cei ce si-au petrecut viata în curatie, în dragoste si-n credinta, în împlinirea tuturor poruncilor Sfintei Evanghelii, va fi o noua zi de bucurie, mult mai mare decât orice zi din istoria omenirii. Pentru aceasta zi trebuie sa ne pregatim în binecuvântatul praznic al Învierii domnului nostru Iisus Hristos. Nimic nu-i foloseste omului, daca aceasta zi a Învierii de obste, sau cum mai este ea numita în textele nou testamentare „Judecata de apoi”.

Iubiti credinciosi, oricât de mult ar umbla ereticii sa rastalmaceasca Sfintele Scriptura si sa se îndreptateasca înaintea ortodocsilor, nu vor reusi sa dobândeasca binecuvântarile pe care ni le da Dumnezeu noua. Si cum stim în mare parte, credinciosii dreptslavitori, astazi, în jurul orei 3 ale zilei, s-a pogorât Sfânta Lumina din cer, la Ierusalim, la locul de unde acu 2000 de ani a înviat Domnul Dumnezeul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Aceasta Sfânta si mântuitoare Lumina se pogoara numai la ortodocsi, dupa rânduiala Pascaliei Ortodoxe, conform calendarului Bisericesc (de Stil Vechi). Noii calendaristi tin calendarul gregorian (de stil nou), dar nu si Pascalia. Pentru ca, desi patriarhul Meletie al Constantinopolului a decis ca bisericescul calendar sa fie înlocuit cu aceasta forma de masurare a timpului, dupa hotarele catolice (papistasesti), nu a avut nici o putere asupra minunilor ce au stralucit în Biserica noastra Ortodoxa de atâtea sute de ani. Printre aceste mari minuni nu putem sa trecem cu vederea si sa nu ni le amintim în aceasta zi a Învierii Domnului. Prima care trebuie amintita este întoarcerea râului Iordan, în ziua Botezului Domnului, dupa rânduiala calendaristica pe care o pastram noi, cei pe stil vechi. Este una dintre cele mai mari minuni. Râul Iordan nu curge niciodata invers (depasind limitele filozofiei concepute de mentalitatea umana, cruce de jos în sus!). În nici o zi a anului nu-si schimba cursul, ci numai în ziua mântuitoare a Botezului Domnului (7/19 ianuarie). O alta mare minune este aratarea stelei deasupra locului unde s-a smerit Hristos a se naste într-o pestera saraca, El fiind Dumnezeul a toate ziditor, pentru ca prin El Tatal a zidit lumea. Este gresit sa zicem ca Dumnezeu Tatal a zidit lumea, precum nu putem spune nici ca un arhitect construieste un templu. Arhitectul doar gândeste, iar lucratorul construieste, înfiinteaza. Asa si Dumnezeu Tatal, ca un Pre amare arhitect, a gândit si a zis: „Sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra”; iar, prin Fiul a zidit totul. Fiul a fost lucratorul viei, Tatal a gândit, Fiul a sadit, iar sfântul Duh a întarit prin suflere de viata, iar asupra omului suflare de viata vesnica, trup si suflet. Omul este singura creatie cu eterna existenta. Omul este singurul asupra caruia Dumnezeu s-a pogorât si cu ale Sale mâini l-a zidit. Celelalte le-a facut cu cuvântul. Învierea Domnului îndreptateste aceasta dogmatica. Hristos si-a luat osânda de a purta Crucea, patimile si moartea, pentru ca El l-a zidit pe om, si dupa ce omul a cazut, Ziditorul sau a binevoit sa-l rascumpere din ghiarele iadului si ale satanei. Deci, Hristos, ca un creator s-a întrupat în chipul creatiei pe Sale, luând trup si pastrându-si fierea Dumnezeiasca, si asa l-a rascumparat pe om din pacat. Dar nu pe tot omul, ci pe cel ce lucreaza în adevar si nu în minciuna, pe omul care crede drept în Dumnezeu, iar nu pe cel ce-l batjocoreste pe Domnul prin scuipari si pacate. Este gresit când ereticii spun ca tot omul se mântuieste. Este drept ca tot omul poate sa se mântuiasca, însa, nu tot omul se mântuieste. Se mântuieste doar cel care-l urmeaza pe Dumnezeu cu faptele cu cuvintele si cu gândurile. Acela se mântuieste. Însa, daca omul nu este pecetluit cu Sfântul Botez, zadarnica îi sunt osteneala, faptele si toate celelalte virtuti.

O alta mare minune se petrece atunci când, la praznicul Schimbarii la Fata a Domnului, muntele Tabor este înconjurat de un foarte mult luminat nor, asa cum a fost luminat când Hristos a luat chip alb ca zapada si luminat ca razele astrului ceresc - soarele. Toate aceste minuni se petrec dupa calendarul ortodox de stil vechi, nu pentru a învata pe oameni ca trebuie sa-l tina, ci pentru ca atunci este data când Dumnezeu împreuna cu îngerii sarbatoreste. Dar, omul care nu sarbatoreste drept, întru adevarul Lui Dumnezeu, nici virtutea cea mai mare din lume nu-l poate îndreptati. Pentru ca, ascultarea este aceea care nu se departeaza de la adevarul Lui Dumnezeu. Daca vorbim de ascultare, ne ducem cu gândul la ascultarea Sfintilor Parinti. În multe cazuri, staretii manastirilor, trimiteau ucenicii la fel de fel de ascultari, pentru a-i încerca; însa, nu-i lasa sa greseasca. Ei bine, ascultarea de un sinod episcopesc este la fel. Nu poate ascultarea sa treaca peste adevar si dogma, cum nici ascultarea pe care o fac noii calendaristi nu este îndreptatita, pentru ca nici Dumnezeu nu se veseleste atunci când ei se veselesc, nici Iordanul nu se întoarce când ei praznuiesc, nici luminatul nor si nici steaua de la pestera nu se arata când ei fac sarbatoririle. Deci, nici cerul si nici pamântul nu se veseleste împreuna cu ei. Ca atare, nu se roaga împreuna cu îngerii, ci împreuna cu papistasii. De aceea, minunile care ni se arata, nu sunt spre întoarcere la vechiul calendar, ci spre a da dovada celor ce nu-l pastreaza, ca lucra întru nedreptate si-n minciuna. Noi, iubitilor frati crestini, se cuvine sa urmam Sfintilor Parinti si rânduielilor ortodoxe, fara sa aplecam urechea la vorbele cele zadarnice ale lumii. Lumea graieste, iar Dumnezeu judeca. Noi sa fim întru judecata cea dreapta si buna, întru adevar si nu-n minciuna, în credinta si nu-n fariseism, în curatie si nu-n pacat, în calea cea dreapta, nu în cea ereticeasca.

Luminata zi a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, sa va umple sufletele si casele de pace si dragoste, de bucurie si fericire, apropiindu-ne cu totii de Dumnezeu si de Sfintii sai, prin dreapta credinta, dragoste, fapte bune, smerenie, adevar si rugaciune cât mai multa, împletita cu citirea învataturilor Sfintilor Parinti, cu frecventarea Bisericii în Duminicile si sarbatorile din cursul anului bisericesc, pentru a ne învrednici sa rostim împreuna cu îngerii, în tot ceasul si locul, cântari de Slava Lui Dumnezeu, si pe pamânt pace, între oameni buna voire!

Hristos a Înviat!

Publicat pe www.veniaminilie.wordpress.com