Embed Size (px)
Citation preview
Învățătura Crucii și Măreția Învieriidupă scrierile Sf. Ioan al Crucii
Derulare manuală
“Căci Cristos nu m-a trimis ca să botez , ci să binevestesc, dar nu cu înțelepciunea cuvântării, ca să nu rămână stearpă crucea lui Cristos. Cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”. (1Cor 1,17-18) “ …Iudeii cer semne, iar Grecii caută înțelepciune; noi însă Îl propovăduim pe Cristos
cel răstignit: pentru Iudei sminteală; pentru păgâni, nebunie. Dar pentru cei chemați, și Iudei și Greci: puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu”. (1Cor 1,22-25)
Nicio inimă umană nu a intrat vreodată într-o noapteatât de întunecată ca Omul–Dumnezeu, în Grădina Ghetsimani și pe Golgota.
În misterul incomensurabil al părăsirii de Dumnezeu, nicio minte umană nu poate să pătrundă spre al cerceta.
În primul rând este de netăgăduit că a murit În primul rând este de netăgăduit că a murit ––
înțeles în mod spiritual, în tot decursul vieții înțeles în mod spiritual, în tot decursul vieții Sale, în privința simțurilor; înțeles în mod Sale, în privința simțurilor; înțeles în mod
natural - la moartea Sa pe cruce. După cumnatural - la moartea Sa pe cruce. După cum a spus chiar El, în timpul vieții nu a avut a spus chiar El, în timpul vieții nu a avut
unde să-și odihnească capul. (Mt 8,20)unde să-și odihnească capul. (Mt 8,20) La moarte a avut și mai puțin.La moarte a avut și mai puțin.
În al doilea rând, este sigur, În al doilea rând, este sigur, în clipa morții, a fost cu desăvârșireîn clipa morții, a fost cu desăvârșire părăsit, chiar nimicit în adâncul părăsit, chiar nimicit în adâncul sufletului Său pentru faptul că sufletului Său pentru faptul că
Tatăl l-a lăsat fără nicio mângâiereTatăl l-a lăsat fără nicio mângâiere sau ușurare, deci, în cea mai sau ușurare, deci, în cea mai
extremă uscăciune. De aceea a extremă uscăciune. De aceea a trebuit să exclame pe cruce: trebuit să exclame pe cruce:
““Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?“ (Mt 27,46)pentru ce m-ai părăsit?“ (Mt 27,46)
Aceasta a fost, poate, cea mai cumplită singurătate pe care
a avut-o de suportat în viață la nivelul simțurilor. Dar tocmai atunci a
săvârșit o lucrare mai mare decât în tot decursul întregii Sale vieți, cu toate acele semne și minuni: reconcilierea
și unirea, prin har, a omenirii cu Dumnezeu.
Și aceasta s-a întâmplat în acel moment,Și aceasta s-a întâmplat în acel moment, în care Domnul a fost zdrobit în toate și în care Domnul a fost zdrobit în toate și
nimicit cum nu se putea mai mult în nimicit cum nu se putea mai mult în respectul oamenilor, căci aceștia, respectul oamenilor, căci aceștia,
văzându-L murind pe cruce, și-au bătut văzându-L murind pe cruce, și-au bătut joc de El. În condiția Sa naturală care, joc de El. În condiția Sa naturală care,
prin moarte, a fost nimicită în întregimeprin moarte, a fost nimicită în întregime;;
în privința ajutorului și mângâierii din parteaîn privința ajutorului și mângâierii din partea Tatălui deoarece, tocmai atunci, Tatăl l-a lăsat Tatălui deoarece, tocmai atunci, Tatăl l-a lăsat fără niciun ajutor, pentru ca El pe deplin lepădatfără niciun ajutor, pentru ca El pe deplin lepădat
și de-a dreptul nimicit, dizolvat parcă în și de-a dreptul nimicit, dizolvat parcă în nonexistență, să șteargă păcatul și să unească nonexistență, să șteargă păcatul și să unească
omenirea cu Dumnezeu. omenirea cu Dumnezeu.
Însă Isus însuși poate să dea anumitor Însă Isus însuși poate să dea anumitor suflete alese câte o mică probă din această suflete alese câte o mică probă din această amărăciune extremă. Sunt prietenii Săi cei amărăciune extremă. Sunt prietenii Săi cei
mai fideli, cărora le pretinde acest lucru dreptmai fideli, cărora le pretinde acest lucru drept ultimă dovadă a iubirii lor. În cazul în careultimă dovadă a iubirii lor. În cazul în care ei nu se sustrag, ci acceptă cu bunăvoință săei nu se sustrag, ci acceptă cu bunăvoință să fie introduși în Noaptea întunecată, aceasta fie introduși în Noaptea întunecată, aceasta
le devine călăuză.le devine călăuză.
“Oricine dorește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze
Mie. Căci cine va voi să-și scape viața o va pierde, iar cine va pierde viața sa pentru Mine
… acela o va scăpa (Mc 8, 34-35).Cine își poartă crucea în acest mod va afla că
este “un jug dulce“, “o povară ușoară “ (Mt 11,39), pentru că va găsi în toate
lucrurile o mare ușurare“.
Altă cale nu există, deoarece conform planului minunat al lui Dumnezeu de mântuire, Cristos
mântuiește sufletul și se cunună cu el prin tocmai acele mijloace, prin care firea omenească a fost
alterată și nimicită.
Așa cum, în paradis, prin consumarea fructului oprit, natura umană a fost distrusă și expusă pierzaniei, tot așa va fi mântuită și refăcută sub pomul crucii și prin cruce. Cine vrea să împartă viața cu El, trebuie să treacă împreună cu El prin moartea Sa pe cruce.
Dumnezeu dorește să unească Dumnezeu dorește să unească sufletele oamenilor cu Elsufletele oamenilor cu El însuși, însuși,
să le dăruiască plinătatea să le dăruiască plinătatea incomensurabilă și fericirea incomensurabilă și fericirea
incomprehensibilă a vieții Sale incomprehensibilă a vieții Sale proprii divine – deja în această proprii divine – deja în această
viață. Acesta este țelul final către viață. Acesta este țelul final către care le conduce și către care care le conduce și către care
sufletele, la rândul lor, trebuie să sesufletele, la rândul lor, trebuie să se îndrepte din răsputeri. îndrepte din răsputeri.
Dar drumul care duce încolo este îngust, Dar drumul care duce încolo este îngust, abrupt și anevoios. Cele mai multe suflete abrupt și anevoios. Cele mai multe suflete
rămân pe drum. Puține trec de primele rămân pe drum. Puține trec de primele începuturiînceputuri,, un număr foarte mic ajunge la un număr foarte mic ajunge la țintă. De vină sunt pericolele drumului –țintă. De vină sunt pericolele drumului –
pericole din partea lumii, din partea pericole din partea lumii, din partea diavolului, cât și din partea naturii proprii – diavolului, cât și din partea naturii proprii –
dar și lipsa de pregătire și de călăuzire dar și lipsa de pregătire și de călăuzire potrivită. Sufletele nu înțeleg ce anume se potrivită. Sufletele nu înțeleg ce anume se
petrece în ele și rareori se găsește cineva carepetrece în ele și rareori se găsește cineva care ar putea să le deschidă ochii. Tocmai acestorar putea să le deschidă ochii. Tocmai acestor
suflete, Ioan al Crucii li se oferă drept suflete, Ioan al Crucii li se oferă drept călăuză pricepută. Îi este milă de cei care călăuză pricepută. Îi este milă de cei care
greșesc și îi pare rău de lucrarea lui greșesc și îi pare rău de lucrarea lui Dumnezeu care eșuează din cauza unorDumnezeu care eșuează din cauza unor
astfel de obstacole.astfel de obstacole.
Credința ne relatează despre anumiteCredința ne relatează despre anumite lucruri, pe care niciodată nu le-amlucruri, pe care niciodată nu le-am văzut și despre care, înainte, nu am văzut și despre care, înainte, nu am
auzit; nici nu cunoaștem ceva auzit; nici nu cunoaștem ceva asemănător. Nu ne rămâne decât să asemănător. Nu ne rămâne decât să acceptăm ce ni se spune, deconectândacceptăm ce ni se spune, deconectând lumina înțelegerii noastre naturale.lumina înțelegerii noastre naturale.
Trebuie să aprobăm ceea ce niTrebuie să aprobăm ceea ce ni se relatează fără ca cele auzite să ni se relatează fără ca cele auzite să ni
se facă mai plauzibile cu ajutorul se facă mai plauzibile cu ajutorul vreunuivreunui simț. simț.
Dacă sufletul se străduiește ca, în această Dacă sufletul se străduiește ca, în această viață, să devină prin har în mod desăvârșit viață, să devină prin har în mod desăvârșit
una cu Acela care, în viața de apoi, urmează una cu Acela care, în viața de apoi, urmează să devină una prin glorie, așa cum, conform să devină una prin glorie, așa cum, conform celor spuse de Sfântul Paul, niciun ochi nu acelor spuse de Sfântul Paul, niciun ochi nu a văzut, nicio ureche nu a auzit și nicio inimă văzut, nicio ureche nu a auzit și nicio inimă
de om nu a conceput (1 Cor 2,9 ; Is 64,4),de om nu a conceput (1 Cor 2,9 ; Is 64,4), atunci el trebuie să devină, pe cât posibil, cu atunci el trebuie să devină, pe cât posibil, cu desăvârșire inabordabil pentru tot ce poate fi desăvârșire inabordabil pentru tot ce poate fi privit cu ochiul, auzit cu urechea, imaginat cuprivit cu ochiul, auzit cu urechea, imaginat cu
fantezia sau cuprins cu inima; fantezia sau cuprins cu inima; inima însemnând aici sufletul. inima însemnând aici sufletul.
În rugăciune, sufletul ajunge la Dumnezeu rămânând în dăruire iubitoare în prezența Sa.
Tăcerea sufletului este mai prețioasă lui Dumnezeu decât dacă ar spune multe cuvinte.
Aceasta este starea care, astăzi, se numește contemplația dobândită.
Este un har, când aflăm mesajul credinței, adevărul revelat
al lui Dumnezeu. Fără ajutorul harului nu este posibilă nici rugăciunea, nici meditația. Toate acestea depind de libertatea noastră și se
desăvârșesc cu ajutorul propriilor noastre puteri.
Menirea spiritului nu este să înțeleagă lucrurile create pentru a se bucura de ele.
Faptul că este captivul unor astfel de tendințe denotă că s-a întâmplat o inversare absurdă a ființei sale originare intrinseci. Din această captivitate, spiritul trebuie să fie eliberat și
ridicat la adevărata sa existență, pentru care a fost creat. Privirea sa trebuie îndreptată către Creator și numai Lui trebuie să i se dedice cu
toate puterile sale. Când rațiunea acceptă ceea ce i se prezintă fără să fie capabilă să le cuprindă prin propria sa judecată, atunci face primul pas în Noaptea întunecată a credinței.
Va veni momentul, în care sufletul va fi transpus pe deplin în beznă și în gol. În afara credinței nu-i va mai rămâne niciun alt sprijin. Credința îi așează în fața ochilor pe Cristos: pe cel sărac, înjosit, răstignit și părăsit pe cruce până și de Tatăl divin. În sărăcia și părăsirea Lui, sufletul regăsește propriile sale suferințe. Ariditatea, repulsia și cazna constituie crucea
pur spirituală care i se oferă. (Fil 4,7)
Dacă o acceptă, va afla că este un jug blând și o povară ușoară. Crucea va deveni toiagul
său de drumeție care îl duce repede spre vârf. Dacă sufletul va înțelege că tocmai în cea mai extremă umilire și nimicire de pe
cruce, Cristos a realizat cel mai măreț lucru și anume, împăcarea și unirea omenirii cu
Dumnezeu, atunci își va da seama că și pe el nimicirea, moartea pe cruce în plină viață,
atât în privința celor sensibile cât și a celor spirituale,
îl va duce la unirea cu Dumnezeu.
Purificarea nu este numai o noapte, dar este și
durere și chin, și aceasta din două motive: primul motiv este măreția înțelepciunii divine
care întrece capacitatea de înțelegere a sufletului, în acest sens este întunecime.
Al doilea este josnicia și impuritatea sufletului și de aceea este dureroasă și întunecoasă.
Dumnezeu revărsă într-un suflet, netransformat încă, această rază strălucitoare a înțelepciunii
Sale misterioase, să provoace în puterea de înțelegere o beznă întunecată. Chinurile și
durerile sufletului provin din faptul că divina contemplație insuflată, include în sine o
plinătate de perfecțiune extrem de măreață; iar sufletul încă nepurificat care o recepționează, ajunge într-un ocean al celor mai groaznice chinuri datorită faptului că lucruri contrare
nu pot coexista în același subiect.
Din acest motiv, sufletul se simte în aceastăDin acest motiv, sufletul se simte în această lumină strălucitoare atât de impur și de lumină strălucitoare atât de impur și de mizer, încât i se pare că Dumnezeu ar fi mizer, încât i se pare că Dumnezeu ar fi
împotriva sa, iar el împotriva lui împotriva sa, iar el împotriva lui Dumnezeu, fiind într-adevăr convins că Dumnezeu, fiind într-adevăr convins că
este alungat de Dumnezeu. Este chinuit deeste alungat de Dumnezeu. Este chinuit de teama că niciodată nu va fi demn de teama că niciodată nu va fi demn de
Dumnezeu și că ar fi pierdut toate comorile Dumnezeu și că ar fi pierdut toate comorile harului. Căci acea lumină divină îi harului. Căci acea lumină divină îi revelează cu claritate întreaga sa revelează cu claritate întreaga sa
păcătoșenie și sufletul își dă seama cu toatăpăcătoșenie și sufletul își dă seama cu toată limpezimea că din propriile sale puteri, limpezimea că din propriile sale puteri,
nici nu s-ar putea afla într-o altă situație. nici nu s-ar putea afla într-o altă situație.
În noaptea spiritului, imperfecțiunile sufletului au fost arse, așa cum se În noaptea spiritului, imperfecțiunile sufletului au fost arse, așa cum se eliminăelimină
în foc toată umezeala dintr-o bucată de lemn, pentru ca aceasta să se poată în foc toată umezeala dintr-o bucată de lemn, pentru ca aceasta să se poată încinge apoi, la rându-i în toată strălucirea flăcărilor. Acel foc, care mai întâi aîncinge apoi, la rându-i în toată strălucirea flăcărilor. Acel foc, care mai întâi a
purificat sufletul prin jăratecul lui înflăcărându-l, este purificat sufletul prin jăratecul lui înflăcărându-l, este IIubirea. ubirea.
Purificarea sufletului prin acest focPurificarea sufletului prin acest foc încins, întunecos și spiritual al încins, întunecos și spiritual al
iubirii, corespunde cu purificarea iubirii, corespunde cu purificarea spiritelor printr-un foc întunecos spiritelor printr-un foc întunecos și material în lumea de dincolo. și material în lumea de dincolo. Este înțelepciunea divină care Este înțelepciunea divină care
purifică și luminează sufletul în aceapurifică și luminează sufletul în acea contemplație întunecoasă. contemplație întunecoasă.
Este aceeași lumină divină, care luminează îngerii,Este aceeași lumină divină, care luminează îngerii, începând cu cei mai înalți și coborând treptat pânăîncepând cu cei mai înalți și coborând treptat până la cei mai mărunți, pentru a trece în final, la cei la cei mai mărunți, pentru a trece în final, la cei
mai din urmă și la oameni. Dar omul trebuie să-și mai din urmă și la oameni. Dar omul trebuie să-și însușească această contemplație emanatoare de însușească această contemplație emanatoare de iubire într-un mod care este îngust și dureros. iubire într-un mod care este îngust și dureros. Căci lumina divină, care luminează îngerul, Căci lumina divină, care luminează îngerul,
îl transfigurează în iubire și îl umple cu o liniște îl transfigurează în iubire și îl umple cu o liniște suavă, după cum se potrivește aceasta unui spirit suavă, după cum se potrivește aceasta unui spirit
pur și pregătit pentru o astfel de înrâurire; pur și pregătit pentru o astfel de înrâurire;
însă pe om, din cauză că este impur și slab, este normal să-l lumineze de așa manieră, încât însă pe om, din cauză că este impur și slab, este normal să-l lumineze de așa manieră, încât îl duce în beznă, chin și strâmtorare asemenea soarelui care luminând un ochi bolnav, îl duce în beznă, chin și strâmtorare asemenea soarelui care luminând un ochi bolnav,
îl irită pe acesta și îl umple de durere. Aceasta durează până când acel foc al iubirii, prin îl irită pe acesta și îl umple de durere. Aceasta durează până când acel foc al iubirii, prin acțiunea sa purificatoare, l-a spiritualizat și l-a sublimat pe om, astfel încât să fie capabil săacțiunea sa purificatoare, l-a spiritualizat și l-a sublimat pe om, astfel încât să fie capabil să
primească, la fel ca îngerii, în liniște suavă, insuflarea acelei înrâuriri iubitoare. primească, la fel ca îngerii, în liniște suavă, insuflarea acelei înrâuriri iubitoare.
Uneori rațiunea este luminată atât de tandru și divin de către această înțelepciuneUneori rațiunea este luminată atât de tandru și divin de către această înțelepciune misterioasă și de iubire încinsă încât voința, sprijinindu-se pe această trăire, se încinge la misterioasă și de iubire încinsă încât voința, sprijinindu-se pe această trăire, se încinge la rându-i de o manieră minunată și fără să contribuie cu ceva, izbucnește prin acest foc divinrându-i de o manieră minunată și fără să contribuie cu ceva, izbucnește prin acest foc divin al iubirii în flăcări luminoase astfel încât sufletul este umplut de foc viu cu cunoașteri vii. al iubirii în flăcări luminoase astfel încât sufletul este umplut de foc viu cu cunoașteri vii.
Contemplația întunecoasă este asemenea unei scări. Așa cum se urcă pe o scară, pentru a Contemplația întunecoasă este asemenea unei scări. Așa cum se urcă pe o scară, pentru a cuceri cu asalt proviziile, comorile și alte lucruri ale unei fortărețe, tot așa se urcă spre cuceri cu asalt proviziile, comorile și alte lucruri ale unei fortărețe, tot așa se urcă spre
înălțimiînălțimi și sufletul cu ajutorul acestei contemplații tainice, fără să-si dea seama cum, pentru a asalta și sufletul cu ajutorul acestei contemplații tainice, fără să-si dea seama cum, pentru a asalta comorile și bunurile cerești, cu scopul de a le cunoaște și a le poseda. Așa cum aceleași trepte comorile și bunurile cerești, cu scopul de a le cunoaște și a le poseda. Așa cum aceleași trepte
ale unei scări, servesc atât la urcat cât și la coborât, tot așa înjosește această contemplație ale unei scări, servesc atât la urcat cât și la coborât, tot așa înjosește această contemplație tainică sufletul cu ajutorul acelorași dovezi de favoare, prin care îl ridică spre Dumnezeu.tainică sufletul cu ajutorul acelorași dovezi de favoare, prin care îl ridică spre Dumnezeu.
Căci toate favorurile, care vin cu adevărat de la Căci toate favorurile, care vin cu adevărat de la Dumnezeu, au specificul pe de o parte să umilească Dumnezeu, au specificul pe de o parte să umilească
sufletul, iar pe alta să-l înalțe. Pe acest drum, sufletul estesufletul, iar pe alta să-l înalțe. Pe acest drum, sufletul este expus unor permanente vicisitudini. După o perioadă de expus unor permanente vicisitudini. După o perioadă de
prosperitate urmează totdeauna din nou furtuni și prosperitate urmează totdeauna din nou furtuni și strâmtorări, astfel încât se pare că acea prosperitate strâmtorări, astfel încât se pare că acea prosperitate
să fi fost dăruită sufletului numai în sens de pregătiresă fi fost dăruită sufletului numai în sens de pregătire și fortificare în vederea necazurilor care vor veni. și fortificare în vederea necazurilor care vor veni.
Tot așa vor urma după acele amărăciuni și contrarietăți, plăceri abundente și bunăstare.
Până nu se atinge stadiul liniștii, sufletul niciodată nu rămâne în aceeași poziție, ci urcă și coboară necontenit. Motivul este următorul:
stadiul desăvârșirii, constând în iubirea desăvârșită pentru Dumnezeu și disprețuirea
persoanei proprii, nu poate să stea fără aceste două componente: cunoașterea lui Dumnezeu
și cunoașterea propriei persoane.
În mod necesar, sufletul trebuie să exerseze mai întâi într-una dintre aceste componente, apoi din cealaltă, să fie înălțat apoi umilit
până ajunge la perfecțiune în virtuți; atunci va înceta urcarea și coborârea pentru că a
ajuns la Dumnezeu și s-a unit cu El. Dumnezeu stă pe vârful de sus al scării,
pe El se proptește scara și tot de El se reazemă.
Dumnezeu este iubire. De aceea, a fi cuprins de Dumnezeu înseamnă, a fi aprins în iubire -
cu condiția ca spiritul să fie pregătit pentru aceasta. Pentru tot ce este vremelnic, iubirea
eternă constituie un foc mistuitor. Iubirea devine un foc mistuitor pentru însuși sufletul.
Conform naturii sale, spiritul nu se poate destrăma ca orice configurație materială.
Dar dacă se conexează prin libera dăruire Dar dacă se conexează prin libera dăruire în cele vremelnice, atunci va simți mâna în cele vremelnice, atunci va simți mâna Dumnezeului celui Viu care, în puterea Dumnezeului celui Viu care, în puterea
atotputerniciei Sale, îl poate nimici, atotputerniciei Sale, îl poate nimici, îl poate arunca în focul răzbunător îl poate arunca în focul răzbunător al iubirii divine refuzate sau îl poate al iubirii divine refuzate sau îl poate menține în veșnica mistuire prin foc, menține în veșnica mistuire prin foc,
ca pe îngerii răzvrătiți. ca pe îngerii răzvrătiți.
Aceasta moarte, a doua și definitivă, ar fi fost și soarta noastră a tuturor, dacă nu s-ar fi așezat Cristos cu suferința și cu moartea Sa între noi
și dreptatea divină deschizând milostivirii o cale.
Fiecare clipă a existenței Sale, Cristos,Fiecare clipă a existenței Sale, Cristos, și-a petrecut-o într-o dăruire desăvârșită și-a petrecut-o într-o dăruire desăvârșită față de Iubirea divină. A luat asupra Sa față de Iubirea divină. A luat asupra Sa întreaga povară a păcatului omenirii, întreaga povară a păcatului omenirii,
a îmbrățișat-o cu iubirea Sa îndurătoare a îmbrățișat-o cu iubirea Sa îndurătoare și a ascuns-o în inima Sa prin întrupare,și a ascuns-o în inima Sa prin întrupare,
prin a spune “Iată vin!“ (Evr. 10,7), prin a spune “Iată vin!“ (Evr. 10,7), cu care și-a început viața pământească, cu care și-a început viața pământească,
reînnoind explicit prin botezul Luireînnoind explicit prin botezul Lui și prin acel “fie voia Ta, facă-se și prin acel “fie voia Ta, facă-se
voia Ta!“ din grădina Ghetsimani. voia Ta!“ din grădina Ghetsimani.
Astfel s-a desfășurat incendiul ispășitor în Astfel s-a desfășurat incendiul ispășitor în interiorul Lui prin suferința Sa de o viață interiorul Lui prin suferința Sa de o viață întreagă, dar în forma cea mai aprigă în întreagă, dar în forma cea mai aprigă în Grădina Măslinilor și pe cruce, deoarece Grădina Măslinilor și pe cruce, deoarece
aici a încetat fericirea simțită a uniriiaici a încetat fericirea simțită a unirii (cu divinitatea) imposibil de anulat, pentru(cu divinitatea) imposibil de anulat, pentru
a fi extrădat întru totul suferinței, a fi extrădat întru totul suferinței, unei suferințe, care urma să devină unei suferințe, care urma să devină experiența celei mai extreme părăsiriexperiența celei mai extreme părăsiri
a lui Dumnezeu. În strigătul “ a lui Dumnezeu. În strigătul “ Săvârşitu-s-a.Săvârşitu-s-a.”” (In 19,30) se anunța sfârșitul incendiului (In 19,30) se anunța sfârșitul incendiului ispășitor. Iar în “ispășitor. Iar în “Părinte, în mâinile Tale Părinte, în mâinile Tale
încredinţez duhul Meu.încredinţez duhul Meu.““ (Lc 23,46), (Lc 23,46), se exprimă întoarcerea definitivă în unirea se exprimă întoarcerea definitivă în unirea
eternă și netulburată a Iubirii.eternă și netulburată a Iubirii.
În suferința și în moartea lui Cristos păcatele noastre au fost mistuite de foc. Dacă acceptăm acest fapt în credință și dacă îl
acceptăm cu dăruire credincioasă pe întregul Cristos - lucru care
implică și alegerea căii Sale și urmarea lui Cristos – atunci,
El ne va conduce “prin suferința și crucea Sa la Slava Învierii”.
Exact aceasta se experimentează în contemplație: trecerea prin incendiulExact aceasta se experimentează în contemplație: trecerea prin incendiul ispășitor, spre unirea fericită întru iubire. De aici se explică dublul șiispășitor, spre unirea fericită întru iubire. De aici se explică dublul și
contradictoriul ei caracter. Contemplația este moarte și înviere. contradictoriul ei caracter. Contemplația este moarte și înviere. După moartea întunecată, se aprinde și strălucește flacăra vie a iubirii. După moartea întunecată, se aprinde și strălucește flacăra vie a iubirii.
Acum sufletul a evadat din noapte. Ceea ce se petrece acum în el este mult mai impunător
decât s-ar putea exprima prin cuvinte. Sufletul
simte cum țâșnesc din interiorul lui torente de
apa vie și are senzația de parcă ar fi fost deja atât de eficace transformat în Dumnezeu, atât de puternic cuprins de El, încât nu l-ar mai
despărți de veșnica fericire decât un voal ușor. Când sufletul se simte învăluit în această flacără delicată a iubirii care arde în el i se
pare de fiecare dată că ar fi fost transfigurat, parcă, într-o dulce și magnifică măreție.
Flacăra vie a iubirii este Duhul Sfânt pe care sufletul îl simte acum în lăuntrul său sub
forma unui foc, care îl mistuie și îl transformă în iubire și care pe deasupra, se extinde și în afara sa aprinzându-se în
flăcări. Flacăra vieții divine atinge sufletul cu duioșia vieții divine, rănindu-l atât de
pătrunzător în străfundul interiorului său, încât se topește în iubire. Într-adevăr, aceste
răni sunt asemenea flăcărilor celor mai luminoase ale celei mai tandre iubiri, flăcări mici ale celor mai suave atingeri, prin care sufletul este atins fără încetare de acel foc al
iubirii, care niciodată nu este inactiv.
Dacă atât de puține suflete ajung în acest stadiu măreț al unirii desăvârșite cu Dumnezeu, atunci,
motivul nu trebuie căutat la Dumnezeu, pentru că Lui i-ar plăcea să-i vadă pe toți oamenii desăvârșiți. Dar găsește puține vase,
care suportă prelucrarea necesară înaltă și măreață.
Cu cât ceva este mai încântător și mai lăuntric, cu atât este mai pur; și cu cât puritatea este mai mare, cu atât mai
îmbelșugat, mai des și mai desăvârșit se comunică Dumnezeu, și cu atât mai temeinică este și desfătarea și
bucuria sufletului. Dumnezeu este cel care le desăvârșește pe toate; sufletul nu dă nimic dintr-ale sale. Dacă cineva îl va
iubi, Preasfânta Treime va veni și va locui la el. (Ioan 14,23) În acel suflet, în care arde flacăra vie a iubirii, Duhul Sfânt lucrează ceva mult mai măreț decât acea comunicare a iubirii
și a transformării: prima locuire seamănă cu un jăratec, a doua este deja un jăratec, în care focul nu doar mocnește ci izbucnește în flăcări vii. Unirea simplă seamănă cu focul
lui Dumnezeu în Sion.
În strălucirea razelor gloriei divine, sufletul nu-și încape în fire de recunoștință pentru harurile pe care
le-a obținut prin unire. Dumnezeu îi dovedește iubirea și binefacerile Sale prin puterea tuturor
proprietăților Sale: îl umple de har și îl iubește cu atotputernicia și înțelepciunea Sa,
cu bunătate și sfințenie, cu dreptate și îndurare, în puritate și limpezime.
Îl prețuiește atât de mult, dorește să-l Îl prețuiește atât de mult, dorește să-l așeze pe aceeași treaptă cu El însuși, așeze pe aceeași treaptă cu El însuși,
arătându-i-se în acest scop cu plăcere, arătându-i-se în acest scop cu plăcere, prin cunoașterile care decurg din unire. prin cunoașterile care decurg din unire.
Revarsă asupra sufletului adevărate fluvii Revarsă asupra sufletului adevărate fluvii de iubire, iar sufletul, făcut fericit în cea de iubire, iar sufletul, făcut fericit în cea
mai deplină armonie cu trupul va fi mai deplină armonie cu trupul va fi transformat într-un paradis, pe care transformat într-un paradis, pe care
Dumnezeu însuși, l-a plantat în întregime. Dumnezeu însuși, l-a plantat în întregime.
Text: Știința Crucii – Un studiu despre Ioan al Crucii Autor: Edith Stein Tradus în limba română de Sora Ricarda Maria Terschak Toate drepturile sunt rezervate de Editura Carmelitană.
Dedic această prezentare în memoria călugăriței carmelitane “Tanti Mimo” (Mimo Tante), Sora Ricarda Maria Terschak.
