I O N G H I C A

SCRISORI CĂTREV. ALECSANDRI

ediţie îngrijită de radu gârmaceaşi ilustrată de rareş ionaşcu

Coperta: Rareş Ionaşcu, creion şi acuarelă după o cromolitografie de Louis Dupré

Concepţia grafică: Radu GârmaceaTehnoredactor: Florina VasiliuCorector: Iuliana GlăvanPrelucrări digitale: Dan Dulgheru

Tipărit la Proeditură şi Tipografie

© HUMANITAS, 2014, pentru prezenta ediţie

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiGHICA, IONScrisori către V. Alecsandri / Ion Ghica: îngrijire de ed.:Radu Gârmacea; il.: Rareş Ionaşcu. – Bucureşti:Humanitas, 2014ISBN 978-973-50-4346-9I. Gârmacea, Radu (ed.)II. Ionaşcu, Rareş (il.)821.135.1-6

EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021 408 83 50, fax 021 408 83 51 www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.roComenzi prin e- mail: vanzari@libhumanitas.roComenzi telefonice: 0372 743 382, 0723 684 194

notă biografică

Ion Ghica s-a născut în vremea lui Ioan vodă Caragea, în anul 1816,pe 12 august, la Bucureşti, într-o familie care a dat Principatelor zecedomni. În linie paternă directă e strănepotul lui Dimitrie AlexandruGhika („Banul Bătrânul“), nepotul lui Scarlat şi fiul lui Dimitrie (Tache),mare logofăt, boier cu studii la Viena. Din partea mamei, Maria, sora pa -triotului Ion Câmpineanu, se trage dintr-o familie de mari boieri mun -teni. Naş de botez i-a fost viitorul domn de la 1822–1828, Grigore DimitrieGhika. Printre ascendenţii şi rudele sale colaterale se numără boieriiDudeşti, Grădişteni, Văcăreşti sau Filipeşti.

A învăţat mai întâi carte grecească, apoi carte românească de la oa -menii de casă ai tatălui şi de la Ion Heliade Rădulescu. La vârsta de 14ani începe să studieze în franceză cu Jean Alexandre Vaillant, intelectualromantic şi agitator politic, participant la varii comploturi în Principate.Tovarăşi de învăţătură îi sunt C.A. Rosetti şi Grigore Alexandrescu. La„Sfântul Sava“ se împrieteneşte cu Nicolae Bălcescu. Este trimis la studiila Paris, iar în 1836 obţine un bacalaureat în litere la Sorbona. Îl atragînsă mai degrabă ştiinţele exacte; obţine şi un bacalaureat în matematici,care-i permite să urmeze studiul geologiei la Şcoala de Mine. În capitalaFranţei leagă acum prietenia cu Vasile Alecsandri.

În vremea în care ocupaţia rusească impune în Principate prevederileRegulamentului organic, studenţii români de la Paris îşi articuleazăideologia naţională şi liberală, într-un mediu agitat de ideea reformă -rii monarhiilor europene sub imperativele deşteptării naţionale şi aleprogresului în toate domeniile. Ion Ghica frecventează saloanele şistabileşte legături cu intelectualii francezi în vogă, cu foştii luptătorigreci, cu exilaţii polonezi, cu diplomaţii englezi sau ruşi. Publică articoleşi broşuri menite să aducă în atenţia opiniei publice europene problemaPrin cipatelor. Acţiunea tinerilor români este conjugată cu cea a partideinaţionale din ţară, adunată în jurul lui Ion Câmpineanu, şi urmăreştecontracararea ambiţiilor Rusiei prin întărirea vocii Imperiului Otomanîn concertul european. Ghica va rămâne şi mai târziu, asemenea multor

colegi de generaţie, partizanul acestei linii politice pro-otomane – prin carese urmărea o autonomie substanţială a Principatelor unite, garan tată deputerile occidentale, în cadrul unui Imperiu Otoman reformat –, ca sin -gură cale de a pune stavilă ţelurilor Rusiei de a-şi anexa pur şi simpluŢara Românească şi Moldova, aşa cum procedase nu demult cu ţărileCaucazului. Cursul evenimentelor ulterioare îi va da dreptate. Pânăatunci, aceasta este calea pe care interesele patrioţilor români îşi găsescun ecou tot mai puternic în Franţa şi chiar şi în Anglia, în cercurile poli -tice interesate să limiteze expansiunea Rusiei.

Se întoarce la Bucureşti în 1841 cu diploma de inginer de mine, pecare încearcă în zadar să o fructifice. În Ţara Românească, unde domnitoreste unul dintre numeroşii săi unchi, Alexandru Dim. Ghika – perso -nalitate ezitantă, supusă intereselor Rusiei mai mult de nevoie decât devoie –, i se nesocotesc studiile şi capacităţile. I se propune în schimb oprefectură, deşi este privit cu suspiciune din pricina ideilor sale politice.Pleacă la Iaşi cu o scrisoare semnată de Ion Câmpineanu prin care i sepropunea lui Mihail vodă Sturdza unirea Principatelor sub sceptrul său.Domnul Moldovei refuză; Ion Ghica este recrutat însă de eminenţa ce -nuşie a regimului său, beizade Nicolae Suţu, pentru Academia Mihăileană.Rămâne la Iaşi mai bine de un an, în cercul lui Alecsandri, Kogălniceanuşi Petre Mavrogheni, şi ţine cursuri de matematici, de ştiinţe naturale şide economie politică.

În toamna anului 1843 înfiinţează la Bucureşti, împreună cu NicolaeBălcescu şi Christian Tell, societatea revoluţionară secretă „Frăţia“. Socie -tatea este organizată după modelul lojilor masonice; va avea din 1845 ofilială pariziană, Societatea Studenţilor Români – animată de C.A. Rosettişi fraţii Brătianu –, şi va întreţine legături strânse cu reformatorii moldo -veni. Într-un nou sejur ieşean publică Propăşirea. Foaie pentru interesurilemateriale şi intelectuale şi este însărcinat de Mihail Sturdza cu reformaînvăţământului.

În 1844, boala tatălui îl sileşte să se întoarcă la Bucureşti. În 1846 sealătură Societăţii Studenţilor Români, la Paris, amestecându-se în efer -vescenţa premergătoare revoluţiei. Din nou la Bucureşti, se căsătoreşteîn 1847 cu Alexandrina (1830–1926), fiica generalului Mavros, aflat înslujba Rusiei, şi a Sevastiei Suţu. Primul dintre cei zece copii i se naşteîn aprilie 1848, cu două luni înainte de izbucnirea revoluţiei (fiii şi fiicelelui Ion Ghica se vor căsători în familiile Creţulescu, Sturdza, Grădişteanu,Cantacuzino, Magheru sau Catargiu). Sunt lunile în care Ghica plă nuieşteşi organizează minuţios, împreună cu Bălcescu, Christian Tell, fraţiiGolescu, fraţii Brătianu, C.A. Rosetti, Magheru, Heliade Rădulescu etc.

La 29 mai, cu opt zile înainte de Proclamaţia de la Islaz, trece Dună -rea, împuternicit ca agent al guvernului provizoriu (care nu fusese încăproclamat) pe lângă Sublima Poartă, cu misiunea de a obţine sprijinulsultanului. Fără a i se recunoaşte calitatea oficială, este bine primit şi încercurile diplomatice, şi în cele ale guvernului de la Constantinopol. Întimp ce prietenii săi politici se află exilaţi, după înăbuşirea revoluţiei, IonGhica este tot mai apropiat de paşalele din capitala imperiului, dintre

6 notă biografică

care multe sunt adepte ale modernizării după model occidental. Ghicalucrează pentru emanciparea Principatelor în contextul apropierii Porţiide politica franco-britanică. Prietenia cu puternicul Mehmed Reşid paşaîi aduce în 1854 numirea ca guvernator al insulei Samos (principat autonomîn cadrul Imperiului), în contextul Războiului Crimeii (1853–1856), cumisiunea de a stârpi cuiburile de piraţi greci care periclitau vasele fran -ceze şi engleze în drum spre teatrul de operaţiuni. Guvernează cu abili -tate, dar cu o mână de fier, şi lasă amintirea unui administrator eficientşi luminat; în 1856 este primit de sultanul Abdul-Medjid, care îl decoreazăşi-i conferă titlul de principe (bei) de Samos. Numele său e în cărţi pentrutronul Ţării Româneşti, însă, dacă văzuse în principatul Samosului unmijloc de a ajunge pe tron, în fapt această mişcare îi atrage ostilitateamul tora dintre foştii companioni revoluţionari. Aduce totuşi o contribuţieimportantă la lupta pentru unire, care devenise un obiectiv realizabil înurma înfrân gerii Rusiei de către coaliţia dintre Franţa, Anglia, ImperiulOtoman şi Regatul Piemontului.

Din ţară i se contestă cetăţenia, pe motiv că se află în slujba Porţii,astfel încât nu poate candida pentru un loc în Adunarea Electivă. DupăUnire este numit însă de Alexandru Ioan Cuza, la recomandarea luiAlecsandri, prim-ministru al Moldovei, apoi al Ţării Româneşti, în anii1859–1860. Politica independentă şi ambiţiile personale pe care le urmă -reşte îl fac să piardă încrederea domnitorului. Evoluează politic dinspreliberali spre moderaţi, apoi spre conservatori.

Este unul dintre arhitecţii „monstruoasei coaliţii“ dintre liberali şiconservatori care se opune reformei agrare şi electorale şi care izbuteşteîn cele din urmă lovitura de palat din 11 februarie 1866, forţându-l pedomn să semneze abdicarea într-un moment în care acesta se afla încorespondenţă cu Napoleon III pentru aducerea pe tron a unui principedintr-o dinastie europeană. Preia conducerea guvernului, iar semnăturasa se află pe actul jurământului domnitorului Carol de la 10 mai, apoipleacă la Constantinopol pentru a-i obţine acestuia recunoaşterea.

În politica de partid, deşi apropiat de cercurile liberalilor munteni, anăzuit permanent la un statut de independenţă de felul celui pe careştiuse să şi-l asigure Kogălniceanu. S-a simţit, desigur, mai îndreptăţitla tron decât principii Cuza şi Carol şi a fost un maestru al coaliţiilor şiocultelor. În 1871 însă, confruntarea cu tânărul domnitor german, confrun -tare de la care aştepta aceleaşi rezultate ca la lovitura din 11 februarie1866, îi va fi fatală. Numit din nou în fruntea guvernului în 1870, se aflăîn miezul intrigilor antidinastice ale liberalilor, care culminează cu eveni -mentele de la Sala Slătineanu: pentru a lovi în domnitor, un banchetprezidat de consulul prusac este atacat de masele de manevră ale „roşii -lor“. În urma unei întrevederi cu principele Carol în noaptea inci dentului,i se solicită demisia pe un ton dur şi în termeni lipsiţi de echivoc. Carierasa guvernamentală ia astfel sfârşit pentru totdeauna. Din acest moment,Ion Ghica se va manifesta cu precădere în câmpul ştiinţifico-publi cistic, camembru de seamă al Academiei şi ca diplomat.

notă biografică 7

8 notă biografică

În 1874, în temeiul articolelor şi volumelor de economie politică (seriade Convorbiri economice, 1865–1875), este ales membru al AcademieiRo mâne. Între 1876 şi 1895 va fi în patru rânduri preşedintele acestuifor. În perioada 1877–1881 este director al teatrelor. Şi aici, ca şi la Aca -demie şi ca în toate funcţiile pe care le-a ocupat de-a lungul vieţii, se dove - deşte un bun organizator. Mandatul său marchează aşezarea TeatruluiNaţional pe baze profesioniste (şi rămâne în istoria literaturii şi prin con -flictul violent cu I.L. Caragiale, căruia îi cenzurează Noaptea furtunoasă).În 1879, în urma unei vizite la Mirceşti, plănuieşte cu Alecsandri seriade scrisori care îi va asigura posteritatea literară. Scri sorile, copiate deAlecsandri la primire şi expediate astfel lui Iacob Negruzzi la Iaşi, vor fipublicate pe rând în Convorbiri literare, apoi adunate în două ediţii, în1884 şi 1887. În 1889 îşi va întregi opera memorialistică cu Amintiri dinpribegia după 1848, în care aruncă lumină asupra relaţiilor dintrerevoluţionarii români printr-o amplă colecţie de scrisori inedite publicatăîn volum.

Între 1881 şi 1890 este ministrul plenipotenţiar al României la Londra.Este o figură marcantă a corpului diplomatic din Regatul Unit. În aceastăperioadă alternează obligaţiile serviciului cu vizitele în ţară şi cu sej uru -rile în Franţa, unde se bucură din nou de compania prietenului Alecsandri(ministrul României la Paris din 1885).

Cei din urmă ani şi-i petrece, cu o sănătate tot mai precară, la moşiade la Ghergani. Se stinge din viaţă în vârstă de 80 de ani, la 22 aprilie1897, ultim reprezentant al generaţiei paşoptiste, şi este înmormântatcu onoruri de stat în capela conacului.

În istoria literaturii române, ca şi în galeria marilor figuri politiceale României moderne, biografia lui Ion Ghica ocupă un loc aparte; viaţasa se suprapune în momentele ei esenţiale peste toate evenimenteleimportante ale secolului al XIX-lea. Din vasta bibliografie care i-a fostconsacrată, cititorul poate găsi o imagine de ansamblu în reconstituirealui Ion Roman, Viaţa lui Ion Ghica, Albatros, Bucureşti, 1970, sau în sin -teza ştiinţifică a aceluiaşi autor din studiul introductiv la ediţia de Opere,vol. I, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967, precum şi în monografialui D. Păcu rariu, Ion Ghica, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965.

notă asupra ediţiei

Publicarea scrisorilor lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri se înscrieîn demersul Editurii Humanitas de recuperare a mărturiilor celor maipre ţioase dintr-o epocă în care istoria noastră şi-a schimbat cursul în moddecisiv: jumătatea de veac care a cuprins mişcările de la 1821 şi 1848,Uni rea Principatelor şi venirea domnitorului Carol. Pentru Moldova,memorialistica cea mai valoroasă care dă seamă de această perioadă oreprezintă amintirile şi povestirile lui Radu Rosetti, precum şi memoriileprincipelui Nicolae Suţu – toate, publicate recent în această serie.Echivalentul lor în spaţiul valah este corespondenţa lui Ion Ghica, operăcare întregeşte această imagine a trecerii de la o lume orientală nemişcatăde veacuri spre Occidentul modernităţii şi al progresului.

Prezentul volum este o ediţie integrală. Scrisorile au apărut pentruprima oară în paginile revistei Convorbiri literare, între anii 1880 şi 1887,şi de aici s-au cules pentru cele două ediţii antume. În 1884 (TipografiaAcademiei Române, Bucureşti) au fost adunate în volum primele 16 scri -sori. Următoarele scrisori fuseseră gândite iniţial ca material pentru unal doilea volum; ele au apărut însă ca o întregire în ediţia din 1887 (Edi -tura Librăriei Socec & Comp., Bucureşti, ediţiune nouă), cu o „Introduc -ţiune“ a autorului. Textele apărute în ediţia 1884 au fost recorectate deautor pentru ediţia 1887; aceasta din urmă este deci ediţia pe baza căreias-a alcătuit şi volumul de faţă. În raport cu ediţia de bază, din prezentulvolum s-a eliminat scrisoarea lui Vasile Alecsandri cu numărul V („VasilePorojan“), care nu aparţine operei lui Ion Ghica, iar scrisoarea aceluiaşicu numărul XVII („Iată-ne cu iarna în ţară…“) a fost plasată drept prefaţă,aşa cum apărea în ediţia din 1884. Pentru unele situaţii a fost consultatăşi prima versiune, cea publicată în Convorbiri literare; a fost consultată deasemenea ediţia de Opere, vol. I, întocmită de Ion Roman la Editura pentruLiteratură în 1967. Se cuvine menţionat însă că ediţiile postbelice aleScri so rilor sunt cenzu rate; în mod surprinzător, ediţiile apărute după1989 preiau textele cen zurate ca atare, fără nici un avertisment.

Textul este reprodus fidel, pornind de la ediţia de bază. Grafia şi punc -tuaţia sunt actualizate conform normelor în vigoare, potrivit uzanţelorcurente în ceea ce priveşte editarea operei autorilor români din secolulal XIX-lea. S-au păstrat ca atare formele lexicale în măsura în care re -prezintă o pronunţie specifică sau o opţiune a autorului justificată deetimologie (arhaismele, regionalismele, împrumuturile lexicale neologicela data scrierii), precum şi formele gramaticale (cu excepţia apocopei lui lfinal din articolul hotărât, care a fost păstrată, cu puţine excepţii, doarîn situaţiile de oralitate). Cuvintele şi textele în limba greacă au fost pre -luate în forma din ediţia de bază, care reflectă grafia uzuală în epocă (cuunele abateri, care se datorează autorului). Gre şelile de tipar evidentesunt corectate tacit; în câteva cazuri, cuvintele omise la culegere suntrestituite între croşete; au fost păstrate însă necon cordanţele sintacticeale autorului. Scrierea cu iniţiale majuscule a unor termeni urmează şiea normele actuale, mai puţin acolo unde marchează o opţiune asumatăde autor. Titlurile sau pasajele citate de Ion Ghica (mai ales versuri), celmai adesea din memorie, sunt repro duse ca atare, fără a mai semnala înnote de fiecare dată inadvertenţele. Numele româneşti, greceşti, slaveşi turceşti de persoane şi locuri au fost preluate şi ele în grafia autorului,chiar şi atunci când acesta ezită între diferite variante; în notele editoruluişi în indice ele apar în forma consacrată în lucrările de spe ciali tate.Numele din spaţiul occidental au fost transcrise conform uzului, mai puţinacolo unde abaterea pare a indica o opţiune a autorului; multe dintre gre -şelile în scrierea numelor sugerează că ediţia de bază s-a cules după dictare.Numele familiei Ghika apare în note cu această formă pentru ra muraprincipală, cea din Muntenia, şi în forma „Ghyka“ pentru ramura moldo -veană, descendentă prin femei din Grigore III Ghika vv. – aşa cum erascris de membrii familiei şi cum apare în actele şi în publicaţiile epocii,precum şi în lucrările actuale de genealogie. Ion Ghica este primul mem -bru al familiei care se semnează astfel.

Notele autorului sunt marcate cu cifre, ca în ediţia de bază, iar noteleeditorului sunt marcate cu litere.

Indicele selectiv de nume urmăreşte personalităţile istorice relevanteîn context.

Pentru explicarea numeroaselor cuvinte sau sensuri ieşite din uz –şi pe care Ion Ghica le foloseşte adesea tocmai pentru a le fixa în memorialimbii, întrucât, la momentul redactării scri sorilor, apar ţineau deja uneilumi care dispărea – s-a alcătuit pentru pre zenta ediţie un Glosar. În text,aceste cuvinte şi derivatele lor sunt marcate la fiecare ocurenţă cu accentascuţit pe vocala accentuată (iar ă accentuat este marcat ca ǎ), pentru aînlesni lectura şi pentru a semnala includerea lor în lista de la finalulvolumului. În general, nu s-au reţinut în Glosar cuvin tele care apar întext doar cu funcţia de exemplificare (în liste de grecisme, rusisme etc.).

10 notă asupra ediţiei

Prinţului Ion GhicaMirceşti, decembre 1883

Iubite amice,a

Iată-ne cu iarna în ţară!… Ea a sosit noaptea,pe furiş, şi s-a grăbit să-şi scuture cojoacele pe faţa pământuluipentru ca să afirmeze stăpânirea ei… A doua zi românii s-autrezit vasali acestei regine aspre a cărei miniştri sunt crivăţulşi gerul, a cărei curtezani sunt lupii şi corbii, a cărei armatăsunt fulgii de zăpadă şi ţurţurii de gheaţă, a cărei palaturi suntclădite cu troian. Baba cochetă şi sulemenită se mirează înoglinda râurilor îngheţate şi poartă pe frunte-i o coroană de bri -lianturi ce te pătrunde de fiori când o priveşti şi te preface însloi când te atingi de dânsa.

E timp de a se culege pe acasă şi de a se adăposti la gurasobii în aşteptarea altei regine, mult mai atrăgătoare, Pri mă -vara, care va detrona în curând pe bătrâna uzurpătoare. Spe -rare drăgălaşă!… Ea ne face a răbda despotismul îngrozitor aliernei fără nici o încercare de răscoală în contra ei, căci oricemanifestare răzvrătitoare ar luneca pe gheaţă şi ar cădea sleităsub un număr înfiorător de graduri de frig.

Pădurile apar ca nişte pete negre pe fondul alb al tablouluiiernatic. Copacii desfrunziţi au aerul de schelete pârlite în foc,şi printre crengile lor zboară ciripind mulţime de păsărele,stigleţi, piţigoi, vrăbii, ciocârlani etc., cătându-şi hrana, pe cândsub cerul nouros cârduri lungi de corbi fac manevre prevestitoare

a) Scrisoarea lui Vasile Alecsandri prefaţează prima ediţie, din 1884.În ediţia din 1887 este inserată sub numărul XVII, fără titlu.

vasile alecsandri

de vijelii. În toate zările, pe toate câmpiile se întinde o păturăalbă ca o pânză pe un mort, iar pe drumurile dispărute subzăpadă se văd mişcânduse încet sănii încărcate cu lemne de lapădure. Vitele par chircite, păsările zgribulite, şi oamenii vineţila faţă. Iarna găseşte o petrecere de artist lipind pe geamuriflori fantastice de gheaţă şi văpsind cu culoare patlaginie ure -chile şi nasurile omeneşti. Ea simte mulţumire de a pune naturaîn suferinţă şi de a face ca însuşi aerul să pară tremu rând deger când priveşti fulgii spulberaţi de suflarea vântului.

Eu, amice, deşi mare admirator al frumuseţilor Iernii, splen -dide la lumina soarelui şi fermecătoare sub razele lunei, măferesc de contactul ei prin întrebuinţarea unui număr, ajuns afi legendar, de paltoane şi de blăni. Când o văd sosind, o în -timpin cu bătrânescul cântec popular:

Soră-mi eşti, soră să-mi fii,Iar la noi mai rar să vii.

Şi ea, drept mulţumire, întoarce cheia în broasca uşii mele,trântindu-mă astfel la închisoare până la epoca sosirii naghi -ţilor. Trei, patru şi uneori cinci luni de zile, retras în căsuţa mea,îmi închipuiesc că sunt într-o corabie prinsă de sloiurile MăriiBaltice. Părere negreşit, dar părere aşa de înteţită în mintea mea,că zăresc chiar urşi albi trecând pe câmp!… Cât despre lupi, îiaud noaptea urlând în marginea satului şi ziua îi recunosc înimpiegaţii fiscului.

Cât ţine timpul aspru, cât termometrul face gimnastică sublinia de la zero ca sub un trapez ideal, îmi umplu zilele cu în -deletniciri intelectuale şi cu întreţinerea focului din sobe. Amajuns în arta aceasta la înălţimea vestalelor şi acum ştiu a daclădirii despicăturilor de lemne forme arhitectonice cari armerita medalie de aur, dacă asemenea talente s-ar recompensaîn ţara noastră.

Dimineaţa îmi place să mă scol de cu noapte şi să găsesccabinetul meu de lucru bine încălzit şi vesel luminat de un can -delabru aprins. Ceaiul e gata pe masă; căţeii mei sar princameră cu mii de jocuri şi de dezmierdări, aşteptând porţiilelor de zahar; biroul mă cheamă lângă el, arătându-mi calamara

12 vasile alecsandri

plină, condeiul zburdalnic, hârtia albă. „La lucru!“ îmi şopteşteun glas ce iese din tuspatru colţuri ale cabinetului, şi cu plăcereascult adeseori îndemnul său; încep prin corespondenţa cuLondra, cu Parisul, cu Bucureştii, cu Iaşii, cu Montpellier, chiarşi cu America; apoi mă apuc de vreo lucrare mai serioasă şiziua trece făr-a băga de seamă dacă ninge şi dacă suflă crivăţul.

Sunt zile în cari… însă te văd zâmbind şi clătinând dincap… sunt zile în cari ies pe afară, învelit cu blana nr. 3, şi faco primblare scurtă, de tot scurtă, pe cărările trase în omătuldin grădină. Admir în treacăt cerul oţelit, zăpada cristalizatăce scârţâie sub picioare, păsărelele ce zboară împrejuru-miţipând de mirare (?)… clătinarea copacilor în semn de căinarepentru imprudenţa mea, şi mă simt cuprins de un avânt eroicînfrun tând duşmana lumei, Iarna!… dar să ne grăbim a neîntoarce în casă, căci îngheţ, cu tot eroismul meu!

Seara, când perdelele sunt trase, cad pe gânduri, privind lasalamandrele din sobă. O melancolie adâncă pătrunde însufletul meu, pe când viscolul vâjâieşte prin horn; iar pentruca s-o alung adun cu mintea îm prejuru-mi pe unii din contempu -ranii mei ce se bucură încă de viaţă şi răsfoim împreună albu -mul suvenirilor noastre.

Tu eşti unul din cei chemaţi şi mai aleşi. Iată dar un raportesact de cele ce am grăit cu tine, ieri-seară, în ajunul sfinţilorTirs, Lefkie şi Filimon. Amice, când vine vârsta nemiloasă şi nespune că e timp de astâmpărat pornirile inimii şi de strânsaripele închipuirii, când zburdalnicele zboruri prin lumeanălucirilor atrăgătoare devin pericoloase şi călătoriile depărtateprin lumea reală o întreprindere obositoare, ne rămâne o ultimăşi nepreţuită petrecere pentru mângâierea zilelor din apusulvieţii. Ea consistă întru aducerea aminte a trecutului şi reîn -vierea prin povestire a diverselor epoci prin cari am trecut, întâl -nind în calea noastră tipuri originale şi luând parte la faptecari se ating de istoria ţării. Acest voiaj în jilţ are avantajul dea fi şi comod, şi încântător.

Tu mi-ai povestit adeseori întâmplări interesante pe cari leauziseşi din bătrâni şi mi-ai zugrăvit cu un adevărat talent depictor unele figuri din generaţia ce ne-a precedat, întrevăzute detine în copilărie. Eu însumi am cercat să fac a zbura pe sub

iată-ne cu iarna în ţară… 13

ochii tăi un stol de suveniri variate, şi astfel oarele noastre deîntâl nire au fost totdeauna pline de veselie sau de uimire, plinede încântări culese în grădina trecutului sau de visuri patrio -tice vânate pe câmpul viitorului necunoscut. Am îmbătrânitînsă fără a pierde patima acestui vânat, căci dintru toate pasiu -nile omeneşti amorul de patrie este singurul care nu se stingeniciodată.

Dacă am fi avut o maşină stenografică de buzunar, maşinăce se va inventa negreşit în seculul nostru de avocaţi şi de depu -taţi elocvenţi, ea ar fi produs o mică bibliotecă de anecdote, deschiţe uşoare, de memorii istorice şi de portrete bine colorate,care formau un soi de muzeu demn de a fi vizitat; iar generaţiaactuală, a cărei cunoştinţă de trecut nu se întinde peste limitelecelor din urmă treizeci de ani, ar găsi în el multe subiecte de stu -diu atrăgător şi folositor… Câte romanuri, câte piese de teatru,câte scrieri fiziologice s-ar putea clădi cu materialul adunat înel! Şi câte spirite sănătoase s-ar retrage cu mulţămiri în sanc -tuarul său spre a se odihni de luptele zilnice şi de preocu pările,zise politice, ale epocei de faţă!…

Tipuri pentru tipuri, sunt de preferat acele dispărute dinsocietatea română în locul acelor de venetici alungaţi din ţărilelor şi adăpostiţi astăzi între noi cu pretenţiile lor ridicole de criticişi de reformatori, în locul acelor de donjuani de trottoirs, ace lorde salvatori patentaţi de patrie, acelor de invidioşi care stupescveninul lor spre tot ce-i mai sus decât dânşii, chiar deşi suntconvinşi că stupitul cade tot pe obrazele lor etc. etc. Fapte pen trufapte… istoria va judeca valoarea acelor cari s-au desă vârşit cusacrificiuri de avere şi de viaţă chiar, şi a celor săvâr şite sub în -demnul ambiţiei personale sau al dobândirii de averi colosale.

Această idee m-a îndreptat către tine, amice, cu propunereaca să începem între noi o corespondenţă menită de a continuaconvorbirile noastre şi să le publicăm într-o foaie literară pentruplăcerea noastră intimă. M-am măgulit totodată cu slabasperare că acea corespondenţă va fi bine primită de unii dincompatrioţi care binevoiesc a recunoaşte puţine merite prede ce -sorilor şi ceva măriri evenimentelor petrecute înainte de venirealor pe lume.

14 vasile alecsandri

cuprinsul

Notă biografică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

Notă asupra ediţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

„Iată-ne cu iarna în ţară…“ (Vasile Alecsandri) . . . . . . . . . . . . . . . . 11

i.

ii.

iii.

iv.

vi.

vii.

viii.

ix.

x.

xi.

xii.

xiii.

xiv.

xv.

xvi.

xviii.

xix.

Introducţiune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27

Clucerul Alecu Gheorghescu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44

Polcovnicul Ioniţă Ceganu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50

Din vremea lui Caragea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58

Şcoala acum 50 de ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70

Din timpul Zaverii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81

Liberalii de altădată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 111

Generalul Coletti la 1835 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119

David Urquhard . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129

Libertatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140

Egalitatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 156

O călătorie de la Bucureşti la Iaşi înainte de 1848 . . . . . . . . 169

Dascăli greci şi dascăli români . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179

Tunsu şi Jianu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189

Teodoros . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 199

Teodor Diamant . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209

Căpitanu Laurent . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 223

Căpitanu Laurent (urmare) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 248

450 cuprinsul

xx.

xxi.

xxii.

xxiii.

xxiv.

xxv.

xxvi.

xxvii.

Ovreii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 265

Legile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 284

Băltăreţu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 297

Bârzof . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 311

Insula Prosta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 319

Ioan Câmpineanu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 365

Amintiri despre Grigorie Alexandrescu . . . . . . . . . . . . . . . . . 386

Nicu Bălcescu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 400

Indice selectiv de nume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 431

Legenda ilustraţiilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 438

Glosar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 439