Ionde Liviu Rebreanu

roman interbelic roman obiectiv roman realist roman modern obiectiv, cu accente traditionale

Date despre opera

Prozatorul ardelean este un scriitor obiectiv, a carui nota de originalitate consta nu numai in realizarea unor vaste

constructii epice cu structura arhitectonica, ci si n deschiderea sa catre romanul psihologic.

Romanul Ion de Liviu Rebreanu a fost publicat in anul 1920,dupa un indelung proces de elaborare rezultatul fiind o

fresca a satului ardelean la inceputul secolului XX. . Criticul Eugen Lovinescu primeste romanul Ion ca pe o izbanda a

literaturii romane. Pentru initiatorul modernismului romanesc, al carui principiu de baza era sincronismul literaturii

romane cu cea europeana, romanul Ion este primul roman obiectiv ca atitudinea auctoriala.

Romanul Ion raspunde cerintei modernismului lovinescian, de sincronizare a literaturii cu literatura europeana prin

faptul ca are caracter obiectiv si utilizeaza sondajul psihologic in construirea personajelor, fiind un roman realist,

social, obiectiv si modern, desi tema este traditionalista.

Specia

Opera literara Ionde Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv apartinand prozei interbelice. De

asemenea, este un roman social, cu tematica rurala. Potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu este un roman doric.

Romanul Ion este modern prin complexitatea planurilor de actiune (principale si secundare) inlantuite, prin

circularitatea romanului, prin profunzimea sondarii psihologice a protagonistului dominat de patimi, prin galeria

umana stratificata (de la tarani la intelectuali), prin numarul mare de personaje (peste 80) si destinele acestora, fata

de care naratorul omniscient (heterodiegetic) se detaseaza cu obiectivitate.

Modernismul se manifesta, de asemenea, prin amploarea constructiei narative si prin formula contrapunctului

(relatarea aceluiasi eveniment in planuri epice diferite, de ex, nunta taraneasca a lui Ion nunta Laurei in stratul social

al intelectualilor, hora de la inceput balul de la sfarsit etc).

Romanul

Opera Ion este un roman deoarece este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu actiune complexa

desfasurata pe mai multe planuri narative, organizate prin alternanta sau inlantuire (se pastreaza ordinea cronologica),

cu o intriga ampla si complicata. Personajele sunt numeroase, de diverse tipologii dar bine individualizate, sunt

angrenate in conflicte puternice, iar structura narativa realista profileaza o imagine consistenta si profunda a vietii.

Principalul mod de expunere este naratiunea, iar pesonajele se contureaza direct prin descriere si indirect, din

propriile fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului, al monologului interior si al introspectiei auctoriale.

Timpul si spatiul

Perspectiva temporala este reala si cronologica, bazata pe povestirea faptelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala

reflecta un spatiu real deschis, al satului Pripas, si unul imaginar inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta

personajelor.

Narator. Perspectiva narativa

Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea se face la persoana a-III-a, iar naratorul este unul omniscient si

omniprezent redand trairile si sentimentele personajelor. Se observa impersonalitatea naratorului, atitudinea detasata

in descrierea, veridicitatea.

Proza realist-obiectiva se realizeaza pin naratiunea la persoana a-III-a, cu focalizarea zero. Aceasta presupune un

narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate. Naratorul omniscient stie mai mult decat

personajele sale, si, omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal.

Moduri de expunere

Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala are, pe langa rolul

obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de anticipare.

Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii, prin stilul

cenusiu.

Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.

Structura

Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare, coordonate ale evolutiei interioare a personajului

principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Titlurile-sinteza ale celor 13 capitole (numar simbolic, nefast) sunt

semnificative, discursul narativ avand un Inceput si un Sfarsit ( Rusinea, Nunta, Blestemul etc).

Planuri narative

Din punctul de vedere al compozitiei, Rebreanu urmareste doua planuri: primul plan surprinde viata tnarului taran Ion,

iar al doilea plan, paralel si interferat primului, prezinta viata familiei nvatatorului Zaharia Herdelea.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale. Trecerea de la un plan

narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire

(respectarea cronologiei faptelor).

Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii

(veridicitate) si de obiectivatate.

Tehnica contrapunctului

Aceasta tehnica este valorificata in cadrul acestui roman prin prezentarea aceleiasi in planuri diferite, marcand inca o

trasatura moderniste romanului Ion. Prin aceasta tehnica se pun in evidenta secvente narative simetrice si antitetice,

care confera aspect polifonic actiunii.

Exemplele sunt numeroase. Conflictul exterior din Ion si Vasile baciu are la baza problematica pamantului. El isi gaseste

ecou in conflictul dintre preot si invatator marcat de aceeasi problematica a pamantului. Solutionarea este insa diferita:

pentru intelectuali situatia se calmeaza si va duce in final la impacare, pe cand pentru cei doi tarani disputa va duce la

dezbinare si ura.

Un alt exemplu in acest sens este dat de situatiile tipice de viata in care sunt pusi Ion si Laura, fiica invatatorului

Herdelea, ambii trebuie sa aleaga intre glasul ratiunii si cel al sentimentului. Firi rationale, ambii asculta vocea ratiunii,

astfel Ion o alege pe Ana, iar Laura pe Pintea, preotul care nu-i cerea zestre. Alegerile facute se dovedesc a avea in timp

efecte diferite. Alegerea Laurei o va conduce spre bunastare, armonie si liniste sufleteasca, dupa cum insasi marturiseste

in finalul operei, in schimb alegerea facuta il va determina pe Ion sa aiba un destin zbuciumat, conducandu-l in final spre

moarte.

Tema

Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean de la inceputul secolului XX .

Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamant si consecintele actelor sale. Tema centrala, posesiunea

pamantului, este dublata de tema iubirii patimase.

Aspecte monografice

Tema operei este completata de o viziune realista a autorului despre lume. Rebreanu aduce in prim-plan imaginea

taranului si a satului traditional din Ardeal, propunandu-si sa surprinda situatii tipice de viata si personaje tipologice.

Autorul prezinta cu fidelitate lumea satului ardelean oferind cititorului impresia implicarii intr-o lume vie si cunoscuta.

Caracterul monografic al romanului se orienteaza spre diverse aspecte ale lumii rurale: traditii legate de marile

momente din viata omului ( nasterea, nunta, inmormantarea), relatii sociale generate de diferentele economice

(stratificarea sociala) sau culturale ( universul taranilor si cel al intelectualitatii rurale), relatii de familie, jocul popular,

institutiile (biserica, scoala), autoritatile.

Conflictul

Conflictul central in constituie lupta apriga pentru avere in satul traditional, unde posesiunea averii conditioneaza

dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate.

Drama lui Ion este drama taranului sarac care nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru

Florica si averea Anei.

Conflictul exterior, social, intre Ion al Glenetasului si Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, intre glasul

pamantului si glasul iubirii.

Conflictele secundare completeaza actiunea: intre Ion si Simion Butunoiu pentru o brazda de pamant si intre Ion si

George pentru Ana , apoi pentru Florica.

Se prezinta deasemenea un conflict national, manifestat in planul intelectualitatii ardelene.

Incipit final

Un prin element de modernitate este marcat de intentia autorului de a crea un roman circular, un corp sferoid asa

cum il numeste, in care incipitul este simetric finalului prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc

al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor ( se desprinde, alearga, urca, inainteaza), drumul are

semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu functie metatextuala. Asemenea ramei unui tablou, el

separa viata reala a cititorului de viata fictionala a personajelor din roman.

La intrarea in sat, te intampina [...] o cruce stramba pe care e rastignit un Hristos cu fata spalata de ploi si cu o

cununita de flori vestede agatata de picioare. Imaginea lui Iisus este reluata simbolic nu numai in finalul romanului, ci

si in desfasurarea actiunii, sugerand destinul tragic al lui Ion si al Anei, viata tensionata si necazurile celorlalte

personaje.

Detaliile topografice si etnografice (crucea stramba, Cismeaua Mortului, Rapele-Dracului) avertizeaza cititorul ca va pasi

intr-un spatiu tragic, in care valorile morale au intrat in declin.

Limbajul artistic, stilul, registre stilistice

Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se individualizeaza prin respectul pentru adevar, de unde reiese obiectivarea si

realismul romanului, precum si prin precizia termenilor, acuratetea si concizia exprimarii, inscriindu-se in modernism.

Stilul este anticalofil( impotriva scrisului frumos), cenusiu(Tudor Vianu) caracterizat prin sobrietate si lipsa imaginilor

artistice. Autorul foloseste un limbaj tipic taranesc, compatibil lumii pe care o descrie. Lipsa unui limbaj elevat nu

trebuie vazuta ca o neputinta a autorului, ci ca o prezentare a realitatii satului, chiar si prin limbaj.

G. Calinescu constata autenticitatea limbajului regional, iar Tudor Vianu observa utilizarea registrelor lexicale diverse

in limbajul personajelor, in functie de conditia lor sociala.