ţional I A 1.1 2012- 2013/ Anul al III-lea Semestrul II ... · vulnerabile ale fiecărui critic în parte vor fi, şi ele, avute în vedere, iar lucrări fundamentale ca Spiritul

Curs opţional I A 1.1 2012- 2013/ Anul al III-lea

Semestrul II Departamentul de Studii Literare

Conf. dr. Daniel Cristea-Enache

Literatura de azi

Ce s-a întâmplat în literatura română după Revoluţia din decembrie 1989? Starea şi valoarea literaturii de astăzi. Mecanismele cenzurii ideologice şi deplina libertate de creaţie. Turnul de fildeş şi problemele societăţii. Autori dispăruţi, autori recuperaţi, scriitori noi. Tineri poeţi: Constantin Acosmei, Marius Ianuş, Ruxandra Novac, Ştefan Manasia Tineri prozatori: Răzvan Rădulescu, Dan Lungu, Sorin Stoica, Filip Florian Ego-literatura şi critica ei. Analize pe text şi contextualizări.



Conf. dr. Gabriel Mihăilescu

Iubirea şi convenţiile ei în cultura românească premodernă

Cursul se va focaliza pe apariţia eros-ului pe „harta” realităţilor sufleteşti ale omului din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în spațiul românesc. Vor fi urmărite traseele de pătrundere ale unei noi sensibilităţi în cultura românească a epocii fanariote: liberalizarea moaravurilor în ţările române ca urmare a războaielor ruso-turce; teme şi motive ale literaturii curteneşti în romanul popular „cavaleresc” (Etiopicele, Imberie şi Margarona, Erotocritul, Filerot şi Antusa, Polițion și Militina); motive ale poeziei trubadurilor intrate în prima poezie lirică românească prin filtrul poeziei neogreceşti (poezia Văcăreştilor şi a lui Costache Conachi); direcţia „realistă” în dragoste apărută sub influenţa ideilor iluministe, a raţionalismului sau a spiritului carnavalesc (Occisio Gregorii ..., Ţiganiada, Istoria galantă după Evmenia şi Sapfiade, Însemnările autobiografice ale lui Eufrosin Poteca).



Conf. dr. Ioana Pârvulescu

Literatura română modernă şi jocul. Forme şi sensuri ale ludicului

Cursul îşi propune să descopere jocul – cu accent pe sensul grav al cuvântului, cel din Huizinga, Homo ludens – din operele literaturii române moderne, de la Păcatele tinereţelor de Costache Negruzzi (1857), până la Enigma Otiliei de G. Călinescu (1938), unde apar surprizele făcute de un scriitor care e totodată istoric şi critic literar şi la Elegii pentru fiinţe mici de E. Ionescu. Nu va fi ignorată nici joaca, de tip Cuvinte potrivite şi...încrucişate de Arghezi (1933). Jocuri de societate, jocuri onomastice, semnături secrete ale scriitorilor vor fi ordonate după un alfabet ludic. O secvenţă importantă şi interactivă a cursului o constituie mişcările de avangardă, cu toate jocurile lor. Rama literaturii universale, altfel spus a contextului e obligatorie. Cursul însuşi va fi gândit după convenţiile jocului, chiar dacă nu va neglija rigorile academice. Scopul cursului este dublu: pe de o parte să invite la recitirea şi fixarea unor scriitori importanţi ai literaturii noastre dintr-o perspectivă inedită, pe de altă parte să lege micile jocuri ale scriitorilor de marele joc al literaturii şi, de ce nu, al vieţii.



Prof. dr. Ion Bogdan Lefter

Primii postmoderni: „Şcoala de la Tîrgovişte”

În ultimii ani, critica şi istoria literară românească au procedat la o reevaluare în termeni din ce în ce mai pozitivi a prozatorilor din grupul aşa-numitei „Şcoli de la Tîrgovişte”: Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu şi alţi cîţiva comilitoni. A fost apreciată contribuţia lor la – pe de o parte – evoluţia genului în literatura noastră postbelică şi – pe de altă parte – la inaugurarea postmodernităţii româneşti. Pe această linie, cursul propune o privire generală asupra „Şcolii” şi analize aplicate asupra cîtorva dintre romanele, prozele scurte şi jurnalele publicate de cei trei reprezentanţi principali. Bibliografie: Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. IV, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1989 Mihai Dragolea, În exerciţiul ficţiunii, Editura Dacia, Cluj, 1992; Editura Paralela 45, Piteşti, 2006 Ion Buzera, Literatura română faţă cu postmodernismul, Editura Spirit românesc, Craiova, 1996; Editura Paralela 45, Piteşti, 2007 Mircea Benţea, Radu Petrescu. Farmecul discret al autoreflexivităţii, Editura Editura Dacia, Cluj, 2000 Ion Bogdan Lefter, Primii postmoderni: „Şcoala de la Tîrgovişte”, Editura Paralela 45, Piteşti, 2003



Lect. dr. George Ardelean

Literatură şi Gulag. Scriitori în procese politice. Scriitori în arhivele Securităţii

Cursul îşi propune să exploreze multiplele faţete ale relaţiei dintre fenomenul literar (şi, în sens larg, cultural) şi mecanismele de represiune din perioada comunistă. Vor fi examinate, deopotrivă, atitudinile de rezistenţă etică şi artistică ale scriitorilor şi atitudinile de compromis. Cursul se va structura, cu precădere, pe studii de caz: procesele politice ale scriitorilor (procesul “Rugului aprins”, procesul “Noica-Pillat”, mişcarea Goma şi Carta 77 etc.); dosare de urmărire informativă, dosare de “reţea”. Se va pleca nu doar de la analiza literaturii universului concentraţionar (Ion Ioanid, Paul Goma, N. Steinhardt, Virgil ierunca ş.a.) ci şi a documentelor din arhivele C.N.S.A. S. Evaluare: - un referat având ca temă relaţiile dintre literatură şi Gulag (studii de caz) - participarea la discuţiile de la curs.



Lect. dr. Iulian Costache

Brandurile culturale şi imaginarul colectiv românesc

Studiu de caz: M. Eminescu, I.L. Caragiale – de la receptarea operei la construirea/ consacrarea unui brand

Cursul propune o abordare a literaturii ca furnizor de mituri / branduri culturale cu funcţie identitară în interiorul unei comunităţi interpretative. Plecând de la campania „Mari români”, vom încerca să oferim o arheologie a receptării corespunzătoare unor branduri consacrate: Eminescu, Caragiale ş.a. Istoria acestor mărci de identitate ale culturii române va fi urmărită pe ambii versanţi ai receptării: contemporaneitatea creatorilor şi receptarea lor actuală. Se vor evidenţia astfel riscurile hermeneutice care privesc contactul cu operele canonice ale unei culturi, ce sînt sufocate de tabu-urile unor habitudini de interpretare conservatoare, ce conservă umbra unui monopol interpretativ.

Vor fi dezgropate cu această ocazie unele scandaluri hermeneutice mai vechi sau mai noi, precum: farsele lui Haşdeu, proza SF a tînărului lui Nae Ionescu, nihilismul lui Al. Grama, epigrama lui Macedonski, statuia lui Baraschi, fluierărutile de la premiera pieselor lui Caragiale, „plagiatul” aceluiaşi, dar şi dosarul receptării „Cazului Eminescu” prezentat în Dilema (1998) sau analiza prezentărilor realizate pentru autorii cuprinşi în campania „Mari români”. Aşadar, un curs despre operele canonice şi scandalurile hermeneutice vechi şi noi.



Lect. dr. Paul Cernat

Critica modernistă interbelică şi marile ei polemici: Ibrăileanu, Lovinescu, Călinescu

Cursul de faţă are ca obiect cîteva dintre cele mai importante polemici care au marcat evoluţia criticii româneşti moderne din perioada interbelică. Principalii protagonişti – G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, G. Călinescu, sînt discutaţi pornind de la proiectele, strategiile critice şi viziunile lor de ansamblu asupra literaturii. Fără a pierde din vedere elementele conjuncturale, de ordin personal ce au stat, adeseori, la baza rupturilor şi divergenţelor dintre ei, discuţiile se vor concentra preponderent asupra ideilor şi asupra modurilor în care respectivii critici îşi reprezintă literatura, dar şi cultura şi civilizaţia autohtonă, critica şi istoria literară, rolul clasicilor şi al modernilor, asupra opiniilor divergente cu privire la principalii noştri scriitori (de la Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă şi Ioan Slavici la Mihail Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu sau Ion Barbu). Elemente precum „spirit critic”, „specific naţional”, „sincronism”, „diferenţiere”, „autonomia esteticului”, raporturile dintre metropolă şi provincie, dintre urban şi rural, dintre tradiţie/tradiţionalism şi modernism/modernitate/modernizare, vor fi, de asemenea, abordate aplicat, pornind de la disputele care i-au angajat pe G. Ibrăileanu şi E. Lovinescu, apoi pe E Lovinescu şi G. Călinescu (între alţii, cum ar fi N. Iorga, C. Rădulescu-Motru, M. Dragomirescu, Nichifor Crainic, M. Ralea ş.a.). Erorile de apreciere, partizanatele şi, în general, punctele vulnerabile ale fiecărui critic în parte vor fi, şi ele, avute în vedere, iar lucrări fundamentale ca Spiritul critic în cultura românească de G. Ibrăileanu, Istoria civilizaţiei române moderne şi Istoria literaturii române contemporane de E. Lovinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Tehnica criticii şi a istoriei literare şi Istoria literară ca ştiinţă inefabilă şi sinteză epică de G. Călinescu se vor bucura de o atenţie particulară, alături de alte texte de mai mică amploare cu caracter polemic şi/sau ideologic. În felul acesta, cursul încearcă să ofere o perspectivă asupra formelor de relief ale literaturii române interbelice pornind de la confrntarea între concepţiile celor mai importanţi şi mai influenţi critici literari autohtoni.

Curs opţional II 2012-2013/ Anul al III-lea, sem. II B 1.1

Departamentul de Lingvistică

Prof. dr. Mihaela Mancaş

Naraţie şi descriere în textul literar

Cursul tratează o temă specifică ţinând de Teoria textului. În partea introductivă, naraţia şi descrierea - elemente compoziţionale esenţiale - sunt încadrate în ansamblul celorlalte componente ale structurii textuale. Atât naraţia, cât şi descrierea, sunt definite şi analizate având în vedere statutul lor în textul literar şi valorile stilistice implicite. Se tratează, astfel, persoana, timpul, modalitatea etc. (pentru naraţie), precum şi structurile lexico-semantice şi gramaticale (pentru descrierea literară). Ample analize de text contribuie, de asemenea, la schiţarea unei stilistici diacronice a textului literar. Evaluare: 50% - referat privind problemele tratate la curs; 50% - prezenţă activă la discuţii.



Lect. dr. Cezar BĂLĂŞOIU

Discursul raportat

Discursul raportat are ca obiective prezentarea, discutarea şi ilustrarea teoriilor referitoare la DR - perspectiva tradiţională şi achiziţiile moderne în domeniul raportării, a principalelor tipuri de discurs (direct, indirect, indirect liber şi narativizat) şi a speciilor acestora, precum şi a elementelor care funcţionează ca declarative, în limba vorbită şi în limba literară.



Prof. dr. Gheorghe CHIVU

Vechi texte lingvistice româneşti

Cursul are ca obiectiv prezentarea celor mai vechi scrieri lingvistice româneşti, dicţionare şi scrieri gramaticale anterioare secolului al XIX-lea, necunoscute studenţilor filologi. Originea textelor, structura lor şi obiectivele urmărite de autori, concepţia lingvistică de bază şi, nu în ultimul rând, terminologia specifică lor sunt descrise în corelaţie cu dezvoltarea scrisului literar românesc şi cu normarea limbii române literare vechi. Sunt urmărite în această prezentare şi etapele de constituire a concepţiei, respectiv a terminologiei lingvistice româneşti moderne, în trecerea de la modelele sud-est europene la modelul latino-romanic. Evaluarea se face pe baza unor referate întocmite în urma cercetării de către studenţi asupra unora dintre scrierile lingvistice prezentate (50%) şi prin colocviu final (50%).



Conf. dr. Ariadna ŞTEFĂNESCU

Circumstanţialele

Cursul abordează următoarele probleme: • diferenţe între complemente şi circumstanţiale, conform criteriilor sintactice, semantice şi pragmatice; • sensuri circumstanţiale realizate sintactic prin complemente şi prin circumstanţiale propriu-zise; • clasele de substituţie ale circumstanţialelor; • caracteristici semantice şi pragmatice ale circumstanţialelor; • construcţii circumstanţiale specifice care se individualizează şi prin implicaturi; • evoluţia unor circumstanţiale spre clasa marcatorilor discursivi; • realizări metaforice şi metonimice ale circumstanţialelor; • aspecte stilistice şi discursive ale circumstanţialelor. Evaluare: 30% participarea activă la cursuri şi la seminarii; 70% examen scris, unde se vor da câteva întrebări teoretice şi se va face o analiză după o metodă mai amplă, în care aspectele sintactice, semantice, pragmatice, discursive şi stilistice să fie interrelaţionate.



Prof. dr. Emil IONESCU

Concepte de lingvistică modernă

Cursul este o introducere în modul de a gândi faptul lingvistic în cadrul lingvisticii moderne. Se discută fenomene precum grupul (cu realizările sale exo- şi endocentrice), constituenţa, relaţiile care întemeiază ideea de grup, subcategorizarea şi valenţa, dar şi fenomene sintactico-semantice fără corespondent în gramatica tradiţională (control, ridicare, amalgamarea argumentelor).



Lect. dr. Claudia ENE

Elemente de analiză a textului. Forme ale dialogului interior

Cursul îşi propune să descrie (cu metodele stilisticii şi ale retoricii) principalele structuri textuale prin care se manifestă dialogul interior. Vor fi avute în vedere aspectele intersubiectivităţii cu cititorul, formele dialogului implicit cu alte opinii, structurile dialogale dublu adresate (care presupun relaţia simultană a textului cu alte opinii şi cu cititorul), precum şi formele complexe bazate pe reorganizarea dialogică a altor discursuri. Evaluare : 50% prezenţă şi participare la discuţii + 50% rezultatul evaluării finale.



Asist. dr. Adina Dragomirescu

Sintaxă romanică. De la GB la minimalism

Cursul are două obiective majore: (i) familiarizarea studenţilor cu câteva puncte de reper ale sintaxei limbilor romanice (ordinea cuvintelor, subiectul nul, subiectul formelor nonfinite, control, elipsa, verb movement, binding etc.); (ii) discutarea comparativă a acestor date, mai întâi din perspectiva gramaticii de tip GB (N. Chomsky, Lectures on Government and Binding, 1981) şi apoi din perspectiva Programului Minimalist (N. Chomsky, The Minimalist Program, 1995). Fiecare curs cuprinde două părţi: o prezentare teoretică şi un atelier de lectură, în urma căruia studenţii vor fi capabili să citească şi să înţeleagă lucrări recente de sintaxă teoretică.

Curs opţional III C 1.1 2012- 2013/ Anul al III-lea


Lect. dr. Laura Mesina

Retorică vizuală

Considerat a fi fost primul semiotician care a convertit teoria semnului lingvistic la cea a semnului iconic, Roland Barthes a deschis, spre sfârşitul anilor ’50 ai secolului trecut, o cale dificilă atât pentru specialiştii din domeniu, cât şi pentru filosofi (logocentrişti sau imagofili), istorici ai imaginii vizuale (mai mult sau mai puţin interesaţi de teorie) sau filologi. Printre aceştia din urmă, şi specialiştii în retorică textuală.

Atât problemele de statut ale semnului iconic, anunţate de articolele, studiile şi volumele lui Barthes, cât şi referinţele vizuale pe care le-a exploatat (marginale pentru acea epocă) – imaginea publicitară şi pictorialul de modă – au întărit rezistenţa semioticienilor textualişti, în mod deosebit a şcolii parisiene coordonate de Algiras Greimas în anii ’70. Aflat într-o veche dispută cu Charles Peirce, Umberto Eco s-a concentrat el însuşi în acea perioadă doar asupra semnului lingvistic, astfel încât Mythologies (1957) sau Système de la mode (1967), spre exemplu, cărţi-reper ale lui Barthes pentru fondarea teoriilor semnului iconic, au rămas multă vreme fără ecou la nivel teoretic. Hermeneut, Michel Foucault va exploata deschiderea câmpului de investigaţie asigurată de Barthes, dar fie pentru a-şi descrie propriul proiect de istorie a ideilor, în L’ordre du discours (1971), fie pentru a exemplifica metoda anti-canonică a “arheologiei” sale, în celebrul studiu “Las Meninas”, fie pentru a plia semnul-text peste noţiunea de semn iconic, în conferinţa “Ceci n’est pas une pipe”.

Abia la începutul anilor ’90, Grupul de la Liège, cunoscut mai ales datorită lucrării colective Rhétorique générale (1970), redeschide discuţia despre semnul iconic, prin mai puţin utilizatul Traité du signe visuel (1992), urmat curând de suita de volume şi de explozia cercetărilor dedicate imaginii, în cadrul studiilor de semiotică. Jean-Marie Floch şi mai apoi Jean Fontanille au generat noi metode de analiză a imaginii, în câmpul hibrid al retoricii şi al semioticii, niciodată bine delimitate una de cealaltă în urma lui Barthes.

În momentul de faţă, în concurenţă cu şcoala franceză, cea italiană, formată din discipolii lui Greimas şi ai lui Eco – Omar Calabrese (decedat în aprilie 2012), Paolo Fabri, Isabella Pezzini, Gianfranco Marrone (printre mulţi alţii, din generaţia tânără), combină analiza barthiană cu studii de istoria artei, urbanistică, arhitectură, filosofie, logică, până acolo încât nu se mai poate vorbi de o metodă pură, ci, precum la Jean-Marie Floch, despre o neo-retorică vizuală, complexă, compusă hibrid, integrată. Devenită o disciplină nelimitată în referinţe, semio-retorica actuală este, alături de naratologia şi antropologia vizuală, o nouă (re)descoperire în câmpul interdisciplinar al umanioarelor, cu vizibilitate la scară internaţională, datorită recentelor congrese mondiale şi continentale.

Cursul reprezintă a doua parte a unui modul de un an, prima parte fiind dedicată studiului retoricii discursului contemporan.



Asist. dr. Delia Ungureanu

Poetica şi politica Apocalipsei în poezia anilor ’40

Anii ’40, marcaţi de o dramatică trecere dinspre o dictatură de extremă dreaptă înspre una de extremă stîngă, sînt anii în care se produce schimbarea la faţă a poeziei româneşti. În urma loviturii de Stat de la 23 august 1944, agenţii cîmpului puterii, precum şi ai celui literar se regrupează, fie ca detaşament în avangarda politică şi poetică, fie ca apărători ai unei practici libere şi autonome. Poezia, cel mai dezbătut gen în revistele literare româneşti din perioada 23 august 1944 – 30 decembrie 1947, este terenul de luptă nu doar poetică, ci şi politică. Acest curs urmăreşte strategiile politice şi poetice prin care avangarda istorică şi cea nouă se angajează într-un război cultural prin practica poeziei, a cărei ultimă miză nu este pur literară, ci este interesată politic. Poeziile publicate în revistele literare ale acestei perioade vor fi citite prin intermediul strategiilor specifice cîmpului literar şi contextualizate prin documente istorice şi politice.



Prof. dr. Ovidiu Verdeş

Exil şi autobiografie

în context postcomunist românesc

Cursul pe care îl propunem se bazează pe textele cu caracter memorialistic scrise şi publicate după 1989, ale unor autori români din diaspora : Matei Călinescu, Andrei Codrescu, Norman Manea, Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu, Andrei Şerban ş.a.

Aceste texte nu sunt, la propriu, autobiografii, ci jurnale intime, memorii, eseuri personale sau critice. Cu toate acestea, comparîndu-le, ne propunem să reflectăm asupra relaţiei care există între experienţa exilului şi practica autobiografiei. J. Starobinski ne oferă o sugestie importantă în acest sens, arătînd că, de regulă, scriu autobiografii cei a căror istorie personală a trecut printr-o « criză » majoră. « Exilul » pare să fie o asemenea criză; nu este singura, dar este una care se exprimă adesea, în mod simptomatic, printr-o naraţiune cu caracter de « confesiune ». Vom urmări, deci, în primul rînd raportul dintre felul în care diverşi scriitori îşi definesc sau nu identitatea personală recurgînd la metafora « exilului » şi modurile în care îşi definesc sau nu textele (uneori implicit, în absenţa termenului) ca autobiografii, pornind de la ipoteza că între aceste două opţiuni există o afinitate.



Conf. dr. Elena Ionescu

Mituri în romanul contemporan

Cursul se axează pe o serie de repere: referinţele mitice şi mitologice în cazul unor mituri ale secolului al XX-lea, precum şi mecanisme/fenomene care conduc la crearea unor mituri în societatea contemporană; prezenţe ale unor mituri în romanul postmodern; revalorificări ale mitului antic; contexte cu valoare parabolică; rescriere si intertextualitate; între mituri homerice şi Nazism; de la « vârsta de aur » la reinstaurarea mitului Unităţii ; Dictatorul ; Mitul revoluţiei - “proces dionisiac în desfăşurare”; o “mitologie a agresiunii”; eroul mitic postmodern ; scriitorul devenit mit. Cursul vizează şi explorarea raporturilor complexe pe care societatea contemporană le are cu mitul, urmărind diseminarea unor structuri, utilizarea mitului în cadrul unor strategii.

Evaluare: portofoliu (răspunsuri la un număr de întrebări, fişe de lectură) 50%, participare activă 25%, prezenţă 25%.



Lect. dr. Emil Moangă

Arhetipologie

Consecvent, improbabilitatea explicitării arhetipului ca limbaj implicit şi transpunerea acestuia într-un alt limbaj al imaginilor. Semnul iconic care desemnează o valoare. Simbolul – icon. Simbolul ca nucleu de structură al operei şi valoare simbolică – atom de stucturare poetică. Exemple şi comentariu de caz renascentist. Arte şi arhetipuri. Rădăcinile ribozomatice ale transmisiunii arhetipurilor şi diseminarea acestora între culturi, epoci, paradigme şi limbaje specifice. Absorbirea unor noi semnificaţii Despre înţelesul intrinsec al operei de artă: motivele, imaginile, povestirile şi alegoriile drept manifestări ale “valorilor simbolice”. Interpretarea acestor valori simbolice: principiile corective ale istoriei simptomelor culturale.Variaţiile metaforice ale arhetipului, cu exemple de opere de artă şi literare supuse interpretării. Verificare – eseu



Dr. Mihai Şerban

Scriitorul şi „clironomia” lui complicată

În cazul lui Mateiu I. Caragiale scrisul este o moştenire paternă la propriu. Nu orice scriitor este fiul unui artist alt cuvântului, dar orice creaţie literară pune foarte scrict problema unei „clironomii” paterne „împovărătoare”, ca să folosim expresia lui Mateiu (ngr.klironomia – moştenire), aşa cum vom încerca să ne convingem apelând la câteva exemple doar în aparenţă eterogene: Corneille, Gide, Kafka, Pavese, Green, Giorgos Lanthimos (regizor grec, laureat la Cannes în 2009). Evaluare: o prezentare scrisă pe o temă abordată la curs.

Curs opţional III 2012-2013/ Anul al III-lea, sem. II C 1.7

Departamentul de Studii Culturale Colectivul Etnologie

Lect. dr. ADRIAN STOICESCU

Studii de gen

Christine Delphy, analizând raportul dintre sexul şi genul unui individ, propunea drept edificatoare comparaţia dintre conţinut şi recipient. Astfel, genul reprezintă orice fel de conţinut care poate fi turnat în cele două tipuri de recipiente pe care le avem la dispoziţie, masculul şi femela. Manifestând o serie de rezerve legate de un asemenea model analitic, cursul îşi propune o trecere în revistă a modalităţilor în care au evoluat relaţiile la nivel cultural dintre cele două sexe, convertite în genurile masculin şi feminin, pentru început, şi în masculin, feminin şi al treilea gen, mai aproape de timpul prezent. Masculinitatea şi feminitatea nu reprezintă aşadar două categorii care au un statut implicit, ci sunt două categorii aflate în mişcare constantă, multiplicând sau reducând tipare, fundamental pentru că, spre a o cita pe Judith Butler, genul este o modalitate de a acţiona, ceea ce are drept rezultat, în cele din urmă, imposibilitatea de a vorbi despre masculin şi feminin. O abordare contemporană asupra genului este aceea a unui discurs despre feminităţi sau masculinităţi, despre individualităţi, spre a include şi cel de-al treilea gen, şi nu despre Gen, Masculinitate, Feminitate sau Al treilea gen. Forma de evaluare: un proiect pe baza bibliografiei



Conf. dr. NARCISA ȘTIUCĂ

Cercetarea narativă

Este un curs aplicat orientat pe două direcții: principii, metode și tehnici de investigare și perspective de analiză a textelor. Aplicațiile vor avea în vedere povestiri de viață și istorii orale raportate la istoria recentă (al II- lea război mondial, detenția politică, „epoca Ceaușescu”, deportările în Bărăgan, revoluția din 1989). Formă de evaluare: analiza unui text narativ.



Prof. dr. SILVIU ANGELESCU

Modele narative în epica orală

Este un curs în care vă propunem studierea dinamicii faptelor de cultură orală de la cele „canonice” (basmul, legenda, snoava) la cele contemporane (anecdota, bancul). Vom urmări teme și motive comune, tipuri de personaje, dar și structuri generice și specifice fiecărei specii. Formă de evaluare: eseu pe o temă dată.

Documents

ţional I A 1.1 2012- 2013/ Anul al III-lea Semestrul II ... · vulnerabile ale fiecărui critic în parte vor fi, şi ele, avute în vedere, iar lucrări fundamentale ca Spiritul