Istoria Clujului

I. Napoca in antichitate

In Transilvania, asezarile fortificate apar inca din mileniul al II-lea î.e.n;iar la începutul mileniului I î.e.n., acestor intarituri cu val de pamant , şanţ şi palisadă li se adauga şi ziduri de piatră brută. Din perioada cuprinsă între secolele VIII-IV î.e.n. se cunosc peste 33 de asemenea asezări fortificate unele din ele acoperind întinderi apreciabile:67 ha aşezarea de la Corneşti, 78 ha cea de la Sîntana.In Munţii Orastiei s-au descoperit pana in prezent peste 100 de aşezari omeneşti.Zona civila a Sarmisegetusei depăşea în lungime 3 km..

Cea mai veche aşezare umană din zona Clujului este din neolitic, fiind descoperită la Gura Baciului, lângă Suceag, în valea unui pârâu afluent al Nadăşului şi în apropierea dealului Hoia. Aşezarea este datată ca având 5.500-6.000 ani vechime, fiind de altfel cea mai veche aşezare umană descoperită în Transilvania. Descoperirea arheologică face parte din cultura neolitică Starčevo-Criş, din care s-au mai găsit urme în zona Clujului: în cartierul Mănăştur s-a descoperit un mormânt din aceeaşi cultură, iar pe actuala strada Memorandumului a fost găsită o aşezare similară.

Viaţa aici a continuat şi în epoca bronzului şi a fierului, de atunci existând urme ale culturilor traco-gete şi a celor celtice. Geograful grec Ptolemeu (85-165 d.C.), menţionează aici sub numele de Napuca una dintre cele mai însemnate localităţi ale Daciei romane. Este prima şi totodată cea mai veche atestare într-un text literar antic a acestei aşezări. În secolul al II-lea î.C., aici s-a dezvoltat civilizaţia geto-dacă, menţionată în scrierile lui Herodot.

Daco-geţii avea fară îndoială şi aşezări de tip proto-urban pe care geograful antic Ptolemeu le consideră “cele mai însemnate oraşe din Dacia”. In unele cetaţi s-au descoperit şi cladiri masive de locuit, asa numitele turnuri-locuinţă cu un etaj deservit de o scara de lemn interioara si una exterioară, cu zidul de temelie din piatra ecarisată.In unele asezări de tip pre-urban şi în cetăţi apa era adusă prin tuburi de lut ars în cisterne.In cetatea Napoca apa era adusă într-un butoi de decantare, de unde prin ţevi de plumb sau prin conducte de teracotă, apa ajungea la locuinţele celor înstariţi.

In perioada secolelor V-IV î.e.n., cand repertoriu de forme era înca sărac apar în cetatea Cluj-Mănaştur precum şi în Cetatea Aiud, doua forme caracteristice pentru ceramica daco-getică:ceaşca cu toartă şi farfuria cu picior înalt, “fructieră”, cum i se spunea de obicei. Ornamentaţia este incă încă simplă, reducandu-se la linii incizate, alveole făcute cu degetul, precum şi proeminţe în relief.

Prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat aici una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia romană, cu numele Napuca. La scurt timp după cuceririle romane din 101-102 şi 105-106,cetatea Napuca a fost distrusă, spre a fonda o nouă aşezare urbană , Napoca, pe malul drept al râului Samus. Această aşezare a fost fondată în anul 124 d.C., sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca. După retragerea administraţiei romane din Dacia în anul 271 d.C., viaţa urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. Pentru a construi cetatea romanii au folosit ca şi hotare ale cetăţii în primul rând Canalul Morilor şi Pârâul Ţiganilor, care trece prin Grădina Botanică şi la momentul respectiv se vărsa în Canalul Morilor. Actualmente Canalul Morilor se află pe acelaşi loc, iar Pârâul Ţiganilor, după ce trece de Grădina Botanică este colectat în sistemul de canalizare al oraşului.

Descoperirile arheologice au reuşit să stabilească în mare parte traseul exact al oraşului roman Napoca: La vest era mărginită de Pârâul Ţiganilor (pe actualele străzi Emil Isac şi Samuil Micu), la nord cetatea se oprea la Canalul Morilor (în zona actualelor străzi Octavian Petrovici şi Andrei Şaguna), la sud pe actualele străzi Napoca şi Bd. Eroilor, iar la est pe zona actualelor străzi David Francisc şi Janos Bolyai .

Napoca romană

            Despre Napoca se spune că şi-a luat numele de la o presupusă aşezare autohtonă. Din câte se cunoaşte, numele Napoca nu este de origine dacică, fiind mai degrabă o denumire de origine celtică. Aşezarea care a devenit oraşul Napoca se găsea aproximativ în zona centrală a oraşului Cluj de astăzi, fiind acum în întregime acoperită de construcţiile moderne. Cu ocazia unor lucrări de modernizare, apar deseori elemente ale oraşului antic (urme de construcţii).            Oraşul roman era înconjurat de o incintă fortificată. Zidul acestei incinte a fost cercetat pe trei dintre laturile sale. El a fost suprapus, mai târziu, de zidul de incintă al oraşului medieval. Este aproape sigur că oraşul roman a avut o formă dreptunghiulară. Începuturile sale, ca aşezare romană, trebuie plasate încă în vremea lui Traianus, fiind legată de prezenţa unor colonişti aduşi de către autorităţile romane. După câte se cunoaşte, prezenţa armatei romane nu a jucat nici un rol în apariţia şi dezvoltarea oraşului. Câteva urme lăsate de cohors I Alpinorum par să indice că această unitate auxiliară ar fi staţionat aici o vreme dar nu a avut nici un rol în înfiinţarea aşezării devenită ulterior oraşul Napoca. Cea mai apropiată unitate militară se găsea la Gilău, la circa 25 km vest de Napoca. Dezvoltarea rapidă a oraşului, în anii domniei lui Traianus, i-a permis urmaşului său, Hadrianus, ridicarea sa la rangul de municipiu, cu numele oficial de Municipium Aelium Hadrianum Napocensium.

0 dată cu ridicarea la rangul de municipiu, Napoca primeşte şi un teritoriu care, în linii generale, pare să fi fost următorul: spre sud, până pe Dealul Feleacului, către sud-vest pe toată valea Someşului Mic, spre sud-est, până aproximativ la jumătatea drumului spre Potaissa. Înspre nord-vest, până în apropierea cursului Almaşului, unde începea teritoriul oraşului Porolissum. înspre est, se putea întinde, probabil, până la Gherla. Prosperitatea oraşului Napoca trebuie să fi fost ridicată, din moment ce, în vremea lui Marcus Aurelius, oraşul a fost ridicat la rang de colonie şi a fost înzestrat şi cu „dreptul italic". Bogăţia oraşului şi a locuitorilor săi a avut la bază, după câte se pare, exploatarea pământului, deci agricultura, dacă luăm în seamă prezenţa unui număr destul de ridicat de ferme agricole (villa rustica) din jurul oraşului. Desigur, nu se pot exclude beneficiile provenite din practicarea meşteşugurilor şi a comerţului

Cel mai vechi obiect de tip Latene descoperit în zona Clujului este un coif fragmentar de bronz, placat cu o foită subtire de aur, iesit la iveală în săpăturile de salvare întreprinse în necropola celtică de incineratie de la Apahida. Desi forma nu i se poate reconstitui cu certitudine, se constată, ca si în cazul binecunoscutului coif de la Ciumesti, că partile laterale ale calotei au fost întărite cu câte o placă triunghiulară cu laturile convexe, ornamentată pe margini cu două linii paralele incizate. Plăcile fuseseră fixate de calotă cu ajutorul a trei nituri cu cap semisferic si al unui nit central, al cărui cap e ornamentat cu un triscel în relief. Orasul roman Napoca era considerat o adevarata "perla a Nordului" lumii romane. Localitatea era una deosebit de prospera, gratie bogatilor negustori de sare si ofiţerilor din numeroasele unitati militare din provincia romana Dacia. Potrivit istoricului Alexandru Diaconescu de la Facultatea de Istorie si Filosofie a Universitatii Babes-Bolyai, asezarea Napoca a fost intemeiata de romani imediat dupa cucerirea provinciei de catre imparatul Traian. Asezarea se afla pe malul Somesului, unde romanii au ridicat un pod. Interesant este ca asezarea podului a fost atat de iscusit aleasa incat si astazi principalul pod pentru trecerea Somesului Mic se afla pe locul stabilit de inginerii romani. Alexandru Diaconescu spune ca asezarea podului are avantajul ca valea si lunca raului se ingusteaza foarte mult, pentru că Somesul Mic trece printre poalele Feleacului si cele ale Dealului Cetatuii. Istoricul Carmen Bota de la Muzeul National de Istorie al Transilvaniei din Cluj afirma ca, la inceput, constructiile din asezarea romana erau din lemn, iar localitatea era una rurala. Ea avea statutul de vicus. Arheologii clujeni au descoperit trei niveluri de locuire din lemn pe malul Somesului. Mai tarziu, cand centrul orasului roman s-a mutat spre Piata Unirii, acolo unde se suprapune cu centrul orasului medieval si cu cel al Clujului de azi, exista un singur nivel de locuire din lemn, peste care au fost ridicate cladiri din piatra.

Profesorul Alexandru Diaconescu spune ca orasul, in perioada in care a primit statutul de municipiu de la imparatul Hadrian, era deosebit de bine sistematizat. El avea doua axe perpendiculare care se intersectau in forul asezarii, situat in apropierea actualei catedrale romano-catolice Sfantul Mihail. Strazile erau perfect paralele, iar la fiecare colt de strada era cate o carciuma.

Existau cel putin doua temple in Cluj. Unul dintre ele era templul capitolin, organizat dupa modelul Capitoliului din Roma, iar altul era templul zeului Priap, care continea o statuie de piatra, inalta de doi metri, care simboliza un falus. Zeul Priap era protectorul fecunditatii, al virilitatii si al recoltelor. Probabil ca in apropierea acestui templu se afla si un bordel.

Casele private din Napoca erau deosebit de luxoase. Fiecare casa avea mai multe incaperi si o curte interioara pavata. La strada, casele aveau porticuri cu coloane. Spre curte, unde centrul era ocupat de fantani tasnitoare, casele aveau un singur portic, spre sud-est, unde batea mai mult soarele si unde era mai cald. Acest model de case din Napoca a fost "importat" si in Italia, trei secole mai tarziu, cand clima s-a racit si a ajuns la fel ca si clima din Dacia, in secolele II-III.Indeletnicirile publice se numeau negotium, iar romanii erau foarte stricti atunci cand venea vorba de separarea vietii publice de cea privata, spune Alexandru Diaconescu.Istoricul clujean afirma ca in Napoca toate camerele beneficiau de hipocauste, adica de sistemul de incalzire centralizata. Hipocaustele erau bazate pe un sistem de pereti dubli si de podele duble, tencuite cu lut, care functionau pe principiul sobelor cu teracota. Podeaua superioara se sprijinea pe cea inferioara pe niste picioare din caramida. Printre podele si pereti circula aerul incalzit in niste cuptoare cu lemne. Profesorul Diaconescu afirma ca incalzirea unei case pe timp de iarna dura intre o saptamana si zece zile, apoi era usor de intretinut caldura, pentru ca sclavii trebuiau sa puna in cuptor doar cate un bustean pe zi. Locuitorii din Napoca nu aveau doar casele din oras. Cei mai multi dintre ei aveau si vile la tara, unde isi petreceau verile calduroase ori perioadele in care era preparat vinul. Iarna, ei mergeau de Saturnalii, de sarbatoarea nebunilor, la tara. Romanii din Napoca plecau insotiti de familie, de amici, de clienti, adica de oamenii din plebe care erau hraniti de patricienii numiti patroni, de liberti, adica de sclavii eliberati, si de sclavi. Pe langa dormitoare si odai, casele romanilor cuprindeau o sufragerie de iarna, mai mica, si una de vara, cu deschidere spre curtea interioara. Aici petreceau stapanii caselor cu prietenii lor.

Provincia Dacia era foarte bogata in resurse minerale. De la Turda, Potaissa, Ocna Mures si, in general, din Podisul Transilvaniei, era extrasa sarea. Pe atunci, sarea era principalul conservant si era o resursa a carei importanta ar putea fi comparata cu cea a petrolului de azi. Tocmai de aceea, trupele romane din Dacia aveau misiunea de a proteja drumul sarii, care ducea spre Dunare si spre restul provinciilor din Imperiu. Din Muntii Apuseni, de la Ampelum, Rosia Montana de azi, erau extrase aur si argint. Minele de aici erau printre cele mai faimoase din lumea romana. Romanii foloseau si minele de fier, si de cupru. si resursele agricole erau exploatate cu grija, pentru ca pamantul Daciei era, in general, unul fertil.

Cetati si asezari fortificate dacice

Drumul roman Potaissa–Napoca, localitatea Aiton , miliarul de la Aiton

În perioada romană localitatea Aiton se afla pe drumul roman Potaissa - Napoca. În locul numit „La Cruce” din vatra satului, în curtea casei nr.130, precum şi în curtea şcolii, se mai găsesc vestigii ale drumului roman Potaissa- Napoca. De asemenea aici a fost centrul unei unităţi spaniole ecvestre

Prima menţionare documentară a satului Aiton cu numele Villa Ohthunth este din 1320, iar în 1329 cu toponimul Ahthon. Din 1456 apare sub denumirea actuală Ayton . În 1658 localitatea a fost arsă la o invazie a turcilor şi tătarilor.

În secolul XVIII aici a fost descoperită o bornă kilometrică (denumită Miliarul de la Aiton) din perioada romană amplasată în anul 108 d.C. şi care marca o distanţă pe vechiul drum roman Potaissa-Napoca. Borna atestă existenţa în anul 108 a unui drum construit de către cohors I hispanorum miliaria .O copie a miliarului a fost aşezată în iunie 1993 în faţa Poştei din Turda (strada 1 Decembrie 1918).

Miliarul indică o distanţă de M.P.X. între localităţile Aiton şi Potaissa , ceea ce înseamnă 1000 (M = millia) ,de paşi (P) ,înmulţiţi cu zece (X), respectiv distanţa de la Aiton la Potaissa . Un pas roman (P) (sing. „passus“, pl. „passuum“) este egal cu distanţa între vârfurile degetelor de la mâini, întinse în sens contrar (1,48 m).Printr-o matematică simpla se poate deduce cu uşurintă ca distanta de la Napoca la Potaissa este de 14,8 km.

M.P.X. = 1000 paşi x 1,48 m x 10 = 14.800 m = 14,8 km.Inscripţia prescurtată de pe miliar este: "IMP. CÆSAR NERVA

TRAIANVS AVG. GERM. DACICUS PONTIF. MAXIM. POT: XII: COS.IV IMP.VI.P.P.FECIT. PER.COH.I.FL.VLP. SP.MIL.C.C.I.Q. A POTAISSA PO. CÆ M.P.X.". Iar inscripţia completă este: "IMPerator CAESAR NERVA TRAIANUS AUGustus GERManicus DACICUS PONTIFex MAXIMus (tribunicia) POTestate XII, COnSul IV, IMPerator VI, Pater Patriae, FECIT PER COHortem I FLaviam ULPiam hiSPanorum MILliariam Civium Romanorum EQiutatam A POTAISSA naPOCAE. Millia Passuum X." Inscripţia a fost înregistrată în „Corpus Inscriptionum Latinarum”, vol.III, textul 1627, Berlin, 1863.In traducere inscripţiainseamnă: Împaratul Caesar Nerva Traianus Augustus (învingator al) germanilor (şi) dacilor, preot suprem (investit) cu putere (tribuniciară) de 12 ori, consul de 4 ori, împarat de 6 ori, părintele patriei, a dispus (plasarea de către) unitatea militară Cohorta I Flavia Ulpia Hispanorum a unor borne rutiere între Potaissa si Napoca. M.P.X. = millia passuum 10 = 1000 x 1,48 x 10 = 14,8 km.

Comuna Aiton se află la 30 km sud-est de municipiul Cluj-Napoca şi 16 km nord-est de Turda. Este situată în zona Dealurilor Feleacului, pe stânga Văii Racilor .Comuna este compusă din satul reşedinţă de comună Aiton şi satul Rediu.În perimetrul acestei localităţi s-a pus în evidenţă prezenţa unui masiv de sare gemă şi a unor izvoare sărate.

Următoarele obiective istorice din Aiton au fost înscrise pe Lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004:

~Situl arheologic din punctul “Şurilor” ~Situl arheologic din punctul “Deasupra Morii” ~Drumul roman Potaissa – Napoca din punctul “La Cruce”

copie a miliarului de la Aiton ,localitatea Turda inscriptia romana de pe miliar

Ruinele vechii cetati Napoca

II.Clujul Medieval

In sec. al II-lea Claudius Ptolemeu vorbeste in scrierile sale despre unul dintre cele mai importante “orase” ale Daciei preromane, Napuca. Romanii au pastrat numele orasului ca “Napoca”, dupa cucerirea Daciei (105-106). Hadrian a ridicat Clujul la rangul de municipium (118-119) si capitala a Daciei Porolissensis. In timpul domniei lui Aurelius (161-180). Clujul devine colonie.

La mijlocul sec. al III-lea, dupa retragerea romana, populatia a continuat sa traiasca aici, drept marturie stand descoperirile arheologice din Piata Unirii. In secolele ce-au urmat, populatia a rezistat navalirilor ostrogotilor si gepizilor , popoare migratoare care au devastat orasul.In sec. IX - X – Primele fortificatii de la Cluj-Manastur si Dabaca, parte a voievodatului lui Gelu, au cedat navalirilor ungare, fiind incorporate, impreuna cu alte regiuni ale Transilvaniei, in regatul ungar.Iar in anul 1241 – Navalirea tatara a devastat orasul si i-a distrus fortificatiile. In perioada care a urmat, grupuri de sasi se stabilesc in cetatea Clujului, urme ale unui cimitir al lor gasindu-se recent langa Catedrala “Sf. Mihail”.

În perioada secolelor IX-X, exista micuţa aşezare Castrum Clus, care ocupa doar aproximativ un sfert din suprafaţa cetăţii romane. Era delimitată la vest şi la nord, ca şi incinta romană Napoca, de Pârâul Ţiganilor, respectiv, Canalul Morilor, la est hotarul era aproape de linia actualului Bulevard Regele Ferdinand, iar la sud aproximativ pe linia actualei străzi Memorandumului şi a laturii nordice a Pieţei Unirii. Mult mai mică faţă de antica incintă romană, cetatea se presupune a fi fost construită cu materiale extrase din vechile clădiri şi fortificaţii romane.

Orasul celor trei turnuri

De-a lungul timpului, Clujul n-a fost numai unul. Acum mai bine de 1000 de ani, daca vorbeai de Cluj, vorbeai de trei asezari separate, cu statut diferit, chiar daca situate relativ una aproape de cealalata. "Castrul" Clujului, manastirea de la Cluj-Manastur si satul Cluj îsi disputau supremaţia în zona, intrînd, nu de putine ori, în conflict deschis.

Cetatea Clujului / "Castrul" Clujului, situat la confluenta Somesului Mic cu Nadasul si Valea Chintaului, apare în documentele vremii drept o fortificatie relativ puternica, însa nimeni nu precizeaza daca a fost construit de populatia autohtona sau daca trebuie legat de patrunderea si stabilirea maghiarilor în Transilvania. "Castrul" apartinea de coroana Ungariei si se afla sub jurisdictia reprezentantului local al puterii centrale. Ne sunt cunoscuti un numar de comiti ca titulari ai comitatului Cluj (Thomas, Cristofor, Gallus, Paznanus) si care îsi aveau sediul în cetatea Clujului. Cetatea era, de fapt, centrul politic, militar si administrativ al comitatului.

Manastirea (conventul) de la Cluj-ManasturCalvaria rîvnita / Manastirea (conventul) de la Cluj-Manastur sau, mai

familiar pentru clujenii de astazi, "Calvaria", era tinuta de calugarii benedictini. Din cate se pare, a fost construita si a ajuns la o anume prosperitate înca înainte de 1180. Era o manastire fortificata, ca de altfel toate manastirile vremii. Dupa fundare a ajuns, relativ repede, la o bunastare invidiata, datorita faptului ca detinea ogoare, fînete, pasuni, ape, paduri, fapt pentru care coroana Ungariei si papalitatea nu au ezitat sa îi acorde privilegii speciale. Datorita pozitiei si a bogatiilor acumulate, Conventul de la Cluj-Manastur a avut de suportat însa si persecutii serioase din partea episopiei catolice de la Alba Iulia. Conflictul dintre calugarii manastirii si episcopia de Alba Iulia a durat mai bine de un secol, atragînd în conflict si satul Manastur, care apartinea de episcopie si care se dezvoltase în apropierea conventului. Neîntelegerile au dus la o situatie extrem de tensionata, papalitatea si regalitatea maghiara fiind obligate sa intervina de cîteva ori fie de partea calugarilor, fie de cea a episcopiei de la Alba.

Mezinul Clujului medieval În centrul orasului de astazi (Piata Unirii) era, odinioara, satul de la Cluj. În

vecinatatea celorlalte doua, satul de la Cluj abia daca s-a putut remarca. Era o asezare foarte umila, nefortificata si evitata de colonisti, indiferent de originea lor, tocmai pentru ca nu poseda libertatile obisnuite ale vremii, apartinînd de episcopia de Alba Iulia.

Secolul al XI-lea apare ca unul foarte tulburat pentru zona Clujului. Coroana maghiara pornea deseori expeditii militare împotriva triburilor pecenego-cumane aflate în retragere din regatul maghiar. Unul din regii maghiari, Solomon, se afla în fruntea unei expeditii de pedepsire datata la 1068. Marele atac mongolo-tatar de la 1241, nu a fost, în nici un caz, un moment mai favorabil dezvoltarii. Peisajul cu cele trei asezari independente una de alta a fost modificat radical. Cetatea dispare pur si simplu, fiind distrusa. Nu a mai fost reconstruita niciodata. Pagube serioase a suferit si manastirea de la Cluj-Manastur, iar satul Cluj a fost, si el, facut una cu pamîntul. Dupa retragerea fortelor mongole, Clujul va intra în atentia regalitatii si, din nou, a episcopiei de la Alba Iulia. Alte vremuri tulburi, alte frictiuni si tensiuni. Situatia parea a se lamuri dupa 1310, cînd viitorul oras devenea posesiune a regilor, numai ca, dupa numai 3 ani, va fi retrocedat stapînului, adica episcopiei catolioce de Alba Iulia. Orasul mestesugarilor

Mari grupuri de colonişti saşi s-au aşezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ştefan al V-lea al Ungariei, după decimarea populaţiei oraşului în timpul atacurilor tătare. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul XV. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, a acordat în anul 1405 Clujului rangul unui Oraş Liber Regesc, scoţându-l astfel de sub autoritatea voievodului Transilvaniei. Aceasta a ajutat Clujul să devină un centru pentru producţia şi schimbul de mărfuri.

Aproximativ 5 000 de oameni se îndeletniceau cu agricultura, munca în atelier, dar şi cu distracţiile specifice oraşului. Pe atunci populaţia era formată din saşi, secui şi în mică măsură români. Rolul meşteşugului în muncile oraşului a crescut mult, ulterior dezvoltându-se mai multe bresle meşteşugăreşti.

Dezvoltarea viitorului oras începe sa se faca simtita abia dupa mijlocul secolului al XIII-lea, odata cu o colonizare relativ importanta atît cu elemente autohtone dar si cu grupuri de germani. Erau în principal agricultori, crescatori de animale si mestesugari. Eforturile lor s-au îndreptat catre transformarea satului în oras, fiind într-o oarecare consonanta cu intentiile regalitatii de a avea, totusi, o cetate la Cluj. La 1291, documentele prezinta satul-cetate de la Cluj drept o realitate.

Dupa mijlocul veacului al XIV-lea, importanta orasului creste în Transilvania, odata cu cresterea importantei ocupatiilor locuitorilor din Cluj. De altfel, regalitatea a înzestrat orasul si pe locuitorii sai - mestesugari, negustori si chiar intelectuali - cu numeroase si destul de însemnate privilegii. Unul dintre cele mai importante a fost acordat în aprilie 1370. Acesta prevedea posibilitatea stabilirii pe teritoriul orasului a iobagilor care-si plateau toate datoriile fata de stapînul lor feudal. Efectul imediat a fost o crestere a populatiei orasului. Alte privilegii dadeau clujenilor dreptul de a transporta si desface marfuri fara plata unor taxe vamale, dreptul de a organiza tîrguri periodice si de a încasa venituri, fara a datora ceva puterii centrale. Ca urmare a drepturilor obtinute, a protectiei regalitatii, în timp relativ scurt, marfurile mestesugarilor clujeni se vor gasi în majoritatea tîrgurilor din Transilvania dar si în Ungaria, Boemia, Moravia, Polonia, Venetia, Viena.

Din documentele pastrate se poate observa gama larga a mestesugurilor practicate la Cluj. Stim ca pe teritoriul orasului existau croitori, fierari, morari, berari, cojocari-blanari, selari, sculptori-turnatori. Ultimii sunt o raritate a vremii, fiind cel mai bine reprezentati de catre fratii Martin si Gheorghe din Cluj, a caror capodopera, din 1372, statuia ecvestra a Sf. Gheorghe se pastreaza pîna astazi.

Clujul în expansiune Dezvoltarea orasului a fost remarcata de puterea centrala si, în semn de

privilegiu deosebit, Clujul a fost daruit cu privilegiul de a-si fauri si folosi un sigiliu deosebit. Acesta simboliza trei turnuri si a devenit un echivalent al recunoasterii Clujului începînd cu 1377. Datorita performantelor economice, a bunastarii dar si a unor interese locale, Clujul a reusit sa-si largeasca hotarele asupra unor sate aflate în realtiva apropiere. În linii generale, teritoriul "micii republici" a Clujului se întindea pîna la dealul Feleacului, la Vîlcele, Rediul, Gheorgheni, Dealul Soporului, Aiton, Pata, Sînicoara, Someseni, Chinteni, Popesti. Modul în care au fost obtinute aceste pamînturi si zone a fost diferit, dar în principal s-a realizat prin cumparari, zalogiri, danii.

Orasul liber

Un asemenea oras, devenit foarte important pentru regalitatea maghiara, a obtinut si privilegiul de a fi înconjurat cu ziduri. Un nou sistem de aparare a fost obiectul unui nou privilegiu regal din 2 iulie 1405. Regele Sigismund de Luxemburg acorda Clujului dreptul de a-si întari si înconjura orasul cu ziduri, de a ridica bastioane, turnuri, metereze, de a înconjura zidurile cu santuri de aparare si alte forme de întarire si, foarte important, de a-si alege conducerea colectiva, adica pe cei 12 jurati. S-a început construirea zidurilor, ceea ce a durat până la finalul secolului XVI. Suprafaţa noii cetăţi (45 ha) era aproximativ dublă faţă de cea a primei incinte medievale, traseul fiind de-a lungul Pârâului Ţiganilor la est (actualele străzi Emil Isac şi Samuil Micu), la nord în perimetrul dintre actualele străzi Potaissa şi Mihail Kogâlniceanu, respectiv Avram Iancu. La est urma linia străzii Baba Novac, Cuza Vodă, iar apoi continua pe partea nordică tot de-a lungul Canalul Morilor. Fortificaţia timpurie îşi păstrează funcţiile de apărare devenind un castellum al oraşului. Incinta este practic terminată în preajma jumătăţii veacului al XV-lea, poarta de est fiind de exemplu ridicată în 1449. S-au folosit blocuri mari din piatră pentru ridicarea unor ziduri masive cu contraforţi de întărire, creneluri şi metereze, drum de strajă pe console de piatră cu scări de retragere. O a doua etapă de construcţie se întinde intre anii 1470 - 1507 când se construiesc între altele Poarta de vest şi Turnul Podului.

În cele din urmă lucrări importante sunt efectuate între 1515 şi 1525, un edict din 1571 al regelui Ludovic al II-lea scutindu-i de altfel pe clujeni de taxe pentru eforturile lor de întărire a apărarii oraşului. Cu totul particulare pentru regiune şi perioadă sunt zidurile ridicate exclusiv în piatră şi prevăzute cu creneluri. Celelalte fortificaţii ardelene renunţaseră la acea dată la astfel de rezolvări.Fortificaţiile erau impresionante, intra-muros-ul ocupând 45 de hectare. Accesul se făcea prin barbacane. Existau în total în jur de 20 de turnuri şi porţi care erau întreţinute, pe timp de pace şi apărate, pe timp de război de bresle meşteşugăreşti, al căror nume îl şi purtau. De fapt Clujul era, la acea data, un oras liber regesc. Iar suprafata pe care orasul o ocupa, odata cu executarea noii centuri de aparare era de circa 45 de hectare. Apar noi porti care erau denumite dupa breslele care le asigurau paza si întretinerea sau care contribuisera cu sume importante la ridicarea lor si a bastioanelor care le flancau. Cunoastem Poarta de Mijloc, Turnul Podului, Turnul Manastirii sau al Manasturului, Bastionul Croitorilor etc. Orasul a devenit si un important centru intelectual al vremii. Sînt pomenite scoli, dieci, magistri ai celor sapte arte liberale, scriitori, sculptori, pictori. În sfîrsit, prin grija si contributia lui Matei Corvin, dar si a orasenilor, s-a ridicat o noua biserica, pe "ulita Lupilor" (str. M. Kogalniceanu).

Harta vechii cetăţi a Clujului, cu localizarea Turnurilor şi Bastioanelor1. Bastionul Croitorilor, ridicat sec. XVI-XVII, (existent şi astăzi) 2. Bastionul Tăbăcarilor 3. Bastionul Zidarilor, ridicat sec. XVI-XVII, demolat 1810 4. Bastionul Curelarilor, ridicat sec. XVI-XVII, demolat 1817 5. Turnul de Poartă din Strada Turzii, ridicat sec. XV, demolat 1841 6. Bajavascript:insertTags('%C3%AE', , ) 7. Bastionul Postăvarilor, ridicat sec. XVI 8. Bastionul Tâmplarilor, ridicat sec. XVI-XVII, demolat 1880 9. Bastionul Pantofarilor, existent şi astăzi 10. Bastionul Fânului (zis şi al Cizmarilor), ridicat sec. XV, demolat 1831 11. Turnul de Poartă din Strada Mănăşturului, zis şi Turnul Cojocarilor,

ridicat 1476, demolat 1843 12. Bastionul Fierarilor, ridicat sec. XV, demolat 1796 13. Bastionul Aurarilor, ridicat sec. XV, demolat 1859

14. Poarta Apei 15. Turnul de Poartă din Strada Podului, ridicat 1477, demolat 1868 16. Turnul Lăcătuşilor (sau Turnul de pe Strada Săpunarilor), zis şi Turnul

Pompierilor, ridicat 1574, existent şi astăzi 17. Bastionul cu creneluri italiene 18. Bastionul Rotund 19. Turnul de Poartă din Strada Ungurilor, ridicat sec. XV-XVI, demolat

1872 20. Bastionul Olarilor 21. Turnul de Poartă din Strada de Mijloc, ridicat 1449, demolat 1850

Biserica Romano-Catolică Calvaria de la Cluj-Mănăştur

În zona Mănăştur, din apropierea Clujului, pe actuala stradă a Primăverii nr. 60, a fost ridicată, începând cu secolul XI, abaţia benedictină "Monasterium Beatae Mariae de Clus", înconjurată cu un zid de apărare. Aceasta a fost fundaţia pe care a fost contruită ceea ce astăzi s-a păstrat şi este cunoscută drept Biserica Romano-Catolică Calvaria, cu hramul "Sf. Maria". Ridicată pe o fortificaţie elipsoidală formată dintr-un val de pământ înalt, biserica avea şanţuri de apărare spre sud, est şi vest[1], spre nord existând o pantă abruptă naturală

Izvoarele istorice definesc anii 1060 - 1063 în timpul regelului Béla I, respectiv perioada 1077 - 1095 (în timpul regelui Sf. Ladislau) drept perioadele de fondare ale abaţiei, pe dealul cu nume omonim, unde se pare că voievodul Gelu ar fi avut o cetate. [2] Astfel fortificaţia a fost ridicată în 3 faze: secolul IX, începutul secolului X şi a doua parte a secolului XI. Din faza treia mai există porţiuni cu o înălţime a valului de pământ de 10-13 metri faţă de şanţ.

Clădirea a trăit numeroase perioade de mărire şi decădere. Iniţial a fost o basilică cu trei nave, cu hramul Sf. Maria, care era subordonată arhiepiscopiei din Strigoniu (în germană, Gran, în maghiară, Esztergom, Ungaria), lucru care a dus la numeroase conflicte cu episcopii Transilvaniei. Mănăstirea a fost distrusă la 1241 în urma invaziei tătarilor şi reconstruită de către regele Béla IV în 1263.

În 1437 aici a funcţionat conventul care a stabilit înţelegerile dintre reprezentanţii ţăranilor răsculaţi de la Bobâlna şi nobilime, şi tot aici a fost ucis Anton cel Mare din Buda, căpetenia ţăranilor răsculaţi. În 1465 abaţia s-a înconjurat cu o fortificaţie de apărare, fortificaţie distrusă aproape imediat de Matei Corvin ca urmare a împotrivirii cetăţenilor Clujului. După 1556, când a avut loc secularizarea averilor mănăstirii, aceasta a devenit subordonată trezoreriei. În 1581, Istvan Bathory a dăruit mănăstirea Ordinului Iezuit, împreună cu şase sate. După Dieta de la Mediaş iezuiţii au fost forţaţi să părăsească temporar ţara (între 1588-1594), reîntorcându-se în 1595.

Parţial distrusă de un trăsnet în 1598, clădirea a intrat o perioadă îndelungă în renovare, după care a fost restituită călugărilor iezuiţi.

Statuia Fecioarei Maria cu Pruncul Isus in braţeUn alt episod trist din istoria mănăstirii a fost scris cu ocazia invaziei tătarilor din 1658 - 1661 când a fost din nou distrusă, devenind nelocuibilă. În secolul XVIII clădirea a fost folosită drept depozit de armament, accentuându-se distrugerea sa. Episcopul Alexandru Rudnai a dispus apoi demolarea atât a bisericii cât şi a clădirilor din jur. A supravieţuit acelor momente doar altarul, care a fost transformat într-o capelă, împreună cu Statuia Fecioarei Maria cu Isus în braţe.

În 1896 Episcopia Romano-Catolică a Transilvaniei a reconstruit nava bisericii şi a refăcut bolţile şi pereţii corului. Biserica a fost oferită franciscanilor în 1922, care au refuzat-o, după care a fost dată în chirie Bisericii Greco-Catolice pentru o sumă simbolică, Biserica Romano-Catolică păstrându-şi drepturile de proprietar.

După venirea comuniştilor, în 1948, biserica a fost dată Bisericii Ortodoxe Române, care a folosit-o până în 1990. O perioadă mai specială a existat între 1991 şi 1994 când biserica a fost folosită în comun de către Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. Începând cu 1994 edificiul a revenit Bisericii Romano-Catolice, ulterior ea fiind renovată. Biserica a primit orga construită în 1792 de Samuel Matz din Biertan, orgă care a fost adusă de la Biserica Evanghelică din Daia Săsească în urma scăderii comunităţii de acolo.Accesul se face prin colţul sud-estic al dealului Calvaria printre cele două valuri de pământ ridicate pentru apărare. La intrare, pe cele două valuri, se află „Capela Calvaria” ridicată în 1831, respectiv clopotniţa proiectată de Károly Kós în 1922. O alee asfaltată de 3 m lăţime conduce la biserică, care este înconjurată de un trotuar lat, asfaltat. În interiorul fortificaţiei, ruinele existente sub pământ îşi semnalează prezenţa prin neplaneitatea suprafeţei pământului. La sud de clădirea bisericii se află mai multe morminte din secolul 19., iar spre nord-vest se pot observa ruinele descoperite ale forificaţiei.

Cetăţuia

Cetăţuia (în maghiară Fellegvár) - fortificaţie construită in perioada Habsburgică în vârful dealului cu acelaşi nume din Cluj-Napoca, în cartierul Gruia.

Cetăţuia a fost clădită între anii 1715 şi 1735 cu ziduri sub formă de stea, o redută, un turn şi era înconjurată de bastioane, conform cu planurile arhitectului militar Giovanni Murando Visconti, în exterior fiind înconjurată de un val de pamânt. Porţile de acces dinspre vest şi sud nu mai există, au mai rămas în picioare doar cele din sud-est si nord. Deasupra porţilor şi în interiorul incintei se aflau diferite clădiri care adăposteau spaţii administrative, o garnizoană şi un depozit de armament. Aceasta Acropola a Clujului, cu o altitudine de 405 m, isi trage numele de la fortificatia austriaca ridicata aici, cea mai veche reminiscenta a arhitecturii seculare baroce din Transilvania. Dominand centrul istoric al orasului, ansamblul a fost construit in sec. al XVIII-lea, pentru a asigura controlul asupra orasului, dupa trecerea Transilvaniei sub stapanire austriaca, dar servind adesea si drept inchisoare.

Contele de Steinville, cel care se afla in fruntea armatei Transilvane, a inceput construirea ansamblului de cladiri si ziduri in 1715, dupa planurile arhitectului militar Giovanni Visconti iar lucrarile au fost terminate in anul 1735. Incinta, sub forma de poligon neregulat, era marginita de un val de pamant si prevazuta cu bastioane. Principala poarta de acces era cea de est, care se mai pastreaza inca. Poarta de vest s-a daramat din cauza alunecarilor de pamant, care afecteaza si in prezent dealul. Deasupra acestor porti se aflau cladiri, utilizate ca birouri, loc de incartiruire a ofiterilor si depozit de armament.

Fortificaţia a fost ridicată cu scopul principal de a asigura controlul asupra oraşului, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, dar a fost folosită de multe ori şi ca închisoare, îndeosebi în perioada Revoluţiei de la 1848. Aici a fost întemniţat şi executat la 11 mai 1849 pastorul sas Stephan Ludwig Roth, unul dintre eroii Revoluţiei.

Din vechea cetăţuie a mai rămas puţin: o parte din ziduri, patru clădiri, iar reduta a fost transformată în Turnul Paraşutiştilor. Întregul ansamblu a fost profund afectat de alunecările de teren din zonă.

Pe colina dealului a fost construit Hotelul Belvedere în perioada anilor 1970, iar în 1995 a fost înălţată o cruce imensă din fier, în locul celei distruse de comunişti în anii 50. Crucea iniţială a fost ridicată în memoria celor întemniţaţi aici.

Piaţa Unirii din Cluj

Piaţa Unirii din Cluj, mai demult Piaţa Regele Matia, (în maghiară Mátyas Király tér), este punctul zero al municipiului Cluj-Napoca

Actuala Piaţă a Unirii a constituit miezul oraşului medieval Cluj, grupat în jurul Bisericii Sf. Mihail. Zidurile cetăţii medievale delimitează centrul istoric al oraşului. Piaţa este cea mai mare ca dimensiune (cca. 220m pe 160m) din vechile pieţe aflate în centrul şi sud-estul Europei. Există pieţe de dimensiuni mai mari, dar acestea s-au format mult mai târziu.Istoric, este cea de-a doua piaţă a Clujului, după Piaţa Mică (actuala Piaţa Muzeului), în Evul Mediu, fiind denumită Piaţa Mare, spre a fi deosebită de cealaltă piaţă, Piaţa Mică. În ultima parte a secolului XIX numele i-a fost schimbat în Piaţa Principală, denumire care nu a rămas pentru mult timp. În prima parte a secolului XX piaţa a fost denumită Piaţa Regele Matia (Mátyas Király tér), după numele lui Matia Corvin. După 1918 piaţa a fost numită Piaţa Unirii, nume pe care îl poartă şi acum. În perioada guvernării comuniste denumirea i-a fost schimbată în Piaţa Libertăţii. Colocvial mai este denumită şi Piaţa Mare sau simplu Centru.

În mijlocul pieţei se află Biserica Sf. Mihail şi Statuia lui Matia Corvin. Laturile pieţei conţin mai multe clădiri celebre: astfel pe latura estică se află Palatul Bánffy, care adăposteşte acum Muzeul de Artă şi cele 2 clădiri construite în oglindă, de la care porneşte strada Iuliu Maniu. Pe latura sudică se află clădirea fostei primării şi cea a Băncii Naţionale. La colţul sud-vestic se află clădirea Hotelului Continental, ridicată la 1894.

Cele 2 clădiri „gemene” de pe latura estică.

După revoluţie, piaţa a devenit principalul punct financiar-comercial al oraşului. Printre mărcile care au închiriat spaţii în Piaţa Unirii se numără, Adidas, United Colors of Benetton, Reebok, Outwear, Steillmann. Totodată s-au deschis reprezentanţe ale Băncii Transilvania, Citibank, Alpha Bank, BRD, Bank Leumi.Piaţa urmează a fi supusă unui proces de refacere şi transformare în zonă pietonală, alături de latura nordică a Bulevardului Eroilor. La data de 29 septembrie 2008 au început lucrările la amenajarea vestigiilor romane din faţa Statuii lui Matia Corvin, aceasta reprezentând prima din cele patru faze ale refacerii pieţei.

Catedrala Sf.Mihail

Coloana vertebrala a orasului, pe care il strajuieste de aproape 700 de ani, Catedrala “Sf. Mihail” este unul dintre cele mai vechi si mai apreciate monumente de arhitectura gotica, fiind adesea comparata cu Biserica Neagra din Brasov. Catedrala mai este insa renumita si pentru evenimentele la care a fost martora de-al lungul istoriei, fiind gazda a nu mai putin de 50 de adunari parlamentare. Regele Matei Corvin a fost botezat in biserica la a carei reconstructie va participa mai tarziu, iar regina Izabella a oferit aici coroana regelui Ferdinand I. Principii Transilvaniei Bathory Zsigmond, Rakoczi Zsigmond, Bathory Gabor si Bethlen Gabor au fost confirmati in functii tot in lacas. Preotul Catedralei Marton Aron a fost inscaunat ca Episcop al Transilvaniei in 1939, iar in 1944 a rostit in aceasta biserica vestita predica prin care a condamnat persecutia evreilor.

Catedrala "Sf. Mihail” a fost ridicata in afara zidurilor orasului, la scurt timp dupa ce regele Carol Robert a acordat Clujului statutul de oras (1316) si autonomia ecleziastica. Se estimeaza data constructiei ca fiind 1348-1349, atestata de o indulgenta. Terminarea lucrarilor, dupa 1419, coincide cu domnia regelui Sigismund, dupa cum se poate deduce din analizarea blazonului de deasupra portii: in centru se afla stema Imperiului Romano-German, flancata in dreapta de cea a Ungariei, iar in stanga de cea a Cehiei. Blazonul a fost sectionat pentru a face loc statuii patronului spiritual, Sfantul Mihail, deoarece orasul si-a redobandit in 1445, in ziua cand era celebrat acesta, privilegiile pierdute prin participarea in 1437 la rascoala de la Bobalna. In 1489, biserica a avut de suferit de pe urma unui incendiu, fiind restaurata prin grija lui Matei Corvin. Un alt incendiu a distrus turnul gotic in 1697, reconstruit mai tarziu, intre 1742 si 1744, in stil baroc. Din 1545, biserica a revenit reformatilor, care au distrus pictura, iar intre 1566 si 1616, unitarienilor. Abia dupa aceasta data ea a redevenit biserica a catolicilor, iar parohul Biro Janos s-a ingrijit de restaurarea interiorului in stil baroc. Amvonul si altarele au fost sculptate de doi mesteri renumiti, Anton Schuchbauer si Iohannes Nachtigall. Catolicii au reconstruit turnul baroc, dar si acesta a fost distrus de trasnet, in 1763, iar apoi de un cutremur. In 1837 incepe reconstruirea turnului in stil neogotic, separat de biserica.

Palatul Bánffy

Palatul Bánffy este un important edificiu baroc din Clujul secolului XVIII (Piaţa Unirii nr.30), operă a arhitectului german Johann Eberhard Blaumann.

Construit între 1774 şi 1785 pe laturile unei curţi rectangulare de către contele Gheorghe (György) Banffy, este considerat a fi cea mai reprezentativă clădire în stilul baroc din Transilvania. Frontispiciul rococo are blazonul familiei Banffy şi statui ale unor personaje din mitologia romană: Marte, Apollo, Diana, Perseu, Minerva şi Hercule.Începând cu 1951, palatul adăposteşte Muzeul Naţional de Artă Cluj-Napoca cu al său valoros patrimoniu de pictură, grafică şi artă decorativă.

Palatul Josika

Lângă Palatul Rhedey (în Piaţa Unirii) se află Palatul Josika (denumit şi Casa cu picioare), înălţat pe locul fostei reşedinţe clujene a principilor Transilvaniei.

Iniţial pe acest loc s-a aflat casa Kakas, care a adăpostit în secolul XVI principii Transilvaniei. De aici Sigismund Báthory a asistat în 1594 la execuţia membrilor partidei filoturceşti[1]. Clădirea a devenit reşedinţa lui Anton Josika, comite al Clujului, la mijlocul secolului al XVIII-lea, clădirea având atunci doar un etaj. În 1828, clădirea a fost refăcută de Josika Janos, guvernator al Transilvaniei, căpătând înfăţişarea de astăzi. Cu această ocazie clădirea a fost înalţată cu etajul II, iar etajul deasupra aripii din curte a fost ridicat ulterior, în perioada 1864-1865. La etajul I a funcţionat Casinoul maghiar din Cluj, iar în perioada 1880-1902 Tabla regească[2]. Clădirea a mai adăpostit de-a lungul timpului Palatul de Justiţie, Curtea de Apel şi Biblioteca Facultăţii de Medicină.

Palatul aparţine stilului neoclasicist. Elementul caracteristic în faţadă este porticul sobru cu coloanele dorice dublate în perete de pilaştri, susţinând un amplu balcon de fier forjat. Atica poartă inscripţia MDCCCXXVIII (1828), anul renovării clădirii

Clujul in imagini

Sediul Politiei din centrul orasului

Piaţa centrala in anul 1906

B-dul Eroilor

Privire panoramica din anul1898

Ceas solar Calvaria

capela Calvaria

clopotnita Calvaria

Biserica Calvaria

Harta clujului

Cetăţuia

Blazon palatul banffy

Cladirile gemene de pe Str. Iuliu Maniu

Blazonul de deasupra porţii de intrare

Altarul Bisericii Sf. Mihail

Palatul Josika

Bibliografie:

1.Ovidiu Drimba-Istoria Culturii si Civilizatiei2.Ziarul romania libera3.www.wikipedia.org4. www.clujonline.com5.revista “transilvania all inclusive”