Embed Size (px)
DESCRIPTION
Istoria orasului Calimanesti
Citation preview
POTENŢIALUL TURISTIC ÎN ORAŞUL CĂLIMĂNEŞTI ŞI VALORIFICAREA ACESTUIA
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………….CAPITOLUL I…………………………………………………Condiţii naturale şi istorice:
Situare geografică……………………………………….. Relieful şi condiţiile de climă…………………………… Istoricul localităţii………………………………………..
CAPITOLUL IIViaţa economică:
Ocupaţiile locuitorilor……………………………………Circulaţia mărfurilor…………………………………….. Meşteşugurile…………………………………………….
CAPITOLUL IIIViaţa socială:
Obştea veche şi obştea nouă……………………………...Clăcaşii……………………………………………………Împroprietăririle…………………………………………..
CAPITOLUL IVEvoluţia demografică:
Natalitate, mortalitate, căsătorii……………………………CAPITOLUL VAsistenţa medicală în trecut şi în prezent
Asistenţa medicală în oraşul Călimăneşti………………….Asistenţa medicală în staţiunea Călimăneşti Căciulata……..
CAPITOLUL VIViaţa culturală
Dezvoltarea învăţământului………………………………….Instituţii culturale……………………………………………Monumente………………………………………………….
Arta şi arhitectura populară………………………………….Datini. Obiceiuri. Folclor……………………………………Cărturari şi oameni politici locali şi contribuţia lor pe plan
naţional……………………………………………………………
1
CONCLUZII……………………………………………………….BIBLIOGRAFIE……………………………………………………LISTA ILUSTRAŢIILOR………………………………………….
2
INTRODUCERE
Istoria naţională este şi va rămâne un “sumum” al istoriei tuturor locurilor
unde se gândeste, se vorbeşte si se simte româneste. Cunoasterea trecutului fiecărui
colt al României nu va face decât sa îmbogăţească istoria naţionala. Faptul acesta
se constituie într-una din ratiunea alegerii spre cercetarea si tratarea temei de fata.
La inceputul lucrarii am prezentat cadrul geografic, clima, relieful, reteaua
hidragrafica si vegetatia orasului Calimanesti.
In continuare am realizat un istoric al localitatii, bazat pe documente si
informatii demne de luat in seama.
Am folosit si informarea direste in teren. In acest scop am urmarit tipul de
locuinta, arhitectura, elementele de decor.
Lucruri importante am aflat si despre evoluţia învăţământului pe plan local,
cat si al desfăşurării vieţii culturale.
De-a lungul existentei sale staţiunea Călimaneşti-Căciulata s-a bucurat de
apariţia a numeroase lucrări care s-au ocupat in mod deosebit de prezentarea
surselor minerale, a metodelor terapeutice sau de prezentarea in mod publicitar a
posibilităţilor de cazare si tratament.
Existenta in fondurile deţinute de Filiala Arhivelor statului din Rm.Vâlcea a
unuia creat de fosta Societate “Govora-Calimanesti” mi-a asigurat posibiliatea
cercetarii a numeroase informatii cu o serie de date mai putin cunoscute, reletive la
amenajarea si administrarea acestei statiuni valcene.
Documentarea nu s-a oprit la aceasta sursa care acopera numai o perioada
scurta din existenta statiunii si a localitatii. Am mai facut cercetari in Arhivele
3
Primariei orasului Calimanesti si in Arhivele Prefecturii judetului Valcea, cu
informatii esentiale pentru perioada ce a premers preluarea adrimistratiei izvoarelor
minerale din zona Calimanesti-Caciulata de catre Societatea “Govora-
Calamanesti”.
Am folosit, de asemenea, darile de seama anuale prezentate de consiliul de
admnistratie al Societatii “Govora-Calimanesti” in fata adunarii generale a
actionarilor, precum si gazete mai vechi sau mai recent aparute pe plaiurile
valcene.
4
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII GENERALE
POZIŢIA GEOGRAFICĂ
Oraşul Călimăneşti constituie, atât prin peisajele variate pe care le oferă, cat
si prin diversitatea factorilor naturali de cura, cea mai importanta staţiune de pe
Valea Oltului.
Este situat la poalele Carpaţilor Meridionali, pe malurile Oltului, la ieşirea
acestuia din defileul de la Cozia, la 4515’ latitudine nordica si 2415’ longitudine
estica.
La nord localitatea se învecinează cu oraşul Brezoi, la est cu comuna
Sălătrucel, la sud cu comunele Dăeşti si Bujoreni, la vest cu comuna Muiereasca si
la nord-vest cu Baile-Olanesti.
Oraşul Călimăneşti cuprinde pe langa staţiunile Călimăneşti, Căciulata si
Cozia – contopite in prezent – si localităţile Păusa, Jiblea Veche, Jiblea Noua si
Seaca.
Localitatea reşedinţă a oraşului se numeşte Călimăneşti, iar distanţa medie
fata de aceasta a localităţilor componente este următoarea: Caciulata – 2km.(pe
malul drept al Oltului, spre nord), Pauşa - 2km.(pe malul stang al Oltului, spre
nord-est), Jiblea Veche – 1km.( pe malul stâng al Oltului, spre est), Jiblea Noua –
3km.(pe malul stâng al Oltului, spre sud-est), Seaca – 3km.(pe malul drept al
Oltului, spre sud).
Suprafaţa totala a oraşului este de 42km pătraţi, iar suprafaţa intravilanului
este de 347 ha., cu o lungime a străzilor de 48 km., din care 22 km. asfaltate, iar 26
5
km. balastate si pavate cu bolovani de rau.1) Este orientat de la sud fiind înconjurat
de dealuri subcarpatice. La nord este străjuit de Munţii Cozia (1654m) si Munţii
Narutu (1499) aflaţi de-o parte si de alta a Oltului. Din munţi, de la nord pleacă
spre sud culmi deluroase subcarpatice: Priboieni(675), Caciulata(600m), Băilor
(580m)- pe partea dreapta a Oltului, Pauşei (650m) si Jardei (660m) – pe stânga; la
sud panorama este închisă de dealurile Manga (776m) pe dreapta Oltului si Lăstun
(561m) pe stânga, ocupând sectorul vestic al depresiunii subcarpatice Jiblea.2)
Oraşul Calimanesti este străbătut de drumul naţional nr.7(şoseaua europeana
E 81) si se afla la o distanta de 18 km. nord de municipiul Rm. Valcea si 81 km.
sud spre municipiul Sibiu.
Prin Călimaneşti trece calea ferata Bucureşti – Piatra Olt – Rm. Valcea _
Sibiu – Cluj Napoca, construita intre anii 1896 – 1902 sub conducerea inginerului
Mihail Râmniceanu, investiţie care, timp de mai bine de o jumătate de secol, a
constituit realizarea romaneasca de vârf în materie de drumuri feroviare.3)
RELIEFUL SI CONDITIILE DE CLIMA
Oraşul Calimanesti este situat intr-o zona subcarpatica, la poalele Carpaţilor
Meridionali in Depresiunea Jiblea, de o parte si de alta a Oltului, la o altitudine
relativ mica: 270 – 280 m. Munţii si dealurile acoperite cu păduri care îl
înconjoară constituie o bariera care îl apară de vanturile mari si curenţi de aer, ceea
ce creează un climat blând si plăcut, deosebit de favorabil curei balneare.
Temperatura medie anuala este cuprinsa intre 2 - 10, cu veri calde, toamne
lungi si însorite, ierni scurte. Uniformitatea relativa a presiunii atmosferice,
precipitaţiile cuprinse intre 600-800 ml. anual, durata mare de strălucire a soarelui
ca si regimul moderat al vanturilor pe direcţia nord-sud, fac ca staţiunea sa
1) Berbec V.,Botvinic V., Calimanesti-Caciulata.Mic indreptar turistic, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1978, p.9-10;2)Ibidem, p.11; 3) Judetele patriei-Valcea, Editura Sport-Turism, Bucuresti,1980,p.64
6
beneficieze de minunate condiţii pentru cura balneoclimaterica, fapt ce i-a adus un
binemeritat prestigiu turistic, naţional si international.1)
Nordul oraşului este dominat de zona muntoasa, unitara la prima vedere, cu
creasta dantelată si vârfuri dispuse in evantai. Este alcătuita din Muntii Cozia –
Narutu, Defileul Oltului si Valea Lotrisorului. Munţii Cozia apar ca un masiv
proeminent si abrupt (desi altitudinea maxima este de numai 1654m.-Varful
Cozia), la est de Olt, dominand prin supleţea sa, spre nord, depresiunea
intramontana Tara Lovistei, iar spre sud depresiunea subcarpatica Jiblea. Sunt
formati aproape in exclusivitate din genis de injecţie (seria genisului de Cozia), un
genis ocular cu ochiuri mari de faldspat si care este exploatat in cariera aproape de
staţia de cale ferata Manastirea Turnu.
Din vârfurile principale ale Muntilor Cozia-Narutu, pornesc radical o serie
de culmi mai domoale, despărţite de vai. Structura geologica a terenului a permis
procesul de împădurire pana aproape de vârf. Doar pe versantul sudic al Coziei
(1200-1500m) si versantul vestic al Muntelui Narutu (1200-1400) se ridica piscuri
prăpăstioase cu pereţi aproape verticali. Frumuseţea naturala a peisajului din
aceasta zona este deosebita, ţinând seama ca aici s-au format chipuri de piatra
dăltuite in stanca de scurgerea timpului, s-au conturat forme bizare ale unor fiinţe
cum sunt “Baba de Coziei” si “Sfinxul Coziei”, precum si coloane, turnuri, grote-
portaluri, praguri si punţi suspendate, cascade si chei ce par mai degrabă făcute de
mana iscusita de artist.
Oltul in defileul Coziei a creat vestitele “Carligele”. La sud de zona
muntoasa, chiar la poalele acesteia se afla depresiunea subcarpatica Jiblea-
Berislavesti care a constituit un adăpost izolat, dar sigur, foarte prielnic pentru
stabilirea si dezvoltarea unor vechi aşezări. Aici clima este temperat-continentala,
blânda, fără schimbări bruşte de temperatura sau umiditate, fapt ce determina
creşterea viţei-de-vie, a nucului si castanului brun, ca si a altor pomi fructiferi.
Dealurile au o structura cutata si monoclinala si sunt împădurite pana in
vârf.
1) Berbec V., Botvinic V.,op.cit.,p.217
Fâneţele ocupa o suprafaţa de 525 ha., foarte diverse din punct de vedere al
compoziţiei floristice. Cercetările efectuate pentru Munţii Cozia-Narutu arata ca
aici întâlnim o flora de tip special-elementele specifice Europei Centrale-
îmbogăţindu-se si cu alte plante provenite din mai multe colturi ale globului:
Caucazul, Alpii, Balcanii, ţinuturile mediteraneene si circumpolare ale Europei si
Asiei. La varietatea floristica si faunistica au contribuit atât condiţiile locale de
topoclimat cat si “insulele de uscat”, care s-au ridicat odată cu Munţii Cozia-
Narutu pe verticala si care au fost ulterior spălate de văile curgătoare.
In Munţii Cozia-Narutu, declaraţi Parc Naţional, întâlnim o flora si o fauna
aparte. Ca monumente ale naturii menţionam: iedera alba (Daphne Blagayana),
floarea de colt (Leontopodium alpinum) si laleaua pestrita sau bibilica (Fritillaria
montana). Fauna acestui parc este si ea bogata si variata. Întâlnim rasul, capra
neagra, cerbul, căprioara, ursul brun, jderul de stanca, bursucul, cocosul de munte.
De asemenea, Muntii Cozia-Narutu sunt păstrători ai unor specii de plante rare
precum: măceşul Coziei, pesma Coziei, rocotelele Coziei, specii care se cer a fi
ocrotite.
Colectorul principal al apelor din zona aceasta este râul Olt care pe partea
stânga primeşte ca afluent Coisca. Din cele treisprezece hidrocentrale aflate pe Olt
in Judeţul Vâlcea, doua se afla in aceasta zona: cea de la Turnu si cea de la
Calimanesti. In apele Oltului întâlnim pestica: mreana, clean, scobar, nisiparnita,
porcuşor, iar in locuri mai adânci si cu apa lina: crap, somn, stiuca.1)
Dar faima staţiunii o dau izvoarele minerale. Cercetările geologice recente
au adus la concluzia ca apele minerale de aici sunt clorurate, slab iodurate,
sulfuroase, cu o concentraţie de săruri intre 0,5-29 grame/litru. Apele minerale de
la Caciulata, Cozia si Bivolari provin de la adâncimi foarte mari.
Sursele termale de apa minerala sunt puse in valoare cu ajutorul unor sonde
de mare adâncime (peste1200m) ceea ce a creat posibilitatea captării unor surse cu
o concentraţie mare, folosite in cura externa, pentru tratarea afecţiunilor reumatice,
aparatului locomotor, ale sistemului nervos etc.
1) Calimanesti-Caciulata-izvoare de sanatate, Rm.Valcea, 1975,p.22-25;8
In prezent, la Calimanesti-Caciulata sunt utilizate in cura balneara un număr
de 12 izvoare (cura interna) si doua izvoare cu apa termala, iar 14 izvoare minerale
si termale sunt utilizate la bazele de tratament.
Pentru cura interna se utilizează următoarele izvoare de pe malul drept al
Oltului, variate in concentraţie, dar aproape identice din punct de vedere al
compoziţiei lor.
ISTORICUL LOCALITATII
Pierdute in negura vremurilor, începuturile de locuire umana in zona
Calimanesti-Caciulata-Cozia, incluzând ambele maluri ale Oltului, se regăsesc intr-
o serie de descoperiri arheologice si monumente a căror dăinuire a sfidat curgerea
timpului.
Cele mai vechi urme arheologice au fost descoperite in zona Bivolari, pe
dealul care mărgineşte localitatea spre est. Datând din perioada de tranziţie de la
neolitic la epoca bronzului, ceramica recoltata aici se încadrează in cultura
Coţofeni. Dar partea cealaltă a Oltului, in punctul Cozia Veche, cele mai vechi
vestigii de viata materiala descoperite datează din prima epoca a bronzului,
fragmentele ceramice încadrându-se in aria culturii Glina III si Cotofeni.1)
Desi s-a emis ipoteza ca aceste urme atesta o aşezare sezoniera, se
presupune ca a existat o asezare cu locuire continua in intreaga epoca a bronzului,
care a oferit componenta locala indispensabila a apariţiei aşezării din prima epoca
a fierului (Hallstatt) de la Cozia Veche in care au fost descoperite numeroase
fragmente ceramice lucrate cu mana sau la roata, dintr-o pasta nisipoasa. Aici s-a
dezvoltat o puternica aşezare dacica care a dăinuit intre sec. I i.e.n.-I e.n., fiind
distrusa probabil, in timpul războaielor daco-romane. Descoperirile arheologice
1) Calimanesti-Caciulata-izvoare de sanatate, Rm.Valcea, 1975,p 56-57
9
confirma existenta in aceasta perioada a unei zone cu puternice aşezări dacice unde
se afla si un important nod rutier.2)
La Jiblea a fost descoperit in anul 1954 un tezaur de monede dacice, format
din 300 de piese conţinând emisiuni monetare din jurul anului 200 i.e.n. imitate
după cele macedone. O alta descoperire de monede de factura dacica a fost făcută
la Bivolari.
Descoperirea unui butuc de vita-de-vie din perioada dacica pe dealul Jardiei
indica practicarea viticulturii de către populaţia locala.
După cucerirea Daciei, romanii au împânzit teritoriile care înconjurau
masivul Cozia, cu puternice fortificaţii legate prin drumuri bine întreţinute.
Ceramica si alte vestigii aparţinând sec. II-III e.n. la Jiblea consemnează existenta
drumului roman, care din acest punct de se despărţea in doua variante: una ocolind
masivul Cozia, alta urmând trudnicul drum al defileului.
Săpăturile arheologice au scos la iveala castrul roman de la Bivolari care se
identifica cu anticul Arutela construit in timpul împăratului Hadrian împreună cu
termele din apropiere. Aici erau cantonate doua unităţi militare de cavalerie.
Ostaşii acestor unităţi, continuând vechea experienţa a localnicilor daci, au folosit,
se pare, in termele construite in apropierea castrului, apele sulfuroase si termale din
zona.1)
După retragerea romanilor termele s-au dărâmat cu timpul, dar localnicii au
continuat sa folosească apa sulfuroasa de la Bivolari pentru tratarea suferinţelor
reumatismale săpând gropi in care apa sulfuroasa termala se aduna si in care
făceau bai in sezonul cald.
Si aceste locuri de la intrarea in defileul Oltului trec prin secolele tulburi ale
migraţiei popoarelor. Aici, ca în întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic, se
plămădeau poporul si limba romana.
Localitatea actuala s-a înfiripat, probabil, in sec.V-VII când, conform
tradiţiei orale, vechea obşte sătească ce se întindea pe malurile Oltului, pe dealurile
de la poalele Coziei, s-a destrămat, împărţindu-se între Căliman, Serban, Stoian şi
2) Informatie obtinuta de la muzeograful Purece Sergiu1) Poenaru-Burdes Gh.,Vladescu C.,Date noi in legatura cu Castrul Arutela, in Studii si cercetari de istorie veche, Bucuresti, 1969, p.7;
10
Bogdan, de la care vor deriva numele localităţilor Calimanesti, Serbanesti,
Stoienesti si Bogdanesti. Aceste aşezări au făcut parte din cnezatul lui Farcaş,
menţionat in Diploma Cavalerilor Ioaniti din 1247.2)
Legenda spune ca pe locul unde sunt astăzi semeţele vile de la Caciulata, era
odinioară o băltoaca formata dintr-un izvor, pe lângă care pastorii treceau
nepăsători. Unul dintre ei, Căciula, baga de seama ca celor mai bătrâne vite ale sale
le plăcea sa stea în băltoaca si ca începeau cu timpul sa calce mai vioi.
Descoperind miracolul, se scalda si el, se înzdrăveni de durerea de spate si duse
mai departe vestea. De aici, numele aşezării Caciulata.1)
In vremea lui Mircea cel Bătrân aici au existat sate ai căror oameni si ale
căror pământuri au contribuit la prima înzestrare a ctitoriei voievodale de la Cozia.
De-a lungul evului mediu, satele din aceasta s-au aflat intr-o strânsă dependenta
faţă de Mânăstirea Cozia. Nu întâmplător, prima atestare documentara o gasim in
Codica Manastirii Cozia la 20 mai 1388, când Mircea a dăruit mânăstirea si satul
Calimanesti: “A binevoit domnia mea sa ridic din temelie o mânăstire…la locul
numit Calimanesti pe Olt”.2) Un an mai târziu, la 4 septembrie 1389, aflat la
Ramnic, împreună cu curtea sa, domnitorul dăruia mânăstirii si satele Jiblea si
Orlesti, împreună cu o serie de scutiri. Actele de danie întărite de către Mircea cel
Bătrân si confirmate de urmaşii săi au transformat Mânăstirea Cozia in
aşezământul ecleziastic cu cel mai mare si mai bogat domeniu din Tara
Romaneasca.
Daca prima menţiune documentara a localităţii este legata de Mânăstirea
Cozia si prima menţiune scrisa a izvoarelor minerale din aceasta regiune poate fi
legata tot de acest lăcaş de cult. In anul 1520, conducătorul comunităţii monahale
de la Athos, Gavril Preotul, vizitând ctitoria lui Mircea cel Bătrân arata ca regiunea
înconjurătoare este “plina de toate bunătăţile…si acolo cura piatra pucioasa, si tot
pământul împrejurul ei este pământ roditor, care si noi am văzut cu ochii noştri si
i-am zis pământul cel fagaduit”.3)
2) Purece S.,Informatii arheologice si documente de la Arhivele Statului Valcea, in Revista Arhivelor, 1979, p13;1) Informatie obtinuta de la locuitori;2) Panaitescu P.P.,Documentele Tarii Romanesti (1369-1490), Editura academiei, Bucuresti, 1958, p.62;3) Calimanesti Caciulata –izvoare de sanatate, Rm.Valcea, 1975, p.7;
11
In anii 1520-1521, din porunca lui Neagoe Basarab, s-a rezidit schitul din
Ostrov , despre care încă de la 20 aprilie 1500 Radu cal Mare menţiona ca este de
foarte multa vreme parasit.1)
O adevărată perla a arhitecturii româneşti medievale este Bolniţa Mânăstirii
Cozia, ctitoria lui Radu Paisie, ridicata in 1542 după “planurile si învăţătura lui
Maxim maistorul “.2) Importanţa Bolniţei face înconjurul lumii, fapt dovedit de
numeroşi negustori străini care poposeau la izvoarele tămăduitoare pentru a-si
alina suferinţele.
Mihai Viteazul, scoţând sabia libertăţii si neatârnării naţionale si-a înscris
numele ca primul unificator al celor trei provincii româneşti. Documentele interne
menţionează ca atunci când Mihai Viteazul a trecut in Transilvania “de a invins si
a ucis pe Andreias craiul si a luat tara Ardealului” s-a împrumutat de la
Mânăstirea Cozia cu 20.000 de aspri, iar cand “a trecut al Nicopole si l-a batut, a
luat si niste plumb “.3)
Intre zidurile vechi ale manastirii, doaman Tudora, mama voievodului,
ajungand-o vreme de batranate, de slabiciune si de neputinta “,intrand in ordinul
calugaresc cu numele de Teofana, si-a petrecut ultimele zile pana in anul 1606
cand, stingandu-se din viata, a fost inmormantata in manastire, alaturi de ctitorul
acesteia.4)
In august 1612, Radu Mihnea, vizitand manastirea, hotaraste sa scuteasca
satul Calimanesti de toate dajdiile cate sunt peste an in schimbul intretinerii
drumului pe Valea Oltului de catre sateni, “deoarece, fiind calea stricata si
surpandu-se in toti anii, calugarii fara de ajutor nu pot sa tie calea rea”.5)
Prin actul din 17 aprilie 1617, Alexandru Ilias acorda dreptul egumenului si
soborului manastirii sa judece pe locuitorii din Calimanesti “pentru pacatele lor”
neadmitandu-se nici o interventie din partea administratiei civile locale sau
centrale.1)
1) Calimanesti Caciulata –izvoare de sanatate, Rm.Valcea, 1975, p.7;2) Calimanesti Caciulata –izvoare de sanatate, Rm.Valcea, 1975, p.7;3) Calimanesti Caciulata –izvoare de sanatate, Rm.Valcea, 1975, p.8;4) Calimanesti Caciulata –izvoare de sanatate, Rm.Valcea, 1975, p.8;5) Documente privind istoria Romaniei, B., Tara Romaneasca, veacul XVII, vol.II,Bucuresti,1951,p.97-981) Calimanesti Caciulata –izvoare de sanatate, Rm.Valcea, 1975, p.9;
12
O perioada mai grea au avut locuitorii in timpul ocupaţiei Olteniei de către
austrieci (1718-1739), când exploatarea se intensifica.
De-a lungul epocii medievale si la începutul epocii moderne, până la
secularizarea averilor mânăstireşti in 1863 in timpul domniei lui Alexandru Ioan
Cuza, istoria localităţii Calimanesti a fost legata evoluţia relaţiilor dintre săteni si
Mânăstirea Cozia. Agravarea dependentei locuitorilor de pe moşiile Jiblea si
Calimanesti fata de egumenul si călugării mânăstirii a constituit izvorul unor
proteste îndârjite ale ţăranilor pentru a-si păstra vechile drepturi si libertăţi.
In anul 1676 a început construirea pe stânga Oltului, la câţiva kilometri spre
nord de Cozia, de către mitropolitul Varlaam, a Mânăstirii Turnul. Cu eforturile
ecumenului Serafim de la Mânăstirea Cozia s-a ridicat in Călimăneşti in anul 1712
biserica cu hramul “Sf. Voievozi”.
In evul mediu Mânăstirea Cozia a fost si un important lăcaş de cultura. Intr-
un document din 4 aprilie 1646 dat de Matei Basarab este menţionată prima moara
de hârtie din Tara Romaneasca, lângă Călimăneşti, a cărei materie prima-carpele-
era furnizata de locuitori.2) In anul 1649 călugărul Mardarie întocmeşte un
dicţionar slavo-roman care cuprindea peste 4500 de cuvinte.
In 1821, pe aceste meleaguri au găsit adăpost pandurii revoluţiei conduse de
Tudor Vladimirescu. Din primele momente ale revoluţiei, Tudor a ordonat
fortificarea Mânăstirii Cozia care, in cazul unei intervenţii turceşti, urma sa-i
asigure unul din punctele de rezistenta. Cu ajutorul locuitorilor din satele
apropiate, zidurile Coziei au fost întărite, intre ele aşezându-se o garnizoana de 100
de panduri cu provizii îndestulătoare. După uciderea mişelească a conducătorului
revoluţiei, Alexandru Ipsilanti a ordonat preluarea de către ostenii săi a tuturor
mânăstirilor fortificate din Oltenia.
Începutul sec.XIX regăsea zona Călimăneşti - Căciulata atmosfera
medievala a satului de pe moşia Mânăstirii Cozia, cu locuitorii, in majoritate,
clăcaşi pe pământurile vechii ctitorii voievodale. Poate ca nimeni nu bănuia atunci
ca anii ce vor urma vor conferi zonei valente noi care o vor scoate din latergia
vechilor rânduieli. Cunoscute si utilizate încă din antichitate pentru efectul lor
2) Ibidem,p.10;13
tămăduitor, apele minerale de aici îşi sporesc treptat faima de izvoare de sănătate,
ducând la transformarea vechiului sat al mânăstirii intr-o perla a Văii Oltului, cu
renume internaţional.
In 1827 in Curierul romanesc se menţionează pentru prima data efectul
terapeutic al apelor de la Călimăneşti, iar in 1921 se făcea prima descriere sumara
acestor ape.1) Descoperirea, in jurul anului 1848, a izvorului numit astăzi Caciulata
I, a deschis noi perspective acestei zone balneare, interesul pentru apele minerale
de la Călimăneşti - Caciulata crescând considerabil, mai ales după ce calităţile
izvorului apar la iveala. Primele dotări ale staţiunii apar insa după 1865 si constau
in 20-30 de camere din paianta si lemn pentru închiriat, cabine pentru bai şi
dependinţe.
Către sfârşitul anului 1882 si începutul anului 1883 sunt deschise lucrările
de construcţii ale aşa-zisului Stabiliment balnear de la Calimanesti, lucrări
finanţate de stat, in stil baroc, realizate din piatra, cărămida, lemn, finalizata in anul
1884. stabilimentul balnear (Pavilionul Central) era ca început ca o unitate
balneara complexă, in incinta lui putându-se servi masa, asigura cazarea,
administra tratamente.
In anul 1934 se fac amenajări si modernizări, iar ultimele reparaţii s-au făcut
in 1985-1987 cu înlocuirea planşeelor de lemn cu planşee din beton armat. Cu
aceasta ocazie a fost înlocuit total mobilierul din camerele de cazare, au fost
înlocuite utilajele si aparatele de tratament, au fost modernizate restaurantul, barul
de zi si parcul din jurul clădirii.
Realizarea Stabilimentului balnear deschide o noua etapa in dezvoltarea
staţiunii, caracterizata prin administrarea de către stat a izvoarelor minerale de aici.
Etapa se caracterizează prin realizarea unor lucrări importante pentru captarea
surselor minerale si amenajarea întregii localităţi.
In 1885, din ordinul guvernului si al domnitorului, doctorul Carol Davila
efectuează o vizita “la apele minerale de la Calimanesti”.1)Impresionat de calitatile
curative ale apelor din zona Călimăneşti - Caciulata-Cozia, el propune înfiinţarea
1) Berbece V., Botvinic V., op cit.,p.6;1) Berbece V., Botvinic V., op cit.,p.7;
14
unui Stabiliment balnear pentru ostaşi asemănător celui aflat deja în funcţiune la
Olăneşti. In 1860 Mihail Kogalniceanu s-a tratat cu apa de la izvorul Caciulata si a
fost aşa de incantat de tezulatatul obtinut incat a recomandat-o si altor bolnavi.
Incapand din a doua jumatate a sec. XIX faima apelor de la Calimanesti-
Caciulata depaseste granitele tarii. Napoleon al III-lea, imparatul Frantei, suferind
de litiaza biliara, primea la recomandarea medicului Carol Davila, apa minerala de
la Caciulata transportata in Franta cu digilenta.2)
Expozitia internationala a apelor minerale de la Viena, organizata in anul
1873, aduce trofeul cel mai semnificativ pentru apa minerala de la Caciulata, el
reprezentand Medalia de aur. Dupa 20 de ani, in1893 o alta expozitie cu specific de
alimentatie si ape minerale, organizata de acesta data in Elvetia, aduce doua
distinctii pentru apele minerale din zona Calimanesti Caciulata, una constituind-o
Medalia de aur si cealalta Diplome du Grand Prix.3)
Din ultimul deceniu al secolului trecut avem si o prima statistica amanuntita
din care se pot extrage date interesanta asupra activitatii statiunii Calimanesti.
Astfel in 1889 erau administrate in statiune 4863 bai pe sezon.4)
Sfarsitul sec.XIX a insemnat pentru Calimanesti nu numai inceputul
modernizarii statiunii, ci si a localitatii, incetul cu incetul conturandu-se aspectul
constructiv nou prin ridicarea de vile si case ale localnicilor cu o functionalitate
ridicata pentru a satisface necesitatile balneare ale localitatii. Incepand din 1888
Ministerul Agriculturii decreteaza expropieri cu despagubire pentru localnicii pe
ale caror terenuri urmeaza a fi construite vile de catre stat sau diversi particulari.
Numărul in continua crestere al vizitatorilor statiunii acorda pentru ultimul
ădeceniu al secolului trecut perspective deosebite dezvoltarii statiunii, ceea ce fcae
ca amenajarile de aici sa beneficieze de o noua si importanta investitie din partea
statului, materializata prin introducerea iluminatului electric in anul 1890.Intre anii
1896-1902 a fost data in folosiinta calea ferata Sibiu-Piatra Olt care va facilita
accesul in statiune.
2) Dumitrscu Cornel,Dialog despre apele minerale, Editura Albatros, Bucuresti, 1984,p.127;3) Dumitrscu Cornel,Dialog despre apele minerale, Editura Albatros, Bucuresti, 1984,p.128;4) Arhivele statului Rm.Valcea, Prefectura judetului Valcea, dos.5/1889,f.27;
15
Inceputul sec.XX confera acestei statiuni valente noi. Anul 1910 marca o
serie de schimbari imortante in organizarea exploatarii statiunii Calimanesti-
Caciulata. Prin decretul regal din 8 mai 1908 se aprobau Statutele Societatii
Govora-Calimanesti care aveau drept scop declarat exploatareacelor doua statiuni,
de a face constructii noi, a imbunatatii si infrumuseta pe cele existente pentru a le
ridica la nivelul unor statiuni de prim-rang. Inceputa imediat dupa 1910, actiunea
de modernizare a statiunii balneare Calimanesti, viza ca aceasta sa devina de rang
european deoarece sursele minerale de aici rivalizau, dupa parerea specialistilor, cu
cele mai renumite din Europa. Pavilionul Central este suprainaltat intre anii 1907-
1911 si dotat cu o sectie de tratamente balneare. S-au construit pavilionul pentru
muzica, cinematograful si Cazinoul din Insula Ostrov. Se fac amenajari la
instalatiile de hidroterapie, la canalizare si apa curenta, se construiesc diguri la
Caciulata pentru a proteja sursa minerala din malul Oltului, se reamenajeaza
parcurile si se construiesc poduri de beton in Ostrov si la Caciulata.
In anul 1905 a facut cura cu apa din izvorul Caciulata I, transportata la Paris,
Emile Loubet (1838-1929) presedintele Frantei intre 1899-1906, ca si alte
personalitati de seama ale vremii, fapt ce atesta renumele izvorului.
Anul 1916, anul intrarii Romaniei in primul razboi mondial, este pentru
statiune inceputul unei perioade de criza de 2 ani in care, practic, izvoareel sunt
neutilizate, iar dotarile din imediata lor apropiere sufera mari distrugeri in timpul
crancenelor lupte care au avut loc pe Valea Oltului in toamna anului 1916 si a
ocupatiei germane. Pierderile suferite de statiune in perioada ocupatiei germane
(1916-1918), se cifrau la 6.177.429 lei. Despagubirile acordate ulterior de catre stat
Societatii Govora-Calimanesti s-au ridicat numai la cifra de 1.000.000 lei investitii
in refacerea si modernizarea celor doua statiuni.1)
Anii 1922-1929 marcheaza importante schimbari in aspectul general al
localiatatii Calimanesti care capata tot mai multe atribute ale modernului. Se
construiesc o serie de cladiri particulare ale caror spatii (intre 4-12 camere) sunt
astfel compartimentate incat sa serveasca necesitatilor de gazduire a turistilor in
sezon. Sunt ridicate mai multe vile, in special la nord de Pavilionul Central, iar
1) Arhivele statului Rm.Valcea, Societatea Govora-Calimanesti dos.62/1942,f.128;16
Societatea Govora-Calimanesti construieste in anul 1926 bazarul si teatrul de pe
tarasa Olt.
Tinandu-se cont de importanta economica si dezvoltarea sa tot mai
accentuata, Calimanesti este ridicat la rang de oras in anul 1927.2)
Criza economica din anii 1929-1933 are repercusiuni si asupra activitatii
statiunii, dar dupa iesirea din criza afacerile incep sa prospere din nou, reluandu-se
actiune ade infrumusetarea si imbogatire cu noi dotari a statiunii.
Anul 1940 debuteaza cu aprobarea planului de sistematizare a localitatii
conform cariua orasul era impartit in sase zone: agricola, rurala, vile, comerciala,
speciala si parcuri. Prin acest plan, realizatorul sau, arhitectul Ioan Davidescu,
propunea demolarea caselor insalubre si apoi realizarea unor dotari care sa faca din
Calimanesti un oras si o statiune moderna3), dar evenimentele au impiedicat
realizarea sa.
Intrarea Romaniei in razboi a avut urmari nefavorabile in activitatea statiunii
Caliamnesti-Caciulata. Pe langa toate acestea, in zilele de 11-12 iulie 1941 apele
Oltului au ajuns pana aproape de marginea terasei din spatele cinematografului,
provocand pagube foarte mari dotarii statiunii. De-a lungul sezonului 1944-1945,
activitatea statiunii Calimanesti-Caciulata inceteaza practic. Hotelurile si vilele au
fost transformate in spitale militare, dotarile si instalatiile serveau la tratarea
ranitilor.
Dupa razboi principala activitate a constituit-o cea balneara datorita
bogatiilor naturale din aceasta zona-izvoarele minerale.
In anul 1972 au fost date in folosiinta doua noi complexe sanatoriale cu baze
de tratament proprii in sectorul Caciulata, unul de 5 nivele cu 240 de paturi, iar
celalat de 11 nivele cu 500 de paturi.
In anii 1977-1980 a fost executat complexul de hoteluri din Cozia (hotel
Caciulata, Hotel Cozia si Hotel Oltul), care este prevazut cu camere de cazare, sala
de protocol, sali de conferinte, baze de tratament, sala de sport, bazine cu apa
2) Tamas C. Si colaboratorii, Indrumator in Arhivele Statului Jud.Valcea, Bucuresti,1972,p.26;3) Arhivele statului Rm.Valcea, Primaria orasului Calimanesti, dos.57 /1940,f.68.74;
17
termala, restaurante. Complexul de cladiri este realizat in stil modern, la nivelul
turismului international.
La sfarsitul anului 1994 au fost incepute lucrarile pentru aducerea gazului
metan in localitate. Aceasta va fi una dintre cele mai mari realizari ale acestui
deceniu.
Incepand cu anul 1864 organul administrativ local a fost Primaria
Comunala, care in urma decretului din 1927 s-a transformat in Primaria oasului
Calimanesti, inlocuita prin reforma din 1949 de comitetul provizoriu al orasului
Calimanesti. Odata cu noua impartire administrativa a Romaniei din 1950 si pana
in 1968 functioneaza Sfatul popular al orasului Calimanesti, inlocuit apoi prin
Consiliul Popular, iar dupa evenimentele din decembrie 1989 reluamdu-si
titulatura de Primaria orasului Calimanesti.
Din 1968 competenta teritoriala a organului de administratie locala se
intande si asupra comunei Jiblea (cu satele Jiblea Veche si Jiblea Noua).
Atributiile Primariei orasului Calimanesti cuprindeau rezolvarea unor
probleme economice, financiare, organizatorice, edilitare si social-culturale, toate
acestea strans legate de activitatea statiunii balneare.1)
Administrarea statiunii balneare Calimanesti-Caciulata a revenit din anul
1968 Oficiul Judetean de turism Valcea (O.J.T. Valcea), purtand pana in 1989
numele de Complexul Balnear Calimanesti. Dupa 1989 ia denumirea de Societatea
Comerciala “Cozia” S.A., iar la data de 25 mai 1991 se va numi S.C. “Calimanesti-
Caciulata S.A.”, denumire purtata si in prezent.1)
Valoarea culturala a orasului Calimanesti si posibilitatile sale de a Gazdui
importante manifestari cultural-artistice, stiintifice si sportive ( de exemnplu: sah,
kaiac, canoe, orientare turistica etc.) se constituie in factori potentiali ai dezvoltarii
turismului cu efecte benefice spre multiple planuri.
1) informatie obtinuta de la fostul primar al orasului Calimanesti, Neamtu T.;1) Informatie obtinuta de la contabilul saf al statiunii S.C.”Calimanesti-Caciulata” S.A..Popa Ninel.
18
CAPITOLUL V
ASISTENŢA MEDICALĂ
ÎN TRECUT ŞI ÎN PREZENT
ASISTENŢA MEDICALĂ ÎN ORAŞUL
CĂLIMĂNEŞTI
În anul 1949 Serviciul Sanitar al judeţului Vâlcea acea în localitate un
dispensar medical şi o casă de naşteri într-un local închiriat.1)
În prezent, în oraşul Călimăneşti este un dispensar medical, trei cabinete
stomatologice (două particulare), un cabinet O.R.L., patru farmacii (două
particulare).
Bolnavii sunt spitalizaţi în spitalele din Municipiul Rm.Vâlcea.
Numărul cadrelor medicale din oraşul Călimăneşti este de 230,dintre care30
medici şi 200 asistente.
ASISTENŢA MEDICALĂ ÎN STAŢIUNE
CĂLIMĂNEŞTI- CĂCIULATA
Climatul continental blând specific depresiunilor subcarpatice înconjurate de
păduri oferă staţiunii condiţii optime pentru efectuarea tratamentelor balneare.
Compoziţia chimică şi proprietăţile terapeutice ale factorilor naturali de bază
ai staţiunii Călimăneşti, au determinat caracterul staţiunii, ca staţiunii de cură
internă. Cura internă se face cu ape minerale naturale, sulfuroase, cloro-sodice,
calcice, în parte iodurate ale izvoarelor minerale.1)
1) Arhivele statului Rm.Vâlcea, Primăria oraşului Călimăneşti, dos.13/1949,f.27;1) Dumitrescu Cornel, Dialog despre apele minerale, Editura Albatros, Bucureşti, 1984,p.128;
19
Se pot trata la Călimăneşti boli ale căilor urinare, boli de ficat şi ale căilor
biliare, gastrite hipo şi anacide. Sunt contraindicate pentru staţiune gastritele
hiperacide şi bolile ulceroase. Ca boli asociate, pe lângă cele cu indicaţie
principală, se pot trata: reumatisme, intoxicaţii cronice cu plumb, diabet zaharat,
boli ale pielii, alergii, boli ale aparatului cardiovascular şi altele.
Sectorul terapeutic, în Călimăneşti, este grupat în felul următor:
-Călimăneşti-Pavilionul Central;
-Căcilata-Hotel Vâlcea, Hotel Sindicate;
-Cozia-Hotel Căciulata, Hotel Cozia, Hotel Oltul.
Organizarea muncii medicale:
De la biroul de primire, bolnavul este repartizat de medicul de gardă în
sanatoriul corespunzător bolii de care suferă. Consultaţia bolnavilor nou-sosiţi se
face cu precădere în prima zi. Se întocmeşte o foaie de observaţie. La vizită se
consemnează de fiecare dată evoluţia sau involuţia bolii şi se prescrie mai departe
tratamentul pe fişe speciale de tratament. Planificarea tratamentelor (zi-om-cabină-
oră) se face la Biroul de Planificare a tratamentelor. Întreaga durată a tratamentului
se împarte în patru etape:
-faza de aclimatizare;
-faza de introducere în care se testează reactivitatea organismului la
diversele proceduri naturale întrebuinţate;
-faza de bază a tratamentului în care se adaugă factorii asociaţi de tratament;
-faza de sedare a organismului numai pe seama factorilor naturali.2)
Numărul băilor, ritmul lor de succesiune, durata şi temperatura lor sunt
adaptate la felul de reactivitate al organismului.
O deosebită atenţie se dă regimului de odihnă sanatorială privit ca parte
integrantă a tratamentului. Se menţionează rolul odihnei fizice în acţiunea pentru
refacerea sănătăţii.
2) informaţie obţinută de la medicul Stănescu Ion, director al staţiunii Călimăneşti Căciulata;20
Asistenţa medicală de urgenţă în cursul nopţii, ca şi în cursul zilei, în afara
orelor obişnuite de program, este asigurată prin serviciul de gardă care se face timp
de 24 ore şi este asigurat de un medic şi o asistentă, prin rotaţie, la fiecare hotel.
Tratamentul cu apă minerală din zona staţiunii îi sunt adăugate şi
tratamentele electrofizicale, introducerea lor fiind făcută în anul 1927.1)
Sectorul terapeutic utilizează toţi factorii balneari de tratamnet şi anume:
- ape minerale sub formă de cură internă (crenoterapie);
- ape minerale sub formă de băi (balneoterapie);
- climatul (climatoterapie);
- regimul igienic-dietic(dietiterapie);
- cultura fizică medicală;
- electroterapie;
- inhalaţii, pulverizaţii, aerosoli;
- helioterapie.
În bazele de tratament existente în staţiune se fac proceduri de: -
elecroterapie(curenţi diadinamici, unde scurte, ultrasunet, băi de lumină parţială,
ionizări, galvanizări, magnetodiaflux, ultraviolete, solux, interdin);
-hidroterapie (băi galvanice, băi cu acid carbonic, băi cu bule de aer, băi
ascendente şi descendente, băi de şezut, băi cu ape minerale, băi cu peria, duş
masaj, duş scoţian, afluziuni alternative, irigaţii);
-parafină;
-nămolo-terapie;
-masaj (care se face în special după baie);
-acupunctură;
-kinetoterapie.
La toate acestea se adaugă ştrandurile cu apă minerală sulfuroasă din Cozia
şi Căciulata, care oferă în plus tratamente cambinate cu helioterapie (băi de
soare).1)
1) Dumitrescu Cornel,op.cit.,p.127;1) Dumitrescu Cornel,op.cit.,p.128;
21
Toate izvoarele au fost modernizate, făcându-se lucrări de reamenajare în
vederea sporirii debitelor acestora pentru a putea satisface cerinţele mereu
crescânde ale celor veniţi la tratament.
Cele mai utilizate izvoare sunt:
Izvorul numărul 6 (cel mai concentrat), utilizat în special în canstipatiile
atone rebele cât şi pentru spălarea ochilor în blefaroconjunctivitelor cronice.
Izvorul numărul 7 (cel mai slab mineralizat), utilizat atât de bolnavi cât şi de
localnici ca apa potabilă.
Izvorul numărul 8 (puternic mineralizat), folosit pentru hepato-colecistitele
cronice cât şi gastro-colitele până şi hipoacide. Este utilizat de asemenea cu succes
sub forma de injecţii intramusculare în alergiile de diverse etiologii, precum şi în
diferite eczeme ale pielii.
Izvorul numărul 14 este o apă minerală hipotonă, utilizată în gastroduodenite
hiperacide şi ulcere gastroduodenale cronice.
Izvorul Căciulata I, este cunoscut încă din anul 1830, având în bolile de
rinichi o justificată reputaţie internaţională, are o apă limpede, cu gust plăcut, puţin
sărat, cu miros de hidrogen sulfurat puţin pronunţat, cu o reacţie slab alcalină,
având o temperatură de 12 grade C. Datorită puternicei sale acţiuni diuretice este
utilizat cu bune efecte terapeutice în litiaze renale oxalice, urice sau fosfato-
magnezice.
Izvorul Căciulata II are în compoziţia sa gaz metan.
Izvorul Căciulata III, geotermal, are o temperatură de 53 grade C şi un debit
enorm (60 vagoane/24 ore).
Izvoarele Cozia I,II şi III au ape mezotermale şi un debit abundent.
Izvoarele Păuşa Işi II, cu ape hipotone, sulfuroase, bicarbonate, conţinând
clorură de sodiu în cantităţi inferioare izvorului căciulata I, sunt recomandate
bolnavilor suferinzi de calculoză renală care nu sunt indicaţi pentru cura internă cu
izvorul Căciulata I.
Izvoarele nr: 9,10,11,12, şi 12 bis Călimăneşti au ape sulfuroase, clorurate
colectate într-un mare rezervor şi încălzite înainte de utilizare.1)
1) Calimanesti Caciulata-izvoare de sanatate, Rm.Vâlcea, 1975, p.56-57;22
Specialiştii hidrogeologi au studiat şi inventariat pe aria staţiunii noastre
aproape 40 surse de ape minerale, dar practic se folosesc următoarele:
-la Călimăneşti:4,5,6,7,8,9,10,11,12,12bis,13,14 şi sonda 1005;
-la Căciulata:1,2,3, forajele 1004 şi 1006 (geotermal);
-la Cozia:1,2,3,4,5 şi forajul 1008 (geotermal);
-la Păuşa:1şi 2.
Apele minerale din această staţiune se clasifică după trei criterii:
temperatură, concentraţie asmotică (adică mineralizare totală la litru) şi compoziţie
chimică.
După temperatură.
a) ape minerale reci, a căror temperatură este sub 20 grade C la izvor,
cum sunt: Călimăneşti:4,5,6,7,8,9,10,11,12,12bis,13,14; Căciulata
1şi 2; Cozia:2; Păuşa:1şi 2;
b) ape minerale termale, a căror temperatură este peste 20 grade C şi
care se subîmpart în:
- ape hipotermale (20-34 grade C): Cozia:3 şi4;
- ape termale, a căror temperatură este de 42-43 grade C: Călimăneşti:
forajul 1005, Căciulata:forajele 1003 şi 1004; Cozia:1 şi 5;
- ape geotermale, care au temperatura de 85-87 grade C: Căciulata:
forajul 1006, Cozia forajul 1008.
După concentraţia asmotică:
a) ape oligominerale, cu o concentraţie sub 1 g%: Călimăneşti: 7şi 14;
b) ape hipotone (1-8 g%) : Călimăneşti: 4,9,10,11,12,12 bis,13, forajul
1005; Căciulata:1,2, forajele 1003, 1004, 1006; Cozia:1,2,3,4,5, şi forajul
1008; Păuşa:1 şi 2;
c) ape izotone(8-9g.%): Călimăneşti: 5 şi 8;
d) ape hipertone, cu o mineralizare de peste 10 g%: Călimăneşti: 6 (are 21g
%).
23
După compoziţia chimică:
a)sulfuroase;
b)cloro-sodice;
c)calcice;
d)magneziene:
e)slab iodurate.
Caracteristica lor principală este aceea că la izvor sunt limpezi şi incolore. În
contact cu aerul, hidrogenul sulfurat şi celelalte componente sulfuroase se oxidează
şi termizează apariţia precipitatului de sulf, care dă aspectul tulbure al apei
minerale. Cu cât oxidaţia este mai concentrată, cu atât calităţile terapeutice ale apei
scad. De aici rezultă indicaţia ca aceste ape minerale să fie folosite, cu precădere,
la sursă.1)
1) Calimanesti Caciulata-izvoare de sanatate, Rm.Vâlcea, 1975, p.72-75.24
MONUMENTE
a) MONUMENTE ISTORICE
Castrul şi termele romane de la bivolari
Bivolarii se găsesc pe malul stâng al Oltului între Mănăstirea Turnu şi
Mănăstirea Cozia. Din săpăturile şi cercetările făcute reiese ca aici la Bivolari, se
găsec urmele strămoşilor noştri romani, în care s-u descoperit un castru şi băile
romane dezgropate de Grigore Tocilescu în anii 1891-1892. Aceste ruine au fost
descoperite cu ocazia fundaţiilor ce s-au făcut pentru construirea de băi moderne
cu izvoarele termale locale ce se proiectaseră şi nu s-au putut realiza.
Grigore Tocilescu nu a apucat să publice de cât materialul epigrafic,
planurile si o mulţime de însemnări au fost publicate ulterior, unele rămânând
necunoscute în manuscrisele lui Tocilescu care a susţinut la un moment dat că la
Bivolari ar fi existat două castre romane.
Din cercetările lui s-a ajuns la concluzia că la Bivolari a fost un important
castru roman care făcea parte din sistemul de apărare al Limesului Alutan.
In timpul ocupaţiei romane, nucleul pentru paza Daciei l-a format legiunea
13 Gemina cu sediul la Apulum (Alba-Iulia).
Tocilescu credea că staţiunea militară de la Bivolari era identică cu vechea
Arutela pe baza Tabulei lui Peutingher.1)
D. Tudor, pe baza realităţilor de pe teren, precum şi a măsurătorilor
acestui itinerar, a ajuns la concluzia că la Bivolari era o staţiune Praetorium.2)
Fiind situat aproape de Olt, castrul are latura de sud complet distrusă de
apă. Castrul este orientat spre nord. În starea de azi, latura de nord ( intactă )
măsoară 60 m.,cele de vest şi est ( fragmentate ) 50 m. Ca toate castrele de acest
1) Poenaru-Burdeş Gh., Vlădescu C., Date noi în legătură cu castrul Arutela, în Studii şi cercetări de istorie veche, Bucureşti, 1969, p. 27-29.2) Tudor D., Oltenia română, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 68.
25
gen, avea o formă aproape patrată ( la fel s-a găsit castrul de la Copăceni şi cel de
la Rădăcineşti ). Lungimea laturei sale era de 60-63 m.
Zidul înconjurător, construit din piatră şi cărămidă, are o grosime de 1,80
m. La porţi, turnurile de colţ şi în două locuri pe laturile de vest şi est, zidurile
atingeau 2-2,10 m. O particularitate a castrului, este lipsa valului de pământ pe care
se rezema zidul. El a fost înlocuit cu o serie de picioare în zid ce cad perpendicular,
fiind lungi de 1,50-1,80 m şi groase de 0,95-1 m între ele, la distanţe variabile de
1,60-5,55 m sunt compartimentate. Pe aceste picioare de zid se aşezau bârne de
lemn şi se forma un pod continuu pentru drumul santinelelor.1)
Termele romane au fost descoperite de G. Tocilescu şi erau situate tot pe
malul stâng al Oltului, între Cozia şi Piscul Turnului, la o mică distanţă de Masa
lui Traian.
Ele formau o clădire compusă din şase încăperi, din care două au fost
mâncate de Olt. Zidul înconjurător, lucrat din piatră cioplită, cărămidă şi mortar,
are o grosime uniformă de 0,75 m. Patru camere ( I-IV ) aveau subsol cu instalaţii
de încălzire. Camera I ( distrusă de Olt ) era lungă de 4,76 m., camera II de 3,55
m., camera III ( cu zidurile intacte ) măsura 4,13 x 4,30 m. Primele două camere ( I
şi II) par a fi fost amenajate pentru băi cu apă caldă. Camera V cea mai mare din
clădire, cu dimensiunile de 6,46 x 9 m., avea două intrări largi de 1,16 m şi o scară
de piatră. Pereţii erau tencuiţi cu mortar amestecat cu cărămidă pisată şi văruiţi în
purpuriu. Camera VI era un bazin dreptunghiular ( 2,30m x 3,15m ) şi adâncit în
care se cobora pe o scară lungă.
În ruinele termelor s-au găsit bucăţi de sticlă colorată sau în dungi, plăci
de marmoră frumos sculptată căzute de pe pereţi, ceea ce arată că a fost un
stabiliment balnear de lux.2)
După inscripţia aflată în dublu exemplar la câte una din cele două porţi,
castrul de la Bivolari pare a fi construit în anul 138 e.n.
Cetatea făcea parte dintr-un lanţ de fortificaţii al Limesului Alutan.
Concomitent cu aceasta au fost inaugurate şi castrele de la: Copăceni, Rădăcineşti
21) Poenaru-Burdeş Gh., Vlădescu C.,op. cit., p.31.2) Poenaru-Burdeş Gh., Vlădescu C.,op. cit., p.31.
26
şi Titeşti, situate pe malul stâng al Oltului, cu misiunea de a apăra drumul roman
din regiunea munţilor.3)
Mănăstirea Cozia
La poalele muntelui Cozia, pe malul drept al Oltului, se află bătrâna şi
frumoasa Mănăstire Cozia, unul din cele mai vechi monumente din Ţara
Românească ce conservă elemente originale de construcţie, zidită de voievodul
Mircea cel Bătrân ( 1386-1418 ), cu puţin înainte de sfârşitul secolului XIV.
Lăcaşul se află în imediata vecinătate a staţiunii balneo-climaterice Călimăneşti-
Căciulata.
Dacă astăzi şoseaua asfaltată ce trece pe partea dreaptă a Oltului, oferă un
mijloc direct şi uşor de legătură cu Transilvania prin Pasul Câineni, în trecut
drumul era închis de masivul muntos al Coziei, care punea la adăpost mănăstirea
de o eventuală intervenţie de la nord de Carpaţi. Până în 1717, când ,, a fost
deschis un drum de trăsuri după ce stâncile au fost sfărâmate şi rostogolite “1),
circulaţia şi tranzitul de mărfuri urmau calea de pe partea stângă a Oltului, din
dreptul Călimăneştiului, pe la Sălătruc, Perişani şi Titeşti, iar de acolo la Câineni.
Clădită astfel de ctitorul ei într-un loc în care accesul nu se putea face
dinspre nord şi vest, decât cu riscuri şi dificultăţi, apărată la est de cursul
învolburat al apelor Oltului, Cozia a răzbătut prin vitregiile vremurilor de-a lungul
a mai bine de cinci veacuri de existenţă.
Numele Cozia pare a fi de origine turcă, venind de la cuvântul Koz care
înseamnă nucă. Cum însă până la sfârşitul secolului XIV în limba română nu au
pătruns în general, cuvinte turceşti, este posibil ca la originea termenului să fi stat,
originea cumană sau pecenegă. Multă vreme mănăstirea a fost cunoscută şi sub
numele de Nucet. Denumirea I se trăgea, probabil, de la numeroasele păduri de
nuci ce creşteau odinioară în această regiune.2)
3) ) Poenaru-Burdeş Gh., Vlădescu C.,op. cit., p.31-33.
1) Răutu M., op.cit., p.113.2) Cârstoiu Ion, Între lingvistică şi istorie, Editura Literară, Bucureşti, 1975, p.104.
27
Începerea zidirii Mănăstirii Cozia s-a făcut în primăvara anului 1387, iar
sfinţirea ei la 18 mai 1388 când a fost sărbătorită Sfânta Treime, al cărui hram îl
poartă biserica mare. Lucrările au fost terminate, probabil, în 1391 când a fost
isprăvită zugrăvirea bisericii. Data 6894, corespunzătoare anului 1386, repictată pe
peretele de est al pronaosului, nu este exactă.3)
Ca şi alte lăcaşuri, Cozia posedă un întins domeniul feudal. La sfârşitul
secolului al XV-lea, mănăstirea stăpânea peste 25 de sate. Datorită numeroaselor
danii şi scutiri acordate de domnie, egumenii mănăstirii dispuneau de averi
importante. Mănăstirea nu era întrecută de nici un alt locaş din Ţara Românească
în ceea ce priveşte întinderea domeniului şi a bogăţiilor ei. Lăcaşul avea în
ascultare numeroase mănăstiri şi schituri: Cotmeana, Turnu, Stănişoara,
Fedeleşoiu, Seaca, Scăuieni şi altele.
Numărându-se printre cele mai de seamă monumente din ţară, Mănăstirea
Cozia a fost inclusă în 1639 în Hrisovul dat de Matei Basarab, în rândul lăcaşurilor
care nu puteau fi închinate la alte mănăstiri de peste hotare.1)
În anul 1717, comandantul trupelor austriece de ocupaţie din Oltenia a
luat măsuri pentru fortificarea acestui edificiu şi a Episcopiei de la Rm. Vâlcea.2)
După secularizarea averilor mănăstireşti, domnitorul Alexandru Ioan
Cuza a urmărit să pună ordine în treburile gospodăreşti ale edificiilor mai
importante din ţară.
În urma evenimentelor de la 1821 mănăstirea a avut mult de suferit. După
cum aminteşte o catagrafie din 1823, o bună parte din construcţiile lăcaşului au
fost incendiate. Dar, Mănăstirea Cozia a avut de suferit şi din cauza altor vitregii
ale vremii. În timpul primului război mondial, edificiul cu clădirile sale
încăpătoare, rămase goale, a oferit adăpost trupelor inamice. ,, Am găsit sfintele
biserici lipsite cu desăvârşire de obiecte sacre “ se spunea într-un raport din 16
iulie 1917, referitor la starea mănăstirii.3)
3) Davidescu M., op. cit., p.38.
1) Stoicescu N.,Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, Ţara Românească, vol. I-II, Craiova, 1970, p. 39.2) Tudor D., op. cit., p. 55.3) Davidescu M., op. cit., p.62.
28
Odinioară incinta Mănăstirii Cozia era protejată de ziduri puternice,
clădite din piatră şi sprijinite pe contraforturi, care puneau la adăpost în caz de
primejdie biserica, chiliile şi celelalte anexe gospodăreşti. În colţurile incintei se
înălţau turnuri de apărare. Astăzi mare parte din aceste ziduri nu se mai păstrează,
iar acolo unde totuşi există au fost îngropate în construcţiile ce încadrează biserica
principală. Crenelele au fost transformate în ferestre ale chiliilor şi locuinţelor şi
numai la o examinare atentă se mai pot observa locurile şi forma lor.
În zilele noastre, după ce a suferit cu timpul mari transformări, complexul
prezintă o incintă deschisă spre vest, cu trei laturi ( sud, est, nord ), în colţurile
cărora se află, la sud-est paraclisul lui Amfilohie, iar la nord-est paraclisul lui Ioan
Hurezanul. În mijlocul acestei incinte se ridică biserica principală, care se
detaşează de întregul complex prin măreţia ei, prin proporţiile, soluţiile
constructive, dar mai ales prin aspectul plasticii ei monumentale.
Mănăstirea Cozia este unul din cele mai reprezentative monumente de
arhitectură medievală din sud-estul Europei şi vădeşte împreună cu Biserica
Domnească din Curtea de Argeş şi mănăstirile Tismana şi Cotmeana, clădite
anterior, înfloritul stadiu al vieţii culturale la care ajunsese societatea feudală
românească în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
Concepută după acelaşi tip de plan trilobat, adaptat şi la lăcaşurile clădite
anterior, biserica Mănăstirii Cozia impresionează mai ales prin perfecţiunea
realizării ei artistice, nemaiântâlnite la nici un alt monument al epocii, deşi de-a
lungul veacurilor XV-XVI, cu mici deosebiri, numeroase edificii din Ţara
Românească i-au reprodus planul.
Soluţiile folosite la zidirea lăcaşului, ca şi repertoriul elementelor
decorative, sunt foarte apropiate ca factură artistică de cele întâlnite la bisericile
din Serbia, de pe Valea Moraviei, din Krusevec, Ravanica şi altele.
Înălţată după cerinţele modului de viaţă al marilor feudali din Ţara
Românească, prin preluarea în spiritul tradiţiei arhitectonice locale a unor elemente
structurale şi decorative întâlnite în repertoriul artistic al statelor vecine, biserica
29
Mănăstirii Cozia se situează, prin tehnica minunată a întregii ei execuţii în rândul
celor mai valoroase monumente, de acelaşi gen, din Europa de sud-est.1)
De-a lungul anilor, ea a suferit unele reparaţii, adăugiri sau modificări. În
1517 lăcaşul a fost înnoit de Neagoe Basarab. Mai târziu, în timpul lui Mihnea
Turcitul ( 1577-1583 ) biserica a fost reparată din nou, probabil în 1583, odată cu
construirea de către egumenul Amfilohie a paraclisului de pe latura de sud-est a
chiliilor. Dar restaurarea care şi-a lăsat cel mai adânc amprenta asupra acestei
construcţii este cea făcută în anii 1704-1707, în timpul lui Constantin
Brâncoveanu. Bisericii mari i s-a adăugat atunci de către paharnicul existent şi
astăzi. Deschis, cu arcade largi, el reprezintă caracteristicile arhitecturii
brâncoveneşti. Bolţile sunt compuse dintr-o calotă centrală mai înaltă, încadrată de
o parte şi de alta de câte o semicupolă.
Pictura originala a bisericii, aparţinând secolului XIV, executată pe
tencuiala din var cu nisip fin, amestecat cu paie tocate, s-a păstrat parţial numai în
proanos. Fresca a fost aproape total refăcută la începutul secolului al XVII-lea de
meşterii din timpul lui Constantin Brâncoveanu.1) În naos, pe peretele de la vest,
sunt reprezentate portretele ctitorilor. Pe panoul din partea dreaptă se află chipul
lui Mircea cel Bătrân şi al fiului său Mihail, înfăţişaţi cu biserica în mâini.
Domnul, de vârstă mijlocie, este îmbrăcat după moda cavalerilor apuseni. Pe cap
are coroană, iar părul îl poartă lung, ochii îi sunt vii şi adânciţi în orbite. Sub
mantia de culoare roşie, cusută cu fir de aur, se distinge o tunică scurtă, de aceeaşi
culoare, strânsă intr-o cingătoare pe care este legată o sabie scurtă. Pe
îmbrăcăminte, în dreptul genunchilor, se văd două acvile bicefale. Fiul său Mihail
este înfăţişat într-un costum similar, cu mantie de culoare albastră şi tunică brodata
cu fir de aur.
În pronaosul bisericii, care a servit ca necropolă domnească, se găsesc
mormintele lui Mircea cel Bătrân şi al călugăriţei Teofana, mama lui Mihai
Voievod.
1) Mânăstirea Cozia-Album, Bucureşti, 1994,p.21;1) Mânăstirea Cozia-Album, Bucureşti, 1994,p.22;
30
De îndată ce vizitatorul păşeşte pe poarta lăcaşului, îl întâmpină, în
dreapta, fundaţiile unor ziduri groase consolidate cu ciment. Scoase la iveală de
săpăturile arheologice în anul 1960, când au fost supraînălţate spre a fi mai
vizibile, ale ar proveni, după câte se pare, de la chiliile construite în secolul al
XVI.lea.2)
Din complexul de zidire al mânăstirii se mai remarcă, în partea de sud-
est, foişorul lui Mircea cel Bătrân, unde se pare că s-ar fi inspirat Grigore
Alexandrescu când a scris poezia Umbra lui Mircea la Cozia. Sub această
construcţie se află un beci boltit datând din secolul al XVI-lea, din timpul lui Radu
Paisie.1)
Pe latura din sud a incintei, la etaj se mai găsesc câteva încăperi, ale căror
frumoase bolţi le situează în epoca lui Constantin Brâncoveanu.
Bolniţa Mânăstirii Cozia
În partea de vest a şoselei naţionale ce trece prin faţa mânăstirii, pe o
mică ridicătură a terenului, se înalţă Bolniţa Coziei, frumoasa ctitorie a lui Radu
Paisie voievod, adevărata perlă a arhitecturii medievale româneşti. Zidit în 1542,
edificiul, de mici proporţii, are aproximativ 12m.lungimeşi 4m.lăţime.
Interiorul bisericii păstrează în mare parte podoaba zugrăvelii originale,
în tonuri calde.
Scitul Ostrov
Schitul Ostrov este amintit pentru prima dată într-un document datat 26
aprilie 1500 şi care poartă semnătura lui Radu Voievod. Construcţia a fost începută
în anul 1500 sub Radu cel Mare şi a fost terminată de Doamna Despina, soţia lui
Neagoe Basarab, la 1522. Vechea inscripţie slavonă a fost înlocuită cu inscripţii
româneşti scrise cu litere chirilice, în secolul al XVIII-lea, când s-a realizat pictura
în frescă în stil binzantin.2)
2) Mânăstirea Cozia-Album, Bucureşti, 1994,p.23;1) Mânăstirea Cozia-Album, Bucureşti, 1994,p.23;2) Stoicescu N.,op.cit.,p.19;
31
Cu prilejul săpăturilor pentru ridicarea bisericii cu 5,90 m. au fost scoase
la iveală o serie de obiecte ceramice şi monede, ziduri etc., care atestă existenţa
unei aşezări monahale a statului Călimăneşti, fortificate, în secolul al XV-lea. În
centrul aşezării se află biserica, iar pe laturi erau zidite turnuri de apărare. Averile
şi călugării au trecut sub stăpânirea Mânăstirii Cozia, având acelaşi egumen, pe
Gavril. De aceea, în documentul din 26 aprilie 1500, la Târgovişte, Radu cel Mare
scria: „…am văzut-o sărăcită de binecinstitorii, sfântrăposaţii şi domnii, moşii şi
strămoşii noştri şi m-am gândit şi domnia mea să înnoesc şi să întăresc şi să
zidesc… şi să fie obroc sfintei mânăstiri câte 200 aspri…din judeţul Oltului 5
găleţi ohabnice de grâu şi orz 5 găleţi şi din vinericiul domnesc de la Râmnic pe
fiecare an, câte 200 de vedre de vin.”1)
Decoraţia exterioară a faţadelor se rezumă doar la cornişa care este
formată din trei rânduri de zimţi de cărămidă alternând cu trei rânduri drepte. Mai
frumos lucrată este decoraţia turlei formată din două arce semirotunde continuate
cu două cu coloane drepte până la baza ferestrelor şi cornişa care are două rânduri
de zimţi alternând cu cărămida dreaptă. În prezent tot exteriorul este zugrăvit
în alb.
Intrarea în biserică, prin pridvor, se face printr-o uşă din stejar sculptat cu
motiv de frunze de viţă-de-vie cu struguri. Catapeteasma este confecţionată din tei
aurit şi este datată 1794. După desenul votiv din pronaos, schitul a fost acoperit cu
olane. Înainte de restaurarea din 1983-1988, fusese acoperită cu şiţă, iar în prezent
este acoperită cu tablă din cupru.
Pictura în frescă a fost făcută între anii 1752-1760. Ea se încadrează în
tipul Cozia, având în general un brâu care împarte pereţii în registre despărţite de
frize. Ei sunt pictaţi cu sfinţi şi marile evenimente din vieţile sfinţilor şi ale Maicii
Domnului redate în culori calde de auriu, galben, cărămiziu.2)
Schitul Ostrov a fost de maici până în anul 1890, aici călugărindu-se în
1545 Doamna Despina sub numele de Platonida Monahia.3)
Încă de la rezidire, Radu cal Mare a înzestrat Schitul ci danii şi moşii.
1) Documneta Romaniae Historica.B.Ţara Românească, vol.I, Editura academiei, Bucureşti, 1966,p.492;2) Stoicescu N.,op.,cit., p.20;3) Stoicescu N.,op.,cit., p.25;
32
Mânăstirea Turnu
Mânăstirea Turnu este o construcţie ridicată în formă de corabie, cu
pronaos, naos şi altar. Pictura este executată în frescă, în stil bizantin.
Ca urmare a creşterii obştei de aici, între anii 1894-1911, Episcopul
Gherasim Timuş a ridicat o nouă biserică cu hramul „Schimbarea la faţă”,
construită în formă de cub cu o turlă centrală şi alte patru mici dispuse la colţuri.
Pictura din interior este de frescă, în stil bizantin.1)
Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a fost construită între anii 1910-
1923 după planurile arhitectului I.Busuioc de către Constantinescu St. Constantin,
în stilul arhitecturii româneşti de la începutul secolului nostru, cu pridvor, pronaos,
naos şi altar, cu balcon la etaj şi trei turle, din care două mici pe pronaos, în care se
află şi clopotele şi turla mare pe naos. Pictura executată în frescă, în stil neoclasic,
este opera pictorului Alexandru S. Hentia. Pictura este echilibrată, bine
proporţionată, culoarea dominantă fiind galben. Catapeteasma bisericii este lucrata
in lemn sculptat.2)
b) MONUMENTELE EROILOR
În memoria ostaşilor din Călimăneşti căzuţi în primul război mondial, la
Jiblea s-a ridicat un monument din blocuri de piatră, în formă de trunchi de
piramidă cu înălţimea de 5,50 m. Pe fiecare faţă a piramidei se află o placă de 1/1,5
m.pe acre sunt încrustate numele locuitorilor căzuţi pe câmpul de luptă.
La 24 martie 1990, pe la tura de vest a Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel, lângă scările de la intrare, a fost aşezat şi sfinţit Monumentul Eroilor
Revoluţiei din 22 decembrie 1989, din marmură albă.
1) Informaţie obţinută in anul 2000 de la preotul Dumitrache Luca, Călimăneşti, actualmente decedat;2) Răutu M.,op.,cit.,p.224;
33
c) MONUMENTE ALE NATURII
În zona înaltă a Muntelui Cozia trăiesc câteva specii de plante şi animale
ocrotite de lege, fiind declarate monumente ale naturii: iedera albă, floarea de colţ,
laleaua pestriţă; râsul, capra neagră, cocoşul de munte, cerbul.3)
d) MĂRTURII ARHEOLOGICE ŞI NUMISMATICE
Cele mai vechi urme arheologice au fost descoperite în zona Poienii
Bivolari, pe Dealul Nuceţel, urme care datează din perioada de tranziţie de la
neolitic la epoca bronzului, ceramica recoltată aici încadrându-se în Cultura
Coţofeni.
În Poiana Coziei, vestigiile vieţii materiale datează din perioada de început a
epocii bronzului. Fragmentele ceramice descoperite aici, datorită decorului realizat
prin găuri-buton sunt încadrate în aria largă a Culturii Glina III.
Importante sunt din perioada dacică descoperirile monetare. Astfel în Poiana
Bivolari s-au descoperit monede aparţinând tipului Ianiform care se presupun a fi
fost emise în Judeţul Vâlcea la sfârşitul secolului III şi începutul secolului II î.e.n.1)
La Călimăneşti şi la Jiblea au fost descoperite şi alte monede care prin
particularităţile locale au dat denumirea tipului de Prundu-Jiblea şi Jiblea, datate
ultimele decenii ale secolului II şi primele trei decenii ale secolului I î.e.n., din
argint, care prezintă pe avers capul lui Zeus în profil pe stânga, cu o figură
expresivă, pe revers este prezentat un călăreţ stilizat.2) Tot la Jiblea au fost
descoperite şi monede aparţinând tipului Adâncata-Mânăstirea, emise la sfârşitul
secolului II î.e.n. şi care au circulat până în a doua jumătate a secolului î.e.n.3)
3) Judeţele patriei-Vâlcea, Editura Sprt Turism, Bucureşti, 1980, p.280;1) Pere-Govora Gh.I.,Mărturii arheologige şi numismatice în nord estul Olteniei, în Studii Vâlcene, nr.4/1980,p.26;2) Donoiu Ion, Monede daco-getice şi efigii romane, Editura meridiane, Bucureşti, 1981, p.42-43;3) Ibidem, p.48;
34
BIBLIOGRAFIE
I. IZVOARE
a) Informaţii din arhivă:
1. Arhivele statului, Rm. Vâlcea, Prefectura judeţului Vâlcea ( 1850-1936 );
2. Arhivele statului, Rm. Vâlcea, Primăria oraşului Călimăneşti (1895-1948);
3. Arhivele statului, Rm. Vâlcea, Societatea ,,Govora-Călimăneşti”(1942-
1943)
b) Documente publicate:
1. Documenta Romaniae Historia, B, Ţara Românească, vol. I-IV, Editura
Academiei, Bucureşti, 1951-1952;
2. Dicţionar de istorie veche a României, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1976;
3. Tamaş Corneliu şi colaboratorii, Contribuţia Judeţului Vâlcea la
susţinerea războiului de independenţă (1877-1878), Studiu şi documente,
Bălceşti pe Topolog, 1977.
c) Periodice:
1. Revista Orizont, Rm. Vâlcea, an IV, nr. 812 din 13 iunie 1971;
2. Revista Învăţătorul, Rm. Vâlcea, nr. 2 din septembrie 1996.
II. LUCRĂRI GENERALE ŞI SPECIALE:
1. Andrei N., Părnuţă Gh., Istoria învăţământului în Oltenia, vol. I,
Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977;
2. Berbece V., Botvinic V., Călimăneşti-Căciulata. Mic îndreptar turistic,
Editura Sport-Turism, Bucureşti, 2-1978;
35
3. Cârstoiu Ion, Între lingvistică şi istorie, Editura Literară, Bucureşti, 1975;
4. Davidescu M., Mănăstirea Cozia, Editura Meridiane, Bucureşti, 1965;
5. Donoiu Ion, Monede daco-getice şi efigii romane, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1981;
6. Giurescu C., Giurescu D., Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi
până astăzi, Editura Albatros, Bucureşti, 1974;
7. Olteanu S., Şerban C., Meşteşugurile din Ţara Românească şi Moldova în
evul mediu, Editura Academiei, Bucureşti, 1969;
8. Panaitescu P.P., Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1944;
9. Panaitescu P.P., Documentele Ţării Româneşti (1369-1490), Editura
Academiei, Bucureşti, 1958;
10. Petra P.,Vâlcea. Oameni de ştiinţă, cultură şi artă, Editura Conphys,
Rm. Vâlcea, 1996;
11. Poenaru-Burdeş Gh., Vlădescu C., Date noi în legătură cu Castrul
Arutela, în Studii şi cercetări de istorie veche, Bucureşti, 1969;
12. Pricajan A., Apele minerale şi termale din România, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1972;
13. Purece S., Informaţii arheologice şi documente de la Arhivele Statului,
Vâlcea, în Revista Arhivelor, 1979;
14. Simionescu I., Băile Govora, Băile Călimăneşti-Căciulata, Judeţul Vâlcea,
Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1940;
15. Stoicescu N., Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din
România, Ţara Românească, vil. I-II, Craiova, 1970;
16. Ştefănescu C.,Staţiun67balneare şi climaterice din România, Editura
Meridiane, Bucureşti, 1967;
17. Tudor D., Oltenia Română, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968;
18. ***Arta populară din Vâlcea, Album, Rm. Vâlcea, 1972;
19. ***Călimăneşti-Căciulata-izvoare de sănătate, Rm. Vâlcea, 1975;
20. ***Judeţele patriei-Vâlcea, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980;
21. *** Mănăstirea Cozia, Album, Bucureşti, 1994.
36
III. INFORMAŢII CULESE DE LA LOCUITORI AI ORAŞULUI
CĂLĂMĂNEŞTI:
a)primar, Amuzan Ilie, Călimăneşti;
b)fost primar, Neamţu Tudor, Călimăneşti;
c)fost primar, Barbu Isidor, Călimăneşti;
d)muzeograf, Purice Constantin, Călimăneşti;
e)inginer, Ungureanu Darie, Călimăneşti;
f)bibliotecar-şef, Driva Fenia, Călimăneşti;
g)preot, Dumitrache Luca(actualmente decedat), Călimăneşti;
h)preot, Tomescu Gh., Păuşa;
i)Stareţ Mânăstirea Cozia Andronic Vartolomeu;
j)director şcoală, Cârstea Aurelian, Călimăneşti;
k)director şcoală, Cuprian Viorel, Jiblea Veche;
l)director şcoală, Constantin Cuprian, Călimăneşti;
m)profesor pensionar actualmente decedat, Piele Constantin, Călimăneşti.
37
