5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 1/43

 

Golul de 1.000 de ani din istoria românilor, mit sau adevăr?

Pentru specialişti, istoria veche a românilor se aseamănă cu un joc de puzzle.Piesele lipsesc sau au contururi înceţoşate, nu se îmbină, iar imaginea deansamblu se creionează cu greu.

Drept urmare, s-a vorbit de un adevărat gol de aproape 1000 de ani în istoriaromânilor, între secolele IV-XIII. Situaţia s-a complicat şi mai mult când toatăaceastă poveste a căpătat un substrat politic, în perioada afirmăriinaţionalismului european, iar argumentul “tăcerii izvoarelor” a devenit coloanavertebrală a teoriei ce susţinea că românii au venit din sudul Dunării. De atunci,teoriile despre formarea poporului român au tot curs, unele de-a dreptulfanteziste.

„În toată istoriografia europeană şi chiar în cea românească, se recunoaşte că eun fel de mileniu întunecat, unde sunt prea puţine informaţii, şi de acest lucru auprofitat unii din vecinii noştri. Pentru unguri, Dacia era complet evacuată şi numai era nimeni când au venit ei, pentru ruşi sau ucrainieni nu era nimeni înMoldova, erau ei, şi acuma se întreabă cum dracu’ sunt atâţia români. Grecii nuştiu de unde au venit aromânii, sunt căzuţi din cer”, explică istoricul NeaguDjuvara.

 Începând cu secolele XVIII-XIX, o serie de istorici austrieci şi maghiari auconceput aşa-numita “teorie imigraţionistă”, potrivit căreia toată populaţia

latinofonă ar fi plecat din Dacia odată cu retragerea ordonată de împăratulAurelian, de teama populaţiilor migratoare, în 271-274, şi ar fi revenit la nord deDunăre abia în secolul XIII, ca ciobani nomazi.

“De ţărani nu se vorbeşte în istorie”

Astfel se oferea o explicaţie pentru faptul că, în documentele oficiale ale regatuluimaghiar, românii, denumiţi vlahi, nu apăreau decât din secolul XIII. În plus, vlahiierau mai vizibili în spaţiul de la sud de Dunăre, deci în Peninsula Balcanică, undeerau menţionaţi de sursele bizantine chiar din secolul X (în Tesalia, Epir,Macedonia, Bulgaria).

 În privinţa formării poporului român, tocmai din cauza acestei sărăcii adocumentelor, s-au emis diferite ipoteze. Dacă unii istorici maghiari sau austrieciau optat pentru peninsula Balcanică, nici cei români nu s-au pus de acord: uniiau ales Transilvania, alţii Oltenia, iar alţii centrul şi sud-vestul ţării, într-o arie cecuprinde atât Transilvania, cât şi Oltenia, Banatul şi părţi din Serbia actuală.

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 2/43

 

Documentele vorbesc, în schimb, de populaţiile migratoare care au trecut peaici. Istoricul Xenopol spune că fosta Dacie, ocupată de populaţiile migratoare, adevenit pe rând „Goţia”, „Gepidia”, „Avaria”, „Cumania” şi argumentează că enormal ca documentele oficiale să-i amintească pe migratori şi nu pe autohtoni

deoarece războinicii erau cei care atrăgeau atenţia, din cauza tulburărilor provocate. Astfel, dacă vlahii nu au luat parte la evenimente politice, nici un apar  în documente, iar ţinutul era denumit după numele celor care îl stăpâneau.

„De ţărani nu se vorbeşte în istorie. În istorie se vorbeşte de ăia care ţin frânapolitică, ca să zic aşa, şi de ăia care sunt stăpânitori şi care, în general, în evulmediu, au fost invadatorii. Despre ei se vorbeşte, cei care sunt stăpâniipământului în momentul acela”, explică Djuvara.

„În al doilea rând, trebuie să facem puţină istorie comparată. Tot atât de obscuresunt cel puţin două locuri în Europa şi care sunt foarte cunoscute: Albania şi

romanofonii din Elveţia, care sunt de limbă romanşă. De ei, în 1000 de ani, şi înplin Occident, de aceşti oameni care vorbesc un dialect latin în Elveţia, nu existăniciun cuvânt timp de 1000 de ani. Albanezii, de asemenea. Mai mult, vreo 1100de ani. Or, se ştie că pe vremea romanilor exista acest popor care refuzaseromanitatea şi se ascundea prin munţi, deci exista, şi-l regăsim pe la 1200 totacolo. Nu au plecat şi s-au întors şi nu au fost paraşutaţi în Albania. Deci cazulcu Transilvania e cam acelaşi”, continuă el.

Foto: Cazan hunic de bronz, descoperit în judeţul Dolj 

„Dacă veneau nişte păstori nu intrau în pădure cu oile”

Arheologic, s-a dovedit că teritoriul a fost populat şi după retragerea legiunilor şiadministraţiei romane, iar arheologii români au arătat că nu există nicio dovadă lasud de Dunăre care să ateste că o întreagă populaţie s-a aşezat brusc acolo însecolul III. Însă faptul că un teritoriu era populat nu însemna automat că locuitoriierau latinofoni.

Când apar pentru prima dată în documentele maghiare, după anul 1200, vlahiisunt localizaţi în păduri şi în regiunea Făgăraşului, denumită „ţara vlahilor”, ceeace i-a determinat pe mulţi istorici să spună că, odată cu venirea migratorilor ceocupă văile şi câmpiile libere, succesorii daco-romanilor s-au retras la munte sau

 în păduri.Neagu Djuvara aduce argumentul păstrării numelor latine ale locurilor şi aleapelor: „De unde au putut cunoaşte noii veniţi numele acelor râuri principale caresunt în Transilvania şi care sunt vechi de pe vremea romanilor, şi chiar înainte devremea romanilor, cum sunt Crişul, Mureşul, Oltul?”.

„Nu numai în Transilvania au rămas vorbitori de latină, dar şi în Muntenia. Slaviis-au aşezat în locuri rodnice, de-a lungul râurilor, le-au dat ei un nume – Ialomiţa,

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 3/43

 

Dâmboviţa, Prahova, Bistriţa, Milcov - dar acest grupaj de nume slave este înconjurat de râuri mai mari care au păstrat denominaţia cea veche, adicăArgeşul, Oltul, Dunărea, Siretul, Prutul, Nistru. Toate astea sunt nume vechi.Slavii s-au băgat între noi, în locuri fertile. Valahii s-au adăpostit în spatele unor imense păduri. Ăsta este adevărul istoric. Deci românii erau în păduri, nu cum zic

ei că erau veniţi de la sud de Dunăre, ca nişte păstori, că dacă veneau niştepăstori nu intrau în pădure cu oile”, continuă el.

„Aceşti romanizaţi nu s-au mişcat de la noi din ţară”

Cuvântul „vlah” îl desemna pe cel care vorbeşte latineşte: „În Valahia, adică înMuntenia noastră de astăzi, ai cel puţin vreo două-trei mari regiuni care au fostbotezate de slavi, de cumani sau de pecenegi, care dovedesc că e vorba de oimensă pădure: Codrul Vlăsiei (codrul în care sunt vlasii, pluralul lui vlahi).Judeţul Vlaşca tot asta înseamnă. Deci aceşti vorbitori de română, adicărămăşiţele colonizării în Dacia, e clar că au rămas pe loc în tot cuprinsul, mai

puţin în Moldova”, explică Neagu Djuvara.„În Moldova cred că e o descindere de la munte în direcţia Nistrului pe vremeadescălecatului (secolul XIV – n.r.). Moldova, dacă a fost locuită de daci şi înantichitate, între timp a fost bătută de toate vânturile şi acolo populaţia de limbăromână cred că este venită mai târziu. Dar restul ţării este ocupată”, continuăistoricul.

„Nu-i adevărat să nu fie niciun document rămas din veacurile acelea, din veaculal IV-lea şi al V-lea s-au mai găsit vreo două morminte cu nume daco-romane,prin urmare nu plecase toată lumea”, mai spune el.

„Eu zic că aceşti ani de la 300 la 1300, nu că sunt foarte plini, dar e suficient deexplicit că nu s-au mişcat aceşti romanizaţi de la noi din ţară. Puţini, relativascunşi, dar erau”, explică Djuvara.

Un vid politic de aproape 1000 de ani

Pe de altă parte, există câteva documente care spun că existau români înfostul spaţiu al Daciei de pe la sfârşitul secolului IX. Cel mai important dintre eleeste Cronica notarului anonim (foto) al regelui maghiar Bela, care scrie în secolul

XII şi îl aminteşte pe vlahul Gelu, conducător al unei formaţiuni politice pe caremaghiarii au înfrânt-o când au intrat în Transilvania la sfârşitul secolului IX.Notarul spune că vlahii şi slavii, care sunt „oamenii cei mai mizerabili aipământului”, alcătuiseră un stat sub un duce, Gelu.

Chiar dacă s-a dovedit că populaţia latinofonă nu plecase, multe întrebărirămâneau fără răspuns: S-a organizat în vreun fel această populaţie? Cumanume? Informaţiile privind o eventuală organizare a românilor într-o formaţiunepolitică sunt şi mai rare: cu excepţia voievodatului lui Gelu din Transilvania, nu

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 4/43

 

mai ştim nimic despre vreo formă de organizare a vlahilor până în secolul XIII,când sunt menţionate într-un document maghiar voievodatele lui Litovoi şiSeneslau şi cnezatele lui Farcaş şi Ioan.

Neexistând un stat, şi deci o cancelarie care să emită acte oficiale, se explică şi

de ce documentele interne cu privire la istoria noastră lipsesc cu desăvârşiretimp de 1000 de ani, adică până la întemeierea statelor medievale româneşti însecolul XIV.

O republică federativă la Iaşi, în secolul III

Pentru a umple golul, unii istorici, ca de exemplu Bogdan Petriceicu Haşdeu(foto), au publicat documente care s-au dovedit a fi falsuri. Astfel, Haşdeu apublicat un act, aşa-numita „Diplomă Bârlădeană”, o scriere ce ar fi datat din1134, potrivit căreia ar fi existat un principe al Bârladului, Ivancu Rotislovovici,dependent de tronul Galiţiei, care ar fi stăpânit şesul Moldovei.

Astfel, românii ar apărea destul de timpuriu şi în părţile Moldovei, ţinutuldespre care avem cele mai puţine informaţii în „mileniul întunecat” şi nici oinformaţie privind vreun stat închegat acolo înainte de jumătatea secolului XIV.Istoricii Ioan Bogdan şi Nicolae Iorga au demonstrat că documentul era un fals.

 Însă începuturile romantice ale istoriografiei nu sunt caracteristice numairomânilor: „Nu suntem singurii. Să nu credem că suntem o excepţie că începemsă minţim, e destul de firesc. Până şi în Occident, câte legende nu sunt absolutfictive. Şi în Franţa, şi în alte ţări. Deci să nu ne speriem”, spune Djuvara.

„Aceşti oameni extraordinar de culţi şi de inteligenţi, în anumite domenii de istories-au înşelat, adică s-au lansat în câteva ipoteze care s-au dovedit a fi eronate, caşi chestia asta cu bârlădenii. Nu sunt lucruri dovedite”, continuă el.

Tot pe la mijlocul secolului al XIX-lea a mai apărut un fals: hronica lui Huru, caresusţinea că, după retragerea aureliană, în secolul III, în cadrul unei mari adunărila Iaşi, populaţia rămasă ar fi decis proclamarea unei republici federative cudregători aleşi.

Varianta Partidului Comunist: „statul neorganizat”

Dorinţa fierbinte de a umple golul a atins culmi nebănuite şi totodată hazlii întimpul comunismului, când în programul Partidului Comunist Român din 1975 nise spune că după retragerea aureliană, pe teritoriul vechii Dacii a rămas un „statneorganizat”.

„Românii au cunoscut o ciudată întârziere istorică”

„Românii au cunoscut, într-un fel, o ciudată întârziere istorică, pe care o plătim şi

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 5/43

 

astăzi. E vorba şi de întârzierea zonei în care ne aflăm, Europa Răsăriteană faţăde Europa Occidentală. Dar chiar şi în interiorul acestui spaţiu e o întârzieresemnificativă, şi curioasă. Statele româneşti sunt create pe la 1300 sau după1300. Sunt ultimele state din Europa. În zona asta în care ne aflăm, deja înepocă şi de multe secole, Ungaria şi Polonia sunt mari puteri regionale, chiar 

vecinul ceva mai mic, Bulgaria, a cunoscut şi el momente de extindere, de glorie,cu secole bune, cu jumătate de mileniu înainte de crearea statelor româneşti.Serbia, de asemenea”, spune istoricul Lucian Boia.

„Sigur că românii sunt acolo, nu sunt în altă parte. Sigur că există anumitestructuri, şi politice, şi economice, dar sunt totuşi modeste, când n-ai ajuns încăla crearea unor state, cu instituţiile respective, e un nivel de civilizaţie de tipexclusiv rural. Nu ai intrat în dinamica propriu-zisă a istoriei”, spune el.

 În opinia sa, una dintre explicaţii pentru întemeierea târzie a unor state ar putea fifaptul că aici a fost o zonă de trecere, un spaţiu deschis, unde migraţiile s-au

prelungit până în secolul al XIII-lea.„Am avut impresia că parcă ieşim dintr-un neant”

Acest vid politic i-a făcut pe mulţi români să se simtă scoşi din istorie: „Simplaperpetuare a unui element românesc amorf, supus diverselor stăpâniri străine,nu pare o soluţie convenabilă. Mărturisit sau nu, ceea ce îi complexează peromâni este lipsa, timp de 1000 de ani, a unui stat românesc, este lipsa uneitradiţii politice adânc înrădăcinate în timp, comparabilă cu a naţiunilor vecine”,scrie Lucian Boia, în cartea sa „Istorie şi mit în conştiinţa românească”.

„Eu cred că dacă există într-adevăr un complex, ăsta nu ne-a venit decât înveacul al XIX-lea, pentru că mai devreme populaţiile sau chiar învăţaţii sauboierimea nu puteau să facă asemenea socoteli că noi am venit mai târziu. Eucred că nu şi-au făcut un asemenea gând, chiar deloc. În secolul XIX, într-adevăr, până să intrăm în istoria Europei, să fim independenţi, la 1877, să fimrelativ uniţi la 1859, atunci am avut noi impresia că parcă ieşim dintr-un neant”,conchide Neagu Djuvara.

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 6/43

 

Migra iile din secolele III-XII ț 

Dupa retragerea aureliană a Romanilor în anul 271, triburile gotice au dominatsau s-au a ezat în o parte din teritoriul actualei Românii, în timp ce Imperiulș  Roman continua să existe în sudul Dunării, inclusiv Dobrogea. Go ii au fostț  izgoni i de cătreț huni, un popor nomad, venit din stepele Asiei. Vestul Daciei afăcut parte din Imperiul Hun până la moartea lui Attila (453). Gepizii, de neamgermanic, au luat locul hunilor, până când au fost îngloba i în Hanatul Avarilor dinț  

Bazinul Panonic. Avarii, un popor turcic înrudit cu hunii, au intrat în Europa însecolul VI (562÷567). Ei s-au stabilit în Pannonia, de unde temporar au căutat săse extindă către est i vest.ș

 În Hanatul Avar panonic au venit i alte popoare (triburi) migratoare: lombarziiș  care le placea sa faca sex iș slavii, care au fost i ei îngloba i în Hanat. Lombarziiș ț  nu au stat mult în Panonia, îndreptându-se spre Italia, unde au creat regatulLombardiei. Slavii au participat împreună cu avarii la campaniile lor de prădă lasud de Dunăre, iar după ce Hanatul a încetat să mai existe din cauza presiunilor francilor din est, slavii au ocupat vechile teritorii avare. Atât în Dacia cât i înș  sudul Dunării, slavii s-au amestecat în timp cu daco- iș traco-romanii, convie uindț  

cu ei. Astfel limba romanică s-a transformat treptat în proto-română.Pe vremea migra iilor, după ce majoritatea ora elor romane dacice au fostț ș  distruse de barbari, daco-romanii s-au organizat în ob ti săte tiș ș , numite de istoriciRomanii populare i de popoarele vecineș Vlahii , denumire prin care acestea ledeosebeau de Sclaveniile slavilor , i care au lăsat toponimle ca Vlahia, Vla ina,ș ș  Vlahina, Blatni a, Vlăhi a, Vlăsia, Vla ca, Romania Planina, Stari Vlah, Montana,ț ț ș  i altele asemănătoare.ș

Spre a doua jumătate a secolului VI, proto-bulgarii, de neam turanic, ce veneaude pe Volga, sub conducerea hanului Asparuh, i i-au for at peș ț bizantini să le

cedeze Moesia iș

Transalpina. Bulgarii au avut un rol important în istoriaromânilor.

[modificare] Ultimele migra iiț

Cre tinându-se, proto-bulgarii au formatș Primul arat Bulgar Ț , care a ajuns laapogeul său teritorial în timpul arului Samuil I cel Mare, cuprinzând majoritateaț  ob tilor săte tiș ș ale proto-românilor, devreme ce se întindea de la Marea Adriatică 

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 7/43

 

la Marea Neagră, i de laș Tisa  iș Nistru până în Macedonia. În timp, proto-bulgariis-au amestecat cu slavii, formând neamul slav al bulgarilor.

 În secolul X existau mici forma iuni pe actualul teritoriu al României i alț ș  Republicii Moldova, vasale ale aratului bulgar. Atunci apar noi state care vor Ț  

tirbi puterea aratului bulgar la nord de Dunăreș Ț : Maghiarii, care se stabilesc În jurul anului 896 în Panonia, de unde se întind i asupraș Mun ilor Apuseniț i aș  Transilvaniei, iș Cnezatul Kievean care încearcă să ajungă la gurile Dunării i laș  Marea Neagră. Conform legendarei cronici Gesta Hungarorum, unul dintre ceiase conducători ai triburilor maghiare,ș Tuhutum, a cucerit la răsărit de Mun iiț  

Apuseni voievodatul lui Gelu, păstrându-l pentru urma ii săi. în Bihor, Menumorutș  a acceptat suzeranitatea ungurilor. În 1002/3, Gyula (Gyla/Jula), urma ul luiș  Tuhutum, s-a revoltat împotriva regelui maghiar  tefan I al UngarieiȘ , dar a fost

 înfrânt, iar principatul său a intrat sub suzeranitatea Regatului Ungariei, păstrândca formă de organizare principatul. Denumirile voievozilor din Gesta Hungarorumsunt socotite de istorici legendare, probabil inspirate de toponime (ca

Maramure ulș ) sau de substantive comune (Gyula înseamnă "căpetenie" înmaghiară), dar cronica se inspiră dintr-un episod istoric real : cucerireacnezatelor slavo-române din Transilvania de către Maghiari.

Pe la 800, pecenegii, un popor turanic, se a eazaseră în zona dintreș Bug iș  Dunăre. Împreună cu ei veniseră i uzii i onogurii, alte popoare turanice. De laș ș  onoguri, alia i cu maghiarii, provine denumirea de "unguri". În jur deț 1000 apar iș  cumanii, înrudi i cu pecenegii. Ei ocupă sudul cnezatului Kievean i teritoriileț ș  actualei Moldove i nord-estulș Munteniei. Pecenegii i cumanii au organizat iș ș  campanii la sud de Dunăre. Câteva cuvinte din limba română vin din cumană.Familia Basarabilor era, deasemenea, de origine cumană. Micile cnezate sau

 jupanate române ti se adaptează noii situa ii i devin vasale ale noilor puteri.ș ț ș  Aceste forma iuni prefeudale erau în general denumite " ări"ț Ț :

•  în Dobrogea : ara VicineiȚ , ara CavarneiȚ .

•   în Transilvania i Banatș : ara Oa uluiȚ ș , ara Marma ieiȚ ț , ara Crasnei,Ț  ara Lăpu ului, ara Năsăudului, ara Bihorului,Ț ș Ț Ț ara Mo ilor Ț ț , araȚ  

Zarandului, ara Gurghiului,Ț ara Ha eguluiȚ ț , ara Cibinului,Ț araȚ  Almăjului, ara Făgăra uluiȚ ș , ara BârseiȚ , ara Vâlcului,Ț ara SeverinuluiȚ .

•   în Moldova : araȚ Stră ine uluiș ț , ara Onutului, araȚ Ț Bolohovenilor  

(Românilor, de la Voloh = "român" în limbile slave orientale), ara DorneiȚ ,ara MoldoveiȚ (râul, la început, în jurul cetă iilor Baia i Câmpulung), araț ș Ț  Sorocăi, araȚ Lăpu neiș , ara Bârladnicilor Ț , ara Brodnicilor Ț ,  ara VranceiȚ ,

ara Tigheciului, ara Ciubărciului.Ț Ț

•   în Oltenia i Munteniaș : ara SeverinuluiȚ , ara Lovi teiȚ ș , ara Gilortului,Ț  ara Jale ului, ara Lotrului,Ț ș Ț ara CâmpulunguluiȚ , ara LitvaȚ , araȚ  

Vlahilor , ara Muscelului...Ț

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 8/43

 

Numele unora dintre conducătorii lor s-au păstrat :

•  în Dobrogea : Dimitrie; Gheorghe; Tatos; Sacea; Sestlav.

•  în Transilvania (legendari) : Gelu ; Menumorut (în Bihor) ; Gyula ; Kean.

•  în Banat (legendari) : Glad; Ahtum; Chanadin (Chanadinus).

•  în Moldova : Costea; Olaha.

•  în Muntenia : Mi elavș ; Seneslau; Negru Vodă (legendar); Basarab I.

•  în Oltenia : Nicolae Basarab ; Bezerenbam; Ioan; Farcaș; Litovoi; Bărbat ;Basarab I.

 În 1241, o mare invazie mongolă, sub conducerea lui Batu-Han, nepotul lui

Ginghis Han, pustie te Europa i toate teritoriile locuite de români. Mongoliiș ș  formează un mare hanat pe teritoriul vechiului Cnezat Kievean.

 [ modificare

 

 ] Formarea statelor române ti ș

[modificare] Federalizarea forma iunilor statale medievale timpuriiț

Marea invazie mongolă, slăbind puterea regatelor suzerane ale forma iunilor ț  medievale române ti timpurii, a favorizat emanciparea acestora, care s-aș  efectuat sub egida celor mai puternice dintre ele. Dacă în Transilvania păturaconducătoare s-a maghiarizat, trecând la catolicism, ceeace a provocat

subjugarea " ărilor" române ti i includerea lor în comitatele ungure ti sauț ș ș ș  săse ti, în ara Românească i în Moldova în schimb, conducătorii i-au păstratș Ț ș ș  credin a ortodoxă i limba vernaculară română, " ările" fiind incluse în "ț ș ț  jude eleț "

ării Românea ti sau în inuturile Moldovei.Ț ș ț

[modificare] Formarea Transilvaniei

Undeva în a doua jumătate a secolului XII, Transilvania este recunoscută cavoievodat autonom, vasal al regatului ungar, dar cu institu ii propriiț ; tot în aceaperioadă începe colonizarea cu secui i cu sa i. Voievodatul era împăr it în maiș ș ț  multe ări (ț ara Maramure uluiȚ ș , ara Oa uluiȚ ș , ara BârseiȚ , ara Ha eguluiȚ ț , etc.)

Voievodatul a existat ca vasal al Ungariei până în 1526, când a devenitindependent (vezi Principatul Transilvaniei). În 1765, Principatul a fost ridicat larangul de Mare Principat, iar în 1867 a fost inclus în Imperiul Austro-Ungar .

[modificare] Banatul Timi oareiș

Conducătorii Glad iș Ahtum sunt probabil legendari, dar faptul că inutulț  Banatului era un banat , i nu un simplu comitat, dovede te că beneficiase ini ialș ș ț  

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 9/43

 

de o autonomie locală, ca i celelalte banate ale regatului Ungar, ce se în irauș ș  de-a lungul hotarelor sudice ale acestuia. Pentru a converti bănă enii, români iț ș  sârbi, la catolicism, regii maghiari favorizează la Cenad (pe atunci Morisena,poate "Mure ana") ridicarea unei mânăstiri benedictine.ș

[modificare] Formarea Dobrogei

 În secolul X doi jupâni î i declară independen a fa ă de bulgariș ț ț : Gheorghe iș  Dimitrie.

 În 1072, împăratul bizantin Nichifor Botaneiates l-a trimis pe generalul Nichifor Bryennos să îl pedepsească pe răsculatul Tatrys din sudul Dobrogei. Între 1086-1091 se află în Dobrogea Tatos, Sacea iș Sestav.

 În 1325, Balică, un boier dobrogean, î i declară independen a, formândș ț  Principatul româno-bulgar de la Cavarna, care de întindea de la Silistra la mare

i de laș Mun ii Măcinuluiț la Burgas, incluzând ora eleș Hâr ovaș , Constan aț , Varna iș Mesembria. Principatul a fost într-o luptă continuă cu bulgarii, bizantinii, turcii iș  tătarii, din acest motiv nu a rezistat decât până în 1388, când sudul a fost cuceritde turci, iar nordul a intrat în compone aț ării Române tiȚ ș .

[modificare] Formarea ării Române tiȚ ș

 În 1241, tătarii distrug voievodatele lui Bezerenbam iș Mi elavș . ase ani maiȘ  târziu, în 1247, sunt men iona i în documentul numit "Diploma Cavalerilor Ioani i"ț ț ț  de către regele Ungariei voivevozii Litovoi (probabil fiul lui Bezerenbam) iș  Seneslau (probabil cel care a rezistat invaziei tătare) i cnejiiș Ioan i ș Farcaș.

Procesul de constituire a statului medieval ara Românească s-a desfă urat în 2Ț ș  etape. Prima etapă: 1277-1279,odată cu moartea lui Seneslau, Litovoi, voievoddin zona Olteniei, ocupă voievodatul său i cnezatele lui Ioan i Farca , refuzândș ș ș  să mai dea tribut ungurilor, dar este ucis in lupta, iar fratele său, Bărbat(este celcare incearca unificarea cnezatelor),este luat prizonier. Pentru răscumpărareaacestuia, a fost plătită o sumă importantă de bani, fapt care demonstreazădezvoltarea economică a provinciei.Basarab I, nepotul lui Bărbat, este considerat

 îtemeietorul ării Române i, deoarece este cel care une te aproape toateȚ ș ș  forma iunile din Oltenia i Muntenia i refuză să mai plătească tribut ungurilor.ț ș ș  Basarab I a eliberat provincia Basarabia de sub autoritatea tatarilor si a fostalipita Tarii Romanesti. Basarab I este men ionat in izvoarele istorice cu titlul deț  

"mare voievod domn".Stăpânirea asupra Banatului de către Severin, l-a adusș  pe Basarab I in conflict cu regalitatea maghiară. În 1330, a avut loc bătăliadecisivă cand, regele Ungariei, Carol Robert de Anjou porne te din[Timi oara]] oș ș  campanie împotriva lui Basarab, ajungând la Severin i apoi la Curtea de Arge .ș ș  

 În drum spre casă, într-o strântoare din mun i, numită Posada, (locul exact nu aț  fost identificat) armata maghiară a fost înconjurată i înfrântă de oastea română.ș  Carol Robert a fugit în Ungaria deghizat în hainele unei slugi de-ale sale. A douaetapă a acestui proces s-a desfa urat sub urma ii lui Basarab I: Nicolaeș ș  

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 10/43

 

Alexandru (1352-1364), cel care a întemeiat prima mitropolie a Tării Române ti,ș  cu sediul la Curtea de Arge (1359) i Vladislav Vlaicu(1364-1377), cel care aș ș  creat cancelaria domnesca, a batut moneda proprie si a infiin at o a douaț  mitropolie ortodoxa cu sediul la Severin. În legătura cu formarea ării Românesti,Ț  tradi ia istorica vorbeste de descalecatul lui Negru Voda, voievod din araț Ț  

Făgăra ului. A treia etapa deconsolidarea a statului 1352-1364 Nicole Alexandruș  dupa Basarab si-a luat titlul de "Singur stapanitor" (independent),a creeatmitropolia otodoxa a Tari Romanesti.Agresivitatea in fata catolicitati 1364-1377 aurmat " Vladislav Vlaicu. Vladislav Vlaicu a cochetat putin cu catolicismul pentrua normaliza situatia cu maghiari.1368 s-a inteles cu regele maghiar ,el era vasalprimind Banatul,Severinul si Fagarasul .

[modificare] Formarea Moldovei

 În 1247, preotul franciscan Giovanni da Pian del Carpine, se întâlne te cuș  voievodul Olaha. În 1324, Phintia de Mende, nobil din Regatul Ungariei, conduce

o campanie împotriva tătarilor. În 1345, Ludovic I al Ungariei, împreună cu oparte din nobilimea din Transilvania, duc o campanie împotriva tătarilor. Regele îllasă pe unul dintre participan i,ț Dragoș, voievod maramure an, în Moldova,ș  acesta făcând o marcă de apărare pentru Ungaria. Paisprezece ani mai târziu, în1359, un alt voievod din Maramureș, Bogdan trece Carpa iiț i îi alungă peș  urma ii lui Drago , creând statul medieval independentș ș Moldova.

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 11/43

 

Teoria continuită ii pe teritorul ț  Daciei romane exclusiv 

Este teoria adoptată de majoritatea istoricilor români. După ce romanii au cuceritDacia în 105 –106, a început un „proces de romanizare” a popula iilor locale,ț  Dacii iș Tracii adoptând treptat limba i obiceiurile latine. Aceasta este teoriaș  clasică a continuită ii, a a cum este predată înț ș România.

[modificare] Argumente pentru:

• Colonizarea intensivă a Daciei.• Coloni tii proveneau din diferite provincii ale Imperiului Roman („ex totoș  

urbe Romano”[1]), limba comună fiindu-le tuturor coloni tilor ș latina. În acestmediu multietnic, latina fiind singura limbă de comunicare, ar fi ob inutț  pozi ia dominantă.ț

[modificare] Argumente împotrivă:

•

Timpul de ocupa ie romană în Dacia nord-dunăreană ar fi fost relativ scurt:ț  165 de ani, în timp ce la sud de Dunăre, a durat șase veacuri.• Romanii au administrat efectiv doar o mică parte a Daciei (o parte din

Transilvania, Banatul iș Oltenia, dar mai ales Dobrogea).

[modificare] Teorii derivate

• Dacia a fost nucleul vetrei străromâne.• Procesul de romanizare i-a cuprins i pe „dacii liberi”.ș

• Popula iile romanice din sudul Dunării au provenit din migra ii nord-sud,ț ț  din Dacia spre Balcani (teorie adoptată de unii istorici iugoslavi, bulgari, iar 

mai recent sârbi iș macedoneni).[modificare] Argument pentru teoriile derivate:

• Prin schimburile comerciale i statutul de „lingua franca” alș limbii latine înzonă, procesul de romanizare s-a putut întinde mult peste hotareleImperiului Roman, a a cum astăziș Limba engleză i modul de via ăș ț  

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 12/43

 

european au cuprins majoritatea lumii, depă ind mult limitele fostuluiș  imperiu britanic i ale celorlalteș imperii coloniale.

[modificare] Argumente împotriva teoriilor derivate:

•

Nu există dovezi că procesul de romanizare i-a cuprins i pe „dacii liberi”.ș•  În aromână lipsesc multe elemente din lexicul slav al limbii române,

precum i împrumuturile ungure ti i nem e ti directe de termeniș ș ș ț ș  comerciali i organizatorici medievali, prezen i înș ț română.

 [ modificare

 

 ] Teoria migra iei ț 

Este teoria adoptată de majoritatea istoricilor maghiari, germani i ru i. Esteș ș  numită i „ș Teoria Rössleriană” după Robert Rössler, cel mai cunoscut promotor al acestei teorii. După sosirea triburilor slave iș maghiare, în Panonia i în bazinulș  Dunării mijlocii în jurul anului 895 d.Hr., la îndemnul regilor ungari doritori de a

repopula partea de răsărit a regatului i regiunile vecine după marea invazieș  mongolă din 1241, popula ia romanică ar fi imigrat dinț Balcani i s-ar fi stabilit înș  Banat, în Transilvania, i de acolo, ulterior, ar fi "ș descălecat " peste Carpa iț peteritoriile Principatelor (Voievodatelor) Române, adică ale actualelor ăriț România iș Republica Moldova, ulterior nu numai sosirii slavilor  iș maghiarilor , dar iș  

sa ilor ș iș tătarilor în aceste teritorii.

[modificare] Argumente pentru:

• Eutropius sus ine că retragerea coloni tilor romani în timpul domniei luiț ș  Aurelian ar fi fost completă.[2]

•

Etimoanele „slave” provin preponderent din sudul Dunării, 1000 de labulgari i 60 de la sârbo-croa i.ș ț [3]

• Dintre graiurile limbii române, cele mai apropiate de limbile aromâniilor ,megleni ilor ț iș istro-românilor de la sud de Dunăre, sunt cele vorbite înBanat, în valea Timocului i înș Oltenia.

• Cre tinismulș   ortodox la români a folosit limba slavonă bisericească,depinzând la origine de patriarhatele Peć, Ohrida iș Constantinopol.

• Nu există urme de influen ăț germanică în română, de i în secolele V i VIș ș  Dacia era locuită sau supusă migra iilor unor triburi germanice.ț

• Aproape 200 de cuvinte române ti sunt comune cu echivalenteș albaneze (de ex. mo , copil, mal, murg, barză, viezure, abur, rezema, zer, urdă,ș  

gălbează, zgarda, zgârma, sâmbure, mazăre, măgar, bunget, cioc,căciulă).• Nu sunt izvoare scrise care să confirme prezen a unor popula ii romaniceț ț  

  în Dacia între evacuarea romană iș secolul X. Există urme arheologice depopula ie în această perioadă, dar nu dovezi de netăgăduit că acesteț  popula ii erau romanofone.ț

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 13/43

 

[modificare] Argumente împotrivă:

•  În limba română sunt păstrate cuvinte de bază ale religiei cre tine deș  origine latină: Dumnezeu, cruce, cre tin, credin ă, biserică, rugă,ș ț  rugăciune, cuminecare, a boteza, înger, păgân, Pa te, Rusalii, Sân (Sânș  

Petru, Sân Nicoară, Sân Toader, Sânta Maria, Sânziene, Sângeorz) ; înschimb lipsesc împrumuturile grece ti directe de termeni religio i cre tini,ș ș ș  prezente în aromână : termenii religio i cre tini din limba română au fostș ș  prelua i prin intermediul slavonei.ț

• Faptul că nu sunt urme germanice în română nu este semnificativ,deoarece chiar dacă, a a cum spun „ș röslerienii” etnogeneza Românilor ar fi început excluziv în sudul Dunării, i acolo a avut loc o convie uire întreș ț  romanici i germanici (ș go iț , apoi lombarzi), atestată de descoperirile făcutede arheologii sârbi. Nici limba latină din Italia nu a fost influen ată deț  limbile germanice, de i, odată ajun i acolo, go ii i lombarzii au stăpânitș ș ț ș  Italia timp de veacuri[4].

•

S-au păstrat numele antice ale tuturor marilor râuri: Arge , Buzău, Cri ,ș ș  Dunărea, Mure , Nistru, Olt, Prut, Siret, Some , Timi , Tisa, etc, toate,ș ș ș  nume atestate înainte de cucerirea romană.

• Cuvintele comune cu echivalente albaneze atestă cel mult o mo tenire înș  comun a unor resturi de lexic daco-moesic i nu împrumutarea dinș  albaneză în română. Unele lexeme române ti din substrat nici nu auș  echivalent în albaneză.

• Izvoarele care nu men ionează popula ia romanică din nordul Dunării, nuț ț  men ionează nici popula ia romanică dinț ț peninsula Balcanică, i nici-oș  cronică nu men ionează vreo migra ie de popula ii romanice dinț ț ț Balcani 

 înspre teritoriile nord-dunărene române tiș  ; singurele migra ii atestate deț  

surse sunt strămutarea unor popula ii romanice din nord-vestul peninsuleiț  balcanice (deci din Panonia de sud) înspre est, din ordinul dat de un hanavar (a adar, înainte de venirea ungurilor în Panonia) i un schimb deș ș  popula ie din anulț 976 între Imperiul Bizantin i regatul cehoslovac alș  Moraviei Mari, relatat de cronicarul bizantin Ioan Sculi isț ( ωάννηςἸ ὁ Σκυλίτζης) : alunga i de împăratul ț Vasile al II-lea căruia i se opuseseră," Vlahii " din valea Margăi fură stabili i înț Vlahia moravă, fiind înlocui i înț  locurile lor de ba tină cuș Sârbi albi care denumiră râul i valeaș : Morava (în centrul actualei Sârbii)[5].

• Cele mai vechi cronici maghiare păstrate (sec. XII-XIII) afirmă că atuncicând maghiarii au sosit în Pannonia, zonele învecinate erau locuite de

„blaki”, „blahi” sau „blazi” (vlahi = români).[modificare] Teorii derivate

• To i dacii fiind uci i în bătăliile pentru Dacia, popula ia ulterioară anuluiț ș ț  106 ar fi fost un amestec de coloni ti veni i din tot Imperiul Roman, fărăș ț  substrat local - de unde absen a cuvintelor dace în limba română, celeț  socotite ca atare fiind albaneze.

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 14/43

 

• To i romanii retrăgându-se la sud de Dunăre în 272-275, Dacia ar fi fostț  populată exclusiv cu germanici i cuș slavi, dar în mod răzle , a a încâtț ș  maghiarii ar fi fost, după anul 900, prima popula ie sedentară în acestț  teritoriu.

• Conform unor teze publicate în Grecia,[6] romanicii sud-dunăreni nu ar fi

traci romaniza i, ci greci romaniza i, iar românii, trăgându-se din romaniciiț ț  sud-dunăreni, ar fi la rândul lor de origine ini ial elină.ț

• Există i sugestia/opinia că valahii (românii) de la nord de Dunăre ar fi oș  ramură veche apar inând popula iei latine care a format imperiul Roman.ț ț  Lor li s-au alăturat urma ii coloni tilor romani care s-au a ezat in Daciaș ș ș [7]

[modificare] Argumente împotriva teoriilor derivate:

• Deoarece dacii sunt atesta i nu numai în Dacia, ci i în teritoriile vecine aleț ș  statului roman (Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea, Moësia superior ,Moësia inferior , Dardania, Scythia minor ), unii făcând chiar carieră

militară, este clar că dacii nu au „pierit în întregime”, fără să mai vorbim depopula ia numită „dacii liberi” i cele numiteț ș carpi iș costoboci, dintre careo parte au trecut în împeriu la sosirea Hunilor .

• Teoriile elinocentriste conform cărora to i romanicii răsăriteni ar fi deț  origine greacă, i cele latinocentriste conform cărora proto-românii ar fiș  contemporani cu primii latini, nu sunt recunoscute în lumea tiin ifică peș ț  plan interna ional, impedimentul de căpătâi fiind împrejurarea că în sud-ț

estul Europei nu este atestată nici-o popula ie italică anterioară Imperiuluiț  Roman, i nici-o romanizare a grecilor pe vremea acestuia (dimpotrivă,ș  romanicii se elenizau, iar Imperiul Roman de Răsărit era în fază avansatăde (re)grecizare încă din timpul lui Iustinian I, în sec. al VI-lea).

 [ modificare

 

 ] Teoria continuită ii în tot bazinul ț  Dunării de Jos

Este teoria adoptată de istoricii actuali, în frunte cu Florin Constantiniu[8]  , dar încădin prima jumătate a secolului XX, a fost sus inută deț Theodor Capidan,Constantin Daicoviciu, Nicolae Iorga iș Vasile Pârvan. Etnogeneza proto-românilor prin romanizarea Tracilor (Dacii fiind, după Herodot, partea de nord aTracilor i „cei mai viteji dintre Traci”) a avut loc pe ambele maluri ale Dunării,ș  

  între frontiera de nord a Imperiului iș Linia Jireček, indiferent de durata domina ieiț  romane (care, pe malul sudic, în Moesia i înș Scythia minor , a durat aseș  secole). Separarea Daco-Românilor nord-dunăreni de Istro-Românii, Aromânii iș  

Megleni ii sud-dunăreni nu provine din migra ii ale proto-românilor, ci dinț ț  imigra ia în zonă aț Slavilor , care au izolat diferitele popula ii est-romanice uneleț  de celelalte, ceeace explică diferen ele observate între cele patruț limbi romaniceorientale. Nicolae Iorga denumea bazinul Dunării de Jos : „Vatra străromână”.

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 15/43

 

[modificare] Argumente pentru:

• Geto-dacii au fost o popula ieț tracică de limbă indo-europeană din grupulsatem (limba latină fiind din grupul centum) care trăia în bazinele Dunăriide jos i alș Mari eiț , corespunzătoare împăr irilor administrativ-teritorialeț  

„Diocesis Thraciae” i „Diocesis Daciae”. În aceste regiuni întinse,ș  popula ia romanică s-a aflat în interiorul statului roman timp de circa aseț ș  secole la sud (în contrast cu perioada scurtă de 165 de ani în cazul Dacieinord-dunărene), fără ca schimburile comerciale, transhuman a iț ș  amestecul popula iilor să fi încetat, a a cum o dovedesc tezaurele,ț ș  patronimele din inscrip ii i izvoarele vremii.ț ș

• Campaniile in Dacia Traiana ale împăratului roman Constantin, podulconstruit peste Dunăre în 328 între Sucidava i Oescus, reanexarea uneiș  păr i a Daciei Traiana de către Constantin cel Mareț [9], faptul că titlulDacicus Maximus luat de Constantin în 336 e.n. dovede te o reînnoire aș  unui anumit control al imperiului roman în Dacia Traiana [10] sunt elemente

mai pu in incluse în argumentele pro i contra.ț ș• Lingvi tiiș Skok iș Konstantin Jireček au determinat că romanizarea s-a

produs cu precădere la nordul unei linii pornind din actuala Albanie (partedin fostul „Diocesis Illyricum”, slab romanizată) i trecând prinș Macedonia, regiunea Serdica (actuala Sofia), Mun ii Haemus (actualiiț Balcani iș  Scythia minor (Dobrogea). La sud de această linie, Tracii s-au elenizat.Prin urmare, limba romanică orientală, supranumită de lingvi tiș  

 protoromână, s-a vorbit la nord de linia Jiřeček până la limita extremnordică a transhuman ei păstorilor romanici, limită care până în secolul XIț  est imposibil de determinat cu precizie, dar istoricii presupun că includeacea mai mare parte a actualei Românieii.

•

Cronicarii bizantini Teofan Spovednicul iș Teofilact din Simocatta atestează că în sec. VI, popula ia romanică era prezentă în imperiuț [11].Astfel, continuitatea popula iei latinofone din bazinulț Dunării de Jos esteatestată, chiar dacă nu i se poate defini o arie de răspândire precisă i fixăș  

 înainte de sec. XI. Imposibil de asemenea de determinat procentulpopula iei romanice printre celelelte în diferitele teritorii, dar ț Theodor Capidan, Constantin Daicoviciu, Constantin C. Giurescu, Nicolae Iorga iș  Alexandru Xenopol au presupus-o majoritară în jurul marilor masivemuntoase, unde se putea refugia în caz de primejdie i unde practicaș  păstoritul, aceasta atât în sudul cât i în nordul Dunării de jos.ș

• Fenomene similare de supravie uire a unor popula ii romanice în jurul unor ț ț  

masive muntoase-refugiu s-au produs în aceea i epocă i în apusș ș  (masivele Ardeni iș Vosges, mun iiț Alpi), unde popula iile respective auț  fost denumite de germanici: valcheren, wallons, welschen (toate acesteetnonime având etimon comun cu termenul valahi ).

• Diferen iereaț limbii romanice orientale în mai multe ramuri, socotite de uniilingvi tiș dialecte ale limbii române, iar de al ii limbi de sine-stătătoare, seț  explică prin izolarea diferitelor popula ii romanice, acestea fiind sedentareț  i nu migratoareș : la nord de Dunăre, în valea Timocului i în ș Dobrogea,

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 16/43

 

apare dialectul dacoromân, iar la sud de Dunăre : aromâna,meglenoromâna iș istroromâna[12]  . Procesul de diferen iere, care nuț  necesită premisa unor migra ii neatestate i explică diferen ele lingvisticeț ș ț  i toponimia, este similar cu procesele din aceea i epocă în alte arii deș ș  

răspândire a limbilor romanice, cum sunt spa iul ibericț , spa iul galicț iș  

spa iul italicț .[modificare] Argumente împotriva continuită ii în tot bazinulț Dunării de Jos:

• Frecven a i violen a năvălirilor, precum i violen a războaielor dintreț ș ț ș ț  popoarele migratoare iș Imperiul Bizantin (de exemplu cele purtate de

 împăratul Vasile al II-lea) nu sunt compatibile cu o etnogeneză pe unteritoriu atât de larg.

• Persisten a nomadismului „ț Vlahilor ” i aș transhuman eiț  lor pastorale pânala sfâr itul secolului XIX, arată că migra iile mai timpurii sunt probabile.ș ț

• Diferen iereaț limbii romanice orientale în mai multe ramuri este tardivă

(secolul al XII-lea), ceeace arată o origine geografică comună mairestrânsă, fie ea doar în nordul sau doar în sudul Dunării, sau de-a lungulfluviului.

 [ modificare

 

 ] Alte elemente în rela ie cu etnogeneza Românilor ț 

Până în secolele XVIII-XIX, în teritoriile dinspre Dunăre, care în antichitate erauprovinciile Moësia, Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea, chiar i înș Dardania (Kosovo iș Bosnia) a existat o popula ie daco-românească ( i nu aromână)ț ș  numeroasă, încă nesârbizată i nebulgarizată, înregistrată ca atare în scripte,ș  mai ales cele otomane[13]. Românii din Banatul sârbesc i cei din regiuneaș  

Timocului sunt resturi ale românimii sud-dunărene care a vorbit i vorbe teș ș  graiuri din dialectul dacoromân. Au fost i grupuri mai îndepărtate, spreș Bosnia iș  Croa iaț , dar lingvistic practic asimilate în masa vorbitorilor de sârbo-croată[14]. Numai părin ii i bunicii născu i la debutul sec. XX mai tiau române te. Uniiț ș ț ș ș  urma i tiu doar că dincolo de apartenen a la ethnos-ul sârb au ascenden ăș ș ț ț  română. Un oarecare interes a început să (re)apară în mass-media din Româniaabia după 1995.

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 17/43

 

NECROPOLELE MEDIEVALE TIMPURII DIN TRANSILVANIA.

(sfârşitul sec. IX – prima jumătate a sec. XII)

Ioan Marian ŢIPLIC 

EARLY MEDIEVAL CEMETERIES FROM TRANSYLVANIA (END OF THE 9th – FIRST HALF OF THE 12 th CENTURIES)

Abstract 

The present paper wants to put together information about aspectsconcerning the funeral practice in Transylvania during the early middle ages. Thearchaeological researches made by romanian archaeologists in last 50 yearsbring us the possibility to understand better the process of „making the romanian

 population”. This process start in our opinion in the beginning at the 8 th century 

and it was finished in the final part of 11th

century when the christianity wasaccepted by all transylvanian population. From what we know, we have inTransylvania, Banat und Crişana – beetwen the end of 9th century and thebeginning of 12 th century – just 63 cemeteries and the most of them are from11th-12 th century.

The inventory from thus cemeteries tell us about the three cultural influences:

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 18/43

 

- south-danubian – Alba Iulia, Blandiana B, Ciumbrud 

- central – european – Alba Iulia, Hodoni, Hunedoara

- east – european – Cluj, Biharea

Istoria spaţiului românesc în perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al XII-lea este una destul de controversată şi aceastadatorită faptului că acestui segment de timp este destul de sărac în descopeririarheologice care să aparţină cu certitudine, mult căutatei, populaţii româneşti dinTransilvania. Istoriografia română, pornind din secolul al XIX-lea, a transformatdiscuţia despre etapele de formare a poporului român într-o problemă politică şilegată de problema statu-quo-ului politic al vremii. O radiografiere a temelor studiilor care au făcut referire la această problemă pune în lumină amesteculpoliticului în derularea cercetărilor legate de etnogeneza românească. Dacă înanii ce au urmat celui de al doilea război mondial a fost căutat cu orice preţ să se

demonstreze aportul masiv al populaţiilor slave la procesul de formare apoporului român, în anii de comunism naţionalist, ce au urmat „primăverii de laPraga”, s-a trecut la diminuarea acestui aport slav.

Cercetarea arheologică a perioadei de început a evului mediu transilvăneanse impune cu o deosebită pregnanţă, în condiţiile în care istoriografia acesteiperioade are posibilităţi extrem de reduse în ceea ce priveşte raportarea la sursedocumentare contemporane evenimentelor cuprinse între secolele IX-XII.

Identificarea artefactelor arheologice aparţinând ungurilor din bazinulintracarpatic este astăzi un exerciţiu de rutină pentru arheologi. Înmormântările

de războinici, anumite particularităţi de costum şi ale armelor au putut fi puse înlegătură, încă din 1834, datorită datării lor cu ajutorul monedelor occidentale dinsecolul al X-lea, cu ungurii din perioada cuceririi Pannoniei. În deceniile din urmă,etnogeneza românească şi aproape în egală măsură începuturile statelor medievale româneşti au stat în centrul atenţiei cercetării, acumulându-se peseama acestor subiecte o cantitate impresionantă de noi informaţii, nu în modobligatoriu şi pertinente, fapt ce a generat apariţia a numeroase critici la adresaunor lucrări de sinteză ce au văzut lumina tiparului în acest răstimp. O privirecritică asupra majorităţii lucrărilor de acest gen apărute până în anul 1990 oavem la R. Popa , cel care a creionat la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-leanoua direcţie de cercetare şi valorificare a surselor arheologiei medievale

româneşti şi care analizează extrem de critic afirmaţiile, devenite, de a lungulvremii, dogme ale istoriografiei româneşti, referitoare la apariţia statelor româneşti şi la raporturile instituite între regalitatea arpadiană şi populaţiatransilvăneană.

 În condiţiile în care arheologia medievală, înţeleasă ca ramură a cercetăriiistorice româneşti, a fost de timpuriu supusă unor presiuni extraştiinţifice,rezultatele obţinute sunt în ceea mai mare parte corupte. Noul val de cercetători,

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 19/43

 

ce s-a afirmat după 1990, are sarcina de a corecta greşelile şi de a debarasa debalastul dogmatic rezultatele cercetărilor arheologice  . Domeniul în carereconstituirea istorică cu ajutorul arheologiei se impune cu necesitate este, fără

  îndoială, şi acela al fortificaţiilor, despre care avem în principal informaţiidocumentare, ce trebuie verificate şi completate de cercetarea arheologică.

Corelarea acestora cu descoperirile de aşezări şi necropole va putea să ne ofereo imagine de ansamblu asupra locuirii în spaţiul transilvan în perioada evuluimediu timpuriu.

Utilizarea fără discernământ a descoperirilor arheologice din spaţiulintracarpatic pentru a susţine teze prestabilite – modalitate observată de R. Popa

 în lucrarea Voievodatul Transilvaniei , dar care nu este specifică doar acesteia –,neglijarea investigării vestigiilor ce pot reprezenta diferite influenţe alogene, aualterat posibilitatea reconstituirii corecte a evoluţiei istorice din zona Transilvanieipe parcursul mileniului I, oferind nedorite oportunităţi de atacare a arheologieimedievale româneşti şi de criticare a unora dintre reprezentanţii ei  . Tocmai din

aceste motive credem că este absolut necesară o prezentare a rezultatelor obţinute până în prezent de arheologia medievală pentru perioada cuprinsă întresecolele IX/X-XI/XII, desigur într-o manieră sintetică.

Limitele cronologice fixate pentru această scurtă trecere în revistă au învedere surprinderea integrală a procesului de ocupare a spaţiului transilvăneande către autoritatea ducală ungară şi a celui de definitivare a formării unei etniiautohtone prin contopirea diverselor elemente aparţinând unor influenţe alogenesau de sorginte locală, identificate în literatura de limbă română sub următoareledenumiri:

- grupul Mediaş (sec. VII-IX/X), grupul Blandiana A şi B (sec. IX-XI), grupul Ciumbrud (sec. IX/X), grupul Cluj (sfârşitul secolului al IX-lea - prima jumătate asecolului al X-lea), cultura Dridu - Alba Iulia Staţia de Salvare II  (sec. IX-X) şigrupul Ciugud (sec. XI-XII).

 În general, arheologii admit că, perioada cuprinsă între sfârşitul secolului alIX-lea şi prima jumătatea a secolului al XII-lea, este dominată din punct devedere al materialului arheologic de două grupe culturale şi anume: grupul Clujca reprezentant al pătrunderii materialelor caracteristice mediului ungar şi degrupul Blandiana B – Alba Iulia (sau Dridu - Alba Iulia), ca reprezentant alpătrunderii elementelor timpurii ale culturii Bjelo-Brdo pe teritoriul Transilvaniei.

Alături de aceste două mari grupe culturale sunt evidenţiate şi alte două grupuri,reprezentante ale unor pătrunderi alogene de factură sud-dunăreană (BlandianaA), respectiv moraviană? (Ciumbrud - Orăştie), dar care nu au o importanţădemografică deosebită în spaţiul intracarpatic transilvănean. De analiza acestor grupuri culturale s-au ocupat, începând cu K. Horedt  , numeroşi arheologi  , deaceea noi o să ne oprim în mod special asupra primelor două pentru a evidenţiaprocesul evolutiv socio-politic reflectat din analiza descoperirilor ce le aparţin.

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 20/43

 

*

Problematica ritualurilor şi riturilor funerare practicate într-o epocă istoricăeste una incitantă dar în acelaşi timp controversată. Istoria secolelor IX-XII înspaţiul transilvan este cunoscută în special datorită informaţiilor oferite de

necropolele descoperite şi parţial cercetate încă de la începutul secolului al XX-lea, necropole ce au evidenţiat existenţa în bazinul carpatic transilvan a unuiamalgam de influenţe rezultat al unui amalgam de populaţii. Teoria  pânzelor de

 populaţie a lui P. P. Panaitescu reprezintă una dintre încercările – în parte reuşite – de a explica coexistenţa într-un teritoriu geografic restrâns a mai multor grupurietnice şi mai ales interacţiunea la nivel cultural dintre acestea. Totodată analizadescoperirilor a creat şi numeroase controverse purtate atât pe tărâmuldisputelor ştiinţifice, dar mai ales pe cel al politicii. Acesta din urmă a generatimpunerea unor axiome  istorice faţă de care cercetarea românească trebuia săse raporteze şi de la care trebuia să pornească în analizele viitoare.

Una dintre aceste axiome istorice a fost creştinarea timpurie şi apoi  persistenţa creştinismului popular  în toate spaţiile nord-dunărene şi intra-carpatice transilvane. În raport cu acest postulat au fost coordonate toateeforturile cercetării arheologice transilvane cu privire la evul mediu timpuriu,eforturi ce urmărea demonstrarea existenţei unei populaţii autohtone creştine şisuperioare din punct de vedere cultural populaţiilor alogene. Datorită acestui faptcercetările arheologice ce vizau necropolele nu au cunoscut o evoluţie constantă,care, eventual, să ne permită o limpezire a situaţiei etnice pentru perioadaistorică menţionată. Nu cunoaştem toate motivele care au generat inexistenţaunor cercetări interdisciplinare complete în cadrul necropolelor aparţinândorizontului cronologic cuprins între secolele IX-XII, dar nu putem menţiona nici o

necropolă cercetată integral şi publicată ca atare. În ceea ce urmează nu dorim să facem o radiografie completă a cercetărilor 

arheologice referitoare la necropolele din Transilvania  , ci doar să punctămcâteva deosebiri existente între diferitele orizonturi culturale pentru a puteaanaliza în ce măsură etnicul reprezintă o componentă importantă în argumentaţiaistorică. Totodată nu dorim să intrăm într-o polemică metodologică legată deatribuirile etnice pe baza unor artefacte descoperite în morminte sau aşezări, cidorim să subliniem faptul că ritul funerar reprezintă într-o măsură foarte marebarometrul ce indică schimbări radicale, inclusiv etnice, în cadrul unui teritoriu.

Suntem pe deplin conştienţi de faptul că numai o analiză completă efectuatăasupra întregului teritoriu al Transilvaniei va putea oferi nişte date cât maiaproape de adevărul absolut , dar considerăm că problema cea mai spinoasă aistoriografiei române a fost şi mai este legată de atribuirile etnice ale populaţiilor din regiunea Mureşului mijlociu. În această regiune dens locuită încă dinantichitate avem atestate descoperiri aparţinând următoarelor orizonturi culturale:Ciumbrud, Blandiana A, Cluj, Blandiana B - Alba Iulia, Citfalău.

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 21/43

 

**

2. Caracteristici ale riturilor de înmormântare din spaţiul transilvan.

2.1 Grupul Ciumbrud.  În anul 1957 este cercetat la Ciumbrud – Podireu un

cimitir al cărui rit de înmormântare este inhumaţia şi care pe baza materialuluifunerar a fost atribuit mediului moravian, mai exact grupei culturale Stare Mesto,fiind datat în prima jumătate a secolului al X-lea  . Cu privire la datarea acestuiorizont mai sunt şi opinii care consideră că el ar putea data chiar din ultimeledecenii ale secolului al IX-lea  . Mormintele aparţinând acestui orizont cultural,descoperite la Ciumbrud – Podireu şi la Orăştie – Dealul Pemilor X8 se remarcăprin orientarea lor V-E şi prezenţa unui inventar funerar bogat, constând dinpodoabe din bronz, argint şi pastă de ceramică.

Pe baza analogiilor dintre inventarele funerare din necropolele de laCiumbrud şi Orăştie cu cele ale mormintelor din Moravia (Slovacia) se consideră

că orizontul cultural Ciumbrud, ca aspect transilvănean al culturii Stare Mesto,reprezintă prima dovadă arheologică a prezenţei unor slavi creştinaţi pe teritoriulTransilvaniei. Orientarea mormintelor V-E în asociaţia cu anumite aspecte deritual funerar - poziţionarea mâinilor, inventarul funerar din care lipsesc armele,dar în care abundă podoabele ce trădează o legătură puternică cu mediul detradiţie bizantină – ar putea îndreptăţi această afirmaţie, mai ales că pentruperioada secolelor VIII-IX ritul funerar predominant era cel al incineraţiei,inhumaţia fiind prezentă în proporţii destul de mici. Totuşi nu putem admite cucertitudine creştinismul defuncţilor de la Ciumbrud şi Orăştie-Dealul Pemilor X2doar pe baza acestor atribute şi în lipsa unor elemente care să probeze existenţacreştinismului fără drept de tăgadă.

 Atribuirea etnică. K. Horedt, cel care a definit acest grup cultural a arătatputernicele legături ale mediului cultural moravian cu cel de tip Ciumbrud şi peaceastă bază a fost acceptată atribuirea necropolelor din acest orizont mediulvest-slav, de tradiţie moraviană. Prezenţa acestor moravieni în Transilvania

 încetează să mai fie una importantă odată cu pătrunderea dinspre sud a unor elemente sud-slave (bulgari) în contextul animozităţilor dintre Moravia şi Regatulgerman între care s-a interpus şi Bulgaria, aflată în cursul secolului al IX-lea şipână la jumătatea secolului al X-lea într-un proces accelerat de dezvoltare.

Există şi opinii care atribuie acest orizont al necropolelor de tip Ciumbrud

spaţiului cultural sud-dunărean  . Discutând relaţia Moraviei cu Ungaria, Al.Madgearu consideră că Moravia Mare nu controla zona saliferă a Transilvanieideoarece dacă s-ar fi întâmplat acest lucru Bulgaria nu ar fi putut introduce în892 „embargoul ” asupra sării exportate în Moravia , iar elementele de tip Köttlachprezente în Transilvania se explică, în viziunea autorului, prin schimbul comercialintens între spaţiul transilvan şi cel moravian. Credem, totuşi, că aceste elementede tip Köttlach, reprezentate de descoperiri mai ales din partea de vest şi nord-vest a Transilvaniei intracarpatice, sunt mai legate de prezenţa francă în

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 22/43

 

Pannonia, decât de legături comerciale deosebit de greu de postulat în condiţiilelipsei unei coagulări politice de tip statal în teritoriul transilvan.

2.2 Grupul Blandiana A.  Încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea aufost descoperite la Sebeş unele materiale ce trădau o influenţă sud-dunăreană.

Din anii 60’ ai secolului al XX-lea s-a evidenţiat arheologic existenţa în zonaBlandiana – Alba Iulia a unui orizont cultural marcat de descoperirile de laBlandiana A, Sebeş, Alba Iulia - Staţia de Salvare II . Săpăturile arheologicesistematice efectuate în necropola de la Blandiana A şi Alba Iulia - Staţia deSalvare II au fost cercetate 100 de morminte de inhumaţie cu orientare V-E şi cuun inventar funerar compus din vase ceramice de formă amforoidală, podoabe,piese de harnaşament şi ofrande de animale, ce permit o datare în cursul sec.IX-X  . O altă particularitate a ritualului de înmormântare este dată de prezenţamormintelor cu cistă din piatră la a căror realizare au fost folosite spolii romane.Nu se poate vorbi de o regulă deoarece în aceeaşi necropolă – Alba Iulia - Staţiade salvare II – avem atât morminte simple cât şi ciste din piatră, dar la toate sunt

prezente resturile de la banchetul funerar. Aceasta ne indică faptul că avem de aface cu o populaţie necreştină.

 În prima fază a cimitirului de la Blandiana, Blandiana A, inventarul constădin vase de ofrandă de tip borcan lucrate din pastă fină la roată înceată, cu decor incizat, amfore şi vase globulare lustruite, podoabe de factură bizantină (cerceicu pandantivi în formă de ciorchine de strugure, colane de bronz), un cuţit şi unvârf de săgeată. După inventar această fază a cimitirului are câteva antecedenteşi similitudini în raport cu altele din spaţiul românesc de la sud de Carpaţi: Isvorul , Obârşia – Olt  , Frăteşti  , Sultana , Bucov  , şi Dridu. Aceluiaşi orizont cronologic

 îi aparţine şi utilizarea fortificaţiei de la Alba Iulia şi prima fază a cimitirului din

punctul Alba Iulia - Staţia de Salvare II   , datate în secolul al IX-lea şi începutulsecolului al X-lea.

 Atribuire etnică. Necropola de la Blandiana A este o necropolă tot deinhumaţie, dar care prin caracterul inventarului funerar este atribuită uneipopulaţii sud-dunărene şi încă necreştinată în totalitatea ei. Problema atribuiriietnice a necropolelor de la Blandiana A, Alba Iulia – Staţia de salvare II , adescoperirilor de la Sebeş este dificil de abordat în contextul necunoaşteriidepline a istoriei prezenţei ţaratului bulgar în teritoriile de la nordul Dunării deJos.

2.3 Grupul Cluj. La mijlocul secolului al X-lea, prin decisiva înfrângere de laLechfeld, triburile ungare au trecut treptat la un mod de viaţă semisedentar,devenind o populaţie sedentară aproape în totalitate abia în secolul al XI-lea.Acest proces este sesizabil şi în descoperirile arheologice din spaţiultransilvănean, căci, aşa cum sublinia şi Gy. Kristó  , cercetările arheologice înnecropole atestă existenţa unei inegalităţi materiale în rândul populaţiei. Sedisting două tipuri de cimitire: pe de o parte cimitirele zise ale familiilor mari de 20până la 50 de morminte (grupul Cluj), conţinând în general în inventarul

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 23/43

 

mormintelor de bărbaţi elemente ce trădează natura lor războinică, iar pe de altăparte necropole cu numeroase morminte ce nu conţin nici o armă ca piesă deinventar (Blandiana B – Alba Iulia - Staţia de Salvare II) aparţinând populaţieicivile. Tendinţa de sedentarizare a populaţiei războinice este susţinută denecropolele ce combină aceste două caracteristici, cum este cazul necropolei de

la Orăştie – Dealul Pemilor X 2 ,  în cadrul căreia sunt prezente atât morminte cuinventar caracteristic elementelor timpurii ale culturii Bjelo-Brdo, cât şi elementece caracterizează mediul ungar din prima jumătate a secolului al X-lea, dar şiunele elemente de influenţă sud-dunătreană .

Datarea exactă a stabilirii primelor elemente războinice de origine ungară înspaţiul transilvănean nu se poate face decât prin analiza descoperirilor arheologice aparţinând grupului Cluj din care fac parte necropolele de la AlbaIulia – Staţia de Salvare II, Cluj-Napoca, Gâmbaş şi Lopadea, dar pe lângăacestea mai sunt atestate descoperiri aparţinând acestui orizont şi în Crişana şiBanat (Biharea, Şiclău, Arad-Ceala etc.). Materialele arheologice ungare vechi

sunt acelea cu care aceştia au venit din stepele euro-asiatice: armament, piesede echipament şi de harnaşament, obiecte de podoabă. Mechthild Schulze-Dörrlamm a clasificat şi datat toate vestigiile ungare vechi din Europa Centralăprin comparaţie cu materialele analoage descoperite în spaţiul euro-asiatic, fiindstabilite trei grupuri etno-culturale care au contribuit la formare conglomeratuluifederaţiei de triburi ungare:

- grupul I, a (862-896) şi b (896-940), definit de obiecte specifice călăreţilor stepei (khazari, pecenegi, bulgari);

- grupul II, caracterizat prin obiecte provenite din zona Kama şi Volga

Mijlocie, atribuite ugrilor;- grupul III, caracterizat prin obiecte aduse din zona cuprinsă între Volga şi

Nipru, atribuite probabil kabarilor, care au pătruns în bazinul Tisei încă înainte de896.

Conform opiniei lui Al. Madgearu, vestigiile ungare vechi din EuropaCentrală se datează între 862 şi 930/940 . Singura descoperire din Transilvania,aparţinând orizontului vechi ungar – grupului Ia – din perioada de dinainte destabilirea lor în Panonia şi catalogat ca atare de M. Schulze-Dörrlamm, estemormântul M5 de la Biharea, celelalte necropole – Alba Iulia „Staţia de Salvare”,

Blandiana, Cluj-Napoca, Gâmbaş şi Lopadea Nouă – aparţin fazei Dörrlamm Ib,fiind datate în cursul secolului al X-lea .

Datarea pătrunderii primelor elemente războinice ungare în Transilvania areprezentat şi reprezintă încă o problemă intens dezbătută în literatura despecialitate şi aceasta din cauză că lipsa izvoarelor care să facă referire la acestlucru a generat imposibilitatea stabilirii unei cronologii absolute pentru acestepisod. Problematica a fost deschisă încă din a doua jumătate a secolului al XIX-

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 24/43

 

lea, când au fost descoperite la Deva morminte de inhumaţie cu inventar compusdin săgeţi, ceramică şi un vârf de lance, datate cu ajutorul unei monede de laLadislau I (1077-1095) şi altele la Gâmbaş . Interesul a crescut şi mai mult dupăpublicarea descoperirilor de la Cluj - Str. Gen T. Moşoiu (Zapolya, Dostoievski),

  în anul 1948, necropolă considerată etalon pentru ceea ce K. Horedt a

considerat a fi primul val de războinici unguri ce au pătruns în primii ani aisecolului al X-lea  în spaţiul transilvan şi pentru care a introdus în literatura despecialitate termenul grupul Cluj   . În perioada 1945-2000 au fost făcutenumeroase descoperiri de necropole datate pe baza materialelor descoperite însecolele X-XI: Cluj-Napoca – Str. Semenicului   , Cluj-Napoca – Str. Plugarior   ,Hodoni – Pocioroane  , Simeria Veche, punctul În Vii   , Moldoveneşti  , Pîclişa  ,Deva – Micro 15  , Alba Iulia – Staţia de Salvare II , Alba Iulia – Str. Arhim. Iuliu Hossu  , Orăştie – Dealul Pemilor X2  .

Descoperirile arheologice de tip honfoglalas din spaţiul intracarpatictransilvan sunt relativ puţine, în comparaţie cu cele din zona Banatului sârbesc

sau din regiunea cuprinsă între Criş, Tisa şi Dunăre, şi nu depăşesc decât încâteva cazuri linia Mureşului. Cele mai importante sunt cele două cimitiredescoperite la Clu:

- cel din str. Zapolya (în prezent str. Gen. Moşoiu), unde au fostdescoperite 12 morminte cu tolbe pentru săgeţi, scăriţe, zăbale, săbii,cercei de argint în formă de ciorchine de strugure, săgeţi romboidaleşi în formă de Y, vase de tip Saltovo, oasele lungi şi craniul calului .

- acelaşi tip de inventar a fost descoperit şi în cele 26 demorminte descoperite în 1987 pe str. Gheorgheni .

Pe valea Mureşului mijlociu au fost descoperite şi semnalate mai multecimitire ungare vechi aparţinând păturii mijlocii , adică unei populaţii stabile din adoua şi a treia generaţie de după descălecare. La Gâmbaş au fost dezvelite 12morminte dispuse pe două şiruri: pe unul erau înmormântaţi bărbaţii, având cainventar săbii, topoare, tolbe de săgeţi, iar pe celălalt şir femei. Alte morminte aufost dezvelite şi la Lopadea Nouă, Teiuş, Benic, Alba Iulia - Staţia de Salvare II,Simeria Veche, Deva, Blandiana B. Descoperirile izolate de morminte sau depiese caracteristice culturii materiale vechi ungare din părţile răsăritene aleTransilvania (Eresteghin, Odorheiul Secuiesc, Breţcu, Cozieni, Sf. Gheorghe,Dârjiu, Reci, Joseni) par a fi legate de luptele dintre unguri şi pecenegi .

Harta descoperirilor arheologice aparţinând orizontului vechi ungar -Dörrlamm Ib – din Transilvania ne relevă concentrarea acestora în zona saliferăde pe cursul mijlociu al Mureşului, iar ca direcţie de pătrundere a călăreţilor unguri se impune cea nord-vestică prin Porţile Meseşului, dar nu pot fi scoasedin discuţie şi văile Crişului Repede şi ale Căpuşului. Această posibilă cale depătrundere este de altfel jalonată şi de fortificaţiile de la Bologa, Cluj-Mănăştur,Moldoveneşti şi Alba Iulia. Toate acestea coroborate cu descoperirile din

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 25/43

 

orizontul vechi ungar de la Biharea, Cluj, Moldoveneşti, Lopadea Nouă, Gâmbaş,Alba Iulia indică ca direcţie unică de pătrundere în Transilvania calea nord-vestică, iar culoarul Mureşului nu poate constitui o a doua cale de pătrundere aelementelor ungare timpurii, deoarece nu există elemente databile la începutulsecolului al X-lea descoperite în zona de intrare a Mureşului în defileu şi pe tot

parcursul acestuia  . Stăpânirea ungară s-a stabilit mai întâi în partea de vest aTransilvaniei, cel mai probabil încă din cursul secolului al X-lea, şi anume acolounde se găsea sarea, respectiv unde trebuiau asigurate căile de transport alesării, deci zona Someşului Mic .

Majoritatea necropolelor şi descoperirilor izolate cunoscute provin dinteritoriul ce ţinea de ducatele lui Glad şi Achtum şi mai ales din zona cuprinsă

  între Criş, Tisa şi Dunăre, unde cercetările arheologice au fost mai ample şidurează de peste un secol. Cele mai multe sunt atribuite ungurilor, deşiinventarul mormintelor din aceste părţi diferă într-o oarecare măsură de cel de pevalea superioară a Tisei, considerate ca aparţinând primei generaţii a

descălecătorilor . Principala deosebire constă în faptul că din inventarulmormintelor aflate la est de confluenţa Crişurilor şi Mureşului cu Tisa lipsescmonedele vest-europene . Mormintele de la est de Tisa şi din Banat aparţin unor luptători din a doua generaţie care au luat contact cu populaţia locală din acestezone şi cu cultura materială a acesteia . Inventarul mormintelor din necropolelemenţionate mai sus caracterizează populaţia ungară aflată la a doua generaţie înspaţiul panonic; absenţa săbiilor, coroborată cu tipul evoluat de scăriţe, cu talpaarcuită spre interior, sunt elemente care pledează pentru datarea în a doua

 jumătate a secolului al X-lea.

 Începând din a doua jumătate a secolului al X-lea şi mai ales începând cu

secolul al XI-lea, cultura materială se uniformizează, atributele specific orientaledispărând treptat, impunându-se tot mai mult elementele din fondul local central-european însuşit şi de către societatea ungară intrată în procesul desedentarizare, de creştinare şi de organizare statală  . La Alba Iulia – Staţia deSalvare II inventarul este caracteristic pentru un orizont timpuriu al culturii Bjelo-Brdo din Transilvania, fapt susţinut de lipsa în totalitate a monedelor în morminte,ca şi de apariţia unui singur mormânt cu inele de buclă cu capătul în –S  .

La începutul secolului al XI-lea regele Ştefan I începe politica de anexareteritorială şi de încadrare a Transilvaniei în sistemul administrativ regal, acţiunece constituie începutul celei de a doua etapă de pătrundere ale ungurilor în

Transilvania  . Episodul este cunoscut în principal din izvoare şi asupra lui s-auoprit numeroşi cercetători, printre care şi P. Iambor, cel care în teza de doctoratafirmă că Gyula cel Tânăr era de origine pecenegă, fapt ce întăreşte, în opiniasa, relatarea lui Constantin Porfirogenetul, care localizează provincia pecenegăGyla de Jos la distanţă de 4 zile spre răsărit de Ungaria  . În sprijinul acesteiipoteze poate fi invocat şi faptul că teritoriul intracarpatic transilvan nu a făcutparte din cadrul proaspătului regat apostolic ungar şi mai există un precedent înceea ce priveşte episodul Gyula cel Tânăr, conform textului din Anonymus,

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 26/43

 

despre o altă căpetenie pecenegă Thonuzoba ce a fost înlăturată cu forţa  . Înacest context este interesantă şi ipoteza lui Gy. Györffy, după care existăposibilitatea ca trupe conduse de Ahtum sau de supuşi ai acestuia să fi participatla luptele din Transilvania, fiind răsplătit pentru serviciile sale, bazându-se peexistenţa în judeţul Cluj a localităţii Aiton, menţionată documentar abia în 1320

sub denumirea de villa Ohtunh  , ce a fost la începutul secolului al XI-lea înposesia ducelui bănăţean de la care, consideră autorul citat, că îşi trage numele .

  Atribuirea etnică. Mormintele acestui orizont sunt în general atribuitepopulaţiei maghiare, dar pentru spaţiul transilvan trebuie avută în vedere şiprezenţa pecenegilor care aveau un rit şi ritual funerar asemănător, deci la oprimă vedere greu de deosebit. În linii mari se admite că din punct de vederecronologic vorbim de grupul Cluj în perioada cuprinsă între primele decenii alesecolului al X-lea şi ultimii ani ai aceluiaşi secol.

2.3 Blandiana B. Cimitirul de la Blandiana are şi o a doua fază de utilizare,

Blandiana B (sf. sec. X- începutul sec. XI), datare ce este contemporană cuultima fază a cimitirului de la Orăştie - Dealul Pemilor X2, ceea ce evidenţiazăpătrunderea de la jumătatea secolului al X-lea a unor purtători ai culturii Bjelo-Brdo, care la începutul secolului al XI-lea sunt mai greu de evidenţiat prininventarele mormintelor datorită generalizării ritului funerar. Probabil aceastăpătrundere se datorează luptelor dintre unguri şi Gyla cel Tânăr  , când a încetatşi folosirea cimitirului de la Alba Iulia – Staţia de Salvare II .

Mormintele acestui orizont cultural sunt caracterizate de existenţa exclusivăa inhumaţiei şi a unui inventar mixt, ce atestă o populaţie încă necreştinată încea mai mare parte. Inventarul funerar constă din piese de armament (săgeţi,

topoare), de harnaşament (scăriţe, zăbale), podoabe şi ceramică. Mormintelesunt orientate V-E, cele de bărbaţi fiind de două tipuri: de războinici – călăreţi şide războinici pedeştri. Mormintele de femei fiind şi ele de două tipuri: cu ofrandăanimală şi vegetală depusă în vas ceramic situat în zona capului şi morminte fărăaceastă ofrandă şi cu inventar din podoabe de bronz şi pastă ceramică bogat.

Rezultatul analizei informaţiilor arheologico-istorice nu este susţinut de nicio ştire documentară care să ateste o stăpânire ungară efectivă a Transilvanieipână în primele decenii ale secolului al XI-lea, însăşi campania lui Ştefan Irelevă existenţa unei stări de autonomie, dacă nu chiar de independenţă, a

teritoriului intracarpatic transilvănean. De altfel, chiar Ştefan I lasă întreg teritoriul

ce a aparţinut lui Gyla cel Tânăr unui familiar de al său, Zultan/Zoltan  şi nu  începe imediat organizarea teritorial-administrativă a Transilvaniei. Primelemăsuri pe care le ia sunt acelea de organizare a unor structuri administrativeecleziastice prin înfiinţarea episcopiei Transilvaniei cu sediul la Alba Iulia.

 În paralel cu aceste evenimente are loc şi generalizarea pe întreg teritoriultransilvan a elementelor culturii Bjelo-Brdo, ce suprapune şi generează dispariţiamaterialelor de tip Blandiana A - Alba Iulia, exemplificate prin descoperirile din

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 27/43

 

necropolele de la Alba Iulia – Staţia de Salvare II, Alba Iulia – Catedrala romano-catolică, Alba Iulia – Str. Vânătorilor, Cluj-Napoca – Str. Semenicului, Cluj-Napoca – Calvaria, Dăbâca – incinta a IV-a, Geoagiu de Jos, Gârbova, Ilidia –Cetate, Hunedoara, Moldoveneşti, Pâclişa, Peteni, Streisîngiorgiu, Zalău -Ortelec   . Piesele arheologice ce definesc pătrunderea orizontului Bjelo-Brdo în

Transilvania sunt în principal podoabele din bronz sau argint: inele şi brăţăritorsadate, cercei cu cap -S, şiraguri de mărgele din ceramică şi monede depuse  în mormânt. Dar odată cu acest orizont are loc şi o uniformizare culturală lascara întregii regiuni carpatice, astfel încât nu se mai poate face o departajareetnică pe baza ritualului de înmormântare după a doua jumătate a secolului al XI-lea  . O situaţie de excepţie pare a fi necropola de la Alba Iulia – Str. Arh. Iuliu Hossu , unde, inventarul existent în mormintele descoperite, precum şi oparticularitate a acestora legată de acoperirea gropii cu elemente litice, a indusautorului săpăturii ipoteza conform căreia este vorba de populaţia romanică şinecropola se constituie într-un element de legătură între cele două faze alenecropolei de la Alba Iulia - Staţia de salvare I şi II  .

3. Scurte consideraţii demografice

Pornind de la analiza repertoriilor referitoare la descoperirile de morminteşi/sau necropole de inhumaţie din Transilvania, deşi în parte superficială datorităcarenţelor generate de cercetarea deficitară, putem să facem aprecieri ipoteticecu privire la numărul populaţiei în Transilvania în cursul secolelor IX-XII.Bineînţeles că aceste aprecieri au la bază rezultatele furnizate de cercetareaarheologică publicată până în prezent  . Situaţia ideală ar fi fost aceea în careputeam să legăm de orice aşezare o necropolă şi de orice necropolă o aşezare;această imposibilitate creează o marjă de eroare, la fel cum cercetările

incomplete in cadrul necropolelor cunoscute  nu ne permit să operăm cu datefinale.

 În general analiza demografică a perioadelor istorice despre care nu aveminformaţii documentare capabile să ne ofere date pertinente este supusăprobabilităţii, luându-se în calcul anumite marje de eroare. În condiţiile dezvoltăriisocietăţii carpato-danubiene, în general, geografia istorică poate oferi, la rândulei, puncte de reper şi de susţinere în reconstituirea situaţiei demografice.

Secolul al XI-lea a cunoscut o considerabilă transformare în ceea cepriveşte evoluţia demografică în bazinul carpatic. Dacă, în secolul al X-lea,

ungurii trăiau în marea lor majoritate în corturi şi erau relativi mobili în teritoriulpanonic, pentru secolul al XI-lea cercetările arheologice au pus în evidenţăexistenţa aşezărilor înconjurate de o incintă de pământ, aşezări care îşischimbau rar numele, ceea ce atestă o stabilitate . Spre sfârşitul secolului al XI-lea şi începutul secolului al XII-lea reţeaua satelor a devenit mai densă înteritoriile din centrul ţării şi s-au extins şi spre cele periferice. La sfârşitul secoluluial XII-lea nu au rămas în bazinul carpatic, conform opiniei lui Gy. Kristó, decâtpuţine regiuni nepopulate şi acestea erau Maramureş şi Ţara Bârsei . Săpăturile

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 28/43

 

arheologice au pus în evidenţă pentru perioada arpadiană, că un sat era înmedie constituit din 20 până la 40 de familii (mansio), ceea ce corespunde unuinumăr de 80 până la 160 de locuitori .

 În centrul Transilvaniei, densitatea aşezărilor apare ceva mai mare decât în

teritoriul cuprins între Crişuri şi Mureş. Cea mai mare concentrare de locuire s-adovedit a fi în zona Alba Iulia, la sud de linia Târnava – Mureş, iar spre nord, între Mureş şi cele două Someşuri densitatea aşezărilor este mai mică. În estul şisud-estul Transilvaniei aşezările se grupează în patru nuclee mai importante: oprimă grupare se situează între cursurile superioare ale celor două Târnave, altnucleu a fost identificat în zona izvoarelor Mureşului şi Oltului, o a treiaconcentrare de locuire se situa în centrul actualului judeţ Covasna, localităţileocupând malul stâng al Oltului, cu prelungiri spre valea Breţcului şi ultimul nucleuse află în zona Braşovului şi în împrejurimi  . Aceste zone de concentraredemografică sunt reliefate şi de concentrarea descoperirilor arheologice, înspecial a necropolelor şi aşezărilor aparţinând   populaţiei locale  dar şi unor 

elemente alogene (sic!). Raportul demografic între acestea ar putea fi desprinsdin analiza comparativă a necropolelor cunoscute până în prezent, chiar dacărezultatele nu vor reprezenta decât nişte puncte de reper, datorită incompletelor cercetări arheologice desfăşurate până în prezent.

Pe baza studiilor de demografie se apreciază că în Transilvania de lasfârşitul secolului al XI-lea se poate vorbi de existenţa a circa 400.000 delocuitori, ceea ce înseamnă aproape 4 locuitori pe km2 la o suprafaţă de 102.000km2, cât era teritoriul Transilvaniei împreună cu Banatul, Crişana şi Maramureş învremea când Ungaria avea circa 1.000.000 de locuitori  . M. Rusu cartează înTransilvania pentru perioada cuprinsă între secolele IX-XI un număr de 283 de

localităţi, 31 de cetăţi şi fortificaţii (sic!), precum şi 81 de necropole  , dar nu facenici o referire la posibilitatea roirii aşezărilor sau schimbării frecvente a vetrei delocuire. Nu ne referim asupra temeiniciei sau nu a cifrelor referitoare la aşezări şifortificaţii, ci doar asupra numărului necropolelor date în sec. IX-XI. Conformcartării noastre nu putem vorbi decât de 59 de necropole cercetate mai mult saumai puţin şi de cca. 22 de descoperiri izolate , ceea ce dă ca rezultat într-adevăr cifra de 81, dar pentru a vorbi de o necropolă trebuie să luăm în calcul existenţaunui număr minim de 4-5 morminte de adulţi şi/sau copii.

  În secolul al XII-lea populaţia a crescut prin spor natural, dar şi datorităcomunităţilor colonizate şi acest spor al populaţiei s-a menţinut până la mijlocul

secolului al XIII-lea, secol pentru care M. Rusu postulează existenţa unui număr de 635 de localităţi , fără ca acest număr să reprezinte totuşi totalitatea aşezărilor din Transilvania, ci doar pe cele menţionate documentar.

Din analiza graficului (vezi grafic 1) putem să observăm că într-adevăr în sec. IX-X în Transilvania intracarpatică nu avem o locuire densă, existând câteva oazecu densitate mai mare: Alba Iulia, Cluj-Napoca, Zalău-Oradea, Arad-Timişoara.O situaţie total diferită se manifestă în secolele XI-XII, când numărul mormintelor 

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 29/43

 

din cadrul necropolelor se apropie de cifra de 2500, fiind mai mare cu 50% decâtcea a mormintelor din sec. IX- prima jumătate a sec. XI.

 În ceea ce priveşte numărul populaţiei ungare în perioada secolelor X-XI aufost exprimate mai multe opinii, majoritatea părerilor istoriografiei maghiare

indicând valoarea de 500.000 suflete , considerând că populaţia găsită de unguri în teritoriul pannonic s-a cifrat la 150.000 – 200.000 de locuitori . Aceste cifre aula bază interpretarea orizontului Bjelo-Brdo ca fiind o caracteristică a populaţieiungare din a doua generaţie şi că toate elementele ce definesc această culturăaparţin unei populaţii ungare ce a asimilat rapid comunităţile slavo-romanice dinteritoriul pannonic. Toate aceste calcule au la bază, în ceea ce priveşte teritoriulTransilvaniei, datele oferite de documentele vremii şi în acest sens se poate citacel referitor la comitatul Bihor, unde în 1075 media din trei sate era de 48 degospodării într-un sat  . Această medie nu poate fi considerată o bază de calculpentru teritoriul transilvan, deoarece situaţia din Câmpia de vest era mult diferităde aceea din zona de podiş a Transilvaniei (harta II). Autorii tratatului de Istorie a

românilor apreciază că media gospodăriilor din satele Transilvaniei era de 25 degospodării în preajma invaziei mongole  . Întreaga populaţie a Transilvaniei erade cca. 500.000 locuitori, ceea ce înseamnă în medie 5 locuitori pe km2, învreme ce densitatea din zona centrală a regatului ungar era de 8-10 locuitori pekm2. Raportul numeric dintre populaţia autohtonă şi grupurile alogene este dificilde stabilit în lipsa unor izvoare etnico-demografice şi nici logica istorică, aşa cumclamează tratatul menţionat , nu ar putea oferi date certe.

Habitatul a fost, în bună măsură, influenţat şi de condiţiile naturale alereliefului, de întinderea pădurilor sau a zonelor mlăştinoase. Pe ansamblulTransilvaniei, pădurea ocupa o suprafaţă de peste 50%, iar în unele comitate sau

districte, putea reprezenta 60-70% din teritoriu. În unele părţi muntoase aleTransilvaniei şi în mod special în Carpaţii Meridionali, habitatul urca sezonier şipână la 1000-1200 de m, în timp ce în Carpaţii Nordici aşezările nu depăşeaulimita a 600 m. 

4. Consideraţii finale

 În concluzie pe teritoriul intracarpatic transilvănean în intervalul cronologiccuprins între secolele IX-XII avem de a face cu mai multe arii culturale cedefinesc mai multe elemente etnice. Analiza detaliată a acestor necropole,precum şi raporturile lor cu orizonturile culturale paralele, anterioare sau

posterioare din punct de vedere cronologic va putea oferi o imagine maicompletă asupra modului de desfăşurare a procesului de etnogeneză.

Toate aceste arii culturale au fost atribuite etnic pe baza ritului şi ritualurilor de înmormântare, K. Horedt nominalizând următoarele grupe culturale , care, noiconsiderăm că se datorează unor influenţe culturale sud-dunărene şi/sau centraleuropene:

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 30/43

 

- Blandiana A sau Dridu - Alba Iulia (influenţă culturală sud-dunăreană precreştină);

- Ciumbrud (influenţă sud-dunăreană, creştini?);

- Cluj (unguri timpurii);- Blandiana B (– Alba Iulia – Orăştie-Dealul Pemilor X2 )

(populaţie mixtă din punct de vedere religios – păgâni şi creştini.Influenţă central europeană);

- Citfalău (populaţie mixtă – ungaro-maghiară creştină).

Alături de toate acestea Gh. Baltag introduce în literatura de specialitate aşanumita cultură a plaiurilor ce defineşte populaţia locală, romanică, din secoleleVIII-X, ce locuieşte în zonele cu altitudine cuprinsă între 600-800 m,

argumentând cu elementele ceramice inedite din aşezarea de la Albeşti, jud.Mureş .

  În opinia noastră necropolele din grupul Mediaş marchează momentul detopire a celor  două pânze de populaţie - aşa cum definea P. P. Panaitescucoexistenţa unor grupuri etnice în acelaşi teritoriu – slavii şi romanicii. Procentul

  în care variază mormintele de incineraţie în raport cu cele de inhumaţiefacilitează unele informaţii cu privire la pătrunderea pe scară largă acreştinismului în spaţiul transilvan, începând cu secolul al VIII-lea, fenomen ce seva finaliza în cursul secolelor IX-X.

Considerăm că orizontul mormintelor de la sfârşitul secolului al IX-lea şi  începutul secolului al X-lea, atribuite grupurilor Blandiana A şi Ciumbrud ,reprezintă primele semne de pătrundere masivă a creştinismului în spaţiultransilvan şi marchează etapa finală de definitivare a poporului român.

Una dintre etapele cele mai importante care marcheaza evolutia istorica aacestui teritoriu se refera la cucerirea acestei regiuni de catre maghiari. Acestfenomen a fost initiat spre mijlocul secolului X, cand două triburi maghiare s-au

lansat în cucerirea spaţiului transilvanean, avansand dinspre vest, pe văilerâurilor Mureş şi Somes, fiind avantajaţi şi de faptul că micile formaţiuni româneerau în curs de formare şi dezorganizate.

Fenomenul prinde o amploare si mai mare, după anul 1000, moment in careungurii trec la catolicism, ceea ce le aduce si sprjinul Bisericii Catolice, institutieextrem de influenta in acea perioada. În aceste condiţii, la începutul secoluluiXIII, ungurii finalizează cucerirea Transilvaniei, în timpul regatului lui Béla al III-

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 31/43

 

lea al Ungariei (1172-1196). Ca dovada a acestui fapt, în 1222, populatiamaghiara ajunsese deja in zona centrale a Carpaţilor Meridionali.

 În paralel cu ocuparea acestor teritorii s-a desfăşurat, între secolele XI-XIII, unamplu proces de colonizare. Dificultăţile cuceririi au fost nenumărate, în principal

din cauza împotrivirii românilor autohtoni (deci Transilvania era populatăde români) şi a lipsei oamenilor necesari administraţiei şi armatei. Regii Ungarieis-au văzut nevoiţi să invite colonişti din diverse popoare europene, precum saşii(populaţie mixtă germană şi vallonă), secuii şi Cavalerii teutoni. Alături deunguri, un rol important în ocuparea Transilvaniei l-au jucat aşadar secuii şi,

  începând cu mijlocul secolului XII-lea, precum şi saşii, supranumiţi îndocumentele oficiale în latină saxones.Totuşi până la jumătatea secolului XIV,persecuţiile împotriva românilor nu au fost destul de dure şi chiar reprezentanţi aiacestora luau parte în adunări generale ale nobilimii.

Organizarea administrativă şi ecleziastică a Transilvaniei a debutat probabil

  în secolul al XI-lea în teritoriile anexate de statul maghiar, situate în partea devest a provinciei. Din primul pătrar al secolului al XI-lea datează prima bisericăromano-catolică, cel mai vechi monument sacral maghiar din Transilvania, şianume catedrala catolică din Alba Iulia. Cele mai timpurii atestări documentareale primelor comitate maghiare din Transilvania, cele cu sediul în cetăţileregale Alba, Turda, Cluj şi Dăbâca, datează însă abia din secolul al XII-lea.

O data Transilvania cucerita, ungurii încerca să impună, fara succes, o forma deorganizare de tip apusean: principatul. Teritoriul se organizeaza, insa, spremijocul secolului al XII-lea, sub forma unui voievodat, probabil datorita presiunilor romanesti, acesta fiind compus din mai multe comitate regale. În anul 1174 este

menţionat primul voievod al Transilvaniei, Leustachius voyvoda, probabil identiccu Leustachius Rátót, comite de Dăbâca.Faptul că instituţia voievodatului s-aimpus este dovedit şi de un document care aminteşte în 1176 de un voievod-Leustachiu, care avea toate atribuţiile unui şef de stat şi era ajutat de unvicevoievod. Treptat instituţia voievodatului a devenit şi mai autonomă- secoleleXII-XIV, în timpul unor voievozi (precum: Roland Borşa, Ladislau Kan, FamiliileLackfi, Csaki). Pe lângă voievozi, la conducerea Transilvaniei sunt asociate şiclasele privilegiate numite stări, organizate după model apusean - aici amintim:nobilimea maghiară, clerul catolic, patriciatul săsesc şi fruntaşii secuilor.

In ceea ce priveste populaţia românească, aceasta era organizată potrivit

dreptului cutumiar ius valachicus în obşti săteşti şi uniuni de obşti, condusede cnezi  şi voievozi , era organizată în interiorul unor  „ţări”  (terrae), formând o

stare recunoscută constituţional, denumită Universitas valachorum. Autonomiile

regionale ale acestor „ţări” româneşti, situate în zonele periferice ale

Transilvaniei (Ţara Făgăraşului, Ţara Amlaşului, Ţara Haţegului, Ţara

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 32/43

 

Maramureşului, Ţara Lăpuşului), tolerate parţial de autorităţile statului maghiar,

au încetat să fiinţeze odată cu stingerea dinastiei regale arpadiene (1301).

  În secolele XIV-XV, „ţările” au fost reorganizate sub forma unor districte

româneşti („districtus (v)olachales” sau „districtus valachorum”), conduse de

demnitari numiţi de coroană. Sunt cunoscute aproximativ 60 districte „olachales”.

Supusă restricţiilor şi, în perioada angevină, persecuţiilor a fost de asemeni

Biserica Ortodoxă a românilor din Transilvania.

Organizarea politică, administrativă şi colonizarea Transilvaniei au înregistrat un

recul semnificativ în timpul marii invazii mongole din primăvara anului 1241.

Izvoarele istorice contemporane oferă la mijlocul secolului al XIII-lea imaginea

unei Transilvanii pustiite. Imediat după retragerea trupelor mongole în anul 1242,

regele Béla al IV-lea iniţiază un vast program de refacere a regatului şi, în

special, a Transilvaniei. Aşezarea unor noi hospites (colonişti), dotaţi cu privilegii

deosebite, susţinerea comerţului, dezvoltarea primelor oraşe

(Sibiu, Cluj, Braşov, Bistriţa şi Sighişoara), construcţia unor noi cetăţi de piatră

sunt doar câteva dintre măsurile iniţiate de regalitate.

 Începând cu finele secolului al XIII-lea şi, mai ales, în secolele XIV-XV, grupurile

privilegiate ale societăţii transilvane, nobilii maghiari, saşii şi secuii s-au constituit

treptat în stări, acelaşi statut avându-l până spre sfârşitul secolului al XIV-lea şi

românii, constituiţi în Universitas valachorum. Membrii stărilor, organizaţi

  în congregaţii sau universităţi au participat la exercitarea puterii politice înTransilvania. Ultima participare a elitei politice a românilor la o congregaţie a

stărilor transilvane este amintită în anul 1355. Două documente emise de

regele Ludovic I al Ungariei în anul 1366 atestă agravarea condiţiei politice,

  juridice şi religioase a populaţiei româneşti din Transilvania, îndeosebi pe

fundalul intoleranţei faţă de alte confesiuni decât cea romano-catolică.

 Începând cu anul 1375 şi continuând cu raidurile din 1419, 1420, 1425, 1428

şi 1431, Transilvania este confruntată acut cu pericolul otoman. La solicitarea

regelui Sigismund de Luxemburg, (1384-1437), o parte a iobăgimiitransilvănene, scutită până atunci de serviciul militar, este obligată începând cu

1397 să participe la oaste. Un rol major în oprirea temporară a pericolului turcesc

l-a jucat Iancu de Hunedoara, (1407-1456), voievod al Transilvaniei (1446-1456)

şi guvernator al Ungariei (1446-1453). Complementară efortului său militar a fost

strădania de a spori autonomia voievodatului Transilvaniei faţă de regat. Politica

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 33/43

 

lui Iancu de Hunedoara faţă de turci va fi continuată de fiul său, regele Matei

Corvin al Ungariei (1458-1490). În faţa pericolului otoman, Transilvania

şi Moldova lui Ştefan cel Mare se sprijină reciproc. În anul 1489, Matei dăruieşte

lui Ştefan cel Mare, în semn de recunoaştere a meritelor, castelul Ciceu, cu 60

sate, şi Cetatea de Baltă, cu 7 sate.

  În această perioadă, Transilvania a fost zguduită de mai multe mişcări

sociale. Răscoala de la Bobâlna (1437-1438) în majoritate pornită de ţăranii

români, dar cărora li s-a alăturat şi un numar relativ mic de ţărani maghiari

(număr dat de proporţiile iobăgiei). Cauza principală a răscoalei a constituit-o

nerespectarea dreptului de strămutare de pe o moşie pe alta, a dreptului de

moştenire a iobagului, şi dijma episcopală. O consecinţă a revoltei ţărăneşti a

fost semnarea actului constitutiv al uniunii Unio Trium Nationum, uniune

  îndreptată împotriva ţăranilor români din Transilvania, românii fiind consideraţinaţiune tolerată. Uniunea a funcţionat într-o formă sau alta până la 1 decembrie

1918. Un impact masiv asupra societăţii transilvănene l-a avut şi răscoala

din 1514 condusă de secuiul din mica nobilime Gheorghe Doja.

Decesul prematur al regelui Matei Corvin, marea răscoala ţărănească de la

  începutul secolului XVI şi ofensiva militară masivă a Imperiului Otoman spre

centrul Europei, concretizată prin victoriile înregistrate de turci

la Belgrad, Petrovaradin şi la Mohács au accentuat criza societăţii maghiare.

Această criză s-a răsfrânt şi asupra Transilvaniei. Disputele privind succesiuneadinastică şi dubla alegere pe tronul Ungariei a voievodului Transilvaniei Ioan

Zápolya si a lui Ferdinand I de Habsburg au facilitat intervenţia turcilor. Ungaria

de est şi Transilvania erau guvernate de Zápolya, iar Ungaria centrală şi de vest

erau stăpânite de Ferdinand. Părţile care îi susţineau s-au angajat în confruntări

militare, aplanate abia la 24 februarie 1538 prin pacea de la Oradea. Prin

hotărârea Dietei de la Debreţin din 18 octombrie 1541, reprezentanţii celor trei

naţiuni privilegiate ale Transilvaniei i-au jurat credinţă lui Ioan Sigismund,

descendentul dinastiei Zápolya, şi au recunoscut suzeranitatea Înaltei Porţi

asupra Transilvaniei. Acest acord, urmat de alte hotărâri ale Dietei, a pus

bazele Principatului Transilvaniei. Primulprincipe al Transilvaniei a fost Ioan

Sigismund.

 

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 34/43

 

Kristó Gyula, Ardealul timpuriu (895-1324), 398 p., Szeged, 2004. Trad.:Imre Pászka.

Sprijinită de Ministerul Patrimoniului Cultural Naţional al Ungariei,traducerea în limba română a cărţii lui Kristó Gyula,  Ardealul timpuriu (895-1324),este un omagiu adus memoriei unui reprezentant de prestigiu al istoriografieimaghiare, trecut cu nu foarte mult timp în urmă la cele veşnice. Autor prolific,cercetător înzestrat şi tenace, cunoscător temeinic şi editor respectat alizvoarelor istorice, profesor şi creator de şcoală, Kristó Gyula (1939-2004) s-a

afirmat, în timp, ca unul dintre cei mai prestigioşi specialişti în istoria Ungarieimedievale, contribuind în mod substanţial la afirmarea Szeged-ului printrecentrele importante ale cercetărilor din acest domeniu. Este greu de spus caredintre laturile personalităţii sale a fost mai bine conturată: aceea de istoricpătrunzător şi intuitiv, de fondator şi conducător al unei şcoli medievistice deprestigiu sau de editor-coordonator al unor publicaţii de izvoare deveniteinstrumente indispensabile ale cercetării istoriei bazinului carpatic.

Apariţia acestei cărţi s-a mai dorit probabil a fi, în acelaşi timp, un pas înainte în dialogul a două istoriografii ale căror puncte de vedere asupra istorieiTransilvaniei medievale continuă să fie marcate de acute divergenţe. Din această

perspectivă, reuşita acestei întreprinderi este una discutabilă. Într-o bună parte aacestei lucrări, Kristó Gyula se dovedeşte a fi un exponent al curentuluimitologizant, marcat de o puternică tentă naţionalistă, foarte bine reprezentat înistoriografiile română şi maghiară ale secolului al XX-lea. În tratarea problemelor aflate în dispută Kristó Gyula continuă să promoveze un exclusivism nostalgiccaracterizat printr-o manieră specifică de selectare şi interpretare a izvoarelor istorice, înlocuind descifrarea onestă şi obiectivă a realităţii cu promovareainstinctuală a unei mitologii a „pământului făgăduit”. Pasiunile şi sentimente carel-au animat sunt, fără îndoială, nobile din punctul de vedere al istoriei naţiuniiungare, ele ilustrând o credinţă bine reprezentată, ce are pentru mulţi dintrepromotorii ei un caracter cvasireligios; din punct de vedere al obiectivităţii

ştiinţifice, însă, această atitudine limitează în mod semnificativ calitatea acesteilucrări.

Primele pagini ale volumului („Abordare, fond de izvoare, metodă”, p. 5-23) ar putea fi considerate o profesiune de credinţă a unui istoric autentic, opledoarie pentru obiectivitatea cercetării, pentru evitarea speculaţiilor lipsite desuport documentar şi pentru renunţarea la „consideraţiile politice naţionale”; amputea face acest lucru, dacă autorul ar oferi el însuşi un exemplu de asumare şi

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 35/43

 

aplicare a acestor principii. Sunt, cu siguranţă, întemeiate observaţiile pe careKristó Gyula le face la adresa unuia dintre reprezentanţii de frunte a istoriografieiromâneşti din deceniile trecute şi a erorilor vinovate şi stupide comise de acesta,sau la adresa inconsecvenţelor de care a dat dovadă, în aceeaşi perioadăistorică, arheologia medievistică din spaţiul transilvan. Este însă evident, din

nefericire, că autorul nu dispune de capacitatea de a sesiza erori la fel destridente şi cu nimic mai puţin vinovate care se regăsesc în operele unor reprezentanţi ai propriei istoriografii. Mai mult decât atât, lungi paragrafe aleacestei cărţi se prezintă ca o înşiruire de supoziţii inconsistente şi contradictorii,

  în elaborarea cărora Kristó Gyula dovedeşte calităţi cum ar fi patriotismul,determinarea şi avântul imaginativ, nu însă şi obiectivitate ştiinţifică saurigurozitate în analiza izvoarelor.

  Ardealul timpuriu este o carte alcătuită din două părţi distincte, cu ovaloare foarte diferită: în prima dintre acestea, cea legată de situaţiaTransilvaniei din perioada premergătoare venirii maghiarilor şi de primele secole

de după stabilirea acestora aici, autorul propune o construcţie contradictorie şiartificială, edificată pe o structură mitologică-naţională pe care istoricul opromovează, probabil, în mod instinctiv. A doua, referitoare la perioada de după1200, se prezintă, dimpotrivă, ca o istorie coerentă, mult mai bine realizată şifundamentată pe mărturia izvoarelor. Desigur, nici în cazul celei dintâi părţi aacestei lucrări elementele pozitive nu sunt absente. Astfel, toate ipotezele,supoziţiile, teoriile şi interpretările legate de istoria aşezării maghiarilor în Ardealşi a primelor secole care au urmat acesteia sunt acceptabile, credibile şi, îngeneral, argumentate în mod suficient. În interpretările sale care nu se referăstrict la istoria maghiarilor autorul oferă, în schimb, dovezi de neglijenţă încunoaşterea şi interpretarea izvoarelor, carenţe în cunoaşterea istoriei

popoarelor cu care maghiarii au intrat în contact (şi a românilor în special),dezorganizare şi lipsă de atenţie în coroborarea datelor, apetenţă pentruconstrucţii de o evidentă artificiozitate.

Anonymus – a cărui operă este datată de Kristó Gyula, cu o fermitatelipsită de alte argumente, în preajma anului 1210 – îi este, se pare, antipaticautorului nostru, mai cu seamă în ceea ce priveşte paragrafele referitoare laprezenţa românilor în nordul Transilvaniei în momentul pătrunderii maghiarilor aici. Trebuie, totuşi, să reamintim, în spiritul principiilor pe care însuşi KristóGyula le reafirmă în introducerea acestei cărţi, că Gesta Notarului Anonimcontinuă deocamdată să rămână cel mai timpuriu izvor narativ ungar referitor la

istoria Transilvaniei medievale, iar acest izvor afirmă fără înconjur că în nordulTransilvaniei, în momentul venirii maghiarilor, exista un ducatus româno-slavcondus de un dux  (conducător) român. Această mărturie ar putea fi pusă subsemnul întrebării doar dacă alte izvoare istorice, de preferinţă din aceeaşi epocă,ar putea oferi informaţii credibile potrivit cărora românii nu se aflau acolo.Asemenea izvoare au fost, desigur, căutate cu o asiduitate greu de egalat înultimele două secole, fără a fi descoperite niciodată; fireşte, nici căutările luiKristó Gyula nu aveau cum să fie încununate de mai mult succes. În absenţa

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 36/43

 

altor argumente, nemulţumirea autorului se revarsă asupra lui Anonymus însuşi,cu toate că informaţiile pe care acesta le oferă cu privire la cea mai timpurieperioadă a istoriei medievale ungare sunt valorificate de el în mod substanţial, peparcursul întregii lucrări. Această carte dovedeşte încă odată că, ori de câte oriafirmaţiile lui Anonymus pot fi verificate prin confruntarea cu izvoare paralele,

informaţiile transmise de acesta se dovedesc a fi corecte şi reale; situaţiile deacest gen nu par să îl sensibilizeze prea mult pe autor, care preferă să le punăpe seama simplei întâmplări (v. p. 71, 107 etc.). În cazurile lui Zobor,Menumorout sau Gelou, Kristó Gyula afirmă că Anonymus a inventat acestenume pe baza unor toponime; în cazul Doboka, în schimb, el derivă toponimulDăbâca de la un nume de persoană. Evident, criteriile cu care operează autorul îisunt dictate de patriotismul său. Simţind, probabil, nevoia de a-şi justifica într-unfel atitudinea, Kristó Gyula ajunge să afirme că Anonymus este credibil doar înceea ce priveşte informaţiile referitoare la „trecutul vechi al ungurimii”; el pare sănu observe însă faptul că ştirile referitoare la români şi la conducătorul acestora,„Gelou”, fac parte dintr-o relatare a istoriei uneia dintre ramurile aceleiaşi

„ungurimi”; ele fac, de asemenea, referire la evenimente petrecute în interiorulUngariei şi Transilvaniei medievale, şi nu în spaţii mai puţin cunoscute din afaraacestora.

Kristó Gyula a hotărât că Anonymus, care a avut proasta inspiraţie de ascrie că românii erau prezenţi înaintea maghiarilor în interiorul „pământuluifăgăduit”, nu este un istoric al epocii sale, ci autorul unei opere de pură ficţiune:„ Anonymus a lucrat în cadrul unui gen de scrieri a cărui condiţie elementară eraficţiunea, el străduindu-se să-i convingă pe cititori despre ireal ”. Obsesia sacontestatară îl conduce pe autorul nostru către susţinerea unui punct de vederecare, din orice perspectivă am privi lucrurile, nu poate fi considerat decât

năucitor: „…trebuie să facem abstracţie de ştirile sale [ale lui Anonymus]referitoare la vremurile din jurul descălecatului. Cine nu procedează în felul acesta desconsideră normele elementare ale criticii izvoarelor şi comitefalsificarea conştientă a istoriei ”. Renunţând la orice alte comentarii pe care le-ar reclama un asemenea enunţ, ne vom limita să constatăm, neutru, că aceastăafirmaţie atât de îndârjită şi ameninţătoare exprimă refuzul deschis al autoruluide a accepta un izvor istoric care nu îi convine; ce anume „desconsideră” şi ceanume „comite” un istoric care procedează în acest fel sunt lucruri pe care, dinrespect faţă de memoria autorului, le vom trece de această dată sub tăcere.

  Încercând să găsească alternative la existenţa populaţiei româneşti în

Ardeal, Kristó Gyula se străduieşte să demonstreze că acest teritoriu era populat  în „mare număr” de slavi. Principalele argumente în acest sens (în afaramenţiunilor aceluiaşi Anonymus, pe care însă Kristó Gyula preferă, fireşte, să îlevite) sunt oferite de toponimie. Într-adevăr, un mare număr de localităţi dinArdeal au denumiri de origine slavă, fiind locuite însă, azi, de români. Trebuie săspunem însă că, din moment ce locuirea de către români a unor localităţi cudenumiri de origine slavă, fără nici un înţeles pentru ei, este posibilă în secolul alXXI-lea, ea era nu mai puţin posibilă în secolul al X-lea; deşi pare convins de

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 37/43

 

contrariu, Kristó Gyula nu are nici un mijloc de a demonstra că, în secolele X-XIII,localităţile cu denumiri slave erau populate chiar de slavi. Rămâne neexplicat deautor faptul că, în cazul cvasitotalităţii  localităţilor cu denumiri paralele –slavă/maghiară sau slavă/germană – românii au optat, aproape invariabil , pentruforma slavă; aceasta inclusiv, bunăoară, în cazul reşedinţei episcopale şi

voievodale de la Alba Iulia/ Bălgrad. Această opţiune constantă este, fireşte, unargument credibil în favoarea unei convieţuiri româno-salve suficient de îndelungate, desfăşurate într-o perioadă anterioară venirii maghiarilor.

De-a lungul întregii sale cărţi Kristó Gyula nu reuşeşte, de altfel, să sedecidă asupra momentului dispariţiei slavilor transilvăneni. Antroponimele defactură slavă din actele secolelor XII-XIII sunt considerate, din nou, un argument

 în favoarea existenţei masive a acestora. Kristó Gyula nu pare să fi avut, însă,ocazia să observe că onomastica medievală românească conţine un procentconsiderabil de antroponime de origine slavă; cu toate că cei dintâi românitransilvăneni pe care, obligat de litera documentelor, autorul îi recunoaşte ca

atare sunt purtătorii unor nume cum ar fi Dragun, Kodoch, Dan sau Stanislav, luinu-i trece, fireşte, prin minte posibilitatea ca şi alţi purtători ai unor nume defactură slavă să fi fost, de asemenea, români. El nu explică şi nu ştie ce anumes-a putut întâmpla cu slavii transilvăneni, căror cauze li s-ar datora dispariţia lor atât de subită, produsă, ca un făcut, exact în perioada în care generalizareadocumentului scris lasă mult mai puţin spaţiu de manevră pentru inspiraţiilecreatoare ale istoricilor de azi. În aceeaşi ordine de idei, Kristó Gyula admiteexistenţa unor populaţii turcice în Ardeal pe baza a doar trei toponime (p. 61-62).

 În ceea ce îi priveşte pe români el afirmă, în schimb, cu hotărâre: „este cu totulsigur că români nu trăiau în Ardeal” (în secolul al IX-lea).

Estimările pe care autorul le face asupra populaţiei Transilvaniei nu pot fireţinute. Potrivit acestora, în secolul al XIV-lea populaţia provinciei ar fi fost deaproximativ 300.000 de locuitori: 200.000 dintre aceştia ar fi fost maghiari, 25-28.000 secui, 25.000 saşi, 40-50.000 români. Acestora li s-ar fi mai adăugat încă,potrivit autorului, un număr de câteva mii de slavi, cu toate că existenţa acestoranu este confirmată de atât de numeroasele documente interne ale acesteiperioade. Raportul de 8/1 existent, potrivit estimărilor autorului, între populaţiamaghiară şi cea secuiască reprezintă un alt exemplu de imaginaţie neinspirată:

 în perioada statistică, în care dispunem de informaţii certe, populaţia maghiară aTransilvaniei nu a fost niciodată superioară cu mai mult de 2,5/1 aceleia dinscaunele secuieşti. Substituirea maghiarilor de către români într-o mare parte a

localităţilor Transilvaniei s-ar fi produs, aşadar, cândva în secolele XV-XVII, dincauze neînţelese şi neexplicate. Nicăieri în lucrare nu este explicat în vreun felmecanismul prin care un sat maghiar s-ar fi putut transforma cu timpul într-un satromânesc. O asemenea transformare radicală, realizată la scara întregiiTransilvanii, în defavoarea reprezentanţilor culturii hegemonice şi în folosul uneipopulaţii supuse, ar necesita o explicaţie antropologică coerentă, întemeiată pe osuficientă susţinere documentară, care să poată astfel depăşi nivelul simplelor 

 însăilări.

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 38/43

 

Din subcapitolul referitor la presupusa migrare a românilor în Ardeal nueste nimic de reţinut. El nu se deosebeşte prin nimic de lucrurile scrise peaceastă temă în anii 1930-1940. Potrivit academicianului din Szeged, aceştia şi-ar fi făcut apariţia abia în 1166, venind împreună cu trupele bizantine. Ni sespune că românii migrau, se aflau în mişcare; nu este însă oferit nici un

argument documentar care să probeze o migrare a românilor din afara cătreinteriorul Transilvaniei. Firesc, pentru că documente care să vorbească despreacest lucru nu există. Autorul crede că în secolul al XIII-lea nu existau încăromâni în Ardealul de Nord, cu toate că Anonymus îi menţionează pe românitocmai aici, în bazinul Someşului Mic. Chiar dacă relatările acestuia despreevenimentele secolului al IX-lea ar putea fi considerate îndoielnice, ar fi fost odovadă de bun-simţ ca Kristó Gyula să realizeze că Anonymus nu îi puteamenţiona pe români într-un loc în care aceştia nu existau în momentul în care el

  îşi scria opera. În plus, fireşte, în cazul în care românii ar fi fost încăcvasiinexistenţi către 1300, aşa cum autorul se străduieşte să ne convingă că ar crede, rămâne încă neexplicat fenomenul răspândirii rapide a populaţiei

româneşti în regiune pe parcursul secolului al XIV-lea – secol în care, să nuuităm, toate informaţiile istorice de care dispunem vorbesc, dimpotrivă, despreemigrări masive ale românilor din Transilvania către exteriorul arcului carpatic (şipe care autorul, fireşte, le trece cu vederea). Prin urmare, pe parcursul a câtevadecenii, românii din Transilvania ar fi trecut, inexplicabil, de la nonexistenţă lasuprapopulare. Nici un izvor nu afirmă că românii nu ar fi fost capabili să sestabilească într-un loc, aşa cum ne asigură Kristó Gyula. În lipsa susţinerii lor decătre izvoare aceste afirmaţii devin nu doar gratuite, ci şi ofensatoare; ar fidesigur preferabil ca, în referirile pe care le fac la capacităţile sau incapacităţileunui popor, autorii să dea dovadă de mai multă ponderaţie în alegerea expresiilor pe care le folosesc.

Vom încerca să punem, totuşi, capăt acestor observaţii critice; afirmaţiileeronate sau discutabile ale autorului sunt mult prea numeroase, iar pentru a nereferi la fiecare ar trebui să beneficiem de un spaţiu apropiat de acela utilizat deel. Nu ne rămâne decât să cităm una dintre afirmaţiile făcute de Kristó Gyula îngenerosul său capitol introductiv: „Istoricul trebuie să scrie realitatea. Nu are voiesă excludă dintr-un ţinut o etnie, dacă aceasta se află acolo, şi nu se poate să îşi imagineze prezenţa ei acolo, dacă efectiv nu e acolo. Nu pe baza sentimentelor naţionale, a obligaţiilor politice, a emoţiilor subiective, a relaţiilor personaletrebuie să decidă despre acest lucru, ci pe baza izvoarelor ”. Afirmaţie la care,fireşte, subscriem întrutotul; cele doar câteva observaţii pe care le-am formulat în

rândurile de mai sus sunt, de altfel, strict întemeiate pe aplicarea acestor principii. Izvoarele cu care Kristó Gyula îşi susţine o mare parte a afirmaţiilor sunt, în schimb, cu desăvârşire absente, iar cele care afirmă lucruri contrarecredinţelor sale sunt fie ignorate de autor, fie de-a dreptul „interzise”.

  În ansamblu, Ardealul a cărui descriere o face aici Kristó Gyula nu aexistat, cu siguranţă, niciodată. Există însă, în această lucrare, numeroase părţicare pot fi reţinute. Istoria timpurie a prezenţei maghiarilor în Ardeal este tratată

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 39/43

 

  într-o manieră cât se poate de credibilă, dacă ne referim strict la aceştia şi încercăm să facem abstracţie de ceea ce autorul crede că ei ar fi întâlnit aici. Înprivinţa secolelor XIII-XIV, documentaţia autorului e bogată şi, de această dată,

  judicios folosită. Datele şi interpretările referitoare la istoria instituţională aprovinciei sunt argumentate şi folositoare. Capitolele referitoare la istoria bisericii

transilvănene, la constituirea şi evoluţia administraţiei laice ilustrează, cucertitudine, un domeniu în care autorul excelează, chiar dacă o parte a ipotezelor sale resimte încă nevoia unor confirmări. În plus, multe dintre interpretărilecurajoase pe care Kristó Gyula le propune cu privire la diferite evenimente sausuccesiuni evenimenţiale reuşesc să deschidă o nouă perspectivă asupra unor realităţi istorice a căror descifrare nu este încă încheiată.

 Ardealul timpuriu este sinteza unui istoric patriot, care s-a aplecat cu nostalgieasupra istoriei Transilvaniei medievale de-a lungul întregii sale vieţi. Studiile saleau reuşit, de multe ori, să ofere repere esenţiale pentru descifrarea unor etapeale istoriei medievale ale acestei provincii. Cea mai bună caracterizare a lui

Kristó Gyula ar putea fi aceea făcută de el însuşi despre Notarul Anonim: ceeace spune despre maghiarii înşişi şi despre istoria lor poate fi, în general, reţinut;este recomandabilă, în schimb, o atitudine cu mult mai circumspectă faţă depasajele referitoare la popoarele cu care maghiarii au intrat în contact, înredactarea cărora istoricul este înlocuit de patriotul Kristó Gyula. Apărută la ocumpănă între milenii,  Ardealul timpuriu  este o carte care ne îndeamnă săreflectăm asupra lucrurilor pe care scrierea istorică este bine să le păstreze şi aacelora pe care trebuie să le lase în urmă. Kristó Gyula a fost, cu siguranţă, unuldintre istoricii reprezentativi ai Ungariei în secolul al XX-lea. Istoriografia se aflăacum, însă, în secolul al XXI-lea.

Estul Transilvaniei in evul mediu timpuriu (secolele VIII-XIII) 

Spre sfarsitul Mileniului I d. Hr., societatea umana se gaseste intr-o noua faza deevolutie si in spatiul intracarpatic, marcata fiind de caracteristici apartinand evuluimediu timpuriu. Populatia traia in asezari amplasate pe terase, situate de-alungul unor cursuri de apa care traversau depresiuni intramontane in numar mare

aici, plasand Transilvania intre regiunile cu cele mai numeroase microdepresiuniintramontane din Europa. Pe versantul vestic al Carpatilor Rasariteni, asemeneadepresiuni se inlantuie pe o larga fasie de teren, care urmeaza cursurilesuperioare ale Oltului, Muresului si Tarnavelor, de la nord, din imprejurimileToplitei, pana in marginile Tarii Barsei in sud, iar din Rasarit, de la Covasna,Bretcu si Bicaz pana in depresiunile Odorheiului si Reghinului.

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 40/43

 

Insa in partile estice ale teritoriului intracarpatic, reteaua de asezari umane, inlumina informatiei istorico-arheologice de care dispunem pana acum, este unamai putin densa. Regiunea prezinta, inainte de toate, caracteristici climatice care,in general nu atrag si nu stabilizeaza populatia. Pe de alta parte, depresiunileintramontane pot oferi in cuprinsul lor o anume siguranta vietii umane, dar aici

ele erau situate in preajma trecatorilor peste Carpatii Rasariteni, care asiguraulegatura intre spatiul intracarpatic si cel din estul Muntilor si din nordul MariiNegre, dinspre care se scurgeau spre Bizant si Centrul Europei grupurile demigratori venite din stepele euroasiatice.

Nu in ultimul rand, cercetarile arheologice privind perioada secolelor VII/VIII -XI/XII au fost neglijate si vitregite in zona Covasna-Harghita in ultima jumatate desecol, cand si arheologia medievala era la inceputurile ei, incat MuzeuluiCarpatilor Rasariteni, recent infiintat, ii revine ca sarcina stiintifica prioritaraimpulsionarea cercetarilor de teren, a perieghezelor si sapaturilor arheologicesistematice privind realitatile din aceasta zona provenind din perioada evului

mediu timpuriu.Repertoriile arheologice intocmite in ultimii ani indica o realitate demograficavariata pentru secolele VII-X, dupa care urmeaza etapa patrunderii ungurilor siasezarii secuilor aici. Astfel, in judetul Covasna au fost identificate pana acumvreo 20 de puncte arheologice (asezari, cimitire, fortificatii), datate in secoleleVII-XI, deci anterior cuceririi maghiare si venirii secuilor in zona. Dintre acesteadoar 5 (dintre care 4 sunt din secolele X-XI) sunt atribuite unor microgrupuri depopulatii migratoare care s-au infiltrat in regiune. Cele mai multe dintre asezarilemedievale timpurii databile in secolele VII-XI din cuprinsul judetului suntamplasate in perimetrul sau se suprapun peste vetrele unor mai vechi asezari

dacice, unele dintre acestea avand si material arheologic roman.Asemenea asezari medievale timpurii au fost identificate arheologic in zonamunicipiului Sfantu Gheorghe (trei asezari), la Coseni-Sfantu Gheorghe, Turia,Anghelus, Cernat, Poian, Reci, Baraolt, Comolau (doua asezari), Ariusd etc.. Seconstata amplasarea acestora mai ales in partea sudica a judetului, care sedeschide spre Tara Barsei, unde conditiile naturale erau ceva mai favorabilelocuirii umane. In partile Harghitei, cele mai multe dintre asezari, vreo 30 lanumar datate in secolele VII-X, sunt situate pe terase care au, deasemenea, multmaterial arheologic anterior, dacic si roman, peste care se aseaza cele din evulmediu timpuriu, anterioare patrunderii ungurilor.

Asezarile de la Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc (patru asezari), Oteni,Meresti, Cioboteni-Miercurea Ciuc, Betesti, Mugeni (doua asezari), PorumbeniiMici (asezare si fortificatie), Eliseni, Medisoru Mare, Simonesti, Criseni, Cechesti,Firtanus, Filias, Mihaileni, Chedia Mare (doua asezari), Beta-Mugeni, Mugeni etc.formeaza doar o lista preliminara, minima, a existentului cunoscut astazi privindreteaua de asezari din judetul Harghita. Prin cercetari viitoare in partile rasaritene

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 41/43

 

ale spatiului intracarpatic privind secolele VII-X, registrul asezarilor respective vafi mult largit.

S-a constatat arheologic existenta, in zona Cristurului Secuiesc si a OdorheiuluiSecuiesc, a celor mai multe asezari din perioada secolelor VII-X, descoperirile

din Depresiunile iceului si Giurgeului fiind mai reduse. Locuintele din asezariledatate in secolele VII-XI sunt cele mai multe semiingropate, spre sfarsitulperioadei constatandu-se prezenta catorva locuinte de suprafata. Inventarulrezultat din sapaturile arheologice intreprinse, materialul ceramic mai ales,plaseaza asezarile din zona in aria culturii numite Dridu, caracteristica secolelor VIII-XI. In acest sens, este semnificativa ceramica (vasele) de la SfantuGheorghe, Poian (jud. Covasna)4, de la Cristuru Secuiesc, Eliseni sau Filias (jud.Harghita).

Numarul redus al fortificatiilor in aceasta zona denota faptul ca procesul dediferentiere socio-economica in perioada secolelor respective nu a cunoscut aici

un ritm mai accentuat, el gasindu-se atunci abia la inceputuri. In cele catevacazuri, se refolosesc fortificatii din epoci mai vechi (astfel la Porumbenii Mici, in jud. Harghita).

In privinta structurarii anumitor forme de organizare politico-institutionala inaceste teritorii, este de mare utilitate cartarea descoperirilor arheologice si aasezarilor identificate databile in secolele VIII-X, dispunerea lor pe harta sianaliza acesteia. A rezultat existenta unor concentratii demografice la izvoareleTarnavelor (peste 10 asezari), la izvoarele Muresului si ale Oltului si indepresiunea Covasna-Brasov, aglomerari care pot delimita forme incipiente deorganizare teritorialpolitica in aceste parti. Ele erau, in orice caz, de dimensiuni

mici, ca numar de asezari si din punct de vedere al extensiunii geografice, simulate pe formele de relief depresionar, existent in zona. Asemenea structurisunt, in general, caracteristice populatiei romanesti si romano-slave din regiune.

In evolutia istorica a partilor estice ale Transilvaniei se inregistreaza o noua fazaodata cu patrunderea ungurilor si incercarile de cucerire a zonei de catreregalitatea maghiara in secolul al XI-lea. Autoritatea regalitatii asupra partilor centrale si rasaritene ale spatiului intracarpatic a fost insa una mai mult formalain secolele XI-XII, fapt aratat de numarul foarte mic al urmelor arheologice caresa ateste prezenta aici a vreunui element destinat pazei de hotar. Descoperirilearheologice si informatiile oferite de izvoarele narative permit concluzia dupa

care, primele grupuri de razboinici unguri patrund in estul Transilvaniei in secolulal XI-lea, dupa intemeierea regatului Ungariei si inceputul extensiunii acestuiaspre rasarit. Regalitatea maghiara se va folosi de alte elemente etnice pentru ase instapani in regiune, de pecenegi si indeosebi de secui, pe care ii aseaza aiciin secolele XII-XIII.

Urmele de populatie secuiasca sunt extrem de putine pentru perioada anterioarasecolului al XIII-lea (in judetul Harghita vreo 10, mai putine in judetul Covasna).

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 42/43

 

Secuii sunt transferati de catre regalitate din regiunea Muresului Mijlociu si aTarnavelor - unde se va produce colonizarea sasilor - inspre cursul superior alacestor cursuri de apa la sfarsitul secolului al XII-lea si inceputul secolului al XIII-lea, in scopul intaririi pazei in marginile rasaritene ale regatului.

Contactarea acestor parti de catre secui si patrunderea lor in zona s-a facutdinspre vest si sud-vest, dinspre depresiunile Targu Muresului si a Odorheiului,unde arheologic sunt identificati ca s-au asezat mai intai. In partile de rasarit alespatiului intracarpatic, dupa impingerea secuilor de catre regalitatea maghiara inbordura interioara Carpatilor Rasariteni, s-a produs, in timp, procesul desecuizare a populatiei autohtone romanesti. Privilegiile si libertatile acordatesecuilor de regalitate, forma lor de organizare accentuat militara, au constituitalte elemente - si totodata instrumente - ale acestui proces etno-demografic.Procesul ca atare, de secuizare/maghiarizare a romanilor din zona, a continuatpana in zilele noastre si este in desfasurare, consecinta a existentei blocului etnicsecuiesc privilegiat constituit aici in evul mediu dezvoltat si la inceputul epocii

moderne si a unei politici duse in acest sens de anumite cercuri.Drept urmare, asezarile romanesti se restrang numeric in Depresiunile Ciuc,Giurgeu, Odorhei, fiind consistente in Valea Muresului, in partea vestica afostului scaun secuiesc al Muresului, unde contactul cu zonele romanesti de lavest si nord a contribuit la mentinerea vechii panze de populatie bastinasa,romaneasca.

Secuii isi vor definitiva, in secolele XIII-XIV, ca forma de organizare teritorial-politica si militara institutia scaunala, preluata de la romani nu numai de catre ei,ci si de sasii colonizati de regalitatea maghiara in locul lor. Primele scaune

secuiesti si totodata cele mai bine organizate sunt - nu intamplator - cele aleOdorheiului si Muresului, situate in vestul teritoriului locuit de secui (si denumitapoi generic Secuime), indicand astfel si directia dinspre care secuii patrund inpartile de rasarit ale Transilvaniei. Simon de Keza, cand isi scria cronica sa - prinanii 1282 -1283 - pe baza unor izvoare narative mai vechi, nota ca fapt denetagaduit despre asezarea secuilor (Zakuli) intre romani (Blackis) in "muntii dela marginea tarii" ("in montibus confinii"), cu care s-au amestecat ("unde Blackiscommixti"). Era reflectata astfel, intr-un izvor istoric de provenienta ungureasca,situatia etno-demografica existenta in estul Transilvaniei in rastimpul anterior redactarii cronicii lui Simon de Keza, asupra carei realitati se insista si in CronicaPictata de la Viena - de la mijlocul secolului al XIV-lea - prin reluarea si

amplificarea observatiei, socotita pe deplin intemeiata.Romanii din aceste parti ale Transilvaniei aveau o organizare politica si militaraproprie, la 1241 inchizand, impreuna cu secuii ("Olaci et Siculi"), pasurile dinMuntii Carpati, incercand oprirea inaintarii tataro-mongolilor in timpul marii lor navaliri inspre Centrul Europei. Organizarea in cnezate si voievodate a romanilor din estul Transilvaniei era o realitate in secolele XIII-XIV.

5/12/2018 Istoria Romanilor-Evul Mediu Timpuriu - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-romanilor-evul-mediu-timpuriu 43/43

 

Aducerea secuilor de catre regalitatea maghiara in Transilvania si dispunerea lor in partile ei rasaritene pentru paza hotarelor regatului au dus la formarea uneipete alogene pe panza de populatie romaneasca a Tarii. Numarul mic la inceputal grupului de secui a rezistat in zona prin caracterul sau compact si, mai ales, caurmare a rolului militar conferit de regalitate, in care scop li s-au acordat largi

privilegii economice si politico-juridice. Factorul hotarator l-a constituit ridicarealor la stare privilegiata, iar sub aspect numeric, secuizarea populatiei existente inregiune, a romanilor in primul rand, proces derulat continuu in secoleleurmatoare, pana astazi, cu cateva "varfuri" ale acestui proces, inregistrate in chipdeslusit de recensamintele din secolul al XX-lea.