Istoric antibiotice

  • View
    66

  • Download
    2

Embed Size (px)

DESCRIPTION

antibiotice

Transcript

ISTORIC

CAPITOLUL 3PRINCIPALELE CLASE DE ANTIBIOTICE

3.1 PenicilinePenicilinele (penamii) sunt antibiotice naturale sau de semisintez care au ca nucleu comun acidul 6-aminopenicilanic.

Sunt un grup de antibiotice bactericide produse de mai multe specii de mucegaiuri, cea mai importanta este benzilpenicilina (Penicilina G). Toate celelalte peniciline sunt semisintetice, obtinute prin substituirea diferitelor lanturi laterale pe nucleul penicilanic.Desi fiecare din penicilinele de semisinteza prezinta unele avantaje, benzilpenicilina ramane antibioticul preferat pentru majoritatea infectiilor cu germeni sensibili.

Penicilinele sunt putin toxice si cu buna toleranta.Clasificare:Dupa spectrul activitatii antibacteriene, penicilinele se clasifica in urmatoarele grupe:

A. Peniciline naturale: Penicilina G, benzatin penicilina G (Moldamin), fenoximetil- penicilina (Penicilina V) si alte peniciline cu spectru ingust

B. Penicilinele de semisinteza rezistente la -lactamaza (Oxacilina, Cloxacilina s.a.) active fata de stafilococi

C. Peniciline cu spectru larg (Ampicilina, Amoxicilina, Carbenicilina) active si pe bacilii gram-negativi

Reaciile adverse provocate de peniciline sunt:a) Reacii alergice:Penicilinele au potenial alergizant foarte mare, frecvena reaciilor alergice fiind de 1-10% din bolnavii tratai cu peniciline.

Manifestrile alergice cele mai frecvente sunt urticarie i eritem cutanat (aproximativ 60% din totalul reaciilor alergice). La bolnavi cu mononucleoz infecioas i mai ales n cazul administrrii ampicilinei apar rash cutanat, eritem scarlatiform, morbiliform, maculopapulos.

Reacii alergice mai rare, sunt: erupii purpurice, buloase, sindrom Stevens- Johnson, boala serului, nefrit interstiial; cea mai grav reacie alergic este ocul anafilactic i are frecvena de 0,02%-10% din cazuri (evoluia este letal).

Riscul de apariie a reaciilor alergice este crescut n urmtoarele condiii:

- administrarea antibioticului la persoane cu antecedente alergice;

- benzilpenicilina are capacitatea antigenic foarte mare, imprimat de substana ca atare, sau datorat impuritilor coninute;

- procainbenzilpenicilina elibereaz procaina cu potenial alergizant crescut;

- ampicilina este puternic sensibilizant producnd frecvent erupii cutanate;

- aplicarea local pe tegumente sau mucoase crete riscul alergiilor;

-administrarea parenteral (mai ales intravenoasa) prezint cel mai mare risc de declanare a reaciilor adverse;

- terenul alergic i astmul bronic sunt factori favorizani.

b) Reacii adverse toxice: convulsii la doze mari (40-80 milioane UI/i.v./zi);

hepatit (oxacilin);

nefrit (meticilin);

hemoragii (carbenicilina, datorit efectului antiagregant plachetar);

granulocitopenie (meticilin, nafcilin);

Convulsiile sunt favorizate de leziuni SNC i de hiponatremie. La administrare i.v. de doze mari de benzilpenicilina potasic, efectul toxic poate fi datorat i cationului de potasiu (20 000 000 UI conin 35mEq potasiu) i mai ales n prezena unei insuficiene renale.

c) Efect iritant local: la administrare i.v. poate apare flebita local;

la administrare i.m. apar dureri la locul injeciei.d) Reacia Herxheimer - apare n primele zile de tratament al sifilisului, cu penicilin.

Manifestrile sunt: febr, frison, mialgii, artralgii, reactivarea leziunilor sifilitice.

Evoluia poate fi letal. Aceste fenomene apar ca urmare a distrugerii unei cantiti mari de treponeme i a eliberrii unor cantiti mari de endotoxine.

Pentru evitarea acestei reacii se recomand nceperea tratamentului cu cantiti mici de antibiotic.

A. Peniciline naturale:Benzilpenicilina (Penicilina G)

Desi este primul antibiotic introdus in terapeutica, pastreaza si astazi, cu toate progresele antibioterapiei, o importanta deosebita. Caracteristicile care confera Penicilinei G un loc aparte intre antibiotice sunt urmatoarele: actiune bactericida, spectru ingust, cuprinzand germenii intalniti in infectiile curente, toxicitate redusa, permitand administrarea unor doze foarte mari.

Penicilina G este antibiotic de electie in infectiile provocate de pneumococi, meningococi, streptococi, gonococi, ca si in tratamentul sifilisului, antra-xului, actinomicozei.

Rezistenta la penicilina se produce prin selectionarea unor mutant! care inactiveaza AB secretand o enzima - penicilinaza - care desface inelul responsabil de activitatea antimicrobiana. Rezistenta la penicilina se instaleaza lent, este foarte frecventa pentru stafilococ si foarte rara -practic absenta - in cazul streptococului si al treponemei. Aparitia rezis-tentei este favorizata de dozele scazute de antibiotic si este de obicei incrucisata intre diferitele peniciline.

Principalele efecte adverse sunt reactiile alergice si fenomenele de intoleranta locala (dureri la locul injectarii).

Manifestarile alergice reprezinta principalul inconvenient al penicilinei. Datorita utilizarii foarte largi, numarul sensibilizarilor este relativ mare (0,5-2%).

Sensibilizarea se poate produce ca urmare a contactului anterior fie cu molecula penicilinei, fie cu produsi de degradare ai moleculei, inactivi din punct de vedere al efectului antibacterian. Urmele de produsi de degradare ramase pe ace sau seringi pot contribui in mare masura la producerea sensibilizarii. Pentru a reduce incidenta reactiilor alergice este necesar ca preparatele industriale sa fie cat mai putin impurificate cu produsi de degradare, solutiile de penicilina sa nu fie conservate mai mult de 24H, chiar la temperatura scazuta, iar pH-ul solutiilor sa nu fie inferior valorii de 6,5. Manifestarile alergice sunt mai probabile in cazul pacientilor cu teren predispus, antecedente alergice variate (astm, dermatite etc.), sau in cazul utilizarii locale a diferitelor preparate din grupul penicilinelor.

Sensibilizarea se poate produce in urma unui contact survenit cu mult timp in urma (luni, ani) sau in cursul tratamentului, de obicei dupa 1-2 saptamani de la debut.

Manifestarile alergice pot fi de tip imediat (minute, ore) sau tardive (cateva zile), pot fi usoare (eruptii cutanate) sau grave (bronhospasm, colaps). Daca in cursul tratamentului cu penicilina apare o urticarie, se recomanda intreruperea tratamentului, pentru ca exista riscul aparitiei unor manifestari mult mai grave.

Manifestarile foarte grave - de tipul socului anafilactic - sunt rare, dar pot fi letale intr-un procent de aproximativ 10% din cazuri. Sunt mai frecvente in cazul administrarii i.v. de doze mari. In astfel de situatii este necesara instruirea unei terapii de urgenta cu adrenalina si hemisuccinat de hidrocortizon.

Depistarea terenului alergic la penicilina este foarte dificila. Se pot folosi diferite teste cutanate dar exista riscul declansarii, in afara reactiilor locale, a unor manifestari foarte grave (bronhospasm, edem glotic, colaps) si a sensibilizarii.

La astmatici aceste teste sunt contraindicate.

Testele de laborator au avantajul ca nu sensibilizeaza si nu pot produce accidente, dar sunt mai greu de executat. Pentru a preveni accidentele alergice, in afara de evitarea factorilor alergizanti mentionati, se va face o atenta anamneza pentru depistarea unor eventuale manifestari alergice anterioare.Penicilina nu se administreaza oral deoarece este inactivata de pH-ul gastric acid si de bacteriile intestinale.

Se administreaza obisnuit i.m., realizand niveluri active la 15-30 min. de la injectare. Difuzeaza bine in tesuturi, mai putin in SNC, globii oculari, pleura, seroase. In caz de inflamatie, difuziunea prin seroase este crescuta. In meningite realizeaza concentratii active in lichidul cefalorahidian dupa injectarea i.m. sau i.v.; strabate usor placenta. Se elimina renal sub forma activa.

Eliminarea rapida necesita administrarea la intervale scurte (4 ore). Rata de eliminare este scazuta in insuficienta renala, la nou-nascut si prematur, ceea ce impune marirea intervalului dintre administrari.Durata nivelurilor plasmatice active poate fi prelungita prin administrarea de doze mari i.m. sau prin perfuzie i.v.

Penicilina G sub forma de sare potasica sau sodica se prezinta ca o pulbere alba cristalina in flacoane de 400.000, 1.000.000 si 5.000.000 u.i. Solutiile injectabile se prepara cu ser fiziologic, concentratiile uzuale pentru administrare i.m. fiind de 50.000-100.000 u.i./ml, maximum 200.000 u.i./ml. Solutiile mai concentrate sunt iritante. Intrarahidian se poate administra in concentratie de 1.000 u.i./ml.

Penicilina G nu este stabila in solutie, de aceea solutiile se prepara in momentul administrarii si nu se pastreaza. In mod exceptional, se pot pastra la frigider maximum 12-24 h. Este important sa se stie ca prin conservarea solutiei se produc compusi de degradare ai penicilinei care au potential alergizant mai mare decat penicilina. In mediu acid (pH mai mic de 5) apare principalul compus de degradare cu actiune alergizanta, acidul benzil-peniciloic. Alcoolul de asemenea inactiveaza penicilina, de aceea se recomanda ca dupa dezinfectia cu alcool a tegumentului sa se astepte evaporarea acestuia inainte de injectare.

Pentru administrare i.v. nu se introduce antibiotice in solutii cu pH acid (glucoza, heparina) care-1 inactiveaza rapid.

Se prefera o perfuzie de mentinere a permeabilitatii venei (sol. fiziologica sau glucozata 5%), penicilina administrandu-se la intervale regulate in dilutii mari prin cateter sub forma de injectie lenta. Se evita astfel inactivarea sau diferite incompatibilitati in solutia de perfuzie si se realizeaza niveluri inalte care permit o difuziune tisulara mai buna.

In ceea ce priveste posologia utilizata, aceasta este diferita in functie de gravitatea afectiunii si poate va