Istorii de succes:

Portrete pozitive ale unor tinere fete / femei

cu dizabilități din Republica Moldova

ALTERNATIVELE

VIEȚII

2

”Alternativele Vieții” este un supliment editorial al

Buletinului Informativ ”INIȚIATIVA” (editat de Centrul de

Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități) dedicat

femeilor cu dizabilități, femeilor deosebite, frumoase și

puternice, femeilor care ne învață zi de zi cum putem ajun-

ge și simți succesul și împlinirile vieții!

Ideea de a edita un astfel de supliment a apărut

odată cu participarea mea în cadrul programului ”Women’s Institute on Leadership

and Disability (WILD)” în orașul Eugene, Oregon, SUA. desfășurat în cea de-a 6-a

ediție (2012) de către Organizația Mobilitate Internațională din Statele Unite ale

Americii - (MIUSA). Scopul acestei reviste este de a promova istoriile de succes

ale celor mai active femei cu dizabilități din Republica Moldova, de a încuraja și

promova prin aceste exemple și alte tinere cu dizabilități aflate în situații similare.

Spre deosebire de alte țări, în Republica Moldova nu a existat niciodată o revistă

despre și pentru femeile cu dizabilități.

Istoriile celor intervievate vin să ne arate posibilul acolo unde pare impo-

sibil, iar pentru că trăim astăzi într-o lume a posibilităților, Dizabilitatea nu poate fi

un obstacol în calea competenței!, ba din contra, acesta cu timpul devine factorul

mobilizator de a merge mai departe, de a ieși din orice dificultate cu fruntea dreap-

tă și cu sufletul senin!

Aceste femei mai puțin sunt atrase de indigoul trendurilor din vitrine, în

schimb ele sunt atrase să își poarte cu demnitate soarta și se acceptă așa cum

sunt.

Maxim Gorkii spunea - “Din dragoste pentru femeie s-a născut tot ce e

mai frumos pe lume” indiferent că aceasta are sau nu o dizabilitate, iar Mircea Căr-

tărescu adăuga că “Cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubește cu

adevărat și pe care o iubești cu admirație” - și cum să nu iubești și să nu admiri o

astfel de femeie care zilnic se depășește pe sine ca să te bucure și să te inspire pe

tine!

Desigur că pe marea scenă a vieții de astăzi, îndatoririle sunt sfinte și

multe, la fel și cerințele și exigențele personale a unei femei cu dizabilități sunt la

fel de multe și diversificate, și totuși acestea au reușit să atingă Echilibrul și Perfor-

manța! Cum? Urmează să aflați în acest buletin.

Cu drag,

MARIANA Țîbuleac, persoană cu dizabilități, Doctor în Istorie.

Din SUMAR:

Cele ce continuă să

investească în

performanțe, principii

și viață independentă:

LARISA Teacă

OLGA Afanas

ELENA Rățoi

LENUȚA Cucuruzeanu

LIVIA Pînzari

TATIANA Goraș

LIUDMILA David

XENIA Seminciuc

ANA Ungureanu

LIUDMILA Ababii

Femei pe care viața le-

a transformat în niște

luptătoare!

3

LARISA Teacă, notar, mun. Bălți

Larisa Teacă - tînăra cu dizabilități din nordul țării, care a atins

culmile performanței, ea a ajuns să fie unicul notar din Republica Moldo-

va cu o deficiență locomotorie, fapt care zilnic o mobilizează tot mai mult

să fie o profesionistă în tot sensul cuvîntului.

”M-am născut perfect sănătoasă, dizabilitatea am dobândit-o la

vârsta de patru luni, din cauza intervenției nereușită (incompetenței) me-

dicilor. Într-un sfîrșit am rămas să fiu dependentă de scaunul rulant. Stau uneori și mă gîndesc la

trecutul meu și mă mir cum am putut trece prin nenumăratele obstacole (bariere arhitecturale, ste-

reotipuri, vorbe jignitoare, nepăsare) pînă a deveni NOTAR.

Cred că calea me-a fost presărată cu prea mulți ghimpi, dar

am căpătat imunitate! Dizabilitatea pe care am dobândit-o m-

a făcut mai puternică, mai ambițioasă, și am putut să realizez

ceva în viață. Pe plan profesional pot să spun că sunt reali-

zată pe deplin. Pentru mine profesia de Notar înseamnă

“Totul”, este cea mai mare realizare a mea.

Meseria de Notar îmi dă posibilitatea să ajut oamenii atît ca Notar cît și ca Om. Este foarte

important să faci ceea ce-ți place. Profesia de Notar mi se potrivește perfect, ținînd cont de faptul

că mă folosesc de scaunul rulant.

Acum am învățat că înainte de a alege o profesie trebuie să ne gîndim foarte bine dacă o

vom putea profesa ulterior, dacă dizabilitatea ne va permite s-o facem. Astfel, aflându-ne în seco-

lul XXI noile tehnologii informaționale ne este de ajutor tuturor, în special persoanelor cu

dizabilități. Prin intermediul tehnologiilor informaționale, persoanele cu dizabilități pot să studieze,

să se dezvolte pe plan intelectual, să comunice în rețelele de socializare, să- și facă noi prie-

teni, și mai mult, sunt o metodă foarte bună pentru a putea

îndepărta singurătatea!

Dizabiliatatea nu poate distruge

vise și poți deveni un profesionist

chiar dacă ești în scaun rulant!

4

Consider că organizațiile de femei existente în Repu-

blica Moldova nu sunt cointeresate de problemele fetelor,

femeilor cu dizabilități, asta este realitatea, o spun cu durere

în suflet - femeile cu dizabilități continuă să rămână în um-

bră.

Femeile cu dizabilități fac parte din categoria persoa-

nelor care prezintă un grad mare de vulnerabilitate, datorită

caracteristicilor sale bio-constitutionale si psihocomportamentale. Femeile cu dizabilități au ace-

leași necesități ca orișicare femei fără nici o dizabilitate, și pot întemeia o familie, referitor la naște-

rea unui copil, în dependență, dacă îți permite sănătatea. dizabiliatatea nu poate distruge vise și

că poți deveni un profesionist chiar dacă ești în scaun rulant.

În societatea noastră femeile cu dizabilități sunt privite cu jale, chiar milă aș putea spune,

sunt considerate neputincioase, cu toate acestea noi, femeile cu dizabilități putem să fim acel stîlp

de rezistență de care te-ai putea sprijini, să întemeiem o familie, să naștem copii, să fim lideri, să

avem o profesie bine plătită, să oferim atîta căldură și dragoste sinceră, și într-un final să rămînem

demne cînd greutățile vieții încearcă să ne doboare!

Personal sunt mulțumită de viața mea, pe plan profesional mă simt o femeie împlinită, am

un statut în societate, sunt respectată, apreciată!

Dragele mele, luptați să fiți fericite, că o merităm fiecare dintre noi, și nu suntem mai prejos

cu nimic…!”

5

OLGA Afanas, traducător, mun. Chișinău

OLGA Afanas - fata căreia îi place stresul termenului limită şi adre-

nalină generate de munca de traducător. Muncește pe cont propriu, nu

din cauza deficienței locomotorii pe care o are, ci pentru a dispune de un

regim liber de a putea fi implicată în cît mai multe proiecte posibil, sau așa

după cum ne spune ea - ” să aibă suficient timp să poată alege grîul de

neghină ” !

Despre mine … ”M-am născut prematur, de 7 luni. Am suferit o tra-

umă la naştere. În consecinţă – afecţiune locomotorie. Am avut însă norocul ca boala mea să fie

o formă destul de uşoară (cu diagnosticul meu, doar circa 25% ) Sunt însă foarte norocoasă: am

fost mereu sprijinită de familie şi prieteni, astfel încât am reuşit să trecem împreună peste toate

dificultăţile.

Am studiat la şcoală obişnuită, alături de ceilalţi copii, iar acest lucru m-a ajutat să mă simt

aptă de o viaţă normală, deşi am avut multe de înfruntat. A urmat facultatea, de asemenea o expe-

rienţă frumoasă şi motivantă. Sprijinul celor dragi, iar mai târziu şi al colegilor şi profesorilor m-a

convins că viaţa mi-a oferit tot de ce am nevoie pentru a reuşi. Le mulţumesc din suflet pentru as-

ta, pentru faptul că-mi sunt în continuare mereu alături.

Pentru mine a fost mereu normal şi firesc să muncesc, să-mi caut un loc pe piaţa muncii,

fără să mă gândesc la faptul că dizabilitatea ar putea fi o problemă. Da, deseori am fost privită mai

“altfel”… discriminată chiar… dar am crezut în capacităţile mele, ştiam că pot şi merit. Şi apoi, ştiţi,

deseori, o situaţie critică te ajută să “alegi grâul de neghină” , să înţelegi de ce eşti în stare cu ade-

vărat… Eu una tot timpul mă centrez pe contribuţie, mă gândesc ce pot face eu, ce le pot eu oferi

oamenilor. Există totuși anumite restricţii impuse de specificul problemelor de sănătate (o persoa-

nă cu probleme locomotorii s-ar încadra mai greu într-o activitate ce presupune efort fizic, cineva

cu deficienţe de văz ar avea impedimente, cred, lucrând ca agent de circulaţie rutieră de exemplu

etc). În societatea noastră, încă nu ne prea imaginăm medici sau pro-

fesori cu probleme locomotorii sau în scaun rulant. Eu una nu văd nici-

un impediment în acest sens. De ce, de pildă o persoană cu

dizabilitatea de auz n-ar putea activa ca designer vestimentar sau ar-

hitect? Sau cineva cu probleme de văz sau o dizabilitatea fizică n-ar

putea fi un PR manager sau un economist talentat. E doar o chestiune

de stereotip şi de lipsă de perspectivă, fapt prin care avem de pierdut.

6

Din câte ştiu, în Republica Moldova nu există

organizaţii care s-ar ocupa exclusiv de problemele

femeilor cu dizabilităţi. Totodată mă întreb dacă ar fi

nevoie de ele? Răspunsul ar fi între da și nu. Pe de o parte,

femeile cu nevoi speciale sunt, evident, o categorie importantă şi ar t rebu i să fie în vizo-

rul organizaţiilor care luptă pentru drepturile şi interesele lor, în special în condiţiile în care femeile

cu o problemă cronică de sănătate sunt mult mai vulnerabile din punct de vedere social şi econo-

mic decât alte categorii. O femeie cu dizabilităţi e la fel ca orice altă femeie, cu aptitudini , capaci-

tăţi, vise, drepturi... Cred că decât să aşteptăm ca să fie deschise organizaţii speciale pentru a ne

proteja si promova, sau ca să apară direcţii speciale în activitatea organizaţiilor existente, ar trebui

prin activitatea şi contribuţia noastră, prin ceea ce suntem să ne câştigăm un loc în sectorul negu-

vernamental dedicat femeilor, tuturor femeilor, indiferent dacă au sau nu probleme de sănătate.

De exemplu, eu nu văd niciun impediment ca o femeie cu nevoi speciale să deschidă un

ONG în susţinerea tinerelor mame, sau a femeilor abuzate, atât cu nevoi speciale atât şi fără. În

definitiv, cred că ar trebui soluţionate problemele persoanelor cu dizabilităţi în general, ar trebui

asigurate şanse egale, iar femeile cu nevoi speciale vor profita imediat de aceste oportunităţi pen-

tru a se afirma.

E evident că fetele cu dizabilități au aceleaşi vise şi aspiraţii. Şi e absolut normal să fie așa,

sunt exact la fel ca celelalte femei, îşi doresc să iubească, să fie iubite, să întemeieze familii şi să

crească copii, dar să fie şi adevărate profesioniste să se simtă împlinite pe plan personal şi profe-

sional. Nici nu mai există îndoială de aceasta, numeroasele

exemple de succes demonstrează acest lucru. Personal, sunt

mândră sunt de echipele cu care colaborez într-o serie de

proiecte şi la crearea şi consolidarea cărora am contribuit,

sunt nişte oameni minunaţi, care fac viaţa mea să fie minuna-

tă, relaţia cu fiecare dintre ei este cu adevărat nepreţuită.

Da, aș vrea să remarc că una din “realizările” mele re-

cente, de care chiar sunt mândră – am reuşit să obţin un abo-

nament la o sală de fitness din capitală, pentru a practica yo-

ga, asta în ciuda reticenţelor şi rezervelor de tot felul, inclusiv

din partea instructorilor…

Cred că lucrurile se schimbă… iar schimbarea e în noi!

O femeie cu dizabilităţi e la fel ca

orice altă femeie, cu aptitudini ,

capacităţi, vise, și drepturi...

7

Nu trebuie să ne fie frică de dizabilitate! Toate experienţele din viaţa noastră ne formează,

ne modelează, ne învaţă să privim viaţa într-un anume fel. Eu sunt ceea ce sunt, inclusiv datorită

problemelor pe care le am, “regulilor jocului” cum le numesc eu. Dacă nu era dizabilitatea, eram o

altă persoană!

La întrebarea dacă mă simt o persoană împlinită?! Răspund - Da! aş putea spune că, la

etapa asta mă simt împlinită. Totuşi, împlinirea totală nu este posibilă fără familie şi copii, îmi do-

resc să se întâmple şi asta într-o zi. Rând pe rând sper să realizez toate visele pe plan personal şi

profesional, iar faptul că simt că am destul entuziasm şi forţe pentru a reuşi, mă face să mă simt

fericită!

Menționez că cei ce judecă un lucru sau o persoană după aparenţe, stereotipuri fără să

îl ,sau să o, cunoască nu are decât de pierdut. Viaţa a demonstrat-o de nenumărate ori. Iar noi

trebuie să ne trăim vieţile aşa cum ne dorim.

Chiar şi având o anumită deficienţă persoana poate să–şi aducă aportul la dezvoltarea so-

cietăţii, să influenţeze pozitiv vieţile altor oameni. Or, persoanele cu nevoi speciale, deseori, îşi

conștientizează şi realizează excelent potenţialul lor.

Iar lumea… lumea vorbeşte şi va vorbi mereu!”

8

ELENA Rățoi, Coordonator Relații Publice, Asociația MOTIVAȚIE, mun. Chișinău

ELENA Rățoi - persoana pentru care dizabilitatea nu-i decît ” un

fapt ” , un factor ce o motivează să –și învețe semenii că aceasta poate fi

depășită și oricare dintre noi poate trăi o viață independentă! Zilnic sensibili-

zează publicul prin descrierea și prezentarea diferitor modele pozitive de

incluziune a tinerilor cu dizabilități in societate.

Elena ne mărturisește că dizabilitatea a „căpătat-o” încă în timpul nașterii. ”Am avut o frac-

tură a coloanei vertebrale și acest fapt mi-a imobilizat membrele inferioare. Cu privire la faptul pe

cît de tare m-a afectat acest eveniment, pot spune doar că am cunoscut aspectul că trebuie să mă

deplasez într-un scaun rulant, adică nu am trecut prin perioada în care a trebuit să accept

dizabilitatea. Așa că am considerat acest lucru ca fiind ceva absolut firesc, ceva ce este și ce tre-

buie să fie. Din punct de vedere emoțional, nu am fost nevoită să trec prin etapa de acceptare.

M-am considerat mereu o persoană obișnuită, nu am simțit vreo diferență între mine și oa-

menii care au abilități depline. Nu pot spune că nu m-ar fi afectat privirile curioase a celor din jur

sau întrebările de genul „De ce mergi într-un scaun cu rotile?”, însă am fost învățată să nu le acord

prea mare atenție și să-mi caut de treburi. Așa că am finisat liceul, am fost admisă la facultate și

mi-am dorit să-mi găsesc un job.

Primul meu serviciu a fost operator de interviuri la IMAS-INC, un Institut ce realizează studii

și sondaje de opinie. Pînă să ajung să lucrez, a trebuit să merg la o serie de interviuri, a trebuit să

sun mai mulți angajatori și a trebuit să

fiu refuzată de foarte multe ori. Cele

mai dese motive de refuz era faptul că

nu aveam o diploma de studii superi-

oare (abia finisasem liceul la acel mo-

ment). Însă refuzurile nu m-au oprit,

acum sunt studentă la Facultatea de

Drept, și totodată mi s-a acordat șan-

sa să lucrez. Acum activez în cadrul

Asociației ”Motivație” în calitate de

Coordonator Relații cu Publicul.

9

Dacă o femeie cu dizabilități dispune de su-

ficiente abilități, cunoștințe, perseverență, atunci

cred că ar putea face față oricărui job. Totul de-

pinde doar de capacitățile fizice pe care le are și

dacă acestea îi permit să facă ceea ce iubește. Însă

consider că, dacă îți dorești mult să faci ceva, atunci poți să inventezi niște adaptări corespunză-

toare și să lucrezi acolo unde îți place ție.

Consider de asemenea foarte oportune în acest sens și noile tehnologii informaționale. Cunosc

mulți tineri cu dizabilități care au învățat o profesie anume datorită Internetului, ei pur și simplu că-

utau informația necesară și studiau desinestătător programele. Mai mult decît atît, sunt destule jo-

buri care necesită activitate la calculator, așa că persoanele cu dizabilități ar putea să lucreze chi-

ar și de la domiciliu, fiind echipați doar cu un calculator. Așa că sfatul meu către toate fetele cu

dizabilități, și în general către toți tinerii ar fi să studieze cît mai mult noile tehnologii și inovațiile

apărute în acest domeniu pe piață, asta le va ajuta foarte mult să își vadă visele împlinite.

Din păcate, nu am auzit despre vreo organizație din domeniul gender care să se ocupe în

mod special și problema fetelor/ femeilor cu dizabilități. Într-o oarecare măsură, organizațiile care

se luptă cu orice tip de discriminare față de femei, abordează în domeniul lor de activitate și pro-

blemelor femeilor cu dizabilități. Se spune că femeile cu dizabilități sunt dublu discriminate: și pe

baza dizabilității, și pe baza genului.

Eu totuși consider că a fi discrimina-

tă sau nu ține totuși de faptul cum te

impui în societate și dacă le permiți

unora să te trateze diferit sau nu.

Este adevărat că o femeie cu

dizabilități este mai vulnerabilă în

fața violenței decît celelalte femei

aflate în grupul de risc, din motivul

că ele au mai puține posibilități și

oportunități de apărare și de solicita-

re a unui ajutor. E mai dificil pentru

ele, din cauza accesibilității, să me-

argă la sectorul de poliție sau să so-

licite ajutorul unor organizații .

A fi discriminată sau nu ține totuși

de faptul cum te impui în societate și

dacă le permiți unora să te trateze

diferit sau nu.

10

Da, dizabilitatea m-a influențat și

pe mine, mai ales că sunt fată, și noi

fetele suntem mai sensibile din punct de

vedere emoțional, însă vreau să spun

că m-a influențat dintr-un punct de ve-

dere pozitiv. M-a făcut mai puternică și

mai puțin vulnerabilă față de lovituri. Am

știut că trebuie să lupt pentru ceea ce

vreau să am.

Acum afirm cu încredere că sunt

o fată împlinită, din simplu motiv că am

tot ceea ce și-ar dori orice fată la vîrsta

mea. Chiar, comparîndu-mă cu alte persoane, aș spune că sunt chiar o norocoasă, pentru că am

un serviciu care îmi place, am o familie care mă iubește și prieteni care mă susțin în orice clipă.

Consider că cei care depășesc aceste limite și accept lucrurile anume așa cum sunt, dar nu

cum vor ei să le vadă, sunt persoane cu adevărat fericite.

Le-aș sugera oamenilor să se gîndească la faptul că noi avem puterea de a ne depăși pe

noi înșine, avem nevoie doar de voință!”

11

LENUȚA Cucuruzeanu, studentă la Université Paris XIII, Paris FRANȚA,

originară din satul Peresecina, raionul Orhei

LENUȚA Cucuruzeanu - eleva din Republica Moldova ca-

re a reușit să cucerească inima Parisului și a lectorilor Universită-

ții XIII din Paris. Scaunul cu rotile nici pe departe nu a constituit

un impediment ca Lenuța să-și vadă visul împlinit, cel de a învăța

la o Instituție Superioară de învățămînt din Franța.

”Am crescut cu o dizabilitate locomotorie și am întîlnit desigur

multe bariere, dar mereu am avut persoane dragi care m-au facut să mă simt egală cu ei, și să nu

simt diferența. Am avut o copilărie activă aș spune eu, în bagajul meu de amintiri sunt multe aven-

turi trăite împreună cu prietenii. Primele patru clase le-am studiat acasa, mergînd din ciîd în cînd la

școală și bineînțeles la primul și ultimul sunet, iar din clasa a cincea m-am integrat cu succes și am

început să frecventez școala zi de zi. Am avut colegi minunați, iar dacă am avut vreo barieră de

deplasare mereu am fost ajutată și nu m-am simțit deloc marginalizată sau diferită, deși știu că

sunt persoane în aceeasi situație care nu au interactionat atit de usor. In timpul liceului am fost

voluntara la centrul de zi “Cauza” de la mine din localitate, unde pentru inceput am fost beneficiara

dupa care am devenit voluntara. Acolo am acumulat experienta si mi-am dat seama ca as dori pe

viitor sa activez in acest domeniu si sa contribui la integrarea persoanelor cu dizabilitati.

Am absolvit liceul acum doi ani si am intrat la facultatea de Psihopedagogie Speciala. La

Universitate barierele de infrastructura evident au fost prezente universitatea fiind neadaptata, insa

iarasi prin comunicare le rezolvi pe toate daca te implici, astfel m-am descurcat cu ajutorul

colegilor. Chiar in primul an de universitate am inceput sa lucrez la Centrul Comunitar din locali-

tatea mea, unde eram educator de cerc design cu materiale din natura, mereu am fost atrasa de

arta si decoratii. Fiind la frecventa redusa la universitate reuseam sa imbin invatatura cu serviciul,

unica problema era transportul si faptul ca trebuia sa circul mult. Marea schimbare in viata mea s-a

produs dupa ce am finisat un an de studii in Chisinau, am fost acceptata la universitate in Franta,

in Paris. Daca iti doresti ceva, merita sa incerci si sa te convingi ca este posibil. Marele meu noroc

este ca am aplicat impreuna cu o prietena si am fost acceptate ambele la facultatea de Psihologie,

astfel ea ma sustine fiind in acelasi timp si insotitoarea mea, respectiv ma descurc mai usor cu aju-

torul ei. Aici in universitate infrastructura este adaptata si ma pot deplasa fara obstacole.

Acum scopul meu este sa acumulez aici experienta ca apoi intorcindu-ma in Moldova sa

pun in aplicare cele acumulate.

12

Indiferent de dizabilitate, poti sa activezi

in orice domeniu îți dorești, însă te ghidezi

de abilitatile pe care le posezi, astfel daca di-

zabilitatea nu iti permite sa activezi intr-un anumit

domeniu, revenim la prima idee de a gasi un echilibru intre abilitate si dizabilitate. Nu consider ca

putem grupa profesiile punind anumite limite pentruca fiecare isi fixeaza propriile limite pe care tot

el le poate depasi. Insa daca e sa dau citeva exemple probabil m-as axa pe job-urile care nu im-

plica prea multa activitate fizica cum ar fi contabilitatea, psihologia, educatia, arta si designul.

Noile tehnologii sunt un mare avantaj pentru persoanele cu dizabilități, deoarece iti ofera

posibilitatea sa te informezi si sa comunici fara a depune mult efort. Astfel, poti sa citesti fara sa

mergi la biblioteca, poti sa faci cumparaturi online și poți să găsești un job si sa aplici CV-ul fara

necesitatea de a te deplasa la locul instituției.

Vorbind despre violenta domestca eu cred ca nu este mare diferenta intre femeile cu diza-

bilitati si fara, chiar daca pentru unii femeia cu dizabilitati sugereaza sensibilitate. Cit despre vul-

nerabilitate pot sune ca atitudinea societatii o face mai vulnerabila pe femeia cu dizabilitati, iar pe

de alta parte in unele cazuri toate obstcolele o fac mai puternica.

Cea mai importantă realizare a vieții mele este faptul ca invat acum la Sorbona in Paris, lu-

cru care cu aproape doi ani in urma mi se parea imposibil. Insa as dori sa ofer mai multa impor-

tanta faptului ca am o familie care ma sustine, prieteni minunati si o viata activa, toate acestea imi

ofera increderea si entuziasmul necesar ca sa traiesc facind ceea ce imi place. Fiecare din noi dis-

pune de abilitati si dizabilitati, faptul ca unii nu pot desena, cinta la chitara sau cu vocea, s-ar

putea deasemenea considera o dizabilitate. Deci trebuie sa scoatem in evidenta abilitatile unei

persoane pentru a o aprecia corect.

Pentru a-I da o preciere corectă unei

femei, descoperă –I mai întîi abilitățile

după care privește dizabilitatea ei.

13

LIVIA Pînzari, Asistent în Relații Publice al Centrului de Suport pentru Studenții cu Dizabilități

de Vedere—”FĂRĂ BARIERE”.

Mun.Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova

LIVIA Pînzari - fata cu vocea catifelată, sau ”Diana

Gurțkaya a Moldovei” după cum o mai numesc prietenii. Livia

are o problemă de vedere din copilărie, totuși ea nu s-a dat bătu-

tă, se consideră o norocoasă pentru simplu fapt că lucrează și își

poate cîștiga desinestătător existența. Ea este convinsă că obstacolele cu care se confruntă per-

soanele cu nevoi speciale, de orice gen, s-ar diminua dacă autorităţile ar avea grijă să le instruias-

că pe potrivă în fragedă copilărie.

Am devenit nevăzătoare la vîrsta de cinci ani. Într-o oarecare măsură, consider acest

amănunt, ca fiind un avantaj, deoarece, este mult mai traumatizant să dobîndeşti o dizabilitate la

maturitate, decît să creşti cu ea. În general, de mică, nu am fost prea afectată de problema de

sănătate pe care o aveam, familia mea s-a străduit dintotdeauna să mă ajute să nu mă simt

diferită. Totuși cred că au existat anumite probleme, legate de hiperprotectivitatea venită din

partea familiei şi care din păcate, continuă să se manifeste şi pînă în prezent.

”Diferită” nu mă simt în mare parte nici acum, cînd sunt matură, atîta doar, că odată cu tre-

cerea timpului, mi-a fost dat să înţeleg că oamenii au foarte multe prejudecăţi şi că adesea le este

foarte greu să se debaraseze de ele.

Vreau să vă spun că cea mai mare barieră în legătură cu dizabilitatea, am întîmpinat-o

probabil, în momentul în care am devenit studentă. Find absolventă a unui liceu special, pentru

copii cu deficienţe vizuale, nu eram obişnuită atît cu unele atitudini mai reticente din partea

colegilor sau a cadrelor didactice, cît şi cu ritmul de învăţare, la fel şi necesitatea de autogestion-

are, sunt micile probleme cu care m-am confruntat la facultate.

Gîndindu-mă care ar fi cel mai bun job pentru femeile cu dizabilități, îmi este dificil să

răspund cu exactitate la acest gînd, deoarece consider că acest amănunt depinde în mare parte

de tipul de dizabilitate pe care îl are persoana. Din ceea ce s-a demonstrat de-a lungul anilor şi

datorită exemplelor pozitive pe care le-am cunoscut, sunt convinsă că ar fi în general doar cîteva

profesii, meserii care ar fi total inaccesibile pentru persoanele cu dizabilităţi. Pînă la urmă aceasta

fiind doar o problemă de adaptare a locului de muncă şi de crearea unor condiţii specifice, nece-

sare persoanei, lucru ce nu reprezintă o problemă, în cazul în care angajatorul manifestă dorinţă

de colaborare.

14

Vreau să încurajez utilizarea noilor

tehnologii informaționale. Acestea reprezintă calea

spre autodezvoltare şi autoafirmare, pentru per-

soanele cu dizabilităţi. Pentru mine personal,

aceste mijloace au însemnat foarte mult, în esență

ele mi-au oferit oportunitatea de a urma o facultate,

de a obţine un job. Aș încuraja fetele cu dizabilități

să încurajeze cooperarea cu anumite organizații ca să își dezvolte abilitățile în acest sens, Toto-

dată, vreau să menționez că din realitatea pe care o cunosc, aş putea spune, că aceste organiza-

ţii, chiar dacă există, nu sunt cunoscute de femeile şi fetele cu dizabilităţi, aceasta fiind o dovadă a

faptului că ONG-urile existente sunt prea puţin deschise

faţă de ele.

Referitor la violenţa domestică, vreau să spun că

este o problemă dureroasă în general. În ceea ce

priveşte femeile cu dizabilităţi, îmi este greu să răspund

cu precizie, deoarece nu m-am confruntat cu astfel de

probleme, sau cazuri, totuşi, cred că acestea ar fi într-

adevăr mai vulnerabile, dat fiind faptul, că foarte frecvent,

acestea sunt de mici frustrate, inferiorizate din cauza dizabilităţii, atît de societate, cît şi de familie,

astfel, ajungînd la maturitate, au complexe şi sunt mai timide şi mai expuse unei atitudini violente

şi agresive.

Spre surprinderea noastră, chiar dacă femeile / fetele cu dizabilități sunt considerate cele

mai vulnerabile, practice peste tot în jurul nostrul observăm că ele sunt cele mai puternice, de fapt.

De ce? Pentru că în marea lor parte au reușit ă înfrunte cu brio problemele vieții, au reușit

să ajungă acolo unde și-au propus. Au devenit profesioniste în munca lor, și au reușit ca să cuno-

ască adevărata dragoste. Da, fetele cu dizabilităţi, nu doar că pot avea aceleaşi vise de viitor, ba

dincontra, aceste vise pot deveni realitate şi pentru ele, ca şi pentru celelalte fete. În general, nu

consider că o femeie cu dizabilităţi,

este o femeie condamnată la sufer-

inţă şi singurătate! Totul depinde de

puterea ei de a merge mai departe și

de a-și vedea visul împlinit!!!

15

Sunt mulțumită și fericită pentru tot ce am la moment, dar con-

sider că mai am încă foarte multe lucruri de realizat. Știu că uneori

totul depinde de mine, chiar dacă nu pare. Dacă stai pe loc aştep-

tând ca totul să vină la sine, probabil nu voi face nimic, dar dacă

voi face eu tot posibilul să reuşesc, probabil voi reuşi! Pînă acum

am primit mai mult decât mă aşteptam şi primesc în continuare.

Primesc afecţiune, prietenie, sprijin, suport moral şi multe altele.

Primesc ceea ce îmi doream şi mai mult decât doream să primesc.

Nu toţi trebuie să îţi ofere ceva înapoi. Nu este o regulă de reciprocitate. Ce ţi se î n t o a r c e

este cu mult mai puternic decât ceea ce ai oferit.

Sfatul meu este ca să nu vă lăsați influiențate de problema pe care o aveți! Personal nu

cred că dizabilitatea a influienţat negativ viaţa mea, ori, dinmpotrivă, acest fel al meu de a fi, m-a

ajutat cred să descopăr "o altă dimensiune a realităţii umane", pe care poate, foarte mulţi dintre noi

nu o cunosc, sau nu o observă.

Am înţeles că dificultăţile nu sunt întotdeauna o povară, iar uneori, sunt chiar un factor de

modelare a caracterului. Am înţeles că în privinţa "tainei"- care este fiinţa umană, nu poate fi vorba

de standarde, limite binedefinite, teorii şi reguli... Am cunoscut atîtea persoane extraordinare, care

mi-au demonstrat că viaţa e cu adevărat un dar, cu

adevărat o minune, dincolo de percepţia prea superfi-

cială şi rigoristă a multora dintre noi. Indiferent de per-

soană, cînd vine vorba să spună ceva despre starea

sănătății lui, este un subiect dureros, însă, dacă ar fi

să rezum, mai ales tinerelor cu dizabilități, le-aş spune

probabil să privească în jur, la exemplele extraordi-

narelor femei care au reuşit să se realizeze şi să

aducă un mare folos societăţii, în virtutea unor dizabili-

tăţi...

Şi apoi, v-aș ruga pe toate să dați dovadă de

empatie, ori, la direct vorbind, nici o persoană, nicio-

dată nu a fost şi nu poate fi protejată de probabilitatea

de a fi o persoană cu dizabilităţi…

așa că Bucurați-vă de Viață!!!

Greutățile prin care trec

femeile cu dizabilități, le

ajută să descopere pînă

la urmă—”o altă dimen-

siune a realității

umane!!!”

16

TATIANA Goraș, Psiholog, Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități”

Originară din Satul Malcoci, Raionul Ialoveni

TATIANA Goraș - a absolvit un masterat în Psihologie

pentru simplu fapt că așa ar putea ajuta oamenii. Munca de

consilier pe probleme psihologice o înnobilează zi de zi, dîndu-i

forțe ca în ciuda deficeinței de vedere ce o are, Tatiana să reu-

șească să creioneze fiecărei persoane cu dizabilități pașii de

dezvoltare a propriului potențial.

Aş putea spune metaphoric, despre mine, că tind să descopăr viaţa zi de zi, cu splen-

dorile, cu culmile şi coborîşurile ei, să o accept aşa cum este şi adesea să rămîn fascinată şi să

mă reîndrăgostesc de misterele vieţii oferite de Divinitate. Învăţ să fiu un “Războinic al luminii”,

precum scria Paulo Coelho şi încerc să percep bunătatea şi lumina sufletului oamenilor cu care

interactionez, căci ele există la fiecare din noi, oricît de ferecate nu ar fi.

Le sunt deosebit de recunoscătoare prietenilor, colegilor, profesorilor, părinţilor şi

oamenilor, ce mi-au marcat viaţa, uneori doar printr-un singur exemplu, sau gest. Cred că de a

profesorii vieţii, ce m-au impresionat prin modul lor de a fi, am învăţat că munca este definitorie

pentru dezvoltarea personală şi progresul în viaţă. Încă din adolescenţă încercam să răspund la

provocările vieţii, să particip la activităţi extra-curiculare, la şcoli de vără, să mă dezvolt şi integrez

social, fără a mă axa prea mult pe barierele legate de dizabilitate, şi fără a plasa dizabilitatea în

centrul existenţei mele, această strategie mi-o formasem deja în mod conştient şi voluntar, in-

tuisem pe atunci, că aceasta este calea potrivită spre dezvoltare. De altfel am fost motivată să

caut soluţii, căci recunosc că în copilărie am avut momente frustrante, legate de deficienţă, peste

care sufletul de copil este mai puţin pregătit să treacă.

Ulterior am reuşit să înţeleg că dizabilitatea visuală îmi era un fel de călăuză, ce mă

îndemna permanent să mă dezvolt, să fiu prietenă cu cărţile, să descoper în ele adevărurile şi

înţelepciunea vieţii. Am studiat cu ajutorul sistemului punctiform de scriere, sistemul Braille, apoi

o mare surpriza a fost descoperirea tehnologiilor noi adaptate, magnificatoare, iar la universitate

am reuşit să am un computer cu programe audio adaptate, excluzînd astfel barierele de a studia,

şi mai tîrziu de a mă implica și de a-mi găsi un serviciu. Mă bucur că acuma am un serviciu, prin

care am posibilitatea să-mi aduc aportul la îmbunătăţirea situaţiei persoanelor cu dizabilităţi şi a

femeilor în particular.

17

În prezent activez la Centru de Asistenţă Juridică pen-

tru Personae cu Dizabilităţi, în calitate de Psiholog. Con-

comitent cu studiile de master la psihologie, din 2009, am

fost fondatoare şi angajată ca lider la Organizaţia Teritorială

din Ialoveni a “Societăţii Orbilor din Moldova”, am avut des-

tule de făcut, pentru că trebuia să o luam de la început, să

consolidăm membrii, să identificăm nevăzătorii din raion şi

să fim alături de ei. Dealtfel mulţi din ei erau marginalizati, izolaţi social, după ce şi-au pierdut

vederea din anumite motive, astfel că mi-am propus prin ceea ce făceam să le ofer sprijinul în

reabilitarea lor socială. Iar paralel în 2010 am lucrat la proiectul “Echipa mobilă”, pentru copii cu

dizabilităţi şi familiile acestora, copii ce se află la domiciliu, proiect realizat de Keystone şi Directia

Asistenţa socială în r. Ialoveni. Deoarece și eu la fel am avut dizabilitatea din copilărie, aceasta m

-a apropiat și mai mult de aceşti copii, să înţeleg stările şi dificultăţile cu care se confruntă ei, şi să

îi pot ajuta prin cunoştinţele de specialitate. Sunt mai împlinită că prin activităţile mele am reuşit să

îmi aduc aportul de a influenţa pozitiv asupra schimbărilor, oricît de mari, sau mici nu ar fi.

Ca psiholog, consider că, fetele cu dizabilităţi ar trebui

să fie învăţate să îşi cunoască atît abilităţile, cît şi barierele ce

pot fi conturate de dizabilitate, ca ulterior să îşi poată alege cît

mai reuşit profesia, să fie mature în deciziile lor. Ştiu că fiecare

femeie cu dizabilităţi, sau fără, este unică, cu enorme resurse

interioare, cu calităţi şi abilităţile sale individuale şi nu cred că

ar fi posbil un nomenclator de joburi anume pentru persoane

cu dizabilităţi, în pofida unor încercări. E bine să oferim suport

femeilor cu dizabilităţi să îşi descopere şi valorifice potenţialul. În acest sens, sunt fericită că

putem la serviciu să susţinem inclusiv femeile, fetele să îşi găsească un job, sau să fie încura-

jate să însuşească o profesie, să meargă la facultate.

Spre exemplu, programele asistive permit accesul persoanelor cu diverse dizabilităţi să în-

suşească lucru cu noile tehnologii informaţionale, şi astfel să devină mai competitive la nivel pro-

fesional şi să îşi găsească un job potrivit. Din perspectiva socializării şi integrării la studii şi în

cîmpul muncii, tehnologiile informaţionale sunt indispensabil mai importante pentru persoanele

cu dizabilităţi.

Pentru mine apariţia noilor tehnologii în viaţa mea au fost printre clipele cele mai fericite!

18

Probabil că orice femeie cu dizabilităţi ar trebui să fie mai perseverentă, mai activă, să se

includă în organizaţii, în viaţa socio-economică, creînd grupuri de interese. Cunosc multe femei cu

dizabilităţi, ce sunt perseverente, au devenit femei de success cu calităţi şi abilităţi deosebite.

Este regretabil şi alarmant faptul că femeile cu dizabilităţi ajung să fie maltratate, şi supuse

mai multor forme de violentă, aceasta le provoacă mari suferinţe în primul rind psihologice, find că

le este dispreţuită femenitatea şi sunt afectate din cauză că le este accentuată dizabilitatea de că-

tre agresor.

Cred că fenomenul violenţei domestice prezent în viaţa unei femei cu dizabilităţi ţine în pri-

mul rind de atitudinea agresorului şi de multe ori a victimizării şi sentimentului de vulnerabilităte,

a acestei femei, a autoaprecierii şi nivelului stimei de sine scăzut. Această problemă apare ade-

sea din copilărie, fetiţa este izolată, victimizată, nu i se permite de a se manifestă, astfel că ea şi

în maturitate ajunge să se simtă neputiincioasă, neglijată şi nici nu pretinde să I se ofere o altă

atitudine. Deci la baza violenţei nu stă în prim-plan dizabilitatea, ci atitudinea negativă, eronată,

interelaţionarea problematică, respectul de sine foarte scăzut, victimizarea, şi prin urmare accep-

tarea unei relaţii unei căsătorii defectuoase.

Aş dori să recomand ca orice femeie cu dizabilitate să nu permită dezvoltarea agresivităţii

asupra ei, să înveţe să se respecte mai mult pe sine, să îşi descopere splendorile femenităţii, şi

să se accepte aşa cum este, indiferent de dizabilitate. Dizabilitatea în nici un caz nu presupune

victimizare şi violenţă, femeia cu dizabilitate e bine să fie conştientă de aceste lucruri şi să fie mai

precaută cînd îşi construieşte o relaţie. Aici sunt foarte binevenite crearea asociaţiilor, serviciilor

de support psihologic, al trainningurilor de dezvoltare personală şi programelor de depăşire a difi-

cultăţilor legăte de dizabilitate şi cursurilor de reabilitare, şi de dezvoltare de valorificare a calităţilor

feminine. Este foarte trist faptul că există femei cu dizabilităţi, care îşi pun limite şi ele însele nu

cred că pot fi fericite, aceste femei trebuie susţinute să îşi depăşească limitele imprimate pe par-

cursul vieţii, precum că ele nu ar putea să se realizeze în căsătorie, în relaţie, dimpotrivă, poţen-

tialul lor interior, calităţile lor sufleţeşti valoroase ar putea sta la baza unei familii temeinice, capa-

bile să depăşească defectul exterior. Cred că omenirea va fi mult mai fericită şi împlinită, atunci

cînd va înţeleege că dificultăţile, sau dizabilitatea nu există pentru a suferi şi a ne plînge de milă, ci

pentru a ne provoca, pentru a descoperi şi valorifica resursele, dragostea, tandreţea şi frumuseţile

interioare !!!

Dumnezeu nu a impus restricţii pentru femeile cu diza-

bilităţi să aibă o altă viaţă, să nu aibă copii, ba din contra

le-a dat un suflet pur!!!

19

Indiferent de prezenţa sau nu a dizabilităţii în viața unei femei, este benefic să punem în

centrul personalitatea şi nu problema sau dizabilitatea. De fapt deficienţa este doar o mică parte

din noi. Eu cînd comunic cu alte persoane cu dizabilităţi, încerc să transmit prin atitudine acest

mesaj, nu dizabilitatea este în prim-plan, ci personalitatea noastră complexă, cu sutele de mii de

trăsături, cu abilităţile de a dărui şi a primi dragoste, gingăşie şi tandreţe.

Un alt aspect important care îl înţelesesem pe parcursul studiilor, este faptul că pentru a

evolua este necesar să acceptăm prezenţa dizabilităţii, căci ceea ce ignorăm şi reprimăm nu dis-

pare, ci se poate transforma în blocaje, suferinţă şi ne provoacă nelinişti sufelteşti, Acceptarea de

sine duce la schimbare!

Acum sunt fericită pentru

că am aproape atîţia oameni

deosebiţi, de la care am ce în-

văţa, că am avut profesori şi

prieteni, care m-au provocat să

îmi pun întrebări, să găsesc

răspunsurile la frămîntările

mele. La fel sunt împlinită pen-

tru că am posibilitatea de a sa-

vura clipele splendide din viaţă.

De a mă simţi copleşită de fru-

museţea lucrurilor aparent mă-

runte, dar aţît de valorifica-

toare, că am libertatea de a alege, şi că am posibilitatea de a mă accepta şi respecta aşa cum

sunt, cu dizabilitatea pe care o am şi cu resursele oferite de Dumnezeu ce îmi permite să evoluez,

să activez şi să înterelaţionez.

Societatea ar trebui să fie deschisă spre incluziunea femeii cu dizabilități, să îi întindă mîna

în anumite momente, poate că o astfel de întîlnire ar schimba pentru totdeauna viziunea despre

femeia ce are o dizabilitate. Atunci oamenii vor învăţa să nu eticheteze, să nu generalizeze, ci să

privească prin prisma resurselor şi a valorilor umane, ca femenitatea, gingăşia, mărinimia,

deschiderea către comunicare şi receptivitatea, forţa lăuntrică, să înţeleagă că dincolo de dizabili-

tate se ascunde o personalitate cu un spirit minunat şi de o frumuşeţe splendidă, enigmatică,

nicicînd descoperită în toată strălucirea sa.

20

LIUDMILA David, translatoare,

Satul Floreni, Raionul Anenii Noi

LIUDMILA David - absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi

Străine a Universității de Stat din Moldova, mama unui băiat chipeș și vioi,

a reușit pe parcursul anilor să țină piept responsabilităților și să mențină

un climat familial deosebit. Ce împliniri și ce regrete cuprinde viața plină

de curaj a unei mame cu dizabilități , aflați chiar de la ea.

Dizabilitatea fizică pe care o dețin, am dobîndit-o în fragedă copi-

larie, la virsta de patru ani și jumătate, astfel că am și crescut cu această

problemă. Fiind copil, n-am simțit bariere și nici nu mă simțeam com-

plexată. Mai tîrziu însă, cînd am ajuns la liceu, am înțeles cît e de greu să ai o problemă locomoto-

rie, avînd în vedere faptul că aveam de parcurs o anumită distanță de la cămin și pînă la liceu,

plus lipsa totala a condițiilor din cămin. După un an de studii, am abandonat liceul, iar dupa doi

ani, dorind, totuși, să merg mai departe, am reluat studiile și am mers și la Universitate. Bariere au

fost destule: distanța destul de mare pe care o aveam de parcurs, scările, ambianța necunoscută

în care ajunsesem, toate mă speriau, dar sprijinul părinților, ajutorul colegilor, încurajarea pro-

fesorilor, toate au contribuit la continuarea drumului ales. Cea mai importantă, însă, a fost dorința

și voința, pot spune de fier, pe care am avut-o pentru a merge la facultate. Îmi dădeam prea bine

seama că, avînd studii, îmi voi putea crea un viitor. După absolvirea facultății, îmi găsisem și un

serviciu. Am avut parte de multă comunicare și totodată acumulasem cunostințe noi în domeniu.

Actualmente, consider că o femeie cu o dizabilitate ar putea activa în diferite domenii, de-

pinde sigur de capacitățile ei, de studii și nu în ultimul rînd de problema de sănătate. Avînd o prob-

lemă locomotorie, mie, personal, mi-ar veni greu

să lucrez fizic, să stau multe ore în picioare sau să

ridic greutăți. Cred că în asemenea cazuri cele

mai potrivite servicii ar fi cele ce țin de birou.

În acest context, este binevenită

cunoașterea noilor tehnologii prin intermediul

cărora, toată lumea, dar îndeosebi persoanele cu

dizabilități pot să cunoască mai multe în domeniile

care-i interesează și care sa le ofere o viață mai

interesantă.

21

Ceea ce ține de organizațiile de femei existente în Moldova, nu cred că contribuie cu ceva

în viața unei persoane cu dizabilități sau că ar fi interesate să le acorde sprijin, personal nu am în-

tilnit așa ceva.

Femeia cu dizabilități poate fi mai vulnerabilă

decît restul femeilor, dar și mai puternică, de-

pinde de caracter și de experiențele trăite. Sunt

cazuri cînd femeia nu se simte apreciată și

atunci apare complexul din cauza problemei de

sănătate, dar dacă Dumnezeu ti-a scos în cale

persoana care într-adevar îți este a doua ju-

matate, nu poate fi vorba de violență domestică.

Ca orice femeie am avut și eu vise, vise care au devenit realitate. Tot ce am obținut pînă acum

a fost datorită propriilor dorințe și eforturi, uneori și a întimplărilor frumoase. Cred că orice fată, in-

diferent de dizabilitate, ar putea avea parte de dragoste, familie, copii, sau serviciu. De ce nu? Cu

toate suntem create de Dumnezeu, doar că fiecare se deosebește prin ceva.

Nu am o cariera prin care să fiu vestită, dar studierea la facultate o consider o mare realizare,

însă lucrul cel mai frumos care mi s-a întimplat, este scumpul și adoratul nostru baiețel. Bucuria pe

care o simți, atunci cînd te cuprinde și te sărută,

spunîndu-ți că te iubește, nu se compară cu nimic.

22

De multe ori mi-am pus și eu între-

barea, dacă dizabilitatea pe care o am, mi-a

influențat cu ceva viața. Cred că da.

Avînd o problemă, ești practic impus

de viață să te gindești ce ar trebui să faci

pentru a ajunge cineva. E nevoie de multă

muncă și efort pentru a trece de toate bari-

erele fizice și morale care apar în viața unei

persoane cu dizabilități, îndeosebi în viața

unei femei care este totuși, o fire mai sensi-

bilă.

Aceasta nu înseamnă că handicapul

mă face fericită, dar este un adevăr că din

cauza problemei de sănătate, am realizat

ceva.

Pot spune că mă consider o femeie

împlinită. Mi s-a împlinit visul în legătură cu

studiile pe care îmi doream foarte mult să le

fac. Mai tîrziu am mers la serviciu, apoi a

apărut familia. Mă simt foarte bine în rolul de

soție și de mamă. Mai sunt cîteva vise și sper

ca în viitorul apropiat să le pot realiza.

Oamenilor, care văd femeile cu

dizabilități drept cele mai limitate persoane din

societate, le-aș spune că-mi pare sincer rău

pentru o astfel de viziune și ar fi bine dacă ar

încerca să privească în sufletul acestor per-

soane și să vadă că au și ele inimă care

uneori doare mult din cauza ignoranței și a

nepăsării celor din jur.

Din fericire, în lumea asta sunt și oameni cu suflet mare care ne apreciază! Bravo lor că există!!!!

23

KSENIA Siminciuc, Coordonator Relații cu Publicul, Centrul de Susținere a Busnessului pentru

Nevăzători, translatoare,

Mun. Chișinău

KSENIA Siminciuc - tînăra care a reușit să finiseze cu brio

Universitatea Pedagogică din Chişinău, Facultatea Limbi şi Literaturi

Străine )Engleza / Germană ) . Este Magistru în Economie şi Mana-

gement (Academia de Administrare Publică pe lîngă Guvernul Re-

publicii Moldova ) şi are diploma cu eminenţa în Jurnalism Internaţi-

onal. A activat în calitate de Traducător – Asistent îla Societatea Or-

bilor din Moldova. Are o experienţă profesională de 5 ani în domeniul

„ H ot news ” şi ca Reporter social, iar plus la toate, este și mama

unei fetițe minunate.

Copilăria mi-a fost marcată de deficiența de vedere pe care o

am. Așa după cum am înţeles de la părinţii mei, care din toate puterile lor au încercat să găsească

un tratament pentru diagnoza complicată pe care o am, în mai multe ţări şi la mai mulţi medici ves-

tiţi. Copilăria mi-am petrecut-o în avioane şi trenuri, călătorind cu speranţa de a găsi un medica-

ment miraculos, însă peste un anumit timp am înţeles, că în cazul meu, boala ochilor mei este una

incurabilă. La grădiniţă şi la şcoală iniţial m-am confruntat cu mai multe respingeri şi chiar încercări

să fiu alungată, trimisă la un internat special, dar în ciuda tuturor am rezistat.

Am facut trei studii superioare, am mai terminat și şcoala muzicală şi cursuri de masaj. Cu

timpul, am înțeles că calea mea este comunicarea, relaţiile publice şi jurnalismul. Pe aceste

domenii şi am mers, căutând un loc de muncă. A fost greu la început. Am lucrat mult ca traducător

şi reporter social.... Visam la ceva mai profund. Acum sunt împlinită, pentru că fac ceia ce îmi

place. Cea mai mare barieră, care am întîmpinat-o pe parcurs a fost neîncrederea din partea an-

gajatorului, că voi putea să muncesc productiv de rînd cu ceilalţii... Cum

am depăşit-o? Am luptat pentru şansă de a putea demonstra, că pot şi am

dorinţă de a munci cu sîrg. Acum numele meu lucrează pentru mine şi

oamenii mă caută cu diferite propuneri. Îmi amintesc că cu vreo 5 ani în

urmă, credeţi-mă, îmi era arhi-greu.

Nu știu cît e de bine să propui cuiva un job după dizabilitatea pe

care o are, ar trebui să se opteze pentru preferințe totuși. Dacă vorbim de-

spre deficienţă de vedere, atunci, cred, că domenii ideale ar putea fi:

teleoperator, office manager, PR manager, jurnalist, traducător, event

manager, psiholog, asistent de proiect, masseur, artist, musician, cam astea îmi vin în minte acum.

24

Ca tînără cu deficiențe de vedere, am început să utilizez de timpuriu diferite tehnologii de

acces la internet, programe asistive, mijloace tiflo care m-au ajutat mult. Și apropo, acestea nu

sunt atît de costisitoare, întrucât angajatorii nu trebuie să se teamă de careva cheltuieli suplimen-

tare, aceasta ar ajuta mult angajații cu problem de vedere ca aceștia să realizeze munca eficient.

Sunt de acord că situaţia cu femeilor cu deficienţe din țara noastră este gravă, însă e bine

că se lucrează asupra acestui fenomen. Dacă o femeie are o problemă, ar trebui ca şi ea să

depună un efort oare ca să-și resolve situația: să se informeze mai mult, să se adreseze la anu-

mite organizaţii, să participle mai active în viaţa socială.

Cu timpul, noi femeile, observăm că bărbaţii devin tot mai slabi, şi dependenţi de diferite

vicii, mai ales cei din zonele rurale. Lipsa educaţiei şi a culturii elementare duce al violenţa în fa-

milii. Femeia cu deficienţe este şi mai vulnerabilă în acest caz, pentru că nu este încrezută în sine,

se teme să trăiască în singurătate şi deseori este dependentă de alt cineva (fie financiar, fie în de-

plasare). Aceasta şi suferă de violenţa din partea bărbatului, pentru, că nu are educația necesară,

nu este informată, sau a crescut într-o familia unde i s-a spus zilnic binecunoscuta frază “Eşti fe-

meie şi trebui să răbzi!” sau “Tu te gîndești unde vei ajunge cu defectul tău?! nu eşti bună de

nimic!”. Situaţia devine şi mai groaznică peste un anumit timp, deoarece femeia cu deficienţe se

deprinde să fie victimă, începând să creadă că altă ieşire nu mai este.

Cheia la toate aceste rele, aș spune că este în primul rind RESPECTUL DE SINE şi

înceredera în propriile posibilități.

Trebuie să te dezvolţi în continuu

ca personalitate, indifferent de

starea în care te afli. De aseme-

nea, o femeie trebuie şi mai aibă

grijă nu numai de sufletul ei, ci şi

de corp. Atunci sunt sigură că lu-

crurile vor lua o întorsătură mai

bună.

Vorbind despre cel mai im-

portant lucru în viaţa mea, acesta

este fica mea pentru care trăiesc

şi care zi de zi mă inspiră.

25

Ca orice om obișnuit, mi se întîmplă să am

și eu diferite momente de disperare sau frustrare şi

atunci îmi plîng de milă, de ce văd eu atît de rău?!

… Poate că dacă aș vedea 100%, acum aș fi mult

mai sus poate şi în cariera, poate şi în alte lucruri

din viață... Dar asta trece repede, e ca un duş rece

plin de realitate. Gîndindu-mă bine, cred că diza-

bilitatea a influinţat mai mult pozitiv în cazul meu,

decît negativ. Această situație mi-a dat imboldul de

a fi din ce în ce mai luptătoare .

Sunt nespus de fericită că la cei 29 de ani împliniți,

am tot ce nu au deseori alte femei, care nu au nici

o defecienţă. Am o ocupaţie, care îmi aduce

plăcere şi mă provoacă să mă dezvolt tot mai mult,

am o fetiţă sănătoasă şi frumoasă, am o familie

care mă susţine şi mă încurăjează în toate, am

prieteni devotaţi, şi ştiu exact ce vreau de la viață și unde doresc să ajung.

Istoriile de succes ale femeilor cu dizabilități, pot schimba mentalitatea multora. Cum?

Aceste povești reale de viață acţionează ca o armă eficientă împotriva gîndirii învechite. Eu cred,

că cei care gîndesc, că eu am dizabilitate, de fapt, și ei sunt cu dizabilităţi pentru că au o atitudine

greșită, gîndesc greșit! Noi suntem cele ce trebuie să luăm atitudine, care putem să destrugem

toate prejudecăţile şi stereotipurile existente în comunitatea

noastră, în jurul nostrum, în societate. Noi aşteptăm schim-

barea atitudinii din partera lor - dar să nu uităm dragele

mele că de fapt de atitudinea noastră depinde totul!

E adevărat că dizabiliatatea unei femei

influiențează opinia multora despre

frumusețea, capacitățile și puterile ei … și

totuși, doar în mîinile ei stă schimbarea

mentalității societății !

26

ANA Ungureanu, absolventă a Liceului Teoretic PRO-SUCCES, carieristă în devenire

Mun. Chișinău

ANA Ungureanu - la cei 18 ani deja împliniți Ana, a reușit să-

și înfrunte destinul cu zîmbetul deschis și cu fruntea sus! Aflată la

vîrsta maturității, Ana așteaptă cu nerăbdare să-și urmeze pașii spre

culmile speranței și a viselor împlinite!

Mă numesc Anna Ungurean și am 18 ani. Sufăr de scolioză-

artrogripoză. Din fericire totul e de la naștere, spun din fericire pentru

că cred că astfel e mai usor sa accepți dizabilitatea. De ce? Pentru că

tu ai crescut cu ea și nu cunoști gustul vieții fără ea. Cînd eram mică

nu se observa, iar mama a depistat abia după un anișor masîndu-mi

spatele. De atunci foarte mulți ani i-am petrecut numai prin spitale. Ne gândeam la intervenția chi-

rurgicală, însă în Moldova nu era posibiă. Am început să căutăm peste hotarele țării o soluție și

într-un sfîrșit am găsit o clinică care se ocupă doar de scolioză. Medicii cunoscînd situația mea au

acceptat să mă intervieveze, astfel am plecat la Novo Sibirsk. Astfel, la vîrsta 11 ani cînd am fost

operată. Mi-au întins coloana vertebrală cât era posibil după care mi-au clapsat un aparat din fier

cu scopul să o menție astfel. Instalația dată și acum este prinsă de coloana mea vertebrală. Din

cauza regresării coloanei inslatația acum îmi provoacă mari dureri. Trebuie să am un corset care

să mă ajute să-mi mențin spatele drept, dar acesta este foarte costisitor. De atunci am făcut doar

cîteva reabilitări și atît. Toate recomandările medicilor ca: masajul, înnotul, proceduri, nu am avut

posibilitatea să le urmez deși și acum am nevoie de ele. Sper ca pe viitor să mă vad împlinită pe

plan professional și să îmi pot asigura necesarul, în ceea ce privește starea mea de sănătate.

Nu sunt sigură dacă mi se va primi să-mi vad

visul împlinit, pentru că pentru o femeie cu dizabili-

tate nu cred că este un job standart. Fiecare depinde

într-o oare care măsură de dizabilitatea sa care face

parte din ea pînă la urmă, și pe care trebuie să o ac-

cepte ca pe ceva inevitabil. Ar fi minunat să-mi găs-

esc și eu un job care să-mi placă, nu doar să-mi con-

vină ca cerințe sau oferte. Să mă simt bine și îm-

plinită în ceea ce voi face și să nu-mi dăuneze sub

nici o formă.

27

Mă gîndesc că la persoanele a căror problemă

este locomoția ar fi bine să se poată întreține muncind

prin intermediul calculatorului sau în cazul de nu sunt

încadrați în câmpul muncii din cauza dizabilității deși

asta deja e discriminare, însă rămâne a fi o problemă

actuală gravă.

Nu am observat personal nici o organizatie, dar

m-am convins că oamenii sunt foarte diferiți, și cred că

asta depinde de la caz la caz. Contează însă și tactica noastră, felul cum interpretăm noi lucrurile

și cum ne apreciem noi. Dacă ne vom iubi și ne vom cunoaște prețul, vom fi înțelegători și

generoși, oamenii la fel ne vor trata cu amabilitate și

ne vor aprecia, dar precum oamenii sunt diferiti, nu

poți fi înțeles de fiecare. Nouă ne rămâne doar să

mergem mai departe și în nici un caz să nu ne su-

părăm pe ei. Nu sunt ei vinoveți că nu s-au mai con-

fruntat cu așa ceva și că nu știu cum să ne trateze,

încercând să ne ignore sau să exagereze cu mă-

guleala și mila.

Cînd mă gîndesc totuși la cîtă cruzime există în societate, cum e posibil să aplici violența

asupra unei persoane neprotejate, firave și neajutorate? Nu pot să-mi imaginez acest lucru. Pentru

a face asta trebuie sa fii lipsit de suflet. Femeia este intruchiparea îngerului. Ea dimpotrivă are ne-

voie de ajutor, sustinere și protecție. Nu are ea sarmana destule oare, și încă și alții cu violența lor

pe deasupra? Ce va mai fi din ea atunci? Cred că e culmea să-ți mai bați și tu joc de ființa asta

plăpîndă lăsată de Dumnezeu. Fetele cu dizabilitati au și ele dreptul la dragoste, familie și copii.

Au dreptul să fie fericite, să spere și să fie iubite. Dragii mei, ca sa stiti, noua ne este mai greu,

caci avem nevoie de mai mult ajutor, atentie si rabdare, dar in nici un caz de compatimire sau ig-

noranta. Noi unele lucruri putem sa le indeplinim de 10 de ori mai greu, dar nu voi, noi infruntam

durerile si suferintele ... si de ce atunci oare sa nu fim fericite macar intr-un fel? Oare dupa atitea

greutati impuse de dizabilitate nu avem dreptul la o „picatura de miere”? De ce se intimpla asta

intre noi oamenii? Sunt dezamagita, fiindca o femeie, fie cu dizabilitate, poate sa aduca atita

fericire, atita succes, atitea victorii si o familie unita, deosebita si speciala, pastrind in ea o atmos-

fera la care toti visează.

28

La virsta de 18 ani recunosc că nu am reusit sa fac prea multe lucruri. Sunt mindră totuși

pentru micile detalii care fac parte din viata mea: am avut destul curaj pt a veni in oras sa-mi conti-

nui studiile, stind la chirie, departe de familie si persoanele apropiate. Printre straini singura am

tinut piept greutatilor intilnite si m-am ridicat ori de cite ori credeam ca nu mai pot. Chiar daca pina

in clasa 9-a am avut studii la domiciliu si venind deja in clasa a 10-a mi-a fost ingrozitor de greu,

am reusit sa ma manifest si sa-mi capat si aici o valoare de care sunt mindra si tind spre mai mult.

Sunt o fire volitiva si gratie acestei calitati pariticip la traininguri si ma implic in multe activi-

tati. Nu-mi place sa-mi petrec in gol timpul. Fiecare zi pierduta pt mine e o sansa pierduta de a ma

manifesta si a atinge un scop. Imi place sa am ocupatii din diferite domenii. Sunt voluntara la cen-

tru Speranta, frecventez centrul Tinarului Naturalist, unde ne ocupam cu confectionarea si

decorarea lucrurilor manuale.

Am multe scopuri pentru viitor care vor fi la timpul sau atinse. Precum am spus, sunt mul-

tumita de ceea ce sunt. Chiar daca uneori pare sa fie peste puterile mele greutatile cu care ma in-

tilnesc, astea sunt doar aparente. Dumnezeu ne dă crucile pe care Stie ca le putem duce, si nu da

ceva peste puterile noastre. Da, am avut si eu intrebari: de ce eu? De ce atit de dur? Am gasit

raspunsurile: pentru că sunt specială; pentru că Eu pot și am înteles că trebuie să fiu demna, pen-

tru că anume pe mine m-a ales și nu pe ”vecina mea”. Căanume eu voi demonstra lumii cît e de

frumoasă viața, și anume viața mea va fi deosebită, ci nu una simpla și plicitisitoare.

Recunosc, nu e simplu deloc să ai o dizabilitate, pentrut că esti mai nepuncios in unele

puncte de vedere (in independenta de dizabilitate), dar e ceva frumos. Da, pentru că viața nu mai

e aceeasi. O simti. O simti in zimbetele oamenilor si in ajutorul primit, in dragostea si acceptarea

parintilor, in fidelitatea iubitui, in prietenia adevarata si in oamenii cu suflet. Poate mi-a fost greu sa

indeplinesc careva lucruri fizice, dar in schimb stiu ca sufletul meu este satisfacut de ceea ce am si

el e speranta mea!

29

Sunt o fată împlinită, căci

am știut să mă ridic când am că-

zut.

Am prieteni adevărați,

părinți care mi-au fost alături și

au făcut atâtea pentru mine...

Sunt fericită până și de dizabili-

tatea mea... Ea m-a creat ca per-

sonalitate. A influiențat asupra-

mi, făcându-mă să înțeleg viața,

să o văd cu alți ochi, cu cei ai

suferinței și greutăților, să văd

cum e dincolo de cortina roză.

Statura mea deja nu ma afec-

teaza, stiind ca cel mai scump

parfum il gasesti in flaconasele

cele mai mici.

Unica ce vreau este să dovedesc lumii că și cei cu dizabilități trebuie și pot fi fericiți, pt că ei

o caută în altă parte, nu în averi și lux, ci în raza soarelui și în bunăstarea celui de alături. Noi ni-

ciodată nu-ți vom refuza, așa cum o face-ți voi. Suntem oameni, dar dizabilitatea crează ziduri în-

tre cei CU și cei FARA ea, de parcă noi am fi din univers. Nu-i nimic dragii mei, noi ne-am obișnuit

si e păcat că trăim alături, dar sufletele noastre sunt atât de departe…

Sunt foarte bucuroasa ca am ocazia sa ma adresez oamenilor, demult imi doream asta.

Vreau in primul rind sa intelegeti ca noi avem un suflet care, la fel ca si celelalte se hraneste din

respect, intelegere, sustinere si iubire. Nu ar fi mai frumos, mai minunat sa aratati cit de buni

sunteti, pt ca asa este. Nu cred ca sunteti atit de cruzi cum m-am convins. Faceti-ne sa credem ca

a fost doar un vis rau.

Imi plac cuvintele spuse intotdeauna de Dna Cristea, directoarea Liceului ”Pro Succes” - o

doamna cu suflet mare, „Nimeni nu are contract incheiat cu viata!”. Cit de mult s-ar schimba totul

atunci cind vom găsi o punte dintre noi și voi - vom fi un întreg. Vă îndemn să găsiți măcar puțin

timp de gindire... cum este sa fii Tu unul din noi si sa simti cum este cind nu esti acceptat si nu

doar atit?! Viața este un Dar de la Dumnezeu, noua oamenilor ne ramîne doar s-o prețuim!!!

30

LIUDMILA Ababii, studentă în anul I, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării

Originară din orașul Drochia

LIUDMILA Ababii - tînăra care deși nu trăiește într-un în-

tuneric total, problemele de vedere nu îi afectează capacitatea de

a face faţă provocărilor unei zile obişnuite. Incă din copilărie, ac-

centuarea problemelor de vedere au făcut-o pe fată să resimtă

tot mai des provocările vieții, una din cele mai importante fiind

finisarea unei facultăți.

M-am născut un copil obișnuit la 1 noiembrie 1985, în

orașul Drochia, Nordul Republicii in familia Emiliei și a lui

Vladimer Ababii. Timp de 14 ani am văzut bine, după care au

început problemele: neclaritatea lucrurilor care mă înconjoară,

tabla din clasă prea departe, medici și tratamente necontenite.

Acum culorile galben, sau roşu, sau verde nu au o semnificaţie prea mare pentru mine, eu

nu văd clar cum e îmbracat un om şi nu ştiu cum arată acesta la exterior, dar îl văd foarte bine în

interior şi, intuindu-i caracterul, îl cunosc mai repede şi mai profund. Da, sunt slabvăzătoare cu

ochii, dar pot vedea cu celelalte simţuri. Mă bucur totuși că tehnologia de azi ne oferă multe posi-

bilităţi. Oamenii nu ştiu, dar s-au inventat nenumărate lucruri care ne ajută să ducem un trai nor-

mal. Putem citi, naviga pe internet, călători. Acest eveniment este o posibilitate bună ca lumea să

ne cunoască, ca noi să cunoaștem mai multe, este o modalitate de informare.

Ca să mă pot pregăti de acest curs, să pot citi sau scrie, folosesc dispozitive speciale care

măresc literele de zeci de ori, sau utilizez sistemul sonorizat JAWS pentru calculator. Anii de

școala și cei de colegiu mi se păreau mai grei, anume că nu aveam aceste tehnologii ca să mă

descurc, dar cu ajutorul prietenilor și a fratelui mai mare care mă ajuta la diferite materii, m-am

descurcat și am absolvit Colegiul de Drept de la Soroca.

În speranța asigurării unei existențe mai bune pentru mine, părinții mi-au permis să-mi con-

tinui studiile la o facultate, astfel am ajuns la 250 km distanță de casă la Universitatea de Stat din

Moldova, la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. Am ajuns aici poate mai tirziu decit

colegii mei de breaslă din motiv că înainte de aceasta hotărîsem să urmez cursurile de reabilitare

la Centrul Național de Informare a Societății Orbilor din Moldova, unde am invățat noile tehnologii

informaționale, să citesc și diferite materiale în limbajul Braille.

31

Mi-a fost mai greu la început, dar apoi cu

timpul am început să mă obişnuiesc. Am învăţat să

mă descurc pe unde pot singură, alteori solicit

susținerea prietenilor și a colegilor. N u -

mi voi uita niciodată rădăcinile și nici obstacolele pe

care a trebuit să le depășesc ca să mă aflu acum în

acestă sală, printre acești studenți.

Mă bucur de darurile pe care Dumnezeu mi

le-a oferit cu generozitate - inteligenţă, ambiţie,

putere, o familie și prieteni care întotdeauna sunt

alături de mine.

Doar cu speranţă şi încredere că viitorul nu

trebuie să fie pictat în roz pentru a fi de partea mea,

sper să reușesc să îmi văd visul împlinit: cel de a

deveni prezentatoarea unui program radiofonic de

actualități și de a avea o familie fericită!

Condamnarea unei femei cu dizabilități nu vine astfel din

dizabilitatea în sine, ci din stigmatul pe care ceilalţi, cei

«sănătoşi», îl aruncă asupra ei.

32

Crearea acestui Buletin Informativ este posibilă graţie dorinței unui grup de femei cu dizabilități din Republica Mol-

dova, de a-și consolida eforturile în schimbarea mentalității societății, și de a veni în sprijinul semenilor lor care se

află uneori în situații similare, dar nu găsesc soluțiile de a depăși anumite bariere.

Dacă ești și tu una din aceste femei, alătură-te nouă! Doar împreună putem schimba lumea!!!