IUSTIN PÎRVU

UN RENASCENTIST AL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI

Pe locurile bătute cândva de Petru Rareş - domnul Ţării Moldovei, în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni, Judeţul Neamţ, aproape de viaductul de la capătul lacului de acumulare Bicaz, s-a născut la 10 februarie 1918 un vrednic slujitor al Domnului, Iustin Pîrvu.

Din părinţi simpli, muncitori pe ogorul propriu, copilul Iustin şi-a urmat clasele primare în satul natal, luând parte în acelaşi timp la muncile pentru întreţinerea familiei sale.

Viaţa grea de munte, dar şi credinţa sinceră ce îl stăpânea încă din primii ani ai copilăriei, îl fac să-i părăsească pe cei dragi ai săi şi însăşi viaţa satului său, totuşi plină de privilegii materiale, şi să se îndrepte spre Mănăstirea Durău, de sub poalele Ceahlăului.

Era imediat după anii de şcoală. Încă de atunci când colegii săi luau parte la micile distracţii săteşti, la viaţa liberă şi tumultuoasă a copilăriei, tânărul Iustin Pîrvu a trecut la post şi rugăciune, la viaţa de mănăstire.

De aici, dovedindu-se a fi un element meritoriu, a fost trimis să-şi facă pregătirea seminarială la Mănăstirea Cernica, unde urmează primii patru ani. La vârsta de 22 de ani (1941) este deja hirotonit preot.

În acelaşi an 1941 a fost încorporat pentru efectuarea stagiului militar. După terminarea stagiului militar, pentru meritele sale morale şi intelectuale, a fost recomandat şi numit ca preot al Diviziei 4 Vânători de Munte în gradul de căpitan preot.

Şi-a urmat unitatea militară cu multă credinţă şi devotament pe prima linie, până la Don.

În octombrie 1944, lăsat la vatră, s-a înscris la seminarul Roman, încheind studiile seminariale, de unde şi-a luat diploma în 1945.

Chiar în acelaşi an şi după susţinerea diplomei, împreună cu preotul şi monahul Hrisostom Sava, este încarcerat şi condamnat la 12 ani puşcărie.

Era atunci în ziua de Izvorul Tămăduirii. De atunci, după zile şi nopţi de teroare şi

groază, prin beciurile securităţii, au urmat zile şi nopţi de interogatorii prin puşcării, învinuiri false, bătăi cu chinuri îngrozitoare, torturi zile, nopţi şi ani.

Pentru că învinuirile-i aduse n-au putut fi mărturisite, penitenţa s-a mai amplificat cu încă patru ani.

În toată această perioadă, monahul Iustin Pîrvu recunoaşte că şi-a dus mai departe îndatoririle monahiceşti, fiind sfătuitorul şi primul ajutor al colegilor de penitenţă.

Le-a fost medic, frate duhovnic, sfătuitorul şi propovăduitorul vieţii monahiceşti din puşcărie.

Cu hrana sa zilnică putea ajuta şi hrăni pe cei prea slabi, bolnavi sau în suferinţă, dându-le astfel o clipă de alinare.

Dar eliberarea nu s-a făcut decât după prelungiri a câte 24 de luni, adică în 1964.

Astfel stafia omului Iustin Pîrvu se găseşte eliberat din cele mai groaznice torturi ale celor mai înrăiţi criminali comunişti, dar nu şi epuizat moral.

Nu i s-a aprobat reintegrarea în viaţa monahală, fiind considerat încă drept un element periculos societăţii şi pentru viaţa monahicească. Totuşi Iustin Pîrvu şi-a făcut datoria şi pe front pe linia întâi, şi în mănăstire, dar mai ales în închisoare. Era un om format prin durere, suferinţă, muncă şi în special prin credinţa în Cel de Sus.

Din 1964 şi până în 1970 a muncit cu braţele în şantiere pentru existenţa zilnică.

De abia în 1970 i s-a aprobat reintegrarea în Mănăstirea Secu unde a stat opt ani, după care a fost transferat la Mănăstirea Bistriţa unde a mai stat 14 ani.

Din 1989 s-a reîntors la Mănăstirea Secu, de unde în 1990 se retrage pe plaiurile natale, în munţii din împrejurimile comunei, la 6 km de ultima locuinţă a satului său, pe muntele Petru Vodă.

Aici, monahul, veteranul de război, colonelul în rezervă Iustin Pîrvu, pe terenurile proprietăţii sale personale, s-a gândit să reînvie vechiul centru de cultură, creat pe această vale în 1514 de către domnitorul Petru Rareş, care iubea această vale, urmare peregrinărilor sale către Transilvania.1

1 Ioan N. Ciucanu, Monografia Bisericii Sfântul Neculai din satul Poiana Teiului, Judeţul

2

La această dată s-a ridicat de către domnitorul Petru Rareş o mănăstire care prin şcoala monahală, pe care a făurit-o în cadrul mănăstirii ridicată de el, s-a constituit un important centru de cultură pentru acele timpuri şi pentru mai târziu un punct de atracţie pentru mulţi oameni de cultură, ardelenii care se refugiau pe aceste meleaguri din faţa asupririi maghiare din ţinuturile ardelene, precum nume ca: Galinescu (bunicul lui Creangă), Ciucanu, Bontea, Ştefănescu ş.a. ai căror urmaşi au făcut cinste culturii româneşti de mai târziu.

Timpul a desfigurat aceste culturi şi mai mult, regimul comunist a făcut să dispară şi două biserici de mare valoare istorică ale comunei: Biserica Sfântul Dumitru din Călugăreni şi Biserica Sfântul Nicolae din Poiana Teiului.

Astfel, pentru a compensa aceste mari pierderi ale comunei sale, din 1990, pe Muntele Petru Vodă, prin forţe proprii, Preotul Iustin Pîrvu ridică o frumoasă biserică, o clopotniţă şi chiliile necesare pentru o viaţă monahală.

Aşa a luat fiinţă Mănăstirea Petru Vodă sub protecţia Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.

În această Mănăstire urmează să se dezvolte o şcoală monahicească de sculptură în lemn.

În acest scop, prin relaţiile sale cu rectorul Academiei de Arte Plastice Bucureşti, Profesorul Spătaru, din 1995 s-a început colaborarea prin intermediul a două cadre universitare care să contribuie la formarea acestei şcoli de sculptură.

În vederea înbunătăţirii nivelului cultural al personalului monahal sau chiar pentru vizitatori sau personalul sătesc, s-a început formarea unei biblioteci publice, unde o contribuţie frumoasă a adus-o şi Editura Humanitas prin Domnul Liiceanu.

În cadrul acestei Mănăstiri s-au profilat şi activităţi ca: extracţii, prelucrări şi transport forestier în vederea completării unor mici venituri pentru viaţa Mănăstirii.

Pentru viitorul apropiat se prevede a se ridica în cadrul Mănăstirii şi un azil de bătrâni, care să fie întreţinuţi de mănăstire, asigurându-li-se şi asistenţă medicală. Aceşti bătrâni din azil vor fi cei nevoiaşi şi fără ajutoare din satele şi comunele învecinate.

* * *

Însăşi situarea Mănăstirii pe o poiană a

întinşilor codri de brazi te face să te desprinzi de cele lumeşti şi să trăieşti într-un adevărat rai pământesc alături de aceste suflete cuvioase în veşmintele lor monahiceşti, în rugăciune, pace şi linişte.

Neamţ, Comuna Poiana Teiului, mai 1990.

Acest aspect complex al Mănăstirii Petru Vodă s-a înscris profund în sufletele a multor credincioşi situaţi chiar la sute de kilometri distanţă şi nu numai de pe Valea Bistriţei.

* * *

Din cele prezentate, rezultă că s-a mai născut

un “om” pe plaiurile moldovene, care prin muncă, sacrificiu, dăruire totală şi de o înaltă ţinută morală şi duhovnicească, a revitalizat într-un cadru actual vechea cultură domnească a lui Petru Rareş, spre binele şi ajutorul spiritual, moral, cultural şi material al multor credincioşi ai acestei Mănăstiri.

Ing. Dr. Doc. Simion Gh. Iordache

Martie 1997 Bucureşti