IV Structura Drept International Privat

UCV/FDSS Material didactic pentru nvmnt cu frecven protejat prin Legea nr.8/1996

1

Universitatea din Craiova

Facultatea de Drept i tiinte Sociale

DREPT INTERNAIONAL PRIVAT

Note de curs

Craiova, An universitar 2013-2014


2

CAPITOLUL I

RAPORTUL JURIDIC CU ELEMENT DE EXTRANEITATE Seciunea de nvare:

1. Noiunea raportului juridic cu element de extraneitate 2. Definiia elementului de extraneitate 3. Elementul de extraneitate 4. Caracterele raportului juridic cu element de extraneitate. 5. Obiectul dreptului internaional privat. 6. Domeniul dreptului internaional privat

Timp alocat: 1 h 1. Noiunea raportului juridic cu element de extraneitate. Activitatea persoanelor fizice i juridice

se desfoar nu numai n cadrul intern al fiecrui stat, ci i n cadrul vieii internaionale, ceea ce nseamn naterea unor raporturi n care pri sunt aceste persoane fizice i juridice i n care unul sau mai multe elemente sunt strine, internaionale sau de extaneitate.

Raporturile de drept internaional privat sunt guvernate, n legislaia romneasc, de dispoziiile Legii nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaional privat, care cuprinde reguli de determinare a legii aplicabile n cazul raporturilor juridice cu element de extraneitate, precum i normele de procedur n litigii privind raporturi de drept internaional privat.

Dispoziiile acestei legi sunt aplicabile n msura n care conveniile internaionale la care Romnia este parte nu stabilesc o alt reglementare.

n urma aderrii Romniei la Uniunea European a devenit obligatoriu regulamentul Consiliului European nr.44/2001 privind competena jurisdicional, recunoaterea i executarea hotrrilor judectoreti n cauzele civile i comerciale pronunate n statele membre ale Uniunii Europene.

n urma abordrii comparative a dispoziiilor cuprinse n Regulament i Legea nr.105/1992, s-a desprins concluzia potrivit creia principiile stabilite de legea romn sunt conforme cu cele ale dreptului comunitar, ns domeniul de aplicare al Legii nr.105/1992 este mult mai larg, reglementnd relaiile Romniei cu orice stat, nu numai cu statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit art.1 alin.ultim din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaional privat, raporturile de drept internaional privat sunt raporturi civile, comerciale, de munc, de procedur civil i alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.

Exemple: firme romne care ncheie cu firme strine, diferite contracte externe care pot fi de vnzare-cumprare, de cooperare n producie, executare de lucrri, depozit, mandat i reprezentare comercial, transport i expediii internaionale , turism, etc.; tot astfel, persoanele fizice pot intra n diferite raporturi juridice cu element de extraneitate, cum ar fi: raporturi contractuale, de cstorie, adopie, motenire, etc.

2. Definiia elementului de extraneitate. Elementul de extraneitate este definit ca fiind mprejurarea de fapt n legtur cu un raport juridic

datorit creia acest raport are legtur cu mai multe sisteme de drept ( ori legi aparinnd unor ri deosebite ). Elementul de extraneitate este acea parte component a raportului juridic care se afl n strintate

sau sub incidena legii strine. Prin urmare raportul juridic de drept internaional privat se deosebete de raportul din dreptul intern

prin existena unuia sau a mai multor elemente de extraneitate. Existena acestui element de extraneitate determin uneori, aplicarea normelor materiale interne ori

unificate, iar alteori d natere conflictului de legi.Totodat, reinem c elementul de extraneitate este considerat n raport de un anumit sistem de drept ( al unei ri ) i nu n general.

Rezult c, elementul de extraneitate nu este un element de structur al raportului juridic, n sensul teoriei generale a dreptului ( subietele, coninutul i obiectul ). De asemenea, elementul de extraneitate nu este n toate cazurile, element internaional n sensul dreptului comerului internaional.

3. Elementul de extraneitate poate consta n urmtoarele: 3.1.Prile au legtur cu o ar strin. Prile raportului juridic sau numai una din ele, au

cetenia, respectiv naionalitatea n cazul persoanelor juridice, a unei ri strine, sau domiciliul, respectiv sediul n cazul prsoenelor juridice ntr-o r strin .


3

Exemplu: o firm romn ncheie un contract cu o firm elveian prin care se oblig s-i livreze o anumit marf, ceea ce nseamn c pentru noi, una din pri constituie un element de extraneitate.

De asemenea, domiciliul poate constitui lement de extraneitate, astefel, potrivit unor sisteme de drept din Danemarca, Norvegia, Anglia, Argentina, Peru, Guatemala, Paraguai, legea personal nu este legea naional ( a rii creia aparine prin cetenie persoana respectiv ), ci legea domiciliului ( a rii n care persoana respectiv i are domiciliul ).

Totodat, potrivit unor sisteme de drept, raporturile de motenire privind bunurile mobile se stabilesc dup legea rii unde defunctul a avut ultimul domiciliu stabil, cetenia defunctului neavnd importan n problema aplicrii legii strine.

Potrivit legislaiei romne art.20 din Legea nr.105/1992 raporturile personale i patrimoniale dintre soii care au cetenii deosebite sunt supuse legii domiciliului lor comun.

3.2. Obiectul raportului juridic, n sensul c acesta este situat ntr-o r strin. Este cazul bunurilor mobile care se gsesc n strintate ntr-un raport de succesiune, ori obiectul vnzrii-cumprrii se gsete ntr-o r strin.

Tratatele de asisten juridic ncheiate de Romnia cu unele ri prevd c dreptul de motenire a bunurilor imobile se reglementeaz de legislaia rii pe teritoriul creia se afl acele bunuri.

3.3.Locul producerii faptului generator, modificator sau extinctiv al raportului juridic este n strintate. n acest caz, distingem urmtoarele situaii:

- locul ncheierii actului juridic este n strintate; - locul producerii faptului cauzator de prejudiciu sau locul unde apare prejudiciul este n strintate; - locul decesului unei persoane este n strintate; - locul executrii actului juridic este n strintate. 3.4. Locul judecrii litigiului este n strintate. In doctrina domeniului, este prezenta teza potrivit careia, pentru a se exprima obiectul dreptului

international privat, se apreciaza ca acesta se refera la raporturile civile in sensul larg al cuvantului, raporturi care contin un element de extraneitate.Astfel, dreptul international privat ii apartin, in primul rand, raporturile de drept civil cu element de extraneitate, apoi raporturile de dreptul familiei, care au ca element de extraneitate, precum si raporturile procesuale civile care contin un asemenea element.

Dreptul international privat ii apartin si raporturile de dreptul muncii, in masura in care au ca element international.

Dupa cum se poate observa, raporturile juridice de drept public nu pot fi obiect al dreptului international privat si aceasta deoarece, in principiu judecatorul roman nu poate aplica o lege straina.Explicatia consta in aceea ca, la aceste raporturi, partile se afla, una fata de cealalta, pe pozitii de subordonare juridica, intervenind elementul de autoritate al statului roman.

Faptul ca raporturile de drept public nu conduc la conflicte de legi,nu inseamna ca aceste raporturi nu pot contine un element de extraneitate. De exemplu, in cazul dreptului international public; existenta ca parte in raportul juridic a unui stat strain este esentiala; in dreptul penal elemantul de extraneitate poate consta in persoana straina a faptuitorului.

In toate aceste cazuri legiuitorul roman aplica numai legea romana. 4. Caracterele raportului juridic cu element de extraneitate. Raportul juridic cu element de extraneitate are urmatoarele caractere: a. Raportul juridic cu element strain se stabileste intre persoane fizice si/ sau juridice; b. Raportul juridic cu element starin contine un element de extraneitate, datorita caruia el are legatura

cu mai multe sisteme de drept; c. Raportul juridic cu element de extraneitate, care formeaza obiectul dreptului international privat,

este un raport de drept civil in sens larg, care cuprinde un element strain. 5. Obiectul dreptului internaional privat. In doctrina domeniului, este prezenta teza potrivit careia, pentru a se exprima obiectul dreptului

international privat, se apreciaza ca acesta se refera la raporturile civile in sensul larg al cuvantului, raporturi care contin un element de extraneitate.Astfel, dreptul international privat ii apartin, in primul rand, raporturile de drept civil cu element de extraneitate, apoi raporturile de dreptul familiei, care au ca element de extraneitate, precum si raporturile procesuale civile care contin un asemenea element.


4

Dreptul international privat ii apartin si raporturile de dreptul muncii, in masura in care au ca element international.

Dupa cum se poate observa, raporturile juridice de drept public nu pot fi obiect al dreptului international privat si aceasta deoarece, in principiu judecatorul roman nu poate aplica o lege straina.Explicatia consta in aceea ca, la aceste raporturi, partile se afla, una fata de cealalta, pe pozitii de subordonare juridica, intervenind elementul de autoritate al statului roman.

Faptul ca raporturile de drept public nu conduc la conflicte de legi,nu inseamna ca aceste raporturi nu pot contine un element de extraneitate. De exemplu, in cazul dreptului international public; existenta ca parte in raportul juridic a unui stat strain este esentiala; in dreptul penal elementul de extraneitate poate consta in persoana straina a faptuitorului.

In toate aceste cazuri legiuitorul roman aplica numai legea romana. 6. Domeniul dreptului internaional privat. 6.1.Notiune Pentru o mai buna intelegere a domeniului dreptului international privat, ni se pare mult mai util ca, in

locul unei definitii a acestuia, sa recurgem la un exemplu imprumutat di jurisprudenta franceza, de exemplu care va oferi o idee despre problemele pe care trebuiesa le rezolve dreptul international privat.

Un bolivian se casatoreste la Madrid cu o spaniola. Aceasta devine cetatean bolivian prin casatorie; cuplul traieste cand in Statele Unite cand in Franta.Dupa mai multi ani de casatorie, sotul cere si obtine divortul in Mexic. Sotia cere separarea de corp in Franta.

Daca ne limitam sa studiem numai cererea formulata de sotie, putem constata ca aceasta prezinta mai multe particularitati care o deosebeste de o cerer analoga formulata de francezii care au trait numai in Franta. Problemele care se pun pot fi rezumate astfel:

1. In primul rand, apare intrebareadaca separarea de corp poate fi pronuntata, atata timp cat ea este cunoscuta in dreptul francez si celspaniol, dar nu si de dreptul bolivia. Faptul ca, celebrarea casatoriei a avut loc in Spania poate conduce la aplicarea legii spaniole; insa, cetatenia partilor poate conduce la legea boliviana; dar in acelasi timp si legea franceza poate fi aplicata, daca se are in vedere faptul ca instanta sesizata este in Franta.Aceasta problema de alegere a unei legi aplicabile, din mai multe posibile, constituie esenta dreptului international privat si poarta denumirea de conflict de legi.

2.O alta problema care apare consta in aceea de a sti daca indifent de legea care se va aplica, cererea formulata de catre femeie va fi admisa, in conditiile in care exista o hotarare de divort data in Mexic?Astfel trebuie stabilit faptul daca o hotarare data in strainatate, in cazul nostru in Mexic, produce sau nu efecte in alta tara, in speta Franta. Aceasta a doua problema este cunoscuta sub denumirea de efectele hotararilor judecatoresti straine.

3. Avand in vedre faptul ca partile au cetatenie boliviana si domiciliaza in Franta, Tribunalul francez este competent sa solutioneze cererea femeii?

Aceste ultime doua elemente aparute reprezinta caracteristicile unui conflict de jurisdictii. 4.Presupunand ca legea aplicabila separatiei de corp a admis pronuntarea si ca lichidarea regimului

matrimonial pune in discutie o ipoteza inscrisa de femeie cu privire la imobilele sotului sau in Franta apare o alta problema, si anume: cetatenia femeii, alta decat cea franceza. Poate constitui o piedica pentru realizarea creantelor franceze ale sotului? Calitatea de strain reprezinta, intotdeauna, in raport cu cetatenii unui stat, unele dezavantaje juridice, care vor fi studiate la capitolul conditia juridica a strainului.

6.2.Conflictul de legi. Prin conflict de legi se intelege situatia in care unui raport cu element de extraneitate sunt susceptibile

a i se aplica doua sau mai multe legi apartinand unor sisteme de drept diferite sisteme cu care raportul prezinta legatura prin elementul strain.De regula, conflictul apare intre legea tarii careia ii apartine instanta sesizata cu solutionarea litigiului ( lex fori) si legea straina cu care raportul are legatura prin elementul sau international.Cand aceste legi se gasesc in conflict, instanta sesizata trebuie sa aleaga care dintre legi urmeaza sa fie aplicata.

Exista situatii in care este mai greu de stabilit daca este vorba despre un conflict de legi.Se poate vorbi despre existenta unui conflict de legi in situatia in care fata de aceeasi problema de drept sunt in prezenta mai ordini juridice, pe de o parte si, pe de alta parte, cand fiecare dintre ordini juridice cuprinde o norma care are vocatia de a reglementa problema.


5

6.3.Conflictul de jurisdicii. A solutiona un conflict de jurisdictii inseamna a determina tara ale carei instante sunt competente sa

solutioneze litigiul privind un raport juridic cu element de extraneitate. Raportul juridic cu element de extraneitate da naster la urmatoarele probleme de natura procesuala :

competenta juridictionala in dreptul international privat, procedura aplicabila in litigiul privind un raport juridic cu element de extraneitate, efectele hotararilor judecatoresti date de instantele judecatoresti straine, respectiv efectele sentintelor arbitrale straine.

Normele care solutioneaza conflictele de jurisdictii sunt de drept material, substantial si apartin instantei sesizate.

In consecinta, instanta judecatoreasca isi determina competenta de a solutiona un litigiu de drept international privat dupa propria norma juridica, procedura fiind supusa legii forului, iar efectele hotararilor judecatoresti straine se determina tot dupa norma juridica proprie.

6.4.Condiia juridic a strinului. Conditia juridica a strainului, in sensul de institutie juridica, desemneaza totalitatea normelor juridice

prin care se determina drepturile si obligatiile pe care le poate avea un strain, persoana fizica sau juridica.Conditia juridica a strainului este determinata de legea statului in care acesa se gaseste sau cu jurisdictia caruia are legatura.De explu, in tara noastra, conditia juridica a trainului este prevazuta de legea roaman.

Intre conditia juridica a strainului si conflictul de legi exista o legatura care consta in aceea ca numai in masura in care se recunoaste strainului un anumit drept se poate pune problema conflictului de legi si tocmai datorita acestei legaturi studiul conditiei juridice a strainului se face in cadrul dreptului international privat.

In concluzie, dreptul international privat reprezinta totalitatea normelor care solutioneaza conflictul de legi ori conflictul de jurisdictii, precum si cale cu privire la conditia juridica a strainului.

Legea nr. 105/1992 prevede, in art.1, ca aceasta lege cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat si norme de procedura in litigii privind un asemenea raport.

Articolele 2,163 si 164 din lege , reglementeaza conditia juridica a strainului persoana fizica si pesoana juridica.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Constituie caracteristic a elementului de extraneitate: a) legtura cu un alt sistem de drept; b) element internaional n toate cazurile n sensul dreptului comerului internaional; c) element de structur a raportului juridic. 2. Constituie element de extraneitate: a) cetenia; b) domiciliul; c) caracterul normelor juridice. 3. Este caracter al raportului juridic ce element de extraneitate: a) raport de drept civil, n sens larg; b) numai raport de drept comercial; c) raport de drep civil n sens restrns. 4. Domeniul dreptului internaional privat este alctuit de: a) conflictul de legi i conflictul de jurisdicii; b) conflictul de legi, conflictul de jurisdicii, condiia juridic a strinului i cetenia; c) conflictul de legi, conflictul de jurisdicii i condiia juridic a strinului. 5. n principiul conflictul de legi se ivete ntre: a) ntre lex fori i legea strin; b) ntre lex fori i lex causae; c) ntre lex causae i legea strin. Rspunsuri corecte: 1. a); 2. a), b); 3. a); 4. c); 5. a). 2.


6

LUCRARE DE VERIFICARE

1. Explicai ce se nelege prin conflictul de legi. 2. Prezentai noiunea elementului de extraneitate.


7

CAPITOLUL II

NORMA CONFLICTUAL I NORMA DE APLICARE IMEDIAT Seciunea de nvare:

1. Norma conflictual. 2.Normele materiale i normele de aplicare imediat.

Timp alocat: 1 h 1. Norma conflictual. 1.1.Noiune Norma conflictuala nu este altceva decat acea norma juridica,specifica dreptului international privat,

care are o structura proprie , in masura sa contribuie la solutionarea conflictului de legi. Norma conflictuala nu reglementeaza propriu- zis raportul juridic cu element de extraneitate.Ea arata numai legea competenta sa reglementeze nemijlocit raportul respectiv.Cu ajutorul normei conflictuale se alege care anume dintre legislatiile aflate in conflict este legislatia aplicabila.De exemplu, pentru a solutiona un litigiu cu privire la transmiterea dreptului de proprietate, in cadrul unui contract de vanzare a unui imobil, norma de drept international privat nu contine nici o precizare cu privire la solutia ce trebuie data,ci ea arata numai ca in aceasta privinta, trebuie sa se aplice legea tarii unde se afla acel bun, cunoscut fiind faptul aceasta este cea care reglementeaza un astfel de raport.

Deci,norma de drept privat solutioneaza in mod direct numai aceasta problema prejudiciala, si anume de a determina dreptul national ( legea interna de drept material), care, la randul ei va fi aceea care va indica solutia litigiului.

Norma conflictuala este, prin urmare, o norma de trimitere sau de fixare, avand caracter prejudicial, prealabil.

Norma conflictuala poate exista in dreptul intern al fiecarei tari sau poate fi regasita in cuprinsul unei conventii ori a unui tratat international.

1.2.Structura normei conflictuale. Norma conflictuala este formata din doua elemente de structura, si anume : continutul si legatura. Continutul normei conflictuale reprezinta acea parte a normei care cuprinde raporturile de drept la

care se refera. Legatura normei conflictuale este acea parte a normei care indica legea competenta sa reglementeze

raportul de drept respectiv.Legatura normei poate fi o indicare directa, atunci cand se precizeaza legea carei tari este competenta sa reglementeze raportul juridic respectiv, sau o indicare indirecta, cand, cu ajutorul unei formule generale, se poate determina legea competenta, in acest caz, norma conflictuala nu indica direct legea unui anumit stat.

Legatura normei conflictuale se materializeaza prin punctul sau elementul de legatura. 1.3.Punctul de legtur. Acesta reprezinta elementul concret prin care se stabilesta legatura dintre raportul juridic si un anumit

sistem de drept.Astfel spus, punctul de legatura constituie legatura concreta dintre cele doua elemente de structura ale normei conflictuale ( continutul si legatura).

Cele mai importante puncte de legatura sunt urmatoarele: Cetatenia.Cetatenia, ca punct de legatura, trimite la sistemul de drept denumit lex patriae.Cetatenia,

ca punct de legatura pentru raportuirle juridice ce privesc: a) starea civila,capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice; b) mostenirea mobiliara, in cazul universalitatii de bunuri mobile; c) jurisdictia competenta, in unele situatii.

3.2. Teritoriul.Teritoriul implica urmatoarele elemente: a) domiciliul sau resedinta.Acestea constituie puncte de legatura pentru urmatoarele

categorii de raporturi juridice: starea civila, capacitatea si relatiile de familie ale persoanei fizice, in subsidiar fata de cetatenie; conditiile de fond ale actelor juridice, in general, in cazul localizarii obiective, atunci cand debitorul


8

prestatiei caracteristice este o persoana fizica; conditiile de fond ale contractului de vanzare mobiliara, in lipsa unei legi convenite de parti; jurisdictia competenta, in unele cazuri.

b) sediul social este un punct de legatura pentru: statutul organic al persoanei juridice; conditiile de fond ale actului juridic, in general, in cazul localizarii obiective, atunci cand debitorul prestatiei caracteristice este persoana juridica; contractul de intermediere, contractul de munca, precum si alte contracte speciale; juridictia competenta, in unele cazuri.

c) locul situarii bunului reprezinta punctul de legatura pentru: regimul juridic al bunurilor imobile si mobile privite ut singuli; mostenirile imobiliare; jurisdictia, in anumite cazuri.

d) locul incheierii contractului constituie punct de legatura pentru: conditiile de fond ale contractelor,jurisdictia, in anumite cazuri.

e) locul intocmirii actului constituie punct de legatura pentru conditiile de forma ale actului juridic.

f) locul unde are loc faptul juridic ( ilicit) constituie punct de legatura pentru regimul juridic al delictului.Sistemul aplicabil ca urmae a actiunii acestui punct de legatura se numeste lex loci delicti commissi .

g) locul producerii prejudiciului este punct de legatura in cazul in care prejudiciul se produce in alt stat decat cel al savarsirii delictului.

h) locul unde se judeca litigiul determina legea procesuala care se aplica litigiului respectiv, intrucat instantele judecatoresti sau de arbitraj se calauzesc dupa legile procesuale ale tarii careia apartin ( lex fori).

C. Pavilionul navei sau aeronavei este un punct de legatura in cadrul relatiilor de comert exterior, pentru contractele de transport maritim, precum si pentru raporturile cu privire la aceste nave.

D. Alte puncte de legatura : vointa partilor sau alte imprejurari pentru legea contractului; ultima dorinta a partilor.

1.4.Clasificare. Normele conflictuale se clasifica in functie de doua criterii: in functie de continutul lor si in functie de

legatura acestora. A.In functie de continutul lor, normele conflictuale se clasifica in norme conflictuale cu privire la

persoane (fizice si juridice), bunuri, mostenire, actul juridic, faptele juridice etc. In acest fel, normele conflictualepot fi grupate pe categoriile de norme corespunzatoare raporturilor cu element strain, care pot forma obiectul dreptului international privat.Acesta este, de fapt, si criteriul dupa care este intocmita partea speciala a dreptului internetional privat.

B. Dupa felul legaturii, exista norme conflictuale unilaterale si norme conflictuale cu actiune dubla. a) Primele ( normele conflictuale unilaterale) determina numai cazurile in care legea romana ( locala)

este competenta, fara a arata si cazurile in care legea straina este competenta.De exemplu,art.14, alin 2 din Legea nr. 105/1992 dispune ca ocrotirea impotriva actelor de incalcare a dreptului la nume, savarsite in Romania, este asigurata potrivita legii romane. b) Normele conflictuale cu actiune dubla sunt acelea care determina, in acelasi timp, cazurile in care competenta este legea romana locala si cazurile in care este competenta legea straina.

b) Normele conflictuale cu actiune dubla sunt acelea care determina, in acelasi timp, cazurile in care competenta este legea romana locala si cazurile in care este competenta legea straina.

2.Normele materiale i normele de aplicare imediat. 2.1.Normele materiale. In situatia in care normele materiale reglementeaza un raport juridic cu element de extraneitate,

acestea devin izvoare ale dreptului international.Fata de normele conflictuale, care sunt norme de fixare, de trimitere, normele materiale reglementeaza, in mod direct , raporturile juridice cu element strain.

Normele materiale se clasifica in norme drept material si norme de drept procesual. Cele mai importante norme materiale care apartin dreptului international privat sunt cele care

reglementeaza conditia juridica a strainului in Romania si efectele hotararilor judecatoresti si arbitrale straine in Romania.Aceasta nu inseamna ca norme materiale nu se regasesc si in alte texte disparate ( de exemplu, in art.40 alin. 3 din Legea nr. 105/1992 cu privire la definitia sediului social).


9

2.2.Normele de aplicaie imediat. Pentru a defini normele de aplicare imediata, in literatura de specialitate au fost propuse mai multe

criterii: a) Criterii formaliste.Potrivit acestor criterii, normele de aplicare imediata sunt acelea care, datorita

importantei lor deosebite, si-au determinat domeniul de aplicare in spatiu in mod unilateral, inlaturandu-se astfel aplicarea normei conflictuale obisnuite.Altfel, spus ori de cate ori se determina domeniul de aplicare in spatiu a legii proprii si nu se pune problema aplicarii legilor straine, suntem in prezenta legilor de aplicare imediata.

b) Criteriile tehnice.Potrivit unui alt punct de vedere, se considera ca sunt legi de aplicare imediata normele teritoriale.Se pune, deci, semnul egalitatii intre legile de aplicare imediata si cele teritoriale.Acestui punct de vedere i-au fost aduse urmatoarele obiectii: legile teritoriale nu sunt toate de aplicare imediata, cum este regula lex rei sitae si legile de aplicare imediata pot, uneori, sa nu fie teritoriale.

Intr-o alta opinie, se considera ca legile de aplicare imediata sunt cele de ordine publica. Cu privire la aceasta opinie se obiecteaza ca invocarea ordinii publice in dreptul international privat presupune desemnarea prealabila a legii straine, pe cand legile de aplicare imediata presupun ca exprima interese atat de importante, incat domeniul lor de actiune nu poate desemna si aplica o lege straina.

c) Criteriile finaliste.Potrivit acestor criterii sunt legi de aplicare imediata cele care exprima un interes social deosebit si care se aplica, in principiu, pe terotoriul statului respectiv, persoanelor juridice, raporturilor juridice ce se au in vedere, inlaturand conflictul de legi.

In concluzie, se poate retine ca normele de aplicare imediata sau necesara sunt acele norme materiale, apartinand sistemului de drept intern al statului forului care, datorita caracterului lor de imperativitate, se aplica cu prioritate, unui raport juridic cu element de extraneitate, atunci cand acel raport juridic are un anumit punct de legatura concret cu tara forului excluzand, astfel, conflictul de legi si, deci, aplicarea in cauza a vreunei legi straine.

Norme materiale si normele de aplicare imediata si necesara Normele materiale ca izvoare ale dreptului international privat. In situatia in care normele materiale reglemeteaza un raport juridic cu element de extraneitate, acestea

devin izvoare al dreptului international.Fata de normele conflictuale, care sunt norme de fixare, de trimitere, normele materiale reglementeaza, in mod direct, raporturile juridice cu element strain.


1. Norma conflictual: a) Crmuiete direct raportul juridic; b) Arat numai care este legea aplicabil; c) Este o norma de trimitere. 2. Sunt norme ale dreptului internaional privat: a) Normele interpretative; b) Normele conflictuale; c) Normele materiale. 3. Locul ncheierii actului juridic este punct de legtur: a) Determinare condiiilor de fond al contractului; b) Determinarea regimului juridic al imobilelor; c) Natura juridic a succesiunii; 4. Normele cu aciune dubl reprezint: a) o norm material sau substanial; b) norme cu acplicare imediat; c) norme conflictuale. 5. Cele dou elemente de structur ale normei conflictuale sunt: a) coninutul i legtura; b) forma i legtura; c) caracterul i coninutul.

Rspunsuri corecte:

1. b),c); 2. b),c); 3. a); 4. c); 5. a).


10


1. Prezentai punctele sau elementele de legtur. 2. Prezentai structura normei conflictuale.


11

CAPITOLUL III

METODA DE REGLEMENTARE A RAPORTULUI JURIDIC CU ELEMENT DE EXTRANEITATE Seciunea de nvare:

1. Noiune. 2. Metoda conflictualist. 3. Metoda normelor materiale. 4. Metoda normelor de aplicare imediat. 5. Metoda proper law.

Timp alocat: 1 h

1. Noiune. Raportul juridic cu element de extraneitate poate fi reglementat prin mai multe metode proprii, si

anume : metoda normelor conflictuale sau metoda conflictualista, care indica numai legea competenta a reglementa raportul cu element strain; metoda normelor materiale sau substantiale, care se aplica direct, nemijlocit raportului cu element strain: metoda normelor de aplicare imediata; metoda proper law.

2. Metoda conflictualist. Norma conflictuala solutioneaza conflictul de legi, conflict care constituie principala materie a

dreptului international privat. Folosirea metodei conflictualiste presupune alegerea legii competente a se aplica unui conflict de legi,

norma conflictuala fiind cea care desemneaza legea unui anumit stat ( a forului ori legea straina).Fiecare stat isi are propriul sistem de norme conflictuale, fapt ce nu exclude existenta unor asemenea norme stabilite pe calea conventiilor internationale.

Metoda folosirii normelor conflictuale este rationala si acceptabila. Cerinta vietii sociale impun ca fiecare categorie de raporturi juridice sa beneficieze de legea cea mai

favorabila sau cea mai indicata a se aplica. Alegerea unei anumite legi dintre cele care se afla in conflict conduce la unele inconveniente, astfel

incat impotriva metodei conflictuale sunt formulate unele critici, si anume: A. teoria conflictelor de legi si metoda conflictualista au caracter de complexitate, care ridica dificultati

in aplicarea practica, mai ales daca se are in vedere si imprejurarea ca distinctia intre normele de fond si cele de forma difera de la un sisitem de drept la altul.

B. metoda conflictuala presupune incertitudine si impreviziune, deoarece, pe de o parte, unele norme conflictuale nu sunt stabilite pe cale legislativa, ci jurisprudentiala, deci nu sunt certe si depind de instanta care le aplica, si, pe de alta parte, solutia litigiului se poate cunoaste numai dupa determinarea si cunoasterea legii aplicabile,ceea ce inseamna ca, prin aplicarea aceleiasi norme conflictuale, se ajunge la solutii diferite ca urmare a deosebirilor dintre legile aplicabile;

C. metoda conflictualista nu tine cont de specificul raportului juridic cu element de extraneitate, caruia i se aplica o lege interna ca si cand raportul juridic ar avea caracter intern.

Cu toate dificultatile si incertitudinile conflictelor de legi, metoda conflictualista este preferata.Prin aplicarea legii care are cea mai mare legatura cu situatia conflictuala, aceasta metoda permite o reglementare corespunzatoare a raporturilor cu element de extraneitate.

3. Metoda normelor materiale. Normele materiale se aplica nemijlocit raporturilor juridice cu element de extraneitate.Reglementarea

directa, prin normele materiale, prezinta o pondere importanta si confera raporturilor juridice o certitudine reala. Norma materiala presupune uneori, o norma care o declara aplicabila raportului juridic respectiv.De

exemplu Conventia de la Haga din 1964, refitoare la Legea uniforma privind vanzarile internationale de obiecte mobile corporale stabileste normele materiale aplicabile intre partile contractante, care au domiciliulpe teritoriul unor state diferite. Normele materiale fiind aplicabile numai raporturilor cu element strain, domeniul lor de actiune se determina printr-o norma conflictuala.

In alte situatii, norma materiala inlatura posibilitatea conflictului de legi, in masura in care acesta cuprinde o reglementare comuna pentru doua sau mai multe tari.Astfel, normele materiale se aplica direct raporturilor juridice, fara a mai fi necesara o norma conflictuala.De exemplu, Conventia de la Geneva din 1930, care cuprinde Legea uniforma cambiei si biletului la ordin, prin care partile contractante se obliga sa introduca in


12

legislatia lor interna dispozitiile reglementarii uniforme.Normele materiale aplicandu-se raporturilor interne, dar si raporturilor cu element de extraneitate, nu presupun o norma conflictuala.

4. Metoda normelor de aplicare imediat. Metoda normelor de aplicare imediata reprezinta o forma particulara a metodei conflictuale.Intre

situatia juridica si tara forului trebuie sa existe o anumita legatura care permite actiunea normelor de aplicare imediata.Astfel, suntem in prezenta unui punct de legatura care poate consta in domiciliul persoanei, in situarea bunului, in incheierea actului juridic ori alt element, localizat in tara forului.Fara existenta unei asemenea legaturi nu se pot aplica legile de aplicare imediata.

Metoda folosirii legilor de aplicare imediata presupune ca exista o categorie speciala de legi ( cele de aplicare imediata) si ca aplicarea normei conflictuale este subordonata sau conditionata de imprejurarea ca, in materia respectiva, sa nu existe o lege de aplicare imediata.

Folosirea acestei metode prezinta urmatoarele aspecte specifice fata de metoda conflictualista in conditii obisnisnuite:

A. legile de aplicare imediata au o importanta deosebita si exclud aplicarea legilor straine, inlaturand, in acelasi timp, si aplicarea metodei conflictuale, in timp ce aceasta din urma presupune o optiune intre legea forului si legea straina care se face in raport de punctul de legatura;

B. legile de aplicare imediata ridica o problema de determinare a aplicarii lor in spatiu, aceste legi aplicandu-se datorita importantei lor, a caracterului de obligativitate pe care il prezinta, adica se pleaca de la aceste legi pentru a se vedea daca se aplica sau nu situatiei juridice respective, in timp ce la metoda conflictuala se porneste de la situatia juridica pentru a se vedea ce legi i se aplica in raport de punctul de legatura;

C. legile de aplicare imediata au caracter unilateral, in timp ce normele conflictuale au caracter bilateral.

Avand in vedere cele aratate mai sus, putem concluziona ca normele de aplicare imediata se aseamana cu normele conflictuale, tinand cont de faptul ca ambele au un punct de legatura cu tara forului.Dar, normele conflictuale determina numai competenta unui sistem de drept, pe cand normele de aplicare imediata solutioneaza nemojlocit raportul juridic cu element de extraneitate. Fata de normele conflictuale clasice, normele de aplicare imediata sunt considerate norme conflictuale speciale si exceptionale.

5. Metoda proper law. Metoda proper law este o varianta a metodei conflictuale si presupune ca pentru fiecare situatie

juridica trebuie determinata legea aplicabila in raport de totalitatea imprejurarilor de fapt si aparticularitatilor pe care le prezinta, legea aplicabila putand, deci, sa difere de la o cauza la alta privind aceeasi materie.

Aceasta metoda consta in determinarea legii de la o speta la alta, chiar daca ele se refera la ceeasi materie, deoarece trebuie sa se tina seama de particularitatile de fapt al fiecareia.Din acest motiv, in cazul acestei metode rolul judecatorului este important, pentru ca determina legea aplicabila nu potrivit unei reguli generale, ci in raport de punctele de legatura ale cazului, astfel incat legea determinata sa fie cea mai indicata pentru acea speta.Rezulta ca, in aceasta materie, uneori se aplica o lege, alteori alta.In sistemul nostru de drept nu avem o astfel de reglementare.

Pentru determinarea legii aplicabile,in literatura de specialitate, autorii care sustin aceasta teorie au propus unele idei dupa care sa se conduca judecatorul in determinarea legii aplicabile.Astfel:

A.gruparea si aprecierea punctelor de legatura in vederea determinarii legii aplicabile indicate de cele mai puternice puncte de legatura.

B. cercetarea continutului legilor aflate in conflict pentru a determina scopul pe care acestea il au, aplicandu-se legea care are cel mai mare interes de a reglementa situatia juridica respectiva;

C. aplicarea aceleia din legile aflate in conflict care este cea mai favorabila partii care trebuie protejata, exprimand ideea de justitie asa cum o concepe judecatorul respectiv.

Metoda proper law prezinta, insa o serie de inconveniente, subliniate in literatura de specialitate: a)solutia nu poate fi cunoscuta inainte ca instanta judecatoreasca sa se pronunte si sa determine legea aplicabila; b) legea aplicabila se determina prin compararea continutului legilor aflate in conflict , in timp ce, potrivit normei conflictuale obisnuite, determinarea legii competente se face de norma conflictuala inainte de a se cunoaste continutul acestor legi. Aceasta metoda este folosita, mai ales , in materia raspunderii civile delictuale, a raporturilor contractuale si a regimului matrimonial al sotilor.


13


1. Metoda conflictualist soluioneaz a) condiia juridic a strinului; b) conflictul de legi; c) numai rspunderea civil delictual.

2. Metoda conflictualist presupune: a) alegerea legii competente; b) fiecare stat are propriul sistem de norme conflictuale; c) existena unor norme conflictuale adptate prin convenii internaionale.

3.Metoda normelor materiale, spre deosebire de cea conflictualist presupune: a) reglementarea direct a raportului juridic; b) alegerea legii competente; c) sluionarea nemijlocit a rapoartelor juridice cu element de extraneitate.

4. Metoda folosirii legilor de aplicare imediat presupune: a) Aplicarea normelor conflictuale este subordonat, ca n materia respectiv s nu existe o lege de

aplicare imediat; b) Determinarea competenei unui sistem de drept; c) Soluionarea nemijlocit a raportului juridic cu element internaional.

5. Metoda proper law const n : a) Determinarea legii de la o spe la alta, chiar dac se refer la aceeai materie; b) Aplicarea acelorlai reguli pentru speele din aceeai materie, c) Nu ia n considerare totalitatea mprejurrilor de fapt ale speei.

Rspunsuri corecte: 1. a); 2.a), b), c); 3. a),c); 4. a),c); 5. a).


1. Prezentai metoda conflictualist. 2. Prezentai particularitiile metodei proper law.


14

CAPITOLUL IV

IZVOARELE DREPTULUI INTERNAIONAL PRIVAT

Seciunea de nvare: 1.Noiune. 2.Clasificarea izvoarelor dreptului internaional privat. 3.Izvoarele interne. 4.Izvoarele internaionale.

Timp alocat: 1 h

1.Noiune. In sens formal, prin izvor al dreptului international privat intelegem in forma proprie de exprimare a

normelor juridice apartinand acestei ramuri de drept. Izvoarele dreptului international privat formeaza un ansamblu unitar, un sistem de norme ierarhizate

dupa forta lor juridica, norme care reglementeaza aceasta materie. 2.Clasificarea izvoarelor dreptului internaional privat. Izvoarele dreptului internetional privat se clasifica in izvoare interne si izvoare internationale. Acestea contin norme conflictuale, precum si norme materiale sau substantiale. 3.Izvoarele interne. Principalele izvoare inerne ale dreptului international privat sunt acele acte normative care, dupa

continutul lor pot fi impartite in izvoare specifice si izvoare nespecifice dreptului international privat. 3.1.Izvoare specifice. Sunt cuprinse in acesta categorie actele normative destinate, in special, reglementarii raporturilor

juridice proprii ramuri de drept, dar care contin si norme ( conflictuale sau materiale) de drept international privat. Constitutia Romaniei, republicata, este unul din izvoarele nespecifice, continand si norme care

intereseaza dreptul international privat, cum ar fi: art.5 ( cetatenia); art.7 ( romnii din strainatate); art.17 ( cetatenii romnii in strainatate); art.18 ( cetatenii straini si apatrizii); art.25 ( libera circulatie), s.a.

Alte acte normative contin norme conflictuale ca de exemplu : Codul Civil ( art.885, 1773 si 1789); Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, cu modificarile ci completarile ulterioare ) sau norme materiale ( ca de exemplu : Codul de procedura civila, Codul de procedura penala;

3.2.Izvoare nespecifice. Sunt cuprinse in acesta categorie actele normative destinate, in special, reglementarii raporturilor

juridice proprii altor ramuri de drept, dar care contin si norme ( conflictuale sau materiale) de drept international privat.

Constitutia Romaniei, republicata, este unul din izvoarele nespecifice, continand si norme care intereseaza dreptul international privat, cum ar fi: art.5 ( cetatenia); art.7 ( romanii din strainatate); art.17 ( cetatenii romanii in strainatate); art.18 ( cetatenii straini si apatrzii); art.25 ( libera circulatie), s.a.

Alte acte normative contin norme conflictuale ca de exemplu : Codul Civil ( art.885, 1773 si 1789); Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, cu modificarile i completarile ulterioare ) sau norme materiale ( ca de exemplu : Codul de procedura civila, Codul procedura penala;

3.3.Practica judiciar.

In, tara noastra, fara a fi izvor de drept, practica judiciara este importanta in ceea ce priveste interpretarea normelor de drept international privat si complinirea lacunelor legislative.

O pozitie aparte in cadrul practicii judiciare o ocupa deciziile pronuntate in solutionarea recursurilor in interesul legii, care, potrivit art. 329 din Codul de procedura civila, au caracter obligatoriu pentru instante. Aceasta nu inseamna insa ca ele constituie izvor de drept, intrucat rolul lor este de a indica, pentru viitor, interpretarea corecta - in opinia instantei supreme - a unei norme juridice, De altfel, art. 4 din Codul civil prevede ca: Este oprit judecatorului de a se pronunta, in hotararile ce da, prin cale de dispozitii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse".


15

In alte tari, din aceasta perspectiva, rolul jurisprundentei este fundamental, ca de exemplu in Franta, Elvetia, etc.

3.4.Practica arbitral.

Practica Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei vizand probleme de comert exterior, de cooperare economica si tehnico-stiintifica, nu are caracter de izvor de drept, insa contribuie la cunoasterea normelor conflictuale in aceste domenii.

3.5.Doctrina juridic. Asemeni practicii instantelor judecatoresti sau arbitrale, doctrina juridica (stiinta dreptului) nu constituie

la noi izvor de drept, insa prin opiniile exprimate si argumentele prezentate joaca un rol deosebit de important in interpretarea si aplicarea normelor de drept international privat.

3.6.Situaia lacunelor.

Potrivit art. 3 din Codu! civil: Judecatorul care va refuza de a judeca, sub cuvant ca legea nu prevede, sau ca este intunecata sau neindestulatoare, va putea fi urmarit ca culpabil de denegare de dreptate".

Fata de aceasta situatie se pune problema dupa ce reguli va fi solutionat procesul de drept international privat in cazul in care legea tace", adica nu contine o norma juridica aplicabila spetei dedusa judecatii.

Un exemplu de lacuna legislativa era lipsa - in Codul civil - a unei reglementari cu privire la legea aplicabila starii si capacitatii strainilor in Romania. In aceste conditii, instantele aplicau, prin analogie dispozitiile art. 2 alin. (2) din Codul civil, care se referea la starea si capacitatea cetatenilor romani aflati in strainatate, supunand starea si capacitatea strainilor legii lor nationale.

Lacuna era astfel complinita prin analogia legii. Cand nici acest procedeu nu poate fi utilizat se apeleaza la principiile fundamentale ale dreptului, mecanism denumit ana1ogia dreptului.

4.Izvoarele internaionale. 4.1 Enumerare

Sunt izvoare internationale ale dreptului international privat intelegerile internationale (tratat, conventie, pact, acord, international s.a.), cutuma internationala si uzantele internafionale.

Pentru tara noastra, constituie izvor de drept international privat conventia internationala la care este parte. 4.2.Conveniile internaionale.

Fac parte din aceasta categorie conventiile internaionale bilaterale sau multilaterale prin care se reglementeaza probleme de drept international privat.

Sub aspectul continutului lor, aceste izvoare se clasifica astfel: a) conventii internationale care contin norme conflictuale; b) conventii internationale care contin norme materiale (uniforme) .

Din prima categorie, mentionam, cu titlu exemplificativ: - Conventia care reglementeaza conflictul de legi in materie de casatorie;

- Conventia, care reglementeaza conflictul de legi in materie de despartenie si separatiune de corp; - Conventia. cu privire la conflictele de legi relativ la efectele casatoriei asupra drepturilor si datoriilor sotilor

in raporturile personale si asupra averilor sotilor; - Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciara,

recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, etc. In mod frecvent, norme conflictuale se regasesc in conventiile bilaterale, cum sunt acordurile bilaterale

privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor sau tratatele de asistenta juridica incheiate in diferite domenii. De asemenea, unele conventii multilaterale cuprinzand norme materiale includ si norme conflictuale izolate, ca de exemplu; Conventia Natiunilor Unite, asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, incheiata laViena 1980 etc.

In privinta conventiilor internationale care contin norme materiale (uniforme) este controversata includerea acestora in categoria izvoarelor dreptului international privat

Alaturi de alti autori, impartasim opinia ca normele uniforme cuprinse in aceste conventii nu apartin, in principiu, dreptului international privat, ci ramurilor de drept de care sunt legate prin continutul lor ( dreptul civil.dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul proprietatii intelectuale, etc..).

Prin exceptie, pot constitui izvoare ale dreptului international privat, conventiile internationale care reglementeaza institutii juridice cum sunt procesul civil international sau conditia juridica a strainilor ori a cetatenilor romani in strainatate.


16

Cu titlu exemplificativ, mentionam urmatoarele: - Conventia privind procedura civila, incheiata la Haga in 1954; - Conventia asupra cetateniei femeii casatorite, incheiata la New York in 1957; - Conventia

privind consimtamantul la casatorie, varsta minima pentru casatorie si inregistrarea casatoriei, incheiata la New York in 1962;

- Conventia eurpeana in materia adoptiei de copii, incheiata la Strasbourg in 1967; - Conventia auspra protectiei copiilor si cooperarii in materia adoptiei internationale, incheiata la

Haga in 1993,s.a. Referitor la conventiile internationale bilaterale, sunt izvoare ale dreptului international privat indeosebi

tratele de asistenta juridica, conventiile pentru evitarea dublei impuneri, conventiile pentru vizele de calatorie, cele privind recunasterea si executarea hotararilor judecatoresti, etc.

4.3.Cutuma internaional i uzana internaional.

Cutuma internationala si uzanta internationala constituie izvoare ale dreptului international privat in masura in care completeaza normele juridice din acest domeniu. Cutuma (obiceiul) este o regula de conduita stabilita in practica vietii sociale si respectata un timp indelungat in virtutea deprinderii, ca norma socotita obligatorie. Ea reuneste doua elemente, respective: unul obictiv (conduita ca deprindere) si unul subiectiv (convingerea ca respective conduita este obligatorie). Cutumule pot fi interne sau internationale. In plan intern, cutuma are un rol diferit de la un stat la altul. Spre exemplu, in sistemul de drept englez, cutuma are o valoare juridica deosebita, constituind izvor de drept. La noi, obiceiul ca izvor de drept are un camp de incidenta mai restrans, fiind recunoscut ca atare doar atunci cand legea ii confera putere juridical obligatorie. De exemplu, potrivit art.1450 din Codul Civil: Inchirierea mobilelor destinate pentru mobilarea unei case intregi, a unui apartament ori magazine se considera facuta pentru durata ordinara a inchirierii caselor, apartamentelor, magazinelor, dupa obiceiul locului. Alte exemple se intalnesc in art.600, 607, 610, 970 alin.2 si art.1080 din acelasi act normativ. In sfera relatiilor internaionale, cutuma capata noi dimensiuni in procesul normativ international, fiind cel mai vechi izvor al dreptului international. Ea joaca un rol deosebit si in interpretarea normelor dreptului international privat. Spre deosebire de cutuma, uzanta presupune doar elementul obiectiv, respectiv conduita ca deprindere. Uzanta reprezinta o practica acceptata de catre parti intr-un anumit domeniu de activitate. Uzantele se intalnesc in materie comerciala, in domeniul transporturilor, in dreptul maritim si fluvial, etc., atat in relatiile interne, cat si in relatiile internationale. Uzantele pot fi aplicate fie cu titlu de izvor de drept, fie cu titlu de clauza contractuala, in raport de temeiul in baza caruia se aplica (lex causae, lex fori,conventii internationale sau vointa partilor). Uneori uzantele sunt utilizate pentru completarea sau explicarea clauzelor contractuale. De pilda, in materia] transportului maritim se folosesc unele expresii, ca de exemplu: WWD (weather working day) care inseamna zi lucratoare pe timp favorabil; FOW ( first open water) care inseamna ca o nava trebuie sa soseasca intr-un anumit termen de la data cand marea era declarata libera pentru navigatie. In calitate de clauza contractuala (expresa sau tacita) uzantele pot deroga numai de la normele supletive, nu si de la cele imperative Uzantele internationale prezinta o importanta deosebita si pentru interpretarea normelor dreptului international privat.

TEST DE AUTOEVALUARE 1. Principalele izvoare interne sunt: a) actele normative care conin norme conflictuale sau materiale, destinate s reglementeze raporturi

cu element de extraneitate; b) conveniile internaionale; c) uzanele comerciale. 2. Dup sfera lor, izvoarele interne se mpart n: a) uzane i cutume; b) izvoare specifice i nespecifice; c) practica judiciar.


17

3. Existena lacunelor n legislaia intern, conduce la: a) refuzul judectorului de a soluiona litigiul; b) complinirea prin analogia legii ; c) complinirea prin analogia dreptului. 4. Sunt izvoare internaionale: a) tratatul i pactul internaional; b) practica arbitrar; c) acordul internaional. 5. Cutuma este : a) o practic acceptat de pri; b) o caracteristic a dreptului comercial; c) o regul de conduit stabilit n practica vieii sociale.

Rspunsuri corecte: 1. a); 2. b); 3. b),c); 4. a), c); 5. c).


1. Analizai izvoarele interne ale dreptului internaional privat. 2. Analizai izvoarele internaionale ale dreptului internaional privat.


18

CAPITOLUL V

CALIFICAREA I CONFLICTUL DE CALIFICRI

Seciunea de nvare: 1. Calificarea. 2.Conflictul de calificri. 3.Legea dup care se face calificarea.

Timp alocat: 1 h

1. Calificarea. 1.1.Noiune.

Elementele de structura ale normei conflictuale se determina cu ajutorul unor notiuni juridice. Astfel: A. Continutul normei conflictuale se determina cu ajutorul unor notiuni precum: stare civila, capacitate,

forma actului, succesiunea bunurilor mobile, raport obligational, raport procesual etc. De exemplu, in norma conflictuala Forma incheierii casatoriei este supusa legii statului pe teritoriul caruia

se celebreaza" (art. 1 9 alin. 1 , din Legea nr. 105/1992), expresia forma casatoriei reprezinta continutul normei conflictuale, adic obiectul reglementarii ei;

B. Legatura normei conflictuale se determine tot cu ajutorul unor notiuni, ca: locul unde s-a produs faptul pagubitor, locul executarii contractului, domiciliul s.a. In norma conflictuala, relatiile personale si patrimoniale dintre soti sunt supuse, n cazul in care au cetatenii diferite,legii domiciliului lor comun (art. 20 alin. 1 , din Legea nr. 105/1992), cuvintele domiciliul lor comun" ne ajuta sa determinam legea competenta, deci ne conduc la solutia data de norma conflictuala conflictului de legi.

Pornindu-se de la norma conflictuala catre situatia de fapt sau invers, de la raportul juridic catre norma conflictuala, calificarea poate fi definita in doua moduri. Astfel:

calificarea este operatiunea logico-juridica de determinare a sensului exact si complet al notiunilor juridice folosite de norma conflictuala, atat in partea care arata obiectul reglementarii sale (continutul), cat si in partea care arata legea competenta a carmui raportul juridic (legatura).

calificarea este interpretarea unui raport juridic pentru a vedea in continutul si legatura carei norme conflictuale intra.

1.2.Factorii care determin calificarea. A. In diferite sisteme de drept, notiunile si termenii folositi de norma conflictuala au sensuri diferite. De exemplu, notiunea de domiciliu. In dreptul englez, domiciliul este o notiune complexa si mult mai stabil decat domiciliul in dreptul tarilor de pe continent. In conceptia dreptului englez, domiciliul este aproape tot atat de stabil ca si cetatenia isi indeplineste, de fapt, rolul pe care il joaca" cetatenia in dreptul international privat al tarilor de pe continent. Potrivit dreptului englez, domiciliul exprima legatura unei persoane cu domeniul de aplicare a unei anumite legi. B. Sistemele de drept au notiuni sau institutii juridice care nu sunt cunoscute altora. Aici pot fi amintite institutia juridica numita trust" din dreptul englez si notiunea de "Aufhebung", din dreptul german. The trust este raportul in virtutea caruia o persoana, numita settlor, transmite un lucru alteia, numita trustee, cu obligatia pentru aceasta din urma, investita cu dreptul de proprietate asupra lucrului, sa dispuna in folosul unui tert beneficiar, numit cestui que trust, si care este desemnat de settlor. Caracteristica acestei institutii este increderea dintre partile contractante. S-a decis ca in tara noastra poate fi recunoscuta aceasta institute intervenita in strainatate daca nu contravine ordinii publice in dreptul internafional privat.

Notiunea de Aufhebung" desemneaza cauze de desfacere a casatoriei care au existat inainte de incheierea acesteia, ocupand un loc intre cauzele de divort, care sunt ulterioare casatoriei si cauzele de nulitate, care sunt anterioare ori concomitente incheierii casatoriei. Aceleasi situatii sunt incadrate de sistemele de drept in categorii sau notiuni diferite. De exemplu, ruperea logodnei poate fi considerata fie ca tine de raspunderea delictuala, fie ca ine de raspunderea contractuala .

D. Sistemele de drept folosesc metode diferite pentru a ajunge la acelasi rezultat, cum este cazul actului cu titlu gratuit care este supus unor cerinte legate diferite.


19

1.3.Felurile calificrii.

A. Calificarea primara este aceea care determina legea competenta,in sensul ca, in functie de felul cum se face o calificare depinde si legea competenta sa reglementeze raportul juridic respectiv.

B. Calificarea secundara este aceea care nu influenteaza legea competenta sa reglementeze raportul juridic. Aceasta calificare dupa ce s-a realizat calificarea primara si, astfel, s-a determinat legea competenta sa reglementeze raportul juridic.

Spre deosebire de calificarea primara, care este o problema de drept international privat calificarea secundara este, o problema a legii interne competente sa reglementeze raportul juridic, intervernind dupa ce s-a facut calificarea primara. Fiind o problema de drept intern, se admite faptul ca legea interna care a fost declarata competenta va face si calificarea secundara.

1.4.Importana calificrii.

Tinand cont de faptul ca institutia calificarii presupune o interpretare a unor notiuni juridice, importanta acesteia se compara cu aceea pe care o implica orice problema de interpretare a notiunii juridice. Importanta pe care calificarea o are in dreptul international privat consta in posibilitatea solutionarii conflictelor de legi deoarece legatura unei norme conflictuale si, deci, indicarea legii competente depinde de continutul normei conflictuale; in functie de modul in care difera acest continut, va diferi si legatura, in sensul ca legatura va indica ca fiind competenta sa reglementeze raportul de drept respectiv o lege sau alta. Intr-o problema conflictuala, inainte de a spune ce lege va reglementa raportul de drept respeciv, va trebui sa calificam elementete in discutie, in sensul ca va trebui sa spunem ca ele fac parte din notiunile capacitate", stare", drept succesoral, drept procesural etc., deoarece, de maceasta calificare, poate sa depinda indicarea legii care va trebui sa reglementeze raporturile de drept si, deci, si impuna solutia litigiului.

2.Conflictul de calificri. 2.1.Noiune. Elementele de structura ale normei conflictuale (continutul si legatura) pot sa aiba acelasi inteles in

sistemele de drept care sunt in prezenta cu privire la un raport juridic. Insa, in cazul in care aceeasi notiune juridica are acceptiuni diferite in sistemele de drept aplicabile unui raport juridic, apare conflictul de calificari.

Ca definitie, se poate retine ca suntem in prezenta unui conflict de calificari atunci cand notiunile din continutul si/sau legatura unei norme conflictuale au intelesuri diferite in sistemele de drept susceptibile a se aplica unui raport juridic.

2.2.Importana soluionrii. Solutionarea unui conflict de legi depinde de felul in care este solu-tionat conflictul de calificari.

Aceasta deoarece, in primul rand, se solutioneaza conflictul de calificari si, apoi, conflictul de legi, iar solutia data in primul caz determina solutia in cel de al doilea caz.

Importanta solutionarii conflictului de calificari este data de efectul calificarii. Acest efect este diferit in functie de elementul normei conflictuale care se califica. Astfel, atunci cand obiectul calificarii il constituie continutul normei conflictuale, modul de solutionare a conflictului de calificari determine chiar norma conflictuala aplicabila si schimba, in acest mod, sistemul de drept aplicabil si, deci, posibil, solutia in speta. Insa, cand se califica notiunile folosite in legatura normei conflictuale, modul de solutionare a conflictului de calificari nu influenteaza asupra normei conflictuale, dar determina sistemul de drept aplicabil si, deci, posibil, solutia in speta.

3.Legea dup care se face calificarea.

Conflictul de calificari se poate solutiona prin mai multe procedee. Principalele criterii sunt lex fori si lex causae; acestora li se adauga urmatoarele: teoria calificarii autonome; calificarea dupa un singur criteriu; calificarea dupa proper law.

3.1.Calificarea dup lex fortiori.

In cele mai multe cazuri, calificarea se face dupa legea instantei sesizate. A.Argumente pentru calificarea dupa lex fori

In favoarea calificarii dupa legea forului, in literatura de specialitate sunt invocate mai multe argumente. Astfel normele dreptului international privat sunt norme nationale, care apartin sistemului de drept al instantei, deci si calificarile avute in vedere de legiuitor sunt tot cele ale sistemului de drept national;


20

calificarea este o etapa intermediara in aplicarea normei conflictuale, iar calificarea primara influenteaza solutia litigiului;

daci nu s-ar face calificarea dupa legea forului, ar insemna ca forul nu are nici un control asupra aplicarii legii straine, ceea ce nu poate fi admis.

Insa, admiterea calificarii dupa legea forului nu exclude, pe de o parte, un anumit rol al legii straine in calificare si, pe de alta parte, adaptarea si, uneori, deformarea categoriilor dreptului intern.

Analiza si caracterizarea notiunilor si a institutiilor juridice straine se fac dupa legea straina care le cunoaste, iar calificarea, adica determinarea categoriei de norma conflictuala aplicabila, se face dupa legea forului.

B. Argumente invocate impotriva calificarii dupa lex fori Teoria calificarii dupa lex fori nu este, insa, in afara criticilor. Se sustine ca, a califica exclusiv dupa legea

forului si a aplica legea straina in calitate de lex causae, fara a se tine seama de modul cum aceasta din urma determina continutul, sensul si semnificatia dispozitiilor sale, inseamna ca se denatureaza aceasta lege, deoarece urmeaza sa fie aplicata la situatii si ipoteze pentru care ea nu a fost creata si pe care refuza sa le reglementeze. Totodata, aceasta inseamna si o denaturare a normei conflictuale lo cale care, daca impune aplicarea unei legi straine, nu poate sa considere aceasta lege, altfel decat este ea conceputa in sistemul de drept al tarii respective. Daca legea locala face trimitere la o lege straina, acest lucru il face tocmai deoarece considera acea lege ca fiind straina" si, deci, altfel decat legea locala. Recurgerea la calificarea institutiilor numai dupa lex fori, ar putea conduce la consecinte de ordin practic cu privire la dobandirea exequaturului in strainatate; judecatorul cererii de exequatur ar putea sa considere ca nu s-a aplicat legea competenta daca nu s-a tinut seama de calificarea acestei legi. Prin calificarea, in mod invariabil, dupa legea forului se poate ajunge la un conflict negativ de calificari, in sensul ca, din cauza conflictului dintre calificarile legilor in prezenta, aceste legi isi declina competent de reglementare a raportului juridic respectiv.

C.Exceptii de la calificarea dupa legea forului Exista, totusi, unele imprejurarile in care calificarea nu se face dupa legea forului. Exceptiile care sunt admise se refera la urmatoarele: autonomia de vointa, calificarea secundara, retrimiterea, institutii juridice necunoscute forului, tratatele internationale si cetatenia. a. Autonomia de vointa In masura in care partile pot sa aleaga legea competenta a se aplica raportului juridic, ele au posibilitatea sa decida asupra calificarii. Astfel, ele pot determina ce se intelege, de exemplu, prin incheierea contractului, locul executarii contractului si alte notiuni care intereseaza in legatura cu contractul incheiat. b. Calificarea secundara Dupa cum s-a vazut, calificarea secundara este o problema de drept intern, fiind ulterioara celei primare, calificarea secundara se face dupa legea desemnata a se aplica raportului juridic. c. Retrimiterea In masura in care retrimiterea este admisa, trebuie sa se admita faptul ca si calificarea notiunilor folosite de norma care retrimite se face dupa aceasta lege. Astfel, cand norma conflictuala straina retrimite la lex domicilii, de exemplu, ce se gaseste intr-un stat tert, notiunea de dorniciliu se va califica dupa lex causae" si nu dupa lex fori". d. institutii straine necunoscute de legea foruiui Asa cum am aratat anterior, diferite sisteme de drept recunosc institutii juridice care nu le sunt proprii. Pentru aceste institutii juridice, in privinta calificarii, trebuie sa se tina seama de legea care le cunoate si le reglementeaza. e. Tratatele Internationale Pentru evitarea dificultatilor si armonizarea solutiilor, uneori, notinile cuprinse intr-un tratat international sunt calificate chiar in textul acestuia. f. Cetatenia Determinarea cetateniei unei persoane este o problema de calificare, in literatura de specialitate, se considera ca cetatenia se determina, in raport cu legea statului al carui cetatean este sau pretinde ca este persoana in cauza.

Articolul 12 alin.1 din Legea nr. 105/1992 prevede ca determinarea si proba cetateniei se invoca. Aceasta solutie este exacta numai in situatia in care persoana are o singura cetatenie. Daca persoana cumuleaza mai multe cetatenii si una din ele este cea a forului, cetatenia se va decide dupa lex fori Astfel, articolul 12 alin. 2 din Legea nr. 105/1992 dispune ca legea nationala a persoanei care are cetatenie romana care, potrivit legii straine este considarata ca are o alta cetatenie, este legea romana.


21

In cazul in care nici una din cetatenii nu este a forului , au fost propuse mai multe solutii: prevaleaza cetatenia mai veche; prevaleaza cetatenia mai noua; se da preferinta cetateniei efective. Acelasi articol 12, la alin. 3, din legea nr. 105/1992 arata ca legea nationala a strainului care are mai multe cetatenii este legea unde isi are domiciliul sau resedinta. Deci, exceptia de la calificarea forului exista in cazul in care persoana are o singura cetatenie straina, care, bineinteles, nu este cea a forului.

3.2.Calificarea dup lex causae. In scopul de a limita aplicarea exclusiva a legii forului, unii autori au propus calificarea dupa ,,lex

causae". Lex causae reprezinta legea straina competenta sa reglementeze raportul juridic sau unul dintre elementele sale. In acest sens, se considera ca orice norma juridica se califica potrivit sistemului de drept caruia ii apartine.

A. Argumente invocate in favoarea calificarii dupa lex causae". In favoarea calificarii dupa lex causae se aduc mai multe argumente : trimiterea la legea straina competenta implica si trimiterea la calificarea acestei legi. Daca nu se

tine seama de calificarea pe ore o legea straina, inseamna ca se impune acestei legi o competenta pe care ea insasi nu o primeste, astfel incat se ajunge la denatururarea acestei legi. legea straina la care face trimitere norma conflictuala trebuie aplicata astfel incat sa se obtina apararea efectiva a drepturilor subiective nascute sub actiunea ei.

B. Argumente invocate impotriva calificarii dupa ,,lex causae" Calificarea dupa lex causae este, insa, dificil de a fi sustinuta. Potrivit acestei teorii, lex causae nu

poate fi cunoscuta pana nu se face calificarea, ajungandu-se, in cele din urma, la un cerc vicios. Desemnarea legii competente depinde de calificarea data. Calificarea se poate face dupa lex causae, insa stabilirea legi proprii cauzei presupune efectuarea calificarii. Tot calificarea dupa lex causae nu se ocupa de notiunile prin intermediul carora se determina legatura normei conflictuale. Mai mult, atunci cand raportul juridic vine in contact cu doua sisteme de drept, nu se precizeaza dupa care lege se face calificarea.

3.3.Teoria calificrii autonome. In scopul de a limita aplicarea exclusiva a legii forului, unii autori au propus calificarea dupa ,,lex

causae". Lex causae reprezinta legea straina competenta sa reglementeze raportul juridic sau unul dintre elementele sale. In acest sens, se considera ca orice norma juridica se califica potrivit sistemului de drept caruia ii apartine.

A. Argumente invocate in favoarea calificarii dupa lex causae". In favoarea calificarii dupa lex causae se aduc mai multe argumente : trimiterea la legea straina competenta implica si trimiterea la calificarea acestei legi. Daca nu se

tine seama de calificarea pe ore o legea straina, inseamna ca se impune acestei legi o competenta pe care ea insasi nu o primeste, astfel incat se ajunge la denatururarea acestei legi. legea straina la care face trimitere norma conflictuala trebuie aplicata astfel incat sa se obtina apararea efectiva a drepturilor subiective nascute sub actiunea ei.

B. Argumente invocate impotriva calificarii dupa ,,lex causae" Calificarea dupa lex causae este, insa, dificil de a fi sustinuta. Potrivit acestei teorii, lex causae nu

poate fi cunoscuta pana nu se face calificarea, ajungandu-se, in cele din urma, la un cerc vicios. Desemnarea legii competente depinde de calificarea data. Calificarea se poate face dupa lex causae, insa stabilirea legi proprii cauzei presupune efectuarea calificarii. Tot calificarea dupa lex causae nu se ocupa de notiunile prin intermediul carora se determina legatura normei conflictuale. Mai mult, atunci cand raportul juridic vine in contact cu doua sisteme de drept, nu se precizeaza dupa care lege se face calificarea.

3.4.Este posibil calificarea dup un singur criteriu? Avand in vedere faptul ca interpretarea normei conflictuale este o problema complexa, aceasta nu

poate fi rezolvata dupa un singur criteriu (de exemplu, dupa legea forului). In unele cazuri calificarea se face dupa legea forului, iar in altele dupa legea straina.

Ca regula generala, dreptul strain nu se poate aplica problemelor care sunt considerate de procedura potrivit legii forului. .


22

3.5.Calificarea dup proper law. Potrivit metodei proper law" din dreptul englez, legea dupa care se face calificarea depinde, de la caz

la caz, ceea ce inseamna ca, uneori, se face dupa lex fori, alteori dupa lex causae, in raport de particularitatile spetei apreciate de instanta de judecata .

3.6.Calificarea n dreptul romn.

Articolul 3 din Legea nr. 105/1992 prevede ca, in cazul in care determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmeaza sa fie data unei institutii de drept sau unui raport juridic, se ia in considerare calificarea juridica stabilita de legea romana .

Calificarea unei probleme ca fiind de drept procedural sau de drept material se face dupa legea romana, asa cum se prevede in articolul 159. alin. ultim, din Legea nr. 105/1992.

In cazul contractului incheiat intre persoane aflate in state diferite, prin schimb de scrisori, telegrame sau telefon, contractul se considera incheiat in tara de domiciliu sau sediu a partii de la care a pornit oferta ferma de contractare ce a fost acceptata (art. 79. alin. ultim din Legea nr. 105/1992). Conchidem prin a arata ca, in dreptul roman, calificarea se face dupa legea forului. Calificarea nu se face dupa legea forului in situatiile care constituie exceptie de la aceasta metoda de calificare (autonomia de vointa, retrimiterea, calificarea secundara, tratatele internationale, institutiile juridice necunoscute forului, cetatenia).

TEST DE AUTOEVALUARE 1. Coninutul normei conflictuale se determin cu ajutorul: a) Locul executrii contractului; b) Capacitatea i starea civil; c) Domiciliu. 2. Reprezint un factor care determin calificarea: a) n diferite sisteme de drept, noiunile i termenii folosii de norma conflictual au sensuri diferii; b) legea strin trebuie luat n considerare; c) trebuie acordat competen i legii altui stat. 3. Suntem n prezena unui conflict de calificri, atunci cnd: a) Elementele de structur ale normei conflictuale au acelai neles n sistemele de drept aflate n

prezen; b) Elementele de structur ale normei conflictuale au nelesuri diferite n sistemele de drept aflate n

prezen; c) Nu are importan. 4. Este considerat o excepie de la calificarea dup legea forului: a) Autonomia de voin; b) Calificarea secundar; c) retrimiterea. 5. Calificarea n dreptul romn : a) este cea stabilit de legea romn; b) este cea stabilit de legea aplicabil; c) depinde de la caz la caz.

Rspunsuri corecte: 1. b); 2. a); 3. b); 4.a), b),c); 5. a).


1. Prezentai factorii care determin calificarea. 2. Consideraii privind calificarea n dreptul romn.


23

CAPITOLUL VI

RETRIMITEREA

Seciunea de nvare: 1. Noiune. 2. Condiii 3.Felurile retrimiterii 4.Argumente invocate pentru admiterea retrimiterii. 5.Argumente invocate mpotriva admiterii retrimiterii. 6.Argumente folosite pentru admiterea retrimiterii, dar invocate mpotriva acesteia. 7.Chestiuni prealabile. 8.Cazurile n care nu se aplic retrimiterea. 9.Retrimiterea n dreptul romn.

Timp alocat: 1 h

1. Noiune.

Retrimiterea reprezinta procedeul juridic prin care legea straina desemnata ca aplicabila potrivit normei conflictuale a forului refuza competenta ce i se ofera si atribuie, la randul sau, prin normele conflictuale proprii, aceasta competenta legii unui alt stat.

In cazul retrimiterii, legea straina trebuie inteleasa dupa cum urmeaza: sa se considere ca trimiterea este facuta de legea materiala a tarii respective, fara sa se tina seama de

normele sale conflictuale, care, eventual, ar putea dispune retrimiterea; sa se considere ca trimiterea este facuta la intregul sistem de drept strain, deci, inclusiv, la norma sa

conflictuala. Retrimiterea intervine in cazul conflictului negativ de competente.

2. Condiii.

Retrimiterea presupune un conflict in spatiu intre normele conflictuale. Dupa cum se stie, conflictul poate fi pozitiv sau negativ, o conditie pentru existenta retrimiterii este ca acest conflict sa fie unul negativ. Conflictul negativ intre normele conflictuale apare in situatia in care nici una dintre norrnele conflictuale in prezenta nu se declara aplicabila propriul sistem de drept, ci trimite fie la sistemul de drept al celuilalt stat, fie la dreptul unui stat tert. Conflictul pozitiv de norme conflictuale nu conduce la retrimitere, deoarece acesta se poate solutiona de catre instanta competenta in solutionarea litigiului prin aplicarea normei conflictuale a forului. Existenta unui conflict negativ de norme conflictuale este o conditie necesara pentru existenta retrimiterii, dar nu si suficienta. Alaturi de aceasta condiie mai trebuie intrunita si aceea ca norma conflictuala a forului sa admita retrimiterea, adica sa trimita la intregul sistem de drept strain (inclusiv la normele conflictuale). Aceste doua conditii trebuie intrunite cumulativ.

3.Felurile retrimiterii.

Retrimiterea este de doua feluri: A. retrimiterea de gradul 1 (simpla) - se intalneste atunci cand legea straina retrimite la legea forului; daca retrimiterea este acceptata, instanta competenta in solutionarea cauzei va aplica propria lege materiala; B. retrimiterea de gradul II (complexa) - suntem in prezenta acesteia atunci cand legea straina retrimite la legea unui stat tert si nu la legea forului.

4.Argumente invocate pentru admiterea retrimiterii.

A. Legea straina trebuie inteleasa in sens larg, cuprinzand, deci,si normele conflictuale.

Trimiterea facuta de legea forului la legea straina trebuie considerate ca fiind o trimitere la intregul sistem de drept strain, deci, inclusiv, la normele sale conflictuale. B. Legea trebuie aplicata atunci cand ea se declara competenta. Daca nu se admite retrimiterea inseamna ca se admite aplicarea legii straine intr-o materie in care aceasta se declara necompetenta. C. Teoria instantei straine. Instanta forului ar trebui sa judece ca si cand s-ar gasi in tara straina la a carei lege face trimitere norma sa conflictuala, deoarece acest lucru s-a urmarit prin trimiterea la legea straina;


24

D. Retrimiterea asigura executarea hotararii judecatoresti. De cele mai multe ori, hotararea judecatoreasca se va executa in tara in care a dispus retrimiterea. Daca s-ar aplica legea materiala a acestei din urma tari intr-o materie in care s-a declarat necompetenta, hotararea nu va avea eficienta in aceasta tara. E. Retrimiterea este un mijloc de coordonare a sistemelor de drept in prezenta, daca unul dintre acestea nu accepta retrimiterea.

5.Argumente invocate mpotriva admiterii retrimiterii.

A. Norma conflictuala aplicabila este cea a forului. In dreptul international privat exista un principiu potrivit caruia se aplica norma conflictuala a forului si nu cea care apartine sistemului de drept strain.Daca se admite retrimiterea ar insemna ca acest principiu nu se mai respecta, deoarece instanta competenta in solutionarea cauzei s-ar conduce dupa norma conflictuala straina pentru a determina legea aplicabila. B. Retrimiterea duce la un sir neintrerupt de noi retrimiteri (cercul vicios). In cazul in care se considera ca trimiterea dispusa de norma conflictuala a forului este facuta la intregul sistem de drept strain, atunci si retrimiterea trebuie considerata ca este facuta la intregul sistem de drept al forului, deci inclusiv la norma conflictuala. In aceasta situatie,norma conflictuala dispune o noua retrimitere la legea straina, deoarece legea forului s-a declarat necompetenta, iar legea straina dispune, la randul ei, retrimiterea la legea forului s.a.m.d. Daca se primeste retrimiterea, atunci inseamna ca s-a iesit in mod arbitrar din acest cerc vicios. C. Admiterea retrimiterii genereaza nesiguranta in privinta solutiei juridice. Retrimiterea nu poate fi admisa deoarece sporeste incertitudinea in dreptul international privat si constituie o exceptie de la cazurile certe si normale de aplicare a dreptului statului. Pentru aceste motive, unele tratate si conventii internationale nu mai admit retrimiterea. Totodata, trebuie precizat faptul ca retrimiterea este departe de a oferi acea simplitate pe care o implica relatiile economice internationale.

6.Argumente folosite pentru admiterea retrimiterii, dar invocate mpotriva acesteia.

A. Daca legea straina nu trebuie aplicata intr-o anumita materie in care ea insasi se declara necompetenta, atunci nici legea forului nu trebuie aplicata intr-o materie in care ea insasi se declara necompetenta, pentru ca de aceea dispune retrimiterea. Admiterea retrimiterii ar insemna ca legea forului cedeaza in fata dispozitiilor legii straine, lucru ce nu poate fi acceptat.

B. Nu se poate admite ideea potrivit careia instanta ar trebui sa judece ca si cum s-ar judeca in tara unde se cere exequatur-ul hotararii, deoarece aceasta nu este posibila intotdeauna. Imposibilitatea rezulta din faptul ca exista cazuri cand nu se poate sti dinainte care este aceasta tara, iar, uneori, pot exista mai multe tari unde se poate executa hotararea.

C. Teoria instantei straine nu rezolva problema in favoarea retrimiterii, deoarece ea numar schimbi datele acesteia: in loc ca punctul de plecare sa fie legea forului, este legea straina, fara a inlatura obiectiile impotriva retrimiterii

D. Prin trimiterea dispusa de norma conflictuala a forului s-a dorit ca in aceea cauza sa se aplice legea straina, ceea ce nu se poate realiza daca se admite retrimiterea, E. Retrirniterea conduce la coordonarea sistemelor de drept in conflict, in unele cazuri, dar altele au drept rezultat schimbarea reciproca a solutiilor. F. In cazul retrimiterii de gradul II se poate ajunge la situatia de a se face inconjurul lumii, fara s se poat determina legea competenta.

7.Chestiuni prealabile.

Cu privire la chestiunile prealabile, in dreptul international privat se pune urmatoarea problema: in cazul in care pentru problema principala s-a admis retrimiterea, legea aplicabila acesteia este si pentru chestiunea incidentala?

In literatura de specialitate, solutiile propuse sunt: 1, daca se admite retrimiterea, norma conflictuala a tarii care retrimite va indica si legea aplicabila chestiunii

prealabile; 2, norma confiictuala a forului va indica legea aplicabila chestiunii prealabile, ceea ce inseamna ca cele doua

chestiuni sunt supuse normelor conflictuale ale unor tari diferite; 3, in cazul, retrimiterii pentru chestiunea principala, norma conflictuala a tarii care retrimite, reglementeaza si

chestiunea prealabila; 4, fiecare dintre cele doua chestiuni se rezolva separat, luandu-se in considerare normele conflicuale pentru

materia respectiva.


25

Chestiunea prealabila poate sa apara independent de retrimitere sau cand exista retrimitere pentru chestiunea principala. In cele doua situatii, chestiunea prealabila este supusa normei conflictuale a forului, deci normei conflictuale privind materia care constituie chestiunea prealabila.

8.Cazurile n care nu se aplic retrimiterea.

Retrimiterea nu se aplica in urmatoarele cazuri: 1. Atunci cand partile au ales legea aplicabila contractului (autonomia de vointa). Cand se aplica regula locus regit actum. In acest caz, trimiterea pe care o face norma conflictuala vizeaza

dispozitiile legii locului incheierii actului privind forma exterioara a acestuia, neluandu-se in considerare normele conflictuale ale sistemului de drept respectiv.

Cand retrimiterea de gradul II nu permite determinarea legii aplicabile. O situatie distincta o constituie, in prezent, faptul ca legislatiile mai recente nu admit retrimiterea.

9.Retrimiterea n dreptul romn.

Ca regula generala, dreptul roman admite numai retrimiterea de gradul I. Potrivit art- 4 alin. 1 din Legea nr. 105/1992, daca legea straina determinata retrimite la dreptul roman, se aplica legea romana, afara de cazul in care se prevede in mod expres altfel".

De asemenea, Legea nr. 105/1992 prevede si faptul ca, in cazul in care legea straina apartine unui stat in care coexista mai multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determina dispozitiile aplicabile.

In ceea ce priveste retrimiterea de gradul II, alin 2 al art. 4 din aceeasi lege dispune: retrimiterea facuta la legea straina la dreptul altui stat este fara efect".

TEST DE AUTOEVALUARE 1. Retrimiterea presupune: a) un conflict n spaiu ntre normele conflictuale; b) un conflict n timp ntre normele conflictuale; c) un conflict negativ ntre normele conflictuale. 2. Retrimiterea de gradul presupune : a) legea strin retrimite la legea forului; b) legea strin retrimite la legea unui stat ter; c) legea strin se aplic direct. 3. Legea romn prevede: a) neadmiterea retrimiterii de gradul I; b) admiterea retrimiterii de gradul I; c) admiterea retrimiterii de gradul II. 4. Retzrimiterea nu se aplic: a) n cazul autonomiei de voin; b) cnd se aplic regula locus regit actum; c)n cazul calificrii. 5. Care este argumentul pentru admiterea retrimiterii: a) un ir nentrerupt de noi retrimiteri; b) norma conflictual aplicabil este cea a forului; c) coordonarea sistemelor de drept aflate n conflict. Rspunsuri corecte:

1. c); 2. a); 3. b); 4.a), b); 5.c).


1. Prezentai noiunea i felurile retrimiterii . 2. Analizai argumentele folosite pentru admiterea retrimiterii.


26

CAPITOLUL VII

ORDINEA PUBLIC N DREPTUL INTERNAIONAL PRIVAT

Seciunea de nvare: 1. Noiunea. 2. Domeniul invocrii ordinii publice 3.Caracterele. 4.Efectele invocrii ordinii publice.

Timp alocat: 1 h

1. Noiunea.

In dreptul international privat, notiunea de ordine publica apare in secolul al XlX-lea, avand ca punct de plecare ordinea publica din dreptul intern, fara, insa, a se confunda cu aceasta.

In dreptul intern, ordinea publica precizeaza caracterul imperativ al unor norme juridice de la care partile nu pot deroga prin actele lor create, spre deosebire de normele supletive. In dreptul international privat, ordinea publica impiedica aplicarea legii straine care este normal competenta a se aplica potrivit normelor conflictuale. Intre cele doua notiuni exista deosebiri esentiale, si anume:

A. Fiecare dintre cele doua ordini publice indeplineste o functie diferita, chiar daca, la o analiza atenta, ambele exprima si apura interesele aceluiasi stat. Ordinea publica din dreptul intern precizeaza limitele domeniului Iasat liberei initiative a partilor, in timp ce ordinea publica din dreptul international privat precizeaza limitele aplicarii legii straine.

B. Sfera celor doua notiuni este diferita ca aplicare, in sensul ca nu toate normele de ordine publica din dreptul intern sunt si norme de ordine publica in dreptul international privat. Prin urmare, numai o parte dintre normele de ordine publica din dreptul intern sunt si norme de ordine publica in dreptul international privat.

Ordinea publica in dreptul international privat nu trebuie confundata cu normele teritoriale, acestea sunt cele care limiteaza aplicarea legii straine, exprimand ideea potrivit careia judecatorul aplica propria sa lege raportului juridic. In cazul normelor teritoriale, competenta judecatoreasca si cea legislativa coincid, aspect care nu este valabil in ceea ce priveste ordinea publica.

De asemenea, ordinea publica din dreptul international privat nu se confunda cu normele de aplicare imediata, chiar daca, uneori, se pune semnul egalitatii intre cele doua notiuni. Ca argumente, sunt cele care tin de faptul ca ordinea publica se invoca dupa ce a fost desemnata legea straina competenta, acordandu-se prioritate, uneori, legii forului care poate substitui legea straina, cand cele doua sunt in conflict. Norma de aplicare imediata intervine intr-un moment diferit, deoarece presupune desemnarea prealabila a legii straine. Aceasta intervine deoarece se considera ca raportul juridic respectiv exprima interese sociale atat de importante, incat nu se poate aplica decat legea forului si, practic, in acest caz, conflictul de legi este inlaturat inca de la inceput.

Ordinea publica este distincta si de situatia in care legea straina nu se poate aplica din cauza unui obstacol de neinlaturat.

2. Domeniul invocrii ordinii publice

Pentru inlaturarea aplicarii legii straine normal competenta intr-un anumit caz, ordinea publica poate fi invocata in toate materiile dreptului international privat. Astfel, este evident faptul ca nu se poate vorbi despre o categorie de legi care sunt de ordine publica. Practica judiciara internationala demonstreaza ca ordinea public a fost invocata mai mult in materia statutului personal si a relatiilor de familie.

De asemenea, in dreptul international privat, ordinea publica nu se poate determina numai pe baza distinctiei dintre normele juridice imperative si cele prohibitive, supletive sau permise.

3.Caracterele.

A. Ordinea publica apare ca fiind un corectiv. In aplicarea legii strine, n sensul ca se las judecatorului posibilitatea de a aprecia daca o lege contravine intereselor statului caruia el ii apartine. Avand in vedere faptul ca ordinea publica are un continut nedeterminat, pentru fiecare caz in parte, instanta stabileste daca legea

UCV/FD

Documents

IV Structura Drept International Privat