27
Stereochimia combinatiilor complexe Izomerie geometrica 1. Generalitati Combinatiile simple se formeaza – dupa teoria clasica a valentei – prin saturarea reciproca a valentelor atomilor componenti; acestea sunt considerate combinatii de ordinul intai: HCl, H 2 O, NH 3 precum si majoritatea compusilor organici. Produsele interactiunii combinatiilor de ordinul intai sunt combinatii de ordin superior, daca formarea lor nu se face prin substitutie. De exemplu, sarurile duble - AlF 3 •3KF, KCl•MgCl 2 •6H 2 O – sau combinatiile moleculare (adica de aditie) dintre sarea unui metal si una sau mai multe molecule neutre – cum sunt combinatiile rezultate prin aditionarea unor molecule de amoniac, adica aminele: CoCl 3 •6NH 3 , NiCl 2 •6NH 3 , CuSO 4 •4NH 3 , etc. In cazul in care o molecula legata complex disociaza in solutie apoasa, numai o componenta a ei disociaza, cealalta ramanand legata comlex, adica rezulta un ion complex. De exemplu, acidul clorhidric si amoniacul formeaza clorura de amoniu NH 4 Cl, in molecula careia atomul de H din HCl este foarte strans

Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

Stereochimia combinatiilor complexeIzomerie geometrica

1. Generalitati

Combinatiile simple se formeaza – dupa teoria clasica a valentei – prin saturarea reciproca a valentelor atomilor componenti; acestea sunt considerate combinatii de ordinul intai: HCl, H2O, NH3 precum si majoritatea compusilor organici.

Produsele interactiunii combinatiilor de ordinul intai sunt combinatii de ordin superior, daca formarea lor nu se face prin substitutie. De exemplu, sarurile duble - AlF3•3KF, KCl•MgCl2•6H2O – sau combinatiile moleculare (adica de aditie) dintre sarea unui metal si una sau mai multe molecule neutre – cum sunt combinatiile rezultate prin aditionarea unor molecule de amoniac, adica aminele: CoCl3•6NH3, NiCl2•6NH3, CuSO4•4NH3, etc.

In cazul in care o molecula legata complex disociaza in solutie apoasa, numai o componenta a ei disociaza, cealalta ramanand legata comlex, adica rezulta un ion complex.

De exemplu, acidul clorhidric si amoniacul formeaza clorura de amoniu NH4Cl, in molecula careia atomul de H din HCl este foarte strans legat de atomul de azot central din molecula de NH3 formand ionii NH4

+

si Cl- , prin legatura covalenta coordinativa sau dativa; ea este o combinatie complexa.

Combinatiile complexe sunt o clasa de compusi importanti, cu largi aplicatii practice, studiati inclusiv pentru complexitatea structurii lor.

O combinatie complexa contine un ion metalic (ion central) de care sunt legati prin legaturi covalente coordinative molecule sau ioni (anioni sau cationi), denumiti liganzi. Pentru ca un ion metalic sa formeze combinatii complexe, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii : sa aiba un volum ionic mic si sa posede orbitali liberi in care sa poata accepta electronii neparticipanti ai ligandului, stabilindu-se astfel legaturi

Page 2: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

covalente coordinative intre ionul central si atomul de nemetal din ligand.

In unele cazuri atat anionul cat si cationul pot fi complecsi: [Co(NH3)6][Cr(CN)6], [Co(NH3)6][Co(NO2)6] etc. iar alteori prin coordinarea unor liganzi anionici rezulta complecsi neutri: [CrCl3(NH3)3]; [Co(NO2)3(NH3)3], etc. Numarul liganzilor legati coordinativ de ionul central se numeste numar de coordinare.

Numarul de coordinare depinde esential de natura ionului central si in parte de natura liganzilor, el putand avea valori de la 2 la 12, cele mai frecvente valori intalnite la complecsi fiind 6 si 4.

Liganzii pot fi :- molecule : H2O, NH3, CO, etc. In acest caz sarcina electrica a

ionului complex va fi data de sarcina pozitiva a ionului metalic ; de ex. : [Cu(NH3)4]2+ ;

- ioni negativi, de exemplu : F-, Cl-, Br-, I-, HO-, SO42-, PO4

3-, etc. In acest caz sarcina ionului complex se calculeaza facand suma algebrica intre sarcina pozitiva a ionului metalic si produsul dintre numarul de liganzi si sarcina negativa a ligandului, de exemplu : [FeCl]2+, [FeCl2]+, [FeCl4]-.

Liganzii monodentati ocupa o singura pozitie coordinativa in jurul atomului central, cum sunt ionii : F-, Cl-, Br-, I-, CN-, SCN-, NO2

-, etc. si moleculele : H2O, NH3, CO, pyridina(py), etc.

Liganzii polidentati se leaga la acelasi ion prin mai multi atomi donori, ocupand mai multe pozitii coordinative. In particular, liganzii bidentati (C2O4

2-, S2O82-, etilendiamina) ocupa doua puncte coordinative.

2. Formulare si nomenclatura

Ionul complex se scrie in paranteza patrata in interiorul careia se indica simbolul atomului central, liganzii anionici, liganzii neutri si cei organici in ordine alfabetica.

La stabilirea denumirii unei combinatii complexe se iau in considerare :

- clasa de compusi din care face combinatia complexa : acid, hidroxid, sare ;

Page 3: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

- numarul de coordinare ;- numele ligandului ;- numele ionului central ;- numele ionului care neutralizeaza sarcina ionului central si numarul

acestor ioni.In denumirea unui anion complex se indica in primul rand liganzii in

ordinea alfabetica si apoi atomul central, adaugand la nume sufixul “at” indicand totodata starea de oxidare prin cifre romane in paranteza.

In cazul complecsilor cationici, inaintea numelui se inscrie prepozitia “de”. Se are in vedere in acelasi timp faptul ca in limba romana se denumeste mai intai anionul indiferent daca este sau nu complex si apoi cationul, desi la scrierea lor se procedeaza invers.

- [Cu(NH3)4](OH)2 - hidroxid de tetraaminocupru (II),- [Ag(NH3)2]NO2 - azotat de diaminoargint (I),- Na[Al(OH)4] - tetrahidroxoaluminat de sodiu,- [Co(NH3)6]Cl3 - triclorura de hexaaminocobalt (III).La denumirea liganzilor se ataseaza sufixul “o”, de exemplu : cloro

(Cl-), ciano (CN-) etc., iar liganzii neutri se numesc : acvo (H2O), amino (NH3), carbonil (CO) si nitrozil (NO). Liganzii de acelasi fel se precizeaza cu prefixul mono-, di-, tri- etc. de exemplu :

- K4[Fe(CN)6] – hexacianoferat (II) de tetrapotasiu;- [Co(NH3)6][Cr(CN)6] – hexacianocromat (III) de hexaaminocobalt

(III);- [Co(NH3)6]Cl3 – triclorura de hexaaminocobalt (III).Cand un ion complex este continut de 2,3,…n ori intr-o molecula,

denumirea lui se aseaza in paranteza iar inaintea parantezei se indica prefixul : bis, tris etc. :

[Co(NO2)(NH3)5][Co(NO2)4(NH3)2]2 – bis diamintetranitrocobaltat (III) de pentaaminonitrocobalt (III).

Denumirea complecsilor polinucleari se face intocmai ca in cazul celor mononucleari, in plus adaugandu-se inaintea denumirii gruparilor din punte litera “μ”, de ex.:

[(NH3)5Co —NH2—Co(NH3)5]Cl5 – pentaclorura de amoniu – μ – aminocobalt (III).

Page 4: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

Sarcina unui ion complex este data de suma algebrica a sarcinilor electrice ale liganzilor si a ionului central:

[Fe(CN)6]4- [Co(NH3)6]3+

(2+) + (6-) = 4- (3+) + 6x(-) = 3+Caracteristic combinatiilor complexe este faptul ca ele isi mentin, intr-

o masura mai mare sau mai mica (in functie de stabilitate) identitatea sferei de coordinare chiar si in solutie, disociind numai ionii care se gasesc in sfera exterioara sau de ionizare (fapt specificat si in introducere):

[Co(NH3)6]Cl3 ⇄ [Co(NH3)6]3+ + 3Cl-

De asemenea, efectuand o reactie de schimb sau dubla inlocuire, ionul complex isi pastreaza identitatea:

K2[PtCl6] + 2AgNO3 → Ag2[PtCl6] + 2 KNO3

O dovada a existentei ionilor complecsi in solutie o constituie masurarea conductibilitatii electrice care permite calcularea numarului de ioni pusi in libertate de catre o combinatie continand ioni complecsi.

3. Izomeria combinatiilor complexe

O proprietate importanta a unor combinatii complexe care nu a putut fi explicata decat dupa ce Werner a elaborat teoria coordinatiei, este izomeria, care poate fi: de hidratare, ionizare, salina, de coordinatie, geometrica si optica.

Izomeria de hidratare (solvatare) rezulta din modul diferit de legare a moleculelor de apa intr-o combinatie complexa ceea ce determina modificarea unor proprietati cum sunt: culoarea, solubilitatea, conductibilitatea, etc. Ex.:

[Cr(H2O)6] Cl3; [CrCl(H2O)5]Cl2 •H2O; [CrCl2(H2O)4]Cl•2H2O

gri – albastru albastru – verzui verde

[Co(H2O)6]Cl2 [CoCl2(H2O)4]•2H2O

Page 5: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

rosu albastru – violetIzomeria de ionizare, conform careia combinatii complexe cu aceeasi compozitie chimica, ionizeaza diferit in solutie apoasa:

[Co(SO4)(NH3)5]Br ⇄ [Co(SO4)(NH3)5]+ + Br-

rosu – violet[CoBr(NH3)5]SO4 ⇄ [CoBr(NH3)5]2+ + SO4

2-

violet – inchis

Izomeria de coordinare este caracteristica combinatiilor constituite numai din ioni complecsi si ea se datoreaza posibilitatii de schimbare a liganzilor intre acesti ioni. Ex.:

[Co(NH3)6][Cr(CN)6] – galben-verzui; [Cr(NH3)6][Co(CN)6] – galben-deschis.

Izomeria salina (de tautomerie sau de legatura) se datoreaza fenomenului de tautomerie caracteristic unor liganzi monodentati bifunctionali (CN-, SCN-, NO2

-) capabili sa se lege de ionul metalic printr-un atom donor sau altul, rezultand doua serii de complecsi izomeri. Ex.:

[CoNO2(NH3)5]Cl2 – galben; [Co(ONO)(NH3)5]Cl2 – rosu.

Izomeria sterica (geometrica) este rezultatul unei distributii spatiale diferite a liganzilor in sfera de coordinare. Pentru un numar mare de combinatii complexe hexacoordinate continand in special liganzi mono- si bidentati, este caracteristica proprietatea de a prezenta izomerie geometrica. Cei mai cunoscuti sunt izomerii cis-trans de tipul [MA4B2]+n

sau [MA2B4]+n mai ales din clasa diacidotetraaminelor de forma generala [MX2(NH3)4]+n. Ex.:

[Co(NO2)2(NH3)4]NO3 cis, galben-brun; trans, galben-portocaliu.[CoCl2(NH3)4]Cl– cis, violet; trans, verde.

Page 6: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe
Page 7: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe
Page 8: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

Izomeria optica se intalneste la combinatiile complexe hexacoordinate, in general modificatia cis care contine cel putin un ligand bidentat. Aceste combinatii pot fi scindate in antipozi optic activi care au proprietatea de a roti planul luminii de polarizare la dreapta sau la stanga. Din aceasta categorie fac parte complecsii de tipul cis-[CoCl2(NH3)2en] sau cis-[CoCl(NH3)en2]X2.

Page 9: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

Complecsii de tipul [Co en3]X3, [Cr en3]X3 etc. desi nu prezinta izomerie cis-trans pot fi scindati in antipozi optici (vezi figurile de mai jos).

4. Legatura chimica din combinatiile complexe

In evolutia conceptelor teoretice, asupra legaturii chimice in combinatiile complexe, se disting mai multe etape, reprezentate prin urmatoarele teorii:

- teoria coordinatiei a lui Werner;- teoria electronica a valentei;- teoria legaturii de valenta (TLV);- teoria campului cristalin (TCC);- teoria campului de liganzi (TCL).Aceste teorii s-au dezvoltat in cadrul teoriilor generale care au

incercat sa explice interactia chimica sau reprezinta aplicatii ale acestorteorii la procesul de formare a combinatiilor complexe.

4.1 Teoria coordinatiei a lui Werner

Izomerii optici ai complecsilor de tipul cis-[CoCl2(NH3)2en] si

cis-[CoCl(NH3)en2]X2.

Page 10: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

Postulatele fundamentale ale acestei teorii pe baza carora s-a explicat atat formarea combinatiilor complexe cat si unele proprietati fundamentale ale acestora se refera la:

- valenta principala si secundara;- legaturi de valenta dirijate.Pe baza primului postulat s-a explicat insasi existenta combinatiilor

complexe iar cel de-al doilea postulat constituie baza stereochimiei acestora.

Renuntand la punctul de vedere contemporan lui, dupa care valenta unui element si numarul de legaturi pe care acesta poate sa le formeze sunt unul si acelasi lucru, Werner presupune ca elementele pot manifesta atat valente principale cat si secundare.

Valenta principala este egala cu valenta elementului in acceptiunea clasica, in timp ce valenta secundara reprezinta acea manifestare a afinitatii chimice (afinitate reziduala), care conduce la formarea combinatiilor de ordin superior, adica la unirea unor molecule care au existenta de sine statatoare. Prin forte de valenta secundara, molecule ca amoniacul si apa se unesc cu sarurile metalelor pentru a forma amoniacati si hidrati iar diferitele saruri intre ele pentru a forma saruri duble. In terminologia moderna, valenta principala corespunde starii de oxidare a metalului iar valenta secundara numarului lui de coordinatie. Werner a stabilit astfel, formulele de coordinare ale combinatiilor complexe, indicand prin introducerea parantezelor mari sfera de coordinare care contine ionul metalic si ionii sau moleculele legate direct de acesta (liganzii) si sfera de ionizare care contine ionii mai slab legati, de ex. [Co(NH3)6]Cl3.

Pe baza celui de-al doilea postulat, Werner ajunge cu mult inainte de descoperirea metodei de analiza roentgenografica la elaborarea unor modele spatiale pentru combinatiile complexe, pe baza carora a reusit sa explice in mod corect unele din particularitatile structurale ale acestor combinatii si, in primul rand, fenomenul de izomerie observat la unele dintre acestea.

Determinari ulterioare au confirmat multe dintre aspectele teoriei lui; prin aceasta teorie a reusit sa sistematizeze materialul experimental vast

Page 11: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

referitor la combinatiile complexe, sa dea o formulare corecta acestor combinatii si sa explice fenomenul de izomerie.

4.2 Teoria electronica a valenteiDatorita faptului ca la aparitia teoriei coordinatiei nu existau nici un

fel de date referitoare la structura atomului si la natura afinitatii chimice, Werner nu a putut da o interpretare fizica reala notiunii de valenta secundara introdusa de el, nu a putut spune nimic despre natura legaturii chimice in combinatiile complexe.

Teoria electronica a valentei este prima care da o interpretare corecta a acestei probleme.

Interpretarea legaturii chimice in combinatii complexe pe baza teoriei electronice a valentei, inseamna de fapt folosirea reprezentarilor care reduc aceasta legatura fie la interactii electrostatice de deformare, fie la interactii covalente. Pentru orice compus chimic, o legatura pur ionica sau pur covalenta constituie un caz limita. In realitate ne confruntam cu elemente de legatura ionica si elemente de legatura covalenta, predominand un anumit caracter.Interpretarea relatiilor dintre structura combinatiilor complexe si proprietatile lor poate fi facuta satisfacator numai tinand seama de acest lucru. In combinatiile complexe, legaturile sunt heteronucleare iar ionii complecsi se formeaza din ionii simpli sau ioni si molecule polare adica legatura covalent coordinativa apare in conditiile preexistentei unei interactii electrostatice. Rezolvarea problemei referitoare la natura legaturii chimice intr-o molecula data se reduce in ultima instanta la determinarea distributiei densitatii de sarcina in molecula respectiva.

Datorita faptului ca astfel de date nu sunt usor accesibile, pentru descrierea interactiei chimice se apeleaza in continuare la notiunile de legatura ionica si covalenta, al caror continut trebuie privit in sensul celor mentionate mai sus.

Teoria legaturii ionice a fost elaborata de Kossel si apoi Magnus, pornind de la ideea unei interactii electrostatice intre ionul metalic si liganzi.

La baza calculelor lui Kossel au stat o serie de ipoteze simplificatoare: el considera ionii simpli ca sfere rigidenedeformabile intre care se

Page 12: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

exercita numai interactii de tip coulombian, in configuratia stabila a sistemului considerat ionii se ating sau sunt la distanta minima.

Din conditia minimului energiei potentiale calculata cu ajutorul metodelor clasice, Kossel a prevazut structura si stabilitatea ionilor complecsi de diferite tipuri dand fenomenului de coordinare o baza energetica.

Pe baza calculelor electrostatice simple s-a aratat ca, pentru combinatiile complexe cu numar de coordinatie 6 configuratia cea mai stabila este cea octaedrica iar pentru combinatiile complexe cu numar de coordinare 4, cea tetraedrica.Datorita ipotezelor simplificatoare de la care s-a plecat, modelul electrostatic initial a trebuit sa fie completat prin considerarea pe de o parte a dimensiunilor ionilor iar pe de alta parte prin introducerea efectelor generate de interactiile de polarizare intre ionul metalic si liganzi.

Teoria electrostatica a lui Kossel conduce la rezultate satisfacatoare numai in cazul in care ionul metalic si liganzii care formeaza combinatia complexa respectiva se caracterizeaza atat prin polarizabilitate mica cat si prin actiune polarizanta mica.

In cazurile in care interactia de polarizare este importanta in legatura metal-ligand, aproximatia electrostatica nu mai poate fi corecta.

Aceasta teorie are marele merit de a fi prevazut structura si stabilitatea ionilor complecsi cu diferite numere de coordinatie, reducand aceasta previziune la o simpla problema de energetica clasica. Acest model nu prevede, insa, existenta combinatiilor complexe cu structura plan-patrata si nu poate explica proprietatile fundamentale, fizice si chimice ale combinatiilor complexe.

Teoria legaturii covalente. Extinzand la combinatiile complexe teoria lui Lewis asupra legaturii covalente ca o legatura de doi electroni, Sidgwick da o interpretare electronica structurii acestor combinatii. Spre deosebire de schema fundamentala a formarii legaturii homeopolare, in care fiecare component participa la perechea de legatura cu cate un electron, ideea principala in aceasta tratare este ca in legatura metal-ligand perechea de electroni este cedata numai de u nul dintre participanti, adica de ligand. Formarea combinatiilor complexe este

Page 13: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

explicata prin tendinta ionului metalic central de a realiza o configuratie electronica stabila de tip gaz rar.

Regula lui Sidgwick nu a cunoscut o raspandire prea mare dar are meritul de a fi subliniat existenta unor elemente cu caracter covalent in legatura metal-ligand.

Teoria moderna a combinatiilor complexe este o teorie electronica cuantica. Este o teorie electronica , deoarece proprietatile fundamentale ale acestor combinatii sunt determinate de structura lor electronica, este in acelasi timp o teorie cuantica, datorita faptului ca starile electronilor in sistemele atomice pot fi descrise corect numai cu ajutorul mecanicii cuantice.

Teoria legaturii de valenta reprezinta prima metoda mecanic-cuantica folosita in studiul combinatiilor complexe. Aceasta metoda porneste de la ideea ca, intr-o combinatie complexa legatura metal-ligand este covalenta de tip σ, donor-acceptor la formarea careia ionul metalic, acceptorul, contribuie cu un orbital hibrid vacant iar ligandul, donorul cu un orbital atomic ocupat de o pereche de electroni. Participarea ionului metalic cu orbitali hibrizi este justificata de faptul ca, in interactia cu orbitalii liganzilor, acestia permit o acoperire maxima.

In combinatiile complexe care contin liganzi cu capacitate donoare mai redusa sau liganzi puternic electronegativi, legatura metal-ligand se realizeaza prin interactii electrostatice. In asemenea combinatii hibridizarea orbitalilor atomici nu este necesara si, in consecinta, distributia electronilor in nivelul d ramane aceeasi in combinatia complexa ca si in ionul liber.

Pentru a explica unele proprietati ale combinatiilor complexe, ca stabilitate, structura, etc., Pauling presupune ca ionii metalelor tranzitionale pot forma cu liganzii care prezinta orbitali vacanti, pe langa legaturile simple sigma si legaturi multiple, pi. Formarea unei legaturi pi, in care ionul metalic este donorul conduce la intarirea legaturii metal-ligand si contribuie la reducerea sarcinii negative acumulate pe ionul metalic in urma coordinarii liganzilor.

Aceasta metoda are si limitele ei: unele din proprietatile fundamentale ale acestor compusi raman limitate; spectrele de absorbtie nu au putut fi

Page 14: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

deloc explicate iar pentru proprietati cum sunt cele magnetice rezultatele obtinute sunt limitate. Totusi, ideea despre hibridizarea orbitalilor atomici, despre caracterul donor acceptor al legaturii metal-ligand ca si despre posibilitatea de formare a legaturilor π sunt preluate si de alte terii mai noi.

Teoria campului cristalin – TCC. Bazele TCC se gasesc in lucrarea lui Bethe „Scindarea termenilor in cristale” publicata in 1929. In aceasta se arata ca starile care rezulta dintr-o configuratie electronica data, degenerate in ionul liber, se scindeaza in doua sau mai multe stari neechivalente, cand ionul este introdus intr-o retea cristalina ionica. Folosind metodele teoriei grupurilor, Bethe arata cum pot fi determinate starile care rezulta in aceste conditii, in functie de simetria retelei.

Aplicata la combinatii complexe, TCC reprezinta o dezvoltare pe baza cuantica a conceptiilor electrostatice initiale. In limitele acestei teorii interactia ion metalic-ligand este tratata ca o problema pur electrostatica in care liganzii sunt reprezentati ca sarcini punctiforme. Neglijarea completa a interactiei covalente arata ca intr-o astfel de tratare rolul liganzilor se reduce la producerea unui camp electric, camp cristalin, al carui efect este distrugerea simetriei sferice a ionului liber. Caracterul cuantic al acestei teorii rezulta din faptul ca, la baza descrierii combinatiilor complexe stau legi din mecanica cuantica.

Teoria campului liganzilor – TCL admite, spre deosebire de TCC ca intre ionul metalic central si liganzi exista o oarecare interactie covalenta ca si o interactie electrostatica. Aceasta teorie se bazeaza pe metoda orbitalilor moleculari MOM, de obicei in aproximatia LCAO (de combinare liniara a orbitalilor atomici).

Daca se cunosc toti orbitalii moleculari ai sistemului (OM), atunci cu ajutorul lor se pot determina proprietatile fundamentale ale acestuia, cu alte cuvinte, problema fundamentala este determinarea OM ai sistemului. Pentru stabilirea orbitalilor atomici OA ai ionului metalic si ai liganzilor care pot duce la formarea OM se folosesc metodele teoriei grupurilor.

OA care se pot combina pentru formarea OM trebuie sa raspunda la anumite conditii de energie, acoperire si simetrie care ar putea fi formulate astfel:

- sa aiba energii asemanatoare;

Page 15: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

- sa prezinte o acoperire buna in aceeasi regiune a spatiului;- sa aiba aceeasi simetrie.Din combinarea liniara a orbitalilor ionului metalic si a orbitalilor moleculari ai liganzilor care indeplinesc conditiile specificate se obtin orbitalii moleculari lianti si antilianti ai sistemului considerat.

Combinatii complexe ale unor elemente din tabelul periodic

1. Metalele de tip p au o tendinta mai pronuntata decat cele de tip s datorita faptului ca genereaza ioni cu sarcina mai mare, volum ionic mai mic si care poseda orbitali neocupati cu electroni. - Na[AlCl4] tetracloroaluminat de sodiu,

- Na3[AlF6] hexafluoroaluminat de sodiu,- Na2[Sn(OH)4] tetrahidroxostanat (II) de sodiu.

2. Ionilor metalelor de tip d le este caracteristica proprietatea de a forma combinatii complexe. Ionii sunt de dimensiuni mici si au orbitali care pot fi pusi la dispozitia electronilor neparticipanti ai altor specii chimice, stabilindu-se astfel legaturi covalente coordinative intre ionul metalic si atomii de nemetal din liganzi.

Modul in care orbitalii p ai liganzilor se acopera cu lobii orbitalilor atomici ai metalului.

Page 16: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

Activitate practica:- In 5 eprubete diferite aflate intr-un stativ se toarna cate un cm3 din

cate una din solutiile 1M ale urmatoarelor saruri: azotat de argint, sulfat de cupru, clorura de crom, clorura de cobalt, azotat de nichel. Adaugati in fiecare eprubeta solutie 2M de amoniac, picatura cu picatura, observand ce schimbari se petrec in solutie si agitand apoi eprubeta pana la disparitia precipitatelor. Notati observatiile intr-un tabel.

- Intr-o eprubeta cu 1-2 cm3 de solutie de sulfat de cupru 0,1M turnati cateva picaturi de solutie de NaOH 1M. Se formeaza un precipitat albastru , gelatinos de hidroxid de cupru. Se adauga, in picaturi, solutie de amoniac 1M, agitand eprubeta. Se observa disparitia precipitatului si colorarea solutiei in albastru intens, datorita formarii hidroxidului de tetraaminocupru (II).

- Intr-o eprubeta cu 1-2 cm3 de solutie de clorura de Fe (III) 0,1M turnati cateva picaturi de HCl concentrat. Observati modificarea solutiei. In urma reactiei s-a format combinatia complexa acid tetracloroferic H[FeCl4]

Hidroxidul de tetraaminocupru(II) se foloseste pentru identificarea ionilor de Cu2+ din solutie si pentru dizolvarea celulozei (reactiv Schweitzer).

Hidroxidul de diaminoargint (I) este folosit ca intermediar la obtinerea oglinzilor de argint si pentru punerea in evidenta a caracterului reducator al unor substante, in special organice. Numeroase reactii de recunoastere ale ionilor metalici (Cu2+, Fe2+, Fe3+) se bazeaza pe culoarea combinatiilor complexe. In natura, multe combinatii complexe au un rol important in fiziologia vegetala si animala. Un complex deosebit de important al ferului cu un compus organic este hemul din hemoglobina. Fe este fixat in centrul moleculei organice prin legaturi coordinative stabilite cu ajutorul orbitalilor liberi si al perechilor de electroni neparticipanti ai 4 atomi de azot. Intoxicatiile grave pe care le sufera persoanele aflate in incaperi in care aerul are un continut ridicat de CO se datoresc actiunii complexante exercitate de Co asupra Fe.

Page 17: Izomeria in Cazul Combinatiilor Complexe

Bibliografie:

• Manual clasa a XII-a

• www.google.ro

•http://farmaco92.wordpress.com/2012/01/29/izomeria-combinatiilor-complexe/