1

Explorează ....

„V-ați pus vreodată întrebarea “Ce înseamnă să fii onest?” Cum ar fi să spui

întotdeauna adevărul, să fii sincer cu toți din jurul tău? Sau, poate paradoxal,

să fii onest chiar și atunci când minți cu desăvârșire? [...]” Bună seara,

domnule Wilde! (pag. 2);

„Ca veteran a mai bine de șase olimpiade naționale și participant în

numeroase tabere ale concursurilor de matematică, vă pot spune sigur că

experiențele de acolo sunt incomparabile cu taberele obișnuite [...]” Olimpi-

ade şi… aventuri (pag. 3); „Clasa a noua, cred că pentru mulți, înseamnă ca ei să acumuleze cât mai

multă experiență, iar voluntariatele, de multe ori făcute pentru viitor și nu pentru prezent, [...]” Despre proiectul Gen Z 2.0 (pag. 4); „Am să fiu egoist și am să încep prin a vorbi despre mine. Dacă ar fi să mă

definesc printr-un cuvânt, acela ar fi ”curiozitate [...]” Sunt cetăţean euro-

pean şi…! (pag. 7);

„Pentru că acum câteva luni am trăit împreună un eveniment cât se poate de memorabil, data de 1 Decembrie a anului Centenarului, m-am gândit să vă povestesc o întâmplare ce mi-a copleșit sufletul [...]” Cum am trăit sacrul şi profanul ȋn aceeaşi zi (pag. 8); „Unirea este actul energic al întregii națiuni române. Unirea, națiunea a făcut-o! [...]” CENTENAR ROMȂNIA (pag. 10); „Și candela dă azi mai multă lumină,/Renaște în mine credința creștină, [...]” AJUNUL CRĂCIUNULUI (pag. 11); „Mike was so excited to hear these words from his mother's mouth [...]”

"Get up, big day!" ( pag. 12);

„Education is a central concern in every society, because it has always been in development while the society itself has been in development. The ideal education system in a globalised world (pag. 16).

CUPRINS 1. Bună seara, domnule Wilde! pag. 2 2. Olimpiade şi… aventuri pag. 3 3. Despre proiectul Gen Z 2.0 pag. 4 4. Sunt cetățean european și...!

pag. 7

5. Cum am trăit sacrul….

pag. 8

6. CENTENAR ROMȂNIA

pag. 10

7. AJUNUL CRĂCIUNULUI

pag. 11

8. "Get up, big day!"

pag. 12

9. The ideal education system..

pag. 16

10. Ce se întâmplă în Brazilia? -

pag. 17

11. VITRALIUL FILOSOFIC

pag. 18

12. Putem trăi veşnic? pag. 21 13. Biofizica - ... pag. 22 13. Criza globală de apă pag. 23 15. Contribuţiile lui Marshall pag. 24 16. Studiul picioarelor de pag. 25 17. Amurg de toamnă târzie pag. 26 18. Imprimarea 3D pag. 27

Jurnal Vianist

Numărul 6 Ianuarie 2019

Colegiul Naţional de Informatică TUDOR VIANU

Bucureşti

2

Bună seara, domnule Wilde! Daria Corpaci, clasa a XII-a H

V-ați pus vreodată întrebarea “Ce înseamnă să fii onest?” Cum ar fi să spui întotdeauna adevărul, să fii sincer cu toți din jurul tău? Sau, poate paradoxal, să fii onest chiar și atunci când minți cu desăvârșire? Dacă voi nu, cu siguranță domnii Jack Worthing și Algernon Moncrieff, ” mondeni în orișicare ocazii”, au trăit această dilemă a vieții. Totul începe în Londra, orașul renumitului Big Ben, la început de secol XIX, “la o masă de ceai scăldată în dantele, cu câte un blazon brodat pe șervețele”. Cu toate acestea, acțiunea este prezentată publicului român mult mai târziu, în anul 1971, de către Eugen Mirea, care dorește să propulseze teatrul muzical în România, aducând pe scene renumite din întreaga țară o abordare, fără îndoială, interesantă, a piesei originale a lui Oscar Wilde, “The Importance of Being Earnest”. Deliciul piesei lui Eugen Mirea, pe muzica lui Henri Mihăileanu, este introducerea personajelor cheie, înșiși domnul și doamna Wilde, în rolurile de naratori şi coordonatori ai întregii povești.

Pentru că autorul nu are voie să intervină în timp ce joacă actorul și se schimbă decorul, personajele masculine la început menționate - Jack şi Algernon - sunt libere să acționeze conform propriilor principii. Aceștia inventează prieteni imaginari, grav bolnavi mereu, pentru a se putea retrage din oraș atunci cȃnd datoria lor de «gentlemen» se amestecă în treburile personale. Mai mult decât atât, din dorința de a se logodi cu fetele visurilor lor, Cecily Cardew și Gwendolen Fairfax, cei doi își iau o identitate comună, aceea de… Onest. Punctul culminant, atât al acțiunii, cât și al neîntreruptelor minciuni, este reprezentat de momentul în care domnișoarele află cu stupoare că sunt logodite cu unul și același domn inexistent. Ce înseamnă să poți avea șansa să

dai viață unor astfel de personaje?

Este o întrebare la care vă pot

răspunde cu ușurință prin extrem

de puține cuvinte: muncă,

devotament, pasiune, fericire și un

strop de iubire și talent.

3

Olimpiade şi… aventuri Petru Vlad Ionescu

Clasa a IX-a I

Ca veteran a mai bine de șase olimpiade naționale și participant în numeroase tabere ale concursurilor de matematică, vă pot spune sigur că experiențele de acolo sunt incomparabile cu taberele obișnuite. Și aici nu vorbesc despre rolul acestora în educarea pe linia unei discipline școlare, ca în orice text de acest tip. Vorbesc despre camera de douăsprezece paturi pe care am avut-o la ONM ȋn a șaptea, cameră împărțită cu colegii etnici maghiari din județul Covasna. Pe lângă dialogurile intense pe care le aveam pe teme diplomatice (chiurtoș colaci, ighen, ighen, românurile, teleormanurile, etc.), aveam patru pereți. Mă rog, nu există cameră cu „patru pereți”. Poate exista, desigur, și ar fi interesantă, dar nu prea practică. Ideea e că vederea de peste

gard exista. Exista, dar nu la geamul nostru. La peretele nostru? Geamul nu exista. Cu vreo două olimpiade naționale înainte, de data asta la Fizică, dar în același oraș, am avut parte de proba experimentală de mai multe ori. Știți ce greutate suportă un autobuz obișnuit din Timișoara? Cu siguranță aveți răspunsul dacă ați auzit bubuitura de la începutul lunii aprilie de pe lângă Iulius Mall. Până să mă mut în București, nu am mai văzut niciodată un mijloc de transport plin ca un borcan cu murături. Și nici până acum nu a bătut vreunul recordul. Vă dați seama ce simplistă e întâmplarea în sine: un autobuz timișorean și-a dus călătorii transpirați la o stație în care, nerăbdătoare și plină de speranță în masivele cauciucuri Michelin, o femeie în vârstă pășește pe prima treaptă a automobilului, spărgându-i atȃt speranțele șoferului de a duce cursa la capăt, cât și o roată (a autobuzului!!). Pe scurt, olimpiadele naționale mi-au imprimat experiențe interesante în memorie, cu o avengură aproape la fel de mare ca a taberelor de la Viitori Olimpici, unde „Frații 21” (prieteni de aceeași vârstă ca mine sau cu un an diferență în plus sau în minus, botezându-ne grupul după camera în care ne strângeam de obicei pentru distracție) aveau peripeții an de an.

Dacă doriți să aflați deznodământul piesei “Bună seara, domnule Wilde !” și dacă personajele scapă sau nu din încurcăturile create, trupa de teatru a Colegiului Național de Informatică “Tudor Vianu” vă așteaptă cu drag să vizionați o piesă plină de umor și farmec.

Sursa: http://onm2018.satmar.ro/

Sursa: https://

onm2019.wordpre

ss.com/

4

Despre proiectul Gen Z 2.0

Maia Dragomir, clasa a XI-a G

Clasa a noua, cred că pentru mulți, înseamnă ca ei să acumuleze cât mai multă experiență, iar volun-tariatele, de multe ori făcute pentru viitor și nu pentru prezent, fără un fond sau fără un punct de plecare către ceva măreț, sunt variantele cele mai bune pentru tinerii care deja se gândesc ce vor face în viitor. Îmi aduc aminte că la începutul vieții mele de liceu și eu plecam cu premisa că dacă nu faci voluntariat, nu ești la fel de capabil sau valoros ca ceilalți. Greșit! Prima activitate de voluntariat care ajunge în mâinile tale nu înseamnă că ți se potrivește în totalitate sau că este cea mai bună. Deși mulți se înscriu la diverse voluntariate doar pentru că se gândesc că ar da bine la CV, nu este neapărat greșit dacă aceștia ajung să învețe câte ceva și să se dezvolte, pe orice plan. Revenind la povestea mea, acum doi ani am decis să nu mă apuc de voluntariat și să stau cuminte pentru o perioadă, iar acum, privind din ansamblu, mă bucur de decizia pe care am luat-o. Pe vremea aceea, nu eram sigură de nimic, nici de ce pasiuni am, nici de ce doream să realizez ȋn viață. Am intrat la liceu doar cu pasiunea pentru scris, pentru limbi straine și istorie, deși îmi plăcea și matematica. Eram plină de speranță și deschisă să aflu ce mă definește cu adevărat. Întrebarea este, până la urmă: Ar trebui să fim ȋngrijorați că nu reușim să ne dăm seama ce ne reprezintă? Cred că nu ar trebui să fim, atâta timp cât suntem deschiși la noi experimente. Dacă nu ne aflăm menirea din liceu, nu ȋnseamnă că timpul e pierdut. Denotă doar faptul că școala nu ne-a oferit prilejul de a afla, sau nu am avut noi ochi să vedem destul. Știu cât de frustrant pare să nu îți găsești o pasiune a ta,

ceva care să te reprezinte, am fost și eu acea adolescentă. Însă, cu timpul, mi-am dat seama că totuși activitățile extrașcolare m-au ajutat să mă dezvolt şi să îmi fac o viziune clară a ceea ce sunt. Am început un blog, am călătorit și am fost deschisă să mă corectez și să mă îmbunătățesc. După doi ani, am decis că trebuie să fac o schimbare, iar primul pas a fost Consiliul Școlar al Elevilor, din care sunt mândră să fac

parte și să pot să reprezint pe plan bucureștean un liceu cu mulți tineri talentați și cu mult potențial. După o perioadă scurtă de la

alegerile electorale, unde am fost aleasă secre-tar, am primit o propunere curajoasă. Asociația Lume Bună și Școala de Valori erau în căutare

de liceeni pentru a pune bazele unui proiect cu impact. Moto-ul “De la liceeni pentru liceeni” m-a pus pe gânduri și mi-a dat de înțeles că eu,

ca elevă de liceu, eram dorită să mă implic ȋn dezvoltarea educației noastre, iar faptul că mi se oferea prilejul să lucrez cu mâna mea la o

schimbare, de orice tip ar fi ea, m-a făcut să accept provocarea, măcar până ajungeam să aflu mai multe despre proiect.

Nu după mult timp de la propunere, am avut o

primă întâlnire cu Asociația Lume Bună și Școala de Valori, unde am dezbătut mai multe

aspecte ale proiectului şi ne-am pus de comun acord pentru un nume al acestuia, cel puțin pentru o perioadă.

5

Proiectul avea să se numească Gen Z 2.0, iar liceeni

urmau să încurajeze şi să ajute elevii ȋn anumite domenii de învățătură, de viață și de orientare profesională. Iar cum social media ne influențează

viața din ce ȋn ce mai mult, filmulețele de 5 sau 10 minute prin care liceenii să realizeze o lecție de

predare sau un scenariu elaborat credem că sunt cel mai rapid şi atrăgător mod de informare. Cu toate acestea, ideile sunt multe şi creative, însă aducerea în fapt al acestui proiect de impact este o muncă de minim șase luni de zile, în care filmările şi scenariile propriu-zise sunt rezultatul a multe training-uri și tehnici cu care noi, liceenii, suntem mai puţin familiarizați din școli. Elevii vor ȋnvăța cum să înceapă, susțină şi dirijeze un proiect. Ei vor fi implicați în fiecare pas al proiectului, în fiecare arie. Vor primi mentori pentru domeniul ales de ei. Practic, se vor implica direct și în munca de coordonare a proiectului.

Gen Z 2.0 este ȋn plină desfășurare şi evoluție, iar entuziasmul elevilor care s-au alăturat cu timpul este mare și deschiderea spre necunoscut este şi mai mare. Consider că acest proiect este un element de noutate, este fresh şi în trend; îmi place să cred că a face o schimbare este în trend la acest moment de timp. La început, la prima întâlnire, eram trei elevi de la Vianu, iar până în prezent ne-am format o echipă superbă de 12 liceeni din 4 licee ale Bucureştiului, 12 liceeni gata să îşi ȋmpărtășească pasiunile, ideile şi să îi ajute pe ceilalți cu ce știu ei cel mai bine. La momentul actual suntem ȋn perioada de formare şi omogenizare a echipei, așa că suntem deschiși la extindere și la noi exemple de “Așa da” și “Așa nu”. Suntem mai mult ca siguri că acest proiect va avea rezultate cu impact şi valoroase pe plan material şi sufletesc. Asta pentru că avem sansa să vedem roadele muncii elevilor care s-au implicat în proiectul “Your first job” al Școlii de Valori, cei care îndrumă și “Gen Z 2.0”. De asemenea, şi Lume Bună are în palmares multe proiecte ce au ca scop formarea tinerilor. Astfel că avem 2 organizații formate din profesioniști care, pe lângă aspectele formale, sunt oameni calzi la suflet si deschiși să ne cunoască şi să lege prietenii. Și pentru că vreau ca și voi să ȋi cunoasteți mai bine, am realizat un interviu cu Larisa Popescu, președintele Asociatiei Lume Bună, prin care puteți afla mai multe despre cele două organizatii şi despre proiectul ȋn desfășurare. 1. Bună, Larisa! Astăzi ȋți voi pune câteva întrebări și sper să te bucuri alături de echipă de această provocare! Cum a început totul? Cum s-a creat Lume Bună?

Larisa: Asociația Lume Bună are o poveste frumoasă - a fost ȋnființată în 2008 cu scopul de a promova proiecte şi oameni care au impact pozitiv ȋn România, care aduc o schimbare ȋn bine, care fac o lume mai bună pentru români. Ȋncepând din 2010, am trecut la o nouă etapă, aceea de a initţia proiecte care să facă o schimbare ȋn bine - şi cele mai multe sunt ȋn sfera educaţiei nonformale - proiecte ce se desfășoară la nivel naţional - ȋn 24 de judeţe până ȋn prezent. 2. Care este target-ul asociației?

L: Proiectele noastre sunt în sfera educației, a dezvoltării comunitare şi a responsabilității sociale şi se adresează copiilor, tinerilor, profesorilor şi tuturor celor ce doresc să contribuie, să aducă un plus de valoare prin educație. Sursa foto https://prezi.com/hcjoy1uzq-nm/prezentare-scoala-de-

valori/

6

În prezent avem proiecte de educație prin cultură şi educație nonformală ce se desfăşoară ȋn 52 de sate din 24 de judeţe la nivel național şi un număr de peste 4000 de copii beneficiari şi 200 cadre didactice. Pentru a fi puţin mai specifică – pentru că termenul de educație nonformală este destul de larg - proiectele noastre sunt o sursă de inspirație pentru generaţia tânără și prin intermediul lor urmărim să dezvoltăm creativitatea, abilitățile de comunicare, responsabilitatea, spiritul de echipă şi inteligența emoțională. 3. De unde a pornit ideea proiectului Gen Z 2.0?

Care este target-ul proiectului?

L: Ideea proiectului a plecat de la situația sistemului

de educație ce trebuie cât mai curând adaptat nevoilor

generațiilor actuale. Acest aspect este evidențiat și de

procentele care arată o rată alarmantă a abandonului

școlar în perioada liceului şi situația deligvenței

juvenile ȋn rândul tinerilor cu vârsta între 14-18 ani.

Pe de altă parte, tinerii au nevoie să contribuie în mod

direct la acest proces de îmbunătățire și adaptare a

sistemului de ȋnvățământ la nevoile lor, la ceea ce îi

motivează, la ceea ce le este util pentru viața şi

viitorul lor.

Proiectul GEN Z 2.0 este gândit ca un proiect pilot -

cu obiectivul principal de a construi un nou cadru

pentru elevii de liceu – Gen Z, bazat pe încredere,

expertiză şi susținere, în care elevii preiau puterea

propriei vieți şi devin co-creatori ȋn învățare.

Prin proiect - elevii pot contribui la o schimbare ȋn

educația lor și pot inspira şi alţi elevi/profesori în

această direcţie.

Proiectul pilot are în vedere implicarea a 12 tineri -

elevi la licee din București – care sunt provocați să fie

activi ȋn procesul lor de educație. Ei au atât rol de

beneficiari, cȃt şi de co-creatori - implementatori ai

unor activităţi din cadrul proiectului.

Ne-a bucurat extrem de mult faptul că vom realiza acest proiect împreună cu Școala de Valori - au o experiență impresionantă ȋn programe dedicate educației (în mod special pentru liceeni), sunt o echipă

de oameni inimosi alături de care vom realiza proiecte de impact. 4. Dar numele ce reprezintă? L: Noi credem că numele proiectului este semnificativ din două motive: - pe de o parte răspunde la întrebarea CUI ESTE ADRESAT proiectul? GEN Z - GENERAȚIEI Z; - pe de altă parte reflectă perfect rolul tinerilor de co-creatori - numele proiectului fiind ales de liceeni la prima activitate a acestuia şi accentuează concret nevoia unui nou ȋnceput – 2.0

5. O ultimă ȋntrebare si cea mai subiectivă, cum ar arăta o școală creată de liceenii deosebiți pe care îi cunoaşteti?

L: Cel mai indicat este să răspundă chiar ei la această întrebare. Ȋnsă, dacă ar trebui să dau un răspuns - pot spune că eu cred foarte mult ȋn potențialul inovativ al acestei generații. Cred că vom fi mai mult decât plăcut surprinși de ceea ce pot ei realiza dacă sunt ascultați, ȋncurajați să îşi exprime şi să pună ȋn practică ideile. Noi putem doar să le fim alături ca suport cu mai multă experiență și să le asigurăm un cadru propice pentru ca această "școală creată de liceeni" să devină realitate.

După interviul cu Larisa, sper eu că tocmai ați întâlnit o echipă tânără, și totuși

capabilă să înceapă și să continue procesul schimbării. Până la urmă acest proces este unul amplu si necesită răbdare luni și ani de zile, dar

rezultatele îndulcesc orice zi poate fără speranță sau fără viziune. Eu cred că "răbdarea" este în sine cuvântul cheie al educației, iar cei ce

moștenesc această virtute sunt aleșii schimbărilor de orice ordine.

7

Sunt cetățean european și...!

Am să fiu egoist și am să încep prin a vorbi despre mine. Dacă ar fi să mă definesc printr-un cuvânt, acela ar fi ”curiozitate”. Acea curiozitate care te împinge să întrebi la mate când toată lumea tace, deși e posibil să te faci de râs, dar nu-ți pasă pentru că, în mod surprinzător, te interesează să înțelegi conceptul. În totalitate! În acești patru ani realmente minunați de liceu, curiozitatea m-a purtat într-un număr mare de concursuri, proiecte, organizații. Însă poate cel mai mare impact asupra mea le-au avut conferințele de tipul MUN (Model United Nations), NATO și EYP (European Youth Parliament). Ele sunt, de fapt, niște evenimente ce simulează sesiunile de lucru ale organizațiilor al căror nume le poartă - ONU, NATO, Parlamentul European. În mod aproape evident, presupun dezbateri pe teme politice, economice ori sociale. Dintre toate aceste conferințe, esențială în dezvoltarea mea a fost EYP. Sunt cetățean european și... voiam să văd și eu ce înseamna asta! De fapt, nu - mai mult, aveam o ambiție puternică să mă dezvolt în dezbateri și să ating ceva performanțe în acest domeniu. Ulterior, EYP s-a dovedit o experiență unică, deoarece nu doar că am dezbătut până în bezna nopții

(și dincolo de ea!), dar am și cunoscut niște oameni excepționali, pasionați de cunoaștere și de performanță. Concret? EYP presupune o etapă regională, una națională și una internațională. Ca la olimpiadă - etapa pe școală, sector, municipiu, națională, internațională, balcaniadă, mondială, intergalatică, etc. Simulând structura Parlamentului European, noi, simpli liceeni, am devenit ”delegați” și am fost împărțiți pe comitete menite să dezbată și să soluționeze anumite probleme de actualitate ale Uniunii Europene.

Eu, spre exemplu, am fost la etapa regională în comitetul ”DROI”, preocupat de drepturile omului. Am avut de găsit soluții pentru problema sclaviei moderne în Uniunea Europeana (muncitori siliți ce ajung în postură de sclavi, trafic de organe și de oameni, etc.) și pentru asta aveam de făcut un ”research”. Sună grandios și parcă-parcă te simți ușor dezavantajat că n-ai vreo 2-3 doctorate, însă anvergura competiției cerea doar să-ți dedici câteva zile studiului unor

Q: Enim neo velit adsum odio, multo, in commoveo quibus premo

tamen.

Suscipit, vicis praesent erat feugait epulae, validus indoles duis enim consequat genitus

at. Sed, conventio, aliquip accumsan adipiscing augue blandit minim abbas oppeto

commov.

Enim neo velit adsum odio, multo, in commoveo quibus premo tamen erat huic. Occuro

uxor dolore, ut at praemitto opto si sudo, opes feugiat iriure validus. Sino lenis vul-

putate, valetudo ille abbas cogo saluto quod, esse illum, letatio lorem conventio. Letalis

nibh iustum transverbero bene, erat vulpu tate enim esse si sudo erat.

Suscipit, vicis praesent erat feugait epulae, validus indoles duis enim consequat genitus

at. Sed, conventio, aliquip accumsan adipiscinlandit minim abbas oppeto commov.

Radu Ștefan Minea, clasa a XII-a A

8

materiale atât despre problema în discuție, cȃt și despre Uniunea Europeană, desigur. Ca să nu ne trezim în mijlocul sesiunii spunând: “Consiliul Europei e totuna cu Consiliul European.” (Nu, nu sunt totuna.) Toate bune, citim și noi vreo 20-30 de articole și documente despre sclavia modernă în UE și ajungem la etapa regională. În sfârșit, sesiunea EYP! Cât ne-au dus și pe noi capul și cunoștințele, am reușit să adunăm și noi câteva soluții ca să mai potolim din sclavia asta. De exemplu: „This European Youth Parliament, deeply disturbed by the fact that modern slavery is the world’s largest growing illegal industry, involving 1.25 million victims in Europe alone, 70% of which are EU nationals, (...) urges Member States to provide opportunities for reintegration of those freed some slavery in the following ways: (...) ensuring the existence of closed sup-port communities regulated by the government that can provide thera-py, education and supervision;” Și, ce s-a mai întâmplat? Adunarea Generală, prieteni. Prilejul de a da

de pământ cu toate celelalte comitete. Bine, nici chiar așa. Cinstit, fiecare comitet și-a prezentat și susținut rezoluția - documentul ce cuprindea soluțiile problemei abordate de comitetul în discuție. Savoarea dezbaterii a fost, însă, încercarea fiecărui comitet în parte de a ataca rezoluțiile celorlalți, sigur, cu scopul diplomatic al îmbunătățirii soluțiilor. De fapt, mi-za era calificarea la etapa națională și, ulterior, la cea internațională; cum puteai să te remarci mai bine în fața oficialilor sesiunii decât să le bagi bățul prin gard tuturor comitetelor în plen, arătându-le că se contrazic în rezoluție sau că au omis vreun detaliu? Totul cu un aer diplomatic și academic, desigur.. Etapa internațională, că nu ne dădeam de pâmânt ca bezmeticii degeaba, e o experiență academică (o altă sesiune EYP, adică) în străinatate alături de un colectiv internațional. Energia cu care sesiunea se desfășoară este copleșitoare, sfidând legile comune ale fizicii. Ziua dezbăteam și ne îmbrăcam la costum, seara ne bucuram de existența noastră pe Pământ. Nimic mai dinamic decât o

seamă de liceeni adunați de prin întreaga Europă, plini de entuziasm și dorință de reușită. Mai presus de toate, participarea și performanțele mele la astfel de conferințe mi-au dat încredere. Căci mi s-a confirmat ideea că la baza oricărei reușite nu stă neapărat un talent direct (e.g.: ești bun la matematică dacă și numai dacă ești talentat la asta; eu crezând că am nevoie de o abilitate na-tivă pentru dezbateri), ci un cu-mul de principii și valori (seriozitate, dedicare, consecvență) ce, odată transpuse în atitudine, m-au ghidat către izbândă. Recomand tuturor liceenilor, în special vianiștilor, să încerce astfel de conferințe – MUN, NATO, EYP - căci niciodată nu știi ce e în afara zonei de confort (în afara... domeniului de definiție al funcției) până nu... pășești într-acolo. „This European Youth Parlia-ment,

A. Is amazing. a) Period.”

Cum am trăit sacrul şi profanul ȋn aceeaşi zi

Pentru că acum câteva luni am trăit împreună un eveniment cât se poate de memorabil, data de 1 Decembrie a anului Centenarului, m-am gândit să vă povestesc o întâmplare ce mi-a copleșit sufletul și care, pentru România, a marcat sfârșitul unei dinastii de regi care au făcut posibilă ziua de 1 Decembrie 1918.

Vestea amăgitoare a morții regelui Mihai I al României, pe 5 decembrie 2017, a făcut ca mii de români să aștepte zile și nopți pentru un ultim bun rămas.

Poate părea mai mult sau mai puțin semnificativ, ȋnsă acea trăire a stârnit întrebări și a scos la lu-mină gânduri și sentimente bune fiecărui roman care a participat la acest eveniment notoriu. Până la urmă noi, românii, ne descărcam

mereu ofurile și nedreptățile, dar când ni se reamintește de trecutul răsunător, inima noastră tresare de mândrie. Așa că, dacă ați mers și voi la rege, mă veți înțelege pe deplin.

Era vineri dimineața și încă trăiam în profan. La ora șapte dimineața eram în picioare și ȋmi verificam telefonul ca orice om normal din anul 2018.

Surpriza zilei am trăit-o când am văzut un mesaj de la o prietenă bună, Maria, care a reușit, ca orice roman patriot și iubitor de monarhie, să își ia la revedere de la

regele Mihai, care și-a găsit sfârșitul cu câteva zile înainte.

Nu după mult timp, mi-a venit ideea senzațională să îl sun pe tatăl meu, care era la locul său de muncă, anunțându-l că mă reped la

Maia Dragomir, clasa a XI-a G

9

el să îmi las bagajele pentru că aveam o activitate importantă. Cum puteam să ratez această ocazie nemaipomenită și nemaiîntâlnită? Să fac frigul, foamea și să mă risc să nu învăț pentru ascultarea la chimie pentru un om mort? Pare nebunesc și, totuși, m-am trezit în fața Muzeului Național de Artă al României (fosta reședință regală) să aștept la coadă ca mai apoi să mă aplec în față unui coșciug. Conspiraţioniştii ar cauta nod în papură, că numai regele nu ar fi fost acolo (idee care mi-a venit în momentul scrierii). Și uite așa am intrat pe poarta unei alte lumi, adică m-am așezat la coadă. În cinci ore am fost mai calmă decât în toată luna la un loc, am plâns, am rȃs și am trăit prea multe emoții pentru un timp atât de scurt. Eu, care mai bine fac orice altceva decât să stau la coadă, nu mă puteam dezlipi locului. Sufletul regelui mă chema la el. De trei ori mi-am propus să plec odată, să ajung la școală ca toți ceilalți și, totuși, ceva mă ținea acolo, nu mă lăsa să plec sau să fac pași și să mă retrag. Poate frigul. Poate orgoliul că dacă tot m-am apucat de un lucru, măcar să îl duc la capăt. Era mai mult de atât. Nu puteam fi conștientă de repercusiunile acestei acțiuni și ce se putea întâmplă în acest timp în profan. Nu îmi mai păsa. Stăteam și așteptăm cuminte. Bătrâna care era în spatele meu trăncănea fără oprire și, totuși, nu pot să zic că mă deranja prea tare. Lângă mine se afla o tânăra studentă, venită din Brașov pentru acest eveniment și se plângea în

continuu de cât de mult ȋi displace Bucureștiul. Eu, o îndrăgostită de București, în alte condiții, m-aş fi luat la ceartă. Seninătatea mea devenea din ce în ce mai absurdă, pe moment ce trecea. Deși am o fire optimistă, nu puteam să rămân așa de calmă, orice mi-ai fi făcut. Atitudinea românilor de la coadă părea să fie exact ce voia să vadă regele de la aceştia. Dorința i s-a îndeplinit așa cum nimeni nu se aștepta. Am intrat în palat, dar frigul deja îmi intrase în oase. Am aflat că, deşi am scăpat de coada de afară, mai trebuia să mai așteptăm la o coadă. Și, totuși, am tăcut și am ascultat slujba, deja pe drumul unei alte lumi. Am simțit sufletul regelui lângă noi. Plângea. Plângea de fericire să ne vadă așa de apropiați. Mai apropiați că niciodată. Nimeni nu înjura sau țipa. Era liniște și toată lumea respecta pe toată lumea, pentru că aici venea

orice om cu propriile principii care, totuși, se aflau în concordanță cu ale celorlalți: iubirea față de Rege și față de regalitatea românească. A trecut timpul și m-am trezit în fața… lui. M-am închinat și am făcut o plecăciune, iar inima mea bătea și inspira respect și iubire. O iubire pe care nu am mai trăit-o. Steagul României mi-a furnicat pielea, iar fericirea să aud preoții, să mă regăsesc cu religia m-a făcut să îmi dau seama ce înseamnă patriotismul. Niciodată n-am trăit acest sentiment la fel de pur ca atunci. Am plecat deja cu lacrimi în ochi, pregătită să scriu în marea carte de memorii, asemănătoare cărții de semnături la Marea Unire. Nu puteam scrie de emoție și din cauza faptului, că îmi înghețaseră mâinile de parcă aș fi luptat pe front în plină iarnă. Și, cu toate acestea, i-am scris: ”O să rămâneți mereu în sufletul și în istoria noastră! Rămas bun, Majestate…” Am plecat flămȃndă, iar o parte din energia mea sufletească am simțit cum se disipa în atmosfera sacră a palatului. Am ieșit în curte și l-am sunat pe tata să îmi aducă de mâncare. Am simțit că m-am întors în profan. Nu îmi venea a crede cât de dur este profanul până am ajuns la școală, ca mai apoi colegii să

Sursa foto: http://www.radiocluj.ro/2017/12/16/cuvant-de-mangaiere-rostit-de-patriarhul-daniel-la-slujba-de-inmormantare-a-regelui-mihai/ https://www.google.com/search?

10

Bogdan Gheorghe Gulie, clasa a XI-a G

mă anunțe o veste de coșmar: profesoara de chimie avea să ne dea test în următoarea oră, aceștia fiind anunțați în ora anterioară, atunci când eu eram departe. Am izbucnit în plâns. Groaza din sufletul meu nu putea fi echivalată cu nimic. Eram în coșmarul profanului. Am mers la cabinet, la sfatul colegilor, pentru că mi se citea

oboseala în ochi, însă ei nu au dat test. M-am liniștit de tot, dar simțeam cum parte din energia mea dispăruse și eram slăbită, ca la bală. Oboseala, ar fi fost explicația oamenilor pragmatici, însă nici până în ziua de azi nu vreau să accept această ipoteză. Pentru că am simțit momentul, am simțit cum această experiență de cunoaștere aproape m-a lăsat fără simțiri. Era

să leșin. N-aș putea uita acel moment. Am ajuns acasă și totul a revenit la normal, însă ziua aceea de vineri a rămas ca o experiență definitorie în viață mea. În amintirea Regelui Mihai 1 al României, succesor al dinastiei Hohenzollern Sigmaringen, însă în primul rând al României.

Citatul lui Mihail Kogălniceanu exprimă o idee fundamentală despre conceptul de unire, pe care ar trebui să o privim drept un rezultat al unui mozaic de acțiuni şi efort depus de multe persoane. Iar la final intervine istoria, alegând cine primește laurii și cine va rămâne un anonim. În acest eseu voi întoarce reflectoarele asupra Marthei Bibescu, figură-cheie a literaturii, diplomaţiei şi aristocraţiei interbelice. Fie că imaginea rămasă posterității este de romancieră franceză sau de prințesă cu un șarm irezistibil, trebuie să îi oferim o poziție însemnată ȋn ierarhia personalităţilor „Marii Uniri”. Prinţesa Martha Bibescu a fost fiica lui Ion Lahovari, fost ministru al României la Paris şi ministru de Externe şi a Smarandei Mavrocordat, descendentă din familia moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat. În 1905, la doar 16 ani, Martha se căsătoreşte cu prinţul George Valentin Bibescu, avȃnd un mariaj care va lăsa cicatrici dure: „Nu merită să cauţi fericirea în căsătorie, sigur nu o vei găsi.”- Martha Bibescu. Viața amoroasă tumultoasă și prietenia intimă cu Kronprinz-ul Germaniei îi va atrage Marthei antipatia. Rolul Marthei Bibescu în Primul

Război Mondial începe în 1916, când alege să rămână în București la Spitalul 118 din fereastra căruia îi privea pe nemți cum defilau învingători pe 6 decembrie, în timp ce casa regală se adăpostea la Iași, iar tezaurul în Rusia. România intrase în război de partea Antantei și acum era îngenuncheată de inamic. „Ușa unui spital nu este închisă nimănui.” spunea Martha, directoarea spitalului înființat de regina Maria - ducând o luptă dificilă într-un peisaj dominat de jafuri și rechiziții. Acțiunea Marthei ia forma unei apărări

pasive și unei carități active. Pentru a aproviziona spitalul, Martha face turul magazinelor din București, solicitând mila comercianților aproape lipsiți de posibilități. Atmosfera spitalului era lugubră: „morfină” și un aer otrăvit de cloroform. Boli - erizipel, tifos, sânge văsat pentru pace și amputări nemiloase. „Nu se putea face nimic pentru un picior de lemn.” Prințesa știa că trăia într-o lume atroce, plină de conflicte politice, căci „Europa este o cameră în care locuim, toți beligeranții, fiecare îşi instalează o sobă de produs acid

„Unirea este actul energic al întregii națiuni române. Unirea, națiunea a făcut-o!” Mihail Kogălniceanu

CENTENAR ROMȂNIA

Surse foto:

https://www.google.com/search?

rlz=1C1CHBF_enRO824RO824&biw=1536&bih=706&tbm=isch&sa=1&ei=UIx5XJOuH4SukwWjo6KABA&q=b

ucharest+in+world+war+1&oq=bucharest+in+world+war+1&gs_l=img.3...96745.106207..107463...0.0..0.166.2718.

11

What first-time IT managers really need to know.

carbonic spunându-și răutăcios: <<Am să-l asfixiez pe celălalt.>>” –Jurnalul Marthei Bibescu, 14 februarie 1917.„Fiecare soldat rănit primește zilnic 400 de grame de pâine, n-o să faceți dintr-un român un german.”- Martha Bibescu în Jurnalul de război. Până acum pare că am fi vorbit despre destinul unui medic devotat, dar prințesa Bibescu nu a avut de luptat doar împotriva morții şi a suferinței, ci și împotriva funcționarismului prusac, încarnat în persoana doctorului Wolff, directorul Crucii Roșii germane la București. În 1917, Spitalul 118 urma să fie transformat într-o „casă de odihnă” dar, de fapt, pentru nemți: un cazino militar. Acest lucru era inacceptabil pentru Martha, deoarece pacienților le-ar fi fost răpită șansa de lupta pentru viață. Prințesa redactează o scrisoare guvernatorului militar general, Von Tscheppe în care solicită menținerea spitalului: „Pot afirma, printre altele, că acest apartament care a aparținut unui club, nu mai îndeplinește condițiile de a redeveni unul, după ce a adăpostit atâta suferință și a cunoscut atâtea orori.” şi insistă prin diverse scrisori trimise Kronprinz-ului pentru a salva

spitalul. Martha s-a mutat în Spitalul 118, renunţȃnd la Palatul Mogoşoaia definitiv timp de 17 săptămâni pentru a-şi proteja cauza. Prințesa Bibescu nu a renunțat la pacienții săi: „am fost arestată în spitalul meu pentru a servi drept ostatecă, făcând parte dintr-o listă de patru, internată şi păzită în secret, timp de şase săptămâni.” Ȋn data de 17 martie, Martha Bibescu a părăsit spitalul de război, fiind arestată şi exilată în Elveția-stat neutru. Toți pacientii pe care îi primise erau tratați.

AJUNUL CRĂCIUNULUI

Istoricii şi istoricii literari din România nu au acordat încă o importanţă deosebită activității Marthei Bibescu din timpul Primului Război Mondial. Eticheta de „colaboraționistă” a fost primită din invidia rivalelor de la Paris, Elena Văcărescu şi Anne de Noailles, fiind nefondată. Între 1908 şi 1973, Martha a scris 65 de volume de jurnal. În 1954, Academia Franceză i-a conferit Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă. În 1955, a fost aleasă membră a Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză. În 1962, a primit de la francezi Legiunea de Onoare, ca recunoaştere a meritelor sale literare. „Undank ist der Welt Lohn” Martha Bibescu este o valoare pe care puține voci o recunosc drept eroină în timpul ocupației germane la Bucureşti. A alege să stai ȋn mijlocul duşmanilor şi a lupta pentru viața a sute de victime ale tiraniei războiului nu sunt doar un gest de curaj pur, ci şi de sentiment național.

Florin Pavelescu

Clasa a XI-a B

Și candela dă azi mai multă lumină,

Renaște în mine credința creștină,

„Doamne, ce arabescuri de gheață

Ai lucrat astă-noapte-n fereastră!...”

În suflete azi e caniculă,

Al văzduhului pântec sacru se despică,

Şi mulțime de mărgăritare cad,

Peste case, biserică, brad.

Sfinții coboară de pe pereții reci,

din biserici, vestindu-Lpe Domnul. În noaptea aceasta nesomnul

nu e zadarnic.

Surse foto:https://www.google.com/search?

rlz=1C1CHBF_enRO824RO824&biw=1536&bih=706&tbm=isch&sa=1&ei=Aox5XMzPG-

HisAmyoKgAQ&q=marta+bibescu&oq=marta+bibescu&gs_l=img.3..0i10i19.74550.75649..77051...0.0..0.132.385.3j1......1....1..g

ws-wiz-img.......0i7i30j0i7i5i30.MfnhEgif6HQ#imgrc=l9gXj57fvbKiOM:

Surse foto:

https://goo.gl/images/mJJbdB

12

Hăhăianu Călin, clasa a IX-a H

Mike was so excited to hear these words from his mother's mouth. He had just turned 16 and that was indeed a big day for him. He woke up and looked in the mirror. Mike was a shy boy, with black hair, blue eyes and a few freckles, he noticed. He had always been fascinated by space ships and learnt everything about them since being little, including how to command one and the required techniques and skills. He got up from the bed, got his most comfortable clothes out, put them on and went to get Matt, his best friend. This was the day they were taking the Government tests and they didn't know what to expect at all. He put his Flying Shoes, which made walking feel like floating above the ground and left the house. Matt was waiting for him in front of his house, with a slightly impatient look on his face. "Come on! We're going to be late and it's going to be your fault." "Relax, the exam starts in 30 minutes, we have all the time in the world." Little did they know that they would never make it to the exam together. Soon after departing from home, they took a shortcut and suddenly, Matt was nowhere to be found. As Mike turned around, he received a major hit in the head, instantly knocking him out. "Rise and shine, Mike!" said a mysterious man with a mask that resembled an eagle on his face. "What do you want?! LEAVE ME ALONE!" screamed Mike in despair. "If you aren't going to comply, we will simply start cutting your friend's fingers while making sure that absolutely no Sculptor

can make him back." Sculptors were gifted people that were able to recreate parts of a human. For example, if you lost a leg, they could make it look like it had never happened. It was a miracle. How can I escape? I cannot escape these Force Handcuffs under any circumstances and by the looks of it, they're more than 5, heavily armed, all wearing the signs and masks of the rebellion. Why? "What do you want?" said Mike, silencing his inner dialogue. "Simple. Your father was a very important man to us and we have a crucial task for you. Pass the tests and come aid us." "Why me? Who are you? "

"Do so and you will get all the answers you desire and your friend gets out with everything intact." Mike did the only rational thing his 16-year-old mind could come up with: he decided to threaten them. What was the worst that could happen? "You do know that once you leave me, I will go to the nearest Robot Officer and tell him what happened, right?" said Mike, throwing his best card out. "You surely do act like your father, that's no doubt. Did you

really think it would be that easy? We have people watching over you since you were 7 years old. Once you even approach a Robot Officer, we will hijack his Robo-system and cut… no, rip out one of your friend's fingers." This could easily have been a bluff, but he decided that he couldn't put them to test and risk Matt's life. And more than that, Mike reassessed his feelings and decided he was scared to death. "Plus, all the Trainers whom you will meet at the Government test today have either been bribed or are our people, so you can't alarm any of them either." Why do they need me then? It seems like they have access to everything they need. Who are "they" anyway? These people seem to know my father but he died when I was 7 in a tragic event at his workplace, an event that has never been detailed to us, his family and neither the public. "Alright, I love challenges, plus, even if I get past the exams, I'll never get past the lie detector." "We will take care of that." The next minute, he woke up back on the street, without Matt, and fully aware of what happened. He had two choices: run back home and tell his mom what happened

"Get up, big day!"

Sursa foto https://singularityhub.com/2018/12/01/how-blockchain-is-changing-computer-gaming-for-the

13

or play by the rules. These mysterious people did say that they would answer every question about his father, and he really wanted that, so he decided to play by the rules. The exam was pretty easy for Mike; he answered all the ques-tions correctly and got to the next step - the lie detector. "Please state your name so we can calibrate the machine." said the Trainer "Julius Michael". The machine beeped. Apparently that meant correct. "Has anyone contacted you about the exam?" "No." The machine beeped. "Had you had any knowledge about what was going to happen or what is going to happen?" "No." The machine beeped; this was going well. "Do you have any reasons to lie or have any plans other than the Government's interests in the future?" "No." Short answers were the best, he kept his heart rate at a normal beat and easily got past that, somehow. The only problem was the machine didn't beep that time. "Mr. Michael, I will ask again and please answer honestly, do you have any reasons to lie or have any plans other than the Government's interests in the future?" Remember, tell them everthing and Matt most probably dies and

the Government will not be able to find anything because by the looks of it, these guys were pros. "No." The machine beeped. Phew, that was close. He got out of the room and followed a Trainer to his bedroom. Apparently he had to spend the night there. He settled in and was ready to go to sleep when he heard running steps on the hallway. Suddenly, a hologram was slipped under his door and the steps faded away. The strange man appeared again. "Congratulations, Mike, you passed the test. Tomorrow is your big day." "It's time for you to answer some questions. You appear to have known my father, can you tell me how?" "I'm the one asking the questions here. Tomorrow you will gain a

small aircraft as part of your training and you will be its commander. Overcome your enemies in this mock-fight, capture their fleets and wait for further instructions." By the laws of Intergalactic bat-tles, once a general gets on a ship's flight deck, all the members must obey him. If they don't, they will be immediately executed. The hologram disappeared and the device auto-destructed as soon as the conversation was over. He went to bed, wondering if the next day would be just as strange as that day had been. True to the word from the hologram, he did receive access to his own ship the next morning and soon he was in space. The good thing was that they were having the battle out in the open, so the other would soon appear even if they were momentarily out of sight. He deployed his fleet's squadrons to be ready to engage any target. Beep. One target. Beep. Five targets. Beep. Twenty targets. Suddenly, twenty different dots appeared on the radar. Mike was ready to scream, engage and send his squadrons. However, he noticed that those ships looked nothing like the ones in the game, not even the slightest resemblance to the one that he was commanding. "Prepare all defenses!" Mike screamed to his crew. However, the fleet went right past him. But where were his competitors, the other ones in the mock-fight?

Q: Enim neo velit adsum odio, multo, in commoveo quibus premo

tamen.

Sursa: http://catcostaclujul.ro/milionar-la-21-de-ani-din-jocuri-pe-calculator-este-

Sursa: https://www.google.com/search?

q=jocuri+pe+calculator&rlz=1C1CHBD_enRO800RO801&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwj4pIv-

14

Mike decided to follow the fleet, thinking it was perhaps all part of the game. Soon, this perception shattered. Chasing those ships, there were other 50 that appeared on the radar and soon a swarm of spaceships emerged way above the capital city. They weren't any regular ships either; it was the Imperial Fleet itself. "Welcome, Mike, to the battle of the millennia. I hope you're happy I’ve got you a front-row seat. This is where boys turn to men. Are you ready to fight?" The mysterious man was back, again. "Are you crazy? This is the Imperial Fleet, there is no way we can defeat it, even with all these ships." Mike was thinking of how to surrender and get out of that whole mess. They were going to get crushed. Too late. The first ship in the Imperial Fleet started shooting straight at him. Then, the chaos began. "SQUADRONS DIVE!" screamed Mike. Soon, his 50 squadrons were under the enemy ship, putting them under heavy fire and reducing their shields so the big blasts could bring them down. "Engage the enemy!" said Mike with a serious voice. Although his ship didn't have a lot of firepower, together with the squadrons he succeeded in taking down one ship by himself. After that, he noticed that two of his team's ships were already taken

down and bursting into flames. It was soon obvious though that the Imperial Fleet didn't stand a chance. To Mike's complete disbelief, those guys with their eagle masks and peculiar secrecy were running circles around the Government's ships. With half of his squadrons left, Mike made the last decision possible. "Squadrons, make a barrier in front of the ship and prepare for sacrifice, we will ram them in. Do it or I'll push the button and make all of your suits explode. You either do this with me and stand a chance to make it out alive, or face certain painful death!" With looks of pure disgust on their faces, his crew members simply had to follow the orders or they would get executed. His fighters jumped into the breach of the Imperial Ship and lasers were bursting everywhere. His crew members were being shot at point blank and obliterated right next to him. Then, something heavenly happened. Within minutes of losing control of his ship and soon losing his life, all the Imperial Robots were shut down. "Sorry, kid, we were in the middle of something and didn't actually observe that you were crazy enough to ram yourself in the Scourge itself." the man appeared from behind his back and gave him a pat on his back. "I just saw hundreds of people die. Is this some sort of twisted game for you?" asked Mike with pure

rage building up inside him. "Mike - I did this so you would become a man. It is through the trial of fire and death that real war-riors are being forged. I know be-cause I've made some bigger sacri-fice than this throughout my life, the biggest that I had to abandon your mother and yourself to fight for the rebellion. You see, Mike, I am your father." Mike immediately pulled out his Laser Gun and lifted it up to the man's head. Soon, 30 different Laser Guns were pointed at his head. "Kid, drop it NOW!" someone screamed, but it was like he was underwater. "How could you? I needed you, I NEEDED A FATHER. And now this is how you want to meet me after all these years? Throw me in the face of certain death and hope that I somehow get out!" Mike screamed, with tears in his eyes. "Kiddo, I understand, however that was for the greater good. I had to fake my death so I could fight for the rebellion, build a better future. You see, I did it all for you." "Greater good? Did it for me? If you had wanted to do anything for me, you would have never left and certainly didn't FORCE me to join you by throwing me right in the middle of this stupid battle. Now I can never get back to a normal life. I am forever a rebel, an outlaw." "Mike, last chance, drop the gun NOW!" the same person screamed again. Mike lowered his gun, tears in his eyes. "Why shouldn't I kill you right now? I have absolutely nothing to lose now that I won't be able to ever go back in the Capital." "I'm the leader of this rebellion." said his father, backing off. This was a total game changer. In all those years, his own dad had hidden himself from his FAMILY and when he finally came back, he threw his own son in the middle of a space war?! His crew's blood was on his hands now; he would never forgive himself for this. His father didn't seem to be troubled by his son's sadness and confusion and he continued to develop a plan, which seemed

Sursa: https://www.google.com/search?

q=jocuri+pe+calculator&rlz=1C1CHBD_enRO800RO801&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved

15

pointless for Mike. "Now, due to my kid's madness, we own the Scourge, who happens to own the biggest armoury in the world. Therefore, we will invade the Capital City." These words were just fading away from Mike's head. It didn't matter what he wanted to do, he was in it too deep and backing off now was way too late. He was still shocked by what his father did and would never be able to forgive him. His dad, Albert, together with all the generals moved into the Scourge's conference room in which Mike was and they started creating the plan. “OK, Mike, you will take the Scourge and do a show of power in front of the Government and all the hits you send will be stopped by their Force Fields. However, by then, we will have had 1000 of my best guys on the ground, infiltrating to take down the Supreme Leader and his Royal Guard. Rest of you will make sure that the rest of their ships will never go airborne." Albert threw a big bomb to one of his generals, which seemed to be a normal EMP. "Take this and deactivate the Force Fields around their spaceship hangars and blow them off. Any questions?" No one said a thing, and they all departed. Mike couldn't hold himself but stop Albert before he exited the room. His bodyguards stopped too, hands on their Laser Guns. "I will never forgive you and I will never obey your commands. You're a horrible father and I just want all of this to be over and go home. I'm only doing this for me because you have left me no choice." And soon their plan started. All of them knew that they didn't have time to waste and all of their remaining fleet departed. As the plan requested, Mike went above the Capital City, just above the anti-air security. He didn't even know why he was doing all of that, he just knew that he was beside his father and that was enough for him. He soon started to discharge some

of his Pulse Bombs into the Capital Shields, without a big expectation. However, as he was waiting, members of the Royal Guard were lured out and started manually targeting the Scourge with the Air Missiles. "Well, change of plans people." said Mike, knowing what would happen next. They were at the brink of the atmosphere, so he had two choices. Either evade the missiles and risk getting hit by one and going down, perhaps dying along with the whole crew, or evacuate the ship and ram it in the Capital's Shield, eventually putting it down. Then he realized that his father's ship was still above the atmosphere, overlooking the entire operation.. "Albert, come in." said Mike.

"Yes. Is everything OK? I like your moves!" said his dad excitedly. "Change of plans, we are going to evacuate the ship and ram it into the Capital's Shield." "Why would you even want to...?" but he was interrupted, as Mike closed the channel. "Ok people, once we're on the ground, we're going to get the area cleared and let Albert bomb these suckers. Do NOT engage the enemy. This is not our war - hopefully it'll all be over and we all go home." The captain left the ship last. He set the course of the Scourge, human's greatest achievement, rammed into the Capital he had

grown in. All of his crew were in the air. He was still dizzy from the altitude change but he could see his members being sniped from the air, one by one. Luckily, he was able to yell as loud as he could. "FLYWINGS ON NOW!" And so they were flying through the skies, "The Peace Birds" as everyone named them after that final attack of the rebellion. As soon as they bombed and destroyed the Government's building, everyone was cheering and it seemed as only Mike didn't know why. "They were taking slaves and putting them do horrible stuff." "Sorry?" "Ah, allow me to introduce myself, I'm Andrew, your father's advisor. I wanted to clarify why everyone was cheering as you seemed confused." "Tha... thanks." said Mike, still confused. In the crowd, he also saw Matt but he didn't want to engage in a conversation as he didn't feel ready to do that. He returned to see his father's ship fly down. As soon as his father arrived on the ground, Mike was nowhere to be found. As he stepped into his role as the new Governor (Albert didn't want to be called Supreme Leader), he realized that restoring peace to the Galaxy came at a sour cost to him: he lost his inner peace and rela-tionship with his son forever.

16

The ideal education

system in a globalised

world

Ioana Ioanăș

Clasa a XII-a H

Sursa: https://www.google.com/search?

q=The+ideal+education+system+in+a+globalised+world&rlz=1C1CH

BD_enRO800RO801&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwi

Education is a central concern in every society, because it has always been in development while the society itself has been in development. During the last decades, ours has changed a lot: our country has opened its borders towards Europe and Europe has attracted our country more and more to its values. Globalization is something which we are experiencing right now and we should think about its consequences in education. Nowadays people of all ages, belonging to all countries are communicating more and more. This is due to the computer and the Internet, which help people write messages or speak to each other in a very convenient way. This state of fact should lie at the basis of a new education system which could reform the new mentality of the people in the world. I think the ideal edu-cation system should be based on communication, which is the key to all the conflicts on our planet. Communication could ultimately lead to enduring peace worldwide. If we refer to the secondary and high school, a good idea would be that of involving the students in all kinds of communicative activities meant to develop their knowledge of ecology, namely the protection of the environment, geography and history, foreign languages, international projects,

legislation, traditions specific to the countries worldwide. For students of this age group, I would also suggest a lot of physical education activities, dance and drama, photography and music. It would also be beneficial for them to make more experiments in science classes, as this would help them understand better the practical side behind them. Last, but not least, I would suggest a lot of volunteering monitored by school in many domains: charity, environment, health, cultural events. It goes without saying that an ideal school should be very well equipped and friendly to its students. It should have: computer laboratories, science laboratories, gym halls, school libraries, festivity halls, locker rooms, canteens, health clinics, bathrooms, etc. I think that all the children must attend school. I see education as a ladder and in order to reach the highest step, you must have “WILL, MOTIVATION, DETERMINATION”. “WILL” means a fixed persistent intent or purpose. “MOTIVATION” means the psychological feature that arouses an organism to act toward a desired goal. “DETERMINATION” is the quality of being determined to do or achieve something.

(This are the definitions given by the dictionary.) If you apply all these together, you can be sure of your success. Nevertheless, you should remember that “WILL, MOTIVATION AND DETERMINATION” will also require a significant amount of work to get you where you want to be. All schools should have this logo, in my opinion, and encourage students to make it real. I believe that all children should attend school, because it helps them form a personality, learn new things while they are interacting with other children of their age, thing which is very important in my opinion, it helps them have a better vision of the issues of life, it can also help them discover what hidden talents they have and it makes them become better people and get more easily over the problems they face every day. In conclusion, I think that all governments worldwide should take into consideration that education is the key to a happy future and should consider the children of any country as their hope for it. You cannot expect the younger generation to be successful and take over the management of the society unless you create the best conditions for their development.

17

Ce se întâmplă în Brazilia?

Statul care cândva avea o economie care era prima ȋn America Latină, a doua ȋn America și a opta ȋn lume, Brazilia, se luptă cu sărăcia reprezentată cel mai sugestiv de către favelas, mahalalele din zonele metropolitane ale țării și din regiunile îndepărtate care suferă de subdezvoltare economică și de niveluri inferioare de trai. Se consideră că un rol important în decăderea economică a statului l-a avut politica.

Operațiunea “Car Wash” este cel mai mare scandal de corupție din istoria Americii Latine. Corupția structurală în sistemul politic și economic, care nu mai este tolerată sau acceptată, este în prezent investigată și a condus la anumite acuzații penale. Această schimbare a fost posibilă din cauza independenței sistemului judiciar. Operațiunea “Car Wash” a fost condusă de către Sergio Moro, care a acuzat politicienii aparent de neatins, inclusiv foștii președinți Luiz Inácio Lula da Silva și Dilma Rousseff.

Acest scandal a început în același an în care Brazilia a fost gazda Campionatului Mondial din 2014.

Oamenii erau revoltați pentru că politicienii nu făceau o prioritate din problemele lor, ci în schimb cheltuiau banii pentru un astfel de eveniment. Un jurnalist a fost ucis în mijlocul protestelor. Politicienii mizau pe faptul că turismul va crește semnificativ și așa va ridica economia, însă lucrurile nu au mers conform planului, căci numărul turiștilor a fost cu mult mai mic decât cel așteptat.

Părerea mea este că toate statele trebuie să susțină lupta anti-corupție, iar oamenii nu trebuie să aibă încredere oarbă în niciun politician. Însă dacă brazilienii își doresc numai oameni integri la putere, în care să poată avea încredere, atunci vor avea mult de căutat, pentru că nimeni nu este ceea ce pare. Ca exemplu, atunci când Luiz Inácio Lula da Silva și-a încheiat mandatul de președinte lăsând în urmă o economie înfloritoare și o opinie publică favorabilă, în 2008 a urmat criza, urmată de o altă perioadă ce a ținut din 2013 până în 2018. Acum, Lula își ispășește pedeapsa de 12 ani cu executare după ce a fost judecat în iulie 2017 de către Sergio Moro pentru luare de mită și spălare de bani. Lula a asigurat contracte guvernamentale firmei de construcţii OAS în schimbul unui apartament. În total, Sergio Moro a trimis după gratii 179 de oameni, printre care se numără și fostul director executiv al companiei petroliere de stat, Petrobras, condamnat la 11 ani tot pentru luare de mită și spălare de bani, de această dată fiind vorba de suma de un milion de dolari.

Odată cu alegerea lui Bolsonaro la 1 ianuarie 2019, Sergio Moro a fost făcut ministrul justiției. Bolsonaro este un lider populist, ce ia ca exemplu politica din Venezuela și cea a altor state cu regim socialist. Predecesorul său, Michael Tremer, a lăsat trupele militare să se ocupe de ordinea publică, iar această decizie a fost cauza morţii pentru mulţi oameni nevinovați și a abuzurilor din partea soldaților. De la alegerea sa, Bolsonaro a legalizat armele în ideea că acestea vor fi folosite doar pentru legitimă apărare.

Admir poporul brazilian pentru curajul și determinarea lui de a schimba ceva și apreciez lupta anti-corupție ce nu trebuie încetată niciodată, însă cred că interesele și economia țării trebuie puse mereu pe primul loc, căci într-o țară unde corupția are rădăcini atât de adânci precum în Brazilia, a condamna atâția lideri și a aduce publicitate negativă marilor investitori și directori poate fi o strategie cu dublu tăiș. Sper ca odată cu algerea lui Jair Bolsonaro, economia Braziliei să își revină și sper ca acest stat să devină un exemplu pentru toate țările.

Diana Cristina Nucuţă

Clasa a XI-a B

Surse:

https://goo.gl/images/HW7PpL https://www.google.com/imgres?imgurl=https%3A%2F%

18

VITRALIUL FILOSOFIC Nici foarte esoterică, nici foarte populară, filosofia de la ,,Cercul de filosofie” organizat în cadrul școlii noastre are ceva de vitraliu: este alcătuită din semitransparențe intens colorate în gânduri care, puse laolaltă, dau unghiuri ascuțite și forme clare, alternanțe de interpretări deschise și limite conceptuale stricte, într-un spațiu logic specific. ,,Cercul” a început ca o încercare și ca o provocare, după vacanța de iarnă a anului școlar trecut. Întâlnirile, deși tematic planificate, s-au succedat până acum într-o manieră netematică, urmând mai degrabă ritmul emoției noastre intelectuale de copii în clasele a IX-a și a XI-a, care accesam filosofia doar tangențial la orele de română, matematică sau fizică, datorită bunei intenții transdisciplinare și deschiderii culturale a domnilor profesori. Însă, nu am pornit niciodată de la un text filosofic, de la o carte de filosofie pentru a încerca să îi înțelegem litera și spiritul, contextul cultural, scopul umanist și specificul ei rațional. La ,,cerc” am abordat această metodă și am descoperit că, în încercarea noastră onestă, filosofia nu e nici ,,mare filosofie...”, nici vreo aură misterioasă plutind ciudat în jurul celor care ,,gândesc filosofic...”. Din contră, filosofia s-a arătat a fi un exercițiu interpretativ logic, iar temele se încadrau în limite teoretice flexibile: „Republica. Mitul Peșterii” (Platon),

„Metafizica. Cartea a V-a” (Aristotel), „Poemul Didactic” (Parmenide), Fragmente din Heraclit, Pitagora și ceilalți iluștri presocratici, „Confesiuni. Cartea a X-a” (Fericitul Augustin), „Discurs asupra metodei” (Descartes), „Mitul lui Sisif” (Camus), „Existențialismul este un umanism” (J.P.Sartre), „Mistrețul cu colți de argint” (Șt. A. Doinaș), „Frații Karamazov. Discursul Marelui Inchizitor” (F.M. Dostoievski) și, din nou, aplicat și asumat - Platon: „Phaidon” și „Banchetul”. Bine, bine... ar spune oricine citește această ,,tematică” - înțelegem că ați vrut să mergeți în inima filosofiei pentru a-i cunoaște adâncimea și forța și poate chiar aveți vreo idee despre aceste lucruri, dar ce este cu ,,Mistrețul cu colți de argint” sau ,,Discursul Marelui Inchizitor”? Răspunsul vine simplu și sincer: pentru că poezia, ca și proza de bună calitate, ca și axiomatica oricărei discipline realiste, poate fi profundă și autentică filosofie, expresie vie a dragostei de adevăr surprinsă uneori în tot tragismul căutării de sine. Ca orice dragoste, și dragostea de sine a gândului presupune o căutare și o răsfrângere, întruchipate adesea nu în pagini de filosofie propriu-zisă, ci în forme sublime de literatură, muzică, expresie vizuală, abstracțiune matematică. De altfel, este ceea ce am încercat de curând și prin cele câteva

întâlniri cu profesori și studenți de la Facultatea de Filosofie, Universitatea București. Prin bunăvoința domnului profesor Marin Bălan, am reușit să urmăm algoritmi noi de lucru și un tip de problematizare pe care nu îl abordasem, până acum metoda noastră de bază fiind studiul de text filosofic. Începutul colaborării cu Facultatea de Filosofie a fost în vacanța de vară, la Școala de vară în filosofie, „Elemente de gândire filosofică”. Atunci am fost puși în situația concretă de a exprima liber și asumat raționamentele noastre filosofice în fața domnilor profesori, precum și a colegilor de la alte licee din București și din țară. La cursuri și seminarii, profesorii de la Filosofie ni se adresau logic, clar și concis, într-un stil accesibil, dar nu de popularizare. Ne făceau să ne simțim parteneri de dialog, să dăm răspunsuri pe măsura întrebărilor, chiar dacă lectura noastră filosofică nu era nici pe departe și nu este nici acum atât de vastă încât să facem filosofiei templu numai din vitralii. Se pare însă că strădania noastră nu a rămas neobservată: i-am invitat pe domnii profesori să vină și în Colegiul Vianu pentru a face activități cu noi, în școala noastră, iar invitația a fost acceptată. Astfel, pe 15 noiembrie 2018, de Ziua Internațională a Filosofiei, aveam să primim o lecție interesantă despre importanța

Autori:

Alexandra Ciorobea – Clasa a X-a D

Cătălina Radu – Clasa a X-a I

Radu Croitor- Clasa a X-a I

Alessandra Rădulescu – Clasa a XII-a D

Coordonator: Profesor Crina Savu

19

Perspectiva dialectică despre gândire critică și... cafea

(Radu Croitor)

întrebării în filosofie. Deși am observat - mai ales în dialogurile platonice, tot identificând ironia și maieutica - cât de importantă poate fi o întrebare, deși știam că filosoful român Constantin Noica a numit întrebarea ,,sfințenia gândului și primul înțeles”, abia acum am tratat „democratic” întrebările, ,,votând-o” pe cea mai interesantă. Sigur că eram neîncrezători, că nu mai văzusem

cum cantitatea dă calitatea în cazul unei întrebări, dar iată că, de această dată, în marea ei smerenie, întrebarea s-a lăsat ,,votată”, pentru ca din toate întrebările formulate pe baza textelor filosofice propuse de domnul profesor Bălan, una singură să iasă învingătoare. Iată mai jos trei perspective asupra acestui moment de cunoaștere, diferit și nuanțat colorate în gândurile și sentimentele autorilor.

Se începe prin așezarea elevilor într-un cerc. Moderatorul (domnul profesor Bălan) prezintă subiectele și modalitatea de desfășurare, apoi se formează patru cercuri (grupuri) mai mici coordonate de câte un responsabil, fiecare grup primind câteva texte pe care să le studieze timp de cinci minute. La sfârșit, un grup de observatori - cel puțin doi - va prezenta concluziile. Fiecare membru al unui cerc mic formulează câte o întrebare despre

subiectul grupajului de texte. Ȋntrebările se scriu pe o coală de hârtie și se votează în cercul mic cea mai interesantă întrebare care, ulterior, se va scrie pe tablă. Așadar, pe tablă vor fi patru întrebări despre patru subiecte diferite. Se votează apoi cea mai interesantă întrebare din cele patru care va deveni unic subiect de discuție în Philo-Café. Fiecare participant încearcă să răspundă la întrebarea aleasă, însă, cine nu

dorește poate alege să se abțină. Numai după ce se face primul tur de luări de cuvânt se poate, însă, răspunde la celelalte întrebări. În final, cu cinci minute înainte de pauză, un elev anume desemnat va prezenta o sinteză la cald. După pauză discuțiile se reiau, iar un alt elev însărcinat cu realizarea sintezei la rece face o concluzionare riguroasă și obiectivă, în încheierea evenimentului.

Perspectiva obiectivă (Cătălina Radu)

Pe 15 noiembrie 2018, în liceul nostru s-a desfășurat o activitate a Cercului de Filosofie în colaborare cu Facultatea de Filosofie Bucureşti, un “Philo-Café” care a constat într-o discutie liberă, dar temeinică asupra unui subiect ales prin vot majoritar. Denumirea de “Philo-Café” conferă o libertate a cuvântului rostit, ea fiind inspirată de celebrele dialoguri filosofice dintre intelectualii secolului al XX-lea, luând adesea forma unui tenis de idei practicat deasupra aburilor de cafea. Scopul evenimentului a fost să recreeze acea atmosferă care încurajează

libera expresie într-un dialog bine structurat în spiritul criticii constructive, și mai puțin un debate sau un brainstorming. Descrierea algoritmului: În timpul discuției, tinerii gânditori au manifestat o sclipire căreia i se va lua din brilianță dacă se pune în cuvinte. Întreaga încăpere a iradiat un aer de introspecție și reflecție, prin argumente, contraargumente, aforisme, conturându-se adevăratul motiv pentru care ne adunaserăm acolo: iubirea de înțelepciune, ,,philosofia”. În timpul dialogului se nășteau, trăiau și

se aruncau înapoi în tăcerea înțelegătoare discuții care atingeau diverse arii filosofice: estetică, ontologie, etică şi multe altele. În acel loc, în acele ore care s-au scurs fără vreo milă pentru dorința noastră neobosită de comunicare, s-a relevat un vector al cunoașterii, acea particulă de voință spre mai mult, exercitându-se în completa și radicala sa libertate cel mai impunător sentiment uman: curiozitatea.

20

Perspectiva... asupra

perspectivei

(Alexandra Ciorobea)

Ne așezam în cerc, pe scaune. Cum intra unul dintre noi, nici nu apuca să se așeze bine pe scaun, că o studentă de la Facultatea de Filosofie, fostă elevă a CNITV, îl ,,țintea” cu o bomboană de ciocolată, cerându-i să se prezinte. Era ciudat, căci fizic, fiind pe un scaun înalt, stând deasupra judecătorului din mijlocul sălii, tot șovăiai puțin.

Când ne-am strâns cu toții, în jurul orei 16:00, domnul profesor Marin Bălan ne-a prezentat modul de desfășurare al Philo-Café-ului (de la unele lucruri abătându-ne chiar fără să vrem, căci odată ce dai drumul din colivie gândirii unui tânăr, e greu s-o mai prinzi din zbor). Am numărat de la 1 la 4 pentru a forma echipele și brusc nu mai erai în zona ta de confort, căci trebuia să fii în echipă nu cu cine era lângă tine, ci cu cine se nimerea să aibă același număr, plus unul sau doi studenți de la facultate (ca să învățăm de la ei, cum și ei să învețe de la noi). Fiecare echipă a primit o pagină cu fragmente de texte filosofice însoțite de cuvinte-cheie și, pentru câteva minute, s-a așternut o liniște ce te îndemna la reflecție. Apoi s-au pornit discuții aprinse între membrii echipelor, pentru a fi alese și scrise pe tablă 4 întrebări. Prima, având în vedere că echipa avea un student ce urmase și un an de Drept înainte de a intra la Filosofie, a fost „Există vreo facultate intrinsecă omului care să-i dea drepturi naturale?” cu 16 voturi. A urmat și a uimit întrebarea „Poate fi considerată asceza filosofică o artă prin care poți să-ți purifici sufletul?”, întrebare pusă de o

echipă formată în contrast: unii credincioși, iar alții atei declarați. Ea a avut 10 voturi. Cea de-a treia întrebare a fost și cea care a câștigat, cu 20 de voturi (aveai voie să votezi de la toate întrebările până la niciuna, dacă vă gândiți că nu mai iese matematic numărul de votanți): „Când se delimitează o nevoie reală de o nevoie creată și care este motorul ce i-a împins pe oameni să evolueze?” Ultima întrebare (din două întrebări...) a ieșit timid de la reprezentanța ultimei echipe, întrucât ea se întâlnea cu o limită a cuvintelor (sau una de timp?): „Poți să depășești limitele zonei tale de confort?” A avut doar 11 voturi, însă ea a fost, poate, cea care a început o controversă chiar și după Philo-Cafe. În primul rând, o reformulare: ,,De ce sinele văzut prin iubirea celuilalt ne duce la depășirea limitelor?” După o sinteză la cald a explicațiilor expuse de fiecare echipă, făcută cu multă grijă și emoție de către Alexandru Mocanu, un coleg care întotdeauna îşi cântăreşte cuvintele, am luat o scurtă pauză cu ceai, cafea și fursecuri. Ne-am grăbit apoi să ne ocupăm locurile pentru multașteptatul dialog. S-a început cu întrebări (și tot cu ele s-a terminat, însă mai puțin rostite). La școală nu prea ai voie să răspunzi la o întrebare cu alte întrebări, însă pentru filosofie e important să definești termenii folosiți și raporturile dintre ei și, mai mult de atât, să fii sigur de ele, căci foarte înșelătoare sunt cuvintele, iar întrebările subordonate sunt de mare ajutor. Astfel, dialogul se înflăcăra din când in când: „Nevoile create

provin din nevoi reale.”, „Deci, nu sunt niște nevoi adevărate?” dar, venindu-le „rândul” să vorbească și celor mai tăcuți, înțelegeai că nu contează așa mult să spui și tu ceva, cât contează două vorbe spuse la momentul oportun: ,,Bine, dar nevoile create sunt neapărat false?". Dialogul a continuat cu diferite teorii evoluționiste, cu piramida nevoilor a lui Maslow, apoi s-a încheiat cu o sinteză la rece, făcută de Cătălina Radu, o fată cu mintea clară și riguroasă.

Și pentru ca evenimentul să fie chiar ,,de neuitat”, a apărut și un scurt film despre acesta, postat atât de Colegiul nostru, cât și de Facultatea de Filosofie, realizat cu talent şi înțelegere pentru frumusețea gândului filosofic de către Costi (Constantin Gheorghe, fost elev vianist), căruia îi mulțumim pe această cale.

Într-o ascendentă coerență, o altă activitate coordonată tot de profesori și studenți de la Facultatea de Filosofie a avut loc pe 15 decembrie 2018, în școala noastră. De această dată au fost invitați și colegi de la clasele a XII-a, mai filosofi și mai învățați, iar discuția și filo-sofia s-au desfășurat pe tema unui film care ne fusese trimis cu o seară înainte: ,,Vrăjitoarele din Salem”(1996), în regia lui Nicholas Hytner, cu Winona Ryder în rol principal. Aparent de dragoste, filmul trata teme profunde de filosofie ca: Adevărul, Absolutul, Absurdul, Relativitatea convenției, Limitele raționalității și exprimării umane, Teismul, Ateismul, Prejudecata, Fascinația, Libertatea. Sub sensul copleșitor al propoziției

21

Putem trăi veşnic?

nietzscheene „Dumnezeu a murit.”, sensurile corelative ale întâmplărilor circumstanțiale din film au declanșat un fel de luptă pentru existență teoretică în dialogul nostru. Discuția inteligentă și pasională a avut pe alocuri accente logice percutante, prin concluziile subtil derivate din premise vechi cu sensuri noi: „Bine, Dumnezeu a murit”, spune stăpânul, “dar să nu afle servitorul meu, că la noapte mă va ucide.” (Alexandra și-a amintit parabola și a subliniat la timpul potrivit necesitatea elitismului etic derivat din anumite premise morale). Ca de obicei, întâlnirea a durat cu o oră mai mult decât era planificat și cel mai greu trebuie să fi fost pentru domnii profesori Marin Bălan și Crina Savu care tăceau din greu, „coordonându-ne” din priviri, pentru că regula era să nu intervină. Moderatorul (colega noastră Cătălina Radu, de data aceasta), rațional și echilibrat, și-a făcut însă cu prisosință datoria.

Așadar, nici prea esoterică, nici prea populară, filosofia de la Cerc

are ceva de vitraliu. Mințile fac gânduri noi din gânduri vechi, din cărți, din muzici și din filme. Este ceea ce facem acum. Sigur că la un anume moment, spațiul vitraliului va părăsi bidimensionalitatea pentru zboruri verticale spre Adevăr Personal și Libertate Interioară, iar culoarea vie a gândului de acum va face loc

formei, volumului, umbrei - față de care, abia, lumina va fi cu adevărat Lumină. Până atunci însă, medităm în felul nostru la cuvintele adânci ale lui Heraclit, pe care le-a spus cândva unor vizitatori dezamăgiți de locuința lui săracă: ,,Se află zei și aici...” (M. Heidegger. „Scrisoare despre umanism”).

Violeta Mihai, clasa a X-a E Visul omenirii de a păcăli

moartea s-a transformat în căutarea asiduă de moduri prin care să trăim mai mult. Este o provocare pentru mii de oameni și care înghite anual 250 de miliarde de dolari. Această cale spre nemurire rămâne un drum întortocheat, pavat cu eșecuri și

dezamăgiri. Dar oare vrem să ajungem la capătul drumului?

În anul 1850 speranța de viață era de 39 de ani, însă după ce am inventat săpunul, vaccinurile, antibioticele și am găsit moduri mai bune de a păstra hrana, am reușit să ne ținem la distanță de virusurile care omorau până atunci milioane de copii și adolescenți. Am rezolvat câteva dintre problemele omenilor de atunci, însă ne confruntăm cu altele cum ar fi bolile cronice (adică boli de lungă durată, care evoluează lent și care nu sunt transmisibile descendenţilor).

Îmbătrânirea celulară (sau senescența) constă în acumularea de leziuni celulare până în momentul în care celulele nu mai funcționează, iar organismul moare. Îmbătrânim încă dinainte să ne naștem. În perioada copilăriei şi adolescenţei, mecanismele celulare repară mare parte din erorile

apărute în transcrierea codului genetic, însă de la vârsta de 30 de ani nu mai face față numărului încontinuu de diviziuni celulare, iar procesul de îmbătrânire celulară apare. Nu există o singură cauză a îmbătrânirii, dar există câteva teorii celulare interesante care explică mecanismul. În 1961 doctorul Leonard Halice a descoperit că multe celule din corpul uman nu se mai multiplică după 50 de diviziuni. 19 ani mai târziu a fost găsită și cauza: cromozomii au regiuni terminale numite telomeri care împiedică unirea a doi cromozomi prin împerechere neomoloagă a capetelor și face ca pierderea informației genetice să fie minimă. Dupa fiecare diviziune mitotică, telomerii se subțiază, iar cromozomii își pierd stabilitatea și apare moartea celulară. Cercetătorii au analizat diferite țesuturi pentru a

Sursa: http://longevityreporter.org/

blog/2015/11/13/repairing-the-clock-another-

22

găsi celule care nu îşi pierd telomerii în timpul diviziunii celulare și au găsit: celulele canceroase. Este o descoperire interesantă, însă cu ce ar putea să ne ajute pe noi este încă neclar. În ceea ce privește studiile de geriatrie, cobaiul perfect pentru cercetători este Caenorhabditis elegans, un vierme de 1 mm lungime, transparent și care conține aproape același numar de gene ca și oamenii (aproximativ 20.000 de gene). Cercetătorii au reuşit să-i dubleze durata de viaţă eliminând o genă care reglează secreţia de insulină, ceea ce însemnă că absorbea mai puțini nutrienți (echivalentul unei diete vegeteriene la oameni). Concluzia studiului este că viteza procesului de îmbătrânire nu este în

totalitate ereditară, ci ține și de stilul de viață al persoanei. Bibliografie: https://scientia.ro/stiinta-la-minut/flash-science/6969-ce-este-o-boala-cronica.html https://www.gandul.info/magazin/cat-de-mult-poate-sa-traiasca-un-om-generatiile-viitoare-vor-depasi-usor-varsta-de-100-de-ani-lista-longevitatii-pe-tari-dupa-statisticile-onu-romania-pe-locul-89-8087182 https://en.wikipedia.org/wiki/Ageing https://www.sciencemag.org/topic/aging https://ro.wikipedia.org/wiki/Telomer https://stirileprotv.ro/stiri/international/vezi-singurul-animal-nemuritor-de-pe-planeta.html Yuval Noah Harari - Sapiens-A Brief History of Humankind https://www.sciencedirect.com/topics/biochemistry-genetics-and-molecular-biology/caenorhabditis-elegans https://www.yourgenome.org/facts/why-

use-the-worm-in-research

Sursa: https://populationeducation.org/life-span-

Biofizica - ştiinţă la baza marilor descoperiri ale secolului

Violeta Mihai, clasa a X-a E

Pentru început, biofizica este o ştiinţă care studiază procesele fizice ce stau la baza fenomenelor biologice.

Așa cum fizicienii folosesc matematica pentru a exprima cât mai simplu realitățile fizice, așa și biofizica este ajutată de alte științe pentru a descifra tainele vieţii. Să luăm atomul de carbon ca exemplu. Poate v-ați întrebat de ce este elementul chimic primordial al vieții, de ce el, dintre toate cele 94 de elemente care se găsesc în natură, se regăsește în orice proteină sau celulă. Motivul este dat de faptul că un atom de carbon are 4 valențe, deci poate forma rețele complexe de mii de atomi de

carbon, hidrogen, oxigen, sau alt element chimic. Acesta este şi

secretul vieții: complexitatea. Şi cum nicio persoană nu poate

reține atâta informație, sarcina le revine calculatoarelor. Așa au apărut și fizicienii experimentaliști, teoreticienii, matematicienii si chimiștii care au dat o mână de ajutor în dezvoltarea biologiei. Biofizicienii lucrează în toate ramurile biologiei: de la neuroștiințe, la imunologie, imagistică şi genetică.

Toate științele sunt interconectate, iar o descoperire va duce mereu la o alta. La doar două zile de la publicarea descoperirii difracției razelor X, acestea au fost folosite de un doctor pentru a scoate un ac din palma unei croitorese.

Mai târziu, razele X au ajutat la elucidarea structurii unor macromolecule şi chiar a ADN-ului.

În 1953 Maurice Wilkins, Rosalind Franklin, Francis Crick (un biofizician) şi James Watson (un biochimist), prin interpretarea unor imagini ale unor molecule „iluminate” prin difracția razelor X, au descoperit structura ADN-

ului. Acum știm că acidul deoxiribonucleic are o structură secundară de dublu helix, fiind format din două catene legate prin legături de hidrogen. ADN-ul este înalt conservat în lumea vie, fiind prezent în toate organismele vii: de la cele unicelulare (spre exemplu protozoarul Euglena verdis), până la cele pluricelulare complexe (cum ar fi Homo sapiens).

Cu toate că se aflau în competiție contra cronometru cu alte echipe de cercetători, mult mai celebre și cu laboratoare mai bine dotate, așa cum a fost cea a chimistului american Linus Pauling (laureat al premiului Nobel pentru chimie în 1954), James Watson şi Francis Crick au reușit să elucideze structura secundară a ADN-ului datorită gândirii deschise şi a experienței interdisciplinare. Fotografia ADN-ului făcută de studentul Maurice Wilkins, sub îndrumarea lui Rosalind Franklin, a rămas în istorie ca Fotografia 51.

Din păcate însa, Rosalind Franklin a murit de cancer (la fel ca Marie Curie) la 37 de ani, din cauza iradierii, înainte să i se acorde Premiul Nobel.

Sursa:

http://www.ctralie.com/Teaching/Tetrahedron/

23

Criza globală de apă

Profesor Mirela AndreeaPopescu

În fiecare zi când deschidem robinetul, ne așteptăm ca apa să curgă cât vrem, când vrem și uităm repede că obținerea apei curente a fost una dintre cele mai mari încercări ale strămoșilor noștri. Așezările erau construite în calea râurilor și în jurul lacurilor. Popoarele care reușeau să valorifice apa prosperau, iar cele care nu izbuteau dispăreau. Aztecii și-au construit cetatea pe o insulă din mijlocul unui lac și, până la venirea spaniolilor, societatea s-a dezvoltat în jurul sursei de apă, dezvoltând primul sistem de irigații și fiind cunoscută pentru modul eficient de a face agricultură. După invazia spaniolă, lacul a fost drenat încetul cu încetul și acolo s-a ridicat cel mai populat oraș de pe continentul american: Mexico City, cu 22 milioane de locuitori.

Chiar dacă privim apa ca pe o resursă nelimitată, de fapt cea mai mare parte a lumii nu va avea destulă pentru un an întreg în 2040. Cape Town a fost primul mare oraș care a fost foarte aproape să rămână fără apă. În 2017, primarul a anunțat închiderea rețelei publice de apă pe o perioadă nedeterminată, ceea ce însemna că apa nu va mai curge la robinet, ci fiecare persoană va trebui să aștepte la coadă pentru a lua apă din cisterne. Întregul oraș s-a trezit în fața unei realități cumplite și a început să economisească de urgență apa, încercând să amâne pe cât posibil

,,ziua zero”, ceea ce a și reușit. Pericolul, însă, este departe de a fi înlăturat.

Evident, nu există deficit de apă pe planeta albastră: avem 1200 de milioane de trilioane de litri din ea. 97% este sărată, 2% înghețată la poli, așa că omenirea se bazează pe acest ultim procent, din care majoritatea, însă, se află sub pământ, în locuri de unde este greu de extras. De aceea, 90% din populația lumii trăiește la mai puțin de 10 km de o sursă de apă de suprafață.

De exemplu, în capitala Mexicului, jumătate din apa folosită de oraș este extrasă din pânza freatică ce pare o sursă sigură şi de durată. Există însă o problemă și anume că acea apă s-a strâns în mii de ani și îi va lua încă câteva mii să se strângă la loc, în condițiile în care este exploatată exagerat. Dovadă a acestui fapt este chiar orașul care se scufundă literalmente în urma exploatărilor.

În lume populația este în creștere, însă cu ea nu crește numai consumul personal de apă, ci și industria și agricultura. Apa pe care o consumă un om nu se rezumă doar la cei 60 de L de apă folosiți zilnic pentru băut, spălat vase sau trasul apei la toaletă, ci se regăsește și în mâncarea pe care o mâncăm sau în hainele pe care le cumpărăm.

Doar 8% este destinată nevoilor personale, iar restul este folosit în procesare. Pentru fiecare pahar de bere se folosesc 75 L de apă, pentru o cană de cafea 120 L, pentru un tricou de bumbac 2500 L, iar pentru un

hamburger 1700 L. Imaginați-vă

cum ar fi să găsim și prețul apei în prețul final al produsului.

Fiindcă irigarea plantațiilor nu este nici pe departe eficientă, în medie, 40% din apă se pierde din cauza instalațiilor, scurgându-se înapoi în pământ. Nu este ca și cum nu avem suficientă apă, ci problema este că nu o prețuim suficient şi nu îi acordăm importanță, o lăsăm să se piardă și ne complicăm viața în următorii ani. Dacă apa ar fi tratată ca petrolul și nu am risipi nici măcar o picătură, lucrurile ar merge mai bine. Există însă o deosebire între apă şi petrol: fără apă murim.

Echilibrul între investiții pentru instalații și prețul apei sau al produselor este greu de găsit, așa cum și distribuția apei pe glob este inegală. Cea mai aridă țară are de 10.000 de ori mai puțină cantitate de apă pe cap de locuitor decât cea mai bogată (Canada).

Orașul Cape Town a arătat că se poate economisi apa, însă doar când s-a văzut tot mai aproape de ziua zero. Putem spune că întotdeauna vom avea suficientă apă, însă doar dacă o valorificăm așa cum au făcut-o și strămoșii noștri. Ideea este să conștientizăm valoarea apei înainte să rămânem fără ea și să nu uităm că soarta noastră este legată de ea. Bibliografie: https://en.wikipedia.org/wiki/Water_scarcity https://www.bbc.com/news/av/business-44170561/what-happened-to-cape-town-s-day-zero https://en.wikipedia.org/wiki/Aztecs https://www.wri.org/blog/2015/08/ranking-world-s-most-water-stressed-countries-2040

Sursa: https://www.visualcapitalist.com/extreme-water-shortages-are-expected-to-hit-these-countries-by-2040/

Sursa: https://www.sciencemag.org/news/2017/12/sinking-mexico-city-linked-metro-accident-more-come

24

Contribuţiile lui Marshall Nirenberg, Har Khorana

şi Robert Holley la interpretarea codului genetic

Sinteza proteică este procesul biochimic în urma căruia celulele generează proteine, fiind reglat prin mecanisme de degradare proteică și transport celular. Sinteza proteinelor reprezintă funcţia fundamentală a genelor. Proteinele sunt substanţe alcătuite din atomi de carbon, hidrogen, oxigen, azot şi uneori sulf. Ele intră în structura tuturor ţesuturilor şi iau parte la refacerea lor, ajută la sinteza enzimelor, intră în structura hormonilor, participă la formarea anticorpilor, au rol în apărarea organismului contra microbilor şi toxinelor şi în repartiţia apei şi a substanţelor dizolvate în ea.

Căile chimice de bază prin care ADN-ul direcționează sinteza proteinelor au fost clarificate până în 1960. Dar codul genetic-micul limbaj criptat în moleculele de ADN-a rămas un mister. Speculațiile despre acesta au fost fructuoase în anii `50, dar codul a fost spart, ulterior, prin experimente.

În 1961, Marshall Nirenberg, un tânăr biochimist, a descoperit primul "triplet"-o secvență de trei nucleotide care codifică unul din cei douăzeci de aminoacizi care formează proteinele. Ulterior, în decurs de cinci ani, întregul cod genetic a fost descifrat.

ARN-ul „ruda apropiată și partenerul de lucru al ADN-ului”, a furnizat cheia codului. În timp ce ADN-ul se află aproape în întregime în nucleu, sinteza proteinelor are loc în citoplasmă, unde se găsește ARNr-ul. În miciile „staţii de lucru”-organite cunoscute sub numele de ribozomi, secvențele de ARN, transcrise din porţiuni de ADN, servesc drept instrucțiuni pentru fabricarea aminoacizilor.

Experimentele cheie ale lui Nirenberg, realizate inițial cu ajutorul cercetătorului german Johann Matthaei, au folosit tehnici de testare simple, în eprubete, unde au creat un sistem de celule fără membrană celulară cu enzime din bacteria E. coli. În acest mix de reacţie au adăugat porţiuni de ARN, compuse din doar una dintre cele patru baze ARN (uracil, citozină, adenină și guanină) şi aminoacizi, dintre care unul a fost marcat radioactiv.

Descoperirea a apărut atunci când Matthaei a adăugat "poli-U"-ARN-ul format în întregime din baza azotată specifică uracilului-la amestec. După o scurtă incubare la temperatura normală, măsurătorile radioactive au indicat sinteza unor molecule lungi de proteine. Aceste molecule erau formate în întregime din aminoacidul fenilalanină. Nirenberg și Matthaei au concluzionat că secvența ARN "UUU" direcționează adăugarea de fenilalanină la orice lanț de proteine în creștere.

Nirenberg a continuat să descifreze alte triplete în codul genetic-un total de treizeci și cinci până în 1963 și peste șaizeci până în 1966. După cum se presupune, s-a constatat că fiecare "codon" conține trei baze într-o anumită ordine. Cu patru baze azotate în componenţă, există 64 de triplete (CODONI) posibile. Trei dintre codonii în cele din urmă descoperiți

semnalează sfârșitul oricărui lanț de aminoacizi special. Acum, se ştie că codonul UAA, alături de UAG,

ŞI UGA sunt codoni STOP.

Har Gobind Khorana, un om de stiinţă indian de la Institutul pentru Cercetarea Enzimelor de la Universitatea din Wisconsin, a adaptat sistemul experimental al lui Nirenberg și și-a extins activitatea.

Robert W. Holley, un cercetător american, a fost prima persoană care a izolat cu succes ARNt-ul şi i-a şi studiat structura. Un ARN de transfer (abreviat ARNt) este o

moleculă de obicei de 76 până la 90 de nucleotide în lungime, care servește drept legătură fizică între ARNm (ARN mesager) și secvenţa amino-acidică de proteine. ARNt-ul face acest lucru prin transportul

Cosmin Vasilescu, clasa a IX-a H

25

Studiul picioarelor de insectă cu aplicaţii în MEMS

(microelectromecanică)

În acest proiect avem în vedere cercetarea picioarelor de insectă pentru a aduce diferite contribuții atât în robotică, cât și în microelectromecanică. Dorim să inovăm lumea aceasta prin a prelua câteva din multiplele tipuri de picioare de insectă, adaptate la diferite medii și stiluri de viață,

pentru a crea un robot hibrid, funcția sa de bază fiind micromanipularea (funcția de a apuca și muta obiecte la o scară micro- sau chiar nano- cu o precizie mare).

Insectele reprezintă o clasă de animale nevertebrate hexapode aparținând încrengăturii

Arthropoda, subîncrengătura Hexapoda. În natură există circa un milion de specii de insecte, care viețuiesc atât în mediile terestre, cât și în cele acvatice, iar pentru a realiza activitățile, prezintă diferite tipuri de picioare adaptate la mediile respective de viață. În tabel sunt enumerate principalele funcții ale picioarelor de insectă: Pentru a studia mai exact forțele si microforțele care acționează în piciorul insectei, am avut ideea de a realiza o „casă de insecte”. În fig. 2 şi 3 este poligonul în care studiem insectele prinse de noi (ploșnița-Acanthosoma haemorrhoidale, familia Acanthosomatidae, ordinul Hemiptera).

unui aminoacid la organitul de sinteză a proteinelor dintr-o celulă (ribozom), dirijată de o secvență de 3 nucleotide (codon) într-un ARN mesager.

În 1968 Nirenberg Marshall și Khorana Har, împreună cu Robert W. Holley, au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pentru „interpretarea concretă a codului genetic și a funcției sale în sinteza proteinelor".

Bibliografie https://www.nobelprize.org/prizes/medicine/1968/summary/ http://www.genomenewsnetwork.org/resources/timeline/1961_Nirenberg.php https://www.genome.gov/25520300/ https://www.news-medical.net/life-sciences/The-1968-Nobel-Prize-in-

Medicine.aspx https://psychologies.ro/definitii/proteinele-376966

Proiect realizat de:

Ana-Maria Panait

Tiberiu-Andrei Radu

Coordonator: Profesor Simona Vasilescu

Funcții Aplicații

apucat manipulări de obiecte la nivel micro- sau nano-

alergat studierea spațiilor înguste

sărit oferă avantajul deplasării mai rapide și pe teren mai accidentat

înotat explorarea acvatică

săpat explorarea subterană

Fig. 2 Fig. 3 Fig.4

26

Casa este o simplă cutie de plastic în care am lipit șase senzori piezoelectrici (senzori care măsoară schimbările de presiune, forță, accelerație și temperatură) care, conectați la un osciloscop (fig. 4 – aparat care măsoară semnalul de tensiune electrică cu frecvență constantă sau a mai multor semnale simultane de tensiune ce evoluează discret) arată schimbările de presiune generate de deplasarea insectei.

Cu ajutorul unui dinamometru (aparat care măsoară forța,

momentul forței sau puterea), am reușit să facem o corelație între

datele afișate de osciloscop și forță. Astfel am obținut că o diviziune din imaginea afișată de osciloscop (fig. 5) este egală cu 0,54 gram forță, putând interpreta cu mult mai mare exactitate datele primite de la osciloscop.

Din informațiile colectate de-a lungul acestei cercetări, am reusit să creăm modele statice. Deși modelul A este cel mai simplu, cel mai frecvent, în natură este întâlnit modelul C, așa că ne vom folosi în

principal de el. Am creat și un robot simplu pentru piciorul de model A, urmând aprofundarea modelelor B şi C.

Momentan, această cercetare este încă în perioada de studiu și experimente de bază, însă ne așteptăm ca anul viitor să avem un robot micromanipulator funcțional. De asemenea, acest studiu se poate extinde până în limitele medicinei veterinare pentru a observa efectele adverse ale diverșilor stimuli pentru hamsteri sau alte animale de talie mică.

Fig. 5 Fig. 6

AMURG DE VARĂ

TÂRZIE

Pavelescu Florin

Clasa a XI-a B

Zăvoiul e-adormit. Pe vale,

O pasăre rătăcește-agale,

Pământul e zadă şi-așteaptă…

De la Domnul un potop de apă.

Înserarea biruitoare

creștinează orizontul păgân și

roșu,

Și, de căldură, cocoșul

își dă o ultimă suflare.

Din turla bisericii uitate,

Al clopotului sunet ritmic

vibrează apocaliptic

Și ne-îndeamnă la rugă.

Se simte o răcoare salutară,

Se-aude foșnetul frunzelor uscate, Peste țarina arsă răzbate

o densă mireasmă amară.

Sursa foto https://goo.gl/images/w9wNFs

27

Imprimarea 3D – acum o realitate la ȋndemână

pentru elevii şi profesorii colegiului nostru

Te gândeai vreodată că vei ajunge să printezi obiecte 3D la tine la şcoală? Iată că, de anul acesta, poţi. Şi totul este posibil deoarece ȋn luna decembrie a anului 2018 a fost finalizat ȋn şcoala noatră proiectul „Eco & Print 3D”, finanţat ca urmare a participării colegiului nostru ȋn competiţia naţională de proiecte „Idei din Ţara lui Andrei” ȋn anul 2017, finanţată de OMV Petrom.

Ca urmare a acestui fapt, pe parcursul proiectului, nu doar că s-a desfăşurat o campanie de informare pentru elevii claselor V-XII, a cadrelor didactice a personalului auxiliar şi a comunităţii locale (părinţi, reprezentanţi ai instituţiilor din vecinătate) prin intermediul site-ului şcolii, prin diriginţi la şedinţele cu părinţii sau prin reprezentanţii noştri – elevi şi cadre didactice - despre obiectivele proiectului, ci şi a fost organizată o sesiune de prezentare în faţa elevilor, privind necesitatea gestionării resurselor şi impactul negativ al deversării deşeurilor asupra mediului, şi una de votare a proiectului la nivel naţional.

Au fost înscrişi în proiect un număr mare de elevi şi cadre didactice şi, ca urmare a finanţării proiectului, au fost achiziţionate un echipament pentru obţinerea de filament de plastic, o imprimantă 3D şi manuale de instruire ȋn vederea susţinerii examenului de imprimare pentru toţi participanţii din proiect. Ca urmare a cursurilor de instruire organizate ȋn şcoală

privind operarea cu echipamentul şi imprimarea 3D ȋn vederea obţinerii certificărilor ECDL Profil, recunoscute la nivel internaţional, elevii şi profesorii au fost pregăţiţi şi au susţinut examene de certificare, care i-au dus la obţinerea Certificatelor de competenţă de Imprimare 3D. Elevii şi profesorii au învăţat cum să opereze cu echipamentul şi au fost realizate demonstraţii de operare pentru elevii şi profesorii din şcoală.

Au fost organizate şedinţe de laborator de informatică prin care cursanţii au executat practic proiectarea şi obţinerea de piese la imprimanta 3D ȋn şcoală şi au fost organizate sesiuni de testare ECDL pentru imprimarea 3D. Elevii şi cadrele didactice care au promovat examenul au primit permise ECDL 3D Printing. A fost organizată, de asemenea, o expozitie cu toate exponatele 3D Printing executate ȋn timpul proiectului.

Deoarece proiectul are şi o latură de mediu, toată comunitatea din „Ţara lui Andrei” din şcoală are acum o mai mare motivaţie de implicare în proiecte similare şi competenţe de lucru în echipă ca urmare a scopului care duce la un mediu înconjurător mai curat, nepoluat, prin activități didactice și extracurriculare mai bine realizate şi mai atractive, de infrastructură de colectare şi reciclare a deşeurilor din unitatea de învăţământ. Comunitatea locală din Bucureşti beneficiază acum de un exemplu de bune practici privind colectarea și reciclarea deșeurilor, de un mediu mai curat şi de cetăţeni responsabili şi informaţi asupra impactului negativ pe care îl are deversarea deşeurilor în mediu.

Printre beneficiile aduse de proiect se numără implicarea directă mai mare a elevilor, profesorilor şi membrilor comunităţii locale în activităţile

proiectului, o motivaţie crescută a elevilor de a se implica în proiecte similare, competenţe îmbunătăţite de operare cu imprimanta 3D şi echipamentul aferent, îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător, dotarea şcolii cu infrastructură de colectare şi reciclare plastic, un grad de responsabilizare a cetăţenilor mărit ca urmare a informării privind impactul negativ al poluării mediului cu plastic, certificarea elevilor şi cadrelor didactice ȋn imprimarea 3D.

Dragi elevi, profesori şi membri ai comunităţii, putem să spunem că participanţii implicaţi în proiect se bucură acum de dobândirea de competenţe de operare şi sunt mai siguri în ceea ce priveşte operarea cu echipamentul 3D, proiectarea pieselor şi sunt mai implicaţi în ceea ce înseamnă utilizarea de infrastructuri de colectare şi reciclare deşeuri plastic, au şi competenţe de lucru în echipă mult ȋmbunătăţite şi un simţ al protejării mediului ȋnconjurăţor mai dezvoltat.

Vă aşteptăm să vă ȋmpărtăşim din cunoştinţele noastre.

Membri echipă proiect Corina Elena Vinţ Mirela Magdalena Marinescu Laura Ungureanu Alina Elena Cobeanu Elena Voicilă – coordonator

proiect

Prof. Elena Voicilă

28

Colectivul redacțional

Elevi

Ioana Ioanăș, clasa a XII-a H

Răzvan George Duţu-Pîrvu, clasa a XI-a B

Florin Pavelescu, clasa a XI-a B

Maia Dragomir, clasa a XI-a G

Profesori coordonatori

Profesor Elena Voicilă

Profesor Alina Gabriela Boca

Director Claudia-Emilia Anghel

Director adjunct George Iosif

ISSN 2537-4796

ISSN-L 2537-4796

Adresa: Str. Arh. Ion Mincu

nr. 10, Sector 1, Bucureşti

Telefon 021-222-66-70

Email: lbi@lbi.ro