41
1 PARLAMENTUL ROMÂNIEI SENATUL CAMERA DEPUTAŢILOR LEGE privind regimul deşeurilor Parlamentul României adoptă prezenta lege. Dispoziţii generale Art. 1 Prezenta lege stabileşte măsurile şi procedurile necesare pentru protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei, prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse determinate de generarea şi gestionarea deşeurilor şi prin reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor şi creşterea eficienţei folosirii acestora. Domeniul de aplicare Art. 2 (1) Se exclud din domeniul de aplicare al prezentei legi, următoarele: a) efluenţii gazoşi emişi în atmosferă şi dioxid de carbon captat şi transportat în scopul stocării geologice şi stocat geologic în conformitate cu dispoziţiile Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon şi de modificare a Directivei 85/337/CEE a Consiliului, precum şi a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului sau excluşi din domeniul de aplicare a respectivei directive în conformitate cu art. 2 alin. (2) din aceasta; b) solurile (în situ), inclusiv solurile contaminate neexcavate şi clădiri legate permanent de sol; c) solurile necontaminate şi alte materiale geologice naturale excavate în timpul activităţilor de construcţie, în cazul în care este cert că

LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

  • Upload
    others

  • View
    17

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

1

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL CAMERA

DEPUTAŢILOR

LEGE

privind regimul deşeurilor

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Dispoziţii generale

Art. 1Prezenta lege stabileşte măsurile şi procedurile necesare pentru protecţiamediului şi a sănătăţii populaţiei, prin prevenirea sau reducerea efecteloradverse determinate de generarea şi gestionarea deşeurilor şi prin reducereaefectelor generale ale folosirii resurselor şi creşterea eficienţei folosiriiacestora.

Domeniul de aplicare

Art. 2

(1) Se exclud din domeniul de aplicare al prezentei legi, următoarele:a) efluenţii gazoşi emişi în atmosferă şi dioxid de carbon captat şi

transportat în scopul stocării geologice şi stocat geologic înconformitate cu dispoziţiile Directivei 2009/31/CE a ParlamentuluiEuropean şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologicăa dioxidului de carbon şi de modificare a Directivei 85/337/CEE aConsiliului, precum şi a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE,2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE şi a Regulamentului (CE) nr.1013/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului sau excluşi dindomeniul de aplicare a respectivei directive în conformitate cu art. 2alin. (2) din aceasta;

b) solurile (în situ), inclusiv solurile contaminate neexcavate şi clădirilegate permanent de sol;

c) solurile necontaminate şi alte materiale geologice naturale excavate întimpul activităţilor de construcţie, în cazul în care este cert că

Page 2: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

2

respectivul material va fi utilizat pentru construcţii în starea sa naturalăşi pe locul de unde a fost excavat;

d) deşeurile radioactive;e) explozibilii declasaţi;f) materiile fecale, în cazul în care acestea nu intră sub incidenţa alin. (2)

lit. (b), paiele şi alte resturi vegetale nepericuloase provenite dinagricultură sau silvicultură şi care sunt folosite în agricultură sausilvicultură sau pentru producerea de energie din biomasă prin procesesau metode care nu dăunează mediului şi nu pun în pericol sănătateapopulaţiei.

(2) Se exclud din domeniul de aplicare al prezentei legi, în măsura în caresunt reglementate prin alte acte normative, următoarele:

a) apele uzate;b) subprodusele de origine animală inclusiv produse transformate care

intră sub incidenţa Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, al ParlamentuluiEuropean i al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelorsanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinateconsumului uman cu excepţia produselor care urmează să fieincinerate, depozitate sau utilizate într-o instalaţie de producere abiogazului sau a compostului;

c) carcasele de la animalele care au decedat în orice alt mod decât prinsacrificare, inclusiv animale care au fost sacrificate pentru eradicareaunei epizootii şi care sunt eliminate conform Regulamentului (CE) nr.1774/2002;

d) deşeurile rezultate în urma activităţilor de prospectare, extracţie, tratareşi stocare a resurselor minerale, precum şi a exploatării carierelor careintră sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 856/2008 privindgestionarea deşeurilor din industriile extractive.

(3) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute de alte acte normativeaplicabile sedimentele depuse în apele de suprafaţă în scopul gestionăriiapelor şi a căilor navigabile sau al prevenirii inundaţiilor, al atenuării efectelorinundaţiilor şi secetei sau asanării terenurilor, nu se supun prevederilorprezentei legi în cazul în care se face dovada că respectivele sedimente suntnepericuloase.

(4) Acte normative care transpun directive individuale pot stabili pentrugestionarea anumitor categorii de deşeuri reguli speciale pentru cazuriindividuale, sau reguli care vin în completarea dispoziţiilor prezentei legi.

Definiţii

Art. 3Semnificaţia termenilor specifici utilizaţi în prezenta lege este prezentată înanexa nr. 1.

Page 3: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

3

Ierarhia deşeurilor

Art. 4(1) Ierarhia deşeurilor, astfel cum este prezentată mai jos, reprezintă ordinea

priorităţilor în cadrul legislaţiei şi a politicii în materie de prevenire agenerării şi de gestionare a deşeurilor:a) prevenirea;b) pregătirea pentru reutilizare;c) reciclarea;d) alte operaţiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetică; şie) eliminarea.

(2) Aplicarea ierarhiei deşeurilor menţionată la alin. (1) are ca scopîncurajarea unei gestionări eficiente a deşeurilor, astfel încât să se reducăefectele negative ale acestora asupra mediului.

(3) În acest sens, pentru anumite fluxuri de deşeuri specifice, aplicareaierarhiei deşeurilor poate suferi modificări în baza evaluării de tip analizaciclului de viaţă a efectelor globale ale generării şi gestionării acestor deşeuri.

(4) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, asigură un procestransparent de elaborare a legislaţiei şi a politicii în domeniul gestionăriideşeurilor curespectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională înadministraţia publică cu completările ulterioare.

(5) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului ia în considerareprincipiile generale ale protecţiei mediului, al precauţiei şi durabilităţii,fezabilităţii tehnice şi viabilităţii economice, protecţiei resurselor, precum şiimpactul global asupra mediului, sănătăţii populaţiei, economiei şi societăţii,potrivit prevederilor art. 1 şi art. 20.

Subproduse

Art. 5Este considerat subprodus şi nu deşeu, în sensul lit. i) din anexa nr. 1, osubstanţă sau un obiect, care rezultă în urma unui proces de producţie alcărui obiectiv principal nu este producerea acestuia şi care îndeplineştecumulativ următoarele condiţii:

a) utilizarea ulterioară a substanţei sau a obiectului este certă;b) substanţa sau obiectul pot fi utilizate direct, fără a fi supuse unei alte

prelucrări suplimentare celei prevăzute de practica industrialăobişnuită;

c) substanţa sau obiectul este produs ca parte integrantă a unui procesde producţie; şi

d) utilizarea ulterioară este legală în sensul că substanţa sau obiectulîndeplinesc toate cerinţele relevante referitoare la produs, la

Page 4: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

4

protecţia mediului şi protecţia sănătăţii pentru utilizarea specifică şinu vor produce efecte globale nocive asupra mediului sau asănătăţii populaţiei.

Încetarea statutului de deşeu

Art. 6(1) În cazul în care anumite categorii de deşeuri au trecut printr-o operaţiuneprevăzută în anexa nr. 3 şi dacă îndeplinesc criteriile specifice stabilite deComisia Europeană, acestea încetează să mai fie considerate deşeuri, însensul prezentei legi.

(2) Deşeurile care încetează să mai fie considerate deşeuri, în conformitatecu alin. (1), încetează să mai fi considerate deşeuri în scopul atingeriiobiectivelor de valorificare şi reciclare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cumodificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 2406/2004privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completărileulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 1037/2010 privind deşeurile deechipamente electrice şi electronice, Hotărârea Guvernului nr. 1132/2008privind regimul bateriilor si acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şiacumulatori, precum şi de alte acte legislative în vigoare.

(3) În lipsa criteriilor stabilite la nivel comunitar menţionate la alin. (1),autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului pe baza unor studii deevaluare a impactului social/economic şi de mediu realizate de aceasta saude orice altă autoritate/institu ie de la nivel na ional sau european poatedecide prin ordin al ministrului, caz cu caz dacă un anumit deşeu a încetat săfie considerat ca atare, cu respectarea următoarelor condiţii:

a) substanţa sau obiectul sunt utilizate în mod curent pentruîndeplinirea unor scopuri specifice;b) există o piaţă sau cerere pentru substanţa sau obiectul în cauză;c) substanţa sau obiectul îndeplineşte cerinţele tehnice pentruîndeplinirea scopurilor specifice şi respectă legislaţia şi normeleaplicabile produselor; şid) utilizarea substanţei sau a obiectului nu va produce efecte nociveasupra mediului sau a sănătăţii populaţiei.

(4) Actele legislative menţionate la alin. (3) sunt notificate Statelor Membreale Uniunii Europene şi Comisiei Europene, în conformitate cu prevederileHotărârii Guvernului nr. 1016/2004 privind măsurile pentru organizarea şirealizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilortehnice precum şi al regulilor referitoare la serviciile societătii informaţionaleîntre România şi Statele Membre ale Uniunii Europene, precum şi ComisiaEuropeană, cu modificările şi completările ulterioare.

Lista deşeurilor

Page 5: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

5

Art. 7(1) Lista deşeurilor este aprobată de către Comisia Europeană.

(2) Lista deşeurilor este obligatorie pentru a determina dacă un deşeu trebuieconsiderat deşeu periculos.

(3) Includerea unui obiect sau a unei substanţe pe listă nu înseamnă cărespectivul obiect sau respectiva substanţă se consideră ca fiind deşeu înorice împrejurare.

(4) O substanţă sau un obiect este considerat deşeu numai în cazul în carecorespunde definiţiei prevăzute la lit. i) din anexa nr. 1 la prezenta lege.

.Art. 8(1) Producătorii şi deţinătorii de deşeuri, persoane juridice sunt obligaţi săîncadreze, fiecare tip de deşeu generat din propria activitate, în listadeşeurilor menţionată la art. 7 alin. (1).

(2) În cazul unui tip de de eu care se ncadrează potrivit listei deşeurilormenţionată la art. 7 alin. (1) sub două coduri diferite n funcţie de posibilaprezen ă a unor caracteristici periculoase, codurile marcate cu asterix,

ncadrarea ca deşeu nepericulos se realizează de către producătorii şideţinătorii de astfel de deşeuri numai n baza unei analize a originii, testelor,buletinelor de analiză şi a altor documente relevante.

(3) Laboratorul de referinţă din administrarea Agenţiei Naţionale pentruProtecţia Mediului, denumită în continuare ANPM analizează cazurile deincertitudine referitoare la caracterizarea şi ncadrarea deşeurilor.

(4) Producătorii şi deţinătorii de deşeuri, persoane juridice sunt obligaţi săefectueze şi să deţină o caracterizare a deşeurilor periculoase generate dinpropria activitate şi a deşeurilor care pot fi considerate periculoase datorităoriginii sau compoziţiei, în scopul determinării posibilită ilor de amestecare, ametodelor de tratare şi eliminare a acestora.

(5) Producătorii i de inătorii de de euri, autorită i publice de apărare,ordine publică i siguran ă na ională sunt obliga i să încadreze, încodurile men ionate în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002privind eviden a gestiunii de eurilor i pentru aprobarea listei cuprinzândde eurile, inclusiv de eurile periculoase, cu completările ulterioare, fiecaretip de de eu generat de propria activitate, pe baza reglementărilor specificepentru gestionarea de eurilor.

Page 6: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

6

Art. 9(1) Pe baza originii, testelor, buletinelor de analiză şi a altor documenterelevante puse la dispoziţie de producătorii şi deţinătorii de deşeurimen iona i la art. 8 alin. (4) i (5), autoritatea publică centrală pentruprotecţia mediului consideră că un deşeu este periculos chiar dacă acesta nufigurează ca atare pe lista de deşeurilor menţionată la art. 7 alin (1), dacăacesta prezintă una sau mai multe din proprietăţile enumerate în anexa nr. 4din prezenta lege.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului notifică ComisiaEuropeană, cu celeritate, deşeurile considerate ca fiind periculoase şi care nufigurează ca atare pe lista deşeurilor menţionată la art. 7 alin (1) şi leconsemnează în raportul prevăzut la art. 48 alin. (3), furnizând ComisieiEuropene toate informaţiile relevante.

Art. 10(1) În cazul în care autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului deţinedovezi care arată că un deşeu care figurează pe lista deşeurilor prevăzută laart. 7 alin.(1) ca fiind periculos nu prezintă niciuna din proprietăţile enumerateîn anexa nr. 4 la prezenta lege poate considera acest deşeu ca fiindnepericulos.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului notifică ComisiaEuropeană, cu celeritate, cazurile prevăzute la alin. (1), furnizând toateinformaţiile relevante în vederea revizuirii listei deşeurilor.

Art. 11Reclasificarea deşeurilor periculoase ca deşeuri nepericuloase nu se poaterealiza prin diluarea sau amestecarea acestora în scopul de a diminuaconcentraţiile iniţiale de substanţe periculoase la un nivel mai mic decâtnivelul prevăzut pentru ca un deşeu să fie definit ca fiind periculos.

Răspunderea extinsă a producătorului

Art. 12(1) În vederea prevenirii, reutilizării, reciclării şi a altor tipuri de valorificare adeşeurilor, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului promoveazăsau după caz propune măsuri cu caracter legislativ sau nelegislativ prin careproducătorul produsului, persoana fizică autorizată sau persoana juridicăcare, cu titlu profesional, proiectează, produce, prelucreză, tratează, vindesau importă produse este supus unui regim de răspundere extinsă aproducătorului.

Page 7: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

7

(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) includ fără a se limita la acestea,următoarele:

a) încurajarea adoptării încă din faza de proiectare a produselor aunor soluţii care să reducă impactul asupra mediului şi generareade deşeuri, în procesul de fabricaţie şi pe perioada de utilizare aproduselor şi să asigure respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) – (3)atunci când acestea devin de euri;b) încurajarea producţiei şi comercializării de produse cu utilizărimultiple, durabile din punct de vedere tehnic şi care după, ce devindeşeuri, pot fi valorificate în mod corespunzător şi a căror eliminareeste compatibilă cu principiile de protecţia mediului;c) acceptarea produselor returnate şi a deşeurilor care rămân dupăutilizarea acestor produse şi asigurarea gestionării ulterioare aacestora fără a crea prejudicii asupra mediului sau sănătăţiipopulaţiei precum şi asumarea răspunderii financiare;d) punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor disponibile cuprivire la caracterul reutilizabil şi reciclabil al produselor.

(3) În vederea aplicării răspunderii extinse a producătorului, se iau înconsiderare fezabilitatea tehnică şi viabilitatea economică, efectele globaleasupra mediului şi a sănătăţii populaţiei precum şi impactul social, curespectarea necesităţii de a asigura buna funcţionare a pieţei interne.

(4) Răspunderea extinsă a producătorilor se aplică fără a aduce atingereresponsabilităţilor prevăzute la art. 22 alin. (1) şi art. 23 şi legislaţiei specificeprivind fluxurile de deşeuri şi a celei privind produsele.

Valorificarea deşeurilor

Art. 13Producătorii iniţiali de deşeuri şi deţinătorii de deşeuri au obligaţia valorificăriiacestora cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) - (3) şi art. 20.

Art. 14(1) Pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare producătorii iniţiali dedeşeuri şi deţinătorii de deşeuri sunt obligaţi să colecteze separat, cel puţinurmătoarele categorii de deşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă.

(2) Operatorii economici care asigură colectarea şi transportul deşeurilorprevăzute la alin. (1) au obligaţia de a asigura colectarea separată adeşeurilor prevăzute la alin. (1) şi de a nu amesteca aceste deşeuri.

Art. 15(1) Unităţile i întreprindereile care valorifică deşeurile au următoarele

obligaţii:

Page 8: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

8

a) să deţină spaţii special amenajate pentru stocarea deşeurilor încondiţii care să garanteze reducerea riscului pentru sănătateaumană şi deteriorarea calităţii mediului;b) să evite formarea de stocuri de deşeuri care urmează să fievalorificate, precum şi de produse rezultate în urma valorificării carear putea genera fenomene de poluare a mediului sau care săprezinte riscuri asupra sănătăţii populaţiei;c) să adopte cele mai bune tehnologii disponibile în domeniulvalorificării deşeurilor.

(2) Operatorii economici care desfă oară activită i de valorificare,prevăzute în Anexa nr. 3, se înscriu la Ministerul Economiei, Comer ului

i Mediului de Afaceri.(3) Procedura de înscriere pentru operatorii economici prevăzu i la alin. 2

se stabile te prin ordin al ministrului economiei, comer ului i mediuluide afaceri, cu avizul ministrului mediului i pădurilor, în termen de 120de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Reutilizarea şi reciclarea

Art. 16(1) Autorităţile administraţiei publice centrale cu atribuţii n domeniulprotecţiei mediului adoptă sau după caz propun măsuri adecvate pentrupromovarea activităţilor de reutilizare a produselor şi a activităţilor depregătire a acestora pentru reutilizare cu precădere prin:

a) stimularea realizării unor reţele pentru repararea şi reutilizareaproduselor;b) utilizarea instrumentelor economice;c) introducerea unor criterii referitoare la achiziţiile publice;d) stabilirea de obiective cantitative sau alte măsuri.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului promovează saudupă caz stabileşte, prin hotărâre a Guvernului, aplicabilitatea colectăriiseparate n diferite sectoare de reciclare, în măsura în care este fezabilă dinpunct de vedere tehnic, economic şi de mediu pentru atingerea standardelorde calitate n sectorul respectiv.

Art. 17(1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia ca începând cu anul2012, să asigure colectarea separată pentru cel puţin următoarele tipuri dedeşeuri: hârtie, metal, plastic şi sticlă.

(2) Producătorii de de euri şi autorităţile administra iei publice locale, auobligaţia realizării:

a) până în anul 2020, pregătirea pentru reutilizarea şi reciclareadeşeurilor, cum ar fi hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind dindeşeurile menajere şi, după caz, provenind din alte surse, în măsura

Page 9: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

9

în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provindin deşeurile menajere, să atingă un nivel minim de 50% din masatotală;b) până în anul 2020, pregătirea pentru reutilizarea, reciclarea şi alteoperaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de umplererambleiere care utilizează deşeuri pentru a înlocui alte materiale, adeşeurilor nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şidemolări să atingă un nivel minim de 70% din masă, cu excepţiamaterialelor geologice naturale definite la categoria 17 05 04 dinHotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare.

Art. 18(1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului consemneazăstadiul îndeplinirii obiectivelor menţionate la art. 17 alin. (2) n raportulprevăzut la art. 48 alin. (3).

(2) În cazul neîndeplinirii obiectivelor, n raport se includ motivele eşeculuirespectiv şi măsurile pe care toţi factorii implicaţi intenţionează să le ia învederea îndeplinirii obiectivelor respective.

Eliminarea

Art. 19(1) Deşeurile care nu au fost supuse valorificării trebuie să fie supuse uneioperaţiuni de eliminare în condiţii de siguranţă care îndeplinesc cerinţele dela art. 20.

(2) Operatorii economici autorizaţi din punct de vedere al protec iei mediuluipentru activitatea de eliminare a deşeurilor au următoarele obligaţii:

a) să asigure eliminarea, în totalitate a deşeurilor care le suntîncredinţate;b) să folosească cele mai bune tehnologii disponibile şi care nuimplică costuri excesive pentru eliminarea deşeurilor;c) să amplaseze şi să amenajeze instalaţia de eliminare a deşeurilorîntr-un spaţiu şi în condiţii corespunzătoare, numai cu acordulautorităţilor competente;d) să introducă în instalaţia de eliminare numai deşeurile permise deautorităţile competente şi să respecte tehnologia de eliminareaprobată de acestea.

(3) Abandonarea deşeurilor este interzisă.

(4) Eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop esteinterzisă.

Page 10: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

10

Protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului

Art. 20Gestionarea deşeurilor trebuie să se realizeze fără a pune în pericolsănătatea umană şi fără a dăuna mediului, în special:

a) fără a genera riscuri pentru aer, apă, sol, faună sau floră;b) făra a crea neplăceri din cauza zgomotului sau a mirosurilor;c) fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special.

Costurile

Art. 21(1) În conformitate cu principiul „poluatorul plăteşte” costurile operaţiilor degestionare a deşeurilor se suportă de către producătorul iniţial de deşeuri saudupă caz de deţinătorul actual sau anterior al deşeurilor.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte prinhotărâre a Guvernului cazurile n care costurile gestiunii deşeurilor urmeazăsă fie suportate în întregime sau parţial de către producătorul produsului dincare derivă deşeul respectiv şi eventuala participare a distribuitorilor unuiasemenea produs la aceste costuri.

(3) În cazul deşeurilor abandonate i în cazul în care producătorul/deţinătorulde deşeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacereamediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare,eliminare sunt suportate de către autoritatea administraţiei publice locale.

(4) După identificarea producătorului/deţinătorului de deşeuri, acesta esteobligat să suporte atât cheltuielile prevăzute la alin. (3) efectuate deautoritatea administraţiei publice locale, cât şi cele legate de acţiunileîntreprinse pentru identificare.

Responsabilitatea pentru gestionarea deşeurilor

Art. 22(1) Producătorul de deşeuri sau după caz orice deţinător de deşeuri areobligaţia de a efectua operaţiunile de tratare în conformitate cu prevederileart. 4 alin. (1) – (3) i art. 20 sau de a transfera aceste operaţiuni unuioperator economic autorizat care desfăşoară activităţi de tratare a de eurilorsau unui colector public sau privat în conformitate cu prevederile art. 4 alin.(1) - (3) i art. 20.

(2) Operatorii economici autorizaţi din punct de vedere al protec ieimediului pentru efectuarea operaţiunilor de colectare şi transport au obligaţia

Page 11: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

11

să transporte deşeurile numai la instalaţii autorizate pentru efectuareaoperaţiunilor de tratare.

(3) Deţinătorii/producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţiiprecum şi operatorii economici prevăzuţi la alin. (2) au obligaţia sădesemneze o persoană, din rândul angajaţilor proprii, care să urmărească şisă asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege sau să delegeaceastă obligaţie unei terţe persoane.

(4) Persoanele desemnate, prevăzute la alin. (3) trebuie să fie instruite îndomeniul gestiunii deşeurilor inclusiv a deşeurilor periculoase, ca urmare aabsolvirii unor cursuri de specialitate.

Art. 23(1) Producătorul sau deţinătorul iniţial care transferă deşeuri către una dintre

persoanele fizice sau juridice menţionate la art. 22 alin. (1) în vedereaefectuării unor operaţiuni de tratare preliminară nu este scutit deresponsabilitatea pentru realizarea operaţiunilor de valorificare sau deeliminare completă.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte prinhotărâre a Guvernului condiţiile cu privire la responsabilitatea gestionăriideşeurilor şi decide cazurile n care producătorului iniţial de deşeuri îirevine responsabilitatea pentru întregul lanţ al procesului de tratare sauîn care cazuri responsabilitatea producătorului şi a deţinătorului dede euri se poate împărţi sau delega între factorii din lanţul procesului detratare.

(3) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate stabili prinhotărâre a Guvernului n conformitate cu art. 12, dacă organizareaactivităţilor de gestionare a deşeurilor revine parţial sau în totalitateproducătorului produsului din care derivă deşeul respectiv şi dacădistribuitorul produsului respectiv participă la această responsabilitate.

(4) Prevederile de la alin. (2) şi (3) se aplică în măsura în care studiile deevaluare efectuate la solicitarea autorităţii publice centrale pentruprotecţia mediului stabilesc oportunitatea împărţirii responsabilităţiiprivind gestionarea deşeurilor.

(5) În cazul în care împărţirea responsabilităţii privind tratarea deşeurilorimplică transportul deşeurilor peste frontiera României, acesta se poaterealiza numai cu respectarea prevederilor comunitare referitoare latransferurile de deşeuri.

Page 12: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

12

(6) La controlul şi supravegherea transporturilor deşeurilor peste frontieraRomâniei se iau în considerare perioadele de tranziţie prevăzute înTratatul de aderare a României la Uniunea Europeană precum şi celestabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2007 privind stabilirea unormăsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 alParlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2006 privindtransferul de deşeuri.

Principiile autonomiei şi proximităţii

Art. 24(1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului colaborează cu

celelalte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor şicu autorităţile competente din alte Statele Membre pentru crearea uneireţele integrate adecvate de unită i de eliminare a deşeurilor şi deinstalaţii de valorificare a deşeurior municipale mixte colectate dingospodăriile private, inclusiv în cazul în care această colectare vizează

i astfel de de euri provenite de la al i producători, ţinând seama decele mai bune tehnici disponibile, care nu implică costuri excesive, curespectarea cerinţelor prevăzute în Tratatul de aderare a României laUniunea Europeană.

(2) Reţeaua este concepută astfel încât să permită Uniunii Europene, săasigure prin mijloace proprii eliminarea deşeurilor precum i valorificareade eurilor men ionate la alin. (1), i pentru a permite României săac ioneze individual în acest scop, ţinând cont de condiţiile geograficesau de necesitatea de instalaţii specializate pentru anumite tipuri dedeşeuri.

(3) Reţeaua menţionată la alin (1) şi (2) trebuie să permită eliminarea şivalorificarea deşeurilor în cele mai apropiate instalaţii adecvate, prin celemai potrivite metode şi tehnologii, pentru a asigura un înalt nivel deprotecţie pentru mediu şi sănătatea publică.

(4) Prin derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006, România poatelimita, în vederea protejării reţelei na ionale, intrările trasnporturilor dedeşeuri destinate incineratoarelor clasificate ca instalaţii de valorificare,în cazul în care autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului astabilit că asemenea transporturi ar duce la necesitatea eliminăriideşeurilor naţionale sau ar presupune tratarea respectivelor deşeuri într-un mod care nu este consecvent cu planul na ional de gestionare adeşeurilor.

(5) În cazul în care autoritatea publică centrală pentru protecţia mediuluiaplică prevederile alin. (3) aceasta notifică decizia Comisiei Europene.

Page 13: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

13

(6) Aplicarea principiilor autonomiei şi proximită ii nu semnifică obligaţia dea deţine la nivel naţional toate tipurile de instalaţii pentru valorificarea şieliminarea deşeurilor.

Art. 25Autorită ile teritoriale pentru protec ia mediului i autorită ile publice localeiau în considerare la elaborarea documentelor strategice locale i laaprobarea investi iilor în domeniul gestiunii de eurilor de principiulproximită ii i autosuficien ei fără a aduce atingere planului na ional degestionare a de eurilor i a strategiei na ionale de gestionare a de eurilor.

Controlul deşeurilor periculoase

Art. 26(1) Producătorii /de inătorii de de euri periculoase precum şi operatorii

economici autoriza i din punct de vedere al protec iei mediului sădesfăşoare activită i de colectare, transport, stocare, tratare sauvalorificare a deşeurilor periculoase sunt obliga i să colecteze,transporte i să stocheze separat diferitele categorii de deşeuripericuloase, în funcţie de proprietăţile fizico-chimice, de compatibilităţi şide natura substanţelor de stingere care pot fi utilizate pentru fiecarecategorie de deşeuri în caz de incendiu, astfel încât să se poată asiguraun grad ridicat de protec ie a mediului i a sănătă ii popula iei înconformitate cu prevederile art. 20, incluzând asigurarea trasabilită ii dela locul de generare la destina ia finală potrivit art. 49 şi art. 60.

(2) Controlul privind generarea, colectarea, operaţiunile de transport,stocarea temporară şi tratarea în cazul deşeurilor periculoase seefectuează de către organismele abilitate prin lege şi are în vedere, înmod deosebit, originea, destinaţia precum şi măsurile luate deproducătorul de de euri pentru ambalarea şi etichetare ale unor astfelde deşeuri.

(3) Transportul deşeurilor periculoase pe teritoriul României se face conformprevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1061/2008 privind transportuldeşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României.

Interzicerea amestecării deşeurilor periculoase

Art. 27(1) Producătorii şi deţinătorii de deşeuri periculoase, inclusiv comercian ii i

brokerii care pot intra fizic în posesia de eurilor, au obliga ia să nu

Page 14: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

14

amestece diferitele categorii de deşeuri periculoase cu alte categorii dedeşeuri periculoase sau cu alte deşeuri, substanţe sau materiale.

(2) Amestecarea include diluarea substanţelor periculoase.

(3) Prin excep ie de la prevederile alin. (1), autoritatea teritorială pentruprotec ia mediului poate autoriza amestecarea dacă:

a) opera iunea de amestecare este efectuată de un operatoreconomic autorizat, conform art. 32.b) sunt respectate condi iile prevăzute la art. 20 iar efectele nociveale gestionării de eurilor asupra sănătă ii popula iei i asupramediului nu sunt agravate; ic) opera iunea de amestecare se realizează în conformitate cu celemai bune tehnici disponibile;d) buletinele de analiză men ionate la art. 8 alin. (4) permit acestproces.

(4) În situaţiile în care deşeurile periculoase sunt deja amestecate cu altedeşeuri, substanţe sau materiale, fără a fi cazul celor menţionate la alin (3),separarea trebuie să fie efectuată numai dacă este fezabilă din punct devedere tehnic şi economic şi dacă este necesară pentru respectareaprevederilor art. 20.

Etichetarea deşeurilor periculoase

Art. 28(1) Producătorii de de euri sunt obligaţi să se asigure că pe durata

efectuării opera iunilor de colectare, transport i stocare a de eurilorpericuloase, acestea sunt ambalate şi etichetate în conformitate cuprevederile Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului Europeanşi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şiambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogarea Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare aRegulamentului (CE) nr. 1907/2006, ale Hotărârii Guvernului nr.1408/2008 privind clasificarea, ambalarea i etichetarea substan elorpericuloase i ale Hotărârii Guvernului nr. 937/2010 privind clasificarea,ambalarea i etichetarea preparatelor periculoase.

(2) Transferul deşeurilor periculoase pe teritoriul naţional trebuie să fiensoţit de documentul de identificare prevăzut n anexa IB la

Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

De�eurile periculoase rezultate din gospodării

Art.29

Page 15: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

15

(1) Prevederile art. 26, art. 27, art. 28 i art. 49 nu se aplică de eurilormunicipale amestecate provenite din gospodării private.

(2) Prevederile art. 28 i art. 49 nu se aplică frac iunilor separate dede euri periculoase provenind din gospodării private până când acesteanu sunt acceptate pentru colectare, eliminare sau valorificare de către ounitate sau întreprindere care a ob inut o autoriza ie sau a fostînregistrată în conformitate cu art. 32 sau art. 36.

Uleiurile uzate

Art. 30(1) Fără a aduce atingere obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor

periculoase prevăzute la art. 27 şi art. 28 producătorii şi deţinătorii dede euri periculoase trebuie să respecte prevederile art. 4 alin. (1) – (3) iart. 20 în gestionarea uleiurilor uzate.

(2) Activitatea de gestionare a uleiurilor uzate se reglementează prin hotărârea Guvernului.

(3) Pentru a acorda prioritate regenerării uleiurilor uzate se respectăprevederile art. 11 sau 12 din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 în cazultransferului de uleiuri uzate dinspre România către instalaţii de incineraresau co-incinerare aflate pe teritoriul altor State Membre sau ţări terţe.

Bio-deşeurile

Art. 31(1) Autorităţile administraţiei publice locale în conformitate cu art. 4, alin. (1) –

(3) şi art. 20, au următoarele responsabilităţi:a) să colecteze separat bio-deşeurile în vederea compostării şifermentării bio-deşeurilor;b) să trateze bio-deşeurile într-un mod care asigură un înalt nivel deprotecţie a mediului;c) să folosească materiale sigure pentru mediu, produse din bio-deşeuri;d) să ncurajeze compostarea individuală în gospodării;

(2) Deşeurile biodegradabile provenite din parcuri şi grădini trebuie să fiecolectate separat şi transportate la staţiile de compostare sau peplatforme individuale de compostare.

(3) În cazul în care, bio-deşeurile colectate separat conţin substanţepericuloase, se interzice tratarea acestora în staţii de compostare.

Autorizări şi înregistrări

Page 16: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

16

Art. 32(1) Toate unită ile sau întreprinderile care inten ionează să desfă oare

activită i de tratare a de eurilor sunt obligate să ob ină oautoriza ie/autoriza ie integrată de mediu eliberată de către autorită ilecompetente pentru protec ia mediului.

(2) În autorizaţie/autoriza ie integrată de mediu se precizează cel puţinurmătoarele:

a) tipurile şi cantităţile de deşeuri care pot fi tratate;b) pentru fiecare tip de operaţiune permisă, cerinţele tehnice şi de

orice altă natură aplicabile amplasamentului în cauză;c) măsurile de siguranţă şi de prevenire care trebuie luate;d) metoda care trebuie aplicată pentru fiecare tip de operaţiune;e) monitorizarea şi controlul operaţiunilor, după caz;f) măsurile de închidere şi de întreţinere ulterioară, după caz.

(3) Autorizaţiile se pot elibera pentru o perioadă determinată şi se pot reînnoi,în condi iile legii.

Art. 33(1) Revizuirea autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu se realizează ori de

câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza emiteriiei.

(2) Titularul activităţii va informa în scris agen ia teritorială pentru protecţiamediului despre acest lucru, iar aceasta va emite o autorizaţie/autorizaţieintegrată de mediu revizuită, incluzând acele date care s-au modificat, sauva decide reluarea procedurii de emitere a unei noi autorizaţii de mediu.

(3) În cazul în care agen ia teritorială pentru protecţia mediului consideră cămetoda de tratare propusă nu este acceptabilă din punctul de vedere alprotecţiei mediului, în special atunci când metoda nu este conformă cuart. 20, aceasta refuză eliberarea autorizaţiei.

(4) Toate autorizaţiile eliberate pentru operaţiuni de incinerare sau co-incinerare cu valorificarea energiei trebuie să respecte condiţia cavalorificarea energiei să aibă un randament energetic ridicat.

Derogări de la obligaţia de autorizare

Art. 34Agen ia teritorială pentru protec ia mediului poate acorda, n bazanormelor generale stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţiamediului, unităţilor sau întreprinderilor derogări de la obligaţia prevăzută laart. 32 alin.(1) pentru următoarele operaţiuni:

Page 17: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

17

a) eliminarea propriilor deşeuri nepericuloase la locul de producţiesaub) valorificarea deşeurilor.

Condiţii pentru derogări

Art. 35(1) Pentru acordarea derogărilor potrivit art. 34 autoritatea publică centrală

pentru protecţia mediului stabileşte pentru fiecare tip de activitate, normegenerale care să prevadă:

a) tipurile şi cantităţile de deşeuri care pot face obiectul uneiderogări,b) metoda de tratare care trebuie aplicată.

(2) Aceste norme se stabilesc astfel încât să se asigure că deşeurile sunttratate în conformitate cu art. 20.

(3) În cazul operaţiilor de eliminare prevăzute la art. 34 lit. a), normele trebuiesă ia în considerare cele mai bune tehnici existente.

(4) Pe lângă normele generale prevăzute la alin. (1), autoritatea publicăcentrală pentru protec ia mediului stabileşte condiţii speciale pentruderogările acordate în cazul deşeurilor periculoase, inclusiv pe tipuri deactivităţi, precum şi alte eventuale cerinţe necesare pentru efectuareadiferitelor forme de valorificare şi unde este cazul, valori limită pentruconţinutul de substanţe periculoase al deşeurilor şi valori limită de emisie.

(5) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează ComisiaEuropeană în legătură cu normele prevăzute la alin. (1), (2) şi (3).

Înregistrarea

Art. 36(1) În cazul în care structurile enumerate nu fac obiectul cerinţelor privind

autorizarea, ANPM menţine un registru cu:a) operatorii economici care colectează şi transportă deşeuri însistem profesional;b) comercianţii sau brokerii;c) operatorii economici care fac obiectul derogărilor de la cerinţelede autorizare conform art. 34.

(2) Persoanele fizice autorizate şi persoanele juridice menţionate la alin (1)sunt obligate să informeze, până la data de 31 decembrie a fiecărui an,autoritatea teritorială pentru protecţia mediului asupra activităţiidesfă urate.

Page 18: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

18

(3) În vederea reducerii sarcinii administrative asociate procesului deînregistrare, autorităţile teritoriale pentru protectia mediului comunicăANPM informaţii relevante cu privire la persoanele fizice şi juridicemenţionate la alin (1).

(4) ANPM elaborează procedura de înregistrare în registrul menţionat la alin.(1) în termen de 120 de zile de la data întrării în vigoare a prezentei legi.

(5) Instituţiile care desfăşoară activităţi care privesc apărarea ării şisecuritatea naţională nu se înregistrează în registrul menţionat la alin. (1).

Planurile de gestionare a deşeurilor

Art. 37(1) Pentru îndeplinirea obiectivelor prezentei legi se elaborează planuri de

gestionare a deşeurilor la nivel naţional, regional, judeţean, inclusiv almunicipiului Bucureşti.

(2) Planul naţional de gestionare a deşeurilor se elaborează de cătreautoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi acoperă întregulteritoriu geografic al României.

(3) Planul prevăzut la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi senotifică Comisiei Europene.

Art. 38(1) În baza principiilor şi obiectivelor prevăzute în Planul naţional de

gestionare a deşeurilor şi a cadrului general stabilit prin Ordinul ministruluimediului şi dezvoltării durabile nr. 951/2007 privind aprobareaMetodologiei de elaborare a Planurilor regionale şi judeţene de gestionarea deşeurilor, se elaborează/realizează/revizuiesc planurile regionale degestionare a deşeurilor, denumite în continuare PRGD, de către Agen iaRegională pentru Protec ia Mediului denumită în continuare ARPMîmpreună cu toate Consiliile Judeţene aparţinând regiunii respective.

(2) PRGD se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centralepentru protecţia mediului.

Art. 39(1) În baza principiilor şi obiectivelor din PNGD şi a cadrului general din

Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 951/2007, seelaborează/realizează/revizuiesc planurile judeţene de gestionare adeşeurilor, denumite în continuare PJGD, de către consiliul judeţean, încolaborare cu agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, denumită încontinuare APM şi Planul de gestionare a deşeurilor pentru municipiulBucureşti, denumit în continuare PMGD, de către Consiliul General al

Page 19: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

19

Municipiului Bucureşti, în colaborare cu agenţia teritorială pentru protecţiamediului Bucureşti.

(2) PJGD se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, iar PMGD, prinhotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu avizul APM,ARPM după caz.

Art. 40(1) Realizarea studiilor, expertizelor şi proiectelor necesare pentru elaborarea

planurilor de gestionare a deşeurilor poate fi încredinţată, cu respectareaprevederilor legale privind achiziţiile publice.

(2) Elaborarea şi avizarea planurilor de gestionare a deşeurilor se face curespectarea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şiprograme.

(3) Autorităţile publice şi operatorii economici au obligaţia furnizării datelornecesare elaborării planurilor, conform prevederilor legale.

Art. 41(1) Planurile de gestionare a deşeurilor cuprind o analiză a situaţiei actuale în

domeniul gestionării tuturor categoriilor de de euri precum şi măsurilecare trebuie luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în cazulpregătirii pentru reutilizare, reciclare, valorificare şi eliminare precum şi oevaluare a modului în care planurile vor ajuta la punerea în aplicare aobiectivelor şi dispoziţiilor prezentei legi.

(2) Planurile prevăzute la alin. (1), luând în considerare nivelul geografic şiacoperirea zonei de planificare, trebuie să conţină cel puţin următoarele:

a) obiectivele şi priorităţile autorităţilor administra iei publice localeîn vederea îndeplinirii obligaţiilor din domeniul gestionării deşeurilor.b) tipul, cantitatea şi sursa deşeurilor generate pe teritoriu, deşeurilecare ar putea fi expediate de pe sau pe teritoriul naţional, precum şio evaluare a evoluţiei viitoare a fluxurilor de deşeuri;c) schemele existente de colectare a deşeurilor şi principaleleinstalaţii de eliminare şi valorificare, inclusiv orice aranjamentespeciale pentru uleiurile uzate, deşeurile periculoase sau fluxurile dedeşeuri abordate de legislaţia specifică;d) o evaluare a necesarului de noi scheme de colectare, închidereainstalaţiilor de deşeuri existente, infrastructura suplimentară pentruinstalaţiile de deşeuri în conformitate cu art. 24 şi, dacă este cazul,investiţiile legate de acestea;e) informaţii suficiente cu privire la criteriile de identificare aamplasamentului şi la capacitatea viitoare de eliminare sau deoperare a instalaţiilor majore de valorificare, dacă este cazul;

Page 20: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

20

f) politici generale de gestionare a deşeurilor, inclusiv tehnologii şimetode planificate de gestionare a deşeurilor sau politici privinddeşeurile care ridică probleme specifice de gestionare;g) estimarea costurilor pentru investiţiile privind operaţiile devalorificare şi eliminare.h) etapele care trebuie urmărite de autorităţile responsabile pentruîndeplinirea prevederilor prezentei legi.i) modul de implementare a planurilor de gestionare a deşeurilor.j) orice alte informaţii relevante necesare pentru asigurarea îndepliriiobiectivelor prezentei legi.

(3) Luând în considerare nivelul geografic şi acoperirea zonei de planificare,planurile prevăzute la alin. (1) pot conţine:

a) aspectele organizaţionale legate de gestionarea deşeurilor,inclusiv o descriere a alocării responsabilităţilor între actorii publici şiprivaţi care se ocupă cu gestionarea deşeurilor;b) o analiză a utilităţii şi a adecvării utilizării instrumenteloreconomice şi de altă natură pentru rezolvarea diverselor problemelegate de deşeuri, luând în considerare necesitatea menţinerii uneibune funcţionări a pieţei interne;c) utilizarea unor campanii de sensibilizare şi de informare adresatepublicului larg sau unor categorii speciale de consumatori;d) siturile contaminate istoric de eliminare a deşeurilor şi măsuripentru reabilitarea acestora.

(4) Planurile de gestionare a deşeurilor respectă cerinţele privind gestionareadeşeurilor stabilite prin art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cumodificările şi completările ulterioare, şi prin art. 6 alin. (1) din HotărâreaGuvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu completărileulterioare

Programe de prevenire a generării deşeurilorArt. 42(1) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în conformitate cu

prevederile art. 1 i art. 4, adoptă până la 12 decembrie 2013 programede prevenire a generării deşeurilor la nivel naţional.

(2) Programele de prevenire a generării deşeurilor pot să facă parte dinplanurile de gestionare a deşeurilor prevăzute la art. 37, din alte programede politici de mediu sau să fie elaborate ca programe distincte.

(3) În cazul în care programele prevăzute la alin. (1) sunt integrate înplanurile de gestionare a deşeurilor sau în alte programe măsurile deprevenire a generării deşeurilor trebuie identificate clar.

Page 21: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

21

(4) Programele menţionate la alin. (1) stabilesc obiective de prevenire agenerării deşeurilor.

(5) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului descrie măsurile deprevenire existente şi evaluează utilitatea exemplelor de măsuri indicateîn anexa nr. 5 sau a altor măsuri corespunzătoare.

(6) Scopul obiectivelor şi măsurilor menţionate la alin. (4) şi (5) esteeliminarea legăturii dintre creşterea economică şi impactul asupramediului asociat cu generarea de deşeuri.

(7) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului stabileşte valorile dereferinţă calitative sau cantitative specifice adecvate pentru măsurile deprevenire a generării deşeurilor adoptate pentru a monitoriza şi evaluaprogresul măsurilor şi poate stabili şi alte obiective calitative saucantitative şi indicatori specifici pe lângă cele prevăzute de legislaţiacomunitară, pe baza unor studii de evaluare.

Art. 43Persoana juridică care exercită o activitate de natură comercială sauindustrială, având în vedere rezultatele unui audit de deşeuri, este obligată sărealizeze un program de prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeurigenerate din activitatea proprie sau după caz de la orice produs fabricat,inclusiv măsuri care respectă un anumit design al produselor, şi să adoptemăsuri de reducere a periculozităţii deşeurilor.

Evaluarea/monitorizarea şi revizuirea planurilor şi a programelor

Art. 44(1) PNGD se monitorizează permanent de către autoritatea centrală pentru

protecţia mediului prin ANPM, se evaluează cel puţin o dată la şase ani şise revizuieşte după caz.

(2) PJGD se monitorizează permanent, se evaluează de către APM o dată ladoi ani şi se revizuiesc după caz.

(3) Revizuirea PJGD se realizează de către Consiliul Judeţean în bazarecomandărilor raportului de monitorizare/evaluare întocmit de APM.

(4) Revizuirea PRGD se realizează de către de ARPM împreună cu toateConsiliile Jude ene din regiunea respectivă, în baza recomandărilorraportului de monitorizare/evaluare întocmit de ARPM.

(5) Revizuirea PNGD se realizează de către autoritatea centrală pentruprotecţia mediului în baza recomandărilor raportului demonitorizare/evaluare întocmit de ANPM.

Art. 45

Page 22: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

22

Planurile regionale de gestionare a deşeurilor se monitorizează permanent,se evaluează o dată la doi ani şi se revizuiesc după caz de către ARPMîmpreună cu toate Consiliile Judeţene din regiunea respectivă.

Participarea publicului

Art. 46Autorităţile publice care elaborează şi promovează planurile de gestionare adeşeurilor şi programele de prevenire a generării deşeurilor, în conformitatecu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1076/2004 privind stabilirea proceduriide realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe şi HotărâriiGuvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiectepublice şi private asupra mediului, afişează pe site-ul propriu planurile şiprogramele astfel încât cei interesaţi, precum şi publicul larg să aibă:

a) posibilitatea de a participa la elaborarea lor;b) acces la acestea odată elaborate,

Cooperarea

Art. 47Autorităţile publice cooperează, dacă este cazul, cu alte State Membreinteresate şi cu Comisia Europeană la elaborarea planurilor de gestionare adeşeurilor şi a programelor de prevenire a generării deşeurilor prevăzute laart. 37 şi art. 42.

RaportăriArt. 48(1) Agenţia locală/regională pentru protecţia mediului informează autoritatea

publică centrală pentru protecţia mediului cu privire la adoptarea saurevizuirea planurilor şi programelor elaborate la nivel local/regionalprevăzute la art. 38 şi art. 39.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului informează ComisiaEuropeană cu privire la adoptarea sau modificarea planurilor şiprogramelor prevăzute la art. 37 şi art. 42.

(3) La fiecare trei ani, autoritatea publică centrală pentru protectia mediuluiinformează Comisia Europeană, prin prezentarea unor rapoarte sectorialeîn format electronic, cu privire la implementarea prevederilor prezenteilegi.

(4) Aceste rapoarte conţin informaţii cu privire la gestionarea uleiurilor uzateşi la progresele înregistrate în punerea în aplicare a programelor deprevenire a generării deşeurilor şi, după caz, informaţii despre măsurileaplicabile, aşa cum este prevăzut la art. 12 privind responsabilitateaproducătorului.

Page 23: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

23

(5) Raportul prevăzut la alin. (3) se transmite Comisiei Europene de cătreautoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în termen de nouăluni de la încheierea perioadei de 3 ani pentru care se întocmeşte.

Păstrarea evidenţei

Art. 49(1) Producătorii de deşeuri, deţinătorii de deşeuri, comercianţii şi brokerii aşa

cum sunt ei definiţi în anexa nr. 1, precum şi operatorii economici caredesfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor sunt obligaţi să asigureevidenţa gestiunii deşeurilor pentru fiecare tip de deşeu în conformitate cumodelul prevăzut în anexa nr.1 din Hotărârea Guvenului nr. 856/2002, săo transmită anual către autoritatea locală pentru protecţia mediului.

(2) Producătorii şi deţinătorii de deşeuri, persoane juridice pe lângă evidenţamenţionată la alin (1) trebuie să păstreze buletinele de analiză carecaracterizează de eurile periculoase generate din propria activitate şi săo transmită la cerere autorităţiilor competente pentru protecţia mediului.

(3) Autoritatea locală pentru protecţia mediului păstrează, pentru scopuristatistice, cel puţin 5 ani evidenţele menţionate la alin. (1).

(4) Persoanele juridice/persoanele fizice autorizate, precum şi producătorii dedeşeuri periculoase, operatorii economici care sunt autorizaţi pentrucolectarea şi transportul deşeurilor periculoase sau care acţionează încalitate de comercianţi sau brockeri sunt obligaţi să ţină o evidenţăcronologică a cantităţii, naturii, originii şi, după caz, a destinaţiei, afrecvenţei, mijlocului de transport, a metodei de tratare, precum şi aoperaţiilor cuprinse în anexa nr. 2, respectiv nr. 3 şi să o pună la dispoziţiaautorităţilor competente, la cererea acestora.

(5) În cazul deşeurilor periculoase, evidenţa se păstrează timp de cel puţintrei ani, cu excepţia operatorilor economici de transport de deşeuripericuloase, care trebuie să ţină o evidenţă timp de cel puţin 12 luni.

(6) La cererea autorităţilor competente sau a unui deţinător anterior, suntfurnizate documentele justificative conform cărora operaţiunile degestionare au fost efectuate.

(7) Prin excep ie de la prevederile alin. (1), instituţiile care desfăşoarăactivităţi care privesc apărarea tării şi securitatea naţională transmiteviden a gestiunii de eurilor anual, centralizat la autoritatea centralăpentru protec ia mediului.

Page 24: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

24

(8) ANPM centralizează informa iile prevăzute în anexa nr. 1 la HG nr.856/2002, colectate de autorită ile locale pentru protec ia mediului.

Atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor competente ale administraţieipublice centrale şi locale

Art. 50(1) Autoritatea competentă de decizie şi control în domeniul gestionării

deşeurilor este Ministerul Mediului şi Pădurilor.

(2) Alte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilorsunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Economiei,Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Administraţiei şiInternelor, Ministerul Apărării Naţionale, institu iile de ordine publică

i siguran ă na ională şi autorităţile administraţiei publice locale.

Art. 51Ministerul Mediului şi Pădurilor are următoarele atribuţii:

a) elaborează Strategia naţională de gestionare a deşeurilor şiPlanul naţional de gestionare a deşeurilor;b) iniţiază şi propune spre adoptare proiecte de acte normativecare privesc gestionarea deşeurilor;c) avizează reglementările specifice în domeniul gestionăriideşeurilor, elaborate de celelalte autorităţi publice;d) monitorizează impactul activităţilor de producere şi gestionarea deşeurilor asupra factorilor de mediu;e) controlează şi reglementează prin unită ile subordonateactivităţile de gestionare a deşeurilor în conformitate cu atribuţiileşi competenţele stabilite prin lege;f) autorizează, prin unităţile sale subordonate, activităţilecuprinse în anexa nr. 2 sau nr. 3;g) prezintă anual Guvernului rapoarte privind gestionareadeşeurilor;h) organizează împreună cu celelalte autorităţi publice centrale şilocale şi cu organizaţiile neguvernamentale programe deinstruire şi educare a populaţiei în domeniul gestionăriideşeurilor;i) gestionează asistenţa financiară din fonduri externenerambursabile acordate României pentru domeniul gestiuniideşeurilor, în limita domeniului său de activitate;j) îndeplineşte funcţia de autoritate de management în sectorulgestiunii deşeurilor pentru proiectele finanţate de asistenţafinanciară din fonduri externe nerambursabile acordatăRomâniei.

Page 25: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

25

Art. 52Ministerul Sănătăţii are următoarele atribuţii:

a) evaluează prin structurile competente posibilul impact asuprasănătăţii populaţiei determinat de funcţionarea obiectivelorgeneratoare de deşeuri de orice fel şi/sau a obiectivelor careprocesează deşeuri;b) elaborează strategia şi programul de gestionare a deşeurilorrezultate din activitatea medicală si orice alte activitati caregenerează deşeuri enumerate în capitolul 18 al Listei cuprinzânddeşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, prezentată în anexa nr.2 a Hotărârii Guvernului nr. 856/2002, la nivel naţional şi asigurăcondiţiile de ducere la îndeplinire a acestora;c) elaborează reglementări specifice pentru gestionareadeşeurilor provenite din activitatile medicale si orice alte activitaticare generează deşeuri enumerate în capitolul 18 al Listeicuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, prezentatăîn anexa nr. 2 a Hotărârii Guvernului nr. 856/2002 cu avizulautorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;d) monitorizează şi controlează activităţile de gestionare adeşeurilor în conformitate cu atribuţiile şi competenţele stabiliteprin lege;e) coordonează implementarea prevederilor legislative îndomeniul gestionării deşeurilor rezultate din activitatea medicalăsi orice alte activitati care generează deşeuri enumerate încapitolul 18 al Listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurilepericuloase, prezentată în anexa nr. 2 a Hotărârii Guvernului nr.856/2002;f) aprobă fonduri autorităţilor de sănătate publică judeţene şi amunicipiului Bucureşti pentru monitorizarea şi controlulactivităţilor legate de gestionarea deşeurilor rezultate dinactivitatea medicală la nivel local;g) gestionează baza de date a deşeurilor rezultate din activitateamedicală si orice alte activitati care generează deşeurienumerate în capitolul 18 al Listei cuprinzând deşeurile, inclusivdeşeurile periculoase, prezentată în anexa nr. 2 a HotărâriiGuvernului nr. 856/2002;h) asigură la nivelul fiecărei unităţi sanitare, prin Casa Naţionalăde Asigurări de Sănătate, fondurile necesare pentru gestionareadeşeurilor.

Art. 53Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri are următoareleatribuţii:

a) elaborează strategii ,programe i politici sectoriale dedezvolatre a activită ilor industriale, cu includerea aspectelor

Page 26: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

26

legate de gestionarea de eurilor industriale de reconstrucţieecologică şi urmăreşte implementarea acestora;b) ini iază reglementări specifice pentru gestionarea diferitelortipuri de deşeuri industriale, precum şi pentru operaţiunile dereciclare şi de valorificare a acestor deşeuri, cu avizul autorităţiipublice centrale de protecţie a mediului;c) coordonează şi supraveghează, activitatea de reciclare adeşeurilor industriale.

Art. 54Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are următoarele atribuţii:

a) participă la elaborarea planurilor sectoriale de gestionare adeşeurilor provenite din activităţile de transport şi auxiliare şiurmăreşte realizarea acestora de către operatorii economiciaflaţi în subordinea sau în coordonarea sa;b) participă la elaborarea reglementărilor specifice privindgestionarea deşeurilor provenite din activităţile de transport şiauxiliare;c) participă la elaborarea de reglementări specifice pentrucontrolarea activităţii de transport al deşeurilor.

Art. 55Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are următoarele atribuţii:

a) elaborează strategii şi programe sectoriale de gestionare adeşeurilor rezultate din agricultură şi din industria alimentară şiurmăreşte realizarea acestora de către societăţile comerciale şialţi operatori economici din aceste sectoare economice;b) participă la elaborarea de reglementări specifice privindgestionarea deşeurilor provenite din agricultură şi din industriaalimentară;c) avizează propunerile de amplasamente pentru instalaţii,rampe, depozite etc., privind deşeurile, pe terenurile cudestinaţie agricolă;d) aprobă şi controlează modul de utilizare a deşeurilor pentrufertilizarea sau ameliorarea solurilor în agricultură.

Art. 56Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale are următoarele atribuţii:

a) iniţiază şi promovează mpreună cu alte autorităţi competenteacte normative privind securitatea şi protecţia muncii în domeniulgestionării deşeurilor;b) controlează prin intermediul instituţiilor abilitate din subordineşi reglementează activităţile de gestionare a deşeurilor înconformitate cu atribuţiile şi competenţele stabilite prin lege.

Art. 57

Page 27: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

27

(1) Gestionarea deşeurilor care sunt generate în urma operaţiunilor care auloc în sectorul administrativ al Ministerului Apărării Naţionale poate firealizată fără a se supune prevederilor prezentei legi, în cazul în careaplicarea acesteia ar putea periclita păstrarea secretului şi/sau securitateanaţională.

(2) În aceste cazuri Ministerul Apărării Naţionale elaborează reglementărispecifice pentru gestionarea deşeurilor, avizate de autoritatea publicăcentrală de protecţie a mediului.

(3) Prin ordin comun al ministrului Apărării Naţionale i al ministrului Mediuluii Pădurilor controlul respectării de către unităţile din subordinea

Ministerului Apărării Naţionale a prevederilor prezentei legi şi ale altorreglementări privind deşeurile se face de către Garda Na ională deMediu i personalul cu atribu ii specifice din cadrul Ministerului ApărăriiNaţionale .

Art. 58Ministerul Administraţiei şi Internelor are următoarele atribuţii:

a) participă la elaborarea planurilor de gestionare a deşeurilor îndomeniul serviciilor publice de gospodărie comunală şi asigurăcondiţiile de ducere la îndeplinire a acestora;b) sprijină administraţiile publice locale în îndeplinirea atribuţiilorşi răspunderilor care le revin pentru aplicarea şi respectareaprevederilor prezentei legi şi a altor prevederi legale referitoarela deşeuri.

Art. 59(1)Autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv a municipiuluiBucure ti au următoarele obligaţii:A. la nivel de comune, oraşe şi municipii, inclusiv municipiul Bucureşti:

a) asigură implementarea la nivel local a obligaţiilor privindgestionarea deşeurilor asumate de România în vedereaintegrării în Uniunea Europeană;b) urmăresc şi asigură îndeplinirea prevederilor din PRGD iPJGD;c) elaborează strategii şi programe proprii pentru gestionareadeşeurilor;d) hotărăsc asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publicelocale pentru realizarea unor lucrări de interes public privindgestiunea deşeurilor, în condiţiile prevăzute de lege;e) asigură i răspunde pentru colectarea separată, transportul,neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor,inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, în conformitate cuprevederile legale în vigoare;

Page 28: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

28

f) asigură spaţiile necesare pentru colectarea separată adeşeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tipde deşeu, precum şi funcţionalitatea acestora;g) asigură informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asuprasistemului de gestionare a deşeurilor din cadrul localităţilor;h) acţionează pentru refacerea şi protecţia mediului;i) asigură i răspunde pentru monitorizarea activităţilor legatede gestionarea deşeurilor rezultatate din activitatea medicală;

B. la nivel judeţean şi municipiul Bucureşti:a) elaborează şi adoptă PJGD/PMGD şi participă la elaborareaPRGD;b) coordonează activitatea consiliilor locale, în vederea realizăriiserviciilor publice de interes judeţean privind gestionareadeşeurilor;c) acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă tehnică înimplementarea PJGD i PRGD;d) hotărăsc asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publicejudeţene pentru realizarea unor lucrări de interes public privindgestiunea deşeurilor;e) analizează propunerile făcute de consiliile locale, în vedereaelaborării de prognoze pentru refacerea şi protecţia mediului;f) urmăresc şi asigură respectarea de către consiliile locale aprevederilor prezentei legi.g) asigură monitorizarea activităţilor legate de gestionareadeşeurilor rezultatate din activitatea medicală;

(2) Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativteritoriale şi ale municipiului Bucureşti aprobă prin hotărâri aleconsiliului local/judeţean/general măsurile necesare pentruinterzicerera abandonării, aruncării sau gestionării necontrolate adeşeurilor.

ControlulArt. 60(1) Operatorii economici care efectuează operaţiuni de tratare a deşeurilor,

precum i cei care, cu titlu profesional, asigura colectarea sau transportulde eurilor, comercianţii, brokerii şi producătorii de deşeuri periculoase facobiectul unor controale periodice corespunzătoare efectuate de autorităţilecompetente.

(2) Controalele privind colectarea şi operaţiunile de transport a deşeurilor seefectuează de către reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu şi au învedere, în mod deosebit, originea, natura, cantitatea şi destinaţiaacestora.

Page 29: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

29

(3) Autoritătile competente pot ţine seama de înregistrările efectuate în bazaSchemei comunitare de management de mediu şi audit (EMAS), înspecial în ceea ce priveşte frecvenţa şi intensitatea controalelor.

(4) În unită ile din sistemul de apărare, ordine publică i securitatena ională controlul pentru aplicarea prevederilor prezentei legi serealizează de către structurile interne de specialitate din cadrul acestora.

SancţiuniArt. 61(1) Următoarele fapte constituie contravenţie şi se sancţionează după

cum urmează:a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei pentru persoanele fiziceşi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice, pentruîncălcarea dipoziţiilor art. 8 alin. (1), (2) şi (4) art. 12 alin. (2) lit.c) i d), art. 13, art. 14, art. 15 lit. a), b), art. 17 alin. (2), art. 19alin. (2) lit. a), c) i d), alin. (3) i (4), art. 22 alin. (1) şi (2), art.26 alin. (1), art. 27 alin. (1), art. 28 alin. (1), art 32;b) cu amenda de la 5.000 lei la 7.500 lei pentru nerespectareaart. 22 alin. (3), art. 39 alin (1), art. 40 alin. (3) şi art. 49 alin. (1),(2), (4) i (5);c) cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru neîndeplinireaobligaţiilor şi responsabilităţilor ce revin autorităţilor administraţieipublice locale, potrivit art. 17 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (3) şiart. 59.

(2) Cuantumul amenzilor contravenţionale se actualizează prin hotărâre aGuvernului.

(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1)se realizează după caz de comisari şi persoane împuternicite dincadrul Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi din cadrul autorităţiloradministraţiei publice locale, conform atribuţiilor stabilite prin lege.

(4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1)în obiectivele, incintele i zonele apar inând structurilor componenteale sistemului de apărare, ordine publică i securitate na ională serealizează de către personalul specializat din cadrul Gărzii Na ionalede Mediu împreună cu structurile specializate din cadrul MinisteruluiApărării Na ionale, Ministerul Administra iei i Internelor, ServiciulRomân de Informa ii, Serviciul de Informa ii Externe, Servicul deProtec ie i Pază i Serviciul de Telecomunica ii Speciale.

(5) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 deore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la datacomunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin.

Page 30: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

30

(1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate înprocesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

(6) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicarea sancţiunii se poate face plângere la instanţa competentă, în termende 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de contravenţie.

Art. 62Dispoziţiile art. 61 referitoare la contravenţii se completează cuprevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic alcontravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.63(1) Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5

ani următoarele fapte:a) importul de aparate, instalaţii, echipamente, utilaje,substanţe şi produse folosite şi uzate, din categoria deşeurilorinterzise la import;b) comercializarea, abandonarea şi/sau neasigurareaîncărcăturii deşeurilor pe durata şi pe parcursul tranzităriiteritoriului României;c) refuzul de returnare în ţara de origine a deşeurilor introduseîn ţară pentru care s-a dispus măsura returnării de cătreautoritatea competentă;d) introducerea în ţară a deşeurilor în scopul eliminării şi/sauneutilizarea acestora în scopul pentru care au fost introduse;e) acceptarea de către operatorii de depozite/incineratoare,precum şi de către orice persoană fizică sau juridică, adeşeurilor introduse ilegal în ţară în vederea eliminării şi/sau adeşeurilor introduse în ţară în alte scopuri decât cel al eliminăriişi care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fostintroduse.

(2) Tentativa se pedepseşte.

Dispoziţii finaleArt. 64Administraţiile zonelor libere sunt obligate să aplice prevederile prezentei legiîn zonele pe care le administrează.

Art. 65La propunerea autorităţii centrale pentru protecţia mediului se reglementeazăprin hotărâre a Guvernului:

a) modalitatea de gestionare a categoriilor de deşeuri prevăzute nprezenta lege.

Page 31: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

31

b) alte aspecte care pot interveni n activitatea de gestionare a deşeurilor.

Art. 66Accesul publicului la fundamentarea deciziilor privind realizarea unor proiectede investiţii, precum şi a planurilor naţionale, judeţene şi sectoriale privindgestionarea deşeurilor se face în condiţiile legii.

Art. 67(1) Anexele 1 - 5 fac parte integrantă din prezenta lege.

(2) Anexele la prezenta lege se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

Art. 68Prezenta lege transpune în legislaţia naţională Directiva 2008/98/CE aParlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privinddeşeurile şi de abrogare a anumitor directive, publicată în Jurnalul Oficial alUniunii Europene nr. L 312/3 din 22.11.2008.

Art. 69(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi orice trimitere la art 53 din

OUG nr. 78/2000 se consideră a fi făcută la art. 63 din prezenta lege.(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţă de

urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobatăcu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001 cu modificările şicompletările ulterioare i Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile –republicată cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Dispozi iile referitoare la contraven ii intră în vigoare la 30 de zile dela publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial.

Page 32: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

32

Anexa nr. 1Semnificaţia unor termeni în sensul prezentei legei

a) Audit de deşeuri - o evaluare sistematică, documentată, periodică şiobiectivă a performanţei a sistemului de management şi a proceselorde gestiune a deşeurilor cu scopul:

i. de a facilita controlul managementlui deşeurilorii. de a evalua respectarea politicii de mediu inclusiv realizarea

obiectiveloriii. de a evalua performanţa ntreprinderiiiv. prevenire sau reducere a producerii de deşeuri din activitate sau

nocivitatea acestorav. facilitarea valorificării deşeurilor generate.

b) autorităţi competente - autorităţile publice pentru protecţia mediului,respectiv autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, AgenţiaNaţională pentru Protecţia Mediului, agenţiile teritoriale pentru protecţiamediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şialte autorităţi care potrivit competenţelor legale asigură reglementareaşi controlul activităţilor în domeniul gestionării deşeurilor;

c) bio-deşeurile - deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri,deşeurile alimentare sau cele provenite din bucătăriile gospodăriilorprivate, restaurantelor, firmelor de catering sau din magazine devânzare cu amănuntul şi compatibile cu deşeurile provenite din unităţilede prelucrare a produselor alimentare;

d) broker- înseamnă orice întreprindere/operator economic care se ocupăde valorificarea sau eliminarea deşeurilor în numele altor persoane,inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deşeurilor;

e) cele mai bune tehnici disponibile -cele mai bune tehnici disponibilepotrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă nr.152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării aprobată cumodificări i completări prin Legea nr. 84/2006, cu modificărileulterioare;

f) colectare - strângerea deşeurilor, inclusiv sortarea şi stocareapreliminară a deşeurilor, în vederea transportării la o instalaţie detratare;

g) colectare separată - colectarea în cadrul căreia un flux de deşeuri estepăstrat separat în funcţie de tipul şi natura deşeurilor, cu scopul de afacilita tratarea specifică a acestora;

h) comerciant - orice întreprindere/ operator economic care acţionează înnume propriu pentru cumpărarea şi pentru vânzarea ulterioară adeşeurilor, inclusiv acei comercianţi care nu intră fizic în posesiadeşeurilor;

i) deşeuri - orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul le aruncă sauare intenţia sau obligaţia să le arunce;

j) deţinător de deşeuri - producătorul deşeurilor sau persoana fizică saujuridică care se află în posesia acestora;

Page 33: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

33

k) deşeuri periculoase - orice deşeuri care prezintă una sau mai multe dinproprietăţile periculoase enumerate în anexa nr. 4;

l) eliminare - orice operaţiune care nu este o operaţiune de valorificare,chiar şi în cazul în care una dintre consecinţele secundare ale acesteiaar fi recuperarea de substanţe sau de energie. Anexa nr. 2 stabileşte olistă a operaţiunilor de eliminare, listă care nu este exhaustivă;

m) evaluarea ciclului de viaţă - în legătură cu un produs, o evaluare aefectelor asupra mediului determinate de producţia, distribuţia,comercializarea şi utilizarea produsului inclusiv valorificarea şieliminarea acestuia, inclusiv utilizarea energiei şi materiilor prime şiproducţia de deşeuri din, oricare dintre activităţile menţionate;

n) gestionarea deşeurilor - colectarea, transportul, valorificarea şieliminarea deşeurilor, inclusiv supervizarea acestor operaţiuni şiîntreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acţiunileîntreprinse de un comerciant sau un broker;

o) pregătirea pentru reutilizare - operaţiunile de verificare, curăţare sauvalorificare prin reparare, prin care produsele sau componenteleproduselor care au devenit deşeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizatefără nicio altă operaţiune de pre-tratare;

p) prevenire - măsurile luate înainte ca o substanţă, un material sau unprodus să devină deşeu, care reduc:

i. cantitatea de deşeuri, inclusiv prin reutilizarea produselor sauprelungirea duratei de viaţă a acestora;

ii. impactul negativ al deşeurilor generate asupra mediului şisănătăţii populaţiei, sau

iii. conţinutul de substanţe nocive al materialelor şi produselor;q) producător de deşeuri - orice persoană ale cărei activităţi generează

deşeuri, producător iniţial de deşeuri sau orice persoană careefectuează operaţiuni de pretratare, amestecare sau de alt tip, care ducla modificarea naturii sau a compoziţiei acestor deşeuri;

r) reciclare - orice operaţiune de valorificare prin care deşeurile sunttransformate în produse, materiale sau substanţe pentru a-şi îndeplinifuncţia lor iniţială sau pentru alte scopuri. Aceasta include retratareamaterialelor organice, dar nu include valorificarea energetică şiconversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentruoperaţiunile de umplere;

s) regenerarea uleiurilor uzate - orice proces de reciclare prin careuleiurile de bază pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în specialprin îndepărtarea contaminanţilor, a produselor de oxidare şi a aditivilorconţinuţi de acestea;

t) reutilizare - orice operaţiune prin care produsele sau componentelecare nu au devenit deşeuri sunt utilizate din nou în acelaşi scop pentrucare au fost concepute;

u) tratare - operaţiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătireaprealabilă valorificării sau eliminării;

Page 34: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

34

v) trasabilitate – caracteristica unui sistem de a permite regăsireaistoricului, a utilizării sau a localizării unui de eu prin identificăriînregistrate;

w) uleiuri uzate - toate uleiurile minerale sau lubrifianţii sintetici sauuleiurile industriale care au devenit improprii folosinţei pentru care aufost destinate iniţial, cum ar fi uleiurile utilizate de la motoarele cucombustie şi de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurilepentru turbine şi cele pentru sistemele hidraulice;

x) valorificare - orice operaţiune care are drept rezultat principal faptul cădeşeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fifost utilizate într-un anumit scop, sau faptul că deşeurile sunt pregătitepentru a putea servi scopului respectiv, în întreprinderi sau în economieîn general. Anexa nr. 3 stabileşte o listă a operaţiunilor de valorificare,listă care nu este exhaustivă.

Page 35: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

35

Anexa nr. 2

OPERAŢIUNILE DE ELIMINARE

D 1 Depozitarea în sau pe sol (de ex.: depozite de deşeuri etc.)D 2 Tratarea solului (de ex.: biodegradarea deşeurilor lichide sau nămoloaseîn sol etc.)D 3 Injectarea în adâncime (de ex.: injectarea deşeurilor care pot fi pompateîn puţuri, saline sau depozite geologice naturale etc.)D 4 Acumulare la suprafaţă (de ex.: depunerea de deşeuri lichide saunămoloase în bazine, iazuri sau lagune etc.)D 5 Depozite special construite (de ex.: depunerea în compartimenteseparate etan e care sunt acoperite şi izolate unele faţă de celelalte şi faţăde mediul înconjurător etc.)D 6 Evacuarea într-o masă de apă, cu excepţia mărilor/oceanelorD 7 Evacuarea în mări/oceane, inclusiv eliminarea în subsolul marinD 8 Tratarea biologică nemenţionată în altă parte în prezenta anexă, caregenerează compu i sau mixturi finale eliminate prin intermediul unuia dintreprocedeele numerotate de la D 1 la D 12D 9 Tratarea fizico-chimică nemenţionată în altă parte în prezenta anexă,care generează compu i sau mixturi finale eliminate prin intermediul unuiadintre procedeele numerotate de la D 1 la D 12 (de ex.: evaporare, uscare,calcinare etc.)D 10 Incinerarea pe solD 11 Incinerarea pe mare. Această operaţiune este interzisă de legislaţiaUniunii Europene şi de convenţii internaţionaleD 12 Stocarea permanentă (de ex.: plasarea de recipiente într-o mină etc.)D 13 Amestecarea anterioară oricărei operaţiuni numerotate de la D 1 la D12. În cazul în care nu există nici un alt cod D corespunzător, aceastainclude operaţiunile preliminare înainte de eliminare, inclusive preprocesarea,cum ar fi, printre altele, sortarea, sfărâmarea, compactarea, granularea,uscarea, mărunţirea uscată, condiţionarea sau separarea înainte desupunerea la oricare dintre operaţiunile numerotate de la D1 la D12.D 14 Reambalarea anterioară oricărei operaţiuni numerotate de la D 1 la D13D 15 Stocarea înaintea oricărei operaţiuni numerotate de la D1 la D14(excluzând stocarea temporară, înaintea colectării, în zona de generare adeşeurilor). Stocare temporară înseamnă stocare preliminară în conformitatecu prevederile lit. f) din anexa nr. 1

Anexa nr. 3

Page 36: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

36

OPERAŢIUNI DE VALORIFICARE

R 1 Întrebuinţarea în principal drept combustibil sau ca altă sursă de energie.Aceasta include instalaţii de incinerare destinate în principal tratării deşeurilormunicipale solide, numai în cazul în care randamentul lor energetic este egalsau mai mare decât:— 0,60 pentru instalaţiile care funcţionează şi sunt autorizate în conformitatecu legislaţia comunitară aplicabilă înainte de 1 ianuarie 2009,— 0,65 pentru instalaţiile autorizate după 31 decembrie 2008, folosindu-seurmătoarea formulă:Eficienţa energetică = unde:Ep reprezintă producţia anuală de energie sub formă de căldură sauelectricitate. Aceasta este calculată înmulţind energia produsă sub formă deelectricitate cu 2,6 şi energia produsă sub formă de căldură pentru utilizarecomercială (GJ/an) cu 1,1.Ef reprezintă consumul anual de energie al sistemului, provenită dincombustibili, care contribuie la producţia de aburi (GJ/an).Ew reprezintă energia anuală conţinută de deşeurile tratate, calculată pebaza valorii calorice nete inferioare a deşeurilor (GJ/an).Ei reprezintă energia anuală importată, exclusiv Ew şi Ef (GJ/an).0,97 este un coeficient care reprezintă pierderile de energie datoratereziduurilor generate în urma incinerării şi radierii.Această formulă se aplică în conformitate cu documentul de referinţă privindcele mai bune tehnici existente pentru incinerarea deşeurilor.R 2 Valorificarea/regenerarea solvenţilorR 3 Reciclarea/valorificarea substanţelor organice care nu sunt utilizate casolvenţi (inclusiv compostarea şi alte procese de transformare biologică).Aceasta include şi gazeificarea şi piroliza care folosesc componentele caproduse chimice.R 4 Reciclarea/valorificarea metalelor şi compu ilor metaliciR 5 Reciclarea/valorificarea altor materiale anorganice. Aceasta include şitehnologiile de curăţire a solului care au ca rezultat operaţiuni de valorificarea solului şi de reciclare a materialelor de construcţie anorganice.R 6 Regenerarea acizilor sau a bazelorR 7 Valorificarea componenţilor utilizaţi pentru reducerea poluăriiR 8 Valorificarea componentelor catalizatorilorR 9 Rerafinarea petrolului sau alte reutilizări ale petroluluiR 10 Tratarea terenurilor având drept rezultat beneficii pentru agricultură sauecologieR 11 Utilizarea deşeurilor obţinute din oricare dintre operaţiunile numerotatede la R 1 la R 10R 12 Schimbul de deşeuri în vederea expunerii la oricare dintre operaţiunilenumerotate de la R 1 la R 11. În cazul în care nu există niciun alt cod Rcorespunzător, aceasta include operaţiunile preliminare înainte devalorificare, inclusiv preprocesarea, cum ar fi, printre altele, demontarea,

Page 37: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

37

sortarea, sfărâmarea, compactarea, granularea, mărunţirea uscată,condiţionarea, reambalarea, separarea şi amestecarea înainte de supunereala oricare dintre operaţiunile numerotate de la R1 la R11.R 13 Stocarea deşeurilor înaintea oricărei operaţiuni numerotate de la R 1 laR 12 (excluzând stocarea temporară, înaintea colectării, la situl unde a fostgenerat deşeul).Stocare temporară înseamnă stocare preliminară în conformitate cuprevederile lit. f) din anexa nr. 1

Anexa nr. 4

Page 38: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

38

PROPRIETĂŢI ALE DEŞEURILOR CARE FAC CA ACESTEA SĂ FIEPERICULOASE

H 1 „Explozive”: substanţe şi preparate care pot exploda sub efectul uneiscântei sau care sunt mai sensibile la ocuri sau frecare decâtdinitrobenzenul.H 2 „Oxidante”: substanţe şi preparate care produc reacţii puternic exotermeîn contact cu alte substanţe, mai ales cu substanţe inflamabile.H 3-A „Foarte inflamabile”:— substanţe şi preparate lichide care au punctul de aprindere sub 21°C(inclusiv lichide extrem de inflamabile), sau— substanţe şi preparate care se pot încălzi până la aprinderea în contact cuaerul la temperatura ambiantă, fără aport de energie, sau— substanţe şi preparate în stare solidă care se pot aprinde cu u urinţădupă un contact scurt cu o sursă de aprindere şi care continuă să ardă sausă se consume şi după îndepărtarea sursei de aprindere sau— substanţe şi preparate gazoase care se inflamează în aer la presiunenormală, sau— substanţe şi preparate care, în contact cu apa sau cu aerul umed, producgaze foarte inflamabile în cantităţi periculoase.H 3-B „Inflamabile”: substanţe şi preparate lichide care au punctul deaprindere egal sau mai mare de 21°C şi mai mic sau egal cu 55°C.H 4 „Iritante”: substanţele şi preparatele necorozive care, prin contact imediat,prelungit sau repetat cu pielea sau cu mucoasa, pot provoca inflamaţii.H 5 „Nocive”: substanţe şi preparate care, în cazul în care sunt inhalate sauingerate sau pătrund prin piele, pot constitui riscuri limitate pentru sănătate.H 6 „Toxice”: substanţe şi preparate (inclusiv substanţe şi preparate foartetoxice) care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate sau pătrund prin piele,pot produce vătămări serioase, acute sau cronice pentru sănătate şi pot fichiar letale. H 7 „Cancerigene”: substanţe şi preparate care, în cazul în care sunt inhalatesau ingerate sau pătrund prin piele, pot induce cancer sau creştereaincidenţei lui.H 8 „Corozive”: substanţe şi preparate care pot distruge ţesuturile vii lacontactul cu acestea.H 9 „Infecţioase”: substanţe şi preparate cu conţinut de microorganismeviabile sau toxine ale acestora care sunt cunoscute ca producând boli la omsau la alte organisme vii.H 10 „Toxice pentru reproducere”: substanţe şi preparate care, în cazul încare sunt inhalate sau ingerate sau pătrund prin piele, pot induce malformaţiicongenitale neereditare sau creşterea incidenţei acestora. H 11 „Mutagene”: substanţe şi preparate care, în cazul în care sunt inhalatesau ingerate sau pătrund prin piele, pot produce defecte genetice ereditaresau creşterea incidenţei acestora. H 12 Deşeuri care emit gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerulsau un acid.

Page 39: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

39

H 13 „Sensibilizante”: substanţe şi preparate care, în cazul în care suntinhalate sau pătrund prin piele, pot cauza o reacţie de hipersensibilizareastfel încât expunerea ulterioară la substanţa sau preparatul respectiv poateproduce efecte nefaste caracteristice. H 14 „Ecotoxice”: deşeuri care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate sauîntârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător.H 15 Deşeuri capabile prin orice mijloace, după eliminare, să producă altăsubstanţă, de exemplu, levigat, care posedă oricare din caracteristicileprezentate mai sus.

1. Atribuirea caracteristicilor de pericol „toxic” (şi „foarte toxic”), „nociv”,„coroziv”, „iritant”, „cancerigen”, „toxic pentru reproducere”, „mutagen” şi„ecotoxic” se bazează pe criteriile formulate în anexa nr. 1 la HotărâreaGuvernului nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetareasubstanţelor periculoase.2. Atunci când este cazul, se aplică valorile limită enumerate în anexele laHotărârea Guvernului nr. 937/2010 privind clasificarea, ambalarea şietichetarea la introducerea pe piaţă a preparatelor periculoase

Metodele care trebuie utilizate sunt descrise în anexa la HotărâreaGuvernului nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetareasubstanţelor periculoase.

Page 40: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

40

Anexa nr. 5

EXEMPLE DE MĂSURI DE PREVENIRE A GENERĂRII DEŞEURILORMENŢIONATE LA ARTICOLUL 44

A. Măsuri care pot afecta condiţiile de bază referitoare la generarea dedeşeuri

1. Folosirea măsurilor de planificare sau a altor instrumente economice carepromovează utilizarea eficientă a resurselor.2. Promovarea cercetării şi a dezvoltării în vederea realizării de produse şitehnologii mai curate şi mai economice şi distribuirea şi utilizarea rezultatelorcercetării şi dezvoltării.3. Dezvoltarea unor indicatori eficienţi şi semnificativi ai presiunilor de mediuasociate generării de deşeuri cu scopul de a contribui la prevenirea generăriide deşeuri la toate nivelurile, de la compararea produselor la nivel comunitarprin acţiuni ale autorităţilor locale până la nivel naţional.

B. Măsuri care pot afecta faza de proiectare, producţie şi distribuţie

1. Promovarea eco-design-ului (integrarea sistematică a aspectelor de mediuîn proiectarea produselor în scopul îmbunătăţirii performanţei de mediu aacestora pe toată durata ciclului lor de viaţă).2. Furnizarea de informaţii privind tehnicile de prevenire a generării deşeurilorpentru a facilita punerea în aplicare a celor mai bune tehnici disponibile înfuncţie de industrie.3. Organizarea de cursuri de formare pentru autorităţile competente privindincluderea cerinţelor privind prevenirea generării de deşeuri în autorizaţiileeliberate în temeiul prezentei legi şi al OUG nr. 152/2005 privind prevenirea şicontrolul integrat al poluării aprobată prin Legea nr. 84/2006, cu modificărileulterioare.4. Includerea de măsuri de prevenire a generării de deşeuri la instalaţiile carenu intră sub incidenţa OUG nr. 152/2005 aprobată cu modificări i completăriprin Legea nr. 84/2006, cu modificările ulterioare.Unde este cazul, astfel de măsuri pot include evaluări sau planuri deprevenire a generării de deşeuri.5. Organizarea de campanii de sensibilizare sau acordarea de ajutoarefinanciare, în luarea deciziilor sau alte tipuri de sprijin pentru întreprinderi.Aceste măsuri pot fi deosebit de eficiente în măsura în care sunt concepute şiadaptate pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi sunt aplicate în reţele deîntreprinderi bine stabilite.6. Utilizarea acordurilor voluntare, a grupurilor de consumatori/producătorisau a negocierilor sectoriale pentru a încuraja întreprinderile sau operatoriidin sectoarele de activitate interesate să îşi stabilească propriile planuri sauobiective privind prevenirea generării deşeurilor, sau să corecteze produselesau ambalajele care generează prea multe deşeuri.

Page 41: LEGE eurilor - asrm.ro · LEGE privind regimul deúeurilor Parlamentul României adopt prezenta lege. Dispozi ii generale Art. 1 Prezenta lege stabileúte m surile úi procedurile

41

7. Promovarea unor sisteme certificate de gestionare a mediului, inclusivEMAS şi ISO 14001.

C. Măsuri care pot afecta faza de consum şi de utilizare

1. Instrumente economice, cum ar fi stimulente pentru achiziţii curate sauinstituirea unei plăţi obligatorii de către consumatori pentru un anumit articolsau un ambalaj care ar fi în mod normal furnizat gratuit.2. Organizarea unor campanii de sensibilizare şi de informare direcţionatecătre publicul larg sau către o categorie specifică de consumatori.3. Promovarea de eco-etichete recunoscute şi de încredere.4. Acorduri cu industria, cum ar fi, de exemplu, utilizarea unor grupuri deproduse, ca acelea care sunt incluse în cadrul politicilor integrate aleproduselor sau acorduri cu vânzătorii cu amănuntul privind furnizarea deinformaţii referitoare la prevenirea generării deşeurilor şi la produsele cuimpact redus asupra mediului.5. În contextul contractelor de achiziţii publice şi private, includerea unorcriterii de protecţie a mediului şi de prevenire a generării deşeurilor în cererilede ofertă şi în contracte, conform Manualului privind contractele de achiziţiipublice de mediu, publicat de Comisie la 29 octombrie 2004.6. Încurajarea reutilizării şi/sau a reparării produselor defecte sau acomponentelor acestora, în special prin recurgerea la măsuri educative,economice, logistice sau a altor măsuri, cum ar fi sprijinirea sau înfiinţareaunor centre şi reţele acreditate de reparare şi de reutilizare, în special înregiunile cu o densitate ridicată a populaţiei.