88
LEGE Nr. 3/2018 din 3 ianuarie 2018 Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 5 din 3 ianuarie 2018 Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2018 ART. 1 Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2018 veniturile pe capitole şi subcapitole şi la cheltuieli pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetele fondurilor externe nerambursabile, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2018. SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 ART. 2 (1) Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetare alocate pe surse de finanţare, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole şi titluri este prevăzută în anexa nr. 1/03. (2) Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat, detaliate pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2/03. (3) Sumele alocate din fonduri externe nerambursabile, detaliate la cheltuieli, pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 3/03. ART. 3 (1) Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 62.591.775 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 62.591.775 mii lei. (2) Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 316.079 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 125.008 mii lei, cu un excedent de 191.071 mii lei. (3) Sinteza proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile şi detalierea pe proiecte şi programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 4/03 şi 6/03. (4) Sinteza finanţării programelor bugetului asigurărilor sociale de stat cu detalierea fişei programului este prevăzută în anexa nr. 5/03.

LEGE Nr. 3/2018 din 3 ianuarie 2018 Legea bugetului ... · Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL

  • Upload
    others

  • View
    17

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

LEGE Nr. 3/2018 din 3 ianuarie 2018

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018

EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 5 din 3 ianuarie 2018

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul

asigurărilor pentru şomaj pe anul 2018

ART. 1

Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2018 veniturile pe capitole şi

subcapitole şi la cheltuieli pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul

asigurărilor pentru şomaj, bugetele fondurilor externe nerambursabile, sinteza bugetelor

instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice

exerciţiului bugetar al anului 2018.

SECŢIUNEA a 2-a

Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2018

ART. 2

(1) Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetare alocate pe surse de finanţare, detaliată la

venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole şi titluri este

prevăzută în anexa nr. 1/03.

(2) Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat, detaliate pe părţi, capitole,

subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în

anexa nr. 2/03.

(3) Sumele alocate din fonduri externe nerambursabile, detaliate la cheltuieli, pe

capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în

anexa nr. 3/03.

ART. 3

(1) Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la

venituri în sumă de 62.591.775 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 62.591.775 mii lei.

(2) Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la

venituri în sumă de 316.079 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 125.008 mii lei, cu un

excedent de 191.071 mii lei.

(3) Sinteza proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile şi detalierea pe

proiecte şi programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare,

detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 4/03 şi 6/03.

(4) Sinteza finanţării programelor bugetului asigurărilor sociale de stat cu detalierea

fişei programului este prevăzută în anexa nr. 5/03.

SECŢIUNEA a 3-a

Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2018

ART. 4

(1) Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetare alocate pe surse de finanţare, detaliată la

venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole şi titluri este

prevăzută în anexa nr. 1/04.

(2) Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj, detaliate pe părţi, capitole,

subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în

anexa nr. 2/04.

(3) Sumele alocate din fonduri externe nerambursabile, detaliate la cheltuieli, pe

capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în

anexa nr. 3/04.

ART. 5

(1) Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se

stabileşte la venituri în sumă de 1.325.286 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 1.006.429

mii lei cu un excedent de 318.857 mii lei.

(2) Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr.

200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor

salariale, cu modificările ulterioare, se stabileşte la venituri în sumă de 838.082 mii lei, iar

la cheltuieli în sumă de 23.738 mii lei, cu un excedent de 814.344 mii lei.

(3) Sinteza proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile şi detalierea pe

proiecte şi programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare,

detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 4/04 şi 6/04.

(4) Sinteza finanţării programelor bugetului asigurărilor pentru şomaj cu detalierea pe

fişele programelor este prevăzută în anexa nr. 5/04.

(5) Sinteza sumelor alocate pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii

este prevăzută în anexa nr. 7/04.

CAPITOLUL II

Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi şi dispoziţii în gestionarea proiectelor

cu finanţare din fonduri externe nerambursabile

SECŢIUNEA 1

Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi

ART. 6

(1) În condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu

modificările şi completările ulterioare, pe parcursul întregului an, ordonatorul principal de

credite poate efectua virări de credite de angajament şi de credite bugetare între titlurile şi

articolele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, după caz, în

vederea asigurării plăţii la scadenţă a cotizaţiilor şi contribuţiilor la organisme

internaţionale, a derulării corespunzătoare a programelor finanţate din fonduri ale Uniunii

Europene pre- şi postaderare.

(2) Ordonatorul principal de credite comunică lunar Ministerului Finanţelor Publice

modificările efectuate potrivit prevederilor alin. (1).

ART. 7

Sunt interzise virările de credite de angajament şi credite bugetare între subdiviziunile

de cheltuieli aprobate pentru sistemul public de pensii şi cele pentru sistemul de asigurare

pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

ART. 8

Sunt interzise virările de credite de angajament şi credite bugetare între subdiviziunile

de cheltuieli aprobate pentru sistemul asigurărilor pentru şomaj şi cele pentru Fondul de

garantare pentru plata creanţelor salariale.

ART. 9

Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite de

angajament şi credite bugetare de la titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei

publice" al capitolului 69.03 "Asigurări şi asistenţă socială pentru accidente de muncă şi

boli profesionale", al capitolului 68.04 "Asigurări şi asistenţă socială" şi al capitolului

80.04 "Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă" la celelalte titluri ale

aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, precum şi între alineatele acestui titlu de

cheltuieli, după caz.

SECŢIUNEA a 2-a

Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile

aferente cadrului financiar 2014 - 2020

ART. 10

(1) În anul 2018 se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă, pe

parcursul întregului an, în anexele la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul

asigurărilor pentru şomaj şi în bugetele instituţiilor finanţate parţial din bugetul

asigurărilor pentru şomaj, după caz, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de

programare 2014 - 2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu

modificările şi completările ulterioare, proiecte noi aferente perioadei de programare

bugetară 2014 - 2020.

(2) În condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările

ulterioare, pe parcursul întregului an, se autorizează ordonatorul principal de credite să

efectueze virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din

cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea creditelor bugetare

necesare la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente

cadrului financiar 2014 - 2020", pentru finanţarea proiectelor noi finanţate din fonduri

nerambursabile postaderare, cu încadrarea în nivelul total al creditelor bugetare aprobate

prin bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz.

(3) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în bugetele prevăzute la

alin. (1) creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi la nivelul prevăzut

în contractele/deciziile/ordinele de finanţare/avizele de principiu cu beneficiarii în cadrul

programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014 - 2020.

(4) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în fişele proiectelor

creditele de angajament şi creditele bugetare potrivit alin. (2) şi (3) necesare implementării

proiectelor noi, să majoreze creditele bugetare şi creditele de angajament aferente

estimărilor pentru anii 2019 - 2021 şi anii ulteriori şi, după caz, să modifice Programul de

investiţii publice.

ART. 11

(1) Ordonatorii de credite finanţaţi parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj care au

calitatea de lider al unui parteneriat beneficiar al unui proiect finanţat din fonduri externe

nerambursabile pot asigura prin bugetele proprii cofinanţarea publică pentru proiecte în

condiţiile stabilite prin acordul de parteneriat, anexă la

memorandumul/contractul/decizia/ordinul de finanţare.

(2) În cazul proiectelor eligibile pentru finanţare în cadrul

programelor/instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor care nu sunt gestionate de către

autorităţi ale administraţiei publice din România şi ale căror reguli de implementare permit

beneficiarilor solicitarea şi obţinerea de prefinanţări/avansuri, finanţarea cheltuielilor se

asigură din bugetul propriu în limita necesarului rămas neacoperit de

prefinanţările/avansurile primite conform acordurilor de finanţare.

(3) În bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, la titlul 58

"Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014

- 2020", respectiv la capitolele şi subcapitolele corespunzătoare de cheltuieli potrivit

destinaţiei acestora, se cuprind şi sumele aferente proiectelor care îndeplinesc criteriile de

eligibilitate pentru finanţarea în cadrul

programelor/instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor care nu sunt gestionate de către

autorităţi ale administraţiei publice din România.

(4) Se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze, în cursul întregului an,

virări de credite bugetare şi credite de angajament în cadrul proiectelor finanţate din

fonduri externe nerambursabile postaderare aflate în derulare, inclusiv prin diminuarea

cheltuielilor de natura investiţiilor şi majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure

implementarea corespunzătoare a acestora şi, după caz, să modifice Programul de investiţii

publice.

(5) Proiectele de investiţii finanţate în cadrul perioadei de programare bugetară a

Uniunii Europene 2014 - 2020 se cuprind în buget cu respectarea prevederilor art. 42 din

Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

ART. 12

(1) Pentru cota-parte din plăţile efectuate aferente cheltuielilor eligibile a fi rambursate

din programe aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune

agricolă şi de pescuit sau din alte programe/instrumente/facilităţi/mecanisme postaderare,

ordonatorul de credite care are calitatea de beneficiar va transmite o solicitare de

rambursare autorităţii de management/gestiune a

programului/instrumentului/facilităţii/mecanismului în maximum o lună de la efectuarea

plăţii în conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum şi cu

prevederile contractului/deciziei/ordinului de finanţare.

(2) Sumele aferente rambursărilor de fonduri externe nerambursabile postaderare

primite de la Comisia Europeană şi/sau a altor donatori externi se fac venit la bugetele din

care au fost finanţate proiectele respective şi se virează la aceste bugete conform

reglementărilor Uniunii Europene şi prevederilor legale naţionale ce reglementează fiecare

domeniu care intră în sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare

de către autorităţile de management/gestiune ori de către alte autorităţi naţionale abilitate

în acest sens în cadrul unor programe/facilităţi/mecanisme sau instrumente postaderare,

după caz.

(3) Beneficiarii finanţaţi integral din bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul

asigurărilor pentru şomaj, după caz, care implementează proiecte finanţate în cadrul

programelor/instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor care nu sunt gestionate de către

autorităţi ale administraţiei publice din România virează în contul de venituri ale acestor

bugete sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor

respective, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării acestora.

ART. 13

(1) Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite bugetare

şi de angajament de la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile

aferente cadrului financiar 2014 - 2020" la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi

capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepţia virărilor de credite bugetare şi credite de

angajament care pot fi efectuate pe tot parcursul anului, după caz, de la titlul 58 "Proiecte

cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 - 2020" la

titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", în vederea asigurării sumelor

reprezentând contribuţia proprie şi/sau cofinanţarea naţională, aferentă proiectelor

finanţate din fonduri externe nerambursabile ale instituţiilor publice finanţate parţial din

bugetul asigurărilor pentru şomaj.

(2) În condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările

ulterioare, pe parcursul întregului an, se autorizează ordonatorul principal de credite să

efectueze virări de credite bugetare şi de credite de angajament neutilizate între titlurile,

articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole

pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe

nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 - 2020", pentru finanţarea proiectelor

aflate în implementare finanţate din fonduri nerambursabile postaderare, cu încadrarea în

nivelul total al cheltuielilor aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul

asigurărilor pentru şomaj, după caz.

(3) Sumele prevăzute pe total la alineatul "Finanţare externă nerambursabilă" nu pot fi

diminuate.

(4) Din sumele prevăzute la titlul 58 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe

nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 - 2020" se pot efectua cheltuieli curente şi

de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanţate de la acest titlu.

ART. 14

(1) Se autorizează ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de

stat şi bugetului asigurărilor pentru şomaj să includă în bugetul fondurilor externe

nerambursabile creditele bugetare aferente sumelor primite în cursul anului sau disponibile

din anul anterior şi necuprinse în bugetul aprobat pe anul 2018 reprezentând fonduri

externe nerambursabile, alţi donatori şi din alte facilităţi postaderare, precum şi creditele

de angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut în

contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanţare, atât în bugetul propriu, cât şi al

instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

(2) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în anexele nr. 4/03 şi

4/04, după caz, creditele bugetare conform prevederilor alin. (1) şi să majoreze creditele de

angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut în

contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanţare, repartizate pe ani, şi să le comunice,

în termen de 10 zile, Ministerului Finanţelor Publice.

(3) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, pe baza comunicărilor transmise de

ordonatorul principal de credite, să aprobe repartizarea pe trimestre a sumelor prevăzute la

alin. (1).

CAPITOLUL III

Dispoziţii finale

ART. 15

Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de

stat pe anul 2018 este de 4.162 lei.

ART. 16

Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul:

a) asiguratului sau pensionarului, la 4.162 lei;

b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 2.081 lei.

ART. 17

În anul 2018, indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,15.

ART. 18

În anul 2018 nu se acordă creditele, respectiv fondurile nerambursabile prevăzute la art.

86 şi 86^1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea

ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

ART. 19

În perioada 1 ianuarie - 1 iulie 2018 valoarea punctului de pensie este de 1.000 lei.

ART. 20

(1) În anul 2018, pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru

transmiterea şi achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat şi a

celor din bugetul asigurărilor pentru şomaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1%

asupra sumelor plătite şi se suportă din bugetul din care se finanţează dreptul respectiv.

(2) În anul 2018, tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situaţia

în care aceştia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, este de 2,15 lei şi se

suportă din bugetul din care se finanţează dreptul respectiv.

ART. 21

Ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv al

bugetului asigurărilor pentru şomaj are obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor

Publice detalierea în structură, pe funcţii, a numărului maxim de posturi finanţat în

condiţiile legii şi salariul mediu de bază pe funcţii din anul 2018, în termen de 30 de zile

de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

ART. 22

Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea ordonatorului principal de

credite, să introducă pe parcursul întregului an, în bugetul asigurărilor sociale de stat,

bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, fişele de investiţii aferente poziţiei "C - Alte

cheltuieli de investiţii" în programul de investiţii publice anexă la buget, cu încadrarea în

prevederile bugetare aprobate.

ART. 23

Se autorizează ordonatorul principal de credite să detalieze la nivel de subcapitol şi

paragraf, precum şi la nivel de articol şi alineat creditele de angajament aprobate pe anul

2018 şi să comunice Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 15 zile de la intrarea în

vigoare a prezentei legi.

ART. 24

În anul 2018 creditele bugetare şi creditele de angajament estimate pentru 2019 - 2021

sunt prezentate Parlamentului şi publicate în Monitorul Oficial al României având valoare

orientativă.

ART. 25

Anexele nr. 1/03 - 6/03 şi nr. 1/04 - 7/04*) fac parte integrantă din prezenta lege.

------------

*) Anexele nr. 1/03 - 6/03 şi nr. 1/04 - 7/04 sunt reproduse în facsimil.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.

65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

NICOLAE-LIVIU DRAGNEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 3 ianuarie 2018.

Nr. 3.

ANEXA 1/03

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

Sinteza veniturilor şi cheltuielilor alocate pe surse şi pe titluri

pe anii 2018 - 2021

Anexa nr. 1/03 Pag. 1 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

|0001 03 |VENITURI - TOTAL | 62.907.854| 71.735.846| 77.312.425| 81.681.267|

|0002 03 |I. VENITURI CURENTE | 55.498.031| 63.378.422| 70.410.285| 77.995.475|

|2000 03 |B. CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI| 55.395.466| 63.273.498| 70.303.053| 77.886.098|

|2003 |CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR| 3.053.612| 597.246| 633.400| 676.189|

| 01 |Contribuţii de asigurări | 2.745.464| 262.526| 259.442| 259.442|

| |sociale de stat datorate de| | | | |

| |angajatori | | | | |

| 04 |Contribuţii de asigurări | 38.233| 2.488| 2.488| 2.488|

| |pentru accidente de muncă | | | | |

| |şi boli profesionale | | | | |

| |datorate de angajatori | | | | |

| 09 |Venituri din contribuţia | 269.915| 332.232| 371.470| 414.259|

| |asigurătorie pentru muncă | | | | |

| |pentru accidente de muncă | | | | |

| |şi boli profesionale | | | | |

|2103 |CONTRIBUŢIILE ASIGURAŢILOR | 52.341.854| 62.676.252| 69.669.653| 77.209.909|

| 01 |Contribuţii de asigurări | 59.113.659| 70.371.592| 78.300.783| 86.846.561|

| |sociale de stat datorate de| | | | |

| |asiguraţi | | | | |

| 04 |Contribuţii de asigurări | 294.700| 299.623| 301.441| 301.441|

| |sociale datorate de | | | | |

| |persoane asigurate pe bază | | | | |

| |de contract de asigurare | | | | |

| 07 |Contribuţia la fondul de | -7.315.105| -8.243.563| -9.181.171|-10.186.693|

| |pensii, administrat privat | | | | |

| |(se scade) | | | | |

| 10 |Contribuţii ale persoanelor| 8.134| 8.134| 8.134| 8.134|

| |care realizează venituri de| | | | |

| |natură profesională, altele| | | | |

| |decât cele de natură | | | | |

| |salarială, plătite de | | | | |

| |angajatori | | | | |

| 12 |Contribuţii de asigurări | 183.654| 183.654| 183.654| 183.654|

| |sociale de stat datorate de| | | | |

| |persoane care realizează | | | | |

| |venituri din activităţi | | | | |

| |independente, activităţi | | | | |

| |agricole şi asocieri fără | | | | |

| |personalitate juridică | | | | |

| 13 |Contribuţia individuală de | 43.757| 43.757| 43.757| 43.757|

| |asigurări sociale datorată | | | | |

| |de persoanele care | | | | |

| |realizează venituri din | | | | |

| |drepturi de proprietate | | | | |

| |intelectuală | | | | |

| 14 |Contribuţia individuală de | 13.055| 13.055| 13.055| 13.055|

| |asigurări sociale datorată | | | | |

| |de persoanele care | | | | |

| |realizează venituri din | | | | |

| |activităţi desfăşurate în | | | | |

| |baza contractelor/ | | | | |

| |convenţiilor civile | | | | |

| |încheiate potrivit Codului | | | | |

| |civil, precum şi a | | | | |

| |contractelor de agent | | | | |

|2900 03 |C. VENITURI NEFISCALE | 102.565| 104.924| 107.232| 109.377|

|3000 03 |C1. VENITURI DIN | 7.931| 8.383| 8.861| 9.304|

| |PROPRIETATE | | | | |

|3103 |VENITURI DIN DOBÂNZI | 7.931| 8.383| 8.861| 9.304|

| 06 |Venituri din dobânzi ale | 7.931| 8.383| 8.861| 9.304|

| |sistemului de asigurări de | | | | |

| |accidente de muncă şi boli | | | | |

| |profesionale | | | | |

|3300 03 |C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI | 94.634| 96.541| 98.371| 100.073|

| |SERVICII | | | | |

|3303 |VENITURI DIN PRESTĂRI DE | 76.138| 77.886| 79.598| 81.189|

| |SERVICII ŞI ALTE ACTIVITĂŢI| | | | |

| 08 |Venituri din prestări de | 156| 168| 181| 194|

| |servicii | | | | |

| 11 |Contribuţia pentru bilete | 75.475| 77.211| 78.910| 80.488|

| |de tratament şi odihnă | | | | |

| 50 |Alte venituri din prestări | 507| 507| 507| 507|

| |de servicii şi alte | | | | |

| |activităţi | | | | |

|3603 |DIVERSE VENITURI | 18.496| 18.655| 18.773| 18.884|

| 01 |Venituri din aplicarea | 12.592| 12.631| 12.671| 12.724|

| |prescripţiei extinctive | | | | |

| 50 |Alte venituri | 5.904| 6.024| 6.102| 6.160|

|4100 03 |IV. SUBVENŢII | 7.408.802| 8.357.424| 6.902.140| 3.685.792|

|4200 03 |SUBVENŢII DE LA ALTE NIVELE| 7.408.802| 8.357.424| 6.902.140| 3.685.792|

| |ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE | | | | |

|4203 |SUBVENŢII DE LA BUGETUL DE | 7.408.802| 8.357.424| 6.902.140| 3.685.792|

| |STAT | | | | |

| 24 |Subvenţii primite de | 7.408.802| 8.357.424| 6.902.140| 3.685.792|

| |bugetul asigurărilor | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

|4803 |SUME PRIMITE DE LA UE/ALŢI | 1.021| | | |

| |DONATORI | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 1/03 Pag. 2 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |ÎN CONTUL PLĂŢILOR | | | | |

| |EFECTUATE ŞI PREFINANŢĂRI | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| 01 |Fondul European de | 1.021| | | |

| |Dezvoltare Regională (FEDR)| | | | |

|4903 01 |Venituri sistem public de | 62.591.775| 71.392.743| 76.929.606| 81.255.216|

| |pensii | | | | |

|4903 02 |Venituri sistem accidente | 316.079| 343.103| 382.819| 426.051|

| |de muncă şi boli | | | | |

| |profesionale | | | | |

| 08 |FONDURI EXTERNE | 1.021| | | |

| |NERAMBURSABILE TOTAL | | | | |

| |VENITURI | | | | |

|4808 |SUME PRIMITE DE LA UE/ALŢI | 1.021| | | |

| |DONATORI ÎN CONTUL PLĂŢILOR| | | | |

| |EFECTUATE ŞI PREFINANŢĂRI | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| 15 |Alte programe comunitare | 1.021| | | |

| |finanţate în perioada 2014 | | | | |

| |- 2020 (APC) | | | | |

|5000 |TOTAL GENERAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.717.804| 71.543.052| 77.098.397| 81.424.007|

| |II. Credite bugetare | 62.717.804| 71.543.052| 77.098.397| 81.424.007|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.706.209| 71.530.452| 77.092.297| 81.417.907|

| |II. Credite bugetare | 62.706.209| 71.530.452| 77.092.297| 81.417.907|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 238.508| 228.382| 239.802| 251.792|

| |II. Credite bugetare | 238.508| 228.382| 239.802| 251.792|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 439.380| 543.283| 581.473| 611.428|

| |II. Credite bugetare | 439.380| 543.283| 581.473| 611.428|

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.305| 5.305| 5.305| 5.305|

| |II. Credite bugetare | 5.305| 5.305| 5.305| 5.305|

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 70| | | |

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI| | | | |

| |I. Credite de angajament | 187| 187| 187| 187|

| |II. Credite bugetare | 187| 187| 187| 187|

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.019.276| 70.752.595| 76.264.830| 80.548.495|

| |II. Credite bugetare | 62.019.276| 70.752.595| 76.264.830| 80.548.495|

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 3.183| | | |

| |II. Credite bugetare | 3.183| | | |

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 300| 700| 700| 700|

| |II. Credite bugetare | 300| 700| 700| 700|

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 11.595| 12.600| 6.100| 6.100|

| |II. Credite bugetare | 11.595| 12.600| 6.100| 6.100|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

|5003 |BUGETUL ASIGURĂRILOR | | | | |

| |SOCIALE DE STAT | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.716.783| 71.543.052| 77.098.397| 81.424.007|

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 1/03 Pag. 3 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 62.716.783| 71.543.052| 77.098.397| 81.424.007|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.705.188| 71.530.452| 77.092.297| 81.417.907|

| |II. Credite bugetare | 62.705.188| 71.530.452| 77.092.297| 81.417.907|

| |I. Credite de angajament | 2.162| | | |

| |II. Credite bugetare | 2.162| | | |

|6800 03 |Partea a III-a CHELTUIELI | | | | |

| |SOCIAL-CULTURALE | | | | |

Anexa nr. 1/03 Pag. 4 - mii lei -

|6803 |ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ | | | | |

| |SOCIALĂ | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.591.775| 71.392.743| 76.929.606| 81.255.216|

| |II. Credite bugetare | 62.591.775| 71.392.743| 76.929.606| 81.255.216|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.580.280| 71.380.243| 76.923.606| 81.249.216|

| |II. Credite bugetare | 62.580.280| 71.380.243| 76.923.606| 81.249.216|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 229.717| 219.718| 231.138| 243.128|

| |II. Credite bugetare | 229.717| 219.718| 231.138| 243.128|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 437.385| 541.126| 579.194| 609.149|

| |II. Credite bugetare | 437.385| 541.126| 579.194| 609.149|

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.300| 5.300| 5.300| 5.300|

| |II. Credite bugetare | 5.300| 5.300| 5.300| 5.300|

| |I. Credite de angajament | 61.905.279| 70.613.312| 76.107.187| 80.390.852|

| |II. Credite bugetare | 61.905.279| 70.613.312| 76.107.187| 80.390.852|

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 2.162| | | |

| |II. Credite bugetare | 2.162| | | |

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 250| 600| 600| 600|

| |II. Credite bugetare | 250| 600| 600| 600|

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 11.495| 12.500| 6.000| 6.000|

| |II. Credite bugetare | 11.495| 12.500| 6.000| 6.000|

|6903 |ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ | | | | |

| |SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE| | | | |

| |MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 125.008| 150.309| 168.791| 168.791|

| |II. Credite bugetare | 125.008| 150.309| 168.791| 168.791|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 124.908| 150.209| 168.691| 168.691|

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 1/03 Pag. 5 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 124.908| 150.209| 168.691| 168.691|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 8.791| 8.664| 8.664| 8.664|

| |II. Credite bugetare | 8.791| 8.664| 8.664| 8.664|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.995| 2.157| 2.279| 2.279|

| |II. Credite bugetare | 1.995| 2.157| 2.279| 2.279|

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5| 5| 5| 5|

| |II. Credite bugetare | 5| 5| 5| 5|

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 70| | | |

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 113.997| 139.283| 157.643| 157.643|

| |II. Credite bugetare | 113.997| 139.283| 157.643| 157.643|

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 50| 100| 100| 100|

| |II. Credite bugetare | 50| 100| 100| 100|

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 100| 100| 100| 100|

| |II. Credite bugetare | 100| 100| 100| 100|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 100| 100| 100| 100|

| |II. Credite bugetare | 100| 100| 100| 100|

|9903 |EXCEDENT/DEFICIT | 191.071| 192.794| 214.028| 257.260|

|9903 10 |Excedent/Deficit sistem | | | | |

| |public de pensii | | | | |

|9903 11 |Excedent/Deficit sistem | 191.071| 192.794| 214.028| 257.260|

| |accidente de muncă şi boli | | | | |

| |profesionale | | | | |

|5008 |FONDURI EXTERNE | | | | |

| |NERAMBURSABILE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

|6808 |ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ | | | | |

| |SOCIALĂ | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

ANEXA 2/03

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli,

articole şi alineate

pe anii 2018 - 2021

(sume alocate din Bugetul asigurărilor sociale de stat)

Anexa nr. 2/03 Pag. 1 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

|5003 |BUGETUL ASIGURĂRILOR | | | | |

| |SOCIALE DE STAT | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.716.783| 71.543.052| 77.098.397| 81.424.007|

| |II. Credite bugetare | 62.716.783| 71.543.052| 77.098.397| 81.424.007|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.705.188| 71.530.452| 77.092.297| 81.417.907|

| |II. Credite bugetare | 62.705.188| 71.530.452| 77.092.297| 81.417.907|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 238.508| 228.382| 239.802| 251.792|

| |II. Credite bugetare | 238.508| 228.382| 239.802| 251.792|

| 01 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 226.176| | | |

| 01 |Salarii de baza | | | | |

| |II. Credite bugetare | 211.177| | | |

| 05 |Sporuri pentru condiţii de | | | | |

| |muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 7.630| | | |

| 06 |Alte sporuri | | | | |

| |II. Credite bugetare | 513| | | |

| 12 |Indemnizaţii plătite unor | | | | |

| |persoane din afara unităţii| | | | |

| |II. Credite bugetare | 205| | | |

| 13 |Indemnizaţii de delegare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 265| | | |

| 30 |Alte drepturi salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 6.386| | | |

| 02 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4.988| | | |

| 06 |Vouchere de vacanţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4.988| | | |

| 03 |Contribuţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 7.344| | | |

| 01 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2.139| | | |

| 02 |Contribuţii de asigurări de| | | | |

| |şomaj | | | | |

| |II. Credite bugetare | 73| | | |

| 03 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de sănătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 740| | | |

| 04 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |pentru accidente de muncă | | | | |

| |şi boli profesionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 28| | | |

| 06 |Contribuţii pentru concedii| | | | |

| |şi indemnizaţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 150| | | |

| 07 |Contribuţia asiguratorie | | | | |

| |pentru muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4.214| | | |

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 439.380| 543.283| 581.473| 611.428|

| |II. Credite bugetare | 439.380| 543.283| 581.473| 611.428|

| 01 |Bunuri şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 35.961| | | |

| 01 |Furnituri de birou | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.967| | | |

| 02 |Materiale pentru curăţenie | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/03 Pag. 2 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 129| | | |

| 03 |Încălzit, iluminat şi forţă| | | | |

| |motrică | | | | |

| |II. Credite bugetare | 6.150| | | |

| 04 |Apă, canal şi salubritate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 724| | | |

| 05 |Carburanţi şi lubrifianţi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 670| | | |

| 06 |Piese de schimb | | | | |

| |II. Credite bugetare | 307| | | |

| 07 |Transport | | | | |

| |II. Credite bugetare | 14| | | |

| 08 |Poştă, telecomunicaţii, | | | | |

| |radio, tv, internet | | | | |

| |II. Credite bugetare | 6.680| | | |

| 09 |Materiale şi prestări de | | | | |

| |servicii cu caracter | | | | |

| |funcţional | | | | |

| |II. Credite bugetare | 300| | | |

| 30 |Alte bunuri şi servicii | | | | |

| |pentru întreţinere şi | | | | |

| |funcţionare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 17.020| | | |

| 02 |Reparaţii curente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 510| | | |

| 03 |Hrană | | | | |

| |II. Credite bugetare | 170| | | |

| 01 |Hrană pentru oameni | | | | |

| |II. Credite bugetare | 170| | | |

| 04 |Medicamente şi materiale | | | | |

| |sanitare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 520| | | |

| 01 |Medicamente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 02 |Materiale sanitare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 100| | | |

| 03 |Reactivi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 300| | | |

| 04 |Dezinfectanţi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 50| | | |

| 05 |Bunuri de natura obiectelor| | | | |

| |de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 632| | | |

| 03 |Lenjerie şi accesorii de | | | | |

| |pat | | | | |

| |II. Credite bugetare | 120| | | |

| 30 |Alte obiecte de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 512| | | |

| 06 |Deplasări, detaşări, | | | | |

| |transferări | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.050| | | |

| 01 |Deplasări interne, | | | | |

| |detaşări, transferări | | | | |

| |II. Credite bugetare | 710| | | |

| 02 |Deplasări în străinătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 340| | | |

| 11 |Cărţi, publicaţii şi | | | | |

| |materiale documentare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 75| | | |

| 12 |Consultanţă şi expertiză | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5| | | |

| 13 |Pregătire profesională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 165| | | |

| 14 |Protecţia muncii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 74| | | |

| 25 |Cheltuieli judiciare şi | | | | |

| |extrajudiciare derivate din| | | | |

| |acţiuni în reprezentarea | | | | |

| |intereselor statului, | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/03 Pag. 3 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |potrivit dispoziţiilor | | | | |

| |legale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 6.005| | | |

| 30 |Alte cheltuieli | | | | |

| |II. Credite bugetare | 394.213| | | |

| 01 |Reclamă şi publicitate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 30| | | |

| 02 |Protocol şi reprezentare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 26| | | |

| 03 |Prime de asigurare | | | | |

| |non-viaţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 285| | | |

| 04 |Chirii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2.148| | | |

| 06 |Prestări servicii pentru | | | | |

| |transmiterea drepturilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 391.131| | | |

| 09 |Executarea silită a | | | | |

| |creanţelor bugetare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 17| | | |

| 30 |Alte cheltuieli cu bunuri | | | | |

| |şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 576| | | |

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.305| 5.305| 5.305| 5.305|

| |II. Credite bugetare | 5.305| 5.305| 5.305| 5.305|

| 03 |Alte dobânzi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5.305| | | |

| 02 |Dobânda datorată | | | | |

| |trezoreriei statului | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5.305| | | |

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 70| | | |

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 01 |Transferuri curente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 21 |Transferuri din sumele | | | | |

| |alocate sistemului de | | | | |

| |asigurări pentru accidente | | | | |

| |de muncă şi boli | | | | |

| |profesionale, către fondul | | | | |

| |naţional unic de asigurări | | | | |

| |sociale de sănătate, | | | | |

| |reprezentând contribuţia de| | | | |

| |asigurări sociale de | | | | |

| |sănătate pentru persoanele | | | | |

| |aflate în concediu medical | | | | |

| |din cauza de accident de | | | | |

| |muncă sau boală | | | | |

| |profesională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 60| | | |

| 44 |Transferuri din sumele | | | | |

| |alocate sistemului de | | | | |

| |asigurări pentru accidente | | | | |

| |de muncă şi boli | | | | |

| |profesionale, către bugetul| | | | |

| |fondului naţional unic de | | | | |

| |asigurări sociale de | | | | |

| |sănătate, pentru concedii | | | | |

| |şi indemnizaţii datorate | | | | |

| |persoanelor aflate în | | | | |

| |incapacitate temporară de | | | | |

| |muncă din cauză de accident| | | | |

| |de muncă sau boală | | | | |

| |profesională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI| | | | |

| |I. Credite de angajament | 187| 187| 187| 187|

| |II. Credite bugetare | 187| 187| 187| 187|

| 02 |B. Transferuri curente în | | | | |

| |străinătate (către | | | | |

| |organizaţii internaţionale)| | | | |

| |II. Credite bugetare | 187| | | |

| 01 |Contribuţii şi cotizaţii la| | | | |

| |organisme internaţionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 187| | | |

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.019.276| 70.752.595| 76.264.830| 80.548.495|

| |II. Credite bugetare | 62.019.276| 70.752.595| 76.264.830| 80.548.495|

| 01 |Asigurări sociale | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/03 Pag. 4 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 60.931.402| | | |

| 02 |Ajutoare sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.087.874| | | |

| 01 |Ajutoare sociale în numerar| | | | |

| |II. Credite bugetare | 729.077| | | |

| 02 |Ajutoare sociale în natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 358.797| | | |

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 2.162| | | |

| |II. Credite bugetare | 2.162| | | |

| 15 |Alte programe comunitare | | | | |

| |finanţate în perioada 2014 | | | | |

| |- 2020 | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2.162| | | |

| 01 |Finanţarea naţională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 681| | | |

| 02 |Finanţare externă | | | | |

| |nerambursabilă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 03 |Cheltuieli neeligibile | | | | |

| |II. Credite bugetare | 460| | | |

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 300| 700| 700| 700|

| |II. Credite bugetare | 300| 700| 700| 700|

| 17 |Despăgubiri civile | | | | |

| |II. Credite bugetare | 300| | | |

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 11.595| 12.600| 6.100| 6.100|

| |II. Credite bugetare | 11.595| 12.600| 6.100| 6.100|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 11.595| 12.600| 6.100| 6.100|

| |II. Credite bugetare | 11.595| 12.600| 6.100| 6.100|

| 01 |Active fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 8.595| | | |

| 02 |Maşini, echipamente şi | | | | |

| |mijloace de transport | | | | |

| |II. Credite bugetare | 7.375| | | |

| 03 |Mobilier, aparatură | | | | |

| |birotică şi alte active | | | | |

| |corporale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 920| | | |

| 30 |Alte active fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 300| | | |

| 03 |Reparaţii capitale aferente| | | | |

| |activelor fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.000| | | |

|6800 03 |Partea a III-a CHELTUIELI | | | | |

| |SOCIAL-CULTURALE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.716.783| 71.543.052| 77.098.397| 81.424.007|

| |II. Credite bugetare | 62.716.783| 71.543.052| 77.098.397| 81.424.007|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.705.188| 71.530.452| 77.092.297| 81.417.907|

| |II. Credite bugetare | 62.705.188| 71.530.452| 77.092.297| 81.417.907|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 238.508| 228.382| 239.802| 251.792|

| |II. Credite bugetare | 238.508| 228.382| 239.802| 251.792|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 439.380| 543.283| 581.473| 611.428|

| |II. Credite bugetare | 439.380| 543.283| 581.473| 611.428|

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/03 Pag. 5 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |I. Credite de angajament | 5.305| 5.305| 5.305| 5.305|

| |II. Credite bugetare | 5.305| 5.305| 5.305| 5.305|

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 70| | | |

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI| | | | |

| |I. Credite de angajament | 187| 187| 187| 187|

| |II. Credite bugetare | 187| 187| 187| 187|

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.019.276| 70.752.595| 76.264.830| 80.548.495|

| |II. Credite bugetare | 62.019.276| 70.752.595| 76.264.830| 80.548.495|

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 300| 700| 700| 700|

| |II. Credite bugetare | 300| 700| 700| 700|

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 11.595| 12.600| 6.100| 6.100|

| |II. Credite bugetare | 11.595| 12.600| 6.100| 6.100|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 11.595| 12.600| 6.100| 6.100|

| |II. Credite bugetare | 11.595| 12.600| 6.100| 6.100|

|6803 |ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ | | | | |

| |SOCIALĂ | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.591.775| 71.392.743| 76.929.606| 81.255.216|

| |II. Credite bugetare | 62.591.775| 71.392.743| 76.929.606| 81.255.216|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 62.580.280| 71.380.243| 76.923.606| 81.249.216|

| |II. Credite bugetare | 62.580.280| 71.380.243| 76.923.606| 81.249.216|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 229.717| 219.718| 231.138| 243.128|

| |II. Credite bugetare | 229.717| 219.718| 231.138| 243.128|

| 01 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 217.841| | | |

| 01 |Salarii de bază | | | | |

| |II. Credite bugetare | 203.741| | | |

| 05 |Sporuri pentru condiţii de | | | | |

| |muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 7.230| | | |

| 06 |Alte sporuri | | | | |

| |II. Credite bugetare | 500| | | |

| 12 |Indemnizaţii plătite unor | | | | |

| |persoane din afara unităţii| | | | |

| |II. Credite bugetare | 190| | | |

| 13 |Indemnizaţii de delegare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 250| | | |

| 30 |Alte drepturi salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5.930| | | |

| 02 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4.814| | | |

| 06 |Vouchere de vacanţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4.814| | | |

| 03 |Contribuţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 7.062| | | |

| 01 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2.057| | | |

| 02 |Contribuţii de asigurări de| | | | |

| |şomaj | | | | |

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 03 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de sănătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 705| | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/03 Pag. 6 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| 04 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |pentru accidente de muncă | | | | |

| |şi boli profesionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 26| | | |

| 06 |Contribuţii pentru concedii| | | | |

| |şi indemnizaţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 145| | | |

| 07 |Contribuţia asiguratorie | | | | |

| |pentru muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4.059| | | |

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 437.385| 541.126| 579.194| 609.149|

| |II. Credite bugetare | 437.385| 541.126| 579.194| 609.149|

| 01 |Bunuri şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 34.735| | | |

| 01 |Furnituri de birou | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.900| | | |

| 02 |Materiale pentru curăţenie | | | | |

| |II. Credite bugetare | 125| | | |

| 03 |Încălzit, iluminat şi forţă| | | | |

| |motrică | | | | |

| |II. Credite bugetare | 6.000| | | |

| 04 |Apă, canal şi salubritate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 700| | | |

| 05 |Carburanţi şi lubrifianţi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 500| | | |

| 06 |Piese de schimb | | | | |

| |II. Credite bugetare | 300| | | |

| 07 |Transport | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 08 |Poştă, telecomunicaţii, | | | | |

| |radio, tv, internet | | | | |

| |II. Credite bugetare | 6.600| | | |

| 09 |Materiale şi prestări de | | | | |

| |servicii cu caracter | | | | |

| |funcţional | | | | |

| |II. Credite bugetare | 300| | | |

| 30 |Alte bunuri şi servicii | | | | |

| |pentru întreţinere şi | | | | |

| |funcţionare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 16.300| | | |

| 02 |Reparaţii curente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 500| | | |

| 03 |Hrană | | | | |

| |II. Credite bugetare | 170| | | |

| 01 |Hrană pentru oameni | | | | |

| |II. Credite bugetare | 170| | | |

| 04 |Medicamente şi materiale | | | | |

| |sanitare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 520| | | |

| 01 |Medicamente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 02 |Materiale sanitare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 100| | | |

| 03 |Reactivi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 300| | | |

| 04 |Dezinfectanţi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 50| | | |

| 05 |Bunuri de natura obiectelor| | | | |

| |de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 620| | | |

| 03 |Lenjerie şi accesorii de | | | | |

| |pat | | | | |

| |II. Credite bugetare | 120| | | |

| 30 |Alte obiecte de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 500| | | |

| 06 |Deplasări, detaşări, | | | | |

| |transferări | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/03 Pag. 7 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 1.000| | | |

| 01 |Deplasări interne, | | | | |

| |detaşări, transferări | | | | |

| |II. Credite bugetare | 700| | | |

| 02 |Deplasări în străinătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 300| | | |

| 11 |Cărţi, publicaţii şi | | | | |

| |materiale documentare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 12 |Consultanţă şi expertiză | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5| | | |

| 13 |Pregătire profesională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 150| | | |

| 14 |Protecţia muncii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 25 |Cheltuieli judiciare şi | | | | |

| |extrajudiciare derivate din| | | | |

| |acţiuni în reprezentarea | | | | |

| |intereselor statului, | | | | |

| |potrivit dispoziţiilor | | | | |

| |legale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 6.000| | | |

| 30 |Alte cheltuieli | | | | |

| |II. Credite bugetare | 393.545| | | |

| 01 |Reclamă şi publicitate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 30| | | |

| 02 |Protocol şi reprezentare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 22| | | |

| 03 |Prime de asigurare | | | | |

| |non-viaţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 225| | | |

| 04 |Chirii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2.088| | | |

| 06 |Prestări servicii pentru | | | | |

| |transmiterea drepturilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 390.653| | | |

| 09 |Executarea silită a | | | | |

| |creanţelor bugetare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 17| | | |

| 30 |Alte cheltuieli cu bunuri | | | | |

| |şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 510| | | |

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.300| 5.300| 5.300| 5.300|

| |II. Credite bugetare | 5.300| 5.300| 5.300| 5.300|

| 03 |Alte dobânzi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5.300| | | |

| 02 |Dobânda datorată | | | | |

| |trezoreriei statului | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5.300| | | |

| 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI| | | | |

| |I. Credite de angajament | 187| 187| 187| 187|

| |II. Credite bugetare | 187| 187| 187| 187|

| 02 |B. Transferuri curente în | | | | |

| |străinătate (către | | | | |

| |organizaţii internaţionale)| | | | |

| |II. Credite bugetare | 187| | | |

| 01 |Contribuţii şi cotizaţii la| | | | |

| |organisme internaţionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 187| | | |

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 61.905.279| 70.613.312| 76.107.187| 80.390.852|

| |II. Credite bugetare | 61.905.279| 70.613.312| 76.107.187| 80.390.852|

| 01 |Asigurări sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 60.859.042| | | |

| 02 |Ajutoare sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.046.237| | | |

| 01 |Ajutoare sociale în numerar| | | | |

| |II. Credite bugetare | 702.000| | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/03 Pag. 8 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| 02 |Ajutoare sociale în natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 344.237| | | |

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 2.162| | | |

| |II. Credite bugetare | 2.162| | | |

| 15 |Alte programe comunitare | | | | |

| |finanţate în perioada 2014 | | | | |

| |- 2020 | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2.162| | | |

| 01 |Finanţarea naţională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 681| | | |

| 02 |Finanţare externă | | | | |

| |nerambursabilă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 03 |Cheltuieli neeligibile | | | | |

| |II. Credite bugetare | 460| | | |

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 250| 600| 600| 600|

| |II. Credite bugetare | 250| 600| 600| 600|

| 17 |Despăgubiri civile | | | | |

| |II. Credite bugetare | 250| | | |

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 11.495| 12.500| 6.000| 6.000|

| |II. Credite bugetare | 11.495| 12.500| 6.000| 6.000|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 11.495| 12.500| 6.000| 6.000|

| |II. Credite bugetare | 11.495| 12.500| 6.000| 6.000|

| 01 |Active fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 8.495| | | |

| 02 |Maşini, echipamente şi | | | | |

| |mijloace de transport | | | | |

| |II. Credite bugetare | 7.350| | | |

| 03 |Mobilier, aparatură | | | | |

| |birotică şi alte active | | | | |

| |corporale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 845| | | |

| 30 |Alte active fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 300| | | |

| 03 |Reparaţii capitale aferente| | | | |

| |activelor fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.000| | | |

| 03 |Pensii şi ajutoare pentru | | | | |

| |bătrâneţe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 60.859.042| | | |

| 04 |Asistenţă acordată | | | | |

| |persoanelor în vârstă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 344.237| | | |

| 09 |Ajutoare pentru urmaşi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 702.000| | | |

| 15 |Prevenirea excluderii | | | | |

| |sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 187| | | |

| 50 |Alte cheltuieli în domeniul| | | | |

| |prevenirii excluderii | | | | |

| |asigurărilor şi asistenţei | | | | |

| |sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 686.309| | | |

| 02 |Cheltuieli cu transmiterea | | | | |

| |şi plata drepturilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 390.653| | | |

| 03 |Alte cheltuieli de | | | | |

| |administrare fond | | | | |

| |II. Credite bugetare | 295.656| | | |

|6903 |ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ | | | | |

| |SOCIALĂ | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/03 Pag. 9 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ | | | | |

| |ŞI BOLI PROFESIONALE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 125.008| 150.309| 168.791| 168.791|

| |II. Credite bugetare | 125.008| 150.309| 168.791| 168.791|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 124.908| 150.209| 168.691| 168.691|

| |II. Credite bugetare | 124.908| 150.209| 168.691| 168.691|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 8.791| 8.664| 8.664| 8.664|

| |II. Credite bugetare | 8.791| 8.664| 8.664| 8.664|

| 01 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 8.335| | | |

| 01 |Salarii de bază | | | | |

| |II. Credite bugetare | 7.436| | | |

| 05 |Sporuri pentru condiţii de | | | | |

| |muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 400| | | |

| 06 |Alte sporuri | | | | |

| |II. Credite bugetare | 13| | | |

| 12 |Indemnizaţii plătite unor | | | | |

| |persoane din afara unităţii| | | | |

| |II. Credite bugetare | 15| | | |

| 13 |Indemnizaţii de delegare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 15| | | |

| 30 |Alte drepturi salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 456| | | |

| 02 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 174| | | |

| 06 |Vouchere de vacanţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 174| | | |

| 03 |Contribuţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 01 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

| |II. Credite bugetare | 82| | | |

| 02 |Contribuţii de asigurări de| | | | |

| |şomaj | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3| | | |

| 03 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de sănătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 35| | | |

| 04 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |pentru accidente de muncă | | | | |

| |şi boli profesionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2| | | |

| 06 |Contribuţii pentru concedii| | | | |

| |şi indemnizaţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5| | | |

| 07 |Contribuţia asiguratorie | | | | |

| |pentru muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 155| | | |

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.995| 2.157| 2.279| 2.279|

| |II. Credite bugetare | 1.995| 2.157| 2.279| 2.279|

| 01 |Bunuri şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.226| | | |

| 01 |Furnituri de birou | | | | |

| |II. Credite bugetare | 67| | | |

| 02 |Materiale pentru curăţenie | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4| | | |

| 03 |Încălzit, iluminat şi forţă| | | | |

| |motrică | | | | |

| |II. Credite bugetare | 150| | | |

| 04 |Apă, canal şi salubritate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 24| | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/03 Pag. 10 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| 05 |Carburanţi şi lubrifianţi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 170| | | |

| 06 |Piese de schimb | | | | |

| |II. Credite bugetare | 7| | | |

| 07 |Transport | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4| | | |

| 08 |Poştă, telecomunicaţii, | | | | |

| |radio, tv, internet | | | | |

| |II. Credite bugetare | 80| | | |

| 30 |Alte bunuri şi servicii | | | | |

| |pentru întreţinere şi | | | | |

| |funcţionare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 720| | | |

| 02 |Reparaţii curente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 05 |Bunuri de natura obiectelor| | | | |

| |de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 12| | | |

| 30 |Alte obiecte de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 12| | | |

| 06 |Deplasări, detaşări, | | | | |

| |transferări | | | | |

| |II. Credite bugetare | 50| | | |

| 01 |Deplasări interne, | | | | |

| |detaşări, transferări | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 02 |Deplasări în străinătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 40| | | |

| 11 |Cărţi, publicaţii şi | | | | |

| |materiale documentare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5| | | |

| 13 |Pregătire profesională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 15| | | |

| 14 |Protecţia muncii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4| | | |

| 25 |Cheltuieli judiciare şi | | | | |

| |extrajudiciare derivate din| | | | |

| |acţiuni în reprezentarea | | | | |

| |intereselor statului, | | | | |

| |potrivit dispoziţiilor | | | | |

| |legale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5| | | |

| 30 |Alte cheltuieli | | | | |

| |II. Credite bugetare | 668| | | |

| 02 |Protocol şi reprezentare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4| | | |

| 03 |Prime de asigurare | | | | |

| |non-viaţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 60| | | |

| 04 |Chirii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 60| | | |

| 06 |Prestări servicii pentru | | | | |

| |transmiterea drepturilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 478| | | |

| 30 |Alte cheltuieli cu bunuri | | | | |

| |şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 66| | | |

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5| 5| 5| 5|

| |II. Credite bugetare | 5| 5| 5| 5|

| 03 |Alte dobânzi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5| | | |

| 02 |Dobânda datorată | | | | |

| |trezoreriei statului | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5| | | |

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 70| | | |

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 01 |Transferuri curente | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/03 Pag. 11 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 70| | | |

| 21 |Transferuri din sumele | | | | |

| |alocate sistemului de | | | | |

| |asigurări pentru accidente | | | | |

| |de muncă şi boli | | | | |

| |profesionale, către fondul | | | | |

| |naţional unic de asigurări | | | | |

| |sociale de sănătate, | | | | |

| |reprezentând contribuţia de| | | | |

| |asigurări sociale de | | | | |

| |sănătate pentru persoanele | | | | |

| |aflate în concediu medical | | | | |

| |din cauză de accident de | | | | |

| |muncă sau boală | | | | |

| |profesională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 60| | | |

| 44 |Transferuri din sumele | | | | |

| |alocate sistemului de | | | | |

| |asigurări pentru accidente | | | | |

| |de muncă şi boli | | | | |

| |profesionale, către bugetul| | | | |

| |fondului naţional unic de | | | | |

| |asigurări sociale de | | | | |

| |sănătate, pentru concedii | | | | |

| |şi indemnizaţii datorate | | | | |

| |persoanelor aflate în | | | | |

| |incapacitate temporară de | | | | |

| |muncă din cauză de accident| | | | |

| |de muncă sau boală | | | | |

| |profesională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 113.997| 139.283| 157.643| 157.643|

| |II. Credite bugetare | 113.997| 139.283| 157.643| 157.643|

| 01 |Asigurări sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 72.360| | | |

| 02 |Ajutoare sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 41.637| | | |

| 01 |Ajutoare sociale în numerar| | | | |

| |II. Credite bugetare | 27.077| | | |

| 02 |Ajutoare sociale în natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 14.560| | | |

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 50| 100| 100| 100|

| |II. Credite bugetare | 50| 100| 100| 100|

| 17 |Despăgubiri civile | | | | |

| |II. Credite bugetare | 50| | | |

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 100| 100| 100| 100|

| |II. Credite bugetare | 100| 100| 100| 100|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 100| 100| 100| 100|

| |II. Credite bugetare | 100| 100| 100| 100|

| 01 |Active fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 100| | | |

| 02 |Maşini, echipamente şi | | | | |

| |mijloace de transport | | | | |

| |II. Credite bugetare | 25| | | |

| 03 |Mobilier, aparatură | | | | |

| |birotică şi alte active | | | | |

| |corporale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 75| | | |

| 03 |Pensii şi ajutoare pentru | | | | |

| |bătrâneţe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 72.360| | | |

| 05 |Asistenţă socială în caz de| | | | |

| |boli şi invalidităţi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 37.684| | | |

| 01 |Asistenţă socială în caz de| | | | |

| |boli | | | | |

| |II. Credite bugetare | 14.213| | | |

| 02 |Asistenţă socială în caz de| | | | |

| |invaliditate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 23.471| | | |

| 07 |Asigurări pentru şomaj | | | | |

| |II. Credite bugetare | 90| | | |

| 09 |Ajutoare pentru urmaşi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.983| | | |

| 50 |Alte cheltuieli în domeniul| | | | |

| |asigurărilor şi | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/03 Pag. 12 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |asistenţei sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10.891| | | |

| 02 |Cheltuieli cu transmiterea | | | | |

| |şi plata drepturilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 478| | | |

| 03 |Alte cheltuieli de | | | | |

| |administrare fond | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10.413| | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

ANEXA 3/03

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli,

articole şi alineate

pe anii 2018 - 2021

(sume alocate din fonduri externe nerambursabile)

Anexa nr. 3/03 Pag. 1 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

|5008 |FONDURI EXTERNE | | | | |

| |NERAMBURSABILE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 15 |Alte programe comunitare | | | | |

| |finanţate în perioada 2014 | | | | |

| |- 2020 | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 02 |Finanţare externă | | | | |

| |nerambursabilă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

|6808 |ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ | | | | |

| |SOCIALĂ | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.021| | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 15 |Alte programe comunitare | | | | |

| |finanţate în perioada 2014 | | | | |

| |- 2020 | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 02 |Finanţare externă | | | | |

| |nerambursabilă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 50 |Alte cheltuieli în domeniul| | | | |

| |asigurărilor şi asistenţei | | | | |

| |sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

| 50 |Alte cheltuieli în domeniul| | | | |

| |asistenţei sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.021| | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

ANEXA 4/03

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

Anexa nr. 4/03

Pag. 1 din 2

SINTEZA

proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente

Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit,

precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Cod Denumirea Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

| program/ totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă-|

| instrument/ în anul nată tori |

| facilitate 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 3.183 0 0 0 3.183 0 0 0 0

II. Credite bugetare 3.183 0 0 0 3.183 0 0 0 0

68035815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014 - 2020

I. Credite de angajament 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

II. Credite bugetare 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

12040 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituţiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR)

68035815

6803581501 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 681 0 0 0 681 0 0 0 0

II. Credite bugetare 681 0 0 0 681 0 0 0 0

68035815

6803581502 Finanţare externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

68035815

6803581503 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 460 0 0 0 460 0 0 0 0

II. Credite bugetare 460 0 0 0 460 0 0 0 0

68085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014 - 2020

__________________________________________________________________________________________________________

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

Anexa nr. 4/03

Pag. 2 din 2

SINTEZA

proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente

Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit,

precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Cod Denumirea Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

| program/ totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă-|

| instrument/ în anul nată tori |

| facilitate 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

68085815

6808581502 Finanţare externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

ANEXA 4/03/01

Anexa nr.

4/03/01

Pag.

1 din 2

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

Program/facilitate/instrument: 86 Alte programe comunitare finanţate

în perioada 2014 - 2020

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI

finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de

Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor

facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Proiectul: 12040 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituţiile de Asigurări Sociale din România

(ESSIR)

Fond de finanţare: 44 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014 - 2020

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 3.183 0 0 0 3.183 0 0 0 0

II. Credite bugetare 3.183 0 0 0 3.183 0 0 0 0

5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

I. Credite de angajament 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

II. Credite bugetare 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

680358 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR

2014 - 2020

I. Credite de angajament 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

II. Credite bugetare 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

68035815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014 - 2020

I. Credite de angajament 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

II. Credite bugetare 2.162 0 0 0 2.162 0 0 0 0

6803581501 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 681 0 0 0 681 0 0 0 0

II. Credite bugetare 681 0 0 0 681 0 0 0 0

6803581502 Finanţare externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

6803581503 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 460 0 0 0 460 0 0 0 0

II. Credite bugetare 460 0 0 0 460 0 0 0 0

5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/03/01

Pag. 2 din 2

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

6808 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

680858 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR

2014 - 2020

I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

68085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014 - 2020

I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

6808581502 Finanţare externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.021 0 0 0 1.021 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

ANEXA 5/03

SINTEZA FINANŢĂRII PROGRAMELOR

Anexa nr. 5/03

Pag. 1 din 2 - mii lei -

Cod Prog. Denumire Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări TOTAL

ordonator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

01 13574005 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament

62.717.804 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.783.260

II. Credite bugetare

Buget asigurări sociale de stat

I. Credite de angajament

62.716.783 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.782.239

Fonduri externe nerambursabile

I. Credite de angajament

1.021 1.021

II. Credite bugetare

1.021 1.021

1851 PROGRAM

1851 Dezvoltarea şi creşterea sustenabilităţii sistemului asigurărilor sociale

1851 TOTAL PROGRAM

1851 I. Credite de angajament

62.717.804 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.783.260

1851 II. Credite bugetare

62.717.804 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.783.260

SINTEZA FINANŢĂRII PROGRAMELOR

Anexa nr. 5/03

Pag. 2 din 2 - mii lei -

Cod Prog. Denumire Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări TOTAL

ordonator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

01 13574005 1851 Buget asigurări sociale de stat

1851 I. Credite de angajament

62.716.783 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.782.239

1851 II. Credite bugetare

62.716.783 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.782.239

1851 Fonduri externe nerambursabile

1851 I. Credite de angajament

1.021 1.021

1851 II. Credite bugetare

1.021 1.021

ANEXA 5/03/01

Fişa Programului

Anexa nr. 5/03/01

Pag. 1 din 7

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări

Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

01 13574005 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

1851 PROGRAM:

Dezvoltarea şi creşterea sustenabilităţii sistemului asigurărilor

sociale

PRIORITATEA: 1

PARTENERI:

DESCRIERE:

Programul are în vedere reforma sistemului public de pensii (primul pilon)

prin extinderea sferei de cuprindere în sistem a tuturor categoriilor de

contribuabili, crearea unei redistribuiri echitabile prin relaţionarea

directă a drepturilor de pensie cu nivelul contribuţiilor plătite, mărirea

progresivă a vârstelor de pensionare şi a stagiului de cotizare, promovarea

unor forme flexibile de pensionare, majorarea punctului de pensie conform

programului de guvernare; Continuarea pilonului II de pensii, al fondurilor

de pensii administrate privat, în scopul de a asigura o pensie privată ce

suplimentează veniturile din pensia din sistemul public

Data începerii:

Data închiderii:

FINANŢARE:

TOTAL - eligibil:

I. Credite de angajament

62.717.804 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.783.260

Fişa Programului

Anexa nr. 5/03/01

Pag. 2 din 7

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

01 13574005 1851 II. Credite bugetare

62.717.804 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.783.260

Indicatori de finanţare

Buget asigurări sociale de stat

5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

5003 I. Credite de angajament

62.716.783 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.782.239

5003 II. Credite bugetare

62.716.783 71.543.052 77.098.397 81.424.007 292.782.239

6803 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

6803 I. Credite de angajament

62.591.775 71.392.743 76.929.606 81.255.216 292.169.340

6803 II. Credite bugetare

62.591.775 71.392.743 76.929.606 81.255.216 292.169.340

680310 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

680310 I. Credite de angajament

229.717 219.718 231.138 243.128 923.701

680310 II. Credite bugetare

229.717 219.718 231.138 243.128 923.701

680320 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

680320 I. Credite de angajament

437.385 541.126 579.194 609.149 2.166.854

680320 II. Credite bugetare

437.385 541.126 579.194 609.149 2.166.854

Fişa Programului

Anexa nr. 5/03/01

Pag. 3 din 7

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

01 13574005 1851 680330 TITLUL III DOBÂNZI

680330 I. Credite de angajament

5.300 5.300 5.300 5.300 21.200

680330 II. Credite bugetare

5.300 5.300 5.300 5.300 21.200

680355 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

680355 I. Credite de angajament

187 187 187 187 748

680355 II. Credite bugetare

187 187 187 187 748

680357 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

680357 I. Credite de angajament

61.905.279 70.613.312 76.107.187 80.390.852 289.016.630

680357 II. Credite bugetare

61.905.279 70.613.312 76.107.187 80.390.852 289.016.630

680358 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE

CADRULUI FINANCIAR 2014 - 2020

680358 I. Credite de angajament

2.162 2.162

680358 II. Credite bugetare

2.162 2.162

680359 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

680359 I. Credite de angajament

250 600 600 600 2.050

Fişa Programului

Anexa nr. 5/03/01

Pag. 4 din 7

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

01 13574005 1851 680359 II. Credite bugetare

250 600 600 600 2.050

680371 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

680371 I. Credite de angajament

11.495 12.500 6.000 6.000 35.995

680371 II. Credite bugetare

11.495 12.500 6.000 6.000 35.995

6903 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

6903 I. Credite de angajament

125.008 150.309 168.791 168.791 612.899

6903 II. Credite bugetare

125.008 150.309 168.791 168.791 612.899

690310 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

690310 I. Credite de angajament

8.791 8.664 8.664 8.664 34.783

690310 II. Credite bugetare

8.791 8.664 8.664 8.664 34.783

690320 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

690320 I. Credite de angajament

1.995 2.157 2.279 2.279 8.710

690320 II. Credite bugetare

1.995 2.157 2.279 2.279 8.710

690330 TITLUL III DOBÂNZI

690330 I. Credite de angajament

5 5 5 5 20

Fişa Programului

Anexa nr. 5/03/01

Pag. 5 din 7

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

01 13574005 1851 690330 II. Credite bugetare

5 5 5 5 20

690351 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

690351 I. Credite de angajament

70 70

690351 II. Credite bugetare

70 70

690357 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

690357 I. Credite de angajament

113.997 139.283 157.643 157.643 568.566

690357 II. Credite bugetare

113.997 139.283 157.643 157.643 568.566

690359 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

690359 I. Credite de angajament

50 100 100 100 350

690359 II. Credite bugetare

50 100 100 100 350

690371 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

690371 I. Credite de angajament

100 100 100 100 400

690371 II. Credite bugetare

100 100 100 100 400

Fonduri externe nerambursabile

5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

Fişa Programului

Anexa nr. 5/03/01

Pag. 6 din 7

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

01 13574005 1851 5008 I. Credite de angajament

1.021 1.021

5008 II. Credite bugetare

1.021 1.021

6808 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

6808 I. Credite de angajament

1.021 1.021

6808 II. Credite bugetare

1.021 1.021

680858 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE

CADRULUI FINANCIAR 2014 - 2020

680858 I. Credite de angajament

1.021 1.021

680858 II. Credite bugetare

1.021 1.021

Rata de finanţare din:

Fonduri eligibile:

I. Credite de angajament

100 100 100 100

II. Credite bugetare

100 100 100 100

REZULTATE AŞTEPTATE:

Reducerea marginalizării sociale a categoriilor de populaţie cărora li se

adresează programul; Asigurarea accesului unui număr cât mai mare de

beneficiari ai sistemului public de pensii la tratament balnear pentru

recuperarea capacităţii fizice şi intelectuale;

Fişa Programului

Anexa nr. 5/03/01

Pag. 7 din 7

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

01 13574005 1851 Indicatori de fundamentare

EFICIENŢĂ

5840 Valoarea punctului de pensie stabilit prin programul de guvernare

1.000 1.100 1.265 1.400 1.775

5841 Indicele anual de modificare a contribuţiilor la fondurile administrate

privat

5,1 3,75 3,75 3,75 3,75

REZULTAT

5842 raport între valoarea punctului de pensie şi câştigul salarial mediu brut

utilizat la fundamentarea BASS

0,31 0,35 0,35 0,35

5843 indicele anual de creştere a numărului de participanţi la fondurile de pensii

administrate privat

4,3 4,5 5 5 5

COMENTARII:

ANEXA 6/03

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE

Pag. 1

Anexa nr. 6/03

- mii lei -

__________________________________________________________________________________________________________

I - Credite de angajament TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

II - Credite bugetare efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

CAPITOL/GRUPĂ/SURSĂ până la nate ulteriori

31.12.2016 2017

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

TOTAL GENERAL

5000 TOTAL GENERAL I 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

II 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

5003 BUGETUL I 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

ASIGURĂRILOR SOCIALE DE II 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

STAT

500371 TITLUL XIII I 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

ACTIVE NEFINANCIARE II 50.905 7.160 7.350 11.595 12.600 6.100 6.100

50037101 Active fixe I 39.105 4.011 4.699 8.595 11.600 5.100 5.100

II 39.105 4.011 4.699 8.595 11.600 5.100 5.100

5003710102 Maşini, I 31.319 2.070 3.799 7.375 10.025 4.025 4.025

echipamente şi II 31.319 2.070 3.799 7.375 10.025 4.025 4.025

mijloace de transport

5003710103 Mobilier, I 3.988 343 500 920 1.075 575 575

aparatură birotică şi II 3.988 343 500 920 1.075 575 575

alte active corporale

5003710130 Alte active I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

fixe II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

50037103 Reparaţii I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

capitale aferente II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

activelor fixe

Pag. 2

C - Alte cheltuieli de investiţii

Pag. 3

b. Dotări independente

5000 TOTAL GENERAL I 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

II 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

5003 BUGETUL I 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

ASIGURĂRILOR SOCIALE DE II 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

STAT

500371 TITLUL XIII I 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

ACTIVE NEFINANCIARE II 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

50037101 Active fixe I 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

II 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

5003710102 Maşini, I 31.319 2.070 3.799 7.375 10.025 4.025 4.025

echipamente şi II 31.319 2.070 3.799 7.375 10.025 4.025 4.025

mijloace de transport

5003710103 Mobilier, I 3.988 343 500 920 1.075 575 575

aparatură birotică şi II 3.988 343 500 920 1.075 575 575

alte active corporale

__________________________________________________________________________________________________________

e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

5000 TOTAL GENERAL I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

5003 BUGETUL I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

ASIGURĂRILOR SOCIALE DE II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

STAT

500371 TITLUL XIII I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

ACTIVE NEFINANCIARE II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

50037101 Active fixe I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

5003710130 Alte active I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

fixe II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

__________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE

Pag. 4

Anexa nr. 6/03

- mii lei -

__________________________________________________________________________________________________________

I - Credite de angajament TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

II - Credite bugetare efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

CAPITOL/GRUPĂ/SURSĂ până la nate ulteriori

31.12.2016 2017

__________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

__________________________________________________________________________________________________________

f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare la

beneficiar şi de execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de

intervenţii,

cu excepţia celor incluse la lit. d), astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare, inclusiv

cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege

__________________________________________________________________________________________________________

5000 TOTAL GENERAL I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

5003 BUGETUL I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

ASIGURĂRILOR SOCIALE DE II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

STAT

500371 TITLUL XIII I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

ACTIVE NEFINANCIARE II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

50037103 Reparaţii I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

capitale aferente II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

activelor fixe

__________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE

Pag. 5

Anexa nr. 6/03

- mii lei -

__________________________________________________________________________________________________________

I - Credite de angajament TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

II - Credite bugetare efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

CAPITOL/GRUPĂ/SURSĂ până la nate ulteriori

31.12.2016 2017

__________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

__________________________________________________________________________________________________________

TOTAL CAPITOL 68 - ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

6800 ASIGURĂRI ŞI I 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

6803 ASIGURĂRI ŞI I 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

680371 TITLUL XIII I 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

ACTIVE NEFINANCIARE II 50.383 7.138 7.250 11.495 12.500 6.000 6.000

68037101 Active fixe I 38.583 3.989 4.599 8.495 11.500 5.000 5.000

II 38.583 3.989 4.599 8.495 11.500 5.000 5.000

6803710102 Maşini, I 31.097 2.048 3.699 7.350 10.000 4.000 4.000

echipamente şi II 31.097 2.048 3.699 7.350 10.000 4.000 4.000

mijloace de transport

6803710103 Mobilier, I 3.688 343 500 845 1.000 500 500

aparatură birotică şi II 3.688 343 500 845 1.000 500 500

alte active corporale

6803710130 Alte active I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

fixe II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

68037103 Reparaţii I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

Pag. 6

TOTAL CAPITOL 69 - ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

__________________________________________________________________________________________________________

6900 ASIGURĂRI ŞI I 522 22 100 100 100 100 100

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 522 22 100 100 100 100 100

PENTRU ACCIDENTE DE

MUNCĂ ŞI BOLI

PROFESIONALE

6903 ASIGURĂRI ŞI I 522 22 100 100 100 100 100

690371 TITLUL XIII I 522 22 100 100 100 100 100

ACTIVE NEFINANCIARE II 522 22 100 100 100 100 100

69037101 Active fixe I 522 22 100 100 100 100 100

II 522 22 100 100 100 100 100

6903710102 Maşini, I 222 22 100 25 25 25 25

echipamente şi II 222 22 100 25 25 25 25

mijloace de transport

6903710103 Mobilier, I 300 75 75 75 75

aparatură birotică şi II 300 75 75 75 75

alte active corporale

__________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE

Pag. 7

Pag. 8

echipamente şi mijloace II 222 22 100 25 25 25 25

de transport

6903710103 Mobilier, I 300 75 75 75 75

aparatură birotică şi II 300 75 75 75 75

alte active corporale

ANEXA 6/03/01

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE Pag. 1

COD OBIECTIV 2 Anexa nr. 6/03/01

FIŞA

OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

b. Dotări independente

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

__________________________________________________________________________________________________________

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

Surse de finanţare şi I/II Total Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

costuri de finanţare efectuate preliminate 2018 2019 2020 2021 anii

până la 2017 ulteriori

31.12.2016

__________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

__________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________

5000 TOTAL GENERAL I 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

II 35.307 2.413 4.299 8.295 11.100 4.600 4.600

6800 ASIGURĂRI ŞI I 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

6803 ASIGURĂRI ŞI I 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

680371 TITLUL XIII I 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

ACTIVE NEFINANCIARE II 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

68037101 Active fixe I 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

II 34.785 2.391 4.199 8.195 11.000 4.500 4.500

6803710102 Maşini, I 31.097 2.048 3.699 7.350 10.000 4.000 4.000

echipamente şi II 31.097 2.048 3.699 7.350 10.000 4.000 4.000

mijloace de transport

6803710103 Mobilier, I 3.688 343 500 845 1.000 500 500

aparatură birotică şi II 3.688 343 500 845 1.000 500 500

alte active corporale

6900 ASIGURĂRI ŞI I 522 22 100 100 100 100 100

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 522 22 100 100 100 100 100

PENTRU ACCIDENTE DE

MUNCĂ ŞI BOLI

PROFESIONALE

6903 ASIGURĂRI ŞI I 522 22 100 100 100 100 100

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 522 22 100 100 100 100 100

PENTRU ACCIDENTE DE

MUNCĂ ŞI BOLI

PROFESIONALE

690371 TITLUL XIII I 522 22 100 100 100 100 100

ACTIVE NEFINANCIARE II 522 22 100 100 100 100 100

69037101 Active fixe I 522 22 100 100 100 100 100

II 522 22 100 100 100 100 100

6903710102 Maşini, I 222 22 100 25 25 25 25

echipamente şi II 222 22 100 25 25 25 25

mijloace de transport

6903710103 Mobilier, I 300 75 75 75 75

aparatură birotică şi II 300 75 75 75 75

alte active corporale

__________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE Pag. 2

COD OBIECTIV 5 Anexa nr. 6/03/01

FIŞA

OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

__________________________________________________________________________________________________________

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

- mii lei -

__________________________________________________________________________________________________________

Surse de finanţare şi I/II Total Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

costuri de finanţare efectuate preliminate 2018 2019 2020 2021 anii

până la 2017 ulteriori

31.12.2016

__________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

__________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________

5000 TOTAL GENERAL I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

6800 ASIGURĂRI ŞI I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

6803 ASIGURĂRI ŞI I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

680371 TITLUL XIII I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

ACTIVE NEFINANCIARE II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

68037101 Active fixe I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

6803710130 Alte active I 3.798 1.598 400 300 500 500 500

fixe II 3.798 1.598 400 300 500 500 500

__________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE Pag. 3

COD OBIECTIV 1078 Anexa nr. 6/03/01

FIŞA

OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi

predare la beneficiar şi de execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de

intervenţii, cu excepţia celor incluse la lit. d), astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare,

inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

__________________________________________________________________________________________________________

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

- mii lei -

__________________________________________________________________________________________________________

Surse de finanţare şi I/II Total Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

costuri de finanţare efectuate preliminate 2018 2019 2020 2021 anii

până la 2017 ulteriori

31.12.2016

__________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

__________________________________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________

5000 TOTAL GENERAL I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

6800 ASIGURĂRI ŞI I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

6803 ASIGURĂRI ŞI I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

680371 TITLUL XIII I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

ACTIVE NEFINANCIARE II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

68037103 Reparaţii I 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

capitale aferente II 11.800 3.149 2.651 3.000 1.000 1.000 1.000

activelor fixe

__________________________________________________________________________________________________________

ANEXA 1/04

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

Sinteza veniturilor şi cheltuielilor alocate pe surse şi pe titluri

pe anii 2018 - 2021

Anexa nr. 1/04 Pag. 1 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

|0001 04 |VENITURI - TOTAL | 2.163.368| 2.413.249| 2.688.215| 2.911.213|

|0002 04 |I. VENITURI CURENTE | 2.105.605| 2.336.524| 2.611.490| 2.911.213|

|2000 04 |B. CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI| 2.094.905| 2.325.624| 2.600.290| 2.899.813|

|2004 |CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR| 2.006.323| 2.325.624| 2.600.290| 2.899.813|

| 02 |Contribuţii de asigurări | 88.581| | | |

| |pentru şomaj datorate de | | | | |

| |angajatori | | | | |

| 06 |Contribuţia angajatorilor | 28.337| | | |

| |la fondul de garantare | | | | |

| |pentru plata creanţelor | | | | |

| |salariale | | | | |

| 10 |Venituri din contribuţia | 1.079.660| 1.328.928| 1.485.880| 1.657.036|

| |asigurătorie pentru muncă | | | | |

| |pentru şomaj | | | | |

| 11 |Venituri din contribuţia | 809.745| 996.696| 1.114.410| 1.242.777|

| |asigurătorie pentru muncă | | | | |

| |pentru fondul de garantare | | | | |

| |pentru plata creanţelor | | | | |

| |salariale | | | | |

|2104 |CONTRIBUŢIILE ASIGURAŢILOR | 88.582| | | |

| 02 |Contribuţii de asigurări | 88.582| | | |

| |pentru şomaj datorate de | | | | |

| |asiguraţi | | | | |

|2900 04 |C. VENITURI NEFISCALE | 10.700| 10.900| 11.200| 11.400|

|3000 04 |C1. VENITURI DIN | 1.143| 1.231| 1.320| 1.346|

| |PROPRIETĂŢI | | | | |

|3104 |VENITURI DIN DOBÂNZI | 1.143| 1.231| 1.320| 1.346|

| 03 |Alte venituri din dobânzi | 1.143| 1.231| 1.320| 1.346|

|3600 04 |C2. VĂNZĂRI DE BUNURI ŞI | 9.557| 9.669| 9.880| 10.054|

| |SERVICII | | | | |

|3604 |DIVERSE VENITURI | 9.557| 9.669| 9.880| 10.054|

| 50 |Alte venituri | 9.557| 9.669| 9.880| 10.054|

|4804 |SUME PRIMITE DE LA UE/ALŢI | 57.763| 76.725| 76.725| |

| |DONATORI ÎN CONTUL PLĂŢILOR| | | | |

| |EFECTUATE ŞI PREFINANŢĂRI | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| 01 |Fondul European de | 57.763| 76.725| 76.725| |

| |Dezvoltare Regională (FEDR)| | | | |

|4904 01 |Venituri sistem asigurări | 1.325.286| 1.416.553| 1.573.805| 1.668.436|

| |pentru şomaj | | | | |

|4904 02 |Venituri fond garantare | 838.082| 996.696| 1.114.410| 1.242.777|

| |pentru plata creanţelor | | | | |

| |salariale | | | | |

| 08 |FONDURI EXTERNE | 282| | | |

| |NERAMBURSABILE | | | | |

| |TOTAL VENITURI | | | | |

|4808 |SUME PRIMITE DE LA UE/ALŢI | 282| | | |

| |DONATORI ÎN CONTUL PLĂŢILOR| | | | |

| |EFECTUATE ŞI PREFINANŢĂRI | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| 15 |Alte programe comunitare | 282| | | |

| |finanţate în perioada 2014 | | | | |

| |- 2020 (APC) | | | | |

|5000 |TOTAL GENERAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.030.449| 1.059.432| 1.067.462| 985.473|

| |II. Credite bugetare | 1.030.449| 1.059.432| 1.067.462| 985.473|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.025.449| 1.053.232| 1.061.262| 979.273|

| |II. Credite bugetare | 1.025.449| 1.053.232| 1.061.262| 979.273|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 118.149| 119.855| 125.848| 132.141|

| |II. Credite bugetare | 118.149| 119.855| 125.848| 132.141|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 38.017| 38.885| 40.871| 40.897|

| |II. Credite bugetare | 38.017| 38.885| 40.871| 40.897|

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 100| 200| 200| 200|

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 1/04 Pag. 2 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 100| 200| 200| 200|

| 40 |TITLUL IV SUBVENŢII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 4.569| 4.583| 4.598| 4.614|

| |II. Credite bugetare | 4.569| 4.583| 4.598| 4.614|

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 118.566| 118.567| 115.483| 115.483|

| |II. Credite bugetare | 118.566| 118.567| 115.483| 115.483|

| 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI| | | | |

| |I. Credite de angajament | 50| 100| 100| 100|

| |II. Credite bugetare | 50| 100| 100| 100|

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 652.369| 654.694| 657.814| 662.404|

| |II. Credite bugetare | 652.369| 654.694| 657.814| 662.404|

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 70.282| 93.000| 93.000| 86|

| |II. Credite bugetare | 70.282| 93.000| 93.000| 86|

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 23.347| 23.348| 23.348| 23.348|

| |II. Credite bugetare | 23.347| 23.348| 23.348| 23.348|

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| |II. Credite bugetare | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| |II. Credite bugetare | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

|5004 |BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU| | | | |

| |ŞOMAJ | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.030.167| 1.059.432| 1.067.462| 985.473|

| |II. Credite bugetare | 1.030.167| 1.059.432| 1.067.462| 985.473|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.025.167| 1.053.232| 1.061.262| 979.273|

| |II. Credite bugetare | 1.025.167| 1.053.232| 1.061.262| 979.273|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 118.149| 119.855| 125.848| 132.141|

| |II. Credite bugetare | 118.149| 119.855| 125.848| 132.141|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 38.017| 38.885| 40.871| 40.897|

| |II. Credite bugetare | 38.017| 38.885| 40.871| 40.897|

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 100| 200| 200| 200|

| |II. Credite bugetare | 100| 200| 200| 200|

| 40 |TITLUL IV SUBVENŢII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 4.569| 4.583| 4.598| 4.614|

| |II. Credite bugetare | 4.569| 4.583| 4.598| 4.614|

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 118.566| 118.567| 115.483| 115.483|

| |II. Credite bugetare | 118.566| 118.567| 115.483| 115.483|

| 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI| | | | |

| |I. Credite de angajament | 50| 100| 100| 100|

| |II. Credite bugetare | 50| 100| 100| 100|

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 652.369| 654.694| 657.814| 662.404|

| |II. Credite bugetare | 652.369| 654.694| 657.814| 662.404|

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 1/04 Pag. 3 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |FONDURI EXTERNE | | | | |

| |NERAMBURSABILE AFERENTE | | | | |

| |CADRULUI FINANCIAR 2014 - | | | | |

| |2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 70.000| 93.000| 93.000| 86|

| |II. Credite bugetare | 70.000| 93.000| 93.000| 86|

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 23.347| 23.348| 23.348| 23.348|

| |II. Credite bugetare | 23.347| 23.348| 23.348| 23.348|

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| |II. Credite bugetare | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| |II. Credite bugetare | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

|6400 04 |Partea a III-a CHELTUIELI | | | | |

| |SOCIAL-CULTURALE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 728.081| 705.906| 692.336| 698.629|

| |II. Credite bugetare | 728.081| 705.906| 692.336| 698.629|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 723.081| 699.706| 686.136| 692.429|

| |II. Credite bugetare | 723.081| 699.706| 686.136| 692.429|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 118.149| 119.855| 125.848| 132.141|

| |II. Credite bugetare | 118.149| 119.855| 125.848| 132.141|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 37.071| 37.985| 39.946| 39.946|

| |II. Credite bugetare | 37.071| 37.985| 39.946| 39.946|

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 100| 200| 200| 200|

| |II. Credite bugetare | 100| 200| 200| 200|

| 40 |TITLUL IV SUBVENŢII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 4.050| 4.050| 4.050| 4.050|

| |II. Credite bugetare | 4.050| 4.050| 4.050| 4.050|

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 117.447| 113.602| 110.518| 110.518|

| |II. Credite bugetare | 117.447| 113.602| 110.518| 110.518|

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 422.917| 400.666| 382.226| 382.226|

| |II. Credite bugetare | 422.917| 400.666| 382.226| 382.226|

|6404 |CHELTUIELILE FONDULUI DE | | | | |

| |GARANTARE PENTRU PLATA | | | | |

| |CREANŢELOR SALARIALE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 23.738| 23.790| 23.844| 23.900|

| |II. Credite bugetare | 23.738| 23.790| 23.844| 23.900|

| |I. Credite de angajament | 1.068| 1.119| 1.173| 1.229|

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 1/04 Pag. 4 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 1.068| 1.119| 1.173| 1.229|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 323| 323| 323| 323|

| |II. Credite bugetare | 323| 323| 323| 323|

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 22.347| 22.348| 22.348| 22.348|

| |II. Credite bugetare | 22.347| 22.348| 22.348| 22.348|

|6504 |ÎNVĂŢĂMÂNT | | | | |

| |I. Credite de angajament | 35.735| 36.597| 37.471| 37.512|

| |II. Credite bugetare | 35.735| 36.597| 37.471| 37.512|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 35.680| 35.897| 36.771| 36.812|

| |II. Credite bugetare | 35.680| 35.897| 36.771| 36.812|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 780| 817| 856| 897|

| |II. Credite bugetare | 780| 817| 856| 897|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 7.050| 7.130| 7.865| 7.865|

| |II. Credite bugetare | 7.050| 7.130| 7.865| 7.865|

| 40 |TITLUL IV SUBVENŢII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 4.050| 4.050| 4.050| 4.050|

| |II. Credite bugetare | 4.050| 4.050| 4.050| 4.050|

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 22.000| 22.000| 22.000| 22.000|

| |II. Credite bugetare | 22.000| 22.000| 22.000| 22.000|

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.800| 1.900| 2.000| 2.000|

| |II. Credite bugetare | 1.800| 1.900| 2.000| 2.000|

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 55| 700| 700| 700|

| |II. Credite bugetare | 55| 700| 700| 700|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 55| 700| 700| 700|

| |II. Credite bugetare | 55| 700| 700| 700|

|6804 |ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ | | | | |

| |SOCIALĂ | | | | |

| |I. Credite de angajament | 668.608| 645.519| 631.021| 637.217|

| |II. Credite bugetare | 668.608| 645.519| 631.021| 637.217|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 663.663| 640.019| 625.521| 631.717|

| |II. Credite bugetare | 663.663| 640.019| 625.521| 631.717|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 116.301| 117.919| 123.819| 130.015|

| |II. Credite bugetare | 116.301| 117.919| 123.819| 130.015|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 29.698| 30.532| 31.758| 31.758|

| |II. Credite bugetare | 29.698| 30.532| 31.758| 31.758|

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 100| 200| 200| 200|

| |II. Credite bugetare | 100| 200| 200| 200|

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 95.447| 91.602| 88.518| 88.518|

| |II. Credite bugetare | 95.447| 91.602| 88.518| 88.518|

| |I. Credite de angajament | 421.117| 398.766| 380.226| 380.226|

| |II. Credite bugetare | 421.117| 398.766| 380.226| 380.226|

Anexa nr. 1/04 Pag. 5 - mii lei -

| |I. Credite de angajament | 1.000| 1.000| 1.000| 1.000|

| |II. Credite bugetare | 1.000| 1.000| 1.000| 1.000|

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 4.945| 5.500| 5.500| 5.500|

| |II. Credite bugetare | 4.945| 5.500| 5.500| 5.500|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 4.945| 5.500| 5.500| 5.500|

| |II. Credite bugetare | 4.945| 5.500| 5.500| 5.500|

|8000 04 |Partea a V-a ACŢIUNI | | | | |

| |ECONOMICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 302.086| 353.526| 375.126| 286.844|

| |II. Credite bugetare | 302.086| 353.526| 375.126| 286.844|

|8004 |ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE,| | | | |

| |COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ | | | | |

| |I. Credite de angajament | 946| 900| 925| 951|

| |II. Credite bugetare | 946| 900| 925| 951|

| 40 |TITLUL IV SUBVENŢII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 519| 533| 548| 564|

| |II. Credite bugetare | 519| 533| 548| 564|

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.119| 4.965| 4.965| 4.965|

| |II. Credite bugetare | 1.119| 4.965| 4.965| 4.965|

| 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI| | | | |

| |I. Credite de angajament | 50| 100| 100| 100|

| |II. Credite bugetare | 50| 100| 100| 100|

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 229.452| 254.028| 275.588| 280.178|

| |II. Credite bugetare | 229.452| 254.028| 275.588| 280.178|

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 70.000| 93.000| 93.000| 86|

| |II. Credite bugetare | 70.000| 93.000| 93.000| 86|

|8904 01 |Cheltuieli sistem asigurări| | | | |

| |pentru şomaj | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.006.429| 1.035.642| 1.043.618| 961.573|

| |II. Credite bugetare | 1.006.429| 1.035.642| 1.043.618| 961.573|

|8904 02 |Cheltuieli fond garantare | | | | |

| |pentru plata creanţelor | | | | |

| |salariale | | | | |

| |I. Credite de angajament | 23.738| 23.790| 23.844| 23.900|

| |II. Credite bugetare | 23.738| 23.790| 23.844| 23.900|

|9904 |EXCEDENT/DEFICIT | 1.133.201| 1.353.817| 1.620.753| 1.925.740|

|9904 10 |Excedent/Deficit sistem | 318.857| 380.911| 530.187| 706.863|

| |asigurări pentru şomaj | | | | |

|9904 11 |Excedent/Deficit fond | 814.344| 972.906| 1.090.566| 1.218.877|

| |garantare pentru plata | | | | |

| |creanţelor salariale | | | | |

|5008 |FONDURI EXTERNE | | | | |

| |NERAMBURSABILE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 282| | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 282| | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 1/04 Pag. 6 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 282| | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

|8008 |ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE,| | | | |

ANEXA 2/04

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate

pe anii 2018 - 2021

(sume alocate din Bugetul asigurărilor pentru şomaj)

Anexa nr. 2/04 Pag. 1 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

|5004 |BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU| | | | |

| |ŞOMAJ | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.030.167| 1.059.432| 1.067.462| 985.473|

| |II. Credite bugetare | 1.030.167| 1.059.432| 1.067.462| 985.473|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.025.167| 1.053.232| 1.061.262| 979.273|

| |II. Credite bugetare | 1.025.167| 1.053.232| 1.061.262| 979.273|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 118.149| 119.855| 125.848| 132.141|

| |II. Credite bugetare | 118.149| 119.855| 125.848| 132.141|

| 01 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 110.476| | | |

| 01 |Salarii de bază | | | | |

| |II. Credite bugetare | 104.004| | | |

| 12 |Indemnizaţii plătite unor | | | | |

| |persoane din afara unităţii| | | | |

| |II. Credite bugetare | 5.712| | | |

| 13 |Indemnizaţii de delegare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 260| | | |

| 30 |Alte drepturi salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 500| | | |

| 02 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.913| | | |

| 04 |Locuinţa de serviciu | | | | |

| |folosită de salariat şi | | | | |

| |familia sa | | | | |

| |II. Credite bugetare | 20| | | |

| 06 |Vouchere de vacanţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.893| | | |

| 03 |Contribuţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.760| | | |

| 01 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.104| | | |

| 02 |Contribuţii de asigurări de| | | | |

| |şomaj | | | | |

| |II. Credite bugetare | 37| | | |

| 03 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de sănătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 365| | | |

| 04 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |pentru accidente de muncă | | | | |

| |şi boli profesionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 12| | | |

| 06 |Contribuţii pentru concedii| | | | |

| |şi indemnizaţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 61| | | |

| 07 |Contribuţia asiguratorie | | | | |

| |pentru muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2.181| | | |

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 38.017| 38.885| 40.871| 40.897|

| |II. Credite bugetare | 38.017| 38.885| 40.871| 40.897|

| 01 |Bunuri şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 24.664| | | |

| 01 |Furnituri de birou | | | | |

| |II. Credite bugetare | 518| | | |

| 02 |Materiale pentru curăţenie | | | | |

| |II. Credite bugetare | 109| | | |

| 03 |Încălzit, iluminat şi forţă| | | | |

| |motrică | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/04 Pag. 2 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 4.650| | | |

| 04 |Apă, canal şi salubritate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 410| | | |

| 05 |Carburanţi şi lubrifianţi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 475| | | |

| 06 |Piese de schimb | | | | |

| |II. Credite bugetare | 190| | | |

| 08 |Poştă, telecomunicaţii, | | | | |

| |radio, tv, internet | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.990| | | |

| 09 |Materiale şi prestări de | | | | |

| |servicii cu caracter | | | | |

| |funcţional | | | | |

| |II. Credite bugetare | 13.437| | | |

| 30 |Alte bunuri şi servicii | | | | |

| |pentru întreţinere şi | | | | |

| |funcţionare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2.885| | | |

| 02 |Reparaţii curente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 590| | | |

| 05 |Bunuri de natura obiectelor| | | | |

| |de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 250| | | |

| 30 |Alte obiecte de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 250| | | |

| 06 |Deplasări, detaşări, | | | | |

| |transferări | | | | |

| |II. Credite bugetare | 790| | | |

| 01 |Deplasări interne, | | | | |

| |detaşări, transferări | | | | |

| |II. Credite bugetare | 610| | | |

| 02 |Deplasări în străinătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 180| | | |

| 11 |Cărţi, publicaţii şi | | | | |

| |materiale documentare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 28| | | |

| 13 |Pregătire profesională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 23| | | |

| 14 |Protecţia muncii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 27| | | |

| 25 |Cheltuieli judiciare şi | | | | |

| |extrajudiciare derivate din| | | | |

| |acţiuni în reprezentarea | | | | |

| |intereselor statului, | | | | |

| |potrivit dispoziţiilor | | | | |

| |legale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 19| | | |

| 30 |Alte cheltuieli | | | | |

| |II. Credite bugetare | 11.626| | | |

| 02 |Protocol şi reprezentare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 03 |Prime de asigurare | | | | |

| |non-viaţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 60| | | |

| 04 |Chirii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 6.300| | | |

| 06 |Prestări servicii pentru | | | | |

| |transmiterea drepturilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.362| | | |

| 09 |Executarea silită a | | | | |

| |creanţelor bugetare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 58| | | |

| 30 |Alte cheltuieli cu bunuri | | | | |

| |şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.836| | | |

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 100| 200| 200| 200|

| |II. Credite bugetare | 100| 200| 200| 200|

| 03 |Alte dobânzi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 100| | | |

| 02 |Dobânda datorată | | | | |

| |trezoreriei statului | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/04 Pag. 3 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 100| | | |

| 40 |TITLUL IV SUBVENŢII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 4.569| 4.583| 4.598| 4.614|

| |II. Credite bugetare | 4.569| 4.583| 4.598| 4.614|

| 09 |Plăţi către angajator | | | | |

| |pentru formarea | | | | |

| |profesională a angajaţilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4.050| | | |

| 19 |Plăţi pentru stimularea | | | | |

| |creerii de locuri de muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 519| | | |

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 118.566| 118.567| 115.483| 115.483|

| |II. Credite bugetare | 118.566| 118.567| 115.483| 115.483|

| 01 |Transferuri curente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 118.566| | | |

| 01 |Transferuri către | | | | |

| |instituţii publice | | | | |

| |II. Credite bugetare | 22.000| | | |

| 17 |Transferuri din bugetul | | | | |

| |asigurărilor pentru şomaj | | | | |

| |către bugetul asigurărilor | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

| |II. Credite bugetare | 92.373| | | |

| 18 |Transferuri din bugetul | | | | |

| |asigurărilor pentru şomaj | | | | |

| |către bugetele locale pt. | | | | |

| |finanţarea programelor | | | | |

| |pentru ocuparea temporară a| | | | |

| |forţei de muncă şi | | | | |

| |subvenţionarea locurilor de| | | | |

| |muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.119| | | |

| 19 |Transferuri din bugetul | | | | |

| |asigurărilor pentru şomaj | | | | |

| |către bugetul fondului | | | | |

| |naţional unic de asigurări | | | | |

| |sociale de sănătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.025| | | |

| 20 |Transferuri din bugetul | | | | |

| |asigurărilor pentru şomaj | | | | |

| |către bugetul asigurărilor | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

| |reprezentând asigurare | | | | |

| |pentru accidente de muncă | | | | |

| |şi boli profesionale pentru| | | | |

| |şomeri pe durata practicii | | | | |

| |profesionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 49| | | |

| 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI| | | | |

| |I. Credite de angajament | 50| 100| 100| 100|

| |II. Credite bugetare | 50| 100| 100| 100|

| 02 |B. Transferuri curente în | | | | |

| |străinătate (către | | | | |

| |organizaţii internaţionale)| | | | |

| |II. Credite bugetare | 50| | | |

| 01 |Contribuţii şi cotizaţii la| | | | |

| |organisme internaţionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 50| | | |

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 652.369| 654.694| 657.814| 662.404|

| |II. Credite bugetare | 652.369| 654.694| 657.814| 662.404|

| 01 |Asigurări sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 413.883| | | |

| 02 |Ajutoare sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 238.486| | | |

| 01 |Ajutoare sociale în numerar| | | | |

| |II. Credite bugetare | 236.686| | | |

| 02 |Ajutoare sociale în natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.800| | | |

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 70.000| 93.000| 93.000| 86|

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/04 Pag. 4 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 70.000| 93.000| 93.000| 86|

| 02 |Programe din Fondul Social | | | | |

| |European (FSE) | | | | |

| |II. Credite bugetare | 69.419| | | |

| 01 |Finanţarea naţională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10.656| | | |

| 02 |Finanţarea externă | | | | |

| |nerambursabilă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 57.763| | | |

| 03 |Cheltuieli neeligibile | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.000| | | |

| 15 |Alte programe comunitare | | | | |

| |finanţate în perioada 2014 | | | | |

| |- 2020 | | | | |

| |II. Credite bugetare | 581| | | |

| 01 |Finanţarea naţională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 188| | | |

| 02 |Finanţare externă | | | | |

| |nerambursabilă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 03 |Cheltuieli neeligibile | | | | |

| |II. Credite bugetare | 111| | | |

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 23.347| 23.348| 23.348| 23.348|

| |II. Credite bugetare | 23.347| 23.348| 23.348| 23.348|

| 17 |Despăgubiri civile | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.000| | | |

| 25 |Sume aferente plăţii | | | | |

| |creanţelor salariale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 22.347| | | |

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| |II. Credite bugetare | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| |II. Credite bugetare | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| 01 |Active fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.585| | | |

| 02 |Maşini, echipamente şi | | | | |

| |mijloace de transport | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.385| | | |

| 30 |Alte active fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 200| | | |

| 03 |Reparaţii capitale aferente| | | | |

| |activelor fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.415| | | |

|6400 04 |Partea a III-a CHELTUIELI | | | | |

| |SOCIAL-CULTURALE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 728.081| 705.906| 692.336| 698.629|

| |II. Credite bugetare | 728.081| 705.906| 692.336| 698.629|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 723.081| 699.706| 686.136| 692.429|

| |II. Credite bugetare | 723.081| 699.706| 686.136| 692.429|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 118.149| 119.855| 125.848| 132.141|

| |II. Credite bugetare | 118.149| 119.855| 125.848| 132.141|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 37.071| 37.985| 39.946| 39.946|

| |II. Credite bugetare | 37.071| 37.985| 39.946| 39.946|

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 100| 200| 200| 200|

| |II. Credite bugetare | 100| 200| 200| 200|

| 40 |TITLUL IV SUBVENŢII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 4.050| 4.050| 4.050| 4.050|

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/04 Pag. 5 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 4.050| 4.050| 4.050| 4.050|

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 117.447| 113.602| 110.518| 110.518|

| |II. Credite bugetare | 117.447| 113.602| 110.518| 110.518|

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 422.917| 400.666| 382.226| 382.226|

| |II. Credite bugetare | 422.917| 400.666| 382.226| 382.226|

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 23.347| 23.348| 23.348| 23.348|

| |II. Credite bugetare | 23.347| 23.348| 23.348| 23.348|

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| |II. Credite bugetare | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

| |II. Credite bugetare | 5.000| 6.200| 6.200| 6.200|

|6404 |CHELTUIELILE FONDULUI DE | | | | |

| |GARANTARE PENTRU PLATA | | | | |

| |CREANŢELOR SALARIALE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 23.738| 23.790| 23.844| 23.900|

| |II. Credite bugetare | 23.738| 23.790| 23.844| 23.900|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 23.738| 23.790| 23.844| 23.900|

| |II. Credite bugetare | 23.738| 23.790| 23.844| 23.900|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.068| 1.119| 1.173| 1.229|

| |II. Credite bugetare | 1.068| 1.119| 1.173| 1.229|

| 01 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 988| | | |

| 01 |Salarii de bază | | | | |

| |II. Credite bugetare | 988| | | |

| 02 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 44| | | |

| 06 |Vouchere de vacanţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 44| | | |

| 03 |Contribuţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 36| | | |

| 01 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

| |II. Credite bugetare | 11| | | |

| 02 |Contribuţii de asigurări de| | | | |

| |şomaj | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1| | | |

| 03 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de sănătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3| | | |

| 04 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |pentru accidente de muncă | | | | |

| |şi boli profesionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1| | | |

| 06 |Contribuţii pentru concedii| | | | |

| |şi indemnizaţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1| | | |

| 07 |Contribuţia asiguratorie | | | | |

| |pentru muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 19| | | |

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 323| 323| 323| 323|

| |II. Credite bugetare | 323| 323| 323| 323|

| 01 |Bunuri şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 100| | | |

| 09 |Materiale şi prestări de | | | | |

| |servicii cu caracter | | | | |

| |funcţional | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/04 Pag. 6 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 100| | | |

| 30 |Alte cheltuieli | | | | |

| |II. Credite bugetare | 223| | | |

| 06 |Prestări servicii pentru | | | | |

| |transmiterea drepturilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 223| | | |

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 22.347| 22.348| 22.348| 22.348|

| |II. Credite bugetare | 22.347| 22.348| 22.348| 22.348|

| 25 |Sume aferente plăţii | | | | |

| |creanţelor salariale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 22.347| | | |

| 01 |Asigurări pentru plata | | | | |

| |creanţelor salariale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 22.347| | | |

| 02 |Cheltuieli de gestionare | | | | |

| |ale fondului de garantare a| | | | |

| |creanţelor salariale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.391| | | |

| 01 |Cheltuieli cu transmiterea | | | | |

| |şi plata drepturilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 223| | | |

| 02 |Alte cheltuieli de | | | | |

| |administrare fond | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.168| | | |

|6504 |ÎNVĂŢĂMÂNT | | | | |

| |I. Credite de angajament | 35.735| 36.597| 37.471| 37.512|

| |II. Credite bugetare | 35.735| 36.597| 37.471| 37.512|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 35.680| 35.897| 36.771| 36.812|

| |II. Credite bugetare | 35.680| 35.897| 36.771| 36.812|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 780| 817| 856| 897|

| |II. Credite bugetare | 780| 817| 856| 897|

| 01 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 726| | | |

| 01 |Salarii de bază | | | | |

| |II. Credite bugetare | 716| | | |

| 13 |Indemnizaţii de delegare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 02 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 29| | | |

| 06 |Vouchere de vacanţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 29| | | |

| 03 |Contribuţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 25| | | |

| 01 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3| | | |

| 02 |Contribuţii de asigurări de| | | | |

| |şomaj | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1| | | |

| 03 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de sănătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3| | | |

| 04 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |pentru accidente de muncă | | | | |

| |şi boli profesionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1| | | |

| 06 |Contribuţii pentru concedii| | | | |

| |şi indemnizaţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1| | | |

| 07 |Contribuţia asiguratorie | | | | |

| |pentru muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 16| | | |

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 7.050| 7.130| 7.865| 7.865|

| |II. Credite bugetare | 7.050| 7.130| 7.865| 7.865|

| 01 ||Bunuri şi servicii | | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/04 Pag. 7 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 6.395| | | |

| 01 |Furnituri de birou | | | | |

| |II. Credite bugetare | 18| | | |

| 02 |Materiale pentru curăţenie | | | | |

| |II. Credite bugetare | 9| | | |

| 03 |Încălzit, iluminat şi forţă| | | | |

| |motrică | | | | |

| |II. Credite bugetare | 850| | | |

| 04 |Apă, canal şi salubritate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 60| | | |

| 05 |Carburanţi şi lubrifianţi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 25| | | |

| 06 |Piese de schimb | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 08 |Poştă, telecomunicaţii, | | | | |

| |radio, tv, internet | | | | |

| |II. Credite bugetare | 90| | | |

| 09 |Materiale şi prestări de | | | | |

| |servicii cu caracter | | | | |

| |funcţional | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4.448| | | |

| 30 |Alte bunuri şi servicii | | | | |

| |pentru întreţinere şi | | | | |

| |funcţionare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 885| | | |

| 02 |Reparaţii curente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 90| | | |

| 05 |Bunuri de natura obiectelor| | | | |

| |de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 50| | | |

| 30 |Alte obiecte de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 50| | | |

| 06 |Deplasări, detaşări, | | | | |

| |transferări | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 01 |Deplasări interne, | | | | |

| |detaşări, transferări | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 11 |Cărţi, publicaţii şi | | | | |

| |materiale documentare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 13 |Pregătire profesională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5| | | |

| 30 |Alte cheltuieli | | | | |

| |II. Credite bugetare | 490| | | |

| 04 |Chirii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 400| | | |

| 30 |Alte cheltuieli cu bunuri | | | | |

| |şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 90| | | |

| 40 |TITLUL IV SUBVENŢII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 4.050| 4.050| 4.050| 4.050|

| |II. Credite bugetare | 4.050| 4.050| 4.050| 4.050|

| 09 |Plăţi către angajatori | | | | |

| |pentru formarea | | | | |

| |profesională a angajaţilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 4.050| | | |

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 22.000| 22.000| 22.000| 22.000|

| |II. Credite bugetare | 22.000| 22.000| 22.000| 22.000|

| 01 |Transferuri curente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 22.000| | | |

| 01 |Transferuri către | | | | |

| |instituţii publice | | | | |

| |II. Credite bugetare | 22.000| | | |

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.800| 1.900| 2.000| 2.000|

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/04 Pag. 8 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 1.800| 1.900| 2.000| 2.000|

| 02 |Ajutoare sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.800| | | |

| 02 |Ajutoare sociale în natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.800| | | |

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 55| 700| 700| 700|

| |II. Credite bugetare | 55| 700| 700| 700|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 55| 700| 700| 700|

| |II. Credite bugetare | 55| 700| 700| 700|

| 01 |Active fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 55| | | |

| 02 |Maşini, echipamente şi | | | | |

| |mijloace de transport | | | | |

| |II. Credite bugetare | 55| | | |

| 07 |Învăţământ nedefinibil prin| | | | |

| |nivel | | | | |

| |II. Credite bugetare | 22.000| | | |

| 01 |Centre de specializare, | | | | |

| |perfecţionare, calificare | | | | |

| |şi recalificare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 22.000| | | |

| 50 |Alte cheltuieli în domeniul| | | | |

| |învăţământului | | | | |

| |II. Credite bugetare | 13.735| | | |

|6804 |ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ | | | | |

| |SOCIALĂ | | | | |

| |I. Credite de angajament | 668.608| 645.519| 631.021| 637.217|

| |II. Credite bugetare | 668.608| 645.519| 631.021| 637.217|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 663.663| 640.019| 625.521| 631.717|

| |II. Credite bugetare | 663.663| 640.019| 625.521| 631.717|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 116.301| 117.919| 123.819| 130.015|

| |II. Credite bugetare | 116.301| 117.919| 123.819| 130.015|

| 01 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 108.762| | | |

| 01 |Salarii de bază | | | | |

| |II. Credite bugetare | 102.300| | | |

| 12 |Indemnizaţii plătite unor | | | | |

| |persoane din afara unităţii| | | | |

| |II. Credite bugetare | 5.712| | | |

| 13 |Indemnizaţii de delegare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 250| | | |

| 30 |Alte drepturi salariale în | | | | |

| |bani | | | | |

| |II. Credite bugetare | 500| | | |

| 02 |Cheltuieli salariale în | | | | |

| |natură | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.840| | | |

| 04 |Locuinţa de serviciu | | | | |

| |folosită de salariat şi | | | | |

| |familia sa | | | | |

| |II. Credite bugetare | 20| | | |

| 06 |Vouchere de vacanţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.820| | | |

| 03 |Contribuţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.699| | | |

| 01 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.090| | | |

| 02 |Contribuţii de asigurări de| | | | |

| |şomaj | | | | |

| |II. Credite bugetare | 35| | | |

| 03 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |sociale de sănătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 359| | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/04 Pag. 9 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| 04 |Contribuţii de asigurări | | | | |

| |pentru accidente de muncă | | | | |

| |şi boli profesionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

| 06 |Contribuţii pentru concedii| | | | |

| |şi indemnizaţii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 59| | | |

| 07 |Contribuţia asiguratorie | | | | |

| |pentru muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2.146| | | |

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 29.698| 30.532| 31.758| 31.758|

| |II. Credite bugetare | 29.698| 30.532| 31.758| 31.758|

| 01 |Bunuri şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 18.169| | | |

| 01 |Furnituri de birou | | | | |

| |II. Credite bugetare | 500| | | |

| 02 |Materiale pentru curăţenie | | | | |

| |II. Credite bugetare | 100| | | |

| 03 |Încălzit, iluminat şi forţă| | | | |

| |motrică | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.800| | | |

| 04 |Apă, canal şi salubritate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 350| | | |

| 05 |Carburanţi şi lubrifianţi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 450| | | |

| 06 |Piese de schimb | | | | |

| |II. Credite bugetare | 180| | | |

| 08 |Poştă, telecomunicaţii, | | | | |

| |radio, tv, internet | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.900| | | |

| 09 |Materiale şi prestări de | | | | |

| |servicii cu caracter | | | | |

| |funcţional | | | | |

| |II. Credite bugetare | 8.889| | | |

| 30 |Alte bunuri şi servicii | | | | |

| |pentru întreţinere şi | | | | |

| |funcţionare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2.000| | | |

| 02 |Reparaţii curente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 500| | | |

| 05 |Bunuri de natura obiectelor| | | | |

| |de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 200| | | |

| 30 |Alte obiecte de inventar | | | | |

| |II. Credite bugetare | 200| | | |

| 06 |Deplasări, detaşări, | | | | |

| |transferări | | | | |

| |II. Credite bugetare | 780| | | |

| 01 |Deplasări interne, | | | | |

| |detaşări, transferări | | | | |

| |II. Credite bugetare | 600| | | |

| 02 |Deplasări în străinătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 180| | | |

| 11 |Cărţi, publicaţii şi | | | | |

| |materiale documentare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 18| | | |

| 13 |Pregătire profesională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 18| | | |

| 14 |Protecţia muncii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 27| | | |

| 25 |Cheltuieli judiciare şi | | | | |

| |extrajudiciare derivate din| | | | |

| |acţiuni în reprezentarea | | | | |

| |intereselor statului, | | | | |

| |potrivit dispoziţiilor | | | | |

| |legale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 19| | | |

| 30 |Alte cheltuieli | | | | |

| |II. Credite bugetare | 9.967| | | |

| 02 |Protocol şi reprezentare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10| | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/04 Pag. 10 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| 03 |Prime de asigurare | | | | |

| |non-viaţă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 60| | | |

| 04 |Chirii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 5.900| | | |

| 06 |Prestări servicii pentru | | | | |

| |transmiterea drepturilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.139| | | |

| 09 |Executarea silită a | | | | |

| |creanţelor bugetare | | | | |

| |II. Credite bugetare | 58| | | |

| 30 |Alte cheltuieli cu bunuri | | | | |

| |şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 800| | | |

| 30 |TITLUL III DOBÂNZI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 100| 200| 200| 200|

| |II. Credite bugetare | 100| 200| 200| 200|

| 03 |Alte dobânzi | | | | |

| |II. Credite bugetare | 100| | | |

| 02 |Dobânda datorată | | | | |

| |trezoreriei statului | | | | |

| |II. Credite bugetare | 100| | | |

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 95.447| 91.602| 88.518| 88.518|

| |II. Credite bugetare | 95.447| 91.602| 88.518| 88.518|

| 01 |Transferuri curente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 95.447| | | |

| 17 |Transferuri din bugetul | | | | |

| |asigurărilor pentru şomaj | | | | |

| |către bugetul asigurărilor | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

| |II. Credite bugetare | 92.373| | | |

| 19 |Transferuri din bugetul | | | | |

| |asigurărilor pentru şomaj | | | | |

| |către bugetul fondului | | | | |

| |naţional unic de asigurări | | | | |

| |sociale de sănătate | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.025| | | |

| 20 |Transferuri din bugetul | | | | |

| |asigurărilor pentru şomaj | | | | |

| |către bugetul asigurărilor | | | | |

| |sociale de stat | | | | |

| |reprezentând asigurare | | | | |

| |pentru accidente de muncă | | | | |

| |şi boli profesionale pentru| | | | |

| |şomeri pe durata practicii | | | | |

| |profesionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 49| | | |

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 421.117| 398.766| 380.226| 380.226|

| |II. Credite bugetare | 421.117| 398.766| 380.226| 380.226|

| 01 |Asigurări sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 413.883| | | |

| 02 |Ajutoare sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 7.234| | | |

| 01 |Ajutoare sociale în numerar| | | | |

| |II. Credite bugetare | 7.234| | | |

| 59 |TITLUL XI ALTE CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.000| 1.000| 1.000| 1.000|

| |II. Credite bugetare | 1.000| 1.000| 1.000| 1.000|

| 17 |Despăgubiri civile | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.000| | | |

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 4.945| 5.500| 5.500| 5.500|

| |II. Credite bugetare | 4.945| 5.500| 5.500| 5.500|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 4.945| 5.500| 5.500| 5.500|

| |II. Credite bugetare | 4.945| 5.500| 5.500| 5.500|

| 01 |Active fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.530| | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/04 Pag. 11 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| 02 |Maşini, echipamente şi | | | | |

| |mijloace de transport | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.330| | | |

| 30 |Alte active fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 200| | | |

| 03 |Reparaţii capitale aferente| | | | |

| |activelor fixe | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.415| | | |

| 07 |Asigurări pentru şomaj | | | | |

| |II. Credite bugetare | 509.330| | | |

| 15 |Prevenirea excluderii | | | | |

| |sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 7.234| | | |

| 50 |Alte cheltuieli în domeniul| | | | |

| |prevenirii excluderii | | | | |

| |sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 7.234| | | |

| 50 |Alte cheltuieli în domeniul| | | | |

| |asigurărilor şi asistenţei | | | | |

| |sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 152.044| | | |

| 02 |Cheltuieli cu transmiterea | | | | |

| |şi plata drepturilor | | | | |

| |II. Credite bugetare | 3.139| | | |

| 03 |Alte cheltuieli de | | | | |

| |administrare fond | | | | |

| |II. Credite bugetare | 148.905| | | |

|8000 04 |Partea a V-a ACŢIUNI | | | | |

| |ECONOMICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 302.086| 353.526| 375.126| 286.844|

| |II. Credite bugetare | 302.086| 353.526| 375.126| 286.844|

|8004 |ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE,| | | | |

| |COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ | | | | |

| |I. Credite de angajament | 302.086| 353.526| 375.126| 286.844|

| |II. Credite bugetare | 302.086| 353.526| 375.126| 286.844|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 302.086| 353.526| 375.126| 286.844|

| |II. Credite bugetare | 302.086| 353.526| 375.126| 286.844|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 946| 900| 925| 951|

| |II. Credite bugetare | 946| 900| 925| 951|

| 30 |Alte cheltuieli | | | | |

| |II. Credite bugetare | 946| | | |

| 30 |Alte cheltuieli cu bunuri | | | | |

| |şi servicii | | | | |

| |II. Credite bugetare | 946| | | |

| 40 |TITLUL IV SUBVENŢII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 519| 533| 548| 564|

| |II. Credite bugetare | 519| 533| 548| 564|

| 19 |Plăţi pentru stimularea | | | | |

| |creerii de locuri de muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 519| | | |

| 51 |TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE| | | | |

| |UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI | | | | |

| |PUBLICE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.119| 4.965| 4.965| 4.965|

| |II. Credite bugetare | 1.119| 4.965| 4.965| 4.965|

| 01 |Transferuri curente | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.119| | | |

| 18 |Transferuri din bugetul | | | | |

| |asigurărilor pentru şomaj | | | | |

| |către bugetele locale pt. | | | | |

| |finanţarea programelor | | | | |

| |pentru ocuparea temporară a| | | | |

| |forţei de muncă şi | | | | |

| |subvenţionarea locurilor de| | | | |

| |muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.119| | | |

| 55 |TITLUL VII ALTE TRANSFERURI| | | | |

| |I. Credite de angajament | 50| 100| 100| 100|

| |II. Credite bugetare | 50| 100| 100| 100|

| 02 |B. Transferuri curente în | | | | |

| |străinătate (către | | | | |

| |organizaţii internaţionale)| | | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 2/04 Pag. 12 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| |II. Credite bugetare | 50| | | |

| 01 |Contribuţii şi cotizaţii la| | | | |

| |organisme internaţionale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 50| | | |

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 229.452| 254.028| 275.588| 280.178|

| |II. Credite bugetare | 229.452| 254.028| 275.588| 280.178|

| 02 |Ajutoare sociale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 229.452| | | |

| 01 |Ajutoare sociale în numerar| | | | |

| |II. Credite bugetare | 229.452| | | |

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 70.000| 93.000| 93.000| 86|

| |II. Credite bugetare | 70.000| 93.000| 93.000| 86|

| 02 |Programe din Fondul Social | | | | |

| |European (FSE) | | | | |

| |II. Credite bugetare | 69.419| | | |

| 01 |Finanţarea naţională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 10.656| | | |

| 02 |Finanţarea externă | | | | |

| |nerambursabilă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 57.763| | | |

| 03 |Cheltuieli neeligibile | | | | |

| |II. Credite bugetare | 1.000| | | |

| 15 |Alte programe comunitare | | | | |

| |finanţate în perioada 2014 | | | | |

| |- 2020 | | | | |

| |II. Credite bugetare | 581| | | |

| 01 |Finanţarea naţională | | | | |

| |II. Credite bugetare | 188| | | |

| 02 |Finanţare externă | | | | |

| |nerambursabilă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 03 |Cheltuieli neeligibile | | | | |

| |II. Credite bugetare | 111| | | |

| 02 |Acţiuni generale de muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 302.086| | | |

| 04 |Măsuri active pentru | | | | |

| |combaterea şomajului | | | | |

| |II. Credite bugetare | 2.065| | | |

| 05 |Stimularea creerii de | | | | |

| |locuri de muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 229.971| | | |

| 30 |Alte acţiuni generale de | | | | |

| |muncă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 70.050| | | |

|8904 01 |Cheltuieli sistem asigurări| | | | |

| |pentru şomaj | | | | |

| |I. Credite de angajament | 1.006.429| 1.035.642| 1.043.618| 961.573|

| |II. Credite bugetare | 1.006.429| 1.035.642| 1.043.618| 961.573|

|8904 02 |Cheltuieli fond garantare | | | | |

| |pentru plata creanţelor | | | | |

| |salariale | | | | |

| |I. Credite de angajament | 23.738| 23.790| 23.844| 23.900|

| |II. Credite bugetare | 23.738| 23.790| 23.844| 23.900|

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

ANEXA 3/04

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate

pe anii 2018 - 2021

(sume alocate din fonduri externe nerambursabile)

Anexa nr. 3/04 Pag. 1 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

|5008 |FONDURI EXTERNE | | | | |

| |NERAMBURSABILE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 282| | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 282| | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 282| | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 15 |Alte programe comunitare | | | | |

| |finanţate în perioada 2014 | | | | |

| |- 2020 | | | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 02 |Finanţare externă | | | | |

| |nerambursabilă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

|8008 |ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE,| | | | |

| |COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ | | | | |

| |I. Credite de angajament | 282| | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 282| | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 58 |TITLUL X PROIECTE CU | | | | |

| |FINANŢARE DIN FONDURI | | | | |

| |EXTERNE NERAMBURSABILE | | | | |

| |AFERENTE CADRULUI FINANCIAR| | | | |

| |2014 - 2020 | | | | |

| |I. Credite de angajament | 282| | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 15 |Alte programe comunitare | | | | |

| |finanţate în perioada 2014 | | | | |

| |- 2020 | | | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 02 |Finanţare externă | | | | |

| |nerambursabilă | | | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 01 |Acţiuni generale economice | | | | |

| |şi comerciale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

| 30 |Alte cheltuieli pentru | | | | |

| |acţiuni generale economice | | | | |

| |şi comerciale | | | | |

| |II. Credite bugetare | 282| | | |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

ANEXA 4/04 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

Anexa nr. 4/04

Pag. 1 din 6

SINTEZA

proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E.,

Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Cod Denumirea Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

| program/ totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă-|

| instrument/ în anul nată tori |

| facilitate 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 277.137 15.336 23 5.410 70.282 93.000 93.000 86 0

II. Credite bugetare 277.137 15.336 23 5.410 70.282 93.000 93.000 86 0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 1.370 1.292 0 78 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.370 1.292 0 78 0 0 0 0 0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

6139 Dezvoltarea abilităţilor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activă în

regiunile Sud Muntenia şi Sud Vest

I. Credite de angajament 664 586 0 78 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 664 586 0 78 0 0 0 0 0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

6578 Sustenabilitate în mediul rural prin investiţia în resurse umane

I. Credite de angajament 706 706 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 706 706 0 0 0 0 0 0 0

65045602

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 111 111 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 111 111 0 0 0 0 0 0 0

65045602

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 1.180 1.180 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.180 1.180 0 0 0 0 0 0 0

65045602

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 79 1 0 78 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 79 1 0 78 0 0 0 0 0

65045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

________________________________________________________________________________________________________

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

Anexa nr. 4/04

Pag. 2 din 6

SINTEZA

proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E.,

Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Cod Denumirea Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

| program/ totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă-|

| instrument/ în anul nată tori |

| facilitate 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

65045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

8212 Fluxuri moderne în SPO

I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

65045802

6504580201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 300 0 0 300 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 300 0 0 300 0 0 0 0 0

65045802

6504580202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 1.000 0 0 1.000 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.000 0 0 1.000 0 0 0 0 0

65045802

6504580203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 100 0 0 100 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 100 0 0 100 0 0 0 0 0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 16.444 14.044 0 2.400 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 16.444 14.044 0 2.400 0 0 0 0 0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

3867 SEROP - Servicii de ocupare Performante - elaborarea, implementarea şi evaluarea strategiei de

aliniere a calităţii

I. Credite de angajament 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

6156 SMISPO - îmbunătăţirea sistemului managerial şi informaţional al SPO

I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

________________________________________________________________________________________________________

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

Anexa nr. 4/04

Pag. 3 din 6

SINTEZA

proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E.,

Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Cod Denumirea Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

| program/ totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă-|

| instrument/ în anul nată tori |

| facilitate 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

6578 Sustenabilitate în mediul rural prin investiţia în resurse umane

I. Credite de angajament 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

80045602

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 5.152 5.152 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 5.152 5.152 0 0 0 0 0 0 0

80045602

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 8.476 8.476 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 8.476 8.476 0 0 0 0 0 0 0

80045602

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 2.816 416 0 2.400 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 2.816 416 0 2.400 0 0 0 0 0

80045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 256.610 0 0 1.105 69.419 93.000 93.000 86 0

II. Credite bugetare 256.610 0 0 1.105 69.419 93.000 93.000 86 0

80045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

12041 INTESPO - Înregistrarea Tinerilor în Evidenţele Serviciului Public de Ocupare

I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

80045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

12042 Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunităţile marginalizate din

Municipiul Alba Iulia - MICESA

I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

Anexa nr. 4/04

Pag. 4 din 6

SINTEZA

proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E.,

Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Cod Denumirea Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

| program/ totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă-|

| instrument/ în anul nată tori |

| facilitate 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

80045802

8004580201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 39.923 0 0 286 10.656 14.484 14.484 13 0

II. Credite bugetare 39.923 0 0 286 10.656 14.484 14.484 13 0

80045802

8004580202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 215.687 0 0 819 57.763 78.516 78.516 73 0

II. Credite bugetare 215.687 0 0 819 57.763 78.516 78.516 73 0

80045802

8004580203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 1.000 0 0 0 1.000 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.000 0 0 0 1.000 0 0 0 0

80045815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014 - 2020

I. Credite de angajament 590 0 9 0 581 0 0 0 0

II. Credite bugetare 590 0 9 0 581 0 0 0 0

12062 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituţiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR)

80045815

8004581501 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 197 0 9 0 188 0 0 0 0

II. Credite bugetare 197 0 9 0 188 0 0 0 0

80045815

8004581502 Finanţare externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 282 0 0 0 282 0 0 0 0

II. Credite bugetare 282 0 0 0 282 0 0 0 0

80045815

__________________________________________________________________________________________________________

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

Anexa nr. 4/04

Pag. 5 din 6

SINTEZA

proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E.,

Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Cod Denumirea Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

| program/ totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă-|

| instrument/ în anul nată tori |

| facilitate 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

8004581503 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 111 0 0 111 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 111 0 0 111 0 0 0 0 0

80045816 Alte facilităţi şi instrumente postaderare

I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

12061 YOUR FIRST EURES JOB

I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

80045816

8004581601 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 9 0 1 8 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 9 0 1 8 0 0 0 0 0

80045816

8004581602 Finanţare externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 75 0 13 62 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 75 0 13 62 0 0 0 0 0

80085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014 - 2020

I. Credite de angajament 639 0 0 357 282 0 0 0 0

II. Credite bugetare 639 0 0 357 282 0 0 0 0

80085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014 - 2020

12062 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituţiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR)

I. Credite de angajament 639 0 0 357 282 0 0 0 0

II. Credite bugetare 639 0 0 357 282 0 0 0 0

80085815

8008581501 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 357 0 0 357 0 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

Anexa nr. 4/04

Pag. 6 din 6

SINTEZA

proiectelor finanţate/propuse la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E.,

Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, precum şi altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Cod Denumirea Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

| program/ totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă-|

| instrument/ în anul nată tori |

| facilitate 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

I. Credite bugetare 357 0 0 357 0 0 0 0 0

80085815

8008581502 Finanţare externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 282 0 0 0 282 0 0 0 0

II. Credite bugetare 282 0 0 0 282 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

ANEXA 4/04/01 Anexa nr. 4/04/01

Pag. 1 din 13

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

Program/facilitate/instrument: 03 Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea

Resurselor Umane (POS DRU)

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI

finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii

Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Proiectul: 3867 SEROP - Servicii de ocupare Performanţe - elaborarea, implementarea şi evaluarea

strategiei de aliniere a calităţii

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 5.064 4.938 0 126 0 0 0 0 0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 2.559 2.559 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 2.559 2.559 0 0 0 0 0 0 0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 1.963 1.963 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.963 1.963 0 0 0 0 0 0 0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 542 416 0 126 0 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 2 din 13

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 542 416 0 126 0 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 3 din 13

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

Program/facilitate/instrument: 03 Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea

Resurselor Umane (POS DRU)

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI

finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii

Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Proiectul: 6139 Dezvoltarea abilităţilor profesionale pentru reintegrarea şomerilor în viaţa activă

în regiunile Sud Muntenia şi Sud Vest

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 664 586 0 78 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 664 586 0 78 0 0 0 0 0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament 664 586 0 78 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 664 586 0 78 0 0 0 0 0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 664 586 0 78 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 664 586 0 78 0 0 0 0 0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 664 586 0 78 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 664 586 0 78 0 0 0 0 0

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 4 4 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 4 4 0 0 0 0 0 0 0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 581 581 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 581 581 0 0 0 0 0 0 0

6504560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 79 1 0 78 0 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 4 din 13

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Cheltuieli neeligibile

II. Credite bugetare 79 1 0 78 0 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 5 din 13

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

Program/facilitate/instrument: 03 Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea

Resurselor Umane (POS DRU)

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI

finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii

Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Proiectul: 6156 SMISPO - îmbunătăţirea sistemului managerial şi informaţional al SPO

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 7.030 4.774 0 2.256 0 0 0 0 0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 1.744 1.744 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.744 1.744 0 0 0 0 0 0 0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 3.030 3.030 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 3.030 3.030 0 0 0 0 0 0 0

8004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 2.256 0 0 2.256 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 2.256 0 0 2.256 0 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 6 din 13

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

Program/facilitate/instrument: 03 Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea

Resurselor Umane (POS DRU)

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI

finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii

Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Proiectul: 6578 Sustenabilitate în mediul rural prin investiţia în resurse umane

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 5.056 5.038 0 18 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 5.056 5.038 0 18 0 0 0 0 0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament 5.056 5.038 0 18 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 5.056 5.038 0 18 0 0 0 0 0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament 706 706 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 706 706 0 0 0 0 0 0 0

650456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 706 706 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 706 706 0 0 0 0 0 0 0

65045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 706 706 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 706 706 0 0 0 0 0 0 0

6504560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 107 107 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 107 107 0 0 0 0 0 0 0

6504560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 599 599 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 599 599 0 0 0 0 0 0 0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 7 din 13

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

I. Credite de angajament 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

80045602 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 4.350 4.332 0 18 0 0 0 0 0

8004560201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 849 849 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 849 849 0 0 0 0 0 0 0

8004560202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 3.483 3.483 0 0 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 3.483 3.483 0 0 0 0 0 0 0

08004560203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 18 0 0 18 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 18 0 0 18 0 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 8 din 13

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

Program/facilitate/instrument: 81 Programul Operaţional Capital Uman

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI

finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii

Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Proiectul: 8212 Fluxuri moderne în SPO

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

650458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI

FINANCIAR 2014 - 2020

I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

65045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.400 0 0 1.400 0 0 0 0 0

6504580201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 300 0 0 300 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 300 0 0 300 0 0 0 0 0

6504580202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 1.000 0 0 1.000 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.000 0 0 1.000 0 0 0 0 0

6504580203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 100 0 0 100 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 100 0 0 100 0 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 9 din 13

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

Program/facilitate/instrument: 81 Programul Operaţional Capital Uman

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI

finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii

Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Proiectul: 12041 INTESPO - Înregistrarea Tinerilor în Evidenţele Serviciului Public de Ocupare

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI

FINANCIAR 2014 - 2020

I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

80045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

II. Credite bugetare 253.208 0 0 1.056 68.240 91.438 92.388 86 0

8004580201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 39.413 0 0 279 10.479 14.250 14.392 13 0

II. Credite bugetare 39.413 0 0 279 10.479 14.250 14.392 13 0

8004580202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 212.795 0 0 777 56.761 77.188 77.996 73 0

II. Credite bugetare 212.795 0 0 777 56.761 77.188 77.996 73 0

8004580203 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 1.000 0 0 0 1.000 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.000 0 0 0 1.000 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 10 din 13

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

Program/facilitate/instrument: 81 Programul Operaţional Capital Uman

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI

finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii

Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Proiectul: 12042 Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunităţile marginalizate

din Municipiul Alba Iulia - MICESA

Fond de finanţare: 02 Fondul Social European (FSE)

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI

FINANCIAR 2014 - 2020

I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

80045802 Programe din Fondul Social European (FSE)

I. Credite de angajament 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

II. Credite bugetare 3.402 0 0 49 1.179 1.562 612 0 0

8004580201 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 510 0 0 7 177 234 92 0 0

II. Credite bugetare 510 0 0 7 177 234 92 0 0

8004580202 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 2.892 0 0 42 1.002 1.328 520 0 0

II. Credite bugetare 2.892 0 0 42 1.002 1.328 520 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 11 din 13

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

Program/facilitate/instrument: 86 Alte programe comunitare finanţate în

perioada 2014 - 2020

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI

finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii

Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Proiectul: 12062 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituţiile de Asigurări Sociale din România

(ESSIR)

Fond de finanţare: 44 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014 - 2020

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 1.229 0 9 357 863 0 0 0 0

II. Credite bugetare 1.229 0 9 357 863 0 0 0 0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament 590 0 9 0 581 0 0 0 0

II. Credite bugetare 590 0 9 0 581 0 0 0 0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament 590 0 9 0 581 0 0 0 0

II. Credite bugetare 590 0 9 0 581 0 0 0 0

800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI

FINANCIAR 2014 - 2020

I. Credite de angajament 590 0 9 0 581 0 0 0 0

II. Credite bugetare 590 0 9 0 581 0 0 0 0

80045815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014 - 2020

I. Credite de angajament 590 0 9 0 581 0 0 0 0

II. Credite bugetare 590 0 9 0 581 0 0 0 0

8004581501 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 197 0 9 0 188 0 0 0 0

II. Credite bugetare 197 0 9 0 188 0 0 0 0

8004581502 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 282 0 0 0 282 0 0 0 0

II. Credite bugetare 282 0 0 0 282 0 0 0 0

8004581503 Cheltuieli neeligibile

I. Credite de angajament 111 0 0 0 111 0 0 0 0

II. Credite bugetare 111 0 0 0 111 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 12 din 13

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

I. Credite de angajament 639 0 0 357 282 0 0 0 0

II. Credite bugetare 639 0 0 357 282 0 0 0 0

8008 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

800858 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI

FINANCIAR 2014 - 2020

I. Credite de angajament 639 0 0 357 282 0 0 0 0

II. Credite bugetare 639 0 0 357 282 0 0 0 0

80085815 Alte programe comunitare finanţate în perioada 2014 - 2020

I. Credite de angajament 639 0 0 357 282 0 0 0 0

II. Credite bugetare 639 0 0 357 282 0 0 0 0

8008581501 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 357 0 0 357 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 357 0 0 357 0 0 0 0 0

8008581502 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 282 0 0 0 282 0 0 0 0

II. Credite bugetare 282 0 0 0 282 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

Anexa nr. 4/04/01

Pag. 13 din 13

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

Program/facilitate/instrument: 99 Alte programe/facilităţi

I. Credite de angajament

II. Credit bugetar

FIŞA PROIECTULUI

finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii

Agricole Comune şi de Pescuit şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Denumirea şi codul Valoarea Realizări Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Anii |

|proiectului/surse de totală până 2016 prelimi- 2018 2019 2020 2021 urmă- |

|finanţare în anul nată tori |

| 2015 2017 |

|________________________________________________________________________________________________________|

Proiectul: 12061 YOUR FIRST EURES JOB

Fond de finanţare: 15 Alte facilităţi şi instrumente postaderare

5000 TOTAL GENERAL

I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI

FINANCIAR 2014 - 2020

I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

80045816 Alte facilităţi şi instrumente postaderare

I. Credite de angajament 84 0 14 70 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 84 0 14 70 0 0 0 0 0

8004581601 Finanţarea naţională

I. Credite de angajament 9 0 1 8 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 9 0 1 8 0 0 0 0 0

8004581602 Finanţarea externă nerambursabilă

I. Credite de angajament 75 0 13 62 0 0 0 0 0

II. Credite bugetare 75 0 13 62 0 0 0 0 0

__________________________________________________________________________________________________________

ANEXA 5/04 SINTEZA FINANŢĂRII PROGRAMELOR

Anexa nr. 5/04

Pag. 1 din 4 - mii lei -

Cod Prog. Denumire Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări TOTAL

ordonator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

TOTAL CHELTUIELI

I. Credite de angajament

1.030.449 1.059.432 1.067.462 985.473 4.142.816

II. Credite bugetare

1.030.449 1.059.432 1.067.462 985.473 4.142.816

Buget fond şomaj

I. Credite de angajament

1.030.167 1.059.432 1.067.462 985.473 4.142.534

II. Credite bugetare

1.030.167 1.059.432 1.067.462 985.473 4.142.534

Fonduri externe nerambursabile

I. Credite de angajament

282 282

II. Credite bugetare

282 282

1853 PROGRAM

1853 Măsuri active destinate stimulării ocupării forţei de muncă

1853 TOTAL PROGRAM

1853 I. Credite de angajament

343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

1853 II. Credite bugetare

343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

SINTEZA FINANŢĂRII PROGRAMELOR

Anexa nr. 5/04

Pag. 2 din 4 - mii lei -

Cod Prog. Denumire Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări TOTAL

ordonator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1853 Buget fond şomaj

1853 I. Credite de angajament

343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

1853 II. Credite bugetare

343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

1854 PROGRAM

1854 Măsuri pasive acordate şomerilor

1854 TOTAL PROGRAM

1854 I. Credite de angajament

512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

1854 II. Credite bugetare

1854 Buget fond şomaj

1854 I. Credite de angajament

512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

1854 II. Credite bugetare

512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

1855 PROGRAM

1855 Management şi administraţia

1855 TOTAL PROGRAM

1855 I. Credite de angajament

150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

SINTEZA FINANŢĂRII PROGRAMELOR

Anexa nr. 5/04

Pag. 3 din 4 - mii lei -

Cod Prog. Denumire Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări TOTAL

ordonator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1855 II. Credite bugetare

150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

1855 Buget fond şomaj

1855 I. Credite de angajament

150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

1855 II. Credite bugetare

150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

1856 PROGRAM

1856 Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale

1856 TOTAL PROGRAM

1856 I. Credite de angajament

23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

1856 II. Credite bugetare

23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

1856 Buget fond şomaj

1856 I. Credite de angajament

23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

1856 II. Credite bugetare

23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

1857 PROGRAM

1857 European Interoperability for

Social Security Institutions in

Romania

1857 TOTAL PROGRAM

SINTEZA FINANŢĂRII PROGRAMELOR

Anexa nr. 5/04

Pag. 4 din 4 - mii lei -

Cod Prog. Denumire Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări TOTAL

ordonator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1857 II. Credite de angajament

282 282

1857 II. Credite bugetare

282 282

1857 Fonduri externe nerambursabile

1857 I. Credite de angajament

282 282

1857 II. Credite bugetare

282 282

ANEXA 5/04/01 Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 1 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale

1853 PROGRAM:

Măsuri active destinate stimulării ocupării forţei de muncă

PRIORITATEA: 1

PARTENERI:

DESCRIERE:

Programul îşi propune să sporească şansele de ocupare a persoanelor

înregistrate în evidenţele ANOFM, prin acordarea de măsuri

personalizate, adaptate profilului individual

Data începerii:

Data închiderii:

FINANŢARE:

TOTAL - eligibil:

I. Credite de angajament

343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

II. Credite bugetare

343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 2 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1853 Indicatori de finanţare

Buget fond şomaj

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

5004 I. Credite de angajament

343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

5004 II. Credite bugetare

343.170 395.048 417.483 329.201 1.484.902

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

6504 I. Credite de angajament

33.900 34.080 34.915 34.915 137.810

6504 II. Credite bugetare

33.900 34.080 34.915 34.915 137.810

650420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

650420 I. Credite de angajament

6.050 6.130 6.865 6.865 25.910

650420 II. Credite bugetare

6.050 6.130 6.865 6.865 25.910

650440 TITLUL IV SUBVENŢII

650440 I. Credite de angajament

4.050 4.050 4.050 4.050 16.200

650440 II. Credite bugetare

4.050 4.050 4.050 4.050 16.200

650451 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 3 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1853 650451 I. Credite de angajament

22.000 22.000 22.000 22.000 88.000

650451 II. Credite bugetare

22.000 22.000 22.000 22.000 88.000

650457 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

650457 I. Credite de angajament

1.800 1.900 2.000 2.000 7.700

650457 II. Credite bugetare

1.800 1.900 2.000 2.000 7.700

6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

6804 I. Credite de angajament

7.234 7.542 7.542 7.542 29.860

6804 II. Credite bugetare

7.234 7.542 7.542 7.542 29.860

680457 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

680457 I. Credite de angajament

7.234 7.542 7.542 7.542 29.860

680457 II. Credite bugetare

7.234 7.542 7.542 7.542 29.860

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

8004 I. Credite de angajament

302.036 353.426 375.026 286.744 1.317.232

8004 II. Credite bugetare

302.036 353.426 375.026 286.744 1.317.232

800420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 4 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1853 800420 I. Credite de angajament

946 900 925 951 3.722

800420 II. Credite bugetare

946 900 925 951 3.722

800440 TITLUL IV SUBVENŢII

800440 I. Credite de angajament

519 533 548 564 2.164

800440 II. Credite bugetare

519 533 548 564 2.164

800451 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

800451 I. Credite de angajament

1.119 4.965 4.965 4.965 16.014

800451 II. Credite bugetare

1.119 4.965 4.965 4.965 16.014

800457 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

800457 I. Credite de angajament

229.452 254.028 275.588 280.178 1.039.246

800457 II. Credite bugetare

229.452 254.028 275.588 280.178 1.039.246

800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE

CADRULUI FINANCIAR 2014 - 2020

800458 I. Credite de angajament

70.000 93.000 93.000 86 256.086

800458 II. Credite bugetare

70.000 93.000 93.000 86 256.086

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 5 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1853 Rata de finanţare din:

Fonduri eligibile:

I. Credite de angajament

100 100 100 100

II. Credite bugetare

100 100 100 100

REZULTATE AŞTEPTATE:

Indicatori de fundamentare

REZULTAT

5844 Gradul de ocupare al tuturor persoanelor în căutarea unui loc de muncă

aflate în evidenţa ANOFM

36 38 40 42

5845 Ponderea tinerilor cu vârsta mai mică de 25 de ani care ocupă un loc de

muncă, participă la un curs de formare profesională, încheie un

contract de ucenicie la locul de muncă sau încheie un contract de

stagiu

68 73 75 77

COMENTARII:

1854 PROGRAM:

Măsuri pasive acordate şomerilor

PRIORITATEA: 1

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 6 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1854 PARTENERI:

DESCRIERE:

Indemnizaţia de şomaj şi venitul de completare se acordă persoanelor

care nu au un loc de muncă, nu realizează venituri şi care îndeplinesc

condiţiile prevăzute de legislaţia pentru acordarea acestora

Data începerii:

Data închiderii:

FINANŢARE:

TOTAL - eligibil:

I. Credite de angajament

512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

II. Credite bugetare

512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

Indicatori de finanţare

Buget fond şomaj

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

5004 I. Credite de angajament

512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 7 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1854 5004 II. Credite bugetare

512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

6804 I. Credite de angajament

512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

6804 II. Credite bugetare

512.469 486.738 464.929 464.929 1.929.065

680420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

680420 I. Credite de angajament

3.139 3.912 3.727 3.727 14.505

680420 II. Credite bugetare

3.139 3.912 3.727 3.727 14.505

680451 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

680451 I. Credite de angajament

95.447 91.602 88.518 88.518 364.085

680451 II. Credite bugetare

95.447 91.602 88.518 88.518 364.085

680457 TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

680457 I. Credite de angajament

413.883 391.224 372.684 372.684 1.550.475

680457 II. Credite bugetare

413.883 391.224 372.684 372.684 1.550.475

Rata de finanţare din:

Fonduri eligibile:

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 8 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1854 I. Credite de angajament

100 100 100 100

II. Credite bugetare

100 100 100 100

REZULTATE AŞTEPTATE:

Indicatori de fundamentare

REZULTAT

5846 Ponderea şomerilor indemnizaţi în total şomeri %

20 20 20 20 20

COMENTARII:

1855 PROGRAM:

Management şi administraţia

PRIORITATEA: 1

PARTENERI:

DESCRIERE :

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 9 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1855 Din bugetul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate cheltuielile de

organizare şi funcţionare a ANOFM şi structurilor sale teritoriale

Data începerii:

Data închiderii:

FINANŢARE:

TOTAL - eligibil:

I. Credite de angajament

150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

II. Credite bugetare

150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

Indicatori de finanţare

Buget fond şomaj

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

5004 I. Credite de angajament

150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

5004 II. Credite bugetare

150.790 153.856 161.206 167.443 633.295

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT

6504 I. Credite de angajament

1.835 2.517 2.556 2.597 9.505

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 10 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1855 6504 II. Credite bugetare

1.835 2.517 2.556 2.597 9.505

650410 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

650410 I. Credite de angajament

780 817 856 897 3.350

650410 II. Credite bugetare

780 817 856 897 3.350

650420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

650420 I. Credite de angajament

1.000 1.000 1.000 1.000 4.000

650420 II. Credite bugetare

1.000 1.000 1.000 1.000 4.000

650471 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

650471 I. Credite de angajament

55 700 700 700 2.155

650471 II. Credite bugetare

55 700 700 700 2.155

6804 ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

6804 I. Credite de angajament

148.905 151.239 158.550 164.746 623.440

6804 II. Credite bugetare

148.905 151.239 158.550 164.746 623.440

680410 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

680410 I. Credite de angajament

116.301 117.919 123.819 130.015 488.054

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 11 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1855 680410 II. Credite bugetare

116.301 117.919 123.819 130.015 488.054

680420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

680420 I. Credite de angajament

26.559 26.620 28.031 28.031 109.241

680420 II. Credite bugetare

26.559 26.620 28.031 28.031 109.241

680430 TITLUL III DOBÂNZI

680430 I. Credite de angajament

100 200 200 200 700

680430 II. Credite bugetare

100 200 200 200 700

680459 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

680459 I. Credite de angajament

1.000 1.000 1.000 1.000 4.000

680459 II. Credite bugetare

1.000 1.000 1.000 1.000 4.000

680471 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE

680471 I. Credite de angajament

4.945 5.500 5.500 5.500 21.445

680471 II. Credite bugetare

4.945 5.500 5.500 5.500 21.445

8004 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

8004 I. Credite de angajament

50 100 100 100 350

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 12 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1855 8004 II. Credite bugetare

50 100 100 100 350

800455 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI

800455 I. Credite de angajament

50 100 100 100 350

800455 II. Credite bugetare

50 100 100 100 350

Rata de finanţare din:

Fonduri eligibile:

I. Credite de angajament

100 100 100 100

II. Credite bugetare

100 100 100 100

REZULTATE AŞTEPTATE:

COMENTARII:

1856 PROGRAM:

Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale

PRIORITATEA: 1

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 13 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1856 PARTENERI:

DESCRIERE:

Din Fondul de garantare se asigură plata creanţelor salariale ce rezultă din

contractele individuale de muncă şi colective de muncă încheiate de salariaţi

cu angajatori aflaţi în insolvenţă

Data începerii:

Data închiderii:

FINANŢARE:

TOTAL - eligibil:

I. Credite de angajament

23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

II. Credite bugetare

23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

Indicatori de finanţare

Buget fond şomaj

5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

5004 I. Credite de angajament

23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 14 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1856 5004 II. Credite bugetare

23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

6404 CHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANŢELOR SALARIALE

6404 I. Credite de angajament

23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

6404 II. Credite bugetare

23.738 23.790 23.844 23.900 95.272

640410 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

640410 I. Credite de angajament

1.068 1.119 1.173 1.229 4.589

640410 II. Credite bugetare

1.068 1.119 1.173 1.229 4.589

640420 TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

640420 I. Credite de angajament

323 323 323 323 1.292

640420 II. Credite bugetare

323 323 323 323 1.292

640459 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI

640459 I. Credite de angajament

22.347 22.348 22.348 22.348 89.391

640459 II. Credite bugetare

22.347 22.348 22.348 22.348 89.391

Rata de finanţare din:

Fonduri eligibile:

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 15 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1856 I. Credite de angajament

100 100 100 100

II. Credite bugetare

100 100 100 100

REZULTATE AŞTEPTATE:

COMENTARII:

1857 PROGRAM:

European Interoperability for Social Security Institutions in Romania

PRIORITATEA: 1

PARTENERI:

DESCRIERE:

EESSI este un proiect din domeniul tehnologiei informaţiei şi a

comunicaţiilor care constă în principal, în dezvoltarea unui sistem

informatic ce conectează administraţiile statelor membre responsabile

de securitate socială pentru schimburile electronice de date

Data începerii:

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 16 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1857 Data închiderii:

FINANŢARE:

TOTAL - eligibil:

I. Credite de angajament

282 282

II. Credite bugetare

282 282

Indicatori de finanţare

Fonduri externe nerambursabile

5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

5008 I. Credite de angajament

282 282

5008 II. Credite bugetare

282 282

8008 ACŢIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ŞI DE MUNCĂ

8008 I. Credite de angajament

282 282

8008 II. Credite bugetare

282 282

800858 TITLUL X PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE

AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014 - 2020

Fişa Programului

Anexa nr. 5/04/01

Pag. 17 din 17

- mii lei -

Cod Cod Cod in- Realizări Execuţie Program Estimări Estimări Estimări Total

ordonator program dicator până prelimi- 2018 2019 2020 2021

2016 nată

2017

21 11370190 1857 800858 I. Credite de angajament

282 282

800858 II. Credite bugetare

282 282

Rata de finanţare din:

Fonduri eligibile:

I. Credite de angajament

100

II. Credite bugetare

100

REZULTATE AŞTEPTATE:

COMENTARII:

ANEXA 6/04 MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE

Pag. 1

Anexa nr. 6/04

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

I - Credite de angajament TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

II - Credite bugetare efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

CAPITOL/GRUPĂ/SURSĂ până la nate ulteri-

31.12.2016 2017 ori

5000 TOTAL GENERAL I 34.021 4.929 1.951 5.811 6.910 6.910 6.910 600

II 34.021 4.929 1.951 5.811 6.910 6.910 6.910 600

5004 BUGETUL I 34.021 4.929 1.951 5.811 6.910 6.910 6.910 600

ASIGURĂRILOR PENTRU II 34.021 4.929 1.951 5.811 6.910 6.910 6.910 600

ŞOMAJ

500451 TITLUL VI I 4.381 489 951 811 710 710 710

TRANSFERURI ÎNTRE II 4.381 489 951 811 710 710 710

UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

50045101 Transferuri I 4.381 489 951 811 710 710 710

curente II 4.381 489 951 811 710 710 710

5004510101 Transferuri I 4.381 489 951 811 710 710 710

către instituţii publice II 4.381 489 951 811 710 710 710

500471 TITLUL XIII I 29.640 4.440 1.000 5.000 6.200 6.200 6.200 600

ACTIVE NEFINANCIARE II 29.640 4.440 1.000 5.000 6.200 6.200 6.200 600

50047101 Active fixe I 13.007 2.290 432 1.585 2.700 2.700 2.700 600

II 13.007 2.290 432 1.585 2.700 2.700 2.700 600

5004710101 Construcţii I 2.630 630 500 500 500 500

II 2.630 630 500 500 500 500

5004710102 Maşini, I 4.948 1.493 170 1.385 600 600 600 100

echipamente şi mijloace II 4.948 1.493 170 1.385 600 600 600 100

de transport

5004710103 Mobilier, I 2.159 167 192 600 600 600

aparatură birotică şi II 2.159 167 192 600 600 600

alte active corporale

5004710130 Alte active I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

fixe II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

50047103 Reparaţii I 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

capitale aferente II 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

a. Achiziţii de imobile

5000 TOTAL GENERAL I 2.630 630 500 500 500 500

II 2.630 630 500 500 500 500

5004 BUGETUL I 2.630 630 500 500 500 500

ASIGURĂRILOR PENTRU II 2.630 630 500 500 500 500

ŞOMAJ

500471 TITLUL XIII I 2.630 630 500 500 500 500

ACTIVE NEFINANCIARE II 2.630 630 500 500 500 500

50047101 Active fixe I 2.630 630 500 500 500 500

II 2.630 630 500 500 500 500

5004710101 Construcţii I 2.630 630 500 500 500 500

II 2.630 630 500 500 500 500

________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE

Pag. 4

Anexa nr. 6/04

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

I - Credite de angajament TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

II - Credite bugetare efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

CAPITOL/GRUPĂ/SURSĂ până la nate ulteri-

31.12.2016 2017 ori

________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

________________________________________________________________________________________________________

b. Dotări independente

________________________________________________________________________________________________________

5000 TOTAL GENERAL I 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

II 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

5004 BUGETUL I 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

ASIGURĂRILOR PENTRU II 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

ŞOMAJ

500451 TITLUL VI I 1.554 455 111 388 200 200 200

TRANSFERURI ÎNTRE II 1.554 455 111 388 200 200 200

UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

50045101 Transferuri I 1.554 455 111 388 200 200 200

curente II 1.554 455 111 388 200 200 200

5004510101 Transferuri I 1.554 455 111 388 200 200 200

către instituţii II 1.554 455 111 388 200 200 200

publice

500471 TITLUL XIII I 7.107 1.660 362 1.385 1.200 1.200 1.200 100

ACTIVE NEFINANCIARE II 7.107 1.660 362 1.385 1.200 1.200 1.200 100

50047101 Active fixe I 7.107 1.660 362 1.385 1.200 1.200 1.200 100

II 7.107 1.660 362 1.385 1.200 1.200 1.200 100

5004710102 Maşini, I 4.948 1.493 170 1.385 600 600 600 100

echipamente şi mijloace II 4.948 1.493 170 1.385 600 600 600 100

de transport

5004710103 Mobilier, I 2.159 167 192 600 600 600

aparatură birotică şi II 2.159 167 192 600 600 600

alte active corporale

________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE

Pag. 5

Anexa nr. 6/04

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

I - Credite de angajament TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

II - Credite bugetare efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

CAPITOL/GRUPĂ/SURSĂ până la nate ulteri-

31.12.2016 2017 ori

________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

________________________________________________________________________________________________________

e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

________________________________________________________________________________________________________

5000 TOTAL GENERAL I 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

II 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

5004 BUGETUL I 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

ASIGURĂRILOR PENTRU II 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

ŞOMAJ

500451 TITLUL VI I 30 10 10 10

TRANSFERURI ÎNTRE II 30 10 10 10

UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

50045101 Transferuri I 30 10 10 10

curente II 30 10 10 10

5004510101 Transferuri I 30 10 10 10

către instituţii II 30 10 10 10

publice

500471 TITLUL XIII I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

ACTIVE NEFINANCIARE II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

50047101 Active fixe I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

5004710130 Alte active I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

fixe II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE

Pag. 6

Anexa nr. 6/04

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

I - Credite de angajament TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

II - Credite bugetare efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

CAPITOL/GRUPĂ/SURSĂ până la nate ulteri-

31.12.2016 2017 ori

________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

________________________________________________________________________________________________________

f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare

la beneficiar şi de execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de

intervenţii, cu excepţia celor incluse la lit. d), astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare,

inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de

lege

________________________________________________________________________________________________________

5000 TOTAL GENERAL I 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

II 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

5004 BUGETUL I 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

ASIGURĂRILOR PENTRU II 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

ŞOMAJ

500451 TITLUL VI I 2.797 34 840 423 500 500 500

TRANSFERURI ÎNTRE II 2.797 34 840 423 500 500 500

UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

50045101 Transferuri I 2.797 34 840 423 500 500 500

curente II 2.797 34 840 423 500 500 500

5004510101 Transferuri I 2.797 34 840 423 500 500 500

către instituţii publice II 2.797 34 840 423 500 500 500

500471 TITLUL XIII I 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

ACTIVE NEFINANCIARE II 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

50047103 Reparaţii I 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

capitale aferente II 16.633 2.150 568 3.415 3.500 3.500 3.500

activelor fixe

________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

PROGRAMUL DE INVESTIŢII PUBLICE

Pag. 7

Anexa nr. 6/04

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

I - Credite de angajament TOTAL Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

II - Credite bugetare efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

CAPITOL/GRUPĂ/SURSĂ până la nate ulteri-

31.12.2016 2017 ori

________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

________________________________________________________________________________________________________

TOTAL CAPITOL 65 - ÎNVĂŢĂMÂNT

________________________________________________________________________________________________________

6500 ÎNVĂŢĂMÂNT I 6.883 612 1.075 866 1.410 1.410 1.410 100

II 6.883 612 1.075 866 1.410 1.410 1.410 100

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT I 6.883 612 1.075 866 1.410 1.410 1.410 100

650451 TITLUL VI I 4.381 489 951 811 710 710 710

TRANSFERURI ÎNTRE II 4.381 489 951 811 710 710 710

UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

65045101 Transferuri I 4.381 489 951 811 710 710 710

curente II 4.381 489 951 811 710 710 710

6504510101 Transferuri I 4.381 489 951 811 710 710 710

către instituţii publice II 4.381 489 951 811 710 710 710

650471 TITLUL XIII I 2.502 123 124 55 700 700 700 100

ACTIVE NEFINANCIARE II 2.502 123 124 55 700 700 700 100

65047101 Active fixe I 899 79 65 55 200 200 200 100

II 899 79 65 55 200 200 200 100

6504710102 Maşini, I 538 69 14 55 100 100 100 100

echipamente şi mijloace II 538 69 14 55 100 100 100 100

de transport

6504710103 Mobilier, I 361 10 51 100 100 100

aparatură birotică şi II 361 10 51 100 100 100

alte active corporale

65047103 Reparaţii I 1.603 44 59 500 500 500

capitale aferente II 1.603 44 59 500 500 500

6800 ASIGURĂRI ŞI I 27.138 4.317 876 4.945 5.500 5.500 5.500 500

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 27.138 4.317 876 4.945 5.500 5.500 5.500 500

6804 ASIGURĂRI ŞI I 27.138 4.317 876 4.945 5.500 5.500 5.500 500

680471 TITLUL XIII I 27.138 4.317 876 4.945 5.500 5.500 5.500 500

ACTIVE NEFINANCIARE II 27.138 4.317 876 4.945 5.500 5.500 5.500 500

68047101 Active fixe I 12.108 2.211 367 1.530 2.500 2.500 2.500 500

II 12.108 2.211 367 1.530 2.500 2.500 2.500 500

6804710101 Construcţii I 2.630 630 500 500 500 500

II 2.630 630 500 500 500 500

6804710102 Maşini, I 4.410 1.424 156 1.330 500 500 500

echipamente şi mijloace II 4.410 1.424 156 1.330 500 500 500

de transport

6804710103 Mobilier, I 1.798 157 141 500 500 500

aparatură birotică şi II 1.798 157 141 500 500 500

alte active corporale

6804710130 Alte active I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

fixe II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

68047103 Reparaţii I 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

capitale aferente II 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

Pag. 9

Pag. 10

ANEXA 6/04/01 MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

COD OBIECTIV 1

FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

a. Achiziţii de imobile

Pag. 1

Anexa nr. 6/04/01

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

________________________________________________________________________________________________________

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

Surse de finanţare şi I/ Total Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

costuri de finanţare II efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

până la nate ulteri-

31.12.2016 2017 ori

________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

________________________________________________________________________________________________________

5000 TOTAL GENERAL I 2.630 630 500 500 500 500

II 2.630 630 500 500 500 500

6800 ASIGURĂRI ŞI I 2.630 630 500 500 500 500

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 2.630 630 500 500 500 500

6804 ASIGURĂRI ŞI I 2.630 630 500 500 500 500

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 2.630 630 500 500 500 500

680471 TITLUL XIII I 2.630 630 500 500 500 500

ACTIVE NEFINANCIARE II 2.630 630 500 500 500 500

68047101 Active fixe I 2.630 630 500 500 500 500

II 2.630 630 500 500 500 500

6804710101 Construcţii I 2.630 630 500 500 500 500

II 2.630 630 500 500 500 500

________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

COD OBIECTIV 2

FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

b. Dotări independente

Pag. 2

Anexa nr. 6/04/01

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

________________________________________________________________________________________________________

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

Surse de finanţare şi I/ Total Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

costuri de finanţare II efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

până la nate ulteri-

31.12.2016 2017 ori

________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________

5000 TOTAL GENERAL I 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

II 8.661 2.115 473 1.773 1.400 1.400 1.400 100

6500 ÎNVĂŢĂMÂNT I 2.453 534 176 443 400 400 400 100

II 2.453 534 176 443 400 400 400 100

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT I 2.453 534 176 443 400 400 400 100

II 2.453 534 176 443 400 400 400 100

650451 TITLUL VI I 1.554 455 111 388 200 200 200

TRANSFERURI ÎNTRE II 1.554 455 111 388 200 200 200

UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

65045101 Transferuri I 1.554 455 111 388 200 200 200

curente II 1.554 455 111 388 200 200 200

6504510101 Transferuri I 1.554 455 111 388 200 200 200

către instituţii publice II 1.554 455 111 388 200 200 200

650471 TITLUL XIII I 899 79 65 55 200 200 200 100

ACTIVE NEFINANCIARE II 899 79 65 55 200 200 200 100

65047101 Active fixe I 899 79 65 55 200 200 200 100

II 899 79 65 55 200 200 200 100

6504710102 Maşini, I 538 69 14 55 100 100 100 100

echipamente şi mijloace II 538 69 14 55 100 100 100 100

de transport

6504710103 Mobilier, I 361 10 51 100 100 100

aparatură birotică şi II 361 10 51 100 100 100

alte active corporale

6800 ASIGURĂRI ŞI I 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

6804 ASIGURĂRI ŞI I 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

680471 TITLUL XIII I 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

ACTIVE NEFINANCIARE II 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

68047101 Active fixe I 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

II 6.208 1.581 297 1.330 1.000 1.000 1.000

________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

COD OBIECTIV 2

FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

b. Dotări independente

Pag. 3

Anexa nr. 6/04/01

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________

Surse de finanţare şi I/ Total Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

costuri de finanţare II efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

până la nate ulteri-

31.12.2016 2017 ori

________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________

6804710102 Maşini, I 4.410 1.424 156 1.330 500 500 500

echipamente şi mijloace II 4.410 1.424 156 1.330 500 500 500

de transport

6804710103 Mobilier, I 1.798 157 141 500 500 500

aparatură birotică şi II 1.798 157 141 500 500 500

alte active corporale

________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

COD OBIECTIV 5

FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

e. Alte cheltuieli asimilate investiţiilor

Pag. 4

Anexa nr. 6/04/01

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

________________________________________________________________________________________________________

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

Surse de finanţare şi I/ Total Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

costuri de finanţare II efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

până la nate ulteri-

31.12.2016 2017 ori

________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________

5000 TOTAL GENERAL I 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

II 3.300 70 200 1.010 1.010 1.010

6500 ÎNVĂŢĂMÂNT I 30 10 10 10

II 30 10 10 10

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT I 30 10 10 10

II 30 10 10 10

650451 TITLUL VI I 30 10 10 10

TRANSFERURI ÎNTRE II 30 10 10 10

UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

65045101 Transferuri I 30 10 10 10

curente II 30 10 10 10

6504510101 Transferuri I 30 10 10 10

către instituţii publice II 30 10 10 10

6800 ASIGURĂRI ŞI I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

6804 ASIGURĂRI ŞI I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

680471 TITLUL XIII I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

ACTIVE NEFINANCIARE II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

68047101 Active fixe I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

6804710130 Alte active I 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

fixe II 3.270 70 200 1.000 1.000 1.000

________________________________________________________________________________________________________

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

COD OBIECTIV 1078

FIŞA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIŢII

f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistenţă tehnică, pentru probe tehnologice şi teste şi predare

la beneficiar şi de execuţie privind reparaţiile capitale, precum şi alte categorii de lucrări de

intervenţii, cu excepţia celor incluse la lit. d), astfel cum sunt definite de legislaţia în vigoare,

inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege

Pag. 5

Anexa nr. 6/04/01

Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiţii

________________________________________________________________________________________________________

D. EŞALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANŢAT ŞI SURSELE DE FINANŢARE

I - Credite de angajament

II - Credite bugetare

- mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

Surse de finanţare şi I/ Total Cheltuieli Cheltuieli Program Estimări Estimări Estimări Estimări

costuri de finanţare II efectuate prelimi- 2018 2019 2020 2021 anii

până la nate ulteri-

31.12.2016 2017 ori

________________________________________________________________________________________________________

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

________________________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________________________

5000 TOTAL GENERAL I 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

II 19.430 2.184 1.408 3.838 4.000 4.000 4.000

6500 ÎNVĂŢĂMÂNT I 4.400 78 899 423 1.000 1.000 1.000

II 4.400 78 899 423 1.000 1.000 1.000

6504 ÎNVĂŢĂMÂNT I 4.400 78 899 423 1.000 1.000 1.000

II 4.400 78 899 423 1.000 1.000 1.000

650451 TITLUL VI I 2.797 34 840 423 500 500 500

TRANSFERURI ÎNTRE II 2.797 34 840 423 500 500 500

UNITĂŢI ALE

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

65045101 Transferuri I 2.797 34 840 423 500 500 500

curente II 2.797 34 840 423 500 500 500

6504510101 Transferuri I 2.797 34 840 423 500 500 500

către instituţii II 2.797 34 840 423 500 500 500

publice

650471 TITLUL XIII I 1.603 44 59 500 500 500

ACTIVE NEFINANCIARE II 1.603 44 59 500 500 500

65047103 Reparaţii I 1.603 44 59 500 500 500

capitale aferente II 1.603 44 59 500 500 500

activelor fixe

6800 ASIGURĂRI ŞI I 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

6804 ASIGURĂRI ŞI I 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

ASISTENŢĂ SOCIALĂ II 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

680471 TITLUL XIII I 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

ACTIVE NEFINANCIARE II 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

68047103 Reparaţii I 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

capitale aferente II 15.030 2.106 509 3.415 3.000 3.000 3.000

activelor fixe

________________________________________________________________________________________________________

ANEXA 7/04 MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

SINTEZA

sumelor alocate pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii pe anii 2018 - 2021

Anexa nr. 7/04 Pag. 1 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

|0001 10 |VENITURI PROPRII TOTAL | 22.603| 23.102| 23.602| 24.102|

| |VENITURI | | | | |

|0002 10 |I. VENITURI CURENTE | 603| 1.102| 1.602| 2.102|

|2900 10 |C. VENITURI NEFISCALE | 603| 1.102| 1.602| 2.102|

|3300 10 |C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI | 603| 1.102| 1.602| 2.102|

| |SERVICII | | | | |

|3310 |VENITURI DIN PRESTĂRI DE | 603| 1.102| 1.602| 2.102|

| |SERVICII ŞI ALTE ACTIVITĂŢI| | | | |

| 50 |Alte venituri din prestări | 603| 1.102| 1.602| 2.102|

| |servicii şi alte activităţi| | | | |

|4200 10 |IV. SUBVENŢII | 22.000| 22.000| 22.000| 22.000|

|4310 |SUBVENŢII DE LA ALTE | 22.000| 22.000| 22.000| 22.000|

| |ADMINISTRAŢII | | | | |

| 09 |Subvenţii pentru instituţii| 22.000| 22.000| 22.000| 22.000|

| |publice | | | | |

|5010 |VENITURI PROPRII - TOTAL | | | | |

| |CHELTUIELI | | | | |

| |I. Credite de angajament | 22.603| 23.102| 23.602| 24.102|

| |II. Credite bugetare | 22.603| 23.102| 23.602| 24.102|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 21.792| 22.392| 22.892| 23.392|

| |II. Credite bugetare | 21.792| 22.392| 22.892| 23.392|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.922| 6.217| 6.517| 6.817|

| |II. Credite bugetare | 5.922| 6.217| 6.517| 6.817|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 15.420| 15.650| 15.850| 16.050|

| |II. Credite bugetare | 15.420| 15.650| 15.850| 16.050|

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 450| 525| 525| 525|

| |II. Credite bugetare | 450| 525| 525| 525|

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 811| 710| 710| 710|

| |II. Credite bugetare | 811| 710| 710| 710|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 811| 710| 710| 710|

| |II. Credite bugetare | 811| 710| 710| 710|

|6500 10 |PARTEA a III-a CHELTUIELI | | | | |

|6510 |ÎNVĂŢĂMÂNT | | | | |

| |I. Credite de angajament | 22.603| 23.102| 23.602| 24.102|

| |II. Credite bugetare | 22.603| 23.102| 23.602| 24.102|

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

Anexa nr. 7/04 Pag. 2 - mii lei -

________________________________________________________________________________________________________

|Ca- |Sub-|Pa- |Gru-|Ar-|Ali-| Denumire indicator | Program | Estimări | Estimări | Estimări |

|pi- |ca- |ra- |pa/ |ti-|ne- | | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |

|tol |pi- |graf|Ti- |col|at | | | | | |

| |tol | |tlu | | | | | | | |

|____|____|____|____|___|____|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| A | B | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

| 01 |CHELTUIELI CURENTE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 21.792| 22.392| 22.892| 23.392|

| |II. Credite bugetare | 21.792| 22.392| 22.892| 23.392|

| 10 |TITLUL I CHELTUIELI DE | | | | |

| |PERSONAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 5.922| 6.217| 6.517| 6.817|

| |II. Credite bugetare | 5.922| 6.217| 6.517| 6.817|

| 20 |TITLUL II BUNURI ŞI | | | | |

| |SERVICII | | | | |

| |I. Credite de angajament | 15.420| 15.650| 15.850| 16.050|

| |II. Credite bugetare | 15.420| 15.650| 15.850| 16.050|

| 57 |TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ| | | | |

| |I. Credite de angajament | 450| 525| 525| 525|

| |II. Credite bugetare | 450| 525| 525| 525|

| 70 |CHELTUIELI DE CAPITAL | | | | |

| |I. Credite de angajament | 811| 710| 710| 710|

| |II. Credite bugetare | 811| 710| 710| 710|

| 71 |TITLUL XIII ACTIVE | | | | |

| |NEFINANCIARE | | | | |

| |I. Credite de angajament | 811| 710| 710| 710|

| |II. Credite bugetare | 811| 710| 710| 710|

|____________________________|___________________________|___________|___________|___________|___________|

---------------