11111

Cu toţii avem oidee destul declară despreoraşul Galaţi înprezent, dar nuştim îndeajuns demulte aspecte alevieţii de la 1900 înoraşul nostru.

Aşa că amdecis să căutămmai multe infor-maţii. Îndrumatede domnulprofesor de

istorie, am pornit către Biblioteca “V.A.Urechea”, undeam consultat lucrarea lui Moise Pacu, “Dicţionargeografic şi statistic al judeţului Covurlui”.

Lucrarea cuprinde informaţii despre toate comuneleşi oraşele din Covurlui, unitate administrativă a RegatuluiRomâniei.

Răsfoind paginile dedicate oraşului Galaţi, reşedinţajudeţului, am întâlnit câteva aspecte interesante pe carene-am gândit să le “inventariem “şi pentru voi .

Populaţia• Conform recensământului din aprilie 1890,

populaţia era de aprox. 60.000 de locuitori, dintre careromâni (34.765), evrei (13.085), greci (4.196), nemţi(2.088), unguri (1.835), bulgari, ruşi, sârbi, francezi,englezi, italieni, polonezi, turci, armeni, lipoveni.

• Din perspectiva confesiunii religioase, o majoritatecovârşitoare a populaţiei era ortodoxă (40.723). Existaînsă şi un număr destul de mare de “israiliţi” (13.087) şicatolici (4.418).

• Majoritatea populaţiei era necăsătorită (33.442;dintre care 4.934 văduvi şi 250 divorţaţi).

• Într-o clasificare în funcţie de accesul la învăţământ,se constata : “22.500 cu sciinţă de carte, 36.643 fără”.

• După principalele îndeletniciri, populaţia seîmpărţea în meseriaşi (3.295), industriali şi fabricanţi,comercianţi, muncitori cu braţul, servitori (3.905),funcţionari publici şi privaţi.

Culte• Galaţiul era reşedinţa Episcopiei eparhiei Dunării-

de-Jos.

Galaþiul, pe la 1900Galaþiul, pe la 1900Galaþiul, pe la 1900Galaþiul, pe la 1900Galaþiul, pe la 1900

• În Galaţiul deodinioară existau 12parohii cu 22 de bisericiortodoxe , din “cari 20 româneşti, una elină şi altabulgară”.

Şcoli• Galaţiul era un important centru educaţional, având

7 şcoli secundare (Liceul “V. Alecsandri” cu Biblioteca“Urechia”, Şcoala comercială, Seminarul, Şcoalanormală primară*, Şcoala de meserii, Şcoala copiilorde marină, Şcoala secundară de fete), 20 şcoli primareşi mai multe instituţii private.

* Şcoala normală primară este Colegiul Naţional«Costache Negri» de astăzi. Moise Pacu notează:“Şcoala normală primară, înfiinţată tot de Ismail îniunie 1887 (inaugurată la 26 octombrie acelaşi an),după perderea Basarabiei, fu strămutată şi ea laGalaţi, cu 4 clase şi 60 de elevi interni, de la înfiinţarepână la 1889 a dat 110 absolvenţi, cheltuielile anuale60.7181. Acestei şcoli în 1891 i s-a dat numele de«Costache Negri»“ .Justiţia• Oraşul Galaţi avea două “judecătorii de pace”, un

tribunal cu 2 secţii şi o curte de apel cu două secţii.• Parchetul era reprezentat la tribunal printr-un prim

procuror şi doi procurori de secţie; iar la curte printr-unprocuror general şi doi procurori de secţie.

• În Galaţi existau 68 de avocaţi, dintre care doar35 îşi exercitau profesia.

Spitale şi asistenţă publică• În Galaţi “exercitează profesia medicală 28 de

doctori în medicină, 1 patron la hirurgie şi 3 mediciveterinari; sunt apoi 21 sub-hirurgi,3 dentişti, 1 vacci-nator, 35 moaşe, 9 farmacii şi 5 drogherii”.

22222

• Existau 3 spitale : Spitalul Comunal (cu 30 depaturi), Spitalul “Sfântul Spiridon” (cu 44 de paturi) şiSpitalul “Elisabeta Doamna” (cu 30 de paturi).

Comerciul şi industria• Galaţiul era cel mai important oraş-port al ţării prin

care se importau : şine de fier, ţesături de bumbac şi delână, zahăr, peşte, cărbuni minerali, orez, uleiuri vegetale,lămâi, portocale, rodii, cafea, sodă.

• Printre produsele de export se numărau : cerealele,vinurile, seminţele uleioase, legumele uscate, vitelecornute, pieile netăbăcite, peştele şi lemnele deconstrucţii.

• Principalele ţări în care se trimiteau produse deexport erau : Turcia, Grecia, Egipt, Rusia, Spania, Italia,Franţa, Algeria, India, Panama.

Docuri• Manoperele comerciale sunt facilitate prin

construcţia, între 1887 şi 1892, a docurilor carecuprindeau: basinul pentru încărcarea şi descărcareavaselor, magazia de grâne, magazia de mărfuri, atelierulde maşini cu generator de “oleiuri” şi mişcare pentrulumină electrică şi macaralele, hangarul de transit.

Instituţii de comunicare• În Galaţi exista un oficiu telegraf-poştal de clasa

întâi, al treilea după Bucureşti.• Cheltuielile făcute la acest oficiu se ridică la 123.404

pe an.• Din 1887 funcţiona în Galaţi o reţea telefonică ce

lega primăria cu poliţia, pompierii, parchetul şi comisiile.Întocmiri electorale şi reprezentative• Colegiile comunale cuprindeau 744 alegători în

colegiul I şi 369 în colegiul II.• Consilierii comunei erau în număr de 27 şi alegeau

primarul şi trei ajutoare.Municipalitatea• Bugetul primarului pe exerciţiu în anii 1891-1892

se cifra la 1.852.389.• Venitul cel mai mare îl avea de la taxa vinului indigen

(450.000 lei).• Primarul avea proprietăţi, precum moşia Ţiglina şi

Şendreni.Sperăm ca acest material să vă stârnească

curiozitatea de a cunoaşte mai multe despre Galaţiul deodinioară. Noi credem că merită!

Alina Ignat şi Laura Sterian, cls. a XII-a E

33333

Dunărea este al doilea fluviu ca lungime şi dimensiuneal bazinului din Europa,dupa Volga.Se formează prinunirea, in parcul castelului Fűrstenberg, a doi afluenti-Brege şi Brigach,care izvorăsc de sub vârfulKandel(1241 m) ,din Munţii Pădurea Neagră.Fluviulare o lungime de 2 857 Km ,iar bazinul său ocupă 8%din continentul european,străbate 10 ţări (Germania,Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria,România, Rep.Moldova şi Ucraina) şi 4 capitale (Viena,Bratislava, Budapesta şi Belgrad ); 38% din lungimeaDunării, adică 1075 Km se desfăsoară pe teritoriulromânesc.

Dunãrea la GalaþiDunãrea la GalaþiDunãrea la GalaþiDunãrea la GalaþiDunãrea la GalaþiMădălina Lăcrămioara Popa, cls a XII-a E

2140 Kg/s (valoarea medie), fiind reprezentat dematerialele din bazin si aflate in suspensie. Fenomenelede îngheţ în dreptul Galaţilor înregistrează o frecvenţamedie anuală de 80 de zile, din care podul de gheaţăpoate dura, în medie, circa 49 de zile, fiind întâlnit celmai adesea, în perioada 8 ianuarie-1 martie.

Pe lângă mulţimea de beneficii aduse de Dunăreoraşului Galaţi, s-au înregistrat, de-a lungul timpului,numeroase calamitaţi care au afectat într-o anumitămăsură viaţa gălaţenilor. Pe lângă inundaţii, creştereacotelor apelor Dunării, după atingerea cotei de inundaţii,produce fenomenul de remu în sistemul de canalizare aoraşului, în special în cartierul Valea Oraşului şi zonaindustrială est, ducând la refularea apei. Totodată,creşterea apei fluviului duce la depaşirea parapeţilor deprotecţie şi a cheiului la operatorii economici din zonaindustrială.

Importanţa economică a Dunării pentru Galaţi rezidădin caracterul său internaţional, completat de dimensiunicare permit realizarea navigaţiei pe o mare parte acursului său, din cantitatea mare de peşte care poate fiextrasa din fluviu, din potenţialul hidroenergetic parţialvalorificat, din posibilitatea alimentării cu apă alocalitaţilor, unitaţilor agricole şi industriale de pe teritoriulGalaţiului şi nu în ultimul rând de posibilitaţile de agrementoferite.

Bibliografie:

Gâştescu , P., Fluviile Terrei, Editura CD Press,2009

Oancea, D., Judeţul Galaţi, Editura Academiei Republicii

Socialiste România;1979

Fluviul a avut, din cele mai vechi timpuri, un rolimportant in evoluţia civilizaţiei europene . “Utilizată”de romani în Antichitate ca obstacol în faţa popoarelormigratoare, facilitarea comerţului prin navigaţie, mai puţincostisitor decât cel terestru, resursele de hrană, apapotabilă, pentru irigaţii, pentru industrie, potenţialulhidroenergetic etc. au făcut din Dunăre cel mai importantfluviu al Europei, unind practic vestul cu estulcontinentului.

De toate aceste oportunităţi se bucură şi oraşul nostru.Fluviul Dunărea reprezintă principala apă curgătoare depe teritoriul judeţului. Dunărea strabate judeţul Galaţiîntr-un curs unic cu adâncimi de 20-34 m. Valea prezintănumeroase coturi,cel mai accentuat fiind cel de la CotulPisicii de 200°, unde, în unele ierni, se produc maridificultaţi navigaţiei , din pricina zăpoarelor. Debitul mediumultianual al Dunării la Galaţi este de 6 290 mł/s, celmai mare debit înregistrându-se la data de 05.07.2010,când a ajuns la 16 055 mł/s, iar debitul solid este de

44444

Şantierul Naval reprezintă, de peste un secol,un simbolde eficienţă şi de referinţă în evoluţia Galaţiului. Lumeaconstructorilor a reuşit să ne aşeze definitiv, cu fermitate, pehărţile Europei. La capitolele consecvenţă, seriozitate,profesionalism. Aşezat pe malurile Dunării, Şantierul a reuşit săreziste de-a lungul timpului, şi mai ales să se dezvolte, devenindunul din principalele centre economice ale Galaţiului, unul dintrecele mai importante şantiere navale ale Europei. Aici, creaţiaumană se împreuneză armonios cu elementele primordiale alenaturii: pământul, aerul, focul şi apa.

“Damen” Galaţi: patru mituriesenţiale

doar supravegheate, cuprofesionalism, de cătreaceştia.

În timp, ritmulşantierului a impusperfecţionarea personalului; s-a înfiinţat o şcoală de pregătirece durează şase luni ,pentru toţi cei interesaţi să aibă o slujbă îndomeniul naval. Tinerii au la dispoziţie manuale,bază dedocumentare, instructori buni care reuşesc să transmităcunoştinţele într-o manieră eficace. După şase luni, în urmaunor teste, aceştia primesc o diplomă şi sunt pregătiţi pentru atrece de pe băncile şcolii la practică.

Construcţia unei nave solicită multă muncă şi atenţie,dar rezultatul este unul remarcabil, care compensează efortuldepus, investiţiile, aşteptările. Ultima legătură a navei cupământul, hopul cel mare este lansarea propriu-zisă. L-amperceput, din relatările gazdelor noastre, drept un momenttensionat şi emoţionant, crucial pentru cei care participă. Acum,în câteva ceasuri, se verifică suma abilităţilor, îndemânărilor,priceperilor, ambiţiilor, de ce nu, a orgoliilor de navalişti autentici,cu vechi state de serviciu. Este posibil să existe anumite situaţiineprevăzute, precum blocarea navei pe rampele de lansare sauînclinarea prea mare, chiar răsturnarea ei la contactul cu apa.Rampele de lansare (la care ne-m uitat ca la nişte apariţiipreistorice) trimit spre ţinutul neptunic trupul proaspăt,nebotezat al navei , motive pentru care sunt pregătite cu atenţie,unse cu o anumită substanţă, astfel încât colosul de metal săpoată aluneca mai uşor spre apă. La îmbrăţişarea cu fluviulnava nărăvaşă se poate înclina, dar ideal ar fi să se redresezeîntr-un timp scurt, calculat, oarecum previzibil. Altfel, unde ar maifi mândria de navalist?! Am fost asigurate că asemenea accidentenu s-au mai înregistrat pe şantier de mai bine de 30 de ani.

Şantierul continuă să se dezvolte datorită echipei unitecare lucrează aici, şi mai ales seriozităţii, devotamentului şieficacităţii de care dau dovadă oamenii locului.

Georgiana Alina Nadă

AerulÎntr-o zi, o numesc fericită - ca să o delimitez de altele -

am avut şansa să cunosc echivalentul unei cetăţi, gândită dupănormele tehnicii, ale simţului practic, ale competitivităţii. I-amzis cetăţii, apelând la un pleonasm voit, mic orăşel, ataşat mareluimeu oraş,Galaţiul. Un oraş situat la malul Dunării, predestinatconstrucţiei, unde au prins viaţă, de peste un secol, nenumăratenave. O vreme am fost impresionată de clădiri,utilaje, nave cuînălţimi impunătoare. Păreau că ating cerul,dându-mi o senzaţiede sufocare; prea multe peste dimensiunea medie a obiectelorde care sunt înconjurată în mod obişnuit. Pe parcursul vizitei,primind în flux continuu informaţii din partea gazdelor, am ajunsla concluzia că ceea ce este cu adevărat impresionant estemunca a mii de oameni , care trebuie să colaboreze perfectpentru asamblarea şi producerea unei nave.

Până la imaginea finală, poza de grup şi sticla deşampanie sfărâmată în aplauze,există nişte trebuinţe economice,nişte solicitări,nişte proiecte meticuloase aşezate pe planşetele

PământulIstoria Şantierului Naval Galaţi începe în 1893. Iniţial, se

ocupa, în special, cu reparaţii ale navelor de micidimensiuni,după tonajul impus de trebuinţele epocii.Mai apoia început construcţia navelor uşoare.

De-a lungul timpului acesta a evoluat, s-a dezvoltat; aucrescut pretenţiile şi calitatea. S-au diversificat sarcinile, auînceput să se construiască nave mai sofisticate, ce necesitauatenţie şi muncă mai multă.Astăzi a ajuns unul dintre cele maibune şantiere din Europa,considerat cel mai mare şi cel maireprezentativ şantier al Grupului olandez <Damen>.

Şantierul nu a rămas neschimbat din punct de vedere alstructurii, odată cu evoluţia sa. S-a extins, a solicitat alte noispaţii,pe orizontală, dar şi pe verticală. Şantierul pare astăzi oalcătuire bizară , atrăgătoare totuşi,de tradiţional (construcţiiledin cărămidă roşie, cu geamuri micuţe, lipite unele de altele) şielemente de ultimă noutate tehnică. O clădire impunătoareadăposteşte sediul administrativ, o hală imensă, de dimensiuniincredibile, permite munca în condiţii apropiate laboratoarelorcu pretenţii,departe de vitregiile fireşti ale naturii (şi vara, şiiarna cu temperaturi suportabile acum ).

Evoluţia tehnologică este remarcabilă, ceea ce uşureazăenorm procesul de construcţie. Macaralele, podurile rulantepot fi dirijate dintr-o singură manetă, de la sol, nu mai existăriscul unor accidentări ( în situaţia în care sunt respectateprincipalele norme de protecţie). La o demonstraţie a gazdeloram privit încântate la comunicarea perfectă dintre om şiinstalaţia computerizată. Un nene energic executa, doar dinmaneta minusculă, un balet al podului rulant, docil, exact,”cuviincios”. Aparatele de sudură, migăloase şi aproapesilenţioase, nu mai trebuie manevrate de către muncitori, ci

55555

visătorilor, nişte echipe specializate pe corpuri de navă, peateliere, pe lucrări. Oricum nu le voi şti, deocamdată, chiar petoate.

Şantierul îşi derulează existenţa pe cele două coordonatefundamentale, în două medii distincte:terestrul şi acvaticul. Peorizontală se întind spaţiile de construcţie(ateliere,secţii etc.).Nu m-au interesat; mi-am plimbat ochii mai mult pe verticală.Plutesc în aer, ciocuri, braţe de macarale într-o neobosităalunecare. Oriunde e nevoie de mişcat ceva: tablă pentru încă osecţie, sârmă, aparatură, tuburi de oxigen, fiindcă se sudeazădupă toate tehnologiile pământului. Am asistat, cu totulîntâmplător, la dezmembrarea unei străvechi macarale. Părea opasăre învinsă de vreme, răpusă de oboseală. Îşi făcuse datoriadecenii la rând;acum locul ei era la topit.Intre timp şantierulprimise altă vrednică slujitoare. Comenzile vin în flux permanent.Oamenii n-au ore speciale pentru manifestări de sentimentalismieftin. Tot în aer se profilează navele. Cresc, cu fiecare zi, peverticală. Nu mai încap în hala modernă? Sunt deplasate cugrijă pe şine colosale către alte zone. Înălţarea lor trebuie să seînscrie în cotele din proiecte. Condiţiile în care se lucrează peşantier nu sunt tocmai pe măsura unui cabinet de director.Viitorii soli maritimi au înălţimi de peste 30 de metri şi, chiardacă există macaralele care se ocupă de lucrul în zonele înalte,greu accesibile, tot mai rămân şi oamenilor suficiente atribuţiide înfăptuit. Succesiunea anotimpurilor, obiectivă, nu trebuiesă influenţeze ritmul lucrărilor. Din păcate, pentru făuritoriinavelor temperaturile ies din normalitate, întrucât iarna aceştialucrează la mai puţin de -20 de grade, iar în anotimpul de varămercurul din termometre urcă la peste 60 de grade (dar nimeninu umblă cu instrumentele de precizie după el!). Aerul frige,sudura frige, metalul e încins din toate părţile. În semn derecunoaştere a suferinţei umane, a efortului greu de cuantificat,pentru a le atenua intensitatea vapoarele pornesc pe mări şioceane, înfruntă înspăimântătoare furtuni,dar revin în porturiîntregi, sigure pe ele, decise să pornească iar şi iar într-o altăaventură. Ce este încercare temerară,tensiune interioară, spaimăindividuală, accident colectiv se consemnează prin jurnalelede bord, dar mai ales se gravează, pentru mai târziu, în inimabravilor marinari.

Georgiana Nicoleta Mânzăraru

FoculExperienţa vizitei la Şantierul Naval, cu ocazia acestui

reportaj, deşi nu a fost prima, a fost foarte interesantă. Am maiavut şansa să fiu prezentă, acum câteva luni, la o lansare, o zide sărbătoare în şantier, când fiecare angajat privea cu emoţie

momentul în care nava atinge pentru prima dată apa fluviului.Acum,la documentare, am putut observa îndeaproape cum sedesfăşoară o zi obişnuită de muncă, fără întreruperi.

Ce m-a impresionat cel mai mult este căne-am mişcat înimperiul focului : peste tot în jurul meu săreau scântei fierbinţi,zburau pentru o fracţiune de secundă, înainte să dispară. Fie căluau naştere la peste 30 de metri înălţime sau în ateliere, subnivelul solului, totul era luminat de efemerele scântei.

De la asamblarea tuturor pieselor ce intră în componenţaambarcaţiunilor, la îmbinarea masivelor blocuri de metal şi pânăla dezasamblarea unei macarale răpuse de timp, tot procesultehnologic depinde de un element primordial: Focul.

La început, imensele vapoare nu sunt decât nişte bucăţide metal greoaie şi cenuşii. Mi s-a întâmplat să trec pe lângă unbloc mare de oţel, gol pe dinăuntru, pe care câţiva muncitori,îmbrăcaţi în salopete, îl măsurau. N-am realizat decât mai târziu,când l-am privit din alt unghi, că era de fapt un perete exterior alnavei incomplete lângă care era aşezat. Aceste componente,luate separat pot părea inutile, urâte, lipsite de orice valoare şiutilitate. Doar împreunate cu precizie milimetrică, bucăţile potforma un întreg, un tot unitar. Focul este elementul unificator,liantul care le ţine laolaltă şi le împiedică să se dezbine,să serătăcească prin abisuri acvatice.

Procesul de punere cap la cap a tuturor componentelor,mai mici sau mai mari, ce fac parte dintr-o navă ,nu ar fi posibilîn fără ajutorul aparatului de sudură. Cei mai mulţi muncitoridin Şantierul Naval se numesc cu mândrie sudori. Deşi este omeserie grea ce presupune, în repetate rânduri, munca la înălţimiameţitoare, în condiţii extreme ce pun la încercare rezistenţafizică şi echilibrul, sudorii au parte de o satisfacţie enormă atuncicând vad rezultatul muncii lor îndelungate şi dificile. Atuncicând o ambarcaţiune străbate pentru prima dată apele Dunării,mândria de a fi cel care a trudit zi şi noapte, indiferent de condiţiilemeteorologice, la întregirea ei este copleşitoare.

În comparaţie cu meseriile în care se lucrează cu utilajegrele, unde este nevoie de forţă masculină, cea de sudor esteuna practicată atât de femei, cât şi de bărbaţi. Mai mult, preciziaşi exactitatea par să vină ,mai curând, din partea femeilor,mairăbdătoare,mai pricepute.Nu este de mirare că, în urmă cu câţivaani, fruntaş în rândul sudorilor, a fost o femeie,îşi aminteste cusatisfacţie una dintre gazdele noastre.

În ultima vreme, odată cu progresul tehnologic, muncasudorilor din Santierul Naval a fost uşurată. Contopirea celormai mari bucăţi ce intră în componenţa corpului navei esterealizată cu ajutorul unor utilaje perfecţionate, mult mai rapideşi eficiente.

Manuela Maţoianu

66666

ApaApa: element primordial, simbol al vitalităţii şi al purităţii.

Această definiţie poate fi regăsită negreşit în momentul în carepătrunzi în „lumea” şantierului naval <Damen>.Tot ceea ce seconstruieşte aici se face cu ajutorul apei şi în folosulacesteia.Aceasta este raţiunea fundamentală a unei vechiasezări de pe malul fluviului. Poate părea prea mult spus, dar cuadevărat este simţită senzaţia benefică a apei ce se proiecteazăasupra şantierului, chiar din momentul întâlnirii cu titanii defier. Personal, am simţit fiorii întâlnirii cu ceea ce la începutpărea un impresionant morman de metal, dar care ulterior acăpătat contur datorită iscusinţei zecilor de suflete. Este greude imaginat cum un proces atât de complex, precum făurireaunei nave ce uneori atinge sute de metri lungime, se transformăsub ochii oamenilor obişnuiţi într-o simplă joacă de copil. Aşacum piesele unui bine ştiut joc al copilăriei noastre, ”lego”,sunt aşezate manual, în perfectă armonie, astfel încât la final săobţinem ceva mult dorit, aşa şi navele, piesă cu piesă, detaliucu detaliu ,sunt asamblate.

Intrând în încăperea aceea,pe care oamenii de peşantier o numesc simplu: atelier,am crezut-o infinită;am fostcopleşită de imensitatea pereţilor ce mă înconjurau şi azgomotului ce se propaga în vibraţii puternice dincolo de trup.

Profil de navalistDomnul Victor Dobrea, altul decât personajul politic

gălăţean, ne conduce, patern, într-o sală cochetă, de consiliu,cu dotare video performantă.Pornim discuţia: noi dezorientateîn lumea navelor, domnia sa, ocupat până peste măsură, daramabil şi doritor să ne familiarizeze cu domeniul. Pe îndelete sereconstituie o biografie, bogată în evenimente, cu trepteprofesionale urcate în timp, cam la distanţe egale.

Născut în Tuluceşti, într-o familie de oamenivrednici(aflăm dintr-o monografie a localităţii datorată unuiinimos intelectual, învăţătorul Emilian Chirilă), acesta esteabsolvent al Colegiului “Vasile Alecsandri”, mai apoi al“Facultăţii de Nave şi Instalaţii de Bord” din cadrul UniversităţiiGalaţi. Întreaga sa viaţă s-a desfăşurat în jurul construcţiilor denave; a deţinut posturi variate, de la cele ale muncii de echipăpână la cele superioare.Din 1990 face parte din corpul dedirectori, din anul 2001 este director de producţie al SantieruluiNaval “Damen” Galaţi. Funcţia, responsabilităţile acesteia îldetermină să facă destul de multe drumuri în Olanda, unde seaflă sediul grupului “Damen”. Frecvent se mişcă şi prin altestate, unde există interes pentru extinderea companiei. În Chinaa fost fascinat de excelenta dotare tehnică,cu mult superioarăaltor şantiere. Din păcate,calificarea forţei de muncă lăsa dedorit. Acesta pare să fie, de multe decenii,un punct forte alşantierului de pe malul Dunării. Motive de mândrie? Pe lângăperformanţele profesionale personale, realizările fiicei sale,eaînsăşi angajată a firmei Damen,unitatea de bază, de acasă, îl facfericit şi încrezător în viitorul meseriei de navalist.

Georgiana Alina Nadă

În momentul acela am văzut cu ochii sufletului, am auzit cuurechile sufletului tot ceea ce nu reuşisem să văd sau să audpână atunci. Am resimţit munca, truda, efortul aproapesuprauman, pe care zi de zi, un om exact ca mine, ca tine, ledepune pentru a obţine o adevărată operă hiperbolizată. Deseorivedem,de la distanţă, nave, vapoare, yachturi;rareori ne punemîntrebări de tipul: ”Cine face posibilă existenţa acestor maşinăriiplutitoare?”. Acum am înţeles. Este vorba de implicare, spiritde echipă, devotament, iscusinţă, profesionalism. Dintre toate,cea mai importantă să fie pasiunea? Sau fireasca dorinţă aomului de a-şi găsi un scop viaţă, de a produce valori materiale?Oricum navele, în copleşitoarea lor imensitate, devin simplemateriale maleabile, supuse, ordonate în mâinile acestor oameni.Odată finisată nava, mai rămâne un singur lucru de făcut:însufleţirea ei prin contactul cu elementul vital, apa. Dacă laînceput am precizat faptul că meseriaşii dau contur metalului,acum precizez că apa dă viaţă navei, transformând-o într-unprodus desăvârşit. Momentul lansării este, după cum spuneachiar domnul Ion Manea, inginer al şantierului, unul din celemai emoţionante trăiri din cadrul acestui proces. Chiar acolo,pe malul apei, are loc metamorfozarea „mormanului de metal” încreaţie, şi poate chiar mai mult, într-o formă de existenţă a unormaterii prime neînsufleţite.

Emanuela Purghel

77777

Gradina Botanica reprezinta pentru gălăţeni uncomplex de frumusete,maretie,unicitate,originalitate.Toate adunate si conservate pe o suprafata destul derestransa.Avem deosebita placere de a discuta cu unreprezentant al Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii,doamna Camelia Moroianu,care ne va dezvalui catevadin secretele acestui spaţiu mirific .

Micul paradis îmbietorMicul paradis îmbietorMicul paradis îmbietorMicul paradis îmbietorMicul paradis îmbietorde pe malul Dunãriide pe malul Dunãriide pe malul Dunãriide pe malul Dunãriide pe malul Dunãrii

variată de plante şiseminţe din diferite zoneale lumii. Activitateaacestui om de excepţie a ajuns să fie cunoscută despecialişti din cadrul unor grădini botanice de renume dinRomania (Iaşi, Cluj), dar şi de peste hotare. În scurtăvreme a ajuns să primească sprijinul primăriei în vedereaînfiinţării unui Parc dendrologic la Galaţi, lucru care adebutat, în 1974,cu mutarea unor sere din zona BariereiTraian şi Grădina publică, în amplasamentul actual dinzona Ţiglina I. În acelaşi timp s-a realizat şi împrejmuireasuprafeţei unde se află actualmente Grădina Botanică.

Reporter: Dându-ne o veritabilă lecţie de biologie,spuneţi-ne cu ce se mândreşte astăzi Grădina Botanicădin Galaţi?

Camelia Moroianu, manager CMSN Galaţi:Grădina Botanică se constituie într-un loc ideal de recreereşi de educaţie pentru toate categoriile de vârstă, punctelede atracţie ale secţiei fiind Rosarium-ul şi GrădinaJaponeză, amplasată în sectorul Flora Globului. FloraRomâniei oferă vizitatorilor clipe de relaxare unice înatmosfera rustică a brazilor sau a fagilor. Sereleadăpostesc specii de plante dintr-o multitudine de zonegeografice. În fiecare an Secţia Grădina Botanicăorganizează manifestări de amploare, cu specific floral,ce atrag mulţi vizitatori: Expo - Flora, Regina Toamnei -Crizantema, Fructe şi Seminţe - Roadele Pămîntului, Visde Iarnă etc. Grădina Botanică, această oază de verdeaţădin oraşul Galaţi, ocupă o suprafaţă totală de 17 hectare.

Reporter: Varietatea de plante, arbori şi arbuşti,încântă întotdeauna privirile vizitatorilor de pretutindeni.Dar nici Acvariul instituţiei nu se lasă mai prejos…

Camelia Moroianu, manager CMSN Galaţi:Da, secţia Acvariu este un alt punct de atracţie alComplexului Muzeal. Este amplasat la demisolul instituţieişi cuprinde o colecţie impresionantă de specii de peşti dinihtiofauna bazinului hidrografic al cursului inferior alDunării, ihtiofauna Mării Mediterane şi ihtiofauna tropicalăde apă dulce. Vizitatorii pot vedea şi admira, într-un cadrufrumos amenajat şi întreţinut de către specialiştii de laacvariu, următorii peşti: lin, răspăr, anghila, carasul, bibanul,crapul, ştiuca, şalăul, păstruga, nisetrul, morunul, îngeriimperiali, peşti drapel, pămătuful, peşti trăgaci, peşti clown,piranha, ciclide de Malavi, pacu cu burta roşie etc. Într-un cuvânt - un adevărat paradis al peştilor ! În cadrulacvariului vizitatorii beneficiază de un ghid de specialitatecare le oferă toate informaţiile vizavi de speciile de peştivii aflate în patrimoniul propriu al muzeului.

Reporter: După câte ştim, Grădina Botanicădatează de acum două decenii. Ne puteţi spune care afost primum movens, punctul de plecare al unei astfel deidei ?

Camelia Moroianu, manager CMSN Galaţi:Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi a luat fiinţăîn 1990 având ca nucleu Muzeul de Ştiinţele Naturii Galaţi.Acesta a fost înfiinţat în 1956 în urma desprinderii deMuzeul Regional Galaţi, instituţie care a funcţionat încădin 1949, în “Vila Cuza-Vodă”, având în patrimoniu bunuriculturale din domeniul istoriei, artelor plastice şi ştiinţelornaturii. Din 1956, pe baza colecţiilor învăţătorilor Paul şiEcaterina Paşa, care cuprindeau aproximativ 500 piesede paleontologie, specii de păsări şi mamifere exotice,patrimoniul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţia fost mult dezvoltat în anii care au trecut, prin îmbogăţireacolecţiilor, ajungând ca în 2012 să cuprindă peste 80.000de piese. De-a lungul timpului, Complexul Muzeal deŞtiinţele Naturii Galaţi a contribuit din plin la creştereagradului de cultură, la informarea şi educarea cetăţenilorGalaţiului prin organizarea de expoziţii de bază (prima,deschisă în 1956, prezenta dioramic aspecte din diferiteecosisteme ale României; a doua, deschisă în 1978,prezenta într-o modalitate modernă ornitofauna din sud-estul Moldovei prin diorame, vitrine tematice şisistematice). Grădina Botanică (secţie a ComplexuluiMuzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi) are o istorie relativrecentă; punctul de plecare în realizarea acestui obiectivîl reprezintă preocupările unui pasionat de botanică, dinanii 1970, Gheorghe Vanghele, care deţinea o colecţie

88888

Reporter: Ştim că tot în cadrul instituţiei pe careo reprezentaţi aveţi ,de asemenea, şi un spaţiu pentrupasionaţii de astronomie.

Camelia Moroianu, manager CMSN Galaţi:Într-adevăr, la Galaţi avem cel mai modern ObservatorAstronomic pentru public din România şi un Planetariu,care atrag în fiecare an mulţi vizitatori. Planetariul şiObservatorul Astronomic sunt locuri în care astronomiaeste la ea acasă. Cine vrea să afle mai multe desprestele, planete şi universul în care trăim vine la Planetariu,la sala de proiecţie sau pe terasa Observatorului, unde seorganizează observaţii astronomice de zi sau de noapte,ambele obiective adresându-se tuturor categoriilor devârstă. Cei care vizitează Complexul pot să admire ceruldin primul Observator Astronomic public din România,prevăzut cu acoperiş tractabil. Pasiunea pentru astronomieşi interesul publicului pentru astronomie au determinatînfiinţarea Astroclubului “Călin Popovici”, prin intremediulcăruia se organizeză întâlniri şi acţiuni care au ca scoppopularizarea acestei ştiinţe în rândul opiniei publice.

Reporter: Cum încearcă Complexul Muzeal deŞtiinţele Naturii Galaţi să menţină viu interesul locuitorilororaşului ?

Camelia Moroianu, manager CMSN Galaţi:Scopul nostru principal, ca la orice alt muzeu din România,este acela de a educa publicul, în cazul nostru vorbim deo educaţie prin ştiinţă. În cadrul expoziţiilor temporaream introdus un aspect interactiv, cu multe valenţetehnologice de ultimă oră, prin care am reuşit să captămatenţia tinerei generaţii prin această îmbinare dintre ştiinţă,cultură şi tehnică modernă. În spaţiul expoziţional centralavem instalate două ecrane multi-touch prin intermediulcărora vizitatorii pot interacţiona direct cu tematicafiecărei expoziţii. De asemenea, la Planetariu am reuşitsă aducem pentru public două spectacole, realizate încondiţii grafice şi audio deosebite. Vorbim aici de filmulde animaţie GALAKTOS şi documentarul PLANETE,care sunt deja proiectate pentru toţi amatorii deastronomie. Să nu uităm de Grădina Zoologică din PădureaGârboavele, care este închisă în acest moment pentru că

se află într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare.Când va fi redeschisă va fi un punct de atracţie, nu doarpentru Galaţi, ci pentru întreaga ţară.

Reporter: Generaţii întregi de copii s-au perindatpe sub ramurile arborilor seculari. Mai sunt tineriiinteresaţi de frumuseţea peisajului, de ineditulexponatelor ? Ce îi atrage în mod deosebit ?

Camelia Moroianu, manager CMSN Galaţi:Cea mai mare răsplată a noastră este atunci când vedemcă cei care calcă pragul muzeului sunt impresionaţi deceea ce văd aici. Iar copiii şi tinerii vin la muzeu cu drag.Pot să spun că natura are o şansă cu aceşti copii caresunt atraşi de frumos, sunt atraşi de altceva în afară decomputer sau internet. Ca muzeu avem o colaborarestrânsă cu şcolile, liceele şi grădiniţele din Galaţi şiorganizăm în fiecare lună lecţii tematice din diversedomenii ale ştiinţei. Avem o Şcoală de Vară de Astronomie,Şcoală de Vară de Entomologie sau Şcoala de Vară « Paşiprin lumea păsărilor » sau proiectul educaţional HORTUS,în care copiii învaţă să cultive şi să îngrijească plantele.Vorbim despre activităţi în care cei mici, cei tineri vin încontact direct cu natura, cu exponatele şi acest lucru lasăurme pozitive în fiecare din aceştia.

Reporter: Ce proiecte aveţi pentru viitor ? Cu cevă propuneţi să ne stimulaţi curiozitatea ?

Camelia Moroianu, manager CMSN Galaţi:Nu-mi place să fac promisiuni. După cum v-am spus,Grădina Zoologică se află în proces de modernizare. Revinşi vă spun faptul că va fi cea mai modernă şi cochetăGrădină Zoologică din România, în care animalele vordispune de spaţii generoase, conforme cu normele UniuniiEuropene. De asemenea, avem în construcţie un nouspaţiu pentru Sere. Expoziţiile pe care le organizăm înfiecare an au ceva nou de la o ediţie la alta. Fără să văspun mai multe vă adresez doar o invitaţie la ComplexulMuzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, împreună cu cei dragi !Nu veţi regreta !

Au consemnat:Elena Carp şi Mariana Oprea

99999

Faleza Dunării - locde promenadă pe malul

fluviului,dar şi perimetru al maiestuoaselor sculpturi dinmetal.Ciudatele alcătuiri de metal conferă Galaţiului ospecificitate absolută. Ele au devenit, în timp, simboluriale unui oraş industrial, orientat conştient şi sprecultură.Discutăm despre această lume, care sfideazătrecerea timpului,cu domnul profesor, critic şi istoric deartă,Corneliu Stoica:

1) În ce perioadă au fost realizate statuile?Municipiul Galaţi s-a numărat printre primele

localităţi din ţară care au beneficiat de o tabără de creaţieorganizată de Uniunea Artiştilor Plastici.Aşa se face căîn vara anului 1976 s- a iniţiat prima ediţie .Zece tinerisculptori,afirmaţi pe plan national,au reuşit intr-un timpde numai o lună,sa înnobileze metalul dominant,fierul,cuvalenţe plastice uimitoare,ce şi-au etalat frumuseţea şicalităţile estetice în oraş.Ediţia din 1976 a fost doar unpunct de plecare ,deoarece au mai urmat şialtele,respective încă 4 ediţii(1977,1991,1995,1997).

2) Cine a avut iniţiativa amplasării pieselorpe malul Dunării?

Autorităţile locale,respectiv Consiliul PopularJudeţean şi Primăria de atunci ,au avut ca scop principalacela de a îmbogăţi zestrea artistică a oraşului cu lucrăride sculptură monumentală şi împreună cu cei dinUniunea Artiştilor Plastici au ajuns la opţiunea pentrufier.De ce?Foarte simplu.Cum la Măgura Buzăului s-aales piatra,la Medgidia şi Sibiu-ceramica,la Arcuş şiSăliştea Sibiului-lemnul,la Galaţi,profitând de existenţaCombinatului Siderurgic şi a Şantierului Naval,doi giganţiindustriali de renume,s-a optat pentru fier.Au muncit dingreu şi au populat spaţiul Falezei Dunării,un loc ce oferăcondiţii excelente de expunere,acestea putând fi admirate

nu numai de cei ce străbat şoseaua aceasta paralelă cupanglica albastră a fluviului,ci şi de pe vapoarele ce treczilnic pe Dunăre.În felul acesta,Faleza a dobândit opersonalitate proprie,o atracţie singulară,constituind aşacum subliniază criticul de artă Mircea Grozdea: ,,opanoramă unică în peisajul fluvial,un punct-şoc deatracţie vizuală pentru bătrânul port,înnoit cu moderneconstrucţii,dar şi prin lucrări de artă de cea mai recentăconcepţie.”

Metafore în metalMetafore în metalMetafore în metalMetafore în metalMetafore în metalpe faleza gãlãþeanãpe faleza gãlãþeanãpe faleza gãlãþeanãpe faleza gãlãþeanãpe faleza gãlãþeanã

3) De unde proveneau sculptorii?În general,sculptorii care au făcut Galaţiului darul

lor artistic în ediţiile Taberei de sculptură în metal aufost de-ai oraşului,din diferite colţuri.Printre primiisculptori s-au numărat Silviu Catargiu,ConstantinPopovici, Alexandru Marchiş, Bella Crişan, Ingo Glassşi Gheorghe Turcu. Cei ce i-au urmat pe aceştia au fostGeorge Apostu,Gheorghe Terescenco, Mihai Istudor,Aurel Vlad, Liviu Russu, Sergiu Dumitrescu, NapoleonTiron, Darie Dup şi mulţi alţii.

4) In ce constau particularităţile acestordeosebite lucrări?

Unicitatea lor constă în materialul din care suntrealizate,respectiv fierul,ce are mai puţine valenţeestetice, însă rolul artistului este acela de a le diferenţia.Dacă ar fi să le definesc,ar suna cam în felul următor:statuile sunt compoziţii abstract-decorative de proporţiimonumentale,fixate pe postamente de beton şi acoperitecu lacuri împotriva ruginii.Trebuie să subliniez faptul căartiştii amintiţi mai sus au avut libertate de creaţie,deexprimare şi în prezent, toţi cei care privesc realizărilelor au de asemenea aceasta libertate de interpretare.

5) Cum au primit gălăţenii exponatele?În medie, pot spune că localnicii oraşului de la

Dunăre le-au primit cu entuziasm,poate prea mult în acea

1010101010

perioadă dacă aş face o comparaţie cu ce se întâmplăîn ziua de azi.Atunci au fost apreciate şi lăudate,însătinerii de azi nu mai au respect faţă de acestea şi nu maiştiu exact ce-i aia frumuseţe sau estetică.Pe unde te uiţivezi numai zgârieturi şi mâzgâlituri,iar de aici se potdeduce multe.

6) Care ar fi mesajul fundamental al acestorstatui?

Mesajul este unul umanist şi are ca scop cultivareafrumosului,însă, cum am mai spus,puţini înţeleg asta.Dauca exemplu una dintre lucrările lui Terescenco, respectiv,,Poarta oraşului”,fiind un simbol al deschiderii spre lume

a Galaţiului prin intermediul marelui fluviu şi o aluzie laexplozia demografică din a doua jum.a sec.XX.,,Narcis” al lui Gh.Turcu a rămas să se privească mereuîn oglinda fluviului, încântând prin puritatea şi geometriaformelor,integrate armonios în peisajul natural. Un altsculptor, Napoleon Tiron, sugerează mişcarea valurilorapei într-o lucrare de mari dimensiuni,alcătuită din treimoduli rectangulari, plasaţi simetric în spaţiu şi sudaţiîntre ei (,,Valuri sarmatice”)

În fine,una dintre cele mai frumoase lucrări este,,Tată şi fiu”, ce poartă semnătura mult regretatuluisculptor Gheorghe Apostu,stins prematur din viaţădeparte de ţara şi oraşul lui, la Paris. Aşezată în parteade jos a Falezei,perechea ,,Tată şi fiu” veghează aici lamalul Dunării ca un totem al celor inghiţiţi de apelefluviului.

7) Şi, în final, ce ecouri a avut carteadumneavoastră despre sculpturile în metal?

Eu cred că a avut numeroase, datorită funcţieimele de la Casa Corpului Didactic, cartea fiind realizatăÎntr-un numar de 500 de exemplare (prima data) şi apoiîn încă 300. Eu sunt mulţumit când aud vorbe desprecartea mea, fie bune fie rele, nu contează asta; conteazăcă lumea o citeşte. Oricând şi oriunde voi sta la dispoziţiatuturor.

Corina Stegărescu, cls. aXII-a A

1111111111

D o m n u l eAndreescu, ştim că aveţio muncă destul de

complexă întrucât vă ocupaţi de pictură , grafică decarte, scenografie de operă şi operetă, activitatedidactică. Marea dumneavoastră pasiune rămânepictura.De ce aţi ales tocmai acest domeniu, dintr-omultitudine de disponibilităţi?

R: Cred că acolo am simţit că mă pot desfăşura.Acolo am simţit că pot să fac ceva util şi pe vremeatinereţii mele era un gol, din punct de vedere artistic, înzona Galaţiului. M-am dus la liceul de artă fiind primapromoţie şi pot spune că am deschis calea cătreînvăţământul de artă şi către acea parte a meseriei carese numeşte pictură, grafică, sculptură, artă decorativă.

Ce opere vă reprezintă la această dată?R: Cele mai importante opere pentru mine nu s-au

născut încă. Le am în cap, tot ceea ce fac este un studiu,iar toate expoziţiile sunt etape prin care încerc, tatonez,inventez, acumulez.Încerc atât prin pictură, grafică,scenografie, cât şi muzeografie să iau contact cufenomenul artistic contemporan românesc, ceea ceînseamnă că încerc să mă integrez cu umilele meleposibilităţi şi încerc să mă desăvârşesc. Cred eu că amde învăţat până când voi pune mâinile pe piept. Domeniuleste aşa de vast, de complex încât orice aş face, încămai este ceva de investigat. Perfecţiunea în artă estedubioasă pentru că nu ştii, cu fermitate, ce este bine...;ce pare bun, de excepţie azi, mâine poate fi sub semnulîntrebării. În viaţa unui artist sunt multe etape: deacumulare, de expansiune, dar majoritatea se întorc lalucruri tradiţionale, eu transfigurez natura prin filtrul meupersonal, încercând să-i dau farmec, viaţă, în măsura încare sunt sau nu apreciat.

Legătura mea cu Dunărea este fantastică pentrucă sunt aici de atâtea generaţii, deci am rădăcini puternice

O familie de pictori gãlãþeni Interviu cu domnul Gheorghe Andreescu

la Galaţi . Această apropiere de natură mă favorizează înlucrările mele. Nu aş putea spune că în compoziţiile meleDunărea este primordială, dar aerul dunărean al acestuioraş creează un farmec deosebit pentru viaţa artistică, îngeneral, a Galaţiului.

Aţi avut peste 30 de expoziţii în ţară, aproximativ20 în străinătate. Simţiţi diferenţe între spiritulromânesc şi cel european?

R: Am constatat cu prima mea expoziţie personalăîn afară, pe care am avut-o la Ulm, în cadrul unui festivalal ţărilor prin care curge Dunărea, împreună cu regretatulIon Simion Mărculescu – fost director al muzeului, căarta românească are substanţă, are conţinut şi estesuperioară multor mişcări artistice chiar din Europa.Noi nu ne îndepărtăm de la principiile sacre ale exprimăriiartistice cum ar fi compoziţia, desenul, emoţia.

„O LUCRARE DACĂ NU TREZEŞTEEMOŢIE NU EXISTĂ”.

Sunt lucrări executate excelent, dar care nustârnesc niciun fel de emoţie şi sunt lucrări pline deexpresivitate.Evoluţia lui Picasso – a început de la studiulacademic şi a ajuns la două–trei linii care să sugereze unporumbel. Deci evoluţia artistică este controlată doar deinteriorul nostru, de suflet şi bineînţeles că îmi doresc caşi eu să reprezint ceva pentru plastica românească. Pentruaceasta încă lucrez, mă exprim, muncesc şi expun .

Relaţia cu Dunărea ?R: Dunărea pentru mine e deosebită .Am închis

acum o expoziţie la Călăraşi, cu 45 de lucrări de pictură,majoritatea peisaj, s-a numit „de la Dunăre la Mare”,deci am început cu peisajul mirific al Dunării şi a zonelorlimitrofe: bălţi, stufăriş şi am ajuns până în zona litoraluluiromânesc, în Deltă, unde din punct de vedere artistic afost o atmosferă mai mult decât favorizantă.

Puteţi să pictaţi fără a avea Dunărea în faţă?Dunărea a o am în suflet .Dunărea nu e în faţa

mea, e în interior.Am avut expoziţii la Paris, la Roma, înGermania, Turcia, dar când trece un anumit timp gândulîmi e acasă, să trec cu maşina pe faleză.Dacă îmi lipseşteDunărea mai mult timp, simt.Am Dunărea în mine, e parteconstitutivă a mea.

… şi mai târziu cu doamna Jana Andreescu :Despre sursele de inspiraţie:M-au inspirat Dunărea si Marea, în special; îmi

place în mod egal şi obiectul, dar şi natura, peisajul Amlucrat şi portrete; în general ,încerc să realizez lucrăricare să declanşeze stări în cel care priveşte, să amplificeemoţii.

Despre sentimentul dominant în faţa uneiopere finalizate?

1212121212

R: Am şi momente de bucurie şi momente detristeţe.Te gândeşti că puteai şi mai bine,să ajungi în altăparte pentru că şi lucrarea te conduce ea la un momentdat.

Despre Dunărea de pe pânzele proprii

Eu sunt născută la Brăila, deci Dunărea e aceeaşişi mi-e dragă, e o comoară alături de tot ce ne aduce ea:luncă, soare, pescari, bărci.

Despre cea mai apropiată operă de sufletulartistei

R: De obicei ai o serie de lucrări dragi, dar apoi teîndepărtezi de ele. Am lucrări de tapiserie care îmi sunt

dragi, cum ar fi „Gând Albastru ”, „Veneţiile” (colajetextile–compoziţii abstracte care sugerau atmosferaVeneţiei). Îmi sunt dragi şi o serie de lucrări de la ultimaexpoziţie intitulate „ Marina Jazz”. Lucrările acestea suntîn acelaşi timp şi calme, calde, dar şi dinamice, pline detensiune – aşa le gândesc eu .Sunt nişte amestecuri demetal cu apă şi scoici; se completează, se şi distanţează; formează un tot .

Şi din nou despre Dunărea la GalaţiR: Dunărea este minunată şi toamna şi primăvara,

îmi plac convoaiele care luminează Dunărea, noaptea.Dunărea e un liant pentru că oraşele acestea nici nu arputea exista făra ea.

Interviuri realizate deDana Lăcustă şi Mădălina Pintilie

Într-una dintre discuţiile cu tatăl meu, comandantmai mult de apă dulce, aflu detaliile unei aventuri în careprotagonistul este o navă,mult îndrăgită de gălăţeni.Îndestăinuirea lui, tata ajunsese la perioada vieţii sale dintre1998-1999, când activa la „Dunarea Galaţi”, undeobţinuse brevetul de căpitan . Lăsând la o parte aceastăîmplinire personală, tata îşi aminteşte de evenimentul deactualitate din acele vremuri titrat în presa timpului: „

ÎN CÃUTAREA TEZAURULUI GÃLÃÞEAN

“LIBERTATEA”1999- Dispare din Galaţi vestita navă restaurant„LIBERTATEA”.

În acest caz putem vorbi despre o „istorieamanetată”, sau aşa cum am mai întâlnit-o: ”istorievândută ca fier vechi”.

Nava „LIBERTATEA”, unul dintre principalelesimboluri ale oraşului, piesă din patrimoniul naţional , afost vândută pe „nici doi bani”, în 1999, de către S.C.REGAL S.A. unei firme britanice . Iniţial nava primisedoar un aviz de „export temporar”, dar din dorinţa unorade a obţine un profit mai mult decât modest „dusă afost”… Spun asta deoarece în anul 2000 când„Libertatea” trebuia să revină în ţară s-a lăsat multaşteptată.

Deşi figura în patrimoniul naţional, la categoria„tezaur”, aşa cum am mai spus, nava a fost vândutăunui „yacht-brocker” din Marea Britanie pe ridicolasumă de 265.000$. Azi, istorie rebotezată şi restauratădupă planurile originale, navighează pe apele lumii subnumele iniţial „Nahlin”. Valoarea nou estimată de către

1313131313

specialişti - în jurul fabuloasei sume de 45.000.000 euro!În 1930, în Scoţia, această navă construită după

planurile Co.Glasgow a fost lansată prima dată pe apăla Clydebank. Construcţia sa a avut loc din ordinul celeimai bogate femei din acea vreme din Marea Britanie,LADY ANNIE HENRIETTE, şi era o expresie aluxului, la cel mai înalt nivel.

„Luceafarul”. În timpul regimului comunist nava suferămai multe sechele: este deposedată de însemnele regaleşi rebotezată în două rânduri cu numele de: „Rasăritul” ,ulterior „Libertatea”. În ciuda acestor factori externi ,pana în anii ‘50, nava era una dintre cele mai importantecomponente ale flotei româneşti.

Adevărata perioadă de prăbuşire pentru„Libertatea” vine atunci când este transformată în navăhotel şi restaurant, lucrările de întreţinere se răresc şiastfel „măreţul iaht” devine doar „un biet restaurant”gălăţean la malurile Dunării.

În perioada de confuzie ulterioară regimuluicomunist, „Libertatea” intră în proprietatea S.C. REGALS.A. GALAŢI, este supusă unor multiple „schilodiri” şiajunge să semene tot mai mult cu o „epavă” .

În anul 1998 Comisia Naţională a Muzeelor şiColecţiilor include vasul în patrimoniul cultural naţionalla categoria - tezaur. Evident ca societatea REGAL aacţionat în instanţă împotriva acestei acţiuni, dar a pierdut.Finalul este cel ce v-i l-am prezentat în început, navasfârşeşte scoasă la licitaţie pe piaţa internaţională aiahturilor. După emiterea actului de „export temporar”Ministerul Culturii se disculpă pe motivul că: ”nava nuputea fi restaurată decât în Marea Britanie, acolo undese aflau şi planurile originale”; în schimb, asigură publiculcă la bordul navei se va păstra pavilionul românesc şiva reveni în ţară în august 2000, lucru ce nu s-a maiîntamplat. În acest fel „Libertatea” ajunge doar o amintirepentru gălăţeni.

Odată reieşită din ţară, nava „Libertatea”redevine „Nahlin” cu pavilion britanic . În 2010 „Nahlin”reintră pe apele mărilor în forma sa iniţială impunătoareşi luxoasă, un adevărat iaht.

Când l-am auzit prima dată pe tata vorbinddespre „Libertatea” nu-mi imaginam în spatele numeluidecât o epavă , însă nu-mi închipuiam acest aproape unsecol de destin controversat,cu final imprevizibil şidezavantajos.

Simona Chiriac, cls a XII-a E

Atât la exterior cît şi la interior nava semăna cuun „veritabil palat plutitor” şi era considerată „cel maifrumos iaht din lume”, etichetă dată chiar de numeleacesteia de origine indiană: „Nahlin” înseamnă „navăamiral”.

În 1934 este perioadă de apogeu a naveibritanice care era folosită în calitate de iaht de cătrefamilia regală engleză. Se vorbeşte de faptul că la bordulacesteia s-a consumat idila dintre regele Edward al VIII-leaşi Walls Simpson ce a avut drept consecinţă o crizădinastică încheiată prin abdicarea regelui.

După acest controversat eveniment istoria naveia mers mai departe, iar în 1937 a fost cumpărată deGuvernul Tătărescu , rebotezată „Luceafărul” şi oferităîn dar regelui Carol al II-lea . Astfel, la bordul naveicare ajungea deseori la Galaţi, s-au desfăşurat negocieriimportante pentru politica acelor vremuri .

Declinul Casei Regale Române dupa cel de-alDoilea Război Mondial se răsfrânge şi asupra iahtului:

1414141414

“A fost odată ca niciodată…” pentru că aşa începtoate poveştile şi pentru că tot ce ne înconjoară are opoveste ce merită să iasă la lumină, vă propunem o scurtăcălătorie dincolo de frontierele temporale. PalatulNavigaţiei , ridicat în 1912, ( ce mai e suta de ani astăzi?!) este o construcţie elegantă şi funcţională, proiectatăde unul dintre cei mai importanţi arhitecţi români: PetruAntonescu. La începutul secolului XX, Galaţiul,important port dunărean ducea lipsă de un sediu pentruNavigaţia Fluvială Română: această construcţieimpozantă venea să resolve urgenţele momentului.

Navigând spre trecutNavigând spre trecutNavigând spre trecutNavigând spre trecutNavigând spre trecut

MOTTO: “Adevărata călătorie constă nu în a căuta noi peisaje, ci în a privi cu alţi ochi.” Marcel Proust

drum, Dunărea îşi calmează apele, îşi scutură umerii depământ şi descoperă oraşul Galaţi ca un dar al proprieiexistenţe milenare. Astfel, călăuziţi de pescăruşi, de laplecare pâna la sosire, turiştii aveau posibilitatea să sebucure, timp de patru ore, de o frumoasa plimbare peDunăre, uitând de grijile cotidiene şi de toate problemelepe care le aveau adierea usoară a vântului, acordurilemuzicale, razele calde ale soarelui, dar si farmecul aparteal acelor vremuri apuse făceau din acest mod de acălători un adevarat spectacol. Din păcate, acestebucurii, cu adevărat omeneşti, au fost date prea repedela o parte in detrimentul noilor modalitati de a calatori(de pildă,valorificând vestitul, eternul aeroport de laGalaţi, nu mai puţin cunoscutul pod peste Dunăre întinsrepede la alegeri !). În acelasi timp, aceste mutaţii aufacut sa se micşoreze rolul Palatului Navigatiei, care areîn prezent are doar importanţă administrativă pentruunele organizaţii.

Timpul nu a iertat nici această clădire care acumcâţiva ani a avut nevoie de lucrări de revitalizare. În urmarenovărilor,consolidărilor, noi întrebuinţări au fostatribuite spectaculoasei săli de aşteptare. Spaţiul a fostîmpăţit: în partea stângă s-a deschis un mic magazin , iarîn cealaltă parte este sediul “Clubului pensionarilorinteligenţi”, după cum am menţionat şi în rândurile demai sus. Cu toate acestea rămâne unul dintremonumentele importante ale Galţiului , al cărui frumuseţeşi măreţie aşteaptă să fie redescoperite.

Gabriela Cazacu şi Raluca-Andreea Lupu,clasa a XII-a A

Palatul Navigaţiei de pe strada Portului , numărul34 este compus din parter şi două etaje. La parter seaflau sala de aşteptare, birourile şi amenajările necesareserviciului de îmbarcare şi debarcare ale staţiei decălători, iar la etaj erau birourile. Arhitectura exterioarăare motive specifice artei populare româneşti. Deasuprauşilor, la intrarea pe peronul gării fluviale se află unacoperiş protector, susţinut de console de lemn de stejar,ornamentate cu motive geometrice, tipic populare.

Astăzi , ceea ce cândva a fost un loc al tinerilorgrăbiţi, gata mereu de călătorii extravagante, de noiaventuri, veşnic îndrăgostiţi, veşnic îngânduraţi a devenitun spaţiu liniştit, unde pensionarii se pot întâlni.Săptămânl sala răsuna, acum, de melodiile secoluluitrecut, în amintirea gălăgiei făcute de sutele de glasurice se adunau pentru a împărtăşi emoţia noilor călătorii.Fiecare întrunire e un prilej de a-şi întâlni cunoscuţii,prietenii, dar şi noi persone cu care pot lega alte prietenii.

După ce traversează Europa, un pic obosită pe

1515151515

Dacă privesc spre trecut, experienţa limitată pecare o am, ca adolescentă de aproape 18 ani, măîmpiedică să descriu înfăţişarea Galaţiului de acum zecide ani. Povestirile celor din jur şi propriile supoziţi măajută într-o mică măsură să-mi zugrăvesc în minte, vag,imaginile oraşului de odinioară.

Odată resemnată,cu gândul că parfumulGalaţiului de altădată va rămâne un mister pentru mine,am decis să-mi îndrept atenţia în prezent şi mai ales cătreviitor. După o privire de ansamblu asupra punctelorreprezentative din municipiul nostru, am constatat căfaleza Dunării este o atracţie pentru locuitorii Galaţiului.Oameni de toate vârstele, de la adolescenţi impetuoşi,dornici de plimbari cu bicicleta sau cu rolele în locurispecial amenajate, pâna la adulţi şi vârstnici îşi petrectimpul liber, făcând promenade pe malul fluviului. Toţiîncearcă să găsească cele mai eficiente modalitaţi derecreere. Curiozitatea de a afla cât mai multe detaliidespre faleză m-a determinat să nu mă opresc doar laconstatările superficiale, ci am vrut să pătrund spreprofunzimea problemei.

Galaþiul în schimbareGalaþiul în schimbareGalaþiul în schimbareGalaþiul în schimbareGalaþiul în schimbare

În încercarea de a găsi răspunsuri cât maielocvente la întrebările mele, am apelat, prin intermediari,la ajutorul autorităţilor locale. Scopul meu a fost să aflucare sunt planurile Consiliului Local Galaţi în ceea cepriveşte dezvoltarea ăi modernizarea falezei Dunării.

Printre teancurile de dosare ale Serviciului deInvestigaţii din cadrul Primăriei Galaţi, se numără şiproiecte care vizează demersurile pentru modernizareadigului falezei inferioare. Aceasta se întinde de la GaraFluvială pâna la docurile din Port. În acest sens se aflăîn derulare un studiu de prefezabilitate. De asemenea,are loc o expertiză tehnică prin care urmăreşteconsolidarea versantului falezei inferioare pentru a fievitată surparea acesteia. În scopul fixării terenului carealcătuieşte acest mal se are în vedere plantarea de arbori.

Noi, ca simpli cetăţeni, ne dorim ca toateproiectele autorităţilor să aibă finalizare, pentru ca înviitor, Galaţiul să se ridice la standardele de dezvoltareşi modernizare pe care le impune o lume în permanentăschimbare.

Alexandra Presură , XII A

Privind de pe faleza superioară a municipiuluiGalaţi, vezi cum Dunărea îşi anexează şi o altărealitatea,o altă responsabilitate,aceea a satelor dinjudeţul Tulcea.

Prima localitate care deschide dialogul estecomuna I.C. Brătianu.Pentru consătenii mei,Dunărea,implicit accesul rapid în lumea oraşului, reprezintă ooportunitate, un mod verificat de a-ţi asigura existenţa.De-a lungul timpului Dunărea a fost unicul mijloc desupravieţuire, a asigurat hrana prin varietatea de peşteprecum şi beneficiile materiale, prin vânzarea acestuia.Cu timpul sătenii au început să aibă acces către oraş.Aici s-au angajat şi s-au acomodat cu un nou stil deviaţă. Accesul la oraş şi-a pus amprenta asupra moduluilor de a gândi, asupra perspectivelor, asupra educaţieicopiilor. Pe lângă un loc de muncă sigur, un salariu bunşi relaţii noi, locuitorii comunei I.C. Brătianu au optatpentru educaţia în liceele de prestigiu din municipu.Indiscutabil, alături de avantajele pe care Dunărea şilumea oraşului le oferă au existat şi momente de maximă

tensiune, când fluviul dătător de viată şi-a arătat o altăfaţă, una nemiloasă. În anul 2006, Dunărea a invadatatât o parte a oraşului Galaţi cât şi comuna I.C. Brătianu.Locuitorii au fost evacuaţi şi indrumaţi către zone sigure,care să îi ferească de pericol. Din fericire, Dunărea şi-apotolit mânia şi a început să se retragă. În urma ei aurămas drumuri distruse, case la pământ şi oameni marcaţipe viaţă. Timpul a trecut, drumurile şi casele s-aureconstruit, iar peste sufletele sătenilor s-a aşternutuitarea. Şi-au reluat vechile activităţi-pescuitul, iarmuncitorii şi copiii naveta.

Deşi e obositoare şi solicitantă, naveta pe Dunăreare o frumuseţe aparte ce nu poate fi înlocuită: trecereacu bacul este un spectacol inedit de fiecare dată, fie căeste iarna, fie un alt anotimp. Nu pierd din vedere faptulcă efortul acesta îmi oferă posibilitatea de a avea accesla o altă viaţă, la educaţie, la altă formă de civilizaţie.

De pe mal, înainte de a porni bacul îmi şoptesc:”Dunărea-punte între două lumi, lumea în care m-amnăscut şi lumea care, probabil, îmi asigură viitorul”.

Marina Ursu, clasa a XII-a A

1616161616

Admirată secole de-a rândul,ea a devenit un punct de reper aloraşului nostru, demn de luat în

seamă, am putea spune. Cine are norocul/ghinionul dea vizita Galaţiul îşi marchează pe itinerariul său,nefiindavertizat de nimeni, Faleza Dunării. De ce atâtaîmbulzeală în această parte a oraşului? Aici putem găsio gamă largă de explicaţii, de la cele mai “fireşti” şiabsolut normale, până la cele mai trăsnite.

Pe unii,trebuie să mărturisim,îi împinge o viecuriozitate. Vorbim despre acei turişti care,rătăcindu-se pe aceste meleaguri,sunt în căutare de locurimăreţe,unice care să le încânte privirile. Nu este cazulnostru,dar tot auzind încolo şi-ncoace de această faleză,ei se încumetă să-şi piardă câteva ore descoperindu-iveritabila înfăţişare. Pesemne ei îşi închipuie că voradmira priveliştea splendidă de pe malurile Senei sauale Tamisei. Cu părere de rău trebuie să constatăm căaceşti nefericiţi vor avea, de fapt, de-a face cu un peisajsălbăticit,extras din filmele cu piraţi,dispunând de ovarietate ameţitoare de boscheţi, stufărişuri, sălcii, plopiameţiţi de vânt, salcâmi trecuţi parcă printr-un adevăratrăzboi.

În acest univers vegetal, de-a dreptul sublim,turiştii noştri vor constata cu stupoare că şi aici mânaomului a intervenit cu frenezie pentru a-şi plasa cât maibine capitalurile. Astfel, şi-a facut loc o puzderie de micirestaurante, cafenele, chioşcuri, tarabe stinghere; mişunăla orice oră comercianţi nevoiţi să-şi vândă penibilamarfa, vânzători ambulanţi cu oferte ispititoare-zonăextrem de profitabilă, n-am ce zice! Această mulţimepestriţă nu-i amăgeşte doar pe vizitatori ci şi pe cetăţeniide rând, cinstiţi locuitori ai oraşului.Tinerii spun îngeneral: ”Mă duc pe faleză să beau un suc.” şi nu “Măduc pe faleză să mă plimb. ”Iată, deja, ideea de a băgabani în buzunarele profitorilor a fost inoculată în minteanecioplită a adolescenţilor.

Dar, având în vedere că adolescenţii devin din ziîn zi copii, n-ar trebui să ne mai mirăm. Victime ale uneierupţii tehnologice fără precedent, ei vin pe faleză ca săfie văzuţi că-şi petrec timpul liber altundeva în afară deacasă, dar mai ales ca să scape de incomodul clişeu:”Stă toată ziua cu ochii-n calculator!” Să-i iertăm peaceştia,căci sunt încă în faza de creştere, nu au minteadestul de coaptă! Mai devreme sau mai tarziu îşi vor daei seama că viaţa nu se învârte numai în jurul net-uluisau arhi-cunoscutului facebook.

Note discordante pe un ritm de poezie

- Faleza DunãriiFaleza DunãriiFaleza DunãriiFaleza DunãriiFaleza Dunãrii -Ce să mai spunem, însă, de tinerii care, fiind oameni

în toată firea, se fac de râs numai spre a atrage atenţia?Observăm, de exemplu, vestimentaţiile

extravagante copiate din cele mai bizare reviste de modăsau celebrele ţinute alcătuite din teneşi, fuste mini şitricouri fluorescente de tipul verde-neon! Asta chiar îmiaduce aminte de becurile de la ambulanţă, numai sirenalipseşte, montarea ei fiind ilegală!

Probabil că aceste persoane sunt nişte geniineînţelese, iar eu un simplu şi mediocru critic, dar, cusiguranţă, persoanele vârstnice nu sunt în aceeaşi situaţieca şi mine. Spiritul lor critic e mult mai dezvoltat,maiusturător dar, totodată, şi maijustificat. Ei nu se sfiescsă constate şi să exprime cu voce tare realitateadeplorabilă în care se afundă tineretul românesc. Seminunează de faptul că cineva poartă pălărie roşie cufundă verde, 3 perechi de şireturi la un singur pantof,unghii în culorile curcubeului etc.

Dragii mei,gusturile nu se discută! Dar vorba celorvechi: ”Nu mai e ce-a fost odată!”

Pentru restul concetăţenilor, pot spune că nutresco profundă stimă. Ei consideră faleza un loc de relaxare,nu un paradis, e adevărat, dar o oază de linişte în acestoraş agitat, ca o oală sub presiune. Căci, ce poate fimai sublim,mai atrăgător decât să priveşti răsăritulsoarelui într-o zi de vară, răsărit care se reflectă în apeletulburi ,încă paşnice, ale bătrânului fluviu?

Cum să nu te laşi dezmierdat de braţele saleputernice, viguroase, atotcuprinzătoare care te umpludimineaţa de prospeţime, voioşie, vitalitate? Când vezisiluetele bărcilor de pe mal ţi se aşterne în sufletsimţământul libertăţii care îţi dă puterea să te laşi dus devaluri ,spre ţărmurile exotice. Cum să rămâi indiferentla râvna pescarilor care-i culeg podoabele ascunse,lachemarea apusului într-o după-amiază de toamnă târzie?Trunchiul zvelt al macaralelor de la şantier-statui de fieraproape veridice-ne îmbie la visare,ne trezescmelancolia, nostalgia, dar mai ales ne oferă linişteainterioară.

Dincolo de apele Dunării se întind câtevaînălţimi,străjuite de pâlcuri de plopi şi sălcii plângăreţe,menite să ne amintească faptul că nu suntem singurii carebeneficiază de bunăvoinţa Dunării.

Elena Andreea Carp, clasa a XII-a A

1717171717

Cultura reprezintă un ansamblu deconcepţii,obiceiuri şi credinţe ce se statornicesc întimp. Iar atunci când tradiţia este respectată, parcăavem impresia că trecutul s-a reunit cu prezentul şia dat naştere unei noi coordonate temporale, marcatede emoţie şi frumuseţe.

De aceste adevăruri încearcă sa ne convingădoamna Anişoara Ştefănucă, de la Centrul Cultural<Dunărea de Jos> pe care am provocat-o la uninteresant dialog despre fluviul gălăţean,despreimaginea acestuia în arta locală, despremanifestările organizate, în timp, de oameniiCentrului pe Faleză

Către izvoarele culturii populareInterviu cu doamna Anişoara Ştefănucă

Muzeului Satului de la Gârboavele. Practic aici am avutposibilitatea să aducem în atenţia publicului galăţean şinu numai, aceste obiceiuri tradiţionale specifice zoneinoastre, aşa cum se manifestau altădată. Noi am avutbucuria să constatăm că şi dincolo de graniţa, în Ucrainaşi Republica Moldova se păstrează vii aceste credinţelegate de Caloian şi Paparude. Spun că a fost o bucuriepentru că nu e puţin lucru ca, în sec XXI, să constaţifaptul că mai există aceste credinţe, să crezi că modelândo păpuşă din pământ/lut, purtând-o prin sat, bocind-oca pe un mort şi apoi îngropând-o, deshumând-o şidând-o pe apă, ploaia va veni şi va cădea peste grâne,fertilizând pământul. Iată un alt obicei care are ca punctcomun elementul apei, de data aceasta, poate chiarDunărea. Până acum 2-3 ani realizam acest proiect pefaleza inferioară a Dunării, dar acum, având MuzeulSatului de la Gârboavele, cred că ni se oferă un cadrumult mai adecvat, vizitatorii înţeleg mai bine contextul şimodul de desfăşurare a obiceiurilor tradiţionale.Amputea, de asemenea, să ne gândim chiar la MuzeulSatului de la Gârboavele, proiect implementat deConsiliul Judeţean Galaţi în parteneriat cu CentrulCultural Dunărea de Jos şi Muzeul ţinutului Cahul. Acolos-au reunit practic gospodării tradiţionale atât din zonaGalaţiului cât şi din Cahul şi vom regăsi atât casa cât şianexele. Se pare că graniţele administrative de azi nu aureprezentat graniţe şi pentru cultura tradiţională, anumiteelemente le găsim în ambele zone, însă cu întrepătrunderide-a lungul timpului. La Muzeul Satului putem vedeacasele cu ascunzătoare, care vorbesc despre o istorielocală , o amprentă pusă de anumite evenimente. Avem,de asemenea, câteva anexe ,printre care aş amintiSamalucul, Saiaua, Chimniţa.

În cadrul lor regăsim şi obiecte tradiţionale careaduc în atenţia vizitatorilor legătura cu apa, cu mediul încare au fost construite aceste locuinţe. Reflectă modulîn care omul s-a adaptat şi a reuşit să îşi apropie natura,să exploateze tot ceea ce era în jur. Casele suntconstruite din pământ, apă şi paie, toate adăugate pe ostructură de nuiele împletite ,iar acoperişul din stuf. Aşvrea să aduc în atenţia dumneavoastră că de foarte multăvreme nu s-a ştiut că în zona noastră s-au încondeiatoua pentru Paşti, împodobite cu ornamente din ceara.Am reuşit să reconstituim câteva modele din zonă.Noi încercăm la Centrul Cultural să evidenţiem această

R: De curând, am încheiat un proiect intitulat„Costumul popular - unitate şi varietate ” la Dunăreade Jos, ceea ce a presupus realizarea unor cercetări înzona Galaţiului şi în raioanele Ismail şi Reni din Ucrainaşi în zona de S a Republicii Moldova, în raionulCahul.Aceste cercetări ne-au ajutat foarte mult săobservăm trăsături comune ale portului popular dinzonele respective, evidenţiind unitatea acestui port. Neaflăm în sudul Moldovei, cunoscut pentru tradiţiacostumului popular format din catrinţă sau fotă, iar piesade bază a portului popular specific zonei noastre ar ficatrinţa sau pestelca. Iată că prin aceste caracteristiciale portului popular zona Galaţiului se delimitează dealte zone.

Un alt proiect desfăşurat la Centrul Cultural alDunării de Jos, tot în decursul acestui an, se intitulează„La Dunăre, de Sânziene ” – Acest proiect a vizatcercetarea în zona Galaţiului, Ucrainei şi a RepubliciiMoldova şi s-a concretizat, ulterior, într-un spectacolde prezentare a obiceiurilor tradiţionale de vară in cadrul

1818181818

unitate a zonei cu Dunărea.Încercăm ,în a XXI-a ediţiea festivalului de datini şi obiceiuri de Crăciun şi AnulNou „Tudor Pamfile” ,să reunim la Galaţi grupurifolclorice care să aducă tradiţia poporului din diverselocuri din judeţ , de dincolo de Prut – din RepublicaMoldova , de la Cahul ,din Ismail şi Reni.Dorim să-iaducem la Galaţi alături de grupuri folclorice din Brăila,Vrancea şi din Transilvania şi să oferim publicului o ediţieaparte, în data de 21-23 decembrie .

Cu acest prilej aş dori să fac o lansare a unui altproiect : încercăm iniţierea ,la Centrul Cultural Dunăreade Jos, unui cerc de etnografie şi folclor intitulat „TudorPamfile”.Aşteptăm participarea şi colaborarea cu tineriipentru ca împreună să ne întâlnim lunar şi să descoperim

tradiţii specifice zonei,să realizăm şi să publicăm articoleîntr-o broşură pe care să ne străduim să o edităm. Acestproiect va începe în luna ianuarie . Poate fi şi o modalitatede afirmare, pentru că această publicaţie va fi făcută cutineri şi pentru cei tineri.

Mădălina Pintilie, Dana Lăcustă, cls a XII-a A

Respect faþã de trecutRespect faþã de trecutRespect faþã de trecutRespect faþã de trecutRespect faþã de trecutInterviu cu Nicolaie Sburlan, profesor la Centrul Cultural “Dunărea de Jos”

1. În primul rând, vă mulţumim pentrudisponibilitatea dumneavoastră. Prin acest articoldorim să realizăm o descriere a Galaţiului aşa cumîl percepeţi dumneavoastră prin lentila aparatuluide fotografiat. De cât timp vă aflaţi în aceasăbranşă a fotografiei?

Mă ocup de fotografie de, aproape, 30 de ani, din1962. În Galaţi am ajuns ceva mai târziu, prin ’96. Totatunci, adolescent fiind, am fost fascinat de aces fluviuextraordinar, pe care îl ştiam dim muzica lui Ivanovici şia lui Strauss. Foarte multă lume se întreabă de ce senumeşte “Dunărea Albastră”. Cine n-a făcut o fotografiecu Dunărea, nu va şti niciodată acest lucru. În imagini,Dunărea este întotdeuna albastră, deoarece oglindeştecerul.

2. Cum s-a schimbat Galaţiul de-a lungulcarierei dumneavoastră şi cum se vede el?

Galaţiul s-a schimbat foarte mult şi, zic eu, în rău,

iar acest lucru ni se datorează nouă, gălăţenilor. Noi n-am ştiut, şi încă nu ştim, să apreciem frumuseţea acestuioraş. Puţini ştiu că din centrul actual al oraşului până laGradina Publică, totul de pe stânga şi de pe dreapta,face parte din Patrimoniul Naţional Cultural. În fiecarezi dispare o clădire istorică si apar altele noi cutermopane, cu sârmă, vopsite în roz! Cred că nici vouanu vă place ceea ce vedeţi. La iniţiativa unui grup de“frumoşi gălăţeni” a apărut pe internet o istorie aGalaţiului în imagini, de când a apărut fotogtafia, pe la1800 şi ceva, şi până astăzi. Acolo puteţi vedea cât defrumos era oraşul şi cât de mult l-am stricat noi, oamenii.Nu ştim să păstrăm spaţiile verzi, nu ştim să apreciemîncărcătura istorică, clădirile şi monumentele. Măderanjează cei care nu lasă în pace lucrările de pe falezăcare sunt pline de scrijelituri, mâzgălituri şi graffiti. Nusunt împotriva celor care fac graffiti, ba chiar mai mult,îi apreciez pentru că unele exerciţii sunt de o mare

1919191919

frumuseţe, însă nu îşi au locul pe monumentele de pefaleză. Nu o să vedem niciodată desene pe Masa Tăceriisau pe Poarta Sărutului, din respect pentru Brâncuşi.Ar trebui să avem acelaşi respect pentru GheorgheApostu şi întreaga pleadă de artişti importanţi care auînnobilat această faleză.

Consider că este greşeala noastră, a vârstnicilor, cănu i-am informat pe tineri ce reprezintă aceste lucrări,că nu le-am arătat povestea din spatele lor. Unele dintreaceste monumente sunt de o frumuseţe rară. Ele au fostrealizate cu un efort, o contribuţie a societăţii gălăţenepentru a înfrumuseţa faleza Dunării.

3. Ce interes mai poate reprezenta Dunareaşi oraşul nostru pentru fotografi?

Fluviul încă mai este un centru de interes pentru ceidin breasla mea. Întotdeauna, în timpul cursurilor, amavut şedinţe fotografice pe malul Dunării. Noi, fotografiigălăţeni, am avut mereu un avantaj şi un dezavantaj,

când vine vorba de Dunăre. Pentru a fotografia un apusde soare, trebuie să traversam Dunărea la vecinii noştritulceni. Însă rasaritul, pentru care nu trebuie să nedeplasăm este la fel de spectaculos.

Fiecare fotograf vede Dunărea în felul său, aşa cumo simte. El poate merge pe faleză sa o imortalizeze atuncicând ninge, când plouă, când bate vântul, când apelecresc şi invadează faleza sau cand e soare. Dacă eşti un“fotograf- vânător”, cum îmi place mie să zic, nu ţiiniciodată cont de aceste condiţii.

Interesul pentru oraşul Galaţi şi Dunăre ar fi maimare dacă fiecare dintre noi ne-am aduce contribuţia laînfrumuseţarea lor. Eu aş vrea ca lumea să se mobilizezepentru ca cei care sunt doar în trecere prin oraşul nostrusa îşi dorească să revină.

Manuela Maţoianu, Georgiana Alina NADĂ,clasa XII E

Cum aþi dori sã arate Faleza Dunãrii,Cum aþi dori sã arate Faleza Dunãrii,Cum aþi dori sã arate Faleza Dunãrii,Cum aþi dori sã arate Faleza Dunãrii,Cum aþi dori sã arate Faleza Dunãrii,dacã cineva s-ar ocupa de amenajarea acesteia?dacã cineva s-ar ocupa de amenajarea acesteia?dacã cineva s-ar ocupa de amenajarea acesteia?dacã cineva s-ar ocupa de amenajarea acesteia?dacã cineva s-ar ocupa de amenajarea acesteia?

1. Dacă într-adevăr s-ar ocupa cineva de amenajareaacesteia, mi-aş dori să existe mai multe standuri curăcoritoare şi pubele pentru gunoi.

Drăghici Florentina, 17 ani2. Faleza Dunării este un loc special pentru toţiadolescenţii. Pentru mine, este un loc unde mă potrelaxa,plimba cu prietenii. Aş dori să fie îmbunătăţităprin amenajarea cu fântâni arteziene şi părculeţe dedistracţii.

Beberechi Gabriela,18 ani3. Mi-aş dori să aibă mai multe bănci, piste separatepentru biciclişti dar şi pentru cei cu role.

Mitu Andreea, 18 ani4. Nu am pretenţii în ceea ce priveşte amenajarea,decorul falezei. Pentru mine, important e să fie un locrespectat şi îngrijit.

Carp Andreea, 18 ani5. Mi-aş dori să fie, în primul rând, apa curată, să numai văd peturi şi ambalaje în toate părţile. Aş vrea săvăd mai multe flori şi câteva staţii cu muzică ambientală.Priviţi parcul din Tecuci şi veţi vedea acolo implicareatotală a omaneilor care sunt responsabili de acesta.

Huruianu Cristina, 18 ani6. Pentru ca faleza să fie un loc şi mai plăcut, ar trebuisă se planteze mai multe flori, să existe o grădină aDunării. De asemenea, ar fi potrivită şi o fântânăarteziană situată pe la jumătatea falezei. Mi-ar face şimai multă plăcere, dacă s-ar organiza şi un patinuar.

Nechifor Angela,17ani

7. Ar fi foarte frumos dacă s-ar reconstrui benzileseparate pentru biciclete, role şi pentru persoanele careies la plimbare.

Popa Ionela,18ani8. Dacă cineva s-ar ocupa de amenajarea falezei, mi-aş dori să văd mai multe luminiţe, aranjamente florale şimai mulţi arbuşti.

Violeta Nistor, 19ani9. Din punctul meu de vedere, Faleza Dunării nu necesitămari schimbări, însă un lucru admirabil ar fi marcareaspaţiului de role şi biciclete astfel încât să nu se maicreeze mici conflicte între cei care se plimbă fără rolesau biciclete şi cei care folosesc astfel de mijloace. Cândspun marcare,mă gândesc la un fel de gărduleţ sau oserie de jaloane,nu doar o simplă trasare cu linii pe asfalt,pentru că deseori nu este respectată. Cred că această

2020202020

schimbare, ar fi bine venită pentru iubitorii acestorsporturi, dar şi pentru ceilalţi.

Moraru Liza,18ani10. Cred că ar fi mai bine dacă s-ar amenaja mici parcuripentru copii, dar şi anumite spaţii cu bănci pentru a sesusţine diferite activităţi precum: interpretarea unormelodii, pictură, recitare de poezii, scurte secvenţeteatrale.

Guceanu Georgiana, 21ani11. Galaţiul este definit ca fiind «Oraşul teilor infloriţi,oraşul fluviului sfânt care se varsă cu mii de valuri blondeîn albastra mediterană a nopţii de vară.» «În sine Galaţiuleste un oraş mic, abia oraş, tocmai fiindcă are alăturidrumul spre imensitate al unui fluviu. Dar şi sertarulunui birou e prea mare când cauti în el ce nu gaseşti: ofotografie, o scrisoare.»(IONEL TEODOREANU-LORELEI )În opinia mea faleza Dunării nu ar trebui transformatăîntr-o afacere aşa cum au făcut-o deja unii proprietaricare deţin localuri şi cafenele aici. Faleza ar trebui sărămână locul unde persoanele de toate vârstele se potplimba , se pot relaxa iar tinerii îndragostiţi îşi pot declaraiubirea, eventual în nopţile când luna plină îşi scaldăimaginea în valurile Dunării. Parcurile şi spaţiile verzi artrebui reamenajate, curăţenia ar trebui păstrată, darpentru asta avem nevoie de oameni educaţi şi caredoresc sş schimbe ceva…în bine.

Nini Florina, 18ani

12. M-ar face mult mai bucuroasă să văd mai multeflori pe Faleza Dunării. Dacă s-ar susţine un programecologist din care oamenii ar învâţa să nu mai aruncegunoie, să îngrijească Faleza, atunci ar fi ca un rai acolopentru mine.

Roşu Alexia, 11 ani13. Ar trebui să facă Faleza mult mai mare, mai largă,pentru că de fiecare dată când mă duc acolo, e foarteaglomerat.

Andra Gutter, 9 ani14. Mă încântă ideea de o „faleză nouă” pentru că mereumă duc cu soţul meu acolo,dar nu e aşa cum aş vrea eusă fie. O schimbare observabilă ar trebui să se facăspaţiului verde,pe care ar trebui să-l reamenajeze şisă-l consolideze. Faleza superioară ar trebui „asaltată”de mai mulţi tei puşi de o parte şi de alta a trotuarului. Oaltă problemă care mă deranjează este cea a băncilor,sunt prea puţine şi majoritatea stricate.

Tajgob Nicoleta, 58 ani15. Cum să arate Faleza Dunării? E bine că o avem,aşa cum este ea în prezent! Desigur că poate fi maiîngrijită, adusă la standardele europene. Noi, gălăţenii,trebuie să ne considerăm norocoşi de frumuseţile naturaleale oraşului nostru. Dacă ştim să apreciem ceea ce avem,dacă ne aplecăm cu mai mult interes asupra problemelorcomunităţii locale, vom înţelege(poale?!) cât de greu estesă menţii ceea ce avem, cât d emultă responsabilitatetrebuie să avem pentru a întreţine frumuseţile locului:monumente, muzee, faleză. În calitatea mea de gălăţeanm-am mândrit cu faleza noastră. Când mi-am invitatprietenii din ţară şi din străinătate, i-am plimbat pe falezainferioară şi au rămas plăcut impresionaţi.

Bobu Daniela, 38 ani16. Mi-ar face plăcere dacă s-ar organiza mai multeconcerte cu formaţii şi artişti de calitate la care să poatăparticipa toate categoriile de vârstă. Dimineaţa, teatrumuzical pentru copii, după-masa pentru adulţi şipersoane mai în vârstă, iar spre seară pentru tineri. Casă mulţumim pe toată lumea, ar fi indicat ca genurile demuzică să fie repartizate pe zile, de preferat spre sfârşitulsăptămânii.

Draghici Ionuţ Lucian, 22 ani

Anchetă realizată deEliza Pisaroc şi Dana Coman

2121212121

Femeia pe valuriFemeia pe valuriFemeia pe valuriFemeia pe valuriFemeia pe valuri

Femeie culcată, pe lângă care odinioară păşeaţicu priviri iscoditoare şi pline de admiraţie, care mai apoiv-a făcut să simţiţi invidie faţă de ea în zilele toride devară şi pe care mai curând o folosiţi ca reper spaţial.

Deja aţi început să-i intuiţi numele, aşa că vă maidau doar câteva detalii: compoziţie statuară, intitulată„Pe valuri” şi realizată din bronz în anul 1966, desculptorul Constantin Baraschi. Fântâna artezianăîntruchipează o femeie culcată înconjurată de şase peştiorientaţi cu faţa către ea. Numită generic de cetăţeni„Nespălata”, dar semnată cu numele original „Femeiape valuri”, acest minunat monument gălăţean evidenţiază

graţia, fluiditatea şi ordineaformelor, aceastea fiindimprimate în caracterul şiîncultura oamenilor.

Deşi parenesemnificativă, prezenţapeştilor în această operăpune în valoare o ramură de mare tradişie în oraş, anumeindustria navală, Galaţiul, oraş-port la Dunăre, fiind unimportant nod comercial pentru ţara noastră.

Toate acestea demonstrează că mediul în caretrăim ne modeleaza încet, dar sigur comportamentul,exact cum valurile Dunării, prin eleganţa şi forţa lorspecifică, diminueaza duritatea ţărmurilor.

Andreea Corciovei, cls. a XI-a E

Dintotdeauna oamenii s-au întrebat cum va arătalumea peste zeci sau chiar sute de ani. Şi-au răspunssinguri cu puterea imaginaţiei şi au înţeles că incursiunileîn viitor poartă pecetea fabulosului. Mai interesant ar fiexplorarea trecutului, deoarece el lămureşte progresulomenirii până la un moment dat. Spre viitor oamenii auprivit cu speranţă sau îngrijorare, spre trecut au privitcu admiraţie. Curiozitatea m-a împins să cercetez istoria zoneiunde locuiesc acum, cartierul periferic al oraşului Galaţide la ieşirea spre Bârlad. Numită şi Bariera Traian, punctde intrare în oraş unde se încasau altădată taxele pentrumărfurile aduse spre vânzare, această zonă era destinatătârgurilor de vite şi diferitelor schimburi comerciale alenegustorilor veniţi din Moldova sau de peste Dunăre. Partea de nord a ora?ului a devenit, mai apoi, loculunde erau staţionate trupele armatelor române şi undese desfăşurau diferite antrenamente militare. După 1944,migrarea masivă a românilor spre zona urbană, atransformat terenul de la marginea oraşului într-un loc

„Oraşul” de la capătul oraşului

prielnic pentru construcţia de locuinţe individuale.Arhitectura acestora, mai apropiată de sat decât despiritul citadin, adâncea diferenţa dintre “centru” şiperiferie sau ”mahala”, aşa cum o numeau oamenii. După 1989, aglomeraţia sufocantă a oraşului i-afăcut pe mulţi dintre locuitori să-şi dorească tihna uneicase liniştite, imitând modelul Occidentului, unde lumeaevadează din infernul metropolelor. Casele mici,mohorâte – zidite din nevoia de edificare a tuturoranexelor, au fost inlocuite de vile, hoteluri si restaurantecare dau splendoare intrării în oraş. Filosoful german Johann Gottfried Herder spuneacă “istoria este geografia in mişcare”, ceea ce amconstatat şi eu urmărind o monografie a oraşului Galaţide la origini până în prezent. Zona periferică a suferit înultimele decenii o transformare impresionanta şi astfel,locul unde odinioară existau garnizoane şi târguri deanimale, a devenit acum un mic “oraş”, care se află încontinuă dezvoltare.

Casiana Spînu, clasa a X-a A

2222222222

Budapesta, supranumita “Mireasa Dunarii”, estemisterioasa pe timpul noptii si isi dezvaluie cateva dintrefrumuseti prin luminile discrete.Dunarea strabate orasulsi il despica in doua zone.Pe malul drept al fluviului ,Buda isi inalta colinele incarcate de farmecul unei istoriimilenare , iar pe malul stang, Pesta se desfasoara cubulevardele largi, marginite de cladiri impunatoare sifrematand de viata agitata a metropolei.Pe sub poduriletrepidand de goana automobilelor sau a tramvaielor,vapoarele de croaziera aluneca usor pe valurile Dunariialbastre.

Nu ma asteptam ca in Budapesta sa gasesc atatde multe poduri si canale de legatura.Podurile realizeazaun peisaj spectaculos, atractiv pentru turişti. Podul culanturi mi s-a părut cel mai frumos si mai aglomeratdeoarece ofera panorama intregului oras.

Dunãrea din Budapesta Pe sub poduri trec necontenit ambarcatiuni de

toate felurile, de la vapoare de agrement pana la salupesi chiar barci cu panze.O plimbare cu vaporasul peDunare dezvaluie minunate si nebanuite privelisticitadine.Toate obiectivele care se vad de la nivelul apeisunt luminate, iar imaginea pe timp de noapte estefeerica.In trecerea lor prin Budapesta, apele Dunariiscalda coastele inverzite ale insulelor Csepel, Margaretasi Obuda, locuri traditionale de recreere a locuitorilor.

Am petrecut trei seri in orasul taiat de Dunare,dar mirajul a fost mult prea puternic, asa ca nu-mi ramanedecat sa sper ca voi reveni in Budapesta, cea consideratauna dintre cele mai sclipitoare perle din siragul de oraseasezate de-a lungul Dunarii.

Marta Gurău

Dunărea şi-a scris istoriala Galaţi…

În <Descriptio Moldaviae>, Dimitrie Cantemircaracaterizează ţinutul Covurluiului scriind că: “… merităsă fie amintit târgul Galaţi, de bună seamă renumit nuatât prin frumuseţea construcţiilor lui sau prin preamărire,ci pentru că este cel mai vestit port comercial de petoată Dunărea.”

La răscrucea unor vechi si importante drumuricomerciale, la confluenţa dintre Dunăre, Siret şi Prut însingurul loc în care Câmpia Covurluiului înaintează pânăla malul Dunării, se aşterne oraşul Galaţi.

De aici a plecat domnul Unirii si tot aici s-a ridicatprimul monument de cinstire a marelui Eminescu.

În timp,oraşul a devenit puternic centru industrial.Navele construite la şantierul naval au fost purtate

pe mările şi oceanele lumii, iar “nava amiral” a siderurgieiromâneşti, Combinatul siderurgic, duce mai departefaima.

Din punct de vedere istoric, Palatul Navigaţiei(operă a inginerului Anghel Saligny), Teatrul de stat(Dramatic), Consiliul popular Judeţean (realizat dearhitectul Ion Mincu), monumentele cu vechime şivaloare inestimabila precum Biserica fortificata<Precista>, Biserica Catolica, biserica Armenească,construite în secolul al XVII-lea de către Vasile Lupu,întregesc harta gălăţeană.

Oraşului îi revine o imensă moştenire din parteacărturarului Vasile Alexandrescu Urechia, bibliotecapurtându-i numele si adăpostind in patrimoniu cărti rare,manuscrise si documente.

2323232323

Înfiinţat în anul 1939, într-un frumos edificiu pelocul fostei case a starostelui Alexandru Ioan Cuza,Muzeul judeţean de istorie păstrează şi azi obiecte dinperioadele geto-dacă si romană şi colecţii alcătuite deînvăţatorii Paul si Ecaterina Paşa si de VasileAlexandrescu Urechia.

Muzeul de stiinţele naturii încântă cu exponate dinflora si fauna locală, iar muzeul de artă contemporanăcuprinde numeroase lucrări concretizate în pictură,sculptură, grafică şi artă decorativă.

Un monument istoric de o importanţăsemnificativă în oraşul Galaţi este reprezentat de GrădinaPublică, aceasta fiind totodată un loc de promenadăprimitor, animat de copiii şi de pensionarii din cartierulvechi al oraşului , dar mai ales de studenţii care îşi aucomplexul de cămine în apropiere.

Pe timpul verii, Grădina este un loc de relaxare sidestindere, oferind trecătorilor şansa de a se elibera destresul zilnic, măcar pentru câteva minute, iar odată cuvenirea toamnei, plimbările pe covorul ruginiu de frunzesunt magnifice, trezind imaginaţia si fiind o sursă deinspiraţie pentru tinerii artişti.

Faleza Dunării este o zona reprezentativa aoraşului, fiind, de asemenea, un loc ideal de promenadă,relaxare si agrement.

Pe lângă vasele-restaurant existente la mal, pefaleză mai sunt amplasate numeroase sculpturi în metal,realizate în urmă cu treizeci de ani, de artişti români, încadrul unor tabere naţionale de creaţie.

Majoritatea au fost sculptate în jurul anului 1976,printre acestea enumerându-se: “Septenarius”,“Confluenţe”, “Pasărea apelor”, “Ziua si noaptea”,“Tentativa”, “Orizonturi”, “Solid-fluid” şi “Capriciileielelor.”

Deşi sunt mulţi cărora le displac lucrările de pefaleza Dunării, pe motiv că le consideră emanaţii alevechiului regim, sculpturile trebuie apreciate deoarecereprezintă străduinţa celor care au trăit pe acele timpuride a exprima arta adevărată.

Galaţi-ul a fost, încă de la începuturi, un oraşmulticultural, comunităţile elene, turce, evreieşti,armeneşti convieţuind în armonie cu românii.

Dacă vrei să cunoşti cu adevărat oraşul, plimbă-te pe străzile înmiresmate de tei primăvara târziu, ascultă“Valurile Dunării” cântate de bătrânul ceas al Prefecturiila fiecare oră, sau priveşte Dunărea de pe mal cum îşileagănă povestea.

Nopţile de vară sunt feerice si parfumate, iar cândceasurile sunt târzii, deseori liniştea este spartă de sirenavreunui vapor ce trece pe Dunăre.

Ion Trandafir aduce, prin cântecul său dunărean,o voce lirică proprie despre însemnătatea acestui fluviu:

Apă de gând Ion TrandafirDunăre de gând curatprăvălit sub mal cântat;apa mea de vis adâncpână-n sângele de prunc,cel dintâi tăiat în douăsub puntea de lună nouă;unde prundu-i mai prelinscea mai vie stea a ninsun nisip de foc ascunsdin luceafărul ce-a cursdându-mi cu mâinile goalerespirările astrale:unde albe, unde negrerăsucindu-se sub pietre,unde lungi, unde scurtateochi prin ochi lumini umblateşi în moarte şi în viaţăsă le văd deodată-n faţăcu trei cercuri dintr-un cerccând mă trag înspre înecşi m-aruncă-n lumea tadragostea de undă reace nu primeşte pământnici pildă de la cuvânt

pleoapă-a cerului curgând,Dunăre apă de gând.

Miruna Partal, clasa a X-a A

2424242424

Galaţiul-poartă spre Orient, cotropit şi ars, salvatde Dunăre, dar şi distrus de aceasta.

Tărâmuri unice, oameni prietenoşi, naveimpunătoare: aşa arăta Galaţiul de altă dată, care, dupăcum spune prinţul Dimitrie Cantemir, rămâne “târgul denegoţ cel mai vestit de pe toată Dunărea”. Acel punctcomercial a avut,cu adevărat, confirmat de viaţă statutde porto franco. Nodul ce lega Marea Britanie de PoartaOtomană a fost totuşi ars de cei ce trebuiau să-i fieeliberatori, ruşii, dupa relatările lui William Hunter.

Deşi înfloritor,în mod vizibil, ascensiunea sa eraîntreruptă periodic de crizele politice.Oraşul a datRomâniei oameni de seamă,precum Al.I.Cuza , CostacheNegri şi sora vitregă a acestuia, Cocuţa Conachi.

În nenumărate rânduri, Galaţiul, de după Războiulde Independenţă, a fost pus la încercare de propriiiconducători, inclusiv de regele Carol I, care doreaudesfiinţarea statutului de porto-franco. Starea de războişi nerealizarea antrepozitelor preconizate au amânatdecizia. Mihail Kogălniceanu şi V.A. Urechea numeauGalaţiul şi Brăila “ochii şi plămânii ţării”. Apărătorii săis-au găsit în rândul elitei moldoveneşti, adică în MihailKogălniceanu, urmat pe această cale de către fiul său.

Galaţiul, deşi punte de legătură între Europa şi Asia,era necivilizat, societatea fiind organizată într-un modmedieval.După cum spun jurnalele de călătorie ale vremii,oraşul era foarte puţin populat ”neavând mai mult de 300de locuitori constând în greci, români, armeni şi evrei,mai sunt şi turci care obişnuiesc să se opreascăuneori”.Hrana, ca un contrast cu bogăţia mărfurilor, erapredominant formată din peşte din râu din care mâncauîn fiecare zi- “ce-i lipseşte în savoare e compensat însăîn mărime”.

În comparaţie cu cel de astăzi, Galaţiul era un mediu

Galaþiul, oraº de la DunãreGalaþiul, oraº de la DunãreGalaþiul, oraº de la DunãreGalaþiul, oraº de la DunãreGalaþiul, oraº de la Dunãre- între ieri şi azi -

de trai sărăcăcios şi murdar, latura sa comercialănemaifiind schimbul de mărfuri, ci dezvoltarea în industrianavală şi comercializarea produselor acesteia.

Şantierele navale din Galaţi, astăzi instituţii cutradiţie, care au dus la deschiderea unei facultaţi cu acelaşiprofil, de de mare prestigiu, a avut un inceput descurajant.La înfiinţarea lor, unii dintre călători spuneau “construcţiacorăbiilor e foarte rea, de calitate proastă şi sunt puse încirculaţie înainte de a se usca”. Împotriva a ceea ce pareaun viitor întunecat, gălăţenii s-au perfecţionat în construcţiade nave şi astfel, în scurt timp, şantierul a devenitprincipalul furnizor de vase in toată Europa. Cu timpul,cumpărătorii au devenit din ce in ce mai importanţi,lansările la apă fiind adevărate evenimente cu fast la careparticipa insuşi regale.

De-a lungul existenţei sale, Galaţiul a fost unteritoriu controversat, disputat şi adesea asuprit fara devină. A reuşit, spre mândria sa, supravieţuirea. Cu o istorieincertă, oraşul a reuşit să îşi creeze un renume pe care îlpăstrează, cu mândrie, şi astăzi.

Raluca Amelia Enache şi Daniela Florea

2525252525

În luna iunie a anului1954, un număr de 126 deelevi au încheiat cursurileanului I al Şcolii Pedagogicede Băieţi din Galaţi, pentru caîn anul următor să rămânădoar 36 de elevi în anul II laŞcoala Pedagogică MixtăGalaţi, nou reorganizată .

În funcţie de mediagenerală a anului I, puteam

solicita să urmez cursurile oricărui liceu sau ale unei şcoliprofesionale. Am rămas credincios părerii mamei, caresusţinea că „învăţător e cea mai nobilă funcţie sub soare”.

După absolvire am fost solicitat să rămân în Galaţi,ca îndrumător la „Secţia Şcoli şi Pionieri”. Mi-am urmatchemarea de învăţător la ţară. Am cunoscut viaţa satuluiîn permanenta lui dezvoltare: de la uliţele pline de colbşi noroi, fără lumină electrică, până la ziua de azi cucablu TV, telefon, apă curentă, gaze şi, mai nou,canalizare.

Dar farmecul vieţii la ţară este altul. Întâi şi întâitrebuie să vrei, să iubeşti, să fii atras spre viaţa de laţară, după care le trăieşti intens pe toate. Şi tot într-unprim- plan este necesar sa-ţi creezi un locuşor deosebital tău şi al familiei tale. În faţa casei să semeni gazon, săplantezi trandafiri şi flori (de la ghiocei la crizanteme),să arunci, neuniform, câteva pietre, câteva cioate cuforme interpretabile, o veche căruţă, o mică fântânăarteziană, ce-şi trage apa de sub un munte miniatural, oboltă de viţă-de-vie şi câte... şi câte altele

Seara, pe o bancă, în acest decor, sub mirosulghioceilor, al trandafirilor sau al boabelor de struguri,

cu doi vecini sfătoşi alături, uiţi de oboseala zilei şi staila taifas până ce răcoarea nopţilor cu stele ţi se strecoarăsub cămaşă. Gălăgia nupţială a broaştelor din lac, ţârâitulgreierilor, cântecul păsărilor îţi liniştesc sufletul,iar somnulbinefăcător te face să uiţi de greutatea zilei de mâine.

Zece motiveZece motiveZece motiveZece motiveZece motivede a trãi la þarãde a trãi la þarãde a trãi la þarãde a trãi la þarãde a trãi la þarã

Motto: Sfânta muncă de la ţară, izvor sacru de rodire,Tu legi omul cu pământul, într-o dulce înfrăţire.

Vasile Alecsandri – Plugurile

Etnografie în faţa casei

La ţară, eşti bun prieten cu toţi sătenii de pe uliţata, cunoşti şi stai la sfat cu oricare dintre oamenii locului,le afli necazurile şi bucuriile, te simţi util acestora, te simţiîmplinit că poţi participa afectiv şi efectiv la problemelelor. În discuţiile cu semenii afli ce au făcut, ce fac, ce aumoştenit, ce pot transmite viitorului. Cunoşti obiceiurileşi tradiţiile, le aduni în mici muzee etnografice şi istorice,îi ajuţi să le poată lăsa moştenire.

La ţară, te afli permanent în mijlocul naturiigeneroase. Apa iţi vine, curată şi rece, din straturile încănepoluate ale pământului, fructele şi legumele le găseştiîn fiecare dimineaţă, brobodite de rouă, în grădina dinspatele casei. Seara intri la păsări şi aduni ouăle caldeîncă. Mielul pentru Sărbătorile Paştelui îl cumperi, celmai adesea, de la vecinul cu care cinsteai în grădinacasei, însă porcul pentru sarbătorile de iarnă îl creşti cudragoste şi grijă, fără substanţe stimulatoare. În timpulsărbătorilor asişti sau participi la desfăşurarea obiceiurilorde iarnă. Aduni vechi colinde, datini şi obiceiuri şiîmpreună cu bătrânii satului le prezinţi sătenilor, leînregistrezi pentru vremuri viitoare.

Vorbind despre sărbători, mai este ceva deamintit: la ţară eşti mult mai aproape de Dumnezeu.Botezul, nunta, înmormântarea adună oamenii la Biserică.Toate acestea îi fac pe săteni mai uniţi, mai buni, maiaplecaţi spre întrajutorare.

Nu poţi încheia gândurile despre viaţa la ţară fărăsă vorbeşti de bucuriile iernii: pomi încărcaţi cupromoroacă, gălăgie pe derdeluş, cântece de copii,

Oaspeţi din oraş

2626262626

căldura sobei. În casă vin prieteni din oraş să le miroasea plită încinsă, să rostogolească bulgărele de mămăliguţăîn untura fierbinte a tochiturii, să asculte vuietul vântuluişi trosnetul lemnelor în soba de teracotă.

La ţară şi banul are o altă valoare. La oraş totulse cumpără, totul se plăteşte. La ţară, multe, foarte multe,

se obţin prin munca pământului. Puţinul efort fizic terăsplăteşte cu produse proaspete şi cu sănătate. Efortultău de azi va duce neîndoielnic, la ridicarea satului, ladezvoltarea lui şi a ţării.

Învăţător Amelian Chirilă, Tuluceşti

Bătrâni colindători Muzeul satului

Născut în această zonă a ţării, la limita dintreDealurile Covurluiului şi Lunca Şiretului, în sudulMoldovei mă simt extrem de bine legat de aceste plaiuripentru mai multe motive. Părinţii, bunicii şi străbuniciimei au locuit în această zona. Ei aveau aceleaşi ocupaţiicu ale ţăranilor răzeşi cu rădăcini adânci în istorie pânăla voievodul Ştefan cel Mare şi poate mai vechi.Majoritatea se ocupau cu prelucrarea pământului ,cultivând cereale, viţă de vie, pomi fructiferi. Întrecrescătorii de animale puteau fi remarcaţi cei ce seocupau cu oieritul. Fiind în apropierea Siretului şi aafluenţilor sudici ai acestuia ,mulţi se ocupau cu pescuitul,mai ales în perioada revărsării apelor. Mai puţini dinrândul locuitorilor practicau meşteşuguri tradiţionale, fiinddin tată în fiu: potcovari, cojocari, cizmari, croitori,lemnari, olari. Majoritatea femeilor organizau iarna seride clacă pentru scărmănatul lânii de oaie, ţeseau,împleteau, coseau.

Produsele agricole vegetale şi cele animale eraucomercializate în cartierele mărginaşe ale oraşelorapropiate: Galaţi, Brăila, Tecuci. Transportul se efectua,în special cu căruţele trase de boi şi de cai. Măgarii şicatârii erau folosiţi mai ales de către ciobani la stâni. Populaţia era foarte ocupată, neavând timp liber decâtiarna sau la sărbătorile religioase. Dar şi în perioadafrigului, alături de femei, participau la clăci şi oameniicare împleteau coşuri din nuiele ,numite “târne” şi rogojinidin papură. Fiecare familie era conştientă că pentru a

De ce mi-am ales viaţa de la ţarăsupravieţui trebuie să muncească în special la câmp,potrivit proverbului “ Cine nu iese primăvara din casă,nu are ce pune iarna pe masă”. Ca să poţi ajunge unfuncţionar în oraş, preot sau învăţător trebuia să înveţifoarte mult încă de mic. Fiind condiţii materiale precare,de cele mai multe ori, un copil era întreţinut de toţimembrii familiei pentru a urma o şcoală mai bună dinoraş.

Condiţiile de viaţă socio-materiale au evoluat înconcordanţă cu societatea umană al cărei progresştiinţific-economic s-a resimţit şi în această regiune îndiferitele perioade ale istoriei.

În zilele noastre cele mai mari suprafeţe de terensunt lucrate de către arendaşi şi cu sprijinul proprietariloragricoli. Suprafeţe agricole mai mici sunt lucrateindividual. Produsele agricole şi animaliere sunt decalitate. Mediul natural este ecologic, fără surse depoluare. Asigurarea unui mediu de viaţă sănătoslocuitorilor prin îmbunătăţirea serviciilor privindcolectarea şi sortarea deşeurilor menajere şi viitoareleamenajări de canalizare şi evacuare a deşeurilor lichide,alimentarea cu apă curentă şi energie electrică în zonelenoi de construcţii atrag noi tineri care doresc să sestabilească în comunitate.

Un alt motiv în ceea ce priveşte asigurareastabilităţii în zonă, în pofida faptului că sunt şi familii tinere,în special care lucrează în străinătate, îl constituie unitateaşi buna convieţuire în strânsă comuniune a locuitorilor.

2727272727

În viaţa satului, instituţiile locale: şcoala, biserica,aşezămintele culturale au promovat cu consecvenţăinstruirea şi educarea tineretului.Obiceiurile şi datinilece însoţesc întreaga viaţă a omului de la naştere până lamoarte marchează principalele evenimente din viaţa luica şi munca pe care o desfăşoară de-a lungul întreguluian. Spiritul de solidaritate specific colectivităţii este unreflex al condiţiilor social-economice din trecutulsocietăţii noastre, în care a dăinut timp îndelungat obşteasătească drept formă de colaborare economică întremembrii comunităţii . În obşte se împleteau formelemuncii individuale cu cele colective: terenurile agricolese lucrau individual, dar pădurile, fâneţele, izlazurile,bălţile cu stuf constituiau proprietate obştească de grup.Obştea a dezvoltat spiritul de solidaritate în rândurilemembrilor săi, întărind legăturile dintre aceştia.Participarea colectivităţii la manifestările caracteristicedatinilor şi obiceiurilor tradiţionale se datoreşte, deasemenea, structurii genealogice a satului, legăturilor

dintre neamuri care se păstrează pe durata mai multorgeneraţii.

Procesul de modernizare actual a infrastructuriirurale prin diverse proiecte finanţate de diferite organismelocale sau europene creează garanţia oferirii unor condiţiide viaţă mai bune într-un mediu natural sănătos, cu foartemici influenţe dăunătoare dezvoltării umane. În acestmod apar noi oportunităţi pentru promovarea turismuluirural, valorificându-se condiţiile naturale locale şi zonaleprecum şi cele istorice, tradiţii, datini, obiceiuri, ocupaţiişi meşteşuguri. Iată motive suficiente pentru mulţi dintrenoi în a ne determina să ne alegem viaţa de la ţară liniştită,creativă şi cu multe împliniri în plan intelectual-profesional.În viitor, populaţia urbană se va apropia mai mult dezonele rurale, ocolind aglomeraţia şi condiţiile unui habitatmai stresant şi dificil. Sunt convins că viaţa de la ţară vadeveni mai atractivă şi pentru învestitori şi pentru creareaunui mediu propice dezvoltării unor proiecte necesarelocuitorilor.

Învăţător Mihai Gheorghe, Braniştea

În urmă cu un an, am vizitat , la Siviţa,împreunăcu un grup de colege, Muzeul etnografic “Vatra cu dor”.Am rămas atunci impresionate de originalitatea,deunicitatea acestuia.

Punctul “Vatra cu dor” este un muzeu viu, aşacum îi place fondatorului său, domnul Paul Buţa, să îlnumească. Situat în satul Şiviţa, la aproximativ 15kilometri de Galaţi, muzeul este reprezentat de ogospodărie tradiţională, construită în stilul tipic locuinţelordin Lunca Prutului, învelită cu stuf, cu cerdac, cu prispăde lut şi cu cele două camere, casa de locuit şi bucătăria.Aici, vizitatorii pot vedea o gamă foarte largă de obiectetradiţionale specifice acestei zone (strachini, tingiri, tăvi,

Dor de Dor de Dor de Dor de Dor de “““““Vatra cu dorVatra cu dorVatra cu dorVatra cu dorVatra cu dor”””””oale, castroane şi farfurii din lut, ustensile de meştesug:război de ţesut, roata de olărit, cicârâc, fus de tors),aşadar, o adevărată colecţie ilustrativă pentru civilizaţiarurală.

Cu amintiri despre acest loc minunat, ne-amhotărât să mergem să vorbim cu omul din spateleinteresantului proiect, domnul Paul Buţa. Actor la TeatrulMuzical “Nae Leonard”, l-am găsit de această dată laCentrul Cultural “Dunărea de Jos”, desfăşurându-şiactivitatea în cadrul secţiei Cercetare, Conservare şiValorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare.

Prima întrebare ,al cărei răspuns ne-am grăbitsă-l notăm cu interes,se referee la impulsul care a statla baza hotărârii de a înfiinţa un astfel de muzeu.

Cu o mare căldură în glas, domnul Paul Buţane-a mărturisit că a dorit să creeze o replică, înminiatură,la instituţiile de profil în care oamenii nu potdoar să vadă obiectele expuse, ci să şi interacţionezecu acestea. La“Vatra cu dor” putem întâlni o serie demărturii lăsate de cei care au învăţat vechile meşteşuguri(olărit, ţesut, sculptat în lemn). Ne aducem aminte că şinoi am încercat (zadarnic ) să ţesem şi să mânuim roataolarului ;am renunţat repede,în schimb, am notat emoţiamomentului într-un caiet de impresii. Am fost curioasesă ştim dacă tinerii au fost interesaţi să viziteze muzeul.Răspunsul a fost categoric : “Da! Solicitările au fost foartemulte. Din păcate, timpul nu mi-a permis să răspund

2828282828

După o zi de şcoală, părasesc oraşul zgomotos,limitat de zidiri gri, înalte şi reci. Într-un autobuz cupatruzeci de locuri,plin de oameni nerăbdători să ducămerinde familiei,de elevi înfometaţi, mă întorc spre casă.

Dincolo de geamul spălăcit, privirea îmi alunecăasupra peisajului. Clădiri, fabrici (pe unde mai sunt),depozite, zgură - munţi de zgură, fum, maşinării ciudate,oameni murdari care par să trudească încontinuu. Oraşula ieşit în afara sinelui său. Odată cu intrarea în Movileni,privirea îmi este scăldată de case, care mai de care maicolorate, modernizate, toate învăluite în fumulCombinatului şi strajuite de triumfatorii munţi de zgură.

Pe partea stângă a şoselei, Siretul curge liniştit,neutru, fără a lua parte la zbuciumul oamenilor. Ca unstrăjer al timpului el îmi aduce aminte de ce iubesc atâtde mult viaţa la ţară. Urmărind cursul Siretului, timpulfuge, roţile semişcă mecanic şi ajung, în cele din urmă,la destinaţie, satul Traian.

Aflat între comunele Braniştea şi Şendreni, satuloferă zilnic un adevărat spectacol privirii.Valul lui Traian,strada principală a devenit odată cu trecerea timpului ograniţă imaginară între două lumi, ce privite din exterior

SATUL MEU: UN PUNCT ÎNTREMODERN ŞI TRADIŢIONAL

par opuse. Partea dreaptă a satului (care, mai nou,sesubordonează Sendreniului) a devenit o dovadă a treceriitimpului, a evoluţiei societaţii.Case impunătoare, luminateputernic străjuiesc vatra veche a satului. Pe parteastângă, timpul pare a se fi oprit. Case bătrâneşti, uliţenoroioase, copaci verzi apără casele de microbul adusodată cu urbanizarea.

Norii grei şi moleşeala din aer mă îndeamnă lavisare. E aproape ora şase şi în spatele casei o regăsescpe bunica, o fiinţă ninsă de timp, care dă foc sobei pentrua face de mâncare. Ceaunul este umplut cu apă şiaşteaptă să fiarbă.

Ne-am adunat toată familia la gura sobei şiaşteptăm ca glasul împletit cu tristeţe şi răbdare al buniciisă se scurgă încet. Se pare că trecerea timpului, nu i-aschimbat sufletul încărcat cu iubire de pământ. Nepovesteşte despre cum arăta satul odată... Cu privireaaţintită în jarul roşu, mintea mea proiectează o altă imagineasupra trecutului. Siretul şi pădurea nelimitată de dig îşiaruncau farmecul şi puterea binefăcătoare asupra unuicătun binecuvântat de natură şi Dumnezeu. Străjuit depădure şi Siret din faţă, pajişte bogată şi un izvor ce

tuturor, dar elevii sunt interesaţi să cunoască acestmuzeu.” Am aflat că elevi de la Liceul de Artă au iniţiataici o tabără de creaţie, în care au putut să cunoascămai bine elementele tradiţionale româneşti, să picteze înaer liber, în curtea frumoasei gospodării. Au campat încurtea casei, iar dornicii au putut să doarmă pe patuldin paie. Dimineaţa, elevii s-au trezit într-o atmosferăliniştitoare, numai bună pentru a putea picta răsăritulsoarelui.

Întrebat care este cea mai mare satisfacţie pecare a avut-o în urma ridicării acestui muzeu, domnulBuţa ne-a relatat o întâmplare pe care o consideră

reprezentativă pentru această întrebare. În a doua zi dupăinaugurarea muzeului, un grup de tineri ce se îndreptaspre Galaţi ,pentru a susţine o probă la examenul debacalaureat, s-a oprit la troiţa din faţa casei; elevii s-auînchinat după cuviinţă,iar apoi au plecat la competiţie.Acela a fost un moment de împlinire sufletească asociatacestui muzeu. Domnul Buta ne-a mărturisit că troiţa afost sculptată de el prin valorificarea unui bătrân salcâm,poziţionat la poarta lăcaşului tradiţional.

Se pare că şi reacţia sătenilor a fost una pozitivăcu privire la Muzeul “Vatra cu dor”. Mulţi dintre aceştiaau contribuit cu obiecte proprii.Gazda noastră precizeazăcă şi acum, oameni din sat vin să îl anunţe că au maigăsit prin gospodărie obiecte care ar putea să îi fie defolos. Işi aduce aminte cu bucurie de chipul unui bătrâncare într-una din zile i-a donat o veche ulcică cioplită cumâinile sale şi căreia nora sa îi găsise o nouă utilizare:bol de hrănit puii în ogradă.

Sperăm că acest material să vă fi stârnitcuriozitatea cu privire la un loc minunat de unde putemînvăţa “pe viu “să ne preţuim tradiţiile populare. Noiştim cu siguranţă că, după discuţia cu domnul Buta, nis-a făcut dor de “Vatra cu dor”.

Alina Ignat şi Simona Chiriac, XII E

2929292929

arunca sclipiri în partea stânga,vii cu struguri zemoşi înspate, satul Traian era un tărâm al bunăstării materiale şial sufletelor curate. Unde astăzi se află şoseaua şi ogroapă de gunoi, acum patruzeci de ani o pajişte verdelumina satul. Duminicile flăcăii şi fetele îşi alegeau hainelecele mai de preţ şi jucau hora pâna când, sleiţi de puteri,îşi căutau loc de odihnă în şurele de fân presărate icicolo pe verdele păşunii.

Odată cu trecerea timpului, stejarul şi-a înălţatimpetuos crengile şi a devenit un rege al satului.Coroana-i impunătoare veghează deasupra caselor.

Biserica urcată pe o colină ,la capătul satului erasingurul loc unde oamenii îşi puteau odihni trupul şi minteahăituite de munca câmpului. Încă de departe turlaînvăluită intr-o linişte de mormânt, aşteaptă venireacredincioşilor. Între zidurile nu prea înalte, cu bănci debrad şi vitralii ce proiectau o lumină sfântă, purificatoare,glasurile creştinilor însufleţite de Duhul Sfânt se înălţaudeasupra satului învăluit în tăcere. Astăzi biserica şi-apierdut din frumuseţea de odinioară.

Ziduri înalte, albe o înprejmuiesc, iar o casăparohială s-a ridicat impetuoasă în spatele ei. E clar...microbul modernităţii a atins şi acest loc sfânt. Vechilevitralii colorate ce filtrau o lumină divină (ce mare devisări în spatele lor!), anul acesta au fost înlocuite cugeamuri termopane. Răceala materialului marostrangulează celestul. Glasurile reunite ale credincioşilornu mai sunt suficiente pentru a răzbi prin liniştea satuluişi au fos înlocuite cu un sistem audio performant.

Realizez cât de răi am devenit, cât ne-amîndepărtat de cele sfinte, acum doar o mână de oameniaaduc multumiri Divinităţii, restul fiind mult prea înrobiţide greutăţile vieţii pentru a mai crede în ajutor ceresc.

Peste drum de biserică, în trecut,se ridica vecheaşcoală, clădire cu trei camere mari, înalte, îmbrăcată înalb şi cu o curte străjuită de salcâmi verzi. Deşi se învăţasimultan, într-o singură sala de clasă, Vechea Şcoalăera cel mai de preţ lucru, unde maturii de astăzi şi-aucreat vise,au nutrit speranţe si au stins deziluzii. Astăzi

şcoala a căpătat înfaţişarea unui depozit frigorific. Albulimaculat de odinioară a fost înlocuit de un amestecdezolant de gri şi albastru. Zidurile puternice şiimpunătoare au fost înlocuite de pereţi de pal. Cu toateacestea, învăţământul simultan s-a păstrat .

Glasul bunicii devine tremurat atunci când ochiiminţii i se opresc asupra părţii drepte a satului. Pe imaşvitele se îndestulau din iarba plină de sevă şi sorbeaudin apa cristalină a izvorului, ce curgea izbind pietrelede printre coline. Câtă lume, cât miros de aer proaspăt,câtă bucurie pentru flăcăii ce se adunau pentru a sejuca cu o minge facută din cârpe, cât amestec de extazşi ruşine pentru fetele ce le priveau înfiorate jocul.

Astăzi, zidiri înalte, reci, luminate puternic auînlocuit vechea păşune... Izvorul a fost barat pentru anu inunda cartierul de vile. Păcat!

Deşi trupul îi este istovit de munca câmpului,dragostea pentru pământ a rămas vie în bunica. Glasulei capătă o altă modulaţie, ceva straniu, un amestec deplăcere şi tristeţe îi cotropeşte privirea atunci când nepovesteşte despre seceratul de după Sf. Petru, despre„vorbele” din timpul secerei şi despre plăcerea cu caremâncau pită coaptă în casă, din grâul cules cu sudoareamuncii lor. Nu se plânge că a muncit prea mult, dar îşidoreşte să resimtă mirosul grâului crud zdrobit în palmeşi să reguste pita coaptă pe vatră după o zi de muncă.

Ca un impuls de a ne trezi din visare, glasul şiprivirea recapătă agerimea de altădată... A şi răsturnatmămăliga pe fundul vechi de lemn şi ne spune „Haideţila masă!”.

Câteva cuvinte rostite cu glas tremurat încearcăsă ascundă o tristeţe profundă şi sparg magia: ”Mi-aşdori să mă întorc în timp... însă timpul nu-si intoarcecursu, el doar goneşte fără a-i păsa de ceea ce lasă înurmă”.

Jarul pâlpâie încet şi duhurile străbunilor se reintorcpe tărâmul veşniciei... Privesc chipurile părinţilor şi vădcum lacrimi cenzurate le scaldă şi lor chipurile.

Andreea Moraru, cls a XII-a B

3030303030

Situată la numai 24km de municipiul Galaţi,comuna Schela e una dintre cele mai înfloritoare aşezăridin judeţul nostru. Şi spun asta cu mândria unei fiice alocalităţii !

De-a lungul timpului cei care au fost la conducereau dat dovadă de pragmatism şi de o dorinţă nestăvilităde a schimba totul in mai bine,adică în folosul semenilor.

Acum, în 2012, tot ce ne înconjoară pare să numai semene deloc cu imaginea standard a satuluiromânesc.Drumurile prăfuite şi uliţele au dispărut, acumcomuna e asfaltată în proporţie de 35%, ceea ce aschimbat mult imaginea ei.

Pe strada principală, cea care desparte comunaîn două, s-au plantat pe o parte şi pe alta tuia, brăduleţicare îşi duc liniştiţi existenţa.

Viata oamenilor din Schela se aseamănă destulde mult cu cea a gălăţenilor: au apă curenta, un sistemde colectare a deşeurilor bine pus la punct internet,bibliotecă, supermarket şi alte magazine, parcuridestinate copiilor, parc pentru adolescenţi şi adulţi, terende fotbal sintetic şi cam tot ce e nevoie pentru un trailiniştit. S-au înălţat multe case noi: oameni veniţi dinGalaţi şi nu numai, au decis să îşi continue viaţa într-unclimat mai puţin poluat, mai echilibrat şi totuşi foarteaproape de oraş.

Să regretăm că ne-am îndepărtat atât de mult delumea satului tradiţional,coborât în legenda, afundat în

Avântul modernizării praful istoriei? Mulţi consăteni nu auidei preconcepute, remuşcări şi adorăviaţa mult mai uşoară pe care o auacum. Poate cei foarte în vârstă aunostalgii (deşi admit că viaţa le eramai rea), faţă de tradiţiile şi obiceiurilede atunci (de hore, de simplitateaoamenilor, de bunul simţ mult maipronunţat, de respectul pentru lucrurile marunte.)

Avântul modernizării ne-a prins pe toţi. Nici măcarcăruţe nu mai vezi pe şosele, mai nou e coadă în trafic,însă ne place asta şi vrem parcă şi mai mult: să devenimorăşeni

Din păcate, am renunţat aproape de tot la tradiţiişi obiceiuri, foarte rar ne mai amintim de ele, mai nousuntem atraşi de sărbători care presupun petrecerizgomotoase, sărbători imitate, de regulă, din occident.

Totuşi viaţa aici e plăcută, copiii au resurselenecesare pentru a se dezvolta armonios, tinerii pentrua-şi trăi adolescenţa, adulţi pentru a avea familii şi oviaţă fericită, iar bătrânii pentru a se bucura de vârstalor.

E o lume în permanentă dezvoltare, cu oamenideschişi la minte, cu spirit intreprinzător plini de dorintade a trăi într-o comunitate modernă.

Putem spune că datorită lor, datorită locuitorilorsăi comuna Schela a ajuns la acest stadiu de dezvoltareşi tot graţie lor va continua să se afirme.

Bianca-Andreea Chiriac, cls. a XII-a A

Bianca: Sunteţi o figură emblematică pentrucomuna Schela, omul la care cetăţenii apelează cuîncredere atunci când întâmpină probleme de oricenatură. De câţi ani munciţi în folosul locuitorilorcomunei?Maricel Petrea: Cunosc îndeaproape problemelecomunei Schela şi am fost mereu alături de ea, în spateletuturor proiectelor, alături de săteni la bine şi la rău. Eiapelează acum la mine cu încredere pentru că stiu căfac tot ce-mi stă în puteri să îi ajut. Timp de 8 ani am

fost alături de locuitoriicomunei Schela încalitate de viceprimar(mereu pe terenverificând stadiul lucră-rilor, interacţionând cusătenii), 2 ani în funcţia

Pariul cu civilizaţia Interviu cu Maricel Petrea - primarul comunei Schela

de primar interimar şi, după ce am câştigat alegerile dinacest an, am revenit în funcţia de Primar.Privind în trecut pare un proces destul de dificil şiobositor (nu e deloc uşor să lucrezi cu oamenii) dar amfăcut-o cu drag, pot spune că m-am definit ca om odată cu dezvoltarea acestei comune.

1. Bănuiesc că meseria de primar nu este unatocmai uşoară; ea vă acaparează viaţa cu totul.Cum se desfăşoară o zi din viaţa unui primar? Cuce probleme sociale se confruntă zilnic alesul obştii? Într-adevăr, meseria de primar a devenit viaţa mea;de fapt, îmi mut doar punctul de lucru. Nu am unprogram fix, ceea ce ştiu e că plec dis-de-dimineaţă şima întorc seara foarte târziu. Până şi weekend-urile îmisunt presărate cu actele de la birou (râde), dar chiarîmi place.

3131313131

Deci, o zi din viaţa mea înseamnă muncă la birou, muncăpe teren; inspectăm posibile viitoare proiecte pentrucomună, contactăm viitori investitori.În legătură cu problemele sociale, pot spune că avemcazuri particulare; resimţim şi ne confruntăm cu ceeace se confruntă toată lumea: criza econimocă şi efecteleei (sărăcia, lipsa locurilor de mucă, preţurile tot mai mari,bugete mai mici). În schimb, valorificăm ceea ce avem,pentru a supravieţui.

2. În ultimii ani comuna Schela a suferit modificărimajore, îmbunătăţiri care au venit in ajutorulcetătenilor. Ne puteţi menţiona câteva din proiectelecare au avut finalizare în comună şi care se bucurăde un real succes?Aşa e, comuna Schela s-a făcut remarcată pe planjudeţean şi nu numai, dar asta e munca unei echipedornice să facă ceva pentru locul lor natal şi viitoarelegeneraţii. Am reuşit să obţinem aprobarea pentru proiectemult aşteptate. Şcoala şi grădiniţa au fost renovate întotalitate, s-a creat un teren de fotbal sintetic şi urmeazăîncă unul, se va începe programul “After School” pentrupărinţii foarte ocupaţi; continuăm asfaltarea străzilor şiextinderea sistemului de canalizare. Colectarea selectivăşi transportatul deşeurilor au fost foarte bine primite.Avem colaborări avantajoase cu OMV Petrom,încercăm să inducem oamenilor ideea dezvoltăriidurabile prin asociaţia Centrul de resurse al comunităţiiSchela (CERC) şi, mai nou, colaborăm cu firma care aamplasat primele eoliene pe teritoriul nostru.Acestea sunt câteva dintre proiectele care au vizatcomuna Schela. Vor mai fi, pentru că avem multe planuripentru viitor

3. Ce oportunităţi oferiţi tineretului în prezent şicum îi motivaţi sa rămână în comună pe viitor?Tinerii sunt viitorul nostru, iar noi investim mult în ei.Începand cu o grădiniţă şi o şcoală bine dotate, ei auacces la toate informaţiile necesare unei educaţii solidePe lângă partea educativă, adolescenţii au locuri pentrua se întâlni şi a socializa. Sperăm să se implice şi îndezvoltarea comunei pentru că noi încercăm să le oferimcât mai multe deschideri spre viitor, prin atragereainvestitorilor şi crearea multor locuri de muncă

4. Credeţi că s-a schimbat fundamental lumeasatului?Din păcate satul românesc nu va ajunge prea curând lastandardele celui occidental. Totuşi se observă ooarecare schimbare în rândul generaţiilor mai tinere,dornice de inovare. Ei cu siguranţă vor ridica ştacheta.Doar cei bătrâni au mai rămas fideli concepţiilor vechi,în rest oamenii sunt mult mai deschişi la minte,îmbrăţişeaza ideile şi conceptele noi şi vor să eliminediferenţa asta aşa de evidentă dintre sat şi oraş.

Bianca Chiriac, cls. a XII-a A

Ion Trif Pleşa

Îl <pândim> de mulţi ani pe Ion Trif Pleşa; întâi, să citim ce mai scrie, fiindcă la domnia-sascrisul este semnul gândului: percutant, sincer, imprevizibil, adică niciodată adormitor. Al doilea,întrucât visam să-l convingem să coboare şi în paginile revistei noastre, pronunţându-se în legăturăcu una din temele abordate. De la distanţă, ne-a refuzat, cel mai adesea prin tăcere.

De data aceasta Florina Nini, ea însăşi de pe liniştitele meleaguri bereştene, a smuls, dinportofoliul poetului, prozatorului, ziaristului Pleşa câteva texte, deja apărute şi acordul de a fipreluate de noi, în numărul 26 al revistei. Mulţumim discretului/distinsului intelectual pentrugenerozitate şi-i dorim, după vorba locului, ”sănătate, că-i mai bună decât toate!”

3232323232

Un anticomunist din Valea Horincei

Ion Baurceanu – „O viaţă ratată”

Am primit, de la Bucureşti, o carte neobişnuită,scrisă de un om puternic, Ion Baurceanu, fost deţinutpolitic, născut la Comăneşti, pe Valea Horincei, în anul1931. Titlul ei, „O viaţă ratată”. 325 de pagini. Tipărităsub auspiciile Institutului Naţional pentru StudiereaTotalitarismului – Academia Română, în ColecţiaMemorii. „Biletul de recomandare” către cititori estesemnat, pe coperta a patra, de Radu Ciuceanu. Neîngăduim să reproducem din el rândurile cu valoare depunere în temă, definitorii: „Stilul lui Ionică Baurceanueste incisiv şi agresiv, dar ambalat într-un umor întunecatce nu-şi găseşte corespondenţă decât în faţa celor puţinicare au supravieţuit după ce şi-au petrecut frumoşii aniai tinereţii prin labirintul abatoarelor umane de la Jilava,Aiud, Gherla, Galaţi, de la minele de plumb sau de-alungul Canalului”.

Carte-dosar, împinsă în faţă şi de însuşirile eiapropiate de literarul specific „cronicilor” moderne.Capitalul său, forţa prin care Ion Baurceanu (nume„derivat”, cu ajutorul Justiţiei, din Bourceanu), s-aîmpotrivit unui regim care, deşi ar fi vrut, nu l-a pututîngenunchea. Membru activ al unui grup de rezistenţă,s-a ascuns, un timp, într-un sat din Dobrogea, după care,întors la Comăneşti, este „turnat” de către unul dintreintelectualii de atunci ai satului.

Arestat de Securitate, în 1951, în trenul Bârlad-Galaţi, înainte de Frumuşiţa, este condamnat deTribunalul Militar Bucureşti la 15 ani de muncă silnică,confirmându-se astfel, oficial, ceea ce el era, ca român -un anticomunist autentic. Nu întâmplător în anii derecluziune avea să fie perceput, între zidurile închisorilor,ca deţinut politic de elită. Reprezenta în faţa camarazilorde detenţie o instanţă morală de care directoriipenitenciarelor prin care a trecut luau cunoştinţă cuîngrijorare. Niciun compromis cu cei care aveau dreptde viaţă şi de moarte asupra sa.

Ajunsese să nu se mai teamă de schingiuri. Unplutonier de etnie maghiară, către ofiţerul care îl loveape horincean cu ciocanul de lemn utilizat la încercareagratiilor: „Tovarăşe locotenent, degeaba daţi în Jeannot,ăsta e mai tare ca un câine, ăsta nu dă un scuipat peviaţă”. Lui Baurceanu i se spunea Jeannot dintr-un motivsimplu - învăţase să vorbească în limba franceză.

Pagini-document despre silniciile îndurate laCavnic, Baia Sprie, Aiud, Gherla, Periprava, Jilava,Galaţi. Bătaia încasată în 1958 a intrat cu drepturi deplineîn literatură română, prin romanul „Gherla”, al scriitoruluidisident Paul Goma – vezi Dan Cernavodeanu, „Breviar

biografic”, Memoria – revista gândirii arestate, nr.2-3/2006, p. 193.

Despre Galaţi, rânduri cu substrat, în răspăr,amare, şi o să vedeţi imediat de ce: „Apropo de Galaţi,notează pentru posteritate domnul Baurceanu. Aici amcandidat primul pe lista de la Senat, la 26 noiembrie2000. M-au votat 521 de oameni. Pe ultimul prim-secretar l-au votat 55.557 de inşi”. Pe această direcţie,o îndepărtare a sa de acei ţărani, nu numai din judeţulGalaţi, care, prin votul lor masiv, au contribuit lamenţinerea la putere a părţii din eşichierul politicreprezentată de Ion Iliescu.

Carte cu cea mai formidabilă defilare de numesonore, din memorialistica de gen, de la Tacit şiMacarenko („învăţător descreierat”) până la IonDiaconescu, Meleşcanu, Petre Ţuţea, Ion Raţiu… Vreisă afli cum a decurs întâlnirea dintre Baurceanu şi poetulCezar Ivănescu, la sediul din Bucureşti al P.N.Ţ.?Deschizi „O viaţă ratată” şi citeşti. Nu mai vorbesc decolcăiala de colonei de securitate, cu care i seintersectează destinul, bătăile mâncate după eliberareadin 1964, precum aceea devenită titlu de capitol al cărţii,distinct – „O bătaie bestială în regim de lagăr în aerliber, la data de 14 aprilie 1977, între orele 18-23”.Tangenţele la istorie, repezi şi dure. Iată una care mi-aatras atenţia: „Ştiam de la dr. Traian Andreescu că atuncicând Pătrăşcanu, ministrul de justiţie, i-a prezentat regeluidosarul de comutare a pedepsei cu moartea aMareşalului, regele a vrut să semneze, dar el a strigat:„Nu se poate, Majestate, a trădat!”

În 1975, un gest suprem din partea lui IonBaurceanu, singular în România de atunci, de nesupunereîn faţa Legii nr. 1 din 18 martie, acelaşi an. Refuzând, înBucureşti, să iscălească jurământul de credinţă faţă destatul socialist, este lăsat fără loc de muncă („Dacăaduceţi tancurile, artileria, aviaţia să mă bombardeze,eu tot nu jur!”).

Condeiul său, integru, îşi înfige peniţa adânc, lapaginile 202-203, în Ion Caraion, romanul „Cel mai iubitdintre pământeni”, al lui Marin Preda şi în filmul cu acelaşinume. Ascultaţi: „În anii ’90 nişte inşi s-au precipitat săscrie un scenariu, ca să arunce o lopată de cacao pestesuferinţele noastre, care au fost cele mai sălbatice dintretoate ţările bolşevizate. Regizor a fost ales ŞerbanMarinescu, apoi hai cu filmul pe ecrane, să afle omnetulcum îşi petreceau deţinuţii politici viaţa la întuneric. S-au găsit şi actori importanţi, ca impactul să fie cât maidevastator, să nimicească, tovarăşii Iordache şiAlbulescu, care să practice sodomia, de să ţi se întoarcămaţele pe dos! Oare de ce s-au pretat la aceastămârşăvie? (…) Pe atunci bolşevismul era în marştriumfal, ne-ar fi tras câte un glonţ în ceafă dacă am fifăcut aşa ceva”.

O carte necesară. Trebuie citită.

3333333333

Cum i se arată poetului născut la sat „corolade minuni a lumii”?- Metafora „corola de minuni a lumii” are multesemnificaţii: orizont spaţial al tainelor... existenţiale,misiune poetică, margine a frumosului dogmatic,inexplicabil şi mereu adevărat-fals, antinomic: lume a„contrariilor”, a dualităţilor „unitare”. Blaga, prin aceste metafore, „veşnicia s-a născut la sat”,„corola de minuni a lumii” (sinestezie şi sinecdocă, înacelaşi timp) a elaborat estetica participativă care înalţătratarea frumosului la rang de „frumos natural şisemnificaţie cosmică.” Toate „cuvintele izvorând, după această metaforă, din„matricea stilistică inconştientă” ce conţine: accentulaxiologic, atitudine şi năzuinţă formativă. Şi toate laun loc constituind „sâmburele” „sufletului cultural”. Eu, personal, cred în estetica receptării. Într-o esteticătrăită în mod direct, ca modalitate de a percepe frumosul-bun şi urâtul-rău ori substituirea lor în atitudine estetică,intuiţie estetică. Finalitatea acestei estetici să fie„expresia”. În alt fel spus, „veşnicia în care m-am născut” să-milumineze „căutarea veşniciei”. Înfruntând chiarprejudecata esteticului, de a se declara domeniu alemoţiilor opuse raţiunii, care pune totuşi întrebări raţionale. Iată, am ajuns în pragul mărturisirii „concrete”. Cum săscrii poezie conceptuală: pleonasm după unele vocisenzitive, dionisiace. Să fim serioşi, fără apolinic, fără ordonarea dezordiniicelor dintâi senzaţii, „frumosul” gângureşte orb şi ne-expresiv, ne-articulat. Voi fi explicit, în acest sens, trecând prin aceeaşi „matriceblagiană”, cu trăirile mele de atunci, ale fiului de ţăran cevoi fi până la moarte, matricea cuvintelor: floare, pasăre,fântână: „Ramu-n floare osteneşte/ şi pasărea în aripe/ Uite-aşase-mbătrâneşte/ în fântâna dintre clipe.” Pe această matrice, intuire a ei, estetică (frumoasă)urmează atitudinea estetică (faţă de frumos). Desigur,prin lărgirea, adaosul, completitudinea „păsării, florii,fântânii” prin mireasmă (pentru floare), fantasmă (posibilăpasăre), mormânt (o altă fântână), prin imagini izomorfeimaginii primare, subconştiente: „Cu mireasmă de aghiazmă/ reazem cruci şi sapmorminte/ uite-aşa păşesc nainte/ când suflare, cândfantasmă.” Şi, în final, un ultim catren, modificarea receptării înexpresie, în jurul temei dezbătute. Poezia, această poezie,intitulată „Uite-aşa se-mbătrâneşte”, făcând parte dinvolumul „Lacrima din punct”: „Dintr-un punct, peîndelete,/ Mă răstoarnă cercu-n roată/ Fuge din inel ofată/ Şi se-opreşte în placentă.”, care nu-s decât floarea(punctul), pasărea (cerc-rotat) şi fântâna (placentă, inel). Desigur, nu putem explica „invariantul acestei matrici”

de la un volum la altul, caredomină orice intenţionalitate,evidenţiere, reliefare a revelaţiei.Sunt atribuţii şi atribute alespontaneităţii, ale unui impuls, ale unui cuvânt neauzitînaintea scrisului. În „Arlechinul din suspin”, cu voia ori fără voia mea,„fântâna” se transformă în „genune”, „pasărea” în„cuvânt”, „floarea” în „stea”. În trei catrene: „Când noaptea vine la fântână/ mă ţine tata lung înpalme/ m-agăţ de funii şi genuni/ şi-n clisă glezna măadoarme.” „Aud în stârvul cu timpane/ cum freamătă din noucuvântul/ cum ciutura mângâie gândul/ şi-mi stă apoiuitată-n carne.” „Hai! Sapă-n steaua asta stearpă/ şi-n mine cât s-ajungicu pumnii!/ Vezi! Că-i prea mult şi se deşteaptă/ din somn,pe vii. Flămânzi, lăstunii.” (Noaptea din fântâni) După cum nu putem explica cât şi cum se nasc, crescşi mor sub clopotul naturii fiinţele sapientale: „Contopitemereu cu natura/ sufletul unui ţăran,/ înspăimântate denatură,/ sufletul prins în ghetoul citadin.”

Numiţi două cărţi personale care văreprezintă.- Din cele 19 cărţi scrise, 10 romane, 7 poezie, 2 criticăliterară, „Categorii matematice abisale” în opera luiIon Barbu şi romanul Moşia. Prima carte este de critică literară carteziană, în care,prin care poezia abstractă, clar-obscură, îşi are, la IonBarbu, explicaţia originii estetice în adâncimea sigmelorepistemice, a raţionalului cufundat în inconştient.„Clocotul”acestor empiricităţi, ignorate voit, va „emanainstinctiv”, în „relaţii estetice noi, la fel de abstracte”.Prin noi etnicităţi spirituale şi etnii semntice: noţiunea,ecuaţia, structura algebrică, de grup, ideal, prin topologiisemantice. „Moşia”, în acest roman, pe fondul basmului risipit,magicului risipit în real-arid, încarc discursul liric intra şiextradiegetic, sub forma aforismului, sintagmei şi „cântuluipopular”, în spaţii şi timpi referenţiali bine determinaţi.„Eu”-l migrând spre locul ce i se cuvine în diageză.

Ioan Toderiţă

3434343434

Viaţa la ţară - viziunerealist-pragmatică

Totul a început nu după cum se aşteaptă toatălumea, pe 1 ianuarie, ci pe 2 ianuarie 1994, ora 03:40,când am luat pentru prima dată contact direct cuUniversul.

Ca să vă povestesc toţi anii de până acum,nufoarte mulţi, în curând 19 la număr, mi-ar lua ceva timp.Dar cred că un an, în care să vă povestesc cum esteviaţa la ţară, aş putea să vi-l prezint.

Ca tot omul de la ţară, în luna ianuarie ne stresămsă terminăm porcul pe care l-am sacrificat,în anulprecedent, de Crăciun. Acum este o perioadă mairelaxantă, adică, în afară de faptul că tăiem lemne pentrufoc în fiecare zi şi adăpăm animalele, nu facem mai nimic.

Odată cu venirea primăverii şi cu topirea zăpeziiîncep,cu adevărat, activităţile de la ţară. Mai întâi trebuiesă tăiem via, cu foarte mare atenţie. Nu oricine se pricepela aşa ceva. Această meserie se învaţă de la cei mai învârstă, de la cei cu experienţă, care să ştie câţi ochi selasă la o viţă pentru a putea culege roade cât mai multeîn toamnă. Odată tăiată, via trebuie legată. Eu am noroccă via mea se află pe şpalieri, adică un fel de stâlpi desusţinere, pe care se întinde sârma, iar mai apoi esteîntinsă şi legată viţa de vie.

Totul pare ca şi rezolvat, însă această vie trebuiearată, şi săpată. Aceasta o facem cu ajutorul celor doicai pe care-i avem, iar la săpat nu lipsesc nici mama,nici bunica.

Pentru o perioadă de timp via nu ne mai preocupă,însă nu pierdem din vedere faptul că ne trebuie şiporumb, pentru a putea creşte cei 11 purcei alaturi demama lor şi să nu mai vorbim de aproape o 100 de puişi 20 de boboci, abia scoşi din clocitoare.

Deoarece precipitaţiile nu lipsesc, porumbulîncolţeşte repede, la fel şi iarba; trebuie să mergem laprăşit, cel dintâi, cum îl numesc cei de la ţară.

După ce am prăşit porumbul,bineînţeles că trebuieprăşită şi via. Aici intervin eu şi tatăl meu: mergem şidăm cu prăşitoarea trasă de cal.

Vara se apropie cu paşi repezi; la fel şi vacanţade vară.

Ceea ce pot să vă spun este că anul trecut, exactîn ziua când a avut loc premierea şi am fost onorat căs-a auzit şi numele meu printre premianţi, eu am fost laplajă. Nu vă închipuiţi că am fost la mare, nu, am fost laPrut, să îl ajut pe tata să cosească circa 200 de metri defân, de o parte şi de alta a digului. La ora nouă, când aînceput, în curtea Colegiului, festivitatea de premiere,

eu aveam aproximativ trei ore de când mă luptam cufânul des. Îi spuneam tatălui meu ,,Acum doamnadirigintă mă strigă să-mi dea diploma, iar tu mă strigisă-mi dai coasa’’. Tata mereu mă învaţă să nu-mi parărău că fac asta, pentru că în viaţă este bine să ştii să facide toate. Odată ce am luat vacanţă nu m-am preocupatde altceva decât de marea mea pasiune pescuitul.M-am rugat de tata să-mi ia şi mie un motoscuter ca săpot merge la pescuit, însă mi-a spus că nu are bani şi, înplus, dacă eu plec la pescuit cu zilele,de cai cine ar maiavea grijă. Astfel am fost nevoit să merg cu căruţa defiecare dată pentru că alt mijloc de transport nu aveam,iar de aici obligatoriu trebuia să am grijă şi de cei doi caifrumoşi ai mei.

În mare parte a vacanţei am fost la pescuitîmpreună cu unchiul meu. Am avut şi câteva partide depescuit împreună cu tatăl meu, pentru că o mare partedin timp acesta munceşte. Însă în cele câteva partide depescuit în compania tatălui meu se regăseşte, poate, ceamai frumoasă, norocoasă, dar în acelaşi timp şi cea maighinionistă partidă de pescuit din viaţa mea până la acestmoment.

Totul a început foarte dimineaţă,cum este şinormal, iar la ora 04:30 eram la malul apei, aruncândultima lansetă. Tata s-a ocupat mai întâi de cei doi cai,iar apoi a venit la mine să-i dau şi lui două telescoape şicâteva râme pentru că văzuse el un loc, puţin mai departede mine, şi credea că acolo va da lovitura. Până pe laora unu după amiază nu ne putea lăuda prea tare, euaveam doi ciortani, patru caraşi si patru sau cincisomotei, iar tata nu ştiu cât avea; oricum, avea mai puţindecât mine. La ora unu fără douăzeci, mi-aduc aminteperfect ora, şi o să vă spun şi de ce, dar puţin mai încolo,la un telescop de patru metri pluta a început să se ridiceşi să o ia în sens invers modului de curgere al râului.Atunci m-am sesizat şi printr-o mişcare rapidă dinîncheietură am reuşit să înţep un peşte, în primă fazăneştiind ce fel de peşte este. Am simţit o forţă uriaşă ceîmi trăgea mâna în apă şi am strigat repede la tata săvină cu miciogul. Tata a crezut că glumesc şi că vreau sămă dau mare. A urmat o luptă crâncenă cu peştele, dariscusinţa mea în arta pescuitului şi-a spus cuvântul şi amreuşit să scot un crap foarte frumos de aproximativ cincikilograme. Însă punctul culminant de-abia acum începe.Era ultima săptămână de prohibiţie şi, conform legii, nuaveam voie să pescuim,iar ghinionul nostru a fost că doipoliţişti de frontieră ne-au prins în flagrant. Acum vă voispune de ce ştiu cu exactitate ora la care am prinspeştele: aceasta corespunde cu ora la care am luat primamea amendă, în valoare de o sută de lei. Şi aceastadoar pentru că tatăl meu avea nişte relaţii cu poliţia de

3535353535

frontieră. După ce am primit amenda, am plecat acasă,iar de supărare am facut câteva poze cu frumoasa capturăşi apoi l-am făcut pe grătar. Toţi cei care au mâncat dinpeşte au fost nevoiţi să contribuie la plata amenzii, aiciincluzându-i pe bunica, bunicul, mama, pe lângă noi doi,cei vinovaţi. Pentru mine totul a fost superb pentru căştiu că am mâncat un peşte de o sută de lei.

Vara trecea, iar noul an şcolar se apropia cu paşirepezi, însă tata nu a uitat să profite de ultimile săptămânidin vacanţă. Atunci când a auzit că s-a amânat începutulanului şcolar cu o săptămână, a fost cel mai bucuros. Înacea săptămână, începând de luni şi până sâmbătă, amcules via, am mustuit şi pot să vă spun că am obţinutcirca o mie cinci sute de litri de vin. Aici s-a vazut cuadevărat munca pe care am depus-o în primăvară.

Chiar dacă am început un nou an şcolar, asta nuînseamnă că m-am detaşat de treburile gospodăreşti.La fiecare sfârşit de săptămână, mergeam împreună cu

tatăl meu şi aduceam hrană pentru animale ca acesteasă nu ducă lipsă pe timpul iernii.

La sfârşitul lunii octombrie am făcut ţuica, din ceeace ne-a rămas de la vin şi spre finalul toamnei ne-ampus problema că la iarnă ne trebuie lemne pentru foc.

Vacanţa de iarnă va veni,nu cu mult înainte deAjunul Crăciunului când trebuie să tăiem porcul. Tăiereaporcului este un obicei frumos,care dintotdeauna mi-aplăcut,nu doar prin simplul fapt că bem vin fiert, ci şiprin faptul că ne reuneşte întreaga familie în jurul uneimese. Până acum nu am înjunghiat un porc,dar în curândo voi face, pentru că asta defineşte un adevărat băiat dela ţară,care ştie să facă de toate.

Odată cu venirea Crăciunului şi, ulterior, a AnuluiNou toată lumea este fericită,toţi analizează faptele bunesau rele pe care le-au făcut în cursul anului şi acest circuitcontinuă la nesfârşit, cel puţin pentru mine de 18 ani...

George Ropotan, cls a XII-a E

O altă perspectivă

Nu am luat în considerare niciodată posibilitateade a întâlni caractere atât de simple, şi totuşi atât decomplexe, într-o perioadă relativ scurtă de timp. Varaaceasta am decis să experimentez aşa-numitele „ore demuncă” , la care orice liceean, sau aproape fiecare, va fisupus odată cu finalizarea liceului. Job-ul ales nu a fosttocmai simplu pentru o persoană de optsprezece ani;acesta a presupus mai mult dezavantaje decât avantaje.Nu este uşor sa colaborezi cu o colectivitate care îţi cerenonşalant împărţirea „pâinii”, din motive inexistente. Înacel moment realizezi că refuzul duce la pierzanie, iarconformitatea la câştig. Şi da, trebuie să înveţi să îţi placăaceastă alegere, voluntar sau involuntar decisă.

Primul pas spre acomodare a fost stabilirea uneilegături cu şefii şi colegii. Greşelile de început nu suntluate în calcul, însă cu timpul orice punct de vedere dateste socotit ca „nesupunere” sau „neascultare”. În acelmoment trebuie sa ştii cum să taci şi să înghiţi, altfel, veiajunge să cauţi un nou loc de muncă. Acestea pot ficonsiderate punctele tari ale unui job, însă nu şi cele critice.În cazul meu a fost indispensabil de a învăţa cum să lucrezcu trei supervizori şi cu aproximativ treizeci de colegi,fiecare cu personalitatea, intenţiile şi mentalitatea lor. Deaceea este important să cunoşti manevrele esenţiale de„apărare”, în special din punct de vedere psihic.

Punctele critice ale acestui job au însemnatrezistenţa la un program obositor (precum zece-unsprezece ore de muncă în fiecare zi) şi colaborarea cuoamenii. Par simple aceste obiective citite fugitiv, însă,

când deranjezi omul pentru a-i prezinta o ofertă, estenecesar să dispui de anumite calităţi precum răbdarea,calm, înţelegere şi putere de persuasiune. Ca agent deteren, rolul meu a fost de a încheia contracte, ceea cedeja v-ar putea face să înţelegeţi cât de greu este procesulde obţinere a unei semnături pe o banală hârtie. Condiţiilede muncă nu au reprezentat nici ele un avantaj, în specialdin cauza faptului că am lucrat în mediul rural. Lumeasatului impresionează ,evident, prin tradiţiile şi obiceiurilepăstrate de ani buni, ceea ce în oraş s-a uitat de mult,însă, varietatea mentalităţilor întălnite mi-au împovăratmunca totalmente.

Am luat la rând comune precum Frumuşiţa,Slobozia Conachi, Tudor Vladimirescu, MihailKogălniceanu, Lieşti, Iveşti, Buceşti, Târgu Bujor, Ijdileni,Smârdan, Cuca, iar ceea ce am observat în special a fostunitatea sătenilor. Principiile morale precum încrederea,respectul şi ajutorul reciproc sunt cu sacralitate respectateşi în continuare, conservate. Respectul primit din parteaanumitor persoane m-a uimit cu desăvârşire, iar acestrespect rar îl întâlneşti în oraşe, unde nimeni nu îl oferăbenevol. O comparaţie între mentalitatea rurală şi ceaurbană ar fi greu de efectuat, deoarece fiecare areminusurile şi plusurile ei. Amabilitatea şi dorinţa decomunicare pe care le-am întalnit în comune rar se potregăsi în oraş. Ceea ce m-a suprins cu precădere a fostcultura unor astfel de persoane; nu m-aş fi aşteptat săaflu vreodată principii clar definite de la o familie atât deoropsită pentru care iarna ar fi putut însemna sfârşitulexistenţei lor. Timpul petrecut cu acea familie aş fi vrutsă fie prelungit deoarece nu exista moment în care nudescopeream o nouă informaţie; de la astfel de suflete

3636363636

înveţi definiţia respectului şi încrederii, chiar şi atunci candaceste lecţii de viaţă vin de la trei copii ce se hrănescdintr-o singură conservă. Uneori astfel de lecţii nu pot fipredate nici de cei mai mari învăţaţi. Motivul? Lipsa detrăire efectivă a unor astefel de experienţe.

Un alt aspect pe care l-am remarcat din primelezile au fost diferenţele sociale,chiar la nivelul uneicolectivităţi restânse. Mentalitatea este foarte diversificatăşi în această lume, iar încrederea uneori este greu decâştigat. Personal, nu am considerat aceasta ca fiind, înmod direct, un minus pentru lumea satului deoareceaccesul la informaţie şi la o altă categorie socială duce lasuspectare din partea unora. Nu am fost total surprinsăcând mi-au fost adresate întrebări precum „Ai venit tocmaidin capitală pentru a-mi face contract, nu-i aşa?”Intrebarea nu trebuie considerată naivă ,chiar dacă mulţioameni din mediul rural au cunoscut doar terenurile ce leînconjurau casa. Greu de crezut, însă vă pot asigura căistoria acestor oameni devine uneori neplauzibilă. Amfost cu adevărat uimită să aflu poveşti de viaţă din parteaunor persoane înaintate în vârstă, care au trecut prinevenimente marcante şi memorabile. Nu voi uita niciodatăscurta relatare a unei doamne despre moartea timpuriea fiului său (ce avea în jur de douăzeci de ani) relatare

desprinsă parcă din filme. Sfârşitul i s-a datorat efectivnecunoaşterii şi naivităţii. Nu a cunoscut lumea şi pericoleleei, însă a dorit să se detaşeze de viaţa monotonă a satului,ataşându-se de o rusoaică. Naivitatea şi blândeţeatânărului au fost aşa de uşor de remarcat de cei din jur,mai ales de proaspăta soţie,care nu a trebuit să depunăprea mult efort în a-i lua viaţa. Cum? O picătură de otravăa fost mai mult decât de ajuns. De ce? Se pare că familiabăiatului s-a aflat în posesia unei mici averi, păstrate dela generaţiile precedente. Şi pentru a continua firul poveştii,să nu credeţi că „principiile morale săteşti”, păstrate însiguranţă de oamenii satului, nu sunt valabile şi în ziua deazi. Situaţii considerate grave în ziua de azi, însă normaleşi morale în alte timpuri, încă există. Îndreptarea conduiteiprin forţă şi putere ar putea fi un indiciu. Orgoliul masculinva exista pentru totdeauna, este un element biologicreprezentativ pentru oameni, iar supunerea femeii prinbiciuire şi robie nu va dispărea de altfel. Consecinţelesunt evidente, şi chiar periculoase, mai ales când suntimplicaţi şi copii în aceste acte violente şi animalice.Gândiţi-vă doar cum ar fi să trebuiască să fiţi martori laun scenariu asemănător, iar protagoniştii să fie părinţiivoştri. Însă este de apreciat gestul săteanului: ţine latradiţie, dar caută şi modernizarea de ultimă generaţie!

Alexandra Husariu, cls a XII-a A

3737373737

1. Când spuneţi Luncaviţa, care este primul lucrucare vă vine în minte?- Este foarte grea întrebarea, deoarece acest cuvântpentru mine are foarte multe semnificaţii. Eu iubesc decând mă ştiu comuna Luncaviţa, iar de câte ori îi pronunţnumele, sau îl laud rostit, îmi trec prin minte diverseimagini, în funcţie de particularităţile momentului: mamaşi familia, prietenii, satul din depărtare, pădurea cu mirosde tei, Dunărea cu bălţile ei, jocurile copilăriei, trăirileadolescenţei, cântecele lui Puiu SPIRU, tradiţiileMoşoaielor, Boboteaza, Caloianul, Sărbătoarea Teilor,sau Paştele cu ouă roşii, nunta şi zâmbetul copiilor mei…Şi nu aş mai putea să mă opresc, deoarece Luncaviţaeste totul pentru mine.2. De când sunteţi primar al comunei Luncaviţa,care sunt principalele realizări cu care vă mandriţi?- Când spun Luncaviţa, mă gândesc bineînţeles şi larealizările la care am contribuit în ultimii ani, însă niciodatănu mi-a plăcut să mă fălesc cu ele. Am vorbit de elenumai în campanile electorale, deoarece trebuia atuncisă amintesc unor contracandidaţi sau unor cetăţeni careîmi erau împotrivă, că nu am stat degeaba în scaunul deprimar. Sincer, dacă nu aş mai fi fost ales în acest an,sau dacă nu voi mai fi reales în viitor, nu mi-ar fi ruşinede ce am făcut. Aceasta îmi era teama cea mai mare,când la 26 de ani am fost ales prima dată primar: să nu-mi fie ruşine de mine când o să privesc în ochiicetăţeanului.- Realizările materiale le vedem, ne bucurăm de ele noişi urmaşii noştri, dar sunt trecătoare. Eu cred că ceamai mare realizare a mea este de ordin spiritual, adicăregăsirea identităţii, a dorinţei de a munci şi asperanţei de izbândă, pentru locuitorii întregiicomune! Sunt convins că mult mai mulţi dintre noi nedorim acum ca Luncaviţa să existe şi în viitor, să fiefrunte în lumea rurală, iar noi şi urmaşii noştri să ne

Luncaviþa, meleag dobrogeanLuncaviþa, meleag dobrogeanLuncaviþa, meleag dobrogeanLuncaviþa, meleag dobrogeanLuncaviþa, meleag dobrogeanInterviu cu primarul Comunei Luncaviţa, d-l Stefan ILIE

mândrim cu ea!3. Mai există în comuna Luncaviţa meserii vechicare s-au conservat, prototipuri ale ţăranuluiautentic, cu aceleaşi preocupari ca şi pe vremuri?- Multe dintre ele au apus, datorită nepriceperii şineştiinţei noastre de a păstra ce este al nostru. Ne-afost ruşine la un moment dat, mai ales după decembrie89, de tradiţiile noastre. Le-am considerat învechite, amdecis noi atunci că nu mai erau în pas cu moda, că nu sepotriveau modernismului, însă, de fapt, noi eram vrăjiţide „democraţia” care ne lua pe nepregătite.- Pe multe dintre ele le-am reînviat, iar pe altele suntemîn plin proces de a le renaşte. Am realizat seminarii, filme,broşuri de promovare. Am adus meşteri bătrâni şi amînvăţat elevi şi tineri. Am încropit o echipă puternică, iarastăzi avem: împletituri de papură şi nuiele, ţesături,broderii, confecţionari de măşti, încondeieri de ouă,pictură de icoane, apicultură şi multe altele. Într-unan-doi vom reînvia şi arta olăritului, deoarece în trecutLuncaviţa era unul dintre cele patru centre mari de olăritdin România, alături de: Târgu Lăpuş (Maramureş),Horezu (Vâlcea) şi Rădăuţi (Suceava)4. Descrieţi succint “Luncaviţa de ieri” şi“Luncaviţa de azi”.- Nu ştiu la care „ieri” te referi. În perioada interbelicăLuncavişa excela datorită unor cetăţeni fantastici, înfrunte cu Primarul Trandafir IORGA, care eraîmputernicit de Carol I să meargă în Franţa pentru acăuta finanţări pentru comună, care construiau primulsistem de alimentare cu apă al lumii rurale româneşti,(funcţionează şi astăzi) şi care ridicau MonumentulEroilor în cinstea fiilor căzuţi pentru patrie.- În perioada comunistă, trecând peste durereacolectivizării, a măturării podurilor, a arestărilor politice,Luncaviţa a început din nou să exceleze. Balta şi Pădureane făceau celebri, oamenii erau gospodari, îşi păstrau

3838383838

tradiţiile şi credinţa, chiar dacă epoca interzicea acestevalori. Au ridicat cămine culturale şi magazine dinsudoarea frunţii lor şi s-au mândrit că sunt luncăviţeni şiracheleni.- În perioada post-decembristă, a urmat o etapă deuitare, de stricăciuni, de răutăţi, de distrugeri, care ne-au schimbat reputaţia. Din fericire ,această etapă a fosttot de scurtă durată, Luncaviţa renăscând şi dăinuindchiar în condiţii de criză mondială. Declar cu mâna peinimă că uitarea tradiţiilor, distrugerea valorilor noastreşi lipsa de perspectivă m-au făcut să candidez în 2004la 26 de ani.5. Ce reprezintă pentru un luncăviţean tradiţia?- Sper să se conştientizeze din ce în ce mai mult pentrutoţi, că fără tradiţie o localitate îşi pierde identitatea şidispare. Fără tradiţie nu mai există nici prezent şi niciviitor. Tradiţia este totul pentru mine. Mulţi se mirau căpe primul loc la ce le propuneam să realizez pentruLuncaviţa, în 2004, era „reînvierea tradiţiilor”. AstăziLuncaviţa este invitată la cele mai importante expoziţii,seminarii, congrese de folclor şi tradiţie, naţionale şiinternaţionale, ca exponentă de bază a României.Ansamblurile noastre, meşteşugarii noştri au fostapreciaţi din Bucureşti şi până la Viena sau Strassbourg.Moşoaiele noastre, spre exemplu, au sunat talăngileinclusiv în Consiliul Europei!6. Ce aţi fi dorit să schimbaţi în Luncaviţa şi nu aţireuşit?- Multe, foarte multe! Mereu spun că nu am realizat nici10% din ce mi-am propus. De la investiţii edilitare şipână la proiecte sociale şi culturale. Din păcate, oameniiîşi doresc cel mai mult să aibă piatră pe străzi, imediatdupă ploaie, şi mult mai puţin se gândesc la şcoală,cultură, tradiţie, etc, adică la acele lucruri care pregătescşi asigură viitorul copiilor noştri, şi pentru care suntnecesare fonduri la fel de importante şi multă muncă.7. Ce sentimente manifestă tinerii de azi fată desatul natal?- Sunt convins că din ce în ce mai mulţi tineri iubesccomuna! Sunt convins că sunt mândri că aparţin acestormeleaguri extraordinar de frumoase şi cu oameni harnici.Tinerii participa activ la toate proiectele noastre, de laplantat flori şi copaci şi până la păstrarea tradiţiilor, iarprin aceste implicări, ei devin din ce în ce mai responsabilifaţă de comună. Păstrează şi promovează ce este allor!8. Prin ce aţi convinge viitoarele generaţii să seimplice in viaţa rurală?- Construim astăzi, edilitar, social, cultural, pentru aatrage tinerii să rămână, să locuiască în comună. Cândputem oferi tinerilor o infrastructură complexă, atunci

de fapt îi încurajăm să rămână aici, pe ei şi pe copiii lor.Apropierea de oraşele importante face ca un loc demuncă să fie găsit mai repede decât în satele izolate, iarcondiţiile de viaţă de aici, posibilităţile de educaţie, trebuiesă fie din ce în ce mai asemănătoare ca ale unui oraş.9. Cunoaşteţi personalitaţi / oameni de valoarecare fac cinste comunei , oriunde s-ar afla?- Avem onoarea de a avea mari personalităţi aleRomâniei şi nu numai, care să aibă originea în comunanoastră. Periodic invităm câte o asemnea personalitateîn comună, îi oferim titlul de Cetăţean de Onoare şi oprezentăm ca exemplu de urmat pentru tinerii noştri. Suntmândru că din Luncaviţa sunt: marele scriitor IoanLĂCUSTĂ, prof. univ. dr. Emilian BOLD, marele ziaristsportiv şi crainic Teohare COCA-COZMA, omul deteleviziune, realizator al unor emisiuni precum Garantat100%, Silvia CIURESCU GHIAŢĂ, redactorul şiziaristul Ion IONAŞCU, campionul naţional la boxCostică CHIRACU, preşedintele cascadorilor dinRomânia, Gigel ANDRABULEA, generalul IonMORARU şi mulţi alţii.10. Daca nu primar, atunci ce?- Eu sunt profesor şi iubesc această meserie până cândnu voi mai exista. Între timp am devenit şi jurist, dariubirea de şcoală este cu mult mai mare. În orice caz,indiferent de funcţia pe care o voi exercita în viaţă, dacăvoi putea să contribui la dezvoltarea comunei, o voi face.11. De ce le-aţi recomanda şi altora să ne vizitezemeleagurile dobrogene?- Luncaviţa este superbă! şi, deoarece împletim trecutulcu prezentul, tradiţia cu modernismul, deoarece ne pliem,fără să ne pierdem identitatea, la noile forme dedezvoltare, îi rog pe toţi cei care vor să ne vizitezecomuna, să se convingă de frumuseţile ei, vizitând celmai accesat site al unei comune din România,www.comunaluncavita.ro (www.luncavita.ro).

Material realizat de elevaAdriana-Greta Bogdan, clasa a XII-a E

3939393939

R.E. Ştiu că la îceputul lunii septembrie aţiîncântat publicul gălăţean cu o expoziţie defotografie pe tema “Galaţiul vechi”, desfaşuratăpe faleza inferioara a Dunarii. Cu ce scop aţiîntreprins această activitate şi ce anume v-adeterminat în realizarea ei?B.B. Totul a început cu un profil de facebook, creat înseptembrie anul trecut, intitulat ‘’Blocul Ţiglina’’, în caream început să postez imagini cu Galaţiul, din diferiteperioade ale existentei sale (antebelică, interbelică,comunistă, actuală), organizate in albume, cu scopulpromovării culturale şi civice a oraşului nostru, dinpăcate, serios intrat într-un proces de degradare duparevoluţie şi în special în ultimii 15 ani. Am ramas placutsurprins când am constatat interesul manifestat degălăţeni. Zilnic găseam zeci de cereri de prietenie, aşaîncât în 6 luni aveam deja 2000 de prieteni. Între timp,am cunoscut şi persoane care colecţionau ilustrate cuoraşul nostru drag. Ne-am propus împreună, săorganizăm o expoziţie, cu exponate din perioada‘50-’90, imagini care aveau cel mai mare succes pefacebook, in momentul in care le postam. Gălăţeniiaveau nevoie de un asemenea eveniment, cu atât maimult cu cât nu se realizase aşa ceva pană atunci.

R.E. Cu cine aţi colaborat pentru acest proiect?B.B. Am cunoscut-o pe Doamna Angela Ribinciuc,jurnalist la ziarul local Viaţa Liberă, pe care, de altfel oaveam în lista de prieteni pe FB, căreia i-am prezentatproiectul şi, fiind foarte încântată, m-a susţinut şi m-apus în legătură cu Dl.Marius Mitrof de la Direcţiajudeţeană pentru Cultura şi Patrimoniu Naţional Galaţi.În această formulă, împreună cu prietenii colecţionari:Alexandra Munteanu, Ilie Negrea, Costel V.Gheorghiu,George Milea şi Florenţiu Tanascov am pornit la drumşi am realizat expoziţia „Galaţii amintirilor noastre’’. Deasemenea, ne-au susţinut în această activitate domniiCristian Căldăraru (Directorul Muzeului de Istorie), DanBasarab Nanu (Directorul Muzeului de Artă), dl.VladVasiliu (Dir.Teatrului Dramatic) şi nu în ultimul rând,dl.Mădălin Şerban (Dir. ştiintific al Muzeului de Stiinteale Naturii). Pentru a nu rămâne o simplă postare deimagini şi pentru a putea reconstitui mai bine atmosferaperioadei ‘60-’90, ne-am gândit să venim cu un‘’ingredient’’ din acele timpuri şi cu sprijinul directorului

“Galaþii amintirilor noastreGalaþii amintirilor noastreGalaþii amintirilor noastreGalaþii amintirilor noastreGalaþii amintirilor noastre”Interviu cu dl. Bogdan Brînzan

Fabricii de bere „Martens’’ Galaţi s-a preparat pentrueveniment o bere ediţie specială „Bere Ţiglina’’, carese consuma în acea perioadă şi totodata s-au putut serviprajiturile pe care le savuram atunci, respectiv„Corabioare’’, „Siretul’’, „Barcute’’ şi în acelaşi timp,băutura răcoritoare „Bragă’’. Locaţia expoziţiei,

„Foişorul de fier’’ de pe faleza inferioară, a fost obţinutăcu sprijinul Primăriei oraşului Galaţi.

R.E. A durat mult până aţi concretizat ideea?B.B.Ne-am zbătut vreme de aproape o luna şi jumătatepentru realizarea acestui proiect, dar chiar nu a contat,deoarece, atunci când realizezi ceva cu toată dragosteaşi doreşti să împărtăşeşti acel ceva cu ceilalţi şi reuşeşti,satisfacţia este imensă. Satisfacţia mea personală aconstat în primul rând în faptul că am reuşit să-i adunlaolalta pe oamenii importanţi de cultură ai oraşului nostruşi am conceput împreună un proiect comun, pentrulocuitorii oraşului, am scos la lumina „comorile’’ pe carele deţineau colecţionarii şi le-am împărtăşit gălăţenilorde toate vârstele.

R.E. Care au fost impresiile gălăţenilor?B.B.Transpunerea în practică a proiectului nu a fost chiarsimplă, ne-am confruntat cu o serie de probleme desprecare nu voi insista acum, esenţial a fost rezultatul şi anumesatisfacţia gălăţenilor care ne-au vizitat şi bucuria noastră,a organizatorilor, atunci când îi surprindeam peconcitadini comentând imaginile, depănând amintiri,curioşi să afle cât mai multe amănunte, mai ales cei care

4040404040

Fiecare persoană este obişnuită cu mediul în caretrăieşte fie rural, fie urban şi asta pentru că fiecare mediuare părţile lui frumoase.

Viaţa la sat este una bazată pe tradiţii, obiceiuri,comunicare, muncă. Toţi oamenii se cunosc între ei şicomunică unii cu alţii, se salută, se sfătuiesc, se ajută.Sunt tradiţii şi obiceiuri specifice fiecărei zone în parte.În zona noastră, a Galaţiului, iarna se umblă cu sorcova,colindul, capra, ursul, plugul, năşălaşul. Dincolo debucuria acestor sărbători este truda fiecărei persoaneîn parte si, de ce nu, dorinţa de a evolua. Majoritateatinerilor ajung să studieze la liceele din oraş, iar astapresupune cazarea lor în cămin sau în alte locuri.Personal, am ales să stau la căminul liceului nostru şi nuam regrete din acest punct de vedere. În camere suntemfete din comune diferite, cu tradiţii mai mult sau mai puţinasemănătoare, iar asta ne oferă prilejul să împărtăşimexperienţe diferite. Stând în cameră cu o fată dinDobrogea, am făcut schimb de reţete şi am constatatcă plăcinta de brânză din acea zonă diferă - nu estedulce şi unii dintre oameni o mănâncă cu murături.

Suntem de la acelaşi profil şi pentru fiecarenelămurire cineva de alături va şti să dea un răspuns.Sunt momente când colaborăm pentru realizarea unorsarcini de lucru, iar asta este benefic pentru noi. Fiind

prima clasă de profil pedagogic, după o pauză de patruani, noi suntem o mână de ajutor pentru cei ce neurmează. Vedem proiectele de lecţii ale celor cu un anmai mici ca noi, cazaţi ai căminului, şi nu că am fi noi maipricepute, însă ne putem exprima opinia, de care, decele mai multe ori, se ţine cont. Chiar am avut ocazia sadau o mâna de ajutor fetelor din clasa a IX-a, din cămin,la matematica. În anii trecuţi primeam ajutor la desende la fete mai mari ca noi, de la alte licee.

Căminul este,pentru mine, prilejul de a comunicamai bine cu anumite persoane din aceeaşi comună. Aicisuntem ca o familie. Ne ajutăm unii pe alţii, în special înplan şcolar, pentru că fiecare are aptitudini diferite: facemschimb de informaţii, opinii. Căminul este un loc favorabilpentru a ne cunoaşte între noi prin prisma diverseloractivităţi: ”Balul bobocilor”, sărbătorile de Crăciun,meciuri de fotbal, realizate între băieţi.

Viaţa în cămin are o serie de aspecte frumoase.Căminul este un loc favorabil pentru a îmbina două mediidiferite. Spun asta pentru că dincolo de spiritulorăşenesc, care se formează treptat, este parteafrumoasă a mediului din care venim si experienţele pecare le avem în spate.

Silvia Gherghe, cls a XII-a A

nu trăiseră acele timpuri, plecând cu toţii, cu zâmbetulpe buze, de lângă panourile expoziţionale.

R.E. Doriţi să reluaţi activitatea de a reamintipublicului de vechiul Galaţi?B.B.Acelaşi grup de iniţiativă intenţionăm să realizăm onouă expoziţie, cu ocazia ‘’Sărbătorilor Galaţiului’’din 30 noiembrie, probabil locaţia va fi Muzeul de Ştiinţeale Naturii, având sprijinul total al Dl.Director ştiinţificMădălin Şerban. Nu voi vorbi prea multe despre acestnou proiect, sperând să rămână o surpriză plăcută pentrugălăţeni.

R.E. Pentru un viitor proiect există posibilitateacolaborării şi implicării localnicilor?B.B.Pentru viitor, sperăm să atragem alături de noi şialte persoane cu dragoste pentru Galaţi, dispuse să seimplice în activitatea de promovare civică, culturală aoraşului, oameni cu idei, care vin cu proiecte concrete

pentru schimbarea pozitivă, mult aşteptată de către noitoţi, locuitorii acestui oraş cu un potenţial de dezvoltareeconomică, culturală şi turistică extraordinar. Mulţumesc, cu apreciere pentru tinerii interesaţi deistoria şi cultura oraşului nostru drag,

Ramona Enache, cls. a XII-a A

ConvieþuireConvieþuireConvieþuireConvieþuireConvieþuire

4141414141

Motto: “Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6,7)

Unele schimbări îşi lasă profund amprenta asupranoastră, dar definiţia cuvântului acasă: “acest locgeometric al marilor nostalgii „nu se va schimbaniciodată, pentru că nu noi definim, ci sufletul nostru.Ionuţ Iordache, recent mutat în localitatea Cişmele, după16 ani ani petrecuti în Galaţi, a avut amabilitatea să nerăspundă la câteva întrebări, probe ale curiozităţii dereporter.

1. În primul rând, spune-mi, te rog, cum aiprimit această schimbare în viaţa ta?

Ionuţ: Deşi este vorba de doar 3 luni de cândm-am mutat, faptul că va fi pentru totdeauna măîntristează. Acum privesc oamenii, lumea, stradă, chiarşi pachetul meu de tutun într-un mod total diferit ... parcăsunt lipsite de viaţă, de culoare. Îmi lipsesc multe lucruri,eram obişnuit cu alte condiţii, am trăit 16 ani în acel loc,nu-mi este uşor. Simt doar un gol uriaş în suflet şi chiarnu ştiu cine îl va umple.

2. Viaţa de licean ţi-a fost afectată în urmaacestei decizii de a-ţi schimba domiciliul?

Ionuţ: Da, cu siguranţă. Din localitatea Cişmelepână în oraşul Galaţi sunt 16 kilometri. Acest lucrunecesită trezirea mea la ora 6, ca să pot prinde autobuzulde la 6:35 şi la 7:10 să ajung în staţie la General, să potlua maxi-taxi spre liceu. Asta nu numai dimineaţă, ci şila sfârşitul orelor, iar autobuzele spre casă circulă din 2în 2 ore; de preferat să nu le ratez. Îmi amintesc că celmai tare m-au afectat primele 2 săptămâni după ce m-am mutat. Împreună cu prietenii mei a trebuit să facemdiverse aranjamente la noua locuinţă şi asta nu a generatdecât (foarte) multe absenţe.

3. Lumea satului este totuşi o lumefrumoasă(măcar şi de la distanţă); nu există nimiccare să te fi impresionat?

Ionuţ: Apusul şi răsăritul. Este un deal aici deunde poţi surprinde în toată splendoarea atât apusul câtşi răsăritul soarelui. Adesea seara când vin stau şi privesccum s-a mai dus o zi şi îmi pun speranţa că cea de mâineva fi mai bună. În rest, nu prea mă atrage nimic, badimpotrivă, lumea se uită ciudat, toţi sunt curioşi, chiarindiscreţi. Şi chiar din prima seară, mi-a dispărutbicicleta... cred că a fost un fel de “bun venit”; poliţianu a făcut nimic.

RegãsireRegãsireRegãsireRegãsireRegãsireInterviu cu un prieten

4. Ce îţi lipseşte cel mai mult? Ce-ţi provoacăcea mai mare tristeţe sufletului tău?

Ionuţ: Cel mai tare mă întristează faptul că numai stau atât de mult cu prietenii ,alături de care amcrescut. Înainte stăteam nopţi întregi împreună ... câteamintiri. Mai reuşim să ne mai vedem după orele decurs să mai vorbim, să mai râdem, dar timpul este limitatcăci trebuie să mă grăbesc să prind autobuzul. Doar înweekenduri, când vin special pentru a sta cu ei, reuşimsă mai creăm atmosfera de pe vremuri ;ştiu însă că existăoră de întoarcere!

5. Obişnuit cu viaţa la oraş, cum ţi se paremediul rural? În viziunea ta există mai multeavantaje sau dezavantaje prin trecerea de la oraşla sat?

Ionuţ: Există avantaje, dar şi dezavantaje. Laoraş aveam mai multe facilităţi, asta o resimt de fiecaredată când trebuie să mă duc la magazin, este o groazăde mers. La oraş aveam mai multe activităţi cu care îmiocupam timpul: mă duceam la biliard, la cinematograf,la bowlling, la karaoke... pe când aici nu am cum. Darexistă şi avantaje, aici poţi cereste animale şi obţinediferite alimente mult mai sănătoase decât celecumpărate. De asemenea, şi curtea, şi casa sunt multmai mari decât cele anterioare, aşadar, pot afirmă căam condiţii mai bune.

Să nu uităm că amintirile sunt pentru ceibătrâni şi că acestea nu sunt decât rădăcini, fiecareavând iz de clopot. Omul trebuie să ia în seamăvechea expresie: “carpe diem” şi să încerce, înpermanenţă, să caute frumosul din viaţa sa.

Ioana Glucas, clasa a XII-a A

4242424242

Satul natal evocat de la distanţă! Asta mi se cerepentru revistă, mie ,venită “de dincolo”. De dincolo dePrut şi mult mai încolo de acesta… Dinaintea colii alberevăd o brumă de case micuţe, zgribulite şi înghesuite.Gata oricând să-şi trateze oaspetii cu o ospitalitatemodesta, unică, irepetabilă. Nu are arhitecturi sofisticate,măreţe, nu este un loc atat de modern, în schimb, cândrostesc cuvântul “sat”, în minte îmi invadează imagineaacelor drumuri înguste, întortocheate, cu case pitice, darcălduroase.

Satul Capaclia, despre care vreau să vorbesc, afost aşezat de Dumnezeu la sudul Republicii Moldova,în inima Codrilor Tigheciului. Locuitorii sunt credincioşi,mărinimoşi, gospodari. Săritori la nevoie, ei nu-şi lasăaproapele la greu şi îl ajută cum pot ei. Sunt asemeneaalbinelor care zboară din floare în floare, adunaândnectarul cu sârguinţă. Este un sat în care se ştie când semunceşte şi când se distrează. Satul nu este monoton,ci plin de viaţă şi vesel. De asemenea, este un sat unitdatorită primarilor care-l conduc. Atunci cand intervinevreo urgenţă sau se impun unele schimbări, mic şi mareeste invitat la Primărie, pentru a-şi da cu părerea.

Îmi place mult în ziua Hramului. Clopotele bisericiisună, chemând credincioşii la Casa Domnului; drumurilesunt aglomerate de mulţimea care doreşte săpreamărească pe Sfântul protector Dimitrie, Izvorâtorulde mir. După ce se oficiază slujba, primarul satului invităpe toţi la horă, care se desfăşoară în centrul satului.Ţi-e mai mare dragul să-i vezi pe totţi adunaţi cu voiebună şi veselie.

Noi, capaclienii, suntem nişte oameniaventuroşi, neînfricaţi. Datorită acestor calităţi, dar şilocului geografic în care suntem aşezaţi, vecinii noştrine-au spus “indienii”. Pădurea acestui sat are şi unelelocuri legendare.

Unul dintre ele este “Fântâna Zânelor”. Se spuneca aici, foarte demult, au locuit trei zâne. In locul acestortrei zane au aparut trei izvoare care exista pana astazisub forma unei fantani.

Un alt loc legendar este “Borta lui Buzdugan”.Se zice ca in timpul cotropirilor, a invaziilorstraine,oamenii se refugiau aici.Aceasta”borta” este, defapt, un tunel foarte mare care are iesire într-un alt raion,Hîncesti, care se află mai la nord de satul nostru.

“Veºnicia s-a nãscutla sat“

Ceea ce face deosebit satul Capaclia este uriaşulplop din centrul satului, care a răsărit aici, fără a fi săditde cineva, cu foarte mult timp în urmă şi care vegheazăşi până astăzi. Copacul a devenit un simbol alcapaclienilor. Acest plop este unul deosebit prin faptulcă nu are o coroană alungită, tipică plopilor, ci unaimensă, rotată. A devenit o tradiţie a satului ca atuncicând un băiat pleacă la armată, respectivul flăcău urcăîn plop şi leagă o fundă de una din ramurile acestuia.Băiatul este convins că puterea plopului va fi legată cu alui şi-l va ajuta în armată.

Nu este uşor să înţelegi sentimentele trăite deaceşti oameni în mai multe situaţii. Ar trebui să trăieşti înanturajul lor şi atunci vei înţelege cât sunt de fericiţi. Satulare un rol deosebit în evoluţia societăţii, aici cultivându-se valorile poporului, aşa cum a spus şi Lucian Blaga:”Veşnicia s-a născut la sat.”

Valentina Bălănuţă, cls. a XII-a E

4343434343

Ce frumoasă e viaţa la ţară! Să te integreziinconştient, plenar în natură! Sub foşnetul frunzişuluirăcoros, în aer curat, printre animale şi flori! Poţi să-ţi repeţide o mie de ori cât de fascinat eşti de viaţa unde pământulprimeşte generos talpa goală, unde miroase a lemn ars dinsobă, unde ţăranul încă are chipul frumos, măreţ şispiritualizat prin muncă.

Satele din România nu înseamnă doar uliţe umbritede livezi şi case, cu ogrăzi atotcuprinzătoare, şi nici nuînseamnă numai locuitorii satelor, oameni care se numescţărani; nume frumos care înseamnă suveran, stăpân alpământului, om liber, adică om cu suflet minunat, cucredinţa în Dumnezeu şi care trăieşte şi munceşte, nu lacomandă, ci dintr-o dragoste deosebită faţă de pământullui, de casă, de familia şi de satul lui. Satul înseamnă, deci,un spaţiu bogat în tradiţii, în cântece şi datini, în hărnicie şiomenie, loc înzestrat, plin de comori morale şi spirituale.Locuitorul adevărat al satului, ţăranul, este un om cinstit,drept, cu frică de Dumnezeu şi cu ruşine faţă deoameni.Ţăranul român trăieşte în armonie cu natura, esteprins în ciclurile anotimpurilor, viaţa lui fiind conectată maiechilibrat la succesiunea zilelor, a nopţilor, la toată rânduialape care a lăsat-o Dumnezeu în natură, în creaţia Sa.

Viaţa la ţară pare idilică. Aşa o percep şi eu,în chipvoluntar, premeditat între altele şi fiindcă nu sunt obligatăsă o trăiesc în toate detaliile ei. O casă pe pământ, linişte

Primiþi cu ideile preconcepute?Primiþi cu ideile preconcepute?Primiþi cu ideile preconcepute?Primiþi cu ideile preconcepute?Primiþi cu ideile preconcepute?câtă vrei, un câine mare, dar nu neapărat rău, două pisici,un rând de vie, trei găini şi un cocoş afurisit, o caprăneastâmpărată, nişte raţe că-s simpatice şi poate doi iepuridin acelaşi motiv, nişte lapte de la vecina şi nişte brânză dela vecinu. Însă nu e chiar aşa, fiindcă, la ţară se munceşte”denuma”: udă roşiile, taie nu ştiu ce plantă, culege via, taielemne, hrăneşte puii, intră în beci, ieşi din beci, s-a uscatporumbul, vezi ce vrea cutare că e la poartă şi asta e doaro mică parte, fiindcă mereu ţăranul are ceva de lucru înbătătură.Cel mai drag îi e ţăranului să povestească despresatul de odinioară, şi să petreacă alături de cei dragi.Obiceiuri, snoave, bocete, întâmplări cu farmec şi tâlc lacare se râdea vârtos datorită talentului povestitorului înmânuirea cuvântului. Faima satelor de odinioară se datoreazăîn bună măsură artiştilor populari, precum Paul Buţa,recunoscut actor şi meşter popular,care a deschis câtevaateliere de creaţie la muzeul “Vatră cu dor” din Şiviţa.Ceiinteresaţi de tradiţie pot învăţa să confecţioneze măştipopulare, să descopere tainele meşteşugurilor practicate delocuitorii din zona de sud a Moldovei, cum ar fi olăritul,ţesutul, împletitul.Un alt artist popular de seamă, regretatulPopa Neculai din satul Tarpesti-Neamţ, se vădeşte a ficreatorul cu cele mai multe preocupări:teatru popular, creaţiinaive în piatră, îndeosebi busturi şi capete de oameni, măştipentru sărbătorile de iarnă, precum şi pasiunea sa decoletionar de piese etnografice şi de artă populară.

Adevăraţii povestitori şi artişti ai cuvântului ne-audovedit, prin pasiunea lor pentru tradiţiile folclorice, că,într-adevăr, veşnicia s-a născut la sat.

Gurău Marta, cls. a X-a A

Viaţa la ţară

Acum, în clipe de linişte interioară în care stau şimeditez asupra acţiunilor şi faptelor mele, eul meupendulează între prezent şi trecut. Cu fiecare granulă detimp care se scurge în clepsidra eternităţii, amintirile îmiinvadează sufletul încarcându-l cu emoţii copleşitoare.

Pe masa camerei mele stau, ordonat dezordonate,o multime de “unelte” absolut necesare vârstei pe care otrăiesc: creioane, o oglindă, caiete, un luciu de buze, câtevacărţi ... Din teancul volumelor parcurse, mai recent saumai de mult, întrevăd paginile ’’tocite’’ ale unei cărţi care aumplut cu multă bucurie şi imaginaţie copilăria oricăruisuflet. Năzdrăvaniile lui Nică îmi păreau uneori mai grozavedecăt ale mele, alteori mă mândream, în gând, cu năzbâtiiledin curtea bunicii. Pupăza, cireşele ori scăldatul acelor vremiputeau uşor in sufletul şi in mintea mea să concureze cuşotiile primei mele copilării.

Zâmbesc şi acum când îmi amintesc de primii puide raţă scoşi de cloşca bunicii. Eram atât de fascinată de’’jucăriile’’ acelea aurii şi pufoase încât primii doi fericiţicare au vazut lumina soarelui, nu au avut norocul săsupravieţuiască prea mult dragostei mele şi dorinţei de a îiţine strâns, foarte strâns, până la ultima suflare... Sărmanabunică, cu greu i-a salvat pe ceilalţi de iubirea measufocantă...

Zâmbesc şi acum când îmi amintesc disperareacare o cuprindea, când eu, frumos şi comod aşezată incoroana unui păr, o priveam cum mă cauta în lungul şi latulgrădinii. Nu mai ştiu daca eram supărată pe ea ori dacă purşi simplu curiozitatea mă îndemna să vad ce face, dar ştiucă în naivitatea vârstei mele de atunci, am chicotit multăvreme în ascunzişul meu până să mă arăt nevinovată înfaţa bunicii.

Sătucul acela uitat de lume, fără magazin, bisericăsau şcoală, ce nu apare pe nici o hartă, ştiu acum că nu erauitat de Dumnezeu...În zilele călduroase mergeam cu bunicape cărările înguste, ale pădurii misterioase din apropiere deunde mă întorceam foarte bucuroasă după ce culegeamciuperci, zmeură şi afine. După ce ajungeam acasă, puţinistovite de atâta mers, eu îmi luam păturica cu ursuleţi şimă aşezam pe iarba proaspăt cosită în timp ce obrajii serumeneau la mângâierile limbilor de foc care trosneau şi sejucau în vatră. În nopţile senine îmi plăcea să mă uit lamâna de stele minuscule care sclipeau pe fâşia îngustă decer deasupra coamelor plopilor din faţa casei.

Ochii mi s-au închis încet... crâmpee de imagini şicuvinte mă cuprind ca într-un vis: sunt eu, sau poate Nică– am prăpădit un pui nevinovat de raţă şi-am fugit la scăldatcu o poală de cireşe...

Riana Stan-Iosif, clasa a X-a A

4444444444

1. Ştim că responsabilităţi profesionale deosebite v-auţinut, câţiva ani, mai departe de <Costache Negri>. Cumregăsiţi Colegiul după această absenţă temporară?

Am avut o perioadă de 7 ani cât am fost plecatădin Colegiul Naţional « Costache Negri » laInspectoratul Şcolar, ca inspector de specialitate,pentru disciplina chimie, şi în acelaşi timp, cujumătate de normă, timp de cinci ani, inspectorpentru dezvoltarea resurselor umane, iar doi ani,pentru managementul resurselor naturale. Asta nuînseamnă că am rupt cu totul relaţia cu ColegiulNational pentru că, inspector şcolar fiind, aveamobligaţia de normă: doua ore pe săptămână. In ceişapte ani, am avut cel puţin o clasă cu care amcolaborat.

Cum regăsesc colegiul? Îl regăsesc aşa cum mi-lreamintesc în vremea în care eram aici cu normăîntreagă, dar, în acelaşi timp, îl regăsesc evoluând,aşa cum societatea o face, pentru că, vrem sau nuvrem, anii trec, ca urmare, lucrurie se schimbă.2. Ce aşteptări aveţi, ca manager, din partea colegilordumneavoastră?

M-am întors ca manager în mare parte şi datoritacolegilor ,care au solicitat lucrul aceasta şi,evident,aşteptările mele sunt de a forma o echipă.Deja am constatat că profesorii din acest colegiuau înţeles că nu putem să facem lucruri frumoasedecât dacă funcţionăm ca o echipă şi dacă neacordăm tot sprijinul care ne sta în putere.3. Dar din partea elevului din bancă?

Din partea elevilor aştept implicare şi amconstatat cu mare bucurie faptul că în acest liceufuncţionează consiliul şcolar al elevilor. Amconstatat că sunt câţiva elevi cu suflet mare, extremde implicaţi în tot ceea ce desfăşoară, dovada fiindBalul Bobocilor, pe care ei l-au organizat de la A laZ. În acelaşi timp aştept performanţe, pentrucă există calităţi intelectuale deosebite şi nu putemsă ne aşteptăm la altceva decât la punerea lor învaloare. Ma aştept şi la disciplină, mă aştept şi lapurtarea uniformei şcolare, mă aştept ca eleviicolegiului nostru să fie un exemplu pentru tot ceeace înseamnă învăţământ gălăţean.

Intenþiile unui managerInterviu cu doamna director al

Colegiului Naţional “Costache Negri”, prof. Andra Ionescu

4. Ce le veţi oferi, deopotrivă, celor cu care veţi lucra înnoua calitate?

Eu doresc să le ofer tot sprijinul, atât elevilorcât şi profesorilor, atât din punctul de vedere almanagerului de şcoala, care trebuie să gestionezenişte resurse, cât şi din punct de vedere afectiv, fiindcu siguranţă alaturi de cei care vor încerca să facăceva pentru a promova imaginea şcolii. Acest lucruse observă în ultimele apariţii din presă, acolo undesunt promovate activităţile elevilor ColegiuluiNaţional „Costache Negri”. Trebuie să învăţăm săne lăudam cu performanţele pe care le avem.5. Profitând de funcţia dumneavoastra în cadrul liceului,ce schimbări v-aţi propus să realizaţi ?

În primul rând, îmi doresc să îmbunătăţim bazamaterială, starea mobilierului şcolar, dotarea cuorice înseamnă mijloace audio-video. Îmi doresc caiarna să nu mai fie frig şi sper ca vom avea şisprijinul autorităţilor locale în aşa fel încât să trecemcu bine de această iarnă şi să putem reabilita punctultermic.

În ultimul rând îmi doresc să reuşim să organizămmult mai bine informaţiile legate de tot ceea ce seîntamplă în şcoală, în aşa fel încat să le centralizăm,să le putem promova la adevarata lor valoare.Profesorii fac o groază de activităţi, diriginţii deasemenea, şi de multe ori, pentru ca au impresia căfac doar ceea ce este normal, nu se laudă cu muncalor. Îmi dorec să centralizăm toate aceste activităţice au loc în liceu şi sa le promovăm aşa cum trebuie.

Manuela Maţoianu, Aiana Mihui, cls. a XII-a E

4545454545

Pe doamna Antoneta Crudu o găseşti, cusiguranţă, în următoarele spaţii: bucătărie (lasupravegheat pregătirea meselor), în cantină (pentru aarunca un ochi asupra problemelor de ultimă oră), încămin (unde, în fiecare zi, e ceva de schimbat), în subsol,în spaţiile-depozit (fiindcă lunile de iarnă sunt multe, lungişi grele), la unul din nenumăratele magazine partenere(pentru contracte, plăţi, prospectări ale pieţii etc.), întrecadrele didactice (mai sunt inspecţii, aniversări,evenimente, ”momente” şi …puţin protocol nu strică,chiar în vremuri de criză!). în fine, dacă nu aţi obositcăutând, într-o cămăruţă, la etaj, printre dosare, pontaje,viramente, comenzi, liste de casare şi câte vor mai fi peacolo. Am fixat: ziua, locul, ora pentru dialog.Nu s-auconjugat toate. Altă încercare, multe minute deconfesiune şi gândurile de mai jos, pe care vi le propunem,cu drag, spre lectură.

Oameni ai ºcolii:Oameni ai ºcolii:Oameni ai ºcolii:Oameni ai ºcolii:Oameni ai ºcolii:

Antoneta CruduAntoneta CruduAntoneta CruduAntoneta CruduAntoneta CruduDupă cum spune O.Goga „Trecutul e noaptea,

iar amintirile candele care cu vremea se sting.”Da, a fost şi este viaţa mea... că, până la urmă, aici mi-am lăsat cei mai frumoşi ani.

Î: Cum se numeşte exact, după acte, meseriadumneavoastră?

R: Am absolvit Liceul Economic şi de DreptAdministrativ Galaţi, promoţia 1978, cu meseria de,,tehnolog în alimentaţia publică”

Am absolvit cursurile ,,Facultăţii de ManagementFinanciar Contabil”, licenţiat-economist ,promoţia2004-2008.

În acest moment sunt angajată pe funcţia deadministrator financiar de cantină-internat.

Î: Ce responsabilităţi are un administratorfinanciar de cantină-internat într-un liceu după fişapostului?

R: Sarcinile mele de serviciu după fişa postuluisunt acelea de a asigura în general hrana, confortulcorespunzător elevilor ce sunt cazaţi în cămin.

Î: Ce satisfacţii trăiţi în dreptul ficărei zile?Dar insatisfacţii?

R: În munca pe care o desfăşor, îmi doresc cafiecare zi să fie fără probleme. Satisfacţiile vin din parteaelevilor ce mănâncă la cantină şi care nu au nimic acomenta în sens negativ, calitatea serviciilor prestate.

Insatisfacţiile sunt mai rare şi vin tot din parteaelevilor. Mai există câte un comentariu ce se referă totla calitatea serviciilor în sectorul pe care-l conduc.

Î: Lucraţi în general cu tinerii? Cum vă simţiţiîntre ei?

R: Activitatea mea de început a fost cea de,,pedagog şcolar”, timp de 7 ani, apoi am continuat cuceea ce fac în această şcoală de prestigiu din oraşulnostru.

Cu elevii am lucrat de la începuturi până în prezentşi mă simt excelent în mijlocul acestora.

Aceşti tineri îmi transferă o ,, doză de tinereţe”,pe care o port cu mine la orice pas.

Atitudinea mea faţă de voi, tinerii, este aceea dea trasmite, pe toate căile, acel sentiment de mamă carea crescut şi educat trei copii, la vremea lor elevii acesteişcoli de marcă din oraşul nostru.

Î: De când aţi început să lucraţi la noi înliceu?

R: Lucrez în această instituţie şcolară din data de15.10.1985. Pot susţine, în acest moment, că sunt celmai “vechi” om din această şcoală.

4646464646

Î: Cum erau liceenii acum 20 de ani?R: Acum 20-25 de ani erau tot aşa nişte tineri ca

voi, entuziaşti, sinceri, buni la carte, modeşti, dar timizi..Îmi aduc aminte cum aceştia nu îndrăzneau să

păşească pe holul central şi veneau la cancelarie,secretariat sau cabinetul directorului numai invitaţi, prinintermediul profesorului diriginte.

Aceştia se ocupau de autogospodărire. Existaugrupuri de elevi care făceau curat în internat la camere,băi, holuri, la cantină de serviciu, curţăenie în clase dupăprogramul de învăţământ (după ore).

Tot aceşti tineri ne-au ajutat pe noi, salariaţii, sădescongestionăm şcoala în 24 de ore, în momentul încare directorul de atunci, profesorul Aciobăniţei Virgil,a primit ordin de la partid să elibereze localul, de azipână mâine, în vederea consolidării acesteia (perioada1987-1989).

În schimb, când absolveau această şcoală, viitorulle era asigurat. Erau repartizaţi pe posturile de învăţătorsau educator, la oraş sau la ţară, în funcţie de media deabsolvire. De aceea era o concurenţă acerbă la învăţăturăşi chiar o sutime îi departaja poate într-o şcoală maiîndepărtată decât domiciliul elevului.

,,Timpul şterge, dar ştie să păstreze ca nimeni altulceea ce nu trebuie pierdut”, a spus Amza Pelea, un mareactor român.

Aşa şi eu vă reamintesc că orice lucru nou are labază ceva solid, vechi, dar solid!

Oricare a trecut prin această şcoală, fie salariatsau elev, a lăsat ceva în urmă.

Î: Care este relaţia dumneavostră cu ceilalţicolegi?

R: Eu spun că relaţia mea cu ceilalţi colegi estebună şi asta este dată de ,,longevitatea” mea în aceastăinstituţie de învăţământ.

Î: V-aţi vedea lucrând într-un alt domeniu?R: Da!... aş putea lucra oriunde, în baza studiilor

absolvite, dar să fiu înconjurată de tineri pe care să-ivăd cum cresc şi se dezvoltă fizic şi mental.

Deci nu aş lucra decât într-o şcoală ca aceasta,unde ştacheta este ridicată pe măsura celor ce pă?escpragurile ei... adică în mijlocul unor tineri minunaţi, bunila învăţătură, educaţi!

Î: V-ar fi greu să vă despărţiţi de acest locde muncă?

R: Cu siguranţă mi-ar fi greu să mă despart deacest loc de muncă, dar cum inevitabil se va produce...sper că va fi atunci când va trebui să mă pensionez!

Am venit în această şcoală la vârsta de 25 de ani,

am în prezent 53 de ani şi voi pleca poate la 62 de ani,odată cu pensionarea..... Cine ştie?!!!

Î: Ce vă place să faceţi în timpul liber?R: În timpul liber, mă ocup de treburile casnice,

am animale de casă pe care le ador, citesc sau stau lacalculator.

Î: Unde vă petreceţi concediile?R: În primii ani din libertatea mea, nu am prea

fost în concedii, datorită copiilor şi situaţiei de la aceavreme.

În schimb, în ultimul timp, de câţiva ani, merg lamare, la munte şi-mi place foarte mult la mânăstirile dinnordul Moldovei, de pe Valea Oltului şi Tara Loviştei.

Î: Le-aţi sugera elevilor să-şi aleagă acestdomeniu de activitate pentru viitor?

R: Da! Le sugerez tuturor care vor şi le place săîmbrăţişeze acest domeniu de activitate, de prestatservicii în domeniul turismului şi alimentaţiei publice.

Fiecare om să presteze ceea ce a studiat la şcoală,este un lucru mai mult decât obligatoriu şi necesar!

În încheiere, l-aş parafraza pe Octavian Palercare spune că ,,Să aştepţi oricât, să aştepţi orice.Nu sunt bune decât amintirile care te ajută sătrăieşti în prezent.”

Iar eu, dragii mei, trăiesc numai în prezent cuamintiri cu tot.

Vă iubesc şi vă respect, dragii mei tineri!Liza-Marie Moraru, Larisa Silvestru,

clasa a XII-a B

4747474747

Desfăşurat la Galaţi,în perioada 23-27 mai 2012,în luna în care natura se deşteaptă la o nouă viaţă ,printretei şi blocuri, festivalul «Axis Libris» a intrat într-onecesară tradiţie culturală gălăţeană. Aşa- numitul «parcal şahiştilor» , cu blocuri urâte, în care oamenii trăiescînghesuiti fizic şi unii poate şi sufleteşte ,a găzduit ogeneroasă expoziţie de carte,precum şi o serie demanifestări dedicate acestui minunat instrument decomunicare. Festivalul a reuşit să dea o altă înfaţişarelocului şi, totodată, să adune reprezentanţi a multoredituri, cunoscute şi necunoscute,din ţară.

Căsuţe dichisite ne aşteptau cu uşile deschise,oferindu-ne posibilitatea de a pătrunde în reuşitelescriitorilor şi ale creatorilor de valori culturale, de lamic, la mare. Băncile liniştite asteptau vizita celor caredoreau să se oprească pentru a răsfoi o carte; copaciiîţi ofereau adăpostul de care aveai nevoie pentru a teferi de vantul puternic si stropii reci de ploaie. Din cândîn când vedeam grupuri de elevi absorbiţi de atmosferaboemă, frumos conturată de muzica clasică şi depasionatii de lectură, însetaţi de cunoştere. Au fost câtevazile unice, am trăit experienţe noi, incitante din care toţi

Festivalul Festivalul Festivalul Festivalul Festivalul “Axis LibrisAxis LibrisAxis LibrisAxis LibrisAxis Libris“cei prezenţi (adică şi noi, două cenegriste !) au avut decâştigat. Bianca şi Diana (iar e vorba despre noi !) ne-am simţit onorate de faptul că am făcut parte dincolectivul de redacţie al publicaţiei «Axis Libri « ce aapărut la sfârşitul festivalului.Vă prezentăm mai jos unuldintre materialele semnate de noi.

Am învătat, totodată, să ne lăsam dominate deluminile şi umbrele cărtilor. Ele, paginile tipărite, ne-auarătat pe îndelete imaginea trecutului, a prezentului şiau schiţat dimensiuni ale viitorului.

Am evadat din calvarul cotidian. Cum? Amdeschis o carte, am oprit timpul în loc şi ne-am mişcatpe coordonatele timpului. Parcă eram de două orisărmanele Dionis în viziune eminesciană! O carteînseamnă o economie de viaţă, mai multe, economie demai multe vieţi. Am găsit aici o altă lumea şi, totodată,am învaţat că noi ne putem crea propriul Univers, perfectşi credibil, cu ajutorul lor, al cărţilor. Am învaţat să nelasăm îndrumate de cuvânt, cel în faţa căruia şi timpul sedă la o parte, recunoscându-i valoarea.

Bianca Măstăhacu şi Diana Bandraburclasa a XII-a E

De ce vã atrage, în continuare, cartea?De ce vã atrage, în continuare, cartea?De ce vã atrage, în continuare, cartea?De ce vã atrage, în continuare, cartea?De ce vã atrage, în continuare, cartea?“Lectura dezvoltă cultura generală a fiecăruia,vocabularul şi capacitatea de a te exprima liber. Târgulde carte “Axis Libri” are un rol important în încercareapopularizării cărţii şi a plăcerii de a citi. De asemenea,este o oportunitate pentru iubitorii de carte de a găsi ogamă variată de tipuri de publicaţii şi stiluri. Astfel, oricecititor poate găsi o carte care să îl atragă şi să îl facă săo cumpere.” (Alina, 18 ani)“Cartea, a fost şi reprezintă în continuare, pentru mineun mijloc minunat de a primi răspuns la toate întrebărileexistenţiale, o posibilitate de a descoperi o faţă nevăzutăa lucrurilor pe care, în forma palpabilă, le vedem aşacum le percepem cu ochii minţii. Întotdeauna, cartea,m-a ajutat să mă regăsesc în diferite ipostaze şi săpătrund într-o lume a cunoaşterii continue. Cartea, mi-a satisfăcut întotdeauna nevoia de nou. Cartea,reprezintă pentru mine un prieten de nădejde, un mijlocvast de cunoaştere, o necesitate şi în acelaşi timp unmijloc de regăsire. Târgul “Axis Libri” este cheia pecare eu o folosesc pentru a evada din această lume,într-alta, o lume a mea.” (Mihaela, 42 ani)

“Din punctul meu de vedere lectura atrage prin realismcât şi prin fantezie. Combinate, cele două duc la o lecturăexcepţională, ce cuprinde cititorul şi îl detaşează completde ce este în jur. Lectura este gura de libertate a fiecăruiaşi toţi ar trebui să profite de ea.” (Irina, 19 ani)“Cititul este o oportunitate de a mă transpune într-o altălume, de a-mi folosi şi dezvolta imaginaţia, de a mădetaşa de lumea reală. Acest târg este o oportunitatereală de a cunoaşte autori noi.” (Georgiana, 17 ani)“În viaţa mea cartea are un rol foarte important. De cemă atrage cartea? Mă atrage pentru că aflu ce gândescalţi oameni, cum sunt alţi oameni, aflu ceea ce nu ştiu şide asemenea mă bucur atunci când regăsesc gândurilemele şi în minţile altor oameni; mă bucur când îmi dauseama că sunt şi alţi oameni cu care semăn. Am devenitdependentă de citit încă din copilărie, când citeam culanterna, noaptea, iar atunci când nu citesc o zi mă simtfoarte rău, sunt într-adevăr dependentă, fără săexagerez.” (Violeta, 50 ani)

Material realizat de:Bianca Măstăhacu şi Diana Bandrabur

4848484848

Balul bobocilor reprezintă în fiecare an o noapteîn afara rutinei pentru toţi elevii de liceu, nu doar pentruelevii claselor a 9-a. Ce poate fi mai bun decât o searăîn care să ne distrăm şi să uităm pentru câteva ore deşcoală, şi tot ce ţine de aceasta?

În anul şcolar 2012 – 2013, Balul a avut loc pedata de 11 octombrie, şi a fost organizat de ConsiliulElevilor. Dintre boboci, opt perechi au fost alese în cursapentru „Miss&Mister”, iar cei 16 elevi au fost puşi laîncercare de cei doi prezentatori, Alina Petrea şi SergiuHîngu. Sub privirile unui juriu exigent, ale profesorilorprezenţi şi ale publicului entuziasma, ca de fiecare dată,concurenţii au dat tot ce au avut mai bun. A avut loc oprobă de cunoaştere, una de cultură generală, şi o probăsurpriză, care a testat îndemânarea bobocilor în ceeace priveşte curăţatul cartofilor. Elevii s-au întrecut deasemenea în mişcări de dans, şi în cele mai frumoasedeclaraţii către partenere. Dar nu orice tip de declaraţii,ci de despărţire.

Balul Bobocilor 2012Pentru a destinde atmosfera, şi de asemenea

pentru a le da timp bobocilor să se pregătească întreprobe, diverşi invitaţi au urcat pe scenă. Trupa de dans„Keep The Vibe Alive” a energizat publicul pe ritmurielectro, iar Livia Crăescu, elevă la Liceul de Artă a încălzitşi ea scena cu melodiile interpretate. Un alt număr dedans ne-a fost oferit de patru băieţi îmbrăcaţi la patruace – „Urban Style Dancers”. Cei de la „Atmosphere”au oferit publicului două prezentări de modăspectaculoase, rochiile fiind prezentate chiar de eleveale liceului, iar DJ-ul a întreţinut atmosfera pe tot parcursulserii.

Elevii prezenţi s-au ridicat la înălţimeaevenimentului şi a locaţiei, mai ales în ceea ce priveştevestimentaţia. Ţinutele delicate, deloc provocatoare aleelevelor, şi cele elegante, ale băieţilor, au strălucit, înîncercarea de a fi ladies şi gentlemeni.

Un eveniment bine popularizat, care, dupăpărerea mea, a îndeplinit aşteptările tuturor, şi de cares-au bucurat profesori pe de-o parte şi elevi pe de altăparte.

Georgiana Maţoianu, cls. a XI-a E

„Consider că balul de anul acesta nu putea fi mai frumosde atât. Un prim argument ar fi acela că totul a fost bineorganizat, decurgând ca la carte. Un al doilea argumentar fi acela că pe tot parcursul serii s-a păstrat atmosfera,atât la concursul de „Miss si Mister”, cât şi la dans,ringul fiind plin de persoane care au reuşit să se simtăbine.În concluzie, seara balului a fost una plină de farmec.”

Sorina Popa„Pentru mine, Balul Bobocilor a fost superb, exceptândmirosul fumului de ţigară. Mi-a plăcut foarte multdeoarece m-am distrat, la fel şi prietenii cu care am venitşi cei cu care m-am întâlnit. Muzica a fost aleasă, iarmajoritatea pieselor erau preferatele mele. Nu aş ezitadacă ar mai exista un alt bal al liceului nostru.”

Silvia Ecaterina Filip„Balul Bobocilor a fost ca o rampă de lansare pentrunoi, bobocii, în lumea liceană. A fost foarte plăcut pentrunoi să petrecem într-un astfel de loc cu prietenii şi colegiinoştri. A fost un prilej pentru a ne cunoaşte mai bine şi

pentru a petrece mai mult timp împreună. A fost o searăminunată pe care ne-o vom aminti multă vreme.”

Laura Apetrăcheoaei„Am aşteptat cu atâta nerăbdare să ajung la BalulBobocilor. În seara aceea, am observat câte talente suntla noi în şcoală. Talentele pe care le avem în şcoalanoastră sunt muzica şi dansul care au cucerit priviriletuturor elevilor şi ale profesorilor. Spectacolul a fost foarte frumos şi cool. După spectacolelevii au dansat şi s-au distrat până când au obosit. Adoua zi, la şcoală toată lumea vorbea despre bal la câtde frumos a fost. Eu una mai vreau un bal, dar să stămmai mult şi să ne distrăm mai mult cu toţi colegii şiprofesorii noştri.”

Anca Ştefania Coca

„Din punctul meu de vedere, Balul Bobocilor a fost uneveniment plăcut, reprezentând una din frumoaseleamintiri ai anilor de liceu. Aspectul care nu mi-a plăcutconstă în durata lungă a concursului „Miss şi Mister”.”

Tatiana Jalbă

Impresii despre Balul Bobocilor 2012 - Clasa a IX-a B